PARTICULARITĂȚI KINETOTERAPEUTICE ÎN PERIOADA POSTPARTUM Teză de licență Coordonator științific: Stempovschi Elena Chișinău 2017 Cuprins INTRODUCERE… [311635]

UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

CATEDRA KINETOTERAPIE

Autor: Moisei Maria

PARTICULARITĂȚI KINETOTERAPEUTICE ÎN PERIOADA POSTPARTUM

Teză de licență

Coordonator științific: Stempovschi Elena

Chișinău 2017

Cuprins

INTRODUCERE

Actualitatea și motivarea alegerii temei

În ultimii ani kinetoterapia a devenit un domeniu cunoscut și foarte apreciat de persoanele care au avut nevoie de un astfel de tratament. Kinetologia este știința care se ocupă cu studiul mișcării organismelor vii și al structurilor care participă la aceste mișcări. Kinetologia medicală sau kinetoterapia studiază mecanismele neuromusculare și articulare care asigură omului activitățile motrice normale. [anonimizat]: mișcarea, căldura, [anonimizat], masajul și apa. Este cea mai nouă componentă a medicinii fizice și reprezintă metodologia activă de bază pentru consolidarea sau refacerea funcțiilor unor părți ale corpului uman afectate de boală sau de traumatisme. Kinetoterapia este efectuată prin programe de recuperare medicală care urmăresc refacerea unor funcții diminuate sau creșterea nivelului funcțional în diverse suferințe. Este o [anonimizat], se poate folosi în programele terapeutice profilactice (de prevenire), curative și de recuperare.(1)

Astfel, [anonimizat]-se descrie:

• kinetoterapia profilactică

• kinetoterapia de tip curativ

• kinetoterapia de recuperare

Obiectivele generale urmărite în tratamentul prin kinetoterapie sunt:

• creșterea forței și a rezistenței musculare;

• refacerea, creșterea și adaptarea capacității de efort;

• [anonimizat] a corpului;

• formarea capacității de relaxare;

• corectarea posturii și aliniamentului corpului;

• creșterea mobilității articulare;

• reeducarea respiratorie;

• reeducarea sensibilității.

Exercițiile fizice contribuie la menținerea stării de sănătate și au rolul de a conduce către echilibrul tuturor funcțiilor organismului uman. [anonimizat], făcând-o utilă cât mai mult timp. Exercițiul fizic este mijlocul principal al educației fizice.

Ca urmare a practicării sistematice a [anonimizat], [anonimizat], care îmbunătățesc structura și funcționalitatea corpului uman. Orice activitate cu caracter fizic constituie și o [anonimizat]. [anonimizat]. Orice mușchi "rece" este într-o [anonimizat], ca urmare acesta va fi cu ușurință afectat la cea mai mică presiune. "Încălzirea" crește cantitatea de sânge care trece prin mușchi prin intensificarea activității musculare. Astfel mușchii și tendoanele (legătura mușchilor cu structura osoasă) sunt mai pregătite pentru solicitare. Menținerea unui tonus fizic și psihic bun ușurează atât sarcina cât și nașterea. [anonimizat]. Fitness-ul le ajută pe femei să-și păstreze frumusețea și în timpul sarcinii și după. Exercițiul fizic adecvat îmbunătățește tonusul muscular, dar și aspectul fizic. Asociat cu masajul previne apariția varicelor, edemelor, vergeturilor.

Exercițiile vizează și corectarea ținutei, în vederea menajării coloanei vertebrale, care este foarte solicitată în timpul sarcinii și după. Efortul fizic se face mai ales pe expirație, spre deosebire de fitness-ul normal, în care efortul se face pe inspirație. Este de fapt o pregătire a lăuzei pentru a se implica activ.

Recuperarea post-natală este mult mai rapidă la femeile care și-au tonifiat musculatura perineală. Exercițiile se realizează numai sub supraveghere medicală, cu măsurarea permanentă a pulsului și tensiunii arteriale. Efortul se dozează astfel încât acestea să nu depășească limitele normale. Exercițiile sunt contraindicate la pacientele care au placenta praevia (anomalie de implantare joasa a placentei), sângerări, anemii sau alte probleme de sănătate. În aceste cazuri se pot face exerciții pentru întărirea tonusului musculaturii perineale, acestea nepresupunând prea mult efort. Exercițiul fizic ajută la menținerea și chiar la creșterea nivelului de energie și a rezistenței cardio-pulmonare ale mamei, necesare atât pentru a putea face față cu ușurință schimbărilor care se produc în corpul ei, cât și pentru a avea o naștere mai ușoară.

Exercițiul fizic poate ajuta foarte mult în reducerea durerilor de spate, a umflării anumitor zone (în special picioarele), a inflamării, a oboselii, ajută la creșterea energiei, a imaginii de sine și îmbunătățește somnul.

Practica sistematică induce o stare de bine, mărește capacitatea sistemului respirator și a celui cardiovascular, ceea ce ajută la o mai bună pregătire pentru naștere; inclusiv avorturile și alte complicații ale sarcinii sunt mai puțin frecvente la femeile care practică exercițiile fizice într-o formă sistematică. De asemenea, s-au remarcat beneficii și în plan emoțional, printr-un control și o coordonare corporală mai bună în timpul nașterii și o recuperare fizică corectă. Exercițiile fizice efectuate în mod regulat oferă proaspetei mame o diversitate de avantaje, între care o întoarcere mai rapidă la forma fizică de dinaintea sarcinii și o capacitate mărită de a face fața nevoilor nou-născutului. Înainte de a începe un program de exerciții de recuperare postnatală trebuie să se consulte întotdeauna doctorul. Factorii individuali sunt cei care decid dacă o lăuză este sau nu aptă pentru exercițiile fizice. În alte cazuri, mai ales atunci când este vorba de femei care au practicat regulat exercițiile fizice pe parcursul sarcinii, ele pot fi apte să reînceapă programul de exerciții fizice zilnice chiar mai devreme, probabil la o săptămână sau două după naștere.(1)

Avantajele exercițiilor fizice postnatale:

• refacerea și recuperarea după naștere sunt mult mai ușoare;

• revenirea la forma fizică de dinaintea sarcinii este mult mai rapidă;

• mama are mult mai multă energie pentru a putea face față necesităților bebelușului;

• depresia și stresul se reduc.

Scopul cercetării consta în elaborarea unui program kinetic ce contribuie la îmbunătățirea stării și formei fizice a lăuzei.

Această perioadă se caracterizează prin mult discernământ în alegerea mijloacelor terapeutice, deoarce există o labilitate a stării de sănătate a femeii, amenințată și de o serie întreagă de complicații. Exercițiile de tensiune musculară ce interesează planșeul pelvin, favorizează involuția uterină și au acțiune benefică asupra peristaltismului intestinal și al vezicii urinare.

Obiectivele cercetării

• Documentarea pornind de la studierea literaturii de specialitate, parcurgerea și selectarea noțiunilor și a ideilor importante.

• Formularea ipotezei.

• Stabilirea metodei de lucru.

• Selectarea lotului de subiecți ce urmează a fi supuși la măsurătorile și testările necesare începerii procedurii de recuperare prin intermediul kinetoterapiei și efectuarea testării inițiale.

• Formularea și stabilirea programului de exerciții și dozarea acestora pentru perioada ce urmează a se desfășura studiul.

• Punerea în practică a programului kinetic pe subiecții selecționați.

• Supunerea subiecților la testele și măsurătorile stabilite-testare inițială.

• Modificarea programului de lucru și dozarea acestora în funcție de capacitatea pacientului de a putea efectua cele ce urmează a fi modificate.

• Supunerea subiecților la măsurătorile și testările stabilite-testarea finală.

• Concluzii și recomandări obținute asupra rezultatelor studiului.

Ipotezele acestei lucrări sunt următoarele:

În urma aplicării programului kinetic se va ameliora greutatea corporală.

Ca urmare a efectuării programului kinetic vor crește: elasticitatea toracica și perimetrele toracice în inspir și expir.

Ca urmare a efectuării tehnicii Pilates va îmbunătăți circulația și oxigenarea creierul și, în special, plămânii dar este și o modalitate de recuperare fizică și psihică.

CAPITOLUL II – FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A TEMEI

2.1 Particularități anatomo-funcționale ale aparatului genital feminin

2.1.1 Anatomia aparatului genital

Reproducerea este o caracteristică fundamentală a oricărei ființe și se realizează prin participarea a două organisme de sex diferit. Ea este rezultatul fecundării gametului feminin (ovul) de către gametul masculin (spermatozoid). Oul rezultat se grefează în cavitatea uterină, unde continuă să crească și să se dezvolte până ce fătul devenit viabil este expulzat din uter prin actul nașterii.

Diferențierea sexuală este prezentă încă din momentul fecundării oului, diferențierea intersexuală somatopsihică are loc lent în timpul copilăriei și se realizează după pubertate ca urmare a activităților gonadelor .

În copilărie, hormonii sexuali secretați în cantități reduse contribuie împreună cu ceilalți hormoni, la creșterea și dezvoltarea armonioasă a organismului, iar după pubertate, acești hormoni secretați în cantități crescute la femei cu anumite caracteristici ciclice, întrețin funcția sexuală. Organizarea morfofuncțională a sistemului reproducător la ambele sexe este extrem de complexă, gonadele având atât funcția de a produce gameți (ovule și spermatozoizi) cât și pe cea de a secreta hormoni sexuali, care prin diferitele lor activități asupra organelor genitale și asupra întregului organism, asigură condiții optime pentru reproducere.(2)

Aparatul genital feminin este format dintr-o parte externă – vulva – și un grup de organe interne localizate în pelvis: vaginul, uterul, trompele Faloppe (salpinge) și ovarele.

Glandele mamare constituie anexe ale aparatului genital. Evoluția și starea morfologică a organelor genitale sunt în strânsă interdependență cu starea hormonală, diferită în fiecare din perioadele de dezvoltare.

Vulva reprezintă deschiderea în afara organelor genitale. Este constituită din: muntele lui Venus, labiile mari, labiile mici, clitorisul, himenul, glandele Bertholin, glandele Skene, bulbii vestibulari, glandele anexe regionale, perineul.

Vaginul este un organ fibro-muscular cu lumenul turtit în sensul antero-posterior. Vaginul are rol în copulație și servește drept canal pentru trecerea fătului și anexele sale în timpul nașterii. Datorită elasticității are posibilitatea de a se deschide în special în cursul nașterii, când pereții săi pot veni în contact cu pereții bazinului, pentru ca după aceea să revină la dimensiunile obișnuite.

În drumul său oblic, străbate o serie de planuri musculare care închid bazinul în partea de jos a trunchiului. Mușchii din această regiune denumită perineu sunt susținătorii vaginului și în bună parte a tuturor organelor bazinului. Vaginul în partea de sus se continuă cu colul uterin iar în partea de jos se deschide în vulvă. În partea de din apoi vine în raport cu rectul, iar în partea de dinainte vine în raport cu vezica și uretra.

Uterul este organul în care nidează și se dezvoltă produsul de concepție și care produce expulzia acestuia după dezvoltarea la termen. Este situat în regiunea pelviană, pe linia mediană și reprezintă raporturi anatomice:

• anterior – cu vezica urinară

• posterior – cu rectul

• inferior – se continuă cu vaginul

• superior – cu organele intestinale și colonul

• lateral – cu ligamentele largi. Este format din trei porțiuni: corpul uterin, istmul și colul uterin.

• trompele uterine-sau salpingele sunt cele două conducte musculo-membranoase situate în partea superioară a ligamentelor largi. Ele se întind de la coarnele uterine până la fața superioară a ovarelor. La nivelul trompei are loc întâlnirea ovulului cu spermatozoizii și constituirea inițială a oului. Trompele au o lungime de 10-12 cm cu diametre care variază pe traiectul lor între 2 – 4 cm până la 6 – 8 cm, în partea terminală.

Fiecare trompă prezintă 4 părți:

• partea interstițială situată în grosimea peretelui uterin;

• istmul care continuă partea internă și are o lungime de 3 – 4 cm;

• ampula cu o lungime de 7 – 8 cm, mai dilatată;

• pavilionul, porțiunea terminală, cu o formă de pâlnie care este dotată cu câte 10 – 15 franjuri pe margine (fimbrii). Trompele sunt dotate cu o mare capacitate de mobilitate. Poziția lor este asigurată de ligamente largi, ligamente ovariene, precum și mezosalpinx. Vascularizația arterială este asigurată de ramuri din arterele ovariene și arterele uterine.

Ovarele sunt organe pereche. Ele constituie glanda sexuală feminină, cu funcție endocrină și în același timp producătoare a ovulelor. Sunt situate în cavitatea pelviană, pe peretele său posterior. Au o formă ovoidală, cu diametru longitudinal de 3 cm, lățimea de 2 cm și grosimea de 1 cm. Suprafața este netedă până la pubertate, iar după aceea ușor neregulate. Fața superioară a ovarelor este în raport anatomic cu pavilionul trompei. Hilul ovarian se găsește pe marginea lor. Ovarul este fixat prin ligamentul utero-ovarian, tubo-ovarian și lombo-ovarian, precum și prin mezo-ovarian. Arterele ovarului provin din arcada vasculară formată din artera ovariană cu o ramură a arterei uterine și din care se desprind 10–12 arteriole care pătrund în ovar la nivelul hilului.(3)

2.1.2 Anatomia pereților abdominali și a pelvisului

Kinetoterapia trebuie să acționeze direct asupra musculaturii abdominale, lombare, perineale, asupra staticii bazinului și coloanei vertebrale dorso-lombo-sacrate.

Bazinul

Pelvisul sau centura pelvină are ca rol principal transmiterea forțelor de greutate ce solicită coloana vertebrală, membrelor inferioare prin intermediul articulațiilor coxo-femurale (greutatea max. suportată de pelvis este de 250Kg).

Coxalul este un os lat pereche format prin sudarea (în jurul vârstei de 13-18 ani) a altor trei oase: ilionul, ischionul și pubisul; are 2 fețe și 4 margini.

Sacrumul este un os median situat între cele 2 oase coxale, cu care se articulează semimobil prin fețele lui laterale. El este format prin sudarea celor cinci vertebre sacrate și are o formă piramidală, cu baza situată în sus unde se găsește suprafața articulară, cu ultima vertebră lombară; de o parte și de alta a acesteia aflându-se cele 2 aripioare sacrate.

Coccisul este situat în continuarea sacrumului, fiind și el os nepereche, format din sudarea a trei-patru vertebre. Privit de sus bazinul osos are forma unui trunchi de con cu baza în sus, deci cu o circumferință superioară, una inferioară și cu 2 fețe: externă și internă.

Articulațiile bazinului

Articulațiile sacro-iliace, stângă și dreaptă, sunt articulații amfiartrozice între laturile laterale ale sacrumului și suprafețele auriculare ale coxalelor.

Simfiza pubiană este tot o articulație semimobilă a celor două fețișoare, ovalare de pe osul pubian stâng și drept. În timpul sarcinii și mai ales în timpul nașterii crește mobilitatea acestei articulații prin mărirea diametrului strâmtorii inferioare, facilitând expulzia fătului.

Articulația sacro-coccigiană întărită de 4 ligamente, unul anterior altul posterior și 2 laterale. În cursul nașterii se produce retropulsia coccisului cu mărirea diametrului subcoccis-subpubian de la 9,5 la 11-12 cm.

Abdomenul muscular – are doi pereți antero-laterali, un perete superior reprezentat de diafragm, un perete posterior și un perete inferior – mușchii perineului.

Pereții antero-laterali sunt formați din mușchi pereche:

Mușchiul drept abdominal se întinde de o parte și de alta a liniei albe .

Origine – se inseră prin trei digitații:

1) externă – pe marginea antero-inferioară a cartilajului coastei a V-a

2) mijlocie – pe marginea antero-inferioară a coastei a VI-a

3) internă – pe marginea inferioară a coastei a VII-a și pe fața anterioară și laterală a apendicelui xifoid.

Mușchiul piramidal are formă triunghiulară cu baza la pubis și vârful pe linia albă. Se află în teaca dreptului abdominal, urmând mișcările acestuia.

Mușchiul oblic extern

Origine – pe fețele externe ale ultimelor 7-8 coaste- inserția inferioară se face pe următoarele fascicule:

a) posterioare, pe buza externă a crestei iliace;

b) mijlocii, merg până la linia mediană și formează lama anterioară a tecii drepților abdominali;

c) anterioare, o mică parte ce se inseră pe pubis, iar o ultimă parte se continuă la rădăcina coapsei cu fascia lata.

Mușchiul oblic intern este și el un mușchi larg, situat imediat sub oblicul extern. Originea este reprezentată de fibre musculare care se desprind astfel:

a) posterior de pe fascia toraco-lombară, împreună cu marele dorsal;

b) porțiunea anterioară a crestei iliace;

c) spina iliacă antero-posterioară.

Inserția inferioară:

a) posterior pe marginea inferioară a ultimilor trei coaste;

b) mijlociu intervine la formarea tecii dreptului abdominal și a liniei albe;

c) anterior, se unesc fibrele aponevrotice ale mușchiului transvers și formează tendonul conjunct.

Mușchiul transvers abdominal alături de diafragm, formează piesa principală în presa abdominală.

Originea:

a) fața internă a ultimelor 6 cartilaje costale;

b) prin aponevroza posterioară pe apofizele costiforme ale vertebrelor lombare;

c) pe buza internă a porțiunii anterioare a crestei iliace. Inserția terminală, fibrele musculare merg transversal.

Peretele superior al abdomenului

Diafragmul separă cutia toracică de cavitatea abdominală ca o boltă cu fața convexă spre cutia toracică și cea concavă spre abdomen, permițând proiectarea unor organe abdominale pe peretele toracelui: ficat, splină, stomac. Are două componente, una aponevrotică centrală și una periferică musculară. Diafragmul are orificii care asigură comunicarea între cele 2 cavități, prin ele trecând esofagul, aorta, vena cavă inferioară, marele nerv splahnic, micul nerv splahnic, și vena lombară ascendentă, acestea fiind din păcate și puncte slabe ce pot permite hernieri ale organelor abdominale. El este principalul mușchi inspirator, prin contracția lui mărind toate cele trei diametre toracice: când se contractă, fibrele lui arciforme devin aproape rectilinii, bolta coboară și crește diametrul vertical. Mișcările diafragmatice se produc în trei timpi: centrul frenic este cel mai sus, fibrele musculare sunt relaxate – timpul expirator; stâlpii se contractă, centrul frenic este ușor coborât – începe inspirația; fibrele anterioare și laterale se contractă, centrul frenic rămâne imobilizat și se produce inspirația completă. La femeia gravidă diferențierea selectivă a acestor timpi este de mare importanță.

Peretele posterior al abdomenului

Mușchiul pătratul lombelor după cum îi arată numele, are forma patrulateră și este așezat de o parte și de alta a coloanei lombare. Este format din două planuri:

-posterior :

a) fascicolul muscular ileo-costal;

b) fascicolul ileotransvers;

– anterior: reprezentat de fibrele costotransversale

Mușchiul psoas este un mușchi lung pluriarticular. Inserțiile sunt sub formă de arc cu concavitatea spre coloană, permițând trecerea vaselor lombare și ramurilor comunicante ce unesc lanțul simpatic cu plexul lombar.

Mușchiul iliac este triunghiular, se inseră superior pe fosa iliacă internă, iese prin bazin prin lacuna musculară, tendonul se subțiază treptat, trecând în spirală peste colul femural și se unește cu tendonul marelui psoas.

Mușchii psoas mic se inseră superior pe corpul vertebral al T12 și L1 și pe discul intervertebral dintre ele, iar în jos se inseră variabil pe fascia iliacă sau pe eminența ileopubiană. Protejează nervul femural de compresiunea psoas-iliacului când acesta se contractă.

Peretele inferior al abdomenului

Este reprezentat de perineu, cu rol capital în susținerea organelor pelvine, prin structura sa musculo-ligamentară, cuprinzând și segmentele inferioare ale aparatului digestiv și uro-genital cu anexele lor.

Perineul osos are o formă romboidală cu un vârf anterior format din pubis, unul posterior format din coccis și două laterale, formate din tuberozitățile ischiatice.

Perineul posterior este aproximativ asemănător la bărbat ca și la femeie. Părțile moi sunt reprezentate de piele mobilă, grasă, hiperpigmentată, cu pilozitate. Față de bărbați, perineul posterior la femeie diferă doar prin rapoartele anterioare ale rectului și prin existența unei încrucișări musculo-fibroase ce formează nucleul fibros, crescând astfel rezistența în susținerea uterului gravid.

Perineul anterior , la femeie prezintă două regiuni importante: vulva și corpul perineului. Între piele și fascia pelvină se găsesc o serie de mușchi ce acționează involuntar în importante acte fiziologice (micțiune, defecare, naștere), dar care pot fi controlați și prin voință. Ei sunt antrenați secundar în activitatea altor grupe musculare, iar când este cazul se intervine și prin mijloace pasive: masaje, tuseuri, etc.

Mușchiul ridicător anal pornește anterior de pe fața interioară și laterală acorpului pubisului, posterior de pe fața internă a spinei ischiatice și, între acestea se inseră pe fascia mușchiului obturator. Întărește planșeul perinal intervenind în formarea nucleului fibros alături de fibre musculare, crescând rezistența la creșterea presiunii intra abdominale, provocată de uterul gravid. În timpul nașterii se pot produce rupturi ale perineului, rupturi favorizate și chiar accentuate de intervenția fibrelor anterioare ale ridicătorilor anali. Este obligatoriu ca epiziotomia sau perineotomia să fie efectuată de specialist, pentru a avea o cicatrizare post- partum bună, pentru prevenirea unui prolaps genital.

Mușchiul coccigian pornește de pe spina ischiatică spre marginea coccisului și marginea laterală a ultimei vertebre sacrate. Întărește și el planșeul perineal prin ridicarea vârfului coccigian, participând astfel la susținerea organelor pelvine.

Mușchiul sfincter al anusului este în stare de contracție tonică ce menține închis orificiul anal, putând fi acționat și prin voință.

Mușchiul transvers superficial al perineului pornește de pe fața internă și anterioară tuberozității ischiatice prin fascicule tendinoase și se oprește în nucleul fibros.

Mușchiul transvers profund se inseră pe ramura ischionului, îndărătul vaginului se întâlnește cu omonimul din partea opusă, contribuind și el la fixarea nucleului fibros, alcătuind diafragma uro-genitală.

Mușchiul sfincter al uretrei este alcătuit din fibre interne și externe care se contractă odată închizând uretra. Această reprezentare anatomică a fost necesară pentru a întelege, cum modifică sarcina lanțurile musculare care tind să mențină cât mai fiziologic sistemul osos în această perioadă. Uterul crește în volum și împinge în sus și anterior conținutul abdominal. Musculatura abdominală se alungește, scade în forță și antrenează o deplasare spre anterior a centrului de greutate. Acestea sunt lanțurile musculare interesate direct, dar și ele fiind legate funcțional de alte grupe musculare, kinetoterapia interesează practic toată musculatura organismului.

2.2 Fiziologia și patologia sarcinii și a lăuzei

Sarcina este un fenomen natural care produce numeroase modificări morfologice și funcționale în viața femeii gravide.(4) .

Ochiană, G. (5), precizează că cele mai evidente modificări apar la nivelul abdomenului care mărindu-se progresiv (datorită creșterii în lungime și greutate a uterului) deplasează centrul general de greutate al corpului înainte și în jos. Această deplasare va determina, pentru menținerea echilibrului corporal, o înclinare a trunchiului înapoi și o accentuare a lordozei lombare. Exagerarea lordozei lombare în poziția stând va antrena un efort static considerabil din partea mușchilor spatelui, ai coloanei vertebrale, ai abdomenului și ai perineului (fundul bazinului). Deși majoritatea femeilor se simt bine în perioada de sarcină, există situații în care la unele femei apar unele tulburări caracteristice ca: amețeli, constipație, dureri de cap, greață și vărsături, somnolență, salivație. În general, aceste fenomene apar, mai ales în primele luni ale sarcinii și dispar în ultimele luni. Există însă situații când femeia gravidă se simte rău în ultima parte a sarcinii. În aceste cazuri tensiunea mare din abdomen, și presiunea asupra toracelui exercitate de sarcină generează o respirație dispneică și o neliniște generală accentuată.

Toate organele și marile funcțiuni sunt influențate de sarcină în proporții variabile:

La nivelul pielii apar pigmentări caracteristice pe față (masca sarcinii) pe sâni, pe abdomen, pe partea dorsală a mâinilor.

Spre sfârșitul sarcinii, pielea de pe sâni, fese și coapse crapă și cicatrizându-se, lasă niște dungi albe sau vinete, numite vergeturi, care persistă și după naștere.

Țesutul subcutanat se încarcă cu grăsime și lichide ducând la creșterea volumului și greutății corpului.

Mușchii scheletici deși par îngroșați și plini, au un tonus scăzut, articulațiile devin mai mobile iar oasele pierd uneori din calciu.

Aparatul respirator devine mai activ. Spre sfârșitul sarcinii respirația devine mai superficială și mai accelerată. Comprimarea plămânilor din cauza sarcinii generează un debit respirator scăzut la efort.

Aparatul circulator este influențat de sarcină la nivelul tuturor elementelor sale componente: apar vascularizări noi în uter și glandele mamare; crește cantitatea globală de sânge cu aproximativ 20%; prin tendința de orizontalizare a inimii datorită ridicării diafragmului apar unele dificultăți de natură mecanică în funcționarea ei; datorită greutății sarcinii care apasă spre bazin apar staze în venele, capilarele și limfaticele membrelor inferioare, care predispun la apariția varicelor și edemelor; tensiunea arterială are mari fluctuații datorită unor cauze organice și psihice.

La nivelul aparatului digestiv constatăm la majoritatea gravidelor constipații, balonări și alte tulburări ușoare.

Metabolismul femeii gravide devine foarte activ. La unele dintre ele apar tendințe de îngrășare, spre obezitate.

Aparatul renal suferă influențe fiziologice și mecanice care, la unele femei, determină apariția albuminei în urină.

Sistemul glandelor endocrine este foarte mult influențat de sarcină. Se intensifică activitatea hipofizei, tiroidei, suprarenalelor.

Sistemul nervos și psihicul se schimbă sub influența sarcinii. Cele mai mari modificări apar in domeniul neurovegetativ.

Psihicul femeii se transformă, apar comportamente specifice maternității.

Lăuzia se definește ca perioada de timp în care dispar fenomenele generale și locale induse de simbioza materno-ovulară și se întinde la femeile care nu alăptează de la sfârșitul perioadei a IV-a a nașterii până la apariția primei menstruații; practic se consideră 6-8 săptămâni post partum, pentru că nu există criterii precise care să marcheze sfârșitul ei și pentru că femeile care alăptează pot fi amenoreice mai multe luni (nu mai au menstruație). Prin urmare lăuzia fiziologică este oarecum particulară pentru fiecare caz în parte.

Lăuzia este perioada care urmează nașterii și se caracterizează prin revenirea organismului matern la echilibrul dinaintea sarcinii. Lăuzia imediată este considerată perioada a IV-a a nașterii, timp în care se produce retracția musculaturii uterine, trombozarea sinusurilor vasculare din locul de inserție a placentei pentru realizarea hemostazei. În această perioadă se supraveghează foarte atent pulsul, tensiunea arterială și cantitatea de sânge pierdută de parturiență (femeia care naște), datorită riscului crescut de hemoragii. Lăuzia propriu-zisă durează 10 zile. În această perioadă are loc involuția uterului cu 1.5 cm/zi. Lohiile sunt sanguino lente în primele 3 zile, serosanguino lente în următoarele 3 zile și seroase în restul perioadei de lăuzie. Are loc instalarea secreției lactate pentru care glandele mamare au fost pregătite încă din timpul sarcinii. Modificările induse de sarcină la nivelul diferitelor aparate și sisteme dispar treptat, organismul matern revenind la starea dinainte de sarcină.

Perioada post-partum, are ca scop să readucă organismul femeii, cât mai rapid posibil, la nivelul său estetic și funcțional de înainte de sarcină. Modificările generate de sarcină în arhitectonica organelor și viscerelor abdominale prin distensia peretelui abdominal pot duce la dureri și la deschiderea orificiilor herniare. Refacerea ,,presei abdominale" are o mare importanță în prevenirea ptozelor viscerale (constipațiilor). Distensia perineului prin trecerea mobilului fetal poate duce la afectări de structură anatomică și modificări în funcția nervilor rușinoși (creșterea perioadei de latență motorie), scăderea presiunii maxime de constricție la nivelul sfincterului anal, alterarea coborârii colului vezical și scăderea capacității musculaturii planșeului pelviperineal de a ridica uretra, uneori cu incontinență urinară, instabilitate temporară, inconfort pelvin, etc. În această perioadă de refacere organismul trece de la o stare în care s-a acomodat treptat la alta, pe care o părăsise de demult. Aceasta are loc progresiv, până la revenirea anatomo-funcțională a organismului, fiind ajutată de influența benefică a mișcării.

În această perioadă:

– uterul involuează de la o greutate de 1000 g la 100 g.

– în contrast cu regresiunea uterului, la nivelul glandei mamare apare producția lactată indusă de influențe neurohormonale în perioada de gestație. Laptele matern înlocuiește colostrul (lichid gălbui, vâscos, transparent cu conținut mare deminerale și proteine secretat de glandele mamare) la 3 zile de la naștere. Sânii devin tumefiați (inflamați), eritematoși (roșeată) și sensibili la palpare datorită furiei laptelui și angorjării fiziologice la 3-4 zile post-partum.

În această perioadă pot apărea infecții puerperale și complicații tromboembolice.

După eliminarea placentei, în uter rămân porțiuni de căducă (resturi de placentă), caracterizată prin infiltrat hematic și infiltrat leucocitar care se vor elimina ca lohii (secreții) prin vagin, în primele 3 zile având culoarea roșie (lohiile au aspect hematic, serohematic sau seros) și virează spre alb în următoarele 10 zile până la 6 săptămâni. După această etapă începe sub influențe hormonale preponderente strogenice proliferarea endometrială care durează 25-42 de zile. La femeile care nu alăptează la sfârșitul celor 6 săptămâni de lăuzie apare prima menstruație.

Colul uterin devine ferm după 3 zile, orificiul intern al colului se închide și el după 3 zile, iar cel extern după 3 săptămâni.

Peretele abdominal poate rămâne cu dehiscența, depărtarea mușchilor drepți abdominali.

Sistemul nervos este caracterizat printr-o labilitate psihică exagerată cu tendința la stări depresive, care este înlocuită treptat de instinctul matern care modifică fundamental comportamentul femeii. Starea extremă a acestei situații se numește psihoză puerperală (tulburare psihică ce apare la mama care a născut) care uneori poate necesită internare cu tratament antipsihotic și antidepresiv.

Lăuza se examinează zilnic în maternitate urmărindu-se involuția uterină, aspectul ochiilor, evoluția cicatricei perineale, modificările sânilor, curba pulsului, temperatura, tensiunea arterială, diureza și tranzitul intestinal. Lohiile roșii persistente, involuția uterină insuficientă poate sugera retenție placentară – placenta nu se elimină și rămâne la nivelul uterului și necesită tratament de specialitate.

Pentru acest stadiu vom recomanda mișcări speciale accesibile posibilităților de mișcare, forță etc, ale lăuzei în scopul refacerii acesteia în timp cât mai scurt cu alte cuvinte pentru a scurta această fază de lăuzie.

Lăuzia este o perioadă critică care poate fi agravată de numeroase complicații dominate însă de cele infecțioase. În afara acestora în lăuzie mai pot apărea:

• complicații ale echilibrului fluido-coagulant;

• metroragii;

• complicații neuro-endocrine;

• sechele ale complicațiilor infecțioase;

• sindromul simfizei dureroase.

Hemoragiile din perioada post-partum

Hemoragiile din post-partum reprezintă cea mai frecventă sângerare din obstetrică, care în afară de complicația majoră pe care o poate genera (șocul hemoragic) crește morbiditatea în lăuzie prin anemie și infecții puerperale. Se consideră o hemoragie în post-partum pierderea unei cantități de sânge mai mari de 500 ml.

Complicația este cu atât mai gravă cu cât de cele mai multe ori nașterea a evoluat normal, accidentul fiind neașteptat, ceea ce arată că orice gravidă poate fi considerată ca posibil gravidă cu risc de hemoragie în post-partum.

Etiologie :

Factorii favorizanți sunt:

• Supradistensia uterină (gemelară, hidramnios);

• Făt mare care poate determina rupturi ale părților moi la naștere;

• Multiparitatea prin scăderea capacității și a calității fibrei musculare;

• Placenta praevia;

• Antecedente de hemoragii la alte nașteri;

• Intervenții obstetricale;

• Travalii lungi, diskinetice;

• Anestezia generală profundă;

• Erori în conducerea perioadei a III a nașterii;

• Cauzele mecanice: malformații uterine, cicatrici;

• Factori metabolici: hipoperfuzia uterină din preeclampsie, diabet zaharat decompensat, perfuzii ocitocice prelungite;

• Administrarea în exces de tocolitice.

Infecții perineale

Sunt cele mai comune și frecvente infecții puerperale localizate mai ales la nivelul soluțiilor de continuitate perineale. Perineul se edematiază, are o colorație roșie, se poate necroza și ulterior apare supurația, cu secreție fetidă, durere și tensiune locală. Sub tratament simptomele se pot remite.

Infecțiile uterine

Endometrita puerperală reprezintă forma clasică a infecției post-partum care complică 3-4% din nașteri. Debutul are loc în a 3-5 a zi post-partum cu:

• febră (38-39°C) tahicardie, cefalee;

• modificări ale lohiilor care devin fetide, purulente;

• uter subinvoluat, moale, dureros la coarne și fund;

• abdomen suplu, fără semne de iritație peritoneală;

• anorexie, astenie. La examenul local, colul este întredeschis, uneori ocupat de resturi ovulare.

Metrita parenchimatoasă apare când este invadat miometrul, limfaticele și vasele. Uterul prezintă microabcese. La simptomatologia de mai sus se asociază frison, febră de tip septic, stare toxică. În evoluție aceasta poate determina:

Gangrena uterină când local se elimină lambouri de țesut necrozat (metrita disecantă) sau se poate produce perforația uterină.

Abcesul uterin este o formă evolutivă care de cele mai multe ori se recunoaște intra operator o endometrita hemoragică apare a 10-12-a zi cu hemoragie cu sânge proaspăt, iar semnele de infecție sunt discrete. Eroarea cea mai frecventă constă în confuzia cu resturile placentare care impune un chiuretaj uterin inoportun și periculos agravând prognosticul. În aceste cazuri tratamentul antibiotic oprește hemoragia controlând cauza care a generat-o (infecția).

Sindromul simfizei dureroase

Cunoscut sub numele de relaxare dureroasă a simfizei, acest sindrom generează dureri simfizare, coccigiene și sacroiliace. Mai este denumit și sindromul dureros osteo-musculo-articular abdomino-pelvin. Este o iritație nespecifică a zonei simfizare cu imobilizarea musculaturii adiacente. Durerea este sindromul de alarmă, fiind de fapt o exagerare a modificărilor de sarcină: fibrocartilajul pelvin se edematiază, oasele au un grad de demineralizare cu o reacție periostală foarte sensibilă. Frecvența este de 1:5000 nașteri. Apare cel mai frecvent în lăuzie, în patogenia sa fiind invocată relaxina.

Depresia postnatală

Depresia postnatală apare uneori după naștere, în special la persoane caracterizate prin labilitate psihică, la cupluri instabile sau cu probleme.

Depresia postnatală este o alterare a echilibrului psihic, o depresiune nevrotică manifestată cel mai frecvent prin: angoasă (neliniște, teamă), dezinteres față de copil, senzația de incapacitate de a-l îngriji, tristețe, tendința spre izolare, lipsa de preocupare pentru propria persoană, sentiment de inutilitate, lipsa de inițiativă. Uneori gânduri și fantasme obsesive. Aceste simptome nu sunt întotdeauna prezente în același timp. Primele simptome ale depresiei postnatale apar în medie la 6-8 săptămâni după naștere. O tulburare psihică apărută în primele 15 zile de la naștere poate fi corelată cu o infecție puerperală și de aceea un consult obstetrical de specialitate este obligatoriu.

2.3 Kinetoterapia post-partum

2.3.1 Generalitati

În această perioadă, “exercițiul fizic” începe din a doua sau a treia zi după naștere, iar principiul realizării acestuia este blând, lent, progresiv, deoarece mușchii și ligamentele sunt în continuare slabe și pot surveni accidentări. Nu trebuie să creeze disconfort sau durere. Fiecare ședință se va termina cu masajul membrelor inferioare și cu relaxare.

Exercițiile din prima perioadă vor fi efectuate doar de pacientele care au născut normal și nu au avut complicații, preferabil sub supravegherea kinetoterapeutului.

În această perioadă se vor învăța regulile de igienă posturală :

Poziția corectă pentru alăptat: șezând cu spatele sprijinit, tălpile sprijinite pe un suport;

Poziții care protejează coloana în cazul activităților suprasolicitante:

genuflexiuni cu genunchii depărtați atunci când se ridică o greutate;

repartizarea egală a greutăților în ambele mâini;

ridicarea din pat: prin rostogolire laterală, apoi prin împingere în brațe și coborârea concomitentă a membrelor inferioare pe sol;

ridicarea din șezând: ducerea trunchiului în față, împingere în mâini, menținerea poziției bazinului și înălțarea pe verticală a corpului prin extensia genunchilor;

aplecarea în față (la chiuvetă sau la masă): din poziția stând cu un membru inferior flectat și sprijinit pe un suport de 15-20 cm înălțime.

Perioada a doua este cea a lehuziei tardive, cu durata de 4-6 săptămâni, în care se continuă gimnastica la sala de kinetoterapie sub supravegherea kinetoterapeutului. Acesta va doza corect efortul pacientelor și va urmări ca modul de executare a exercițiilor să fie cât mai corect, alcătuind un program specific pentru o refacere cât mai rapidă a organismului, atât fizic, cât și psihic.

Din săptămâna a treia postpartum se reiau progresiv exercițiile din ortostatism și toate formele de mers. Abia din această săptămână sunt permise înotul și mersul pe bicicletă. Perioada postpartum, numită și lehuzie, este considerată etapa în care femeia revine la starea morfofiziologică anterioară sarcinii. În această perioadă de refacere, organismul trece de la o stare în care s-a acomodat la o alta, cea de dinaintea sarcinii. Această trecere are loc progresiv, până la revenirea anatomo-funcțională a organismului, fiind ajutată de influența benefică a mișcării.

Kinetoterapia postpartum are ca scop refacerea estetică a întregului organism, în special a musculaturii care menține un aliniament postural corect, refacerea perineului, dacă acesta a avut de suferit, și a dezechilibrelor musculo articulare de după sarcină (musculatura spatelui, a abdomenului etc.).

Rolul kinetoterapiei postpartum are ca rol refacerea întregului organism, în special a musculaturii ce favorizeaza o postură corectă, a perineului (dacă acesta a fost afectat) și a muschilor pelvini sau ai spatelui. Înainte de a începe, kinetoterapeutul va ține cont de criteriile personale: vârsta, starea generala de sănatate, precum și de alte afecțiuni asociate.

2.3.2 Tehnici specifice folosite în domeniu

Tehnica Pilates

Pilates este o tehnică de exerciții atât pentru minte, cât și pentru corp, inventată acum un secol de gimnastul și fostul dulgher Joseph Pilates, exerciții destinate în mare parte dansatorilor accidentați. Exercițiile specifice, cuplate cu exercițiile de respirație, nu sunt folosite doar pentru a obține silueta dorită, ci și ca modalitate de recuperare fizică și psihică pentru sportivii de performanță și femeile lăuze. Pilates îmbunătățește circulația și oxigenează creierul și, în special, plămânii. Flexibilitatea abdomenului și a mușchilor spatelui sunt atuurile de care se bucură dacă vor alege aceste tipuri de exerciții. Exercițiile Pilates cresc rezistența oaselor și mobilitatea articulațiilor învățând, în același timp, cum să se păstrăze echilibrul și controlul asupra propriului corp. Oricare ar fi metoda aleasă, exercițiile Pilates lucrează mușchii abdominali, mușchii spatelui, coapsele și muschii fesieri. Pilates este o metodă eficientă, căutată și de cele care vor o musculatură mai bine definită și de cele care vor să obțină o siluetă de invidiat. Cu aceste exerciții se vor lucra mușchii, vor avea o mai bună flexibilitate și rezistență la efort și, în plus, se înbunătățește considerabil postura, formând un trup armonios și bine proporționat. Dacă în primele trei luni de sarcină totul decurge normal, din săptămâna a-12-a, orice gravidă poate să practice un program de gimnastică, special conceput pentru această perioadă și este și foarte eficientă și în perioada postnatală.

Principiile tehnicii Pilates

Pentru orice persoană este important să fie respectate anumite principii științifice în timpul exercițiilor. Unii învață aceste principii pe fir logic, alții absorb semnificațiile la un nivel conceptual, în timp ce alții le învață în funcție de modalitatea în care corpul le transmite aceste informații. Indiferent de calea optată pentru a le înțelege, este însemnat să știi fundamentele tehnicii Pilates. Principiile actuale sunt ușor comprehensibile. Pilates combină o serie de exerciții care sunt conectate într-o manieră specifică cu sistemul circulator, cu flexibilitatea și puterea unor zone caracteristice trupului uman. Rutina exercițiilor conduce organismul către o stare de armonie, astfel încât părțile corpului lucrează ca un tot. Spre deosebire de restul exercițiilor, metoda Pilates nu pune accentul pe cantitate sau pe cât de mult să fii solicitat, ci te fac să fii conștient că întregul corp lucrează concomitent.

Respirația

Respirația este o funcție vitală oricărui organism, îndeplinită conștient sau nu. Unul dintre punctele cheie ale acestor exerciții se axează pe modalitatea în care se respiră. Fiecare mișcare este conectată cu o metodă specifică de respirație. O respirație corectă îngăduie oxigenului prin intermediul sistemului circulator să irige mușchii ce sunt utilizați și să elibereze o cantitate de substanțe chimice nocive depozitate în mușchi. Substanțele chimice eliberate sunt conectate cu durerea și starea de oboseală, fiind substanțe de care organsimul încearcă să scape. Din această cauză este necesară o inspirație adâncă pentru o cantitate cât mai mare de oxigen și o expirație profundă, "golind" plămânii de chimicale. Pentru exercițiile Pilates trebuie să se învețe să se respire într-un mod specific. În inspirație, se dilată partea de sus a pieptului. Se crede că aceasta este o formă de inspirație profundă, însă, de fapt, este vorba de o falsă inspirație profundă. În loc de o inspirație dilatându-se pieptul și o expirație umflându-se burta, trebuie să se concentreze mai mult pentru a umple cu aer partea de jos a plămânilor. Această formă de respirație profundă permite întinderea și mișcarea fără restricționarea cantității de oxigen inspirată. Cantitatea de oxigen permite substanțelor nutritive să călătorească spre mușchii asupra cărora se lucrează. În timpul expirației cu putere, toate gazele și substanțele nocive a organismului au o cale de evadare. Când aceste elemente dăunătoare sunt eliminate, capul devine mult mai limpede, energia crește, acidul lactic (acidul care se acumulează de obicei în mușchi și care produce crampe musculare) se eliberează din musculatură și apare relaxarea.

Relaxarea

Unul dintre lucrurile care trebuie învățate cât mai rapid se referă la modul în care se execută exercițiile fără a crea tensiune în zonele corpului ce nu sunt lucrate. Părțile care nu sunt lucrate, sunt angajate în acțiunea mișcărilor, dar nu sunt ținute în tensiune. De exemplu, în cazul călăritului, concentrarea nu este numai la a avea o poziție adecvată hipismului (sport practicat cu cai). La ținerea frâielor, umerii sunt relaxați, dar gata să acționeze dacă este cazul, laba piciorului este fixată în lăcașul de susținere carateristic, astfel că întregul corp este implicat. Asemănător, metoda Pilates implică întregul trup în timpul executării fiecărei mișcări. După terminarea rutinei exercițiilor, se observă că s-a eliminat stresul atât la nivel mental, cât și la nivel fizic.

Controlul mișcărilor

Controlul reprezintă elementul principal pentru atingerea calității mișcărilor. Cu exercițiile Pilates nu trebuie să se depășească măsura, trebuie făcute cât mai mult și cât mai bine. Este necesară mișcarea, cu grația unui dansator. Exercițiile Pilates se execută cu ajutorul unei respirații adecvate, prin concentrarea atenției asupra zonei la care se lucrează și asupra mișcării în sine. Când se experimentează pentru prima oară metoda Pilates este posibil ca mișcările să fie executate cu stângăcie. Cu timpul se reușește mișcarea cu grație, exercițiile continuându-se de la sine. De îndată ce se vor înțelege mișcările de bază, vor fi executate cu grație și armonie.

Fluiditatea mișcărilor

Calitatea de a fi grațios în timp ce se execută mișcările, se bazează pe fluiditatea exercițiilor care decurg unul din altul. Executarea exercițiilor cu grație implică, de fapt, o mare precizie. Fiecare mișcare în parte are un punct precis de unde începe și un loc unde se termină. Oricum se execută, depinde de cea care le face cum le îmbină aceste exerciții pentru a curge firesc fără să se mai resimtă punctele de deschidere și pe cele de închidere. Chiar dacă este instruită să se oprească într-un anumit punct la fiecare mișcare pentru a o executa de mai multe ori, oprirea nu reprezintă o pauză, ci un loc unde întinderea sau mișcarea se continuă deși un privitor nu ar putea să observe acest lucru din exterior.

Fiecare exercițiu constituie un punct de plecare pentru următoarea mișcare. În realitate, mișcarea nu se oprește nici o clipă, sfârșitul unei mișcări reprezentând de fapt începutul alteia. Pentru a menține coloana vertebrală într-o poziție adecvată, trebuie întărită musculatura abdominală. Dacă se lucrează mușchii abdominali, umerii coboară, gâtul se înalță și coloana vertebrală stă din ce în ce mai dreaptă. În cazul în care se învață cum să se controleze această regiune abdominală, se va resimți concomitent o nouă stare fizică și psihică.

Dacă se poate concentra asupra fiecărei mișcări în parte, se va releva o excelentă stare de spirit. Pentru a ajunge aici trebuie să se vizualizeze cu ochii minții fiecare mișcare executată. Puterea de concentrare va oferi controlul necesar pentru fiecare exercițiu. Mișcările nu trebuie să fie rapide sau sporadice (rare).

Accentul cade în primul rând pe control, metoda Pilates fiind, de fapt, o serie de exerciții controlate și executate pentru fiecare partea corpului. Mișcările lente și fluide necesită o mare precizie ce solicită la rândul ei un control fizic al trupului. Precum Tai Chi, aceste mișcări nu sunt agitate și inflexibile, ci, mai degrabă, extrem de fluide. Mișcările alternează între o bună respirație, o întindere adecvată și întărirea organismului. Rutina exercițiilor este mult mai activă decât pare, putând fi executată fără riscul de apariție a plictiselii. În timpul executării exercțiilor, imaginile relaxante traversează mintea, de parcă imaginile ar fi piese de puzzle ce-și găsesc locul potrivit. Acest lucru nu se întamplă grație unei surse divine de inspirație, ci se petrece datorită stării de concentrarea minții asupra fiecărei părți a corpului.(8)

MASAJUL

Efecte fizice:

• Stimulează sistemul imunitar;

• Întărește organismul;

• Îmbunătățește circulația;

• Îmbunătățește funcționarea sistemului limfatic;

• Ajută la tonifierea pielii și eliminarea toxinelor.

Efecte psihologice:

• Relaxează și înlătură efectele sarcinii;

• Înlătură stările de stres, de depresie;

• Stimulează activitățile mentale (de exemplu, sporește acuratețea și viteza de rezolvare a calculelor matematice);

• Optimism și bună dispoziție.

Masajul este cea mai veche metodă de tratament cunoscută de oameni și a fost utilizat încă din antichitate. În culturile orientale, masajul este considerat un mijloc de transfer al energiei electromagnetice, așa-numita energie Qi sau "energia vieții". Dacă apare stresul sau oboseala, masajele săptămânale vor ajuta la menținerea sănătății, și pentru a arăta cât mai bine și cât mai tânără. Când mușchii sunt solicitați intens sau pe perioade mai lungi de timp, fibrele musculare se contractă și devin rigide. Prin masaj, mușchii își redobândesc elasticitatea; în plus, masajul facilitează circulația sangvină, accelerând transportul toxinelor spre organele de eliminare sau de detoxifiere. În unele țări proaspetele mămici optează în scopul recuperării tonusului muscular și redobândirii siluetei de dinaintea sarcinii, pentru masaj kinetoterapeutic. Ideal este ca aceste ședințe de masaj să fie începute la 2-4 săptămâni după naștere pentru o recuperare rapidă. În același timp nu doar că se redobândește tonusul muscular, însă ajută la scăparea cât mai rapidă a kilogramelor în plus (până la 3-4kg) și de durerile de spate provocate de sarcină, ajută la eliminarea celulitei (20-25%) și relaxează. Nu este indicat să fie o indiferență față de kilogramele în plus și musculatura lăsată deoarece după ceva timp acestea se instalează confortabil și sunt mult mai greu de eliminat și recuperat! (9)

Kinetoterapeutul care execută masajul recomandă și anumite exerciții de recuperare care durează doar 10 minute zilnic și care, se recomandă să fie urmate. Având în vedere faptul că după 2-4 săptămâni de la naștere se alăptează, nu este bine să se țină o dietă strictă, ci doar să aibă o alimentație sănătoasă din care să lipsească dulciuri, sucuri, alcool, prăjeli, carne grasă etc. Atenuarea durerilor de spate este foarte importantă și de aceea înainte de a se începe gimnastica recomandată de kinetoterapeut este bine să fie efectuate câteva ședințe de masaj.

Un pachet de 12 ședințe intensive este suficient, pentru ca apoi să se opteze pentru ședințele de întreținere. Durata unui astfel de masaj este de 60 de minute și se efectuează cu ulei de măsline îmbogățit cu esențe tonifiante special destinate masajului kinetoterapeutic și creme profesionale pentru anticelulită și antivergeturi.

Exemple de exerciții kinetoterapeutice în perioada postpartum

Din poziția corpului întins la orizontală pe spate:

1.Mâinile pe abdomen, inspir profund cu ridicarea peretelui abdominal, expir lent cu pronunțarea sunetului S și coborârea abdomenului;

2.Cu mâinile pe coaste se respiră astfel încât în inspir mâinile să se depărteze, iar în expir să se apropie;

3. Cu genunchii îndoiți, tălpile sprijinite de pat, ducerea brațului stâng spre șoldul drept, concomitent cu ridicarea capului și umerilor, inspirație, apoi ducerea brațului stâng oblic sus, cu răsucirea capului spre stânga, expirație; același exercițiu se va face și cu brațul drept;

4.Cu genunchii îndoiți, tălpile sprijinite de pat, ducerea ambilor genunchi la piept cu ajutorul brațelor, inspirație, revenire cu expirație.

Din poziția șezând:

1.Aplecarea trunchiului înainte cu brațele încrucișate pe abdomen, inspirație, ridicarea trunchiului cu ducerea brațelor lateral, expirație;

2.Cu mâinile sprijinite pe genunchi, expirație impusă, apoi inspirație concomitent cu ducerea brațului stâng oblic sus, coborârea brațului în poziția inițială, expirație; același exercițiu cu brațul drept.

Exerciții pentru îmbunătățirea elasticității și tonictatea diafragmului

Se utilizează exerciții care fac ca acțiunea diafragmului să întâmpine o rezistență care poate fi realizată pozițional sau presiune intraabdominală crescută.

Pozițional:

• exerciții de respirație amplă din decubit dorsal cu o greutate așezată pe abdomen;

• exerciții din decubit ventral când greutatea proprie limitează expansiunea abdomenului ;

• exerciții de respirație executate din poziția culcat pe un plan înclinat cu capul în jos caz în care rezistența este dată de greutatea masei viscerale abdominale orientate în sens cranian sub acțiunea gravității.

Presiunea intraabdominală:

• exerciții de respirație cu musculatura abdominală contractată;

• exerciții de respirație cu sugerea abdomenului în timpul inspirației;

• umflarea și sugerea abdomenului în apnee și inspirație forțată.

CAPITOLUL II ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA ACTIVITAȚII DE CERCETARE

2.1 Metode de cercetare

Metoda este definită ca modalitatea de obținere a anumitor rezultate, în cunoașterea teoretică și cea practică. Face parte din știință, fiind latura cea mai activă a acesteia,modalitatea dobândirii cunoașterii ștințifice.Metodologia unei științe reprezintă sistemul celor mai generale principii ale investigației, ale cercetării, deduse din sistemul legilor generale.

Metoda observației

Observația este contemplarea intenționată a unui obiect, document, fenomen sau proces. De regulă observația este vizuală, dar nu sunt excluse cazurile în care participă și alți analizatori, în funcție de caracteristicile fenomenelor urmărite. Ea se aplică unui domeniu ale cărui date, documente sau fenomene, dorește să le cunoască, să le clasifice, cuantifice, caracterizeze, pentru a stabili ce este deosebit în ele, ce relații sunt între ele, ce le provoacă și ce efecte au asupra altora. În această lucrare observația se face pe un eșantion de 10 paciente într-o anumită perioadă de timp și într-un anumit loc.

Condițiile observției

Caracterul fundamentat teoretic și metodologic al observației este dat de următoarele caracteristici;

1. trebuie să se facă deliberat;

2. să aibă scopuri precis formulate, scopul să fie în concordanță cu ipoteza formulată;

3. să aibă sarcini precis formulate și în conformitate cu scopul sau sarcinile urmărite;

4. să se desfășoare metodic și sistematic (după un program, curegularitate);

5. să se efectueze o înregistrare fidelă și exigentă a datelor observate;

6. prelucrarea și interpretarea datelor trebuie să fie exigentă;

7. să se realizeze o pregătire a observatorului și a observației.

Înregistrarea observației se poate face prin intermediul sau cu ajutorul aparatelor și instrumentelor adecvate, aparate de filmat, camere video. Toate datele vor fi înregistrate pe fișa de observație .

Prelucrarea și interpretarea datelor . Poate fi cantitativă și calitativă. Fișele de observare sunt analizate, fiecare fișă va fi notată cu date sau aprecieri care conduc spre anumite concluzii. Interpretarea datelor este operațiunea cea mai dificilă și nu conduce la concluziile cele mai veridice, dacă acestea nu vor fi completate cu informații obținute din studiul unor documente din discuții cu subiecții cercetării, din unele experimente care au posibilitatea de a verifica mai precis relația dintre a numite fenomene . Dacă la început prelucrarea datelor este cantitativă prin centralizarea datelor, spre final prin trasarea concluziilor cercetării, prelucrarea este calitativă.

2. Metoda studiului de caz

Studiul de caz este metoda de cercetare prin care se verifică o relație. Reprezintă o stare activă a subiectului, implică o activitate metodică orientată în scopul precis de verificare a unei ipoteze. Aceasta presupune activitatea intelectuală complexă a omului de știință, a cercetătorului, care provoacă, organizează, interpretează și înțelege. Nu poate fi separată de observație care reprezintă izvorul ipotezelor. Selectarea subiecților și alcătuirea grupei experimentale trebuie să fie în concordanță cu ipoteza de lucru. Acest grup se mai numește și eșantion.

Examinatorul stabilește o categorie de teste care va trebui să evidențieze efectul variabililor independente. Se vor efectua cu diferite aparate și instrumente de măsură și control. Astfel putem avea de a face cu mai multe categorii de teste și anume: măsurători somatice, fiziologice, testări motrice și psihice.(11)

2. 2 Subiecții, condițiile și datele desfășurării cercetării

Cercetarea pe care am efectuat-o a cuprins un lot de 10 paciente cu vârstele cuprinse între 16-38 de ani în cadrul Centrului mamei si a Copilului cât și la domiciliu acestora. Studiul s-a derulat pe parcursul a doua luni. Modalitățile de studiu folosite sunt: program kinetic, tehnica Pilates, masaj.

Tab.1 Repartiția cazurilor în funcție de vârstă

Fig.1 Repartiția cazurilor în funcție de vârstă

Un lot de 10 paciente cu vârste cuprinse între 16 și 38 de ani, vîrsta medie fiind de 27,9 iar deviația standard ± 5,48.

Tab.2 Repartiția cazurilor în funcție de domiciliu

Fig. 2 Repartiția cazurilor în funcție de domiciliu

Dintre cele 10 paciente, 7 au domiciliul urban ,iar 3 domiciliul rural, media fiind de 1,3 iar deviația standard de ±0,48

Tab. 3 Repartiția cazurilor în funcție de studii

Fig.3 Repartiția cazurilor în funcție de studii

Din cele 10 paciente avem 1- școală generală, 4 –școală profesională,1-liceu iar 4-licență .

Tab.4 Repartiția cazurilor în funcție de fumat

Fig. 4 Repartiția cazurilor în funcție de fumat

Dintre cele 10 paciente avem 7 nefumătoare, o fumătoare și 2 exfumătoare , iar media fiind de 0,5 și deviția standard de ±0,84.

2.3.3 Teste și măsurători efectuate

Examenul somatoscopic este o metodă clinică de evaluare a eventualelor modificări de postură concomitent cu examenul clinic al aparatelor și sistemelor. În vederea realizării unui examen corect și obiectiv este indicat ca acesta să se desfășoare la cadrul antropometric, în condiții de luminozitate bună, la o temperatură de 21-22șC; lăuza trebuie să se dezbrace și să fie desculță pentru a fi analizată din față, spate și profil static sau dinamic. Măsurătorile antropometrice sau somatometria reprezintă o metodă paraclinică prin care se evaluează schimbările fizice.

Perimetrul toracelui poate fi măsurat cu banda metrică în repaus, după inspir profund și expir forțat. Diferența dintre perimetrul toracic în inspir forțat și cel în expir forțat reprezintă elasticitatea pulmonară. La fumătoare va fi mai mic.

Elasticitatea toracică. Se va lua perimetrul toracic în ortostatism în inspir și în expir. Diferența dintre cele 2 este elasticitatea toracală, care, cu cât este mai mică cu atât e mai bine.

Greutatea corporală este importantă. În timpul sarcinii, femeia are în jur cu 11-13Kg mai mult (în unele cazuri și mai mult). În general după nastere, femeia are o greutate mai mare decât inaintea sarcinii.

Indicele de masă corporală (IMC) (în engleză Body mass index, sau BMI) este un indicator statistic a masei unei persoane raportată la înălțimea persoanei respective.  (12)

Descrierea studiului experimental:

a) testări inițiale- atunci când se efectuează la începutul experimentului;

b) se aplică programul kinetic (timp de 2 luni)

b) testări finale -la sfârșitul cercetării (după 2 luni)

După efectuarea testărilor finale se face diferența dintre testarea inițială și cea finală.

În momentul finalizării studiului de caz, se va efectua determinarea concluziilor și trasarea recomandărilor .

2. 3 Programul kinetoterapeutic al lăuzei

Programul kinetic al lăuzei după o naștere normală

Obiectivele recuperatorii sunt următoarele:

1. Profilaxia trombozei.

2. Reluarea respirației normale

3. Refacerea musculaturii planșeului pelviperineal.

4. Îmbunătățirea tonusului postural.

5. Asigurarea suportului fizic necesar satisfacerii tuturor obligațiilor materne.

Mijloacele folosite:

1. Exerciții libere.

2. Contracții izometrice ale musculaturii gambei.

3. Masajul membrelor inferioare și în special al ″lojei vasculare″

4. Exerciții voluntare de control perineal și vezical al micțiunii

5. Exerciții de reeducare a respirației.

Indicații metodice

1.Programul kinetic este diferit pe zile în funcție de scopul urmărit și de creșterea progresivă a efortului fizic.

2. Fiecare ședință se termină cu masajul membrelor inferioare și cu relaxare.

3. Efortul fizic nu trebuie să creeze disconfort sau durere, pentru că orice durere înseamnă o alterare tisulară.

4. Se evită excesul de activitate fizică dublat de neglijarea odihnei, care pot duce la hipogalaxie sau agalaxie.

5. Se repetă și se verifică efectuarea exercițiilor fizice din ședințele precedente.

PROGRAM KINETIC

Prima zi:

Exercițiul 1.

Culcat dorsal: 1-2 inspirație profundă cu strângerea pumnilor, brațele lângă corp și întinderea picioarelor ușor încordate cu vârfurile întinse; 3-4 expirație cu relaxarea întregului corp și închiderea ochilor; 5-8 aceleași mișcări de la timpii 1-4. Se repetă 2 x 8 timpi.(2 serii a câte 8 timpi)

Exercițiul 2.

Culcat dorsal cu o mână pe abdomen și cealaltă pe torace, cu membrele inferioare flectate, tălpile pe sol, se execută: reeducarea respirației toraco-abdominale asistată de kinetoterapeut, 2 x 8 timpi.

A doua zi :

Exercițiul 1.

Culcat dorsal: 1-4 îndoirea brațelor cu ducerea mâinilor la ceafă și întoarcerea lentă a corpului stânga-dreapta, apoi extensia și flexia gâtului ajutând mișcarea capului cu mâinile; 5-8 odihnă și respirație, accentuând expirația prin presarea cu mâinile pe rebordurile costale (marginile inferioare ale toracelui – ultimele 2 coaste) și diafragm (sub stern – denumit popular ,,capul pieptului') pentru a intensifica respirația. Se repetă de2-3 ori cu pauze. Pauzele de odihnă se elimină sau se prelungesc dacă apare senzația de oboseală.

Exercițiul 2.

Culcat dorsal: 1-4 întoarcere în culcat costal lateral: 5-6 îndoirea lentă a genunchilor ușor spre piept: 7-8 întinderea genunchilor în poziția inițială. Se execută și în partea cealaltă. Se repetă, cu pauze, 8 timpi.

Exercițiul 3.

Culcat dorsal pe una-două perne, cu sprijin pe antebrațe și trecere în așezat rezemat cu spatele pe pernă: 1-2 ridicarea brațelor prin înainte sus, inspirație: 3-4 coborârea brațelor pe același traseu cu expirație: 5-8 aceleași mișcărica la timpii 1 -4. Se execută 2×8 timpi.

A treia și a patra zi :

Exercițiul 1.

Așezat rezemat, de voie contracții izometrice de abdomen, perineu și anus, alternate cu relaxarea acestora. Se execută de 5 ori consecutiv, în 2-3 serii.

Exercițiul 2.

Culcat dorsal și apoi rezemat de perne: 1-4 apropierea picioarelor cât mai strâns cu contracție izometrică: 5-8 relaxare cu automasaj ușor al abdomenului netezire circulară de la dreapta pe sus spre stânga (colon ascendent, transvers și descendent). Se repetă de 4 ori .

Exercițiul 3.

Din aceeași poziție inițială ca la exercițiul 2: 1 – Îndoirea piciorului stâng; 2 – întinderea acestuia: 3-8 se execută lent, alternativ, cu inspirație când se întinde piciorul și cu expirație când se îndoaie. Se repetă 2 x 8 timpi .

De la a cincea la a șaptea zi :

Exercițiul 1.

Culcat dorsal cu un picior de pernă sub cap: 1-4 flexia dorsală a labelor picioarelor, menținută în contracție izometrică 5-6 flexia plantară a acestora, expirație. Se repetă 2 x 8 timpi .

Exercițiul 2.

Culcat dorsal fără pernă: de voie, alternarea pozițiilor culcat costal, culcat facial, așezat rezemat. Se menține poziția atât timp cât convine lăuzei, executând liber contracții statice-izometrice, succesive de sfinctere și abdomen .

Exercițiul 3.

Culcat facial de voie, contracții izometrice ale mușchilor fesieri, alternate liber cu flexia și extensia din articulația gleznei. Se execută de 4-6 ori, în 2-3 serii.

Program kinetic pentru lăuză după 2-3 săptămâni de la naștere

Exercițiul 1

Așezat pe marginea patului, cu mâiniie la ceafă: de voie, pedalarea picioarelor, ,,bicicleta", apoi trecere în culcat dorsal cu forfecarea picioarelor. Se repetăcâte 8 mișcări în 2-3 serii, gradat după posibilități.

Exercițiul 2

Ghemuit cu fața la scaun, apucat cu mâinile de margina acestuia: ridicare în stând pe piciorul drept, cu ridicarea piciorului stâng îndoit și așezarea lui pe scaun, apoi revenire. Se repetă alternativ, de 6—8 ori.

Exercițiul 3.

„Stând depărtat cu un puișor de pernă ținut înainte-jos de voie îndoirea trunchiului înainte cu 2-3 arcuiri, cu ducerea puișorului de pernă printre picioare înapoi, fără să atingă solul; revenire cu extensia trunchiului, cu ducerea brațelor sus, ducând perna la ceafă cu fandare pe piciorul drept și revenire cu relaxare liberă. Se repetă de 4 ori, alternativ.

Exercițiul 4.

Culcată dorsal pe pat, cu sprijin acordat la glezne de o altă persoană prin apăsare sau cu vârfurile sprijinite sub mobilă, cu puișorul de pernă sub cap: ridicarea energică în așezat și revenire lentă cu spatele drept. Se repetă de 4 ori, în 2-4 serii. Acest exercițiu de abdomen poate fi executat de 8 ori, în 5-6 serii de către femeile sportive cu o bună pregătire fizică.

Exercițiu 5.

Așezat cu mâinile sprijinite înapoi: la început se execută ridicări alternative de picioare (cât mai sus, după posibilități), apoi se apucă vârful unui picior și se trece în culcat dorsal și revenire menținând priza. Se executăde 8 ori, alternativ.

Exercițiul 6.

Așezat pe coapsa stângă, cu mâna de aceași parte sprijinită pe sol, cu mâna dreaptă apucat de vârful piciorului drept: trecere în culcat costal stânga. Se repetă de 4-6 ori, alternativ.

Exercițiul 7.

Așezată pe un taburet, cu vârfurile sub spalier, cu brațele sus, ținând în mâini un prosop întins apucat de capete: trecere în culcat dorsal și revenire. Se repetă de 6-8 ori (după 3—4 săptămâni).

Program pentru lunile 1-2 după naștere

Exercițiul 1.

Stând: fandat pe piciorul stâng înainte: 1-6 mișcări de brațe ca la box, alternativ, cu răsucirea alternativă a trunchiulul; 7-8 revenire cu relaxare. Se repetă de 4 ori, alternativ.

Exercițiul 2.

Așezat pe coapsa stângă, cu sprijin pe ambele mâini : 1-ridicarea piciorului drept lateral; 2- revenire; 3-8 aceeași se execută în continuare. Se repetă de 4×8 timpi, alternativ.

Exercițiul 3.

Culcat dorsal cu picioarele la verticală: 1-8 flexii plantare și dorsale ale labelor picioarelor urmate de relaxare. Aceeași mișcare finalizată cu ducerea picioarelor peste cap de voie. Se repetă de 4 x 8 timpi.

Exercțiul 4.

Culcat costal drepta, cu picioarele îndoite, genunchii orientați lateral, brațul drept sub cap, stângul îndoit sprijinit înainte: 1-2 împingere în palme și trecere în așezat cu sprijin pe antebrațul drept, îndoirea trunchiului lateral stânga simultan cu ridicarea și întinderea piciorului stâng lateral, dreptul se menține îndoit, cu vârful la genunchiul celuilalt picior: 3 x 8 aceeași în continuare. Se repetă de 4 x 8 timpi, alternativ.

Exercițiul 5.

Stând cu brațele lateral dreapta, piciorul stâng încrucișat înapoi, întins, sprijinit cu vârful pe sol: 1- ridicarea piciorului stâng îndoit și răsucit spre stânga odată cu ducerea brațelor lateral stânga; 2 – revenire în poziția inițială; 3-8 aceleași mișcărica la timpii 1-2. Se repetă de 4 x 8 timpi alternativ.

Exercițiul 6.

Așezat pe piciorul drept îndoit, stângul ridicat și întins înainte. Apucat de vârf cu ambele mâini, fruntea la genunchi: 1 – îndoirea trunchiului înainte simultan cu depărtarea picioarelor brațele în prelungirea trunchiului, pieptul cât mai aproape de sol; 2-3 două arcuiri de trunchi; 4 – revenire în poziția inițială cu ridicarea piciorului drept: 5-8 aceleași mișcări cu piciorul celălalt. Se repetă de 4-5 ori.

Exercițiul 7.

Așezat cu picioarele întinse înainte, labele în flexie dorsală, trunchiul îndoit înainte: 1-2 sprijinirea palmelor pe sol în dreptul șezutei și extensia trunchiului cu ridicarea bazinului o dată cu îndoirea genunchilor, capul pe spate; 3-4 revenire în poziția inițială cu apucarea vârfurilor și tracțiunea lor în sus, cu ridicarea călcâielor ușor deasupra solului, genunchii rămân pe sol. Se repetă de 2 x 8 timpi.

Exercițiul 8.

Stând cu coarda la spate: de voie, alergare pe loc sau cu deplasare, rotind coarda din înapoi înainte, apoi sărituri consecutive pe un picior. Se repetă după posibilități cu pauze pentru respirație. Este indicat ca săriturile cu coarda să se execute în aer liber.(7)

CAPITOLUL III REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

3.1 Analiza rezultatelor inițiale

Tab. 5 Repartiția cazurilor în funcție de greutate

Fig. 5 Repartiția cazurilor în funcție de greutate

Dintre cele 10 paciente cea mai mică greutate este de 53 kg , iar cea mai mare de 73 kg având media de 62,2 kg, iar deviația standard de ±7,09.

Tab. 6 Repartiția cazurilor în funcție de înalțime

Fig. 6 Repartiția cazurilor în funcție de înalțime

Cele 10 paciente au înălțimea cuprinsă între 1,53 și 1,67 cm , având media de 1,60 cm iar deviația standard de ±0,05.

Tab. 7 Repartiția cazurilor în funcție de IMC

Fig.7 Repartiția cazurilor în funcție de IMC

Cel mai mic IMC este de 20,1 iar cel mai mare de 29,1 cu media de 24,1 si deviația standard de ± 2,95.

Normopondere 60 %, Suprapondere 40%

Tab. 9 Repartiția pacienților în funcție de perimetrul toracic

Fig.9 Repartiția pacienților în funcție de perimetrul toracic

Perimetrele toracice sunt cuprinse între 70 și 79 cm cu media de 77,22 și cu deviația standard de ± 1,64.

Tab.10 Repartiția cazurilor în funcție de perimetrul toracic pe inspir

Fig.10 Repartiția cazurilor în funcție de perimetrul toracic pe inspir

Perimetrele toracice pe inspir sunt cuprinse între 75 și 84 cm cu media de 79,88 și deviația standard de ± 3,01.

Tab. 11 Repartiția cazurilor în funcție de perimetrul toracic pe expir

Fig.11 Repartiția cazurilor în funcție de perimetrul toracic pe expir

Perimetrele toracice pe expir sunt cuprinse între 70 și 75 cu media de 79,88 și deviația standard de ± 1,76.

Tab. 12 Repartiția cazurilor în funcție de elasticitatea toracică

Fig.12 Repartiția cazurilor în funcție de elasticitatea toracică

Elasticitatea toracică este cuprinsă între 7 și 12 cu media de 8,55, iar deviația standard de 1,50.

3.2 Analiza rezzultatelor finale

În urma aplicării programul kinetic dar și a celorlalte metode am observat că pacientele se apropie de: greutatea normală raportată la înălțime, cresc perimetrele toracice pe inspir și expir cât și elasticitatea toracică.

Tabelul nr.13 Repartiția cazurilor în funcție de greutate

Fig.13 Repartiția cazurilor în funcție de greutate

Greutatea finală este cuprinsă între 50-70 kg cu media de 57,33 și deviația standard de ± 8,07.

Tab.14 Repartiția pacienților în funcție de IMC

Fig.14 Repartiția pacienților în funcție de IMC

IMC-ul are valori cuprinse între 17,9-27,1 cu media de 22 și deviația standard de ± 3,43.

Tab. 15 Categorii ponderale

Fig.15 Categorii ponderale

80% normopondere, 20% suprapondere

Tab. 16 Repartiția pacienților în funcție de perimetrul toracic pe inspir

Fig. 16 Repartiția pacienților în funcție de perimetrul toracic pe inspir

Perimetrele toracice pe inspir sunt cuprinse între 77-85 cm cu media de 81,2 și deviația standard de 2,69.

Tab.17 Repartiția pacienților în funcție de perimetrul toracic pe expir

Fig. 17 Repartiția pacienților în funcție de perimetrul toracic pe expir

Perimetrele toracice pe expir sunt cuprinse între 71-76 cm cu media de 73,22 și deviația standard de ±1,56.

Tab. 18 Repartiția pacienților în funcție de elasticitate toracică

Fig. 18 Repartiția pacienților în funcție de elasticitate toracică

Elasticitatea toracică este cuprinsă între 5-11 cu media de 8,33 și deviația standard de ± 2,17.

4.3 Analiza și interpretarea rezultatelor inițiale și finale

Tab.19 Repartiția pacienților în funcție de greutate inițială-finală

Fig.19 Repartiția pacienților în funcție de greutate inițială-finală

S-a observat o scădere de 3-9 kg în urma aplicării programului kinetic.

Tab.20 Repartiția pacienților în funcție de IMC inițial-final

Fig. 20 Repartiția pacienților în funcție de IMC inițial-final

În urma aplicării programului kinetic S-a observat o scădere de 2-3 unități .

Tab.21 Categorii ponderale

Fig.21 Categorii ponderale

S-a observat o creștere de 20 de unități între inițial și final la normopondere, iar la suprapondere o scădere de 20 de unități.

Tab.22 Repartiția pacienților în funcție de perimetrul toracic pe inspir initial-final

Fig.22 Repartiția pacienților în funcție de perimetrul toracic pe inspir initial-final

S-a observat o creștere de 1-3 unități față de perimetrul toracic pe inspir inițial.

Tab.23 Repartiția pacienților în funcție de perimetrul toracic pe expir initial-final

Fig.23 Repartiția pacienților în funcție de perimetrul toracic pe expir initial-final

S-a observat o creștere de 1-3 unități față de perimetrul toracic pe expir inițial.

Tab. 24 Repartiția pacienților în funcție de elasticitate toracică inițială-finală

Fig. 24 Repartiția pacienților în funcție de elasticitate toracică inițială-finală

S-a observat o creștere de 1-4 unități față de elasticitatea toracică inițială dar și o scădere de 1-2 unități în unele cazuri.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Kinetoterapia postpartum are ca scop refacerea estetică a întregului organism, în special a musculaturii care menține un aliniament postural corect, refacerea perineului, dacă acesta a avut de suferit, și a dezechilibrelor musculo articulare de după sarcină (musculatura spatelui, a abdomenului etc.).

Kinetoterapia postpartum are ca rol refacerea întregului organism, în special a musculaturii ce favorizeaza o postură corectă, a perineului (dacă acesta a fost afectat) și a muschilor pelvini sau ai spatelui. Înainte de a începe, kinetoterapeutul va ține cont de criteriile personale: vârsta, starea generala de sănatate, precum și de alte afecțiuni asociate.

În urma aplicării programului kinetic, se observa confirmarea ipotezei de studiu: ameliorarea greutatii corporale și a indicelui de masa corporală, a parametrilor : perimetrul toracic pe inspir, pe expir, elasticitatea toracală.

Este extrem de importantă o pregătire fizică anumită a lăuzei prin mișcări speciale, pentru ca ea să-și recapete gradat forțele în vederea îndeplinirii atribuțiilor cotidiene care-i revin pe linia maternității, a căminului conjugal și a profesiei. Pentru ca pregătirea fizică specială a lăuzei să fie făcută pe baze științifice, spre a nu-i prejudicia sănătatea, exercițiile fizice vor fi dozate gradat.

Este deosebit de important să ne formăm convingeri privind utilitatea și importanța mișcării în realizarea ținutei corecte. Educatoarea franceză Marie Therese Eyquem sublinia astfel: " Sportul este unul din rarele mijloace de restabilire a dreptății încălcate de natură în acest efort compensator devenind tocmai una din virtuțile sale ".

"Găsiți-vă timp pentru exercițiile fizice."

În cazul în care copilul doarme foarte puțin în timpul zilei, lăuzele vor găsi cu greutate timpul și energia necesară efectuării cu regularitate a unor exerciții fizice corespunzătoare.

Este necesar să se ceară sfatul medicului, dar se impun și câteva sfaturi generale:

– Purtarea unui sutien adecvat care să susțină pieptul.

– Exercițiile care pot cauza probleme la piept nu sunt recomandate.

– Exercițiile se fac după ce alăptează și nu înainte de alăptare, când sânii sunt plini de lapte și grei.

– Să facă pe cât posibil exerciții trei sau patru zile pe săptămână.

– Dacă au dificultati respiratorii sau amețesc în timpul exercițiilor, încetinesc ritmul sau se vor opri.

– Dacă se observă vreo schimbare în scurgerile vaginale postnatale, cum ar fi o schimbare de culoare sau de consistență, să consulte imediat doctorul. Este posibil ca gama de exerciții efectuată să fie prea solicitantă

– Nu trebuie să se aștepte la rezultate miraculoase într-un timp prea scurt. Multe femei întâmpină dificultăți în a pierde kilogramele în plus, imediat după naștere.

– Să acorde o perioadă mai mare, de aproape un an, pentru a reveni la dimensiunile pe care le-au avut înainte de naștere.

Tipuri de exerciții recomandate:

Programul de exerciții postnatale recomandat poate cuprinde:

• mersul pe jos în ritm alert;

• înotul;

• exercițiile de aerobic în apă ;

• yoga;

• exerciții aerobice cu impact scăzut asupra organismului;

• mersul pe bicicletă;

• shiatsu;

• Tai Chi.

BIBLIOGRAFIE

CRĂCIUN M., KINETOPROFILAXIA,Curs IDD, Bacău, 2003

CIOBANU D., ASPECTE ALE KINETOTERAPIEI ÎN OBSTETRICĂ GINECOLOGIE,Ed. Universității din Oradea, Oradea,2002

NICA ADRIANA SARAH,COMPENDIU DE MEDICINA FIZICA SI RECUPERARE,Ed. Universitara Carol Davila, Bucuresti, 1998

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA, Kinetoprofilaxia, Editura Alma Mater, Bacău ,2010

OCHIANĂ GABRIELA, KINETOPROFILAXIA – KINETOTERAPIA ÎN OBSTETRICĂ – GINECOLOGIE,Ed. Pim, 2006

Ionescu, A. – „Gimnastica medicală", Editura Didactică și Pedagogică, București, 1964 și Editura AII, 1994

Ionescu, A. – „Gimnastica articulară", Editura Cultură Fizică și Sport, București, 1954

Ionescu, A. – „Masajul – procedee, tehnici, metode, efecte, aplicații în sport, Editura AII, 1995

Moțet, Dumitru – „Bazele teoretice ale exercițiului în kinetoterapie (activității motrice) – note de curs", Universitatea Bacău, 1995

Sbenghe, Tudor – „Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare", Editura Medicală, București, 1987

Sbenghe, Tudor – „Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor", Editura Medicală, București, 1981

Conf. Dr. N. Georgescu, Dr. O. Alexa, Dr. T. Cozma -„Ortopedie – Traumatologie" Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa" lași 1996

Voiculescu J.C- „Anatomia și fiziologia omului", Editura Medicală, București, 1971 12 Caiet Documentar I – „Bazele teoretico – metodice ale kinetoterapiei, Evaluarea neuromioartrokinetică, Evaluarea funcțională cardiorespiratorie" Coordonator: Conf. Dr. I. Apostol, Colectiv de redactare: – Conf. Dr. T. Vlad ; Prof. principal Țopa Elena Rodica; Prof. principal Romon luliana Brândușa, Editura Omnia – lași 1992

Conf. Dr. loan Drăgan – „Cultură fizică medicală" Editura Sport- Turism, București 1981

Dumitru D., – „Ghid de reeducare funcțională" Editura Sport-Turism, București, 1981

Hăulică I., – „Fiziologie umană" ed. a 11-a, Editura medicală, București, 2000

Iliescu A., – „Biomecanica exercițiilor fizice" Editura Consiliului National pentru Educație Fizică și Sport, București, 1968

Vama Alexandru – „Ortopedie" Editura medicală, București, 1976

Rădulescu AL, Baciu Clement – „Ortopedia chirurgicală" Editura medicală, București, 1956

19 Paula Drosescu – „Anatomia aparatului locomotor" Editura Venus, lași, 2002 20. Conf. Dr. Veronica Balteanu și Lect. Dr. Laura Marinela Ailioaie – Compendiu de kinetoterapie "Tehnici și metode" ,Editura Cermi, lași, 2005

NICA ADRIANA SARAH, RECUPERARE MEDICALA,Ed. Universitara Carol Davila, Bucuresti, 2004.

SELBY A.,GIMNASTICA PILATES PENTRU GRAVIDE,Ed. ALL, București, 2003

IONESCU A.,GIMNASTICA MEDICALĂ,Ed. All, București, 1994

CHIRAZI MARIN,METODE DE CERCETARE ÎN EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT,2000

http://recuperare-medicala.ro/masaj-pre-postnatal

https://ro.wikipedia.org/wiki/Indice_de_mas%C4%83_corporal%C4%83

http://www.scrigroup.com/sanatate/KINETOTERAPIA-GRAVIDEI-SI-LAUZ41373.php

ANEXE

FIȘĂ DE DATE FACTUALE

DATE PERSONALE

1. NUME SI PRENUME: ______________________________________________________

2. SEX: F M

3. DATA NASTERII: ___________________

4. DOMICILIU: urban rural

5. STUDII: generale școala profesională liceu postliceală

licența master doctorat

6. STARE CIVILĂ: necăsătorit uniune libera căsătorit divorțat(ă) văduv(ă)

7. SATISFACȚIE MARITALĂ ( IN CASATORIE)

insatisfacție accentuată insatisfacție ușoară așa și așa satisfacție ușoară satisfacție mare

8. AVETI COPII? Da Nu 13. DACA DA, CÂȚI COPII AVEȚI? ____________

9. LUCRATI: Da Nu 10. PROFESIE : _______________________

11. VENIT: mai puțin de 500 lei între 500 – 1000 lei între 1000 – 1500 lei între 1500 – 2000 lei între 2000 – 3000 lei peste 3000 lei.

12. FUMAT: nefumător fumător fost fumător

13. CONSUM DE ALCOOL: de loc ocazional săptămânal zilnic

DATE ANTROPOMETRICE

1. GREUTATE: _ _ _ , _ Kg 2. ÎNĂLȚIME _ _,_ m

3. CIRCUMFERINȚA ABDOMINALĂ (TALIE): _ _ _ cm

4. INDICE DE MASĂ CORPORALĂ (IMC): _ _,_ _ Kg / m2

5. De când a început creșterea în greutate (anul/vâsta): ______________

ACTIVITATEA FIZICĂ

1. Efectuați activitate fizică de cel puțin 3 ori / săptămână, câte minim 30 minute de fiecare dată (mers pe jos, bicicletă, jogging, sport, etc.)? Da Nu

2. Pe o scală de la 1 la 5 (1 – cel mai redus ; 5 – cel mai mult) cum apreciați activitatea dumneavoastră fizică?

1.foarte redusă (sedentară) 2. ușoară 3. moderată 4. mare 5. foarte mare

ISTORIE PERSONALĂ (DATE ANAMNESTICE)

DIABET ZAHARAT:

Nu Da – Tratament: Dietă Terapie orală Insulină

Debutul diabetului (anul): ______________

2. ALTE AFECȚIUNI RELEVANTE:

Hipertensiune arterială: Da Nu Nu știu

Dislipidemie (colesterol, trigliceride): Da Nu Nu știu

Boli cardiovasculare:

Angină pectorală: Da Nu Nu știu

Cardiopatie ischemică: Da Nu Nu știu

Infarct miocardic:  Da  Nu  Nu știu

Insuficiență cardiacă: Da Nu Nu știu

Accident vascular cerebral: Da Nu Nu știu

Cancer: Da Nu Nu știu

Depresie: Da Nu Nu știu

.