Particularitati In Evaluarea Calitatii Vietii a Persoanelor Varstnice

Psihologie

Particularitati In Evaluarea Calitatii Vietii a Persoanelor Varstnice

Byadmin ianuarie 1, 2024

Particularități în evaluarea calității vieții a persoanelor vârstnice

CUPRINS

INTRODUCERE

LISTA NOTAȚIILOR (ABREVIERILOR)

LISTA FIGURILOR

LISTA TABELELOR

Capitolul I

Noțiuni generale despre persoana vârstnică

Conceptul de persoană vârstnică. Istoric

Orice ființă umană trece prin toate stadiile vieții și anume, perioada copilăriei, adolescenței, etapa tinereții, etapa maturității, iar în final bătrânețea. Îmbătrânirea este un proces prin care trece fiecare persoană; acest proces este de neînlocuit și „ireversibil”, persoana își pierde rezistența și devine o persoană dependentă, sensibilă (Curaj A., 2010, p. 282); odată cu îmbătrânirea, organismul omului se schimbă, acesta nemaiputând să se adapteze la condițiile „mediului înconjurător”, care poate cauza probleme atât „individuale cât și sociale”; bătrânii nu mai iau parte la activitățile „sociale și ocupaționale”, dar în schimb bătrânii tineri, „65-75 de ani” contribuie la sprijinirea copiilor în creșterea nepoților; bătrânii cuprinși între vârsta de 75-85 de ani sau „perioada de bătrân”, în acest caz, posibilitatea mortalității este foarte crescută.

„Bătrânețea mare” apare la vârsta de „după 85-90 de ani”, în acest caz, vârstnici nu mai pot avea grijă de ei în mod dependent, ei devin tot mai independenți și în cele mai multe cazuri ajung în centre pentru persoane vârstnice (Apahideanu O., 2002, pp.39-40).

Bătrânețea este definită conform lui (Rădulescu S., 2002, p. 67) după mai multe criterii: cronologic – o persoană este considerată a fi bătrână după împlinirea vârstei de 65 de ani; social – se referă la o persoană care nu-și mai exercită „rolurile sociale”, devenind astfel o persoană „dependentă”; biologic – îmbătrânirea semnifică deteriorarea unor „celule și țesuturi” ale individului, care nu mai pot funcționa la fel ca și în celelalte etape din viața sa; această deteriorare depinde foarte mult de modul și stilul de viață avut până la această perioadă; la bătrânețe, individul are o stare schimbătoare, aceasta diferă de la persoană la persoană și în funcție de felul cum se comportă familia acestuia cu el, ce activități are bătrânul (Rădulescu S., 2002, p.73).

Bătrânețea este o etapă „naturală și inevitabilă”, unele persoane refuză să accepte această perioadă din viața lor; una dintre cele mai importante discipline care se ocupă cu studierea bătrâneții este gerontologia; ea încearcă să dea răspunsurile la întrebările pe care ni le punem cu toții, „Cum este să fii bătrân?, Care este cauza îmbătrânirii?, Ce se întâmplă cu oamenii când îmbătrânesc?”; procesul de îmbătrânire nu se află în concordanță cu „dezvoltarea”, deoarece organismul ființelor se modifică „odată cu îmbătrânirea”. Bucur V. precizează faptul că „îmbătrânirea nu este un fenomen asociat cu anumite etape ale vieții”, ci este o acțiune care continuă, care are diferite efecte asupra individului pe întreaga existență a sa (Bucur V., 2007, p.60).

Conform dicționarului Larouse, conceptul de îmbătrânire, este totalitatea schimbărilor care au loc în „ultima perioadă” din viața fiecărei persoane (Bucur V. și Maciovan A., 2003, p. 914). Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S), definește îmbătrânirea ca fiind o acțiune care are loc pe întreaga perioadă a vieții, începând înainte ca o persoană de a se naște și „continuă de-a lungul întregii vieți”; ea se face vizibilă prin următoarele: încărunțirea părului, pierderea elasticității pielii și apariția ridurilor, „scăderea mobilității articulaților”, dar și diminuarea auzului și a văzului, acestea fiind vizibile (Sorescu E., 2010, pp.327-329).

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX), bătrânețea reprezintă „o etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice” (Disponibil pe http://dexonline.ro/definitie/batranetea, accesat la data de 25.02.2015, ora: 11:13); același dicționar definește gerontologia ca fiind o știință care se ocupă cu problemele biologice, psihologice, sociale și economice ale persoanelor de vârsta a treia ( http://dexonline.ro/definitie/gerontologie, accesat la data de 28.03.2015, ora: 12:40); geriatria este o ramură a medicinei care se ocupă cu bolile bătrâneții (http://dexonline.ro/definitie/geriatrie, accesat la data de 28.03.2015, ora 12:44); persoanele vârstnice se așteaptă ca asistența de geriatrie sau de gerontologie să le răspundă la anumite caracteristici legate de o viață îmbătrânită „normal”, la anumite schimbări ce apar asupra organismului lor, cum își pot păstra și menține starea de sănătate, despre afecțiunile specifice vârstei care nu „le dau pace”, un anumit remediu pentru aceste afecțiuni precum si un sprijin psihologic; în ceea ce privește practica de gerontologie, ea are ca principal scop supravegherea și „ajustarea” medicației, a igienei corporale, de a ajuta vârstnicul să păstreza precum și să comunice cu alte instituții și în ceea ce privesc relațiile interpersonale (Apahideanu O., 2001, pp.105-106).

Asistența gerontologică are ca principale obligații față de persoana vârstnică următoarele: – de a o ajuta să își păstreze capacitatea atât fizică cât și cea mentală, să treacă peste problemele specifice acestei vârste; – să îl sprijine pe vârstnic să depășească anumite depresii prin diverse activități; – să sprijine persoana vârstnică de a rezista la anumite situații care îi provoacă starea de stress; – să susțină vârstnicul să se bucure de o îmbătrânire frumoasă și pe cât posibil de sănătoasă; – asistența gerontologică ajută medicul în toate activitățiile sale, în ceea ce privește persoana vârstnică, ia parte la toate atribuțiile, ea o ajută la tratament, la îngrijirea fizică a acesteia; – scrie și aplică planul de activitate proprie, a persoanei de care se ocupă, atât pentru vârstnicul care suferă de probleme fizice cât și psihice (Apahideanu O., 2001, pp.106-107).

Persoana vârstnică este considerată a fi o persoană defavorizată de restul populației datorită reducerii mobilității „fizice”, lipsa veniturilor, iar în unele cazuri apariția unor boli mentale (Bucur V. și Maciovan A., 20003, p.912).

În trecut, bătrânii erau respectați pentru felul lor de a fi și pentru experiența lor de viață; popoarele Antice aveau un interes superior de a ajuta persoanele aflate în sărăcie, bătrânii incapabili, copii orfani, și abandonați; în Antichitate numărul vârstnicilor se afla sub un procent de 5%; în cele mai întâlnite cazuri, persoanele vârstnice se aflau la conducerea popoarelor, ele erau alese de către cetățeni, pentru faptul că dețineau înțelepciune, care au acumulat-o pe parcursul vieții, pentru experiența și pentru cunoștiințele pe care le aveau; se presupunea că dacă exista o persoană care nu dorea să se supună deciziilor luate de conducător, acesta era un semn al „decăderii și nenorocirii” poporului respectiv (Sorescu E., 2010, pp. 333-334).

Ei nu considerau bătrânețea și boala o problemă, ci mai degrabă un lucru firesc și natural prin care trece orice persoană, odată cu nașterea; din cauza faptului că numărul bătrânilor începe să crească considerabil, importanța lor devine nesemnificativă datorită apariției unor noi mijloace moderne de producție; în perioada anilor 1948-1989, numărul persoanelor vârstnice a crescut extrem de mult, datorită acestei creșteri statul a găsit ca soluție, instituționalizarea persoanelor vârstnice fără adăpost și fără familie; bătrânii instituționalizați trăiau în condiții mizere, umilitoare; cu toate acestea ei beneficiau doar de asistență medicală gratuită (Sorescu E., 2010, pp. 344-346).

Criterii de clasificare a persoanelor vârstnice

Îmbătrânirea persoanelor este determinată de trei criterii de clasificare, acestea sunt: – vârsta cronologică, este reprezentată de „certificatul de naștere al individului”; acest criteriu este utilizat de către „instituțiile sociale” care ajută la „diferențierea indivizilor pentru aplicarea unor programe de politică și protecție socială”; vârsta de 65 de ani este considerată a fi prea înaintată pentru ca o persoană să mai poată continua activitatea în societate, de aceea la această vârstă persoanele devin pensionare (Rădulescu S., 2002, pp.19-20).

În anul 2000 a fost dată legea 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice în care se precizează că sunt considerate persoane vârstnice femeile la vârsta de 57 de ani, iar bărbații la vârsta de 59 de ani; după zece ani, aceeași lege susține faptul că o persoană este considerată vârstnică la vârsta de 60 de ani pentru femei, iar pentru bărbați vârsta de 65 de ani (Sorescu E., 2010, p. 328); – vârsta funcțională, clasifică populația „în funcție de atributele lor fizice și psihice”; se pot diferenția persoanele tinere de cele vârstnice în funcție de următoarele atribute: înfățișarea fizică, „mobilitatea, tăria, coordonarea și capacitatea mentală”; pe lângă aceste atribuții apar și semnele vizibile ale bătrâneții: culoarea părului, apariția ridurilor, schimbarea poziției corpului, etc., există persoane bătrâne care au spiritul celor tinere, dar și persoanele tinere care au înțelepciunea unei persoane bătrâne; perioada bătrâneții diferă de la o persoană la alta, ea neavând un anumit standard de desfășurare (Rădulescu S., 2002, pp.21-22); – perspectiva cursului (sau ciclului) vieții asupra îmbătrânirii, această perspectivă prezintă bătrânețea ca fiind o etapă de modificare „biologică, psihologică și socială a indivizilor” (Sorescu E., 2010, p. 328).

Modificarea psihologică – se referă la schimbările apărute odată cu înaintarea în vârstă și pot apărea datorită anumitor cauze; odată cu pensionarea persoana vârstnică renunță la activitățile avute anterior, apar modificările organismului, singurătatea datorită faptului că partenerul a decedat, fie datorită copiilor care și-au întemeiat propria familie și degradarea relațiilor avute cu prietenii (Zapodeanu M., 2008, pp.141-142).

Modificări ale statusului social – în trecut, bătrânii erau respectați de tineri pentru faptul că ei contribuiau la evoluția comunității și a „gradului de control asupra resurselor”; în prezent societatea se confruntă cu o creștere accelerată a schimbării, contribuția bătrânilor se diminuează; aceste modificări se datorează pensionării bătrânilor, scăderea membrilor familiei „prin plecarea copiilor”, pierderea partenerului prin decedarea acestuia, apar bolile specifice acestei perioade și sentimentul de a fi nefolositor societății (Zapodeanu M., 2008, p.147).

Modificări biologice – îmbătrânirea este o etapă normală, care se referă în principal la: îmbătrânirea cerebrală, apariția diminuării „receptivității hormonale”, reducerea funcționării metabolismului, scăderea gradului de adaptabilitate; majoritatea persoanelor bătrâne se confruntă cu diverse boli fizice sau psihice, dizabilități care intervin la îmbătrânirea fiziologică (Apahideanu O., 2002, p.49). Cursul vieții asupra îmbătrânirii diferă de la o societate la alta în funcție de cultura societății și de felul în care societatea acordă importanță vârstelor; dacă într-o altă perioadă, vârstnicii prestau servicii pe tot parcursul vieții, aceștia în prezent sunt obligați de a renunța la munca depusă pentru societate, deoarece s-a ajuns la o perioadă modernă a societății (Rădulescu S., 2002, pp. 23-24).

Definirea calității vieții

Calitatea vieții a persoanelor vârstnice depinde în cea mai mare măsură de starea de sănătate a lor (Curaj A., 2010, p.299). Zamfir C. definește calitatea vieții ca fiind un termen general care înglobează nevoile esențiale, „valorile, aspirațiile umane”; prin calitatea vieții se înțelege gradul de mulțumire, de împlinire a vieții fiecărui om, acestea fiind îndeplinite de anumiți factori subiectivi și obiectivi; factorii subiectivi sunt reprezentați de bucuria și împlinirea în propria viață (Zamfir C., 1993, p. 79). Factorii obiectivi se referă la nivelul de trai, adică condițiile materiale, economice, sociale, care îl fac pe om să se simtă împlinit; ei au la bază indicatori sociali și economici în realizarea unei calități mai băți mai bune a vieții omului (Bălțescu S. 2007, p. 84).

Indicatorii sociali – au ca prioritate „evaluarea dezvoltării umane și a bunăstării sociale”; indicatorii sociali formează „indici compoziți” care se referă la familie, muncă, sănătate, etc; indicatorii economici, anumite studii au menționat faptul că o creștere economică poate afecta într-un mod negativ societatea în ansamblul său „poluarea mediului”, deteriorarea gradului de sănătate a populației (Lucuț G. și Rădulescu S., 2000, pp.52-54).

Dicționarul de sociologie Oxford susține faptul că pentru împlinirea calității vieții, individul are nevoie de libertatea de a lua propriile decizii, de a își alege singur stilul de viață potrivit pentru el, de a face parte dintr-un anumit grup social și de a participa la activitățile comunității (Gordon M., 2003, p.78). Calitatea vieții poate avea loc atât la nivelul individului cât și la nivelul întregii societăți; este un termen care are drept scop asigurarea fericirii unei comunități, iar autorităților le revine această responsabilitate devenind „un scop al dezvoltării sociale” (Bălțescu S., 2007, p.86).

Teorii privind persoanele vârstnice

Teoriile specifice vârstei a treia au fost rezultatele unor studii gerontologice și au ca rezultat, modificările ce apar odată cu pensionarea; ele au rolul de a ajuta asistenții sociali „să înțeleagă” mediul în care trăiește persoana vârstnică și pentru a ajuta individul „să se adapteze” la înaintarea în vârstă (Gîrleanu D., 2012, p.9). Curaj A. precizează faptul că există o serie de explicații teoretice care pun în evidență viața socială a persoanelor vârstnice: teoria activității, teoria rolului, teoria dezangajării, teoria continuității, teoria etichetării, teoria stratificării vârstei și teoria schimbării sociale; teoria activității – presupune faptul că o persoană vârstnică activă este mult mai împlinită, mulțumită de viața pe care o are, decât persoanele vârstnice care nu sunt active; fiecare persoană vârstnică trebuie să se reorienteze spre o anumită activitate pentru a putea rămâne activ în societate (Curaj A., 2010, p.283).

Deși, este foarte importantă activitatea în perioada bătrâneții, există persoane care doresc să nu facă nimic; dorința de activitate sau de odihnă continuă depinde foarte mult de personalitatea individului și de activitatea avută în trecut; teoria rolului – presupune pierderea unor roluri deținute și dobândirea altora noi (Gîrleanu D., 2012, pp.10-11). În principal, se referă la ideea că persoanele odată cu înaintarea în vârstă se confruntă cu modificările de rol, neacceptând ideea de modificare a statusului social; teoria dezangajării – se bazează pe conceptul că odată cu îmbătrânirea persoana vârstnică devine inactivă; „dezangajarea este utilă”, pentru că ea oferă posibilitatea persoanelor tinere de a munci pe posturile persoanelor în vârstă, ele le cedează locul lor de muncă tinerilor apți pentru muncă; unii autori consideră că persoanele vârstnice care au o viață activă „ocupată și angajată”, pot ajunge să dobândească anumite roluri sociale importante; teoria continuității – persoanele vârstnice care continuă să-și mențină rolurile avute și dinainte de pensionare sunt satisfăcute și mulțumite de propria persoană și de traiul lor de viață (Curaj A., 2010, pp. 283-284).

Unele persoane vârstnice, înlocuiesc rolurile avute anterior cu unele asemănătoare, continuând prin diferite metode să se adapteze la noul mediu, acest lucru depinde de personalitatea fiecăruia (Gîrleanu D., 2012, p.12).

Teoria etichetării – odată cu îmbătrânirea, persoanele vârstnice devin mult mai vulnerabile și se simt nefolositoare, având sentimentul de excludere din partea celorlalte persoane mai tinere; teoria stratificări vârstei – această teorie se bazează pe ideea că „structura socială a vârstei” are efect asupra atribuților, „autoconceptelor” și împlinirea vieții; teoria schimbării sociale – se referă la un echilibru dintre aportul populației pentru „societate” și costurile pe care le suportă aceasta; odată cu bătrânețea, persoanele vârstnice ajung la singurătate socială care nu este o alegere persoanală, ci un proces inevitabil de schimbare; datorită veniturilor reduse, persoanele vârstnice nu mai au o viață socială activă, acest lucru conduce la diminuarea relațiilor sociale, la schimbarea „statusului social”, dar poate avea ca efect și marginalizarea persoanelor vârstnice (Curaj A., 2010, p.284).

Pe lângă teoriile prezentate mai sus mai există și următoarele teorii importante vârstei în viața socială, Rădulescu S. amintește următoarele: paradigma funcționalistă, paradigma conflictului, paradigma interacționalismului simbolic (Rădulescu S., 2002, p. 118).

Paradigma funcționalistă – urmărește instaurarea unui echilibru între individ și societate, pentru ca acest echilibru să fie realizat este necesară colaborarea între cele două părți; societatea acordă indivizilor roluri și statusuri sociale în funcție de vârsta cronologică (Rădulescu S., 2002, p. 118). Acordarea acestor roluri sociale are avantaje, deoarece clasifică indivizii în funcție de posibilitățile de participare la viața social-economică; pe lângă avantajele pe care le oferă repartizarea indivizilor în roluri și statusuri sociale, aceasta produce și o serie de efecte negative cum ar fi de exemplu, odată cu pensionarea vârstnicilor și angajarea populației tinere se ajunge la „nemulțumiri” datorită premizei că populația tânără nu este destul de experimentată, iar populația vârstnică ajunge să fie nefolositoare; paradigma conflictului – această paradigmă se referă la neînțelegerile existente între indivizi datorită pozițiilor pe care le ocupă aceștia în societate, în funcție de vârstă; principalul concept al acestei paradigme se bazează pe ideea că în orice societate există rivalitate, neînțelegere între diferite „grupuri sociale” care conduc la „schimbare socială” (Rădulescu S., 2002, pp.122-123).

Paradigma conflictului relevă faptul că delimitarea populațiilor pe vârste conduce la neînțelegeri și „tensiuni inevitabile”, datorită faptului că persoanele vârstnice susțin că au capacitatea de a-și menține „rolurile sociale”; pe lângă toate acestea, paradigma funcționalistă cuprinde nevoia de modificare socială, crearea unui echilibru între generații, alocarea în egală măsură „a muncii, a educației și a timpului liber la nivelul diferitelor straturi de vârstă din societate”; paradigma interacționismului simbolic – pleacă de la premisa că individul își poate construi personalitatea prin socializarea cu alte persoane și participarea la viața socială; interacționalismul simbolic susține ideea că rolurile și statusurile influențează indivizii care se află în aceeași categorie de vârstă sau care au vârste diferite „prin percepții, sentimente, așteptări” (Rădulescu S., 2002, pp. 127-130).

În concluzie, interacționismul simbolic precizează faptul că atitudinea grupurilor de vârstă diferită, depinde de felul propriu de gândire al fiecărui individ și nu de însușirile reale ale vârstei (Rădulescu S., 2002, p. 133).

Capitolul II

Calitatea vieții a persoanelor vârstnice

Nevoile și problemele sociale cu care se confruntă persoanele vârstnice

Nevoia reprezintă o deosebire dintre situația pe care o are individul și situația pe care acesta și-o dorește, această stare este cunoscută de persoane sau de „membrii unei comunități”, iar ea „poate fi schimbată” în funcție de dorința fiecăruia (Bodogai S., 2009, p.71). Satisfacerea nevoilor poate avea ca efect atât împlinirea unei persoane, cât și posibilitatea de a funcționa ca un om mulțumit de viața sa (Sorescu E., 2010, p.361).

Bodogai S., 2009 (apud Maslow), prezintă cinci nevoi esențiale necesare ființei umane: – necesități fiziologice, se referă la nevoile de bază ale ființei umane (hrană, îmbrăcăminte, locuință, etc.); – necesități de securitate, sunt acele nevoi prin care omul își asigură și se simte în siguranță (veniturile lunare sigure, asistență medicală asigurată și asistență socială); – necesități de dragoste, afecțiune și apartenență, fiecare persoană are nevoie de a primii iubire, apreciere din partea grupului din care face parte, precum și de a o dărui; – necesități de stimă de sine sau statut social, este nevoia de autoapreciere și de apreciere din partea celorlați; – necesități de auto-actualizare, omul trebuie de a lungul existenței sale să își îmbunătățească în permanență cunoștiințele pentru a devenii ceea ce îți dorește (Bodogai S., 2009, p.72).

Nevoia socială se referă la un set de nevoi necesare fiecărei persoane pentru a-și putea asigura condiția de viață în scopul integrării în societate (Pașa F. și Pașa L., 2004, 51); persoanele vârstnice se mai confruntă și cu nevoi „medicale, sociomedicale”, aceste nevoi se identifică cu ajutorul unei Grile Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice în momentul în care se realizează o anchetă socială (Apahideanu O., 2001, p.215)

Problemele sociale – se referă la o situație particulară în care comunitatea trebuie să intervină pentru diminuarea sau eliminarea acesteia; problemele sociale ale persoanelor vârstnice sunt legate în principal de „sărăcie, malnutriție, probleme de sănătate” și de „atitudinea societății” legată de beneficiile oferite persoanelor vârstnice (Bodogai S., 2009, p.76). Sărăcia – este una dintre principalele probleme cu care se confruntă persoanele vârstnice, lipsa veniturilor afectează în principal „viața fiecăruia” (Sorescu E., 2010, p.356). Consecințele sărăciei conduc la imposibilitatea vârstnicului de a participa la viața socială, la lipsa unei alimentații adecvate vârstei și stării de sănătate fiecăruia, condițiile precare de locuit (Bodogai S., 2009, p.77). Populația vârstnică este considerată ca fiind cea mai săracă din societate, datorită faptului că ei au ca sursă de venit doar pensiile, pentru care au muncit și din când în când pe unele persoane vârstnice îi mai ajută și copiii; o altă cauză pentru care se consideră că persoanele vârstnice sunt cele mai sărace din societate este „longevitatea”, datorită longevității persoanele vârstnice ajung să își epuizeze economiile făcute din timpul tinereții rămânând astfel doar cu pensiile pe care le au pentru consumul zilnic (Sorescu E., 2010, p.354).

Izolarea socială – poate fi determinată de deteriorarea stării de sănătate cum ar fi diminuarea auzului, văzului, sau chiar datorită unui deces în familie (soț/soție, frați, prieteni); persoana vârstnică se mai poate izola și datorită faptului că ajunge să-și vadă rudele, prietenii sau chiar întreaga generație „cum dispar încet-încet” (Bodogai S., 2009, p. 79). Persoana vârstnică mai poate ajunge la izolare socială, deoarece ea consideră că ceea ce face nu este pe placul celor din jur, având impresia că ceilalți îi urmăresc acțiunile într-un mod critic; datorită faptului că persoana vârstnică se simte exclusă de familie, ea poate ajunge să părăsească domiciliul, să consume alcool, toate acestea conduc la izolare de comunitate (Zapodeanu M., 2008, p.148).

Singurătatea devine o problemă doar în cazul în care persoanele vârstnice numai au persoane cu care să comunice, acest lucru poate conduce la nesatisfacerea unei vieți sănătoase și fericite; ea mai poate fi considerată o problemă socială, deoarece persoanele vârstnice de cele mai multe ori nu își fac noi prietenii, ele încearcă să-și păstreze vechiile prietenii, iar odată cu decesul acestora, ei devin singuri, cei care mai pot fi alături de ei este familia; locuința este extrem de importantă în viața unei persoane vârstnice, în cazul în care acesta nu dispune de o locuință proprie, ea poate ajunge într-o instituție; pentru a evita instituționalizarea vârstnicului este nevoie de a se lua „măsuri” care au drept scop „investiția în locuințe” (Sorescu E., 2010, pp. 355-357). Ideea de suicid în rândul persoanelor vârstnice este tot mai des întâlnită, aceștia considerând că nu mai au nici un motiv pentru a trăi; factorii care conduc la suicid sunt: „demografici”, „istorici”, „fizici” – aceștia apar datorită unor boli medicale foarte grave, consumului abuziv de alcool, al medicamentelor; Luca C. și Grigorescu A-M (apud Baldwin et al, 2002, p.54) precizează că „starea mentală” – se datorează faptului că apare sentimentul de a nu fi de ajutor (Luca C. și Grigorescu A-M., 2012, p.137).

Importanța sănătății persoanelor vârstnice

Odată cu înaintarea în vârstă organismul uman devine mai sensibil și este mai predispus la diferite boli; el nu mai funcționează normal, iar tratarea lui de diferite boli necesită un proces mai dificil (Bodogai S., 2009, p. 55). Persoanele vârstnice refuză să mai meargă la medic, în cazul în care apare o problemă de sănătate, ele considerănd că durerile survenite se datorează vârstei la care au ajuns și nu că ar avea o anumită problemă patologică (Curaj A., 2010, p. 285); există și persoane vârstnice care devin dependente de controlul medical, acestea punând medicul specialist într-o situație dificilă, acest lucru se datorează faptului că odată cu îmbătrânirea apare și teama de a nu avea vreo afecțiune gravă (Bucur V. și Maciovan A., 2003, p. 918).

Cele mai reprezentative boli ale persoanelor vârstnice sunt: – „ateroscleroza” – reprezintă o boală a vaselor de sânge și este considerată ca fiind principala cauză a mortalității din rândul persoanelor vârstnice, tratamentul pentru „combaterea acestei boli” este foarte costisitor, iar din acest motiv se urmărește foarte mult prevenirea acestei boli; – „osteoporoza” – se manifestă prin reducerea flexibilității sistemului osos, datorită lipsei de calciu, sedentarismului, consumului de alcool și tutun; – „accidentele vasculare cerebrale” – se încadrează în bolile „neurologice cronice”, are consecințe asupra calității vieții vârstnicului, deoarece această boală are ca și consecințe „perturbări motorii, psihice”, dificultăți de vorbire, depresie, etc., persoana vârstnică, datorită acestei boli devine dependentă de familie, iar în unele cazuri îmbunătățirea stării de sănătate este imposibilă; – „obezitatea” – apare datorită unei alimentații nesănătoase, lipsei de mișcare, „stres și traume psihice”, pot produce afecțiuni „locomotorii și respiratorii” (Bodogai S., 2009, pp. 56-57); – „malnutriția” – este o cauză a depresiei, a medicamentelor, a anumitor „factori sociali, sărăcia, izolarea”; – „deshidratarea” – persoanele vârstnice se confruntă cu deshidratarea organismului datorită faptului că organismul elimină într-un mod alert lichidele prin transpirație (Curaj A., 2010, pp. 286- 287); – „diabetul zaharat – este o afecțiune a metabolismului glucidic, având la bază mai mulți factori care determină un deficit de insulină sau rezistență la insulină sau la ambele” (Dr. Martin M., 2005, p. 116); – „parkinson” – determină mișcări necontrolate în principal ale mâinilor și picioarelor, anumite studii „medicale” demostrează faptul că o pondere de „30 – 40%” din persoanele care sunt diagnosticate cu parkinson prezintă un risc mai mare de „demență” în stadiul înaintat al bolii (Luca C. și Grigorescu A-M, 2012, p. 140); – „alzheimer” – se manifestă prin reducerea memoriei, a neuronilor, dificultatea de a vorbi, de a gândi, de a scrie, de a citi, persoanele bolnave de această boală pot prezenta manifestări de agresivitate și modificări de comportament, este o boală care „determină demența” – „demența” – este o afecțiune la nivel cognitiv, ea are ca și consecințe reducerea atenției, lipsa capacității de a se putea orienta în timp și în spațiu (Luca C. și Grigorescu A-M, 2012, p. 140).

Tulburarea depresivă are următorii factori: „predispozanți” și „precipitanții”; factorii „predispozanți”, sunt cel mai des întâlniți în rândul femeilor, depresia este mai accentuată, datorită decesului partenerului sau partenerei, apariției „problemelor materiale și sociale”, absența unui sprijin social și familial; factorii „precipitanți” se referă la: – evenimente de viață, pierderea locuinței, îmbolnăvirea unei persoane importante, lipsa veniturilor, divergențe în cadrul familiei vârstnicului; – stresul cronic, sănătate precară, nevoia de a avea pe cineva în permanență, pensionarea, detașarea de societate (Luca C. și Grigorescu A-M., 2012, pp.136-137).

Pentru a putea diferenția „tulburările cognitive” din demență și din depresie este nevoie de anumite criterii:

Tabel 2.1 Criterii ale tulburărilor cognitive din demență și din depresie Sursa: Tudose, 2001, p.50.

Depresia și demența majoră au ca următoare caracteristici neuropsihice și clinice prezentate mai jos sub forma unui tabel:

Tabel 2.2 Depresia și demența majoră, caracteristicile neuropsihice și clinice Sursa: Tudose, 2001, p.50.

2.3 Dependența și vulnerabilitatea persoanelor vârstnice

Dependența face parte din domeniul geriatriei și gerontologiei de care nu se poate dispensa; este o cauză a unor boli, accidente, iar la persoanele vârstnice este determinată de „procesul de involuție”, apare ca fiind o problemă de interes major pentru întreaga societate, ea trebuie tratată atât din perspectiva „globală” cât și cea „multidimensională” (Bucur V. și Bucur E., 2011, p.1054). Dependența presupune incapacitate unei persoane, a unui grup de persoane de a se gospodării singure, acestea necesită prezența unei alte persoane pentru a le putea ajuta în satisfacerea nevoilor (Cojocaru Ș., 2005, p.40). Ea poate fi temporară sau iremediabilă, depinde de capacitatea evolutivă a boli diagnosticate; pentru a putea diagnostica o persoană că este dependentă nu este foarte ușor, deoarece anumite urmăriri ale dependenței pot fi „neglijate” (Bucur V. și Bucur E., 2011, p.1055). Dependența face trimitere

la „indicii situației de risc”, acești indici fac referire la: stadiul unei persoane, stadiul unui comportament și la stadiul unei situații (Bucur V. și Maciovan A., 2003, p.925).

Tabel 2.3 Indicii situației de risc

Sursa: Bucur V. și Bucur E., 2011, p.1056.

Dependența poate fi considerată o consecință a vulnerabilității, deoarece

persoana vulnerabilă are nevoie de implicarea serviciilor sociale pentru a-l ajuta în depășirea situațiiilor care îl fac să devină vulnerabil; datorită sprijinului acordat de serviciile sociale, persoana poate devenii dependentă de aceste servicii, pentru a evita ca persoana să devină dependentă de serviciile oferite este nevoie ca asistentul social să intervină, în primul rând pentru a ajuta persoana să treacă peste acea situație care îl face să devină vulnerabil, în cel de al doilea rând asistentul social trebuie să prevină producerea „stării de dependență” (Cojocaru Ș., 2005, p. 40).

Vulnerabilitatea se referă la toate persoanele care beneficiază de servicii sociale, care din punct de vedere fizic nu sunt rezistenți, care se confruntă cu „boli cronice”, cu reducerea capacităților senzoriale, care se confruntă cu tulburări de comportament, care au dificultăți „emoționale și sociale”, care se confruntă cu lipsa resurselor materiale și financiare, lipsa unei locuințe, precum și „vârsta” persoanei (Gîrleanu D., 2002, p.51).

Prin următoarea figură sunt reprezentați factorii care determină tipurile de vulnerabilitate: – vulnerabilitate utilitaristă, persoana nu manifestă interes pentru propriile nevoi; – vulnerabilitatea teleologică, este situația în care o persoană își propune atingerea anumitor scopuri, dar nu dispune de anumite mijloace pentru a le realiza; – vulnerabilitatea axiologică, se referă la faptul că o persoană nu poate realiza o anumită activitate, deoarece „sistemul de valori personale” nu este adecvat în societatea în care trăiește (Cojocaru Ș., 2005, pp. 31-32); – vulnerabilitatea tradițională, este determinată de menținerea condiției individului, această situație condiționată se transmite din generație în generație; – vulnerabilitatea cognitivă, acest tip de vulnerabilitate se adresează persoanelor care de-a lungul existenței lor s-au bazat pe o anumită teorie de la care nu se abat (Gîrleanu D., 2002, pp.136-137).

Figura 2.1 Tipurile și factorii determinanți ai vulnerabilității

Sursa: Cojocaru Ș., 2005, p.31.

Capitolul III

Sistemul de protecție socială a persoanelor vârstnice

3.1 Asigurările sociale pentru persoanele vârstnice

În țara noastră, persoanele vârstnice beneficiază de cele două componente ale sistemului de protecție socială: sistemul de asigurări sociale și sistemul de asistență socială (Sorescu E. M., 2010, p. 372).

Asigurările sociale reprezintă una dintre principalele părți ale sistemului de protecție socială și are drept scop ajutorarea persoanelor prin servicii financiare, acest ajutor poate fi acordat pe o perioadă temporară sau permanentă de timp; sistemul de asigurări sociale reprezintă un sistem contributiv care se realizează prin participarea angajatorilor și angajaților (Pașa F. și Pașa L., 2004, p.50); aceste asigurări sociale depind de durata de timp a persoanelor care contribuie la finanțarea acestuia (Preda M. și Pescaru D., 2009, p.81). În România, până în anul 2004, a existat doar sistemul public de pensii, iar în acel an s-a creat și sistemul privat de pensii (Sorescu E. , 2010, p. 372). Persoanele vârstnice pot beneficia de următoarele pensii: pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie de urmaș, datorită pensiilor slab remunerate calitatea vieții vârstnicilor se află la un nivel scăzut; în anul 2010, cea mai mică pensie acordată unui pensionar a fost de 350 de lei, iar cea medie de 678 de lei; persoanele vârstnice pentru a-și menține calitatea vieții la un nivel decent au dreptul să muncească și după pensionare (Sorescu E., 2010, pp. 372-373).

Tabel 3.4 Distribuția pe grupe de vârstă a pensionarilor de asigurări sociale de stat (PASS) și a pensionarilor agricultori (Pagr), la 1 ianuarie 2010

Sursa (datelor primare): CNPAS/CPARSD, 2010a; 2010b.

Datorită pensiilor foarte mici, o mare parte a pensionarilor se află în pragul sărăciei, acestea fiind demonstrate pe baza unei lucrări realizate de Institutul Național de Statistică (I.N.S) pe perioada anilor 2008-2012 (Tabel 3.5) ( http://www.cnpv.ro/pdf/analize2014/Acordarea-medicamentelor-in-regim-gratuit-si-compensat-in-Romania.pdf accesat la data de 25.04.2015, ora: 16:30).

Tabel 3.5 Rata sărăciei % pensionarilor, pe sexe

Sursa: Dimensiuni ale incluziunii sociale în România, INS

Pensionarea reprezintă încetarea activității profesionale a indivizilor (Apahideanu O., 2001, p. 90); pensionarea are atât efecte pozitive cât și efecte negative asupra persoanelor, efectele negative apar datorită faptului că persoana vârstnică se simte inutilă, este îngrijorată de scăderea bruscă a veniturilor lunare, apare anxietatea, frustrarea datorită pensiilor mici, ei considerând că statul nu le apreciază munca și efortul depus până la pensionare, iar efectele pozitive, se datorează apariției optimismului persoanelor pensionate, deoarece există persoane vârstnice care își permit să călătoarească, în schimb, cei care nu au o pensie foarte mare se bucură de apariția vârstei de pensionare, deoarece au timpul suficient pentru a-și realiza activitățile, hobby-urile, lecturile, pe care înainte nu le-au putut realiza și chiar unele ajută la creșterea nepoților (Bucur V. și Maciovan A., 2003 p.921).

Odată cu pensionarea, persoanele își pierd accesul la acumularea de noi cunoștiințe, înainte de pensionare era foarte solicitată, atât la locul de muncă cât și în cercul de prieteni, pe când odată ajunsă la pensionare, aceasta are foarte mult timp liber și în acest fel, apare „stress-ul de subsolicitare”; persoana vârstnică înainte de a ajunge la faza de pensionare, trebuie să parcurgă anumite etape pentru a se conforma si adapta cu aceasta, aceste etape presupun: – etapa înainte de pensionare, persoana care se află în acest stadiu, are nevoie de suport emoțional pentru a se obișnui cu ideea că va urma să fie retras de pe piața de muncii; asistentul social poate îndruma persoanele apropiate ale vârstnicului (familia, rudele, prietenii), să îl obișnuiască pe acesta cu conceptul de pensionare; – etapa după pensionare, pensionarul se axează mai mult pe faptul că dorește să își îndeplinească toate plăceriile (călătorii, creșterea nepoților, etc.); – etapa dezamăgirii, această etapă susține că persoana vârstnică își pierde plăcerea de a mai fi pensionar; – etapa de reorientare, vârstnicul caută alternative prin care să redevină activ în societate, fie prin activități de voluntariat sau chiar anumite activități sportive (Zapodeanu M., 2008, pp. 145-146).

Există două teorii referitoare la perspectiva discriminatorie a persoanelor vârstnice; una dintre aceste teorii se referă la teoria activismului social, această teorie precizează faptul că persoanele vârstnice, ajunse la pensionare, doresc să își continue activitatea avută anterior sau acționând prin altele noi; pentru persoanele pensionate care continuă să fie active, starea de sănătate din punct de vedere fizic și psihic este mult mai bună decât a celor care stagnează și care continuă să își mențină relațiile deținute anterior, prin toate acestea vârstnicul nu este predispus la izolare socială; teoria dezangajării, această teorie se axează pe ideea că societatea „încurajează” persoanele vârstnice să devină pensionare, pe lângă acestea, trebuie ținut cont de faptul că necesitățile persoanelor vârstnice sunt diferite de necesitățile celorlalte categorii de persoane; aceste două teorii nu ar trebui să fie luate în considerare, deoarece fiecare persoană are dreptul să își trăiască bătrânețea după bunul lui plac și nu trebuie să se eticheteze și neglijeze persoana vârstnică (Zapodeanu M., 2008, pp. 146-147).

Pentru persoana vârstnică pensia reprezintă o formă principală de protecție socială, pensiile ocupă o mare parte din cheltuielile publice, de aceea sunt cele mai importante pentru persoanele de vârsta a treia; datorită îmbătrânirii populației și a diminuării populației pe piața muncii, sistemul de protecție socială a persoanelor vârstnice se va confrunta cu diferite probleme de finanțare a sistemului de pensii (Preda M., 2009, p. 97); acestea se pot observa din evoluția numărului persoanelor vârstnice din județul Caraș – Severin, care a crescut treptat din anul 2000 până în anul 2013.

Fig. 3.2 Populația, pe grupe de vârstă, la 1 iulie

Sursa: Institutul Național de Statistică (I.N.S)

Asigurările sociale de sănătate – este cel mai important sistem de finanțare, care are la bază protejarea sănătății tuturor persoanelor și are drept scop, garantarea unor servicii complete pentru persoanele asigurate; sistemul de asigurări sociale de sănătate are ca prioritate oferirea serviciilor medicale gratuite în cazul unor accidente sau a unor probleme medicale, alocate persoanelor care contribuie la sistemul de finanțare a acestuia (Bodogai S., 2009, p.14).

Aceste servicii se acordă în egală măsură, tuturor persoanelor asigurate fără nici un fel de discriminare; persoanele vârstnice pensionate au drepturi egale cu celelalte persoane care fac parte din sistemul de sănătate, aceste persoane beneficiază de următoarele servicii: „servicii medicale”, care sunt oferite în cadrul spitalelor de stat și care au contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate (C.A.S), „medicamente, materiale sanitare”, servicii de îngrijire la domiciliu și dispozitive medicale, toate acestea fiind oferite în egală măsură tuturor persoanelor (Bodogai S., 2009, p.15).

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S), conceptul de sănătate nu este doar lipsa problemelor de sănătate sau a unor dificultăți fizice, psihice, ci aceasta este asociată și cu starea permanentă de „bine” atât din punct de vedere fizic, psihic cât și social; persoana vârstnică, pentru a avea o calitate a vieții satisfăcută, trebuie să se bucure de o bună stare de sănătate, sănătatea este o sursă esențială pentru oameni și pentru comunitate; sistemul de sănătate publică are obligația să ofere „servicii medicale” întregii populații incluzând și persoanele de vârsta a treia, aceste servicii trebuie sa fie constituite astfel încât toate persoanele care se află în dificultate să poată beneficia de ele; asistența de sănătate publică are ca obiective principale următoarele: susținerea sănătății, ameliorarea calității vieții și prevenirea îmbolnăvirii (http://www.cnpv.ro/pdf/analize2014/Acordarea-medicamentelor-in-regim-gratuit-si-compensat-in-Romania.pdf , accesat la data de 25.04.2015, ora: 16:34, p.8).

În anul 2013, populația vârstnică a avut o pondere de 15,2% din totalul populației în comparație cu anul 1992 unde ponderea era de 11,0%, din acestea se poate constata o creștere semnificativă a persoanelor cu vârsta cuprinsă de peste 65 de ani, acest lucru determinând sistemul de sănătate publică să asigure „medicamente gratuite și compensate” și servicii medicale gratuite; persoanele sunt încadrate în sistemul de sănătate publică doar dacă își plătesc contribuția la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S) și dacă sunt înscriși la un „medic de familie” (http://www.cnpv.ro/pdf/analize2014/Acordarea-medicamentelor-in-regim-gratuit-si-compensat-in-Romania.pdf, accesat la data de 25.04.2015, ora: 16:34, p.9).

3.2 Asistența socială a persoanelor vârstnice

Asistența socială a persoanelor vârstnice se referă la un sistem care este noncontributoriu, un „sistem de ajutoare și servicii” care se realizează cu ajutorul fondurilor alocate de la „bugetul de stat”, se acordă persoanelor care nu se află în capacitatea de a muncii și care nu au suficiente resurse pentru a duce o viață normală, decentă; sistemul de asistență socială poate fi finanțat și din alte surse cum ar fi „donații, sponsorizări”, acestea fiind acordate în mod voluntar fie de la o persoană cu statut juridic, fie fizic (Pașa F. și Pașa L., 2004, p.50).

Asistența socială se ocupă cu sprijinirea persoanelor aflate în nevoie, care se confruntă cu o situație dificilă și are drept scop prevenirea unor „situații” care pot conduce la excluderea persoanelor; principalul obiectiv al asistenței sociale este de a apăra și ocrotii persoanele care din anumite cauze, fie de natură financiară, socială, fizică ori psihică nu își pot asigura „nevoile sociale” pentru a își dezvolta posibilitatea și capacitatea de a se integra în societate (Pașa F. și Pașa L., 2004, p.51).

Asistența socială are ca și principale caracteristici următoarele: – este un element al sistemului de protecție socială; – este bazată pe o anumită componentă juridică care îi legalizează acțiunile și folosește anumite proiecte „în scop umanitar”; – serviciile pe care le oferă sunt finanțate atât de la fondurile locale cât și de la cele de stat; ea se bazează pe principii ca: – „respectarea demnității umane”, care se referă la faptul că fiecare persoană este liberă de a își dezvolta propria personalitate; – „universalitatea”, orice persoană are dreptul de a beneficia de asistență socială în condițiile legii; – „solidaritate socială”, acest principiu, precizează faptul că orice comunitate trebuie să ia parte la susținerea unor persoane care nu își pot garanta satisfacerea anumitor nevoi sociale care îi ajută în a se integra în societate; – „parteneriatul”, asisteța socială are nevoie de anumite instituții atât publice cât și private pentru a-și putea dezvolta serviciile sociale; – „subsidiaritatea”, acest principiu se referă la intervenția statului atunci când instituțiile publice locale nu satisfac nevoile persoanelor aflate în dificultate; dreptul la asistență socială se acordă tuturor persoanelor fără nici un fel de discriminare, ea se acordă fie la cererea persoanei, fie din „oficiu” în concordanță cu prevederile legislative (Pașa F. și Pașa L., 2004, pp.51-52)

În România, asistența socială a persoanelor vârstnice funcționează pe baza legii 17/2000 și anume, „Legea privind asistența socială a persoanelor vârstnice”; de această lege poate beneficia orice persoanaă vârstnică care a ajuns la vârsta de pensionare, persoana vârstnică care nu are familie și nu poate fi întreținută de o altă persoană, persoana vârstnică care nu are nici o posibilitate de a-și asigura condițiile de locuit cu propriile resurse, persoana vârstnică care are nevoie de îngrijire „specializată” (Apahideanu O., 2001, pp.214-215).

Asistența socială a persoanelor vârstnice se desfășoară cu ajutorul seviciilor și prestațiilor sociale; serviciile și prestațiile sociale se acordă persoanelor vârstnice doar în momentul în care acestea sunt solicitate fie de persoana vârstnică, fie de persoana care reprezintă vârsticul în mod legal la cererea unei „instanțe judecătorești” a organizațiilor locale sau a unor ONG-uri care au ca scop sprijinirea persoanei vârstnice (Bodogai S., 2009, p.117). Persoanei vârstnice îi sunt evaluate nevoile și gradul de cât este de dependent, acestea sunt necesare pentru a-i se stabilii de ce tip anume de servicii are nevoie; persoana vârstnică poate beneficia de servicii oferite la domiciliul acesteia sau de servicii care îi pot fi oferite în cadrul unor instituții cum ar fi: centre de zi, centre rezidențiale, case de îngrijire temporară, etc., aceste servicii sunt cunoscute și sub denumirea de servicii „comunitare” (Gîrleanu D., 2002, p.80).

Persoana vârstnică beneficiază de următoarele servicii la domiciliu: – „servicii sociale”, acest tip de serviciu are drept scop protejarea persoanei vârstnice pentru evitarea „marginalizării sociale”, îi oferă consiliere de tip juridic, ajută vârstnicul pentru a se ocupa de treburile gospodărești, pentru a-și prepara hrana; – „servicii sociomedicale”, sunt servicii care au drept scop ajutorarea vârstnicului pentru a-și realiza singur „igiena personală”, pentru a-și adapta locuița conform necesităților sale; – „servicii medicale”, sunt serviciile care oferă îngrijire medicală și care pot fi realizate atât la domiciliul persoanei cât și la instituțiile specializate (Apahideanu O., 2001, p. 216). În cazul în care persoana vârstnică se află într-un cămin pentru bătrâni ea beneficiază de aceleași servicii medicale, sociomedicale cât și sociale; rolul unui asistent social în ambele situații este de a îl ajuta pe vârstnic să se adapteze la „modificările” care v-or apărea odată cu îmbătrânirea (Bodogai S., 2009, p.118).

Prestațiile sociale oferite persoanelor vârstnice sunt: „bilete de tratament balnear”, bilete cu preț redus pentru transportul feroviar, abonamente lunare fie „gratuite”, fie la un „preț redus” pentru transportul în comun, pe lângă aceste prestații sociale persoana vârstnică care se încadrează în venitul minim pe economie mai beneficiază și de ajutoare sociale, ajutoare pentru încălzirea locuinței, ajutoare de urgență, ajutor financiar și ajutor de deces (Sorescu E., 2010 p.373). Ajutoarele sociale sunt oferite pe baza „legii 416/2001, care precizează faptul că familiile și persoanele singure au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistență socială”, conform acestei legi ajutoare sociale mai pot primii și persoanele care nu au adăpost și care se află într-o stare de dificultate; – ajutorul social se acordă doar la cererea persoanei și pe baza unor acte care fac dovada că persoana sau familia nu dispun de venitul minim garantat, în cazul persoanelor care se află în grija unui tutore sau a unei instituții, persoana legală a vârstnicului va depune cererea pentru acordarea ajutorului social (Pașa F. și Pașa L., 2003 pp.59-64); – ajutoare pentru încălzirea locuinței se acordă persoanelor singure precum și familiilor care nu se încadrează în venitul minin garantat și care folosesc pentru încălzirea locuinței „gaze naturale” și persoanelor care utilizează „energie termică în sistemul centralizat” pentru a-i ajuta în plata facturilor, ele primesc pe baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2003 anumite facilități; – ajutorul de urgență este un ajutor acordat persoanelor care se confruntă cu anumite situații problematice, aceste ajutoare sunt acordate în funcție de bugetul local, suma ajutorului de urgență se stabilește pe baza unei anchete sociale; – ajutorul financiar, beneficiază familiile și persoanele care se află într-o stare critică de sănătate sau din alte motive clar fundamentate, precum și persoanelor care au nevoie de anumite tratamente în străinătate; – ajutorul de deces se acordă familiilor în care unul dintre membrii a decedat, este o formă de ajutor social stabilit pe baza Legii 416/2001 (Pașa F. și Pașa L., 2004, pp.73-74).

Tabel 3.6 Categorii de servicii și prestații destinate vârstnicilor

Sursa: Puwac, 1995, p. 110-111

3.3 Legislația privind persoanele vârstnice

Legea 17 din 26 martie 2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, potrivit acestei legi, persoanele vârstnice au dreptul de a beneficia de asistență socială în conformitate cu reglementările prezentei legi, precum și de o formă de protecție socială; potrivit acestei legi sunt considerate persoane vârstnice, „…persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită prin lege”; conform art. 3 persoanele vârstnice beneficiază de prezenta lege în următoarele condiții: – persoana care „nu are familie” sau care se află în îngrijirea unei alte persoane; – persoana vârstnică care nu dispune de o locuință proprie și care nu își permite asigurarea condițiilor de locuit; – persoana vârstnică care nu are venituri necesare pentru a-și procura hrana sau aceste venituri nu sunt îndeajuns pentru a-și asigura îngrijirea de bază; – care are nevoie de o îngrijire specializată și care nu își poate „asigura nevoile sociomedicale”; în decursul capitolului 2, secțiunea 1 sunt prezentate nevoile persoanelor vârstnice în art. 4, 5, 6, este precizat faptul că nevoile persoanelor vârstnice sunt identificate cu ajutorul unei evaluări, această evaluare presupune întocmirea unei anchete sociale, pentru a se stabilii cu ce fel de nevoie se confruntă persoana vârstnică și în ce „grad de dependență” se încadrează; pentru persoana vârstnică care se confruntă cu nevoia de „pierdere a autonomiei”, aceasta poate fi de natură „medicală, sociomedicală și psihoafectivă”, aceste nevoi se stabilesc doar cu ajutorul unei „Grile naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice”; în decursul capitolului 2, secțiunea 2 se precizează faptul că persoanele vârstnice mai beneficiază și de „servicii comunitare”, aceste servicii pot fi acordate atât persoanelor aflate la domiciliu cât și persoanelor care sunt instituționalizate în cămine pentru bătrâni (http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L%2017_2000_rep%20%20mai%202010.pdf, accesat la data de 10.05.2015, ora 11:30).

Grila națională de evaluare a persoanelor vârstnice este o hotărâre a Guvernului Nr. 866 din 5 octombrie 2000, în cadrul acestei grile sunt prezentate cele trei categorii de nevoi ale persoanelor vârtnice; cu ajutorul grilei se stabilește gradul de dependență a persoanei vârstnice, acestea fiind regăsite sub forma unor simboluri specifice și anume, 0 reprezintă faptul că persoana vârstnică nu necesită ajutor pentru a-și desfășura activitățile zilnice; 1 presupune că persoana vârstnică are nevoie de o supraveghere temporară din partea unei alte persoane; 2 persoana vârstnică este dependentă de o altă persoană ea nereușind să își desfășoare de una singură activitățile; această grilă mai are și scopul de a încadra persoana vârstnică în anumite grade de dependență, acestea fiind notate cu – gradul IA presupune că persoana încadrată în acest grad este o persoană care „și-a pierdut autonomia mentală, corporală și locomotorie”, în acest caz persoana vârstnică are nevoie de o îngrijire permanentă din partea unui personal specializat; – gradul IB sunt persoanele ale căror „funcții mentale” nu s-au pierdut în totalitate, dar care are nevoie de o supraveghere în aproape toate activitățile sale; – gradul IC sunt încadrate persoanele care suferă de o anumită demență, aceste persoane au nevoie de o îngrijire specializată și în conformitate cu nevoile sale; – gradul IIA sunt „persoanele care și-au conservat autonomia mentală și parțial autonomia locomotorie”, ele au nevoie de o îngrijire zilnică pentru a-și realiza activitățile de rutină; – gradul IIB sunt persoanele care nu se pot ridica singure din anumite poziții, dar odată ce sunt ajutate se pot descurca cu diversele activități; – gradul IIC în acest tip de grad se află persoanele care se confruntă cu probleme „locomotorii” și care au nevoie de ajutor pentru îngrijirea „igienei corporale”; – gradul IIIA sunt persoanele autonome care își realizează singure activitățile în cadrul unei locuințe, aceste persoane în cazul în care se află în cămite pentru persoane vârstnice „sunt considerate independente”; – gradul IIIB sunt încadrate persoanele independente și care nu necesită nici un fel de ajutor din partea unei alte persoane; în cazul persoanelor car sunt încadrate în gradele IA, IB și IC sunt considerate persoane dependente și acestea se regăsesc într-o permanență supraveghere, persoanele din gradele IIA, IIB și IIC se regăsesc într-o supraveghere parțială, iar în cazul persoanelor din gradele IIIA și IIIB sunt considerate a fi persoane independente; în cadrul Hotărâri de Guvern 866/2000 se mai regăsește și anexa privind Fișa de evaluare socio medicală (geriatrică) (http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG886-2000.pdf, accesat la data de 10.05.2015, ora: 12:30).

Ordinul Nr. 491/180 din 23 mai 2003 pentru probarea grilei de evaluare medico-socială a persoanelor care se internează în unități sanitare medico-sociale; ordinul nr. 491/2003 a fost emis de către Ministerul Sănătății și Familiei, ordinul nr. 180/2003 a fost emis de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, acestea fiind publicate în Monitorul Oficial (M.O), Nr. 382 din 3 iunie 2003; în prezentul Ordin nr. 491/180 din 2003, în art. 1 se precizează faptul că este aprobată grila de evaluare medico-socială pentru persoanele care se internează în cadrul unor unități medico-sociale, această grilă de evaluare este prezentă sub forma unei „fișe standard” și este un „instrument” cu ajutorul căruia are loc internarea persoanei în unitățile de „asistență medico-socială”; în cadrul art. 2 este precizat faptul că prezentul ordin va fi îndeplinit cu ajutorul direcției generale de asistență medicală și al programelor din Ministerul Sănătății și Familiei, precum și cu ajutorul Direcției Generale de Asistență Socială din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale atât la nivelul serviciilor publice de asistență socială de la nivel local cât și județean (http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/ORDINE/O491-180-2003.pdf, accesat la data de 10.05.2015, ora: 16:00).

Hotărârea nr. 1317 din 27 octombrie 2005 privind sprijinirea activităților de voluntariat în domeniul serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, potrivit acestei hotărâri, persoanele care au o pregătire în asistența socială, au posibilitatea de a oferi activități de voluntariat persoanelor vârstnice aflate la domiciliu (art. 1 și 2); aceste persoane trebuie să aibă în vedere nevoile cu care se confruntă vârstnicul, precum și o anumită sensibilitate pentru cei aflați în nevoie; în art. 3 al prezentei hotărâri, se menționează faptul că persoana care dorește să presteze activități de voluntariat îi se va încheia un contract de voluntariat între „voluntar și organizația gazdă”; pentru realizarea contractului de voluntariat, persoana care dorește să ofere astfel de activități trebuie să întocmească anumite documente care să îi justifice atât motivul pentru care dorește să ofere astfel de activități precum și documente de identitate (art. 4 (1)); persoanele voluntare pot presta diferite servicii în funcție de competențele și calificările pe care le au, precum și în funcție de nevoile persoanei vârstnice (http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG1317-2005.pdf, accesat la data de 15.05.2015, ora 9:35).

Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011, legea asistenței sociale, în prezenta lege, art.92 (1), secțiunea a IV a, se precizează faptul că persoana vârstnică este inclusă în categoria „populațiilor vulnerabile”, datorită „limitărilor fiziologice și fragilității” specifice fenomenului de îmbătrânire; în art. 92 (2) se specifică faptul ca persoana vârstnică beneficiază pe lângă pensiile de bătrânețe și de alte prestații sociale, acestea fiind acordate în funcție de autonomia acesteia; în art. 95 (1) este precizat faptul că pentru a înlătura și prevenii persoana vârstnică de la anumite riscuri de „excluziune socială”, aceasta beneficiază de anumite „servicii sociale” (http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L292-2011.pdf, accesat la data de 15.05.1015, ora: 9:59).

Legea nr. 16 din 6 martie 2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice (C.N.P.V), în capitolul 1, art. 1 este enunțat faptul că acest consiliu, este înființat „pentru protecția drepturilor și libertăților” persoanelor vârstnice; se axează pe interesele publice ale persoanelor vârstnice, fiind un „organism autonom”; în capitolul 2, art. 4 sunt enunțate atribuțiile pe care le îndeplinește C.N.P.V, acestea fiind: oferă suport instituțiilor de stat, oferă soluții Guvernului pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice, verifică constant dacă sunt îndeplinite „reglementările legale” și face sesizări în cazul unor abateri de la aceste reglementări, realizează diferite studii științifice privind calitatea vieții a persoanelor vârstnice atât pentru cele aflate în instituții cât și pentru persoanele vârstnice de la domiciliu, înființează diverse proiecte în interesul persoanelor vârstnice, acesta fiind „consultativ”, susține participarea persoanelor vârstnice la diferite activități sociale, are ca atribuție reprezentarea persoanelor vârstnice din România, cu alte organizații identice la nivel internațional ( http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L16-2000_rep.pdf, accesat la data de 15.05.2015, ora: 12:14).

Capitolul IV

Cercetare aplicativă

4.1 Metodologia cercetării

Metodele de cercetare folosite pentru a culege informații necesare în realizarea cercetării sunt: documentarea, observația directă, studiul de caz și interviul semistructurat care se aplică la un număr de 30 de personae cu vârste cuprinse între 18-50 de ani, indiferent de statut social sau gen.

Documentarea – este o tehnică utilizată în cercetările sociologice fiind o sursă principală de culegere a datelor; documentarea se referă la diversele acte din care se pot procura informații utile, acstea pot fi atât din documentele publice oficiale, care pot avea fie un caracter informativ, dar și unul prescriptiv, acesta se referă la diferitele legi, hotărâri de guvern, reglementări, dar și ordonanțe, documente personale oficiale care sunt acte de identitate, certificate de căsătorie, certificate de naștere, de deces, fișe medicale, etc, dar și din documentele personale neoficiale (Hurubean A., 2003, p.294).

Obervația directă reprezintă un instrument principal pentru cercetările sociologice, deoarece ea ajută în analizarea unor atitudini, fapte, comportamente pe care le au subiecții în momentul intervievării; ea conservă anumite fapte în raport cu persoana care intervievează subiecții, pentru celelalte persoane datele culese cu ajutorul acesteia sunt date indirecte pe care ar trebui să le verifice și să le cerceteze, în schimb pentru persoana care intervievează subiectul sunt date relevante, concrete și precise (Zamfir C. și Vlăsceanu L., 1993, p.40).

Cochinescu L., 2008 definește interviul ca fiind “o formă de dialog în care interacțiunea” are un scop important și special de a surprinde cunoașterea unei anumite persoane, anumite situații trăite ori evenimente în care au fost direct sau indirect implicate (Cochinescu L., 2008, pp.48-49).

4.2 Cercetarea propriu-zisă

În cercetarea cu titlul „Particularități în evaluarea calității vieții a persoanelor vârstnice”, se urmăresc ca obiective principale următoarele: perspectiva persoanelor vârstnice asupra calității vieții lor; cauzele pentru care persoanele vârstnice nu au o calitate a vieții satisfăcută; importanța relațiilor familiale în viața vârstnicului; existența în viața vârstnicului a unor activități recreative. Pe baza acestor obiective s-au realizat și următoarele ipoteze: dacă populația vârstnică ar privii această nouă etapă, bătrânețea, ca pe o etapă normală și firească, atunci ei ar fi mai mulțumiți de viața pe care o au; dacă pensiile persoanelor vâstnice ar fi mai mari, atunci calitatea vieții lor ar fi mai bună; dacă persoanele vârstnice și-ar face controale medicale periodice pentru prevenirea anumitor afecțiuni specifice vârstei a treia, atunci starea lor de sănătate ar fi mai bună; dacă societatea civilă ar fi mai înțelegătoare cu persoanele vârstnice, atunci aceștia nu s-ar mai simții excluși; dacă familia ar acorda mai multă afecțiune bătrânilor lor, atunci ei ar fi mai împliniți din punct de vedere emoțional; dacă familiile bătrânilor i-ar ajuta pe aceștia în treburile gospodărești, atunci ei ar fi mai fericiți; dacă persoanele vârstnice ar participa la diverse activități recreative, atunci ei s-ar simții mai împliniți; dacă în comunitatea în care locuiesc persoanele vârstnice ar exista diferite centre recreative, atunci ei ar avea posibilitatea de a socializa mai mult; dacă vârstnici ar avea posibilitatea de a călătorii, atunci starea lor spirituală ar fi mai bună.

4.3 Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

Bibliografie

1. Apahideanu Octavian, Asistența socială a persoanelor de vârsta a treia, Editura Eftimie Murgu, Reșița, 2001

2. Bălțescu Sergiu, Calitatea vieții, în Zamfir Cătălin (coord.), Enciclopedia dezvoltării sociale, Editura Polirom, Iași, 2007

3. Bodogai I. Simona, Protecția socială a persoanelor vârstnice, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2009

4. Bucur M. Venera, Asistența socială în fața vârstei a treia, în Munteanu Ana și Sagebiel Juliane (coord.) Practici în asistența socială, Editura Polirom, Iași, 2007

5. Bucur Venera și Maciovan Adina, Probleme ale vârstei a treia, în Neamțu George (coord.) Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003

6. Bucur Venera și Bucur Eugen, Vârsta a treia. Probleme medico-sociale în Neamțu George (coord.) Tratat de asistența socială, Edidura Polirom, Iași, 2011

7. Chelcea Septimiu, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, Editura Economică, București, 2007

8. Cochinescu Lucian, Probleme actuale ale psihologiei sociale, Editura Paralela 45, Pitești, 2008

9. Cojocaru Ștefan, Vulnerabilitate și tipuri de populații vulnerabile, în Cojocaru Ștefan (coord.), Metode apreciative în asistența socială. Ancheta, supervizarea și managementul de caz, Editura Polirom, Iași, 2005

10. Curaj Aurelia, Persoanele vârstnice: caracteristici și probleme specifice, în Buzducea Doru (coord.), Asistența socială a grupurilor de risc, Editura Polirom, Iași, 2010

11. Curelaru Mihai, Metode și tehnici de cercetare în psihologia socială în Neculau Adrian (coord.), Manual de psihologie socială, Editura Polirom, Iași, 2003

12. Dr. Martin Miloș, Promovarea sănătății = Făurirea viitorului. Elemente de medicină socială, Editura TIM, Reșița, 2005

13. Gîrleanu Daniela, Asistența socială a persoanelor vârstnice, în Luca Cătălin și Gîrleanu Daniela (coord.), Metodologie de lucru în asistența psiho-socio-juridică a persoanelor vârstnice, Asociația alternative sociale, Iași, 2012

14. Gîrleanu Daniela, Vulnerabilitatea vârstei a treia. Aspecte teoretico-practice, în Miftode Vasile (coord.) Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Editura Lumen, Iași, 2002

15. Hurubean Alina, Construcția metodologică a asistenței sociale în Neamțu George (coord.), Tratat de asistență socială, , Editura Polirom, Iași, 2003

16. Luca Cătălin și Grigorescu Ana-Maria, Depresia și demența – Tulburări cu risc ridicat de apariție la vârsta a treia, în Cătălin Luca și Gîrleanu Daniela (coord.), Metodologie de lucru în asistența psiho-socio-juridică a persoanelor vârstnice, Editura Asociația alternative sociale, Iași, 2012

17. Lucuț Grigore și Rădulescu Sorin, Calitatea vieții și indicatorii sociali. Teorie-metodă-cercetare, Editura Lumina Lex, București, 2000

18. Oxford Dicționar de Sociologie, editat de Gordon Marshall, Editura Univers Enciclopedic, București, 2003

19. Pașa Florin, Pașa M. Luminița, Cadrul juridic și organizatoric al asistenței sociale în România, Editura Polirom, Iași, 2003

20. Pașa Florin, Pașa M. Luminița, Asistența socială în România, Editura Polirom, Iași, 2004

21. Preda Marian și Pescaru-Urse Daniela, Sistemul de protecție socială în România, în Preda Marian (coord.), Riscuri și inechități sociale în România, Editura Polirom, Iași, 2009

22. Rădulescu M. Sorin, Sociologia problemelor sociale ale vârstelor, Editura Lumina Lex, București, 2002

23. Sorescu M. Emilia, Asistența socială a persoanelor vârstnice, în Buzducea Doru (coord.), Asistența socială a grupurilor de risc, Editura Polirom, Iași, 2010

24. Tutty M. Leslie, Rothery A. Michael, Grinell M. Richard, Jr, Cercetarea calitativă în asistența socială, Editura Polirom, Iași, 2005

25. Zamfir Cătălin, Calitatea vieții, în Zamfir Cătălin și Vlăsceanu Lazăr (coord.), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993

26. Zamfir, Cătălin și Vlăsceanu Lazăr, (coord.), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993

27. Zapodeanu Monica, Terapii familiale și asistență socială a familiei, Editura Lumen, Iași, 2008

Alte surse bibliografice

1. Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice, 2014, Acordarea medicamentelor în regim gratuit și compensat în România, disponibil pe: http://www.cnpv.ro/pdf/analize2014/Acordarea-medicamentelor-in-regim-gratuit-si-compensat-in-Romania.pdf , accesat la data 25.04.2015, ora: 16:34, p.9.

2. Academia română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, 2009, Dictionarul explicativ al limbii române (DEX), disponibil pe: http://dexonline.ro/definitie/batranetea, accesat la data 25.02.2015 ora: 11:13.

3. Academia română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, 2009, Dictionarul explicativ al limbii române (DEX), Dictionarul explicativ al limbii române, disponibil pe: http://dexonline.ro/definitie/gerontologie, accesat la data 28.03.2015, ora: 12:40.

4. Academia română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, 1998, Dictionarul explicativ al limbii române (DEX), Dicționarul explicativ al limbii române disponibil pe: http://dexonline.ro/definitie/geriatrie, accesat la data 28.03.2015, ora: 12:44.

5. Legea nr. 17 din 16 martie 2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, disponibil pe: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L%2017_2000_rep%20%20mai%202010.pdf, accesat la data de 10.05.2015, ora 11:30.

6. Hotărârea nr. 866 din 5 octombrie 2000 pentru aprobarea Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, disponibil pe: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG886-2000.pdf, accesat la data de 10.05.2015, ora: 12:30.

7. Ordin nr.491/180 din 23 mai 2003 pentru aprobarea Grilei de evaluare medico-sociala a persoanelor care se interneaza în unitati de asistenta medico-sociale, disponibil pe: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/ORDINE/O491-180-2003.pdf, accesat la data de 10.05.2015, ora: 16:00.

8. Hotărâre nr. 1317 din 27 octombrie 2005 privind sprijinirea activităților de voluntariat în domeniul serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, disponibil pe: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG1317-2005.pdf, accesat la data de 15.05.2015, ora 9:35.

9. Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011 legea asistenței sociale, disponibil pe: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG1317-2005.pdf, accesat la data de 15.05.2015, ora 9:35.

10. Legea nr. 16 din 6 martie 2000 republicată privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, disponibil pe: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L16-2000_rep.pdf, accesat la data de 15.05.2015, ora 12:14.

11. INS, Populația, pe grupe de vârstă, la 1 iulie disponibil pe: http://www.carasseverin.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=471, accesat la data de 23.05.2015, ora 20:13)

1. Ghețău Vasile, 2011. Câți pensionari ar putea avea România până în anul 2030?. Revista de asistență socială, volumul X, p.119