„PARTICULARITĂȚI DE REALIZARE A PROTEZELOR FLEXIBILE DE TIP BIODENTAPLAST. AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE TEHNOLOGIEI PROTEZELOR INJECTABILE.” 2015… [308402]

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București
Facultatea de Moașe și Asistență Medicală
Specializarea Tehnică Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ

„PARTICULARITĂȚI DE REALIZARE A PROTEZELOR FLEXIBILE DE TIP BIODENTAPLAST.
AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE TEHNOLOGIEI PROTEZELOR INJECTABILE.”

2015

CUPRINS:

PARTE GENERALĂ

INTRODUCERE:

Tehnologia de realizare a pieselor protetice este în continuă dezvoltare încercând să satisfacă toate cerințele și dorințele pacienților. Restaurarea edentațiilor parțiale cu ajutorul protezelor flexibile a constituit un subiect controversat de-a lungul timpului.

Analizând părerile specialiștilor cu privire la acest subiect am ales să îmi concep lucrarea de licență pe baza particularităților de realizare a protezelor flexibile de tip Biodentaplast.

În prima parte a licenței voi prezenta elementele constitutive ale câmpului protetic edentat și în special caracteristicile necesare unei protezări mobile flexibile. În capitolul al doilea vor fi detaliate etapele clinice și tehnice de realizare a unei piese protetice de tip Biodentaplast. [anonimizat]. Capitolul al patrulea cuprinde avantajele și dezavantajele protezelor flexibile de tip Biodentaplast stabilite de cei care au urmărit evoluția acestor piese protetice în timp.

A [anonimizat] 3 [anonimizat] a edentațiilor parțiale prin intermediul protezelor flexibile de tip Biodentaplast.

CAPITOLUL 1 :
– Câmpul protetic edentat –

1.1 DEFINIȚIE:

[anonimizat], denumit in literatura franceză “infrasctructură”. Țesuturile care formează câmpul protetic au structuri și funcții diferite fiind reprezentate de: [anonimizat] “[anonimizat]” [anonimizat] “[anonimizat]”.

[anonimizat], presiunile exercitate de proteză și le transmite fiziologic osului maxilar. [anonimizat] a modelelor de studiu. [anonimizat]1.

Dinții restanți reprezintă elementele principale din câmpul protetic edentat parțial. O restaurare protetică prin care să se beneficieze de o bună stabilizare și să nu acționeze nociv asupra țesuturilor din cavitatea bucală depinde de: [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat]. Implantarea dinților trebuie înțeleasă în sensul fixității sau rezistenței pe care o [anonimizat]-i deplaseze și nu în sensul poziției sau locului pe care îl ocupă în arcada dentară. [anonimizat], [anonimizat]-i solicită în diverse direcții2.

[anonimizat]:

[anonimizat] crestele alveolare și bolta

palatină.

mucoasa neutră (pasiv-mobilă), se află la periferia câmpului protetic; este situată la nivelul fundurilor de sac vestibulare și linguale și în zona palatină posterioară (linia Ah).

mucoasa mobilă, care continuă zona mucoasei neutre și rămâne fixată de mucoasa aderentă sub forma frenurilor mediane ale buzelor și median lingual si a bridelor laterale.

crestele alveolare și bolta palatină, care oferă sprijin plăcilor protetice și intervin de cele mai multe ori în stabilizarea protezelor3.

Creasta alveolară este formațiunea anatomică rezultată din procesul alveolar după pierderea dinților. Dimensiunea și forma crestei depinde de modul în care s-au pierdut dinții, de vârsta bolnavului, de timpul care a trecut de la edentare și de tipul constituțional al individului. Intervențiile chirurgicale laborioase reduc mult din volumul osos și dau crestei înclinații nefavorabile stabilizării protezei. Tuberozitatea maxilară și tuberculul piriform reprezintă extremitățile distale ale crestelor alveolare. Sunt importante în stabilizarea orizontală și în sprijinul mixt la protezele întinse și terminale. Acestea pot avea formă și volum variat.

Bolta palatină reprezintă un sector al câmpului protetic edentat parțial de valoare esențială numai în edentațiile întinse și terminale. Ca suprafață, bolta poate fi mai întinsă sau mai redusă, forme care pot influența modul de repartizare a presiunilor masticatorii și obținerea adeziunii necesare protezelor terminale întinse. Comparativ cu creasta alveolară, bolta palatină osoasă suferă o resorbție extrem de redusă și numai după presiuni exagerate și mai ales continui.

Morfologia și fiziopatologia acestor elemente în edentația parțială sunt foarte variate de la pacient la pacient, dar variate și de la același pacient în diverse perioade, în funție de vârstă, de stările fiziologice și patologice generale, de momentul edentației și de complicațiile care apar. Există câmpuri protetice favorabile sau nefavorabile restaurărilor protetice, cu elemente componente pozitive sau negative care contribuie sau îngreunează stabilitatea protezelor parțiale. Pentru a asigura profilaxia elementelor componente ale câmpului protetic și a se realiza proteza parțială cu funcționalitate corespunzatoare, este evaluat din punct de vedere morfologic și funcțional suportul dento-parodontal și muco-osos pe care se va sprijini aceasta4.

ZONELE PROTETICE POZITIVE:
* sunt reprezentate de acele elemente ale câmpului protetic cu care proteza vine în contact intim asigurându-i sprijinul, menținerea și stabilizarea.
->La maxilar zonele protetice pozitive sunt reprezentate de: dinții restanți și mai ales dinții stâlpi, crestele alveolare cu cele două zone de sprijin (primar și secundar), bolta palatină (cu excepția unor zone protetice negative), tuberozitățile.
->La mandibulă zonele protetice pozitive sunt reprezentate de: dinții restanți, crestele alveolare cu cele două zone și tuberculul piriform.
Dinții restanți asigură:
* sprijinul parodontal al protezei;
* menținerea directă și indirectă;
* stabilizarea orizontală a protezei.
Crestele alveolare asigură:
* sprijinul muco-osos al șeilor în edentațiile terminale (mai ales zona de sarcină primară);
* stabilizarea orizontală a protezei;
* menținerea prin adeziune.
Bolta palatinală asigură:
* sprijinul muco-osos al conectorului principal;
* stabilizarea orizontală a protezei când bolta este adâncă;
* menținerea prin adeziune, mai ales când bolta este plată;
Tuberozitatea asigură:
* sprijin muco-osos pentru șei;
* stabilizare orizontală;
* menținerea protezei când tuberozitățile sunt retentive.
Tuberculul piriform asigură:
* sprijinul muco-osos al șeilor;
* stabilizarea mezio-distală mai ales când tuberculul piriform este oblic.

ZONELE PROTETICE NEGATIVE:
*sunt acele zone ale câmpului protetic care trebuie ocolite (evitate) sau despovărate de presiuni ale protezei.
->La maxilar zonele protetice negative sunt reprezentate de:
● Zona parodonțiului marginal, care trebuie ocolită de proteză la o distanță de cel puțin 5 mm. Dacă prin concepție proteza (conectorul principal) trebuie să treacă peste parodonțiul marginal, contactul cu acesta trebuie să fie foarte ușor.
● Papila incisivă va fi ocolită de conectorul principal. Dacă trebuie acoperită, despovărarea se va face prin foliere de 0,20-0,30 mm pentru a evita presiunile ce duc la tulburări vasomotorii și trofice care se vor repercuta asupra zonei parodonțiului și mucoasei palatinale vecine.
● Rugile palatine este preferabil să nu fie acoperite de proteză, ele intervenind în fonație și mărirea senzațiilor gustative; sunt de altfel și foarte sensibile la presiuni. Dacă este necesar să fie acoperite parțial, conectorul principal se va termina în depresiunea dintre două rugi. Acoperirea parțială sau totală a rugilor impune despovărarea, indicându-se o foliere de 0,20-0,30mm.
● Rafeul median intermaxilar va fi protejat de presiuni numai atunci când se prezintă sub forma unei creste ascuțite, sensibilă la palpare. Decubitul produs de un conector principal la acest nivel este dureros și se vindecă greu. Este necesară folierea pe o grosime de 0,30-0,40 mm, în funcție de mărimea rafeului. Dacă nu există rafeu, conectorul principal se poate sprijini și pe această zonă care devine zonă protetică pozitivă.
● Torusul palatin când este de mărime mică și medie poate fi despovărat de presiuni prin foliere de 0,50-1 mm. Torusul mare trebuie sa fie ocolit de conectorul principal sau se îndepărtează chirurgical.
● Zonele Schroeder sunt caracterizate printr-o mare reziliență și trebuie socotite mai mult sau mai puțin zone protetice negative în funcție de depresibilitate.
● Bridele laterale și inserțiile musculare și ligamentare vor fi ocolite prin modelarea și extinderea funcțională a amprentei definitive care va fi luată cu o lingură individuală adaptată corespunzător.

->La mandibulă zonele protetice negative sunt reprezentate de :
● Zona parodonțiului marginal, care va fi protejată la fel ca la maxilar.
● Frenul limbii și inserția planșeului bucal condiționează alegerea și plasarea conectorului principal mandibular care nu trebuie să împiedice mobilitatea acestor formațiuni. Pentru redarea precisă a acestei regiuni este nevoie de amprentarea precisă cu lingură individuală și mișcări funcționale ale limbii.
● Mucoasa procesului alveolar în zona linguală unde se plasează de obicei conectorul principal va fi protejată de presiuni prin foliere a cărei grosime depinde de sprijinul protezei, reziliența mucoasei crestelor terminale, înclinarea sau retentivitatea procesului alveolar.
● Linia milohioidiană, bridele laterale, inserțiile musculare și ligamentare vor fi protejate prin extinderea funcțională a amprentei care va fi luată cu lingură individuală adaptată în limite fiziologice5.

CAPITOLUL 2

-Etapele tehnice în realizarea piesei protetice de tip Biodentaplast –

1. Examenul clinic

2. Amprenta preliminară

3. Modelul preliminar

4. Confecționarea lingurii individuale

5. Amprenta definitivă

6. Modelul de lucru

7. Realizarea șabloanelor de ocluzie

8. Înregistrarea relațiilor intermaxilare

9. Montarea modelelor în ocluzor

10. Duplicarea modelului de lucru

11. Realizarea machetei scheletului de tip Biodentaplast

12. Ambalarea machetei

13. Obținerea tiparului

14. Injectarea rășinii

15. Dezambalarea chiuvetei

16. Prelucrarea scheletului din rășină de tip Biodentaplast

17. Realizarea machetei protezei parțiale

18. Proba machetei în cavitatea bucală

19. Ambalarea machetei cu ajutorul unei chei de silicon

20. Introducerea acrilatului

21. Polimerizarea acrilatului

22. Dezambalarea, prelucrarea si lustruirea protezei parțiale

23. Inserarea protezei în cavitatea bucală

1. EXAMENUL CLINIC:

Examenul clinic atent, complex și competent al edentatului parțial are o deosebită importanță pentru stabilirea planului de tratament pre- și proprotetic, ca și pentru conceperea unei proteze parțiale cât mai corecte și cât mai indicată cazului respectiv.
Examenul clinic se face în două etape și anume:
– etapa preliminară, de contact, informație și examinare generală a aparatului dento-maxilar;
– etapa secundară sau finală, de stabilire a diagnosticului, elaborare a planului de tratament pre- și proprotetic precum și conceperea proiectului viitoarei proteze. Această examinare se face într-o a doua ședință, fiind necesare modele și radiografii.
Examenul exo-bucal începe cu inspecția, care urmărește aprecierea simetriei faciale, a proporționalității etajelor feței, observarea unor aspecte de mimică, ticuri sau respirație bucală.
Examenul endo-bucal trebuie să urmeze examenului facial și să preceadă orice tratament sau intervenție. Se începe cu examenul maxilarului apreciindu-se forma generală și mărimea arcadei dentare, care condiționează alegerea lingurii standard pentru amprentare.
Examinarea parodontală a dinților restanți și mai ales a dinților stâlpi, este deosebit de importantă, deoarece afectarea parodontală este foarte frecventă în edentațiile parțiale, iar aplicarea unei proteze pe un teren parodontotic netratat duce singur la agravarea îmbolnăvirii parodontale. Se va examina parodonțiul marginal și papila interdentară, evidențiindu-se inflamația și întinderea ei, atrofiile, ulcerațiile, infecțiile, gradul de retracție gingivală6.

2. AMPRENTA PRELIMINARĂ:

Această fază creează posibilitatea să se obțină un negativ al câmpului protetic după ce s-au efectuat pregătirile preprotetice nespecifice. Cu amprenta preliminară se confecționează modelul de studiu, pe care se fac analize mai complexe privind morfologia și pozitia dinților, ocluzia și crestele alveolare – analize determinate în elaborarea planului de tratament protetic. Pentru aceasta, amprenta preliminară trebuie să fie fidelă, ca să se poată obține după ea un model identic cu situația din cavitatea bucală.

Materiale de amprentare utilizate în edentația parțială:
– materiale de amprentare rigide: gipsul;
– materiale de amprentare semirigide: materiale termoplastice, materiale bucoplastice, paste de zinc eugenol;
– materiale de amprentare elastice: hidrocoloizi, elastomeri de sinteză.

Amprentarea preliminară se efectuează, de obicei cu un material elastic de tipul hidrocoloizilor ireversibili (alginat), folosindu-se o portamprentă universală selecționată din sortimentul existent în cabinet, să corespundă dimensiunii și formei câmpului protetic (fig.1)7.

Lingurile standard utilizate în edentația parțială trebuie să aibă următoarele caracteristici:
– să fie rigide;
– să fie prevăzute cu retenții;
– să cuprindă în întregime câmpul protetic fără să vină în contact cu vreo zonă a acestuia;
– între lingură și câmpul protetic să existe un spațiu de 3-5 mm. care va fi ocupat de materialul de amprentă;
– să fie cât mai aproape de mărimea și forma maxilarelor;
– marginile să fie cât mai aproape de linia de reflexie a mucoasei.

Amprenta trebuie să prezinte următoarele aspecte:

materialul care e amprentat să fie fix în portamprentă;

materialul de amprentare să fie cu o grosime uniformă;

amprenta să cuprindă câmpul protetic în totalitate, până la limita țesuturilor mobile de la periferia lui;

amprenta să reprezinte cu fidelitate negativul dinților restanți, crestele alveolare, tuberozitățile maxilare, tuberculul piriform, bolta palatină8.

Controlul calitativ al amprentei se face imediat după scoaterea din cavitatea bucală, când bolnavul este încă în cabinet, pentru ca în eventualitatea unor defecțiuni să se repete amprentarea. Înainte de control, amprenta se spală cu jet de apă pentru a se îndepărta saliva cu mucus sau sânge, care are influență negativă asupra modelului și pentru a asigura condițiile de igienă colaboratorilor din laborator. Se consideră incorecte și se repetă amprentele din material elastic care sunt desprinse parțial sau total de pe lingură sau cele care prezintă goluri în dreptul dinților pregătiți preprotetic. Uneori, din cauza centrării defectuoase, apar margini sau chiar suprafețe din lingură neacoperite de materialul cu care s-a amprentat. Alteori, materialul de amprentă se prelungește peste marginile lingurii în lame foarte subțiri, care se pot deforma în momentul turnării modelului. Pentru a se evita defecțiunea, este bine ca medicul să amputeze cu foarfeca aceste margini până la nivelul câmpului protetic9.

3. MODELUL PRELIMINAR:

Modelul este copia pozitivă a câmpului protetic pe care se execută proteza în laboratorul de tehnică dentară. Este realizat prin turnarea pastei de ghips în amprenta câmpului protetic.
Modelul preliminar este realizat din ghips obișnuit și este folosit pentru:
– completarea examinării câmpului protetic;
– confecționarea lingurii individuale;
– alegerea elementelor de stabilizare și menținere.
Metode de obținere:
– După igienizarea amprentei se prepară ghipsul de consistență fluidă într-un bol de cauciuc și se depune în amprentă prin vibrare.
– Amprenta se vibrează manual sau pe masa vibratorie, ghipsul fiind dirijat în toate detaliile, astfel evitându-se formarea bulelor de aer în masa ghipsului.
– După ce amprenta este umplută cu ghips fluid, din ghipsul rămas se depune pe masa de lucru o cantitate de 3-4 cm. de ghips (mai vâscos) proporțională ca lățime cu suprafața amprentei. În acest ghips se introduce amprenta paralelă cu planul mesei și cu lingura standard în sus și se modelează soclul modelului, care după fasonare va avea o înălțime de 2 cm. iar lateral va depăși amprenta cu 0,5 cm. Priza inițială a ghipsului are loc în 30 de minute10.

4. CONFECȚIONAREA LINGURII INDIVIDUALE:

Portamprenta (lingura) individuală este suportul rigid în care se aplică materialul pentru amprenta funcțională sau definitivă a câmpului protetic. Este realizată pe modelul preliminar în limitele câmpului protetic delimitat în prealabil prin trasare cu creionul.
Este alcătuită din :
– bază;
– accesorii: mâner, întărituri, butoni de presiune pentru lingura mandibulară, uneori borduri de ocluzie.
Materialele din care se obține :
– placă de bază;
– acrilat autopolimerizabil;
– acrilat fototermopolimerizabil(fig.3);
– polistiren(foarte rar).

Metoda de obținere:
Operațiunile efectuate se desfășoară în următoarea ordine:
● trasarea liniilor câmpului protetic cu creionul (fig.2);
● pregătirea dinților restanți și a câmpului protetic pentru distanțarea lingurii: se acoperă cu ceară sau șervețele umede, modelându-se neretentiv zona dinților restanți;
● izolarea modelului 5-10 minute, în apă;
● modelarea și adaptarea plăcii de acrilat fotopolimerizabil: pentru maxilar adaptarea se începe din centrul bolții palatine spre periferie, la mandibulă adaptarea este realizată mai întâi pe versantul lingual și se continuă cu cel vestibular;
● aplicarea accesoriilor: mânerul – care este modelat cu o formă retentivă și cu dimensiuni asemănătoare incisivilor centrali – și butonii de presiune;
● introducerea modelului în aparatul de fotopolimerizare, timp de 1 minut;
● se îndepărtează lingura de pe model, se scoate materialul folosit pentru a acoperi dinții restanți și se reintroducere lingura în aparat pentru încă 1 minut cu fața mucozală spre lămpile de fotopolimerizare;
● se prelucrează lingura cu freze de acrilat, astfel încât să ocolească frenurile și bridele în momentul amprentării.

5. AMPRENTA DEFINITIVĂ:

Amprenta funcțională reproduce cu mare exactitate toate elementele câmpului protetic (zona de sprijin și cea periferică de extindere marginală) fig.4. Modelarea marginilor se obține numai dacă este folosită portamprenta individuală. Amprentele înregistrate cu lingura standard, corespunzătoare câmpului protetic din punctul de vedere al formei și dimensiunii, determină realizarea protezelor cu margini supraîntinse, astfel încât protezele realizate după astfel de amprente vor fi retușate de multe ori.
Amprentarea funcțională urmărește următoarele obiective:
● extinderea la maximum a marginilor viitoarei proteze, dar numai în limitele mucoasei neutre;
● modelarea funcțională a marginilor, viitoarea proteză va prezenta marginile șeilor cu formă și grosime favorabilă adaptării la câmpul protetic.
Anterior turnării modelului de lucru, amprenta definitivă este examinată și trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
● suprafața amprentei să prezinte un aspect neted, fără depresiuni;
● amprenta să reproducă toate elementele câmpului protetic (dinți restanți, creste alveolare, boltă palatină);
● marginile să prezinte impresiunile lăsate de frenuri și bride;
● grosimea marginilor amprentei să fie proporțională cu cea a fundurilor de sac vestibular, respectiv lingual;
● materialul de amprentă să fie uniform repartizat pe suprafața amprentei cu o grosime de 3-5 mm. și fixat în portamprentă.

6. MODELUL DE LUCRU:

Modelul de lucru este reproducerea pozitivă, foarte exactă, a tuturor elementelor câmpului protetic (de sprijin și de extindere marginală). Se obține din ghipsuri dure, rezistente, de tip Moldano.

Etapele turnării modelului de lucru:
● igienizarea amprentei funcționale: se spală sub jet de apă rece pentru îndepărtarea salivei și a urmelor de sânge;
● prepararea ghipsului: proporția ghips/apă se va respecta strict, pentru a nu diminua rezistența mecanică a modelului;
● amprenta se aplică pe masa vibratorie, iar sub vibrare, pasta de ghips fluid este depusă în centrul amprentei. Datorită vibrațiilor, pasta pătrunde în toate detaliile amprentei și se evită formarea bulelor în masa ghipsului, în special la nivelul dinților.
● priza ghipsului Moldano are loc în 30-40 de minute; când soclul modelului este realizat din ghips obișnuit, este obligatoriu să se aștepte priza ghipsului dur și apoi să se realizeze soclul din ghips obișnuit.
● se prepară ghips obișnuit de consistență vâscoasă si se depune pe masa de lucru o cantitate având o înălțime de 3-4 cm. și o lățime mai mare decât a amprentei. Amprenta este aplicată peste ghipsul soclului, paralel cu planul mesei. Surplusul de ghips este modelat în limitele amprentei, schițându-se soclul modelului. Soclul modelului poate fi realizat din același tip de ghips dur, rezistența modelului fiind superioară în acest caz.
● îndepărtarea amprentei – după priza definitivă a celor două ghipsuri (au timpi de priză diferiți), se îndepărtează amprenta prin tracțiune. Operația este numită demulare și se efectuează la aproximativ 45 de minute de la turnarea modelului. În timpul demulării se va evita fracturarea dinților restanți.
● soclarea modelului – modelul este fasonat în forme specifice: pentagonal pentru maxilar și trapezoidal pentru mandibulă cu ajutorul aparatului de soclat11.

Cauze ale impreciziei amprentelor cu alginat:
Imprecizii de suprafață:
*Bule de aer: când acestea sunt mici se datorează aerului care s-a incorporat în timpul malaxării alginatului; când sunt mari se datorează prinderii aerului între suprafața amprentei și țesuturi.
*Goluri în amprentă: se pot datora unei cantități insuficiente de material de amprentare; când apar la marginile amprentelor mandibulare se pot datora unei cantități mari de salivă prinsă între amprentă și câmpul protetic;
*Pelicula adezivă de mucus gros de la nivelul bolții palatine poate da imprecizie amprentei; la fel stratul de depozit alb de pe dinți care nu a fost îndepărtat înainte de amprentare; acestea pot împiedica adaptarea corectă a unor elemente protetice cum sunt conectorii principali, pintenii, brațele croșetelor.
*Fracturi ale amprentei: se datorează unor zone foarte retentive ale câmpului protetic cum sunt spațiile interdentare și spațiile de sub corpurile de punte care nu au fost deretentivizate înainte de amprentare; fractura se evidențiază fie prin lipsa de material în zonele retentive, fie prin porțiuni flotante ale amprentei; întotdeauna aceste amprente sunt imprecise, datorită deformării alginatului.
Imprecizii dimensionale:
Modificările dimensionale pot să apară în cursul următoarelor faze:
– la prepararea alginatului;
– în timpul „prizei” din cavitatea bucală;
– la îndepărtarea amprentei din gură (distorsiuni);
– în timpul conservării amprentei și turnării modelului.

Cauze ale impreciziei modelelor de lucru:
Ca și amprentele, modelele pot avea deficiențe vizibile, sau deficiențe inaparente.
Deficiențele aparente se ivesc la suprafața modelului și se manifestă prin:
*Suprafață cretoasă puțin rezistentă, care apare datorită:
– turnării târzii a amprentei – peste 15 minute, ceea ce a dus la apariția fenomenului de sinereză;
– urmelor de salivă sau sânge care nu au fost îndepărtate din amprentă;
– excesului de apă din amprentă, când aceasta a fost ținută în apă sau când după spălare nu a fost îndepărtat tot surplusul de apă din părțile adânci ale amprentei;
– gips preparat incorect, cu prea puțină apă;
– separării târzii a amprentei de model;
– prezenței fosfatului trisodic în alginat care nu a fost neutralizat.
*Suprafața aspră, rugoasă a modelului apare prin:
– cantitate mică de apă când se prepară alginatul;
– prezența apei in amprentă când se toarnă modelul;
– amestec incorect, granulos al gipsului de modele.
*Goluri în modele apar datorită:
– insuficientei vibrări a amprentei;
– existenței de apă sau salivă în amprentă în timpul turnării modelului.
*Plusuri la suprafața modelului care apar sub formă de perle și se datorează:
– incorporării de aer când se prepară alginatul;
– prinderii de aer între alginat și țesut;
– secreției microglandelor salivare din grosimea mucoasei palatinale.
*Dinții alungiți pot să apară prin:
– mișcarea amprentei înainte de terminarea prizei alginatului;
– „tragerea amprentei” datorită unor retentivități mari a câmpului protetic.
*Model deformat:
– datorită separării amprentei de model înainte de priza gipsului.
*Dinți fracturați prin:
– separarea prematură a amprentei de model;
– separarea târzie a amprentei de model, când alginatul s-a uscat, iar manevra de separare este brutală și în direcție necorespunzătoare.
Deficiențele inaparente sunt manifestate prin modificari dimensionale greu de sesizat vizual, dar evidențiate prin faptul că scheletul este precis pe model, dar imprecis în gură . Cauzele acestei imprecizii pot fi:
– amprenta mișcată în timpul prizei;
– amprenta trasă sau forțată la îndepărtarea din gură datorită unor retentivități mari ale câmpului protetic;
– materialul de amprentă desprins de pe lingură sau nesusținut de lingură;
– contracția amprentei neturnată la timp;
– mărirea volumului amprentei când a fost ținută în apă; datorită expansiunii amprentei, dinții de pe model sunt mai mari decât cei din gură;
– peliculă de mucus aderent sau depozite moi pe dinți;
– amprentă deformată datorită contactului cu obiecte dure;
– gips de consistență prea mare turnat în amprentă;
– răsturnarea amprentei peste un soclu tare;
– răsturnarea amprentei peste un soclu moale12.

7. REALIZAREA ȘABLOANELOR DE OCLUZIE:

Șablonul de ocluzie este o piesă intermediară ajutătoare, realizată în laborator pe modelul de lucru, care reproduce aproximativ baza protezei și arcada dentară artificială (fig.5). Pe șablonul de ocluzie se înregistrează relația intermaxilară în relație centrică cu intercuspidare maximă (dacă mai există suficiente rapoarte dento-dentare) pentru a fi transferate în laborator.
Șablonul de ocluzie de compune din 2 elemente: baza șablonului și bordura de ocluzie.
Baza șablonului se realizează din :
– placă de bază;
– acrilat auto/foto-polimerizabil;

Tehnologia de obținere :
● Modelul de lucru este pregătit, se izolează și se desenează limitele câmpului protetic ce vor fi acoperite de baza șablonului. Desenul va arăta la nivelul dinților restanți și al crestei alveolare limita de întindere a bazei protezei. Izolarea modelului este necesară pentru a nu adera placa de bază în timpul plastifierii și modelării.
● Placa de acrilat se așează pe model și se adaptează pe suprafața modelului după limitele trasate.
● Marginile plăcii sunt netezite cu freze.
Baza șablonului de ocluzie la mandibulă nu prezintă rezistență suficientă datorită formei și a dimensiunii reduse, în special în dreptul dinților restanți, ceea ce poate duce la fracturarea șablonului în timpul operațiilor din cavitatea bucală. În scopul solidarizării, în baza șablonului inferior se aplică o sârmă, de 1,5 mm grosime, care se aplică pe versantul lingual al bazei șablonului.
Bordurile de ocluzie sunt așezate în zonele edentate. Sunt realizate din ceară, conformată paralelipipedic. Bordurile de ocluzie sunt solidarizate de baza șablonului prin lipire cu ceară de lipit. Dimensiunile bordurilor de ocluzie: lățimea 10 mm și înălțimea 5-6 mm în zonele laterale și lățimea 5-6 mm și înălțimea 10-12 mm. în zonele frontale.

Condițiile îndeplinite de șabloanele de ocluzie:
● baza adaptată intim pe suprafața modelului, dacă sunt exercitate presiuni alternative în zone diferite să nu prezinte mișcări de basculare;
● baza să acopere în totalitate suprafața câmpului protetic, fără să ajungă cu marginile în zona mucoasei mobile;
● să se poată îndepărta ușor de pe model;
● baza șablonului să fie de 1,5-2 mm grosime, să reziste la manevrele din cavitatea bucală;
● marginile să fie netede, să nu producă leziuni;
● șablonul aplicat pe câmpul protetic să posede un grad de menținere.

8. ÎNREGISTRAREA RELAȚIILOR INTERMAXILARE DE OCLUZIE:

Determinarea și înregistrarea relației intermaxilare în edentația parțială reprezintă momentele unei faze clinice cu importanță deosebită pentru transferul și poziționarea modelelor de lucru în articulator sau ocluzor în aceleași relații cu cele precizate la nivelul aparatului dento-maxilar.
Determinarea și înregistrarea relației intermaxilare satisfăcătoare trebuie să includă următoarele:
* analiza ocluziei existente;
* corectarea dizarmoniei ocluzale existente, care reprezintă un obiectiv principal în tratamentul edentației parțiale;
* înregistrarea relației centrice sau înregistrarea ocluziei funcționale în relația excentrică.

În faza de determinare și înregistrare a relației intermaxilare conform caracteristicilor ocluziei funcționale, în mod schematic pot exista trei situații referitoare la relația intemaxilară:
1. Relație intermaxilară cu contacte dento-dentare în relație centrică, sau intercuspidare maximă (ocluzie stabilă), cu dimensiune verticală corectă;
2. Relație intermaxilară cu contacte dento-dentare instabile;
3. Relație intermaxilară fără contacte dento-dentare (fără ocluzie).
Metode pentru determinarea și stabilirea relației intermaxilare:
*Pentru ocluziile stabile cu dimensiune verticală corectă:
a) Poziționarea modelelor direct – este posibilă când există un număr mare de dinți pe ambele maxilare, între care se stabilesc contacte dento-dentare ce realizează stopuri ocluzale stabile. În această situație, cele două modele pot fi așezate în relație centrică cu mâna, iar poziția se înregistrează prin însemnarea cu creionul a mai multor linii verticale de la o arcadă la cealaltă, pentru a ghida tehnicianul în momentul montării în articulator sau ocluzor.
b) Poziționarea modelelor cu ajutorul materialelor termoplastice, paste de oxid de zinc-eugenol, sau chiar cu ajutorul șabloanelor de ocluzie.
Contactele dento-dentare în ocluzie, prin numărul și repartizarea lor topografică pot menține între cele două maxilare o relație stabilă, dar modelele nu pot fi pozițonate corect în aceeași relație decât cu ajutorul unei înregistrări interocluzale folosind diferite materiale. Fiind siguri, pe baza analizei ocluzale, că ocluzia este stabilă și dorim să o menținem, înainte ca cele două modele să fie poziționate vor fi urmărite următoarele detalii:
* modelele să fie minuțios examinate pentru a se constata dacă reprezintă reproducerea foarte exactă a dinților pe care pacientul îi are;
* să se ajusteze înregistrarea cu o spatulă foarte ascuțită pentru a elimina zonele care împiedică poziționarea modelelor.

*Pentru ocluziile instabile:
Prin numărul dinților restanți, prin repartizarea lor topografică pe cele două arcade și prin poziția lor, contactele dento-dentare nu mai realizează stopuri ocluzale stabile în relație centrică, în intercuspidare maximă sau chiar într-o ocluzie de obișnuință.
Ocluzia instabilă obligă să se recurgă la șabloanele de ocluzie pentru înregistrarea relației intermaxilare în relație centrică. Contactele dento-dentare nu asigură stabilitatea ocluziei, dar sunt foarte utile deoarece reprezintă puncte de reper după care se orientează nivelul planului de ocluzie și chiar dirijarea poziționării mandibulei în sens vertical (dimensiunea verticală) și în sens sagital.
Pentru determinarea și înregistrarea relației intermaxilare sunt necesare, în general, două șabloane de ocluzie în funcție de tipul de edentație existent la maxilar și la mandibulă. Impresiunile dinților restanți pe bordurile de ocluzie și suprafețele ocluzale ale bordurilor de ceară reprezintă elemente de precizare ale relației intermaxilare. Cele două modele sunt poziționate în relație centrică cu ajutorul șabloanelor de ocluzie pentru fixarea in articulator sau ocluzor.

*Pentru relațiile intermaxilare fără ocluzie:
Când nu mai există contacte dento-dentare fie datorită numărului redus al dinților restanți, fie datorită repartizării lor topografice, relația intermaxilară este determinată și înregistrată cu ajutorul șabloanelor de ocluzie după metodologia folosită în această fază la edentatul total.

9. MONTAREA MODELELOR ÎN OCLUZOR:

Șabloanele de ocluzie, după determinarea și înregistrarea relației intermaxilare, sunt înapoiate în laborator împreună cu modelele de lucru. Dacă au fost necesare două șabloane se înapoiază, în general, solidarizate între ele și așezate pe modele, reprezentând un ansamblu, modele-șabloane de ocluzie.
Modelele sunt fixate în ocluzor sau articulator, instrumente ce mențin relația intermaxilară determinată și înregistrată în cabinet pe toată durata fazelor de realizare a viitoarei proteze.
Ocluzoarele : sunt aparate în care se poziționează cele două modele ale maxilarelor cu posibilitatea de a se depărta și reveni în relație centrică datorită articulației în formă de balama. Aparatul prezintă două brațe care sunt articulate mobil în jurul unui ax. Cele două brațe sunt menținute unul față de altul la o anumită distanță, printr-un șurub distanțator. Pentru a nu-și schimba poziția stabilită în timpul manevrării, șurubul este fixat de contrapiuliță.
Reguli de montare:
● planul de ocluzie, reprezentat de suprafețele ocluzale ale dinților restanți și suprafața orizontală a bordurilor de ocluzie trebuie orientat într-un plan orizontal, luându-se reper planul mesei pe care se efectuează gipsarea;
● planul medio-sagital al modelelor să fie orientat încât să se suprapună aceluiași plan al ocluzorului și să fie perpendicular pe axul balama;
● distanța dintre punctul interincisiv si axa ocluzorului să fie de aproximativ 10cm.
Orientarea modelelor în momentul fixării în ocluzor este mai precisă și ușoară dacă pe suprafața bazală a soclului modelului superior se trasează o linie care să marcheze mediana modelului.
Tehnica de montare în ocluzor:
Modelele sunt introduse timp de 2-3 minute în apă pentru ca pasta de ghipsare să nu se întărească instantaneu, prin absorbția apei din ghipsul proaspăt preparat de către modelele uscate. Priza instantanee a ghipsului nu solidarizează modelele de ramurile ocluzorului.
Ghipsarea se efectuează într-un prim timp pentru modelul inferior, în al doilea timp se ghipsează și modelul superior. Manevrele de fixare sunt executate în timp scurt, urmărindu-se aplicarea regulilor enunțate mai înainte. După priza ghipsului se efectuează fasonarea pentru a se da o formă de calotă, simetrică, la cel superior. Pentru fixarea modelelor în ocluzor nu trebuie folosită o cantitate mare de ghips, deoarece mărește inutil greutatea și volumul, creând dificultăți în timpul manevrelor de montare a dinților.
Modelele solidarizate între ele sunt introduse între cele două ramuri ale ocluzorului cu partea distală către balama. Șurubul distanțator este acționat în scopul creării unei distanțe între ramura superioară și soclul modelului superior de 3-5 mm (fig.6).

10. DUPLICAREA MODELULUI DE LUCRU:

Modelul duplicat este reproducerea pozitivă a modelului de lucru pregătit special.
Pregătirea modelului pentru duplicare:
● deretentivizarea dinților restanți;
● deretentivizarea altor zone;
● folierea crestelor alveolare;
● folierea zonelor expuse decubitelor;
● folierea traiectului conectorilor principali și secundari;
● izolarea modelului.
Amprentarea modelului de lucru pregătit:
Modelul de lucru se amprentează cu materiale din grupa hidrocoloizilor reversibili, în conformatoare speciale de duplicare. Amprenta se poate lua și cu ajutorul hidrocoloizilor ireversibili (alginatul), iar modelul de toarnă imediat după amprentare, deoarece alginatul se deformează cel mai repede.
Turnarea modelului duplicat:
Deoarece modelul nu se introduce in cuptor , ca la protezele cu schelet metalic, modelul poate fi turnat din gips clasa a III-a.

11. REALIZAREA MODELULUI SCHELETULUI DE TIP BIODENTAPLAST :

I. Elementele componente ale protezei flexibile:
1. Arcadele dentare artificiale și șeile protetice.
Proteza propriu-zisă este reprezentată, de fapt, de arcada dentară artificială care înlocuiește dinții lipsă, restul componentelor protezei sunt componente auxiliare care asigură legătura și rigidizarea arcadelor dentare între ele, sau mențin proteza în contact cu câmpul protetic.
A.Dinții artificiali
Dinții de înlocuire pot fi :
– din porțelan, prevăzuți cu diferite sisteme de renteție pentru fixarea în baza protezei acrilice;
– din acrilat, fabricați în ștanță metalică;
– din acrilat, confecționați în laboratorul de tehnică dentară, în tipare din ghips.

Alegerea dinților artificiali pentru zona frontală se face în funcție de formă, mărimea, volumul și culoarea dinților vecini restanți. În cazul lipsei tuturor frontalilor, alegerea se va face după testele armoniei dento-faciale.
Dinții laterali se aleg după caracteristicile morfologice ale vecinilor și după condițiile de stabilizare.
B. Șeile
Șeile reprezintă componentele protezei parțiale scheletate, care acoperă crestele alveolare pe care sunt fixați dinții artificiali.
Versantul vestibular al șeii se întinde, de obicei, până în fundurile de sac la mandibulă, iar la maxilar până la baza crestei alveolare.
Fața mucozală a șeii este în contact intim cu mucoasa ce acoperă creasta alveolară. Șeile a căror față mucozală este în acrilat prezintă avantajul că sunt recondiționate prin rebazare, când resorbția crestei alveolare creează incongruență.
Pe fața protetică a șeii se fixează dinții artificiali. În sens sagital, șeile se întind pe toată lungimea breșei edentate fiind însă situate la o distranță de 2 mm. de parodonțiul marginal, cu care nu trebuie să vină în contact.
În edentațiile terminale șeile se vor întinde înspre distal, astfel încât să acopere tuberozitatea maxilarului superior și treimea anterioară a tuberculului piriform.
Există atâtea șei câte breșe edentate există pe arcadă. Sunt situații în care șeile pot lipsi, dinții artificiali fiind fixați pe alte elemente componente ale protezei.
Rolul principal al șeilor protezei parțiale este de a fi suport pentru dinții artificiali. Presiunile exercitate pe fețele ocluzale ale dinților artificiali sunt preluate de șei care le dispersează pe o suprafață întinsă a câmpului protetic.
2. Elementele de legătură dintre șei
Aceste elemente sunt din metal sau rășină (scheletul de tip Biodentaplast) și au rolul de a lega șeile între ele sau elementele de stabilizare de șei, pentru ca, în final, să se obțină proteza parțială ca un tot unitar și rigid.
Elementele de legătură mai poartă numele de conectori principali și trebuie să aibă următoarele caracteristici:
* să fie rigide;
* să asigure confortul pacientului;
* să asigure profilaxia.

BioDentaplast-ul este un material semicristalin, caracterizat prin structura sa lineară, care prezintă bune proprietăți fizice și chimice: duritate crescută, rigiditate considerabilă, rezistență la rupere/forfecare și o foarte bună stabilitate dimensională. Materialul este fabricat în mai multe nuanțe coloristice care permit mimarea culorii dinților stâlpi pe care se poziționează, stratul având doar 0,30 mm grosime.
a. Placa protetică redusă
Volumul și întinderea plăcilor totale pe câmpul protetic edentat parțial provoacă o senzație de inconfort pacientului. Din acest motiv s-au căutat tot felul de soluții care să ofere un confort mărit pacientului purtător de proteză, fără ca rigiditatea protezei să sufere:
-fenestrarea plăcii palatine (eliberarea zonei centrale a bolții palatine)fig.713 ;
-răscroirea distală(pentru pacienții cu o puternică senzație de vomă)fig.814
-decoletarea (îndepărtarea plăcii cu 3 mm față de coletul dinților)fig.915

b. Plăcuțele
Sunt elemente de legătură între șei, cu o lățime de 4-10 mm. și o grosime de 0,40-0,50 mm.
Din contactul pe care îl au cu câmpul protetic, plăcuțele pot fi:
– dento-mucozale, când vin în contact cu dinții restanți cât și cu mucoasa câmpului protetic;
– mucozale, când vin în contact numai cu mucoasa câmpului protetic.
Porțiunea dentară a plăcuței dento-mucozale vine în contact intim cu suprafața orală a dinților supracingular și la distanță de dinte în dreptul coletului, pentru a evita orice contact cu parodonțiul marginal. Porțiunea mucozală este în contact apropiat cu mucoasa, mai ales la proteza cu sprijin dento-parodontal, care nu se înfundă.

c. Barele
Reprezintă cele mai frecvente elemente de legătură dintre șeile protezelor scheletizate mandibulare. Au lățime de 3-5 mm. și o grosime de 2-4 mm.( fig.1016).
Pentru ca barele să ofere rigiditate protezei, care să nu se deformeze sub acțiunea forțelor laterale, sagitale, sau verticale, ele trebuie să aibă o grosime uniformă, iar pozițiile lor să fie pe cât posibil în direcția forțelor ce acționează asupra protezei.
Întâlnirea dintre bare și celelalte componente ale protezei trebuie să fie în unghiuri rotunjite, fără margini tăioase, pentru ca limba să nu perceapă trecerea de la un element la altul al protezei și pentru ca autocurățirea acestor zone de întâlnire să fie ușurată.

II. Elementele de menținere, sprijin și stabilizare ale protezei flexibile:
Elementele de menținere, sprijin și stabilizare a protezei mobilizabile se pot împătți în:
-> Elemente principale (mecanice):
– elemente directe: croșete și sisteme speciale;
– elemente indirecte: mijloace antibasculante.
-> Elemente auxiliare: adeziunea, retentivitățile câmpului protetic, tonacitatea musculară, fricțiunea dintre dinți și elementele protezei.

CROȘETELE
Din punct de vedere tehnologic, croșetele se clasifică în: croșete obținute prin îndoirea sârmei , croșete mixte, croșete prefabricate și croșete turnate.
Croșetele pentru a fi eficiente trebuie să îndeplinească următoarele funcții:
● menținere, prin agățare, sau proptirea brațelor elastice sub retentivitatea dintelui stâlp;
● sprijin, prin pinteni, brațul opozant așezat pe prag coronar și porțiunea supraecuatorială a brațelor elastice;
● stabilizare, prin brațul opozant rigid, pintenul ocluzal și porțiunea supraecuatorială a brațului elastic;
● reciprocitate, prin concordanța între acțiunea celor două brațe (elastic și rigid);
● pasivitate, exprimată prin contactul lejer al brațului elastic cu fața dintelui când proteza este așezată pe câmpul protetic;
● încercuire, prin cuprinderea dintelui cu cele două brațe mai mult de 180°.

Croșetele turnate se clasifică după următoarele criterii morfo-funcționale:
A: După numărul dinților pe care se aplică:
– monodentare (se aplică pe un singur dinte);
– bidentare (se aplică pe doi dinți),
– tridentare (se aplică pe trei dinți).
B: După numărul total al brațelor din care se compun:
– croșete cu un singur braț;
– croșete cu două brațe;
– croșete cu trei brațe;
– croșete cu patru brațe;
– croșete cu șase brațe.
C: După numărul brațelor active, elastice:
– croșete cu un singur braț elastic (monoactive);
– croșete cu două brațe elastice (biactive);
– croșete cu patru brațe active (tetraactive).
D: După numărul conectorilor secundari și poziția lor:
– croșete cu un singur conector secundar;
– croșete cu doi conectori secundari;
– croșete cu trei conectori secundari.
– conectori ce ocupă o poziție centrală;
– conectori ce ocupă o poziție periferică.
E: După suprafața de contact a dintelui:
– croșete circulare, care vin în totalitate în contact cu dintele pe care se aplică;
– croșete divizate care intră în contact parțial cu dintele.17

12. AMBALAREA MACHETEI:
Pregătirea machetei pentru ambalare:
● modelul cu macheta se îndepărtează din ocluzor sau articulator;
● modelul este introdus în conformator, iar dacă este prea voluminos, se reduce din soclu pentru a nu pătrunde in chiuvetă;
● macheta este solidarizată de model prin lipire cu ceară;
● se realizează macheta canalului de pătrundere a rășinii.
Ambalarea constă în introducerea modelului și a machetei în materialul de ambalat, gips clasa a III-a. Chiuvetele folosite sunt chiuvete speciale pentru protezele flexibile de tip Biodentaplast.

Metode de ambalare:
Ambalarea indirectă (fără val) în ambele părți ale chiuvetei:
– modelul cu dinții restanți rămân într-o parte a chiuvetei, iar scheletul în a doua parte a chiuvetei.
Tehnica de ambalare:
● modelul și macheta se introduc în apă (3-5 min.);
● pereții chiuvetei se ung cu vaselină pentru a favoriza desprinderea ghipsului de pereții chiuvetei în momentul dezambalării;
● prepararea ghipsului și turnarea lui în prima jumătate a chiuvetei;
● introducerea modelului cu macheta în pasta de ghips, până la marginea vestibulară a machetei; macheta nu se acopera cu ghips;
● modelajul final al ghipsului – suprafața lui va fi netezită, finisată, astfel încât să nu prezinte zone retentive;
● se așteaptă priza ghipsului (15-30 min.) și se izolează ghipsul turnat în prima jumătate a chiuvetei;
● asamblarea jumătății a doua a chiuvetei;
● turnarea ghipsului sub vibrare manuală sau mecanică.

13. OBȚINEREA TIPARULUI:

În urma îndepărtării cerii din materialul de ambalat se obține tiparul protezei parțiale flexibile. Chiuveta este depusă pe un suport metalic și introdusă în apă încălzită la 100°C pentru 5-6 minute. Chiuveta se scoate din apă, ceara machetei se plastifiază și se deschid cele două jumătăți cu o spatulă mare. Resturile de ceară sunt îndepărtate prin spălare cu apă fiartă, proiectată sub formă de jet pe suprafața ghipsului.
Izolarea tiparului:
– constă în aplicare unei pelicule izolatoare de soluții alginice pe pereții tiparului. Scopul este acela ca pasta rășinică introdusă în tipar să nu adere de ghipsul tiparului.
Obiectivele izolării tiparului:
● tiparul va avea o suprafață netedă, se favorizează prelucrarea scheletului, care va prezenta suprafețe relativ netede;
● pelicula izolatoare va fi aplicată în mai multe straturi pentru a inhiba unirea fizică dintre ghipsul tiparului și rășina scheletului;
● dezambalarea scheletului din tipar se realizează fără dificultăți, prin izolarea ei de ghipsul tiparului18.

14. INJECTAREA RĂȘINII:
Rășina este introdusă în cartuș, iar acesta este introdus în aparatul de injectat. Chiuveta ambalată este introdusă în aparat (fig.11)19, se inchide capacul aparatului și se selectează programul de injectare. După ce se injectează chiuveta este lăsată să se răcească lent.

15. DEZAMBALAREA CHIUVETEI:
Această operație are scopul de a scoate scheletul din tipar. După injectare, tiparul este răcit lent, după care se deschide chiuveta prin tracțiune egală și uniformă, fără a deforma sau fractura elementele componente ale scheletului.

16. PRELUCRAREA SCHELETULUI DE TIP BIODENTAPLAST:
Prin prelucrare se înțelege îndepărtarea plusurilor de rășină acrilică și lustruirea finală.
Întotdeauna scheletul îndepărtat din chiuvetă și curățat de ghips este examinat în mod amănunțit, în vederea depistării unor eventuale defecțiuni: modificări ale poziției croșetelor, prezența porozităților, lipsuri ale elementelor de legătură dintre șei.
Prelucrarea se realizează cu ajutorul frezelor de acrilat, netezirea realizându-se cu pietre montate.

17. REALIZAREA MACHETEI PROTEZEI PARȚIALE:
Pentru realizarea machetei componentei acrilice modelul de lucru se izolează în apă sau cu ajutorul unui izolant (fig.12). La nivelul șeilor, peste scheletul Biodentaplast se picură ceară. Se aplică un rulor de ceară roz pe mijlocul șeii, pe care se vor monta dinții, de care se solidarizează prin lipire.

Dinții artificiali se aleg în funcție de forma, mărimea, culoarea și relieful ocluzal dar și de tipul de masticație al pacientului.
Dinții artificiali se montează după reguli generale și individuale cunoscute în funcție de: poziția dinților restanți, spațiul edentat, rapoartele cu dinții vecini și antagoniști. Se modelează fizionomic versantul vestibular al șeilor, realizând papilele interdentare, festonul gingival și depresiunile interradiculare ținând cont de principiile: igienic și stabilizator. Pe fața orală se modelează șanțurile interdentare și festonul gingival.

18. PROBA MACHETEI ÎN CAVITATEA BUCALĂ:
Proba machetei cu dinți se efectuează în cabinet de către medicul stomatolog care urmărește următoarele:
● fixarea modelelor în ocluzor, dacă între dinții antagoniști ai modelului există aceleași contacte dento-dentare ca în cavitatea bucală;
● dacă dinții artificiali sunt montați în curbura arcadei, în special în zona frontală;
● raportul dinților artificiali cu dinții antagoniști, dacă se realizează unități masticatorii;
● montarea dinților laterali pe mijlocul crestei și perpendicular pe direcția crestei alveolare;
● forma, dimensiunea dinților artificiali în comparație cu a dinților restanți vecini;
● rapoartele de ocluzie în relație centrică, în propulsie și în lateralitate stânga și dreapta;
● restaurarea aspectului fizionomic, valabil, în special, în edentațiile frontale și fronto-laterale.

19. AMBALAREA MACHETEI CU AJUTORUL UNEI CHEI DE SILICON:

Pentru ambalare macheta se lipește cu ceară de model și se realizează o cheie din silicon chitos (fig.14).

După priza siliconului, cheia este îndepărtată de pe model și se urmărește dacă macheta a fost amprentată corect, dacă nu lipsesc părți din amprentă, dacă nu s-au mișcat dinții.
În continuare se îndepărtează dinții artificiali din machetă și se realizează retenții pe fața mucozală a acestora (fig.15) pentru a se fixa mai bine în baza protezei.

Dinții sunt lipiți înapoi în cheie cu ajutorul unui superglue, pentru a nu se mișca în timpul introducerii acrilatului. Înainte de așeza cheia pe model, se realizează două orificii prin care se va introduce acrilatul. Modelul se izolează, se poziționează cheia înapoi pe model și se lipește cu ceară de model(fig.16).

20. INTRODUCEREA ACRILATULUI:

Într-un godeu din porțelan sau polistiren se depune o cantitate de pulbere de metacrilat de metil, la protezele mandibulare, care au un volum mai mic se folosește o cantitate mai mică de acrilat. Peste pulbere se picură lichidul (monomerul) și cu o spatulă se amestecă pulberea cu lichidul până se obține o omogenizare totală. Cu ajutorul unei pipete se introduce acrilatul, cât este în faza lichidă, prin orificiul special creat în cheia din silicon (fig.17).

21. POLIMERIZAREA ACRILATULUI:
Polimerizarea este faza în care polimetacrilatul de metil din forma plastică se transformă în corp solid, dur, nedeformabil.
Modelul se introduce în oala termo-baropolimerizabilă și se menține pentru 5 minute la 50°C. Parametrii de polimerizare diferă în funcție de tipul de acrilat folosit.
Pentru machetele ambalate in ghips, chiuveta în care se află tiparul este fixată în inelul metalic și introdusă într-un vas cu apă la 23°C. Temperatura se ridică progresiv timp de 30 de minute până la 60°. Această temperatură se menține constantă timp de 60 de minute. Temperatura se ridică apoi timp de 30 de minute până la 100°C. Tiparul se ține la această temperatură timp de 30 de minute, după care se răcește lent în vasul în care s-a făcut polimerizarea.
Procesul de polimerizare efectuat după respectarea regimului termic este evidențiat prin apariția porilor în interiorul masei acrilice. Porii sunt localizați, în special, în zonele foarte groase ale bazei acrilice si, din cauza lor, rezistența mecanică a acrilatului este mult mai redusă.

22. DEZAMBALAREA, PRELUCRAREA SI LUSTRUIREA PROTEZEI PARȚIALE:

Prin dezambalare se înțelege îndepărtarea protezei din tipar și curățarea urmelor de silicon(fig.17).

Prin prelucrare se înțelege îndepărtarea plusurilor de rășină acrilică, corecturile morfologice externe ale bazei protezei și lustruirea finală. Întotdeauna proteza îndepărtată din tipar și curățată de silicon este examinată în mod amănunțit, în vederea depistării unor eventuale defecțiuni: lipsuri ale bazei, prezența porozităților, modificări ale poziției dinților, exces de acrilat roz într-o regiune.
Dacă suprafața machetei a fost netedă, prelucrarea se realizează ușor.
Suprafața exterioară a protezei trebuie să prezinte un luciu caracteristic maselor plastice. Suprafața lustruită favorizează alunecarea părților moi cu care vine în contact și nu retenționează resturile alimentare.
Pentru lustruire sunt folosite următoarele instrumente: filțul conic, perie circulară și puful de bumbac. Pe instrumente se depun următoarele materiale abrazive: piatra ponce, feldspat, cuarțul sub formă de pulbere fină amestecată cu apă. Lustruirea se începe cu filțul, se continuă cu peria și se finalizează cu puful de bumbac.

23. INSERAREA PROTEZEI ÎN CAVITATEA BUCALĂ:

Inserția protezelor parțiale flexibile, este o operație care, în general, se desfășoară fără dificultate. După inserția protezei pe câmpul protetic urmează etapa acomodării câmpului protetic și în general, a pacientului cu proteza. Acomodarea se obține prin adaptarea mecanica reprezentată de intervențiile stomatologului în scopul armonizării configurației protezei la morfofiziologia structurilor câmpului protetic și adaptarea biologică obținută de restaurarea funcțională și de integrarea psiho-somatică. Adaptarea biologică este dependentă de mai mulți factori: de calitatea tratamentului protetic (corectitudinea piesei protetice), de reactivitatea psiho-somatică și de capacitatea specialistului de a conduce tratamentul.

CAPITOLUL 3
-Instrumentar si aparatură utilizate pentru realizarea protezelor mobile flexibile de tip Biodentaplast-

1. VACUUM-MALAXOR:
-Aplicații-
● amestecă în vid masele de ambalat utilizate în cilindrii de turnare;
● amestecă în vid gipsul pentru realizarea modelelor.
-Caracteristici-
● vibrator cu reglaj pentru intensitate, prin control digital pe partea frontală;
● sistem de eliberare reglabil al vidului cu sistem de control multifunțional;
● control de gestiune a microprocesorului care permite setarea:
-timpului de spatulare;
-stării de vid;
-pornirii și reglajului intensității masei vibratoare;
● fază de turnare atât în condiții de vid cât și la presiune atmosferică.
-Avantaje-
● aparatul efectuează tri operații: malaxarea, absorbția aerului și vibrarea;
● malaxarea mecanică a pastei de model înseamnă nu numai economie de timp și efort fizic, ci și un amestec omogen;
● fixarea aparatului pe perete nu ocupă loc din suprafața utilă a laboratorului.
2. MĂSUȚA VIBRATORIE:
-Aplicații-
● pentru turnarea gipsului în amprente și maselor de ambalat în ringurile de turnare.
-Caracteristici-
● sistem de control pentru reglajul electronic al vibrațiilor.
-Avantaje-
● suprafață de cauciuc, ușor de înlăturat pentru curățare;
● picioare de susținere care rețin vibrația pe suprafața vibrantă;
● reduce apariția bulelor pe suprafața modelelor.

3.MICROMOTOR:
-Aplicații-
● polizare, lustruire și tăiere a lucrărilor protetice.
-Caracteristici-
● control electronic cu microprocesor pentru optimizarea performanțelor și a fiabilității motorului;
● mecanică de precizie.
4.OALĂ TERMO-BARO DE POLIMERIZARE:
-Aplicații-
● polimerizarea rășinilor acrilice la presiune variabilă.
-Caracteristici-
● microprocesor de înaltă precizie, controlează temperatura și timpul de polimerizare;
● temperatura poate fi permanent ajustată;
● echipat cu valvă electro-magnetică pentru drenajul apei.
5.APARATUL DE INJECTAT PROTEZE FLEXIBILE:
-Aplicații-
● injectează proteze scheletate fără schelet metalic;
-Caracteristici-
● temperatura rășinii este menținută constantă pe durata injectării;
● procesul de injectare se realizează doar când capacul aparatului este închis;
● display multifuncțional.
6. MOTOR LUSTRU:
-Aplicații-
● pentru operațiuni de curățare si lustruire a lucrărilor protetice.
-Caracteristici-
● dotat cu selector pentru două viteze;
● se poate fixa pe suprafața de lucru;
● carcasă solidă din aluminiu20.

CAPITOLUL 4
– Avantajele și dezavantajele lucrărilor protetice mobile de tip Biodentaplast-

AVANTAJE :
● stabilitate mărită, datorită flexibilității sale, asigurând un confort sporit;
● rezistentă în timp;
● au rezistență mecanică mai mare decât cele clasice (acrilice), nu se sparg;
● nu produc mobilitatea dinților restanți;
● nu conține substanțe alergene (este indicată pentru pacienții alergici la acrilatul din protezele clasice);
● nu provoacă leziuni ale părților moi și nu atrofiază osul alveolar;
● au o estetică superioară, croșetele clasice fiind înlocuite cu unele albe și elastice;
● sunt mai bine tolerate de pacienți, deoarece nu au croșete din sârmă;
● permit o masticație mai bună;
● rezistență la îmbătrânire mărită;
● suprafața mucozală este perfect netedă și compactă;
● închidere marginală bună;

DEZAVANTAJE:
● prețul mai mare decât al protezelor clasice;
● au nevoie de o igienă mai riguroasă;
● se pot colora în timp (mai ales în cazul fumătorilor și al persoanelor care consumă cafea cu regularitate)21.

CAPITOLUL 5

– Parte personală –

CAZ 1:

Pacientul I.V. în vârstă de 46 de ani s-a prezentat la medicul stomatolog deoarece în urma pierderii unităților masticatorii din zona laterală eficiența masticatorie era nesatisfăcătoare. În acest scop doctorul a decis ca plan de tratament realizarea a două proteze flexibile de tip Biodentaplast.
Într-o primă etapă s-a realizat o amprenta preliminară, în care s-a turnat un model preliminar pe care s-a confecționat o lingură individuală. Cu ajutorul lingurei individuale s-a luat o amprentă funcțională în care s-a turnat un model funcțional. Pe modelele funcționale s-au realizat șabloanele de ocluzie, necesare înregistrării relațiilor intermaxilare de ocluzie. Cele 2 modele de lucru se montează în ocluzor cu ajutorul relației înregistrată prin intermediul șabloanelor.
Modelele funcționale se duplică și pe modelele duplicate se realizează macheta scheletului protezei flexibile. Macheta se ambalează în chiuvete speciale sistemului Biodentaplast, se injectează rășina , se dezambalează și se prelucrează.
Scheletul obținut se adaptează pe modelul de lucru inițial si se realizează macheta protezei. Macheta se ambalează, se introduce acrilatul, se polimerizează, se dezambalează , se prelucrează si apoi se lustruiește.
Urmează proba protezei în cavitatea bucală.

CAZ 2:

Pacientul S.M. în vârstă de 59 de ani s-a prezentat la medicul stomatolog datorită pierderii funcționalității dinților dar și a unui aspect estetic nesatisfacator. În acest scop doctorul a ales ca plan de tratament realizarea unei proteze totale acrilice la maxilar și o proteza flexibilă de tip Biodentaplast la mandibulă.
Într-o prima etapă s-a realizat o amprenta preliminară , în care s-a turnat un model preliminar pe care s-a confecționat o lingură individuală. Cu ajutorul lingurei individuale s-a luat o amprentă funcțională în care s-a turnat un model funcțional. Pe modelele funcționale s-au realizat șabloanele de ocluzie, necesare înregistrării relațiilor intermaxilare de ocluzie. Cele 2 modele de lucru se montează in ocluzor cu ajutorul relației înregistrată prin intermediul șabloanelor.
Modelele funcționale se duplică și pe modelele duplicate se realizează macheta scheletului protezei flexibile . Macheta se ambalează în chiuvete speciale sistemului Biodentaplast, se injectează rășina , se dezambalează și se prelucrează.
Scheletul obținut se adaptează pe modelul de lucru inițial si se realizează macheta protezei . Macheta se ambalează , se introduce acrilatul , se polimerizează , se dezambalează , se prelucrează si apoi se lustruiește.
Urmează proba protezei in cavitatea bucală .

CAZ 3

Pacientul P.G. de sex feminin, în vârstă de 51 de ani s-a prezentat la medicul stomatolog datorită aspectului estetic nesatisfăcător, dar și datorită posibilităților financiare limitate. În acest scop doctorul a decis ca plan de tratament confecționarea unei proteze flexibile de tip Biodentaplast mandibulare.
Într-o primă etapă s-a realizat o amprenta preliminară, în care s-a turnat un model preliminar pe care s-a confecționat o lingură individuală. Cu ajutorul lingurei individuale s-a luat o amprentă funcțională în care s-a turnat un model funcțional. Pe modelele funcționale s-au realizat șabloanele de ocluzie, necesare înregistrării relațiilor intermaxilare de ocluzie. Cele 2 modele de lucru se montează in ocluzor cu ajutorul relației înregistrată prin intermediul șabloanelor.
Modelele funcționale se duplică și pe modelele duplicate se realizează macheta scheletului protezei flexibile. Macheta se ambalează în chiuvete speciale sistemului Biodentaplast, se injectează rășina, se dezambalează și se prelucrează.
Scheletul obținut se adaptează pe modelul de lucru inițial si se realizează macheta protezei. Macheta se ambalează, se introduce acrilatul, se polimerizează, se dezambalează, se prelucrează si apoi se lustruiește.
Urmează proba protezei în cavitatea bucală.

5.4 CONCLUZII:

În urma evidențierii particularităților de realizare a protezelor flexibile de tip Biodentaplast prin cele 3 cazuri clinice se pot obține următoarele concluzii practice:

● principalul obiectiv al pieselor protetice ar trebui să fie restabilirea funcționalității arcadelor dentare și refacerea aspectului estetic;

● medicul stomatolog împreună cu pacientul aleg cea mai indicată metodă de tratament pentru câmpul protetic al pacientului dar și pentru posibilitățile acestuia;

● etapele de realizare ale protezelor flexibile sunt asemănătoare cu etapele urmărite în conceperea protezelor cu schelet metalic, diferența este dată de avantajele prezentate de acest tip de restaurare și anume:
* confort sporit al pacientului datorită flexibilității protezei;
* deoarece nu sunt prevăzute cu croșete din sârmă, nu produc mobilitatea dinților restanți;
* nu conțin substanțe alergene, fiind o soluție ideală de tratament în cazul pacienților alergici la acrilatul din protezele clasice;
* prezintă o rezistență mecanică mai mare, comparativ cu protezele clasice.
● ca orice altă piesă protetică oferă și dezavantaje:
* preț mare, comparativ cu protezele clasice;
* în timp își modifică culoarea, necesitând o igienă mai rigurosasă.

● pentru confecționarea protezelor de tip Biodentaplast, laboratorul trebuie să fie dotat cu echipament special.

CAPITOLUL 6
-BIBLIOGRAFIE-

Aviz,

Îndrumător științific

D E C L A R A Ț I E

Prin prezenta declar că Lucrarea de licență cu titlul
„PARTICULARITĂȚI DE REALIZARE A PROTEZELOR FLEXIBILE DE TIP BIODENTAPLAST. AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE TEHNOLOGIEI PROTEZELOR INJECTABILE” este scrisă de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusiv cele de pe internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:

toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;

reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține referința precisă;

rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.

Absolvent,

Negrescu Elena Cristina

Data:______________________