Particularitati de Ingrijire a Copilului cu Astm Bronsic

MOTTO

“Respirăm din prima clipă și până în ultima a vieții noastre. Respirația înseamnă viață, expansiune dar și retracție. Respirăm aer dar și energie, poate chiar și lumină.

Respirăm cu plămânii dar si cu pielea.”

Motivație

Motivul care m-a determinat să aleg această temă a fost acela că am intâlnit un număr mare de persoane cu această boală.

Această afecțiune este intâlnită la copii, tineri cât și vârstnici.Scopul lucrării este de a pune in valoare activitatea asistentei medicale privind profilaxia, rolul delegat și autonom. În îngrijirea bolnavului activitățile implicate pot părea simple, dar adaptarea lor in funcție de nevoile particulare pot devenii complexe.

Asistenta medicală supraveghează bolnavul și îi administrează medicația prescrisă de medic. Alinarea suferinței pacientului este importantă atât din punct de vedere fizic cât și psihic. Pentru omul bolnav asistenta medicală trebuie să fie ajutorul și suportul permanent, să-l ocrotească cu toată atenția și dragostea de care este capabilă.

Introducere

În ultimii ani s-au înregistrat progrese în studiile epidemiologice, clinice și experimentale în domeniul astmului și alergiilor respiratorii la copii. Prin investigațiile recente a factorilor de risc și de prevenire a astmului pediatric și bolilor alergice s-au dezvoltat concepte noi de imunologie și alergologie pediatrică.

Această afecțiune este întâlnită mai frecvent la copii și adolescenți din cauza unei incidențe mai mari a alergiilor la aceste vârste.După OMS crizele de astm survin la toate vârstele dar de multe ori debutează în copilărie. Expunerea zilnică la poluarea aerului din atmosfera liberă și din spațiile interioare este asociata cu un risc ridicat de astm în copilărie.

Ca afecțiune inflamatorie cronică a căilor aeriene superioare, astmul bronșic este influențat de interacțiunea dintre factorii genetici și de mediu.

Cuprins

CAPITOLUL I.

Noțiuni de anatomie și fiziologie

a aparatului respirator

Anatomia Aparatului Respirator

Aparatul respirator cuprinde organele prin care se realizează respirația pulmonară.

Componentele aparatului respirator:

Căi respiratorii superioare:

cavități nazale

laringe

trahee

organele de schimb respirator, plămânul cu arborele bronșic

Traheea

Reprezintă segmentul aparatului respirator care continuă laringele fiind așezată inaintea esofagului. Este situată pe linia mediană a corpului, se întinde de la extremitatea inferioară a laringelui pâna la mediastin, iar în dreptul vertebrei (T4) se bifurcă între cele două bronhii principale sau pulmonare.

Raporturile traheei

Traheii i se deschid două porțiuni: cervicală și toracală.

Structura anatomică a traheei

Traheea este formată dintr-o membrană fibro-musculară ce conține în jur de 20 inele cartilaginoase incomplete. Musculatura traheei unește cele două capete ale arcurilor cartilaginoase, ea vine în contact cu esofagul. Mucoasa traheei este formată din corion, glande mixte și epiteliu pluristratificat, iar la nivelul limitei inferioare traheea se bifurcă în bronhiile principale dreapta-stânga.

Vascularizația și inervația traheei

Se prezintă astfel:

Arterială → ramuri din artera subclavie și aorta toracală

Limfatică → tributară ganglionilor

Inervația prin:

Nervii → recurent și vag

Nervul din simpaticul cervical

Bronhiile dreapta și stânga continuă căile respiratorii inferioare de la bifurcația traheei până la plămâni ramificându-se formând arborele bronșic.

Bronhia principală dreaptă → traiect vertical, mai groasă și mai scurtă (2,5 cm).

Bronhia principală stângă → traiect orizontal, mai subțire și mai lunga (5 cm). traiect orizontal, mai subțire și mai lunga (5 cm).

Bronhiile principale cuprind formațiunile care intră și ies din plămâni:

bronhiola principală

artera pulmonară

venele pulmonare

vasele și nervii pulmonari

Bronhiile principale constituie segmentul extrapulmonar al arborelui bronșic.

Plămânii

Reprezintă organele în care se realizează schimbul de gaze O2 și CO2 . Sunt în număr de doi, drept si stâng așezați in cavitatea toracică de o parte și de alta a mediastinului în cele două cavități pleurale. Volumul de aer pe care îl conține este aproximativ 4500 -5000 cm3 . Culoarea variază în funcție de vârstă și substanțele care sunt inhalate ; la copii este roz în schimb la fumători și cei ce lucrează în mediu cu pulberi cenușiu-negricios.

Forma este asemănătoare unui trunchi de con cu baza spre diafragm.

Configurația externă

Plămânul drept este format din 3 lobi:

superior

mijlociu

inferior

Plămânul stâng este format din 2 lobi:

superior

inferior

Lobii sunt delimitați de niște șanțuri adânci numite scizuri unde pătrunde pleura viscerală, fiecărui plămân i se descriu două fețe:

costală → raport direct cu peretele toracic

mediastinală → unde se află hilul pulmonar

Trei margini: anterioară, posterioară și inferioară.

O bază cu fața diafragmică în raport cu diafragmul prin el cu lobul hepatic drept în dreapta și fundul stomacului în stânga. Vârful este situat în raport cu coastele I și II care corespunde regiunii de la baza gâtului.

Structura plămânului

Plămânii sunt alcătuiți dintr-un sistem de canale ce rezultă din ramificarea bronhiei principale, arborele bronșic și un sistem de saci în care se termină arborele bronșic și lobuli pulmonari.

Arborele bronșic

Reprezintă totalitatea ramificațiilor intrapulmonare ale bronhiei principale:

bronhia principală

bronhii segmentare

bronhii interlobulare

bronhiole terminale

bronhiole respiratorii

Lobul pulmonar

Reprezintă unitatea morfologică și funcțională a plămânului unde se face schimbul de gaze, acesta fiind format din:

bronhiola respiratorie

canale alveolare

alveole pulmonare împreună cu vasele de sânge limfatice

fibre motorii nervoase și senzitive

Alveola pulmonară

Peretele alveolar este format dintr-un epiteliu unde se găsește o rețea capilară ce provine din ramificațiile arterei pulmonare.

Segmentul pulmonar este unitatea morfologică funcțională ce se caracterizează prin teritoriu anatomic cu peticul bronho-vascular propriu. Segmentul pulmonar corespunde bronhiilor segmentare cu aceleași nume, fiecare plămân având zece segmente ce se grupează formând lobuli pulmonari.

Vasccularizația plămânului

La nivelul plămânului există două circulații sanguine:

Circulația funcțională fiind asigurată de artera pulmonară, aceasta ia naștere din ventriculul drept și se capilarizează la nivelul la nivelul alveolelor pulmonare.

Circulația nutritivă este asigurată de arterele bronșice care sunt ramuri ale aortei toracice, ele irigând arborele bronșic

Inervația plămânului

Este realizată de SNV printr-un plex pulmonar anterior și posterior, inervația este motorie asigurată de simpatic și parasimpatic.

Simpaticul → acțiune bronhodilatatoare

Parasimpaticul → acțiune bronhoconstrictorie

Pleura

La exterior plămânii sunt înveliți intr-o foiță seroasă numită pleură. Pleura la rândul ei este formată din două foițe:

pleura viscerală

pleura parietală

Vascularizația și inervația pleurei

Inervația este vegetativă, simpatică și parasimpatică. Pleura viscerală este aproape insensibilă ca și plămânul, în schimb cea parietală are o sensibilitate fiind o zonă reflexogenă.

Mediastinul

Toracele din punct de vedere topografic este împărțit în:

regiune mediană → mediastin

două regiuni laterale → pleură pulmonară

Mediastinul reprezintă partea mediană care desparte cele două regiuni pleuro-pulmonare.

Mediastinul conține organe aparținând aparatului respirator, cardiovascular și digestiv.

Fiziologia respirației

Respirația face parte din funcțiile vegetative de nutriție, iar actul respirator este constituit din două etape fundamentale:

Procesul de respirație externă sau pulmonară prin care se face schimbul de O2 și CO2 la nivel pulmonar.

Procesul de respirație internă sau celulară prin care se face schimbul de gaze la nivel celular.

Procesul de respirație este continuu, oprirea lui duce la moartea celulelor deoarece organismul nu dispune de rezerve de O2, iar acumularea de CO2 este toxică pentru celule.

Ventilația pulmonară

Aerul atmosferic este introdus in plămân prin procesul de ventilație pulmonară prin care se menține constantă compoziția aerului alveolar.

Mecanica respirației

Schimburile gazoase la nivelul plămânului se realizează datorită succesiunii ritmice a două procese:

inspirația

expirația

Inspirația este un proces activ ce se datorează contracției mușchilor respiratori.

Expirația este un process pasiv care urmează fară pauză după inspirație. Cele două faze ale respirației pulmonare se succed ritmic.

În expirație prin retracția plămânului și revenirea la forma initială

a cutiei toracice se intâlnesc două faze:

prima in care revenirea cutiei toracice se face pe seama elasticității cartilagelor si ligamentelor ei;

a doua in care plămânul elastic, în tendința de a se retracta spre hil exercitând o presiune de aspirație asupra cutiei toracice.

Volumele respiratorii

În repaus, fiecare respirație vehiculează un volum de cca 500 cm3 aer denumit volum curent (VC). Peste volumul de aer curent o inspirație maxima poate produce aproximativ 1500 cm3 de aer care poartă numele de volum inspirator de rezervă (VIR), iar printr-o expirație forțată după o expirație obișnuită se poate elimina o cantitate de 1000-1500 cm3 de aer denumit volum expirator de rezervă (VER).

VC + VIR + VER = Capacitate vitală (CV) ce se determină prin efectuarea unei expirații forțate după o inspirație maximă.

Schimbul alveolar de gaze

Aerul atmosferic ajuns in plămân prin ventilație este condus de alveole unde are loc schimbul de gaze intre aerul alveolar și sânge la nivelul membranelor alveo-capilare.

Hiperventilația → când CO2 scade și O2 crește, procesul este complexat reflex prin apnee și bradipnee.

Hipoventilația → când CO2 crește și O2 scade , sunt complexate prin polipnee.

Reglarea respirației

Reglarea nervoasă

O respirație se realizează prin intervenția centrilor respiratori asigurând o reglare automată a respirației. Influențele nervoase pot fi de două feluri:

directe de centrii nervoși encefalici

reflexe de la receptorii răspândiți în organism

Reglarea umorală

Se datorează influențelor exercitate asupra centrilor respiratorii de câte o serie de substanțe. Rolul important îl joacă CO2 și O2. Scăderea presiunii CO2 determină rărirea respirației și chiar oprirea ei, scăderea O2 din sângele arterial exercită chemoreceptorii vasculari și determină intensificarea respirației.

CAPITOLUL II.

Astmul bronșic

2.1. Definiție

Astmul bronșic reprezintă afecțiunea cronică caracterizată prin obstrucția reversibilă a căilor aeriene inferioare.

Sub acțiunea tratamentului reducerea fluxului este reversibilă, in cazurile grave revenirea diametrului lumenului bronșic la normal nu este completă, iar micșorarea lumenului bronșic se datorează unui proces ce implică trei categorii de factori:

inflamația – se caracterizează prin edem al peretelui influențând creșterea secrețiilor mucoase in lumenul bronșic

spasm al musculaturii netede al bronhiilor

hiperactivitate bronșică cu un număr variat de stimuli

2.2. Patogenie

Criza acută de astm poate fi făcută sub influența unor stimuli diferiți cum ar fi:

infecție

alergii respiratorii

substanțe iritante si poluante

substanțe chimice (medicamente)

efort fizic

emoții

Astmul alergic reprezintă o parte din cazuri pe când astmul declanșat de infecții acumulează un număr mare de cazuri la copil. Stimulii declanșatori (infecții, alergeni) se desfășoară numai după o anumită secvență conducând la aceleași evenimente fiziopatologice, copilul având teren atopic.

Primul eveniment “trigger” este reprezentat de eliberarea de mediatori chimici din celulele mastocitare, macrofage si epiteliale. Substanțele acestea produc activarea lor si direcționează migrarea infiltratului inflamator care este reprezentat de eozinofile, neotrofile si limfotice. Mediatorii care sunt eliberați din mastocite sunt:

histamina

leukotriene

prostangladine

bradikinină

Histamina

De la nivelul căilor aeriene inferioare provine din degrandularea mastocitelor ce sunt situate in alveole și bronhii.

Leukotriene

Acestea inițiează activarea limfocitelor si leucocitelor prin eliberarea de mediatori chimici a inflamației. În inflamație leukotrienele B4 au rolul de stimula leucocitele prin chemotoxis și eliberarea de enzime lizozomale. Inflamția este considerată evenimentul esențial in patologia astmului.

Cauza pare a fi alterarea permeabilității microvasculare ce explică edemul cât și creșterea volumului secrețiilor bronșice. Edemul poate dispărea prin intervenția a doi factori:

clearence – ul limfatic

secreția epitelială

Aceasta se realizează prin transportul paracelular al lichidului de edem între celulele epiteliale din submucoasă către lumenul bronșic. Lichidul și creșterea volumului secrețiilor din lumen reduce activitatea clearence – ului mucociliar.

Bronhoconstricția

Un alt element caracteristic crizei de astm este spasmul bronșic fiind responsabil de o parte din manifestările bolii. La bolnavii astmatici tratați cu medicamente β – blocante. Apariția efectului bronhospastic sugerează existența receptorilor simpatici.

Hiperactivitatea căilor aeriene inferioare

Ca și caracteristică dominantă a astmului, există un răspuns bronhoconstrictor la agenți fizici, chimici, alergici și farmacologici. Această anomalie fiind dominată genetic și prezentă de la naștere. Dacă în familia copilului incidența astmului este mai mare crește riscul pentru această îmbolnăvire.

De la naștere până la 6 luni copilul are risc foarte ridicat pentru apariția astmului si atopiei dacă IgE seric > 1 imm U, iar alimentarea la sân scade acest risc.

2.3. Fiziopatologia crizei de astm

Reducerea lumenului bronșic ca prim eveniment fiziopatologic este caracterizat prin edem inflamator al mucoasei și hipersecreției de mucus precum și prin bronhospasm. În această fază hipercarbia și acidoza se dezvoltă foarte rapid , aceasta fiind o caracteristică metabolică a stării de rău astmatic. Prin creșterea presiunii pleurale se favorizează apariția pulsului paradoxal.

Manifestări clinice

Date anamnestice ce se referă la caracterul familiar, repetarea și frecvența crizelor se consideră crize frecvente. Repetarea crizelor si evoluția lor favorabilă sub tratament bronhodilalator este esențială pentru stabilirea diagnosticului. În inspir apariția și pute wheezing – ul alături de diminuarea murmurului vezicular sunt semne de gravitate, iar în status astmatic copilul devine anxios, hiperdependent, cianotic, dispneic și preferă să stea în șezut.

Forme clinice de astm

Cough – variant asthma

Acesta este considerată o formă clinică ușoară manifestată prin tuse spastică ce durează mai mult de 4 săptămâni neînsoțită de wheezing care persistă după ce s-a exclus o cauză infecțioasă, iar tusea răspunde favorabil la tratamentul antiastmatic.

Astmul alergic

S-a demonstrat că severitatea astmului se corelează cu numărul testelor cutanate pozitive. Crizele de astm sunt mai frecvente în anumite sezoane și concomitent apare obstrucție nazală (rinită alergică).

Astmul la efort

Factorul declanșator este efortul fizic, prin care se stimulează terminațiile vagale și apare bronhospasm reflex.

Forme clinice de astm după gravitate

Formă ușoară.

Crizele scurte cu durată sub o oră manifestat prin wheezing/dispnee, cel mult o data la 2 săptămâni.

Ritmul respirator este normal. Examenul clinic este negativ iar în cursul nopții copilul este trezit de wheezing și tuse nocturnă maxim 2 ori/lună.

Formă moderată

Ritmul respirator este mai rapid cu 30%-50% decât normalul pentru vârstă. Copilul prezintă dispnee moderată, dificultăți în alimentare și vorbire sacadată. Wheezing – ul este situat atât în expir cât și inspir, examenul clinic fiind negativ.

Astmul sever

Crizele de astm sunt mai frecvente decât o dată pe lună iar examenul clinic nu este niciodată negativ. Copilul este agitat, anxios, tahipneic, dispneea este severă. Copilul prezintă tiraj intercostal și suprasternal sever.

Ca semne de gravitate fiind:

tahicardia

puls paradoxal

cianoză centrală

Această criză de astm poate duce la deces. Una din cauzele producerii decesului fiind apariția artimiilor din combinația teofilină/β – agoniști și hipoxie.

2.4. Examene paraclinice

Radiografia este importantă pentru confirmarea sau infirmarea unor presupuse complicații precum pneumotorax și pneumomediastin.

Examenul sputei prin evidența euzonofilelor ce sunt în număr mare la nivelul secrețiilor nazale.

Rinoscopia sau radiografia de sinusuri poate fi necesară.

Probe funcționale respiratorii în astm

Scăderea VEMS cu mai mult de 15% (față de valorile normale) a raportului VEMS/CV.

Un text negativ nu exclude astmul bronșic, iar dacă copilul se află sub tratament cu β – adrenergice

antihistaminice impune obligația clinicii anului de a oprii administrarea acestora cu cel puțin 48 de ore înaintea de efectuarea probei ventilatorii.

astm bronșic necunoscut clinic asimptomatic

Exploatarea funcțională semnalează tulburări obstructive ale ventilației; sindrom obstructiv discret, sindrom obstructiv patent.

astm bronșic necunoscut cu simptome clinice de obstrucție bronșică prezentă; hiperreactivitatea bronșică se evidențiază prin testarea reversibilității la substanțe β – adrenergice

Lipsa totală a reversibilității la bronhodilatatoare la un copil ce se prezintă la medic în criză de astm durează cel puțin 48 de ore fiind un indiciu de status astmaticus ce obligă la determinarea gazelor sanguine pentru a putea preciza dacă s-a instalat insuficiență respiratorie.

Teste funcționale pulmonare

Spirografia

Scăderea capacității vitale datorate obstrucției bronșice poate fi apreciată numai ținând cont și de valoarea VEMS.

Inflamația furnizată de raportul VEMS/CV nu are la copil aceeași relevanță ca la adult. În anumite situații la copilul astmatic instalarea sindromului obstructiv este mai fidel semnalată de valoarea VEMS decât de raportul VEMS/CV. La copii astmatici cu forme severe de boală este necesară evaluarea zilnică a stării funcționale pulmonare.

Testul farmacodinamic

Se evidențiază o creștere a valorii VEMS după administrarea de β2 – adrenergicelor cu mai mult de 15% față de valoarea inițială sugerând diagnosticul de astm.

Teste alergologice

Teste în vivo (teste cutanate imediate) care evidențiază alergia de tip I – la 15 min de la injecție intradermică. Mai puțin popular în țara noastră este evidențierea în vitro a anticorpilor specifici IgE prin metoda ELSA.

2.5. Principii generale de tratament

Hiperactivitatea bronșică poate fi influențată decât indirect acționându-se asupra procesului inflamator care agravează sensibilitatea căilor aeriene la diferiți stimuli.

Medicația antiastmatică

Reprezentată de două grupe:

agenți antiinflamatori

agenți bronhodilalatori

Medicamente antiinflamatoare

Cele mai cunoscute sunt corticosteroizii și cromoglicatul de sodiu

Corticosteroizii sunt cele mai eficiente medicamente antiinflamatoare, interferând acidului arahidonic, sinteza de leukotriene și prostangladine, eliberarea de histamină și traficul celular inflamatorii activate. Crește răspunsul receptorilor β2 – adrenergici de la nivelul musculaturii netede a căilor aeriene la acțiunea bronhodilatatoarelor, scad secreția de mucus, scad nivelul IgE seric.

Corticosteroizii orali: Predinson, Predinsolon.

Corticosteroizii în aerosoli sunt mai eficienți fiind medicamente de primă acțiune in tratamentul astmului mediu sau sever.

Beclomethasone dipropionat (Becotid)

Triamcinolon (Azmacort)

Flunisolid (Aerobid)

Corticosteroizi injectabili

Injecția intravenoasă este rezervată formelor clinice severe sau stărilor de rău astmatic, cel mai utilizat medicament este metilpredinsolon

Cromoglicatul de sodiu este un antiinflamator care stabilizează membrana mastocitului. În forme acute previne bronhospasmul indus de efort sau frig, administrarea profilactică inhibă stadiul precoce și tardiv a bronhoconstricției după contactul cu alergenul.

Medicamente bronhodilatatoare

Sunt trei categorii de medicamente cu această acțiune:

β2 – agoniștii

metilxantine

anticholinergice

Tratamentul crizei acute de astm bronșic

Formele moderate și medii se tratează cu β2 – agoniști adrenergici se va administra prin aerosolizare. Ventolin se va administra de două ori succesiv la interval de 20 min. Dacă nu a fost eficient se poate trece la administrarea iv. de Miofilin in doză de 5 mg/kg/doză adminstrată în PEV lentă. Pentru crizele severe Hemisuscinat de hidrocortizon iv. 10 mg/kg care se repetă la interval de 6-8 ore.

Tratamentul formelor grave

Se face în spital, copilul va primii oxigen, aerosoli cu

Ventolin sau Albuterol la fiecare 1-2 ore 0.15 mg/kg/doză

Metilpredinsolon 1-2 mg/kg/doză la 6 ore

Teofilină iv. 3-5 mg/kg/doză la 8-12 ore

Dacă nu se obțin efectele dorite se va continua cu:

Albuterol 0.5 mg/kg/oră

iv. Terbutalină – doza recomandată este de 10 micrograme/kg/10 min doză de incărcare fiind urmată de o doză de intreținere de 0.4 mg/kg/min.

Tratamentul cronic al astmului la copil

Terapia cronică pentru menținerea comfortului bolnavului cu minim de simptome și efecte adverse.Sunt alese una din următoarele trei alternative.

tratament preventiv cu medicație antiinflamatoare

tratament cronic cu metilxantine eventual preparate de teofilină cu eliberare lentă

Cromolin sodic se poate administra sub formă de aerosoli la copii peste vârsta de 5 ani.

Ritmul de administrare este de două pufuri de 2-4 ori/zi (1 mg/puf) sau 25 mg/capsulă (2 cp/zi) sau soluție de aerosolizare de 20 mg/fiolă de 2 ml 1-2 ori/zi.

Dacă aceste măsuri nu controlează boala singura soluție rămâne tratamentul cronic cu corticosteroizi in aerosoli la copii peste 5 ani, iar la copii sub 5 ani cure de 4-6 săptămâni de corticoterapie orală administrată în zile alternativ, iar cea mai mică doză eficientă este de 10-20 mg/zi.

CAPITOLUL III.

Particularități de îngrijire a copilului cu astm bronșic

Pentru un copil, boala și spitalizarea sunt experiențe stresante pentru că este despărțit de mediul lui obișnuit și de persoanele dragi din cauza stării de sănătate.

Reacția copilului depinde de vârsta și experiența sa într-un spital, de susținerea de care poate beneficia, de capacitatea de adaptare și gravitatea afecțiunii.

În timpul spitalizării copilul trebuie să beneficieze de următoarele îngrijiri:

asigurarea condițiilor de mediu

abordarea copilului cu calm, blândețe și răbdare

asigurarea unui regim de viață echilibrat cu respectarea orelor de somn, baie și alimentație în funcție de vârstă

pregătirea copilului pentru intervenții și tratamente

explicarea tehnicilor pe înțelesul copilului

măsurarea funcțiilor vitale și vegetative

observarea tegumentelor și mucoaselor

recoltarea produselor biologice și patologice

va fi felicitat și recompensat pentru comportamentul din timpul intervențiilor

aplicarea tratamentului prescris

asigurarea alimentării copilului

observarea stării generale

încurajarea comunicării cu ceilalți copii din salon

asigurarea îngrijirilor igienice

supravegherea copilului

participarea la examinarea medicală a copilului

prevenirea accidentelor

educația mamei privind îngrijirile ulterioare la domiciliu

CAZ CLINIC

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO-DIETETIC

Alimente permise: legume, fructe, supe, lapte, compot.

Alimente interzise: carne, pește, făinoase, ouă.

FUNCTII VITALE

INVESTIGAȚII DE LABORATOR

HLG; HT; VSH; Fb; Glicemie; Uree; TGO-TGP; Rx pulmonar.

EXAMINĂRI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la: Nu cunoaște

TRATAMENT LA DOMICILIU

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

Fișă tehnică

Injecția intravenoasă

Administrarea unui medicament direct în sistemul vascular; tratarea rapidă a problemelor medicale ale pacientului.

Pregătirea materialelor

tavă medicală

fiolă sau flaconul cu soluția izotonă sau hipertonă

ace sterile

seringi sterile de capacități adecvate cantității de medicament prescris

comprese sau tampoane cu alcool

mănuși de unică folosință

garou

Pregătirea pacientului

Psihică – informăm pacientul despre procedură

– explicăm scopul injecției, efecte dorite si nedorite

– obținem consimțământul pacientului

Fizică – asigurăm intimitatea pacientului

– verificăm locul de elecție, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate accentuată

– stabilim locul pentru injecție

– poziționăm pacientul în funcție de locul ales și starea sa: decubit dorsal, poziție semișezândă

Efectuarea procedurii

verificăm prescripția medicală

spălăm mâinile și îmbrăcâm mănușile de unică folosință

aspirăm soluția din fiolă

eliminăm bulele de aer din seringă menținând seringa în poziție verticală

schimbăm acul cu altul capișonat

legăm garoul, palpăm traiectul venei

dezinfectăm larg zona aleasă pentru injecție

îndepărtăm capacul de la ac prin tracțiune

efectuăm puncția venoasă

verificăm poziția acului prin aspirare

desfacem garoul dacă acul este în venă

injectăm lent soluția medicamentoasă, observând locul puncționat și reacțiile pacientului

extragem rapid acul adaptat la seringă

comprimăm locul injecției cu tampon cu alcool, 3-5 minute pentru hemostază completă

Îngrijirea pacientului – ajutăm pacientul să ocupe o poziție comfortabilă

– supraveghem pacientul pentru a surprinde unele complicații

Bibliografie