Particularitati de Infractiuni Savarsite Asupra Unui Membru de Familie

Cuprinsul lucrării

“PARTICULARITĂȚI DE INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE ASUPRA UNUI MEMBRU AL FAMILIEI”

Abrevieri

Introducere

Definitii

CAPITOLUL I. Considerații generale

Infracțiunea.

Noțiune

Trăsături esentiale ale infractiunii. Infractiunile savarsite asupra unui membru al familiei .

Scurt istoric privind reglementarile referitoare la infractiuni savarsite asupra unui membru al familiei

Actele de violenta savarsite intre membrii aceleiasi familii prevazute in Legea 2013/2003 revizuita la 24 martie 2014

CAPITOLUL II. Consideratii teoretice si practice privind infractiunile savarsite asupra unui membru al familiei

Violenta in familie. Notiune si particularitati

Uciderea ori vatamarea nou-nascutului savarsita de catre mama

Forme cu continut agravant al infractiunii de loviri sau alte violente si vatamarea corporala

Posibilitatea retinerii circumstantei agravante generale reglementate de Noul Cod Penal

Violul cand victima este membru de familie

CAPITOLUL III. Aspecte psihologice si juridice referitoare la infractiunile savarsite asupra unui membru de familie. Prevenirea si combaterea violentei in familie.

Perspectiva psihologica. Factori determinanți ai comportamentului infracțional

Spete

Cadru legislativ privind infractiunile savarsite asupra unui membru al familiei

Prezentare comparativa a infractiunilor savarsite asupra unui membru al familiei intre Cod Penal’68 si Noul Cod Penal

Comparatie intre infractiunile savarsite asupra unui membru de familie intre legislatia romana si legislatia din alte state

Prevenirea si combaterea violentei in familie

CAPITOLUL IV. Concluzii si referinte bibliografice.

Concluzii

Referinte bibliografice

Abrevieri

Alin. – Alineat(ul)

Art. – Articol(ul)

Lit. – Litera

M. Of. – Monitorul Oficial al României

p./pag. – Pagină

para. – Paragraf

pct. – Punctul

CP – Codul Penal din 1968

NCP – Noul Cod Penal

NCPP – Noul Cod de procedura penala

CEDO/Curtea – Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Convenția – Convenția Europeană a Drepturilor Omului

C.S.J. – Curtea Supremă de Justiție

Ed. – Editura

Etc. – Etcetera

Î.C.C.J. – Înalta Curte de Casație și Justiție

Nr. – Numărul

Urm. – Următoarele

Introducere

Familia ca fenomen social este o forma de relatii sociale dintre oamenii legati intre ei prin casatorie sau rudenie. Din familie fac parte sotii, parintii si copiii, precum si, uneori, alte persoane intre care exista relatii de rudenie.

“Familia este istoriceste determinata de comunitatea umana intre membrii careia exista relatii intemeiate pe casatorie, consangvinitate si inrudire.In sensul ei mai larg, familia este constituita din totalitatea persoanelor legate prin raporturi de rudenie,a celor care descend din stramosi comuni. Ea este nucleul elementar si fundamental al societatii umane civilizate,organizate, intemeiate prin casatorie, care uneste pe soti si pe descendentii acestora prin raporturi stranse de ordin biologic, economic si spiritual si care indeplineste functia biologica de procreare si perpetuare a specie umane.”

Relatiile intre membrii familiei sunt reglementate de catre normele juridice care stabilesc atat drepturi cat si obligatii intre membri, cat si normele de ordin moral, acest complex de norme asigurand consolidarea si mentinerea necesara unei convietuiri sociale armonioase.

Ordinea sociala este prioritara, astfel s-a instituit protectia familiei si a membrilor acesteia in parte intrucat nu exista o garantie a respectarii in totalitate a acestor norme morale si juridice.

Noul Cod Penal cat si codul penal din anul 1969 protejeaza membrii familiei impotriva infractiunilor savarsite de catre un alt membru al aceleiasi familii ca de exemplu impotriva bigamiei ,art.376 NCP si art. 303 CP din 1969,impotriva incestului , art. 377 NCP si art 203 CP din 1969, impotriva abandonului de familie, art. 305 CP din 1969 si art.378 NCP, impotriva nerespectarii masurilor privind incredintarea minorului, art. 379 NPC si art. 307 CP din 1969, impotriva impiedicarii accesului la invatamantul general obligatoriu reglementat in art. 380 NCP , precum si a altor infractiuni precum cele prevazute la art. 188NCP, art. 189NCP, art. 193-196 NCP, savarsite asupra unui membru al familiei si articolele care reglementeaza expres infractiunile savarsite asupra unui membru al familiei: art.199NCP Violenta in familie si art. 200NCP Uciderea sau vatamarea nou-nascutului savarsite de catre mama.

=Violența în familie a devenit un subiect de discuție publică în România abia după 1995. Anul 1995 nu reprezintă o cotitură, nu este data unui eveniment important care a determinat modificări majore ci este doar un jalon orientativ. Urmînd logica abordării problemelor societății românești în tranziție atunci s-a ajuns pe firul rezolvării situației copilului abandonat la motivele abandonului apoi la familia cu probleme sociale și în sfîrșit la violența în familie.
Cadrul legislativ în care s-a pus problema violenței în familie a fost Codul Penal dinainte de 2000 care nu menționează ca infracțiune separată violența domestică. Ceea ce a făcut ca în practică posibilitatea de intervenție să fie redusă și să depindă de felul în care angajații instituțiilor abilitate înțelegeau și aplicau legea. “ (Există soluții pentru violența domestică? – Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului, București, 2002)=

Definitii

Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o si care se pedepseste conform legii.

Membri de familie sunt persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc, cum sunt, spre exemplu, concubinii, sau copiii concubinilor.

Violența este comportamentul agresiv care se poate manifesta la nivel fizic sau la nivel psihic și capătă cel mai adesea semnificație penală, realizând sau completând conținutul unor infracțiuni ca: loviri sau alte violențe, vătămarea corporală, amenințarea, șantajul, tulburarea de posesie, purtare abuzivă, arestare nelegală și cercetare abuzivă etc.

Violența în familie reprezinta orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință psihică, sexuală sau un prejudiciu material. (Constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii să-și exercite drepturile și libertățile fundamentale.)

Inculpatul este persoana împotriva careia s-a pus în micare actiunea penală; el este parte în procesul penal.

Victima este acea persoana (fizica sau juridica) ce sufera un prejudiciu sau o vatamare a drepturilor sale prin fapta ilicita a unei alte persoane si care are dreptul sa ceara repararea integrala a prejudiciului suferit sau restabilirea drepturilor incalcate.

CAPITOLUL I. Considerații generale

Infractiunea

Notiune

Infractiunea reprezinta fapta care prezinta un pericol pentru interesele sociale, motivatie pentru care este incriminate si pedepsita.

Art. 15 alin. (1) NCP,considera infractiunea, ca fiind „ fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o”; al. (2) al aceluiasi articol prevede că „infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale”.

Trasaturile esentiale ale infractiunii sunt :

Pericolul social al faptei

Vinovatia

Fapta sa fie prevazuta de legea penala

Pericolul social al unei fapte prevazute de legea penala rezulta din atingerea pe care fapta respectiv a adus-o sau o poate adduce unei valori sociale aparata de legea penala. In acest caz este vorba nu doar de o fapta prezenta, atingerea poate fi si de natura viitoare, adica va putea produce efecte oricand in viitor.

Caracterul social al pericolului rezulta din faptul ca el vizeaza valori sociale iar faptele care tulbura buna desfasurare a relatiilor intre membrii societatii fiind de aceeasi natura (de valori sociale).

Obiectul infractiunii il constituie relatia sociala ocrotita de normele dreptului penal care este periclitata, amenintata sau distrusa de anumite actiuni sau inactiuni socialmente periculoasa.

Pentru a exista un infractor,este necesar sa se constate daca el a avut capacitatea de a intelege si de a voi in momentul in care a comis infractiunea sau cand a contribuit la comiterea ei; in cazul cand, dupa acest moment, infractorul inceteaza sa mai fie responsabil, el urmeaza totusi sa fie pedepsit , dupa ce starea de iresponsabilitate inceteaza.

Daca o persoana a fost responsabila in momentul comiterii infractiunii, insa in momentul judecatii este iresponsabila, ea nu va fi judecata, intrucat pedeapsa nu si-ar atinge scopul.

In acest caz instanta va recurge la internarea acesteia intr-un centru medical cu scopul de a urma un tratament adecvat. In cazul in care persoana este iresponsabila, instant va cere o expertiza medicala pentru verificarea persoanei, daca aceasta sufera de vreo boala de natura sa ii afecteze capacitatea de a actiona (fizic sau psihic) .

O alta conditie pentru ca persoana sa poata raspunde penal, este aceea de a avea peste 14 ani, discernamantul fiindu-I verificat prin intermediul unei expertize medico-psihiatrice si printr-o ancheta sociala.

Vinovatia

Art. 16 NCP Vinovăția

(1) Fapta constituie infracțiune numai dacă a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de legea penală.

(2) Vinovăție există când fapta este comisă cu intenție, din culpă sau cu intenție depășită.

(3) Fapta este săvârșită cu intenție când făptuitorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte;

b) prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui.

(4) Fapta este săvârșită din culpă, când făptuitorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;

b) nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.

(5) Există intenție depășită când fapta constând într-o acțiune sau inacțiune intenționată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.

(6) Fapta constând într-o acțiune sau inacțiune constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție. Fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când legea o prevede în mod expres.

Astfel, vinovatia reprezinta o trăsătură esențială a infracțiunii care constă în poziția subiectivă, exprimată prin intenție sau culpă, a subiectului infracțiunii, față de rezultatele faptei sale .

Raspunderea penala a unei persoana care comite o infractiune , se stabileste in functie de raportul acesteia cu gradul de pericol pe care il are fapta comisa, cu mobilul infractiunii si scopul acesteia, cu “ambianta conditiilor in care s-a comis” si in raport cu forma de vinovatie.

Cele doua forme ale vinovatiei sunt intentia si culpa.

Notiune. Intenția este o formă fundamentală a vinovăției care cuprinde toată capacitatea spirituală pe care făptuitorul o are în momentul săvârșirii faptei. Ea exprimă legătura imediată și cea mai strânsă între faptă și autor, fiind întotdeauna suficientă pentru a atrage răspunderea penală.

Intentia poate fi directa sau indirecta. Intentia directa presupune ca cel care comite o infractiune prevede si isi doreste rezultatul obtinut (dol direct) pe cand intentia indirecta exista atunci cand faptuitorul desi nu urmareste rezultatul actiunii sau inactiunii sale care atrage raspunderea penala, accepta producerea acestuia (dol eventual).

Intentia poate fi determinata, spre exemplu in cazul in care autorul, din ura ,pune otrava in mancarea victimei, cu scopul de a o ucide, aceasta murind in urma intoxicatiei cu otrava. De asemenea, intentia poate fi nedeterminata atunci cand infractorul prevede urmarile care pot surveni dar ii sunt indiferente care din ele vor survenii savarsind fapta periculoasa.  Spre deosebire de intentia determinata, intentia nedeterminata este o forma a intentiei indirecte.

Praeterintenția, este în mod expres.

Astfel, vinovatia reprezinta o trăsătură esențială a infracțiunii care constă în poziția subiectivă, exprimată prin intenție sau culpă, a subiectului infracțiunii, față de rezultatele faptei sale .

Raspunderea penala a unei persoana care comite o infractiune , se stabileste in functie de raportul acesteia cu gradul de pericol pe care il are fapta comisa, cu mobilul infractiunii si scopul acesteia, cu “ambianta conditiilor in care s-a comis” si in raport cu forma de vinovatie.

Cele doua forme ale vinovatiei sunt intentia si culpa.

Notiune. Intenția este o formă fundamentală a vinovăției care cuprinde toată capacitatea spirituală pe care făptuitorul o are în momentul săvârșirii faptei. Ea exprimă legătura imediată și cea mai strânsă între faptă și autor, fiind întotdeauna suficientă pentru a atrage răspunderea penală.

Intentia poate fi directa sau indirecta. Intentia directa presupune ca cel care comite o infractiune prevede si isi doreste rezultatul obtinut (dol direct) pe cand intentia indirecta exista atunci cand faptuitorul desi nu urmareste rezultatul actiunii sau inactiunii sale care atrage raspunderea penala, accepta producerea acestuia (dol eventual).

Intentia poate fi determinata, spre exemplu in cazul in care autorul, din ura ,pune otrava in mancarea victimei, cu scopul de a o ucide, aceasta murind in urma intoxicatiei cu otrava. De asemenea, intentia poate fi nedeterminata atunci cand infractorul prevede urmarile care pot surveni dar ii sunt indiferente care din ele vor survenii savarsind fapta periculoasa.  Spre deosebire de intentia determinata, intentia nedeterminata este o forma a intentiei indirecte.

Praeterintenția, este o formă de vinovăție care se poate regăsi în latura subiectivă a unei infracțiuni și există atunci când rezultatul produs este mai grav decât cel urmărit sau acceptat de catre făptuitor.

De exemplu, autorul loveste in mod repetat o persoana (victima) cu un obiect greu iar in urma loviturilor aplicate, victima lesina si se loveste la cap de o bordura de la care rezulta moartea victimei. Praeterintentia se mai numeste si “intentie depasita”.

Notiune. Culpa reprezinta o formă de vinovăție care constă în faptul că infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-1 acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce (culpa cu prevedere) sau nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-1 prevadă (culpa simplă).

Formele culpei:

Culpa cu prevedere ( usurinta)

Culpa simpla (neglijenta)

Culpa cu prevedere exista atunci cand faptuitorul prevede urmarile actiunii sau inactiunii sale care constituie o infractiune, dar nu le accepta, socotind fara vreun temei ca acestea se vor produce.

De exemplu , soferul auto care are franele la autoturism defecte isi continua drumul in baza experientei sale ca sofer, desi cunoaste pericolul producerii unui accident, considera ca acesta nu se intampla, dar intr-o curba periculoasa pierde controlul si loveste grav un pieton, avand ca rezultat moartea acestuia.

Culpa simpla consta in pozitia psihica a persoanei care n-a prevazut urmarile periculoase ale faptei sale, desi din toate imprejurarile cauzei si pe baza capacitatii sale trebuia si putea sa le prevada. In cazul savarsirii unei infractiunii din neglijenta infractorul, constient nu tine cont de regulile de conduita, masurile de precautie ce trebuiau luate in situatia respectiva , astfel nu prevedea urmarile faptelor pe care ar fi putut sa le preintampine.

Subiectul pasiv al infractiunii este persoana fizica sau persoana juridical prejudiciata (victim infractiunii).

Latura obiectiva a infractiunii este acel act fizic de actiune sau inactiune a subiectului active care aduce atingere unor drepturi sau libertati ale subiectului pasiv, atingeri ce atrag sanctiuni penale. De asemenea, conditiile de loc, de timp, de imprejurari si modul de savarsire al infractiunii, constituie latura obiectiva a acesteia.

Latura subiectiva a infractiunii este reprezentata de actul exterior de executare, si explima pozitia psihica a subiectului infractiunii, in raport cu activitatea materiala desfasurata de el, pentru stabilirea adevaratelor periculozitati ale caracterului sau,ca urmare a unei constiinte retrograde, a unei insuficiente educationale, influente nefaste ale unui mediu corupt si care slabesc forta inhibitive a subiectului in fata unor tendinte antisociale.

Mobilul si scopul infractiunii .

Mobilul infractiunii  este motivul care îl determina pe autor sa comita infractiunea. Orice actiune este determinata de un anumit mobil precum furia, gelozia, razbunarea, invidia,etc.

Scopul infractiunii este rezultatul pe care infractorul il urmareste prin comiterea faptei. Scopul poate sa apara ca un element constitutiv al infractiunii sau ca o cauza de agravare a acesteia.

Scurt istoric privind infractiunile savarsite asupra unui membru al familiei

I.V.Stalin a aratat ca “socialismul nu poate sa faca abstractie de interesele personale. Numai societatea socialista reprezinta singura garantie trainica a apararii intereselor personale.”

In Codul penal RSFSR regasim infractiunile contra persoanei precum vatamarea corporala intentionata sau savarsita din culpa, precum si transmiterea unei boli venerice, care se considera de obicei ca o forma speciala de vatamare corporala, infractiuni care pun in primejdie viata si sanatatea oamenilor: avortul, lasarea de catre parinti a copiilor lor fara sprijinul necesar, neacordarea de ajutor unui bolnav sau persoana aflata in pericol, infractiuni sexuale, infractiuni contra libertatii personale (sechestrul, rapirea copiilor, amenintarea) , infractiuni contra demnitatii persoanei (calomnia si insulta), infractiuni contra vietii (uciderea).

Pruncuciderea era incadrata in infractiunea de omor calificat, iar pentru a interzice avortul statul oferea un ajutor financiar lunar mamelor care aveau mai multi copii, denumindu-le “mame eroine”, ajutor acordat pana la implinirea varstei de 12 ani a copilului.

Determinarea la sinucidere si contribuirea sau indemnarea la sinucidere, in cazul persoanelor dependente material sau in alt raport fata de autorul faptei nu considerau sinuciderea ca fiind infractiune. Conform morale comuniste in cazul sotiei gravide gonite de catre sot si determinate sa se sinucida, duce la raspunderea penala intrucat acesta a avout o atitudine cruda fata de victim sau pe alta cale.

Vatamarea corporala era definite ca fiind pricinuirea ilegala, intentionata sau din culpa, a unei vatamari a sanatatii sau a unor suferinte fizice de catre o persoana alteia.

In secolul al XVII-lea, in Moldova, a fost adoptata lucrarea “Pravila lui Vasile Lupu”. Acesta numea infractiunile in lucrarea lui “vini” sau “greșeli” și erau clasificate în: vini mari și vini mici.

În codificarea lor se avea în vedere , locul și timpul, coautorii lor si caracterul flagrant . Incestul era definit astfel: „se cheamă sânge amestecat, când se va împreuna neștine cumuiere ca aceea cu care nu se vor putea împreuna cu nuntă” și se consideră „un păcat și o greșeală mai rea și mai cumplită decât prea curvia”.

Actele de violenta savarsite intre membrii aceleiasi familii

Legea nr. 217 din 2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie (publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 367 din 29 mai 2003) republicata in 24 martie 2014, in CAPITOLUL I intitulat Dispozitii generale prezinta in art. 1 obiectivul de interes national privind actele de violenta in familie, ca fiind reprezentat prin ocrotirea si sprijinirea familiei, dezvoltarea si consolidarea solidaritatii familiale, bazata pe prietenie, afectiune si intrajutorare morala si materiala a membrilor familiei.

(2) Prevenirea si combaterea violentei in familie fac parte din politica integrata de ocrotire si sprijinire a familiei si reprezinta o importanta problema de sanatate publica.

(3) Statul roman, prin autoritatile competente, elaboreaza si implementeaza politici si programe destinate prevenirii si combaterii violentei in familie, precum si protectiei victimelor violentei in familie.

Violenta in familie este definite in art.2 alin.(1) al aceleiasi legi si reprezinta violenta in familie reprezinta orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor de autoaparare ori de aparare, manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate. 
(2) Constituie, de asemenea, violenta in familie impiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale. (2) Constituie, de asemenea, violenta in familie impiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale.

Art. 2 din lege intitulat Protectia si promovarea drepturilor victimelor violentei in familie enumera urmatoarele principii in urma carora se va realiza: 
a) principiul legalitatii; 
b) principiul respectarii demnitatii umane; 
c) principiul prevenirii savarsirii actelor de violenta in familie; 
d) principiul celeritatii; 
e) principiul parteneriatului; 
f) principiul egalitatii de sanse si de tratament.

Legea 217/2003 republicata in 24 martie 2014 face referire la formulare de “membru de familie ” in art.5 si incadreaza persoane care apartin acestei categorii dupa cum urmeaza : a) ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude; 
b) sotul/sotia si/sau fostul sot/fosta sotie; 
c) persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc; 
d) tutorele sau alta persoana care exercita in fapt ori in drept drepturile fata de persoana copilului; 
e) reprezentantul legal sau alta persoana care ingrijeste persoana cu boala psihica, dizabilitate intelectuala ori handicap fizic, cu exceptia celor care indeplinesc aceste atributii in exercitarea sarcinilor profesionale. 

Manifestarile violentei in familie sunt reglementate in art.4 sub diferite forme,precum:

violenta verbala – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare; 
b) violenta psihologica – impunerea vointei sau a controlului personal, provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica in orice mod si prin orice mijloace, violenta demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenintari verbale, afisare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vietii personale, acte de gelozie, constrangerile de orice fel, precum si alte actiuni cu efect similar; 
c) violenta fizica – vatamarea corporala ori a sanatatii prin lovire, imbrancire, trantire, tragere de par, intepare, taiere, ardere, strangulare, muscare, in orice forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otravire, intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar; 
d) violenta sexuala – agresiune sexuala, impunere de acte degradante, hartuire, intimidare, manipulare, brutalitate in vederea intretinerii unor relatii sexuale fortate, viol conjugal; 
e) violenta economica – interzicerea activitatii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenta primara, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, actiunea de sustragere intentionata a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi si dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor si resurselor comune, refuzul de a sustine familia, impunerea de munci grele si nocive in detrimentul sanatatii, inclusiv unui membru de familie minor, precum si alte actiuni cu efect similar; 
f) violenta sociala – impunerea izolarii persoanei de familie, de comunitate si de prieteni, interzicerea frecventarii institutiei de invatamant, impunerea izolarii prin detentie, inclusiv in locuinta familiala, privare intentionata de acces la informatie, precum si alte actiuni cu efect similar; 
g) violenta spirituala – subestimarea sau diminuarea importantei satisfacerii necesitatilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiratiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderarii la credinte si practici spirituale si religioase inacceptabile, precum si alte actiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.

Drepturile victimelor agresiunilor in familie sunt cele de a fi consiliate si asistentate juridic si gratuit, in conditiile legii, de a le fi  respectata personalitatea, demnitatea si vieata sa private, au dreptul la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale, la protectie speciala, adecvata situatiei si nevoilor sale si au dreptul la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare sociala, precum si la asistenta medicala gratuita, in conditiile legii.

Unitatile pentru prevenirea si combaterea violentei in familie pot fi publice, private sau in parteneriat public-privat si pot fi infiintate numai de catre furnizorii de servicii sociale, acreditati in conditiile legii. 

In capitolul al III-lea, art. 15 din legea 217/2003 republicata la 24 martie 2014 gasim enumerate unitatile pentru prevenirea si combaterea violentei in familie in urmatoarea ordine:

centre de primire in regim de urgenta; 
b) centre de recuperare pentru victimele violentei in familie; 
c) centre de asistenta destinate agresorilor; 
d) centre pentru prevenirea si combaterea violentei in familie; 
e) centre pentru servicii de informare si sensibilizare a populatiei. 
(2) Unitatile pentru prevenirea si combaterea violentei in familie ofera gratuit servicii sociale destinate victimelor violentei in familie.

Art. 17-20 din lege fac referire la centrele special infiintate pentru combaterea violentei in familie pentru fiecare dintre parti.

Centrele pentru prevenirea si combaterea violentei in familie sunt unitati de asistenta sociala in regim de zi, cu sau fara personalitate juridica, care asigura asistenta sociala, consiliere psihologica, juridica, precum si informarea si orientarea victimelor violentei in familie. (Art.20)

Centrele de primire in regim de urgenta, adaposturile, sunt unitati de asistenta sociala, cu sau fara personalitate juridica, de tip rezidential, care asigura in mod gratuit protectie, gazduire, ingrijire si consiliere victimelor violentei in familie, pe o perioada determinata, asigura hrana,cazare, protectieimpotriva agresorului a victimei si a minorilor aflati in grija acesteia, consiliere psihologica si juridica. Agresorilor le este interzis accesul in incinta adapostului unde se afla victimele.

Centrele de asistenta destinate agresorilor sunt unitati de asistenta sociala care functioneaza ca centre de zi, cu sau fara personalitate juridica, care asigura reabilitarea si reinsertia sociala a acestora, masuri educative, precum si servicii de consiliere si mediere familiala. Astfel acestia vor face tratamentele psihiatrice, de dezalcoolizare si dezintoxicare acordate prin centrele de asistenta destinate agresorilor (in spitalele sau unitatile sanitare cu care s-au incheiat conventii).

Art. 23 intitulat Ordinul de protectie , prevede ca victima violentei in familie poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmatoarele masuri – obligatii sau interdictii: 
a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate; 
b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei; 
c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima; 
d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate; 
e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza ori le viziteaza periodic; 
f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima; 
g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute; 
h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora. 

Durata maxima a ordinului de protectie este de 6 luni de la data la care s-a emis ordinal si se stabileste de catre judecatorul de la judecatoria competenta din raza teritoriala a resedintei sau domiciliului victimei pe baza unei cereri intocmite de victima ,de catre reprezentatul sau legal, de catre procuror, reprezentantul autoritatii sau structurii competente, la nivelul unitatii administrativ-teritoriale, cu atributii in materia protectiei victimelor violentei in familie,
sau de catre reprezentantul oricaruia dintre furnizorii de servicii sociale in domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie, acreditati conform legii, cu acordul victimei (Cerere care este scutita de taxa judiciara de timbru).

Persoana impotriva careia s-a dispus o masura prin ordinul de protectie pe durata maxima poate solicita revocarea ordinului sau inlocuirea masurii dispuse de catre instanta.

CAPITOLUL II. Consideratii teoretice si practice privind infractiunile savarsite asupra unui membru al familiei

Violenta in familie. Notiune si particularitati

Notiune. Violenta in familie reprezinta orice actiune de natura fizica sau verbala savarsita cu intentie de catre un membru de familie impotriva altui membru membru al aceleiasi familii , care provoaca o suferinta fizica, psihica sau un prejudiciu material.

Conform cu art. 177 NCP, prin membrul de familie, se intelege : ascendentii si descendentii, fratii si surorile ,copiii acestora, precum si persoanele deveniteprin adoptie, potrivit legii astfel de rude ,sotul, precum si persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii , in cazul in care convietuiesc.

Continut legal

Constituie violenta in familie, potrivit art.199 NCP, daca faptele prevazute in art 188,art.189 si art. 193-195 sunt savarsite asupra unui membru de familie.

In aceasta sectiune sunt incriminate faptele care aduc atingere integritatii corporale sau sanatatii membrilor de families i prin aceasta prejudiciaza relatiile sociale refertoare la aceste attribute ale persoanelor.

Aceasta reglementare distincta constituie o forma agravanta la infractiunile contra vietii sau integritatii corporale si s-a impus cu scopul de a elimina lacunele si incoerentele cauzate de continua modificare a Codului Penal anterior.

In legislatia anterioara, aceasta infractiune aparea ca o agravanta la infractiunile de loviri sau alte violente si vatamarea corporala, forma fiind una apropiata celei de omor, insa nu exista in cazul unei vatamari corporale grave si al vatamarilor cauzatoare de moarte.

Conditii preexistente

Obiectul infractiunii este alcatuit de obiectul juridic special (relatiile sociale referitoare la ocrotirea vietii, integritatii corporale sau sanatatii membrilor de familie impotriva faptelor care aduc atingere acestor atribute ale persoanei ) si din obiectul material (corpul victimei).

Subiectii infractiunii

Subiectii sunt reprezentati de subiectul activ ( membrul de familie al victimei care isi exercita violenta asupra acesteia ) si subiectul pasiv (membrul de familie in viataasupra caruia s-a exercitat violenta).

Chiar daca sotii sunt despartiti in fapt, infractiunea subzista cat timp va exista calitatea de sot a subiectului activ si a celui pasiv , in caz contrar infractiunea va fi categorizata ca fiind infractiune tip prevazuta in NCP.

De asemenea, in cazul in care casatoria este nula (de exemplu in cazul bigamiei), infractiunea nu va fi catalogata ca infractiune de violenta in familie. Daca exista un apel impotriva hotararii de de admitere a divortului intentat de catre una din parti, trebuie verificat daca termenul de apel nu a expirat sau daca apelul are in vedere doar solutionarea unor cereri accesorii (de exemplu , atribuirea beneficiului locuintei) sau desfacerea casatoriei. In primul rand se va tine cont daca persoanele convietuiesc , chiar si fara calitate de soti in acest caz sunt asimilati membrilor de familie.

Uciderea unei rude constituie de asemenea tot infractiunea de violenta in familie. Prin urmare, inculpatul care si-a ucis fiul, ce a fost adoptat cu efecte depline de bunicii materni ai acestuia, savarseste infractiunea de violenta in familie pe cand in cazul in care victima era sotul surorii tatalui inculpatului (unchiul) se catalogheaza ca fiind infractiune de omor intrucat in linie colaterala gradul de rudenie se intinde doar pana la gradul IV(verii primari).

Actuala reglementare se intinde insa si asupra concubinilor si afinilor si asupra oricarei alte persoane cu conditiile ca acestia sa fi stabilit relatii asemanatoare celor intre soti sau intre parinti si copii si sa convietuiasca.

In cazul in care faptuitorul s-a aflat intr-o eroare cu privire la calitatea sa de sot sau de ruda a victimei sau in cazul in care infractiunea a fost deviate, raspunderea penala se va stabili raspunderea penala pentru infractiunea tip.

Participatia este posibila sub orice forma a sa( coautorat, complicitate, instigare) datorata formei speciale a infractiunii , subiectii avand calitatea de membru al familiei singura conditie fiind ca participantul sa indeplineasca aceeasi calitate ca autorul infractiunii ( de exemplu un sot isi determina fiul sa ucida pe celalalt sot). Daca participantul nu este un membru al familiei , acesta va raspunde penal, insa pentru infractiunea simpla avand calitatea de coautor,instigator sau complice.

Continutul constitutiv al infractiunii de violenta in familie face trimitere la art. 188 NCP , la infractiunea de omor, omor calificat, lovire sau alte violente, vatamare corporala sau loviri sau vatamare cauzatoare de moarte , fapta avand diferita doar calitatea subiectilor.

Latura obiectiva este alcatuita din elementul material (actiunile sau inactiunile prevazute la infractiunile de omor, omor calificat, lovire sau alte violente ,vatamarea corporala, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte), din urmarea imediata (specifica fiecararei infractiuni mentionate in art.199NCP) si din legatura de cauzalitate dintre elementul material si rumarea imediata pentru fiecare infractiune savarsita asupra unui membru de familie.

Latura subiectiva a infractiunii de violenta in familie consta in vinovatia sub forma de intentie ( directa, indirecta sau depasita) corespunzatoare fiecarei infractiuni mentionate in norma de incriminare a violentei in familie.

Forme, sanctiuni

Tentativa e posibila numai cand faptele se refera la art.188,189, si art.194 al.(2) NCP iar consumarea infractiunii are loc in momentul cand victim este ucisa sau vatamata in conditiile art. 193 si art. 194. Sanctiunea infractiunii de violenta in familie consta in maximul special al pedepsei prevazute de lege pentru fiecare fapta mentionata in art.199 NCP, care se majoreaza cu o patrime.

Aspecte procesuale

Actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu potrivit art. 199 NCP in cazul in infractiunilor prevazute la art. 193 si art.196 savarsite asupra unui membru de familie. Impacarea partilor va inlatura raspunderea penala.

Uciderea ori vatamarea nou-nascutului savarsita de catre mama

Potrivit art. 200 C.pen.: ,,(1) Uciderea copilului nou-născut, imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Constituie varianta tenuanta alin.(2) Dacă faptele prevăzute în art. 193 – 195 sunt săvârșite asupra copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună și, respectiv 3 ani".

Noul Cod penal a renuntat la reglementarea actuala a infractiunii de pruncucidere , stare de tulburare a mamei imediat dupa nastere fiind valorificata ca un caz special de reducere a pedepsei in cazul infractiunilor de violenta comise cu intentie sau cu intentie depasita.

Starea psiho-fiziologica provocata mamei la nastere de emotie, tulburare, transformare fiziologica si psihica poate influenta mama sa isi ucida copilul. Un exemplu pentru aceasta infractiune regasim in lucarea lui Vasile Dobrinoiu si Norel Neagu , Drept penal.Parte speciala, care fac trimitere la cazul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia penala, dec. nr. 3904/2003 : in ziua de 3iunie 2001, L.S. , inculpate fiind insarcinata si avand dureri de nastere, neavand sprijinul sotului sau altei persoane , a dat nastere unui copil intr-o magazine din spatele scolii langa care isi avea domiciliul.

Copilul a fost nascut in urma unor relatii extraconjugale, pretins viol, in timp ce sotul se afla in executarea unei condamnari de 4 ani inchisoare si din cauza reprosurilor sotului in legatura cu sarcina, avand un comportament violent, iar in ziua nasterii a lasat-o singura spunandu-I sa se descurce, imediat dupa nastere, inculpate s-a speriat si a asfixiat fatul strangandu-l cu mana de gat, dupa care l-a aruncat intr-o fantana din curte. In cauza a fost efectuata o expertiza medico-legala psihiatrica a inculpatei L.S., in raport concluzionandu-se ca prezinta un episode depresiv, anxios, situational persistent, intelect liminar, iar in conditiile concrete a prezentat o stare psihica specifica post patum, care a constat in anxetate, sentiment de culpa,teamade modificarea relatiilor din cadrul familiei si ingustarea campului de constiinta, la nastere, cu un discernamant usor atenuat.

S-a concluzionat ca inculpata , la data de 3 iunie 2001, si-a ucis copilul imediat dupa nastere intrucat se afla intr-o stare de tulburare psihica.

Obiectul juridic al infractiunii il constituie relatiile sociale care ocrotesc dreptul la viata, integritatea corporala sau sanatatea copilului nou-nascut , vatamate sau in pericol prin atingerea valorilor sociale protejate de legea penala.

Obiectul material este reprezentata de catre corpul copilului nou-nascut asupra caruia s-a comis infractiunea.

Subiectul activ al infractiunii de ucidere sau vatamare a nou- nascutului savarsita de catre mama, poate fi doar mama copilului in cauza. Din aceasta privinta, infractiunea este cu subiect unic, calificat.

In cazul in care mama determina,inlesneste sau ajuta la uciderea propriului copil nou-nascut, va raspunde pentru instigare sau complicitate la omorul in forma atenuata de “pruncucidere”.

Subiectul pasiv este nou-nascutul fata de care s-a savarsit infractiunea. Un factor important este Acela ca nou-nascutul sa se fi nascut viu ( nu neaparat viabil).

Urmarea imediata consta in moartea sau vatamarea copilului nou-nascut .

Legatura de cauzalitate consta in raportul dintre actiunea mamei, moartea sau vatamarea nou- nascutului si starea de tulburare a mamei acestuia intrucat daca nu exista ultimul factor( de tulburare a mamei) nu va exista infractiunea de ucidere sau de vatamare a nou-nascutului ci infractiunea de violenta in familie.

Latura subiectiva a infractiunii de ucidere sau vatamare a nou-nascutului de savarsita catre mama se savarseste cu intentie directa sau indirecta sau cu intentie depasita. Daca femeia isi ucide din culpa copilul, imediat dupa nastere va exista infractiunea de ucidere din culpa, la fel si in cazul vatamarii. Daca fapta a fost premeditate de catre mama, atunci se va judeca infractiunea de violenta in familie.

Nu este infractiune de ucidere sau de vatamare a nou-nascutului fapta mamei care neasistata medical da nastere unui copil, il infasoara intr-un pulovar de lana si il lasa intr-un bloc de scara cu intentia de a fi gasit de catre locatari.

Latura obiectiva are ca element material actiunea sau inactiunea prin care imediat dupa nastere copilul nou-nascut este ucis de catre mama sau vatamat de catre aceasta. Fapta trebuie sa aiba loc imediat dupa nastere , daca fata nu se savarseste imediat este catalogata ca fiind infractiunea de violenta in familie. Daca femeia nu se afla intr-o stare de tulburare care sa ii fi influentat comportamentul fata de nou-nascut, ea fiind responsabila de in momentul savarsirii faptei, atunci infractiunea comisa va fi una de omor calificat dupa cum reglemanta Codul penal anterior.

Forme.Sanctiuni.

Tentativa la aceasta infractiune nu se pedepseste.Daca fapta mamei nu a dus la uciderea copilului ci doar la vatamare corporalase va retine infractiunea prevazuta la art.200, alin.(2)NCP.

Sanctiunea difera in raport de fapta comisa.In cazul uciderii nou-nascutului sanctiunea este pedeapsa cu inchisoarea de la 1 la 5 ani, iar in cazul vatamarii acestuia pedeapsa cu inchisoarea este de minim o luna si maxim 3 ani.

La infractiunea de ucidere sau vatamare a nou- nascutului savarsita de catre mama, actiunea penala se pune in miscare din oficiu.

Forme cu continut agravant al infractiunii de loviri sau alte violente si vatamarea corporala

Modificarea adusa prin lege în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe consta în introducerea a două variante agravate, ce incriminează violențele exercitate asupra unui membru de familie, precum și admiterea posibilității ca acțiunea penală să poată fi pusă în mișcare și din oficiu în cazul formelor agravate prevăzute în alin.(1) și alin.(2) art.193 NCP sau art.180 Cod penal.

Variantele agravate revizuiesc raportul dintre calitatea specială dintre făptuitor și victimă, calitatea de membru de familie. Legiuitorul urmărește prevenirea și combaterea mai eficientă a violenței în familie.

Lovirea sau orice alte violențe săvârșite asupra unui membru al familiei sunt mai grave, deoarece, între soți, și între rudele apropiate, exista sentimente de afecțiune prin urmare săvârșirea faptei reprezinta un grad sporit de pericol social al făptuitorului.

Pornirea procesului penal din oficiu și nu la plângerea prealabilă, în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe săvârșită asupra membrilor familiei, nu reprezinta o încălcare a dreptului la respectarea vieții private, de familie. Această reglementare se gaseste în ordinea măsurilor necesare realizării prevederilor Codului penal și Codului de procedură penală cu principiile, recomandările și reglementările cuprinse în documente europene și internaționale.

C.E.D.O. prevede că "nu este admis amestecul unei autorități publice decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă acesta constituie o măsură care, într-o societate democratică este necesară prevenirii faptelor penale, protecției sănătății sau a moralei ori protecției drepturilor și libertăților altuia".

Intrucat infracțiunile în formele agravate, punerea în mișcare a acțiunii penale este supusă principiului oficialității cât și al disponibilității, în literatura juridică se pune problema stabilirii organului judiciar competent să se sesizeze din oficiu în cazul infracțiunii prevăzute în art. 193 NCP. În varianta agravată a infractiunii de lovire si alte violente, este sancționată aceeași acțiune, cea de lovire a persoanei membru de familie, însă are ca urmare imediată producerea de leziuni traumatice.

Legiuitorul, tinand cont de caracterul special al relațiilor existente între inculpat și victimă în cazul judecării infracțiunii de lovire sau alte violențe și vătămare corporală asupra unui membru al familiei, ofera posibilitatea împăcării părților și in cazurile unde acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, în reglementarea anterioară fiind posibila doar prin introducerea unei plângeri prealabile.

4.A. Posibilitatea retinerii circumstantei agravante generale reglementate de Noul Cod Penal

Noul Cod penal prevede circumstantele agravante in cadrul art. 77 si 78. In privinta acestora, principala modificare consta in renuntarea la categoria circumstantelor agravante judiciare deoarece, textul se situeaza la limita principiului previzibilitatii legii, si lasa astfel posibilitatea agravarii raspunderii penale a persoanei care adopta o conduita periculoasa, in conditiile in care fapta ce atrage acest efect nu este descrisa expres de lege  pentru se putea intelege in ce consta imprejurarea care incadreaza faptei un caracter mai grav. 

Art. 77 Circumstante agravante 

Urmatoarele imprejurari constituie circumstante agravante:
a) savarsirea faptei de trei sau mai multe persoane impreuna;
b) savarsirea infractiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante;
c) savarsirea infractiunii prin metode sau mijloace de natura sa puna in pericol alte persoane sau bunuri;
d) savarsirea infractiunii de catre un infractor major, daca aceasta a fost comisa impreuna cu un minor;
e) savarsirea infractiunii profitand de starea de vadita vulnerabilitate a persoanei vatamate, datorata varstei, starii de sanatate, infirmitatii sau altor cauze;
f) savarsirea infractiunii in stare de intoxicatie voluntara cu alcool sau alte substante psihoactive, cand a fost provocata in vederea comiterii infractiunii;
g) savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgenta.

Art. 78 Efectele circumstantelor agravante 

(1) In cazul in care exista circumstante agravante, maximul pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savarsita se poate majora cu pana la 2 ani in cazul inchisorii, respectiv cu pana la o treime din acest maxim in cazul pedepsei amenzii.
(2) Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singura data, indiferent de numarul circumstantelor agravante retinute.

4.B. Circumstanta agravanta in materia infractiunilor savarsite asupra unui membru de familie

In partea specială a NCP este introdus un capitol care privește infracțiunile de violență în familie.

Acest text prevazut de NCP (art. 199 Violenta in familie) instituie un regim sancționator diferit în cazul anumitor infracțiuni împotriva vieții persoanei , totodata stabilește si o majorare a maximului special al pedepsei în cazul în care se săvârșesc asupra unui membru de familie urmatoarele infractiuni:

omor prevăzut de art. 188

omor calificat prevăzut de art. 189

lovire și alte violențe prevăzut de art. 193

vătămare corporală prevăzută de art. 194

lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195.

In ciuda faptului că infracțiunea de omor care a fost comisă asupra soțului sau rudei apropiate nu mai este expres prevăzută ca și variantă a omorului calificat, comiterea infractiunii de omor și omor calificat (art. 188 si 189) asupra unui membru de familie are drept consecință majorarea limitelor de pedeapsă potrivit art. 199 din N.C.p., care se referă la violența în familie.

În cazul infracțiunilor de lovire și alte violențe și de vătămare corporală din culpă, comise asupra membrilor de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu, însă legea permite împăcarea părților, numai cu privire la aceste două infracțiuni.

În cazul săvârșirii infractiunii de vatamare corporala in forma agravanta, împotriva unui membru de familie, limitele de pedeapsă se majorează cu o treime, potrivit art.199 alin.1.

5. Circumstante atenuante generale reglementate in Noul Cod penal

Art. 75 Circumstanțe atenuante

(1) Următoarele împrejurări constituie circumstanțe atenuante legale:

a) săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă;

b) depășirea limitelor legitimei apărări;

c) depășirea limitelor stării de necesitate.

d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanță într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei.

Circumstanța atenuantă nu se aplică în cazul săvârșirii următoarelor infracțiuni: contra persoanei, de furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă, infracțiuni contra siguranței publice, infracțiuni contra sănătății publice, infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate, contra securității naționale, contra capacității de luptă a forțelor armate, infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, a infracțiunilor privind frontiera de stat a României, a infracțiunilor la legislația privind prevenirea și combaterea terorismului, a infracțiunilor de corupție, infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracțiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spălarea banilor, privind activitățile aeronautice civile și cele care pot pune în pericol siguranța zborurilor și securitatea aeronautică, privind protecția martorilor, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, a celor privind traficul de organe, țesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea și combaterea pornografiei și a celor la regimul adopțiilor.

In cazul circumstantelor atenuante, limite speciale ale pedepsei prevazute de catre lege pentru savarsirea infractiunii se vor reduce cu o treime, o singura data, si nu se tine cont de numarul circumstantelor atenuante retinute. Atunci cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, cand se retine circumstanta atenuanta, se va aplica pedeapsa cu inchisoare de la 10 ani la 20 de ani.

6.Violul cand victima este membru de familie

În România, prima dată se vorbete despre viol în Codul  Penal din 1936, unde este definit ca un „fapt penal săvârit de un bărbat sau de o femeie prin violență, amenințare, șantaj, constrângere profitând de starea de inconștiență a victimei, de neputința de a se apăra sau de a-și exprima voina” (Ivănoiu, 2009, 265), tot  atunci  implementandu-se si  anumite circumstante agravante.

 In prezent, infractiunea de viol este încadrata la capitolul  Infracțiuni contra libertatii si integritatii persoanei, articolul 218 din Noul Cod penal, fiind considerat unul dintre cele mai grave infracțiuni contra persoanei si este definite astfel : “(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”

Alineatul (3) al aceluiasi articol prevede pedeapsa pentru formele agravante ale infractiunii de viol, prin urmare” pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:

a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;

c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;

d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;

e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;

f) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.”

Prima varianta agravanta prevazuta la alin. (3) contine sase ipoteze, ce-a de-a doua ipoteza prevazuta la alin.(3)lit. b) se refera la imprejurarea in care infractiunea este savarsita asupra unei rude in linie directa, frate sau sora. In acest caz nu putem confunda forma agravanta a violului prevazut aici cu incestul, o alta infractiune definite in art.377 NCP : “Raportul sexual consimțit, săvârșit între rude în linie directă sau între frați și surori, se pedepsește cu închisoarea de la un an la 5 an..”

O ipotezacare a primit in practica solutii contradictorii este cea a pluralitatii de acte sexuale care au fost comise in baza aceleiasi rezolutii infractionale, asupra unei rude in linie directa, frate sau sora (membru de familie) atat inainte cat si dupa ce a implinit varsta de 15 ani (care in Codul Penal din 1968 art. 197 alin. (3) pedepsea faptuitorul cu 10-25 ani de inchisoare si interzicerea unor drepturi daca victima nu a implinit varsta de 15 ani ), varsta pana la care se aplica variant agravanta din Codul Penal din 1968.

Astfel, pentru a lamuri contradictiile, instant a stabilit ca “raportul sexual savarsit in realizarea aceleiasi rezolutii , atunci cand victim este membru al familiei , prin constrangerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si explima vointa, atat inainte cat si dupa implinirea varstei de 15 ani, constituie infractiune de viol […]iar in cazul in care raportul sexual a avut loc intre rude in linie directa sau intre frati si surori se va retine , in concurs si infractiunea de incest”.

Prin urmare, se corecteaza o mare eroare juridical din vechea doctrina, care in vechile texte considerau ca nu poate exista viol in casatorie daca fapta e comisa de sot asupra sotiei , considerandu-se ca prin consimtamantul femeii la casatorie , aceasta isi asuma fata de sot o obligatie sexuala.

In Noul Cod penal, violul incestuous devine infractiune complexa, prin varianta agravata care sabileste ca subiect pasiv “ruda in linie dreapta, fratele sau sora”. Varsta pana la care minorului I se acorda o protective speciala prin aplicarea variantei agravate este ridicata in Noul Cod penal, la 16 ani, fata de 15 ani cum se prevedea in Codul Penal din 1968.

CAPITOLUL III.

Perspectiva psihologica. Factori determinanți ai comportamentului infracțional

Personalitatea este reprezentată ca o multitudine de sisteme și subsiteme, integrate într-un ansamblu organizat.

Încercările de conturare a unor tipologii se lovesc de marea variabilitate a manifestărilor comportamentale implicate în comiterea unor infracțiuni . Criminalitatea nu poate fi explicată dacă o raportăm exclusiv la înclinațiile determinate de un anumit tip de personalitate. Aceasta este ideea pe care o susține, într-o manieră empirică, o cercetare realizată de doi sociologi de la Școala din Chicago, Clifford Shaw și Henry Mac Kay ( 1942 ). Demersul pe care aceștia îl adoptă, „ecologia umană”, urmărește să precizeze influența mediului înconjurător asupra acțiunii individuale.

„Diferențele individuale și de personalitate, ca și diferențele în relațiile familiale și în contactele cu alte instituții și grupuri, au fără îndoiala o mare influență asupra acceptării sau refuzului de angajare în activități delincvenționale. Dar trebuie să spunem totuși că dacă n-ar exista o anumită tradiție în delincvență și dacă tinerii nu ar avea posibilitatea să o cunoască, mulți dintre cei ce devin delincvenți în cartierele sărace și-ar găsi satisfacția în alte activități decât delincvența” ( Shaw și Mac Kay, 1942, p. 68).

Dinamica faptelor anatomice și a criminalității „de mai târziu” ( de la vârsta adultă ) depinde în mare parte de reușita socializării primare, de încalcarea în perioada copilăriei, în familie, a obișnuințelor, a valorilor și a normelor de viață comunitară și socială în general. În cazul în care familia nu-și exercită, în condiții obiective sau subiective, funcția educativă de socializare, rămâne loc liber și se favorizează procesul de pre-devianță, apoi devianță, și, în cele din urmă, se ajunge chiar la criminalitate, față de care copiii sunt deosebit de vulnerabili.

Comportamentul aberant prezintă un anumit grad de periculozitate, acesta depinzând de motivațiile persoanei, de degradarea vieții etice, dar și de gradul de dizarmonie al personalității acestuia. Toți acești factori influențează adaptarea socială a individului, devenind un criteriu important din care putem aprecia gradul de periculozitate al acestuia.

Periculozitatea unui comportament începe odată cu conceperea psihologică a actului, continuă cu perioada trecerii la act și cuprinde și stadiul ulterior comiterii acestuia ( poziția subiectivă critică față de comportamentul avut ).

Criminologia modernă promovează stiudiul personalității delincventului, studiu ce presupune corelarea situațiilor favorizante comiterii infracțiunii, deci „un studiu al persoanei plasată într-o anumită situație de grup” ( Pinatel ). Astfel, orice cercetare în acest sens, va trebui să aibă în vedere și factorii sociali, structura personalității individului, capacitățile sale intelectuale și afective, și modul în care ele contribuie la realizarea comportamentului deviant.

Există mai multe teorii cu privire la cauzele apariției devianței. O primă teorie ar fi cea a individului, care precizează că trăsăturile specifice delincventului sunt moștenite. Această teorie pune accent și se îndreaptă spre experiențele omului trăite în timpul primei copilării.

„Nesocializat, nedisciplinat și needucat, în primele sale încercări de a se exprima și de a se forma, copilul recurge la minciună, la șiretenie, la mânie, la ură, la furt, la agresiune, la atac și la alte forme de comportament asocial. Ceea ce este constrâns să învețe, în confruntarea sa

precoce cu lumea adultă, pentru a-și dezvolta personalitatea și pentru a câștiga afecțiune, pentru a-și construi sentimentul de securitate, de aprobare pe care această lume a adulților îl asigură, nu este un comportament nonconformist de egoism și de delincvență, ci un comportament convețional de altruism și de non-delincvență; aceasta nu înseamnă exprimarea instinctelor și dorințelor asociale sau antisociale, ci cum să-și stăpânească tendințele primitive astfel încât să poată câștiga dragostea și acceptarea părinților săi” ( E. Și S. Glueck, 1964, p. 245 ).

Cu alte cuvinte, ar exista o categorie de indivizi cu o constituție bio-psihologică ce i-ar predispune la devianță. Pentru soții Glueck, originea acestei predispoziții trebuie căutată în primul rând în faptul că anumiți părinți sunt incapabili să-și educe corect copiii, fie din cauza absenței ( divorț, separare etc. ), fie din cauza incompetenței ( violență, lipsă de afecțiune etc. ). Constituită de timpuriu în interiorul unei structuri psihice, personalitatea criminalului nu va face decât să se afirme progresiv în cursul evenimentelor vieții.

O a doua teorie referitoare la apariția devianței, este cea a mediului. Această teorie explică delincvența prin luarea în considerare a condițiilor de viață predominante în zona de rezidență. O altă teorie se referă la societate. Se știe că societatea ( familia, școala, biserica, poliția etc. ) are un rol foarte important în viața unei persoane. Această teorie susține că în momentul în care apare o criză a autorității din cadrul societății, se poate observa o creștere a ratei delincvenței.

Cunoașterea factorilor determinanți ai infracționismului nu este doar o problema de interes teoretic, nu exprimă doar aspirația omului de a elimina „petele negre” din câmpul cunoașterii, ci și una de mare utilitate practică, concretizată în dorința de a găsi soluții apte să prevină și să diminueze cât mai mult posibil acest „flagel” social. Numeroase analize întreprinse au dus la concluzia că nu poate fi vorba de un determinism îngust, unifactorial, ci de unul complex, în care cel mai adesea sunt implicați cel puțin doi factori determinanți, precum și a unor condiții stimulative, favorizante. Varietatea acestor elemente determinative justifică, între altele, și existența mai multor teorii explicative ale infracționismului.

Teoriile constituționaliste ( biologice ) – în esență teoriile de acest gen pun accentul pe structura morfofuncționala a personalității, ale cărei funcții sunt reglate de legile eredității. În consecință, infracționismul este explicat și el prin acțiunea legilor implicabile care stau la baza mecanismelor ereditare.

Una din primele teorii care a susținut geneza ereditară a infracționismului a fost formulată de criminalistul italian Cesare Lambroso. Conform concluziei finale la care a ajuns C. Lambroso, comportamentul criminal este ereditar, iar criminalii sunt caracterizați prin prezență unor stigmate fizice, precum : față asimetrică, urechi foarte mari sau foarte mici, frunte retrasă și îngustă, sprâncene proeminente, maxilare și obraji proeminenți etc. Totodată, asemenea indivizi prezintă și anumite caracteristici fiziologice și psihologice tipice, ca de exemplu : mare asemănare între sexe, insensibilitate la durere, lipsa rușinii, a milei și a onoarei, neglijență și lene, excitabilitate crescută și comportament pasional etc.

O altă categorie de teorii o constituie acelea care avansează teza că mediul social este factorul determinant al comportamentului infracțional. Desigur, prin sintagma „mediu social” avem în vedere existența unor componente diverse ale acestuia, cum ar fi : mediul ineluctabil ( familia, comunitatea de origine ), mediul ocazional ( școala ), mediul opțional ( prieteni, grupuri sociale întamplătoare ) și mediul de constrângere ( armată, spital etc. ). Calitatea, ponderea, momentul, durata și intensitatea influențelor exercitate de aceste segmente ale mediului social sunt diferite, fapt care le conferă, pe de o parte, rol de factor social dominant sau adiacent iar, pe de altă parte, funcția de factor modelator principal sau secundar.

Delincvența juvenilă este un concept care a creat numeroase dispute, atât din cauza dimensiunii normative care este încărcată și restricționată de caracterul responsabilității penale a minorului, cât și din punct de vedere psihologic și sociologic, prin identificarea unor elemente comportamentale total diferite de cele ale adulților. Regimul răspunderii juridice a minorului este influențat de caracteristicile bio-psihice ale acestuia, problema de esență care se pune fiind stabilirea limitei inferioare a vârstei de la care ar putea fi socotit ca având capacitatea de a înțelege, de a discerne între ceea ce este bine și ceea ce este rău în relațiile socio-umane și, în consecință, de dirijare în mod conștient a voinței și a acțiunilor.

Soluționarea crizei adolescenței conduce la ultima diferențiere binară și la maturizarea deplină, permițând integrarea în colectivitățile adulte, între care familia de procreere, sistemul ocupațional și comunitatea locală prezintă importanță deosebită.

Ca tip de sancțiune fizică aplicată de părinți copiilor lor, noțiunea de maltratare are numeroase definiții și interpretări cu caracter moral, juridic sau educațional. În limba engleză, această noțiune este echivalentă cu cea de abuz ( abuse ) care desemnează o serie de acțiuni deliberate ( ultragii, injurii, invective etc. ), destinate să aducă daune, din punct de vedere fizic și emoțional, victimei, acțiuni care sunt contrare normelor sociale.

Violența familială și maltratarea copilului – creșterea violenței îndreptate asupra copilului reprezintă una dintre problemele sociale cele mai dramatice cu care se confruntă societățile contemporane. Deși este dificil de estimat numărul copiilor care sunt maltratați chiar de către părinții lor, datorită rezervelor firești ale acestora din urmă de a răspunde la întrebările anchetelor, diferitele studii întreprinse și statistici publicate arată că acest număr este în creștere.

Majoritatea părinților care recurg la asemenea agresiuni consideră pedepsele fizice ca un mijloc de disciplinare a copilului pentru a se conforma regulilor de comportare impuse de familie. Aceste pedepse depășesc, de multe ori, granițele permise, soldându-se cu răniri grave, mergând până la fracturi și traumatisme. Evidențele arată că cea mai mare parte dintre părinți care recurg la aceste mijloace violente au crescut și au fost, ei înșiși, educați într-un mediu familial caracterizat de violență fiind supuși chiar ei maltratărilor.

O a treia categorie de teorii care încearcă analiza producerii infracționismului se constituie din acelea care pun accentul pe modelarea personalității umane, teorii care au în vedere atât implicarea unor factori naturali și sociali, dar mai ales educarea personalității spre o asemenea finalitate comportamentală.

Una din teoriile psihologice fundamentate pe mecanismul învățării este cunoscută sub denumirea de teoria asocierii diferențiale. În esență ea susține că formarea comportamentului criminal are la bază învățarea unui sistem de valori care conduce la încălcarea legilor.

Tot din această categorie fac parte și teoriile învățării sociale, printre care un loc important îl ocupă cea aparținând psihosociologului american Albert Bandura. Dupa Bandura, comportamentul agresiv se achiziționează prin modelare sau imitație. Observând comportamentele altora și rezultatele la care aceștia ajung, subiectul învață să acționeze ca și ei, optând pentru anumite modele acționale în raport cu rezultatele obișnuit.

Jurisprudenta

Cadru legislativ privind infractiunile savarsite asupra unui membru al familiei

Constitutia Romaniei (M.Of. 767/31.10.2003)

ART. 20

Tratatele internationale privind drepturile omului

(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate in concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

(2) Dacă există neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

ART. 21

Accesul liber la justitie

(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale

legitime.

(2) Nici o lege nu poate ingrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părtile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.

(4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.

CAP. 2

Drepturile si libertătile fundamentale

ART. 22

Dreptul la viată si la integritate fizică si psihică

(1) Dreptul la viată, precum si dreptul la integritate fizică si psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.

(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

ART. 23

Libertatea individuală

(1) Libertatea individuală si siguranta persoanei sunt inviolabile.

(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevăzute de lege.

(13) Sanctiunea privativă de libertate nu poate fi decat de natură penală.

ART. 26 Viata intimă, familială si privată (1) Autoritătile publice respectă si ocrotesc viata intimă, familială si privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea insăsi, dacă nu incalcă drepturile si libertătile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

ART. 27 Inviolabilitatea domiciliului (1) Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fără invoirea acesteia.

ART. 48

Familia

(1) Familia se intemeiază pe căsătoria liber consimtită intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea părintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.

(2) Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali in fata legii cu cei din căsătorie.

ART. 49

Protectia copiilor si a tinerilor

(1) Copiii si tinerii se bucură de un regim special de protectie si de asistentă in realizarea drepturilor lor.

(2) Statul acordă alocatii pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protectie socială a copiilor si a tinerilor se stabilesc prin lege.

(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor in activităti care le-ar dăuna sănătătii, moralitătii sau care le-ar pune in primejdie viata ori dezvoltarea normală sunt interzise.

(4) Minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati.

(5) Autoritătile publice au obligatia să contribuie la asigurarea conditiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viata politică, socială, economică, culturală si sportivă a tării.

Codul Penal (M.Of. 65/16.04.1997)

Codul de procedura penala (M.Of. 78/30.04.1997)

Codul de procedura civila

Codul Familiei

Ordonanta 95/21.06.2003

Legea 272//21.06.2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului (557/23.06.2004)

Ordinul 384/2004

Ordinul 306/2004

Ordinul 993/ 2009

Legea 217/2003 republicata

CAPITOLUL IV. Concluzii si referinte bibliografice

Referinte bibliografice

Ioan Muresan, in lucrarea Unele aspecte penale ale violentei in familie

Dr. Tiberiu Varsa, Drd. Grigore Ungureanu, Drept penal general. Curs universitar, Ed. Omega Lux, Buc.

Elena-Giorgiana SIMIONESCU, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 3/2012

I.V.Stalin, Problema leninismului, Ed. aX-a

Dreptul penal sovietic.Parte speciala,Ed. De stat ptr.literatura stiintifica, Buc. 1953

Legea nr. 217 din 2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie (publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 367 din 29 mai 2003) republicata in 24 martie 2014

CSJ, sectia penala, dec. nr 5543/2002, in RPD nr. 1/2004

Vasile Pavaleanu, Drept penal special

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 04.11.1950

Conf. dr. Florin Streteanu , jud. Raluca Morosanu, Institutii si infractiuni in Noul Cod penal , Buc.2010

I.C.C.J., Sectiile Unite (RIL), decizia nr. 17/2008, M.Of. nr. 866 din 22 decembrie 2008

Noul Cod Penal actualizat 10.04.2014, Ed. C.H.Beck

Editie ingrijita de conf. univ. dr. judecator Dan Lupascu , Prezentare comparative noul si vechiul Cod de procedura penala, Ed. Universul Juridic 2014

Codul Penal din 1968

Vasile Dobrinoiu si Norel Neagu , Drept penal.Parte speciala.

Albert Ogien, Sociologia devienței, Ed. Polirom, 2002

Oana Ciuchi, Devianță și criminalitate într-o societate în tranziție, Ed. Lumen, 2011

Tudorel Butoi, Criminologie, Ed. Solaris Print, 2009

Elisabeta Stănciulescu, Teorii sociologice ale educației, Ed. Polirom, 1996

Constitutia Romaniei

Referinte bibliografice

Ioan Muresan, in lucrarea Unele aspecte penale ale violentei in familie

Dr. Tiberiu Varsa, Drd. Grigore Ungureanu, Drept penal general. Curs universitar, Ed. Omega Lux, Buc.

Elena-Giorgiana SIMIONESCU, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 3/2012

I.V.Stalin, Problema leninismului, Ed. aX-a

Dreptul penal sovietic.Parte speciala,Ed. De stat ptr.literatura stiintifica, Buc. 1953

Legea nr. 217 din 2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie (publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 367 din 29 mai 2003) republicata in 24 martie 2014

CSJ, sectia penala, dec. nr 5543/2002, in RPD nr. 1/2004

Vasile Pavaleanu, Drept penal special

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 04.11.1950

Conf. dr. Florin Streteanu , jud. Raluca Morosanu, Institutii si infractiuni in Noul Cod penal , Buc.2010

I.C.C.J., Sectiile Unite (RIL), decizia nr. 17/2008, M.Of. nr. 866 din 22 decembrie 2008

Noul Cod Penal actualizat 10.04.2014, Ed. C.H.Beck

Editie ingrijita de conf. univ. dr. judecator Dan Lupascu , Prezentare comparative noul si vechiul Cod de procedura penala, Ed. Universul Juridic 2014

Codul Penal din 1968

Vasile Dobrinoiu si Norel Neagu , Drept penal.Parte speciala.

Albert Ogien, Sociologia devienței, Ed. Polirom, 2002

Oana Ciuchi, Devianță și criminalitate într-o societate în tranziție, Ed. Lumen, 2011

Tudorel Butoi, Criminologie, Ed. Solaris Print, 2009

Elisabeta Stănciulescu, Teorii sociologice ale educației, Ed. Polirom, 1996

Constitutia Romaniei