Particularitati ALE Perfectionismului LA Psihologii Scolari
PARTICULARITĂȚI ALE PERFECȚIONISMULUI LA PSIHOLOGII ȘCOLARI
INTRODUCERE
Actualitatea temei: Perfecționismul în lumea contemporană este considerat drept o calitate spre care mulți din noi și-ar dori să tindă cu desăvîrșire, însă din păcate nu cunoaștem de fapt latura negativă a acestui concept care ne poate afecta grav sănătatea.
Perfecționismul ca și alte calități poate fi atît sanogen-normal, cînd o persoană își dorește să își realizeze scopurile propuse, să îndeplinească anumite sarcini bine ca să rămînă satisfăcut de la acestea și există latura patogenă-anormală, asociată cu convingerea de a face totul perfect, iar goana după aceasta sau nesatisfacerea acestei nevoi umane poate diminua sănătatea individului [10, pag. 231].
În urma anumitor cercetări s-a ajuns la concluzia că această trăsătură de personalitate poate avea un impact negativ asupra stării de sănătate a persoanelor, unii afirmînd chiar că perfecționismul ar fi trebuit considerat un factor de risc de sănătate ca și obezitatea sau fumatul.
Societatea modernă promovează perfecționismul și beneficiile acestuia în ceea ce privește reușita școlară, profesională etc., dar de fapt aceasta poate afecta într-atît sănătatea umană încît ar trebui luată sub supraveghere de către cercetători ca element al sănătății persoanelor. Este o nevoie firească să dorești să obții un succes în munca care o faci, să fii remunerat, sau să primești laude din partea celorlalți, iar cînd aceasta devine o nevoie obsesivă, de a fi perfect în toate și în cazuri de eșecuri sau nereușite vei deveni nemulțumit de sine, agresiv, depresiv ce va putea duce ulterior la scăderea stimei de sine fiind astfel și o daună a relațiilor nu doar cu cei din jur (familie,copii,colegi), dar și a propriei sănătăți fizice și psihice [7].
Unul dintre motivele pentu care perfecționismul, în aspectele sale negative, poate avea un impact atît de nociv asupra sănătății este faptul că perfecționiștii prezintă adesea un răspuns exagerat la stres. Perfecționiștii răspund la stres într-un mod mai intens, din punct de vedere fiziologic, față de non-perfecționiști, după cum a arătat un studiu realizat în 2011 în Iran, la Universitatea din Teheran.
Favorizat de unele trăsături, perfecționismul este o denumire umbrelă care poate cuprinde o varietate de comportamente și moduri de gîndire, spunea psihoterapeutul Dorin Victor Vasile. Perfecționismul nu se moștenește, dar anumite trăsături înnăscute îl pot favoriza. Danielle Molnar, psiholog la Universitatea Brock, Canada în opinia ei și a altor specialiști în cercetarea perfecționismului patologic, se estimează că 2 persoane din 5 prezintă tendințe perfecționiste, iar înclinațiile înnăscute adică genetica – reprezintă doar o parte a problemei. O altă parte ține de factori externi, unii foarte specifici momentului actual prin care trece individul în interacțiune cu ceea ce îl înconjoară.
Atitudinea față de perfecționism la fiecare om și profesie este diferită. Susținătorii subliniază că urmărirea idealului și credința despre eficiența acestuia face pe persoană să devină un adevărat maestru în activitatea care o face. Perfecționismul îndreptînd un psiholog școlar să evolueze în mod constant, aceasta va fi o caracteristică a fenomenului sănătos nu a celui distructiv patologic care conduce la eșec și la pierderea încrederii în forțele proprii fiind influențat de mediul din care persoana aparține. Aceste persoane vor pierde mult timp la detalii minore care vor produce o scădere a eficienței și productivității mai mult decît atît pentru a nu strica propria imagine perfecționismul poate ascunde erori comise sau să renunțe la activitatea propusă. La acest fenomen se include și efectul de procrastinare în care persoanele perfecționiste amînă începerea acțiunilor de realizare a activității care trebuie să fie deodată perfectă ceea ce și conduce la o dificultate de începere, activitatea părînd astfel grea și neplăcută. Aceste și alte probleme de adaptare la noile acțiuni sunt caracteristice psihologilor școlari, care din cauza așteptărilor foarte mari de la acțiunile care le fac sau urmează să le facă, vor avea o frică de a nu părea incompetent atît față de ceilalți colegi ai săi din mediul școlar cît și din partea mediului.
O altă latură tristă a omenirii este faptul că aceste dezamăgiri ale persoanelor pot duce la depresie, iar atunci cînd standardele autoimpuse sunt prea ridicate, iar realizarea lor este imposibilă, perfecționistul cade anume în depresie. Inevitabil însă practic toți perfecționiștii devin dezamăgiți cronic. Există un contrast permanent între „lumea ideală” pe care și-o dorește perfecționistul și „lumea reală”, în care trăim cu toții, iar dezamăgirile sunt o poartă sigură către depresie, spun psihologii.Stabilirea unor ținte greu de atins scade speranța de viață, spun și cercetătorii străini. Studii realizate de cercetători din Canada arată că perfecționiștii sunt mai expuși problemelor de sănătate, ceea ce le reduce speranța de a avea o viață lungă.
În urma acestei cercetări ne-am propus ca scop să identificăm care sunt particularitățile de manifestare a perfecționismului la psihologii școlari. În urma diverselor studii efectuate de numeroși cercetători care ne vorbesc despre perfecționism și frica de a nu părea incompetent vom încerca să identificăm aspectele importante ale acestor fenomene care influențează comportamentul persoanelor și care poate conduce la insucces și eșec. Perfecționismul s-a dovedit a fi un obstacol, sau o cale pe care s-au rătăcit, întrucît ambiția care decurge din el transformă munca prestată într-o sarcină cu mult mai dificilă – mai ales în punctele în care munca trebuie incheiată într-un termen limită. Tendința de a tergiversa este probabil cel mai puternic factor inhibitor cauzat de atitudinea încăpăținării perfecționiste. Importanța studierii acestei teme ne va ajuta să identificăm particularitățile perfecționismului, și capacitatea de delimitare a perfecționismului pozitiv-sanogen și a celui negativ-distructiv. De asemenea prin informarea cu privire la acest fenomen vom putea identifica mai ușor metodele de coping și de adaptare a persoanei pentru a fi intr-un echilibru emoțional cu sine în preajma mediului din care face parte. De aceea în urma testelor aplicate pe un eșantion de 15 subiecți ne-am propus să studiem dacă există o legătură între perfecționism și frica de a nu părea incompetenți la psihologii școlari din Republica Moldova și să identificăm metodele de prevenire a acestor factori ce influențează personalitatea.
Gradul de cercetare: această problemă a fost abordată de către mai mulți cercetători care au analizat separat conceptele de perfecționism și frica de a nu părea incompetent care ulterior s-au încercat să identifice dacă există sau nu o corelație dintre aceste concepte. O dată studiat fenomenul, s-a depistat faptul că perfecționismul pe lîngă latura pozitivă spre care e sănătos să tindă persoana există și partea negativă distructivă care poate conduce la disfuncții psihologice și fizice asupra indivizilor. În urma acestei cercetări ne-am propus ca scop să identificăm dacă sunt expuși psihologii școlari de a avea tendințe perfecționiste exagerate și să identificăm dacă există o corelație asupra acestui fenomen cu frica de a nu părea incompetent atît la psihologi cît și la grupul de control chestionat.
Primii care au studiat fenomenul perfecționismul sunt Hollander și Burns care considerau că perfecționiștii se limitează la termeni ale gîndirii de „totul sau nimic”. Printre alți cercetători menționăm pe: Hewitt & Flett,(2004); McArdle & Duda care au sugerat că diferitele forme și dimensiuni ale perfecționismului se dezvoltă prin mecanisme diferite; Frost care consideră că criticismul parental perceput reprezintă convingerile subiective că eșecul în atingerea standardelor ridicate va conduce la consecințe negative cum ar fi dezamăgirea și dezaprobarea.De asemenea Frost, Marten, Lahart, & Rosenblate, (1990); ne spun că perfecționismul este o caracteristică de personalitate care presupune dorința de a nu greși, setarea de standarde excesiv de înalte și evaluări foarte critice. În ciuda faptului că interesul pentru cercetarea perfecționismului a pornit datorită consecințelor sale negative, în prezent există puține îndoieli cu privire la faptul că perfecționismul este un construct multidimensional care surprinde atât aspecte pozitive, cât și negative (Stoeber & Otto, 2006). O altă concluzie vine și din partea lui Randy O. Frost, Patricia Marten, Cathleen Lahart, Robin Rosenblate care includ perfecționismul într-un criteriu de diagnostic in DSM –III care ulterior poate conduce la o varietate de psihopatologii. Mai există și studii privind perfecționismul ca fenomen pozitiv și negativ elaborate de către Stoeber & Otto (2006), Stoeber & Childs (2011), Gaudreau & Thompson (2010) etc.
Cercetările asupra perfecționismului au evoluat de la o viziune unidimensională (Burns, 1980) spre o abordare multidimensională ce implică atît aspecte legate de sine cît și 130 aspecte sociale (Frost, Marten, Lahart & Rosenblat, 1990; Hewitt & Flett, 1991). De exemplu Burns (1980) a descris perfecționiștii ca fiind persoane care se străduiesc compulsiv și fără încetare să atingă scopuri imposibile și care măsoară propriile capacități în termeni de productivitate și realizări. Frost, Marten, Lahart și Rosenblate (1990) au arătat că perfecționismul presupune nu numai standarde înalte de performanță dar și tendințe către a critica propriile performanțe. Hewitt și Flett (1991, 2007) au arătat că perfecționismul este un stil de personalitate multidimensional convenind că există mai multe tipuri de comportament perfecționist ce implică motivația de a fi perfect.
Din psihologii români Damian Lavinia Elena a cercetat factorii premergători și consecințe ale perfecționismului la adolescenți și pe Petra E. Barbara Crăciun care a cercetat dimensiunile perfecționismului și tendința de amînare în relație cu strategiile de coping. De asemenea Petra Crăciun a elaborat chestionarul de perfecționism și a cercetat corelația Perfecționism- Tendințe obsesive.
Pe cealaltă parte a cercetării identificăm și conceptul de frică care este studiat de către numeroși cercetători ca Seligman (1975) care consideră că anumite sentimente de insucces sau neajutorare pot conduce la situații de anxietate și stres. Lazarus (1991) vine cu ideea că anxietatea împiedică elaborarea de modele de acțiune a persoanei pentru a gestiona eficient situația. De asemenea există și alte studii despre frică/anxietate elaborate de către Miller (1948), Solomon și Wynne (1954), teoriile lui James Lange și alții, privind studiul despre frica și anxietate ca un răspuns de adaptare.
Ceea ce face actuală această temă de cercetare este faptul că, deși s-au realizat multiple cercetări referitoare la diverse problematici legate de perfecționism și frica de a nu părea incompetent, însă n-au fost studiate atît de detaliat încît să găsim reflecții directe consacrate studierii particularităților de manifestare a perfecționismului la psihologii școlari din R. M.
Scopul cercetării: constă în determinarea particularităților perfecționismului la psihologii școlari.
Ipoteza cercetarii: presupunem că:
perfecționismul la psihologii școlari se manifestă prin intermediul unor particularități.
există o corelație între prefecționism și frica de a nu părea incompetent la psihologii școlari și medici.
Obiectivele cercetării:
Analiza reperelor conceptuale ale cercetării din perspectiva psihologică.
Identificarea caracteristicilor și indicilor în evidențierea perfecționismului.
Conturarea particularităților de manifestare a perfecționismului la psihologii școlari.
Examinarea efectelor perfecționismului în manifestarea fricii de a nu părea incompetent la psihologii școlari.
Stabilirea raporturilor dintre nivelurile perfecționismului și fricii de a nu părea incompetent la ambele grupuri;
Elaborarea unor recomandări de facilitare a diminuării perfecționismului și fricii de a nu părea incompetent.
Metode de cercetare:
Pentru realizarea obiectivelor propuse și validarea ipotezelor au fost utilizate metodele:
Metode teoretice: analiza și sinteza teoretică în baza conceptelor și aspectelor teoretice reflectate în literatura de specialitate.
Metode empirice:
Chestionarul de măsurare a perfecționismului (Elaborat sub coordonarea conf.univ.dr. Filaret Sântion).
Scala fricii de a nu părea incompetent (Elaborat de Lawrence).
Metoda statistico-matematică: Analiza statistică a datelor
Eșantionul experimental: În cadrul cercetării noastre au participat 15 persoane gen feminin, cu vîrste cuprinse între 24-35 ani, care acționează în sfera educației fiind de profesie psihologi școlari și ca grup de control 15 persoane de gen feminin, cu vîrste cuprinse între 28-45 ani, care acționează în sfera medicinei fiind de profesie medici de familie. Ambele grupuri sunt din orașul Chișinău unde locuiesc și activează.
Perioada de investigație a cuprins cîteva săptămîni de testare, atît psihologilor școlari care reprezintă grupul țintă, precum și a medicilor; cu ajutorul chestionarului de măsurare a perfecționismului (elaborat sub coordonarea conf. univ. dr. Filaret Sântion) și a scalei fricii de a nu părea incompetent (De Lawrence).
Impactul teoretic și practic al studiului:
Din perspectiva impactului teoretic al studiului:
prezintă o sinteză valoroasă a abordărilor moderne asupra perfecționismului în literatura psihologică și anume perfecționismul manifestat la psihologii școlari, cuprinzînd viziuni și modalități de funcționalitate a acestuia care poate să conducă la insuccesul profesional și frică de a nu părea incompetent.
rezultatele studiului pun în evidență caracteristici și factori declanșatori specifici ale perfecționismului la persoanele care ulterior îi va conduce spre incompetență.
Din perspectiva impactului practic al studiului:
rezultatele studiului pot servi ca bază pentru elaborarea unor programe de intervenție sau broșuri de informare a persoanelor considerate perfecționiste, care vor ajuta la depistarea perfecționismului patologic. De asemenea vor putea fi utile și părinților care au copii și vor conduce la un model mai sănătos de educare a copilului său Pot fi utile psihoterapeuților în aspecte de consiliere, contribuind la modelarea personalității și depășirea funcțională a traumei psihologice. De asemenea mai pot servi ca suport și referință la tematicile cu subiecte respective predate la facultățile de profil.
prevede promovarea unui “perfecționism sănătos”, care dincolo de modul său de funcționare, este bine venit, creează un spațiu sănătos pentru dezvoltarea de mai departe a personalității care prin muncă tinde să își atingă scopurile, să accepte eșecurile și să aibă competențe în domeniu.
Cuvinte cheie: perfecționism, particularități, competență, incompetență, frica/anxietate, psihologi școlari, succes, depresie, performanță,
Structura lucrării: Teza cuprinde adnotare, introducere, 2 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din 30 de surse, 3 anexe și 60 de pagini.
În Introducere este reflectată actualitatea temei, noutatea științifică și valoarea practică, scopul, ipotezele cercetării, obiectivele și metodele folosite, eșantionul experimental.
În capitolul I. este analizat cadrul teoretic ale perfecționismului și influența acestuia asupra fricii de a nu părea incompetent la psihologi. Sunt abordate caracteristicile, definițiile perfecționismului și fricii; tipologiile perfecționismului precum și factorii declanșatori. Cercetarea respectivă mai conține și efectele perfecționismului și fricii de a nu părea incompetent și modalități de intervenție și prevenție a perfecționismului și fricii de a nu părea incompetent la psihologii școlari.
În Capitolul II. este prezentată analiza și interpretarea cantitativă și calitativă a rezultatelor cercetării. Este destinat abordării experimentale privind manifestările perfecționismului și fricii de a nu părea incompetent la psihologii școlari și la medici care reprezintă grupul de control asupra ipotezei propuse.
Totodată este descrisă metodologia cercetării și metodele utilizate, procedura de realizare a experimentului, rezultate și discuții.
CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE ALE PERFECȚIONISMULUI ȘI INFLUENȚA ACESTUIA ASUPRA FRICII DE A NU PĂREA INCOMPETENT
1.1 Delimitări conceptuale ale perfecționismului
Perfecționismul – ce fenomen mai este și acesta? Cum se manifestă de fapt? Care sunt consecințele și daunele acestuia, și dacă acest concept are și partea sa pozitivă? În cazul cînd întîlnim persoane perfecționiste cum am putea să ne comportăm? Acestea și multe alte întrebări ne-am propus să le discutăm în cadrul acestei cercetări.
Pentru mulți din noi o persoană perfecționistă este una mulțumită de sine și de succesul care îl are, dar de fapt mulți nu cunosc partea întunecoasă și tristă a celor ce posedă această calitate sau mai bine zis acest defect. De fapt un perfecționist este acela care niciodată nu va fi mulțumit de sine, și va tinde să facă totul ideal. Orice succes care îl va avea el întotdeauna va spune fraze de genul „Puteam să fac și mai bine” „Pentru mine acesta este un rezultat mediu, fiindcă puteam să fac mai perfect”. Aceste persoane se află într-un discomfort psihologic continuu între sine și munca care o fac din mediul din care sunt înconjurați [25].
Prin diverse studii empirice și științifice s-a dedus concluzia că perfecționismul poate juca un rol declanșator în apariția diverselor tulburări psihice și fizice [15, pag 342]. Cercetătorii au identificat natura sa multidimensională care conduce la diverse schimbări ale personalității indivizilor și de curînd au elaborat o serie de teste diagnostice de măsurare a acestui fenomen [2, pag. 449-458]. În urma aplicării acelor teste la diverse persoane (sportivi, persoane care muncesc în oficii cu un oarecare statut) s-a identificat că principalele preocupări ale acestora care nu le permite să fie satisfăcuți de munca sunt stările de frică la eșec, frica de a nu face greșeli ce reflectă la reacții negative ce nu le permite concentrarea la activitate. De asemenea persoanele chestionate au demonstrat o tendință de a crede că din cauza eșecului care îl vor avea vor pierde relațiile colegiale și de interacțiune cu ceilalți [15, pag 216-222]. Studiul a implicat reacții la greșeli actuale, dar sarcina de laborator a fost oarecum artificială și nu poate fi asigurată o reprezentare adecvată a tipurilor de greșeli ce le fac oamenii în viața lor de zi cu zi și dacă aceste greșeli ar putea fi considerate din cauza perfecționismului.
De asemenea un alt studiu al lui Frost și Henderson care s-a bazat pe studiul care a fost o încercare de a examina reacțiile la greșeli curente folosind un context mai valabil ecologic. Pentru a face acest lucru, subiecții au fost rugați să înregistreze și evalueze propriile greșeli de zi cu zi pe o perioadă de 5 zile. Aici s-a dedus că persoanele cu un număr mai mare de performanțe prezintă reacții personale negative mai mari asupra propriilor sale greșeli sau capacități față de persoanele cu un nivel mai scăzut de performanță. În concluzie Frost și Marten (1990) la această deducere a fost identificată în urma comparării efectelor negative la persoanele perfecționiste și nonperfecționiste [15, pag. 209-215].
Un alt studiu elaborat de către Flett, Hewitt, Endler, și Tassone (1991) au constatat că perfecționismul prescris social are o dimensiune extrem de corelată cu stări de îngrijorare peste greșeli (Frost și colab., 1993), care urmează să fie corelate cu anxietatea în condiții de amenințare asupra Ego-ului ridicat, dar nu în condiții de amenințare asupra Ego-ului scăzut [6, pag. 456-462]. Aceste studii oferă dovezi ca preocupare mare peste greșelile subiecților care nu s-au așteptat pentru a face mai multe eșecuri decît îngrijorarea asupra greșelilor subiecților (Frost și colab., 1995).
1.1.1 Caracteristici, definiții științifice ale perfecționismului
Perfecționism (din franceză „perfection”- perfecțiune, din latină „perfectus”- perfecțiune absolută) reprezintă convingerea că realizarea deplină, atît proprie, cît și a altor oameni este scopul măreț la care persoana ar trebui să aspire. Conceptul de perfecționism a apărut în mediul protestant în secolul al XIX-lea și mai tîrziu s-a transformat în perfecționismul clasic în filosofia lui Kant, Leibniz, marxiștii, ce a însemnat în primul rînd satisfacerea internă a moralității, dezvoltarea talentelor și autorealizarea. Filozofia supraomului Nietzschean este, de asemenea, un fel de perfecționism [26].
Primul psiholog clinician care a dat o explicație a acestui fenomen este Hollander (1978) care spunea că perfecționismul este practica zilnică pentru cerințele care trebuiesc neapărat realizate și îndeplinite chiar dacă nu este cerut de situație/context. Burns (1980) a mai adaugăt la explicație un parametru cognitiv al gîndirii format în termeni de „totul sau nimic” în care sunt acceptate doar doua tipuri de activitate- respectarea deplină a standartelor sau colapsul total [9].
Frost și colaboratorii săi susțin că perfecționismul este o caracteristică de personalitate care presupune dorința de a nu greși, setarea de standarde excesiv de înalte și evaluări foarte critice [2, pag. 449-451]. În ciuda faptului că interesul pentru cercetarea perfecționismului a pornit datorită consecințelor sale negative, în prezent există puține îndoieli cu privire la faptul că perfecționismul este un construct multidimensional care surprinde atît aspecte pozitive, cît și negative (Stoeber și Otto K.) [18, pag, 295-319]. Perfecționismul pe de altă parte, implică o tendință de a stabili standarde care sunt atît de mari încât ele fie nu pot fi îndeplinite, sau sunt îndeplinite cu mare dificultate. Astfel perfecționiștii tind să creadă că o acțiune facută cu un pic de perfecțiune este oribilă și chiar poate fi considerată drept imperfecțiuni minore care vor duce la catastrofă [16, pag 449-452].
Perfecționismul este o dispoziție personalitate caracterizată prin lupta pentru discomfort și stabilirea standardelor excesiv de mari pentru performanță însoțite de tendințe pentru evaluarea excesivă de critici (Flett & Hewitt, 2002; Frost, Marten, Lahart, si Rosenblate, 1990).
Este o dispoziție care pătrunde toate domeniile vieții, în special de lucru și școală, și poate, de asemenea, afecta aspectul personal și relațiile sociale (Stoeber & Stoeber, 2009). În mod tradițional, perfecționismul a fost privit ca un semn al dereglării psihologice ce conduce la tulburări a persoanelor care solicită tratament pentru anxietate și depresie ce au aratat astfel de multe ori și niveluri ridicate de perfecționism.
În plus, concepțiile psihologice anticipate consideră perfecționismul ca o dispoziție de personalitate unidimensională [17, pag. 123]. În anii 1990, însă o vedere diferențiată a apărut o conceptualizare a perfecționismului ca fiind multidimensională și multilaterală (Frost și colab, 1990; Hewitt & Flett, 1991;). Mai mult decît atît, s-a constatat că cele două dimensiuni principale ale perfecționismului ar trebui să fie diferențiate (Frost, Heimberg, Holt, Mattia, și Neubauer, 1993; Stoeber & Otto, 2006) ca năzuințe perfecționiste și preocupări perfecționiste [6,pag.456–465]. Dimensiunea de năzuințe perfecționiste curprinde acele aspecte ale perfecționismului care se referă la standarde personale perfecționiste și o auto-orientate spre eforturi pentru perfecțiune. Această dimensiune a fost dovedit a fi asociată cu caracteristici pozitive, procese și rezultate cum ar fi conștientizarea, copingul adaptativ ce afectează pozitiv și de asemenea conduce la un mai mare nivel de bunăstare subiectivă și ajustare psihologică.
La fel ca și alte fenomene psihologice ale personalității, perfecționismul este o calitate cu o structură complicată care se caracterizează prin:
Supraestimare la nivelul cerințelor ridicate de pe el;
Standarde ridicate față de muncă și dorința de a fi "cel mai de succes";
Percepția din partea altora ca solicitări și critici;
Compararea de sine cu ceilalți;
Activități de evaluare și de planificare după principiul "totul sau nimic" (gândire polarizată);
Fixarea atenției asupra propriilor eșecuri și greșeli;
Perfecțiune absolută în toate activitățile care le realizează;
Devine deprimat și dezamăgit în cazuri de eșec;
Este preocupat de frica de eșec și dezaprobare, ceea ce epuizează nivelul de energie;
Devine prea defensiv atunci cînd este criticat;
Au adesea probleme de procrastinare/amînare, pierzînd termenul limită și avînd productivitate scăzută;
În cazul eșecului ei sunt mai vulnerabili la depresie, anxietate socială și de performanță, sunt mai obsesivi, au gînduri suicidale, nerăbdare, singurătate, frustrare, agresivitate [23].
Toate acestea și alte caracteristici se identifică la persoane care au înclinații ideale și tind spre scopuri prea înalte. Uneori este greu să facem distincție dintre o motivație sănătoasă de realizare și perfecționismul nesănătos astfel apelînd la diverse mituri sau stereotipuri față de unele persoane care de fapt nu se regăsesc în acest fenomen. De aceea înainte de a eticheta pe cineva este nevoie de informare deplină față de anumite fenomene psihologice întîlnite la persoane [27].
1.1.2 Tipologii ale perfecționismului
Perfecționismul după cum am menționat este o trăsătură de personalitate de la care la un moment dat, persoanele conștientizează această latură a personalității lor, iar cînd se întîmplă acest lucru își pun întrebarea: "Oare este folositoare? Și oare mă ajută?". Însă, persoanele devin conștiente de perfecționismul lor abia atunci cînd acesta le deranjează cel mai mult, devenind astfel neliniștite aproape tot timpul, oboseala resimțindu-se permanent, fiind prezente și insomniile, teama de inițiativă și eșec, irascibilitatea, nemulțumirea față de propria persoană sau de ceilalți, avînd ruminații frecvente și chiar tristețe.
De la începutul anului 1990, Hewitt și Flett, profesori de psihologie la Universitatea York din Toronto au promovat ideea că perfecționismul vine în diferite arome, fiecare fiind asociat cu diferite tipuri de probleme. Unele dintre aceste probleme pot fi mai severe decât altele, spun ei, dar nici o formă de perfecționism nu este complet fără probleme.
Alți cercetători, au sugerat că anumite forme de perfecționism – în special cele care implică standarde personale înalte – pot fi adaptative. Sportivi atletici, au standarde extraordinar de mari și acestea nu ar trebui să fie etichetate patologic doar pentru că au aspirații înalte [4pag. 239]. Pentru a ilustra diferența dintre acestea, am identificat cîteva forme/tipologii ale perfecționismului studiate de anumiți psihologi și anume:
Donald Hamachek (1978) este primul care face diferență dintre perfecționismul sănătos și cel nevrotic/distructiv:
Perfecționismul sănătos
Persoana descoperă aptitudini de conducere și de lider, are performanțe înalte în lucru, activism, este motivat de a-și atinge scopurile și la care este conștientă și gîndește rațional asupra propriilor sale aptitudini. O astfel de persoană poate prezenta un grad ușor de emoție și pasiune; accentul fiind pus pe propriile sale abilități și modalități de realizare a obiectivului. Omul stabilește însuși standarde ridicate și greu de realizat, dar în același timp, se bucură de astfel de scopuri și de procesul de realizare a acestora. În acest sens, această persoană are o stima de sine sănătoasă.
Perfecționismul distructiv/nevrotic
Este caracterizat de teama de insucces. La această persoană ideea fixă este ca să devină și mai bun ceea ce îl face să fie mereu nemulțumit. Perfecționistul nevrotic pentru ca să arate că merită dragostea și respectul celorlalți își alege un standart care nu se potrivește cu potențialul său. La acest tip față de perfecționismul sănătos este ceea că el nu acceptă un rezultat imperfect, ci își stabilește niște standarte înalte și nerealizabile care conduc la eșec și frica de respingere. Ca urmare fuga după ideal conduce la comportament auto-distructiv.
Modelul dezvoltat de către Hewitt și Flett (1991) ia în considerare atît aspectul intrapersonal, cît și pe cel interpersonal al perfecționismului:
Perfecționismul prescris social
Este definit prin nevoia de a atinge standardele și așteptările percepute ale celorlalți (ceilalți se așteaptă să fie perfect, teama de evaluare negativă, retragerea dragostei, nevoia de aprobare). Se referă la percepțiile conform cărora persoana trebuie să atingă standardele excesiv de înalte impuse de către alții, iar acceptarea sa este condiționată de atingerea acestor standarde.
Perfecționismul orientat spre ceilalți
Este definit prin nevoia ca ceilalți să atingă standarde nerealiste, însoțite și de nevoia de a-i blama pe ceilalți. Este reprezentat de setarea de standarde excesiv de înalte pentru ceilalți și evaluarea celorlalți pe baza acestor standarde nerealiste.
Perfecționismul orientat spre sine
Este definit prin nevoia de a atinge standarde autoimpuse (eu mă aștept să fac lucrurile perfect), auto-critică excesivă, auto-blamare, stres.
Topologia perfecționismului după Pavel Somov, Ph.D. [22]:
Perfecționismul nevrotic
Este caracterizat prin nevoia de aprobare (Flett & Hewitt, 2002,). Acest tip se află în paralel cu tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă. Aceste persoane simt o dependență în conformitate cu normele, autoritatea, valorile, dorințele și așteptările celor din jur. De asemenea ei au un puternic sentiment de datorie față de alții ce conduc la sentimente inadecvate față de sine. De aceea ei au frică de a face un eșec în lucrul care și-l propun și de a nu fi criticat și distanțat de ceilalți. Acesta este datorat faptului că egoul acestora este rănit, și se iau toate aceste răni încă din copilărie în cazul părinților săraci fiind abuzați și criticați social ceea ce condiționează scăderea stimei de sine fiind astfel dependenți de ceilalalți.
Perfecționismul narcisist
Provine dela mitul grecesc despre Narcis care era într-atît de îndrăgostit de reflectarea lui într-un lac încît nu se putea opri minunîndu-se, și în cazul nostru nu neapărat de oglinzile fizice ci și de cele ce țin de feedback-ul social. Aceste persoane nu sunt arogante chiar dacă acționează astfel, fiindcă ele nu se acceptă așa cum sunt și nu se simt bine. Crescînd în preajma unui părinte nesigur pe sine cu un Ego fragil, există probabilitatea ca și copilul să își piardă stima de sine. Aceștia nu acceptă imperfecțiunea chiar dacă se simt astfel, de aceea ei tot ce văd este perfect și se vor reflecta ca fiind perfecți în fața societății pentru a se integra și a fi acceptați, primind o părere de sine bună chiar și pe timp scurt ceea ce este de ajuns pentru aceste persoane.
Perfecționismul puritonic/ principal
Este caracterizat de etică și moralitate. Aceste persoane sunt într-atît de fixați de ideile lor încît riscă să-i convingă pe ceilalți. Ei sunt foarte fixați de perfecțiunea morală încît ei pot să judece imperfecțiunea celorlalți. Fiind asociați de o puritate compulsivă aceste persoane sunt autoneprihănite, perseverente, fără compromisuri, indignate cu tendință de a judeca pe alții dar și pe sine (Millon, 2000). Acest tip este în paralel cu perfecționismul orientat spre lume, care consideră că există soluții corecte și perfecte pentru problemele lumii (Flett & Hewitt, 2002).
Perfecționismul compensator (hyper atent)
Este caracterizat din punct de vedere cognitiv de o hiper atenție. Sunt într-atît de concentrați și axați asupra unui mic detaliu încît pînă nu analizează la capăt nu se opresc (ex: în cazul unei lecturi). Persoanele cu acest stil cognitiv pot fi ușor distrași și atrași la noi evenimente din exterior. David Shapiro (1965) a sugerat că acest stil de procesare a informațiilor ar putea fi legat de deficitul social și incapacitatea de a înțelege tonul emoțional de situații sociale (Millon, 2000). De aici și vine ca un deficit de atenție să ducă la un deficit social, moment în care persoana tinde să fie perfectă, astfel evitînd dezaprobarea socială, respingere și izolare.
Acest tip de perfecționism în tratament are nevoie de medicamente și terapie în dezvoltarea și formarea atenției, ceea ce va conduce la o ameliorare a stării de concentrare a persoanei.
1.1.3 Factori, cauze ale perfecționismului
După cum au afirmat Flett, Hewitt și Macdonald (2002), copilăria este o primă perioadă cheie pentru formarea perfecționismului, dar și adolescența reprezintă o perioadă puternic sensibilă. Anume, conștiința de sine și a standardelor sociale cresc în adolescență, ceea ce o face să fie o perioadă cu susceptibilitate crescută la așteptările celorlalți cu privire la performanță [6, pag.461–470].
De aceea un prim factor în formarea perfecționismului este familia. După Hamachek (1978) o educație greșită care este caracterizată prin faptul că părinții își compară copiii cu alți copii, motivînd incorect copilul la dorința de a fi mai bun decît ceilalți. Copii ascultînd diverse comparații negative la adresa lor vor deduce concluzii că nu sunt buni ca ceilalți astfel nici nu vor încerca să tindă spre îndeplinirea unor scopuri fiind convinși că oricum vor avea eșec.
Teoriile asupra dezvoltării perfecționismului au căzut de acord asupra ideii că acesta se formează în copilărie și că părinții joacă un rol cheie în dezvoltarea sa, antrenînd diferite mecanisme posibile.
Unul din modelele propuse în literatură ca mecanism prin care copiii și adolescenții dezvoltă perfecționismul este Modelul Expectanțelor Sociale (Flett et al., 2002). Potrivit acestui model, perfecționismul apare ca o consecință a aprobării parentale contingente. Copiii ai căror părinți îi dezaprobă cînd eșuează în atingerea standardelor parentale de performanță prezintă un risc mai crescut de a dezvolta perfecționism. În plus, s-a afirmat că perfecționismul dezadaptativ și cel adaptativ se dezvoltă în moduri diferite. Pe de o parte, expectanțele parentale crescute în combinație cu lipsa satisfacției față de comportamentul copilului ar conduce la perfecționism dezadaptativ [4, pag.139].
De asemenea o altă concluzie vine și de la psihologul rus S. Stepanov (2005) care consideră că anume stilul autoritar al educației părinților contribuie la formarea perfecționismului la copii, combinînd standarde ridicate, regim disciplinar dur și lipsa de sprijin emoțional și participare. În astfel de circumstanțe, copilul are așteptări mari și trebuie să justifice aspirațiilor parentale, pentru a crește realizările parentale și a evita erorile [9] .O dată ce a fost întărit acest factor în copilărie, persoana cînd începe să interacționeze cu mediul nou și anume școala, universitatea, serviciul care va conduce și mai mult la anumite expectanțe personale despre propria persoană, ce trebuie să facă și cum trebuie să acționeze ca să fie perfect și acceptat de ceilalți. Astfel exercitarea excesivă de perfecțiune asociată cu un sentiment cronic de disconfort emoțional, diverse activități cu productivitate scăzută, conduce la un risc de tulburări mentale și chiar la riscul unui comportament suicidar [1, pag. 176].
Mai devreme sau mai tîrziu toți perfecționiștii încep să simtă un sentiment de oboseală, anxietate și disperare. Adesea există o varietate de probleme de sănătate pe un fundal de stres cronic și epuizare: dureri de cap, slăbiciune, ce contribuie la agravarea bolilor cronice. Pe fondul unei tensiuni continue este foarte probabil să se dezvolte nevroză. Cercetarea a confirmat că perfecționiștii care suferă de anxietate severă conduce la tulburări depresive [11, pag.147–151].
Cercetări în psihologie realizate în ultimul deceniu au scos la iveală legături neîndoielnice între această caracteristică a personalității cu anumite maladii. De la afecțiuni mentale la tulburări gastrointestinale, perfecționiștii sunt predispuși la probleme de sănătate în măsură mult mai mare decît semenii lor mai puțin obsedați de ideea că totul trebuie să fie fără cusur.
Iată cîteva dintre maladiile care din păcate, distrug adesea sănătatea și calitatea vieții celor afectați de ele, arătînd din plin cît de nocivă poate fi latura întunecată a perfecționismului pentru viața umană.
De aceea persoanele perfecționiste sunt predispuse la:
Stima de sine scăzută;
Stres;
Probleme în relații cu ceilalți;
Depresie;
Insomnii;
Anxietate în performanță;
Anxietate socială;
Comportamente obsesive;
Gînduri suicidale;
Frustrare;
Nerăbdare;
Furie;
Tulburări în alimentație.
Și cel mai interesant e faptul că toate aceste predispoziții au o legătură destul de mare una cu cealaltă, ceea ce influențează și conduce la comportamentul persoanei perfecționiste, fapt ce ne conduce la ideea că toate stările persoanei sunt strîns legate una de cealaltă ceea ce formează personalitatea umană cu toate caracteristicile ei.
Într-un studiu făcut de către Hewitt și Flett, s-a arătat o corelație puternică între perfecționism și depresie, anxietate, tulburări de alimentație și alte probleme psihice. Oamenii obișnuiesc să afirme că perfecționismul este sănătos și aleg să ignore literatura foarte consistentă care îl asociază, adeseori, cu depresia unipolara, anorexia sau suicidul. Un astfel de exemplu este reprezentat prin schema următoare [19, pag.53] care demonstrează legătura pe care o are perfecționismul cu stările care influențează comportamentul persoanei:
În urma analizei figurii menționăm faptul că perfecționismul are un impact important asupra stării de sănătate a persoanei, care contribuie la dezvoltarea personalității acesteia sau din contra asupra distrugerii. În unele dintre cazuri, acest imbold al perfecțiunii ne face să ne mobilizăm toate resursele în a atinge o performanță mai bună în ceea ce facem, dar din păcate, mulți dintre noi nu se opresc în a vedea perfecționismul ca ceva care îi motivează și îi mobilizeaza, ci văd in perfecțiune un scop în sine. În aceste cazuri perfecțiunea nu mai e un imbold, ci se transformă în ceea ce literatura de specialitate a denumit ca perfecționismul distructiv și patologic care conduce la numeroase dezechilibre emoționale în personalitatea individului ca stres, depresie, tendințe suicidale, obsesii compulsive, insomnii, dereglări în alimentație, pierderea relației cu persoanele dragi care sunt orientate atît spre sine cît și prescrise social ce conduc ulterior la numeroase disfuncții ale persoanei.
1.2 Perfecționismul și frica de a nu părea incompetent la psihologul școlar
Familia, societatea, modelele create de mass-media au o influență directă asupra modului în care gîndim și acționăm. Am fost învățați că nu trebuie sa facem greșeli iar munca care o facem să fie realizată în modul cel mai ideal ca ulterior să primim aprecierea celorlalți. Dacă nu vom avea un comportament exemplar, nu vom fi apreciați sau, mai rău, vom fi aspru judecați. Deși a fi perfecționist este un lucru bun și adaptabil, că această atitudine poate consolida ambiția, voința, determinarea, perseverența, aceasta mai impune și standarde înalte care poate dezvolta frica de a nu părea incompetent în caz de eșec. Astfel psihologii au corelat perfecționismul cu atitudinea de tipul "totul sau nimic" fiind o gîndire extremistă ce contribuie la starea de nemulțumire generală a persoanei, precum și la realizarea unor excese de către aceasta ce conduc la insucces. Pentru a avea "totul" ne suprasolicităm, atît fizic, cît și psihic astfel, devenind un mic roboțel, mereu pus în funcțiune, care nu mai cunoaște sentimentul de autorealizare și relaxare.
1.2.1 Caracteristici, definiții ale conceptelor: frică, competență, incompetență
Fiecare din noi a simțit un sentiment de neliniște și frică din cauza anumitor circumstanțe cotidiene întîlnite în familie, serviciu, relații cu ceilalți care l-a influențat la diverse acțiuni de protecție, adaptare sau neacceptare.
Frica reprezintă teama de un anumit obiect care generează stări anxioase, astfel persoana renunțînd la realizarea anumitor sarcini pentru a nu se confrunta cu un anumit eșec. Frica este emoția specifică primejdiei sau a percepției primejdiei. Este o emoție cu un impact psihologic ce conduce la schimbări și de nivel fiziologic. Toate aceste manifestări sunt legate de activitatea sistemului nervos simpatic și de doi neurotransmițători: adrenalina și nonadrenalina, care acționează asupra întregului organism în prezența fricii. Aceste reacții subliniază funcția spaimei ne ajută să evităm sau să limităm pagubele.
De obicei frica ne pregătește pentru o acțiune fizică – mai ales fuga. Comportamentele pe care ni le înspiră frica pot fi diferite, uneori iți poate da curaj, alteori te poate distruge. Rolul fricii este adaptativ, practic pregătește organismul pentru răspunsul adecvat [1] .
Acest proces de pregătire implică apariția unor modificări: organice, expresive și de conduită ca:
Creșterea presiunii sangvine și accelerarea pulsului;
Tensiunea musculară este foarte pronunțată în mușchii gîtului;
Hipertonicitate musculară;
Se modifică compoziția chimică și hormonală a sîngelui sub aspectul conținutului de adrenalină, zahăr și al echilibrului acid-bază;
Apare tremurul întregului corp;
Trebuința frecventă de a urina;
Roșesc și le tremură privirea;
Sunt stresați și nu văd ieșire din situație;
Au simțul de vinovăție;
Crește neîncrederea în sine.
Aceste modificări ajută la mobilizarea energiei organismului pentru luptă sau fugă, în funcție de cum a fost evaluată situația. Multe din temeri pot fi învățate ca urmare a unor traumatisme sau stîngăcii care țin de procesul educativ. Este adevărat, se pare, că există temperamente predispuse la a simți frica dar toate acestea sunt oricum învățate și întărite încă din copilărie. Teoria lui James-Lange susține că baza experiențelor emoționale se bazează pe senzații periferice și fiziologice, cum ar fi frecvența cardiacă și tensiunea arterială. Frica și anxietatea pot fi un răspuns adaptativ atunci cînd persoana se confruntă cu un eveniment care amenință supraviețuirea lor. Oamenii experimentează un fel de luptă sau de fugă de la acțiune. În general feedback-ul senzorial controleaza expresiile emoționale. Este clar că un nivel ridicat de frică poate duce la afectarea funcționării psihologice, la erori intelectuale, precum și poate perturba concentrarea și memoria [28]. Deși frica este considerată a fi necesară pentru dezvoltarea comportamentului la adaptare, mulți nu știu cum să lupte și să accepte acest fenomen ceea ce conduce la diverse complicații.
Competența reprezintă condiția asiguratorie pentru performanță și eficiență, fiind susținută în linie directă, de factori extrinseci și intrinseci determinativi pentru conduita umană. Este evident faptul că la baza comportamentului specific al cadrului didactic se află o serie de însușiri caracteristice vizînd întreaga structură de interioritate a personalității și implicînd, în egală măsură, planul cogniției și creativității, planul vectorial activator, planul operațional-performanțial ca și planul interpersonal, relațional-valoric.
În viziunea autorilor V. Guțu, E. Muraru și O. Dandara, „competența constituie capacitatea/abilitatea complexă de realizare a obiectivelor, prin stabilirea conexiunii dintre cele trei elemente definitorii ale comportamentului: a ști, a ști să faci și a ști să fii, presupunînd o bună cunoaștere a domeniului, abilități, motivație și atitudine pozitivă față de sfera de activitate“ [18, p. 297], iar „competența profesională este definită ca o capacitate de a realiza diverse sarcini determinate de obiectivele activității profesionale, capacitatea de a rezolva situații problemă prin transferul și conexiunea cunoștințelor, abilităților și atitudinilor” [5, p. 28].
Ioan Jinga dă următoarea definiție competenței profesionale a psihologului ca fiind un ansamblu de capacități cognitive, afective, motivaționale și manageriale care interacționează cu trăsăturile de personalitate ale educatorului, conferindu-i acestuia calitățile necesare efectuării unei prestații didactice care să asigure îndeplinirea obiectivelor proiectate de către marea majoritate a elevilor, iar performanțele obținute să se situeze aproape de nivelul maxim al potențialului intelectual al fiecăruia [8, p. 78].
Opusul competenței este incompetența care reprezintă lipsa anumitor cunoștințe, deprinderi și aptitudini de formare în profesie și realizare a diverselor sarcini necesare pentru a atinge obiectivele propuse. Acest defect este prezent la persoanele nemotivate și care nu au tendința de autorealizare în domeniul din care fac parte. Cel mai interesant este faptul că nivelul de incompetență este caracteristic persoanelor care nu au o pregătire profesională în domeniul din care fac parte, iar dacă tind spre atingerea nivelului, dobîndesc experiență și capătă competențe, de aceea în cazul persoanelor care au frică de a nu părea incompetent este cauzat de faptul că aceștia au frica de a tinde spre scopuri mai înalte ceea ce nu le permite astfel să se dezvolte.
Laurence J. Peter and Raymond Hull [9], profesori canadieni specializați in sociologie ierarhică, au identificat o serie de comportamente specifice și manifestări psihologice ale celor care nu dau randament la locul de muncă. Astfel identificăm o legătură între frică care ulterior generează incompetența persoanei implicată în muncă în care manifestările psihologice ale atingerii nivelului de incompetență sunt descrise într-un stil și într-o manieră similară de raportare la timp:
“Autocompătimirea” – „nimeni nu mă apreciază cu adevărat”, „nimeni nu colaborează cu mine”, “nimeni nu înțelege cât de greu îmi este să-mi fac bine treaba”. Combină autocompătimirea cu amintirea vremurilor trecute, cînd lucra pe un nivel de competență.
“Rigor cartis” – o preocupare anormală pentru elaborarea de organigrame, grafice și diagrame de tot felul, însoțită de inflexibilitate în realizarea fiecarui aspect al activității
“Imprevizibilitatea voită” – încercarea de a-și masca nesiguranța ținînd în permanență subordonații în șah printr-o atitudine defensivă. „Nu am timp să parcurg toată polologhia asta. Spune-mi despre ce e vorba – și pe scurt”, „Cum vrei să mă gîndesc la propunerea asta dacă nu mi-o prezinți în scris?”.
“Sindromul cumpenei” – o totală incapacitate de a lua deciziile corespunzătoare postului. Pune la nesfîrșit în cumpănă argumentele pro și contra într-o chestiune, dar nu poate să se hotărască pentru o decizie. Își justifică indecizia prin aluzii la „procesul democratic” sau la „nevoia de a avea o viziune de ansamblu”.
Prejudecăți iraționale din cauza unor detalii fizice ale colegilor/subordonaților: dimensiunea nasului, înălțimea, accent regional etc.
“Inerția flecarului” – obiceiul de a spune glume în loc de a-și vedea de treabă.
“Structurofilia” – preocuparea excesivă pentru clădiri – proiectarea, construirea, întreținerea, repararea acestora – și o lipsă crescîndă pentru munca făcută sau care ar trebui să se facă în interiorul acestora. Investesc mai degrabă în clădiri decât în persoane și programe.
În urma analizei conceptelor de frică, competență și incompetență a fost demonstrat științific că toate trăsăturile persoanei sunt într-o continuă legătură, și fiecare are frică de a nu fi incompetent în dependență de diverse situații cotidiene. Fiecare din noi este diferit și are nevoie de anumite cerințe pentru a se adapta cu ușurință la regulile serviciului căruia îi aparține. De exemplu, starea de frică/anxietate ar putea fi un marcator al proceselor cerebrale inițiate de semnalele de amenințare (Gray 1991) sau al prelucrării informațiilor care este asociată cu anticiparea amenințării [12, pag. 104-105].
Modelul Icebergului Competenței elaborat de Spencer (Trotter și Ellison 1999) care demonstrează legătura acestor concepte menționînd că la partea vizibilă a icebergului se află cunoștințele și abilitățile ceea ce reprezintă însăși competența fiind mai ușor de dezvoltat și evaluat, pe cînd partea ascunsă a icebergului conține elemente la care accesul este mai dificil și evaluarea externă și internă întimpină dificultăți și anume: conceptul de sine, atitudinile, valorile, motivația, perfecționismul [14, pag. 24-25]. De aceea pentru a analiza anumite stări cu care se confruntă persoana este important să analizăm mediul cu care interacționează persoana, fenomenele cu care se confruntă aceasta și care sunt dificultățile în urma realizării obiectivelor pentru a ajunge la performanță și succes.
1.2.2 Efectele perfecționismului asupra fricii de a nu părea incompetent
De obicei o persoană cînd este angajată în cadrul unei activități va dori să realizeze totul pe deplin dîndu-și astfel tot efortul și energia care o are. Dar nu va ști dacă munca care o îndeplinește va fi sau nu cu succes ceea ce îi dezvoltă un sentiment de frică la eșec . Toată această frică fără prezența propriu-zisă a obiectului provoacă persoanei un sentiment de insecuritate, o teamă de respingere față de celelalte persoane, insomnii și stres care transformă cu ușurință persoana cu o stimă de sine scăzută. De aceea neștiind acele criterii după care va fi evaluată munca persoanei, ea mereu va considera că toate acțiunile care le face nu sunt pe deplin realizate și mai are foarte mult de muncit pentru a atinge un rezultat perfect, neavînd o idee clară despre rezultatul dorit de ceilalți, criticîndu-se în continuu.
Studiile experimentale au arătat că factorii stărilor sunt sensibili la diferiți factori de stres. De exemplu, perfecționismul reduce gradul de implicare în îndeplinirea sarcinii, munca grea provoacă suferința iar eșecul pare să mențină îngrijorarea (Matthews și Desmond 2002). O altă variantă e ideea că frica ar putea abate resursele atenționale de la îndeplinirea sarcinii către procesarea legată de îngrijorare ducînd la o insuficiență a resurselor implicate în sarcina curentă ducînd la eșec și insucces.
Anxietatea/frica și perfecționismul sunt asociate cu lipsa dorinței de a adopta strategii active care implică efort (Mueller, 1992). O explicație pentru acest rezultat este faptul că anxietatea duce la un anumit grad de perturbare generală a funcționării executive centrale ale cărei efecte precise asupra performanței depind de sarcina și de opțiunea persoanei în privința strategiei.
Mai jos vedem modelul lui Sarason (1995) [12, pag. 361-364] care a afirmat că subiecții anxioși se îngrijorează din cauză că se autoapreciază ca incompetenți, ducînd astfel la insucces.
O altă analiză vine și din partea umaniștilor care consideră că perfecționismul este în strînsă legătură cu motivația intrinsecă și extrinsecă a individului. Motivația este cea care activează și direcționează nu numai comportamentul manifest al persoanei ci și funcționarea cognitivă, astfel trebuințele persoanei de a fi perfect îl face să acționeze și să tindă spre rezultate înalte [3, pag. 77-85]. Deja vine problema cum această energie o folosește persoana și dacă o ajută să se realizeze sănătos și să se dezvolte ca persoană, dar prin perfecționismul exagerat persoana tinde spre performanță însă din cauza diverșilor factori exteriori și mai ales personali are frica de a nu părea incompetent. De aceea însăși explorarea la nivel cognitiv mental este mult mai flexibilă decît comportamentele „încercare-eșec” la nivelul realității fizice, planul mental fiind mai puternic în atingerea sau respingerea scopurilor.
Așa cum spuneam mai sus, faptul că ne dorim ca lucrurile pe care le facem sa fie făcute cît de bine se poate, este un imbold foarte bun pentru a atinge performanța. Însă în momentul în care atingerea perfecțiunii în toate lucrurile pe care le facem devine credința și gîndul dominant în viața noastra, atunci în acest moment emoțiile pe care le avem nu vor mai fi acele emoții funcționale care ne ajută să ne mobilizăm și să ducem sarcina pînă la capăt cu succes, ci se vor transforma în emoții negative disfuncționale. Cea mai des intîlnită în acest caz fiind anxietatea și frica de eșec. Această anxietate va bloca activitatea, o va face pe persoană să creadă că nu este destul de bună, o va face sa se devalorizeze și cel mai probabil nu se va mai putea concentra ca să ducă pînă la capăt sarcina sau sarcinile pe care și le-a propus [27]. Cu alte cuvinte persoana își va trăi viața cu o teamă excesivă că nu va reuși sa fie perfectă, și să facă lucrurile perfect. Iată dece există o legătură între perfecționism și frica de a nu părea incompetent.
Un alt efect al perfecționismului este faptul că anumite persoane au standarde extraordinar de ridicate, dar pot fi disfuncționale în viața de zi cu zi la capitolele sănătate și realizări, avînd un risc mai mare la apariția diverselor disfuncții ale organismului atît la nivel fiziologic cît și la nivel psihologic. De asemenea perfecționiștii se confruntă cu un paradox straniu: încearcă simultan sentimente superioare stîrnite de obiectivele îndrăznețe pe care și le-au stabilit, dar și senzația de inferioritate cauzată de faptul că nu le vor îndeplini niciodată. Departe de a asigura fericirea, perfecționismul conduce la nenumărate emoții negative și mai ales acea frică de eșec și incompetență, care este cauzat de faptul că persoana se concentrează mai mult la eșecuri și defectele care le are, neluînd în considerație realizările de pînă acum. Cît de bine nu și-ar realiza munca perfecționistul mereu se va simți anxios și va găsi motiv ca lucrul nu l-a realizat pe deplin.
1.2.3 Modalități de intervenție și prevenție a perfecționismului și fricii de a nu părea incompetent la psihologii școlari
Deși este un fenomen care poate schimba radical comportamentul unei persoane, perfecționismul poate fi depășit dar pentru aceasta este nevoie de efort și dorința de a munci și a dobîndi rezultate satisfăcătoare. Este important să înțelegem și să acceptăm această credință flexibilă, nu vom avea decît de cîștigat. Întelegerea faptului că oamenii nu pot face toate lucrurile perfect, ca oamenii sunt supuși greșelii și că oricît de mult ne-am stradui, cîteodata lucrurile pur si simplu nu țin de noi, astfel ne va scăpa de această anxietate accentuată și ne va face să începem încet, să ne bucurăm mai mult de lucrurile pe care le facem bine, să acceptăm că uneori sunt șanse ca lucrurile să nu iasă așa cum ne dorim și să facem tot ce ține de noi să le facem din ce in ce mai bine. Această credință absolutistă face practic diferența între perfecțiunea care naște anxietate/frică și dorința de a face lucrurile bine care se transformă în performanță: dificultatea de a ne bucura de viață, căutarea perfecțiunii în orice, sentimentul de devalorizare puternic; toate acestea fiind consecințe negative ale acestui perfecționism clinic.
De aceea depășirea perfecționismului necesită curaj, pentru că înseamnă acceptarea imperfecțiunii și umanității noastre.
Astfel în continuare vom propune o serie de strategii care vor ajuta la înlocuirea obiceiurilor perfecționiste în modele de comportament mai satisfăcătoare. Flett și colaboratorii săi [25; 28] vin cu următoarele metode de coping:
Consiliere și/sau psihoterapie:
Consilierea și psihoterapia cognitiv comportamentală au rezultate foarte bune în a adresa acest tip de perfecționism. Împreună cu un psihoterapeut ve-ți afla ce se întîmplă în mintea dumneavoastră atunci cînd simțiți presiunea de atinge perfect-ul și puteți începe să schimbați și să flexibilizați credințele care duc la el, astfel încît să se diminueze starea de anxietate și să reîncepeți să vă bucurați de viață.Psihoterapia cognitiv comportamentală poate fi folosită singură sau combinată cu farmacoterapia. Specialiștii preferă combinarea acestora deoarece se vor obține rezultate mult mai bune și de lungă durată. Terapia cognitivă ajută pacientul să înțeleagă mai bine faptul că anxietatea nu are o bază solidă și că de fapt este vorba doar de o percepție distorsionată a unor lucruri minore. Terapia comportamentală include expunerea treptată a pacientului la stimuli care au capacitatea de a-i provoca anxietate, în scopul desensibilizării acestuia.
Fă o listă cu avantajele și dezavantajele în dorința de a deveni perfect:
Atunci cînd facem propria listă a costurilor și beneficiilor, vom identifica că costurile sunt prea mari. Astfel se va putea descoperi că problemele cu relațiile interpersonale, dependența de muncă, consumul de substanțe psihotrope, sau alte comportamente compulsive (anxietate, nervozitate, sentimente de disconfort, auto-critică), sunt de fapt consecințe ale propriilor așteptări față de dorințele exagerate care sunt.
Dezvoltă gradul de conștientizare față de cel de auto-critică (totul sau nimic) în fața ta și persoanelor din viața ta:
Aici vom încerca să învațăm să înlocuim gîndurile mai realiste și rezonabile față de cele de critică. Cînd o performanță este mai puțin decît perfectă, este important să privim părțile pozitive ale acesteia. Apoi, prin întrebări ca: Este într-adevăr la fel de rău de simt că este? Cum alte persoane văd asta? Este o performanță destul de bună pentru persoanele și circumstanțele implicate?
Fii realist în ceea ce poți face:
Prin stabilirea obiectivelor mai realiste, vom realiza treptat că rezultatele "imperfecte" nu conduc la consecințe negative pe care le așteptăm și frică. Fiind perfecționist, ne vom simți dezamăgiți de performanța slabă și îngrijorați de dorința de îmbunătățire a acesteia.
Notează termene stricte pentru fiecare dintre proiectele care dorești să le realizezi. Cînd timpul s-a terminat, participă la o altă activitate:
Această tehnică reduce tergiversarea care de obicei rezultă din perfecționism. Pentru orice activitate care o vom realiza este nevoie de termeni bine stabiliți. Pentru fiecare acțiune este nevoie de preconizat un timp după care strict ne vom conduce. Dacă vom rămîne la limitele de timp propuse, nu vom petrece întreaga zi în îndeplinirea sarcinii, nu vom încerca să studiem sau lucrăm noaptea tîrziu, atunci când vom fi prea obosiți pentru a fi eficienți
Învață cum să blochezi autocritica și critica din partea celor din jur:
Perfecționiștii de multe ori primesc critica ca un atac personal. Și este important să ne concentrăm în a fi mai obiectivi în critici, și despre propria persoana. Dacă cineva ne critică pentru o greșeală, o vom recunoaște și vom afirma că avem dreptul de a face greșeli căci suntem ființe umane. Amintim că persoana dacă face greșeli, aceasta ajută la învățare și creștere. Critica e ca un lucru firesc de la care putem și trebuie să învățăm decît ceva ce trebuie evitat cu orice preț. Dar pentru a nu face multe greșeli și a fi criticat zilnic, vă plănuiți cîte anume să faceți.
Folosește metode de relaxare:
Masajul, yoga, exerciții fizice (relaxarea progresivă a mușchilor), aromaterapiile, dansul sau înotul sunt metode bune de relaxare care ajută la îmbunătățirea tonusului muscular și relaxării eficiente a persoanei care mai apoi să fie în stare să se poată concentra asupra activităților. Sau după ce s-a epuizat organismul asupra lucrului efectuat, relaxarea ajută ca mai apoi cînd te vei întoarce la muncă să observi partea bună a muncii realizate care înainte doar o criticai.
Muzicoterapie:
Poate să relaxeze foarte mult corpul, să amelioreze tonusul psihic și să modifice ritmul fiecărei zile. Sesiunile de muzicoterapie includ ascultarea de muzică dar și crearea unor piese sau fragmente muzicale. Specialiștii consideră că ritmul muzicii poate induce o stare de relaxare, reduce tensiunea arterială și frecvența cardiacă și ameliorează capacitatea de luare a deciziilor, învățare și memoria. Muzica pare a stimula creierul să producă melatonina, o substanță cu efect relaxant asupra organismului.
Înainte de începerea fiecărui lucru sau acțiuni mai mult sau mai puțin importante, încearcă o pregătire cu tine însuți:
Vom analiza dece avem nevoie de acest loc de muncă, care va depinde de rezultatele punerii sale în aplicare. Cît de mult timp și efort ve-ți fi dispus să-i dați în funcție de semnificația reală în propria viața. După aceasta, este important să depuneți toate eforturile pentru a menține aceste limite care le-ați propus.
Vizualizarea:
O metodă în cadrul căreia se utilizează foarte mult imaginația pentru ca pacientul să se poată relaxa și să poată scăpa de tensiune și stres. Organismul răspunde la imagini create de creier în special dacă sunt senzații complexe ce implică toate simțurile. Pacienții își pot imagina că sunt pe malul mării, că simt nisipul sub picioare, că simt căldura soarelui și mirosul mării, că aud valurile și pescărușii. Pentru a facilita obținerea acestor senzații există multe CD-uri cu muzică ambientală.
Terapia prin rîs:
Devine din ce in ce mai folosită deoarece crește foarte mult tonusul psihic, reduce stresul și se pare ca influențează chiar și funcția imună. Aceasta terapie se folosește în orice activități care dezvoltă optimismul și buna dispoziție.
Exerciții de respirație:
Exercițiile de respirație urmăresc să înlocuiască respirația superficială și sacadată pe care o simți când ești stresat cu una mai profundă, denumită și respirație abdominală. Există numeroase modalități de a dobândi o respirație profundă și anume:
Expirația dublă. Inspiră pe nas cît mai adînc, numărînd în gînd pînă la 4 și apoi ține-ți respirația, cît timp numeri tot pînă la 4. Apoi expiră pe gură, numărînd în gînd pînă la 8. Alternează această secvență de respirație timp de cîteva minute.
Respirație alternativă. Acoperă-ți cu degetul o nară, inspiră adînc și apoi expiră pe gură. După ce respiri de cîteva ori astfel schimbă nara și repetă același lucru. Se spune că acest exercițiu stimulează alternativ ambele emisfere cerebrale.
Respirația abdominală. Pune-ți mîna pe abdomen și imaginează-ți că acolo este un balon care se umple și se golește încet de aer. Imaginează-ți că atunci cînd inspiri în interior intră o stare de bine și tensiunile sunt eliminate pe măsură ce expiri.
Aceste și alte tehnici folosite în combinație, și individual la fiecare persoană, au rol terapeutic de prevenire și acceptare a perfecționismului care influențează personalitatea.
CAPITOLUL II. DEMERS EXPERIMENTAL CU REFERIRE LA PERFECȚIONISM ȘI FRICA DE A NU PĂREA INCOMPETENT LA PSIHOLOGII ȘCOLARI
2.1 Repere directorii ale cercetării empirice
Investigarea empirică este subordonată integral atingerii scopului și elucidării ipotezei emise. Astfel:
Scopul cercetării: constă în determinarea particularităților perfecționismului la psihologii școlari.
Ipoteza: presupunem că
perfecționismul la psihologii școlari se manifestă prin intermediul unor particularități.
există o corelație între perfecționism și frica de a nu părea incompetent la psihologii școlari și medici.
Obiectivele cercetării:
Conturarea particularităților de manifestare a perfecționismului la psihologii școlari.
Examinarea efectelor perfecționismului în manifestarea fricii de a nu părea incompetent la psihologii școlari.
Stabilirea raporturilor dintre nivelurile perfecționismului și fricii de a nu părea incompetent la ambele grupuri;
Elaborarea unor recomandări de facilitare a diminuării perfecționismului și fricii de a nu părea incompetent.
Eșantionul experimental:
Eșantionul experimental a fost constituit în exclusivitate din psihologi școlari (grupul țintă) și medici (grupul de control) avînd următoarele criterii:
Au vîrste cuprinse între 25 – 45 ani;
Toate persoanele sunt de genul feminin
Locuiesc și activează în orașul Chișinău
Ca structură, eșantionul experimental prezintă următoarea configurație:
Nr. Total 30 persoane ( 15 psihologi școlari și 15 medici)
Delimitați în 2 subgrupuri:
Psihologi școlari care activează în sfera educațională.
Medici care activează în sfera medicală.
2.2 Instrumente și procedura de interpretare a cercetării
Pentru realizarea obiectivelor propuse și validarea ipotezei au fost utilizate următoarele metode:
Metode de cercetare:
Metode teoretice: Pentru a putea face o analiză de ansamblu asupra tezei am selectat lucrările care au tratat parțial acest subiect. Documentarea a cuprins atît lucrări de specialitate, cît și din alte domenii: psihologie, sociologie, pedagogie etc. În cadrul acestor metode am lecturat și analizat diverse surse bibliografice de unde am desprins conceptele cheie, definiții, teorii referitor la tema de cercetare.
Metode empirice:
Cercetarea experimentală a fost realizată în baza aplicării testelor:
Chestionarul de măsurare a perfecționismului
Autor: (Elaborat sub coordonarea conf. univ. dr. Filaret Sântion).
Structură: Chestionarul de măsurare a perfecționismului a fost elaborat sub coordonarea conf. univ. dr. Filaret Sântion pentru estimarea nivelului de perfecționism și determinarea caracterului relaționării componentelor acestora la subiecți. Autorul definește perfecționismul ca dorința de a fi perfect, în orice domeniu în care activează. Acest chestionar conține 14 itemi cu 5 variante posibile de răspuns:
1 – foarte rar sau niciodată;
2 – rar;
3 – uneori;
4 – des;
5 – foarte des sau întotdeauna;
Fiecare întrebare necesită a avea un răspuns, în caz contrar rezultatele primite în urma prelucrării datelor, vor fi neveridice. Este necesar de a folosi cît mai puțin timp pentru a răspunde la întrebări, la fel pentru a obține rezultate veridice.
Instrucțiuni: Citiți cu atenție frazele de mai jos și bifați varianta de răspuns care reflectă cel mai bine opinia dvs. referitoare la fiecare afirmație.
Cotare: Itemii prezentați se cotează invers: 12 scorul se inversează.
Se face suma valorilor primite, obținîndu-se cîte un scor, care se raportează la etalon.
Cotarea răspunsurilor se desfășoară prin intermediul tabelului:
Interpretare: bazîndu-se pe rezultatele propriilor cercetări, precum și pe studiile altor cercetători, a fost descris trei nivele ale perfecționismului:
Nivel înalt al perfecționismului (70-51 puncte). În care persoanele au așteptări exagerate față de munca care o realizează, în care un eșec ar putea duce la deprimarea persoanei și neîncrederea în forțele proprii.
Nivel mediu al perfecționismului (50-31 puncte). La acest nivel persoana tinde spre succes și spre autorealizare, dar în același timp își acceptă propriile greșeli și nu este foarte afectat de părerile celor din jur.
Nivel scăzut al perfecționismului (30-0 puncte). Pe acest nivel se află persoanele care nu sunt afectate de rezultatele nesatisfăcătoare care le-au avut, se află în confort total și au încredere în forțele proprii care le au, chiar dacă uneori nu depun efortul necesar.
Scala fricii de a nu părea incompetent
Autor: (De Lawrence)
Structură: această scală se referă la calitatea încrederii pe care o are subiectul vizavi de abilitățile sale și gradul în care-l preocupă faptul că pare incompetent.
Scala conține 36 de itemi în care subiectul răspunde la chestionar, avînd drept criteriu de apreciere variantele de răspuns:
Adevărat – A;
Fals – F.
care se referă la sentimentele pe care le avem toți, dar cu grade diferite de intensitate.
Fiecare întrebare necesită a avea un răspuns, în caz contrar rezultatele primite în urma prelucrării datelor, vor fi neveridice. Este necesar de a folosi cît mai puțin timp pentru a răspunde la întrebări, la fel pentru a obține rezultate veridice.
Instrucțiuni: Citiți cu atenție frazele de mai jos și bifați varianta de răspuns care reflectă cel mai bine opinia dvs. referitoare la fiecare afirmație.
Cotare: se compară răspunsurile subiectului cu răspunsurile de mai jos, acordîndu-se cîte un punct pentru fiecare coincidență:
1 – f; 2 – a; 3 – f; 4 – a; 5 – a; 6 – f; 7 – a; 8 – a; 9 – f; 10 – a; 11 – f; 12 – f; 13 – a; 14 – a; 15 – f; 16 – a; 17 – a; 18 – f; 19 – f; 20 – a; 21 – a; 22 – a; 23 – f; 24 – a; 25 – a; 26 – a; 27 – f; 28 – a; 29 – a; 30 – f; 31 – a; 32 – f; 33 – a; 34 – a; 35 – f; 36 – f.
Se face suma valorilor primite, obținîndu-se cîte un scor, care se raportează la etalon.
Interpretare: se face globală pe 3 nivele ale fricii de a nu părea incompetent:
Nivel scăzut: 0-12 puncte. Subiecții cu scoruri mici nu prezintă semne că se simt incompetenți în legătură cu comportamentele lor interpersonale. Ei sînt văzuți de ceilalți ca fiind persoane care au încredere în sine, în munca și activitățile sociale. Nu au dificultăți în menținerea aparențelor și nu sînt frămîntați de ideea de a părea stupid. Aceste sentimente, de asemenea, sugerează că subiectul își cunoaște punctele forte și-și acceptă slăbiciunile.
Nivel mediu: 13-22 puncte. Subiecții încadrați în acest scor sînt ca majoritatea oamenilor. Acest scor sugerează o combinație normală și acceptabilă de încredere și înțelegere a modului cum se va acționa persoana în diferite situații anxioase. Este posibil ca viața să apară ca o combinație de perioade de încredere/ neîncredere. Unii subiecți acceptă această combinație de sentimente și o privesc ca „așa a fost să fie”. Alții nu acceptă perioadele inconfortabile, deși nu pot să specifice îngrijorarea îndeajuns, încît să o poată reduce.
Nivel ridicat: 23-36 puncte. Majoritatea subiecților care au punctaje în această categorie își consumă o mare parte a energiei lor, gîndindu-se dacă nu cumva au părut incompetenți, indiferent de situație. Deși este posibil ca această frică să se manifeste în legătură cu o anumită activitate, atare rezultate sugerează o lipsă de autoacceptare și frica că alții îi vor considera incompetenți. Frica de a părea incompetent poate avea repercusiuni în cazul relațiilor personale, succesul în muncă și chiar creșterea personală.
Metoda statistico-matematică: este foarte frecvent folosită în cercetarea știintifică, reprezintă acel domeniu al matematicii aplicate, prin intermediul acesteia am prelucrat datele obținute în urma aplicării testelor (Chestionarul de măsurare a perfecționismului și Scala fricii de a nu părea incompetent).
Interpretarea rezultatelor:
Identificarea mediei numerice/ procentuale pentru fiecare scală în parte, analiza și interpretarea calitativă a datelor conform valorii acestora pentru măsurarea nivelului de perfecționism și fricii de a nu părea incompetent.
În urma prelucrării datelor obținute de la eșantionul experimentat, am elaborat tabelul 2.1, pentru a include media generală valorică și procentuală înregistrate de respondenți la toate cele 3 nivele, atît pentru variabila „perfecționism”, cît și pentru variabila „frica de a nu părea incompetent” la psihologi școlari.
În urma investigațiilor am repartizat rezultatele psihologilor școlari pe 3 nivele: înalt, mediu, superior, atît pentru o variabilă (Perfecționismul), cît și pentru cealaltă variabilă (Frica de a nu părea incompetent) pe care le-am inclus în tabelele următoare: Tabelul 2.2 unde am inclus datele obținute Nr. și % obținut pentru fiecare nivel în parte.
Tabelul 2.2
Acest procent l-am obținut în urma calculării prin următoarea formulă:
Interpretarea rezultatelor grupului de control:
De asemenea pentru a identifica daca se confirmă ipoteza, am chestionat un grup de control constituit din medici de familie, care în urma tabelului 2.3 am inclus media generală valorică și procentuală înregistrate de respondenți la toate cele 3 nivele, atît pentru variabila „perfecționism”, cît și pentru variabila „frica de a nu părea incompetent” la medici.
În urma investigațiilor am repartizat rezultatele medicilor pe 3 nivele: înalt, mediu, superior, atît pentru o variabilă (Perfecționismul), cît și pentru cealaltă variabilă (Frica de a nu părea incompetent) pe care le-am inclus în tabelele următoare: Tabelul 2.4 unde am inclus datele obținute Nr. și % obținut pentru fiecare nivel în parte.
Tabelul 2.4
Acest procent l-am obținut în urma calculării prin următoarea formulă:
Rezultatele cercetării empirice a particularităților perfecționismului la psihologii școlari. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute.
Rezultatele grupului țintă:
În urma calculelor efectuate am obținut următoarele rezultate după care am elaborat o histogramă Fig. 2.1 doar pentru o variabilă, pentru o vizibilitate mai clară a nivelelor de manifestare a perfecționismului la psihologii școlari chestionați.
Figura 2.1
Cu referire la cele trei dimensiuni ale perfecționismului cel mai mare indice e relaționat perfecționismul mediu 73%, pe cînd perfecționismul înalt la psihologii școlari este de doar 20% și 7% la perfecționism scăzut. Această statistică se datorează faptului că psihologul datorită cunoștințelor și experienței care o deține, are o organizare psihocomportamentală făcînd abstracție de vârstă, sex, context socio-cultural, ocupație și profesia care o deține. Acesta va ști cum să își accepte punctele slabe și cum să depună efortul necesar pentru a dobîndi rezultate satisfăcătoare.
În urma calculelor efectuate pentru cealaltă variabilă de cercetare, am obținut următoarele rezultate după care am elaborat o histogramă Fig. 2.2, pentru o vizibilitate mai clară a nivelelor de manifestare a fricii de a nu părea incompetent la psihologii școlari.
Figura 2.2
Prelucrînd rezultatele celeilalte variabile am obținut un procentaj înalt la nivelul scăzut (53%) al fricii de a nu părea incompetent, dintre care 34% la nivel înalt al fricii și 13% nivel mediu.
În urma analizei acestei histograme, observăm faptul că psihologii școlari datorită specialității care o practică atîția ani găsesc metode de gestionare a fricii de a nu părea incompetent, găsind metode eficiente pentru concentrarea asupra muncii care o fac și să își controleze emoțiile negative ca să nu le influențeze comportamentul și stările psihologice.
În urma analizei și prelucrării statistice a datelor am obținut de asemenea următoarele rezultate pe care le-am plasat în următoarea histogramă Fig. 2.3.
Am prezentat o comparație, pentru o vizibilitate mai clară a nivelelor de manifestare a perfecționismului și a fricii de a nu părea incompetent la psihologii școlari chestionați, care urmează să confirme ipoteza temei de cercetare.
Figura 2.3
În urma histogramei obținute observăm că doar la nivelul înalt al ambelor variabile există o corelație care conduce la atingerea ipotezei propuse chiar dacă ambele rezultate sunt considerate a fi mici din totalul de persoane chestionate (din 100% pe ambele variabile), pe cînd celelalte două nivele au o diferență majoră în care în marea sau mica parte a persoanelor chestionate s-au regăsit pe celălalte doua nivele.
Rezultatele grupului de control:
În urma calculelor efectuate asupra grupului de control am obținut următoarele rezultate după care am elaborat o histogramă Fig. 2.4 doar pentru o variabilă, pentru o vizibilitate mai clară a nivelelor de manifestare a perfecționismului la medicii de familie.
Figura 2.4
Pe cealaltă parte avem și variabila fricii de a nu părea incompetent la grupul de control în care în urma rezultatelor am elaborat o histogramă Fig. 2.5, pentru o vizibilitate mai clară a nivelelor de manifestare a fricii de a nu părea incompetent la medicii de familie chestionați.
Figura 2.5
În urma analizei și prelucrării statistice a datelor am obținut de asemenea următoarele rezultate pe care le-am plasat în următoarea histogramă Fig. 2.6. Prezentînd o comparație, pentru o vizibilitate mai clară a nivelelor de manifestare a perfecționismului și a fricii de a nu părea incompetent la medicii chestionați, care urmează să confirme ipoteza temei de cercetare.
Figura 2.6
Pentru o analiză mai profundă a chestionarului Perfecționismului aplicat pe psihologii școlari (figura 2.7) și pe medici (figura 2.8), din cei 14 itemi ai chestionarului am identificat primii 5 itemi la care subiecții cu un nivel înalt de perfecționism au ales un răspuns maxim (5 puncte) , pentru a analiza specificul întrebării. Variantele de raspuns la itemul maxim este: e) Foarte des sau întotdeauna
În urma analizei și interpretării chestionarului perfecționismului aplicate pe grupul țintă, am identificat 3 persoane care manifestă un nivel înalt de perfecționism, care au dat răspunsul maxim la următoarii itemi prezentați în diagramă:
Figura 2.7
Așa cum observăm atît din diagramă cît și din tabelul diagaramei s-a depistat deasemenea că majoritatea persoanelor au răspuns cu un punctaj maxim la itemii: 1, 3, 4, 7, 8, 10,11,13,14 în care cele mai înalte punctaje s-au repetat la itemii 3 (2 persoane), 10 (toate 3 persoane), 11 (toate 3 persoane) în care au următorul conținut textual:
Itemul 3 – Încerc să rezolv sarcinile cotidiene din ce în ce mai bine.
Itemul 10 – Organizarea și disciplina sunt foarte importante pentru mine.
Itemul 11 – Am așteptări personale mai mari decît ale celor din jurul meu.
Itemul 13 – Dacă nu greșesc cîștig respectul celorlalți.
De asemenea în urma analizei și interpretării chestionarului perfecționismului aplicate pe medici (grupul de control), am identificat 9 persoane care manifestă un nivel înalt de perfecționism, care au dat răspuns maxim la următoarii itemi care sunt prezentați în următoarea diagramă:
După cum observăm din conținutul diagramei că majoritatea persoanelor au dat răspuns cu un punctaj maxim la itemii: 14 (8 persoane), 12 (5 persoane), 11 (4 persoane), 8 ( 5 persoane) și deja la itemii 5 (3 persoane),7 (2 persoane), 2 (2 persoane), în care au următorul conținut textual:
Itemul 14 – Insuccesul mă deprimă și mă face să mă simt nedemn/ă.
Itemul 12 – Sunt mulțumit/ă de ceea ce văd cînd mă privesc în oglindă.
Itemul 11 – Am așteptări personale mai mari decît ale celor din jurul meu.
Itemul 8 – Îmi place și caut să fiu la un nivel cît mai înalt.
Itemul 5 – Cînd fac o greșeală în fața cuiva starea de discomfort persistă.
Itemul 4 – Ce este acceptabil pentru ceilalți, pentru mine este insuficient.
În concluzie dintre aceste două eșantioane (grupul țintă și grupul de control) se observă o diferență mare între nivelul de perfecționism și frica de a nu părea incompetent la psihologii școlari și la medici, ceea ce și ne ajută să deducem faptul că profesia într-adevăr are un impact important asupra dezvoltării personalității.
Pentru o vizibilitate mai clară a rezultatelor primite în urma diagramelor mai sus, vom folosi de asemenea partea statistică care ne va oferi niște rezultate numerice privind legătura variabilelor cercetării dar și pentru a analiza diferența dintre psihologi școlari și medici.
Așa cum ipoteza lansată presupune o relație comparativă (compararea nivelului de perfecționism și frica de a nu părea incompetent la psihologi școlari și la grupul de control – medici, stabilindu-se diferențele dintre doua medii), vom utiliza coeficientul de corelatie simpla r (Bravais-Pearson) și pentru compararea manifestării celor două variabile a celor două eșantioane vom folosi formula ce arată semnificația diferenței dintre două medii pentru eșantioane mici, n < 30. În acest tip de corelație sunt implicate doua variabile numerice care îndeplinesc condițiile parametrice.
Pentru fiecare subiect avem două rezultate. Calculul coeficientului de corelație simplă (Bravais-Pearson) implică abaterile relative ale rezultatelor din cele doua distribuții față de mediile corespunzătoare. Există mai multe formule de calcul în acest sens. Una din formulele de calcul a lui r este :
Unde:
N = numărul de subiecți al eșantionului;
S x la patrat și S y la patrat se obțin prin ridicarea la pătrat a rezultatelor și apoi sumarea lor.
S x totul la pătrat și S y totul la pătrat se obțin prin însumarea tuturor x-ilor și y-ilor si apoi se ridică rezultatul la pătrat.
S xy este suma produselor dintre cele două variabile.
Coeficientul de corelație Bravais-Pearson se folosește pentru măsurarea intensității legăturii liniare dintre două variabile statistice. Valoarea coeficientului de corelație este situată între -1 și 1. Între -1 și 0, legătura dintre cele două variabile este de sens invers și este cu atît mai intensă, cu cît se apropie de -1. Între 0 și +1, legătura dintre cele două variabile este directă și este cu atât mai intensă, cu cât se apropie de 1. O valoare 0 arată lipsa legăturii între variabile.
În baza formulei am calculat coeficientul de corelație simplă dintre variabila perfecționism și frica de a nu părea incompetent ce indică abaterile relative ale rezultatelor din cele două distribuții față de mediile corespunzătoare pentru eșantionul psihologi școlari:
.
Am calculat coeficientul de corelație simplă dintre variabila perfecționism și frica de a nu părea incompetent ce indică abaterile relative ale rezultatelor din cele două distribuții față de mediile corespunzătoare și pentru grupul de control medicii:
.
Pentru compararea manifestării celor două variabile a celor două eșantioane am folosit formula ce arată semnificația diferenței dintre două medii pentru eșantioane mici, n < 30.
Calculăm diferența dintre manifestarea perfecționism pentru grupul țintă psihologi școlari și pentru grupul de control medici.
.
Pentru cea de-a doua variabilă calculăm diferența dintre manifestarea fricii de a nu părea incompetent pentru grupul țintă psihologi școlarii și pentru grupul de control medici.
.
Pentru a efectua compararea distribuțiilor empirice am folosit metoda parametrică Bravais- pearson, în urma cărora am obținut următoarele rezultate:
În urma transformărilor realizate asupra datelor, conform algoritmului metodicii, am obținut următorul coeficient:
Pentru eșantionul cu psihologi școlari, am obținut coeficientul = 0,18, la un prag de semnificație p = 0,01, ceea ce determină faptul că nu există nici o corelație între perfecționism și frica de a nu părea incompetent.
Iar pentru grupul de control de medici, am obținut coeficientul = 0,41 , la un prag de semnificație p = 0,10, ceea ce determină o corelație invers proporțională, cu un grad de corelație medie și semnificativă între perfecționism și frica de a nu părea incompetent.
Pentru a identifica diferența de manifestare a perfecționismului precum și cel de frică de a nu părea incompetent la cele două eșantioane am folosit metoda de prelucrare statistică – criteriul t – Student , compararea două medii la eșantioane mici, n < 30.
Conform rezultatului obținut pentru primul concept de perfecționism a ambelor eșantioane am obținut = 3,45, pentru p = 0,01, ceea ce demonstrează o diferență foarte înaltă de manifestare, semnificativă.
Potrivit celui de-al doi-lea concept, frica de a nu părea incompetent pentru ambele eșantioane am obținut = 0,75, care nu se include în pragul p, ceea ce ne arată că diferența este nesemnificativă.
La finalul acestui capitol putem menționa că rezultatele investigației întreprinse pe un eșantion de 30 de subiecți, 15 psihologi școlari și 15 medici, din or. Chișinău, confirmă integral prima ipoteză și parțial a doua ipoteză a cercetării noastre.
Rezultatele demonstrează că perfecționismul se manifestă prin intermediul unor particularități la psihologii școlari, existînd diferențe între particularitățile manifestării perfecționismului la medici, și perfecționismul poate influența și conduce spre frica de a nu părea incompetent la medici, mai puțin la psihologii școlari.
CONCLUZII GENERALE
În urma analizei datelor statistice ale cercetării, putem confirma prima ipoteză precum: că există o diferență a manifestării perfecționismului la psihologii școlari și la medici dat fiind că ambele profesii se deosebesc semnificativ una de cealaltă avînd propriile metode de rezolvare a problemelor și a conflictelor interne. Într-adevăr perfecționismul atît la psihologi școlari cît și la medici se manifestă prin intermediul unor particularități individuale care face această diferență între rezultatele obținute. Pentru grupul țintă – psihologii școlari, cu vîrste cuprinse între 25-35 de ani, am obținut coeficientul la un prag nesemnificativ, ceea ce determină faptul că nu există nici o corelație între perfecționism și frica de a nu părea incompetent, fapt ce nu a confirmat cea de a doua ipoteză. Aceasta se datorează faptului că psihologii au capacitatea de evaluare a propriilor acțiuni ceea ce presupune autocunoașterea și ajută ulterior la rezolvarea anumitor insuccese sau eșecuri apărute. Pentru grupul de control de medici cu vîrste cuprinse între 28-45 ani, am obținut un coeficient ce determină o corelație invers proporțională, cu un grad de corelație medie și semnificativă între perfecționism și frica de a nu părea incompetent avînd o explicație aparte datorită specificului profesiei. Dat fiind că medicul lucrează cu trupul persoanei, orice greșeală poate conduce la eșecul profesiei, medicul fiind în teamă și stres continuu față de rezultatele care le realizează. Dat fiind că medicul a fost și a rămas o persoană importantă în viața societății, fiind printre cei mai respectati oameni ai comunității acesta pentru a-și păstra statutul printre alți mulți medici trebuie să aibă continuu success în ceea ce face fiind atît în conflict interior cît și în competiție cu ceilalți, ceea ce și presupune din rezultate un nivel înalt de perfecționism și o frică de a nu părea incompetent față de pacienți dar și față de colegii săi.
Profesia de psiholog avind studii în domeniu și experiență va putea mult mai ușor să își gestioneze anumite conflicte interioare sau probleme cu care se confruntă, găsind metode eficiente și științifice care să-i ofere un echilibru emoțional. Această modalitate de a reuși să depășească aceste momente se datorează abilităților prin care lucrează zilnic asupra lor, dezvoltînd astfel personalitatea sa și o performanță în domeniu. Rezultatele înalte la grupul de control și anume la medici sunt deduse însăși din profesia care o deține avînd o responsabilitate enormă față de propria viață și de viața pacientului său. Prin folosirea diverselor metode eficiente un psiholog are capacitatea de înlăturare a condiției stresante și atmosferei de risc în care se află la moment, ceea ce ajută la păstrarea calmului și la gîndirea rațională a acestuia. Un specialist psiholog care are experiență în domeniu și deține un ansamblu de abilități, cunoștințe și atitudini va putea cu ușurință manevra orice situație fiind rațional în acțiunile care le face, fiind flexibil și adaptîndu-se ușor la schimbările care provin din mediu păstrîndu-și calmul și acceptînd eșecul dar în același timp tînzînd spre rezultate mai bune ce vor conduce la autorealizare profesională dar și personală.
Psihologul se diferențiază de un medic prin faptul că acesta pune în practică cunoștințele sale în domeniu în corelație cu propriile trăiri emoționale. Un psiholog e în continuă autocunoaștere cu sine și mediul care îl înconjoară fapt ce-i permite să găsească mai ușor răspuns la întrebările și la problemele care apar. Statisticile au aratătat că medicii au cea mai solicitantă meserie. Medicii sunt influențați de factori de stres și suprasolicitare precum: orele de muncă efectuate în afara programului, amploarea proiectelor și nivelul de energie solicitat, nivelul de responsabilitate și concentrare necesar, lucrul cu termene limită, interacțiunea cu persoane dificile, presiunea de a găsi rapid soluții, gradul ridicat de risc fizic sau psihic asociat exercitării meseriei [30]. Medicii se află într-o stare de oboseală cronică care este caracterizată prin oboseală intensă, dificultăți de concentrare, tulburări de memorie, dureri musculare, articulare și gastrointestinale, insomnie, migrene, depresie, alergii, tulburări hormonale, cadriovasculare, deficite imunitare, manifestări care persistă mai multe luni. Aceste manifestări se datorează și faptului că medicii au așteptări exagerate față de munca care o realizează , avînd astfel o frică de a nu avea insucces sau eșec, de aceea aceștia sunt expuși mai ușor în a avea un nivel înalt de perfecționism, ceea ce și s-a dedus în urma rezultatelor cercetării noastre.
O persoană perfecționistă are tendința să-și stabilească lui, și celor din jur, standarde foarte ridicate și rigide. De aceea, atunci cînd ceilalți nu se ridică la nivelul lui, îi va ignora și se va izola de ei. Din această cauză, pentru că are aspirații foarte înalte, și dezamăgirile vor fi pe măsură. Mai mult decît atît, va face orice pentru ca totul să fie exact cum vrea el. O astfel de persoană este foarte atentă la detalii, se enervează cu ușurință atunci când, de exemplu, va auzi un zgomot cît de mic în mașină, ori dacă într-o frază un punct nu a fost pus unde trebuie. Din alt punct de vedere, perfecționismul este privit ca un instrument care controlează anxietatea. Pentru că, atunci când totul este organizat foarte bine, nu pot exista greșeli, deci nu există nici anxietăți. Este foarte greu să dăm sfaturi persoanelor perfecționiste. Depinde de stadiul în care se află, de cât timp au probleme și ce probleme au. Însă cea mai bună recomandare este să renunțe la standardele prea înalte, pe care nu le pot depăși, să-și stabilească altele în funcție de puterile lor.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
Accordino, D. B., Accordino, M. P., & Slaney, R. B. (2000). An investigation of perfectionism, mental health, achievement, and achievement motivation in adolescents.
Frost, R. O., Marten, P., Lahart, C., & Rosenblate, R. (1990). The dimensions of perfectionism. Cognitive Therapy and Research, 14, 449–468.
Golu Mihai, Dinamica Personalității, editura Geneze (1993), București pag 65-73 ; 77-85; 209-227.
Gordon I, Flett L , Paul L. Hewitt , Richard A. Davis Perfectionism, silencing the self, and depression , a Department of Psychology, York University, Toronto, Ontario, Canada M3J 1P3 Sapir Academic College, Israelc University of British Columbia.
Guțu V., Muraru E., Dandara O., Proiectarea standardelor de formare profesională inițială în învățământul universitar. Ghid metodologic, Chișinău, CE USM, 2003.
Hewitt, P. L., & Flett, G. L. (1991). Perfectionism in the self and social contexts: Conceptualization, assessment, and association with psychopathology. Journal of Personality and Social Psychology, p. 456–470.
Holban Ion, Realizarea personalității. Hazard sau știință, București (1971) pag 31-35 ; 106-129.
Jinga I., Istrate E., (Coord.) Manual de Pedagogie. Manual destinat studenților de la DPPD din cadrul MAN, București, Ed. ALL Educational S.A., 1998
Laurence J. Peter and Raymond Hull, The Piter Principle. Why Things Always Go Wrong.http://www.amazon.com/The-Peter-Principle-Things-Always/dp/0062092065
Larousse, Dicționar de psihologie, București: Ed. Univers Enciclopedic, 2000.
Lefèvre, F. (2011). Interactive effect of perfectionism dimensions on depressive symptoms. A reply to Gaudreau and Thompson. Personality and Individual Differences, 50, p. 1147–1151.
Matthews Gerald, Ian J. Deary, Martha C. Whiteman , Psihologia personalității: Trăsături, cauze, consecințe. Trad. De Dana Ligia, Cuv. Înainte C. Enăchescu- Iași, Polirom, (2005) pag. 104-119 ; 360-364.
Neavu P.P. Dicționar de psihologie. București: Ed. Albatros; 1987.
Pînișoară Ion-Ovidiu, Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică. Polirom, București (2009) , pag 24-25
Randy O.,Cognitive Therapy and Research, Vol. 21, No. 21, 1997, p. 209-222 Self-Monitoring of Mistakes Among Subjects High and Low in Perfectionistic Concern over Mistakes.
Randy O. Frost, Patricia Marten, Cathleen Lahart, Robin Rosenblate.The dimensions of perfectionism, HOW TO OVERCOME PERFECTIONISM, anxietyBC, resources, results, relief p. 449-452.
Stoeber, J., & Childs, J. H. (in press). Perfectionism In R. J. R. Levesque (Ed.), Encyclopedia of adolescence. New York: Springer.
Stoeber, J., & Otto, K. (2006). Positive conceptions of perfectionism: Approaches, evidence, challenges. Personality and Social Psychology Review, 10, p 295–319.
Stoeber, J., Damian, L., Negru, O., & Băban, A. (2013). On the development of perfectionism in adolescence: Perceived parental expectations predict longitudinal increases in socially prescribed perfectionism. Personality and Individual Differences.
Web sites:
http://www.doctor.info.ro/suferi_de_perfectionism.html
http://www.csun.edu/~vcpsy00h/students/fear.htm
http://blogs.psychcentral.com/mindful-living/2010/07/4-types-of-perfectionism/
http://psyfactor.org/personal/personal15-17.htm
http://gaverdovskaya.ru/public/interview/story1371.htm
http://www.elitarium.ru/2012/03/23/perfekcionizm_zdorovyjj_nevroticheskijj.html
http://www.exeter.ac.uk/wellbeing/resources/online-resources/perfectionism/
Perfecţionismul – latura întunecată a unei presupuse calităţi
http://www.apa.org/monitor/nov03/manyfaces.aspx
ANEXE
Anexa 1
Chestionar de măsurare a perfecționismului RPA
Autor: Elaborat sub coordonarea conf. univ. dr. Filaret Sântion
Instrucțiuni: Citiți cu atențiefrazele de mai jos și bifați varianta de răspuns care reflectă cel mai bine opinia dvs. referitoare la fiecare afirmație.
Ideea de a face o greșeală mă supară.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Încerc doar lucrurile pe care știu sigur că le pot face.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Încerc să rezolv sarcinile cotidiene din ce în ce mai bine.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Ce este acceptabil pentru ceilalți, pentru mine este insuficient.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Cînd fac o greșeală în fața cuiva, starea de discomfort în prezența acelei persoane persistă.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Dacă încep o activitate și pe parcurs descopăr că nu mă pricep îndeajuns de bine, renunț.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Dacă nu fac lucrurile bine, cred ca voi pierde respectul celor din jur.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Imi place și caut să fiu la un nivel cît mai înalt.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Mă autopedepsesc atunci cînd greșesc.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Organizarea și disciplina sunt foarte importante pentru mine.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Am așteptări personale mai mari decît ale celor din jurul meu.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Sunt mulțumit/ă de ceea ce văd cînd mă privesc în oglindă.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Dacă nu greșesc, cred că voi caștiga respectul celorlalți.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Insuccesul mă deprimă și mă face să mă simpt nedemn/ă.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Calcularea puntelor și interpretarea rezultatelor:
Nivel înalt al perfecționismului (70-51 puncte).
Nivel mediu al perfecționismului (50-31 puncte).
Nivel scăzut al perfecționismului (30-0 puncte).
Anexa 2
3. SCALA FRICII DE A NU PĂREA INCOMPETENT
(De Lawrence)
Scop: Scala fricii de a nu părea incompetent, elaborată de De Lawrence și colaboratorii săi, se referă la calitatea încrederii pe care o are subiectul vizavi de abilitățile sale și gradul în care-l preocupă faptul că pare incompetent.
Administrare: Scala conține 36 de itemi. Subiectul răspunde la chestionar, avînd drept criteriu de apreciere variantele de răspuns: a – adevărat sau f – fals.
Cotare: Se compară răspunsurile subiectului cu răspunsurile de mai jos, acordîndu-se cîte un punct pentru fiecare coincidență:
1 – f; 2 – a; 3 – f; 4 – a; 5 – a; 6 – f; 7 – a; 8 – a; 9 – f; 10 – a; 11 – f; 12 – f; 13 – a; 14 – a; 15 – f; 16 – a; 17 – a; 18 – f; 19 – f; 20 – a; 21 – a; 22 – a; 23 – f; 24 – a; 25 – a; 26 – a; 27 – f; 28 – a; 29 – a; 30 – f; 31 – a; 32 – f; 33 – a; 34 – a; 35 – f; 36 – f.
Norme:
Scoruri mici: 0-12 puncte.
Scoruri medii: 13-22 puncte.
Scoruri ridicate: 23-36 puncte.
Chestionarul
Nume _________Prenume_______Vîrsta_______Data_____
Instrucțiuni: Următoarele 36 de afirmații se referă la sentimentele pe care le avem toți, dar cu grade diferite de intensitate. Citiți-le pe toate și dacă sînt adevărate, marcați-le cu A (adevărat), dacă nu – cu F (fals).
Nu sînt niciodată îngrijorat că aș putea fi considerat incapabil de anumite activități.
Mi-ar plăcea să fiu mai puțin îngrijorat în legătură cu abilitățile mele.
Nu aș fi predispus să mă îndoiesc de capacitățile mele de conducere dacă aș fi într-o poziție de conducere.
Mă îngrijorează faptul că aș putea să nu fiu îndeajuns de capabil să comunic cu alții.
După ce am avut o conversație, am tendința să mă gîndesc dacă nu cumva am spus ceva ce nu trebuia.
Nu sînt predispus să mă îndoiesc de capacitățile mele de a duce un lucru la bun sfîrșit.
Cîteodată mă întreb dacă ceilalți cred că sînt îndeajuns de inteligent pentru slujba mea.
Sînt deseori predispus să fac lucruri pentru a contraataca impresia rea pe care mi se pare că o las.
Nu sînt deloc îngrijorat în legătură cu capacitatea mea de a face afaceri.
După ce îndeplinesc o sarcină, am îndoieli dacă nu cumva am greșit ceva.
Nu sînt niciodată îngrijorat de posibilitatea de a fi considerat de ceilalți straniu sau ciudat.
Sînt rar îngrijorat că aș fi considerat de ceilalți neinformat sau ignorant în legătură cu anumite lucruri.
Cîteodată sînt îngrijorat de posibilitatea de a fi considerat o persoană care nu poate avea o relație de prietenie.
Mă îngrijorează faptul că unii ar putea considera comportamentul meu în anumite activități ca fiind inoportun sau fără tact.
Nu sînt niciodată îngrijorat de posibilitatea de a fi considerat de alții stîngaci sau neîndemînatic.
Mă îngrijorează faptul că alții m-ar putea vedea ca pe cineva care nu știe ce se întîmplă în jurul lui.
Mă îngrijorează faptul de a nu avea eticheta corespunzătoare la evenimente sociale formale.
Nu mă îngrijorează niciodată integrarea mea într-o relație de natură sexuală.
Nu sînt îngrijorat de faptul că nu aș atinge standardele de muncă.
Sînt înclinat să evit critica altcuiva de frică să nu mă înșel.
Mă îngrijorează faptul că unii ar putea să creadă că nu fac față la locul de muncă.
Sînt rar îngrijorat de capacitatea mea de a face față în cazul unor evenimente sportive.
Dacă aș activa într-un cîmp profesional, nu m-aș îngrijora de relațiile cu colegii mei.
Am tendința să cred că alții văd concepțiile mele ca fiind greșite sau amuzante.
Mă îngrijorez că alții ar crede că nu sînt la curent cu ultimele dezvoltări din domeniul meu de muncă.
Sînt predispus să mă îngrijorez de felul în care mă voi adapta la activitățile de la școală.
Nu mă îngrijorează posibilitatea de a spune ceva greșit într-o situație socială nouă.
Am tendința de a mă îngrijora că alții cred că nu am habar de ceea ce fac.
Am tendința să cred că alții vor rîde de ideile mele.
Nu mă îngrijorează gîndul dacă alții mă iau în serios sau nu.
Am tendința să cred că prietenii sau părinții mei mă văd iresponsabil sau de neîncredere.
Dacă aș lucra ca agent de vînzări, nu m-ar îngrijora posibilitatea de a părea stîngaci în fața clienților.
Am tendința să cred că alții nu mă văd îndeajuns de disciplinat.
Mă îngrijorează că alții pot crede că nu mă dedic muncii cu suficientă energie sau entuziasm.
Nu mă îngrijorează faptul că alții pot crede că nu trag concluziile potrivite.
Nu m-ar îngrijora dacă aș părea ca fiind depășit de muncă sau de studii.
Anexa 3
Tabele de calcul pentru formulele statistice
Pentru calculul coeficientului de corelație simplă (Bravais-Pearson) atît pentru grupul țintă (psihologi școlari) cît și pentru grupul de control (medici de familie).
Formula ce arată semnificația diferenței dintre două medii pentru eșantioane mici,
n < 30, t (student).
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
Accordino, D. B., Accordino, M. P., & Slaney, R. B. (2000). An investigation of perfectionism, mental health, achievement, and achievement motivation in adolescents.
Frost, R. O., Marten, P., Lahart, C., & Rosenblate, R. (1990). The dimensions of perfectionism. Cognitive Therapy and Research, 14, 449–468.
Golu Mihai, Dinamica Personalității, editura Geneze (1993), București pag 65-73 ; 77-85; 209-227.
Gordon I, Flett L , Paul L. Hewitt , Richard A. Davis Perfectionism, silencing the self, and depression , a Department of Psychology, York University, Toronto, Ontario, Canada M3J 1P3 Sapir Academic College, Israelc University of British Columbia.
Guțu V., Muraru E., Dandara O., Proiectarea standardelor de formare profesională inițială în învățământul universitar. Ghid metodologic, Chișinău, CE USM, 2003.
Hewitt, P. L., & Flett, G. L. (1991). Perfectionism in the self and social contexts: Conceptualization, assessment, and association with psychopathology. Journal of Personality and Social Psychology, p. 456–470.
Holban Ion, Realizarea personalității. Hazard sau știință, București (1971) pag 31-35 ; 106-129.
Jinga I., Istrate E., (Coord.) Manual de Pedagogie. Manual destinat studenților de la DPPD din cadrul MAN, București, Ed. ALL Educational S.A., 1998
Laurence J. Peter and Raymond Hull, The Piter Principle. Why Things Always Go Wrong.http://www.amazon.com/The-Peter-Principle-Things-Always/dp/0062092065
Larousse, Dicționar de psihologie, București: Ed. Univers Enciclopedic, 2000.
Lefèvre, F. (2011). Interactive effect of perfectionism dimensions on depressive symptoms. A reply to Gaudreau and Thompson. Personality and Individual Differences, 50, p. 1147–1151.
Matthews Gerald, Ian J. Deary, Martha C. Whiteman , Psihologia personalității: Trăsături, cauze, consecințe. Trad. De Dana Ligia, Cuv. Înainte C. Enăchescu- Iași, Polirom, (2005) pag. 104-119 ; 360-364.
Neavu P.P. Dicționar de psihologie. București: Ed. Albatros; 1987.
Pînișoară Ion-Ovidiu, Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică. Polirom, București (2009) , pag 24-25
Randy O.,Cognitive Therapy and Research, Vol. 21, No. 21, 1997, p. 209-222 Self-Monitoring of Mistakes Among Subjects High and Low in Perfectionistic Concern over Mistakes.
Randy O. Frost, Patricia Marten, Cathleen Lahart, Robin Rosenblate.The dimensions of perfectionism, HOW TO OVERCOME PERFECTIONISM, anxietyBC, resources, results, relief p. 449-452.
Stoeber, J., & Childs, J. H. (in press). Perfectionism In R. J. R. Levesque (Ed.), Encyclopedia of adolescence. New York: Springer.
Stoeber, J., & Otto, K. (2006). Positive conceptions of perfectionism: Approaches, evidence, challenges. Personality and Social Psychology Review, 10, p 295–319.
Stoeber, J., Damian, L., Negru, O., & Băban, A. (2013). On the development of perfectionism in adolescence: Perceived parental expectations predict longitudinal increases in socially prescribed perfectionism. Personality and Individual Differences.
Web sites:
http://www.doctor.info.ro/suferi_de_perfectionism.html
http://www.csun.edu/~vcpsy00h/students/fear.htm
http://blogs.psychcentral.com/mindful-living/2010/07/4-types-of-perfectionism/
http://psyfactor.org/personal/personal15-17.htm
http://gaverdovskaya.ru/public/interview/story1371.htm
http://www.elitarium.ru/2012/03/23/perfekcionizm_zdorovyjj_nevroticheskijj.html
http://www.exeter.ac.uk/wellbeing/resources/online-resources/perfectionism/
Perfecţionismul – latura întunecată a unei presupuse calităţi
http://www.apa.org/monitor/nov03/manyfaces.aspx
ANEXE
Anexa 1
Chestionar de măsurare a perfecționismului RPA
Autor: Elaborat sub coordonarea conf. univ. dr. Filaret Sântion
Instrucțiuni: Citiți cu atențiefrazele de mai jos și bifați varianta de răspuns care reflectă cel mai bine opinia dvs. referitoare la fiecare afirmație.
Ideea de a face o greșeală mă supară.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Încerc doar lucrurile pe care știu sigur că le pot face.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Încerc să rezolv sarcinile cotidiene din ce în ce mai bine.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Ce este acceptabil pentru ceilalți, pentru mine este insuficient.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Cînd fac o greșeală în fața cuiva, starea de discomfort în prezența acelei persoane persistă.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Dacă încep o activitate și pe parcurs descopăr că nu mă pricep îndeajuns de bine, renunț.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Dacă nu fac lucrurile bine, cred ca voi pierde respectul celor din jur.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Imi place și caut să fiu la un nivel cît mai înalt.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Mă autopedepsesc atunci cînd greșesc.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Organizarea și disciplina sunt foarte importante pentru mine.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Am așteptări personale mai mari decît ale celor din jurul meu.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Sunt mulțumit/ă de ceea ce văd cînd mă privesc în oglindă.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Dacă nu greșesc, cred că voi caștiga respectul celorlalți.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Insuccesul mă deprimă și mă face să mă simpt nedemn/ă.
foarte rar sau niciodată
rar
uneori
des
foarte des sau întotdeauna
Calcularea puntelor și interpretarea rezultatelor:
Nivel înalt al perfecționismului (70-51 puncte).
Nivel mediu al perfecționismului (50-31 puncte).
Nivel scăzut al perfecționismului (30-0 puncte).
Anexa 2
3. SCALA FRICII DE A NU PĂREA INCOMPETENT
(De Lawrence)
Scop: Scala fricii de a nu părea incompetent, elaborată de De Lawrence și colaboratorii săi, se referă la calitatea încrederii pe care o are subiectul vizavi de abilitățile sale și gradul în care-l preocupă faptul că pare incompetent.
Administrare: Scala conține 36 de itemi. Subiectul răspunde la chestionar, avînd drept criteriu de apreciere variantele de răspuns: a – adevărat sau f – fals.
Cotare: Se compară răspunsurile subiectului cu răspunsurile de mai jos, acordîndu-se cîte un punct pentru fiecare coincidență:
1 – f; 2 – a; 3 – f; 4 – a; 5 – a; 6 – f; 7 – a; 8 – a; 9 – f; 10 – a; 11 – f; 12 – f; 13 – a; 14 – a; 15 – f; 16 – a; 17 – a; 18 – f; 19 – f; 20 – a; 21 – a; 22 – a; 23 – f; 24 – a; 25 – a; 26 – a; 27 – f; 28 – a; 29 – a; 30 – f; 31 – a; 32 – f; 33 – a; 34 – a; 35 – f; 36 – f.
Norme:
Scoruri mici: 0-12 puncte.
Scoruri medii: 13-22 puncte.
Scoruri ridicate: 23-36 puncte.
Chestionarul
Nume _________Prenume_______Vîrsta_______Data_____
Instrucțiuni: Următoarele 36 de afirmații se referă la sentimentele pe care le avem toți, dar cu grade diferite de intensitate. Citiți-le pe toate și dacă sînt adevărate, marcați-le cu A (adevărat), dacă nu – cu F (fals).
Nu sînt niciodată îngrijorat că aș putea fi considerat incapabil de anumite activități.
Mi-ar plăcea să fiu mai puțin îngrijorat în legătură cu abilitățile mele.
Nu aș fi predispus să mă îndoiesc de capacitățile mele de conducere dacă aș fi într-o poziție de conducere.
Mă îngrijorează faptul că aș putea să nu fiu îndeajuns de capabil să comunic cu alții.
După ce am avut o conversație, am tendința să mă gîndesc dacă nu cumva am spus ceva ce nu trebuia.
Nu sînt predispus să mă îndoiesc de capacitățile mele de a duce un lucru la bun sfîrșit.
Cîteodată mă întreb dacă ceilalți cred că sînt îndeajuns de inteligent pentru slujba mea.
Sînt deseori predispus să fac lucruri pentru a contraataca impresia rea pe care mi se pare că o las.
Nu sînt deloc îngrijorat în legătură cu capacitatea mea de a face afaceri.
După ce îndeplinesc o sarcină, am îndoieli dacă nu cumva am greșit ceva.
Nu sînt niciodată îngrijorat de posibilitatea de a fi considerat de ceilalți straniu sau ciudat.
Sînt rar îngrijorat că aș fi considerat de ceilalți neinformat sau ignorant în legătură cu anumite lucruri.
Cîteodată sînt îngrijorat de posibilitatea de a fi considerat o persoană care nu poate avea o relație de prietenie.
Mă îngrijorează faptul că unii ar putea considera comportamentul meu în anumite activități ca fiind inoportun sau fără tact.
Nu sînt niciodată îngrijorat de posibilitatea de a fi considerat de alții stîngaci sau neîndemînatic.
Mă îngrijorează faptul că alții m-ar putea vedea ca pe cineva care nu știe ce se întîmplă în jurul lui.
Mă îngrijorează faptul de a nu avea eticheta corespunzătoare la evenimente sociale formale.
Nu mă îngrijorează niciodată integrarea mea într-o relație de natură sexuală.
Nu sînt îngrijorat de faptul că nu aș atinge standardele de muncă.
Sînt înclinat să evit critica altcuiva de frică să nu mă înșel.
Mă îngrijorează faptul că unii ar putea să creadă că nu fac față la locul de muncă.
Sînt rar îngrijorat de capacitatea mea de a face față în cazul unor evenimente sportive.
Dacă aș activa într-un cîmp profesional, nu m-aș îngrijora de relațiile cu colegii mei.
Am tendința să cred că alții văd concepțiile mele ca fiind greșite sau amuzante.
Mă îngrijorez că alții ar crede că nu sînt la curent cu ultimele dezvoltări din domeniul meu de muncă.
Sînt predispus să mă îngrijorez de felul în care mă voi adapta la activitățile de la școală.
Nu mă îngrijorează posibilitatea de a spune ceva greșit într-o situație socială nouă.
Am tendința de a mă îngrijora că alții cred că nu am habar de ceea ce fac.
Am tendința să cred că alții vor rîde de ideile mele.
Nu mă îngrijorează gîndul dacă alții mă iau în serios sau nu.
Am tendința să cred că prietenii sau părinții mei mă văd iresponsabil sau de neîncredere.
Dacă aș lucra ca agent de vînzări, nu m-ar îngrijora posibilitatea de a părea stîngaci în fața clienților.
Am tendința să cred că alții nu mă văd îndeajuns de disciplinat.
Mă îngrijorează că alții pot crede că nu mă dedic muncii cu suficientă energie sau entuziasm.
Nu mă îngrijorează faptul că alții pot crede că nu trag concluziile potrivite.
Nu m-ar îngrijora dacă aș părea ca fiind depășit de muncă sau de studii.
Anexa 3
Tabele de calcul pentru formulele statistice
Pentru calculul coeficientului de corelație simplă (Bravais-Pearson) atît pentru grupul țintă (psihologi școlari) cît și pentru grupul de control (medici de familie).
Formula ce arată semnificația diferenței dintre două medii pentru eșantioane mici,
n < 30, t (student).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Particularitati ALE Perfectionismului LA Psihologii Scolari (ID: 165807)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.