Particularitati ale Ghidarii In Cariera a Elevilor de Liceu
Particularități ale ghidării în carieră a elevilor de liceu
Cuprins
Introducere
Capitolul I Repere teoretice ale ghidării în carieră
1.1. Fundamente teoretice despre carieră
1.2. Proiectarea carierei, parte integrantă a procesului educațional
1.3. Teorii ale alegerii profesionale
2.Caracteristicile procesului de luare a deciziei în carieră la adolescenți
Particularități comportamentale ale adolescenților
Componentele deciziei în carieră
2.3 Modele de luare a deciziei
Capitolul II Abordarea experimentală a particularităților ale ghidării în carieră a elevilor de liceu
2.1 Scop, ipoteze, obiective, eșantion
2.2 Metodologia cercetării
2.3 Analiza și prelucrarea datelor cercetării
Concluzii și recomandări
Anexe
Bibliografie
Introducere
În prezent, vorbim mult despre succes și dezvoltarea carierei. Mulți oameni de știință încearcă să explice complexitatea acestui subiect și modul în care motivația spre succes poate fi crescută. Esența socială a individului se manifestă prin tendința de a fi util societății și a îdeplini anumite roluri profesionale prin care să-și realizeze aspirațiile și capacitățile. Orce persoană, îndeplinind o muncă calificată, poate face o carieră.
Dacă în urmă cu ceva vreme termenului de carieră i se atribuia mai mult un sens profesional, în prezent acestuia i se asociază o serie de conotații de natură personală, socială sau economică. Datorită importanței pe care a o acordăm astăzi carierei, conceptual în sine a devenit un obiect de studiu pentru numeroase discipline stiințifice (psihologia vocațională, sociologia educației, management etc.).
Alegerea unei cariere profesionale porneste (cf. Păus, 2006), pentru fiecare individ, de la un set de premise: competențe obținute prin școlarizare, abilități intelectuale și practice, capacitatea de a transpune într-un domeniu de activitate achizițiile obținute în scoală, aptitudini speciale de care individul devine constient pe parcursul educației, interese, motivații si valori personale, modelul oferit de familie (reproducerea experienței profesionale a familiei), atitudinea comunității față de individ (eventuale prejudecăți ale societății ce influențează negativ percepția individului în societate și propria imagine de sine), de oferta profesională a societății sau de structura oportunităților.
Cariera reprezintă ansamblul ocupațiilor caracterizate prin instruire și experiență, în care o persoană accede la poziții superioare care necesită mai multă responsabilitate și competență. [4] Respectiv, una dintre cele mai importante decizii pe care orice tînăr trebuie să o ia în viață este aceea a alegerii profesiei. A lua o decizie în domeniul carierei înseamnă a alege o soluție de dezvoltare în carieră din mai multe variante posibile. Dezvoltarea carierei este un proces desfășurat pe parcursul întregii vieți și trebuie să înceapă de foarte timpuriu. Proces continuu, pentru că orice individ, poate fi ajutat să-și descopere potențialul, să și-l valorifice, să se orienteze sau reorienteze în carieră.[3]
Există însă etape ale vieții cînd problema devenirii profesionale are un accent deosebit. Aceste perioade corespund etapelor de terminare a studiilor de gimnaziu, studiilor de liceu, formării profesionale (școală profesională, colegiu, facultate), precum și etapelor de cotitură în evoluția carierei: schimbarea locului de muncă, schimbarea profesiei, schimbarea funcției, etc.
În dezvoltarea unui adolescent, liceul constituie o perioadă în care acesta caută să înțeleagă la un nivel mai profund propriul sine și își pune problema alegerii unei cariere profesionale, deși acest proces este tapetat cu numeroase conflicte interioare și conpromisuri.
Societatea evoluează, cerințele ei sunt tot mai diverse și mai schimbătoare, astfel încăt se impune o pregătire adecvată pentru ca oamenii să se adapteze acestor solicitări. Pe de altă parte, omul aspiră la un statut profesional și social cît mai înalt, la ocuparea unor poziții/funcții și la exercitarea unor ocupații și activități (munci) cît mai atractive, mai aducătoare de satisfacții și de îndepliniri personale. (I. Dumitriu p. 205)
Astăzi cînd se constată o criză a educației la nivel global, școala nu poate să neglijeze ghidarea carierei și să nu susțină persoana în proiectarea carierei. Preocuparea pentru îmbunătățirea calității educației „este un subiect capital de anvergură universală, pentru toți oamenii care se preocupă să îmbunătățească lumea de azi și s-o pregătească pe cea de mîine” (Faure E p. 21 )
Comisiile specializate UNESCO, constată că educația a intrat într-o perioadă de criză , generată în mare parte de necorespunderea așteptărilor societății cu rezultatele educației, din aceste considerente și educația se încadrează într-o reformă continuă, confirmîndu-și caracterul continuu.
Ph Coombs denumește situația creată „o viziune nouă asupra unei crize vechi”, invocînd ideia „că discrepanța dintre așteptările/cerințele sociale și capacitățile /potențialul educației , a constituit întodeauna mobilul ce a condiționat modernizarea educației și prin aceasta evoluția societății, doar că acestă discrepanță devine din ce în ce mai resimțită în contextul schimbărilor sociale rapide”. Din cele expuse deducem doi factori ai dezvoltării psihoindividuale: educația și mediul. În dezvoltarea umană sunt implicați trei factori: ereditatea, mediul și educația, iar litratura de specialitate care abordează problematica alegerii și dezvoltării carierei profesionale oferă dovezi empirice care arată că deciza în domeniul alegerii carierei profesionale tinde să se asocieze cu o serie de caracteristici individuale, cu performanțe școlare sau academice, precum și cu anumiți factori contextuali.(psihologie p. 10)
În Republica Moldova sistemul de ghidare în carieră are o anumită configurație:
– există oficii ale forței de muncă a căror clienți sunt persoane în dificultate;
– lipsește un sistem de instituții și servicii specializate pentru adolescenți, tineri și adulți;
– lipsește strategia clară de susținere a persoanelor în proiectarea carierei.
(Materialele conferinței 2011p.8)
Prescripțiile sociale de gen în orientarea pentru carieră au un impact puternic în alegerea unei profesii, prin perpetuarea stereotipurilor ”profesii masculine/profesii feminine”. Ele pot genera discriminarea indivizilor care se pregătesc în domenii considerate în mod tradițional masculine sau feminine – ocupații non tradiționale. [2] (apud p 17)
Astfel perioada 17-19 ani cînd elevii finisează treapta liceală se consideră o primă treaptă a maturității (de luare a deciziilor individuale și asumarea consecințelor). Situația actuală pe piața muncii este dinamică datorită prezenței numărului mare de agenți economici, instituții și firme private implicate în medierea muncii, în orientarea și reorientarea profesională, în formarea și selecția personalului și în deschiderea de noi căi de acces la oportunități în carieră.
În prezent, când liberalizarea economică și informatizarea influențează nu numai destinul profesional al adulților prezenți pe piața muncii, ci și pe cel al adolescenților și tinerilor care sunt pe cale de a intra pe această piață, incertitudinea este mare. Deciziile sunt mai dificil de luat, alternativele mult mai variate și paleta de profesii mult mai extinsă. (Luca, 2002) Luca, M.R. (2005). Elemente teoretice și metodice pentru consilierea carierei în școală. (Ediția a doua). Sibiu: Editura Psihomedia.
Fiecare al treilea adolescent nu știe ce vocație are și nici ce profesie ar vrea să îmbrățișeze. Așa arată statisticile oficiale în Republica Moldova. În același timp, peste 60 la sută dintre ei susțin că ar putea lua mai ușor deciziile dacă ar exista servicii de ghidare în carieră. http://www.muncadecenta.md/events-evenimente/86-consilieri-de-cariera-pentru-absolventi.html vizitat la 16.03.2015 14:35
Specialistul în devenire, resimte dezacordul dintre aspirațiile financiare personale, varietatea cerințelor de angajare care se modifică /amplifică continuu și suprasolicitarea unor domenii profesionale care diminuiază șansele de angajare a pretendenților.
Politicile europene în domeniul ghidării și consilierii vocaționale, reconfirmă importanța și necesitatea serviciilor de informare, ghidare și consiliere a carierei copilului, adolescentultui, tînărului și adultului, prin susținerea implicită a programelor dezvoltative în consiliere de carieră.
În urma cercetărilor efectuate de ANOFM (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă) și ASEM (Academia de Studii Economice din Moldova) privind situația tinerilor pe piața muncii s-a evidențiat că tinerii se confruntă cu riscul de a deveni șomeri preponderent altor grupuri ocupaționale, dar și cu probleme legate de următoarele aspecte:
– plasarea dificilă în cîmpul muncii (inserția profesională);
– formarea profesională neadecvată necesităților și exigențelor pieții muncii;
– oportunitățile neatractive de angajare;
– lipsa motivațiilor de autorealizare prin profesie;
– indecizia profesională etc.
Din aceste documente desprindem următoarea idee: adolescenții sunt în mod direct iplicați, influențați, și impuși să trăiască în aceste condiții, astfel că orce ar întreprinde aceștia, trebuie să reeasă din decizii luate de ei. (materiale conferinta p.11)
https://procariera.files.wordpress.com/2013/…/materiale_-conferinta_2011….
Avem în prezent un volum relativ însemnat de informații și date cu privire la luare a
deciziei, prin contribuția matematicienilor, economiștilor, psihologilor. Este o certitudine
că deciziile bune conduc la rezultate bune, indiferent de domeniul în care se aplică. Știm
și că luarea deciziei se învață (Anderson, 2002), drept pentru care se predau în unele
universități americane cursuri de psihologia deciziei (în general centrate pe prezentarea
rezultatelor cercetărilor și a explicațiilor teoretice sub formă de cunoștințe declarative sau
factuale), însă nu se acordă suficientă greutate practicii de luarea deciziei și de dobândire
a abilităților necesare pentru aceasta.
Luarea deciziei a fost întotdeauna subiect prioritar și element de strategie în viața politică
și economică, iar pe plan individual este în lumea de astăzi ceea ce desparte oamenii
merituoși și orientați spre scop de cei la fel de îndreptățiți la succes, însă care așteaptă ca
alții sau destinul să decidă pentru ei. Din cele expuse mai sus se desprinde actualitatea și importanța temei: decizia profesională este una din cele mai dificile și mai importante decizii din viața fiecărei persoane, tocmai pentru că angajează într-o măsură foarte mare viitorul individului și pentru că are foarte multe implicații ireversibile. Ea trebuie luată atunci cînd persoana este responsabilă și competentă să analizeze viitorul său profesional, sesizînd pe deplin consecințele hotărîrii luate. Scopul acestei lucrări este de a identifica/stabili capacitatea de luare a deciziei pentru carieră a elevilor de liceu. Problema: incompetența de luare a deciziei. Obiectul de studiu al cercetării: capacitatea de luare a deciziei la adolescenți.
Obiective:
Definirea conceptelor de: ghidare în carieră, proiectare a carierei, particularități comportamentale ale adolescenților, gradul capacității de luare a deciziei;
Analiza procesului de ghidare în carieră la adolescenți;
Stabilirea gradului capacității de a lua decizii la adolescenți;
Formularea recomandărilor pentru cadrele didactice în scopul dezvoltării competenței de a lua decizii la adolescenți;
Ipoteze:
1.Dacă adolescentul are un grad înalt al capacității de decizie;
2.Gradul înalt al capacității de luare a deciziei favorizează decizia pentru carieră.
Metode de lucru: În cadrul cercetării au fost aplicate metode teoretice de analiză și sinteză a literaturii de specialitate, Capacitatea
Baza teoretică a lucrării este prezentată pe scurt în următoarelefinirea conceptelor de: ghidare în carieră, proiectare a carierei, particularități comportamentale ale adolescenților, gradul capacității de luare a deciziei;
Analiza procesului de ghidare în carieră la adolescenți;
Stabilirea gradului capacității de a lua decizii la adolescenți;
Formularea recomandărilor pentru cadrele didactice în scopul dezvoltării competenței de a lua decizii la adolescenți;
Ipoteze:
1.Dacă adolescentul are un grad înalt al capacității de decizie;
2.Gradul înalt al capacității de luare a deciziei favorizează decizia pentru carieră.
Metode de lucru: În cadrul cercetării au fost aplicate metode teoretice de analiză și sinteză a literaturii de specialitate, Capacitatea
Baza teoretică a lucrării este prezentată pe scurt în următoarele rînduri, dar este mai pe larg desfășurată în capitolul 1.
Ghidarea în carieră consă într-un sistem de acțiuni educative, bazat pe repere metodologice pe care le realizează educatorul pentru susținerea discipolului în procesul de proiectare a carierei.
Proiectarea carierei este un proces permanent, încadrat în limitele de viață conștientă a individului, un ansamblu de acțiuni subordonate unor finalități prosociale bine definite, orientate spre identificarea posibilităților de maximă valorificare a potențialului individual în context profesional
A. Teoriile nepsihologice ale alegerii profesiunii atribuie fenomenele legate de alegerea profesiunii unor factori externi individului (factori din mediul înconjurător): factori întîmplători; legile cererii și ale ofertei; oamenii și instituțiile sociale;
B. Teoriile psihologice
Spre deosebire de teoriile nepsihologice, care pun accentul pe factorii externi individului, teoriile psihologice ale alegerii profesiunii se centrează pe individul care alege.
Ele susțin că alegerea profesiunii este determinată în primul rînd de caracteristicile individului și doar indirect de mediul în care trăieste acesta.
Teoria trăsăturii și factorului-Această teorie a fost inițiată de F. Parsons la începutul secolului XX. Esența teoriei lui Parsons se reduce la următoarele:
a) fiecare persoană este unica prin trăsăturile sale
b) fiecare loc de muncă are cerințe specifice
c) competențele cerute la locul de muncă trebuie să se potrivească cu trasăturile persoanei
d) această concordanță generează satisfacții în muncă .
Teoriile dezvoltării- Dupa opinia lui Carter, procesul de dezvoltare a unui model de interes prin încercare și eroare ("trial and crror') progresează de Ia soluțiile mai puțin mature ale copilăriei spre cele mai realiste și mai mature ale adolescenței.
Teoria formulată de Ginzberg și colaboratorii săi (1951), pe baza convorbirilor cu adolescenții, constă în trei afirmații esențiale legate de natura procesuală a alegerii profesiunii :
1. alegerea profesiunii este un proces care cuprinde întreaga perioadă de adolescență
2. acest proces este, în mare masură, ireversibil. O dată pornit pe o anumită cale, cum ar fi pregatirea pentru o anumită profesiune, individului îi este din ce în ce mai greu să-și schimbe scopul inițial.
3. acest proces se găseste printr-un compromis între nevoile individului și realitățile cu care el intră în contact.
Teoriile deciziei-Teoria elaborată de A.B. Gelat (1962) – după opinia sa, orice decizie are două caracteristici principale: a) există un individ căruia i se cere să i-a o hotărîre, b) există două sau mai multe moduri de acțiune, dintre care el trebuie să aleagă unul pe baza informațiilor de care dispune. Hotărîrea luată poate fi finală sau de investigare, în sensul că aceasta din urmă necesită informații suplimentare.
O conceptualizare mai completă a procesului de luare a deciziei a fost schițată de T.L. Hillton (1962). Dupa opinia acestui autor, procesul luării deciziei este inițiat de anumite elemente din mediul înconjurator.
Teoriile psihodinamice- Aceste teorii sugerează ca cel mai important factor în alegerea profesiunii este o variabilă motivațională a procesului.
A. Teoria psihanalitică a fost elaborata de L. Meadow în 1955. Ideea de baza a acestei teorii este că munca individului reflectă personalitatea acestuia, deși Meadow recunoaște și influența altor factori în alegerea profesiunii.
B. Teoria sinelui
Sinele influențează alegerea profesiunii, întrucat acest act este unul din acele momente în viață în care un tînăr este chemat să-și exprime într-un mod explicit concepția despre sine însuși.
C. Teoriile generale-Teoria interdisciplinară -Autorii acestei teorii (P.M. Blan, J.W. Gustad, H.S. Parnes,) susțin că alegerea unei profesiuni este determinată nu numai de preferințele individului, dar și de interacțiunea a două procese: Procesul de alegere a profesiunii și selectia profesională .
2.Teoria generală a dezvoltării profesionale-Ideea centrală a teoriei lui Super este aceea că dezvoltarea profesională este un aspect specific al dezvoltării generale și că factorii care afectează dezvoltarea profesională se schimbă și interacționează între ei, așa cum comportamentul profesional se schimbă și interacționează cu ei. Ca urmare, dezvoltarea profesională se bazează pe aceleași principii ca și alte procese ale dezvoltării.
Teoria tipologică-Această teorie este elaborată de J.L. Holland (1959-1966) din perspectiva psihologiei personalității și se axează pe explicarea și predicția comportamentului profesional.
Ideea de baza este că oamenii cu interese similare în anumite domenii vor avea succes în ocupații care se potrivesc unui anumit tip de personalitate. Autorul formulează 6 categorii de bază în ce privește tipologia persoană – mediu. Exista 6 tipuri de personalitate și aceleași 6 modele de mediu. 1. realist, 2. intelectual, 3. social, 4. convențional, 5. întreprinzător, 6. artistic; Diferite personalități preferă diferite medii. Poți să gasești elemente care ți se potrivesc cu toate cele 6 grupe, dar vei fi atras în principal de 2-3 arii.
Particularități comportamentale ale adolescenților- Personalitatea adolescentului se schimbă din punctul de vedere al factorilor care determină evoluția personalității, acum, se adaugă noi contribuții remarcabile: a) lărgirea foarte mare a relațiilor sociale ; b) auto-implicarea în propriul proces de formare; c) intrarea în vâltoarea vieții reale. în legătură cu acest aspect, M. Debesse notează: „Pentru elevii noștri, aventura existenței personale a început… marea lor educatoare va fi de acum încolo viața însăși" (1981, p. 110); d) existența unei adevărate „subculturi a adolescenților", cum considera James Coleman în 1961, care exercită influențe specifice f) implicarea mai atentă a eului pe măsura dezvoltării lui prin acțiuni autoformative, autodeterminative .
Formarea unor noi componente ale personalității-Adolescentul își formează un mod propriu de а înțelege viața, își cristalizează o concepție care începe să-1 călăuzească în alegerile pe care le face și în care i-și investește forțele.
De asemenea, acele disponibilități intelectuale, afective și voluntare constituie condiția subiectivă a structurării propriului sistem valori.
O altă componentă orientativă a personalității care se formează în adolescență și în postadolescență este conștiința apartenenței la generație. În acest stadiu se continuă formarea idealului de viață. Între componentele orientative ale personalității adolescentine, un loc și un rol aparte revine imaginii de sine care rezultă dintr-o orientare constantă și o trebuința marcantă de autocunoaștere.
Un prim rezultat al acestor căutări și eforturi de autocunoaștere este clarificarea identității de sine.
Adolescentul își dorește să își descopere unicitatea și originalitatea propriei ființe și să se dezvolte ca o persoană autonomă capabilă : a) să-și propună țeluri clare ; b) să acționeze pentru a le realiza; c) să fie responsabilă și demnă prin ceea ce face.
Conceptul de sine, care sintetizează ideile generale despre sine și raționamentele referitoare la eul propriu. Stima de sine, cu atitudinea pozitivă față de sine ca mod de a se simți capabil, important, valoros.
Conștiința morală este o altă componentă importantă a personalității adolescentului care se îmbogățește foarte mult (cunoștințe, valori, teorii, sentimente morale), dar mai ales își consolidează relațiile cu reglajele voluntare și se investește în însușirile caracteriale.
Componentele deciziei în carieră-În cadrul deciziei de carieră putem distinge 3 componente aflate în permanentă interacțiune:
1. Conținutul deciziei; Ce decizie urmează să iau?
2. Procesul decisional; Cum voi lua această decizie?
3. Contextul deciziei; Care sunt factorii care îmi influențează decizia?
Modele de luare a deciziilor-În literatura de specialitate, Brown (1990) și alții identifică modele normative (prescriptive – cum ar trebui să fie luate deciziile) și modele descriptive (euristice – cum se iau de fapt deciziile). Un model normativ de luarea deciziei este modelul rational: Acesta implică etapele de:
strângerea informațiilor despre subiectul în cauză
procesarea sau analiza informațiilor prin reflecție
alegerea informațiilor
implementare, ca moment final al unei decizii .
Modelul conflictual de luarea deciziei (Janis; Mann, 1977)- evaluarea completă a alternativelor; clarificarea scopurilor și valorilor legate de aceste alternative; cântărirea consecințelor pozitive și negative ale fiecărei alternative; căutarea de informații noi, relevante, pentru evaluarea ulterioară și mai profundă a alternativelor; colectarea și luarea în considerare, fără părtinire, a noilor informații și/sau opiniilor experților; re-evaluarea consecințelor tuturor alternativelor, chiar și a celor considerate inițial inacceptabile; planificarea implementării alternativelor preferate, acordând atenție specială eventualelor riscuri.
Capitolul I Aspecte teoretice ale ghidării în carieră
1.1 Fundamente teoretice despre carieră
Esența și caracteristicile unui fenomen se exprimă prin cîmpul național, la baza cărora stau conceptele fundamentale. După studierea literaturii de specialitate distingem cîteva filiere ale cîmpului conceptual. Remarcăm faptul că aceste filiere au evoluat fiind influențate, în primul rînd, de esența fenomenului studiat și, în rîndul al doilea, de aspecte lingvistice (O. Dandara, 2012). Termenul de ”ghidare vocațională” este utilizat pentru prima dată la Boston în 1908 de către T.Parsons care îl denumește ca proces de testare a persoanelor în privința compatibilității lor cu munca realizată. Deci ghidarea vocațională, chear de la începuturi s-a manifestat ca și proces educațional, dar mai cu seamă ca procedură tehnicistă de selectare a personalului în scopul eficientizării muncii. Sintagmele ”dezvoltarea în carieră” și ”ghidare vocațională” sunt preluate imediat și în Europa de către vorbitorii de limbă engleză.
E. Claparede încearcă să plaseze orientarea profesională în sistemul științelor al căror obiect de studiu este relația omului cu lumea muncii, cu mediul economic. La sfîrșitul anilor ”20 ai secolului trecut orientarea profesională este recunoscută ca parte integrantă a procesului educațional și unele elemente ale acestui proces sunt plasate în instituția de învățămînt.
S-a constatat că atît lumea francofonă, cît și cea anglofonă utilizează sintagmele ce reflectă specificul lingvistic, pe de o parte, și esența fenomenului, pe de altă parte. ”Școala” americană utilizează termenul ”vocațional”. I.Alexăndrescu, în lucrarea sa Personalitate și vocație. Dinamica integrării profesionale, își expune punctu de vedere asupra termenului de vocație și rolului acesteia în realizarea profesională, ”deși printr-o foarte largă accepție , prin vocație se poate înțelege și destin personal și predispoziție , ca și consubstanțialitate a individului cu anumite categorii de evenimente, în mod propriu conceptual se utilizează numai în legătură cu activitatea productivă, specificitatea fenomenului constînd într-o atracție naturală a unei persoane către o profesie” (Alexăndrescu I, 1981.)
”Școala” franceză utilizează termenul profesional. Acentul este pus pe finalitatea funcțională a persoanei, pe încadrarea ei în activitatea profesională.
”Școala” românească este influențată mult de ”școala” franceză. Lucrarea lui I.Nestor Orientarea profesională, editată la București în 1939, prezintă fenomenul studiat în parametri conceptuali și terminologici ai specialiștilor frsncezi. ”Orientarea profesională constituie, fără îndoială, una dintre cele mai însemnate ramuri ale psihologiei aplicate, și alături de selecțiunea profesională, ea este chemată să organizeze sistematic productivitatea omului, marcînd prin aceasta pașii cei mai siguri către meliorismul social”. (I. Nestor, 1939 p. 190)
În spațiul sovietic este utilizat conceptul de orientare profesională care este definită drept parte integrantă a educației prin muncă.” În aceste condiții, o sarcină importantă a școlii este de a pregăti tinerii pentru viață, pentru încadrarea activă în muncă, și alegerea corectă a profesiei. (180 Sazanov A.D. 1989 p. 63).
În RSS Moldovenească, fiind parte integrantă a mediului sovietic, în educație se utiliza concepția elaborată la nivel de uniune. Aici a fost utilizat conceptul de orientare profesională, care definea un ”sistem de măsuri pentru pregătirea elevilor în vederea alegerii profesiilor” (Grosu E.P. 1979, p. 13). În anii ”80 se abordează fenomenul în lucrările cercetătorilor A.Golomstok, F. Romanciuc, G.Apostu doar prin sintegma orientare profesională.
Abordînd problema orientării profesionale, cercetătoarea C. Platon, arată legătura strînsă dintre cele doua noțiuni-orientarea profesională și orientarea școlară- orientarea școlară fiind considerată un fel de preorientare profesională. De fapt, orientarea școlară apărută istoricește mai tîrziu ( la noi în republică, lua naștere în anii ”90 ai sec XX), remarcă C.Platon, pregătește treptat orientarea profesională. Aceasta nu șterge particularitățile specifice ale fiecăreia și nu îmedică tratarea separată în unele cazuri (103, C.Platon 1994, p 5).
În perioada postmodernă/informațională se schimbă și relațiile persoanei cu piața muncii. Preocupările pentru ghidarea în carieră își atribuie noi valențe. Intervin schimbări și la nivelul conceptelor. În spațiul românesc tot mai fregvent este utilizată sintagma educație pentru carieră, deși se mai folosesc și termenii de orientare în carieră și consiliere în carieră (Dandara O. 2012, p 50). G.Lemeni și M.Miclea remarcă faptul că, cu toate că termenii sunt utilizați ca sinonime, există o anumită diferență conceptuală și anume:
Orientare în carieră vizează gama cea mai largă de activități , de la informare și evaluare, la consiliere și educație în carieră, devenind astfel ”conceptul umbrelă” pentru activitățile din acest domeniu;
Consiliere în carieră vizează dezvoltarea abilităților unei persoane pentru rezolvarea unei probleme specifice legate de carieră.
Educația pentru carieră reprezintă o intervenție educațională de dezvoltare, în avans, a deprinderilor și abilităților necesare tinerilor pentru dezvoltarea și managementul propriei cariere (84. Legea învățămîntului p.9). în acest context, un alt autor, A. Băban, specifică faptul că consilierea în carieră este parte integrantă a consilierii educaționale (7. A.Baban p. 14). Termenii consiliere, orientare și educație pentru carieră sunt utilizați și de către Gh.Tomșa, în sensul în care aceștia definesc, în mare parte același fenomen, dar fiecare din ei defiesc un anumit proces. (130 Tomșa Gh.). Explicită este după părerea O.Dandara , accepția dată de M.Jigău ”Realitatea practică a activității recente și celei viitoare în acest domeniu, justificată din ce în ce mai temeinic să o numim consilierea carierei și mai puțin orientare școlară și profesională”. Autorul utilizează sintagma educație pentru carieră, încercînd să definească acest concept: „Educația pentru carieră include adesea și subiecte care nu sunt direct legate de exercitarea unei profesii, precum viața de familie, petrecerea timpului liber, creșterea și educația copiilor, economie familială, chestiuni legate de valori și calitatea vieții, modul de a face față situațiilor dramatice din viață: deces, divorț, cataclisme naturale, șomaj etc. (77 M.Jigău, pp 9-12). Cu toate că O.Dandara este de acord cu faptul că educația pentru carieră cuprinde o arie conceptuală și acțională mai largă decî ghidarea în carieră, consideră că accepția dată de către M.Jigău pretinde o arie de interes mult prea vastă.
Între timp, își consolidează poziția și conceptul de proiectarea carierei. Este adevărat că în spațiul romînesc, folosirea acestei sintagme se datorează surselor bibliografice anglofone.
Astfel, în concepția lui J.H. Grunhaus, orce loc de muncă este considerat drept parte componentă a procesului de proiectare a carierei. Acest lucru a fost susținut și în lucrarea elaborată de către M. Vlăsceanu (137, p.15)
„Școala” anglofonă utilizează de o potrivă termenii proiectarea carierei și ghidarea în carieră, în primul caz punînd accent pe acțiunea persoanei/subiectului, și prin aceasta îi atribuie un rol activ, determinat în fenomenul studiat.
„Școala” rusă utilizează sintagma orientare profesională, în noul context aceasta presupune un sistem de activități, ce permit să fie identificate capacitățile, interesele, abilitățile persoanei, care sunt cele mai indicate pentru anumite studii și pentru o activitate profesională; un complex de modalități de oferire a ajutorului în alegerea unei profesii care ar corespunde cel mai bine caracteristicilor ei individuale (186 p.429). observăm că accentul este pus în primul rînd pe persoană, și nu doar pe necesitățile statului. De rînd cu termenul tradițional este utilizat și termenul însoțire. Astfel L.Șehovțva definește fenomenul chear în titlul lucrării Psihologhicescoe soprovojdenie vîbora profesii(L.Șehovțova, O.Șehovțov, 2006 ) la fel ca și M.I Mihailina Soprovojdenia profesionalinovo samoapredilenia starșeclasnicov (M.I Mihailina ,2009). Observăm o legătură între extinderea perioadei procesului de ghidare în carieră și apariția specificării însoțire. Pentru acești cercetători grupul țintă îl constituie nu doar elevii claselor terminale ci și elevii cu 2-3 ani înainte de a-și alege clasa de profil. Termenul însoșire este echivalent cu ghidare. În ultimile decenii se produc schimbări și în mediul originar al conceptului de orientare școlară și profesională.
O. Dandara a efectuat o prezentare a evoluției conceptelor ce definesc fenomenul luat în discuție, punînd accent, în primul rînd, pe esența procesului și ținînd cont de particularitățile lingvistice. În scopul stabilirii reperelor teoretice și metodologice, și-a concentrat atenția asupra a 3 sisteme de promovare a diverse contexte socioeconomice și ulturale, „școli” pe care le-a considerat mai reprezentative:
„școala” franceză a generat următoarea evoluție a conceptului orientare profesională-orientare școlară și profesională-orientare, ghidare, însoțire.
„școala” americană lansează în diverse perioade diferiți termeni, în funcție de accentele puse ghidare vocațională(profesională)-ghidare în carieră, dezvoltarea carierei-ghidarea și proiectarea carierei.
„școala” sovietică și apoi cea rusă, utilizează următoarele concepte orientare profesională-orientare profesională și însoțire. (O.Dandara 2012)
Tinînd cont de evoluția fenomenului și axîndune pe teoria dezvoltării lui D.E.Super, considerăm adecvată și oportună promovarea următoarelor concepte: ghidarea în carieră și proiectarea carierei, aceste acțiuni semnificînd implicarea în proces a celor doi actanți: educatorul și educatul/discipolul.
Ghidarea în carieră consă într-un sistem de acțiuni educative, bazat pe repere metodologice pe care le realizează educatorul pentru susținerea discipolului în procesul de proiectare a carierei.(apud p. 53)
Scopul major al procesului de ghidare în carieră constă în prevenirea și anihilarea discordanței dintre dimensiunile de personalitate ale individului și favorizarea unui sens ascendent dezvoltării personalității (sub aspect profesional) astfel în cît omul potrivit să ajungă la locul potrivit. (O.Dandara 2011 49. P.7)
Proiectarea carierei este un proces permanent, încadrat în limitele de viață conștientă a individului, un ansamblu de acțiuni subordonate unor finalități prosociale bine definite, orientate spre identificarea posibilităților de maximă valorificare a potențialului individual în context profesional (apud p.7)
Carieră- traseul de dezvoltare a unei persoane prin învățare și muncă (G.Lemeni, 2004).
Carieră-promovare, urcare în ierarhia unei ocupații sau organizații, respectiv obținerea succesului (E.H.Schein, 1977).
A face o carieră înseamnă a deține un statut socioprofesional prin care persoana se autorealizează. Proiectarea carierei este un proces absolut necesar de realizat, în scopul stabilirii conexiunii funționale dintre potențialul individual și cerințele și posibilitățile mediului socioeconomic. În acest sens, ghidarea carierei are misiunea de a pregăti și a susține persoana în asemenea demers important și complicat. Proiectarea carierei implică activitatea de:
orientare școlară și profesională;
opțiune profesională;
decizie a persoanei pentru un anumit gen de activitate profesională;
strategia de realizare a deciziei, care, în mare parte, ține de pregătirea profesională;
managementul propriu-ziz al carierei.
În contextul acestor etape, gidarea carierei constitue un ansamblu de acțiuni, a căror esenșă constă în educația vocațională a persoanei și oferirea sprijinului în proiectarea carierei. (O.Dandara 2009 p.7).
1.2 Proiectarea carierei, parte integrantă a procesului educațional
Conturarea procesului de proiectare a carierei drept parte integrantă a fenomenului educațional are la bază atît premise obiective, de ordin social-economic cît și premise subiective, ce țin de tendința individului de a se autorealiza în context social.
Proiectarea carierei, ca proces realizat pe parcursul întregii vieți, este determinat de specificul perioadei în care trăim. Astăzi nu suntem siguri că vom realiza toată viața profesia pe care am ales-o în adolescență. Omul modern trebuie să accepte situația că schimbările în viața profesională sînt o realitate și reușește cel care o acceptă și se poate adapta la ea. Se schimbă profesiile, se schimbă esența proceselor de producție în cadrul aceleiași activități și oamenii sunt puși în situația să învețe în permanență și să fie mereu buni la locul lor de muncă. Orce implicare în context școlar sau profesional este o investiție în dezvoltarea persoanei și reușește cel care realizează o creștere prin această investiție.
Reperele metodologice cu referire la proiectarea carierei pot fi utilizate (trebuie să fie utilizate) de către factorii educaționali implicați în proces, cei care ghidează cariera. Pornind de la faptul că mediul nostru de existență, societatea este un sistem în care se interpătrund și se condiționează reciproc toate subsistemele (economic, cultural, educațional etc.), menționăm că la nivel macro influențează modalitatea de integrare a individului. Cu toate acestea, este deja recunoscut faptul că un proces chibzuit de proiectare a carierei, care ia în considerație necesitățile statului în forță de muncă, precum și tendințele de autorealizare prin carieră a persoanei, diminuează riscul neintegrării în context socioeconomic, tensiunii și concurenței în unele domenii de activitate profesională și lipsa cadrelor calificate în domeniile strategice ale economiei naționale.
Ca factori educaționali implicați în ghidarea carierei identificăm:
familia;
instituțiile de învățămînt;
centrele de creație a copiilor și tinerilor;
organizații ale tinerilor și copiilor;
mass-media;
ONG-urile;
Serviciile specializate în ghidarea carierei. (O.Dandara 2009 p.26)
Ghidarea carierei copiilor trebuie să devină o prioritate educativă în familie. Familia nu trebuie să neglijeze această problemă, deoarece neglijează viitorul copiilor și al statutului social al familiei. Aflarea părintelui în preajma copilului la vîrsta preadolescenței și adolescenței este foarte importantă pentru îndrumarea spre o mucă social utilă și o realizare prin profesie.
Părinții trebuie să coopereze cu școala în elaborarea unei strategii de ghidare a carierei copiilor și să țină seama de factorii obiectivi (capacitățile și aspirațiile copilului, cerințele peții muncii), și nu de circumstanțele subiective ale cotidianului (copilul meu nu e mai rău ca a vecinului; a făcut cineva o școală și a reușit, să încerce și copilul meu etc.)
Mass-media este astăzi un factor important de educație a cărei influență nu trebuie neglijată. Specificul modalității de comunicare dintre părinți și copii (implicarea părinților în cîmpul muncii, ritm alert al vieții), precum și al influenței educative a școlii nu permit controlul influenței mass-media. În virtutea faptului că mass-media utilizează diverse forme de comunicare a informației, eficientă poate fi doar educația pentru mass-media, care constă, în formarea la copii a unor atitudini față de diverse informații, formarea capacității de a aprecia ce este și ce nu este valoare în informațiile recepționate.
Centrele de creație a copiilor și tineretului în contextul realizării educației complementare fac diagnosticul capacităților, formează deprinderi de activitate, valorificînd potențialul vocațional și prin tipul de activități orientează discipolii spre anumite profesii. Ghidarea carierei este una din funcțiunile adiacente ale acestor centre, de aceia se realizează implicit, în cadrul activităților prioritare.
De asemenea, se pot include, parțial, în proces și organizațiile copiilor și tinerilor care promovează anumite valori și popularizează informația corespunzătoare sferei de interes.
În contextul tuturor factorilor educaționali, școala are un rol esențial. Această situație este determinată de rostul acestei instituții în societate și de funcțiile ei.
Preponderența școlii este condiționată de o serie de particularități:
Școala este instituția prin intermediul căreia se realizează politica aducațională;
Funcționarea în baza documentelor normativ-reglatorii și prin utlizarea bazelor științifice ale organizării procesului educațional, educația în școală are un caracter explicit și se subordonează legităților și principiilor pedagogice;
Influența educativă a școlii are un caracter complex, sunt modelate toate dimensiunile personalității, astfel în cît este valorificat efectul complementarității formativ-dezvoltative;
Efectele formative sînt asigurate de procesul educațional sistematic și consegvent a cărui durată a crescut în ultimile decenii și are o tendință de creștere (durata școlarizării crește);
Influența educativă este efectuată de către personal calificat, care are atît funcția profesională de educator, cît și rolul social de educator. Pregătirea profesională a profesorilor presupune un ansablu de competențe ce include cunoștințe de specialitate, psihopedagogice și manageriale, un sistem de valori prosociale și profil etc.
Implicarea școlii în procesul de ghidare a carierei elevilor este u proces complicat, dar absolut necesar, deoarece constituie o parte a procesului educațional pe care instituția de învățămînt nu poate să-l neglijeze.
Neglijarea orientării elevilor spre o activitate profesională înseamnă neglijarea rolului școlii și învățămîntului în viața socială. Învățămîntul, prin studiul tuturor disciplinelor, are drept scop pregătirea omului pentru viață. Integrarea socioprofesională a persoanei este finalitatea majoră a școlii și calitatea învățămîntului se apreciază anume în baza acestei finalități.
Școala se implică în ghidarea carierei elevilor prin actori multipli. Profesorul este unul din actorii de bază. Acest statut este asigurat de circumstanțele realizării funcțiilor profesionale și contactul nemijlocit cu elevul. El realizează orientarea școlară și profesională prin conținutul obiectului predat. Clasa de elevi constituie mediul de învățare, care durează în timp și contribuie substanțial la formarea personalității și a orientărilor sale valorice. Specificul adaptării la cerințele clasei, iar ulterior și la promovarea valori și viziuni influențează considerabil asupra reușitei școlare, asupra formării imaginii de sine-circumstanțe și stări care determină, în mare măsură, realizarea vocațională.
Un rol important asupra climatului psihosocial din clasa de elevi îl are dirigintele. În virtutea funcțiilor sale, dirigintele se preocupă prioritar de formarea tuturor dimensiunilor personalității, de educație în sens larg. Acesta este un actant al procesului educațional, realizat în școală care trebuie să facă conexiunea influențelor educative tuturor factorilor educaționali.
Psihologul școlar este persoana a cărei funcție de serviciu se subordonează direct procesului de ghidare a carierei. Scopul major al activității psihologului școlar constă în susținerea fiecărui elev în procesul de integrare școlară, fiind sugerată anterior ideia că integrarea școlară constituie o experiență de viață care influențează integrarea socioprofesională. Viața în comun în cadrul școlii constituie repetiția generală pentru viața în comun în cadrul societății. Adaptarea școlară fără dificultăți consolidează motivația pentru învățare, influențează reușita școlară, care este determinantă pentru alegera profesiei. În virtutea formării profesionale, psihologul școlar aplică modalități de cunoaștere a personalității elevului și este obligat să-l informeze despre capacitățile de care dispune și, evident, despre posibilitățile de autorealizare prin profesie.
Instituțiile specializate în proiectarea carierei sînt agențiile forței de muncă, organizate la nivel de municipiu și sectoare (cînd e vorba de orașe) și la nivel de centre raionale, cînd e vorba de localități rurale. Aceste centre acordă susținere tinerilor și adulților în reprofilare, la însușirea unei meserii și în găsirea unui loc de muncă.
Experiența multor state din lume, precum Franța, SUA, Gemania, Suedia etc., demonstrează necesitatea creării unei rețele de instituții specializate, care să ofere persoanelor suport educațional cu referire la proiectarea carierei. Aceste centre își axează activitatea asupra preadolescenților și adolescenților, dar nu sunt neglijate și alte categorii de vîrstă. Un bun suport metodic în proiectarea carierei, centrat pe o orientare de calitate, are menirea să diminueze fenomenul selecției profesionale la vîrsă cînd persoana deja a investit într-o formare profesională nepotrivită capacităților sau nesolicitată pe piața muncii și este pusă în fața unei situații reale dezavantajoase.
La moment, se încearcă crearea unor centre de proiectare a carierei pe lîngă direcțiile de învățămînt, fapt salutabil, ținînd cont de importanța problemei. Cel mai influent factor în proiectarea carierei este însăși peroana. Din aceste considerente, obiectivele cadru pun accent pe auto informare, autocunoaștere, autoformarea competențelor, autopromovare. Fiind un element component, o parte integrantă a procesului complex de educație, proiectarea carierei se subordonează acelorași ipostaze: de dependență cînd predomină influența factorilor externi în perioada lipsei de experiență socială (vîrsta copilăriei); de independență ( ce corespunde preadolescenței și adolescenței), cînd persoana tinde să se identifice în context social și pune în valoare propriul potențial; de interdependență, cînd educația se interpătrunde cu autoeducația, fiind orientate spre asigurarea unei dinamici pozitive în sensul desăvîrșirii omului ca personalitate.
1.3 Teorii ale alegerii profesionale
In literatura de specialitate sunt descrise numeroase teorii și conceptii cu privire la alegerea profesiunii. Ele sunt "concepții teoretico-metodologice care caută să explice cum își aleg indivizii funcțiunile, de ce le aleg și de ce le practică dupa aceea.
Pe ansamblu, teoriile alegerii profesionale pot fi clasificate în:
A. Teoriile nepsihologice ale alegerii profesiunii atribuie fenomenele legate de alegerea profesiunii unor factori externi individului (factori din mediul înconjurator):
factori întîmplători; legile cererii și ale ofertei; oamenii și instituțiile sociale;
Teoria accidentului/întîmplării
Această teorie pornește de la afirmația multor persoane care spun că doar din întamplare au ajuns sa practice profesiunea respectivă. Conform acestei teorii două categorii de factori influențează
alegerea profesiunii: factori întamplători – evenimente neprevăzute care influențează alegerea profesiunii unei persoane (contractarea unei boli grave, falimentul unei afaceri, izbucnirea unui război, moștenirea neașteptată a unei averi, serviciul militar etc.)
factori posibili – factori ce pot fi prevăzuți și luați în considerare atunci cînd individul se gandește la viitoarea profesiune (inteligența, statutul socio-economic al individului, sprijinul financiar din partea familiei pe timpul perioadei de pregatire etc.)
Parnes (l 954) a ajuns la concluzia că peste o treime din muncitorii testați nu și-au ales meseria în adevaratul sens al cuvantului. Ei au ajuns să-și practice profesiunea din întamplare sau pentru că nu au gasit alta mai bună.
2. Teoriile economice
Teoriile clasice – economiștii clasici (în frunte cu A. Smith) susțineau că profitul este factorul determinant în alegerea profesiunii.
H.F Clark (1931) precizează că există 2 factori care au făcut ca economia clasică a alegerii profesiunii să fie inaplicabilă: a) individul nu-și poate alege liber profesiunea pentru că el nu are datele necesare în legatură cu alternativele între care poate opta. Altfel spus, alegerea lui este determinată nu numai de cerere și ofertă, ci și de ceea ce știe individul despre profesiune. b) costul pregătirii și al educației. Majoritatea adepților contemporani ai teoriilor economice susțin că alegerea unei profesiuni depinde de un număr de variabile. L.G. Thomas (1956) distinge 3 elemente semnificative: venitul, prestigiul profesiunii, calificările profesionale.
3. Teoriile culturale și sociologice
Conform acestor teorii, factorul primordial în alegerea profesiunii de către individ este influența culturii și societății în care traiește. D.E.Super și P.B.Bachrach (1957) prezintă (sub forma unor cercuri concentrice) următorii factori sociali care influențează alegerea profesiunii, cercurile: Acest factor are cel mai redus impact direct asupra opțiunilor școlare sau profesionale, dar are o mare influență asupra libertății sale de alegere. După unele teorii sociologice, conștiința de clasa și identificarea individului cu grupul din care face parte sunt legate direct de aspirațiile sale profesionale. Aceste variabile sunt mult mai aproape de experiențele cotidiene ale individului decît cultura și clasa socială careia îi aparține; ele pot avea o influență destul de mare asupra alegerii profesionale făcute de individ. Alături de familie, școala este cel mai important tacior de socializare și profesionalizare. Prin intermediul ei individul dobîndește un sistem de valori care influențează în mod direct alegerea profesiunii. De asemenea, atitudinea parinților influențează alegerea profesiunii.
B. Teoriile psihologice
Spre deosebire de teoriile nepsihologice, care pun accentul pe factorii externi individului, teoriile psihologice ale alegerii profesiunii se centrează pe individul care alege.
Ele susțin că alegerea profesiunii este determinată în primul rînd de caracteristicile individului și doar indirect de mediul în care traiește acesta.
Teoria trăsăturii și factorului
Aceste teorii au fost inițiate de F. Parsons la începutul secolului XX. Esența teoriei lui Parsons se reduce la urmatoarele:
a) fiecare persoană este unică prin trăsăturile sale
b) fiecare loc de muncă are cerințe specifice
c) competențele cerute la locul de muncă trebuie să se potrivească cu trăsăturile persoanei
d) această concordanță generează satisfacții în muncă.
Conform concepției lui Parsons, în procesul de alegere a profesiunii, individul trece prin 3 stadii: A. Înțelegerea aptitudinilor, intereselor, resurselor și limitelor sale;
B. Cunoașterea cerințelor și a perspectivelor în diverse domenii de activitate (profesiuni);
C. O judecată reală a relațiilor dintre cele două categorii de date (individul compară disponibilitățile sale cu cerințele și condițiile profesiunii și alege meseria care i se potrivește mai bine).
2. Teoriile dezvoltării
Aceste teorii psihologice consideră că hotărîrile implicate în alegerea profesiunii sunt luate în diferite momente din viața individului și că ele constituie un proces continuu, care începe în copilarie și se termină la debutul maturității.
H. D. Carter (1940) vorbește despre formarea modelelor de interese în adolescență. Individul dobîndește aceste modele prin identificarea sa cu anumite persoane sau grupuri sociale pe care le respectă. In multe cazuri, identificarea și modelul de interes care rezultă din ea sunt potrivite. Uneori însă, ele nu sunt potrivite, fapt pentru care individul este nevoit să renunțe sau să-și modifice modelul de interes pentru ca să-și poată rezolva problemele practice cotidiene.
Dupa opinia lui Carter, procesul de dezvoltare a unui model de interes prin încercare și eroare ("trial and crror') progresează de la soluțiile mai puțin mature ale copilăriei spre cele mai realiste și mai mature ale adolescenței.
Teoria formulată de Ginzberg și colaboratorii săi (1951), pe baza convorbirilor cu adolescenții, constă în trei afirmații esențiale legate de natura procesuală a alegerii profesiunii :
alegerea profesiunii este un proces care cuprinde întreaga perioadă de adolescență;
acest proces este, în mare masură, ireversibil. O dată pornit pe o anumită cale, cum ar fi pregatirea pentru o anumită profesiune, individului îi este din ce în ce mai greu să-și schimbe scopul initial;
acest proces se gasește printr-un compromis între nevoile individului și realitațile cu care el intră în contact.
Ginzberg leagă dezvoltarea ego-ului de procesul alegerii profesiunii.
La începutul anilor 1950 apare teoria formulată de un grup de persoane de formație diferită (economist, psihiatru, sociolog, psiholog), teorie care poartă numele acestora. (Ginzberg E., 1972).
Ei constată că alegerea vocațională a unui individ este influențata de 4 factori :
Realitatea înconjuratoare – care obligă pe oricine dintre noi să raspundem la presiunea exercitată de mediu – influențează luarea deciziei în alegerea ocupațională ;
Procesul educațional / nivelul de instruire – condiționează alegerea carierei unei persoane, datorită nivelului acestuia de pregătire ;
Factorii emoționali – impun răspunsurile individului, iar aceste raspunsuri sunt în funcție de personalitatea lui ;
Valorile individuale – au un rol important în alegerea profesiei, în sensul că această decizie este influențată de calitatea alegerilor efectuate în virtutea diferitelor valori subînțelese implicate în diferite cariere.
În concluzie, Ginzberg și colaboratorii săi consideră că există 4 aspecte care contribuie la procesul alegerii ocupaționale din perioada adolescenței:
a) Testarea realității
b) Aprecierea adecvată a timpului văzut în perspectivă
c) Abilitatea de a-și oferi recompense
d) Abilitatea de a accepta compromisuri în elaborarea planurilor vocaționale
3. Teoriile deciziei
Inițial, teoriile luării deciziei au fost elaborate în economie și alte domenii înrudite, apoi ele au patruns și în domeniul psihologiei.
Teoria elaborată de A.B. Gelat (1962) – dupa opinia sa, orice decizie are doua caracteristici principale: a) există un individ căruia i se cere să i-a o hotărîre, b) există două sau mai multe moduri de acțiune, dintre care el trebuie să aleagă unul pe baza informațiilor de care dispune. Hotărîrea luată poate fi finală sau de investigare, în sensul că aceasta din urmă necesită informații suplimentare.
O conceptualizare mai completă a procesului de luare a deciziei a fost schițată de T.L. Hillton (1962). Dupa opinia acestui autor, procesul luării deciziei este inițiat de anumite elemente din mediul înconjurător. Atunci cînd constată că dezacordul cu elementele din mediul înconjurător depășește un anumit nivel, persoana respectivă își examinează premisele:
daca premisele sale pot fi schimbate în așa fel încît să se realizeze concordanța cu elementele mediului înconjurător, atunci individul poate face această schimbare;
dacă el își dă seama că premisele sale nu pot fi schimbate, atunci caută schimbări posibile în comportamentul său.
T.L. Hilton, referindu-se la neconcordanța cognitivă, ca principala variabilă a procesului de luare a deciziei, concepe eforturile de reducere a neconcordanței ca fiind premergatoare și ajutand la luarea unei decizii.
Modelele cognitive privind luarea deciziei în carieră
Acest tip de abordare are la bază ideea de maximizare a cîștigurilor și minimalizarea pierderilor, utilizarea eficientă a resurselor. Luarea deciziei din perspectiva teoriei cognitive presupune parcurgerea unor etape în prelucrarea informației: 1. receptarea datelor, 2.analiza alternativelor, 3.evaluarea opțiunilor, 4. realizarea planului de acțiune
Modelul utilității așteptate (,,Expected Utility Model' – G Pitz&V. A. Harren, 1980)
Este considerat un model de optimizare. Esența este de a defini toate criteriile importante (salariu, locație, oportunitatea de a te manifesta creativ), a examina fiecare opțiune, a anticipa în ce masură fiecare opțiune corespunde criteriilor stabilite.
Etape: identificarea și definirea criteriilor relevante; acordarea de ponderi criteriilor și ierarhizarea lor; identificarea ariei de ocupații posibile; evaluarea fiecărei ocupații în funcție de fiecare criteriu; identificarea ocupației care obține cea mai mare rată de utilitate asteptată.
4. Teoriile psihodinamice
Aceste teorii sugerează că cel mai important factor în alegerea profesiunii este o variabilă motivațională a procesului.
A. Teoria psihanalitică a fost elaborată de L. Meadow în 1955. Ideea de baza a acestei teorii este ca munca individului reflectă personalitatea acestuia, desi Meadow recunoaște și influența altor factori în alegerea profesiunii. El a formulat urmatoarele ipoteze în legatura cu tipurile de personalitate și alegerea profesiunii;
a) Persoana independentă, în opoziție cu cea dependentă, își poate căuta o profesie legată de afaceri sau o ocupație unde există o posibilitate de conducere/inițiativă.
b) Tipul de indivizi reactivi, cum ar fi coercitivii, vor căuta profesiuni care presupun un anumit gen de constrîngere.
c) Indivizii agresivi vor alege profesiuni competitive în cel mai înalt grad.
d) Persoanele care au o structură caracterizată printr-un "superego stringent' vor fi mai nesatisfacute de alegerea profesiunii decît cele cu un superego normal
e) Indivizii supuși (ascultatori) obțin mai puține succese în munca lor decît cei agresivi.
Relația dintre tipul de personalitate și alegerea profesiei
Interesele, aspirațiile, idealurile persoanei, dar și capacitațile, abilitațile, aptitudinile și trăsăturile de personalitate ale acesteia pot reprezenta indicatori ai alegerii profesiei.
De exemplu, L. Meadow (1955, apud Tomsa, 1999) formuleaza cateva ipoteze privind relația dintre tipul de personalitate caruia îi apartine individul și alegerea profesiei de către acesta.
Aceste ipoteze, în care transpar idei de natură psihanalitică, sunt:
– persoanele independente preferă și aleg acele profesii și ocupații care le dau posibilitatea să aibă inițiativă, sa fie conducatori (de exemplu, domeniul afacerilor); persoanele dependente preferă și aleg acele profesii și ocupații care presupun subordonare și dirijare (de catre alții) a propriei activități;
– persoanele inclinate spre agresivitate aleg profesii ce presupun competiție;
– persoanele reactive (mai putin stăpînite, mai „temperamentale” etc.) caută profesii ce presupun un anumit gen de constrîngeri;
– persoanele supuse, ascultătoare obțin, adesea, mai puține succese în munca lor decît cele agresive;
– persoanele cu un autocontrol ridicat (cu un „Supraeu stringent') sunt mai puțin mulțumite.
Așadar, există o tendință a persoanei să aleagă acele profesiuni și ocupații care .
să fie în concordanță cu trasaturile sale de personalitate, cu felul ei de a fi.
B. Teoria sinelui
Sinele influențează alegerea profesiunii, întrucît acest act este unul din acele momente în viață în care un tînăr este chemat să-și exprime într-un mod explicit concepția despre sine insuși. De-a lungul vieții individul își formează o imagine despre sine, pe care el se va strădui să o pastreze și să o dezvolte prin toate activitățile sale, dar în special prin cele legate de profesiunea sa. În general, individul va încerca să-și aleagă o profesiune compatibilă cu imaginea pe care și-a creat-o despre sine.
C. Teoriile generale
Din analiza teoriilor nepsihologice și psihologice descrise mai sus, rezultă că există mai multe variabile care influențează individul în alegerea profesiunii. Teoriile generale încearcă să prezinte modul în care acești factori interacționează în procesul alegerii profesiunii de către un individ.
Teoria interdisciplinară
Aceasta teorie se bazează pe principii și investigații empirice dintre științe particulare: economie, psihologie, sociologie. Autorii acestei teorii (P.M. Blan, J.W. Gustad, H.S. Parnes,) susțin că alegerea unei profesiuni este determinată nu numai de preferințele individului, dar și de interacțiunea a doua procese: Procesul de alegere a profesiunii – implică de fapt un compromis între ierarhia preferințelor individului și ierarhia așteptărilor sale. În mod asemanator cu procesul alegerii profesiunii, selecția profesională presupune, de asemenea, un compromis între ierarhia de preferințe și așteptări. Diferența este că aceste ierarhii constau din indivizi și nu din profesiuni. În cazul alegerii, individul face un compromis între profesiunile preferate și cele la care se așteptă, în timp ce în cazul selecției, profesiunea face un compromis între lucratorii ideali și cei care îi stau la dispoziție.
2.Teoria generală a dezvoltării profesionale
D.E. Super și P.B. Bachrach (1957) au construit o teorie cuprinzătoare asupra alegerii profesiunii, care utilizează celelalte teorii și contribuții din diferite domenii. Ideea centrală a teoriei lui Super este aceea că dezvoltarea profesională este un aspect specific al dezvoltării generale și că factorii care afectează dezvoltarea profesională se schimbă și interacționează între ei, așa cum comportamentul profesional se schimbă și interacționează cu ei. Ca urmare, dezvoltarea profesională se bazează pe aceleași principii ca și alte procese ale dezvoltării. Asadar, evoluția profesională a persoanei presupune atingerea unei maturități profesionale și menținerea acesteia o perioadă de timp cît mai indelungată. Preferințele profesionale ale unei persoane reflectă, spune Super, concepția ei despre sine, în special imaginea de sine. Etapele cristalizării imaginii de sine sunt și etapele evoluției profesionale a persoanei. Efectuarea unei alegeri profesionale este în stransă legatură cu felul în care persoana în cuză se vede pe sine. În acest mod, oamenii obțin satisfacții profesionale și personale. (Dimitriu, 2008)
Reperele fundamentale ale teoriei lui Super pot fi sintetizate în urmatoarele idei:
– oamenii sunt diferiți prin aptitudinile, abilitațile și trăsăturile lor de personalitate ;
– oamenii au caracteristici, configurații psihoindividuale personale care îi determină să fie compatibili cu anumite profesii și ocupații;
– exercitarea unei profesii și a unei ocupații necesită anumite aptitudini, abilităti, motivații, trăsături de personalitate etc. cu un grad larg de toleranță;
– profesiile și ocupațiile au cerințe ce pot fi satisfacute de persoane cu capacități, abilități, competente relativ diferite ;
– imaginea de sine, dinamica intereselor și aspirațiilor personale solicită oamenii la un efort permanent de adaptare ;
– cunoașterea de sine (și, mai ales, imaginea de sine) se schimbă pe masura imbogățirii experienței personale, grație educației și învățării;
– reușita profesională contribuie la îmbunătațirea imaginii de sine și la creșterea stimei de sine;
– orientarea în carieră este un proces continuu datorită schimbării imaginii de sine, imbogățirii abilitaților și a competențelor, a contextelor particulare de viață, de muncă etc. și a modificării preferințelor profesionale ;
– construirea carierei este un proces de învățare și adaptare la diverse roluri, sarcini, funcții etc., care necesită acceptarea unor compromisuri rezonabile;
– procesul dezvoltării carierei este expresia unei concordanțe relative între caracteristicile de personalitate și cerințele societății, între imaginea și stima de sine, pe de o parte, și realitate, pe de altă parte;
– relationarea specifică a persoanei cu lumea muncii este în stransă legatură cu stadiile evolutive ale vieții sale ;
– mediul sociocultural și educațional își pun amprenta pe orientarea în carieră a persoanei;
– atingerea anumitor nivele de evoluție în carieră este determinată de capacitățile intelectuale ale persoanei, de trasaturile de personalitate, de oportunitățile și șansele ivite pe parcursul vieții sale;
– satisfacțiile personale în muncă și, în general, în viață sunt în stransă corelație cu gradul de valorificare a aptitudinilor, abilităților, intereselor, aspirațiilor și trăsăturilor de personalitate ale fiecarui individ, în consens cu valorile personale și cu necesitățile sociale ;
– orientarea și dezvoltarea carierei este un proces care poate fi sprijinit și stimulat prin activități specifice de educație și consiliere psihopedagogică.
O persoană selectează sau respinge o ocupație conform părerii sale că aceasta s-ar potrivi sau nu ei însăși. Autorul mai constată că patern-urile comportamentale în planul alegerii carierei tind să fie acoperite de următoarele categorii ale acestora :
A. Patern-urile stabile (de exemplu, ca în domeniul medicinii)- indivizii rămîn, de regulă în același domeniu de activitate.
B. Patern-urile convenționale – indivizii lucrează în diferite locuri de muncă pînă cînd se stabilizează.
C. Patern-urile instabile – persoanele încearcă diferite locuri de muncă fară să reușească să găsească ceva stabil
D. Patern-urile de încercări multiple – persoanele își păstrează același nivel de pregatire, dar își schimbă locul de muncă.
Teoria lui Super, după atîtea decenii de la formularea sa, ramîne în bună parte valabilă și astăzi.
3. Teoria tipologică
Această teorie este elaborată de J.L. Holland (1959-1966) din perspectiva psihologiei personalității și se axează pe explicarea și predicția comportamentului profesional. După parerea autorului, interesele și preferințele profesionale pot fi considerate ca expresie a personalității (a dezvoltării personalității); aceasta se constituie ca bază pentru întelegerea comportamentului profesional. Ideea de bază este că oamenii cu interese similare în anumite domenii vor avea succes în ocupații care se potrivesc unui anumit tip de personalitate. Autorul formulează 6 categorii de bază în ce priveste tipologia persoană – mediu. Exista 6 tipuri de personalitate și aceleași 6 modele de mediu: 1. realist, 2.intelectual, 3. social, 4. convențional, 5. întreprinzător, 6. artistic; Diferite personalități preferă diferite medii. Poți să găsești elemente care ți se potrivesc cu toate cele 6 grupe, dar vei fi atras în principal de 2-3 arii.
Holland consideră că alegerile vocaționale constituie o expresie a personalității, iar mediile de muncă, la fel ca și personalitățile umane, pot fi structurate în categorii bine determinate și definite.
În elaborarea teoriei sale, Holland pornește de la o serie de afirmații: 1.Alegerea ocupației reprezintă o expresie a personalității; 2.Profilul intereselor reflectă personalitatea; 3. Indivizii dezvoltă păreri stereotipe cu privire la ocupații (de exemplu considerăm că un contabil este punctual, relativ introvertit, nesociabil); 4. Membrii unui aceluiași domeniu de activitate au personalități similare, precum și istorii similare ale dezvoltării personalității.; 5. Indivizii unui grup vocațional, avînd personalități similare, vor răspunde în multe situații la multe probleme în mod similar, punîndu-și amprenta asupra mediului de muncă, dîndu-i acestuia anumite caracteristici; 6. Orice persoană caută o ocupație care să fie congruentă cu personalitatea sa și să-i permită să-și exercite atitudinile și să-și valorifice calitățile. O bună potrivire duce la succes și satisfacșie. Holland ajunge la urmatoarele concluzii: Majoritatea persoanelor pot fi clasificate în 6 tipuri pure de personalitate:1. realist motor; 2. intelectual investigativ; 3. artistic estetic; 4. social de susținere; 5. întreprinzător antreprenorial; 6. convențional conformist.
Analog există 6 modele de mediu: realist, artistic, intelectual, social, întreprinzator, convențional. Oamenii caută acele tipuri de mediu care să le permită să-ți exercite deprinderile și aptitudinile, să-și exprime atitudinile și valorile, să se ocupe de probleme și roluri agreabile și să le evite pe cele dezagreabile. Comportamentul unei persoane poate fi explicat prin interacțiunea dintre mediul personalității sale și mediul în care trăiește.
În cele ce urmează prezentăm cele 6 tipuri de personalitate și preferințele profesionale corespunzatoare: 1. Tipul realist:
– îi plac activități care impun forță fizică;
– este agresiv, are o organizare motorie bună;
– nu are deprinderi verbale și interpersonale;
– preferă să rezolve probleme concrete și nu pe cele abstracte;
– este nesociabil;
– achiziționează competențe manuale în domeniul mecanic, agricol, tehnic. Persoanele care se încadrează în acest tip de personalitate preferă profesiunile de: mecanic, tinichigiu, electrician, fermier, zidar, pilot etc.
2.Tipul intelectual:
– este orientat în sarcină, gandește problemele, încearcă să înțeleagă și să organizeze lumea;
– este orientat spre abstract;
– preferințele sale se canalizează spre acele activități care implică investigații creative ale fenomenelor fizice, biologice, culturale etc.;
– achiziționează competențe științifice și matematice;
– îi displac activitățile persuasive, sociale și repetitive;
Preferă profesiunile de: biolog, antropolog, fizician, chimist, matematician, astronom, geolog etc.
3. Tipul artistic:
– preferă relaționarea personală indirectă, printr-o autoexprimare proprie mediului artistic;
– preferințele sale sunt axate pe activitățile nestructurate, care presupun manipularea materialelor pentru a crea forme artistice noi;
– achizitionează competențe artistice în domeniul muzical, lingvistic, literar, al artelor plastice;
– îi displac activitățile ordonate, sistematizate, administrative. Preferă profesiunile de: poet, muzician, sculptor, compozitor, actor.
4. Tipul social:
– alege activiăți de predare și terapeutice;
– îi plac lucrurile sigure;
– are deprinderi verbale și interpersonale și este orientat social
– preferințele sale se îndreaptă spre acele activități care implică informarea, pregătirea, grija pentru alte persoane;
– îi displac activitățile manuale și tehnice care presupun utilizarea de materiale și/sau mașini/unelte de lucru
Preferă profesiunile de: învătător, profesor, psiholog, judecător, logoped, îngrijitor de bolnavi
5. Tipul întreprinzător:
– preferă utilizarea deprinderilor sale verbale în situații care îi furnizează ocazii de vînzare, de dominare, de a conduce pe alții;
– preferă acele activități în care solicită alte persoane pentru atingerea scopurilor sale organizatorice/financiare;
– achiziționează competențe de lider, de persuasiune, de relaționare interpersonală. Profesiuni: politician, hotelier, antreprenor, vanzător de automobile etc.
6. Tipul convențional:
– are o structură verbală formală și preferă activitățile în care să utilizeze cifrele;
– alege rolurile de subordonat și își realizează scopurile prin conformism;
– preferă activitățile care solicită manipulări ordonate și sistematizate ale datelor, organizînd informațiile scrise și pe cele numerice pentru atingerea scopurilor sale organizaționale
Profesii: contabil, revizor, casier, statistician, funcționar bancar.
Holland face o transpunere grafică a celor 6 tipuri de personalitate sub forma unui hexagon în care fiecare punct de legatura dintre două laturi reprezintă un tip de personalitate, în urmatoarea ordine: realist, intelectual, artistic, social, întreprinzator, convențional.
Intervenția se întemeiază pe măsuratorile referitoare la tipul de personalitate obținute prin utilizarea unui inventar de interese. Unui indivivid îi pot corespunde unul, două sau toate cele șase tipuri de personalitate. Profilul obținut prin ierarhizarea tipurilor pentru o persoană, dat de scorurile masurătorilor, se numește "subtip' și redă codul întreg pentru toate tipurile. În mod curent, în evaluare și intervenție sunt folosite cele mai importante 3 litere ale codului de tip. .
http://www.rasfoiesc.com/educatie/didactica/PROCESUL-ALEGERII-CARIEREI26.php
Caracteristicile procesului de luare a deciziei în carieră la adolescenți
Particularități comportamentale ale adolescenților
Adolescența se caracterizează prin foarte multe schimbări și transformări și de aceia a fost considerată o a doua naștere (J.J.Rousseau) sau un moment esențial în dezvoltarea fizică umană (Lahalle, 1998, p.11) . Personalitatea adolescentului din punctul de vedere al factorilor care determină evoluția personalității acum, trebuie precizat că, la cei care au acționat până la intrarea în adolescență, se adaugă noi contribuții remarcabile: a) lărgirea foarte mare a relațiilor sociale ; b) auto-implicarea în propriul proces de formare; c) intrarea în vâltoarea vieții reale. în legătură cu acest aspect, M. Debesse notează: „Pentru elevii noștri, aventura existenței personale a început… marea lor educatoare va fi de acum încolo viața însăși" (1981, p. 110); d) existența unei adevărate „subculturi a adolescenților", cum considera James Coleman în 1961, care exercită influențe specific f) implicarea mai atentă a eului pe măsura dezvoltării lui prin acțiuni autoformative, mtodeterminative etc.
Se dezvoltă atașamentul la colectiv, în activitatea depusă, se realizează inserția individului în societatea adulților. În special pe la 17-18 ani, tânărul este mai obiectiv în aprecieri; adolescentul nu se mai consideră factorul central ci recunoaște existența unei ierarhii care trebuie respectată. Sunt puternice: dorința de cunoaștere, interesul deosebit pentru știință, pregătirea pentru profesie; se constituie și consolidează concepția despre lume. (EMILIA ALBU PSIHOLOGIA VÂRSTELOR p.74)
Cu privire la structura generală a motivației din adolescență sunt de reținut mai ales următoarele aspecte: – se manifestă foarte activ trebuințele de autorealizare și autoafirmare, astfel adolescentul caută tot felul de ocazii pentru a-și testa propriile posibilități.
Pentru toți se parcurge o nouă fază a cristalizării interesului pentru viitoarea profesie și pentru identificarea vocațională. Către finalul adolescenței, căutările în aceste direcții se intensifică, se stabilizează ca direcție și se diversifică modul în care vor fi satisfăcute (Lehalle, 1988, p. 154). Astfel, interesul pentru viitorul profesional se află într-o fază realistă, adică se bazează pe cunoașterea de sine (mai ales pe aptitudini și aspirații), și sunt mai bine informați cu privire la cerințele sociale. Cei ce au aptitudini pentru un domeniu și le-au manifestat deja cu succes, își descoperă deja vocația, se „simt chemați" pentru acel domeniu și se implică mai timpuriu în programe de informare sau de exercitare a ceva practic;
În cursul acestui stadiu, unele componente ale personalității se consolidează și se amplifică, așa cum sunt aptitudinile și caracterul sau idealul de viață. Altele se formează acum, iar personalitatea se prezintă pentru prima dată ca un ansamblu organizat și unitar, deși încă insuficient de consolidat și armonizat. Tot M. Debesse observă că personalitatea adolescentului nu este încă nici omogenă, nici precizată în mod definitiv. îi lipsește încă o experiență suficientă și are prea puține acțiuni eficiente (Debesse, 1981, p. 110). La sfârșitul adolescenței se ajunge însă la o autonomie mai crescută pentru a permite adaptarea la variate situații, la un anumit echilibru între aspirații și posibilități sau între viața personală și cea a anturajului, se conturează un sistem orientativ mai clar, se acționează mai eficient în vederea atingerii scopurilor și înfăptuirii idealurilor. Este diferită ca intensitate, durată, conținut al prefacerilor interioare, de la persoană la persoană.
Formarea unor noi componente ale personalității
Cele mai multe înnoiri înregistrate în acest stadiu se referă la componentele orientative ale personalității.
Pe baza dezvoltării capacităților cognitive la nivel ridicat a unui mare volum de cunoștințe din diverse domenii, a unei oarecare experiențe proprii de viață sau observării evenimentelor din jurul său, adolescentul își formează un mod propriu de а înțelege viața, își cristalizează o concepție care începe să-1 călăuzească în alegerile pe care le face și în care i-și investește forțele. Viața lui capătă astfel un sens major care-i concentrează toate capacitățile și energia de care dispune. Există însă și destui adolescenți care nu sunt preocupați de acest lucru și care se lasă conduși de întâmpllările zilnice și de impulsuri bizare. Dezvoltarea lor de ansamblu are de suferit.
De asemenea, acele disponibilități intelectuale, afective și voluntare constituie condiția subiectivă a structurării propriului sistem valori. Așa cum spunea cu foarte mulți ani în urmă Carmiclhael, adolescența este aptă de a-și însuși valori și de a se conduce după valori. Sursele acestora sunt influențele socio-culturale. (Golu, M., 2000, p. 538), în speță chiar sistemul de valori pe care îl promovează societatea. Dar la nivelul individului sunt selectate și ierarhizate într-un mod personal și au semniificații, intensitate și funcție orientativă diferite. Acest sistem de valori al unei persoane poate fi influențat nu numai de felul în care sunt promovate și relevate valorile în discursuri și dezbateri, ci mai ales de măsura în care se regăsesc în (Comportamentele icale ale oamenilor și în modurile de funcționare ale instituțiilor. De aceea, o anumită răsturnare de valori în societățile de tranziție perturbă și procesul formării sistemului personal de valori, cu toate consecințele acestui fapt pentru conduitele practice ale fiecăruia și pentru alegerea căilor de autorealizare.
O altă componentă orientativă a personalității care se formează în adolescență și în postadolescență este conștiința apartenenței la generație. Adolescentul care este capabil să gîndească despre toate tipurile de evenimerte și fapte reușește să constate și să judece și ceea ce se referă la ființa sa și la cei semănători sieși. Ernst Fischer spune că generația se definește printr-un anumit mod de a simți, gândi și acționa al unui grup. Adolescentul nu doar se integrează în grupuri, ci trăiește apartenența la comunitatea celor care îi seamănă, constată ce pot și ce înfăptuiesc aceștia, ce capacități au și în ce măsură generațiile celelalte le respectă drepturile și aspirațiile. Zazzo arată că diferențele dintre generații se trăiesc la toate vârstele, dar în adolescență ele au o acuitate caracteristică. Adolescenții sunt conștienți de forțele lor, le compară cu cele ale adulților și deseori cred că sunt superiori acestora și astfel aspiră să aibă același rol în societate ca și aceștia. De aceea, pot manifesta o poziție foarte critică față de adulți, în general, dar și față de cei cu care au strânse legături, așa cum sunt părinții. Insă conștiința apartenenței la generație poate genera manifestări protestatare efective, poate transforma opoziția individuală în una a unui grup foarte larg ce atrage atenția autorităților și le obligă la măsuri de detensionare și restabilire a echilibrului. Fenomene de acest fel au avut loc în Franța în 1968 și în 2006 și au impus în toate țările modificări de poziție față de adolescență și postadolescență.
De asemenea, în acest stadiu se continuă formarea idealului de viață ca o componentă caracteristică acestei perioade, având o importantă funcție de orientare și concentrare a capacităților și eforturilor adolescenților și postadolescenților, dând, împreună cu alte dimensiuni, un sens vieții și activității lor. Mai ales despre adolescență se spune că este vârsta idealurilor. Spre deosebire de preadolescentă, acum idealul este:
a) rezultatul sintezei a tot ce a reușit adolescentul să cunoască despre lume, a experienței sale, a concepției despre viață etc. și nu mai reprezintă doar o simplă preluare a unui model concret;
b) este legat de valori;
c) mai realist și deci mai legat de posibilitățile fiecăruia;
d) constant și stabil;
e) mai complex elaborat;
f) mai legat de ceea ce oferă societatea.
Dar există multe diferențe în felul în care se construiește idealul de viață în funcție de unele constante ale personalității deja constituite. Din acest punct de vedere se pot constata următoarele grupe de adolescenți:
a) cei talentați într-un domeniu au posibilitatea să-și elaboreze mai devreme idealul de realizare în domeniul corespunzător ;
b) cei ce nu se disting prin ceva anume trebuie să facă mai multe tatonări și se prelungește în timp formtrea idealului;
c) alții nu se preocupă de acest aspect și nu au un ideal sau au unul prea slab pentru a le orienta și motiva alegerile;
d) adolescenții insuficient maturizați ajung să-și construiască nu un veritabil ideal, ci o himeră, după cum spunea C. Rogers {apud Adrian Oprea, 2006, p. 96) și sa trăiască apoi mari dezamăgiri;
e) sunt și unii care tind să se mulțumească mai degrabă cu mai puțin decât să fie nefericiți, și atunci își elaborează idealuri sub posibilitățile lor de realizare.
Între componentele orientative ale personalității adolescentine, un loc și un rol aparte revine imaginii de sine care rezultă dintr-o orientare constantă și o trebuința marcantă de autocunoaștere.
Imaginea de sine este rezultatul dezvoltării ontogenetice, structurând, de asemenea, cele două componente de bază ale acesteia, și anume : imaginea eului fizic și imaginea eului spiritual, psihic și psihosocial. În consecință, autorul citat subliniază asupra faptului că imaginea de sine este un factor principal mediator între stările interne de necesitate și situațiile și solicitările externe. Imaginea de sine comportă mai multe dimensiuni: percepția și aprecierea subiectului la un anumit moment, felul în care subiectul ar dori să fie sau să pară că este și felul în care subiectul consideră că este apreciat de ceilalți. (Golu, 1993, p. 198).
H.G. Schaffer (2005, p. 311) consideră conștiința de sine ca fiind primul pas în făurirea sinelui. în adolescență, conștiința de sine se accentuează și mai mult și este direcționată către cunoașterea de sine și definirea propriei identități.
Principalele căi folosite de adolescenți pentru cunoașterea de sine sunt, în parte, asemănătoare cu ale preadolescentului, dar sunt și altele noi. Printre cele mai mult folosite sunt:
a) Autoobservarea, autoanaliza și autoreflecția, care au în centrul lor mai ales: simțămintele, conduitele, reușitele în gândire, felul de a se îmbrăca, de a vorbi, de a se integra într-un context de învățare școlară sau activitate socială ori culturală. Accentuata autoobservare și reflecție îi poate duce la ceea ce cercetătorii au numit „audiența imaginară", adică acea credință a adolescentului că, dacă va merge undeva, va fi în atenția tuturor și de aceea sunt preocupați în mod exagerat la felul în care se prezintă, ceea ce, în cele din urmă, face dificilă adaptarea la împrejurări și la alți oameni. Un alt efect al autoobservării accentuate este intensificarea autosupravegherii, lucru care îi determină să nu se simtă în largul lor și să nu facă ce trebuie într-o situație în care sunt prezente și alte persoane. Se simte ridicoli, se autoblamează și vor mereu să analizeze situațiile trăite.
Autoobservarea poate îndemna adolescentul să-și alcătuiască un jurnal intim care îi permite să revină după un timp la însemnările privind emoțiile și sentimentele trăite, să le cântărească și să le evalueze corect.
b) Implicarea directă în activități este calea care îi permite cel mai bine să-și probeze propriile capacități și însușiri de personalitate. Participând la concursuri și olimpiade, adolescentul își confirmă aptitudinile și capacitățile, își sporește stima de sine, obține premii și diplome care-i cresc popularitatea. Există însă și un procent relativ mic de adolescenți care au angajări superficiale, mai ales pentru a-și satisface plăceri elementare, și aleg cu precădere diverse forme de divertisment, pierzând ocazia de a se cunoaște cu adevărat.
c) Compararea și confruntarea cu egalii în toate ocaziile: în învățare, în diferite competiții, în dispute și dezbateri etc.
H. Lehalle consideră că aceste legături amicale îi permit să se realizeze un fel de dedublare de sine care să susțină mai buna focalizare a conștiinței asupra propriei persoane. Aceasta este și o cale de intermodelare și identificare pe orizontală.
d) Calea „eurilor-oglindă" se referă la faptul că adolescenții urmăresc cu atenție reacțiile subtile ale celorlalți în legătură cu felul în care ei se prezintă, comunică, acționează etc.; sunt, cu deosebire, atenți la prieteni, profesori, părinți.
e) Dialogul cu personalități semnificative este, în cele mai multe cazuri, de profunzime, aduce informații substanțiale cu privire la persoana adolescentului și aceasta îi dă mare încredere.
f) Compararea cu eroii din literatură și filme oferă adolescentului posibilitatea să-și identifice caracteristici asemănătoare și să-i sporească încrederea în el (Elena Bonchiș).
g) G.W. Allport (1981) constata că o altă cale frecvent folosită de adolescenți este aceea de a încerca pur și simplu diverse roluri și apoi de a trece exact la cele ce se află la polul opus (a adopta o concepție și apoi a o nega, a alege haine sobre și apoi din cele extravagante, a pierde timpul și apoi a se afunda în studiu). Autorul consideră că, fără experiența diverselor variante, adolescentul nu trăiește satisfacția propriilor alegeri, nu simte că este el însuși și că s-a eliberat de tutela adulților (1981, p. 134).
h) A merge la consilierul școlar pentru a-și cunoaște problemele și a găsi căi de rezolvare.
Efortul de autocunoaștere are la adolescent și câteva particularități distinctive:
1. Adolescenții sunt mai capabili și mai pregătiți (ei studiază psihologia în școală) să-și identifice capacitățile, calitățile și defectele, bucuriile, speranțele, temerile, dezamăgirile, etc:
2. Au un interes sporit față de propria viață interioară și aceasta îi distanțează de copilărie.
3. Autocunoașterea țintește nu doar constatarea, ci și schimbarea și optimizarea propriei ființe, devenind astfel coautor la propria dezvoltare.
4. Adolescentul caută în mod expres unicitatea și originalitatea propriei ființe, aceasta fiind o trebuință remarcabilă a studiului. De aceea, când intră în preadolescentă și mai ales în adolescență gemenii vor să se distingă în toate.
5. Cunoașterea de sine a adolescentului este permanent eva-luativă și de aceea are nevoie de criterii și ocazii de comparare cu cineva de aceeași vârstă, cu standardele generale impuse de societate și chiar cu propriile realizări și achiziții anterioare.
6. Este totodată orientată spre viitor și de aceea se centrează spre ceea ce crede că este valoros în realizarea de sine în următoarele stadii ale dezvoltării.
7. Autocunoașterea este susținută de avansul cognitiv din adolescență și de puternicele trebuințe de autoafirmare și autorealizare.
Un prim rezultat al acestor căutări și eforturi de autocunoaștere este clarificarea identității de sine.
Identitatea de sine include mai multe componente, printre care: identitatea fizică, psihosexuală, vocațională, moral-spirituală, toate acestea exprimându-se prin caracteristici psihologice și comportamente care afirmă și întăresc sinele, personalitatea individului (Iolanda Mitrofan, Ciupercă, 2002). G.W. Allport scrie că „în adolescență, problema centrală devine: cine sunt eu" (1981, p. 133).
E. Erikson subliniază faptul că în adolescență se accentuează căutarea identității de sine. Intensificarea deosebită a conștiinței de sine în acest stadiu se explică prin factorii: 1. transformările biologice ; 2. schimbarea sistemului de relații și a atitudinii celorlalți față de tânăr; 3. avansul cognitiv remarcabil care îl face să se cunoască mai bine, cât mai ales prin manifestarea acestei puternice trebuințe de a găsi răspuns la întrebări cruciale cum ar fi: cine sunt, ce pot, ce voi fi? în legătură cu fiecare dintre aceste întrebări, adolescentul își dorește să își descopere unicitatea și originalitatea propriei ființe și să se dezvolte ca o persoană autonomă capabilă : a) să-și propună țeluri clare ; b) să acționeze pentru a le realiza; c) să fie responsabilă și demnă prin ceea ce face.
Erikson a realizat o analiză specială a comportamentelor și rezultatelor la un chestionar adresat adolescenților cu privire la felul în care ei își asumă roluri, care este nivelul angajării în realizarea lor, cum se adaptează la noutate etc. Pe baza acestora, autorul identifică următoarele patru categorii de adolescenți:
a) cei ce ajung repede la o identitate de sine prin aderarea la valorile părinților și la realizările lor și nu țin seama de propriile capacități și interese. în acest caz, adolescenții au o bună adaptare la prezent și la solicitările sale, dar în viitor este posibil să fie dezamăgiți: să constate că alegerile făcute nu li se potrivesc, și atunci fie hotărăsc să meargă mai departe, dar sunt nefericiți, fie să-și schimbe brusc drumul vieții către ceea ce își doresc cu adevărat, cu tot felul de consecințe ce rezultă din astfel de hotărâri. Autorul consideră că identitatea autentică nu poate fi atinsă fără căutare activă și luptă;
b) cei ce vor cuceri greu identitatea de sine, în condițiile în care vor face toate încercările pentru a se hotărî spre ceea ce li se potrivește cu adevărat. Pot parcurge o perioadă mai lungă de timp cu aceste căutări, pot intra adesea în conflict cu familia, dar dobândesc o identitate pozitivă, stabilă, consistentă și potrivită atât cu prezentul, cât și cu viitorul;
c) cei ce alcătuiesc acest al treilea grup trăiesc multă vreme într-o confuzie a identității și caută un timp prea îndelungat răspunsurile la cele trei întrebări, risipesc multă energie și nu reușesc să facă alegeri satisfăcătoare. Uneori, căutările lor lungi se pot prelungi dincolo de adolescență;
d) cei care se confruntă cu exigențe prea mari, cărora nu le pot face față, își pierd încrederea în sine, se raportează negativ la părinți, nu se simt apreciați de către aceștia și caută alte contexte în care să se simtă liberi de constrângeri. Prin aceste condiții pot găsi grupuri informale cu o orientare potrivnică cerințelor societății și își construiesc o identitate negativă. Un important colaborator al lui Erikson, și anume James Marcia, a confirmat aceste rezultate și a identificat și alte variante de parcurgere a drumului adolescentului către propria devenire.
Un alt rezultat notabil al efortului de autocunoaștere se referă la formarea unei imagini de sine care se află în centrul autocunoașterii și al edificării asupra propriei identități.
Eul social este mai degrabă consolidat în cursul acestui stadiu, pentru că există deja un grup sau grupuri stabile în care adolescentul se integrează și în cadrul cărora și-a cucerit un loc și un prestigiu. Rămâne totuși foarte sensibil la eventuala indiferență a grupului de prieteni și a familiei și poate trăi mari dezamăgiri sau se îndârjește să le arate ce este și ce poate.
în afara îmbogățirii și clarificării imaginii de sine, în adolescență, conceptul de sine prezintă importante schimbări. Conceptul de sine, care sintetizează ideile generale despre sine și raționamentele referitoare la eul propriu, beneficiază de condiții noi de structură și clarificare: o experiență notabilă de auto-cunoaștere, capacități cognitive ridicate, cunoștințe despre oameni și comportamentele lor, o relaționare de durată cu alții. De aceea, spre deosebire de stadiile anterioare, prezintă următoarele caracteristici:
1. Sintetizează felurile diferite în care îl văd alții.
2. Clarifică deosebirile dintre propria opinie despre sine și cele ale altora.
3. Acceptă faptul că persoane diferite îl pot vedea diferit (de exemplu, un adolescent notează în autocaracterizarea sa: „Părinții mei cred că sunt liniștit, dar prietenii mei știu că îmi place să mă distrez la nebunie".
4. Conținutul acestui concept este mai bine organizat și integrat, însușirile proprii constatate sunt legate coerent între ele și totodată de circumstanțele în care se manifestă, în timp ce la copii particularitățile sunt notate la fel ca o listă de cumpărături. Adolescentul poate spune: sunt timid când întâlnesc pentru prima dată pe cineva, dar apoi îmi trece.
5. Dacă la începutul stadiului, atunci când își constată și calități și defecte, le este greu să le includă într-un ansamblu și să le explice, începând cu clasa a XI-а pot rezolva bine această dificultate.
6. Conceptul de sine, mai ales către sfârșitul stadiului, este mai cuprinzător și mai abstract.
7. întregul proces de elaborare a conceptului de sine este influențat de perspectiva viitorului.
Stima de sine, cu atitudinea pozitivă față de sine ca mod de a se simți capabil, important, valoros, se elaborează încă din stadiile anterioare, dar în adolescență este mai consistentă și mult mai stabilă. Dacă adolescentul a avut în copilărie о stimă de sine ridicată, o poate retrăi și beneficia de confortul
psihic pe care ea îl asigură. La începutul stadiului adolescenței ••lima de sine este relativ instabilă mai ales din cauza trecerii de la un nivel școlar la altul și a dificultăților de adaptare care pot apărea. în 1986, Rosenberg a diferențiat două secvențe în structura stimei de sine: a) stima de sine constantă; b) stima de sine barometrică.
Starea de sine constantă este influențată de apartenența la sex, clasă socială, de situația de primul copil sau de copil unic, de rezultatele școlare. Nivelul stimei de sine este un Iactor motivational puternic pentru învățare și integrare școlară.
Conștiința morală este o altă componentă importantă a personalității adolescentului care se îmbogățește foarte mult (cunoștințe, valori, teorii, sentimente morale), dar mai ales își consolidează relațiile cu reglajele voluntare și se investește în însușirile caracteriale. După ce trec, la începutul stadiului, printr-o fază de radicalism moral (totul este sau alb, sau negru, valoarea și norma morală trebuie respectate la maximum și nu acceptă nici o adaptare a lor la circumstanțe, considerându-le compromisuri umilitoare), înțeleg mai bine diferența dintre tratarea academică a valorilor și normelor și realizarea lor în circumstanțe concrete. Unii adolescenți pot să ajungă la niveluri superioare ale conștiinței morale. Luând în considerare stadialitatea propusă de L. Kohlberg, ajung în stadiile 4 și 5, dar sunt și alții care rămân la nivelul preadolescenților și chiar mai jos. De aceea, judecățile și aprecierile lor morale pot prezenta unele ambiguități și conflicte. De exemplu, pot să refuze aplicarea unei norme morale într-o situație, dar să o accepte în alta. Având în vedere aceste aspecte, M. Debesse constată că pot fi întâlnite și situații când adolescenții manifestă o exaltare morală și un entuziasm cu efecte devastatoare și de aceea propune să fie ajutați să evite exagerările și agitația fără sens și să ajungă la cunoașterea limitelor proprii. Trebuie cultivate ascuțirea gândirii, luciditatea raționamentului, simțul măsurii, spunea autorul.
2.2 Componentele deciziei în carieră
Decizia de carieră reprezintă procesul care duce la selecția unei alternative de carieră din mulțimea de variante disponibile la un moment dat.
În general, decizia de carieră se consideră a fi doar punctul final, de selecție efectivă a alternativei optime, fără a se avea în vedere întregul proces prin care trece o persoană pentru arealiza această alegere.
În cadrul deciziei de carieră putem distinge 3 componente aflate în permanentă interacțiune
1. Conținutul deciziei; Ce decizie urmează să iau?
2. Procesul decisional; Cum voi lua această decizie?
3. Contextul deciziei; Care sunt factorii care îmi influențează decizia?
1) Conținutul deciziei de carieră
Conținutul deciziei se referă la problema efectivă care necesită luarea unei decizii. Exemple
de probleme de carieră:
a) alegerea școlii și a profilului de studiu (de exemplu: liceu teoretic real, școală de arte,
facultatea de medicină, etc.);
b alegerea unei profesii (inginer, contabil, medic, șofer, profesor, etc.);
c) alegerea unui anumit traseu educațional (de exemplu: liceu de artă – facultatea de
artă și design – masterat în design vestimentar);
d) alegerea unor modalități de formare a competențelor profesionale (activități de
voluntariat, noviciat, etc.).
2) Procesul decizional
Demersul decizional propriu-zis cuprinde o serie de etape care au o pondere mai mare sau mai mică în economia deciziei de carieră, în funcție de conținutul și contextual deciziei.
Etapele procesului decizional
A. Definirea deciziei și identificarea alternativelor
B. Explorarea și evaluarea alternativelor existente
C. Planul de carieră
D. Implementarea deciziei
E. Reevaluarea deciziei
A. Definirea deciziei și identificarea alternativelor.
Această etapă presupune:
conștientizarea necesității de a lua o decizie de carieră;
definirea conținutului deciziei;
identificarea alternativelor existente pentru decizia dată. Alternativele decizionale
disponibile și accesibile la un moment dat sunt determinate de contextul deciziei.
B. Explorarea și evaluarea alternativelor existente.
În această etapă se colectează informații despre alternativele existente în luarea unei
anumite decizii de carieră. Pe baza unor criterii prestabilite, sunt evaluate alternativele, pentru
a identifica varianta optimă. Dintre criteriile cele mai importante amintim:
suprapunerea peste caracteristicile personale (valori, interese, abilități și deprinderi);
concordanța cu așteptările persoanei (stilul de viață dorit, mediul de activitate așteptat,
nivelul educațional implicat, etc.);
susținerea de care ar beneficia din partea persoanelor semnificative;
costurile și beneficiile implicate de alegerea variantei respective.
Criteriile care stau la baza evaluării alternativelor sunt specifice pentru fiecare persoană în
parte, iar importanța acordată acestora este dependentă de prioritățile pe care aceasta și le-a
stabilit.
Stiluri decizionale
Există diferențe individuale în ceea ce privește modul de evaluare și selecție a alternativelor
decizionale. Acestea reflectă stiluri decizionale diferite.
Stilul rational -utilizează o abordare logică și organizată în luarea de decizii;
-elaborează planuri minuțioase pentru punerea în practică a deciziei luate.
„Am luat decizia după ce am cântărit bine toate alternativele”.
Stilul dependent -se bazează preponderent pe sfaturile, sprijinul și îndrumarea din partea altora în luarea de decizii;
consideră că ajutorul celor apropiați (prieteni, părinți, etc.) este indispensabil
atunci când cântăresc și aleg alternative.
“Ceilalți știu cel mai bine ce e potrivit pentru mine.”
Stilul evitativ -amână și/sau evită luarea unei decizii;
„Acum nu e momentul potrivit să iau această decizie”.
Stilul intuitiv -se centrează pe intuiții și impresii în luarea unei decizii;
-nu caută dovezi pentru argumentarea unei decizii.
“Am făcut așa pentru că am simțit eu că e mai bine”.
Stilul spontan -iau decizii sub impulsul momentului, rapid și fără prea multe deliberări.
“Am luat decizia rapid și fără să mă gândesc prea mult.
Stilurile decizionale au eficiență diferită în funcție de conținutul deciziei.
Astfel, un stil intuitiv poate fi eficient în cazul unor decizii cum sunt: alegerea activității pentru petrecerea timpului liber sau a unei cărți ce urmează a fi parcursă, iar pentru deciziile care au implicații pe termen lung, ca de exemplu: alegerea școlii, a profesiei, stilul rațional s-a dovedit a fi mai eficient.
C. Planul de carieră
Acest pas presupune stabilirea unui plan de acțiune pentru punerea în practică a deciziei,
pornind de la alternativa selectată. În funcție de conținutul deciziei de carieră, planul se poate
referi la:
-modul în care se vor dobândi cunoștințele și deprinderile necesare pentru practicarea
domeniului ales (de exemplu: traseul educațional și formele de dezvoltare adiacente);
-modul în care se vor explora ofertele educaționale sau ocupațiile (de exemplu:
consultarea materialelor scrise, vizite la școlile, facultățile sau locurile de muncă vizate, etc.);
-modul în care se va face promovarea personală (de exemplu: curriculum vitae,
scrisoare de intenție, pregătire pentru interviu, etc.).
Planul de carieră reprezintă „harta” care ghidează persoana spre succes în implementarea
deciziei.
Conținutul planului de carieră
Un plan de carieră cuprinde:
a) Scopul
Scopul poate fi definit în termeni de rezultate, procese sau evenimente dezirabile. Acesta oferă
direcția care trebuie urmată și permite analiza rezultatelor obținute. Exemple de scopuri sunt:
a avea o carieră de succes ca arhitect, a avea un stil de viață liniștit, etc.
b) Obiectivele
Obiectivele sunt subsumate scopului general și definesc în mod specific ceea ce persoana
dorește să realizeze.
Obiectivele eficiente:
-presupun implicare din partea persoanei – adică, sunt formulate de persoana în cauză
și sunt legate de scopurile sale;
-sunt orientate spre acțiune – adică indică o direcție specifică, respectiv succesiunea
acțiunilor care trebuie întreprinse pentru atingerea scopului;
-sunt formulate: specific, măsurabil, realist, temporal.
c) Strategiile – modalitatea practică aleasă pentru a îndeplini obiectivele.
D. Implementarea deciziei presupune aplicarea planului stabilit. Aceasta implică atât
consecvență, cât și flexibilitate în adaptarea la situații neașteptate. Planurile eficiente sunt cele
care țin seama de aceste evenimente neașteptate și permit o reevaluare și readaptare a
planului.
E. Reevaluarea deciziei asigură revizuirea și optimizarea procesului de luare a unei decizii.
Aceasta permite, pe de o parte, identificarea punctelor „tari” ale deciziei și pe de altă parte,
corectarea anumitor dificultăți apărute în diferite etape ale procesului decizional, cum ar fi:
-neconcordanțe între diferite etape ale procesului decizional (de exemplu,
neconcordanțe între planul de carieră și modul în care acesta a fost pus în aplicare);
-aspecte deficitare ale procesului decizional (de exemplu: evaluarea incompletă a
alternativelor).
3) Contextul deciziei de carieră
Contextul deciziei este dat de totalitatea factorilor interni și externi care influențează
conținutul și procesul decizional.
Factori interni care influențează decizia de carieră
Factorii interni reprezintă condițiile și caracteristicile interne ale persoanei care îi influențează
alegerea traseului educațional și ocupațional. Acestea sunt:
1) Cunoștințele despre sine: interese, valori, deprinderi și caracteristici de personalitate
(vezi capitolul de Autocunoaștere). Ele sunt rezultatul procesului de autocunoaștere și
reprezintă unul dintre reperele cele mai importante în alegerea unei cariere.
Cu cât cunoștințele despre sine sunt mai acurate, clare și bine structurate, cu atât deciziile de
carieră vor fi mai ușor de luat, mai stabile în timp și mai apropiate de decizia optimă.
Distorsiunile și informațiile incomplete despre sine (de exemplu: subestimarea sau
supraestimarea propriilor abilități – vezi capitolul autoeficacitate) acționează ca obstacole
(bariere) în procesul alegerii carierei. Ele determină luarea unor decizii mai puțin optime, cu
consecințe în planul stabilității, performanței pe termen lung și al stimei de sine.
2) Cunoștințele despre alternativele educaționale și ocupaționale. Aceste cunoștințe sunt
rezultatul comportamentului explorator manifestat de elevi în vederea obținerii informațiilor
despre alternativele educaționale și profesiile de interes.
O alegere informată presupune existența unei baze de cunoștințe cât mai elaborate despre
alternativele luate în calcul. Însă, datorită expunerii nesistematice la informații legate de
alternativele educaționale și ocupaționale, cunoștințele adolescenților în acest domeniu sunt
fie fragmentare și lacunare, fie inexacte și stereotipice și constituie bariere în luarea unor
decizii optime.
Dintre cunoștințele care pot constitui bariere în alegerea carierei amintim:
a) Miturile sunt credințe eronate despre carieră, procesul de alegere a carierei și
strategiile care asigură succesul în lumea muncii.
b) Stereotipurile ocupaționale sunt atitudini preconcepute despre: (a) o anume
ocupație; (b) persoanele care prestează acea ocupație și/sau (c) potrivirea cuiva cu ocupația
respectivã. Ele limitează procesul de explorare ocupațională și îngrădesc interesele
adolescenților pentru anumite domenii de activitate.
Exemple de stereotipuri:
-stereotipuri de gen: „femeile sunt potrivite pentru domeniile umaniste și bărbații
pentru cele tehnice”.
-stereotipuri despre școlile și profesiile pe care elevii le au în vedere: “școala aceea este
pentru copii de bani gata”, “profesia de medic îți aduce mulți bani”, etc.
Dezvoltarea unei baze de cunoștințe structurate despre școli și profesii este facilitată de:
-cunoașterea surselor posibile de informare cu privire la ofertele educaționale și
profesii (vezi explorarea carierei)
-dobândirea strategiilor de căutare și selecție a informațiilor relevante .
3) Abilitățile decizionale: strategii și proceduri de acțiune implicate în rezolvarea
problemelor de carieră și în selectarea alternativei optime.
Abilitățile decizionale includ:
-capacitatea de a defini clar și coerent problema de carieră;
-capacitatea de a relaționa cunoștințele despre sine cu cele despre ofertele educaționale și
ocupații;
-capacitatea de a analiza alternativele luate în calcul și încrederea în abilitatea proprie de
a selecta opțiunea cea mai potrivită pentru sine;
-abilitatea de a elabora și urma un plan de implementare a deciziei luate;
-abilități metacognitive de monitorizare și reglare a acțiunilor întreprinse și a strategiilor
decizionale utilizate.
Aceste abilități se dezvoltă prin exercițiu.
4) Indecizia de carieră
Indecizia poate să fie o etapă tranzitorie, normală și chiar necesară în procesul alegerii
carierei. La modul optim, procesul decizional implică parcurgerea etapelor de autocunoaștere,
explorare educațională și ocupațională, dezvoltare de abilități, evaluarea alternativelor, etc., în
care momentele de indecizie alternează cu momente de certitudine. Ambele momente sunt
stări temporare care conduc în final la cristalizarea unei decizii educaționale sau ocupaționale.
Aceasta nu necesită o intervenție specială, însă adolescenții pot beneficia de pe urma
suportului informațional și psihologic pe care îl acordă mediul.
În cazurile în care indecizia de carieră este rezultatul unor dificultăți informaționale,
emoționale sau comportamentale pe care le experimentează adolescentul, se impune
intervenția specială pentru remedierea lor. Presiunile exercitate asupra adolescentului de către
școală și familie în momentele de indecizie pot doar să conducă la adoptarea și implementarea
prematură a unor decizii mai puțin potrivite.
Dificultăți pe care le pot întâmpina adolescenții în luarea deciziei de carieră (Modelul
decidentului ideal – Gati, Osipow, Krausz, & Saka, 2000; Gati, Krausz, & Osipow, 1996):
Dificultatea de a iniția procesul decizional în sine, datorită:
– motivației scăzute de implicare în procesul decizional,
– indeciziei generale ca o consecință a anxietății, manifestată în toate tipurile de decizii,
– convingerilor iraționale (mituri) legate de alegerea carierei.
Lipsa informațiilor, despre:
– fazele desfășurării procesului decizional;
– caracteristicile personale relevante pentru luarea unei decizii optime (de exemplu,
interese, valori, abilitați),
– alternativele ocupaționale posibile,
– strategiile prin care ar putea obține informații legate de carieră.
Inconsistența informațiilor:
– informații contradictorii și ambigue despre sine sau alternativele decizionale (de exemplu,
note mari la o disciplină de studiu pe parcursul liceului, dar notă mică la bacalaureat la aceeași
disciplină),
– conflicte interne (de exemplu, interese pentru două domenii profesionale diferite, cum ar
fi teatru și științe economice),
– conflicte externe (de exemplu, discrepanțe între scopurile părinților și cele ale elevului).
Factori externi care influențează decizia de carieră
Factorii externi reprezintă totalitatea evenimentelor și influențelor care acționează din exterior
asupra alegerii carierei.
1) Părinții
Părinții facilitează deciziile de carieră și dezvoltarea carierei copiilor prin:
-disponibilitatea de a acorda suport pe parcursul procesului decizional;
-oferirea unui feedback în legătură cu alternativele de carieră;
-acordarea autonomiei în alegerea carierei;
-acceptarea opțiunilor copiilor;
-expectanțe realiste legate de carieră, care prin internalizare devin factor motivator
pentru alegerile copiilor;
-oferirea unor modele pozitive de comportament legate de alegerea și dezvoltarea
carierei.
2) Modelele de carieră
De regulă, modelele sunt persoane semnificative din anturajul copiilor, din mediul familial
sau personaje promovate prin intermediul mass-media. Influența modelelor asupra deciziilor
de carieră ale copiilor se realizează prin: oferirea suportului informațional și psihologic,
orientare și modelare a comportamentului decizional.
Copiii care beneficiază de modele pozitive de carieră dezvoltă o anumită “maturitate
vocațională”, adică: manifestă preocupare activă față de alegerea carierei; au un grad ridicat de autonomie și inițiativă în luarea deciziilor; sunt mai flexibili în ceea ce privește alternativele vocaționale selectate.
3) Grupul de prieteni
Grupul de prieteni (peer-group) influențează decizia de carieră prin expunerea adolescentului
la valorile grupului. De exemplu, formarea și menținerea miturilor și stereotipurilor legate de
carieră este determinată în mare parte de presiunea grupului de prieteni.
4) Structura oportunităților
Oportunitățile se referă la posibilitățile materiale și financiare, resursele informaționale și de
formare existente, situațiile și activitățile de învățare care constituie mediul de creștere și
dezvoltare al copiilor.
Acestea pot să favorizeze sau, dimpotrivă, să blocheze procesul de dezvoltare al copiilor.
Chiar în condițiile în care comunitatea oferă o serie de oportunități de dezvoltare, există câțiva
factori care limitează accesul copiilor la aceste oportunități:
a) Statutul socio-economic. Copiii proveniți din medii socio-economice defavorizate tind să
aibă trasee educaționale mai scurte și aleg profesii care nu necesită pregătire îndelungată.
b) Dizabilitatea fizică sau psihică. Copiii care prezintă dizabilități necesită suport pentru
facilitarea accesului la oportunitățile existente (de exemplu, învățământ la distanță, manuale
elaborate în limbaj braille, programe computerizate de evaluare, etc.).
c) Genul copiilor.Copiii sunt orientați în general spre activități considerate tipice genului:
fetele spre activități și jocuri “tipic feminine” (păpuși, gătit, tricotaj, etc.), iar băieții spre
activități și jocuri “tipic masculine” (mașinuțe, construcții, calculator). De asemenea, sunt
încurajați și susținuți să aleagă domenii ocupaționale tipice genului: fetele – “tipic feminine”
(secretară, asistentă, profesoară, coafeză, etc.), iar băieții – “tipic masculine” (constructor,
șofer, inginer, informatician, etc.) și sunt sancționați în momentul alegerii unor profesii
nontradiționale (nespecifice genului).
Genul limitează accesul la oportunități și prin influența pe care o exercită în cadrul selecției de
personal: discriminarea de gen în selecție favorizează persoanele care corespund genului
căruia îi este atribuită ocupația (tipic feminină, tipic masculină).
2.3 Modele de luare a deciziilor
Luăm decizii în fiecare zi, numai că nu toate implică mecanisme psihice la nivelul raționalității. Deciziile cu impact minim asupra persoanei – cum ar fi cele cotidiene și rutiniere, neutre, irelevante sau nediagnostice – nu solicită deliberare sau putem spune că procesul ajungerii la decizie decurge automat în virtutea stilului de viață, valorilor și experienței. În schimb, deciziile cu miză mare – cum ar fi cele cu privire la alegerea locului de muncă, a tipului de carieră, a partenerului de viață, a locului de rezidență, alegerea intervențiilor medicale pentru conservarea sănătății – reunesc interese, energii și perspective esențiale pentru starea generală de bine a persoanei. În literatura de specialitate, Brown (1990) și alții identifică modele normative (prescriptive – cum ar trebui să fie luate deciziile) și modele descriptive (euristice – cum se iau de fapt deciziile). Un model normativ de luarea deciziei este modelul rațional. Acesta implică etapele de:
strângerea informațiilor despre subiectul în cauză din diferite surse și prin diverse canale (lectură, discuții cu persoane competente, interviuri cu beneficiarii);
procesarea sau analiza informațiilor prin reflecție, utilizarea propriu-zisă a acestora în contexte de lucru, comentarea lor. Activitățile din această etapă contribuie la clarificarea și înțelegerea spectrului de posibilități existente, pe baza criteriilor (obiective și/sau subiective) de judecare a avantajelor și dezavantajelor și de comparare a alternativelor
alegere, care constă în angajarea persoanei într-o acțiune corelativă unei anumite opțiuni, considerată la un moment dat că are consecințele cele mai favorabile;
implementare, ca moment final al unei decizii. Decizia poate fi o acțiune internă (de ex.: „Am decis să nu mai regret vechea slujbă.”) sau o acțiune externă (de ex.: „Am decis să procur scrisori de recomandare de la fostul loc de muncă.”). Decizia urmează rareori un curs rațional și nu este nicicând liniară. În fapt, aceasta este „ascunsă, greu de descris, nesistematică și uneori chiar irațională” (Egan, 1998, apud Cossier, Schwenk, 1990; Etzioni, 1989; Stroh, Miller, 1993; Gati, Krausz, Osipow, 1996), deoarece integrează sentimente, emoții profunde, valori active, interese, percepția persoanei despre cum funcționează lucrurile în plan social.
Modelul conflictual de luarea deciziei (Janis; Mann, 1977) este unul descriptiv / euristic ce surprinde procesul în complexitatea sa. Fiecare decizie personală relevantă se ia într-un context care nu este lipsit de factori potrivnici sau riscuri și care declanșează forțe conflictuale interne. Nivelul stresului generat de acest conflict este în funcție de scopurile, nevoile și așteptările asociate. Comportamentele posibile în situații de viață care solicită luarea unor decizii importante sunt: evitarea defensivă (recurgerea la cea mai simplă alternativă) și hipervigilența / panica (atenție exagerată sau selectivă acordată anumitor aspecte); un comportament optim implică vigilența. Autorii apreciază că o decizie este „bună” (în care nu toate etapele sunt obligatorii în mod exhaustiv, iar abordarea deciziei, la acest moment, este similară stilului personal de rezolvarea problemelor), după următorul algoritm:
evaluarea completă a alternativelor;
clarificarea scopurilor și valorilor legate de aceste alternative;
cântărirea consecințelor pozitive și negative ale fiecărei alternative;
căutarea de informații noi, relevante, pentru evaluarea ulterioară și mai profundă a alternativelor;
colectarea și luarea în considerare, fără părtinire, a noilor informații și/sau opiniilor experților; re-evaluarea consecințelor tuturor alternativelor, chiar și a celor considerate inițial inacceptabile;
planificarea implementării alternativelor preferate, acordând atenție specială eventualelor riscuri.
http://www.bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/Consilierea%20Carierei%20-%20Sigma.pdf
Capitolul II Abordarea experimentală a particularităților ale ghidării în carieră a elevilor de liceu
2.1 Scop, ipoteze, obiective, eșantion
Decizia profesională este una din cele mai dificile și mai importante decizii din viața fiecărei persoane, tocmai pentru că angajează într-o măsură foarte mare viitorul individului și pentru că are foarte multe implicații ireversibile. Ea trebuie luată atunci cînd persoana este responsabilă și competentă să analizeze viitorul său profesional, sesizînd pe deplin consecințele hotărîrii luate. Scopul acestei lucrări este de a identifica/stabili capacitatea de luare a deciziei pentru carieră a elevilor de liceu. Problema: incompetența de luare a deciziei. Obiectul de studiu al cercetării: capacitatea de luare a deciziei la adolescenți.
Obiective:
Definirea conceptelor de: ghidare în carieră, proiectare a carierei, particularități comportamentale ale adolescenților, gradul capacității de luare a deciziei;
Analiza procesului de ghidare în carieră la adolescenți;
Stabilirea gradului capacității de a lua decizii la adolescenți;
Formularea recomandărilor pentru cadrele didactice în scopul dezvoltării competenței de a lua decizii la adolescenți;
Ipoteze:
1.Dacă adolescentul are un grad înalt al capacității de decizie;
2.Gradul înalt al capacității de luare a deciziei favorizează decizia pentru carieră.
Eșantionul de cercetare la constituit 75 de elevi din 3 licee diferite, toți fiind elevi din clasa XII din Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir” satul Văsieni, raionul Ialoveni, Liceul Teoretic Ruseștii-Noi, raionul Ialoveni și Liceul Teoretic ”George Călinescu”, orașul Chișinău. În total au participat 40 de fete și 35 băieți, dintre care din sat au fost 36 de elevi, iar din oraș respectiv 39 de elevi, la profilul real studiază 42 de elevi, iar la cel uman 33 de elevi. În tabelul 1 sunt indicate datele despre adolescenți în procente (%)
Tabelul 1. Repartizarea elevilor pe indici –genul elevilor, mediul de trai și profilul de studiu.
2.2 Metodologia cercetării
În activitatea de cercetate am aplicat următoarele metode aprobate:
Test pentru capacitatea de decizie ( Psihoteste, Ediția a III, coordonatoare Adina Chelcea) care este constituit din 12 întrebări și este destinat pentru a afla căt de bine se descurcă persoanele în luarea deciziilor. Testul conține întrebări de genul: Cînd vi se cere să luați o decizie foarte importantă, deveniți agitat(ă) și nu mai dati randament maxim? În cazul deciziilor în probleme importante, pentru care există argumente „ argumente de ambele părți”, obișnuiți să vă bazați pe intuiție, pe fler? Sincer vorbind, datorită lipsei de încredere în dv. înșivă, vă displace să luați decizii? În dependență de scorul obținut elevii se clasează în 3 grupe: cei care obțin un scor între 41-48 de puncte se situează peste medie sugerînd o mare capacitate de a lua decizii, un scor între 30-40 de puncte constituie un nivel mediu al capacității de decizie, iar un scor sub 30 de puncte constituie un nivel scăzut al capacității de decizie.
Un al doilea instrument de lucru l-a constituit un exercițiu care constă din 2 întrebări: 1. Indică profesia pe care ți-ai ales………………………..
2.Bifează cît de decis ești să urmezi această profesie
foarte decis……….. decis………..mai puțin decis…………
Testul capacitatea de decizie este desinat pentru a afla nivelul de luare a deciziei la general, iar exercițiul este destinat pentru a afla care este nivelul de decizie pentru carieră a elevului.
Analiza și prelucrarea datelor cercetării
Pentru verificarea ipotezei prin care ne-am propus să identificăm dacă adolescentul are un grad înalt al capacității de decizie am analizat rezultatele obținute la testul „capacitatea de decizie”.
Figura 1. Repartizarea rezultatelor la testul „Capacitatea de decizie” pe indici: gen, mediu de trai și profil de studiu.
Din figura de mai sus observăm că elevii (marea majoritate) au obtinut scoruri între 30 și 40 puncte. La fete se evidențiază o capacitate medie de luare a deciziei circa 83% au obtinut scor între 30 și 40 de puncte, 15% au obtinut sub 30 de puncte și doar 3% au obșinut scor între 41-48 de puncte. 74% din băieții au obținut scor între 30 și 40 de puncte, 6% au acumulat sub 30 de puncte și 20% au trecut de 40 de puncte, observăm că în general băieții au o capacitate mai mare de decizie decît fetele. De asemenea din figură observăm că elevii de la oraș dețin un scor mai mare al capacității de decizie circa 18% în comparație cu cei de la sat care au obținut doar 3% peste 40 de puncte. Din figura 1 mai observăm că elevii de la profilul real au obținut un scor de 3% față de cei de la profilul uman circa 21% care au obținut scor peste 40 de puncte.
Figura 2. Repartizarea rezultatelor la exercițiu pe indici: gen, mediu de trai și profil.
În urma analizei rezultatelor exercițiului aplicat claselor a XII privind decizia de carieră și pentru verificarea ipotezei conform căreia am presupus că gradul înalt al capacității de decizie favorizează decizia pentru carieră am obținut următoarele rezultate:pentru rubrica mai puțin decis au optat majoritatea adolescenților, fetele au răspuns că sunt mai puțin decise circa 80%, băieții- 66%, din sat 78% din total, de la oraș 72%, de la profilul real 81%, iar de la ceu uman- 64%. Din figură observăm că mai mult de jumate de copii sunt putin deciși pentru decizia de carieră.
Din analiza figurii 1 și 2 observăm că cei care au obținut scoruri mari la testul „Capacitatea de decizie” au indicat și în exercițiu că sunt foarte deciși iar cei care au obținut scoruri medii au indicat la rubrica din exercițiu „mai puțin decis”
Tabelul 2. Repartizarea rezultatelor pe grupe de indici: fete-oraș-uman, fete-oraș- real, băieți-oraș-uman, băieți-oraș-real, fete-sat-uman, fete-sat-real, băieți-sat-uman, băieți-sat-real, la test și exercițiu.
Conform datelor din tabelul de mai sus, observăm că fetele din mediul urban de la profilul uman, care ai obținut scor mare la test, au indicat și în exercițiu la rubrica foarte decis, iar cele care studiază la profilul uman nu a obținut nici una un scor peste 40 și nimeni nu a indicat la rubrica „foarte decis”. Comparînd rezultatele la ambele probe al fetelor de la profilul real și cu cel uman vedem că cele de la profilul uman au o capacitate mai mare de decizie și respectiv, gradul înalt al decizie influențează pozitiv decizia de carieră. La fetele de la profilul real se observă un raport invers, nu a acumulat nimeni un scor mare la test și respectiv nu a indicat nimeni la rubrica „foarte decis”.
Fetele de la sat atît de la profilul uman căt și cel real la test nu a obținut nimeni un scor de peste 40 de puncte și dintre acestea nimeni nu a indicat în exercițiu la rubrica „foarte decis”. Asfel fetele din sat nu au capacitate mare de decizie și nici nu sunt capapile de a lua decizia pentru carieră în mod convins.
Băieții din mediul urban ce studiază la profilul uman au obținut cel mai mare rezultat la test acumulînd peste 40 de puncte, circa 36% și respectiv, 36% din respondenți au bifat la exercițiu la rubrica „foarte decis”. Iar băieții de la profilul real, din mediul urban au obținut doar 15% scoriri mai mari de 40 de puncte la test, și, 15% au indicat la rubrica „foarte decis” de la exercițiu.
Băieții din mediul rural ce studiază la profilul uman au obținut peste 40 de puncte la test în raport de 16%. Respectiv la exercițiu tot acești elevi au indicat la rubrica „foarte decis” , circa 16%. Iar adolescenții de la profilul real (băieți) nu au obținut scoruri peste 40 de puncte la test și respectiv nimeni nu a indicat la exercițiu la rubrica „foarte decis”.
Din prelucrarea rezultatelor tuturor elevilor s-a observat că doar cei care au obținut 39 sau 40 de puncte la test, au indicat în exercițiu că sunt deciși privind decizia de carieră, iar cei care au obținut sub 39 de puncre unanim au indicat că sunt mai putin deciși la exercițiu.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Particularitati ale Ghidarii In Cariera a Elevilor de Liceu (ID: 160193)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.