Particularitati ALE Educatiei Moral Religioase In Ciclul Primar

Psihologie

Particularitati ALE Educatiei Moral Religioase In Ciclul Primar

Byadmin ianuarie 1, 2024

PARTICULARITATI ALE EDUCATIEI MORAL-RELIGIOASE IN CICLUL PRIMAR

CUPRINS

INTRODUCERE

EDUCATIA RELIGIOASA

I. 1. Generalitati despre Religie

I. 2. Religia. Factor Social

I. 3. Religia.Factor Spiritual si Cultural

I. 4. Repere pedagogice in educatia religioasa

I. 5. Necesitatea de Religie

I. 6. Copilul si Educatia Religioasa

METODE SI MIJLOACE DE PREDARE A EDUCATIEI RELIGIOASE IN CICLUL PRIMAR

II. 1. Metode expozitive

II. 2. Metode interogative

II. 3. Metoda discutiilor si dezbaterilor

II. 4. Metode de comunicare scrisa

II. 5. Metode de comunicare bazate pe limbajul intern

II. 6. Erori didactice folosite in predarea Religiei la ciclul primar

EDUCATIA MORALA

III. 1.Generalitati despre Educatia Morala

III.2. Formarea constiintei morale

III. 3. Formarea conduitei morale

III.4. Importanta educatiei morale

III. 5. Metodee si procedee de educatie morala

STUDIUL DE CAZ

OBIECTIVELE

IPOTEZELE

DESFASURARE

REZULTATELE OBTINUTE

INTERPRETAREA REZULTATELOR

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

I. 1. Generalitati despre Religie

"Cuvantul religie (religio, religionis si relligios, p.redligio derivat de la legere – a aduna; cu inteles vechi religio="teama, scrupul" si "scrupul religios"; de la acest inteles s-a dezvoltat, pe de-o parte, intelesul de "religie" si, pe de alta, "rit, ceremonii") – in intelesul cel mai simplu, este "un ansamblu de credinte, sentimente, reguli morale si rituri izvorate din constiinta pe care individul sau colectivitatea o are ca se afla in legatura cu o putere supranaturala, de care depinde". Daca aceasta putere e conceputa ca unica, atunci este vorba de o religie monoteista, daca e vorba de mai multe fiinte supranaturale, atunci religia se numeste polifeista. Astfel, religia implica dogma sau doctrina religioasa( adica conceptia sau ideea pe care o avem despre Dumnezeu si despre raportul nostru cu El), implica morala si disciplina religioasa ( adica regulile de viata si de organizare ale societatii religioase, derivate din dogma respectiva) si cultul religios (adica formele prin care colectivitatea umana respectiva exprima sau cauta sa realizeze legatura ei cu divinitatea). Sfantul Chiril al Ierusalimului scrie: "Fiinta religiei consta din aceste doua lucruri: din dogme pioase si din fapte bune; nici dogmele fara fapte bune nu sunt placute lui Dumnezeu, nici faptele nu se primesc de Dumnezeu fara de dogme pioase …"(Cateh. IV,2; P.G., XXX III, col 456)." ( Dictionar de cunostinte religioase,

Religia este legatura vie intre Dumnezeu si om, acesta din urma putand pastra permanent comuniunea vie cu Divinitatea. Totodata religia ne arata ca Dumnezeu este creatorul lumii: " La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Toate prin El s-au facut si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut.Intru El era viata si viata era lumina oamenilor"(Ioan 1. 1-4).

Religia este si a fost un produs al sufletului omenesc, o caracteristica a lui.Aceasta este descrisa ca fiind o forma a constiintei umane, care la randul ei fiind definita ca si glasul lui Dumnezeu in om. Fapt ce il determina pe om sa reflecte foarte adanc asupra umanitati (divinitatii). Prin religie omul are oportunitatea de a cunoaste (prin stiinta) dar si oportunitatea de a se indoi de ceea ce cunoaste.

Supotul de capatai al traditiei crestine il constituie Biblia, care reprezinta un discurs care poate fi inteles atat de oameni cu o cultura aleasa, dar si pentru cei mai putin cultivati.Biblia nu

este o carte ca oricare alta carte, ea cuprinde mai multe straturi interpretative, de precizat este faptul ca totusi este nevoie de credinta deoarece daca nu crezi, degeaba mai citesti pentru ca nu vei putea ajunge niciodata la sensurile autentice. Citirea Sfintei Scripturi in fiecare zi ne ofera posibilitatea de a comunica in permanenta cu Dumnezeu.Citirea acesteia este si o modalitate de intensa traire spirituala, de potentare sau prelungire a acesteia.

Omul se deosebeste de animal prin faptul ca nu traieste doar cu aer, apa si hrana ci si cu cuvantul lui Dumnezeu, care ii umple golul din suflet oferindu-i un echilibru si o stabilitate sociala, de care acesta are nevoie neaparat.

Religia ne arata ca Dumnezeu il lasa liber pe om, nu ii constrange libertatea de a trai viata dupa bunul lui plac: …..

dar in acelasi timp omul va raspunde in fata Judecatorului pentru cuvintele si faptele sale.

Din punct de vedere crestinesc religia mai inseamna si cultul dat Sfintei Treimi, pazirea si trairea invataturii Sfintei Traditii si a Sfintei Scripturi, cu rugaciunile, cu jertfele spirituale, cu un cult spiritual, si prin Sfintele Taine, savarsite de slujitorii Bisericii.Religia ne indeamna sa cinstim ingeri, sfintii, Crucea, Evanghelia, icoanele.

Inainte de toate religia este un sistem de norme morale. Atunci cand ne referim la aceasta ne referim mai exact la ascultarea si supunerea suprema fata de Dumnezeu: "Dumnezeu nu mai este adorat si temut ca un stapan, ci e iubit ca un tata. Fiecare din noi se poate simti una cu Dansul; si viata crestina e traiul la un loc cu Dumnezeu"(C. Cucos, 1996, p.164).

Religia este cea care da sens lumii, creatiei si omului. "Religia isi are originea de la o fiinta supraumana si conduce la aceasta, ea este totodata asemenea unei monede care circula doar intre si pentru oameni(G. Filoramo, 2008, p.5).

Actul religios, din punct de vedere spiritual este o traire individuala. Omul oscileaza neintrerupt intre existenta "profana" si existenta "sacra": " Sacrul si profanul constituie doua modalitati de a trai in lume, doua situatii existentiale asumate de catre om de-a lungul istoriei"(Mircea Eliade, 1992, pag.16). Existenta "sacra" implica transcenderea realitatii in care ne aflam, aspiratia spre absolut.

"Orice expresie a sacrului nu este, deci, decat interpretare umana, prin intermediul unor limbaje variate mitic, ritual sau simbolic"(M. Meslin, 1993, pag.183). "Omul profan, este rezultatul unei desacralizari a existentei umane"(Mircea Eliade, 1992, pag.189).In viata de zi cu zi, cele doua ipostaze ale omului exista in acelasi timp una cu cealalta si se completeaza reciproc.

Religia cuprinde: o latura intelectuala la nivel de dogma sau invatatura de credinta; o componenta afectiva regasita in starile de respect si evlavie si o dimensiune activ-participativa. Pe langa acestea religia mai presupune o parte teoretica care o gasim expusa in doctrina sau invatatura religioasa si care este cunoasterea lui Dumnezeu si o parte practica reflectata in viata morala si-n actele de cult si anume adorarea.

Religia poate fi interna sau subiectiva si externa sau obiectiva.Cele doua fiind diferite una de cealalta. Prima se refera la ceea ce simte omul in sufletul sau atunci cand se afla in legatura cu Dumnezeu- sentimentul religios. Iar cea de-a doua se refera la faptul cum se manifesta in afara sentimentul sau religios- cultul si morala. Religia interna reprezinta sufletul omului iar religia externa trupul.

Omul insusi este o persoana intrebatoare, mereu in cautarea noului; o experienta noua, un nou stadiu in dezvoltarea lui il vor provoca. Setea de absolut este sadita in firea lui; desi, de multe ori, nu constientizeaza, omul cauta absolutul, pentru ca aceasta este vocatia lui, prin creatie.

Elementele cele mai importante ale religiei sunt: "a) Un Dumnezeu spiritual, personal, si imanent, ca subiect al ei; b) Omul, fiinta spiritual-corporalainzestrata cu suflet spiritual, liber si nemuritor, ca subiect al religiei; c) Vointa dumnezeiasca prin care Dumnezeu se reveleaza omului (revelatia dumnezeiasca), fara de care omul nu l-ar putea cunoaste pe Dumnezeu; d) Sentimentul religios, care este ecoul sufletesc al raportului dintre om si Dumnezeu si e) Cultul si morala, ca exteriorizari, infaptuiri concrete ale acestui raport'' (I. Mihailescu, 2008, p. 7).

Religia. Factor Social

La fel de veche ca si convietuirea umana, religia este ca "fapt social", temei al celor mai

profunde reflectii umane, expresia nazuintei esential umane si perpetue de a cunoaste, de a afla, de a se indoi de ceea ce a aflat, doar pentru a cauta si verifica noi cai, noi adevaruri, omul

depasind astfel cadrul limitat al existentei concrete si repartizandu-se intr-o lume ce se afla dincolo de datul imediat. In acest fel s-au schitat primele reprezentari religioase, care pe parcursul timpului s-au transformat in veritabile teorii si doctrine religioase. Pe tot parcursul istoriei , foarte multe fapte sociale s-au imbibat cu nuante religioase.

Varietatea faptelor religioase a determinat in mod inevitabil o varietate a teoriilor referitoare la acest domeniu. Punerea lor in jurul unor principii a format in plan abstract religia sau religiile."Orice fenomen religios este, deci, un raspuns la necesitati colective prescrise si nu poate proveni decat din experiente si meditari colective anterioare"(M. Meslin, 1993, pag. 63).

Multi autori s-au straduit ca sa de-a religiei o definitie , aproximativa, printre care se afla: A. Comte, E. Durkheim, Claude Levi-Strauss, Mircea Eliade. Acestia au acordat o mare parte din activitatea lor analizei si studierii fenomenului religios.

Unele idei fundamentale au produs o stare de intrecere care se regasesc tot mai frecvent in literatura pedagogica. Copilul de la varsta cea mai frageda se confrunta atat in familie cat si in mediul social cu expresii reale ale fenomenului religios. Cei mai multi teoreticieni sunt de parere ca prin continutul si specificul sau religia"raspunde anumitor structuri profunde"(M. Eliade; I. P. Culianu, 1993, pag. 16). Din punct de vedere pedagogic, explorarea in avantajul educatiei a acestor structuri , nu face decat sa deschida orizonturi noi in cunoasterea personalitatii umane.Totalitatea cunostintelor pe care le dobandesc oamenii, copii in practica si instructia religioasa nu poate astfel ramane ca si o simpla manifestare a unei doctrine religioase. Infaptuirile pe care le impune ritualurile, faptele religioase trag dupa sine si nuante educative.

Definitia pe care o da E. Durkheim religiei, reduce atat continutul cat si substraturile sale sociale. In lucrarea " Les formes elementaires de la vie religieuse" aparuta in 1912, spune ca religia este " un sistem de credinte si practici legate de lucruri sacre, adica separate de lumea oamenilor, interzise, dar in acelasi timp credinte si practici care unesc intr-o aceeasi comunitate morala, numita Biserica, pe cei care adera la ele"(apud, M. Meslin, 1993, pag. 63). Se intelege astfel ca explicatia faptului religios si exteriorizarile prin care el se expune in realitatea de zi cu zi nu se reduc doar la continutul teologic, ci acestuia i se alatura si exista in acelasi timp si un inteles sociologic, ce se expune in comportamentul uman, oferindu-i faptului religios o functie educativa.

Religia. Factor spiritual si cultural

Dimensiunea religioasa se considera ca facand parte integranta din istoria culturii si civilizatiei umane, faptele si expresiile religioase sunt inregistrate de-a lungul istoriei sub diverse forme: credintele si practicile rituale, fac parte din patrimoniul umanitatii. Respingerea sau inlaturarea lor din limita pedagogica face sa fie egala cu un fel de "analfabetism religios" ale carui urmari s-ar reflecta daunator asupra formarii omului in societatea din zilele noastre.

Actul religios, din punct de vedere spiritual este prin continutul sau o traire individuala. Omul, din perspectiva existentiala, balanseaza neintrerupt intre existenta "profana" si existenta"sacra". Mircea Eliade se exprima astfel: "sacrul si profanul constituie doua modalitati de a trai in lume, doua situatii existentiale asumate de catre om de-a lungul istoriei"(M. Eliade, 1992, pag. 16).Existenta "sacra" presupune trecerea dincolo de realitatea in care ne aflam si aspiratia spre absolut. Trecerea dincolo de lieligioasa se considera ca facand parte integranta din istoria culturii si civilizatiei umane, faptele si expresiile religioase sunt inregistrate de-a lungul istoriei sub diverse forme: credintele si practicile rituale, fac parte din patrimoniul umanitatii. Respingerea sau inlaturarea lor din limita pedagogica face sa fie egala cu un fel de "analfabetism religios" ale carui urmari s-ar reflecta daunator asupra formarii omului in societatea din zilele noastre.

Actul religios, din punct de vedere spiritual este prin continutul sau o traire individuala. Omul, din perspectiva existentiala, balanseaza neintrerupt intre existenta "profana" si existenta"sacra". Mircea Eliade se exprima astfel: "sacrul si profanul constituie doua modalitati de a trai in lume, doua situatii existentiale asumate de catre om de-a lungul istoriei"(M. Eliade, 1992, pag. 16).Existenta "sacra" presupune trecerea dincolo de realitatea in care ne aflam si aspiratia spre absolut. Trecerea dincolo de limita existentei profane, a lumii reale a necesitatii pentru a patrunde in existenta sacra, posibila, potentiala se realizeaza in fapt cu aceleasi instrumente sau structuri mentale cu care este inzestrata fiinta umana, subordonate insa unui demers spiritual aparte. In functie de ipostazele pe care le imbraca absolutul spre care aspira apar diferentele.

Filosoful roman Nae Ionescu, cu privire la acest din urma aspect, face diferenta intre "Dumnezeul metafizic" si "Dumnezeul religios" in sensul ca "Dumnezeul religios este Dumnezeul trait, cu care sufletul religios vine in contact direct. Dumnezeul metafizic este un termen-limita catre care se indreapta speculatiunea noastra si pe care speculatia aceasta nu-l atinge niciodata"(1994, pag.63).

Pedagogul roman G. G. Antonescu exprima cu generozitatea increderii sale in capacitatile fiintei umane, ideea dublului adevar: cu cat inaintam pe calea cunoasterii stiintifice, cu atat ne apropiem de cunoasterea lui Dumnezeu, pentru ca divinitatea exprima un adevar transcendent, ideatic, superior, cunoasterea stiintifica servind drept cale pentru aceasta inaltare. Cu siguranta, este una din interpretari, a fost unul din raspunsuri.

"Relatia metafizica cu absolutul se realizeaza pe cale rationala, cu ajutorul instrumentelor intelectului, iar relatia religioasa presupune trairea absolutului si identificarea cu acest absolut. Sacrul, cu alte cuvinte nu poate fi decat trait de existenta umana. El desemneaza o realitate

absoluta care nu poate fi conceputa ca ceva inseparabil de om, desemnand insa ceva care nu poate fi conceptualizat( Ioan Nicola, 2000, pp. 200, 201). "Orice expresie a sacrului nu este, deci, decat interpretare umana, prin intermediul unor limbaje variate mitic, ritual sau simbolic"(M. Meslin, 1993, pag. 183). "Omul profan, sustine Mircea Eliade, este rezultatul unei desacralizari a existentei umane"(M. Meslin, 1993, pag. 189).

Cele doua ipostaze ale omului in realitatea de fiecare zi coexista si se completeaza reciproc , ponderea balanseaza astfel in functie de contextul social-istoric, cat si de momentul devenirii ontogenetice a fiintei umane. "Un om perfect rational este o abstractie; el nu poate fi intalnit niciodata, in realitate. Orice fiinta umana este constituita, in acelasi timp, din activitatea constienta si din experientele irationale"(M. Meslin, 1993, pag. 195).

Interdependenta dintre sacru si profan, la nivel social-istoric se materializeaza si se regaseste sub forma religiilor pozitive sau sistemelor religioase. Oricare dintre ele ofera propria viziune asupra existentei, de cele mai multe ori prevede ca ar fi unica viziune posibila.

Aceste sisteme de reprezentari colective, din punct de vedere pedagogic si al educatiei religioase aranjate intr-o viziune asupra existentei, presupune cadrul de referinta care confera dreptul de a oferi o anumita formatie spiritual-religioasa personalitatii umane in devenire.

Repere pedagogice in educatia religioasa

Familia, scoala, biserica, fiecare cu caracteristicile sferei si natura diferita a mijloacelor de care dispune, vor trebui sa isi faca contributia la educarea individului sensibil, stapanit de dorinta de cunoastere si adevar si jalonat de pricipii morale care sa-l ghideze din interior. Familiei ii revine rolul de a pune in valoare "invataturile biblice" in sens moral, de a deschide sufletul copilului spre ceea ce este bine si frumos, spre respect si dragoste fata de aproapele, de a-i instrui sensibilitatea si a-i sadi samanta pentru valorile morale care mai tarziu vor deveni convingeri si idealuri personale. Baza educatiei religioase din scoala sta in generarea si intretinerea unei stari spirituale interioare prin care fiinta umana trece dincolo de real si se raporteaza la

absolut.Intelesul sau este acela de indemnare a constiintei in vederea elaborarii, in conditiile unei libertati depline, a unei viziuni personale asupra existentei.

Educatia religioasa are rostul de a indemna constiinta in vederea elaborarii individuale a unei viziuni asupra existentei, impunand ca nota intrinseca atributul libertatii personale in conturarea unei asemenea viziuni. Atunci cand o persoana iasa din marginile rationalului si adopta o anumita credinta ce presupune cu necesitate atributul divinitatii nu este decat rezultatul unor reflectii si trairi interioare dar si al unor optiuni personale. "Relationarea cu absolutul pe care o presupune credinta nu exclude instrumentele ratiunii, dar nu se poate infaptui exclusiv cu ajutorul lor. Din aceasta cauza educatia religioasa nu se cantoneaza doar in limitele unora dintre ipostazele pe care le imbraca absolutul, cea a divinitatii"(Ioan Nicola, 2000, pag. 202).

Copii vor trebui sa fie familiarizati cu elemente ale doctrinei crestine, amploarea acestora si modalitatile de realizare fiind in functie de particularitatile de varsta si individuale ale acestora. Religia presupune un grad inalt de abstractizare , fapt ce presupune ca la clasele mici educatia religioasa se va putea realiza prin povestiri si istorisiri, accentul punandu-se pe aspectele de educatie morala. Prin continutul si modalitatile de realizare, educatia religioasa urmeaza sa mentina o stare spiritual-intelectuala activa, a carei nota preponderenta ar trebui sa fie meditatia.

Educatia religioasa nu urmareste sa impuna o anumita credinta, ci contine un ansamblu de stari si trairi prin intermediul carora individul se inscrie la o anume religie sau confesiune.

I 2. Necesitatea de Religie

In zilele noastre se vede foarte clar necesitatea de religie mai mult ca orisicand deoarece daca privim in jurul nostru vedem foarte multa suferinta cu care se confrunta omul si anume: boli, saracie, criza economica, stresul, dar totodata si cu rautatea celor din jurul nostru care cateodata este destul de evidenta. Aceasta rautate se datoreaza faptului ca omul s-a indepartat de Biserica, de rugaciune, de post,de cele sfinte, de Hristos, care este capul Bisericii: ….

Din cauza starii decazute a omului inca de la inceput cand Adam a incalcat porunca dumnezeiasca: "…Din toti pomii raiului poti sa mananci, dar din pomul cunostintei cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, cu moarte vei muri!"(Facerea, 2-17), se vede foarte clar ca omul are foarte mare nevoie de Dumnezeu. In acest sens religia intervine in ajutorul omului pentru a-l scoate din aceasta stare. Religia ne ofera posibilitatea ca prin post, rugaciune, milostenie, omul sa isi poata salva sufletul ( schimba viata), starea sufleteasca, sa isi umple golul lasat in omului dupa caderea stramosilor nostri in pacat :"…Si a zis Domnul Dumnezeu: "Iata, Adam a devenit ca unul din Noi, cunoscand binele si raul. Si acum, ca nu cumva sa-si intinda el mana si sa ia roade din pomul vietii, sa manance si sa traiasca in veci…", Domnul Dumnezeu l-a scos din raiul Edenului, ca sa lucreze pamantul din care fuseseluat. Si l-a izgonit pe Adam si l-a asezat in fata raiului Edenului; si heruvimi a pus, si sabia de para rotitoare sa pazeasca drumul catre pomul vietii" (Facerea, 3-22,23,24).

Golul din sufletul omului reprezinta indepartarea de Dumnezeu, cu cat traim mai mult dupa bunul plac al lui Dumnezeu, respectand poruncile, ferindu-ne de rautate si incercand sa facem cat de mult bine putem, cu atat mai mult se va umple golul sufletului sau.Deoarece atata timp cat omul cauta lucrurile pamantesti , nefolositoare:" Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, regele lui Israel in Ierusalim. Desertaciunea desertaciunilor- a zis Ecclesiastul- desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune(Ecclesiastul, 1-1,2), cu atat mai mult isi inchide sufletul spre divinitate spre Dumnezeu.

In esenta sa, omul, este o fiinta religioasa, dar si din cauza ca constinta lui si stradania lui intelectuala n-au putut satisface pe deplin curiozitatea lui de a sti totul. Cu toate ca desi stiinta din zilele noastre incearca sa limiteze de cele mai multe ori omul la a crede in argumente logice, totusi exista mari mistere pe care aceasta nu le poate demonstra. Faptul ca in lume au existat si mai exista inca unele minuni: invierea din morti a lui Lazar; fiica lui Iair; tanarul din Nain; minunile care au avut loc la mormantul parintelui Arsenie Boca(

),minunile realizate de catre Sfantul Nectarie, caruia i se schimba mereu incaltamintea, si altele, "o forta divina este singura posibilitate de explicare a atator minuni, a atator taine nepatrunse de mintea omeneasca"(T. Geanta, 1931, p.14).

Atat religia cat si cultura ar trebui ocrotite de om, nu lasate la voia intamplarii, deoarece procesul educativ a existat inca din vremurile vechi. Educatia a contribuit si contribuie la

dezvoltarea morala a omului, a copiilor.Educatia religioasa este de o mare importanta in viata omului de toate varstele, aceasta urmareste sa-l indrume pe om inca din tinerete pentru a-si insusi un comportament moral-religios si virtutile morale.Acestea din urma se observa prin deprinderi si comportamente fata de virtutile religioase, care sunt capatate prin cunostinte si aprofundari religioase, acestea fiind superioare.Omul pe Dumnezeu nu il poate vedea, dar sentimentele si trairile pe care le avem de pe urma credintei sunt greu de exprimat in cuvinte. Sentimentele si trairile crestinului sunt intense. Cand ne referim la religie, la crestinatate, omul este pus fata in fata cu divinitatea, crestinul spera la fericirea cea vesnica pe care o poate dobandi doar prin Hristos, care il calauzeste pe om in toata viata lui:"

Educatia religioasa, din punct de vedere moral si social, este necesara la fel de mult cum este din punct de vedere national.Se stie ca inca din cele mai vechi timpuri omul aspira mereu spre un ideal. Aceasta sublineaza caracterul supra-natural al educatiei, ceea ce face ca omul sa isi depaseasca starea naturala si sa isi modifice comportamentul initial adica posibilul face ca totul sa fie posibil sa se iveasca, sa se intample, sa se transforme in noua lume imaginata. In acest sens este nevoie doar de un simplu semn, dar care trebuie sa fie bineinteles unul pozitiv.Dorinta omului de a tinde spre perfectiune spre autoimplinire.Crestinul tinde spre ideal, care este Hristos.Omul vizeaza pana la identificarea cu Dumnezeu, doar ca acesta nu are acces la conditia lui Dumnezeu.Omul aspira spre imparatia cea cereasca, cea nevazuta de ochi lumesti, dar pentru aceasta el trebuie sa tinda spre perfectiune.

"Educatia religioasa este producerea si dezvoltarea acelui sentiment superior de legatura intre om si ceva mai presus de omenire, mai presus de raporturile ei pamantesti, mai presus de toate interesele vietii trecatoare; sentiment de legatura cu ceva vesnic si nesupus conceptiei noastre spatiale, un suflet, un principiu, o lege, o putere care stapaneste si carmuieste totul'' (C. Cucos, 1996, p. 164).

Sfanta Scriptura este un izvor de inspiratie pentru fiecare crestin, deoarece avem drept exemplu pe Mantuitorul Hristos care prin intruparea Sa "devenind asemenea oamenilor si la infatisare aflandu-se ca un om"(Filipeni2.7) ne-a oferit conduita concreta la care putem ajunge si noi.Iisus Hristos ne-a aratat, prin vorbele si faptele sale, ca a trait ca noi, si ca si noi la randul nostru putem trai asemenea Lui.Totul depinde insa doar de noi, de vointa noastra de a ne lasa viata in mainile Domnului.Daruind viata noastra lui Dumnezeu nu vom face decat sa il lasam pe El sa intre in inimile noastre.Iisus Hristos este modelul nostru de urmat in aceasta viata pentru a

putea ajunge sa ne bucuram de cele vesnice.Suntem indemnati de traditie ca sa il imitam pe Hristos, sa ii urmam exemplul si sa nu fim egalii Lui.Omul cauta sa il egaleze pe Hristos dar nu va ajunge insa la statutul sau.

Indiferent de slabiciunile, caderile de circumstanta si de pacatele omului, nimeni nu este impiedicat de Hristos ca sa mearga spre urcusul duhovnicesc, dimpotriva Sfanta Evanghelie ne arata ca oricate pacate ar avea omul totusi acesta nu va fi scos niciodata afara din casa Domnului:"…

Temelia oricarei educatii ar putea fi exemplu personal.Acesta este aratat chiar prin cuvintele, faptele si pildele Sale:"Fiti voi desavarsiti, precum Tatal vostru din ceruri desavarsit este"(Matei 5.48); "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti"(Matei 19.19); "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine"(Ioan 14.6); "Ci toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor…"(Matei 7.12); " Si care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru; Cine se va inalta pe sine se va smeri, si cine se va smeri pe sine se va inalta"(Matei 23.11-12).Astfel cretinul va trebui sa ajunga la acest ideal prin propriul efort.Iisus Hristos reprezinta pentru fiecare dintre noi invatatorul perfect fiind considerat ghidul care conduce omenirea spre Imparatia cereasca .Dar in acelasi timp El va fi si judecatorul nostru la Judecata de Apoi , unde ni se vor dezvalui toate faptele lucrate de noi in aceasta viata atat cele bune cat si cele rele.

In credinta crestina omul este considerat ca fiind cea mai frumoasa realizare a Creatiei, de care insusi Dumnezeu este mandru.Educatia religioasa are drept scop cultivarea si dezvoltarea religiozitatii la individ, copil sau adult. Fenomenul de credinta este esenta religiei.O persoana credincioasa este acea persoana care este convinsa ca universul este stapanit si directionat de o putere absoluta si anume de Dumnezeu.Scopul suprem al educatiei crestine este intruparea in om a atributelor accesibile ale divinitatii.Sfintenia este definita ca fiind corolarul vietii religioase constituind intruparea in act a cumulului de trairi si sentimente, respectiv interiorizarea acestora si convertirea lor in acte de viata .

Actul religios mai implica si elementele urmatoare: notiunile, simboluri, conceptiile de viata sau morale, dogmele, axiomele, idealurile, convingerile, comportamentele etc.Eduactia religioasa crestina are ca proiect formarea si desavarsirea profilului moral-crestin, acumularea la nivel uman a unor virtutii inspirate de pilada divina, intr-un fel "dumnezeirea" omlui, in masura " coborarii" acestui atribut la dimensiunea si conditia umanului.Faptul ca prin educatia religioasa

spera spre o reala cultivare a spiritului, este evidenta nevoie de religie.Procesul de educatie religioasa s-a implinit totdeauna prin aprtul vointei umane spre perpetuarea celor mai nobile realizari morale ale omenirii.Religia a existatdin toate timpurile in viata omenitii. Religia ne satisface un sitem de valori spirituale, etice si estetice care se concretizeaza in comportamente intregratoare in viata comunitatii.Astfel telul crestinului trebuie sa fie asemanarea cu Dumnezeu.In felul acesta parintii isi vor putea indruma copii spre rostul acestei vieti- Hristos.

I.3Copilul si Educatia Religioasa

Intai de toate pentru a trai frumos trebuie sa si gandim frumos deoarece toate fapele isi au izvorul in cugetare.Un om cu idei frumoase si sanatoase va actiona corect intodeauna.Cand un om gandeste crestineste si are sentimente bune fata de cei din jur va fi tratat cu aceeasi moneda.Educatia religioasa este una din laturile educatiei care urmareste sensibilizarea profilului persoanei umane si care se revarsa asupra conduitei sale umpandu-i sufletul de bunatate , de trairi inalte si de calitati morale alese.Copii au nevoie in primul rand de incredere si siguranta.Ei au nevoie de convingerea ca traiesc intr-o lume solida si stabila, trebuie sa se simta bine in propria piele.Cei mici simt ca totul este posibil, fara sa tina cont de logica.Foarte important pentru ca cei mici este sa stie cand gresesc , sa deosebeasca binele de rau in orice situatie ca mai tarziu sa poata face alegeri corecte din punct de vedere moral.Copii trebuie sa invete valorile corecte si sa urmeze exemplul cel mai bun: Dumnezeu . In ajutorul acestora vine educatia religioasa prin care se urmareste cresterea moral- spiriltuala a copilului prin plantarea in viata si activitatea lui a valorilor moral-spirituale si religioase.Toate acestea au ca socop dezvoltarea armoniosa a fiintei si vietii copilului pentru sine si pentru societate si Biserica carora el apartine. Religia il pune pe copil fata in fata in legatura cu Dumnezeu.

"In vremurile vechi, un pustnic, vestit prin viata sa sfanta si cunoasterea sufletului omenesc, i-a poruncit ucenicului sau: "Smulge copacul acela din radacini", si i-a aratat un curmal tanar, dar cu radacini adanci. Indeplinind fara sovaire voia inteleptului, ucenicul s-a pus pe treaba. Dar oricat s-a straduit, nu l-a putut clinti. "Parinte, i-a spus el inteleptului, mi-ai cerut ceva cu

neputinta de implinit!"

Atunci batranul i-a aratat un copacel foarte tanar, pe care ucenicul l-a smuls imediat, cu radacini cu tot, fara un efort prea mare. Prin urmare, el nu a putut clinti copacul cu radacini adanci, puternice, dar l-a biruit lesne pe cel mai tanar."(Educatia religioasa invataturi pentru copii si tineri, Irineu, episcop de Ekaterinburg si Irbit , 2002, pag.5).

Aplicand aceasta pilda in domeniul educatiei, intelesul ei ar fi urmatorul: parintii nu au autoritate asupra copiilor ajunsi la maturitate daca nu au inceput sa-i educe de la varsta cea mai frageda, deoarece invatatura din pruncie si deprinderile capatate din primii ani raman neclintite pana la adanci batraneti.

Astfel educatia religioasa trebuie sa inceapa inca de la varsta foarte frageda a copilariei, deoarece copii simt ca totul este posibil putandu-se sadi samanta crestina in sufletul lor mult mai usor.Educatia religioasa a copiilor este cea mai importanta problema in viata sociala.Se stie ca religia formeaza sufletul omului, insuflandu-le valori corecte, invatandu-i sa-si asume raspunderi si sa fie un exemplu bun de urmat.Religia inobileaza sufletul omului.Stiind toate acestea, religia in latura educatiei copiilor trebuie sa fie pe primul loc atat in viata de familie cat si la scoala si in societate.O influenta foarte mare asupra copilului o are in primul rand familia, care poate veni in sprijinul educatiei religioase prin faptul ca parintii sau bunicii ii pot duce pe copii la biserica de la o varsta frageda,la inceput fie pe durate limitate de timp, deoarece nu toti copii au rabdarea necesara pentru a participa la slujbe pana la sfarsit, ca mai apoi odata cu cresterea copilului acesta sa poata sa participe regulat la slujbele bisericesti, macar la sfanta slujba a liturghiei in zilele de duminica si in sarbatorile mari de peste an. Astfel copii vor intra intr-un mod de viata insusi care ii va ajuta foarte mult pe parcursul vietii si la invatatura , dar ii va ajuta sa-si formeze si un comportament corect.Cat este mic copilul imita tot ceea ce vede , ii imita pe parinti , pe bunici, educatori, precum si purtarile acestora, ca mai tarziu cand ajung la scoala unii ii au ca si exemplu pe dascali.Cu toate ca nu intelege sensul ingenuncherii , sarutarea icoanelor , semnul crucii , el este impresionat de toate acestea , de tot ceea ce se desfasoara in cadrul slujbei.Copilul nu distinge cat este mic diferenta dintre bine si rau , el preia si binele si raul ca bine, acesta deprinde ceea ce i se transmite.Este foarte impotant ca integrarea copilului in biserica sa fie una frecventa si de la o varsta mica chiar daca nu este inca contient de toate acestea , deoarece pe masura ce creste acesta asimileaza foarte multe cunostiinte religioase care in timp ii vor intari rezistenta la greu , problemele vietii.pe langa acestea copilului i se vor insusi si virtuitii foarte importante precum: autocontrolul , curajul si filantropia,dar mai ales accepta faptul ca Dumnezeu

este creatorul si datatorul vietii. Este foarte importanta educatia pe care o primesc copii, deoarece de aceaste depinde tot restul vietii lor.

In zilele noastre tot mai multi copii au parte de o educatie necorespunzatoare, plina de greseli si lipsuri."Prea putini parinti se pot lauda astazi ca si-au educat copiii cum se cuvine. Unii parinti, buni si ingaduitori, ajung sa aiba copii cu un caracter imprevizibil, complet, necuvenit.Una dintre principalele cauze o reprezinta chiar parintii. Numerosi parinti fie sunt nepasatori fata de educatia religioasa si morala a propiilor copii, fie sunt atat de orbiti de iubirea lor irationala fata de acestia, incat nu vor sa vada nimic rau in firea lor si raman surzi la avertismentele binevoitorilor, nevoind sa asculte adevarul si sfaturile bune. Cand insa purtarile rele ale copiilor devin insuportabile chiar si pentru parintii lor, abia atunci incep si acestia sa se gandeasca la indreptarea baietelului sau a fetitei lor si incep sa-i educe, dar este prea tarziu"(Irineu, episcop de Ekaterinburg si Irbit, 2002, pag. 6). Se stie cat de repede incolteste in pamant o samanta. Fenomenele care ii fac mai usoara evolutia incep sa-si exercite de indata influenta. Umiditatea solului si caldura trezesc la viata mladita incoltita, iar aceasta se arata la lumina. Acelasi lucru se intampla si cu un copil, care este si el ca un fel de graunte ce urmeaza sa creasca treptat. De asemenea , se cunoaste ca natura umana nu se dezvolta niciodata atat de repede si de multilateral ca la varsta copilariei, dar niciodata nu va avea mai multa nevoie de atentie grijulie si ingrijire ca in primii ani de viata.

"Trupul creste repede si se intareste, dar si mai rapida este dezvoltarea sufletului. Copilul incepe sa vorbeasca, i se formeaza anumite notiuni, invata sa gandeasca; i se intareste vointa si incepe sa actioneze. Imbogatindu-si cunoasterea cu notiuni despre obiectele care il inconjoara, el capata totodata notiuni despre Dumnezeu, despre scopul vietii proprii, invata sa deosebeasca binele de rau; in copil se trezeste constiinta, apare sentimentul rusinii si al cinstei"(Irineu, episcop de Ekaterinburg si Irbit, 2002, pag.6).

Cu scopul de a da directia potrivita dezvoltarii tuturor fortelor care inalta omul pana la asemanarea sa cu Dumnezeu, parintii trebuie sa urmareasca atent evolutia morala a propiului copil. Educatia are o dubla misiune sa cultive binele si sa starpeasca raul, tocmai din aceasta cauza este foarte important ca parintii sa inceapa aceasta educatie la varsta cea mai frageda. Foarte multi parinti, mai ales cei tineri il privesc multa vreme pe copil ca pe o jucarie, ca pe o papusa vie, il hranesc, il culca, il mangaie, se joaca cu el, il apara in fel si chip de raceala si alte boli, dar totusi in rest il lasa pe micut sa alerge, sa umble unde vrea, sa faca ce vrea, asta numai ca sa nu mai fie ei deranjati de plansetele si tipetele sale. Dar foarte multa vreme acestia nu observa ca "ingerasul" lor este de fapt un copil incapatanat, mofturos, nestapanit, lacom, egoist si

rau. Iar in momentul cand vor sa ii de-a acstuia o educatie este deja prea tarziu, copacelul a crescut si are radacini prea adanci.

"Alti parinti gresesc la fel de mult pornind de la notiuni eronate despre educatie care au patruns in societate. Aceste notiuni gresite sunt cu atat mai greu de inlaturat cu cat servesc, pe de o parte, pentru a justifica si scuza lipsurile din educatia copiilor"(idem, pag.7). Alte pareri eronate mai sunt si acelea ca sunt doar copii si ca nu se poate sa fi sever cu ei sau ca o sa le vina mintea la cap cu anii. Astfel de pareri ratacite sunt foarte pagubitoare.

"Constiinta este o sabie cu doua taisuri: ea poate fi orientata atat spre bine, cat si spre rau. Iar constiinta binelui nu este inca totul; trebuie sa doresti binele si sa capeti deprinderea de a-l face. Catre aceasta deprindere omul trebuie orientat din frageda pruncie, pentru ca binele cunoscut cu ajutorul constiintei sa fie infaptuit printr-un efort al vointei. Fara o educatie corespunzatoare inceputa inca din copilarie, constiinta este un dar foarte primejdios"(idem, pp 7, 8). Chiar si Evanghelia ne spune ca Iisus Hristos ne serveste drept exemplu pe care sa-l urmam cu totii inca la varsta copilariei si adolescentei: "

"(Luca 2, 40,52).

Destule relatari din vietile sfintilor ne arata ca unii dintre ei au fost impodobiti inca din pruncie cu virtuti cum ar fi cinstea, ascultarea, curatia: ".

Chiar si celmai mic poate si trebuie sa fie educat. Parinti nu trebuie sa treaca cu vederea nici o manifestare a raului chiar de la cei mai mici dintre copii. Un copil foarte mic isi are lipsurile si patimile sale, mostenire trista a pacatului stramosesc, mai intai manifestate inconstient, apoi cultivate cu buna stiinta. De exemplu daca un copil observa si stie ca prin strigate si plansete poate obtine tot ce doreste, el va striga de fiecare data pana i se satisface dorinta, si de la o zi la alta va deveni tot mai mofturos si mai incapatanat. Acelasi lucru se intampla si cu toate celelalte lipsuri si patimi care se manifesta in toata plinatatea lor odata cu inaintarea in varsta. Totusi germenii exista din frageda pruncie. Citim astfel de unul dintre cei mai aprigi dusmani si prigonitori ai crestinismului(Domitian) ca, pe cand era mic ii placea sa chinuiasca si sa omoare muste si alte vietati. Deci cruzimea exista in el inca din copilarie. Iata astfel de ce educatia trebuie inceputa la varste foarte mici. Observand inclinatiile copiilor , parinti trebuie sa smulga tot ce nu este bun, indepartand raul printr-o buna educatie. Si in Sfanta Biblie ne este arata o pilda despre ce se intampla cu orice om rau:

"Daca parintii vor astepta pana cand inima copilului va fi incurcata in mreaja pacatelor, atunci nu vor mai putea birui buruiana raului. "Actiunea educatiei nu trebuie sa constea doar in inlaturarea raului, ci si in obisnuirea din pruncie cu binele"(idem, pag.10).

"Sfanta Scriptura ne arata de ce copiii trebuie obisnuiti din cea mai frageda varsta cu binele. Intelepciunea spune: "Daca un tanar si-a ales drumul, el nu se va abate de la aceasta cand va imbatrani", adica daca omul a pasit pe calea cea dreapta de tanar, daca a indragit de tanar binele, nu se va abate de la el la batranete"(idem, pag. 10). Ideea aceasta o gasim si in intelepciunea populara: "Cum e in leagan, asa este si in mormant".

Potrivit spuselor Preainteleptului, "inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu"(Pilde 1, 7).Astfel, prima virtute pe care parintii trebuie sa o cultive cat mai de timpuriu in inimile copiilor este frica de Dumnezeu, adica evlavia, buna-cuviinta si credinta. Doar daca un copil este educat de mic in spiritul bunei-cuviinte, capata deprinderi religioase si invata riturile bisericesti, se poate spera ca si la varsta maturitatii, cand va fi inconjurat din toate partile de ispite si cand pornirile rele se vor ridica mai puternic, el isi va pastra buna-cuviinta si bunele deprinderi duhovnicesti cu care l-a obisnuit mama in copilarie.

"Invatatura religioasa pe care copilul o primeste de la o mama evlavioasa la varsta cea mai frageda pare ca este asimilata o data cu laptele matern si se pastreaza de obicei pentru toata viata. Si daca un asemenea copil, atras apoi de patimi sau exemple rele, va apuca pe un drum gresit, ii va fi de cele mai multe ori mai usor sa revina la calea cea dreapta decat altuia, a carui mama nu a avut grija sa-l invete in copilarie preceptele religioase"(idem, pag. 12).

Acesti copii educati crestineste, chiar daca se abat mai tarziu de la drumul cel bun, in ei se trezeste adesea pe neasteptate, o putere de neinfrant, amintirea anilor fericiti ai copilariei. Acestia isi vor aminti mereu rugaciunile simple, copilaresti, pe care le-au invatat din gura mamei, acele invataturi simple, copilaresti, pe care le-au invatat din gura mamei, acele invataturi simple pe care le-au primit de la ea pe cand ii sedeau pe genunchi. Copilul care a uitat de rugaciuni si traieste in faradelege isi aminteste la culcare fara sa vrea, cum l-a invatat mama sa se inchine seara, cum isi facea semnul crucii, si incepe sa se inchine din nou.

Chiar si in cazul religiei, pentru copii din ciclul primar aceasta se rezuma doar la o predare interactiva, prin imagini, poezie, muzica, jocuri de cuvinte, activitati esentiale in viata copilului.

Foarte important este ca pe langa toate acestea ar trebui sa nu lipseasca impartasirea si rugaciunea personala, care le ofera linistea sufleteasca zbuciumata de mass-media ,televiziune,

tehnologie.Toate acestea din urma au un efect devastator asupra copilului cand sunt folosite in exces.Toate lucrurile din lume au foat create de Dumnezeu,fiecare avand scopul lor , dar intrebuintarea acestora poate avea si efecte negative asupra copiilor.Aceste lucruri se datoreaza faptului ca parintii, invatatorii, indrumatorii duhovnicesti au pierdut educatia copiilor dupa bunul plac al lui Dumnezeu.

Educatia religioasa ii ajuta pe copii sa isi curateasca inima iar mai tarziu sa faca distictie dintre bine si rau, dintre ceea ce este divin si ce este demonic, dintre rai si iad.Atata timp cat un copil traieste intr-o familie crestina,aceta este un model pentru el .Insa putini parinti pun bazele unei vieti intru Hristos a copiilor .In acest sens vine in ajutorul lor Biserica.

I.4 Metode si mijloace de predare a Educatiei Religioase in ciclul primar

Educatia religioasa tinde spre atingerea unui ideal care presupune o racordare optima a arsenalului metodologic , anumite metode , conditii si factori, mijloace la obiectivele si continuturile acestei laturi deosebite a educatiei.Astfel spus desfasurarea lectiei de religie este parcursadupa o anumita programa stabilita care "va avea in vedere respectarea principiilor generale ale invatamantului ( in special principiul educativ ), cat si respectarea momentelor logico-phihologice pe care le implica orice lectie buna cu conditia neopririi la o simpla cunoastere a adevarurilor de credinta"(D.Gh.Radu, 2007, pp.54 -55).Elevii din ciclul primar ( si nu numai) pentru a cunoaste aceste adevaruride credinta sunt ghidati dupa diverse metode si mijoace didactice de catre invatatori.

Din punct de vedere etimologic termenul "metoda" provine din limba greaca si deriva din doua cuvinte grecesti ( odos "cale"; metha "spre, catre") si are intelesul de "drum (catre)"…, "cale(spre)"…(Constantin Cucos, p. 230).

Metoda din punct de vedere didactic, se refera la calea care se urmeaza, la frumul care conduce la atingerea obiectivelor educationale.Metodele de invatamant sunt o componenta a procesului educativ prin care activitatea didactica se desfasoara mai eficient in conformitate cu obiectivele urmarite cu continutul predat , cu sistemul intructiv- educativ si cu particularitatile de varsta ale eleviilor .Metodele de invatamantse clasifica in diferite moduri: vechi si noi, traditionale si moderne, informative si formative, pasive (neparticipative) si creative (participative). Nu putem spune de o metoda ca este buna sau este rea in sine, ci prin raportatea ei la o anumita sitiatie didactica, criteriul oportunitetii sau adecvarea la o anumita realitate fiind cel care poate face metoda sa fie mai mult sau mai putin eficienta. O metoda buna , de obicei il va activa pe cel care invata.Ion Nisipeanu, referindu-se la metodele predarii religiei, arata printr-o lucrare a a sa de metodica scrisa intre cele doua razboaie mondiale, ca "oricum va fi forma de invatamant (metodologia didactica, n.n.), narativa sau dialogica, daca a starnit in copii acea pofta mare de a urmari pe invatator, e o forma activa .In speta, daca povestirile religioase sunt comunicate copiilor asa incatsa le trezeasca acel interes puternic, ele pun in miscare sufletul lor, il rascolesc adanc, si aceasta rascolire , care le nutreste sufletul , ii face tocmai prin aceasta, foarte activi.Impresiile puternice primite isi intind raza lor de influenta in timp, departe peste limitele ceasului de lectiune.Poti , din contra , sa imboldesti mereu clasa cu biciul intrebarilor , sa scoli si sa asezi mereu oricati copii, sa fie oricata galagie si vorba din partea lor, si daca dupa ce ei au scapat de imboldul intrebarilor , nu mai au in inima lor impresii vii , care sa le tina mai departe sufletul sub stapanirea lectiei predate, zadarnica a fost toata truda, lectia i-a lasat pasivi, inerti interior "(1924, p.VIII).Astfel spus metodele de invatamant sunt legate nemijlocit de personalitatea, competenta si creativitatea profesorului.

Metode expozitive

Aceasta forma narativ-expozitiva se foloseste foarte des in prezentarea invataturii crestine, la mijlocirea materialului biblic-religios, cand se invata despre Sfintele Taineetc., adica atunci cand ascultatorii (elevii) isi pot insusi asemenea cunostinte numai pe aceasta cale. Prin intermediul acestor metode se permite ca, intr-un timp relativ scurt, sa se comunice si sa se recepteze un volum mare de informatii, care nu pot fi supuse verificarii directe din partea celor care invata: adevaruri de credinta, fapte istorice, opinii teologice.

Expunerea este metoda de predare ce consta in prezentarea de catre profesor pe cale orala a unor cunoastinte noi , in structuri bine inchegate, fapt care garanteaza totodata o eficienta mai sporita, prin transmiterea unui volum mare de informatii intr-un interval de timp determinat. In functie de natura si amploarea deductiilor si argumentelor desfasurate, de stilul discursiv si de corectitudinea limbajului folosit, expunerea cunoaste mai multe variante: povestirea, explicatia, prelegerea, expunerea cu oponent.

La ora de religie expunerea va trebui sa fie cat mai activa. ''Nu este suficient sa fii clar, logic, interesant. Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie asimilat si, deci, el cere o receptivitate activa. Elementele credintei, cu riscul de a ramane exterioare fiintei profunde, trebuie sa fie interiorizate. Nu ai parte de credinta decat in masura in care aderi in mod vital la Mesaj" (Babin, 1966, p. 79). Prin metoda expozitiva in predarea cunostiintelor pot fi utilizate si mijloace de invatamant: harti, fotografii, discuri, casete audio si video. Pedagogul care preda religia va trebui sa recurga la o logica aparte a expunerii sale. Logica abstracta, pur notionala, este buna atunci cand se expun problemele dogmatice. Dar cand este vorba de traire, comportament, sentiment, se va apela la o logica mai concreta, existentiala, implicand corelatii cu legatura directa in realitatea faptica, palpabila, cunoscuta sau traita de elevi.

"Expunerea trebuie sa mizeze si pe elemente de surpriza, dinamice, antrenante. Startul expunerii se poate baza pe urmatoarele artificii : a) invocarea unui lucru arhicunoscut, apropiat experientei copilului (un titlu de carte, film) de la care se va incepe comentariul; b) declansarea discutiei pornind de la un suport vizual (un afis, un poster, o icoana etc.) ; c) evocarea unui eveniment local, a unui articol de ziar, a unei emisiuni la televizor ; d) povestirea unei intamplari ale caror finaluri sa fie duse la capat de elevi ; e) invocarea unei istorii personale cu putere ilustrativa pentru tema dezbatuta ; f) organizarea unui joc introductiv etc. "(C. Cucos, 1999, p. 234) .

Metoda expunerii didactice este o modalitate functionala si parcimonioasa de predare, elevii putand sesiza direct in gandirea profesorului , un model de disciminare si de operare teoretica, un mod de simtire sau traire. Aceasta metoda ofera elevilor cunostinte de-a gata, fapt ce predispune metoda la pasivism si spirit necritic. Suprasolicitarea acstei metode duce la formalism si superficialitate in invatare, comunicarea dintre profesor si elev fiind una unidirectionala, feed-back-ul este mai slab. Totodata expunerea asigura o slaba individualizare a predarii si invatarii, dar totusi ea nu trebuie eliminata deoarece forma narativa a fost des utilizata de Hristos, amintim aici de parabolele semanatorului (Matei 13.3-9), cea a bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca 15.11-32).

Povestirea este o naratiune simpla, dar intr-un limbaj expresiv, fiind folosita cu precadere la clasele mici. Prin ornamentarea discursului cu figuri de limbaj se realizeaza o participare afectiva a eleviilor, li se stimuleaza imaginatia si se antreneaza noi motivatii si disponibilitati de invatare ale acestora. Predarea prin naratiune raspunde inclinatiei firesti si puternice a copiilor spre povesti, spre miraculos. Prin intermediul povestirilor biblice, al legendelor istorice, al povestirilor cu continut moralizator, copiii patrund in lumea starilor emotionale (deoarece atitudinea lor afectiva fata de evenimentele, personajele, lucrurile prezentate, le trezestevstari emotionale). Pe parcursul intregii povestiri, elevii vor ajunge sa-si formeze anumite convingeri urmarind, sentimentele si atitudinea pe care profesorul le incarca fata de personajele povestirii, modul in care acesta aproba sau nu faptele personajelor. Pentru a putea influenta in mod pozitiv comportamentul elevilor trebuiesc respectate de catre profesor anumite cerinte legate de continutul povestirii si de modul prezentarii ei

a) pofesorul va trebuie sa aleaga fapte, intamplari , evenimente cu o profunda semnificatie pentru sustinerea ideii religioase;

b) profesorul va trebuie sa asigure un climat emotional, prin folosirea intonatiei, mimicii si gesturile din care sa rezulte foarte clar atitudinea pe care o ia fata de eroii povestirii;

c) profesorul in timpul povestirii va trebui sa le prezinte elevilor la momentul potrivit materiale ilustrative care sa ii impresioneze pe acestia;

d) profesorul pentru a introduce o explicatie, pentru a prezenta un pesonaj, pentru a putea raspunde la intrebarile elevilor sau pentru a-si exprima pareriile proprii, el poate intrerupe firul actiunii ori de cate ori este nevoie. Povestirile cu subiect biblic sunt cele mai utilizate metode de predare in invatamantul primar, lucru ce ne este relatat si in Sfanta Scriptura (pilda vamesului si a fariseului). Ideile povestirii trebuie sa fie simple, dar exprimate clar si sa asigure insusirea unui fond de reprezentari si imagini vii despre realitatea religios-morala, sa incite la analize si comparatii, la desprinderea esentialului, a unor invataminte sau concluzii.

Exemple: anumite povestiri din Vechiul Testament ("Cain si Abel", "Noe si potopul", "Copilul ascultator de parinti: Isaac"); anumite povestiri din Noul Testament ("Botezul Domnului", "Intrarea Domnului in Ierusalim"); anumite povestiri despre vietile unor sfinti ("Sfantul Ioan Botezatorul", "Sfantul mare mucenic Mina", "Sfantul Nectarie", "Sfantul Spiridon, facatorul de minuni", "Sfantul Stelian, ocrotitorul copiilor") s.a.

Descrierea reprezinta metoda expozitiva prin care profesorul infatiseaza copiilor in mod direct aspectele unei realitati inconjuratoare, trasaturile unor personaje biblice, precizeaza anumite fapte din istoria mantuirii, cadrul in care se desfasoara un anumit eveniment biblic, istoric sau din viata Mantuitorului. Faptul ca descrierea se realizeaza pe baza observatiei presupune ca profesorul sa indeplineasca urmatoarele cerinte:

a) profesorul trebuie sa se bazeze pe intuitie;

b) profesorul trebuie sa tina cont de nivelul de pregatire ale elevilor;

c) profesorul nu trebuie sa evidentieze detaliile nesemnificative alea obiectelor si fenomenelor;

d) profesorul trebuie sa dezvolte spiritul de observatie la elevi

Astfel in descriere se pot folosi mijloace de invatamant

precum:harti,fotografii,vederi,diapozitive,filme,videoproiector etc. care prezinta obiectele sau fenomenele care se studiaza .

Exemple:

1) Descrierea unor locuri din Tara Sfanta;

2) Descrierea alcatuirii Sfintei Biserici;

3) Descrierea modului in care a avut loc calvarul Mantuitorului si rastignirea Sa pe cruce.

Explicatia presupune o dezvaluire pe baza unei argumentatii deductive a adevarului.Cu acest prilej,se pun in miscare operatii logice mai complicate,precum inductia,deductia,comparatia,sinteza,analiza,analogia.Accentul cade ,totusi pe receptare si mai putin pe interpretarea cunostintelor. Folosita ca metoda in timpul orelor de religie, explicatia duce la o mai buna si completa intelegere a adevarurilor de credinta. Cu ajutorul ei elevii sunt ajutati sa-si clarifice si sa-si adanceasca intelegerea noilor cunostinte.

Scopul explicatie este inbunatatirea vietii religios-morale ale elevilor. Explicatia trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) trebuie sa tina cont de pregatirea religioasa si laica a elevilor;

b) trebuie sa se tina cont de natura temei;

c) trebuie sa fie corecta din punct de vedere doctrinar;

d) trebuie sa fie completa si sigura,fara a omite vreun element care ar determina neintelegerea temei,dar si fara a intra in detalii obositoare care indeparteaza elevul de la scopul lectiei respective;

e) trebuie sa fie clara;

f) trebuie sa fie convingatoare,argumentata si intregita prin fapte concrete;

g) trebuie facuta cu caldura,nu ca o simpla informatie

Explicatia la ciclul primar , unde gandirea elevilor este concreta se face pe baza materialului intuitiv.

Exemple:

1) Sfanta Biserica este casa lui Dumnezeu;

2) Sfintele icoane sunt locurile noastre de rugaciune, acasa sau la Biseric;

3)

METODE INTEROGATIVE

Conversația este metoda care vehiculează cunoștințele prin intervalul dialogului (întrebărilor și răspunsurilor)discuțiilor sau dezbaterilor.
Conversației i s-a acordat atenție de toți mari pedagogici începând cu școala antică și până la școala contemporană ea dovedindu-si valențele activ-participativ și chiar euristice în cadrul întregului demers instructiv – educativ. Conversația ajută tineretul studios să reproducă și să folosească cunoștințele asimilate caracteristici absolut necesar comunicări eficiente între oameni.
Condusă cu competență și măiestrie pedagogică conversația stabilește o relație și o comunicare intime și eficiente între inteligenta profesorului și cea a elevului (studentului) permițând o activitate intelectuală și profesională elevată care poate asigura progresul învățări și satisfacția acesteia.

Conversatia este de mai multe feluri:conversatia catehetica,conversatia euristica si dezbaterea sau discutia colectiva.

a) Conversatia catehetica "se adreseaza mai mult capacitatii de memorizare a elevilor, fiind posibila atunci cand, in cadrul lectiilor, se actualizeaza cunostiintele necesare predarii sau in lectiile de consolidare si fixare, de recapitulare si sintetizare" (Ana, Danciu, 1999, pag. 69).In cadrul conversatiei catehetice intrebarile folosite incep cu: "ce este?", "ce?", "cine?", "cand?", "care sunt?", "care este?" etc..

Avem si exemple din Sfanta Scriptura care ne arata ca si Mantuitorul a folosit conversatia catehetica si anume: in dialogul cu invatatorul de Lege,care Il intreaba ce sa faca ca sa mosteneasca viata vesnica.

b) Conversatia euristica este o metoda dialogata de incitare a elevilor prin intrebari,si care are la baza maieutica socratica,mestesugul aflarii adevarurilor print-un sir de intrebari bine si oportun puse.

Prin acest procedeu,elevii sunt invitati sa realizeze o incursiune in propriul univers spiritual si sa faca o serie de conexiuni care sa faciliteze dezvaluirea de noi aspecte a problemei puse.

Metoda conversatie socratice solicita inteligenta productiva,spontaneitatea si curiozitatea,lasind elevilor mai multa libertate de cautare.Punerea unei probleme contribuie la aparitia motivului cognitiv,iar metoda de rezolvare sfirseste prin a fi adoptata de elevi ca o"Valoare intelectuala proprie,care incepe sa ii motiveze activitatea ulterioara,sa-i creeze cadrul si orientarea"(Kuliutkin,1974,p.179).

Este de preferat sa se renunte la intrebari limitate,inguste,prin care"Profesorii determina(pe elevi)sa spuna ceea ce ar fi spus ei insisi",caci se editeaza de fapt"un invatamant expozitiv camuflat"(Leroy,1974,p.29).Propozitia interogativa se situeaza la granita dintre cunoastere si necunoastere,si de aceea functioneaza activ in orice situatie de invatare."Intrebarile anticipeaza,in planul gandirii,operatiile de efectuat,mijlocesc trecerea de la o operatie la alta,schimba directia gandirii,fac trecerea de la o cunoastere imprecisa si limitata,la o cunoastere precisa si completa.

O intrebare este o invitatie la actiune,este un ferment al activitatii mintale,un instrument de obtinere a informatiilor"(Cerghit,1980,p.116)

Prin intermediul conversatiei euristice, profesorul instruieste nu prin "transmiterea" sau "prezentarea" de noi cunostinte, ci folosindu-se de o succesiune de intrebari puse cu abilitate, in alternanta cu raspunsurile primite de la elevi, acestia din urma fiind condusi sa intreprinda o investigatie in sfera proprie de informatie si sa descopere, prin reorganizarea ei, noi adevaruri, noi generalizari sau noi

concluzii. Denumirea de "euristica" deriva din gr. euriskein care inseamna a descoperi. "Euristica sporeste caracterul formativ al invatarii, devoltand spiritul de observatie, capacitatea de analiza si sinteza, interesul cognitiv si motivatia intrinseca: folosirea euristicii in procesul de predare-invatare se face prin problematizare si descoperire" (Ana, Danciu, 1999, pag.65). "Conversatia euristica este folosita in cadrul orei de Religie, in cadrul lectiilor de comunicare de noi cunostinte, cand dorim ca participarea elevilor la lectie sa fie activa, efectiva si afectiva" (Ana, Danciu, 1999, pag. 67).

Intrebarile puse de profesor trebuie sa respecte urmatoarele conditii:

– trebuie sa fie clare si precise, fara ambiguitati;

– trebuie sa se adreseze cu precadere gandirii elevilor, nu memorie lor;

– trebuie sa ii incite pe elevi la dialog;

– trebuie sa aiba in vedere cunostintele anterioare ale elevilor;

– trebuie sa aiba in vedere experientele elevilor.

Alte tipuri de conversatii:

Conversatia de verificare (examinatoare) are o functie de verificare sau de control al performantelor invatarii. Metoda aceasta testeaza cunostintele religios-morale ale elevilor.

Conversatia de consolidare are functia de sintetizare si fixare a cunostintelor religios-morale, de intarire a convingerilor religios-morale.

Conversatia de aprofundare are functia de sintetizare si aprofundare a cunostintelor religios-morale, cu care elevii au avut contact cognitiv in prealabil.

Metoda discutiilor si dezbaterilor

Discutia reprezinta un schimb reciproc si organizat de informatii si de idei, de impresii si

pareri, de critici si propuneri axate in jurul unui subiect sau al unei chestiuni luate in studiu, constituind o forma socializata a activitatii de invatare.

Scopul acestei metode este:

– de a examina si clarifica in comun notiuni si idei;

– de a consolida si sintetiza date si concepte;

– de a explora unele analogii sau diferente intre conceptii, invataturi de credinta diferite;

– de efectuare a unor analize (de caz, de text, etc.);

– de solutionare a unor probleme teoretice sau practice;

– de dezvoltare a capacitatii de expresie verbala si de creativitate colectiva.

In cadrul orei de Religie, prin discutii se urmareste influentarea convingerilor, atitudinilor si a conduitei religios-morale a elevilor. Pentru o reusita a unei discutii, principala cerinta este insusirea temeinica anterioara, de catre elevi, a cunostintelor pe temeiul carora se poarta discutiile. Cadrul didactic trebuie sa stie cum sa conduca discutia si sa cunoasca dinamica grupului. Astfel incat pe parcursul orei, ideile principale trebuie sa fie scrise pe tabla, structurate intr-un plan care sa fixeze in memorie firul logic al ideilor dezbatute. De asemenea pe parcursul discutiei-dezbatere, trebuie sa existe si un material sugestiv : planse, harta, icoane, ilustratii, care invioreaza mersul discutiei.

La ora de religie se folosesc urmatoarele tipurii de discutii-dezbatere:

– discutia-dialog (de tipul consultatiei);

– discutia obisnuita (in grup organizat);

– discutia-consultatie (in grup);

– discutia dirijata (structurata pe teme-cheie, anuntate anterior);

– discutia-dezbatere (bazata pe recoltarea, in prealabil, de intrebari);

– discutia libera (bazata pe jocul de asociatii de cunostinte).

Problematizarea

Problematizarea in cadrul procesului de predare-invatare se bazeaza pe crearea unor situatii-problema, a caror rezolvare solicita un efort autentic de cautare si gasire a adevarurilor, de gandire investigatoare.

"O situatie-problema inseamna o stare contradictorie, conflictuala, ce rezulta din trairea simultana a doua realitati: pe de o parte, experienta anterioara (informatia existenta), iar pe de alta, elementul de noutate si surpriza, necunoscutul cu care este confruntat elevul, ceea ce deschide calea spre intuirea si enuntarea unuia sau mai multor raspunsuri" (Ana, Danciu, 1999, pag. 75). Devine problema o intrebare cand genereaza o stare de curiozitate, de nedumerire, de incertitudine, de neliniste in fata unui obstacol ce trebuie depasit, rezolvat, invins, in fata necunoscutului. Pot aparea la elevii contradictii neasteptate intre cunostintele vechi, deja insusite, si cele noi, intre tratarea teoretica si rezolvarea practica, intre doua sau mai multe conceptii sau idei, intre cunostintele teoretice si propriile observatii asupra realitatii. Solutionarea problemelor prin participrea activa pune la incercare vgandirea elevilor, indeamna la observatii, la reflectii, la experimentare mentala si la originalitate in gasirea raspunsurilor.

Metoda descoperirii este metoda prin intermediul careia elevii, indrumati de profesor, descopera cunostinte noi. Aceasta metoda este o finalitate catre care converg metodele de invatamant si intreg procesul instructiv-educativ. Astfel elevul nu ramane doar cu noile cunostinte, ci si cu metodele de cunoastere folosite pentru descoperirea lor. In conditiile efortului propriu, se realizeaza educarea trasaturilor morale, se stimuleaza interesul pentru invatare si cercetare, se asigura trainicia cunostintelor.

Descoperirea poate fi:

– independenta: descoperirea se realizeaza prin activitatea individuala a elevilor;

– dirijata: descoperirea se face dupa ce profesorul ofera puncte de sprijin, sugestii, intrebari ajutatoare, informatii suplimentare.

– inductiva: cand elevul trece de la analiza si structurarea unor date si fapte, la generalizari;

– deductiva: cand elevul porneste de la cazuri generale insusite anterior pentru a ajunge, prin diferite activitati, treptat la judecati particulare;

– transductiva: se foloseste in cadrul momentului logico-psihologic al lectiei, numit asociere.

Metode de comunicare scrisa

Cu toate ca in zilele noastre isi fac aparitia tot mai mult mijloacele moderne de comunicare: televiziunea, radioul, filmul, video, totusi lectura sistematica a textului scris isi afirma cu rigoare importanta.

"Activitatea cu cartea, manualul, constituie si azi o parte esentiala a practicii scolare, o activitate de studiu foarte personala si formativa, dar si mijloc de organizare socializata a invataturii. De lectura se pot lega forme colective de activitate: discutii sau dezbateri in comun, dramatizare, cercetare s.a." (Ana, Danciu, 1999, pag 83). Manualul are o intrebuintare informationala, dar si una formativ-educativa.

"La Religie, in anumite lectii (clasele I-IV), lucrul cu manualul poate lua locul expunerii profesorului. Elevii studiaza textele, prin efort propriu, in clasa, profesorul intervenind cu explicatii doar cand este cazul" (Ana, Danciu, 1999, pag.83).

"In cadrul orei de religie manualul de religie si Sfanta Scriptura nu trebuie sa lipseasca de pe bancile elevilor, alaturi de ele mai putandu-se folosi ca material didactic sau bibliografic pentru elevi si Mica Biblie, Carti de rugaciuni, dictionare biblice, carti cuprinzand vietile Sfintilor, scrierile Sfintilor Parinti, carti de colinde si muzica bisericeasca etc" (I. Popescu, 1997, pag. 27).

"Manualul este folosit de catre elev pentru a citi lectia ce i-a fost prezentata de catre profesor, pentru a clarifica si aprofunda mai bine unele cunostinte receptate mai putin sau incomplet. Prin lucrul cu manualul, elevul va sistematiza mai bine, formandu-si, totodata, deprinderi si priceperi de munca intelectuala" (Ana, Danciu, 1999, pag.85).

"Cartea este hrana spiritului. Orice fel de carte de literatura, stiinta, filozofie, poezie, arta- daca nu contravine moralei crestine poate fi folositoare pentru un crestin, chiar dacain ea nu este

vorba de lucruri crestinesti" (Ana, Danciu, 1999, pag 86-87).

Cartile trebuiesc citite, deoarece acestea sunt ziditoare de suflet, lumineaza si educa elevi, iar lectura din cartile bune le ofera posibilitatea elevilor de a-si insusi corect invataturile religios-morale, contribuind totodata si la educatia lor morala.

Metode de comunicare bazate pe limbajul intern

Pe langa modalitatiile de comunicare cu altii mai exista si comunicarea cu sine, care reprezinta o capacitate, un mod de actiune mentala strans legat de inteligenta si puterea de anticipatie, de posibilitatile de abstractizare si de creatie. La descoperirea personala a unor adevaruri religios-morale, elevii pot ajunge si pe calea unei reflectii interioare, abstracte. Chiar daca elevii isi fac iluzii ca stiu, ca inteleg pentru ca au vazut si au auzit, ca au receptat informati, totusi atunci cand se produce un abuz de informatie se clatina temelia reflectiei personale. Elevii trebuie sa faca un efort autentic de meditatie, reflectie personala, pentru ca astfel nu vor putea ajunge la ceea ce se cheama interiorizarea continuturilor notionale cu care opereaza un obiect de invatamant. Daca elevii nu vor reflecta suficient asupra informatiilor pe care le primesc in ora de Religie, acestia nu vor putea ajunge la trairea invataturii de credinta si nici la formarea unei conduite adecvate. Ana Danciu considera ca "ora de Religie trebuie traita, iar acest lucru se face si prin reflectie personala, meditatie adanca" (1999, pag 87-88).

Cu ajutorul meditatiei religioase, atat mintea cat si inima elevului sunt ridicate catre Dumnezeu. Elevii ajung sa isi puna tot felul de intrebari despre cum isi traiesc viata, despre faptele bune pe care le fac dar si despre cele rele, intrebari despre iubirea crestina fata de parinti, fata de profesori dar si fata de colegi, semeni in general. Prin meditatie elevii se apropie mai mult de Dumnezeu, de semeni, si ajung sa savarseasca si fapte bune.

Astfel spus "meditatia religioasa trebuie sa devina un obicei, o necesitate pentru elevi, pentru sufletul lor"(Ana Danciu, 1999. pag 88). Pe langa rugaciune si citirea din Sfanta Scriptura sau a altor scrieri religioase, meditatia intareste credinta, formeaza convingeri si are o influenta puternica asupra progresului moral-duhovnicesc al elevului.

In organizarea si desfasurarea orei de religie in ciclul primar, pe langa metodele folosite mai exista si mijloace de invatamant, care folosite impreuna contribuie la eficienta intregului proces instructiv-educativ. Mijloacele de invatamant pot fi definite ca fiind "un ansamblu de instrumente materiale si tehnice cu ajutorul carora profesorii asigura realizarea optima a obiectivelor instruirii, alaturi de metodele si formele de organizare a procesului de invatamant"(Ana Danciu, 1999, pag 117).

Mijloacele de invatamant il ajuta pe profesor sa exemplifice si sa ilustreze unele notiuni, sa concretizeze unele idei sau sa demonstreze unele afirmatii, iar pe elevi ii ajuta sa pretuiasca si sa accepte anumite valori, sa-si formeze anumite convingeri, sa-si organizeze, interiorizeze si conceptualizeze sistemul de valori religios-morale.

In cadrul orelor de Religie, mijloacele tehnice care pot fi folosite sunt: videoproiectorul, casetofonul, laptopul iar mijloace de invatamat sunt: Sfanta Scriptura, Mica Biblie, manualele de Religie, Biblia in imagini, Catehismul Ortodox, Carti de rugaciuni si de colinde, carti de cult, manuale de istorie bisericeasca, Vietile Sfintilor.

Mijloacele de invatamant au urmatoarele functii:

1) functia informativa – deoarece mijloacele de invatamant modifica modul de structurare, transcriere, prezentare, comunicare si receptionare a informatiei;

2) functia formativa – deoarece faciliteaza nu numai achizitionarea de cunostinte, ci si formarea de abilitati;

3) functia de activizare – deoarece ele stimuleaza spiritul de observatie al elevilor si dezvolta capacitatea lor de gandire si de actiune independenta;

4) functia educativa – deoarece ele duc la realizarea obiectivelor afective, avand functii de ordin motivational;

5) functia ergonomica – deoarece mijloacele de invatamat duc la rationalizarea eforturilor de catre elevi si profesori (Ana Danciu, 1999, pag 119-120).

Printre metodele de instruire in Educatia Religioasa, se afla si metoda rugaciunii, care este definita ca " inaltarea gandului si a inimii catre Dumnezeu, Domnul si Stapanul nostru"(Irineu,

episcop de Ekaterinburg si Irbit, 2002, pag 240). O alta definitie a rugaciunii o gasim in Dictionarul de cunostinte religioase si anume: rugaciunea "este actul esential, fundamental al vietii noastre religioase, este mijlocul de a ne pune in legatura directa cu Dumnezeu, prin inaltarea gandului, a inimii, a vointei noastre, spre El"( 2010, pag 377).

Sfintii Parinti ai Bisericii au definit rugaciunea ca: "vorbire adresata lui Dumnezeu"(Sf. Ioan Hrisostom, Omalia V, la Facere); "Convorbire cu Dumnezeu"(Sf. Grigore de Nyssa, Cuvant I., Despre Rugaciune); "Inaltarea mintii catre Dumnezeu sau cererea celor ce se cuvin de la Dumnezeu"(I. Damaschin, Dogmatica, III, 24).

Dupa cuvantul Sf. Scripturi, rugaciunea este o forma de intelepciune care ne ajuta sa intelegem voia lui Dumnezeu, indiferent daca e facuta la biserica ( rugaciune publica) sau acasa in fata icoanei (rugaciune particulara). Cea din urma este recomandata de Mantuitorul: "Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta…"(Matei 6, 6). ''Rugaciunea individuala constituie un mijloc eficient pentru inaltarea gandului spre Dumnezeu"( Constantin Cucos, 1999, pag 282). Rugaciunea publica (obsteasca) este rugaciunea liturgica sau bisericeasca, savarsita prin intermediul preotilor, la vreme determinata; este rugaciunea oficiala a Bisericii, incadrata in cult si randuita in cartile de cult. Rugaciunea, dupa continut poate fi: de lauda, de slavire a lui Dumnezeu (Doxologia: "Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie"); doxologia sau Rugaciunea teologica, ca prima parte a anaforei liturghice, avea din vechime caracterul unui imn de lauda inchinat Sfintei Treimi: "Marire Tatalui si Fiului si Sfantului Duh"; de multumire (euharistica), cum sunt formulele de binecuvantare de la inceputul slujbelor si formulele de ecfonis de la sfarsitul rugaciunilor ("Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti, si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh…"); rugaciunea de pocainta, de umilinta, de credinta in bunatatea si iertarea lui Dumnezeu, credinciosul cerand indurare pentru iertarea pacatelor; rugaciunea de cerere, care este cea mai frecventa ( si in cult si in particular). O rugaciune de inalta spiritualitate si pe care crestinul trebuie s-o rosteasca in fiecare zi este "Imparate ceresc", prin aceasta cerem: luminarea mintii, curatia inimii, ajutorul harului divin, har atribuit Sf. Duh. Rugaciunea model, cu origine in Sf. Scriptura, si izvor al tuturor rugaciunilor intrebuintate din cea mai adanca vechime a Bisericii este rugaciunea "Tatal nostru". Este model pentru ca Iisus a rostit-o ca sa-i invete pe ucenicii Sai cum sa se roage.

Rugaciunea este prima si cea mai mare indatorire a vietii noastre. Rugaciunea in scoala poate fi realizata in clasa dar atunci este rugaciune colectiva, care totusi poate fi viciata de faptul ca nu toti copiii ajung la acel grad de interiorizare prielnic trairii autentice in mod simultan. Rugaciunea ramane mai mult o modalitate de venerare a divinitatii, ce se desfasoara in singuratate.

Rugaciunea este un mijloc si un factor eficient pentru desfasurarea si fortificarea iubirii crestinesti. "Rugaciunea cimenteaza relatii de bunavointa, de intelegere si de iubire crestina intre cel ce o face si cei ce sunt cuprinsi in sfera ei. Ea cultiva dragostea credinciosului fata de Dumnezeu si fata de aproape, contribuind astfel la formarea unei atitudini nobile si la intarirea caracterului crestin"(Calugar, 1984, p. 101).Rugaciunea alimenteaza sentimentele de mila, smerenie, cucernicie. Tot aceasta este aducatoare de dreptate, pace sufleteasca si ordine interioara. Rugaciunea este "ridicarea mintii si a voii noastre catre Dumnezeu"(Sf. Ioan Damaschin). Prin rugaciune credinciosul realizeaza un anumit stil de traire, o tinuta duhovniceasca in raport cu semenii sai si cu transcendenta, pastreaza o simtire adanca de moralitate si religiozitate. "Rugaciunea contribuie la inmultirea virtutilor morale si spirituale, ea fiind factor si mijloc eficient pentru infiriparea, dezvoltarea si intarirea dragostei pentru aproapele"(Constantin Cucos, 1999, pag. 282).

Erori didactice folosite in predarea Religiei la ciclul primar

Chiar daca in zilele noastre, oportunitatile de informare si comunicare sunt din ce in ce mai abudente (telefonia mobila, internetul, e-mail-ul, formele de invatamant la distanta), profesorul ramane mentorul care ilumineaza si ghideaza mintile spre adevarate valori morale, spre dreptate si adevar.

Educatia morala

Ca fenomen social, morala reflecta relatiile ce se stabilesc intre oameni, in ipostaza lor de subicti reali ce se afla in interactiune, intr-un context social delimitat in spatiu si timp. Astfel ea ne apare ca o forma a constiintei sociale, deosebindu-se de celelalte forme prin obiectul reflectat, prin modul in care se realizeaza reflectarea si prin efectul reflectarii asupra obiectului reflectat. Din definitie , referitor la obiect rezulta ca este vorba de anumite raporturi sociale dintre oameni ce apar in procesul interactiunii lor. Evident ca nu tot ceea ce tine de raporturile sociale in extensia si profunzimea lor reprezinta obiect al moralei, fiind vorba doar de acele relatii care anterior au fost asimilate de constiinta sociala si se refera la interactiunea dintre oameni, ca subiecti reali.

"Morala reflecta intotdeauna aceea latura a actiunii umane in care se intruchipeaza relatiile omului fata de alti oameni si fata de sine insusi, in care se rezolva contradictiile dintre oameni, dintre om si societate"(T. Huszar, 1967, p.177).

"Reflectarea nu consta, pur si simplu, in surprinderea unor manifestari sau caracteristici, proprii acestor raporturi, ea include si o nota apreciativa, consubstantiala celor reflectate, cu functie reglatoare asupra convietuirii umane, stimuland si orientand comportamentul uman in concordanta cu cerintele sociale"(Ioan Nicola, 2000, p. 205).

Morala sociala (constiinta morala a socitatii) include sistemul moral al societatii privita ca un

tot, iar morala individuala (constiinta morala individuala) nu reprezinta altceva decat reflectarea in constiinta individului a continutului pe care il impune morala sociala. Putem considera din acest punct de vedere ca morala sociala are un caracter obiectiv si constituie baza ontologica a educatiei morale. Astfel orice actiune educativa intreprinsa in acest sens se raporteaza neintrerupt la acest "dat" care constituie atat punctul de plecare, oferindu-i continutul de care are nevoie, cat si punctul de sosire prin criteriile in functie de care se face aprecierea finalitatii si randamentului sau. Continutul educatiei morale se infatiseaza in mod concret in idealul moral, valorile, normele si regulile morale , care la un loc toate acestea reprezinta structura sistemului moral.

"Idealul moral reprezinta nucleul oricarui sistem moral. El reflecta ceea ce este caracteristic si definitoriu tendintei si optiunilor comportamentale ale membrilor unei comunitati sau ale societatii, in ansamblul sau" (Ioan Nicola, 2000, p. 206). In jurul lui graviteaza toate celelalte elemente ale sistemului moral, fiind considerat ca o imagine a perfectiunii din punct de vedere moral, care cuprinde sub forma unui model ceea ce este esentialul moral a personalitatii umane. Idealul moral , prin continutul sau ne apare sub forma unui model prospectiv care, depasind realitatea existenta, fara insa a se detasa total de ea ofera un camp de posibilitati si optiuni ce angajeaza personalitatea umana intr-un proces continuu de autodepasire. Cu alte cuvinte el este o prefigurare a sensului general al comportamentului in functie deimperativele sociale. Idealul moral nu se va realiza niciodata in totalitatea sa , comportarea reala a oamenilor nu-i va putea epuiza continutul. Atunci cand distanta este prea mare, idealul se transforma intr-o himera sau iluzie, ceea ce pe plan comportamental se manifesta prin renuntare, iar atunci cand insa se apropie pana la suprapunere se instaleaza o stare de pasivitate . Principalul idealului moral se manifesta prin valorile, normele si regulile morale.

Ioan Nicola sustine ca "valorile morale reflecta anumite cerinte si exigente generale ce se impun comportamentului uman in virtutea idealului moral" (2000, pag. 206). Cele mai insemnate valori morale sunt: cele de patriotism, atitudine fata de democratie, de munca, libertate, onestitate, cinste, responsabilitate, eroism, cooperare, modestie etc. Aceste valori au un caracter polar, fiecareia corespunzandu-i o antivaloare (necinste, egoism, individualism, nesinceritate, indisciplina etc.). Valorile morale prescriu anumite exigente ce acopera un camp mai larg de de situatii si manifestari comportamentale, nu se refera la o situatie concreta. Dupa cum precizeaza unii "Oricat de mare ar fi numarul actelor prin care se vor satisface cerintele valorii morale totdeauna ramane o cantitate infinita de exigente si ipostaze nerealizate. Spatiul de actiune al

valorii ramane mereu intact, adica infinit si in consecinta de nedepasit" (S. Stoia, 1974, p. 81-84), nici o fapta morala concreta oricat de generala ar fi ea, dupa cum nici o suma de acte morale, oricat e exigente ar fi ele nu vor putea epuiza continutul unei valori morale, deoarece exigentele pe care le postuleaza sunt inepuizabile. Se intelege astfel ca "valorile sunt nu numai presiuni, ci si <<chemari>>" (N. Margineanu, 1973, p. 84).

Dupa cum spunea Ioan Nicola in Tratatul de pedagogie scolara din 2000, normele, preceptele si regulile morale sunt considerate ca fiind "modele sau prototipuri de comportare morala, elaborate de societate sau de o comunitate mai restransa si aplicabile unei situatii date" (pag. 207). Prin intermediul lor, individul isi exteriorizeaza atitudinea sa morala in fapte si actiuni concrete. Acestea sunt acelea care dau substanta idealului, generand nemijlocit cerinte de comportare sub forma unor"modele de actiune". Normele morale se caracterizeaza prin aceea ca interzic sau introduc unele restrictii privitoare la comportarea oamenilor, pe cand celelalte orienteaza si directioneaza aceasta comportare. Ele detin o forta normativa ce se asigura prin intermediul unor mecanisme speciale cum ar fi presiunea opiniei publice, obiceiurile traditiile, blamul, dezaprobarea etc. "Numai acele norme dobandesc putere normativa, pot deveni "indeobste cunoscute" si pot intra in "constiinta obsteasca" care s-au vadit ca tendinte si s-au <<justificat>> in realitate" (T. Huszar, 1967, p. 193). Aceste norme la nivel social se cristalizeaza printr-un proces indelungat de filtrare si apreciere a actiunilor concrete, a faptelor morale individuale, intr-un cuvant cu ajutorul judecatii morale. Judacata morala impreuna cu norma morala se afla intr-o stransa interdependenta. Norma morala anticipeaza actiunea sau fapta morala, prescriind cum ar trebui sa fie, iar judecata morala urmareste comportarea, evaluandu-i finalitatea prin raportarea ei la etalonul reprezentat de idealul si valorile morale recunoscute si acceptate. Cu prilejul acestor judecati morale experienta ce se castiga se cristalizeaza apoi in norme care devin "modele" si "prototipuri" de actiune. Astfel judecata vine sa precizeze daca fapta morala a fost dreapta sau nu , buna sau rea, pozitiva sau negativa, iar norma morala ne indica cum ar trebui sa se deruleze aceasta fapta.

Actiunea educativa, cu finalitate morala in concluzie se desfasoara pe fondul unor factori extrinseci si contextuali, care ar putea fi sistematizati in doua categorii: morala sociala si microcolectivitatilor in care este inclus copilul. Morala sociala are un dublu rol pentru actiunea educativa si anume de izvor al continutului ei si de cadru de referinta, necesar evaluarii rezultatelor obtinute. Aceasta isi exercita influenta in mod continuu si neintrerupt, pe acest fond grefandu-se periodic si intermitent actiunile educative.

In categoria factorilor contextuali putem include si moralitatea grupului. Copilul nu este o

fiinta izolata , el de la cea mai frageda varsta este angrenat intr-un sistem de relatii interumane ce se formeaza la nivelul grupurilor din care face parte (familie, cercul de prietenii, colectivul clasei etc.). Pentru ca un grup sa functioneze , se presupune in mod inevitabil un anumit grad de moralitate, rezultat al filtrarii, adaptarii, si acceptarii de catre membrii sai a unor norme si reguli din marele "izvor" al moralei sociale. Din exterior moralitatea grupului exercita aceeasi influenta continua asupra copilului care interactioneaza cu actiunile educative initiate si organizate de catre profesor.

Formarea constiintei morale

Constiintinta morala este prezentă în adâncul persoanei, si este definita ca fiind: "o judecată a rațiunii prin care persoana umană recunoaște calitatea morală a unui act concret pe care intenționează să-l facă, este pe cale să-l ducă la îndeplinire, sau l-a împlinit" (CBC, 1778) si "nucleul cel mai tainic și sanctuarul omului " (GS 16).

Constiinta morala ne ajuta: "să percepem principiile moralității si să le aplicăm la evenimente și circumstanțe de fapt printr-un discernământ practic al motivațiilor și al bunurilor, să facem binele și să evităm răul , să exprimăm judecata cu privire la calitatea morală a actelor concrete care trebuie îndeplinite sau care au fost deja împlinite să asumăm responsabilitatea actelor făcute: "Dacă omul comite răul, judecata dreaptă a conștiinței poate rămâne în el ca martoră a adevărului universal al binelui, și în același timp a răutății alegerii sale personale. Verdictul judecății conștiinței rămâne un zălog al speranței și al îndurării. Dovedind greșeala comisă, el amintește iertarea care trebuie cerută, binele care trebuie încă făcut și virtutea ce trebuie cultivată fără încetare cu harul lui Dumnezeu" (CBC, 1781)". Constiinta "confirmă autoritatea adevărului, prin referință la Binele suprem: persoana umană simte atracția acestui bine și îi acceptă poruncile" (CBC, 1777).

"Este important pentru fiecare să-și fie destul de prezent sieși ca să-și înțeleagă și să-și urmeze glasul conștiinței. Această cerință de interioritate este cu atât mai necesară cu cât viața ne expune

adesea la sustragerea de la orice reflecție, examinare sau introspecție" (CBC, 1779): "Întoarce-te la conștiința ta, întreab-o. […] Întoarceți-vă, fraților, înlăuntrul vostru și, în tot ceea ce faceți, priviți-l pe martor, pe Dumnezeu" (Sfântul Augustin, In epistulam Ioannis ad Parthos tractatus, 8, 9: PL 35, 2041).

O conștiință adevărată presupune ca ea sa fie întemeiată pe adevăr: "să fie de acord cu ceea ce este corect și bun conform rațiunii și legii divine" (Compendiu, 373). Conștiința este act al rațiunii care tinde spre adevărul lucrurilor.

"Conștiința morală, pentru a fi în măsură să călăuzească în mod corect conduita umană, trebuie să se bazeze înainte de toate pe fundamentul solid al adevărului, adică trebuie să fie luminată pentru a recunoaște adevărata valoare a acțiunilor și consistența criteriilor de evaluare, așa încât să știe să deosebească binele de rău chiar și acolo unde ambientul social, pluralismul cultural și interesele suprapuse nu ajută la aceasta" (Benedict al XVI-lea, Discurs, 24.02.2007).

"Omul are în inimă o lege scrisă de Dumnezeu: demnitatea lui este să se supună acesteia și după ea va fi judecat. […] Prin conștiință se face cunoscut în mod minunat acea lege care își află împlinirea în iubirea față de Dumnezeu și de aproapele" (Conciliul al II-lea din Vatican, Gaudium et spes, 16).

Formarea constintei morale presupune din punct de vedere psihologic doua componente: cognitiva si afectiva. Componenta cognitiva se refera la informarea copilului cu continutul si cerintele valorilor, normelor si regulilor morale, si se realizeaza prin instruire morala, care urmareste sa-l initieze si sa-l informeze pe elev asupra continutului si imperativelor moralei sociale, a felului in care el va trebui sa se comporte intr-o situatie data. Ca aceste componente ale moralei sociale sa poata deveni componente ale moralitatii se impune ca elevul sa cunoasca si sa inteleaga notele definitorii, sensul si cerintele lor, intr-un cuvant, continutul obiectiv pe care societatea l-a consemnat in elementele propriului sistem moral. Acestea se prezinta sub forma unor interdictii, permisiuni si "chemari" adresate personalitatii copilului. Nu se refera la memorarea unor definitii, ci de cunoasterea unor aspecte concrete pe care le incumba o norma sau regula morala, concomitent cu cerintele care decurg din ea.

Rezultatele acestei cunoasteri se concretizeaza in formarea reprezentarilor si notiunilor morale. Reprezentarea morala este definita de Ioan Nicola ca fiind: "o reflectare sub forma de imagine intuitiva a multitudinilor de elemente caracteristice unui complex de situatii si fapte morale concrete, in care copilul a fost angrenat sau pe care le-a perceput, observat in legatura cu aceeasi regula morala, imagine care include si o nota apreciativa ori imperativa" (2000, pag.

212). La copii reprezentarile morale se formeaza in situatiile concrete in care acesta este angrenat ca subiect moral, in familie, in scoala, cu ocazia diferitelor activitati la care participa.

Din punct de vedere educativ, este foarte important ca invatatorul sa creeze situatii favorabile, in care copilul poate percepe sensul pozitiv al cerintei. Iar in momentul in care situatia ofera cerintei un sens negativ dascalul prin opunere trebuie sa transforme acest sens intr-unul opus-pozitiv, facandu-se astfel mult mai bine diferenta pe care acesta o urmareste.

Cu ajutorul unui bagaj de reprezentari care nu sunt prelucrate cu ajutorul operatiilor gandirii, copilul reuseste sa faca diferenta dintre notele esentiale si notele tangente ale unei imprejurari oarecare care apoi sa le extinda la toate situatiile reale sau posibile pe care normele sau regulile morale le acopera. Astfel spus se ajunge la notiunea morala, care reflecta ceea ce este esential si general unei clase de manifestari morale pe care o norma sau regula morala le cuprinde, formandu-se judecata morala.

Ioan Nicola preciza ca "asemenea notiuni cum sunt dragostea de tara, spiritul de cooperare si participare, atitudinea fata de munca, principialitatea, modestia etc. reflecta ceea ce este caracteristic si specific unei clase de imprejurari si solicitari, de relatii morale, in care copilul este sau va fi angrenat, comcomitent cu capacitatea sa de a aprecia pe baza unor criterii obiective, modul in care conduita celorlalti, precum si propria conduita sunt sau nu in concordanta cu impertivele morale pe care aceste notiuni le presupun" (2000, p. 213).

Instruirea morala nu se reduce la dezvaluirea continutului unei valori norme sau reguli morale doar pentru a satisface o curiozitate de ordin intelectual, ci eficinta ei depinde de modul in care o anumita cunostiinta morala (reprezentare sau notiune) este integrata intr-un lant de secvente avand ca veriga anterioara propia experienta si urmandu-i materializarea in conduita. Copilul dispune de o experienta morala, ca fond apercetiv pentru asimilarea noilor cunostiinte morale si se afla pe o anumita treapta a dezvoltarii sale ontogenetice.

Cunostiintele morale au ca rol de a-l introduce pe copil in universul valorilor morale, de a-l face sa inteleaga semnificatia acestora pentru conduita sa, de a-i dezvolta, totodata, capacitatea de a discerne intre valorile pozitive si elementele negative. Orice cunostiinta din acest domeniu, insotita de traire afectiva, se fixaza in structura morala a personalitatii, actionand din interior asupra conduitei. In momentul in care cunostintele isi deschid orizontul si lumineaza calea conduitei , starile afective il mobilizeaza pe copil pentru a merge pe aceasta cale. Respectiv si una si alta sunt la fel de necesare, deoarece in zadar copilul cunoaste, daca nu simte nevoia sa

actioneze, tot asa cum in zadar doreste sa se manifeste dar nu stie cum, caror comandamente sa-si subordoneze propriile impulsuri si sa-si exprime adeziunea.

Pentru declansarea actului moral , nici cunoasterea, nici adeziunea afectiva nu sunt suficiente, realizarea acestuia intampina nenumarate obstacole interne si externe pentru inlaturarea carora este nevoie de un efort de vointa. "Vointa se distinge ca fiind capacitatea constiintei de a impune motivul cu valoare superioara" (Grigoras, 1982, p. 112).

Contopirea celor trei componente: cognitiva, afectiva si volitionala, au ca rezultat formarea convingerilor morale. Acestea trei sunt considerate ca fiind nucleul constiintei morale a individului, "adevarate trebuinte spirituale" de comportare morala. Astfel elevul cunoaste si intelege norma morala, simte nevoia si manifesta adeziune fata de ea, actioneza in concordanta cu cerintele pe care i le prescrie. Si intre aceste componente pot aparea unele contradictii sau dezacorduri ce se manifesta pe planul conduitei prin devieri, abateri, pripeala, opozitie, fata de norma sau regula morala ce se impune in momentul respectiv, profesorul trebuie sa cunoasca in care dintre cele trei componente se afla originea unei manifestari comportamentale pentru a interveni cu masuri corespunzatoare. In primul rand constructia personalitatii morale a copilului presupune elaborarea si consolidarea convingerilor morale. Iar in masura in care acestea se stabilizeaza, asistam la un proces de inversare in cadrul dinamicii personalitatii morale prin trecerea de la determinare la autodeterminare, de la o conduita impusa predominant din exterior, mai mult sau mai putin coercitiv, la o conduita impusa predominant din interior, de la o conduita motivata extrinsec la una motivata intrinsec. Formarea convingerilor este un proces delicat care are sorti de izbanda numai in masura in care sunt avute in vedere toate cele trei componente ale lor, particularitatile specifice de realizare a fiecareia din ele.

Formarea conduitei morale

Include trei aspecte: cognitiv, afectiv si volitiv. Cunoasterea de catre cei care se educa a sensului normelor si regulilor morale, a aspectelor concrete pe care le includ acestea, se concretizeaza in:

• formarea reprezentarilor morale;

• insusirea notiunilor morale;

• formarea convingerilor morale;

• structurarea judecatilor morale (Cozma, 1994, citat de Jinga, Istrate, 1998)

Conduita morala reprezinta o manifestare a constiintei in relatiile morale practice ale copilului. Formarea conduitei din perspectiva psihopedagogica vizeaza atat deprinderi si obisnuinte de comportare morala, cat si trasaturi pozitive de caracter. Deprinderile sunt definite ca fiind "componente automatizate ale conduitei ce se formeaza ca raspuns la anumite cerinte care se repeta in conditii relativ identice" (Ioan Nicola, 2001, pag. 216).

Iar obisnuintele morale implica in plus faptul ca actiunile automatizate au devenit o trebuinta interna.

Convingerea volitiva se refera la faptul ca principiile, normele morale insusite corect, insotite de sentimentele care le dinamizeaza, trebuie sa duca la savarsirea actului, la actele de vointa (Jinga,Istrate, 1998).

Convingerea morala este doar 'una din componentele afectivitatii umane si a convinge pe cineva inseamna a declansa miscari psihice emotionale'. Nu convingerea morala este elementul definitoriu al comportamentului uman, ci reflectia si optiunea morala prin care este posibila asigurarea unei consecvente comportamentale, in relatie cu varietatea stilurilor de viata(Calin, 1996).

Metode si procedee de Educatie Morala

Metodele de educatie morala sunt cai (modalitati) specifice de cunoastere a principiilor (etice) si de formare a constiintei morale (cunostinte, convingeri si sentimente morale), precum si de transpunerea lor in practica, sub forma conduitei morale (priceperi, deprinderi si obisnuinte morale).
Metodele de educatie morala se fundamenteaza pe principiile de educatie morala. Ele au un specific al lor determinat de domeniul etic, dar sunt in interactiune cu metodele de instructie, cu cele didactice. Metodele de educatie morala au, in primul rand, un rol educativ-formativ, constructiv, de formare nemijlocita a unei constiinte si conduite etice demne, civilizate. Ele au, insa, un rol educativ preventiv si combativ, in sensul ca urmaresc sa preintampine aparitia si manifestarea unei conduite nedemne, necivilizate si respectiv, de combatere, de inlaturare a unei conduite nedemne, necivilizate.

1. Explicatia morala

Explicatia morala se realizeaza cu ajutorul limbajului si implica doua functii principale, una informativa si alta stimulativa. Functia informativa consta in constientizarea sensului unei cerinte morale externe, revelandu-i notele definitorii sau imbogatindu-i continutul cu noi aspecte. In functie de experienta cognitiva a elevului, explicatia se foloseste cu precadere atunci cand aceasta experienta este mai redusa sau inexistenta, ea avand menirea sa conduca la recunosterea si intelegerea adevarului moral.

2. Prelegerea morala

Prelegerea morala reprezinta transmiterea unui volum mai mare de cunostinte concentrate in jurul unei temee fixate in prealabil. Prelegerea parcurge mai multe etape: enuntul problemei, dezvoltarea ei si mentionarea unor concluzii cu valoare proiectiva. In prelegerea morala profesorul poate apela la diverse procedee: intrebarile retorice, exemplificarile si demonstratiile,

introducerea unui dialog, mijloace expresive.

"Uneori prelegerea poate imbraca pledoariei morale prin care profesorul, pe cale expozitiv-verbala, urmareste sustinerea unei cauze morale (M. Itu, 1979).

3. Convorbirea morala

La fel ca si explicatia si prelegerea, convorbirea morala urmareste transmiterea si asimilarea cunostintelor morale, dar se deosebeste de acestea doua printr-un dialog intre profesor si elevi in care ambii participa in mod activ, fiecare oferind si receptionand informatii. Profesorul cu ajutorul convorbirii morale scoate in evidenta si sublineaza sensuri noi ale diferitelor norme morale, ii inarmeaza pe elevi cu criterii de apreciere a faptelor morale, direjeaza conduita prin reactualizarea unor cunostinte. Convorbirea ofera posibilitatea cunoasterii experientei morale a elevilor, opiniile si intentiile lor, pentru ca profesorul sa poata interveni in consolidarea moralitatii elevilor.

"Convorbirea se poate desfasura pe baza unui plan stabilit in prealabil sau ocazional, sub forma individuala sau colectiva" (Ioan Nicola, 2001, pag 224).

"Ca variante ale convorbirii pot fi considerate comentariul moral si disputa morala. Comentariul moral presupune concentrarea discutiilor asupra unor fapte si intamplari din viata cotidiana sau oferite de mass media" (Ioan Nicola, 2001, pag. 225). Fata de comentariu, "disputa morala este dominata de contradictii evidente intre participanti, privitoare la regulile, normele, faptele sau actele morale ce formeaza obiectul disputei" (Ioan Nicola, 2001, pag. 225).

4. Povestirea morala

Povestirea morala este folosita la clasele mici si este alcatuita din "relatarea si prezentarea, intr-o forma narativa, a unor intamplari si fapte, reale sau imaginare, cu semnificatii morale, oferind elevilor prilejul de a desprinde anumite concluzii in legatura cu comportarea lor" (Ioan Nicola, 2001, pag. 226).

Povestirea morala are ca scop insusirea de catre elevi a cunostintelor morale si limpezirea pe aceasta baza a unor opinii privitoare la principalele norme si cerinte morale.

5. Povata

Povata este definta ca fiind "metoda ce se bazeaza pe valorificarea experientei morale a omenirii, acumulata si sedimentata in proverbe, cugetari, maxime etc. in vederea formarii constiintei si conduitei morale a elevilor" (Ioan Nicola, 2001, pag. 226). Prin aceasta metoda profesorul impune cerinte, orienteaza sau controleaza moralitatea elevilor, fapt ce starneste trairi afective pozitive.

E. E. Geissler spune ca "supunerea libera, bazata pe povata, pare a fi cel mai putin reprezentata in raporturile noastre pedagogice" (1977, pag. 91).

6. Dezbaterile morale

Dezbaterile morale pune la dispozitia elevilor "posibilitatea sa asiste la discutarea unor fapte si intamplari morale in vederea clarificarii continutului diverselor valori si norme morale din perspectiva comandamentelor moralei sociale" (Ioan Nicola, 2001, pag. 226). Dezbaterile morale se realizeaza intre un numar mai restrans de persoane, elevi sau adulti, si au loc variante de opinii in legatura cu tematica abordata.

7. Exemplul

www.qreferat.com/referate/pedagogie/Educatia-morala835

intrebari: aplicate atat elevilor cat si parintilor

ce rol are religia in scoala si viata sociala?

ce rol are religia in familie?

daca ar fi sa se scoata religia din scoala cu ce materie educativa ar trebui sa se inlocuiasca ?

ce influente poate aduce religia in scoala?

pozitive de ce? negative dece ?

pe o scala de la 1 la 5 ce nota acordati religie? (chestionar net)

ce inseamna studiul de caz in general

pedagogica in scoala

despre studiul de caz 3-4

intrebarile ca si chestionar

diagrama in excel sau in ord

parerea mea

concluziile finale pe lucrare maxim 3 pagini

am impartit lucrarea in capitole

concluziile finale

ce am putea schimba sau ce ar putea fi diferit

ultimul alineat sa fie dupa parerea mea

introducere un citat axat asupra religie: in zilelea noastre religia ocupa un loc important…..

am impartit fiecare capitol in …..

fiecare capitol are titlul …..

in capitolul 1 am abordat….

1-3 pagini

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Particularitati ALE Educatiei Moral Religioase In Ciclul Primar (ID: 165804)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Particularitati ALE Educatiei Moral Religioase In Ciclul Primar

Copyright Notice

Terapia Cognitiv Comportamentala

Influenta Anxietatii Si Depresiei Asupra Vietii Profesionale

Educația Copiilor de Rromi în România

Modele Animale ale Depresiei

Patologia Sociala

Tulburari ale Proceselor Cognitive In Comportamentul Suicidar

Copyright Notice

Similar Posts