Particularitati ale Discursului Si Comunicarii In M.a.i

CUPRINS

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

CAPITOLUL I – Geneza retoricii clasice și manifestările în sfera socială

Genul judiciar

Genul deliberativ

Genul epidictic

CAPITOLUL II – Scoli, modele și curente ale retoricii greciei antice.

Homer și începuturile retorice.

Retorica sofistă

Gândirea socratică și oratoria isocratică

Etapa retoricii elene clasice

Teoria retorii la Platon

CAPITOLUL III -Noțiuni privitoare la construcția textului argumentativ

CAPITOLUL IV – Analiza discursului; tendințe și tipuri de argumente

Introducere

Abordări semantice în analiza discursului

Abordări sintactice și schematice în analiza discursului

Abordări pragmatice și interdisciplinare în analiza discursului

Concluzii

CAPITOLUL V – Particularitați ale discursului și comunicarii in M.A.I.

Considerații generale

Bariere și canale de comunicare

CONCLUZII ASUPRA TEMEI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Afirmată ca o funcție distinctă a conducerii, activitatea de relații publice în organizația militară constă în stabilirea, menținerea și dezvoltarea unor relații biunivoce între instituție și cetățeni.

Ca și în cazul sistemului civil, activitatea de relații publice în organizațiile militare, nu se desfășoară aleatoriu, ci pe baza unei proiecții sistemice care cuprinde o strategie de acțiune, o structură organizatorică, o tehnologie de construcție și mijloacele tehnice și financiare necesare.

Putem afirma că activitatea de relații publice în organismul militar reprezintă o funcție distinctă a conducerii ce cuprinde totalitatea acțiunilor de stabilire, menținere și dezvoltare a unor relații biunivoce între instituție și cetățeni. Misiunea fundamentală a sistemului de relații publice este de a contribui in mod activ și permanent la promovarea și apărarea valorilor instituției militare, prin furnizarea promptă către cetățeni și organizații a informațiilor publice privind activitatea acesteia. Prin difuzarea de informații corecte, complete și oportune, se urmărește oferirea opiniei publice, personalului instituției, mass-media, organismelor guvernamentale și nonguvernamentale, posibilității de a analiza și a înțelege problematica domeniului în care își desfășoară activitatea. Trebuie avut însă în vedere faptul că, relatiile publice, fiind interesate de spațiul opiniei publice, nu se pot sustrage analizei modelelor de influențare.

Activitatea de relații publice a instituției militare este de altă factură decât cea realizată de propagandă sau publicitate. În acest sens, condiția fundamentală a informării publice o constiuie transparența și corectitudinea informației. Transparența este necesară pentru a menține încrederea populației în organizație, pentru a propaga imaginea corectă a acesteia și pentru a preîntâmpina deformările din presă rezultate dintr-o documentare îndoielnică sau din rea intenție. Pe de altă parte, transparența va fi obligatoriu corelată cu protejarea informațiilor clasificate, informații pentru care curiozitatea mediatică manifestă un interes deosebit.

Scopul fundamental al sistemului de relații publice din instituția militară este de a contribui la promovarea și apărarea valorilor instituției prin furnizarea promptă către cetățeni și organizații a informațiilor de interes privind activitatea acesteia. În mod curent, activitatea de relații publice are ca scop obținerea simpatiei și sprijinului public pentru instituția militară, printr-o informare publică oportună, corectă și completă.

De asemenea, activitatea de relații publice urmărește fluidizarea comunicării în interiorul organismului militar, identificarea și rezolvarea problemelor de comunicare ce ar putea afecta capacitatea acesteia de a-și îndeplini misiunile. Astfel, personalul militar, publicul, structurile societății civile și mass-media au posibilitatea de a percepe și evalua corect activitățile, evoluțiile și tendințele de transformare și modernizare ale organismului militar.

Pe timpul situațiilor de criză, activitatea de relații publice urmărește cu prioritate ca publicul să beneficieze de o informare continuă, oportună și corectă referitoare la activitățile și operațiile desfășurate în scopul câștigării sprijinului societății în vederea îndeplinirii misiunilor.

Obiectivele principalele ale activității de relații publice în instituția militară sunt:

a) menținerea unei imagini credibile a instituției militare;

b) consilierea conducerii unității în domeniul comunicării;

c) informarea personalului propriu cu privire la deciziile adoptate

d) asigurarea accesului la informațiile de interes public stabilite prin lege;

e) deschiderea și menținerea canalelor de comunicare dintre instituție și societate;
f) informarea mass-media cu privire la activitățile de interes, în scopul perceperii corecte a disponibilității și eficacității măsurilor adoptate.

g) sprijinirea operațiilor informaționale desfășurate de conducerea ministerului prin derularea de operații mass-media.

1.2. Importanța activității de relații publice

În categoria relatiilor publice intră toate acele activități pe care organizația le desfășoară cu scopul de a comunica cu publicul vizat.

Structurile de relații publice au la dispoziție posibilități specifice cum ar fi:

relațiile cu presa, prin care se realizează difuzarea de informații relevante cu ajutorul mijloacelor de comunicare, cu scopul de a atrage atenția către o persoană, un eveniment sau un serviciu,

comunicarea instituției se referă la realizarea unor comunicații interne și externe cu scopul de a face cunoscută instituția respectivă, stabilirea unor legături cu legiuitorii și funcționarii de stat în vederea promovării, modificării sau anularii legislației și reglementărilor în vederea atingerii scopului propus.

consultanța și recomandările acordate conducerii instituției referitoare la problemele societății, atitudinea și imaginea instituției în legătură cu o problematică dată.

Relațiile publice pot să servească la promovarea produselor, serviciilor, persoanelor, locurilor, activităților, ideilor, organizaților de toate tipurile sau chiar a țărilor.

Relațiile publice pot produce un puternic impact asupra gradului de informare a opiniei publice, în condițiile în care costul specific este cu mult mai mic decât cel al publicității.

Compartimentele de relații publice ale multor firme se ocupă de toate activitățile specifice, orientându-se spre promovarea pe piață a imaginii firmelor și spre îmbunătățirea rezultatului final.

Există mai multe instrumente specifice de relații publice. Un instrument esențial ar fi reprezentat de știri. Specialiștii în relații publice obțin sau creează știri favorabile în legătură cu firma, cu produsele sau personalul său.

Se mai poate face reclamă produsului și firmei în cadrul discursurilor. Directorii firmelor trebuie să răspundă tot mai mult întrebărilor puse de mijloacele de informare, să susțină prelegeri în cadrul asociațiilor comerciale sau să participe la întâlniri cu scop comercial. Aceste evenimente pot deopotrivă îmbunătății sau deteriora imaginea firmei.

Foarte utilizate ca instrumente de relații publice sunt și evenimentele speciale, care pot fi extrem de variate: conferință de presă, vizite de informare, inaugurări oficiale etc., toate acestea captând interesul publicului vizat.

De asemenea, specialiștii în relații publice pregătesc materiale scrise, destinate să-i influențeze pe consumatorii vizați. Din această categorie fac parte rapoartele anuale, broșurile, articolele, buletinele informative și revistele.

Materialele audio-vizuale, de genul filmelor, programelor de prezentarea dispozitivelor, casetelor video și audio, sunt tot mai mult folosite ca instrumente de comunicare.

Materialele de identificare a firmei contribuie și ele la crearea identității organizației, în așa fel încât ea să fie recunoscută imediat de către public.

Sponsorizarea este o operație comercială care implică o relație reciprocă cu drepturi și obligații ntre sponsor și sponsorizat; sponsorul va acorda evenimentului sprijinul său material și financiar, având dreptul în contrapartidă să exploateze direct evenimentul.

Sponsorizarea privește domenii diferite, cum ar fi: sportul, serviciile publice, arta și cultura.

În concluzie, se impune ideea prin care, dacă sunt practicate într-un mod demn și inteligent, relațiile publice pot ajuta corporația să funcționeze mai eficient într-un mediu caracterizat de crize.

1.3. Clasificarea relațiilor publice

Toți teoreticienii relațiilor publice consideră că o instituție desfășoară acțiuni de relații publice interne și acțiuni de relații publice externe.

Relațiile publice interne ale organizației urmăresc armonizarea relațiilor dintre membrii instituției.

Potrivit prof. Stancu Șerb „relațiile publice interne pot fi realizate în modalități diferite ca: reuniuni informative cu personalul, în cadrul cărora se discută activitatea pe compartimente sau în ansamblu, perspectivele, măsurile de luat etc”. Acest tip de comunicare cu publicul intern poate fi realizat prin intermediul unui ziar intern, a unei emisiuni de radio sau de televiziune. De asemenea, se pot realiza broșuri, pliante, filme cu angajații etc.

Indiferent de mijloacele folosite, scopul principal este de a transforma personalul instituției dintr-un simplu executant într-o persoană inventivă, creatoare, care să găsească și să aplice cele mai bune idei pentru organizație.

Relațiile publice externe încearcă să creeze un climat de încredere în rândul clienților și a publicului. Ele se adresează mediului exterior instituției din dorința de a convinge publicul de faptul că interesele companiei nu le încalcă pe ale sale. Pentru a se atinge acest scop, trebuie să se țină seama de structura de vârstă, sex, profesiune, mediu rural sau urban etc.

De asemenea, trebuie căutați și atrași de partea instituției liderii de opinie ai diferitelor grupuri sociale, care pot influența mai eficient atitudinile celorlalți.

Prin acest tip de comunicare trebuie să se prezinte publicului perspectivele, intențiile și acțiunile organizației, și nu produsele sau serviciile întreprinderii.

O mare importanță o are crearea unui serviciu care să preia sugestiile, reclamațiile și întrebările populației.

Relațiile publice externe se realizează prin discuții directe cu alegătorii sau cu ajutorul mijloacelor de informare în masă.

Majoritatea formațiunilor politice din România au conștientizat importanța creării unui birou de informații unde electoratul să-și poată exprima sugestiile, nemulțumirile și nelămuririle. De asemenea este esențială rezolvarea cu promptitudine și amabilitate a tuturor problemelor, în caz contrar efectul relațiilor publice ar fi invers.

1.4. Caracteristicile procesului de relații publice

Cei mai mulți specialiști consideră că procesul de relații publice are următoarele caracteristici:

este intenționat, având la bază o manifestare de voință a unei persoane sau instituții în scopul câștigării încrederii;

urmărește o reacție de tip impact, vizând un anumit tip de reacție din partea altor persoane;se desfășoară pe baza unei strategii;are la bază realizările individului sau ale organizației;

scopul realizării procesului de relații publice este dublu, având de câștigat din urmă lui și instituția și publicul larg;

permite menținerea unor căi de comunicare între instituție și publicurile cu care intră în contact.

Potrivi prof. Stancu Șerb "procesul de relații publice cuprinde relațiile cu presa, relațiile cu publicul, relațiile cu proprii angajați, relațiile cu autoritățile și, bineînțeles, relațiile cu diferite instituții și organizații".

Programul de relații publice trebuie să cuprindă trei elemente: specialistul în relații publice, clientul sau beneficiarul și serviciile specifice.

În sistemul militar, ofițerul de relații publice, similar cu activitatea efectuată de către specialistul în PR, "participă la cercetarea, planificarea, punerea în practică sau evaluarea usfășoară pe baza unei strategii;are la bază realizările individului sau ale organizației;

scopul realizării procesului de relații publice este dublu, având de câștigat din urmă lui și instituția și publicul larg;

permite menținerea unor căi de comunicare între instituție și publicurile cu care intră în contact.

Potrivi prof. Stancu Șerb "procesul de relații publice cuprinde relațiile cu presa, relațiile cu publicul, relațiile cu proprii angajați, relațiile cu autoritățile și, bineînțeles, relațiile cu diferite instituții și organizații".

Programul de relații publice trebuie să cuprindă trei elemente: specialistul în relații publice, clientul sau beneficiarul și serviciile specifice.

În sistemul militar, ofițerul de relații publice, similar cu activitatea efectuată de către specialistul în PR, "participă la cercetarea, planificarea, punerea în practică sau evaluarea unei activități de relații publice în numele unui client exterior organizației din care face parte, pe baza unui contract, fie în cadrul instituției la care este angajat".

El poate fi: consilier managerial și de concepție sau tehnician care folosește unelte specifice comunicării (telefon, fax, calculator), cât și tehnici ce privesc realizarea de produse sau dobândirea de informații.

La nivel managerial este necesar să fie identificate publicurile țintă, să se anticipeze dorințele, trebuințele și aspirațiile acestora, precum și să fie descoperite obstacolele care stau în calea comunicării intre instituție și publicuri țintă. De asemenea sunt necesare: "conceptualizarea unor soluții pentru o comunicare optimă, designul comunicării, stabilirea elementelor de implementare și a tehnicilor ce urmează a fi utilizate"

La nivel tehnic, specialistul în PR, este necesar să aibă cunoștințe de operare a aparaturii pusă la dispoziție, să stăpânească tehnici de exprimare orală sau în scris, să fie în măsură să realizeze implementarea unui program special sau să producă materiale care să poată fi adresate unui public, cu diferite caracteristici profesionale, sociale, religioase, etnice.

Autorii din domeniu consideră că specialistul în relații publice trebuie să aibă cunoștințe de jurnalistică, psihologie, sociologie, retorică, management informațional, tehnici de negociere. De asemenea, trebuie să posede și cunoștințe de prezentare în public, de organizare și conducere a întreprinderilor de stat și private, de legislație și nu în ultimul rând de informatică.

Din punct de vedere deontologic, specialistul în relații publice are următoarele obligații: să nu-și modifice obiectivele fără acordul clientului; să fie de partea instituției care l-a angajat până la terminarea contractului; să nu se afle în prim-planul activităților pentru a-și putea menține deschise canalele de comunicare; să exploateze într-o manieră personală orice eveniment favorabil îndeplinirii mandatului său"

Clientul poate fi o organizație, societate, o persoană sau un grup de persoane care au nevoie de consultanță în domeniul relațiilor publice în vederea punerii în aplicare a unui program (său proiect) pentru o perioadă determinată și în termeni contractuali specificați.

Clientul stabilește obiectivele ce trebuiesc atinse. El poate sugera agentului de relații publice mijloacele care trebuie folosite, dar nu le poate impune.

Serviciile de relații publice urmăresc, în general, crearea unor canale de comunicare cu beneficiarii sau administrarea acestor canale. Tot din sfera serviciilor de relații publice fac parte și activitățile de promovare comercială și marketing, consultanță în domeniul politic, guvernamental, al afacerilor publice, financiar, relații de muncă, probleme de personal, de testare, selecție și recalificare profesională, câștigarea încrederii opiniei publice, promovarea unei imagini de marcă, acțiunile de caritate.

1.5. Modele ale relațiilor publice

Modelul publicitate – Acest model este caracterizat de o comunicare unidirecțională, dinspre organizație către public, în care adevărul nu este calitatea esențială a informației transmise. Scopul comunicării este unul propagandistic, de promovare a credințelor organizațiilor, iar strategiile de comunicare folosite nu se încadrează într-o matrice fundamentată teoretic. Modelul apare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind specific acțiunilor de comunicare desfășurate în perioada 1850-1899 de P. T. Barnum, considerat, de altfel, promotor al modelului. Deși se afla de departe în opoziție cu oricare dintre definițiile relațiilor publice, Grunig și Hunt apreciază ca acest model este încă practicat de 15% dintre organizațiile de astăzi.

Modelul informării publice – Ideea centrală a acestui model, care a fost inițiat la începutul secolului XX de Ivy Lee, este aceea de a transmite publicului cât mai multe informații despre organizație. Comunicarea rămâne unidirecționala, nefundamentata teoretic, dar utilizează informație reală și cât se poate de completă. Deși acest model a apărut și s-a dezvoltat în primele două decenii ale secolului XX, se estimează că el este întâlnit și astăzi în aproximativ 50% dintre organizații.

Modelul relațiilor publice bidirecționale și asimetrice

Acest model aduce a doua schimbare de conținut a relațiilor publice: se renunța la sistemul comunicării unidirecționale, pentru a fi înlocuit cu un sistem bidirecțional, în care feedback-ul joacă un rol important în procesul de autoreglare. Pasul însa este incomplet. Prin înregistrarea feed-back-ului, organizația este interesată numai de acele elemente care pot ajuta emițătorul în atingerea obiectivelor sale. Prin urmare, cele două fluxuri nu sunt simetrice, organizația fiind cea care controlează comunicarea. Modelul, al cărui promotor este Edward L. Bernays, apare în anii ′20 ai secolului trecut, perioada în care, în disciplinele comunicării, se intensifica studiile asupra persuasiunii și opiniei publice, respectiv începe să se conștientizeze importanta feed-back-ului. Astăzi, 20% dintre organizații practică acest tip de relații publice.

Modelul relațiilor publice bidirecționale și simetrice

Acest model poate fi considerat ultima frontieră în evoluția relațiilor publice. Noutatea consta în faptul că feed-back-ul este nu numai un instrument prin care se studiază posibilitățile de a atinge obiectivele organizației, ci și o modalitate de a identifica acele nevoi ale publicului care pot fi acoperite prin politicile practicate de organizație. Interesul publicului contează în egală măsură pentru organizație ca și propriul interes, iar relațiile publice sunt performante numai dacă mediază între cele două interese, astfel încât ele să atingă punctul de echilibru. Comunicarea poate fi inițiată de organizație său public și nu se mai poate vorbi de un control strict al uneia din părți, ceea ce justifică bidirectionalitatea și simetria modelului. Între organizație și public se stabilește un parteneriat de lungă durată, în care fiecare își asuma anumite responsabilități. Autorii estimează că 15% dintre organizații, în special cele care conștientizează funcția socială pe care o au de îndeplinit, practică astăzi acest gen de relații publice. Modelul a fost inițiat de Edward L. Bernays și alți profesioniști ai relațiilor publice care, în anii ′60, au fost preocupați de redimensionarea domeniului prin așezarea lui pe fundamente etice și deontologice.

Începând cu data de 1 ianuarie 2004, relațiile publice sunt recunoscute și ca specialitate militară.

Activitățile de informare internă au ca scop difuzarea către personalul armatei a valorilor instituției militare contribuind astfel la dezvoltarea culturii instituționale. În procesul de informare internă sunt vizate cadrele militare, personalul civil, militarii angajați pe bază de contract și familiile acestora, elevii și studenții militari, cadrele militare în rezervă/retragere și veteranii de război. Răspunderea pentru desfășurarea activității de informare internă îi revine comandantului/șefului. Planificarea, organizarea, derularea și evaluarea programului de informare internă este responsabilitatea structurilor/personalului de relații publice.

CAPITOLUL 1

RELATIILE PUBLICE SI COMUNICAREA

1.1.1. Clasificarea relațiilor publice

Există părerea unanimă că o instituție, o întreprindere, desfășoară acțiuni de relații publice interne și acțiuni de relații publice externe.

Relații publice interne ale instituției

Cel mai mare impuls dat relațiilor publice este legat de „descoperirea" de către școala de la Harvard, condusă de Elton Mayo în perioada 1924-1927, a faptului că relațiile umane constituie un factor al muncii productive. De aici s-a ajuns la concluzia că „armonizarea" relațiilor dintre membrii unei colectivități instituționalizate favorizează desfășurarea și dezvoltarea activității respective. Ca urmare, specialiștii în relații publice consideră că prin intermediul acestor relații are loc o „îndoctrinare” a personalului cu o filosofie a întreprinderii respective, în care elementul predominant să fie înțelegerea restului economic și social al acesteia.

Acțiunile de relații publice interne pot fi realizate în modalități diferite, ca: reuniuni informative cu personalul, în cadrul cărora se discută activitatea pe compartimente sau în ansamblu, perspectivele, măsurile de luat etc., se pot difuza filme realizate de personalul propriu; se pot folosi emisiuni radio și de televiziune, broșuri, pliante, comunicare personală etc.

Esențialul este ca fiecare om să se considere coparticipant la activitatea instituției sau întreprinderii respective, iar instituția să-i apară în minte ca fiind cea care îi permite să-și manifeste din plin spiritul inventiv, creator, personalitatea.

Relații publice externe

Buna desfășurare a muncii în instituția sau întreprinderea respectivă este dependentă, în anumite limite, și de climatul psihologic pe care și-l creează în exteriorul său, în rândul celor cu care vine în contact.

Se apreciază că o atenție deosebită trebuie acordată clientelei și marelui public. Informațiile care se vehiculează pentru a crea un climat psihologic favorabil în rândul publicului din afara întreprinderii trebuie foarte bine selectate. Ele nu trebuie să ia forma unei campanii publicitare; ele trebuie să prezinte nu produsele sau serviciile întreprinderii, ci acțiunile, intențiile și perspectivele acestora.

1.1.2. Activitatea de relații publice

Relațiile publice se bazează în totalitate pe sentimentul de încredere pe care îl creează persoanele sau instituțiile interesate, la nivelul altor instituții sau publicului larg. După cum bine se observă, este vorba despre un ansamblu de activități care trebuie derulate pe o perioadă de timp delimitată sau nelimitată, unde sunt angrenați mai mulți angajați și care acționează pe baza unui plan foarte bine stabilit, respectându-se reguli semantice.

Toate elementele trebuie privite într-un întreg și, mai mult decât atât, rezultatul este planificat, prevăzut și așteptat chiar.

Datorită acestor considerente, apreciem că avem de-a face nu cu o derulare de activități la nivelul unei instituții sau organizații, ci cu un întreg proces care poate fi denumit procesul de relații publice.

Procesul de relații publice are ca scop principal câștigarea încrederii și poate fi reprezentat ca un ansamblu de vectori care acționează în mai multe etape și la niveluri diferite, având drept scop schimbarea sau modificarea unor prezentări, despre un obiect sau fenomen.

Procesul de relații publice cuprinde relațiile cu presa, relațiile cu publicul, relațiile cu proprii angajați, relațiile cu autoritățile și, bineînțeles, relațiile cu diferite instituții și organizații.

Cu privire la dezvoltarea relațiilor publice, imensa majoritate a specialiștilor sunt de acord că în secolul următor acestea vor cunoaște o dezvoltare explozivă, deoarece până acum și-au dovedit utilitatea și, mai mult, societatea modernă este și v va fi controlată de informație.

1.1.3. Elementele activității de relații publice

Pentru ca procesul de relații publice să funcționeze, el are nevoie de trei elemente. Acestea sunt: specialistul în relații publice, clientul sau beneficiarul și serviciile specifice.

Specialistul în relații publice

Este un lucru cunoscut că, pentru a promova o strategie de relații publice, este nevoie de o înaltă calificare în domeniu. Deci nu orice persoană poate îndeplini această funcție.

Dincolo de calitățile pe care trebuie să le aibă un om cu studii universitare, Pregătirea lui va cuprinde, obligatoriu, și următoarele discipline: sociologie, psihologie, retorică, management, legislație (publică și privată), istorie, limbi străine. Totodată, persoana care lucrează în domeniul relațiilor publice va trebui să posede temeinice cunoștințe despre: mijloace moderne de comunicare, drepturile omului, istoria artei, politologie, arhitectură și urbanism, informatică și, nu în ultimul rând, (conducerea autoturismului.

Specialistul în relații publice trebuie să aibă capacitatea de a intra în relație cu semenii săi cât mai ușor și mai natural cu putință, să fie prezentabil și corect în relațiile cu clienții și marele public.

Din punct de vedere deontologic, specialistul în relații publice are câteva obligații:

să nu-și modifice obiectivele fără acordul clientului;

să fie de partea instituției care l-a angajat până la terminarea contractului;

să nu se afle în prim planul activităților, pentru a-și putea menține deschise canalele de comunicare;

să exploateze într-o manieră personală orice eveniment favorabil îndeplinirii mandatului său.

Clientul

Beneficiarul activității de relații publice poate fi o persoană sau o instituție (organizație). Aceasta are nevoie de consultanță profesională în domeniul relațiilor publice pentru a-și realiza un interes (scop) – ștergerea unei imagini negative a firmei, creșterea patrimoniului acesteia prin atragerea de investitori etc.

Intre client și specialistul în relații publice iau naștere raporturi contractuale.

Clientul stabilește obiectivele ce trebuie atinse o dată cu demararea procesului de relații publice și scopurile imediate sau de perspectivă. Cu privire la metodele și mijloacele care trebuie folosite, clientul le poate propune agentului de relații publice, dar nu are dreptul să le impună.

Serviciile de relații publice

Gama de servicii de relații publice este extrem de largă atingând, practic, toate laturile activităților socio-umane. În general, serviciile în acest domeniu urmăresc crearea unor canale de comunicare cu beneficiarii sau administrarea acestor canale. Însă specifice acestor servicii sunt activitățile de promovare comercială și marketing, consultanță în domeniul politic, guvernamental, al afacerilor publice, financiar, relații de muncă, probleme de personal, educație sau recalificare, câștigarea încrederii opiniei publice, promovarea unei imagini de marcă etc.

Trebuie precizat că, atunci când este vorba de consultanță, persoana – agent de relații publice — nu trebuie să fie expert în domeniul respectiv. Pentru elaborarea strategiei de relații publice el poate apela la specialiști recunoscuți în domeniu.

Etapele procesului de relații publice

Majoritatea specialiștilor apreciază că procesul de relații publice are cinci etape în care se derulează. Aceste etape sunt obligatorii, lipsa uneia împiedicând derularea întregului program de activități. Aceste etape sunt:

a) Definirea scopului (stabilirea obiectivelor)

Această primă etapă este realizată de specialistul în relații publice împreună cu beneficiarul serviciilor. Este o etapă importantă, deoarece dă posibilitatea celor doi interlocutori să se cunoască, dar totodată se armonizează interesele celor două părți. Acest lucru este relevant, întrucât nu toate obiectivele pe care beneficiarul dorește să le realizeze pot fi realizate efectiv.

În anumite situații, obiectivul (obiectivele) pe care beneficiarul le pune în fața (agentului de relații publice nu se pot realiza în unitatea de timp pusă la dispoziție.

În fine, obiectivele pot fi realizate, dar numai după ce beneficiarul acceptă și posturile programului, care în anumite privințe pot fi destul de mari.

Toate aceste documente trebuie puse la punct în prima etapă a acestui proces de relații publice.

b) Cercetarea în teren

Este cea mai importantă etapă a procesului de relații publice. Ea are ca scop, pe de o parte, găsirea problemelor care impietează asupra promovării unei imagini dorite despre instituția avută în vedere, iar pe de altă parte, identificarea căilor și metodelor Pentru a derula un program de relații publice corect și eficient.

Cercetarea ar trebui să asigure următoarele funcții:

Determinarea domeniilor de unde trebuie culeasă informația. Este atributul agentului de relații publice, iar activitatea în sine este premergătoare oricărei strategii. Pentru ca un proces de relații publice să poată demara, este necesară obținerea de date din următoarele domenii:

social: organizarea socială a localității sau zonei unde se efectuează cercetarea, numărul locuitorilor, profesii dominante (numeric), particularități lingvistice, obiceiuri cu caracter local, grad de ocupare a forței de muncă;

politic: numărul de formațiuni politice, ponderea acestora în rândul electoratului, orientarea pe eșichierul politic, tradiția în domeniu;

economic: numărul de întreprinderi din zona aleasă, cifra de afaceri, obiectul activității desfășurate (dacă obiectul procesului de relații publice este o întreprindere economică, este nevoie de foarte multe date din acest domeniu);

Obținerea unor date despre instituția (organizația) respectivă aceste date ne ajută să ne formăm o imagine completă și reală despre: numărul de personal, cifra de afaceri, calitatea produselor, politica salarială, relațiile cu partenerii externi etc.

Cercetarea trebuie făcută de un specialist în domeniu, care este obligat să ' cuantifice fiecare parametru în unități internaționale, de o manieră ușor de înțeles pentru ceilalți.

În cazul instituțiilor din administrația publică (prefecturi, primării etc.) importante sunt datele despre încadrarea personalului (pregătire, medie de vârstă și gradul de ocupare al posturilor).

Informațiile pot fi obținute din surse publice (biblioteci, anuare), dar și din presă sau direct de la persoanele care le dețin.

Din acest punct de vedere, persoana care face documentarea este liberă să găsească sursele cele mai credibile, însă trebuie să dovedească discernământ atunci când le selectează, deoarece o informație incorectă poate duce la luarea unei decizii greșite, iar procesul de relații publice poate fi pus în pericol.

Identificarea problemelor esențiale care fac ca imaginea instituției sau organizației să nu fie cea dorită.

Cercetarea în acest caz trebuie efectuată de un specialist în domeniu, asistat de specialistul în relații publice și are ca scop investigarea modului de organizare și derulare a activităților (economice, sociale etc.), pentru a identifica acei vectori care nu sunt folosiți cu maximă eficiență și care grevează asupra eficienței sistemului respectiv.

Această activitate este esențială pentru conturarea procesului de relații publice. Datele și informațiile obținute cu ocazia verificării se coroborează cu cele obținute în întregul proces de cercetare, urmând a se pune la punct strategia care stă la baza procesului de relații publice. Rezultatul întregului proces depinde de calitatea și obiectivitatea acestei cercetări.

În continuarea cercetării, specialistul în relații publice, ajutat de specialiști, studiază mediul în care urmează a se implementa procesul de relații publice.

Studiul mediului este important din cel puțin două motive:

primul arată faptul că fiecare mediu are câteva modalități specifice de circulație a informației, iar acestea, atunci când sunt cunoscute, pot fi exploatate rațional;

al doilea motiv determină să acceptăm faptul că oricare sistem (mediu) manifestă intoleranță față de anumite structuri care, dacă nu sunt cunoscute, pot duce la blocaje, iar uneori chiar la obstacole serioase în calea comunicării.

Datorită acestor considerente, studierea mediului unde va fi implementat procesul de relații publice este la fel de importantă ca și cercetarea în ansamblu.

Un alt element al cercetării urmărește conturarea (stabilirea) unei strategii de abordare a activităților de relații public. Mai precis, specialistul în relații publice, având la dispoziție datele cercetărilor efectuate până acum, poate să proiecteze un anumit număr de activități de relații publice și un calendar al desfășurării lor.

Organizarea activităților ce urmează a se desfășura, precum și succesiunea lor, face parte din strategia de relații publice care are la bază procesul de relații publice.

Trebuie, totuși, precizat faptul că procesul nu este încă definitivat, ci doar cuantificat și ordonat în funcție de factorul timp.

Aceste activități, care tocmai au fost cuantificate, trebuie puse în practică prin anumite tehnici și metode specifice de relații publice. Cercetarea efectuată în acest caz de specialistul în relații publice are rolul de a identifica acele tehnici de comunicare care sunt utile și pot da randamentul cel mai bun în mediul vizat.

c) Elaborarea strategiei de relații publice

Faza finală a cercetării de teren are rolul de a pune la punct derularea unor activități într-o concepție unitară, folosind tehnicile și metodele specifice de relații publice.

Această fază este realizată numai de specialistul în relații publice și constituie cheia succesului în materie de relații publice.

Astfel, activitățile ce urmează a se derula sunt ordonate în funcție de priorități, de perioadele de timp în care se vor derula și, nu în ultimă instanță, de fondurile materiale avute la dispoziție.

Strategia de relații publice, pentru a avea succes, trebuie să răspundă la următoarele comandamente:

toate activitățile se desfășoară concertat, urmărind același scop rezultat din cercetarea efectuată anterior. Dacă cercetarea nu a identificat acele căi și mijloace care să ducă la rezultatul scontat, oricât de bine ar fi realizat procesul, rezultatele vor fi nule;

strategia de relații publice este concepută pe baza rezultatelor trecute, prezente sau viitoare ale instituției respective. Dacă organizația induce în eroare beneficiarul procesului (public, clienți etc.), activitatea în sine se poate asemăna cu manipularea.

În cazul instituțiilor publice, strategia de relații publice ce va fi adoptată trebuie să țină seama de specificul activităților ce se desfășoară în instituția respectivă, de circumstanțele reale în care își realizează sarcinile profesionale persoanele care lucrează acolo și de modul în care se face, de obicei, comunicarea.

În principal, strategia de relații publice adoptată va avea următoarele repere:

identificarea publicului țintă;

găsirea canalelor de transmisie cele mai performante și adaptate acelui public;

conținutul și calitatea mesajului de transmis să fie de natură să formeze reprezentări fără echivoc la publicul țintă;

eșalonarea activităților trebuie să fie cea stabilită și să urmărească același scop;

să folosească eficient resursele materiale și umane implicate în procesul de relații publice;

periodic, să evalueze și să adapteze strategia de relații publice folosită;

1.2.Comunicarea

1.2.1. Definiție. Generalități

Comunicarea este un proces modern de favorizare a schimbului de idei sau relații spirituale în interiorul unui grup ori între acesta și persoane de contact.

Teoria comunicării în relațiile publice, reprezintă interes, deoarece aici a comunica înseamnă a lua atitudine și decizii pe baza receptării și oferirii de informație.

Dacă nu este un act de comunicare, decizia devine un ordin, a cărui executare devine îndoielnică, dar al cărui efect cert este disfuncționalitatea lui socială.

Totodată, comunicarea interumană deschide și înlesnește drumul cunoașterii personale și a celor din jur, fiind în măsură să clarifice ierarhizarea oamenilor în societate după criterii de valoare.

Comunicarea în relațiile publice înseamnă schimbul continuu de mesaje ce generează unitatea de vederi, de acțiune, de armonizarea cunoștințelor.

Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcționarea optimă a instituțiilor, organizațiilor, a tuturor structurilor din sfera politică, economică și socială.

În activitatea de comunicare vor avea succes cei ce au capacitatea de a comunica bine și eficace.

În orice sistem social comunicarea apare ca un act de afirmare a individului și a grupului. Iar dacă un grup poate, la nevoie, să se dispenseze de a schimba bunuri materiale, idei sau emoții, ar dispare însăși legătura socială, nu ar mai exista nimic comun între membri grupului și, în consecință ar dispărea și comunitatea.

Oamenii au la dispoziție mijloace de comunicație atât de rapide și diverse încât potențialul lor nu a fost încă pe deplin înțeles. Mesajele sunt transmise în toată lumea prin intermediul sateliților în fracțiuni de secunde. Computerele fac calcule aproape instantaneu și oferă informații cu o viteză de sute de mii de cuvinte pe minut. Depozite imense de informații stocate în baze de date electronice sunt disponibile la simpla apăsare a unei taste.

Cu toate acestea, în mijlocul acestei revoluții a informațiilor în care trăim interpretările greșite, lipsa de înțelegere și antagonismele abundă. Întotdeauna apar crize sau conflicte ce se datorează eșecului unei comunicări eficiente.

Mai mult ca niciodată, lumea are nevoie nu de mai multe informații, ci de persoane receptive care să comunice, precum și de persoane care să explice într-o manieră responsabilă țelurile și metodele folosite de organizații, indivizi și instituții.

Comunicarea către public implică câteva elemente, prin a căror unire are loc realizarea sa: expeditorul (sursa de emisie), destinatarul, mesajul de transmis, canalul de transmitere și rezultatul (feed-back).

Expeditorul și destinatarul, respectiv instituția publică și publicul au rolul interschimbabile și sunt actorii comunicării.

Mesajul reprezintă conținutul relației de comunicare.

Canalul de transmisie dă forma comunicării: scrisă, verbală, mixtă.

Feed-back-ul înseamnă receptarea rezultatului mesajului pe un alt canal decât cel de transmite și dă posibilitatea expeditorului să înțeleagă dacă mesajul a fost înțeles corect, dacă și-a atins scopul, dacă nu au intervenit factori perturbatori.

Pentru ca o comunicare să fie bună și eficace trebuie să știi ceea ce vizează și cum să obții rezultatul dorit.

1.2.2. Forme de comunicare

Specialiștii în domeniu apreciază că există o serie întreagă de forme (tipuri) de comunicare. Important este criteriul adoptat pentru clasificare. Astfel, după scopul urmărit, putem distinge:

• comunicări oficiale;

• comunicări neoficiale.

După frecvența comunicării:

• permanentă;

• periodică;

• aperiodică (de câte ori este nevoie).

După genul de activitate căreia îi este adresată:

• comunicare instructivă sau educațională;

• comunicare profesională sau în procesul muncii;

• comunicare mediată sau prin intermediul altcuiva.

Din punctul de vedere al relațiilor ce se stabilesc între administrație și cetățeni, comunicarea se poate clasifica în:

• comunicare verbală sau orală;

• comunicare în scris;

• comunicare nonverbală sau neverbală.

Comunicarea verbală constituie un mijloc principal prin care se derulează relațiile oficiale cu publicul. Acest tip de comunicare are numeroase avantaje față de celelalte tipuri, și anume:

dă posibilitatea emițătorului să-și exprime ideile mai rapid și mai ușor;

există posibilitatea controlului prin feed-back;

se pot folosi tehnici persuasive, dar și gesturi sau mimică;

se evită echivocul din mesaj, existând posibilitatea controlării fluxului informațional, pe toată durata derulării comunicării.

Acest tip de comunicare este specific fiecărui individ, însă el poate fi optimizat în funcție de armonizarea câtorva caracteristici:

Volumul sau tăria vocii influențează vizibil efectul la receptor al mesajului. În funcție de tărie, în anumite situații, mesajul poate sau nu poate fi înțeles, motiv pentru care volumul trebuie să fie centrat de o asemenea manieră, încât mesajul să fie receptat optim.

Tăria vocii trebuie calibrată cu grijă, în funcție de împrejurările concrete, de numărul de ascultători, de aria pe care ei sunt dispuși, de zgomotul de fond și nu în ultimă instanță de gradul de interes pe care îl prezintă mesajul transmis.

Frecvența sau debitul verbal. Nu se poate vorbi de o frecvență standard, însă se apreciază că omul poate asculta și înțelege aproximativ 200 de cuvinte pe minut.

Frecvența diferă mult de la o țară la alta sau de la o limbă la alta. Exemplu: italienii vorbesc mult mai repede decât nordicii; anglo-saxonii, de asemenea, pot vorbi de aproape două ori mai repede decât rușii etc.

O altă caracteristică a debitului verbal o constituie faptul că, în general, acesta; este influențat de o serie de factori. Astfel, persoanele din mediul rural vorbesc mai rar decât orășenii, femeile se exprimă mult mai repede decât bărbații, iar oamenii iritați sau agitați au un debit verbal mult mai mare decât cei calmi. Comunicarea oficială ne determină să folosim acel debit verbal care este acceptat sau dorit de auditoriu în ultimul rând, conținutul mesajului ne obligă să adoptăm acel debit care este suportat de receptor. Spre exemplu, evenimentele grave se expun lent, calm, pentru a nu răni sensibilitatea unor persoane. De asemenea, în cazul comunicării unor date sau cifre, ritmul lent este cel mai bun. Dimpotrivă, o glumă sau un banc poate fi expus într-un ritm alert, tocmai pentru a nu obliga asistența la un efort prea mare de judecată.

Tonul este o altă caracteristică a comunicării verbale, pe care trebuie să o avem în atenție. Tonul are un efect deosebit asupra reacțiilor emoționale ale oamenilor și prin aceasta, la angajarea individului în acțiune. Putem spune că tonul poate să trezească interesul pentru o activitate, să mobilizeze capacitățile și, nu în ultimul rând, să determine atitudini pline de avânt pentru realizarea scopului.

1.2.3. Bariere ale comunicării

În lumea contemporană comunicarea eficientă înseamnă o comunicație nediscriminatorie. Personalul care lucrează în relații publice ar trebui să verifice de două ori fiecare mesaj pentru a fi sigur că elimină orice conotație ce face referire la sex, etnie sau rasă. În ciuda tuturor eforturilor specialiștilor în relații publice, există un număr de bariere ce pot împiedica comunicarea. Un obstacol major se referă la mesajul care nu este primit în forma lui pură. Receptorul poate modifica, interpreta greșit sau chiar ignora mesajul, fenomen cunoscut sub denumirea de auto-selectare sau auto-percepție. Bariere apar și datorită faptului că receptorului și emițătorului le lipsesc elemente comune care vor facilita comunicarea. O serie de astfel de bariere pot fi:

background diferit al particpanților

diferențe în educație

diferențe față de mesaj

diferențe de inteligență

lipsa respectului reciproc

diferențe de vârstă, sex, rasă

diferențe de abilitate în exprimare

lipsa abilităților celui care comunică

lipsa abilităților celui care ascultă

lipsa informației de background

Binecunoscutul George Gallup a stabilit șapte aspecte care, în cazul în care nu sunt luate în considerare, pot limita penetrarea noilor informații sau idei.

Complexitatea ideii. Cu cât ideea, este mai complexă, cu atât oamenii o vor înțelege mai greu și vor acționa mai puțin.

Deosebiri față de modelele cunoscute. Oamenii nu acceptă idei sau produse noi atunci când acestea sunt radical diferite față de ceea ce cunosc ei.

Concurența cu idele care prevalează. Noile idei trebuie să concureze pe piață cu ideile deja acceptate.

Necesitatea demonstrațiilor și a dovezilor. Ideile sunt mult mai ușor acceptate dacă acestea pot fi demonstrate și dovedite.

Puterea intereselor legitime. Interesele legitime pot fi suficient de puternice pentru a bloca conceptele noi. Sindicatele, de exemplu, au avut un mare succes în acțiunea lor de a împiedica utilizarea roboților în uzine.

Nesatisfacerea nevoii

Frecvența reamintirilor. O idee sau un produs reușesc doar dacă publicului i se reamintește în mod constant despre ele

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Reprezentare vs. imagine

2.1. Conceptul de reprezentare

Cand abordam conceptul de imagine institutionala sau organizationala trebuie sa ne referim mai intai la conceptul, de reprezentare, privit din perspectiva constructiei mentale construite pe parcursul procesului de conștientizare.

“ O reprezentare este un ansamblu organizat de cognitii relative la un obiect , impartasit de membrii unei populatii in raport cu acest obiect “

La baza oricarui discurs social stau aceste sisteme de interpretare a evenimentelor si a lumii – vectori ai opiniilor, judecatilor si credintelor.

Reprezentarile trebuie abordate ca forme de expresie culturala, care fac apel la coduri sociale pentru a interpreta experientele individului in societate , la valori si modele pentru a defini n anumit statut social, la siboluri utilizate in gandirea entitatilor clective.

Reprezentarile sociale constituie o modalitate particulara de cunoastere proprie simtului comun al carei specific rezida in caracterul social al proceselor care o produc. Ea se refera la ansamblul cunostintelor, credintelor, opiniilor impartasite de un grup fata de un obiect social dat.

Reprezentarile sociale intretin cu acesta (obiectul social) in acelasi timp raporturi de simbolizare si raporturi de interpretare. Simbolizarile si semnificarile sunt rezultatul unui process mental in urma caruia rezulta constructia specifica a obiectului. Cu alte cuvinte, subiectul reconstituie realul cu care este confruntat, procedand ca o adevarata modelara mentala a obiectului.

O reprezentare este cel mai adesea generate colectiv, ea este impartasita de catre indivizii unui grup si de aceea ea constituie marca specifica a grupului.

Obiectivarea. Acest proces simplifica informatiile relative la obiect, concretizeaza notiunile , realizand corspondenta intre lucruri si cuvinte, ele rezuma dupa o logica specifica grupului.

Informatia este selectionata din context si schematizata pentru a forma un nucleu figurativ.

Ancorarea – se refera la implementarea sociala a a reprezentarii. Ancorarea permite atasarea de la ceea ce este nou la ceva ce este vechi si care este impartasit de membrii aceluiasi grup.

2.2. Imaginea publică

Imaginea publica se defineste ca reprezentarea favorabila pe care o institutie sau o organizatie o are in randul publicului sau. Este vorba de o imagine care vizeaza sa atraga simpatia clientelei. Imaginea publica mai poate fi definita ca reprezentarea sau ideea pe care publicul si-o face despre o institutie sau organizatie. Imaginea se concretizeaza prin opinia pe care si-o face consumatorul sau cetateanul despre caracterul si personalitatea institutiei sau organizatiei.

Termenul de imagine publica reprezinta conceptul generic care inglobeaza ansamblul de manifestari referitoare la imagine.Ogilvy vorbeste de comunicare corporativa.

Personalitatea unei organizatii se defineste plecand de la doi poli de referinta : cultura organizationala si imaginea publica. Cele doua interactioneaza si se completeaza. Imaginea publica este mai vizibila decat cultura organizationala deoarece se exprima in mod manifest si se articuleaza pe scena publica. Orice institutie se straduieste sa-si construiasca o imagine credibila.

2.3. Privat/public în spațiul social

Ambele tipuri de organizatii cauta adeziunea populatiei la oferta lor dar ambele trebuie sa-si adapteze imaginea in functie de obiectivele pe care trebuie sa le indeplineasca si mediul in care intervin.

Ambele se inspira din aceleasi principii in ciuda imaginii diferite si astfel notiunile utilizate pentru a ilustra sectorul privat se pot transpune in sectorul pulic insa reciproca numai este valabila.

Intr-o organizatie privata imaginea publica se sprijina pe performanta unui produs sau a unui serviciu pe cand ntr-o organizatie publica imagina publica a unei institutii se construieste prin performanta uni partid sau a unei persoane care se pronunta public asupra mizelor din societate.

Reprezentantii alesi ai institutiilor publice depind pentru a supravietui de propria lor imagine iar partidele politice sunt alese sau realese in functie de realizarile lor cat si in functie de imaginea de excelenta pe care o proiecteaza.

Pentru a avea o imagine mai buna, intreprinderile private au fost nevoite sa se adapteze cerintelor sociale: sa se ingrijeasca de calitate produselor si sa participe la activitatile sociale – sa sustina opere de binefacere, sa stranga fonduri umanitare, s.a.

Institutiile publice actioneaza in trei directii: in sfera politica, electorala si administrativa.

Pe plan politic se adopta legi in functie de vointa poporului si se dezvolta strategii de marketing politic; se ia pulsul populatiei si se supravegheaza cu mare atentie mediul mass-media.

In plan electoral se fac sondaje de opinie pentru a intelege dorintele alegatorilor si pentru a evalua atitudinea publicului fata de actele si gesturile institutiilor. Imaginea fluctueaza in functie de contextul socio politic si economic iar actiunea urmeaza aceste fluctuatii pentru a se adapta.

Este necesara distinctia dintre imaginea publica pe care incearca sa si-o creeze personalitatile publice care reprezinta institutiile publice si imaginae publica, adesea negativa, a institutiilor insele.

2.4. Imagine proiectată vs. imagine percepută

Daca imaginea publica poate fi construita – este mult mai greu sa fie controlata in mediul social. O institutie sau o organizatie nu provoaca reactii unanime nicodata. Daca o institutie sau organizatie are capacitatea de a crea o imagine si de a o orienta intr-o directie favorabila pentru ea insasi ea nu poate avea insa controlul total asupra imaginii primite.

Imaginea se construieste in timp dar poate fi rapid demolata daca institutia sau organizatia nu ia masuri de protejare a imaginii. Apare necesitatea de a concepe programe continuu de activitati pentru mentinerea imaginii in functie de memorai si atitudinea oamenilor care sunt extrem de fluctuante.

2.5. Pași în construirea si consolidarea imaginii publice

Organizațiile a căror activitate depinde de percepția publică, este necesar să urmeze o serie de pași pentru construirea unui capital de imagine pozitivă. Pentru aceasta, instrumentele de relații publice folosite se înscriu într-un amplu proces de mediatizare care constă în atragerea atenției publice asupra organizației, asigurarea fidelității clienților (publicurilor țintă care beneficiază de produsul/serviciile organizației), sporirea/creșterea beneficiilor proprii (în urma activităților comerciale din jurul vânzării produsului/serviciilor), precum și dobândirea unei capacități de a identifica, escalada și depăși momentele care (independent de motiv) pot fi apreciate ca “momente de criză de imagine”.

1. Atragerea atentiei publicurilor țintă constă în construirea unei perceptii generale pozitive, a unei miscari de simpatie la nivelul publicurilor tintă vizate.

Comunicarea institutionala prezinta publicului institutia sau organizatia intr-o lumina favorabila – particularitatile, stilul, activitatile, in scopul de a iesi din anonimat. Imaginea institutionala sau imaginea de marca joaca un rol important in atingerea performantei, deoarece reputatia organizatiei este sinonima cu imaginea institutionala.

2. Fidelizarea și/sau dobândirea încrederii publicurilor în capacitatea organizației de a se constitui în principalul furnizor al produsului/serviciilor dorite.

A mentine o piata inseamna a exercita o puternica presiune publicitara. Valorizand marca, publicitatea institutionala reduce incertitudinea si anxietatea consumatorului .

3. Capacitatea de escaladare a crizelor de imagine

Intr-o perioada de criza, credibilitatea unei institutii sau organizatii are de suferit. Imaginea pe care o organizatie si-o construieste intr-o perioada de stabilitate serveste ca fundal pentru receptarea mesajelor in timp de criza.

4. Sporirea beneficiilor proprii organizației în urma prestării serviciilor sau vânzării produsului, constituie prioritatea unor demersuri comunicaționale, menite să consolideze imaginea și chiar să reapropie clientela/publicul țintă, de scopurile organizației. Acest deziderat se poate atinge prin implementarea, în urma unui temeinic studiu de piață, a unor demersuri comunicaționale de informare publică directă, de tipul campaniilor media, care să poată exercita o presiune mediatică cu o forță direct proporțională scopurilor și obiectivelor organizației.

CAPITOLUL 2

CAMPANIEI DE RELAȚII PUBLICE – TIPOLOGIE ȘI CARACTERISTICI

2.1. CONCEPTUL DE CAMPANIE DE RELAȚII PUBLICE

Într-o definire sintetică, campania de relații publice poate fi definită prin totalitatea operațiilor coordonate de comunicare derulate într-o perioadă de timp determinată, într-un anumit areal, pentru îndeplinirea unor scopuri și obiective ale organizațiilor în raport cu anumite ținte ale comunicării. În accepțiunea comună, o campanie de relații publice înseamnă o serie de pliante, broșuri, întâlniri cu publicul, comunicate și conferințe de presă și alte asemenea activități. Acest punct de vedere pune accentul pe produsul finit și nu pe activitatea de concepție, pe etapele de pregătire și, ulterior, evaluare, deci nu pe procesul implicat în dezvoltarea acestui tip de produs, adică, altfel spus, pe munca de cercetare și concepție, de elaborare a programului și de transpunere în practică, precum și de evaluare permanentă a etapelor efectuate.

La fel ca alte concepte (țintă, strategie, tactică, operație, traiectorie etc.) , conceptul campanie de relații publice provine din limbajul militar.

Proveniența militară a termenului, explicată fie prin sonoritatea marțială, fie prin fascinația generate de eficacitatea unor acțiuni militare, poate imprima un aer belicos acestor demersuri de PR. Faptul ca atare, îl determină pe Bernard Dagenais în lucrarea sa „Campania de relații publice” să susțină că aceasta „nu trebuie să ne facă să considerăm relațiile publice ca fiind belicoase sau agresive. Din contră, ele trebuie să se adreseze consumatorului cu blândețe, nu să-1 bruscheze. Toate studiile de comunicare au dovedit că mesajele supărătoare trebuie descurajate”

Inițial, conceptul campanie se referea la “totalitatea operațiilor militare efectuate de armatele unei țări sau un grup de armate pe un teatru de luptă într-un anumit timp și într-un scop strategic” .

Depășind aspectul militar, mediul non-militar definește campania drept „actiunea organizată în vederea realizării într-o anumită perioadă de timp a unor sarcini importante, campanie electorală ” .

În limbajul militar, definițiile folosite pentru a defini campaniile se focalizează pe areal (teatru de luptă ), timp și scop (evident, strategic). În definițiile – restranse sau extinse – din literatura de specialitate, focalizarea se realizează pe efort, ținte și obiective (evident, sociale), ca în exemplele de mai jos:

1. „Campaniile de relații publice sunt eforturi hotărâte, extinse, coordonate, menite să atingă o țintă sau un set de ținte interconectate care să deplaseze organizația către atingerea unui obiectiv pe termen lung, înțeles ca expresie a misiunii sale”. (D. Newsom, A. Scott și J.V. Turk, Totul despre relațiile publice, 2003).

2. „Campania de relații publice este o vastă operație de informare, un efort depus pentru a furniza presei materialul articolelor destinate să „vorbească" despre obiectul, evenimentul sau serviciul care a motivat campania. Operațiile de presă sau de relații publice nu se întreprind decât pentru un obiectiv precis” ( Lugovoy, Constantin, Huisman Denis – „Traite des Relations Publiques”, Paris, 1983).

3. Campania de relații publice este un efort susținut al unei organizații pentru a construi relații sociale demne de încredere, cu scopul de a atinge anumite obiective ( determinate în urma unor cercetări), efort bazat pe aplicarea unor strategii de comunicare și evaluarea rezultatelor obținute” (Kendall, Robert, Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implemen-tation, Harper Collins Publishers, New York, 1992).

Observăm că în aceste definiții apar frecvent referiri la concepte precum obiective, scopuri sau declarație de principii. Pentru a facilita demersul analitic, considerăm necesară o succintă definire a acestora, astfel:

– Scopurile sunt definite ca rezultatele globale pe care o organizație speră să le obțină prin activitatea ei.

– Obiectivele sunt reprezentate de acțiuni și etape specifice care măsoară progresul făcut în atingerea scopurilor; obiectivele trebuie să fie foarte concrete și să se poată măsura; de asemenea, ele trebuie să aducă o contribuție semnificativă la realizarea scopurilor și să aibă termene specifice de execuție. Spre exemplu, o organizație de caritate are ca scop să ajute copiii cu handicap locomotor; pentru a îndeplini acest scop ea își propune diferite obiective, între care și construirea unui centru de recuperare, trimiterea copiilor în tabere de vacanță, pregătirea lor pentru diferite meserii adecvate handicapului respectiv; pentru a atinge aceste obiective organizația va promova, între altele, o campanie de strângere de fonduri și o campanie de relații publice pentru a sensibiliza opinia publică.

– Declarația de principii este constituită de un text scurt în care sunt prezentate valorile majore ale unei organizații, scopurile pe care le are, locul și responsabilitatea ei între celelalte organizații asemănătoare și în societate în general.

Diversitatea mijloacelor de promovare a imaginii publice a organizațiilor și dezvoltarea lo fără precedent în ultimii ani impun o delimitare conceptuală între noțiunile de eveniment, campanie și program de relații publice.

Astfel, un eveniment este o întâmplare de scurtă durată; el ocupă un interval de timp precis, răspunde numai unui obiectiv și vizează unul sau mai multe publicuri bine determinate; evenimentul poate include obiective specifice de mai mică anvergură și cu caracter punctual, în relațiile publice vizita de presă la noua investiție a unei firme, banchetul în onoarea unei personalități, o aniversare a unei organizații reprezintă evenimente. O campanie se întinde pe o durată mai mare, dar, la fel ca evenimentul, are un început și un sfârșit bine precizate ; ea este alcătuită dintr-o sumă de evenimente sau alte acțiuni specifice de relații publice ; obiectivele ei sunt mai largi și implică o gamă largă de categorii de public.

Programul este și el format din mai multe evenimente și acțiuni de relații publice, dar nu are termen clar de finalizare; el poate fi revăzut și modificat periodic și poate continua atât timp cât se consideră că este necesar; obiectivele programului sunt de mare anvergură și vizează probleme generale. Acele fenomene sociale care nu își găsesc ușor o rezolvare, precum violența în familie, conducerea sub influența alcoolului, situația copiilor abandonați solicită programe de relații publice de lungă durată pentru sensibilizarea publicurilor vizate.

Deși diferențele dintre campanie și program nu sunt întotdeauna bine precizate, este deosebit de important să putem fixa anumite repere specifice. Programul are un aspect continuu și însoțește viața unei organizații pe mari durate de timp. Campania este concepută pentru o anumită perioadă (o lună, șase luni, un an), are un început și un sfârșit clar, fapt care permite evaluarea mai exactă a efectelor ei.

Dacă ne referim în mod strict numai la sfera campaniilor de relații publice, trebuie să precizăm că relațiile dintre acestea și alte tipuri de campanii sunt complexe și greu de redus la o schemă simplă. Frecvent, elemente de relații publice apar ca instrumente de lucru într-o campanie de marketing sau de publicitate și, invers, tehnici de lucru din marketing, publicitate, promoțiune sunt aplicate de campaniile de relații publice. Astfel, în relațiile publice se pot aplica tehnicile de marketing pentru crearea de relații bune cu consumatorii și satisfacerea nevoilor acestora; tehnicile reclamei (clipuri și anunțuri publicitare) pentru prezentarea mai vizibilă a organizației în mass-media; tehnicile promoțiunii pentru a se crea, prin evenimente și acțiuni specifice, legături puternice cu publicul etc.

Campaniile de Relații Publice trebuie distinse de Campaniile de Comunicare Publică. Primele au ca obiective crearea de relații pozitive între o organizație și publicurile ei; în acest scop ele folosesc un spectru larg de mijloace de comunicare : interpersonală, mediată de diferite suporturi tehnologice (telefon, afișe, e-mail, Internet etc.) sau de tip mass–media; prin aceasta, CRP contribuie la îndeplinirea misiunii sociale globale a organizației și la confirmarea declarației de principii care o definește. Campaniile de comunicare publică au un scop imediat, practic, bine definit (limitarea fumatului, aplicarea normelor de securitate rutieră, înfrumusețarea orașului, preluarea de câini comunitari etc.) și folosesc exclusiv mass-media; în aceste cazuri sunt urmărite obiective limitate, care nu au legături importante cu declarația de principii a respectivei organizații.

2.2. TIPURI DE CAMPANII DE RELAȚII PUBLICE

Nu există un criteriu unic după care se poate face clasificarea campaniilor de relații publice. Astfel, după publicul căruia i se adresează pot fi campanii interne, adresate propriilor angajați și campanii externe, adresate mai multor categorii de publicuri; după durată pot exista campanii desfășurate pe o perioadă scurtă de timp sau campanii lungi; după conținut pot viza teme ample sau teme limitate; după obiective pot fi strategice sau tactice. Din această ultimă perspectivă, îm literatura de specialitate au fost identificate mai multe tipuri de campanii de relații publice, în funcție de obiectivele acestora, respectiv:

Campania de poziționare . „Poziționarea reprezintă actul proiectării ofertei și imaginii unei firme în așa fel încât consumatorii vizați să înțeleagă și să aprecieze ceea ce reprezintă firma în raport cu concurenții săi… Ea constă în parcurgerea a trei etape . in primul rând, firma trebuie să identifice posibilele diferențe existente între produsele, serviciile, personalul și imaginea sa și cele ale concurenței. in al doilea rând, firma trebuie să aplice anumite criterii pentru a alege cele mai importante diferențe. in al treilea rând, ea trebuie să semnaleze în mod eficient pieței țintă în ce mod se diferențiază fata de concurenta.”. De aceea, o campanie de poziționare este acel tip de campanie PR care comunică maniera în care organizația se diferențiază fata de concurenta și, nu în ultimă instanta, pe ce loc se află pe piata: 1, 2. 3 … De exemplu, American Heart Association a decis în anii ’80 să se facă cunoscută în SUA ca sursa de informații despre bolile cardiovasculare. Această afirmație descria misiunea centrală a organizației : să reducă numărul morților de boli cardiovasculare. Pentru aceasta, campania de relații publice s-a structurat astfel încât să ajute organizația în realizarea misiunii sale, în lumina modului în care ea s-a poziționat.

Campania de poziționare se declanșează numai atunci când poziția unei organizații capătă un nou curs, diferit de cel inițial, sau atunci când organizația intră, pentru prima dată, pe piață.

Campania de conștientizare, este acel tip de campanie prin care se urmărește să-i facem pe oameni conștienți de ceva.

În acest spațiu pot fi enumerate campaniile pentru a-i determina pe șoferi să poarte Centura de siguranță (dacă vă simțiți în stare să treceți printr-un zid de cărămidă cu 80 km/h, nu mai purtați Centură de siguranță) sau de avertizare (Începe școala, așa că vă rugăm să nu-i călcați pe copiii de clasa întâi).

Campania de informare publică Aceste campanii, deși produc și fenomene de conștientizare, sunt total diferite de campaniile anterioare. Informarea publică privind demersurile guvernamentale privind integrarea europeană și euro-atlantică, sau cea privind reforma instituțională în diferite organizații și/sau ministere, prezentarea prevederilor unor legi și consecințele nerespectării acestora, sau privind condițiile în care se poate beneficia de anumite programe de finanțare internațională sau națională se circumscrie campaniilor de informare publică.

Campaniile de educare a publicului folosind cuvântul educație în sens pedagogic (educația copiilor) sau andragogic (educația adulților – n.n). Acest tip de campanie se referă la faptul că o persoană ( adult, copil) poate procesa suficiente cunoștințe (informații, atitudini, opinii, etc.), și le încorporează în propriul sistem de referință (atitudinal și emoțional), menit să-1 aplice zilnic sau ori de câte ori este nevoie.

Campaniile de întărire a atitudinilor și comportamentelor. Aceste campanii sunt destinate, în special, susținătorilor organizației și de aceea modalitatea de acțiune PR va viza doar reamintirea valorilor comune.

Campanii de schimbare a atitudinii celor care nu sunt de partea noastră. Este tipul de campanie apreciată ca fiind foarte dură întrucât presupune crearea disonanței cognitive.

Campanii de modificare a comportamentului.

Sunt campanii dificile, de tipul celor prin care îi vom determina pe oameni să nu conducă sub influența alcoolului, să nu mai fumeze sau să renunțe la agresivitate în relațiile interumane.

Campanii de contracarare imagologică în situații de criză.

Indiferent de zona în care se derulează campania de contracarare, ea este o campanie dură, în care se regăsesc cu prisosinta, acțiuni, date si fapte non-etice.

Campanii de modificare sau consolidare a reprezentării ( imaginii ) țintelor comunicării fata de organizatia / instituția / personalitatea /fenomenul de interes imagologic.

Campaniile imagologice sunt considerate baza tuturor celorlalte tipuri de campanii. Reprezentările (imaginile) constituie puncte de plecare, puncte de sprijin, material concret pentru majoritatea mecanismelor psihice. Eficiența întregului proces cognitiv ține în mare parte de posibilitatea transformării reprezentărilor și de posibilitatea de a avea acces la mai multe dintre ele în același moment. “…Totodată, reprezentările sunt instrumente de planificare și reglare a conduitei umane …”.

În clasificarea campaniilor de relații publice pot fi luate în considerare și alte criterii. Astfel, după conținut, campaniile pot viza teme de amploare sau limitate, iar după factorul timp, ele pot fi cu durată scurtă, medie sau lungă, aceasta însemnând, de la o lună, la câțiva ani (5-10, poate și mai mult). În ultimul sens menționat, putem releva campania împotriva fumatului, evident o campanie de schimbare a comportamentului. Începută în deceniul 7 al secolului trecut, această campanie continuă și în prezent și, după toate semnalele, va continua până fenomenul va fi eradicat.

Tipologiile de campanii descrise anterior sunt în general proprii mediului de comunciare privat/corporatist, însă poate fi realizată și o clasificare a tipurilor de campanii de relații publice specifice comunicării politice. Prin urmare, din punctul de vedere al scopului, campaniile electorale pot fi clasificate sintetic astfel :

Campania de ambianță:

realizează o atmosferă de obicei pozitivă în cadrul căreia e prezentat actorul politic;

această implică costuri mari si pregătire minuțioasă;

are efect asupra electorilor circumspecți la instrumentele marketingului electoral;

promovează elemente pozitive;

mai este denumită si de asteptare.

Campania de incitare:

actorul politic urmăreste stârnirea interesului public față de acțiunile sale;

se manifestă prin promovarea unor materiale promoționale fără specificarea sursei;

conturează un mare semn de întrebare în mentalul colectiv;

creste tensiunea în rândul electorilor;

dezvăluirea sursei trebuie aleasă de către consilierul PR în momentul cel mai potrivit pentru a avea efect maxim.

Campania negativă:

se focalizează pe adversarii politici;

urmăreste distrugerea acestora;

foloseste metoda zvonurilor;

îmbină elemente ale realității cu minciuna pentru credibilizarea zvonurilor;

dezavantajul acestui tip de campanie constă în faptul că efectele ei nu pot fi controlate si nici modalitățile de dispersie a zvonurilor;

este încununată de succes pe fondul unor crize.

2.3. CARACTERISTICILE CAMPANIILOR DE RELAȚII PUBLICE

Procesul de relații publice reprezintă mecanismul acțiunilor de relații publice. Acest lucru se datorează faptului că se comunică prin intermediul acțiunilor de informare, ceea ce conduce la concluzia că relațiile publice sunt informații și semnificații (“indicatori de imagine”: gesturi, mimică, limbaj, simboluri, semne, etc., codificate sub aceste forme). Toate elementele componente trebuie privite ca un întreg ( deci avem de-a face cu un întreg proces și nu cu o derulare de activități la nivelul unei organizații sau instituții), denumit – procesul de relații publice

Foarte mulți specialiști sunt de acord că principalele trăsături caracteristice ale acestui proces sunt următoarele:

Procesul de relații publice este intenționat, are la bază o manifestare de voință a unei persoane sau a unei instituții (organizații) în scopul, caștigării încrederii.

Acest proces urmărește o reacție de tip impact, mai precis, ca urmare a acțiunilor desfașurate de o persoană sau o instituție (organizație), se urmărește un anumit tip de reacție din partea altor persoane.

Activitatea de relații publice se desfasoară pe baza unei strategii foarte bine pusă la punct, uneori în mai multe faze.

Procesul de relații publice are la bază realizable individului sau instituției (organizației). În cazul în care instituția sau individul are realizări slabe, procesul nu își va atinge scopul.

Scopul realizării procesului de relații publice este dublu. Din această activitate are de ca§tigat nu numai eel care îl ini^iază, dar și publicul larg, ca beneficiar al serviciilor sau produselor ambelor instituții (ofertant și beneficiar).

Relațiile publice constituie un atribut al conducerii instituțiilor (organizațiilor) și permit menținerea unor căi de comunicare între această întreprindere și oamenii cu care intră în contact.

Procesul de relații publice poate avertiza din timp conducerea instituțiilor (organizațiilor) despre unele tending și fenomene noi ce pot apărea.

Este o sursa colectiva, organizată, orientata spre un scop;

Poate urmări mai multe obiective ( influențarea atitudinilor, a opiniilor sau comportamentelor);

Are un caracter public, in sensul ca se desfășoară prin mass-media;

Folosește mai multe canale de comunicare;

Se adresează unor categorii de public bine delimitate ;

Reprezintă o forma de activitate instituțională.

Deci, trebuie sa fie legitima in ochii opiniei publice, să se conformeze in general, normelor acceptate.

Cazuri tipice de campanii, in afara publicității comerciale, sunt reprezentate de campaniile electorale ale partidelor sau ale personalităților politice, campaniile din domeniul sănătății, de colectare de fonduri în scopuri caritabile, campanii pentru ajutorarea populației afectate de dezastre naturale, etc.

Procesul de relații publice cuprinde relațiile cu presa, relațiile cu publicul, relațiile cu proprii angajați, relațiile cu autoritățile și, bineînțeles, relațiile cu diferite instituții și organizații .

Cu privire la dezvoltarea relațiilor publice, imensa majoritate a specialiștilor sunt de acord că în secolul următor acestea vor cunoaște o dezvoltare explozivă, deoarece până acum și-au dovedit utilitatea și, mai mult, societatea modernă este și va fi controlată de informație.

Una dintre cele mai utilizate definiții ale “relațiilor publice “ este un “ efort direcționat spre motivarea si influențarea clienților în primul rând prin intermediul mijloacelor de comunicare, pentru a-i determina să gândească bine despre o organizație, să o respecte si să o susțină în perioadele mai dificile “.

Experiența acumulată de specialiștii în relații publice arată că o campanie de succes trebuie să însumeze o serie de caracteristici esențiale:

– definirea nevoilor, a obiectivelor și a resurselor publicului sau publi-curilor-țintă; acest fapt presupune un efort de cercetare atentă, prin metode complexe, a publicului și a opiniilor acestuia despre organizație;

– planificarea sistematică a campaniilor; o planificare bună reprezintă o schemă care arată unde vrei să ajungi și prin ce mijloace poți realiza respectivele obiective; acest fapt permite o analiză a punctelor tari și slabe și arată unde trebuie făcute noi cercetări, unde trebuie lucrat mai intens; totodată planificarea facilitează stabilirea bugetelor realiste. Pe de altă parte, W.S. Dunn (1986, p. 192) atrage atenția asupra unor dezavantaje ale limitării la planurile inițiale: acestea nu pot anticipa toate situațiile care apar în realitate și se pot transforma într-o frână a creativității; ele pot să se bazeze pe informații incomplete și să nu ofere cele mai bune soluții; pot consuma prea multă energie și timp, în defavoarea execuției campaniei; ele pot fi prea rigide și pot împiedica utilizarea unor oportunități care apar pe parcursul derulării campaniei sau pot să nu se adapteze la o situație de criză neprevăzută;

monitorizarea și evaluarea continuă a campaniei; aceste acțiuni permit evidențierea acțiunilor reușite și a activităților care trebuie ameliorate ;

selectarea unor media adecvate pentru fiecare categorie de public; acest fapt implică menținerea unui echilibru între comunicarea inter-personală și cea prin intermediul mass-media, precum și evaluarea resurselor și eficienței comunicative a fiecărui tip de suport în raport cu așteptările și obișnuințele de comunicare ale publicurilor-țintă.

Studiile campaniilor de succes indică faptul că sunt prezente întotdeauna cinci elemente sau caracteristici . În primul rând, este vorba despre aspectul educațional al unei campanii. O campanie trebuie să ofere publicurilor ei o nouă perspectivă asupra anumitor aspecte, lămurindu-i în legătură cu lucrurile care nu erau clare.

Al doilea element este asigurarea unor suporturi sau stimulente materiale care pot contribui la succesul campaniei. Atunci când vrei să schimbi anumite comportamente trebuie să asiguri condițiile necesare schimbării.

Al treilea element al unei campanii de succes este constrângerea. Pentru a sublinia semnificația unei campanii nu sunt suficiente doar stimulentele materiale. Un exemplu în acest sens sunt campaniile pentru purtarea centurii de siguranță în mașină Aceste campanii nu au reușit prin educare și oferire de suporturi și stimulente materiale să schimb semnificativ comportamentul conducătorilor auto. Însă în momentul în care s-au adoptat legi care să prevadă amenzi pentru cei care nu poartă centura de siguranță, apelându-se, deci, la constrângere, conducătorii auto și-au schimbat comportamentul în mod vizibil.

Al patrulea element este susținerea, care este tot o formă de constrângere, prin reluarea mesajului. Este nevoie de această reluare a mesajului pentru că publicul uită și pentru că pot să apară noi membrii în cadrul publicului căruia ne adresăm și mesajele trebuie să fie tot timpul disponibile pentru ei.

Al cincilea element al unei campanii de succes este evaluarea. Acest punct al unei campanii este foarte important pentru că astfel se pot identifica punctele în care s-a reușit schimbarea comportamentelor și punctele unde mai trebuie lucrat.

CAPITOLUL 3

PLANIFICAREA, ORGANIZAREA, DESFĂȘURAREA ȘI EVALUAREA CAMPANIILOR DE RELATII PUBLICE

3.1. PLANIFICAREA

Planificarea reprezintă una dintre cele mai importante și în același timp, dificile activități în domeniul relațiilor publice. în acest sens, specialiștii de la facultatea de profil ce pregătesc ofițeri cu relațiile publice pentru Pentagon (SUA) afirmă: "in domeniul relațiilor publice s-a vorbit foarte mult despre planificare dar, se pare, s-a făcut foarte puțin”. Sumedenie de articole și zeci de cărți cred că dețin cheia unei planificări eficace a relațiilor publice, dar în timp, cei implicați în relațiile publice pierd din prestigiu, respect și statut ca urmare a lipsei unei planificări adecvate.”

Importanța planificării relațiilor publice

Specialiștii americani susțin că planificarea are o importanță deosebită în eficacitatea generală a programului de relații publice.

Planificarea este definită ca “imaginarea unei scheme pentru a face, a confecționa sau a aranja ceva” sau “a avea în minte un proiect sau un scop”. Ambele definiții implică un produs final sau realizarea unui obiectiv la care planul sau planurile își aduc contribuția.

Dicționarul de neologisme definește planul ca un proiect realizat cu anticipare, cuprinzând o suita ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop și, într-o altă accepțiune, drept program de lucru.

In ceea ce privește desfășurarea activității de relații publice, trebuie reținut că:

– nu te poți aștepta să îndeplinești obiectivele relațiilor publice fără o planificare adecvată;

lipsa unei planificări corecte va avea efecte negative în cadrul compartimentului, care se vor reflecta în instituția de care aparțineți;

fără o planificare corectă subalternii vor fi dezorientați/iar șeful nu va beneficia de o privire de ansamblu asupra obiectivelor compartimentului

poate cea mai importantă urmare a lipsei unui plan va fi aceea că vă veți găsi pe poziția de a acționa de pe o zi pe alta, trecând de la un proiect la altul, dintr-o criză în alta, fără a avea scopuri și obiective clar definite și pe deasupra, va trebui să angajezi într-o serie de activități fără a avea scopuri și obiective clar definite și fără a avea la îndemână resursele și asistența necesare;

Indiferent de cât de bine știi să comunicați sau cât de bine știi să vehiculezi un mesaj pe care îl credeai important, o mare parte din succes depinde de cât de bine știi să-ți planifici activitățile. Cutlip și Center (cercetători americani) au exprimat acest lucru în felul următor: ”Eficacitatea programării relațiilor publice se bazează din plin pe corectitudinea planificări. Lipsa unei gândiri strategice și a unei planificari meticuloase poate avea drept consecința realizarea de proiecte sau programe de comunicare care amplifică controversele în loc să le rezolve, sau adaugă confuzie în loc de claritate acolo unde există o înțelegere greșita"

După ce am văzut importanța planificării, să ne întoarcem la esența ei: ce este planificarea și cum să o realizăm?

Planificarea, în esența ei, implică mai mult decât planuri corecte: relațiile publice suferă de o supraevaluare a produsului final și de o neglijare a procesului. Se pare că, în general, se pune accentul pe format și pe produsul final. Același accent trebuie pus, totuși, și pe planificare. Un plan nu este decât rezultatul în fapt, aprobat al planificării, activitate ce reprezintă un proces mental de stabilire a scopurilor și a modului în care intenționați să ajungeți să le îndepliniți. “Planurile” dumneavoastră vor avea calitatea pe care o are acțiunea de planificare ce precede întocmirea în fapt a planului. Deci, planul nu este nici mai bun, nici mai puțin bun decât cum gândiți să utilizați anumite resurse pentru atingerea unui scop. De aceea, dacă înregistrați eșecuri, nu dați vina pe mijloace.

Pasul următor este acela de a determina destinația, sau altfel spus, finalitatea acțiunilor dumneavoastră. Ce vreți să înfăptuiți? Care sunt obiectivele programului dumneavoastră de relații publice? Care sunt scopurile dumneavoastră? Așa cum am mai menționat aceasta coincide, de obicei, numai cu prima etapă a procesului, altfel spus, “identificarea problemei” încă din start, deoarece obiectivele și scopurile lor erau vagi sau inexistente. Unul din multiplele principii care trebuie să se ghideze un responsabil de relații publice, deși ironic, este următorul: “Cel care nu are nici un obiectiv, de obicei, îl realizează.”

Deci, a nu se lăsa programul de relații publice să eșueze din cauza unor obiective neclare sau efemere. Stabiliți obiective clare, comensurabile și posibil de atins.

3.1.1. Analiza situației, definirea obiectivului

Dicționarul general al limbii române definește analiza (din fr. analyse, gr. analysis – „descompune”) drept metoda generală de cercetare a realității bazată pe descompunerea unui întreg (obiect sau proces) în elementele lui componente și pe studierea separată a fiecăruia dintre acestea.

Cristina Coman spune că „această etapă presupune acumularea detaliată a tuturor datelor cunoscute referitoare la problema în cauza: istoricul ei, părțile implicate sau afectate, efectele ei etc. Toate aspectele situației trebuie să fie studiate în amănunt pentru a se descoperi atitudini, opinii sau comportamente care trebuie schimbate (sau menținute), în cadrul fiecărei categorii de public vizate, precum și pentru a se identifica tipul de comunicare adecvat pentru realizarea obiectivelor fixate.”

Cutlip (și colaboratorii) spun că „definirea problemei reprezintă o descriere concisă a situației, adesea scrisă într-o propoziție sau într-un scurt paragraf. În contrast, analiza situației este o colecție nelimitată a tot ceea ce este cunoscut despre situație. Analiza situației solicită toată informația necesară pentru a ilustra în detaliu definirea problemei. in procesul de analiză a situației, definirea problemei se poate modifica, redefini. in mod standard, procesul de definire începe cu declanșarea problemei, urmat de investigarea situației, care conduce către redefinirea problemei. Analiza situației rezidă din ceea ce unii practicieni numesc „cartea cu fapte”, adesea în forma unor dosare”.

Dagenais susține că „pentru a fi capabili de a face o judecată de valoare asupra problemei, pentru a ști ce anume funcționează sau nu în maniera de a exista și a acționa a organizației, trebuie să pătrundem în interiorul acesteia, să cunoaștem starea ei de fapt pe toate planurile, să știm să punem întrebările potrivite și să interpretăm corect răspunsurile primite.

Etapa analizei situației constituie deci pivotul central al unui plan de campanie. Scopul principal nu este să facem o campanie excelentă și remarcabilă, ci una care să rezolve o problemă a organizației, să rezolve o criză sau să răspundă unei oportunități”.

Vorbind de analiza internă, se remarcă faptul că o parte a analizei interne este auditul de comunicare ca o analiză completă a comunicării, atât în interiorul, cât și în exteriorul organizației.

Auditul dorește să fixeze comportamentul opiniei publice, să urmărească acțiunea concurențială, mesajele transmise de instituție, feed-back-ul primit din mediul intern sau din cel extern, buna desfășurare a comunicării.

În audit are loc gestionarea imaginii organizației, care este de fapt cumulul mai multor imagini care comunică între ele și au diferite semnificații în funcție de fiecare categorie de public. Pentru a fixa o imagine cât mai favorabilă, dar și reală, trebuie avut în vedere decalajul imagine activitate, care se poate remedia printr-o cunoaștere în amănunt a istoriei instituției și corelarea acesteia cu imaginea lansată.

Este de asemenea foarte important asigurarea notorietății în rândul publicului, satisfacerea necesităților acestuia.

Atât analiza internă, cât și analiza externă reprezintă eforturi mentale și nu o

realizare de noi dosare. in această fază, se decelează informațiile obținute prin

cercetare -constatare.

După ce s-a efectuat cercetarea, trebuie evidențiate elementele cheie descoperite.

Fondul analizei situației îl reprezintă o descriere ușor de înțeles a problemei sau a oportunității la care se face referire în programul de campanie.

Trebuie amintite provocările sau obstacolele cheie ce trebuie depășite pentru a avea o campanie de succes.

Publicul cheie / Ținte ale comunicării

Din tot publicul potențial important pe care-1 identificăm în cercetarea noastră, facem o listă cu audiențele cheie către care ar trebui să fie direcționat programul.

Se elimină acele grupuri pe care le identificăm ca nefiind importante sau greu de atins prin efortul propus.

Mai târziu, s-ar putea să fie nevoie să eliminați grupuri marginale importante din cauza lipsei de timp sau de resurse financiare.

Se grupează publicul ce prezintă similitudini și care poate fi atins prin canale media similare folosind mesaje similare. Publicul (poate fi clasificat) în mai multe feluri:

primar vs secundar;

intern vs extern;

public activ vs conștient vs inactiv, etc.

Trebuie incluse grupuri ce ar putea fi importante, pentru că ele pot servi ca intermediari sau grupuri de influenta în atingerea grupurilor țintă cheie.

Analiza reprezintă și ea o parte consistent a cercetării pentru a identifica temele pe care să se bazeze programul de relații publice. Fără a pătrunde în esența problemelor nu veți putea realiza un program credibil și eficient sau unul care să contribuie efectiv la Îndeplinirea obiectivelor de comunicare.

3.1.2. Formularea axei și identificarea strategiei de comunicare

În acest subcapitol este vorba de trei elemente distincte: axa, sloganul și semnătura instituțională. Axa este tema campaniei, cea care va orienta alegerea sloganului și a semnăturii.

Sloganul este fraza-cheie care însoțește fiecare mesaj; este o formulă scurtă, concisă, ușor de reținut, care te va lua prin surprindere. Proveniența termenului este militară. La origine, slogan a însemnat, în limba celtică, „strigăt de luptă".

Sloganul trebuie să traducă axa. În celebrul slogan: „Suntem șase milioane, trebuie să vorbim”, axa folosită este cea a solidarității. Sloganul este derivat din axă, dar se poate întâmpla ca axa și sloganul să fie identice. Astfel, sloganul ar putea să fie: ”să fim solidari”. Trebuie să reținem că, chiar dacă tema și sloganul pot fi identice, ele nu pot fi confundate.

Sloganul trebuie să fie justificat integral: cum a fost ales, cum va atinge obiectivul definit și axa de campanie propuse.

După alegerea canalelor de informare și suporturile ce vor fi utilizate în cadrul campaniei, putem trece la pregătirea mesajelor pentru fiecare dintre acestea. Acest lucru pentru că mesajul este făcut pentru a seduce, a persuada, a convinge.

Un mesaj, pentru a-și atinge scopul, trebuie să parcurgă o serie de etape:

să fie prezentat publicului-țintă; un mesaj bun încredințat unui canal de presă sau unui suport care nu atinge publicul-țintă este un mesaj fără efect;

să atragă atenția, adică să trezească interesul publicului-țintă, mesajul trebuie să fie însă diferit de celelalte sute care bombardează zilnic indivizii pentru a putea trece de bariera percepției selective;

să fie înțeles, acest lucru depinde de limbaj, de conținut, de atitudinea receptorului;

să fie acceptat un mesaj poate fi receptat și înțeles, dar respins;

să fie reținut mesajul trebuie apoi „absorbit” de receptor;

să determine acțiunea, adică exact ceea ce vizează orice mesaj, să convingă receptorul să se comporte conform sugestiilor sursei.

Indiferente de tehnicile folosite, mesajele pot lua diverse forme în funcție de mandatul încredințat.

O posibilă tipologie a mesajelor de care trebuie ținut cont în relațiile publice ar fi:

a. Mesajul de ordin politic

Avem de-a face la acest nivel cu două tipuri de mesaje: cele emise de mediul politic și cele destinate acestuia. §i unele, și altele vizează binele societății, însă, în primul caz, alesul este cel care vorbește publicului, în timp ce în al doilea caz acesta din urmă își exprimă doleanțele sau își manifestă intențiile.

b. Mesajul de prestigiu

Mesajul de prestigiu întărește imaginea de marcă a unei organizații, a unui produs sau chiar a unui stat.

Mesajul de prestigiu nu oferă In mod absolut obligatoriu informații despre organizație. El situează însă organizația Intr-un mediu care Ti conferă acesteia o valoare adăugată.

c. Mesajul care vizează o schimbare de comportament

Mesajele care vizează comportamentul social se prezintă sub două forme. Pe de o parte, statul și anumite grupări vor promova cauzele în care cred; pe de altă parte, alte grupuri de interese și organizații se vor alătura acestor cauze pentru a-și demonstra compasiunea sau pentru a câștiga capital de simpatie din partea publicului.

d. Mesajul comercial

Pentru a putea populariza un produs sau un serviciu prin alte mijloace decât publicitatea, trebuie să învățăm să compunem mesaje originale (expuneri de produse, cinematografie etc.).

e. Mesajul utilitar

Toate organizațiile trebuie să-și prezinte public serviciile pe care le oferă, cum ar orele de program, natura serviciilor, tipul de consultanță pe care o pot furniza, disponibilitatea personalului lor…

Pentru anumite servicii, mass-media facilitează circulația informației: cotidienele publică rubrici intitulate „Unde mergem astăzi” sau „Ce putem face astăzi”.

Nu este vorba de știri în sensul propriu al termenului. Aceste servicii fac rareori obiectul unui plan strategic de relații publice, pentru că ele fac parte din banalul cotidian. Este însă vorba de informații utile pentru public și rentabile pentru organizație. Dacă aceasta oferă serviciile respective, înseamnă că publicul are nevoie de ele. Dar ele trebuie să fie sj cunoscute.

Aceste informații sunt uneori dificil de transmis, deoarece nu au nimic spectaculos. Imaginația specialistului în relații publice le poate face însă mai bine cunoscute.

f. Mesajul combatant

Organizațiile care se afirmă în sfera publică nu se pot sustrage contestărilor care vin din partea unor segmente ale publicului, a concurenților sau a celor care apără o cauză anume.

Organizațiile dedicate susținerii unor cauze, recurg la mesaje de luptă, concepute special pentru adversarii lor. Există chiar o formă de publicitate numită pledoarie, care presupune luarea de poziție în cadrul unei controverse.

Această sumară tipologie a mesajelor permite înțelegerea varietătii formelor de intervenție la care poate recurge o organizație în sfera publică. Structura mesajului trebuie deci să se adapteze la fiecare dintre aceste situații.

3.1.3. STABILIREA CALENDARULUI ȘI BUGETULUI

Stabilirea calendarului

Un element important din cadrul planului de campanie este fixarea momentelor de începere și încheiere a campaniei, precum și a datelor la care va avea loc fiecare acțiune.

unele campanii (precum cele care își propun să informeze publicul despre lansarea unui nou produs) trebuie să fie rapide și energice

altele (precum cele care au ca obiectiv să schimbe o percepție negativă sau să convingă publicul să accepte valori noi) se vor derula pe perioade lungi de timp.

Calendarul are rolul de a indica, ziua, ora, la care va avea loc acțiunea respectivă – pe de o parte – și de a arăta timpul necesar pentru pregătirea și desfășurarea acesteia – pe de altă parte. În stabilirea intervalului de timp necesar pregătirii unui element strategic al campaniei, specialiștii în relații publice trebuie să țină seama de toate activitățile care concură la realizarea evenimentului sau mesajului în cauză, de obicei, ei evaluează acest interval de timp pe baza experienței din campaniile anterioare.

Strategia campaniei trebuie să fie de acord cu anul calendaristic și cu succesiunea sărbătorilor cunoscute (religioase, comemorative, zile naționale și internaționale sau a evenimentelor deja programate (alegeri, târguri, expoziții, manifestări sportive de amploare, în consecință, programarea unor acțiuni speciale va ține seama de perioadele propice ale anului, încercând să evite suprapunerea peste calendarul festiv sau politic deja existent.

În ceea ce privește modul de prezentare grafică a calendarului campaniei, R. Kendall propune patru variante:

Calendar pentru fiecare lună: acest tip de calendar poate fi unul tipărit sau unul scris de mână, pe calendar sun încercuite datele diverselor acțiuni, alături se adaugă (cu o culoare) activitățile principale și (cu altă culoare) detaliile de comunicare; acest lucru permite coordonarea activităților corelate

Calendarul global acesta este reprezentat ca o schemă grafică în care anul este divizat în două, trei sau patru părți, pe această schemă sunt reprezentate toate elementele strategiei, cu intervalele de timp necesare organizării și derulării acestora, avantajul unui asemenea tip de calendar este că acțiunile și relațiile dintre ele pot fi văzute dintr-o dată, amintind celor care lucrează ce etape au fost parcurse și ce etape mai sunt de realizat, dezavantajul constă în faptul că un asemenea tip de calendar ocupă un spațiu mare și este greu de transportat.

”tabloul lui Gantt”: pe o coloană, în stânga, este alcătuită lista activităților; în dreapta, pe orizontală se trec lunile și pe verticală, succesiunea zilelor; prin linii colorate se leagă numele acțiunii de ziua în care aceasta a fost programată.

“tabloul povestit”: în acesta sunt prezentate în mod detaliat activitățile care trebuie îndeplinite, precizându-se în dreptul fiecăreia data desfășurării ei.

Indiferent de modelul ales, calendarul trebuie să fie ușor de consultat și să prezinte în mod clar momentul în care se vor desfășura diferitele activități, precum și intervalul de timp necesar organizării acestora.

Stabilirea bugetului

Încă din etapa fixării obiectivelor campaniei, specialiștii în relații publice trebuie să ia în considerare limitele bugetare. Evident, managerii doresc să obțină rezultate spectaculoase cheltuind cât mai puțin, de aici derivă obligația relaționiștilor de a cere, în cadrul discuțiilor preliminare din etapa analizei situației, o estimare orientativă a bugetului preconizat. Ideal ar fi ca bugetul sa fie substanțial, astfel încât, prin folosirea metodelor celor mai bune, a acțiunilor complexe și a celor mai buni specialiști, să crească șansele de succes ale campaniei.

Limitările de buget nu trebuie să fie o piedică în procesul de concepere și planificare a acțiunilor considerate a fi cele mai eficiente în raport cu obiectivele campaniei.

Calculul efectiv al bugetului se poate face după ce au fost stabilite strategiile, tacticile și calendarul campaniei. În felul acesta vor putea fi evaluate cheltuielile pentru fiecare acțiune în parte, în raport cu totalul acțiunilor planificate și timpul alocat pentru fiecare din acestea. În buget se includ toate costurile:

tipărituri,

echipamente,

materiale,

deplasări,

diurne,

banner,

telefoane,

alte servicii, etc.

La acestea se adaugă un procent suplimentar pentru cheltuieli neprevăzute și un altul pentru a face față ratei inflației (în special pentru campaniile de lungă durată). În calcularea bugetului specialiștii sunt de acord cu formula: „cere mai mult decât ai nevoie”.

Calculul pentru bugetul global al unei campanii este o activitate complicată: de aceea fiecare specialist care are în responsabilitate o anumită acțiune este chemat să ofere o listă cu cheltuielile preconizate, iar suma acestor liste determină costurile finale. Este de dorit ca din echipă să facă parte și un contabil specializat care să efectueze calculele în mod corect și să ofere estimări competente.

După ce s-a fixat bugetul final, acesta trebuie comparat cu estimarea inițială, cea care a fost comunicată conducerii organizației. Este de dorit ca între acestea să nu existe deosebiri stridente. Bugetul este apoi prezentat conducerii, împreună cu planul de campanie pentru a fi aprobat.

3.2. ORGANIZAREA ȘI DESFAȘURAREA

Înainte de a începe acțiuni de relații publice, se stabilesc obiective clare, operaționale, pentru program, asigurând o bază pentru rezultatele dorite. Obiectivele relațiilor publice vor fi legate direct de obiectivele generale ale programului.

Se face diferența între produsele de relații publice ce trebuie măsurate pe termen scurt și de suprafață (de exemplu, gradul de acoperire prin presă sau de expunere a unui mesaj) și cele care sunt pe termen lung și pot avea un impact mai mare (de exemplu determinarea gradului de conștientizare și atitudine ce au fost modificate de program și, posibil, noile modele comportamentale adoptate).

Măsurarea conținutului mass-media (chiar dacă are o mare valoare – este doar un prim pas în procesul de evaluare al relațiilor publice). Aceasta: poate măsura expunerea posibilă la mesajele de relații publice și acoperirea de către presă a unui eveniment;

nu poate să măsoare singură, dacă publicul țintă a văzut în realitate mesajele și dacă a reacționat în vreun fel la ele;

În prezent nu există instrument, sau tehnică, unice, simple, atotcuprinzătoare pe care să ne putem baza pentru a evalua eficiența relațiilor publice. De obicei se folosește o combinație de tehnici de măsurare diferite cum sunt:

analiza conținutului mass-media (evaluare de imagine indusă); când se optează pentru cuantificarea imaginii reflectate de mass-media (analiza sau evaluare de imagine) se ține cont de faptul că s-a evaluat doar imaginea de media și nu reprezentările publicului. Or, nu mass-media cumpără produsele și serviciile , ci publicul consumator.

Analiza spațiului cibernetic;

Măsurarea eficienței unui târg sau acțiuni comerciale;

Sondaje;

Grupuri de focalizare (tehnică de explorare în care un grup de 8 până la 12 persoane – sub controlul unui monitor experimentat – este încurajat să dezbată liber probleme, sentimente, frustrări legate de subiectul pus în discuție. Sunt ideale pentru găsirea de soluții, formularea de idei și testarea conceptelor);

Proiectări experimentale ce se bazează pe tehnici de observație, participare și/sau jucarea rolului.

Să se ia seama în încercările de a compara cu precizie eficiența relațiilor publice cu eficiența publicității (cele două forme de comunicare sunt complet diferite; amplasarea mesajelor publicitare poate fi controlat; amplasare mijloacelor nu poate fi controlată). În acest sens Joel A. Strasser scrie: „Publicitatea este mai ușor de măsurat, deoarece știind unde apare și monitorizând vânzările, publicațiile oferă un bun indicator asupra folosirii banilor în spațiul publicitar cumpărat. Spațiul alocat articolelor și mențiunilor referitoare la relații publice nu se cumpără (apariția sau non-apariția în presă depinzând, într-o foarte mare măsură, de gradul de ingeniozitate al PR-ului și calitatea materialelor furnizate de acesta . Astfel de relații publice sunt mai ieftine).”

Eficiența relațiilor publice poate fi măsurată cel mai bine dacă se identifică în mod clar și se înțeleg dinainte mesajele principale ale unei organizații, grupurilor-cheie de audiență-țintă și canalele de comunicare.

Procesul de evaluare a relațiilor publice nu trebuie efectuat izolat, cu accent numai pe componentele relațiilor publice ci relaționat cu scopurile generale, cu obiectivele, strategiile și tacticile organizației ca întreg.

3.3. EVALUAREA

Evaluarea reprezintă analiza sistematică a desfășurării campaniei și a rezultatelor sale. Ea ne permite să vedem (și să învățăm din) ceea ce am făcut mai bine sau am greșit, să constatăm dacă am făcut progrese și, mai ales, să înțelegem cum putem face mai bine data viitoare. Conceptul evaluare se referă la orice fel de cercetare menită să determine eficiența relativă a unui program, strategie sau activitate de relații publice, prin măsurarea produselor și/sau rezultatelor respectivului program față de unse t predeterminat de obiective.

Interesul pentru evaluarea relațiilor publice a crescut în ultimii ani, din două motive:

a. Domeniul relațiilor publice s-a dezvoltat ca dimensiuni și a devenit mai sofisticat

b. practicienilor li se cere – tot mai mult – să prezinte rezultatele muncii lor.

După Joel A. Strasser „măsurarea rezultatelor campaniei de relații publice… este, cel mult, o știință inexactă. Deși ar părea că relațiile publice nu pot fi măsurate în timp ce publicitatea poate fi, există metode de a dovedi că se obțineți rezultate pentru care investiți .

Cutlip și colaboratorii spun, la rândul lor, că „nici o topică nu domină practica așa cum o face evaluarea programului – ultima etapă a procesului”. Din păcate aplicarea unor măsuri sistematice și efective în procesul de evaluare nu reprezintă un interes deosebit pentru practicieni. Chester K. –Lasell … spunea așa: „Călcâiul lui Ahile al celor mai multe operațiuni de relații publice îl reprezintă un feed-back slab al rezultatelor pentru management”. Există totuși semne încurajatoare care arată că atenția acordată în vederea evaluării începe să ocupe un loc cât mai central în cadrul procesului.

Atunci când se preocupă de evaluarea eficienței campaniilor de relații publice, practicienii trebuie să-și pună următoarele întrebări:

1. campania pe care o inițiem are vreun efect, adică „deplasează acul în direcția bună? „ sau nu? Dacă da, cum putem pune în evidență acest fapt?

activitățile de comunicare pe care le derulăm schimbă ceea ce știu oamenii, ceea ce gândesc, ceea ce simt și – foarte important – modul lor de acțiune? Dacă da, cum putem releva acest lucru?

Ce impact au activitățile de relații publice, comunicare de marketing și de reclamă asupra schimbării gradului de :

Conștientizare?

Înțelegere?

Reținere (memorare)?

Atitudine?

Comportament?

După S. M. Cutlip (și colaboratorii) există trei niveluri pentru evaluarea programelor de relații publice: nivelul pregătirii planului, nivelul aplicării acesteia și, Principii de bază în activitatea de evaluare.

Componente principale ale evaluării PR

Pentru ca o evaluare să fie credibilă, trebuie luate în considerare patru componente principale:

Stabilirea unor scopuri și obiective de relații publice măsurabile.

Măsurarea produselor relațiilor publice

Măsurarea rezultatelor relațiilor publice

Măsurarea rezultatelor în domeniul afacerilor și/sau organizării.

1. Stabilirea unor scopuri și obiective de relații publice măsurabile.

Nu se poate măsura eficient ceva dacă nu se stabilește mai întâi,

cu precizie, ce reprezintă acel ceva ce trebuie măsurat; de aceea, obiectivele trebuie operaționalizate și decelate de cele publicitare, de marketing și reclam; de exemplu, PR-ul se concentrează pe eforturi de publicitate gratuită, distribuirea materialelor informaționale, organizarea de acțiuni speciale sau expoziții; comunicarea de marketing se focalizează pe:

activități promoționale la punctele de vânzare, programe de eliberare de cupoane, concursuri speciale, activități de lansare; reclamele se materializează în: mesaje tipărite și difuzate prin plată, spoturi comerciale prin spațiul cibernetic etc.

Este bine ca în loc să se măsoare eficiența relațiilor publice ca întreg să se măsoare eficiența activităților individuale sau particulare de relații publice cum ar fi:

– măsurarea eficienței eforturilor specifice de publicitate;

– măsurarea unui anumit program de relații publice pentru comunități;

măsurarea activității de lobby a unei firme, a unui guvern etc. a programului purtător de cuvânt ș.a.m.d.

2. Măsurarea produselor relațiilor publice

Produsele sunt rezultatele imediate sau pe termen scurt al unui anumit program de activități de relații publice. Produsele reprezintă ceea ce se vede imediat cu ochiul liber.

Produsele măsoară cât de bine se prezintă organizația în fața altora, gradul de atenție sau expunere acordat organizației.

Produse pot fi:

numărul de relatări, articole sau „plasări” ce apar în mass-media;

numărul total de „impresionări” – adică numărul celor care ar fi putut avea ocazia de a fi expuși la relatări:

evaluarea conținutului general a ceea ce a apărut (imaginea indusă);

cărți albe;

angajamentele verbale;

de câte ori este citat purtătorul de cuvânt;

amplasarea anume a unei teme importante sau a unui număr cuantificabil de subiecte

Produse mai pot fi:

evaluarea conținutului general a ceea ce a apărut (imaginea indusă); cărțile albe;

angajamentele verbale

de câte ori este citat purtătorul de cuvânt;

amplasarea anume a unei teme importante sau a unui număr cuantificabil de subiecte

Produse mai pot fi:

o acțiune specifică (evaluarea acesteia)

o campanie prin poșta directă;

numărul de persoane participante la o activitate dată;

cum se comportă directorul la o conferință de presă;

apariția sau conținutul unei broșuri etc.

În fiecare caz se pot evalua atât cantitatea cât și calitatea produselor.

3.Măsurarea rezultatelor relațiilor publice

Este considerată drept cea mai importantă evaluare în PR. Ea este tipul de evaluare care stabilește:

– dacă grupurile de audiență – țintă au primit mesajele ce le-au fost adresate;

dacă le-au acordat atenție;

dacă le-au reținut într-un fel sau altul;

Concomitent acest tip de evaluare măsoară dacă materialele și mesajele comunicate au condus – în vreun fel – la modificări de opinie, atitudine și/sau comportament la acea parte a audienței căreia i-au fost adresate.

Este o evaluare dificilă și costisitoare că tehnicile de evaluare includ:

anchetele cantitative (direct, prin telefon, prin poștă, prin fax, prin e-mail, prin internet, în magazine, în stații de tramvai, în tren, etc)

analize cantitative de atitudine a unor grupuri-audiență țintă (studii de ante și post-testare)

studii etnografice (se bazează pe tehnici de observare, participare, etc);

proiecte de cercetare experimentale și cvasi-experimentale;

studii multidisicplinare care se bazează pe aplicații statistice multiple.

Toți specialiștii sunt de acord cu faptul că evaluarea trebuie privită ca un proces continuu, care trebuie efectuat în toate etapele unei campanii de relații publice: pregătirea planului, punerea lui în practică, impactul pe care campania a avut-o asupra diferitelor categorii de public. Procedând în acest fel putem observa, din timp, eventualele lipsuri sau greșeli, iar acestea vor putea fi corectate din timp, cu pierderi.

Procesul de evaluare nu ne arată numai dacă obiectivele campaniei au fost îndeplinite, ci și dacă planul de campanie a fost bine conceput și dacă strategiile și tacticile au fost adecvate. Deseori specialiștii comit eroarea de a substitui rezultatele cu evaluarea acestora. De exemplu, rezultatele implementării campaniei pot fi concretizate de un anumit număr de comunicate trimise presei, de broșuri tipărite sau de întruniri cu reprezentanți ai unor publicuri vizate; evaluarea trebuie să stabilească dacă broșurile au fost citite și au avut impact, dacă numeroasele comunicate au fost (și cum au fost) preluate de mass-media și dacă întrunirile au condus la o ameliorare a relației dintre organizație și publicurile respective.

După S. M. Cutlip, A. H. Allen, G. M. Broom (vezi pentru un model analog și O. Baskin, C. Aronoff), procesul de evaluare trebuie să se desfășoare pe trei nivele; în cadrul fiecărui nivel de evaluare sunt urmăriți anumiți pași, iar trecerea de la unul la altul nu trebuie făcută până ce nu au fost efectuate toate măsurătorile:

a) evaluarea planului de campanie: aceasta stabilește dacă informațiile care au stat la baza construirii planului au fost suficiente și de calitate; totodată se evaluează și calitatea strategiilor planificate. Pe acest nivel de evaluare pot fi parcurși trei pași:

1) evaluarea adecvării informației folosite în elaborarea planului: acum se verifică dacă anumite informații esențiale au lipsit, dacă informațiile disponibile erau complete, dacă informațiile au fost corect utilizate (Au existat publicuri importante neluate în calcul? S-a întâmplat

ca jurnaliștii să solicite anumite date care nu erau disponibile în „factbook”? au fost cereri de ultimă oră pentru cercetări care să suplinească informațiile lipsă? Au fost identificați toți actorii majori ai evenimentului? etc)

2)evaluarea adecvării programului, a strategiilor și tacticilor propuse: se stabilește dacă mesajele și acțiunile planificate au corespuns specificului diferitelor situații și dacă ele au avut efectele scontate (Au foste mesajele transmise la timp și în mod corect către presă? Au corespuns ele obiectivelor mass-media și ale publicurilor vizate? Au existat reacții adversative? A fost nevoie de intervenții ulterioare pentru a se corecta ceva? etc);

3) evaluarea calității mesajelor și celorlalte componente ale programului: este analizată performanța profesională, din perspectiva experienței și a valorilor specifice specialiștilor din relațiile publice.

b) evaluarea implementării: aceasta stabilește gradul în care tacticile utilizate în timpul campaniei și-au atins scopul; în același timp se măsoară și efortul depus pentru realizarea acestora. Această etapă începe cu:

evidența numărului de mesaje trimise, altfel spus, a distribuției; se va înregistra numărul de scrisori, comunicate, relatări, publicații sau alte forme de comunicare transmise către publicurile vizate

monitorizarea mesajelor care au fost preluate de mass-media: această evaluare ne arată ce părți din mesaje au fost selectate de presă (ceea ce ne va ajuta în conceperea următoarelor mesaje) și dacă materialele transmise au avut sau nu posibilitatea de a atinge publicurile vizate.

identificarea publicurilor țintă care au fost expuse la mesajele campaniei; în aceste evaluări nu trebuie confundată audiența generală (publicul potențial al unui mesaj) de audiența efectivă (acele segmente din publicul potențial care reprezintă publicurile vizate de campanie); această evaluare implică cercetări complexe, care trebuie făcute de specialiști sau firme specializate;

stabilirea numărului celor care au receptat mesajele transmise: în aceste evaluări trebuie aflat câte și ce fel de persoane au citit (ascultat, privit) mesajul, ce și cât au citit (privit, ascultat), cum l-au perceput; totodată este bine de știut câte și ce fel de persoane nu au citit (ascultat, privit) mesajul respectiv;

c) evaluarea impactului: aceasta măsoară modul în care obiectivele campaniei au fost atinse și feed-back-ul pe care l-au transmis publicurile vizate. Pașii acestei evaluări sunt:

stabilirea numărului persoanelor care au învățat ceva din mesajele transmise;

stabilirea numărului persoanelor care și- au schimbat opiniile după receptarea mesajelor;

stabilirea numărului persoanelor care și-au schimbat atitudinea după receptarea mesajelor; aceste trei tiprui de evaluări presupun compararea cunoștințelor, opiniilor, atitudinilor existente înainte de începerea campaniei cu cele dobândite după campanie: cercetările trebuie făcute pe grupuri reprezentative din fiecare public vizat, prin aplicarea metodelor și a experienței din științele sociale;

stabilirea numărului de persoane care acționează în direcția sugerată de mesaje;

stabilirea numărului de persoane care repetă sau promovează comportamentul sugerat de campanie; aceste evaluări trebuie să arate schimbările de comportament induse de respectiva campanie: rezultatele se pot obține prin observarea directă sau indirectă a grupurilor sau indivizilor, ori prin analiza unor documente care consemnează comportamentul diverselor categorii de public;

stabilirea contribuției la schimbarea socială și culturală pozitivă, toate aceste forme de evaluare presupun un bagaj complex de cunoștințe atât din domeniul relațiilor publice, cât și din acela al științelor sociale, precum și stăpânirea tehnicilor calitative și cantitative de cercetare.

La rândul său, J. Hendrix propune un alt model bazat pe cele 2 tipuri de obiective pe care le poate avea o campanie: de impact (informaționale, atitudinale, comportamentale) și de output. Astfel, metodele de evaluare pot ține seama de:

1) Evaluarea obiectivelor informaționale; aceasta include trei dimensiuni:

a) expunerea mesajului, în acest caz se monitorizează presa locală și națională, scrisă și audiovizuală, precum și participarea la diferitele evenimente din campaniile; de obicei aceste măsurători sunt făcute de instituții specializate;

b) înțelegerea mesajului; cercetarea urmărește să determine modul în care diferiți reprezentanți ai publicului au perceput mesajele, cât au reținut sau înțeles din conținutul acestora;

c) internalizarea mesajelor, se urmărește verificarea cunoștințelor care au rămas în memoria publicului, după ce acesta a fost expus la mesajele campaniei

2) Evaluarea obiectivelor atitudinale; aceasta încearcă să determine modul în care campania a influențat atitudinile publicului; în acest caz se compară rezultatele unor teste făcute înainte de începerea campaniei cu cele ale testelor făcute după derularea campaniei;

3) Evaluarea obiectivelor comportamentale; influența asupra comportamentelor poate fi măsurată fie prin pre-teste (înainte de expunerea la mesajele campaniei) și post-teste (după-expunere), fie prin observarea comportamentului publicului vizat;

4) Evaluarea output-ului; pe lângă măsurarea obiectivelor de impact, trebuie evaluate și cele referitoare la distribuția mesajelor în diferitele media. Eficacitatea distribuției poate fi controlată prin numărarea comunicatelor de presă trimise, a numărului de contacte avute cu jurnaliștii, a numărului de discursuri ținute de reprezentanții organizației în fața publicurilor țintă, a numărului de publicații proprii distribuite publicului sau a numărului de întâlniri cu lideri sau membri semnificativi ai publicurilor va fi observat cu siguranța, dar nu va aduce o soluție pentru problema vizată. Întreaga strategie nu va fi una corectă atâta vreme cât nu se va baza direct pe realitate.

Analiza situației permite examinarea faptelor și datelor, identificarea slăbiciunilor și a punctelor tari ale unei organizații, definirea situației actuale și a cauzelor ei, precum și sugerarea principalelor elemente ale unei viitoare situații Îmbunătățite.

Analiza poate fi:

a) parțială (este indicată atunci când situația impune să acționăm fără întârziere pentru a evita pierderea unor oportunități importante sau confruntarea cu unele dificultăți ușor de prevăzut, în viitorul apropiat).

b) generală. Acest tip de analiză va trebui realizată în următoarele condiții:

cel puțin o dată pe an, în momentul revizuirii programului de relații publice al organizației;

de fiecare dată când sunt aduse modificări importante obiectivelor sau ofertei organizației;

când sunt observate schimbări în ceea ce privește publicul sau mediul de activitate al organizației;

Atunci când se simte nevoia unei regândiri în profunzime a activității organizației. Stabilirea obiectivelor, formularea strategiilor și planificarea sunt esențiale dacă se dorește considerarea funcției de relații publice la fel de importantă ca si alte funcții ale organizației. Planificarea necesită gândire. Planificarea unui program de relații publice pe termen scurt pentru promovarea unui nou serviciu poate necesita gândire în timp decât planificarea unei campanii pe termen lung pentru o problemă de politică publică. Totuși, în fiecare caz, planul de relații publice trebuie să includă obiective clar formulate pentru atingerea scopurilor organizației, strategii pentru aplicarea strategiilor și măsurători pentru a determina dacă tacticile au succes.

CONCLUZII

In ultima perioada relatiile publice ocupa un loc din ce in ce mai important si in activitatea militara. Practic relatiile publice reprezinta puntea de legatura din institutiile militare si societatea civila.

Armata fiind o institutie finantata in cea mai mare masura de stat , e normal sa se prezinte societatii ca aceasta sa cunoasca activitatea ei deoarece prezinta o incredere deosebita ( locul II) si mai mult decat atat reprezinta siguranta si linistea cetateanului.

In contextul politic actual trebuie explicat societatii necesitatea transformarii armatei intr-una profesionista , mica la numar , dar bine dotata si pregatita. De asemenea trebuie explicat si din punctul nostru de vedere necesitatea participarii cu trupe in diferite teatre de operatii alaturi de ceilalti membrii ai coalitiei.

Relatiile publice trebuiesc sprijinite pe toate planurile , nu numai financiar.

Structurile relatiilor publice, ofiterii desemnati sa se ocupe in acest domeniu, trebuie sa cunoasca foete bine activitatea unitatii si in mod special documentele privind protectia informatiilor clasificate si sa prezinte intr-o lumina pozitiva, dar corecta, imaginea unitatii.

Ecoul venit din partea populatiei privind activitatea unitatilor militare , daca este pozitiv, reprezinta o sursa de energie pentru militari si o multumire sufleteasca pentru ceea ce fac.

Consider ca propunere, necesitatea existentei la nivelul tuturor unitatilor , a unei functii de ofiter sau subofiter cu relatiile publice , nu prin cumul si a unor norme maleabile , privind materialele necesare desfasurarii acestei activitati astfel incat alocarea de fonduri pentru acest domeniu sa nu fie o problema.

Capitolul ____ ;;;;

STUDIU DE CAZ : Analiza campaniei de informare, prevenire și dialog social „Jandarmeria pe înțelesul tuturor” desfășurată în perioada 01.09.2013 – 31.08.2014

Campania de relații publice reprezintă totalitatea unor acțiuni de comunicare distincte, proiectate și derulate special pentru îndeplinirea anumitor obiective ale instituției, pe termen scurt, mediu sau lung și care se detașează de activitatea curentă de relații publice, desfășurându-se după un proiect special.

Descrierea contextului

În perioada ianuarie-februarie 2012, pe fondul nemulțumirilor sociale generate de criza economică manifestată în toate domeniile de activitate și care a afectat nivelul de trai al tuturor categoriilor socio-profesionale, au avut loc proteste de stradă de mare amploare, pe întreg teritoriul național, misiuni la care Jandarmeria Română a desfășurat măsuri de asigurare și, în anumite cazuri, de restabilire a ordinii publice. Modul în care au acționat efectivele de jandarmi a generat multiple dezbateri și a fost îndelung analizat și comentat, de către o anumită parte a mass-media, polarizată și ostilă instituțiilor statului.

Pe fondul încercării unor segmente ale presei centrale de a dezinforma cetățenii, concomitent cu escaladarea violenței pe timpul manifestațiilor publice, Jandarmeria Română a suferit prejudicii de imagine, care au condus la scăderea nivelului de încredere al populației în instituție, fiind astfel „atacat” principiul conform căruia Jandarmeria este garantul respectării drepturilor și libertăților cetățenești.

În perioada imediat următoare încheierii protestelor, în urma analizei indicatorilor imagologi, a reieșit nevoia planificării și desfășurării unor activități de informare directă, cu scopul înlăturării efectelor unei imagini prejudiciate și al reamplasării instituției în topul „graficului de încredere”.

În urma analizării mediului social și on-line, dar și din nevoia unei informări corecte a populației, a rezultat planificarea unor demersuri de comunicare directă, de tipul campaniilor de relații publice, pe trei mari domenii: preventiv educațional, de informare și dialog social, pentru sporirea capitalului de imagine pozitivă.

Caracterul de noutate a constat în planificarea unei comunicări directe, multidirecționale, etapizate, cu o paletă supradimensionată de publicuri țintă, sub forma unui singur demers, care să abordeze toate cele trei domenii. Ulterior stabilirii scopurilor și elaborării obiectivului comunicațional, la nivelul Jandarmeriei Române a fost lansată Campania de prevenire, informare și dialog social „Jandarmeria pe înțelesul tuturor”. Unitatea de timp calculată și la care s-a raportat procesul de planificare al campaniei, pentru îndeplinirea scopurilor și al obiectivului, a fost de un an calendaristic, activitățile prevăzute în direcțiile de acțiune planificate urmând a se desfășura în intervalul 01 septembrie 2013 – 31 august 2014.

II. Prezentarea scopurilor campaniei

În urma analizei contextuale, nevoia de comunicare a organizației s-a concretizat pe trei componente principale:

a) Componenta de Prevenire a Faptelor Antisociale a avut ca scop “conștientizarea societății civile, cu privire la rolul pe care instituția îl îndeplinește în lupta împotriva criminalității, a violenței și discriminărilor de orice fel și crearea, în urma prezenței reprezentanților jandarmeriei în instituțiile de învățământ, a “unui model de conduită”, concomitent cu transmiterea îndemnului de a urma o carieră de jandarm, pentru elevii prezenți la activități”.

Abordarea publicului țintă în vederea transmiterii mesajelor prin “contact direct”, sub forma unor acțiuni concretizate prin prezența jandarmilor în unitățile de învățământ, la nivel național și prezentarea unor materiale de informare cu caracter preventiv/educațional (pliante/broșuri/filme cu caracter educativ etc.), a constituit principala preocupare în vederea atingerii scopului enunțat.

Demersul preventiv educațional a reprezentat faza de inserție a campaniei, care a oferit posibilitatea instituției de “a ocoli” canalele de comunicare oferite de către mass-media centrală și de a aborda, în mod direct, publicurile țintă, pentru ca mesajul să fie corect transmis pe timpul procesului comunicațional.

Publicul țintă vizat, în mod indirect, de această componentă a fost reprezentat de către elevii participanți la activitățile preventiv-educaționale, implicit, cadrele didactice, părinții elevilor, reprezntanții organizațiilor neguvernamentale, membrii instituțiilor de stat, presa locală, cu toate că activitatea de informare s-a adresat tuturor cetățenilor care au acces la canalele de informare oferite de presa locală, ori care au interacționat cu reprezentanții Jandarmeriei pe timpul campaniei.

b) Componenta de Informare Publică a avut ca scop “informarea cetățenilor indiferent de vârstă, naționalitate, zonă geografică, mediu social, etnie, educație, religie sau profesie, în legătură cu capacitatea Jandarmeriei Române de a se constitui în garant permanent și nediscriminatoriu al drepturilor și libertăților cetățenești”.

Activitățile de informare publică s-au concretizat și prin intensificarea transmiterii către public pe durata campaniei, a rezultatelor obținute în urma executării misiunilor specifice, vectorul principal de imagine fiind reprezentat de activitățile desfășurate în spațiul public.

Intensificarea informării publice, având ca instrumente buletinul informativ și comunicatul de presă, a venit în sprijinul obiectivului campaniei și a creat “platforma” sau “baza/temelia” construcției demersului de comunicare publică directă. Știrile care au cuprins rezultatele obținute în urma executării misiunilor, difuzate prin canalele specifice mass-mediei locale, au avut rolul de a consolida mesajul instituțional transmis pe timpul executării activităților în cadrul campaniei, rezultatul scontat fiind acela de a spori încrederea cetățeanului și a opiniei publice în instituție.

Publicului țintă i-au fost transmise, prin mijloacele specifice unei campanii de informare (adresare directă, pliante, broșuri, filme de prezentare, filme tematice, acțiuni preventiv-educaționale, sesiuni de comunicare etc.), mesajele instituției, urmând ca știrile din mass-media să confirme veridicitatea acestora și să conducă la un rezultat concretizat prin sporirea nivelului de încredere a cetățeanului în capacitatea Jandarmeriei de a se constitui într-un garant al respectării drepturilor și libertăților cetățenești (în perioada anterioară campaniei, nivelul de încredere al cetățenilor în Jandarmeria Română se situa la un procent de 50-51%).

c) Componenta de dialog social a avut ca scop “inițierea unui dialog cu reprezentanți ai O.N.G., cu formatorii de opinie (bloggeri, reprezentanți ai mass-media, etc.) și cu reprezentanți ai altor instituții ale statului, având ca temei actuala legislație națională și internațională privind respectarea drepturilor omului, creând oportunitatea colaborării în diferite situații și participarea la discuții deschise cu privire la ameliorarea cadrului normativ și procedural, precum și de a încheia parteneriate și colaborări ulterioare”.

Dialogul social, abordat ca o componentă a unui demers de comunicare publică directă, reprezintă o premieră în cadrul unei campanii de relații publice (la nivelul structurilor M.A.I.) și constă în apropierea instituției de organizațiile neguvernamentale, în încercarea de “a educa” organizatorii de manifestații publice în direcția respectării legislației naționale, care reglementează rolul Jandarmeriei în asigurarea unui climat de normalitate, precum și pentru crearea premiselor unor colaborări ulterioare care să diminueze riscul producerii de manifestații violente.

III. Descrierea obiectivului campaniei

Obiectivul campaniei de informare, prevenire și dialog social “Jandarmeria pe înțelesul tuturor” a fost acela de “a transmite în spațiul public un set de mesaje, cu scopul de a informa cetățenii și opinia publică în legătură cu rolul pe care îl îndeplinește Jandarmeria Română în societate, cu modul activ în care această instituție se implică în viața de zi cu zi a cetățenilor, asupra tipurilor de misiuni pe care le execută pentru siguranța și în folosul societății civile (pe întreg cuprinsul și în afara granițelor țării) și, nu în ultimul rând, inițierea unui dialog cu Organizațiile Nonguvernamentale, formatorii de opinie și reprezentanții mass-media, în legătură cu problematica respectării drepturilor omului, dialog în urma căruia, ambele părți să beneficieze în mod reciproc, de expertiză și sprijin în aplicarea și ameliorarea cadrului normativ național și internațional de profil”.

Scopurile campaniei se întrepătrund în enunțul obiectivului, care transformă un pachet de acțiuni și activități consecutive și corelate, într-un amplu demers de comunicare publică directă care reunește trei din palierele de manifestare a relațiilor publice într-o campanie de informare, prevenire și dialog social.

IV. Descrierea strategiei și a tacticilor folosite

Modul discriminator în care o parte a mass-media centrală a transmis și comentat acțiunile Jandarmeriei a determinat alegerea unei strategii conexe de transmitere a mesajului instituțional și anume folosirea tacticii “abordării directe” a publicurilor țintă, fiind preferat contactul nemijlocit cu cetățenii pentru ca mesajul transmis să nu poată fi alterat. Prin urmare, au fost folosite ca instrumente acțiunile de tip preventiv educațional, sesiunile de comunicări cu reprezentanții ONG-urilor și cu formatorii de opinie și mediatizarea acestora prin intermediul presei locale.

Alegerea și folosirea presei locale drept canal de comunicare nu este o urmare a faptului că activitățile în sprijinul campaniei s-au desfășurat la nivel teritorial. Această abordare tactică face parte din strategia de implementare a mesajului instituțional, într-o zonă cât mai apropiată de cetățeni și a avut la bază faptul că presa locală este mereu dispusă să preia știri din partea instituțiilor, fără a avea tendința de a interpreta și trunchia mesajul transmis.

Strategia aleasă pentru desfășurarea prezentei campanii a fost aceea a abordării etapizate a publicurilor țintă, fiecare etapă, cu excepția etapei întâi, având rolul de a crea premisele demarării etapei următoare, la fel cum fiecare etapă avea rolul de a consolida capitalul de imagine pozitivă și încredere dobândite în etapele anterioare.

Din punct de vedere al resurselor financiare ale campaniei, ținând cont de faptul că prezentului demers de comunicare publică directă nu i-au fost alocate fonduri bugetare, strategia aleasă a permis desfășurarea activităților cu un consum minim de resurse, fiind exploatată resursa umană existentă și specializată (membrii grupurilor de lucru), precum și folosirea unui număr minim de materiale promoționale.

Activitățile desfășurate la nivel național în vederea îndeplinirii obiectivului campaniei

Planificarea demersurilor comunicaționale de tip campanie este necesar să aibă în vedere spațiul de timp necesar organizării și desfășurării fiecărei activități în parte, iar dacă unitatea de timp atribuită unor activități nu se va încadra in graficul pronosticat, atunci este necesară o etapizare a demersului, în vederea concentrării și transmiterii mesajelor într-o ordine a importanței lor, precum și într-o ordine care să faciliteze următoarea inserție.

Campania de informare, prevenire și dialog social “Jandarmeria pe înțelesul tuturor” a reprezentat primul demers de comunicare directă executat în mod concomitent în toate unitățile Jandarmeriei, având la bază o strategie unică, un plan general al campaniei și câte un plan de măsuri aferent fiecărei etape.

Analiza contextului social și corelarea indicatorilor imagologici a scos la iveală necesitatea ca pentru repoziționarea instituției la un nivel de încredere confortabil, să fie derulate toate cele trei tipuri de campanii de relații publice, într-un mod conjugat și cu o etapizare corespunzătoare.

1. Etapa pregătitoare s-a derulat pe o perioadă de 30 de zile și a constat în:

identificarea partenerilor, sponsorilor, susținătorilor, colaboratorilor campaniei și a vectorilor de imagine dispuși să susțină mesajele Jandarmeriei;

întâlniri cu partenerii, oficializarea colaborărilor și a condițiilor care trebuie îndeplinite în vederea respectării legislației cu privire la reglementarea relațiilor de colaborare a instituției cu parteneri civili sau din mediul privat;

întocmirea planului comun de măsuri al Serviciului Informare, Relații Publice, Reprezentare și Protocol / Serviciului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale, pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor campaniei “Jandarmeria pe înțelesul tuturor” și transmiterea acestuia în teritoriu, în vederea punerii în aplicare;

organizarea unei videoconferințe la care au participat reprezentanții unităților teritoriale și care a avut ca scop anunțarea și descrierea campaniei, trasarea unei linii directoare comune unităților subordonate și crearea premiselor demarării demersului comunicațional;

redactarea, la nivel teritorial, a planurilor de măsuri proprii având ca puncte de pornire planul general al campaniei precum și planurile de măsuri aferente fiecăreia din cele 3 etape ale campaniei.

Ținând cont de complexitatea demersului comunicațional, etapa pregătitoare a avut rolul de a crea baza de start a campaniei și de a motiva, într-un mod unitar, toți factorii de răspundere de la nivel teritorial pentru sprijinirea activităților demarate la nivelul Inspectoratului General, dar și în vederea clarificării tuturor aspectelor care ar fi putut afecta modul de transmitere al mesajului instituțional către publicurile țintă.

Pe parcursul etapei pregătitoare, la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, au fost elaborate documentele de planificare, au fost tehnoredactate afișele și bannerele campaniei, s-a constituit grupul de lucru (câte un reprezentant din cadrul următoarelor structuri: Serviciul Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale, Direcția Ordine și Siguranță Publică, Serviciul Afaceri Europene, Relații Internaționale și Schengen, Compartimentul Pshihologic, Revista Jandarmeriei Române, Serviciul Informare, Relații Publice, Reprezentare și Protocol).

La nivel teritorial s-au constituit grupuri de lucru din care au făcut parte: reprezentant al comenzii unității, reprezentant al Serviciului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale, ofițer de relații publice, ofițer psiholog și reprezentant structură logistică.

Grupurile de lucru, atât la nivelul Inspectoratului General, cât și la nivelul unităților subordonate, au fost constituite cu reprezentanți ai compartimentelor a căror infrastructură și dotare urmau să fie folosite pe timpul desfășurării activităților prevăzute în documentele de planificare, cu scopul de a coordona derularea campaniei și a coopera în vederea stabilirii celor mai eficiente măsuri, privind calculul resurselor, dezvoltarea mesajelor, precum și a modului de transmitere a acestora către publicurile țintă, raportat la specificul ariei de competență a fiecărei unități.

Etapa I – „Stop violenței și discriminării în școli”

Etapa I, care s-a desfășurat în perioada 01 septembrie – 31 decembrie 2013, a constat în derularea, la nivelul unităților subordonate, a unor activități de relații publice, cu caracter preventiv educațional, concretizate prin prezența jandarmilor (personal specializat în activitatea de relații publice, în colaborare cu personal specializat în activitatea de prevenire și combatere a faptelor antisociale), în instituții de învățământ, cu scopul prezentării, în folosul elevilor, a unor materiale tematice, cu mesajul “Stop violenței și discriminării în școli” și care au avut în componență subpuncte cu referire la rolul Jandarmeriei Române în prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

De asemenea, pe timpul activităților preventiv educaționale, a fost prezentată oportunitatea ca tinerii să aleagă cariera de jandarm, urmând cursurile instituțiilor de învățământ militar ale Ministerului Afacerilor Interne fiind transmis submesajul „Fii colegul meu! Urmează cariera de jandarm!”.

Activitățile preventiv educaționale, în afara laturii practic-educative de care au beneficiat elevii și cadrele didactice din unitățile de învățământ, prezintă un potențial mediatic important întrucât mass-media este interesată în mod deosebit de acele tipuri de activități care se concretizează prin “apropierea” reprezentanților instituțiilor statului de copii, cadre didactice și școli, în contextul în care în România, rata infracționalității juvenile se afla în creștere în perioada demarării campaniei.

Componenta preventiv-educațională abordează, în cazul demersului analizat, două categorii de publicuri țintă principale (copiii și părinții acestora), precum și un public adiacent (cadrele didactice), având un efect pedagogic (de educare a copiilor), concomitent cu producerea unui efect andragogic (de educare a adulților) întrucât mesajul instituțional se propagă în jurul “receptorului”, permițând terților să capteze conținutul rezidual.

Cu atât mai mult, datorită faptului că activitățile preventiv educaționale nu s-au desfășurat numai în capitală sau în orașele mari, jandarmii fiind prezenți în mijlocul copiilor atât în reședințele de județ, cât și în școlile din sate și comune, presa locală a mediatizat intens acțiunile jandarmilor, astfel caracterul știrilor rezultate fiind scos din zona de neutralitate și propulsat către o zonă eminamente pozitivă.

3. Etapa a II-a – „ Jandarmeria – partener de dialog social”

Etapa a II-a a campaniei a abordat componenta de dialog social și a constat în invitarea la discuții a reprezentanților ONG-urilor de la nivel național (fapt care reprezintă un caracter de noutate) cu scopul definirii, în contextul social și legislativ actual, a rolului și locului instituției, în viața și activitatea cetățenilor, cu atât mai mult cu cât societatea civilă, prin intermediul presei, al Organizațiilor Nonguvernamentale și al formatorilor de opinie, a exprimat puncte de vedere și opinii cu privire la instituție, necesar a fi luate în considerare și apreciate ca temei al unui astfel de demers de comunicare.

Activitățile aferente prezentei etape au constat în organizarea, la nivel central și teritorial, a unei serii de sesiuni de comunicare, sub forma unor întâlniri informale cu partenerii de dialog social.

În cadrul acestor întâlniri au fost purtate discuții privind cadrul normativ care reglementează activitatea Jandarmeriei Române, cu accent pe prevenirea săvârșirii faptelor antisociale, respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării de orice natură și în toate mediile sociale, precum și prezentarea unor materiale referitoare la cadrul normativ internațional și modul de acțiune al unor structuri similare Jandarmeriei din alte țări europene.

De asemenea, s-a creat ocazia ca partenerii de dialog să formuleze propuneri pentru îmbunătățirea cadrului normativ și a modurilor de acțiune ale Jandarmeriei Române, precum și identificarea soluțiilor viitoare de colaborare, prin intermediul cărora expertiza partenerilor de dialog să fie folosită în folosul cetățeanului.

Pe parcursul etapei a II-a, în vederea atingerii obiectivului privind comunicarea publică, în paralel cu sesiunile de comunicare, pentru consolidarea veridicității mesajului instituțional, a fost mediatizat modul de executare a misiunilor, au fost organizate exerciții demonstrative cu diferite ocazii (Ziua Națională, Ziua Jandarmeriei Române, Ziua Porților Deschise etc.) și a continuat seria activităților preventiv educaționale.

Astfel, campania “Jandarmeria pe înțelesul tuturor” a permis reprezentanților instituției să acționeze concomitent, pe întreg teritoriul național, cu acoperirea unei largi palete de activități care s-au desfășurat în diferite medii social-ocupaționale.

Instrumentele de relații publice folosite au fost: buletinele informative, comunicatele de presă, precum și participarea reprezentanților Jandarmeriei la emisiuni difuzate pe posturile locale de televiziune.

De asemenea, conform documentelor de planificare, au continuat acțiunile de tip preventiv educațional pe raza unităților de învățământ aflate în aria de competență a unităților teritoriale și D.G.J.M.B.

4. Etapa a III-a – „Jandarmeria – partener de dialog social”

Etapa a III-a a campaniei de informare, prevenire și dialog social “Jandarmeria pe înțelesul tuturor” păstrează titlul etapei anterioare și a fost dedicată dialogului cu reprezentanții mass-media (bloggeri, formatori de opinie, jurnaliști independenți) de la nivel național.

Întâlnirile cu jurnaliștii au fost planificate a fi desfășurate în etapa de încheiere a campaniei, cu scopul de a consolida rezultatele obținute în etapele precedente și de a propune mass-media locală, reprezentată prin membri ai trusturilor de presă, reporteri, bloggeri, formatori de opinie, jurnaliști independenți etc., discuții libere și expunerea unor puncte de vedere cu referire la cadrul normativ care reglementează activitatea Jandarmeriei Române, cu accent pe prevenirea săvârșirii faptelor antisociale, respectarea drepturilor omului, precum și combaterea discriminării de orice natură și în toate mediile sociale.

Pe parcursul întâlnirilor, reprezentanții presei locale au fost încurajați să formuleze puncte de vedere și întrebări referitoare la cadrul normativ și procedural, care reglementează modul de acțiune al Jandarmeriei Române pe timpul executării misiunilor de ordine publică, discuțiile fiind canalizate spre identificarea soluțiilor viitoare de colaborare, prin intermediul cărora expertiza partenerilor de dialog să fie folosită în folosul cetățeanului.

Pe parcursul etapei au continuat activitățile preventiv educaționale în instituțiile de învățământ și tabere de elevi, concomitent cu mediatizarea acestora. De asemenea, în vederea consolidării capitalului de imagine dobândit în urma desfășurării activităților de relații publice din cadrul campaniei, pe timpul etapei a III-a au fost făcute publice și intens mediatizate rezultatele obținute în urma executării misiunilor specifice, cu accent pe activitatea jandarmeriei montane, precum și pe misiunile de salvare-evacuare în urma inundațiilor produse la nivel național.

Rezultatele obținute la nivel național

a) Rezultatele etapei I:

Sub sloganul „Stop violenței și discriminării în școli”, pe parcursul etapei I, au fost executate 1584 acțiuni preventiv-educaționale în instituții de învățământ, iar unitățile care s-au remarcat sunt: I.J.J. Olt cu 142 activități; I.J.J. Bacău cu 118 activități și I.J.J. Argeș cu 112 activități. La polul opus se situează I.J.J. Buzău și I.J.J. Teleorman cu câte 3 activități și I.J.J. Ilfov și Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș cu câte o activitate.

Referitor la reflectarea în mass-media locală a activităților etapei I, la nivel național, au fost raportate 2299 apariții în presa locală și 653 de apariții în presa centrală (regională), remarcându-se I.J.J. Alba cu 241 apariții, Satu-Mare cu 238 apariții și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău cu 201 apariții.

În perioada de desfășurare a etapei I au fost încheiate 387 de parteneriate care au permis desfășurarea activităților, dar care nu își pierd valabilitatea după încheierea campaniei, astfel în perioada post-campanie, având ca temei baza legală existentă, precum și parteneriatele încheiate, Jandarmeria este în măsură să desfășoare și alte activități de relații publice sau colaborări generatoare de imagine. Astfel, s-au remarcat I.J.J. Alba și I.J.J. Botoșani cu câte 28 de protocoale, colaborări și parteneriate cu instituții școlare, ONG-uri și alte instituții și organizații, respectiv I.J.J. Gorj cu 25 de protocoale. La polul opus se situează Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța și I.J.J. Arad care nu au încheiat niciun protocol sau parteneriat în prima etapă, respectiv I.J.J. Bihor, Caraș-Severin și Călărași cu câte un protocol/parteneriat încheiat.

Din punct de vedere al materialelor publicitare, promoționale sau de sprijin a activităților de relații publice, în perioada aferentă etapei I, au fost tehnoredactate și confecționate 2222 de afișe, 319 bannere, 43003 pliante și au fost realizate 24 de filme de prezentare, precum și 5206 de „alte tipuri de materiale”, care au constat în: articole în reviste, broșuri, prezentări power point, spoturi promoționale și de prezentare, postări în diferite rețele de socializare, bannere tip roll up, etc. Astfel, s-au remarcat D.G.J.M.B. cu 4007 materiale de prezentare sau promoționale confecționate, I.J.J. Prahova cu 4001 materiale și I.J.J. Olt cu 3827 materiale. La polul opus se situează I.J.J. Bihor, I.J.J. Cluj și Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța cu niciun material de prezentare confecționat.

b) Rezultatele etapei a II-a:

Pe parcursul etapei a II-a, au fost organizate 2025 activități (sesiuni de comunicare, exerciții demonstrative, activități preventiv educaționale, etc.), iar în urma centralizării rezultatelor raportate, au ieșit în evidență următoarele unități: I.J.J. Argeș cu 230 de activități, I.J.J. Bacău cu 156 activități și I.J.J. Olt cu 147 activități. Unitățile cu cea mai redusă activitate pe parcursul etapei a II-a a campaniei sunt I.J.J. Galați și Ilfov cu câte 2 activități și I.J.J. Buzău și Teleorman cu câte 3 activități.

În ceea ce privește numărul de apariții în mass-media a știrilor referitoare la activitățile desfășurate în etapa a II-a, au fost înregistrate 2941 apariții pozitive în presa locală și 581 apariții pozitive în presa centrală (regională). Cea mai însemnată prezență în presa locală a fost raportată de către I.J.J. Bacău cu 356 apariții, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău cu 251 de apariții și I.J.J. Satu-Mare cu 215 apariții.

Cu privire la numărul de colaborări și parteneriate încheiate în sprijinul etapei a II-a a campaniei, la nivel național au fost încheiate 277 parteneriate și colaborări cu diferite instituții și organizații neguvernamentale și s-au remarcat I.J.J. Botoșani cu 29 de protocoale de parteneriat/colaborare, I.J.J. Dolj și Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova cu 28 de protocoale și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău cu 25 de parteneriate și colaborări. La polul opus se situează Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj și I.J.J. Călărași care nu au încheiat niciun protocol sau parteneriat în a doua etapă etapă, respectiv I.J.J. Caraș-Severin, Giurgiu, Harghita, Iași și Mehedinți cu câte un protocol/parteneriat încheiat.

Din punct de vedere al materialelor de suport, unitățile subordonate au raportat realizarea a 1919 afișe, 45429 pliante, 319 bannere, precum și 2748 alte materiale (articole în reviste, broșuri, prezentări power point, spoturi promoționale și de prezentare, postări în diferite rețele de socializare, bannere tip roll up, etc). Astfel, s-au remarcat D.G.J.M.B. cu 7000 de materiale de prezentare sau promoționale confecționate, I.J.J. Prahova cu 4000 de materiale și I.J.J. Olt cu 3696 materiale. La polul opus se situează I.J.J. Bihor cu 4 materiale, I.J.J. Ilfov cu un material promoțional confecționat, I.J.J. Cluj, Satu-Mare, Teleorman și Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara cu niciun material de prezentare confecționat.

c) Rezultatele etapei a III-a:

La finalul etapei a III-a, au fost desfășurate 1612 activități (întâlniri cu jurnaliștii, sesiuni de comunicare, acțiuni preventiv educative, exerciții demonstrativ, etc.). Din acest punct de vedere, I.J.J. Gorj cu 174 activități, I.J.J Olt cu 170 de activități și I.J.J. Bacău cu 138 de activități în sprijinul campaniei. Pe parcursul etapei a III-a a campaniei, I.J.J. Sălaj și Teleorman cu câte 3 activități desfășurate, I.J.J. Ilfov cu 2 activități și I.J.J. Cluj cu o activitate, s-au situat la polul opus.

Referitor la mediatizarea activităților aferente etapei a III-a, au fost raportate 2049 apariții pozitive în presa locală și 455 apariții în presa centrală (regională), remarcându-se astfel: I.J.J. Galați cu 284 de apariții, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău cu 280 de apariții și I.J.J. Satu-Mare cu 154 de apariții (radio, TV, presă scrisă și on-line).

Referitor la numărul de colaborări și parteneriate încheiate cu alte instituții ale statului, instituții de presă, de învățământ sau ONG, au fost încheiate 230 de protocoale în sprijinul etapei a III-a și s-au remarcat în mod deosebit I.J.J. Galați cu 38 de protocoale de parteneriat/colaborare, urmat de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și I.J.J. Botoșani cu câte 30 de protocoale de parteneriat și colaborări. La polul opus se situează I.J.J. Alba, Arad, Călărași, Cluj, Covasna, Hunedoara, Ilfov, Mehedinți, Olt, Sibiu, Teleorman, Timiș și Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj și Constanța cu niciun protocol de parteneriat/colaborare încheiat..

Din punct de vedere al materialelor de prezentare, promoționale și de informare în vederea sprijinirii activităților de relații publice, unitățile subordonate au raportat confecționarea din surse bugetare proprii sau colaborări, a 1181 afișe, 33520 pliante/flyere, 212 bannere cu însemnele jandarmeriei și mesajele campaniei, 15 filme de prezentare, precum și 6733 alte materiale de prezentare, promoționale, etc. Astfel, s-au remarcat I.J.J. Bacău cu 5204 materiale de prezentare sau promoționale confecționate, I.J.J. Olt cu 3995 materiale și IJ.J. Prahova cu 3100 materiale. La polul opus se situează I.J.J. Alba, Bihor, Cluj, Covasna, Ilfov, Satu-Mare, Teleorman, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara și D.G.J.M.B. cu niciun material de prezentare confecționat.

d) Rezultate la finalul campaniei:

Pe timpul campaniei, la nivel național au fost executate un total de 5221 activități de relații publice, care au generat aproximativ 7289 apariții pozitive în mass-media locală, un număr de 1671 apariții pozitive în mass-media centrală (regională și au fost încheiate 893 de parteneriate și colaborări.

De asemenea, în perioada desfășurării campaniei, la nivelul unităților subordonate Inspectoratului General al Jandarmeriei, au fost confecționate, folosind surse bugetare proprii, următoarele categorii de materiale de suport, de prezentare și promoționale: 5322 afișe cu mesajele campaniei, 121952 pliante/flyere/broșuri, 850 bannere, 67 filme de prezentare, precum și 14687 de alte materiale de suport și promoționale, constând în articole în reviste, broșuri, prezentări power point, spoturi promoționale și de prezentare, postări în diferite rețele de socializare, bannere tip roll up, etc. (Anexa 2)

Disfuncționalități

Cu toate că, la nivel național, rezultatele raportate dovedesc o implicare deosebită a conducerii unităților, a personalului cu atribuții pe linie de relații publice, precum și o bună colaborare cu reprezentanții structurilor de prevenire și combatere a faptelor antisociale, împreună cu ofițerul psiholog și reprezentanții compartimentelor logistice, în vederea atingerii obiectivului campaniei, au fost totuși înregistrate o serie de disfuncționalități, greutăți și neajunsuri, cum ar fi:

numărul mare de atribuții și sarcini prevăzute în fișa postului personalului de relații publice și care cauzează o supraaglomerare de activități (dintre care multe nu au legătură cu domeniul relațiilor publice), a determinat o limitare a timpului necesar desfășurării activităților specifice campaniei;

lipsa fondurilor alocate desfășurării activităților de reprezentare, care a cauzat imposibilitatea organizării unor activități mai ample de tipul întâlnirilor cu reprezentanți ai diferitelor instituții și organizații care necesită un minim protocol, dar și realizarea unor materiale promoționale de un înalt nivel calitativ pentru susținerea activităților campaniei;

lipsa experienței în organizarea activităților de tip campanie, dar și ineditul demersului comunicațional desfășurat a determinat disfuncționalități în ceea ce privește identificarea de vectori de imagine adecvați promovării mesajului instituțional.

Concluzii

Campania de informare, prevenire și dialog social „Jandarmeria pe înțelesul tuturor”, desfășurată pe parcursul unui an calendaristic, a constituit o premieră națională (în rândul instituțiilor din sistemul național de apărare) prin faptul că, un singur demers comunicațional complex a abordat trei componente importante ale relațiilor publice, într-un mod intensiv, cu scopul de a consolida și a oferi legitimitatea mesajelor instituționale transmise și a facilitat contactul direct cu două piloane importante la care se raportează societatea civilă, și anume ONG-urile care activează la nivel național și formatorii de opinie.

În urma sondajelor de opinie realizate de către trusturile de presă, a fost relevată o tendință crescătoare a gradului de încredere de care beneficiază Jandarmeria Română în rândul cetățenilor.

Astfel, dacă în toamna anului 2013, gradul de încredere al populației în instituție se situa la un nivel de 57,1%, ultimul sondaj INSCOP, realizat la comanda trustului de presă Adevărul Holding în luna iulie 2014 a.c., situează Jandarmeria Română la un nivel de 60,7% – cotă de încredere, cu o creștere de aproximativ 3,6%, de unde se poate desprinde concluzia că activitățile desfășurate în cadrul campaniei au contribuit la această creștere. (Anexa 3)

Datorită faptului că activitățile executate în sprijinul campaniei nu au generat apariții ori consecințe negative care să aducă atingere imaginii instituției, putem afirma faptul că scopurile și obiectivul campaniei, din punct de vedere al gradului de încredere în instituție, au fost atinse.

De asemenea, o importanță deosebită l-a avut existența și buna funcționare a grupurilor de lucru constituite în vederea coordonării activităților de relații publice de la nivel teritorial. Este, de asemenea, o premieră faptul că pentru ducerea la îndeplinire a unor demersuri de comunicare publică, sunt constituite grupuri de lucru multidisciplinare, cu reprezentanți ai structurilor a căror activitate este complementară cu susținerea logistică a campaniei, cu un punct de vedere specializat din partea ofițerului psiholog în procesul de construire a mesajului instituțional, precum și prezența în cadrul grupurilor de lucru a unui reprezentant din conducerea unităților, care să fie în măsură să traseze sarcini și direcții de acțiune în vederea obținerii rezultatelor urmărite.

O altă concluzie reieșită ar fi că utilizarea mass-media locală ca principal mijloc de transmitere a mesajelor instituționale este o abordare viabilă și în demersuri comunicaționale viitoare de tip campanie.

Pe parcursul campaniei, la nivel național s-a produs o apropiere față de societatea civilă, reprezentată de organizațiile neguvernamentale, instituțiile de învățământ și chiar față de instituțiile de informare publică de la nivel local.

Un demers comunicațional asemănător este potrivit a fi organizat în perioada următoare, întrucât la nivelul societății civile se observă o deschidere în ceea ce privește absorbția mesajelor, precum și în cea a educării cetățeanului în relația cu instituțiile statului.

Măsuri pentru îmbunătățirea cadrului desfășurării

campaniilor de relații publice la nivelul Jandarmeriei Române

1. Identificarea și pregătirea, la nivelul unităților subordonate, a unui cadru care să aibă abilități de comunicare și relații publice, în vederea preluării sarcinilor specifice în perioada cât personalul cu atribuții de relații publice nu se află în unitate, în vederea asigurării continuității activităților.

2. Identificarea, planificarea și derularea pe parcursul anului 2015 a unei campanii de relații publice, care să transmită mesajele instituției mediului civil și să creeze premisa desfășurării unor activități în spațiul public.

BIBLIOGRAFIE

1. Rizescu, A., Bălășoiu, R., Teoria comunicării și relații publice.

Prolegomene,Editura Alma Mater, Sibiu, 2006.

2. Cândea, M. Rodica, Cândea Dan, Comunicarea managerială, vol. I, II,

București, Editura Expert, 1998.

3. Chiciudean, Ion, Gestionarea imaginii în procesul comunicării, București, Editura Licorna, 2000.

4. Coman, Cristina, Relațiile publice. Principii și strategii, Iași, Editura Polirom, 2001.

5. Lohisse, Jean, Comunicarea. De la transmiterea mecanică la interacțiune, Iași, Editura Polirom, 2001.

6. Mcquail, Dennis, Comunicarea, Iași, Editura Institutul European, București, 1999.

7. Marinescu, Valentina, Introducere în teoria comunicării, Editura Tritonic, București, 2003.

8. Newsom, Doug, Carrell Bob, Redactarea materialelor de relații publice, Editura Polirom, 2004.

9. Newsom, Doug, Turk, VanSlyke Judy, Kruckeberg, Dean, Totul despre relații publice, Editura Polirom, 2003.

10. CUTLIP, SCOTT, CENTER, ALAN, BROOM, GLENN, Effective Public Relations, New Jersey, Prentice Hall, 1994 ;

11. GRUNIG, JAMES, HUNT, TODD, Managing Public Relations, Philadelphia, Holt, Rinehart and Winston, 1984;

12. HENDRIX, JERRY, Public Relations Cases, Belmont,Wadsworth Publishing Company, 1995;

13. JOHNS, Gary, Comportament organizațional, Ed. Economică, 1998 (Comportament social și procese organizaționale,Organizația în ansamblu).

14. KENDALL, ROBERT, Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation, New York, Harper Collins Publishers, 1992

15. MANOLESCU, Aurel, 1998, Managementul resurselor umane, Editura RAI ( Strategii și politici în domeniul resurselor umane ).

16. MIÈGE, BERTRAND, Societatea cucerită de comunicare, Iași, Polirom, 2000

17. WILCOX, DENNIS, AULT, PHILIP, AGEE, WARREN , Public Relations Strategy and Tactics, New York, Harper Collins inc., 1992;

BIBLIOGRAFIE

1. Rizescu, A., Bălășoiu, R., Teoria comunicării și relații publice.

Prolegomene,Editura Alma Mater, Sibiu, 2006.

2. Cândea, M. Rodica, Cândea Dan, Comunicarea managerială, vol. I, II,

București, Editura Expert, 1998.

3. Chiciudean, Ion, Gestionarea imaginii în procesul comunicării, București, Editura Licorna, 2000.

4. Coman, Cristina, Relațiile publice. Principii și strategii, Iași, Editura Polirom, 2001.

5. Lohisse, Jean, Comunicarea. De la transmiterea mecanică la interacțiune, Iași, Editura Polirom, 2001.

6. Mcquail, Dennis, Comunicarea, Iași, Editura Institutul European, București, 1999.

7. Marinescu, Valentina, Introducere în teoria comunicării, Editura Tritonic, București, 2003.

8. Newsom, Doug, Carrell Bob, Redactarea materialelor de relații publice, Editura Polirom, 2004.

9. Newsom, Doug, Turk, VanSlyke Judy, Kruckeberg, Dean, Totul despre relații publice, Editura Polirom, 2003.

10. CUTLIP, SCOTT, CENTER, ALAN, BROOM, GLENN, Effective Public Relations, New Jersey, Prentice Hall, 1994 ;

11. GRUNIG, JAMES, HUNT, TODD, Managing Public Relations, Philadelphia, Holt, Rinehart and Winston, 1984;

12. HENDRIX, JERRY, Public Relations Cases, Belmont,Wadsworth Publishing Company, 1995;

13. JOHNS, Gary, Comportament organizațional, Ed. Economică, 1998 (Comportament social și procese organizaționale,Organizația în ansamblu).

14. KENDALL, ROBERT, Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation, New York, Harper Collins Publishers, 1992

15. MANOLESCU, Aurel, 1998, Managementul resurselor umane, Editura RAI ( Strategii și politici în domeniul resurselor umane ).

16. MIÈGE, BERTRAND, Societatea cucerită de comunicare, Iași, Polirom, 2000

17. WILCOX, DENNIS, AULT, PHILIP, AGEE, WARREN , Public Relations Strategy and Tactics, New York, Harper Collins inc., 1992;