PARTICULARITATI ALE DEZVOLTARII PERSONALITATII ELEVULUI DEFICIENT MINTAL [616256]

PARTICULARITATI ALE DEZVOLTARII PERSONALITATII ELEVULUI DEFICIENT MINTAL
Prof Tata Dan
Integrarea copiilor cu cerinte educative speciale se realizeaza în unitati de învatamânt special, în grupe
si clase speciale sau în unitati scolare obisnuite.
Orientarea lor spre aceste forme de învatamânt se face în functie de tipul si gravitatea deficientei,
dupa capacitatile compensatorii individuale, optiunea parintilor si tinând cont de obiectivul principal
-integrarea lor în contexte sociale obisnuite: familiale, scolare, de munca, de odihna, etc.
Copilul cu deficiente psihice este un inadaptat , în sensul ca deficienta mintala e ireversibila; totusi,
personalitatea sa este educabila. Deficienta psihica are cauze precise si nu e reversi bila ca fenomen,
însa are o evolutie cu valente compensatorii si este recuperabila, în sensul structurarii personalitatii
si integrarii sociale.
SPECIFICITATEA DEFICIENTEI MINTALE SI A STARII CONSECUTIVE DE HANDICAP
Structura personalitatii co pilului deficient mintal prezinta deosebiri fundamentale fata de cea a
copilului normal. Printre caracteristicile esentiale si evidente ale deficientilor mintal, se numara
diferite întârzieri în dezvoltare: întârzierea debuturilor specifice micii c opilarii (aparitia gânguritului, a
primelor cuvinte, primilor pasi), întârzierea în dezvoltarea limbajului si dezvoltarea intelectuala etc. Pe
lânga diferentele cantitative, apar si diferentieri calitative între copiii cu deficienta mintala si copiii
normali, cu impact negativ asupra procesului de adaptare si integrare în comunitate a celor cu
deficienta mintala.
Spre deosebire de copilul normal, copilul deficient mintal nu prezinta acele treceri succesive si
gradate, acea plasticit ate si mobilitate Kurt Lewis arata ca "insuficienta dezvoltare a sistemelor psihice
la copilul deficient mintal duce, concomitente cu concretismul si primitivismul gândirii sale, la
insuficienta diferentiere a lumii percepute si traite, ca urma re personalitatea însasi este insuficient
diferentiata."
Elementele de specificitate ale deficientei mintale sunt:
" "Viscozitate genetica" (dupa B. Inhelder) Deficientul mintal nu poate recupera întârzierea sa,
ceea ce face sa ramâna centrat, pe o perioada mai îndelungata de timp decât copilul normal, într -o
anumita perioada evolutiva. Persistenta elementelor anterioare cu cele superioare defineste
viscozitatea genetica.
" Heterocronia (dupa R.Zazzo) se manifesta prin existenta decalajelor între diferite sisteme si
functii psihice ce se dezvolta neechilibrat, dezvoltarea unora facându -se în detrimentul altora.
" Rigiditatea, dupa conceptia lui J.I. Kounin, una dintre trasaturile definitorii ale pers onalitatii
copilului cu deficiente intelectuale. Ea se manifesta la nivelul "regiunilor psihologice" care, fiind rigide,
nu permit schimburi functionale între ele, potrivit vârstei cronologice.
sau inertia oligofrenica (dupa A. R. Luria).
Fragilitatea caracterizeaza personalitatea deficientului mintal si determina dereglari ale
comportamentului sau: manifestarea ostilitatii fata de cei din jur si refuzul de a coopera cu acestia;
stari de impulsivitate sau depresie datorate instabilitatii afective; trairea unor stari tensionate datorita
constientizarii relative a deficientei; repulsie fata de activitatea scolara; dereglari ale relatiilor
familiale, etc.
PARTICULARITATI ALE PROCESELOR COGNITIVE SI ALE COMPORTAMENTULUI COGNITIV LA D. M.
Perceptia deficientului mintal se caracterizeaza printr -un volum limitat si o accentuata nediferentiere
a celor percepute, aflate în strânsa legatura cu lipsa de activism si caracterul încetinit al actului
perceptiv. Imaginile perceptive s unt sarace, dezorganizate, rigide si fragmentare.

Datorita dificultatilor de analiza ale deficientului mintal, perceptiile sunt vag diferentiate si insuficient
de specifice, ceea ce determina confuzii în actul perceptiv.
La copilul deficient mi ntal apar tulburari de perceptie a formei, a marimii, a spatiului si a timpului, ca
urmare a activismului exploratoriu redus si rigid, a insuficientelor perceptiei vizuale, ale mecanismelor
perceptive în general si ale capacitatii de structurare perceptiv -motrica a spatiului si timpului.
De aceea, se impun urmatoarele masuri terapeutice:
" prelungirea timpului afectat perceperii obiectelor;
" asocierea transmiterii informatiilor prin mijloace verbale cu ilustrarea lor cu mate rial intuitiv, în
conditiile participarii active a copilului prin manipularea directa a materialului respectiv;
" asigurarea calitatilor perceptive ale materialelor expuse copiilor (dimensiuni adecvate, colorit si
luminozitate optime, ti mp si ritm de expunere corespunzator etc.)
La deficientii mintal reprezentarile se caracterizeaza prin :
" caracter îngust si unilateral;
" slaba diferentiere între reprezentarile din aceeasi categorie;
" rigiditate, lipsa de dina mism si flexibilitate;
" confuzie si insuficienta corelare cu experienta
" incapacitatea combinarii reprezentarilor;
" pierderea treptata si estomparea progresiva a diferentelor între reprezentarile apropiate si chiar
deformarea lor în timp.
Cele mai afectate sunt reprezentarile de spatiu si timp.
Fara îndoiala ca particularitatile sensibilitatii si ale perceptiei influenteaza nemijlocit eficienta
activitatilor de învatare. Ele au implicatii asupra dezvoltarii procesel or cognitive superioare.
Gândirea este principala pârghie psihica prin care se realizeaza adaptarea constienta la conditiile de
mediu. Deficientul mintal face pasi marunti si lenti în evolutia sa intelectuala, caracterizata prin
numeroase inega litati si oscilatii si printr -o evolutie greoaie, încetinita, inconsistenta si neterminata.
Copilul deficient mintal este incapabil sa se desprinda de concretul nemijlocit, de a face generalizari si
de a verbaliza propria experienta. El recurge adesea în activitatea scolara la solutii puerile în
rezolvarea sarcinilor cognitive si nu simte nevoia de feed -back.
O alta trasatura a gândirii deficientului mintal este inertia proceselor gândirii. În activitatea scolara
inertia intelectu ala se manifesta prin urmatoarele coordonate:
" o lentoare a capacitatilor si a operatiilor mintale dar si practice;
" numeroase stereotipii comportamentale si verbale;
" repetarea fara discernamânt a unor sabloane însusite mecanic;
" saracia exemplificarii originale;
" dificultati de aplicare si de transfer a informatiilor si a achizitiilor în situatii noi;
" lipsa de initiativa si de spirit critic a gândirii;
" o insuficienta curiozitate, s laba manifestare a interesului cognitiv;
" inconsecventa gândirii, abaterea de la un demers corect, la prima greseala întâmplatoare,
alunecarea pe o pista falsa etc.
Datorita concretismului si a inertiei sale, gândirea îsi pierde rolul de coordonare asupra activitatilor
desfasurate, la deficientul mintal. (Pus în fata unei sarcini, acesta nu o analizeaza în prealabil, de cele
mai multe ori, ci trece direct, impulsiv la rezolvarea ei, orientându -se dupa situatii aleatorii si dup a
asemanari de forma.)

Drept urmare, una dintre sarcinile prioritare ale învatamântului special consta în prevenirea si
combaterea manifestarilor de inertie si stimularea activismului gândirii. Lipsa de supraveghere,
îndrumare si control poate duce la tulburari grave de comportament si la dificultati progresive în
procesul de învatare.
Imaginatia este puternic afectata la copilul deficient mintal, datorita ,,saraciei si caracterului lacunar
al bagajului de reprezentari, datorita c aracterului rudimentar al functiei semiotice si a fenomenelor
de nedezvoltare a limbajului, datorita capacitatilor mnezice limitate … si, mai ales, datorita inertiei
gândirii si rigiditatii reactiilor adaptative. Ca urmare a acestor perturbari de dezvoltare, imaginatia este
saraca, reproductiva.
Procesul instructiv -educativ trebuie sa creeze conditii pentru dezvoltarea compensatorie a imaginatiei
copiilor cu deficiente mintale -îndeosebi a formelor sale reproductive -ceea ce presupune r espectarea
unor cerinte referitoare la organizarea si desfasurarea activitatilor instructiv -educative si formativ –
terapeutice:
" stimularea imaginatiei prin ludoterapie,
" renuntarea la folosirea excesiva a metodelor verbale de pre dare-învatare-evaluare si utilizarea
metodelor activ -participative si intuitiv -practice;
" formarea unor algoritmi de utilizare a mijloacelor schematice si simbolice, specifice anumitor
discipline si activitati scolare.
Memoria este pre dominant mecanica si de scurta durata, imediata. Înregistrarea mecanica a datelor,
lipsa memoriei logice si nesesizarea cauzalitatii lucrurilor si a fenomenelor determina dificultati de
adaptare.
Volumul memoriei este redus, de aceea si capacitatea de transfer a cunostintelor este redusa.
Hipomnezia este caracteristica de baza a deficientului mintal.
Dintre operatiile memoriei, cea mai afectata este reproducerea, caracterizata printr -o fidelitate scazuta.
De asemenea, întiparirea se face lent , iar pastrarea este marcata de o instabilitate pronuntata, datorita
capacitatilor reduse de structurare si restructurare a informatiilor stocate, de integrare a cunostintelor
noi în sisteme si de reorganizare a volumului de cunostinte vechi.
Diminuarea fidelitatilor memoriei este uneori favorizata de un ritm prea rapid/ lent în derularea
secventelor de învatare, de insuficienta sau slaba organizare a activitatilor evaluative, monotonia si
superficialitatea conditiilor de memorare. De ace ea, pentru cresterea temeiniciei memorarii sunt
necesare urmatoarele conditii:
" accesibilizarea materialului de memorat;
" diversificarea conditiilor în care e perceput si memorat materialul;
" asigurarea varietatii exercitiilor si a exemplelor în timpul repetarii;
" asigurarea unui echilibru optim si a unei alternante corespunzatoare între activitatea de memorare
si odihna;
" varietatea exercitiilor reproductive.
Experienta cognitiva infantila la deficientul mintal este determinanta atât pentru organizarea
sistemului personalitatii, cât si pentru organizarea propriului sistem de cunoastere.
Exista o serie de manifestari ale tulburarilor dislexico -disgrafice ale elevilor deficienti mintal,
concretizate în :
" înlocuiri sau substituiri de foneme si grafeme, dupa principiul asemanarii lor vizuale sau auditive;
" omisiuni de grafeme si litere, mai ales din sistemul vocalic (diftongi, triftongi)
" adaugiri, cu o frecventa mai mare pentr u unele vocale (a, â);

" inversari de grafeme în interiorul unor cuvinte;
" contopiri de cuvinte;
" deformari de cuvinte, îndeosebi a celor mai putin cunoscute sau cu caracter abstract;
" repetari de cuvinte sau grupuri d e litere, ca urmare a inertiei si a perseverarilor în gândire,
specifice structurilor mintale deficitare.
Copiii cu tulburari de vorbire au o atitudine negativa fata de colectivitate si activitate, manifestând
emotii exagerate, teama de a vorbi, ne gativism, irascibilitate si susceptibilitatea, încredere scazuta în
fortele proprii. Ei se afla într -o stare de surescitare emotiva, ceea ce provoaca o inhibitie corticala, astfel
ca devine imposibila receptionarea corecta a mesajelor. Cu cât deficientu l mintal înainteaza în vârsta,
cu atât tulburarile de limbaj îi accentueaza complexul de inferioritate si îi dezorganizeaza
personalitatea, si asa deficitara.
Prin urmare, este necesar sa se urmareasca în activitatile instructiv -educative urmatoa rele obiective
prioritare, formativ -terapeutice:
" îmbogatirea treptata a vocabularului si activizarea lui permanenta;
" echilibrarea raportului dintre activitatea practica si activitatea verbala;
" îmbinarea variata a modalitatilor si procedeelor de verificare a cunostintelor;
" abordarea timpurie a copiilor cu deficiente de vorbire si orientarea lor catre cabinetele de
corectare a defectelor de vorbire.
Atentia deficientului mintal se caracterizeaza, fie printr -o insuficienta concentrare si stabilitate, fie
printr-o fixare rigida pe anumite aspecte. Predomina atentia spontana involuntara, care poate fi captata
si mentinuta cu o oarecare usurinta.
Atentia scolarului handicapat mintal nu este flexibila si mobila, nu es te distributiva si stabila. Ea este
usor distrasa de actiunea factorilor perturbatori.
Toate aceste neajunsuri sunt determinate de lipsa de rezistenta în fata solicitarilor externe de
fatigabilitatea lor crescuta, de ,,fuga" instinctiva de efort si li psa trebuintelor de "feed -back".
În activitatea scolara, trebuie acordata prioritate conditiilor care înlesnesc atentia spontana,
involuntara, pentru ca, pe masura ce se dezvolta capacitatea de reglaj verbal, sa se dezvolte atentia
voluntara, p rin autodirijare si verbalizare
PARTICULARITATI ALE PROCESELOR AFECTIV MOTIVATIONALE SI ALE COMPORTAMENTULUI SOCIO –
AFECTIV
Tabloul simptomatologic al comportamentului afectiv al copiilor deficienti mintal cu tulburari socio –
afective vizeaza câteva trasaturi esentiale:
a) Imaturitatea afectiva caracterizata prin "fixarea exagerata de imaginile parentale", o nevoie
permanenta de protectie, lipsa de autonomie personala, limitarea interesului la propria persoana
(narcisism sau egoi sm) sau la un domeniu restrâns de activitate, sugestibilitate, mecanisme de aparare
nevrotica (tendinte agresive, inhibitie, încapatânare, dezinteres) sau mecanisme de compensare
(minciuna, hotie, delicventa etc.)
b) Întârzierea în organizarea si dezvoltarea formelor de comportament afectiv, strâns legata de
procesul de dezvoltare a personalitatii;
c) Intensitatea exagerata a cauzelor afective primare, care se manifesta sub diverse forme; agitatie
motorie, tipete, mânie, furie, teama, tendinta de automutilare sau refuz, negativism, dezinteres,
lentoare accentuata. Fragilitatea constructiei personalitatii este data de un insuficient autocontrol, de
lipsa stapânirii de sine. Copilul este irascibil, impulsiv, hiperemotiv si incapa bil sa-si organizeze

impulsurile emotionale. Astfel, el abandoneaza " activitatile care îl depasesc, lasându -se "prada"
inhibitiei de protectie, sau "evadeaza" în câmpul îndeletnicirilor facile.
d) Infantilism afectiv, manifestat prin timiditat e, stângacie, anorexie, fuga de responsabilitate si
initiativa.
e) Insuficient control emotional, care determina dezordine în reactii, impulsuri agresive, etc.
f) Carenta relational afectiva, care cuprinde dificultati afective precum: s ugestibilitate, sentimentul
de valorizare determinat de suita de esecuri scolare, sentimentul de inferioritate, absenta
sentimentului de identitate care duce la dificultati de adaptare sociala si de integrare în grupurile
sociale.
Cele mai fre cvente tulburari ale dinamicii dispozitionale sunt:
a) Rigiditatea afectiva, caracterizata printr -o motivatie foarte redusa în raport cu solicitarile scolare.
b) Labilitate afectiva, manifestata prin schimbari bruste ale starilor afec tive, trecerea brusca de la
o stare de buna dispozitie la o stare de proasta dispozitie, chiar explozii afective, în cazul deficientei
mintale accentuate.
c) Tulburari ale sentimentelor; sentimentul de inferioritate care devine "complex de inferi oritate", ca
urmare a unor atitudini educative extreme: hiperprotectionism si neglijare, indiferenta. Ca o
manifestare negativa a sentimentelor, întâlnim la copiii cu deficiente intelectuale, frustrarea afectiva,
caracterizata prin tensiune, insat isfactie, nesiguranta, când copilul nu îsi poate satisface anumite
trebuinte sau dorinte puternice, din cauza unor piedici exterioare si a deficientei. De aici decurg
anumite acte de indisciplina prin care copilul cauta satisfactie, încercân d sa se faca remarcat.
d) Tulburari ale dispozitiei, caracterizate fie printr -o diminuare a tonusului afectiv, reactii
comportamentale sarace, expresivitate mimica redusa (indiferenta, apatie), fie printr -o crestere si
intensificare a tonusul ui afectiv, dispozitii exagerate, instabilitate motorie, hiperactivitate vegetativa,
etc.
Ca urmare a unei motivatii superficiale, capacitatea de autocontrol voluntar este redusa. Copiii cu
deficienta mintala nu reusesc sa se detaseze de factorii perturbatori si sa -si propuna scopuri, nu stiu
sa ia hotarâri si nu -si finalizeaza activitatea, nu -si propun un plan de actiune si nu stiu sa revina
asupra lui, daca s -a dovedit a fi ineficient. Motivatia lor este extrinseca si imediata, iar capacitatea de
efort voluntar, constient, este foarte scazuta.
PARTICULARITATI ALE COMPORTAMENTULUI PSIHOMOTOR
Psihomotricitatea este definita ca o functie complexa care integreaza si conjuga aspecte motrice si
psihice si care determina reg larea comportamentului individului. Ea include participarea diferitelor
procese si functii psihice care asigura atât receptia informatiilor, cât si executia adecvata a actului de
raspuns.
Continutul psihomotricitatii este bogat si variat. În sfera lui intra:
" Cunoasterea schemei corporale;
" Coordonarea dinamica (atât a corpului întreg, cât si a segmentelor sale);
" Lateralitate;
" Coordonarea statica -echilibrarea;
" Coordonarea perceptiv -motrica ( perceptia spatiului, ritmului si a miscarilor proprii);
" Rapiditatea si ideomotricitatea (ca sinteza dinamica a schemei corporale si a coordonarii
perceptiv -motrice cu sarcina motrica.
Dezvoltarea psihomotricitatii la copil prezinta o ser ie de caracteristici care stau la baza evaluarii
nivelului si calitatii dezvoltarii la un moment dat. Acestea sunt urmatoarele:
" Dezvoltarea psihomotricitatii înregistreaza salturi calitative, pe baza unor acumulari cantitative;
" Noile calitati nu le desfiinteaza pe cele anterioare, ci le includ prin restructurari succesive;

" Dezvoltarea psihomotricitatii se produce stadial, în etape distinctive, cu caracteristici proprii
fiecarei vârste;
" Transformarile din domeniu l psihomotricitatii sunt continue si imperceptibile la intervale mici de
timp;
" De multe ori dezvoltarea psihomotrica este asincrona la nivelul diferitelor procese si însusiri, unele
având ritmuri proprii de dezvoltare la diferite etape de vârsta.
Activitatea motorie a deficientilor mintali constituie un comportament care decurge din starea de
maturatie a sistemului nervos si din gradul de dezvoltare fizica . Deficientii mintali prezinta o întârziere
în dezvoltarea somato -psihicaglobala . De aceea ei sunt într -o oarecare masura si deficienti motor.
Dupa P. Pick si P. Vayer deficientii mintal mediu si profund se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi
ale conduitei motorii de baza si celor neuro -perceptive motrice:
"Tulburari în organizarea, orientarea si structurarea spatio -temporala;
" Slaba coordonare a miscarilor în spatiu;
" Imposibilitatea structurarii unui comportament adaptativ pe baza actiunii motorii;
" Tulburari legate de preci zia miscarilor si imposibilitatea absoluta sau relativa a relaxarii voluntare,
segmentare sau globale;
" Tulburari în inspiratie si expiratie;
" Slabiciunea fiziologica a membrelor superioare;
" Mers deformat cu picioarele depart ate.
Gravitatea deficientelor motrice depinde într -o anumita masura de etiologia întârzierii mintale.
Copilul deficient mintal prezinta între 8 -14 ani o întârziere de 2 -4 ani fata de copilul normal în
dezvoltarea motricitatii implicate în activitati mai complexe.
Întârzierea dezvoltarii motricitatii la deficientul mintal se înregistreaza sub urmatoarele aspecte:
" Viteze miscarilor, atât în desfasurare cât si în timp de reactie, este în general mai scazuta atât la
nivelul întregului organism, cât mai ales la nivelul miscarilor mai fine ale mâinilor;
" Prezenta unor dificultati în imitarea miscarilor, fapt care influenteaza negativ formarea multor
deprinderi; imitarea se realizeaza mai greu atunci când solicita orientarea în spatiu, deficientii mintal
au tendinta de a imita miscarile în oglinda;
" Indicatiile verbale îi ajuta în mai mica masura în organizarea si corectarea comportamentului
motor, comparativ cu rolul acelorasi indica tii la copilul normal;
" Reglarea fortei musculare este deficitara, datorita insuficientei senzatiilor kinestezice, în special;
" Contractia anumitor grupe de muschi nu se realizeaza dintr -o data;
" Persistenta unor dificulta ti în relaxarea voluntara a anumitor grupe de muschi, precum si la
trecerea de la o miscare la alta;
" Prezenta unor deficiente majore sub aspectul dexteritatii manuale, ceea ce îi face inapti pentru
munca de precizie;
" Frecv enta mai mare, decât la copiii normali, a lateralitatii manuale stângi sau ambidextre ;
" Prezenta unor tulburari în realizarea motrica; aproxia, disproxia si disgrafia motrica;
Educatia psihomotrica ocupa un rol important în terapia gener ala, daca deficienta mintala este
asociata cu debilitatea motorie, stiind ca acesti copii formeaza grupa necoordonatilor, lentilor,
nedibacilor, impulsivilor, instabililor, inhibatilor, emotivilor, ceea ce determina o insertie sociala dificila.
Bibliografie :
" Paunescu, C., Psihoterapia educationala a persoanelor cu disfunctii intelective, Editura All
Educational, Bucuresti, 1999.
" Paunescu, C., Musu I., Psihopedagogia speciala integrata, Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 1997
"Radu, Ghe., Psihopedagogia scolarilor cu handicap mintal, Editura Pro Humanitate, Bucuresti,
2000.