PARTICULARITĂȚI ALE DEZVOLTĂRII COPILULUI LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ [305861]

[anonimizat] a devenit veriga inițială a învățământului, [anonimizat], în vederea integrării școlare cu șanse mai mari de reușită.

[anonimizat], copilul învață să desfășoare o activitate socială pe care o va continua cu activitatea școlară. [anonimizat], îi ușurează trecerea spre următoarea treaptă a [anonimizat]. Copilul percepe trecerea de la preșcolaritate la școlaritate ca un salt calitativ în devenirea lui socială. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] a evoluției copilului: școlaritatea.

Grupa pregătitoare finalizează dezvoltarea psihică a copilului, [anonimizat] a [anonimizat] a celor care frecventează doar anul pregătitor.

Includerea copilului în activitatea din grupa pregătitoare are o mare importanță la antrenarea și stimularea abilității de a-[anonimizat] a-[anonimizat] a-[anonimizat], comparare și integrare a informațiilor în formațiuni semantice mai lungi.

[anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], sursă generatoare de impulsuri intrinseci pentru învățare.

CAPITOLUL I

[anonimizat], atât sub aspect fizic cât și psihic. Dezvoltarea fizică și psihică este o [anonimizat]-o [anonimizat]. Dezvoltarea omului a [anonimizat] o prezintă toți indivizii în această etapă. (Victor Țîrcovnicu, 1975, p.85).

[anonimizat]-lea, susținea că ,,fiecare om se naște capabil să dobândească cunoașterea lucrurilorˮ; din fiecare copil se poate realiza un om adevărat numai cu ajutorul educației (,,…Omul, [anonimizat]ˮ). (Dancsuly A., Chircev A.& Manolache A.,1964, p.42).

Preșcolaritatea este stadiul care se întinde între 3 și 6/7 [anonimizat] a capacităților fizice ale copilului. [anonimizat] i s-a atribut acestui stadiu denumirea de vârsta de aur a copilăriei. În această perioadă a [anonimizat]. Din această cauză apar schimbări în comportamentul copilului. Tot în această etapă copilul prezintă o [anonimizat].

[anonimizat]rile. În majoritatea cazurilor, alături de influențele familiei se regăsesc și influențele instituțiilor preșcolare. Grădinița îi permite copilului noi interacțiuni, iar cele cu educatoarea sunt cu totul deosebite acestea păstrând disponibilitatea afectivă ale unei mame. Această disponibilitate afectivă fiind distribuită în mod egal în grupul ei de copii (Chircev E. & Nicoară M., 1965).

Legătura preșcolarului cu colegii lui din grupă, care sunt implicați în același fel de activități, îl pune pe copil în relații de confruntare, în situații egale și permite astfel o diminuare a egocentrismului. În această perioadă copilul însușește câteva obișnuințe igienice care rămân pentru toată viața. Se dezvoltă foarte mult zona limbajului și se leagă funcțional de toate celelalte arii senzoriale și motrice.

La vârsta preșcolară mare începe să se evidențieze memorarea voluntară a materialului, se identifică procesul de memorare și reproducere a conținuturilor față de vârsta preșcolară mică, unde memoria este involuntară. Se schimbă, prin urmare nu numai ceea ce memorează copiii, ci și conținutul ce trebuie memorat și modul în care ei memorează.

Procesul de dezvoltare psihică și fizică nu se desfășoară în același ritm cu toți copiii în limitele aceleiași vârste, fiecare copil având specificul său de dezvoltare. Există o anumită ordine a fazelor dezvoltării. Nu se poate trece de la o etapă la alta sau invers. Totuși ritmul dezvoltării este diferit de la copil la copil.

1.1.Dimensiuni ale dezvoltării preșcolarului mare(cognitivă , afectivă, fizică)

Dimensiuni ale dezvoltării cognitive

La această vârstă gândirea preșcolarului îmbină atât calitații mature cât și calități imature. Până la acest stadiu copilul acumulează un bagaj sporit de informații despre lumea care îl înconjoară și de asemenea dovedește și o evoluție referitoare la felul în care gândește și acționează.

Vârsta preșcolară, dupa J. Piaget, corespunde stadiului preoperator de dezvoltare cognitivă și este desprinsă ca o etapă pregătitoare pentru stadiul operator care urmează.Copilul este capabil acum să își imagineze evoluția unei acțiuni și consecințele acestuia. Este într-o continuă căutare a unor reguli de funcționare care i vor permite formarea noțiunilor primare. Întrebările variate și insistente la această vârstă sunt instrumente de cercetare, de asociere, de recunoaștere. Copii vor să afle: ͈De ce?ˮ etc, de aceea părinții, adulții și copiii din jurul său devin surse de informare.

În această perioadă copilul trece succesiv de la o gândire situativă, concretă spre o gândire cazuală care este reprezentată de fenomenul ̦ ̦de ce-uluiˮ. Acest fenomen fiind nuanțat treptat și completat cu alte tipuri de întrebări cum?, pentru ce?, cine? etc. ( Victor Tîrcovnicu, 1975, p.86).

Formarea noțiunilor este un alt aspect al dezvoltării cognitive, al evoluției gândirii la această vârstă preșcolară. Treptat se conturează nevoia de a structura pe categorii lucrurile și fenomenele. Procesul de construire a noțiunilor avansează spre alcătuirea de sisteme, prin grupări taxonomice, pe categorii și ierarhice, pe nivele. Copiii vor fi capabili să perceapă generalizări cantitative(lung, lat, înalt,mult, puțin, deloc), spațiale (lângă, pe, sub, aproape, departe) și comparative (la fel, tot atât, mai mult, mai puțin). În funcție de aceste concepte pe care preșcolarul începe să le perceapă este capabil să își ordoneze experiențele și trăirile asupra realității.

Spre sfârșitul perioadei preșcolare, în planul dezvoltării cognitive se evidențiază toate operațiile caracteristice acesteia: analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea, comparația și concretizarea. De obicei copiii preșcolari nu posedă în general strategii de memorare sau amintire a celor memorate sau în general le folosesc cu dificultate. Ei sunt capabili să rețină poezii sau cântece și sunt capabili să le și reproducă, dar fixarea lor în memorie este instabilă iar reproducerea este mecanică, rigidă. Capacitatea de concentrare, a atenției crește, la fel și volumul acesteia. La 5 ani, de exemplu, copilul este capabil să fie concentrat și atent în jur de 20-25 de minute, iar la 6 ani în jur de 30-40 de minute ( Șchiopu U.,Verza E. 1997, p96).

Dificultățile întâlnite în rezolvarea unor sarcini cognitive duce la o altă caracteristică majoră a gândirii copilului preșcolar și anume egocentrismul. Copilul la această vârstă vede lucrurile diferit, din perspectiva lui și are dificultăți în a accepta, a înțelege și a adopta punctul de vedere al altei persoane. De exemplu, dacă un copil preșcolar este pus să aleagă un cadou pentru un alt copil sau a unui părinte, acesta va alege în funcție de dorințele lui, adică ceea ce își dorește el mai mult pentru el însuși.

Exemplul de mai sus ilustrează o manifestare egocentrică privind înțelegerea diferențelor între dorințele diferitelor persoane și dorințele proprii.

Desenul este o activitate agreată de copil. Realizarea progreselor în acest domeniu corespunde celor realizate în gândire. Desenul pregătește preșcolarul spre inițierea în deprinderea scrisului și cititului.

Dimensiuni ale dezvoltării afective

Preșcolaritatea ar putea părea mult mai liniștită și mai plină de plăceri, satisfacții, după criza afectivă de la 2 ani și jumătate,3 ani. Prima examinare pe care o putem face cu privire la starea afectivă a preșcolarului este că apare mult mai bogată și ramificată în comparație cu stadiul anterior. Datorită creșterii capacitații copilului se amplifică relațiile sale cu mediul înconjurător și în primul rând cu părinții, iar pe urmă cu ceilalți membri ai familieiși cu rude mai mult sau mai puțin apropiate. Copilul intră în relație directă cu aceștia fără a mai fi nevoie de medierea lor de către mamă (H. Rudolph Schaffer, 2010, p46).

O nouă sursă de trăiri afective este reprezentată de intrarea copilului în grădiniță. Un alt adult semnificativ intră în viața copilului. Plăcerea întâlnirii cu educatoarea și acceptarea reciprocă este condiția adaptării copilului la acest mediu nou. Educatoarea este cea care trebuie să își împartă afectivitatea în mod egal, trebuie să fie apropiată dar și exigentă și mai ales ea trebuie să știe cum să potrivească cerințele, astfel încât copilul să se simtă în sigurantă.

În relațiile cu covârstnicii copilului, aceasta va face investiții afective noi. Împreună cu aceștia se pot desfășura jocuri interesante, se pot organiza concursuri și se poate trăi clipe fericite alături de ei cu ocazia câștigării unor trofee. Pentru învingerea egocentrismului condiția de bază este interacțiunea cu grupul, egocentrismul fiind, voluntar sau involuntar, alimentat de familie, îm mijlocul căreia copilul este acum cel mai mic și de care trebuie să se aibă grijă mereu.( Șchiopu U., Verza E., 1997)

La grădiniță copilul întâlnește o gamă variată de activități. Cu ajutorul priceperii și a măestriei educatoarei copilul va avea parte de o întâlnire memorabilă cu arta, literatura destinată lor, astfel trăind emoții complexe și bogate.

,,Emotia este o reacție subiectivă la un eveniment relevant, caracterizată prin modificări fiziologice experiențiale și comportamentale.ˮ(Sroufe,1996)

Viața afectivă a preșcolarului este generată de împrejurări concrete, bucuriile și satisfacțiile sunt mai frecvente, copilul fiind mai tolerant, mai stăpân pe reacțiile sale și astfel apare aceea seninătate caracteristică acestei vârste. Această notă de seninătate caracteristică vârstei preșcolare este și o condiție favorizantă a dezvoltării psihice de ansamblu. Preșcolaritatea este stadiul în care se poate observa o evidentă învățare afectivă prin observarea comportamentelor celorlalți, prin imitarea și dobândirea unor cerințe și norme. El va învăța mai întâi ce pericole se află în spațiul lui și cum să le evite, apoi învață să reacționeze corect în diferite împrejurării.

În viața afectivă a preșcolarului cel mai important eveniment este cristalizarea sentimentelor. Relațiile familiale contribuie în primul rând la un astfel de proces. Atașamentul afectiv a copilului mic se transformă în relații afective stabile, consistente și de durată.

Dimensiuni ale dezvoltării fizice la preșcolarii

Dezvoltarea fizică a preșcolarului se desfășoară într-un alt context decât cel din stadiul anterior. Familia este în continuare mediul în care se formează cel mai mult copilul, acesta stabilește relații noi cu copilul. El însuși și-a extins capacitățiile de recepționare și răspuns, și-a schimbat nevoile și trebuințele și are alte așteptarii față de familie. Dacă până acum părinții erau gata să satisfacă imediat trebuințele copilului, acum devin mai pretențioși, au alte așteptări mai mari de la copil. Îi cer copilului să facă ceva într-un anume fel, îl controlează, îl îndrumă, îi interzic anumite plăceri etc. Preșcolarul interacționează mai intens cu frații și surorile, precum și cu alte rude, cu care își petrec o parte din timp. Alături de influențele familiei, în majoritatea cazurilor, se regăsesc și influențele instituțiilor preșcolare. Grădinița oferă ocazii noi de interacțiune a copilului (H.R.Schaffer, 2010).

La această vârstă dezvoltarea fizică este puternic legată de îngrijirea sanitară, odihnă si alimentație. Ajung în stadiul în care pot consuma alimente foarte asemănătoare cu cele pentru adulți, dar acestea trebuie să îndeplinească întotdeauna exigențele de prospețime și de asigurare a tuturor principiilor nutritive. Mai semnificativ pentru acest stadiu este că preșcolarul poate face deja distincția între mesele principale și gustările, începe să respecte și să înteleagă programul alimentar. Copilul își însușeste o anumită ținută la masă, își formează deprinderi de folosire a tacâmurilor.

Totodată copilul își formează anumite obișnuințe igienice care rămân pentru toată viața. Creșterea fizică este exprimată de calitatea regimului de viață. Apar mari transformări la nivelul sistemului nervos, se dezvoltă zona limbajului foarte mult și se leagă funcțional de toate celelalte arii motrice și senzoriale. Toate aceste schimbări duc la o atitudine caracteristică pentru acest stadiu al preșcolarității. Copilul este relativ înalt, cu tenul roz, vioi, dând dovadă de inteligență.

I.2. Premise ale dezvoltării personalității la preșcolari

Dominante motivaționale

În viața preșcolarului o semnificație deosebită este conturarea și cristalizarea multor componente ale personalității și construirea structurilor de bază. Comportamentul copilului nu depinde în întregime de situații concrete și de stimulări pe moment, ci aceasta dobândește o anumită stabilitate, consistentă. În prin plan, alături de trebuințele biologice își fac loc trebuințele sociale și spirituale, copilul dând uneori mai mare atenție acestora din urmă.

Dominanțele motivaționale cele mai importante la această vârstă sunt: interesele pentru cunoaștere, interesele pentru joc si interesul pentru activitatea eficientă. Interesul pentru joc se află în prin plan și se satisface pe deplin în acest stadiu. Interesul pentru ceea ce îl înconjoară se observă prin atitudinea deschis exploratoare a preșcolarului, prin observarea atentă a animalelor, plantelor, a activității desfășurate de oameni, prin adresarea permanentă de întrebări

(Caluschi, M., 2002, p.115).

Se manifestă interesele artistice, acestea fiind cultivate mai mult la grădiniță și manifestate ca o receptivitate și sensibilitate pentru frumos. Interesul pentru învățare este prezent chiar și la preșcolarul mare, este clar manifestat frecvent. Plăcerea, frecventa și dăruința cu care se joacă de-a școala indică dorința lor de a afla cum este la școală,indică intensitatea acestui tip de motiv, care are o mare însemnătate pentru viitor. Este semnificativ faptul că atunci când se joacă astfel preșcolarul, preferă mai mult rolul de elev și nu pe cel de învățător. Acest interes este unul dintre indicatorii ai pregătirii copilului pentru etapa următoare, școala.

Conștiința morală primară a preșcolarului

După rezolvarea crizei afective de la 2 ani și jumătate, 3 ani reprezintă începutul formării conștiinței morale a preșcolarului. Primul rezultat al acestei crize este dobândirea treptată a experienței pozitive în ascultarea cerințelor părinților, pentru a păstra dragostea acestora. Primul pas în acest proces va fi imitarea adulților sau împlinirea cerințelor, a sarcinilor în prezenta părinților, fără a ține cont de propriile cerințe, plăceri (școalaargeșeană.ro).

Însă în această fază este de ajuns ca în împrejurările date părinții să nu fie prezenți și atunci copilul va avea de a satisface propria plăcere și dorință, încălcând regulile impuse. Sancțiunea parentală nu întârzie să apară, iar aceste efecte aduse în urma încălcărilor de reguli se vor conserva în memoria copilului. Astfel copilul își va aminti si totodată va putea prevedea neplăcerile care ar apărea în urma încălcării unor reguli și aceasta face ca el să se comporte adecvat. În percepția preșcolarului ceea ce este bine și ceea ce nu este bine este spus de părinții, hotărât de ei, iar copilul simte că este dator să respecte cerințele părinților. Această morală este întemeiată pe sentimentele și respectul față de adult. Cheia acestei morale este autoritatea adultului, credința copilului în adult este foarte mare, deoarece el consideră că adultul are întotdeauna dreptate.

Dupa Freud (1949): ,,Experiența analitică ne-a convins de adevărul complet al afirmației obișnuite că, din punct de vedere psihologic, copilul este tatăl adultului, iar evenimentele din primii ani au o importanță majoră pentru toată viața sa viitoareˮ.(H.R Schaffer, 2010, p. 338)

În ceea ce privește minciuna, ea are până la vârsta de 4 ani un caracter neintenționat, acesta fiind un produs al fanteziei lui, prea puțin controlată. Dar după vârsta de 4 ani ea este semnul abaterii intenționate de la norma morală. În această fază copilul poate anticipa pedeapsa și tinde să o evite în acest fel, căutând o scuză cu o minciună.

Conștiința de sine și identitatea de sine la preșcolar

Conștiința de sine și ientitatea de sine se fundamentează de alte baze cognitive și de o altă experiență personală de viață decăt la antrepreșcolari. La vârsta de 5 ani copilul nu se poate conduce după imaginea din oglindă, deoarece se lovește de dificultatea de a nu localiza corect partea dreaptă sau stângă. Însă identificarea în fotografie se face corect începând cu vârsta de 4 ani.

Preșcolarul conștientizează poziția lui de copil în cadrul familie și realizează natural rolurile fiecărui membru de familie. El se simte membru al colectivului odată cu intrarea lui în grădiniță și își recunoaște grupa din care fac parte.

G.H. Mead (1934) evidențiază faptul că imaginea de sine este puternic influențată de modul în care ceilalți reacționează față de noi si de contextul social. Reacțiile celor din jur ne influențiază atât de mult datorită faptului imaginea de sine are o altă latură a concepției despre sine, și anume stima de sine.

Manifestarea aptitudinilor și capacităților la preșcolar

Maturizarea, îmbogățirea și diversificarea activităților preșcolarului fac să se dezvolte în special acele aptitudini care au componente senzoriale, cum ar fi: cele pentru muzică, desen, coregrafie, limbi străine. Se dobândesc un număr mare de capacități elementare, cum ar fi cea de a modela, de a construi, de a desena, de a interpreta un rol dintr-o poezie. Preșcolaritatea poate fi stadiul în care se petrec debuturi semnificative. Această etapă de viață nu trebuie scăpată, deoarece este momentul în care se dezvoltă aptitudinile la care s-au făcut referire.

Formarea bazelor caracterului la preșcolari

Preșcolaritatea reprezintă un început în formarea primelor trăsături ale caracterului. Cristalizarea sentimentelor, formarea deprinderilor de a răspunde la cerințele adresate, receptivitatea la modelele de comportare propuse de către părinți reprezintă premisele formării trăsăturilor caracteriale în acest stadiu. Primul factor fundamental al formării caracterului este familia. Un climat familial optimist, calm, cu autoritate, stimulativ, generează însușiri caracteriale pozitive cum ar fi: optimism, încredere în sine, încredere în ceilalți, independență. Dar dacă copilul se află într-un climat familial necorespunzător, tensionat, conflictual, cu un stil tiranic, generează de cele mai multe ori trăsături caracteriale ca: teamă, supunere, agresivitate, anixietate. Stilul general de viață al familiei, modul în care se defășoară activitățile zilnice, pot pune bazele unor trăsături cum ar fi: hărnicia, spiritul de ordine, disciplina.

Grădinița este locul care creează cel mai bine contextul pentru dezvoltarea sociabilități copilului, a spiritului de colaborare. Iar îngenerarea acestor însușiri au un rol deosebit interacțiunile cu covârstinicii.

I.3. Cunoașterea psihopedagogică a copilului în vederea pregătirii lui pentru școală

Toții părinții au aspirații mari când este vorba despre copiii lor, iar școala va fi adesea primul ,,testˮsocial pe care părinții și copiii, deopotrivă, vor trebui să-l dea. Copilul va fi evaluat după criterii exterioare și independente de dragostea parentală. Semnalele emise de școală vor trebui acceptate: copilul nu este perfect în toate. La capătul acestor schimburi de informații, aspirațiile părinților se vor clarifica și vor fi redimensionate în funcție de aptitudinile și de gradul de maturitate al copilului. Luarea în considerare particularitățile de vârstă are în ziua de azi bogate și solide motivări psihopedagogice,referindu-se la nivelul preocupării pentru individualizarea activității instructiv-educative și pentru tratarea diferențiată a copiilor.

,, Cunoașterea copilului este cheia de boltă a pedagogie; problema cunoașterii copilului este o adevărată revoluție copernicioasă în pedagogieˮ( Ed. Claparede, 1975).

Copilul se cuvine a fi cunoscut pentru a dirija dezvoltarea personalității lui cu șanse mai mari de succes. La școală se confruntă cu atitudini abstracte și detașate,pe care nu le înțelege întotdeauna. Copiii preferă să se joace și să își aleagă singuri activitățiile. Este deci, dificil să se implice în învățarea școlară. În copilărie se formează structurile energetice mai importante (intelectuale, creative) inclusiv sociabilitatea, o serie de aptitudini, precum și caracteristicile comportamentelor de bază,reacțiile afective și voliționale (Ursula Schiopu,1997).

Subliniindu-i reușitele (chiar dacă nu sunt perfecte), și nu esecurile, părintele contribue la încurajarea copilului, care va dobândi încredere în sine.Dacă te vei amuza alături de copil în timp ce învată, punând la lucru imaginația, conferind informțiilor o perspectivă nouă și ajutându-l să nu rămână pasiv, îi vei permite să dea sens învățăturii și să înțeleagă mai profund disciplinele predate la școală.

Copilul este speriat de ceea ce nu cunoaște. Faptul că are sprijinul părințiilor îl va ajuta să descopere cât de plăcute pot fi lucrurile pe care le află, prinzând gustul de a învăța.

Nu înregistrăm inteligența sau sociabilitatea, ci faptele de conduită, aptitudinile copilului, comportamentul care dezvăluie conținutul psihic interior.

CAPITOLUL II

ADAPTAREA OPTIMĂ ÎN CLASA PREGĂTITOARE

II.1. Conceptul de adaptare școlară

Statutul și rolul de elev reprezintă un moment important din viață la intrarea copilului în școală,natura relațiilor cu colegi și cu adulții, noutatea regulilor și a condițiilor de activitate și specificul învățării-activitate complexă ce angajează intreaga sferă a vieții sale psihice, toate cunoștințele și deprinderile acumulate anterior. Orice activitate umană este supusă unei legi si anume adaptarea individului la mediu, daca ne gândim la educație, formarea minților și la instrucție.

Adaptarea – proprietatea organismului de a-si modifica structurile și funcțiile, procesul de stabilire a echilibrului între asimilare și acomodare- adaptarea dintre om și mediul înconjurător.

Adaptarea se referă la capacitatea omului de a răspunde pozitiv la cerințele și solicitările anturajului și de a face față cerințelor individuale.

Adaptarea implică acțiunea de ajustare,modificare, de transformare a copilului pentru a deveni ‹apt pentru școală›, capabil de a face față cerințelor instructiv-educative și de a fi în acord cu normele și regulile pretinse de programa școlară pentru dobândirea cu succes a ‹statutului› și ‹rolului› de elev, având în vedere reglementarea și ajustarea conduitelor asupra situațiilor cotidiene.

Adaptarea școlară – este procesul de realizare a echilibrului dintre personalitatea în evoluție a elevului pe parcursul formării sale și exigențele ascendente ale anturajului în condițiile asimilării conținutului informațional în conformitate cu propriile disponibilități și a acordării la schimbările calitative și cantitative ale ansamblului normelor și valorilor proprii sistemului de învățământ. (Coasan A.& Vasilescu A., 1988, p.10).

Adaptarea școlară constă pe de o parte în potrivirea informativ-formativă a procesului instructiv-educativ, iar pe de altă parte în trasăturile și caracteristicile personalități elevului.Personalitatea copilului este în continuă dezvoltare, în timp ce cerințele școlare sînt din ce în ce mai mari. Datorită schimbari copilului și a condițiilor școlare, pentru a evalua adaptarea școlară trebuie să ne referim la particularitățile mediului școlar și la etapa de dezvoltare a elevului.

Îndrumarea copilului pentru adaptarea școlară- începe încă din familie,și continuă în alte instituții frecventate de către copil în perioada școlară.

Toți părinții au aspirații mari când este vorba despre copiii lor,iar școala va fi adesea primul˶prag˝ social pe care părinții și copiii, deopotrivă, vor trebui să-l treacă. Copilul va fi evaluat după criterii exterioare și independente de dragostea parentală. Semnalele date de școală vor trebui acceptate: copilul nu este perfect în toate.( Fabienne C., 2012, p.65).

La capătul acestor schimbări de informații, aspirațiile părințiilor se vor clarifica și vor fi redimensionate în funcție de aptitudinile și de gradul de maturitate al copilului.

Datorită circumstanțelor, școala are menirea de a îndruma elevul încât să-i asigure dezvoltarea spre multumire și satisfacție materială și morală. Scoala are menirea ca în ,orice situație, s-ar afla elevul să se poată adapta cerințelor social-economice. Unul din sistemele de referință ale adaptării se referă la pachetul de cunoștințe pe care copilul trebuie să și le însușească, la deprinderile și priceperile de muncă intelectuală, dar și la cele care privesc comportamentul.

Încă de la intrarea în școală copilul va „învăța să învețe” în cadrul fiecărei discipline, va interacționa rapid cu mijloacele și metodele de învățământ utilizate care vor fi adaptate la vârsta acestora.

II.2. Factori favorizanți ai adaptării școlare

Adaptarea școlară este considerată ca interacțiune permanentă a factorilor interni și a celor externi.Factori interni ai adaptări școlare depind de personalitatea copilului, fiind conditii subiective, iar cei externi sunt conditii obiective fiind independenți de copil. Datorită condițiilor subiective factorii care determina adaptarea școlară sunt cei psihologici și cei biologici.

Elevul care obține performanțe prevăzute sau scontate, este adaptat cerințelor școlare care corespund cu nivelul inteligenței sale.Adaptarea școlară se manifestă în procesul de învățamânt, fiind forma fundamentală de activitate pentru școlari, aceasta integrează percepțiile, memoria, reprezentările, limbajul, gândirea, imaginația, atenția fiind meditate de afectivitate și caracter, ca principale trăsături de personalitate. Adaptarea este în funcție de inteligentă, astfel între adaptare și inteligență există o interrelație. ( Coasan A, 1988, p.12)

Inteligența deține un rol hotărâtor în adaptarea școlară, devenind ponderea particularităților nonintelectuale. Perseverența în activitatea școlară, motivația pentru învătătură , deprinderile și priceperile se înscriu între cele mai importante suporturi subiective al adaptarii școlare.

Adaptarea se realizează la nivelul copilului sub aspectul reușitei școlare și a conduitei sale în grupul școlar.

La început, copilul va accepta eforturile pentru a le face plăcere părinților ori din dorința de a le semăna lor și învățătoarei.Părinții vor putea să se bazeze pe acest motor inițial pentru a încuraja și a pune în valoare aceste prime experiențe pozitive. În paralel,copilul va găsi plăcere în provocarea rezonabilă ca dificultate( Da, este greu, dar poți reuși), ca și în satisfacția de a progresa, prin sarcini, care i-o vor permite. Subliniindu-i reușitele( chiar dacă nu sunt perfecte), și nu eșecurile, părintele contribue la încurajarea copilului, care va dobândi încredere în sine.

Activitatea educativă exercitată asupra copilului urmărește în final realizarea unui adult bine adaptat, bine integrat în sociatatea în care trăiește.( Holban I., Giugiuman A.,1972, p.113).

Educația nu se reduce asupra acțiuni părințiilor și a școlii sau la acțiunea adultului cu copilul, aceasta realizându-se între copii de aceeași vârstă sau de influența celor mari.

Copilul se întălnește cu societatea și cu unele ramuri ale ei, care îl vor pregăti și ajuta în formarea sa ca om. Preșcolarul odată intrat în gradiniță trebuie să-și modifice comportamentul, desprinzându-se de sânul familiei. Întregul proces instructiv-educativ din grădiniță îl face pe copil apt pentru noi cerințe, oferindu-i așa cum spune Ursula Șchiopu „ lecții vii de socializare ” prin punerea în situația de a învăța din succes și insucces, din necazuri și bucurii.

Școala îi oferă copilului condiții directe și indirecte de a face comparație cu alte familii decât a sa. Dimensiunile generale ale familiei și stilul ei de existență se vor oglindi în dezvoltarea psihică a copilului prin fenomene comportamentale și afective. Clasa de elevi , cu viața proprie, reprezintă unul din factorii esențiali în procesul de educație socială a elevilor. Un grup de școlari de clasa I, încep să prindă culoare când toți cei care îl compun comunică și interacționează, grupul devenind organizat, stabilindu-se comunicarea verbală/ nonverbală.

Caracteristica pentru copil diferă, odată cu intrarea în școală, constă în naturalitatea afectivă a mediului școlar fapt ce creează condiția cerinței dea câștiga independent un statut în colectivitatea clasei. El devine membru al unei colectivității în care se constituie un nou climat afectiv, de recunoaștere a autorității și raporturi de reciprocitate ( Neacșu I., 1978, p.27).

Trecerea de la grădiniță la școală reprezintă o schimbare importantă. Învățătoarea nu mai este la fel de mamoasă ca educatoarea și așteaptă de la copil să învețe, să socializeze și să se adapteze grupului. Socializarea care debutează cu adevărat încă de la vărsta de cinci-șase ani,este un proces esențialmente afectiv, de adaptare la un anumit grup. Trebuie să înțelegi că un copil nu știe ce înseamnă o regulă. Se supune acestuia pentru că adultul i-a spus să o facă.

Uneori, integrarea nu este dificilă, dar copilul își testează autoritatea sau îi este frică să facă pasul decisiv. Copilul trebuie încurajat să treacă peste obstacolul de care se teme „ Ai încredere în tine. Poți să mergi mai departe!” .

Regulile în clasa primară încep să se echivaleze în fața plăcerii și a jocului, copilul capătă individualitate și-și dezvoltă capacitațile prin concentrare și efort intelectual. Pentru copii interactivi este foarte greu să se acomodeze deoarece acum trebuie să-și focalizeze atenția pentru mai mult timp, la început fiind chiar pedepsiți.

Între momentul intrării în grădiniță și cel al preadolescenței, faptul că se află într-un grup va fi trăit de copil în moduri foarte diferite. Pe măsură ce crește, el își descoperă propria marcă și se demarchează, diferențiindu-de de ceilalți, descoperindu-și personalitatea. Dar, paradoxal, caută să fie și „asemănător”: prin felul de a vorbi, de a se îmbrăca, el se afirmă pe sine, rămânând, totodată, afiliat grupului ( Fabienne C., 2012, p.50).

II.3. Familia – Factor adaptativ al copilului

Familia și școala formează situații permanent pentru a răspunde trebuințelor de cunoaștere a copilului, dorinței de a fi mare, curiozitățiilor sale și dorinței de a fi luat în considerare. Școlarul din clasa I învață sub impulsul părințiilor, a dorinței sale de a suporta statutul de școlar și sub influența de a nu-și supăra părinții. Învățătorul având un rol deosebit de important în stimularea motivației pentru învățătură și în crearea relației pozitive cu ceilalți copii. Datorită modului cum este organizat programul zilnic, cum este concepută fiecare activitate, prin modul cum sunt evaluate performanțele elevilor, se include o atitudine pozitivă față de datoria de elev și față de școală (Mihai Aurelia, 2010, p.23).

Principalul rol al părințiilor este acela de ai motiva copilul să învețe și de a-i insufla entuziasmul pentru școală. Învățarea preșcolariilor de a-și strânge singuri hainele, jucăriile și de a avea sarcini simple în casă îi ajută să accepte responsabilitățile și să fie independenți.

Calificativele mari și recompensele, premiile, aprecierile pozitive ale activitații acestuia constitue factori cei mai puternici în motivarea elevului pentru învățătură. Familia are datoria să-l încurajeze, să fie aproape de copil să-l ajute să păstreze o strânsă colaborare cu învățătorul.

Lipsa de interes manifestată de părinții față de copilul școlar are rezultate negative asupra micului școlar, deoarece, neavând cui să ceară va manifesta dezinteres față de obligațiile sale.

La 9 ani devin active interesele cognitive care stimulează învățarea contribuind la modelarea cognitivă a caracterului: învățarea are rol formativ asupra dezvoltării structurilor operative ale caracterului( răbdare, hărnicie, perseverență).

Familia reprezintă pentru copil un organism reglator, care permite unei aparente sărăcii de mijloace să trăiască o viață foarte intensă, o viață proprie copilăriei.Nici o altă instituție, oricât de calificată, nu este așa de sensibilă la exprimarea trebuințelor, la manifestarea slăbiciunilor sau a potențialului dezvoltării copilului fiindcă nici o altă instituție nu cuprinde fiiințe legate atât de direct,de copil, ca mama și tata. Familia oferă copilului un mediu afectiv, social, cultural. Mediul familial, mai ales sub aspect afectiv, este o școală a sentimentelor în care se modelează sub acest aspect personalitatea. Copilul trăiește în familia sa o gamă variată de relații interindividuale copiindu-le prin joc în propria conduită.

“Copilul ajunge pentru părinții săi, după educația pe care o capătă: răsplata sau pedeapsa.” – Jean Jacques Rousseau

De reținut că familia poate să dea, să facă foarte mult bine dar poate să și greșească mai ales din cauza lipsei de perspective în legătură cu opera pe care o întreprinde (H.Barbu, Elena R, Eugenia P., 1995, p.94).

Familia unde copilul este supus unui regim educativ echilibrat în concordanță cu cel din grădiniță. Aici ne găsim în fața unui sistem de cerințe care fac posibilă unitatea de măsuri educative, cele două medii continuându-se și completându-se armonios.

Pentru elevii calificativul nu reflectă valoarea obiectivă a răspunsului formulat, ci efortul depus pentru pregătire și, de aceea, în primele clase, calificativul are o valoare stimulatoare.

Elevii mci se bucură doar ca sunt notați, doresc să aibă calificative indiferent de valoarea lor.

Școlarul mic dorește să învețe ca să știe, ca să răspundă corect cerinței generale de elev. Între atitudinea față de școală și reușita școlară există o strânsă legătură. Progresele în ameliorarea randamentului școlar sunt cu atât mai evidente cu cât mai pozitivă este atitudinea elevilor față de activitatea școlară și cu cât această activitate școlară și cu cât această activitate are o semnificație personală pentru ei ( Coasan A., Vasilescu A.,1988, p.16).

Pregătirea copilului pentru succesul școlar a copilului se realizează pe parcursul a 3-4 ani de grădiniță, unde copilul învață să se exprime în propoziții și fraze,să memoreze, să povestească, atenția, logica, răbdarea, învață să-și coordoneze mișcările etc. Părinții pentru a pregăti copilul sub toate aspectele trebuie să responsabilizeze copilul dându-i diferite sarcinipe măsura capacităților și abilităților lor, să disciplineze copilul pentru a respecta mai ușor regulile școlii, mai conștiincios, ,să-l ajutăm să-și dezvolte vorbirea și vocabularul, să-l ajutăm să citească, să-l ajutăm să-și dezvolte abilitățile manuale.

Clasa I este una dintre cele mai grele trepte care reprezintă și începutul. Elevul învață să scrie, să citească, să socotească fiind cele mai importante abilități pentru anii de școală. Dacă acum nu reușește să țina pasul cu ceilalți și va rămâne în urmă, va avea probleme din ce în ce mai mari până când va ajunge sa nu mai poată recupera.Copilul are nevoie să răsufle și să profite de o perioadă de libertate, pentru a elimina tensiunea acumulată în timpul zilei.Uneori părinții, vor pe bună dreptate să-l obișnuiască pe copil să se concentreze, singur în camera lui, în liniște. Copilul poate trăi această situație ca un abandon și poate dezvolta o relație negativă cu temele.Alături de părinții, în bucătărie poate fi o atmosferă liniștitoare pentru unii copii.

Joyce Maynard afirmă: „ Copiii nu sunt singurii care cresc. Și părinții cresc. Tot așa cum noi neprivim copiii, să vedem ce fac cu viețile lor, tot ața ne privesc și ei pe noi, să vadă ce facem noi cu ale noastre. Nu le pot spune copiilor mei să ajungă până la stele. Tot ce pot face este ca eu să mă-ntind spre ele.”. (http://www.utilecopii.ro,2013).

Părintele trebuie să devină un model pentru copilul său, un model pentru:

-conduita copilului în societate;

-felul de a gândi al copilului;

-manifestarea sentimentelor cotidiene;

-modul de autoeducare

Adaptare copilului la școală depinde de doi factori comunicaționali: felul în care se comunică în familie și felul în care se comunică în școală, la nivel professor- elev.

Familia este un mediu afectiv prin excelență, o școală a sentimentelor , mediu ce modelează personalitatea și permite copilului să se dezvolte ca individualitate echilibrată, cu o afectivitate bogată și bine adaptată cerințelor vieții (P.Osterrieth,1973,p.134).

Aprecierea făcută de cadrele didactice, de părinții, gradul de reușită propriu-zis al elevului, precum și autoevaluarea performanțelor proprii mai realiste odată cu înaintarea în vârstă a elevului- contribuie la formarea imaginii despre sine a elevului. În acest fel se conturează statutul școlar al fiecărui elev ( Radu I.,1974, p.181).

II.4. Rolul grădiniței în pregătirea copilului pentru adaptare

Atunci când părăsește mediul familial pentru a se duce la grădiniță, copilul face un pas pentru care nu este neapărat pregătit. Adaptarea va avea pentru fiecare, un ritm diferit, în funcție de familia mai mult sau mai puțin numeroasă în care a trăit su de experiența dobândită de copil în comunitate.

Maturizarea școlară poate fi pregătită datorită condiției esențiale a atingerii gradului de dezvoltare și adaptare de către toți copiii, efectuat de o eficientă activitate școlară o reprezintă integrarea efectivă a grădiniței în sistemul școlar și mai presus realizarea unei legături funcționale de continuitate între activitatea din grupa mare și prima clasă a școlii primare

( Radu I., 1996, p.49).

Dezvoltarea copilului este centrată mai ales pe ego, pe nevoile sale afective la intrarea în grădiniță. Are nevoie de dragoste, de securitate, de „ambianța parentală” pentru a explora lumea. Ambianța parentală nu trebuie să fie nici sufocantă, nici relaxată, ci afectuoasă și puternică, pentru a menține copilul pe un curs educativ stabil și continuu. Programul cu orele de somn necesare îi permite o adaptare mai ușoară și poate da rezultate bune la început, dacă atenuează sentimentul de nesiguranță al copilului și îl liniștește pe părinte. Amintim deci, că intarea la grădiniță reprezintă trecerea de la mediul familial la cel social, căruia îi corespunde o perioadă de integrare în grup, care va fi urmată de socializare. Integrarea este perioada de adaptare afectivă la un grup.

Grădinița reprezintă un mediu interesant și creativ, care îl ajută pe copil să deprindă primele primele aptitudini necesare pentru școală. Cunoștințele și îndemânarea pe care le însușește în anii petrecuți la grădiniță îl vor ajuta sa aibă rezultate foarte bune și să se descurce la școală. Învățarea este un proces dinamic, care se formează de la vârste din ce în ce mai fragede. Copilul în trecut, învăța să scrie, să citească și să numere numai la intrarea în școală, iar acum învățătorii se așteaptă ca copilul când intră pe băncile școlii să aibă deja aceste aptitudini principale

(Fabienne C.& Roland S.,2012, p.17).

Preșcolarul are ocazia să învețe reguli noi de politețe, chiar dacă părinții l-au învățat cu mult înainte bunele maniere. Relația copilului cu ceilalți îi dobândesc aceste reguli de comportament și comunicare. În grădiniță copilul întâlnește un mediu care îl stimulează să fie activ, să se joace cu alti copii și să exploreze mediul înconjurător, în unele grădinițe sunt incluse și orele speciale de sport, ajutându-l să se dezvolte fizic, să se mențină în formă și să crească sănătos.

În grupa pregătitoare, accentul trebuie să cadă pe sarcinele formative și nu pe cele informative, sarcini care vizează dezvoltarea operațiilor intelectuale și a dragostei față de învățătură; de aici rezultă că treebuie combătută tendința de a transforma educația preșcolară în învățământ de tip școlar, grădiniței, deoarece „forțarea” dezvoltării normale exercită o influență negativă asupra maturizării copilului (Drăgan I.,1976, p.49).

Școala ca să înceapă operația educațională pe esența acumulărilor realizate de copii la vârsta preșcolară, pe care să le recepționeze „din mers”, este esențial ca activitățile organizate și desfășurate în grădiniță să contribuie la actualizarea, dezvoltarea, valorificarea actualelor potențiale ale copiilor contribuind la egalarea șanselor de reușită școlară.

Aptitudinea școlară este o noțiune mult mai complexă, care se referă la starea multidimensională a personalității copilului, cuprinzând și sfera afectivă,socială și volițională, nefiind limitată numai la pregătirea intelectual-cognitivă. În acest sens, gradul de dezvoltare a intereselor de cunoaștere a copilului ca suport al unei motivații susținute de învățare, orientare în mediul ambiant, sociabilitatea copilului, care îl fac apt de a-și regla activitatea în funcție de cerințele adultului, ale programului școlar precum și de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a motricității și altele, completează tabloul general al aptitudinii de școlaritate (Radu I, T.,1996, p.53).

Obiectivul major al tuturor activităților din grădiniță este acela de a sprijini copilul pentru integrarea în activitatea școlară, pentru abilitatea în însușirea scrierii și a citirii, a înțelegerii și efectuării unor exerciții aritmetice.

Un copil capabil pentru școlaritate:

Memorează;

Percepe;

Înțelege;

Gândește;

Acționează;

Exprimă corect: gânduri, intenții, dorințe, trăiri emoționale;

Utilizează corect noțiunile de timp și spațiu;

Școala își exercită acțiunea ei formatoare asupra evoluției psihice a copilului, stârnind un proces de adaptare la mediu și la un sistem de socializări foarte diferit ca structură, climat, funcționare de cel din familie și din grădiniță.

Școala, instituție obligatorie de educație a tinerei generații, devine mediu de existență și organizare psihoculturalăa copilului ( Mihai Aurelia, 2010, p. 31).

II.5. Tehnici de pregătire a preșcolarului pentru școală

Conceptul de pregătire pentru școală reprezintă nivelul de dezvoltare al copilului (din punct de vedere al competențelor socio-emoționale, cognitive, motrice, de autonomie) care să-i asigure preșcolarului o adaptare optimă la mediul școlar. Pregătirea copilului pentru școală nu înseamnă doar cumpărarea unor lucruri folositoare ( ghiozdan și hăinuțe) pe care să le poarte la școală, ci pentru prima zi din clasa I are nevoie de sprijinul părintelui pentru familiarizarea cu orarul zilnic și cu ce presupune mediul școlar. Copilul ar trebui să fie pregătit înainte cu câteva săptămâni de prima zi de școală deoarece poate avea diferite reacții de panică sau respingerea față de mediul în care intră,copiii din jur sau educatoare.

Preșcolarul trebuie să înțeleagă ca școala este o instituție în care își va petrece o parte din viață, acest lucru nerealizându-se în câteva zile, ci în decursul a câțiva ani. Școala pentru copil este ceva nou, reguli noi, trezirea de dimineață, pauze, colegii foarte mulți cu vârste apropiate, teme, statul în bancă o perioadă mai lungă, etc.

Cum ne dăm seama dacă este pregătit copilul pentru școală?

Preșcolarul va trece la viața de școlar în jurul vârstei de 6 sau 7 ani, nu este o regulă, părinții trebuie să știe că nu vârsta contează, ci dezvoltarea fizică și intelectuală precum și nivelul de pregătire al copilului. La școală desfăsurarea activităților se face în mod independent, de aceea copilul trebuie să fie capabil să:

lucreze independent;

deseneze corect formele geometrice și să decupeze cu foarfeca corect;

țină corect creionul în mână sau stiloul;

asculte atunci când cineva vorbește;

participe la activități structurate, cum ar fi jocul cu reguli și cititul poveștilor;

își lege singur șireturile și să se îmbrace și dezbrace singur;etc.

Prima zi de școală este foarte emoționantă pentru părinții și plină de entuziasm, dar pentru cei mici este cu adevărat foarte dificilă fiind obișnuiți cu programul de vacanță sau cu cel de la grădiniță. Părinții au datoria să repete acasă modul de desfășurare la începutul orei sau la sfârșit când trebuie să își adune singur lucrurile și să aibă grijă de ele (Roland.S., Fabienne C.,2012, p.79).

Motivele pentru care copii nu sunt pregătiți pentru școală au legătură de obicei cu situația familiei fie ea psihologică sau financiară: lipsa preocupări familiei pentru copil, familie monoparentală cu un singur părinte care nu se poate ocupa de toate, sărăcia, etc.

Problemele majore întâmpinate le-au în general copii care nu au frecventat grădinița aproape de loc, având probleme de concentrare, de a fi atenți și a sta liniștiți în bancă deoarece trec de la libertatea copilului fără griji la un program cu reguli și restricți. Grădinița dezvoltându-le aceste aptitudini necesare fiind și exersate în grupa mare sau clasa pregătitoare.

Am auzit deseori întrebări de genul „de ce copilul meu se fâțâie pe scaun, se ridica din diferite motive, îi place să scrie sau să citească din picioare”etc, răspunsul fiind simplu, pentru că nu au fost educați, învățați, pregătiți pentru reguli și responsabilități școlare din timp. Nu au fost învățați să stea la masa de lucru, să se concentreze asupra unui lucru, să lucreze singuri fără ajutorul părinților sau al altor membri ai familiei.Au fost trecuți brusc într-un mediu autoritar, strict, cu cerințe dificile și noi (H. Rudolph Schaffer, 2010, p.23).

Exersarea poate începe încă de timpuriu, antrenându-l cu activități care necesită statul mai mult pe scaun, să stie deja să coloreze căt se poate de bine la fel și să decupeze, cel mai important este să-i distragem atenția care trebuie antrenată deoarece dacă este instabilă poate afecta rezultate copilului școlar chiar dacă este foarte inteligent, cele mai multe greșeli se fac din neatenție și lipsa concentrării. Activitățile cele mai distractive și care îl atrag foarte mult pe copil sunt activitățile care se realizează prin joc, punându-i la încercare atenția.

Pentru o bună pregătire pentru școală „distrați-vă” fiind un lucru important pentru copil, el nu are nevoie de seturi de informații în acest stadiu al pregătirii pentru școală. Copiii învață mai mult când se distrează și participă la acțiunea în sine.(www.scribd.com,Pregatirea-scolara)

Stabilirea unui important program și anume programul de somn al copilului trebuie să înceapă mai repede cu o săptămână înaintea primei zi de școală. Acest lucru nu se poate face în prima zi deoarece copilul poate face un deficit de somn care le-ar putea creea probleme la învățătură. Chiar și adulți când se schimbă ora peste an simt aceea trecere grea, odată ce te-ai obișnuit e mai ușor.

Dr. Kohler a adăugat : „ Un copil sau un adolescent care doarme frecvent suficient își va îmbunătăți performanțele școlare, va avea o atitudine pozitivă în privința propriei educații ți va fi capabil să interacționeze mai bine cu colegii de la școală și cu cadrele didactice.”

Este necesar să subliniem faptul că preșcolarul se joacă și copilul învață. Cert este, că amândoi învață iar jocul este cel mai eficient mijloc de învățare. Deci, jocul trebuie să conțină elemente de învățare, iar învățarea trebuie să prezinte elemente de joc.

Un mare pedagog ne amintește „Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire, să acționeze. A ne întreba de ce copilul se joacă înseamnă a ne întreba de ce este copil; nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale” ( Florinda Golu, 2006).

II.5.1. Elevul de clasa I

Din perspectivele evaluării, știind stadiul dezvoltării psihi-fizice a copilului și particularitațile personalității sale, se impune să știm ce fel de cunoștințe se prevede să cunoască copilul la intrarea în școală. Învățământul nu trebuie să ducă numai la pregătirea copilului pentru viață, ci să-l împlinească pe tânăr ca individualitate, să aibă un câmp mult mai larg în dezvoltarea creativității și în primul rând să contribuie la evoluția umană generală.

Învățământul preșcolar are scopul de a contribui la dezvoltarea psihică și fizică armonioasă a copiilor, la însușirea necesare pentru adaptare lor școlară la sarcinile învățământului primar, la educarea în spiritul dragostei față de patrie, popor și partid, la formarea unor deprinderi utile de muncă, disciplină și de comportare civilizată.( Coasan A., Vasilescu A.,1988, p.39).

Copiii preșcolari au nevoie să-și cunoască bine casa părintească, să știe componența familiei, activitățile desfășurate de membrii acesteia, locul lor de muncă.

Clasa I marchează începutul școlii, cu toate cerințele care se impun:

program structurat;

activități impuse;

evaluarea cunoștințelor prin acordare de calificative;

ritmul desfășurării activităților;

învățarea directă ;

Clasa I necesită din partea copilului o pregătire intensă pentru a face față cerințelor de la școală. În continuare sunt câteva dintre aspectele esențiale ale celor două nivele de învățământ: preșcolar și primar:

Tabel nr. 1: Aspecte esențiale ale celor două nivele de învățământ

Copilul generației actuale intră în școală, în clasa I, cu o pregătire deosebită. Educatoarele depun eforturi remarcabile pentru predarea eficientă la preșcolari a unei palete largi de informații, concretizate în cunoștințe intra-, inter- și transdisciplinare- consecințe ale implicării ei vocationale și aplicării metodologiei moderne (Fabienne C., 2012, p.79).

Așadar, primim în clasa I elevi bine motivați, bine formați și informați cu un amplu bagaj de cunoștințe, încăt uneori se pune problema cu ce i vom mai atrage pe parcursul ciclului primar, și dacă în percepția lor, ne putem ridica la calitatea organizării procesului de predare/ învățare, organizare specifică învățământului preșcolar. Aceasta pentru că ambianța mai rigidă a clasei, care impune disciplină- percepută de copii ca fiind mai aspră prin lipsa jucăriilor și predomonanței jocului- demobilizează temporar unii copii. Însă se compensează, print-un act didactic creativ, prin efort concentrat pe perioada debutului școlar, mizând totuși pe împlinirea maturității școlare a elevilor.

Elevii care anterior au frecventat grădinița încă de la grupa mică, parcurg cu ușurință activitățile de învățare prevăzute de programele școlare pentru clasele I- II, așa încât urmărirea și atingerea unor dintre obiectivele de referință ale disciplinelor, să fie simple formalități.

Buna pregătire a preșcolarilor din grădiniță este un fapt îmbucurător pentru un cadru didactic din învățământul primar care are clasa I, nu pentru că ar fi mai relaxat și ar depune mai puțin efort, ci pentru că îi permite o parcurgere temeinică cu elevii a perioadei preabecedare, conferindu-i acesteia valoarea de fundament al cunoștințelor cu cristalizare ulterioară

(Anca B., 2010, p. 93).

Desigur că prin actul de evaluare al școlarilor din clasa I constatăm progrese atât în plan informațional, cât și comportamental. Rămâne totuși un vector al formării educative ce nu trebuie coborât în plan secundar: formarea unor deprinderi comportamentale necesare școlarizării.

În cele ce urmează sunt punctate câteva dintre situațiile emblematice care marchează programul zilnic, presărându-l cu discomfort pentru învățător și pentru clasă, risipind atmosfera de concentrare asupra obiectivelor propuse și ocupând inutil timpul de lucru efectiv.

Atitudini și deprinderi necesar a fi formate pentru debutul clasei I

Salutul- în afară de a exista ca deprindere, accentuăm că este extrem de deranjantă orice formulă de salut cântată și, în ales, în canon.

Sugestie: Considerăm că se poate ca în semestrul II, la grupa pregătitoare, începând cu Întâlnirea de dimineață sau la orice moment prielnic să se exerseze cu copiii rostirea fermă a salutului și armonizarea vocilor.

Poziția la răspuns- în general, foarte mulți elevi dint-o clasă nu sunt obișnuiți încă să se ridice în picioare când răspund la o întrebare. Dat fiind faptului că în grădiniță copii stau pe scăunele în poziția de statut pentru a nu produce deranj.

Sugestie: ar fi totuși un câștig dacă deprinderea unei atitudini școlare regulamentare ar fi formată încă din semestrul II al grupei pregătitoare.

Prezentarea- o formulare corectă implică rostirea numelui și prenumelui.

Sugestie: cunoscând că există tema anuală „Cine sunt/suntem?” Credem că se poate aloca în grădinițe o segvență de activitate pentru exersarea prezentării propriei persoane.

Încheierea nasturilor- știm că manualitatea copiilor de 6/7 ani este în plină formare și dezvoltare, dar trebuie să arătăm că ora de educație fizică este dominantă pe axa timpului de acești năsturei.

Sugestie: părinții trebuie să exerseze zilnic cu copiii lor, îmbrăcatul și dezbrăcatul.

Toate deprinderile și atitudinile prezentate anterior fac parte din arsenalul cu care educatoarele înzestrează copiii până la terminarea ciclului preșcolar. Accentuarea lor într-un material

de-sine-stătător are rolul e a atrage atenția, pe de o parte, înspre planul comportamental al educării preșcolarului, pe lângă ampla sa instruire, pe de altă parte asupra faptului că, deși se lucrează îndelung în clasa I cu elevii, aceste aspecte mărunte irosesc timp prețios din programul zilnic.

„ A cunoaște în mod precis ființele asupra cărora trebuie să se exercite acțiunea educatorului este prima condiție a succesului pedagogic. Educația înseamnă orientare, eventual modificare și adesea perfecționare a dezvoltării naturale.”(Planchard E.,1976. p.31).

Cei patru ani de școală din ciclu primar produc modificări în planul regimului de activitate a copilului, în planul de evenimente ce domină viața acestuia.

II.6. Integrarea activității experiențiale, modalitatea eficientă în dezvoltarea deprinderilor intelectuale la vârsta preșcolară

Curriculum pentru învățământul preșcolar aduce în atenția cadrelor didactice următoarele componente: conținuturile, finalitățile, timpul de instruire și sugestii privind strategiile de instruire si evaluare pe cele doua nivele de vârstă (3-5 ani și 5- 6/7 ani).

Obiectivele cadru sunt formulate în termeni de generalitate și exprimă competențele care trebuie dezvoltate pe durata învățământului preșcolar pe cele cinci domenii experiențiale.

Obiectivele de referință, precum și exemplele de comportament, ca exprimări explicite rezultatelor învățării (conceptelor, cunoștințelor, abilităților și aptitudinilor, dar și ale competențelor vizate) sunt formulate pentru fiecare temă și fiecare domeniu experiențial în parte. În formularea acestora s-a ținut cont de:

posibilitățile, interesele și nevoile copilului preșcolar, precum și respectarea ritmului propriu al acestuia;

corelarea fiecărei noi experiențe de învățare cu precedentele;

încurajarea inițiativei și participarea copilului preșcolar la stabilirea obiectivelor, selecția conținuturilor și a modalităților de evaluare;

încurajarea învățării independente prin oferirea de ocazii pentru a-și construi cunoașterea( atât în instituția de învățământ cât și în afara acesteia) precum și a lucrului în grupuri mici pe centre de activitate și, pe cât posibil, în grupuri cu o componentă eterogenă;

stimularea autocorecției, autoevaluării, autoreglării comportamentului de învățare

( Catalano, H., 2009, p.100).

Domeniile experiențiale sunt adevărate „ câmpuri cognitive integrate” (L. Vlăsceanu) care transced granițele dintre dicipline și care, în curriculum, se întâlnesc cu domeniile tradiționale de dezvoltare a copilului, respectiv: domeniul psihomotric, domeniul limbajului, domeniul socio- emoțional, domeniul cognitiv.

Domeniul limbă și comunicare acoperă stăpânirea exprimării orale și scrise, ca și abilitatea de a înțelege comunicarea verbală și scrisă.

Domeniul științe include atât abordarea domeniului matematic prin intermediul experiențelor practice cât și înțelegerea naturii, ca fiind modificabilă de ființele umane cu care se află în interacțiune.

Domeniul om și societate include omul, modul lui de viață, relațiile cu alți oameni, ca și modalitățile în care acțiunile umane influențiază evenimentele.

Domeniul estetic și creativ-acoperă abilitățile de a răspunde emoțional și intelectual la experiențe perceptive, sensibilitatea față de diferitele niveluri de manifestare a calității, aprecierea frumosului și a adecvării la scop sau utilizare.

Domeniul psiho- motric acoperă coordonarea și controlul mișcărilor corporale, mobilitatea generală și rezistența fizică, abilitățile motorii și de manipulare de finețe, elemente de cunoaștere, legate mai ales de autonomia și fiziologia omului (Curriculum pentru învățământul preșcolar, 2009, p. 9-11).

În cadrul activităților integrate, care înglobează mai multe ADE într-o zi, armonizează și sintetizează informații din diferite domenii ale științelor, renunțându-se la logica lor particulară, cu scopul creerii unui tablou interactiv al realității cu care copilul intră în contact. Pentru activitățile integrate de acest gen se realizează un singur proiect, indiferent de conținutul acesteta.

Spre deosebire de activitățile pe domenii de cunoaștere( din vechiul Curriculum), activitățile pe domenii experiențiale au în vedere dezvoltarea globală a copilului de vârstă preșcolară. Ca urmare, demersurile educaționale în cadrul acestora din urmă nu pot fi monodisciplinare, întrucât vizează mai multe domenii de dezvoltare: dezvoltare fizică, sănătate, igienă personală, dezvoltare socio-emoțională, dezvoltarea limbajului, dezvoltarea cognitivă precum capacități și atitudini de învățare.

II.6.1. Caracteristici ale metodelor interactive

Metodele interactive de grup sunt modalități moderne de stimulare a învățării experențiale, de exersare a capacităților de analiză, de dezvoltare a creativității copiilor. Specific acestor metode este faptul că ele promovează interacțiunea dintre preșcolari, schimbul de idei, de cunoștințe, asigurând un demers interactiv al actului de predare-învățare-evaluare. Prin folosirea acestor metode, preșcolarii depun un efort intelectual, de exersare a proceselor psihice, de abordare a altor demersuri interdisciplinare prin studiul mediului concret și prin corelațiile elaborate interactiv, în care își asumă responsabilități, formulează și verifică soluții. De asemenea, aceste metode activează toți copiii și le dezvoltă comunicarea, creativitatea, independența în gândire și acțiune, îi ajută să ia decizii corecte și să argumenteze deciziile luate ( Crișan, L., 2009).

Metodele interactive, presupun respectarea particularităților de vârstă, îmbinarea diferitelor forme de activitate, îmbinarea muncii individuale cu munca pe grupuri și activitatea frontală, evaluarea corectă a rezultatelor obținute și reconstituirea relației educatoare-copil. Metodele de învățare activă implică copiii în procesul de învățare în sensul formării lor ca participanți activi la procesul de educare, astfel fiind ajutați să înțeleagă lumea în care trăiesc și să aplice în diferite situații de învățare ceea ce au învățat. Aceste metode sunt folosite din ce în ce mai mult în practica educațională alături de cele tradiționale ori în combinație cu acestea.

Avantajele metodelor interactive: Valențele formativ-educative care recomandă aceste metode interactive ca practici de succes atât pentru învățare cât și pentru evaluare, sunt următoarele:

stimulează implicarea activă în sarcină a copiilor, aceștia fiind mai conștienți de responsabilitatea ce și-o asumă;

exersează capacitățile de analiză și de luare a deciziilor oportune la momentul potrivit,stimulând inițiativa tuturor copiilor implicați în sarcină;

asigură o mai bună punere în practică a cunoștințelor, exersarea priceperilor și capacităților în variate contexte și situații;

asigură o mai bună clarificare conceptuală și o integrare ușoară a cunoștințelor asimilate în sistemul noțional, devenind asfel operaționale;

unele dintre ele, cum ar fi portofoliul, oferă o perspectivă de ansamblu asupra

activității copilului pe o perioadă mai lungă de timp, depășind neajunsurile altor metode tradiționale de evaluare cu caracter de sondaj a cunoștințelor;

asigură un demers interactiv al actului de predare–învățare–evaluare, adaptat

nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare copil, valorificând și stimulând potențialul creativ și originalitatea acestuia;

În concluzie pot spune că, metodele interactive optimizează predarea, mai ales în grupele numeroase, rezolvând descurajările pe care le trăim deseori, considerând predarea foarte dificilă.

II.6.2. Exemple de metode interactive utilizate în activitatea întegrată

Folosirea metodele interactive în procesul instructiv-educativ din grădiniță, sunt mijloace prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitățile copiilor pentru a acționa, formăndu-și caracterul și dezvoltându-și personalitatea (Catalano, H., 2009, pag. 117).

În continuare voi prezenta câteva metode interactive de grup pe care le-am folosit în procesul instructiv educativ în funcție de obiectivele urmărite la fiecare activitate.

Bula dublă – este o metodă de predare-învățare, ușor de aplicat, care grupează asemănările și deosebirile dintre două obiecte, fenomene, idei, concepte etc.. Ea este reprezentată grafic din două cercuri mari în care se așează câte o imagine care denumește subiectul abordat. De cele două cercuri mari se află relaționate prin linii alte cercuri mici situate între cercurile mari în care se specifică asemănările, iar în cercurile exterioare se specifică caracteristicile fiecărui termen, particularitățile sau deosebirile. (www.didactic.ro)

Schimbă perechea este o altă metodă interactivă care se folosește în activitățile cu preșcolarii și pe care am folosit-o si eu. Această metodă are ca obiectiv stimularea comunicării și rezolvarea de probleme prin lucru în pereche. Metoda ,,Schimbă perechea,, am folosit-o în activități de observare, activități de convorbire, activități practice, etc.

Brainstormingul, ,,furtună în creier, sau ,,asalt de idei,, este o metodă pe care am folosit-o pentru a ajuta copiii să emită cât mai multe idei pentru soluționarea unor probleme, fără a critica soluțiile găsite. Această metodă am utilizat-o frecvent în activitățile de dezvoltare a limbajului pentru a da frâu liber imaginației copiilor și a le dezvolta capacitățile creatoare. Cu rezultate bune am folosit brainstormingul în cadrul povestirilor create după un tablou, sau un șir de ilustrații, în lecturile după imagini, convorbiri și jocuri didactice. De exemplu pe baza unui cuvânt din poveste sau a personajului principal care se scrie la mijloc se trag liniuțe care cuprind elemente care țin de acel cuvânt.

Explozia stelară „Explozia stelară” este o metodă de stimulare a creativității, o modalitate de relaxare a copiilor și se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme și noi descoperiri (www.didactic.ro).

Obiectivele urmărite sunt: formularea de întrebări și realizarea de conexiuni între ideile descoperite de copii în grup prin interacțiune și individual pentru rezolvarea unei probleme. Materialul folosit este o stea mare, cinci stele mici de culoare galbenă, tablouri cu ilustrații, siluete, tabloul „Explozia stelară”. Copiii sunt așezați în semicerc și propun problema de rezolvat.

Pe cele cinci steluțe se scrie cate o întrebare de tipul: CE?; CINE?; UNDE?; DE CE?; CÂND?, iar cinci copii din grupă extrag câte o întrebare. Pe steaua mare se scrie sau se desenează tema centrală. Fiecare copil din cei cinci își alege câte trei-patru colegi, organizându-se astfel în cinci grupuri.

Grupurile cooperează în elaborarea întrebărilor. La expirarea timpului, copii revin în semicerc în jurul stelei mari și comunică întrebările elaborate, fie un reprezantant al grupului, fie individual, în funcție de potențialul grupului. Copiii celorlalte grupuri răspund la întrebări sau formulează întrebări la întrebări.

Se apreciază întrebările copiilor, efortul acestora de a elabora întrebări corecte precum și modul de cooperare și interacțiune.

Copiii trebuie familiarizați cu întrebările de tipul: CE?; CINE?; UNDE?; DE CE?; CÂND?

Metoda se aplică corect dacă se respectă etapele de utilizare;

Fiecare tip de întrebare se scrie cu altă culoare pentru a fi reținute cu ușurință;

Întrebările copiilor se înregistrează în „Portofoliul Exploziei stelare”;

Copiii pot confecționa, desena stele de diferite mărimi în alte activități;

Educatoarea poate crea jocuri, exerciții utilizând întrebările elaborate de copii;

Se utilizează în activități cum sunt: lecturi după imagini, convorbiri, povestiri, jocuri didactice, activități matematice, poezii, în activități de evaluare.

De exemplu, pe baza povești „Punguța cu doi bani” de Ion Creangă se aplică metoda prezentată mai sus: copiii ascultă povestea, pe fragmente și se formulează întrebări; educatoarea împarte cele cinci steluțe cu întrebări la cinci copii, va citi fiecărui copil care va lua steluța, întrebarea de pe aceasta. Cei cinci copii își aleg colegii de grup și constitue astfel cinci grupuri corespunzătoare celor cinci tipuri de întrebări. Ascultă pe rând fragmente din poveste. În grupă se formulează întrebări pentru fiecare fragment audiat. Se rețin pentru etapa finală. După ce au audiat toate fragmentele și au elaborat întrebări se poate iniția Jocul întrebărilor, joc prin care copiii adresează întrebările formulate în grup. În final se aleg întrebări al căror răspuns sugerează aspecte principale ale poveștii (www. Didactic.ro).

Diagrama Venn este o metodă interactivă, de fixare, consolidare și evaluare a cunoștințelor.. Diagrama Venn este formată din 2 cercuri care se suprapun parțial. În spațiul care intersectează cele două cercuri am așezat, desenate sau scrise, asemănările dintre două obiecte, idei, concepte, iar în cele două cercuri am așezat aspectele specifice ale acestora. Această metodă are o largă aplicabilitate și am folosit-o cu succes pentru fixarea și evaluarea cunoștințelor în activitățile de observare, povestire, convorbire, jocuri didactice etc. Pe lângă metodele interactive descrise mai sus, sunt eficiente și plăcute de cpoii și alte metode cum sunt: metoda cubului, turul galeriei, ciorchinele, tehnica blazonului, pălăriuțele gânditoare, studiu de caz .

Din multitudinea de metode interactive, am prezentat pe scurt doar câteva pe care le-am aplicat la grupă, metode prin care noul si căutarea de idei conferă activității ”un mister didactic” în care copilul e participant activ la propria formare.

II.6.3. Parteneriatul grădiniță- școală

Pregătirea copiilor din grădiniță în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru școală.

Obiectivul învățămantului preșcolar este de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea armonioasă în plan fizic, intelectual și social a copiilor, pregătindu-i totodată pentru o cat mai ușoară adaptare la activitatea școlară. Din ansamblul obiectivelor grădiniței, cel mai important este dezvoltarea capacităților intelectuale, punerea bazelor pentru conturarea unei personalități armonioase, cultivarea motivației afective față de învățătură, în general, față de frecventerea școlii, în particular. Complementar, funcția grădiniței de a oferi copiilor o sumă de cunoștințe , capabilități, experiențe și activități instructiv-educative favorizează accesul preșcolarilor în învățămantul primar.

Atât pentru copii, cât și pentru părinți, trecerea de la grădiniță la școală este un pas dificil. La grădiniță copiii sunt încurajați să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce face, educatoarea este mai atentă cu fiecare și îi înțelege. Școala însă, avand obiective mai precise, este mai rigidă în respectarea programului și a cerințelor didactice. Ea are așteptări clare privind ce anume trebuie să știe copiii să facă atunci cand intră în clasa I. Dar aceste așteptări este bine să fie împărtășite și educatoarelor și părinților pentru ca pregătirea copiilor în vederea debutului școlar să se petreacă în timp, să fie bine gandită și proiectată (Preda, V.,Miron,E.,Chichișan, E., 2006, p.156).

Desigur, la varsta de 6/7 ani copiii posedă în mod firesc acea maturitate intelectuală care să le permită să abordeze sarcini școlare, iar prin frecventarea grădiniței și-au format deprinderi de operare cu noțiuni , și-au stabilizat atenția, au un limbaj bogat, și se exprimă corect, posedă conștiința asupra îndeplinirii sarcinilor trasate de cadrul didactic. Totuși rămane o zonă care îl supune pe copil la o adevărată încercare: din punct de vedere afectiv, efortul de acomodare al copilului este mare; prea multă noutate deodată, colegi noi, învățătoare, local, orar, reguli, responsabilități, etc.

Integrarea copilului în școală presupune mai întai formarea unor reprezentări corecte despre școală, care să le permită preșcolarilor o adaptare efectiv emoțională la mediul școlar. Un rol important în debutul școlar îl va avea întotdeauna instituția preșcolară, ea fiind o etapă intermediară indispensabilă. Pentru asigurarea unei continuități reale între educația din grădiniță și cea din școala primară se încearcă o multitudine de rezolvări.

Reușita în educația școlară este condiționată și de modul în care a fost făcută educația globală a copilului, adeseori aceasta vizand solicitarea unilaterală a acestuia în grădiniță, de multe ori preponderent intelectuală, dacă trecerea la educația școlară nu ignoră performanțele obținute la anumite categorii în educația preșcolară, dacă organizarea procesului instructiv-educativ școlar vizează nivelul minim, mediu și superior de dezvoltare a copilului.

O bună colaborare se relizează și prin cunoașterea colectivelor de copii care urmează să plece la clasa I , implicandu-i mai mult pe aceștia în acțiunile comune. Părinții copiilor au posibilitatea să cunoască învățătorii care preiau clasele I invitandu-i la ședințe speciale în care aceștia se prezintă își expun modul și strategiile de lucru (E. Câmpean, 2006, p.159).

Educația preșcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă și necesară a procesului de învățământ, dar și parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educației permanente, astfel învățământul preșcolar își reevaluează obiectivele, conținutul și tehnologia didactică în perspectiva noii concepții.

CAPITOLUL al III-lea

STUDIUL EFICIENȚEI ACTIVITĂȚII INTEGRATE ȘI A STRATEGIILOR INTERACTIVE PRIVIND NIVELUL DE ADAPTARE AL PREȘCOLARILOR LA REGIMUL ȘCOLAR

III.1.Contextul cercetării

Tranzitia grădiniță- școală sau adaptarea la noul sistem, este un eveniment extrem de important în viața copilului. Această tranziție implică schimbări fiziologice, psihologice și sociale, care influențiază direct personalitatea copilului și formarea aptitudinii pozitive față de scoală. Tranziția este o nouă etapă care simbolizează desparțirea de activitatea de joc și trecerea la activitatea de învățare. Copilul are nevoie să atingă un anumit nivel de maturitate socio-emoțională și de abilități de învățare. Lipsa abilităților sociale și emoționale afectează și dăunează adaptarea copilului la viața școlară.

Problema cercetării constă în necesitatea identificării condițiilor psihopedagogice ale adaptării la învățarea școlară a copiilor născuți în ultima triadă a anului de înmatriculare în comparație cu copii născuți în prima triadă a anului de înmatriculare.

Activitățile desfășurate în grădiniță dezvoltă copiilor imaginația, gândirea, spiritul observativ

și de investigație, orientează activitatea psihică, contribue la formarea eficientă a mecanismelor psihice, care condiționează munca și învățarea, fiind necesare la intrarea copilului preșcolar la școală.

III.2. Scopul și obiectivele cercetării aplicative

III.2.1.Scopul cercetării constă în formarea deprinderiilor de activitate intelectuală prin utilizarea metodelor si tehnicilor de studiu: exercițiului și întărirea pozitivă, precum și crearea contextului educațional pentru exersarea lor. M-am oprit asupra acestei teme deoarece prin anumite metode și tehnici aplicate în cadrul activităților dirijate, cât și în cadrul activităților liber creative, se urmărește atât însușirea de noi cunoștințe cât mai ales consolidarea cunoștințelor transmise în vederea pregătirii copilului preșcolar pentru școală.

III.2.2.Obiectivele cercetării: Strategia cercetării pedagogice se subordonează unor finalități, respectiv unor obiective formulate operațional.

1. determinarea caracteristicilor individuale care facilitează și stimulează procesul

de formare a deprinderilor intelectuale la preșcolari

2. utilizarea strategiilor didactice care determină formarea, consolidarea și perfecționarea deprinderilor intelectuale la copii;

3. înregistrarea, monitorizarea, compararea datelor deținute pe parcursul derulării enperimentului

4. analiza relației dintre procesul de formare a deprinderilor intelectuale și rezultatele obținute prin: interpretarea datelor înregistrate în urma evaluării și analiza climatului educațional, climatului interpersonal, a comunicării didactice, a motivației pentru activitate, a factorilor care stimulează sau frânează formarea deprinderilor.

III.3. Ipoteza cercetării:

Presupunem că acei copii care au frecventat grădinița dețin cunoștințe, aptitudini și comportamente superioare acelor copii care intră direct în învățământul primar fără să fi frecventat grădinița. Datorită faptului că activitățile școlare sunt, în majoritatea lor, activități de învățare, care solicită, cu precădere, funcțiile intelectuale, este de presupus că nivelul măsurat al acestor funcții este o condiție esențială a demersului de preșcolarizare a copilului.

III.4. Variabilele independente și dependente

În cercetarea noastră, am folosit ca variabilă independentă utilizarea sistematică în cadrul activităților de : Limbă și Comunicare: a jocului didactic, a jocului de dezvoltarea vorbirii, a jocurilor logico-matematice, exercițiile creative, fișele de muncă independentă exercițiul și întărirea pozitivă care contribuie la promovarea învățării eficiente și la dezvoltarea deprinderilor intelectuale a preșcolarilor.

Variabilele dependente

Nivelul performanțelor în comunicare

Nivelul însușirii cunoțințelor matematice

Nivelul dezvoltării deprinderilor intelectuale

Sporirea interesului pentru exersarea deprinderilor formate

III.5.Coordonatele majore ale cercetării

Locul de desfășurare a cercetării:

Cercetarea s-a desfășurat la grădinița cu program normal din Ibănești- Pădure, Județul Mureș.

Perioada de desfășurare:

Perioada de desfășurare a cercetării a avut loc pe parcusul semestrului al II-lea, în anul școlar 2016/2017.

Eșantionul de subiecți :

În vederea urmăririi obiectivelor și verificarea ipotezei specifice, am cuprins în cercetare un număr de 26 preșcolarii, dintre care 15 fete și 9 băieți, cu vârste cuprinse între 5 și 7 ani care au frecventat în anul 2016-2017 grădinița. Copiii provin din grupa mare.

Cercetarea s-a desfășurat asupra unui singur eșantion. Este vorba de tehnica eșantionului/ grupului unic „înainte și după”.

Eșantionul de conținut:

Experimentul didactic a constat în proiectarea, organizarea și medierea unui set de experiențe de învățare la grupa experimentală, la disciplinele: ,,Limbă și comunicare” și “Matematică”. Aceste discipline au fost selectate pentru experimentare dupa criteriul importanței lor în dezvoltarea deprinterilor intelectuale la preșcolari.

În vederea investigării temei propuse la Limbă și comunicare, am selectat o serie de jocuri didactice: “Cu ce sunet începe cuvîntul?”; “Spune mai departe”; exerciții creative / dramatizări: “Hai să facem o poveste – după poezia Cățelușul șchiop” de Elena Farago; “Spune la ce m-am gândit?“; exerciții de dezvoltarea vorbirii: “Jocul uvintelor”;; “Ghicește cuvântul care lipsește”; “Mai adaugă tu un cuvânt”; “Termină cuvântul”; Jocuri de rol: “ De-a călătoria cu trenul”; “ Căsuța din oală” etc.; jocuri interactive de grup Bula dublă ,,Ce știm despre anotimpuri?”; Schimbă perechea ,,Fructe de toamnă“; Braistorming ,,De ce îmi place anotimpul primăvara?”; Explozia solară ”Hărnicie, voioșe, primăvară rămâi cu bine” după povestirea educatoarei ”Povestea Buburuzei”; Diagrama Venn ,,Totul despre păsări”

În vederea investigării temei propuse la domeniul Știință – matematică, am urmărit să întroduc o serie de jocuri matematice, jocuri didactice, fișele de muncă independentă și jocuri logico – matematice, ținând cont de clasificarea acestora, pentru formarea și consolidarea deprinderilor de: recunoaștere ,,Spune ce este?”; ,,Cum este?”; ,,Ce a ascuns ursulețul?”; grupare „Jocul celor două cercuri”, seriere, constituire de mulțimi și de operare a acestora ”Alege și grupează!”;; „Te rog să-mi dai”; ordonări „Așează creioanele de la cel mai lung la cel mai scurt și invers”, exercițiile de măsurare și conceptul de număr: “Încercuiește grupa cu mai multe obiecte și cifra care arată numărul lor”, construirea de probleme, rezolvare de probleme „Hai să facem o problemă”, „Cel mai bun matematician”; fișe de muncă independentă „Desenează în dreapta atâtea cerculețe câte arată adunarea din stânga”etc.

Pe parcursul experimentului, sarcina însușirii structurii gramaticale a limbii am realizat prin toate activitățile dar în special prin folositea textelor literare “Ciuboțelele ogarului”, “Prâslea cel voinic și merele de aur” , “Albă ca zăpada”, “Punguța cu doi bani”.

III.6. Metodologia cercetării

În cadrul cercetării noastre am optat pentru un ansamblu de metode de cercetare pedagogică a căror contribuție a fost complementară în colectarea, analiza și interpretarea datelor. Prin alegerea sistemului metodologic am vizat culegerea unei unități de informații obiective, concrete și relevante, precum și realizarea de analize și interpretări pertinente, care să ne ducă la concluzii valide.( Bacoș, M., 2003, p.56).

Sistemul metodologic utilizat a cuprins:

– Observația;

– Experimentul psihopedagogic formativ;

-Autoobservația;

– Testul;

III.6.1. Observația s-a utilizat pe tot parcursul investigației, cu scopul alegerii și caracterizării eșantionului de lucru- prin urmărirea atentă și sistematică a activității de predare-învățare-evaluare și a vizat:

stabilirea nivelului general de pregătire al copiilor;

aprecierea interesului și motivației elevilor pentru pregătirea pentru școală, prin studierea comportamentului lor intelectual și verbal și a reacțiilor lor în contextul situațiilor de învățare în care sunt plasați;

identificarea și monitorizarea prestației preșcolariilor cu rezultate slabe și foarte slabe în cazul adaptări la școală;

aprecierea măsurii în care cadrele didactice promovează adaptarea într-un mod liniștit dar cu rezultate;

III.6.2. Experimentul psihopedagogic formativ a constituit principala metodă de investigare în cercetare. Testarea ipotezei de lucru a presupus organizarea și desfășurarea unui sistem de experimente psihopedagogice, derulate în semestrul II al anului scolar 2016/2017, la copiii din grupa mare, experimente ce au fost desfășurate la grădinița cu program normal Ibănești- Pădure.

III.6.3. Autoobservația a fost utilizată pe tot parcursul derulării cercetării în scopul studierii propriilor trăiri, gânduri, motivații, așteptări, dorințe, reacții, comportamente, prestații, ceea ce a sprijinit înțelegerea profunda a fenomenelor de investigare.

Instrumentul de evaluare a acestei metode a fost “Fișa de autoapreciere și autoevaluare a prestației didactice’’.

III.6.4. Testul reprezintă un instrument de cercetare alcătuit dintr-un ansamblu de itemi, care vizează cunoașterea fondului informativ și formativ dobândit de subiecții investigați, respectiv identificarea prezenței sau absenței cunoștințelor, capacităților, priceperilor, deprinderilor, comportamentelor adecvate.

Testul a fost utilizat pentru a măsura cât mai exact volumul și calitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor copiilor, înainte pe parcursul și după efectuarea experimentului, cât și rezultatele acestuia care oferă posibilitatea de a obține informații obiective asupra dezvoltării psihice și a pregătirii copilului pentru școală, din punct de vedere fizic, psihic, afectiv, etc.

Testele aplicate au avut caracter mixt verificând atât capacitatea de reproducere a unor cunoștințe, cât și formarea deprinderilor intelectuale.

DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

III.7.Etapele experimentului psihopedagogic/ didactic

Experimentul a constat în verificarea ipotezei formulate, scopul lui fiind de a o confirma sau infirma. După numărul de subiecți implicați este un experiment psihopedagogic colectiv, desfășurat în trei etape, într-un mediu natural, pe perioada unui an școlar.

III.7.1. Etapa preexperimentală / pretest

Această etapă a constat în elaborarea și aplicare unui pretest, câte unul pe fiecare categorie de activitate. Acesta a avut rolul de a stabili nivelul existent în momentul inițierii cercetării, adică nivelul cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor intelectuale ale copiilor, privitoare la categoriile de activitate Educarea limbajului și Matematică.

PRETEST

Prin intermediul Educării limbajului au fost testate următoarele obiective:

OBIECTIVE:

– să formeze propoziții simple și dezvoltate pe baza imaginilor;

– să despartă cuvintele în silabe încercuind cifra corespunzătoare numărului de silabe;

– să precizeze locul sunetelor care intră în alcătuirea cuvântului;

ITEMI:

formează propoziții pe baza imaginilor;

încercuiește cifra care indică numărul de silabe al fiecărui cuvânt ilustrat;

desenează o bulină roșie în căsuța imaginii cărui denumire începe cu sunetul R și una albastră în căsuța celui care se termină cu acest sunet.

PRETEST

Matematică- prin intermediul lui au testate următoarele obiective:

Să diferențieze cantitatea dintre grupurile de obiecte.

Să identifice poziția unui obiect într-un șir utilizând numeralul ordinal.

Să construiască grupuri de obiecte cu un număr dat ( să asocieze numărul la cantitate).

Să efectueze operații de adunare cu 1,2 unități în limitele 1-10.

ITEMI:

una galbenă. Efectuează operația

Colorează bulina din dreapta mulțimii care au mai puține elemente

Încercuiește a șasea căsuță și copăcelul care se află între primul și al treilea.

Ajută rățuștele de pe lac să ajungă fiecare la mama ei. Cifrele îți indică câte rățuște are fiecare mamă.

-Decorează ghiveciul cu trei buline albastre și una galbenă. Efectueză operația.

III.7.2. Etapa experimental- ameliorativă

Această fază a constat în introducerea variabilei independente – exercițiul și întărirea pozitivă, la ambele categorii de activități, prin aplicarea unui program de perfecționare și formarea a deprinderilor intelectuale ale preșcolarilor pentru adaptarea optimă la activitatea școlară, bazat pe utilizarea unor strategii de predare- învățare- evaluare.

Proiectarea, realizarea , evaluarea și reglarea activității didactice s-a realizat în perspective modificării introduse.

Majoritatea activităților la Educarea limbajului s-au desfășurat sub formă de joc didactic, în condițiile respectării tuturor etapelor specifice acestei metode. Modalitatea de derulare a activității de joc didactic a stârnit curiozitatea, interesul, atenția, dorința copiilor de a participa activ, de a acumula noi cunoștințe, de a-și forma priceperi și deprinderi intelectuale.

Printr-o temeinică muncă individuală și cu grupuri mici de copii, prin jocuri didactice și exerciții pentru dezvoltarea vorbirii am insistat asupra corectării pronunției copiilor, constatând că unele sunete ( r, s, l, ) nu le pot pronunța suficient de clar. O dată cu corectarea pronunției lor, lărgind relațiile cu mediul înconjurător complicând procesul de comunicare cu cei din jur m-am preocupat și de îmbogățirea vocabularului copiilor. . La însușirea cuvintelor noi, în activitatea de observare sau în alte activități de dezvoltare a vorbirii și jocuri didactice, ca de exemplu: ,, Spune mai departe “,, , Cu ce sunet începe cuvântul? “, ,, Ce e bine și ce e rău?”, etc. am ținut seama și de posibilitățile de înțelegere specifice vârstei.

Este utilă introducerea cuvintelor noi în povestiri, precum și a cuvintelor ce pot fi explicate prin sinonime. Lecturile după imagini,convorbirile, povestirile, lecturile educatoarei, memorizările, jocurile didactice sunt prielnice pentru precizarea și activizarea cuvintelor noi.

Folosind prezentări în Power Point și audițiile de pe C. D. , am avut ocazia și posibilitatea ca, în cadrul discuțiilor liber organizate a doua zi să subliniez partea educativă, punând copilul în postura de povestitor, lucru de mare importanță pentru dezvoltarea vorbirii lui.

Copiii din grupa sunt familiarizați cu ceea ce este în mod practic o propoziție. La început noțiunea de propoziție, pentru a fi înțeleasă, se poate ilustra cu exemplul : ,, Capra a plecat în pădure după mâncare “. Se cere apoi copiilor să alcătuiască cât mai multe propoziții, la început după ilustrație, apoi după obiecte din mediul imediat apropiat, iar apoi liber.

O dată cu îmbogățirea vocabularului, observația copiilor am dirijat-o spre legăturile care se stabilesc între cuvintele unei comunicări. Astfel am insistat asupra existenței legăturii între cel ce săvârșește acțiunea și acțiune ( despre cine vorbim, ce face cel despre

(care vorbim ), asupra obiectului ( ființă, lucru), asupra cuvintelor care-i lărgesc înțelesul să arate cum e obiectul, care obiect, împrejurările în care se face ceva, timpul când se face ceva sau felul cum se face ).

După multe exerciții individuale și cu grupuri mici de copii, apoi cu întreaga grupă, îmbrăcând forma jocurilor didactice, am trecut la alcătuiri de mici povestioare, deprinzând copiii să confirme ideea, să alcătuiască un text logic inteligibil. Asemenea jocuri exercițiu pot îmbrăca denumirea: ,, Hai să facem o povestire “,, , E primăvară“,, ,Întâmplarea din livadă “

etc.

De exemplu, se începe povestirea prin formularea unei propoziții: ,, Andrei a ieșit din curte” , iar ei, au continuat-o, alcătuind propoziții ca: ,, El s-a întâlnit cu cățelușul Azorel “,, , Cățelușul avea un picior lovit”,, , Un copil neastâmpărat l-a lovit cu o piatră în picior “, etc.

Încă de la primul contact cu copiii , am căutat să-i obișnuiesc nu numai cu verbalizarea unor sarcini, ci și cu relatarea evenimentelor și a întâmplărilor din viața lor proprie. În cadrul acestor relatări copilul este nevoit să folosească cuvinte diverse, construcții verbale noi, forme verbale diferite. Întrebările au fost puse în așa fel, încât să dea posibilitatea copilului să caute singur răspunsurile, să știe să-și motiveze judecățile și să-și formuleze variat părerile. La întrebarea: ,, Ce știți voi despre iepure?”, copiii au formulat singuri răspunsurile. În cazul când s-au strecurat greșeli a fost nevoie să pun întrebări suplimentare, menite să-i orienteze:,, Cum?”,, , De ce?”, întrebări de intervenție, utile și scurte, care dau posibilitatea preșcolarului să se orienteze spre descoperirea adevărului, dezvoltându-și necontenit vorbirea. În cadrul activităților de povestire, de cele mai nulte ori adresez copiilor întrebări de tipul:,, Ce ați fi făcut în locul personajului?”,, De ce v-a plăcut acest personaj?”,, Dacă personajul ar fi procedat altfel, ce s-ar fi întămplat?”.

În acest caz, imaginația și experiența copilului sunt antrenate, gândirea devine productivă iar vorbirea se dezvoltă. În cadrul activităților există copii care sunt impresionați de forme, de culori sau copii care nu participă la activități. Tăcerea lor poate însemna un interes crescut. Educatoarei îi revine sarcina de a provoca conversația cu acești copii, contribuind la dezvoltarea vorbirii lor.

Prin valorificarea reprezentărilor, a experienței lor de viață, se pot prefigura unele categorii gramaticale denumind obiecte, însușiri, acțiuni, un obiect, mai multe obiecte, pe cel ce vorbește, cu cine vorbește, despre cine vorbește, etc. Este necesar ca copiii să se deprindă, și în orice propoziție să arate despre cine este vorba și ce face persoana respectivă. Pentru a putea introduce copiii în tehnica exprimării corecte, am organizat diverse jocuri didactice de completare a propozițiilor ca:,, Spune mai departe”,, , Ghicește cuvântul care lipsește”,, , Mai adaugă și tu un cuvânt”, etc.

M-am străduit să ajung astfel la nivelul grupei la o organizare relativă, luând în considerare dezvoltarea intelectuală a fiecărui copil, pentru a asigura participarea activă a tuturor copiilor la activitatea instructiv-educativă.

Exercițiile de completare a propozițiilor le-am făcut gradat, plecând de la completarea părții care cere cel mai mic efort, predicatul, subiectul, urmând complementul și atributul.

În completarea propozițiilor din care lipsea predicatul, din 12 copii prezenți, toți 12, deci 100% au sesizat cuvântul lipsă, completându-l corect. De axemplu : ,, Tata…. ”, ei au adăugat,, citește”,, , lucrează”,, , merge”, etc. Am constatat că în completarea propozițiilor în care lipsea subiectul, de exemplu : ,, …. face de mâncare “,, , …se joacă”-din 26 copii, 24copii, adică 92% au reușit fără greșeală să sesizeze cuvântul lipsă, adăugându-l și respectând acordul în ceea ce privește numărul. Doi copii au construit greșit, nesesizând greșeala : ,, Mămicile face de mâncare”.

Cerându-le completarea altei propoziții care necesită un complement, de exemplu: ,, Vântul bate…” mai puțini au putut sesiza necesitatea completării propoziției, ideea, fiind, de fapt, terminată. Dacă însă am venit cu precizarea ,, Cum?”, ,, Când?”,, , Unde?”, atunci din 12 copii, 5 copii ( 73% ) au găsit cuvintele:,, tare”,, ,liniștit”,, , toamna”,, , în pădure”. Cel mai greu sesizează copiii necesitatea introducerii atributului. De exemplu:,, Școlarul…citește”. , ei adaugă mai degrabă un complement (,, Școlarul citește o carte”) decât un atribut (,,Școlarul harnic citește”).

După ce copiii au ajuns la un nivel mulțumitor am trecut la completări de texte. Educatoarea citește textul iar copiii trebuie să sesizeze și să completeze cuvântul lipsă pentru întregirea textului. După această consolidare a deprinderilor de construcție corectă a propozițiilor am perseverat cu exerciții sistematice, pentru a-i deprinde pe copii cu înțelegerea sensului cuvintelor și a nuanței de sonoritate, condiționate de așezarea acestora în vorbire. Am alcătuit împreună cu copiii, propoziții cu cuvintele: copil, copii, copilul, copiilor. Astfel, ei se vor deprinde folosirea corectă a desinențelor, cazurilor substantivelor, precum și cu formele de singular și plural.

În mod gradat, am condus copiii mai departe, fiind nevoie de un efort mai mare, pentru a se pune bazele unei exprimări logice în vorbire. Aceasta se poate realiza prin organizarea de exerciții de ordonare a cuvintelor în propoziții. Am dat propoziția sub forma:,, Pune, cărucior, fetița, își, păpușa, în”. Copiii au ordonat logic :,, Fetița îți pune păpușa în cărucior”.

Sarcina însușirii structurii gramaticale a limbii am realizat prin toate activitățile din grădiniță și chiar și prin activități speciale. Vocabularul copiilor posedă mari diferențe individuale determinate de mediul înconjurător, de familie și de societate, de mijloacele moderne de informare, precum și de activitatea desfășurată în grădiniță.

Exprimarea copiilor abundă în dezacorduri dintre subiect și predicat. Însă, am constatat că cea mai frecventă deficiență constă în lipsa de înțelegere a sensului cuvintelor. Unii pronunță cuvintele fără să cunoască conținutul lor noțional iar unele cuvinte rămân în faza de denumire. Sarcina mea a fost dezvoltarea vorbirii pe baza cunoașterii precise a nivelului de dezvoltare al copiilor, a proceselor și însușirilor psihice, a operațiilor gândirii și a metodelor eficiente care stau la temelia însușirii limbii.

În acest sens, orice cuvânt nou l-am explicat prin cuvinte cu sens apropiat, prin cuvinte cu sens contrar, prin comparație, prin folosirea unor materiale concrete sau a unor imagini în explicarea cuvintelor.

O dată cu dezvoltarea gândirii se formează la copii o vorbire corectă. De aceea, mia revinit sarcina de a urmări, în special, pe acei copii cu o exprimare greoaie, care întâmpină greutăți în stabilirea, pe plan logic și verbal a relațiilor de subordonare sau a acordurilor și a legăturilor între cuvinte. Prin jocurile : ,,Găsește cuvântul potrivit” sau ,,Răspunde repede și bine” am dezvoltat rapiditatea și promptitudinea în gândire și vorbire.

Jocurile de rol a constituit unul din cele mai favorabile momente pentru exersarea liberă a vorbirii copiilor și sociabilizării, datorită situațiilor care se crează prin mânuirea materialelor și mai ales a comunicării intense care se stabilește între copii. Atât jocurile de rol cu subiecte din viața cotidiană, cât și cele cu subiecte din basme și povestiri le-am organizate cu scopul de a cunoaște gradul de dezvoltare a sociabilizării copiilor, înțelegerea relației dintre om și obiecte, puterea de reproducere a aspectelor din viața socială sau cele afate prin intermediul literaturii, diafilmului, etc. Jocurile de rol desfășurate au fost numeroase și variate, fiind foarte mult îndrăgite de copii. Dintre acestea se pot aminti: ,, De-a grădinița”,, , De-a doctorul”,, , De-a serbarea”,, , De-a capra cu trei iezi “, etc

Realizarea acestor jocuri au presupus două situații de comunicare:

Comunicarea între copii în vederea organizării jocului, a împărțirii materialului, a stabilirii planului și regulilor jocului, a îndrumării copiilor de către conducătorii jocului, a rezolvării unor conflicte.

Comunicarea între copii determinată de tema și acțiunea propriu – zisă a jocului pentru a reflecta raporturile ce se crează între adulți și situația respectivă.

De exemplu, în jocul de rol ,, De-a magazinul de jucării “, copilul merge la magazin, se adresează politicos vânzătorului, cere politicos jucăria pe care dorește să o cumpere, mulțumește vânzătorului, etc. În jocul de creație ,, De-a călătoria cu trenul “, accentul l-am pus pe cultivarea sociabilității și a relațiilor de prietenie dintre copii, spirit de respect între partenerii de joc, formarea deprinderilor de comportare civilizată în timpul unei călătorii și de folosire a formulelor de politețe, exprimare a unei dorințe. În rolul călătorilor am repartizat copiii din grupă care sunt ceativi cu regulile de conduită dar și pe cei mai puțin comunicativi și pe care, ca participanți direcți la joc i-a antrenat într-un dialog viu pe diverse teme. Conținutul acestor jocuri au reflectat impresiile pe care le furnizează copiilor realitatea, relațiile familiale și sociale, normele și cerințele moralei și au funcția de integrare a copiilor din colectiv, de modelare a comportamentului, de rezolvare a incompatibilității interpersonale.

Dramatizarea, a fost un prilej care a pus copiii în situația de a practica o diversitate de comportamente, îl pune în fața a numeroase situații problematice concrete, care solicită un anumit mod de comportare, îi oferă multiple prilejuri de a acționa activ pe baza unor norme și reguli de comportare civilizată. În dramatizarea povestirilor: ,,Oul năzdrăvan “ și Căsuța din oală “, rolurile au fost distribuite unor copii care evită colectivitatea, care acționeză mai mult solitar, sau care prezentau dificultăți de vorbire, contribuind în acest fel la ridicarea nivelului de sociabilizare și de comunicare la acești copii.

Convorbirile libere, în cadrul “întâlnirilor de de dimineață” organizate sub forma unui dialog viu cu copiii, fie individual, fie în grupuri mici sunt au fost prilej deosebit de favorabil în vederea sociabilizării, pentru că în mod spontan copilul este nevoit să-și împărtășească impresiile, să-și comunice gândurile prin folosirea vocabularului adecvat. La sosirea în grădiniță, îi întreb, de fiecare dată, cum și-au petrecut ziua, ce noutăți pot să povestească sau, alteori i-am întrebat cum și-au ajutat părinții, despre prietenii de joacă, despre jucăriile preferate, despre emisiunile vizionate la T. V. , etc.

Pentru a sonda și stimula motivația participării copiilor la activitatea din grădiniță cu ocazia convorbirilor libere am adresat copiilor întrebări de genul: ,,Îți place la grădiniță?”,, , De ce?”,, , Ce jocuri îți plac mai mult?”,, , Cu care dintre colegi își place să te joci ?”,, , De ce?”. Am urmărit concomitent stimularea sincerității răspunsurilor copiilor, mai ales pentru preferințele interpersonale.

Jocul didactic este mijlocul cel mai eficient de dezvoltare a capacităților de comunicare verbală, deoarece el asigură o participare activă, atractivă și deconectantă la viața socială a grupei. Prin transpunerea preșcolarului în rolul de adult, el se poate ancora în orice temă a vieții, lărgindu-și orizontul de cunoștințe, îmbogățindu-și experiența de viață, antrenându-se în dialogul viu care îl obligă să-și îmbogățească și să-și activeze vocabularul precum și să folosească limba ca mijloc de comunicare în orice împrejurare socială precum și adaptarea la școală să fie mai ușoară.

Folosirea metodelelor interactive în etapa experimentală, a constatat un mijloc prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitățile copiilor pentru a acționa și pentru a se adapta formăndu-și caracterul și dezvoltându-și personalitatea. Deoarece prin folosirea acestor metode, preșcolarii depun un efort intelectual, de exersare a proceselor psihice, de abordare a altor demersuri interdisciplinare prin studiul mediului concret și prin corelațiile elaborate interactiv, în care își asumă responsabilități, formulează și verifică soluții, am considerat ca pentru consolidarea deprinderilor însușite în cadrul activităților de predare-învățare, să organizez o serie de jocuri interactive.

Bula dublă ,,Ce știm despre anotimpuri?” în cercurile mari am asezat imagini reprezentative despre anotimpurile toamna și iarna. Copiii au completat două caracteristici ale anotimpului toamna (cad frunzele, pleacă păsările călătoare), două caracteristici ale anotimpului iarna (ninge, îngheață apa) în cercurile exterioare și două asemănări (anotimp, 3 luni) în cercurile mici din mijloc. O altă activitate la care am folosit metoda Bula dublă a fost -joc didactic ,,În curând voi fı școlar”. În acest joc în cele două cercuri mari am așezat imagini cu preșcolari și școlari, iar copiii au completat cercurile mici din mijloc cu asemănările existente între preșcolari și școlari (sunt copii, se hrănesc și cresc), iar în cercurile exterioare au completat cu caracteristicile acestora (preșcolarii se joacă, merg la grădiniță, școlarii merg la școală, învață).

Jocul interactiv ”Schimbă perechea” am desfășurat după activitatea de observare cu tema ,,Fructe de toamnă ’’. Prin acest joc am urmărit ca prin lucru în pereche, copiii să descopere cât mai multe caracteristici ale fructelor care se coc în anotimpul toamna. Am organizat copiii în două cercuri concentrice după ecusoanele pe care le aveau în piept, în interior copiii cu frunze galbene, în exterior copiii cu frunze verzi. La îndemnul meu, copiii au luat din coș un fruct la alegere pe care l-au observat, l-au analizat pentru a spune totul despre el. Perechea a analizat fructul timp de 3-5 minute. La comanda mea ,,Schimbă perechea’’ copiii din interior s-au deplasat și au format o nouă pereche. Copiii din cercul exterior au făcut o sinteză a observațiilor anterioare și au continuat analiza cu noua pereche pentru descoperirea caracteristicilor fructului prin câți mai mulți analizatori. Perechile s-au schimbat atunci când s-au epuizat toate ideile copiilor și când fiecare copil a făcut pereche cu toți membrii grupei.

Braistorming ,,De ce îmi place anotimpul primăvara?” la începutul activității copiii au stabilit împreună caracteristicile anotimpului primăvara pornind de la întrebarea ,,Ce știți despre anotimpul primăvara?”. Fiecare copil a răspuns printr-un enunț scurt în ordinea stabilită fără a repeta ideile colegilor. Ideile emise sunt direct proporționale cu numărul membrilor grupului. După enunțarea ideilor, copiii au fost rugați să reflecteze asupra lor și să se pronunțe care sunt cele mai aproape de adevăr.

Au fost subliniate ideile care se încadrau în sarcina didactică și care conturau ideea finală. Aceste caracteristici sunt împărțite în 3 categorii:

Caracteristici care țin de evoluția naturii;

Caracteristici care țin de relația omului cu mediul în anotimpul primăvara;

Caracteristici care nu se încadrează în nici o categorie și care vor fi eliminate.

Explozia stelară a dat rezultate bune în activitățile de lecturi după imagini, convorbiri, memorizări, povestiri. Această metodă a fost folosită și în activitatea integrată ”Hărnicie, voioșe, primăvară rămâi cu bine” după povestirea educatoarei ”Povestea Buburuzei” (vezi Anexa 5). Ca material didactic am folosit o stea mare, cinci stele mici de culoare galbenă, cinci săgeți roșii și jetoane. Pe steluța mare am așezat o imagine legată de tema abordată, iar pe cele cinci steluțe mici am scris câte o întrebare de tipul CE ?, CINE ?, UNDE? , DE CE ?, CÂND ?.

Prin folosirea acestei metode, am urmărit dezvoltarea potențialului creativ al preșcolarilor, familiarizarea lor cu strategia elaborării de întrebări de tipul prezentat mai sus, exersarea capacității acestora de a alcătui propoziții interogative pe baza conținutului unor imagini și nu în ultimul rând rezolvarea problemelor prin găsirea răspunsurilor la întrebările adresate.

O altă metodă interactivă, folosită este Diagrama Venn ,,Totul despre păsări”, după convorbirea ”Păsări”. În acest joc preșcolarii au realizat o diagramă în care au evidențiat asemănările și deosebirile existente între păsările de curte și păsările sălbătice. De asemenea, am folosit această metodă în jocul didactic ,,În lumea poveștilor” cu scopul de a verifica cunoștințele copiilor privind poveștile învățate. În cadrul acestui joc, copiii au realizat o diagramă Venn în care au așezat în cele două cercuri personajele specifice fıecărei povești, iar în arealul în care se suprapun cele două cercuri au așezat personajele comune.

Pe parcursul derulării acestei etape au fost aplicate teste de evaluare formativă, pentru a verifica gradul de asimilare și înțelegere a noilor cunoștințe, de formare și perfecționare a deprinderilor intelectuale, pentru a stabili valorile variabilelor dependente și a adoptării de măsuri ameliorative.

Încă de la intrarea în grădiniță în cadrul activităților cu conținut matematic, printr-o serie de exerciții sub formă de joc i-am familiarizat pe copii cu obiecte, formându-le deprinderi de a grupa obiectele după o anumită însușire comună (formă, culoare, mărime). În acest sens, ,, Programa activităților instructiv-educative din grădinițe”, prevede la început o serie de jocuri didactice și exerciții în cadrul cărora i-am pus pe copii în situația de a observa și de a descrie anumite însușiri ale unor obiecte, de a le grupa după o anumită însușire comună și de a exprima verbal acțiunea efectuată (bineînțeles cu sprijinul meu). Dintre jocurile didactice pe care le-am desfășurat, în acest sens, la grupa, pot aminti : ,, Spune ce este?”,, , Cum este?”,, , Ce a ascuns ursulețul?”, etc

Pentru a sesiza diferența de formă, de culoare, de mărime dintre obiecte am desfășurat jocurile : ,, Alege și pune în același grup toate păpușile”(mașinuțe, mingi, cănițe, etc. ),, , Formează grupe de obiecte de aceeași culoare “,, , Alege și arată jucăria mică (mare )”,, , Așează în rând o jucărie mai mare, una mică, una mare, una mică, etc. În cadrul unor jocuri didactice sau exerciții de tipul ,, Alege și grupează jucăriile care au aceeași formă”,, , Alege și grupează obiectele roșii ( galbene, verzi, etc. ), desfășurate fie individual sau cu grupuri mici de copii, fie în cadrul activităților comune, i-am obișnuit pe copii să alcătuiască în mod independent grupe de obiecte de o anumită formă, culoare sau mărime, să arate și să exprime în mod adecvat denumirea grupei de obiecte și a însușirii caracteristice comune a acestora (exprimarea, criteriul de grupare ).

Rolul grădiniței este mare și în privința stabilirii unui echilibru între procesele fundamentale ale sistemului nervos central: excitație și inhibiție cu scopul dezvoltării treptate a capacității de concentrare a atenției. Astfel copilul devine rezistent la stimuli colaterali care l-ar putea sustrage. Prin intermediul jocurilor matematice copiii au învățat să găsească motivări logice în justificarea unei acțiuni, să înțeleagă semnificația unei obligații și astfel poate rezolva treptat o sarcină asumată. Calea spre formarea reprezentărilor am realizat și prin intermediul fișelor de muncă independentă. Folosirea fișelor de muncă independenta ajută pe copii să învețe corect cunoștințele de matematică modernă și permite fiecăruia dintre ei să capete experiență proprie, în ceea ce realizează. Lucrul pe fișe a fost precedat de fiecare dată de activități pe bază de exrciții, cu material individual.

De exemplu, în etapa reactualizării cunoștințelor anterioare am dat copiilor spre rezolvare fișe cu sarcini pe două grupe de nivel, conform particularităților psiho-fizice

ale copiilor, după ce în prealabil am efectuat cu ei câteva exerciții cu materia individual.

În activitatea de consolidare a număratului în limitele 1-7 am dat spre rezolvare următoarele categorii de fișe:

1. Pentru copiii rapizi în gândire și acțiune am dat următoarea sarcină:

– Completează spațiile date cu tot atătea mingi, triunghiuri și steluțe câte arată cifra și colorează-le;

Pe măsură ce copiii terminau lucrul , corectam fișele, dându-le explicațiile necesare celor care greșeau, pregătindu-i, astfel, pentru asimilarea noilor cunoștințe prin reactualizarea experienței anterioare. Așadar fișele au rolul de a-i pregăti pe copii pentru efortul intelectual necesar înțelegerii și asimilării noilor cunoștințe, contribuind în mare măsură la realizarea obiectivelor formative ale acestei categorii de activități. De fiecare dată am fost foarte atentă în folosirea fișelor, pentru ca acest procedeu să conducă spre participarea activă a tuturor copiilor la descoperirea noilor cunoștințe. Pentru a avea eficiența scontată în folosirea fișelor am condus copilul cu grijă, cu răbdare și cu tact pedagogic spre învățarea unor tehnici de muncă intelectuală.

Atunci când am considerat că nivelul grupei nu este apropiat am conceput fișele în conformitate cu particularitățile individuale ale copiilor, cu sarcini diferențiate pe

grupe de nivel.

De exemplu, pentru copiii rapizi, cu aptitudini speciale, am dat fișe cu următoarea sarcină:

încercuiește grupa cu mai multe obiecte și cifra care arată numărul lor:

Pentru copiii cu ritm mediu:

încercuiește cifra care arată câte steluțe are grupa:

Pentru copiii cu ritm lent în gândire și acțiune am dat fișe ca aceasta:

încercuiește atâtea frunze câte arată cifra:

În cadrul altor activități le-am dat posibilitatea copiilor să rezolve fișe matematice în grup, dându-le prilejul să colaboreze, să se consulte între ei și să-și unească eforturile pentru realizarea sarcinii date. Astfel după desfășurarea jocului logic ,,Te rog să-mi dai”, privind atributele jocului geometric am conceput fișe în felul următor:

încercuiește piesele care au aceleași însușiri cu piesa din mâna mea:

-Tăiați cu o linie toate piesele de formă pătrată (dreptunghiulară sau triunghiulară):

Din activitatea de zi cu zi am constatat că trebuie să măsurăm nivelul dezvoltării copilului și implicit calitatea muncii noastre. Dacă la școală sunt la îndemână destul de multe instrumente de evaluare, am depus efort pentru a crea fișe, teste, chestionare, tehnici variate și accesibile de evaluare cu grad de dificultate diferit pe care le-am exprimat numai după ce au fost analizate.

În cele ce urmează,voi prezenta teste de verificare a nivelului cunoștințelor și deprinderilor însușite la activitățile matematice, destinate copiilor de 6-7 ani, care părăsesc grădinița și intră în clasa întâi.

TESTUL I

Sunt desenate figuri geometrice. Se cere copiilor să coloreze cercurile, apoi să închidă într-un contur mulțimea lor:

TESTUL II

Se cere ordonarea de la cel mai scurt la cel mai lung și invers:

TESTUL III

Se cere copiilor să deseneze în pătrățele tot atâtea buline câte arată cifra:

TESTUL IV

-Taie cifra căreia nu-i corespunde nici o grupă de obiecte.

TESTUL V

-Să se despartă mulțimile date în două sau mai multe submulțimi:

Întrucât programa activităților cu conținut matematic prevede pentru grupa mare pregătitoare și un alt obiectiv-inițierea copiilor în operații simple de calcul oral de adunare și scădere cu o diferență de o unitate, precum și familiarizarea copiilor cu semnificația simbolurilor ,,plus”, ,,minus”,,,egal”,fără a le scrie, după exerciții cu material individual și rezolvări de probleme ilustrate, am dat pentru verificare și evaluarea cunoștințelor și deprinderilor de calcul matematic (oral) următoarele teste de evaluare continuă:

TESTUL I

Desenează în dreapta atâtea cerculețe câte arată adunarea din stânga:

TESTUL II

Încercuiește și rezolvă operațiile de scădere după modelul dat:

Exersând cu copiii în mod sistematic pe baza materialului intuitv, a fișelor de muncă independentă și prin folosirea experiențelor de viață prin care am văzut legătura dintre activitățile cu conținut matematic și cele de cunoștinșe despre mediul înconjurător, am încercat să le formez comprtamente privind sesizarea relațiilor matematice, precum și un limbaj matematic adecvat, asigurând atât cunoștințele necesare pentru formarea conceptului de număr natural, priceperile și deprinderile, cât și experiența necesară pentru a se integra rapid la cerințele din clasa întâi.

III.7.3. Etapa finală

Pentru a măsura modul în care și-au însușit copiii cunoștințele și deprinderile, am inițiat și desfășurat ultima fază a experimentului psihopedagogic, etapa postexperimentală. Ea s-a concretizat în aplicarea a două postteste, câte unul pentru fiecare din cele două categorii de activități.

POSTTEST

( Educarea limbajului )

Prin intermediul lui s-au testat următoarele obiective:

OBIECTIVE:

Să descrie imaginea formulând propoziții cu cuvintele date.

Să recunoasca sunetele din cuvânt

Să reprezinte grafic propoziția ți cuvintele .

Să despartă cuvintele în silabe.

ITEMI:

Observă imaginea și formulează propoziții cu cuvintele:micul dejun; prânz; cină.

Reprezintă grafic propoziția dată, trasează tot atâtea linii câte cuvinte are și subliniază litera V din cuvinte.

Trasează în chenar tot atâtea liniuți câte silabe are cuvântul.

POSTTEST

( Matematică )

Prin intermediul lui s-au testat următoarele obiective:

OBIECTIVE:

Să descopere care sunt numerele vecine cu un număr dat.

Să raporteze cantități la număr.

Să descompună numere în cât mai multe variante posibile, în scopul întăririi noțiunii de număr.

Să efectueze operații de adenare și scădere cu 1-2 unități în limitele 1-10.

ITEMI:

Încercuiește vecinii numerelor 4 și 8.

Desenează atâția stropi de ploaie cât arată cifra de pe nor.

Descompune numerele .

Rezolvă operațiile de adunare și scădere.

În această etapă s-a determinat nivelul final al cunoștințelor, priceperilor și

deprinderilor intelectuale ale copiilor.

Rezultatele cercetării pedagogice desfășurate, precum și interpretarea lor vor fi prezentate în capitolul următor.

III.8 ANALIZA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR OBȚINUTE

În urma investigațiilor realizate s-au obținut informații și date calitative și canitative. Analiza și evaluarea obiectivă a modului de formare și perfecționare a deprinderilor de comunicare verbală la preșcolari a presupus cuantificarea anumitor aspecte, respectiv realizarea de măsurători cu o precizie cât mai mare.

Ca metode de mânuare a datelor cercetării s-au utilizat:

Numărarea subiecților care au anumite performanțe și rezultate;

Metoda clasificării grupate, care a presupus introducerea unei scări de evaluare

calitative: slab – bun – foarte bun;

În urma aplicării pretestelor s-au înregistrat următoarele rezultate:

Educarea limbajului – Deprinderi intelectuale de comunicare verbală:

Matematică – Deprinderi intelectuale de operare cu obiecte și grupe de obiecte:

Se poate observa că un număr de 15, respectiv, 16 preșcolari, din totalul de 26 al grupei mari – pregătitoare au un nivel foarte bun de formare a deprinderilor intelectuale, restul de 7 și 4, de 6 și 4 copii au un nivel bun, respectiv slab de formare a deprinderilor de comunicare verbală și de operare cu obiecte și grupe de obiecte.

În cadrul etapei experimentale, evaluarea formativă s-a realizat prin teste, observări sistematice,fișe de evaluare continuă, analiza produselor activității subiecților educației.

Prin utilizarea unor exerciții variate, pentru ca acțiunile copiilor să se transforme în automatisme și prin folosirea unor tehnici și metode de adaptare școlară s-a constatat o eficientizare a învățării și o creștere a interesului pentru activități.

Între nivelul inițial de pregătire al copiilor și cel final s-a desfășurat o evaluare sumativă.

Rezultatele acesteia au fost următoarele:

Educarea limbajului – Deprinderi intelectuale de comunicare verbală:

Matematică – Deprinderi intelectuale de operare cu obiecte și grupe de obiecte:

Se poate constata că un număr de 18, respectiv 20 de preșcolari, din totalul de 26, au foarte bine formate și perfecționate deprinderile intelectuale, în timp ce restul de 6 și 2, 4 și 2 copii au un nivel bun, respectiv slab de formare a deprinderilor de comunicare verbală și de operare cu obiecte și grupe de obiecte.

Comparând rezultatele pretestelor cu cele obținute la postteste, s-a constatat o creștere a numărului de copii care au înregistrat un progres în formarea și perfecționare deprinderilor intelectuale.

Comparație rezultate pretest – posttest, educarea limbajului:

Comparație rezultate pretest – posttest, matematică:

III.9. INTERPRETAREA REZULTATELOR

Formarea deprinderilor intelectuale începe odată cu intrarea copilului în grădiniță, sub influența cerințelor activității și a comunicării didactice. Psihologia ne demonstrează că însuși copilul este participant activ la propria formare și el trebuie direcționat pe calea cea bună, cu mijloace atractive care să-i captiveze atenția.

În urma evaluării finale s-au înregistrat rezultate superioare celei inițiale, ceea ce înseamnă că în faza exparimentală, pregătirea preșcolarilor s-a realizat în sensul formării dirijate și a perfecționării deprinderilor intelectuale, ceea ce va permite o ușoară și rapidă adaptare a copiiilor la cerințele clasei întâi.

Scopul activităților organizate cu preșcolarii nu a fost acela de a-i învăța sistematic anumite concepte, ci de a le exersa procesele de cunoaștere, de a le forma deprinderi intelectuale și de ai ajuta să se adapteze cerințelor la care urmează să fie supuși.

Analizând rezultatele posttestelor s-a constatat că preșcolarii și-au perfecționat deprinderile de comunicare verbală și și-au format deprinderi de operare cu obiecte și grupe de obiecte.

Au fost stabilite cauzele care au determinat rezultatele slabe obținute de unii copii. Prin muncă individuală sau în grupuri mici se intenționează ridicarea acestora la nivelul rezultatelor superioare, spre a preveni instalarea imaturității școlare.

Îmbunătățirea rezultatelor finale este rodul asigurării unor condiții favorabile formării și perfecționării deprinderilor intelectuale.

Pentru rezultatele obținute, copiii au fost apreciați și recompensați, ceea ce a contribuit la creșterea stimei de sine, la sporirea dorinței de a înregistra succese și de a participa cu interes la activități.

Rezultatele înregistrate reflectă faptul că utilizarea exercițiului și a întăririi pozitive au condus la următoarele:

dezvoltarea exprimării orale a preșcolarilor; dezvoltarea creativității și expresivității limbajului; educarea unei exprimări orale corecte; dezvoltarea operațiilor intelectuale prematematice; înțelegerea și utilizarea numerelor și cifrelor; rezolvarea de probleme;

Exercițiul a constituit o adevărată școală de formare a deprinderilor și de perfecționare a lor, tot prin exercițiu copiii se pot adapta mai ușor în ceea ce privește trecerea de la grădiniță la învățământul primar.

CAPITOLUL IV. CONCLUZII ȘI IMPLICAȚII

Analiza efectuată a permis evidenșierea faptului că influențele mediului educativ oferit de activitățile instructiv-educative din gradiniță, care respecta particularitățile de vârstă si individuale, sunt favorabile dezvoltării psihice a copilului.

Datorită faptului că asupra eșantionului experimental s-a acționat prin aplicarea de metode si procedee specifice și s-au realizat activități, jocuri didactice cu caracter stimulativ în grădiniță, au avut loc activități în care copiii au lucrat unii cu alții în acest sens devenind comunicativi și participativi, sociabili, manifestând deseori afinitate pentru colegii lor, au fost motivați și încurajați în procesul educativ, în acest sens se pot observa diferențe semnificative a procentelor calculate în urma punctajelor obținute.

Copiii care au frecventat grădinița, respectiv grupa pregătitoare au avut punctaje între 90 și 100% fiind bine pregătiți atât în domeniul limbă și comunicare cât și la matematică. Media clasei este de 94,4.

Diferenta de punctaj se datoreaza nefrecventarii regulate a grădiniței și condițiilor socio-culturale și familiale precum și lipsei utilizării metodelor adecvate.

Cunoscându-se faptul că rolul grădiniței, respectiv a grupei pregătitoare ca liant între grădiniță și școală este hotărâtor în formarea și dezvoltarea personalității copilului, în îmbogățirea capacității acestuia de a intra în relație cu ceilalți copii și cu adulți, de a interacționa cu mediul, de a-l cunoaște și de a-l stăpâni prin explorări, încercări, exerciții, experimente, în descoperirea de către fiecare copil a propriei identități și în dobândirea deprinderilor de a învăța, considerăm necesară și de o importanță deosebită înscrierea copilului la grădiniță.

De acest mediu educational au beneficiat copiii din esantionul de conținut care, sub îndrumarea competentă a educatoarei a completat sau înlocuit în multe cazuri mediul familial care nu întotdeauna ofera un mediu propice unei dezvoltari normale a personalitatii copilului si se reflecta îndeosebi în dezvoltarea comunicării și limbajului, a abilităților și cunoștințelor în domeniul științelor, respectiv matematicii în scopul formării lui ca entitate și membru al comunității din care face parte.

Lipsa de preocupare a părinților de a relaționa cu copilul, de a comunica eficient cu el are efecte negative asupra dezvoltării lui ulterioare atât pe plan cognitiv, cât și afectiv și comportamental. Situația este cu atât mai alarmantă cu cât am constatat că această delăsare si atitudine de indiferența față de nevoile copilul nu vine doar din partea unor parinți cu un nivel intelectual scăzut, ci și din partea unor parinți care au studii superioare. Acest lucru are un efect aproape distructiv asupra dezvoltării psihice și intelectuale a copilului, deoarece, fiind privat de atenția, de afecțiunea și de interesul adulților din preajma sa copilul îsi creează o lume imaginară în care se retrage si din care va iesi din ce în ce mai greu.

Ca urmare a acestui experiment considerăm că este necesar să creăm copiilor condiții care sunt menite să favorizeze progrese în cele trei sfere: cognitivă, afectivă, psiho-motorie, care contribuie la pregătirea copilului preprimar pentru viața școlară si socială, în acest sens un efect pozitiv ar avea instituirea obligativității frecventării grădiniței a copiilor de grupa mare si pregătitoare.

Alăturat de acest lucru trebuie să existe o strânsa corelare între conținutul, unitatea, consecvența influențelor instructiv-educative ale învățământului preșcolar si cel primar; să se realizeze mai multe acțiuni comune a educatoarelor cu învățătorii, pentru ca fiecare învățător sa cunoască psihograma activității preșcolare, adica ansamblul de aptitudini si de factori non-intelectuali de personalitate, care constituie condițiile psihopedagogice ale activității de tip scolar, iar educatoarea să cunoască cerințele clasei I, pentru că primul trebuie să știe de unde pornește, iar celălalt unde să ajungă. Educatoarele să inițieze o serie de acțiuni de temperare a familiei în privința suprasolicitării copilului preșcolar cu unele chestiuni ale ciclului primar; totodată educatoarele să facă cunoscute părințiilor posibilittățile reale ale copiilor precum și greutățile pe care le întâmpină, eventualele tulburări de comportament care se ivesc în atitudinea copiilor;iar odată cu intrarea copilului în școală educatoarea să înmâneze învățătorului o caracterizare a fiecărui copil.

În prezența cercetare ipoteza s-a confirmat astfel putem spune că abstractizarea învățământului sau tendința fiecărei trepte a învățământului spre schimbarea în bine a tuturor preocupărilor educaționale conduce spre exprimarea unui caracter obiectiv, formativ, creativ a întregii activități a învățământului preșcolar, în special, îi rămâne acea sarcină de a pregăti copilul la nivelul corespunzător, multilateral pentru școală.