Particularitati ale Dezvoltarii Copilului de Varsta Scolara Mica

ARGUMENT

Moto:

A cresțe copii este un lucru riscant

căci reușita depinde de multă trudă și grijă

iar nereușita întrece orice altă durere

(Democrit)

În lucrarea de față încerc să aduc argumentele necesare care să demonstreze că o nouă abordare a actului educațional confera o nouă perspectivă a dezvoltării viitoare a școlii.Această nouă perspectivă se va dezvolta pe o revalorizare a dimensiunii subiective a actului educațional, pe crearea unui spațiu educațional care să reconcilieze și să restabilească dialogul între individ și societate, subiectiv și obiectiv, rațional și afectiv, aducând în prim plan individualitatea.Aceasta presupune întoarcerea individului în rolul de actor în spațiul social și o noua perspectivă a elevului în spațiul educațional.În aceste condiții, educația devine centrată pe elev, elev care are calitatea de persoană cu carcteristicile sale specifice individuale ce o caracterizează și o diferențiază de alte persoane, caracteristici ce nu trebuie valorizate la maxim.În noua abordare relația care se stabilește între cadrele didactice și elevi este o relație de parteneri care genereează o puternică investiție cognitivă dar și afectivă.Cadrele didactice nu vor mai lucra asupra elevilor ci cu elevii pentru elevi.Antrenarea permanentă a copiilor la un efort susținut și înarmarea acestora cu capacități necesare unei activități de învățare productivă reprezintă modalitatea cea mai eficientă de educare a elevilor în spiritul unei atitudini conștiente și active. "Cerința primordială a educației progresiste – cum spunea J.Piaget – este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe înbinarea activităților de învățare și de muncă independentă, cu activități cooperative, de învățare in grup ". Deși, învățarea este eminamente o activitate proprie, ținând cont de efortul individual depus în înțelegerea și conștientizarea semnificațiilor științei, nu este mai puțin adevarat ca relațiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil apariției și construirii învațării personale și colective.

Învățarea în grup exersează capacitatea de decizie și de intițiativă,dă o notă mai personală muncii, dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor ceea ce asigura o participare mai vie, mai activă susținută de foarte multe elemente de emulație, de stimulare reciprocă, de cooperare fructoasă între elevi-elevi dar și elevi-cadre didactice.Acest tip de interactivitate determină identificarea subiectului cu situația de învațare în care acesta este antrenat, ceea ce duce la transformarea elevului în stăpânul propriei transformări și formări.

INTRODUCERE

Probleme cu caracter general privind situația actuală

a activitații de învățare

Sistemul de învățământ românesc este constituit pe un model determinist,care consideră școala ca o microsocietate ca o obiectivare, mai mult sau mai puțin fidelă a societății și care-si asumă ca finalități de bază excelența cognitivă,socializarea,adaptarea și integrarea socio-profesională a tinerilor pe baza unui model educațional predeterminat și cvasistandardizat.El dezvoltă cu precădere funcțiile de reproducere ( reproducere proprie dar și sistemul social, în baza unui determinism de tip cauză-efect) care pune în evidență energia sa conservatoare și inerțială, adaptandu-se schimbărilor dar reproducând schimbări decât într-o măsura nesemnificativă .

În spațiul educațional se manifestă mereu mai evident fenomene specifice economiei de piață cum ar fi cultul competiției,finanțarea în termenii ralației cost – beneficiu ( finanțare pe elev), considerată educației ca marfă etc. Unele dintre aceste fenomene care configurează o noua cultură a instituției școlare au valori pozitive, întrucât încurajează schimbarea și progresul în educație. Dar patrunderea lor dezordonată si extinderea lor abuzivă și necontrolată pot produce mai degrabă efecte negative între care cel mai important îl constitue o scadere evidentă a calității actului educațional, "Logici de piață" produce o înfruntare intre calitate și cantitate, cantitavismul și obiectivele de tip cantitaiv subordonîndu-le ce cele de tip calitativ. S-au facut mutle greșeli la nivelul politicilor școlare datorate acestei "Logici de piață" , care au impact negativ asupra activității școlare . Una dintre acestea este "trecerea progresivă spre politici bazate pe încurajarea concurenței dintre școli si opțiunea liberă a părinților si elevilor în alegerile școlilor".Competiția dintre școli a devenit astfel o competiție pentru elevi.În principiu, o astfel de competiție este un factor important de încurajare a calității, întrucât școlile încearcă să atragă cei mai buni elevi pentru a asigura realizarea anumitor standarde de performanță și de calitate.De mute ori se greșeste,manifestându-se un elitism excesiv, incceptabil din perspectiva asigurarii egalității în educaștie.Într-o astfel de situație școlile care se află într-o poziție dominantă devin tot mai selective primind numai elevii care aduc o "valoare adaugată ",elevi ale caror rezultate școlare contribuie la imaginea școlii performante, bine clasată în evaluarile naționale și palmaresul școlilor.

Evaluarea standardizată, riguros obiectivă pare a fi axul central al determinării performanțelor si reușitelor elevilor.Obiectibul principal al acestei evaluari îl prezintă obținerea excelenței cognitive. Efectele negative ale acestei viziuni sunt numeroase atât în plan comportamental cât și în modul în care sunt asimilate și utilizate cunoștințele. În această situție există o distanță destul de mare între performanța elevilor astfel obținută și gradul de obiectivare a acesteia în competențe de folosiere a cunoștințelor în diferite situații si contexte reale nonșcolare.

Este necesar să facem deosebirea dintre schimbare și inovație. Inovația are un caracter deliberat, calificat și voluntar al carei obiectiv este să determine instalarea, acceptarea și aplicarea unei schimbări. Schimbările în educație se produc mai încet pentru că educația este un domeniu în care nu se produce niciodată o ruptură netă între nou și vechi.

S-au produs și încă sunt în curs de schimbări la nivelul planificării privind eficientizarea sistemului de învățământ. Planificarea strategică a învățământului și educației oferă un set de instrumente si tehnici pertinente pentru eleborarea și pilotarea proiectelor de reformă și pentru o procnoză realizată a viitorului școlii pe termen scurt mediu și lung. Conținuturile informaționale sunt centrate pe aspecte specifice adoptate noului tip de societate și respect principiului conformității cu psihologia celor care învață. Dezvoltarea resurselor umane vizează cadrele didactice solid pregatite și motivate pentru o acțiune educațională eficientă și coerentă. Democratizarea sistemului educativ se refera la tendința permanentă spre mai multă deschidere, flexibilitate și descentralizare a sistemelor educative, spre mai multă eficiență în realizarea educației pentru toată populația.Creșterea rolului social al educației vine în întâmpinarea provocărilor și problemelor pe care leimplică un proces de tranziție îndelungat, în special in sensul schimbării competențelor,atitudinilor,mentalităților,relațiilor sociale și comportamentelor cotidiene.

Dacă privim critic starea actuală a educației și stabilim o viziune pe termen scurt, atunci, ar trebui să vedem neapărat în vedere următoarele discuții:

reducerea cantității informaționale a programelor de învățătânt și compatibilizarea europeană în domeniul educației ;

convertirea învățământului reproductiv într-unul de factură creativă ;

noi abordări ale curriculumu-lui prin introducerea de noi discipline centrate pe un anumit tip de educație, creare de module specifice cu caracter interdisciplinar în cadrul disciplinelor tradiționale constituirea unor noi tipuri de educație ;

crearea de parteneriate productive între școli și mediul economic administrativ și cultural ;

stimularea cercetării în cadrul educației, stimularea personalului didactic din școli ;

schimbarea tehnologiei didactice, a demersului de învățare prin stimularea activităților educative complementare, un nou scenariu didactic în desfășurarea lecțiilor, folosirea metodelor moderne activ-participative ;

Îmbinarea diferitelor metode în strategii didactice cât mai diversificate si cât mai atractive pentru elevi constituie unul dintre principale elemente care produc schimbări cu rezultate foarte bune pentru elevi în activitatea de învățare a școlarului mic. Se realizează astfel o educație de calitate, unul din dezideratele permanente ale societații astfel încât prin pregătirea generației tinere, să se asigure un viitor mai bun întregii comunități.

CAPITOLUL I

PARTICULARITĂȚI ALE DEZVOLTĂRII COPILULUI DE

VÂRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ

1.1. Necesitatea cunoașterii psihopedagocice a copilului în vederea

schimbărilor în educație

Intrarea în școală constituie un moment important în educația și dezvoltarea copilului . El intră într-un cerc de relații noi: cu învățătorul, cu elevii din clasă, cu elevii din colectivul școlii. Apar cerințe noi pentru copil, trebuie să învețe sistematic, cu sentimentul din ce în ce mai puteric că desfășoară o activitate deosebit de serioasă de importanță socială. Modul în care își îndeplinește sarcinile, obligațiile de elev definește poziția sa socială în școală, în colectivul clasei, în familie.

Privite din punct de vedere psihopedagogic, cunoașterea și evaluarea personalității copilului, precum și a progresului educativ realizat de acesta, constituie demersuri științifice în activitatea cadrului didactic, preocupat de aplicarea principiului tratării individuale a elevilor în procesul instructiv-educativ. Cunoscând particularitățile individuale ale elevilor cu care lucrează, învățătorul își va putea alege cele mai eficiente metode de predare și intervenție psihopedagocică, eficientă. Deasemenea, o bună cunoaștere psihologică a elevilor îi va oferi cadrului didactic posibilitatea ca, pe de o parte, să identifice cauzele ce conduc la manifestarea dificultăților de învățare în cazul unor elevi iar pe de altă parte să valorizeze la maximum disponibilitățile psihice ale elevilor capabili de performanțe școlare imperioase .

"Dacă în problemele de care ne ocupăm a cunoaște înseamnă a înțelege, a cunoaște pentru a îndruma copilul înseamnă însă mult mai mult , înseamnă un diagnostic, dar și un prognostic. În general, posibilitatea de a lucra cu un om implică cunoașterea modalităților sale de reație, aceasta în vederea alegerii celor mai eficiente procedee de stabilire a relației, ceea ce în plan practic înseamnă a ști să dozezi solicitările, reacțiile, atitudinile" (I.Holban,1978,p.20).

Reforma învătământului pune în termeni noi problema adaptarii activităților didactice din punct de vedere al conținutului, a formei de organizare, a metodelor folosite, a strategiilor didactice etc. Tratarea nediferențiată a situațiilor de învățare ar duce la adâncirea inegalităților dintre elevi și nu ar oferi condiții favorabile pentru reușita școlară a tuturor elevilor. Sarcina principală a activitații școlare constă in crearea unor condiții care să contribuie la o învățare eficientă din partea fiecărui elev. Pentru realizarea acestui obiectiv este necesar ca învățarea să nu fie întemeiată pe motivări exterioare ce să se desfășoare sub impulsuri interioare, factorul hotărâtor de stimulare constituindu-l îsăși activitatea de învățare, modul în care acesta este organizată și se desfașoară. Este necesară din ce în ce mai imperios o activitate educațională diferențială și difersificată. În cadrul unui proces de instruire diferențiat elevii nu mai sunt supuși, în bloc, acelorași cerințe, ci se paote opera o selectare a volumului și gradului de complexitate a cunoștințelor, a metodelor în concordanță cu grupe de interese și capacități.

Pentru cunoașterea copiilor cadrele didactice pot folosi anumite metode . Cele mai importante metode de cunoaștere psihologică ce pot fi folosite de către cadrele didactice sunt:

Observația psihopedagogică – constă în urmarirea sistematică a manifestărilor psihocomportamentale ale copilului în condițiile activităților lui naturale de joc, învățare școlară si extra-școlară. Observația trebuie să cuprindă esențialul relațiilor semnificative existente între fenomene observate. Pentru aceasta este necesar stabilirea unui scop al observației. Observarea faptelor, acțiunilor, a actelor sale de conduită, a manifestărilor sale verbale precum și analiza lor, cunoașterea științifică în anumite limite a psihicului uman.

Deși este recunoscută pentru eficiența ei, metoda observației este deosebită în condițiile în care observațiile realizate sunt analizate și raportate și la alte rezultate ale altor metode de cunoaștere.

O formă dinstinctă a observației este studiul de caz. Studiul de caz constă în investigarea foarte detaliată a unui singur individ sau grup cu scopul de a generaliza rezultatele observației la întreaga populație. Avantajul moral al studiului de caz constă în volumul mare de informații obținute și în posibilitatea de combinare cu alte metode psihologice.

În studiul de caz sunt prevăzute câteva verigi ( etape) ce trebuie urmate de cadrul didactic:

familiarizarea cu cazul și mai ales pătrunderea, cunoașterea acestuia. Se definește cazul, se procură informațiile necesare, sistematizarea informațiilor și analiza situației prezentate;

stabilirea variantelor de soluționare;

prelucrarea cazului-adoptarea unei variante optime, rod al inteligenței colective;

Pentru culegerea datelor sunt utilizate date biografice, scrisori, confesiuni etc.

Experimentul este recunoscut de toți specialiștii ca fiind metoda cu cea mai largă aplicabilitate în psihlogie, dar și cu cea mai mare eficiență din care cauză este apreciat fiind "metodă fundamentală".

Este importantă deoarece permite repararea factorilor care condiționează apariția unui fenomen dat de studierea consecințelor fiecăruia asupra respectivului fenomen, prin neutralizarea celorlalți,ajugandu-se la esența fenomenului. Alt avantaj este acela că cercetătorul nu așteaptă producerea fenomenului ci îl provoacă atunci când dorește și când există condițiile cele mai favorabile. El poate deasemenea varia și repeta ori de cate ori dorește fenomenul și poate face notări ale reacțiilor.

Metoda convorbirii – constă în stabilirea unei relații de comunicare directă cu elevul, urmând ca învățătorul să conducă discuția pentru a obține informații care îl interesează.

Convorbirea aduce informații prețioase cadrelor didactice. Ea presupune:

un scop bine definit;

cadrul natural de desfășurare;

folosirea unui limbaj adegvat;

claritatea întrebărilor;

stabilirea clară a unui climat de încredere reciprocă;

protocolarea corectă a convorbirii;

Se pastrează limita subiectivismului, a sincerității subiectului, greu de neutralizat, mai ales de catre cercetător mai puțin experimentat.

Metoda anchetei în domeniul educației

În educație, aplicarea ei este subordonată strict obiceiurilor recoltării unor date și informații despre viața psihică și conduita unui subiect în diferite contexte ale vieții și activitățile sale sociale, în general. Asemenea date și informații prezintă o mare importanță pentru conoașterea unor laturi esențiale ale personalității (atitudini, convingeri, metalități, trăsături de caracter ), care nu pot fi surprinse în cadrul altor metode. Ancheta se desfășoară in două forme:

Ancheta pe baza de chestionar

Elevul se află în fața unui chestionar dinainte elaborat, el trebuie să răspundă la fiecare întrebare, așa cum îi cer instrucțiunile scrise sau date de profesor.

Întrebările pot fi factuale sau de identificare solicitând date concrete despre subiect, vârstă, sex, studii, cunoștințe, de atitudini, de motivație, urmărind determinarea intereselor, dorințelor și aspirațiilor.

Ancheta pe baza de interviu

Presupune stabilirea unei relații de comunicare directă între profesor și elev de la care se intenționează să se obțină informațiile dorite. Spre deosebire de convorbire, unde rolurile se inversează succesiv, cel care întreabă trece pe poziția celui care răspunde și viceversa, în cazul interviului sunt fixe-profesorul îsi păstrează permanent poziția celui care întreabă iar elevul celui care răspunde.

Metoda biografică (anamneza) sau biografică sau psihologică constă n dobândirea de date și informații despre trecutul unei persoane, pentru a reconstrui intr-un tablou unitar istoria ei. Evenimentele pe care le urmărim în cadrul metodei biografice se diferențează în “evenimente cauzale” și “evenimente efecte”, “evenimente mijloc” și “evenimente scop”.

Obținerea informațiilor se poate realiza pe cale directă intervievând și discutând cu alte personae, în primul rând, cu părinții, cu colegii de școală, de activitate etc.

Metoda analizei produselor activității

Este o metodă relevantă pentru dezvăluirea și probarea funcțiilor și capacităților psihice ale elevului ca activitate de bază pe care o desfășoară el. Studierea produselor activităților lui, desene, compuneri literare, creații muzicale, formule matematice, obiecte, unelte, construcții mașini – este considerată una dintre cele mai importante modalități de cunoaștere obiectivă a personalității. Se descifrează trăsături de personalitate ( aptitudini, atitudini, interese, gradul de dezvoltare a unor priceperi și deprinderi în numeroase domenii )

Metoda testelor psihologice pentru evaluarea personalității

Cadrul didactic poate beneficia de sprijinul psihologului școlar pentru a puta evalua capacitățile psihice ale elevilor prin intermediul metodelor psihometrice. Dintre aceste metode cele mai răspândite sunt testele psihologice care permit nivelul de dezvoltare al proceselor și mecanismelor psihice.

Dezvoltarea fizică și psihică a copilului

În jurul vârstei de 6-7 ani, în viața copilului se produce un eveniment deosebit, acela al intrării copilului la școală. Întreaga sa dezvoltare fizică și psihică va fi influențată de acest nou factor. Învățarea devine tipul fundamental de activitate, solicitând intens intelectul și determinând dezvoltarea unor capacități și strategii de învățare. Paralel cu acest proces, copilul face achiziții importante privind deprinderile de citit – scris, care devin condiția și instrumentul însușirii celorlalte achiziții. Învățarea școlară se deosebește în mod radical de toate actele de învățare de