Particularitati ale Conflictelor Viitoare. Amenintarile Hibride. Razboi

Particularități ale conflictelor viitoare.

Amenințările hibride. Război/conflict hibrid



După anul 1989, în lume, s-a realizat o nouă situație strategică cu un înalt grad de complexitate. În acest context, problematica acțiunilor militare este analizată din diferite unghiuri și puncte de vedere, sub multiple aspecte, încercându-se a se evidenția mai pregnant lecțiile învățate din desfășurarea unor războaie mai vechi, sau mai recente, învățăminte ce pot sta la baza redactării legislațiilor și reglementărilor de care să se țină seama în conflictele actuale și, mai ales, viitoare pentru a se putea obține succesul împotriva adversarului.

Începutul de secol și mileniu, pune în evidență noi concepții de ducere a conflictelor militare. Fenomenul militar modern a demonstrat că folosirea tuturor mijloacelor într-o confruntare armată, dau din ce în ce mai mult o fizionomie nouă luptei și operației.

Confruntarea armată modernă va avea un aspect tot mai integrator, câmpul de luptă fiind caracterizat de noi dimensiuni și trăsături ce se regăsesc în fronturi discontinui, rapiditate în organizare, planificarea și executarea manevrelor, lovirea concomitentă a obiectivelor, atât la contact cât și în adâncime.

Actualele perfecționări ale tehnicii militare, constituie o urmare și, totodată, un fel de continuare în domeniul militar a aplicațiilor tehnologice rezultate din descoperirile recente din fizică, matematică, chimie, cibernetică, electronică etc.

Așadar, viitorul oferă cu certitudine perfecționarea unor categorii de sisteme de armament, cu mare putere de distrugere, capabile să acționeze în cele patru medii de confruntare, să lovească obiective la distanțe foarte mari, în timp scurt și cu maximă precizie, în orice condiții de timp, anotimp și stare a vremii.

Decizia opțiunilor de prevenire și abordare a conflictelor le revine structurilor politice naționale în funcție de obiectivele acestora. Aceste opțiuni cuprind, alături de demersuri diplomatice și economice, nivelul de ambiție al puterii militare. Într-un raport de continuitate, se impune analiza tipologiei acțiunilor la care Armata ar putea fi solicitată să participe într-un viitor conflict, potrivit misiunilor ei fundamentale și, apoi, printr-o consecință coerentă, a elementelor esențiale de pregătire și dotare care să-i asigure succesul.

În acest context, trebuie observat că desfășurarea conflictelor urmează permanent un ciclu de adaptare aflat în evoluție și deci modalitățile de răspuns militar nu pot fi, nici ele, constante. Principiile generale de întrebuințare sunt valide în orice împrejurare și, de aceia, ele trebuie corect definite. Adaptarea la cerințele operațiilor viitoare trebuie realizată prin optimizarea procesului de transformare. Caracteristicile transformării trebuie definite cu flexibilitate, în raport cu caracterul tot mai hibrid al conflictelor. Acesta este determinat de formele de luptă pe care le alege adversarul pentru a exploata punctele slabe ale capacității de apărare a forțelor noastre

În conflictele viitoare, așa cum ne indică actualele experiențe, adversarii cu capacități mult sub performanțele armatelor moderne vor deveni inovativi, opunând riscuri de tip hibrid (combinație de acțiuni convenționale, ambuscade, atacuri de la distanță și acțiuni de tip asimetric), simultane, în aceeași zonă de operații.

Conflictele militare vor opune grupuri, indivizi și grupări transnaționale, susținute de state sau organizații internaționale care își vor manifesta formele de luptă atât local, în zona de conflict, cât și global. Este foarte probabil să ne confruntăm cu forme diferite de violențe, cum ar fi: terorism, insurgență, criminalitate cu obiective concentrate pe domenii (atacuri cibernetice) și dezordine prin intimidare sau interferență. Tacticile, tehnicile și procedurile vor continua să se perfecționeze în direcții care le aduc adversarilor avantaje și influență, incluzând mijloace economice, financiare și chiar diplomatice. Aceste forme de conflict exced percepției noastre despre acțiunile militare, fie ele convenționale sau asimetrice.

Paradigma conflictului este fluentă și va trebui să ne adaptăm din mers pentru preluarea inițiativei, răspunzând prin forme care nu ne sunt tocmai familiare, dar care ne conduc la obținerea succesului. Obținerea superiorității în domeniile informațiilor oportune și a măsurilor preventive va fi crucială.

Orice răspuns la amenințări de tip hibrid va impune o abordare cuprinzătoare prin angajarea unui spectru larg de instrumente și structuri ale statului.

Acțiunile întrunite la un palier superior nu vor însemna fuziunea instrumentelor statului, ci un concept strategic combinat, care să țintească efecte ce conduc la preluarea controlului și la succesul final.

Operațiile militare vor fi din ce în ce mai dependente de alte componente și capabilități non-militare; pe lângă comunitatea de informații, vor implica și o comunitate cu forțe ale Ministerului Administrației și Internelor, de exemplu, descentralizat la nivel tactic. Abordarea cuprinzătoare va însemna, de fapt, un răspuns simetric, echilibrat, la amenințări de tip asimetric, haotic.

Gândirea militară clasică se află în imposibilitatea de a aborda atotcuprinzător cerințele noului mediu de securitate, apărut după terminarea Războiului Rece. Experiențele SUA și NATO în conflictele recente din Afganistan și Irak, precum și cele israeliene în al doilea război libanez din 2006, au arătat limitări și lipsuri în contracararea acțiunilor adversarilor care, confruntați cu o superioritate la nivel convențional, apelează la tehnici și metode neconvenționale, inovative, de ducere a ostilităților. Analiștii militari au sugerat că războiul/conflictul viitorului va fi multi-modal sau multi-variabil și au solicitat analiza acestor forme neclare de război care au loc cu o frecvență și o letalitate din ce în ce mai mare.

În viitor, în locul amenințărilor cu abordare clară și fundamental distinctă (convențională, non convențională, teroristă, insurgență, etc.) vor apărea forțe care vor angaja simultan toate formele și tacticile de luptă, inclusiv activități criminale (contrabandă, traficul ilegal cu droguri și arme, narco-terorism), pentru destabilizarea guvernului local sau pentru încurajarea și asigurarea resurselor insurgenților/ luptătorilor neconvenționali. Aceste amenințări pot veni din partea unor state sau actori non-statali care selectează și folosesc o gamă de tehnici, tactici, proceduri și tehnologii pe care le aplică simultan prin metode noi, pentru a atinge scopurile strategice, culturale și geografice vizate.

ABORDĂRI CONCEPTUALE ALE TERMENULUI „HIBRID”

În studiile efectuate de specialiștii NATO, termenul hibrid apare în combinații diferite: „conflict hibrid”, „război hibrid”, „amenințare hibridă” și „luptă hibridă” – care, deși par a aparține aceluiași întreg, sunt diferite ca arie de aplicare, fie manifestându-se la toate nivelurile de ducere a operațiilor militare, fie sunt limitate doar la nivelul tactic.

Conflictele hibride sunt definite ca ciocniri sau situații de criză cu un spectru larg, care includ atât dimensiunea fizică cât și cea conceptuală: prima reprezintă lupta împotriva unui inamic armat, iar cealaltă reprezintă lupta complexă pentru câștigarea controlului percepției populației indigene din zonele de conflict, sprijinul populației civile din statele contributoare la operații și sprijinul comunității internaționale.

Războiul hibrid presupune angajarea simultană a mijloacelor convenționale și neconvenționale de ducere a luptei, precum și adaptarea permanentă a mijloacelor politice, militare, economice, sociale, informaționale sau diplomatice pentru obținerea scopurilor politico-militare propuse. Amenințările hibride care generează un astfel de război încorporează o întreagă gamă variată de capabilități convenționale, tactici și formațiuni neregulate, acte teroriste, acțiuni violente, coercițiune și criminalitate. Acestea pot fi desfășurate de grupuri separate sau de aceeași unitate, dar sunt în general operațional și tactic direcționate și coordonate în zona de ducere a luptei, pentru a realiza efecte sinergice în dimensiunile fizică și psihologică a conflictului la toate etapele de ducere a războiului.

Amenințările hibride, agreate ca reprezentare la nivelul ACT NATO, se definesc în marja unei abilități a unuia sau a mai multor actori statali, sau a unui grup de actori non-statali, de a folosi un amestec de acțiuni (convenționale și non-convenționale) în spațiul de luptă și dincolo de sfera acestuia, cu efecte negative asupra ciclului decizional al adversarului, în scopul atingerii obiectivelor vizate. Poate include o fuziune de sisteme de armament și metode de luptă convenționale, arme de distrugere în masă, spionaj, subversiune, terorism, atacuri cibernetice și criminalitate, sprijinite prin operații de intelligence sau operații informaționale și activități de influențare a factorilor decidenți.

Caracteristicile amenințărilor hibride

Complexitate. Amenințările hibride sunt mult mai dificil de contracarat în principal datorită ritmului în care se produc, a complexității și diversității lor, a orchestrării unei game largi de factori și acțiuni, și a transnaționalității acestora. Acțiunile adversarilor pot să se manifeste în domeniul politic, economic, social și de informații, cu scopul de a amplifica efectele metodelor și tacticilor armate convenționale și non-convenționale utilizate.

Vulnerabilitate scăzută, generată de lipsa de contur a inamicului. Schimbarea cea mai distinctă în caracterul amenințărilor hibride este lipsa de precizie în determinarea naturii forțelor și formelor de luptă angajate, acest lucru datorându-se nu atât creșterii numărului de provocări distincte, ci convergenței acestora în amenințările hibride. Planificarea și execuția descentralizată a acțiunilor, imposibilitatea detectării elementelor de legătură, a structurii de comandă și, în unele cazuri, lipsa unei delimitări geografice fac cu atât mai dificilă contracararea unei amenințări hibride.

Structura de comandă sau Centrul de Gravitate (Centre of Gravity -CoG) utilizate de oponenții NATO nu sunt ușor de înțeles, în principal datorită faptului că aceștia nu sunt constrânși de proceduri standard de operare, de menținere a legăturilor cu structurile de comandă, nu respectă legislația națională și internațională și pot avea comportamente atipice, respingând orice încercare de negociere sau de soluționare a conflictelor.

Complementaritate. Efectele complementare în amenințările hibride sunt generate de capacitatea de a folosi avantajele specifice fiecărui tip de forțe în scopul creșterii naturii distructive reprezentate de către acestea.

Tacticile neregulate și formele prelungite de conflict sunt adesea caracterizate ca tactici ale adversarului inferior ca forțe, angajate de către actorii non-statali care nu au posibilitatea de a acționa altfel. Vulnerabilitatea unui adversar inferior se poate transforma într-un avantaj prin folosirea inteligentă a acestor tactici. Utilizarea conjugată a forțelor neregulate (care vor fi utilizate împotriva forțelor convenționale superioare și vor ataca predominant zonele slab apărate, obligând adversarul să-și disperseze forțele de securitate) simultan cu forțele convenționale (care în general, obligă adversarul să-și concentreze forțele pentru apărare sau să atingă masa critică pentru operațiuni ofensive decisive) va induce un element de complementaritate, care va constitui un avantaj pentru cel ce deține inițiativa în luptă.

Adaptabilitate ridicată. Războiul hibrid presupune nu numai aplicarea simultană a metodelor convenționale și neconvenționale de ducere a luptei, dar și adaptarea inovativă și continuă a acestora.

Planificarea și execuția descentralizată a acțiunilor în cadrul unei amenințări hibride permit un grad de adaptabilitate foarte ridicat, pe care structurile clasice, cu un lanț decizional complicat, nu și-l pot permite.

Letalitate crescută. Amenințările hibride combină letalitatea conflictelor statale, cu fervoarea fanatică și prelungită a formelor de războaie asimetrice. Efectul distructiv al amenințărilor hibride este exacerbat de ușurința cu care inițiatorii lor pot comunica între ei, de accesul acestora la resursele internaționale (inclusiv financiare), precum și de posibilitățile actuale de a achiziționa arme cu efect letal ridicat.

În astfel de conflicte, viitorii adversari (state, grupuri sponsorizate de state, sau actori non-statali auto-finanțați) vor exploata accesul la capacitățile militare moderne, inclusiv la sistemele de comandă și control criptate, MANPADs, precum și alte sisteme letale moderne și vor promova extinderea fenomenului insurgent care angajează tehnici de luptă de tipul ambuscadelor, folosirea de dispozitive explozive improvizate (DEI) și asasinate coercitive. Statele sau grupurile de state inițiatoare ale unei amenințări hibride pot să transforme unitățile lor convenționale în formațiuni neregulate și să adopte tactici noi, așa cum au făcut Fedayeenii din Irak în 2003. Unii analiști militari consideră că nu ar fi prematur dacă statele ar fi clasificate ca forțe, în esență, tradiționale, iar actorii non-statali, ca forțe inerent neregulate.

Provocări esențiale în procesul de contracarare a amenințărilor hibride

Înțelegerea mediului de securitate. Amenințările hibride pot fi diverse și pot apare într-un mediu complex, ce depășesc frontierele naționale. În prezent, statele falimentare (statele cu proaste guvernări) sunt susceptibile de a oferi sprijin oponenților actorilor gen NATO, dar amenințările pot apărea și de la grupuri etnice sau culturale diferite, a căror specificitate trebuie înțeleasă pe deplin. Aceasta poate constitui una dintre cele mai mari provocări, dar va fi de o importanță vitală pentru desfășurarea activității Alianței, care, în parteneriat cu elemente de impunere a legii și cu alți actori non-militari, va putea oferi un răspuns eficient la amenințările hibride.

Câștigarea bătăliei percepției. Atât oponenții statali cât și cei non-statali au acces la mijloacele internaționale mass-media și vor încerca prin orice mijloace să discrediteze rolul NATO, acțiunile și credibilitatea Alianței, exploatând complexitatea situației din punct de vedere juridic, în care ostilitățile și activitățile criminale se suprapun, se completează și își intensifică reciproc efectele. Alianța va fi descrisă ca o forță străină, occidentală, de intervenție, care nu cunoaște și nu înțelege situația regională. Atacurile orchestrate la adresa credibilității NATO vor veni din multiple surse, iar ritmul ridicat cu care adversarii vor conduce operații din sfera războiului informațional vor impune un răspuns mult mai coerent și mai rapid.

Adaptabilitatea și agilitatea actorilor. Abilitatea de a contracara un adversar convențional continuă să rămână acută, dar este concurată de o nouă provocare, constând în necesitatea de a contracara oponenți de mai mici dimensiuni (posibil constituiți ad-hoc), non-convenționali, bine organizați și susținuți. Oponenții vor fi greu de deosebit în mijlocul populației locale și în contextul lipsei unei structuri de forțe vizibile, cu atât mai mult cu cât nu sunt constrânși de respectarea legislației internaționale privind ducerea războiului și pot decide rapid folosirea unei game largi de metode teroriste, criminale, convenționale și asimetrice, fiind favorizați de ciclul decizional minimalist pe care îl au.

Accesul la tehnologii avansate. Creșterea numărului de specialiști și a documentației în domeniul tehnologiilor de vârf, va permite oponenților NATO (statali sau non-statali) să-și dezvolte propriile capabilități în domenii mult mai performante și vaste decât în războiului convențional. Abilitatea unui stat de a sponsoriza și susține organizații surogat (prin intermediul canalelor financiare utilizând granițele naționale poroase) vor permite chiar și unor actori mici să conducă atacuri precise și devastatoare împotriva Alianței și a partenerilor ei, folosind sisteme tehnice avansate și în același timp, având posibilitatea de a se sustrage efectelor ripostei militare.

Țintele cu valoare ridicată (personalul superior, sistemele C2, rețelele cibernetice, GPS, frecvențe radio operative, platformele de capital, infrastructura socială și cea energetică), constituie acum ținte prioritare pentru oponenți.

Securitatea Sistemelor Cibernetice. Rețelele de calculatoare sunt tot mai utilizate, ca niciodată pană acum, în toate domeniile vieții sociale, iar această dependență constituie un real avantaj pentru dezvoltarea întregului spectru de activități umane. Din păcate, această creștere exponențială a dependenței de rețele de calculatoare a dus la apariția unor noi amenințări, mult mai complexe și inter-dependente, care pot vulnerabiliza sistemul de rețea. Majoritatea organizațiilor moderne caută soluții pentru a se proteja la amenințarea numită „Hibrid”. Înainte de Hibrid, existau trei mari programe stand alone create pentru deteriorarea serverelor și calculatoarelor, acestea fiind: viermii, troienii și virușii. Fiecare entitate folosește o strategie proprie pentru a infecta ținta. În plus, modul în care acționează un vierme sau un virus variază în funcție de sarcina utilă pe care o transportă, putând consta într-un mesaj insistent sau într-o comandă distructivă. Chiar dacă nu prezintă sarcină utilă, virușii pot afecta serios capacitatea de funcționare a rețelelor, scanând informațiile și e-mail-urile din rețea.

Hibridul, după cum a demonstrat și aplicarea măsurilor de Code Red la atacurile Nimda, BadTrans etc., este un program rău intenționat (compus din așa-zise amenințări de tip „stand alone”), ce reprezintă amenințări asupra sursei de informație. Viermi, viruși, troieni, tehnici ale hackerilor, toate au fost introduse în astfel de amenințări (ca programe informatice), create special pentru a produce, în scurt timp, daune semnificative.

De exemplu, în Nimba, programul a infectat peste 2,2 mil. calculatoare și servere în doar 24 de ore, provocând pagube de peste 530 mil. USD. Codul roșu s-a introdus atunci când programul a făcut pagube economice în jurul sumei de 2.6 mld. USD.

Amenințările hibride informatice (cyber) afectează ușor și repede securitatea rețelelor, prin schimbarea setărilor de bază. Natura lor complexă neutralizează soluțiile folosite în amenințări stand alone. Acestea se transformă imediat în programe mai virulente și mai bine ascunse. Ca rezultat, amenințările informatice hibride impun sistemului social modern să acorde mai multă atenție protecției necesare componentelor de rețea. Este nevoie de un set complet de tehnologii de securitate, cunoașterea celor mai bune practici, precum și personal cu experiență, pentru a învinge „hibridele”.

Posibil cadru de acțiune al NATO pentru contracararea amenințărilor hibride

Strategia Națională de Apărare a SUA a evidențiat apariția și frecvența crescută a noilor tipuri de amenințări, subliniind pericolul generat de posibila suprapune a acestora și a recunoscut vulnerabilitatea crescută a SUA în fața formelor mai puțin convenționale de conflict.

Proiectul de Raport al Apărării pe patru ani, ediția februarie 2010, susține că SUA se confruntă cu un mediu de securitate complex și imprevizibil, cu un ritm al schimbării care continuă să se accelereze. Mediul internațional suferă mutații profunde și consecutive generate de apariția unor noi puteri, creșterea influenței actorilor non-statali, răspândirea armelor de distrugere în masă și a altor tehnologii cu capacitate distructivă ridicată, ca și o serie vastă de amenințări emergente și persistente ce se constituie în provocări majore pentru ordinea internațională.

În domeniul militar, Departamentul Apărării trebuie să gestioneze raportul resurse/riscuri pe patru priorități strategice: câștigarea războaielor în desfășurare; prevenirea și descurajarea conflictelor; pregătirea pentru o gamă largă de situații de urgență sau crize; conservarea și perfecționarea forței armate bazată exclusiv pe voluntariat.

În plan operațional, raportul are în vedere: derularea de operații neconvenționale (contra insurgență, operații de stabilitate și antiteroriste); neutralizarea adversarilor în medii greu accesibile; contracararea armelor de distrugere în masă; operațiile în spațiul cibernetic.

Capacitățile militare considerate necesare pentru îndeplinirea misiunilor, constau din structuri flexibile, expediționare, ușor reconfigurabile în funcție de tipul de misiune. În cazul forțelor aeriene se acordă importanță deosebită activităților ISR, transport pe distanțe mari cu alimentare în zbor, dezvoltare spațială și cyberspace.

Pentru a contracara amenințările hibride, Alianța trebuie să coreleze o serie de instrumente politice, diplomatice, economice, sociale, informaționale și militare, iar acest demers necesită timp. Totodată, Alianța trebuie să acționeze împreună cu alți parteneri pentru a oferi un răspuns rapid și măsuri corespunzătoare, în contextul conștientizării de către toți partenerii a necesității unei angajări comprehensive, pe termen lung. Securitatea poate fi menținută numai prin consultări, realizarea descurajării, apărare, managementul crizelor și parteneriatul cu agențiile de impunere a legii, autoritățile locale și alți actori relevanți în acest context.

Amenințările hibride necesită un cadru în care NATO să ofere un răspuns eficient, politic și militar, rezultat în urma consensului cu privire la legitimitatea și legalitatea acțiunilor Alianței. Implementarea Abordării Comprehensive este imperioasă în condițiile în care Alianța nu va fi capabilă să reacționeze în timp util, dacă cadrul politic și militar nu este clar stabilit.

Cadrul de acțiune al NATO cuprinde 4 elemente corelate, dar care nu vor fi întotdeauna aplicabile în ordinea stabilită sau ar putea fi folosite simultan, după dislocarea forțelor militare. Sarcinile vor fi îndeplinite independent de NATO, sau de alți actori pe care Alianța îi va sprijini.

Construcția – vizează reducerea potențialului de conflict. Împreună cu alți actori relevanți, NATO trebuie să identifice din timp regiunile și actorii (statali și non-statali) care pot reprezenta o amenințare în eventualitatea unei destabilizări și va desfășura o activitate diplomatică intensă pentru reducerea pericolului, informând totodată partenerii cu privire la preocupările și obiectivele sale de securitate.

Descurajarea – urmărește demoralizarea oponenților și a intenției acestora de a produce o agresiune. Se poate face prin conștientizarea în regiune, în rândurile populației locale și a audienței internaționale, a intenției de a da, împreună cu alți parteneri, un răspuns militar puternic oricărei amenințări la adresa NATO, a teritoriilor, populației și forțelor care sprijină Alianța.

Angajarea – constă în folosirea componentei militare a NATO pentru a forța soluționarea conflictului, în paralel cu continuarea eforturilor diplomatice.

Stabilizarea – în contextul căreia, NATO va solicita ajutorul regional și internațional pentru implementarea unui program de stabilizare a zonei, printr-o abordare militară și politică comprehensivă, cu angajarea continuă a ONU și a altor actori civili non-NATO.

Concluzii

Fenomenul militar contemporan a scos în evidență caracterul integrat, aeroterestru și naval al acțiunilor militare, demonstrând că folosirea tuturor armelor, specialităților și mijloacelor militare într-o confruntare modernă duce la obținerea victoriei în câmpul de luptă al viitorului.

Una din implicațiile deosebite ale evoluției fenomenului militar asupra fizionomiei acțiunilor militare se regăsește în viteza de reacție și de acțiune necesară în condițiile actuale. Rata ridicată a schimbărilor în câmpul de luptă modern impune un timp cât mai scurt pentru informare, decizie și acțiune. Această cerință presupune realizarea unor sisteme complexe de cercetare, supraveghere și lovire în care intervenția omului să fie minimă.

Studiul revoluției tehnologice contemporane oferă posibilitatea cunoașterii științifice, a dezvoltării tuturor proceselor și fenomenelor din istoria omenirii, din toate domeniile vieții sociale, economice, culturale, politice și militare, precum și a ritmului de evoluție a diferitelor state. Un nou domeniu de cercetare științifică privind interferențele dintre fenomenele demografice, economice și cele militare se conturează în câmpul relațiilor dintre potențialul economic și război.

Lupta armată ca obiect de studiu al științei militare nu mai poate fi privită și studiată prin metode empirice, datorită complexității problemelor ce trebuie soluționate.

Schimbările calitative care se manifestă în toate domeniile, sub impactul revoluției tehnologice contemporane, influențează atât organizarea și desfășurarea acțiunilor militare, cât și dezvoltarea armamentului și tehnicii de luptă.

Apariția războiului hibrid nu reprezintă sfârșitul războiului tradițional sau convențional, dar reprezintă un factor de complicație semnificativ pentru planificarea apărării în secolul XXI.

În condițiile actualului mediu de securitate, caracterizat de criza globală a resurselor, de schimbările climatice extreme, migrația economică, vulnerabilitatea resurselor energetice, creșterea demografică și extremismul ideologic, amenințările hibride sunt mult mai periculoase decât toate amenințările anterioare la un loc.

Conflictele viitoare în general și cele hibride în mod special, se vor desfășura în medii preponderent urbane, locuite, aglomerate, în care se reduce eficiența capacităților tehnice ale forțelor aliate și care conferă avantaj adversarilor prin acțiuni de tip asimetric sau hibrid. Adversarii vor folosi refugii în locuri de neconceput până acum, precum spitale, scoli, lăcașe de cult și locațiile populate cu femei și copii, exploatând cultura operațională a forțelor din Vest și importanța pe care acestea o acordă respectării regulilor de angajare și legislației internaționale.

Un obiectiv important în cadrul conflictelor hibride va fi menținerea permanentă a libertății de mișcare și manevră prin controlul nodurilor de comunicație, cum ar fi porturile, aeroporturile, poduri, stații de legături satelitare și alte elemente de infrastructură.

Capacitățile expediționare vor constitui un element de superioritate nu numai pentru desfășurarea rapidă a forțelor la distanță, pentru misiuni de sprijin sau evacuare, ci și pentru susținerea logistică a forțelor.

Principala componentă de gestionare a conflictelor va fi prevenția, prin toate căile nemilitare, dar care să fie susținute de forțe militare credibile, ca instrument de descurajare de rezervă.

În viitor, amenințările hibride vor fi mijlocul cel mai frecvent și eficient folosit împotriva organizațiilor ierarhice mari, greoaie și care sunt mental sau doctrinar rigide. Amenințările cele mai periculoase vor fi date de relaționarea și emergența mijloacelor nucleare, biologice și chimice, dezvoltarea capacităților majore de război cibernetic și a unor programe antisatelit, ce pot paraliza, chiar temporar, sistemele de comandă și control. Acestea vor viza contrabalansarea centrelor tradiționale de putere în plan global.

Principalii piloni de rezistență pentru orice forțe militare desfășurate într-o țară aflată în conflict vor fi: determinare în îndeplinirea misiunilor și a mandatului; consolidarea credibilității în fața adversarului; construcția încrederii populației locale neimplicate în forțele multinaționale și obiectivele lor. Pierderile colaterale cauzate civililor, ca și distrugerile nejustificate nu vor face altceva decât vor duce la creșterea adversității și a numărului adversarilor.

Actualele structuri și capabilități NATO nu constituie un răspuns eficient la adresa amenințărilor hibride. Asigurarea succesului în războaiele hibride impune crearea unor structuri de comandă și a unor mecanisme mult mai flexibile și adaptabile care să permită un proces decizional incomparabil mai rapid decât cel existent. Un rol primordial îl va avea procesul de pregătire și instruire a liderilor militari, care trebuie să aibă abilități decizionale și tactice versatile și să fie apți să acționeze rapid în fața necunoscutului.

La nivelul statelor NATO, s-au identificat următoarele linii de acțiune pentru pregătirea în vederea contracarării amenințările hibride:

– pe linie de comandă, o mai mare coordonare și un ritm mai ridicat în planificarea și execuția militară; coerență crescută a planificării operaționale și tactice cu Planul de Campanie Strategică/Politică; un sistem de comandă mai integrat, dar descentralizat în activitatea cu alți actori relevanți;

– pe linia educației și pregătirii: elaborarea de programe cuprinzătoare, focalizate pe modul de operare în sprijinul unei abordării cuprinzătoare pentru contracararea amenințărilor hibride; realizarea de evaluări detaliate culturale și cunoașterea limbilor străine;

– pe linie de comunicații, realizarea unui proces robust de comunicații la nivel tactic, operațional, politico-militar, cu capacități crescute de a influența opiniile altor actori relevanți;

– pe linie de intelligence și informații, realizarea unei baze de informații performante și un proces mai eficient de diseminare și folosire în comun a informației între statele membre și cu partenerii NATO; întărirea superiorității informaționale prin sisteme interoperabile, prevenirea în timp real cu privire la situația de mediu, și furnizarea unor produse de intelligence de calitate;

– pe linia interoperabilității, folosirea inovativă a forțelor interoperabile convenționale existente, pentru obținerea rapidă a superiorității tactice; creșterea capacității de integrare, pregătire și consiliere a forțelor militare străine, precum și o mai mare capacitate de a opera în sprijinul organizațiilor non-guvernamentale de impunere a legii;

– pe linia protecției, găsirea modalităților de protecție sporită a forței, pentru componentele militare și civile, care se află în situații de risc; creșterea abilității forțelor tactice de a câștiga încrederea populației locale; asigurarea sistemelor militare și civile vulnerabile (inclusiv creșterea gradului de supraviețuire al bazelor militare, nodurile de asigurare cu energie, rețelele aferente, și concentrările de trupe).

– pe linia WMD, abilitatea de a impune cu rapiditate controlul exportului materialelor nucleare și siguranța internațională.

– pe linia sistemului de rețele, realizarea unui sistem superior de rețele poate asigura o protecție cibernetică cuprinzătoare și atacarea rețelelor adversarilor.

Bibliografie

Mircea MUREȘAN, Reflecții despre fenomenul militar contemporan, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004

Mircea MUREȘAN, Gheorghe VĂDUVA, Viitorul războiului, războiul viitorului, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2006

General-locotenent dr. Sorin IOAN, Particularitățile Conflictelor viitoare, în Gândirea Militară Românească nr. 4/2010

Lieutenant General Sir Richard SHIRREFF (Commander, NATO’s Allied Rapid Reaction Corps), Unity of Purpose in Hybrid Conflict: Managing the Civilian/Military Disconnect and „Operationalizing” the Comprehensive Approach, 21.03.2010

Dr. Russell W. Glenn, Throughts on „Hybrid” Conflict, pe www.smallwarsjournal.com

*** IMSM 0292 – 2010 Hybrid Threats Description and Context, 31.05.2010

*** IMSM-0533-2010 Bi-SC input for a new capstone concept for the Military Contribution to Countering Hybrid Threats, 29.09.2010

*** 1500/CPPCAM/FCR/10-270038 – 5000 FXX 0100/TT-6051 Bi-SC input for a new capstone concept for the Military Contribution to Countering Hybrid Threats, 25.08.2010

*** UK Ministy of Defence, Strategic Trends Programme, Future Character of Conflict, pe http://www.mod.uk/DefnceInternet/MicroSite/DCDC/OurPublication/Concepts/FutureCharacterOfConflict.