Particularitati ale Cercetarii Criminalistice a Actelor Teroriste

Cuprins.

Cap. I. Concept. Evoluții ale fenomenului terorist

Considerații introductive

Noțiunea de „terorism”

Organizațiile teroriste internaționale

Particularități ale activităților infracționale specifice terorismului

Cap. II. Cadrul normativ internațional si național privind terorismul

Cooperarea internațională in domeniul prevenirii și combaterii actelor de terorism

Organizații și organisme internaționale cu atribuții în domeniul combaterii terorismului

Cadrul legal în România

Cap. III. Particularități ale cercetării criminalistice a actelor teroriste

Aspecte generale

Analiza structurii organizațiilor teroriste, a relațiilor în interiorul acestor organizații, a planificării actelor teroriste și, respectiv, a revendicării sau culegerii rezultatelor

Cercetarea la fața locului in cazul actelor teroriste

Ascultarea de persoane

Ascultarea învinuitului/inculpatului

Ascultarea martorului

Expertiza și constatarea tehnico-științifică

Percheziția și ridicarea de obiecte

Interceptările telefonice și mijloacele moderne de supraveghere

Cap. IV. Studiu de caz: Atacurile teroriste de la Paris din data de 7 ianuarie 2015

Cap. V. Concluzii

Cap. I. Concept. Evoluții ale fenomenului terorist

Considerații introductive.

Terorismul, ca armă politică și ca fenomen infracțional, reprezintă una dintre problemele majore cu care se confruntă societatea modernă. Istoria terorismului debutează, in opinia majorității autorilor, în antichitate, în momentul în care zeloții, membrii unei comunități politico-religioase iudaice au refuzat plătirea birurilor și au asasinat colaboratorii romani din provincia Iudeea.

Ulterior, terorismul in Europa își are originea în actele și manifestările violente ale unor grupări care au dorit ca, apelând la forță si intimidare, să schimbe ordinea socială, politică, să instaureze noi regimuri, ș.a.m.d. Exemplul cel mai cunoscut este cel al Regimului Terorii din perioada Revoluției Franceze, când Iacobinii apelau la decapitări publice si numeroase alte acte de violență pentru a impune obediența, însă nu putem neglija alte manifestări similare, precum cele ale Federației Revolutionare Armene sau cele ce au avut loc in teritoriile macedonene controlate in 1893 de turci.

Și în prezent, ca de altfel și în istorie, barierele politice, sociale, culturale conturează adesea taberele, astfel încât, în funcție de perspectiva din care privim lucrurile, o manifestare poate fi calificată de unii ca fapt eroic, iar de alții ca act terorist. Totuși, „în ultimă instanță, un act este perceput ca terorist de către cei mai mulți cetățeni prin prisma efectelor sale asupra unui grup, comunități sau societăți”.

Privind așadar terorismul ca o luptă neconvențională care are ca finalitate realizarea unor anumite scopuri politice, impunerea unor regimuri sau schimbarea unor politici etatice, trebuie să remarcăm caracterul său violent și perturbant, efectul fiind generarea unor reacții specifice plecând în primul rând de la sentimentul de teamă, factorul destabilizant, până la reacții vehemente din partea mass-media și a autorităților, iar nu în ultimul rând, reacția părții din societatea civilă afectată care cere răzbunare.

Societățile moderne elaborează în prezent metode si strategii tot mai complexe de combatere a acestui fenomen infracțional, însă, cu toate eforturile depuse, acest demers pare că nu reușește să-și atingă intotdeauna scopul, dovada fiind numeroasele atacuri de tip terorist ce au avut loc de la inceputul anilor 2000 și până în prezent. Doar enumerarea a 3 dintre acestea, New York ( 2001 ), Madrid ( 2004 ) si Paris ( 2015 ) arată că statele încă întâmpină dificultăți în prevenirea unor asemenea acte. „Lumea se confruntă cu un fenomen nici simplu de înțeles, nici facil de exploatat, a cărui amploare este dificil de cunoscut”. Organizațiile teroriste internaționale au acum o organizare mult mai complexă și prezintă o adaptabilitate sporită, astfel încât și statele și organizațiile internaționale trebuie să întreprindă eforturi considerabile pentru a preîntâmpina astfel de manifestări ilicite. De altfel, chiar fostul președinte american, George W. Bush a declarat, după evenimentele nefericite din 11 septembrie, cu privire la importanța combaterii acestor structuri, că “Statele Unite nu-și vor găsi linistea până când grupările teroriste cu accesibilitate globală nu vor fi găsite, oprite și înfrânte”.

Noțiunea de terorism.

Terorismul a fost și este în continuare una dintre activitățile ilicite ce prezintă un interes deosebit în sfera dreptului internațional, astfel că doctrina a formulat foarte multe definiții ale acestui fenomen.

Dreptul internațional definește terorismul ca fiind „o activitate deliberată și susținută care folosește mijloace de natură a provoca și răspândi pe scară largă teroarea, în vederea atingerii unor scopuri criminale”.

Terorismul a mai fost definit și ca “un act în stare să provoace sentimente de teamă, de un rău oarecare, act care apare ca o intimidare din toate punctele de vedere”, sau că “acesta constă în intimidarea oamenilor prin mijlocirea actelor de violență”, ori că “reprezintă o crimă, un delict social sau politic, a cărui amenințare seamănă spaimă și care, prin natura sa, crează un pericol general”.

Din multele definițtii oferite de doctrină, înțeleg să mă opresc asupra câtorva dintre ele, pe care personal le găsesc a fi relevante. Astfel:

Terorismul ia naștere din răspândirea nemulțumirii între diferite grupuri. Aceste grupuri nemulțumite au două lucruri in comun: au obiective politice comune și cred că violența este singurul și inevitabilul mod de a atinge respectivele scopuri ( L. Ali Khan )

Terorismul este o metodă generatoare de anxietate ce folosește drept formă de realizare întrebuințarea repetată a violenței de către grupuri , indivizi semi-clandestini sau, uneori chiar actori ai vieții politice pentru a atinge anumite scopuri politice însă, spre deosebire de clasicele asasinate, țintele directe ale violențelor nu sunt și țintele principale ( Schmid și Jongman, 1988 )

Terorismul reprezintă pe timp de pace ceea ce reprezentau crimele de război în timpul conflictelor militare ( United Nations Office of Drugs and Crime, 1992 )

Fără a încerca o definiție prea complexă, se poate vorbi simplu despre terorism ca fiind o violență motivată politic, direcționată împotriva unor non-combatanți sau a unor ținte simbolice, care vor transmite mai departe mesajul către o audiență mai largă. Aspectul cheie al terorismului constă în îndreptarea deliberată a atacului contra unor persoane sau grupuri inocente, pentru ca mesajul transmis să fie nu doar răspândit pe scară largă, ci să aibă si un impact major ( Louise Richardson, 1999 )

Terorismul constă în folosirea ilegitimă a forței impotriva unor grupuri de persoane nevinovate, pentru a obține anumite avantaje politice ( Walter Laqueur, 2002 )

Terorismul constă în uciderea și amenințarea sistematică, deliberată și premeditată a unor categorii de persoane pentru a obține un avantaj politic sau tactic ( James Poland, 2002 )

Terorismul se manifestă prin crearea și răspândirea deliberată a fricii prin intermediul violenței sau al amenințării cu violență în scopul obținerii unor schimbări politice. Actul terorist este conceput în așa manieră încât să aibă efecte puternice și un impact psihologic intens asupra unor caterogii largi de persoane, nu doar asupra victimelor sau obiectelor care sunt țintele directe ale atacurilor. Asta înseamnă a răspândi frica în rândul unui grup etnic sau religios advers, a unei țări, a unui guvern național sau a unui partid politic, ori asupra opiniei publice în general. Terorismul a fost conceput pentru a crea putere acolo unde ea nu există și pentru a o consolida acolo unde este vulnerabilă ( Bruce Hoffman, 2004 )

Terorismul constă într-o serie de acte de violență îndreptate împotriva civililor și non-combatanților sau a celor non-ostili pentru a-i teroriza, a-i determina pe ei sau guvernele țărilor din care fac parte să ia măsurile sau să dea curs cerințelor teroristilor ( Peter Simpson, 2004 )

Folosirea ilegală a forței și violenței împotriva unor persoane sau proprietăți în scopul de a intimida sau pedepsi un guvern, a populației civile sau a unui segment de populație, făcută în scopul atingerii unor interese politice sau sociale ( Codul Federal al Statelor Unite ale Americii )

Stricto sensu, terorismul reprezintă folosirea violenței sau amenințarea cu violența în scopuri politice de către persoane sau grupuri special constituite, care urmăresc influențarea unui grup țintă aflat dincolo de victime sau de victimele imediate. Lato sensu, terorismul este un fenomen asimetric, mai concret, o altercație asimetrică dintre un număr variabil de indivizi poziționați în afara oricărei structuri statale și una sau mai multe instituții de bază conduse de personalități recunoscute ale unui stat, purtat de pe poziții inferioare de forță, considerat a fi o măsură de ultim resort, o tactică de luptă neconvențională uzitată pentru realizarea unor scopuri politice bazate pe violență și sabotaje, împotriva unui stat, organizații, categorii sociale ori împotriva unei persoane sau a unui grup de persoane civile, având drept scop producerea unui efect psihologic paralizant prin frică și intimidare, finalizată de aplicarea cu presiune asupra acestora a unor condiții care să le impună să acționeze conform scopului terorist dacă acesta nu poate fi realizat pe căi pașnice, tradiționale ( Cristian Carpinean, 2009 )

Organizațiile teroriste internaționale

Organizațiile teroriste internaționale sunt grupări infracționale cu o structură foarte complexă, foarte bine ierarhizată, cu roluri bine definite și sarcini împărțite, lucru care face ca “ocupațiile” acestor structuri să fie mai mult decât simple activități infracționale, ceea ce echivalează cu necesitatea conjugării eforturilor organizațiilor internaționale de combatere a terorismului. Rapoartele structurilor de specialitate si ale serviciilor de informații arată ca organizațiile teroriste au acces la sume impresionante de bani, aspect care demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că avem de-a face cu o zonă a criminalității organizate capabilă sa pună in scenă ceva cu mult mai metodic si mai periculos decât infracțiunile tipice întâlnite in alte sfere ale criminalității organizate.

Cu titlu de exemplu, fără a avea pretenția unei enumerări limitative, mă voi referi la câteva dintre organizațiile teroriste care au avut un impact major asupra ultimei jumătăți de secol și care, conform studiilor recente de specialitate, dispun de resurse semnificative.

ISIS. Organizație teroristă cu un venit de aproximativ 2 miliarde de dolari, bani proveniți în principal din comerț petrolier, răpiri însoțite de cereri de despăgubiri și jefuirea băncilor. Obiectivul acestei organizații îl constituie instaurarea unui stat islamic în Irak, Siria, Iordan si Liban precum și războiul sfânt împotriva necredincioșilor. ISIS este cea mai bogată organizație teroristă din lume. Printre crimele comise de această organizație menționez doar execuția publică a 7 persoane în orașul sirian Al-Raqqah, trupurile victimelor fiind plasate pe crucifixe, precum și publicarea în 2014 a unor fotografii din care reiese execuția câtorva zeci de soldați irakieni lânga Tikrit, ISIS afirmând că numărul celor executați a fost de 1700.

Hamas. Cu un venit de peste 1 miliard de dolari, gruparea teroristă a fost prezentă în Fâșia Gaza. Sursele de finanțare au fost în principal taxele, ajutoarele financiare si donațiile venite în mod special din Qatar. Scopul acesteri organizații îl constituie lupta împotriva Israelului și instaurarea unui stat islamic palestinian de la Marea Mediterană și până la râul Iordan. În mai puțin de un deceniu, Hamas a devenit o organizație uriașă, aproximativ 15% din economia Fașiei Gaza intrând în buzunarele acestei organizații prin colectarea de taxe și asupra unor bunuri precum tigări, gazolină etc…Taxele si impoziestei organizații îl constituie instaurarea unui stat islamic în Irak, Siria, Iordan si Liban precum și războiul sfânt împotriva necredincioșilor. ISIS este cea mai bogată organizație teroristă din lume. Printre crimele comise de această organizație menționez doar execuția publică a 7 persoane în orașul sirian Al-Raqqah, trupurile victimelor fiind plasate pe crucifixe, precum și publicarea în 2014 a unor fotografii din care reiese execuția câtorva zeci de soldați irakieni lânga Tikrit, ISIS afirmând că numărul celor executați a fost de 1700.

Hamas. Cu un venit de peste 1 miliard de dolari, gruparea teroristă a fost prezentă în Fâșia Gaza. Sursele de finanțare au fost în principal taxele, ajutoarele financiare si donațiile venite în mod special din Qatar. Scopul acesteri organizații îl constituie lupta împotriva Israelului și instaurarea unui stat islamic palestinian de la Marea Mediterană și până la râul Iordan. În mai puțin de un deceniu, Hamas a devenit o organizație uriașă, aproximativ 15% din economia Fașiei Gaza intrând în buzunarele acestei organizații prin colectarea de taxe și asupra unor bunuri precum tigări, gazolină etc…Taxele si impozitele care mai demult mergeau în conturile Autorității Palestiniene, acum merg in conturile Hamas. În plus, la strângerea fondurilor acestei organizații contribuie și activități specifice altei forme de criminalitate organizată, mafia.

FARC ( Fuerzas Armadas Revolucionarias de Columbia ), Forțele revoluționare armate ale Columbiei reprezintă o grupare de activiși marxiști și anti-imperialiști care a jucat un rol cheie în luptele care au distrus Columbia pentru mai bine de 50 de ani. Venitul de aproximativ 600 de milioane de dolari al organizației provine din producția și traficul de stupefiante, răpiri însoțite de cereri de despăgubiri și nu în ultimul rând exploatarea aurului subteran, și colectarea taxelor de protecție. Deși în ultimii ani această organizație a pierdut o parte din putere ca urmare a asasinării sau arestării unor membri din structurile de vârf, este în continuare considerată una din cele mai importante organizații și, fără îndoială, cea mai importantă din Columbia. FARC a jucat un rol important și în plan politic, Guvernul negociind de câteva ori cu aceasta structură pentru a obține încetarea violențelor. Organizația controlează aproximativ 30% din teritoriul Columbiei, în special zonele din sud-estul țării, acolo unde desfășoară una din cele mai mari activități de producere de stupefiante din lume. Un raport al Departamentului de Justiție al SUA estimează că sistemul controlat de FARC este răspunzător pentru producerea și distribuirea pe piață a peste 50% din cantitatea globală de cocaină, generând anual un venit de aproximativ 500 de milioane de dolari doar din afacerile cu droguri.

Hezbollah. Această organizație operează în Liban și are drept obiectiv lupta armată împotriva statului Israel și instaurarea unui stat islamic în Liban. Veniturile ale acestei organizații, ce depășesc 500 de milioane de dolari, provin în principal din asistență financiară si donații din Iran, producția și traficul de stupefiante. Fondată ca un grup militar ce luptă pentru populația șiită din Liban împotriva Israelului, Hezbollah, întocmai ca și Hamas, are pârghii politice foarte puternice care i-au menținut autoritatea în zonă. Hezbollah are o rețea de instituții de asistență medicală care oferă servicii medicale, găzduire și educație unui număr considerabil de șiiți aflați în nevoie. De asemenea, organizația reușește să adune bani din foarte multe surse, însă una deloc neglijabilă este regimul iranian, care doneaza anual sume impresionante.

Taliban. Grupare teroristă ce actționează în principal in Afghanistan si Pakinstan, al cărei scop declarat îl reprezintă instaurarea unui regim teocratic în Afghanistan. Mișcarea a condus practic Afghanistanul din 1996 până în 2001, impunând regimul Sharia într-un mod violent și brutal – fetelor li se interzicea să meargă la școală sau să studieze în orice mod, femeile erau forțate să stea in casă, iar cele acuzate de adulter au fost duse în piața publică și executate. Acest regim a fost puternic lovit după evenimentele de la 11 septembrie 2001, armata americană forțând, în urma intervenției armate, liderii acestei grupări să fugă la granița cu Pakistanul, acolo unde au găsit refugiu și au început să se regrupeze. Se pare că Mohammed Omar, liderul acestei organizații, este responsabil pentru una dintre cele mai spectaculoase reveniri, atât din punct de vedere financiar, cât și militar. Organizația, ce părea cândva anihilată de cea mai mare forță militară a lumii, și-a recăpătat acum puterile, și conduce în acest moment mișcări ale insurgenților împotriva SUA și NATO, provocând în permanență și punând într-o postură incomodă administrația SUA. Revenirea financiară a acestei grupări de după 2001 s-a datorat în mare parte construirii unui sistem vast de producție și distribuție de droguri, în special opiu, făcând ca Afghanistanul să fie cel mai mare producător de opiu din lume. Iar în acest sistem, organizația nu se ocupă propriu-zis cu producția și distribuirea drogurilor, aceste treburi fiind lăsate în seama altor persoane, care plătesc doar taxele de protecție către talibani.

Al-Qaeda. Cunoscuta organizație criminală are un venit de aproximativ 150 de milioane de dolari, bani care provin în principal din urmatoarele activități: trafic de stupefiante, răpiri însoțite de cereri de răscumparare, asistență financiară și donații. Scopul acestei organizații îl constituie Jihadul global împotriva creștinilor și evreilor, precum și constituirea unui front islamic comun împotriva a ceea ce ei numesc „forțele vestice seculare”. Al-Qaeda este una dintre cele mai periculoase grupări teroriste și una dintre cele mai brutale, schimbând fundamental atitudinea cetățenilor SUA asupra Islamului. Contrar opiniei majoritare, Osama Bin Laden, creierul din spatele acestei rețele teroriste, fiul unei familii bogate din Arabia Saudită, nu a fost factorul major care a pus bazele acestei organizații. Cu ajutorul talibanilor, care i-au oferit hrană, adăpost și informațiile de bază, Bin Laden, folosindu-și inteligent relațiile din Arabia Saudită și din Emirate, a reușit să adune sume uriașe de bani, în principal din donații din partea unor oameni de afaceri saudiți. Prin intermediul organizațiilor islamiste, al moscheelor și al altor instituții religioase și chiar prin intermediul unor bănci și instituții financiare, Bin Laden a reușit să obțină zeci de milioane de dolari pentru a finanța Al-Qaeda. Chiar cu puțin timp înainte de atacurile de la 11 septembrie, CIA a estimat că ciculația anuală de capital către Al-Qaeda este de aproximativ 30 de milioane de dolari. După atacurile de la 11 septembrie care au îngrozit lumea civilizată a urmat declarația de război și ulterior invazia din partea forțelor armate ale SUA, iar veniturile organizației au început să scadă semnificativ. Totuși, organizația teroristă care a declarat război Statelor Unite, dând naștere ideii de jihad global și terorism global și-a construit o reputație extrem de solidă în rândul structurilor de criminalitate organizată, atrăgând noi membri și noi structuri, încorporând astfel alte câteva zeci de grupări teroriste. Uciderea lui Bin Laden de către armata americană a făcut ca Al-Qaeda să fie astăzi o organizație slăbită semnificativ, cu un control mult redus asupra structurilor aflate în subordine. Organizația din Maghreb se ocupă astăzi în mod special cu răpiri, răscumpărările fiind o sursă importantă de bani.

Lashkar-e-Taiba. „Armata celor drepți”, cum este cunoscută în rândul simpatizanților, acest grup islamic fundamentalist este considerat a fi unul dintre cele mai dominante în zona Asiei de sud-est. Operând în Pakistan și India, Lashkar-e-Taiba are venituri de peste 100 de milioane de dolari, bani ce provin în principal din donații. Obiectivul acestei organizații este eliberarea Kashmirului, stabilirea unui califat și aplicarea legii Sharia. Deși activitatea organizației este în acest moment concentrată asupra nordului Indiei, ambițiile globale ale Lashkar-e-Taiba se referă la distrugerea Republicii Indiene, eliminarea completă a hindușilor, creștinilor si evreilor, considerați „marii inamici ai Islamului”. În ciuda negărilor venite din partea autorităților pakistaneze, analiștii și experții serviciilor de informații confirmă faptul că unul dintre principalii susținători ai organizației în anii 90 a fost serviciul de informații al Pakistanului, furnizând informații, arme și fonduri bănești, probabil pentru a forța organizația să aplice presiune asupra guvernului indian. Odată cu semnarea armistițiului între Pakistan și India, această grupare, care s-a opus vehement semnării încetării ostilităților, a condus o serie de atacuri teroriste cu scopul de a anula întelegerea și așa fragilă dintre cele două puteri. Sub o puternică presiune din partea Statelor Unite, Pakistanul a trecut la persecutarea membrilor acestei grupări, câțiva dintre lideri fiind chiar arestați, însă doar pentru a fi eliberați ceva mai târziu.

Al-Shabab este o organizație fondată în anul 2006, fiind cea mai mare organizație teroristă din Somalia. Zonele de acțiune ale acestei structuri sunt Somalia, Kenya și Uganda, iar scopul Al Shabab este înlăturarea prin intervenții violente a forțelor străine din zonă și instaurarea unui califat islamic. Veniturile organizației, ce depășesc suma de 70 de milioane de dolari, provin în principal din comerț ilegal, răpiri însoțite de cereri de răscumpărare, activități de piraterie, taxe de protecție și, nu în ultimul rând, din donații. Al Shabab a concertat o serie de atacuri violente, incluzând mașini încărcate cu explozibil și detonate în locuri publice, asasinări, trimiterea unor persoane sinucigașe în locuri publice în Kenya, Somalia și Etiopia. În afară de atacurile desfășurate în Somalia, organizația este răspunzătoare și pentru atacuri externe, un exemplu recent fiind cel asupra Westgate Mall din Nairobi în 2013, 60 de persoane plătind cu viața și alte câteva sute fiind rănite în urma acelui atac. Al Shabab, care controla mare parte a țării până în 2006, colecta taxele de protecție și despăgubirile pentru ostateci de la populația aflată sub control. Până în 2011, organizația controla o parte a capitalei, realizând un profit uriaș din taxe de protecție. Până în anul 2012 controla Makisamui, un oraș important pentru rutele comerciale din zonă. Organizația deține controlul asupra câtorva porturi navale și aeroporturi, fiind implicată în comerțul ilegal și în activitățile de piraterie. De asemenea, organizația este implicată și în activități miniere, și se bucură totodată de donații venite din partea expatriaților somalezi.

Real IRA. Această organizație este o facțiune radicală a IRA ( Irish Republican Army ) formată din activiști care se opun tratatului de pace semnat în aprilie 1998. Zonele geografice în care operează această organizație sunt Irlanda de Nord, Irlanda și Marea Britanie. Cu un venit aproximat în jurul sumei de 50 de milioane de dolari, bani proveniți din donații și comerț ilegal, această facțiune este considerată a fi cea mai puternică structură de rezistență care operează împotriva Marii Britanii, fiind definită ca o organizație teroristă atât de Uniunea Europeană, cât și de Statele Unite ale Americii. Real IRA reprezintă o continuare a mai bine cunoscutei IRA și urmărește proclamarea unui stat independent, unit al Irlandei, stat care include și regiunea nordică a insulei. Gruparea acționează în principal împotriva forțelor armate ale Marii Britanii și a poliției nord-irlandeze, fiind responsabilă pentru câteva atacuri mortale, dintre care enumăr: detonarea unei mașini în august 1998 care a omorât 29 de oameni și a rănit 220, uciderea a doi soldați britanici în martie 2009, atacul împotriva MI6 ( serviciul de informații al Marii Britanii ), etc..Organizația pare acum să se fi stabilit în Dublin, controlând o rețea globală de trafic ilicit de bunuri, de la electronice și până la țigări, activitate ce generează peste 10 milioane de dolari anual. O altă sursă importantă de venit pentru organizație este, conform rapoartelor Departamentului de Stat al SUA, o constituie donațiile venite din partea americano-irlandezilor, populație ce numără aproximativ 35 de milioane de membri. IRA strânge bani din rândul simpatizanților acestei organizații care se opun tratatului de pace; nu în ultimul rând, organizația se ocupă și de spălarea de bani, alte forme de fraudă și jafuri armate.

Boko Haram. Organizație teroristă care operează în Nigeria și Camerun, Boko Haram are venituri de peste 50 de milioane de dolari, bani provenind în special din răpiri însoțite de cereri de răscumpărare, taxe de protecție, jafuri armate etc…Obiectivul declarat al acestei grupări îl constituie lupta împotriva creștinilor și instaurarea unui stat islamic, cu legea islamică, în Nigeria. Dacă există vreo organizație care să rivalizeze ISIS la nivel de violență și brutalitate, Boko Haram ( care înseamnă educația vestică reprezintă un păcat ) este aceasta. Gruparea se opune în mod radical educației bazate pe valorile vestice, considerate a fi în contradicție cu credința islamică. Înființată în 2002 prin unirea unor bande armate în suburbiile Miidogori din nord-estul Nigeriei, caută să înlăture de la putere regimul curent și să îl înlocuiască cu un nou regim bazat pe spiritul islamului și pe legea Sharia. După asasinarea lui Mohammed Yusuf, fostul lider al grupării, acțiunile barbare ale grupării au crescut în intensitate, înmulțindu-se violențele asupra populației civile și atacurile nemiloase asupra instituțiilor religioase creștine și a stabilimentelor de învățământ. Pe lângă atacurile obișnuite de tip terorist, gruparea a întreprins acțiuni violente de o cruzime aproape inimaginabilă, ucigând cu bestialitate victime nevinovate, copii și femei. Martori oculari descriu scene fără precedent cu indivizi ai grupării care decapitau civili folosind fierăstrăul sau încuierea unor studenți într-o cameră urmată de incendierea încăperii. Răpirea cetățenilor vestici și a femeilor localnice constituie o sursă principală de venit pentru această organizație. Tactica se pare că funcționează pentru această grupare, obținând deja prin această metodă câteva milioane de dolari. Totuși, Boko Haram reușește să strângă fonduri și apelând la celelalte metode, printre care taxele de protecție, jafuri armate, comerț ilicit,comerț cu arme etc…

Particularități ale activităților infracționale specifice terorismului

Atunci când se vorbește despre terorism, discursul majoritar din România se îndreaptă spre terorismul clasic. Nu mă declar total împotriva acestei abordări, pentru că, așa cum bine s-a observat în istoria recentă, mijloacele și metodele folosite au fost mai mult sau mai puțin aceleași, actorii mai mult sau mai puțin aceeași, însă mi-aș permite să nuanțez puțin. Acest tip de criminalitate transfrontalieră trebuie privit ca un fenomen dinamic, complex, aflat într-o continuă evoluție. Grupările teroriste, indiferent de organizare sau de scopul pentru care luptă, înțeleg faptul că sunt nevoite să se adapteze permanent noului context pentru a putea rezista. Deși multe dintre metodele folosite pentru a-și face auzite cererile sunt dintre cele clasice, folosite si acum două sau trei decenii ( ex. Asasinări, atacuri suicidale, explozii, răpiri de persoane etc…), criminalitatea organizată operează acum și într-un domeniu actual, mult mai sensibil pentru investigatori, cyberspațiul; cu toate că nu activitățile care produc impactul negativ și care răspândesc teama sunt cele vizate, mediul online poate fi un mediu propice pentru desfășurarea altor infracțiuni conexe, care contribuie la finanțarea actelor despre care am făcut vorbire anterior. Totuși, pot oferi cu titlu de exemplu un atac terorist condus prin intermediul internetului, acesta având loc în anul 1999, când un grup de hackeri sârbi au atacat serverele NATO folosindu-se de atacuri informatice tip Ddos ( Distributed denyal of Service ), protestând împotriva bombardamentelor NATO în Kosovo. Atacul a fost atât de bine pus la punct, încât a blocat pentru o suficientă perioadă de timp accesul la serverele Alianței.

Principalele activități teroriste sau asociate acestui fenomen sunt:

Răpirea de persoane. Una dintre cele mai uzitate metode, se aplică pe scară largă și astăzi de către organizațiile teroriste. În funcție de grupurile țintă vizate, sau mai bine zis în funcție de persoanele vizate, care pot fi persoane implicate direct sau indirect în viața politică, grupuri etnice sau religioase considerate inamice ale grupării, jurnaliști sau chiar simpli civili, acțiunea de răpire este fie planificată, teroriștii acționând metodic, după un plan riguros pus la punct ( atunci când știu cu exactitate identitatea victimelor, locația acestora sau traseul pe care urmează să îl parcurgă, dacă sunt sau nu escortate sau protejate ), fie spontană, când niciunul dintre aspectele menționate anterior nu fusese analizat mai înainte. Persoanele răpite sunt ținute captive în condiții grele, deseori fiind private de mâncare sau de apă, agresate sau amenințate pentru a accepta să coopereze cu răpitorii. Amenințarea cu moartea este o tactică des uzitată de teroriști pentru a-i determina pe cei răpiți să coopereze la realizarea materialelor video care ulterior vor fi trimise familiilor și guvernelor din tările de origine, pentru a plăti răscumpărarea. Legat de atitudinea aparent degajată, care emană o lipsă emoție specifică amenințării cu moartea, unii specialiști au avut chiar îndoieli legate de autenticitatea respectivelor materiale video. Psihologii au explicat această aparentă stare prin faptul că victimele răpirilor sunt amenințate cu moartea în mod repetat și de un număr foarte mare de ori, iar acest lucru face ca reacțiile lor, cel puțin aparent, să nu trădeze teama pe care orice om normal ar resimți-o în momentul amenințării cu moartea. Dacă a fost capturat un grup mai mare de persoane, nu este exclusă executarea câtorva dintre ele pentru a transmite familiilor sau statului respectiv intențiile organizației sau faptul că “ceea ce promit vor și face”. În fine, dacă despăgubirile nu au fost plătite și se ajunge într-un final la deznodământul tragic, execuțiile trebuie să genereze un impact emoțional puternic și să transmită un mesaj pe măsură. De aceea se aplică metode dintre cele mai brutale sau barbare, precum decapitarea, incendierea, spânzurarea etc…

Atentatele sinucigașe. În această categorie este în principal vorba despre atacurile de tip “suicide bomber” în care indivizii poartă asupra lor material explozibil, în special C4, aruncându-se în aer în locurile vizate de atac, însă putem include și deturnările de avioane sau chiar vase maritime. Ceea ce este esențial în această modalitate de a opera este ca locul ales pentru a executa actul terorist să fie unul cu o însemnătate aparte, de exemplu o clădire ce găzduiește o instituție a statului. Un alt aspect important este numărul victimelor. După alegerea locului, existența unor victime din rândul populației civile dar nu numai, oferă un plus de succes atacului terorist. Ceea ce diferențiază această formă de manifestare a atacului terorist de alte forme este faptul că în cazul altor forme de manifestare teroriștii sunt conștienți de riscul decesului lor, însă reușita atacului terorist nu depinde în exclusivitate de acest lucru, în timp ce în cazul atacurilor sinucigașe, acestea nu pot fi concepute fără ca persoana atacatorului să renunțe la viața sa. Tocmai de aceea, acest gest extrem pe care unii îl fac, poate fi privit deopotrivă ca act terorist sau ca sacrificu suprem. După atentatele din 11 septembrie 2001, analiștii care se ocupă de studiul fenomenului terorist s-au văzut nevoiți să revizuiască profilul atentatorului sinucigaș clasic, care evidențiază un bărbat între 18-27 de ani, necăsătorit, relativ needucat și ușor influentabil. Datele publicate cu privire la autorii atentatelor din New York si Washington au dezvaluit implicarea unor indivizi trecuti de prima tinerete, educati, licentiati, avand brevet de pilot, casatoriti si avand o viata de familie incadrata in limitele normalului. În ceea ce privește atentatele sinucigașe ce se realizează prin intermediul deturnărilor de aeronave, cum a fost si cazul 11 septembrie, acestea necesită pregătiri mult mai complexe și un suport logistic bine pus la punct, pentru a putea trece de sistemele de securitate și de protocoalele folosite în aeroporturi. “Bombele umane”, așa cum au fost numite, prezintă și un avantaj tactic major pentru organizația teroristă, și anume diminuarea complexității planului de acțiune în mod special prin faptul că devine inutilă stabilirea unor mijloace și moduri de evacuare a celor implicați în atentat.

Atentatele cu bombă. Se aseamănă foarte mult cu atentatele sinucigașe, însă în acest caz nu este expusă în mod direct viața atentatorilor implicați. Întocmai ca și în cazul atacurilor sinucigașe, obiectivele alese trebuie fie să prezinte o importanță aparte, fie sunt zone intens circulate sau tranzitate de populația civilă ( ex – un mall, o piață, o gară, o stație de metrou etc…). Se folosesc în principal dispozitive improvizate cu detonare de la distanță, astfel încât cei implicați în atac pot alege exact momentul în care explozia va avea loc. Statistica ne arată că dispozitivele explozive sunt folosite în peste 50% din atacurile teroriste, cel mai adesea astfel de dispozitive fiind plasate în mijloacele de transport. Aruncarea în aer a imobilelor supraetajate este oarecum mai ușor de contracarat de serviciile de contra-terorism, exemplul cel mai recent fiind cel al Serviciilor Secrete Israeliene care au reușit să contracareze o astfel de tentativă din partea Hamas și Hezbollah.

Cap. II. Cadrul normativ internațional si național privind terorismul

Cooperarea internațională în domeniul prevenirii și combaterii actelor de terorism

Atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite au reprezentat un punct de cotitură ce a oferit statelor și organismelor internaționale o altfel de perspectivă în ceea ce privește amploarea acestui fenomen, determinându-le să își dinamizeze eforturile pentru crearea unei colaborări eficiente, direcția principală de acțiune fiind orientată pe partea informațională, sau ceea ce americanii numesc „intelligence”, cu scopul de a preveni orice fel de act sau manifestare teroristă.

11 septembrie 2001 a dus la descoperirea ulterioară a unor celule Al-Qaeda în Europa, fapt care a determinat Uniunea Europeană să se implice mult mai activ în lupta împotriva terorismului și să întărească cooperarea polițienească, judiciară și cea în materia schimbului de informații între statele membre. Alte incindente în Europa, precum cel din 2004 de la Madrid sau cel din 2005 din Londra au intensificat și mai mult capacitățile de luptă împotriva terorismului ale Uniunii Europene, diminuând barierele create de noțiunea de competență internă a autorităților naționale, astfel încât informațiile să circule mai repede între state și suspecții să poată fi identificați și reținuți în timp util. Printre altele, Uniunea Europeană a stabilit o definiție comună a terorismului, o listă a grupărilor teroriste, precum și mecanisme juridice eficiente pentru combaterea finanțării terorismului și, nu în ultimul rând, măsuri pentru îmbunătățirea securității la frontieră și a securității în transport. De-a lungul anilor, Uniunea a încurajat statele să aloce resurse pentru a contracara eficient și în timp util recrutarea de personal de către organizațiile teroriste.

Cooperarea cu Statele Unite ale Americii reprezintă o altă prioritate de top pentru Uniunea Europeană, începând cu 2001. Schimbul de informații între SUA și UE s-a îmbunătățit semnificativ în domeniile polițienesc, judiciar și securitate la frontieră, ajungându-se la câteva înțelegeri comune care s-au concretizat în protocoale de cooperare, două tratate privind extrădarea și asistența legală reciprocă și acorduri privind securitatea în domeniul transportului de bunuri și de persoane. Negocierea protocoalelor între Statele Unite și Uniunea Europeană a fost oarecum complicată pentru că structura europeană a manifestat îngrijorări cu privire la capacitatea Statelor Unite de a garanta un anumit nivel de protecție pentru confidențialitatea datelor și a informațiilor personale ale indivizilor. Statele Unite au protocoale de securitate mult mai restrictive, astfel încât, dacă Uniunea Europeană va continua să insiste cu absolutizarea valorilor fundamentale precum dreptul la viață privată, dreptul la confidențialitatea informațiilor etc…relațiile de colaborare în domeniul combaterii terorismului dintre UE și Statele Unite vor avea de suferit în viitorul apropiat.

În data de 23 iulie 2007 a fost adoptată, la nivelul Uniunii Europene, decizia nr. 2007/551/PESC/JAI a Consiliului privind semnarea unui acord între Uniunea Europeană și Statele Unite privind prelucrarea și transferul de date din registrul cu numele pasagerilor ( PNR ), de către operatorii de transport aerian, către Departamentul pentru Securitate Internă ( DHS ) al Statelor Unite ( Acordul PNR 2007 ). Conform raportului, schimbul de date cu privire la pasageri permite combaterea terorismului și a criminalității organizate, protejarea intereselor vitale ale persoanelor și împiedicarea persoanelor să se sustragă mandatelor și măsurilor de detenție emise împotriva lor. Tipuri de date din registrul PNR colectate:

Informațiile APIS ( numele, titlul, data nașterii, naționalitatea, țara de reședință etc..)

Călătorie ( data rezervării sau a emiterii biletului, data călătoriei, itinerarul, bagajele, scaunul ocupat, statutul călătorului, agenția de voiaj utilizată )

Biletul de avion ( bilete gratuite, trecerea la o clasă superioară, emiterea biletului, prețul, numărul, modul de plată utilizat și facturarea )

PNR ( codul de identificare al registrului, numele care figurează în PNR, informațiile PNR scindat/divizat, precum și istoricul modificărilor aduse PNR

Orice informații de contact disponibile

Datele OSI ( Other Service Information ), SSI și SSR ( Special Services )

Datele PNR “sensibile”. Datele PRN sensibile sunt cele referitoare la originea etnică, opiniile doctrinare, filozofice, politice, religioase sau de altă natură, precum și detaliile referitoare la starea de sănătate sau la alte aspecte importante ale unui individ. După ce primește informațiile, DHS filtrează codurile și aspectele sensibile printr-un sistem informatizat foarte bine pus la punct. DHS este răspunzătoare pentru utilizarea acestor date, angajându-se să le stocheze atât timp cât sunt utile, urmând ca după ce au devenit nesemnificative ori nu mai prezintă interes, să le steargă cât mai repede.

După prelucrarea datelor, DHS este obligată să transmită informațiile care prezintă interes către serviciile de poliție și către autoritățile judiciare în drept să ia măsuri, respectiv Europol și Eurojust, autoritățile europene făcând, pe bază de reciprocitate, același lucru către cele americane.

Comisia europeană mai are ca obiectiv principal sprijinirea cercetării științifice și tehnice pentru a dezvolta un sistem de securitate eficient, programele de cercetare fiind în prezent orientate spre:

Combaterea finanțării terorismului

Protecția infrastructurii critice

Cyber-securitate.

România cooperează pe linia prevenirii și combaterii terorismului cu organizațiile și organismele internaționale ( ONU, UE, OSCE, NATO, Consiliul Europei ), precum și la nivel regional. În acest sens, statul nostru s-a aliniat prevederilor ONU și ale Consiliului Europei în domeniu, implementând obiectivele și strategiile, sprijinind măsurile adoptate de OSCE și NATO și participă activ la inițiativele legislative internaționale în domeniu ( spre exemplu, Tratatul de Proliferare a Securității și Inițiativa Globală pentru combaterea terorismului nuclear ).

Organizații și organisme internaționale cu atribuții în domeniul combaterii terorismului

NATO. Terorismul reprezintă o amenințare directă pentru securitatea membrilor Alianței, iar dezvoltarea științei și tehnicii pot pune în scenă noi moduri de executare a atacurilor teroriste, organizațiile teroriste fiind capabile și chiar interesate să își realizeze obiectivele apelănd la arme și metode chimice, biologice, radiologice sau nucleare și chiar cibernetice.

Atacurile de la 11 septembrie au determinat o atitudine mult mai activă din partea Alianței, ducând la adoptarea Conceptului Militar de Apărare împotriva Terorismului ( MC472 ) și la inițierea unor schimbări fundamentale la nivel instituțional. În ultima decadă, NATO a reușit să-și îmbunătățească cu mult schimburile de informații și tehnologia prin intermediul programului MC472 și prin programul de Muncă și Știință pentru Pace și Securitate. NATO a încheiat o serie de parteneriate structurale cu tări din zona Euro-Atlantică, Mediterană și din regiunea Golfului. țări care nu sunt membre ale Alianței, contracararea și apărarea împotriva terorismului constituind puncte-cheie ale dialogului și ale cooperării practice cu toți partenerii.

NATO furnizează de asemenea asistență la îmbunătățirea securității în cazul evenimentelor majore din tările membre ale Alianței, țări care pot atrage interesul teroriștilor. În acest fel se poate asigura buna desfășurare a unor evenimente precum Olimpiade Sportive, întâlniri ministeriale sau summit-uri NATO.

În plus, NATO se implică și în gestionarea consecințelor atacurilor teroriste. Gestionarea consecințelor implică măsuri de reacție rapidă pentru a diminua pe cât posibil efectele distructive ale atacurilor teroriste, alte incidente conexe sau dezastrele naturale. Deși aceste atribuții reprezintă în principal sarcini naționale, NATO se implică activ în conturarea unor planuri de acțiune pentru fiecare scenariu în parte.

În cadrul NATO, România se implică activ și sprijină eficient măsurile împotriva terorismului adoptate la summit-ul de la Praga și incluse în Planul Parteneriatului pentru lupta împotriva terorismului.

O.N.U. Organizația Națiunilor Unite se implică activ în prevenirea și combaterea fenomenului terorist, 11 septembrie marcând un punct de cotitură și pentru această structură.

Comitetul de luptă contra terorismului din cadrul ONU ( CTC ) are drept scop îmbunătățirea abilităților statelor membre de a preveni și contracara potențialele atacuri teroriste îndreptate împotriva unor ținte din interiorul sau din afara granițelor acestor state. Rezoluția 1373, adoptată unanim în 2001, cere statelor membre să implementeze o serie de măsuri menite să le sporească posibilitățile legale și instituționale de a contracara activitățile teroriste, incluzând aici:

Incriminarea finanțării terorismului

Indisponibilizarea fără întârziere a sumelor de bani ale unei persoane implicate în acte de terorism

Incriminarea tuturor formelor de sprijin financiar pentru grupurile teroriste

Anihilarea oricăror surse de aprovizionare sau a altor metode de întreținere a unor astfel de grupări

Schimbul de informații cu alte guverne sau structuri privind orice tentativă sau formă de pregătire a unui atac terorist

Cooperarea inter-guvernamentală privind investigarea, descoperirea, cercetarea, arestarea și extrădarea celor implicați în activitățile teroriste

Incriminarea în dreptul intern a asistenței active și pasive a terorismului și aducerea celor vinovați în fața justiției.

Rezoluția încurajează statele membre să devină, cât mai curând posibil, părți la oricare mecanism sau instrument legal internațional pentru prevenirea și combaterea actelor de terorism.

Dintre activitățile CTC, menționăm următoarele:

Vizite de lucru în tările membre. La cerere, vizitele vor fi efectuate pentru a monitoriza progresele înregistrate, precum și pentru a analiza natura și nivelul de asistență tehnică de care are nevoie o țară pentru a putea implementa cu succes această rezoluție

Asistență tehnică. Scopul urmărit este acela de a ajuta țările să se conecteze la programele de asistență financiară, legislativă, tehnică, precum și la potențiali donatori.

Raporturi de țară. Ajută la crearea unei imagini de ansamblu asupra capacității de prevenire și luptă împotriva terorismului a unui stat membru și servesc drept instrument de dialog între Comitet și statele membre.

Întâlniri speciale. Au rolul de a crea legături cu organizațiile internaționale, regionale și sub-regionale și de a preveni întrebuințarea de eforturi inutile și o risipă a resurselor, print intermediul unei coordonări eficiente.

În anul 2006, ONU a adoptat Strategia Globală de luptă împotriva terorismului. Strategia, adoptată sub forma unei rezoluții și a unui plan de acțiune anexat ( A/RES/60288 ) constituie un instrument global unic care va spori eforturile naționale, regionale și internaționale împotriva terorismului. Adoptarea acestei strategii marchează și o dată importantă în istorie, fiind pentru prima dată când statele membre au fost de acord cu abordarea unui plan comun pentru combaterea terorismului, nu doar trimițând mesajul clar că terorismul este inacceptabil în orice formă și manifestare a sa, ci implicându-se activ în mod individual și colectiv pentru prevenirea și contracararea acestui fenomen.

În materia convențiilor privind combaterea terorismului internațional, menționăm:

Convenția asupra infracțiunilor și a altor acte comise la bordul aeronavelor ( Tokio, 1963 )

Rezoluția nr 2551 din 12 decembrie 1969 privind deturnarea forțată a aeronavelor civile în zbor

Declarația asupra principiilor Dreptului Internațional adoptată la 24 octombrie 1970

Rezoluția nr 2645 a O.N.U din 30 noiembrie 1970

Convenția privind incriminarea deturnărilor de aeronave ( Haga, 16 decembrie 1970 )

Convenția privind incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței aeronavelor (Montreal, 23 septembrie 1971 )

Convenția Organizației Statelor Americane privind prevenirea și reprimarea actelor de terorism, ce reprezintă infracțiuni contra persoanei, precum și a actelor de forță, conexe acestor delicte, a extorcării și a altor acte, dacă acestea au repercursiuni internaționale – prima convenție regională în materie, Washington, 2 septembrie 1971

Rezoluția nr 3034 din 18 decembrie 1972 adoptată de Adunarea Generală a O.N.U

Convenția privind prevenirea și sancționarea crimelor comise împotriva persoanelor protejate internațional, inclusiv agenți diplomatici ( New York, 1973 )

Convenția împotriva luării de ostatici ( New York, 17 decembrie 1979 )

Rezoluția nr 34/145 a Adunării Generale a O.N.U – 17 decembrie 1979, condamnă toate actele de terorism internațional care pun în pericol sau suprimă vieți umane ori ating libertăți fundamentale

Documentul final al Reuniunii de la Madrid, din anul 1980, a statelor participante la Conferința pentru Securitate și Cooperare Europeană

Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare ( Viena, 1979 )

Rezoluția nr 39/159 adoptată în 1984 de Adunarea Generală a O.N.U, referindu-se la inadmisibilitatea politicii terorismului de stat și a oricăror acțiuni de stat vizând “subminarea sistemului social politic în alte state suverane”

Rezoluția nr 40/161 adoptată în decembrie 1985 de Adunarea Generală a O.N.U care condamnă ca infracțiuni toate actele, metodele și practicile teroriste

Rezoluția nr. 579 a Consiliului de Securitate din 1985

Rezoluția privind combaterea terorismului adoptată la Reuniunea de la Tokyo din 6 mai 1986, precizează măsurile ce trebuie aplicate, atât în cadrul legislației internaționale, cât și pe plan intern, împotriva oricărui stat implicat în mod evident în sprijinirea terorismului internațional

Protocolul privind incriminarea actelor de violență săvârșite pe aeroporturi ce servesc traficului internațional, complementar Convenției privind incriminarea actelor săvârșite împotriva aeronavelor

Convenția pentru incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței navigației maritime ( Roma, 10 martie 1998 )

Protocolul privind incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței platformelor fixe de pe platoul continental ( Roma, 10 martie 1998 )

Convenția privind marcarea explozibililor plastici în scopul detectării ( Montreal, 1 martie 1991 )

Rezoluția nr 46/51 a Adunării Generale a O.N.U din decembrie 1991

Convenția O.N.U privind incriminarea atentatelor teroriste cu bombă ( New York, 15 decembrie 1997 )

Convenția O.N.U privind incriminarea finanțării terorismului ( New York, 9 decembrie 1999 )

Rezoluția nr 1373/2001 a Consiliului de Securitate al O.N.U privind combaterea terorismului

Rezoluția nr 1540/2004 a Consiliului de Securitate al O.N.U privind neproliferarea armelor de distrugere în masă

Amendamentul O.N.U la Convenția privind protecșia fizică a materialelor nucleare din 2005

Protocolul O.N.U pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței navigației maritime ( 2005 )

Protocolul O.N.U pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței platformelor fixe pe platoul continental ( 2005 )

Convenția internațională privind reprimarea actelor de terorism nuclear ( New York, 14 septembrie 2005 )

Rezoluția nr 1904/2009 a Consiliului de Securitate O.N.U privind aplicarea de sancțiuni împotriva Al-Qaeda, asupra lui Osama Bin Laden și a grupării talibanilor.

Europol ( Decizia Consiliului nr 2009/371/JHA din 6 aprilie 2009 ). Această decizie a stabilit că Europol va sprijini și va întări cooperarea reciprocă între statele membre în prevenirea și combaterea terorismului și a altor forme de criminalitate organizată. Europol are sediul în Haga, Olanda și are personalitate juridică.

Europol are competență în situațiile în care două sau mai multe state membre au nevoie de o abordare comună pentru a contracara criminalitatea organizată, terorismul și alte forme infracționale grave, incluzând în această categorie și faptele prevăzute de legea penală care au legătură cu infracțiunile de natura celor menționate.

Sarcinile principale ale Europol sunt următoarele:

Colectarea, stocarea, procesarea, analiza și schimbul de informații

Să notifice statele membre asupra oricăror legături între faptele prevăzute de legea penală care prezintă interes pentru acestea

Să asiste statele membre în derularea investigațiilor și să furnizeze informații și suport analitic

Să solicite statelor membre inițierea, conducerea sau coordonarea investigațiilor în cazuri specifice sau să solicite formarea unor echipe de investigație.

Să întocmească rapoarte privind potențialele riscuri și alte vulnerabilități

În baza deciziei 2005/511/JHA, Europol este și oficiul central pentru combaterea falsificării monedei europene. În aria de competență a Europol, staff-ul acestui organism poate participa și în echipe mixte de investigații. Totuși, personalul Europol va participa doar într-o manieră de suport și nu va lua vreo măsură coercitivă.

Europol poate procesa informații, incluzând aici și date personale, pentru îndeplinirea sarcinilor sale. În acest sens, funcționează un Sistem de Informații al Europol care procesează date despre persoane care fie au comis, fie sunt suspecte că ar plănui comiterea unor activități infracționale. Autoritățile naționale, personalul de legătură și staff-ul Europol pot accesa aceste informații în mod direct, putând fi accesate, procesate și folosite pentru derularea unor activități de cercetare a infracțiunilor. În plus față de datele privind persoanele care au comis infracțiuni sau cele suspectate că ar plănui comiterea unor astfel de fapte, sistemul poate stoca informații în legătură cu martorii, victimele, persoanele de legătură sau cele apropiate de persoana făptuitorului.

Cadrul legal în România

Ordonanța de urgență a Guvernului nr 141/2001 privind sancționare unor acte de terorism

Atentatele de la 11 septembrie 2001 au marcat începutul unui război global împotriva terorismului, iar noul context global a surprins țara noastră fără vreo reglementare complexă în materie, dreptul național fiind deficitar în privința legislației anti-teroriste. Prin urmare, la 25 octombrie 2001, Guvernul României a adoptat O.U.G nr 141 pentru sancționarea unor acte de terorism și a unor fapte de încălcare a ordinii publice. Ordonanța reprezintă primul act normativ care răspunde necesității de a lupta, și prin mijloace juridice, împotriva unui fenomen devenit în timp una din cele mai grave amenințări la adresa păcii mondiale.

Infracțiunile prevăzute în Ordonanța de urgență nr 141/2001 au suferit mici modificări prin legea de aprobare, Legea nr 472/2002. În mare parte, aceste infracțiuni se regăsesc și în Legea nr 535/2004, motiv pentru care vom reveni asupra lor.

Potrivit O.U.G 141/2001, constituie acte de terorism:

Infracțiunile de omor prevăzute în art 174-176 Cod Penal, vătămarea corporală și vătămarea corporală gravă prevăzute la art. 181-182 Cod Penal, precum și lipsirea de libertate în mod ilegal prevazută la art 189 Cod Penal

Infracțiunile prevăzute la art 106-109 din O.G nr 29/1997 privind Codul Aerian, republicată

Infracțiunile de distrugere prevăzute la art 217-218 Cod Penal

Infracțiunile de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, nerespectare a regimului materialelor nucleare și a altor materii radioactive, precum și nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzute la art 279-280 Cod Penal, atunci când sunt săvârșite în scopul tulburării grave a ordinii publice prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică.

Folosirea de către legiuitor a expresiei “…atunci când sunt săvârșite în scopul tulburării grave a ordinii publice prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică” abia la sfârșitul ultimului enumerării de mai sus este în mod evident o greșeală de exprimare, deoarece sintagma menționată prezintă o trăsătură specifică oricărui act de terorism, și nu doar ultimelor forme de manifestare menționate în articolul respectiv.

Ceea ce se observă din reglementarea legală este faptul că faptele enumerate la art. 1 sunt “agravante ale unor infracțiuni deja incriminate în vechiul Cod penal”. Prin urmare, infracțiunile de terorism sunt infracțiuni complexe, a căror reglementare o găsim și în Codul penal sau în alte acte normative care conțin dispoziții penale. Totuși, ceea ce califică aceste manifestări infracționale ca acte teroriste este tocmai cerința atașată laturii subiective, anume scopul terorist. Acest scop oferă infracțiunilor menționate un alt obiect juridic principal decât cel al infracțiunilor pe care se grefează, scopul săvârșirii infracțiunilor de tip terorist fiind tocmai tulburarea gravă a ordinii publice, răspândirea spaimei sau a terorii ori atingerea gravă adusă securității naționale.

Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului

Spre deosebire de reglementările anterioare, Legea nr 535 din 2004 constituie un act normativ complex, ce conține nu mai puțin de 47 de articole structurate în 5 capitole. Legea cuprinde atât dispoziții de drept material, cât și dispoziții procesual penale privind descoperirea și cercetarea acestor infracțiuni. Mai mult, textul de lege prevede crearea unor instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii terorismului.

În primul capitol al prezentei legi ne este oferită o definiție a terorismului, definiție a cărei construcție a fost realizată prin reunirea trăsăturilor esențiale ale terorismului date de doctrină până la acea dată. Astfel, “terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională”. Tot textul de lege prezintă principalele caracteristici ale acțiunilor subsumate fenomenului terorist:

Sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive

Au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică

Vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora

Produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite

Articolul 3 din Lege enumeră condițiile necesare pentru ca terorismul să fie de natură transnațională. Astfel, actele teroriste:

Sunt săvârșite pe teritoriul a cel puțin două state

Sunt săvârșite pe teritoriul unui stat, dar o parte a planificării, pregătirii, conducerii sau a controlului acestora are loc pe teritoriul altui stat

Sunt săvârșite pe teritoriul unui stat, dar implică o entitate teroristă care desfășoară activități pe teritoriul altui stat

Sunt săvârșite pe teritoriul unui stat, dar au efecte substanțiale pe teritoriul altui stat

Art. 5 din Lege prevede că “prevenirea și combaterea terorismului se realizează în conformitate cu prevederile convențiilor internaționale privind reprimarea terorismului, la care România este parte, precum și în conformitate cu respectarea reglementărilor internaționale și a legislației interne referitoare la drepturile omului”. România este parte atât la cele 13 convenții O.N.U pentru prevenirea și combaterea terorismului, cât și la convențiile europene pentru respectarea drepturilor omului. Din păcate, lupta împotriva terorismului, un fenomen aflat deja într-o continuă și îngrijorătoare expansiune, este deseori incompatibilă cu respectarea drepturilor omului, astfel încât au fost semnalate încălcări ale unor asemenea drepturi chiar de către statele cu tradiție în acest domeniu. Pe lângă unele practici din domeniul cercetării infracțiunilor de terorism care nu sunt întru totul compatibile cu drepturile învinuitului/inculpatului, s-au semnalat încălcări ale acestor valori fundamentale și în centrele de detenție devenite cunoscute publicului după declanșarea ofensivei militare americane în Afghanistan, persoanele suspectate sau acuzate de fapte de terorism fiind deținute în facilități precum Guantanamo Bay sau Abu Ghraib.

Art. 6 alin (2) din Lege instituie, la nivel național, ca organism pentru prevenirea și combaterea terorismului, Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului ( SNPCT ), sistem ce funcționează prin cooperarea și colaborarea mai multor instituții și autorități publice: servicii de informații, ministere, parchetul de pe lângă ÎCCJ, BNR, ANCE, Oficiul Național de Combatere și Prevenire a Spălării Banilor, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. Coordonarea eficientă a acestor instituții și autorități ar fi putut fi îngreunată în lipsa intervenției legiuitorului, care a desemnat Serviciul Român de Informații drept autoritate care conduce activitatea acestui sistem.

Serviciul Român de Informații este “recunoscut ca fiind singura autoritate națională antiteroristă, iar atribuțiile acestuia nu sunt circumscrise descoperirii infracțiunilor, ci se încadrează temporal anterior intrării în sfera ilicitului penal”. Pentru buna desfășurare a activităților sale, 3 departamente din cadrul Serviciului își unesc eforturile:

Departamentul dedicat culegerii de informații, care asigură monitorizarea constantă și analiza riscurilor teroriste la nivel național și în raport cu evoluția globală a fenomenului terorist

Brigada anti-teroristă, care asigură intervenția anti/contra-teroristă la nivel național, dar și securitatea aeroportuară ( pasageri și cargo ) pe toate cele 16 aeroporturi civile din țară, precum și securitatea zborurilor companiilor românești de aviație. În plus, are misiunea de a realiza misiuni pirotehnice anti/contra-teroriste la nivel național, precum și securitatea diplomatică-protecția antiteroristă a unor obiective și personalități

Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă ( CCOA ), care se constituie în interfață a S.R.I cu instituțiile și autoritățile naționale ce fac parte din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului ( SNPCT ).

În demersul de legiferare, legiuitorul român a înteles să ofere explicații cu privire la sensul și întelesul unor termeni, astfel încât să evite pe viitor posibilitatea creării unor confuzii și să diminueze riscul unor interpretări diferite. Prin urmare:

Entitate teroristă – persoană, grupare, grup structurat sau organizație care:

Comite sau participă la acte teroriste

Se pregătește să comită acte teroriste

Promovează sau incurajează terorismul

Sprijină, sub orice formă, terorismul

Terorist – persoana care a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege ori intenționează să pregătească, să comită, să faciliteze sau să instige la acte de terorism

Grup structurat – un grup care nu este format aleatoriu pentru săvârșirea imediată a unui act terorist, nu presupune un număr constant de membri și nu necesită stabilirea, în prealabil, a rolului acestora sau a unei structuri ierarhice

Grupare teroristă – grup structurat mai mare de două persoane, înființat de o anumită perioadă de timp și care acționează concertat pentru comiterea de acte teroriste

Organizație teroristă – structură constituită ierarhic, cu ideologie proprie de organizare și acțiune, având reprezentare atât la nivel național, cât și internațional și care, pentru realizarea scopurilor specifice, folosește modalități violente și/sau distructive

Conducerea unei entități teroriste – îndrumarea, supravegherea, controlul sau coordonarea activităților unui grup structurat , ale unei grupări sau organizații teroriste

Acțiuni teroriste – pregătirea, planificarea, favorizarea, comiterea, conducerea, coordonarea și controlul asupra actului terorist, precum și orice alte activități desfășurate ulterior comiterii acestuia, dacă au legătură cu actul terorist

Resurse financiare – fondurile colectate sau realizate, direct sau indirect, precum și conturile aparținând persoanelor fizice sau juridice ori depozitele bancare ale acestora

Resurse logistice – bunuri mobile sau imobile, deținute cu orice titlu, mijloace de telecomunicație, mijloace de comunicare în masă standard sau speciale, societăți comerciale, mijloace de îndoctrinare, instruire și antrenament, documente de identitate contrafăcute sau eliberate în baza unor declarații false, elemente de deghizare și mascare, precum și orice alte bunuri

Factori umani specifici – persoanele incluse direct în mecanismele funcționale politogene ale entității-țintă, respectiv demnitari, militari, funcționari, precum și reprezentanți ai unor organizații internaționale

Factori umani nespecifici – persoanele incluse indirect în mecanismele politogene ale entității-țintă, în general populația civilă

Factori materiali – factorii de mediu, culturile agricole și șeptelul, alimentele și alte produse de consum curent, obiectivele de importanță strategică, militare sau cu utilitate militară, facilitățile de infrastructură ale vieții sociale, facilitățile de stat și guvernamentale, sistemele de transport, telecomunicații și informaționale, simbolurile și valorile naționale, precum și bunurile mobile și imobile ale organizațiilor internaționale

Facilități de stat și guvernamentale – mijloacele de transport permanente sau temporare, folosite de reprezentanții unui stat, membrii guvernului, ai autorității legislative sau ai puterii judecătorești, funcționarii, angajații unui stat sau ai oricărei alte autorități publice ori ai unei organizații interguvernamentale, în legătură cu actele lor oficiale

Obiective de importanță strategică – obiectivele forțelor armate sau cele de importanță deosebită pentru apărarea țării, activitatea statului, economie, cultură și artă, localurile misiunilor diplomatice sau ale unor organizații internaționale, precum și facilitățile de infrastructură sau locurile de utilitate publică

Loc de utilitate publică – acea parte a unei clădiri, teren, stradă, cale navigabilă, loc comercial, de afaceri, cultural-sportiv, istoric, educațional, religios, de recreare, precum și orice alt loc care este accesibil publicului

Facilități de infrastructură – utilitatea publică sau privată care asigură sau distribuie servicii în beneficiul populației, precum: apă și canalizare, energie, combustibil, comunicații, servicii bancare și servicii medicale, rețele de telecomunicații și informaționale

Sistem de transport – toate facilitățile, mijloacele de transport și instrumentele publice sau private, folosite în sau pentru serviciile publice, pentru transportul de persoane sau de mărfuri

Criza teroristă – situația de fapt creată anterior sau în urma săvârșirii unui atac terorist, prin care:

Sunt întrerupte sau afectate grav o serie de activități economice, sociale, politice sau de altă natură

Sunt puși în pericol factori umani, specifici și nespecifici, sau factori materiali importanți

Siguranța populației sau a unei colectivități este expusă la riscuri majore

Este necesar a se acționa prin măsuri defensive ori ofensive pentru înlăturarea amenințărilor generate de situația de fapt creată

Profit al entității teroriste – orice bun care reprezintă, parțial sau total, direct sau indirect, un beneficiu obținut în urma săvârșirii actelor teroriste sau a desfășurării unor activități conexe terorismului

Intervenție antiteroristă – ansamblul măsurilor defensive realizate anterior săvârșirii unor atacuri teroriste iminente, foloste pentru reducerea vulnerabilității factorilor umani, specifici și nespecifici, și a factorilor materiali

Intervenție contrateroristă – ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriștilor, eliberării ostaticilor și restabilirii ordinii legale, în cazul desfășurării sau producerii unui atac terorist

Toate celelalte instituții și persoane juridice, altele decât cele din competența sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, precum și persoanele fizice care au cunoștință despre date sau indicii privind comiterea, favorizarea sau finanțarea actelor de terorism, au următoarele obligații:

Să sesizeze de îndată autoritățile competente în domeniu

Să permită accesul reprezentanților autorităților competente în imobile, precum și la datele și informațiile care au legătură cu actele de terorism

Să acorde sprijinul necesar îndeplinirii atribuțiilor pe linia prevenirii și combaterii terorismului, la solicitarea autorităților competente

Art. 10 din Lege prevede că autoritățile și instituțiile publice din cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului pot desfășura, în funcție de competență, activități în domeniul prevenirii precum:

Activități informativ-operative

Activități împotriva fluxurilor de alimentare cu resurse umane a entităților teroriste, desfășurate în interiorul și/sau exteriorul teritoriului național

Activități împotriva fluxurilor de alimentare cu mijloace specifice de acțiune, precum și cu resurse financiare, logistice sau informaționale a entităților teroriste, desfășurate în interiorul și/sau exteriorul teritoriului național

Activități de pază și protecție, precum și alte forme speciale de descurajare realizate de forțele unor autorități și instituții publice din competența Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, pentru asigurarea securității principalelor categorii de factori umani și de obiective autohtone ori străine de pe teritoriul național, precum și a principalelor obiective românești din străinătate, potențial vizate de entități teroriste

Activități de pregătire a intervenției în urgențe civile, generate de acțiuni teroriste, în vederea limitării și combaterii efectelor acestora

Activități de informare și relații publice

Activități de cooperare internațională

Activități de instruire și pregătire profesională

Activități destinate optimizării continue a cadrului legislativ aplicabil categoriilor de misiuni ce revin Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, inclusiv sub aspect penal și procesual-penal

În domeniul combaterii, principalele activități ce vor fi realizate sunt:

Activități de identificare și alte activități desfășurate, potrivit atribuțiilor autorităților și instituțiilor publice componente ale SNPCT, în vederea tragerii la răspundere, potrivit legii, a persoanelor care inițiază, pregătesc, comit ori favorizează actele de terorism

Intervenția antiteroristă, în situația iminenței producerii unui atac terorist și, respectiv, intervenția contra-teroristă, când se desfășoară ori s-au produs atacuri teroriste

Operațiuni de combatere a terorismului prin cooperare internațională

Capitolul III al prezentei legi este dedicat prevenirii finanțării actelor de terorism. Considerând că activitățile teroriste implică anumite costuri, legiuitorul a înțeles să reglementeze o serie de măsuri speciale privind efectuarea operațiunilor financiar-bancare, instituind interzicerea, respectiv autorizarea unor astfel de operațiuni. Art. 23 prevede că sunt interzise operațiunile financiar-bancare între rezidenți și nerezidenți, precum și între nerezidenți, constând în operațiuni de cont curent sau de cont de capital, inclusiv operațiunile de schimb valutar, efectuate pentru sau în contul persoanelor fizice ori juridice cu privire la care există suspiciuni referitoare la implicarea în finanțarea de acte de terorism. Activele acestor persoane sunt blocate, fiind interzis orice transfer, prin orice modalitate, inclusiv bancară. Personalul instituțiilor financiar-bancare are obligația de a refuza efectuarea operațiunilor și de a sesiza de îndată Parchetul de pe langă Curtea de Apel.

Cap. III. Particularități ale cercetării criminalistice a actelor teroriste

Aspecte generale

Fenomenul terorist contemporan este o configurație sui-generis de criminalitate organizată, iar pentru o întelegere corectă, acesta trebuie privit în dinamica sa, astfel încât instituțiile, organizațiile și autoritățile implicate în prevenirea și combaterea terorismului trebuie să se adapteze în permanență specificului și schimbărilor care pot surveni în formele concrete de manifestare ale acestuia.

Metodologia de investigare a infracțiunilor contra securității naționale și de terorism reprezintă “o construcție a cărui pilon de rezistență îl constituie elementele de tactică criminalistică, ca parte integrantă a științei criminalistice, aplicate în activitatea informativ-operativă desfășurată în exclusivitate de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale, în efectuarea actelor premergătoare destinate descoperirii și verificării actelor de sesizare externă ( plângere și denunț ) privind infracțiunile contra securității naționale, precum și în activitatea de administrare a probatoriului, dovedirea vinovăției și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate, derulată în faza de urmărire penală”.

Pentru consecvența demersului științific, am preferat să folosesc noțiunea de “investigare” a actelor și manifestărilor teroriste, alegere justificată pe de o parte, de faptul că acest concept este unul din ce în ce mai uzitat în literatura de specialitate, iar pe de altă parte, pentru că este un termen foarte cuprinzător, incluzând tot complexul de activități specifice derulate de organele de cercetare/urmărire penală. Din această categorie fac parte toate metodele clasice de cercetare a infracțiunilor specifice fenonemului terorist, însă includem aici și procedeele și mijloace moderne de investigare, asupra cărora vom reveni cu informații suplimentare în cadrul prezentului capitol.

Principiul legalității în cadrul desfășurării activităților de cercetare trebuie privit ca o valoare absolută care, așa cum bine s-a opinat în literatură, trebuie să primeze în fața oricăror emoții generate în mediul social de impactul unor atentate cu consecințe deosebite – număr mare de victime omeneși, distrugerea unor clădiri importante, mijloace de transport, modalitățile barbare de săvârșire a unor asemenea fapte etc…

Deși investigarea infracțiunilor intervine după consumarea acestora și mai rar după realizarea formelor tentate, totuși activitatea organelor cu atribuții în domeniu este concepută și trebuie să se manifeste pe două direcții principale de acțiune: prevenirea săvârșirii unor asemenea acte și, în cazurile în care prevenirea nu a funcționat, cercetarea temeinică și completă a faptelor, în scopul aflării adevărului și a tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

Faza de prevenire a activităților teroriste are drept activitate de bază culegerea de informații, nelimitându-se doar la aceasta. În doctrină se afirmă că activitatea de informare preliminară – culegerea de informații constituie 75%, iar activitatea de urmărire penală constituie 25% din întregul demers judiciar.

Faza de cercetare propriu-zisă cuprinde actele de investigare ce intervin post-factum, activități precum cercetarea la fața locului, ascultarea de persoane, percheziția și ridicarea de obiecte, mijloacele moderne de investigare, însă asupra acestor activități vom reveni cu explicațiile necesare în cuprinsul acestui capitol.

În cadrul desfășurării activităților specifice de investigare ( și aici mă refer în special la cele ulteriorare producerii evenimentului ), organele cu atribuții în domeniu trebuie să acționeze conform unui plan bine pus la punct, plan care cuprinde o enumerare a problemelor de clarificat, „care reprezintă în fapt aspecte pe care trebuie să le lămurească investigarea respectivă în legătură cu fapta comisă și împrejurările acesteia, autorul faptei și participanții la săvârșirea ei, precum și consecințele produse”.

Pentru lămurirea acestor aspecte, în literarura de specialitate s-a înrădăcinat “formula celor 7 întrebări”. Totuși, așa cum s-a arătat, formula nu este una prestabilită și incompatibilă cu orice modificări, astfel încât planul problemelor de clarificat trebuie adaptat de fiecare dată în funcție de specificul activităților ilicite desfășurate, de condițiile și modalitățile concrete de săvârșire a faptelor, de mijloacele și metodele folosite, de natura faptei, de mobilul și scopul activității ilicite, făptuitori, calitatea și contribuția efectivă a acestora la comiterea atentatelor.

Problemele cu caracter principal care trebuie lămurite în urma derulării activității de cercetare sunt următoarele:

Activitatea ilicită desfășurată

Căile, metodele și mijloacele folosite

Locul și timpul săvârșirii infracțiunii

Identitatea și calitatea victimei amenințării la adresa securității naționale

Consecințele infracțiunii comise

Identificarea infractorilor, calitatea acestora și contribuția pe care a avut-o fiecare la comiterea faptelor

Formele de vinovăție, mobilul și scopul activității ilicite

Pornind de la modelul clasic al celor 7 întrebări, în literatură și în practică au fost formulate mai multe modele de seturi de probleme care trebuie lămurite în urma activității de investigare, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte. Astfel, un alt asemenea plan propune lămurirea următoarelor aspecte:

Organizația teroristă ce a pregătit, desfășurat și care încearcă să valorifice rezultatele activității teroriste

Identitatea membrilor organizației

Modul de finanțare

Relațiile organizaționale cu mediul social

Modul în care este realizată pregătirea generală și specială a persoanelor implicate în activitățile teroriste

Pregătirea acțiunii teroriste

Desfășurarea activității teroriste

Consecințele desfășurării activității teroriste și modul de exploatare a acestora

Cauzele, condițiile, împrejurările care au favorizat desfășurarea activității teroriste

În situația investigării unor activități ilicite suspecte a fi calificate drept acte de terorism, sarcina principală a organelor judiciare constă în aceea de a stabili dacă actele materiale investigate au tulburat grav oridnea publică, prin intimidare, prin terorare sau prin crearea și răspândirea unei stări de teamă, aspecte ce se cuantifică prin analiza și evaluarea consecințelor faptelor comise și a rezultatelor socialmente periculoase produse. Numai atunci când sunt întrunite aceste condiții se poate constata de către organul judiciar că actele investigate sunt acte teroriste, altfel acțiunile respective pot constitui elementul material al altor tipuri de infracțiuni.

Analiza structurii organizațiilor teroriste, a relațiilor în interiorul acestor organizații, a planificării actelor teroriste și, respectiv, a revendicării sau culegerii rezultatelor

Înainte de a trece la abordarea directă a acestor aspecte, consider necesar a face câteva precizări. Astfel cum s-a remarcat și cu alte ocazii, structura unei organizații teroriste, modul de recrutare a personalului, membrii acestei structuri, resursele și mai ales nivelul de securitate implementat în cadrul organizației determină de cele mai multe ori capacitățile și potențialul acestei grupări. Cunoașterea și întelegerea modelelor existente și a celor emergente de organizare structurală a acestor grupări teroriste crează premisele eficientizării metodelor și mijloacelor de contracarare a acestui fenomen, într-un context operațional global.

Ce s-a schimbat în cadrul organizațiilor teroriste ? În primul rând avem de-a face cu o organizare mult mai pragmatică, mult mai bine pusă la punct și mai eficientă. Cu alte cuvinte, organizațiile și-au menținut eficiența și nivelul de organizare, chiar dacă numărul de membri a fost redus. Cum bine s-a afirmat, cu referire la cazul Al-Qaeda, “nu avem de-a face cu armate ale Al-Qaeda, ci mai degrabă ne confruntăm cu grupuri mici, compacte, sau chiar cu indivizi. Dintr-o perspectivă operațională, acestea reprezintă micro-ținte care însă produc un impact major. Inamicul, planurile sale de acțiune, tacticile, armele sale, câmpul său de luptă și al nostru, toate acestea evoluează în tempo-ul globalizării. Ne confruntăm, așadar, cu războiul viitorului”.

În examinarea structurii grupurilor teroriste, sunt propuse două modele: modelul ierarhizat și modelul tip rețea. Un grup terorist poate adopta oricare dintre cele două modele sau o combinație între caracteristicile acestora, formând un model hibrid de organizare. În orice caz, celula este unitatea de bază pentru oricare din modelele prezentate.

În funcție de nivelul de implicare în activitatea organizației teroriste, indivizii pot fi structurați pe 4 nivele, după cum urmează:

Liderii – furnizează direcțiile principale de acțiune și politica organizației; stabilește sau aprobă obiectivele organizației și oferă îndrumare pentru operațiuni. Liderii fie se ridică din interiorul organizației, fie sunt chiar fondatorii organizației.

Cadre operaționale – sunt membri activi ai organizației teroriste. Aceste cadre nu doar planifică și coordonează activitățile, ci se implică activ și în domenii precum obținerea de informații, finanțare, logistică, propagandă și comunicații la nivelul organizației. Cadrele superioare pot fi implicate în pregătirea personalului, pot fi tehnicieni în pregătirea bombelor, finanțatori sau experți în monitorizare. Cadrele inferioare pot fi așa-numiții “teroriști de acțiune”.

Personal auxiliar activ – sunt persoanele implicate în activități precum culegerea de informații și strângerea de fonduri pentru organizație. Acționând ca parteneri mai mult sau mai puțin vizibili, pot fi de asemenea implicați în activități de culegere de informații sau de monitorizare, activități de finanțare, precum și asistență pentru tranzitul membrilor ierarhic superiori. Acești indivizi sunt constienți de rolul lor în organizația teroristă precum și de relațiile cu aceasta însă, de regulă, nu sunt implicați în comiterea actelor violente ( în sensul că nu ei le comit ).

Simpatizanții – sunt indivizi sau grupuri care rezonează cu activitățile, intențiile și obiectivele pe care își propune să le realizeze organizația teroristă, însă nu sunt suficient de implicați pentru a avea un rol activ. Este posibil ca aceste persoane sau grupuri să nu conștientizeze relațiile sau raporturile lor precise cu grupul terorist, iar deseori frica de represalii din partea teroriștilor este un factor decisiv în privința acestor persoane. Simpatizanții pot fi utili totuși pentru activități de natură politică, strângere de fonduri, asistență în obținerea de informații și alte astfel de activități care nu implică violența.

Celula este unitatea de bază a organizației teroriste. Este formată din 3 până la 10 indivizi care operează în cadrul acestei componente tactice de bază a organizației. Unul din principalele argumente pentru care se preferă o asemenea configurație este securitatea. Compromiterea sau anihilarea unei celule nu ar trebui să conducă, în mod normal, la compromiterea identității, locațiilor sau activităților desfășurate de alte celule. Compartimentarea funcțiilor înlăuntrul întregii organizații face destul de dificilă pentru adversar penetrarea întregii organizații, asta deoarece personalul din cadrul unei celule, în majoritatea cazurilor, nu are cunoștință de existența, componența sau activitatea altor celule și implicit nu poate furniza anchetatorilor informații despre acestea.

Așa cum am menționat anterior, 2 sunt modelele clasice de organizare structurală a grupurilor teroriste: modelul ierarhic și modelul tip rețea. Grupările teroriste pot alege unul dintre aceste modele, sau pot combina trăsături ale fiecăruia pentru a crea noi modele hibrid.

Structurile ierarhice. Organizațiile ierarhice sunt structuri care au roluri foarte bine definite, sunt organizate pe verticală, tot astfel fiind distribuite controlul, comanda și responsabilitatea. Datele și informațiile circulă de-a lungul acestor lanțuri verticale, nefiind necesar întoteauna să circule și pe orizontală. De regulă, acest tip de structuri au o separare pe specializări a funcțiilor, fiecare celulă având atribuții proprii ( suport, operații, informații, strângere de fonduri etc..). Totodată, doar liderul fiecărei celule are cunoștință de celelalte celule și de contacte, și doar un membru senior are vizibilitate asupra organizației în ansamblul său. În trecut, terorismul a fost practicat în această manieră de către organizații identificabile cu structuri de comandă și control precum cele de mai sus, influențate cel mai adesea de teorii sau ideologii revoluționare. Necesitatea de a coordona eficient activitățile și relațiile celulelor a determinat adoptarea unei structuri ierarhice cu recunoașterea unei autorități.

Structurile tip rețea. Eficiența acestui tip de organizare depinde de o serie de factori. Organizația obține stabilitate și eficiență pe termen lung atunci când celulele din interiorul său împart aceeași ideologie unificatoare, atunci când au interese și obiective comune. O problemă pentru organizațiile ale căror celule nu împart aceleași interese sau nu urmăresc aceleași scopuri ar fi acela că celulele pot demara acțiuni care, deși satisfac interesele lor, fie nu sunt compatibile cu scopul și obiectivele organizației per ansamblu, fie sunt contraproductive. În această situație, independența celulelor contracarează sinergia între activitățile lor și limitează contribuția acestora la realizarea obiectivului comun al organizației teroriste.

Rețeaua distribuie responsabilitatea pentru acțiuni și funțiile-cheie între celule. Acestea din urmă nu se contactează reciproc decât pentru coordonarea unei funcții sau operații specifice, de regulă una majoră. Evitarea coordonărilor inutile și a aprobării oricăror demersuri sau acțiuni ale acestor celule oferă liderilor grupărilor teroriste posibilitatea de a nega orice implicare și, poate cel mai important, oferă un grad sporit de securitate pentru organizație.

Există mai multe tipuri de organizare în această structură de tip rețea, în funcție de modurile cum „componentele” rețelei sunt interconectate și de gradul și modul de interacțiune al acestora. Există configurații de bază: rețea de tip lanț, fulg/stea și multi-element. În funcție de particularitățile sale, un grup terorist poate adopta una din aceste 3 configurații, sau poate crea un model-hibrid, împrumutând caracteristici de la fiecare configurație în parte.

Rețeaua tip lanț.

Fiecare celulă este conectată de nodul următor din secvență. Comunicațiile la nivelul nodurilor se realizează prin transmiterea informațiilor de-a lungul liniei. Acest tip de organizare este propriu grupărilor care se ocupă de traficul ilicit de bunuri sau spălare de bani.

Reteaua tip fulg/stea.

Caracteristic acestor tipuri de organizare este faptul că celulele comunică cu un singur element central. Celula centrală nu trebuie neapărat să fie și liderul organizației sau cel care ia deciziile. Structura similară modelului unei roți este specifică rețelelor financiare și economice.

Rețeaua multi-element.

Particularitatea acestui tip de organizare este faptul că toate nodurile sunt interconectate. Rețeaua este astfel concepută încât nu există vreo structură de conducere deasupra sa. Comanda și controlul sunt repartizate de-a lungul rețelei. Acest model de organizare se bazează intensiv pe comunicarea între celulele organizației și prezintă vulnerabilități majore în domeniul securității, riscul anihilării întregii structuri fiind unul major dacă legăturile între celule au fost identificate sau monitorizate.

În ceea ce privește pregătirea, desfășurarea și exploatarea rezultatelor unui atentat terorist, am ales să mă raportez la o abordare care, din punctul meu de vedere, este cuprinzătoare și relevantă. Astfel, planificarea și pregătirea unui atentat terorist constituie un demers de o importanță majoră, sensibilitatea acestui proces fiind dată, pe langâ celelalte acțiuni specifice precum recrutarea de personal, antrenarea acestuia, asigurarea transportului la locul faptei și ulterior evacuarea ( acolo unde este cazul ), de elementul surpriză. Astfel, pentru a obține elementul surpriză, organizațiile teroriste urmăresc realizarea unor obiective precum:

Crearea unui context în care autoritățile statului să se arate neputincioase, lipsite de coordonare, să fie nepregătite, să nu fie capabile de o reacție promptă și în timp util pentru a contracara acțiunile grupului terorist sau pentru a diminua efectele atentatului

Punerea sub presiune a autorităților, astfel încât, pe fondul unei slabe pregătiri sau a lipsei unui plan de acțiune bine pus la punct pentru astfel de evenimente, să ia decizii pripite. După atentatele de la 11 septembrie și, mai recent, după cele de la Paris, statele din Europa au astfel de planuri de acțiune, însă coordonarea deficitară între cei responsabili să acționeze în momentele-cheie poate avea, așa cum practica ne-a arătat, consecințe absolut catastrofale.

Focalizarea atentatului terorist pe o singură direcție, considerată a fi cu impact maxim. Alegerea unor ținte multiple pentru atacuri simultane ridică probleme privind coordonarea eficientă a acestora. Dacă sunt alese ținte pentru atacuri succesive, organizația teroristă poate întâmpina dificultăți date de starea de alertă creată după primul atac, astfel încât autoritățile ar trebui să fie capabile să răspundă mult mai prompt unui al doilea atac.

Alegerea unei modalități inedite de executare a atentatului terorist. Date fiind modalitățile la care s-a apelat până acum în desfășurarea atentatelor, putem spune că s-au folosit, în mare parte, metodele clasice, astfel încât statele și-au standardizat și îmbunătățit permanent planurile de acțiune. Noile amenințări vizează terorismul biologic sau radioactiv, astfel încât autoritățile trebuie să ia în calcul și aceste scenarii și să elaboreze planuri de acțiune pentru a fi apte să intervină în timp util în cazul producerii unor astfel de evenimente. Un exemplu recent care nu are neapărat legătură cu fenomenul terorist, dar care ar putea fi adaptat și pentru asasinate teroriste este cazul celebru Litvinenko. Otrăvirea cu Poloniu radioactiv prezintă riscuri majore pentru autoritățile cu atribuții în domeniu, această substanță fiind un emițător alfa foarte greu de descoperit pentru că nu are putere penetrantă și astfel nu trece de detectorii de radiații. O altă manieră de operare discutată de unii specialiști în domeniu ar fi expunerea unei surse de radiații gamma ( foarte penetrantă ) într-un spațiu deschis ( mall, universitate etc…) unde persoanele care stau în locul respectiv mai multe ore pe zi s-ar expune considerabil. Se pare că pentru aceste ipoteze, multe dintre statele Uniunii Europene sunt încă nepregătite, fie din cauza limitărilor științei, fie din alte cauze, mulțumindu-se doar să afirme că riscul producerii acestora este deosebit de scăzut.

Exploatarea momentelor de confuzie a autorităților statului, prin diseminarea unor informații false, astfel încât forțele de ordine și cele implicate în îngrijirea victimelor trebuie să mențină un nivel ridicat și permanent de vigilență, lucru care poate duce la reacții exagerate sau ineficiente.

Cauzarea unor pierderi masive prin utilizarea unor mijloace brutale și greu predictibile.

Înainte de întocmirea planului de acțiune, organizația teroristă care pregătește atentatul are nevoie de informații. Activitatea de culegere de informații este esențială în elaborarea ulterioară a planului de acțiune, pentru că de ea depinde alegerea persoanelor care vor participa la atentat, alegerea modalității de comitere a atentatului ( deturnarea unui avion, asasinat, explozii, atentate sinucigașe etc…), logistica necesară și eventual impactul estimat. Se vor realiza înregistrări audio-video, fotografii, schițe și rapoarte pe baza cărora să poată fi luate deciziile. Sunt vizate atât informațiile cu caracter general ( social-politice și economice ) cât și informații cu caracter special ( de ordin militar, statistic, demografic etc..).

Informațiile despre obiectiv trebuie să furnizeze date despre localizarea geografică a acestuia, dacă și în ce măsură este accesibil publicului, eventual și orarul în care acesta este accesibil publicului, căile de acces în locația respectivă precum și posibilitățile de retragere a atentatorilor, detalii despre nivelul de securitate în zonă si părțile vulnerabile ale acestuia și eventual elemente de psihologie ce țin de comportamentul persoanelor care ar putea interveni în derularea atentatului, de reacțiile acestora în diferite împrejurări etc…

Planul de derulare a activității teroriste trebuie să conțină și detalii referitoare la procurarea elementelor de logistică, depozitarea acestora și transportul acestora la locul faptei. De regulă, procurarea armelor pentru comiterea crimelor se face în țara unde urmează a se desfășura activitatea teroristă, pentru că sunt scoase astfel din calcul riscul descoperirii armelor la punctele de trecere ale frontierei. Comunicarea între cei implicați în atentatul terorist și între aceștia și ceilalți membri ai organizației trebuie să se realizeze apelând la tehnologii care să diminueze pe cât posibil riscul unor eventuale interceptări din partea autorităților. Pentru aceasta, cel mai adesea se apelează la comunicări criptate sau la limbaje speciale.

În cazurile în care particularitățile obiectivului și resursele avute la dispoziție de organizație permit acest lucru, planificarea activității va cuprinde și o soluție de rezervă, în cazul în care varianta principală eșuează la apariția unor indici de suspiciune sau atunci când, prin modul de operare a forțelor de ordine, acestea par a fi căpătat controlul în zonă.

Pregătirea grupului de atentatori este o activitate complexă a cărei specificitate este dată de o serie de factori precum natura și importanța obiectivului vizat, modalitatea de operare vizată, condițiile concrete preconizate a se găsi la locul faptei etc…Conducerea organizației teroriste va aprecia, în raport de toate elementele de mai sus, numărul de persoane necesar pentru a duce la îndeplinire activitatea planificată și, eventual, oportunitatea pregătirii unei echipe “de rezervă” . Pregătirea se desfășoară în 2 etape: pregătirea generală și specială.

Pregătirea generală are ca obiectiv dobândirea de către viitorii teroriști a aptitudinilor, metodelor și mijloacelor specifice luptei de gherilă. Organizațiile islamice dispun de centre de formare și instruire în Irak, Libia, Siria, Kuweit, Egipt. Aceste centre de formare pot avea diverse acoperiri precum centre de pregătire și formare pentru societăți private de pază, cluburi de tir, cluburi de arte marțiale etc…

Pregătirea specială vizează asimilarea modului de operare specific acțiunii teroriste și perfecționarea acestor abilități necesare pentru îndeplinirea sarcinilor personale. Sunt folosite noi identități, scenariul de lucru în cadrul operațiunii, gesturi, cuvinte și expresii uzuale în zona în care este planificată operațiunea teroristă. Pentru realizarea acestor activități sunt folosite înregistrări audio-video, machete, jocuri de rol, exerciții fizice adecvate etc…

Deplasarea grupului de atentatori se va face în mod individual sau în grupuri mici, de regulă sub acoperire ( turist, student, comerciant ). Teroriștii vor locui în zone separate, iar după cazare se va trece la recunoașterea zonei și la observarea obiectivului. Este posibil ca, odată cu desfășurarea activităților de recunoaștere și a monitorizării activității organelor de securitate din zonă, cel care conduce echipa de teroriști să opteze fie pentru varianta principală a planului de acțiune, fie pentru varianta de rezervă.

În ceea ce privește desfășurarea atentatelor teroriste, în funcție de modalitățile concrete de operare, doctrina a făcut distincția între acțiunile directe, acțiunile acoperite și acțiunile indirecte.

Acțiunea directă reprezintă modalitățile clasice ale atentatelor teroriste, constând în atacul deschis, amenințarea cu arma asupra unor victime sau obiective, luarea de ostatici etc..Se urmărește frecvent uciderea unor persoane care prin acțiunile lor au deranjat organizația teroristă. Exemplul cel mai recent este cel al atacurilor de la Charlie Hebdo din Paris, 7 ianuarie 2015, însă voi reveni cu mai multe detalii în capitolul privind studiul de caz.

Prin intermediul acțiunilor directe se urmărește transmiterea clară a unui mesaj prin răspândirea de teamă, incertitudine în rândul populației civile.

Acțiunile acoperite reprezintă o modalitate de operare a organizațiilor teroriste ce se concretizează în următoarele:

Uciderea unor persoane ( de regulă, persoane importante )

Distrugerea și incendierea de obiective, de regulă obiective frecventate de persoanele menționate mai sus, prin incendiere, prin folosirea încărcăturilor explozive etc…

Prin distrugerea de la distanță a țintelor, utilizând fie mijloace de detonare de la distanță a materialului exploziv, fie arme cu lunetă de mare precizie

În situațiile de mai sus, teroriștii nu sunt în preajma victimei sau a obiectivului vizat în momentul producerii acțiunii teroriste, astfel încât acest lucru întârzie reacția organelor de intervenție, creând confuzie cu privire la persoanele implicate în atentat și organizația din care acestea fac parte.

Acțiunile indirecte operează în principal în plan psihologic, fiind menite să intimideze, să influențeze sau să amenințe cu violența persoanele vizate și sunt comise de elemente specializate ale organizațiilor și grupărilor teroriste, prin lansarea premeditată de zvonuri, alarme false, activități de natură a crea stări de nesiguranță, derută și panică în rândul unui anumit public țintă.

Cercetarea la fața locului în cazul atentatelor teroriste

Cercetarea la fața locului constituie activitatea procedurală și de tactică criminalistică inițială și, de regulă, irepetabilă, al cărei obiect îl constituie vizualizarea și perceperea nemijlocită a locului unde s-a comis o faptă ilicită penală, pentru constatarea situației locului faptei, căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea urmelor infracțiunii, stabilirea poziției și stării mijloacelor materiale de probă și împrejurările în care a fost comisă manifestarea ilicită.

Organele judiciare sau oricare alte autorități sau persoane care au sosit primele la fața locului trebuie o serie de măsuri care nu suferă amânare, într-o ordine prestabilită, respectiv: măsuri de salvare a victimelor și de înlăturare a pericolelor iminente; asigurarea pazei locului; protejarea și conservarea pe cât posibil a urmelor și a mijloacelor materiale de probă; păstrarea configurației inițiale a locului faptei; identificarea și prinderea făptuitorului ( atunci când este posibil ); identificarea martorilor oculari; sesizarea organului judiciar competent.

Activitatea de cercetare la fața locului prezintă particularități caracteristice fiecărei metode de realizare a atentatelor teroriste, astfel încât consider firesc să prezint specificul acestei activități pentru fiecare din următoarele ipoteze:

Atentate teroriste produse prin incendieri/explozii

Atentatele bioteroriste

Atentate săvârșite cu diferite categorii de arme de foc

Atentate săvârșite prin răpiri, luări de ostatici și deturnări de avioane

Atentate săvârșite prin alte mijloace

Particularități ale cercetării la fața locului în ipoteza atentatelor săvârșite prin incendieri/explozii

Incendiul a fost definit în literatura de specialitate ca fiind o ardere rapidă, inițiată de o cauză diferită, cu sau fără voia omului, scăpată de sub control, în urma căreia se produc pagube materiale și pentru a cărei întrerupere sau lichidare este necesară intervenția cu mijloace de stingere adecvate.

În criminalistică se mai folosește termenul de “arson”, folosit frecvent în literatura de specialitate anglo-saxonă și pe plan internațional, termen care din păcate nu are echivalent în terminologia juridică românească, dar poate fi asimilat noțiunii de incendiere voluntară sau intenționată.

Obiectivele cercetării la fața locului constau în stabilirea modalităților și mijloacelor concrete de săvârșire a faptei; unde este situat focarul incendiului/exploziei; identificarea persoanei care a provocat incendiul și mobilul acesteia; care este natura și proveniența substanțelor folosite; consecințele evenimentului; dacă anterior provocării incendiului/exploziei au fost sâvărșite alte infracțiuni, a căror ascundere s-a urmărit prin această faptă.

Metoda de efectuare propriu-zisă a cercetării la fața locului diferă în funcție de situația concretă de la locul faptei și de specificul zonei vizate de incendiu/explozie ( spațiu închis, spațiu deschis ). Ca regulă tactică generală, cercetarea începe din centrul zonei vizate spre exterior, adică dinspre zona în care se află focarul incendiului sau exploziei spre zonele marginale. Organele de cercetare la fața locului trebuie să manifeste un grad ridicat de precauție, pentru că este posibil ca, de exemplu, alte mașini-capcană sau dispozitive explozive cu detonare de la distanță să fie instalate în zonă și mecanismele explozive să fie declanșate în timpul derulării cercetărilor. Dacă în zona centrală se efectuează activități de căutare a victimelor de sub dărâmături, de eliberare a materialelor distruse, de stingere a incendiului, cercetarea la fața locului poate începe și din zonele periferice spre exterior.

Examinarea mașinii-capcană sau a resturilor din aceasta va avea loc numai după ce echipa de pirotehniști sau geniști a verificat-o complet, a dezamorsat eventualele bombe sau dispozitive explozive în stare de funcționare, și după ce s-a făcut verificarea specifică în zonă

Cercetarea parcurge cele două faze ( statică și dinamică ), dar prezintă și unele particularități, și anume activități desfășurate în timpul intervenției forțelor implicate în stingerea incendiului și salvarea victimelor, respectiv activități desfășurate după lichidarea incendiului și eliminarea oricăror riscuri explozive sau de altă natură.

În timpul executării lucrărilor de intervenție, se vor nota și fixa prin înregistrări audio-video și prin fotografiere efectele specifice ale incendiului ( dimensiunea, existența mai multor focare distincte, prăbușirea unor elemente de construcție, înălțimea și culoarea flăcării, direcția și intensitatea vântului, viteza de propagare a incendiului, cauzele care au împiedicat intervenția promptă a pompierilor etc…) sau ale exploziei ( aria de răspândire a materialelor sau a fragmentelor proiectate de suflul exploziei, dimensiunea craterelor în raport cu amploarea exploziei, gradul de distrugere al elementelor înconjurătoare – clădiri, mașini, s.a.m.d ).

Atât în cazul exploziilor, cât și al incendiilor, se vor nota: persoana sau persoanele care au anunțat producerea evenimentului, situația de fapt existentă la locul evenimentului în momentul sosirii echipelor de intervenție, dispariția intempestivă a unor persoane care nu se mai justifică prin starea de panică sau teamă creată de producerea evenimentului, prezența unor persoane suspecte sau cu un comportament ciudat, prezența unor urme proaspete. Un membru al echipei de intervenție sosit la fața locului va monitoriza în permanență cercul de persoane care din curiozitate sau din alte motive se află la fața locului în momentul desfășurării activităților de cercetare, pentru că practica a demonstrat că nu de puține ori în respectiva mulțime a curioșilor se află și persoana vinovată de producerea evenimentului care analizează activitatea organelor de cercetare și, uneori, din proprie inițiativă, oferă informații eronate pentru a îngreuna ancheta.

În cazul exploziilor, căutarea și descoperirea urmelor este o activitate minuțioasă și meticuloasă, necesitând răbdare, profesionalism și cunoștințe de specialitate temeinice, precum și utilizarea unor metode și mijloace adecvate ( detectorul magnetic, detectorul de cadavre, detectorul cu radiații UV, instrumente pentru efectuarea de săpături etc..). Pe lângă toate acestea, diversitatea locurilor în care pot fi amplasate dispozitivele explozive, modurile de operare și uneori tentativele de disimulare solicită, pentru buna desfășurare a activității, dislocarea unui număr impresionant de forțe de ordine.

Dacă se găsesc bombe sau dispozitive expozive în stare de funcționare, trebuie asteptată intervenția geniștilor. În nici un caz nu este permisă intervenția pripită dublată de lipsa de cunoștințe în domeniu și a lipsei costumelor de protecție a oricăror persoane binevoitoare, chiar și a polițiștilor, nici pentru a încerca dezamorsarea, nici pentru a muta bomba sau dispozitivul într-un loc sigur, pentru a se evita riscul detonării accidentale.

Particularități în cazul atentatelor bioteroriste

Amenințările teroriste se pot manifesta prin utilizarea, față de o persoană sau un grup, de substanțe chimice toxice plasate în medii deschise sau închise, iar atunci când astfel de substanțe sunt folosite cu scopul de a ucide un număr foarte mare de persoane, acestea poartă denumirea de arme de distrugere în masă.

Obiectivul cercetării la fața locului în asemenea ipoteze îl constituie identificarea sursei sau a focarului de infecție sau toxicitate și calea de transmitere; determinarea ariei de răspândire în vederea izolării, stabilirea locului sau a laboratorului unde s-au cultivat, preparat sau produs agenții chimici, identificarea persoanelor pe corpul cărora se pot observa semne ale interacțiunii cu substanța respectivă, căutarea și descoperirea urmelor, identificarea făptuitorului.

Este important ca înaintea începerii activității de cercetare propriu-zisă să se ia măsuri de protecție pentru persoanele din zonă. Aceste măsuri includ, printre altele, și izolarea totală a victimelor supuse contaminării, victime care vor fi transportate în spații medicale speciale pentru a fi diagnosticate. După asigurarea condițiilor de siguranță, echipa de cercetare la fața locului ( formată din biologi, chimiști, medici, polițiști și alte persoane ) poate interveni, fiecare membru purtând pe toata durata prezenței sale în zonă costume speciale de protecție, echipament special, dozimetre, etc…Ridicarea și manipularea substanțelor toxice sau contaminanților este supusă unor reguli specifice, astfel încât această sarcină revine în exclusivitate personalului de specialitate.

Specialiștii biologi, medici, toxicologi, chimiști care intră în compunerea echipei tactice de efectuare a cercetării la fața locului vor preleva probe de aer, apă, sol, și alte probe necesare pentru analize ulterioare de laborator.

Salvarea victimelor și a persoanelor expuse direct la sursele contaminante reprezintă o prioritate a organelor de cercetare, ulterior urmând specialiștii să identifice și să ridice agentul contaminant. Obiectele purtătoare de urme se vor examina în locuri și laboratoare special amenajate și destinate unor astfel de investigații, în vederea reducerii oricăror riscuri de răspândire a contaminării în zonă.

Particularități ale cercetării la fața locului în cazul atentatelor săvârșite cu diferite categorii de arme de foc

Atentatele teroriste săvârșite în această manieră vizează de regulă asasinarea unor persoane importante ( șefi de stat, de guverne, politicieni importanți, reprezentanți au unor state străine ), de regulă prin intermediul unor arme de foc ( cu amortizor, cu lunetă, cu laser ) în spații închise ( sedii de instituții, clădiri unde se țin recepții, camere de hotel ) sau în spații deschise ( reuniuni în aer liber, zone rezidențiale, amenajări private exterioare ).

Urmele care prezintă interes în cercetarea criminalistică se creează pe corpul victimei, pe obiectele de îmbrăcăminte, în jurul locului unde era poziționată victima, pe obiectele situate în apropierea victimei, precum și pe obiectele care se interpun între trăgător și victimă ( ex: sticlă, parbriz, materiale plastice, etc..), urme formate la locul de unde s-a efectuat tragerea ( amprente digitale, urme de îmbrăcăminte, de încălțăminte, urme biologice, etc..), proiectilul cartușului, și eventual arma cu care s-a tras, atunci când aceasta este abandonată după tragere.

Cercetarea la fața locului se va efectua după regulile generale de tactică, cu aplicarea metodei cercetării concentrice sau în spirală ( de la locul unde se află victima atentatului spre locul din care s-a efectuat tragerea ). Atunci când atentatul a avut loc în spațiu deschis, este necesară dislocarea unui număr mult mai mare de persoane care să deruleze activități de cercetare, întrucât perimetrul de căutare este unul destul de extins, în comparație cu situația în care atentatul ar fi avut loc, spre exemplu, într-o cameră de hotel. Aceeași situație subzistă și în ipoteza executării tragerii de la o distanță considerabilă față de locul unde se situa victima.

Primele măsuri pe care le va lua echipa de cercetare vor consta în: acordarea de asistență medicală victimelor, înlăturarea eventualelor pericole care mai există în zonă, delimitarea locului faptei, înlăturarea din perimetrul tactic a persoanelor care, din curiozitate sau din alte motive, asistă la efectuarea cercetării la fața locului ( o persoană din echipa operativă va ține sub observație mulțimea pentru că este posibil ca făptuitorul să fie încă în mulțime, din cauza eșuării planului de scoatere a sa de la locul faptei ), marcarea locului unde se află proiectilul, tuburile și toate celelalte elemente vizibile care au legătură cu fapta.

Proiectilul și tuburile cartușului au o importanță majoră în cercetarea criminalistică, pentru că ele conduc la identificarea tipului, mărcii, modelului și calibrului armei cu care s-a tras, putând duce finalmente la identificarea făptuitorului.

Pentru descoperirea urmelor sau microurmelor tragerii se vor examina cu atenție pereții imobilelor, dușumelele, ferestrele, mobilierul, autovehiculele, clădirile aflate în traiectoria proiectilului ș.a.m.d. Articolele de îmbrăcăminte ale victimei transportate la spital vor fi ridicate și examinate pentru a se studia orificiul de pătrundere și cel de ieșire a proiectilului, iar dacă victima a scăpat cu viață, se va cere în mod expres personalului medical să realizeze tomografii sau radiografii ale segmentelor corporale ce corespund orificiilor de intrare și de ieșire, pentru a descoperi eventualele proiectile sau rămășițe ale acestora rămase încă în corp.

În cazul atentatelor cu mai multe victime și mai mulți trăgători, cercetarea se va face în mod concentric, tinându-se seama de posibilele poziții ocupate de trăgători, de direcțiile de tragere, realizându-se în acest sens hărți și schițe, pe care se va indica locația probabilă a trăgătorilor, traiectoria proiectilelor, distanța până la țintă, aspecte vitale pentru buna desfășurare a anchetei.

Particularități ale cercetării la fața locului în cazul săvârșirii unor acte de terorism prin răpiri, luări de ostatici și deturnări de avioane

În astfel de ipoteze, înainte de toate, se impune intervenția organelor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru a se încerca salvarea victimelor și diminuarea stării de pericol prin negociere cu teroriștii. Aceste grupuri de intervenție sunt specializate în acțiuni specifice, începând cu activități de negociere cu grupurile teroriste și până la intervenția armată, rapidă și în forță.

În cadrul acestei etape premergătoare se vor specula unele puncte vulnerabilități ale atentatorilor, precum: disensiunile create între aceștia, mediul de criză, apariția imprevizibilă a pericolului, amenințarea latentă a forțelor de ordine, stresul ostaticilor, dar și al agresorilor, factorul de oboseală care intervine la răpitori odată cu scurgerea timpului, imposibilitatea aprovizionării cu alimente și apă etc…Toate aceste elemente, corect exploatate, duc inevitabil la pierderea vigilenței și a lucidității răpitorilor, făcându-i să ia soluții grăbite, instinctuale, deseori eronate.

Locul săvârșirii infracțiunii îl constituie, în cazul acestui tip de manifestări ilicite, perimetrul sau zona ori zonele în care s-au derulat, în tot sau în parte, acțiunile ilicite ( locul unde s-au luat măsurile necesare pentru realizarea faptei, locul unde s-a realizat efectiv răpirea, locul unde sunt ținuți captivi ostaticii )

Obiectivele cercetării la fața locului sunt următoare: determinarea și delimitarea locului săvârșirii activității infracționale, căutarea și descoperirea tuturor categoriilor de urme ce au legătură cu faptele comise, în vederea exploatării lor criminalistice și stabilirii activității derulate de fiecare răpitor în parte, acțiunilor săvârșite de aceștia, al obținerii unor informații în legătură cu proveniența armelor, instrumentelor și dispozitivelor utilizate de făptuitori pentru comiterea faptei, a oricăror date care sunt necesare anchetei, în special pentru identificarea tuturor participanților și a indicării rolului fiecăruia, în vederea tragerii lor la răspundere penală.

Cercetarea la fața locului este inițiată la momente diferite, în funcție de sesizarea organelor judiciare, de derularea activităților ilicite și a evenimentelor care le însoțesc: imediat după realizarea actului inițial infracțional ( răpirea, luarea de ostatici sau pirateria aeriană sau navală ) și deplasarea făptuitorilor din locul respectiv, concomitent cu derularea acțiunii ilicite și, în majoritatea situațiilor posterior epuizării manifestării infracționale, în primele situații cercetarea la fața locului fiind secvențială sau parțială în raport de activitatea integrală ce se derulează în întreg perimetrul sau zona determinată ca loc al săvârșirii infracțiunii, indiferent de distanța dintre acestea ( sunt situații, în cazul pirateriei aeriene și navale, când locul săvârșirii infracțiunii se întinde și pe teritoriul altui stat, ceea ce necesită suportul statului respectiv.

Ținând seama de complexitatea cercetării la fața locului în astfel de ipoteze, apreciem că se impune constituirea mai multor echipe tactice, astfel încât planul de acțiune va cuprinde activități și responsabilități specifice pentru fiecare. În plus, un alt argument în favoarea celor menționate îl constituie necesitatea desfășurării acestor acțiuni cu operativitate, acest imperativ fiind impus de faptul că, în cazul răpirilor și al deturnărilor de avioane, prioritară este salvarea victimelor.

Echipele tactice sosite la fața locului vor ține mereu legătura, comunicându-și reciproc informații și date despre evoluția situației de fapt, despre eventualele tentative de negocieri purtate, precum și despre orice alte aspecte esențiale pentru realizarea obiectivelor din planul de acțiune. Persoana care va iniția discuțiile cu grupul de teroriști este fie un psiholog, fie un alt membru al echipei tactice de intervenție anume desemnat în planul de acțiune de către conducătorul echipei. Discuțiile purtate în cadrul negocierilor se înregistrează pe medii electronice de stocare și se păstrează în vederea investigațiilor criminalistice ulterioare, care includ, printre altele, examinarea vocii și a vorbirii, identificarea făptuitorului după particularitățile sonore ale vorbirii etc…

Cercetarea la fața locului este compatibilă în acest caz și cu desfășurarea concomitentă sau ulteriorară a altor activități de cercetare precum: ridicarea de obiecte și înscrisuri ( casete sau dispozitive de stocare ale camerelor de supraveghere din diverse locații ), percheziția domiciliară în cazul persoanelor aflate în cercul de suspecți, procedeele moderne de investigare specifice organelor cu atribuții în domeniul securității naționale.

Particularități ale cercetării la fața locului în cazul actelor de terorism săvârșite prin alte mijloace

În cadrul săvârșirii actelor teroriste prin “alte mijloace”, ne vom referi în special la actele de diversiune, care constau în distrugerea, degradarea sau aducere în stare de neîntrebuințare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau prin orice alt mod, a instalațiilor industriale, a căilor de comunicații, a mijloacelor de transport, a mijloacelor de telecomunicație, a construcțiilor, a produselor industriale sau agricole ori a altor bunuri, dacă fapta pune în pericol securitatea națională.

Legiuitorul a înțeles să ofere o enumerare exemplificativă a bunurilor împotriva cărora poate fi îndreptată activitatea ilicită a făptuitorului, aria acestor bunuri putând fi una extrem de vastă, însă este esentțial ca aceste bunuri să ocupe un loc și să aibă un rol în ansamblul economiei naționale sau al unei ramuri economice, indiferent de apartenența la o formă sau alta de proprietate.

Categoriile de urme care se creează prin săvârșirea unor astfel de acțiuni ilicite sunt de foarte multe feluri: urme ale autorului faptei ( urme de mâini, de picioare, de încălțăminte etc…), urme de natură biologică; urme ale instrumentelor ( instrumente de tăiere, de apăsare, de lovire etc..); urme specifice accidentelor și catastrofelor de cale ferată; urme ale tăierii sau ruperii cablurilor telefonice, electrice, de telecomunicații, dispuse subteran sau aerian; urme de efracție la ușile de acces în clădire sau la sălile unde se află instalate panouri de comandă, computere sau sisteme de supraveghere audio-video, ș.a.m.d

Cercetarea la fața locului în cazul actelor de diversiune își propune să lămurească următoarele aspecte:

Stabilirea cauzei producerii evenimentului respectiv ( dacă a fost sau nu un act de diversiune, dacă a fost accident tehnologic, o eroare umană etc…)

Identificarea făptuitorului și a celorlalți participanți la săvârșirea faptei, eventualele complicități din cadrul unității

Dacă există o legătură de cauzalitate între acțiunea ilicită și rezultatul socialmente periculos produs și dacă există sau nu factori concurenți sau favorizatori

Delimitarea perimetrului infracțional și impactul asupra economiei sau siguranței naționale produs prin săvârșirea infracțiunii

Cu privire la locul săvârșirii infracțiunii, acesta diferă de la o categorie de fapte la alta, însă, comun tututor formelor de manifestare a activității infracționale, prin loc al săvârșirii infracțiunii înțelegem perimetrul în care se găsesc probele materiale.

Echipa de cercetare la fața locului va cuprinde și specialiști din domeniul în care s-a produs evenimentul, pentru a se putea stabili cauza degradării, distrugerii, aducerii în stare de neîntrebuințare, punându-se în evidență cauzele producerii și mecanismele umane care au dus la producerea acestor consecințe. Alături de acești specialiști, din componența echipei vor face parte și specialiști reprezentanți ai unității afectate, care vor ajuta la stabilirea efectivă a pagubelor produse, a modalităților de comitere a faptei. Mai mult, acești specialiști din cadrul companiei respective pot ajuta într-o oarecare măsură și la descoperirea făptuitorilor, sau măcar pot oferi indicii despre suspecți, pentru că pot oferi detalii despre nemulțumirile exprimate de unii angajați, despre posibilitățile de acces ale acestora la panouri de comandă, camere rezervate strict unor categorii de personal etc…

Cu prilejul efectuării cercetării la fața locului se vor efectua verificări cu privire la starea de funcționare a instalațiilor sau a liniilor tehnologice, dacă există anumite modificări anormale în programele computerizate care controlează anumite aparate, când, cum, de ce și din dispoziția cui s-au operat modificările respective, adaptări ale unor mecanisme, înlocuiri de piese etc..

Echipa de cercetare la fața locului va proceda la căutarea urmelor nu doar în locul unde s-a produs activitatea infracțională, ci și în zonele de acces înspre și dinspre locul săvârșirii infracțiunii, pentru că în aceste zone pot fi descoperite urme ale mijloacelor de transport cu care s-au deplasat făptuitorii, urme de încălțăminte, instrumente, obiecte sau resturi ale acestora care au fost folosite la săvârșirea faptelor ( în cazul spațiilor deschise ) ori urme de mâini, urme de picioare sau urme biologice ( în cadrul spațiilor închise ).

Cercetarea la fața locului este necesară atât în cazul în care organele judiciare de urmărire penală au fost sesizate prin plângere ori denunț de către unitatea prejudiciată, caât și în ipoteza sesizării din oficiu.