Particularitati ale Aderarii Romaniei la Uniunea Europeana

LISTĂ DE ABREVIERI

BNR – Banca Națională a României

CAP – Politica agricolă comună

CE – Comunitatea Europeană

CECA – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului

CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului

CEE – Comunitatea Economică Europeană

CNVM – Consiliul Național al Valorilor Mobiliare

CSM – Consiliul Suprem al Magistraturii

EURATOM – Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

GATT – Acordul General pentru Tarife Vamale și Comerț

IMM – Întreprinderi Mici și Mijlocii

INM – Institutul Național al Magistraturii

ISPA – Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare

OMC – Organizația Mondială a Comerțului

ONG – Organizație Nonguvernamentală

ORDA – Oficiul Român pentru Drepturile Omului

OSIM – Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci

PHARE – Fondul pentru Dezvoltarea Societății Civile

PNAR – Programul Național pentru Aderarea României

SAPARD – Programul de Ajustare Structurală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

UE – Uniunea Europeană

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I – CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Scurt istoric al Uniunii Europene

Delimitări conceptuale

Premise privind extinderea Uniunii Europene

CAPITOLUL II – ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Negocierile de aderare

Cartea Albă a aderării

CAPITOLUL III – PARTICULARITĂȚI ALE PROCESULUI DE ADERARE A ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Preliminariile aderării

Strategia de preaderare

Programul Național de Aderare a României la Uniunea Europeană și evaluarea modului de transpunere a acestuia de către Comisia Europeană

Stadiul negocierilor

Aspecte privind armonizarea legislației românești cu acquis-ul comunitar

CAPITOLUL IV CONSIDERAȚII FINALE

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

SECȚIUNEA I. SCURT ISTORIC AL UNIUNII EUROPENE

Comunitățile europene sunt organizații care, pornind de la necesitățile integrării economice, au pregătit condițiile pentru integrarea politică. Procesul evolutiv a dus la adâncirea structurilor democratice și consolidarea puterilor acestora.

Crearea Comunităților Europene are ca temei planul lui Robert Schuman care, la 9 mai 1950, a lansat în Germania (și în celelalte țări ale Europei care au acceptat) ideea de creare a unei Comunități de interese pacifiste. Prin aceasta, a întins o mână foștilor inamici și a eradicat dorința de război și ororile trecutului. În plus a inițiat un proces complet nou în relațiile internaționale, propunând vechilor națiuni să se revitalizeze in același cadru, exercitându-și împreună suveranitatea, așa cum nici una dintre ele nu ar fi fost capabilă să o exercite singură.

De atunci, construcția Europei a avansat în fiecare zi. Ea reprezintă cea mai semnificativă sarcină a secolului al XX-lea și o speranță nouă în zorii noului secol.

Astăzi, europenii își rezolvă diferendele prin mijloace pașnice, aplicând domnia legii și căutând concilierea. Spiritul de superioritate și de discriminare a fost alungat din relațiile dintre statele membre, acestea încredințând celor cinci instituții comunitare (Consiliul, Parlamentul, Comisia, Curtea de Justiție și Curtea de Conturi) responsabilitatea pentru medierea conflictelor, pentru definirea interesului general al europenilor și pentru promovarea politicilor comune.

Standardul de viață al oamenilor s-a îmbunătățit semnificativ, mult mai mult decât ar fi fost posibil dacă fiecare economie nu ar fi beneficiat de pe urma economiei programate și a obținerii de câștiguri din piața comună și intensificarea comerțului. Integrarea economică demonstrează zilnic nevoia de realizare a uniunii politice și ne apropie tot mai mult de aceasta. La nivel internațional, Uniunea Europeană își mărește influența o dată cu importanța economică, standardul de viață al cetățenilor și locul său în forumurile diplomatice, comerciale și monetare.

Comunitatea Europeană își obține forța din valorile comune ale democrației și drepturilor omului, care reunesc oamenii, menținând, în același timp, diversitatea culturilor, limbilor naționale, precum și a tradițiilor.

Uniunea Europeană se fundamentează pe cele trei tratate institutive (Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, privind înființarea CECA și cele două tratate de la Roma din 25 martie 1957, privind înființarea CEE și EURATOM), tratate care au fost permanent modificate, completate și adaptate noilor realități. În acest sens, Tratatul de la Maastricht a creat cetățenia europeană, introducând un set de drepturi și obligații pentru cetățenii statelor membre. Acest tratat le-a amendat pe cele originare din anii ’50, alăturând într-un singur text prevederile

tratatelor existente, introducând două noi secțiuni majore care acoperă coordonarea politicii externe și cooperarea în domeniile justiției și afacerilor interne.

Sugestiv, activitatea Uniunii Europene este de obicei ilustrată prin “cei trei piloni”. Astfel, primul se referă la cooperarea economică a statelor membre, bazându-se pe cele “patru libertăți” (libera circulație a bunurilor, persoanelor, capitalului și a serviciilor) și integrând activități din agricultură, mediu, concurență, comerț, fiscalitate și uniune monetară. În aceste domenii, instituțiile comunitare au putere legislativă, pentru că statele membre le-au delegat anumite competențe, ce reprezintă în multe cazuri însemne ale suveranității naționale. În domeniile circumscrise primului pilon, instituțiile Uniunii Europene operează independent de statele membre, iar cooperarea se face la nivel supra-național, fapt ce demonstrează că Uniunea Europeană este diferită de celelalte organisme internaționale.

În virtutea celui de-al doilea pilon, Uniunea Europeană, putere economică de anvergură globală, începe să se afirme în marea diplomație internațională, ceea ce o determină să abordeze o “voce unică”, având la bază cooperarea în domeniul politicii externe și de securitate.

Cel de-al treilea pilon constă în cooperarea instituțiilor naționale din sfera justiției și a afacerilor interne. Consiliul European, în acest sens, poate lua, deocamdată, numai decizii cadru cu privire la armonizarea legislativă. Datorită intensificării procesului de circulație liberă a persoanelor pe teritoriul Uniunii și a afirmării din ce în ce mai pregnante a idealului “cetățeniei europene”, cooperarea în acest domeniu va deveni, însă, deosebit de importantă.

Tratatul de la Amsterdam a reținut pe ansamblu aceeași arhitectură. Acest izvor de drept se concentrează pe trei mari dimensiuni:

Obligația UE de a monitoriza respectarea drepturilor fundamentale, în particular a celor înscrise în Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, adoptată de Consiliul Europei în 1950. Orice stat membru vinovat de serioase și sistematice

abateri va fi pasibil de penalizări, mergând până la suspendarea dreptului de vot în cadrul Consiliului. În același timp, respectarea drepturilor fundamentale înscrise în mai sus-menționata Convenție este o precondiție pentru ca țările asociate să adere la UE;

Dreptul UE de a acționa împotriva oricărei forme de discriminare bazate pe sex, rasă sau origine etnică, religie sau credință, disabilități, vârstă sau orientare sexuală;

Obligația UE de a promova oportunități egale pentru bărbați și femei în toate politicile sale, în virtutea normelor existente în tratate, în sfera socială și a forței de muncă. În acest ultim domeniu, noul tratat deschide drumul către “discriminarea pozitivă” dacă unul dintre sexe este clar dezavantajat.

Rezultatul este o structură deschisă care va permite și încuraja extinderea ulterioară și protejarea drepturilor cetățenilor, reprezentând un răspuns primar la dorința exprimată de unele state membre ca Uniunea Europeană să aibă propriul sistem de drepturi fundamentale care să completeze regulile deja stabilite de Curtea Europeană de Justiție.

Tratatul de Amsterdam depășește abordarea abstractă a drepturilor omului prin creionarea unor răspunsuri practice în situația în care aceste prerogative sunt amenințate și este necesară o acțiune corectivă. Pe de altă parte, acest document confirmă și clarifică principiul subsidiarității, recunoaște dreptul oamenilor de a avea acces la documentele instituțiilor europene, garantează acțiuni concrete pentru combaterea fraudei împotriva bugetului UE.

Tratatul de la Amsterdam stabilește principiile călăuzitoare, întărind politica externă și de securitate a UE:

în primul rând, să apere valorile comune, interesele fundamentale, independența, integritatea și securitatea Uniunii;

în al doilea rând, să apere pacea și să întărească securitatea internațională și cooperarea, să consolideze democrația, domnia legii și drepturile fundamentale.

În cadrul Conferinței Interguvernamentale de la Nisa Miniștrii Afacerilor Externe ai statelor membre au semnat un Tratat la 26 februarie 2001, intrat în vigoare la 1 februarie 2003 și având ca temă prioritară a agendei sale reformarea cadrului instituțional european în vederea pregătirii procesului de extindere a Uniunii Europene. Reanalizarea proiectului construcției comunitare instituționale s-a dovedit a fi o sarcină destul de dificilă, dat fiind faptul că bilanțul acestui summit este contrastant. Pe de o parte s-au înregistrat progrese referitoare la numirea președintelui Comisiei Europene prin votul majorității calificate, întăririi puterii acestuia, revigorării sistemului juridic și ameliorării sistemului de cooperare întărită, grație suprimării dreptului de veto. Pe de altă parte, însă, problemele rămase neclarificate la Amsterdam au fost numai pe jumătate soluționate la Nisa. Printre aceste “left overs” se numără problemele din domeniile fiscal și social și, catalogată drept simbol al “eșecului de la Nisa”, așa-zisa “ruptură” dintre statele mari și cele mici ale UE, ca și cea dintre Franța și Germania.

În pofida restanțelor la nivelul clarificării instituționale, momentul Nisa a înregistrat un progres considerabil, chiar dacă numai parțial, în planul pregătirii lărgirii Uniunii, fiind receptat, atât în sânul instituțiilor europene, cât și în mediul academic, ca un “prag minim” atins, un compromis care să permită continuarea, în mod eficient, a negocierilor asupra extinderii.

Reuniunea șefilor de stat și de guvern din UE de la Copenhaga din perioada 12-13 decembrie 2002 a consacrat cea mai robustă lărgire de până acum prin acceptarea afilierii în 2004 la marea familie europeană a 10 state asociate (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria).

În ciuda atmosferei tensionate determinate de chestiuni rămase controversate în urma negocierilor pregătitoare, comisarul european pentru extindere, Gunther Verheugen, a reușit să mobilizeze factorii de decizie europeni în vederea ajungerii la un compromis, insistând ca extinderea să se realizeze “acum ori niciodată”, estimând că în cazul unui eșec există riscul “unor consecințe teribile asupra opiniei publice”.

SECȚIUNEA A II-A. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

În elaborarea dosarelor de fundamentare și a documentelor de poziție se va porni în primul rând de la dispozițiile acquis-ului comunitar din fiecare domeniu. Acquis-ul comunitar cuprinde:

Tratatul instituind Comunitatea Europeană, republicat după modificările și completările aduse prin Tratatul de la Amsterdam;

Tratatul instituind Uniunea Europeană, republicat după modificările și completările aduse prin Tratatul de la Amsterdam;

Directivele, regulamentele și deciziile, ca acte normative comunitare cu valoare obligatorie si cele cu valoare de recomandare;

Acordurile internaționale la care Uniunea Europeană este parte (inclusiv Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte);

Jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene privind interpretarea și modul de aplicare a dispozițiilor pertinente ale tratatelor constitutive, ale acordurilor internaționale și ale legislațiilor secundare (directive, regulamente, decizii etc.).

Derogarea este o excepție cu caracter permanent de la aplicarea normelor comunitare într-un domeniu precis determinat. Ea poate lua sfârșit într-un singur caz, și anume atunci când normele comunitare de la care s-a solicitat exceptarea sunt abrogate sau modificate astfel încât ea să devină lipsită de obiect.

Documentele de poziție sunt documentele oficiale prin care România își prezintă în cadrul Conferinței Interguvernamentale pentru aderare la Uniunea Europeană poziția față de fiecare dintre cele 31 de capitole de negociere în care este împărțit, pentru rațiuni metodologice, acquis-ul comunitar.

Perioada de tranziție este o excepție cu caracter temporar de la aplicarea normelor comunitare într-un domeniu precis determinat, solicitată de un stat candidat, inițial prin documentele sale de poziție și ulterior înscrisă în tratatul său de aderare. Ea intră în vigoare la data la care statul candidat devine membru al UE și se încheie la sfârșitul duratei sale, moment de la care normele comunitare cu privire la care a fost solicitată perioada de tranziție devin opozabile statului respectiv..

Piața internă, ca noțiune, a fost introdusă de Actul Unic European (intrat în vigoare în 1987), fiind reglementată în art. 3 alin. C art. 7A din Tratatul CE. Piața internă reprezintă un spațiu caracterizat prin înlăturarea între statele membre a obstacolelor privind libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, serviciilor și capitalurilor.

Documentelor de poziție ale României li se răspunde de către Consiliul Uniunii Europene prin poziții comune, prin care poziția României poate fi acceptată sau prin care se poate cere României să își modifice poziția în anumite privințe. În acest ultim caz, rămâne ca România să adopte un nou document de poziție privind acel capitol, modificat în funcție de solicitările primite și de interesele și de posibilitățile proprii.

Programul ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Preaderare) este unul dintre cele trei instrumente de finanțare nerambursabilă (împreună cu PHARE și SAPARD) prin intermediul cărora sunt sprijinite țările candidate în pregătirea lor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Acest program a demarat la 1 ianuarie 2000 și finanțează proiecte în domeniul infrastructurii de transport și de mediu.

Programul PHARE (Fondul pentru Dezvoltarea Societății Civile) a fost primul program al UE de cooperare tehnică și financiară cu țările din Europa Centrală și de Est. A fost lansat în 1989, fiind un instrument de preaderare.

Programul SAPARD (Programul Special de Aderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală) este menit să sprijine eforturile făcute de țările din centrul și estul Europei în perioada de preaderare, prin care își pregătesc participarea la Politica Agricolă Comună și la Piața Unică. El urmărește două obiective majore: de a contribui la aplicarea acquis-ului și de a rezolva probleme prioritare și specifice în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale.

Road-map (foaia de parcurs) reprezintă un set de documente care punctează obiectivele și măsurile prioritare concrete, pe termen scurt și mediu, pe care este important să se concentreze statele asociate în procesul de adoptare și implementare a acquis-ului comunitar. El este elaborat în acord cu recomandările și concluziile din Raportul de țară anual, prevederile Parteneriatului pentru Aderare și angajamentele asumate prin negocierile de aderare.

Strategia de preaderare este un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic și legislativ, care acoperă toate domeniile de activitate ce țin de competența comunitară și vizează satisfacerea de către statele care doresc să devină membre ale UE a criteriilor de aderare stabilite de Consiliile Europene de la Copenhaga (din iunie 1993) și Madrid (din decembrie 1995).

SECȚIUNEA A III-A. PREMISE PRIVIND EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE

Lărgirea UE va aduce beneficii de securitate sporită, stabilitate și prosperitate nu numai pentru UE, ci și pentru comunitatea internațională, inclusiv pentru partenerii comerciali de bază ai UE. Acest proces va mări dimensiunile pieței unice, va stimula dezvoltarea și va crea noi oportunități de investiții și comerț și va plasa UE într-o poziție mai bună de a contribui la eforturile internaționale de a stopa migrația, poluarea mediului, traficul ilegal și crima organizată.

Consiliul European, întrunit la Copenhaga în iunie 1993, a conchis că “țările asociate din Europa Centrală și de Est, care doresc, pot deveni membre ale Uniunii Europene. Aderarea fiecărei țări va avea loc de îndată ce aceasta va fi capabilă să-și asume obligațiile ce-i revin prin satisfacerea condițiilor economice și politice pe care le implică aderarea.

Calitatea de membru implică îndeplinirea următoarelor criterii:

stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului, precum și respectarea drepturilor și protecția minorităților;

existența unei economii de piață funcționale, cât și capacitatea de a face față concurenței și forțelor de piață din cadrul Uniunii;

capacitatea de a-și asuma obligațiile de membru, inclusiv acceptarea obiectivelor uniunii politice, economice și monetare.

Capacitatea Uniunii de a asimila noi state membre constituie de asemenea un criteriu esențial, ce corespunde atât interesului Uniunii, cât și al țărilor candidate”.

Opinia Comisiei Europene asupra gradului de pregătire a unei țări pentru aderare este actualizată în fiecare an printr-un Raport anual

În același spirit, Consiliul European reunit la Madrid în decembrie 1995 a subliniat necesitatea ca statele candidate să-și adapteze structurile administrative pentru a asigura atât transpunerea legislației comunitare în legislațiile naționale, cât și aplicarea ei efectivă prin structuri administrative și juridice adecvate. Pentru aderarea la Uniunea Europeană este necesară, mai întâi, încrederea reciprocă între statele membre și cele candidate.

În cadrul Consiliului European de la Luxemburg din decembrie 1997 s-a susținut că: “extinderea Uniunii Europene necesită, în prealabil, o consolidare și o îmbunătățire a funcționării instituțiilor, în conformitate cu dispozițiile Tratatului de la Amsterdam referitoare la instituții”, iar Consiliul European de la Nisa reunit in decembrie 2000 a solicitat statelor candidate să accelereze ritmul reformelor începute, absolut necesare pentru pregătirea lor în vederea aderării.

Pentru ca extinderea să se deruleze firesc, Uniunea trebuie să continue să dezvolte relații puternice cu vecinii săi imediați. Angajamentele de parteneriat și asociere dezvoltate cu aceștia caută să creeze condiții pentru stabilitate politică și creștere economică, pentru ca viitoarele granițe ale UE să nu dea naștere unor linii despărțitoare în Europa.

CAPITOLUL II ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ

SECȚIUNEA I. NEGOCIERILE DE ADERARE

1.Etapele premergătoare deschiderii negocierilor de aderare

Consiliul European de la Helsinki din decembrie 1999 a hotărât că singurul criteriu care trebuie îndeplinit înaintea deschiderii negocierilor este criteriul politic (existența unor instituții democratice stabile, respectarea drepturilor omului și protejarea minorităților). Îndeplinirea celorlalte criterii stabilite în cadrul Conferinței de la Copenhaga (iunie 1993) se apreciază pe parcursul procesului de aderare.

Statul care dorește aderarea la UE trebuie să depună la Președinția Consiliului Uniunii o cerere de aderare (o scrisoare în care își exprimă dorința de a deveni membră a UE). Consiliul UE decide dacă statului ce a depus cererea de aderare îi este sau nu conferit statutul de stat candidat la UE. Acesta nu este un proces automat2. Din momentul în care un stat este acceptat cu statut de candidat pentru aderare la UE, el va primi ajutor din partea Uniunii pentru a se pregăti în vederea aderării și va fi permanent monitorizat pentru a se evalua stadiul îndeplinirii criteriilor de aderare.

2. Deschiderea negocierilor de aderare

Principiul fundamental al aderării la UE este că cea mai mare parte a acquis-ului nu este negociabil, de vreme ce el constituie esența însăși a construcției comunitare. Într-adevăr, majoritatea acquis-ului comunitar trebuie preluat ca atare de către statul candidat, numai aspectele concrete și dificile putând fi supuse negocierii.

Instituțiile UE implicate în procesul de negociere sunt Consiliul Uniunii (alcătuit din miniștrii de resort, reprezentând fiecare dintre statele membre) și Comisia Europeană (Direcția Generală pentru Extindere). Astfel, pe baza rapoartelor anuale de țară întocmite de Comisia Europeană, Consiliul European decide deschiderea negocierilor de aderare.

În vederea atingerii obiectivelor fundamentale ale procesului de aderare care constau în adoptarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului comunitar, acesta a fost grupat în 31 de capitole:

Libera circulație a bunurilor;

Libera circulație a persoanelor;

Libera circulație a serviciilor;

Libera circulație a capitalului;

Dreptul societăților comerciale;

Politica in domeniul concurenței;

Agricultură;

Pescuitul;

Politica în domeniul transporturilor;

Impozitarea;

Uniunea economică și monetară;

Statistică;

Politicile sociale și ocuparea forței de muncă;

Energie;

Politica industrială;

Întreprinderi mici și mijlocii;

Știință și cercetare;

Educație, formare profesională și tineret;

Telecomunicații și tehnologia informației;

Cultura și politica în domeniul audiovizualului;

Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale;

Protecția mediului înconjurător;

Protecția și sănătatea consumatorilor;

Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne;

Uniunea vamală;

Relațiile economice internaționale;

Politica externă și de securitate comună;

Controlul financiar;

Prevederi financiare și bugetare;

Participarea la instituțiile Uniunii Europene;

Altele.

O dată ce Consiliul a luat decizia de începere a negocierilor cu un stat candidat mai trec câteva luni până în momentul în care cele două părți se așează efectiv la masa negocierilor.

Din experiența negocierilor anterioare, s-a observat că se începe cu analiza capitolelor mai ușoare, pentru a permite realizarea unor progrese absolut necesare creării unui climat de încredere între cele două părți. Capitolele mai dificile sunt lăsate pentru o etapă mai avansată a negocierilor, când părțile au o viziune de ansamblu asupra pozițiilor de negociat.

După ce un capitol a fost deschis pentru negociere, statul candidat trebuie să-și pregătească poziția de negociere sub forma unui document de poziție, la rândul său Comisia adoptând documentul numit poziția comună.

Negocierile oficiale se desfășoară în cadrul unei conferințe de negociere la care participă negociatorul țării candidate și Consiliul UE. Cele două părți își prezintă pozițiile de negociere pentru fiecare capitol în parte. Dacă se pun de acord, capitolul respectiv se poate închide provizoriu, în caz contrar el rămânând in discuție până când se va găsi o soluție.

3.Închiderea negocierilor de aderare

Negocierile sunt considerate încheiate când părțile s-au pus de acord în cadrul tuturor capitolelor de negociere. Principiul general este că nimic nu este convenit până nu este stabilit totul. Aceasta înseamnă că un capitol asupra căruia s-a căzut în principiu de acord poate fi redeschis pe parcursul negocierilor dacă între timp a survenit o schimbare în acquis sau pentru orice alt motiv care justifică negocieri suplimentare.

În situația în care statul candidat are dificultăți serioase și demonstrabile în aplicarea acquis-ului comunitar la data aderării într-un anumit domeniu, el poate să solicite fie perioade de tranziție, fie adaptări speciale ale acquis-ului.

Perioadele de tranziție se pot acorda pentru următoarele considerente: în scopul adaptării economiei noului stat membru la cea a UE; pentru a permite UE să-și adapteze politicile ținând cont de prezența unui nou stat membru; în vederea acordării noului stat membru a unei perioade de timp necesare punerii în aplicare a anumitor dispoziții ale acquis-ului și creării instituțiilor necesare aplicării și asigurării respectării acestor dispoziții.

Aceste înțelegeri nu pot funcționa decât pentru o perioadă de timp limitată. Experiența ultimelor extinderi ale Uniunii Europene arată că astfel de perioade de tranziție au variat de la 1 la 10 ani.

Adaptările speciale pot fi agreate numai în anumite cazuri, când statul candidat reușește să convingă Uniunea că o anumită parte a acquis-ului comunitar nu este suficient de evoluată comparativ cu legislația din statul respectiv și este nevoie de o modernizare a acquis-ului în domeniu (de exemplu, protecția mediului, în negocierile legate de ultima extindere) sau că intră în contradicție cu realități obiective ce țin de identitatea națională a statului candidat (de exemplu, acordarea unor drepturi speciale populației sami, în cadrul negocierilor cu Finlanda și cu Suedia).

Dacă sunt acceptate, aceste instrumente determină schimbări ale acquis-ului comunitar, cu toate consecințele juridice care decurg (modificări ale legislației secundare). Aceste schimbări sunt incluse în anexele Tratatului de Aderare semnat de statele membre ale UE și de statul candidat.

Încheierea cu succes a negocierilor nu conduce întotdeauna la aderarea propriu-zisă la Uniunea Europeană. Un caz clasic este cel al Norvegiei, stat care a negociat de două ori aderarea și de fiecare dată aceasta a fost respinsă de populație în referendumurile naționale cerute de Constituția țării pentru ratificarea Tratatului de Aderare la UE.

Între încheierea negocierilor și aderarea propriu-zisă mai sunt câteva etape importante de parcurs:

redactarea și convenirea Tratatului de Aderare de către UE și statul candidat, tratat internațional ce prevede drepturile și obligațiile părților în vederea dobândirii calității de membru al UE;

exprimarea consimțământului Parlamentului European prin adoptarea Tratatului de Aderare;

semnarea Tratatului de Aderare de către toate statele membre ale UE și de către viitorul stat membru;

ratificarea tratatului de către toate parlamentele naționale ale statelor membre și de către Parlamentul viitorului stat membru, precum și prin organizarea unui referendum (acolo unde constituția sau considerentele politice o cer).

Numai în situația în care toate aceste etape au fost parcurse cu succes respectivul stat poate deveni membru al Uniunii Europene.

SECȚIUNEA AII-A CARTEA ALBĂ A ADERĂRII

1.Noțiuni introductive

Un criteriu fundamental pentru aderarea la Uniunea Europeană, formulat de Consiliul European de la Copenhaga în iunie 1993, îl reprezintă capacitatea de asumare a obligațiilor de membru al Uniunii Europene, care implică răspunderea de a transpune integral acquis-ul comunitar în legislația națională până cel mai târziu la data oficială a aderării. Acest angajament a fost asumat de statele candidate la Uniunea Europeană în cadrul Acordurilor de Asociere, fiind un obiectiv major care ar trebui să se regăsească în strategia de aderare a acestora.

Armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar este un proces cotinuu care evoluează în contextul integrării europene propriu-zise și presupune cunoașterea în detaliu a acestuia din urmă, adaptarea sa la realitățile naționale și asigurarea coerenței noii legislații armonizate.

Având în vedere dimensiunea și complexitatea acestei sarcini, Comisia Europeană a elaborat (în urma consultărilor cu țările partenere), iar Consiliul European reunit la Cannes în iunie 1995 a aprobat Cartea Albă, un document de ordin general, reprezentând o sursa de informare pentru țările partenere în vederea relevării spiritului legilor, structurilor și condițiilor economice generale esențiale pentru funcționarea pieței interne.

2. Scurtă prezentare a conținutului Cărții Albe a aderării

Cartea Albă cuprinde o prezentare completă și detaliată a legislației comunitare actuale referitoare la piața internă, structurată pe 23 de domenii. Principiile care stau la baza acestui document sunt:

Cartea Albă trebuie să se concentreze numai asupra pieței interne și să nu încerce să acopere întreg acquis-ul comunitar;

În cadrul domeniilor selectate, legislația nu trebuie prezentată în bloc sau sub formă de listă; din contra, este bine să fie reliefate măsurile cele mai importante și cele care ar trebui în mod logic să fie aplicate mai întâi;

Cartea Albă va trebui să servească drept document de referință pentru actualele țări asociate și pentru cele care urmează să devină asociate; recomandările pe care le formulează nu sunt adaptate la nevoile specifice nici uneia dintre aceste țări;

Legislația trebuie prezentată țărilor din Europa Centrală și de Est într-un mod din care să reiasă clar măsurile și structurile necesare pentru ca aceste dispoziții să fie aplicate în mod efectiv.

Măsurile fundamentale privind procesul de aproximare legislativă în domeniul pieței interne (libera circulație a capitalului, la libera circulație și siguranța produselor industriale, concurență, politici sociale, agricultură, transporturi, audiovizual, mediul înconjurător, telecomunicații, impozite directe, libera circulație a persoanelor, servicii financiare, date personale, dreptul societăților comerciale, contabilitate, drept civil, recunoașterea reciprocă a calificării profesionale, proprietate intelectuală, energie, probleme vamale și accize, impozite indirecte și protecția consumatorului) sunt grupate în două etape.

Etapa I vizează:

asigurarea unui cadru general pentru legile de detaliu;

abordarea principiilor fundamentale sau asigurarea procedurii de bază care reglementează sectorul în cauză;

măsurile respective constituie o condiție esențială pentru funcționarea eficientă a pieței interne în acel sector.

În unele domenii, măsurile din prima etapă pot cuprinde și măsuri a căror punere în practică presupune o perioadă îndelungată.

Fiind un document de informare generală, Cartea Albă nu încearcă să impună o ordine globală a priorităților între sectoare. Țara parteneră își poate stabili singură prioritățile în funcție de situația politică și economică și de progresele făcute până în momentul respectiv în domeniul reformei economice.

Nu este, însă, suficientă adaptarea legislației în ideea aderării la piața internă comunitară ,aceasta trebuie pusă în practică.

În etapa a II-a Cartea Albă propune aplicarea legislației privind piața internă prin intermediul structurilor înființate de Uniunea Europeană și de statele membre. Printre aceste structuri se regăsesc:

organisme care desfășoară activități de control, verificare și reglementare în numele instituțiilor publice, cum ar fi cele care verifică solvabilitatea societăților de asigurare sau operațiunile zilnice ale instituțiilor de creditare;

organisme care controlează conformitatea produselor cu standardele tehnice, cum ar fi laboratoarele de analiză sau organismele de certificare;

organismele care supraveghează libera circulație a bunurilor, precum inspectorii veterinari sau responsabilii cu standardele comerciale;

organizații tehnice și profesionale care răspund de definirea standardelor;

organizații ale consumatorilor, lucrătorilor, profesionale și comerciale, care monitorizează respectarea legislației;

organisme juridice și cvasijuridice cu putere de a impune legea, cum ar fi tribunalele specializate sau avocatul poporului.

Problema pe care o au de rezolvat țările asociate este crearea acestor structuri administrative, juridice și tehnice, ca un obiectiv de bază în procesul global de dezvoltare instituțională care determină schimbări fundamentale în responsabilitățile administrației din fiecare țară, ale sistemului juridic și ale sectorului privat aflat în plină formare. Pentru ca acest proces să fie încununat de succes, instituțiile în cauză trebuie să funcționeze, oamenii să aibă încredere în ele și să li se adreseze la nevoie.

Piața internă a Uniunii Europene nu reprezintă un obiectiv în sine, ci unul dintre principalele instrumente de care aceasta dispune pentru a atinge următoarele deziderate: o creștere durabilă, echilibrată și care să respecte mediul înconjurător, un nivel ridicat al locurilor de munca și al protecției sociale, un nivel și o calitate superioară a vieții, o mai mare coeziune economică și socială.

3. Concluzii

Cartea Albă marchează începutul unui proces în care țările partenere joacă un rol principal. Sarcina de a elabora, implementa și impune spre aplicare aceste legi nu poate fi realizată decât de țările partenere. Comisia Europeană le va asigura tot sprijinul necesar programelor naționale existente de aproximare legislativă. Aceste programe sunt în concordanță cu situația specifică fiecărei țări și cu recomandările cuprinse în Cartea Albă.

Cartea Albă nu are putere de lege, și nici nu face parte din ansamblul documentelor pentru negocierile de aderare. Scopul său este de a susține țările partenere în pregătirile lor pentru piața internă. Exercițiul de aproximare legislativă vine și el în sprijinul procesului de reformă economică și, prin urmare, al integrării cu succes a țărilor partenere în Uniunea Europeană.

CAPITOLUL III – PARTICULARITĂȚI ALE PROCESULUI DE ADERARE A ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

SECȚIUNEA I. PRELIMINARIILE ADERĂRII

Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre, pe de altă parte

Baza legală a relațiilor dintre România și Uniunea Europeană o reprezintă Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre, pe de altă parte, semnat la 1 februarie 1993, Acord ce a intrat în vigoare la 1 februarie 1995.

Obiectivele asocierii prevăzute în art.1 sunt:

asigurarea unui cadru adecvat pentru dialogul politic dintre părți, care să permită dezvoltarea unor legături politice strânse;

promovarea dezvoltării comerțului, precum și a relațiilor economice între părți, sprijinind astfel dezvoltarea economică în România;

asigurarea unei baze pentru cooperarea economică, socială, financiară și culturală;

sprijinirea eforturilor României de dezvoltare a economiei, de desăvârșire a tranziției într-o economie de piață și de consolidare a democrației;

stabilirea unor instituții adecvate pentru a face asocierea efectivă;

asigurarea unui cadru pentru integrarea graduală a României în Comunitate.

A. În ceea ce privește crearea cadrului instituțional, se apreciază că un dialog politic regulat va consolida apropierea dintre România și Comunitate, va sprijini schimbările politice și economice în curs de desfășurare în această țară și va contribui la stabilirea de forme noi de cooperare.

La nivel ministerial, dialogul politic va avea loc în cadrul Consiliului de Asociere (constituit din reprezentanți ai Guvernului României, pe de o parte, și membri ai Consiliului și ai Comisiei Europene, pe de altă parte) care are responsabilitatea generală pentru respectarea acestui Acord. La nivel parlamentar, dialogul politic se va realiza în cadrul Comitetului Parlamentar de Asociere care cuprinde membri ai Parlamentului României și membri ai Parlamentului European.

B. Un alt punct important prevăzut în Acord (art.6) îl reprezintă respectarea principiilor democratice și a drepturilor omului stabilite în Actul Final de la Helsinki și Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, precum și a principiilor economiei de piață.

C. În privința liberalizării circulației mărfurilor, serviciilor, România și Comunitatea au stabilit gradual o zonă de liber schimb bazată pe obligații reciproce și echilibrate, în concordanță cu prevederile Acordului de Asociere și cele ale Acordului General pentru tarife vamale și comerț (GATT). O atenție deosebită este acordată regimului taxelor vamale, în acest sens stabilindu-se un calendar al reducerilor taxelor la import și export între Comunitate și România, defalcat pe 10 ani (art.10-11).

Acordul nu exclude prohibițiile sau restricțiile la import, export sau tranzit, justificate pe temeiurile moralității publice, politicii sau securității publice, protecției sănătății și vieții, protecției resurselor naturale, a tezaurelor, a proprietății intelectuale, industriale sau comerciale sau a reglementărilor referitoare la aur și argint (art.3).

Cele două părți se vor abține de la orice măsuri sau practici de natură fiscală interne care ar introduce, direct sau indirect, o discriminare între produsele unei părți și produsele similare originare din teritoriul celeilalte părți (art. 27alin.1).

Sunt stabilite măsuri de protecție pentru situațiile neprevăzute ce pot apărea în timpul derulării Acordului, în acest sens fiind instituit un Consiliu de Asociere cu rol în supravegherea respectării prevederilor Acordului.

D. De asemenea s-au pus bazele liberalizării circulației persoanelor. În acest sens, în scopul facilitării restructurării resurselor de forță de muncă, urmare a restructurării economice din România, Comunitatea va furniza asistență tehnică pentru crearea unui sistem adecvat de asigurări sociale, conform art. 89 (art.44). Pentru a facilita cetățenilor din Comunitate și celor din România inițierea și desfășurarea în mod regulat de activități profesionale în România și, respectiv, în Comunitate, Consiliul de Asociere va examina măsurile necesare ce trebuie luate pentru a asigura recunoașterea reciprocă a calificărilor (art.47).

E. România și statele membre ale Uniunii s-au angajat să asigure circulația liberă a capitalului privind investițiile directe făcute în companii înființate conform legilor în vigoare în țara gazdă și investițiile făcute conform prevederilor Acordului, lichidarea sau repatrierea acestor investiții și a oricărui profit rezultat din acestea. Nu se vor introduce noi restricții valutare la circulația de capital și la plățile curente aferente. În plus, sunt stabilite incompatibilitățile cu buna funcționare a relațiilor comerciale între părți (art.64 alin1).

F. Pentru o mai eficientă protecție a drepturilor de proprietate intelectuală, industrială și comercială, România se obligă ca, până la sfârșitul celui de-al cincilea an de la intrarea în vigoare a Acordului, să solicite aderarea la Convenția de la Munchen privind acordarea patentelor europene (din 5 octombrie 1973), precum și la celelalte convenții multilaterale referitoare la aceste drepturi la care statele membre sunt părți sau pe care le aplică de facto. Scopul este acela de a se asigura un nivel de protecție similar cu cel din Comunitate (art.67).

G. România se angajează să depună eforturi pentru ca legislația internă să devină, gradual, compatibilă cu cea a Comunității. Astfel, armonizarea legislației se va extinde în special in următoarele domenii: vamal, al societăților comerciale, bancar, al proprietății intelectuale, al protecției forței și locurilor de muncă, al securității sociale, al securității financiare, al concurenței, al protecției sănătății și vieții oamenilor, animalelor și plantelor, al protecției consumatorilor, impozitării indirecte, în domeniul nuclear, al transporturilor și în cel legat de mediu (art.69-70). Pentru aplicarea acestor măsuri, Comunitatea va furniza României asistență tehnică sub forma de schimb de experți, furnizare de informații, organizare de seminarii, activități de formare, ajutor pentru traducerea legislației din Comunitate (art.71).

H. Toate aceste deziderate pot fi realizate în condițiile unui schimb reciproc și efectiv de informații. Se va acorda prioritate programelor menite să pună la dispoziția publicului larg informațiile de baza privind Comunitatea și cercurilor de specialiști din România, inclusiv accesul la bazele de date comunitare (art. 92).

În vederea realizării tuturor obiectivelor Acordului, România beneficiază de asistenta financiară temporară din partea Comunității, sub forma de donații și împrumuturi PHARE, inclusiv de la Banca Europeană de Investiții (art.100-105).

2. Cererea de aderare a României la Uniunea Europeană

România a prezentat cererea de aderare la Uniunea Europeană pe 22 iunie 1995.

În conformitate cu prevederile art. O al Tratatului de la Maastricht, la cererea Consiliului, Comisia a adoptat Opinia asupra cererii de aderare a României la UE, aplicând criteriile stabilite la Consiliul European de la Copenhaga, din iunie 1993, Opinie publicată pe 16 iunie 1997.

În ceea ce privește criteriul politic – stabilitatea instituțiilor garante ale democrației, statului de drept, drepturilor omului, respectului minorităților și protecției lor, s-a apreciat la acea vreme că România are instituții care tind spre stabilitate, dar ele trebuie consolidate prin acordarea unui respect mai mare, în practica, statului de drept, la toate nivelurile structurilor guvernamentale. Eforturi considerabile urmau a fi depuse pentru respectarea drepturilor minorităților naționale, a copiilor din orfelinate, pentru îmbunătățirea sistemului judiciar.

S-au subliniat și progresele înregistrate de România referitoare la criteriul economic – existența unei economii de piață funcționale, ca și capacitatea de a face față presiunilor concurenței și forțelor pieței existente în Uniune. Primii pași în vederea creării unei economii de piață fuseseră făcuți, prețurile fiind în mare măsură liberalizate, dar dreptul de proprietate asupra pământului nu era pe deplin garantat. S-a apreciat că s-a îmbunătățit capacitatea de competitivitate a economiei românești, mai ales prin abordarea problemelor legate de distorsiuni majore, cum ar fi prețurile scăzute la energie, accelerarea privatizării și începerea lichidării întreprinderilor de stat, mari generatoare de pierderi. Totuși o mare parte a industriei era considerată învechită, iar agricultura trebuia modernizată.

Capacitatea României de a-și asuma acquis-ul (capacitatea de a-și asuma obligațiile impuse de calitatea de membru, printre care se află și aderarea la uniunea politică, economică și monetară) a fost apreciată ca având un ritm destul de lent. Astfel, legislația românească a preluat numai o mică parte din acquis-ul ce se referă la elementele esențiale ale pieței unice, inclusiv concurența, cu excepția celei referitoare la proprietatea intelectuală. Era necesar un proces major și susținut de reformă în cadrul structurilor administrative.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a subliniat că negocierile pentru aderarea României la UE vor fi deschise de îndată ce se va înregistra un progres semnificativ în satisfacerea de către România a condițiilor statutului de membru, definite de Consiliul European de la Copenhaga. Strategia consolidată de preaderare va ajuta România să se pregătească mai bine pentru a-și îndeplini obligațiile ce derivă din statutul de membru și să acționeze pentru ameliorarea deficiențelor identificate în Opinii.

SECȚIUNEA A II-A. STRATEGIA DE PREADERARE

Noțiuni introductive

După recunoașterea țărilor din Europa Centrală ca posibile viitoare membre, UE a trebuit să decidă modul în care urma să sprijine procesul de integrare. Prin urmare, la Reuniunea de vârf de la Essen din decembrie 1994, s-au pus bazele strategiei de pregătire a țărilor asociate din Europa Centrală pentru aderare, cunoscută în general sub numele de strategie de preaderare, care presupune trei elemente principale:

Aplicarea Acordurilor Europene;

Programele PHARE de asistență financiară;

Un dialog structurat care să reunească statele membre și țările candidate in vederea examinării unor chestiuni de interes general.

Strategia de preaderare este un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic și legislativ, care acoperă toate domeniile de activitate ce țin de competența comunitară și vizează satisfacerea de către statele care doresc să devină membre ale UE a criteriilor de aderare stabilite de Consiliile Europene de la Copenhaga (din iunie 1993) și Madrid (din decembrie 1995).

Plecând de la propunerile formulate de către Comisia Europeană în Agenda 2000, Consiliul European de la Luxemburg din decembrie 1997 a lansat Strategia consolidată de preaderare pentru candidații din Europa Centrală și de Est, ale cărei principale elemente sunt: Acordurile Europene, Parteneriatele pentru Aderare împreuna cu Programele Naționale de Adoptare a Acquis-ului Comunitar, asistența financiară de preaderare (programele PHARE, ISPA și SAPARD) și deschiderea accesului țărilor candidate la programele și agențiile comunitare.

România a adoptat prima strategie proprie având ca obiectiv pregătirea pentru admiterea în UE în iunie 1995 o dată cu depunerea cererii de aderare la UE (așa-numita Strategie de la Snagov, după numele localității unde a avut loc elaborarea acestui document și semnarea acestei declarații de acceptare a obiectivului integrării europene de către toate forțele politice parlamentare ale momentului).

Instrumentele strategiei de preaderare

Uniunea Europeană acordă finanțare prin intermediul Programului PHARE, alături de împrumuturile asigurate de Banca Europeană de Investiții, în cooperare cu Fondul Monetar Internațional. Capitalul de investiții pentru țările partenere este canalizat prin Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Programul PHARE

A fost elaborat inițial ca reacție imediată la problemele structurale cu care se confruntau țările Europei Centrale, actualmente fiind una dintre pietrele de temelie ale strategiei de preaderare.

Programul este primul instrument financiar nerambursabil al strategiei de preaderare, promovând dezvoltarea infrastructurii și cooperarea intraregională, precum și consolidarea democrației. A fost înființat la începutul anului 1989 pentru Polonia și Ungaria (primele două țări în care s-a realizat trecerea de la regimul comunist la democrație, de unde acronimul), programul extinzându-se treptat în celelalte țări partenere din regiune.

Programul se concentrează asupra a două aspecte:

Dezvoltarea instituțională, sprijinirea guvernelor țărilor candidate în implementarea acquis-ului comunitar;

Investițiile, sprijinirea țărilor candidate în efortul de a-și alinia activitățile industriale și infrastructura pe baza standardelor UE, prin mobilizarea investițiilor solicitate.

Între 1990-2000, România a beneficiat de peste 1,5 miliarde Euro prin programul PHARE. În prezent, PHARE se concentrează în România asupra a trei mari sectoare: dezvoltare regională, dezvoltare instituțională și sprijinirea investițiilor în vederea implementării acquis-ului.

Comisia Europeană, după negocieri cu țările candidate, elaborează un program național PHARE pentru fiecare țară, precum și programe multi-anuale și orizontale care includ proiectele ce vor fi realizate, supuse în prealabil aprobării comitetului de gestiune a programului, compus din reprezentanți ai Statelor Membre.

B. Programul ISPA

Instrument for Structural Policies for pre-Accession este cel de-al doilea instrument financiar nerambursabil conceput pentru sprijinirea țărilor candidate în procesul de aderare la UE. ISPA oferă sprijin financiar pentru investiții în domeniul protecției mediului și al transporturilor, pentru a accelera procesul de armonizare a legislației țărilor candidate cu normele europene în aceste două sectoare.

România va beneficia de sume cuprinse între 240-270 milioane Euro pe an, fiind cel de-al doilea mare beneficiar, după Polonia.

În sectorul transporturilor, se acordă prioritate investițiilor destinate integrării sistemului românesc de transport în cel al UE, precum și viitoarei Rețele Trans Europene (Trans European Network – TEN). De asemenea, se acordă o importanță deosebită îmbunătățirii legăturilor cu alte state candidate în domeniul transporturilor, precum și îmbunătățirii sistemului național de transport prin completarea anumitor porțiuni de drum.

Principala prioritate a programului ISPA în domeniul protecției mediului este sprijinirea României în procesul de adoptare a legislației europene în ceea ce privește protecția mediului. O atenție specială este acordată apei potabile, tratării apelor uzate și evacuării gunoiului menajer.

C. Programul SAPARD

Special pre-Accession Programme for Agriculture and Rural Development este cel de-al treilea instrument financiar nerambursabil conceput pentru a sprijini țările candidate în abordarea reformei structurale în sectorul agricol și în alte domenii legate de dezvoltarea rurală, precum și în implementarea acquis-ului comunitar referitor la CAP (Common Agricultural Policy – Politica Agricolă Comună) și la legislația aferentă.

S-a stabilit ca în perioada 2000-2006 România să primească 150 milioane Euro/an, fiind cel de-al doilea mare beneficiar după Polonia. În plus, Guvernul României va contribui cu suma de 50 milioane Euro.

SAPARD finanțează proiecte majore din domeniul agricol și al dezvoltării rurale. România a identificat patru măsuri prioritare care urmează să fie finanțate în cadrul acestui program:

Îmbunătățirea activităților de prelucrare și comercializare a produselor agricole și pescărești;

Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale;

Dezvoltarea economiei rurale (investiții în companiile cu profil agricol; diversificare economică; silvicultură);

Dezvoltarea resurselor umane (îmbunătățirea activității de instruire profesionale; asistență tehnică, inclusiv studii menite să sprijine pregătirea și monitorizarea programului, campanii de informare și publicitate).

SECȚIUNEA A III-A. PROGRAMUL NAȚIONAL DE ADERARE A ROMÂNIEI LA UE ȘI EVALUAREA DE CĂTRE COMISIA EUROPEANĂ A MODULUI DE TRANSPUNERE A ACESTUIA

Aspecte teoretice cu privire la Programul Național de Aderare

Continuarea eforturilor pentru îndeplinirea angajamentelor asumate prin Acordul instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile europene și statele membre, pe de altă parte, a determinat România să elaboreze, în decembrie 2001 “Programul de măsuri pentru intensificarea și accelerarea pregătirilor în vederea aderării României la UE, pentru perioada 2002-2004”. Acesta a avut la baza angajamentele asumate de România în documentele de poziție prezentate conferințelor de aderare, recomandările Comisiei Europene din Raportul de țară pe 2001, precum și prioritățile specificate în Parteneriatul de Aderare între România și Uniunea Europeană pe anii 2002 și 2003.

Programul cuprinde măsurile care se impun pentru realizarea unor progrese semnificative pe linia îndeplinirii criteriilor economice de aderare, a criteriului privind capacitatea de asumare a obligațiilor de stat membru, accelerarea procesului de transpunere în legislația națională a reglementărilor comunitare, accelerarea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană.

Un document de o deosebită importanță, reprezentând instrumentul pentru aplicarea strategiei întărite de preaderare pe plan intern este Programul Național de Aderare a României la Uniunea Europeană (PNAR). Orizontul de timp acoperit de PNAR 2002 este 2002-2005, defalcat pe termen scurt (2003 și 2003) și termen mediu (2004 și 2005). La actualizarea lui au fost avute în vedere prevederile Programului de Guvernare pe perioada 2001-2004 și ale Planului de Acțiune pe anii 2002 și 2003 pentru aplicarea acestui program, prevederile Programului Economic de Preaderare al României, observațiile din ultimul Raport periodic privind România al Comisiei Europene (noiembrie 2001), comentariile Comisiei Europene asupra unor capitole din PNAR 2001.

În același timp s-a acordat o atenție maximă asigurării continuității și consecvenței în raport cu versiunile anterioare ale PNAR.

Prezentarea Programului Național de Aderare a României la Uniunea Europeană (2002-2005)

A. CRITERIILE POLITICE

DEMOCRAȚIA ȘI STATUL DE DREPT

PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ

Situația actuală

Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat în anul 2001 “Codul deontologic al magistraților”, devansând termenul stabilit inițial. Acesta formulează standarde ale conduitei magistratului, solicitând ca acesta să apere independența justiției și să-și exercite funcția cu obiectivitate și imparțialitate.

Pentru consolidarea independenței sistemului judiciar și eliminarea imixtiunilor în activitatea judecătorilor și procurorilor au fost modificate și completate prevederile Legii nr.92 / 1992 pentru organizarea judecătorească, în temeiul următoarelor principii:

întărirea rolului CSM pentru a asigura independența judecătorilor și a instanțelor judecătorești și organizarea lui ca instituție publică autonomă, având un aparat propriu, care să constituie o autoritate reprezentativă a justiției;

consolidarea statutului magistraților;

reintroducerea principiului colegialității pentru judecarea cauzelor în primă instanță;

crearea cadrului legal pentru înființarea instanțelor specializate pentru soluționarea proceselor cu minori, a litigiilor și conflictelor de muncă, a litigiilor comerciale, fiscale sau administrative;

reanalizarea, din punct de vedere geografic, a instanțelor judecătorești: înființarea de noi instanțe și transformarea instanțelor cu număr redus de cauze în sedii secundare.

Consolidarea rolului Institutului Național de Magistratură reprezintă o prioritate și în perioada următoare. Prin adoptarea unui nou Regulament de admitere în INM a fost schimbată procedura de recrutare a viitorilor auditori de justiție, activitatea Institutului cuprinzând atât pregătirea inițială a magistraților, cât și pregătirea continuă, ca etapa distinctă de instruire.

Priorități pe termen scurt și mediu

Demararea procesului de informatizare a instanțelor, stabilirea unui sistem legislativ de documentare accesibil instanțelor și parchetelor, stabilirea unui sistem performant de gestionare a dosarelor;

Pregătirea magistraților și grefierilor în noile materii ale dreptului național și în drept comunitar, deontologie, administrarea instanțelor;

Crearea și pregătirea unei rețele de formatori în materie de drept comunitar, corespondenți judiciari, CEDO, civil, penal.

MĂSURI ANTICORUPȚIE

Situația actuală

Combaterea corupției s-a aflat permanent în atenția autorităților române, iar eforturile întreprinse în ultima perioadă demonstrează voința pentru întărirea capacității instituționale în scopul eficientizării luptei împotriva corupției. În urma adoptării de către Guvern a Programului Național de Prevenire a Corupției și a Planului Național de Acțiune împotriva Corupției s-au luat următoarele măsuri: lărgirea sferei persoanelor care intră sub incidența Legii pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere; accesul procurorului la toate informațiile necesare anchetei privind săvârșirea faptelor de corupție; crearea unei rețele de corespondenți naționali pentru cooperare juridică și judiciară internațională și a unei rețele internaționale de experți și magistrați cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii corupției și criminalității organizate din țările din SE Europei.

Înființarea Parchetului Național Anticorupție reprezintă un pas înainte în acest domeniu, acesta fiind conceput ca un parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție pe întreg teritoriul țării, având autonomie în cadrul Ministerului Public, fiind independent în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice.

Priorități pe termen scurt și mediu

Consolidarea cadrului instituțional în lupta împotriva corupției;

Îmbunătățirea structurilor existente în vederea întăririi legăturilor dintre acestea;

Dezvoltarea unei infrastructuri care să susțină activitățile de combatere a corupției și crimei organizate;

Elaborarea cadrului legislativ anticorupție îmbunătățit conform standardelor europene și adoptarea de măsuri de prevenire a corupției: adoptarea legii lobby-ului, reforma instituțională, a administrației publice, accelerarea procedurilor pentru ca România să devină parte la

Convenția OECD privind combaterea corupției în rândul funcționarilor, consolidarea relației cu societatea civilă, conștientizarea de către societate a cauzelor, consecințelor și costurilor corupției, cooperarea cu ONG-uri și mass media.

DREPTURILE OMULUI ȘI PROTECȚIA MINORITĂȚILOR

PROTECȚIA COPILULUI

Situația actuală

Evoluția înregistrată în perioada iunie 2001-mai 2002 pe fiecare dintre domeniile prioritare se poate sintetiza astfel: dezinstituționalizarea copiilor aflați în sistemul rezidențial de îngrijire și prevenire a instituționalizării; integrarea copiilor / elevilor cu deficiențe din învățământul special în învățământul de masă; reintegrarea socială a copiilor străzii; îmbunătățirea și armonizarea legislației în domeniu.

Priorități pe termen scurt și mediu

Continuarea dezvoltării și diversificării serviciilor comunitare pentru protecția copilului;

Restructurarea sau închiderea instituțiilor rezidențiale de tip vechi, inclusiv a celor care protejează copii cu handicap;

Dezvoltarea rețelei de asistenți maternali profesioniști și diversificarea acesteia astfel încât să poată fi integrat un număr cât mai mare de copii, precum și să asigure protecția unor categorii speciale de copii;

Promovarea unor programe privind intervenții eficiente în favoarea celor care sunt aproape de ieșirea din sistem;

Elaborarea standardelor de calitate pentru toate tipurile de servicii de protecție a copilului, inclusiv reevaluarea normelor sanitar-veterinare necesare pentru funcționarea adecvată a serviciilor și instituțiilor din sistem;

Dezvoltarea unui sistem legislativ unitar și armonizat cu legislația internațională / comunitară în domeniul protecției copilului.

DREPTURILE ȘI PROTECȚIA MINORITĂȚILOR

Situația actuală

Ratificarea “Convenției–cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei” a marcat orientarea clară a României spre promovarea stabilității instituționale prin garantarea democrației, a statului de drept, a drepturilor omului și protecția drepturilor minorităților. Prima monitorizare a modului în care România respectă această convenție s-a încheiat cu rezultate pozitive, în martie 2002 fiind adoptate și date publicității comentariile și recomandările Consiliului Europei.

Prin aprobarea Legii privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare s-au transpus în legislația românească două componente ale acquis-ului comunitar referitor la politicile sociale: principiul tratamentului egal acordat persoanelor indiferent de originea lor socială, rasială sau etnică și principiul privind aplicarea unui tratament egal în privința ocupării forței de muncă.

Priorități pe termen scurt și mediu

Lupta împotriva discriminării;

Îmbunătățirea situației rromilor: promovarea egalității de șanse în comunitățile de rromi, informarea și formarea liderilor / formatorilor de opinie rromi, facilitarea participării active a comunităților de rromi la viața economică, socială, culturală și politica românească și îmbunătățirea accesului acestora la serviciile de sănătate.

DREPTURILE CIVILE ȘI POLITICE

Situația actuală

Dispozițiile din Codul penal și din Codul de procedură penală referitoare la infracțiuni contra demnității și infracțiuni contra autorității au fost modificate și completate astfel: infracțiunea de insultă este sancționată numai cu amendă, eliminându-se pedeapsa închisorii, în prezent prevăzută alternativ cu amenda; la infracțiunea de calomnie pedeapsa închisorii este prevăzută de la 2 luni la 2 ani, iar în prezent are ca minim 3 luni, iar ca maxim 3 ani; săvârșirea infracțiunii de ultraj se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, în reglementarea actuală aceasta situându-se între 3 luni și 4 ani; infracțiunea de ofensă contra autorității a fost abrogată.

În domeniul protecției persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, România a adoptat legi în conformitate cu directivele UE: protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, protecția vieții private în domeniul telecomunicațiilor. În conformitate cu Legea nr. 677 / 2001, ca autoritate de supraveghere a prelucrării circulației datelor cu caracter personal a fost desemnată instituția Avocatului Poporului.

Prin adoptarea Legii privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane au fost incriminate diversele forme pe care le poate îmbrăca traficul de ființe umane, precum și exploatarea unor persoane, stabilindu-se sancțiuni severe, mult mai aspre dacă persoanele traficate au fost minore sau acțiunile de trafic au avut drept urmare sinuciderea sau moartea victimei; au fost introduse dispoziții speciale privind protecția fizică și psihică, recuperarea și reintegrarea socială a persoanelor traficate.

În cadrul sistemului penitenciar au fost demarate acțiuni care vizează soluționarea unor aspecte prioritare ale acestui sistem, în vederea asigurării unor condiții de mediu și viață normale persoanelor private de libertate.

Priorități pe termen scurt și mediu

Modificarea legii de executare a pedepselor în conformitate cu standardele europene și elaborarea statutului personalului din penitenciare (demilitarizare);

Înființarea de noi centre de reintegrare socială și supraveghere și informatizarea acestor servicii;

Completarea cadrului legislativ în domeniul combaterii crimei organizate, în special a traficului de ființe umane, precum și îmbunătățirea asistenței pentru victimele traficului de ființe umane.

B. CRITERIILE ECONOMICE

Relansarea creșterii economice a devenit o prioritate a politicii macroeconomice, pornindu-se de la importanța sa atât pentru asigurarea condițiilor de realizare a criteriilor de aderare la UE, cât și pentru creșterea nivelului de trai.

Implementarea Planului de acțiune al Programului de guvernare pe perioada 2001-2004 va asigura atingerea obiectivului major de realizare a unei

creșteri economice durabile, în ritmuri care să permită reducerea decalajelor față de țările europene și în condiții de eficiență sporită.

Având în vedere ca dinamica stocului intern de capital este un factor decisiv în menținerea creșterii economice rapide și permanente, se va acorda o atenție deosebită punerii în stare de normalitate a corelației consum-economie-investiții. Punerea în aplicare a măsurilor de îmbunătățire reală a mediului de afaceri va face ca perioada 2002-2005 să se caracterizeze printr-o relansare semnificativă a procesului investițional. Stimularea investițiilor a devenit deja o realitate, accentul fiind pus pe sectorul întreprinderilor mici și mijlocii. Totodată se are în vedere redresarea investițiilor publice pentru care vor fi alocate resurse bugetare anuale din ce în ce mai mari.

Relansarea economică va face posibilă o creștere reală a veniturilor și, în consecință, a consumului individual efectiv al unei familii, fără a afecta indicatorii de performanță ai economiei. Pe ansamblu, creșterea ratei de economisire și cea a ratei de autofinanțare, împreună cu transferurile de capital, vor asigura suportul financiar pentru creșterea de durată și la niveluri ridicate a investițiilor.

Satisfacerea cererii interne se va realiza fără a se neglija rolul cererii externe. Exportul net de bunuri și servicii estimat își va diminua treptat contribuția negativă la creșterea reală a produsului intern brut datorită dinamicii mai pronunțate a exporturilor de bunuri și servicii față de importuri, dar și datorită unei îmbunătățiri sensibile a structurii schimburilor externe, cu efecte asupra indicatorilor de competitivitate.

O prioritate a Guvernului pentru perioada 2003-2005 o reprezintă reducerea inflației, preconizându-se o reducere graduală a acesteia astfel încât în anul 2005 rata medie anuală să se exprime printr-o singură cifra, în principal datorită: accelerării reformelor, în special în ceea ce privește ajustările structurale; menținerii unei politici monetare prudente; diminuării presiunii asupra leului și a deprecierii cursului de schimb.

Pe piața muncii, un obiectiv important va fi creșterea gradului de ocupare a populației active, dezvoltarea spiritului întreprinzător al angajatorilor și al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, creșterea mobilității, adaptabilității forței de muncă prin promovarea conceptului de pregătire continuă, garantarea șanselor egale între femei și bărbați.

Agricultura, ramura de bază a economiei, având implicații multiple asupra complexului economic național, dar și asupra asigurării consumului populației, se estimează să se dezvolte în perioada 2003-2005 într-un ritm mediu anual de 4,5 %, rezultat dintr-un ritm de creștere de 3,7 % pentru sectorul vegetal și de 6,1 % pentru sectorul creșterii animalelor.

În concluzie, dezvoltarea economică se bazează pe un echilibru adecvat al corelației consum-economisire-investiții, în condiții de eficiență a activității economice și de utilizare mai bună a resurselor umane. Se vor crea premisele pentru accelerarea procesului de apropiere și complementaritate a economiei românești cu economiile dezvoltate, astfel încât obiectivul integrării României în Uniunea Europeană să poată fi realizat într-un orizont scurt de timp.

C. CAPACITATEA DE ASUMARE A OBLIGAȚIILOR DE STAT MEMBRU AL UE

LIBERA CIRCULAȚIE A MĂRFURILOR

În luna martie 2002 au fost deschise negocierile aferente Capitolului 1 – Libera circulație a mărfurilor.

Măsurile principale pe termen scurt se referă la întărirea controlului calității produselor alimentare și echiparea laboratoarelor autorității de control al calității., dezvoltarea infrastructurii pentru evaluarea și certificarea calității și a conformității calității produselor alimentare cu prevederile legale în domeniu.

Cu privire la sistemul achizițiilor publice, se dorește adoptarea legislației privind situațiile și modul în care contestatarii au dreptul de a apela la procedura de conciliere, aceasta asigurând condițiile pentru o rezolvare operativă a litigiilor, dezvoltarea sistemului de monitorizare a achizițiilor publice, îmbunătățirea competitivității și transparenței procedurilor de lucru pentru acordarea contractelor de achiziție publică.

LIBERA CIRCULAȚIE A PERSOANELOR

Negocierile pentru acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinței de Aderare din 21-22 martie 2002.

O prioritate pe termen scurt în acest domeniu o reprezintă alinierea legislației privind recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale (în special, a profesiilor de medic, farmacist, medic veterinar, avocat, arhitect) și consolidarea structurilor administrative necesare recunoașterii reciproce a calificărilor profesionale.

De asemenea, se urmărește punerea în circulație a noilor documente de călătorie / identitate pentru cetățenii străini, în conformitate cu normele comunitare în materie, încheierea de noi acorduri referitoare la angajarea lucrătorilor români în străinătate, pregătirea personalului din instituțiile responsabile pentru implementarea acquis-ului comunitar în materie și a regulilor referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială, înființarea Centrului de informare și documentare privind lucrătorii migranți, dezvoltarea schimbului de informații între instituțiile competente române și cele corespondente din statele membre și cele asociate în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială.

LIBERA CIRCULAȚIE A SERVICIILOR

În domeniul asigurărilor este necesară actualizarea cadrului legislativ și instituțional referitor la informațiile și documentele cerute pentru autorizarea asiguratorilor, informațiile care trebuie prezentate asiguraților înainte de încheierea contractului de asigurare, protejarea intereselor asiguraților prin crearea unui suport tehnic de informare promptă și exactă asupra potențialului societăților de asigurare, precum și a produselor principale și de larg interes public promovate de societățile de asigurare.

În scopul consolidării sistemului bancar și îmbunătățirii eficienței sale, se au în vedere privatizarea Băncii Comerciale Române, implementarea restructurării Casei de Economii și Consemnațiuni, în sensul pregătirii pentru privatizare, eficientizarea activității de supraveghere bancară, inclusiv prin cooperare cu alte autorități de supraveghere.

Cât despre piața de capital și a valorilor mobiliare, se au în vedere întărirea capacității administrative a CNVM, elaborarea reglementărilor contabile pentru instituțiile care operează pe piața de capital și a unor regulamente noi privind bursele de mărfuri, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, precum și organismele de plasament colectiv în valori mobiliare.

LIBERA CIRCULAȚIE A CAPITALURILOR

Prioritățile pe termen scurt se concentrează asupra continuării armonizării legislative și transpunerii acquis-ului comunitar în reglementările BNR privind tranzacțiile prin intermediul instrumentelor de plată electronică și, în special, relația dintre emitent și detinatar, finalizarea implementării sistemului electronic de plăți, promovarea unei legi speciale care să acorde BNR calitatea de instituție competentă în rezolvarea plângerilor legate de transferurile de credit transfrontaliere, continuarea procesului de liberalizare a mișcărilor de capital legate de alte fluxuri de capital cu influență semnificativă asupra economiei reale.

Un alt obiectiv îl reprezintă întărirea capacității instituțiilor românești implicate în lupta împotriva spălării banilor și a crimei organizate prin proiectarea și implementarea unui program de cooperare interinstituțională, instruirea personalului entităților cu obligații de raportare în conformitate cu evoluția standardelor legale internaționale.

DREPTUL SOCIETĂȚILOR COMERCIALE

Printre prioritățile în această materie se numără: îmbunătățirea cadrului legal și instituțional în materia falimentului, elaborare unei aplicații informatice pentru instanțe și practicieni, crearea unei jurisprudențe uniforme prin pregătirea judecătorilor și a celorlalți practicieni în materia falimentului, actualizarea permanentă a legislației contabile în vigoare în conformitate cu evoluțiile directivelor europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

În vederea asigurării conformității legislației naționale cu cele două noi tratate OMPI, autoritățile competențe românești își propun revizuirea Regulamentului de organizare și funcționare a ORDA, derularea unor programe de perfecționare a personalului ORDA, desfășurarea unor acțiuni în scopul reducerii pirateriei în domeniul dreptului de autor, implementarea sistemului brevetului european prin continuarea procesului de pregătire atât pentru specialiștii OSIM, cât și pentru consilierii în proprietate industrială, magistrați, procurori, poliție.

Procesul de prevenire și combatere a contrafacerii va presupune și achiziționarea de echipament informatic necesar furnizării de către OSIM a unor servicii calificate, organelor de poliție, parchetului și vămii. În același timp, România s-a obligat să înființeze un tribunal de mărci comunitare la data aderării sale la Uniunea Europeană și să implementeze sistemul mărcii și desenului comunitar.

POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI

Pentru perioada care urmează România își propune următoarele obiective: întărirea și îmbunătățirea capacității autorităților administrative din domeniul concurenței și al controlului ajutorului de stat pentru asigurarea unui mediu concurențial capabil să facă față forțelor pieței interne a Uniunii Europene; completarea cadrului legislativ, în special în domeniul transporturilor și telecomunicațiilor, și aplicarea corectă și efectivă a politicilor în domeniul concurenței și ajutorului de stat.

AGRICULTURA

Pe termen scurt, prioritatea esențială o reprezintă implementarea politicii agricole comune care are în vedere următoarele aspecte: stabilirea unui registru cadastral agricol realizat pe baza Recensământului General Agricol și asigurarea funcționării efective a pieței funciare; promovarea permanentă a conceptului de agricultură ecologică prin instituții specializate, înființarea de ferme pilot cu suprafața optimă specializate în agricultura ecologică; sprijinirea producătorilor care trec de la agricultura tradițională (convențională) la cea ecologică, eliminarea deșeurilor de pesticide.

De asemenea se urmărește elaborarea unui Program național pentru evaluarea și restructurarea unităților de tăiere a animalelor și a celor de procesare a cărnii și laptelui în vederea atingerii standardelor de igienă prevăzute în legislația UE.

PESCUITUL

În vederea armonizării legislației românești și transpunerii cerințelor comunitare în acest domeniu, se impune luarea următoarelor măsuri:

implementarea sistemului de raportare a capturilor și debarcărilor, a sistemului de comercializare și etichetarea peștelui și produselor din pește, a statisticii pescuitului;

elaborarea actului normativ privind condițiile de acces ale navelor străine de pescuit în apele teritoriale ale României, pe baza de reciprocitate, similare condițiilor aplicate în statele membre ale UE.

IMPOZITAREA

Negocierile pentru acest capitol au fost deschise în toamna anului 2001, România elaborând documentul de poziție complementar, în temeiul indicațiilor prevăzute în Poziția Comuna a UE.

Printre obiectivele pe termen scurt și mediu pe care țara noastră trebuie să le realizeze se află:

introducerea unui regim special al TVA-ului pentru producătorii agricoli, micii întreprinzători, pentru obiectele de artă, de colecție sau antichități;

eliminarea unor scutiri de la plata TVA-ului incompatibile cu directivele comunitare;

majorarea treptată a cotelor de accize pentru apropierea de nivelul minim legiferat în UE;

creșterea graduală a cotei de impozit pe profit aferentă activităților de export;

îmbunătățirea unor prevederi în scopul diminuării riscului de evaziune fiscală;

semnarea unor convenții de evitare a dublei impuneri cu unele dintre statele candidate;

finalizarea Codului de Procedură Fiscală;

îmbunătățirea activității de colectare a veniturilor.

UNIUNEA ECONOMICĂ ȘI MONETARĂ

Strategia politicii monetare se va baza în continuare pe atingerea agregatelor monetare. Cursul de schimb al leului va continua să reprezinte o variabilă cheie în conceperea și implementarea politicii monetare, politica de curs urmând să sprijine cu prioritate obiectivul dezinflației. Acest domeniu va fi guvernat de un nou statut al Băncii Centrale care îi va întări, sub toate aspectele, independența. Obiectivul fundamental al acesteia – asigurarea stabilității prețurilor – va fi formulat fără ambiguitate și politica monetară va fi degrevată de urmărirea altor ținte macroeconomice care ar putea prejudicia atingerea acestui obiectiv.

În vederea armonizării normelor naționale cu cele ale UE se vor întreprinde următoarele măsuri:

îmbunătățirea organizării și performanței sistemului de contabilitate publică în concordanță cu standardele europene în vigoare;

perfecționarea finanțării bugetare pe bază de programe;

îmbunătățirea sistemului de management al trezoreriei prin înființarea Unității de management a trezoreriei statului.

POLITICILE SOCIALE ȘI OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

În realizarea obiectivului prioritar asumat în PNAR 2001, a fost elaborat noul Cod al Muncii, ținând cont de condițiile sociale și economice actuale. Acesta asigură protecția salariaților care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, indiferent de cetățenie, precum și cetățenilor români care lucrează în străinătate, în baza unor contracte încheiate cu un angajator român.

România s-a angajat să adopte următoarele măsuri:

punerea în aplicare a noului Cod al Muncii și a legislației conexe;

constituirea fondului de garanție a salariilor;

pregătirea patronatelor și sindicatelor pentru a putea contribui la derularea programelor cu finanțare externă;

stimularea asumării de responsabilități de către partenerii sociali în vederea soluționării prin dialog social bipartid a problemelor sectoriale;

inițierea unei campanii de informare a opiniei publice despre legislația europeană și națională antidiscriminare;

mutarea accentului politicilor de protecție a șomerilor de la măsurile pasive către cele active;

asigurarea sustenabilității financiare a sistemului public de pensii prin creșterea veniturilor și raționalizarea cheltuielilor și acoperirea integrală a influenței inflației și a ratei de creștere a prețurilor asupra pensiilor;

crearea unui sistem integrat și unitar de acordare a prestațiilor sociale care să răspundă nevoilor tot mai diversificate ale familiilor în dificultate;

elaborarea unor proiecte privind organizarea și funcționarea de centre și servicii de tip privat adresate persoanelor cu handicap și reabilitarea vocațională a acestor persoane, precum și dezvoltarea sistemului de monitorizare a promovării și respectării drepturilor persoanelor cu handicap.

ENERGIA

Ca urmare a progreselor realizate în restructurarea sectorului și în preluarea acquis-ului comunitar din domeniul energetic, în luna martie 2002 România a deschis negocierile la capitolul 14 – “Energie”.

În sectorul gazelor naturale în anul 2002 s-a inițiat procesul de privatizare a S.C. DISTRIGAZ NORD S.A. si S.C. DISTRIGAZ SUD S.A. în scopul privatizării sectorului de distribuție a gazelor naturale, proces care se va finaliza în cursul anului 2003. Au fost elaborați termenii de referință pentru angajarea unui consultant internațional de privatizare prin asistență PHARE.

Printre prioritățile pe termen scurt și mediu se regăsesc:

Elaborarea și aplicarea Codului comercial pentru gaze naturale;

Reabilitarea Sistemului Național de Transport al Gazelor Naturale și a sistemelor de distribuție;

Interconectarea Sistemului Național de Transport al Gazelor Naturale la sistemul european de transport.

În documentul de poziție pentru capitolul Energie, România solicită o perioadă de tranziție de 5 ani, de la momentul aderării, respectiv până la 31 decembrie 2011, din cauza costurilor mari necesare pentru crearea stocurilor minime.

Continuarea formării stocurilor de țiței și produse petroliere necesare acoperirii consumului, conform angajamentului din documentul de poziție și în baza unui calendar cu termene precise constituie priorități pe termen scurt și mediu.

Printre principalele obiective aprobate prin Strategia Națională de Dezvoltare Energetică pe termen mediu 2001-2004, restructurarea agenților economici participanți la această piață au reprezentat o prioritate acțiunile de reformă / restructurare / reabilitare / dezvoltare și pregătire pentru privatizarea agenților economici participanți la piața de energie vizând practic toate companiile din domeniul energetic. Acestora li se adaugă finalizarea procesului de privatizare a celor două filiale de distribuție a energiei electrice; continuarea lucrărilor de reabilitare, retehnologizare și investiții în domeniul termo și hidroenergetic; elaborarea unei strategii de privatizare pentru sectorul de producție și începerea privatizării în acest domeniu.

În sectorul nuclear, obiectivele care trebuie atinse sunt următoarele; implementarea de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a recomandărilor Atomic Question Group incluse în “Raportul UE în domeniul securității nucleare în contextul procesului de extindere”; completarea Legii nr. 111 / 1996 cu prevederile Normelor Republicane de Control de Garanții Nucleare (conform standardelor de siguranță nucleara ale UE) și la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă.

Modernizarea și retehnologizarea capacităților de extracție și prelucrare, continuarea închiderii și conservării minelor neviabile și atenuarea impactului social ca urmare a închiderii acestora, precum și privatizarea obiectivelor viabile ce prezintă interes, inclusiv prin participarea investitorilor străini reprezintă priorități în sectorul combustibililor solizi.

POLITICA INDUSTRIALĂ

Politica industrială a României ia în considerare prevederile conceptului de dezvoltare durabilă, adoptat în ultimii ani de majoritatea statelor lumii, ca bază a dezvoltării economice în perspectiva următorilor ani. Acest lucru se realizează, pe de o parte, prin utilizarea în procesul de dezvoltare industrială a acelor căi prin care activitățile economice, în context durabil, pot proteja mediul, iar, pe de altă parte, prin utilizarea rațională a resurselor naturale, în special a celor cu valoare economică și potențial limitat în timp.

România și-a propus pentru anul 2003:

Modernizarea tehnologiilor și instalațiilor existente în vederea reducerii consumurilor materiale și electrice, îmbunătățirea calității produselor și reducerea poluării;

Stimularea externalizării unor activități din întreprinderi siderurgice;

Definitivarea procesului de restructurare și încadrarea autoturismelor în normele EURO 3 începând cu anul 2004;

Privatizarea SNP PETROM;

Atragerea de fonduri private de investiții pentru dezvoltarea producției și transferul de know-how și tehnologie din țările UE;

Retehnologizarea capacităților de producție pentru apărare, în scopul realizării de produse care să corespundă cerințelor de interoperabilitate și compatibilitate, precum și standardelor de calitate.

INTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII

În data de 6 decembrie 2001, Guvernul României a aprobat documentul “Informații suplimentare referitoare la acquis-ul comunitar 2000 pentru Capitolul 16 – Întreprinderile mici și mijlocii”, prin care România accepta acquis-ul comunitar în vigoare la 31 decembrie 2000.

Prioritățile pe care România și le-a stabilit sunt:

Îmbunătățirea mediului de afaceri care se va realiza prin: simplificarea și îmbunătățirea cadrului legislativ și administrativ pentru IMM –uri și îmbunătățirea capacității administrative a Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație.

Creșterea competitivității IMM-urilor pe piețele locale și internaționale prin: îmbunătățirea accesului IMM-urilor la finanțare, a ofertei de servicii pentru IMM-uri și a accesului la achizițiile publice;

Promovarea culturii antreprenoriale prin derularea programului de pregătire antreprenorială.

ȘTIINȚĂ ȘI CERCETARE

Capitolul 17 “Știință și Cercetare” a fost închis provizoriu la data de 14 iunie 2000 și în februarie 2002 au fost transmise informații suplimentare la documentul de poziție pentru acest capitol.

Politicile de cercetare-dezvoltare și inovare ale României au ca prioritate clar definită integrarea în Spațiul European de Cercetare și armonizarea cu politicile, sistemul de cercetare-dezvoltare și inovare și procedurile din cadrul UE.

Dintre prioritățile pe termen scurt și mediu amintim:

Modernizarea echipamentelor și facilităților de cercetare și dezvoltare tehnologică și tehnologia informației din unitățile de cercetare;

Dezvoltarea infrastructurii de inovare și transfer tehnologic la nivel european.

EDUCAȚIE, FORMARE PROFESIONALĂ ȘI TINERET

În cadrul Conferinței de Aderare din mai 2000, au fost închise provizoriu negocierile de aderare cu România pentru Capitolul 18 – “Educație, formare profesională și tineret”. Au fost stabilite următoarele priorități:

Consolidarea procesului de reformă în învățământul preuniversitar prin: continuarea programului de îmbunătățire a transportului școlar în zonele rurale, de acordare a rechizitelor școlare elevilor care provin din familii cu venituri reduse, derularea programului special pentru sprijinirea școlarizării copiilor rromi în scopul stimulării participării copiilor din grupurile dezavantajate în procesul educațional;

Consolidarea procesului de reformă în învățământul superior prin: revigorarea cercetării științifice universitare prin diversificarea grant-urilor acordate tinerilor cercetători și studenți;

Dezvoltarea politicilor educaționale de tip e-Learning;

Participarea la noua generație de programe comunitare Socrates II, Leonardo da Vinci și Youth;

Dezvoltarea unei rețele naționale de centre autorizate de evaluare a competențelor profesionale;

Promovarea mobilității tineretului în Spațiul European prin schimburi bilaterale, participarea la stagiile de formare organizate de Consiliul Europei – Direcția Tineret;

Organizarea unor campanii pentru promovarea cadrului favorabil participării tinerilor la viața publica și la procesul decizional.

TELECOMUNICAȚII ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

Dintre prioritățile pe termen scurt și mediu amintim:

Finalizarea cadrului legislativ și instituțional pentru reglementarea coerentă a pieței liberalizate a comunicațiilor electronice. Momentul 1 ianuarie 2003 marchează liberalizarea completă a piețelor de servicii și rețele de comunicații electronice, la această dată preconizându-se ridicarea ultimelor restricții referitoare la telefonia vocală fixă și la furnizarea de circuite închiriate.

Trecerea la Societatea Informațională prin: modernizarea administrației publice și a serviciilor publice, îmbunătățirea nivelului de trai prin utilizarea tehnologiei informației în domenii ca sănătatea, protecția mediului și transporturile, dezvoltarea sectorului de tehnologia informației, dezvoltarea forței de muncă în perspectiva Societății Informaționale, adaptarea sistemului educațional și dezvoltarea de conținut digital;

Trecerea la e-Government prin participarea României la programul comunitar “Interchange of data between administations”(IDA) și prin continuarea procesului de informatizare a administrației publice și coordonarea acestuia prin intermediul Grupului pentru promovarea Tehnologiei Informației;

Crearea cadrului legislativ și instituțional pentru asigurarea securității rețelelor informaționale și a aplicațiilor software prin elaborarea unui plan de acțiune pentru promovarea accesului mai sigur la Internet prin combaterea conținutului ilegal și vătămător în rețelele globale, prin crearea cadrului legislativ pentru combaterea fraudei în rețea și prin dezvoltarea cadrului de reglementări în domeniul tehnologiei informației, prin inițierea, elaborarea și adoptarea de standarde și norme tehnice privind semnătura electronică, protecția datelor cu caracter personal și securitatea rețelelor și aplicațiilor software, comerțul electronic.

CULTURA ȘI POLITICA ÎN DOMENIUL AUDIOVIZUALULUI

Negocierile de aderare pentru Capitolul 20 “Cultura și politica în domeniul audiovizualului” sunt în curs de derulare.

Proiectele de lege au preluat din acquis-ul comunitar prevederi legate de: jurisdicție, protecția demnității umane și a minorilor, evenimentele de importanță majoră, publicitate, sponsorizare și tele-shopping, fiind avute în vedere și prevederile referitoare la obligațiile culturale (cotele europene și producătorii independenți). În acest sens au fost stabilite următoarele priorități:

Conservarea, restaurarea și promovarea patrimoniului cultural național;

Dezvoltarea activităților culturale și a societății civile;

Dezvoltarea capacității administrative a Punctului de Contact Cultural;

Consolidarea strategiei de dezvoltare a pieței audiovizualului;

Acordarea licențelor și autorizărilor vizând formarea echilibrata a pieței din domeniu, conform strategiei de dezvoltare;

POLITICA REGIONALĂ ȘI COORDONAREA INSTRUMENTELOR STRUCTURALE

În cadrul Conferinței Interguvernamentale de Aderare România – UE din 21 martie 2002 au fost deschise negocierile pentru acest capitol. Pentru programarea dezvoltării regionale în perioada 2002-2005, au fost identificate două obiective cu caracter permanent:

Pregătirea cadrului instituțional și legal pentru coordonarea și implementarea instrumentelor structurale ce urmează a fi realizată prin următoarele măsuri:

înființarea și organizarea instituțiilor specifice managementului instrumentelor structurale și inițiativelor comunitare pentru realizarea funcțiilor specifice prevăzute în Regulamentele comunitare;

consolidarea capacității instituționale a autorităților de implementare a instrumentelor structurale, la nivel central și regional prin: consolidarea gestionarii eficiente a fondurilor nerambursabile acordate de UE prin programele PHARE, ISPA și SAPARD; pregătirea resurselor umane prin conceperea și implementarea unor programe de pregătire;

întărirea parteneriatului prin activități care vizează conștientizarea potențialilor parteneri asupra rolului și beneficiilor pe care le au prin participarea la elaborarea și implementarea politicii de dezvoltare regională și prin participarea la îmbunătățirea exercițiului de programare și monitorizare;

Implementarea politicii naționale de dezvoltare regională pentru realizarea căreia au fost stabilite următoarele măsuri:

îmbunătățirea competitivității regiunilor de dezvoltare, sprijinirea dezvoltării regionale echilibrate și durabile prin proiecte de investiții prin: dezvoltarea sectorului privat, în special prin sprijinirea sectorului IMM-urilor, a serviciilor sociale în zonele de restructurare industriale și a sectorului turistic prin măsuri integrate, orientate către ameliorarea calității ofertei turistice;

promovarea cooperării transfrontaliere (în regiunile de la granițele cu Ungaria și Bulgaria) prin: îmbunătățirea infrastructurii existente în domeniul rețelelor europene de transport și ameliorarea condițiilor de trafic de-a lungul coridoarelor pan–europene IV si IX, protecția mediului și gospodărirea apelor și armonizarea procedurilor de control vamal prin îmbunătățirea schimbului de informații.

PROTECȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Negocierile pentru acest capitol s-au deschis în cadrul Conferinței Interguvernamentale de Aderare România-UE, care a avut loc la Bruxelles la 21.03.2002. În prezent sunt în curs de actualizare strategiile sectoriale în domeniile: legislație orizontală, calitatea aerului, calitatea apei, controlul poluării industriale și zgomot și sunt în curs de finalizare strategiile din sectoarele managementului deșeurilor, substanțe chimice și siguranța nucleară.

Prioritățile pe termen scurt și mediu pentru acest sector se referă la:

Adoptarea unor acte normative privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului;

Armonizarea legislației naționale cu privire la descrierea și clasificarea chimicalelor periculoase în Tariful Vamal al României și import-exportul produselor chimice periculoase, evaluarea și controlul riscului substanțelor chimice periculoase pentru sănătatea umană și mediu;

Transpunerea legislației comunitare privind supravegherea și controlul transporturilor de deșeuri radioactive între statele membre, din și spre Comunitate;

Identificarea și desemnarea Ariilor Speciale de Conservare, a celor mai reprezentative situri ca număr și mărime pentru speciile de păsări sălbatice, termen 2005;

Transpunerea deciziilor comunitare privind criteriile pentru etichetarea ecologică a aparatelor frigorifice, a mașinilor de spălat vase, a textilelor și încălțămintei.

PROTECȚIA ȘI SĂNĂTATEA CONSUMATORILOR

În cadrul Conferinței de Aderare din data de 27.07.2001 s-a decis deschiderea și simultan închiderea provizorie a capitolului 23 “Protecția consumatorilor și a sănătății”.

Preluarea acquis-ului comunitar în acest domeniu se va realiza prin elaborarea actelor normative privind produsele prezentate ca fiind benefice pentru sănătatea consumatorilor, vânzarea produselor către consumatori și garanțiile asociate, îmbunătățirea accesului consumatorilor la justiție prin crearea unui sistem prejudecătoresc de rezolvare a plângerilor consumatorilor, precum și referitoare la creditul pentru consum.

În vederea întăririi sistemului național de supraveghere a pieței se va adopta Codul Consumului. Creșterea gradului de educare și informare a consumatorilor se va realiza prin: organizarea de campanii naționale în acest scop, realizarea unor emisiuni săptămânale la radio și TV pe probleme de protecția consumatorului, creșterea gradului de reprezentare a societății civile în procesul de luare a deciziilor.

COOPERAREA ÎN DOMENIUL JUSTIȚIEI ȘI AFACERILOR INTERNE

19.04.2002 reprezintă data la care au fost deschise negocierile pentru capitolul “Justiție și Afaceri Interne” cu ocazia Conferinței de Aderare România-UE.

Principalele aspecte care se vor urmări se referă la: consolidarea independenței și credibilității justiției, reducerea rolului instanțelor militare, întărirea organismelor implicate în combaterea corupției, atingerea unui nivel ridicat al controlului la frontiere până la data aderării României la UE, perfecționarea personalului, dotarea tehnică performantă și o mai bună colaborare între instituțiile cu atribuții în acest domeniu. De asemenea se vor clarifica și detalia prevederile Planului de Acțiune Schengen privind controlul frontierei și cooperarea cu instituțiile similare din Uniunea Europeană și statele vecine.

UNIUNEA VAMALĂ

Deschiderea negocierilor aferente capitolului 25 “Uniunea Vamală” a fost realizată cu ocazia Conferinței de Aderare (17.03.2001).

Aderarea României la Uniunea Europeana impune îndeplinirea următoarelor obiective:

Revizuirea până la sfârșitul anului 2005 a legislației vamale române de bază și secundară, iar instrumentele vamale care operează în UE vor fi adaptate și utilizate în România, ca soluție intermediară până la aderare. Se vor crea totodată condițiile pentru aderarea la convențiile vamale internaționale care prezintă interes;

Asigurarea funcționării optime a sistemului informatic și a compatibilității cu sistemele UE în vederea interconectării cu sistemul vamal comunitar computerizat;

Conectarea la sistemul de Tranzit Comun;

Extinderea cooperării cu alte instituții care acționează la frontiere și inițierea programelor comune de acțiune și de pregătire a lucrătorilor acestor instituții.

RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

Negocierile de aderare au fost deschise în cadrul Conferinței de Aderare (14.06.2000), capitolul fiind închis provizoriu la aceeași dată.

Obiectivele politicii comerciale a României se subscriu necesității adaptării economiei românești la tendințele înregistrate în economia mondială sub impactul fenomenului de globalizare, dezvoltării economice și schimbărilor care se produc între sectoarele productive, rezultatului procesului de negociere a aderării la UE și ale negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, precum și creșterii competitivității și ameliorării accesului produselor românești pe piețele externe în scopul realizării unui echilibru dinamic al balanței comerciale.

Pe termen scurt, prioritățile României în domeniul politicii comerciale internaționale se referă, printre altele, la:

Finalizarea și implementarea rezultatelor negocierilor bilaterale în domeniul comerțului cu produse agricole derulate în anul 2002;

Participarea la negocierile comerciale multilaterale din cadrul OMC;

Amendarea listelor de denumiri de origine din cadrul acordurilor privind protecția denumirilor de origine pentru vinuri și băuturi alcoolice.

POLITICA EXTERNĂ ȘI DE SECURITATE COMUNĂ

Negocierile de aderare la UE pentru capitolul 27 au fost închise provizoriu în cadrul Conferinței de Aderare din 14.06.2000.

În ceea ce privește obiectivele prioritare ale țării noastre în acest domeniu amintim:

Dezvoltarea de relații contractuale cu toate statele din zona Balcanilor Occidentali, plecând de la acordurile pe care acestea le vor încheia cu UE;

Sprijinirea orientării europene a Republicii Moldova;

Orientarea într-o mai mare măsură a politicii externe către impulsionarea relațiilor cu statele euromediteraneene partenere (Africa de Nord și Orientul Mijlociu);

Adoptarea măsurilor necesare pentru ca forțele din oferta României la Forța Europeană de Reacție Rapidă să fie disponibile conform angajamentelor prezentate;

Participarea României, în calitatea sa de “furnizor de securitate” în zonă, la o serie de inițiative de cooperare militară regională a căror activitate este focalizată asupra întăririi securității și stabilității în spațiul sud-est european;

Adoptarea unui act normativ care să reglementeze regimul de control al exporturilor și importurilor de arme convenționale în mod distinct față de cel al produselor cu dublă utilizare, prin preluarea “celor mai bune practici” în domeniu ale statelor membre ale UE.

CONTROL FINANCIAR

Implementarea politicilor comunitare, mai ales a politicilor agricole și a celor privind managementul fondurilor structurale impune și implementarea unui management și a unui sistem de control financiar eficiente pentru cheltuielile sectorului public, care să cuprindă și prevederi privind modalitățile de prevenire a încălcării legalității și a fraudelor.

Întărirea bunei administrări și a responsabilităților sectorului public din România, prin dezvoltarea instituțională a funcțiilor de control intern și audit intern în concordanță cu cele mai bune practici internaționale va avea în vedere următoarele aspecte: dezvoltarea auditului de performanță și auditului de sistem în cadrul instituțiilor publice, pregătirea profesională a auditorilor și controlorilor financiari.

Protejarea intereselor financiare ale UE se va realiza prin: optimizarea strategiei Gărzii Financiare de ținere sub control a fenomenului de evaziune fiscală, întărirea funcției de control fiscal.

PREVEDERI FINANCIARE ȘI BUGETARE

Pentru o bună aliniere a legislației românești în acest domeniu cu acquis-ul comunitar se impune cu necesitate continuarea restructurării finanțelor publice în scopul realizării unui management sănătos al fondurilor publice prin luarea următoarelor măsuri:

Dezvoltarea capacității de evaluare a eficienței de cost a propunerilor de cheltuieli bugetare destinate îndeplinirii obiectivelor de politică națională și sectorială;

Creșterea eficienței de alocare a cheltuielilor bugetare;

Perfecționarea sistemului de monitorizare a achizițiilor publice;

Continuarea asigurării transparenței utilizării fondurilor publice;

Perfecționarea finanțării pe bază de programe prin extinderea numărului de programe și obligația ordonatorilor principali de credite de a prezenta anual rapoarte de performanță pe fiecare program punând în evidență diferențele față de previziunile bugetare.

Participarea României la capitalul Băncii Europene de Investiții și Băncii Centrale Europene presupune negocierea, în concordanță cu statutul Băncii Europene de Investiții, a nivelului și modalităților de plată a contribuției la capitalul social, la fondul de rezervă și la rezervele suplimentare. Bugetul de stat va prevedea sumele necesare plății contribuției respective începând cu data aderării.

D. REFORMA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

În perioada ce a urmat amplului proces de reorganizare și restructurare a ministerelor și organelor de specialitate din subordinea Guvernului, s-a acordat o atenție deosebită realizării obiectivelor prioritare cuprinse în ediția 2001 a Programului Național de Aderare. Astfel, prin descentralizare, Guvernul a urmărit permanent conștientizarea și implicarea sporită a colectivităților locale în gestiunea problematicii regionale și locale. Continuarea reformei în domeniul administrației publice locale a vizat în egală măsură deconcentrarea deciziei și a acțiunii administrative de la nivelul administrației centrale la nivelul direcțiilor specializate ale ministerelor în cadrul unităților administrativ-teritoriale.

Priorități pe termen scurt

Profesionalizarea funcției publice;

Dezvoltarea unui corp al funcționarilor publici unitar, compatibil cu structurile similare din țările membre ale Uniunii Europene, constituie o condiție esențială pentru întărirea capacității administrației publice de a elabora și implementa măsurile de reforme.

Finalizarea procesului de demilitarizare a unor servicii militare;

În concordanță cu normele din statele europene avansate s-a reglementat transferul unor servicii comunitare către autoritățile administrației publice locale. Atât personalul, cât și resursele financiare aferente se vor transfera o dată cu încheierea protocolului între Ministerul de Interne și Ministerul Administrației Publice. Aceasta măsură vizează organizarea următoarelor servicii publice comunitare: de evidență a persoanelor, de eliberare și evidență a pașapoartelor și un serviciu pentru situații de urgență.

Întărirea cadrului instituțional pentru cadastru general care presupune parcurgerea

următoarelor etape: identificarea și aplicarea în continuare a măsurilor de accelerare a implementării Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000, precum și a modalităților de preluare directă a acestor date în cadastrul general și al publicității imobiliare; armonizarea metodologiilor cadastrelor de specialitate pentru integrarea acestora în sistemul cadastrului general, în primul rând a cadastrului agricol și a cadastrului imobiliar-edilitar; dezvoltarea sistemului informatic pentru cadastrul general și publicitate imobiliară; modernizarea sistemului național geodezic.

Una dintre prioritățile pe termen mediu o reprezintă apropierea administrației publice de cetățean, introducând în practica termenul de “e-Administrație” care presupune următoarele mutații esențiale: cetățenii vor beneficia de toate serviciile publice la care au dreptul, printr-o simplă cerere adresată oricărui birou autorizat al administrației, indiferent de domiciliu sau de competența juridică teritorială; la solicitarea unui serviciu, cetățeanul va trebui să furnizeze doar datele sale de indentificare, toate celelalte informații fiind accesibile prin intermediul sistemului informațional al ghișeului unic.

3. Raportul periodic privind progresele înregistrate de România în procesul de aderare la UE

Prezentul Raport ia în considerare progresul înregistrat în perioada care s-a scurs de la Raportul periodic pentru 2001. El acoperă perioada până la 15 septembrie 2002. Însă în anumite cazuri specifice sunt menționate măsurile adoptate și după această dată. Documentul verifică dacă reformele planificate la care se face referire în Raportul periodic pe 2001au fost realizate și examinează noile inițiative. În plus, prezentul raport oferă o evaluare globală a situației generale pentru fiecare din aspectele aflate în discuție, prevăzând pentru fiecare dintre ele principalele demersuri pe care mai trebuie să le întreprindă România în cadrul pregătirilor pentru aderare.

Ca și în cazul Rapoartelor precedente, „progresul” a fost măsurat pe baza deciziilor luate efectiv, a legislației adoptate efectiv, a convențiilor internaționale ratificate efectiv (acordându-se atenția cuvenită implementării) și măsurilor implementate efectiv. Ca o chestiune de principiu, legislația sau măsurile care se află în diverse stadii, fie de elaborare fie de aprobare în Parlament, nu au fost luate în considerare. Această abordare asigură un tratament egal față de toate țările candidate și permite o evaluare obiectivă a fiecărei țări în funcție de progresul concret realizat de ele în pregătirea pentru aderare.

Se apreciază că România îndeplinește în continuare criteriile politice. România a realizat un progres semnificativ în privința protecției copiilor, reducerea numărului de copii instituționalizați și îmbunătățirea condițiilor efective de viață. S-a înregistrat progres și în ceea ce privește promovarea șanselor egale între bărbați și femei, dezvoltându-se structuri pentru reducerea traficului de ființe umane și creându-se cadrul instituțional pentru combaterea discriminării. A continuat dezvoltarea unui sistem de libertate sub supraveghere, dar condițiile din închisori rămân extrem de proaste. Trebuie luate măsuri suplimentare pentru întărirea garanțiilor pentru libertatea de expresie.

Evoluții pozitive au avut loc în privința tratamentului acordat minorităților. Legislația de extindere a folosirii oficiale a limbilor minorităților a fost aplicată relativ fără probleme. S-au făcut pași importanți pentru aplicarea Strategiei Naționale de îmbunătățire a situației romilor, cu scopul de a combate efectiv discriminarea și de a le îmbunătăți condițiile de viață.

Lansarea unui program major de reformă administrativă a înregistrat un progres semnificativ prin adoptarea deciziei de demilitarizare a poliției. Acest lucru va spori responsabilitatea publică a ofițerilor de poliție, deși sunt necesare acțiuni în continuare care să asigure proporționalitatea acțiunilor lor. Au fost create noi structuri instituționale pentru combaterea corupției, care rămâne un motiv de îngrijorare foarte serioasă.

România mai trebuie să-și îmbunătățească procesul de adoptare a deciziilor, precum și pe cel legislativ. În special, Guvernul ar trebui să se bazeze mai puțin pe ordonanțe de urgență și ar trebui să sporească capacitatea Parlamentului de a examina foarte atent legislația. Reforma magistraturii a fost limitată. Lipsa resurselor face ca sistemul judiciar să fie sub presiune serioasă, iar implicarea puterii executive în treburile judiciare nu a fost diminuată în practică.

România a continuat să avanseze spre realizarea unei economii de piață funcționale, existând perspective mai bune pentru atingerea acestui obiectiv. Aplicarea susținută și completă a măsurilor planificate împreună cu finalizarea agendei de reformă ar trebui să permită României să fie în măsură pe termen mediu să facă față presiunii concurențiale și forțelor pieței din cadrul Uniunii.

În ultimii ani s-au obținut câteva succese semnificative în privința stabilizării macroeconomice, prin diminuarea inflației. Transformarea prin care trece sectorul bancar în prezent, îmbunătățirile succesive ale cadrului de supraveghere și de reglementare al piețelor financiare și pașii înainte făcuți în privatizare au contribuit treptat la o mai strictă disciplină financiară a întreprinderilor. Liberalizarea prețurilor și a comerțului însoțită în ultimul an de o ajustare semnificativă a tarifelor la energie și de importante reforme ale sistemului fiscal au pus bazele unei alocări mai eficiente a resurselor.

Angajamentele de limitare a facturii totale a salariilor în sectorul public trebuie respectate. Este necesară o aplicare constantă și transparentă a celor mai recente măsuri pentru reducerea arieratelor consumatorilor de energie, o aplicare hotărâtă și transparentă a prevederilor legale recent adoptate pentru accelerarea privatizării și voința de a lichida întreprinderile care înregistrează pierderi. Finalizarea privatizării în sectorul bancar, continuarea reformei cheltuielilor publice și a procedurilor bugetare și asigurarea aplicării unui cadru de reglementare și juridic îmbunătățit ar contribui de asemenea la dezvoltarea unei economii de piață funcționale și la dezvoltarea capacității României de a face față presiunii concurențiale și forțelor pieței din cadrul Uniunii.

De la emiterea Opiniei în 1997, România a înregistrat un progres constant în adoptarea acquis-ului. Însă în multe domenii se constată o discrepanță tot mai mare între progresul realizat în domeniul transpunerii juridice și capacitatea limitată a administrației românești de a aplica și asigura conformarea la legislația nou adoptată.

În ultimul an România a accelerat procesul de transpunere legislativă și a continuat acțiunea, deși într-un ritm mai lent, de dezvoltare a structurilor administrative cerute de acquis.

În ansamblu, și având în vedere data țintă pe care și-a fixat-o România pentru aderare, progresul ei a fost rezonabil, iar legislația națională a fost aliniată la acquis în multe domenii. Edificarea capacității administrative va necesita o reformă structurală extinsă atât a administrației publice, cât și a sistemului judiciar.

În domeniul pieței interne, legislația cadru privind Abordarea Nouă și Globală a permis o aliniere accelerată la sectorul specific din acquis referitor la circulația liberă a bunurilor. Un progres considerabil a fost de asemenea înregistrat în privința constituirii organismelor care să administreze acquis-ul. Următoarele eforturi trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea standardizării și omologării, consolidarea sistemelor de supraveghere a pieței, restructurarea sistemului de control al alimentelor și aplicarea efectivă a legislației privind achizițiile publice.

Au fost puse bazele pentru realizarea de progrese în viitor în ceea ce privește libera circulație a persoanelor, deși este necesară continuarea acțiunii de transpunere pentru remedierea deficiențelor în domeniul recunoașterii reciproce.

S-au depus eforturi considerabile pentru a facilita libera circulație a serviciilor, deși cadrul instituțional nou elaborat pentru supravegherea serviciilor financiare trebuie încă întărit.

Liberalizarea a continuat în domeniul liberei circulații a capitalurilor și România este hotărâtă să respecte un calendar de suprimare a controlului devizelor și a altor restricții care afectează circulația capitalurilor. Trebuie depuse eforturi în continuare în special pentru revizuirea cadrului juridic în domeniul spălării banilor.

România a realizat alinierea la cea mai mare parte a acquis-ului referitor la dreptul companiilor, deși nivelul de piraterie și contrafacere rămâne o serioasă problemă iar aplicarea trebuie îmbunătățită. În domeniul politicii concurenței s-a realizat un oarecare progres în transpunerea acquis-ului, în special în domeniul antitrust. Restructurarea sectorului siderurgic va trebui să fie supravegheat îndeaproape.

România a realizat un progres constant în domeniile vamal și fiscal, dar este necesar să se continue alinierea legislativă precum și eforturile de reducere a nivelului corupției în cadrul administrației vamale. Trebuie continuată acțiunea de dezvoltare a sistemelor informatice pentru a permite schimbul de date computerizate între România și CE. Pentru dezvoltarea cu succes a unei politici industriale și pentru promovarea IMM-urilor sunt necesare eforturi în continuare care să simplifice și să stabilizeze mediul de afaceri.

Alinierea la acquis-ul referitor la politica agricolă s-a accelerat, deși evoluțiile legislative nu au fost încă însoțite de o dezvoltare pe măsură a structurilor administrative capabile să implementeze efectiv acquis-ul. Reformele structurale sunt introduse într-un ritm lent. Modalitățile de inspectare trebuie să fie îmbunătățite în sectorul fitosanitar și, chiar mai urgent, în sectorul veterinar. În domeniul pisciculturii România a adoptat legislația cadru necesară, deși există întârzieri în constituirea structurilor administrative necesare.

Cu privire la politica socială și ocuparea forței de muncă s-a realizat un oarecare progres, dar transpunerea juridică trebuie continuata cu privire la legislația muncii, șanse egale și sănătatea și siguranța la locul de muncă.

Progresul în privința politicii regionale a fost mai lent și România nu are încă o politică de coeziune clară și consolidată. A început acțiunea de dezvoltare a capacității administrative, dar este necesară continuarea eforturilor pentru elaborarea de sisteme de gestionare și implementare.

Progresul României în sectorul transporturilor este mixt: bun în ce privește transportul rutier și feroviar, rezonabil în domeniul aviației, dar numai limitat în cazul siguranței maritime.

În ciuda progresului în domeniul alinierii legislative, rămân multe probleme structurale de abordat în sectorul energetic, iar noile structuri de exploatare trebuie consolidate. Cu toate că a transpus un volum considerabil de legislație de mediu, România nu are resursele nici administrative și nici financiare de aplicare a acesteia. Eforturile în continuare trebuie să se concentreze mai mult asupra dezvoltării capacităților de implementare și asigurării resurselor pentru investiții în domeniul mediului.

Alinierea la acquis-ul în domeniul protecției consumatorilor a continuat și s-au constituit structurile de implementare, deși cooperarea inter-instituțională trebuie îmbunătățită.

S-a înregistrat un progres constant în alinierea la acquis-ul în domeniul telecomunicațiilor în privința pregătirilor pentru liberalizarea piețelor comunicațiilor și poștale. Eforturile viitoare trebuie să se concentreze asupra transformării administrației reglementatoare nou create intr-un organism independent si eficient, cât și asupra evaluării implicațiilor economice ale implementării depline a acquis-ului în domeniul serviciilor universale.

România a început să realizeze reforme structurale în domeniul justiției și afacerilor interne, deși rămâne de efectuat un mare volum de muncă pentru apropierea juridică și, în special, pentru întărirea capacității administrative și juridice. Cu toate reformele recente, inclusiv adoptarea unui Plan de Acțiune Schengen, eficiența forțelor de poliție în ansamblu este limitată, iar infrastructura și gestionarea frontierelor trebuie îmbunătățite. Sunt necesare eforturi importante pentru sporirea eficacității magistraturii.

În domeniul relațiilor externe, barierele comerciale au fost eliminate treptat și România a realizat un nivel în general ridicat de aliniere la acquis.

S-a realizat progres cu privire la controlul financiar și sunt în curs de introducere sisteme moderne de management și control financiar. Sunt necesare acțiuni pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităților, capacitatea administrativă urmând a fi consolidată în ceea ce privește controlul financiar intern public, iar independența Curții de Conturi trebuie garantată.

În ansamblu, capacitatea administrației publice de a implementa acquis-ul se menține limitată și reprezintă o frână considerabilă în calea pregătirilor de aderare ale României. Dacă anumite sectoare ale administrației sunt în măsură să funcționeze eficient, rămân multe sectoare importante în care starea deficitară a administrației reprezintă un motiv serios de îngrijorare. Această îngrijorare se extinde dincolo de adoptarea acquis-ului, referindu-se și la gestionarea asistenței financiare CE. Această problemă începe să fie un obiect de preocupare pentru Guvern care a anunțat un program de reformă major.

În cadrul negocierilor de aderare 13 capitole au fost închise temporar. În timpul negocierilor s-au asumat angajamente în perspectiva aderării în anul 2007 care, în general, sunt respectate.

SECȚIUNEA A IV A. ASPECTE PRIVIND ARMONIZAREA LEGISLAȚIEI ROMÂNE CU ACQUIS-UL COMUNITAR

Procesul de armonizare a legislației românești cu reglementările comunitare reprezintă un obiectiv esențial, care se regăsește în strategia de aderare a tuturor statelor candidate la calitatea de membru al Uniunii Europene

Armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar este totodată una din condițiile care determină progresul în procesul de negocieri pentru aderare, angajamentele asumate de România în documentele de poziție referindu-se în mare măsură la adoptarea de acte normative de bază pentru domeniul respectiv.

În vederea derulării procesului de compatibilizare a legislației românești cu normele comunitare, a fost elaborat Programul Național de Aderare a României la Uniunea Europeană, care include un program de armonizare legislativă pentru perioada 2002 – 2005. Acest program conține responsabilități clare, este împărțit pe capitole de acquis comunitar și se actualizează anual.

Ministerul Integrării Europene avizează obligatoriu toate proiectele de acte normative care transpun prevederi comunitare în legislația românească. Avizul este dat anterior aprobării de către Guvern a respectivelor proiecte de acte normative. Este de menționat că, în acest sens, au fost înființate în cadrul ministerului două direcții de armonizare legislativă. Bilunar, Ministerul Integrării Europene prezintă Guvernului un raport privind stadiul îndeplinirii, de către ministere și alte instituții responsabile, a măsurilor care figurează în acest program.

În anul 2002, procesul de armonizare legislativă s-a desfășurat într-un ritm semnificativ mai rapid, fiind adoptate un număr de circa 480 de acte normative cu relevanță comunitară, din care peste 300 realizează transpunerea directă a normelor europene în legislația națională.

Progresele înregistrate anul trecut în direcția transpunerii legislației comunitare privesc îndeosebi următoarele domenii: criteriile politice și cele economice, libera circulație a mărfurilor, libera circulație a serviciilor, agricultura, politica socială și ocuparea forței de muncă, telecomunicații și tehnologia informației, protecția mediului, justiție și afaceri interne.

Autoritățile române trebuie să traducă, până la data aderării, întregul acquis comunitar în vigoare. Responsabilitatea pentru această acțiune revine în întregime Institutului European din România, aflat în coordonarea Ministerului Integrării Europene, care are și sarcina de a asigura revizuirea, din punct de vedere juridic, tehnic și lingvistic, a textelor traduse. Anul 2001 a marcat, în această direcție, progrese importante.

Până în luna decembrie 2001, România a finalizat traducerea a 58000 de pagini standard de Jurnal Oficial al Comunităților Europene și a revizuit 8000 de pagini standard, care au fost transmise autorităților comunitare competente la începutul anului 2002.

Această acțiune a continuat și în anul 2002 prin traducerea a circa 10 000 pagini de Jurnal Oficial și revizuirea unui număr de aproximativ 30 000 de pagini. Numărul total al paginilor revizuite s-a ridicat, la sfârșitul anului 2002 la peste 45 000 de pagini.

La sfârșitul anului 2003, România va avea tradus întregul acquis comunitar, iar un număr de peste 60 000 pagini de Jurnal Oficial vor fi revizuite.

SECȚIUNEA A V A. STADIUL NEGOCIERILOR

România a deschis toate capitolele de negociere (30, capitolul 31 – „Diverse” negociindu-se în faza finală, în cazul în care mai rămân probleme în discuție). Până în prezent, dintre capitolele deschise, au fost închise provizoriu 17 capitole.

Capitolele pentru care negocierile au fost închise provizoriu în cursul președinției portugheze a Consiliului U.E. (semestrul I/2000) sunt: Întreprinderi mici și mijlocii (16); Știință și cercetare (17); Educație, formare profesională și tineret (18); Relații externe (26); Politica externă și de securitate comună (27).

În cursul președinției franceze a Consiliului U.E. (semestrul II/2000) negocierile pentru capitolul Statistică (12) au fost închise provizoriu.

Capitolele deschise în cursul președinției franceze a Consiliului U.E sunt: Politica în domeniul concurenței (6); Telecomunicațiile și tehnologia informațiilor (19); Cultură și politica în domeniul audiovizualului (20).

În cursul președinției suedeze a Consiliului UE (semestrul I/2001) negocierile privind capitolul Pescuitul (8) au fost închise provizoriu.

Capitolele deschise în cursul președinției suedeze a Consiliului UE (semestrul I/2001) sunt următoarele: Libera circulație a capitalului (4); Dreptul societăților comerciale (5); Politica în domeniul transporturilor (9); Uniunea vamală (25).

Pentru capitolele Dreptul societăților comerciale (5);Protecția consumatorilor și a sănătății (23) negocierile au fost închise provizoriu în cursul președinției belgiene a Consiliului UE (semestrul II/2001).

Capitolele pentru care negocierile au fost deschise în cursul președinției belgiene a Consiliului UE (semestrul II/2001)sunt: Impozitarea (10); Politicile sociale (13); Protecția consumatorilor și a sănătății (23).

Capitole pentru care negocierile au fost deschise în cursul președinției spaniole a Consiliului UE (semestrul I / 2002): Libera circulație a mărfurilor (1); Libera circulație a persoanelor (2); Uniunea Economică și Monetară (11); Energia (14); Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale (21); Mediul înconjurător (22); Justiția și afacerile interne (24); Control Financiar (28); Instituții (30).

Negocierile pentru capitolele Uniunea Economică și Monetară (11); Politica socială (13); Instituții (30) au fost închise provizoriu în cursul președinției spaniole a Consiliului U.E.

În cursul președinției daneze a Consiliului UE (semestrul II/2002) au fost deschise negocierile pentru capitolele următoare: Libera circulație a serviciilor (3); Agricultura (7); Politica industrială (15); Prevederi financiare și bugetare (29).

Capitolele pentru care negocierile au fost închise provizoriu în cursul președinției daneze a Consiliului UE: Politica industrială (15); Telecomunicații si tehnologia informației (19); Cultura si politica în domeniul audiovizualului (20); Uniunea vamală (25).

România a închis provizoriu capitolul de negociere „Libera circulație a capitalurilor” în cadrul conferinței de aderare România-UE care a avut loc la Bruxelles în 7 aprilie 2003.

Pentru acest capitol, România se angajează să aplice acquis-ul comunitar privind mișcările de capital și sistemele de plăți, transferurile de credit transfrontaliere și prevenirea spălării banilor, plățile electronice, investițiile străine etc. până în 2007, data aderării la Uniunea Europeană.

CAPITOLUL IV – CONSIDERAȚII FINALE

Extinderea Uniunii Europene este cea mai mare provocare a Europei la începutul secolului al XXI-lea, fiind șansa de a uni un continent care se va consolida atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere economic.

Iată că după mai bine de o jumătate de secol în care Europa s-a aflat divizată, visul francezului Jean Monet este pe cale să se desăvârșească. Reunificarea continentului european având ca fundament respectarea principiilor prevăzute în art. 49 al Tratatului asupra Uniunii Europene (respectarea principiului libertății, a democrației, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și domnia legii) se află în etapa confirmării primirii în Uniune a încă zece state în anul 2004. Deși aceste state nu îndeplinesc în mod riguros criteriile respectate în statele membre, o amânare îndelungată a extinderii ar fi presupus din punct de vedere economic, și nu numai, riscuri și mai mari pentru membrii UE (imigrație clandestină, trafic de carne vie, criminalitate financiară).

Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană reprezintă singura opțiune viabilă care îi poate asigura reintegrarea completă și definitivă în sistemul de valori promovat de democrațiile vest-europene, sistem din care face parte de drept prin istorie, cultură, tradiție și așezare geografică. Apartenența României la UE constituie o garanție a stabilității, a creșterii economice și a prosperității. România s-a înscris în acest proces ireversibil și participă la modernizarea impusă de integrarea în Uniunea Europeană, care implică evoluția generală a întregii societăți românești.

Implicându-se activ în acest proces, România va trebui să-și mențină identitatea, la fel ca toate celelalte state care au aderat sau vor adera la Uniune. Europa unită trebuie să fie o societate caracterizată prin coeziune și diversitate, care să pună în valoare bogăția și pluralitatea culturilor, precum și avantajele consacrării unui nou model european care să asigure siguranță și prosperitate cetățenilor Uniunii Europene.

Momentul Copenhaga 2002 a însemnat pentru România un punct important pe calea integrării europene, am spune mai degrabă decât a unificării, întrucât cel dintâi proces presupune o Europă bogată, vie, diversă, multicoloră, în măsură să adopte strict funcțional mecanisme administrative și financiare care să ne facă viața mai ușoară. Pentru aceasta este necesară implementarea unui set de valori minimale în care toată lumea să creadă.

Concluziile președinției daneze de la Copenhaga (12-13 decembrie 2002) au arătat faptul că România a făcut progrese în îndeplinirea angajamentelor asumate în urma negocierilor de aderare la UE, aceasta din urmă intenționând să contribuie la consolidarea acestor rezultate pozitive, prin acordarea de asistență financiară care să fie utilizată într-un mod flexibil în vederea îndeplinirii priorităților stabilite, printre care se numără domeniul Justiției și Afacerilor Interne. Scopul Comunității este de a acorda țării noastre calitatea de stat membru în 2007 în funcție de modul de îndeplinire a criteriilor pentru dobândirea acestui statut.

Foaia de parcurs (roadmap) redactată în favoarea României stabilește pentru aceasta obiective concrete și mijloacele prin care acestea pot fi atinse. Se subliniază importanța definitivării reformei administrative și judecătorești în scopul asigurării stabilității și amplificării efectelor pozitive obținute până în prezent.

De asemenea, România este asigurată că negocierile privind inchiderea tuturor capitolelor vor continua, în special referitoare la dispozițiile financiare. Ajutorul pe care UE se obligă să îl ofere României implică revizuirea Parteneriatului de Aderare care va fi realizata în 2003.

Concluziile președinției daneze a Comisiei Europene se încheie cu mențiunea că România va participa la următoarea Conferință Interguvernamentală în calitate de observator.

BIBLIOGRAFIE

Cursuri, tratate, comentarii, monografii

Adrian Năstase, “România și noua arhitectură mondială”, Regia Autonomă Monitorul Oficial, București, 1996;

Hildegard Carola Puwak, Andrei Popescu, “România și viitorul Europei”, Regia Autonoma Monitorul Oficial, București, 2001;

Ion Jinga, Andrei Popescu, “Integrarea Europeană – Dicționar de termeni comunitari”, Editura Lumina Lex;

Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, “Drept Instituțional Comunitar European”, Editura Actami, București, 2000;

Pascal Fontaine, “A new idea of Europe-The Schuman Declaration 1950-2000”, Editura Biroului pentru Publicații Oficiale ale Comunității Europene, Luxemburg, 2000;

Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, “Drept Comunitar General”, Editura Lumina Lex, București 2002;

II Reviste de specialitate

România liberă -“Integrarea Europeană”, nr.11, 29.11.2000;

The European Union – Still Enlarging”, European Commision, 2001;

Politicile UE în România -“procesul de extindere a UE în domeniul agriculturii”, Centrul de Informare al Comisiei Europene în România, februarie, 2001;

Programul național de Aderare la UE, vol. I, iunie 2002;

Teme Europene-“Tratatul de la Nisa”, “Extinderea spre Est pe agenda Consiliului European”, Centrul de informare al Comisiei Europene în România, nr.10, august, respectiv nr.15, septembrie 2002;

“Integrarea Europeană”, Rompres, Redacția Informații Externe, nr.42, 23.10.2002;

“Unde suntem pe drumul aderării: raportul periodic de țară”, InfoEuropa Buletin, nr.6, noiembrie, 2002;

Foaia de parcurs către Europa, InfoEuropa Buletin, nr.6, noiembrie 2002;

Programele Uniunii Europene -“ISPA în România”, 9.12.2002, Delegația Comisiei Europene în România.

Legislație

Tratatul de la Paris, instituind CECA,-1951(intrat în vigoare în 1952);

Tratatele de la Roma, instituind CEE și EURATOM-1957 (intrate în vigoare în 1958);

Tratatul de la Maastricht, privind UE-1992 (intrat în vigoare în 1993);

Acordul European instituind o asociere între Romania, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte-1993 (intrat în vigoare în 1995);

Tratatul de la Amsterdam, privind UE-1997 (intrat în vigoare în 1999);

Tratatul de la Nisa, privind perfecționarea instituțională a UE-2001 (intrat în vigoare în 2003).

IV Site-uri

http://www.infoeuropa.ro – Delegația Comisiei Europene în România;

http://www.mie.ro – Ministerul Integrării Europene;

http://www.mae.ro – Ministerul Afacerilor Externe;

http://www.mdp.ro – Ministerul Dezvoltării și Prognozei;

http://www.eu.com – Uniunea Europeană;

http://www.europa.eu.int/comm/ – Comisia Europeană.

CUPRINS

CAPITOLUL I – CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE pag.4

I. Scurt istoric al Uniunii Europene pag.4

II. Delimitări conceptuale pag.9

III. Premise privind extinderea Uniunii Europene pag.11

CAPITOLUL II – ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ pag.14

I. Negocierile de aderare pag.14

1. Etapele premergătoare deschiderii negocierilor de aderare pag.14

2. Deschiderea negocierilor de aderare pag.14

3. Închiderea negocierilor de aderare pag.17

II. Cartea Albă a aderării pag.18

1. Noțiuni introductive pag.18

2. Scurta prezentare a conținutului Cărții Albe a aderării pag.19

3. Concluzii pag.21

CAPITOLUL III – PARTICULARITĂȚI ALE PROCESULUI DE ADERARE A ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ pag.23

I. Preliminariile aderării pag.23

1. Acordul instituind o asociere între România, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele membre, pe de altă parte pag.23

2. Cererea de aderare a României la Uniunea Europeană pag.26

II. Strategia de preaderare pag.27

1. Noțiuni introductive pag.27

2. Instrumentele strategiei de preaderare pag.29

A. Programul PHARE pag.29

B. Programul ISPA pag.30

C. Programul SAPARD pag.30

III. Programul Național de Aderare a României la Uniunea Europeană și evaluarea modului de transpunere a acestuia de către Comisia Europeană pag.31

1. Aspecte teoretice cu privire la Programul Național de Aderare pag.31

2. Prezentarea Programului Național de Aderare(2002-2005) pag.32

A. Criteriile politice pag32

Democrația și statul de drept pag.32

Puterea judecătorească pag.32

Măsuri anticorupție pag.34

Drepturile omului și protecția minorităților pag.35

Protecția copilului pag.35

Drepturile și protecția minorităților pag.36

Drepturile civile și politice pag.37

B. Criteriile economice pag.39

C. Capacitatea de asumare a obligațiilor de stat membru al UE pag.41

Libera circulație a mărfurilor pag.41

Libera circulație a persoanelor pag.41

Libera circulație a serviciilor pag.42

Libera circulație a capitalurilor pag.43

Dreptul societăților comerciale pag.43

Dreptul de proprietate intelectuală pag.43

Politica în domeniul concurenței pag.44

Agricultura pag.44

Pescuitul pag.45

Impozitarea pag.45

Uniunea economică și monetară pag.46

Politicile sociale și ocuparea forței de muncă pag.46

Energia pag.48

Politica industrială pag.50

Intreprinderile mici și mijlocii pag.50

Știință și cercetare pag.51

Educație, formare profesională și tineret pag.51

Telecomunicații și tehnologia informației pag.52

Cultura și politica în domeniul audiovizualului pag.53

Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale pag.54

Protecția mediului înconjurător pag.55

Protecția și sănătatea consumatorilor pag.56

Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne pag.56

Uniunea vamală pag.57

Relații economice internaționale pag.57

Politica externă și de securitate comună pag.58

Control financiar pag.59

Prevederi financiare și bugetare pag.59

D. Reforma administrației publice pag.60

3. Raportul periodic privind progresele realizate de România în procesul de aderare la UE (2002) pag.62

IV. Stadiul negocierilor pag.68

V. Aspecte privind armonizarea legislației românești cu acquis-ul comunitar pag.69

CAPITOLUL IV CONSIDERAȚII FINALE pag.72

Bibliografie pag.74

Cuprins pag.76