Parțial Etnicitate și construc ție identitară [628168]

Parțial Etnicitate și construc ție identitară
Postolache Alexia -Stefana Rise III, gr 1

I.
Etnie : identitatea etnică, în opinia mea, este un concept complex – și care poate fi
recompus într -un mod instrumental – definit ca „reprezentarea unui set de valori, simboluri și
modele culturale pe care membrii unui grup etnic le recunosc ca distinc tiv. Totuși, această
identitate etnică nu reflectă o realitate statică, dată o dată pentru totdeauna, ci este o construcție
care este invocată ca distinctivă în funcție de circumstanțe, timpur i și situații . Identitatea etnică
este așada r ceva construit social de diferite grupuri sociale în raport cu alte grupuri din aceeași
comunitate. Evenimentele externe pot determina utilizarea acesteia, prin urmare, utilizarea unei
anumite „identități etnice” poate fi fluidă și flexibilă și se poate adapta strategic în funcție de
clima politică, la comunitatea din care face parte.
Prin urmare, identitatea etnică este o reprezentare care se bazează pe diferență, pe trăsături
distincte folosite pentru a se distinge și în general „acestea s unt definiții prin care un anumit grup
se auto -atribuie o omogenitate internă și – în același timp – o diversitate față de ceilalți”.

Națiune : națiune a se raportează la orice comunitate istorică și culturală umană, capabilă
să ofere indivizilor un sentiment de identitate care îi diferențiază de indivizii aparținând altor
culturi. De obicei are un teritor iu pe care îl consideră al său. În acest sens, se poa te vorbi de o
națiune care să facă referire la un stat, o țară, un teritoriu, un grup etnic, un popor sau o rasă, în
funcție de considerentele ca zului. Ceea ce înțelegem astăzi ca națiune (statele -națiuni), a apărut
în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, îm preună cu cea a patriei și a naționalismului.
conform îndrumărilor filozofice ale Iluminismului: dacă înainte Regele era Statul, acum este
„națiunea”, și, prin urmare, se vorbește despre nașterea statului -națiune.

Naționalism : Naționalismul este o mișcare ideologică și socio -politică care se bazează pe
un nivel mai ridicat de conștientizare ș i identificare cu realitatea și istoria unei națiuni. Ca atare,
naționalismul își bazează ideile pe convingerea că anumite caracteristici sunt comune unei
comunități naționale sau supranaționale, deci își propune să le legitimeze și să le modeleze
politic. Pe de altă parte, sentimentul de apartenență la propria națiune se numește patriotism, care
dincolo de acest sentiment ar deveni naționalism. Precedent în Evul Mediu, în special în
monarhiile absolute, naționalismul modern a ieșit din revoluția franceză , simultan cu epoca
burgheziei industriale. Mai târziu, lupta împotriva unei armate invadatoare (războaie
napoleonien e) sau dorința de independență , aici făcând referire la America, au dat un nou impuls

naționalismului. În secolul al XIX -lea, așa cum afirmă și Girardet ” Recunoscut de toți ca un
fenomen major al istoriei europene …ca un factor hotărîtor al evoluției generale a societăților
timpului nostru „ au pretins, atât burghezia, cât și na ționalismul, că vor reuși împreună în
unificările italiene și germane. În secolul XX, naționalismul a avut două momente principale:
apariția ideilor naționaliste în colaborare cu teoriile rasiste, atât în Germania (Socialismul
Național), Italia (Fascism), cât și în Japonia (imperialismul japonez); și cel care a apărut în ță rile
colonizate după cel de -al doilea război mondial, precum și cel care se manifestă acum în țări care
se opun formelor neocoloniale de exploatare a puterilor economice mondiale. Potrivit lui Smith,
naționalismul este o ”Mișcare ideologică destinată obținerii și menținerii autoguvernării și
independenței unui grup, unii dintre membrii cărora consideră că constituie o națiune rea lă sau
potențială. ” (Smith, 2000, p. 331) . O altă definiție ar putea fi cea data de: Gellner:
„Naționalismul este principiul conform căruia unitatea pol itică și unitatea naționa lă trebuie să fie
consecvente”.

II. Actuale provocări la adresa statului -națiune
Majoritatea state lor-națiuni vor dura și în următoarele decenii. Există, totuși, o serie de
modalități prin care acestea vor intra sub tensiune. În primul rând, redistribuirea puterii între o
mână de s tate naționale perturbă profund ordinea globală. Puterile consacrate ale secolului al
XX-lea, precum SUA și UE, cedează importanță și influență către China și India cu o creștere
mai rapidă. Vechile alianțe create după cel de -al Doilea Război Mondial dau loc noilor coaliții
regionale din America Latină, Asia și Africa. În timp ce aceste reconfigurații reflectă schimbări
politice, economice și demografice regionale, acestea cresc și riscul de v olatilitate, inclusiv
războiul. S tatele naționale de dimensiuni continentale mari vor continua să caute să controleze
lanțurile de furnizare în energie și tehnologie, în timp ce statele mai mici vor trebui să se alăture
sau să sufere consecințele irelevanței.
În al doilea rând, deconcentra rea puterii în afara statelor naționale dă naștere unor straturi
paralele de guvernare. Într -adevăr, statele naționale însuși stabilesc cu încredere enclave juridice
și fizice pentru a contracta funcții de bază entităților private. Există deja peste 4.000 de zone
economice speciale înregistrate – de la zone de liber schimb și de prelucrare a exporturilor până
la porturi libere și parcuri de inovare – răspândite în întreaga lume. Multe dintre cele stabilite în
China, Malaezia, Coreea de Sud și Emiratele Arab e Unite sunt considerate a avea un succes
relativ mare, în timp ce altele – mai ales zone care se instalează rapid în Africa și Asia de Sud –
au ajuns mai sărac e. Aceste para -state fuzionează în mod deliberat interesele publice și private și
testează cumpăr area suveranității statului.
În al treilea rând, statele -națiune vor intra sub presiunea rețelelor descentralizate de actori
și coaliții non -statale, multe dintre ele activate de tehnologiile de comunicații informaționale.
Marile co mpanii multinaționale sunt deja puternic implicate în elaborarea politicii naționale. La

fel și constelațiile organizațiilor neguvernamentale, sindicatelor , grupurilor bazate pe credință
ș.a. Lucrând constructiv cu aceste rețele abilitate digital, care vor reprezenta unul dint re testele
cheie pentru statele -națiune. Răspândirea noilor tehnologii oferă noi modalități de a imagina
democrația deliberativă, dar și de a o distruge. Aceasta oferă beneficii și oportunități
extraordinare, dar și riscuri, de la eviscerarea unor locuri de muncă cu abilități reduse, până la
terifierea noilor forme de război, terorism și criminalitate.
În al patrulea rând, statele -națiuni văd puterea de zvoltată orașelor . Ritmul implacabil al
urbanizării este în parte de vină. Numărul orașelor mari și mijlocii a crescut de zece ori din anii
'50. Astăzi există 29 megacități cu 10 milioane de rezidenți sau mai mulți. Și există alte 163 de
orașe cu peste 3 milioane de oameni și cel puțin 538 cu cel puțin 1 milion de locuitori. Orașele
nu mai sunt doar persoane care iau norme, ci sunt factori de elaborare a normelor. O nouă
generație de primari și literalmente sute de coaliții orașe este în curs de dezvoltare, asigurând cu
siguranță că viitorul nostru urban este încorporat în relațiile internaționale. Nu este surprinzător,
geografia puterii se schimbă, de asemenea, cu orașele care concurează din ce în ce mai mult între
ele și cu statele naționale, inclusiv peste apă, alimente ș i energie.
Multe evoluții au modificat fundamental textura vieții urbane, ridicând întrebări privind
durabilitatea lor. Există numeroase posibile provocări cu care se vor putea confrunta statele
naționale în următorul deceniu . După ce au supraviețuit 368 de ani, s -au dovedit a fi moduri
remarcabil de rezistente ale organizării politice, sociale și birocratice. Dar, având în vedere
amploarea și severitatea provocărilor globale – și paralizia instituțiilor noastre naționale și
multilaterale – există pericole că statele națiuni devin anacronice și ostile supraviețuirii colective
a umanității.