Parteneriatul Scoala – Familie In Educatia Patriotica A Scolarului Mic
PARTENERIATUL ȘCOALĂ – FAMILIE ÎN EDUCAȚIA PATRIOTICĂ A ȘCOLARULUI MIC
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I .
Familia – Primul intermediar în viața școlarului mic
1 . 1 . Familia – Factor educativ
1 . 2 . Implicarea activă a părinților în educație
1 . 3 . Aspecte ale educării copilului
1 . 3 . 1 . Educarea respectului față de sine
1 . 3 . 2 . Educarea respectului față de alții la copil
1 . 3 . 3 . Educarea stăpânirii de sine la copil
1 . 3 . 4 . Educarea curajului moral la copil
1 . 3 . 5 . Contribuția copilului la propria sa educație
1 . 4 . Educarea și dezvoltarea personalității școlarului mic
1 . 4 . 1 . Educarea modestiei
1 . 4 . 2 . Educarea voinței la copil
1 . 5 . Parteneriatul școală – familie
1 . 6 . Pilonii de rezistență a educației
1 . 7 . Pârghiile educației
1 . 7 . 1 . Verigi de legătură
1 . 8 . Relațiile părinți – dascăli
1 . 8 . 1 . Școla părinților
1 . 8 . 2 . Cum să vorbim cu dascălii
CAPITOLUL II
Educația și patriotismul
2 . 1 . Educarea elevilor în spiritul patriotismului
2 . 2 . Formarea deprinderilor și obișnuințelor de conduită patriotică
2 . 3 . Patriotismul modern
2 . 4 . Formarea conștiinței și conduitei morale la elevii de vărstă școlară mică
2 . 5 . Rolul educației civice în promovarea volorilor democratice
2 . 6 . Programa școlară și obiectivele atinse
CAPITOLUL III
Elaborarea proiectului de cercetare pedagogică
3 . 1 . Tema . Definire
3 . 2 . Cercetare – Scop
3 . 3 . Tipul și obiectivele cercetate
3 . 4 . Ipotezele cercetării
3 . 5 . Metodologia aplicată
CAPITOLUL IV
Coordonatele metodice ale cercetării
4 . 1 . Ghid de interviu
4 . 2 . Studiu de caz
4 . 3 . Realizări obținute
4 . 4 . Acordarea cantitativă a cercetării
CAPITOLUL V
Prezentarea rezultatelor
5 . 1 . Interpretarea și analiza studiului de caz
CAPITOLUL VI
Interpretarea rezultatelor . Concluzii
Bibliografie
INTRODUCERE :
Un parteneriat între familie și școală nu se poate construi foarte repede , ci sunt necesare etape foarte bine planificate . Această planificare duce la stabiliea unei relații de încredere și cooperare activă cu cadrele didactice și alți profesioniști , familia fiind unul dintre factori a căror contribuție este foarte importantă în procesul de integrare școlară a copiilor .
O colaborare între școală și familie este posibilă și necesară pe toată durata școlarizării , la toate nivelele – învățător , profesor , diriginte , director , prin numeroase și variate forme : ședințe pe clase , convorbiri , consultații în grup sau individuale , vizite ale părinților la școală .
Întrebuințat frecvent pentru diverse domenii , conceptul de colaborare are semnificații numeroase , implicând etimologic , noțiunea de muncă , osteneală , lucrare , conținută în cuvântul latinesc ,, labor “ , dar și pe aceea de asociere , în vederea unui scop comun , deci de efort comun , făcut de doi sau mai mulți parteneri egali în drepturi și obligații .
Colaborarea dispare în momentul în care unul dintre parteneri se prevalează de anumite privilegii . Cu toate că școala este investită cu anumite prerogative în domeniul învățământului , colaborarea dintre școală și familie se realizează numai de pe poziții de egalitate în examinarea unor situații și găsirea soluțiilor optime .
Lipsa de principialitate sau de flexibilitate , ambiția , familiarismul , slăbiciunea , spiritul de sacrificiu , etc . , nu sunt buni parteneri ai colaborării .
Familia trebuie să cunoască bine importanța învățământului și exigențele școlii , iar aceasta să aprecieze dragosta părintească , chiar atunci când degenerează în slăbiciune și să procedeze cu tact și multă răbdare , ca s-o convingă de rigorile regulamentului , de cerințele izvorâte din activitatea în colectiv , de importanța disciplinei liber consimțite , de valoarea educativă a muncii , de cerințele imperioase ale societății noastre bazate pe egalitate în drepturi și îndatoriri , de puterea educativă a exemplului personal , de receptivitatea copiilor .
A educa , înseamnă a adapta copilul la mediul social adult ținând seama de natura sa proprie , de posibilitățile individuale de asimilare , înseamnă a ace apel la mijloacele , metodele și procedeele care corespund trebuințelor , interesului personal al copiilor ( Piaget , p . 134 ) .
Cunoașterea procesului formării conștiinței și conduitei morale , a relației dintre latura morală și celelalte aspecte ale educației , a rolului diferiților factori în formarea convingerilor , sentimentelor și obișnuințelor morale trebuie să stea în atenția specialiștilor dar și a învățătorilor .
Parteneriatele școlare , au devenit o modalitate eficientă de întărire , a relațiilor învățător părinte . Și părinții , și cadrele didactice , dar în sprcial elevii , beneficiază de avantajele unor astfel de parteneriate .
Educarea sentimentului patriotic la elevi , este o preocupare permanentă a școli . Sentimentul patriotic nu este un sentiment înnăscut , ci se dezvoltă în procesul educării elevilor , este rezultatul unei îndelungate și atente munci educative .
Capitolul I . FAMILIA – PRIMUL INTERMEDIAR ÎN VIAȚA
ȘCOLARULUI MIC
Când părinții creează o atmosferă pozitivă și îi ajută pe copii să – și rezolve problemele în loc să le ofere soluțiile pe tavă sau să ia toate deciziile în locul lor , sunt șanse mult mai mari ca micuții să – și dezvolte simțul responsabilității .
Familia este primul intermediar in relațiile sociale și constituie matricea care imprimă cele mai importante trăsături caracteriale și morale asupra minorului .
În formarea și socializarea minorului , familia este cadrul fundamental în care sunt satisfăcute nevoile sociale și psihologice și în care sunt parcurse etapele întregului său ciclu de creștere și dezvoltare .
Pentru ași îndruma și învăța pe copiii lor , părinții trebuie să construiască relații prin care să comunice cu ei . Copiii sunt supuși multor influențe contradictorii , încât nu este suficient ca părinții să presupună că vor fi ascultați din simplul motiv că sunt părinți . Secretul pentru a răspunde la întrebările copiilor nu este de a oferi imediat un răspuns . Secretul constă în a predica mai puțin și a asculta mai mult ; în a spune mai puțin și a arăta mai mult ; în a înlocui autoritatea părintească cu persuasiunea internă ; în a forma caracterul copilului pornind dinspre interior nu în al impune . Aceste lucruri sunt posibile numai dacă între părinți și copii s-a stabilit o relație și amândoi sunt parteneri inteligenți , plini de dragoste și preocupare unul față de altul .
Un set de principii călăuzitoare , reprezintă cel mai puternic antidot indicat în familie împotriva impulsului de a acționa fără judecată și fără dragoste .
1 . 1 . FAMILIA – FACTOR EDUCATIV
Familia trebuie să fie cea dintâi școală în care copiii să învețe , odată cu regulile de comportare în viață și societate și prețuirea muncii îndeosebi , devotamentul față de patrie și popor !
Familia este ,, cuibul “ în care copilul își petrece prima patrte a vieții , primii ani ai copilăriei. Anii petrecuți în familie sunt caracterizați printr-o plasticitate maximă , printr-o receptivitate deosebit de accentuată , când se pun bazele a numeroase trăsături de personalitate .
Familia este primul mediu educogen în care copilul de la cea mai fragedă vârstă este supus unor influențe educative puternice . Armonia dintre soți , calmul și liniștea căminului , trebuie să fie ambianța permanent a acestui mediu . Ținând seama de importanța foarte mare a mediului familial ca mediu în care copilul trăiește zi de zi , relațiile dintre membrii familiei , afecțiunea dintre părinți , conduit cei caracterizează , constituie modele primare și fundamentale de conduit ce acționează formative cu forța pe care o are orice model ce se află permanent sub observația copilului .
În societățile moderne , familia reprezintă ,, nucleul instrumental fundamental al structurii sociale mai largi , în sensul că toate celelalte instituții depind de influențele acesteia" (W. Good). De aici, rolul primordial universal si permanent al familiei , ca si numeroase si importante consecințe in cele mai variate domenii socio-culturale .
În acțiunea sa educativă familia realizează multe din sarcinile care vizează dezvoltarea personalității . Dezvoltarea fizică armonioasă și sănătatea psihică a copilului sunt primele griji ale unei familii . Treptat copilul va învăța regulile de comportare civilizată , își va forma deprinderile de igienă personală și socială , va fi deprins cu un regim de viață ordonat .
Demersurile educative ale părinților pentru dezvoltarea cognitivă și afectivă a copilului sunt hotărâtoare în evoluția ulterioară a acestuia . Vor exista preocupări sistematice de stimulare a activității senzoriale , a însușirii limbajului , a dezvoltării gândirii , memoriei , atenției , imaginației . Sănătatea psihică a copilului este influențată într – o măsură considerabilă de receptivitatea și solicitudinea cu care persoanele semnificative din viața sa ( părinți , învățători , profesori ) răspund la trebuințele acestuia : afecțiune , securitate , respect , prețuire .
Familia se va ocupa și de educarea afectivității tânărului , pe care să – l facă receptive la marile idealuri ale umanității . Această orientare a educației este spijinită și de argument de natură biologică – îmbătrânirea înainte de vreme , înmulțirea bolilor psihice categorisite prin generalizări medicale rapide ca astenii . Aceste indiscutabile fenomene înregistrate de numeroasele cercetări își găsesc în bună parte explicația în lipsa echilibrului afectiv , rezultat al educației defectuoase din familie și școală în această direcție .
Familia este interesată ca , prin educația copiilor să – și aducă o contribuție însemnată la pregătirea viitorului națiunii , posibilitatea armonizării intereselor sale fundamentale cu cele ale societății reprezentând o altă premisă favorabilă acestui proces .
Familia și școala sunt considerate cele mai importante subsisteme sociale care modelează personalitatea copilului . În dezvoltarea firească a copilului cele două instituții exercită o influență educativă convergentă .
Familia este definită ca o realitate biologică , prin uniunea dintre bărbat și femeie și prin procreare , este o realitate socială , prin comunitatea de viață dintre soți , dintre părinți și copii , și , în general , dintre membrii familiei , și este o realitate juridică , prin reglementările legii privitoare la familie .
Familia trebuie să fie cea dintâi școală în care copiii să învețe , odată cu regulile de comportare în viață și societate , prețuirea muncii , devotamentul față de patrie și popor . Aceste sarcini cu o încărcătură social educativă deosebită implică înalta responsabilitate a familiei ca ,, prima școală “ a părinților ca ,, cei dintâi educatori “ .
In primii ani de viață , în care sunt așezate bazele personalității umane , familia reprezintă întreaga ,, societate " a copilului .
Componenta numerică a familiei poate include între 3 – 4 persoane ( ceea ce putem numi o familie restransă ) și 30 – 40 de persoane , uneori mai mult ( familia extinsă ) . Numărul membrilor depinde de tipul societății ( modernă sau tradițională ) , de profilul populației ( pașnică sau razboinică , sedentară sau nomadă ) , de ocupațiile dominante , de regimul proprietțăii .
Un tip special , denaturat al familiei restrânse este astăzi , cu o incidență tot mai mare , familia monoparentală ( formată din mamă cu copii sau , mai rar , din tată și copii ) ; de asemenea, alte forme actuale ale familiei restrânse sunt cuplurile fară copii sau copiii instituționalizați sau care trăiesc singuri , în grija bunicilor sau a altor rude .
Structura generaționala poate fi extinsă , incluzând mai mult de două generații , sau redusă la generația părinților și copiilor .
Fiecare membru al familiei ocupa o anumilului cele două instituții exercită o influență educativă convergentă .
Familia este definită ca o realitate biologică , prin uniunea dintre bărbat și femeie și prin procreare , este o realitate socială , prin comunitatea de viață dintre soți , dintre părinți și copii , și , în general , dintre membrii familiei , și este o realitate juridică , prin reglementările legii privitoare la familie .
Familia trebuie să fie cea dintâi școală în care copiii să învețe , odată cu regulile de comportare în viață și societate , prețuirea muncii , devotamentul față de patrie și popor . Aceste sarcini cu o încărcătură social educativă deosebită implică înalta responsabilitate a familiei ca ,, prima școală “ a părinților ca ,, cei dintâi educatori “ .
In primii ani de viață , în care sunt așezate bazele personalității umane , familia reprezintă întreaga ,, societate " a copilului .
Componenta numerică a familiei poate include între 3 – 4 persoane ( ceea ce putem numi o familie restransă ) și 30 – 40 de persoane , uneori mai mult ( familia extinsă ) . Numărul membrilor depinde de tipul societății ( modernă sau tradițională ) , de profilul populației ( pașnică sau razboinică , sedentară sau nomadă ) , de ocupațiile dominante , de regimul proprietțăii .
Un tip special , denaturat al familiei restrânse este astăzi , cu o incidență tot mai mare , familia monoparentală ( formată din mamă cu copii sau , mai rar , din tată și copii ) ; de asemenea, alte forme actuale ale familiei restrânse sunt cuplurile fară copii sau copiii instituționalizați sau care trăiesc singuri , în grija bunicilor sau a altor rude .
Structura generaționala poate fi extinsă , incluzând mai mult de două generații , sau redusă la generația părinților și copiilor .
Fiecare membru al familiei ocupa o anumită poziție în raport cu celelalte care fac parte din același grup . Ierarhia familială este foarte clară și , în același timp , solid constituită din suprapuneri pe poziții ce au la bază definiții de vârstă , sex , grad de rudenie .
Aceste criterii ordonează și structura de autoritate a familiei , care , la bază , cunoaște două tipuri fundamentale , tradiționale de propagare : autoritatea bărbatului asupra femeii și autoritatea celor mai vârstnici asupra celor mai tineri , a părinților asupra copiilor .
La fel cum satul , orașul , cetatea , chiar teritoriul administrat de un stat sunt expresii ale spațiului socializat , gospodăria și locuința reprezintă expresia spațială a familiei , neglijată de multe ori de către cercetători . Ca orice grup cu baza teritorială , a cărui stabilitate depinde de sedentarizarea , de civilizarea unui anumit spațiu , familia își construiește , își proiectează prin locuință o bună parte din caracterele sale specifice .
Locuința familială capată importanță o data cu sedentarizarea populațiilor ; acesta este modul de coexistență socială care furnizează criteriul descendenței , al originii ca sursa a prestigiului social și al rezidenței ca nucleu al vieții familiale și referențial al vieții publice . Locuințele sedentare au două dimensiuni fundamentale : casa , construcția în care se adăpostesc membrii familiei și o parte a bunurilor familiale și pământul sau domeniul familial.
Foarte importante sunt , în acest sistem al averii imobiliare , relațiile de proprietate care pun în legatură familiă și locul de rezidență prin care se realizează socializarea ( civilizarea ) spațiului locuit . Dacă spațiul natural este neutru , omogen din punct de vedere al semnificațiilor sociale , spațiul socializat este structurat în funcție de aceste semnificații , care pot fi economice ( spațiu destinat activităților economice , spațiu destinat altor tipuri de activități ) , religioase ( spațiu sacru / profan ) , politice ( spațiu cucerit , spațiu dobândit prin alianțe ) , pur sociale ( spațiu rezervat femeilor , copiilor, bărbaților; spațiul pentru primirea străinilor sau pentru adunarea celor ai casei).
Creșterea și educarea copiilor reprezintă o problemă de interes național . Față de condițiile create , de ridicarea continuă a nivelului de trai , familia dispune de resurse material și spiritual pentru a crește copii sănătoși , cu o dezvoltare fizică și psihică armonioasă .
Familia jalonează dezvoltarea copiluui prin norme de conduită morală adecvată , îl orientează în ani de maximă plasticitate spre standard de competiție și cooperare , îi oferă elemente esențiale pentru constituirea identității personale .
Eficiența activității părinților în înțelegerea și ajutorul dat copiilor în diferite etape ale dezvoltării este hotărâtă de maturitatea și flexibilitatea propriei lor personalități . Esența comportamentului părintesc constă în acel tip de relații în care accentul cade pe ceea ce se oferă copilului suport material și afectiv și nu pe ceea ce primește în schimb de la acesta . Părinții creează viața , o protejează , au grijă de ea , indifferent de atributele copilului .
1 . 2 . IMPLICAREA ACTIVĂ A PĂRINȚILOR ÎN EDUCAȚIE
,, Poartă – te cu alții așa cum ai vrea
să se poarte ei cu tine . “
Educația familiei bazată pe implicarea activă , și pornește de la faptul că , totalitatea acțiunilor noastre – atât cele care privesc chestiunile importante , cât și cele mărunte , de fiecare zi – ne permite să creem un echilibru mai sănătos în căminele noastre și în relațiile cu copiii. Acțiunile noastre trebuie să pună accent pe importanța sentimentelor și să ne ajute , pe noi și pe copiii noștri , să ne ținem sub control emoțiile , în loc să acționăm impulsiv sau să ne lăsăm copleșiți de sentimente .
Educația bazată pe implicarea activă nu este o abordare întemeiată pe calcule . Metodele detaliate , pas cu pas – Un nou cămin în cinci săptămâni , Copiii ideali în șapte etape sau Cum să deveniți un părinte – model – pot arăta bine pe hârtie și sună atrăgător atunci când auzim pe autori și pe experți vorbind despre ele . Dar aceste metode funcționează rareori în cămin iar vina nu aparține nimănui .
Pentru unii copii , viața este dură și nesigură ; pentru alții , este plină de tensiune . În ambele cazuri , a pierde controlul poate însemna pierderea unor drepturi , pierderea unor activități extrașcolare sau de îndrumare , pierderea unor oportunități de a – și găsi o slujbă sau chiar plasarea în instituții școlare speciale sau internate . Copiii au nevoie de un mediu pozitiv , care le oferă numeroase oportunități .
Educația familiei bazată pe inteligența emoțională le poate spori șansele . Nu este vorba despre detalii privind felul în care trebuie să ne purtăm și nici despre principii vagi sau ,, filosofii “ despre creștera copiilor , fără nici un indiciu despre transpunerea lor în practică . Dacă ne respectăm și ne înțelegem propriile noastre momente favorabile și nefavorabile , precum și pe cele ale copiilor noștri , le putem integra în conduita zilnică a familiei , evitând astfel întreaga harababură emoțională care nu este de nici un folos și nici productive . Asta înseamnă uneori , că trebuie să așteptăm ca să spunem ce gândim ? Da . Înseamnă că , uneori , copiii vor trebui să aștepte , să ne ceară o favoare ? Da . De asemenea , că vor fi momente mai bune sau mai proaste pentru discuțiile în familie și pentru a ajunge în pragul unor hotărâri importante . Acestea se vor schimba pe măsură ce famila se dezvoltă și activitățile zilnice ale membrilor ei și au tendința să se înlănțuie sau , dimpotrivă să se apere .
Unii dintre copii , nu au darul de a fi oratori dar , se exprimă prin muzică , desen , pictură , interpretând un rol , improvizând ceva cu jucăriile sau costumațiile ori construind ceva , ( părinții poate că sunt familiarizați cu acest lucru dacă la școlile unde învață copii lor s-au desfășurat seminarii de tipul ,, inteligențele multiple “ bazate pe lucrările lui Howard Gardner , psiholog la Harward și scriitor ) .
Stațiile de verificare le oferă părinților șansa de a afla cum sunt copiii lor , nu cum își doresc adulții ori fie sau cum le-ar plăcea . Cu aceste informații , părinți sunt mai bine pregătiți pentru a depăși curbele periculoase . Fiți siguri , că , copiii dumneavoastră au timp să se implice în activități care le înalță spiriul . Depinde de părinți să se asigure că atuurile copiilor lor nu sunt irosite prin activități care îi solicită în domenii pentru care manifestă mai puțină înclinație .
Malinovski (1944) consideră că educația , este una dintre nevoile fundamentale, alături de nevoia de subzistență , înrudire , adăpost , protecție , activitate , igienă ale ființei umane de pretutindeni și din totdeauna ; familia ( nucleară ) reprezentând răspunsul cultural imediat la aceste nevoi .
1 . 3 . ASPECTE ALE EDUCĂRII COPILULUI
,, Părinți care vă iubiți copiii , care vă iubiți patria , dați educațiune fiilor voștri , dați-le învățătură multă și sănătoasă , fiți mândri și ambițioși pentru dânșii ; împingeți-i în carierele acelea unde este glorie și averi de câștigat ; împinge-ți la științe , la litere , la arte , la meșteșuguri , la industrie , la agricultură , la comerț ; nu-i aruncați în prăpastia cancelariilor, căci acolo nu este nici renume , nici avere ; nu este nici liniștea sufletului , nici mulțumirea inimei …”
Ion Ghica ,, Opere “
1 . 3 . 1 . EDUCAREA RESPECTULUI FAȚĂ DE SINE
În noțiunea de respect nu se cuprinde numai respectarea celor din jur , ci și a propriei persoane . În ce constă respectarea propriei persoane ? Înainte de toate , într-o atitudine morală ireproșabilă . Apoi într-un comportament civilizat și decent , adică serios și modest . Evident , acesta este numai un respect superficial . Este ca și cum ai vopsi un zid dărăpănat ca să pară strălucitor , fără a te îngriji să-l repari .
Soluția adevărată este alta , și anume să te îngrijești ca faptele , gândurile și cuvintele tale să fie frumoase și sănătoase , adică morale ; cât privește aspectul exterior , ajunge o îmbrăcăminte modestă , cu condiția să nu fie ruptă sau murdară . O zicală spune : ,, omul face haina , nu haina pe om “ . Adică valoarea omului nu stă în luxul său vestimentar , ci în faptele și realizările lui , în frumusețea sa morală .
De ce este necesară grija pentru respectul de sine ? Deoarece o comportare proprie negativă îi poate influența în rău pe cei din jur și îi poate scandaliza . Fiecare dintre noi are datoria importantă de a nu fi un exemplu rău pentru alții . Dimpotrivă , o altă datorie este de a fi un exemplu bun .
Apoi , cum ne vor respecta alții dacă noi înșine nu ne respectăm ? Să luăm cazul unor fete care stau necuvincios în bancă , se agață de băieți . spun vorbe nepotrivite . Evident și băieții își respectul față de ele , iar unii recurg la vorbe și gesturi urâte . Pentru ca o fată să fie respectată de băieți , trebuie să se poarte cu respect față de propria-i persoană , să țină la demnitatea ei . Este doar un exemplu .
Respectul de sine reprezintă singura cale durabilă de a obține stima celor din jur față de fiecare dintre noi , pentru că este și o formă de manifestare a respectului față de alții .
1 . 3 . 2 . EDUCAREA RESPECTULUI FAȚĂ DE ALȚII LA COPIL
Cine nu se simte măcar jenat , dacă nu indignat , atunci când un copil sau un grup de copii se manifestă ironic sau batjocoritor la adresa unui bătrân sau a unui invalid ? Unii nu-i cruță nici pe cei de-o seamă cu ei , dându- le porecle jignitoare , care fac aluzie directă la vreun defect trupesc sau la vro altă particularitate de care aceștia din urmă nu sunt cu nimic vinovați . Dar cei din jur , care se indignează , nu înțeleg corect întreaga situație dacă -l blamează pe copilul vinovat și cu acesta socotesc încheiată problema .
Este adevărat că și copilul care se manifestă batjocoritor la adresa altora își are partea sa de vină , izvorâtă probabil dintr – o anumită doză de răutate ; însă nici aceasta nu este întodeauna sigură , deoarece el se manifestă uneori din spirit de imitație ori , pur și simplu , inconștient de rău pe care-l provoacă .
Vina principală aparține de fapt , lipsei de educație . Pentru a evita un rău , copilul trebuie mai întâi să-l cunoască . Pentru a urma o nouă morală , copilul trebuie să fie conștient de ea și , mai mult , ă o aibă bine tipărită în ,, tabla de valori morale “ pe care el o accept de bunăvoie și o urmează .
Deci începutul eliminării unui atare defect moral este cultivarea respectului față de alții la copil . Acest respect nu trebuie să fie selectiv, în sensul că unii au dreptul la respect , iar alții nu . Vom porni de la o bază greșită dacă nu formă copilului convingerea că orice om are dreptul la respect . Chiar dacă un om greșește și greșala lui este publică , acestea nu – răpește dreptul la respect ca om , deși greșala lui este evident condamnabilă .
Eistă un principiu între atitudinea față de omul care greșeșete și greșala lui ; nu omul trebuie urât , ci greșala lui . Desigur că greșala voită întunecă demnitatea omului, însă nu o poate elimina, deoarece demnitatea omului provine de la sufletul său – scânteie de origine dumnezeiască .
El nu încetează de a fi om pe motivul că a greșit , după cum nimic nu – l împiedică să înlăture greșala , și astfel demnitatea lui să nu mai fie întunecată , ci să strălucească din nou . Deci, dacă așa stau lucrurile cu omul vinovat , cu atât mai puțin temei se află în a arăta dispreț și a-i nesocoti demnitatea celui nevinovat , pe motiv că este infirm , scund , gras sau ceva asemănător .
Copilul , educat corespunzător , va înțelege că , bătându-și joc de altul , se înjosește singur , deoarece în statutul propriei demnități se cuprinde și cerința de a respecta demnitatea celorlalți . Nu înjosindu-l pe altul te ridici pe tine , ci căutând să-l ridici , să-l ajuți , să-i arăți bunăvoință și respect .
Între oameni există o tainică legătură , iar un aspect al ei este acela că nimeni nu se poate respecta pe sine disprețuindu-i pe alții . Respectul pentru sine trece și prin respectul față de cei din jur .
1 . 3 . 3 . EDUCAREA STĂPÂNIRII DE SINE LA COPIL
Se știe cât de puțin se stăpânesc copiii . Cu cât sunt mai mici , cu atât găsim la ei mai puțină stăpânire de sine . Ei plâng , râd, își manifestă enervarea sau alte trăiri în modul cel mai zgomotos, când trebuie și când nu trebuie , adesea fără a ține seama de cei din jur , și nici măcar de rugămințile părinților .
Chiar dacă este adevărat că la un copil realizarea unei stăpâniri de sine depline rămâne cel mai adesea un ideal , nu este mai puțin adevărat că putem înainta mult prin educație pe calea spre acest ideal . Orice pas câștigat acum contează enorm la vârsta adultă .
Dacă stăpânirea de sine ar fi devenit o obișnuință încă din copilărie , evident că nu s-ar fi ajuns la asemenea expresii de nestăpânire . Un copil capricios , leneș și obraznic ,deci nestăpânit, nu va găsi în sine resurse motivaționale sau deprinderi comportamentale care să-l abată la vârsta adultă de la alunecarea în forme mai grave de nestăpânire de sine . ,, Casa morală “ a adultului este clădită pe fundamentul moral al copilăriei .
Este cert că educarea stăpânirii de sine a copilului se cere privată cu seriozitate , să fie permanentă , chiar dacă avansează greu și necesită prea multă stăruință și răbdare . Altă cale nu există .
Aceasta presupune o perseverentă muncă de explicare din partea părinților sau educatorilor școlari . Copilul să fie mereu sfătuit , să i se explice de ce e bine pentru el să se stăpânească și să fie stimulat rațional să o facă .
Pentru stăpânirea de sine este necesară de o mobilizare corectă a voinței , dar ea nu este posibilă fără suportul unei convingeri raționale . Cât timp copilul este foarte mic și rațiunea nu îi funcționează , se vor folosi unele corecții dacă se constată cert o manifestare capricioasă din partea lui .
Unui copil mic care plânge , când îi este foame , i se va da de mâncare și atâta tot ; dar unui copil care plânge , țipă , se trântește pe jos , dă din mâini și din picioare , intr-un cuvânt face o scenă de isterie numai pentru că nu este ținut în brațe sau pentru că frățiorul lui i-a luat o jucărie , unui asemenea copil ar trebui să i se aplice pe loc o pedeapsă , chiar dacă nu o înțelege ; cel puțin de frică nu va mai repeta o asemenea scenă , sau după câteva repetări urmată de corecții identice se va lăsa păgubaș . Mai târziu , când va ajunge să înțeleagă , ponderea educării în direcția stăpânirii de sine va aparține explicației .
Voința se cere îndrumată de rațiune , de înțelegerea rostului stăpânirii de sine , însă trebuie și întărită prin exersare . Exercițiile de stăpânire sunt necesare cât mai des . De pildă , unui copil lacom care cere prăjituri i se poate da una , dar i se poate refuza foarte bine a doua , cerându-i-se să se stăpâneasca . Sau în excursie , când vrea apa la un popas , i se va cere să mai rabde un sfert de oră , pentru a nu bea încălzit . Iar exemple de acest fel pot fi , desigur , multe .
Deci , la îndemâna părinților stau trei mijloace pentru educarea stăpânirii de sine a copilului : explicația perseverentă , antrenarea voinței și pedepsirea copilului ( când se observă rea – voință , în pofida explicației și a cerințelor părinților ) . Este nevoie de multă răbdare , de mult efort , însă câștigurile , aparent mici , realizate cu trudă la această vârstă fragedă , vor cântări extrem de mult în bine la vârsta tinereții și a maturității .
1 . 3 . 4 . EDUCAREA CURAJULUI MORAL LA COPIL
Teama în fața unei primejdii este ceva firesc , o reacție a instintului de conservare . De aceea , în sine , nu poate fi condamnabilă . Ea poate deveni , însă , condamnabilă , atunci când o lăsăm să ne domine voința și gândirea .
Ceea ce îi deosebește pe eroi de fricoși nu este nicidecum faptul că primii nu ar simți teama , ea ține de instinctul autoconservării și nu poate fi eliminată . Deosebirea este alta , și anume că eroii își domină teama prin puterea voinței și forța rațiunii ( cu atât mai ușor de mobilizat dacă sunt ghidate de un ideal bun ) . Curajul nu este nimic altceva decât dominarea fricii .
Cum poate fi educat curajul ? Evident , prin mobilizarea voinței și a rațiunii , astfel încât ele să domine teama , în loc de a se lăsa dominată de ea .
Un scop înalt este cu precădere mobilizator . O femeie , de pildă , se poate lăsa dominată de teamă în fața unei primejdii , găsind soluția în fugă ; dar dacă lângă ea ar fi copiii ei și ar trebui să înfrunte aceeași primejdie , desigur că n-ar mai fugi lăsându-i singuri , ei ar înfrunta cu curaj primejdia .
Primejdia este aceeași în ambele cazuri , resursele femeii la fel ; ceea ce diferențiază reacțiile este mobilizarea resurselor ( în al doilea caz ) sub imperiul scopului înalt al apărării vieții copiilor .
Pentru toate vârstele un asemenea scop mobilizator poate fi apărarea valorilor morale , fără de care nu poate fi nici demnitate umană manifestată . Din acest motiv , copiii trebuie să cunoască și să prețuiască valorile morale autentice .
Iubirea față de părinți și față de patrie are același efect mobilizator . De altfel , la baza valorilor morale stă iubirea , în înțelesul ei cel mai larg . Curajul de a – ți recunoaște greșelile , și de a te împotrivi atracției răului sunt alte căi de educare a curajului , în înțelesul său moral . Stă , deci , în puterea educației de a favoriza curajul și eroismul .
Curajul moral este deosebit de curajul fizic . Cineva poate fi foarte curajos în a înfrunta primejdiile fizice , dar , totodată , să fie lipsit de curaj moral .
În ce constă , de fapt , curajul moral ? El constă în tăria de a-ți recunoaște greșelile, limitele și lipsurile . Nimeni nu este scutit de ele . Deosebirea dintre oameni , esențială în fond pe plan moral , nu este aceea că unii greșesc și alții nu , deoarece nu există om fără greșeală , ci este aceea că unii au curajul moral de a-și recunoaște greșelile , iar alții nu .
De ce este importantă recunoașterea greșelii ? Deoarece altfel nu poate exista îndreptare . Oare cum s-ar vindeca un om de o anumită boală dacă ar ascunde-o și s-ar preface el însuși că nu o observă ? Spunem ,, s-ar preface “ deoarece conștiința nu poate fi mințită și ea acuză greșeala . Însă lașitatea morală determină o înăbușire a glasului conștiinței sau o astupare a auzului la vocea ei interioară-e drept , niciodată reușite pe deplin , dar suficiente pentru a permite repetarea și perpetuarea greșelii , ceea ce e încă mai grav . Dictonul vechi este fără echivoc : ,, A greși este omenesc , dar a persevera este diabolic “ .
Este greu să-ți recunoști greșeala ? Dacă am spune că este ușor , nu am spune adevărul . Dacă am zice că este greu în sine , unii și-ar găsi imediat o scuză pentru lașitate și tot nu am spune adevărul . Atunci unde este adevărul ?
De ce este dificil să-ți recunoști greșeala ? Adevărul este următorul : greutatea recunoașterii greșelilor propii este direct proporțională cu orgoliu fiecăruia . Cu cât mândria este mai mare , cu atăt și greutatea recunoașterii greșelii este mai mare , din pricina actului de umilință pe care-l implică .
Ce decurge de aici ? Desigur necesitatea orientării educației copilului în direcția combaterii orgoliului și a stimularii modestiei morale . Modestia morală , alta decât aceea a înfățișării fizice sau a limbajului , constă într-o atitudine interioară de respingere a înfumurării , a părerii excelente și fără reproș despre sine însuși, într-o aplecare atentă, serioasă și permanentă la glasul conștiinței .
Cu cât educarea copilului în vederea recunoașterii greșelilor proprii începe mai devreme , cu atât șansele de succes sunt mai mari . Copilul trebuie învățat să-și cunoască și să-și recunoască greșelile , iar apoi să-și ceară iertare pentru ele , un mijloc excelent de înfrânare a dezvoltării orgoliului încăpățânat .
Cererea de iertare este totodată o bună cale de cunoaștere a orientării luate de caracterul copilului . Depistarea acestui orgoliu încăpățânat la copii este foarte importantă , pentru că la vârsta lor poate fi combătut mai ușor prin discuții morale , lămurire părintească și sancțiuni moderate .
Vom împedica astfel ca , la pășirea în viața socială , tânărul să aiba un caracter orgolios și încăpățânat care va fi izvor de multe necazuri , deopotrivă în viața familială , la locul de muncă și în relațiile lui sociale . Cu cât vom reuși mai bine în formarea curajului moral , cu atât vom asigura un climat socio – moral mai bun în perspectivă .
1 . 3 . 5 . CONTRIBUȚIA COPILULUI LA PROPRIA SA EDUCAȚIE
Copilul are nevoie de ajutorul celor mari atât pentru a învăța cât și pentru a fi educat . Astfel el crește la voia întâmplării , ca o buruiană , dând puțin rod sau niciunul . Cine îi poate oferi acest ajutor ? Părinții , preotul , profesorii și orice om bine inteționat . Ei îi dau sfaturi cum să procedeze și caută să-l convingă să le urmeze .
Dar educația nu se face astfel de la sine . Adică nu înseamnă că dacă un copil primește sfaturile bune de la cei ce le pot da , va ajunge neapărat un copil bun . Mai este nevoie și să le accepte și apoi să le urmeze . Aici intră în acțiune libera sa voință . Din acest punct de vedere , copiii se împart în trei categorii .
Prima categorie este cea a copiilor care le refuză , care se împrotivesc de la bun început sfaturilor folositoare , din încăpățânare , înfumurare sau neînțelegere . Ei vor ajunge să facă o mulțime de greșeli , să devină lipsiți de caracter și să ajungă , mai târziu , certați cu legea .
A doua categorie este cea a copiilor care se prefac că sunt de acord cu sfaturile primite , dar în sinea lor le privesc rău și nu le urmează . Ei sunt copiii prefăcuți sau ipocriți , considerându-se isteți , deoarece i-au înșelat pe sfătuitorii lor mai mari ; în fapt , se înșeală pe ei înșiși sau , cum se zice , ,, își fură singuri căciula “ . De ce ? Deoarece pierd prilejul de a-și forma un caracter autentic cu care să răzbată prin greutățile vieții , în vreme ce înșelătoria nu-i va duce prea departe sau oricum va fi plătită în primul rând prin ratarea propriei vieți .
A treia categorie este alcătuită din copiii ascultători , care înțeleg că este săre binele lor să primească și să urmeze sfaturile bune .
Deci nu ajunge să auzi un sfat bun , mai trebuie să-l și urmezi pentru a-ți ajuta în propria ta educare . Aici apare contribuția fiecărui copil : să vrea să asculte sfaturile bune și să vrea să le urmeze . Pentru a le urma , este nevoie de efort și colaborare . La fel ca și la instuire : degeaba se străduiește profesorul să explice o temă , dacă un copil nu vrea să asculte atent și nici să o învețe.
A urma sfaturile educative presupune o încordare a voinței , pentru a pune capăt unor obiceiuri rele și a le înlocui cu deprinderi bune . În concluzie , educația înseamnă și autoeducație , cotribuție personală . Cine are inteligența de a-și folosi în sens bun voința , acela este pe drumul educativ cel bun .
Educatorul va rămâne un ,, provocator “ , un declanșator al unor vectori ,, ascunși “ , dar foarte necesari în exercițiul formativ . El trebuie să stimuleze calitățile discipolului . Poate interveni asupra celui educat , acționând asupra unor conduite ce se cer a fi activate sau inhibate la un moment dat . Contează ținta finală ( pe care doar dascălul o are în vedere ! ) , care nu trebuie să facă rabat de la valorile individului .
1 . 4 . EDUCAREA ȘI DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ȘCOLARULUI MIC
Dezvoltarea personalității în perioada școlarității mici este atunci când copilul părăsește faza narcisismului și ,, afirmării“ personalității pentru a intra puțin câte puțin în lumea cunoașterii . Se poate constata o schimbare a intereselor . Copilul nu mai este centrat pe sine ca în stadiul centripet și devine din ce în ce mai centrat pe exterior ca în stadiul centrifug .
Debutul stadiului este numit de către H . Wallon perioada precategorială ( de la 6 la 9 ani ) și se caracterizează printr-o diminuare a sincretismului : gândirea devine din ce în ce mai diferențiată , dar rămâne concretă ( legată de obiecte și situații reale ) .
Perioada categorială ( 9 la 11 ani ) debutează după Wallon într-o manieră comparativă , respectiv copilul va încerca să determine prin ce anume sunt obiectele diferite sau nu și acestea îl conduce la abstragerea calităților lucrurilor , care va permite regruparea , așezarea lor în categorii , modificarea categoriilor anterioare prestabilite , toate acestea făcând gândirea să devină din ce în ce mai abstractă . Această evoluție intelectuală este realizată într-un context social important și anume școala , care contribuie atăt la decentrarea socio – afectivă cât și la decentrarea intelectuală , cognitivă .
Psihanaliza arată că de la 6 la 12 ani se instalează perioada de latență . Termenul de latență marcheză faptul că într 5 și 6 ani evoluția sexualității se încetinește simțitor sau chiar se oprește , ca să intre apoi într-o nouă fază a pulsiunilor genitale în perioada preadolescenței . Se poate întâmpla să nu se fi rezolvat în totalitate complexul oedipian în perioada precedentă , dar el rămâne deocamdată ocultat .
În această perioadă energia pulsională se eliberează printr-o investire intelectuală : interesul copilului pentru cunoaștere , pentru lumea exterioară . Există o desexualizare a relațiilor cu părinții acompaniată de refulare și sublimare a pulsiunilor sexuale arhaice . Este o perioadă importantă a intrării Super-ego-ului , iar copilul se află într-o stare de relativ echilibru privind conflictele pulsionale comparativ cu perioadele precedente , dar și cu cele ce vor surveni .
Cercetările , atestă faptul că formarea profilului moral al personalității este un proces îndelungat care își are originea în familie , se continuă în întreaga școlaritate și se consolidează pe tot parcursul devenirii umane .
1 . 4 . 1 . EDUCAREA MODESTIEI
În accepție comună , prin modestie se înțelege refuzul de a te lăuda singur .
În realitate , sfera de cuprindere a noțiunii de modestie este mult mai amplă . Astfel , tot în modestie se încadrează și refuzul de a accepta laude care nu ți se cuvin sau laude exagerate , care ofensează de la un anumit punct chiar bunul simț .
Un rol important îl are ceea ce am putea numi ,, modestia comportamentală “ . De pildă , dacă o fată apare pe stradă îmbrăcată atât de pretențios sau de ,, țipător “ încât atrage toate privirile și provoacă reacții foarte diferite inclusiv de dezaprobare – ea dă dovadă de o evidență absență a modestiei .
Există , deci , și o modestie a înfățișării , tradusă prin decență vestimentară , ea încadrându – se în modestia comportamentală . Tot de aceasta din urmă ține și refuzul de a te impune cu orice preț atenției atunci când te afli într-un grup sau un colectiv , ,, tăindu-le “ mereu vorba celorlalți pentru a discuta numai părerile tale sau despre persoana ta .
Omul moderat ascultă cu răbdare și ceea ce au de spus ceilalți , iar dacă observă anumite greșeli , va căuta să le îndrepte în discuție într-un spirit de bunăvoință , cu tact și argument , nu prin replici dure și ofensatoare , care pot fi interpretate ca fiind vecine cu trufia . În sfârșit , a nu recunoaște meritele altora înseamnă a aluneca pe panta invidiei , care tot din lipsă de modestie își trage veninoasa ,, sevă “ .
Cum se educă modestia ? În lumina celor arătate anterior , răspunsul nu este greu de dat : se educă prin grija de a nu te lăuda singur , de a nu accepta laude nemeritate sau excesive , de a nu căuta să fii centrul atenției prin înfățișare sau comportare , de a refuza atitudinea trufașă sau invidia .
Psihologic , pot ajuta în această privință unele procedee simple . Astfel , când ești tentat să te crezi în sinea ta mai bun decât alții , să te gândești imediat la două lucruri : că sunt alții mai buni ca tine , chiar dacă nu-i cunoști și apoi că , la un examen de conștiință mai atent , vei descoperi în trecutul tău destule slăbiciuni și greșeli care nu se potrivesc deloc cu ideea de om bun . De ce este importantă modestia ? Din două puncte de vedere : mai întâi pentru că ea evită rele morale multe și mari , cum ar fi orgoliul , lăcomia , invidia , scandalizarea celor din jur , răutatea , etc .
Am putea spune că un om nu este cu adevărat bun dacă nu este și modes . În al doilea rând , modestia are , contrar a ceea ce s-ar putea crede la o privire superficială , un rol mobilizator pentru resursele fizice , intelectuale și morale individuale .
Ea te împiedică să te ancorezi într-o atitudine de suficiență , îndemnându-te să megi mai departe , să realizezi și mai multe lucruru bune .
Dacă ai primit în dar de la Dumnezeu mai mulți ,, talanți “ decât altul , să te modereze gândul că ți se va cere în schimbul lor un rod mai bogat decât altora și că nu ști niciodată dacă ai realizat cât ți se va pretinde . Modestia oferă muncii proprii rodnicie și trăinicie în timp .
1 . 4 . 2 . EDUCAREA VOINȚEI LA COPIL
Nu există copii care să nu-și manifeste într-un fel sau altul voința . Până și la copiii apatici putem vorbi despre o voință de a nu-și manifesta voința .
De la acest gen de copii până la cei care dovedesc o voință atât de puternică încât încearcă să-i domine și pe unii adulți , gama formelor de exprimare a voinței copiilor este extrem de largă, cunoscând forme foarte complexe .
De aici derivă și diversivitatea problemelor care se impun educatorului în legătură cu educația voinței la copil . Toate , însă , se cer subsumate unei cerințe duble ; copilul să-și fortifice voința și să o subordoneze cerințelor morale .
Nimeni , desigur , nu dorește copii cu voință slabă dar nu sunt de dorit nici copii cu voință puternică , însă greșit orientată . Obiectivul educației în această direcție este de a forma la copii o voință , totodată , puternică și morală .
Este posibil de atins acest scop ?
Vom răspunde fără ezitare în mod afirmativ , dar , evident , el nu se realizează de la sine , ci numai printr-o educație perseverentă . Căile care stau la îndemână sunt numeroase . Astfel copilul își poate impune un program zilnic ordonat , precum și exerciții fizice , exerciții intelectuale să fie legate de îndeplinirea cerințelor la învățătură , iar exercițiile fizice să urmeze , pentru relaxare , celor intelectuale .
Un asemenea exercițiu intelectual poate fi următorul : dacă la matematică de pildă , a avut insucces la o problemă , să-și propună reluarea , pentru o învățare mai bună , a tuturor teoremelor și a formulelor care puteau concura la rezolvarea corectă a problemei și să nu abandoneze până când le înțelege și memorează mulțumitor .
Cât despre exercițiile morale , acestea depășesc în importanță , prin implicațiile lor , toate celelalte genuri de exerciții . Ele vor trbui efectuate cu prioritate în legătură cu unele inclinații negative ale copilului , și anume, acționând în sensul contrar acestora .
Astfel , un copil incisiv , gata oricând să riposteze exagerat la orice împotrivire , va trebui să-și impună exerciții de stăpânire a reacțiilor . Este greu însă pentru un copil să realizeze singur așa ceva .
Rămâne necesar ajutorul educativ , care poate îmbrăca forme foarte diverse , de la sfat până la sancțiune . Este necesar să i se explice copilului , mai întâi , în ce constă răutatea unei înclinații negative a sa – de care , uneori , este inconștient – să i se arate efectele posibile în viitor și apoi să i se mobilizeze voința , să i se insufle încredere în posibilitatea de a elimina răul căruia îi dă tribut.
Fără deschiderea unei perspective morale de reușită , mobilizarea voinței cu greu se poate realiza . Apoi să i se indice copilului și anumite proceduri de urmat . Spre exemplu , dacă simte înclinația spre egoism sau zgârcenie , să-și impună ca , întodeauna când primește mici daruri , să ofere o parte dintre ele fraților săi sau colegilor . ,, Eu nu sunt atât de slab încât să fie stăpâna mea ! “ – iată o deviză ce i se poate propune pentru a-i putea oferi o perspectivă morală de a-i mobiliza voința . Similar se poate proceda și în cazul altor defecte . Nu există defect moral care să nu poată fi învins prin voință și perseverență .
1 . 5 . PARTENERIATUL ȘCOALĂ – FAMILIE
Partneriatele școală – familie vin în sprijinul înbunătățirii comunicării dintre părinți și profesori . Ele se evidențiază în activități comune , participarea părinților la diferite cursuri în care se explică acestora ce înseamnă o familie , ce înseamnă o pedeapsă când nu au fost respectate regulile și ce înseamnă o laudă .
În cadrul parteneriatelor se clădesc relații între indivizi , acestea fiind caracterizate de responsabilități și cooperări reciproce . Nu – și mai au locul idei, din partea profesorilor de genul: ,, dacă familia ne sprijină și noi ne vom putea face datoria “ sau din partea familiilor : ,, noi am crescut acest copil , este treaba voastră să – l educați “ .
Realizarea parteneriatelor funcționale presupune un sistem de activități cuprinse într – un plan pe termen lung și mediu , cu obiective și responsabilități clare .
Ca și obiective operaționale pentru un partenetiat școală – familie pot fi enumerate :
-Implicarea conștientă a elevilor , părinților și membrilor comunității în activitățile propuse potrivit capacității și aptitudinilor lor
-Identificarea și combaterea barierelor de comunicare ;
-Combaterea eșecului școlar , a abandonului școlar ;
-Îmbunătățirea bazei materiale a școlii ;
-Consilierea elevilor și a părinților să devină frecventă și eficientă ;
-Îmbunătățirea relațiilor între școală și părinți , profesori și elevi , părinți și părinți ;
-Conștientizarea necesității ascultării active ;
-Înlăturarea prejudecăților și a discriminărilor elevilor în funcție de mediul din care provin sau de statutul părinților ;
-Identificarea caracteristicilor individuale ale elevilor ;
-Exprimarea liberă a opiniilor ;
-Dezvoltarea încrederii în sine și în reușita acțiunii .
Un parteneriat între cadrele didactice și familie este posibil numai dacă fiecare dintre cei implicați înțelege rolul pe care îl joacă în viața copilului . Părinții au nevoie de educație pentru a ști cum că – și crească copiii . Prezența părinților și a profesorilor împreună în activități de dezvoltare și participare comunitară , influenează pozitiv rolul lor în educație .
Dacă părinții și cadrele didactice lucrează împreună , se poate sprijini dezvoltarea copilului iar cerințele sale pot fi îndeplinite într – o măsură mai mare .
Un parteneriat între familie și școală nu se poate construi foarte repede , ci sunt necesare etape foarte bine planificate . Această planificare duce la stabiliea unei relații de încredere și cooperare activă cu cadrele didactice și alți profesioniști , familia fiind unul dintre factori a căror contribuție este foarte importantă în procesul de integrare școlară a copiilor .
1 . 6 . PILONII DE REZISTENȚĂ AI EDUCAȚIEI
Școala și familia sunt cei doi factori importanți , cei doi piloni de rezistență ai educației , iar între aceștia și mediul extrașcolar sau extrafamilial , pendulează copilul , obiect și subiect al educației , care începe din primele luni de existență a sugarului , foarte receptiv la ceea ce se petrece în jurul său , chiar dacă pare complet străin de mediul ambient .
Nu greșim dacă afirmăm că , în general , o anumită ,, distanță psihologică “ separă cele două categorii principale de educatori : părinții și profesorii .
Se vorbește adesea despre ,, cei șapte ani de acasă “ , etichetă fără conținut pentru unii , dar semnificativă pentru cine cunoaște mai bine influența covârșitoare a educației din familie pentru tot restul vieții , în bine sau în rău , după cum copilul a avut norocul sau neșansa de a crește într – un mediu prielnic sau într-unul nefavorabil .
Adesea se ignoră contribuția bunicilor la educarea copilului . Este adevărat că , uneori , afecțiunea excesivă a acestora poate contracara anumite măsuri educative luate de mamă sau de tată . Excesul lor de afecțiune nu trebuie însă condamnat , nici persiflat malițios . Dragostea acestora , care crește în progresie geometrică nu trebuie înțeleasă greșit , și portretul lor a fost , pe bună dreptate , imortalizat în pagini inegalate de gingășie și recunoștință .
După 6 ani , educația copilului este preluată în mare măsură , de școală . Dacă familia este nucleul societății , școala este societatea însăși redusă la o scară de proporții adecvată vârstei elevului .
J . J . Rousseau : ,, Prima educație are cea mai mare importanță , și această primă educație aparține incontestabil femeilor “ .
Dintre toți membrii familiei , mama este cea mai direct și cu efecte mai mari implicată în complexul proces de rducare a copilului mic .
Pestalozzi spunea : ,, O mamă bună , care dă ea însăși învățătură copiilor săi , e pururea tot ce – mi pare mai frumos în lumea aceasta … “
Apariția școlii ca instituție acreditată în domeniul instruirii și educației , mai ales după generalizarea unor cicluri de învățământ , a provocat , pe lângă adeziunea majorității părinților în sistemul actual de învățământ și reacții negative : părinți care s-au opus școlarizării copiilor lor din motive egoiste , părinți indiferenți față de școală și de problemele ei , părinți nepăsători față de sustragerile lor de la cursuri ale unr elevi , părinți disprețuitori față de apatia , indisciplina , comportamentul , ținuta și influențele nocive exercitate asupra școlarilor de mediul extrașcolar .
La antipolul acestora se află zeloșii care încearcă să – și aroge atribuții nejustificate , cei care se amestecă prea mult și pre des în treburile școlii , cei care încearcă să devină arbitri în domenii interzise lor , cei care socotesc școala o instituție neputincioasă să se poarte pe picioarele ei .
Atât cu cei din prima categorie , cât și cu cea din a doua , colaborarea este anevoioasă și solicită di partea școlii multă înțelegere , răbdare și tact .
O bună colaborare între școală și familie este posibilă numai atunci când familia înțelege bine menirea școlii : aceea de a fi ,, principal izvor de cultură și factor de civilizație “ , iar școala nu vede în familie o ,, debara “ unde se aruncă toate rebuturile ei , ci un aliat , un colaborator sicer , permanent și direct interesat în întregul proces instructiv – educativ .
Colaborarea școlii cu familiile elevilor se poate realiza la nivelul conducerii , al diriginților și al profesorilor ( învățătorilor ) .
Cea mai frecventă și mai indicată este păstrarea legăturii dintre școală și familie la nivelul diriginților , deoarece aceștia cunosc mai bine paricularitățile individuale ale elevilor , condițiile lor de viață , prieteniile , mediul familial și social , în care trăiesc , capacitatea lor intelectuală , randamentul la învățătură , aptitudinile acestora .
Colaborarea dintre școală și familie trebuie să se realizeze în toate aspectele concrete ale procesului instructiv – educativ : învățătură , frecvență , comportament , ținută ,echipe artistice , competiții sportive .
Sub orice formă s-ar manifesta elevul , școala și familia trebuie să acționeze la unison , fără compromisuri și abandonări în fața greutăților întâmpinate , când este cazul .
Colaborarea școlii cu familia se realizează și prin ,, note “ , pentru note . Când învățătorul onsemnează nota în carnetul elevului care trebuie contrs semnat și de părinți stabilește mijlocit un contact între școală și familie .
Școala informează familia despre nivelul conoștințelor elevului , despre conștinciozitatea lui și eficiența studiului individual . Când părintele semnează în carnetul de note al elevului , îi confirmă învățătorului ( școlii ) că a luat cunoștiință de nota ( notele ) primite de fiul său (fiica sa) și că va proceda în consecință , dacă răspunsurile elevului , în timpul verificării , n-au fost satisfăcătoare . În cazul acesta , se impune o legătură mai strânsă între părinți și profesori – direct sau prin diriginți pentru revenirea la starea normală de însușire temeinică a cunoștințelor la unul sau mai multe obiecte , după semnalul dat de profesori .
În toate cazurile ( fericite sau nu , îmbucurătoare sau nu ) , instrucția rămâne pivotul relațiilor dintre școală și familie .
Cei dintâi dascăli ai oricărui copil sunt părinții . Dar aceasta nu este instrucție în sensul abordat aici . Prin instrucție , am înțeles întregul sistem de cunoștințe predate în școală pe baza unor programe pedagogice elaborate .
Aceasta nu se poate realiza în familie , oricâte posibilități ar avea ea , decât până la un anumit nivel , după aceea , școala rămâne singura instituție capabilă să completeze educația copilului .
Familia este , principalul colaborator al școlii în toate problemele mari și mici ale instruirii și educației .
1 . 7 . PÂRGHIILE EDUCAȚIEI
,, Educația nu este un proces care se încheie la un moment dat , ci unul permanent , ceva care continuă pe axa existenței noastre și nu are sfârșit . E un semn al lucrării spiritului în noi , ce ne face să ne autodepășim . E un mod al acordării ființei cu eternitatea și cu perfecțiunea divină “ .
Constantin Cucoș
Educația se face printr – o permanentă ,, negociere “ între două persoane situate la niveluri diferite . Astfel , pe o axă uninivelară , posibilitatea unui schimb devine absurdă . Discipolul ar fi dezamăgit dacă ar descoperii că între el și magistru nu este nici o descoperire ( de știință , de conștiință , de trăire ) .
Orice demers educativ se bazează pe iubirea pedagogică , ce presupune deschidere , generozitate , disponibilitate afectivă , și nu o proiecție maladivă , o descare de rele pulsiuni . Dacă nu există iubire , educația nu se poate realiza .
Unui copil , trebuie să – i creezi confortul afectiv pentru al călăuzi pe drumul său , în cazul unui adult îl propui cu măsură , îl sugerezi sau nu uzezi de el . Și într – un caz , și în celălalt vei recurge la momente de privare de iubire , pentru a impune un anumit ritm și anumite ținte .
,, Pedeapsa “ prin privarea de iubire constituie una dintre cele mai ,, dure “ , dar și mai dificile pârghii paideice , care devine deosebit de eficientă în mâinile unui pedagog priceput .
Din lăudabila ambiție a multor părinți și slujitori ai școlii de a asigura elevilor o cât mai temeinică pregătire intelectuală , neglijându-se importanța educației fizice și a sportului în dezvoltarea armonioasă , psiho-fizică a tinerelor generații , învățământul nostru a fost și va rămâne încă , în parte , lacunar . Ignorându-se deviza celor vechi , după care o minte sănătoasă nu se poate dezvolta perfect decât într-un corp sănătos ( mens sana in corpore sano ) , s-a ajuns la un decalaj sensibil între educația fizică și cea intelectuală .
Planurile actuale de învățământ și programele școlare în vigoare acordă suficientă atenție educației fizice și sportului , recomandându-se exerciții variate și juducios alese , spre a se asigura o cât mai armonioasă dezvoltare fizică pentru toți elevii .
Educația fizică , la fel ca cea morală , urmărește ,, formarea la elevi a unor trăsături și sentimente morale , ca : simțul dreptății , curajul , stăpâniea de sine , cinstea , etc .
Un număr tot mai mare de părinți se dovedesc receptivi la îndemnul școlii de a se crea elevilor condiții cât mai adecvate cerințelor noastre ; fortificarea fizică prin eexerciții corect executate , prin participarea la diversele competiții sportive , prin practicarea drumețiilor , prin practicarea mersului pe jos , a plimbărilor zilnice în intervalul dintre diversele etape ale studiului individual , etc .
Un exemplu convingător îl constituie părinții care practică ei înșiși un sport , care fac dimineața exerciții de înviorare , care străbat potecile minților cu piciorul , care duc un regim de viață rațional .
Totuși mulți , chiar prea mulți părinți sunt sau indiferenți ori de-a dreptul ostili sportului . Cu aceștia , școala este datoare să țină strâns legături spre a le demonstra utilitatea sportului și necesitatea educației fizice .
În toate cazurile de exces într-o direcție sau alta colaborarea dintre școală și familie este posibilă și , în general , fructuoasă . Profesorii , diriginții , au un cuvânt de spus : fie elevilor , fie părinților . Este bine și necesar să se spună acest cuvânt cu înțelegerea cuvenită , cu răbdare și cu argumentele convingătoare .
Școala și familia printr-o permanentă consultare și schimb de informații sunt un parteneriat pentru sănătatea deplină a elevilor , prin formele curente de colaborare între cei doi factori principali ai educației .
1 . 7 . 1 . VERIGI DE LEGĂTURĂ
Oricât de multe și de îndrăznețe ar fi unele teorii moderne cu privire la prioritatea unuia dintre cei doi factori : școala și familia , în procesul complex al educației , tradiția învățământului românesc , ponderată , echilibrată , și îndelung gândită , a colaborării pe toate planurile , între școală și familie rămâne încă viabilă .
Un flux continuu de influențe pozitive se stsbilește între acești doi factori prin însăși structura societății noastre bazate pe unitatea și coeziunea familiei propriu – zise , ca nucleu al familiei mai mari , societatea , cu îndatoririle și drepturile fiecărui membru al ei .
Școala preia copilul la o vârstă destul de fragedă , așa cum la crescut și educat familia . Ea luptă prin exponenții ei , învățătorii și profesorii , să corecteze anumite deformări psihosomatice ale adultului de mâine , în formație la vârsta receptivă a influențelor favorabile dezvoltării lui armonioase ca om și cetățean .
Oricât de eficiente ar fi metodele și procedeele folosite la școală , oricât de puternică ar fi acțiunea formativă a acesteia , fără concursul nemijlocit și permanent al familiei , educația copilului rămâne lacunară . De aceea , astăzi , mai mult ca oricând , toți factorii de răspundere în domeniul educației , acordă multă importanță legăturii strânse a familiei cu școala și , invers , a școlii cu familia .
Școala , fiind o instituție de stat , organizată pe cicluri de învățământ , pe baza unor planuri generale și programe detaliate pe obiecte de studiu , poartă răspunderea educației , până la integrarea lui într – o formă de activitate productivă utilă și necesară întregii societăți . De această răspundere nu este absolvită nici familia , ca o componentă de bază a societății .
De dorit , ar fi ca mediul familial ar fiecărui elev , să fie ideal , permițându – i acestuia să se dezvolte ca un copăcel îngrijit și protejat de toată lumea . Realitatea nu concordă todeauna cu dorințele și speranțele pedagogilor .
Știința a dovedit că oamenii nu se nasc , ca produsele materiale de serie , după același calapod , turnați în tipare identice , și unicate , ca diamantele cu mai multe sau mai puține carate , care , prin îndelungată și migăloasă șlefuire , au strălucire și reflecții diferite . Tocmai această diversitate face farmecul spiței umane , atât de diferențiată psihic și somatic în întregul regn animal .
A . Ferriere scria : ,, Individul este el însuși , original și unic , sau nu e individ ; și dacă – ar fi o sută de miliarde de alți indivizi pe pământ , tot nu s – ar găsi nici unul identic cu el“.Educatorul va porni deci de la copilul pe car îl are în fața lui , așa cum este el , și nu de la copilul în sine , conceput în abstracto … , “
Aceeași idee o găsim câțiva ani mai târziu și la Giovanni Gentile , care referindu – se la copilul real , opus copilului etern și copilului marionetă ( copilul mitologic ) , scria : ,, – și în sfârșit un copil real , care se află în carne și oase în viața familiară a fiecăruia dintre noi ; fiu , frățior sau școlar ; o ființă vie care ne cere îngrijire ; un copil pe care – l iubim și pe care îl păzim cât mai bine de teama ca răul să nu-i va teme trupul ori sentimentele și ca vreo influență străină să nu-l îndepărteze de noi dragostea lui gingașă și plină de încredere “ .
Adesea , influența mediului familial este optimă educației elevului . Șlefuirea , fasonarea, diversificarea le realizează nu natura , ci omul : mediul familial , șclar și social . Acesta din urmă este cel mai labil , deoarece nimeni nu-l poate controla , influența ,alege sau evita după anumite rețete gata fabricate , cum greu este de bănuit , în ce mod reacționează diferiți copii crescuți în același mediu . Oricum , nimeni nu este mai în măsură să cunoască mediul social în care se dezvoltă copilul decât familia , iar pe cel familial , decât școala .
Țelul ultim al educației este formarea personalității elevului spre a deveni un adult cu multiple posibilități de afirmare și de satisfacere a cerințelor crescute ale societății în viitor . Un asemenea ,, elev “ presupune deopotrivă un cuantum de cunoștiințe la nivelul științei și tehnicii moderne , abilități practice , conștiință , putere de muncă și de sacrificiu , simțul realității, sănătate și vigoare fizică , echilibru psihic , capacitate de dăruire , dragoste de patrie și de popor , demnitate și altruism , înțelegerea rostului muncii în viață și exercitare unei profesiui pemăsura pregătirii și aptidunilor sale . Asemenea calități fizice morale și psihice , se dobândesc numai prinr-o educație îngrijită , dirijată și controlată .
O colaborare între școală și familie este posibilă și necesară pe toată durata școlarizării , la toate nivelele – învățător , profesor , diriginte , director , prin numeroase și variate forme : ședințe pe clase , convorbiri , consultații în grup sau individuale , vizite ale părinților la școală .
Întrebuințat frecvent pentru diverse domenii , conceptul de colaborare are semnificații numeroase , implicând etimologic , noțiunea de muncă , osteneală , lucrare , conținută în cuvântul latinesc ,, labor “ , dar și pe aceea de asociere , în vederea unui scop comun , deci de efort comun , făcut de doi sau mai mulți parteneri egali în drepturi și obligații .
Colaborarea dispare în momentul în care unul dintre parteneri se prevalează de anumite privilegii . Cu toate că școala este investită cu anumite prerogative în domeniul învățământului , colaborarea dintre școală și familie se realizează numai de pe poziții de egalitate în examinarea unor situații și găsirea soluțiilor optime .
Lipsa de principialitate sau de flexibilitate , ambiția , familiarismul , slăbiciunea , spiritul de sacrificiu , etc . , nu sunt buni parteneri ai colaborării .
Familia trebuie să cunoască bine importanța învățământului și exigențele școlii , iar aceasta să aprecieze dragosta părintească , chiar atunci când degenerează în slăbiciune și să procedeze cu tact șu multă răbdare , ca s – o convingă de rigorile regulamentului , de cerințele izvorâte din activitatea în colectiv , de importanța disciplinei liber consimțite , de valoarea educativă a muncii , de cerințele imperioase ale societății noastre bazate pe egalitate în drepturi și îndatoriri , de puterea educativă a exemplului personal , de receptivitatea copiilor , etc .
Dacă familia este nucleul societații , iar școala o societate în miniatură , societatea nu este alceva decât o macrofamilie , care le include pe celelalte două ca părți componente la dimensiuni reduse . De aceea , școala și familia devin inseparabile în efortul lor comun de a asigura viitorul copiilor ai societății de mâine .
Școala și familia nu sunt două instituții antagonice ( intr-o măsură oarecare și familia poate fi calificată ca o instituție cu important rol în societate ) , ci complementare , una cotinuând-o pe cealaltă și completând autorizat și competent ceea ce se începe empiric , rudimentar , instinctiv într-o etapă anteriaoră , incipientă . De aici , și necesitatea unei cooperări permanente , sincere și deschise .
Copilul este un adevărat miracol . Singurul miracol cu atâtea semne mari de întrebare , pentru a cărui descifrare au trudit , trudesc și vor mai trudi multe mii de cercetători ( medici , psihologi și pedagogi ) .
Educatorii și educații fiind membrii ai acestei mari familii , primii sunt totodată părinți spirituali ai celorlalți , sfătuitori competenți , prieteni sinceri , purtători ai culturii și științei , sprijinitori în momente grele , parteneri de drum în anii dificili ai căutărilor , neliniștii , contactului brutal cu viața . Prieteni , nu rău voitori ai elevilor și ai părinților totodată . Pe această deviză să se sprijine deoprotivă eforturile școlii și al familiei în toate acțiunile lor inițiate în domeniul instruirii și educării tinerelor generații .
1 . 8 . RELAȚIILE PĂRINȚI – DASCĂLI
Nu greșim dacă afirmăm că , în general , o anumită ,, distanță psihologică “ separă cele două categorii principale de educatori : părinții și profesorii . Ea se manifestă în diferite moduri , iar cele mai frecvent întîlnite ar fi : ocolirea școlii de către părinți sau reciproc , ocolirea familiei copilului de către dascăl .
A doua ar fi atitudinea școlărească , timidă , a unor părinți , care vin la ședințele convocate de diriginte , se așează în bănci și nu îndrăznesc aproape nici să sufle , dar să mai pună întrebări .
A treia este atitudinea de superioritate , uneori chiar agresivă , a unor părinți , care vin la școală ca să amenințe , să reclame zgomotos una sau alta , refuzând dialogul și cerând măsuri drastice , după cum le vor ei , împotriva profesorului .
De unde izvorăsc toate acestea ? Evident , dintr-o neînțelegere exactă de către unii părinți a relației cu școala , cu dascălii.
Unii părinți socotesc că întreaga sarcină a educației revine școlii și ca arare ei pot adopta o atitudine pasivă . Alții , dimpotrivă , adoptă o poziție voluntaristă și excesiv de critică , văzând în unele măsuri , de altfel , juste ale profesorului un motiv de îngrijorare și de dramatizare .
Pornind de la o poziție subiectivă și luând în considerare doar versiunea – și ea îndeobște subiectivă – pe care o expune acasă copilul despre o problemă școlară sau alta , asemenea părinți caută cum se spune ,, nod în papură “ metodei sau deciziei profesorului în fața elevului , fapt cum nu se poate mai negative pentru eficiența acțiunii educative a acestuia și deci , totodată , pentru formarea copilului .
În loc să fie conștient de faptul că profesorul este , în limitele școlii , un substitut al părintelui pentru copil , acesta din urmă îl privește ca pe un adversar , pentru că așa a învățat de la părinții săi . Și cine este oare dispus să se lase educat de un adversar ?
Dascălul , poate da uneori nu tocmai soluția cea mai bună . Dar intenția bună și efortul general educativ de lungă durată al dascălului se cer privite cu prioritate .
A educa și a instrui un copil , pornind de la aproape nimic și aducându-l la statutul unui specialist de clasă și a unui cetățean cinstit , nu este o joacă și nici nu se face de la o zi la alta . Numai cine luptă cu abnegație pe frontul educației , având în grijă sute și mii de copii , știe cât de numeroase sunt problemele ce apar necontenit și cât de imensă este răspunderea care-i apasă zi de zi umerii .
Este drept și corect ca el să găsească în părinți nu niște spectatori muți și nici veșnic nemulțumiți , ci adevărați colaboratori în formarea morală a copiilor .
Vizitele cât mai dese ale părinților la școală și ale diriginților acasă lacopii , participarea consecventă la ședințele cu părinții , dezbaterile la lectoratele cu părinții rămân căi verificate de eliminare a psihologiei greșite pe care o mai au unii părinți cu privire la profesori .
1 . 8 . 1 . ȘCOALA PĂRINȚILOR
Părinții sunt primii educatori ai copilului și cei care au autoritatea cea mai mare asupra lui . Ca urmare , orice diferență de poziție din partea lur , pe plan educativ , va avea urmări negative asupra formării copilului .
În afară de școala propriu – zisă , unde se învață carte și se face educație , mai există și alte ,, școli ” . Frecvent se zice la adresa unui ânăr fără maniere : ,, Nu are cei șapte ani de acasă “ – înțeleși ca o școală educativă în familie . Dacă la școala propri – zisă nu înveți cum trebuie , nu poți absolvi o treaptă școlară și nu poți munci în domeniul corespunzător ei . Dar , dacă ai căzut la ,, școala “ de părinte , cum vei putea să o mai repeți , după ce copii au crescut și au intrat în viața socială ?
Recompensele greșite există precum și pedepsele greșite în munca educativă .
Codul comportării părinților față de copii
1 . Tratați – i egal pe copii ! Chiar dacă în sinea voastră pe unii îi iubiți ceva mai mult decât pe alții , nu o arătați niciodată . În caz contrar , dezbinați sufletește familia .
2 . Educați – i în cerințele moralei creștine ! Una singură este morala adevărată , anume aceea cerută de Dumnezeu . Cine vrea să zidească sufletește , nu are alte ,, cărămizi “ decât virtuțile , obligațiile și drepturile ei . Cine lucrează cu alte ,, valori “ morale , croite după interesele omenești , cară apă cu ciurul .
3 . Nu vă certați în fața copiilor ! Ei vor fi puși în situația să aleagă între mamă sau tată , să judece în sinea lor între cei doi . De aici cecurge o slăbire a influenței părintelui ,, acuzat “ în sinea lor și o supralicitare a influenței părintelui căruia copiii îi iau partea , cu efecte cam egal negative .
4 . Unitate între părinți în cerințele educative ! Părinții să se înțeleagă mai întâi asupra unor cerințe sau sancțiuni , apoi să le impună copiilor în mod unitar . În caz contrar , copilul va nesocoti cerințele uui părinte prevalându – se de sprijinul celuilalt părinte , care nu o pretinde sau o respinge .
5 . Descurajați răul care l – a biruit pe copil , dar nu copilul ! Un copil cade lesne în greșală , deoarece la el totul e în formare : caracterul , judecata chibzuita , experiența de viață , etc. Este o greșală la fel de mare să-l descurajezi sufletește când greșește , precum și aceea de a închide ochii în fața greșelii lui . Copilul trebuie încurajat să conștientizeze greșala care momentan la biruit . În orice eșec să i se explice cauza și să i se insufle curaj .
6 . Răbdare . Un părinte fără răbdare va ajunge în educație la fel de departe ca un călător care pornește să treacă deșertul fără cămilă . Eșecul este garantat .
7 . Arătați iubire copiilor , dar o iubire corectă . Ea înseamnă să le dați îngrijirea fizică , intelectuală și morală cuvenită , să nu – i răsfățați și să le sancționați greșelile . Pedeapsa de îndreptare este o formă a iubirii părintești .
8 . Pedeapsă constructivă și prudentă . Nu folosiți ca metodă pedeapsa brutală , ci aceea care face apel la sufletul copilului , la conștiința lui , la înțelegerea vinii . Să se arate prudență , ținând seama de vârstă , sensibilitate , temperament , diferite afecțiuni fizice saupsihice .
9 . Fiți model moral pentru copii ! Copilul imită . Părinții sunt primul și principalul model . Trageți singuri concluzia .
10 . Câștigați încrederea copilului . Dacă vă cere sfatul , înseamnă că aveți încrederea lui și puteți progresa în educație .
Demnitatea în familie persistă confuzii și ideei rigide , cu efecte nedorite deopotrivă în plan educativ – referindu – ne aici la copii – cât și în plan practic , înțelegând bunul mers al întregii familii .
Măsura respectării demnității în relațiile dintre soți se reflectă în atitudinea copiilor . Soțul care încalcă demnitatea celuilalt soț , prin cuvinte sau fapte , în fața copiilor , trebuie să se aștepte la unul din următoarele efecte : fie aceștia se vor solidariza cu părintele căruia i se încalcă demnitatea , revoltându – se contra celuilalt părinte , fie vor ajunge să – și desconsidere ( pe nedrept ) părintele înjosit . Nici dezbinarea și nici desconsiderarea nu fac însă casă bună cu educația .
Nu trebuie uitată nici respectarea demnității copilului de către părinți . De la o anumită vârstă , în sufletul copilului se instalează sentimentul rușinii . E bine de atunci ca sentimentul acesta să fie menajat chiar și de părinți . Sentimentul pudoarei nu trebuie ironizat , ar fi o greșală educativă categorică, dimpotrivă , să fie încurajat și respectat în primul rând de părinți , pentru a deveni o trăire constantă și o deprindere practică .
În mica societate care este familia , respectarea demnității fiecărui membru este de cea mai mare importanță . Respectul reciproc și întrajutorarea necondiționată este traducera practică a iubirii din familie , fără de care nu există nici demnitate adevărată și nici educație eficientă .
1 . 8 . 2 . CUM SĂ VORBIM CU DASCĂLII
Colocviul cu dascălii ar trebui să fie momentul de legătură între familie și școală , părinții , în schimb participă la ședințe pentru :
1 . a asculta comunicările legate de situația la învățătură și comportamentală a proprilor copii ;
2 . a se plânge de ceva care nu merge cum ar trebui .
Prin urmare , de cele mai mule ori , între părinți și dascăli există un raport de neâncredere , de distanță și de apărare a propriilor spații și medii de acțiune , fapt care duce la ocazii de întâlniri scurte , formate din ce în ce mai rare și sporadic . În acest rigid joc al funcțiilor, copiii rămân undeva la mijloc și nu mai sunt protagoniștii și obiectivele de cel mai mare interes .
Acestă situație nu face bine nimănui și mai puțin decât oricui copiilor noștri care ar trage mult folos , în schimb , din faptul că trăiesc într-un mediu integrat și senin , fără granițe rigide și schimbări bruște de viziune .
Când ne putem face înțeleși
Câteva motivări interesante despre originea incomunicabilității dintre părinți și profesori :
1 . În timp ce pentru părinți apare teama de a fi judecați și văzuți ca ridicoli și ,, în greșală“ , pentru profesori prevalează amenințarea la propriul status și la propria independenă .
2 . În ceea ce privește puterea educativă , părinții se simt într-o poziție subalternă și se situează pe un plan de necolaborare ; profesorii , în schimb , se tem de ingerința părinților în munca didactică și se așteaptă la apariția unor ocazii de conflict cu părinții .
3 . În ce privește proiectul educativ , părinții se tem că vor pierde oportunități formative și posibilitatea ca profesorul să nu înțeleagă potențialul copilului lor sau că s-ar putea comporta într – o manieră nedreaptă ; profesorii la rândul lor , se tem de aprecierea negativă a activității lor și , mai ales , că ar putea fi subapreciate conținuturile formative realizate .
4 . În privința valorilor , din partea părinților se manifestă teama că valorile și conținuturile educative ar putea să nu fie acceptate , copiii ,, suportând “ pasiv ideile și proiectele impuse de profesori ; la rândul lor , profesorii , percep o valorificare scăzută a școlii de către părinți și se tem că aceștia din urmă ar dori să se amestece , propunând idei și proiecte neconcordante cu școala .
5 . În sfârșit , din partea ambelor părți există riscul unui sentiment de vinovăție aceea de a nu fi fost capabil să – i educe bine pe copii ( de către părinți ) și acela de a nu fi fost buni profesori ( din partea corpului didactic ) .
Să ne depășim tmerile !
Elementul care tinde să altereze cel mai mult raportul dintre părinți și profesori este temerea.
Dacă și unii și ceilalți se arată intransigenți și siguri pe ei , starea de blocaj care derivă de aici se acumulează pe parcursul anilor . Fiecare poate recunoaște la sine însuși și la profesorii copilului său această atitudine încă de la primele întâlniri .
Singurul mod prin care putem ieși din această situație este să facem primul pas , să ne expunem , încercând să ne ținem în frâu propriile neliniști , și să dărâmăm zidul de incomunicabilitate , conștienți fiind că rareori se obține de la prima încercare un rezultat bun .
Învățătorii , chiar și ei , animați de cele mai bune intenții , trebuie s-o spunem , s-ar putea să aibă în spate ani și ani de raporturi conflictuale cu părinții și aceasta n-a făcut altceva decât să le întărească temerile : este de înțeles de ce nu se crede imediat în bunele intenții ale părinților .
Pe de altă parte , la fel de adevărat este și că toți profesorii știu că munca lor ar fi ușurată într-o proporție enormă de o situație de stimă și colaborare cu părinții , iar copiii , mai ales , care le sunt aproape de suflet ca și nouă , ar fi cei mai câștigați dintre noi .
Să – i felicităm pe cei care merită !
Lăsându-se antrenați în diferite acțiuni , acceptând și dând sfaturi , oferind și căutând împreună soluții : acestea sunt modalitățile prin care profesorii ni se alătură și ne fac să înțelegem mai bine lumea școlii , alungând cea mai mare parte a temerilor noastre .
Un alt pas important care trebuie făcut și care ar trebui să se răspândească în orice mediu al vieții , banal în aparență și totuși deloc obișnuit , este de a sesiza atunci când lucrurile merg bine . Ne-am obișnuit să ne exprimăm doar criticile și sugestiile de corecție și este bine să fie așa ; dar la fel de bine este să facem și invers . Să spunem ce anume nu merge atunci când este cazul și să nu ne mai zgârcim cu felicitările pentru ceea ce este bine făcut și pe deplin reușit : și nouă ne-ar face plăcere când cineva s-ar decide să se comporte astfel cu noi !
Să ascultăm înainte de a judeca
Când dascălul optează pentru ceva , pentru o acțiune sau pentru o manieră de comportare cu care nu suntem de acord , cel mai bun lucru pe care îl putem face este să vorbim despre aceasta . Este dreptul nostru să criticăm și chiar să protestăm , dar întodeauna este mai bine ca întâi să cerem o motivare a celor petrecute .
În cele mai multe cazuri , punctul de vedere al profesorului , poziția sa față de copii și obiectivele pe care le urmărește sunt diferite de ale noastre și motivele sale s-ar putea să ne scape .
Ni s-ar putea întâmpla să plecăm de la ședința cu părinții fără a ne fi exprimat criticile … , pur și simplu pentru că n-am mai vrea s-o facem din moment ce am înțeles motivele opțiunii , acțiunii și comportării profesorului , așa încât totul ne-ar apărea într-o altă lumină ; ba , mai mult , s-ar putea chiar să fim de accord cu ceea ce ne-a spus .
Capitolul II . EDUCAȚIA ȘI PATRIOTISMUL
,, În fața zeilor și a oamenilor cu judecată patria este mai prețuită, mai sfântă , mai respectată decât mama , decât tata , decât toți strămoșii ; pentru patrie chiar când ne supără , trebuie să avem venerație , supunere și îngrijire “ .
Socrate
Patriotismul , derivat din noțiunea de patrie , reprezintă o formă a conștiinței sociale , trăsătură morală a omului , o categorie a spiritului cu rosturi permanente în viața unui popor .
Este cum spunea Lenin – ,, un sentiment din cele mai adânci , statornicit de existența de secole și milenii a unor patrii diferite “ ( 18 , p . 177 ) .
Astăzi noțiunea de patrie , nu poate fi decât strâns corelată cu noțiunea de popor .
Patria reprezintă pământul natal , vatra strămoșească la care se adaugă elementul etnic exprimat în limbă , obiceiuri , datini , cultură dezvoltate într-o conviețuire îndelungată a indivizilor ce alcătuiesc un popor .
Educarea elevilor în spiritul patriotismului urmărește să asigure înțelegerea necesității atașamentului față de patrie .
Formarea conștiinței și a deprinderilor de comportare patriotică urmărește caracterul conștient al patriotismului , capacitatea de luptă pentru binele și fericirea patriei – caracterul activ al patriotismului , de aici și , interesul pentru formarea de reprezentări și noțiuni patriotice , convingeri , sentimente și atitudini patriotice .
Elevii , trebuie să învețe că : promovarea sentimentului patriotic include respectul față de alte popoare și solidarizarea cu lupta acestora pentru dezvoltarea socială în pace .
Patriotismul – reflectă atașamentul față de patrie , lupta pentru desăvârșirea sa , fără discriminări între naționalitățile conlocuitoare , patriotismul fiind deopotrivă gând , simțire , și faptă în slujba patriei .
2 . 1 . EDUCAREA ELEVILOR ÎN SPIRITUL PATRIOTISMULUI
La școlarul de vârstă mai mică , volumul cunoștințelor morale este restrains . Copilul nu are formate unele noțiuni morale ca : ,, datorie “ , ,, cinste “ , ,, patriotism “ .
Introducerea în unitatea de învățare „ Patriotismul ” se poate face cu definirea termenilor cheie : patrie și patriotism .
-Locuitorii aceiași patrii sunt solidari unii cu alții , se simt puternic legați de aceasta .
-Legăturile de solidaritate dintre o persoană și patria sa poartă numele de patriotism .
-Patriotismul reprezintă sentimentul de dragoste și devotament față de patrie și de popor.
Patriotismul este astfel un sentiment care are ca univers de referință patria . La început , patria este identificată cu locul natal . Trăirile și impresiile din prima copilărie pot urmări persoana într-o formă sau alta , de-a lungul întregii ei existențe .
Treptat sentimentul de patriotism se dezvoltă prin :
– extinderea spațiului de existență proprie ;
– dobândirea de cunoștințe ;
– formarea identității persoanei ;
Se pot pune în evidență câteva semnificații ale conceptului ,, patrie ″ :
– mediu politic , social și cultural în care trăiește un popor ;
– țară în care s-a născut o persoană și al cărui cetățean este ;
– țară în care se stabilește o persoană , fără să – i aparțină ca origine , dar având
calitatea de cetățean al ei ;
Patriotismul se manifestă , astfel prin :
– crearea de valori ;
– fidelitatea față de țară ;
– prețuirea acordată : – patriei ; istoriei ei ; tradițiilor , obiceiurilor ; valorilor naționale ;
– apărarea țării .
Elevii pot să definească ei însuși acești termeni , cele mai reușite definiții putând fi scrise la tablă .
Patriotismul , derivat din noțiunea de patrie , reprezintă o formă a conștiinței sociale , trăsătură morală a omului , o categorie a spiritului cu rosturi permanente în viața unui popor .
Este cum spunea Lenin – ,, un sentiment din cele mai adânci , statornicit de existența de secole și milenii a unor patrii diferite “ ( 18 , p . 177 ) .
Astăzi noțiunea de patrie , nu poate fi decât strâns corelată cu noțiunea de popor .
Patria reprezintă pământul natal , vatra strămoșească la care se adaugă elementul etnic exprimat în limbă , obiceiuri , datini , cultură dezvoltate într – o conviețuire îndelungată a indivizilor ce alcătuiesc un popor .
Educarea elevilor în spiritul patriotismului urmărește să asigure înțelegerea necesității atașamentului față de patrie .
Formarea conștiinței și a deprinderilor de comportare patriotică urmărește caracterul conștient al patriotismului , capacitatea de luptă pentru binele și fericirea patriei – caracterul activ al patriotismului , de aici și , interesul pentru formarea de reprezentări și noțiuni patriotice , convingeri , sentimente și atitudini patriotice .
Se explică elevilor că patria nu reprezintă numai un spațiu geografic , ci se definește prin ansamblul evenimentelor culturale și istorice . Se poate continua cu distribuirea unei fișe de lucru care prezintă mai multe citate ale unor personalități pe care elevii le comentează sau chiar clasifică în ordinea preferințelor .
Elevii , trebuie să învețe că : promovarea sentimentului patriotic include respectul față de alte popoare și solidarizarea cu lupta acestora pentru dezvoltarea socială în pace .
Patriotismul reflectă atașamentul față de patrie , lupta pentru desăvârșirea sa , fără discriminări între naționalitățile conlocuitoare , patriotismul fiind deopotrivă gând , simțire , și faptă în slujba patriei .
Fișă de lucru (model)
Citiți cu atenție textele:
Patria este pământul plămădit cu sângele și întărit cu oasele înaintașilor . Pentru ca să fie o patrie, trebuie mai întâi să fie religia strămoșilor , sfânta cuminicătură a sufletelor calde adorație a acelora, care au fost și nu mai sunt decât țărână și oase . (Barbu Ștefănescu Delavrancea)
Patria este norodul , nu tagma jefuitorilor . (Tudor Vladimirescu)
Patria este un copil : dacă uiți de ea , poate să plece de acasă. (Grigore Vieru)
Patria este acolo unde suntem iubiț i. (Mihail Lermontov)
O țară nu este un simplu teritoriu ; un anumit teritoriu este doar fundația sa . Țara este ideea care se ridică pe acea fundație ; este sentimentul de dragoste , simțul camaraderiei care îi unește pe fii acelui teritoriu . (Giuseppe Mazzini)
2 . 2 . FORMAREA DEPRINDERILOR ȘI OBIȘNUINȚELOR DE CONDUITĂ PATRIOTICĂ
Formarea deprinderilor și obișnuințelor de conduită patriotică nu poate fi concepută în mod izolat dezvoltarea conștiinței morale a elevilor. Unitatea între conștiința și conduita patriotică constituie un indiciu al unei acțiuni educative eficiente. Încă de la primirea în școală a noului contingent de elevi, cadrele didactice vor urmări să le dezvolte o atitudine pozitivă față de învățătură, pe care ele trebuie sa o prezinte ca pe o îndatorire patriotică a lor . Conținutul unor lecții de limba română, în clasa I, poate fi orientat în această direcție. În felul acesta, procesului învățării i se oferă o motivație socială . Activitatea de învățare este proiectată într-o largă perspectivă : învățând temienic astăzi , elevii vor deveni în viitor folositori patrie i.
Conduita patriotică a elevilor din clasele I-IV se concretizează și în alte acțiuni : păstrarea bunurilor obștești , organizarea unor manifestări cultural – artistice cu prilejul sărbătoririi unor evenimente însemnate din trecutul patriei , participarea la activități practice cum sunt : îngrijirea și înfrumusețarea școlii și a împrejurimilor ei, amenajarea și îngrijirea unor spații verzi , grădinițe , parcuri , îngrijirea monumentelo r, strângerea plantelor medicinale , plantarea pomilor etc..
Pentru a înțelege semnificația patriotică a acestor acțiuni este necesar ca învățătorul să arate scopul lor . Dar înțelegerea de către elevi a semnificației lor sociale este un proces îndelungat. Atunci când sunt angajați într-o activitate patriotică , li se va prezenta , în termeni accesibili , scopul urmărit . Astfel , dacă elevii sunt antrenați în activitatea de îngrijire a parcului , li se va arăta că parcul este un loc de recreere pentru oameni după muncă și un parc frumos , bine îngrijit constituie o mândrie . Grija lor pentru acest parc dovedește dragostea față de patrie si față de locuitorii ei . Semnificația socială a acțiunii va fi lărgită treptat în clasele următoare până la cadrul naționa l.
2 . 3 . PATRIOTISMUL MODERN
Ce înseamnă astăzi să fi un bun patriot român ?
În dicționarul explicativ al limbii române patriotismul este definit ca : ,, … sentiment de dragoste și devotament față de patrie și de popor , statornicit în decursul istoriei … “ . Mai simplu și scurt spus , patriotism înseamnă dragostea față de țară , față de popor .
Părerea mea este că patriotismul trebuie să facă parte din cultura fiecărui om . El trebuie însă înțeles și exprimat corect , pentru a nu aluneca nici în fundamentalism și nici în obsesie .
Patriotismul este legat de o stare emoțională , și anume ,, dragostea “.
O stare emoțională are mai multe componente :
1 . trăirea subiectivă;
2 . cognițiile ( gândurile / credințele ) asociate ;
3 . comportamentele efectuate și ;
4 . posibilele reacții psihofiziologice ( ex. o stare de activare fiziologică ).
1 . Trăirea subiectivă se referă la ceea ce simțim emoțional (ex . dragostea / devotamentul) . Acestă simțire provine adesea din gândurile, comportamentel eși reacțiile noastre psihofiziologice.
2 . Gândurile patriotice trebuie să exprime valorile unui popor și grija față de acesta.
Într-un patriotism modern, gândurile patriotice trebuie să fie raționale, exprimând flexibil , dar ferm , valorile unui popor, fără a ofensa însă valorile altor popoare .
Atunci când valorile sunt exprimate irațional , rigid , și ofensator la adresa altor popoare , vorbim de fundamentalism , nu de patriotism !
3 . Comportamentul patriotic trebuie , de asemenea , să fie unul congruent cu valorile unui popor . Așadar , comportamentul pe care îl facem trebuie să exprime valorile noastre , fără însă a afecta valorile altor popoare.
4. Reacțiile psihofiziologice ( ex. inima îți bate mai repede ) , când și dacă apar , se asociază trăirilor emoționale .
Așadar , putem fi buni patrioți , ajutându – ne țara , făcându – ne bine treaba acolo unde suntem și asumându – ne ceea ce suntem , cu bune – pe care trebuie să le dezvoltăm și cu rele – cu care trebuie să luptăm .
Elementul cheie în patriotism este legat de valori. Astfel că , pentru a înțelege ce înseamnă a fi un bun patriot român , trebuie să ne întoarcem la întrebarea : care sunt valorile patriei / poporului român ? Greu de răspuns … ! Părerea mea este că încă nu avem un ethos modern , clar definit , o înțelegere valorică a românismului în contextul de astăzi .
De asemenea , mai cred că este sarcina noilor generații de intelectuali să contribuie la crearea acestora , în contextul celei de – a doua țări pe care o avem , și anume Europa !
Până atunci ne putem defini :
1 . prin valorile de bun simț ( ex. cei șapte ani de acasă – valori stabilite în familie ) ;
2 . prin valorile comunității mai mici din care facem parte , adesea mai ușor de identificat ( ex. valori transilvane ) și ;
3 . prin valorile general europene , mai clar precizate , Europa fiind acum a doua noastră patrie.
Toate aceste valori vor trebui , inevitabil , asimilate în ethosul românismului . Nu în ultimul rând , trebuie să ne asumăm și valorile general umane ( ex. stabilite prin Declarația Universală a Drepturilor Omului ) , care trebuie oricum să fie asimilate în ethosul modern al oricărui popor .
Patriotismul complex – simți (adesea cu reacții fiziologice) , gândești / crezi și de comporți patriotic . Aceasta este forma maximă de patriotism , care , prin congruența promovată între ce simți , gândeșit / crezi și faci , îți oferă satisfacție , sens și semnificație !
Patriotismul comportamental – faci ceea ce este patriotic , fără însă să simți și / sau să gândești / crezi patriotic . Acest tip de patriotism poate avea o oarecare utilitate prin faptele angajate , deși adesea aceste fapte pot fi motivate extrinsec și / sau pot avea motivații nepatriotice. Adesea acesta este însoțit de o stare de distres / insatisfacție , deoarece există o disonanță psihologică între ceea ce simți , gândești / crezi și faci .
Patriotismul cognitiv – gândești patriotic , dar gândurile tale nu se exprimă în ceea ce simți și în ceea ce faci . La rândul său și acest tip de patriotism poate avea o oarecare utilitate , contribuind spre exemplu la cultura ( poveștile și modelele ) patriotică . Utilitatea sa rămâne însă limitată , fiind declarativă – mai mult vorbe –, nu fapte . Și în acest caz poate să apară o stare de distres / insatisfacție , deoarece există o disonanță psihologică între ceea ce simți , gândești /crezi și faci .
Patriotismul subiectiv / emoțional – simți dragostea față de patria ta , dar nu spui și nu faci nimic pentru a o exprima . Și aici există disonanța cognitivă care poate genera distres/insatisfacție.
Lipsa de patriotism – este un fenomen, larg răspândit . Deși nu există disonanță cognitivă între componentele patriotismului , alienarea psihologică poate , totuși, să apară în cazul unor indivizi din acestă categorie , atunci când aceștia ajung (dacă ajung) , să-și problematizeze identitatea și / sau sensul și semnificația în viață .
În concluzie, cred că fiecare, acolo unde suntem, prin gesturi simple, putem fi patrioți: hai să ne facem bine treaba acolo unde suntem și să ne asumăm ceea ce suntem, cu bune – pe care trebuie să le dezvoltăm – și cu rele – cu care trebuie să luptăm!
În lumea de astăzi , cu mici excepții , când faci lucrurile corect și sincer , respectul celorlalți vine în mod natural. Nu trebuie să-l ceri și / sau să-l impui prin acte care să reflecte un patriotism fundamentalist .
2 . 4 . FORMAREA CONȘTIINȚEI ȘI CONDUITEI MORALE LA ELEVII DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ
Studiile asupra dezvoltării morale , au recunoscut la copii existența a două tipuri de morală: morala constrângerii și morala cooperării .
Morala constrăngerii este morala datoriei pure și a eternomiei : copilul primește de la adult consemnele cărora trebuie să li se supună necondiționat . Binele este conformarea la aceste consemne ( reguli ) , iar răul , neconformarea . Copilul crește uneori obedient și riscă să nu se maturizeze din punct de vedere al responsabilității subiective , individuale .
Educația îi permite copilului să-și croiască propria personalitate constituită din ansamblul organizat ierarhic al însușirilor fizice , intelectuale , afective , social-morale și volitiv-caracteriale . Faptele de educație sunt niște fapte psihosociologice . ,, Societatea este singura sursă a moralității “ , spune Durkheim .
Societatea este un tot , iar caracterele ei permanente sunt de natură să asigure existența valorilor morale .
A educa înseamnă a adapta copilul la mediul social adult ținând seama de natura sa proprie , de posibilitățile individuale de asimilare , înseamnă a acel apel la mijloacele , metodele și procedeele care corespund trebuințelor , interesului personal al copiilor ( Piaget , p . 134 ) .
Fără a subestima rolul explicației și al demonstrației , putem afirma că acestea nu au valoarea informativă și formatvă pe care le au acțiunile proprii ale copiilor .
La această vârstă , copilul trebuie privit ca ființă activă , polivalemt înzestrată , nu ca un ,, recipient vid “ , care trebuie umplut . Adevărata educație concepe copilul ca pe o entitate vitală, ca pe o valoare în sine , nu ca pe un mecanism inert , declanșat de un sistem extern .
A educa înseamnă a forma ,, un copil până ce ajunge om “. Primind sprijinul educatorului , copilul este în stare să adauge ceva nou la tipul uman obișnuit . Interacțiunea sferelor de dezvoltare a copilului și câteva procese care îi permit să cunoască realitatea se axează pe trei direcții :
A ) copilul va devein capabil să se cunoască pe sine ( dezvoltarea percepțiilor , sentimentelor , a gândirii , adaptarea la propriile nevoi ) ;
B ) să intre în relații cu alții ( cu alți copii ; să cunoască realitățile sociale și culturale ) ;
C ) să intre în relații cu mediul înconjurător ( să se apropie de informații semnificative ; să se intereseza de tot din jur ; protejeze natura etc . ) .
Sub influența rigorilor și a regulilor vieții școlare , a cerințelor acesteia , se produce o schimbare de fond a întregii activități psihice , are loc trecerea progresivă a gândirii copilului de la contemplarea și înțelegerea intuitivă a fenomenului , a cazului la logica regulii , a legii pe care o exprimă cazul , fenomenul și operarea în acestă concepție , fapt ce reprezintă o adevărată revoluție în actul de cunoaștere , o schimbare de structură a înțelegerii . Totodată se modifică trebuințele , interesele , preferințele , are loc un process de apropiere a intereselor de aptitudini . Deosebită importanță capătă două categorii de probleme strâns legate între ele :
A ) dezvoltarea interrelațiilor sociale și înțelegerea caracteristicilor acestora ;
B ) rezonanțele în structura personalității a unor noi experiențe – inclusiv a celei sociale – pe care le traverseză dezvoltarea psihică .
Interrelațiile sociale poartă amprenta vieții sociale în ansamblul ei și a vieții școlare și familiale din mediul nostru de cultură . Există elemente universale în aceste aspecte , elemente implicate în umanizarea conduitelor – în conformarea lor la cerințele generale și particulare , create prin prezența și influența școlii asupra copilului , dar există și mai numeroase caracteristici particularizate , specifice , legate de interrelațiile familiale , școlare și colegiale ale copilului .
Problema valorilor morale ce se instituie ca factori de reglementare a conduitei prezintă o importanță socială . Conștiința morală determină conduita ; ea are un conținut psihic complex constituit din reprezentări , idei și convingeri morale aliate cu sentimente și atitudini morale , oglindind în totalitatea lor cerințe și norme morale .
Lipsa reprezentărilor morale atrage după sine o apreciere necorectă a faptelor de conduită proprii sau ale altora . Noțiunile morale au caracter nediferențiat , difuz . În unele cazuri se constată o lărgire a sferei noțiunii : prin ascultare , copilul înțelege o gamă întreagă de fapte morale : hărnicie , curățenie , punctualitate , comportare civilizată . În alte cazuri , se manifestă fenomenul restrângerii sfereinoțiunii : a ajuta un coleg este înțeles de copil , adesea , prin a da o asistență materializată fizic , nu de a contribui cu un sfat , cu un îndemn , sau cu un exemplu personal pozitiv .
Copilul de vârstă școlară mică apreciază faptele morale în raport cu situația respectivă , cu interesele sale sau cu o împrejurare de moment . Tatăl poate fi considerat sever dacă dorește respectarea regimului zilnic de către copil , iar mama ca o persoană bună fiindcă manifestă mai multă indulgență .
La acest nivel de vârstă se reclamă o moralitate de tip practic , ,, văzând și făcând “ , în care imitația , identificarea cu cei din jur sunt frecvente . Pe parcurs se poate valorifica experiența practică de viață a copiilor , prin atribuirea de roluri morale , lecturi cu conținut etic , convorbirile raportate la cazuri concrete , angajarea în diferite responsabilități .
Elevii , trec astfel de la fapte și valori elementare – recunoștința , respectul față de alții și față de sine – spre valori superioare : capacitatea de a hotărî , de a decide și acționa singuri , de a duce la bun sfârit o activitate , de a coopera în grup .
Urmărind acțiunea sferelor de dezvoltare a copilului : să se cunoască pe sine , să intre în relații cu alții ( colegi sau adușți ) , să intre în relații cu mediul înconjurător , putem realiza progresiv principalele elemente ale moralei : spiritul de disciplină , atașamentul față de grupul social , autonomia voinței .
Activismul copilului , trebuințele , motivația , predispozițiile lui naturale trebuie stimulate pentru exersarea îndatoririlor civice , profesionale în vederea asimilării reglementărilor școlare ca pe un cod al trebuințelor elevilor . Repetarea sistematică prin exercițiu conduce la obișnuințele de comportare , iar respectarea normelor îi deprinde pe elevi cu ordinea . Controlul executării sarcinilor formează obișnuința de a persevera în acțiune .
Primul stadiu de receptivitate la sugestii , la comandamente imperative , caracterizat prin simpla conformare .
2 . 5 . ROLUL EDUCAȚIEI CIVICE ÎN PROMOVAREA VALORILOR DEMOCRATICE
Ideea educației civice a apărut în mintea adulților atunci când aceștia au simțit nevoia să transmită urmașilor experiența dobândită , cu scopul de a-i forma pentru viață, ca buni cetățeni.
Istoria educației , în aria geografică europeană începe cu Orfeu , eroul care a fost un educator original , izbutind prin farmecul cântecelor sale să înduioșeze inimile oamenilor .
Primele școli au avut ca scop educativ pregătirea copiilor pentru a deveni buni cetățeni , pentru conducerea statului și buni militari , pentru apărarea lui .
Morala se realiza cu ajutorul lecturilor din operele scriitorilor.
Dezvoltarea moral – civică avea ca scop formarea unor trăsături de caracter ca : stăpânirea de sine , cumpătarea , respectul pentru dreptate și lege și venerarea divinității .
Disciplinele care – l pregăteau pe școlar pentru viața școlară erau : gimnastica , muzica , literatura , retorica și filosofia .
Cunoașterea procesului formării conștiinței și conduitei morale , a relației dintre latura morală și celelalte aspecte ale educației , a rolului diferiților factori în formarea convingerilor , sentimentelor și obișnuințelor morale trebuie să stea în atenția specialiștilor dar și a învățătorilor .
La intrarea în școală , copilul dispune de o oarecare experiență de viață care poate fi valorificată , dar acest lucru nu este suficient . Învățătorul trebuie să-l introducă pe elev în universul valorilor reale , să – l facă să înțeleagă semnificația acestora , să dobândească capacitatea de a distinge ceea ce este frumos , bun , adevărat .
Pentru ca aceste cunoștințe să se transforme în conduite , se impune cu necesitate ca acestea să fie însoțite de anumite trăiri afective , ca suport energetic , componenta cognitivă și cea afectivă fiind indinspensabile în formarea conștiinței morale , dar nu și suficiente .
Formarea conștiinței morale este un proces lung și anevoios , iar transformarea acestuia în conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale : obiective , conținut , metode , mijloace , forme de organizare , metode de evaluare . Îmbinarea tuturor acestora într – un sistem , desprinderea elementelor de bază , unitatea aspectului teoretic cu cel practic și fundamentarea actului educațional pe principii științifice reprezintă baza unei educații morale corespunzătoare .
În școala primară educația civică se predă într – o oră săptămânal atât la clasa a III – a cât și la clasa a IV – a .
Această disciplină corespunde nevoii de a forma la elevi o conduită civică bazată pe cunoașterea cotidiană a reguilor sociale , democratice într – un stat de drept .
Programa școlară se bazează pe următoarele dominante :
-cunoașterea de sine și conștientizarea identității moral – civice a copilului ;
-modelarea relațiilor interpersonale și a comportamentului în baza regulilor , a criteriilor și a civismului democrat ;
-modelarea raporturilor cu natura și cu societatea : conștientizarea , adecvată vârstei , a elementelor de ecologie .
În clasa a III – a , se desfășoară activități de inițiere a școlarilor mici în practicarea unui comportament civic , atât de necesar într – o societate democratică
Educația civică la clasa a IV –a urmărește formarea elevilor să adopte atitudini responsabi, active și conștiente , față de sine și de persoanele din jur , față de mediul înconjurător .
Realizarea acestor obiective , solicită învățătorului profesionalitate în a selecta și a organiza activități specifice particularităților psiho – sociale ale copiilor .
Programa poate fi privită ca o sugestie , lăsând învățătorului lărghețea de a – și îndeplini obiectivele conform situațiilor create în mod concret . Acestea , solicită crearea unui context afectiv plăcut participativ și stimulativ pentru copii .
Un astfel de climat , stimulează afirmarea și nu stimularea disponibilităților individuale ale copilului . Numai astfel , putem cunoaște și orienta cu discernământ valorile , temei pentru formarea unor oameni apți cu inițiativă și spirit responsabil . În același timp se trezește și se întărește regula dialogului , ca instrument de conoaștere și rezolvare a problemelor de viață și într-o democrație autentică .
În acest context , învățătorul devine modelul civic al copiilor , căruia îi snt indinspensabile eforturile de clarificare a obiectivelor didactice de optimizare a formulelor organizatorice și participative , prin evitarea tendințelor expozitive a îndoctrinării reproducerii ineficiente pentru cultivarea demnității și libertății individuale .
Pornind de la concret , intuitiv , situații de viață cotidiană , documente , fotografii , texte special alese , video – proiectoare , învățătorul exersează la copii judecăți de valoare prin care aceștia își evaluează experiența de viață , își educă voința și discernământul moral civic .
Pentru a trezi interesul pentru cunoașterea individualității și exersarea climatului de cooperare angajată se poate organiza : activități de joc , completarea unor chestionare , interpretarea lecturilor utilizate cu tact și măiestrie .
Problema valorilor morale ce se instituie ca factori de reglementare a conduitei prezintă o importanță socială în democrație . Conștiința morală determină conduita ; ea are un conținut psihic complex constituit din reprezentări , idei și convingeri morale aliate cu sentimente și atitudini morale . În totalitatea lor oglindesc cerințe și norme morale . Este necesarea exersarea conduitei pentru a se dezvolta obișnuințele de comportare corespunzătoare .
La școlarul mic volumul cunoștințelor morale este restrâns ; nu are formate unele noțiuni morale ca : ,, datorie “ , ,, cinste “ , ,, patriotism “ . Se constată o lărgire a sferei noțiunii prin ,, ascultare “ , copilul înțelegând o gamă întreagă de fapte morale : hărnicie , curățenie , punctualitate , comportare civilizată .
Este o moralitate de tip practic , prin imitație ( văzând și făcând ) . Treptat se valorifică experiența de viață a copiilor prin atribuirea de roluri morale , lecturi cu conținut etic , convorbiri, responsabilități . Astfel , trec de la fapte și valori elementare ( recunoștința , respectul față de alții și față de sine ) spre valori superioare : capacitatea de a hotărî , de a decide , de a acționa singuri , etc .
Repetarea sistematică prin exercițiu conduce la obișnuințele de comportare , iar respectarea normelor îi inteprinde pe elevi cu ordinea . Conduita dobândește stabilitate și permanență numai când imperativele externe devin interne . De multe ori , este nevoie de multă răbdare ca într-o stângăcie , din răsfăț să iasă ceva nou și curat .
Răspunderea cea mai mare pentru pregătirea elevului de clasa I o poartă părinții care sădesc în sufletul copilului dragoste față de școală , față de educatorii săi .
Este un adevăr faptul că unii părinți greșesc insuflând frica și teama de a – și începe o nouă activitate ( cea de școlar ) . De aceea , munca învățătorului cu părinții elevilor începe chiar din prima zi .
Treptat , în întâlnirile periodice sunt dezbătuți termeni precum : autonomie , brutalitate , chibzuință , discilină , egoism , furt , grup , insucces , joc , lene , minciună , nesupunere , onestitate , prietenie , răspundere , sentiment , timiditate , voință , ( ca un dicționar al valorilor mormale ) .
Munca educativă este o permanență . Obiectivele ei pot fi realizate în orice arie curriculară, dar și prin activități extracuriculare .
Citirea și povestirea unor lecturi literare precum : ,, La colț “ , de Tudor Arghezi , ,, Făt – Frumos din lacrimă “ , de Mihai Eminescu , ,, Un om năcăjit “ , de Mihail Sadoveanu , ,, Guliver în țara piticilor “ , de Jonathan Swift , ,, Micul patriot padovan “ , de Edmondo de Amicis , ,, Robinson Crouse “ , de Daniel Defoire , copiii vor beneficia de efectul educativ asemenea unor lecții de etică morală .
Se vor întâlni cu monologul bunicului , cu amenințări și pedepse care sfârșesc prin iertare , cu persoane pozitive și negative , care se luptă și triumfă binele întărind credința în Dumnezeu , cu portretul lui Niculăeș – copil lipsit de copilărie , învățat cu greutățile și necazurile durerii , cu Guliver care prin forța minții reușește să conviețuiască pașnic și să comuice cu ușurință , cu micul patriot padovan a cărui tristă copilărie nu – l împiedică să – și pună în evidență mândria , demnitate , patriotismul și noblețea sufletească , dar și cu Robinson Crusoe , care demonstrează, după 28 de ani de captivitate , că speranța , credința și lupta permanentă înseamnă reușită sigură .
Recitarea poeziilor , potrivit tematicii abordate , este o plăcere pentru școlarii mici și trezește puternice sentimente patriotice , de bucurie , de dragoste de viață , de apreciere sau dezaprobare față de anumite atitudini ( ,, Cântec “ de George Coșbuc , ,, Dimineața “ de Vasile Alecsandri , ,,Greierele și furnica “ de La Fontaine ) .
Dramatizarea reprezintă de fiecare dată o modalitate solicitată chiar de copii și cu multe implicații benefice în plan instructiv – educativ .
Atât în lecțiile de citire dar și la serbările școlare sau la sărbătorirea unor evenimente importante , elevii s-au deprins cu punerea în scenă a unor texte îndrăgite : schițe , glume sau scenete cu conținut satiric ( ,, Vizită “ de I . L . Caragiale ) .
Cunoaștera și utilizarea limbajului din sfera valorilor civice devine mai ușor de atins folosind forme activ – participative , plăcute , cu accent pe spiritul de competiție .
Exemple :
A ) rebus – utilizând termenii : rudenie , prietenie , colaborare , acceptare , competiție , indiferență , respingere ( relații ) .
B ) concursurile ,, drepturile copilului “ , redactarea unui eseu , lucrare plastică , prezentarea unui afiș și poster .
C ) proverbe și zicători .
Un obiectiv al educației morale îl constituie educația ecologică și se exprimă prin atașamentul față de plante și animale , față de natură . Natura este viața și noi trebuie să știm să o apărăm , luptând pentru menținerea ei departe de efectele distrugătoare ale poluării .
2 . 6 . PROGRAMA ȘCOLARĂ ȘI OBIECTIVELE ATINSE
Vizând cultivarea integrității morale a elevilor , programa școlară este axată pe trei dominante :
1 . cunoașterea de sine și conștientizarea identității moral-civice a copilului ;
2 . modelarea relațiilor interpersonale și a comportamentului în baza regulilor și a criterilor civismului democrat ;
3 . modelarea raporturilor cu natura și cu societatea ; conștientizarea adecvată vârstei , a elementelor de ecologie .
Concepută ca un instrument complementar al educației realizate prin varietatea definită a disciplinelor școlare , programa totalizează și exersează obiectivele accentuat formative ale acestora , deși ca volum didactic se acordă , alternativ cu istoria .
Educația moral-civică urmărește inițierea copilului , viitor cetățean în practicarea unui comportament activ , responsabil , capabil de toleranță și respect față de sine și față de ceilalți , conștient de drepturi și datorii , liber și deschis spre alte culturi .
Tododată , pledează pentru crearea unui conext afectiv plăcut , diferit de cel al lecțiilor , participativ și stimulativ pentru copii .
Un astfel de climat , în acord cu preceptele unui învățământ modern , nedogmatic , stimulează afirmarea și nu inhibarea disponibilităților individualității copilului , știut fiind că numai astfel putem cunoaște și orienta gradat discernământul valoric , temei pentru edificarea unor oameni apți de inițiativa responsabilă .
Sinceritatea , fair-play-ul , tonul nonpunitiv și optimism sunt preferabile . Totodată , un astfel de climat trezește și întărește deprinderea regulilor dialogului , ca instrument de cunoaștere și soluționare a problemelor de viață demnă .
Învățătorul – model civic al copiilor – îi sunt indinspensabile eforturile de clarificare a obiectivelor didactice , de optimizare a formulelor organizatorice și participative , prin evitarea tendințelor expozitive , a îndoctrinării reproductive , ineficiente pentru cultivarea demnității și libertății individuale .
Pornind de la concret , intuitiv , situații de viață cotidiană , documente , fotografii , texte special alese ș. a. – învățătorul devine cel ce exersează la copii formarea unor judecăți de valoare prin care aceștia să-și evalueze experiența de viață , să-și educe voința și discernământul moral-civic .
Activitățile de joc , răspunsul la chestionar , interpretarea lecturilor , utilizate cu tact și iubire pentru fiecare copil , pot fi căi benefice prin care învățătorul trezește interesul pentru cunoașterea individualității și exersarea climatului de cooperare angajată .
Învățătorul , investit cu rolul social de a cunoaște și orienta individualitatea , tipul de afinități în microgrupuri , este atât cel ce sesizează talentele și disponibilitățile valorice ale copiilor , cât și cel care contribuie la realizarea unui învățământ performant , precum și la prevenirea comportamentului deviant .
Un ajutor deosebit în realizarea lecțiilor îl oferă caietele de educație civică pentru clasele a III-a și a IV-a , a căror structură urmărește obiectivele și conținutul programei propunând activități accesibile , menite să inițieze descrierea mecanismelor și a instituțiilor vieții sociale , să solicite capacitatea de reflecție , posibilitatea copilului de a-și forma discernământul , de a-și exprima o opinie , în orice situație , de a învăța să evolueze alte opinii și să-și susțină punctele de vedere cu argumente .
Concepute ca instrumente didactice auxiliare, caietele intenționează stimularea dezbaterilor , confruntărilor de păreri , gândirea divergentă , în scopul exersării mecanismelor psiho-sociale ale deciziei raționale și ale angajării libere .
,, Caietele “ servesc drept suport , atăt pentru activitatea frontală , cât și pentru activitatea independentă a elevului . Demersul didactic este condus de la punerea în temă asupra problematicii dezbătute la întrebări și reflecții , disociere , argumentare , amuzament , concluzionarea și întărirea unor precepte de viață demnă .
Un deziderat al școlii pe cale de a se realiza pe o arie de răspândire tot mai mare este biblioteca personală a elevului , care este bine să se constituie chiar din clasele primare și să difere de cea a părinților . Părinții ar trebui să nu-și priveze copiii de a-și încropi de mici o bibliotecă a lor , din care să citească și să recitească unele din cărțile cele mai educative și mai instructive . Și în privința aceasta se impune o strânsă colaborare între familie și școală .
Sunt adesea , părinți sau bunici afirmând că , de când fiul ( fiica ) , nepotul ( nepoata ) lor au început să meargă la școală , ei repetă învățământul primar , reinstruindu-se . Este deci , și acesta un fir permanent în priză între doi poli , între care pendulează , acționează , acul magnetic, copilul, încredințat școlii spre instruire , dar neabandonat de familie .
Am fi nerealiști , dacă am crede că astăzi totul merge perfect , fiecare tată , fiecare mamă , fiecare bunic sau bunică se realizează din convingere la toate acțiunile educative ale școlii .
Mai sunt încă destule de făcut până când școala și familia vor acționa la unison în toate problemele mari și mici privitoare la educația și instruirea elevilor . Metodele și procedeele la îndemâna acestora nu lipsesc .
Firește , nu constrângerea absolutizantă , bătaia , pedepsele cu privațiuni și anumite drepturi sau favoruri , ci munca , răbdarea , priceperea , perseverența . De aici , și necesitatea inițierii părinților în problemele de bază ale educației .
Capitolul III . ELABORAREA PROIECTULUI DE CERCETARE PEDAGOGICĂ
3 . 1 . TEMA : DEFINIRE
Cercetarea pedagogică are ca scop stabilirea și necesitatea parteneriatelor școală – familie în educarea patriotică . Slaba implicare și dezinteresul părinților fiind una dintre problemele educaționale contemporane .
Formarea personalității umane în cadrul restrâns , este rezultatul educației morale , civice și patriotice . Educația patriotică înseamnă formarea de noțiuni , care să ducă la formarea conștiinței patriotice , atitudini , care duc la formarea conduitei patriotice , le libertate și independență , dragoste față de locurile natale , de cei apropiați , de familie , a sentimentului patriotic la elevi .
Rezultatul cercetării va ilustra tipul de interacțiune existent , dar și cel scontat , între părinte și școală .
3 . 2 . CERCETARE – SCOP
Scopul cercetării urmărește o mai bună comunicare , cooperare , între cei doi poli școală – familie în ceea ce constă educația , patriotismul și implicit educația patriorică a elevului ducând la formarea conduitei patriotice .
Pentru a reuși acest lucru , în primul rând , dascălul trebuie să fie un bun patriot , pentru că , toate acestea depind de pregătirea și experiența sa , iar toate acestea sunt înobilate cu căldura sufletului , și transmise mai departe elevilor săi .
3 . 3 . TIPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETATE
Obiectivele cercetării :
-determinarea gradului de implicare școlar al părinților ;
-determinarea relației parteneriatului școală – familie prin diferite modalități eficiente ;
-identificarea și percepția părinților în contextul familie – școală ;
-inițierea și implicarea școlii în , o mai bună colaborare cu părinții ;
-măsurarea gradului de implicare a elevilor , învățătorului și părinților în derularea activității didactice .
TIPUL :
Îmbunătățirea colaborării parteneriatelor școală – familie cu scopuri comune în educarea majoră a elevului .
3 . 4 . IPOTEZELE CERCETĂRII
Ipotezele de lucru :
-implementarea pozitivă formelor de parteneriat în viziunea părinților ;
-familia , rol de colaborator activ în sânul școlii ;
-importanța și conștientizarea părinților , într-o mai bună colaborare școală – familie .
3 . 5 . METODOLOGIA APLICATĂ
Locul de desfășurare a cercetării :
Școala primară Zlaști și școala primară Boș din județul Hunedoara la doar 3 și respectiv 5 km . depărtare de orașul Hunedoara .
În cadrul eșantionului utilizat din grupurile țintă ale studiului , am folosit părinții , bunicii , elevilor din ciclul primar . Vârsta părinților a fost o medie de 31 ani iar 80 % din discuții afost cu mama .
Perioada de desfășurare a cercetării :
Anul școlar 15 februarie – 10 mai 2015 .
Volumul de participanți :
Eșantionul studiului cuprinde 30 de părinți .
Numărul părinților au fost astfel :
-15 părinți – ciclul primar clasa a IV – a , școala primară Zlaști ;
-15 părinți – ciclul primar clasa a III – a , școala primară Boș .
PREZENTAREA EȘANTIONULUI DE CONȚINUT
Am folosit mai multe instrumente în demersul de cercetare :
-Studiul de caz ;
-Ancheta pe bază de chestionar ;
-Studiul comparativ ;
-Ancheta pe bază de ,, focus-grupuri “ .
Capitolul IV . COORDONATELE METODICE ALE CERCETĂRII
Metode de cercetare utilizate :
Pentru un parteneriat bine înghegat școală – familie , în folosul ,, elevului “ , am optat aplicând metoda focus – grupurilor .
Am ales această metodă deoarece ,, focus – grup “ este o formă de interviu de grup și concentrarea discuțiilor asupra unei teme precizate dinainte și are ca scop principala caracteristică
Metoda folosită a fost aplicată atât părinților din clasa a IV – a de la școala primară Zlaști , cât și a părinților din clasa a III – a de la școala primară Boș . Invitația intervievaților a fost promptă .
Am ales câte un grup de 5 persoane , în general procedura este în medie de 8 participanți ( 4 – 12 limite extreme ) . Această procedură are mai multe avantaje :
-Datele din viața reală sunt surprinse într-un mediu social concret ;
-Tipul de audiență poate fi organizat în orice perioadă a anului ;
-Este flexibilă ;
-Ca și cost sunt mai reduse ;
-Informațiile sunt obținute într-un timp foarte scurt .
Modalitatea , în metoda intervieării este ghidul de interviu . De sistematizarea acestuia depinde de fapt întregul interviu și totodată succesul acestuia .
Ghidul este un set de teme sau întrebări care organizează intervenția și activitatea de ascultare a cercetătorului .
4 . 1 . GHID DE INTERVIU
Abordarea tematicii în cadrul focus grupurilor
1 . Îmbunătățirea și rolul părinților în relația școală – familie ;
2 . Comunicarea dascăl – părinte ;
3 . Implicarea părinților în educarea patriotică ;
4 . Descrierea relației învățător – părinte și stabilirea gradului actual cu școala ;
5 . Blocaje reale ce intervin între dascăl și părinți ;
6 . Implicarea părinților în sânul școlii ;
7 . Parteneriatul școală – familie , păreri pro și contra în atingerea rezultatelor ;
8 . Îmbunătățirea parteneriat școală – familie .
Pasaje din interviu și discuțiile focus-grup cu părinții claselor a III-a și a IV-a pe tema implicării în activitatea școlii :
,, Ce responsabilități are un părinte de școlar mic ? “
O parte din părinți au recunoscut că , responsabilitățile lor ca și părinți de școlar mic sunt limitate în srnsul că , reușesc cu greu să facă față necesităților copilului și timpului alocat acestuia. Alți părinți în schimb , își alocă timpul , rolul și responsabilitățile acestuia foarte serios .
Dacă este adevărat că misiunea noastră de părinți nu se poate reduce la ,, simpla” urmărire a felului în care învață copiii noștri , la fel de adevărat este și că nu ne putem descotorosi de această ambianță atât de importantă pentru creșterea lor , lăsând-o în totalitate pe seama altora .
Motivele adoptate de cei care se retrag sunt mai mult sau mai puțin aceleași : ,, Nu am timp !“, ,, Nu sunt în stare !“ , ,, N-are rost , oricum nu se schimbă nimic și învățătoarele au întodeauna dreptate !“ .
Toate acestea sunt motivații care ar dispărea în foarte multe cazuri , dacă ar exista o informare mai exactă ( și mai ales înțelegere ) în privința funcțiilor de reprezentanți ai părinților și a oportunităților care derivă din aceasta .
Îmbucurător , este faptul că au fost și părinți care sunt încrezători în capacitățile corpului didactic și au disponibilitatea de a colabora cu ei , menținând o continuitate între casă și școală . ,, Nu este nevoie să ne luăm ore întregi din timpul nostru pentru supravegherea copiilor ! Ne putem ocupa de ei fără prea mare efort și , cu siguranță au și satisfacții !
Din problemele commune între dască și părinți am extras câteva mențiuni :
1 . În ceea ce privește implicarea părinților , de cele mai multe ori există un raport de neâncredere , de distanță , fapt ce duce la ocazii de întâlniri scurte , formale . Iar , din această situație , copiii rămân undeva la mijloc și nu mai sunt obiectivele de cel mai mare interes .
2 . În privința identități de educator , în timp ce pentru părinți apare teama de a fi judecați și văzuți ca ridicoli și în ,, în greșală “ pentru dascăli se simte amenințarea la propria-i independență .
3 . În ceea ce privește implicarea în educarea patriotică , aceasta constă în dragostea față de familie , dragostea față de patrie , cultivarea în rândul copilăriei din fragedă pruncie .
În sens mai restrâns prin ,, educație “ , se înțelege formarea omului din punct de vedere moral , civic , patriotic și estetic , comportarea morală – educația morală .
4 . În ceea ce privește îmbunătățirea școală – familie , nu copiii sunt cei care aleg ! Iată o întrebare de genul : ,, Vrei să mergi mâine în excursie cu clasa ? “ Nu ar trebui adresată niciodată această întrebare copiilor . Elevii nu trebuie să aleagă dacă și ce anume trebuie să învețe !
Desigur este prevăzută aprobarea din partea părinților , chiar obligatorie , iar aceasta înseamnă că părinții pot refuza să le acorde învățătorilor permisiunea de a-i lua pe copii lor într-o excursie . Însă , motivul trebuie să fie foarte serios , nu acela al chefului sau a plăcerii copilului de a participa în acea excursie . În cazul unor dificultăți materiale , școala ar trebui să acopere măcar parțial contribuția familiilor cu posibilități mai reduse pentru a le asigura tuturor copiilor ,, șanse egale “ pentru a învăța .
Făcând o comparație între cele două școli , Zlaști și Boș , elevii părinților din Boș au o situație materială mai bună dar , rol ca și implicare școală – familie au fost mai reticenți .
Părinții din satul Zlaști au declarat că școala trebuie să manifeste mai multă încredere , deschidere , să îndemne membrii comunității să vină la școală , și să înțeleagă faptul că părerea lor contează în serviciile pe care școala le oferă . După părerea lor reprezentanții din învățământ ar trebui să ia inițiativa de a se implica în activitățile școlare .
O problemă reală din punct de vedere a implicării părinților școală – familie a fost cea de la participarea la ședințe . Obiectul prezenților din ambele sate a fost din două motive :
A asculta comunicările legate de situația la învățătură și comportamentală a propriilor copii :
A se plânge de ceva care nu merge cum ar trebui .
În cele mai multe cazuri , punctul de vedere al dascălului , poziția sa față de copii , și obiectivele pe care le urmăește sunt diferite față de cele ale părinților și mostrele s-ar putea să scape iar cheia ar pute fi ascultarea .
Un pas important , care trebuie făcut , este de a sesiza atunci când lucrurile merg bine . Este bines ă facem și invers , să comunicăm , ce anume nu merge bine dar , să nu ne zgârcim cu felicitările pentru ceea ce este pe deplin bine făcut .
Din discuțiile focus-grup părinții au avut prilejul de a comunica împreună părinți cu părinți dar mai ales cu cadrul didactic , inițiatorul discuției . Problemele familiale i-au încurajat și motivat să vorbească , să se exprime în detaliu despre ele , răspunsurile fiind neașteptat de sincere. Părinții au discutat despre nemulțumirile lor cât și despre mulțumiri , satisfacții dar mai ales speranțe . Îmbucucurător este faptul că au conștientiat responsabilitățile în ceea ce privește relația cu școala .
În ceea ce privește educația patriotică , părinții au înțeles , că nu se realizează numai prin forma de bază a activității instructiv-educative lecția , ci se completează și se extinde și prin alte modalități în afară de școală-clasă , cu valoare formativă de cunoaștere . Părinții au înțeles că vizitele , excursiile , drumețiile cu formele lor specific contribuie la educarea patriotic a copiilor .
Pentru certificarea ipotezei , precum , parteneriatele , școala , sunt modalități de amplificare eficiente a relațiilor cu părinții am realizat un studiu de caz .
4 . 2 . STUDIU DE CAZ
Școala primară Zlaști și școala primară Boș
Efectivul școlar de la cele două școli este de 49 elevi , la școala primară Zlaști și 62 elevi la școala primară Boș , în total 118 elevi în cele 6 clase din ambele școli .
Prin realizarea acestui studiu , am urmărit dacă s-a produs schimbări majore prin implementarea parteneriatelor reale între școală și familie comparative cu relațiile anterioare .
Aceste parteneriate au următoarele obiective :
-Înlăturarea factorilor perturbatori în cadrul comunicării școală-familie ;
-Creearea unui mediu în care copiii să se simtă ca acasă ;
-Schimbarea mentalității unor părinți față de școală ;
-Învățarea unor deprinderi și tehnici de muncă intelectuală ;
-Atragerea părinților ca voluntari ;
-Înlăturarea factorilor perturbatori în cadrul comunicării școală-familie .
În consolidarea și implicarea părinților s-au utilizat mecanisme menite să consolideze procesul de învățare al copiilor cum ar fi :
-Informări , rezultate ale familiilor prin mesaje transmise părinților ;
-Întâlnirile între părinți în cadrul școlii ;
-Chestionare pentru părinți ;
-O zi în care se sărbătoresc persoanele care ajută școala ;
-Codul învățătrului față de elev ;
-O zi a ,, porților deschise “ pentru comunitate .
Schimbarea a fost vizibilă în atitudinea copiilor , a părinților dar și a cadrelor în care a implicat :
-Atitudinea dascălilor față de copii ;
-Comportamentul părinților față de copii ;
-Comportamentul cadrelor în relația cu părinții ;
-Atitudinea comunității față de școală .
Pentru schimbarea vizibilăde satisfăcător între cei doi factori fundamentali școala-familia , am folosit aplicarea unui chestionar la elevi și unul la părinți privind relațiile existente între școală și familie .
După răspunsurile date de părinți am ajuns la concluzia , că e nevoie de o implicare și o caolaborare mai amplă astfel încât ,ca parteneriatele să devină mai eficiente , cadrele didactice au propus o serie de acțiuni la care să participe atât elevi cât și părinți sau alți parteneri din comunitate .
Câteva activități :
-școala și familia – doi parteneri același scop ;
-echipa școală-familie , garanția succesului școlar ;
-școala și familia pe drumul cooperării ;
-împreună vom reuși ;
-învățători și părinte , parteneri în educarea copilului ;
-programe artistice cu conținut patriotic dedicate evenimentelor respective ;
-excursii , vizite , acțiuni culturale și patriotice ;
-organizarea de concursuri locale și naționale ;
-sărbătorirea zilei colilului , zilei Europei ;
-implicarea părinților și a membrilor comunității în înființarea unui colț muzeistic cu elemente de arheologie ;
-vizitarea castelului Huniazilor din Hunedoara .
Cunoscând istoria locală , copiii înțeleg că și noi pe plan local cu evenimentele noastre , facem parte integrantă din istoria țării , cu trecutul , prezentul și viitorul nostru .
4 . 3 . REALIZĂRI OBȚINUTE :
-părinții sunt mai respectați și considerați parteneri în educație ;
-instituția și-a recăpătat locol în cadrul comunității ;
-școala a devenit un mediu prietenos pentru elevi și părinți ;
-comunicarea este mai ușoară ;
-părinții conștientizează , că , din punct de vedere al prestației cadrelor didactice , elevii au șanse egale de success .
Pentru validarea gradului de participare s-a efectuat un studiu ce urmărește gradul de eficacitate .
Indicator :
Parteneriatele școlare au transformat școala într-un mediu mai prietenos pentru copii și pentru ărinți
Probe cantitative :
-volumul de participare al părinților la evenimentele organizate în școală ;
-vizite din partea membrilor comunității care nu sunt părinți ;
-numărul de vizite prezente ale părinților .
Probe calitative :
-limbajul utilizat între cadre și părinți ;
-schimbarea mentalității părinților ;
-oportunități pentru părinți de a explora noi posibilități de colaborare .
4 . 4 . ACORDAREA CANTITATIVĂ A CERCETĂRII
Pentru a stabili nivelul actual de implicare , am efectuat un studiu comparativ între două grupuri :
-grupul A – părinții elevilor din școala primară Zlaști ;
-grupul B – părinții elevilor din școala primară Boș .
Ipoteza a cărei verificare se dorește , constă în presupunerea ca atitudinie părinților față de școală sunt influențate pozitiv prin proiectare și implementarea programelor de parteneriat .
De aici și motivația celor două eșantioane de studiu .
Metoda de cercetare utilizată este ancheta pe bază de chestionar și cuprinde 27 de întrebări cu răspuns închis .
Capitolul V . PREZENTAREA REZULTATELOR
Rezultatele obținute prin interviurile de grup :
Informațiile culese redau imaginea stării actuale a relațiilor dintre școală – familie , cât și educația patriotică , oferind totodată date din ancheta pe bază de chestionare .
În privința parteneriatelor , părinții au realizat că este bine :
-să fie mai dezinvolți și deschiși în ceea ce privește școala – familia ;
-să participe voluntar în toate activitățile didactice propuse de dascăl ;
-să susțină necondiționat copilul în activitatea școlară .
De asemenea , părinții au mai realizat , și au înțeles ideea , că sunt aspecte din viața copilului lor , pe care nu le pot afla decât de la școală .
Cercetarea s-a îndreptat spre câțiva factori determinanți ai părinților să participe la activitățile școlii :
-verificarea realizărilor lui , spuse despre activitatea la școală ;
-construirea imaginii lui la școală ;
-motivarea copilului ;
-verificarea disciplinei și situației la învățătură ;
-determinarea îndeplinirii unei sarcini sau obligații .
5 . 1 . INTERPRETAREA ȘI ANALIZA STUDIULUI DE CAZ
Din studiul de caz , se trag următarele concluzii :
1 . Actiunea educativă , ar fi fără efect , fără aportul familiei ;
2 . Sursa valoroasă de resurse umane este comunitatea părinților ;
3 . Prejudecățile și conflictele , trebuie înlăturate , mai ales în mediul rural ;
4 . Utilizarea practicilor centrate pe familie și construirea relațiilor tuturor familiilor trebuiesc îmbunătățite ;
5 . Colaborarea dintre cei doi poli școală – familie , pot mări gradul de concentrare ;
6 . Ambianța unui mediu primitor în școală este obiectiva tuturor programelor școlare , care își propun atragerea părinților ;
7 . Programe de parteneriat pentru a amplifica , implicarea părinților .
Analiza și interpretarea informațiilor din chestionare
Din informațiile obținute din aplicarea chestionarelor la părinți s-au structurat astfel :
1 . Exercitarea meseriei de părinte
În acțiunea sa educativă , familia realizează multe din sarcinile ce vizează dezvoltarea personalității .
Familia se va ocupa și de educarea afectivității copilului pe care să-l facă receptiv la marile idealuri ale umanității . Ea este definită ca o realitate biologică , o realitate socială , prin comunitatea de viață dintre soți , dintre părinți și copii , în general dintre membrii familiei .
Abordarea tematicii cu privire la prioritățile educative ale familiei , analizând răspunsurile părinților la întrebarea : ,, Sunteți mulțumit de educația copilului dumneavoastră ? “ , am obținut următoarele :
Tabel 5.1 . Educația în familie ( autoevaluarea părinților )
Familia diferă și în raport cu structurile de comunicare dintre membrii săi , în pragurile de percepere a trebuințelor copilului , în toleranța față de realizările școlare , sociale , diferite de ansamblul așteptărilor părinților .
În cadrul interacțiunii părinte – copil se poate vorbi de existența a patru grupe de părinți :
1 . Părinți cu un sistem de cerințe bine formulat , receptivi la solicitările copilului ;
2 .Părinți fără un sistem de cerințe bine formulat , dar receptivi la solicitările copilului superprotecția ) ;
3 . Părinți care nu pun limite în comportarea copilului , insensibili la cerințele acestuia indiferență ) ;
4 . Părinți care nu satisfac cerințele copilului , dar , care sunt fermi în cerințele lor ( rigiditate, severitate extremă ) .
Următoarea tematică abordată a fost cea cu privire la nivelul educațional al mamei ( ultimile studii ) , comparativ cu așteptările părinților , cu privire la educația copiilor ( Tabelul 2 ) ,am constatat următoarele :
Mamele își doresc un nivel mai ridicat de studii pentru copiii lor , iar cealaltă jumătate din mame își doresc pentru copiii lor , studii superioare .
Tabel 5 . 2 . Nivel de studii ale mamei comparativ cu așteptările mamei privind nivelul de studii al copilului . ( ambele grupuri )
Comparând cele două tabele observăm , că , mulți părinți consideră că la vârsta mică a școlaritții , copiii nu ar trebui să aibe responsabilități , deși aceasta se învață de mic .
În perioada școlară mică se conturează atitudinea față de părinți , stilul evaluării acestora .
Rose Vincent a efectuat un studiu mai amplu privint imaginea mamei și a tatălui , la copii de la 4 la 8 ani și de la9 la 13ani . În genere copiii sunt mai critici față de mamă , raportată la o magine ideală , în timp ce față de tată exigențele sunt mai puțin severe .
Cele mai bune situații sunt cele ale familiilor cu atitudine clară , caldă , care acordă atenție copilului și exercită un control echilibrat asupra acestuia .
2 . Comunicarea învățător – părinți și întâlnirile programate periodic
Opiniile și experiențele părinților în cercetarea de față , s-a analizat din două perspective :
1 . măsura în care sunt invitați sau lăsați să se implice în activitățile școlii ;
2 . dorința de a se implica .
Astfel că , în grupul A toți respondenții au fost invitați în ultimul an pentru a participa la întâlnirea cu părinții . În acest grup au răspuns invitației 60 % , în timp ce în grupul B , au ales să răspundă aproximativ 40 % dintre părinți . ( tabelul 3 )
Comparativ cu întâlnirile de grup cu părinții , versus din grupul B , aceștia participă mult mai rar și situația arată astfel :
-cei din grupul A , consideră că este oportun și responsabil , să aibe o întâlnire cel puțin o dată sau de două ori pe semestru , în timp ce :
-cei din grupul B , consideră că este de datoria școlii să se implice în activități .
Tabel 5 . 3 . Ritmul întâlnirilor programate periodic la școală ( grupul B )
Din analiza percepută de grupul A , reiese faptul că , în momentul de față între școală și familie se constată o atitudine pozitivă față de disponibilitatea atât a școlii cât și a părinților .
Majoritatea nu sunt de acord cu ideea că părinții și școala se află în conflict :
-70 % – relație bună ;
-20 % – pasivitate ;
-10 % – conflict ; iar în grupul B ,
-40 % – susțin relație bună ;
-45 % – afirmă că , ar fi interesați să participe .
3 . Susținerea și sprijinul elevilor la învățătură acasă
Părinții au acordat atenție micuților în rezolvarea problemelor astfel :
-grup A – DA – 55% , NU – 45%
-grup B – DA – 30 % , NU – 70%
4 . Participarea părinților la luarea deciziilor
Unul din domeniile cele mai importante ale participării părinților , este luarea și consultarea deciziilor în școală .
Tabelul prezintă opinia părinților de la cele două școli , în care au fost consultați .
Tabelul 5 . 4 . Participarea părinților la luarea deciziilor (grupul A și B )
Analizând afirmațiile celor din primul grup , părinții , au fost rugați să-și spună punctul de vedere , să aibe opinii , în aproape toate domeniile .
La luarea deciziilor , 95 % și-au exprimat punctul de vedere , iar , școala a ținut cont de această decizie .
5 . Participarea părinților la voluntariat
Participarea părinților la activitățile de voluntariat sunt de mare ajutor cadrelor didactice și elevilor în situații variate , astfeel că ;
-45 % – dintre părinți , au fost invitați să se implice în asemenea ocazii ;
-36 % – dintre părinți au răspuns afirmativ .
În privința disponibilităților părinților de a participa la voluntariat , cercetarea surprinde o adevărată indiferență între școală și părinți .
La final , părinții au fost rugați să sugereze câteva opinii pentru îmbunătățirea relației școală – familie .
Părinții au fost deschiși , atât cei din Zlaști , cât și cei din Boș , și doresc ca școlile lor , să manifeste o deschidere completă spre comunicare și chiar mai multe ore deschise .
Capitolul VI . INTERPRETAREA REZULTATELOR . CONCLUZII
Analizând și comparând demararea cercetării dintre cei doi factori fundamentali reiese faptul că :
1 . Dintre cei doi factori școală – familie reiese că , prin acțiunea fiecăruia se completează unul pe celălalt .
Dacă părinții și cadrele didactice lucrează împreună , se poate sprijini dezvoltarea copilului , iar cerințele sale pot fi îndeplinite într-o măsură mai mare .
2 . Relația dintre învățător și părinte , este o calitate a educației , bazată pe respect și încredere , iar în ce privește educația patriotică nu este numai necesară , dar este și posibilă la vârsta școlară mică , calitatea fiind susținută de conexiunea școală – familie .
3 . Din datele studiului , se indică o comunicare mai deschisă între cei doi fctori , astfel încât, pe viitor , cooperarea , să devină un lucru normal și firesc .
4 . Rezultatul relațiilor dintre școală – familie , nu sunt statistice , ci , un fenomen complex care poate varia în funcție de vârsta elevului , iar varietatea activităților , determină și atitudinea dascălului , de a merge pe drumul colaboării .
5 . Programarea și stabilirea unui mediu primitor în școală , este un lucru fundamental , în felul acesta rezultă atragerea a cât mai multor părinți .
Din prima ipoteză reiese faptul că cercetarea s-a îndreptat spre factorii ce determină părinții să participle la activitățile școlii . Spre exemplu :
-verificarea realizărilor lui , spuse despre activitatea la școală ;
-construirea imaginii lui la școală ;
-motivarea copilului ;
-verificarea disciplinei și situației la învățătură ;
-determinarea îndeplinirii unei sarcini sau obligații
Majoritatea părinților admit o relație bună cu școala , dar , sunt și părinți care nu conștientizează importanța benefică a implicării lor , în activitățile școlare a copilului .
După părerea acestora , participarea la activitățile școlii , o văd mai mult ca pe o obligație . De aici rezultă faptul , că prima ipoteză este parțial confirmată .
Privitor , la cea de-a doua ipoteză , cercetările atestă faptul că , în general familiile sunt pregătite să-și asume rolul de colaborator activ în viața școlii .
Scopul studiului comparativ , a fost utilizat de a determina nivelul actual de implicare al părinților , în ce măsură aceștia sunt prezenți în sânul școlii .
Din analiza chestionarelor , rezultă că părinții din primul grup și-au adus aportul manifestând o participare semnificativă în toate domeniile de activitate școlară cum ar fi :
-ședințe cu părinții ;
-activități școlare și extrașcolare ;
-activități de voluntariat ;
-întâlnuri individuale ;
-susținerea și sprijinul acordat elevului acasă .
Implicarea familiilor și stabilirea responsabilităților în acțiunea comună de educare , a propriilor copii , și control al acestora , părinții au fost motivați , iar rezultatul a fost cel așteptat . De aici , se certifică faptul că există o participare parentală , programele diversificate , programele diversificate oferă părinților mai multe oportunități de participare cum ar fi : excursii , lecții deschise , voluntariat , activități în comun cu elevii .
Din rezultatele studiului comparativ , rezultă , că din grupul B , se contestă un nivel de implicare mai scăzut , comparativ cu cei din grupul A , diferențele sunt evidente , chiar dacă nu sunt spectaculoase . Aici părinții nu participă , decât la ședințe și la festivitățile obișnuite .
În acest colectiv , părinții au nevoie de mai multă inițiativă din partea școlii . Aceștia nu pot să participe la luarea deciziilor în școală , dacă nu participă la activitățile extracurriculare .
Intervenția slabă a acestora , poate fi consecința unor cauze socio-economice sau educaționale cum ar fi :
-experiențele educaționale , din perioada când au fost ei înșiși elevi ;
-nivelul cultural depășit și scăzut de sarcinile școlare ale copillui ;
-stresul social și scăderea continuă a calității vieții acestora ;
-nivelul economic redus .
Rezultatul din cea de-a treia ipoteză , se certifică faptul , că cei din grupul B , nu au o colaborare și o colaborare reală , ci doar o relație părinte-școală .
Comparativ cu grupul A , dascălul ( învățătorul ) , și părinții sunt parteneri reali .
Rezultatul cercetării a fost inteprins și pozitiv .
Parteneriatele școală – familie , sunt eficiente doar în măsura în care ajung să depășească obstacolele și obiectivele unui program , transformânu-le într-un stil de viață al comunității școlare formate din cadre didactice – elevi – părinți .
În concluzie :
Conflictul valoric , este una dintre cele mai complicate probleme ale practicii educaționale . Este bine să existe o rezonanță , un continum și o coerență , atuturor acestor factori educogeni și e de dorit ca aceste influențe să se sprijine și să se întărească reciproc .
Una poate învăța copilul de la părinți , de pildă , și alta i se spune la școală . În principal , se promovează ideea că e bine să existe o rezonanță , că e de dorit ca aceste influențe să se sprijine și să se întărească reciproc .
Alături de munca dascălului va fi prezentă familia , părinții care trebuie să fie mobilizați și motivați ca ceea ce face cadrul didactic , să fie continuat și în familie spre binele copilului , pentru că , educatorul ( dascălul ) ,are o profesie dintre cele mai frumoase , dar , totodată , și mai dificile , amintesc doar răspunderea morală care apasă asupra lui .
Pentru a reîmbunătăți societatea din punct de vedere moral și patriotic , trebuie să se pornească în educarea copiilor de la vârsta cea mai fragedă . Vârsta școlară mică este favorabilă pentru formarea noțiunilor de morală , a deprinderilor de comportare civilizată , și se dezvoltă trăsăturile de voință și caracter , în care se conturează personalitatea omului .
Alături de aceste coordonate morale se formează și noțiunea de patrie , țară , dragostea față de familie , de cei dragi , de locul natal , față de strămoșii noșt i, eroii țării , sentimentul patriotic .
La această vârstă copilul este receptiv, sensibil, ușor imprensionat de ceea ce-l înconjoară.
Educarea sentimentului patriotic la elevi ,este o preocupare permanentă a școlii. Sentimentul patriotic nu este un sentiment înnăscut , ci se dezvoltă în procesul educării elevilor , este rezultatul unei îndelungate și atente munci educative .
Familia și școala sunt considerate cele mai importante subsisteme sociale care modelează personalitatea copilului . În dezvoltarea firească a copilului ,cele două instituții exercită o influență educativă convergentă .
O bună colaborare între școală și familie , este posibilă numai atunci cînd familia , înțelege bine menirea școlii : aceea de a fi principalul izvor de cultură și factor de civilizație , iar școala nu vede în famlie o debara , unde se aruncă toate rebuturile ei , ci un aliat , un colaborator sincer , perseverent și direct interesat în întregul proces instructiv – educativ .
Cea mai frecventă și mai indicată este părerea legăturii dintre școală și familie , colaborarea lor trebuie să se realizeze în toate aspectele concrete ale procesului instructiv – educativ .
Școala și familia printr-o permanentă consultare și schimb de informații sunt un parteneriat pentru sănătatea deplină a elevilor , prin formele curente de colaborare între cei doi factori principali ai educației .
Educatorul va rămâne un ,, provocator “ , un declanșator al unor vectori ,, ascunși “ , dar foarte necesari în exercițiul formativ . El trebuie să stimuleze calitățile discipolului . Poate interveni asupra celui educat , acționând asupra unor conduite ce se cer a fi activate sau inhibate la un moment dat . Contează ținta finală ( pe care doar dascălul o are în vedere ! ) , care nu trebuie să facă rabat de la valorile individului .
Pentru unii copii , viața este dură și nesigură ; pentru alții , este plină de tensiune . În ambele cazuri , a pierde controlul poate însemna pierderea unor drepturi , pierderea unor activități extrașcolare sau de îndrumare , pierderea unor oportunități de a – și găsi o slujbă sau chiar plasarea în instituții școlare speciale sau internate . Copiii au nevoie de un mediu pozitiv , care le oferă numeroase oportunități .
Învățătorul devine modelul civic al copiilor , căruia îi snt indinspensabile eforturile de clarificare a obiectivelor didactice de optimizare a formulelor organizatorice și participative , prin evitarea tendințelor expozitive a îndoctrinării reproducerii ineficiente pentru cultivarea demnității și libertății individuale .
Sub orice formă s-ar manifesta , elevul , școala și familia trebuie să acționeze la unison , fără compromisuri și abandonări în fața greutăților întâmpinate , când este cazul .
Pentru toate vârstele un asemenea scop mobilizator poate fi apărarea valorilor morale , fără de care nu poate fi nici demnitate umană manifestată . Din acest motiv , copiii trebuie să cunoască și să prețuiască valorile morale autentice .
Oricât de eficiente ar fi metodele și procedeele folosite la școală , oricât de puternică ar fi acțiunea formativă a acesteia , fără concursul nemijlocit și permanent al familiei , educația copilului rămâne lacunară .
De aceea , astăzi , mai mult ca oricând , toți factorii de răspundere , în domeniul educației , acordă multă importanță legăturii strânse a familiei cu școala și , invers , a școlii cu familia .
,, Educația nu este un proces care se încheie la un moment dat , ci unul permanent , ceva care continuă pe axa existenței noastre și nu are sfârșit . E un semn al lucrării spiritului în noi , ce ne face să ne autodepășim . E un mod al acordării ființei cu eternitatea și cu perfecțiunea divină “ .
Constantin Cucoș
BIBLIOGRAFIE :
Anton , M . (2010) , Arta educării copiilor și adolescenților în familie și școală . Îndrumător pentru părinți , educatoare , învățători , diriginți și profesori , Editura Didactică și Pedagogică R . A. București .
Antonesei , L . (2009) , Ghid pentru cercetare în educație , Polirom , Iași .
Agabrian , M ., Mildea , V . (2005) , Parteneriate școală-familie-comunitate . Studiu de caz, Institutul European , Iași .
Bocoș , M ., Catalano , H . (2008) , Pedagogia învățământului primar și preșcolar , Volumul 1, Cercetări-acțiune , Colecția Pedagogia , Presa Universitară Clujeană , Cluj- Napoca .
Baran , P , A . (2004) , Parteneriat în educație : familie-școală-comunitate , Editura Aramis, București .
Botez , D., (1971) , Patria mea în Literatura pentru copii , Editura Didactică și Pedagogică , București .
Bezede , R . (2010) , Parteneriatul școală-familie : abordări creative în contextul școlii prietenoase . Editura All , București .
Bunescu , V ., Șincan , E ., Enache , V . (1994) Ghid practic pentru aplicarea programei de Educație Moral Civică în învățământul primar , Editura CORESI .
Catrinel , A , Ș ., Kallay , E , (2010) , Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari , Ghid practic pentru educatori , Editura ASCR Copyright .
Catrinel , A , Ș ., Kallay , E , (2010) ,Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari , Ghid practic pentru părinți , Editura ASCR Copyright .
Cerghit , I ., (2006) , Metode de învățământ , Ediția a-IV-a , revăzută și adăugită , Editura Polirom , Iași .
Cucoș , C., (2002) , Pedagogie , Ediția a II-a revăzută și adăugită , Editura Polirom , Iași .
Cucoș , C . , (2008) , Educația . Iubire , edificare , desăvârșire , Editura Polirom .
Chirițescu , D ., Borovic , I ., Iepure , I ., Motcanu , A ., Popovici , G ., Tomoiu , M . (2005), Educație civică : Ghidul învățătorului , Editura Atelier Didactic , București .
Nica , S , (2014) , Consiliere și orientare școlară , Editura ,, Vasile Goldiș” University Press, Arad .
Pietro , D , P , (2009) , Copilul meu merge la școală . Teme , relații cu învățătoarea și colegii, evaluare și calificative , Editura ALL .
Popescu , I . (1982) , Prietenii noștri de la catedră . Relația școală – familie , Editura Didactică și Pedagogică București .
BIBLIOGRAFIE :
Anton , M . (2010) , Arta educării copiilor și adolescenților în familie și școală . Îndrumător pentru părinți , educatoare , învățători , diriginți și profesori , Editura Didactică și Pedagogică R . A. București .
Antonesei , L . (2009) , Ghid pentru cercetare în educație , Polirom , Iași .
Agabrian , M ., Mildea , V . (2005) , Parteneriate școală-familie-comunitate . Studiu de caz, Institutul European , Iași .
Bocoș , M ., Catalano , H . (2008) , Pedagogia învățământului primar și preșcolar , Volumul 1, Cercetări-acțiune , Colecția Pedagogia , Presa Universitară Clujeană , Cluj- Napoca .
Baran , P , A . (2004) , Parteneriat în educație : familie-școală-comunitate , Editura Aramis, București .
Botez , D., (1971) , Patria mea în Literatura pentru copii , Editura Didactică și Pedagogică , București .
Bezede , R . (2010) , Parteneriatul școală-familie : abordări creative în contextul școlii prietenoase . Editura All , București .
Bunescu , V ., Șincan , E ., Enache , V . (1994) Ghid practic pentru aplicarea programei de Educație Moral Civică în învățământul primar , Editura CORESI .
Catrinel , A , Ș ., Kallay , E , (2010) , Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari , Ghid practic pentru educatori , Editura ASCR Copyright .
Catrinel , A , Ș ., Kallay , E , (2010) ,Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari , Ghid practic pentru părinți , Editura ASCR Copyright .
Cerghit , I ., (2006) , Metode de învățământ , Ediția a-IV-a , revăzută și adăugită , Editura Polirom , Iași .
Cucoș , C., (2002) , Pedagogie , Ediția a II-a revăzută și adăugită , Editura Polirom , Iași .
Cucoș , C . , (2008) , Educația . Iubire , edificare , desăvârșire , Editura Polirom .
Chirițescu , D ., Borovic , I ., Iepure , I ., Motcanu , A ., Popovici , G ., Tomoiu , M . (2005), Educație civică : Ghidul învățătorului , Editura Atelier Didactic , București .
Nica , S , (2014) , Consiliere și orientare școlară , Editura ,, Vasile Goldiș” University Press, Arad .
Pietro , D , P , (2009) , Copilul meu merge la școală . Teme , relații cu învățătoarea și colegii, evaluare și calificative , Editura ALL .
Popescu , I . (1982) , Prietenii noștri de la catedră . Relația școală – familie , Editura Didactică și Pedagogică București .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Parteneriatul Scoala – Familie In Educatia Patriotica A Scolarului Mic (ID: 160183)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.