Parteneriatul Scoala Familie Comunitate Intre Teorie Si Practica

PARTENERIATUL ȘCOALĂ- FAMILIE -COMUNITATE -ÎNTRE TEORIE ȘI PRACTICĂ

Rezumat

Lucrarea își propune să dezvolte ideea că parteneriatul școală-familie comunitate este o problemă actuală de mare importanță care este reliefată în documentele de politică educațională, atât la nivel național cât și internațional sau în domeniul cercetării.În .Legea nr. 1/2011 , părinții sunt considerați parteneri principali și beneficiari ai procesului de invățământ.Părțile lucrării tratează parteneriatul școlii cu fiecare factor implicat:familia și comunitatea(detaliată la.agenți economici;organizații guveramentale și nonguvernamentale).Beneficiile fiecărei părți implicate: pentru elevi-performanță/atitudine;pentru părinți-atitudine pozitivă față de școală;pentru profesori-motivație pentru îmbunătățirea metodelor educative;pentru comunitate-sprijin permanent și crescut din partea acesteia.

,, Omul nu poate deveni om decât prin educație”- Kant

1.Rolul Școlii în educația tinerilor

Educația este unul dintre fenomenele care a apărut o dată cu societatea umană, suferind pe parcursul evoluției sale, modificări esențiale ,EDUCAȚIA este rațiunea pentru care este necesară analiza problemei din perspectiva rolului școlii, al familiei, dar și al comunității în evoluția tinerilor.

În contextual actual, este nevoie de o educație dinamică, formativă, centrată pe valorile autentice. Noua ordine educațională nu se concepe fără o mișcare pedagogică teoretică în avangarda și printr- o practică educațională în societatea actuală, caracterizată prin mobilitate economică, politică și culturală.Învățământul trebuie să fie considerat, în orice societate, ca un ansamblu omogen, care să reflecte nevoile societății și mijloacele de care dispune pentru satisfacerea lor.Structurată în cele trei ipostaze (formală, nonformală și informală), educația este chemată să formeze personalități ușor adaptabile la nou,creative și responsabile.

Școala reprezintă o instituție fundamentală a societății, ale cărei rezultate influențează atât beneficiarii direcți –elevii, cât și comunitatea ,beneficiarii indirecți . Pe fondul schimbărilor pe care societatea românească le traversează în încercarea de căutare și definitivare a identității, școala are un rol foarte important în refacerea identității sociale și in valorizarea potențialului uman, în concordanță cu direcțiile europene prioritare de acțiune în domeniul educației.

Teoria și practica în domeniul parteneriatului educațional arată că școala este chemată să dezvolte în permanență relații de colaborare cu toți cei interesați de realizarea unei educații de bună calitate: cadre didactice, elevi, părinți, organizații guvernamentale locale, organizații nonguvernamentale, Biserica, agenții economici și autoritățile locale.

Realitatea contemporană demonstrează că rolul școlii a devenit tot mai complex în toate unitățile de învătământ preuniversitar, iar rețeaua școlară va trebui să devină:

o școală atractivă pentru membrii comunității

o școală incluzivă

o școală deschisă către comunitate

o instituție care să aibă ca scop dezvoltarea prin educație a comunității

un observator al nevoilor educaționale ale comunității, dar și al pieței muncii

un furnizor de servicii educaționale către comunitate

o școală care nu blochează accesul la educație a nici unui grup, nu limitează nivelul de educație pentru nimeni, dar nici nu impune condiții care să lezeze demnitatea umană,.

Școala, deci, reprezintă nucleul parteneriatului educațional, ea fiind chemată să contribuie la redefinirea unui nou sistem de valori, la reconstituirea spirituală a omului.

Un element necesar în asigurarea unui parteneriat eficient îl reprezintă cunoașterea valorilor fundamentale: egalitatea șanselor,spiritul civic, atașamentul față de comunitate,respectarea normelor, cooperarea si colaborarea, respectul reciproc, etc.

Actualul cadru educațional îl are pe elev în centrul proceselor din școală ca beneficiar direct al educației, asigurând progresul, iar comunitatea, ca beneficiar indirect, are rolul de a se implica în producerea calității actului educațional.

Noile tendințe educaționale promovate în cadrul reformei învățămăntului trebuie să pună accentul pe formarea unei personalități libere și independente capabile să ia decizii în orice situație. În aceste condiții, școala trebuie să devină un prieten al copilului, deschisă pentru toți membrii comunității. O școală se va bucura de success atâta timp cât va răspunde cerințelor sociale și comunitare prin:

– atragerea familiilor ca partener principal;

– colaborarea cu toate categoriile comunitare interesate;

– atragerea factorilor care să contribuie la rezolvarea problemelor cu care se confruntă școala;

– pregătirea elevilor în dezvoltarea personală și integrarea activă în societate;

– realizarea echilibrului între cerere și oferta educațională.

Un rol aparte în formarea unei școli prietenoase pentru orice copil îl are familia-considerată și prima școală a copilului.

2 Școala și familia – doi piloni importanti ai educației tinerilor.

Familia este prima școală a copilului. Ea răspunde de nevoile elementare și de protecția acestuia. Familia poate exercita o influență atât de adâncă, încât urmele ei rămân,uneori, întipărite pentru toată viața în profilul moral si spiritual al copilului. “Pecetea pe care părinții o lasă asupra structurii și profilului spiritual – moral al personalității propriilor copii se menține toată viața”. (M. Golu)

Familia ocupă un loc aparte în sistemul instituțional al educației și conform precizării Declarației Universale a Drepturilor Omului, familia este elementul fundamental al societății . Acțiunea ei ca obiectiv principal, pe întreaga perioadă a dezvoltării, include și toate laturile formării personalității copilului. Familia reprezintă primul mediu de socializare și educare dintre cele mai complete, datorită posibilităților pe care le are, de a-l iniția pe tânăr în cele mai variabile situații și de a acționa asupra lui prin cele mai complexe și firești mijloace.

Familia oferă copilului, primele informații despre lumea care il înconjoară, primele norme și reguli de conduită, dar și climatul socio-afectiv necesar trebuințelor și dorințelor sale. Modelele de conduită oferite de părinți , pe care tinerii le preiau prin imitație și învățare ,precum și climatul socio-afectiv în care se exercită influențele educaționale ,constituie primul model social care are o influență decisivă asupra copiilor privind formarea concepției lor despre viață, a modului de comportare și relaționare în raport cu diferite norme și valori sociale.

Este recunoscut faptul că strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai puțin conștientizate de aceasta, determină în mare măsură dezvoltarea personalității, precum și rezultatele școlare ale tinerilor, comportamentul lor socio-moral.

Reglementarea științifică a unor norme educative impune colaborarea sistematică și permanentă a celor doi factori de instruire, familie – școală, și presupune unitatea influențelor educative și continuitatea muncii de formare a tănârului în școală.Procesul de colaborare cu părinții asigură atingerea scopului educațional, iar necesitatea cunoașterii socio-psihopedagogice a adolescentului, impune colaborarea școlii cu familia sub toate aspectele.

În fiecare țară din Uniunea Europeană există structuri formale organizate de participare a părinților în sistemul educațional. Legislațiile și proiectele de reformă educațională ale anilor ’90 au definit în majoritatea țărilor, noi legi referitoare la participarea parentală în sistemele educaționale. Autonomia școlilor și participarea părinților la organizarea lor se află în centrul dezbaterilor și legislațiilor actuale Problemele relației școală-familie pot fi de ordin comportamental (întâlnite, atât între părinți, cât și cu profesori și administratori școlari) sau de ordin material (relația școală-familie cere un surplus de efort material și de timp). Dificultățile pot rezulta din ideile divergente privind: responsabilitatea statului și a familiei privind educația copiilor; libertatea de alegere a școlii de către părinți sau unicitatea învățământului; impactul mediului familial asupra rezultatelor școlare ale copilului; randamentul pedagogic și datoria parentală; participarea părinților la gestionarea și procesul decizional din instituția școlară.
Factorii care determină lipsa de implicare a părinților, refuzul colaborării cu școala sunt: indiferența (nu vin la reuniuni anunțate); lipsa stabilității financiare; nivelul educațional scăzut; cunoștințele reduse față de politicile si regulamentele școlii; contactele limitate cu școala (numai în situații excepționale, de criză în comportarea copilului); conservatorismul (reacții negative la idei noi), activitatea cu părinții are un caracter neorganizat, sporadic și la întâmplare sau este ignorată în multe școli.

În vederea dezvoltării sociale a copilului, a fost evidențiată prin intermediul cercetărilor importanța crucială, în primul rând a părinților, apoi a educatorilor sau a altor profesioniști. .

Formele de comunicare între cei doi factori decisivi pentru formarea tinerilor s-au diminuat, mai ales in învătământul secundar. Factorii care determină lipsa de implicare a părinților:lipsa stabilității financiare, nivelul educațional scăzut, ore neconvenabile întâlnirilor cu cadrele didactice,cunoștințele reduse față de politicile și reglementările școlii, rasismul perceput de părinți,,etc. Problemele sociale nu motivează absența lor, pentru că școala are același rol educativ. Odată cu intrarea în școală problemele muncii de educație devin mai complexe și odată cu ele și rolul familiei, școala însemnând pentru tânăr un mediu căruia trebuie să i se adapteze și care ii va influența enorm dezvoltarea.O serie de sarcini educaționale sunt preluate în mod special de școală (cele privind instrucția), dar familia rămâne implicată chiar și în realizarea acestora. Fără participarea părinților efortul educativ organizat prin instituțiile școlare poate fi frânt, deviat sau deformat.

Așa cum arata și H. H. Stern “orice sistem de educație, oricât ar fi de perfect, rămâne neputincios dacă se lovește de opoziția sau indiferența din partea părinților”

. Este important ca părinții să participe la programele de educație parentală pentru că ei transmit copilului, uneori fără ca măcar să știe, modele, valori, practici care-i permit acestuia să construiască relațiile sociale de mai târziu. Fiecare copil are ritmul propriu de dezvoltare, este unic, la fel cum fiecare părinte, la rândul său, este unic.

Nimeni nu se naște părinte, ci se formează ca atare prin organizarea și structurarea unei imagini clare a ceea ce înseamnă locul și rolul său în dezvoltarea copilului.Este necesară educarea părinților pentru a deveni parteneri esențiali ai școlii prin o serie de forme mai vechi și mai noi: ședințe cu părinții, consultații cu părinții, lectorate, voluntariat, consilii representative ale părinților, asociații de părinți , reprezentanți în Consiliul de Administrație sau in Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității(CEAC), contractual educațional, etc.

Devine tot mai clar faptul că părinții au nevoie de sprijin și de informații care să-i ajute să își dezvolte competențele parentale (Galinsky, 1987, p.6),iar transformarea familiei intr-un partener viabil al școlii presupune o strategie din partea acesteia printr-o serie de inițiative prin care familia să capete încredere în instituția școlară în care învață propriul copil :

– școala să atragă prin realizarea de proiecte si activități care să implice familia.

– activarea Consiliilor Reprezentative ale Părinților și Asociațiilor de Părinți.

– crearea unor modalitați de informare diverse pentru părinți.

Pe fondul schimbărilor accentuate ale socității contemporane, educația, învățământul, școala este principala instituție care are rolul de refacere a identității sociale și de valorizare a potențialului uman. Considerăm benefic pentru toți cei analizați dezvoltarea parteneriatului între școală și comunitatea locală, ca răspuns la nevoi locale diverse.

3. Comunitatea între partener si beneficiar

Un rol important îl are comunitatea, care este obligată să ofere un mediu optim de dezvoltare, de socializare și educare a copilului. Prin urmare, luate doar în ansamblu, școala, familia și comunitatea vor reprezenta o„finalitate”în dezvoltarea copilului bazată pe respectarea tuturor principiilor caracteristice unei societăți democratice.

Măsurile întreprinse în parteneriatul dintre comunitate și școala au permis instituționalizarea unui număr mai mare de elevi și încadrarea acestora în viața comunității indiferent de dizabilitate sau cerințe educaționale speciale,,indiferent de etnie.

Parteneriatul școală – familie – comunitate are la bază ideea că toti cei implicați :cadre didactice, elevi, părinți si membrii comunității sunt parteneri în educație. În trecut aceste parteneriate erau activități cu caracter opțional și țineau mai mult de domeniul relațiilor publice. În prezent ele au și trebuie să aibă un rol esențial în procesul de educație a elevilor, deoarece îi ajută pe aceștia să-și dezvolte competențe și abilități sociale încă din primii ani ai copilăriei, pregătindu-i să aibă succes la școală și mai târziu, în viață și în carieră.

În jurul elevilor se creează o comunitate de susținere care începe să funcționeze în contextul în care părinții, elevii și ceilalți membrii ai comunității se consideră unii pe alții parteneri. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esențială în organizarea școlii și a clasei de elevi.

Ideea de parteneriat între școală și comunitate trebuie să se bazeze pe principiul complementarității serviciilor oferite de către organizațiile care activează în comunitate.

Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică adoptarea unui management bazat pe colaborare, comunicare și acceptarea diversității, responsabilizarea partenerilor și implicarea reciprocă.

Principiile care stau la baza parteneriatului Școală – Comunitate sunt stipulate în Legea Educației Naționale(2011);( art. 3):

– Principiul echității- în baza căruia accesul la învățare se realizează fără discriminare;

– Principiul calității- în baza căruia activitățile de învățare se raportează la standarde de referință și la bune practici;

– Principiul relevanței- în baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare personale și social-economice,

– Principiul eficienței- în baza căruia se urmărește obținerea de rezultate educaționale maxime prin gestionarea resurselor existente;

– Principiul descentralizării- în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicați direct în proces;

– Principiul răspunderii publice- în baza căruia unitățile de învățământ răspund public de rezultatele lor;

– Principiul transparenței- concretizat în asigurarea vizibilității totale a deciziei și a rezultatelor,

– Principiul asigurării egalității de șanse;

– Principiul incluziunii sociale;

– Principiul centrării educației pe beneficiarii acesteia;

– Principiul participării și responsabilității părinților;

– Principiul fundamentării deciziilor pe dialog și consultare;

– Principiul respectării dreptului la opinie al beneficiarilor direcți ai sistemului de educație.

Parteneriatul dintre școală și comunitatea locală trebuie să aibă în vedere crearea unei rețele comunitare.Comunitatea poate fi detaliată ca:

Autoritățile locale:(MEN, Primarie Consiliu Local)Politie,Biserică,Agenți economici.

În legislația în vigoare se impun direcții de acțiune ale colaborării autorităților locale cu atribuții in domeniul educației:

-participarea copiilor în învățământul preșcolar și învățământul obligatoriu;

-organizarea de cursuri pentru copiii care nu corespund cerințelor programei naționale cu ajutorul profesorilor de sprijin, precum și pentru copiii care au abandonat școala în vederea integrării școlare;

-inițiative de prevenire a abandonului școlar din motive economice;

– organizarea și dezvoltarea posibilității de petrecere a timpului liber și de odihnă.

Școala și Poliția

Poliția,ca instituție de referință în comunitate are, în domeniul educației, un dublu rol : de prevenire și de intervenție în situații speciale. Se pot enumera căteva activități desfășurate cu Poliția: prevenirea delicvenței juvenile și a consumului de droguri; educație rutieră, “Unde-i lege, nu-i tocmeală”,realizarea de proiecte și programe în parteneriat, promovarea imaginii pozitive în comunitate a Poliției prin creșterea încrederii în această instituție, etc.

Școala și Biserica

Biserica are, de asemenea, un rol important în comunitate în promovarea educației de tip moral-religios. Biserica și ora de religie contribuie la formarea competențelor și atitudinilor moral-sociale prin promovarea unor valori precum: binele, responsabilitatea, diversitatea, toleranta, respectul, solidaritatea, libertatea, etc.Formele de manifestare a parteneriatului Școală-Biserică se materializează prin: organizarea unor activitați cultural-artistice religioase(cu ocazia sărbătorilor creștine), participarea reprezentanților bisericii la diferite manifestări organizate în școală, precum și la diferite campanii destinate eradicării violenței, mobilizarea comunității pentru a sprijini familiile aflate în nevoi,etc.

Parteneriatul Școală –Agenți Economici este pe termen lung, printr-o bună corelare între cerere și ofertă pe piața muncii și este diferențiat pe cicluri de școlarizare:

-Pentru ciclul primar/gimnazial (organizarea de lecții deschise prin participarea reprezentanților care să discute despre educația economică, sponsorizări acordate pentru diferite manifestări,etc. La gimnaziu, activitățile pot lua și forma practică prin implicarea elevilor în activitatea productivă sau prin consilierea profesională cu scopul orientării și planificării carierei.

-Pentru liceu,parteneriatul capătă un aspect formal și se realizează prin diferite forme de colaborare: furnizarea unor servicii de orientare,consiliere pentru carieră,formarea deprinderilor profesionale,organizarea de tărguri ale firmelor și târguri de locuri de muncă pentru absolvenți,etc.

Parteneriatul cu ONG-uri se manifestă pe mai multe planuri: inițierea unor forme de organizare a activităților educative(centre de zi pentru copii cu dizabilități sau cu situații sociale dificile), centre after- school,unde se organizează activități educative, activități commune, școală -familie -ONG-uri etc.

O școală trebuie să fie deschisă la nevoile comunității, să identifice acele domenii în care poate dezvolta parteneriate comunitare: alternative de petrecere a timpului liber pentru copii și tineri, activități de educație rutieră, educație pentru sănătate, ajutorarea vârstnicilor, a familiilor sărace ,voluntariat etc.

O școală dezvoltată este aceea care răspunde unei game cât mai largi de nevoi ale beneficiarilor săi.

Putem afirma că parteneriatul dintre școală și comunitatea locală trebuie să aibă în vedere crearea unei rețele comunitare. Funcționarea optimă a acesteia produce efecte benefice atât asupra celor educați cât și asupra întregii comunități locale. Luate doar în ansamblu ,școala, familia și comunitatea vor reprezenta o ,,finalitate,, în dezvoltarea copilului bazată pe respectarea tuturor principiilor caracteristice unei societăți democratice.

În concluzie, parteneriatul școală – familie – comunitate are un rol decisiv în dezvoltarea personalității elevilor. Fiecare parte implicată are de învățat una de la alta analizând aspectele pozitive și cele negative. Școala are menirea de a aduce cât mai multe beneficii pentru elevi, implicând totodată și membrii comunității prin diferite proiecte/ parteneriate în comun. Numai valorificând toate aspectele familiei și ale comunității, școala va reuși în cele din urmă să „atragă” elevii în procesul de cunoaștere și cercetare, roadele fiind implicarea tuturor elevilor în realizarea unei școli prietenoase și atractive.

.

Bibliografie :

1.Kant, Imanuel-Tratat de pedagogie, Iași, Ed. Agora, 1992

Bunescu Gheorghe “ Școala și valorile morale “, EDP , R.A, București , 1998

3 Sincan E., Alexandru Gheorghe “ Școala și familia “, Ed. Gh-Cartu Alexandru, Craiova , 1993

Galinsky, Ellen, The Six stages of Parenthood Parents will Recognize Themselves Again and Again in This Book, in Psychology Today, Addison – Wesley Publishing Company, USA, 1987.

H.H Stern, Educația părinților in lume, EDP, 1972

Bauman Zigmunt-Comunitatea. Cautarea siguranței intr-o lume nesigură, Ed. Antet,București 2001

Barău Pescaru Adina-Parteneriat în educație. Familie-școală-comunitate,Ed. AramisPrint, București,2003

Stănculescu Camelia-Managementul parteneriatului școală-familie Jinga I, Ciobanu O; Managementul grupului educat , Ed. ASE, București ,2006