Parteneriat ele public privat [626057]

Parteneriat ele public privat

I. Scurtă introducere
În perioada post -decembrist ă, privatizarea anumitor companii de stat care ofereau
servicii publice a fost deseori sinonim ă cu vanzarea multora dintre activele detinute
de administratiile locale – precum f acilitati de tratare a apelor reziduale sau de
gestionare a deseurilor – catre companii private, care în urma achiziției pachetelor
majoritare de acțiuni ajungeau să dețină și să opereze aceste facilit ăți.
In ultima perioada, termenul privatizare este fol osit intr -o maniera mult mai liberala,
referindu -se deseori la o varietate intreaga de parteneriate public -private intre
municipalitati sau autoritati guvernamentale si companii private.
Cu toate acestea în România primele structuri de parteneriat public -privat (PPP) au
apărut încă de pe la jumă tatea anilor ’90 cu prilejul elaborării unor strategii
sectoriale ori naționale (Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă – 1999, Strategia
de Dezvoltare Economică pe Termen Mediu – 2000), precum și ca structuri
instituțional izate, precum Comisia Tripartită și Consiliul Economic și Social. Aceste
parteneriate au contribuit treptat la realizarea unui mediu de cooperare între actorii
sociali și cei politici deși, de multe ori au jucat și încă mai joacă rolul de legitimare a
unei acțiuni politice, fiind mai puțin implicate în procesul decizional sau de
monitorizare a politicilor. Desigur hot ărâtoare pentru România este și abordarea
europeană a viitorului său economic și politic, cadru în care ro lul statului se schimbă
pentru a put ea oferi locuitorilor capacitatea crearii unei proprii dimensiuni economice
și culturale.
A participa activ intr -o lume unita economic inseamna a produce dupa standarde de
calitate acceptate general, ceea ce implica competenta profesionala, adaptare la
cerinte noi, capacitate de lucru in echipa internationala . Fie ca a fost vorba de dorința
de a transfera anumite sarcini manageriale către altcineva, fie că la nivelul
administrativ a existat o viziune a competitivității, în ultimii ani, autoritățile locale din
România au început să încheie parteneriate cu sectorul privat și societatea civilă în
vederea realiză rii unor investiții în infrastructură și pentru operarea unor servicii
publice de interes local.
Această nouă orientare, care de altfel se înscrie î ntr-un trend general pe plan
european, ține preponderent de avantajele pe care, de principiu, le presupune un
parteneriat public -privat, respectiv: de împărțire a costurilor realizării unei investiții,
a riscurilor asociate exploatării acesteia și parțial de lipsa resurselor din admin istrația
publică locală destinate investiț iilor. Pe de altă parte, extinderea formelor de
parteneriat public -privat î n Româ nia se datorează și unor reglementări (O.G. nr.
16/2002) care au permis autorităților locale să cunoască a ceastă nouă oportunitate
de finanțare a dezvoltării locale, chiar dacă oportunitățile pe care le generează nu
sunt încă pe deplin estimate din lipsă de practică.
Din punct de vedere al sectorului privat , aceast ă nouă “misiune ” de a participa la
dezvoltarea economică regională nu este o forma de binefacere, de mecenat sau
sponsorizare, ci o activitate coerent ă desfasurat ă în interes propriu, concret ă, avand
ca obiectiv acumularea de profit într-o piață, care tinde să devină din ce în ce mai
dominată de ideea de calitate.
II. Definirea parteneriatului public -privat

Originea conceptului de parteneriat nu este desigur una care să se fi născut în
creuzetele gândirii economice și sociale ale epocii contemporane. “ Sistemele de
parteneriat au o lung ă tradiție în Fra nța prin colaborarea între autorități și sectorul
privat în privința concesionarii (concession) bunurilor publice, încă de la sfârșitul sec.
XIX și începutul sec. XX, perioadă în care se formează doctrina franceză a serviciilor
publice.1
În anul 1860, o f ormă de parteneriat este întâlnită și în SUA, în programul
guvernamental TransContinental Railroad care gestiona programul de construcți e a
căilor ferate trans-americane.
Sistemul de parteneriat public -privat la nivel local, după modelul pe care îl întâlni m
în prezent, se conturează la începutul anilor 80 ai sec XX în Europa Occidental ă și
SUA, când a fost abordată această formă de cooper are între autoritățile locale și
sectorul privat pentru implementarea unor proiecte ca reabilitarea zonelor industriale
aflate în declin. Concomitent, apar acte publice, legi pentru a da un suport
inițiativelor locale.
Un exemplu în acest sens este legea publică din SUA “Job Training Partnership Act”,
care a intrat în vigoare la 1 octombrie 1983. Această lege reglementează colaborarea
între autorități și sectorul de afaceri pentru furnizarea de servicii de formare
profesională în folosul adulților și tinerilor dezavantajați economic, muncitorilor
șomeri, precum și altor persoane care î ntâmpină dificultăți la angajare.
Prin u rmare, conceptul de parteneriat public -privat exprimă o modalitate de
cooperare între o autoritate publică și sectorul privat, respectiv organizații
neguvernamentale, asociații ale oamenilor de afaceri, ori companii, pentru realizarea
unui proiect care pro duce efecte pozitive pe piața forței de muncă și în dezvoltarea
locală.
Întrucâ t domeniile de cooperare sunt diverse, conceptul de parteneriat public -privat
nu trebuie asimilat cu forma juridică de realizare a unei afaceri (activități cu scop
lucrativ), cu m sunt societățile comerciale sau asocierile în participațiune. Acestea din
urmă sunt forme concrete de realizare a parteneriatului.
Pe de altă parte, activitățile ce se pot desfășura sub titulatura de parteneriat public –
privat pot avea ca scop obținerea unui profit, cum este orice afacere, dar pot avea în
vedere și activități care nu urmăresc obținerea unui profit. Exemple în acest sens
sunt serviciile sociale sau activități precum întreținerea parcurilor.
Prin urmare, parteneriatul reprezintă un instrume nt de colaborare ce se
concretizează într -un proiect de îmbunătățire a serviciilor publice. Parteneriatul nu
trebuie analizat și definit exclusiv după natura activității desfășurate, caracterul ei
(profitabilă, neprofitabilă), ori în funcție de contractul prin care se realizează, î ntrucâ t
parteneriatul se situează pe un palier politic, nicidecum juridic sau strict financiar. În
privința rezultatelor, parteneriatul constituie premisa asigurării coerenței aplicării
unor programe și a transparenței realizării lor. În același timp, parteneriatul
contribuie implicit la întărirea sistemului de guvernare și la dezvoltarea locală. Toate
aceste aspecte însă depind în mare măsură de gradul de descentralizare a
administrației publice, precum și de identificarea prealab ilă a agendei de dezvoltare
locală.
Ținând cont de diversitatea formelor de colaborare între autoritățile publice și
sectorul privat, nu trebuie formulată o definiție standard a parteneriatului public –

1 Voinea, Ana. Prestarea serviciilor publice prin agen ți priva ți, Bucure ști: Editura All Beck, Studii
Juridice, 2003

privat. Fără îndoială, există percepții diferite, după natura experiențelor care există
în diferite țări, în special în Europa, așa cum există sisteme diferite de organizare
administrativă și a serviciilor publice (descentralizat – centralizat – deconcentrat),
precum și o diversitate de culturi politice, comuni tare și religioase.
Din acest motiv, definirea conceptului de parteneriat poate porni fie de la o abordare
“centralistă”, fie “descentralizată” sau “mixtă” ori “integrată” ținând cont atâ t de
modelul de organizare a administrației publice (centralizat – descentralizat) cât și de
natura unui program/proiect ce urmează a fi realizat (caracter inter -sectorial,
aplicare la nivel local, aceasta constituind regula sau cu impact național – cazuri
rare).
Se constată de altfel că în țările europene nu există și nici nu se poate impune un
sistem standard de parteneriat, chiar dacă acesta se modelează în ultimii ani tot mai
mult sub influența anglo -saxonă în funcție de două obiective majore:
a) ocuparea forței de muncă
b) dezvoltarea locală în scopul asigurării coezi unii economice și sociale.
Așadar, parteneriatul public -privat reprezintă:
– acord între sectorul public și cel privat în scopul elaborării unui proiect ori furnizării
unui serviciu, care în mod tradițional este furnizat de sectorul public; (reprezintã
asocierea sub diverse forme între sectorul public și cel privat în vederea și cu scopul
finanțãrii, construirii, modernizãrii, întreținerii, operãrii, administrãrii și/sau
managementului unor bunuri sau servicii comune.)
– înțelegere/contract între o autorit ate publică și o persoană juridică pentru a
proiecta, construi un bun împreună cu operarea serviciilor legate de acel bun sau
numai pentru unele din aceste operațiuni legate de exploatarea acelui bun, fie pentru
a transfera un interes sau părți de interes cu privire la un bun către o persoană
privată
– relație pe termen mediu și lung între sectorul public și cel privat (incluzând sectorul
comunitar și voluntar) ce implică împărțirea riscurilor și câștigurilor și utilizarea
funcțiilor multi-sectoriale, exper tizei și finanțelor pentru furnizarea unui serviciu;
– preluarea de către sectorul privat a activităților din sectorul public prin orice forme
(parteneriat ori preluarea acțiunilor), utilizarea finanțării private ori a altor
aranjamente , precum concesiunea serviciilor publice, menținerea, construcția de “in-
frastructuri necesare”, inclusiv v ânzarea serviciilor publice sau alte forme de
parteneriat .

Reglementarea c onceptul ui de parteneriat public -privat în România

– O.G. nr.16/2002 privind contractele d e parteneriat public -privat, adoptatã și
modificatã prin Legea nr. 470/2002;
– H.G. nr.621/2002 privind Normele metodologice de aplicare a O.G. nr.16/2002;
– O.U.G. nr.15/2003 privind modificarea și completarea O.G. nr.16/2002, adoptatã
prin Legea nr. 293/ 2003.
Legea română (O.G. nr.16/2002) nudefinește propriu -zis parteneriatul, ci descrie
situațiile pe care le acoperă un parteneriat, respectiv: proiectare, finanțare,
construcție, exploatare, întreținere și transfer al oricărui bun public (adică al
infrast ructurii fizice care facilitează furnizarea unui serviciu public).
Prin urmare, legea română se apropie de teoria contractualistă în înțelegerea
parteneriatului, abordare majoritară după cum se poate observa și în textul unor legi
străine, documente, ghid uri ori rapoarte, cu diferența că în România un PPP se referă
strict la realizarea unei investiții într -un bun public sau privat al statului și la
exploatarea acestui bun, ceea ce îngustează sfera sa de aplicare.
Reglementarea conceptului de parteneriat pu blic-privat în UE
Legislația comunitarã relevantã în acest domeniu este reprezentatã în principal de
urmãtoarele directive:
– Directiva 93/37/EEC din 14 iunie 1993 referitoare la coordonarea procedurilor de
încredințare a contractelor de lucrãri publice;
– Directiva 92/50/EEC din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor de
încredințare a contractelor de servicii publice;
– Directiva 93/38/EEC din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor de achiziție
a contractelor în domeniile apei, energiei, tr ansportului și telecomunicațiilor.
Tipuri de asocieri de tip public –privat reglementate de legislația română
– asocierea în participațiune reglementatã de Codul comercial;
– societãțile comerciale constituite în baza Legii 31/1990 (republicatã), prin asoci erea
între autoritãți ale administrației publice locale și investitorii privați în scopul derulãrii
unor proiecte investiționale;
– concesiunea reglementatã de Legea 219/1998. Aceastã lege este actul normativ
fundamental al celui mai cunoscut și practicat acord de tip parteneriat public -privat.
Deși din aceste acorduri de asociere rezidã instituția parteneriatului public -privat,
conceptul de parteneriat public -privat a primit o reglementare specificã prin O.G.
nr.16/2002 (modificatã și completatã cu O.U.G. nr.15/2003).
Tipurile de parteneriat public -privat și procedura de atribuire a unui proiect public –
privat sunt prevãzute în H.G. nr.621/2002.

Tipuri de parteneriate public -privat

Tipologia PPP prezintă particularități în funcție de sistemul administrativ existent,
stadiul descentralizării serviciilor publice și nivelul dezvoltării capitalului social. Se pot
distinge următoarele tipuri de PPP:
a. proiectare -construcție -operare (DBO) – un contract între autoritatea publica și
investitor în care proiectarea ( începând cu faza de proiect tehnic), construcția și
exploatarea sunt transferate investitorului pe o duratã de maximum 49 de ani.
b. construție -operare -reînnoire (BOR) – investitorul își asumã finanțarea, construcția
și costurile pentru operarea și întreți nerea bunului public, pe o duratã de maximum
49 de ani, cu posibilitatea de prelungire a contractului.
c. construcție -operare -transfer (BOT) – un contract în care investitorul își asumã
construcția, finanțarea, exploatarea și întreținerea unui bun public.
d. leasing -dezvoltare -operare (LDO) – un contract încheiat între autoritatea publicã și
investitor, în care investitorul preia în leasing un bun public existent (având inclusiv
dreptul de a obține venituri din furnizarea anumitor servicii), pentru o perioa dã care
nu poate depãși 49 de ani.
e. reabilitare -operare -transfer (ROT) – un contract între autoritatea publicã și
investitor, în care bunul public este transferat investitorului, care finanțeazã,
reabiliteazã, opereazã și întreține bunul public pentru o anumitã perioadã , dar care
nu poate depãși 49 de ani.
În toate ipotezele menționate mai sus, Normele metodologice prevãd ca, la expirarea
oricãruia din contractele indicate, bunul public este transferat, cu titlu gratuit,
autoritãții publice, în stare bun ã și liber de orice sarcinã sau obligație, în conformitate
cu prevederile art.11 alin.1 din O.G. nr.16/2002.
În funcție de nivelul la care se implică administrația în realizarea PPP există:
Parteneriate de tip “orizontal”, realizate la nivel local între au toritatea administrației
publice locale de la nivelul de bază cu societatea civilă și/sau comunitatea de afaceri
și care se realizeazăpentru:
– Executarea de către sectorul privat a unor acțiuni de orice tip finanțate de sectorul
public pentru ocuparea for ței de muncă și dezvoltare locală;
– Realizarea unor investiții în infrastructură;
– Operarea unui serviciu public în sistem privat;
– Preluarea activităților din sectorul public de către operatori privați.
Aceste operațiuni se realizează utilizând contrac tul de concesiune, BOT (Build -Own-
Transfer, Construcție -Posesie -Transfer) sau orice alte variante de contract care inițial
derivau din concesiune, precum și închirierea ori v ânzarea de acțiuni emise de o
companie de interes local. Parteneriate de tip “vert ical” care se încheie între mai
multe nivele ale administrației publice (nivelul de bază și nivelele superioare) și
sectorul privat. Aceste parteneriate joacă un rol esențial în realizarea proiectelor
finanțate din fonduri pre -structurale și fondurile stru cturale destinate dezvoltării
regionale și locale.
Etapele atribuirii unui proiect de PPP

În temeiul legislației speciale, atribuirea unui proiect public -privat se face conform
unei proceduri bine stabilite ce determinã raporturi juridice între o autoritat e a
administrației publice centrale sau locale, pe de o parte, și investitorii interesați, pe
de altã parte.
Procesul de definire a proiectului de parteneriat public -privat se realizeazã cu
parcurgerea urmãtoarelor etape: inițiere, selecție a ofertelor, ne gociere și încheierea
unui contract.
a. Inițierea proiectului de parteneriat public -privat
Inițiativa proiectului aparține autoritãții publice care elaboreazã și aprobã în acest
sens un studiu de prefezabilitate care va sta la baza negocierilor cu investit orii
selecționați. Aducerea la cunoștințã publicã a proiectului se face de cãtre autoritatea
publicã prin publicarea anunțului de intenție în Monitorul Oficial Partea a VI -a.
b. Selecția de oferte
Pentru a putea fi precalificați investitorii sau asocierile de investitori interesați trebuie
sã demonstreze:
– capacitatea tehnicã de a realiza proiectul public -privat propus;
– experiența, resurse și expertiza în proiecte similare de anvergurã;
– experiența managerialã în domeniu;
– capacitatea financiarã de a a trage și gestiona integral și pe cont propriu resursele
financiare pentru un astfel de proiect;
– asumarea unei pãrți din riscurile proiectului pe baza de unei matrice de distribuție a
riscurilor, propusã de autoritatea publicã.
Totodatã, în termen de 60 d e zile de la data publicãrii, investitorii interesați depun
scrisori de intenție însoțite de documentul atașat scrisorii de intenție, cuprinzând
informațiile solicitate de autoritatea publicã prin anunțul de intenție. În continuare, în
termen de 30 de zile de la expirarea celor 60 de zile, autoritatea publicã va
selecționa cele mai bune scrisori de intenție, exprimate în termeni tehnici, economici
și financiari, în baza criteriilor de evaluare și a grilelor de punctaj elaborate și
aprobate de autoritatea pu blicã. Prealabil demarãrii procedurii de negociere,
autoritatea publicã și investitorii selecționați vor încheia câte un Acord de proiect
(precontract) care va defini precis obligațiile și drepturile fiecãrei pãrți pe timpul
negocierii condițiilor de proie ct.
c. Negocierea directã cu investitorii selecționați
În urma semnãrii Acordului, proiectul de parteneriat public -privat este supus
negocierii între pãrți sub aspectele sale tehnice, economice și financiare pe baza
clauzelor Studiului de prefezabilitate ș i, ulterior, a rezultatelor obținute pe baza
Studiului de fezabilitate. Studiul de prefezabilitate analizeazã impactul generat de
proiectul public -privat și cuprinde principalele informații tehnice, economice și
financiare ale proiectului. Studiul de fezab ilitate cuprinde justificarea tehnicã și
economicã a proiectului public -privat, precum și caracteristicile principale și
indicatorii tehnico -economici ai acestuia. De asemenea trebuie sã identifice, sã
defineascã și sã cuantifice în termeni financiari risc urile de proiect, generându -se
totodatã matricea preliminarã de repartiție a riscurilor de proiect. Atât studiul de

prefezabilitate, cât și studiul de fezabilitate sunt elaborate de autoritatea publicã și
constituie proprietatea exclusivã a acesteia.
În fu ncție de rezultatul negocierilor, autoritatea publicã va emite decizia privind
clasamentul final al investitorilor, ierarhizați pe criteriul celei mei bune oferte în
termeni tehnico -economici și financiari, pe care o comunicã simultan tuturor
investitorilo r. Negocierea finalã a clauzelor contractului de parteneriat public -privat
cu investitorul cel mai bine clasat se face pornind de la condițiile de realizare a
proiectului deja negociate și acceptate. Negocierile se poartã pe baza unui text de
contract prop us de autoritatea publicã sau de investitor, ținând seama de conținutul
standard al contractului de parteneriat public -privat.
Contractul de parteneriat public -privat astfel negociat este supus aprobãrii autoritãții
publice înainte de semnare. Dacã negocier ea cu primul clasat nu duce la încheierea
unui contract, autoritatea publicã va începe negocierile, pe rând, cu urmãtorii
investitori în ordinea selecționãrii, pânã la obținerea unui rezultat favorabil.
Nefinalizarea unui contract de parteneriat public -privat cu nici unul dintre investitorii
selecționați, obliga autoritatea publicã la reluarea întregii proceduri.
Tipuri de contracte de parteneriat public -privat
Principalele tipuri de contracte de parteneriat public -privat sunt:
a. contracte cu preț fix;
b. contracte cu valoare variabilã calculatã pe baza de prețuri unitare,
c. contracte tip cost plus remunerație;
d. contracte pe faze de realizare.
a. Un contract cu preț fix se utilizeazã atunci când managementul și operarea bunului
public sunt relativ simple , predictibile și certe. Detaliile lucrãrilor și serviciilor sunt
stipulate în anexele la contract și se referã la standarde, specificații, desene și altele
asemenea. Totodatã în contract se introduc mecanisme clare de mãsurare a nivelului
de performanțã a tins în operare.
b. Un contract cu valoare variabilã calculatã pa bazã de prețuri unitare are în vedere
unitãți de servicii și facilitãți. Standardele și specificațiile identificã nivelul de servicii
asigurate sau de facilitãți generate.
c. Un contract tip cost plus remunerație se aplicã atunci când domeniul acoperit de
proiectul public -privat nu poate fi definit de la început, cum ar fi de exemplu,
cantitãțile de lucrãri sau de servicii furnizate. În mod normal investitorul negociazã o
marjã de profit sau o remunerație, iar autoritatea publicã controleazã costurile direct
sau prin reprezentant.
d. Contractul pe faze de realizare se aplicã în cazul proiectelor public -private
complexe sau în cazul în care facilitãțile și serviciile nu sunt bine definite. În a cest
caz investitorul agreeazã un preț fix sau un preț unitar în combinație cu detaliile
lucrãrilor de efectuat în fiecare fazã.

Regimul juridic al bunurilor implicate în parteneriatul public -privat

La finalizarea contractului de parteneriat public -privat , bunurile publice rezultate se
transferã, cu titlu gratuit, autoritãții publice, în bunã stare, exploatabile și libere de
orice sarcinã sau obligație. Pe timpul exploatãrii lor în cadrul proiectului, bunurile
rezultate și terenurile ocupate nu pot fi înst rãinate, ipotecate, gajate sau sã se
constituie în garanții pentru terți, ele având regimul juridic al bunurilor proprietate
publicã.
Un proiect de parteneriat public -privat poate fi executat pe terenuri aparținând
proprietãții private și/sau publice a sta tului sau a unitãților administrativ -teritoriale.
Acestea vor trece gratuit în administrarea investitorului sau a companiei de proiect,
dupã caz, prin hotãrâre a autoritãților administrației publice. Dreptul de uzufruct
asupra instalațiilor, clãdirilor, in clusiv al clãdirilor nefinalizate, precum și a dotãrilor
aferente proiectului, proprietate privatã a statului sau a unitãților administrativ –
teritoriale, se poate transmite investitorului sau companiei de proiect, dupã caz, tot
prin hotãrâre a autoritãțilo r administrației publice.

Aplicație practică: Centru l Pilot de Servicii Comunitare pentru Persoane cu
Handicap și de Instruire Techirghiol
Descriere
Parteneriatul în care este implicat Consiliul Jude țean Constan ța este unul foarte
complex deoarece presupu ne o multitudine de actori dar și de proceduri care
necesit ă o coordonare atent ă . Ideea cre ării Centrului a ap ărut pe fondul presiunilor
mediatice exercitate de reprezentan ți ai societ ății civile, provenind din Irlanda în
acest caz, care s-au și implicat ulterior în parteneriat.
Scopul parteneriatului se înscrie într-o abordare mai larg ă a modului în care sunt
gestionate serviciile sociale în prezent, având la bază dezinstitu ționalizarea. Concret,
el presupune desfiin țarea unei instituț ii tradiționale de asisten ță pentru persoanele cu
handicap de la Negru -Vodă și constituirea unui centru care să ofere un pachet de
servicii ce reflect ă noua abordare cu privire la asisten ța acordat ă per- soanelor cu
handicap, și anume cea care are la bază integrarea social ă .
Parteneriatul în care este implicat Consiliul Jude țean Constan ța are ca obiect, în
primă instan ță , construc ția Centrului -Pilot de Servicii Comunitare pentru Persoane
cu Handicap și de Instruire de la Techirghiol, iar în subsidiar se prev ă d parteneriate
pentru realizarea unor servicii în completarea Centrului cum sunt construc ția de
locuin țe protejate pentru persoanele cu handicap din aceasta zon ă . Anul demar ă rii
proiectului a fost 2003.
Partenerii implica ți
Fiind în discuție un proiect care presupune o investi ție în servicii sociale de o
asemenea amploare, precum și o multitudine de activit ăți conexe, exist ă mai mul ți
parteneri cu roluri bine definite. Ca particularitate, este de remarcat în cadrul acestui
PPP contribu ția important ă financiar ă cu care s e angajeaz ă consiliul jude țean.
1. Guvernul României prin Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap –
SSPH – (la nivel central coordonarea proiectului este făcută însă din cadrul Autorit ății
Naționale pentru Persoanele cu Handicap)
2. Consiliul Județean Constan ța. Contribu ția sa poate fi sintetizat ă astfel:

– alocarea unei sume de 300 000 Euro pentru construc ția Centrului
– alocarea de resurse financiare necesare pentru func ționarea Centrului dup ă
finalizarea construc ției
– facilitarea colabor ării dintre SSPH și autorit ățile din județ care au tangen ță cu
proiectul
3. Organiza ții neguvernamentale:
a) Funda ția pentru o Viață Mai Bună care și-a asumat următoarele responsabilit ăți:
– asigurarea preg ătirii personalului de îngrijire de specialitate și terapie pentru
persoane cu dizabilit ăți și înființarea de servicii de terapie
– susținerea demersurilor întreprinse de SSPH în vederea implement ării proiectului
– furnizarea de informa ții echipei de proiect cu privire la asista ții din Centrul de la
Negru -Vodă și a oric ărei alte informa ții utile pentru proiect
b) Trei organiza ții neguvernamentale irlandeze de profil (Focus on Româ nia, Trade
Aid, Aurelia Trust) care și-au asumat responsabilit ăți în privin ța:
– sprijin acordat CJ în selectarea personalului
– organizarea unor seminarii de instruire
– finanțarea în propor ție de 50% a locuin țelor protejate
4. Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei
– va contribui financiar în realizarea proiectului
Pe lângă cei patru parteneri principali, proiectul implic ă și Programul Na țiunilor Unite
pentru Dezvoltare (PNUD) rolul s ău fiind acela de a gestiona fondurile întregului
proiect și de a le repartiza diverșilor parteneri.

Procedura realiz ării parteneriatului
În acest caz parteneriatul ar fi fost dificil de realizat în baza O.G. nr.16/2002 datorit ă
tipologiei sale. În acela și timp, complexitatea proiectului a generat întocmirea mai
multor tipuri de proceduri:
• Declara ții de intenție, necesare pentru inițierea primelor demersuri în vederea
încheierii parteneriatului. Asemenea declara ții au fost întocmite de Consiliul Jude țean
Constan ța și de Funda ția Pentru O Viață Mai Bună. Ele reprezint ă documente fără
valoare juridic ă ce exprim ă intenția celor dou ă institu ții de a se implica în proiect,
fiind precizate și responsabi litățile pe care și le asum ă în cadrul acestuia.
• Contract de parteneriat încheiat între SSPH și Consiliul Județean Constan ța și,
respectiv acord de parteneriat încheiat între SSPH și Funda ția Pentru O Viață Mai
Bună . Cele două documente, deși au forță juridic ă, nu sunt întocmite după toate
rigorile unui parteneriat public -privat, deoarece baza juridic ă este reprezentat ă de

dreptul de asociere între sectorul public și privat exprimat în Legea administra ției
publice locale.
• În subsidiar s-au încheiat și alte tipuri de documente juridice/parteneriate necesare
unor activit ăți utile proiectului, cum ar fi cele pentru întocmirea studiilor de
fezabilitate.
Ulterior au fost parcurse majoritatea etapelor din cadrul realiz ării parteneriatului,
etapa final ă fiind încheiat ă la începutul lui 2004 când a avut loc aprobare a fondurilor
de către Banc ă.
Grupul -țintă și impactul social
Target -ul parteneriatului public -privat dezvoltat în județul Constan ța este reprezentat
de segmentul persoanelor cu handicap grav și accen tuat aflate actualmente în
Centrul de recuperare pentru copii cu handicap din Negru -Vodă. Astfel, beneficiile
care decurg din realizarea acestui parteneriat se referă, în primul rând, la rezolvarea
unei probleme sociale acute, dar și la asigurarea unui centru de resurse pentru
instruirea continu ă a personalului în domeniu, cu sprijinul organiza țiilor non –
guvernamentale irlandeze partenere.
Din aceste considerente, se poate afirma că implica țiile de costuri financiare
presupuse de acest parteneriat din partea Consiliului Jude țean Constan ța, rezult ă , în
urma implement ării acestui proiect, în beneficii sociale, și nu neap ărat financiare cum
poate fi cazul altor domenii de realizare a PPP.
Necesitatea dezvoltării PPP și ce trebuie să facă administrațiile locale
Ținând cont că scopul unui parteneriat public -privat este de a îmbun ătăți calitatea
serviciilor și utilit ăților publice și de a contribui la dezvoltarea economic ă locală ,
inițiativa încheierii unor astfel de parteneriate aparține numai autorit ăților publice
locale. De altfel reglement ările legale existente pun accent asupra acestui aspect.
În acela și timp, coordonarea și monitorizarea modului în care se implementeaz ă
parteneriatele aparține tot autorit ăților publice. Din aceast ă perspectiv ă succesul
parteneriatului depinde de modul în care institu țiile administra ției publice își fixeaz ă
obiectivele, își organizeaz ă procesul decizional, managementul de proiect și preg ă
tirea resurselor umane.
Astfel, înainte ca autoritatea public ă să se implice în partener iate de tip public -privat
este esen țial:
• Să existe o strategie de dezvoltare locală, în care să fie incluse planurile de
dezvoltare a serviciilor și utilităților publice;
• Să se identifice structura sau persoana responsabil ă din cadrul administra ției
publice responsabil ă cu monitorizarea respect ă rii etapelor de proiect și cu
îndeplinirea deciziilor;
• Să se identifice exper ții din cadrul administra ției de care proiectul are nevoie sau să
se contracteze expertiz ă acolo unde este cazul;
• Să se stabileasc ă un sistem de management de proiect. Cum este organizat
procesul decizional și de execu ție al PPP Procesul decizional într-o institu ție a
administra ției publice este influen țat de factori interni și externi, dintre care putem
enumera:

• Conducere și planificare strategic ă (leadership, planificare, procese decizionale);
• Managementul resurselor umane, financiare, precum și managementul de proiect;
• Mediul extern (politic, economic, financiar, relația prefect – consiliu județean)
inclusiv presiunea pă rților interesate asupra deciziilor pe care le adopt ă un consiliu
județean;
• Cultur ă organiza țională . Acești factori influen țează modul în care administra ția se
organizeaz ă din punct de vedere funcțional. Cele cinci județe care au avut ini țiative
PPP ofer ă modele diferite din acest punct de vedere.
• Deciziile cu privire la oportunitatea inițierii unui PPP sunt luate la nivelul organelor
deliberative. De altfel, legea prevede c ă este necesar ă o hot ărâre de consiliu pentru
ca o prim ă rie sau un consiliu jude țean să se implice într-un PPP. De cele mai multe
ori însă, în spatele acestei hot ărâri se afl ă un consilier sau un președinte care va
sprijini dezvoltarea proiectului pe tot parcursul său.
Concluzii
Principalele probleme ce trebuie luate în considerare în relația sector public -sector
privat țin de barierele institu ționale (preponderent legale), precum și de pregă tirea
resurselor umane în cadrul administra ției publice.
Ca o concluzie se poate spune c ă în Rom ânia parteneriatul public -privat se afl ă într-o
fază incipient ă, mai ales în realizarea unor investi ții de interes general. Modul în care
diversele autorit ăți locale au rezolvat din punct de vedere administrativ respon –
sabilit ățile legate de PPP, respectiv înființarea unui birou sau alocarea unei persoane
responsabile în diverse departamente în cadrul prim ăriilor, dovede ște faptul c ă încă
nu exist ă o abordare institu țională unitar ă pentru acest gen de proiecte.
De asemenea, se poate remarca și o re ținere din partea sectorului public în utilizarea
PPP deoarece în cadrul primăriilor nu există responsabilit ăți clar alocate a șa cum nu
se cunoa ște nivelul de luare a deciziei. Fiind încă într-un stadiu de început în folosirea
PPP, reprezentan ții sectorului public tind s ă lase în seama sectorului privat cea mai
mare parte a riscurilor, ceea ce face ca aceste parteneriate s ă devin ă puțin atractive.
Pentru a căpăta încredere în folosirea acestui tip de proiect ar fi necesare mai multe
exemple de succes comunicate publicului beneficiar despre realizarea obiectivelor
propuse în proiectele derulate până în prezent concomitent cu identificarea cauzelor
care au generat obstacolele deja existente și respectiv a modalit ăților concrete de
surmontare.
Un alt motiv care a f ă cut, cel pu țin până acum, ca sectorul privat s ă nu opteze
pentru sistemul PPP a fost cel financiar. Un proiect în domeniul utilităților publice
presupune cu rare excep ții sume considerabile. Constr ângerile legate de finan țarețin
pe de o parte de for ța financiar ă scă zută a sectorului privat (dacă sunt luați în calcul
cu prec ădere investitorii români), iar pe de altă parte de gradul de acoperire a
riscului financiar.
În acest sens, exist ă posibilitatea clarific ă rii unor dispozi ții legale de natur ă fiscală și
administrativ ă pentru investitorii privați. Nu este nevoie de acordarea unor facilit ăți,
ci este important să existe un mediu de afaceri prielnic pentru încurajarea
investi țiilor.
Analizarea și eliminarea barierelor institu ționale cu care s-au confruntat proiectele
inițiate p ână acum, o mai bun ă comunicar e între parteneri precum și între aceștia și

beneficiarii serviciilor oferite, mediatizarea proiectelor de succes sunt doar câteva
recomand ări prin care PPP s-ar putea face mai atractiv. Cu siguran ță că experien ța
pe care au dobândit-o până acum cele două părți implicate, sectorul public și cel
privat, va fi benefic ă în viitor iar PPP se va dezvolta pe o scar ă cât mai larg ă nu
numai în comunit ăți mari (orașe și municipii mari) dar și în cadrul comunit ăților mai
mici (comune) unde impactul poate fi mai puter nic.
Comunicarea dintre sectorul public și cel privat este esen țială pentru încheierea
parteneriatelor. De aceea, o soluție ar putea fi construc ția unei baze de date
accesibil ă pe internet de care s ă poată beneficia at ât autorit ățile administra ției
publice , cât și reprezentan ții sectorului privat: ONG -uri și companii.

La nivel central dar și local exist ă puține organiza ții publice care și-au asumat un rol
în intermedierea rela ției dintre sectorul public și mediul de afaceri. Există în cadrul
administra ției publice centrale și alte organiza ții care și-au fixat drept obiectiv
încurajarea parteneriatului între sectorul public și cel privat, cum sunt Agenția
Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii sau Agen ția Rom ână pentru Invest iții
Străine, dar nu exi stă preocup ări concrete la nivelul acestor institu ții în domeniul
PPP.
Un rol mai pregnant în intermedierea acestei relații și l-au asumat Camera de Comer ț
și Industrie a României precum și o parte din camerele de comer ț și industrie
teritoriale. Camera de Comer ț și Industrie a României a creat un “Grup de reflec ție”
ce urmă rește elaborarea unor strategii pentru încurajarea parteneriatului public –
privat. De asemenea, Camera de Comer ț și Industrie a Rom âniei are ini țiativa
înființării Centrului Român pentr u Dezvoltarea Parteneriatului Public -Privat care își
propune încurajarea ini țiativelor de parteneriat public -privat precum și îmbun ă
tățirea expertizei de ținute de institu țiile administra ției publice în administrarea unui
PPP. Centrul va facilita contacte între sectorul public și cel privat pentru realizarea
unor parteneriate.
Cu toate că dezvoltarea parteneriatelor se află încă într-o etapă incipient ă , în acest
moment se pot prefigura o serie de m ă suri pentru apropierea sectorului privat de cel
public, printre care: crearea bazei de date cu oportunit ăți privind realizarea
parteneriatelor, promovarea unor experien țe de succes care să stimuleze implicarea
celor doi parteneri în proiecte al c ă ror rezultat îl constituie bunurile și serviciile de
interes pub lic.