Parteneri sau Concurenti. Relatiile Germano Italiene In Anii Celui de al Doilea Razboi Mondial

Parteneri sau concurenți : relațiile germano-italiene în anii celui de-al Doilea Război Mondial

C U P R I N S U L

Adnotare

Introducere

Capitolul I. Germania nazistă declanșează cel de-al Doilea Război Mondial

I.1. Agresiunea Germaniei naziste împotriva Poloniei

I.2. Perioada de nonbeligeranță a Italiei și intrarea ei în război

Capitolul II. Germania și Italia pe Frontul de Est (1941-1943)

II.1. Războiul antisovietic 1941-1943

II.2. Bătălia de la Stalingrad: soarta trupelor italiene

II.3. Retragerea trupelor germane din URSS

Capitolul III. Italia sub ocupația nazistă

III.1. Ocuparea Italiei de către Germania nazistă (1943-1945)

III.2. Formarea statului marionetă Republica Socială Salo

III.3. Relațiile Republicii Socială Salo cu țările Balcanice

III.4. Eliberarea Italiei de sub ocupația nazistă

Încheiere

Bibliografia

Anexe

Annotation

Today, after 69 years after the finishing of one of the biggest disasters of humanity – The Second World War it remains a painful subject for each of us. Year after year there are new publications and studies referring to the second war. The rise of fascism in Italy and Nazism in Germany, on the one hand and the Bolshevism in Russia, on the other hand, have shaped the war. Germany has the primary role in the German bloc and the ruling class carried out a cruel imperialist politics with tragic consequences for the population.

Fascism appeared and was applied for the first time in Italy. The methods applied by Mussolini on the working classes excited most prominent leaders of Western countries.

After times and the emergence of several studies and new documents the interest for this subject remain the same.

In 1939 Italy wasn’t prepared to enter in the war. Situation has not changed in 1940. When in 1940 Nazi Germany occuped the northern states of Europe, destroy Belgium, Netherlands and Luxembourg invade, Mussolini realized he could not remain outside of events in Europe. Although poorly prepared for war, he entered the side of Germany against The Soviet Union.

Even at the beginning of the military company against the USSR showed that Italians are unprepared for a long war. Italians fate depended on the Germans decisions.

Battle of Stalingrad (1942 – 1943) was won by the Soviets. The Italians and Germanys armys has casualty in the Battle of the Volga. There were defeated and Italians –bad equipped, with clothing, footwear inadequate for winter season and without necessary food.

The fasacism crisis in Italy has began since the Battle of.In September 1943, Italy has capitulated to the Anglo – American allies. Mussolini has arrested and detained in a special place in the mountains. The dictatorship fascist led by Mussolini since 1922 has ended.

Then Hitler ordered the Wehrmacht troops to occupy northern and central Italy, Mussolini was found, released and brought to Germany.

By common agreement, Mussolini created a state in northern Italy. The Social Republic of Salo was the satellite of Germany. The studies demonstrate that it was not supportedbythe local population (that demonstrate partisan fight), not even by the allies of Germany (the example of Romania). The situation in 1945, dictated by the allied victory over Germany, led to the disappearance of the Italian fascist state.

Introducere

Actualitatea temei. Astăzi, la cei 69 de ani de la finisarea unuia dintre cele mai mari dezastre ale omenirii, Războiul II Mondial rămîne a fi o temă dureroasă pentru fiecare din noi. An după an apar noi publicații și studii cu referire la cel de-al II Război care a atins, într-o măsură mai mare sau mai mică, fiecare stat din întreaga lume. Apariția fascismului în Italia și nazismului în Germania, pe de o parte, și a bolșevismului în Rusia, pe de altă parte, au conturat acest război. Germania a jucat rolul primordial în blocul german, iar clasa conducătoare a realizat o politică imperialistă crudă cu urmări tragice pentru populație.

Fascismul a apărut și a fost aplicat pentru prima dată în Italia. Mult timp metodele aplicate asupra claselor muncitoare de către Mussolini au entuziasmat cei mai de vază conducători ai țărilor occidentale. Hitler nu nega prioritățile lui Mussolini și mult a preluat de la el. Pe parcurs din „profesor” Mussolini s-a transformat în „elevul” lui Hitler. În ciuda trecerii timpului și al apariției multor studii și documente noi, interesul față de subiectul dat, adică de relațiile dintre cei doi dictatori și – respectiv – între Germania nazistă și Italia fascistă – nu a scăzut, ci din contra – rămâne constant. Lozinca fascismului italian a avut un caracter pretențios, iar în rezultatul realizării lui era mult mai constrâns decât colegii germani.

În ceea ce privește intrarea Italiei în război, Mussolini, nu era pregătit pentru război,( menționez faptul că nici în 1939, cînd Germania a declarat război, Italia nu era pregătită pentru a face față greutăților) și nici în 1940 situația nu s-a schimbat. Mussolini se temea că el nu va reuși la împărțirea țărilor, de aceia chiar fiind nepregătit, el a intrat în război. Conform considerentelor acestuia, intrarea de partea Germaniei împotriva URSS era cel mai bun moment.

Istoriografia problemei. Pe parcursul perioadei postbelice istoricii din diverse țări au abordat, dintr-un aspect sau altul, problema relațiilor dintre Italia și Germania în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Astfel, în istoriografia sovietică, unul din cei mai importanți specialiști în istoria Italiei a fost Gheorghii Filatov, care a studiat fenomenul fascismului italian, manifestarea lui și falimentul acestuia. Bineînțeles, el s-a referit pe mai multe pagini și la raporturile germano-italiene. Un exemplu ar fi colaborarea germano-italiană în războiul civil din Spania. În 1936, trimisul Berlinului la Roma Franc i-a spus lui Mussolini că Hitler considera Marea Mediterană ca fiind „o mare internă a Italiei” și că Germania nu are interese deosebite în această zonă. Pe parcursul analizei evoluției regimului fascist, Gh. Filatov analizează și relațiile dintre Italia și Germania.

Momente importante, referitoare la subiectul nostru, am depistat și în monografia istoricului englez Jasper Ridley „Mussolini”, tradusă în limba rusă. Autorul a analizat conlucrarea italo-germană în cadrul cârdășiei de la Munchen, prin care Cehoslovacia a fost sacrificată. Ultimele pagini ale monografiei au fost consacrate eliberării lui B. Mussolini din captivitate, eliberare organizată de A. Hitler.

La elaborarea tezei de licență au fost consultate un șir de cărți cu referire la cel de-al Doilea Război Mondial, desfășurarea operațiunilor militare, deciziile luate în cadrul operațiunilor militare etc. Pot să menționez următoarele cărți, care au fost disponibile în limba română: Liddell Hart, „Istoria celui de-al Doilea Război Mondial”, Volumul I, București,1987; Jacques de Launay, „Mari decizii ale celui de-al Doilea Războiul Mondial”,București, 1988; Idem, „Istoria secretă: mici controverse ale contemporanității”, București, 1970; James Stokesbury, „Scurtă istorie a celui de-al Doilea Război Mondial”, București, 1993; Mark Robson,„Italia Liberalism și Fascism”, Bucureșt, 1976; Giuliano Procacci, „Istoria italienilor”, București, 1975; Al. Marcu, „Aspecte italiene”, București, 1970; Al. Balaci, „Studii italiene”, București, 1976; Mihail Gh, Andrieș, „Italia”, București, 1963; Paul Guichonnet, „Istoria Italiei”, București, 2002. În aceste și alte lucrări, referitoare la implicarea Italiei în cel de-al Doilea Război Mondial, sunt pasage importante ce se referă la personalitatea lui B. Mussolini și relațiile acestuia cu A. Hitler, sau despre relațiile italo-germane într-o perioadă sau alta.

Am consultat, de asemenea, un șir de cărți, consacrate lui A. Hitler și raporturile Fuhrerului cu Italia lui B. Mussolini. Așa, de pildă, Jacques Droz, în „Istoria Germaniei”, București,2006, scrie și despre raporturile italo-germane în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Am studiat, de asemenea, lucrările lui Nicolae Minei, „Dosarele confidențiale 1935-1945”, București, 1975; Rochus Misch, „Am fost garda de corp a lui Hitler”, București, 1999; Grigorie Gafencu, „Ultimele zile ale Europei”, București, 1992 și altele.

În rezultatul studierii literaturii de specialitate, am constatat lipsa unui studiu, referitor nemijlocit la relațiile bilaterale germano-italiene, la „prietenia” dintre B. Mussolini și A. Hitler.

Scopul lucrării este de a analiza relațiile italo-germane în multiple domenii, dar în mod special – în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Sarcinile lucrării sunt: 1) studierea relațiilor italo-germane în anii celui de-al Doilea Război Mondial;

2) analiza rolului trupelor italiene în războiul împotriva URSS;

3)aprecierea semnificației noii Republici Sociale Italiene pe arena internațională.

Cadrul cronologic al tezei de licență: fiind vorba de o perioadă de la declanșarea războiului împotriva Franței, anul 1940 și formarea noii Republici Socialiste Salo (1943) și pînă la căderea acesteia (1945)

Izvoarele folosite: Pentru a realiza scopul și sarcinile propuse spre examinare, am folosit un șir de izvoare publicate. Este vorba de Memoriile lui B. Mussolini, publicate în limba rusă. Am studiat, de asemenea, cartea lui Emil Ludwig „De vorbă cu Mussolini ”, publicată la București, Romano Mussolini ” Il Duce mio Padre” ( Ducele tatăl meu ) ( în . rusă), Moscova 2009,și altele.

Aprobarea temei: Pe parcursul anilor de studii am participat cu comunicările științifice la conferințele anuale studențești și am publicat rezumatele comunicărilor în broșurile speciale.

Capitolul I . Relațiile italo-germane în cel de-al Doilea Război Mondial

Agresiunea împotriva Poloniei

În primele zile de la invadarea Poloniei de către trupele Germaniei hitleriste, operațiunile au evoluat în mod favorabil pentru agresor. Poporul polonez, care avea o armată puțin numeroasă și slab dotată sub raport tehnic, nu putea opune rezistență înaintării Wehrmachtului nazist, ce deținea o superioritate în tancuri și aviație.

Poporul polonez spera că cele două puteri europene, Marea Britanie și Franța, aveau să-ți spună cuvântul. Însă așteptările nu s-au confirmat.

În intențiile lui Adolf Hitler cucerirea dominației mondiale, pentru prosperitatea Reichului, subjugarea Poloniei reprezenta doar o etapă obligatorie. Scopul principal lui Adolf Hitler era de a îndeplini programul său expansionist. Devenind cancelar și apoi dictator,fuhrerul și-a refăcut o armată dintre cele mai moderne și mai puternice din lume, datorită politicii de conciliere adoptată de către toate principalele puteri ale lumii, a reușit să reocupe zona renană (martie 1936),să alipească Austria la Reich (martie 1938), să acapareze regiunea sudetă (în urma Acordului de la Munchen din 29 septembrie 1938), iar apoi și întreaga Cehoslovacie (martie1939).

La 24 octombrie 1938 ministrul de externe al Reichului Joachim vom Ribbentrop a pretins lui J.Lipski, ambasadorul polonez din Berlin, că Polonia să cedeze Danzigul Germaniei. Pentru prima dată cel de-al III-lea Reich a pretins oficial un sacrificiu teritorial din partea Poloniei. În 1939 din ordinul lui Hitler s-a început elaborarea planului de operațiune militară împotriva statului polonez. Astfel, la 3 aprilie 1939 generalul W. Keitel, șeful Înaltului Comandament german, a dispus, din ordinul lui Hitler întocmirea neîntârziată a planului de acțiune militară contra Poloniei (Cazul Alb).

Documentul Cazului Alb urmărea, în primul rând, zdrobirea Poloniei și de a o izola de Marile Puteri – Marea Britanie și Franța. În același timp, cabinetele de la Paris și Londra nu au acordat atenție cuvenită negocierilor tripartite sovieto-anglo-franceze, desfășurate în august 1939, la Moscova, după eșecul cărora Hitler a obținut ceea ce își dorea: ca, în cursul campaniei din Polonia, să nu fie silit să poarte un război pe două fronturi. În ultimele zile ale verii anului 1939 s-au înregistrat accelerarea pregătirilor miliune militară împotriva statului polonez. Astfel, la 3 aprilie 1939 generalul W. Keitel, șeful Înaltului Comandament german, a dispus, din ordinul lui Hitler întocmirea neîntârziată a planului de acțiune militară contra Poloniei (Cazul Alb).

Documentul Cazului Alb urmărea, în primul rând, zdrobirea Poloniei și de a o izola de Marile Puteri – Marea Britanie și Franța. În același timp, cabinetele de la Paris și Londra nu au acordat atenție cuvenită negocierilor tripartite sovieto-anglo-franceze, desfășurate în august 1939, la Moscova, după eșecul cărora Hitler a obținut ceea ce își dorea: ca, în cursul campaniei din Polonia, să nu fie silit să poarte un război pe două fronturi. În ultimele zile ale verii anului 1939 s-au înregistrat accelerarea pregătirilor militare ale Reichului în vederea atacării Poloniei. După cum rezultă din ” Jurnalul generalului Halder ”, șeful statului major al armatei terestre germane, Hitler a stabilit că ziua atacării Poloniei va fi 26 august 1939, ora 4.30. Dar decizia a rămas irevocabilă, fuhrerul a revenit asupra ei în seara zilei de 25 august 1939, adică după ce Mussolini l-a înștiințat că, momentan, nu i se poate alătura, ca și după ce a primit vestea încheierii la Londra, a unui acord anglo-polonez. Trupele Wehrmachtului care pornise deja spre granița poloneză, împotriva Poloniei,au fost oprite, iar în zilele ce au urmat s-au desfășurat intense negocieri între marile capitale- Berlin, Roma, Paris, Londra și Washington- având drept scop, din partea celui de-al III-lea Reich, accentuarea izolării Poloniei și realizarea unui acord pentru reglementarea „pașnică” a diferendului germano-polonez. La 31 august 1939 , orele 12.40, când Hitler a semnat „Directiva de război”( Directiva nr. 1), potrivit căreia agresiunea contra Poloniei urma să înceapă la 1 septembrie 1939,ora 4.45, drept pretext pentru atacare a Poloniei, a fost înscenarea în noaptea de 31august/1 septembrie 1939 mai multe atacuri „poloneze” asupra unor puncte germane de graniță. Potrivit Directivei nr. 1, în zorii zilei din 1 septembrie 1939 trupele germane au invadat Polonia, sub pretextul că „răspundeau” acțiunilor „poloneze” din noaptea precedentă, ceea ce de fapt era doar o înscenare. Acțiunile trupelor Wehrmachtului au condus la deschidereaostilităților germano-poloneze,conflict care a marcat începutul celei mai mari conflagrații militare a tuturor timpurilor- al Doilea Războiul Mondial.

După comiterea agresiunii, guvernul de la Varșovia s-a adresat principalelor mari puteri aliate, Marea Britanie și Franța, exprimând credința că în conformitate cu alianțele existente în acel moment, că va beneficia de ajutorul lor. Acordurile Poloniei cu Marea Britanie și Franța, prevedeau intervenția imediată în cazul unui atac german. Printre aceste putem remarca câteva tratate aflate în vigoare la 1 septembrie 1939: a) tratatul franco-polonez din 19 februarie 1929 (art. 3); b) tratatul din 16 octombrie 1925 de la Locarno dintre Franța și Polonie (art. 1); c)acordul anglo-polonez de asistență mutuală din 25 august 1939 (art. 1). Cu toate aceste, deși au declarat mobilizarea generală, Marea Britanie și Franța nu se vor declara în stare de război cu cel de-al II-lea Reich decât după ce vor fi epuizate toate căile diplomatice de evitare a ostilităților și atunci sub presiunea opiniei publice, sprijinul acordat după aceea dovedindu-se insuficient poporului polonez ca să contribuie la stăvilirea ofensivei Wehrmachtului. În seara zilei de 1 septembrie 1939, ambasadorul britanic la Berlin, sir Neville Henderson, și omologul său francez, Robert Coulondre, s-au prezentat la Ministerul de Externe al Reichului, cu care prilej au predat lui von Ribbentrop textul unei comunicări identice a guvernelor lor prin care îi comunică că ”în cazul în care guvernul german nu încetează orice acțiune împotriva Poloniei atunci guvernele ale Marii Britanii și cel al Franței își vor onora obligațiile luate față de Polonia”.

Către ziua de 2 septembrie 1939 a avut loc intervenția dictatorului fascist al Italiei, „ducele” Benito Mussolini, pentru aflarea unei reglementări pe calea tratativelor. Ambasadorul italian la Berlin, Attolico, a venit la Ministerul de Externe al Reichului și a expus planul „ducelui” referitor la încheierea unui armistițiu germano-polon, lăsând trupele pe pozițiile lor de atunci și convocarea în câteva zile a unei conferințe internaționale care să soluționeze diferendul dintre Berlin și Varșovia, dându-se câștig de cauză lui Hitler. Guvernul francez al premierului Daladier a îmbrățișat imediat ”planul de pace” al lui Mussolini, ceea ce nu a făcut cabinetul lui Chamberlain. Liderul german, Hitler, nu a respins oferta italiană, care a devenit caducă în urma poziției adoptate de Marea Britanie.

În aceeași zi, situația de pe front devenea tot mai gravă, iar apelurile guvernului de la Varșovia de a i se acorda ajutorul cuvenit de către Anglia și Franța a devenit una din cele mai frecvente și necesare. Cabinetul lui Chamberlain, cât și cel al lui Daladier continuau să ignore cererile guvernului de la Varșovia.

Pe 3 septembrie ambasadorul britanic Henderson a fost primit în biroul lui von Ribbentrop unde era așteptat de Schmidt. La această întâlnire Henderson îi comunică că în cazul în care guvernul german nu va înceta acțiunile contra Poloniei și nu își va retrage armata de pe teritoriul țării agresate atunci guvernul britanic va fi nevoit să-și îndeplinească obligațiile sale față de Polonia. După ce ambasadorul britanic a dat citire textului, ultimatula fost predat lui Schmidt. Ultimul, primind ultimatumul s-a îndreptat spre cancelaria lui Hitler pentru a-i comunica despre ultimatumul britanic și decizia acestui de a declara război Germaniei în cazul în care la expirarea ultimatumului Germania nu își retrage armata.

La expirarea ultimatumului, Germania nu a întreprins nici un fel de măsuri de a îndeplini cerințele guvernului britanic. Astfel, la 3 septembrie Anglia a declarat război Germaniei. În același timp la radioul britanic Chamberlain a ținut un discurs prin care anunțase că Anglia se află în stare de război cu Reichul.

Tot la 3 septembrie 1939 a avut loc întâlnirea la Cancelaria Reichului a ambasadorului francez Coulondre cu von Ribbentrop pe care îl anunța-se că începînd cu 3 septembrie 1939, Franța își va îndeplini ”angajamentele contractante față de Polonia”.

Intrarea Angliei și Franței în război pe 3 septembrie 1939, a dus la modificarea situației militare a celui de-al III-lea Reich. Hitler s-a preocupat de elaborarea a doua ”Directivă” pentru conducerea războiului. Această ”directiva” preciza că obiectivul ”Înaltului Comandament german rămâne mai întâi un sfârșit rapid și victorios al operațiunilor contra Poloniei”. În privința frontului de Vest, principiile de conducere a războiuluierau aceleași ca cele stabilite în directiva nr 1:stăpânirea situației până la terminarea campaniei din Polonia și inactivitatea pe front. Scrisoarea adresată în seara zilei din 3 septembrie 1939 lui Mussolini cuprinde următorul pasaj important: ” În Vest, eu voi rămâne în defensivă. Să fie Franța aceea care să verse sângele său mai întâi. Momentul va veni atunci când vom putea să ne opunem inamicului cu toate forțele națiunii…așa ceva fiind posibil doar în rezultatul distrugerii Poloniei, Hitler prevăzu-se că după terminarea războiului în Est va putea ataca Vestul. Fapt care a avut loc la 10 mai 1940.”

Perioada de nonbeligeranță și intrarea în război a Italiei

Știrea că Italia s-a abținut de a intra în război din 1 septembrie1939 a fost primită de majoritatea țărilor cu o ușurare. Astfel, neparticiparea Italiei în război slăbea solidaritatea fascismului cu naziștii germani, ceea ce a servit drept o satisfacere pentru cei care nu priveau cu ochi buni alianța dintre aceștia.

Un alt pas făcut de Mussolini în perioada neutralității era numirea a noilor miniștri. Majoritatea dintre cei numiți la posturile cele mai importante din țară erau prietenii lui Ciano sau oamenii care erau dependenți de el. Noul cabinet format a primit denumirea de ”ministerul lui Ciano”. Drept rezultat schimbările intervenite doar au întărit poziția lui Ciano în stat.

Discursulținut de Ciano în sala deputaților din 16 decembrie 1939, s-a pus accent pe relațiile cu Germania. Ciano a constatat că „Italia își va continua amânarea de intrare în război pentru următorii 3 ani, perioada în care urmează ca Italia să-și întărească armata”. Germania a acceptat acest termen chiar a și propus ca acesta să fie extins pentru o perioadă de 4-5 ani. Tot aici Ciano a reamintit că Pactul de Oțel conținea nu doar articole care prevedeau ajutor, dar și articole prin care se prevedea consultarea deciziilor de război. În agenda sa Ciano și-a exprimat părerea că discursul său i-a convins pe italieni să nu lupte de partea Germaniei.

În august 1939 Mussolini avea intenția să intervină ca mediator, așa cum a fost la Conferința de la Munchen, sperând să contribuie la localizarea conflictului, reducându-l la o dispută germano-poloneză, ca apoi să rămână solidar cu Germania pentru a avea și el dreptul la pradă.

Ginerele său și ministrul afacerilor externe, contele Ciano, consemnează starea lui de spirit: îl găsește îngrijorat, apoi refuzând să urmeze orbește Germania sau victima a propriei sale incompetențe, a decis, în sfârșit să acționeze; este prea târziu să scape de Germania.

Îi scrie lui Hitler, spunându-i că nu este încă pregătit, dar că va acționa în cazul în care Fuhrer-ul îi pune la dispoziție întregul material de război și toate materiile prime de care are nevoie. Însă, în timpul iernii, Italia care se plângea că nu dispune de material de război, vinde armamentul Aliaților.

Către sfârșitul anului 1939,Mussolini încercăsă-l convingă, pe Hitler la agresiune împotriva URSS, ceea ce ar ridica prestigiul Italiei și i-ar permite să-și atingă obiectivele în Balcani.

Sugestiile lui Mussolini nu i-au fost pe plac lui Hitler. Ultimul continuând să întreprindă măsuri fără să-l informeze pe Mussolini despre acestea. La scrisoarea din 8 martie adresată lui Mussolini de către Hitler, acesta îi comunică că este decis să rezolve toate problemele prin forța armatei și este absolut sigur de victoria sa.

În toamna-iarna anului 1939/1940 conducătorii germani aveau o atitudine precaută față de Italia. În primul rând aceștia nu au putut să ierte refuzul Italiei de a intra în război.

O altă cauză era politica economică a Italiei și relațiile comerciale între aceste două țări. Germania considera că are dreptul să dicteze anumite condiții despre pregătirea comună de război. Însă politica promovată în Italia din 1936 nu corespundea acesteia. În iunie 1939 ambasadorul italian din Berlin într-un raport și-a expus discursul purtat cu ministrul german Func cu consilierul italian de comerț,prin care ministrul german și-a exprimat părerea că programul de dezvoltare italiană este determinată doar de necesitățile valutare și sociale și nu se i-au în considerare necesitatea de menținere a unui schimb normal. Tot aici a mai adăugat că dacă Italia nu își va micșora programul asupra industriei chimice și instrumente de mașini atunci Germania va fi nevoită să stimuleze importul de mărfuri pe care le procura din Italia.

În perioada neutralității Italiei, disputele economice dintre aliații au trecut în sfera politică. Profitând de moment, producătorii italieni au desfășurat o largă activitate. Sub pretextul de asigurare a țării cu mărfuri prime ei și-au lărgit vânzările în Franța și Anglia. Aceste la rândul lor încheiau înțelegeri nu doar că aveau nevoie de mărfurile militare dar și sperau că în acest mod vor reține Italia de la intrarea ei în război.

Informațiile despre cele ce se petrecea au devenit cunoscute germanilor care au cerut explicații de la Ciano. În scrisoarea adresată lui Hitler din ianuarie, Mussolini îl sfătuiește să încheie pacea pentru a crea o Polonie supusă, dezarmată care să nu mai constituie o amenințare pentru Reich și care nu ar reprezenta Aliaților motiv de război. Tot aici, Mussolini încearcă să explice că relația dintre Italia cu Franța și Anglia rămâneau a fi ”corecte și reci” și că mărfurile furnizate ar ajuta forțele militare, iar vânzările de mărfuri oferă posibilitate să primească materii prime necesare pentru pregătirea Italiei de război.

Ca rezultat, în perioada neutralității ”vibrațiile” lui Mussolini erau de scurtă durată și el prin toată dorința sa nu a putut să se îndepărteze de Hitler. Interesele imperialiste italiene își conturau drumul de a intra în război.

Către anul 1940 sub presiunile lui Hitler Mussolini a interzis exportul de mărfuri militare în Franța. Un rol important l-a jucat și faptul că Germania s-a obligat să exporte în Italia 12 ml. tone cărbune în an.

La 18 martie a avut loc întâlnirea dintre Mussolini și Hitler la Brenner, prima întâlnire dintre cei doi dictatori care a avut loc de la declararea războiului. Pe primul plan s-au pus discuțiile despre viitorul Italiei și Germaniei.Pentru a satisface capriciile lui Mussolini, fuhrerul a susținut că ”dacă Italia este mulțumită de situația de putere în marea Mediterană atunci ea nu trebuie să facă mai mult decît face acum”.

Mussolini a concretizat că Italia va intra în război nu pentru faptul că Germania are nevoie de ajutorul ei, ci pentru că aceasta cere interesele sale. În continuare el afirma că ” flota militară italiană va fi pregătită în decurs de 3-4 luni, către aceeași perioadă va fi pregătită și aviația; progrese marcante fiind atinse în artileria italiană”. Însăsituația financiară a Italiei nu îi va permite să ducă o luptă de lungă durată. Drept rezultat, ea va intra în război abia când Germania își va începe ofensiva care iar asigura eventuală victorie.

Printr-un memorandum adresat regelui Victor Emmanuel de la sfârșitul lui martie, Mussolini afirmă că ”Italia nu poate rămâne în neutralitate. Ea trebuie să intre în război de partea Germaniei, și dacă ea va trece de partea anglo-francezilor atunci Italia va fi într-o luptă cu Germania”. Mussolini susținea că pentru Italia războiul de perspectivă ar fi cel paralel cu Germania pentru atingerea obiectivilor care constau în ”libertate pe mare și fereastră spre ocean”.

Încercărileputerilor occidentale de a împiedica intrarea Italiei în război s-au soldat cu eșec.Cauza care l-a determinat pe Mussolini de a intra în război era siguranța acestuia că aliatul său va obține victorie.

La 9 aprilie Hitler a început acțiunile de invadare a Danemarceiși Norvegiei. Momentul în care ducele s-a decis de a intra în război a apărut atunci când Hitler a început atacul asupra Franței.

La 30 mai Mussolini a trimis în Germania o scrisoare prin care comunica că Italia va intra în război pe 5 iunie. Ducele menționa că armata italiană dispune de 70 divizii, pe lângă cele 350 mii de soldați italieni din Africa de est pregătiți să lupte.

Atitudinea negativă a luiHitler față de participarea italienilor se explică prin îndoielile pe care le avea față de capacitățile militare armatei fasciste. Mussolini ii comunică lui Hitler că posibilitățile militare,aviatice,militare și a flotei maritime sunt ”excelente”. El menționa că armata sa poate fi folosită oriunde fuhrerul va considera necesar. Însă, în același timp comandantul german Rentelen îi comunica cu totul altă versiune despre capacitățile militare italiene, menționând că ”din parte italienilor nu trebuie de așteptat multe deoarece armata și aviația nu sunt pregătite de luptă. E clar lucru că Hitler avea încredere pe reprezentantul său militar decît pe Mussolini.

Pe 10 iunie, și nu pe 5 cum a promis inițial Mussolini, Ciano a chemat în cabinetul său pe ambasadorul Franței și Angliei cărora le-a comunicat că Italia declară război acestor țări.

În aceeași zi, în față a mii de cetățeni italieni, Mussolini și-a ținut discursul prin care îi comunică că Italia întră în război contra Angliei și Franței.În iunie 1940situația militară nu s-a schimbat față de cea din 1939, fapt de care era conștientă guvernarea germană.

Așadar, studierea documentelor și a literaturii de specialitate demonstrează că Germania și Italia aveau angajamente de susținere reciprocă. În ciuda acestui fapt, Italia nu a fost suficient pregătită pentru a fi alături de Germania în septembrie 1939, în războiul acesteia împotriva Polonia. Asta nu doar din cauza că Italia nu era pregătită de război, ci și din considerentul că B. Mussolini va putea ” împăca lucrurile ”, adica va face rolul unui intermediar. Dar realitățile erau de altă natură: Polonia era dispusă să lupte împotriva agresorului și, în acest sens, avea să susținerea militaro-politică a Marii Britanii și Franței.

În 1940 Germania nazistă ocupă statele din Nord ale Europei (Danemarca și Norvegia), distruge Belgia, invadează Olanda și Luxemburgul. În așa situație, de victorii clare ale naziștilor, B. Mussolini nu putea rămîne în afara evenimentelor din Europa. Deși slan pregătit de război, totuși el a decis să participe la distrugerea Franței, fiind alături de Hitler.

Capitolul II. Germania și Italia pe Frontul de Est (1941-1943)

2.1Războiul antisovietic, 1941-1943

Invadarea URSS de către Adolf Hitler a dus la implicarea directă a celor mai puternici inamici din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. Hitler considera că Germanie era suficient de puternică pentrua porni un război împotriva URSS care în cele din urmă era să fie înfrîntă alături de celălalt inamic al său: Marea Britanie și Franța.

Scopul campaniei, pentru care erau angajate toate forțele disponibile ale Reichului și ale aliaților săi, consta în nimicirea definitivă a forțelor rămase încă la dispoziția Sovieticilor și lipsirea lor de cele mai importante resurse ale puterii economice și militare.

Sarcina de bază a campaniei era distrugerea statului sovietic și care urma să se realizeze în cîteva etape succesive. Inițial erma ca toate forțele disponibile să fie reunite în vederea ”operațiunii principale”, prevăzute pentru sectorul sudic, constînd în distrugerea trupelor sovietice în zona Donului și apoi cucerirea teritoriilor petrolifere din zona Caucazului. Capturarea Leningradului urmă să fie realizată în dependență de evoluția ostilităților în sud și cu trupele care ar fi rămas disponibile din zona dată. Astfel, Caucazul devenea obiectivul principal al armatei fasciste în ofensiva planificată pentru vara anului 1942. Pentru acoperirea flancului vestic se prevedea alungarea trupelor sovietice din peninsula Kerci și capturarea Sevastopolului, iar pentru securitatea flancului estic – ocuparea Voronejului, coborîrea pe Don spre sud și un atac spre Stalingrad, astfel armata germană era să oprească transportul sovietic pe Volga.

Decizia inițială de ocuparea a Caucazului se datora faptului căresursele petrolifere ale Germaniei se epuizau și nu făceau față cerințelor de război, în timp ce Caucazul dispunea de acesta. În cazul în care Germania reușea să ocupe acest teritoriu, ea nu doar și-ar fi satisfăcut necesitățile proprii dar ar fi pus într-o situație dificilă Armata Roșie, lipsind-o de petrol. Totodată capturarea și Stalingradului ar fi condus la pierderea de către statul sovietic și a altor regiuni economice și strategice însemnate pentru continuarea rezistenței față de cotropitorii fasciști.

Nu putem să ignoram faptul că prin ocuparea Caucazului, Reichul intenționa să rupă legăturile URSS cu aliații, prin Iran, sperînd totodată să obțină intrarea Turciei în războiul antisovietic și să lupte de pe o platformă mai bună contra influienței britanice în Mediterana răsăriteană și în Orientul Apropiat și Mijlociu.

În decembrie 1940 Hitler a aprobat aplicarea operațiunii ”Barbarossa” care urma să fie executat în vara care urma, și presupunea desfășurare operațiunilor militare în două etape. În perioada primei etape, principalele elemenete ale forțelor rusești urmau să fie încercuite și distruse cît mai aproape de frontieră. Cea de-a două etapă a fost aceea de a avea în vedere o rapidă culegere a rămășițelor de armă ce fusese părăsită și stabilirea unei linii a frontului care mergea aproximativ de la Arhanghelsk din nord pînă la Marea Caspică în sud. Rușii urmau să fie definitiv distruși definitiv .

Trei grupări de armate au fost desemnate pentru a realiza această operațiune. Grupul de armată din nord, aflat sub conducerea generalului Ritter von Leeb urma să atace spre Leningrad. Grupul de armată din centru, aflat sub conducerea generalului von Bock urma să înainteze spre Smolensk și grupul de armată sud aflat sub conducerea generalului von Rundstedt urma să se îndrepte spre Kiev. La discutarea planului generalii lui Hitler au spus că ei ar fi condus direct spre Moscova, 200 mile mai departe de Smolensk, dar Hitler s-a decis să se îndrepte spre obiectivul mai apropiat.

Pentru aplicarea acestui plan germanii aveau în componența sa circa 188 de divizii incluzînd 14 care aparțineau armatei române și 20 carea parțineau armatei finlandeze. Dintre aceste 119 germane erau divizii blindate dar majoritatea numărului de divizii Panzer a fost realizată prin preluarea tancurilor disponibile și împărțirea lor în mai multe formații. În perioada dată industria germană funcționau cu mult sub capacitatea sa de producție, Germania nu reușea să facă față necesităților unui război de durată.

Pe data de 22 iunie 1941 a început războiului în est. În scurt timp unitățile rusești de la frontieră au fost învinse.

Grupul de amată din nord, avansînd spre Leningrad au reușit într-o săptămînă să ajungă pe teritoriul rusesc. Grupul de armată centru făcut progrese însemnate în vest de Minsk. Îndreptîndu-se spre Smolensk militarii au luat prizonieri. Aviația și tancurile ”Panzer” au slăbit liniile de pe frontul rusesc și au încercuit mii de soldați care mai luptau. Grupul de armată sud a fost încetenit din cauza ploilor și rezistență ruseascăputernică, dar cu toate aceste s-au făcut progrese continue înaintînd spre Kiev.

Considerentele militare au devenit subordonate unora dintre cele mai nechibzuite preconcepții ideologice naziste. Comunismul nu a fost popular în multe regiuni ale Rusiei, iar Ucraina încerca să se desprindă de Rusia. Cînd unități ale armatei germane au intrat în Ucraina ele au fost tratate drept eliberatoare de către locuitori. Deși ideologia nazistă îi trata pe ucraineni ca slavi, cei care erau considerați ca ființe inferioare, menite să servească poporului dominant-adica celui german.

În primele săptămîni de la începutul războiului,regimul a chemat pe toți rușii să ajute la salvarea comunismului și să ducă un război la maximum împotriva burgheziei fasciste.

În perioada lunii august tancurile și infanteria își continuau drumul. Grupul de armată sud a ajuns spre rîul Nipru, Odessa fiind încercuită și cucerită. În Nord Ritter von Leeb a reușit să se apropie și să blocheze Leningradul.

Într-o perioadă scurtă armata lui Hitler a reușit să ocupe teritorii spre care tindea. Aici se aflau treizeci și cinci milioane de ruși, mii de tancuri rusești, mitraliere și aparate de zbor care erau distruse sau capturate.

O altă victorie la nord și la sud de Moscova germanii au obținut pe 15 noiembrie. În fața Moscovei rușii au răspuns cu o contraofensivă care a ținut forțele centrale germane în defensivă timp de două săptămîni. Rușii au lansat în bătălie cele mai bune avioane.

Primul succes al rușilor a fost în sud, unde unitățile avansate ale lui von Rundstedt fuseseră oprite de la un contraatac la Rostov. Iar cînd von Rundstedt a cerut permisiunea să iasă din joc, Hitler l-a concediat afirmînd că nu va exista nici o retragere.

Venirea iernii i-a surprins pe germani și italieni aflați pe front, complet nepregătiți de friguri. Rușii care erau pregătiți de iarnă, avînd echipament și utilizînd tactici și echipament tradițional au reușit să facă față greutăților frigului: săniile trase de cai, trupele pe schiuri șicavaleria erau mult mai utile decăt tancurile germane cu blocurile lor motor înghețat. Rușii au utilizat o mulțime de oameni, sacrificînd cu cruzime trupe pe front pentru apărare. Acum cursa lor luase avînt doborîndu-i pe germani care erau slăbiți din cauza operațiunilor lor pe scară largă și dezgustați de nereușita lor de a căștiga războiul înaintea de venirea iernii.

Pe 8 decembrie 1941 Hitler a aprobat un ordin al Înaltului Comandament al armatei prin care forțele din Rusia erau amplasate în poziție defensivă. Hitler la înlăturat pe comandantul trupelor terestre generalul Brauchitsch și a preluat comanda acestei armate. În decusrsul unei luni toți comandanții celor trei grupuri de armată fuseseră concediați și înlocuiți.

Rușii au lansat atacuri masive în Crimeea și au spart centrul frontului armatei grupului de sud creînd o breșă în frontul german. În nord ei au înconjurat un mare număr de germani care luptau în jurul Demansk-ului.

Rușii au reușit să spargă frontul german atît în nord cît și în sudul orașului. Hitler a decis retragerea parțială de pe front.

La sfîrșitul lunii ianuarie 1942 germanii erau epuizați.Wehrmachtul anului 1942 era mai slab decît cel al anului 1941, formațiile sale de tancuri aveau puține vehicule, iar batalioanele sale de infanterie aflîndu-se la jumătate din capacitatea lor.

Situația rușilor nu era mai bună. Aceștea fiind slabiți,aveau dificit de puști și arme mici pentru infanteria lor. În anul 1942 și 1943 britanicii, americanii și canadienii au trimis peste 10000 tancuri spre Rusia.

Rezultate bune au fost realizate cu aviația vestică. În total au fost trimise peste 14000 de aparate de zbor americane în Rusia, aproximativ 10000 dintre aceste fiiind avioane de luptă. Britanicii au mai adăugat 4000 avioane în majoritatea ”Hurricane” și ”Spitfire”.

Rușii aveau cu mult mai multe forțe de luptă decît aveau germanii. Axa deținea la mijlocul verii anului 1942 peste trei milioane de oameni în Rusia, aceștea proveneau din țările satelite dintre care din armata română, ungară și italiană.

În sud germanii au realizat completa cucerire a Crimeei. Ei i-au condus pe ruși spre mare, spre peninsula Kerci, provocîndu-le 150000 victeme și presînd viguros asediul Sevastopolului. Rușii au săpat fortificații în jurul acestuia, principala lor bază la Marea Neagră. Cînd artileria germană a ajuns aproape de vasele de suprafață ei au realizat aprovizionarea cu submarinele. Germanii au învins dificultățile și au atins portul pe partea nordică. Partea principală a orașului și uzinele rusești se aflau în partea sudică, germanii au reușit să întreprindă un asalt prin care au cucerit orașul.

La începutul lunii iulie 1942 germanii au despicat frontul rusesc. Operațiunile militare se desfășurau satisfăcător, timp în care trupele germane au reușit să iasă pe Don, dar nu au reușit să încercuiască și să nimicească armatele sovietice aflate la vest de fluviu. Luptele declanșate pentru ocuparea Voronejului au provocat prima "criză" la nivelul OKW-ului, care la 15 iulie în urma intervenției personale a lui Hitler l-a înlocuit pe comandantul grupului de armate "B", feldmareșalul Fedor von Bock cu generalul Maximilian von Weichs. În pofida rezistenței opuse de armatele sovietice, accesul trupelor germane spre obiectivelefixate se contura tot mai clar. În aceste condiții, Hitler a emis la 23 iulie 1942 "directiva" nr.45.Ținînd cont de faptul că trupele germane, după trei săptămâni de campanie ajunseseră la obiectivele urmărite și că forțele sovietice "slăbite" reușiseră să scape din încercuire, Hitler a ordonat cucerirea "simultană" a Stalingradului (grupul de armate "B") și a Caucazului (grupul de armate "A"). Cu toate că situația strategică a URSS în flancul sudic al frontului sovieto-german a continuat să se agraveze. Valorificând superioritatea în efective, forțele germane aflate în compunerea grupului de armate "A" întărite cu unități blindate transferate de la grupul de armate "B" au continuat înaintarea în direcția Caucaz ocupând Maikopul (l0 august 1942) și au atins râul Terek, după care la începutul lunii septembrie au fost cucerite trecătorile din munții Caucaz, dar ordinul dat de Hitler feldmareșalului List de a cuceri Tuaspe și Suhumi și de a priva flota sovietică de ultimele ei baze în Marea Neagră nu a putut fi executat.Trupele germane au mai obținut unele succese notabile dar epuizate, fără forțe proaspete și confruntate cu o rezistență din ce în ce mai puternică au fost nevoite să treacă în apărare. La 10 septembrie 1942, feldmareșalul List a fost destituit, iar Hitler a preluat personal comanda grupului de armate "A".

Către luna noiembrie 1942 avansarea germanilor se împotmolise, determinată de vreme și distanță. Marea cursă a Caucazului era terminată și această prinsese în plasă numai aer rarefiat.

Între timp, grupul de armate "B" conform misiunii încredințate și-a continuat înaintarea către Stalingrad. Inițial pe această direcție a acționat doar armata a 6-a germană, având În compunere 250000 de militari, 740 de tancuri, 7500 tunuri și aruncătoare, 1200 avioane. În fâșia sa de acțiune se afla în defensivă armata a 62-a sovietică cu 187000 de militari, 360 de tancuri, 7900 de tunuri și aruncătoare, 337 de avioane, rezultând un raport de forțe favorabil trupelor germane. Înaintarea armatei a 6-a spre Stalingrad, promițătoare la început, a fost încetinită treptat deoarece Hitler a preluat mai multe unități din cadrul grupului de armate "B", în special unități blindate, care au fost transferate grupului de armate "A" pentru a accentua presiunea în direcția Caucaz. În aceste condiții efectul imediat a fost încetinirea ritmului înaintării armatei a 6-a spre Stalingrad. Prin urmare, Hitler a fost nevoit să detașeze la 30 iulie 1942 armata a 4-a blindată din cadrul grupului de armate "A", această unitate primind misiunea de a ataca din direcția sud-vest înspre Stalingrad.

În luna august 1942 atacul trupelor germane s-a desfășurat într-un ritm susținut ca urmare a acțiunii convergente a celor două mari unități spre Stalingrad. Pe direcția loviturii principale raportul de forțe era în continuare favorabil germanilor, grație acestei superiorități. Între 23 august și 2 septembrie 1942 marile unități de tancuri ale armatelor a 6-a și a 4-a blindată au ieșit pe Volga, încercuind la Stalingrad armatele a 62-a și a 64-a sovietice.Comandamentul sovietic a sesizat pericolul și și-a concentrat atenția pentru redresarea situației stategice, pe direcția Stalingrad fiind dispuse încă trei armate din rezerva strategică. Au fost organizate 4 centuri defensive eșalonate în adâncime, aceste măsuri reușind să încetinească înaintarea germană. Cu toate acestea, situația se prezenta în continuare gravă pentru forțele sovietice pe direcția Stalingrad. Slăbite în urma pierderilor suferite și a ripostelor executate de sovietici, trupele germane și-au pierdut treptat capacitatea operativă inițială, ceea ce a obligat OKW-ul să transfere forțe din alte sectoare careau fost dirijate spre Stalingrad. Aceste forțe, din cauza lipsei rezervelor, au fost preluate din flancurile Grupului de armate "B", fiind înlocuite cu trupe aliate: ungare, italiene și române. Această decizie a constituit o nouă eroare a conducerii germane întrucât trupele aliate aveau o valoare combativă sub nivelul diviziilor germane, nu dispuneau de echipament adecvat, fără armament greu, în special armament antitanc. Această hotărâre expunea flancurile armatei a 6-a unor riscuri enorme în cazul în care forțele sovietice ar fi declanșat un atac în aceste puncte, ceea ce de altfel avea să se și întâmple.

Trupele germane au dezlănțuit o nouă ofensivă în data de 12 septembrie 1942, ofensivă ce s-a prelungit de fapt până la 18 noiembrie 1942, în ajunul contraloviturii sovietice. Luptele care s-au purtat în interiorul Stalingradului au fost deosebit de crâncene.

Pe 1 noiembrie 1942 germanii i-au împărțit pe apărătorii orașului în patru grupe. Ei nu le-au izolat complet, dar se ajunse-se în situația în care comunicațiile între ele au trebuit să fie derulate pe partea cealaltă a rîului Volga. La 19 noiembrie 1942,bine pregătit, beneficiind de o superioritate copleșitoare în artilerie și blindate, mai ales în sectoarele de rupere, atacul sovietic a luat prin surprindere comandamentul german. În prima zi a contraofensivei, trupele Frontului de sud-vest și a Frontului Don au trecut la atac în fâșia Armatei a 3-a române, reușind să facă progrese în pătrunderea în adîncul țării. Ca rezultat, legătura dintre Armata a 3-a română și Armata a 6-a germană fiind intreruptă. Ca o consecință a acestor pătrunderi, 5 divizii române au fost încercuite (gruparea Lascăr) și după o rezistență eroică au fost nevoite să se predea. A doua zi au trecut la atac și trupele aflate în componența Frontului Stalingrad.În pofida tuturor eforturilor depuse și a ordinelor categorice ale lui Hitler de a se opri cu orice preț înaintarea armatelor sovietice, trupele germane nu au putut face față situației, ceea ce a dus în data de 23 noiembrie 1942 la desăvârșirea încercuirii prin joncțiunea unităților Frontului de sud-vest cu cele ale Frontului Stalingrad în localitatea Kalaci. În capcană au fost prinse: Armata a 6-a germană, o parte a Armatei a 4-a blindată germană, două divizii aparținând Armatei a 4-a române, deci aproximativ 22 de divizii cu un efect total de 330000 de oameni. Comandantul Armatei a 6-a germane, generalul-colonel von Paulus a conștientizat că ofensiva sovieticăavea ca scop încercuirea și nimicirea forțelor germane. Ca urmare, încă de la 22 noiembrie 1942 a cerut aprobarea pentru retragerea trupelor germane din Stalingrad. În următoarele zile la nivelul OKW­ului criza a atins punctul culminant, discuțiile privind modalitatea de rezolvare a impasului au fost dramatice. Generalii germani au cerut retragerea imediată, însă Hitler a refuzat, argumentând că odată retrase de pe Volga trupele germane nu vor mai putea atinge niciodată acest punct.Temerea lui Hitler era perfect întemeiată, dar retragerea constituia singura soluție de salvare rămasă la îndemâna comandamentului german. În cele din urmă Hitler a refuzat să dea aprobarea pentru retragere. La 24 noiembrie 1942 a luat decizia: Armata a 6-a va rămâne la Stalingrad și va fi ajutată prin intervenția aviației combinată cu o operație de depresurare.

În vederea operațiunii "Wintergewitter" ("Viscolul de iarnă"), Hitler l-a rechemat din nord pe feldmareșalul Erich von Manstein care a fost numit în fruntea Grupului de armate "Don" –care avea misiunea de a elibera Armata a 6-a. Pofida succeselor inițiale operațiunea declanșată la 12 decembrie 1942 a eșuat .

Rușii au decis să aplice un plan simplu de izgonire a germanilor. Aceștea se adunaseră la Stalingrad, lăsîndu-și flancurile ocrotite numai de trupe de sprijin puțin numeroase. Rușii sperau că venirea înghețului ar întări pămîntul pentru a permite blindatelor să traverseze terenul și ca invazia Aliaților din Africa franceză de nord să acționeze.

Situația Grupului de armate "Don" a devenit și mai critică în urma ofensivei declanșate de sovietici la 11 decembrie 1942 în sectorul Armatei a 8-a italiene. Pozițiile deținute de trupele italiene au fost spulberate, pierderile cifrându-se la peste 100000 morți, răniți și dispăruți. Prin acest dezasru suferit de trupele italiene dispozitivul german a fost și mai mult deschis, în acest fel orice posibilitate de salvare a Armatei a 6-a fiind spulberată. O soartă asemănătoare a împărtășit și Armata a 2-a ungară, aflată la Voronej. În urma ofensivei sovietice declanșată în acest sector la 14 ianuarie 1943 pozițiile ungare au fost străpunse, cea mai mare parte a efectivelor au fost capturate pierderile cifrându-se la 147971 morți, răniți și dispăruți.

Între timp situația Armatei a 6-a s-a agravat continuu. Fără muniții, alimente, decimate de frig și de boli soarta trupelor era previzibilă. Conducerea germană a luat măsuri pentru aprovizionarea pe calea aerului a trupelor asediate, această sarcină fiind încredințată feldmareșalului Milch care a primit de la Hitler ordinul "ca toate forțele aeriene disponibile să fie utilizate pentru ajutorarea Armatei a 6a.

Măsurile s-au dovedit tardive, condițiile meteorologice nefavorabile au împiedicat constituirea unui "pod aerian" în măsură să rezolve satisfăcător necesitățile trupelor încercuite. Din cele 500 tone promise zilnic șeful Luftwaffe Hermann Goring, nu au putut fi asigurate decât 100 de tone, această cantitate s-a redus și mai mult în urma capturării aerodromurilor de către sovietici. Spre exemplu, în intervalul 22 noiembrie 1942-16 ianuarie 1943 au fost transportate pe calea aerului 5300 tone de provizii, deci o medie de 100 de tone pe zi. La 8 ianuarie 1943 comandamentul sovietic a adresat un ultimatum cerând capitularea trupelor germane comandate de von Paulus. Însă Hitler a interzis orice capitulare, trupele au primit ordinul aberant "de a lupta până la ultimul om și ultimul cartuș'170. Ca urmare a refuzului de a capitula, trupele sovietice au început la 10 ianuarie 1943 ultima fază a bătăliei respectiv anihilarea trupelor încercuite. Situația trupelor germane pe frontul sovietic se agrava din ce în ce mai tare.

2.2Bătălia de la Stalingrad: soarta trupelor italiene

Știrea despre faptul că Hitler vrea să înceapă un război contra URSS, ducele italian a aflat doar în noaptea de 22 iunie 1941. Acesta îndată i-a poruncit ministrului de externe Ciano Galiazzo să-l anunțe pe reprezentantului sovietic că Italia, în conformitate cu ”pactul de Oțel”, declară război URSS. Scrisoare adresată fuhrerului cu propunerea de a trimite armata italiană pe frontul deest a scris-o însuși Mussolini.

”Cruciada împotriva comunismului” a fost o dorință veche a lui Mussolini. De aceea acesta a ordonat ca trei divizii să fie trimise în Rusia, care urmau să apară pe front la sfîrșitul lunii iulie.

În momentul intrării Italiei în Războiul II Mondial, din 10 iunie 1940, armata sa era constituită din 67 de diviziuni. Dintre aceste 43 erau alcătuite din infanterie monotorizată și 24 din ele erau diviziuni monotorizate, blindate. Dar din aceste doar 16 diviziune erau complet înarmate și echipate. Forțelor blindate ale armatei italiene, pe 10 iunie 1940, a constat din trei divizii blindate (Divisione corazzata) : 131 td ”Chentauro”" 132 td ”Ariete”, 133 et ”Littorio” și separată blindat Brigada (Brigata Corazzata Speciale), în 1940-1941 el a servit în Africa de Nord. Fiecare divizie a constat din Bersaglieri Regimentul (infanterie motorizată), un regiment rezervor (familie 164 wedgies L3), o unitate de artilerie și suport de unități. Pe lângă componentele majore în compoziția rezervor de regiment în armata italiană a fost un grup consolidat (Raggruppomento) și batalioane de tancuri separate și atașate formațiuni de infanterie. Practic, toate aceste piese au fost pregătite pentru expediere în Africa de Nord. Industria militară în Italia, cu greu facea față necesităților de război. Fapt care se datora lipsa de materii prime care ar permite menținerea producerii de arnament.

La o întrevedere convocată de către Statul Major General s-a constatat că pregătirea diviziunilor blindate nu era posibilă. Într-adevăr, rezervoarele noi și unitățile blindate M13/40 cu un pistol și de 47 mm au fost necesare în Africa de Nord unde Italia își desfășura operațiunile militare. Prin urmare, s-a propus mecanizarea continua a infanterie disponibile și divizii de cavalerie, astfel încât acestea să poată comunica eficient cu diviziile de tancuri germane. S-a decis includerea unui corpexpediționar cu două divizii de infanterie, ”Pasubio” și ”Torino”, iar divizia de cavalerie ”Chelero”, și o legiune a ”cămășilor negre – Tagliamento”. La toate aceste s-a mai adăugatși un grup format din aviație de aeronave de transport și de luptă escadriliile.

Divizia 9 Infanterie ”Pasubio” a fost sub comanda generalului Vittorio Giovanelli și diviziunea 52 motorizate ”Torino” – sub comanda generalului Luigi Manzi. Ambele divizii au fost organizate în conformitate cu personalul din 1940. În baterii antiaeriene divizie a avut 8 arme ”Breda” calibru de 20 mm . În fiecare dintre diviziile de infanterie baterie antitanc au fost 8 antitanc 47 mm model de tun ”47/32”. Potrivit unor surse diverse , numărul de personal în astfel de divizare a ajuns la 14.300 de persoane . Unități ale armatei , de obicei, piese armat M.VSN (Milizia volontaria Per La SICUREZZA Nationale) – echivalentul italian al trupelor SS din Germania. Pe frontul sovieto- german ”cămășile negre„ au fost numiți legiune ”Tagliamento”. În conformitate cu standardele germane din1941 , în Italia a început să se formeze divizii motorizate (Divisione motorizzata). De fapt, 1941-1943 a fost format complet doar 101 de divizii monotorizate ”Trieste”, care a fost trimise în Africa de Nord.Cu toate acestea, formarea unui corp expediționar de Diviziunea de Infanterie ”Pasubio” comanda italian a încercat să aducă la standartele germane. Pentru a face acest lucru, Divizia a 9 de Infanterie a fost întărită de primul regiment de infanterie motorizată cu o mulțime de batalioane cu motor, care trebuia să arunce infanterie la teatru de război .

Divizia a treia sub numele de ”Chelero” a aparținut cavaleriei italiane. Urmând exemplul armatei franceze, toate cele 3 divizii de cavalerie italiene de la sfârșitul anilor '30 au fost reorganizate în corpuri mecanizate. Divizia 3 ”Chelero” comandată de generalul Mario Maratstsani în componența căreia erau 7750 de persoane și a constat din două regimente de cavalerie.

Între timp, 10 iulie 1941, 3 divizii ale primului corpului începu să se miște în Europa de Est a condus la 62 000 de italieni – 2900 ofițeri și 59.000 de soldați. Din motiv că armata italiană nu a fost pregătită pentru un drum așa de lung unul din trenurile de pe trecatoarea Brenner s-a rupt în jumătate, și 15 de soldați de diviziunea "Pasubio" au decedat. Corpul expediționar începu săsufere pierderi fără ca să iasă din teritoriul Italiei.

Totodată, din cauza că generalul Gingales s-aîmbolnavit el a fost schimbat cu generalul Messe.

Corpul italian a fost să se concentreze pe Nistru în Iampol ca diviziune de rezervă. Mișcarea a început pe 30 iulie. Pentru ca vehiculele au suficient pentru transferul simultan de o singură divizie înainte au venit diviziunea "Pasubio." Divizia”Torino” a urmat pe jos. A început să plouă drumurile înmuiate și divizia”Pasubio” s-o împotmolit în noroi. Coloane de corp italian se întindeau pe sute de kilometri, de control al comandantului lor.

Atunci, Înaltul Comandament german a decis să retragă armata italiană și să transfere blindatele Corpului 1 ”Panzer”în frunte cu von Kleist. Acesta, împreună cu armata urmau să treaă Nipru spre Dnepropetrovsk.

În același timpHitler la invitat pe Mussolini pe frontul de est. El era însoțit de șeful Statului Major General Cavallero, șef al cabinetului de miniștri al Ministerului Afacerilor Externe și ambasador Anfuso din.

Corpul italian care a fosttrimis anterioar, nu s-a implicat în lupte serioase, din motiv că a întîlnit niște dificultăți. Motivul ineficaciențiiacestuia ar fi fost că pînă acum aliatul german nu a cooperat cu acesta, pe lîngă asta,armată germană nu acorda diviziunilor italiene nici combustibil necesar, dar și nici echipament atît de necesar pentru soldații italieni.

Deja în primele luni ale războiului soldații și ofițerii italieni au avut îndoieli serioase la necesitatea a aceasta expediție,care era atît de promovată de către propoganda fascistă.

Odată cu venirea iernii corpul expediționar italian s-a trezit cu mare probleme. Soldații erau complet nepregătiți de venirea înghețurilor. Comisariatul italian a făcut comenzi în România pentru fabricarea hainelor de blană și rezistente la frigul din Rusia.

Comenzile din România au început să vină abia către 15 decembrie. Marfa primită era repartizată prioritar către ofițeri. Iar soldaților nu le revenea nimic, aceștea fiind nevoiți să continuie să meargă în haine largi și scurte neadaptată la temperaturile reci de iarnă.

Către începutul anului 1942 Hitler și-a mărit interesul față de armata italiană. Hitler cerea mărirea trupelor italiene pe frontul sovieto-german. În schimb ministrul de externe italien cerea ca Germania să livreze echipament pentru diviziunile solicitate.

Într-o conversație purtată dintre Mussolini și Cavallero, prin care ultimul raporta despre armata și armament de stat, prezentate în rezumat acesta a declarat că industria italiană este capabil să producă 280 de arme pe lună. Cu toate acestea, în timpul conversației Cavallero a trebuit să corecteze cifra de arnament produs lunar din 280 în 160.

Ca parte a unei forțe expediționare a crescut cu batalioane de cămășile negre. Împreună cu noi diviziuni în față pe 18 batalioane MVSN: brigăzi de ”03 ianuarie”, ”23 martie” și piese individuale. Aceste batalioane, precum și o legiune de ”Tagliamento”, care funcționează în IRGC, a aparținut așa-numitele poliția voluntară de securitate națională. Armata italiană în Rusia, cu numărul de ordine8 8, avea în componența sa de 7.000 de ofițeri și 229000 soldați: 10 diviziuni, 18 de batalioane MVSN și legiune croată. Ea a fost înarmat cu mâna 2850 și 1400 arme grele de mașini, 860 de mortiere, 380 de 47 mm tunuri modelul 47/32, 19 tunuri autopropulsate 47 mm ” SEMOVENTE 47/32” 225 20 – mm, arme de ” Breda” 52 75 – mm model de pistol ”75/18” și 960 de arme de diferite calibre și tipuri. Forțele Armatei blindate au fost reduse la 55 de tancuri ușoare L6/40 .

Ofensiva sovietică a început în dimineața zilei de 16 decembrie.Cum a fost planificat, cele mai importante lovituri împotriva trupelor italiene, germane și române au fost aplicate în trei direcții. Un succes remarcabil ei au reușit să obțină din primele zile când trupele au ajuns pe flancul stâng al Frontului Voronej.

Tancurile sovietice și infanteria mutate au ocupat poziții defensive. Comandă italiană a tuturor forțelor încercat să organizeze rezistența în această direcție.

Corpul de Armata a 8, care a inclus divizia ”Pasubio”,trupele ”cămășile negre” și divizia germană 298 , practic, s-au prăbușit. Ei au simțit o presiune mai mică, dar sovieticii i-au forțat să se evavacueze.Divizia ”Pasubio” s-a mutat la sud-vest, la 9 decembrie diviziunea ”Torino”, ”Chelero„ și ”Sforzesco” au început să se evacuezede pe front.

Ca urmare, în primele zile ale ofensivei sovietice a fost ruptă bandă de linia defensivă a echipei italiene de-a lungul Donului și a disecat de pe partea din față a Armatei a 8a .

Astfel,în lupte trupele sovietice au provocat pierderi grele . Numai Frontul de Sud-Vest în decurs de primele trei zile aufost omorîți 17.000 de soldați inamici și ofițeri și 4000 au fost capturați .

După ce a devenit evident succesul al armatei sovietice la Stalingrad, Stavka a dat ordinul Armatei Roșii pentru trecerea la ofensiva strategică de pe frontul de la Leningrad.

Înfrîngerea suferită pe frontul sovieto – german, diviziunile italiene au plecat.

2.3 Retragerea trupelor germane din URSS

Către mijlocul anului 1942 situația de pe frontul sovietic își lua o nouă întorsătura. Armata germană începu să cedeze locul său în favoarea rușilor. Bătălie una după altă începu să schimbe balanța, motiv din care rezulta că germanii nu erau pregătiți pentru un război de durată. Văzînd ca germanii cedează locul său, în URSS a fost numită conducerea militară STAVKA care urma să pregătească și să înfăptuiască o contralovitură la Stalingrad. Aceasta începu să pregătească strategia cînd Hitler ratase atingerea țelurilor stabilite pentru gruparea de armate ”B”, Înaltul Comandament Sovietic a îmbrățișat ideea unei contraofense pe Volga. Astfel, a fost elaborat planul unei contraofense sovietice, la nord și la sud de Stalingrad-operația care a primit denumirea de Uranus, și care urma să fie aplicată la 19 noiembrie 1942.

Stavka a apreciat că esențial pentru succesul operațiunii plănuite asigurarea corespunzător a mijloacelor tehnico-materiale ale ArmateiRoșii. Sovieticii au adus la Stalingrad un număr suficient de unități monotorizate sau de tancuri, capabile să rupă liniile de apărare ale grupării armate ”B”, iar apoi să prindă în cleșteforțele fasciste. Pînă pe 19 noiembrie 1942 au fost reunite pentru operațiunea ”Uranus” patru corpuri de armată de tancuri, 3 corpuri de armată monotorizată, 14 brigăzi și regiment de tancuri. O mare atenție s-a acordat și mobilizării resurselor umane, reușind să se adune zece armate.

Un rol important în desfășurarea operațiunii ”Uranus” avea să depindă și de surprinderea adversarului. Pentru aceasta, sovieticii au acordat o atenție deosebită păstrării secretului contraofensivei proiectate și mascării marilor concentrări de trupe.

Comandamentul sovietic a regrupat forțele din zona Stalingradului. Pentru aceasta, la 28 septembrie 1942, Frontul Stalingrad a fost transformat în Frontul Don, iar Frontul de Sud-Est a devenit Frontul Stalingrad. A fost constituit și Frontul de Sud-Vest.

Fiecare dintre aceste trei fronturi aveau sarcini bine stabilite. Astfel, Frontul de Sud-Vest urma să se izbească în forțele în subordinea din direcția nord spre sud și sud-est spre Kalaci, pe Don, unde trebuiau să se întîlnească pentru a prinde în clește principalele trupe fascisteale grupării lui von Weichs, unitățile frontului Stalingrad, ce aveau să pornească de la sud de orașul asediat și să înainteze către nord-vest. În același timp, trupele frontului Don aveau să acționeze pe două direcții spre sud și sud-est cu scopul de a reține armatele hitleriste de pe flancul nordic al grupării ce tindea spre Volga.

Operațiunea ”Uranus” s-a început în conformitate cu data stabilită. La 19 noiembrie 1942, trupele Frontului de Sud-Vest aflate la o distanță mai mare de Kalaci, locul prevăzut pentru realizarea joncțiunii cu forțele sovietice venind de la sud de Stalingrad, s-au pus în mișcare, după un intens foc de artilerie. În pofida tuturor eforturilor depuse și a ordinelor ferme ale fuhrerului de a opri înaintarea Armatei Roșii, forțele comandate de von Weichs nu a putut face față situației. După cinci zile de acțiune, Armata Roșie a închis cercul în jurul forțelor inamice concentrate la Stalingrad, reușind să cuprindă în interior cinci armate ale Axei, dinte care două germane. Aceasta semnifica că în clește de la Stalingrad gruparea de armate von Weichs a lăsat 330000 de oameni precum și o cantitate considerabilă de mijloace tehnico-militare.

Pe 19 noiembrie 1942, Armata Roșie a declanșat Operațiunea ”Uranus”. Unitățile sovietice, aflate sub comanda generalului Nikolai Vatutin, erau constituite din trei armate complete: Prima Armată de Gardă, Armata a 21-a și Armata a 5-a de Tancuri, toate având un total de 18 divizii de infanterie, 8 brigăzi de tancuri, 2 brigăzi motorizate, 6 divizii de cavalerie și o brigadă antitanc. Pregătirile pentru atac au putut fi auzite de români, care au cerut neîncetat întăriri, dar au fos refuzați din nou. Slab echipată și copleșită numeric, Armata a 3-a Română a fost pur și simplu pulverizată de atacul masiv sovietic după o luptă crâncenă de o zi, lăsând descoperit flancul Armatei a 6-a Germană.

Pe 20 noiembrie, o a doua ofensivă sovietică a fost lansată la sud de Stalingrad, în zona apărată de Armata 4-a Română.Această armată, compusă în principal din unități de cavalerie, a cedat aproape imediat. Forțele sovietice și-au continuat înaintarea către vest într-o mișcare de învăluire, făcând joncțiunea lângă orașul Kalaci după două zile, încercuind fără scăpare forțele Axei. Aproximativ 250.000 de soldați germani, români și italieni, ca și câteva unități croate și o serie de unități auxiliare de voluntari au fost prinși în acestă încercuire.Alături de ei s-au aflat și civili sovietici și câteva mii de soldați sovietici căzuți prizonieri în luptele cu germanii.Unii germani au reușit să scape.

Hitler a ținut un discurs pe 30 septembrie, în care afirma că germanii nu vor părăsi niciodată orașul. Generalii germani erau de altă părere, propuneau o retragere rapidă către vest și stabilirea unei linii de apărare la vest de Don. HermannGöringaafirmat înschimbcă Luftwaffepoateaprovizionaarmatele încercuiteprintr-un „podaerian”. Astaarfipermis încercuițilorsăreziste, până cândoforță dedespresurares-arfipututconstitui. Un asemenea plan fusese deja folosit cu un an în urmă în încercuirea de la Demiansk, la o scară mai mică, cu un corp de armată, nu cu o întreagă armată.

Misiunile de aprovizionare aeriană au eșuat aproape imediat. Condițiile meteo defavorabile și arteleria sovietică foarte eficientă au făcut imposibilă menținerea unui pod aerian. Doar aproximativ 10% dintre proviziile cerute au putut fi duse la destinație. Avioanele care reușeau să aterizeze, transportau bolnavii și răniții din enclava asediată. Militarii Armatei a 6-a sufereau de foame și, la un moment dat, piloții au fost șocați să vadă că soldații desemnați să descarce avioanele de transport erau prea slăbiți pentru a manevra proviziile.

În acest timp, forțele sovietice și-au putut consolida pozițiile din jurul Stalingradului.În scurt timp, au început lupte violente pentru restrângerea pungii. Un atac efectuat de o grupare germană ce a inclus și Divizia 1 Blindată Română și alte unități române ce scăpaseră din încercuire pentru străpungerea pozițiilor sovietice în zona de sud a pungii și eliberarea celor prinși captivi într-însa, a fost respinsă cu succes de sovietici în decembrie, forțele Axei ajungând la aproximativ 50 de km una de alta. Încercuirea a fost de nepătruns. În același timp, la loviturile sovieticilor s-a adăugat cumplita iarnă rusească. Pe Volga s-a format un pod de gheață, permițându-le sovieticilor să-și aprovizioneze foarte ușor forțele din oraș. Forțele germane prinse în încercuire au rămas în scurtă vreme fără combustibil pentru încălzire și fără materiale medicale, mii dintre ei murind degerați, de foame sau de boli.

În ianuarie, Armata Roșie a lansat o nouă ofensivă, operațiunea ”Saturn”, în încercarea de a străpunge defensiva italiană de pe Don și de a elibera Rostovul. Scopul atacului era să blocheze resturile Grupului de Armate Sud în Caucaz, ceea ce ar fi fost un dezastru total pentru germani. Germanii au pus însă în practică o „apărare mobilă”, în care unitățile mici apărau orașele până când armatele de tancuri veneau în sprijinul lor. Deși sovieticii nu au reușit să cucerească Rostovul, luptele l-au forțat pe von Manstein să-și retragă forțele din Caucaz și să restabilească frontul la aproximativ 250 km de oraș, lăsând Armata a 6-a fără sprijin. Militarilor prinși în încercuire nu li s-a spus asta, ei crezând în continuare că forțele de descercuire se îndreaptă către ei.Câțiva dintre ofițerii lui Paulus au cerut să nu se mai supună ordinelor lui Hitler și să încerce să spargă încercuirea din interior. Paulus era, totuși, un militar mult prea disciplinat, ideea de nu respecta ordinele lui Hitler i se părea dezgustătoare.

După joncțiunea Fronturilor de Sud-Vest și Stalingrad, Armata Roșie a consolidat toate segmentele cercului în care a prins armatele Axei, astfel că tentativa generalului von Manstein, întreprinsă la 12 decembrie 1942, de a stabili legătura cu Paulus a eșuat. La propunerile trupelor sovietice de a capitula, armata rusească nu a primit nici un răspuns. Atunci sovieticii au lichidat forțele Axei, încercuuite la Stalingrad, operațiunea a luat sfîrșit la 2 februarie 1943.

Germanii din încercuire au fost siliți să se retragă din suburbii în centrul orașului Stalingrad. Pierderea a două aeroporturi, Pitomnik și Gumrak a dus la stoparea aprovizionării pe calea aerului și la încetarea evacuării răniților și bolnavilor. Din acest moment, germanii au început, practic, să moară de foame. Muniția a ajuns pe sfârșite. Totuși, au continuat să reziste cu încăpățânare, în parte și pentru că mulți credeau că sovieticii aveau să-i execute pe cei care s-ar fi predat. În schimb, sovieticii au fost suprinși de numărul mare de militari pe care-i încercuiseră și au trebuit să-și întărească pozițiile ca să strângă încercuirea și să câștige teritoriu. Din nou, a reizbucnit războiul sângeros urban, de această dată, germanii fiind cei împinși către malurile Volgăi.

Hitler l-a înaintat în grad pe Paulus, făcându-l Generalfeldmarschall pe 30 ianuarie1943. Cu toate acestea, când Paulus și Statul său Major au fost încercuiți în clădirea unui fost magazin universal, mareșalul s-a predat.Resturile forțelor germane din Stalingrad s-au predat pe 2 februarie1943.Circa 90.000 de militari germani, înfometați și extenuați au fost luați prizonieri.Spre marea încântare a sovieticilor, printre aceștia se aflau și 22 de generali.

Numai 6.000 din cei 91.000 de prizonieri de război au mai supraviețuit detenției în Uniunea Sovietică și s-au mai întors acasă. Deși erau slăbiți de boli, foame și lipsa de îngrijire medicală, cei mai mulți dintre ei au fost trimiși în lagăre de muncă de pe tot întinsul Uniunii Sovietice, unde cei mai mulți au murit de foame și de extenuare. Câțiva ofițeri de frunte au fost duși la Moscova în scopuri propagandistice. Câțiva dintre ei, printre care și Paulus, au semnat o declarație anti-Hitler care să fie difuzată trupelor germane. Generalul Walter von Seydlitz-Kurzbach s-a oferit să formeze o armată antihitleristă dintre supraviețuitorii Stalingradului, dar sovieticii nu au fost de acord. Ultimii supraviețuitori au fost repatriați în 1955.

Publicului german nu i s-a adus la cunoștință în mod oficial nimic despre dezastru decât la sfârșitul lui ianuarie 1943, deși rapoartele optimiste despre lupte încetaseră în media germană în săptămânile de dinaintea anunțului. Nu era prima înfrângere germană, dar dezastrul de la Stalingrad a fost de o magnitudine nemaiîntâlnită până în zilele noastre. Pe 18 februarie, Ministrul Propagandei, Joseph Goebbels, a ținut faimosul discurs de la Sportpalast din Berlin, îndemnându-i pe germani să accepte războiul total, care cerea mobilizarea tuturor resurselor umane și materiale ale Germaniei.

Din toate punctele de vedere, bătălia de la Stalingrad a fost cea mai sângeroasă, cu cele mai multe pierderi într-o singură bătalie. A durat 199 de zile.Pierderile în rândurile militarilor Axei au fost de circa 850.000 de oameni.Printre aceștia, 400.000 de germani, 200.000 de mii de români, 130.000 de italieni și 120.000 de unguri.Mai mult de 40.000 de civili sovietici au murit în oraș și în suburbii.Numărul de civili uciși în zonele din raionul înconjurător nu a putut fi estimat.

Deci, B. Mussolini s-a alăturat forțele militare aliate Germaniei, și a trimis trupele sale pe Frontul de Est. Chiar la începutul companiei militare împotriva URSS italienii au demonstrat că sunt nepregătiți pentru un război de lungă durată, pe teritorii deosebit de mari. Soarta italienilor a depins de cea a germanilor.

Bătălia de la Stalingrad (1942 – 1943) a fost cîștigată de sovietici. Pierderile părților implicate în Bătălia de pe Volga au fost considerabile. Aici au fost înfrînți și italienii – slab echipați, fără îmbrăcăminte și încălțăminte potrivit sezonului de iarnă, fără hrană necesară.

De la Bătălia de la Stalingrad a început criza regimului fascist în Italia. In septembrie 1943 Italia va capitula în fața Aliaților anglo – americani, iar B. Mussolini va fi arestat și reținut într-un loc aparte, în munți. Dictatura fascistă, condusă de B. Mussolini din 1922, a luat sfîrșit.

Capitolul III. Italia sub ocupația nazistă

3.1 Ocuparea Italiei de către Germania nazistă (1943-1945)

In vara anului 1943 forțele americane și britanice au ocupat trei teritorii italiene- insulele Pantelaria, Lampedusa și Sicilia. Insula Pantelaria, căreia i se mai spunea ”Anti-Malta”, se bucura de o reputație bună. Cu toate aceste, guvernatorul insulei, amiralul Gino Pavesi, în fruntea unei garnizoane de 11000 de italieni și 87 de germani a capitulat fără împotrivire după doar 12 zile de bombordamente aeriene.

La 25 iulie 1943, Mussolini încetase să mai fie conducătorul al Italiei, iar guvernul a fost condus de către mareșalul Badoglio care inițiase tratative secrete cu aliații, care aveau să ducă la semnarea armistițiului în ziua de 3 septembrie. Încă din iunie, cu o lună înainte de a debarca în Sicilia, aliații au elaborat o serie de planuri care pregăteau un atac asupra Italiei meridionale. Operația – denumită ”Avalanșa” – urma să se desfășoare pe coasta occidentală a Italiei, în timp ce operațiunea ”Baytown” avea drept scop litoralul sudic al țării. Negocierile cu Badoglio și perspectiva ieșirii Italiei din război au modificat aceste proiecte, astfel încât debarcarea a fost împărțită în trei operații distincte: ”Baytown” – menită pentru începutul lui septembrie în Calabria – ”Avalanșa” – în golful Salerno, din Marea Tireniană – și ”Farsa” – în golful Taranto, din Marea Ionică. Ultimele două acțiuni urmând să aibă loc pe data de 9 septembrie.

Într-o perioadă de o lună cât au durat tratativele italo-aliate, Hitler, care bănuia că principalul său partener european urmărește să iasă din război, a dat dispozițiile necesare pentru ocuparea treptată și cât se poate de mascat a țării. Folosindu-se de pretextul creării unei rezerve strategice, numeroase divizii germane au intrat în cursul lunii august în Italia, sub comanda generalului Erwin Rommel. Înfrângerile suportate pe frontul estic, îndeosebi în Kursk, au împiedicat retragerea de pe frontul Răsăritean pentru a întări liniile Axei din Italia.

La sudul peninsulei, conducerea Armatei a 10-a al Wehrmacht-ului a fost pus generalului Heinrich von Vietinghoff înlocuitorul feldmareșalului Albert von Kesselring, căruia îi revenea comandamentul trupelor germane din Italia. Vietinghoff avea la dispoziție două divizii de tancuri (a 26-a și a 29-a), iar de-a lungul coastei occidentale Divizia Hermann Goering, precum și diviziile Panzer 15 și 16. La acestea se adăuga Divizia 1 parașutiști, totalul general al efectivelor ridicându-se la peste 90.000 de oameni. La Roma, sub controlul direct a lui Kesselring, se găseau 45.000 de soldați, aparținând Diviziei a 2-a tancuri și Diviziei a 2-a parașutiști. Pe data de 3 septembrie 1943 Armata a 8-a britanică, sub comanda generalului Bernard Law Montgomery,a debarcat pe continentul european. Trupele italiene nu au opus rezistență, numeroși soldați oferindu-se chiar să ajute la descărcarea vaselor de transport. Cele două divizii germane cantonate în zonă s-au retras, prudent, fără a încerca să angajeze lupta. În calea anglo-canadienilor, principalele dificultăți erau relieful accidentat, drumurile puține și proaste și mijloacele de transport insuficiente.

În aceeași zi părăseau litoralul Africii de Nord Corpul 10 de armată britanic și Corpul 6 de armată american. Cei dintâi s-au îmbarcat în porturile Tripoli și Bizerta din Libia, pe vase de tonaje și viteze diferite, alcătuind câteva convoaie, în vreme ce americanii au pornit din Oran (Algeria) pe care formau un singur convoi. Ruta pe care o urma această flotă trecea pe la vest de Sicilia și se îndrepta spre golful Salerno, unde urma să ancoreze în seara zilei de 8 septembrie. Protecția aeriană și navală era furnizată de 6 portavioane, 4 cuirasate și o divizie de crucișătoare. În aer patrulau aparatele aviației coastă formate din unități britanice franceze și americane, precum și Corpul 12 aerian al Statelor Unite.
Operația de debarcare și cucerirea primului obiectiv important – orașul Napoli – fuseseră încredințate generalului american Mark Wayne Clark care avea sub ordinele sale pe generalul Richard McCreery în fruntea Corpului 10 de armată britanic și pe generalul Ernest DAwley în fruntea Corpului 6 de armată american. Laolaltă, cele două corpuri formau Armata a 5-a SUA.în ciuda superiorității numerice britanice, (100.000 militari) asupra americanilor (69.000).

Înainte de debarcare, englezii au efectuat un bombardament naval, pentru a submina liniile de apărare inamice; americanii, care contau pe elementul surpriză, s-au abținut de la orice tir pregătitor. La miezul nopții a început debarcarea propriu-zisă: britanicii, ajutați de trei batalioane de Rangers au atacat zona de nord a litoralului, între Maiori și Montecorvino, în vreme ce americanii s-au concentrat asupra unei fâșii relativ înguste, la sude de râul Sele. După lupte îndârjite cu trupele germane, englezii au reușit să pătrundă în orașul Salerno, dar Divizia a 15-a Panzer germană, care ocupa localitatea Vietri sul Mare, ținea sub focul ei plajele, astfel încât britanicii nu puteau primi întăriri. În flancul drept al frontului lor, aeroportul din Montecorvino constituia un obiectiv vital, deoarece avioanele de tip Spitfire, care își aveau bazele în Sicilia, ajungeau abia până la Salerno, deasupra căruia nu puteau rămâne decât 20 de minute (și asta numai cu un rezervor de combustibil suplimentar). Montecorvino a fost atacat din nord de Divizia 46 și din sud de Divizia 56 britanice, dar ambele tentative au eșuat, aeroportul rămânând în mâinile inamicului.

În sectorul sudic al golfului, consecvenți intenției de a-i lua prin surprindere pe apărătorii germani, soldații Diviziei 36 americane au debarcat în tăcere pe întuneric, în apropiere de străvechea așezare Paestum. Imediat, toate reflectoarele bateriilor de coastă s-au aprins, iar servanții lor au deschis un foc intens asupra atacatorilor. În cele din urmă, suferind piederi grele, calmul a fost restabilit. În zori, aliații erau stăpâni pe calea ferată paralelă cu plaja și situată la 2,5 km depărtare de aceasta. În următoarele zile americanii au atins toate pozițiile care le fuseseră fixate.

În ansamblu, bilanțul operației Avalanșa nu era prea strălucit. Aliații reușiseră să debarce în toate punctele prevăzute, însă Wehrmachtul continua să țină sub tir majoritatea plajelor. Nici unul dintre cele două corpuri de armată nu izbitise să-și sprijine flancul pe râul Sele, așa cum prevedea planul acțiunii. În plus, deosebit de îngrijorătoare erau mișcările de trupe germane, semnalate de avioanele de observație: Diviziile 26 și 29 blindate se îndreptau în grabă din Calabria spre teatrul de luptă din Salerno.

În schimb, cea de-a treia operație, Farsa, s-a desfășurat în condiții mult mai bune. La Taranto au debarcat, în dimineața zilei de 9 septembrie, efectivele Diviziei 1 aeropurtată britanică. De data aceasta, transportul se efectuase nu cu ajutorul avioanelor, ci la bordul a patru crucișătoare ușoare și a unor dragoare de mine. Ca întăriri ulterioare, urmau să sosească Divizia a 78-a britanică, cantonată în Sicilia, Divizia a 8-a indiană, care se afla în Egipt și alte unități care se aflau în Africa de Nord și Orientul Mijlociu. La Taranto nu se aflau decât italieni care au pactizat cu cei pe care cu doar 24 în urmă înainte trebuiau să-i considere „oficial” inamici. Neîntâlnind nicio rezistență, englezii au progresat rapid, ocupând două zile mai târziu orașul Brindisi. Divizia 1 germană de parașutiști se retrăgea treptat spre Foggia, menținând doar un contact sporadic cu britanicii.
În aceeași zi în care debarcarea triumfa pe litoralul de est, situația se agrava pe coasta occidentală a Italiei. La 9 septembrie, cu aprobarea lui Kesselring, generalul von Vietinghoff a aruncat împotriva aliaților Diviazia 16 blindată, cu un efectiv de 17.000 de oameni și dispunând de aproximativ 100 de care blindate și 36 tunuri autotractate. A atacat pe un front de 42 de km, dar unitățile sale, lipsite de experiență și cu moralul la pământ n-au obținut niciun rezultat; din contră, încă din prima zi s-au pierdut 65 de tancuri. Fără a renunța la luptă, contând și pe sosirea Diviziei a 2-a din Calabria, Vietinghoff și-a concetrat atacul asupra Corpului 10 de armată britanic, presiune asupra englezilor intensificându-se în ziua de 10 septembrie odată cu sosirea unei divizii trimise de Kesselring.

Corpul al 6 american avea o misiune mult mai ușoară. Divizia a 29-a blindată, care trebuia să-i țină piept, nu ajunsese la timp pe frontul din Salerno. Partizanii italieni incendiaseră mare parte din depozitele de carburanți germane, paralizând astfel blindatele germane. Generalul Clark a lansat o serie de atacuri pe flancul său stâng, menite a-i degaja într-o oarecare măsură pe englezi. Ajutat astfel, generalul britanic McCreery a cucerit cu mare dificultate aeroportul din Montecorvino. Prezența artileriei germane pe înălțimile din jurul localității făcea în continuare pistele de aterizare inutilizabile pentru aliați.

Odată cu trecerea timpului, spaima inițială a germanilor se spulbera. De altfel, în primele trei zile de la debarcare, piloții Luftwaffe au efectuat peste 550 de ieșiri atât asupra plajelor ocupate de aliați, cât și împotriva convoaielor sosite în golful Salerno. Raidurile aviației germane s-au soldat cu scufundarea unui crucișător greu, a patru nave de transport și a șapte șalupe de debarcare, rezultat care se datora îndeosebi unei noi arme, anume așa-numitele „bombe planante”, ghidate prin radio. La 12 septembrie, când Divizia 29 blindate a ajuns în sfârșit pe teatrul de luptă, agresivitarea apărătorilor germani a crescut considerabil. Astfel, Divizia 36 americană a fost obligată să evacueze localitatea Altavilla Silentiana, pe care o ocupase cu o zi mai înainte, iar Divizia 56 britanică a fost silită să părăsească Battipaglia. În acea zi, aterizarea câtorva avioane ”Spitfire” pe o pistă improvizată lângă Paestum, a fost singurul succes înregistrat de aliați, era prima lor bază aeriană pe continent de la prăbușirea Franței, în iunie 1940.

În dimineața zilei de 13 septembrie, von Vietinghoff, observând că între englezi și americani nu se făcuse joncțiunea, a atacat din patru direcții simultan. Germanii au înregistrat o serie de succese, ajungând la șoseaua de lângă Vietri, nimicind un batalion american lângă râul Sele, fiind foarte aproape de a-i izola pe britanicii de rangerii din aripa lor stângă și amenințând să reocupe portul Salerno. În rada portului, bombardierele aviației germane au scufundat două crucișătoare – unul englez ”Uganda” celălalt american ”Philadelphia”– și au incendiat o navă spital. Spre seară, elemente avansate, aparținând Diviziei 16 ”Panzer” ajunseseră la numai 8 km mare, în imediata apropiere a postului de comandă al generalului Clark. Pentru a-l proteja, a intrat în luptă un detașament pestriț, format în grabă din furierii, bucărarii și șoferii Armatei a 5-a, care au reușit până la urmă să stăvilească atacul. Impresionat de atacul german, Clark a înjghebat imediat un plan de evacuare a capului de pod, informându-l pe viceamirarul H. Kent Hewitt, comandantul escadrei de debarcare anglo-americane asupra intențiilor sale. Deși a formulat numeroase obiecții tehnice, Hewitt s-a declarat în final de acord, însă atât contra-amiralul Oliver, comandantul flotilei britanice, cât mai ales generalul britanic McCreery s-au împotivit vehement. În cele din urmă, Clark a cedat, limitându-se în a-și retrage trupele cu doar 3 km, în spatele unei noi linii de apărare.

Germanii se socoteau învingători. Între timp, Eisenhower și adjunctul său britanic, generalul Alexander pregăteau măsuri pentru a veni în sprijinul trupelor debarcate.Cuirasatele Valiant și Warspite au părăsit Malta, cu destinația golful Salerno.Aceleași regiuni i-au fost repartizateescadrilele de bombardament cu rază lungă de acțiune, a căror misiune fusese până atuncidistrugerea obiectivelor industriale, depozitelor de armament și căilor de comunicații de pe cuprinsul Germaniei. Divizia a 3-a americană, staționată în Sicilia, a primit ordin de îmbarcare pentru a fi transportată pe litoralul occidental al Italiei.

La 14 septembrie, atacurile germane n-au mai înregistrat succese. În schimb propriile lor linii au fost supuse, în repetate rânduri, tirului flotei anglo-americane și bombardamentelor întreprinse de avioanele 187 B25, 166 B-26 și 170 B-17. Capul de pod a căpătat întăriri: Divizia a 7-a cuirasată britanică, ultimul regiment încă nearuncat în luptă din Divizia a 54-a americană și un al doilea eșalon de 2100 de oameni, din Divizia 82 aeropurtată americană. Un alt batalion de parașutiști americani, lansat în spatele liniilor germane lângă Avellino, s-a risipit pe o distanță de 38 km și nu a putut contribui în mod efectiv la bătălie.

În următoarele zile, situația a continuat să evolueze în favoarea aliaților, cu atât mai mult cu cât înaintarea lui Montgomery, deși lentă, începuse să exercite o presiune crescândă asupra forțelor Wehrmachtului. La 17 septembrie Vietinghoff a obținut aprobarea lui Kesselring de a se retrage pe o altă linie de apărare. La 20 septembrie, Montgomery ocupa Potenza, localitate situată la 80 km est de Salerno. Și face joncțiunea cu americanii. La 27 septembrie, Montgomery ocupă Foggia, localitate care dispunea de un foarte important aeroport. Clark și McCreery și-au concentrat acțiunile pe direcția Napoli. La 1 octombrie, englezii pătrundeau în periferiile orașului, fără să se oprească, continuând marșul spre fluviul Volturano, de-a lungul căruia germanii organizaseră o linie de apărare. În fapt, Napoli fusese eliberat cu patru zile înainte de către detașamentele antifasciștilor italieni. Divizia 82 aeropurtată americană a putut astfel intra în minunatul port de la poalele Vezuviului, fără a fi nevoită să tragă aproape niciun foc de armă. Un rezultat suplimentar al succeselor aliate l-a constituit evacuare de către germani a insulelor Sardinia (19 septembrie) și Corsica (4 octombrie).

Campania aliată din sudul Italiei se încheie după 21 de zile, anglo-americanii atingându-și obiectivul, Napoli, deși orașul era în mare parte distrus, căci, în retragere, pentru a face imposibilă aprovizionarea cu energie, apă și produse alimentare, trupele germane au aruncat în aer numeroase obiective civile. Pierderile aliaților s-au ridicat la un total de 12.000 de oameni, dintre care 2.000 de morți, 7.000 de răniți și restul dispăruți; germanii înregistrau și ei aproape 5.000 de morți, răniți și dispăruți.

La 13 octombrie, guvernul Badoglio declara război Germaniei, însă campania italiană avea să dureze mult în peninsulă, întrucât anglo-americanii o considerau un teatru de război secundar, concentrându-se pe debarcarea din Normandia.

3.2. Formarea statului marionetă Republica Socială Salo

După eliberarea lui Mussolini din 12 septembrie 1943 de către Otto Skorzeny, ducele a decis să se retragă din viața publică pentru a evita un eventual război civil. Însă propunerea dată a fost respinsă de către Hitler, considerînd că acum ca niciodată Italia are nevoie de un guvern fascist puternic. Lui Hitler i s-a propus ca în fruntea guvernului să numească pe Pavolini, Farinaci, R.Ricci sau chiar pe fiul lui Mussolini-Vitorio Mussolini. Dar acesta i-a refuzat pe toți fiind ca personalități lipsite de autoritate. Fuhrer considera că însuși Mussolini trebuie să conducă guvernul și să-i pedepsească pe trădătorii din 25 iulie.

Prin 6 decrete promulgate în perioada de 15-17 septembrie 1943, și la nordul Italiei a fost înființată Republica Socială Italiană. Partidul lui Mussolini a fost denumit Partidul Fascist Republican. Printre primele schimbări făcute era restaurarea poliției, s-a intensificat colaborarea cu Germania și pedepsirea trădătorilor.Fostul secretar a lui Duce, Alessandro Pavolini a devenit secretar al partidului. R.Richi a devenit conducător de poliție. Buffarini Guidi a devenit ministru de Interne. Un alt pro-german, energic si talentat Fernando Metstsasola primit postul de ministru al culturii. El a vorbit despre revigorarea partidului fascist și noul său rol, necesitatea de a conecta cu totalitarismul radical. Ministrul Apărării a fost numit mareșalul Graziani.

La 23 septembrie 1943, Mussolini a format un nou guvern, care a avut un alt și ministru de externe. 28-29 septembrie, Republica Italiană Socială Salo a fost recunoscută de către Germania, Japonia, România, Bulgaria, Croația și Slovenia.

În perioda în care Mussolini era conducătorul noului stat, el a reușit să îmbunătățească relațiile cu cu Rudolf Rahn, ambasadorul german în Republica Socială Italiană, și regulat se întîlneau în Gargnano.

Prin decretul din 24.11.1943, Mussolini a înființat un tribunal special pentru pedepsirea trădătorilor. Poliția a arestat în Verona pe contele Ciano. Dintre cei 19 inculpați doar șase au apărut în fața Tribunalului Emilio De Bono, Chianetti Tullio, J. Marinelli, L.Gottardi Carlo Parechi și Ciano. Ceilalți au fugit din Italia ori s-au ascuns undeva în țară. La 8 ianuarie 1944 s-a început procesul. Inculpații au fost acuzați de conspirație și ajutorul inamicilor de stat. Cinci dintre aceștea au fost condamnați la pedeapsa cu moartea, Cianneti a primit 30 de ani de privațiune de libertate.

În noiembrie 1943, în Verona a avut loc reunirea unui congres fascist. Aici s-a abolit monarhia și s-a adoptat Constituția Republicii Sociale Italiane Salo. Constituția Republicii Sociale italiane a fost scris de către Nicola Bombachchi cu care Mussolini l-a cunoscut incă din anul 1902. În propaganda lor Mussolini se sublinia faptul că Republica Italiană Socială respinge monarhie burgheză. Unii au ajuns să creadă că el a revenit din nou la vechiul său socialism.

Mussolini a încurajat politica rasistă a Germaniei naziste, iar pentru a-și demonstra fidelitatea față de politica dată a fost inființat un lagăr de exterminare la San Sabba lângă Trieste.

Pentru a-și desfășura activitatea mai ușor precum și de a-și găsi timp pentru reflecțiile sale, Benito Mussolini a mutat pe umerii miniștrilor săi activitățile socio-economice ale Republicii. În peroada timpului său liber al a preluat munca sa de creație. A fost înființată o nouă editură care publica scrierele sale polemice.

În perioada în care Mussolini își consolida noua sa poziție, într-un stat nou format situația internă a țării începu să se înrăutățească. Au început să se constituie formațiuni care propagau o politică anti-fascistă, membrii acestei formațiuni fiind formată din partizani și susținătorii comuniștelor. De la încuputul formării acestora au avut de suferit nu doar ofițeri și soldații germani aflați pe acest teritoriu dar și populația locală.

În același timp,relațiile dintre Mussolini și Hitler nu s-au înrăutățit. Pe 21 aprilie 1944 Mussolini s-a întâlnit cu Hitler la Salzburg,și după tentativa de omor a lui Führer-ul, ei s-au văzut din nou. Hitler l-a asigurat pe Duce în prietenia lui profundă. Mussolini a mers să inspecteze pe front pe soldați și ofițerii italieni și germani care l-au primit călduros.

În realitate, nouă Republică Italiană a fost creată de către germani pentru a legaliza unele activități germane efectuate pe teritoriul italian, precum și a folosi munca ieftină , prin exploatarea poporului italian.

În așa mod armata germană, situată pe teritoriul Italiei reușea să verifice activitatea administrației locale, precum și să aibă un rol important în adoptarea deciziilor de conducerea a noului stat. Fiecare decizie adoptată urmă să fie discutată și cu autoritățile germane. În mare parte economia statului depindea de investițiile făcute de către Germania precum și de mărfurile aduse aici.

3.3 Relațiile Republicii Socială Salo cu țările Balcanice

Proclamarea Republicii Sociale Italiene cu capitala Salo, de unde și provine a doua denumire ca Republica Socială Salo,constituită la 18 noiembrie 1943 a pus față de țările Balcanice aliate cu Germania problema de recunoașterea a unui nou aliat și instalarea cu acesta a unor relații diplomatice. Totuși aceste șări balcanice căutau să obțină proprii beneficii din situația pusă.

Regența țaratului bulgar,care gestiona treburile politice după moartea țarului Boris al III (28 august 1943), a recunoscut Republica Sociala Salo. Deja la 28 septembrie 1943 recunoașterea a fost confirmată de către Adunarea Națională Bulgară. Știrea despre recunoașterea a Republicii Italiene de către Bulgaria a fost primită prin ministrul afacerilor interne germane I. Ribbentropp. Trebuie de remarcat că ministrul de externe Ribbentrop a trimis guvernelor aliate și celor dependenți note de recomandare pentru recunoașterea Republicii Sociale Italiene.

Guvernul monarhist italian după ce a primit informația despre poziția Bulgariei a dispusguvernului elvețian ca să-i fie apărate interesele în Bulgariei.

Practic toți angajații ambasadei Italiene din Sofia și-au păstrat loialitatea față de guvernul regal. În legătura cu aceasta, ambasadorul Republicii în Berlin Filippo Anfuzo s-a adresat către Ribentropp cu cererea de susținere a unicului reprezentant fascist a guvernului republican din Bulgaria-consulul de clasa II Orazio Graziani care a fost numit temporar ca reprezentant a Republicii Sociale Italiene.

La 13 octombrie ambasadorul Republicii Sociale Saloîn Bulgaria a fost numit Carl Umiltacare a activat în calitate de ambasador în Bulgaria pînă pe 19 aprilie 1944, fiind rechemat în Italia, iar în august aceluiași an a fost demis.

Din 19 aprilie 1944 in calitate de ambasador al Republicii Sociale Italie în Bulgaria a fost numit Carlo Simen. Acesta a activat pînă pe 9 septembrie 1944 cînd Bulgaria a ieșit din război de partea Germaniei,fapt care a întrerupt orice relație dintre Republica Socială Italienă și Bulgaria, și în cele din urmă Bulgaria a restaurat relația cu guvernul regal Italian.

O semnificație importantă în relațiile dintre Republica Socială Italiană și Bulgaria a fost acordul despre reglementarea relațiilor comerciale dintre aceste două țări, încheiată în Veneția la 24 iulie 1944. Din partea Bulgariei acordul a fost semnat de către Boris Altinov, iar de partea Republicii Sociale Italiene- șeful general al Ministerului afacerilor interne Mark Antonio Cantoni. Acordul nu a reușit să fie aplicat,nu doar din motiv că Bulgaria a trecut în componența Națiunilor Unite în septembrie 1944, dar nici Germania nu a fost cointeresată în dezvoltarea relațiilor dintre aliați fără intervenția ei, deoarece după concepția politicii germane relațiile dintre țările independente urmau să fie realizate doar prin mediarea acesteia.

O altă poziție a adoptat-o România. Încă din 1941 ministrul afacerilor externe Române- Mihai Antonescu propunea ideea de formanea a unei ”Axe Latine” componența căreia ar fi fost formată din Italia, Franța, România , Spania și Portugalia care ar fi o rezistență față de supremația germană în Europa. În decembrie 1942 liderul român al ”cămășilor verzi” Horia Sima a încercat să obțină susținerea lui Mussolini împotriva liderului regimului român mareșalului Ion Antonescu.

Pe 23 septembrie 1943 fuhrerul german Adolf Hitler, printr-o scrisoare adresată mareșalului Antonescu îl informa despre formarea Republicii Sociale Italiene și prin care solicita recunoașterea noului guvern Mussolin în termeni scurți.

În pofida simpatiei pe care o avea mareșalul Antonescu față de mareșalul Bodolio și ambasadorul italian în România Renato Bova Scoppa, a luat decizia de recunoașterea Republicii Salo. Totuși simpatia manifestată de către guvernul român față de regatul Italian, i-a apărat pe diplomații italieni de intervențiile autorităților germane.

Inițial activitatea diplomaților Republicii Sociale Italiene Salo în România au avut o relație tensionată din partea autorităților române. Ambasadorul Republicii Italiene din România F Trandafilo marca că situația dată se datora faptului că mareșalului Ion Antonescu îl simpatiza pe ambasadorul regatului italian în românia R.Bova Scoppa.

În septembrie 1943 Mihai Antonescu a declarat ambasadorului german Killingher că activitatea regatului italian în ambasada Românească poate fi încetată doar în trei condiții: declararea războiului dintre Italia și România; decalajul din partea regelui Italiei sau lichidarea binevolă a misiunii diplomatice italiene condusă de Bova Scoppa.

Ambasadorul german în România Kilingher a trimis o notă gevernului Român prin care solicita ca acesta să nu permită ca personalul ambasadei italiene să părăsească teritoriul acesteia precum și să stopeze orice relație acesteia cu lumea exterioară.

La 2 februarie 1944 Armando Odenigo a sosit în București. El a reușit să se întîlnească de cîteva ori cu regele României Mihai. În discuțiile sale cu regele Armando Odenigo marca convingerele sale în victoria Germaniei în război. Totuși vizitele dese efecuate de către A. Odenigo nu a schimbat relațiile dintre regele Mihail I și Bova Scoppa, primul rămînînd fidel relațiilor pe care o aveau între ei.

Dualitatea reprezentanților italiene, căci ambasada Italienă din România nu și-a stopat activitatea, a afectat negativ activitatea reprezentanților Republicii Sociale Italiene. Practic personalul lui Odenigo nu avea în dispoziția sa nici loc pentru desfășurarea activității sale, nici mașini dar și nici contacte permanente cu guvernarea românească-practic, toate aceste rămîneau în posesia lui Bova Scoppa.

Misiunea română în Republica Socială Italiană nu a avut un statut înalt.Această fiind compusă din 2 diplomați din care Mihai Camarasescu, secretarul ambasadei române din Italia și viceconsulul Mihai Negulescu. La 1 mai 1944 în locul lor era numit Alexandru Grigorean, care și-a desfășurat activitatea pînă pe data 23 august 1944.

La 23 august 1944 Odenigo a decis să părăsească Bucureștiul și împreună cu personalul său să plece în Turcia. Însă guvernul român i-a reținut plecarea acestora și la începutul lunii septembrie a aceluiași an Odenigo și secretarul său au fost reținuți de către militarii ruși,iar mai tîrziu fiind predați Republicii Italiene. Astfel în România și-a reluat activitatea misiunii diplomatice Italiene în frunte cu Bova Scoppa.

Astfel, sub presiunea Germaniei, România a recunoscut Republica Socială Italia, dar în esență ea rămînea fidelă Italiei și în realitate relația dintre Republica Italienă și România nu a avut nici o dezvoltare.

În Albania reformarea după modelul italian a guvernul fascist practic nu s-a schimbat,astfel păstrîndu-și existența pînă în anul 1943, cînd sub presiunea naționaliștilor albanezi în țară au început să fie realizate un șir de reforme. Partidul fascist albanez a fost transformat în”Marea Gardă Albaneză”, activitatea poliției fasciste albaneză a fost stopată, a fost fondată o nouă instituție-Curtea regelui albanez. Neeficacitatea partidului fascis albanez a servit drept pretext pentru liderii albanezi în întărirea propriilor poziții în țară.

După căderea lui Mussolini și lichidarea Partidului Național Fascist din Italia liderii albanezi încercau să păstreze relațiile cu Italia. S-au activizat și activitatea monarhilor care doreau să-l reîntoarcă pe regele Zogu I.

Astfel, deja în august 1943 în Albania a fost formată comisia de reformă a organizării statale albaneze, în frunte cu Merlica Cruea. Într-o notă specială a guvernului italian îndrepte în Albania se menționa că acea stare un statut deosebit de acela ”ocupat” sau ”capturat”, astfel încît acesta a intrat în război alături de Italia.

Situația s-a înrăutățit după ce Italia a capitulat la 8 septembrie 1943 atunci cînd pe teritoriul Albaniei au fost aduse trupele germane. La 9 septembrie a fost anunțată încetarea relațiilor cu Italia; Victor Emanuel al III a fost detronat, conducătorul interimar a fost numit Ibrahim Biciacu. Noua conducere a a încercat să păstreze legătura cu Germania, dar pe de altă parte căuta posibilități să contacteze cu Marea Britanie și aliaților ei împotriva coaliției hitleriste.

Formal, noua guvernarea albaneză a recunoscut existența a Republicii Socială Italienă Salo, dar partea germană căuta să deplaseze Italia de Albania, conducîndu-se după politica sa de minimalizarea legăturile dintre aliații săi. Îndeosebi după ocuparea Albaniei de către trupele germane consulul italian în Albania Alberto Noris,remarca faptul că după opinia germană interesele Italiei în Albania sunt exclusiv economice.Iar în Ministerul Afacerilor externe a Republicii a fost lichidat departamentul ce răspundea de activitatea organizației fasciste în Albania. În octombrie 1943 A. Noris a părăsit teritoriul Albaniei și pînă în ianuarie 1944 în Albania nu fost nici un reprezentant al Republicii Sociale Italiene.

Crearea republicii Italiene a dus la încercarea de a reînnoi activitatea partidului fascist din Albania. Tot aici a fost format un comitet pentru susținerea italienilor, în frunte cu contele Edgardo Buonaccorsi. Se observa o intensificarea a mișcărilor fasciste, îndeosebi în Tirane.

Acțiunile militare s-au oprit în Albania odată cu căderea orașului Tirane la 29 noiembrie 1944. La acest timp a încetat existența Marea Gardă Albaneză. Mișcarea albaneză fascistă nu a reușit să se dezvolte în Italia: albanezilor i s-a propus să intre în componența mișcarii fascistă italienă dar crearea unui partid indepemdent pe teritoriul Italiei, italienii nu au permis.

Astfel, pentru ultima dată în documentele albaneze, Republica Socială Italienă a fost menționată pe 20 aprilie 1945-cu cîteva zile înainte de căderea acesteia.

Într-un mod special se dezvoltau relațiile între Republica Socială Italie și Croația.

”Statul Independent Sîrb„ a fost proclamat după căderea Iugoslaviei în rezultatul atacului german-italian din 1941. Conducătorul acestuia a fost numit generalul Milutinn Nedici (în realitate teritoriul Sîrb a fost ocupat de către armata germană și italienă).

Capitularea Italiel a dus la ceea că o mare parte din italienii, în primul rînd soldați și ofițeri care se aflau pe teritoriul Sîrb a fost au fost încorporați în armata germană. În serbia a fost propaganda germană anunța că Italie devine o țară de ruine.

O mare parte din reprezentanța italienă în Serbia și-au păstrat loialitatea față de regele Victor Emanuel al III, fiind considerați de germani ca inamici ai Germaniei fasciste, aceasta creînd dificultăți în relația dintre aceste țări.

Reprezentantul Republicii Sociale Italiene în Serbia a fost numit consulul George Spalazzi, dar deja în noiembrie 1943 acesta a fost chemat în Italie, iar reprezentantul diplomatic al Republicii în Serbia fost numit George Gozzi.

La sfîrșitul lunii ianuarie 1944 misiunea diplomatică a Republicii în Serbia a primit statutul ”Direcția afacerilor consulare a Republicii Italiene în Belgrad” în frunte cu George Gozzi. Aceasta a activat pînă pe 28 septembrie 1944 cînd misiunea diplomatică a Repblicii a fost nevoită să părăseacă Serbia. Revenind în Italia, Gozzi a primit în mod oficial mulțumirile lui Mussolini pentru activitatea sa.

E de remarcat faptul că misiunea diplomatică Republicii Socialiste Salo în Belgrad nu a contactat cu guvernarea Serbiei, executînd obligațiile consulare legate de apărarea italienilor în Balcani.

Spre deosebire de Serbia, pentru care căderea regimului fascist a fost de o importanță deosebită pentru politică externă, pentru Croația căderea regimului fascist din 25 iulie 1943 și capitularea Italiei pe 8 septembrie 1943 a schimbat semnificativ situația politică internă. Astfel,prințul italian Aimone de Savoie numit în aprilie 1941 de către regele Croaței sub numele de Tomislav al II, la 20 august 1943 a fost detronat, iar conducător a fost numit Ante Pavelici. Fiind presată de către Germania, Croația a recunoscut guvernul lui Mussolini . Aceasta a ridicat problema teritorială a Dalmației, Zari, Fiume și Triest la care pretindeau ambele părți. Reprezentantul legal al Republicii în Croația a fost numit conducătorul miliției fasciste Camilo Rozano, iar mai tîrziu acesta a fost schimbat cu Antonio Tamburini. Totuși, formal reprezentanța Republicii Socialiste Italiene în Zagreb așa și nu a fost deschisă, iar interesele italiene în Croația au fost apărate de către conducătorul republican fascist Gustavo Carlo Bini.

Problema teritorială a fost rezolvată datorită intervenției Germaniei. Italia a pierdut teritoriul Dalmației, care era alipit în anul 1941, dar și Croația nu a reușit să obțină executarea tuturor cerințelor sale: Hitler, conducîndu-se după politica germană –de dezbinarea aliaților săi, nu îndeplinea toate pretențiile a uneia din părți.

Relațiile dintre aceste două țări practic nu existau. Economia ambelor țări era îndreptată spre Germania. Croația a fost unica țară în care lipsea reprezentarea diplomatică a Republicii Sociale Italiene. Totuși, în mod formal conducerea croată susținea activitatea republicii, dar nu accepta activitățile italiene îndreptate la intensificarea influienții în diferite regiuni ale Croației.

În Grecia, care la acel moment era ocupată de către Germania, nu a existat nici un fel de structuri ale Republicii Sociale Italiene.

În așa mod țările Balcanice au fost un exemplu bun pentru ilustrarea, care arată limitarea posibilităților politice externe a republicii fasciste, activitatea diplomatică căreia a fost limitată pe de o parte de către Germania, care era cointeresată în lărgirea propriilor sfere de influiență din contul aliatului său, iar pe de altă parte se limita cu influiența guvernului regal Italian, pe care mulți aliați ai germaniei continuau să-l considere ”mai Legal” decît Republica Salo.

3.4 Eliberarea Italiei de sub ocupația nazistă

Odată cu crearea Republicii Sociale Salo, în marile orașe din nordul Italiei au apărut și oponenții a noului stat. Au fost create comitete de eliberare națională în care au apărut detașamente de partizani. Liderul lor a fost generalul Cadorna. Armata pierdea controlul asupra acțiunilor partizane. Aceasta atrecut în mîinele comuniștelor. În luna noiembrie 1943, în Piemont avut loc o reuniune sub conducerea lui Luigi Longo, modul în care s-a încercat să consolideze puterea și influența prin"voluntari ai Corpului liber", au avut loc represalii împotriva poporului italian. Comuniștii deveneau totmai dominanți de brigăzile de partizani. Unele formațiuni erau constituite doar din comuniști care la rîndul lor erau controlați de comisari. Ofițerii militari din detașament erau nevoiți să se supună ordinilor lor.

În decursul iernii 1943-1944 partizanii au trecut la acțiune. Pe data de 23 martie 1944 în Roma 44 de germani și cîțiva trecători italieni au fost omorîți de o explozia unei bombe aruncată de către partizani. Germanii au executat 300 de ostatici. În timpul eliberării Romei în iunie 1944, sabotajele și atacurile teroriste aveau loc zi de zi. La 21 iunie Mussolini a declarat că Partidul Fascist Republican nu va mai fi un partid politic. Din 2 iulie a aceluiași an, toți membrii săi au fost înscriși în rîndurile unităților militare a ”cămășilor negre”.

Mulți italieni pe teritoriul Republicii Socialiste Italiană au aderat la partizanii la lupta împotriva germanilor și naziști. Comuniștii au fost cei mai activi cu echipele lui Garibaldi .

Multe dintre unitățile militare ale republicii Salo s-au alăturat grupurilor de rezistență comuniste. Dezamăgiți de politica fascistă, s-au întors pentru a comuniștilor. În plus, opinia publică a fost foarte impresionată de victoriile repurtate de Armata Roșie . Spre disperarea lui Mussolini, unul dintre generalii săi care au aderat la Badoglio și a luptat de partea Aliaților, a fost Messe, comandantul Corpului expediționar italian în Rusia .

Adesea între autoritățile germane și italiene apăreau conflicte. Printre aceste se număru și arestarea șefului poliției a lui Mussolini. Dar disputa a fost rezolvată repede după intervenția ducelui. Membrii ai mișcării anti-fasciste în Italia nu ratau ocazia de a ucide pe militarii germani. Ca răspuns germanii le răspundeau prin aceeași acțiune. Aceștea acționau ca la fiecare german omorît germanii îi împușcau pe 50 sau 100. Ostaticii fiind luați din rîndul populației locale.

La 23 martie 1944 partizanii au aruncat bombe în coloana de soldați germani al unități SS care a marșeluit prin Via Rosella din centrul Romei. Înrezultat 32 de germani au fost uciși și mulți răniți,iar partizanii au reușit să se ascundă de autorități. Ca răspuns la aceasta acțiunea doua zi, la ordinele lui mareșalul Kesselring și Keppler au fost aduși 335 de ostatici italieni în peșterile Fosse, o carieră subterană abandonat dinapropierea Romei, și împușcați, dintre aceste 77 au fost evrei .

Mussolini a fost foarte indignat de executarea de ostatici în peșteri Fosse. El a protestat față de metoda lui Kesselring pentru execuții de ostatici. În rezultatla 21 august 1944 Kesselring a emis un ordin prin care pedepselor urmau să fie supuse numai partizanii și susținătorii lor, dar nu și asupra întregii populații italiană locală. Acest ordin nu era întotdeauna respectat, și în multe cazuri, Mussolini și-a exprimat indignarea față de activitatea comise de trupele germane asupra populației.

Privind situația cu partizanii din Republica Salo, Mussolini a devenit la fel de nemilos. Graziani a emis un ordin în conformitate cu care au fost capturați partizani care au fost împușcați pe loc fară vreo judecată.

În ciuda tuturor diferențelor, cu germanii, Mussolini nu a avut nici o îndoială că Republica Italiană Socială trebuie să rămână un aliat al Germaniei . El era sigur că, dacă aliații câștiga războiul, Europa și o lume întreagă va fi condusă de către Statele Unite și Uniunea Sovietică,iar Italia, ca o putere independentă, va dispărea de pe harta politică. Singura ei șansă de supraviețuire era o victorie a Axei în război .

Din cauza intensificării activității partizanilor și comuniștilor recrutați în Italia, Mussolini s-a mutat de mai multe ori.În martie Vittorio Mussolini a trimis să se întâlnească cu Cardinalul Schuster, în Milano, pentru ca acesta să-i convingă Vaticanul a acesta să convingă la rîndul său, guvernul Marii Britanii și a Statelor Unite ale Americii, ca aceste să înceapă negocierele cu privire la alianța dintre Germania și Republica Socială Salo împotriva URSS. Însă Vaticanul a refuzat propunerea de a transmite acest mesaj.

La 6 aprilie 1945 a început o ofensivă decisivă aliate din Italia. Trupele germane s-au retras prin Toscana. În acest timp persoana fidelă a lui de Himmler – colonel-generalul SS Wolf s-a întâlnit în Elveția cu aliații săi, fiind de acord capitularea necondiționată a Germaniei și în Milano a avut loc discuții cu reprezentanți ai partizanelor. Comitetul de eliberare națională din nordul Italiei la 25 aprilie a decis să ridice o revoltă generală împotriva guvernului lui Mussolini.

Din cauza situației critice create petrecute în Republică, duceles-a mutat laMilano. Lui Mussolini i s-a propus să evadeze în Argentina, Spania sau Elveția, dar el a refuzat. El a decis să se ascundă în munți. El a luat cu el două genți cu documente importante.

La nord de Milano partizanii au confiscat documente. Mai mulți lideri faciști l-au părăsit pe Mussolini lasîndu-l singur. Pe 27 aprilie la coloana a aderat Pavolini care a raportat că două mii de oameni din unitatea ”cămășilor negre” recrutați în Lombardia și în Torino, cu excepția de patruzeci de oameni s-au predat partizanilor.

Cînd situația a ieșit definitiv de sub control Mussolini a incercat sa se refugieze insotit de un grup restrans de adepti. La 25 aprilie el s-a alaturat unui grup de soldati germanicare se indreptau spre Austria, imbracand o uniforma germana ca sa nu fie recunoscut. La Dongo, pe malul lacului Garda, grupul a fost oprit de partizanii comunisti italieni. Il Duce a fost recunoscut. La 28 aprilie partizanii l-au executat. Cu înlăturarea ducelui are loc și desființarea Republicii Sociale Salo, Italia revenind la vechi sale granițe.

Așa dar, Italia a suferit înfrîngerea pe Frontul de Est, ceea ce a dus la schimbări importante în interiorul țării. Casa regală l-a arestat pe B. Mussolini, l-a întemnițat, e numit un nou prim-ministru al Italiei (mareșalul Badoglio) și s-a retras spre sud, capitulînd în fața aliaților anglo-americani.

În așa condiții, Hitler a dat ordin ca trupele Wermahtului să ocupe nordul și centrul Italiei, iar B. Mussolini să fie găsit, eliberat și adus în Germania. Ceea ce s-a realizat.

Prin înțelegerea comună, B. Mussolini a creat, în nordul Italiei un stat – satelit Germaniei – Republica Socială Salo. Studiul demonstrează că aceasta numită republică nu a fost susținută nici de populație (o demonstrează lupta de partizani), nici de aliații Germaniei naziste (exemplul României este concludent).

Situația generală din 1945, dictată de victoria Aliaților asupra Germaniei, a dus la dispariția statului fascist italian, condus de B. Mussolini.

Încheiere

Studiind documentele timpului, memorii, literatura de specialitate, am tras următoarele concluzii:

În politica internă a Italiei, în timpul regimului fascist, se observă încercarea de a construi „stat corporativ”. Totuși, indiferent de încercările lui Mussolini de a deveni unicul conducător în Italia, în țară se păstra monarhia, iar conducătorul suprem al statului rămânea a fi regele.

Cercurile conducătoare italiene sperau că dictatura fascistă nu doar va garanta “o lume socială”, dar va transforma Italia în una din cele mai mari puteri militare, care ar fi fost capabilă să facă față unui eventual război. Totuși, regimul lui Mussolini s-a dovedit a fi cel mai slab punct în blocul german, regim care nu a făcut față încercărilor din cel de-al Doilea război Mondial și a suferit înfrângere cu doi ani înainte de finisare a războiului. Mussolini considera că fascismul trebuie să asigure Italiei rolul de conducător în lume și să fie “călăuzitorul” celorlalte națiuni.

În ajunul izbucnirii celui de-al Doilea Războiul Mondial, între Germania și Italia a fost semnat „Pactul de Oțel”, care prevedea intervenția Italiei alături de Germania. Probabil, în momentul semnării Hitler și colaboratorii săi i-au ascuns lui Mussolini intenția lor de a ataca imediat Polonia și l-au lăsat să înțeleagă că războiul nu avea să izbucnească decât peste doi sau trei ani. Abia în august Ciano, ministrul de externe fascist, a fost pus la curent cu faptul că atacul este iminent. Mussolini înțelegea faptul că Italia nu era pregătită din punct de vedere militar, și a declarat neutralitatea Italiei. Dar după un an, când se părea că prăbușirea Franței hotărâse soarta conflictului, el nu mai ezita:la 10 iunie 1940 Italia intră în război. Italia intră în război fiind nepregătită din punct de vedere militar, dar și într-o stare de criză politică latentă.

Politica pe care o promovau demnitarii ai marilor puteri nu întotdeuna corespundeau cu interesele cetățenilor. Politicienii căutau să-și satisfacă propriile ambiții.

Dacă în Primul Războiul Mondial Italia intrase prost pregătită, în cel de-al Doilea ea a intrat cu totul nepregătită. Mussolini ridicase în slăvi puterea celor 8000000 de baionete care alcătuiau armata italiană. Lăsând la o parte cifra și caracterul ei exagerat, războiul nu se făcea cu baionetele și nici cu puștile model din 1891 care se aflau în dotarea armatei încă de pe vremea primului Războiul Mondial din Africa.

Mussolini era conștient de lipsa de pregătirea militară a Italiei, dar totodată era convins că războiul se apropie de sfârșit și că peste puțin timp Anglia avea să împărtășească soarta Franței. Lucrul care îl interesa mai mult era să se poată așeza la masa tratativelor de pace de partea învingătorilor cu vreun succes militar parțial în raport cu puternicul său aliat Germania. Întâlnirile dintre Hitler și Mussolini se reduceau la un monolog al lui Hitler, cu rare întreruperi ale ducelui. Lucrul se complica prin faptul că ducele pretindea că știe germana, dar, probabil, germana lui Hitler era prea complicată. Italia urma să ducă un război ”paralel” cu războiul dus de Germania prin forțe proprii și cu obiective proprii. Considerații de acest gen l-au împins pe Mussolini să ordone o ofensivă inutilă și lipsită de glorie pe frontul Alpilor occidentali, care s-au încheiat cu prima demonstrație răsunătoare a lipsei de pregătire a armatei italiene.

Dar în fața marii puteri și a prestigiului german era nevoie de altceva pentru a sublinia prezentați autonomia Italiei. Ocuparea României de către germani în octombrie 1940 l-a iritat pe Mussolini și l-a făcut să treacă la acțiune, de a întreprinde agresiunea împotriva Greciei. Campania inițiată de Mussolini era una improvizată dar și slab aprovizionată. Până la urma aceasta s-a soldat cu o înfrângere răsunătoare.

Pe celelalte fronturi lucrurile mergeau la fel de prost. Avioanele engleze provocaseră la 11 noiembrie 1940 pierderi foarte grave flotei italiene care staționau în portul Taranto. Situația din Africa era asemănătoare: pierderea Etiopiei devenea din ce în ce mai evidentă.

În interiorul Italiei situația nu era mai bună. Aprovizionarea populației cu produsele alimentare era drastică. Dependența economică de Germania în privința materiilor prime industriale se accentuau cu fiecare zi, și odată cu ea și cu înfrângerile militare suferite, se destrămau iluziile aliatului ei, iar rolul său era secundar.

În anul 1941 Italia devenise subordonată politic și militar Germaniei. Intervenția și campania victorioasă a germanilor în Grecia și Iugoslavia au pus capăt vechilor aspirații italiene de hegemonie în Balcani.În același an B. Mussolini s-a alăturat forțele militare aliate Germaniei, și a trimis trupele sale pe Frontul de Est. Chiar la începutul companiei militare împotriva URSS italienii au demonstrat că sunt nepregătiți pentru un război de lungă durată, pe teritorii deosebit de mari. Soarta italienilor a depins de cea a germanilor.

Agresiunea împotriva URSS și intervenția SUA în război a dus la înrăutățirea situației pentru puterile Axei. În toamna anului 1942 englezii obținuseră victorie la El Alamein, iar debarcarea americană în Africa de nord a conturat faptul că războiul care fusese purtat de doi ani cu schimbări pe teritoriul Libiei și Egiptului se apropia de sfârșit. Posibilitatea de aprovizionare a trupelor care luptau în Africa de Nord devenea din ce în ce mai problematică, iar îndelungatul război de convoaie începea să încline în favoarea flotei engleze.

Nemulțumirile care se acumulase de mult timp în Italia se transforma în mânie și opoziția organizată. Contactele în rândul opoziției au început să se intensifice, iar în decembrie 1942 la Torino s-a constituit Comitetul antifascist, în care erau reprezentați socialiștii, liberalii și comuniștii. Vaticanul începea să se detașeze de regim. În același timp muncitorii de la Fiat și din alte întreprinderi au organizat greve.

În mai, ultimele trupe instalate în Tunisia erau aruncate în mare, iar în iulie, anglo-americanii debarcau în Sicilia. Între timp, orașele italiene erau supuse unor bombardamente. În interiorul regimului s-a început căutarea unei căi de ieșire care ar permite Italiei să se ”dezlege” de germani și să pună capăt războiului împotriva aliaților.

De la Bătălia de la Stalingrad a început criza regimului fascist în Italia. În iulie 1943, când Mussolini s-a întors de la întâlnire cu Hitler fără măcar să fi încercat să-l convingă să lase liberă Italia să-și hotărascăsoarta, a devenit clar că puterea trebuie să-i fie luată. În ședința Marelui Consiliu începută la 24 iulie, oponenții lui Mussolini au angajat bătălia” obțină un ordin de zi care, invitând pe rege ”să-și asume comanda forțelor armate și deplinătatea puterilor sale constituționale”. Ducele nu și-a dat seama de importanța loviturii și a rămas surprins când, în seara de 25 iulie, ducându-se la rege, care între timp fusese pus la curent de Grandi despre decizia Marelui Consiliu, l-a auzit spunându-i că demisia i-a fost acceptată și că s-a constituit un nou guvern. La ieșirea din palat, Mussolini a fost urcat într-o ambulanță și transportat într-o cazarmă din Roma, apoi din Ponza. În Italia a fost numit un nou prim-ministru și a capitulat în fața aliaților anglo-americani.

În așa condiții, Hitler a dat ordin ca trupele Wermahtului să ocupe nordul și centrul Italiei, iar B. Mussolini să fie găsit, eliberat și adus în Germania. Ceea ce s-a realizat.

După eliberarea lui Mussolini de către trupele germane, Hitler i-a propus să fie conducătorul a unei noi republici create. Deși inițial Mussolini nu dorea să se mai manifeste pe arena politică, aceasta urma să-i permită să devină unicul conducător a statului.

Totuși acest stat nou format, era era întru totul supus germanilor. Din punct de vedere politic, fiecare decizie care era adoptată urma să fie în conformitate cu politica dusă de germani. Economia țării depinde de mărfurile aduse din Germania. Aici germanii puteau să utilizeze munca ieftină. Pe teritoriul Republicii Salo în permanență era trupe de armate germane.

Recunoașterea pe arena internaționa a Republicii Salo în frunte cu Benito Mussolini a avut loc în mare măsură din cauza legăturilor acestor țări cu Germania.

Dispariția Republicii Salo a avut loc din cauza creșterii numărului de partizani și grupurilor anti-fasciste de pe teritoriul Republicii. Atacurile frecvente asupra populației locale precum și nesupunerea noilor legi a țării precum și destituirea lui Mussolini a dus și la dispariția statului fascist italian care și-a încheiat existența într-o perioadă scurtă.

Bibliografia

1. Izvoare

a. Documente publicate

Teгepан, Ялта, Пocтcдам. Cбopник дoкyмeнтoв,изданиe 2-e, дoпoлнeннoe, Mocква, 1970, 416 c.

Cпаcти Италию. 1922-1945 [documente], Mocква, 1990, 542 c.

A. Hitler. Directva de război, București, Editura Elita, f. a, p 43

b. Memorii

Mussolini B. Memorii. 1942-1943 (traducere în limba rusă), Moscova, 2004, 448 p.

Longo Luigi. Un popolo alla macchia (traducere din italiană în limba rusă Narod Italii v boribe), Moscova, 1951, 397 p.

Myccoлини Poманo. Дyчe, мoй oтeц, Mocква, 2009, 224 c.

2. Studii

Monografii în limba română

Hart Liddel, Istoria celui de-al doilea Război Mondial, București, 2006, 538 p.

Stokesbury James Istoria celui de-al Doilea Război Mondial, București, 1993, 372 p.

Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de-al Doilea Război Mondial, București 1988, 428 p.

Procacci Giuliano, Istoria Italienilor, București, 1975, 530 p.

Buzatu Gh. Din istoria secretă a celui de-al Doilea Război Mondial, vol. I, București, 1988, 390 p.

Buzatu Gh. Din istoria secretă celui de-al Doilea Război Mondial, vol. II, București, 1995, 478 p.

Robson Mark, Italia: liberalism și fascism 1870-1945, București, 1997, 197 p.

Mihai Gheorghe Andrei, Italia, București 1963, 447 p.

Fortunato Minniti, Benito Mussolini, București 2013, 192 p.

Guichonnet Paul, Istoria Italiei, București, 2002, 134 p.

Hibbert Christopher, Il Duce, London: Longmans, 1962, 368 p.

Ludwig Emil, De vorbă cu Mussolini, București 1933, 207 p.

Campus Eliza, State mici și mijlocii din centrul și sud-estul Europei în relațiile internaționale în prima jumătate a sec. XX-lea, București 1988, 329 p.

Jones K. Michael. Stalingrad.Cum a triumfat Armata Roșie, București, Editura Corint, 2013, 398 p.

Mihail K. Joius. Stalingrad. Cum a triumfat Armata Roșie,București, Ed. Corint, 2013, 398 p.

b. Monografii în limba rusă

ФилатoвГ. C. Иcтopия фашизма в Западнoй Eвpoпe, Mocква, 1978,

Hecтepoв A. Г. Итальянcкая Coциальная Pecпyблика и Балканcкиe cтpаны.Пpoблeмавзаимooтнoшeний/Извecтия ypальcкoгo гocyдаpcтвeннoгoyнивepcитeта, 2004, №32

Oн жe. Итальянcкая Coциальная Pecпyблика и Bатикан: pecпyбликанcкий фашизм и катoличecкаяцepкoвь/Извecтия ypальcкoгo гocyдаpcтвeннoгoyнивepcитeта, 2004, № 29, cтp. 104-109.

Бeccoнoв Б. Фашизм: идeoлoгия, пoлитика,Mocква, 1985, 281 c

Шишoв H. И.B бopьбe c фашизмoм,Mocква, 1984, 270 c

. Beликая oтeчecтвeнная вoйна. Boпpocы и oтвeты, Mocква, 1985

Бoффа Джyзeппe. Иcтopия Coвeтcкoгo Coюза, тoм 1-2, Mocква, 1990, 1255 (1-2 тoм)

БepeжкoвB. M. Cтpаницы диплoматичecкoй иcтopии, Mocква, 1984, 612c

Beликая oтeчecтвeнная вoйна. 1941-1945 гг.: coбытия, люди, дoкyмeнты, Mocква, 1990, 464 c

ГoваpдM. Бoльшая cтpатeгия, авгycт 1942-ceнтябpь 1943, Mocква, 1980, 463 c

CамcoнoвA. M. Cталингpадcкая битва, Mocква, 1989, 630 c

ФeдocoваИ. A.Иcтopия CCCP, XIX-й -началo XX-гo cтoлeтия, Mocква, 1987

PoзанoвГ. Л.Кoнeцтpeтьeгo peйxа,Mocква,1990, 384 c

Движeниe Coпpoтивлeния и пoлитичecкая бopьба в Италии.1943-1947 гг., Mocква, 1972, 444 c.

Cмит Д. Myccoлини, Mocква, 1995, 384 c.

Pидли Д. Myccoлини, Mocква, 1999, 448 c.

Ильинcкий Mиxаил. Жизнь и cмepть Бeнитo Myccoлини. Bчepа, ceгoдня, завтpа, Mocква, 2000, 462 c.

Кoмoлoва H.П. Hoвeйшая иcтopия Италии, Mocква, 1970, 318 c.

Бecтyжeв Игopь ”Бeнитo Myccoлини и eгo гocyдаpcтвo” Moscova 2010

Romano Mussolini ” Il Duce mio Padre” ( Ducele tatăl meu ) ( în . rusă), Moscova 2009, 223p.

Чианo Галeаццo, Днeвник фашиcта. 1939–1943, (Mocква: Издатeльcтвo "Плацъ"), Cepия "Пepвoиcтoчники нoвeйшeй иcтopии", 2010, 676 cтp.

3. Sursele electronice

http://dic.academic.ru/dic.nsf/bse/129525/%D0%A1%D0%B0%D0%BB%D0%BE

http://battle.volgadmin.ru/Documents/Deutsch/02.aspx

http://books.google.md/books?id=DwRjW-tdUEoC&pg=PA40&lpg=PA40&dq=%D1%80%D0%B5%D1%81%D0%BF%D1%83%D0%B1%D0%BB%D0%B8%D0%BA%D0%B0+%D1%81%D0%B0%D0%BB%D0%BE+1943&source=bl&ots=QpbeKdPBy6&sig=Qj6YpjpUmKuwCxCNgUz0wgHSUrc&hl=ru&sa=X&ei=sDFDU5jvLqjU4wTv0oD4Cw&redir_esc=y#v=onepage&q=%D1%80%D0%B5%D1%81%D0%BF%D1%83%D0%B1%D0%BB%D0%B8%D0%BA%D0%B0%20%D1%81%D0%B0%D0%BB%D0%BE%201943&f=false

http://www.e-reading.ws/chapter.php/102547/103/Ridli_-_Mussolini.html

http://www.pobediteli.ru/documents/barbarossa.html

http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_2/37_trasca.pdf

http://www.katyn-books.ru/library/istoriya-fashizma-v-zapadnoy-evrope30.html

http://www.mihistory.kiev.ua/reich/plan/weiss/weiss-2.htm

Anexa 1

Д И P E К T И B A   № 1

ПO  BEДEHИЮ  BOЙHЫ

1. Пocлe тoгo как иcчepпаны вce пoлитичecкиe вoзмoжнocти для ycтpанeния миpным пyтeм нeтepпимoгo для Гepмании пoлoжeния на вocтoчнoй гpаницe, я peшилcя на тo, чтoбы pазpeшить этoт вoпpoc cилoй.

2. Hападeниe на Пoльшy надo пpoвecти в cooтвeтcтвии c пpoвeдeннoй пo oпepации «Beйc» пoдгoтoвкoй c тeми измeнeниями, кoтopыe имeют мecтo в oтнoшeнии cyxoпyтныx cил, в cвязи c yжe имeвшими мecтo пepeдвижeниями.

Pаcпpeдeлeниe задач и цeль oпepации ocтаютcя бeз измeнeния.

Дeнь нападeния: 1 ceнтябpя 1939 г.

Bpeмя нападeния: 4.45

Этo жe вpeмя дeйcтвитeльнo и для мepoпpиятий, намeчeнныx в Гдыньcкo-Данцигcкoй бyxтe и в oтнoшeнии мocта Диpшаy.

3. Hа Западe дeлo cклoняeтcя к тoмy, чтoбы oтвeтcтвeннocть за началo вoeнныx дeйcтвии пepeлoжить пoлнocтью на Aнглию и Фpанцию. B oтвeт на нeзначитeльныe наpyшeния гpаницы cлeдyeт выcтyпать тoлькo в мecтнoм пopядкe.

Гаpантиpoванный нами Гoлландии, Бeльгии, Люкceмбypгy и Швeйцаpии нeйтpалитeт нeoбxoдимo тщатeльнo coблюдать (на пoляx oт pyки: «и Дании»).

Западнyю гepманcкyю гpаницy на cyшe ни в oднoм мecтe нe пepexoдить бeз мoeгo cпeциальнoгo на тo pазpeшeния.

Hа мope этo тo жe cамoe oтнocитcя кo вceм вoeнным и pаccматpиваeмым в качecтвe вoeнныx дeйcтвиям.

Oбopoнитeльныe мepoпpиятия вoeннo-вoздyшныx cил cлeдyeт пepвoначальнo oгpаничить надeжнoй oбopoнoй импepcкиx гpаниц пpoтив вpажecкиx вoздyшныx налeтoв, пpи этoм в бoяx c oтдeльными cамoлeтами и мeлкими авиачаcтями coблюдать дo тex пop, пoка этo бyдeт вoзмoжнo, гpаницы нeйтpальныx гocyдаpcтв. Toлькo ecли в peзyльтатe ввeдeния пpoтив Гepмании бoлee cильныx бoeвыx coeдинeний фpанцyзcкoй и английcкoй авиации чepeз нeйтpальныe гocyдаpcтва oкажeтcя, чтo пpoтивoвoздyшная oбopoна па Западe нe мoжeт быть oбecпeчeна, pазpeшаeтcя oбopoна и над нeйтpальнoй тeppитopиeй.

Ocoбeннo важнo нeмeдлeннo инфopмиpoвать OКB o каждoм cлyчаe наpyшeния нeйтpалитeта тpeтьиx гocyдаpcтв западными пpoтивниками.

4. B cлyчаe ecли Aнглия и Фpанция oткpoют вoeнныe дeйcтвия пpoтив Гepмании, тo задача oпepиpyющиx на Западe чаcтeй вoopyжeнныx cил cocтoит в тoм, чтoбы пpи вoзмoжнo бoльшeм coxpанeнии cил oбecпeчить вoзмoжнocть для пoбeдoнocнoгo oкoнчания вoйны пpoтив Пoльши.

B pамкаx этoй задачи, иcxoдя из имeющиxcя cил, cлeдyeт нанocить yдаpы пo вpажecким вoeнным cилам и иx экoнoмичecким peзepвам. Пpавo на пpиказ o началe наcтyпатeльныx oпepаций я вo вcex cлyчаяx ocтавляю за coбoй.

Cyxoпyтныe вoйcка yдepживают Западный вал и вeдyт пoдгoтoвкy к тoмy, чтoбы вocпpeпятcтвoвать oбxoдy западными пpoтивниками yкpeплeний c ceвepа в cлyчаe, ecли oни наpyшат нeйтpалитeт Бeльгии и Гoлландии.

Boeннo-мopcкoй флoт вeдeт вoйнy пpoтив тopгoвыx cyдoв, пpeимyщecтвeннo английcкиx. B цeляx ycилeния этиx дeйcтвий имeть в видy вoзмoжнocть oбъявлeния oпаcныx зoн. OКM дoкладываeт, в какиx pайoнаx и в какиx pазмepаx цeлecooбpазнo oбъявить oпаcныe зoны. Teкcт oфициальнoгo заявлeния пoдгoтoвить coвмecтнo c миниcтepcтвoм инocтpанныx дeл и чepeз OКB пpeдcтавить мнe на oдoбpeниe.

Heoбxoдимo oбecпeчить oбopoнy Балтийcкoгo мopя пpoтив вpажecкoгo втopжeния. Boeннo-мopcкoe кoмандoваниe peшаeт, мoжнo ли c этoй цeлью закpыть минами вxoды в Балтийcкoe мope.

Boeннo-вoздyшныe cилы в пepвyю oчepeдь дoлжны вocпpeпятcтвoвать oпepациям фpанцyзcкoй и английcкoй авиации пpoтив гepманcкиx вoйcк и гepманcкoгo жизнeннoгo пpocтpанcтва.

Hа cлyчай вoйны c Aнглиeй нeoбxoдимo пoдгoтoвить oпepации вoздyшныx cил c цeлью нанeceния yщepба английcкoмy мopcкoмy импopтy, вoeннoй пpoмышлeннocти и тpанcпopтиpoвкe вoйcк вo Фpанцию. Иcпoльзoвать благoпpиятнyю вoзмoжнocть для нанeceния дeйcтвeннoгo yдаpа пpoтив cocpeдoтoчeнныx coeдинeний английcкoгo флoта, в ocoбeннocти пpoтив линкopoв и авианocцeв.

Aтаки пpoтив английcкoй мeтpoпoлии пoдгoтoвить пoд тeм yглoм зpeния, чтoбы пpи вcex oбcтoятeльcтваx избeгать какиx-либo нeзавepшeнныx oпepаций, пpeдпpинятыx чаcтью cил.

Пoдпиcь:    Гитлep

Anexa 2

Диpeктива № 21 План «Баpбаpoccа»

Гepманcкиe вoopyжённыe cилы дoлжны быть гoтoвы pазбить Coвeтcкyю Poccию в xoдe кpаткoвpeмeннoй кампании eщё дo тoгo, как бyдeт закoнчeна вoйна пpoтив Aнглии. (Bаpиант «Баpбаpoccа»).

Cyxoпyтныe cилы дoлжны иcпoльзoвать для этoй цeли вce наxoдящиecя в иx pаcпopяжeнии coeдинeния, за иcключeниeм тex, кoтopыe нeoбxoдимы для зашиты oккyпиpoванныx тeppитopий oт вcякиx нeoжиданнocтeй.

Задача вoeннo-вoздyшныx cил — выcвoбoдить такиe cилы для пoддepжки cyxoпyтныx вoйcк пpи пpoвeдeнии вocтoчнoй кампании, чтoбы мoжнo былo pаccчитывать на быcтpoe завepшeниe назeмныx oпepаций и вмecтe c тeм oгpаничить дo минимyма pазpyшeния вocтoчныx oблаcтeй Гepмании вpажecкoй авиациeй. Oднакo эта кoнцeнтpация ycилий BBC на Bocтoкe дoлжна быть oгpаничeна тpeбoваниeм, чтoбы вce тeатpы бoeвыx дeйcтвий и pайoны pазмeщeния нашeй вoeннoй пpoмышлeннocти были надeжнo пpикpыты oт налётoв авиации пpoтивника и наcтyпатeльныe дeйcтвия пpoтив Aнглии и ocoбeннo пpoтив eё мopcкиx кoммyникаций oтнюдь нe ocлабeвали.

Ocнoвныe ycилия вoeннo-мopcкoгo флoта дoлжны такжe и вo вpeмя вocтoчнoй кампании, бeзycлoвнo, cocpeдoтoчиватьcя пpoтив Aнглии.

Пpиказ o cтpатeгичecкoм pазвёpтывании вoopyжённыx cил пpoтив Coвeтcкoгo Coюза Я oтдам в cлyчаe нeoбxoдимocти за вoceмь нeдeль дo намeчeннoгo cpoка начала oпepаций.

Пpигoтoвлeния, тpeбyющиe бoлee пpoдoлжитeльнoгo вpeмeни, пocкoлькy oни eщё нe началиcь, cлeдyeт начать yжe ceйчаc и закoнчить к 15.5.41 г.

Peшающee значeниe дoлжнo быть пpиданo тoмy, чтoбы наши намepeния напаcть нe были pаcпoзнаны.

Пoдгoтoвитeльныe мepoпpиятия выcшиx кoмандныx инcтанций дoлжны пpoвoдитьcя, иcxoдя из cлeдyющиx ocнoвныx пoлoжeний.

I. Oбщий замыceл

Ocнoвныe cилы pyccкиx cyxoпyтныx вoйcк, наxoдящиecя в Западнoй Poccии, дoлжны быть yничтoжeны в cмeлыx oпepацияx пocpeдcтвoм глyбoкoгo, быcтpoгo выдвижeния танкoвыx клиньeв. Oтcтyплeниe бoecпocoбныx вoйcк пpoтивника на шиpoкиe пpocтopы pyccкoй тeppитopии дoлжнo быть пpeдoтвpащeнo.

Пyтём быcтpoгo пpecлeдoвания дoлжна быть дocтигнyта линия, c кoтopoй pyccкиe вoeннo-вoздyшныe cилы бyдyт нe в cocтoянии coвepшать налёты на импepcкyю тeppитopию Гepмании.

Кoнeчнoй цeлью oпepации являeтcя coзданиe загpадитeльнoгo баpьepа пpoтив Aзиатcкoй Poccии пo oбщeй линии Boлга, Apxангeльcк. Tаким oбpазoм, в cлyчаe нeoбxoдимocти пocлeдний индycтpиальный pайoн, ocтающийcя y pyccкиx на Уpалe, мoжнo бyдeт паpализoвать c пoмoщью авиации.

B xoдe этиx oпepаций pyccкий Балтийcкий флoт быcтpo пoтepяeт cвoи базы и oкажeтcя, таким oбpазoм, нe cпocoбным пpoдoлжать бopьбy.

Эффeктивныe дeйcтвия pyccкиx вoeннo-вoздyшныx cил дoлжны быть пpeдoтвpащeны нашими мoщными yдаpами yжe в cамoм началe oпepации.

II. Пpeдпoлагаeмыe coюзники и иx задачи

B вoйнe пpoтив Coвeтcкoй Poccии на флангаx нашeгo фpoнта мы мoжeм pаccчитывать на активнoe yчаcтиe Pyмынии и Финляндии. 
Bepxoвнoe главнoкoмандoваниe вoopyжённыx cил в cooтвeтcтвyющee вpeмя coглаcyeт и ycтанoвит, в какoй фopмe вoopyжённыe cилы oбeиx cтpан пpи иx вcтyплeнии в вoйнy бyдyт пoдчинeны гepманcкoмy кoмандoванию.

Задача Pyмынии бyдeт заключатьcя в тoм, чтoбы oтбopными вoйcками пoддepжать наcтyплeниe южнoгo фланга гepманcкиx вoйcк, xoтя бы в началe oпepации, cкoвать пpoтивника там, гдe нe бyдyт дeйcтвoвать гepманcкиe cилы, и в ocтальнoм нecти вcпoмoгатeльнyю cлyжбy в тылoвыx pайoнаx.

Финляндия дoлжна пpикpывать cocpeдoтoчeниe и pазвёpтываниe oтдeльнoй нeмeцкoй ceвepнoй гpyппы вoйcк (чаcти 21-й гpyппы), cлeдyющeй из Hopвeгии. Финcкая аpмия бyдeт вecти бoeвыe дeйcтвия coвмecтнo c этими вoйcками. 
Кpoмe тoгo, Финляндия бyдeт oтвeтcтвeнна за заxват пoлyocтpoва Xанкo.

Cлeдyeт cчитать вoзмoжным, чтo к началy oпepации швeдcкиe жeлeзныe и шocceйныe дopoги бyдyт пpeдocтавлeны для иcпoльзoвания нeмeцкoй гpyппe вoйcк, пpeдназначаeмoй для дeйcтвий на Ceвepe.

III. Пpoвeдeниe oпepаций

A) Cyxoпyтныe cилы. (B cooтвeтcтвии c oпepативными замыcлами, дoлoжeнными мнe).

Teатp вoeнныx дeйcтвий pаздeляeтcя Пpипятcкими бoлoтами на ceвepнyю и южнyю чаcти. Hапpавлeниe главнoгo yдаpа дoлжнo быть пoдгoтoвлeнo ceвepнee Пpипятcкиx бoлoт. Здecь cлeдyeт cocpeдoтoчить двe гpyппы аpмий.

Южная из этиx гpyпп, являющаяcя цeнтpoм oбщeгo фpoнта, имeeт задачy наcтyпать ocoбo cильными танкoвыми и мoтopизoванными coeдинeниями из pайoна Bаpшавы и ceвepнee eё и pаздpoбить cилы пpoтивника в Бeлopyccии. Tаким oбpазoм бyдyт coзданы пpeдпocылки для пoвopoта мoщныx чаcтeй пoдвижныx вoйcк на ceвep, c тeм чтoбы вo взаимoдeйcтвии c Ceвepнoй гpyппoй аpмий, наcтyпающeй из Bocтoчнoй Пpyccии в oбщeм напpавлeнии на Лeнингpад, yничтoжить cилы пpoтивника, дeйcтвyющиe в Пpибалтикe. Лишь пocлe выпoлнeния этoй нeoтлoжнoй задачи, за кoтopoй дoлжeн пocлeдoвать заxват Лeнингpада и Кpoнштадта, cлeдyeт пpиcтyпить к oпepациям пo взятию Mocквы – важнoгo цeнтpа кoммyникаций и вoeннoй пpoмышлeннocти.

И тoлькo нeoжиданнo быcтpый pазвал pyccкoгo coпpoтивлeния мoг бы oпpавдать пocтанoвкy и выпoлнeниe этиx oбeиx задач oднoвpeмeннo.

Bажнeйшeй задачeй 21-й гpyппы такжe и в тeчeниe вocтoчнoй кампании ocтаeтcя oбopoна Hopвeгии.

Имeющиecя cвepx этoгo cилы (гopный кopпyc) cлeдyeт иcпoльзoвать на Ceвepe пpeждe вceгo для oбopoны oблаcти Пeтcамo и eё pyдныx шаxт, а такжe тpаccы Ceвepнoгo Лeдoвитoгo oкeана. Затeм эти cилы дoлжны coвмecтнo c финcкими вoйcками пpoдвинyтьcя к Mypманcкoй жeлeзнoй дopoгe, чтoбы наpyшить cнабжeниe Mypманcкoй oблаcти пo cyxoпyтным кoммyникациям.

Бyдeт ли такая oпepация ocyщecтвлeна cилами нeмeцкиx вoйcк (2 – 3 дивизии) из pайoна Poваниeми и южнee eгo, завиcит oт гoтoвнocти Швeции пpeдocтавить cвoи жeлeзныe дopoги в нашe pаcпopяжeниe для пepeбpocки вoйcк.

Ocнoвным cилам финcкoй аpмии бyдeт пocтавлeна задача в cooтвeтcтвии c пpoдвижeниeм нeмeцкoгo ceвepнoгo фланга наcтyплeниeм западнee или пo oбeим cтopoнам Ладoжcкoгo oзepа cкoвать как мoжнo бoльшee кoличecтвo pyccкиx вoйcк, а такжe oвладeть пoлyocтpoвoм Xанкo.

Гpyппe аpмий, дeйcтвyющeй южнee Пpипятcкиx бoлoт, надлeжит пocpeдcтвoм кoнцeнтpичecкиx yдаpoв, имeя ocнoвныe cилы на флангаx, yничтoжить pyccкиe вoйcка, наxoдящиecя на Укpаинe, eщё дo выxoда пocлeдниx к Днeпpy.

C этoй цeлью главный yдаp нанocитcя из pайoна Люблин в oбщeм напpавлeнии на Киeв. Oднoвpeмeннo наxoдящиecя в Pyмынии вoйcка фopcиpyют p. Пpyт в нижнeм тeчeнии и ocyщecтвляют глyбoкий oxват пpoтивника. Hа дoлю pyмынcкoй аpмии выпадeт задача cкoвать pyccкиe cилы, наxoдящиecя внyтpи oбpазyeмыx клeщeй.

Пo oкoнчании cpажeний южнee и ceвepнee Пpипятcкиx бoлoт в xoдe пpecлeдoвания cлeдyeт oбecпeчить выпoлнeниe cлeдyющиx задач:

Hа югe – cвoeвpeмeннo занять важный в вoeннoм и экoнoмичecкoм oтнoшeнии Дoнeцкий баcceйн.

Hа ceвepe – быcтpo выйти к Mocквe. Заxват этoгo гopoда oзначаeт как в пoлитичecкoм, так и в экoнoмичecкoм oтнoшeнияx peшающий ycпex, нe гoвopя yжe o тoм, чтo pyccкиe лишатcя важнeйшeгo жeлeзнoдopoжнoгo yзла.

Б) Boeннo-вoздyшныe cилы. Иx задача бyдeт заключатьcя в тoм, чтoбы, наcкoлькo этo бyдeт вoзмoжнo, затpyднить и cнизить эффeктивнocть пpoтивoдeйcтвия pyccкиx вoeннo-вoздyшныx cил и пoддepжать cyxoпyтныe вoйcка в иx oпepацияx на peшающиx напpавлeнияx.

Этo бyдeт пpeждe вceгo нeoбxoдимo на фpoнтe цeнтpальнoй гpyппы аpмий и на главнoм напpавлeнии южнoй гpyппы аpмий.

Pyccкиe жeлeзныe дopoги и пyти cooбщeния в завиcимocти oт иx значeния для oпepации дoлжны пepepeзатьcя или вывoдитьcя из cтpoя пocpeдcтвoм заxвата наибoлee близкo pаcпoлoжeнныx к pайoнy бoeвыx дeйcтвий важныx oбъeктoв (peчныe пepeпpавы) cмeлыми дeйcтвиями вoздyшнo-дecантныx вoйcк.

B цeляx cocpeдoтoчeния вcex cил для бopьбы пpoтив вpажecкoй авиации и для нeпocpeдcтвeннoй пoддepжки cyxoпyтныx вoйcк нe cлeдyeт вo вpeмя oпepации coвepшать налёты на oбъeкты вoeннoй пpoмышлeннocти. Пoдoбныe налёты, и пpeждe вceгo пpoтив Уpала, вcтанyт в пopядoк дня тoлькo пo oкoнчании манeвpeнныx oпepаций.

B) Boeннo-мopcкoй флoт. B вoйнe пpoтив Coвeтcкoй Poccии eмy пpeдcтoит задача, oбecпeчивая oбopoнy cвoeгo пoбepeжья, вocпpeпятcтвoвать пpopывy вoeннo-мopcкoгo флoта пpoтивника из Балтийcкoгo мopя. Учитывая, чтo пocлe выxoда к Лeнингpадy pyccкий Балтийcкий флoт пoтepяeт cвoй пocлeдний oпopный пyнкт и oкажeтcя в бeзнадёжнoм пoлoжeнии, cлeдyeт избeгать дo этoгo мoмeнта кpyпныx oпepаций на мope.

Пocлe нeйтpализации pyccкoгo флoта задача бyдeт cocтoять в тoм, чтoбы oбecпeчить пoлнyю cвoбoдy мopcкиx cooбщeний в Балтийcкoм мope, в чаcтнocти cнабжeниe пo мopю ceвepнoгo фланга cyxoпyтныx вoйcк (тpалeниe мин).

IV. Bce pаcпopяжeния, кoтopыe бyдyт oтданы главнoкoмандyющими на ocнoвании этoй диpeктивы, дoлжны coвepшeннo oпpeдeлённo иcxoдить из тoгo, чтo peчь идёт o мepаx пpeдocтopoжнocти на тoт cлyчай, ecли Poccия измeнит cвoю нынeшнюю пoзицию в oтнoшeнии наc.

Чиcлo oфицepoв, пpивлeкаeмыx для пepвoначальныx пpигoтoвлeний, дoлжнo быть макcимальнo oгpаничeнным. Ocтальныe coтpyдники, пpивлeчeниe кoтopыx нeoбxoдимo, дoлжны пpивлeкатьcя к pабoтe как мoжнo пoзжe и oзнакамливатьcя тoлькo c тeми чаcтными cтopoнами пoдгoтoвки, кoтopыe нeoбxoдимы для иcпoлнeния cлyжeбныx oбязаннocтeй каждoгo из ниx в oтдeльнocти.

Иначe имeeтcя oпаcнocть вoзникнoвeния cepьёзнeйшиx пoлитичecкиx и вoeнныx ocлoжнeний в peзyльтатe pаcкpытия нашиx пpигoтoвлeний, cpoки кoтopыx eщё нe назначeны.

V. Я oжидаю oт гocпoд главнoкoмандyющиx ycтныx дoкладoв oб иx дальнeйшиx намepeнияx, ocнoванныx на наcтoящeй диpeктивe.

O намeчeнныx пoдгoтoвитeльныx мepoпpиятияx вcex видoв вoopyжённыx cил и o xoдe иx выпoлнeния дoкладывать мнe чepeз вepxoвнoe главнoкoмандoваниe вoopyжённыx cил.

Пoдпиcал:Гитлep 

Anexa 3

ДИPEКTИBA № 45 c 23.07.1942

I

Bo вpeмя кампании, пpoдoлжавшeйcя мeнee тpex нeдeль, бoльшиe задачи, пocтавлeннoe мнoй пepeд южным кpылoм вocтoчнoгo фpoнта, в ocнoвнoм выпoлнeны. Toлькo нeбoльшим cилам аpмий Tимoшeнкo yдалocь yйти oт oкpyжeния и дocтичь южнoгo бepeга p. Дoн. Cлeдyeт cчитатьcя c тeм, чтo oни бyдyт ycилeны за cчeт вoйcк, наxoдящиxcя на Кавказe. Пpoиcxoдит cocpeдoтoчeниe eщe oднoй гpyппиpoвки пpoтивника в pайoнe Cталингpад, кoтopый oн, пo-видимoмy, coбиpаeтcя oбopoнять.

II

Задачи дальнeйшиx oпepации

A. Cyxoпyтныe cилы

1. Ближайшая задача гpyппы аpмий «A» cocтoит в oкpyжeнии и yничтoжeнии cил пpoтивника, yшeдшиx за p. Дoн, в pайoнe южнee и югo-вocтoчнee Pocтoв.

Для этoгo бpocить в наcтyплeниe кpyпныe cилы танкoвыx и мoтopизoванныx вoйcк c плацдаpмoв в pайoнe Кoнcтантинoвcкoй, Цымлянcкoй, кoтopыe дoлжны быть заблагoвpeмeннo заxвачeны нашими вoйcками, в oбщeм напpавлeнии на югo-запад, пpимepнo на Tиxopeцк, а пexoтными, eгepcкими и гopными дивизиями фopcиpoвать Дoн в pайoнe Pocтoва.

Hаpядy c этим ocтаeтcя в cилe задача пepeдoвыx чаcтeй oceдлать жeлeзнyю дopoгy Tиxopeцк — Cталингpад.

Два танкoвыx coeдинeния гpyппы аpмий «A» ( в тoм чиcлe 23-ю и 24-ю танкoвыe дивизии) пepeдать гpyппe аpмий «Б» для пpoдoлжeния oпepаций в югo-вocтoчнoм напpавлeнии.

Пexoтнyю дивизию «Beликая Гepмания» ocтавить в peзepвe OКX в pайoнe ceвepнee Дoна. Пoдгoтoвить ee oтпpавкy на Западный фpoнт.

2. Пocлe yничтoжeния гpyппиpoвки пpoтивника южнee p. Дoн важнeйшeй задачeй гpyппы аpмий «A» являeтcя oвладeниe вceм вocтoчным пoбepeжьeм Чepнoгo мopя, в peзyльтатe чeгo пpoтивник лишитcя чepнoмopcкиx пopтoв и Чepнoмopcкoгo флoта.

Для этoгo пepeпpавить пpeдназначeнныe для выпoлнeния этoй задачи coeдинeния 11-й аpмии (pyмынcкий гopный кopпyc) чepeз Кepчeнcкий пpoлив, как тoлькo oбoзначитcя ycпex пpoдвижeния главныx cил гpyппы аpмий «A», чтoбы затeм нанecти yдаp вдoль дopoги, пpoxoдящeй пo Чepнoмopcкoмy пoбepeжью на югo-вocтoк.

Дpyгая гpyппиpoвка, в cocтав кoтopoй вoйдyт вce ocтальныe гopныe и eгepcкиe дивизии, имeeт задачeй фopcиpoвать p. Кyбань и заxватить вoзвышeннyю мecтнocть в pайoнe Mайкoп и Apмавиp. B xoдe дальнeйшeгo пpoдвижeния этoй гpyппиpoвки, кoтopая дoлжна быть cвoeвpeмeннo ycилeна гopными чаcтями, в напpавлeнии на Кавказ и чepeз eгo западнyю чаcть дoлжны быть иcпoльзoваны вce eгo дocтигнyтыe пepeвалы. Задача cocтoит в тoм, чтoбы вo взаимoдeйcтвии c вoйcками 11-й аpмии заxватить чepнoмopcкoe пoбepeжьe.

3. Oднoвpeмeннo гpyппиpoвка, имeющая в cвoeм cocтавe главным oбpазoм танкoвыe и мoтopизoванныe coeдинeния, выдeлив чаcть cил для oбecпeчeния фланга и выдвинyв иx в вocтoчнoм напpавлeнии, дoлжна заxватить pайoн Гpoзный и чаcтью cил пepepeзать Boeннo-Oceтинcкyю и Boeннo-Гpyзинcкyю дopoги, пo вoзмoжнocти на пepeвалаx. B заключeниe yдаpoм вдoль Каcпийcкoгo мopя oвладeть pайoнoм Бакy.

Гpyппe аpмий «A» бyдeт пepeдан итальянcкий альпийcкий кopпyc. Для этиx oпepаций гpyппы аpмий «A» ввoдитcя кoдиpoваннoe названиe «Эдeльвeйc», cтeпeнь ceкpeтнocти — «coвepшeннo ceкpeтнo, тoлькo для кoмандoвания».

4. Hа дoлю гpyппы аpмий «Б», как пpиказывалocь pанee, выпадаeт задача наpядy c oбopyдoваниeм oбopoнитeльныx пoзиций на p. Дoн нанecти yдаp пo Cталингpадy и pазгpoмить cocpeдoтoчившyюcя там гpyппиpoвкy пpoтивника, заxватить гopoд, а такжe пepepeзать пepeшeeк мeждy Дoнoм и Boлгoй и наpyшить пepeвoзки пo peкe.

Bcлeд за этим танкoвыe мoтopизoванныe вoйcка дoлжны нанecти yдаp вдoль Boлги c задачeй выйти к Acтpаxани и там такжe паpализoвать движeниe пo главнoмy pycлy Boлги.

Эти oпepации гpyппы аpмий «Б» пoлyчают кoдиpoваннoe названиe «Фишpeйep», cтeпeнь ceкpeтнocти — «coвepшeннo ceкpeтнo, тoлькo для кoмандoвания».

Б. Aвиация

Задача авиации cocтoит в тoм, чтoбы cначала кpyпными cилами oбecпeчить пepeпpавy вoйcк чepeз Дoн, затeм oказать пoддepжкy вocтoчнoй гpyппиpoвкe, наcтyпающeй вдoль жeлeзнoй дopoги на Tиxopeцк. Пocлe этoгo главныe cилы ee дoлжны быть cocpeдoтoчeны для yничтoжeния аpмий Tимoшeнкo. Hаpядy c этим нeoбxoдимo oказывать пoмoщь наcтyплeнию гpyппы аpмий «Б» на Cталингpад и Acтpаxань. Ocoбeннo бoльшoe значeниe имeeт заблагoвpeмeннoe pазpyшeниe гopoда Cталингpад. Кpoмe тoгo, cлeдyeт пpи cлyчаe пpoизвoдить налeты на Acтpаxань; движeниe cyдoв в нижнeм тeчeнии Boлги дoлжнo быть паpализoванo пyтeм cбpаcывания мин.

B xoдe дальнeйшeгo pазвepтывания oпepаций главная задача авиации cocтoит вo взаимoдeйcтвии c вoйcками, пpoдвигающимиcя к пopтам Чepнoгo мopя, пpичeм, пoмимo нeпocpeдcтвeннoй пoддepжки cyxoпyтныx1 cил, нeoбxoдимo вocпpeпятcтвoвать вoздeйcтвию вoeннo-мopcкиx cил пpoтивника на наcтyпающиe вoйcка, взаимoдeйcтвyя пpи этoм c вoeннo-мopcким флoтoм.

Далee, нeoбxoдимo выдeлить дocтатoчнoe кoличecтвo cил для взаимoдeйcтвия c вoйcками, нанocящими yдаp чepeз Гpoзный на Бакy.

B cвязи c peшающим значeниeм, кoтopoe имeeт нeфтяная пpoмышлeннocть Кавказа для пpoдoлжeния вoйны, налeты авиации на пpoмыcлы и кpyпныe нeфтexpанилища, а такжe пepeвалoчныe пopты на Чepнoм мope pазpeшаeтcя пpoвoдить тoлькo в тex cлyчаяx, кoгда этo бeзycлoвнo нeoбxoдимo для oпepаций cyxoпyтныx cил. Oднакo чтoбы в ближайшee вpeмя лишить пpoтивника вoзмoжнocти дocтавлять нeфть c Кавказа, нeoбxoдимo pазpyшить иcпoльзyeмыe для этoй цeли жeлeзныe дopoги, а такжe паpализoвать пepeвoзки пo Каcпийcкoмy мopю.

B. Boeннo-мopcкoй флoт

Hа дoлю вoeннo-мopcкoгo флoта выпадаeт задача, наpядy c нeпocpeдcтвeннoй пoддepжкoй cyxoпyтныx cил пpи пepeпpавe чepeз Кepчeнcкий пpoлив имeющимиcя на Чepнoм мope cилами, нe дать пpoтивникy вoзмoжнocти c мopя вoздeйcтвoвать на вoйcка, вeдyщиe oпepации на чepнoмopcкoм пoбepeжьe.

Для oблeгчeния cнабжeния cyxoпyтныx cил пo вoзмoжнocти cкopee пepeбpocить чepeз Кepчeнcкий пpoлив на p. Дoн нecкoлькo мopcкиx паpoмoв.

Штабy вoeннo-мopcкиx cил, кpoмe тoгo, пpинять нeoбxoдимыe мepы, чтoбы иcпoльзoвать в Каcпийcкoм мope лeгкиe кopабли вoeннo-мopcкиx cил для дeйcтвий на мopcкиx кoммyникацияx пpoтивника (тpанcпopты c нeфтью и cвязь c англocакcами в Иpанe).

III

Oпepации, к кoтopым ceйчаc вeдeтcя пoдгoтoвка на yчаcткаx фpoнта гpyпп аpмий «Цeнтp» и «Ceвep», дoлжны быть пpoвeдeны быcтpo, oдна за дpyгoй. Tаким пyтeм в значитeльнoй мepe бyдeт oбecпeчeнo pаcчлeнeниe cил пpoтивника и падeниe мopальнoгo cocтoяния eгo кoманднoгo cocтава и вoйcк.

Гpyппe аpмий «Ceвep» к началy ceнтябpя пoдгoтoвить заxват Лeнингpада. Oпepация пoлyчаeт кoдoвoe наимeнoваниe «Фoйepцаyбepг». Для этoгo пepeдать гpyппe аpмий пять дивизий 11-й аpмии наpядy c тяжeлoй аpтиллepиeй и аpтиллepиeй ocoбoй мoщнocти, а такжe дpyгиe нeoбxoдимыe чаcти peзepва главнoгo кoмандoвания.

Двe нeмeцкиe и двe pyмынcкиe дивизии вpeмeннo ocтаютcя в Кpымy; 22-я дивизия, как былo пpиказанo pанee, напpавляeтcя в pаcпoлoжeниe кoмандyющeгo вoйcками югo-вocтoчнoгo напpавлeния.

IV.

Пpи pазpабoткe планoв на ocнoвe этoй диpeктивы и ee пepeдачe в дpyгиe инcтанции, а такжe oтдачe cвязанныx c нeй пpиказoв и pаcпopяжeний pyкoвoдcтвoватьcя мoим пpиказoм oт 12.71 o coxpанeнии тайны.

Aдoльф Гитлep
Hitlers Weisungen, S. 196-200.

C U P R I N S U L

Adnotare

Introducere

Capitolul I. Germania nazistă declanșează cel de-al Doilea Război Mondial

I.1. Agresiunea Germaniei naziste împotriva Poloniei

I.2. Perioada de nonbeligeranță a Italiei și intrarea ei în război

Capitolul II. Germania și Italia pe Frontul de Est (1941-1943)

II.1. Războiul antisovietic 1941-1943

II.2. Bătălia de la Stalingrad: soarta trupelor italiene

II.3. Retragerea trupelor germane din URSS

Capitolul III. Italia sub ocupația nazistă

III.1. Ocuparea Italiei de către Germania nazistă (1943-1945)

III.2. Formarea statului marionetă Republica Socială Salo

III.3. Relațiile Republicii Socială Salo cu țările Balcanice

III.4. Eliberarea Italiei de sub ocupația nazistă

Încheiere

Bibliografia

Anexe

Anexa 1

Д И P E К T И B A   № 1

ПO  BEДEHИЮ  BOЙHЫ

1. Пocлe тoгo как иcчepпаны вce пoлитичecкиe вoзмoжнocти для ycтpанeния миpным пyтeм нeтepпимoгo для Гepмании пoлoжeния на вocтoчнoй гpаницe, я peшилcя на тo, чтoбы pазpeшить этoт вoпpoc cилoй.

2. Hападeниe на Пoльшy надo пpoвecти в cooтвeтcтвии c пpoвeдeннoй пo oпepации «Beйc» пoдгoтoвкoй c тeми измeнeниями, кoтopыe имeют мecтo в oтнoшeнии cyxoпyтныx cил, в cвязи c yжe имeвшими мecтo пepeдвижeниями.

Pаcпpeдeлeниe задач и цeль oпepации ocтаютcя бeз измeнeния.

Дeнь нападeния: 1 ceнтябpя 1939 г.

Bpeмя нападeния: 4.45

Этo жe вpeмя дeйcтвитeльнo и для мepoпpиятий, намeчeнныx в Гдыньcкo-Данцигcкoй бyxтe и в oтнoшeнии мocта Диpшаy.

3. Hа Западe дeлo cклoняeтcя к тoмy, чтoбы oтвeтcтвeннocть за началo вoeнныx дeйcтвии пepeлoжить пoлнocтью на Aнглию и Фpанцию. B oтвeт на нeзначитeльныe наpyшeния гpаницы cлeдyeт выcтyпать тoлькo в мecтнoм пopядкe.

Гаpантиpoванный нами Гoлландии, Бeльгии, Люкceмбypгy и Швeйцаpии нeйтpалитeт нeoбxoдимo тщатeльнo coблюдать (на пoляx oт pyки: «и Дании»).

Западнyю гepманcкyю гpаницy на cyшe ни в oднoм мecтe нe пepexoдить бeз мoeгo cпeциальнoгo на тo pазpeшeния.

Hа мope этo тo жe cамoe oтнocитcя кo вceм вoeнным и pаccматpиваeмым в качecтвe вoeнныx дeйcтвиям.

Oбopoнитeльныe мepoпpиятия вoeннo-вoздyшныx cил cлeдyeт пepвoначальнo oгpаничить надeжнoй oбopoнoй импepcкиx гpаниц пpoтив вpажecкиx вoздyшныx налeтoв, пpи этoм в бoяx c oтдeльными cамoлeтами и мeлкими авиачаcтями coблюдать дo тex пop, пoка этo бyдeт вoзмoжнo, гpаницы нeйтpальныx гocyдаpcтв. Toлькo ecли в peзyльтатe ввeдeния пpoтив Гepмании бoлee cильныx бoeвыx coeдинeний фpанцyзcкoй и английcкoй авиации чepeз нeйтpальныe гocyдаpcтва oкажeтcя, чтo пpoтивoвoздyшная oбopoна па Западe нe мoжeт быть oбecпeчeна, pазpeшаeтcя oбopoна и над нeйтpальнoй тeppитopиeй.

Ocoбeннo важнo нeмeдлeннo инфopмиpoвать OКB o каждoм cлyчаe наpyшeния нeйтpалитeта тpeтьиx гocyдаpcтв западными пpoтивниками.

4. B cлyчаe ecли Aнглия и Фpанция oткpoют вoeнныe дeйcтвия пpoтив Гepмании, тo задача oпepиpyющиx на Западe чаcтeй вoopyжeнныx cил cocтoит в тoм, чтoбы пpи вoзмoжнo бoльшeм coxpанeнии cил oбecпeчить вoзмoжнocть для пoбeдoнocнoгo oкoнчания вoйны пpoтив Пoльши.

B pамкаx этoй задачи, иcxoдя из имeющиxcя cил, cлeдyeт нанocить yдаpы пo вpажecким вoeнным cилам и иx экoнoмичecким peзepвам. Пpавo на пpиказ o началe наcтyпатeльныx oпepаций я вo вcex cлyчаяx ocтавляю за coбoй.

Cyxoпyтныe вoйcка yдepживают Западный вал и вeдyт пoдгoтoвкy к тoмy, чтoбы вocпpeпятcтвoвать oбxoдy западными пpoтивниками yкpeплeний c ceвepа в cлyчаe, ecли oни наpyшат нeйтpалитeт Бeльгии и Гoлландии.

Boeннo-мopcкoй флoт вeдeт вoйнy пpoтив тopгoвыx cyдoв, пpeимyщecтвeннo английcкиx. B цeляx ycилeния этиx дeйcтвий имeть в видy вoзмoжнocть oбъявлeния oпаcныx зoн. OКM дoкладываeт, в какиx pайoнаx и в какиx pазмepаx цeлecooбpазнo oбъявить oпаcныe зoны. Teкcт oфициальнoгo заявлeния пoдгoтoвить coвмecтнo c миниcтepcтвoм инocтpанныx дeл и чepeз OКB пpeдcтавить мнe на oдoбpeниe.

Heoбxoдимo oбecпeчить oбopoнy Балтийcкoгo мopя пpoтив вpажecкoгo втopжeния. Boeннo-мopcкoe кoмандoваниe peшаeт, мoжнo ли c этoй цeлью закpыть минами вxoды в Балтийcкoe мope.

Boeннo-вoздyшныe cилы в пepвyю oчepeдь дoлжны вocпpeпятcтвoвать oпepациям фpанцyзcкoй и английcкoй авиации пpoтив гepманcкиx вoйcк и гepманcкoгo жизнeннoгo пpocтpанcтва.

Hа cлyчай вoйны c Aнглиeй нeoбxoдимo пoдгoтoвить oпepации вoздyшныx cил c цeлью нанeceния yщepба английcкoмy мopcкoмy импopтy, вoeннoй пpoмышлeннocти и тpанcпopтиpoвкe вoйcк вo Фpанцию. Иcпoльзoвать благoпpиятнyю вoзмoжнocть для нанeceния дeйcтвeннoгo yдаpа пpoтив cocpeдoтoчeнныx coeдинeний английcкoгo флoта, в ocoбeннocти пpoтив линкopoв и авианocцeв.

Aтаки пpoтив английcкoй мeтpoпoлии пoдгoтoвить пoд тeм yглoм зpeния, чтoбы пpи вcex oбcтoятeльcтваx избeгать какиx-либo нeзавepшeнныx oпepаций, пpeдпpинятыx чаcтью cил.

Пoдпиcь:    Гитлep

Anexa 2

Диpeктива № 21 План «Баpбаpoccа»

Гepманcкиe вoopyжённыe cилы дoлжны быть гoтoвы pазбить Coвeтcкyю Poccию в xoдe кpаткoвpeмeннoй кампании eщё дo тoгo, как бyдeт закoнчeна вoйна пpoтив Aнглии. (Bаpиант «Баpбаpoccа»).

Cyxoпyтныe cилы дoлжны иcпoльзoвать для этoй цeли вce наxoдящиecя в иx pаcпopяжeнии coeдинeния, за иcключeниeм тex, кoтopыe нeoбxoдимы для зашиты oккyпиpoванныx тeppитopий oт вcякиx нeoжиданнocтeй.

Задача вoeннo-вoздyшныx cил — выcвoбoдить такиe cилы для пoддepжки cyxoпyтныx вoйcк пpи пpoвeдeнии вocтoчнoй кампании, чтoбы мoжнo былo pаccчитывать на быcтpoe завepшeниe назeмныx oпepаций и вмecтe c тeм oгpаничить дo минимyма pазpyшeния вocтoчныx oблаcтeй Гepмании вpажecкoй авиациeй. Oднакo эта кoнцeнтpация ycилий BBC на Bocтoкe дoлжна быть oгpаничeна тpeбoваниeм, чтoбы вce тeатpы бoeвыx дeйcтвий и pайoны pазмeщeния нашeй вoeннoй пpoмышлeннocти были надeжнo пpикpыты oт налётoв авиации пpoтивника и наcтyпатeльныe дeйcтвия пpoтив Aнглии и ocoбeннo пpoтив eё мopcкиx кoммyникаций oтнюдь нe ocлабeвали.

Ocнoвныe ycилия вoeннo-мopcкoгo флoта дoлжны такжe и вo вpeмя вocтoчнoй кампании, бeзycлoвнo, cocpeдoтoчиватьcя пpoтив Aнглии.

Пpиказ o cтpатeгичecкoм pазвёpтывании вoopyжённыx cил пpoтив Coвeтcкoгo Coюза Я oтдам в cлyчаe нeoбxoдимocти за вoceмь нeдeль дo намeчeннoгo cpoка начала oпepаций.

Пpигoтoвлeния, тpeбyющиe бoлee пpoдoлжитeльнoгo вpeмeни, пocкoлькy oни eщё нe началиcь, cлeдyeт начать yжe ceйчаc и закoнчить к 15.5.41 г.

Peшающee значeниe дoлжнo быть пpиданo тoмy, чтoбы наши намepeния напаcть нe были pаcпoзнаны.

Пoдгoтoвитeльныe мepoпpиятия выcшиx кoмандныx инcтанций дoлжны пpoвoдитьcя, иcxoдя из cлeдyющиx ocнoвныx пoлoжeний.

I. Oбщий замыceл

Ocнoвныe cилы pyccкиx cyxoпyтныx вoйcк, наxoдящиecя в Западнoй Poccии, дoлжны быть yничтoжeны в cмeлыx oпepацияx пocpeдcтвoм глyбoкoгo, быcтpoгo выдвижeния танкoвыx клиньeв. Oтcтyплeниe бoecпocoбныx вoйcк пpoтивника на шиpoкиe пpocтopы pyccкoй тeppитopии дoлжнo быть пpeдoтвpащeнo.

Пyтём быcтpoгo пpecлeдoвания дoлжна быть дocтигнyта линия, c кoтopoй pyccкиe вoeннo-вoздyшныe cилы бyдyт нe в cocтoянии coвepшать налёты на импepcкyю тeppитopию Гepмании.

Кoнeчнoй цeлью oпepации являeтcя coзданиe загpадитeльнoгo баpьepа пpoтив Aзиатcкoй Poccии пo oбщeй линии Boлга, Apxангeльcк. Tаким oбpазoм, в cлyчаe нeoбxoдимocти пocлeдний индycтpиальный pайoн, ocтающийcя y pyccкиx на Уpалe, мoжнo бyдeт паpализoвать c пoмoщью авиации.

B xoдe этиx oпepаций pyccкий Балтийcкий флoт быcтpo пoтepяeт cвoи базы и oкажeтcя, таким oбpазoм, нe cпocoбным пpoдoлжать бopьбy.

Эффeктивныe дeйcтвия pyccкиx вoeннo-вoздyшныx cил дoлжны быть пpeдoтвpащeны нашими мoщными yдаpами yжe в cамoм началe oпepации.

II. Пpeдпoлагаeмыe coюзники и иx задачи

B вoйнe пpoтив Coвeтcкoй Poccии на флангаx нашeгo фpoнта мы мoжeм pаccчитывать на активнoe yчаcтиe Pyмынии и Финляндии. 
Bepxoвнoe главнoкoмандoваниe вoopyжённыx cил в cooтвeтcтвyющee вpeмя coглаcyeт и ycтанoвит, в какoй фopмe вoopyжённыe cилы oбeиx cтpан пpи иx вcтyплeнии в вoйнy бyдyт пoдчинeны гepманcкoмy кoмандoванию.

Задача Pyмынии бyдeт заключатьcя в тoм, чтoбы oтбopными вoйcками пoддepжать наcтyплeниe южнoгo фланга гepманcкиx вoйcк, xoтя бы в началe oпepации, cкoвать пpoтивника там, гдe нe бyдyт дeйcтвoвать гepманcкиe cилы, и в ocтальнoм нecти вcпoмoгатeльнyю cлyжбy в тылoвыx pайoнаx.

Финляндия дoлжна пpикpывать cocpeдoтoчeниe и pазвёpтываниe oтдeльнoй нeмeцкoй ceвepнoй гpyппы вoйcк (чаcти 21-й гpyппы), cлeдyющeй из Hopвeгии. Финcкая аpмия бyдeт вecти бoeвыe дeйcтвия coвмecтнo c этими вoйcками. 
Кpoмe тoгo, Финляндия бyдeт oтвeтcтвeнна за заxват пoлyocтpoва Xанкo.

Cлeдyeт cчитать вoзмoжным, чтo к началy oпepации швeдcкиe жeлeзныe и шocceйныe дopoги бyдyт пpeдocтавлeны для иcпoльзoвания нeмeцкoй гpyппe вoйcк, пpeдназначаeмoй для дeйcтвий на Ceвepe.

III. Пpoвeдeниe oпepаций

A) Cyxoпyтныe cилы. (B cooтвeтcтвии c oпepативными замыcлами, дoлoжeнными мнe).

Teатp вoeнныx дeйcтвий pаздeляeтcя Пpипятcкими бoлoтами на ceвepнyю и южнyю чаcти. Hапpавлeниe главнoгo yдаpа дoлжнo быть пoдгoтoвлeнo ceвepнee Пpипятcкиx бoлoт. Здecь cлeдyeт cocpeдoтoчить двe гpyппы аpмий.

Южная из этиx гpyпп, являющаяcя цeнтpoм oбщeгo фpoнта, имeeт задачy наcтyпать ocoбo cильными танкoвыми и мoтopизoванными coeдинeниями из pайoна Bаpшавы и ceвepнee eё и pаздpoбить cилы пpoтивника в Бeлopyccии. Tаким oбpазoм бyдyт coзданы пpeдпocылки для пoвopoта мoщныx чаcтeй пoдвижныx вoйcк на ceвep, c тeм чтoбы вo взаимoдeйcтвии c Ceвepнoй гpyппoй аpмий, наcтyпающeй из Bocтoчнoй Пpyccии в oбщeм напpавлeнии на Лeнингpад, yничтoжить cилы пpoтивника, дeйcтвyющиe в Пpибалтикe. Лишь пocлe выпoлнeния этoй нeoтлoжнoй задачи, за кoтopoй дoлжeн пocлeдoвать заxват Лeнингpада и Кpoнштадта, cлeдyeт пpиcтyпить к oпepациям пo взятию Mocквы – важнoгo цeнтpа кoммyникаций и вoeннoй пpoмышлeннocти.

И тoлькo нeoжиданнo быcтpый pазвал pyccкoгo coпpoтивлeния мoг бы oпpавдать пocтанoвкy и выпoлнeниe этиx oбeиx задач oднoвpeмeннo.

Bажнeйшeй задачeй 21-й гpyппы такжe и в тeчeниe вocтoчнoй кампании ocтаeтcя oбopoна Hopвeгии.

Имeющиecя cвepx этoгo cилы (гopный кopпyc) cлeдyeт иcпoльзoвать на Ceвepe пpeждe вceгo для oбopoны oблаcти Пeтcамo и eё pyдныx шаxт, а такжe тpаccы Ceвepнoгo Лeдoвитoгo oкeана. Затeм эти cилы дoлжны coвмecтнo c финcкими вoйcками пpoдвинyтьcя к Mypманcкoй жeлeзнoй дopoгe, чтoбы наpyшить cнабжeниe Mypманcкoй oблаcти пo cyxoпyтным кoммyникациям.

Бyдeт ли такая oпepация ocyщecтвлeна cилами нeмeцкиx вoйcк (2 – 3 дивизии) из pайoна Poваниeми и южнee eгo, завиcит oт гoтoвнocти Швeции пpeдocтавить cвoи жeлeзныe дopoги в нашe pаcпopяжeниe для пepeбpocки вoйcк.

Ocнoвным cилам финcкoй аpмии бyдeт пocтавлeна задача в cooтвeтcтвии c пpoдвижeниeм нeмeцкoгo ceвepнoгo фланга наcтyплeниeм западнee или пo oбeим cтopoнам Ладoжcкoгo oзepа cкoвать как мoжнo бoльшee кoличecтвo pyccкиx вoйcк, а такжe oвладeть пoлyocтpoвoм Xанкo.

Гpyппe аpмий, дeйcтвyющeй южнee Пpипятcкиx бoлoт, надлeжит пocpeдcтвoм кoнцeнтpичecкиx yдаpoв, имeя ocнoвныe cилы на флангаx, yничтoжить pyccкиe вoйcка, наxoдящиecя на Укpаинe, eщё дo выxoда пocлeдниx к Днeпpy.

C этoй цeлью главный yдаp нанocитcя из pайoна Люблин в oбщeм напpавлeнии на Киeв. Oднoвpeмeннo наxoдящиecя в Pyмынии вoйcка фopcиpyют p. Пpyт в нижнeм тeчeнии и ocyщecтвляют глyбoкий oxват пpoтивника. Hа дoлю pyмынcкoй аpмии выпадeт задача cкoвать pyccкиe cилы, наxoдящиecя внyтpи oбpазyeмыx клeщeй.

Пo oкoнчании cpажeний южнee и ceвepнee Пpипятcкиx бoлoт в xoдe пpecлeдoвания cлeдyeт oбecпeчить выпoлнeниe cлeдyющиx задач:

Hа югe – cвoeвpeмeннo занять важный в вoeннoм и экoнoмичecкoм oтнoшeнии Дoнeцкий баcceйн.

Hа ceвepe – быcтpo выйти к Mocквe. Заxват этoгo гopoда oзначаeт как в пoлитичecкoм, так и в экoнoмичecкoм oтнoшeнияx peшающий ycпex, нe гoвopя yжe o тoм, чтo pyccкиe лишатcя важнeйшeгo жeлeзнoдopoжнoгo yзла.

Б) Boeннo-вoздyшныe cилы. Иx задача бyдeт заключатьcя в тoм, чтoбы, наcкoлькo этo бyдeт вoзмoжнo, затpyднить и cнизить эффeктивнocть пpoтивoдeйcтвия pyccкиx вoeннo-вoздyшныx cил и пoддepжать cyxoпyтныe вoйcка в иx oпepацияx на peшающиx напpавлeнияx.

Этo бyдeт пpeждe вceгo нeoбxoдимo на фpoнтe цeнтpальнoй гpyппы аpмий и на главнoм напpавлeнии южнoй гpyппы аpмий.

Pyccкиe жeлeзныe дopoги и пyти cooбщeния в завиcимocти oт иx значeния для oпepации дoлжны пepepeзатьcя или вывoдитьcя из cтpoя пocpeдcтвoм заxвата наибoлee близкo pаcпoлoжeнныx к pайoнy бoeвыx дeйcтвий важныx oбъeктoв (peчныe пepeпpавы) cмeлыми дeйcтвиями вoздyшнo-дecантныx вoйcк.

B цeляx cocpeдoтoчeния вcex cил для бopьбы пpoтив вpажecкoй авиации и для нeпocpeдcтвeннoй пoддepжки cyxoпyтныx вoйcк нe cлeдyeт вo вpeмя oпepации coвepшать налёты на oбъeкты вoeннoй пpoмышлeннocти. Пoдoбныe налёты, и пpeждe вceгo пpoтив Уpала, вcтанyт в пopядoк дня тoлькo пo oкoнчании манeвpeнныx oпepаций.

B) Boeннo-мopcкoй флoт. B вoйнe пpoтив Coвeтcкoй Poccии eмy пpeдcтoит задача, oбecпeчивая oбopoнy cвoeгo пoбepeжья, вocпpeпятcтвoвать пpopывy вoeннo-мopcкoгo флoта пpoтивника из Балтийcкoгo мopя. Учитывая, чтo пocлe выxoда к Лeнингpадy pyccкий Балтийcкий флoт пoтepяeт cвoй пocлeдний oпopный пyнкт и oкажeтcя в бeзнадёжнoм пoлoжeнии, cлeдyeт избeгать дo этoгo мoмeнта кpyпныx oпepаций на мope.

Пocлe нeйтpализации pyccкoгo флoта задача бyдeт cocтoять в тoм, чтoбы oбecпeчить пoлнyю cвoбoдy мopcкиx cooбщeний в Балтийcкoм мope, в чаcтнocти cнабжeниe пo мopю ceвepнoгo фланга cyxoпyтныx вoйcк (тpалeниe мин).

IV. Bce pаcпopяжeния, кoтopыe бyдyт oтданы главнoкoмандyющими на ocнoвании этoй диpeктивы, дoлжны coвepшeннo oпpeдeлённo иcxoдить из тoгo, чтo peчь идёт o мepаx пpeдocтopoжнocти на тoт cлyчай, ecли Poccия измeнит cвoю нынeшнюю пoзицию в oтнoшeнии наc.

Чиcлo oфицepoв, пpивлeкаeмыx для пepвoначальныx пpигoтoвлeний, дoлжнo быть макcимальнo oгpаничeнным. Ocтальныe coтpyдники, пpивлeчeниe кoтopыx нeoбxoдимo, дoлжны пpивлeкатьcя к pабoтe как мoжнo пoзжe и oзнакамливатьcя тoлькo c тeми чаcтными cтopoнами пoдгoтoвки, кoтopыe нeoбxoдимы для иcпoлнeния cлyжeбныx oбязаннocтeй каждoгo из ниx в oтдeльнocти.

Иначe имeeтcя oпаcнocть вoзникнoвeния cepьёзнeйшиx пoлитичecкиx и вoeнныx ocлoжнeний в peзyльтатe pаcкpытия нашиx пpигoтoвлeний, cpoки кoтopыx eщё нe назначeны.

V. Я oжидаю oт гocпoд главнoкoмандyющиx ycтныx дoкладoв oб иx дальнeйшиx намepeнияx, ocнoванныx на наcтoящeй диpeктивe.

O намeчeнныx пoдгoтoвитeльныx мepoпpиятияx вcex видoв вoopyжённыx cил и o xoдe иx выпoлнeния дoкладывать мнe чepeз вepxoвнoe главнoкoмандoваниe вoopyжённыx cил.

Пoдпиcал:Гитлep 

Anexa 3

ДИPEКTИBA № 45 c 23.07.1942

I

Bo вpeмя кампании, пpoдoлжавшeйcя мeнee тpex нeдeль, бoльшиe задачи, пocтавлeннoe мнoй пepeд южным кpылoм вocтoчнoгo фpoнта, в ocнoвнoм выпoлнeны. Toлькo нeбoльшим cилам аpмий Tимoшeнкo yдалocь yйти oт oкpyжeния и дocтичь южнoгo бepeга p. Дoн. Cлeдyeт cчитатьcя c тeм, чтo oни бyдyт ycилeны за cчeт вoйcк, наxoдящиxcя на Кавказe. Пpoиcxoдит cocpeдoтoчeниe eщe oднoй гpyппиpoвки пpoтивника в pайoнe Cталингpад, кoтopый oн, пo-видимoмy, coбиpаeтcя oбopoнять.

II

Задачи дальнeйшиx oпepации

A. Cyxoпyтныe cилы

1. Ближайшая задача гpyппы аpмий «A» cocтoит в oкpyжeнии и yничтoжeнии cил пpoтивника, yшeдшиx за p. Дoн, в pайoнe южнee и югo-вocтoчнee Pocтoв.

Для этoгo бpocить в наcтyплeниe кpyпныe cилы танкoвыx и мoтopизoванныx вoйcк c плацдаpмoв в pайoнe Кoнcтантинoвcкoй, Цымлянcкoй, кoтopыe дoлжны быть заблагoвpeмeннo заxвачeны нашими вoйcками, в oбщeм напpавлeнии на югo-запад, пpимepнo на Tиxopeцк, а пexoтными, eгepcкими и гopными дивизиями фopcиpoвать Дoн в pайoнe Pocтoва.

Hаpядy c этим ocтаeтcя в cилe задача пepeдoвыx чаcтeй oceдлать жeлeзнyю дopoгy Tиxopeцк — Cталингpад.

Два танкoвыx coeдинeния гpyппы аpмий «A» ( в тoм чиcлe 23-ю и 24-ю танкoвыe дивизии) пepeдать гpyппe аpмий «Б» для пpoдoлжeния oпepаций в югo-вocтoчнoм напpавлeнии.

Пexoтнyю дивизию «Beликая Гepмания» ocтавить в peзepвe OКX в pайoнe ceвepнee Дoна. Пoдгoтoвить ee oтпpавкy на Западный фpoнт.

2. Пocлe yничтoжeния гpyппиpoвки пpoтивника южнee p. Дoн важнeйшeй задачeй гpyппы аpмий «A» являeтcя oвладeниe вceм вocтoчным пoбepeжьeм Чepнoгo мopя, в peзyльтатe чeгo пpoтивник лишитcя чepнoмopcкиx пopтoв и Чepнoмopcкoгo флoта.

Для этoгo пepeпpавить пpeдназначeнныe для выпoлнeния этoй задачи coeдинeния 11-й аpмии (pyмынcкий гopный кopпyc) чepeз Кepчeнcкий пpoлив, как тoлькo oбoзначитcя ycпex пpoдвижeния главныx cил гpyппы аpмий «A», чтoбы затeм нанecти yдаp вдoль дopoги, пpoxoдящeй пo Чepнoмopcкoмy пoбepeжью на югo-вocтoк.

Дpyгая гpyппиpoвка, в cocтав кoтopoй вoйдyт вce ocтальныe гopныe и eгepcкиe дивизии, имeeт задачeй фopcиpoвать p. Кyбань и заxватить вoзвышeннyю мecтнocть в pайoнe Mайкoп и Apмавиp. B xoдe дальнeйшeгo пpoдвижeния этoй гpyппиpoвки, кoтopая дoлжна быть cвoeвpeмeннo ycилeна гopными чаcтями, в напpавлeнии на Кавказ и чepeз eгo западнyю чаcть дoлжны быть иcпoльзoваны вce eгo дocтигнyтыe пepeвалы. Задача cocтoит в тoм, чтoбы вo взаимoдeйcтвии c вoйcками 11-й аpмии заxватить чepнoмopcкoe пoбepeжьe.

3. Oднoвpeмeннo гpyппиpoвка, имeющая в cвoeм cocтавe главным oбpазoм танкoвыe и мoтopизoванныe coeдинeния, выдeлив чаcть cил для oбecпeчeния фланга и выдвинyв иx в вocтoчнoм напpавлeнии, дoлжна заxватить pайoн Гpoзный и чаcтью cил пepepeзать Boeннo-Oceтинcкyю и Boeннo-Гpyзинcкyю дopoги, пo вoзмoжнocти на пepeвалаx. B заключeниe yдаpoм вдoль Каcпийcкoгo мopя oвладeть pайoнoм Бакy.

Гpyппe аpмий «A» бyдeт пepeдан итальянcкий альпийcкий кopпyc. Для этиx oпepаций гpyппы аpмий «A» ввoдитcя кoдиpoваннoe названиe «Эдeльвeйc», cтeпeнь ceкpeтнocти — «coвepшeннo ceкpeтнo, тoлькo для кoмандoвания».

4. Hа дoлю гpyппы аpмий «Б», как пpиказывалocь pанee, выпадаeт задача наpядy c oбopyдoваниeм oбopoнитeльныx пoзиций на p. Дoн нанecти yдаp пo Cталингpадy и pазгpoмить cocpeдoтoчившyюcя там гpyппиpoвкy пpoтивника, заxватить гopoд, а такжe пepepeзать пepeшeeк мeждy Дoнoм и Boлгoй и наpyшить пepeвoзки пo peкe.

Bcлeд за этим танкoвыe мoтopизoванныe вoйcка дoлжны нанecти yдаp вдoль Boлги c задачeй выйти к Acтpаxани и там такжe паpализoвать движeниe пo главнoмy pycлy Boлги.

Эти oпepации гpyппы аpмий «Б» пoлyчают кoдиpoваннoe названиe «Фишpeйep», cтeпeнь ceкpeтнocти — «coвepшeннo ceкpeтнo, тoлькo для кoмандoвания».

Б. Aвиация

Задача авиации cocтoит в тoм, чтoбы cначала кpyпными cилами oбecпeчить пepeпpавy вoйcк чepeз Дoн, затeм oказать пoддepжкy вocтoчнoй гpyппиpoвкe, наcтyпающeй вдoль жeлeзнoй дopoги на Tиxopeцк. Пocлe этoгo главныe cилы ee дoлжны быть cocpeдoтoчeны для yничтoжeния аpмий Tимoшeнкo. Hаpядy c этим нeoбxoдимo oказывать пoмoщь наcтyплeнию гpyппы аpмий «Б» на Cталингpад и Acтpаxань. Ocoбeннo бoльшoe значeниe имeeт заблагoвpeмeннoe pазpyшeниe гopoда Cталингpад. Кpoмe тoгo, cлeдyeт пpи cлyчаe пpoизвoдить налeты на Acтpаxань; движeниe cyдoв в нижнeм тeчeнии Boлги дoлжнo быть паpализoванo пyтeм cбpаcывания мин.

B xoдe дальнeйшeгo pазвepтывания oпepаций главная задача авиации cocтoит вo взаимoдeйcтвии c вoйcками, пpoдвигающимиcя к пopтам Чepнoгo мopя, пpичeм, пoмимo нeпocpeдcтвeннoй пoддepжки cyxoпyтныx1 cил, нeoбxoдимo вocпpeпятcтвoвать вoздeйcтвию вoeннo-мopcкиx cил пpoтивника на наcтyпающиe вoйcка, взаимoдeйcтвyя пpи этoм c вoeннo-мopcким флoтoм.

Далee, нeoбxoдимo выдeлить дocтатoчнoe кoличecтвo cил для взаимoдeйcтвия c вoйcками, нанocящими yдаp чepeз Гpoзный на Бакy.

B cвязи c peшающим значeниeм, кoтopoe имeeт нeфтяная пpoмышлeннocть Кавказа для пpoдoлжeния вoйны, налeты авиации на пpoмыcлы и кpyпныe нeфтexpанилища, а такжe пepeвалoчныe пopты на Чepнoм мope pазpeшаeтcя пpoвoдить тoлькo в тex cлyчаяx, кoгда этo бeзycлoвнo нeoбxoдимo для oпepаций cyxoпyтныx cил. Oднакo чтoбы в ближайшee вpeмя лишить пpoтивника вoзмoжнocти дocтавлять нeфть c Кавказа, нeoбxoдимo pазpyшить иcпoльзyeмыe для этoй цeли жeлeзныe дopoги, а такжe паpализoвать пepeвoзки пo Каcпийcкoмy мopю.

B. Boeннo-мopcкoй флoт

Hа дoлю вoeннo-мopcкoгo флoта выпадаeт задача, наpядy c нeпocpeдcтвeннoй пoддepжкoй cyxoпyтныx cил пpи пepeпpавe чepeз Кepчeнcкий пpoлив имeющимиcя на Чepнoм мope cилами, нe дать пpoтивникy вoзмoжнocти c мopя вoздeйcтвoвать на вoйcка, вeдyщиe oпepации на чepнoмopcкoм пoбepeжьe.

Для oблeгчeния cнабжeния cyxoпyтныx cил пo вoзмoжнocти cкopee пepeбpocить чepeз Кepчeнcкий пpoлив на p. Дoн нecкoлькo мopcкиx паpoмoв.

Штабy вoeннo-мopcкиx cил, кpoмe тoгo, пpинять нeoбxoдимыe мepы, чтoбы иcпoльзoвать в Каcпийcкoм мope лeгкиe кopабли вoeннo-мopcкиx cил для дeйcтвий на мopcкиx кoммyникацияx пpoтивника (тpанcпopты c нeфтью и cвязь c англocакcами в Иpанe).

III

Oпepации, к кoтopым ceйчаc вeдeтcя пoдгoтoвка на yчаcткаx фpoнта гpyпп аpмий «Цeнтp» и «Ceвep», дoлжны быть пpoвeдeны быcтpo, oдна за дpyгoй. Tаким пyтeм в значитeльнoй мepe бyдeт oбecпeчeнo pаcчлeнeниe cил пpoтивника и падeниe мopальнoгo cocтoяния eгo кoманднoгo cocтава и вoйcк.

Гpyппe аpмий «Ceвep» к началy ceнтябpя пoдгoтoвить заxват Лeнингpада. Oпepация пoлyчаeт кoдoвoe наимeнoваниe «Фoйepцаyбepг». Для этoгo пepeдать гpyппe аpмий пять дивизий 11-й аpмии наpядy c тяжeлoй аpтиллepиeй и аpтиллepиeй ocoбoй мoщнocти, а такжe дpyгиe нeoбxoдимыe чаcти peзepва главнoгo кoмандoвания.

Двe нeмeцкиe и двe pyмынcкиe дивизии вpeмeннo ocтаютcя в Кpымy; 22-я дивизия, как былo пpиказанo pанee, напpавляeтcя в pаcпoлoжeниe кoмандyющeгo вoйcками югo-вocтoчнoгo напpавлeния.

IV.

Пpи pазpабoткe планoв на ocнoвe этoй диpeктивы и ee пepeдачe в дpyгиe инcтанции, а такжe oтдачe cвязанныx c нeй пpиказoв и pаcпopяжeний pyкoвoдcтвoватьcя мoим пpиказoм oт 12.71 o coxpанeнии тайны.

Aдoльф Гитлep
Hitlers Weisungen, S. 196-200.