Partea Specială Finală1 C2 Pdf [620535]

34 PARTEA SPECIALĂ

CAPITOLUL 5.
TRATAMENTUL N ON EXTRACȚIONAL AL ANOMALIEI DE
CLASA a –II- a ANGLE

Lucrarea de față s -a întocmit pe baza cunoștințelor acumulate în timpul stagiilor efectuate în
cadrul cabinetelor stomatologice și a practicii desfășurate în cabinetelele proprii din cadrul
facultății, precum și din literatura de specialitate.
Mi-am ales această temă, datorită faptului că anomaliile dento -maxilare reprezintă un
domeniu al ortodonției, ca specialitate medicală de actualitate, pentru a contribui la îmbunătățirea
stării de sănătate generală a pacienților, intervenția asupra esteticii faciale, precum și educația
pentru sănătate a pacienților diagnosticați cu malocluzii de clasa a II -a Angle, prin eliminarea
factorilor decla nșatori și a obiceiurilor vicioase .
Tratarea formelor grave include împiedicarea creșterii maxilare și/sau stimularea creșterii
mandibulare (purtarea de head -gear), camuflajul ortodontic (la pacienții care nu acceptă chirurgia
ortognată și cărora li s -a finalizat procesul de creșt ere) sau chirurgia ortodontă.
Tratamentul dezechilibrelor dento -alveolare sagitale și verticale trebuie efectuat în
dentiția mixtă. Aceasta simplifică mult , dacă este necesar schema de tratament în adolescență.
În malocluziile clasa a II -a Angle , în gen eral tratamentul v izează, alături de alte elemente,
redirecționarea creșterii maxilarului și stimularea creșterii mandibulei .
Rezultatele tratamentului se corelează cu vârsta pacientului, etiologia și gravitatea
anomaliei, de asemenea cu potențialul de c reștere a pacientului, cu gradul de cooperare,
biomecanica aplicată, abilitatea medicului de a practica o tehnică corectă și de a respecta cu
strictețe perioada de contenție.
Referitor la tratamentul clasei a II -a Angle, subdiviziunea clasa II/1 și clasa I I/2 se au în
vedere principiile, metodele și mijloacele, tratamentul profilactic și cel precoce apelându -se, în
acest sens, la mioterapie , tratamentul în dentiția mixtă la aparate activ mobilizabile care au în
vedere stimularea creșterii maxilarului, dista lizarea . Se fac referiri la planul vertical și
poziționarea anterioară a mandibulei.
Tratamentul malocluziei clasa a II -a Angle , subdiviziunea II/2 presupune următoarele
etape :
ƒ tratamentul conservator non -extracțional,
ƒ corectarea axei incisivilor maxilari,
ƒ corectarea distalizării funcționale a mandibulei, produsă sub constricția incisivilor
maxilarului superior;
ƒ corectarea supra -acoperirii frontale;
ƒ corectarea curbei Spee.
Pentru ca un tratament ortodontic să fie eficace , ideal este ca pacientul cu clasa a II-a
Angle să fie diagnosticat precoce, pentru a putea folosi potențialul de creștere în timpul
tratamentului în vederea obținerii unui rezultat bun.
– Tratamentul dezechilibrelor dento -alveolare sagitale și verticale trebuie efectuat în
dentiția mixtă . Aceasta simplifică mult , dacă este necesar schema de tratament în adolescență;
– În malocluziile clasa a II -a Angle tratamentul vizează, în general alături de alte elemente,
redirecționarea creșterii maxilarului și stimularea creșterii mandibulei ;
– Pentru ca tratamentul să fie cel propus, rezultatele finale ale tratamentului se corelează cu
vârsta pacientului, etiologia și gravitatea anomaliei, de asemenea cu potențialul de creștere a
pacientului, cu gradul de cooperare, biomecanica aplicată, abilitatea medic ului de a practica o
tehnică corectă și de a respecta cu strictețe perioada de contenție.

35 Ca tehnici folosite în OTD pentru tratarea malocluziilor de clasa a II -a Angle, subdiviziunea
clasa II/1 și subdiviziunea II/2 sunt:

1. Dispozitivele ortopedice funcțio nale maxilare :
– aparatul Herbst;
– aparatul Jasper Jumper;
– aparate extraorale de tip headgear;
– utilizarea disjuncției în tratamentul clasei a II -a (ortopedia maxilară).

2. Tehnica Begg :
– Dispozitive orodontice fixe, tratamentul bazându -se pe principiul f orțelor
diferențiale .

3. Tehnica Tweed Merrifield

4. Tehnica Straight wire cu cele 4 faze:
– Faza de aliniere și nivelare,
– Faza de deplasare,
– Faza închiderii spațiilor,
– Faza de finisare.

5.1. SCOPUL LUCRĂRII.
Studiul de față a fost făcut în scopul de a evidenția factorii primordiali care duc la apariția
acestei malocluzii, anomalia Clasa a II a Angle, prin evaluarea condițiilor de trai, d e viață și a
facorilor genetici, precum și abordarea comparată a strategiilor de diagnostic și tratament a
malocluziei clasa a II -a Angle, în perioada dentiției mixte și a dentației permanente.
Studiul și discuțiile purtate cu pacienții diagnosticați cu Anomalii de C lasa a II -a Angle, au
avut ca scop primordial:
• Creșterea calității vieții;
• Îmbunătățirea esteticii faciale;
• Educația pacientului pentru controlul stomatologic timpuriu ,
• Evitarea factorilor care duc la apariția acestei malocluzii.

5.2. STUDIU STATISTIC.

5.2.1. OBIECTIVE.

Pentru depistarea factorilor declanșatori ai anomaliei de Clasa a II -a Angle s -a efectuat un
studiu statistic retrospectiv, pe un lot de 69 pacienți diagnosticați cu malocluzii de Clasa II a Angle
subdiviziunea 1/ subdiviziunea 2, pacienți care au solicitat consult stomatologic în anul 2017 , în
cadrul cabinetului stomatologic unde am efectuat stagiul.
S-au avut în vedere următoarele aspecte:
• Depistarea malocluziei de Clasa a II -a Angle în stadii timpurii ,
• Diagnosticarea precisă a tipului de anomalie dento -maxilară, Malocluzie An Cl II/1 A / An
Cl II/2 A , în comparație cu alte clase de anomalii An Cl I A, An Cl III A;
• Îmbunătățirea aspectului estetic facial;
• Evitarea efectelor adverse, ale obiceiurilor nocive.
• Reducerea distalizării, lărgirea maxilarului prin metode specifice de specialitate ortodontică.
• Eficiența tratamentului Non -Extracțional a plicat .

36 5.2.2. MATERIALE ȘI METOD Ă.
În analiza datelor s -au urmărit următorii parametri:
– mediul de proveniență (rural, urban) ;
– clasificarea pe sexe;
– clasificarea pacienților pe categorii de vârstă;
– repartiția Malocluziilor de Clasa II a Angle sub diviziunea 1/ subdiviziunea 2 în lotul de
pacienți studiat ;
– clasificarea cazurilor în funcție de evoluție ;
– clasificarea cazurilor în funcție de interes pentru boală.

Tabelul 5.1. Clasificarea cazurilor după mediul de proveniență .

Total cazuri 69 100%
Mediul urban 46 67%
Mediul rural 23 33%

69
46
23
100% 67% 33%
010203040506070
Total cazuri Mediul urban Mediul rural

Figura 5 .1. Clasificarea cazurilor după mediul de proveniență .

Din totalul de 69 de cazuri diagnostic ate cu An Cl II/1 A / An Cl II/ 2 A pe parcursul
anului 2017, 23 provin din mediul r ural, iar 46 din mediul urban, î nsemnând c ă din totalul de
100% pacienți tratați, 67% provin din mediul urban și 33% din mediul rural, ceea ce arată că
ponderea cea mai mare este în mediul urban.

Tabelul 5 .2. Clasificarea cazurilor după sexe.

Total cazuri 69 100%
Sex feminin 37 54%
Sex masculin 32 46%

37
69
37
32
100% 54% 46%
010203040506070
Total cazuri Sex feminin Sex masculin

Figura 5 .2. Clasificarea cazurilor după sexe.

În funcție de sex, din totalul de 69 de pacienți diagnostic ați cu An Cl II/1 A / An Cl II/ 2
A, s-a constatat că 37 au fost de sex feminin și 32 de sex masculin , ceea ce înseamnă că din
întregul lot de pacienți care reprezintă 100%, 54% reprezintă sexul feminin, iar 46% sexul
masculin. Acest lucru demonstrează că fetele sunt cele mai predis puse la apariția acestei
maloc luzii.

Tabelul 5 .3. Clasificarea cazurilor după vârstă.

Total cazuri 69 100%
Vârsta între 7 -12 ani 20 28,98%
Vârsta între ani 13 -18 40 57,97%
Vârsta între ani 19 -24 9 13,05%

Figura 5.3 . Clasificarea cazurilor dupa vârstă.
2040
9
28,98% 57,97% 13,05%
010203040
Vârsta între 7-12 ani Vârsta între ani 13-18 Vârsta între ani 19-24

38 Din tota lul de 69 de cazuri tratate, adică 100%, 20 pacienți au vârste cuprinse între 6 -12
de ani, reprezentând 28,98% din total, 40 din ca zuri au vârste cuprinse între 13 -18 de ani,
reprezentând u n procent de 57,97%, iar 9 pacienți au vârsta cuprinsă între 19 -24 de ani,
reprezentând 13,05% din totalul de cazuri diagnosticate cu anomalie de Clasa a II -a Angle, An
Cl II/1 A / An Cl II/ 2 A. Acest lucru evidențiază faptul că ponderea cea mai mare o reprezintă
pacienții din grupa a I a și a II a, la cei din grupa 19 -24 ani, apărând reci dive.

Tabelul 5.4 . Clasificarea apariției anomaliei de Clasa a II -a Angle în funcție de factorii
declanșatori.

Total cazuri 69 100%
Factorul genetic 40 57,97%
Factorii de mediu 20 28,98%
Obiceiuri vicioase 9 13,05%

Figura 5.4. Clasificarea apariției anomaliei Clasa a II -a Angle în funcție de factorii declanșatori.

Dacă factorul genetic prezintă influență majoră de 57,97% asupra tiparului scheletal, așa
cum au demonstrat -o lucrările de specialitae ale ortodoților și datele acestu i studiu, factorii de
mediu acționează predominant, după cum reiese și din Fig. 5.4, în proporție de 28,98%, asupra
proceselor dento -alveolare, pe ultimul loc situându -se obiceiurile vicioase cu un procent de
13,05%, reprezentând un număr de 20 de pacienți , din lotul studiat cu malocluzii de clasa II -a
Angle, An Cl II/1 A / An Cl II/ 2 A.

40
20
9
57,97% 28,98% 13,05%
010203040
Factorul genetic Factorii de mediu Obiceiuri vicioase

39 Tabelul 5.5. Clasificarea cazurilor în funcție de evoluție.

Total cazuri 69 100%
Evoluție favorabilă 65 94%
Evoluție cu complicații 4 6%
Evoluție spre exitus 0 0%

Figura 5.5. Clasificarea cazurilor în funcție de evoluție.

Din totalul de 69 de cazuri cu malocluzii de clasa aII -a Angle, An Cl II/1 A / An Cl II/ 2
A, 65 de cazuri au avut o evoluție favorabilă, 4 pacienți au suferit diverse complicații, iar cazuri
de evoluție spre exitus, nu au fost înregistrate. Din lotul de 100% intrat în studiu, s -a constat că
94% au avut o evoluție favorabilă, 6% având o evoluție cu complicații și 0%, spre exitus, ceea
ce demonstrează că pacienții au fost educați și tratați coresp unzător.
0
0%4
6%65
94%69
100%020406080Total cazuri
Evoluție
favorabilă
Evoluție cu
complicații
Evoluție spre
exitus

40
Tabelul 5 .6. Clasificarea cazurilor în funcție de interes față de boală.
Total cazuri 69 100%
Interes crescut 67 97%
Interes parțial 2 3%
Fără interes 0 0%

Figura 5.6 . Clasificarea cazurilor în funcție de intere s față de boală

Din totalul de 69 de cazuri cu malocluzii An Cl II/1 A / An Cl II/ 2 A, 67 de cazuri au avut
interes crescut față de boală, 2 pacienți au prezentat un interes parțial, iar cazuri fără interes față
de boală, nu au fost semnalate. Astfel din t otalul de 100%, 97% dintre subiecți au manifestat un
interes crescut față de boală, iar 3%, au manifestat interes parțial, datorită unor vicii și nivel ului
de trai.
Total cazuriInteres crescut Interes parțialFără interes00% 2
3%67
97%69
100%010203040506070

41 5.2.3. REZULTATE ȘI DISCUȚII .

Rezultatele obținute în urma calculelor efectuate asupra da telor în funcție de genul
pacienților cu malocluzii An Cl II/1 A / An Cl II/ 2 A, relevă faptul că un număr mai mare de
persoane de sex feminin a u fost diagnosticate și tratate corespunzător de malocluzii de clasa a II -a
Angle, în perioada analizată.
Procent ul pe rsoanelor de sex masculin tratați cu malocluzii An Cl II/1 A / An Cl II/ 2 A a fost
de 46%, iar cel al persoanelor de sex feminin de 54%. Rezultatele sunt concordante cu cele
existente pe plan mondial indicând prevalența mai mare a apariției anomaliei C lasa a II -a Angle, în
rândul celor de sex feminin.
Din totalul de 69 de cazuri cu An Cl II/1 A / An Cl II/ 2 A, care au solicitat consult ortodontic
de specialitate, pe parcursul anului 2017 , 23 provin din mediul rural, iar 46 din me diul urban,
însemnând că din tot alul de 100% pacienți trata ți, 67% provin din mediul urban și 33% din mediul
rural, ceea ce arată că ponderea cea mai mare este în mediul urban , cauza fiind factorii socio –
economici, nutriționali, diete iraționale, obiceiuri vicioase neînlăturate la timp.
În ceea ce privește vâ rsta pacienților aflați în tratament cu diagnostic de malocluzii An Cl
II/1 A / An Cl II/1 A , se constată că grupa de vârstă 13 -18 ani sunt într -un procent mare, adică
57,98 % din cazuri. Acest rezultat indică faptul că anomalia de clasa a II -a este mai evidențiată și
mai bine de tratat după dentiția permanentă, rar apărând recidive.
În urma studiului efecuat pe lotul de 69 de pacienți diagnosticați cu malocluzie clasa a II -a
Angle, An Cl II/ 1 A/ An Cl II/ 2 A, se observă că factor ul genetic este primordial în apariția acestor
anomalii, dar nu trebuie neglijați nici ceilalți factori care influențează și accentuează într -un mod
real malocluziile de Clasa a II -a Angle, cum ar fi alimentația în perioada de pubertate, carențele de
vitam ine și minerale, diete iraționale, masticația, fonația, deglutiția, postura și nu în ultimul rând,
obiceiurile vicioase, care neînlăturate la timp și neimplicarea familiei pentru corectare, pot duce la
modificări grave ale maxilarului și mandibulei.
Evoluț ia pacienților cu An Cl II/1 A / An Cl II/ 2 A este favorabilă 94%, doar 6% cu
complicații, datorită faptului că acești pacienți nu se prezintă la termenele stabilite din anumite
motive socio -economice sau continuarea practicării obiceiurilor vicioase, conti nuând tratamentul
după vârsta de 19 ani, când aspectul estetic, integrarea socială și obținerea unui job mai bun sunt
esențiale.
Anomal ia An Cl II/1 A /An Cl II/2 A înglobează tulburări majore de creștere, de dezvoltare
și funcționalitate a maxilarelor, alv eolelor, dinților și de dinamică mandibulară, precum și dereglări
estetice. A stfel, a u loc modificări faciale pronunțate, disproporții relevante faciale, de asemenea,
tulbură ri dimensionale ale maxilarelor .
Procedura optimă de tratament depinde în mare măs ură de planificarea corectă, volumul,
termenele și metodele de tratament.

Similar Posts