Partea Ii 02 Rezultate Si Discutie [311007]

–

2.2. REZULTATE ȘI DISCUȚIE

2.2. RESULTS AND DISCUSSION

2.2.1. Rezultate și discuție privind influența nivelului calciului din hrană asupra consumului de furaj și producției de ouă la găini ouătoare cu performanțe productive ridicate

2.2.1. Results and discussion regarding the influence of calcium diet level upon the foor intake and egg production in high productivity layers

2.2.1.1. Consumul de furaj și ingestia de calciu la loturile de găini ouătoare monitorizate

2.2.1.1. Feed and calcium intake of experimental and control the laying hen groups

Rezultatele privitoare la monitorizarea consumului de furaje sunt prezentate în Tabelul 2.1. Reamintim că hrănirea găinilor ouătoare s-a făcut ad libitum. [anonimizat], culoarea sau aspectul hranei dar și prin manevre de administrare repetată a hranei.

[anonimizat] 2.1, consumurile loturilor experimentale și martor se prezintă după cum urmează.

[anonimizat], au avut un consum mediu zilnic superior consumului prevăzut prin fișa tehnologică (106,85 g/cap.). Astfel, [anonimizat] I a avut un consum mediu zilnic mai mare cu 10.12%, lotul experimental II cu 10,18%, lotul martor cu 10,22%, iar lotul experimental III cu 10,23%. [anonimizat] (P = 0.092).

Consumul de calciu per zi s-a prezentat după cum urmează: 2,72±0.21 g/cap./zi pentru lotul experimental I, 3,35±0.13 g/cap/zi pentru lotul experimental II și 4,6±0,22 g/cap./[anonimizat] a prezentat o ingestie de calciu cifrată la 4,15±0,18 g/cap./zi. Analiza ingestiei de calciu a loturilor experimentale a relevat diferențe semnificative față de martor: P < 0.001 pentru lotul experimental I, P = 0.002 pentru lotul experimental II și P = 0.003 pentru lotul experimental III. Aceste rezultate confirmă corectitudinea dietelor întocmite și faptul că nivelele de calciu alese pentru cele trei loturi experimentale sunt suficient de diferite pentru a oferi o imagine convingătoare privitoare la infuența nivelului de calciu din hrană asupra însușirilor ouălor și asupra metabolismului calciului la găini cu performanțe productive superioare

Tabelul 2.9. Evoluția consumului de furaje și a ingestei de calciu pe parcursul ciclului de ouat la loturile găini Hy Line Brown (g/cap./zi)

Table 2.9. The evolution of feed and calcium intake during egg cycle in the Hy Line Brown hen groups (g/cap./day)

* Conform fișei tehnologice furnizate de producătorul materialului biologic

** Calculat pe baza cantității de furaj ingerat

*** Martorul este reprezentat de efectivul de păsări crescut în condiții tehnologice.

2.2.1.2. Evoluția producției de ouă la loturile experimentale și martor de găini ouătoare monitorizate

2.2.1.2. Evolution egg production of the experimental and control groups of monitored layers

Monitorizarea producției de ouă a [anonimizat] (valorificării prin comercializare) a efectivului.

Producția de ouă în cadrul fiecărui grup a fost înregistrată zilnic. Rezultatele acestei monitorizări sunt prezentate sintetic în tabelele 2.10-2.13.

Efectivul de găini martor cifrat la o valoare medie de 292,2 cap. a realizat un număr mediu de 179,9 ouă pe perioada monitorizată și un număr mediu de 0,62 ouă per cap. și per zi.

Comparativ cu martorul (58,9 ouă/cap/zi), efectivul variantei I de suplimentare cu calciu a dietei a realizat o medie de 0,63 ouă per cap. și per zi, varianta II de suplimentare 0,62 ouă per cap. și per zi, iar varianta III de suplimentare cu calciu a realizat o medie de 0,59 ouă per cap. și per zi.

Din analiza datelor prezentate în tabelele 2.10 – 2.13 se constată că de la vârsta de 20 săpt. până la vârsta de 35 săpt., cele patru loturi au avut o evoluție asemănătoare a procentului de ouat, fără deosebiri semnificative statistic și fără a-și păstra poziția unul față de celălalt (curbele de ouat ale loturilor s-au intersectat periodic până la vârsta de 35 săpt.). O mențiune aparte se referă la faptul că loturile respective nu s-au încadrat în limitele tehnologice precizate de producătorul liniei (Fig. 2.2); de asemenea, în continuare, loturile nu au atins vârfurile de ouat precizate de fișa tehnologică și în general curbele de ouat au avut o evoluție sub cea tehnologică.

Remarcăm de asemena că toate cele patru loturi au avut un vârf al procentului de ouat în săptămâna de vârstă a 36-a. Valorile acestor vârfuri s-au situat între 88,93% (var. I) și 87,1% (varianta III). Începând cu săptămâna de vârstă 30, se remarcă lotul variantei I, al cărei procent de ouat s-a situat constant deasupra celorlalte două variante și de asemenea desupra lotul martor. Această poziție s-a menținut până la vârsta de 68 săpt., când animalele respective ale acestui lot, ca dealffel și celelalte loturi, au fost reformate prin abatorizare.

O altă remarcă poate fi efectuată privitor la varinta I, care după vârsta de 30 săpt. a avut procente de ouat care s-au situat constant deasupra lotului martor și a celorlalte două variante până la vârsta reformării prin abatorizare, ceea ce poate fi pus pe seama nivelului energetic mai ridicat al recepturilor acestui lot (fapt analizat mai jos).

Tabelul 2.10. Evoluția producției de ouă pe parcursul ciclului de ouat la găini Hy Line Brown hrănite cu supliment de calciu varianta experimentală I

Table 2.10. The evolution of the egg yeld during the egg cycle in var. I of diet calcum supplementation of Hy Line Brown hens

Tabelul 2.11. Evoluția producției de ouă pe parcursul ciclului de ouat la găini Hy Line Brown hrănite cu supliment de calciu varianta experimentală II

Table 2.11. The evolution of the egg yeld during the egg cycle in second experiment variant of diet calcum supplementation of Hy Line Brown hens

Notă:

Tabelul 2.12. Evoluția producției de ouă pe parcursul ciclului de ouat la lotul de găini Hy Line Brownhrănite cu furaj martor

Table 2.12. The evolution of the egg yeld during the egg cycle in control Hy Line Brown hens

Tabelul 2.13. Evoluția producției de ouă pe parcursul ciclului de ouat la găini Hy Line Brown hrănite cu supliment de calciu, varianta experimentală III

Table 2.13. The evolution of the egg yeld during the egg cycle in experimental variant III of diet calcum supplementation of Hy Line Brown hens

Loturile și-au încheiat ciclul productiv cu valori ale procentelor de ouat cuprinse între 52,0 % (lotul variantei III), 53,5 % (lotul martor) și 59,7% (varianta II), cifrate în general sub limitele tehnologice precizate de furnizorul liniei.

Analiza statistică a coeficientului de corelație (r) dintre nivelul calciului din hrană (variabila independentă) și procentul de ouat (variabila dependentă) relevă faptul că procentee de out s-au corelat negativ cu conținutul de calciu al hranei.

Tabelul 2.14. Corelația calciu ingerat – procent de ouat și principalele date privind efectele recepturilor furajere cu diferite nivele de calciu asupra procentului de ouat la găini Hy Line Brown

Table 2.14. Calcium intake – laying rate and main data regarding the effects of different calcium level diets on Hy Line var. Brown layer hen laying rate

Legendă:

r = coeficentul de regresie Pearson,

r2 = coeficientul de determinare

Notă: valorile cu acelasi suprescript pe aceeași linie sunt diferite semnificativ la P < 0,05 (testul Tukey HSD).

Ousterhout (1980) a raportat modificări nesemnificative ale producției de ouă și ale consumului specific de furaj per kg ou în condițiile creșterii (de la 3,75 la 4,75%) sau scăderii (de la 3,75 la 2,75%) a procentului de calciu din hrană, ceea ce nu s-a verificat în lucrări ulterioare.

Privitor la influența nivelului calciului din hrană asupra producției de ouă reamintim rezultatele obținute de Pelicia et al. (2011): acești autori în studiul lor privitor la efectele diferitelor nivele de calciu din dietă precum și efectele diferitelor surse de calciu din hrană asupra performanțelor de ouat, structurii osoase și compoziției plasmei sanguine la găini ISAr Brown au constatat că diferitele nivele de calciu din hrană au afectat ouatul, păsările hrănite cu furaje conținând 4,5% calciu producând mai puține ouă comparativ cu cele hrănite cu furaje conținând 3,0 sau 3,75% calciu. Conform rezultatelor prezentate de acești autori, producția de ouă a scăzut liniar cu creșterea nivelului de calciu din hrană (Pelicia et al., 2011), ceea ce se verifică în general și în cazul cercetărilor noastre.

În contrast, An et al. (2016) hrănind un număr de 500 găini Hy Line Brown timp de 10 săpt. cu rețete conținând 3,5%, 3,8%, 4,1%, 4,4%, or 4,7% Ca au constatat diferențe nesemnificative privind consumul de hrană, producția de ouă și greutatea ouălor.

Moreki et al. (2011) au raportat creșteri ale producției de ouă, greutății ouălor, greutății cojii ouălor și ale grosimii cojii calcaroase când calciul din hrană a crescut de la 1,5 la 2,5%, nu și în cazul creșterrilor la 2,5 sau 3,5%, ccea ce pledează pentru un efect limitative al suplimentării acestui element în hrana găinilor Ross producătoare de ouă pentru broiler.

Rezultatele obținute de noi pe găini Hy Light Brown sunt de fapt doar în parte superpozabile celor obținute de autorii precizați mai sus: o diminuare a producției de ouă a fost găsită pentru martor și varianta III, reprezentată de găini a căror dietă a fost suplimentată cu nivelul cel mai ridicat de calciu, comparativ cu var. I, cu cel mai redus nivel de calciu.

Diferențele dintre loturi obținute în cazul experimentelor noastre, chiar nesemnificative, ar putea fie explicate doar de modificările de structură și compoziție ale recepturilor furajere induse de modificarea nivelului de calciu. Explicații privitoare la faptul că nivelele de calciu diferite influențează producția de ouă pot fi căutate în primul rând în diferența de conținut în enegie metabolizabilă a dietei având în vedere că păsările în general nu au capacitatea să distingă diferite diete după însușirile lor de palatibilitate. După cum se constată din analiza compoziției recepturilor furajere administrate, suplimentarea sau reducerea cantității de calciu din hrană s-a efectuat cu afectarea în oarecare masură a conținutului energetic al acestora. O explicație a producției de ouă mai mare a lotului variantei I ar putea-o constitui tocmai nivelul energetic mai ridicat al recepturilor acestor loturi. În fapt, conținutul energeric al recepturilor furajere a scăzut pe măsura creșterii conținutului de calciu al hranei (Tabelul 2.14). Interferențe competitive între absorbția calciului și absorbția altor produși de digestie cum ar fi proteine sau glucide, care să ducă la scăderea aportului energetic în metabolismul intermediar al găinilor nu au fost descrise până în prezent.

2.2.1.3. Concluzii preliminare privind influența nivelului calciului și fosforului din hrană asupra consumului de furaj și producției de ouă la găini ouătoare cu performanțe productive ridicate

2.2.1.3. Preliminary conclusions regarding the influence of calcium and phosphorus diet level upon the foor intake and egg production in high productivity layers

Compartativ cu datele din fișa tehnologică, toate loturile au avut consumuri de furaj mai ridicate, astfel: lotul experimental I a avut un consum mediu zilnic mai mare cu 10.12%, lotul experimental II cu 10,18%, lotul martor cu 10,22%, iar lotul experimental III cu 10,23%. Diferențele de consum de furaj mediu zilnic per capita între loturile de păsări au fost nesemnificative statistic (P = 0.092).

Consumul de calciu per zi s-a prezentat după cum urmează: 2,72±0.21 g/cap./zi pentru lotul experimental I, 3,35±0.13 g/cap/zi pentru lotul experimental II și 4,6±0,22 g/cap./zi pentru lotul experimental III, iar lotul martor a prezentat o ingestie de calciu cifrată la 4,15±0,18 g/cap./zi. Analiza ingestiei de calciu a loturilor experimentale a relevat diferențe semnificative față de martor: P < 0.001 pentru lotul experimental I, P = 0.002 pentru lotul experimental II și P = 0.003 pentru lotul experimental III.

Privitor la producția de ouă, efectivul de găini martor a realizat un număr mediu de 179,9 ouă pe perioada monitorizată și un număr mediu de 0,62 ouă per cap. și per zi. Efectivul variantei I de suplimentare cu calciu a dietei a realizat o medie de 0,63 ouă per cap. și per zi, varianta II de suplimentare 0,62 ouă per cap. și per zi, iar varianta III de suplimentare cu calciu a realizat o medie de 0,59 ouă per cap. și per zi.

De la vârsta de 20 săpt. până la vârsta de 35 săpt., cele patru loturi au avut o evoluție asemănătoare a procentului de ouat, fără deosebiri semnificative statistic și fără a-și păstra poziția unul față de celălalt (curbele de ouat ale loturilor s-au intersectat periodic până la vârsta de 35 săpt.).

Toate cele patru loturi au avut un vârf al procentului de ouat în săptămâna de vârstă a 36-a. Valorile acestor vârfuri s-au situat între 88,93% (var. I) și 87,1% (varianta III). Începând cu săptămâna de vârstă 30, se remarcă lotul variantei I, al cărei procent de ouat s-a situat constant deasupra celorlalte două variante și de asemenea desupra lotul martor. Această poziție s-a menținut până la vârsta de 68 săpt., când animalele respective ale acestui lot, ca dealffel și celelalte loturi, au fost reformate prin abatorizare.

Privitor la varinta I, care după vârsta de 30 săpt. a avut procente de ouat care s-au situat constant deasupra lotului martor și a celorlalte două variante până la vârsta reformării prin abatorizare, ceea ce poate fi pus pe seama nivelului energetic mai ridicat al recepturilor acestor loturi.

2.2.2. Efectul nivelului de calciu în dietă asupra calităților externe ale ouălor la găini ouătoare

2.2.2. Effect of diet calcium diet level on the external egg quality in layers

Însușirile ouălor monitorizare în cadrul prezentului studiu au fost următoarele:

greutatea ouălor integrale

greutatea cojii

raportul de greutate coajă – ou

grosimea cojii

rezistența la spargere a ouălor

procentul de ouă cu coajă defectă.

Deși primul ou apare la vârsta de 18 săptămâni, având în vedere că la această vârstă însușirile de producție nu sunt conturate suficient, am început monitorizarea acestor parametri ai oălor de la vârsta de 20 săptămâni. De asemenea, menționăm că producătorul hibridului HyLine var. Brown prevede evoluția însușirilor de producție și a calităților ouălor până la vârsta de 80 săptămâni: tinând cont de obiectivele prezentului studiu, am considerat oportun să realizăm această monitorizare până la vârsta de 68 săpt., mai ales că numeroși comercianți reformează efectivele deseori cu mult înainte de atingerea vârstei de 80 săpt., din motive economice.

2.2.2.1. Efectul diferitelor nivele de calciu în dietă asupra greutății ouălor la găini ouătoare

2.2.2.1. Effect of different calcium diet levels on the egg weight in layer hens

În analiza și interpretarea evoluției greutății ouălor trebuie reținut faptul că la vârsta de 36 săpt. dietele au suportat o modificare compozițională constând în reducerea procentului de proteină pentru a controla fenomenul de creștere excesivă a greutății ouălor (vezi Tabelele 2.4, 2.5 și 2.6).

Din analiza datelor prezentate în Tabelul 2.15 se constată că variantele experimentale hrănite cu diete suplimentate în calciu au prezentat unele diferențe semnificative (P = 0,007) privitoare la greutatea ouălor după cum urmează. Varianta I (cu o ingestie de calciu cifrată la 2,72 g/cap./zi) a prezentat o medie a greutății ouălor de 61.01 ± 1.22 g, aceasta scăzând în cazul var. II la 60.65 ± 1.18 (P = 0.066). Odată cu trecerea la un nivel al ingetiei de calciu de 4,15 g/zi, greutatea ouălor a scăzut în continuare de la un lot la altul, cifrându-se la 59.42 ± 1.20 (P = 0.003) în varianta experimentală III, care a ingerat o cantitate medie de 4.16 g/zi calciu. Scăderea s-a accentuat semnificativ odată cu atingerea unei ingestii de calciu la 4,60 g/cap./zi. De remarcat că diferențele dintre loturi au devenit chiar semnificative (P = 0,003), diferențele relevându-se în cazul variantei exper. III comparativ cu var. exper. I, II și martor (analizate pe baza testului post hoc Tukey HSD).

Pe de altă parte analiza diferenței de greutate a ouălor martor față de valorile tehnologice prezentate de furnizorul de material biologic sunt cifrate la -0,74 g, ceea ce prelucrat statistic a relevat diferențe nesemnificative (P > 0,05), ilustrând similitudinea condițiilor tehnologice de întreținere și de hrănire ale fermei crescătoare cu cele precizate de furnizorul de material biologic.

O greutate mai redusă a ouălor în varianta III (cu cea mai redusă energie metabolizabilă urmare a unei ingestii maxime de calciu față de martor și celelalte două variante) ar putea fi interpretată ca un efect pozitiv și ar putea conduce la recomandarea scăderii nivelului de calciu din dietă. Probabil însă, indicațiile producătorului de material biologic au avut în vedere și alte calități ale ouălor, ceea ce va fi dezbătut în capitolele următoare. Faptul că nivelul de ingestie de calciu cifrat la 4,67 g/cap./zi (față de 4,19 g/cap./zi la martor) a condus la o scădere a greutății ouălor cu 1,16 g (P = 0,003), chiar dacă ar fi fost și nesemnificativă, ar putea orienta spre o limită superioară a nivelului acestui mineral în rație, peste care dacă se trece efectele ar putea fi neproductive. Analiza în continuare a greutății componentelor oului (coajă pe de o parte, conținut albuș + gălbenuș pe de altă parte) va releva dacă aceste modificări ale greutății ouălor s-au realizat pe seama modificărilor de greutate ale cojii sau ale altor componente ale oului.

Analiza coeficientului de corelație Pearson considerând nivelele de calciu din dietă ca variabilă independentă iar greutatea medie a ouălor variabila dependentă a dus la valoarea de r = -0,760, ceeea ce arată că cele două variabile sunt bine invers corelate, respectiv influența compoziției de calciu a dietei asupra greutății ouălor este negativă și relative puternică. Pe de altă parte, un procent de 64% din modificările de greutate ale ouălor în cadrul celor trei variante experimentale față de martor (R2 = 0,36) nu este explicat de modificările de compoziție ale dietei.

Analiza dateor puse la dispoziție de către furnizorul materialului biologic (Tabelul 2.15) relevă faptul că pe parcursul ciclului de ouat greutatea oului prezintă un traseu ascendent, respectiv are loc o creștere fiziologică în greutate a ouălor cifrată la 14,7 g, ceea ce reprezintă un procent de 28,7 %.

Datele din literatura de specialitate privitoare la influența conținutului de calciu asupra greutății ouălor sunt în mare parte superpozabile celor prezentate în cardul experimentelor noastre, exceptând nivelul acestor influențe cât și nivelul suplimentării recomandat de diverși alți autori.

De exemplu, Sultana et al. (2007) au sugerat că un nivel de 2,5% calciu în dietă la prepelița japoneză (Cotrunix coturnix japonica) crește greutatea ouălor și grosimea cojii în timp ce 2,75% crește greutatea cojii (și, foarte surprinzător, greutatea corporală, afirmă autorii !!) iar 3% calciu în dietă determină creșterea producției de ouă și procentul de coajă din ou (probabil prin creșterea greutății cojii oului).

Datele din literatură nu sunt însă în deplină concordanță atunci când se ia în considerare nivelul maxim de calciu recomandat în hrana ouătoarelor. Un exemplu ni-l oferă din nou Moreki et al. (2011): acești autori consideră că nivelul maxim de calciu în hrana găinilor Ross de la 30 la 60 săpt. nu ar trebui să depășeasă 2,5%, deoarece nivelele mai mari nu duc la creșterea performanțelor productive și reproductive. În cercetările acestor autori, producția de ouă, greutatea ouălor, masa oului, conținutul ouălor, greutatea cojii, procentul de coajă, și grosimea cojii ouălor la găini Ross au crescut când calciul din hrană a crescut de la 1,5% la 2,5%, ceea ce este în acord cu rezultatele obținute de noi (var. I și var. II). În schimb nu au fost înregistrate modificări semnificative ale acestor variabile când calciul din hrană a crescut de la 2,5 la 3,5%. Toate variabilele însușirilor cojii au crescut în timp ce producția de ouă și masa ouălor au scăzut. Studiul acestor autori sugerează că un nivel al calciului de 2,5% în dietă (o ingestie de 3,8 g Ca/găină/zi) pare a fi suficientă pentru a suporta producția de ouă și a îmbunătăți calitățile cojii ouălor la găinile producătoare de ouă pentru pui broiler.

Faptul că în cercetările noastre diferențele de greutate ale ouălor au prezentat valori statistic semnificative poate fi considerat de bun augur devreme ce crescătorii nu doresc, din motive comerciale, creșterea dimensiunilor sau greutății ouălor, ci doar creșterea uniformității lor dimensionale și ponderale.

Menționăm aici că în prezentul experiment am urmărit efectul unui singur factor, cel al conținutului de calciu al dietei, asupra greutății ouălor. Asupra greutății ouălor intervine însă un comlex de factori, dintre Gerber (2006) amintește:

– vârsta păsărilor, fapt confirmat și în cadrul prezentului experiment;

– factori genetici, cu reflectare în rase și linii, rasele de găini pitice producând ouă mai mici decât rasele de dimensiuni mai mari;

– intensitatea ouatului, ouăle produse în cadrul unei secvențe mai lungi fiind de dimensiuni mai reduse decât cele produce în cadrul unei secvențe mai scurte;

– starea de sănătate, fiind citate diferite boli virotice, bacteriene sau micotice cu influență asupra dimensiunilor, greutății, sau compoziției ouălor;

– starea de stres;

Tabelul 2.15. Efectul suplimentării de calciu în dietă asupra greutății ouălor la găini Hy Line Brown hrănite cu furaje suplimentate în calciu (greutatea ouălor în grame)

Table 2.15. Effect of diet calcium supplementation on the egg weight in Hy Line Brown layers (egg weight in grams)

Notă:

* După a 36-a săpt. a fost efectuată schimbarea rețetei furajere pentru scăderea procentului de proteină din hrană, petru a ține sub control creșterea în greutate a ouălor.

** Valorile cu același superscript în aceeași coloană indică diferențe semnificative, calculate cu Tukey HSD test..

– managementul: prin modificările de program de lumină, sistem de ventilație, temperatură ambiantă (Gerber, 2006).

Alte cercetări privitor la efectul nivelului de calciu și fosfor din hrană asupra greutății ouălor au întreprins Ousterhout (1980) și Pizzolante et al. (2009). Ousterhout (1980) a raportat că greutatea ouălor la găini Leghorn crescute în baterii crește invers proporțional cu nivelul calciului din hrană, ceea ce se verifică și în cazul cercetărilor noastre pe hybrid Hy-Line var. Brown. Autorul a testat efectele unor recepturi conținând 2,75, 3,75, și 4,75% calciu. Același autor a arătat că fiecare creștere cu 1% a calciului în dietă scade greutatea ouălor cu aproximativ 0,4 g, fără a face mențiuni asupra conținutului în proteină. Prin rezultatele sale de mai târziu, Moreki (2011) vine în contradicție (parțial) cu vechile rezultate ale lui Ousterhout (1980), pe care îl citează, raportând creșteri constante ale greutății ouălor pe linia de creștere a calciului în hrană de la 1,5 la 2,5%, dar nu și de la 2,5 la 3,5%. În același timp Moreki (2011) a constatat că greutatea cojii, greutatea pe unitatea de suprafață a ouălor și greutatea specifică au fost semnificativ relaționate cu nivelul dietetic al calciului.

Aceași autor (Ousterhout, 1980) recomandă scăderea în rețetele tehnologice a nivelului calciului din hrană în primele luni ale ciclului de ouat, urmată de creșterea nivelului respectiv pentru a maximiza calitatea cojii și a limita creșterea greutății ouălor, ceea ce a fost aplicat și în cazul cercetărilor noastre prin respectarea programului obligatoriu de hrănire, conform tehnologiei de creștere și exploatare. O referință aparte se face privitor la nivelul fosforului care este recomandat a nu fi crescut tocmai pentru a obține o coajă de calitate.

Pe de altă parte, Pizzolante et al. (2009) în cercetările lor chiar pe găini Hy-line Brown semi-greu în vârstă de 83 săptămâni (față de loturile noastre monitorizate de la 20 la 68 săpt.) concluzionează că un procent de 3,5% al calciului în hrană la aceste găini în primul ciclu de ouat poate fi recomandat fără riscuri asupra calității ouălor, fără a face diferențe de nivel de calciu pe diferite perioade ale ciclului.

Pelicia et al. (2011) în studiul privitor la efectele diferitelor nivele de calciu din dietă precum și efectele diferitelor surse de calciu din hrană asupra performanțelor de ouat, structurii osoase și compoziției plasmei sanguine la găini ISAr Brown începând cu vârsta de 23 săptămâni raportează că diferitele nivele de calciu din hrană au afectat ouatul, păsările hrănite cu furaje conținând 4,5% calciu producând mai puține ouă comparativ cu cele hrănite cu furaje conținând 3,0 sau 3,75% calciu. Producția de ouă a scăzut liniar cu creșterea nivelului de calciu, ceea ce am constatat și în cazul nostru lucrând pe nivelele de calciu relatate.

Aspectul evoluției grafice relevat în Fig. 2.3 evidențiază poziția constant superioară după vârsta de 30 săpt. a greutății ouălor din varianta I (cu cel mai redus consum de calciu). De asemenea se constată evoluția constant inferioară după vârsta de 24 săpt. a greutății ouălor în varianta III, cea cu valoarea cea mai ridicată a ingestei de calciu.

Tabelul 2.16. Principalele date statistice privind relația nivel de calciu – greutate ou la găini Hy Line var. Brown hrănite cu recepturi conținând diferite nivele de caliu

Table 2.16. Main statistic data regarding calcium level – egg weight relationship in Hy Line var. Brown laying hen fed by different calcium level diets

Notă și Legendă: ca în Tabelul 2.14

Menționăm totodată creșterea în greutate a ouălor pe parcursul ciclului de ouat atât în cazul lotului martor cât și al celor experimentale. În cazul lotului martor, această creștere s-a cifrat la 14,7g, reprezentând 28,7 %, iar variantele de loturi hrănite cu diete îmbogățite în lipide au prezentat creșteri de 14,9 g (29,5 %), 14,6 g (28,6 %) și 14,0 g (28,3), respectiv, care sunt valori strâns apropiate.

Având în vedere datele prezentate mai sus putem concluziona faptul că nivelele diferite de calciu din dieta furajeră au influențat creșterea greutății ouălor. Ingestiile mai reduse de calciu din var. I și II pot să nu influențeze greutatea ouălor. Creșterile la nivel ridicat pot avea efect de reducere a greutății ouălor. Această din urmă influență o atribuim nu unui efect inhibitor direct al calciului asupra procesului fiziologic de formare a ouălor ci probabil modificărilor de conținut proteic, lipidic și amidon reflectate la rândul lor în modificări semnificative de nivel energetic al recepturilor furajere. Toate acestea au fost ocazionate de modificarea de structură impusă de introducerea unei cantități mai mari de carbonat de calciu de la o variantă de receptură la următoarea. Astfel, așa după cum reiese din analiza compoziției recepturilor furajere prezentate în Tabelele 2.4, 2.5 și 2.6, toate formele de energie calculate au scăzut în direcția varianta I, – varianta II, – martor, – varianta III. La nivele mici de modificări de calciu în hrană, efectul de scădere a valorii energetice a dietei poate fi fără semnificație asupra greutății ouălor.

2.2.2.2. Efectul nivelului de calciu și fosfor din dietă asupra greutății cojii ouălor la găini ouătoare

2.2.2.2. Effect of diet calcium and phosphorus levels on the egg shell weight in layers

Analiza efectului celor trei variante de recepturi furajere asupra greutății cojii ouălor a fost efectuată săptămânal, prin spargerea eșantioanelor de ouă, colectarea cojii integrale și deshidratarea acesteia la 105°C așa după cum a fost descris la Capitolul 2.1. Material și metode. Cojile au fost apoi cântărite individual la balanță analitică iar rezultatele au fost sintetizate în cadrul tabelului 2.17 și reprezentte grafic în fig. 2.4 și 2.5. De menționat că în cadrul tabelului 2.17, valorile săptămânale ale fiecărui lot reprezintă media a 10 probe (n = 10), astfel încât în cadrul fiecărui lot au fost cântărite în total cojle provenite de la câte 170 ouă (17 săpt. x 10).

Din analiza datelor prezentate în Tabelul 2.17 se constată că toate loturile au demarat ciclul de ouat cu o greutate a ouălor cifrată în jurul unei medii de 5,01 g, diferențele dintre loturi fiind evident nesemnificative (P = 0.190). După cea de-a 30-a săpt. de vârstă loturile respective deja s-au departajat, primele două variante experimentale individualizându-și un traseu propriu și inferior (Fig. 2.4). De remarcat de asemenea faptul că analiza valorilor săptămânale ale greutății ouălor a relevat diferențe încă nesemnificative între loturi în săptămâna de vârstă a 25-a (P >0,05). Deja după săpt. a 25-a analizele statistice au relevat însă diferențe semnificative (P < 0,05), diferențe care s-au accentuat după vârsta de 32 săpt. (când P = 0,001). Pe de altă parte analiza statistică a valorilor medii generale ale greutății cojii ouălor la sfârșitul ciclului de ouat pentru cele patru loturi a relevat diferențe semnificative (P = 0,0102). Aplicarea testului post hoc Tukey HSD a evidențiat diferențe semnificative doar între loturile extreme (varianta I și varianta II, care au avut trasee evolutive individuale, față de varianta III și martor, care au urmat un traseu relativ identic, superior (Tabelul 2.17 și Fig. 2.5).

După vârsta de 40 săpt. creștera greutății cojii ouălor a fost din ce în ce mai lentă pentru toate loturile, păstrându-se diferențele de greutate acumulate anterior, astfel că în ultimele două-trei săpt. de vârstă nu s-au mai înregistrat creșteri, iar diferențele dintre loturi au rămas neschimbate.

Faptul că ultimele două variante experimentale (martor și var. III) au urmat un traseu asemănător ar putea fi interpretat din nou ca un efect limitativ al cantității de calciu ingerat asupra greutății cojii ouălor.

Principalele date din literatura de specialitate privitor la influența nivelelor de calciu din dietă asupra greutății cojii ouălor se prezintă după cum urmează:

Tabelul 2.17. Efectul suplimentării de calciu în dietă asupra greutății cojii la găini Hy Line Brown hrănite cu furaje suplimentate în calciu (greutatea cojii în miligrame)

Table 2.17. Effect of diet calcium supplementation on the eggshell weight in Hy Line Brown layers (eggshell weight in milligrams)

Notă: Primele valori înscrise în tabel (săpt. 20) reprezintă valorile după prima săpt. de hrănire experimentală.

*P global calculat pentru media cele patru categorii de loturi în cadrul fiecărei săpt de vârstă comparativ cu săptamâna a 20-a

**Valoarea P a fost calculată pentru cele patru medii finale, de la sfârșitul ciclului de ouat.

Valorile cu același superscript din coloană relevă diferențe semnificative

Notă: prima măsurătoare a greutății cojii a fost efectuată în prima zi de administrare a furajelor experimentale (săpt. 19 de vârstă), astfel că determinările de la vârsta de 20 săpt. revin după 7 zile de hrănire experimentală.

– Moreki et al. (2011) au arătat că greutatea cojii, procentul de coajă, și grosimea cojii au crescut când calciul din hrană a crescut de la 1,5% la 2,5%. În schimb nu au fost înregistrate modificări semnificative ale acestor variabile când calciul din hrană a crescut de la 2,5 la 3,5%.

– Pelicia et al. (2009) au efectuat un experiment pentru determinarea efectului a patru nivele de calciu în dietă (2,5, 3,0, 4,0 și 4,5%) și a patru nivele de fosfor disponibil (0,25, 0,30, 0,35 și 0,40%). În mod surprinzător, autorii au raportat că nu există interacțiune între calciul și fosforul disponibil din dietă și procentul de coajă.

– Sultana et al. (2007) lucrând pe prepelița japoneză (Coturnix cotrunix japonica) au constatat că administrarea în hrană a unor nivele de 2,50%, 2,75% sau 3,00% calciu nu a modificat semnificativ greutatea cojii (nici greutatea ouălor sau procentul de coajă din ou), dar un nivel de 2,75% crește greutatea cojii iar 3,00% crește procentul de coajă.

Jiang et al. (2013) lucrând pe găini Hy-Line roșii în vârstă de 19 săpt. hrănite cu diete cu nivele energetice diferite și nivele de calciu diferite au arătat că ingestia de calciu nu a influențat producția de ouă dar un nivelul scăzut de calciu a determinat scăderea calităților cojii ouălor comparativ cu lotul de control.

– Bölükbasi et al. (2005) au administrat experimental diete cu nivele de calciu diferite (0,0, 1,0, 1,5, 2, și 2,5%), cu și fără supliment de vitamina D3 la găini ouătoare aflate în ultima parte a ciclului productiv: concentrația în calciu a cojii ouălor a fost semnificativ mai mare doar în cazul găinilor hrănite cu dieta conținând un supliment de 1,5% Ca.

– Gerber (2006 DE TRADUS PT. PARTEA I) citând pe Boorman et al. (1989), într-o disertație privitoare la factorii care afectează calitatea cojii ouălor arată că mineralele esențiale, calciul și fosforul, au rol semnificativ în formarea scheletului și, consecutiv, a cojii.

Alți autori au studiat efectul suplimentării altor minerale asupra calității cojii ouălor. Astfel, Stefanello et al. (2013) au realizat un studiu privitor la efectele suplimentării ratiei cu cupru, magneziu și zinc în cantități de 30 – 120 ppm la găini ouătoare Hy-Line W36 de la 47 la 62 săpt. vârstă. Autorii au constatat un efect direct proporțional între nivelul suplimentării cu aceste minerale și îmbunătățirea însușirilor cojii: în primul rând creșterea rezistenței la spargere cu reducerea pierderilor de ouă din această cauză, apoi creșterea procentului de coajă, ca și modificări ale structurii microscopice a cojii. Nu au fost raportate influențe asupra procentului de ouă, ingestiei de furaje, consumului specific per kg ou, sau calității albușului (exprimată în unitați Haugh). Autorii concluzionează ca suplimentarea minerală a îmbunătățit caracteristicile structurale și calitatea cojii calcaroase a ouălor.

În sfârșit, Grizzle et al. (1992) au studiat pe de altă parte factorii nutriționali și de mediu implicați în calitatea cojii la găini ouătoare White Leghorn. Pe lângă implicațiile unor factori cum ar fi temperatura ambientală și durata luminii, factori nutriționali cum ar fi sursa de calcium (din cochilie de scoică sau calcar) au inflențat în diferite moduri proprietățile cojii.

Aceiași autori afirmă că hrănirea cu furaje conținând făină de cochilie de scoică combinată cu un regim de lumină specific (iluminarea artifială intermitentă combinată cu iluminat natural) a condus la îmbunătățirea însușirilor cojii calcaroase, remarcându-se creșterea greutății specifice a cojii.

Valoarea medie a greutății cojii pe parcursul ciclului de ouat a crescut aritmetic de la varianta I la varianta III (6.103, 6.297, 6.316 și, respectiv, 6.328 mg, Fig. 2.5) în timp ce diferențele de greutate ale cojii ouălor la sfârșitul ciclului de ouat au prezentat o evoluție cu aspect logaritmic (240, 169, 29 mg) pentru valorile de 6.700 mg, 6.940 mg , 7.109 mg și, respectiv, 7.138 mg.

Calculul coeficientului de regresie (r) a permis observarea măsurii în care greutatea cojii s-a corelat cu conținutul de calciu al hranei (Tabelul 2.18): atât greutatea media cojiii pe parcursul ciclului de ouat cât și media greutății finale sunt corelate pozitiv cu conținutul de calciu al hranei referindu-ne la valorile luate în considerare (r = 0,761 și, respectiv, r = 0,681). Pe de altă parte, 62,5% și, respectiv, 66,3% din modificările de greutate ale cojii sunt explicate de modificările de conținut de calciu ale dietei furajere aplicate.

Tabelul 2.18. Consumul zilnic de calciu și greutatea cojii ouălor la găni hrănite Hy Line var. Brown hrănite cu rații conținând nivele diferite de calciu și fosfor

Table 2.18. Daily calcium intake and egg shell weight in Hy line var. Brown laying hens fed by different calcium level diets

Notă și Legendă: ca în Tabelul 2.14

În concluzie, aceste rezultate relevă faptul că variațiile de calciu din hrană utilizate în cazul prezentului experiment (respectiv, aflate totuși între limite fiziologice, și nu în afara acestor limite, adică nu în sfera limitelor carențiale sau excesive) influențează relativ greutatea cojii ouălor. Influențele au fost mai accentuate în cazul recepturilor cu un conținut mai redus de calciu. Variantele de ingestii de calciu de 2,72 și 3,35 g/cap./zi la variantele I și II au condus la variații mai mari ale greutății cojii, ele reducându-se pe măsura creșterii conținutului de calciu din hrană. Variantele de ingestii de 4,15 la martor și, respectiv, 4,60 la varianta experimentală III s-au soldat cu diferențe foarte reduse în greutatea cojii.

Calculul procentajului cojii calcaroase în masa totală a oului a relevat o creștere din direcția var. I → var. III, de la 10,10 la 10,67 g, așa după cum reiese din Tabelul 2.19. Din analiza datelor prezentate în acest tabel reiese că deși masa totală a ouălor a scăzut pe măsura ingestiei unei cantități mai mari de calciu, greutatea cojii a crescut iar procentajul cojii calcarose în masa oului de asemenea a crescut. Remarcând în primul rând faptul că diferențele dintre loturi sunt semnificative (P = 0,030), precizăm că aplicarea testului post hoc Tuckey a scos în evidență diferențe nesemnificative ale loturilor experimentale față de lotul martor, singura diferență semnificativă fiind între variantele I și III. Totuși, faptul poate fi explicat eventual de modificarea altor variabile ale cojii, cum ar fi densitatea și grosimea, ceea ce va fi analizat în următoarele subcapitole.

Tabelul 2.19. Procentajul cojii în masa totală a oului la găini Hy Line Brown hrănite cu diete conținând nivele diferite de calciu

Table 2.19. Shell percentage in total egg mass in in Hy Line Brown hens fed by different calcium level diets

Notă: Valorile cu același superscript din aceeași coloană diferă semnificativ

Creșteri ale procentajului cojiii au raportat Sultana et al. (2007) la prepelița japoneză hrănită cu diete conținând 3% calciu, precum și Stefanello et al. (2013) la găini ouătoare Hy-Line W36 hrănite cu suplimente de cupru, magneziu și zinc, fără ca autorii să precizeze care a fost variabila concretă care a determinat această creștere (creșterea densității, a suprafeței sau a grosimii cojii).

Privitor la raportul greutate coajă / greutate ou, din analiza datelor prezentate în același Tabel 2.19 se constată că acesta a avut o evolție ascendentă, pornind de la valoarea de 0,101 la varianta experimentală I până la valoarea de 0,106 la varianta experimentală III (reprezentând o creștere procentuală de 4,95). Evoluția gravimetrică ascendentă și constantă a procentului de coajă din ou orientează spre o influență pozitivă a nivelului calciului ingerat asupra acestui raport. DE COMPLETAT.

2.2.2.3. Efectul diferitelor nivele de calciu în dietă asupra grosimii cojii ouălor la găini ouătoare

2.2.2.3. Effect of different diet calcium levels on the egg shell thickness in layer hens

Însușirile cojii ouălor nu sunt influențate doar de cantitatea și calitatea calciului din hrană. Aceste însușiri sunt influențate de un complex de factori, importanți de cunoscut de către specialiștii în domeniu, deoarece influența lor poate fi confundată sau poate interfera cu cea a influenței calciului.

Numeroși factori afectează calitatea funcționlă a cojii ouălor în principal înainte ca oul să fie ovipoziționat (Gupta, 2008).

Grosimea cojii este determinată de timpul total petrecut de oul în formare în zona uterus-ului și de rata depunerii de calciu în timpul formării cojii. Dacă oul petrece o perioadă scurtă de timp în zona formării cojii, coaja va fi mai subțire. De asemenea, momentul în care oul este eliminat determină grosimea cojii. În general, grosimea cojii crește dacă durata fotoperioadei este mai mare (Gupta, 2008).

În acest context, unul din preconizatele efecte ale suplimentării dietelor furajere în calciu și fosfor a fost cel privitor la grosimea cojii calcaroase a ouălor. Analiza acestei influențe a fost efectuată în contextul și asociat analizelor privitoare la influențele exercitate asupra celorlalte însușiri ale ouălor, prezentate în Capitolul 2.1. Material și metode. Determinările au fost efectuate conform detaliilor prezentate în același capitol de Material și metode. Rezultatele acestor deteminări sunt prezentate sistematizat în cadrul Tabelului 2.20 și reprezentate grafic în Fig. 2.6.

După cum poate fi observat din analiza datelor prezentate în Tabelul 2.20 grosimea cojii ouălor este maximă la începutul ciclului de ouat și are valori mai reduse la sfârșitul ciclului la toate loturile aflate sub monitorizare, ceea ce poate fi interpretat ca o influență negativă a vârstei asupra grosimii cojii ouălor.

Astfel, cele patru loturi au demarat săpt. 20 de vârstă cu o grosime a cojii ouălor cifrată la o de 386,3± 13,8 m și au încheiat cu o generală de 343 ± 27,5 m, rezultând astfel o scădere generală de grosime a cojii ouălor cifrată la -34 m.

Modificările de grosime a cojii ouălor de la săpt. 21 de vârstă nu au fost nesemnificative (P = 0,275).

Valorile probabilității ipotezei nule a diferenței dintre loturi au scăzut însă progresiv de la o săptămână la alta (P = 0,409, P = 0,135 etc.), astfel încât până la vârsta de 32 săpt. acestea s-au menținut nesemnificative.

Tabelul 2.20. Efectul suplimentării de calciu în dietă asupra grosimii cojii la găini Hy Line Brown hrănite cu furaje suplimentate în calciu (greutatea cojii în micrometri)

Table 2.20. Effect of diet calcium supplementation on the eggshell thickness in Hy Line Brown layers (eggshell thickness in micrometers)

Notă: * valoarea P calculată comparativ cu valorile din prima săpt. de monitorizare; t-Test: Paired Two Sample for Means

**Valoarea P a fost calculată pentru fiecare dintre loturi comparativ cu varianta I; P(T<=t; two tails; t-Test: Assuming Equal Variances). Au fost evitate astfel variantele de calcul al P care elimină rapid ipoteza nulă.

Fig. 2.6. Evoluția grosimii cojii ouălor provenite de la găini Hy Line Brown hrănite cu diete diferite în calciu (în micrometri)

Fig. 2.6. The evolution of the eggshell thickness from hens fed by different calcium level diets (in micrometers)

După vârsta de 34 săpt. diferențele de grosime a cojii au devenit semnificative statistic (P < 0,05 într-o primă etapă, apoi P < 0,01 și în final P < 0,001). Conform datelor statistice, influența vârstei ouătoarelor a avut efecte semnificative statistic asupra grosimii cojii, chiar dacă aceste diferențe s-au cifrat decât la o valoare finală de 26 micrometri.

Se poate afirma că suplimentarea rațiilor în calciu (și creșterea consecutivă a ingestiei de calciu) a avut un efect de ”inhibare” a scăderii grosimii cojii pe durata ciclului de ouat.

Acest efect de ”inhibare” a scăderii grosimii cojii pe parcursul ciclului de ouat a fost maxim la loturile martor și varianta III, loturi cu cel mai ridicat nivel al consumului de calciu, 4,15 și, respectiv, 4,6 g/cap./zi. La aceste loturi grosimea cojii a scăzut în procent de 2,46% și, respectiv, 2,17%, comparativ cu nivele de scădere de 4,70% și, respectiv 3,42% la variantele experimentale I și II, cu ingestii de 2,72 și, respectiv, 3,35 g/cap./zi.

Modificări semnificative (P < 0,05) sub raportul creșterii grosimii cojii ouălor au raportat Sultana et al. (2007) în urma hrănirii prepeliței japoneze (Coturnix coturnix japonica) cu furaje suplimentate în calciu (2.5%, 2.75% and 3.0%), în condițiile în care greutatea ouălor, greutatea cojii și procentul de coajă din ou nu au fost modificate semnificativ (P > 0.05).

De asemenea, Pelicia et al. (2009) au hrănit cu diete pe bază de nivele diferite de calciu și fosfor (3,0, 4,0, 4,5% și, respectiv, 0,25, 0,30, 0,35 și 0,40%) găini aflate la al doilea ciclu de ouat. Autorii au constatat că nivelele minime folosite au fost suficiente pentru a menține grosimea cojii ouălor la nivele normale.

Moreky et al. (20011) au constatat că în urma hrănirii găinilor ouătore cu nivele diferite de calciu (1,5, 2,5 și respectiv, 3,5%), toate variabilele însușirilor cojii au crescut la nivelul cel mai ridicat în cazul variantei 2,5% calciu.

Rezultatele obținute în cadrul prezentului experiment sunt în parte superpozabile celor obținute în experimente similare, exceptând nivelele de calciu optime recomandate. Un nivel al calciului în dietă care să permită o ingestie de de 3,35 g/cap./zi pare a conveni cel mai bine realizării celor mai bune calități ale cojii ouălor. Așa după cum a rezultat din analiza generală a evoluției graficei grosimii ouălor, această valoare are un efect mai ridicat în ultima treime a perioadei ciclului de ouat (mai precis după vâsta de 40 săpt.) decât la începutul acestuia, când curba scăderii în grosime a cojii ouălor a urmat o pantă ceva mai abruptă. Menționăm însă că găinile foarte tinere, cu o dezvoltare insuficientă a glandelor cojii, pot produce ouă cu coajă mai subțire, ceea ce explică aspectul ușor ascendent al graficelor la începutul ciclului de ouat (Fig. 2.6). Faptul este menționat de Gerber (2006) care arată că găinile mai bătrâne tind să producă ouă mai mari, ceea ce are impact asupra grosimi cojii dar și asupra rezistenței la spargere. Autorul respectiv recomandă din acest punct de vedere întârziera apariției ouatului (posibilă prin manipularea programului de lumină, respectiv întârzierea momentului de demarare a unui program lung de lumină).

Analiza datelor prezentate în Tabelul 2.21 arată că grosimea cojii ouălor se corelează relativ cu conținutul de calciu din dietă (r = 0,682), iar un procent de peste 50% din variațiile acestui parametru al ouălor nu este explicat de modificările de calciu din dietă.

Privitor la rolul nutriției în realizarea unei coji de calitate a ouălor, Gupta (2008) arată că există o complexă relație între însușirile cojii pe de o parte și calciu, fosfor, vitamina D3 și sistemul hormonal al găinilor în timpul ouatului pe de altă parte. Balanța calciului și fosforului devine critică iar asigurarea unei unei calități corespunzătoare a cojii este dificilă la găinile specializate pentru producția de ouă, mai ales în vârf de ouat. Dieta va trebui formulată foarte atent, în special în privința cantității de calciu și fosfor (obișnuit 3,5 – 4,0 % calciu și 0,35-0,40 % fosfor, după Gupta, 2008).

Același autor, Gupta (2008) arată că atât excesul cât și deficitul de calciu au efecte negative asupra calității cojii. Un ou poate conține aproape 2 g de calciu; de aici se poate înțelege că, după acest autor este necesară ingestia unei cantități de calciu de circa 4 g pe zi pentru ca o găină să poate menține o bună calitate a cojii, deoarece doar 50 – 60% din calciul dietei este folosit în formarea cojii.

Tabelul 2.21. Corelația dintre calciul ingerat și grosimea cojii ouălor la găini Hy Line Brown hrănite cu diete îmbogățite în calciu

Table 2.21. Correlation between calcium intake and and egg shell thicknes in Hy Line var. Brown hens fed by different calcium enriched diets

Așa după cu s-a precizat, cerința de calciu a unei găini ouătoare este 4 – 6 ori mai mare decât a unei găini neouătoare. Să ne reamintim că oul pătrunde în zona glandelor cojii a oviductului, uterus-ul, cu circa 19 ore înainte de ovipoziție, iar structura respectivă nu stochează ioni de calciu pentru a-i atașa de proteine. Este imperios necesar astfel ca acești ioni să fie asigurați prin aport exogen la momentul respectiv, în cantitățile optime.

În ultimele 15 ore de formare a cojii arată același autor (Gupta, 2008), mișcarea calciului prin traversul glandelor cojii atinge o rată de 100 – 150 mg/oră. Acest proces aduce calciu din două surse: hrană și os. Nivelul normal al calciului sanguin este de 20 – 30 mg/mL la găini care primesc 3,5% sau mai mult calciu în hrană în timp ce în cazul găinilor care primesc 2% calciu în hrană, 30 – 40% din calciu sanguin este adus din oase. De aceea este necesar ca tineretul aviar să primească deja un nivel ridicat de calciu în hrană încă din această perioadă a creșterii și dezvoltării, pentru a-l depozita în vederea unei viitoare mobilizări în timpul ouatului.

Absorbția intestinală a calciului este cifrată la circa 40% când glandele producătoare ale cojii sunt inactive dar ajunge la 72% când acestea sunt active. Acest moment coincide cu dupa-amiaza târziu sau cu orele de întuneric din programul de iluminat. Pentru a avea nivele mai ridicate de calciu în intestin în acest timp este important de asigurat ca acest calciu să fie preluat din dietă și nu din os. Particulele mai mari de calciu în dietă contribuie la asigurarea unei aprovizionări constante pe durată mai lungă.

La găinile în creștere mai ales, nivelele ridicate de calciu în această perioadă interferează cu dezvoltarea glandelor paratiroide proprii și creșterea pH-ului intestinal, care va descrește absorbția. Afectarea paratiroidelor va fi permanentă și va afecta și ciclul de ouat de mai târziu.

Un rol determinant în definitivarea grosimii cojii îl are fosforul. Conținutul de fosfor al cojii este mic, de circa 20 mg, comparativ cu circa 120 mg al întregului ou. Distribuția fosforului între straturile interior și exterior ale cojii este inegală. Ionii fosfat au efect inhibitor asupra depunerii CaCO3 și ei încheie formarea cojii.

Nivelele ridicate de fosfor în sânge inhibă mobilizarea calciului din oase.

2.2.2.4. Rezistența la spargere a cojii ouălor

2.2.2.4. The breaking strength of the egg shell

Termenul de ”calitate a cojii” este deseori sinonim cu cel de ”rezistența cojii la fisurare” sau cel de ”rezistența oului la spargere” și denotă capacitatea cojii de a rezista la aplicarea unei forțe exterioare fără a se fisura sau sparge (Hamilton, 1982).

Întrucât rezistența la fisurare sau spargere este elementul esențial care caracterizează calitatea cojii ouălor, în acest subcapitol sunt prezentate și analizate datele privitoare la această însușire a cojii cu referire la factorii fizici principali de influență.

Tabelul 2.22. Rezistența la spargere (exprimată în kg) și proteina cojii a ouălor la găini Hyline Brown hrănite cu diferite nivele de calciu

Table 2.22. Protein and breaking strength (expressed in kg) of egg shell in Hy line Brown hens fed by different calcium level diets

n = dimensiunile probei; = media; = deviația standard; 1Date preluate din Tabelul 2.24; 2Concentrația de proteină în coaja oului; 3Procent de scădere a rezistenței la spargere calculat față de valoarea de la 36 săpt.

Măsurarea rezistenței la spargere a ouălor a fost efectuată cu ajutorul aparatului Egg Force Reader (Fig. 2.3A, pag. 12) optându-se pentru exprimarea rezultatelor în kg. Rezultatele acestei determinări sunt prezentate în Tabelul 2.22 și reprezentate grafic în Fig. 2.7. În Tabelul 2.22 au fost introduse și datele privitoare la ingestia de calciu și conținutul de proteină al cojii, pentru evaluare comparativă.

Rezistența la spargere a cojii a prezentat diferențe semnificative în cele trei momente ale ciclului de ouat în care a fost determinată (P < 0,05 la toate loturile). Astfel, în mod surprinzător, rezistența la spargere a cojii a crescut de la vârsta de 24 săpt. la vârsta de 36 săptămâni, la toate loturile. Apreciată pe loturi, cea mai mare creștere a fost constatată la varianta experim. I, cifrată la 0,182 kg, iar cea mai redusă la varianta experim. III, unde s-a cifrat la 0,075 kg, foarte apropiată de valoarea creșterii rezistenței la spargere a ouălor lotului de control: 0,117 kg. De la 36 la 68 de săptămâni, rezistența la spargere a scăzut. Scăderea rezistenței la spargere la 68 săptămâni comparativ cu 36 săptămâni a fost oarecum explicată de modificările de compoziție ale cojii (scăderea conținutului de proteină al cojii).

Scăderea rezistenței la spargere înregistrată la sfârșitul ciclului de ouat a fost minimă la lotul variantelor I și II, fiind cifrată la valoari de 0,837 și, respectiv, 0,946 kg, iar cea mai mare scădere a fost la variantele experim. martor și III: 1028 și, ewapwctiv, 1,279 kg (calculul fiind făcut față de valorile la 24 săptămâni de vârstă).

Din analiza pe vârste a rezistenței la spargere rezultă ca la începutul ciclului de ouat nu au existat diferențe semnificative între loturi (P = 0,096) privitore la rezistența la spargere a cojii. Aceste diferențe au fost în schimb foarte semnificative la vârsta de 36 săpt. (P = 0,004) adâncindu-se la sfârșitul ciclului de ouat (P < 0,001). Din punct de vedere procentual, la varianta I rezistența la spargere a scăzut cu doar 24,8%, iar la varianta II cu 22,0% (2,8 procente mai puțin). În schimb, la valori mai ridicate ale ingestiei de calciu, situația se schimbă astfel: la lotul martor scăderea rezistenței la spargere a fost cu 27,8% iar la varianta III cu 30,9%. Se remarcă faptul că aceste scăderi au fost mai mari pe măsura creșterii concentrației calciului în hrană (și a creșterii consecutive a ingestei). Pe de altă parte, rezultatele noastre relevă că la nivele mai reduse ale calciului în hrană, creșterea nivelului ingestiei de calciu duce la îmbunătățirea rezistenței la spargere.

În studiul amintit anterior, realizat de An et al. (2016) autorii relevă și efectele diferitelor nivele de calciu (3,5%, 3,8%, 4,1%, 4,4%, or 4,7%) asupra procentului de ouă sparte (parte din ele superioare nivelelor utilizate în experimentul nostru), fără a preciza cantitățile ingerate de păsări în cadrul fiecărui experiment, autorii calculând un P < 0,01. În acest sens autorii raportează o scădere lienară a procentului de ouă sparte pe măsura creșterii conținutului de calciu din hrană, valorile cele mai mici fiind relevate de recepturile conținând 4,4% calciu, ceea ce echivalează cu a creștere a rezistenței la spargere. Rezultatele lor se verifică în parte și în cadul cercetărilor noastre dar numai pe valori reduse ale nivelelor de calciu (variantele experimentale I și II, cu 2,510 și, respectiv, 3,065 g%) nu și pe variantele care experimentează nivele mai mari de calciu din hrană (varianta ”control” și varianta III, cu 3,775 și, respectiv, 4,131g% pentru intervalul 36 săpt. – sfârșit de ciclu de ouat (Tabelul 2.7). Totodată autorii relevă creșterea rezistenței la spargere și creșterea grosimii cojii proporțional cu procentul de calciu din coajă, pentru limitele experimentale utilizate în experimentele lor (autorii calculând la aceste influențe din nou un P < 0,01).

Creșterea mult mai redusă a rezistenței la spargere a ouălor din loturile care au ingerat o mai mare cantitate de calciu (control și varianta III), precum și o scădere mai accentuată către sfârșitul ciclului de ouat la aceleași loturi relevă, din acest punct de vedere, o influență negativă a creșterii peste limita de 3,65% a conținutului de calciu în hrană și orientarea spre un nivel optim al calciului ingerabil în recepturile furajere.

O corelație pozitivă a rezistenței la spargere a fost identificată față de concentrația în proteine a cojii calcaroase. Astfel s-a constatat că valorile mai mari ale rezistenței la spargere constatate la toate loturile la vârstele de 24 și 36 săpt. sunt însoțite de concentrații mai mari de proteină în coajă, comparativ cu vârsta de 68 săpt., unde se constată o scădere a rezistenței la spargere corelată cu o scădere a concentrației de proteine totale din coaja calcaroasă (fig. 2.8).

Hrănirea păsărilor cu furaj conținând un amestec de cabonat de calciu și făină de scoici a dus la obținerea de ouă cu o rezistență la spargere superioară celor obținute de la găini hrănite cu furaje conținând doar cu carbonat de calciu ca sursă de calciu (Văcaru Opriș et al., 2002). Reținând că făina de scoici este o sursă organică de calciu, este lesne de înțeles că aceasta poate fi o sursă mai ușor asimilabilă și, în plus, poate conține și proteină.

O mențiune asupra conținutului organic al cojii calcaroase face Gupta (2008) arătând că acesta se cifrează la sub 2%.

În schimb, Liu et al. (2013) raportează valori mai mari ale conținutului proteic al cojii și diferențe legate de tipul de coajă (colorată sau maron) la găini ouătoare, cifrate la 3,92 și, respectiv, 5,04%.

Alături de proprietățile mecanice ale cojii, membranele cochiliere internă și externă pot fi de asemenea implicate în asigurarea rezistenței la spargere având în vedere structura organică a acestora (35% colagen, 10% glucozamină, și 10% acid hialuronic), care le imprimă o anumită elasticitate ce se transmite în creșterea rezistenței oului la spargere (Gupta, 2008 ; Pelicia et al., 2013).

În concluzie, rezistența la spargere a ouălor este o calitate rezultată prin acțiunea conjugată a unui complex de factori : vârsta păsărilor (care modifică compoziția proteică a cojii), conținutul de calciu, sursa de calciu, compoziția membranelor cochiliere, mărimea precum și arhitectura (forma) oului. Creșterea conținutului de calciu prin suplimentare cu carbonat de calciu a rețetei furajere peste un anumit nivel al calciului ingerat nu reprezintă un mijloc de creștere a rezistenței ouălor la spargere.

2.2.2.5. Efectul diferitelor nivele de calciu din dietă asupra frecvenței ouălor cu defecte morfologice vizuale de coajă

2.2.2.5. Effect of different diet calcium levels on the egg᾿s shell with morphology visual defect frequency

Calitatea cojii poate fi apreciată ca o funcție a :

– dimensiunilor ouălor

– greutății specifice

– culorii cojii

– rezistenței la spargere a cojii

– procentului de coajă (greutatea cojii x 100/greutatea oului)

– grosimea cojii (mm)

– defectelor morfologice vizuale (Gupta, 2008).

Din analiza datelor prezentate mai sus se constată că literatura de specialitate relevă și efecte asupra altor însușiri ale coji, cuantificate drept defecte vizuale (Gupta, 2008). Dintre acestea mai frecvent analizate și întâlnite sunt: ouă deformate, ouă acoperite cu un start suplimentar de coajă (ouă căptușite, ouă cu coajă aspră, ouă fără coajă etc.). În mod evident, asupra morfologiei cojii își pun amprenta și o serie de alți factori, înafara celor nutritivi, inclusiv infecțioși.

Cu toate acestea am considerat oportun analiza procentului ouălor cu defecte de coajă la cele trei variante experimentale și compararea lor statistică cu varianta ”martor”, cea cărei i-a fost administrată în hrană o cantitate de calciu conform tehnologiei de creștere, prevăzută de furnizorul de material biologic. Principalele tipuri de astfel de defecte de coajă întâlnite sunt prezentate și descrise sumar în Tabelul 2.26.

De menționat că în Tabelul 2.26 sunt prezentate doar defecte ușor vizibile, dar nu sunt prezentate exemple de ouă cu fisuri mici, greu vizibile la lumina zilei, dar vizibile la miraj (fisuri ”în fir de păr”, de exemplu), care au fost decelate și incluse în calculele statistice.

Tabelul 2.26. Principalel defecte de coajă întâlnite în cadrul loturilor experimentale hrănite cu diferite nivele de calciu in rație

Table 2.26. The main egg shell quality defects met in the experimental hen groups fed by different calcium levels in the diet

O analiză statistică a frecvenței acestor defecte a fost realizată la vârsta de 36 săpt., când s-a considerat că procesul fiziologic de formare a ouălor este cel mai susceptibil de a fi afectat de diferiți factori, tocmai datorită intensității sale (cuantificată în procentul maxim de ouat la această vârstă), și, comparativ, la vârsta de 68 săpt., când se consideră că loturile sunt bătrâne, atât fiziologic cât și tehnologic. Rezultatele acestor analize sunt prezentate sintetic în Tabelul 2.27 și reprezentate grafic în Fig. 2.10.

Aceste diferențe s-au accentuat la vârsta de 68 săpt. (P = 0,0021), când același lot al variantei III se deferențiază în continuare semnificativ față de lotul martor. Menționăm că variantele experimentale I și, respectiv, II nu s-au diferențiat semnificativ față de martor în privința procetului de ouă cu defecte de coajă. Se remarcă de asemenea că loturile variantelor cu o ingestie mai ridicată de calciu au avut o creștere procentuală mai mare a frecvenței ouălor cu coajă, de la 36 la 68 săptămâni, lotul ”martor” distingându-se prin cel mai ridicat procent de creștere: 1,76%, iar lotul variantei I, cu cel mai scăzut nivel de calciu în hrană, cu cel mai redus procent de creștere: 0,64%.

Tabelul 2.27. Procentul de ouă cu defecte vizuale de coajă la vârsta de 36 și, respectiv, 68 săpt. la cele trei loturi experimentale comparativ cu lotul martor ()

Table 2.27. Percent of egg shell visual defects in the experimental groups vs. control at 36 and 68 weeks of age, resectively ().

*Notă: * diferență semnificativă față de lotul martor

Din analiza acestor date se constată că nivelul de calciu din hrană a influențat frecvența defectelor de coajă, după cum urmează. La vârsta de 36 săpt. diferențele dintre loturi s-au dovedit deja semnificative (P = 0,030). Aplicarea testului HSD Tuckey a relevat o diferență semnificativă a lotului variantei III față de lotul martor.

O concluzie preliminară conform rezultatelor obținute este aceea că excesul de calciu din hrană se poate cuantifica în anumite defecte ale cojii, reprezentate de depuneri suplimentare de calciu în coajă, aspecte neconforme ale suprafeței cojii și ale formei ouălor precum și în alte defecte.

Figura 2.11. reprezintă grafic procentele principalelor defecte de coajă identificate la vârsta de 36 săptămâni. Din analiza datelor prezentate în fig. 2.11 se constată că ouăle deformate, ouăle cu depuneri suplimentare de calciu și ouăle cu coajă rugoasă au reprezentat cele mai ridicate procente, cifrate de la 15 la peste 30%. Aceste defecte sunt repartizate inegal între diferitele variante experimentale. Astfel procenul de ouă deformate a scăzut pe măsura creșterii ingestiei de calciu, în schimb, procentul ouălor cu cojă rugoasă a crescut de la varianta experimentală I la varianta experimentală III. Pe de altă parte, și procentul de ouă cu depuneri secundare de calciu pe/în coajă a crescut de la varianta I la varianta III. Coroborarea acestor rezultate orientează spre o creștere a defectelor de coajă prin depuneri suplimentare de calciu și prin apariția de coajă rugoasă pe măsura creșterii cantității de calciu ingerat.

2.2.2.6. Efectul diferitelor nivele de calciu din dietă asupra culorii cojii ouălor

2.2.2.6. Effect of different diet calcium levels on the eggshell᾿s color

Culoarea cojii nu influențează calitățile interne ale ouălor dar prezintă importanță comercială, cumpărărorii preferând ouăle cu coajă brun celor cu coajă albă. De aceea în România, în cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice au existat chiar programe de selecție și ameliorare a linilor de găini ouătoare Leghorn (care produc ouă cu coajă albă) pentru producerea de ouă cu coajă brună, obținându-se chiar unele rezultate încă la vremea când aceste programe fuseseră executate la Institutul de Cercetare și Producție pentru Creșterea Păsărilor și a Animalelor Mici din Balotești (I.C.P.C.P.A.M., anii 1980 – 1989) de către cercetători cum ar fi Marcu Șt., Ardelean A., Grϋmber R., Mateescu V. etc. (Bălășescu, 1980, Marcu, 1987, Ardelean, 1992; Muscalu, 1992). Posibilitatea de a raporta la acea vreme obținerea de ouă cu coajă brună de la hibrizi Leghorn (alb) de către specialiștii de la I.C.P.C.P.A.B. a fost atribuită unei înalte rigurozități experimentale și aplicării unei presiuni de selecție corespunzătoare.

Tabelul 2.28. Variațiile de culoare ale cojii ouălor la găini Hy-line Brown hrănite cu diferite nivele de calciu*

Table 2.28. Egg shell color variations in Hy-line Brown hens fed by different calcium level diets*

Legendă:

*Valori exprimate prin gradul de absorbție a luminii de la 0 la 100

n = dimensiunile probei; = media; = deviația standard;

Liniile cu aceeași literă superscript indică diferențe semnificative;

coloanele cu același semn superscript indică diferențe semnificative

În cadrul cercetărilor noastre, aprecierea efectelor diferitelor nivele de calciu din hrană (și în consecință, a diferitelor nivele de calciu ingerat) asupra culorii cojii a fost efectuată pron refractometrie, la trei nivele de vârstă: la vârsta de 24 săpt. (începutul ouatului), la vârsta de 36 săpt. (vârf de ouat) și la vârsta de 68 săpt. (sfârșitul ciclului de ouat). Rezultatele acestor determinări sunt prezentate sintetic în Tabelul 2.28 și reprezentate grafic în Fig. 2.12.

Conform datelor prezentate în Tabelul 2.28 culoarea cojii a crescut intensitatea absorbției refractometrice pe parcursul ciclului de ouat, diferențele dintre media valorilor la 24 săpt. și cele de la 68 săpt fiind semnificative pentru toate cele patru loturi de găini ouătoare (P = 0,011, 0,043, 0,033 și, respectiv, 0,001). Analiza statistică a relevat diferențe semnificative doar între vârstele respective, nu și față de vârsta de 36 săpt., ceea ce ar putea releva faptul că procesul de creștere a intensității culorii este destul de lent.

În ceea ce privește influența nivelului de calciu din hrană, din Tabelul 2.28 se constată că, deși apar relativ târziu, către sfârșitul ciclului de ouat, aceaste influențe sunt relevante conform comparațiilor statistice.

Astfel, conform datelor statistice, lotul variantei I se deferențiază semnificativ de cel al variantei III, diferența cifrându-se la 2,0 unități refractometrice (respectiv, un procent de 2,66). La vârstele de 24 și, respectiv, 36 săpt, diferențele dintre loturi au fost nesemnificative (P > 0,05). Coroborând datele din Tabelul 2.28 cu cele din Tabelul 2.27 se constată că la vârsta de 68 săpt. lotul variantei experimentale III a prezentat și cel mai ridicat procent de ouă cu defecte de coajă (unul din aceste defecte fiind reprezentat de depunerile suplimentare de calciu pe suprafața cojii). Astfel, scăderea intensității culorii poate fi pusă pe seama unor defecte de coajă cum ar fi depunerile suplimentare de calciu, care fiind de nuanță mai deschisă, duc la creșterea valorilor absorbției refractometrice.

Așa după cum a fost prezentat, culorea cojii este dată de protoporfirina IX. Alături de protoporfirina IX, care este principalul pigment din coaja oului, se mai găsesc urme de biliverdină, și chelați de zinc ai acesteia (Samiullah et al., 2015). Acest pigment pare a fi sintetizat de glandele cojii. Sinteza protoporfirinei IX este bine definită dar felul în care este sintetizată în glandele cojii este încă ambiguu cunoscut. După Samiullah et al. (2015), pigmentul este depozitat în toată structura cojii, inclusiv în membranele cochiliere, dar cantitatea cea mai mare se depozitează în stratul calcaros și cuticulă. Recent au fost identificate genele implicate în sinteza acestui pigment, dar controlul genetic al sintezei și depunerii pigmentului brun la găinile ouătoare comerciale nu este deplin cunoscut. Culoarea brună a cojii este un important parametru calitativ al cojii și are o influență pozitivă asupra preferințelor consumatorilor. Cantitatea de pigment depusă este influențată de sistemul de creștere, vârsta găinii, rasa și linia, hrana, factorii de stres și unele boli cum ar fi bursita infecțioasă (Samiullah et al., 2015).

Referitor la factorii de influență asupra cuorii cojii, literatura de specialitate incriminează compoziția hranei, vârsta păsărilor, mărimea ouălor, linia genetică etc. Unele elemente cum ar fi Fe, Cu, Mn, și Zn, funcționează ca și carriers cheltanți ai moleculei porfirinelor în poziția lor centrală. Suplimentarea hranei cu proteinat feros de soia îmbunătățește semnificativ culoarea cojii ouălor brune (Seo et al., 2010). Vanadiumul la găini are un efect negativ asupra culorii cojii (Sutly et al., 2001, citați de Samiullah et al., 2015), efect care poate acoperi pe cel al vitaminei C, funcție de nivelul său în hrană (Odabași et al., 2007).

Cercetările pe loturi de găini la diferite vârste (studiu longitudinal) sau vârste diferite la loturi cu ouă de nuanțe de culori brun diferite (studiu orizontal) au relevat că culoarea cojii devine mai slabă pe măsură ce lotul îmbătrânește (Samiullah, 2012).

Cantitatea de protoporfirină IX aflată într-un gram de coajă de ou nu a diferit semnificativ la găini Hy-Line Brown în vârstă de 33, 50 sau 67 săptămâni la găini (Samiullah și Roberts, 2013, citați de Samiullah et al., 2015); totuși, cantitatea de pigment măsurată în cuticulă a fost semnificativ mai mare la găini în vârstă de 50 săpt. comparativ cu cele de 33 sau 67 săptămâni de vârstă, ceea ce sugerează, după părerea acelorași autori, că pe măsura înaintării în vârstă a găinilor cantitatea de pigment din coajă scade, iar cantitatea de cuticulă prezentă pe suprafața cojii are efect pozitiv asupra pigmentului cojii. Autorii concluzionează că nuanța de culoarea a cojii scade pe măsura înaintării în vârstă a găinilor, ceea ce se confirmă și în cazul cercetărilor noastre (Samiullah et al., 2015).

Goger et al. (2016) au efectuat un studiu privitor la îmbunătățirea culorii cojii la părinți și hibrizi de găini ouători folosind un colorimetru Minolta. Autorii au remarcat diversitatea de culori în / între diferite linii de găini ouătoare.

Solomon (1997) arată că ouăle de dimensiuni mai mari au coaja mai slab colorată decât cele de dimensiuni mai reduse.

2.2.2.7. Concluzii preliminare privind efectul nivelului de calciu în dietă asupra calităților externe ale ouălor la găini ouătoare

2.2.2.7. Preliminary conclusions regarding the effect of different calcium diet levels on the external egg quality in layers

2.2.2.7.1. Greutatea ouălor

Variantele experimentale hrănite cu diete suplimentate în calciu au prezentat unele diferențe semnificative (P = 0,007) privitoare la greutatea ouălor după cum urmează. Varianta I (cu o ingestie de calciu cifrată la 2,72 g/cap./zi) a prezentat o medie a greutății ouălor de 61.01 ± 1.22 g, aceasta scăzând în cazul var. II la 60.65 ± 1.18 (P = 0.066). Odată cu trecerea la un nivel al ingetiei de calciu de 4,15 g/zi, greutatea ouălor a scăzut în continuare de la un lot la altul, cifrându-se la 59.42 ± 1.20 (P = 0.003) în varianta experimentală III, care a ingerat o cantitate medie de 4.16 g/zi calciu. Scăderea s-a accentuat semnificativ odată cu atingerea unei ingestii de calciu la 4,60 g/cap./zi. De remarcat că diferențele dintre loturi au devenit chiar semnificative (P = 0,003), în cazul variantei exper. III comparativ cu var. exper. I, II și martor.

O greutate mai redusă a ouălor în varianta III (cu cea mai redusă energie metabolizabilă) ar putea orienta spre o limită superioară a nivelului acestui mineral în rație, peste care dacă se trece efectele ar putea fi neproductive, și la recomandarea scăderii nivelului de calciu din dietă. Cele două variabile (calciu ingerat și greutatea ouălor) sunt invers corelate, respectiv influența cantității de calciu a dietei asupra greutății ouălor este negativă și relativ puternică.

2.2.2.7.2. Greutatea cojii

Variațiile de calciu din hrana utilizate în cazul prezentului experiment influențează relativ greutatea cojii ouălor. Influențele au fost mai accentuate în cazul recepturilor cu un conținut mai redus de calciu. Variantele de ingestii de 2,72 și 3,35 g/zi la variantele I și II au condus la variații mai mari ale greutății cojii, ele reducându-se pe măsura creșterii conținutului de calciu din hrană. Variantele de ingestii de 4,15 la martor și, respectiv, 4,60 la varianta experimentală III s-au soldat cu diferențe foarte reduse în greutatea cojii.

Calculul procentajului cojii calcaroase în masa totală a oului a relevat o creștere din direcția var. I → var. III, de la 10,10 la 10,67 g. Deși masa totală a ouălor a scăzut pe măsura ingestiei unei cantități mai mari de calciu, greutatea cojii a crescut iar procentajul cojii calcarose în masa oului de asemenea a crescut. În schimb, diferențele statistice dintre loturile experimentale și martor au fost nesemnificative, semnificative (P = 0,030) fiind doar diferențele între variantele I și III. Faptul poate fi explicat eventual de modificarea altor variabile ale cojii, cum ar fi densitatea și grosimea.

2.2.2.7.3. Grosimea cojii

Cele patru loturi au demarat săpt. A 20-a de vârstă cu o grosime medie a cojii ouălor cifrată la o de 386,3± 13,8 m (P = 0,275) și au încheiat cu o medie generală de 343 ± 27,5 m, rezultând astfel o scădere generală de grosime a cojii ouălor cifrată la -34 m. După vârsta de 34 săpt. diferențele de grosime a cojii au devenit semnificative statistic (P < 0,05 într-o primă etapă, apoi P < 0,01 și în final P < 0,001).

Se poate afirma că suplimentarea rațiilor în calciu (și creșterea consecutivă a ingestiei de calciu) a avut un efect de ”inhibare” a scăderii grosimii cojii pe durata ciclului de ouat.

Acest efect de ”inhibare” a scăderii grosimii cojii pe parcursul ciclului de ouat a fost maxim la loturile martor și varianta III, loturi cu cel mai ridicat nivel al consumului de calciu, 4,15 și, respectiv, 4,6 g/cap./zi. La aceste loturi grosimea cojii a scăzut în procent de 2,46% și, respectiv, 2,17%, comparativ cu nivele de scădere de 4,70% și, respectiv 3,42% la variantele experimentale I și II, cu ingestii de 2,72 și, respectiv, 3,35 g/cap./zi.

2.2.2.7.4. Rezistența la spargere

Rezistența la spargere a cojii a crescut de la vârsta de 24 săpt. la vârsta de 36 săptămâni, la toate loturile. Apreciată pe loturi, cea mai mare creștere a fost constatată la varianta experim. I (0,236 kg,) iar cea mai redusă la varianta experim. III (0,075 kg). De la 26 la 68 de săptămâni, rezistența la spargere a scăzut. Scăderea rezistenței la spargere înregistrată la sfârșitul ciclului de ouat a fost minimă la lotul variantei II (0,946 kg, 22,0%), iar cea mai mare scădere a fost la varianta experim. III (1,279 kg, 30,9%).

La începutul ciclului de ouat nu au existat diferențe semnificative între loturi (P = 0,096) privitore la rezistența la spargere a cojii. Aceste diferențe au fost în schimb foarte semnificative la vârsta de 36 săpt. (P = 0,004) adâncindu-se la sfârșitul ciclului de ouat (P < 0,001). Se remarcă faptul că aceste scăderi au fost mai mari pe măsura creșterii concentrației calciului în hrană (și a creșterii consecutive a ingestei). Pe de altă parte, rezultatele relevă că reducerea nivelului de calciu din hrană în avantajul creșterii conținutului de proteină duce la îmbunătățirea rezistenței la spargere.

2.2.2.7.5. Frecvența ouălor cu defecte vizuale de coajă

Analiza procentelor de ouă cu defecte vizuale de coajă a relevant că excesul de calciu din hrană se poate cuantifica în anumite defecte ale cojii, reprezentate de depuneri suplimentare de calciu în coajă, aspecte neconforme ale suprafeței cojii și ale formei ouălor precum și în alte defecte.

Se poate afirma că are loc o creștere a acestor defecte de coajă prin deformări ale oulor, depuneri suplimentare de calciu și prin apariția de ouă cu coajă rugoasă pe măsura creșterii cantității de calciu ingerat. Procentele cele mai ridicate sunt reprezentate de ouăle deformate, cele cu depuneri suplimentare de calciu și ouăle fisurate. Aceste procente sunt repartizate diferit în cadrul diferitelor variante experimentale, ceea ce orientează spre apariția unui anumit tip de defecte pe măsura creșterii cantității de calciu ingerat.

2.2.2.7.6. Culoarea cojii

Pe lângă influențele imprimate de creșterea vârstei loturilor, analizele au relevat că nivelele diferite de calciu din hrană influențează culoarea cojii (în sensul intensificării valorilor refractometrice), influențele manifestându-se relativ lent (târziu). Creșterea intensității culorii poate fi pusă pe seama unor defecte de coajă cum ar fi depunerile suplimentare de calciu, care fiind de nuanță mai deschisă, duc la creșterea valorilor absorbției refractometrice.

2.2.3. Efectul nivelului de calciu în dietă asupra calităților interne ale ouălor la găini ouătoare

2.2.3. Effect of diet calcium diet levels on the internal egg quality in layers

2.2.3.1. Calitatea albușului

2.2.3.1. Albumen quality

Calitatea albușului apreciată sub aspectul consistenței a fost determinată având în vedere că schimburile de gaze (în special CO2 rezultat în procese metabolice) și apă dintre albuș și mediu exterior sunt mediate de coaja calcaroasă (și membranele cochiliere) (Gerber, 2006). Astfel, foarte probabil modificările de calitate ale cojii calcaroase pot să influențeze această calitate a albușului prin medierea acestor schimburi. Calitatea albușului a fost apreciată în termenii unităților Haugh (UH), calculul făcându-se pe baza înălțimii albușului raportată la greutatea oului. Pe de altă parte s-a ipotetizat o influență directă a calciului ingerat asupra proceselor de sinteză a albușului la nivelul glandelor secretoare oviductale.

Consistența albușului, cuantificată în UH scade rapid după ovipoziție, funcție de durata și condițiile de depozitare. Astfel, după Coutts și Wilson (2010) majoritatea ouălor părăsesc ferma cu 75 – 85 UH și ajung la consumator cu 60 UH.

Tabelul 2.29. Evoluția pe parcursul ciclului de ouat a consistenței albușului ouălor de găini Hy Line var. Brown hrănite cu diferite nivele de calciu în dietă

(, în unități Haugh)

Table 2.29. Evolution of the albumen consistency during the egg laying cycle in Hy Line var. Brown laying hen fed by different calcium level diets

(, in Haugh units)

Legendă:

Valorile cu același superscript în aceeași coloană relevă diferențe semnificative;

valorile cu același superscript pe aceeași linie relevă diferențe semnificative

Analizele statistice ale diferențelor dintre loturi relevă diferențe nesemnificative la vârsta de 24 săpt. (P = 0,182) precum și la vâsta de 36 săpt. (P = 0,098), acestea devenind totuși semnificative la vârsta de 68 săpt. (P = 0,039).

Tabelul 2.30. Corelația calciu ingerat – consistență albuș a ouălor la găini ouătoare Hy Line var. Brown

Table 2.30. Calcium intake – albumen consistency correlation in Hy Line var. Brown layer hens

Legendă:

r = coeficentul de regresie Pearson,

r2 = coeficientul de determinare

SE = eroarea standard

Gradul de corelare a consistenței albușului cu nivelul calciului din hrană, apreciat pe baza coeficientului de regresie Pearson și a coeficientului de determinare este redus (Tabelul 2.30). În schimb, gradul de corelare a consistenței albușului cu vârsta este foarte ridicat pentru toate cele patru loturi de găini ouătoare (Tabelul 2.31).

Tabelul 2.31. Corelația calciu ingerat – consistență albuș a ouălor la găini ouătoare Hy Line var. Brown

Table 2.31. Calcium intake – albumen consistency correlation in Hy Line var. Brown layer hens

Legendă: ca în Tabelul 2.30

Așa după cum a fost arătat, după Craig, citat de Gerber (2006), ideal, la ovipoziție, la vârsta de 20 săptămâni, oul are în medie 102 UH, scăzând cu o rată de 0,0458 UH pe zi, sau 1,5 – 2 unități per luna de ouat, ajungând la 74 UH la vârsta de 78 săpt. Consistența albușului este pe de altă parte și sub influența factorilor genetici.

Privitor la influența diferiților factori asupra consistenței albușului, Gerber (2006) notează efectul duratei de păstrare a ouălor, cuantificată în UH, prin prisma nivelului schimburilor de CO2: pe măsură ce ouăle se învechesc, cantitatea de CO2 pierdută prin coajă crește, conțintul oului devine mai alcalin, determinând albumina să devină mai transparentă și mai apoasă (Jones, 2006; Coutts and Wilson, 1990, citați de Gerber, 2006).

O influență (nesemnificativă statistic, ca și în cercetările noastre, dar importantă din punct de vedere al interacțiunii calciului ingerat cu calitățile albușului) a nivelului de calciu din hrana ingerată asupra calităților albușului (exprimate de asemenea în UH) au raportat Pelicia et al. (2009). Într-un experiment în care autorii au administrat rețete furajere cu 3,0, 3,5, 4,0 și 4,5% calciu la găini semigrele în al doilea ciclu de ouat, autorii au găsit o scădere de la 82,46 la 81,26 UH.

Coaja oului, prin proprietățile sale fizice și chimice, influențează schimbul de CO2 dintre albumen și exteriorul oului.

Între proprietăție fizice, alături de grosime, densitate etc., și alte proprietăți, cum ar fi electropozitivitatea, influențează schimburile gazoase prin traversul cojii. Între proprietățile chimice poate fi inclusă capacitatea de reținere a CO2 prin combinarea cu calciul din coajă formând CaCO3.

2.2.3.2. Culoarea gălbenușului

2.2.3.2. Yolk colour

Așa după cum a fost prezentat în subcapitolul 1.3.3.2., calitatea gălbenușului este dată în primul rând de culoare, la care se adaugă textură, fermitate și miros (Jacob et al., 2000).

Culoarea gălbenușului este o funcție a dietei păsărilor.

În cercetările noastre, efectele nivelului de calciu din hrană asupra calității gălbenușului au fost determinate prin aprecierea culorii acestuia. Culoarea albușului a fost determinată folosind o metodă combinată bazată pe folosirea unei palete de culori ”Roche Yolk Colour Fan” și a unei unități EGG Analyzer, conform celor precizate în Capitolul 2.1. Material și metode. Rezultatele acestor determinări sunt sumarizate în Tabelul 2.32.

Din analiza datelor prezentate în Tabelul 2.32 se constată că în cazul variantei experimentale I a avut loc o scădere a intensității culorii gălbenușului de la 6,94 la 5,69 unități, reprezentând un procent de 18,0%, în cazul variantei experimentale II valoarea intensității culorii găbenușului a scăzut de la 6,82 la 5,22 unități, ceea ce înseamnă o scădere cu 23,4%. În cazul variantei experimentale considerată martor se constată o menținere quasiconstantă a culorii gălbenușului: aprox. 5,86 unități. În cazul variantei experimentale III, se constată de asemenea o scădere a intensității gălbenușului, de la 5,16 la 4,56 unități, adică 10,7%. Se poate afirma astfel că intensitatea culorii gălbenușului scade lent pe măsura înaintării în vârstă a păsărilor, iar influența nivelului de calciu din hrană asupra acesteia se reduce.

Analiza comparativă a loturilor, funcție de calciul ingerat, relevă diferențe după cum urmează: varianta experimentală III a prezentat valori mai reduse față de variantele I, și II, semnificative statistic (cu 27,9%, P = 0,001, și, respectiv, cu 22,7%, P = 0,019). În continuare, lotul variantei experimentale III a prezentat o scădere a intensității culorii și față de martor, cu 0,96 unități, adică 16,3% (P = 0,031). Analiza coeficentului de regresie Pearson a relevat o valoare ridicată (r = -0,88), ceea ce sugerează o corelație strânsă a nivelului de calciu ingerat cu culoarea gălbenușului.

Analiza aspectelor grafice relevate de Fig. 2.14 relevă o evoluția invers proporțională a relației ingestie calciu – culoarea gălbenușului.

Așa după cum a fost menționat, determinantul primar al culorii gălbenușului este conținutul de xantofil (un pigment vegetal) ce se găsește în hrana consumată. Astfel este posibilă manipularea culorii gălbenușului prin adăugarea de xantofilă sintetică în hrana ouătoarelor.

Tabelul 2.32. Evoluția la diferite vârste a culorii gălbenușului la găini Hy Line var. Brown hrănite cu nivele diferite de calciu în dietă

Table 2.32. Evolution at different ages of the yolk colour in Hy Line var. Brown laying hens fed by different calcium level diets

Legendă: Valorile au fost citite la EGG shell analyzer.

Valorile cu același superscript în aceeași coloană relevă diferențe semnificative;

valorile cu același superscript pe aceeași linie relevă diferențe semnificative

De semenea s-a precizat că absența pigmenților xantifilici din hrană duce la obținerea de gălbenuș pal. Omogenizarea neadecvată a ingredientelor dietei conduce la consumul neuniform de pigmenți xantifilici în turma de găini și la diferențe subsecvente, respectiv neuniformitate, ale culorii gălbenușului, funcție de cantitatea de pigment ingerată de fiecare găină.

Conținutul de calciu din furaje este menționat în mod repetat în literatura de specialitate în legătură cu pigmentarea gălbenușului (Seemann, 2000). După Seemann (2000), nivelurile ridicate de calciu influențează negativ culoarea gălbenușului, ceea ce în general se verifică și în cadrul cercetărilor noastre. Astfel, Seemann (2000) precizează că dacă conținutul de calciu este crescut de la 2,5% la 3,5% în furajele găinilor ouăoare, atunci este necesar să se includă 1,7 ppm citraxanthin în loc de 1,0 ppm pentru a obține aceeași pigmentare vitelină. Într-un studiu suplimentar o creștere a conținutului de calciu de la 3% la 4%, a condus la o culoare a gălbenușului mai scăzută cu o unitate pe scala Roche. Există, de asemenea, referințe în literatura de specialitate privitoare la o reducere a consumului hranei cu un conținut de calciu crescut, ceea ce conduce la o ingestie mai scăzută de oxycarotenoid. Seemann (2000) concluzionează pe baza acestor observații că nivelul calciului din hrană nu trebuie ridicat mai mult decât necesar. Întrebarea noastră în cadrul acestei disertații este : care este acel necesar și care sunt factorii care îl influențează?

Rezultatele obținute de noi privitoare la o relație invers proporțională între calciul ingerat și intensitatea culorii gălbenușului trebuie interpretate cu rezervă având în vedere complexul de factori care influențează această calitate a gălbenușului:

1. Nivelurile ridicate de acid linoleic (sub formăd e soia) în hrană îmbunătățesc nivelul pigmentației;

2. Grăsimile înalt nesaturate nu au efect asupra culorii gălbenușului în timp ce grăsimile saturate tind să crească pigmentația gălbenușului;

3. Emulsificatorii lektin-like pot crește absorbția intestinală a carotenoizilor;

4. Dozele mari de vitamina E cresc absorbția carotenoizilor și acționează ca antioxidanți biologici;

5. Antioxidanții din hrană protejează grăsimile din hrană și xantofilii. Nivelele ridicate de peroxizi în hrană afectează stabilitatea in vivo și in vitro a carotenoizilor;

6. Nivelele proteice ridicate în hrană reduc culoarea gălbenușului, iar cele reduse o cresc. Nivelele de lizină nu afecează culoarea, dar cele de metionină determină scăderea acesteia;

7. Suplimentarea calciului în hrană afectează negativ culoarea gălbenușului – a nu se suplimenta calciu dincolo de nivelele necesare;

8. Deși nu se utilizează în cele mai multe cazuri, tărâțele de orez în procent peste 30% în dietă reduc culoarea gălbenușului cu circa o unitate Roche;

9. În comparație cu dietele pe bază de grâu, dietele pe bază de orz produc ouă cu o culoare cu aproximativ jumatate de valoare mai mică la același conținut carotenoide;

10. Datorită concurenței (competiției) în procesul de absorbție, un nivel ridicat de vitamina A (peste 15.000 UI/kg) afectează în mod negativ culoarea gălbenușului;

11. Deoarece culoarea gălbenușului depinde de cantitatea de carotenoide absorbită în în sânge, orice factor care influențează consumul de hrană cum ar fi un nivel ridicat de energie sau temperaturile ridicate vor reduce nivelurile de pigmentare a gălbenușului ouălor;

12. Tulburări metabolice care reduc secreția acizilor biliari reduc absorbtia carotenoidelor liposolubile. Micotoxinele din furajele pot bloca sau reduce productia de bilă;

13. Boli care distrug stratul mucos al tractului digestiv vor reduce absorbția;

14. Găinile mai bătrâne absorb nutrienti mai puțin eficient și depun ouă usor mai deschise decat găinile tinere;

15. Găinile ouătoare care produc un număr mare de ouă în raport cu aportul lor de hrană va produce ouă cu gălbenuș mai pal (după www.advit.co.za).

2.2.3.3. Concluzii preliminare privind efectul nivelului de calciu în dietă asupra calităților interne ale ouălor la găini ouătoare

2.2.3.3. Preliminary conclusions regarding the effect of different calcium diet levels on the internal egg quality in layers

2.2.3.3.1. Consistența albușului

Gradul de corelare a consistenței albușului cu nivelul calciului din hrană, apreciat pe baza coeficientului de regresie Pearson și a coeficientului de determinare este redus. În schimb, gradul de corelare a consistenței albușului cu vârsta găinilor este foarte ridicat pentru toate cele patru loturi de găini ouătoare analizate. UH scad pe măsura creșterii vârstei păsărilor, în toate variantele experimentale, pornind de la o medie de 96,85 UH la 24 săpt. de vârstă și ajungând la 77,04 UH la 68 săpt. de vârstă (o scădere procentuală totală de 20,45).

2.2.3.3.2. Culoarea gălbenușului

Creșterea nivelului de calciu din hrană are efecte negative asupra culorii gălbenușului, diferențele dintre loturile extreme (varianta experimentală I cu o ingestie de 2,72 g/cap./zi și var. experim. III, cu o ingestie de 4,60 g/ca./zi) cifrându-se la 1,35 unități Roche (29,3%), respectiv o scădere de la 6,31 la 4,93 unități. Aceste diferențe se manifestă cu semnificație statistică încă de la vârsta de 24 săpt. (1,79 unități), precum și la vârsta de 36 săpt. (1,21 unități). Pe măsura înaintării în vârstă, găinile produc ouă cu gălbenuș mai pal, diferența de la 24 la 68 săpt. cifrându-se la circa 0,5 unități, iar influența nivelului de calciu din hrană se reduce.

2.2.4. Efectul dietelor cu diferite nivele de calciu asupra balanței minerale la găini ouătoare

2.2.4. Effect of different calcium level diets on mineral equilibrum in laying hens

2.2.4.1. Balanța calciului

2.2.4.1. Calcium equilibrum

Bilanțul calciului a fost analizat prin prisma determinării cantității de calciu ingerat, calciu absorbit, nivelul plasmatic sanguin și calciu eliminat prin ou.

Cantitatea de calciu ingerat a fost detrminată prin măsurarea consumului zilnic de furaj și determinarea analitică a cantității da calciu administrat în hrană.

Datele privitoare la evoluția consumului de calciu pe parcursul ciclului de ouat au fost prezentate în subcapitolul 2.2.1, Tabelul 2.9.

Cantitatea de calciu absorbit a fost determinată indirect, prin calcul, scăzând cantitatea de calciu eliminat prin dejecții din cantitatea de calciu ingerat. În dejecții este prezentă și o fracție de calciu scăpat reabsorbției renale și eliminat prin urină. Cel puțin la mamifere acest calciu se cifreză la circa 3% din calciul ingerat, ceea ce se impune a se completa prin aport exogen (Ognean et al., 2000). Calculul cantității de calciu neabsorbit a luat în considerare și această fracție.

Concentrația calciului exonerat prin dejecții (ca și cea a calciului din furaje) a fost determinată conform cu metodele prezentate în Capitolul 2.1. Material și metode.

Rezultatele determinărilor privitoare la calciul absorbit și calciul eliminat prin dejecții sunt prezentate în Tabelul 2.33. Din analiza datelor prezentate în Tabelul 2.33 se constată că din totalul calciului ingerat, o parte semnificativă nu se absoarbe (sau, dacă se absoarbe, este eliminat prin dejecții, eventual) și este eliminat astfel pe cale digestivă fie ca și calciu neabsorbit, sau absorbit și excretat pe cale renală, amestecându-se cu calciul neabsorbit, ceea ce face imposibilă separarea exactă a celor două surse de calciu în dejecții. Astfel se constată diferențe semnificative de la o variantă la alta în cadrul aceleiași săptămâni de vârstă, cât și diferențe în cadrul aceleiași variante, la vârste diferite.

Se remarcă în acest sens faptul că diferențele dintre varintele experimentale sunt semnificative statistic atât la vârsta de 24 săpt (P = 0,003), cât și la vârsta de 36 săpt. (P = 0,020) și de asemenea la vârsta de 68 săpt. (P < 0,001), valorile cantității de calciu exonerat prin dejecții crescând odată cu creșterea cantității de calciu ingerat. Acest calciu poate fi considerat ca surplus furajer inutil (și chiar dăunător având în vedere rezultatele prezentate la subcapitolul 2.2.3.2) odată ce calciul respectiv nu este absorbit sau calitatea ouălor nu este modificată pozitiv prin surplusul respectiv.

Fig. 2.14 ilustrează grafic raportul dintre cantitatea de calciu absorbit și calciu exonerate în cadrul celor patru variante experimentale în cele trei momente ale ciclului de ouat: început de ouat, perioada de mijloc și sfârșitul ciclului de ouat. Acest raport este aproape 1/1 în vârf de ouat și scade de o parte și de alta a acestei perioade, relevând creșteri ale calciului exonerat / scăderi ale calciului absorbit datorate fie controlului fiziologic limitativ al cantității absorbite (în perioade dinaintea vârfului de ouat), fie procesului de îmbătrânire (după vârful de ouat).

Cantitatea de calciu eliminat prin coaja ouălor a fost inflențată de mărimea (greutatea) ouălor dar și de cantitatea de calciu din furaje, respectiv, cantitatea de calciu ingerat (Tabelul 2.34). În Tabelul 2.34 sunt prezentate greutatea cojii, conținutul de calciu al cojii și cantitatea totală de calciu eliminat prin coajă la cele patru variante experimentale de găini în trei momente esențiale ale ciclului de ouat: 24 săpt. (începutul ouatului), 36 săpt. (vârful de ouat) și 68 săpt. (vârsta reformării tehnologice a găinilor).

Tabelul 2.33. Evoluția pe parcursul ciclului de ouat a cantității de calciu absorbit la găini Hy Line var. Brown hrănite cu diferite nivele de calciu în dietă

Table 2.33. Evolution of the calcium absorbtion during the egg laying cycle in Hy Line var. Brown laying hen fed by different calcium level diets

n = dimensiunile lotului de la care s-au recoltat dejecțiile; = media ± deviația standard

1Valori rezultate din analiza probelor medii

2 Valori preluate din Tabelul 2.9

3Valorile reprezintă calciul neabsorbit + calciul excretat prin urină.

4Valorile reprezintă media ± deviația standard

5 Datele sunt preluate din Tabelul 2.34

Cele mai semnificative diferențe au fost căutate la vârsta de 38 săpt., din motive lesne de înțeles: la această vârstă a fost constatat faptul că varianta experimentală I se distinge net de celelalte trei variante, inclusiv varianta de control. La această variantă cantitatea de calciu elimint prin coajă este cea mai redusă (1,76 g/cap./zi, față de 1,94, 2,01 și, respectiv, 1,95 g/cap./zi la celelalte variante), în condițiile în care lotul respectiv a prezentat totuși cel mai ridicat procent de ouat (88,6%, față de 87,0, 86,1 și, respectiv, 85,2 g/cap./zi, Tabelele 2.10, 20.11, 20.12 și, respectiv, 20.13). Media cantității de calciu eliminat prin ou la aceeași variantă I a fost mai redusă cu 9,3% față varianta II, 8,7% față de varinta ”martor”, și 5,7% față de varianta III.

Tabelul 2.35 prezintă rezultatele analizei corelației calciu ingerat – conținut de calciu eliminat prin ou cu ajutorul coeficientului de corelație Pearson. Din analiza datelor prezentate în Tabelul 2. 35 se constată că la vârsta de 36 săpt. ingestia zilnică de calciu se corelează cu cantitatea de calciu eliminat prin ou: r = 0,80 la această vârstă, față de r = 0,65 și r = 0,77 la vârsta de 24 și, respectiv, 68 săpt. De asemenea, la vârsta de 36 săpt., 64% din modificările conținutului de calciu al cojii sunt explicate de cantitatea de calciu ingerat.

Diferențe de rasă privitor la cantitatea de calciu absorbit au fost de asemenea raportate la găini Cornish față de găini Plymouty Rock (Preda și Dojană, 2014).

Tabelul 2.34. Evoluția pe parcursul ciclului de ouat a cantității de calciu eliminat prin coaja ouălor la găini Hy Line var. Brown hrănite cu diferite nivele de calciu în dietă

Table 2.34. Evolution of the egg shell calcium during the egg laying cycle in Hy Line var. Brown laying hen fed by different calcium level diets

Calcificarea cojii este un proces metabolic intens, caracteristic păsărilor. În cele 15–16 ore cât durează perioada de acumulare masivă de calciu pentru formarea cojii, din sânge se preia o cantitate de 1,6–2,4 g calciu, cantitate ce variază în funcție de mărimea oului și de grosimea cojii. Rezultă că sunt necesare 100–150 mg calciu pe oră în această perioadă. Găina are aproximativ 100 ml plasmă sanguină, iar concentrația calciului în plasmă este de circa 25 mg/100 ml. De aici rezultă că la fiecare 10–15 minute este mobilizată în coajă o cantitate egală cu tot calciul care se găsește în sângele găinii la un moment dat (Roland et al., 2002, 2003, 2004).

Tabelul 2.35. Corelația Pearson a ingestiei zilnice de calciu cu cantitatea de calciu din coajă la găini Hy line Brown de diferite vârste

Table 2.35. Pearson relationship of daily calcium intake – egg shell calcium content in Hy line Brown hens of different ages

În timpul formării cojii oului, nivelul calciului din sânge se reduce cu 1–10 mg, deci într-o măsură mai mică decât ar fi fost de așteptat în raport cu consumul arătat. O parte din calciul necesar, cam 60%, se asigură din hrană, iar o altă parte provine din rezervele pe care organismul și le realizează în schelet (Reece, 1996; Dojană et al., 2014).

După cum a fost arătat, rata de mobilizare a calciului din sânge în timpul formării cojii oului (100 – 150 mg/h) este mai mare decât rata absorbției din hrană, acest dezechilibru fiind compensat prin mobilizarea calciului din rezervele osoase. Fosforul eliberat152excesiv152este excretat prin urină. Unori însă, scheletul găinilor ouătoare suferă pierderi excesive de calciu ducând la osteoporoză și paralizie. Conform unor date experimentale, această situație, cunoscută sub numele de ”paralizia găinilor ouătoare” este determinată de defectarea mecanismului fiziologic prin care rata de secreție a gonadotropinelor anteropituitare se reduce ca urmare a unei depleții osoase 152excesive (Farmer, 1983, Roland et al., 2002, 2003).

Nivelul plasmatic al calciului (total) în cadrul celor patru variante experimentate la cele patru categorii de vârste analizate este prezentat în Tabelul 2.36. Fig. 2.15 reprezintă grafic corelația dintre calciul ingerat și calciul sanguin la loturile de găini monitorizate.

Creșteri ale calciului seric au fost constatate în primul rând în funcție de vârstă, diferențele de la 24 la 28 săpt. fiind semnificative la toate loturile experimentale (P < 0,05). Aceste creșteri au fost sensibil apropiate în cadrul celor patru variante de loturi experimentale, cifrându-se la 16,9% la varianta exper. I (o creștere de la 13,0 la 15,56 mg/dL, P < 0,05), 13,47 % la varianta II (de la 14,17 la 16,15, P < 0,05), 15,49 % la lotul de ”control” (de la 15,17 la 17,52 mg/dL, P < 0,05) și 14,34 % la varianta exper. III (de la 15,41 la 17,62 mg/dL, P < 0,05).

Tabelul 2.36. Nivelul calciului plasmatic sanguin pe parcursul ciclului de ouat la găini Hy Line var. Brown hrănite cu diferite nivele de calciu în dietă

Table 2.36. Plasma calcium levels during egg cycle in Hy Line var. Brown laying hens fed by different calcium level diets

Notă: Valorile sunt în mg/dL reprezintă media ± deviația standard

Fiecare valoare reprezintă media a 9 – 10 determinări sanguine

Coloanele cu aceași literă superscript sunt diferite statistic semnificativ (valorile fiind

considerate semnificative statistic la P < 0,05, calculate pe baza testului Tukey)

În continuare, diferențe semnificative statistic au fost identificate de la vârsta de 24 săpt. între loturi, după cum urmează. Încă de la vârsta de 24 săptămâni diferențele dintre loturi privitoare la nivelul calciului plasmatic sunt semnificative (P < 0,01), aceste diferențe menținându-se la vârstele de 36 și 68 săptămâni (P < 0,01). Procentele de creștere a concentrației calciului plasmatic per ciclu de ouat s-au cifrat 5,68% de la var. I la var.II, , 7,74% de la var. II la martor și 0,92% de la martor la var.III, ceea ce orientează spre o creștere neproporțională a calcemiei cu nivelul calciului ingerat.

Atât la începutul ciclului de ouat, cât și în vârf de ouat sau la sfârșitul ciclului de ouat calciul seric a fost mai ridicat la loturile cu o ingestie mai mare de calciu (Fig. 2.15), dar creșterile nu au fost proporționale cu cantitatea de calciu ingerat, ele fiind minime la nivelele mai ridicate de ingestie (Fig. 2.16).

Pelicia et al. (2009) au raportat creșteri semnificative ale calciului plasmatic la găini semigrele aflate la al doilea ciclu de ouat (în vârstă de 90 săptămâni), hrănite cu furaje conținând 3,0 – 3,5 – 4,0 și, respectiv, 4,5% calciu, valorile calciului plasmatic crescând în ordine de la 14,98 mg/dL la 18,92 mg/dL (P < 0,05).

O creștere a nivelului calciului plasmatic sanguin proporțional cu nivelul calciului din hrană au raportat Bölükbasi et al. (2005).

Asemănător, Pelicia et al. (2011) au raportat o relație direct proporțională și semnificativă statistic între conținutul de calciu al furajului ingerat pe limitele 3,0 – 3,75 – 4,5 % și nivelul calciului sanguin (20,2, 23,3 și, respectiv, 25,3 mg/dL) la găini ouătoare în vârstă de 28 săptămâni, dar nu și la găini ouătoare în vârstă de 35 săptămâni, fără a oferi o explicație asupra acestor diferențe. Hurwitz și Bar (2007) și Hurwitz (2009) au efectuat studii asupra homeostaziei calciului la găini ouătoare: autorii au raportat corelații strânse între nivelul calciului ingerat și rata absorbției calciului, cu variații funcție de ciclul ovulator și ciclul de ouat.

Interrelații între calciu și fosfor în intestin la găini ouătoare au descris Hurwitz și Bar (2009): regresia calciului și a fosforului intestinal a fost pozitivă la toate nivelele intestinale.

Această relație constantă a sugerat autorilor faptul că absorbția acestor două elemente este rezultatul unei interacțiuni la nivel de lumen intestinal și mai puțin la nivelul situsilor celulare epiteliale de absorbție. Totuși, după autorii respectivi, detaliile relațiilor dintre cele două elemente la nivel intestinal rămân insuficient cunoscute (Hurwitz și Bar, 2009).

Așa după cum s-a precizat anterior, rata de mobilizare a calciului în perioada de formare a cojii oului depășește rata absorbției sale. Necesarul este acoperit de mobilizarea din rezervele osoase. De menționat în continuare că fosforul mobilizat odată cu calciul din oase crește fosfatemia și este eliminat prin urină (Taylor, 1993).

Nivelele plasmatice sanguine ale calciului prezintă variații diurnale semnificative, ca și variații legate de derularea ciclului ovulator. Astfel, Luck și Scanes (2009) au determinat nivelele plasmatice sanguine ale calciului pe durata ciclului ovulator (aprox. 25 ore): autorii au constatat că nivelul calciului ionizat a urmat o curbă sigmoidă, cu un vârf la 3 – 6 ore de la ovipoziție, urmat de scăderea acestui nivel pe măsura derulării calcifierii cojii, atingând un minim cu 3 – 6 ore înainte de următoare ovipoziție.

În concluzie, analiza sintetică a rezultatelor prezentate în tabelele 2.23 și 2.24 arată că suplimentarea în calciu a dietei găinilor ouătoare crește calciul eliminat prin ou proporțional cu creșterea cantității de calciu din hrană, dar se pierde totuși din ce în ce mai mult calciu, pe măsură ce este administrat in cantitate mai mare in furaje, ceea ce din punct de vedere fiziologic pare a constitui un avantaj pentru pasăre. Nivelul calciului plasmatic sanguine crește de asemenea proporțional cu suplimentarea de calciu la păsări ouătoare.

2.2.4.2. Balanța fosforului

2.2.4.2. Phosphorum equilibrum

Balanța fosforului a fost analizată din punctul de vedere al cantităților de fosfor ingerat, fosfor absorbit, fosfor exonerat prin dejecții, al concentrației plasmatice sanguine și al fosforului din coaja ouălor. Determinările au fost efectuate în trei momente cheie ale ciclului de ouat: la vârsta de 24 săpt. (vârsta demarării ciclului de ouat), la 36 săpt. (în vârf de ouat) și la 68 săpt. (vârsta tehnologică a reformării găinilor ouătoare din această categorie de hibrizi).

În Tabelul 2.37 este prezentată evoluția comparativă, la cele trei nivele de vârstă, a ingestiei de fosfor a celor patru variante experimentale de găini Hy-line var. Brown diferite funcție de nivelul calciului ingerat. Se constată în primul rând faptul că această ingestie a fost influențată de cantitatea de fosfor din recepturile furajere, prevăzută în Tabelul 2.8: creșterea cronologică din cadrul fiecărui lot se datorează creșterii cantității de fosfor din receptura furajeră de la o fază (dietă) la alta, pe parcursul ciclului de ouar fiind distinse trei faze, cu trei diete fiecare. Creșterea de la varianta experimentală I (0,559 ± 0,035 g/cap./zi) la variantele experimentale martor și III (0,748 ± 0,040 g/cap./zi și, respectiv, 0,746 ± 0,030 g/cap./zi) se datorează modificărilor de structură și compoziție a fiecărei recepturi furajere, specifice fiecărui lot, dominate de creșterea cantității de calciu din compoziția acestora.

Cantitatea de fosfor absorbit și cea de fosfor exonerat sunt supuse la rândul lor acelorași factori de variabilitate, adică sunt influențate de cantitatea de fosfor din hrană, modificată în cadrul fiecărui lot, dar modificată și de la un lot la altul, la care se adaugă în plus, particularitățile fiziologie ale găinilor privind absorbția acestui element mineral, manifestate diferențiat de-a lungul derulării ciclului de ouat.

Conform datelor din Tabelul 2.38, cantitatea de fosfor absorbit s-a modificat de la 24 la 68 săptămâni de vârstă, în cadrul fiecărui lot înregistrându-se valorile după cum urmează: la varianta I se constată o scădere de -12,6%, la varianta II o creștere de +2,1%, la varianta martor +12,2%, iar la varianta III, o creștere de 7,8%, relevându-se astfel prezența unui trend ascendent. Astfel procentele cele mai scăzute de fosfor absorbit se constată la loturile care au ingerat cantități mai mici de fosfor, iar procentele mai ridicate – la loturile care au ingerat cantități mai mari de fosfor. Ingestia de fosfor este la rândul ei în relație cu cantitatea de fosfor din hrană. Totodată cantitățile mai mari de fosfor absorbit pot fi asociate și cu ingestia mai mare de calciu la loturile variantei martor și variantei III, care au ingerat cantitățile de calciu de 4,15 și respectiv, 4,60 g/cap./zi. Diferențele statistice semnificative dintre varianta III și varianta I, diferite prin nivelul calciului ingerat, vin în sprijinul unei influențe pozitive a nivelului calciului din hrană asupra absorbției intestinale a fosforului. La o privire generală se poate constata că odată cu creșterea cantității de calciu din hrană are loc și creșterea cantității de fosfor absorbit.

Analiza în funcție de etapa de vârstă a găinilor a fosforului absorbit relevă valori mai reduse ale absorbției fosforului la găinile tinere (0,357 ± 0,029 g/cap./zi la 24 săpt.) față de 0,386 ± 0,022 g/cap./zi la 36 săpt. și 0,373 ± 0,041 g/cap./zi la 68 săpt. de vârstă, diferențe atribuite din nou unor cantități crescânde de fosfor ingerat. Întrucât analiza statistică a relevat diferențe semnificative între valoarea la 36 săpt., când s-a înregistrat un peack al absorbției, față de valorile la 24 și 68 săpt. (P = 0,011), putem considera că există un maximum al absorbției fosforului la această vârstă, la care găinile sunt în plin proces de ouat.

În relație cu fosforul absorbit, restul fosforului ingerat, la care se adaugă o parte eventuală de fosfor eliminat prin urină, se elimină prin dejecții.

Față de rezultatele obținute de noi, datele din literatura de specialitate referitoare la efectul nivelului de calciu din hrană asupra absorbției fosforului se prezintă după cum urmează.

Tabelul 2.37. Evoluția ingestei de fosfor pe parcursul ciclului de ouat la loturile găini Hy Line Brown (g/cap./zi)

Table 2.37. The evolution of phosphorus intake during egg cycle in the Hy Line Brown hen groups (g/cap./day)

* Calcul efectuat pe baza compoziției chimice a rețetelor, conform datelor din Tabelul 2.8, și a consumului zilnic de furaje, conform datelor din Tabelul 2.9

Tabelul 2.38. Evoluția pe parcursul ciclului de ouat a cantității de fosfor absorbit/exonerat la găini Hy Line var. Brown hrănite cu diferite nivele de calciu în dietă

Table 2.38. Evolution of the calcium absorbtion/excretion during the egg laying cycle in Hy Line var. Brown laying hen fed by different calcium level diets

n = dimensiunile lotului de la care s-au recoltat dejecțiile; = media ± deviația standard

1Valori rezultate din analiza probelor medii

2 Valori preluate din Tabelul 2.37

3Valorile reprezintă fosforul neabsorbit + fosforul excretat prin urină.

Liniile cu același superscript indică diferențe semnificative la P < 0,05 (testul post hoc Tuckey)

Bölükbasi et al. (2005) au realizat un experiment pentru investigarea efectului nivelului de calciu (0, 1, 1,5 și 2,5% din dieta de control) și cel al vitaminei D3 (3000 UI/kg) din hrană asupra nivelelor de calciu și fosfor din plasmă și asupra însușirilor cojii ouălor la găini ouătoare în perioada finală a ciclului de ouat. Suplimentarea de calciu a crescut semnificativ (P < 0,01) calciul plasmatic, direct proporțional cu nivelul calciului din hrană. De asemenea, suplimentarea de calciu a determinat diferențe ale nivelelor de calciu și fosfor ale cojii și ale fosforului plasmatic, în sensul creșterii nivelelor acestor elemente minerale în coajă și plasma sanguină. Această creștere nu poate fi decât rezultatul unei absorbții mai intense, ceea ce se verifică și în cazul cercetărilor noastre, în care am constatat creșterea cantității de fosfor absorbit pe măsura creșterii suplimentului de calciu în hrană. Concentrația de calciu a cojii ouălor de la efectivele cu supliment de 1,5% a crescut semnificativ mai mult decât în cazul celorlalte diete. Totuși cele mai ridicate nivele de fosfor au fost găsite la efectivele suplimentate cu 2,5% calciu, ceea ce se verifică din nou și în cazul cercetărilor noastre la loturile care au ingerat cantități mai mari de calciu (loturile martor și varianta III, cu ingestii de 4,15 și respectiv, 4,60 g/cap./zi). Suplimentarea cu vitamina D3 a determinat creșterea concentrației calciului în plasmă și coaja ouălor precum și concentrația fosforului în plasmă (Bölükbasi et al., 2005).

O relație de proporționalitate între nivelul fosforului ingerat și rata excreției de fosfor la găini producătoare de ouă de consum au raportat Roșu et al. (2013). Autorii au constatat scăderea excretei de fosfor la găini Lohmann Brown hrănite cu nivele mai reduse de fosfor non-fitic (0,12%) și fără supliment de fosfor mineral comparativ cu același hibrid hrănit cu nivele mai ridicate de fosfor non-fitic (0,25%) și cu suplimente de fosfor mineral (0,13%).

Nivelul plasmatic sanguin al fosforului (Tabelul 2.39) a prezentat atât variații funcție de cantitatea de calciu ingerată cât și variații funcție de cantitatea de fosfor ingerată, după cum urmează.

În cazul variantelor experimentale I și II, care au ingerat cantități de calciu de câte 2,56 și, respectiv, 3.14 g/cap./zi, valorile fosforului plasmatic s-au cifrat la 6,06 și respectiv, 6,07 mg/dL, deci fără creșteri de la o variantă la alta. În cazul martorului (cu o ingestie medie de calciu de 4,15 g/cap./zi) și al variantei III (cu o ingestie medie de calciu de 4,60 g/cap./zi), valorile medii per ciclu de ouat ale fosforului plasmatic au fost de 7,45 mg/dL și, respectiv, 7,68 mg/dL, ceea ce din punct devedere procentual reprezintă creșteri de 22,9% și, respectiv, 26,89% față de varianta I (diferențele fiind semnificative, P < 0,05). Diferențele dintre variantele I și II față de varianta III menționate ca semnificative la nivelul întregului ciclu de ouat, s-au manifestat încă de la vârsta de 24 săpt., apoi ele au fost amplificate la 36 și, respectiv, 68 săpt. de vârstă. Din analiza acestor date s-ar putea înțelege că nivelele reduse de calciu în hrană nu influențează absorbția (Tabelul 2.38) și, respectiv, nivelul plasmatic al fosfatemiei. În schimb, nivelele ridicate de calciu în hrană influențează în sens pozitiv (creșteri ale valorilor plasmatice) nivelul fosforului absorbit (Tabelul 2.38) precum și nivelul fosforului plasmatic sanguin (Tabelul 2.39). De menționat că variantele experimentale care au ingerat o cantitate mai mare de calciu au beneficiat și de o ingestie mai ridicată de fosfor, conform datelor din Tabelul 2.8, efectele acestei ingestii mai ridicate de fosfor adăugându-se celor ale calciului.

Tabelul 2.39. Conținutul în fosfor total al plasmei sanguine la găini Hy-line var. Brown hrănite cu diete conținând nivele diferite de calciu

Table 2.39. Phosphorus content of the blood plasam in HY-line var. Brown hens fed by different calcium level diets

Legendă :

Pf = fosfor în furaje, %

Pp = fosfor în plasma sanguină, în mg/dL

Ca/P = raport calciu / fosfor

Fiecare valoare reprezintă media a 9 – 10 determinări sanguine

Valoarea P: calculată pentru comparația niveleler de fosfor plasmatic

Valorile cu același superscript în aceeași linie/coloană sunt semnificativ diferite statistic, calculate pe baza testului post hoc Tukey).

Cele mai ridicate valori ale raportului Ca/P s-au înregistrat pentru toate variantele experimentale la vârsta de 36 săpt.

Un experiment privitor la relația dintre nivelul fosforului din hrană, performanțele productive și calitatea ouălor au realizat Miles et al. (2013). Acești autori au determinat efectele unor niveluri de fosfor în dietă la găini Leghorn, cifrate la 0,17, 0,23, 0,30, 0,40, 0,50, 0,70, 1,50%. Autorii au identificat influențe semnificative ale nivelului fosforului asupra obiectivelor investigate. Adăugarea de fosfor anorganic suplimentar la niveluri de 0,10-0,40% a condus la cele mai bune îmbunătățiri ale performanțeor productive. Nivelul plasmatic al fosforului a fost relaționat direct cu nivelul de fosfor în dietă. Găinile hrănite cu suplimente vegetale de fosfor au consumat mai puțină hrană decât cele hrănite cu suplimente minerale de fosfor, ceea ce s-a reflectat negativ în performanțele productive (Miles et al., 2013).

O corelație între efectele calciului și ale fosforului a descries Keshvars (2006): conform rezultatelor sale, nivelele fosforului în dietă nu au modificat semnificativ parametrii investigați. În schimb, consumul de hrană și nivelul plasmatic al fosforului au fost semnificativ mai reduse la loturile hrănite cu nivele reduse de fosfor. De asemenea, retenția de calciu a crescut dar cea a fosforului a scăzut la loturile hrănite cu supliment de calciu. În schimb, nivelele de fosfor nu au modificat semnificativ retenția de calciu sau fosfor (Keshvars, 2006).

De asemenea, Choi et al. (1999) au determinat nivelul seric al fosforului anorganic la găini ouătoare hrănite cu furaje cu diferite nivele scăzute de fosfor. Acești autori au constatat că nu există diferențe semnificative privitoare la nivelurile serice de fosfor la găini hrănite cu niveluri scăzute de fosfor dacă această scădere se cifrează între 0.375% și 1.40% din rație. Scăderea fosforului din dietă de la 0.30% la 0.22% scade însă mult nivelul seric de fosfor. Acești autori concluzionează că găina este capabilă de a menține un nivel normal de fosfor în sânge pe o gamă largă de valori de fosfor în hrană, dar nivelul de fosfor sanguin scade când nivelul de fosfor din hrană scade sub o valoare optimă.

În studiul lor privitor la factorii care pot crește intensitatea culorii cojii fără reducerea producției de ouă, la găini producătoare de ouă cu coajă roșie (maron), Goger et al. (2016) au analizat efectul factorilor genetici. Autorii au analizat heritabilitatea însușirilor culorii cojii (strălucire, raport roșu/verde, raport galben /albastru) la diferite linii și rase constatând diferențe funcție de rasă și linie, performanțele fiind mai ridicate la hibrizi și linii decât la populațiile de bază.

Tabelul 2.40. Cantitatea de fosfor eliminat prin coaja oului pe parcursul ciclului de ouat la găini Hy Line var. Brown hrănite cu diferite nivele de calciu în dietă

Table 2.40. Phosphorus of egg shell during the egg laying cycle in Hy Line var. Brown laying hen fed by different calcium level diets

Notă

1 – date preluate din Tabelul 2.17; ….; 2, 3 – date obținute prin calcul; 4 – date preluate din Tabelele 2.11-2.13.

Rezultatele privind relația dintre nivelul fosforului din hrană și cantitatea de fosfor eliminat prin coaja ouălor sunt prezentate în Tabelul 2.40. Conform datelor din Tabelul 2.40, cantitățile de fosfor eliminat prin coajă (în mg/zi) sau cifrat la: varianta I: 2,82, varianta II: 2,36, martor: 2,98 și, respectiv, varianta III: 3,50. Aceste rezultate relevă o tendință generală de creștere a cantității de fosfor eliminat prin coaja ouălor, în mare parte în acord cu creșterea cantității de calciu și, respectiv, fosfor ingerat.

Diferențele dintre loturi sunt seminificative statistic pareciate atât per întregul ciclu de ouat (P = 0,013), cât și la diferite vârste, pe parcursul ciclului de ouat, la 24 săpt. (P = 0,001), 36 săpt. (P = 0,011) și, respectiv, 68 săpt. (P < 0,001).

Reprezentarea grafică a relației dintre calciul eliminat prin coaja ouălor și fosforul eliminat prin coaja ouălor (Fig. 2.17) vine în sprijinul susținerii acestei corelații, atât cantitățile de calciu cât și cele de fosfor crescând în general odată cu creșterea conținutului de calciu din hrană (conform variantelor experimentale respective).

Analiza evoluției fosforului eliminat prin coaja ouălor în cadrul fiecărui lot pe parcursul ciclului de ouat a relevant în toate cazurile o creștere a fosforului eliminat zilnic prin coaja ouălor la loturile variantelor II –martor –III față de vrianta I, determinată probabil de însăși creșterea producției de ouă. Din punct de vedere procentual, această creștere a fost mai mare la varianta III (150,00%) și minimă la varianta II (78,78%), în toate variantele experimentale diferențele dintre valorile de la 24 săpt. și cele de la 68 săpt. fiind semnificative statistic (P < 0,05).

Reamintind experimentul lui Miles et al. (2013), acești autori au constatat că privitor la efectele diferitellor nivele de fosfor din hrană asupra cojii, calitatea cojii (apreciată sub forma greutății) a fost invers proporțională cu nivelele de fosfor de peste 0,50% în hrană.

Analiza raportului dintre cantitatea de fosfor ingerat, fosfor absorbit și fosfor exonerat la 24 săpt., reprezentată grafic în Fig. 2.18, ilustrează faptul că pe măsura creșterii de la o variantă la alta a cantității de calciu administrat în dietă (2,56 – 4,178%) crește cantitatea de fosfor ingerat (de la 533 la 728 mg/cap./zi), datorită aportului mai crescut în dietă. Fosforul absorbit crește de asemenea (de la 232 la 314 mg/cap./zi), cu un maxim la lotul martor, cu un aport de calciu de 3,85 mg/cap./zi).

La vârsta de 36 săpt. (Fig. 2.19) se păstrează în general același trend al creșterii cantității de fosfor ingerat (de la 574 la 762 mg/cap./zi) proporțional cu calciul ingerat în cadrul fiecărei variante experimentale, valorile fosforului ingerat fiind în general superioare celor de la vârsta de 24 săpt. Se menține în schimb același peack al fosforului absorbit la lotul ”martor”, cu un aport zilnic de 3,775% calciu în dietă.

La vârsta de 68 săpt. se regăsește o situație asenănătoare privitor la evoluția cantității de fosfor ingerat (Fig. 2.20), cu excepția primei variante exemerientale unde valorea este ușor superioară celei de la 36 săpt. (580 mg/cap./zi). Cantitatea de fosfor absorbit este superioară celei de la vârsta de 36 săpt. la toate loturile experimentale. Și la această vârstă se menține un peack al cantității de fosfor absorbit la lotul ”martor”, ceea ce pledează pentru un optim al absorbției, corespunzător unui optim al cantității de calciu din hrană.

Skřivan et al. (2010) au determinat efectul diferitelor nivele de fosfor disponibil din dietă (4, 3 și 2 g/kg) asupra calității ouălor la găini Brown crescute în baterii. Autorii au remarcat că nivelele mari de fosfor scad calitatea albușului și recomandă nivele de 0,27% – 0,30% fosfor disponibil în dietă, funcție de compoziția în alte elemente și structura dietei. Nivele asemănătoare (0,25%) de fosfor disponibil în dietă recomandă și Pelicia et al. (2009) ca fiind suficiente pentru menținerea performanțelor productive și a calității ouălor la găini semigrele.

Reamintim că în experimentul lor, Bölükbasi et al. (2005) au constatat că suplimentarea în calciu a dietei a condus la creșterea nivelului de fosfor din coaja ouălor.

2.2.4. Concluzii preliminare privind efectul dietelor cu diferite nivele de calciu asupra balanței minerale la găini ouătoare

2.2.4. Preliminary conclusions regarding the effect of different calcium level diets on mineral equilibrum in laying hens

Din totalul calciului ingerat, o parte semnificativă nu se absoarbe (sau, dacă se absoarbe, este eliminat prin urină, respectiv, dejecții. La 24 săpt. 59% din calciul ingerat este exonerat prin dejecți ca și calciu neabsorbit sau excretat iar creșterea ingestiei de calciu peste 3,30 g/cap./zi nu mai este urmată de creșterea procentului de absorbție intestinală. La 36 săpt., 33,8 % din calciul ingerat nu se absoarbe iar creșterea ingestiei zilnice de calciu de peste 3,43 g/cap./zi nu mai este urmată de creșterea procentului de absorbție. La 68 săpt., 62,9 % din calciul ingerat nu se absoarbe iar creșterea ingestiei zilnice de calciu de peste 4,19 g/cap./zi nu mai este urmată de creșterea procentului de absorbție.

Raportul dintre calciul exonerat și calciul absorbit este minim (aproape 1/1) în vârf de ouat, crescând de o parte și de alta a acestui moment.

Diferențele dintre varintele experimentale privitoare la procentul de calciu absorbit sunt semnificative statistic încă de la 24 săpt., valorile cantității de calciu exonerat prin dejecții crescând odată cu creșterea cantității de calciu ingerat. Acest calciu poate fi considerat ca surplus furajer inutil odată ce calciul respectiv nu este absorbit sau calitatea ouălor nu este modificată pozitiv prin surplusul respectiv.

Cantitatea de calciu eliminată prin coaja ouălor apreciată la vârsta de 36 săpt. a relevat diferențe între variantele de nivel de calciu ingerat. Ele s-au cifrat la 1,76, 1,94, 2,01 și, respectiv, 1,95 g calciu /zi, fiind astfel mai reduse la găinile cu ingestie minimă de calciu față de celelalte loturi. Cantitatea de calciu eliminat prin coaja ouălor se corelează pozitiv cu calciul ingerat, coeficientul de corelație Pearson fiind maxim la 36 săpt. (r = +0,80). Astfel, conținutul de calciu al cojii crește cu cantitatea de calciu ingerat dar creșterea nu este direct proporțioală cu cantitatea de calciu ingerat, ea scăzând semnificativ la ingestii de calciu de peste 3,53 g/cap./zi.

Concentrația în calciu a cojii este mai mare la găinile cu o ingestie mai ridicată de calciu.

Calciul seric a prezentat o valoare medie per ciclul de 14,78 mg/dl la lotul var. I , crescând la 16,98 mg/dl la lotul var. III. Și de această dată creșterile nu au fost proporționale cu calciul ingerat: procentele de creștere a concentrației calciului plasmatic per ciclu de ouat s-au cifrat la 5,68% de la var. I la var.II, , 7,74% de la var. II la martor și 0,92% de la martor la var.III, ceea ce orientează spre o creștere neproporțională a calcemiei cu nivelul calciului ingerat.

Cantitatea de fosfor absorbit și cea de fosfor exonerat au fost influențate de cantitatea de fosfor din hrană, modificată în cadrul fiecărui lot pe parcursul ciclului de ouat, dar modificată și de la un lot la altul prin diferențele de compoziție ale dietei, la care se adaugă în plus, particularitățile fiziologie ale găinilor privind absorbția acestui element mineral, manifestate diferențiat de-a lungul derulării ciclului de ouat. Procentele cele mai scăzute de fosfor absorbit se constată la loturile care au ingerat cantități mai mici de fosfor. Totodată cantitățile mai mari de fosfor absorbit pot fi asociate și cu ingestia unei cantități mai mare de calciu.

Analiza în funcție de etapa de vârstă a găinilor a fosforului absorbit relevă valori mai reduse ale absorbției fosforului la găinile tinere (0,357 ± 0,029 g/cap./zi la 24 săpt.) față de 0,386 ± 0,022 g/cap./zi la 36 săpt. și 0,373 ± 0,041 g/cap./zi la 68 săpt. de vârstă, relevându-e astfel un peack al absorbției în vârful de ouat.

În relație cu fosforul absorbit, restul fosforului ingerat, la care se adaugă o parte eventuală de fosfor eliminat prin urină, se elimină prin dejecții.

Nivelele reduse de calciu în hrană par a nu influența absorbția și, respectiv, nivelul plasmatic al fosfatemiei. În schimb, nivelele ridicate de calciu în hrană influențează în sens pozitiv (creșteri ale valorilor plasmatice) nivelul fosforului absorbit precum și nivelul fosforului plasmatic sanguin. De menționat că variantele experimentale care au ingerat o cantitate mai mare de calciu au beneficiat și de o ingestie mai ridicată de fosfor, efectele acestei ingestii mai ridicate de fosfor adăugându-se celor ale ingestiei unei cantități mai mari de calciu.

A fost identificată o tendință generală de creștere a cantității de fosfor eliminat prin coaja ouălor, în mare parte în acord cu creșterea cantității de calciu și, respectiv, fosfor ingerat.

2.2.5. Concluzii finale

2.2.5. Final conclusions

”Influența nivelului calciului din hrană asupra performanțelor productive, calității ouălor și balanței minerale la găini ouătoare cu performanțe productive ridicate”

2.2.5.1. Efectul nivelului calciului din hrană asupra producției de ouă la găini ouătoare cu performanțe productive ridicate

Prezentul experiment a fost realizat pe hăini Hy-line, var. Brown crescute în sistem industrial, la sol. În cadrul prezentului experiment au fost consituite două variante experimentale de găini hrănite cu diete conținând nivele de calciu sub nivelul tehnologic (comercial) administrat, considerat ”martor”, și o variantă experimentală hrănită cu un dietă cu nivel de calciu superior celui al martorului. Dietele respective au permis ingestia următoarelor cantității medii de calciu per ciclu de ouat (în g/cap./zi): 2,81 și 3,43 la variantele I și, respectiv, II, 4,19 la martor și 4,67 la varianta III.

Privitor la efectele acestor nivele de calciu asupra performanțelor productive s-a constatat că de la intrarea în ouat (20 săpt.) până la vârsta de 35 săpt., cele patru loturi au avut o evoluție asemănătoare a procentului de ouat, fără deosebiri semnificative statistic. Toate cele patru loturi au avut un vârf al procentului de ouat în săptămâna de vârstă a 36-a. Începând cu săptămâna de vârstă 30 se remarcă lotul variantei I, al cărei procent de ouat s-a situat constant deasupra celorlalte variante, totalizând 0,63 ouă/cap./zi. Această poziție s-a menținut până la vârsta de 68 săpt., ceea ce poate fi pus pe seama nivelului energetic mai ridicat al recepturii acestui lot. Cea mai redusă producție de ouă a prezentat-o lotul variantei experim. III, cu un total de 0,59 ouă/cap./zi.

2.2.5.2. Efectul nivelului de calciu din hrană asupra calităților externe ale ouălor la găini ouătoare

Greutatea ouălor

Privitor la efectele nivelului de calciu din hană asupra greutății ouălor se evidențiază poziția constant superioară după vârsta de 30 săpt. a greutății ouălor din lotul variantei I (cu cel mai redus consum de calciu) comparativ cu celelalte trei loturi experimentale. De asemenea se constată evoluția constant inferioară după vârsta de 24 săpt. a greutății ouălor în lotul variantei III, cea cu valoarea cea mai ridicată a ingestei de calciu, comparativ cu celelalte loturi. Creșterea în greutate a ouălor pe parcursul ciclului de ouat fost din nou mai mare la loturile cu o ingesie mai redusă de calciu.

Greutatea cojii

Greutatea cojii a urmat un traseu ascendent pe durata ciclului de ouat. Nivelele crescânde de calciu din hrană au avut un efect de creștere a greutății cojii, efectul fiind unul limitativ: suplimentele mai mici (2,72 și, respectiv, 3,35 g/cap./zi) de calciu au determinat creșteri mai mari. Ingestiile de calciu de 4,15 și, respectiv, 4,60 g/cap./zi nu au mai determinat o creștere semnificativă a greutății cojii ouălor. Atât greutatea medie a cojii pe parcursul ciclului de ouat cât și media greutății finale, la sfârșitul ciclului de ouat, sunt corelate pozitiv cu conținutul de calciu al hranei. Raportul greutate coajă/greutate ou a crescut cu nivelul calciului ingerat.

Grosimea cojii

Grosimea cojii a prezentat valori maxime la începutul ciclului, scăzând treptat pe măsura înaintării în vârstă a găinilor. Scădera respectivă a fost influențată de nivelul calciului din hrană (și, în consecință, a celui ingerat), diferențele dintre loturi evidențiindu-se după vârsta de 34 săpt. Loturile care au ingerat o cantitate mai mică de calciu au prezentat o scădere mai accentată a grosimii cojii, creșterea consecutivă a ingestiei de calciu având un efect de ”inhibare” a scăderii grosimii cojii pe durata ciclului de ouat. Se remarcă din nou faptul că nivelele maxime de calciu ingerat nu mai modifică semnificativ grosimea cojii ouălor.

Rezistența la spargere a ouălor

Rezistența la spargere a cojii a crescut de la vârsta de 24 săpt. la vârsta de 36 săptămâni, la toate loturile. Creșterea a fost mai mare la variantele experimentale care au ingerat mai puțin calciu. De la 36 la 68 de săptămâni, rezistența la spargere a scăzut, scăderea fiind mai mică la loturile care au ingerat mai puțin calciu.

După vârsta de 36 săpt. au apărut deferențe semnificative înte loturi privitoare la rezistența la spargere a ouălor, aceasta fiind mai mare la loturile care au ingerat mai puțin calciu. Diferențele dintre loturi s-au adâncit spre sfârșitul ciclului de ouat. Scăderea rezistenței la spargere a ouălor constatată după 36 săpt. de vârstă a fost din nou mai mare la loturile care au ingerat mai mult calciu. Rezultatele relevă că nivele mai reduse ale calciului în hrană duc la îmbunătățirea rezistenței la spargere. O corelație pozitivă a rezistenței la spargere a ouălor a fost constatată cu nivelul de proteine din hrană.

Frecvența ouălor cu defecte de coajă

Excesul de calciu din hrană se poate cuantifica în anumite defecte ale cojii, reprezentate de depuneri suplimentare de calciu în coajă, aspecte neconforme ale suprafeței cojii și ale formei ouălor precum și în alte defecte.

Are loc o creștere a defectelor de coajă prin deformări ale ouălor, depuneri suplimentare de calciu și prin apariția de ouă cu coajă rugoasă pe măsura creșterii cantității de calciu ingerat. Procentele cele mai ridicate sunt reprezentate de ouăle deformate, cele cu depuneri suplimentare de calciu și ouăle fisurate. Pe măsura creșterii cantității de calciu ingerat are loc creșterea procentului de ouă cu defecte. De asemenea, creșterea cantității de calciu ingerat duce la predominența unui anumit tip de defecte ale cojii.

Culoarea cojii

Culoarea cojii scade în intensitate (crește valoarea refractometrică) pe măsura derulării ciclului de ouat. Influențele nivelului de calciu ingerat asupra culorii cojii se exprimă relativ lent. Ele se cuantifică în intensificarea valorilor refractometrice. Creșterea intensității culorii poate fi pusă și pe seama unor defecte de coajă cum ar fi depunerile suplimentare de calciu, care fiind de nuanță mai deschisă, duc la creșterea valorilor absorbției refractometrice.

2.2.5.3. Efectul nivelului de calciu din hrană asupra calităților interne ale ouălor la găini ouătoare

Consistența albușului

Consistența albușului se corelează slab cu nivelul calciului din hrană. În schimb, consistența albușului se corelează puternic cu vârsta găinilor. Numărul unităților Haugh scade pe măsura creșterii vârstei păsărilor, în toate variantele experimentale.

Culoarea gălbenușului

Creșterea nivelului de calciu din hrană are efect de reducere a intensității culorii gălbenușului. Diferențele dintre nivelele de calciu ingerat se manifestă încă de la începutul ouatului. Pe măsura înaintării în vârstă, găinile produc ouă cu gălbenuș mai pal iar influența nivelului de calciu din hrană se reduce.

2.2.5.4. Efectul nivelului de calciu din hrană asupra balanței minerale la găini ouătoare

Din totalul calciului ingerat, o parte semnificativă nu se absoarbe (sau, dacă se absoarbe, este eliminat prin urină, respectiv, dejecții). Procentele de calciu neabsorbit și exonerat prin dejecții sunt mai mari la începutul și sfârșitul ciclului și minime în vârf de ouat iar creșterile de calciu ingerat peste 3,30, 3,43 sau 4,19 g/zi, în funcție de vârsta găinilor, nu mai sunt urmate de creșterea ratei de absorbție, ceea ce pledează pentru o valoare limită a absorbției calciului, funcție de vârsta găinilor și de o capacitate adaptativă la cerințele nivelului producției de ouă.

Raportul dintre calciul exonerat și calciul absorbit este minim (aproape 1/1) în vârf de ouat, crescând de o parte și de alta a acestui moment.

Diferențele dintre varintele experimentale privitoare la procentul de calciu absorbit sunt semnificative încă de la începutul ouatului, valorile cantității de calciu exonerat prin dejecții crescând odată cu creșterea cantității de calciu ingerat. Acest calciu poate fi considerat ca surplus furajer inutil odată ce calciul respectiv nu este absorbit sau calitatea ouălor nu este modificată pozitiv prin surplusul respectiv.

Conținutul de calciu al cojii crește cu cantitatea de calciu ingerat dar creșterea nu este direct proporțioală cu cantitatea de calciu ingerat, ea scăzând semnificativ la ingestii de calciu de peste 3,43 g/cap./zi. Concentrația în calciu a cojii este mai mare la găinile cu o ingestie mai ridicată de calciu.

Calciul seric a prezentat valori mai mari la loturle cu o ingestie mai mare de calciu dar și de această dată creșterile de la un lot la altul nu au fost proporționale cu calciul ingerat, ele fiind mai reduse la loturile cu ingestii mai mari de calciu.

Cantitatea de fosfor absorbit și cea de fosfor exonerat au fost influențate de cantitatea de fosfor din hrană, plus particularitățile fiziologie ale găinilor, manifestate diferențiat de-a lungul derulării ciclului de ouat. Procentele cele mai scăzute de fosfor absorbit se constată la loturile care au ingerat cantități mai mici de fosfor și cantități mai mici de calciu.

Analiza în funcție de etapa de vârstă a găinilor a fosforului absorbit relevă valori mai reduse ale absorbției fosforului la găinile tinere și cele bătrâne, cu un peack al absorbției în vârful de ouat.

Nivelele reduse de calciu în hrană par a nu influența absorbția și, respectiv, nivelul plasmatic al fosfatemiei. În schimb, nivelele ridicate de calciu în hrană influențează în sens pozitiv (creșteri ale valorilor plasmatice) nivelul fosforului absorbit precum și nivelul fosforului plasmatic sanguin. De menționat că variantele experimentale care au ingerat o cantitate mai mare de calciu au beneficiat și de o ingestie mai ridicată de fosfor, efectele acestei ingestii mai ridicate de fosfor adăugându-se celor ale ingestiei unei cantități mai mari de calciu.

A fost identificată o tendință generală de creștere a cantității de fosfor eliminat prin coaja ouălor, în mare parte în acord cu creșterea cantității de calciu și, respectiv, fosfor ingerat.

BIBLIOGRAFIE

A+Dvit Animal Nutrition. Factors influencing egg yolk pigmentation. www.advit.co.za (accesat 08 apr., 2017).

Ahmad, H. A. și Balander, R. J., 2004. Physiological responses of layers to alternative feeding regimen of calcium source and phosphorous level. International Journal of Poultry Science, 3, 100 -111.

Ahmadi, F., Rahimi F., 2011. Factors Affecting Quality and Quantity of Egg Production in Laying Hens: A Review. World Applied Sciences Journal 12 (3): 372-384

Al-Bustany, Z., A.K. Al-Athari, I.A. Abdul-Hassan. Plasma alkaline phosphatase and production traits in laying hens as influenced by dietary protein, strain and age. British Poultry Science Volume 39, Issue 4, 1998, pages 568-571.

An, S. H. D. W. Kim, B. K. AnDepartment of Animal Science and Technology, Konkuk University, Seoul 05029, Korea. 2016. Effects of Dietary Calcium Levels on Productive Performance, Eggshell Quality and Overall Calcium Status in Aged Laying Hens. Asian-Australas J Anim Sci. 29(10): 1477–1482.1Team of An Educational Program for Specialists in Global Animal Science, Brain Korea 21 Plus Project, Konkuk University, Seoul 05029, Korea2Animal Nutrition & Physiology Team, National Institute of Animal Science, RDA, Wanjugun 55365, Korea

*Corresponding Author: B. K. An. Tel: +82-2-450-3665, Fax: +82-2-452-9946, E-mail: ten.liamnah@7227kba

Received 2015 Aug 8; Revised 2015 Nov 23; Accepted 2016 Jan 15.

Copyright © 2016 by Asian-Australasian Journal of Animal Sciences

This is an open-access article distributed under the terms of the Creative Commons Attribution Non-Commercial License (http://creativecommons.org/licenses/by-nc/3.0/), which permits unrestricted non-commercial use, distribution, and reproduction in any medium, provided the original work is properly cited.

Anderson K.E., Harvenstein G.B., Brake J. Effects of strain and rearing dietary regimens on brown-egg pullet growth and strain, rearing dietary regimens, density, and feed space effects on subsequent laying performance. Poultry Science 1995; 74:1079-1092.

Ardelean, Clemansa, Gr. Muscalu, M. Panait, M., Matei, Gh., Panait Ioana, Ungureanu Georgeta, Gavriluță Elena – 1992– Efectul selecției pentru penaj juvenil la o populație de găini Leghorn. Lucrările Științifice ale I.C.P.P.A.M. Balotești, vol.VII, 23 – 31.

Arima, Y., Mather, F.B., și Ahmad, M.M., 1976. Response of egg production and shell quality, to increases in environmental temperature in. two age groups of hens. Poultry Science 55: 818-820..

Bakst, M.R. – 1978 – Scanning eletronmicroscopy of the oviductal mucosa opposing the hen ovum – Poultry Science, 57, 4, 1065-1069.

Balnave, D., Yoselewitz, I. și Dixon R. J., 1989. Physiological changes associated with the production of defective eggshells by hens receiving sodium chloride in the drinking water. British Journal of Nutrition, 61, 35-43Bell, D.J., Freeman, B.M. – 1971 – Physiology and Biochemistry of the Domestic Fowl – ed. Academic Press, London, New York, p.1391.

Balu, Mariana-Elena, Statistică pentru marketing și comerț exterior, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004.

Balu, Mariana-Elena, Statistică aplicată  în economie. Studii de caz –Probleme, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006.

Bar, A. Calcium transport in strongly calcifying laying birds: Mechanisms and regulation. Comparative Biochemistry and Physiology, Part A: Molecular & Integrative Physiology, (2009) 152: 447-569.

Bar, A., s. Striem, j. Rosenberg, s. Hurwitz. Egg shell quality and cholecalciferol metabolism in aged laying hens. J Nutr. 2008. Aug;118(8):1018-23.

Bălășescu M., Bâltan A., Dascălu Al., Vancea I. Avicultura. EDP București, 1980.

Bell, D.J., Freeman, B.M. – 1971 – Physiology and Biochemistry of the Domestic Fowl – ed. Academic Press, London, New York, p.1932.

Berry, J. O., Newell, G. W., Holder, D. P., Odell, G. V. și Bee, D. E., 1968. The effect of cottonseed products and selected feed additives on egg yolk discolouration. Poultry Science, 47: 783 – 794.

Bertechini, A.G. et al. Efeitos da restriçăo de fósforo para poedeiras comerciais de 2o ciclo sobre o desempenho e qualidade da casca do ovo. Anais da 12th Conferencia Apinco de Cięncia e Tecnologia Avícolas; 1994; Campinas, Săo Paulo. Brasil: Fundaçăo APINCO de Cięncia e Tecnologia Avícolas; 1994. p. 37-38.

Bertechini, A.G. Nutriçăo de monogástricos [trabalho de conclusăo de curso]. Brasília: Associaçăo Brasileira de Educaçăo Agrícola Superior; 1998. Araújo JA. et al. Níveis de cálcio, fósforo disponível e de fitase na dieta de poedeiras após a muda forçada [CD-ROM]. Anais da 42th Reuniăo Anual da Sociedade Brasileira de Zootecnia; 2005; Goiânia, Goiás. Brasil: Sociedade Brasileira de Zootecnia; 2005.

Bessa L.H.F. Biodisponibilidade de cálcio em suplementos de cálcio e fósforo para aves [issertação]. Belo Horizonte (MG): Universidade federal de Minas Gerais; 1992.

Beyer, R. S., 2005. Factors Affecting Egg Quality. Kansas State University.http://www.oznet.ksu.edu/library/lvstk2/ep127.pdf

Bobr, L.W. – 1964 – Oviducal distribution of spermatozoa and fertility of the domestic fowl. Ph. D.Thesis Univ.of California.

Bogdan, A.T., I. Târnoveanu, Dorina Bogdan – Fertilitatea, natalitatea și prolificitatea în zootehnie. Ed. Dacia, Cluj- Napoca, vol I, 1984.

Bogdan, A.T., I. Târnoveanu, Dorina Bogdan – Fertilitatea, natalitatea și prolificitatea în zootehnie. Editura, Cluj-Napoca, vol II, 1985.

Boorman, K. N., Volynchook, J. G. și Belyavin, C. G., 1989. Egg Shell Formation and Quality. In: Recent Developments in Poultry Nutrition. Eds: kCole, D. J. A and Haresign, W., Butterworths, Kent, England.

Boloboacă, D: http://sorana.academicdirect. ro /pages/doc/ MV2012/ MVRom06.pdf).

Bradfield, J.R.G. – 2001 – Radiographic studies on the farmation of the hen’s egg shell – J. Exp. Biol. 28, 125.

Bölükbasi, S.C., S. Çelebi, N. Utlu. The Effects of Calcium and Vitamin D in Diet on Plasma Calcium andPhosphorus, Eggshell Calcium and Phosphorus Levels of Laying Hens in Late Laying Production Period International Journal of Poultry Science 4 (8): 600-603, 2005, ISSN 1682-8356.

Bunaciu, P., Maria Bunaciu, Anca Dinischiotu – 1987 – Corelația dintre fosfatazele din oviduct, ser, fecunditate și vaccinările antipseudopestoase – Lucrările Științifice I.C.P.P.A.M. Balotești, vol V, p.123.

Bunaciu, P., Maria Bunaciu, N. Dojană. – Reproducția păsărilor, Editura Printech, București, 2009.

Bunaciu, P., Dojană, N., Bunaciu, Maria, Dinischiotu, Anca – 1982 – Factorii nespecifici cu efecte negative asupra fecundității la găini – Rev. Creșt. Anim. 6, 30-35.

Burley, R. W. și Vadehra, D.V., 1989. The Avian Egg Chemistry and Biology. John Wiley and Sons, New York, NY.

Burke, W.H., Ogasawara, F.X. –1969– Presence of spermatozoa in uterovaginal fluide of the hen at varions stages of the ovulatory cycle. Poultry Science, 48: 408-413.

Burrows, W.H. și Byerly, T.C. – 1942 – Premature expulsation of eggs by hens following injection of whole posterior pituitary preparation – Poultry Science, 21, 416

Butcher, G. D. și Miles, R. D., 2003a. Concepts of Eggshell Quality. University of Florida. http://edis.ifas.ufl.edu/pdffiles/VM/VM0 1300.pdf

Choi, J. H., R. D. Miles, R. H. Harms. The Response of Serum Inorganic Phosphorus Level in Laying Hens Fed Low Levels of Dietary Phosphorus. Poult. Sci. 1999 vol. 58 no. 2, 416-418

Clunies, M., Parks, D. și Leeson, S., 1992. Calcium and phosphorus metabolism and eggshell thickness in laying hens producing thick or thin shells. Poultry Science, 75, 656- 663.

Coetzee, C., 2002. The effect of elevated Calcium Levels in drinking water on shell integrity. Spesfeed News, Summer 2002. http://www.spesfeed.co.za/Summer2002.htm

Constantin N., M. , Al. Șonea. Fiziologia animaleor domestice, editura Coral Sanivet, București, 1993.

Council of the European Union, 2006. Council Regulation (EC) No 1028/2006 of 19 June 2006 on marketing standards for eggs.

http://europa.eu.int/eurlex/en/consleg/pdf/2003/en_2003R2295_do_001.pdf

Coutts, J. A. și Wilson, G.C., 1990. Egg Quality Handbook. Queensland Department of Primary Industries, Australia.

Cransberg P.H., Parkinson G.B., Wilson S., Thorp B.H. Sequential studies of skeletal calcium reserves and structural bone volume in a commercial layer flock. British Poultry Science 2001; 42:260–265.

Cunningham, F. E. și Sanford, P. E., 1974. A review of facts influencing egg yolk mottling. World's Poultry Science Journal, 30: 103-114.

Curtis, P. A., Gardner, F. A. și Mellor, D. B., 1985. A Comparison of Selected Quality and Compositional Characteristics of Brown and White Shell Eggs. 2. Interior Quality. Poultry Science, 64, 302 – 306.

Dascălu, Cristina. Studiul factorilor hormonali implicați în mecanismul năpârlirii forțate la găinile crescute în sistem industrial. Teză de doctorat, îndrumător: Prof. univ. Dr. N. Dojana. U.S.A.M.V.București, 2012.

Dickey, E.R., A.K. Johnson, K.J. Stalder, K. Bregendahl. Effects of a premolt calcium and low-energy molt program on laying hen performance, egg quality, and economics. Poult Sci. 2012 Feb;91(2):292-303. doi: 10.3382/ps.2011-01685.

Dinischiotu, Anca, Bunaciu, Maria, Bunaciu, P. – 1984 – Corelații între fecunditate și unele modificări enzimatice la nivelul oviductului la găinile din rasa Leghorn – Revista de Creșterea Animalelor, 1, 60-64.

Dinischiotu, Anca, Bunaciu, Maria, Bunaciu, P. – 1989 – Aspecte ale activității transamina-zice la nivelul oviductului la găini Rock – Lucrările Științifice I.C.P.P.A.M. Balotești, vol VI, p.238-241.

Dinischiotu, Anca, Bunaciu, Maria, Bunaciu, P. -1987 – Aspecte ale activității fosfatazice la nivelul oviductului la găini Rock – Lucrările Științifice I.C.P.P.A.M. Balotești, vol V, p. 131.

Dojană, N. 2009. Tratat de fiziologia animalelor de fermă. ISBN 978-973-27-1868-1. Editura Academiei Române, București, 2009.

Dojană, N. (coordonator). 2013. Tratat de fiziologia animalelor domestice și etologie. 620 pag., ISBN 978-606-230-0117-0. Editura Printech, București, 2013.

Dojană, N. Fiziologia animalelor și etologie. 2015. 607 pag., ISBN 976-606-23-0476-8, Editura Printech, București.

Dojană, N., Cl. Preda, R. Bălăceanu. The effect of experimental vitamin D administering on the calcium metabolism in laying hens. Buletinul USAMV Cluj Napoca, 2014.

Doyon, G., Bernier-Cardou, M., Hamiliton, R. M. G., Castaigne, F. și Randall, C. J., 1986. Egg quality. 2. Albumen quality of eggs from five commercial strains of White Leghorn hens during one year of lay. Poultry Science, 65: 63-66.

Duyck, S. K., Miles, R. d., Rossi, A. F. și Henry, P. R., 1990. Effect of time and storage conditions on interior egg quality from hens fed vanadium. Poultry Science, 69, (Supplement 10), 164.

Elaroussi, M.A., L.R. Forte, S.L. Eber, H.V. Biellier, 2004. Calcium homeostasis in the laying hen. 1. Age and dietary calcium effects. Poult Sci. 1994 Oct;73(10):1581-9.

European Commission, 2003. Commission Regulation (EC) No 2295/2003 of 23 December 2003, introducing detailed rules for implementing Council Regulation (EEC) No 1907/90 on certain marketing standards for eggs. http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/site/en/oj/2006/l_186/l_18620060707en00010005.pdf

Farner, D.S., KIng, J.R., Parker, K.C. – 1973 – Reproduction in Birds – Avian Biology, ed.Academic Press, vol.III, 40-88.

Florescu, S., S. Paraschiv, A. Florescu, 1986. Utilization of calcium from different sources in feeding laying hens. Rev. de Cres. Anim., 36: 45-51.

Fraps, R.M. – 2005 – In Progress in the Physiology of Farm Animals (J. Hamond ed.) Butterwarths London, vol.II, p.661-740.

Fraps, R.M. – 1991 – In Control of Ovulation (C.A.Viller ed.) Pergamon London, p.133-162.

Gerber, N. Factors affecting egg quality in the commercial laying hen: a reviewEgg Producers Federation of New Zealand (Inc) /Poultry Industry Association of New Zealand 96 D Carlton Gore Road, Newmarket, 1023, Auckland, 2006.

Gerry, R.W., 1980. Ground dried whole mussels as a calcium supplement for chicken ration. Poult. Sci., 59: 2356-2368.

Gheție, V., Chițescu, Șt., Coțofan, V., Hilleband, A. – 1976 – Atlas de anatomie a păsărilor domestice. Ed. Academiei R.S.R.

Goger, H., S. Erdogan Demirtas, S. Yurtogullari. 2016. A selection study for improving eggshell colour in two parent lines of laying hens and their hybrids, Italian Journal of Animal Science, 15:3, 390-395, DOI: 10.1080/1828051X.2016.1215232

Grizzle J., Iheanacho M., Saxton A., Broaden J., 1992. Nutritional and environmental factors involved in egg shell quality of laying hens. Br Poult Sci. 33(4):781-94.

Grobas, S., Méndez, j., Lázaro, R., De Blas, C., Mateo, G.G. Influence of Source and Percentage of Fat Added to Diet on Performance and Fatty Acid Composition of Egg Yolks of Two Strains of Laying Hens. Poult Sci (2001) 80 (8): 1171-1179. DOI: https://doi.org/10.1093/ps/80.8.1171.

Guyton, C. 1997. Fiziologie. Fiziologie umană și mecanismele bolilor. 5th Edition. Ediția în limba română sub redacția R. Cârmaciu. Editura Medicală Amaltea, WB Saunders.

Gupta, L. Optimum egg quality: A practical approach, Book shop, Regional Tkechnical Manager, Avitech, 2008.

Hafez, E.S.E. – Reproduction in farm animals. 6th Edition, Lea & Febiger Ed., 1993.

Hafez, E.S.E. –Reproduction and Breeding Techniques for Laboratory Animals, Lea & Febiger Ed., Philadelphia, 1970.

Halls, A. Egg formation and eggshell quality in layers. Nutrition news and information update. Shur gain. Nutrifax. Nutreco Canada Inc., 2003.

Harvey, S., H. Klandorf – Reduced adrenocortical function and increased thyroid function in fasted and refed chickens. Journal of Endocrinology, 1983; 98:129–135.

Henry, P. R. and Miles, R.D., 2001. Heavy metals – Vanadium in Poultry. Ciência Animal Brasileira, 2: 11 – 26.

Hess, J. B. și Britton, W. M., 1989. The effect of dietary chloride or protein changes on eggshell pimpling and shell quality in late production leghorn hens. Nutrition Reports International, 40, 1107 -1115.

Hill, M.A. (2016) Embryology Book – The Early Embryology of the Chick 2. Retrieved April 23, 2016, from https://embryology.med.unsw.edu.au/ embryology/index.php/Book_-_The_Early_Embryology_of_the_Chick_2.)

Hurwitz, S.: Calcium homeostasis in birds. Vitam. Horm. 45:173-221, 2009.

Hurwitz, S. A. Bar, 2007. Intestinal calcium absorption in the laying fowl and its importance in calcium homeostasis. The American Journal of Clinical Nutrition. 22:4. 2007, 391-395.

Hurwitz S., A. Bar, 2009. Calcium and phosphorus interrelationships in the intestine of the fowl. J Nutr., 101(5):677-85.

Ionescu (Dascălu) Cristina. Studiul factorilor hormonali implicați în mecanismul năpâlirii forțate la găini crescute în sistem inductrial. Teză de doctorat, U.S.A.M.V. București, 2012. Coordonator: prof. univ. Dr. N. Dojană.

Isaic-Maniu, Al., C. Mitruț, V. Voineagu, Statistică, Editura Independența Economică, Brăila, 1998.

Jacob, J. P., Miles, R. D. și Mather, F. B., 2000. Egg Quality. University of Florida. http://edis.ifas.ufl.edu/pdffiles/PS/PS02000.PDF

Jones, D. R., 2006. Conserving and Monitoring Shell Egg Quality. Proceedings of the 18th Annual Australian Poultry Science Symposium, pp. 157 – 165.

Jones, J. E., Solis, J., Hughes, B. L., Castaldo, D. J. și Toler, J. E., 1990. Production și egg quality responses of White Leghorn layers to anticoccidial agents. Poultry Science, 69: 378 – 387.

Jiang S., Cui L., Shi C., Ke X., Luo J., Hou J. Effects of dietary energy and calcium levels on performance, egg shell quality and bone metabolism in hens.Vet J. 2013 Oct;198(1):252-8. doi: 10.1016/j.tvjl.2013.07.017.

Keshvarz, 2006. The Effect of Dietary Levels of Calcium and Phosphorus on Performance and Retention of These Nutrients by Laying Hens. Poultry Science 65:114-121

Kershavarz, K., și Nakajima, S., 1993. Re-evaluation of calcium and phosphorous requirements of laying hens for optimum performance and egg shell quality. Poultry Science, 72: 144 – 153.

Keshavarz, K. și Austic R. E., 1990. The effect of minerals on acid-base balance and eggshell quality. Journal of Nutrition, 120: 1360-1369.

Klasing K.C. Amino acid. In: Klasing K.C., editor. Comparative avian nutrition. Wallingford: CAB International; 1998. p. 133-170.

Kramer, A., 1951. What is quality and how can it be measured: From a food technology point of view. In: Market Demand and Product Quality. Mktg. Res. Workshop Rept., Michigan State College.

Koelkebeck K.W., 1999. What Is Egg Quality and Conserving It? University of Illinois. http://www.traill.uiuc.edu/poultrynet/paperDisplay.cfm?ContentID=522

Larbier, M., B. Leclercq. Nutrition et alimentation des volailles, INRA Editions, Paris, 1992.

Liu, Y., Blanchard, M., Clive L.I., Metzger, G., Wang K. Eggshel powder compositions and methods of producing eggshell powder compositions, Brevet WO2013075003 A1, 2013

Lorenz, F.W. – 1959 – Reproduction in domestic fowl: physiology of the male. Chapter in „Reproduction in Domestic Animals”. Ed. H.H.Cole și P.T.Cupps. Academic Press New York.

Luck, M.R., C.G. Scanes (2009). Plasma levels of ionized calcium in the laying hen (Gallus domesticus). http://www.science direct.com.//dx.doi.org/10.1016/0300-9629(79)90645-5

Marcu, St., Ștefănescu, M., Dojană, N., Matei, Gh. 1987. Contribuții la obținerea puilor broiler autosexabili la o zi, după gradul de dezvoltare a penajului juvenil. Lucrările științifice ale ICPPAM Balotești vol.V , 13-15.

Martin, V. D. Mihai, 1979. Dismineralozele la animale. Editura Ceres, București.

Mas, A. și Arola, L., 1985. Cadmium and lead toxicity effects on zinc, copper, nickel and iron distribution in the developing chick embryo. Comparative Biochemistry and Physiology, 80C, 185 – 188.

McCready, S. T., Roland, D. A., și Fry, J. L., 1972. External quality, composition and defects of eggs from hens fed a calcium deficient diet. Poultry Science, 51: 670 – 675.

McDowel,l L.R. Calcium and phosphorus. In: McDowell LR. Books. Vitamins in animal nutrition. London: Academic Press; 1992. p. 26-77.

McRoe, H.F., Layne, D.S., Common, R.H. – 1999 – Formation of estrone, estriol and an unidentified steroid from estradiol in the laying hen – Poult. Sci. 38, 684.

Mihai, D., 1996. Boli de nutritive și metabolism la animale. Editura Ceres, București.

Miles, R.D., 2001. Trace minerals and avian embryo development. Ciência Animal Brasileira, 2: 1 – 10.

Miles, R. D., și Harms, R.H., 1982. Relationship between egg specific gravity and plasma phosphorus from hens fed different dietary calcium, phosphorus and sodium levels. Poultry Science, 61: 175 – 177.

Miles, R. D., P. T. Costa, R. H. Harms, 2013. The Influence of Dietary Phosphorus Level on Laying Hen Performance, Egg Shell Quality, and Various Blood Parameters. Poult. Sci. vol. 62 no. 6 1033-1037

Monira, K. N.; Salahuddin, M.; Miah, G. (2003), Effect of Breed and Holding Period on Egg Quality Characteristics of Chicken, International journal of Poultry Science 2 (4): 261–26.

Moreki, J.C., Van Der Merwe, H.J., Hayes J.P., 2011. Effect of dietary calcium level on egg production and eggshell quality in broiler breeder hens from 36 to 60 weeks of age. Online J. Anim. Feed Res., 1(1): 01–07.

Munsick, R.A., Sawyer,W.H., von Dyke, H.B. – 2010 – Avian neurohypophysical hormones: Pharmacological properties and tentative identification – Endocrinology, 66, 860.

Muscalu, Gr., Ardelean Clemansa, Panait, M., Panait, Ioana, Ungureanu, Georgeta. 1992. Comparative studiens of two Leghorn subpopulations selected for the slow feathering genes XIX – Proceedings of XIXth World Poultry Congress, Amsterdam, the Nederlanden, p.746.

McNaughton J.L. Effect of calcium source and particle on calcium utilization [abstracts]. Poltry Science 1981; 59(supl 7): 1568.

North, M.O., D.J. Bell – 1990 – Commercial Chicken Production Manual ed.4 – Published by Van Nostrand Reinhold – New York, p.43.

North, M.O., D.J. Bell, 1990. Major feed ingredients. Commercial chicken production manual, 4th Ed., Chapman and Hall, pp: 569-585.

Odabași, A.Z., R.D. Miles, M.O. Balaban, K.M. Portier. 2007. Changes in brown eggshell color as the hen ages. Poult Sci. 2007 Feb;86(2):356-63.

Ogasawara, F.X., Van Krey, H.P., Lorentz, F.W. – 1964- Hydrogen ion concentration of the oviduct of the layng domestic fowl -Poult. Sci., 1964, 43, 1, 3-6.

Ognean, L., N. Dojană, Corina Roșioru, 2000. Fiziologia animalelor. Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Ousterhout, L.E. Effects of Calcium and Phosphorus Levels on Egg Weight and Egg Shell Quality in Laying Hens. Poult Sci (1980) 59 (7): 1480-1484.

Pelicia K., Garcia E.A., Faitarone A.B.G., Silva A.P., Berto D.A., Molino A.B., Vercese F. Calcium and Available Phosphorus Levels for Laying Hens in Second Production Cycle. Brazilian Journal of Poultry Science, 2009 / v.11 / n.1 / 39 – 49.

Pelicia K., Mourao J.L.M., Garcia E.A., Pinheiro V.M.C., Berto D.A., Molino A.B., Faitarone A.B.G., Vercese F., Santos G.C., Silva A.P. Effects of Dietary Calcium Levels and Limestone Particicle Size on The Performance, Tibia and Blood of Laying Hens. Brazilian Journal of Poultry Science. 2011 / v.13 / n.1 / 29-34.

Pizzolante, C.C.; Saldanha, E.; Laganá, C.; Kakimoto, S.K.; Togashi, C.K. Effects of calcium levels and limestone particle size on the egg quality of semi-heavy layers in their second production cycle. Rev. Bras. Cienc. Avic. vol.11 no.2 Campinas Apr./June 2009.

Phillips, A.G. –1987– A brief study of the mating value of o single mating. J.An. Inst. Invest. Poultry Husb., 4: 30.

Preda, C. Particularități privind reglarea metabolismului calciului în timpul ciclului de ouat la găină. Teză de doctorat, U.S.A.M.V. București, 2014, conducător: prof. dr. N. Dojană.

Predoi, G., C. Belu, 2001 – Anatomia animalelor domestice (Anatomie clinică), Editura All.

Reece, W.O., 1996 – Physiology of domestic animals. 2nd Edition, Williams & Wilkins Ed.

Riley, G.M., Fraps, R.M. – 1992 – Biological assays of the male chicken pituitary for gonadotrophic potency – Endocrinology, 30, 529.

Rodrigues, P.B. et al. Fatores nutricionais que influenciam a qualidade do ovo no segundo ciclo de produçăo. 2. Níveis de fósforo disponível. Revista Brasileira de Zootecnia 1998; 27(1):143-149.

Roland, D.A., 1988. Research note: Egg shell problems: estimates of incidence and economic impact. Poult. Sci., 67: 1801-1803.

Roland, D.A., D. R. Sloan, R. H. Harms. Calcium Metabolism in the Laying Hen. 2. Patterns of Calcium Intake, Serum Calcium, and Fecal Calcium1. Poult. Sci., 2002 vol. 51 no. 3 782-787.

Roland, D.A., D. R. Sloan, R. H. Harms. Calcium Metabolism in the Laying Hen 3. Pattern of Feed (Calcium) Intake as Influenced by Time of Day and Oviposition. Florida Agr. Exp. Sta. Journal Series No. 4249, 2003.

Roland, D.A., D.R. Sloan, R.H. Harms. Calcium Metabolism in the Laying Hen. 4. The Calcium Status of the Hen at Night. Florida Agr. Exp. Sta. Journal Series No 4439, 2004.

Rothchild, I., Fraps, R.M. – 1999 – The induction of ovulating hormone release from pituitary of the domestic fowl by means of progesterone – Endocrinology, 44, 141.

Ross, R.D., Cromwell G.L., Stahly T.S. Effects of source and the particle size on the biological availability of calcium in calciumsupplements for growing pigs. Journal Animal Science 1984; 59:125-134.

Roșu, M., H. Sărăndan, V. Turcuș, R. Sărăndan, 2013. The quality of egg shells in hens that produce eggs for consumption (GOC) and were fed with different levels of calcium, phosphorus and phytase. Studia Universitatis “Vasile Goldiș”, Seria Științele Vieții. Vol. 23, issue 1, 2013, pp. 5-10.

Sá L.M., Gomes P.C., Albino L.F.T., Rostagno H.S., D’Agostini P. Exigências Nutricionais de Cálcio e sua Biodisponibilidade em alguns alimentos parafrangos de corte no período de 1 a 21 dias de idade. Revista da Sociedade Brasileira de Zootecnia 2004; 33(1): 157-168.

Seo, Y.M., K. S. Shin, A. R. Rhee, Y. S. Chi, J. Han, I. K. Paik. 2010. Effects of Dietary Fe-soy Proteinate and MgO on Egg Production and Quality of Eggshell in Laying Hens. Asian-Australasian Journal of Animal Sciences 2010;23(8): 1043-1048. doi: https://doi.org/10.5713/ajas.2010.10076

Samiullah, S., J.R. Roberts, K. Chousalkar. 2015. Eggshell color in brown-egg laying hens – a review. Poult Sci. 94(10):2566-75. doi: 10.3382/ps/pev202

Samiullah, S., J.R. Roberts. 2013. The location of protoporphyrin in the eggshell of brown-shelled eggs. Poultry science, 76(1):186-92.

Sell, J. L., Davis, C. Y. și Scheideler, S. E., 1986. Influence of cottonseed meal on vanadium toxicity and 48vanadium distribution in body tissues of laying hens. Poultry Science, 65: 138.

Seemann, M. 2000. FACTORS WHICH INFLUENCE PIGMENTATION. Lohmann Information, 24, p. 20.

Simkiss, K.- 1968 – In Egg Quality: A study of the hen’s egg (T.C. Carter ed) Oliver și Boyd, Edinburg, p.3-25.

Singh, K.S., B. Panda, 1988. Mineral Nutrition. Poultry Nutrition, Kalyani Publishers, New Delhi, pp: 104-133.

Skřivan, M., M. Englmaierova, V. Skřivanova, 2010. Effect of different phosphorus levels on the performance and egg quality of laying hens fed wheat- and maize-based diets. Czech J. Anim. Sci., 55, (10): 420–427

Solomon, S. E., 1991. Egg and Eggshell Quality. Wolfe Publishing Ltd., London, England.

Stoica, I. Nutriția și alimentația animalelor. Editura Coralsanivet, București, 1997.

Sturkie, P.D. Ed. – 1976 – Avian Physiology, Springer Verlag, New York – Heidelberg, Berlin.

Sultana, F., M.S. Islam, M.A.R. Howlider. Effect of Dietary Calcium Sources and Levels on Egg Production and Egg Shell Quality of Japanese Quail. International Journal of Poultry Science 6 (2): 131-136, 2007.

Șonea, Al. – ”Reproducție și lactație”, capitol în ”Tratat de fiziologia animalelor și etologie”, Editura Printech, București, 2013.

Stefanello, C., T. C. Santos, A. E. Murakami, E. N. Martins, T. C. Carneiro, 2013. Productive performance, eggshell quality, and eggshell ultrastructure of laying hens fed diets supplemented with organic trace minerals. Poult Sci 93 (1): 104-113.

Tacu, A., 1968 Metode statistice în zootehnie și medicină veterinară. Editura Didactică și Pedagogică, București.

Taylor,T.G., Hertelendy, F. 1990. Nature, London. 187, 244-245.

Taylor, T.G. 1993. Calcium metabolism and the laying hen. Journal of the Science of Food and Agriculture. Volume 14, Issue 9, pages 611–613,1963. DOI: 10.1002/jsfa.2740140902

Van, I. – Curs de avicultură. Editura A.M.D. a U.S.A.M.V. București, 2012.

van Krey, H.P. –1964– Storage and transport of spermatozoa within the oviduct of the domestic fowl. Ph. D.Thesis, Univ. of California.

van Krey, H.P., Ogasawara, F.X. –1967– Light and electronic microscopic studies of possible sperm gland emptying mechanisms. Poultry Science 46: 69.

Văcaru Opriș, I. – Tratat de Avicultură, vol II, Ed. Ceres, p. 186-187.

Vancea, I. – 1978 – Tehnologia Creșterii Intensive a Păsărilor – Ed. Ceres, p.38.

Warren, D.C., Scott, H.M. – 1939 – Poultry Science 14, 195-207.

Wechsung, E., Houvenaghel, A.- 1985- Influence of prostaglandin E2 and myoelectrical activity of the uterus and vagina in the domestic hen. Poult. Sci. 64, 9, 1789-1801.

Williams, K. C., 1992. Some factors affecting albumen quality with particular reference to Haugh unit score. World’s Poultry Science Journal, 48: 5 – 16.

Wideman, Jr., R.F. și Lent, A.L., 1991. Producer's field guide to kidney damage. (Reprinted from January/February 1991. Egg Industry).

Zaghini, A., Martelli, G., Roncada, P., Simioli, M. și Rizzi, L., 2005. Mannanoligosaccharides and Aflatoxin B1 in Feed for Laying Hens: Effects on Egg Quality, Aflatoxins B1 and M1 residues in Eggs and Aflatoxin B1 levels in Liver. Poultry Science, 84: 825- 832.

National Research Council – NRC. Nutrient requirements of poultry. 9th ed. Washington: National Academy is Sciences; 1994.

Coeficientul de corelatie al lui Pearson( r = [-1,1])