PARTEA I – SPAȚII ÎN CARE OMUL ESTE FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU SĂLBĂTICIA 6 [612922]

CUPRINS

ARGUMENT 4
PLAN DE IDEI 5

PARTEA I – SPAȚII ÎN CARE OMUL ESTE FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU SĂLBĂTICIA 6
1. Biophilia, un pretext pentru a construi 6
2. Grădina zoologică, oglindire a relației om -natura 11
• Pasiunea colecțiilor (antichitate – ~ sec. XVIII ) 1 1
• Muzeul viu, etalarea unei expoziții ( ~1750- 1950) 1 3
• Sensibilizarea publicu lui, prezentarea unui spectacol (1950- astăzi) 1 4
• Imersiunea senzorială (Cum va fi grădina zoologică a viitorului?) 15

PARTEA A II- A – NATURAL ȘI TOTODATĂ ARTIFICIAL 19
1. Paradoxul dihotomiei artificial- natural. 19
2. Grădina zoologică, un peisaj colat. Simultan, artificial și natural 22

PARTEA A III- A – PERCEPȚIA LIMITELOR ȘI REEVALUAREA LOR 25
1. Limite artificiale – Limite ale construitului 2 5
• Limita “tare” – Limita hotar 2 6
• Limita ambig uă – Limita ca mediu, limita care facilitează legăturile. 28
2. Limite naturale – limite ale neconstruitului 3 1
3. Limita dintre om și animal, mediu al conexiunilor 3 2

PARTEA A IV -A – STUDII DE CAZ 3 4
1. Construit ul ca prezenț ă asumată, care însă reușește să evidențieze grădin a 3 5
2. Construitul hiperprezent, grădina pe o poziție secundă 3 7
3. Construitul care mimează natur a 39

CONCLUZII 43
SCHIȚAREA PROIECTULUI 4 5
BIBLIOGRAFIE 46
WEBO GRAFIE 47
FILMOGRAFIE 4 7

2

Între natural și artificial.
Reformularea limitelor în grădina zoologică

“Grădina este cea mai mică parcelă a lumii care este în același timp totalitatea ei .”
1
1 FOUCAULT, Michel (1984) Of Other Spaces: Utopias and Heterotopias , Routledge
3

ARGUMENT

“Avem nevoie de gr ădini zoologice pentru ceea ce sunt. Avem nevoie de ele ș i mai mult pentru ce ar
putea fi”2 David Hancocks

Construind grădina zoologică, acest mediu hibrid, supravegheat, închis cu limite foarte clare, omul
își arată aproape ostentativ închipuit a sa superioritate în fața naturii sălbatice. În fapt, omul de rând a
pierdut de mult orice legătură cu ceea ce înseamnă natur a autentică, mai mult, se teme de ea,
simțindu -se în siguranță față de ea doar atunci când o are sub control total.

Din capul locului acest tip de program presupune o “reconstruire” a naturii, o “ îmblazire” a ei, lucru
ce poartă în totalitate amprenta umană. Grădina zoologică este, de fapt, o reasamblare a unor colțuri
de lume, un loc în care omul a așezat, ca într -o mare vitrină plină de curiozități, fragmente de locuri
exotice și îndepărtate. Grădina zoologică ajunge să fie o recompunere de lumi care nu au imediat ă
legătura între ele. Un adevărat caleidoscop construit din secvențe și peisaje felurite, recompuse în maniera în care ele au fost înțelese, împreună fiind neobișnuite în rutina noastră de zi cu zi – o lume
în miniatură recompusă de om.
Arhitectura se inter pune aici între mediul omului și cel al animalelor devenind ea însăși mediu. Ea
are potențialul de a influența în mod fundamental felul în care privim și înțelegem universul sălbatic.
În acest context, limita este, în mod necesar, mai mult decât o delimita re care să protejeze pe cel privit
de privitor și invers. Așadar, cum poate fi desenat acest loc atât de bogat în conținut astfel încât să însemne mai mult decât
o indexare a unor animale sălbatice? Iar dacă arhitectura devine mediul prin care animalele ș i oamenii
interacționează, poate fi ea pretextul reaproprierii omului de natură?

În lucrarea de față îmi propun să înțeleg care sunt mijloacele prin care arhitectura poate materializa
această lume fantastică, în care oamenii și sălbăticiunile se regăses c împreună, fără că niciuna dintre
părți să fie stingherită.
2 “We need zoos for what they are. We need them even more for what they could be.”
HANCOCKS, David ( mai 2007) The future and ethics of zoos – Museums Australia National Conference Canberra,
Australia p.3
4

PLAN DE IDEI

În prima parte a lucrării, vom vedea care anume sunt spațiile
în care această întâlnire dintre oameni si animale devine
posibilă, motivul pentru care ele au luat naștere și sensul
în care au evoluat.

În cea de- a doua, în urma definirii noțiunilor de natural și artificial,
vom urmări felul în care ele coexistă,
ajungând chiar să se confunde, grădina fiind un bun cadru
în care putem observa limpede dualitatea celor două concepte.

Partea a treia a lucrării studiază problematica limitei în cadrul grădinii zoologice,
ilustrând atât valențele pe care ea deja le are, însă și cele pe care le poate căpăta,
ea așezându -se mereu ca mediu între om și animal.

În ultima parte, vom analiza trei studii de caz, alese pentru a evidenția
atât o serie de calități pe care mi -aș dori să le surprind
prin proiectul meu, cât și aspecte pe care le consider de evitat.

5

PARTEA I

SPAȚII ÎN CARE OMUL ESTE FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU SĂLBĂTICIA

„Nu vei putea î ndragi ceva înainte să îl experimentezi. Singura cale prin care îi poți convinge pe
oameni de acest lucru este să îi faci să trăiască o experiena personală.” Mullan B.
3

Din dorința de a cunoaște și a înțelege mai profund mecanismele fine ale naturii înconjurătoare,
oamenii au dezvoltat în decursul timpului o serie de programe de arhitectură destinate intalnirii cu
vietatile sălbatice. Într -un cadru restrâns și ușor de controlat omul se simte în siguranță,
experimentând o apropriere pe care nu și -ar permite -o într -un mediu cu adevărat sălbatic. În
continuare, vom vedea care anume sunt cadrele în care această întâlnire devine posibilă, motivul
pentru care ele au luat naștere și sensul în care au evoluat.

1. Biophilia, un pretext pentru a construi

Spațiul grădinii zoologice este bivalent, cuprinzând atât natura vie cât și construct cu un carecter
cultural. Acest hibrid este o natură secundă, pe care omul o construiește într -un avânt de emoții mixte:
dorința de cunoaștere, curiozitate și admirație. Într -un sens larg, acest pachet de stări poate purta
numele de “biophilie”. Termenul a fost inventat de entomologul4 Edward O. Wilson, și s ugerează că
există o legătură instinctivă între oameni și restul vietăților. Ipoteza lui a fost publicată în lucrarea
sa,“Biophillia”, definind această stare ca “impulsul puternic al unei ființe de a se afilia cu alte forme
de viață”.5

3 “You will never love something unless you experience it. The only way to make people understand, îs for them to
have an intimate experience”
MULLAN, B.&M.G. (1999) Zoo Culture: The Book About Watching People Watch Animals, 2nd edition, University of
Illinois Press. p.45
4 ENTOMOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul insectelor (DEX 2009)
5 WILSON , Edward O. (1984). Biophilia . Cambridge: Harvard University Press
6

Termenul a fost pre luat apoi de mai mulți specialiști din domenii diferite, căpătând diferite nuanțe.
Timothy Beatley și Peter Newman, doi specialiști preocupați de sustenabilitatea mediului construit,
definesc nuanțat biophilia c a „nevoia oamenilor de a forma o conexiune cu natura, împreună c u restul
formelor ei de viață”.6

Dorința noastră de cunoaștere, curiozitatea pe care o simțim față de restul vietăților, și admirația pe care o purtăm naturii, se nasc de fapt din această nevoie imperioasă de a interacționa cu celelate
vietăți. Și, deși paradoxal, vom vedea cum construind, noi ne arătăm aprecierea față de lumea
sălbatică.
Omenirea și natura reprezintă entități fluide, aflându -se într -o continuă transformare; în acest context,
arhitectură, ca mediu construit între om și natură, devine în primă instanță expresie a gândirii,
viziunea sa la un moment dat despre lumea înconjurătoare. Mediul construit este, așadar, înfățișarea
felului în care noi vedem natură, și, respectiv, a felului în care ne raportăm la ea.
Nevoia de inte racțiune cu alte specii, se manifestă prin dezvoltarea mai multor programe specifice
consacrate de arhitectură, iar în scopul cercetării, conservării și prezentării vieții animalelor, s -au
dezvoltat în timp mai multe tipuri de programe înrudite. Acestea au o serie de particularități ce oferă
o experiență unică vizitatorilor, prin propunerea unor modalități de interacțiune cu lumea naturii. Deși programele au scopuri asemănătoare, form a de prezentare a informațiilor despre natură este, de fapt,
cea care schi mbă percepția individului despre viața animalelor sălbatice.

Următoarele definiri nu trebuie considerate comprehensive; acestea ajută în ilustrarea diferențelor
majore între cele trei modalități consacrate de amenajare a spațiilor dedicate întâlnirii înt re oameni și
animale sălbatice. Desigur, programele nu au drept scop o ierarhizare valorică, fiecare având aspecte specifice pozitive care încă nu s -au reunit sub același program. Vom vedea ulterior că grădina
desăvârșită la care visează astăzi zoologii ar strânge laolat ă toate elementele pozitive ale instituțiilor
preocupate astăzi de viețuitoarele sălbatice.

6 BEATLEY, Timothy ; NEWMAN Peter (2013) articol: Biophilic Cities Are Sustainable, Resilient Cities . Sustainability
sursa: www.mdpi.com/2071 -1050/5/8/3328/pdf (ultima accesare 05.04.2015)

7

• Muzeul de istorie naturală este o instituție care păstrează o colecție de materiale științifice
expusă în scopul educării publicului. Animalele prezentate sunt împăiate sau se găsesc sub
forma unor mulaje în interiorul unor diorame, care relevă anumite aspecte stereotipe din viața
lor. Alături de ele, expoziția prezintă colecții osteologice, mineralogice, geologice,
paleontologice și etnografice.7
În acest context, discuția despre captivitatea animalelor nu există: ele sunt împăiate ori
prezente ca mulaje, sacrificând viața unui număr foarte mic de specii pe termen foarte lung.
Natura este aici încremenită veșnic, conservată, însă, faptul că ea va f i înghețată pentru
todeauna în aceeași ipostază, transmițând mereu aceeași informație, același mesaj ușor
abstract , poate să nu fie cea mai facilă manieră prin care omul simplu poate fi sensibilizat în
fața universului sălbatic necunoscut. (fig.1)

• Rezervația naturală reprezintă un areal protejat, de interes științific și peisagistic fiind fie
cadrul natural, fie anumite exemplare floristice sau faunistice. În consecință, sunt ocrotite prin
lege pentru fi conservate8. Aici animalele trăiesc libere, în mediul lor autentic și nealterat.
Desigur, aceasta e cea mai veritabilă experiența pe care omul o poate trăi în preajma
animalelor, într -un mediu controlat, însă aproprierea fizică este restricționată, iar totul va fi
observat mereu de la o distanță care să nu perturbe niciuna dintre părți. Intervenția construită
în aceste arii protejate este minimă sau restricționată în totalitate. (fig.2)

• Grădina zoologică este un spațiu special, amenajat frecvent asemenea unui parc, ce conține
o colecție de animale vii în scopul cercetării, conservării și expunerii publicului. Animalele,
deși nu au libertatea totală de care se bucură într -o rezervație naturală, sunt însă adăpostite
într-un mediu cât mai aproape de cel original. Posibi litatea construirii unei limite artific iale
între om și animal facilitează apropierea vizitatorilor de speciile expuse. Desigur, așa cum
vom vedea, acest lucru depinde incontestabil de felul în care ea este construită. (fig.3)

În aceste instituții, conser varea anumitor specii care se află în pericol de dispariție este mult
mai ușor controlabilă, grădinile zoologice încurajând intodeauna nașterea în captivitate a
7 http://www.antipa.ro/ro/categories/62/pages/121 (ultima accesare 05.04.2015)
8 MĂRCULE Ț, Ioan (2012) Dicționarul ariilor naturale protejate din România. Colegiu l Național „I.L. Caragiale”,
București
8

speciilor și contribuind la salvarea lor9. Animalele sunt aici îngrijite și ferite de pericolele
externe, aceasta fiind prima lor casă înainte de eliberarea lor în sălbăticie. În plus, pentru
cercetarea științifică acest loc este un teritoriu deosebit de fertil.
Pentru că ele pot fi construite aproape oriunde, independent de un cadru natur al, preexistent,
ele recreându -l, grădinile zoologice pot fi așezate atât în oraș, cât și la periferia lui, devenind
foarte accesibile atât dezvoltării științifice, cât și publicului larg.

Zoologul australian David Hancocks susține potențialul imens de dezvoltare pe care îl pot
avea grădinile zoologice în viitor: “grădinile zoologice ar putea trezi o mai bună conștientizare și înțelegere a naturii, dezvăluind interdependetele sale variate și sistemele sale complexe,
demostrand intodeauna de ce natură est e este cel mai bun ghid al nostru î n călătoria noastră
prin viață” .
10 Grădina zoologică a viitorului își propune să acorde animalelor libertatea de care
s-ar bucura într -o rezervație naturală, punând la dispoziția vizitatorilor întregul bagaj
informațional pe care îl transmite un muzeu de istorie naturală; aceasta permite dezvoltarea
ulterioară în acest sens, grădina zoologică având simultan o suprafață suficient de redusă
pentru controlul ușor al ecosistemelor, însă suficient de laxă încât să lase loc natur ii să crească
firesc.

9 HANCOCKS, David (2007) The future and ethics of zoos – Museums Australia National Conference Canberra,
Australia, May 2007 p.2
10 ibidem 8

9

10

2. Grădina zoologică, oglindire a relației om -natura

Felul în care omul a ales să construiască spațiul în care așază vietățile sălbatice, devine o reprezentare a modului în care el vede universul înconjurător. Acest fel de a organiza spațiul pentru animale este,
de fapt, determinat de modul în care individul se raportează la ele. Devanshi Shah remarcă trei
comportamente diferite care rezumă atitudinea omului față de animalul așezat în grădina zoologică.
Animalele au fost întâi colecționate , apoi expuse publicului, iar mai apoi a fost acordată atenția asupra
felului în care acestea erau prezentate .
11

Cele trei atitudini (le putem numi și mentalități) s -au succedat de- a lungul timpului, însă vom vedea
că ele nu au determinat abandonarea celor anterioare, deși metodele propuse aduceau îmbunătățiri considerabile la nivelul programului. Astăzi încă există forme “învechite” ale grădinii zoologice, în
ciuda faptului că sunt ilegale, acestea nemaiexistând corespunzător orientării firești ale așteptărilor actuale.

În continuare, evidențiind tipologia spațială sub car e s-au consacrat, voi expune cronologic cele trei
forme majore în care grădină zoologică a evoluat treptat, întrucât această formă pe care grădină zoologică a îmbrăcat -o succesiv, este de fapt expresia relației om –natura, prin prisma felului în care
el se vedea în raport cu animalele sălbatice. Așadar, vom vedea că produsul final pe care îl numim grădina zoologică, este din acest motiv un peisaj cultural
12, el reprezentând legătura pe care omul o
stabilește cu mediul13, chiar dacă acest mediu este o natură “c onstruită”.

11 SHAH, Devanshi (aprilie 2014) articol: Behind the zoo
sursa: http://issuu.com/aaschool/docs/devanshi_shah_essay_term2 (ultima accesare 15.03.2015)
12 HALLMAN Bonnie C.; BENBOW Mary (2006) articol online : Naturally cultural: the zoo as cultural landscape
http://www.readcube.com/articles/10.1111%2Fj.0008 –
3658.2006.00139.x?r3_referer=wol&tracking_action=preview_click&show_checkout=1&purchase_referrer=onlinelibr
ary.wiley.com&purchase_site_license=LICENSE_DENIED_NO_CUSTOMER
13 SOMMER, Robert , articol online : What Do We Learn at the Zoo?
sursa http://www.elephantsincanada.com/reports -and-papers/what -do-we-learn -at-the-zoo (ultima accesare
13.02. 2015)
11

Chipuri ale grădinii zoologice:

• Pasiunea colecțiilor (antichitate – sec. XVIII)

Grădina Edenului, paradisul luxuriant unde omul stătea laolaltă cu animalele sălbatice în perfectă armonie, este probabil prima grădină ce ne vine în gând atunci când ne imaginăm grădina ideală.
Chiar dacă nu am numi -o Grădina Edenului, principiile care ar desena- o ar descrie un peisaj
asemănător. Cu siguranță, nimeni nu și -ar putea închipui animalele care ar trăi aici captive, private
de libertate în spatel e unor gratii.

Nu în mod surprinzător, prima formă sub care omul a închis lumea sălbatică nu făcea nicio trimitere
la acest paradis pierdut; din contră, era o colecție de animale exotice, închise în cuști, care uimeau și
îi distrau pe cei din aristocrație .
14 Aceste colecții erau private, bucurându- se de ele doar cei de sânge
nobil, animalele capturate fiind de multe ori un simbol al puterii lor. Animale mari și periculoase,
precum leii sau tigrii, ori păsări cu colorit deosebit erau de multe ori dăruite celor din înalta societate
în semn de recunoaștere a puterii acestora.15

Cu toții știm că mitologia tuturor popoarelor abundă de animale fantastice care îi ajută pe muritori,
ori, dimpotrivă, le îngreunează existența și îi pedepsesc pentru păcatele lor.16 În m ulte culturi,
animalele erau trimise de zei pe pământ sau erau ele însele zei și, astfel, trebuiau respectate și adorate; din moment ce oamenii puteau avea sub stăpânire ființe cu atâta încărcătura spirituală, nu se puteau
simți altfel decât atotputernici.

Încă de la extinderea colonială a primelor mari puteri a existat această sete pentru descoperirea
lucrurilor încă necunoscute, sau, mai bine spus, a celor care existau într -un mod diferit față de cele
deja cunoscute. De cele mai multe ori periculoase, ex pedițiile aventurierilor în căutarea neobișnuitului
sunt mărturii ale curiozității neîncetate a omenirii.
17 Animalele colecționate erau curiozități aduse ca
suveniruri neobișnuite din expedițiile sau din cuceririle coloniale18, alături de vase ceramice sau alte
obiecte prețioase.

14 SOMMER, Robert articol: What Do We Learn at the Zoo?
sursa http://www.elephantsincanada.com/reports -and-papers/what -do-we-learn -at-the-zoo
15 VERNON N. Kisling (2000) Zoo and Aquarium History: Ancient Animal Collections To Zoological Gardens, CRC Press
p.114
16 GIBSON, Clare Gibson (1998) Semne Si Simboluri Editura Aquila '93, Oradea
17 ibidem 14
18 ibidem 15
12

Colecționam tot felul de lucruri bizare din diverse motive. Devanshi Shah atrage atenția asupra
faptului că de cele mai multe ori colecționam lucruri care ne stârnesc curiozitatea.19 Cum natura a
fascinat mintea umană dintotdeauna, interesul în legătură cu locurile încă neumblate ale planetei apare
absolut firesc. Prin colecționarea acestor mementouri din locuri necunoscute, sub forma animalelor,
omul reușește să restabilească o legătură, oricât de subtilă, cu ceea ce numim natură, f ăcând -o, însă,
într-o manieră pe care astăzi o consideră neetică – dominând- o.

Dacă animalele sălbatice au fost aduse în mijlocul oamenilor întâi sub forma unor colecții private,
atunci când ele au fost expuse publicului larg într -un loc special amenajat ce purta numele de
menajerie. Menajeriile erau de fapt niște înșiruiri de "carcase" cu gratii în care erau prezentate câteva
specimene de animale. De multe ori, aceste expoziții erau temporare și se mutau dintr -un oraș în altul.
Această tipologie spațială întărește crezul conform căruia omul este undeva deasupra lumii naturii –
o poate identifica, cataloga, minimaliza și, mai mult, o poate avea sub control, strămutând -o în orice
moment. Deși era fascinat de această lume, noțiunea de autoritate era susținut ă de convinger ea omului
că îi este superior.
20

Incintele menajeriilor erau concepute în așa fel încât poziția vizitatorilor în raport cu animalele
inducea ideea dominației umane asupra acestor exponate ale naturi i, acum controlate și cucerite.
21
Animalele stăteau în niște spații miniaturale, așezate pe un mic soclu și înconjurate de gratii. De multe
ori, erau agitate sau atrase cu mâncare mai aproape de vizitator, pentru amuzament.

Informații despre specii, comportamentul lor sau habitatul de care aveau nevoie au fost rareori
însemnate, lucru din care deducem faptul că scopul tinerii animalelor închise era atunci doar unul de divertisment în cadrul societății. Tipologia spațială a menajeriilor și mesajul cultural pe care acestea
îl transmiteau a rămas nes chimbat până în anii 1750, când avansarea cunoștințelor științifice a reușit
să provoace o schimbare semnificativă.
22

19 SHAH, Devanshi(aprilie 2014) articol: Behind the zo o
sursa: http://issuu.com/aaschool/docs/devanshi_shah_essay_term2 (ultima accesare 05.04.2015)
20 WOLCH, Jennifer (2002) Anima urbis, Progress in Human Geography, vol 26, no 6, p. 732
21 HANCOCKS, David (2007) The future and ethics of zoos – Museums Australia N ational Conference Canberra,
Australia, May 2007
22 VERNON N. Kisling (2000) Zoo and Aquarium History: Ancient Animal Collections To Zoological Gardens, CRC Press
13

• Muzeul viu, etalarea unei expoziții ( ~1750- 1950)

În această perioadă, termenul de “grădină zoologică” a început să se apropie de cel pe care îl
cunoaștem astăzi. Grădinile zoologice au început să fie percepute ca muzee naturale vii, focusate în
primul rând pe educarea publicului, atente fiind la eficienta gestiune a relației dintre animale și
habitatul lor.23

Dezvoltarea planificării ur bane și peisagistice ca profesie, a determinat proiectarea grădinilor ca
entități de sine stătătoare, fără a li se mai lăsa posibilitatea de a se extinde necontrolat și, în consecință, organizarea lor constă de cele mai multe ori în stabilirea unor incinte cu limite foarte clare,
subordonate mai întâi unei arii stabilite cu un hotar precis.

Pasul important a fost făcut, însă, în momentul în care relația dintre animal și mediul lui natural a fost
înțeleasă ca inseparabilă.
24 Așa că, peisajul grădinii zoologi ce a ajuns să fie compus din alăturarea
habitatelor tuturor animalelor existente, începând să justifice cu adevărat folosirea termenului de „grădină” – aceasta nu mai era o simplă înșiruire de animale în cuști. Într -o asemenea ambiantă,
animalul sălbatic a rătându -se în contextul său natural, vizitatorul grădinii zoologice era expus acum
unui bagaj de informații mai complex și mai aproape de realitate. Informațiile prezentate erau asimilate cât se poate de plăcut – printr -o plimbare relaxantă în parc. Animal ele nu mai erau privite
ca până acum, drept simple exponate indexate în cuști minuscule, existând o ameliorare a condițiilor de viață ale animalelor, însă separarea dintre ele și oameni era încă una foarte puternic delimitată.

23 MULLAN, B.&M.G. (1999) Zoo Culture: The Book About Watching People Watch Animals, 2nd edition, University of
Illinois Press.
24 HALLMAN Bonnie C.; BENBOW Mary (2006) articol online: Naturally cultural: the zoo as cultural landscape
http://www.readcube.com/articles/10.1111%2Fj.0008 –
3658.2006.00139.x?r3_referer=wol&tracking_action=preview_click&show_checkout=1&pu rchase_referrer=onlinelibr
ary.wiley.com&purchase_site_license=LICENSE_DENIED_NO_CUSTOMER (ultima accesare 05.04.2015)
14

• Sensibilizarea publicului, prezentarea unui spectacol. (1950 – astăzi)

Curând, acesta demarcare brutală între om și animal începe să fie conștientizată ca o barieră neplăcută,
care nu doar că obstrucționa vizual, ci nici nu lasă loc de apropiere, chiar dacă în anumite c azuri nu
ar fi dăunat nimănui. Tratarea acestei bariere, care nu se mai dorește a fi un obstacol, devine astăzi miza noilor grădini zoologice. Modalitatea de tratare a limitei devine un subiect în sine, așa că asupra
ei voi reveni pe larg în partea a 3 -a a lucrării.
Cum remarcă zoologul C. Moreton, concepția de a ne apropia de vietățile grădinii devine absolut
necesară: “Grădinile zoologice au incredibilă putere de a inspira oamenii. Apropriindu- te de animale,
îți schimbi felul în care gândești și te simți în legătură cu ele”,
25 iar grădina zoologică ajunge să fie o
experiență superioară documentării cu ajutorul fotografiilor și filmelor documentare, având puternică
justificație că ea prezintă animalele vii, în timp real, exact așa cum sunt.26
Aceste vremuri s unt sortite experimentelor și încercărilor de a redefini spațiul grădinii zoologice,
programul fiind într -o permanentă căutare a unei reinventări. Viziunea este una permanent optimistă,
existând dorința de a învăța din greșelile trecutului, și de a găsi o formulare cât mai echitabilă.

• Imersiunea senzorială (Cum va fi grădina zoologică a viitorului?)

“Nu mai creați expoziții. Creați locuri pentru a hrăni (animalele), ochiane, vizoare, cuiburi și adăposturi. Folosiți -vă de toate tehnicile care sunt disponibile pentru a permite vizitatorilor să vadă
fauna sălbatică autentică. Dărâmați toate cuștile!”
27 Ray Mendez

Una dintre cele mai frumoase grădini zoologice în ochii turistilori din lumea întreagă este Zoo
Singapore, una dintre singurele în care ma joritatea exemplarelor trăiesc în amplasamente generoase,
amenajate cât mai fidel habitatului natural, fără să fie înconjurate de gratii.28 Dorința de eliberare de
această barieră fizică și vizuală, a fost primul gând care a fundamentat nașterea unui nou concept al
grădinilor zoologice. Dacă grădina zoologică de până acum era un parc care prezenta animale vii ale
diferitelor părți ale lumii, c aptive în cuști, pentru că oamenii să poată veni să le vadă cum sunt hrănite
25 MORETON, C. (1.04. 2007) Captive: The bars have gone. But should zoo animals go free? The Independent
26 SOMMER, Robert articol: What Do We Learn at the Zoo?
sursa: http://www.elephantsincanada.com/reports -and-papers/what -do-we-learn -at-the-zoo
27 MENDEZ, Ray (2005) The Unzoo Alternative , conferinta ARAZPA/SEAZA online:
http://www.zoolex.org/publication/coe/Unzoo150805.pdf
28 articol : http://unzooyou.blogspot.ro/p/what -is-un-zoo.html (ultima accesare 06. 04. 2015)
15

și studiate de către oamenii de știință, nouă grădină trebuie să devină un loc în care publicul învăța
despre animale, plante și ecosisteme, într -o manieră interactivă, fiind imer sați în habitatele naturale
originale sau recreate ale animalelor.29

Grădina zoologică a viitorului dorește să repare toate abaterile pe care grădin a zoologică de până
acum le-a perpetuat. Conceptul revoluționar al programului poartă numele de “UNZOO”30, el fiind o
regândire a parcurilor zoologice, în urma observațiilor făcute de specialiștii din ariile conexe ale biologiei. Ideea noii tipologii nu este una nouă, ea își are originile în jurul anilor `70, atunci când
teoria “imersiunii în peisaj” ( landscape i mmersion ) a fost probată într -un parc zoologic – Woodland
Park – din Statele Unite. Din acel moment, noile principii se încearcă treptat a fi inserate și în restul
grădinilor zoologice din lume.

Acesta metodă de a planifica noile grădini, a “imersiunii în peisaj” are ca fundament un set foarte
limpede de principii
31:
• Modelul absolut este natura, nu grădinile zoologice ale trecutului;
• Dacă pledăm pentru o natură respectată, natura prezentată va trebui să arate intodeauna
respectabil;
• Că vizitatorii să fie captivați de expoziția parcului, peisajul natural va fi dominat de animale,
fără a fi distrași de bariere vizuale.

Astfel, noua variantă a grădinii zoologice intenționează să îl imerseze pe vizitator în peisaj și să -l facă
să trăiască o experiență în tot alitate empatică.32 Această tipologie spațială înlocuiește experiența
pasivă de până acum, în care oamenii vedeau animalele de la distanță în spatele unor garduri ori bare
metalice. Nou a formă nu este neapărat una revoluționară la nivelul organizării spația le a grădinii; ea
a rămas în mare măsură asemănătoare unui parc, însă tratează într -o manieră mult mai atentă felul în
care expoziția este prezentată vizitatorului. Panoramele, sunetele, mirosurile, întregul tablou ecologic
29 ibidem 27
30 ibidem 27
31 MENDEZ, Ray (2005) The Unzoo Alternative , conferinta ARAZPA/SEAZA online:
http://www .zoolex.org/publication/coe/Unzoo150805.pdf
32 HALLMAN Bonnie C.; BENBOW Mary (2006) articol online: Naturally cultural: the zoo as cultural landscape
http://www.readcube.com/articles/10.1111%2Fj.0008 –
3658.2006.00139.x?r3_referer=wol&tracking_action=preview _click&show_checkout=1&purchase_referrer=onlinelibr
ary.wiley.com&purchase_site_license=LICENSE_DENIED_NO_CUSTOMER
16

este complex din punct de vedere senzorial, pentru că vizitatorii să fie cufundați și captivați de
atmosferă grădinii.

Ajung să fie considerate cele mai frumoase parcuri zoologice cele care transmit informații în mod
interactiv, prin jocuri sau activități, iar ambientul peisajului sensibil gestionat, oferă cadrul ideal
desfășurării lor. Grădinile zoologice desăvârșite sunt astăzi cele care reușesc să spună povești în scenografii atent gândite.

“Privind în jos, printre picioare,
prin pasarela de metal, poți vedea pădurea
dedesubt. Pasarela se balansează ușor, iar tu atingi balustradă. Un oposum se mișca
lent pe o cracă sub tine, îndreptându- se spre
cavitatea unui copac lovit de fulger.
Realizezi, astfel, că aceasta este lumea
oposumului, a păsărilor și liliecilor, iar tu
trăiești în această lume alături de ele.”
33
David Hancocks (fig.4)
< fig. 4 colaj personal

Astăzi, contează să vedem animalele care duc o viață fericită chiar dacă sunt în captivitate, pentru că acest lucru ne va face să ne dorim o plimbare prin grădină zoologică. Altfel, într -o eră în care avem
acces necontenit la informație, așteptăm ceva înzestrat să facă mai mult de atât, capabil să ne emoționeze. Cum remarcă zoologul David Hancocks: “Astăzi copiii au acces la imagini strălucitoare
și filme cu animale sălbatice mai mult decât orice altă generație de până acum din istoria omenirii. Ei
strâng mai multe informații despre dinozauri sau tigri în lecțiile pentru școală, decât au acumulat bunicii lor într -o viață”
34
Desigur, grădina zoologică nu trebui e nicidecum să își piardă capacitatea didactică, însă fiindcă
informația este acum la îndemâna oricui, spațiul grădinii trebuie pur și simplu să ne farmece. Vizită
33 HANCOCKS, David (2007) The future and ethics of zoos – Museums Australia National Conference Canberra,
Australia, May 2007
34 HANCOCKS, David (2007) The future and ethics of zoos – Museums Australia National Conference Canberra,
Australia, May 2007
17

la grădina zoologică trebuie să ne spulbere stereotipurile pe care ni le -am creat în legătur ă cu
animalele pe care urmează să le vedem. “În ciuda excelentelor intenții, până și cele mai bune grădini
zoologice crează stereotipuri ale animalelor, care nu doar că sunt incorecte, ci și lucrează împotriva
intereselor de prezervare a naturii”.35 Caracterul educativ al grădinilor zoologice nu poate fi contestat.
O grădină ideală a viitorului s -ar metamorfoza reușind să cuprindă toate calitățile și activitățile pe
care le oferă muzeele de istorie naturală și grădinile botanice de acum. Astfel, schi mbarea radicală ar
însemna, de fapt, o contopire a tuturor disciplinelor care se înrudesc.36

Așa cum menționăm anterior, astăzi există încă forme “învechite” ale grădinii zoologice, cu spații
mici și neconforme, în care trăiesc chinuit animalele. Ele cont inuă să existe, în ciuda faptului că sunt
ilegale.
37 Nu-mi doresc să dezvolt o discuție care ar pune la îndoială etică grădinilor zoologice,
fiindcă am certitudinea că ea face subiectul preocupării biologilor și zoologilor. Există studii făcute
în acest sens, iar de vreme ce se stabilesc normative în urma unor cercetări, nu voi contesta
corectitudinea lor, nefiind acesta domeniul meu. Pasiunea și dedicarea oameniilor de știință sunt
pentru mine garanția că grădinile zoologice actuale nu pot fi gândite decât pe fundamentul unor
principii bioetice. Dacă astăzi mai vedem menajerii în stare deplorabilă, să fim siguri că ele sunt în afara legii, pentru că principiile după care trebuie să ne ghidăm astăzi sunt în favoarea standardelor
înalte de viață pentru viețui toarele grădinilor zoologice.

În prezent, adevăratele grădini zoologice funcționează ca instituții de conservare, justificând
captivitatea animalelor în sensul prezervării. Ele poartă și denumirea de „arcă”, asumându -și rolul de
instituții implicate activ în conservarea speciilor și habitatelor naturale, astfel, în timp ce educă publicul inducând conștientizarea responsabilității omului față de natură.
38

Deși acest lucru presupune depunerea unui efort uriaș, gradiniile zoologice încă trebuie să își
compl eteze aria de activități și atracții în scopul satisfacerii unui public care se plictisește din ce în ce
mai ușor. Conflictul între rolul consacrat de divertisment pasiv și cel recent, de educare a publicului
încă există, cu toate că astăzi cele două pot c oexista.
35 SOMMER, Robert articol: What Do We Learn at the Zoo?
sursa http://www.elephantsincanada.com/reports -and-papers/what -do-we-learn -at-the-zoo
36 ibidem 34
37 legislatie : Instrucțiuni din 22/11/2004; Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 115bis din 04/02/2005
Intrare in vigoare: 19/02/2005, sursa : http://www.cimec.ro/Colectii -Muzeale/pdf/Legislatie/22 -09-08-
0Instruc tiuniInregistrareGrBotanice.pdf
38 BARATAY, E. (2002) A History on Zoological gardens in the west, London: Reaktion Books Ltd.
18

Din cauza percepției grădinii zoologice ca loc de diverisment pentru oameni, care compromite
libertatea animalelor, așa cum ele au făcut -o în trecut, societatea tinde astăzi să le nege orice avantaj
și să dorească desființarea lor. Respingerea o văd în cazul acesta total nefondată: dacă programul
promite în viitor o variantă a sa, care reușește să aproprie omul de niște valori pe care le -a pierdut.
Dorința desființării o consider lipsită de sens. Grădina zoologică se îndreaptă astăzi în direcția opusă
față de cea din care s -a născut, iar mentalitatea prinsă în ecourile vremurilor trecute trebuie depășită.
Trebuie acordat un răgaz de timp, care să permită probarea unor încercări de găsire a unei formule satisfăcătoare.

Dacă nu pierdem din vedere f aptul că grădina zoologică este un spațiu al întâlnirii dintre oameni și
animale, care continuă să existe ca semn al admirației și dorinței noastre de cunoaștere (al biophiliei, așa cum o numeam la început), o vom putea vedea într -o lumină mai blândă și îi vom aprecia corect
potențialul pe care îl putem exploata astăzi.

19

PARTEA A 2 -A

NATURAL ȘI TOTODATĂ ARTIFICIAL
"Nu avem îndemânare ori dibăcie, nu avem cunoștințe. Nu știm care sunt ciclurile lunii, nu
înțelegem de ce avem vacanță vara și suntem rupți de ciclurile naturii. Ne est e aproape teamă să
ieșim afară."
39 Bill Gilbert, artist

Așa cum am putut urmări anterior, starea noastră naturală este una “biophilica”, ea încurajându -ne să
ne apropriem de universul viu, natural, însă dezvoltarea tehnologică ne- a îndepărtat de aceste valori
autentice, iar astăzi ne simțim străini de natură sălbatică. Dacă depărtarea de ea a fost într -un anumit
moment considerată un parcurs firesc al evoluției, astăzi devenim nostalgici și ne dorim o rec onectare
la acele valori uitate. Grădina zoologică pare să fie unul dintre programele care ne promite această reconexiune, el fiind un teren neutru al întâlnirii noastre cu natură: construit în universul material și
artificial al omului, și, în același timp, găsește loc pentru “frânturi” de natură în cuprinderea să.

1. Paradoxul dihotomiei artificial -natural.

Noțiunile de natural și artificial capăta pentru noi astăzi un înțeles vag, însă în ciuda acestui fapt, voi încerca o definire a lor, pentru a încerc a să le clarific accepțiunea.

Natural
Numim natura lumea fizică înconjurătoare, care cuprinde entități deopotrivă însuflețite și
neînsuflețite. Prin natură ne referim și la ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul, el fiind
considerat o forță ac tivă, creatoare, condusă după reguli proprii. (dex) Natura este o entitate pe care
omul nu o poate crea. Ea se auto -creaza.

Artificial
Construitul marchează prezența noastră în lume. Construcțiile și, mai apoi, orașele pe care le ridicăm,
se așează stabilind sau nu o legătură cu natura, dând naștere unei naturi artificiale, sau așa cum o
39 fundartia LAND ARTS OF THE AMERICAN WEST sursa: https://landarts.unm.edu/ ( 2.04.2015)
20

numește Crowe: „o natură secundă”.40 Cea de -a doua n atură, artficialul, este creată din ceea ce omul
a observat mai întâi în natură, ea fiind, de fapt, o versiune manipulată, care reflectă modul în care
individul și -ar dori ca natura să arate41. Această natură reconstruită, artificială, formează realitatea
omului. În mod curent, el poartă numele de mediu antropic.

Ceea ce reprezintă natura și ce nu face, însă, subiectul unei controverse. Granița dualității natural –
artificial este prezentă într -o formă estompată, pentru că limita dintre cele două este foarte firavă.42
Este din ce în ce mai greu să trasăm linia clară între ceea ce a fost atins și ce nu, sau să stabilim dacă
ceea ce noi am atins, iar apoi a fost recâștigat de natură, este în totalitate natural. Existând acest statut
incert, naturalul și artificia lul reușesc, în mod paradoxal, să coexiste ca fuziune.
„Peisajul naturii poate fi deopotrivă natural (neatins), cât și artificial, întrucât mediul înconjurător
natural poate fi absorbit și integrat construitului.”
43 Este anevoios să spunem întotdeauna ce mai poate
fi numit artificial și ce nu. Tendința tinde spre diluarea acestei limite, iar acest aspect nu trebuie văzut că unul complet negativ, pentru că orice intervenție a noastră, oricât de nesemnificativă, înseamnă
călcarea pe teritoriul naturii, antro pizare, în consecință – artificializare. Este în natura omului să creeze
artificial și nu putem trăi fără să construim medii artificiale, pentru că altfel nu știm să construim.
Ioana Tudora remarcă faptul că „natura astăzi este practic inexsitenta în sensu l ei inițial de natură
naturans, ea fiind reconstruită de om (antropizata), de cele mai multe ori după criterii […] peisagistice
sau alteori ecologice.”
44 În orice caz, natura ajunge să se regăsească astăzi împărțind același teritoriu
cu cel al artificial ului, într -un corp comun.

Sonja Bettel spune că „noi nu vom putea vedea ce este artificial și ce este real. Așadar, vom numi
artificial ceea ce nu este în legătură cu noi”.45 Defineam anterior omul ca ființa care în mod natural
simte nevoia puternică de a se afilia cu alte ființe vii (vezi în capitolul anterior „biophilia”). Faptul că
el nu poate construi altfel decât artificial nu îl va împiedica să construiască în continuare. Acesta
ipoteză ar fi absurdă, însă felul în care construiește acest mediu artifi cial poate fi gândit astfel încât
să nu petrurbe legătura pe care omul încă o are undeva ascunsă în materialul său genetic, fiindcă această legătură primară este singura care rămâne autentic naturală.

40 CROWE, N (1995) Nature and the idea of a man- made world, London: MIT Press.
41 CROWE, N (1995) Nature and the idea of a man- made world, London: MIT Press.
42 Dictionar Metapolis de Arhitectura Avansata (2001)
43 ibidem 42
44 TUDORA Ioana (2010) Arhitectura si reprezentari sociale. Peisaj urban, spatiu si arhitectura
45 ibidem 42
21

Așadar, reconsiderarea poate și a celor mai naive idei care au luat formă plecând de la interesul pentru
natură, devine esențială. „Dezvoltarea tehnică și atitudinea critică privind evoluția culturală pot pune
sfârșit jafului pe care tehnica modernă l -a instaurat în teritoriu”46. Grădina zoologică este așa cu m
am amintit anterior, doar unul dintre programele specializate care poartă germenele dorinței reapropierii omului de natură. Aceasta este, poate, în măsură să o facă în forma cea mai evidentă.
Având ca material de lucru acest ambient sensibil, al cărui echilibru poate fi foarte ușor perturbat,
fiind însă caracterizat și de o capacitate deosebită de adaptare; grădina este, astfel, mediul care poate
transpune elocvent complexitatea naturii unui public numeros.

Grădina este, în fapt, mediul antropizat situat undeva între mediul complet antropic și cel natural,
sălbatic, împrumutând caracteristici ale ambelor medii aflate la poli opuși; în mod paradoxal, capăta formă a două lumi atât de diferite. (fig.5)

(fig.5) colaj personal
46 ibidem 42
22

2. Grădina zoologică, un colaj peisagistic. Simultan, artificial și natural

Grădina este cel mai plastic exemplu care ne ilustrează o natură “artificializată”, adică situată chiar
la granița aceea fină între natural și artificial. Odată cu demarcarea terenului pe care ea se așază,
grădina devine un produs al omului. Grădina, deși cuprinde în interiorul său un fragment de “natură”, devine, în final, artificială, deoarece aria ei este stabilită de om. Prin această constrângere, ea se “umanizează”, nu mai poate fi considerată să lbatică, însă rămâne ca natură “domesticizata”.
În lucrarea “Primitive Future” arhitectul Sou Fujimoto surprinde acesta metamorfozare în mediu
artificial a naturii, ca moment al nașterii arhitecturii: „Un sit este delimitat prin creion. Peisajul este
stabilit prin creion. Arhitectură a început în acel moment. Transformarea artificială a naturii este
urmată de negocierea condiției sale. De aceea o grădină reprezintă starrea inițială a arhitecturii. (…) Arhitectura este o grădină cu acoperiș. Grădina este arhitectură fără acoperiș.”
47
Grădina poate fi simultan loc artificial și natural. Ea este un joc al suprapunerilor de locuri ale naturii,
juxtapuse în mod artifical. Michel Foucault numește acel tip de spațiu care reușește să cuprindă în
cadrul său, într -un singur loc real, mai multe locuri care în mod normal sunt incompatibile,
heterotopie. Tot el numește grădina ca „cea mai mică parcelă a lumii care este î n același timp
totalitatea ei”.
48 Grădina este reinterpretarea naturii de către om, manipulată și geometrizată pentru a
fi „perfectă” în ochii săi. „Grădina este un covor pe care se așează întreaga natură într -o ordine
simbolică perfectă” – o miniaturizare a lumii, redusă de om la o scară pe măsură să, iar, cum grădina
zoologică reprezintă un întreg compl ex, flora și fauna atâtor locuri străine regăsindu- se împreună, se
apropie cu atât mai mult de idealul universului perfect imaginat de el.
Lumea omului este deja una “domesticizat ă”, iar natura se regăsește totuși aici într -o formă; chiar
dacă ea nu mai este ingenuă, nu putem spune că a dispărut în totalitate, ci doar că s -a transformat.
Peisajul este în același timp spațiu al naturii sălbatice, cât și mărturie a prezenței umane, peisajul
născându -se ca o consecință a intervenției acestuia. Recompunerea naturii, sub forma unui colaj al
crâmpeielor de locuri ce aparțin naturii, reasamblate conform geometriei imaginate de om, înseamnă nașterea unei forme de peisaj. „Peisajul este devenire prin design. Paradoxul epocii moderne, în
47 original: „ A site is encrircled by a pen. Landscape is traced by a pen. Architecture began at t hat moment. The
artificial transformation of nature is followed by the negotiation of its condition. That is why a garden is the initial
state of Architecture. (…) Architecture is a garden with a roof. Garden is architecture without a roof.”
FUJIMOTO, S ou (2012) Primitive future
48 FOUCAULT, Michel (1984) Of Other Spaces: Utopias and Heterotopias , Routledge
23

privința atitudinii față de p roblema peisajului, este cel al orientării teoretice către natură ca model
absolut și o artificializare a întregului spațiu prin design- area lui.”49

Manipularea naturii de către om devine act cultural, pentru că modalitatea de intervenție reflectă
mentalitatea la nivel colectiv. Cum am putut urmări în capitolul anterior, tipologia gradiniilor
zoologice s -a schimbat reflectând progresul valorilor culturale și, de aceea, ele dintodeauna au fost și
vor rămâne peisaje culturale. După cum observă și Valentin Sălăgeanu, există o legătură inextricabilă,
continuă și firească între om și mediu: „Peisajul cultural descrie, așadar, nici mai mult, nici mai puțin
decât chipul unei comunități. El este imaginea sintetică a acesteia, o formează și întruchipează fiin d
în egală măsur ă definit și influențat de ea”.50 Antropologul Darren Peter Venn numește omul ca
agentul fundamental de schimbare de pe suprafața pământului, și, în consecință, un continuu
„fabricant” al peisajelor culturale. El definește peisajul cultural ca fiind format atât din aspectele
„psihice”, cât și cognitive ale unei societăți.51

Pornim de la premisa ca g rădinile zoologice sunt ins tituții culturale care nu reflectă natura în sine,
fiindcă nu pot oferi o imagine nedistorsionata a ei. Aceasta este pr ezentată sub forma unor fragmente,
înglobând, însă, atât faună, cât și flora unui loc, ce așezate împreună poartă deja un mesaj socio –
cultural, oglindind limpede relația om – natură. „Putem analiza grădinile zoologice ca peisaje
culturale, ele rezumând sch imbările în relația dintre oameni și animale, iar apoi, la o scară mai mare,
cu natura .”52
Grădina zoologică este un peisaj al fragmentelor, iar modul în care ea se compune, din alăturări
diverse ce se completează în timp, amintește de fabricarea unui colaj. Așa cum “colajul este în acel ași
timp inocent și înșelător”53 și spațiul grădinii zoologice reușește să creeze o experiență pe cât de reală
și vie, pe atât de himerică. Atmosfera ei reușește să transpună vizitatorul în locuri pe care, probabil,
nu le va putea vizita în realitate niciodată, însă în aceste călătorii empirice el va trăi experiențe
autentice.

49 TUDORA Ioana (2010) Arhitectura si reprezentari sociale. Peisaj urban, spatiu si arhitectura
50 SALAGEANU Valentin (2013) , articol : Ce este și de ce ne interesează peisajul cultural?
sursa:http://muntenialapas.ro/ce -este -si-de-ce-ne-preocupa -peisajul -cultural/ (3.04.2015)
51 original : „Comprised of both physical and cognitive aspects of a social environment.”
VENN Darren Peter A Changi ng Cultural Landscape: Yanchep National Park , Western Australia
sursa: http://ro.ecu.edu.au/cgi/viewcontent.cgi?article=1028&context=theses (3.04.2015)
52 HALLMAN Bonnie C. ; BENBOW Mary (2006) articol online: Naturally cultural: the zoo as cultural landscape
sursa : http://www.readcube.com/articles/10.1111%2Fj.0008-
3658.2006.00139.x?r3_referer=wol&tracking_action=preview_click&show_checkout=1&purchase_referrer=onlinelibr
ary.wiley.com&purchase_s ite_license=LICENSE_DENIED_NO_CUSTOMER
53 ROWE, Colin (1963) Transparency: literal and phenomenal
24

Alfred Barr, analizând un colaj de -al lui Picasso, “Natură moartă cu scaun de râtan” (fig.6), remarcă:
“…secțiunea de scaun de râtan care nu este nici reală, nici pictată, fiind de fapt o copie a unei
mușamale lipite de pânză și apoi pictată parțial pe deasupra…dacă începem să ne gândim care este cel
mai “real”, vedem cum ne deplasăm de la contemplația estetică la contemplația metafizică. Pentru că
lucrul care pare cel mai real este cel mai fals iar ce pare cel mai depărtat de realitatea cotidiană este, poate cel mai real, pentu că este cel mai puțin o imitație”
54

Pentru grădina zoologică, colajul devine metodă de obținere a spațiului, pe același teritoriu așezându –
se un amalgam de imagini ce în mod obișnuit nu ar fi existat împreună. În ochii privitorilor se desfășoară o înșiruire de imagini neobișnuite, curioase, neconforme rutinei de zi cu zi, iar expunerea
acestui colaj senzorial reușește să fa rmece cu ușurință trăirile fiecărui individ.
Acesta este întâia “armă” a grădinii zoologice cu care îl captează pe vizitator, arătându -i într -o formă
condensată farmecul naturii din jurul său, pe care, până acum, a ignorat -o poate.

(fig. 6) Picasso : “Natură moartă cu scaun de râtan”55

54 ibidem 53
55 sursa : http://csmt.uchicago.edu/glossary2004/collage.htm
25

PARTEA a 3 -a

PERCEPȚIA LIMITELOR ȘI REEVALUAREA LOR

“Simt cum trăiesc aproape de o graniță situată undeva între știință și artă, între artă și arhitectură,
între public și privat, între est și vest. Încerc continuu să găsesc o stare de echilibru între aceste
entități opuse, dorindu- mi să găsesc locul în care acestea se întâlnesc, se intersectează. 56
Maya Lin , landscape artist

Așa cum am putut observa în cele mai sus menționate, grădina zoologică este un produs al
juxtapunerilor și suprapunerilor reasamblate într -o manieră colată, artificială, a unor peisaje naturale,
“culese” din diverse biozone ale lumii. Reunirea acestor petice presupune, indiscutabil, nașterea unor limite. Acestea se așază ca măsură de siguranță între oameni și animale, însă și între animalele de
specii diferite.
Cum am descoperit anterior, nouă grădina zoologică (“UNZOO”) visează la o desfacere a ei, la
înlăturarea barierelor ce stauteau cândva între om și animal, distorsionând nefiresc percepția oamenilor, și creând animalelor sentimentul de captivitate, compromițând legătura car e s-ar putea
naște între cele două lumi.
Limita dintre oameni și animale devine un subiect ce merită reinterogat și analizat, el putând fi liantul
ce va reapropria, retrezind conștiința unei naturi fermecătoare. Vom vedea cum arhitectura limitei
este un d omeniu al resurselor inepuizabile, al experimentului și al unei neîncetate exploatări
senzoriale.

56 LIN Maya, prezentare galerie de lucrari: http://sites.duke.edu/msi/files/2010/04/Ingrids -artist -Maya -Lin.pdf
26

1. Limite artificiale – limite ale co nstruitului

Orice grădină presupune, în primul rând, existența unei delimitări. Grădina zoologică este rezultatul
unor alăturări de spații cu ocupanți diferiți, și, în consecință, este subîmpărțita cu o altă serie de limite.
Limita construită de om este una concretă, materială, însă care poate însemna mai mult decât o barieră. Grădina zoologică devine un amplu discurs al limitei, surprinsă în ipostaze contradictorii:
uneori delimitează și separă, alteori leagă și reconectează. Limita este cu siguranță instrumentul cel
mai priceput al arhitecturii care poate transforma experiența vizitei la grădina zoologică în una
revelatoare.
Arhitectura se interpune aici între mediul omului și cel al animalelor devenind ea însăș i mediu – un
obiect de interval.
57 Așadar, limita este în mod necesar mai mult decât o delimitare care să protejeze
pe cel privit de privitor și invers.

• Limi ta “tare” – limita hotar

Orice grădină presupune în primul rând existența unei limite precise. Ea detașează interiorul fantastic
al grădinii de banalitatea și rutina cotidiană. Așadar, hotarul ei nu poate fi altfel decât foarte pronunțat.
Acest lucru nu denotă un caracter defensiv al demarcării. Hotarul separă aici pentru a defini, pentru a concretiza ceea ce se află de o parte și de alta a lui .
58 “Apără” de rutina zilnică, iar poate în acest
sens îl putem numi un hotar defensiv.
Revenind la exemplul paradisului Edenului ca întruchipare a grădinii arhetipale, din punct de vedere
etimologic “paradis” însemna “spațiu flancat de ziduri”, “îngrădire”, acesta terminologie insistând
asupra ideii de zid ca limită care divide spațiul.
59 Odată divizat, spațiul se împarte căpătând două
semnificații opuse: ceea ce va fi o parte, nu va putea fi celalata, și invers. Așa cum remarcă Gabriel
Liiceanu : “Un lucru este prin identitatea pe care i -o conferă propiul hotar: Căci datorită acestuia el
este acest lucru și nu un altul”60

În lucrarea sa, “Geometria simbolică”, Florin Biciușca definește dualitatea ordine – haos într -o suită
de ipostaze diferite, numind limita ca stare a ordinii, iar lipsa ei favorizează instalarea haosului: “Fără
57 STANCIU, Iulia, (2007) Locurile intermediare. Editura Universitara Ion Mincu , Bucuresti
58 HAMED Khosravi (4.06.2011) articol : Paradise. The city as a project http://thecityasaproject.org/2011/07/paradise/
59 ibidem57
60 LIICEANU, Gabriel (1994) Despre limită , Editura Humanitas, Bucuresti
27

hotar, oamenii nu mai pot afla până unde se întinde ordinea. Fără hotar, înseamnă fără certitudini.
Fără opreliști, făpturile haosului se plimbă în voie pe unde au chef, intoxicând spațiul ordonat.”61 Așa
că, limita capăta o conotație pozitivă, ea nu lasă instaurarea h aosului – înseamnă ordine, unitate și
armonie, fiind infinit superioară nelimitatului.

O explicație nuanțată a noțiunii de limită este reluată de Iulia Stanciu, hotarul despărțind “teritorii cu valorizare echivalentă”, pe când demarcarea “face despărțirea între teritorii valorizate diferit”.
62
Perimetrul grădinii zoologice este, însă, hotar și totodată linie de demarcare: este hotar pentru că desparte tot două teritorii construite de om, însă face o demarcare între lumea citadină și cea fantastică
a naturii sălbatice.
Grădina este cel mai la îndemână exemplu prin care putem ilustra momentul în care se naște
arhitectură, pentru că ea există odată cu demarcarea terenului pe care se așază. Fără limită, fără hotar,
grădină nu poate exist a: până și termenul “îng rădire” conține concomintent conceptele de
împrejmuire și grădina – înăuntrul grădinii. Reluand, referindu -se la acest moment al înființării, Sou
Fujimoto vede grădina ca arhitectură în stare pură, incipientă. : “
Un sit este delimitat prin creion.
Peisajul este stabilit prin creion. Arhitectur a a început în acel moment. Transformarea artificială a
naturii este urmată de negocierea condiției sale. De aceea o grădină reprezintă starrea inițială a
arhitecturii. (…) Arhitectura este o grădină cu acoperiș. Grădina este arhitectură fără acoperiș.”63
Prin această delimitare artificială, grădina însăși devine un produs artificial, pentru simplul fapt că
aria ei este hotărâtă de om, el stabilind ce există și ce nu în interiorul ei.
Momentul demarcării este unul profund arhitectural, iar “dreptul” de a l ega și separă i -a fost acordat
doar umanității.
64 Stabilirea liniilor de hotar sunt făcute de către oameni, ei stabilesc ce se poate lega
și ce trebuie separat, acest lucru presupunând ridicarea unui construct nou, artificial. Natura are limite
prestabilite , iar atunci când se întâmplă să facă unele noi, ele se nasc dinlăuntrul ei. Așa că, ea nu
poate așeză obiecte noi. Limita hotar conturează clar “negativul” de „pozitiv”.

În interiorul grădinii zoologice, limita de tip hotar care se interpune între noi și animale este percepută
ca obstacol ș i barieră în calea apropriarii, în consecință, este de evitat. Din acest motiv, ea trebuie
înlocuită cu un alt tip de limită, unul care să lase cele două medii să interacționeze. (fig. 8 )

61 BICIUSCA, Florin (2009) Geometria simbolica, Editura Paidea, Bucuresti
62 STANCIU, Iulia, (2007) Locurile intermediare. Editur a Universitara Ion Mincu , Bucuresti
63 FUJIMOTO, Sou (2012) Primitive future
64 SIMMEL, George (1988) Urban Animals: Crowding in zoocities Routledge, New York
28

• Limita ambiguă – Limita ca mediu, limita care facilitează legăturile.

Dacă limita era percepută în gândirea modernă ca hotar, marginal, scopul ei fiind să dividă și să
ierarhizeze, odată cu declicul postmodern se schimbă și înțelesul limitei. Ea devine acum ambiguă:
se descompune, se dizolvă, se estompează; se transformă din element de tip obstacol, liniar, într -un
mediu care înlesnește țeserea legăturilor. “Avem de- a face fie cu o dematerializare a limitei, fie cu o
disimulare a acesteia, prin metode care devin instrumente de lucru: bruiaje, disimulări, mixaje,
suprapuneri sau paraleli sme, camuflări, expandări sau extrudări, etc. În acest moment, delimitarea ca
hotar și delimitarea formei se întrepătrund și se confundă”.65 Iar, dintr -o dată, paletarul “uneltelor de
lucru” devine infinit mai vast.
Starea limitei care nu mai este hotar, p oate avea nenumărate înfățișări, sensuri și nuanțe diferite:
poroasă, fragmentată, difuză, branhială, transparentă s.a.m.d; limita neclara definită putând să “probeze” nenumărate forme care pot dezvolta un angajament senzorial absolut.

“Omul încă respiră inspirând și expirând. Când va face și arhitectura același
lucru? Scoateți -vă pantofii și mergeți de -a lungul malului pe acea peliculă fină a
oceanului care unduiește când spre țărm, când spre larg.(…) Acolo, între pământ
și ocean, în acest regat “in- between” (…) nu există nicio tânjire de țărm dinspre
mare, nicio dorință de mare dinspre uscat”.
66 Aldo van Eyck

Conștiința acestui “între” (in -between) este fundamentală, el conținând simultan semnificații asociate
a două sau mai multe medii. Voi reveni asupra acestui concept ulterior.

Atunci când distincția între afară și înăuntru este una neclară, spațiul devine un continuu degradé al
posibilităților infinite. Ea capăta o dimensionalitate: din obiect liniar, sau cel mult planar (2D) , el
devine consis tent, începe să se desfășoare în adâncime, căpătând profunzime (3D).

Vorbind despre transparentă, Collin Rowe explică dublă conotație a modului în care ea poate exista.
Primul sens, cel comun, denotativ, din punctul de vedere al materialității: prin care se poate vedea,
care lasă lumina să treacă. Acest sens implică înțelegerea transparenței în sensul unui obiect
bidimensional. Ea poate schimba modalitatea de percepere în momentul în care privim prin ea doar
65 STANCIU, Iulia, (2007) Locurile intermediare. Editura Universitara Ion Mincu , Bucuresti
66 ALDO (1996) Between sea and city NAi Publishers
29

dintr -un sens în altul, fiind limitată. Cel de -al doilea sens al transparenței este acela care implică o
percepere a profunzimii, transparența devenind în acest sens spațială. Ea înlesnește simultaneitatea,
interpenetrarea, ambivalentă și relația spațiu -timp.67

fig.10: Paul Cezanne : “Mont Sainte -Victoire” 68
Rowe ilustrează această capacitate a transparenței de a crea adâncime dând exemplu pictura “Mont Sainte-
Victoire” (fig. 10) realizată de pictorul francez post –
impresionist Paul Cezanne, el reușind să redea profunzimea peisajului muntos printr -o serie de planuri
suprapuse. Transparentă, adică profunzimea, este redată prin suprapunerea unor plane opace suprapuse, deve nind
o transparentă a plinului.
69 Astfel, modalitatea de obținere
a profunzimii nu este niciodată înfrânata de materialitatea elementelor cu care se operează, ci din
contră. Limita “non- hotar” deschide un teren liber al posibilitatiilor infinite în care regulile nu au fost
și nici nu pot fi scrise.

Limita fragmetata, discontinuă, difuză lasă privirii să întrezărească, trezește conștiința efemerității
timpului și conectează la ciclul firesc și continuu al naturii. Ea devine loc al întâmplării și al accidentalului, lăsându -ne plăcerea să descoperim, hrănindu -ne curiozitatea ingenuă, ne reconectează
la starea noastră autentică și ne permite să ne alegem singuri timpul și calea. Arhitectura limitei vagi
reușește foarte ușor să ne implice profund senzorial, imersandu- ne în stări duplicitare care se petrec
simultan; predispune la sinestezie. Tot această, ne provoacă cu ușurință acea s tare de empatie necesară
reconectării dintre noi și natură.

“Arhitectura poroasă acționează ca un filtru , ca o sită, care permite schimburi selective între climatul
exterior și spațiile interioare, proiectate pentru a dobândi condițiile dorite de transfe r.”
70 Limita
metamorfozându- se din obiect liniar în spațiu, implică o percepție multisenzoriala, într -un continuu
schimb de conexiuni, stabilind mereu unele noi. „Limitele ambigue pulsează cu mișcare, timp și
climat. Metamorfoza continuă cu mișcarea, prezin tă o experiență instilată de continuitatea
67 ROWE, Colin (1963) Transparency: literal and phenomenal
68 sursa: https://www.khanacademy.org/humanities/becoming -modern/avant -garde -france/post –
impressionism/a/czanne -mont -sainte -victoire
69 ibidem 66
70 STANCIU, Iulia, (2007) Locurile intermediare. Editura Universitara Ion Mincu , Bucuresti
30

relațiilor”.71 Ea devine mereu mediul care influențează fundamental percepția interior -exterior,
putând fi pretextul reapropierii noastre de natură.

fig.11 imagine Zoo B ăneasa, arhiva personala, noiembrie 2014>

În memoria mea, vizit a la Grădina Zoologică din
Băneasa, a rămas amintirea unor înșiruiri interminabile
de plase, garduri și bare metalice, care se așezau mereu
înaintea animalelor. (fig. 11)
Materialitatea lor, care deși la prima impresie pare a fi
transparentă, permițând privirii să treacă, devine prin suprapunere deosebit de neplăcută, efectul fiind
tocmai invers, claustrând și distorsionând realitatea. Limita între noi și animale nu poate fi inexistentă,
tratarea ei se impune a fi în așa fel încât să nu devină mai prezența decât mediul animalelor în sine,
să fie cvasi -imperceptibila. (fig. 8)

Arhitectura care exploatează resuresele inepuizabile ale limitei și favorizează apariția acestor locuri
“între” despre care vorbeam anterior, poate îmbrăca forma unei topo- arhitecturi, a unei geometrii
artificiale, care unește treptat masele construite, unindu -se cu peisajul.
72 Obiectul se “topește” în
peisaj, reducând distincția clară între construit și natural, devenind un obiect neîntrerupt, integrat, cu
multiple conexiuni între interior și exterior.
Spațiul contemporan tinde să nu mai aibă limite concrete, dar nu devine perfect continuu. Este alcătuit
din bucăți, fragmente și vestigii, împreună colate, care au continuitate fără a fi contigue, limitele
existând de fapt că un mecanism mult mai sofisticat și complex.
Grădina zoologică este o miniatură a acestui mecanism, fiind o colecție de limite între spații cu
necesități diferite, iar felul în care această limită există între lumea noastră și cea a animalelor este
înzestrată să influențeze în mod categoric ceea ce vedem prin ea. Grădina, însă, are capacitatea
paradoxală de a conține simultan atât limita de tip hotar, care decupează din banalitatea cotidiană un
loc în care așază un teritoriu al fantasticul ui, cât și pe cea poroasă, dintre om și animal, care
restabilește noi înțelesuri și conexiuni între cele două lumi.
71 FUJIMOTO, Sou (2012) Primitive future
72 ibidem 68
31

2. Limite naturale – limite ale neconstruitului
invizibile, într -o continuă negociere și strămutare

În regatul animalelor, limitele se schimbă într -o continuă dinamică. Ele nu sunt fizice și funcționează
mai degrabă asemenea unor legături invizibile care sunt într -o permanentă mutare: se dilată, se
restrâng și se mută dintr -un loc în altul în acord cu o rețea fină de legături țesută atât între indivizii
aceleiași specii, cât și între specii diferite. Este o negociere teritorială infinită. Din cauza faptului că
această pânză este țesută din limite imateriale, omul pare să perceapă lumea animalelor ca pe o lume
liberă, deschisă, pentu că la o privire superficială, aceste limite rămân invizibile. Așa cum și spunem:
“Liber ca pasărea cerului”. Însă faptul că omul nu vede constrângerile acestea este o dovadă a construirii unei imagini idealizate a naturii, o nostalgie născută probabil dintr -un sentiment de revoltă
față de societatea din care el se sustrage.

Teritorialitatea este unul dintre conceptele de bază, care ilustrează comportamentul animalelor, care
presupune luarea în posesie a unei arii de către un animal, în “dauna” altuia.
73 Teritorialitatea, asigură
propagarea speciilor, prin controlul densității.

Ea asigură cadrul în care animalele învață lucruri, în care se simt în siguranță și se pot ascunde. Astfel,
animalele își pot coordona activitățile de grup, rămânând împreună cele care pot comunica,
semnalând ușor prezența inamicilor. Animalele își însușesc repede locul pe care îl ocupă la un
moment dat, reținând “harta” teritoriului cu toate reperele și caracteristicile sale. În cazul unui pericol,
răspunsurile ajung să fie automat e și astfel se pot ascunde foarte ușor.
Pe lângă teritoriul identificat ca fiind o bucată de pământ, fiecare animal este înconjurat de o serie de
“bule” neregulate, care mențin distanța dintre indivizi. Edward Hall a identificat și a descris un număr
de astfel de distanțe, ce par a fi împărțite între mai multe specii de animale. Una dintre ele, numită
“distanță de zbor” (“flight distance”) funcționează asemănător unui “mecanism de spațiere” între
specii, având ca regulă generală corelarea între mărimea ani malului și distanța care trebuie să existe.
Cu cât animalul este mai mare, cu atât distanță “de zbor”- adică distanța în care el are suficient timp
să fugă de inamic – trebuie să fie mai mare.
74

Deși există o sumedenie de alte modalități care pot ține la d istanță prădătorii (camuflajul, “armuri”
de protecție, țepi, mirosuri toxice etc.), “distanță de zbor” rămâne mecanismul de bază pentru
73 HALL, Edward T. (1966) The Hidden Dimension Anchor books edition, New York
74 ibidem 73
32

supraviețuirea creaturilor mobile. În domesticirea animalelor, omul ori a redus, ori a eliminat total
această “distanță de zbor”, însă în grădinile zoologice ea rămâne esențială. Pentru că animalul să nu
devină prizonier, să se poată mișca, dormi și mânca nepanicat de prezența umană, proiectarea grădinii zoologice trebuie să țină cont de acesta “pauză” între oameni și animale. Așa cum spune și Hall :
“Limitele sinelui se extind dincolo de limitele trupului”
75

O privire de la distanță a animalelor (fig 9), înseamnă surpriza descoperirii aspectelor naturale ale
vieții lor, lăsându -le libertatea de a se desfășoară în voie. În cazul în care această distanță lipsește, iar
spațiul animalului este invadat de prezența omului, animalul va dezvolta un comportament deviant,
nenatural.

3. Limita dintre om și animal, un mediu al conexiunilor
„Omul folosește construcția ca spațiu de locuit. El va folosi această locuință pentru a se adăposti de
intemperii. Totuși, nu toate construcțiile reprezintă arhitectură. Numai atunci când un spațiu de
locuit este creat în așa mod încât își depășește statutul de adăpost, contribuind activ la viața
utilizatorului, va deveni arhitectură”
76
Dacă limita care va stabili hotarele grădinii zoologice, demarcandu -i lumea ireală de rutină cotidiană,
va fi una “tare” , limita care se va așeza între om și animal va trebui să exploateze posibilitățile acestui teritoriu “între”, în consecință, va fi o limită “mediu”. Ea va fi “naturală” în sensul că se va supune
legilor firescului, încercând să fie cât se poate de neinvazivă, așezându -se la distanță și lăsând loc
animalelor să își desfășoare viața în pace. Aceasta va permite oamenilor ce văd prin ea, să
conștientizeze mai profund complexitatea fermecătoare a naturii, adică va putea influența percepția lor. Limita va deveni așadar un mecanism polivalent, care reușește abil să negocieze poli opuși. Nu
va alege între alb și negru, ci, mai curând, va explora contrariile, cultivând conștiința existenței lor
simultane. Va deveni conținătoare.
Arhitectur a ce se așează între este pragul unde transformările încep, unde schimburile între spațiile
contrare se contrureaza ca loc, coexistența lor creând ceva nou.
s
75 ibidem 72
76 original : “Man uses a building as a dwelling space. He uses this dwelling to shelter himself from the elements.
However, all buildings are not architecture. Only when a dwelling space is formed in such a manner that it becomes
more than shelter and actively contribu tes to the life of the user does it become architecture”
PALLASMAA , Juhani , (1996) The Eyes of the Skin: Architecture and the Senses
33

34

PARTEA A 4 -A

STUDII DE CAZ

În lume, există o mulțime de grădini zoologice care devin din ce în ce mai bine proiectate și atractive
pentru public. Cele mai multe au anumite caracteristici speciale care au rămas memorabile: de
exemplu, Zoo Berlin este cea mai vizitată din Europa, Viena Zoo este cea mai veche din lume, cea
din Londra este pri ma care a lăsat publicul să se aproprie de animale, iar cea din Roma se așează pe
ruinele istorice ale orașului
77. Exemplele fiind numeroase, selecția pe care am făcut -o a fost
condiționată de modalitatea de raportare a mediului construit la cadrul natural, implicit, de tratare a
limitei dintre om și animal.
Am ales proiecte recente, care reflectă o abordare actuală a programului, și care rezumă direcțiile
majore de interpretare a relației construit -neconstruit, artificial- natural. Proiectele ce urmează au o
manieră distinctă de a media relația om – natură, arhitectura asumându -și în toate cele trei cazuri
roluri diferite.

Concurs: Grădina Zoologică în Maubeuge, Franța.
În Franța, în anul 2013, s -a desfășurat un concurs care solicită celor participanți să r egândească
grădina zoologică a orașului Maubeuge. Micul oraș se află în nordul Franței, aproape de granița cu
Belgia. Locația actualei grădini se află pe amplasamentul ruinelor vechii fortificații a orașului, iar
aceasta va rămâne păstrată și în proiectul viitor. Vechile fortificații se află chiar în centrul orașului,
fiind în apropierea râului La S ambre, însă într -un context construit destul de lax.
Participanții la concurs au fost arhitecți din toată Europa, printre care și mulți consacrați. Am ales să
prezint în paralel două propuneri de proiect, una a celor de la SCAU, un birou francez și a olandezilor
de la MVRDV, fiindcă am găsit relevantă compararea celor două metode de intervenție.

77 BARATAY, E. (2002) A History on Zoological gardens in the west, London: Reaktion Books Ltd.
35

1. Construitul că prezența asumată care, însă, reușește să evidențieze grădina:
• este chiar propunerea câștigătoare, a atelierului SCAU

Proiectul câștigător reușește să valorifice farmecul vechilor fortificații, transformându -le într -o
scenografie seducătoare pentru colecția de animale a orașului. Speciile sunt îm părțite în patru mari
categorii, în concordanță cu habitatele specifice continentelor din care provin.
Arhitecții care au conceput proiectul spun despre grădina lor că este “un parc unic cu faună sălbatică
de prin toate colțurile lumii, în care vizitatorii își vor redes coperi sufletul din copilărie”.
78
Promisiunea lor este credibilă, deși proiectul încă nu este finalizat, atmosfera care se naște în prezentarea lui este una fermecătoare. Desigur, cadrul ruinei contribuie în acest sens, însă faptul că
au reușit să păstreze silueta ei nealterată, face ca intervenția să fie una foarte atentă și coerentă în
ansamblu.
Proiectul reușește să fie integrat foarte bine și la nivelul infrastructurii orașului, “bariera” creată de
corpurile fortificației fiind spartă prin două circulații care leagă partea de nord de cea de sud a
orașului, segregând grădina zoologică în trei insule dense.

Sunt atent căutate locurile cu un potențial panoramic deosebit. Spre exemplu, corpul de sticlă ce
adăpostește expoziția de păsări ex otice cuprinde și restaurantul pentru vizitatori, iar panorama care se
deschide din zona meselor vede către vegetația luxuriantă a serei. Întregul parcurs al vizitatorului
cuprinde atât zone la nivelul țarcurilor de animale, cât și la un nivel superior, pe marginile zidurilor
de fortificații.
Prezentarea proiectului lor este foarte succintă, și prezentată sub forma unei animații, care însă redă
foarte clar maniera de intervenție. Proiectul fiind doar în stadiul de idee, nu prezintă încă detalii
tehnice, în să tratarea limitei dintre vizitatori și animale poate fi intuită din imagini. Este întâi cea care
păstrează distanța, animalele putând fi admirate de sus, de pe potecile care urcă pe zidurile de
fortificații. Apoi există una foarte subtilă, la nivelul ale ilor de la nivelul inferior – o balustradă care
permite apropierea de animalele mai sociabile în prezența oamenilor. Și cea din urmă, în situația
specimenelor care pot fi periculoase, observarea lor este din spatele unor ferestre largi , dinăuntru unui
spațiu închis.
Imaginea arhitecturii este prezentă și total asumată, o atmosferă aparte a locului fiind conturată în
primul rând de imaginea zidurilor de fortificații. Mediul artificial – zidurile – sunt păstrate , simțindu –
se faptul că grădina este un produs al omului, un produs artificial, însă acest lucru nu împiedica
etalarea naturii, și lăsarea ei să crească firesc.
78 http://www.scau.com/index.php/fr/projets/zoo/174
36

37

2. Construitul hiperprezent, grădină pe o poziție secundă.
• una dintre propunerile finaliste, a biroului MVRDV

Proiectul intervine sub forma unor pavilioane care plutesc în spațiul grădinii, fiind, însă, foarte prezente în ansamblul parcului, iar păsărelele care le leagă, stabilesc un parcurs foarte strict stabilit.

Din prezentarea autorilor, proiectul va fi unul care să respecte caracterul evocator al ruinelor, în
consecință, intervenția lor își propune să atingă cât mai puțin zidurile de fortificații: așează o structură
firavă metalică deasupra zidurilor și printre ele. Însă materialitatea ei devine mai prezența decât și -ar
fi dorit, ia r plasa metalică începe să acopere prea mult din imaginea ruinei, eclipsând -o. Plasa
metalică, deși are un mare grad de transparentă, prin suprapunerile inerente, încurca privirea
vizitatorilor să vadă dincolo de ea, devenind o siluetă mult prea prezentă. Voliera mare propusă din
centrul grădinii exemplifică poate cel mai convingător nefericită alegere a materialului, imaginea ei
aproape industrială, intrând într -o neconcordanță cu aerul romantic atât al zidurilor de fortificație, cât
și a expoziției propri u-zise. Modul în care păsărelele metalice șerpuiesc prin întreaga grădină pune în
umbră parcul zoologic, silueta lor pregnantă decupându- se de context. Cei de la MVRDV justifică
alegerea structurii ușoare de metal datorită faptului că ea poate fi oricând d emontată, iar în cazul în
care grădină zoologică s -ar muta de pe amplasamentul actual, ea nu ar vătăma zidurile fortificațiilor.
79

O abordare aproape scenografică se resimte în conceperea corpului construit la intrare, care are un
parter foarte înalt și un tavan cu textură foarte lucioasă, ce oglindește imagini ale grădinii.

Este un proiect în care construitul se evidențiază, grădina fiind lăsată într -un plan secund. Intervenția
se crează senzația unui spirit citadin, care simte nevoia unei concretizări a spațiului construit și să se
desprindă foarte convingător de cadrul “sălbatic” în care se așază.

79 http://www.mvrdv.nl/projects/Zoo_Maubeuge/ (ultima accesare 05.04.2015)
38

39

3. Construitul care mimează natur a.
• renovarea Korkeasaari ZOO, Helsinki, Finlanda, atelier TNplus

Țelul proiectului pare încă de la început foarte îndrăzneț: autorii spun despre noua grădină că “ea va evoca vechile timpuri în care arhitectura era presararata pe alocuri pe pământ, era rezumată la niște
structuri funcționale, iar natura era încă neatinsă și curată.”
80 Își doresc o arhitectură care să reușească
să surprindă revelațiile trecătoare ale momentului trezind în vizitator conștiința timpului care trece, prin reintroducerea naturii în infrastructura urbanizată a orașului Helsinki.

Propun o arhit ectură care se topește în peisajul unui pământ bogat și divers, care ascunde animalele
și redă emoția trecerii anotimpurilor. Nouă intervenție în grădina zoologică vrea să încurajeze satisfacția descoperirii personale a vizitatorilor de toate vârstele, asp ectul educațional fiind subliniat
în discursul autorilor.
Întrebarea al cărei răspuns se vrea regăsit în soluția proiectului este cum se poate materializa întâlnirea
dintre cele două lumi ale căror estetici sunt atât diferite. Un avantaj uriaș al grădini i zoologice constă
în amplasamentul ei: insula Korkeasaari, o insulă deja foarte bogată în vegetație. Astfel, arhitectura va dispărea în favoarea unei geografii controlate, iar acolo unde ea va fi vizibil prezentă, va lua forma
unor corpuri cu silueta nere gulată, care se întrepătrund în peisajul sălbatic. În acest mod, va exista un
permanent dialog între cele două entități, contopindu- se într -un corp care pare comun.

Această manieră de intervenție, a unei arhitecturi care se mulează în cadrul sălbatic și natural dat,
devine așa cum spun cei de la TNplus: eternă. În timp, construitul va fi asimilat, integrat în ecosistem,
dezvoltând un echilibru propriu, care nu poate fi distrus de niciun factor extern : nu se poate demoda
și nu poate deveni plictisitor, pe ntru că natura care îl “înghite” treptat, este într -o continuă și firească
transformare.
Traseul prin grădină este unul circular, continuu, în care se succede o serie de spații reușit gândite în
înșiruirea lor. Lumina și refle xiile ei desenează locuri misterioase săpate în subteran, iar la suprafață,
80 http://www.tnplus.fr/en/projets/zoos -en/ (ultima accesare 05.04.2015)
40

în locurile înalte, deschide peisaje vii, surprinzătoare. Modalitatea în care ea este controlată devine
un inst rument scenografic foarte abil.
Imaginea piesei de cea mai mare amploare construite amintește de un versant stâncos, interiorul ei
străpuns de vegetație deschizând ferestre către habitatele animalelor sălbatice. Camuflându -se,
construitul reușește să fie mereu un mediu între vizitator, grădină și animale, fiind cel car e ceaza
pretextul apropierii dintre acestea.

Grădina zoologică a celor de la TNplus își dorește așa cum ei afirmă “cufundarea corpului nostru în
cel al naturii” locul fiind unul atât al experiențelor senzoriale cât și educaționale, fiind reintegrat în
viața culturală din Helsinki.

41

42

CONCLUZII

Admirația pe care noi o purtăm naturii, manifestată sub forma curioziatii simțite față de restul
vietăților, ne transformă în ființe ,,biophilice’’, aflate într -o permanentă căutare de interacțiune cu
aceasta. Datorită acestei dorințe de apropriere, omul a creat o serie de spații menite să faciliteze
acesta întâlnire a sa cu universul sălbatic. Acestea concretizează un mediu bivalent, care îi conferă
individului siguranta de care simte că are nevoie și care încă păstrează într -o formă cât mai nealterată
imaginea unei naturi libere.
Grădina zoologică este unul dintre aceste spații bivalente, aici natura fiind reasamblată de către om
în chip artificial și lăsată apoi să se dezvolte firesc. Din acest motiv, grădin a este deopotrivă un spațiu
natural și artif icial.
Așa cum am putut urmări, evoluția în timp a grădinii zoologice ca program de arhitectură a oglindit poziția omului față de natură prin modalitatea în care el organiza la nivel spațial grădină și, implicit,
a felului în care trata limita dintre el și animalele expuse.
Tocmai acest argument a condus la reformularea limitei dintre noi și animale că miza importantă, ea fiind mediul care poate reînnoda legătura om -natura. Arhitectură, ca natură secundă, artificială, este
născută din ceea ce omul a obser vat mai întâi în natură, ea fiind, de fapt, o versiune manipulată care
reflectă modul în care individul și -ar dori ca aceasta să arate. Această natură reconstruită artificial
formează realitatea omului. Astfel, am stabilit ca limită așezată între noi și a nimale poate avea
capacitatea de a ne schimba percepția asupra naturii care se întinde dincolo de ea, limita aparținând
universului material, fizic și concret pe care noi ni -l apropiem cu ușurință.
Deși această limită construită de om este una concretă și materială, am spus că ea poate însemna mai
mult decât o barieră, un obsacol. Grădina zoologică demonstrează că devine un amplu discurs al limitei, surprinsă în ipostaze contradictorii: uneori ea delimieaza și separă, alteori leagă și
reconectează. În momen tul în care arhitectura exploatează limita ca mediu între (in -between) , ea
căpăta dimensionalitate, iar din obiect liniar, planar, devine consistent, începe să se desfășoare în
adâncime, căpătând profunzime. Am sesizat fapul că în acest moment, distincția dintre „înăuntru” și
„afară” devine una neclară, spațiul devenind un continuu degradé al posibilităților infinite. O
arhitecura a limitei vagi reușește foarte ușor să ne implice profund senzorial, imersandu -ne în stări
contradictorii ce se petrec simultan ; ea predispune la sinestezie. Tot această, ne provoacă cu ușurință
acea stare de empatie necesară reconectării dintre noi și natură.

43

SCHIȚAREA PROIECTULUI

Proiectul meu propune o reamplasare a Grădinii Zoologice din București – actualul amplasament din
Băneasa este unul neconform din punct de vedere al ariei desfășurate fiecărui specimen în parte –
grădina fiind în prezent mai mult o menajerie. Amplasamentul propus este în zona Lacul Morii, pe
malul râului Dâmbovița, aproape de ieșirea din București. Pa rcursul vizitatorului până la această nouă
așezare, plasată pe un teren la periferia orașului, deja îl deconectează de grijile cotidiene. În plus,
întinderea considerabilă a lacului depărtează acest loc de agitația citadină, pregătindu -l pe vizitator să
descopere această lume mai puțin cunoscută.
Scopul propunerii de intervenție a proiectului meu de diplomă va consta în proiectarea acestui mediu
hibrid, al spațiului de întâlnire dintre om și animal. Proiectele care au făcut subiecul studiilor de caz,
ne arată importanța tratării acestei limite ca spațiu, iar “artificiile” potrivit gândite, ce se așează între
oameni și animale, pot face din grădina zoologică o experiență cu adevărat revelatoare. Propunerea
mea pornește de la acest detaliu la scară mică, din proximitatea imediată a omului, iar așezarea
împreună a acestor detalii va crea ansamblul întregii grădini.
În viziunea mea, spațiul grădinii zoologice nu are un itinerariu unic, prestabilit, ci ea este presărată
cu locuri pe care vizitatorii le descoper ă singuri pintr -un parcurs propriu. Îmi imaginez o grădină în
care îți poți găsi un loc cu care simți că dezvolți o legătură personală, în care peste ani revii și îl
redescoperi metamorfozat, schimbat de natură – o grădină zoologică ce retrezeste conștiinț a timpului
efemer, care surprinde permanente schimbări. (fig.9)

fig.9 colaj personal
44

Topografia sitului este una aproape plată, iar din această cauză, obiectele propunerii mele trebuie să
reușească să configureze spații care desenează limite, în așa fel încât prezența lor să nu devină una
invazivă. În plus, ele trebuie să fie capabile să nască o geografie a terenului, reușind astfel să schițeze locuri cu valențe diferite, ale căror alăturare să nu devină repetabilă și monotonă. (fig. 10)
Îmi doresc o arh itectură care își asumă artificialitatea lumii din care se naște, fiind totuși capabilă să
reînnoade legături, apropiind în chip natural – o grădină zoologică al cărei construct să se “erodeze”
în timp, lăsând natura să se manifeste, spațiu al unei atmosfe re puternic sinestezice, în care să ne
imersăm inevitabil.

I shuffle around the tectonic plates
in my chest
you know i gave it all
try to match our continents
to change seasonal shift
to form a mutual core

Björk – Mutual Core 81
fig. 10 , propunere de proiect
81 traducere: A m sovait în jurul plăcilor tectonice din pieptul meu / tu s tii am dat totul / încerca nd să potriveasc
continentele noastre / sa schimb trecerea anotimpurilor / pentru a forma un nucleu comun
Björk, versurile piesei Mutual Core

45

BIBLIOGRAFIE

ALDO (1996) Between sea and city NAi Publishers
BARATAY, E. (2002) A History on Zoological gardens in the west , London: Reaktion Books Ltd.
BEATLEY, Timothy ; NEWMAN Peter (2013) articol: Biophilic Cities Are Sustainable, Resilient Cities.
Sustainability
BICIUSCA, Florin (2009) Geometria simbolica , Editura Paidea, Bucuresti
COE, Jon Charles (2003) Increasing Affiliative Behavior between Zoo Animals ans Zoo Visitors, Fasla
CONAN, Michel (1995) Environmentalism in Landscape A rchitecture , Dumbarton Oaks Research
Library and Collection, Washington D.C.
CROWE, N (1995) Nature and the idea of a man- made world, London: MIT Press.
DIERKING, Lynn (2002) Visitor Learning în Zoos and Aquariums – Institute for Learning Innovation
Annapolis
FOUCAULT, Michel (1984) Of Other Spaces: Utopias and Heterotopias , Routledge
FUJIMOTO, Sou (2012) Primitive future
GIBSON, Clare Gibson (1998) Semne Si Simboluri Editura Aquila '93, Oradea
GIBSON, James (1979) The Ecological Approach to Visual Perception . Boston: Houghton Mifflin.
HALL, Edward T. (1966) The Hidden Dimension Anchor books edition, New York
HALLMAN Bonnie C.; BENBOW Mary (2006) articol online: Naturally cultural: the zoo as cultural
landscape
LIICEANU, Gabriel (1994) Despre limită, Editura Humanitas, Bucuresti
MĂRCULEȚ, Ioan (2012) Dicționarul ariilor naturale protejate din România. Colegiul Național „I.L.
Caragiale”, București
MULLAN, B.&M.G. (1999) Zoo Culture: The Book About Watching People Watch Animals, 2nd
edition, University of Illinois Press.
MULLAN, B.&M.G. (1999) Zoo Culture: The Book About Watching People Watch Animals , 2nd
edition, University of Illinois Press.
SCHNOOR, Christoph ROWE Colin (dec. 2011): Space as well – composed illusion , Journal of Art
Historography, Number 5
SIMMEL, George (1988) Urban Animals: Crowding in zoocities Routledge, New York
STANCIU, Iulia, (2007) Locurile intermediare . Editura Universitara Ion Mincu, Bucuresti
TSCHUMI, Bernard (1978) Advertisments for Architecture – Architecture and Limits
TUDORA Ioana (2010) Arhitectura si reprezentari sociale. Peisaj urban, spatiu si arhitectura
46

VERNON N. Kisling (2000) Zoo and Aquarium History: Ancient Animal Collections To Zoological
Gardens, CRC Press
WILSON, Edward O. (1984). Biophilia. Cambridge: Harvard University Press
WOLCH, Jennifer (2002) Anima urbis , Progress in Human Geography, vol 26, no 6, p. 732
ZUMTHOR, Peter (1999) Thinking Architecture, Birkhäuser, Basel
ZUMTHOR, Peter (2010) Atmospheres, Birkhäuser, Basel

WEBOGRAFIE
ZOOLEX : http://www.zoolex.org/index.html
HANCOCKS, David (2007) The future and ethics of zoos – Museums Australia National Conferenc e
Canberra, Australia, sursa : http://www.readcube.co m/articles/10.1111%2Fj.0008 –
3658.2006.00139.x?r3_referer=wol&tracking_action=preview_click&show_checkout=1&purchase
_referrer=onlinelibrary.wiley.com&purchase_site_license=LICENSE_DENIED_NO_CUSTOMER
legislatie europeana : Instrucțiuni din 22/11/2004; Public at in Monitorul Oficial, Partea I nr. 115bis
din 04/02/2005
Intrare in vigoare: 19/02/2005, sursa : http://www.cimec.ro/Colectii -Muzeale/pd f/Legislatie/22 –
09-08-0InstructiuniInregistrareGrBotanice.pdf

MENDEZ, Ray (2005) The Unzoo Alternative , conferinta ARAZPA/SEAZA sursa :
http://www.zoolex.org/publication/coe/Unzoo150805 .pdf
SHAH, Devanshi (aprilie 2014) articol: Behind the zoo
sursa: http://issuu.com/aaschool/docs/devanshi_shah_essay_term2
SOMMER, Robert articol: What Do We Learn at the Zoo?
sursa http://www.elephantsincanada.com/reports -and-papers/what -do-we-learn -at-the-zoo

STUDII DE CAZ :
SCAU : http://www.scau.com/index.php/fr/projets/zoo/174
MDRDV : http://www.mvrdv.nl/projects/Zoo_Maubeuge/
TNPLUS : http://www.tnplus.fr/en/projets/zoos -en/
FILMOGRAFIE:
Planet Earth (2006), film documentar, BBC
Life (2009), documentar mini- serie, BBC
How to Grow a Planet (2012), Iain Stewart
The sculpture diaries – Landscape (2008) Channel 4, Waldemar Januszczak
https ://www.youtube.com/watch?v=Mz6DvoNKPfs
47

48