Partea I Fundamentarea metodologică [626432]

CUPRINS

Partea I Fundamentarea metodologică
ș
i designul proiectului de cercetare

ș
i interven
ț
ie

Capitolul 1. Precizări introductive

……………………………………………………………………………………..4

1.1.
Scopul lucrării
ș
i problematica abordată…………………………………………………………………….4

1.2.
Oportunitatea
ș
i importan
ț
a demersului de cercetare……………………………………………………6

Capitolul 2.. Fundamentarea teoretico metodologică…………………………………………………………….7

2.1.Teorii
ș
tin
ț
ifice relevante
ș
i încadrări paradigmatice……………………………………………………….7

2.1.1. Teoria behavioristă…………………………………………………………………………………………8

2.1.2.Teoria învă
ț
ării sociale…………………………………………………………………………………….9

2.1.3.Paradigma cognitiv-comportamentală……………………………………………………………..10

2.2. Teoria ata
ș
amentului
ș
i adic
ț
ia de iubire…………………………………………………………..11

2.2.1.
Ata
ș
amentul – descriere generală……………………………………………..11

2.2.2.
Dependen
ț
a de ceilal
ț
i privită din punct de vedere al ata
ș
amentului…………16

2.3.Conceptul de adic
ț
ie afectivă………………………………………………………………………………….18

2.4.Etiologia adic
ț
iei afective de iubire…………………………………………………………………………21

2.4.1..Rolul biologicului……………………………………………………………………………………………21

2.4.2.Rolul culturii…………………………………………………………………………………………………..22

2.4.3.Rolul familiei………………………………………………………………………………………………….23

2.4.4.Importan
ț
a nevoii de apreciere
ș
i autorealizare………………………………………………….. 24

2.5.Tipuri de adic
ț
ii afective, tipuri de ata
ș
ament……………………………………………………………26

2.6. Caracteristici ale iubirii sănătoase
ș
i a celei adictive…………………………………………………..28

Capitolul 3.

Prezentarea designului metodologic al cercetării
ș
i interven
ț
iei psihosociale

3.1. Preliminarii teoretico- metodologice…………………………………………………………31

3.1.1. Problematica abordată
ș
i scopul proiectului de cercetare
ș
i interven
ț
ie psihosocială…

3.1.2. Localizare, repere organizatorice
ș
i de management……………………………..32

3.2. Etapa cercetării de investigare
ș
i evaluare initială……………………………………..32

3.2.1. Problematica
ș
tiin
ț
ifică abordată…………………………… …………………………33

3.2.2. Ipotezele cercetării
ș
i obiectivele opera
ț
ionale………………………………………….33

3.2.3. Popula
ț
ia cercetată
ș
i lotul de subiec
ț
i investigat ……………………………………..34

3.2.4. Metode, instrumente, tehnici…………………………………………………………..34

3.2.5. Planul de activită
ț
i ………………………………….………………………………..35

3.3. Etapa de interven
ț
ie psihosocială…………………………………………………………35

3.3.1. Problema psihosocială abordată………………………………………………………..35

3.3.2. Obiectivele opera
ț
ionale…………………………………………………………….…35

3.3.3. Grup
ț
intă, benefici ari (direct
ș
i indirect)…………………… ………………………….36

3.3.4. Metode instrumente tehnici…………………………………………………………….36

3.3.5. Planul de activită
ț
i………………………………………………………………………37

3.4. Etapa cercetării de evaluare finală ………………………………………………………38

3.4.1. Problema
ș
tiin
ț
ifică abordată………………………………… ………………………..38

3.4.2. Ipotezele cercetării de evaluare finală
…………………………………………………39

3.4.3. Obiectivele opera
ț
ionale……………………………………………………………….39

3.4.4. Popula
ț
ia cercetată
ș
i lotul de subiec
ț
i investigat……………………………………….39

3.4.5. Metode, instrumente, tehnici……………………………………………………………40

3.4.6. Planul de activită
ț
i ……………………………………..………………………………40

Partea
a
II-a
Prezentarea
rezultatelor
implementării
proiectului
de

cercetare
ș
i interven
ț
ie psihosocială

Cap. 4. Rezultatele ob
ț
inute în etapa cercetării de evaluare initială………………………….43

4.1. Capacitatea de a primi iubire…………………………………………………………………………………45

4.2. Capacitatea de a oferi iubire……………………………………………………………..46

4.3. Rela
ț
iile afective cu p ărin
ț
ii…………………………………… …………………………51

4.4. Efectele unui ata
ș
ament evitant asupra rela
ț
iilor sociale…………………………………53

4.5. Efectele unui ata
ș
ament anxios asupra rela
ț
iilor sociale…………………………………56

4.6. Dependen
ț
a afectivă
ș
i implica
ț
iile posibile……………………………………………..58

Cap. 5 Prezentarea rezultatelor din interven
ț
ia psihosocială

5.1. Sesiunea de informare asupra părin
ț
ilor copiilor….……………………………………61

5.1.1. Traumele copilăriei…………………………………………………………………….61

5.1.2. Temeri apărute în urma traumelor………………………………………………………….61

5.1.3. Parenting
ș
i ata
ș
ament …………………………………………. ……………………………..62

5.1.4. Stiluri de ata
ș
amen t transpuse în rela
ț
iile de cuplu…………………………………….62

5.2. Sesiunea de informare a comunită
ț
ii……………………………………………………..63

Cap. 6. Prezentarea rezultatelor din etapa cercetării de evaluare finală……………………….64

6.1. Evaluarea interven
ț
iei finală asupra părin
ț
ilor copiilor de la grădini
ț
ă
………………….64

6.2. Evaluarea interven
ț
iei psihosociale prin ac
ț
iunea comunicativă în mass-media…………67

Partea a III-a Evaluarea rezultatelor ob
ț
inute în cercetare
ș
i interven
ț
ie

Cap. 7. Concluzii sintetice de ansamblu………………………………………………………68

Cap. 8. Recomandări aplicative în cercetare
ș
i interven
ț
ie……………………………………70

Bibliografie …………………………………………………………………………………..71

ANEXE ………………………………………………………………………..73

Anexa1

CHESTIONAR STILURI DE ATA
Ș
AMENT (ADULT)……………………………………73

Anexa 2

CHESTIONAR STILURI DE ATA
Ș
AMENT (copil )……………………………………….75

Anexa 3

”

Cum recunoa
ș
tem stilul de ata
ș
ament al copilului nostru”………………………. ..76

Anexa
4”

Chestionar
final
privind
stilurile
de
ata
ș
ament”……………………………………………..
79

Anexa
5”Sesiune
de
informare
ș
i
sensibilizare
cu
privire
la
stilurile
de
ata
ș
ament”

…………………………………………………………………………………………………………………………………80

Anexa
6
Sesiune
de
informare
cu
privire
la
Cum
putem
interveni
în
raport
cu
stilurile
de

atasament disfunctionale………………………………………………………………………83

Anexa 7

Chestionar evaluare finală…………………………………………..……………….85

Anexa
8
Print-screen
articolul:
SESIUNE
DE
INFORMARE
Ș
I
SENSIBILIZARE
ASUPRA

STILURILOR DE ATA
Ș
AMENT……………………………………………………………………………..86

Anexa 9

Print-screen articolul: Print-screen articolul: Sesiune de informare cu privire la Cum

putem interveni în raport cu stilurile de atasament disfunctionale…………………………………87

DEPENDEN
Ț
A DE IUBIRE

CAPITOLUL I. Precizări introductive

1.1.
Scopul lucrării
ș
i problematica abordată

Lumea
modernă
este
încărcată
de
tehnologie
ș
i
de
ma
ș
inării
care
ne
ajută
la
satisfacerea

diferitelor
nevoi,
ne
ajută
să
rezolvăm
mai
repede
lucrurile,
să
evităm
contactul
cu
oamenii

pentru
a
nu
pierde
tipul
pre
ț
ios
ș
i
ne
robotizăm
la
un
anumit
nivel.
Via
ț
a
de
azi
a
devenit
o

ma
ș
inărie
care
oferă
diferite
tenta
ț
ii
care
riscă
să
ne
captureze
ș
i
să
devenim
dependen
ț
i.

Putem
fi
dependen
ț
i
de
jocuri
de
noroc,
de
alcool,
tutun,
muncă,
rela
ț
ii,
mâncare
dar
ș
i
chiar
ș
i

de dragoste.

Comportamenete
sau
substan
ț
e
tipice
(jocuri
de
noroc,
substan
ț
e)
crează
o
anumită
plăcere,

iar
utilizate/consumate
în
mod
continuu
ș
i
compulsiv
ele
devin
adic
ț
ii.
Adic
ț
iile
nu
se

limitează
doar
la
consumul
de
substan
ț
e,
ci
se
referă
ș
i
la
acele
activită
ț
i
care
oferă
o

satisfac
ț
ie
imediată.
În
momentul
în
care
persoana
se
focalizează
doar
pe
ob
ț
inerea
unor

satisfac
ț
ii,
iar
nevoia
de
a
ob
ț
ine
aceea
satisfac
ț
ie
devine
tot
mai
puternică,
persoana
riscă
să

piardă
rela
ț
iile
interperso nale,
via
ț
a
sa
î
ș
i
pierde
echilibrul
ș
i
poate
lua
o
turnură
devastatoare.

Astfel
grani
ț
a
dintre
adic
ț
iile
sănătoase
ș
i
cele
patologice
este
dată
de
apari
ț
ia
unei
suferin
ț
e

psihice
ce
apare
în
momentul
în
care
intensitatea
emo
ț
ională
este
de
o
amploare
mare
ș
i
este

predominant
negativă.
Adic
ț
iile
au
la
bază
nevoia
biologică,
având
de
multe
ori
ele
au
la
bază

probleme
emo
ț
ionale
complicate
ș
i
din
trecut,
astfel
persoan a
recurge
la
aceste
metode

alternative însu
ș
ite în cop ilărie pentru a compensa unele nevoi emo
ț
ionale nesatisfăcute.

În
copilăria
timpurie
copilul
este
dependent
de
părin
ț
i
fără
de
care
nu
poate
practic

supravie
ț
ui.
El
înva
ț
ă
de
la
părin
ț
i
să
ceară
ș
i
se
raportează
la
părin
ț
i
într-un
anume
fel.

Copilul
mic
are
nevoie
de
în
ț
elegere,
satisfacerea
nevoilor
primare,
să
i
se
ofere
sentimentul

de
siguran
ț
ă
ș
i
protec
ț
ie
care
influen
ț
ează
apoi
dezvoltarea
încrederii
în
sine.
În
momentul
în

care
această
rela
ț
ie
de
ata
ș
ament
este
securizantă
ș
i
copilului
i
se
oferă
satisfacerea
nevoilor
la

solicitarea
acestuia,
va
fi
consolat
ș
i
în
ț
eles
când
are
probleme
emo
ț
ionale,
copilul
va
dobândi

încredere
în
sine,
auto-eficacitate
ș
i
un
sentiment
de
siguran
ț
ă,
putându-
ș
i
regla
emo
ț
iile

într-un
mod
adaptativ
în
situa
ț
ii
similare
din
viitor.
Literatura
de
specialitate
aduce
tot
mai

multe
dovezi
care
ilustrează
că
aceste
patternuri
de
rela
ț
ionare
din
copilăria
timpurie
par
a

avea
repercursiuni
asupra
patternurile
ulterioare
din
perioada
de
adult.
Dacă
rela
ț
iile
de

ata
ș
ament
au
avut
un
caracter
dezadaptativ,
ș
i
copilul
în
loc
să
primească
confort
ș
i
conexiune

este
ignorat,
lăsat
sigur
sau
abuzat,
acestea
vor
avea
efecte
asupra
dezvoltării
viitorului
adult

ș
i
a
capacită
ț
ii
sale
de
a-
ș
i
regla
emo
ț
iile
ș
i
de
a
face
fa
ț
ă
situa
ț
ilor
stresante.
Copilul
ș
i

ulterior
tânărul
va
învă
ț
a
să
găsească
modalită
ț
i
compensatorii
de
auto-reglare.
Adesea
aceste

persoane
au
dificultă
ț
i
de
a
se
conecta
cu
al
ț
i
oameni,
de
a
forma
legături
interpersonale

emo
ț
ionale
stabile
ș
i
de
lungă
durat.
Există
ș
i
situa
ț
ia
în
care
odată
stabilită
o
rela
ț
ie,
aceste

persoane
devin
dependente
de
persoana
iubită,
mecanismele
de
ata
ș
ament
sunt
alterate

ducând
la
dependen
ț
ă
de
substan
ț
e
sau
comportamentale
ș
i
rela
ț
ii
interpersonale

dezadaplative.
Aceste
persoane
dependente
prezintă
dificultă
ț
i
în
a
identifica
nevoile
proprii
ș
i

caută
persoane
similare
cu
cele
din
rela
ț
ia
originară
unde
ș
i-a
însu
ș
it
paternurile

comportamentale
dezadaptative.
Căutând
în
permanen
ț
ă
persoane
similare,
persoana

dependentă
î
ș
i
va
întări
sistemul
central
de
gânduri
ș
i
de
valori
legate
de
rela
ț
ii
ș
i
iubire,

intrând
astfel
într-un
cerc
vicios
extrem
de
dăunător
atât
pentru
propria
persoană
cât
ș
i
pentru

parteneri.

Prezen
ț
a
tot
mai
mare
a
copiilor
abandona
ț
i
sau
care
sunt
crescu
ț
i
de
bunici,
deoarece
părin
ț
ii

sunt
pleca
ț
i
în
străinătate
pentru
a
asigura
traiul
decent
ș
i
care
nu
beneficiază
de
un
ata
ș
ament

securizant,
poate
fi
un
semnal
de
alarmă
pentru
sănătatea
emo
ț
ională
a
acestora
în
perioada
de

adult.
Există
tot
mai
multe
programe
de
consiliere
parentală
ș
i
de
cuplu
care
ar
trebui
să
se

focalizeze
pe
con
ș
tientiza rea
părin
ț
ilor
asupra
efectului
ata
ș
amentului
ș
i
mediului
securizant

din copilărie asupra rela
ț
iilor interpersonale din via
ț
a de adult.

Iubirea
este
prezentă
în
via
ț
a
noastră
ș
i
e
afectează
func
ț
ionarea
globală,
astfel
că
o
iubire

adictivă
pentru
a
fi
tratată
trebuie
întâi
identificată,
prevenită
ș
i
tratată
prin
interven
ț
ii

specifice.

Oportunitatea
ș
i importan
ț
a demersului de cercetare

Dat
fiind
faptul
că
la
baza
adic
ț
iilor
stă
lipsa
rela
ț
iilor
afective,
iar
numărul
adic
ț
iilor
este
în

cre
ș
tere
încă
de
la
vârst ă
ș
colară,
este
necesară
elucidarea
mecanismelor
care
stau
la
baza

adic
ț
iilor
ș
i
focalizarea
aten
ț
iei
asupra
importan
ț
ei
educa
ț
iei
emo
ț
ionale
atât
a
părin
ț
ilor
cât
ș
i

a
copiilor
(atât
în
cadrul
familial,
cât
ș
i
în
ș
coală),
pentru
a
putea
crea
rela
ț
ii
adaptative
care
să

nu aibe o consecin
ț
ă deva statoare în perioada adultă.

În
literatura
de
specialitate
no
ț
iunea
de
adic
ț
ie
este
automat
asociată
cu
adic
ț
ia
de
substan
ț
e

sau
de
comportament,
adic
ț
iile
afective
fiind
marginalizate,
de
ș
i
au
un
impact
major
atât
în

rela
ț
iile
de
cuplu
cât
ș
i
în
cele
ale
familiei.
Abuzurile
ș
i
violen
ț
ele
domestice
reprezintă
o

problemă
de
actualitate.
Violen
ț
a
domestică
este
una
dintre
cele
mai
frecvente
forme
de

violen
ț
ă
întâlnite
ș
i
cea
mai
mare
problemă
o
reprezintă
faptul
că
este
pu
ț
in
vizibilă
(
Ș
tefan,

C.E.
ș
i
Prună,
Ș
,
2014,
pg.
143-159).
În
multe
cazuri
în
care
victima
este
abuzată,
aceasta

prezintă
o
rela
ț
ie
de
dependen
ț
ă
cu
agresorul,
fiind
incap abilă
să
părăsească
rela
ț
ia.

Dificultă
ț
ile
de
rela
ț
ionare
ș
i
nevoile
de
afec
ț
iune
nerezolvate
din
copilărie
pot
avea
efecte

devastatoare
asupra
persoanei
ș
i
a
persoanelor
din
jurul
acestuia,
de
aceea
nevoia
de

con
ș
tietizare
a
mecanism elor
ce
stau
la
baza
acestei
rela
ț
ii
pentru
a
putea
oferi
insighturi

pentru
realizarea
unor
programe
de
preven
ț
ie,
grupuri
de
consiliere
ș
i
de
suport
pentru

persoanele vulnerabile.

Există
de
asemenea
situa
ț
ii
când
persoana
nu
se
află
în
pericol
de
a
fi
vătămate
fizic,
însă

dependen
ț
a
de
persoana
atasată/iubită
este
trăită
ca
o
permanentă
teamă,
anxietate,
stări
de

nelini
ș
te
ș
i
de
neîncredere
având
în
permanen
ț
ă
nevoie
de
întăriri
legate
de
validitatea
rela
ț
iei.

Aceste
comportamente
la
un
moment
dat
pot
fi
considerate
dezadaptative
pentru
partener,

ceea
ce
îi
va
adeveri
din
nou
patternul
din
copilărie
ș
i
va
reintra
într-un
cerc
vicios.
În
multe

cazuri
persoanele
dependente
sunt
incapabile
să
părăsească
o
rela
ț
ie
care
nu
mai
oferă

satisfac
ț
ie,
fiind
de
fapt
dependente
de
rela
ț
ie
ș
i
teama
de
a
rămâne
singuri,
de
a
suporta

oprobiul
public
sau
al
familiei
sau
de
a
fi
respins
împiedică
persoana
să
recurgă
la
vreo

schimbare
ș
i suportă stoic e
ș
te abuzurile fizice sau emo
ț
ionale ale partenerului.

Capitolul II.. Fundamentarea teoretico-metodologică

2.1.Teorii
ș
tin
ț
ifice relevante
ș
i încadrări paradigmatice

Afectivitatea
este
definită
prin
men
ț
ionarea
modificărilor
fiziologice,
prezen
ț
a
unor
expresii

emo
ț
ionale
ș
i
asocierea
laturii
subiective
acestei
trăiri
(Radu,
1991,
p.
241).
Fiin
ț
a
umnă
se

na
ș
te
cu
această
paletă
emo
ț
ională,
acestea
servind
în
primă
instan
ț
ă
drept
sistem
de
alarmă
a

semnaliza
nevoile
primare.
Noul
născut
este
total
dependent
de
adultul
care
se
îngrije
ș
te
de
el,

singura
lui
modalitate
de
semnalizare
a
unor
nevoi,
probleme,
satisfac
ț
ii,
este
cu
ajutorul

emo
ț
iilor.
Dependen
ț
a
sa
este
însă
una
vitală,
fără
sus
ț
inerea
ș
i
îngrijirea
acestuia,

nou-născutul
un
ar
putea
supravie
ț
ui.
Astfel
el
plânge
ș
i
un
poate
fi
alinat
atunci
când
îi
este

foame,
zâmbe
ș
te
cu
duio
ș
ie
persoanei
semnificative
atunci
când
se
joacă
cu
el
sau
îî
oferă

hrană,
mângâiere,
apropiere
fizică.
În
evolu
ț
ia
umană,
emo
ț
iile
au
un
rol
adaptativ
ș
i
de-a

lungul
timpului,
datorită
diver
ș
ilor
factori
cu
care
intră
în
contact.
Se
poate
observa
o

modelare
a
expresiilor
emo
ț
ionale
ș
i
o
adaptare
la
cerin
ț
ele
mediului,
apîrând
astfel
emo
ț
ii

nuan
ț
ate,
adaptate
unor
anumite
situa
ț
ii
specifice.
Emo
ț
iile
sunt
cele
care
stau
la
baza
rela
ț
iilor

primare
ș
i
continuă
să
ghideze
rela
ț
iile
ulterioare.
Studiile
legat e
de
analiza
ș
i
interpretarea

traumelor
(Kallay,
2012,p.
170-185)
subliniază
faptul
în
via
ț
a
de
zi
cu
zi,
pentru
o
func
ț
ionare

adaptativă,
omul
are
nevoie
de
prezen
ț
a
ambelor
tipuri
de
emo
ț
ii:
negative
ș
i
pozitive.
Un

echilibru
între
cele
două
tipuri
de
emo
ț
ii
este
adaptativ
ș
i
asigură
a
sănătate
mentala
ș
i
o
stare

de
bine
necesară.
Situa
ț
iile
în
care
acest
echilibru
este
distrus,
ș
i
emo
ț
iile
pozitive
sau
cele

negative
sunt
predominante
ș
i
sănătatea
mentală
este
periclitată,
sugerând
un
dezechilibru.

Emo
ț
iile
sunt
înso
ț
ite
de
diferite
nivele
de
arousal
ș
i
imprimă
dorin
ț
a
de
a
ac
ț
iona
prin

motiva
ț
ia
pe
care
o
poartă
cu
ele.
În
func
ț
ie
de
intensitatea
lor,
stările
emo
ț
ionale
pot
fi

adaptative
sau
dezadaptative.
Emo
ț
iile,
chiar
ș
i
cele
negative
au
un
rol
adaptativ
în
semnalarea

unor
pericole
ș
i
mobiliza rea
resurselor
necesare
pentru
rezolvarea
pericolului
semnalat.
De

asemenea
în
via
ț
a
de
zi
cu
zi
experimentăm
emo
ț
ii
pozitive
ș
i
negative,
însă
prezen
ț
a
lor
este

adaptativă
dacă
cele
negative
nu
sunt
predominante
sau
intensitatea
lor
un
perturbă

func
ț
ionarea individului

Atât
studiile
prezentate
în
lucrarea
realizată
de
Kallay
(2012,
p178),
cât
ș
i
în
cele
care
apar
ț
in

în
mare
măsură
paradigmei
cognitiv-comportamentale,
indică
faptul
că
emo
ț
iile
sunt

rezultatul
interpretăriilor
ș
i
atribu
ț
iilor
acordate
evenimentelor.
Emo
ț
iile
reprezintă
deci
unul

dintre cele trei componente majore ale psihicului uman alături de cogni
ț
ie
ș
i comportament.

Fiecare
paradigma
teoretică
prezintă
un
model
explicativ
al
proceselor
emo
ț
ionale,
acestea

având
implica
ț
ii
majore
în
func
ț
ionarea
de
zi
cu
zi
a
individului
precum
ș
i
în
psihopatologie.

Aceste
modele
descriu
de
regula
cei
trei
factori
majori
ai
proceselor
afective,
ș
i
anume:
a)

stimuli
declan
ș
atori
(exte rni
sau
interni),
b)
modificările
fiziologice
ș
i
c)
evaluarea
cognitivă

care se referă la interpretarea evenimentului
ș
i atribuirea unuei semnifica
ț
ii proprii acesteia.

Afectivitatea
prezită
rezonan
ț
e
la
diverse
nivele
de
func
ț
ionare
(biologic,
fiziologic,

comportamental)
încă
de
la
vârstă
timpurie
ș
i
asigură
interac
ț
iunea
individului
cu
mediul

înconjurător.
Dat
fiind
faptul
că
afectivitatea
modulează
reac
ț
iile
timpurii
ale
noului-născut
ș
i

apare
încă
din
primele
zile,
sub
diverse
forme,
este
necesară
integrarea
sa
în
teoriile

dezvoltării
ș
i
studierea
proceselor
afective
pornind
de
la
teoriile
dezvoltării
pentru
a
în
ț
elege

particularită
ț
ile
specifice
fiecărei
vârste.
Dacă
emo
ț
iile
apar
încă
din
perioada
de
nou-născut,

manifestându-se
de
regulă
în
timpul
interac
ț
iunilor
de
un
fel
sau
altul
cu
persoanele

semnificative
ș
i
mediul
proxim,
acestea
se
modelează
ș
i
se
transformă
în
func
ț
ie
de
patternul

de
rela
ț
ionare
experien
ț
iat.
Rela
ț
ia
primară
dintre
persoana
semnificativă,
de
bază
pentru

nou-născut
este
reprezentată
de
ata
ș
amentul
fa
ț
ă
de
mama
sa
(excep
ț
ie
cazurile
speciale).
Iar

dacă
această
rela
ț
ie
are
la
bază
afectivitatea,
atunci
se
cuvine
descrierea
principalelor
modele

explicative ale formării efectivită
ț
ii în perioada de dezvoltare.

În
literatura
de
specialitate
se
pot
observa
diferite
teorii
ale
dezvoltării,
unele
dintre
ele
s-au

focalizat
asupra
dezvoltării
cognitive,
așa
cum
este
cazul
teoriei
dezvoltării

cognitiv-constructiviste,
altele
au
investigat
mai
degrabă
dezvoltarea
psihoafectivă
cum
este

cazul
teoriilor
psihanalitice,
încercând
să
ofere
explica
ț
ii
cu
privire
la
stadiile
dezvoltării
ș
i

procesele
inerente.
Dat
fiind
faptul
că
procesele
psihice
se
află
într-o
continuă
schimbare
ș
i

interac
ț
iune,
ar
fi
nevoi e
tocmai
de
aceea
de
o
viziune
integratoare
pentru
a
surprinde

interac
ț
iunea
dintre
acest e
procese
implicate.
Pentru
ob
ț
ine
o
imagine
cât
mai
clară
se
vor

prezenta câteva dintre cele mai reprezentative modele teoretice.

2.1.1. Teoria behavioristă

Teoriile
behavioriste
î
ș
i
au
originea
în
cercetările
întreprinse
de
John
B.
Watson.
Adep
ț
ii

acestei
teorii
vin
ca
un
curent
opus
celei
psihanalitice
care
insistă
pe
importan
ț
a
experien
ț
elor

din
perioada
copilăriei,
pe
procesele
subcon
ș
tientului
ș
i
incon
ș
tientului.
În
noua
abordare

paradigmatică
se
subliniază
rolul
evenimentelor
declan
ș
atoare
asupra
comportamentului

uman.
Behaviori
ș
tii
consi deră
că
aceste
comportamente
umane
sunt
de
fapt
răspunsuri
pe
care

individual
de
înva
ț
ă
sau
sunt
instinctive
fa
ț
ă
de
evenimentele
decla
ș
atoare.
Fiin
ț
a
umană
este

văzută
func
ț
ionând
într-u n
mediu
extern
la
care
reac
ț
ionează
ș
i
prin
reac
ț
iile
sale
se
produc

anumite
modificări
intra
sau
interpersonale.
În
cadrul
acestei
teorii
un
rol
important
îl
capătă

rela
ț
ia
dintre
individ
ș
i
mediu.
Mediul
prin
evenimentul
la
care
expune
subiectul
produce

anumite
modificări
la
nivel
biologic,
emo
ț
ional,
cognitiv
ș
i
comportamental.
În
acest
context

se
dezvoltă
teoriile
condi
ț
ionării
care
sunt
corelate
de
către
Watson
ș
i
cu
tulburările

emo
ț
ionale.
Autorul
subliniază
rolul
major
pe
care
îl
prezintă
învă
ț
area
în
procesul
de

dezvoltare.
Această
învă
ț
are
se
realizează
prin
experien
ț
e
repetate.
Skinner
ș
i
Watson
((Verza

ș
i
colab,
1993,
p.30-40) )
sunt
cei
care
au
pus
bazele
învă
ț
ării
motivate
prin
recompense,

metodă
intens
utilizată
ș
i
în
prezent
în
educa
ț
ie.
Sus
ț
inătorii
acestui
model
consideră
că

individul
se
comportă
ș
i
ac
ț
ionează
într-un
anumit
fel
pentru
a
beneficia
de
un
anumit
rezultat

pozitiv
sau
pentru
a
elimina
prezen
ț
a
anumitor
comportamente
neplăcute.
Este
promovată
în

acest
sens
sistemul
de
recompense
ș
i
pedepse,
puternic
criticată
actualmente,
mai
ales
de
către

adep
ț
ii
unui
parenting
pozitiv.
În
ciuda
acestor
controverse,
această
metodă
este
ș
i
astăzi

utilizată
cu
success
în
sistemele
educa
ț
ionale
mai
ales
în
scopul
modificării
unor

comportamente dezadaptative
ș
i implicit însu
ș
irea unor comportamente adaptative în schimb.

În
explicarea
proceselor
ce
stau
la
baza
dezvoltării,
behaviorismult
a
scos
în
prim
plan

învă
ț
area,
factorii
eredita ti
ș
i
biologici
fiind
doar
mediatori
ai
acestor
răspunsuri
de
învă
ț
are.

Un
alt
promotor
al
paradigmei
behavioriste,
Hull,
C.
(Verza
ș
i
colab,
1993,
p.34)
insistă

asupra
nevoii
individului
de
a-
ș
i
satisfice
nevoile
primare,
apoi
mai
elaborate,
pentru
a
reduce

distresul
ș
i a recăpăta star ea de comfort psihic.

Dacă
Freud,
Erikson
și
Piaget
prezintă
dezvoltarea
ca
o
trecere
printr-o
succesiune
fixă
de

etape
cărora
le
asociază
vârste
aproximative,
Freud
pune
accentul
pe
dezvoltarea

personalității,
Erikson
consideră
dezvoltarea
drept
o
competență
socială,
Piaget
se
focalizează

pe
dezvoltarea
intelectuală,
adep
ț
ii
teoriei
behavioriste
în
schimb
se
concentrează
pe

comportamentul
imediat
al
copilului
și
pe
forțele
de
mediu
care
influențează
comportamentul

ș
i pe procesele de învă
ț
are.

2.1.2.Teoria învă
ț
ării soci ale

Teoria
învă
ț
ării
sociale
apare
ca
o
reac
ț
ie
la
paradigma
psihanalitică.
Adep
ț
ii
acestei

paradigme
studiază
în
mod
critic
teoriile
psihanalitice
ș
i
ca
noutate
aduc
în
centrul
cercetării

nevoia
de
rigurozitate
care
să
asigure
validitatea
ș
i
stabilitatea
rezultatelor
ob
ț
inute.
Dacă

teoriile
anterioare
(behavioriste)
s-au
focalizat
pe
comportamente
ca
pe
produsul
răspunsului

experimentat,
adep
ț
ii
noii
paradigme
subliniază
importan
ț
a
învă
ț
ării
vicariante
ș
i
a
observa
ț
iei

consecin
ț
elor
diverselor
comportamente.
Tot
ace
ș
ti
autori
sus
ț
in
necesitatea
descompunerii

unor
comportamente
complexe
în
segmente
concrete
care
alcătuiesc
întregul
pattern

comportamental
ș
i
va
fi
însu
ș
it
pe
etape.
Sus
ț
inătorii
consideră
că
ș
i
răspunsurile
emo
ț
ionale

pot
fi
însu
ș
ite
prin
obser va
ț
ie
ș
i
modelarea
comportamentului
ș
i
a
efectelor
acestora.
Astfel

cogni
ț
iile de multe ori î
ș
i pun amprenta asupra emo
ț
iilor resim
ț
ite de individ.

Adep
ț
ii
acestei
paradigm e
încearcă
să
explice
rela
ț
ia
dintre
frustrare
ș
i
agresivitate
prin

diverse
experimente
realizate
de
către
Dollard
(1939,
p.
55-59).
Cercetătorii
au
ajuns
la

concluzia
că
aceste
comportamente
ar
fi
ș
i
ele
influen
ț
ate
de
recompensele
ș
i
pedepsele.

Datele
ob
ț
inute
la
aceste
cercetări
stau
la
baza
formării
teoriilor
învă
ț
ării
sociale.
Ș
i
în
cadrul

acestei
paradigme,
apar
diverse
orientări.
În
general
sus
ț
inătorii
teoriei
învă
ț
ării
sociale
au

dezvoltat
modele
ș
i
teorii
prin
care
să
explice
ș
i
să
îndrume
educa
ț
ia
ș
i
disciplinarea
copilului,

focalizîndu-se
pe
întăririle
oferite
de
părinte,
se
eviden
ț
iază
rolul
observa
ț
iei
ș
i
a
învă
ț
ării
prin

imitare a unor comportamente sociale.

Behaviorismul
și
teoria
învățării
sociale
au
un
impact
major
asupra
educa
ț
iei.
Modificările

comportamentale
se
referă
la
un
set
de
proceduri
practice
care
combină
întărirea,
modelarea
și

manipularea
comportamentelor
ș
i
a
indiciilor
situaționale
pentru
a
elimina
comportamente

nedorite
ale
copiilor
și
pentru
a
cre
ș
te
inciden
ț
a
unor
comportamente
dezirabile
social
ș
i

adaptative
pentru
copii
ș
i
persoanele
din
proximitate.
Aceste
tehnici
sunt
folosite
atât
în

psihoterapie cât
ș
i în scop educative.

2.1.3.Paradigma cognitiv-comportamentală

Piaget
este
cel
care
referindu-se
la
dezvoltare
consider
că
există
mai
mul
ț
i
factori
care
sunt
în

interac
ț
iune.
În
teoria
sa
el
preia
no
ț
iuni
din
biologie
ș
i
logică
ș
i
consideră
că
fiin
ț
a
umană

trece
printr-un
process
de
adaptare
la
mediul
în
care
trăie
ș
te,
iar
această
adaptare
se
realizeză

prin
învă
ț
are,
adică
prin
asimilare
ș
i
acomodare,
a
ș
a
cum
a
definit
el
aceste
concepte.

Totodată
în
acest
process
de
adaptare
se
poate
observa
influen
ț
a
facorilor
externi
ș
i
interni
ș
i

modificările
acestora
în
diferite
etape
de
via
ț
ă.
Piaget
descrie
stadiile
de
dezvoltare
care
nu

sunt
independente
ci
se
bazează
unul
pe
celălalt,
asigurînd
fiecare
baza
necesară
celuilalt..

Fiecare
stadiu
prezintă
propriile
caracteristici
necesare
pentru
o
dezvoltare
optima
ulterioara.

Stadiile descise de Piaget sunt următoarele:

Stadiul senzorio-motor: de la naștere la 2 ani;

Stadiul preoperator: de la 2 la 7/8 ani;

Stadiul operațiilor concrete: de la 7/8 ani la 11/12 ani;

Stadiul operațiilor formale: de la 11/12 ani la 15/16 ani.

Ulterior
paradigma
cognitiv-comportamentală
sus
ț
ine
o
intercondi
ț
ionare
între
nivelele

fiziologice/biologice,
subiective,
comportamentale
ș
i
cognitive.
Astfel
orice
comportament

este
influen
ț
at
de
procesă rile
cognitive,
de
evenimentul
activator,
de
nivelul
arousalului
ș
i
a

modificărilor
fiziologice,
avînd
drept
consecin
ț
ă
o
stare
subiectivă,
emo
ț
ii
ș
i
comportamente

diverite.
Astfel
sus
ț
inăto rii
acestei
paradigm
explică
faptul
că
aceia
ș
i
stimuli
pot
produce

diferite
reac
ț
ii
ș
i
răspunsuri
emo
ț
ionale
ș
i
comportamentale,
tocmai
datorită
procesărilor

cognitive.

2.2. Teoria ata
ș
amentul ui

Ata
ș
amentul – descriere g enerală

Formarea
primelor
legături
dintre
părin
ț
i
ș
i
copii
ș
i
implica
ț
iile
acestora
pe
termen
lung

reprezintă
un
domeniu
de
interes
în
diferite
domenii.
Studiile
din
domeniu
încearcă
să
explice

patternurile
dezadaptative
care
s-au
format
în
copilăria
timpurie
ș
i-
ș
i
pun
amprenta
pe

comportamentele prezente ale tinerilor sau chiar a adul
ț
ilor.

Modelele
explicative
ale
legăturile
dintre
mamă
ș
i
copil,
iar
apoi
într-un
cadru
mai
larg,

rela
ț
iile
din
cadrul
familiei,
s-au
dezvoltat
plecând
de
la
investiga
ț
iile
făcute
de
către

practicieni
ș
i
cercetători
apar
ț
inând
diferitelor
paradigme
ș
tiin
ț
ifice.
Încă
din
anii
1950,

conceptul
de
legătură
afectivă
se
bazează
în
special
pe
cercetările
ș
i
observa
ț
iile
făcute
de

etologi,
psihiatri
ș
i
psihan ali
ș
ti
care
au
încercat
să
explice
conse cin
ț
ele
separărilor
maternale,

ale
abandonului
copiilor
precum
ș
i
diferitele
forme
de
caren
ț
e
maternale
ș
i
a
efectelor

acestora.
Există
studii
etologice
care
încearcă
să
în
ț
eleagă
consecin
ț
ele
deprivărilor
maternale

precoce
la
puii
de
maimu
ț
ă
(Harlow,
1958,
p.
673-685),
precum
ș
i
anumite
studii
privind

dezvoltarea
copiilor
abandona
ț
i
sau
separa
ț
i
precoce
de
mama
lor.
Aceste
cercetări
au
reu
ș
it
să

eviden
ț
ieze
efectul
nociv
al
lipsei
ata
ș
amentului,
a
rela
ț
iilor
emo
ț
ionale
în
copilăria
timpurie

asupra
dezvoltării
emo
ț
ionale
armonioase
a
copilului.
Formarea
rela
ț
iilor
afective
dintre

părin
ț
i
ș
i
copii
ș
i
implica
ț
iile
lor
asupra
devenirii
copilului
reprezintă
un
interes
ș
tiin
ț
ific
care

nu
a
fost
pe
deplin
explicat.
Există
un
consens
actual
cu
privire
la
faptul
că
copilul
are
nevoie

pe lângă de îngrijiri fizice
ș
i de afec
ț
iune oferită prin rela
ț
ii calde de apropiere
ș
i securizante.

Primele
legături
dintre
părin
ț
i-copii
se
construiesc
foarte
devreme.
Observa
ț
ii
clinice
făcute
de

psihologi
ș
i
pedopsihiatri
(Bretherthon,
1992,
p.
759-775),
eviden
ț
iat
că
bebelu
ș
ii
dispun
de

competen
ț
e precoce care apar la primele interac
ț
iuni dintre mediul proxim.

Legăturile
de
ata
ș
ament
sunt
rela
ț
iile
afective
ale
copilului
de
la
na
ș
tere
cu
persoanele

semnificative
în
primul
rând.
Bowlby
consideră
că
ata
ș
amentul
prezintă
mai
multe
func
ț
ii,
ș
i

anume,
una
adaptativă,
iar
cealaltă
de
interac
ț
iune
socială
(Bowlby,
2011,
vezi
Orha,
2016,
p.

68-70).

Teoria
de
ata
ș
ament
a
lui
Bowlby
se
focalizează
pe
formarea
unei
rela
ț
ii
afective
stabile
ș
i

durabile
dintre
copil
ș
i
persoana
semnificativă
a
acestuia,
precum
ș
i
implica
ț
iile
acestei
rela
ț
ii

în
procesul
de
dezvoltare
a
copilului.
În
dezvoltarea
unui
stil
de
ata
ș
ament
securizant,
Bowlby

(2011,
vezi
Orha,
2016,
p.
68-70)
descrie
persoana
semnificativă,
a
mamei,
care
prin
prezen
ț
a

ei
neutralizează
anumite
situa
ț
ii
sau
obiecte
stranii
ce
pot
produce
distres,
ș
i
care
daca
nu
sunt

experimentate
cu
mama,
vor
deveni
sursă
de
teamă
ș
i
distres
cu
repercursiuni
viitoare.
Copilul

solicită
proximitatea
adultului
în
situa
ț
ii
dificile,
stranii,
iar
prezen
ț
a
lui
oferă
confort,

protec
ț
ie
ș
i alinare.

Teoria
ata
ș
amentului
subliniază
faptul
că
schimburile
rela
ț
ionale
dintre
copil
ș
i
adult
asigură

dezvoltarea
fizică
ș
i
psihică
armonioasă
a
copilului.
Prin
această
teorie
se
sus
ț
ine
ideea
că

perioada
cea
mai
favorabilă
dezvoltării
ata
ș
amentului
ar
fi
în
primii
ani
de
via
ț
ă,
totu
ș
i
există

posibilitatea
de
a
modifica
acest
lucru
într-o
anumită
măsură
prin
interven
ț
ii
specializate.

Ata
ș
amentul
se
dezvoltă
ca
o
nevoie
socială
primară
din
cadrul
rela
ț
iilor
ș
i
interac
ț
iunilor

copilului
cu
persoanele
semnificative.
Este
rezultatul
unei
rela
ț
ii
care
se
construie
ș
te
progresiv

ș
i
care
depinde
de
dezvol tarea
capacită
ț
ilor
perceptiv-motrice
ș
i
cognitive
ale
copilului
dar
ș
i

de schimbările din mediul social
ș
i de receptivitatea adultului la cerin
ț
ele
ș
i nevoile copilului

Dacă
la
na
ș
tere
copilul
este
în
totalitate
dependent
de
reac
ț
iile
ș
i
apropierea
maternală,
pe

parcursul
dezvoltării
această
dependen
ț
ă
se
diminuează
dacă
se
simte
în
siguran
ț
ă.
Astfel

copilul
începe
să
exploreze
lumea
înconjurătoare
fără
teamă.
Dacă
reac
ț
iile
mamei
oferă
o

întărire
ș
i
încurajare/sprij in
constant,
copilul
va
continua
această
explorare.
Copilul
care
cre
ș
te

într-un
mediu
familial
armonios,
în
care
se
simte
îngrijit,
protejat,
în
ț
eles
va
deveni
ulterior

încrezător
în
propriile
for
ț
e,
va
avea
curajul
să
încerce
ș
i
să
e
ș
ueze,
ș
tiind
că
părin
ț
ii
îl
vor

sus
ș
ine
mereu.
Prin
încurajările
ș
i
sus
ț
inerea
constantă
copilul
devine
încrezător
în
for
ț
ele

proprii,
altul
în
schimb
dacă
nu
este
încurajat,
ci
din
contra
criticat,
ignorant
sau
răspunsurile

părin
ț
ilor sunt inconsecve nte, va fi mereu temător sau va dezvolta un comportament sfidător.

Ata
ș
amentul
(termen
propus
de
Bowlby,
în
1969)
este
un
construct
cu
multiple
fa
ț
ete.
Pe
de
o

parte,
implică
nevoia
proximită
ț
ii
ce
oferă
confort,
pe
de
altă
parte
reprezintă
un
model
mental

al
rela
ț
iei
dintre
copil-pă rinte,
în
care
se
subliniază
interac
ț
iunile
reciprocce
ș
i
semnalizarea

diferitelor nevoi care să fie percepute
ș
i satisfăcute de părinte.

Un
aspect
esen
ț
ial
în
dezvoltarea
ata
ș
amentului
ș
i
a
reprezentărilor
cognitive
ale

rela
ț
iilor
de
ata
ș
ament
îl
constituie
formarea
imaginii
adultu lui
disponibil,
responsiv
ș
i

competent ce oferă protec
ț
ia de la care copilul poate pleca în explorare, fără teamă.

Pe
baza
observa
ț
iilor
făcute
din
studierea
comportamentului
bebelu
ș
ilor
Bowlby

(Bowlby,
2011,
vezi
Orha,
2016)
a
delimitat
trei
stiluri
de
ata
ș
ament
care
stau
la
baza

interac
ț
iunii
dintre
mam a-copil:
stil
de
ata
ș
ament
securizant,
în
care
mama/persoana

semnificativă
răspude
afectuos
la
nevoile
ș
i
solicitările
sugarului,
ata
ș
ament
de
tip
evitant,
în

care
persoana
semnificativă/mama
este
distantă
ș
i
nu
este
disponibilă
ș
i
nu
în
ultimul
rând

ata
ș
amentul
de
tip
anxios-ambivalent.
În
ultimul
caz
comportamentul
mame/persoanei

semnificative
este
predominat
de
inconsecven
ț
ă,
copilul
nu
poate
urmări
răspunsurile
ș
i

apropierile ei.

Bazându-se
pe
cercetările
lui
Bowlby
ș
i
Ainsworth
(Ainsworth
și
alții,
1978;
Main&Weston,

1982,
apud.
Orha,
2016,
pg.
70-74)
s-
au
propus
instrumente
noi
de
a
eviden
ț
ia
modurile
de

rela
ț
ionare.
Folosindu-se
de
experimentele
numite
”Situa
ț
ie
neobi
ș
nuită”,
în
care
erau

observate
reac
ț
iile
copiilo r
la
situa
ț
ii
de
separare
de
mamă,
Ainsworth
a
descris
următoarele

tipuri de ata
ș
ament:

•
ata
ș
ament
de
tip
securizant
(B)
–
simte
un
nivel
adaptativ
de
discomfort
la
lipsa

mamei, însă la revenirea ei caută proximitatea ei.

•
ata
ș
ament
de
tip
insecurizant
anxios/evitativ
(A)
–
nu
explorează
mediul
sau
o
face
cu

reticen
ț
ă,
iar
la
întoarece re
evită
contactul
cu
mama,
arătând
astfel
cât
de
afectat
a
fost
de

separare. Se pot delimita două tipuri de anxios –evitant
ș
i anxios-rezistent

•
ata
ș
ament
de
tip
rezistent
sau
ambivalent
(C)
–
manifestă
un
stress
puternic
în

momentul
ș
i
pe
parcursul
separării,
la
reîntoarcerea
mamei
manifestă
pu
ț
ină
sau
nu
manifestă

apropiere fata de părinte.

•
ata
ș
ament
de
tip
insecurizant/dezorganizat
(D)
–
explorează
mediul
în
mod
haotic,

manifestă rela
ț
ii de indife ren
ț
ă fa
ț
ă de orice persoană.

Prin
experimentul
Situa
ț
iei
Neobi
ș
nuite
care
permite
ident ificarea
stilului
de
ata
ș
ament

al
unui
copil,
cercetările
au
cunoscut
un
succes
mondial.
Aceste
studii
au
devenit
foarte

populare
pe
plan
mondial,
fiind
acceptate.
Rezultatele
studiilor
comparative,
între
diferite

ț
ări,
tind
să
sus
ț
ină
ideea
că
ata
ș
amentul
reprezintă
un
concept
cu
o
pertinen
ț
ă
universală
ș
i

transculturală.
În
acest
sens
stilurile
de
ata
ș
ament
au
fost
propuse
că
predictori
ai
rela
ț
iilor
pe

care subiec
ț
ii le vor dezvo ltă ulterior.

În
literatura
de
specialitate,
s-au
conturat
două
tendin
ț
e
în
ceea
ce
prive
ș
te
stabilitatea

ata
ș
amentului pe parcursu l vie
ț
ii

A.
Perspectiva
stabilită
ț
ii
în
timp
a
patternului
de
ata
ș
ament
conform
căreia
modelele
interne

de
lucru
despre
sine
ș
i
figura
de
ata
ș
ament
stabilite
în
primul
an
de
viată
constituie
elemente

cheie
care
vor
ghida
viitoarele
comportamente
ș
i
percep
ț
ii
ale
persoanei.
Adep
ț
ii
acestor

modele
sus
ț
in
că
pattern urile
de
rela
ț
ionare
însu
ș
ite
ș
i
întărite
în
copilărie
vor
înso
ț
i
ș
i
vor

modela
rela
ț
iile
viitoare
din
perioada
de
adult.
Importan
ț
a
rela
ț
iilor
afective
din
prima

copilărie
devine
astfel
majoră
iar
eventualele
dezechilibre
sau
distorsiuni
ce
apar
în
acest
sens

au efecte de durată.

B.
Perspectiva
modificării
în
timp
a
patternului
de
ata
ș
ament
stabilit
în
primul
an
de
via
ț
ă

consideră
în
schimb
că
stabilitatea
ata
ș
amentului
de-a
lungul
timpului
se
datorează

manifestării
unei
consisten
ț
e
în
stilul
de
interac
ț
iune
părinte-copil
sau
al
mediului
familial.

Comportamentul
copilului
se
presupune
că
reflectă
experien
ț
ele
recente
ale
acestuia
în
cadrul

rela
ț
iei sau al familiei.

Una
dintre
atitudinile
care
trebuie
să
ghideze
solu
ț
ionarea
controversei
stabilitate
vs.

schimbare
este
însă
ș
i
punctul
de
vedere
formulat
de
către
John
Bowlby:
chiar
dacă
rela
ț
ia
de

ata
ș
ament
stabilită
în
primul
an
de
viată
este
rezistentă
la
schimbare,
nu
este
nealterabilă.

Dacă
părin
ț
ii
tratează
copilul
în
mod
diferit,
patternul
de
ata
ș
ament
se
poate
schimba,
unii

autori
sugerând
chiar
că
un
anumit
grad
de
instabilitate
în
perioada
sfâr
ș
itul
primului
an
de

via
ț
ă
–
vârstă
pre
ș
colară
este
normală.
Pe
lângă
faptul
că
se
multiplică
experien
ț
ele
copilului

în
medii
diferite,
altele
decât
familia,
care
pot
reprezenta
amenin
ț
ări
la
adresa
securită
ț
ii,

dezvoltarea
în
sine
(competen
ț
e
crescute
la
nivel
cognitiv
ș
i
lingvistic),
poate
să
determine

instabilitate în aceasta perioadă.

Pentru
a
eviden
ț
ia
că
ata
ș
amentul
se
constituie
printr-un
proces
dinamic
ș
i
nu
are
caracterul

stabil
ș
i
inflexibil
prin
care
se
transmite
din
copilărie,
până
la
vârsta
de
adult,
studiile
au

încercat
să
identifice
factorii
care
pot
influen
ț
a
dinamica
rela
ț
iilor
de
ata
ș
ament.
Factorii

analiza
ț
i
ș
i
identifica
ț
i
ar
fi:
cei
personali,
de
mediu,
din
cadrul
familiei,
sau
la
nivel
social,

care prin ac
ț
iunea lor pot cre
ș
te sau inhiba efectul rela
ț
iilor de ata
ș
ament.

Legăturile
familiale
nu
pot
ș
i
văzute
ca
fiind
sisteme
statice,
ci
mai
degrabă
ca
procese
ce
se

dezvoltă
gradual
în
interac
ț
iune,
altfel
spus,
în
reciprocitate
rela
ț
ională
ș
i
se
modelează
pe

parcursul
trecerii
timpului.
De
la
cea
mai
fragedă
vârstă,
copilul,
prin
comportamentele
sale

va
solicită
aten
ț
ia
adul
ț
ilor
precum
ș
i
proximitatea
lor,
ș
i
în
acela
ș
i
timp,
va
învă
ț
a
să
se

adapteze
la
diversitatea
comportamentală
a
adul
ț
ilor
din
mediul
său,
învă
ț
ând
să
folosească

strategiile
utilizate
de
părin
ț
ii
săi,
să
înve
ț
e
patternuri
de
rela
ț
ionare
care
să-l
ajute
să-
ș
i

satisfacă
nevoile
într-un
fel
sau
altul.
Î
ș
i
va
construi
reprezentări
cu
privire
la
modul
de
a

reac
ț
ionează
fiecărui
membru
al
familiei
în
anumite
situa
ț
ii
(scenarii
familiale)
ș
i
astfel
va

învă
ț
a
să
în
ț
eleagă
si
să
anticipeze
răspunsurile
părin
ț
ilor.
Din
partea
adul
ț
ilor,
răspunsurile
ș
i

solicitările
adresate
copilului
în
registru
verbal
ș
i
non
verbal
joacă
un
rol
important
în

schimburile
rela
ț
ionale
ș
i
coordonează
dezvoltarea
legăturil or.
Răspunsurile
părin
ț
ilor

ghidează
ș
i poten
ț
ează sau inhibă interac
ț
iunile de un fel sau altul.

Pot
aceste
rela
ț
ii
interper sonale
timpurii
să
reprezinte
proiec
ț
ii
ale
rela
ț
iilor
primare?
Aceste

întrebări
au
ghidat
cercetările
mai
multor
autori.
Dintre
ace
ș
tia,
Mary
Main
(apud.
Orha,

2016,
pg.
72)
este
cea
care
extinde
perspectiva
acestei
teorii
studiind
rela
ț
iile
de
ata
ș
ament
ș
i

la
vârstă
adultă
încercând
să
identifice
legăturile
dintre
cele
două
perioade
de
vârste.
Autoarea

face
chiar
legătura
acestei
prime
legături
dintre
mamă-sugar,
cu
rela
ț
iile
manifestate
în

perioada
adultă
între
parteneri
de
sex
opus.
Pe
de
altă
parte,
cercetătorii
se
interesează
de

evolu
ț
ia
stilurilor
de
ata
ș
ament
la
acela
ș
i
subiect,
pe
parcursul
vie
ț
ii
(adolescen
ț
ă,

îmbătrânire).
În
acest
context,
s-au
dezvoltat
noi
instrumente
de
evaluare
a
stilurilor
de

ata
ș
ament
pentru
adolesc en
ț
i
ș
i
adul
ț
i
(Interviul
de
Ata
ș
ament
al
Adultului,
apud.
Orha,
2016,

p. 73), realizate de către Nancy Kaplan
ș
i Mary Main.

Evaluarea
modelelor
de
reprezentare
ale
ata
ș
amentelor
primare
la
vârstă
adultă
se
face

utilizând
măsurarea
reprezenta
ț
ională.
Acest
interviu
solicită
individul
să
reflecteze
supra

rela
ț
iilor
timpurii
ș
i
asupra
experien
ț
elor
în
acest
sens.
Părerile
părin
ț
ilor
au
fost
comparate
cu

tipurile
de
ata
ș
ament
ale
copiilor
lor.
Analiza
interviului
aplicat
părin
ț
ilor
a
arătat
că

experien
ț
ele
din
copilărie
raportate
au
o
slabă
predictibilitate
pentru
ata
ș
ament.
Acest
fapt
se

datorează
reprezentarilor
mintale
care
nu
sunt
o
simplă
oglindire
a
experien
ț
ei.
Ele
relevă

strategiile
individuale
de
interpretare
a
informa
ț
iei.
Pe
baza
acestui
interviu
autorii
au
descris

mai multe tipuri de ata
ș
ament la adult:

Adul
ț
ii
autonomi
î
ș
i
explorează
amintirile,
sentimentele
ș
i
ra
ț
ionamentele
într-o
maniera

clară
ș
i
coerentă.
Ace
ș
ti
adul
ț
i
prezintă
un
puternic
sens
al
sinelui
ș
i
al
rela
ț
iilor
proprii
cu

lumea
înconjurătoare
ș
i
gradul
de
control
al
acesteia.
Rela
ț
ia
cu
aceste
persoane
este
una

plăcută, reconfortantă, în care atât adultul, cât
ș
i copilul se simt proteja
ț
i.

Adul
ț
ii
cu
ata
ș
ament
dezinteresat
(indiferent)
sunt
inflexibili
ș
i
evitan
ț
i,
ac
ț
iunile
lor
sunt

impregnate
de
teamă,
sunt
inflexibili
ș
i
evitan
ț
i,
încercând
să
evite
rănirea
sau
refuzul
altei

persoane,
chiar
ș
i
cu
costul
propriei
nefericiri.
Evită
să
recunoască
dificultă
ț
ile
ș
i
păr
ț
ile

negative
din
experin
ț
a
sa
din
copilărie,
preferând
să
prezinte
o
imagine
idealizată
care
să-i

ofere comfort.

Cei
ambivalen
ț
i,
ca
adul
ț
i
se
men
ț
in
preocupa
ț
i
de
rela
ț
ii,
sunt
angaja
ț
i
în
dificultă
ț
ile

familiale,
ale
experien
ț
elor
copilăriei
ș
i
adesea
sunt
furio
ș
i
când
se
dovedesc
incapabili
să

treacă
prin
experien
ț
ele
din
trecut.
Le
lipse
ș
te
sim
ț
ul
puternic
de
sine.
Neavând
un
sistem
de

ata
ș
ament
de
încredere,
aceste
persoane
prezintă
în
permanen
ț
ă
suspiciuni
imaginare
sau
reale

care devin obiectul geloziei
ș
i periclitează în permanen
ț
ă rela
ț
ia cu persoana iubită.

Adul
ț
ii
având
un
ata
ș
ament
dezorganizat
la
nivel
cognitiv,
au
suferit
în
copilărie
trauma,
fiind

imprevizibili
ș
i
dezorgan iza
ț
i
în
rela
ț
iile
interpersonale.
Aceste
persoane
sunt
dezadaptate,

adesea dependente de substan
ț
e.

Interven
ț
ia
de
specialitat e
poate
modifica
sau
redirec
ț
iona
tipul
de
ata
ș
ament
dacă
această

interven
ț
ie
e
realizată
în
copilăria
timpurie,
înainte
de
5
ani.
La
vârstă
adultă
interven
ț
ia
nu

poate
modifica
tipul
primar
de
ata
ș
ament,
dar
poate
fi
eficientă
la
persoanele
care
î
ș
i
doresc

reabilitarea.

Dependen
ț
a de ceilal
ț
i privită din punct de vedere al ata
ș
amentului

Lumea
contemporană
se
bazează
pe
o
credin
ț
ă
centrală
cu
privire
la
rela
ț
iile
de
cuplu.
Rela
ț
ia

ideală
este
cea
stabilită
între
două
persoane
independente
ș
i
sigure
de
sine,
convie
ț
uind
ca
doi

adul
ț
i
care
se
respectă
reciproc,
păstrând
în
acela
ș
i
timp
ni
ș
te
limite
clar
definite.
Dacă
se

observă
o
dependen
ț
ă
fa
ț
ă
de
partenerul
de
via
ț
ă,
aceasta
apare
ca
o
deficien
ț
ă,
fiind
impus
un

anumit
grad
de
independen
ț
ă,
de
autonomie
în
alegeri
ș
i
comportamente,
pentru
a
păstra

identitatea
personală
a
fiecăruia.
Dependen
ț
a
a
ș
a
cum
va
fi
ea
ilustrată
în
paginile
următoare,

este
o
situa
ț
ie
periculoasă ,
putând
avea
efecte
devastatoare
asupra
propriei
persoane
ș
i
asupra

persoanelor din proximitate.

Studiile
arată
că
după
ce
devenim
atra
ș
i
de
cineva,
formăm
împreună
o
unitate
fiziologică.

Partenerul
nostru
ne
reglează
tensiunea
arterială,
ritmul
cardiac,
ritmul
respira
ț
iei
sau
nivelul

hormonilor în sânge, devenind o entitate întreagă, completată pe deplin de partenerul de via
ț
ă.

Bowlby
descrie
baza
evolu
ț
ionistă
a
nevoii
fin
ț
ei
umane
de
a
împăr
ț
i
via
ț
a
cu
cineva.
Autorul

descrie
patternuri
de
comportament
care
apar
după
alegerea
unei
persoane
ca
fiind
partenerul

potrivit.
După
alegerea
partenerului,
un
anumit
nivel
de
dependen
ț
ă
apare
ș
i
este
firesc
în

rela
ț
iile
de
cuplu.
O
coex isten
ț
ă
armonioasă,
lipsită
de
senza
ț
ia
neplăcută
de
vulnerabilitate
ș
i

de
teama
pierderii
partenerului
ar
fi
de
dorit.
Teoriile
evolu
ț
ioniste
indică
faptul
că
un
cuplu

reac
ț
ionează
la
propriile
modificări
de
stări
emo
ț
ionale,
de
atitudine.
Cele
două
persoane

devin un tot unitar care încearcă să se salveze
ș
i să se apere de orice stimul periculos.

Baza
de
siguran
ț
ă
de
care
are
nevoie
copilul
pentru
a
pă
ș
i
în
mediul
necunoscut,
ș
i
să
fie

capabil
să-l
exploreze
fără
teamă
o
asigură
prezen
ț
a
mamei/
a
persoanei
semnificative.
Astfel

la
adul
ț
i
trecerea
prin
situa
ț
ii
dificile,
sau
chiar
explorarea
medi ului
este
asigurată
cu
succes

dacă
ne
putem
baza
pe
cineva
semnificativ,
care
preia
rolul
pe
care
l-a
avut
odinioară
mama.

Prezen
ț
a
lor
asigură
explorare
dinamică,
fericită
ș
i
independentă.
Aceste
situa
ț
ii
ilustrează

nevoia
de
a
fi
sus
ț
inut
de
cineva
care
te
sprijină
mereu,
cineva
pe
care
te
po
ț
i
baza,
în
care
ai

absolută
încredere
ș
i
la
care
po
ț
i
apela
ori
de
câte
ori
ai
nevo ie.
O
bază
de
siguran
ț
ă
este

indispensabilă pentru dezvoltarea abilită
ț
ii copilului de a explora, de a evolua
ș
i de a învă
ț
a.

Când
suntem
adul
ț
i,
atunci
când
partenerii
no
ș
tri
sunt
oameni
în
care
avem
încredere,
care
ne

inspiră
siguran
ț
ă,
dar
mai
ales
care
ș
tiu
cum
să
ne
lini
ș
tească
în
situa
ț
ii
de
stres
sau
de
criză,

putem
să
ne
îndreptăm
aten
ț
ia
asupra
tuturor
celorlalte
aspecte
ale
vie
ț
ii
care
dau
sens

existen
ț
ei
noastre.
Acest
fapt
se
petrece
deoarece
creierul
nostru
îi
încredin
ț
ează
partenerului

nostru
sarcina
de
a
fi
baza
noastră
de
siguran
ț
ă,
persoana
pe
care
o
folosim
ca
sprijin

emo
ț
ional
ș
i
refugiu
sigur
ș
i
la
care
apelăm
atunci
când
este
nevoie.
Suntem
programa
ț
i
să

căutăm
disponibilitatea
sa
emo
ț
ională.
Atunci
când
partenerul
nostru
nu
este
în
măsură
să

răspundă
nevoilor
noastre
fundamentale
de
ata
ș
ament,
avem
o
senza
ț
ie
permanentă
de

nelini
ș
te
ș
i
de
tensiune
care
ne
expune
mai
mult
la
diverse
afec
ț
iuni.
Când
suntem
într-o

rela
ț
ie
de
cuplu
cu
o
persoană
care
nu
ne
oferă
o
bază
de
siguran
ț
ă
solidă,
ne
este
afectată
nu

doar
starea
emo
ț
ională
de
bine,
ci
ș
i
sănătatea
fizică.
Prin
urmar e,
se
pare
că
partenerii
no
ș
tri

ne
influen
ț
ează
puternic
abilitatea
nostră
de
a
ne
dezvolta
ș
i
func
ț
iona
sănătos.
Ei
influen
ț
ează

modul
în
care
ne
percepem
ca
indivizi,
dar
ș
i
nivelul
de
încredere
în
noi
în
ș
ine
precum
ș
i

disponibilitatea de a încerca să ne realizăm visele
ș
i aspira
ț
iile.

Astfel
rela
ț
iile
de
ata
ș
ament,
fie
ele
primare
sau
cele
de
cuplu
din
perioada
de
adult
implică

dependen
ț
a
de
cealaltă
persoană.
Dependen
ț
a
este
însă
ș
i
factorul
principal
al
diferitelor

adic
ț
ii,
care
nu
sunt
de
regulă
adaptative,
observându-se
că
de
ș
i
sim
ț
im
că
avem
nevoie
de

anumite
substan
ț
e
cu
care
ne-am
obi
ș
nuit
organismal,
de
fapt,
biologic
nu
avem
nevoie
de
ele.

Aceste
substan
ț
e
nu
sunt
necesare
supravie
ț
uirii,
din
contră
au
efecte
de
contracarare
a
stării

de
bine
ș
i
a
sănătă
ț
ii
mentale
ș
i
fizice.
Atunci
ne
putem
ș
i
noi
întreba
dacă
avem
sau
nu
nevoie

de
iubire
pentru
a
putea
supravie
ț
ui?
(Shaeffer,
2012,
pg.
18)
Iubirea
fiind
prezentă
în
toate

rela
ț
iile
de
ata
ș
ament
ș
i
fiind
asociată
cu
un
grad
de
dependen
ț
ă,
este
ea
într-adevăr
vitală?

Studiile
demonstrează
că
încă
din
copilărie
iubirea
nu
este
vitală
pentru
supravie
ț
uire,
oricât

de
dependent
ar
fi
copilul
de
mama,
însă
lispa
iubirii
poate
avea
efecte
semnificative
în

caren
ț
ele
de
dezvoltare
ale
copiilor
cu
efecte
pe
termen
lung.
Elemental
cheie
îl
constituie

gradul
de
dependent,
capacitatea
de
a
păstra
un
echilibru
între
dependent
ș
i

libertate/independen
ț
ă.

Conceptul de adic
ț
ie afec tivă

S-a
putut
observa
că
într-o
rela
ț
ie
afectivă
există
un
grad
de
dependen
ț
ă
fa
ț
ă
de
persoana

semnificativă.
Această
dependen
ț
ă
este
normală
dacă
nu
interferează
cu
func
ț
ionarea

individului
în
via
ț
a
de
zi
cu
zi.
De
aceea
este
important
să
eviden
ț
iem
caracteristicile

adic
ț
iilor.
Literatura
de
specialitate
a
identificat
trei
componente
specifice
care
apar
într-o

adic
ț
ie:
perseverarea
într-un
comportament,
o
preocupare
obsesivă
pentru
ceva
anume
ș
i
un

sentiment
de
pierdere
a
controlului.
La
acestea,
Shaeffer
(2012,
pg.
38)
în
lucrarea
sa
mai

adaugă
ș
i
toleran
ț
a
ș
i
simptomele
de
retractare.
Excita
ț
ia
ș
i
euforia
resim
ț
ită
în
rela
ț
iile
de

iubire
intense
se
pot
asocia
cu
aceste
caracteristici
ale
adic
ț
iei,
iar
în
cercetările
din
domeniu

s-au
eviden
ț
iat
modificăr i
similar
la
nivelul
creierului
(Shaeffer,
2012,
pg.
39-44).
Shaeffer,
în

cartea
sa
define
ș
te
adic
ț
ia
ca
fiind:
”o
obi
ș
nuin
ț
ă
devenită
incon
ș
tientă
…
un
ata
ș
ament

psihologic
sau
fizic
de
un
obiect
care,
atunci
când
este
retras,
provoacă
adesea
repliere
sau

intensificarea
simptomelor.
Iubirea
adictivă
este
o
excrescen
ț
ă
malignă
a
înclina
ț
iei
umane

normale
către
excita
ț
ie,
fantasmare
ș
i
sa
ț
ietate”(
Shaeffer,
2012,
p.
30).
În
cadrul
acestei

iubiri,
persoana
iubită
devine
obiectul
adic
ț
iei
iar
individul
nu
mai
poate
să-
ș
i
îndeplinească

sarcinile
în
plan
social,
fizic,
spiritual,
ocupational,
fiind
cople
ș
it
de
nevoia
de
căutare
ș
i

controlare a obiectului adi
ț
iei.

Trăirile
intense
provocate
de
iubire
sunt
descrise
în
lumea
modernă
prin
expresii
care
denotă

într-o
mare
măsură
ata
ș
amentul
puternic,
nevoia
uneori
”adictivă”
de
a
fi
în
prezen
ț
a

persoanei
iubite.
Toată
lumea
ș
tie
că
o
persoană
îndrăgostită
simte
o
atrac
ț
ie
cople
ș
itoare
fa
ț
ă

de
cealaltă
persoană,
atrac
ț
ie
care
este
persistentă,
urgentă
ș
i
dificil
de
ignorat.
Iubirea
poate
fi

emo
ț
ionantă
dar
ș
i
periculoasă.
Atunci
când
sentimentele
noastre
sunt
împărtă
ș
ite,
iubirea

oferă
o
stare
de
euforie.
În
alte
situa
ț
ii
persoanele
sunt
mânate
de
iubirea
care-i
duce
la
situa
ț
ii

dificile
sau
chiar
până
la
ruinare
(Earp
et
al.
2013,
vezi
Earp
et
al.,
2017,
pg.
77-92).
Iubirea

poate
implica
o
paletă
foarte
variată
de
emo
ț
ii,
iar
în
momentul
în
care
o
rela
ț
ie
ajunge
la

final,
persoanele
implicate
pot
sim
ț
i
durerea,
doliul
ș
i
pierderea
la
diverse
intensită
ț
i,
astfel
că

sunt
cazuri
care
pot
dezvolta
manifestări
depresive
sau
izolare
de
societate
(Mearns,
1991,

vezi Earp et. Al. , 2017, pg. 77-92).

Cercetătorii
au
observat
similitudini
între
comportamentul
alternant,
de
căutare,
extaz,

disperare,
dor
disperat
ș
i
gândurile
ș
i
comportamentele
extrem e
ce
pot
urma
unei
pierderi

afective
ș
i
fenomenele
asociate
adic
ț
iilor
de
substan
ț
e.
Singura
diferen
ț
ă
evidentă
este
că
toată

lumea
î
ș
i
dore
ș
te
la
un
moment
dat
în
via
ț
ă
să
fie
îndrăgostit,
în
timp
ce
nimeni
nu
dore
ș
te
să

devină dependent de substan
ț
e.

Pentru
a
elucida
similitudinile
dintre
cele
două
fenomene,
cercetătorii
au
studiat
substratul

psihologic,
chimic
ș
i
neuroanatomic
al
iubirii
ș
i
al
adic
ț
iei
de
substan
ț
e
(Insel,
2003,
Fisher,
et

al.,
2010,
Burket
ș
i
Youn g,
2012,
vezi
Earp
et.
Al.
,
2017,
pg.
77-92).
Rezultatele
studiilor
de

neurobiologie
ș
i
neuroch imie
a
iubirii
au
eviden
ț
iat
că
iubirea
ș
i
adic
ț
iile
prezintă
acela
ș
i

substrat
neurochimic
ș
i
activitatea
neuronală
ar
fi
de
asemenea
similară
(Blum,
Chen,
ș
i
co.

2012,
vezi
Earp
et.
Al.
,
2017,
pg.
77-92).
Fenomenul
natural
de
recompensare
este
ș
i
acesta

prezent
în
dinamica
iubirii,
astfel
că
s-au
conturat
două
abordări
de
conceptualizare
a
rela
ț
iei

dintre iubire
ș
i adic
ț
ie.

Prima
abordare,
în
sens
restrâns
se
referă
la
cazuri
extreme
de
iubire
ș
i
de
comportamente

legate
de
de
iubire
care
ar
fi
poten
ț
iale
forme
de
dependen
ț
ă.
Studiile
din
această
abordare
se

focalizează
pe
compulsii
sexuale,
pedofilie,
rela
ț
ii
toxice
sau
abuzive,
ata
ș
amente
anormale

sau
toleran
ț
e
dezadaptati ve,
nesănătoase
ale
aspectelor
negative
ale
vie
ț
ii
ș
i
ale
rezultatelor

rela
ț
iilor (Carnes, 2005, R eynaud
ș
i co. 2010, vezi Earp et. Al. , 2 017, pg. 77-92).

A
doua
abordare,
care
a
conceptualizat
iubirea
ca
adic
ț
ie
într-un
sens
mai
restrâns,
consideră

că
există
aspecte
comune
între
experien
ț
a
cuiva
care
se
află
sub
influen
ț
a
unor
substan
ț
e
ș
i
cea

a
persoanei
care
este
îndrăgostită.
Aceste
similitudini
se
referă
la
”aten
ț
ia
focalizată”
pe
o

persoană
preferată,
dispozi
ț
ii
de
”legănare,
poftă,
obsesie,
compulsie,
distorsiunea
realită
ț
ii,

dependen
ț
a
emo
ț
ională,
modificarea
personalită
ț
ii,
asumarea
riscului
ș
i
pierderea
controlului

personal”
(Fisher
ș
i
co.
2010,
pg.51,
vezi
Earp
et.
Al.
,
2017,
pg.
77-92).
Al
ț
i
autori,
cum
ar
fi

Burkett
ș
i
Young(2012,
vezi
Earp
et.
Al.
,
2017,
pg.
77-92)
împărtă
ș
esc
ipoteza
că

ata
ș
amentul
social
de
bază
(care
înso
ț
e
ș
te
individul
de
la
primele
etape
ale
rela
ț
iilor
de
iubire,

până la despăr
ț
iri) poate f i în
ț
eles ca o formă de comportament ad ictiv.

Adic
ț
ia afectivă în sens re strâns

Adep
ț
ii
acestei
teorii
consideră
că
aceste
comportamente
adictive
sunt
produse
de
procese

mentale
care
nu
există
decât
în
sistemul
nervos
al
celor
care
sunt
adictivi.
Rela
ț
iile
afective

sunt
considerate
a
fi
adictive
în
momentul
în
care
acestea
devin
extreme,
dezadaptative,

destructive
ș
i
disperate.
Sussman,
2010,
ș
i
Timmereck
(1990,
vezi
Earp
et.
Al.
,
2017,
pg.

77-92)
consideră
că
iubirea
adictivă
este
mai
degrabă
o
adic
ț
ie
de
proces,
diferen
ț
iind-o
astfel

de
adic
ț
ia
de
substan
ț
e.
Adic
ț
ia
de
proces
se
referă
la
obsesii
pentru
anumite
activită
ț
i
precum

sexul,
cheluirea
banilor,
mâncatul
sau
jocurile
de
noroc.
Acea
ș
i
autori
descriu
iubirea
care

este
considerată
a
fi
o
adic
ț
ie
atunci
când
o
persoană
îndrăgostită
caută
în
permanen
ț
ă

prezen
ț
a
celuilalt
(din
diferite
motive:
pentru
intimitate
fizică,
aten
ț
ie
sau
doar
pentru
a
fin
în

acea
ș
i
încăpere)
pentru
a
ob
ț
ine
sentimente
intense
de
plăcere
ș
i
pentru
a
scăpa
de
patternuri

obsesive
de
gânduri
despre
persoana
respectivă,
ș
i
aceste
comportamente
devin
periculoase

pentru
bunăstarea
persoanei
sau
sunt
realizate
prin
costuri
sociale
ș
i
legale
ce
o
aduc
la
nivelul

unei
adic
ț
ii
(Sussman,
2010,
vezi
Earp
et.
Al.
,
2017,
pg.
77-92).
Momentul
în
care
prezen
ț
a

partenerului
este
condi
ț
ionată
pentru
a
scăpa
de
gânduri
ș
i
emo
ț
ii
negative
cople
ș
itoare
rela
ț
ia

devinde
una
adictivă.
Nu
este
importantă
persoana
în
sine
ci
mai
degrabă
prezen
ț
a
fizică
a

unei
persoane
care
să-i
asigure
conformtul
emo
ț
ional
ș
i
psihologic
de
care
duce
lipsă
probabil

încă din copilărie.

Sussman
realizează
o
distinc
ț
ie
între
tipurile
de
iubiri:
matură
ș
i
imatură,
considerând
că

iubirea
adictivă
apare
în
cazul
celei
de-a
doua.
În
cazul
iubirilor
imature
se
poate
observa
de

regulă:
lupte
pentru
putere,
gânduri
ș
i
comportamente
posesive,
preocupări
obsesive
legate
de

fidelitatea
partenerului,
nesiguran
ț
ă
ș
i
anxietate.
Aceste
persoane
dependente
afectiv
”se
simt

dispera
ț
i
ș
i
singuri
în
momentul
în
care
nu
se
află
într-o
rela
ț
ie”,
încercând
să
recupereze

obiectul
iubirii
cu
mult
după
ruperea
rela
ț
iei
ș
i
de
regulă
înlocuiesc
imediat
rela
ț
ia
cu
alta,

de
ș
i
declară
că
”nu
voi
mai
iubii
niciodată
”
(Sussman,
2010,
34,
vezi
Earp
et.
Al.
,
2017,
pg.

77-92).
Se
poate
spune
deci
că
persoana
care
suferă
de
o
adic
ț
ie
afectivă,
prezintă

comportamente
de
ata
ș
ament
dezadaptative
ș
i
căutările
sale
de
iubire
interferează
cu

func
ț
ionarea
sa
din
via
ț
a
de
zi
cu
zi,
îl
împiedică
să
experimentez e
rela
ț
ii
sănătoase,
adaptative

ș
i rela
ț
ia prezintă consecin
ț
e negative pentru propria persoană sau pentru ceilal
ț
i.

Adic
ț
ia afectivă în sens la rg

Această
abordare
consideră
adic
ț
ia
ca
fiind
un
spectru
motiva
ț
ional
ce
apare
în
urma
aplicării

repetate
a
unei
recompense
(droguri,
jocuri
de
noroc,
mâncare,
recompense
sexuale).
Aceste

motiva
ț
ii
tind
să
aibă
o
valoare
evolu
ț
ionistă
de
supravie
ț
uire,
care
în
timp
a
suferit
difeite

modificări.
Este
o
abordare
care
aminte
ș
te
de
teoriile
sociale
ale
învă
ț
ării.
În
sens
larg,

adic
ț
iile
sunt
considerate
simple
pofte
ce
sunt
resim
ț
ite
ș
i
pot
fi
temporar
satisfăcute.
Însă
în

momentul
în
care
individul
întârzie
să
le
satisfacă,
acestea
î
ș
i
fac
sim
ț
ită
nevoia
urgentă
de
a
fi

satisfăcute, atragând aten
ț
ia asupra lor.

A
ș
a
cum
s-a
văzut,
o
iubire
imatură,
atunci
când
perturbă
func
ț
ionarea
coditiană
a
individului,

implică
comportamente
repetate
de
control
ș
i
prezintă
consecin
ț
e
negative
asupra
vie
ț
ii,
este

considerată a fi mai degrabă o adic
ț
ie afectivă.

O
altă
clasificare
a
iubirilor
adictive
este
realizată
de
către
Shaeffer,
2012
(pg.
39),
autoarea

men
ț
ionând următoarele t ipuri:

Iubirea romantică adictivă are ca
ș
i obiect al adic
ț
iei, un obiect romatic real sau o fixa
ț
ie.

Iubirea
sexuală-
referindu-se
la
activitate
sexuală
necontrolată
care
este
realizată
în
ciuda

faptului că prezintă consecin
ț
e negative.

Iubirea
dependentă
–
rela
ț
iile
de
iubire
dependentă
care
î
ș
i
au
originea
în
rela
ț
iile
de

ata
ș
ament primare inadec vate, iubirea adictivă fiind resim
ț
ită ca ceva vital.

Iubirile
adictive
sunt
caracterizate
de
autoare
ca
ș
i
egocentrice,
egoiste,
lipsa
acestei
creînd

imagini
dezastruoase
pentru
individ.
Intensitatea
acestui
tip
de
iubire
produce
disfunc
ț
ii
pe

planurile
în
care
func
ț
ionează
individul,
perturbând
întregul
echilibru
psihic.
Shaeffer,
2012

consideră
că
o
iubire
adictivă
intensă
este
asociată
adesea
ș
i
cu
stima
de
sine
scăzută.
Aceste

dereglări
provind
din
copilărie,
ș
i
prin
încercarea
de
a
controla
sentimentele
negative
fa
ț
ă
de

sine, persoana se implică obsesiv în aceste rela
ț
ii adictive crezând că-i va produce eliberarea.

Etiologia adic
ț
iei afectiv

Rela
ț
ia
de
iubire
adapta tivă,
sănătoasă
prezintă
o
bază
evolu
ț
ionistă
(pentru
procreare),

prezintă
baze
biologice,
ș
i
aspecte
cognitive
ș
i
de
învă
ț
are
socială,
precum
ș
i
trăsături

culturale
(Sussman,
2010,
pg.
31-34).
Toate
aceste
aspecte
interac
ț
ionează
ș
i
moderează

calitatea
rela
ț
iilor
afecti ve.
Ș
i
ș
i
în
cazul
diverselor
patologii,
există
anumi
ț
i
factori

declan
ș
atori,
mediatori
ș
i
favorizan
ț
i,
iar
prin
interac
ț
iunea
mai
multor
factori
se
creionează
o

experien
ț
ă personală.

Rolul biologicului

Baza
evolu
ț
ionistă
sus
ț
ine
că
experimentarea
sentimentelor
romantice
ar
fi
de
fapt
căutarea

perechii
de
care
să
se
ata
ș
eze,
să
facă
copii,
ca
apoi
să
protejeze
unitatea
familială.
La

începutul
rela
ț
iei,
apar
anumite
sentimente
ș
i
emo
ț
ii
care
activează
zone
din
sistemul
nervos

(cortexul
cingulat,
nucleul
caudat,
insula
medială,
nivel
crescut
de
dopamină
ș
i
noreprinefrină

în
mezolimbic,
opioide
endogene
ș
i
nivel
scăzut
de
serotonină,
nivel
crescut
de
neuropeptide

ca
oxitocina
)
ș
i
diferă
de
cele
care
se
activează
pentru
dorin
ț
ă.
Astfel
men
ț
inerea
nivelului
de

serotoniă
la
nivel
scăzut,
poate
duce
la
apari
ț
ia
unei
adic
ț
ii
afective.
Studiile
arată
că
această

stare
ar
fi
men
ț
inută
doar
la
începuturile
rela
ț
iilor,
când
starea
de
focalizare,
dependen
ț
a
ș
i

control,
urmând
ca
apoi
să
se
diminueze
pe
parcursul
dezvoltării
rela
ț
iei
ș
i
a
celor
două

persoane.

Ca
ș
i
fricile
care
au
o
bază
evolu
ț
ionistă,
a
ș
a
este
deci
ș
i
frica
de
a
fi
singur,
dezvoltându-se

astfel
nevoia
de
a
avea
o
rela
ț
ie
emo
ț
ională
cu
alte
persoane.
Aceasta
este
deci
o
nevoie

înnăscută
care
s-a
modificat
pe
parcursul
anilor,
căpătând
diverse
aspecte,
reguli
după
care
să

se
realizeze
ș
i
asociindu- se
cu
diverse
emo
ț
ii
complementare:
gelozia,
teama
de
a
fi
părăsit,

răzbunarea, fidelitatea, etc.

Încă
de
la
na
ș
tere
omul
caută
să
ob
ț
ină
echilibrul
intern
prin
satisfacerea
nevoilor
primare.

Nou-născutul
semnalizează
nevoia
pe
care
o
are,
iar
dacă
adultul
este
atent
îi
satisface
aceea

nevoie
(îi
dă
mâncare,
îl
schimbă,
etc.)
oferindu-i
astfel
din
nou
starea
de
echilibru
la
care

tindea.
Această
situa
ț
ie
uneori
este
perturbată
prin
lipsa
adultului,
sau
indiferen
ț
a
acestuia,
iar

lipsa
satisfacerii
nevoii
crează
sentimentul
de
teamă,
panică
ș
i
neputin
ț
ă.
Shaeffer
în
2012

descrie
că
aceste
amintiri
sunt
stocate
de
sistemul
nervos
ca
sentimente
dezagreabile.
Astfel
în

situa
ț
iile
în
care
adul
ț
ii
percep
anumite
dorin
ț
e
ca
fiind
trebuin
ț
e
ș
i
li
se
activează
sentimental

de
teamă
ș
i
panică
la
idea
pierderii
acestei
trebuin
ț
e,
uită
de
fapt
că
nu
sunt
la
fel
de

neputincio
ș
i,
ci
ca
adul
ț
i
pot
prin
diverse
strategii
să
recurgă
la
rezolvarea
adaptativă
a

problemelor.
Ar
fi
cu
mult
mai
adaptativ
să
învă
ț
ăm
să
facem
fa
ț
ă
ș
i
să
experimentăm
atât

emo
ț
iile
pozitive
cât
ș
i
pe
cele
negative.
A
ș
a
cum
am
mai
men
ț
ionat,
ambele
sunt
necesare

pentru
a
ne
asigura
un
echilibru
psihic,
astfel
ar
fi
utile
tehnici
de
management
al
emo
ț
iilor
ș
i

de
gestionare
a
emo
ț
iilor
în
diverse
situa
ț
ii.
Acestea
ar
fi
utile
încă
de
la
vârstă
timpurie,
astfel

s-ar evita dificultă
ț
ile de r ela
ț
ionare de la vârstă adultă.

Rolul culturii

Cultura
prin
mediatizările
unor
idoli
ș
i
a
asocierii
iubirii
cu
dor
ș
i
poftă
intensă,
fantezie

emo
ț
ională,
idealizare,
corp
perfect,
gândire
obsesivă
ș
i
dependen
ț
ă
extremă
de
obiectul
iubit

crează
modele
inadecvate
de
urmat
ș
i
patternuri
comportamentale
ș
i
afective
dezadaptative.

Prin
tehnologie
ș
i
media tizările
exacerbate
se
omit
o
varietate
de
elemente
ale
comunicării

care faciliterază interac
ț
iunea
ș
i rela
ț
iile interpersonale.

Programele
de
televiziune,
hiturile
preferate,
filmele
căr
ț
ile
ilustrate
ș
i
pe
paginile
de
internet

accesate
de
tineri
toate
acestea
atrag
aten
ț
ia
ș
i
preocuparea
persoanelor
către
efectele

devastatoare
din
punct
de
vedere
emo
ț
ional
a
unor
despăr
ț
iri
(Timmreck,
1990,
p.
515-528).

Despăr
ț
irile
sau
traumel e
emo
ț
ionale
consecvente
unor
asemen ea
situa
ț
ii
neplăcute
se
pot

manifesta
sub
diferite
forme:
stres,
anxietate,
retragere
socială,
triste
ț
e
ș
i
alte
tulburări

comportamentale.

Pentru
a
promova
modele
adaptative
de
iubire,
cultura
ar
trebui
să
pună
accent
pe

caracteristicile
adaptative
ale
unei
rela
ț
ii
de
iubire
mature.
Tinerii
din
ziua
de
azi
nu
au

modele
adaptative
de
rela
ț
ii.
Prin
mediatizarea
excesivă
a
problemelor
din
rela
ț
iile
de
cuplu

(divor
ț
uri,
crime,
despăr
ț
iri,
abuzuri)
se
omite
oferirea
unor
modele
prin
care
să
înve
ț
e
să

păstreze o rela
ț
ie stabilă a rmonioasă.

Pe
de
altă
parte
există
multe
situa
ț
ii
în
care
persoanele
se
complac
în
a
trăi
într-o
rela
ț
ie

afectivă
adictivă
ce
nu
oferă
satisfac
ț
ie,
ci
din
contră
poate
fi
ș
i
abuzivă.
Din
nou
un
rol

important
în
men
ț
inerea
într-o
astfel
de
rela
ț
ie
o
au
factorii
sociali
ș
i
culturali.
De
multe
ori

stigmatizarea
fenomenului
de
divor
ț
,
nevoia
de
a
sta
împreună
pentru
a
cre
ș
te
copiii
sau
alte

motive
socio-economice
stau
la
baza
motiva
ț
iei
de
a
sta
într-o
rela
ț
ie
nesatisfăcătoare.

Anumite
religii
pot
interveni
de
asemenea
în
a
submina
rolul
femeii
în
a
se
subordona
so
ț
ului,

astfel
rela
ț
ia
de
depend en
ț
ă
este
facilitată
în
acele
culturi.
De
asemenea
tulburările
de

personalitate sau diferite deficien
ț
e pot avea
ș
i ele un efect major în acest sens.

Shaeffer,
2012
eviden
ț
iază
stereotipiile
legate
de
gen
care
diferen
ț
iază
bărba
ț
ii
de
femei
în

lumea
occidentală,
oferidu-se
fiecăreia
anumite
puteri
ș
i
anumite
slăbiciuni
ce
nu
trebuie

arătate
(băie
ț
ii
nu
plâng,
femeile
nu
rezolvă
probleme).
Crescând
într-o
societate

diferen
ț
iatoare
ș
i
în
care
este
mediatizată
nevoia
vitală
a
unei
rela
ț
ii
de
iubire
(mediatizând

adesea
iubirile
nesănătoase),
se
întăre
ș
te
sentimentil
de
dependen
ț
ă
de
partener
ș
i
dezvoltarea

unor
iubiri
adictive.
Rolurile
bărba
ț
ilor
ș
i
femeilor
au
fost
delimitate
la
diverse
domenii,
care

de
ș
i
au
suferit
mari
modificări,
prezintă
totu
ș
i
preconcep
ț
ii
semnificative
care
se
păstrează.

Aceste
preconcep
ț
ii
intervin
ș
i
ele
în
influen
ț
area
unei
rela
ț
ii,
prin
oferirea
de
multe
ori
a

statutului
de
dependent
de
bărbat
a
femeii,
ceea
ce
facilitează
acceptarea
unor
abuzuri
ca
fiind

normal de acceptat.

Rolul familiei

Adic
ț
ia
afectivă
poate
fi
determinată
nu
numai
de
către
factori
neurobiologici,
ci
ș
i
de

experien
ț
e
de
dezvoltare
prin
formarea
unor
ata
ș
amente
sociale
din
copilărie.
Feney
ș
i
Noller

(1990,
vezi
Susman,
2010,
pg.
31-45),
au
investigat
tipurile
de
ata
ș
ament
ș
i
rela
ț
iile
acestora

cu
adic
ț
ia
afectivă.
Teoria
lui
Bowlby
sus
ț
ine
că
fiin
ț
a
umană
se
na
ș
te
cu
un
sistem

psihobiologic
numit
comportament
de
ata
ș
ament.
Prin
facilitarea
acestui
sistem
copilul

rămâne
în
preajma
adultului
ș
i-
ș
i
măre
ș
te
ș
ansele
de
supravie
ț
uire.
Totu
ș
i
scopul
sistemului
e

ca
încă
din
copilărie
să
ne
dezvoltăm
încrederea,
sentimentul
de
siguran
ț
ă
ș
i
protec
ț
ie.

Cercetătorii
au
aflat
că
persoanele
cu
ata
ș
ament
securizant
au
raportat
existen
ț
a
unor
rela
ț
ii

familiale
de
încredere
ș
i
rela
ț
ii
afective
stabile.
Astfel
persoan ele
evitante
au
experimentat

separarea
ș
i
neîncrederea
în
oameni
în
copilărie,
experien
ț
e
de
iubire
mai
pu
ț
in
intense
ș
i
mai

pu
ț
in
numeroase.
Persoan ele
anxioase-ambivalente
se
diferen
ț
iază
de
celelalte
două
grupuri

de
subiec
ț
i,
exprimând
dependen
ț
a
de
rela
ț
ii
ș
i
nevoia
de
angajare
în
rela
ț
ii.
Ace
ș
tia
din
urmă

păreau
să
aibă
o
abordare
extremă
a
iubirii
(preocupare
obsesivă,
dependen
ț
ă
emo
ț
ională,
etc.)

ș
i
nu
erau
interesa
ț
i
de
prietenii.
Se
presupune
că
persoanele
anxios-ambivalente
au
beneficiat

de
răspunsuri
ambivalente
la
nevoile
lor
din
copilăria
timpurie
ș
i
astfel
în
prezent
exprimă

comportamente
de
tip
adictiv.
Dacă
considerăm
adic
ț
ia
afectivă
ca
fiind
rezultatul
unor

ata
ș
amente
deficitare
/
dezadaptative,
acest
lucru
devine
evident
din
perioada
de
adolescen
ț
ă

până
în
perioada
de
adult
în
stabilirea
ș
i
men
ț
inerea
unor
rela
ț
ii
adaptative.
Rolul
familiei
în

evitarea
dezvoltării
unor
astfel
de
adic
ț
ii
devine
importantă
încă
din
perioada
de
copilărie,

prin
formarea
unui
ata
ș
ament
securizant
cu
copiii,
pentru
a
oferi
poten
ț
ialele
adaptative
a
unei

vie
ț
i sociale adaptative la vârstă adultă.

De
asemenea
tot
în
copilărie
se
formează
rolurile
ș
i
modelele
părin
ț
ilor
care
de
regulă
trebuie

urmate
fără
ezitare
altfel
apar
adesea
conflicte.
Uităm
totu
ș
i
că
părin
ț
ii
pot
avea
ș
i
ei
limitele

lor
ș
i
modelul
lor
de
gesti onare
a
unor
probleme
nu
este
întotdeauna
singura
ș
i
cea
mai
viabilă

modalitate.
Ar
fi
mai
eficientă
deschiderea
copiilor
către
căutarea
unor
solu
ț
ii
ș
i
dezbarerea

lor
pentru
găsirea
celei
optime.
Prin
învă
ț
area
copiilor
în
permanen
ț
ă
să
fie
deschi
ș
i,
flexibili

ș
i
să
caute
la
toate
problemele
solu
ț
ii
creative,
le
va
dezvolta
această
abilitate,
putându-se

desprinde
ulterior
de
modelul
ș
i
patternurile
utilizate
de
familie
în
rezolvarea
problemelor.

Gândirea
critică
este
deci
utilă
atât
pe
plan
profesional,
cât
ș
i
prin
medierea
unor
probleme

psihosociale.

Importan
ț
a nevoii de apre ciere
ș
i autorealizare

P.
Shaver,
C.
Hazan
ș
i
D.
Bradshaw
(1988,
vezi
Turliuc,
2015,
p.
187-202)
argumenta
faptul

că
rela
ț
iile
interpersonal e
ale
adul
ț
ilor
ca
ș
i
cele
ale
copiilor
cu
persoanele
semnificative,

reprezintă
figuri
de
ata
ș
ament
primare.
Rela
ț
iile
romantice
reprez intă
o
transpunere
a
rela
ț
iilor

timpurii
de
ata
ș
ament,
iar
sistemele
motiva
ț
ionale
din
cadrul
lor
dau
na
ș
tere
îngrijirii
ș
i

sexualită
ț
ii.
Îni
ț
ial
adep
ț
ii
teoriilor
ata
ș
amentului
la
adul
ț
i,
au
împăr
ț
it
iubirea
în
trei
sisteme

de
comportamente:
ata
ș
amentul
care
implică
apropierea,
stresul
de
separare
ș
i
utilizarea

figurii
de
ata
ș
ament
ca
barieră
protectoare
în
fa
ț
a
stresului.
Ata
ș
amentul
este
cea
care
face

legătura
dintre
celelalte
două.
La
vârstă
adultă,
ata
ș
amentul
este
asociat
cu
exprimarea

emo
ț
iilor,
evaluări
optim iste
ale
evenimentelor
poten
ț
ial
amenin
ț
ătoare
ș
i
cu
încrederea
în

posibilitatea
de
a
face
fa
ț
ă
stresului
(Mikulincer
ș
i
Shaver,
2007,
vezi
Turliuc,
2015,
p.

187-202).
Datele
din
literatura
de
specialitate
arată
că
persoanele
cu
ata
ș
ament
securizat
î
ș
i

dezvoltă
un
sistem
stabil
al
valorilor,
sunt
mai
stabile
emo
ț
ional,
mai
creative
ș
i
mai
curioase,

empatice
ș
i mai pline de c ompasiune în compara
ț
ie cu cele cu ata
ș
ament nesecurizat.

Emo
ț
ia
se
află
în
centrul
ata
ș
amentului.
În
cazul
persoan elor
cu
ata
ș
ament
securizant,

această
legătură
stabilă
oferă
accesibilitate
ș
i
disponibilitate
emo
ț
ională
ș
i
de
asemenea

posilitatea
de
a-
ș
i
regla
mai
u
ș
or
emo
ț
iile
în
situa
ț
ii
stresante.
Conectarea
cu
o
persoană
iubită

reprezintă un mecanism de reglare emo
ț
ională.

Rela
ț
iile
de
iubire
adictiv e
prin
manifestarea
lor
dezadaptativă
sugerează
tocmai
lispa
acestei

conectări
emo
ț
ionale
ș
i
o
dereglare
emo
ț
iilor.
Iubirile
adictive
au
la
baza
lor
lipsa
aprecierii
de

sine,
neîncrederea
în
sine
ș
i
nevoia
de
autorealizare
emo
ț
ională.
Un
nivel
scăzut
al
stimei
de

sine
are
la
bază
o
copilărie
dificilă,
cu
istoric
de
neglijare,
abuz
sau
abandon.
Aceste
persoane

se
învinovă
ț
esc
pentru
e
ș
ecuri
din
copilărie,
luând
asupra
lor
povara
pe
care
ar
trebui
să
o

ducă
de
fapt
părin
ț
ii.
Chiar
dacă
ulterior
reu
ș
esc
să
identifice
faptul
că
nu
au
o
vină
pentru

experien
ț
ele
prin
care
au
trecut,
vor
rămâne
cu
sechele
exprimate
prin
sentimente
de

neîncredere, ru
ș
ine
ș
i vor evita să devină dependente de alte perso ane.

Importan
ț
a
imaginii
de
sine
este
eviden
ț
iată
în
teoriile
dezvo ltării,
reprezentând
cel
mai

important
factor
al
comportamentului
uman
(La
Benne
ș
i
Green,
1969
vezi
Timmreck,
1990,

p.
515-528),
iar
conceptele
de
sine
pozitive
au
fost
rela
ț
ionate
cu
sănătatea
emo
ț
ională
încă
de

către
Coopersmith
(1969,
vezi
Timmreck,
1990,
p.
515-528).
Conceptele
de
sine
sunt

variabile
critice
în
educa
ț
ia
copilului.
Cercetările
de
specialitate
au
eviden
ț
iat
că
abilită
ț
ile
nu

garantează
sentimentul
de
adecvare
personală
ș
i
că
percep
ț
ia
copilului
asupra
realită
ț
ii
este
un

predictor
mai
important
referitor
la
comportamentul
de
autorealizare
(Phillips,
1987
vezi

Timmreck, 1990, p. 515-528).

Importan
ț
a
ș
i
nevoia
autorealizării
apare
ș
i
în
teoria
lui
Maslow
care
descrie
o
piramidă
a

nevoilor,
pe
care
fiecare
dintre
noi
încercăm
să
o
urcăm.
La
bază
se
află
nevoia
de

supravie
ț
uire
iar
la
vârf
este
cea
de
autorealizare,
fiind
cea
mai
dificil
de
realizat,
ț
inând
de

latura
noastră
spirituală
de
a
tinde
spre
autorealizare,
cre
ș
tere
personală
ș
i
fuziune
cu
ceilal
ț
i.

În
cazul
iubirilor
obsesive
această
fuziune
este
în
ț
eleasă
gre
ș
it
se
rezumă
până
la
urmă
la

dorin
ț
ele biologice fără un substrat spriritual sau psihic puternic.

Familia
operează
în
procesul
de
dezvoltare
la
nouă
nivele,
cel
personal
ș
i
societal
prin
oferirea

unor
modele
ș
i
ghidări
care
să
faciliteze
însu
ș
irea
unor
patternuri
de
ata
ș
ament
ș
i
de
reglare

emo
ț
ională adaptative.

Tipuri de adic
ț
ii afective, tipuri de ata
ș
ament

Studiile
din
literatura
de
specialitate
arată
că
există
o
rela
ț
ie
semnificativă
între
adic
ț
ia

afectivă
ș
i
stilurile
de
ata
ș
ament,
în
special
cu
stilul
ambivalent
de
ata
ș
ament,
unde
rela
ț
ia
este

pozitivă.
Rezultatele
ob
ț
inute
de
Ahmadi
ș
i
Colab.
(2013,
p.
696-700)
în
investigarea
rela
ț
iilor

dintre
ata
ș
ament
ș
i
stiluri
de
adic
ț
ii
afective,
au
eviden
ț
iat
că
stilul
de
ata
ș
ament
ambivalent

poate
prezice
iubirea
obsesivă.
Aceste
date
sunt
regăsite
ș
i
în
literatura
de
specialitate
(Feeney

ș
i
Noller,
1990,
Hamidi,
2007
ș
i
Arefi
ș
i
colab.
2006),
întărind
faptul
că
stilurile
de
ata
ș
ament

prezintă
un
rol
deosebit
în
interac
ț
iuile
interpersonale.
Ele
sunt
patternurile
însu
ș
ite
în

copilărie
ș
i
care
vor
mode la
ș
i
la
vârsta
de
adult
rela
ț
iile
interpersonale
ale
individului.
Efectul

acestor
rela
ț
ii
primordial e
se
răsfrânge
asupra
rela
ț
iilor
din
diferite
domenii
(de
prietenie,

familie, parteneri)ale adultului.

Ata
ș
amentul
securizant
se
poate
dezvolta
la
persoanele
care
în
copilărie
au
beneficiat

de
îngrijiri
atente,
sensibile
ș
i
prietenoase,
astfel
că
au
putut
experimenta
siguran
ț
a
ș
i
faptul
că

erau
proteja
ț
i
de
persoa nele
semnificative.
Sentimentul
de
siguran
ț
ă
va
fi
resim
ț
it
ș
i
în

perioada
de
adult
în
rela
ț
iile
pe
care
le
vor
întreprinde
ș
i
vor
împiedica
formarea
unor
forme

dezadaptative
de
iubire
similare
cu
iubirea
obsesivă.
Autorii
eviden
ț
iază
două
caracteristici

primordiale
ale
persoanelor
cu
ata
ș
ament
securizat:
încrederea
în
sine
ș
i
încrederea
în
ceilal
ț
i

(Arefi
ș
i
colab,
2006,
vezi
Ahmadi
ș
i
colab,
2013,
p.
696-700).
Prin
această
încredere

reciprocă
aceste
persoane
sunt
oneste
ș
i
reu
ș
esc
să
interpreteze
adecvat
comportamentul

partenerilor.
Interac
ț
iunile
sunt
echilibrate
ș
i
fără
o
tensiune
provocată
de
temeri
nejustificate

fa
ț
ă de partener.

Persoanele
care
în
copilărie
nu
au
avut
parte
de
îngrijiri
adecvate,
persoanele

semnificative
nu
răspundeau
nevoilor
acestora,
au
învă
ț
at
că
nu
se
pot
baza
ș
i
nu
pot
avea

încredere
în
persoanele
din
jur,
devenind
indiferen
ț
i
pentru
a
se
auto-proteja.
Aceste
persoane

dezvolta
ata
ș
ament
de
tip
evitant
tocmai
printr-un
mecanism
de
autoapărare,
încercând
să

evite
neajutorarea
ș
i
sentimentul
de
inutilitate.
A
ș
a
cum
încrederea
ghidează
persoanele
cu

ata
ș
ament
securizat,
cele
cu
un
mecanism
de
evitare
defensiv
vor
utiliza
acest
mecanism
ca

fiind
parte
al
personalită
ț
ii
lor,
impregnându-i
caracteristicile
în
rela
ț
iile
interpersonale.
Ace
ș
ti

adul
ț
i
sunt
prea
indepen den
ț
i
ș
i
nu
stabilesc
rela
ț
ii
intime
pe
care
le
evită
ș
i
scade
astfel

posibilitatea de a fi implicat în iubiri obsesive.

Cel
de-al
treilea
tip
de
ata
ș
ament
este
cel
ambivalent,
despre
care
în
teoriile
dezvoltării

se
presupune
că
persoanele
ar
fi
avut
parte
de
îngrijiri
inconsecvente,
uneori
răspunzând

solicitărilor,
alteori
în
schimb
ignorând
nevoile
copilului.
Ca
adul
ț
i
aceste
persoane
sunt

descrise
ca
fiind
constant
îngrijorate
pentru
rela
ț
iile
lor,
se
tem
de
despăr
ț
iri,
de
respingere
ș
i

de
în
ș
elare.
Aceste
persoane
prezintă
comportamente
exagerat
de
dependente
în
rela
ț
iile

afective,
ceea
ce
duc
la
iubiri
obsesive,
dezvoltând
patternuri
care
pot
deveni
forme
adictive
ș
i

rela
ț
ia devine astfel dezad aptativă pentru persoanele implicate.

Susan
Peabody
(2011,
p.
11-30)
consideră
că
există
mai
multe
tipuri
de
iubiri
adictive,
pe
care

le
ș
i descrie în lucrarea sa :

Iubirea
adictivă
obsesivă
în
care
persoanele
sunt
cople
ș
ite
de
pasiunea
lor
romantică
ș
i

urmăresc
persoana
iubită
chiar
ș
i
în
contexte
ș
i
situa
ț
ii
când
nu
sunt
capabili
să
se
apropie

emo
ț
ional,
ace
ș
tia
prezintă
dificultă
ț
i
de
comunicare,
sunt
abuzivi,
încearcă
să
controleze,
sunt

egoi
ș
ti
ș
i
se
îndrăgostesc
de
persoane
nepotrivite.
O
variantă
a
acestui
tip
de
iubire
adictivă

este
adic
ț
ia
afectivă
code pendentă.
Majoritatea
dintre
aceste
persoane
prezintă
stimă
de
sine

scăzută
ș
i
încearcă
să
fie
predictibili
în
gândire,
emo
ț
ii
ș
i
comportamente.
Aceste
persoane

încearcă
cu
disperare
să
păstreze
persoanele
de
care
sunt
dependente,
recurgând
la

comportamente
codependente.
În
speran
ț
a
că
eforturile
lor
vor
fi
împărtă
ș
ite
ș
i
partenerul
va

reac
ț
iona
prin
reciprocita te,
aceste
persoane
vor
face
orice
pentru
a
satisface
partenerul.
O

categorie
aparte
a
adictivilor
afectivi
codependen
ț
i
(Haaken,
J.,
2003,
p.
321–345.),
ar
fi

persoanele
cu
adic
ț
ie
rela
ț
ională,
în
care
persoana
nu
mai
este
îndrăgostită,
însă
este

dependentă
de
rela
ț
ie
ș
i
de
situa
ț
iile
generate
de
această
rela
ț
ie.
Această
rela
ț
ie
dezadaptativă

le
afectează
sănătatea
ș
i
starea
de
bine
emo
ț
ională,
ș
i
chiar
în
situa
ț
ia
în
care
partenerul
de

via
ț
ă
reprezintă
un
perico l
pentru
ei,
sunt
totu
ș
i
incapabili
să
încheie
rela
ț
ia
ș
i
acceptă
astfel

tot
felul
de
abuzuri.
Teama
de
a
fi
singuri
îi
paralizează
ș
i
îi
face
incapabili
să
ac
ț
ioneze
în

beneficiul lor.

Adictivii
afectivi
ambivalen
ț
i
în
compara
ț
ie
cu
persoanele
depen dente
de
rela
ț
ie,
nu
prezintă

dificultă
ț
i
în
a
încheia
o
rela
ț
ie,
ci
în
a
trece
mai
departe.
Din
nou
apare
influen
ț
a
culturală
cu

ajutorul
căreia
aceste
persoane
î
ș
i
crează
imagini
idealiste
despre
partener
ș
i
despre
rela
ț
ia

afectivă,
care
de
obicei
se
focalizează
asupra
unor
persoane
inaccesibile.
Adictivii
romantici

sunt
cei
care
se
implică
în
rela
ț
ii
afective
cu
mai
multe
persoane
deodată
ș
i
evită
astfel
să
se

implice
cu
vreunul
dintre
parteneri.
Adictivii
romantici
sunt
adesea
confunda
ț
i
ș
i
cu
adictivii

sexuali
deoarece
intimitatea
emo
ț
ională
lipse
ș
te
din
rela
ț
ia
lor,
tocmai
pentru
a
nu
se
implica

în
profunzime.
Un
alt
subtip
al
grupului
ambivalent
ar
fi
cel
denumit
sabotori.
Ace
ș
tia
tind
să

saboteze
rela
ț
ia
în
momen tul
în
care
ar
începe
să
devină
serioasă,
ori
în
momentul
în
care
apar

sentimente
de
teamă
legate
de
propria
intimitate.
Când
simt
teama
ș
i
nesiguran
ț
a,
dezvoltă

emo
ț
ii de anxietate, frică
ș
i evadare.

2.6. Caracteristici ale iubirii sănătoase
ș
i a celei adictive

Este
iubirea
adictivă
în
toate
formele
ei?
Pentru
a
putea
răspunde
la
această
întrebare

este
important
să
facem
diferen
ț
a
dintre
caracteristicile
care
ghidează
iubirea
sănătoară
ș
i
cele

care
ghidează
iubirea
adictivă.
A
ș
a
cum
am
văzut
iubirea
prezintă
o
caracteristică

evolu
ț
ionistă
ș
i
toată
lumea
simte
nevoia
iubirii,
acesta
fiind
un
element
necesar
în
via
ț
a

noastră.

E.
Fromm
(citat
în
Schaeffer,
2012,
pg.
25)
define
ș
te
iubirea
drept
”expresia

productivită
ț
ii
care
impli că
grijă,
respect,
responsabilitate
ș
i
cunoa
ș
tere;
preocupasrea
pentru

cre
ș
terea
ș
i
fericirea
persoanei
iubite,
cu
rădăcii
în
propria
capacitate
de
a
iubi
.”
Pentru
a

putea
să
se
dezvolte,
iubirea
matură
are
nevoie
de
un
teren
fertile
încă
din
copilărie
care
să

asigure
copilului
iubirea
de
sine
necondi
ț
ionată,
autoîndrumare
în
ț
eleaptă
ș
i
autoajutorare

fermă
(Shaeffer,
2012,
pg.26).
Este
nevoie
deci
de
o
dragoste
paternală
stabile,
modele
de

iubire
ș
i
de
ata
ș
ament
securizant
ș
i
de
un
mediu
cultural
realist,
care
să
prezinte
modele
de

iubire
realiste,
să
prezinte
limitele
ș
i
posibilită
ț
ile
cu
care
ne
putem
confrunta
ș
i
strategii

adaptative
de
rezolvare
a
problemelor
de
cuplu.
Astfel
s-ar
putea
dezvolta
iubirea
de
sine
la

copii
care
ar
putea
experimenta
bucuria
de
a
oferi
din
plăcere,
fără
a
o
face
din
teama
de
a
fi

respin
ș
i,
devaloriza
ț
i,
părăsi
ț
i,
etc.
Prin
practicarea
acestui
tip
de
iubire
ideală,
iubirea

aproapelui
ș
i
mai
apoi
a
partenerului
devine
ceva
natural,
nefiind
condi
ț
ionat
de
răspunsurile

acestuia,
de
prezen
ț
a
sa,
nefiind
nevoie
nici
de
controlarea
situa
ț
iilor,
încrederea
ș
i
iubirea

fiind strâns legate.

Trebuie
însă
se
diferen
ț
iem
iubirea
adaptativă,
sănătoasă,
matură,
interdependentă,
de
cea

adictivă.
Aceasta
din
urmă
are
caracteristici
obsesive
ș
i
de
multe
ori
sentimentele
ș
i
emo
ț
iile

negative
sunt
preponderente.
Nevoia
de
iubire
este
deci
una
fundamental,
pe
care
oamenii
o

caută
în
permanent.
Cultura
a
ș
a
cum
s-a
putut
observa
ș
i
mai
devreme,
are
un
rol
deosebit
în

dezvoltarea
iubirilor
adictive.
Prin
cultura
se
impregnează
o
idee
idealizată
a
iubirii,

promovând
idea
că
nu
putem
trăi
fără
persoana
iubită.
Această
nevoie
ș
i
căutare
de
iubire
este

exacerbată,
astfel
încât
ș
i
sentimentele
asociate
devin
mult
mai
intense
ș
i
dezadaptative.

Astfel
în
iubirile
adictive
emo
ț
iile
negative
sunt
predominante,
iar
aceste
persoane

experimentează
trăiri
cum
ar
fi
anxietatea,
depresia,
obsesia,
neîncrederea.
În
cazul
acestor

rela
ț
ii
interesul
pentru
alte
personae,
comportamente
sau
activită
ț
i
este
redus
din
ce
în
ce
mai

mult, persoana identificându-se cu obiectul iubit
ș
i pierzându-
ș
i identitatea la un anumit nivel.

În
schimb
în
cadrul
rela
ț
iilor
de
iubire
armonioase,
sănătoase,
interac
ț
iunile
ș
i
emo
ț
iile

prezente
sunt
total
diferite.
Partenerii
unei
rela
ț
ii
armonioase
au
nevoie
de
reciprocitate
ș
i
nu

de
control.
Totodată
cercetările
din
domeniu
arată
că
rela
ț
iile
armonioase,
la
începutul

dezvoltării
lor,
au
nevoie
să
combine
romantismul
cu
independent,
autorealizare
ș
i
stimă
de

sine.
Rela
ț
iile
armonoase
nu
tind
să
devină
o
simbioză,
ci
lasă
deschisă
oportunitatea
celuilalt

să
se
dezvolte
ș
i
să
se
simtă
în
largul
lui.
Încrederea
că
celălalt
se
va
întoarce
chiar
dacă
nu

este
ț
inut
în
proximitate
întotdeauna,
reprezintă
caracteristica
principală
a
iubirii
sănătoase.

Shaeffer
(2012,
pg.25)
în
lucrarea
sa
descrie
caracteristicile
iubirii
sănătoase,
care
în

accep
ț
iunea
acesteia
repre zintă
energie,
iubire
necondi
ț
ionată
ș
i
expansive,
nu
se
rezumă
la
un

obiect cu care se identifică,
ș
i din contră promovează libertatea.

Iubirea
este
un
sentiment
suprem,
comparat
ș
i
cu
manifestarea
supremă
descrisă
în
religii.
În

iubire
totul
devine
posibil,
apar
diferite
emo
ț
ii
ș
i
sentimente,
toate
de
o
intensitate
mare

cople
ș
ind
parcă
individul .
Shaeffer
(2012,
pg.26)
face
distinctive
între
câteva
tipuri
de
iubire

care
s-au
eviden
ț
iat
de-a
lungul
istoriei,
mai
precis,
iubirea
ca
parteneriat,
erosul
(iubirea

pasională),
agape
(dragoste
spirituală),
însă
toate
pornesc
a
ș
a
cum
observa
ș
i
autorul
de
la

iubirea
maternal,
ea
este
cea
care
define
ș
te
ș
i
ilustrează
întâia
oară
iubirea
pură,

necondi
ț
ionată oferind as tfel un model initial de iubire în via
ț
ă.

În
iubirile
addictive
(Barends,
A.
J.,
2014,
pg.
1-5),
o
altă
caracteristică
dezadaptativă
este

asumarea
de
a
răspunde
tuturor
nevoilor
partenerului
ș
i
preten
ț
ia
similară
fa
ț
ă
de
acesta.

Aceste
a
ș
teptări
sunt
nerealiste
deoarece
nu
putem
cunoa
ș
te
toate
nevoile
partenerului
ș
i
nu

putem
avea
acelea
ș
i
preten
ț
ii
absolutiste
de
la
el.
Aceste
persoane
se
raportează
la
rela
ț
ii

identificându-se
cu
aceste
a
ș
teptări,
iar
în
momentul
în
care
ceva
nu
se
întâmplă
a
ș
a
cum
ș
i-ar

dori
ei,
consideră
că
sentimentele
lor
nu
sunt
împărtă
ș
ite,
fiind
în
ș
ela
ț
i
ș
i
trăda
ț
i.
Apare
deci
o

altă caracteristică a iubirii adictive, cea de manipulare
ș
i de control al partenerului.

Shaeffer
(2012,
pg.
33)
define
ș
te
iubirea
adictivă
ca
fiind
”încercarea
de
a
ț
ine
via
ț
a
sub

control,
tentative
soldată
de
fapt
cu
pierderea
controlului
prin
atribuirea
unei
puteri
personale

altcuiva
decât
propriei
fiin
ț
e”.
În
iubirea
adictivă
apare
senza
ț
ia
de
”nevoie”
exacerbată,

individual
având
nevoie
de
protective,
siguran
ț
a,
însă
practic
propriile
probleme
nerezolvate

sunt
extrapolate
partenerului
de
via
ț
ă.
Dependen
ț
a
de
iubire
poate
lua
ș
i
ea
diverse
forme,

incluzând
sau
nu
componente
romantice
sau
sexuale.
Aceste
iubiri
dependente
pot
fi
doar

simple
adic
ț
ii
care
macin ă
rela
ț
iile
interpersonale
sau
pot
avea
în
numeroase
cazuri
efecte

letale.
Acesta
fiind
cazul
în
care
iubirea
adictivă
ia
forma
unei
violen
ț
e,
a
unui
abuz,
toate

fiind
detestate
dar
totodată
promovate
de
societate
prin
cazurile
tot
mai
dese
în
care
se

soldează cu victime.

Dacă
în
rela
ț
iile
adictiv e
partenerii
se
pot
sim
ț
ii
mistui
ț
i
ș
i
cople
ș
i
ț
i
de
atâta
control
ș
i

neîncredere,
într-o
rela
ț
ie
adaptativă,
matură,
partenerii
pot
sim
ț
i
un
sentiment
de
contopire,

dar
totodată
ș
i
de
separa re,
fără
ca
acestea
să
devină
contradictorii.
Ca
ș
i
prezen
ț
a
emo
ț
iilor

negative
ș
i
pozitive
în
via
ț
a
de
zi
cu
zi,
a
ș
a
o
rela
ț
ie
adaptativă
are
nevoie
de
un
echilibru
între

setimentul
de
contopire
ș
i
de
separare,
pentru
ca
acestea
să
nu
fie
cople
ș
itoare
ș
i

dezadaptative.
Schimbul
de
libertate,
tandre
ț
e
ș
i
putere
este
o
caracteristică
a
rela
ț
iilor

armonioase
de
iubire.
În
aceste
rela
ț
ii
mature,
partenerii
încurajează
ș
i
stimulează
dezvoltarea

fiecăruia
ș
i
de
asemenea
între
ț
inerea
rela
ț
iilor
sociale
importante,
pentru
partener,
fără
ca

aceste
separări
din
cuplu
să
fie
văzute
ca
fiind
contraproductive
sau
amenin
ț
ătoare.
Libertatea

personală
ș
i
cultivarea
rela
ț
iilor
interpersonale
importante
pentru
fiecare
dintre
partenerii

rela
ț
iei sunt men
ț
inute
ș
i asigură o rela
ț
ie matură
ș
i armonioasă

Rela
ț
iile
de
intimitate
se
formează
într-o
atmosferă
de
încredere.
În
rela
ț
iile
de
iubire
mature

partenerii
au
încredere
unul
în
celălalt,
se
simt
în
siguran
ț
ă
ș
i
se
simt
accepta
ț
i
să
fie
ei
în
ș
i
ș
i.

Iubirea
matură
reprezintă
libertatea
de
a
cere
ș
i
de
a
primi
ș
i
totodată
capacitatea
de
a
accepta

refuzul fără să fie afectată identitatea persoanei refuzate.

Capitolul 3. Prezentarea designului metodologic al cercetării
ș
i interven
ț
iei

psihosociale

3.1. Preliminarii teoretico-metodologice

Prin
lucrarea
de
fa
ț
ă
se
propun
mai
multe
finalită
ț
i,
mai
precis
identificarea
ș
i

descrierea
stilurilor
de
ata
ș
ament
al
copiilor
de
vârstă
pre
ș
colară
ș
i
a
părin
ț
ilor
acestora,

explicarea
rela
ț
iilor
dintre
stilurile
de
ata
ș
ament
ș
i
rela
ț
ii
afective
adictive
ș
i
implica
ț
iile
lor
pe

termen lung.

Acest
lucru
s-a
realizat
prin
interven
ț
ie
pe
două
planuri.
În
primul
rând
am
investigat

stilurile
de
ata
ș
ament
de
vârstă
primară
vs
cele
ale
adul
ț
ilor
prin
cercetare
ș
i
interven
ț
ie
la

Grădini
ț
a Dr. Ion Ra
ț
iu din Turda evaluând pre
ș
colarii
ș
i părin
ț
ii lor (20 de părin
ț
i
ș
i copii).

Deasemenea
s-a
realizat
o
interven
ț
ie
psihosocială
grupul
ț
intă
fiind
comunitatea

locală
din
municipiul
Turda
prin
publicarea
a
două
articole
în
presa
locală
ș
i
analizarea

feed-back-ului comunită
ț
ii la acestea.

3.1.1. Problematica abordată
ș
i scopul proiectului de cercetare
ș
i interven
ț
ie psihosocială

Prin
intermediul
acestei
cercetări
mi-am
propus
investigarea
stilurilor
de
ata
ș
ament

la
copii
de
vârstă
pre
ș
colară,
al
părin
ț
ilor
acestora
ș
i
al
transmiterii
stilului
de
ata
ș
ament
de
la

părinte
la
copil
pe
de
o
parte,
iar
pe
de
altă
parte
a
descrierii
unei
posibile
conexiuni
între

aceste
tipuri
de
rela
ț
ii
de
ata
ș
ament
ș
i
adic
ț
ia
afectivă
identificată
în
tot
mai
multe
contexte
ș
i

rela
ț
ii
interpersonale
ș
i
de
cuplu.
Iubirea
ca
ș
i
construct
apare
în
permanen
ț
ă
în
via
ț
a
noastră,

ș
i
are
implica
ț
ii
asupra
vie
ț
ii
interpersonale
ș
i
a
rela
ț
iilor
interpersonale.
Iubirea
este

elementul
cheie
din
ata
ș
ament
ș
i
se
dezvoltă
de
timpuriu
prin
interac
ț
iunile
dintre

mamă-fiu/fiică,
tată-fiu/fiică
sau
dintre
copii
ș
i
persoanele
semnificative
din
via
ț
a
lor.

Literatura
de
specialitate
a
început
să
eviden
ț
ieze
elementele
similare
dintre
iubire
ș
i
anumite

forme
de
adic
ț
ie.
A
ș
a
cum
prezintă
datele
din
cercetări,
formele
de
ata
ș
ament
din
copilărie
se

transpun
în
perioada
de
adult
sub
forma
unor
patternuri
de
rela
ț
ionare
similare.
Astfel

persoanele
cu
ata
ș
ament
ambivalent
sunt
mult
mai
predispuse
la
trăirea
unor
rela
ț
ii
afective

ca
pe
o
dependen
ț
ă.
Influen
ț
ele
asupra
vie
ț
ii
familiale,
de
cuplu
ș
i
asupra
interac
ț
iunilor

sociale
sunt
foarte
importante
având
implica
ț
ii
majore,
ș
i
totu
ș
i
cercetările
în
literatura
de

specialitate sunt destul de reduse ca număr în acest domeniu.

Scopul
lucrării
este
identificarea
inciden
ț
ei
tipului
de
ata
ș
ament
dependent
la

popula
ț
ia
din
România,
mai
precis
din
Turda,
realizarea
unei
sesiuni
de
informare
ș
i

sensibilizare
la
nivelul
comunită
ț
ii
cu
impact
asupra
unei
micro
ș
i
macro-comunită
ț
i
sociale
ș
i

prezentarea
printr-o
abordarea
de
analiză
descriptivă
a
efectului
acestor
sesiuni
asupra

grupurilor
ț
intă.

Identificarea
atitudinii
fa
ț
ă
de
importan
ț
a
stilurilor
de
ata
ș
ament
pe
termen
lung
în

rândul
părin
ț
ilor
ș
i
a
comunită
ț
ii
este
primul
pas
în
realizarea
unui
program
de
interven
ț
ie

psihosocial.
Dat
fiind
faptul
că
această
temă
are
implica
ț
ii
la
nivelul
mai
multor
grupuri
ț
intă

sub
diverse
forme,
este
indicată
ț
intirea
fiecărui
grup
prin
diverse
modalită
ț
i
ș
i
surse
pentru
a

avea efecte de durată.

3.1.2. Localizare, repere organizatorice
ș
i de management

Datele
din
cercetare
au
fost
ob
ț
inute
de
la
Grădini
ț
a
Dr.
Ion
Ra
ț
iu
din
Turda.

Pentru
a
realiza
investigarea
cât
ș
i
sesiunile
de
informare
ș
i
sensibilizare,
s-a
ob
ț
inut
acordul

direc
ț
iunii,
al
educatoarel or
ș
i
binen
ț
eles
al
părin
ț
ilor
de
a
participa
la
activită
ț
i.
De
asemenea

to
ț
i participan
ț
ii au fost asigura
ț
i că se va păstra confiden
ț
ialitatea datelor.

3.2. Etapa cercetării de investigare
ș
i evaluare ini
ț
ială

În
vederea
unei
bune
desfă
ș
urări
în
primă
etapă
s-a
stabilit
acordul
derulării

activită
ț
ii
la
Grădini
ț
a
Dr.
Ion
Ra
ț
iu
din
Turda,
după
care
a
urmat
faza
de
investigare
ș
i

evaluare
initială
.
Atât
investigarea
cât
ș
i
evaluarea
s-au
realizat
în
cadrul
grupei
mari
al

Gradini
ț
ei
Dr.
Ion
Ra
ț
iu
din
localitatea
Turda.
Copiii
ș
i
stilurile
lor
de
ata
ș
ament
au
fost

investigate indirect prin intermediul părin
ț
ilor care răspund de experien
ț
ele copiilor.

3.2.1 Problematica
ș
tiin
ț
ifică abordată

Datele
din
literatura
de
specialitate
arată
a
ș
a
cum
s-a
văzut
în
capitolele
anterioare,

o
legătură
între
stilurile
de
ata
ș
ament
din
copilărie
ș
i
patternurile
de
rela
ț
ionare
din
perioada

de
adult.
Modul
în
care
se
stabilesc
primele
rela
ț
ii
de
ata
ș
ament
ș
i
modelele
de
iubire,
î
ș
i
vor

pune
ulterior
amprenta
asupra
viitoarelor
rela
ț
ii
interpersonale
ale
persoanei
respective.

Ata
ș
amentul
timpuriu
poate
reprezenta
o
trauma
timpurie
sau
o
cicatrice
ce
urmăre
ș
te

individul
o
via
ț
ă
întreagă
sau
poate
oferi
o
bază
de
stabilitate,
încredere
ș
i
iubire.
Cunoscând

aceste
implica
ț
ii,
preven
ț
ia
ar
fi
mult
mai
pragmatică
atât
din
punct
de
vedere
social,

individual, cât
ș
i economi c.

În
acest
sens,
în
primă
etapă
s-au
evaluat
stilurile
de
ata
ș
ament
ale
pre
ș
colarilor
de

la
Grădini
ț
a
Dr.
Ion
Ra
ț
iu
din
Turda
pentru
a
vedea
cât
de
frecven t
este
în
rândul
copiilor
tipul

de
ata
ș
ament
evitant
ș
i
anxios.
Stilurile
de
ata
ș
ament
ale
copiilor
au
fost
investigate
indirect,

prin
intermediul
părin
ț
ilor
care
răspund
de
experien
ț
ele
copiilor.
De
asemenea
pentru
a

identifica
o
rela
ț
ie
existen tă
dintre
ata
ș
amentul
timpuriu
ș
i
cel
de
adult,
am
evaluat
ș
i
stilurile

de
ata
ș
ament
ale
părin
ț
ilor
acestor
copii.
În
ambele
cazuri
s-au
folosit
chestionare
ale
stilurilor

de ata
ș
ament specific vârs tei.

3.2.2. Ipotezele cercetării
ș
i obiectivele opera
ț
ionale

Ipotezele cercetării ar fi următoarele:

–
se
presupune
că
numărul
de
pre
ș
colari
care
prezintă
un
ata
ș
ament
securizant
este
mai
redus

decât cel al pre
ș
colarilor c u ata
ș
ament anxios
ș
i evitant.

-se
presupune
că
părin
ț
ii
nu
de
ț
in
informa
ț
ii
suficiente
pentru
a
con
ș
tientiza
efectul
pe
termen

lung al stilului de ata
ș
ament

-se
presupune
că
stilurile
de
ata
ș
ament
din
copilăria
timpurie
au
efecte
pe
termen
lung,
fiind

transmise
ca
model
chiar
ș
i
în
rela
ț
iile
ulterioare
de
tată/mama-fi u/fiică,
astfel
presupunem
că

stilul de ata
ș
ament al cop ilului va fi similar cu cel al adultului.

Ca
ș
i obiective propuse în lucrarea de fa
ț
ă ne propunem:

●
identificăm stilurile de ata
ș
ament predominante în rândul pre
ș
colarilor

●
să identificăm atitudinea părin
ț
ilor fa
ț
ă de stilur ile de ata
ș
ament.

●
să
identificăm
o
rela
ț
ie
între
stilul
de
ata
ș
ament
al
adultului
ș
i
cel
al

copilului

3.2. 3. Popula
ț
ia cerceta tă
ș
i lotul de subiec
ț
i investigat

Popula
ț
ia
cerce tată
a
fost
reprezentat
de
20
de
copii
înscri
ș
i
în
grupa
mijlocie
a

Grădini
ț
ei Dr. Ion Ra
ț
iu din Turda
ș
i părin
ț
ii acestora

.
Grupurile
ț
intă
investig ate
sunt
20
de
pre
ș
colari
din
Grădini
ț
a
Dr.
Ion
Ra
ț
iu
din
Turda,

investiga
ț
i
indirect
prin
intermediul
părin
ț
ilor
acestora.
Vârsta
medie
a
copiilor
s-a
situat
între

4-5
ani,
dintre
care
11
au
fost
băie
ț
i
ș
i
9
fete.
Părin
ț
ii
prezintă
vârste
cuprinse
între
24
–
34
de

ani, majoritatea dintre ei au studii superioare.

Beneficiarii
direct
ai
interven
ț
iei
ini
ț
iale
sunt
cei
20
de
părin
ț
i
ai
copiilordin
grupa
mijlocie

care
frecventează
Grădini
ț
a
Dr.
Ion
Ra
ț
iu
din
Turda
ș
i
ai
căror
părin
ț
i
au
participat
la

cercetare.

3.2. 4. Metode, instrumente, tehnici

Pentru
evaluarea
initială
a
stilurilor
de
ata
ș
ament
al
adul
ț
ilor
am
folosit

”Chestionarul
stilurilor
de
ata
ș
ament”
(Anexa
1)
al
lui
Collins
ș
i
Read
(1990,
AAS
–
Adult

Attachement Scale). Chestionarul a fost tradus pentru a fi aplicat la vârstă adultă.

Pentru
evaluarea
ini
ț
ială
a
stilurilor
de
ata
ș
ament
la
copii,
am
adaptat
Chestionarul

Stilurilor
de
Ata
ș
ament
ASCQ
(Anexa
2)
realizat
de
Ricky
Finzi-Dottan.
Chestionarul
tradus

din
engleză
este
o
variantă
ebraică
ș
i
are
15
itemi.
Varianta
tradusă
de
noi
ș
i
aplicată
are
13

itemi, cu câte 4, 5 itemi pentru fiecare tip de ata
ș
ament:

Ata
ș
ament securizant: 1, 3, 6, 9, 11

Ata
ș
ament anxios: 5, 8, 1 0, 12

Ata
ș
ament evitant: 2, 4, 7 , 13

Fiecare
item
este
înso
ț
it
de
o
scală
likert
de
5
trepte
(1-
dezacord
puternic,
2
–

dezacord
par
ț
ial,
3-
nu
ș
tiu,
4-
acord
par
ț
ial,
5-
acord
puternic).
Părin
ț
ii
au
fost
ruga
ț
i
să

evalueze pe aceste scale în ce măsură afirma
ț
iile îi caracterizează pe copiii lor în general.

Pentru
a
se
ob
ț
ine
scorul
total
s-a
făcut
media
aritmetică
a
scorurilor
ob
ț
inute
la
fiecare

stil
de
ata
ș
ament
în
parte.
Stilul
de
ata
ș
ament
predominant
a
fost
considerat
cel
la
care

punctajul era cel mai mare.

3.2.5. Planul de activită
ț
i

În
cadrul
Grădini
ț
ei
Dr.
Ion
Ra
ț
iu
din
Turda,
mai
precis
la
grupa
mijlocie,
am

aplicat
chestionare
privind
stilurile
de
ata
ș
ament
celor
20
de
copii
prezen
ț
i
cât
ș
i
părin
ț
ilor

acestora.
Datorită
vârstei
mici
a
copiilor,
chestionarele
au
fost
completate
de
către
părin
ț
i,

raportându-se la stilul de ata
ș
ament al copilului.

Părin
ț
ii
au
fost
informa
ț
i
cu
privire
la
scopul
acestei
cercetări,
cu
privire
la

confiden
ț
ialitatea
datelor
personale
ș
i
au
consim
ț
it
la
participarea
la
studiu.
Chestionarele
au

fost completate în incinta grădini
ț
ei, în timp de 40 – 60 de minute.

3.3. Etapa de interven
ț
ie psihosocială

3.3.1. Problema psihosocială abordată

A
ș
a
cum
am
observat
din
literatura
de
specialitate,
stilurile
primare
de
ata
ș
ament,

de
ș
i
se
conturează
în
copilăria
timpurie,
ele
au
impact
asupra
rela
ț
iilor
interpersonale
ș
i
de

cuplu,
lăsându-
ș
i
deci
amprenta
pe
toată
via
ț
a
adultului.
Astfel
că,
de
ș
i
initial,
în
sens
restrâns

ne
referim
la
stilul
personal
de
ata
ș
ament
în
rela
ț
ie
cu
persoana
semnificativă,
în
sens
larg,

acest
stil
de
ata
ș
ament
are
un
impact
asupra
rela
ț
iilor
sociale
din
proximitatea
individului,

fiind necesară abordarea atât la nivel individual, cât
ș
i social a problemei.

3.3. 2. Obiectivele opera
ț
ionale

Obiectivele
opera
ț
ionale
în
func
ț
ie
de
planul
de
interven
ț
ie
vizat
au
fost

următoarele:

a)

interven
ț
ia
psihosocia lă
în
grădini
ț
ă
–
stimularea
autoproblem atizării
în
rela
ț
ia
cu
proprii

copii din perspectiva stilurilor de ata
ș
ament

b)
interven
ț
ia
la
nivelul
comunită
ț
ii-
sprijin
informa
ț
ional
pentru
în
ț
elegerea
stilurilor
de

ata
ș
ament,
impactul
lor
de-a
lungul
vie
ț
ii
ș
i
modalită
ț
i
de
schimbare
a
stilurilor
de
ata
ș
ament

adictive;

3.3.3. Grup
ț
intă, benefi ciari (direct
ș
i indirect)

Grupul
ț
intă
din
primul
plan
al
interven
ț
iei
îl
reprezintă
cei
20
de
părin
ț
i,
fiind

beneficiarii
direct
ș
i
copii
acestora,
cei
20
de
pre
ș
colari
investiga
ț
i
prin
intermediul
părin
ț
ilor,

ca
ș
i beneficiari indirect.

Grupul
ț
intă
din
al
doilea
plan
al
interven
ț
iei
îl
reprezintă
comunitatea
locală

(diferite
genera
ț
ii,
profesioni
ș
ti,
familii)
din
Turda
care
accesează
publica
ț
ia
online

www.ziar15minute.net.
Beneficiari
în
mod
direct
sunt
cititorii
articolelor,
iar
beneficiarii

indirect sunt copiii acestora
ș
i persoanele cu care cititorii discută despre articolele din presă.

3.3.4. Metode instrumente tehnici

În
etapa
de
interven
ț
ie,
părin
ț
ii
au
participat
la
un
Grup
de
învă
ț
are
ș
i
dezvoltare

personală
în
cadrul
a
două
întâlniri.
Aceste
activită
ț
i
s-au
desfă
ș
urat
la
interval
de
2
săptămâni

ș
i
au
avut
o
durată
de
60
de
minute.
Activită
ț
ile
acestor
două
sesiuni,
s-au
centrat
în
jurul

următoarelor teme
ș
i obie ctive:

– definirea
ș
i identificarea stilurilor de ata
ș
ament

-ata
ș
ament
ș
i rela
ț
ii interp ersonale

-exemple, strategii practice
ș
i întrebări

În
cadrul
primei
întâlniri
am
prezentat
defini
ț
ii
ș
i
caracteristicile
definitorii
ale

stilurilor
de
ata
ș
ament
la
copii
ș
i
rela
ț
iile
acestor
tipuri
de
ata
ș
ament
cu
rela
ț
iile
interpersonale

ale adul
ț
ilor (Anexa 3. ”C um recunoa
ș
tem stilul de ata
ș
ament al copilului nostru”).

În
cadrul
celei
de-a
doua
întâlniri
a
Grupului
de
învă
ț
are
ș
i
dezvoltare
personală
am

dezvoltat
cuno
ș
tin
ț
ele
despre
stilurile
de
ata
ș
ament
prin
exemple
concrete
ș
i
strategii
practice

de recunoa
ș
tere a stilurilo r de ata
ș
ament la copii
ș
i adul
ț
i.

Al
doilea
plan
al
interven
ț
iei
psihosociale
fiind
comunitatea
din
Turda,
în
care
am

recurs
la
publicarea
articolului
din
presă
referitor
la
familiarizarea
comunită
ț
ii
cu
stilurile
de

ata
ș
ament
al
copiilor
(Anexa
5
”
Sesiune
de
informare
ș
i
sensibilizare
asupra
stilurilor
de

ata
ș
ament”
).
Deasemen ea
pentru
a
investiga
obiectivele
propuse
mai
sus,
am
recurs
la

publicarea
unui
articol
în
presă
legat
de
informarea
publicului
cu
privire
la
modalită
ț
ile
ș
i

strategiile
de
schimbare
a
stilurilor
de
ata
ș
ament
anxios
ș
i
evitant
în
ata
ș
ament
securizant

(Anexa
6
”Sesiune
de
informare
cu
privire
la
Cum
putem
interveni
în
raport
cu
stilurile
de

atasament disfunctionale”).

3.3.5. Planul de activită
ț
i

În
primul
plan
al
interven
ț
iei
psihosociale
am
realizat
un
Grup
de
învă
ț
are
ș
i
dezvoltare

personală in cadrul căruia am organizat două întâlniri:

La
prima
întâlnire
am
prezentat
stilurile
de
ata
ș
ament
ale
copiilor

(Anexa
3.
”Cum

recunoa
ș
tem
stilul
de
ata
ș
ament
al
copilului
nostru”).

,
am
discutat
caracteristicile
acestora,

am

realizat
activită
ț
i
prin
care
să
identifice
stilurile
de
ata
ș
ament
proprii
cât
ș
i
al
celorlal
ț
i,

activită
ț
i
de
brainstormi ng,
discutarea
unor
studii
de
caz,
asocierea
unor
comportamente

copil-părinte
cu
diferite
tipuri
de
ata
ș
ament.
Pe
lângă
activită
ț
ile
aplicative
am
folosit
ș
i
scurte

prezentări
prin
exemple
ale
tipurilor
de
ata
ș
ament
ș
i
ale
comportamentelor
ș
i
rela
ț
iilor

specifice acestora.

La
a
doua
întâlnire
am
prezentat
stilurile
de
ata
ș
ament
pentru
adul
ț
i

(Anexa
5
”
Sesiune
de

informare
ș
i
sensibilizare
asupra
stilurilor
de
ata
ș
ament”
)

,

am
dezvoltat
cuno
ș
tin
ț
ele
despre

stilurile
de
ata
ș
ament
prin
exemple
concrete
ș
i
strategii
practice
de
recunoa
ș
tere
a
stilurilor
de

ata
ș
ament la copii
ș
i adul
ț
i.

Pe
al
doilea
plan
de
interven
ț
ie
psihosociale
am
realizat
publicarea
în
presă
a
două

articole
legate
de
stilurile
de
ata
ș
ament

(Anexa
5
”
Sesiune
de
informare
ș
i
sensibilizare

asupra
stilurilor
de
ata
ș
ament”
)
ș
i
strategii
de
modificare
a
stilurilor
de
ata
ș
ament

dezadaptative
(Anexa
6
”Sesiune
de
informare
cu
privire
la
Cum
putem
interveni
în
raport
cu

stilurile
de
atasament
disfunctionale”
)

oferind
astfel
ș
i
un
suport
concret
prin
care
să
înceapă

să
aplice
informa
ț
iile
învă
ț
ate
ș
i
să
con
ș
tientizeze
mai
puternic
rolul
ata
ș
amentului,
al

rela
ț
iilor dintre ei
ș
i proprii copii.

3.4. Etapa cercetării de evaluare finală

Evaluarea
finală
am
efectuat-o
după
o
săptămână
de
la
primele
două
întâlniri
ale

Grupului
de
învă
ț
are
ș
i
dezvoltare
personală
realizat
în
cadrul
grădini
ț
ei.
Astfel
că
pentru
a

evalua
cuno
ș
tin
ț
ele
acumulate
în
cadrul
celor
două
întâlniri
am
aplicat
un
chestionar
scurt
cu

privire
la
stilurile
de
ata
ș
ament
(
Anexa
4).
Deasemenea
pentru
a
identifica
experien
ț
ele
ș
i

atitudinea
părin
ț
ilor
legată
de
prezentările
la
care
au
participat,
ace
ș
tia
au
completat
un

chestionar
(vezi
Anexa
nr.
7)
care
con
ț
ine
7
întrebări,
atât
deschise,
cât
ș
i
închise,
cu
privire
la

informa
ț
iile
care
le-au
fost
prezentate
ș
i
la
utilitatea
acestora
pentru
ei.
Chestionarele
au
fost

cotate
ș
i
interpretate
tematic.
Rezultatele
ob
ț
inute
la
Chestionarul
de
evaluare
finală
au
fost

introduse
în
programul
SPSS
ș
i
interpretate,
iar
răspunsurile
de
la
întrebările
deschise
au
fost

analizate
tematic.
S-au
înregistrat
toate
variantele
de
răspuns,
după
care
s-au
grupat
temele
de

interes în func
ț
ie de frecv en
ț
a apari
ț
iei acestora.

Având
în
vedere
că
la
interven
ț
ia
psihosocială
a
comunită
ț
ii
activită
ț
ile
sunt
mai

pu
ț
in
apropiate
de
public,
impresiile
ș
i
atitudinea
acestora
a
fost
analizată
pe
baza

comentariilor
primite,
a
discu
ț
iilor
deschise
în
pagina
de
Facebook
a
ziarului
ș
i
a
numărului

de
vizitatori
ș
i
cititori
la
articolele
prezentate.
Am
înregistrat
numărul
vizitatorilor,
iar
temele

discutate
au
fost
grupate
în
func
ț
ie
de
frecven
ț
ă.
Aceste
teme
s-au
analizat
în
func
ț
ie
de
trăirile

exprimate, eventualele sugestii
ș
i nivelul de cuno
ș
tin
ț
e sugerat (Anexele 8
ș
i 9).

3.4.1. Problema
ș
tiin
ț
ifică abordată

În
etapa
de
evaluare
finală
am
investigat
atitudinea,
cuno
ș
tiin
ț
ele
ș
i
gradul
de

implicare
la
nivel
familial
ș
i
al
comunită
ț
ii
locale
legat
de
stilurile
de
ata
ș
ament
al
copiilor.

Este
important
de
investigat
nivelul
de
cuno
ș
tin
ț
e
pe
care-l
de
ț
ine
atât
familia
prin

investigarea
părin
ț
ilor
din
cadrul
grădini
ț
ei,
cât
ș
i
la
nivelul
comunită
ț
ii,
pentru
a
vedea

diferen
ț
ele
ș
i
eventual
a
proiecta
programe
de
preven
ț
ie
sau
interven
ț
ie
individuale/de
grup

sau mai degrabă acestea ar trebui să vizeze întreaga comunitate.

Un
alt
aspect
important
îl
reprezintă
gradul
de
con
ș
tientizare
a
rela
ț
iei
dintre

ata
ș
amentul
primar
ș
i
efectele
negative
dezastruoase
pe
termen
lung.
Pentru
a
putea
face
o

schimbare
este
nevoie
în
primul
rând
de
con
ș
tientizarea
problemei
ș
i
de
motiva
ț
ia
individului

pentru
a
realiza
aceste
schimbări,
astfel
apare
deci
a
treia
problemă
abordată,
ș
i
anume
gradul

de
implicare,
motiva
ț
ia
părin
ț
ilor
sau
a
comunită
ț
ii
locale
de
a
realiza
anumite
schimbări.
În

acest
sens
este
deosebit
de
importantă
sondarea
terenului
cu
privire
la
ac
ț
iuni
concrete
ce
ar

putea fi întreprinse,
ș
i fa
ț
ă de care se vede că nu există reticen
ț
ă în mediile investigate.

3.4.2. Ipotezele cercetării de evaluare finală

Ipotezele propuse pentru această etapă sunt următoarele:

●
părin
ț
ii au manife stat interes pentru sesiunile de informare.

●
părin
ț
ii
au
dorit
să
afle
mai
multe
metode
ș
i
strategii
de
modificare
a
stilurilor
de

ata
ș
ament dezadap tative.

●
părin
ț
ii au dorit s ă aplice / vor aplica strategiile învă
ț
ate.

3.4.3. Obiectivele opera
ț
ionale

În cadrul acestei etape ne-am propus două obiective majore:

●
Obiectivul
principal
este
con
ș
tientizarea
de
către
părin
ț
i
a
implica
ț
iilor

stilurilor de ata
ș
ament primare.

●
Obiectivul
secundar
este
cre
ș
terea
interesului
părin
ț
ilor
fa
ț
ă
de
un
stil
de

parenting adaptativ manifestat prin asigurarea unui ata
ș
ament securizant.

3.4.4. Popula
ț
ia cercetat ă
ș
i lotul de subiec
ț
i investigat

Popula
ț
ia cerce tată: cele două grupuri
ț
intă implicate în interven
ț
ia psihosocială.
Astfel
în
cercetarea
de
evaluare
finală
realizată
la
Grădini
ț
a
Dr.
Ion
Ra
ț
iu
din

Turda
lotul
de
subiec
ț
i
a
fost
reprezentat
de
cei
20
de
părin
ț
i
ai
copiilor
din
grupa
mijlocie,

care
au
participat
la
sesiunile
de
informare
din
cadrul
Grupului
de
învă
ț
are
ș
i
dezvoltare

personală.

În
ceea
ce
prive
ș
te
grupul
ț
intă
la
nivelul
comunită
ț
ii
a
fost
reprezentat
de
cititorii

din
comunitatea
locală
din
Turda,
care
au
accesat
platforma
online
a
ziarului.
Este
totu
ș
i

posibil
ca
aceste
articole
să
fie
citite
ș
i
de
către
persoane
care
nu
apar
ț
in
comunită
ț
ii
locale,

ceea ce va reprezenta marja de eroare a cercetării.

3.4.5. Metode, instrumente , tehnici

În
etapa
cercetarii
de
evaluare
finală
am
utilizat
două
chestionare,
unul
scurt
pentru

evaluarea
cuno
ș
tin
ț
elor
acumulate
în
cadrul
celor
două
întâlniri
ale
Grupului
de
învă
ț
are
ș
i

dezvoltare
personală
(
Anexa
4)
ș
i
deasemenea
Chestionarul
de
evaluare
finală
ata
ș
at
la
anexe

(Anexa
7).
Acest
chestionar
prezintă
7
întrebări,
cu
răspunsuri
deschise
ș
i
închise,
pentru
a

putea
surprinde
cât
mai
concret
atitudinea
ș
i
implica
ț
ia
lotului
de
subiec
ț
i
în
acest
proiect
de

interven
ț
ie.

În
ceea
ce
prive
ș
te
al
doilea
plan
al
cercetarii
de
evaluare
finală,
metoda
de
evaluare

este
mai
dificilă,
de
aceea
s-au
realizat
două
print
screen-uri
(
Anexele
8
ș
i
9)
cu
articolele

publicate
pentru
a
vedea
numărul
persoanelor
care
au
accesat
ș
i
citit
articolele
postate.
De

asemenea au fost analizate comentariile făcute de cititori la articolele prezentate.

3.4.6. Planul de activită
ț
i

În
cadrul
ultimei
întâlniri
de
învă
ț
are
ș
i
dezvoltare
personală
am
aplicat

Chestionarul
scurt
privind
evaluarea
cuno
ș
tin
ț
elor
acumulate
în
cadrul
Grupului
de
învă
ț
are
ș
i

dezvoltare
personală
ș
i
deasemenea
chestionarul
final
(ANEXA
7)

.În
urma
aplicării

Chestionarului
scurt(
Anexa
4)
privind
cuno
ș
tin
ț
ele
acumulate,
am
constatat
că
majoritatea

părin
ț
ilor a în
ț
eles stilurile de ata
ș
ament
ș
i
ș
tie să le recunoască la copii lor.

Chestionarul
de
evaluare
finală
vizează
următoarele
teme:
atitudinea
părin
ț
ilor
fa
ț
ă
de

sesiunile
de
informare,
utilitatea
lor,
gradul
de
utilitate
a
informa
ț
iilor,
interesul
acordat
până

în
prezent
acestui
subiect,
identificarea
unor
comportamente
concrete,
identificarea
unor

lipsuri,
utilizate,
modul
în
care
aceste
informa
ț
ii
corespund
experien
ț
ei
personale
a
părintelui.

Aceste
teme
au
fost
investigate
prin
întrebări
închise
sau
deschise,
astfel
s-a
putut
utiliza

interpretarea
prin
program
statistic,
totodată
păstrând
libertatea
părin
ț
ilor
să-
ș
i
exprime
ș
i

părerile
personale,
acestea
fiind
analizate
calitativ,
prin
frecven
ț
a
unor
răspunsuri,
utilitatea

lor, emo
ț
iile exprimate
ș
i caracterul lor.

Evaluarea
finală
în
cadrul
comunită
ț
ii
locale
a
constat
în
identificarea
ș
i

interpretarea
temelor
apărute
în
cadrul
discu
ț
iilor
pe
baza
articolelor
referitoare
la
modalită
ț
ile

ș
i
strategiile
de
schimba re
a
stilurilor
dezadaptative
de
ata
ș
ament.

Articolul
a
avut
ca
scop

identificarea
unor
strategii
practice
care
să
vină
în
ajutorul
părin
ț
ilor
pentru
stabilirea
ș
i

formarea
unui
stil
de
ata
ș
ament
securizant.
Sunt
descrise
pe
scurt
stilurile
de
ata
ș
ament

dezadaptative,
caracteristicile
proprii
oferindu-se
apoi
strategii
specifice
stilului
de
ata
ș
ament

evitativ
ș
i
celui
anxios.
Aceste
strategii
pot
fi
aplicate
de
părin
ț
i
în
mod
constant
în
vederea

schimbării
stilurilor
de
ata
ș
ament
dezadaptativ,
eviden
ț
iindu-se
totodată
limitele
acestor

metode.
Evaluarea
la
activită
ț
ile
de
sensibilizare
a
vizat
identificarea
ș
i
interpretarea
temelor

apărute
în
cadrul
discu
ț
iilor
pe
baza
articolului
referitor
la
modalită
ț
i
ș
i
strategii
de
modificare

a
stilurilor
de
ata
ș
ament
anxios
ș
i
dependent.
Aceste
teme
au
cuprins:
”utilitatea”,
motiva
ț
ia,

”implicarea”,
lipsurile,
sugestiile.
Cotarea
ș
i
interpretarea
acestor
feed-backuri
s-a
realizat

prin
măsurarea
frecven
ț
ei
acestor
teme
în
comentarii,
ș
i
notarea
sugestiilor
ș
i
a
lipsurilor

indicate
de
vizitatori.
Pe
lângă
temele
men
ț
ionate,
au
mai
fost
teme
cu
o
frecven
ț
ă
mai
redusă

care
au
fost
considerate
nesemnificative:
sistemul
educativ,
modelul
familiei,
abuzul
de

substan
ț
e.
Dintre
sugestii
amintim:
mai
multe
discu
ț
ii
de
grup,
realizarea
unei
platform
online,

interac
ț
iune
cu
categoriil e
sociale
implicate.
Lipsurile
men
ț
ionate
au
fost:
neimplicarea
unor

organiza
ț
ii, lipsa unor act ivită
ț
i organizate.

Partea a II-a Prezentarea rezultatelor implementării proiectului de

cercetare
ș
i interven
ț
ie psihosocială

Cap. 4. Rezultatele ob
ț
inute în etapa cercetării de evaluare initială

În
etapa
de
evaluare
initială
am
urmărit
să
verificăm
ipotezele
men
ț
ionate
prin

aplicarea
chestionarelor
privind
stilurile
de
ata
ș
ament
ale
părin
ț
ilor
ș
i
ale
copiilor.
Din

rezultatele
ob
ț
inute
putem
vedea
că
am
reu
ș
it
să
identificăm
stilul
de
ata
ș
ament
predominant

în rândul acestor părin
ț
i
ș
i copii.

Fig.1 Distribu
ț
ia stilurilor de ata
ș
ament în rândul adul
ț
ilor
ș
i copiilor

A
ș
a
cum
arată
ș
i
figura
de
mai
sus,
stilul
de
ata
ș
ament
predominant
este
cel

securizant,
atât
în
rândul
adul
ț
ilor,
cât
ș
i
în
rândul
copiilor.
Cazurile
de
ata
ș
ament
anxios
ș
i

evitant
sunt
mai
reduse
ca
număr.
Totodată
prin
analiza
datelor
ob
ț
inute
am
putut
observa
că

în
majoritatea
cazurilor
în
care
ata
ș
amentul
părin
ț
ilor
era
evitant
sau
anxios,
stilul
de

ata
ș
ament al copiilor era î n schimb securizant.

Chestionarele
folosite
au
indicat
stilul
predominant
prin
scorul
cel
mai
mare
ob
ț
inut

la
un
aumit
stil.
Totu
ș
i
este
important
de
men
ț
ionat
faptul
că
în
mai
multe
cazuri
stilurile
de

ata
ș
ament
predominante
ar
fi
chiar
două,
este
posibil
ca
acest
lucru
să
se
reflecte
în
diverse

situa
ț
ii,
cu
persoane
diferite.
De
asemenea
în
cazurile
în
care
stilurile
de
ata
ș
ament
s-au

dovedit
a
fi
dezadaptative
în
cazul
părin
ț
ilor,
în
cazul
copiilor,
de
ș
i
scorul
cel
mai
mare
l-a

ob
ț
inut
un
stil
securizan t,
am
observat
un
scor
ridicat
ș
i
la
celelalte
stiluri
de
ata
ș
ament,

sugerând
faptul
că
stilul
de
ata
ș
ament
nu
este
pe
deplin
format,
sau
existen
ț
a
unor
tendin
ț
e

dezadaptative în anumite medii. Acest lucru merită investigat mai pe larg pe viitor.

A
doua
ipoteza
a
vizat
eviden
ț
ierea
rela
ț
iei
dintre
stilurile
de
ata
ș
ament
ale
copiilor

ș
i cele ale adul
ț
ilor/părin
ț
ilor.

Fig.nr.2 Distribu
ț
ia stiluri lor de ata
ș
amet observate la adul
ț
i

Fig.nr.3 Distribu
ț
ia stiluri lor de ata
ș
amet observate la copii

Dintre
20
de
părin
ț
i
investiga
ț
i,
13
au
ob
ț
inut
un
scor
care
sugerează
prezen
ț
a
unui
stil
de

ata
ș
ament
securizant,
3
prezintă
un
stil
de
ata
ș
ament
evitant,
iar
4
părin
ț
i
prezintă
un
stil
de

ata
ș
ament
anxios.
După
cum
arată
datele,
majoritatea
părin
ț
ilor
prezită
un
stil
de
ata
ș
ament

securizant,
totu
ș
i
10
dintre
părin
ț
i,
de
ș
i
prezintă
un
scor
majoritar
la
stilul
de
ata
ș
ament

securizant/evitant,
scorul
la
un
alt
stil
de
ata
ș
ament
dezadaptativ
este
u
ș
or
apropiat
(e.
stil
de

ata
ș
ament
securizant
22
puncte,
stil
de
ata
ș
ament
evitant
20
sau
21
de
puncte).
Acest
lucru

sugerează
faptul
că
stilurile
de
ata
ș
ament
predominante
se
combină
adesea
cu
alte
stiluri
de

ata
ș
ament
în
diferite
contexte.
În
acest
sens
ar
fi
interesant
de
investigat
strict
rela
ț
ia
părintelui

cu
copilul
pentru
a
eviden
ț
ia
modelul
care
este
transmis
copilului.
De
asemenea
există

posibilitatea ca datele să nu fi fost completate cu acurate
ț
e.

În
ceea
ce
prive
ș
te
stilurile
de
ata
ș
ament
identificate
în
rândul
copiilor
care
au
fost

investiga
ț
i indirect prin in termediul părin
ț
ilor s-au ob
ț
inut următoarele rezultate:

-18 copii care prezintă stil de ata
ș
ament securizant din cei 20 investiga
ț
i

-9
copii
prezintă
un
scor
ridicat
atât
la
stilul
de
ata
ș
ament
securizant
cât
ș
i
la
cel

evitant
ș
i anxios

Se
poate
observa
din
datele
prezentate
că
stilurile
din
copilărie
sunt
similare
cu
cele

de
la
vârsta
adultă,
astfel
că
la
părin
ț
ii
cu
un
stil
de
ata
ș
ament
predominant
securizant,
copiii

au de asemeea un stil de ata
ș
ament securizant.

În
urma
analizei
rezultatelor
ob
ț
inute
în
evaluarea
ini
ț
ială,
s-a
observat
că
stilurile
de

ata
ș
ament
din
copilărie
ș
i
cele
din
perioada
de
adult
sunt
similar e,
astfel
că
diferen
ț
ele
dintre

cele
două
stiluri
sunt
nesemnificative.
Acest
lucru
confirmă
datele
din
literatura
de
specialitate

cu
privire
la
legătura
dintre
cele
două
tipuri
de
ata
ș
ament,
ș
i
se
subliniază
astfel
importan
ț
a
ce

trebuie
acordată
stilului
de
ata
ș
ament
din
copilărie,
datorită
efectelor
pe
termen
lung
descrise

în prima parte a lucrării.

Pentru
a
în
ț
elege
mai
bine
rezultatele
ob
ț
inute
am
realizat
un
tabel
cu
procentele

ob
ț
inute
atât
de
adul
ț
i
cât
ș
i
de
copii
la
interpretarea
testelor
de
identificarea
a
stilurilor
de

ata
ș
ament.

Categoria de e
ș
antion

investigată

Stil de ata
ș
ament

securizant

Stil de ata
ș
ament

anxios

Stil de ata
ș
ament

evitant

Adul
ț
i

68%

18%

14%

copii

90%

Tabel nr.1. cu rezultatele la chestionarele de evaluare a stilurilor de ata
ș
ament

4.1. Capacitatea de a primi iubire

Atât
capacitatea
de
a
oferi
cât
ș
i
cea
de
a
primi
iubirea
consituie
elemente

semnificative
ce
pot
schimba
natura
unei
rela
ț
ii
dintr-una
sănătoasă
într-un
adictivă.
O
rela
ț
ie

interpersonală,
ș
i
mai
cu
seamă
una
de
cuplu
implică
reciprocitate
ș
i
mutualitate
pentru
a
se

evita
îngrijirile
compulsive
ș
i
iubirile
adictive.
O
comunicare
bazată
pe
afectivitate
este

fundamentală
pentru
dezvoltarea
unor
rela
ț
ii
interpersonale
adaptative.
Exprimarea

afectivită
ț
ii
a
contribuit
la
formarea,
men
ț
inerea
ș
i
stabilirea
nivelului
de
satisfac
ț
ie
a
rela
ț
iilor

personale semnificative.

Iubirea
din
perspectiva
teoriei
ata
ș
amentului
presupune
capacitatea
de
a
oferi
ș
i
de

a
primi
afec
ț
iunea.
Astfe l
există
un
schimb
permanent
între
persoanele
implicate,
iar
când

interac
ț
iunile
sunt
unilate rale,
se
observă
dezechilibrul
ce
produce
distres.
În
iubire
apare
o

nevoie
naturală
de
confirmare
ș
i
asigurare
a
sentimentelor
partenerului,
însă
a
ș
a
cum
descrie

ș
i
Shaeffer
(2012),
aceas ta
nu
trebuie
confundată
cu
dependen
ț
a
excesivă
manifestată
prin

nevoie permenentă compulsivă de confirmare, control
ș
i afec
ț
iune.

Într-o
rela
ț
ie
de
iubire
sănătoasă
încă
din
copilărie
se
eviden
ț
iază
o
iubire

necondi
ț
ionată
în
care
mama
oferă
afec
ț
iune/iubire
ș
i
îngrijire
la
solicitările
ș
i
nu
numai
ale

noului-născut.
Această
primă
rela
ț
ie
stabile
ș
te
limitele
ș
i
patternul
de
iubire,
copilul
învă
ț
ând

că
poate
primi
iubirea
ș
i
în
ț
elegerea
necondi
ț
ionat
sau
din
contra
dacă
îndepline
ș
te
anumite

condi
ț
ii, dacă solicită iubi rea sau poate să nu fie demn de a primi iubirea.

Prin
simple
interac
ț
iuni
în
care
mama
consolează
copilul,
sau
so
ț
ul
î
ș
i
încurajează

so
ț
ia
să
progreseze
în
propria
carieră,
sau
în
situa
ț
ia
în
care
o
neîn
ț
elegere
este
iertată
ș
i

percepută
ca
o
gre
ș
eală
neinten
ț
ionată
de
către
partener,
asigurân du-se
suportul
ș
i
în
ț
elegerea,

se
eviden
ț
iază
rela
ț
ii
mutuale
în
care
partenerii
se
focalizează
a
ș
a
cum
observa
ș
i
Sternberg
ș
i

Weis
(2006)
pe
nevoile
celuilalt
necondi
ț
ionat.
În
aceste
rela
ț
ii
aceste
persoane
sunt
convinse

că
partenerul
din
rela
ț
ie
ar
face
la
fel,
acest
lucru
oferindu-le
un
sentiment
de
siguran
ț
ă
ș
i

protec
ț
ie.

Capacitatea
de
a
primi
afec
ț
iunea
poate
fi
deci
perturbată
prin
interac
ț
iunile

timpurii,
impregnându-se
asupra
rela
ț
iilor
interpersonale
viitoare.
În
literatura
de
specialitate

s-a
observat
că
în
cazul
persoanelor
traumatizate,
sau
care
ș
i-au
însu
ș
it
un
stil
de
ata
ș
amet

dezadaptativ,
există
o
vulnerabilitate.
Această
vulnerabilitate
se
manifestă
prin
diverse

sentimente
trezite
în
momentul
în
care
individul
ar
trebui
să
primească
iubirea.
Poate
apărea

anxietatea
datorată
experien
ț
elor
timpurii
în
care
primirea
afec
ț
iunii
a
fost
urmată
de
abandon

ș
i
separare,
astfel
individ ul
se
teme
să
experimenteze
din
nou
presupusele
sentimente
negative

prin
îndepărtarea
posibililor
parteneri
ș
i
neimplicarea
în
rela
ț
ii
afective.
Faptul
că
o
persoană

prime
ș
te
afec
ț
iune/iubire,
poate
provoca
adevărate
crize
de
identitate
în
momentul
în
care
în

mediul
familial
această
persoană
ș
i-a
dezvoltat
o
imagine
de
sine
negativă,
fiind
întărită
de

persoanele semnificative.

Având
un
stil
de
ata
ș
ament
securizant
asigură
un
mediu
stabil
ș
i
benefic
în
care

copilul se simte protejat
ș
i în siguran
ț
ă, putând primi afec
ț
iunea în mod necondi
ț
ionat.

A
ș
a
cum
arată
rezultatele
ob
ț
inute,
adul
ț
ii
din
grupul
investigat
în
această
cercetare

prezintă
un
stil
de
ata
ș
ament
predominant
securizant.
De
asemenea
dacă
analizăm
capacitatea

lor
de
a
primi
afec
ț
iune,
s-a
observat
un
echilibru
între
a
primi
ș
i
a
dărui.
Astfel
marea

majoritatea
se
împrietene
ș
te
cu
u
ș
urin
ț
ă
cu
alte
persoane,
dar
totodată
simte
nevoia
să
fie
ș
i

independent,
nefiind
satisfăcut
să
fie
dependent
în
totalitate
de
altă
persoană.
Această

capacitate
de
a
primi
iubire
este
observabilă
prin
analiza
graficelor
de
la
întrebările
1,
3,
13,

15,
16,
din
Chestionarul
de
evaluare
a
stilurilor
de
ata
ș
ament
la
adul
ț
i
(Anexa
1
”

CHESTIONAR STILURI DE ATA
Ș
AMENT (ADULT)” ) prezentate mai jos.

Figura. Nr. 4

Aceste
persoane
se
pot
apropia
cu
u
ș
urin
ț
ă
de
alte
persoane,
pot
oferi
relativ
u
ș
or

afec
ț
iune,
iar
faptul
că
alte
persoane
se
apropie
ș
i
le
oferă
afec
ț
iune
nu
constituie
un
distress

pentru ele.

4.2. Capacitatea de a oferi iubire

Shaeffer
(2012,
pg.
161)
consideră
că
în
iubirea
non-egocentrică
”
a
dărui
ș
i
a
primi

sunt
trăite
în
mod
similar”.
Capacitatea
de
a
oferi
din
acea
ș
i
plăcere
ca
ș
i
cea
provocată
de

primirea
afec
ț
iunii
este
cea
care
delimitează
de
multe
ori
iubirea
sănătoasă
de
o
rela
ț
ie

dependentă.
În
momentul
în
care
dăruirea
iubirii
este
condi
ț
ionată
chiar
incon
ș
tient
de

primirea
în
schimb
a
unui
comportament
similar,
rela
ț
ia
este
periclitată,
dezvoltându-se
o

iubire
egoistă
în
care
chiar
ș
i
dăruirea
se
rezumă
la
propria
persoană
ș
i
la
nevoia
exagerată
de

a primi afec
ț
iune
ș
i aten
ț
ia de care are nevoie.

Shaeffer
(2012)
descrie
această
capacitate
de
a
dărui,
considerând
că
atunci
când

acest
lucru
este
realizat
din
suflet,
dăruirea
devine
o
experien
ț
ă
profundă
pentru
ambele

persoane.
Capacitatea
de
a
dărui
la
un
nivel
profund
este
încurajat
atât
în
literatură,
cât
ș
i
în

rela
ț
iile
de
ata
ș
ament
primare
ș
i
în
învă
ț
ăturile
propovăduite
în
diverse
religii.
Dăruirea
ș
i

iubirea,
nu
numai
în
rela
ț
ia
de
cuplu,
ci
în
general
fa
ț
ă
de
oricine,
este
considerat
a
fi
o
virtute

ș
i
o
modalitate
de
mântu ire
supremă.
Iubirea
divinită
ț
ii
necesită
o
rela
ț
ie
de
încredere
ș
i
de

siguran
ț
ă
fa
ț
ă
de
natura
protectoare
a
acesteia,
asigurând
baza
pentru
o
iubire
necondi
ț
ionată

ș
i
fa
ț
ă
de
cei
din
jur.
Astfel
în
momentul
în
care
copilul
se
dezvoltă
într-o
rela
ț
ie
de

nesiguran
ț
ă
ș
i
neîncredere,
această
capacitate
de
primi,
precum
ș
i
de
a
dărui
iubirea
sunt

afectate
ș
i se pot manifest a ca forme de dependen
ț
ă fa
ț
ă de partener.

A
ș
a
cum
am
vazut
în
subcapitolul
anterior
ș
i
din
graficele
ob
ț
inute
în
urma
analizei

datelor
în
SPSS,
adul
ț
ii
participan
ț
i
la
acest
studiu
se
pot
apropia
de
alte
persoane
cu
u
ș
urin
ț
ă,

presupunând că se
ș
i ofer ă afec
ț
iune prin această apropiere.

A
ș
a
cum
se
vede
în
graficul
de
mai
jos,
aceste
persoane
nu
consideră
că
partenerul

de
via
ț
ă
ar
vrea
să
ofere
sau
să
solicite
mai
mult
decât
pot
oferi
sau
primi,
ci
în
propor
ț
ie
de

peste
medie,
există
un
echilibru
între
a
primi
ș
i
a
oferi
afec
ț
iune.
Totu
ș
i
precum
se
poate

observa
există
un
procent
de
aproximativ
20%
de
persoane
care
consideră
că
li
se
oferă
prea

mult
fa
ț
ă
de
cât
pot
prim i
sau
consideră
că
pot
să
dea
în
schimb,
existând
un
distress
ș
i

dezechilibru ce trebuie investigat mai în detaliu.

Figura nr. 5

În schimb dacă analizăm rezultatele ob
ț
inute la copii, ace
ș
tia, declară indirect prin

prisma părin
ț
ilor că sunt d ispu
ș
i să ajute în doar aproximativ 35% de cazuri, procent redus

pentru un grup de copii cu stil de ata
ș
ament securizant.
Figura nr. 5

Dacă
analizăm
situa
ț
ia
în
care
copilul
este
dispus
să-
ș
i
împartă
jucăria,
de
asemenea

se
ob
ț
in
rezultate
interesa nte.
Aproape
o
treime
dintre
copii
nu
doresc
să-
ș
i
împartă
ș
i
să
ofere

deci
o
bucurie
celuilalt.
Acest
fapt
se
poate
datora
ș
i
vârstei
copiilor,
fiind
vorba
de
copii
de

grădini
ț
ă
dar
ș
i
modelului
ș
i
educa
ț
iei
oferite
de
părin
ț
i.
Dacă
ajutorul
ș
i
micile
bucurii,

lucruri
personale
nu
reu
ș
im
să
le
împăr
ț
im
ș
i
să
oferim
astfel
semne
de
afec
ț
iune,
la
vârstă
mai

mare
va
fi
mai
dificil
să-
ș
i
însu
ș
ească
aceste
abilită
ț
i.
Iubirea
naturală,
capacitatea
de
a
oferi
o

bucurie
celuilalt
este
diminuată,
fiind
un
aspect
important
care
va
asigura
o
rela
ț
ie
afectivă

matură.

Fig. nr. 6

Se poate observa că un procent destul de mare de copii nu se simte confortabil să li

se ofere prea mare afec
ț
iune, preferând să păstreze distan
ț
a. Aproape jumătate dintre copii

resimt un distres la apropierea prea afectuoasă a altor persoane.

Fig. nr. 7

4.3. Rela
ț
iile afective cu părin
ț
ii

Rela
ț
iile
afecti ve
cu
părin
ț
ii
se
conturează
încă
din
primele
ore
de
la
na
ș
terea

copilului.
Literatura
de
specialitate
referitoare
la
teoriile
de
ata
ș
ament
consideră
că
prin
aceste

rela
ț
ii
primare
de
ata
ș
ament
cu
părin
ț
ii
(sau
persoanele
semnificative)
se
conturează

func
ț
ionarea
viitoarelor
rela
ț
ii
interpersonale.
Aceste
rela
ț
ii
din
copilărie
influen
ț
ează
modul

în
care
ne
raportăm
la
persoanele
cu
care
interac
ț
ionăm,
formând
adevărate
patternuri
de

rela
ț
ionare.
Prin
rela
ț
ia
cu
părin
ț
ii
se
formează
sentimentele
copilului,
ș
i
apoi
a
adultului
de

nesiguran
ț
ă, de anxietate, frică, evitare
ș
i satisfac
ț
ie din cadrul rela
ț
iilor interpersonale.

Ralston
ș
i
colab.
(2012)
precum
ș
i
al
ț
i
speciali
ș
ti
din
domeniu
atestă
importan
ț
a

rela
ț
iei
dintre
copii
ș
i
părin
ț
i.
Implica
ț
iile
acestei
rela
ț
ii
afective
se
poate
observa
la
nivelul

comportamentului
copiilor
ș
i
adolescen
ț
ilor.
Diverse
studii
au
eviden
ț
iat
(Ralston
ș
i
colab.

2012)
faptul
că
rela
ț
iile
pozitive
cu
părin
ț
ii
pot
influen
ț
a
negativ
abuzul
de
substan
ț
e
în
rândul

adolescen
ț
ilor.

Importan
ț
a
rela
ț
iilor
afective
cu
părin
ț
ii
din
copilăria
timpurie
reprezintă
baza
prin

care
se
formează
personalitatea
copilului
prin
oferirea
unui
mediu
protective
în
care
să-
ș
i

poată
dezvolta
încrederea
în
sine,
curiozitatea,
ș
i
o
imagine
de
sine
pozitivă.
În
situa
ț
iile
în

care
mama
sau
persoanele
semnificative
nu
răspund
nevoilor
copilului,
ci
se
comport
mai

degrabă
indiferen
ț
i,
induc
stări
de
anxietate,
nelini
ș
te,
distress
ș
i
ulterior
se
pot
observa

caren
ț
e emo
ț
ionale
ș
i chia r cognitive/comportamentale.

Tot
aceste
rela
ț
ii
afective
au
rol
în
dezvoltarea
rela
ț
iilor
sociale
ale
copilului
prin

formarea
unor
patternuri
de
rela
ț
ionare
cu
cei
din
jur.
Căru
ț
ă
(2012,
p.
72-81)
descrie
modul

în
care
supraprotec
ț
ia,
prin
manifestarea
părin
ț
ilor
poate
forma
dependen
ț
ă,
egocentrism
ș
i

lipsă
de
ini
ț
iative.
Pe
de
altă
parte
respingerea
sau
neglijarea
copilului
produce
anxietate
ș
i

stimă
de
sine
scăzută,
compensând
lipsa
afectivită
ț
ii
prin
comportamente
agresive,

instabilitate
emo
ț
ională,
dezinteres
ș
i
alte
simptome
negative
care
perturbă
dezvoltarea
ș
i

performan
ț
a sa
ș
colară.

Se
poate
deci
observa
că
rela
ț
iile
afective
cu
părin
ț
ii
constituie
o
bază
esen
ț
ială
atât

emo
ț
ională,
cât
ș
i
socială,
ș
i
cognitiv-comportamentală
în
dezvoltarea
copilului.
Orice

perturbare a acestor rela
ț
ii poate avea consecin
ț
e dezadaptative pe termen lung.

În
cazul
lotului
investigat
în
această
cercetare,
stilul
de
ata
ș
ament
predominant
s-a

observant
că
ar
fi
cel
securizant.
Totodată
se
confirmă
ipoteza
conform
căreia
patternurile
de

rela
ț
ionare
din
copilărie
sunt
transmise
ș
i
manifestate
ș
i
la
vârsta
de
adult.
Astfel
ș
i
în
rândul

copiilor
se
poate
observa
prezen
ț
a
unui
stil
de
ata
ș
ament
securizant.
Acest
lucru
este

important
deoarece
sugerează
că
în
aceste
familii
există
un
mediu
sigur
ș
i
protective,
prin
care

schimbul
afectiv
este
realizat
într-o
manieră
adaptativă.
Totu
ș
i
se
poate
observa
că
există

situa
ț
ii
limită,
în
care
stilul
de
ata
ș
ament
predominant
este
cel
securizant,
dar
totodată
scorul

la
celelalte
stiluri
fiind
de
asemenea
ridicat.
În
aceste
situa
ț
ii
se
poate
presupune
că
aceste

persoane
se
manifestă
diferit
în
contexte
diferite,
fiind
util
un
training
privind
con
ș
tientizarea

stilului
de
ata
ș
ament
ș
i
însu
ș
irea
unor
tehnici
de
modificare
a
stilurilor
dezadaptative,
ca

modalitate de preventive.

Pentru
a
vedea
rela
ț
iile
copiilor
cu
părin
ț
ii
am
urmărit
reac
ț
iile
copiilor
la
separarea

de
părin
ț
i,
observându-s e
că
doar
aproximativ
37%
nu
sunt
îngrijora
ț
i
de
lipsa
părin
ț
ilor.

Restul
resimt
un
distres
care
poate
fi
dezadaptativ
pe
termen
lung.
Nesiguran
ț
a
legată
de

afec
ț
iunea părin
ț
ilor poate a
ș
a cum am vazut deja să aibă efecte dezadaptative pe termen lung.

Figura nr.8

Fig. nr. 9

4.4. Efectele unui ata
ș
ament evitant asupra rela
ț
iilor sociale

Efectele
stilurilor
de
ata
ș
ament
dezadaptative
asupra
interac
ț
iunilor
sociale
a
fost

eviden
ț
iat
deja
în
literatu ra
de
specialitate
(

Brennan
et
al.,
1998

;

Bifulco
and
Thomas,
2013

,

vezi,
Sheinbaum
ș
i
colab ,
2015,
p.
2-3).
Se
observă
că
persoanele
cu
stil
de
ata
ș
ament
evitant

au
tendin
ț
a
să
fie
indepen dente,
să
se
bazeze
pe
propria
persoană,
evitând
implicarea
în
rela
ț
ii

apropiate
sau
intime.
Aceste
apropieri
sunt
percepute
ca
un
real
distress
pentru
aceste

persoane, încercând să le evite pe cât posibil.

Sheinbaum
ș
i
colab,
(2015,
p.
2-10)
au
investigat
diferen
ț
ele
stilurilor
de
ata
ș
ament

ș
i
manifestările
specifice
ale
acestora
în
interac
ț
iunile
sociale
generale
sau
specifice.
Autorii

au
eviden
ț
iat
că
persoane le
cu
un
stil
de
ata
ș
ament
evitant
se
asociază
adesea
cu
un
nivel
mai

scăzut
de
fericire
ș
i
de
capacitate
de
auto-dezvăluire.
Precum
am
văzut
mai
sus,
aceste

persoane
evită
interac
ț
iunile
sociale,
asftel
prezintă
un
număr
mult
mai
redus
al
istoricului
de

rela
ț
ii
de
cuplu
fa
ț
ă
de
persoanele
cu
celelalte
stiluri
de
ata
ș
ament.
Ele
preferă
singurătatea

implicându-se
fără
prea
mare
entuziasm
în
interac
ț
iuni
interpersonale.
Neacordând
ș
ansa
să

dezvolte
rela
ț
ii
interperso nale
profunde,
aceste
persoane
se
simt
îndepărtate
de
ceilal
ț
i,
ceea
ce

printr-un
cerc
vicios
le
întăre
ș
te
sistemul
de
credin
ț
e
dezadaptative.
Implicarea
în
rela
ț
ii

interpersonale
care
să
promoveze
intimitatea
ș
i
apropierea
poate
facilita
dezvoltarea
unor

rela
ț
ii mai adaptative
ș
i modificarea percep
ț
iilor eronate despre sine
ș
i al
ț
ii.

În
rândul
grupului
de
copii
investiga
ț
i
în
studiul
de
fa
ț
ă,
efectele
stilului
de

personalitate
evitant
sunt
reduse,
sub
50%,
însă
ele
se
manifestă
în
rela
ț
iile
interpersonale
sub

diverse
aspecte.
Astfel
un
număr
destul
de
mare
de
copii
preferă
să
nu
interac
ț
ioneze,
sau
să
o

facă
cu
dificultate,
nu
se
simte
comfortabil
dacă
i
se
oferă
prea
multă
afec
ț
iune
sau
apropiere

fizică,
preferând
astfel
singurătatea
sau
activită
ț
i
solitare
ș
i
au
nevoie
de
prezen
ț
a
părin
ț
ilor

pentru
a
se
sim
ț
i
în
siguran
ț
ă.
Un
grad
mai
mare
de
independe n
ț
ă
ș
i
de
încredere
în
for
ț
ele

proprii,
prin
asigurarea
constantă
a
afec
ț
iunii
părin
ț
ilor
ar
fi
mult
mai
utilă
pentru
crearea
cu

oarecare
u
ș
urin
ț
ă
a
unor
rela
ț
ii
stabile
adaptative
pe
viitor.

Figura
nr.
10

Figura
nr.
11

Figura
nr.
12

Figura nr. 13

4.5. Efectele unui ata
ș
ament anxios asupra rela
ț
iilor sociale

Persoanele
care
prezintă
un
stil
de
ata
ș
ament
anxios
reflectă
o
nevoie
exacerbată

pentru
afec
ț
iune
ș
i
acceptare,
fiind
în
permanen
ț
ă
îngrijora
ț
i
să
nu
fie
părăsi
ț
i
sau
respin
ș
i
de

persoanele
iubite.
Reis
ș
i
Wheeler
în
studiul
din
1991
(Sheinbaum
ș
i
colab,
2015)
au

investigat
tocmai
diferen
ț
ele
dintre
stilurile
de
ata
ș
ament
ș
i
răspunsurile
la
interac
ț
iuni
sociale

în
general
ș
i
specific
cu
persoane
semnificative
sau
foarte
apropiate.
Ace
ș
tia
au
ajuns
la

concluzia
că
persoanele
cu
stil
de
ata
ș
ament
anxios,
comparativ
cu
cel
al
persoanelor
cu
stil

de
ata
ș
ament
securizant
prezintă
o
varietate
mai
mare
de
emo
ț
ii
pozitive
ș
i
de
interac
ț
iuni
care

indică
deschiderea
ș
i
suportul
ș
i
o
stimă
de
sine
mai
scăzută.
Totodată
Tidwell
ș
i
colab,
în

1996
(Sheinbaum
ș
i
colab,
2015,
p.
2-10)
eviden
ț
iază
în
rândul
acestor
persoane
un
nivel
mai

ridicat
de
anxietate
ș
i
de
sentiment
de
respingere,
ace
ș
tia
fiind
mai
predispu
ș
i
să
perceapă

emo
ț
ii negative la persoan ele din jur.

Datele
din
literature
de
specialitate
(Sheinbaum
ș
i
colab,
2015,
p.
2-10)
descriu

aceste
persoane
ca
prezentând
evaluări
mai
degrabă
negative
decât
pozitive
referitoare
la

propria
persoană.
Existând
o
nesiguran
ț
ă
ș
i
neîncredere
pornită
de
la
propria
persoană,
acestea

nu
pot
avea
încredere
deplină
nici
în
alte
persoane,
considerându-se
a
fi
neiubite,
fiind
în

permanen
ț
ă suspicioase
ș
i dezvoltând credin
ț
e ira
ț
ionale pe această temă.

Ca
ș
i
în
cazul
persoanelor
cu
stil
de
ata
ș
ament
evitant,
persoanele
cu
stil
de

ata
ș
ament
anxios
se
pare
că
î
ș
i
dezoltă
mai
eficient
abilită
ț
ile
sociale
ș
i
capacitatea
de

interac
ț
iune dacă sunt imp licate în rela
ț
ii interpersonale profunde.

Comportamentul
anxios
în
rela
ț
iile
interpersonale
ale
copiilor
se
manifestă
prin

rela
ț
ii
afective
cu
anumi te
persoane,
dificultă
ț
i
de
a
împăr
ț
i,
oferii
ceva
personal,
evitarea

acestor
persoane
de
către
altele,
fiind
adesea
refuzat
ș
i
îndepărtat
din
rela
ț
iile
interpersonale

cu
al
ț
ii.
Ca
ș
i
în
cazul
stilului
de
ata
ș
ament
evitativ,
cel
anxios
prezintă
de
asemenea
un

procent
redus
în
manifestările
copiilor
din
lotul
investigat,
totu
ș
i
ar
fi
util
să
observăm

prezen
ț
ă
acestor
comport amente,
ș
i
de
ce
nu,
să
intervenim
în
reducerea
lor,
sau
în
stimularea

ș
i dezvoltarea abilită
ț
ilor adaptative ale copilului, asigurându-i un stil de ata
ș
ament securizant.

Figura nr. 14

În
cazul
adul
ț
ilor,
aceste
comportamente
specifice
stilului
de
ata
ș
ament
anxios
se

manifestă
prin
nesiguran
ț
ă
ș
i
neîncredere
în
alte
persoane,
neîncredere
în
afec
ț
iunea

partenerului
ș
i
nevoie
exagerată
de
afec
ț
iune.
Acestea
apar
ca
ș
i
în
cazul
copiilor
într-un

procent
redus,
dar
totu
ș
i
semnalează
amprenta
lăsată
de
cultura,
de
stilurile
părin
ț
ilor
ș
i
al
ț
i

factori
care
pot
adesea
altera
rela
ț
iile
de
cuplu
ș
i
produce
tulburări
emo
ț
ionale
semnificative

atât adul
ț
ilor cât
ș
i copiilor.

Figura nr. 15

4.6. Dependen
ț
a afectivă
ș
i implica
ț
iile posibile

Precum
s-a
descris
în
capitolele
anterioare,
dependen
ț
a
afectivă
reprezintă
rela
ț
iile

afective
care
î
ș
i
au
bazele
în
rela
ț
iile
de
ata
ș
ament
primare.
În
ultimul
caz,
nou-născutul

prezintă
un
grad
de
depende
ț
ă
de
părin
ț
ii
care
trebuie
să
se
îngrijească
de
el,
însă
această

dependen
ț
ă
este
normal ă,
naturală.
Într-o
rela
ț
ie
de
iubire
matură,
părin
ț
ii
încurajează

dezvoltarea
autonomiei
copiilor
ș
i
cre
ș
terea
treptată
a
indepen den
ț
ei
ș
i
libertă
ț
ii
acestosra.

Libertatea
ș
i
distan
ț
a
aceasta
nu
reprezintă
un
pericol
deoarece
rela
ț
ia
se
bazează
pe
încredere,

respect
ș
i
reciprocitate.
În
cazul
în
care
aceste
elemente
lipsesc,
echilibrul
copilului
se

perturbă,
acesta
sim
ț
ind
tot
mai
acută
nevoia
de
afec
ț
iune
ș
i
încearcă
s-o
satisfacă
cu
orice

mijloc,
considerând
că
altfel
va
pierde
din
nou
persoana
semnificativă,
suferind
din
nou

pierderea
ș
i
emo
ț
iile
negative
din
copilărie.
Aceste
persoane
uită
în
aceste
momente
că
fiind

adulte
pot
controla
situa
ț
ia
ș
i
faptul
că
ar
fi
părăsite
poate
fi
rezolvată
prin
diverse
strategii
de

management al problemei
ș
i de căutare a unor solu
ț
ii optime (Shaeffer, 2012, p. 39-42)

Granite
dintre
dependen
ț
a
afectivă
ș
i
o
dependen
ț
ă
normală
dintr-o
rela
ț
ie
afectivă

constă
în
preze
ț
a
predominantă
a
unor
emo
ț
ii
negative
care
să
perturbe
activitatea

profesională,
ș
i
cea
de
zi
de
zi
a
individului,
creând
un
distres
permanent
legat
de
siguran
ț
a

rela
ț
iei.

Implica
ț
iile
unei
dependen
ț
e
afective
se
poate
manifes ta
atât
la
nivel
individual,
al

cuplului
sau
al
întregii
comunită
ț
i
în
care
func
ț
ionează
aceste
persoane,
perturbând
echilibrul

în
fiecare
rela
ț
ie.
Adic
ț
iile
în
formele
cele
mai
severe
pot
implic a
agresivitate
ș
i
pot
pune
în

pericol
via
ț
a
individului ,
necesitând
deci
o
aten
ț
ie
mai
deosebită.
Preven
ț
ia
acestor
rela
ț
ii

disfunc
ț
ionale
este
mai
pu
ț
in
costisioare
ș
i
se
poate
realiza
prin
ț
intirea
diverselor
nivele

sociale.

În
cazul
acestui
lot
de
copii
investiga
ț
i,
a
ș
a
cum
se
poate
observa
mai
jos,
există
un

procent
destul
de
mare
de
copii
care
prezintă
o
rela
ț
ie
oarecum
dependentă
de
părin
ț
i,

nesim
ț
indu-se în siguran
ț
ă în lipsa lor.

Figura nr. 16

În
ceea
ce
prive
ș
te
adul
ț
ii,
ace
ș
tia
î
ș
i
doresc
majoritatea
dintre
ei
o
comuniune

completă
cu
o
persoană,
însă
procentul
celor
care
se
tem
în
permanen
ț
ă
că
nu
sunt
iubi
ț
i
sau

că vor fi părăsi
ț
i, este des tul de redus.

Figura
nr.
17

Figura nr. 18

Cap. 5 Prezentarea rezultatelor din interven
ț
ia psihosocială

5.1. Sesiunea de informare asupra părin
ț
ilor copiilor

În
urma
celor
două
întâlniri
din
cadrul
Grupului
de
învă
ț
are
ș
i
dezvoltare
personală

s-au eviden
ț
iat patru teme majore de discu
ț
ii
ș
i analiză:

–
Traumele copilăriei

–
Temeri apărute în urma traumelor

–
Parenting
ș
i ata
ș
ament

–
Stiluri de ata
ș
ament transpuse în rela
ț
iile de cuplu

5.1.1. Traumele copilăriei

A
ș
a
cum
s-a
putut
observa
ș
i
în
partea
teoretică,
stiluri le
de
ata
ș
ament
dezadaptativ

denotă
prezen
ț
a
unor
traume,
în
anumite
situa
ț
ii,
care
pot
duce
la
deteriorarea
rela
ț
iilor

interpersonale
de
la
vârsta
adultă.
În
cadrul
discu
ț
iilor
de
informare
ș
i
sensibilizare,
precum
ș
i

în
chestionarele
de
evaluare
finală
s-a
eviden
ț
iat
faptul
că
au
fost
părin
ț
i
care
au
identificat
ș
i

recunoscut
anumite
traume
din
copilărie
care
le-a
marcat
existen
ț
a
ș
i
patternul
de
rela
ț
ionare,

iar
prin
aceste
exerci
ț
ii
de
autocunoa
ș
tere
ș
i
reflectare
asupra
propriei
persoane
aceste
amintiri

au
fost
con
ș
tientizate,
ș
i
de
asemenea
rela
ț
ia
lor
cu
rela
ț
ia
dintre
ei
ș
i
copiii
lor.
Faptul
că

aceste
traume
au
avut
loc
este
posibil,
însă
cel
mai
important
pas
este
con
ș
tientizarea
lor
ș
i
a

efectelor
acestora,
putând
declan
ș
a
un
motor
de
schimbare
la
individ.
Prin
în
ț
elegerea
unor

patternuri
disparate
ca
fiind
de
fapt
un
întreg
care
se
interconectează,
pot
favoriza
schimbarea

ș
i dezvoltarea indivizilor.

Prin
con
ș
tienti zarea
acestor
efecte
ale
unor
traume
anumi
ț
i
părin
ț
i
au
reu
ș
it
să

identifice
diferite
comportamente
concrete
care
sunt
în
ț
elese
acum
mai
bine
ș
i
sunt
evitate

pentru a nu produce acelea
ș
i efecte.

5.1.2. Temeri apărute în urma traumelor

Atât
în
fa
ț
a
traumelor
cât
ș
i
în
fa
ț
a
con
ș
tientizării
efectelor
unor
traume
din

copilărie,
indivizii
implica
ț
i
au
manifestat
diverse
temeri,
exprimate
în
special
în
cadrul

momentelor acordate întrebărilor. Acese temeri au vizat următoarele:

– teama de a provoca o traumă similară propriilor copii,

– teama de incapacitate de schimbare
ș
i astfel de pecetluirea destinului copilului,

– teama de con
ș
tientizare
ș
i de deschidere fa
ț
ă de problemele emo
ț
ionale,

– teama de a fi un model gre
ș
it pentru proprii copii.

5.1.3. Parenting
ș
i ata
ș
ament

În
comunitatea
românească
prinde
tot
mai
mult
putere
noua
viziune
a
parentingului

pozitiv,
care
însă
nu
este
clar
definit
ș
i
structurat.
De
aceea
există
păreri
contradictorii
legate

de
utilitatea
acestor
noi
tipuri
de
parenting.
Metodele
tradi
ț
ionale
ș
i
lipsa
accentului
pe
emo
ț
ii

în educarea copiilor are rădăcini adânci în cultura românească, fiind dificil de schimbat.

Nevoile
ș
i
trăirile
copiilor
ș
i
importan
ț
a
acestora
devin
tot
mai
mediatizate
prin

diverse
surse,
însă
ele
sunt
slab
verificate
sau
nu
au
o
bază
ș
tiin
ț
ifică
ceea
ce
le
face
mai
pu
ț
in

valoroase,
având
din
contra
efecte
negative
prin
aplicarea
exagerată
a
acestor
metode
de

parenting
centrate
pe
copil
ș
i
nevoile
sale.
A
ș
a
cum
în
via
ț
a
avem
nevoie
de
echilibru
între

emo
ț
iile
negative
ș
i
cele
pozitive,
a
ș
a
ș
i
un
accent
prea
mare
pe
nevoile
copiilor
riscă
să
omită

nevoile părin
ț
ilor, produc ându-se de asemenea un dezechilibru.

Prin
feedback-urile
oferite
de
părin
ț
i
s-a
observat
o
nevoie
a
unor
astfel
de

programe.
Sesiunile
de
informare
au
fost
utile,
părin
ț
ii
sugerând
nevoia
acestor
informa
ț
ii
pe

diverse
canale
pentru
a
le
face
accesibile
tuturor
persoanelor
interesate
ar
fi
foarte
utilă
ș
i

solicitată.

5.1.4. Stiluri de ata
ș
ament transpuse în rela
ț
iile de cuplu

Stilurile
de
ata
ș
ament
primare
se
oglindesc
deci
în
stilurile
de
ata
ș
ament
ale

părin
ț
ilor.
Astfel
s-a
putut
observa
că
acei
copii
care
se
temeau
să
fie
despăr
ț
i
ț
i
de
părin
ț
i

aveau
părin
ț
i
care
se
îndoiau
de
iubirea
partenerului,
gândindu-se
cu
teamă
că
ar
putea
fi

părăsi
ț
i. Aceste temeri
ș
i gânduri apar atât la adult cât
ș
i la copil, doar că situa
ț
ia este diferită.

Se
confirmă
deci
datele
cu
privire
la
influen
ț
a
pe
care
o
au
ata
ș
amentele
primare
ale

copilului asupra patternurilor de rela
ț
ionare ale individului pe parcursul întregii vie
ț
i.

Rămâne
doar
întrebarea
cum
putem
sparge
acest
cerc
vicios
altfel
decât
prin

mediatizare
ș
i
preven
ț
ie?
Motiva
ț
ie
către
schimbare
ș
i
implicare
există
a
ș
a
cum
au
arătat

rezultatele
celor
două
feed-backuri.
Depinde
deci
de
viitoarele
programe
dezvoltate
ș
i

derulate pentru a putea lărgi sfera beneficiarilor.

5.2. Sesiunea de informare a comunită
ț
ii

Feed-backul
la
activită
ț
ile
de
sensibilizare
au
vizat
identificarea
ș
i
interpretarea

temelor
apărute
în
cadrul
discu
ț
iilor
pe
baza
articolelor
prezentate
în
ziarul
online

www.ziar15minute.net
(Anexele
5
ș
i
6).
Aceste
teme
au
cuprins:
utilitatea,
motiva
ț
ia,

implicarea, lipsurile, sugestiile.

Discu
ț
iile
la
articolul
publicat
s-au
centrat
în
jurul
temelor
enun
ț
ate.
Astfel
multe

persoane
au
men
ț
ionat
utilitatea
articolelor
ș
i
nevoia
unor
astfel
de
articole.
S-a
scos
în

eviden
ț
ă
nevoia
realizări i
unor
întâlniri
în
cadrul
ș
colilor,
la
activită
ț
ile
de
”
Ș
coala
altfel”

pentru
a
implica
părin
ț
ii
ș
i
copiii
ș
i
a
stimula
astfel
dezvoltarea
unui
stil
de
ata
ș
ament

securizant.

La
nivelul
motiva
ț
iei
s-a
dezbătut
rigiditatea
părin
ț
ilor
ș
i
a
comunită
ț
ilor
locale
fa
ț
ă

de
schimbarea
unor
obiceiuri
care
s-au
înrădăcinat
dar
care
sunt
totu
ș
i
dăunătoare.
Motiva
ț
ia

scăzută
a
fost
sprijinită
de
obicei
de
persoane
prin
lipsa
unor
resurse,
stresul
cotidian
mult
mai

ridicat,
stilul
de
via
ț
ă
alert,
lipsa
de
cuno
ș
tin
ț
e,
comoditate
ș
i
teama
de
a
fi
judecat
de

persoanele
din
mediul
apropiat.
Implicarea
comunită
ț
ii
s-a
rezumat
doar
la
dorin
ț
a
de
aplicare

a
cuno
ș
tin
ț
elor,
de
mediatizare
ș
i
sus
ț
inerea
nevoii
de
a
mai
primi
astfel
de
informa
ț
ii.

Lipsurile
men
ț
ionate
în
discu
ț
ii
s-au
rezumat
la
lispa
unor
centre
de
educa
ț
ie
parentală,
de

lipsa
în
sistemul
medical
a
unor
servicii
care
să
pregătească
viitorii
părin
ț
i
în
vederea

îngrijirilor ce ar fi bine să le dea copiilor.

Sugestiile
cititorilor
s-au
rezumat
la
ini
ț
iativa
realizării
unor
grupuri
de
discu
ț
ii,
la

cererea
de
a
realiza
un
workshop
sau
prezentare
accesibilă
mai
multor
părin
ț
i,
ș
i
mediatizarea

informa
ț
iilor
ș
i strategiilor eviden
ț
iate.

Se
poate
observa
că
temele
sunt
similare
atât
la
lotul
celor
20
de
părin
ț
i,
cât
ș
i
la

comunitatea locală, diferen
ț
ele variind în func
ț
ie de con
ț
inuturi.

Capitolul 6. Prezentarea rezultatelor din etapa cercetării de

evaluare finală

6.1. Evaluarea interven
ț
iei psihosociale asupra părin
ț
ilor copiilor de la grădini
ț
ă

Analiza
rezultatelor
ob
ț
inute
la
Chestionarul
scurt
de
evaluare
a
stilurilor
de
ata
ș
ament

(Anexa
4.
Chestionar
de
evaluare
a
stilurilor
de
ata
ș
ament)
am
observat
că
la

întrebările
cu
variantă
dată,
majoritatea
părin
ț
ilor
(90,3%)
au
ob
ț
inut
scoruri
maxime.

La
întrebările
deschise
răspunsurile
corecte
au
fost
ob
ț
inute
într-un
procent
de
87%.

Astfel
că
majoritatea
părin
ț
ilor
au
în
ț
eles
cum
să
recun oască
stilurile
de
ata
ș
ament

propriu si cel al copiilor.

În
urma
analizei
rezultatelor
ob
ț
inute
la
Chestionarul
de
evaluare
finală,
am
realizat
o

prezentare
a
datelor
a
trei
întrebări
din
chestionar
sub
forma
reprezentării
grafice,
pentru
a

în
ț
elege mai bine răspuns urile participan
ț
ilor.

În
chestionarul
final,
a
fost
evaluat
gradul
de
utilitate
acordat
de
părin
ț
i
acestor

informa
ț
ii
ș
i
sesiuni
de
informare.
Astfel
în
ceea
ce
prive
ș
te
utilitatea
acestor
prezentări,
mai

mult
de
50%
dintre
părin
ț
i,
au
considerat
aceste
sesiuni
informative
ca
fiind
foarte
utile,

aproximatix
25%
au
considerat
că
au
fost
utile,
doar
20%
aproximativ
fiind
indiferen
ț
i.
Aceste

date
sugerează
importan
ț
a
temei
abordate,
deschiderea
comunită
ț
ii
de
părin
ț
i
la
informare
ș
i

dezvoltare ceea ce reprezintă un potential ce trebuie neapărat valorificat.

Figura nr.19

La
întrebarea,
dacă
consideră
că
informa
ț
iile
primite
vor
facilita
modificarea
unor

comportamente,
doar
o
treime
dintre
responden
ț
i
sunt
oarecum
convin
ș
i
de
o
posibilă

schimbare,
existând
încă
un
număr
destul
de
mare
de
adul
ț
i
care
sunt
neîncrezători
cu
privire

la
modificările
ce
pot
surveni,
sau
vis-à-vis
de
poten
ț
ialul
pe
care-l
au
spre
schimbare.
În
acest

sens
ar
fi
importantă
investigarea
motivelor
ce
stau
la
baza
neîncrederii
în
schimbare.
Acestea

pot
fi
legate
de
factori
externi
sau
interni
ce
pot
fi
viza
ț
i
prin
programe
de
sensibilizare
ș
i

informare specifice dacă sunt cunoscu
ț
i.

Figura nr.20

A
treia
întrebare
investigată
calitativ
se
referă
la
aten
ț
ia
pe
care
au
acordat-o
sau
nu
au

acordat-o
acestei
teme,
anterior
prezentărilor.
Se
observă
că
de
ș
i
majoritatea
persoanelor

prezintă
un
stil
de
ata
ș
ament
securizant,
majoritatea
dintre
responden
ț
i
au
acordat
pu
ț
ină

aten
ț
ie
rela
ț
iei
lor
cu
copiii,
privită
din
perspectiva
ata
ș
amentului
ș
i
implica
ț
iilor
ei,
însă
există

o
preocupare
în
acest
sens.
Un
număr
redus
de
persoane
nu
a
acordat
deloc
aten
ț
ie
acestor

elemente.

Figura nr.21

Pentru
a
analiza
răspunsurile
la
întrebările
deschise
am
identificat
temele
majore

ob
ț
inute. Astfel vom prez enta temele la fiecare întrebare:

●
Ce
a
ț
i
învă
ț
at
nou
ș
i
util
pentru
rela
ț
ia
cu
copilul
dvs.
Din
prezentările
la
care
a
ț
i

participat?

–
Diferitele
stiluri
de
ata
ș
ament
ș
i
implicarea
acestora,
identificarea
propriilor
stiluri
de

ata
ș
ament, iubirea poate fi dependen
ț
ă,

●
Ce
a
ț
i
dori
să
schimba
ț
i
în
rela
ț
ie
cu
copilul
dvs
în
inten
ț
ia
de
a
face
ceva
util
în
sfera

stilului de ata
ș
ament?

–
Dezvoltarea
încrederii,
independen
ț
ă,
dezvoltarea
abilită
ț
ilor
sociale,
con
ș
tientizarea

emo
ț
iilor, petrecer ea unui timp calitativ cu copilul, aten
ț
ie la nevoile lui emo
ț
ionale

●
Men
ț
iona
ț
i vă rog ce anume vi s-a părut cel mai util petru dvs?

-strategiile
ș
i activită
ț
ile practice – 45 %

-studiile de caz – 30%

-prezentările – 25%

●
Sim
ț
i
ț
i că prezentărillor le-au lipsit:

-mai multă aplicabilitate, exerci
ț
iu, explica
ț
ii mai detaliate, filmule
ț
e, bro
ș
uri

De
asemenea
s-a
eviden
ț
iat
precum
se
vede
faptul
că
cel
mai
mare
procent
l-au

ob
ț
inut
strategiile
ș
i
metodele
practice
învă
ț
ate,
ele
fiind
considerate
a
fi
cele
mai
utile
de

către părin
ț
i.

6.2. Evaluarea interven
ț
iei psihosociale prin ac
ț
iunea comunicativă în mass-media

Evaluarea
finală
a
interven
ț
iei
psihosociale
prin
ac
ț
iunea
comunicativă
în
mass-media

a
vizat
identificarea
ș
i
interpretarea
temelor
majore
apărute
în
cadrul
discu
ț
iilor
pe
baza

articolelor
de
presă.
Aceste
teme
au
fost
similare
cu
cele
ale
părin
ț
ilor
copiilor
de
la
grădini
ț
ă.

Cele
mai
frecvente
teme
au
fost:
”cum
folosim?”,
motiva
ț
ia,
”implicarea”
prin
care
au
început

câteva
dezbateri
soldate
cu
apari
ț
ia
diferitelor
sugestii
ș
i
propuneri
de
aplicare
individuală

precum
ș
i
la
nivel
de
comunitate.
Cotarea
ș
i
interpretarea
acestor
feed-backuri
am
realizat-o

prin
măsurarea
frecven
ț
ei
acestor
teme
în
comentarii,
ș
i
notarea
sugestiilor
ș
i
a
lipsurilor

indicate
de
vizitatori.
Pe
lângă
temele
de
mai
sus,
au
mai
fost
teme
cu
o
frecven
ț
ă
mai
redusă

care
au
fost
considerate
nesemnificative:
sistemul
educativ,
modelul
familiei,
sistemul.
Dintre

sugestii
primite
la
articole
mai
importante
au
fost
:
mai
multe
discu
ț
ii
de
grup,
realizarea
unei

platforme
online
sau
grupuri
de
discu
ț
ii
online,
prezentări
dinamice
ș
i
active
în
diferite
loca
ț
ii.

Lipsurile men
ț
ionate au fo st: neimplicarea, lipsa unor activită
ț
i organizate, comoditatea.

Deasemenea
la
articolele
publicate,
din
re
ț
eaua
de
socializare
s-au
analizat
atât
numărul
de

vizitatori,
cât
ș
i
discu
ț
iile,
temele
abordate
în
cadrul
acestor
discu
ț
ii.
Dintre
cele
mai
frecvente

teme abordate enun
ț
ăm ur mătoarele:

–
Parenting pozitiv

–
Adic
ț
ie afectivă

–
Consiliere parentală timpurie pe această temă

–
Cum educăm tineri echilibra
ț
i?

–
Cum pot să mă schimb?

–
Educa
ț
ie emo
ț
ională la
ș
coală

Aceste
teme
au
fost
comentate
de
cel
pu
ț
in
2
persoane,
existând
cel
pu
ț
in
6

comentarii
pe
tema
respectivă.
Maximum
de
comentarii
la
o
temă
a
fost
de
98.
Printre
cele

mai
multe
comentarii
au
primit
temele
legate
de
nevoia
implementării
unor
astfel
de
programe

de
informare
ș
i
educare
atât
pentru
părin
ț
i,
cât
ș
i
pentru
elevi,
în
cadrul
ș
colii
ș
i
modalită
ț
ile

care pot facilita sau nu schimbarea unor stiluri de ata
ș
ament.

Precum
s-a
putut
observa,
temele
abordate
au
o
conota
ț
ie
pozitivă,
majoritatea
lor

fiind
proactive
ș
i
fiind
deschise
la
schimbare.
O
serie
de
persoane
prezintă
totu
ș
i
reticen
ț
e
la

schimbare,
în
special
bărba
ț
ii
ș
i
părin
ț
ii
mai
în
vârsta.
Discu
ț
iile
au
fost
antrenante
ș
i
plăcute.

Faptul
că
aceste
persoane
au
primit
aceste
informa
ț
ii
cu
deschidere
ș
i
motivare
de
a
căuta

solu
ț
ii
de
schimbare
în
favoarea
copilului
ș
i
a
lor,
este
un
pas
important,
ș
i
pe
viitor
se
poate

profita de această calitate a acestor părin
ț
i.

Partea a III-a Evaluarea rezultatelor ob
ț
inute în cercetare
ș
i interven
ț
ie

Capitolul 7. Concluzii sintetice de ansamblu

În
urma
rezultatelor
prezentate,
consider
că
atât
obiectivele
cât
ș
i
ipotezele

cercetării
au
fost
atinse.
Astfel
s-a
eviden
ț
iat
că
stilurile
de
ata
ș
ament
predominante
atât
la

copii
cât
ș
i
la
adul
ț
i
ar
fi
ata
ș
amentul
securizant.
A
ș
a
cum
observa
Schaeffer
(2012,
pg.
62)

familia
reprezintă
un
model
de
interac
ț
iune
ș
i
de
rezolvare,
gestionare
a
unor
probleme
ș
i

conflicte.
Totu
ș
i
părin
ț
ii
nu
sunt
întotdeauna
modelele
cele
mai
bune,
ele
având
limitele
ș
i

punctele
lor
forte,
iar
deschiderea
către
alte
variante
de
răspuns
din
partea
copilului
ar
trebui

încurajate.
S-a
observat
ș
i
în
cazul
e
ș
antionului
studiat
că
acei
adul
ț
i
care
se
temeau
să
nu
fie

îndeajuns
iubi
ț
i
ș
i
să
nu
fie
părăsi
ț
i,
au
oferit
acest
model
ș
i
copiilor
care
simt
discomfortul
în

lipsa
părin
ț
ilor.
Astfel
ș
i
ipoteza
conform
căreia
există
o
legăt ură
între
stilul
de
ata
ș
ament

primar
ș
i
cel
al
adultulu i
se
confirmă,
rezultatele
fiind
similare
cu
cele
din
literatura
de

specialitate.

În
ceea
ce
prive
ș
te
ipotezele
formulate
pentru
evaluarea
finală
a
cercetării,
ș
i

acestea
se
confirmă
în
mare
măsură.
Am
presupus
astfel
că
părin
ț
ii
vor
manifesta
interes
fa
ț
ă

de
informa
ț
iile
prezentate .
În
chestionarul
final,
a
fost
evaluat
gradul
de
utilitate
acordat
de

părin
ț
i
acestor
informa
ț
ii
ș
i
sesiuni
de
informare.
Mai
mult
de
50%
dintre
părin
ț
i
au
considerat

informa
ț
iile
ca
fiind
foart e
utile,
ceea
ce
considerăm
că
dovede
ș
te
faptul
că
ei
au
manifestat
un

interes
pentru
aceste
informa
ț
ii.
De
asemenea
s-a
eviden
ț
iat
faptul
că
cel
mai
mare
procent

l-au
ob
ț
inut
strategiile
ș
i
metodele
practice
învă
ț
ate,
ele
fiind
considerate
a
fi
cele
mai
utile
de

către
părin
ț
i.
La
nivelul
comunită
ț
ii
interesul
fa
ț
ă
de
astfel
de
informa
ț
ii
ș
i
dorin
ț
a
de
a

participa
la
asemenea
evenimente
a
fost
manifestat
deschis,
oferindu-se
precum
s-a
văzut
mai

multe variante prin care să se promoveze informa
ț
iile legate de stilurile de parenting.

În
schimb
a
treia
ipoteză
postulată
presupunea
că
părin
ț
ii
vor
dori
să
aplice
aceste

cuno
ș
tin
ț
e
pe
viitor.
Acesastă
dorin
ț
ă
a
fost
manifestată,
însă
într-un
procent
mai
mic
de
50%.

Se
observă
deci
o
reticen
ț
ă
la
noi
cuno
ș
tin
ț
e,
temeri
ale
părin
ț
ilor
care
se
leagă
de
propriile

posibilită
ț
i
ș
i abilită
ț
i
ș
i altele legate de comunitate, obiceiuri
ș
i cultura din care provin.

În continuare prezentăm câteva concluzii finale succint:

–
Cercetarea abordează un subiect familiar dar
ș
i sensibil;

–
Datele
din
cercetare
prezentă
corespund
în
mare
măsură
cu
cele
din
literature
de

specialitate;

–
rela
ț
ia
dintre
stilul
de
ata
ș
ament
primar
ș
i
cel
din
perioada
de
adult
a
fost
confirmată
ș
i

în cercetare de fa
ț
ă.

–
există
totu
ș
i
re
ț
ineri
ș
i
temeri
care
împiedică
modificarea
unor
tipare
de
rela
ț
ionare

însu
ș
ite prin mode le parentale uneori chiar traumatizante.

–
s-a
manifestat
interesul
crescut
fa
ț
ă
de
aceste
informa
ț
ii,
dorin
ț
a
de
a
participa
la
astfel

de
evenimente,
solicitarea
unor
evenimente
similare,
este
un
pas
important
în

con
ș
tientizarea
ș
i
schimbarea
valorilor
sociale
legate
la
modelele
familiale,
rela
ț
iiile

afective adecvate, importan
ț
a
ș
i efectele acestor rela
ț
ii afective pe termen lung.

Capitolul 8. Recomandări aplicative în cercetare
ș
i interven
ț
ie

Fiind
o
temă
ce
a
ț
intit
atât
beneficiari
direc
ț
i
cât
ș
i
indirec
ț
i,
grup
ț
intă
specific
ș
i

unul
mai
larg,
prezintă
ș
i
o
serie
de
implica
ț
ii
pe
viitor
ce
pot
fi
aplicate
în
cercetări
ulterioare.

Astfel următoarele sugestii pentru cercetări viitoare ar fi de eviden
ț
iat:

–
proiectarea
ș
i
implemen tarea
unor
programe
de
interven
ț
ie,
de
preven
ț
ie
ș
i
de
mediatizare
a

stilurilor de ata
ș
ament
ș
i al influen
ț
ei acestora asupra rela
ț
iilor interpersonale de durată;

– accentul mai mare al educa
ț
iei pe dezvoltarea emo
ț
ională a tinerilor;

– proiectarea
ș
i implemen tarea unor programe care să vizeze lărgirea sferei beneficiarilor;

–
prevenirea
sau
reducerea
numărului
traumelor,
abandonului
ș
i
a
maltratării
prin

con
ș
tientizarea
ș
i
sensibilizarea
(popula
ț
iilor
vulnerabile
ș
i
nu
numai)
asupra
impactului

acestora pe termen lung;

-aplicare
unor
programe
prin
care
să
se
dezvolte
abilită
ț
i
ș
i
strategii
eficiente
de
management

al emo
ț
iilor;

–
realizarea
unui
studiu
longitudinal
care
să
ofere
date
care
pot
oferi
explica
ț
ii
mai
clare
cu

privire la efectele unor astfel de programe pe temen lung asupra beneficiarilor indirec
ț
i.

Limitele cercetării

Dintre posibilele limite ale cercetării se pot men
ț
iona următoarele:

●
prezen
ț
a
unui
număr
mic
de
paricipan
ț
i
care
nu
oferă
posibilitatea
ca
rezultatele
să
fie

generalizate;

●
scalele nu au fost validate pe popula
ț
ia română;

●
lipsa
a
mai
multor
instrumente
de
măsurare
a
stilului
de
ata
ș
ament
al
copiilor
pentru
a

evita biasarea răspunsurilor părin
ț
ilor. prin folosirea mai multor surse.

BIBLIOGRAFIE

Ahmadi,
V.,
Davoudi,
I.,
Ghazaei,
M.,
&
Mardani,
M.
(2013).Prevalence
of
obsessive
love

and
its
association
with
attachment
styles. Procedia-Social
and
Behavioral
Sciences, 84,

696-700.

Barends, A. J. (2014).

The overlap between romantic love and addiction

(Master's thesis).

Bretherton,
I.
(1992).
The
origins
of
attachment
theory:
John
Bowlby
and
Mary

Ainsworth.

Developmental psychology

,

28

(5), 759.

Căru
ț
ă,
E.
(2012).
Impor tanța
implicării
părinților
în
dezvoltarea
copilului
la
vârsta
de
0–3

ani, Psihologie, 3,

Earp,
B.
D.,
Wudarczyk,
O.
A.,
Foddy,
B.,
&
Savulescu,
J.
(2017).
Addicted
to
love:
What
is

love
addiction
and
when
should
it
be
treated? Philosophy,
Psychiatry,
&
Psychology
 
:

PPP, 24(1), 77–92

Dollard,
J.,
Miller,
N.
E.,
Doob,
L.
W.,
Mowrer,
O.
H.,
&
Sears,
R.
R.
(1939).
Frustration
and

aggression.

Eva, K. (2011). Trauma–from pathology to growth.

ASCR, Cluj

.

Harlow, H. F. (1958). The nature of love.

American psychologist

,

13

(12), 673.

Haaken,
J.
(2003).
From
Al-Anon
to
ACOA:
Codependence
and
the
reconstruction
of

caregiving.

Journal of Woman in Culture and Society

,

18

, 321–345.

Radu, I., (1991),

Introducere in psihologia contemporana

, Editura Sincron, Cluj-Napoca

Ralston,
E.
S.,
Trudeau,
L.
S.,
&
Spoth,
R.
(2012).
Effects
of
parent-child
affective
quality

during
high
school
years
on
subsequent
substance
use.

The
International
Journal
of

Emotional Education

,

4

(1), 25–42.

Orha,
I.
L-
D.,
(2016).Teoriile
ata
ș
amentului.
Revista
de
Psihoterapie
integrative,
vol.
5,
no.

1., bebruarie, 2016

Peabody,
S.
(2011). Addiction
to
love:
Overcoming
obsession
and
dependency
in

relationships. Celestial Arts.

Sussman,
S.
(2010).
Love
addiction:
Definition,
etiology,
treatment. Sexual
Addiction
&

Compulsivity, 17(1), 31-45.

Schaeffer, B. (2012) Dragoste sau dependentă Ed. Trei, 2012

Sheinbaum,
T.,
Kwapil,
T.
R.,
Ballespí,
S.,
Mitjavila,
M.,
Chun,
C.
A.,
Silvia,
P.
J.,
&

Barrantes-Vidal,
N.
(2015).
Attachment
style
predicts
affect,
cognitive
appraisals,
and
social

functioning
in
daily
life.

Frontiers
in
Psychology

,

6

,
296.

http://doi.org/10.3389/fpsyg.2015.00296

Sternberg,
R.
J.,
&
Weis,
K.
(Eds.).
(2006).

The
new
psychology
of
love

.
Yale
University

Press.

Stefan,
C-E

;

Pruna,
S
(2014)

.

Studii
de
Securitate
Publica

;
Craiova

Vol. 3, Iss. 3,

(Jul-Sep

2014): 143-159.

Timmreck,
T.
C.
(1990).
Overcoming
the
loss
of
a
love:
preventing
love
addiction
and

promoting positive emotional health. Psychological Reports, 66(2), 515-528.

Turliuc,
M.
N.,
&
Herb,
S.
(2015).
Atașament
romantic
și
satisfacție
față
de
relație:
rolul

mediator al conectării emoționale. STUDII ȘI CERCETĂRI, 17.

Verza, E. (1993) Psihologia vârstelor, Ed. Hyperion, Bucure
ș
ti

ANEXE

ANEXA 1.

CHESTIONAR STILURI DE ATA
Ș
AMENT (ADULT)

1.
Mă simt neplăcut să ajung să depind de al
ț
ii.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

2.
Oamenii nu sunt niciodată acolo unde ai nevoie de ei.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

3.
Mă simt în largul meu atunci când depind de al
ț
ii.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

4.
Ș
tiu că ceilal
ț
i vor fi acolo unde am nevoie de ei.

1 – 2 – 3 – 4 – 5

5.
Îmi este greu să am încredere în ceilal
ț
i.

1 – 2 – 3 – 4 – 5

6.
Nu
sunt
sigur
că
pot
avea
întotdeauna
încredere
că
ceilal
ț
i
vor
fi
acolo
unde
am
nevoie

de ei.

1 – 2 – 3 – 4 – 5

7.
Nu mă îngrijorez frecvent că voi fi abandonat.

1 – 2 – 3 – 4 – 5

8.
Adesea îmi este teamă că de fapt partenerul/a nu mă iube
ș
te.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

9.
Mi se pare că ceilal
ț
i sunt rezerva
ț
i în a-mi deveni apropia
ț
i pe cât mi-ar plăcea mie.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

10.
Îmi este teamă adesea că partenerul/a nu vrea să rămână cu mine.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

11.
Îmi doresc o comuniune completă cu altă persoană.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

12.
Dorin
ț
a mea de co muniune îi sperie câteodată pe ceilal
ț
i.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

13.
Mi se pare relativ u
ș
or să mă apropii de ceilal
ț
i.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

14.
Nu mă îngrijorez frecvent că cineva mi-ar putea deveni prea apropiat.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

15.
Mă simt oarecum stingherit să fiu apropiat cu ceilal
ț
i.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

16.
Mă irită ca cineva să vrea să-mi devină prea apropiat.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

17.
Mă simt în largul meu când ceilal
ț
i depind de mine.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

18.
Adesea
partenerul/a
meu(mea)
vrea
să
fim
mai
intimi
unul
cu
celălalt
decât
mă
simt
eu

bine.

1
– 2 – 3 – 4 – 5

Fiecare item este înso
ț
it de o scală în 5 trepte după cum urmează

1 – dezacord puternic

2
– dezacord par
ț
ial

3
– nu
ș
tiu

4
– acord par
ț
ial

5
– acord puternic

Nume
ș
i prenume :

ANEXA 2

CHESTIONAR STILURI DE ATA
Ș
AMENT (COPIL)

Nume
ș
i prenume copil

ASCQ – variantă tradusă

Încerca
ț
i
să
răspunde
ț
i
la
următoarele
întrebări
gândindu-vă
la
copil ul
dvs.
Nu
este
nu
test
ș
i
nu

sunt
răspunsuri
gre
ș
ite
sau
răspusuri
corecte.
Citi
ț
i
afirma
ț
ia
cu
aten
ț
ie
ș
i
alege
ț
i
varianta

cea mai potrivită (1- deloc, 2, nu se potrive
ș
te, 3- par
ț
ial, 4 – potrivit, 5- perfect)

1.
Se împrietene
ș
te cu al
ț
i copii cu u
ș
urin
ț
ă.

2.
Nu se simte în largul său/ei cu copii necunoscu
ț
i.

3.
Se bazează cu u
ș
urin
ț
ă pe prieteni
ș
i le socită ajutorul.

4.
Îi displace când ceilal
ț
i se apropie prea tare sau sunt prea afectuo
ș
i.

5.
Sunt câ
ț
iva copii d e care se simte foarte apropiat/ă
ș
i
ș
i-ar dori să fie mereu împreună.

6.
Îi place să-
ș
i ajute prietenii.

7.
Nu leagă prietenii cu ceilal
ț
i copii.

8.
Poate fi posesiv cu obiectele sau persoanele de care se simte apropiat.

9.
Nu este îngrijorat că părin
ț
ii nu vor veni după el/ea.

10.
Ceilal
ț
i de obicei î l/o evită când încearcă se se apropie de ei.

11.
Nu îl/o deranjează dacă cineva se apropie prea tare de el/ea.

12.
De
obicei
încearcă
să
se
apropie
de
al
ț
ii,
însă
ace
ș
tia
mai
degrabă
se
retrag
din
preajma

lui/ei.

13.
Se întreabă mereu dacă vor veni
ș
i când vor veni părin
ț
ii după el/ea.

Ata
ș
ament securizant: 1, 3, 6, 9, 11

Ata
ș
ament anxios: 5, 8, 1 0, 12

Ata
ș
ament evitant: 2, 4, 7 , 13

ANEXA 3.

Anexa 3.

”Cum recunoa
ș
tem stilul de ata
ș
ament al copilului nostru”

Folosindu-se
de
experimentele
numite
”Situa
ț
ie
neobi
ș
nuită”,
în
care
erau
observate

reac
ț
iile
copiilor
la
situa
ț
ii
de
separare
de
mamă,
Ainsworth
a
descris
următoarele
tipuri
de

ata
ș
ament: