Partea I. Aspecte teoretice privind aplicarea legii penale mai favorabile [608416]

1

PLAN LUCRARE

Partea I. Aspecte teoretice privind aplicarea legii penale mai favorabile

I. Aplicarea legii penale în timp
II. Legea penală mai favorabilă
Partea a II -a. Examinarea deciziei CCR nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare
la excep ția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal

I. Titlul
II. Cuvinte cheie
III. Autorul sesizării
IV. Obiectul sesizării
V. Motivarea sesizării
VI. Decizia plenului
VII. Motivarea deciziei
VIII. Opinie personală

2

Abrevieri

alin. = alineat (ul)
art. = articol (ul)
CCR = Curtea Constituțională a României
ed. = editura
NCP = Noul Cod penal
nr. = număr (ul)
op. cit. = opera citată
p. = pagina

3
Partea I. Aspecte teoretice privind aplicarea legii penale mai favorabile
I. Aplicarea legii penale în timp
I.1. Aspecte generale
Rațiunea de a fi a legii penale este aceea de a se realiza scopul ei, de a ocroti
valorile sociale fundamentale necesare pentru existența statului de drept . Marele
profesor Vintilă Dongoroz consideră că aplicarea legii penale reprezintă:
„convertirea eficienței juridice virtuale a normelor de drept în eficiență reală prin
efectiva folosire a acestor norme la realizarea concretă a ordinii juridice. A aplica
legea înseamnă, deci, a executa (a duce la îndeplinire) normele de drept cuprinse în
lege”1.

Aplicarea legii penale în timp dă naștere unor problem e ce necesită o soluționare
prealabilă , probleme privind determinarea legii incidente, așadar, aplicabile în
reglementarea relațiilor de apărar e socială la un moment dat.2

I.2. Principiul activității legii penale
Principiul activității legii penale este principiul potrivit căruia legea este activă numai
de la momentul intrării în vigoare și până la momentul abrogării acesteia, astfel,
potrivit art. 3 NCP: „Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se
află în vigoare”. Acest principiu își găsește temeiul în Constituția României care, în
art. 15 alin. (2), prevede că: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii
penale sau contravenționale mai favorabile”.

Acest principiu al activității legii penale derivă din principiul legalității incriminării (art.
1 NCP) și din cel al legalității sancțiunilor de drept penal (art. 2 NCP) și întărește
regula conform căreia legea p enală nu este nici retroactivă (neretroactivitatea legii
penale) , adică nu se aplică faptelor comise înainte de intrarea sa în vigoare, și nici
ultraactivă (nonultraactivitatea legii penale) , adică nu se aplică faptelor săvârșite
cât timp era în vigoare, d ar urmărite sau judecate după ieșirea sa din vigoare.3

1 V. Dongoroz, Drept penal, Reeditarea ediției din 1939, Asociația Română de Științe Penale,
București, 2000, p. 94.
2 S. Corlățeanu, Din nou despre aplicarea legii penale în timp, în Dreptul nr. 6/2006, p. 141.
3 M. Udroiu, Drept penal. Partea generală. Noul Cod penal, Ediția a 2 -a, Ed. C.H. Beck, București,
2015, p. 3.

4
I.3. Extraactivitatea legii penale
Extraactivitatea legii penale implică o extindere a eficienței în timp a legii,
reprezentând acea situație în care legea penală poate fi aplicată și unor fapte
săvârșite înainte de intrarea sa în vigoare, caz în care vorbim de retroactivitate, ori
unor fapte urmărite sau judecate după ieșirea sa din vigoare, caz în care vorbim
despre ultraactivitate. Astfel, atât situațiile în care legea penală retroact ivează, câ t și
cele în care ultraactivează, reprezintă excepții de la principiul activității legii penale.4

I.3.1. Retroactivitatea legii penale
Extinderea efectelor legii penale unor fapte săvârșite înainte de intrarea sa în vigoare
are caracter de excepție de la principiul neretroactivității legii penale. Categoriile de
legi cunoscute de doctrina penală ce retroactivează sunt: legea interpretativă mai
favorabilă (interpretare in peius)5, legea penală mai favorabilă (retroactivitate in
mitius), legile de amnistie, precum și legile sau decretele de grațiere, legea de
dezincriminare.

I.3.2. Ultraactivitatea legii penale
Alături de retroactivitatea legii penale , și ultraactivitatea reprezintă o excepție de la
principiul activității legii penale și constă în aplicarea legii penale după ieșirea din
vigoare, unor fapte comise în timpul cât legea a fost în vigoare, fiind vorba despre o
ultraactivitate într-un sens impropri u. Astfel, cazurile în care se va reține
ultraactivitatea legii penale sunt: legea penală temporară ș i legea penală mai
favorabilă ce se va aplica și infracțiunilor săvârșite în timpul cât a fost în vigoare și
care nu au fost definitiv judecate până la data ieșirii ei din vigoare.
II. Legea penală mai favorabilă

II.1. Aspecte generale
Legea penală mai favorabilă (mitior lex) este legea ce cuprinde dispoziții mai
favorabile infractorului, în cazul succesiunii legilor penale în timp, ea putând fi atât
retroactivă, cât și ultractivă. Principiul aplicării legii penale mai favorabile este

4 A. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform noului Cod penal, Ediția a 2 -a, Ed. C.H. Beck,
București, 2014, p. 60.
5 Potrivit acesteia, nu se poate ajunge ca urmare a aplicării retroactive a interpretării la o situație mai
grea pentru făptuitor.

5
prevăzut atât de Constituția României, în art. 15 alin. (2), unde se arată că legea
dispune pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile, cât și de de Noul Cod
penal, în art. 5 și art. 6 .6

II.2. Aplicarea legii mai favorabile infracțiunilor nedefinitiv judecate
În situația intervenirii uneia sau mai multor legi penale care incriminează fapta
săvârșită ce prevăd condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală sau de
sancționare diferite, între momentul săvârșirii infracțiunii și cel a l judecării definitive a
cauzei, se va aplica legea penală mai favorabilă7.

Urmare a opiniilor exprimate în doctrină8 și a analizei art. 5 alin. (1) NCP, incidența
legii penale mai favorabile antesententiam poate fi reținută doar cu îndeplinirea
următoar elor condiții : succesiunea de legi penale să intervină între momentul
comiterii faptei și momentul judecării definitive a infractorului; toate legile succesive
să incrimineze fapta comisă de inculpat; legile succesive să incrimineze sau să
sancționeze dife rit fapta.

II.2.1. Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile
Determinarea legii penale mai favorabile se realizează in concreto, astfel că, dacă
legea nouă este mai favorabilă, va retroactiva, iar dacă legea veche este mai
favorabilă, aceasta va ultraactiva.9

În ipoteza infracțiunii continue, continuate sau de obicei incriminate în toate legile
penale succesive, legea aplicabilă se stabilește în funcție de momentul epuizării,
astfel că, dacă între momentul consumării infracțiunii și mo mentul epuizării au
intervenit mai multe legi penale, nu se vor aplica regulile legii penale mai favorabile,
ci legea în vigoare la momentul epuizării infracțiunii. În situația în care după

6 A. Boroi, op. cit., p. 70.
7 Art. 5 alin. (1) NCP: „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei
au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
8 F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p.
129-133.
9 Potrivit Deciziei C.S.J., secția penală, nr. 2514/1999, în ipoteza în care, după compararea tuturor
legilor succesive, nu se va putea identifica vreuna din ele ca fiind, prin aplicare concretă, mai
favorabilă infractorului în cazul dat, judecătorul va face aplicația legii în vigoare la data judecății,
acesta legitimându -și incidența în virtutea principiului general al activității legii penale (www.legalis.ro).

6
momentul epuizării și până la judecarea definitivă a cauzei au int ervenit mai multe
legi penale, se va analiza aplicarea prevederilor art. 5 NCP10.

Un prim criteriu de determinare a legii penale mai favorabile îl reprezintă conținutul
infracțiunii . Existând posibilitatea ca o lege să incrimineze o faptă doar în anumite
condiții, iar altă lege să incrimineze fapta fără existența vreunei condiții, legea mai
favorabilă va fi cea care prevede unele condiții pentru existența faptei ca infracțiune,
astfel neputându -se vorbi despre o infracțiune. Mai mult, în aprecierea in conc reto a
acestui prim criteriu, se vor avea în vedere variantele agravate, elementele
circumstanțiale agravante și existența unor condiții suplimentare de incriminare11.

Un alt criteriu este reprezentat de existența unor impedimente la punerea în
mișcare sau exercitarea acțiunii penale. În cadrul acestui criteriu pot apărea
diferențe în ceea ce privește condiția de punere în mișcare a acțiunii penale. Astfel
că, în situația în care legea nouă condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale
de plângerea pre alabilă a persoanei vătămate12 și o astfel de plângere nu s -a făcut,
sau de autorizarea prealabilă a unui anumit organ, legea nouă va fi mai favorabilă
decât cea veche care nu impunea astfel de condiții.

Cel mai important criteriu de determinare a legii ma i favorabile este reprezentat de
existența deosebirilor sub aspectul sancțiunii. Acest criteriu este apreciat în
doctrină ca fiind cel mai important tocmai pentru că, finalitatea oricărui proces penal
constă în aplicarea unei sancțiuni penale.13

II.2.2. Regimul legilor neconstituționale sau al actelor normative neaprobate de
Parlament
În conformitate cu art. 5 alin. (2) NCP , prevederile alin. (1) „se aplică și actelor
normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și
ordonanțe lor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori
respinse , dacă în timpul cât acestea s -au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale

10 M. Udroiu, op. cit., p. 17.
11 A. Boroi, op. cit., p. 72.
12 Sub acest aspect, există deosebiri între infracțiunea de violare a secretului corespondenței din
vechea reglementare (art. 501 C. pen. din 1938), când acțiunea penală se pornea din oficiu, și
infracțiunea de la art. 302 NCP, conform căruia acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
13 În situația în care legea nouă prevede pedeapsa cu amenda pentru fapra săvârșită, iar cea veche
prevede pedeapsa închisorii, va fi mai favorabilă legea nouă.

7
mai favorabile ”. Această reglementare își găsește pe deplin justificarea în
Constituția României14 care consacră principiul aplicării legii penale mai favorabile,
în caz de succesiune de legi penale, chiar dacă acestea s -au aflat în vigoare pe o
perioadă scurtă.

Aceasta presupune că, atât în cazul actelor normative declarate neconstituționale de
Curte a Constituțională15, cât și în cazul ordonanțelor de urgență supuse aprobării, cu
modificările aduse de Parlament, efectele sunt menținute și se vor aplica dacă sunt
mai favorabile.

II.3. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul în care s -a pronunțat o
hotărâre judecătorească definitivă
Noul Cod penal reglementează în art. 6 ipotezele de aplicare obligatorie a legii
penale mai favorabile, astfel că dispozițiile legate de aplicarea facultativă au fost
înlăturate, legiuitorul soluționând astfel relația care trebuie să existe între principiul
autorității de lucru judecat și aplicarea legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor
definitive. Astfel, principiului autorității de lucru judecat i se va aduce o limitare numai
în scopul respectării p rincipiului constituțional al legalității pedepsei.16

Aplicarea legii penale mai favorabile post sententiam vizează atât pedepsele care au
fost executate sau sunt considerate ca executate, cât și pe cele pentru care nu s -a
început executarea ori a fost sus pendată executarea, sau care se află în curs de
executare.

II.3.1. Condiții de aplicare
Condițiile în care operează aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile după
judecarea definitivă a cauzei sunt: a) existența unei hotărâri de condamnare la
pedeapsa detențiunii pe viață, a închisorii, a amenzii sau o hotărâre de aplicare a
unei măsuri educative; b) înainte de executarea pedepsei sau a măsurii educative, în
timpul executării acestora, dar înainte de executarea lor integrală să intervină o lege
penală nouă; c) legea penală nouă să prevadă o pedeapsă sau măsură educativă

14 Art. 15.
15 În această situație, dispozițiile legale în vigoare își încetează efectele juridice in termen de 45 de zile
de la publicarea deciziei CCR, însă cu condiția ca Parlamentul sau Guvernul, după caz, să nu pună în
acord prevederile declarate neconstituționale c u dispozițiile Constituției.
16 M. Udroiu, op. cit., p. 41.

8
mai ușoară decât pedeapsa ori măsura educativă prevăzută de legea în temeiul
căreia s -a pronunțat hotărârea definitivă; d) pedeapsa sau măsura educativă aplicată
prin hotărârea jud ecătorească definitivă să depășească maximul pedepsei prevăzute
de legea nouă sau să fie mai grea.17

În cazul pedepselor definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu
a luat în discuție criteriile de stabilire și individualizare a pedepsei, ci a urmărit doar
înlăturarea de la executare acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de
legea cea nouă. În doctrina de specialitate18 s-a apreciat că, deși NCP prevede
expres ipotezele aplicării art. 6 prin raportare la pedepsele aplic ate prin hotărâri de
condamnare cu executare în regim de detenție sau cu suspendare sub supraveghere
a executării pedepsei, nu pot fi excluse din sfera de aplicare a art. 6 situațiile în care
pedeapsa este stabilită, dar instanța dispune amânarea aplicări i pedepsei.

II.3.2. Ipotezele de aplicare a legii penale mai favorabile, după judecarea
definitivă a cauzei
Ipotezele de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
sunt reglementate de art. 6 NCP, acestea fiind: a) dacă după rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii sau a amenzii și până la executarea
completă a acesteia a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară,
sancțiunea aplicată conform legii vechi, dacă depășește maximul special p revăzut de
legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se va reduce la acest maxim [art 6. alin. (1)
NCP ]; b) în cazul în care de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la
detențiunea pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru
aceeași faptă pedeapsa închisorii, pedeapsa cu detențiunea pe viață se va înlocui cu
maximul special al închisorii [art. 6 alin. (2) NCP] ; c) dacă legea nouă prevede în
locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu
amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut de legea nouă [art. 6 alin.
(3) NCP] ; d) măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă mai
favorabilă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă mai
favorabilă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta [art. 6 alin. (4)
NCP]; e) dacă legea nouă este mai favorabilă prin raportare la pedepsele principale

17 M. Udroiu, op. cit., p. 42.
18 Ctin. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p.
139.

9
sau la măsurile educative în condițiile art. 6 alin. (1) -(4) NCP, cele neexecutate și
neprevăzute de noua lege nu se vor mai executa, iar cele care au corespondent în
legea nouă mai favorabilă se vor executa în conformitate cu aceasta [art. 6 alin. (5)
NCP]; f) dacă intrarea în vigoare a legii noi nu determină o modificare a pedepsei
principale, iar le gea nouă este mai favorabilă sub aspectul pedepselor
complementare sau al măsurilor de siguranță, acestea se execută conform noii legi
[art. 6 alin. (6) NCP]; g) pedepsele deja executate sunt considerate ca execuate [art.
6 alin. (7) NCP].

Partea a II -a. Examinarea deciziei CCR nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la
excep ția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal

I. Titlul
 Decizia Nr. 265 din 6 mai 2014
 Referitoare la: Neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 din Codul penal.

II. Cuvinte cheie: mitior lex, lex tertia, legi succesive, retroactivitate, ultraactivitate.

III. Autorul sesizării
Curtea Constituțională a României a fost sesizată pe cale de excepție de Înalta
Curte de Casație și Justiție – Secția penală, excepția fiind ridicată din oficiu (ex
officio)19 în Dosarul nr. 5.714/118/2012, având ca obiect soluționarea recursului în
materie penală formulat împotriva unei decizii penale pronunțate la data de 8 mai
2013, anterior intrării în vigoare a Noului Cod penal, prin care inculp ata a fost
condamnată la pedeapsa cu închisoarea pentru comiterea, în concurs re al, a două
infracțiuni de înșelă ciune (art. 215 alin. (1) -(3) din Codul penal din 1969), și a unei
infracțiuni de fals (art. 291 din Codul penal din 1969).

19 În practică s -a arătat că excepția de neconstituționalitate nu poate fi ridicată de instanță din oficiu,
fără a o pune în discuția părților. Acest aspect se datorează faptului că încheierea motivată prin care
instanța sesizează CCR trebuie să conțină, în mod obligatoriu, alături de argumentele instanței, și
părerile părților din proces (http://www.clr.ro/eBuletin/2_2013/Buletin_2_2013.pdf, accesat la
5.04.2016).

10
IV. Obiectul sesizării
Obiectul sesizării este constituit de neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 NCP, cu
denumirea marginală Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea
defini tivă a cauzei, din Codul penal din 17 iulie 2009 și care, potrivit art. 246 din
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014. Articolul prevede:
„În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au
intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”20.
„Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea
declar ate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de
Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s –
au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile”21.

V. Motivarea sesizării
În motivarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a
susținut că dispozițiile art. 5 NCP încalcă în mod vehement prevederilor
constituționale ale art. 61, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare
a țării. Aceasta a aprecia t că, deși prevederile art. 5 NCP sunt în sine constituționale,
modalitatea în care sunt interpretate și aplicate în practica judiciară duce la
încălcarea Constituției, deoarece se ajunge la combinarea prevederilor mai favorabile
din legi penale s uccesive, împrejurare care conduce la crearea unei lex tertia22.

În motivare, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, în situația stabilirii legii
penale mai favorabile în funcție de tratamentul sancționator , mai favorabilă este
actuala reglementa re, infracțiunea de înșelăciune fiind sancționată cu pedeapsa
închisorii de la 1 la 5 ani23, față de vechea reglementare în care aceeași faptă era
sancționată mult mai dur, cu închisoare de la 3 la 15 ani. Însă, în cazul aprecierii legii
penale mai favo rabile pe instituții autonome, termenul de prescripție specială a
răspunderii penale ar fi cel din vechiul Cod penal, motiv pentru care s -ar constata
împlinit la data de 13 martie 2013, însă, dacă legea penală mai favorabilă ar fi

20 Art. 5 alin. (1) NCP.
21 Art. 5 alin. (2) NCP.
22 Lege nouă creată prin combinarea dispozițiilor mai favorabile din legi successive, încălcându -se
caracterul unitar al dispozițiilor pe baza cărora are loc încadrarea juridică a faptei, aplicarea pedepsei
și a modalității de executare (http://legeaz.net/s pete-penal/aplicare -lege-penala -in-timp-1701 -1999,
accesat la 5.04.2016).
23 Art. 244 alin. (1) și (2) NCP.

11
aplicată în mod global, terme nul de prescripție specială ar fi cel prevăzut de noul Cod
penal și ar urma să se împlinească la data de 13 septembrie 2015. Astfel, în funcție
de modalitatea de stabilire a legii penale mai favorabile, se va ajunge fie la încetarea
procesului penal, ca ur mare a intervenției prescripției extinctive, fie la continuarea
acestuia.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, în susținerea sesizării, a făcut
trimitere la jurisprudența Curții Constituționale potrivit căreia, în cazul în care un
text legal poate genera interpretări diferite , Curtea Constituțională are obligația de a
interveni atunci când aceste interpretări aduc atingere prevederilor constituționale.24

VI. Decizia plenului
Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, admite excepția de
neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în
Dosarul nr. 5.714/118/2012 și constată că dispozițiile art. 5 din Noul Cod penal sunt
constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi
succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

VII. Motivarea deciziei
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție25, precum și ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 ,
să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Curtea a constatat, ca urmare a examinării excepției de neconstituționalitate, că
principiul activității legii penale presupune aplicarea legii faptelor săvârșite în timpul
cât aceasta este în vigoare, principiu ce reprezintă regula generală în materie penală
și care este indisolubil legat de principiul legalității , invocând în acest sens
prevederile art. 23 alin. (12) din Constituția României, potrivit cărora „Nicio
pedeapsă nu poate fi stabil ită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii”. Cele
două excepții admise sunt retroactivitatea sau ultraactivitatea legii și se aplică numai
în situațiile de tranziție determinate de succesiunea legilor penale.

24 A se vedea Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 și Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012.
25 „Hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața
instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și
direct de Avocatul Poporului”.

12

Problematica aplicării legii penale în situațiile de tranziție a determinat o soluție
juridică, denumită mitior lex26, principiul potrivit căruia în cazul situațiilor determinate
de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă.

Cu p rivire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea a statuat că
în doctrina de specialitate și practica judiciară au fost exprimate două opinii. Potrivit
primei opinii, legea penală mai favorabilă se determină prin compararea legilor
succesive27, stabilirea în concret a legii mai favorabile și, în final, aplicarea acesteia
în ansamblu , principiul care fundamentează această orientare fiind cel conform
căruia legile se compară, nu se combină. Doctrina și jurisprudența au rele vat că o
combin are a dispozițiilor mai favorabile din două legi succesive duce la cr earea, pe
cale judecătorească, a unei lex tertia, în consecință organele judiciare ar exercita un
atribut care nu le revine, intrând în sfera atribuțiilor legiuitorului, iar acest lucru este
inadmisibil28. Potrivit celei de -a doua opinii, legea penală mai favorabilă se determină
prin raportarea la fiecare instituție care se aplică în mod autonom, existând
posibilitatea ca încadrarea faptei să se facă dupa legea mai favorabilă, iar în ceea ce
privește recidiva sau concursul de infracțiuni, să se aplice dispozițiile din cealaltă
lege.

În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a făcut trimitere și la jurisprudența
Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că, pronunțându -se asupra unui
recurs în interesul legii, aceasta a statuat că faptele săvârșite sub imperiul Legii nr.
87/1994 și judecate după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005, lege care prin art.
16 a abrogat expres Leg ea nr. 87/1994, pot beneficia de cauze le de impunita te sau
reducere a pedepsei , reglementate de art. 10 din noua lege numai d acă, cei în
situația cărora s -a reținut săvârșirea unei infracțiuni fiscale prevăzute de art. 9 din
Legea nr. 241/2005. Mai mult, instanța supremă a reținut că principiul aplicării le gii
penale mai favorabile impune aplicarea legii penale mai favorabile în ansamblu și nu
doar aplicarea unora dintre dispozițiile mai favorabile ale acelei legi.29 Cu toate

26 Acest principiu a fost consacrat constituțion al în anul 1991, când legiuitorul constituant a statuat prin
art. 15 alin. (2) că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile”.
27 M. Udroiu, op. cit., p. 26.
28 Punct de vedere susținut și de art. 13 din vechiul Cod penal, care statua că, în caz de succesiune
de legi penale, se va aplica legea mai favorabilă, ci nu dispozițiile favorabile din legile succesive.
29 Decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22
decembrie 2008.

13
acestea, Curtea arată că, printr -o hotărâre prealabilă pronunțată în baza art. 475 -477
din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „În
aplicarea art. 5 din Codul penal, […] prescripția răspunderii penale reprezintă o
instituție autonomă față de instituția pedepsei ”.30

Într-o decizie anterioară, Curtea a statuat că , în determinarea caracterului mai
favorabil al legii penale , se au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la
răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă, cu privire la acestea din
urmă putând exista deosebiri de natură, dar și deosebiri de grad sau cuantum
privitoare la limitele de pedeapsă. Cât privește determinarea concretă a legii penale
mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, și
nu a dispozițiilor mai blânde, ne putându -se combina prevederi din vechea și din noua
lege, deoarece s -ar ajunge la o lex tertia, care în pofida dispozițiilor art. 61 din
Constituție , ar permite judecătorului să legifereze”.31

Mai mult, în analiza făcută, Curtea a evidenția t faptul că actualul Cod penal
consacră o viziune diferită față de vechiul Cod penal , astfel că, deși au fost preluate
majoritatea faptelor incriminate de vechea reglementare, pedepsele aplicabile au fost
considerabil diminuate. Cu toate acestea, din analiza în ansamblu a dispozițiilor
noului Cod penal, se constată existența caracterului mai favorabil a unor instituții din
vechea reglementare, instituții precum suspendarea pedepsei sub supraveghere,
concursul de infracțiuni ori prescripția specială, pe care doctrina le -a calificat ca fiind
autonome. Astfel, Curtea a constatat că rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost
aceea de a impune un tratament sancționator mai blând pentru inculpații care se află
la prima confruntare cu legea penală și care, indiferent de forma de vinovăție, c omit o
singur ă faptă penală, ci nu o pluralitate de infracțiuni , iar aceasta nu poate nicidecum
să aibă în vedere posibilitatea îmbinării dispozițiilor celor două legi pentru a obține o
a treia (lex tertia).

De altfel, Curtea a făcut trimitere la Curtea Europeană a Dr epturilor Omului care,
într-o speță relativ recentă a statuat că respectarea dispozițiilor art. 7 paragraful 1 din

30 Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 30
aprilie 2014.
31 Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853
din 2 decembrie 2011.

14
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun e, în
cazul legilor penale succesive, alegerea globală a leg ii mai favorabile.

În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a adus în discuție art. 1 alin. (4) din
Legea fundamentală , potrivit căruia „Statul se organizează potrivit principiului
separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă, judec ătorească – în cadrul
democrației constituționale” și art. 61 alin. (1), potrivit căruia „Parlamentul este
organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a
țării.” Raportat la aceste prevederi constituționale, în jurisprude nța sa, Curtea a
statuat faptul că judecătorul, în activitatea de interpretare a legii, trebuie să realizeze
un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit
de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității
competente în acest domeniu.32 Mai mult, Curtea a afirmat fa ptul că puterea
judecătorească, prin Înalta Curte de Casație și Justiție , are rolul constituțional de a
da unui text de lege anumite interpretări, în scopul aplicării unitare de către instanțele
judecătorești, însă, acest fapt nu presupune că instanța supr emă se poate substitui
Parlamentului, unica autoritate legiuitoare.

De asemenea, Curtea a observat că noțiunea de instituție autonomă nu este
reglementată în niciunul dintre cele două coduri penale și nici în legea de aplicare a
actualului Cod penal. Așa fiind, deși în limbajul juridic curent utilizarea noțiunii de
instituție autonomă pentru anumite categorii juridice este acceptată, nu se poate
reține că o normă din Codul penal care reglementează cu privire la o anumită
instituție de drept penal (recidivă , concurs de infracțiuni, prescripție, etc.) este
independentă de legea căreia îi aparține.

Având rolul de garant al drepturilor și libertăților cetățenești, Curtea Constituțională a
statuat faptul că nu poate ignora și alte consecințe de sorginte constit uțională, cum ar
fi exigențele ce țin de lipsa discriminării infractorului care impun aplicarea unui
tratament identic33. Acest lucru presupune că suspecții/inculpații care au comis fapte
sub imperiul vechii legi, dar care vor fi judecați sub imperiul noii legi, trebuie să aibă,
în funcție de legea penală mai favorabilă, o situație juridică identică ori cu cei

32 A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009.
33 Principiu constituțional consacrat prin art. 16 alin. (1), potrivit căruia „Cetățenii sunt egali în fața leg ii
și a autorităților publice, fără privilegii sau discriminări.”

15
condamnați anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârși infracțiuni potrivit legii
noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancț ionator ce combină dispoziții
din ambele coduri.

Potrivit jurisprudenței sale, Curtea a reținut că, în cazul în care un text de lege poate
genera interpretări diferite, este obligată să intervină ori de câte ori acele interpretări
generează încălcări ale prevederilor Constituției, aceasta din urmă reprez entând
cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa.34 De asemenea,
acest lucru este valabil și în ipoteza în care Înalta Curte de Casație și Justiție, în
realizarea atribuțiilor constituționale, a pronunțat o decizie pentru inte rpretarea și
aplicarea unitară a legii cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii.

În susținerea motivării, Curtea a amintit și de o decizie pronunțată anterior prin care a
stabilit că „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, at unci când Curtea
Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu
Constituția, menținându -se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această
interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se
conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare ”.35

VIII. Opinie personală
În urma analizei actualei legislații în materie penală, concluzione z prin a afirma că
intrarea în vigoare a noului Cod penal, la data de 1 februarie 2014, a adus unele
modificări importante de optică legislativă asupra instituțiilor fundamentale ale
dreptului penal, astfel că discursul critic în dezbaterile juridice , anterior intrării în
vigoare a noii legislații legat de tratamentul sancționator mai ușor, a fost c ontrazis de
jurisprudență care a relevat faptul că în situația persistării unui comportament
socialmente periculos, rigorile legii sunt mult mai aspre.

În primul rând, perioada tranzitorie generată de intrarea în vigoare a actualei legislații
penale, insuficient acoperită prin Legea de punere în aplicare a noului Cod penal, a
generat discuții teoretice aprinse și soluții practice diferite, în precădere cu privire la
aplicarea principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, principiu

34 Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67
din 31 ianuarie 2013.
35 Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7
iulie 2011.

16
preluat de art. 5 NCP, cu denumirea marginală „Aplicarea legii penale mai favorabile
până la judecarea definitivă a cauzei”.

În al doilea rând, greutățil e în interpretarea și aplicarea în mod unitar a legii pe nale
au culminat cu două soluții diametral opuse, prima dată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, iar a doua fiind dată de Curtea Constituțională, decizia celei din urmă
invalidând practic o decizi e a instanței supreme.

Astfel, având în vedere dificultățile ivite după intrarea în vigoare a actualei
reglementări în materie penală, Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 prin care Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de În alta Curte de
Casație și Justiție, Secția penală, în Dosarul nr. 5.714/118/2012 și a statuat că
„dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit
combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legi i penale mai
favorabile” , acoperă greutățile existente în interpretarea și aplicarea legii penale mai
favorabile, dar și existența soluțiilor diametral opuse cu privire la această instituție
reglementată de art . 5 al noului Cod penal. În acest fel, s -a con sacrat cu caracter
obligatoriu faptul că legea penală mai favorabilă trebuie să fie interpretată și aplicată
în manieră globală, nu pe instituții autonome.

17
CUPRINS

Partea I. Aspecte teoretice privind aplicarea legii penale mai favorabile ………………………….. ………………… 1
I. Aplicarea legii penale în timp ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 1
II. Legea penală mai favorabilă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 1
Partea a II-a. Examinarea deciziei CCR nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excep ția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal ………………………….. ………………………….. …………… 1
I. Titlul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 1
Abrevieri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 2
Partea I. Aspecte teoretice privind aplicarea legii penale mai favorabile ………………………….. ………………… 3
I. Aplicarea legii penale în timp ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 3
I.1. Aspecte generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 3
I.2. Principiul activității legii penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 3
I.3. Extraactivitatea legii penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 4
I.3.1. Retroactivitatea legii penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 4
I.3.2. Ultraactivitatea legii penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 4
II. Legea penală mai favorabilă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 4
II.1. Aspecte generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 4
II.2. Aplicarea legii mai favorabile infracțiunilor nedefinitiv judecate ………………………….. ……………………. 5
II.2.1. Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile ………………………….. ………………………….. 5
II.2.2. Regimul legilor neconstituționale sau al actelor normative neaprobate de Parlament ……….. 6
II.3. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul în care s -a pronunțat o hotărâre judecătorească
definitivă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 7
II.3.1. Condiții de aplicare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 7
II.3.2. Ipotezele de aplicare a legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei …….. 8
Partea a II -a. Examinarea deciziei CCR nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excep ția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal ………………………….. ………………………….. …………… 9
I. Titlul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 9
II. Cuvinte cheie: mitior lex, lex tertia, legi succesive, retroactivitate, ultraactivitate. ……………………….. 9
III. Autorul sesizării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 9
IV. Obiectul sesizării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 10
V. Motivarea sesizării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 10
VI. Decizia plenului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 11
VII. Motivarea deciziei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 11
VIII. Opinie personală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 15
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 18

18

BIBLIOGRAFIE

Doctrină
A. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform noului Cod penal, Ediția a 2 -a, Ed.
C.H. Beck, București, 2014.
S. G. Barbu, A. Muraru, I. Muraru, N. M. Vlădoiu, Contencios constituțional, Ed.
Hamangiu, București, 2009.
S. Corlățeanu, Din nou despre aplicarea legii penale în timp, în Dreptul nr. 6/2006.
V. Dongoroz, Drept penal, Reeditarea ediției din 1939, Asociația Română de Științe
Penale, București, 2000.
Ctin. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic,
București, 2014.
F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic,
București, 2014.
M. Udroiu, Drept penal. Partea generală. Noul Cod penal, Ediția a 2 -a, Ed. C.H. Beck,
București, 2015.

http://www.clr.ro/eBuletin/2_2013/Buletin_2_2013.pdf, accesat la 5.04.2016.
http://legeaz.net/spete -penal/aplicare -lege-penala -in-timp-1701 -1999, accesat la
5.04.2016 .

Legislație
Noul Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510, din 24 iulie 2009.
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al Români ei, Partea I, nr. 757, din
12 noiembrie 2012.
Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a
Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 758 din octombrie 2003, republicată în Moni torul Oficial al
României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.

19