Partea generală [302667]

Partea generală

Capitolul 1

1.1 Istoria bolii parodontale

Istoria bolii parodontale este la fel de lungă precum istoria omenirii. Studiile paleologice și antropologice au pus în evidență faptul că boala parodontală a însoțit constant evoluția filogenetică a speciei umane din perioada Preistorică.

Bolile parodontale nu sunt rezultatul evoluției civilizației moderne la fel ca leziunile carioase. Ele se manifestă ca niște leziuni ante mortem de pierderi osoase masive la nivelul alveolelor dentare.

Cele mai vechi descoperiri care atestă faptul că pierderile osoase alveolare au afectat omenirea un timp îndelungat au fost o mandibulă Mauer veche de 640-735.000 de ani (în Germania) și o mandibulă din Franța din Bau de l’Aubesier, veche de 169-191.000 de ani.[1]

De-a [anonimizat].

[anonimizat].

În urmă cu 3000 de ani a. Ch. Sumerinii aveau anumite reguli de igienă orală scrise pe placuțe din argilă.

[anonimizat] 2500 ani a. Ch. [anonimizat]-Fi.

[anonimizat] , [anonimizat].

[anonimizat] a tartrului dentar și de masaj gingival.

[anonimizat].

Arabii – Rhazes, Avicea, Albucasis recomandau pentru tratamentul gingivitelor, a ulcerațiilor și supurațiilor gingivale terapia medicamentoasă și anumite procedee chirurgicale.

În Europa medievală a [anonimizat].

[anonimizat] (1678-1761) a descris boala parodontală cauzată de scorbut precum și importanța igienei bucale, a detartrajului într-o lucrare intitulată “Le chirurgien dentiste”.

La începutul secolului XX a apărut o preocupare tot mai intensă a cercetătorilor și a [anonimizat]. Astfel s-a înființat în 1932 ARPA- o asociație internaționala.[2]

[anonimizat] 1924 a fost înființată “[anonimizat]”.

Prima lucrare apărută în Romania i-a aparținut lui Selinger (1828). Aceasta pune în evidență recomandări de păstrare a igienei orale și a integrității gingivale prin periaj și utilizarea unor dentifrice.

În 1864, în țara noastra, a fost publicat în “Monitorul Oficial” termenul de “Inflamatie a gingiilor”.

În 1893 Victor Babeș a scris primul tratat de bacteriologie din lume “Despre un bacil care produce gingivita și hemoragiile în scorbut”.

În 1903 a [anonimizat]. N. Niculescu.

[anonimizat], ca disciplină de bază a [anonimizat] o [anonimizat], epidemiologie, imunologie,chirurgie, protetică, [anonimizat]stimulare, imunostimulare prin vaccinuri,imunomodulatori.[3]

Definirea bolii parodontale

Starea gingivală sănătoasă reprezintă situația ideală în care nu există placă bacteriană iar țesutul gingival este perfect din punct de vedere histologic, fără infiltrat inflamator. Aceasta nu poate fi obținută decât în condiții experimentale și printr-o igienă orală meticuloasă.

O gingie sănătoasă este caracterizată de prezența unui biofilm subțire de placă bacteriană supragingivală care este îndepartată zilnic și care conține doar o flora Gram pozitivă. Dacă placa bacteriană nu este îndepărtată constant, proliferează în șanțul gingival, unde determină inflamația țesuturilor.

Prezența microorganismelor nu este suficientă pentru a cauza distrucția suportului dintelui. Aceasta activează defapt răspunsul imun al organismului gazdă și acesta este cel care determină distrucția țesutului parodontal. [4]

Boala parodontală este o afecțiune inflamatorie care afectează atât țesuturile moi cât și țesuturile dure care oferă sprijinul dintelui. În prima fază aceasta se manifestă sub forma gingivitei, când gingia devine inflamată și roșie datorită răspunsului natural al organismului împotriva bacteriilor prezente. În formele mai avansate, se manifestă sub forma parodontitei, când se produce pierderea de atașament și țesuturile care susțin gingia sunt distruse. Pot să apară pierderi osoase semnificative care pot duce la pierderea dintelui.[5]

Clasificarea bolii parodontale

Clasificarea bolilor parodontale ne ajută să stabilim diagnosticul, să indicăm un prognostic dar ne și facilitează planul de tratament.

Clasificarea Catedrei de Parodontologie București:

În această clasificarea s-au luat în considerare urmatoarele criterii:

Mecanismul de producere al bolii parodontale

Gradul de afectare al structurilor parodonțiului marginal

Gradul de manifestare al inflamației

Circumstanțele specifice și situatiile care implică o atitudine particulară de diagnostic si tratament

Pe baza acestor criterii, în Catedra de Parodontologie din București, clasificăm îmbolnăvirile parodonțiului marginal în:

Gingivite

Gingivite induse de placa bacteriană specifică

Gingivita cronică (simplă, necomplicată) prin inflamație de cauză microbiană (prin placă bacteriană)

Gingivita hiperplazică prin inflamație microbiană (prin placă bacteriană)

Gingivite induse de placă bacteriană specifică și contribuția unor factori locali și generali

1.Gingivite din cursul unor stări fiziologice :

Gingivita de pubertate

Gingivita din cursul ciclului menstrual

Gingivita de sarcină

Gingivita de menopauză

2.Gingivite simptomatice, frecvent hiperplazice, din cursul unor boli sistemice ca :

Gingivita din diabet

Gingivita din carența vitaminei C

Gingivite din boli hematologice (Leucemii acute și cronice, Anemii, Trombocitopenii)

Gingivite din boli imunodeficitare (Agranulocitoza, Granulomatoza Wegener, Sarcoidoza)

3.Gingivite hiperplazice, ca efect secundar al unor medicamente :

Gingivita hiperplazică prin hidantoină

Gingivita hiperplazică prin antagoniști de calciu

Gingivita prin utilizarea medicației contraceptive

Gingivita hiperplazică prin cyclosporine

4.Gingivita si gingivostomatita ulcero-necrotică

Pericoronaritele

Gingivite neinduse de placa bacateriană specifică

Gingivita hiperplazică (fibromatoasă) ereditară

Gingivita alergică

Gingivite descuamative

Gingivita si gingivostomatita herpetică

Gingivita si gingivostomatita aftoasă recidivantă

Gingivita si gingivostomatita micotică

Leziuni gingivale associate infecției cu : Neisseria Gonorrhea, Treponema Pallidum, Mycobacterium tuberculosis

Leziuni gingivale associate infecției cu unele specii de sptreptococi

Leziuni gingivale în histoplasmoză

Leziuni ginngivale în varicela-zoster

Leziuni gingivale traumatie :

Fizice

Chimice

Termice

Parodontite marginale

Parodontite agressive

Parodontita prepubertală :

Asociată cu boli generale : leucemia, neutropenia

Asociată cu boli și tulburări genetice: (Sindromul PAPILLON-LEFEVRE, Sindromul CHEDIAK-HIGASHI, Sindromul DOWN, Sindromul COHEN, Sindromul EHLERS-DANLOS, Sindromul MARFAN, Sindromul CROSS-McKUSICK-BREEN, Sindromul deficienței de adeziune leucocitară, Boala CROHN, Boala celulelor LANGERHANS (sindromul de histocitoză), Agranulocitoza infantilă genetică ,Neutropenia familială ciclică, Hipofosfatazia)

Parodontita juvenilă :

Localizată

Generalizată

Parodontita marginală agresivă, rapid progresivă

Parodontite marginale cronice

Parodontita marginală cronică superficială:

Cu fenomene hiperplazice

Pe fond de involuție precoce

Parodontita marginală cronică profundă lent progresivă : localizată, extinsă, generalizată

Parodontita marginală profundă ulcero-necrotică

Parodontita distrofică: parodontita marginală cronică mixtă

Manifestări gingivo-parodontale și orale în SIDA

Manifestări ale traumei ocluzale și prin lipsa contactului ocluzal

Retracția gingivală

Tumori gingivo-parodontale benigne și maligne [3]

Parodontita marginală cronică

1.4.1 Definiție

Parodontita cronică reprezintă inflamația parodonțiului cu pierderea progresivă, lentă sau moderată a țesuturilor care sprijină dintele în alveolă (ligamentul parodontal și osul alveolar). Are o prevalență de peste 40% la adulți, iar în 7-20% din cazuri distrucțiile oasoase sunt extinse. În stadiile avansate ale bolii dinții pot fi pierduți.

Parodontita cronică implică un dezechilibru între microbiota comensală și apărarea gazdei. Acumularea microorganismelor în biofilmul dentar determină inflamația gingiei adiacente (gingivită) rezultând mai apoi pierderea suportului dintelui. [6]

1.4.2 Etiologie

Factorul etiologic principal în apariția gingivitei și a parodontitei cronice este reprezentat de acumularea de placă bacteriană atât la nivelul suprafeței dentare cât și la nivelul joncțiunii dento-gingivale. Pierderea de atașament precum și pierdea osoasă a fost asociată cu o creștere semnificativă a patogenilor gram-negativi în biofilmul subgingival, în special creșterea unor bacterii extrem de patogene și virulente precum: Porphilomonas gingivalis, Tannerella forsythia și Treponema denticola (cunoscute ca făcând parte din complexul roșu).

Pe lânga factorul etiologic principal, local, o serie de factori generali influențează dezvoltarea parodontitei cronice:

Bolile sistemice influențează eficacitatea răspunsului gazdei la acțiunea patogenilor și astfel distrucțiile provocate pot fi semnificativ mărite.

Fumatul poate duce la creșterea severității bolii. La pacienții fumători cu parodontită cronică indusă de placa bacteriană au fost puse în evidență distrucții ale suportului osos mai avansate decât la cei nefumători. Fumătorii au o pierdere de atașament mai mare, afectarea furcației mai frecventă iar pungile parodontale sunt mai adânci.

Stresul a fost inițial asociat cu parodontita ulcero-necrozantă datorită efectului negativ asupra funcțiilor imune provocat de acesta. Ulterior s-a pus în evidență faptul că stresul influențează extinderea și severitatea parodontitei cronice prin aceleași mecanisme.[7]

1.4.3 Semne și simptome

Parodontita cronică este caracterizată de o serie de simptome precum: sângerări gingivale în timpul periajului dentar sau în timpul masticației, apariția unor spații între dinți datorită mobilității dentare, mobilitatea dinților sau chiar pierderea acestora, prezența unor zone de impact alimentar, halitoză, prurit gingival; de obicei durerea este absentă dar pot să apară situații în care rădăcinile sunt expuse și astfel să apară sesibilitate la stimuli termici, uneori durerea este surdă, iradiantă.

Semnele carcateristice parodontitei cronice sunt: prezența plăcii bacteriene supa și subgingival, inflamația gingivală, sângerare spontană a gingiei la palpare cu sonda, culoarea gingiei variază de la roșu pal la violet, întreruperea continuității marginilor gingiei, retracție gingivală, formarea pungilor parodontale, pierderea de atașament a ligamentului parodontal, pierderea osului alveolar, expunerea furcațiilor, mobilitate dentară în cazurile avansate.[7]

1.4.4 Parodontita marginală cronică superficială

Parodontita marginală cronică superficială reprezintă o afectare de natură inflamatorie a parodonțiului superficial. Diferențierea de o gingivită cronică este dificil de realizat.

Din punct de vedere al leziunilor pe care le provoacă, în cadrul unei gingivite cronice se poate observa inflamația țesuturilor epiteliale și conjunctive, însă cu menținerea integrității ligamenlui parodontal, pe când în cadrul parodontitei marginale cronice superficiale pot fi puse în evidență primele pierderi de atașament, lezarea parțială a ligamentului parodontal precum și demineralizarea osoasă.

În urma tratamenului, in cazul gingivitei se poate obține o vindecare completă a țesuturilor lezate dar în cazul parodontitei marginale cronice superficiale vindecarea se va face cu sechele, ceea ce impune adoptarea unei terapii de întreținere a rezultatelor obținute în urma aplicării tratamenului propriu-zis.

Din punct de vedere histopatologic la nivelul epiteliului se observă proliferarea intensă a celulelor din stratul bazal, cu distrofie celulară citoplasmatică și nucleară, hipercheratoză și paracheratoză în stratul cornos și ulcerații cu pastrarea stratului de celule. La nivelul stratului subepitelial se observă vasodilatație, degenerescența filetelor nervoase, infiltrat dens cu limfocite și plasmocite.

Simptomatologia subiectivă care caracterizează parodontita marginală cronică superficială este: senzație de usturime și pruruit gingival, jenă dureroasă la nivelul gingiei care poate să se accentueze în timpul periajului și masticației, sângerarea gingiei la atingere ușoară sau la sucțiune.

Semnul patognomonic al parodontitei marginale cronice superficiale este senzația de egresiune a unui dinte sau a unui grup de dinți . Aceasta se poate asocia cu o durere periadiculară, localizată, care apare mai frecvent dimineața și dispare după câteva mișcări de masticație. Durerea are o intensitate medie, suportabilă.

La examenul clinic, parodontita marginală cronică superficială prezintă următoarele semne obiective: sângerare la palpare cu sonda; inflamație gingivală caracterizată prin: aspect de stază gingivală, culoare violacee, lispa aspectului de coajă de portocală, tumefacție cu numeroase pungi false, papila interdentară tumefiată, papila poate fi uneori desprinsă de suprafața dintelui, marginea gingivală poate sa fie întreruptă, dinții pot prezenta mobilitate, uneori este prezentă hiperplazia gingivală, alteori retracția acesteia.

În urma examenului radiologic se pune în evidență semnul caracteristic parodontitei marginale cronice superficiale- halistereza- demineralizare care are aspectul unei radiotransparențe cu localizare diferită pe radiografie ( halistereza marginală- la nivelul varfului septului alveolar, halistereza axială- în lungul septului alveolar, în aproape tot septul alveolar). [3]

Fig1. Parodontita cronică [4]

Fig.2 Halistereză marginală [8]

Terapia parodontală

După stabilirea diagnosticului și a prognosticului unei afecțiuni parodontale se realizează un plan de tratament care cuprinde obiective pe termen lung: eliminarea proceselor infecțioase și inflamatorii, eliminarea afecțiunilor generale care pot produce afecțiuni orale; precum și obiective pe termen lung: refacerea unei dentiții sănătoase care să îndeplinească toate obiectivele funcționale și estetice.[7]

Planificarea tratamentului trebuie să fie una etapizată:

Etapa preliminară urmărește tratarea urgențelor dentare, periapicale, parodontale precum și extracția unor dinți irecuperabili (pot fi înlocuiți cu lucrări provizorii dacă este necesar). [7]

Etapa nechirurgicală implică controlul plăcii bacteriene și educarea pacientului realizându-se: controlul dietei, îndepărtarea tartrului dentar și planarea suprafețelor radiculare, corectarea și restaurarea factorilor protetici iritativi, tratarea cariilor, inițierea terapiei antimicrobiene (locală sau sistemică), terapia ocluzală, mișcări minore ortodontice și imobilizări provizorii sau lucrări protetice. [7]

Urmează o etapă de evaluare a rezultatelor obținute în urma tratamentului nechirurgical. Astfel se controlează adâncimea pungilor parodontale, inflamația gingivală, prezența tartrului și a plăcii bacteriene.[7]

Etapa chirurgicală presupune terapia parodontală incluzând: operații cu lambou pentru eradicarea pungilor parodontale mai mari de 4 mm, remodelarea osoasă, remodelarea gingivală, regenerarea osoasă, operații pre-protetice, operații de reconstrucție a gingiei, chiar și plasarea unor implante. [4]

În etapa restaurativă se realizează lucrări protetice finale, fie lucrări fixe fie lucrări mobile, evaluarea răspunsurilor la proceurile restaurative și examinare parodontală.

Ultima etapă, cea de menținere presupune controale periodice, în care se urmărește: placa bacteriană, tartrul dentar, aspectul gingival, relațiile ocluzale, mobilitatea dentară precum și alte modificări patologice care pot apărea.

În toată terapia parodontală este foarte importantă implicarea pacientului. Medicii trebuie sa dezvolte o comunicare excelentă cu pacientul ca acesta sa fie informat și motivat să își imbunătățească statusul parodontal.[7]

Partea specială

1. Introducere

Parodontita marginală cronică superficială este o afecțiune inflamatorie a țesutului de susținere a dintelui format din ligamentele periodontale și osul alveolar. Aceasta duce în timp la formarea de pungi parodontale precum și la resorbția osului alveolar, iar dacă tratamentul nu se instituie la momentul oportun poate duce la pierderea dinților afectați.

În producerea acestei afecțiuni este incriminat ca factor determinant principal, prezența plăcii bacteriene. Aceasta se formează în urma unei igiene orale defectuoase sau în absența acesteia, apare sub forma unui biofilm natural alcătuit din comunități de bacterii atașate și aderente la nivelul unui substrat prin intermediul peliculei. Biofilmul evoluează agregând tot mai multe bacterii cu mecanisme de virulență complexe, determinând o acțiune direct sau indirectă asupra parodonțiului marginal, astfel producându-se caracteristicile bolii parodontale.

Placa bacteriană se clasifică în: placă bacteriană supragingivală situată la nivelul tuturor suprafețelor dinților și care determină leziunile carioase; și placă bacteriană subgingivală situată sub marginea gingivală liberă care este implicate în patogenia bolii parodontale.

Constituenții bacterieni din placă se organizează în complexe bacteriene și acționează prin crearea unor asocieri succesive pana la apariția leziunilor caracteristice ale bolii parodontale. O parte din aceste complexe bacteriene sunt compatibile cu starea de sănătate parodontală și anume: Complexul galben alcătuit din specii de Streptococi orali (S. gordonii, S. mittis, S. oralis, S. sanguis, S.intermedius) , complexul purpuriu format din specii de Actinomyces odontolyticus și Veillonella parvula și complexul verde care cuprinde speciile: Capnocytophaga, Agregatibacter actinomycetemcomitans serotip A, Eikenella corrodens. Alte complexe permit colonizarea bacteriilor cu virulență accentuate și anume complexul oranj format din: Fusobacterium, Prevotella, Campylobacter și Eubacterium nodatum. Cel mai important complex precum și cel mai virulent este complexul roșu alcătuit din: Porphyromonas gingivalis, Tannerella forsithensia(Bacteroides forsytus), Treponema denticola. Acesta determină pierderi le joncțiunii gingivo-parodontale.[3]

Pe lângă factorul determinant principal al bolii parodontale, există o serie de factori favorizanți implicați în etiologia bolii parodontale precum: tartrul dentar, trauma ocluzală, cariile dentare, parafuncțiile, anomaliile dento-maxilare, obiceiuri vicioase, iatrogeniile și alți factori care țin de starea generală și de reactivitatea organismului.

Terapia inițială cuprinde diverse proceduri stomatologice, ce au ca scop atât stoparea evoluției bolii parodontale și îmbunătățirea statusului parodontal al dintelui, cât și stabilizarea și controlarea proceselor infecțioase înainte de intervențiile chiruirgicale. Având în vedere importanța terapiei inițiale, putem deduce importanța educației continue a medicilor dentiști în această arie a stomatologiei, pentru a putea aplica un tratament cât mai corect și mai potrivit fiecărui pacient în parte.

Terapia bolii parodontale presupune ca toți factorii cauzali să fie îndepărtați precum și efectele acestora iar parodonțiul să își recapete rezistența. Prin intermediul tratamentul conservator al parodontitelor se apelează la toate procesele reparatorii ale organismului pentru eliminarea bolii cu pierderi minime de țesut. Odată ce s-a obținut starea de sănătate orală aceasta trebuie menținută.

Reducerea și eliminarea pungilor parodontale reprezintă scopul principal al tratamentului conservator. Daca se apelează mai întâi la tratamentul chirurgical, se elimină doar efectele produse de boală iar factorul cauzal continua să acționeze. Astfel metodele de terapie conservatoare, precum: detartraj supra și sub gingival, chiuretaj și root-planning, îmbunătățirea igienei orale, echilibrarea ocluzală, corectarea dietei trebuie instituite în vederea obținerii vindecării. 9

Pentru tratarea bolii parodontale printr-un tratament conservator, cel mai frecvent se apelează la scalarea și planarea radiculară.

Pentru a menține sănătatea gingivală și osoasă, bacteriile și tartrul dentar care determină apariția infecției trebuie sa fie îndepărtate.

Tratamentul presupune eliminarea plăcii bacteriene și a produșilor acesteia, a tartrului supra și sub gingival, a detritusurilor organice din șanțul gingival precum și a cementului necrotic. Acesta se poate realiza fie cu instrumente manuale, fie cu instrumente cu ultrasunete, fie cu combinarea celor două.

Fig 3 – Scalarea și planarea radiculară [10]

Fig.4 Detartraj ultrasonic [11]

2. Material și metodă

Prezentul studiu efectuat pune în evidență un caz de parodontită marginală cronică superficială la o pacientă în vârstă de 20 de ani, la care s-a obținut o îmbunătățire a statusului inițial prin intermediul unor mijloace terapeutice nechirurgicale.

Studiul prezintă etapele clinice de tratament care s-au extins pe o perioadă de 7 luni, având ca rezultat ameliorarea stării de sănătate parodontală.

Acest studiu a avut ca și scop îmbunătățirea statusului parodontal prin intermediul unei terapii parodontale conservatoare fără implicarea mijloacelor chirurgicale, având totodată obiective precum: obținerea unui diagnostic corect, conștientizarea pacientei asupra importanței igienei orale, îmbunătățirea și educarea pacientei pentru aplicarea unei igiene corespunzătoare, aplicarea tratamentelor nechirurgicale, obținerea unui parodonțiu sănătos și mențierea acestuia.

2.1 Anamneza

Din datele anamnestice am aflat că pacienta HM în vârstă de 20 de ani s-a prezentat în cabinetul de medicină dentară în urma unor probleme apărute la nivelul dinților și la nivelul parodonțiului. Pacienta acuză apariția sângerării în timpul periajului, congestie și ușoară edemanțiere la nivelul gingiilor, ușoară mobilitate la nivelul dinților:1.6, 2.6, 3.1, 4.1, 3.6, 4.6, sensibilitate dentară la contactul cu alimente reci, fierbinți, dulci, acre.

Pacienta prezintă o stare generală bună, este nefumătoare nu prezintă antecedente heredo-colaterale sau antecedente personale patologice cu importanță stomatologică, este cooperantă și deschisă pentru efectuarea terapiei parodontale corespunzătoare.

2.2 Examinarea clinică

Examinarea clinică obiectivă se realizează prin intermediul inspecției, palpării și percuției și trebuie să fie minuțios realizată pentru a se obține un diagnostic corect.

La inspecție am observat o ușoară modificare de culoare la nivelul gingiei (roșu-viloaceeu), ușoară modificare de volum, tumefacție a marginii gingivale libere precum și modificarea consistenție gingiei, aceasta devenind netedă, lucioasă. Placa bacteriană nu este vizibilă cu ochiul liber.

La palpare am folosit sonda parodontală pentru a pune în evidență eventualele pungi parodontale, lipsa de atașament, pentru măsurarea pungilor parodontale. Prin palpare cu sonda s-a pus în evidență prezența plăcii bacteriene dar și sângerarea gingivală la atingerea ușoară cu aceasta.

La percuție se înregisrează un sunet mat care indică afectarea suportului parodontal.

Fig. 5 Examinarea pungii parodontale 7

Fig. 6 examinarea pungii parodontale cu o sondă parodontală (stânga), examinarea furcației cu sonda Nabers (dreapta) 7

În realizarea examenului obiectiv am apelat la o serie de indici, care ulterior ne-au ajutat și pentru evaluarea rezultatelor finale și anume:

Indicele de placă a lui Silness și Loe:

0= absența plăcii bacteriene

1= placa bacteriană este prezentă sub forma unui film subțire, este aderenă de marginea gingivală liberă și suprafețele dentare dar poate fi pusă în evidență doar prin raclare cu sonda

2= placa bacteriană este în cantitate moderată și este vizibilă la inspecție

3= placa bacteriană este abundentă umplând și spațiile interdentare

Indicele de inflamație gingivală a lui Silness și Loe:

0= absența inflamației

1= inflamație ușoară

2= gingivită moderată

3= gingivită gravă

Indicele de sângerare papilară a lui Muhlemann

0= absența sângerării la palpare cu sonda

1= sângerare punctiformă, cu apariția unui singur punct de sângerare la nivelul marginii gingivale libere dupa sondare

2= mai multe puncte hemoragice isolate sau o linie fină la nivelul marginii ginivale libere

3= umplerea cu sânge a triunghiului interdentar

4= sângerare abundentă după sondare, cu formarea unei picături

Tot în cadrul examenlui clinic am observat gradul de mobilitate al dinților apărută în urma pierderii suportului parodontal. Pacienta prezintă mobilitate de gradul 1 spre 2 la nivelul dinților: 1.6, 2.6, 3.6, 3.1, 4.1, 4.6

Clasificarea mobilității dentare:

0= absența mobiliății

1= mobilitate în sens vestibulo-oral până în 1 mm

2= mobilitate în sens vestibulo-oral mai mare de 1 mm

3= mobilitate în sens vestibulo-oral mai mare de 1 mm și depresibilitate în alveolă

Fig.7 Modul de apreciere al mobilității dentare 7

2.3 Examene complementare