PARTAJUL MOȘTENIRII Subsemnatul ____________________ declar pe proprie răspundere, sub incidența legii penale și a Legii dreptului de autor, că… [614686]

Licență

PARTAJUL MOȘTENIRII Subsemnatul ____________________ declar pe proprie răspundere, sub incidența legii penale și a Legii dreptului de autor, că… [614686]

Byadmin ianuarie 1, 2024

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV FACULTATEA DE DREPT PROGRAMUL DE STUDII DREPT LUCRARE DE LICENȚĂ COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: Cadrul didactic: Prof. Univ. dr. Nicolae Ioana Autor: Enăchescu Victor Nicușor BRAȘOV 2017

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV FACULTATEA DE DREPT PROGRAMUL DE STUDII DREPT DISCIPLINA: DREPT CIVIL (succesiuni) TEMA: PARTAJUL MOȘTENIRII Subsemnatul ____________________ declar pe proprie răspundere, sub incidența legii penale și a Legii dreptului de autor, că lucrarea de licență prezentată este elaborată de mine și am respectat normele deontologice de folosire a bibliografiei. Data predării lucrării, Semnătură, BRAȘOV – 2017

INTRODUCERE……………………………………………………………….1 CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MOȘTENIREA…………………………………………………………………4 Secțiunea 1.Prezentare Generală…………………………………………..4 Secțiunea 2.Felurile Moștenirii. Aspecte privind deschiderea moștenirii, nedemnitatea, reprezentarea succesorală și rezerva succesorală ……….5 CAPITOLUL II. INDIVIZIUNEA ……………………………………………18 Secțiunea 1.Noțiune. Prezentare. …………………………………………18 Secțiunea 2.Regimul Juridic. ………………………………………………19 Secțiunea 3.Legături cu reglementarea de la 1864………………………25 CAPITOLUL III. IEȘIREA DIN INDIVIZIUNE. PARTAJUL MOȘTENIRII. …………………………………………………………………28 Secțiunea 1.Aspecte introductive privind partajul………………………..28 Secțiunea 2.Caracterele partajului și ale dreptului de a cere partajul…32 Secțiunea 3.Noțiune. Condiții de fond…………………………………….37 Secțiunea 4.Obiectul partajului succesoral……………………………….40 Secțiunea 5.Raportul datoriilor. Formele partajului. Drepturile creditorilor cu privire la partaj . Efectele partajului. ……………………………………43 Secțiunea 6.Obligația de garanție între copărtași. Desființarea partajului………………………………………………………………………54 Secțiunea 7. Principii și reguli aplicabile procedurii partajului judiciar…56 CAPITOLUL IV. PARTAJUL DE ASCENDENT …………………………62 Secțiunea 1.Noțiunea de “partaj de ascendent” …………………………62 Secțiunea 2.Condițiile de validitate a partajului de ascendent …………63 Secțiunea 3.Efectele partajului de ascendent……………………………67 CONCLUZII ………………………………………………………………….68 BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………..70

1 INTRODUCERE “Secretul și farmecul vieții noastre nu stau în lipsa unui conflict, ci în hotărârea și priceperea noastră în a-l rezolva.” Anton Semjonowitsch Makarenko încerca să dea astfel o față nouă condiției conflictuale a rasei umane. Integrând tema aleasă în această explicație, concluzia ce trebuie trasă este aceea a inevitabilității existenței de conflicte sau, așa cum trebuie interpretată în situația noastră, de situație ce nu și-a găsit încă rezolvarea. Rezolvarea rezidă în însăși explicarea termenului de partaj, care înseamnă a împărți, a separa. Partajul privit ca termen general juridic reprezintă încetarea stării de coproprietate sau de indiviziune, în literatura juridică acesta fiind definit ca o operațiune juridică prin care drepturile reale principale, împărțite pe cote-părți, se transformă în drepturi pure și simple asupra unor bunuri sau asupra unor părți materiale din aceste bunuri. Sui generis, încetarea se poate realiza prin mai multe modalități, în principal, prin acordul de voință al coproprietarilor sau, în caz de neînțelegere, pe baza unei hotărâri judecătorești. Lucrarea de față își concentrează atenția asupra partajului moștenirii și face referire atât la partajul voluntar, cât și la partajul judiciar. Pentru a fi necesar partajul, este indispensabil a se produce o serie de evenimente care să declanșeze această necesitate. Un factor este deschiderea succesiunii unei persoane fizice, fapt stârnit de decesul persoanei. Un altul îl reprezintă pluralitatea de moștenitori cu vocație la întregul patrimoniu sau la fracțiuni din acesta, situație ce ne aduce în pragul de indiviziune. Acestea sunt întâmplări premergătoare partajului, circumstanțe fără de care partajul nu își găsește utilitatea. În cadrul acestei lucrări, pentru o bună înțelegere a fenomenului de partaj al unei moșteniri, există o introducere ce privește materia succesiunilor la modul general, urmată de descrierea și explicarea indiviziunii (situație ce se rezolvă prin partaj). Ultimul capitol ce prezintă o situație aparte de partaj apare ca o completare a partajului propriu-zis. Fără de acestea era probabil ca necesitatea partajului să nu fi fost înțeleasă pe deplin. Capitolul dedicat partajului moștenirii are o pondere superioară celorlalte capitole, fapt ce îl califică drept centru de interes al lucrării de față, dar tratat independent, posibilitatea ca valoarea pedagogică a acestuia să se micșoreze este sporită. De ce am ales acest subiect pentru lucrarea de licență? Motivația principală își are originea în interesul pe care mi l-a trezit, pentru început, materia succesiunilor. Partajul moștenirii mi s-a relevat ca fiind subiectul potrivit pentru lucrarea mea de licență, cel mai probabil din finalitatea pe care o oferă acesta materii în sine, a avea ultimul cuvânt având o satisfacție aparte. Citatul ales în începutul introducerii nu este unul ales

2 la întâmplare, pentru mine rezolvarea de conflicte și gestionarea situațiilor dificile este motivul pentru care am ales o pregătire în acest domeniu. Pentru că, până la urmă, dacă nu pentru rezolvarea de conflicte dintre oameni, pentru ce altceva să urmăm cariera de jurist? Capitolul I poate fi catalogat drept o prefață a lucrării, acesta fiind o scurtă introducere în dreptul succesoral, de unde și numele pe care acesta îl primește, acela de “Considerații generale privind moștenirea”. În cadrul acestuia sunt tratate elemente introductive pentru o mai buna înțelegere a subiectului principal al lucrării, elemente precum: clasele de moștenitori, reprezentare succesorală și nedemnitate. La baza alcătuirii acestui capitol stau cunoștințele acumulate în perioada de pregătire din ciclul universitar și lucrarea Moșteniri de L. B. Ciucă, iar jurisprudența specifică este regăsită în Donația și moștenirea, II. Transmisiunea moștenirii. Dezbaterea succesiunii. Doctrină și practică judiciară adnotată de Cristina Nica. În capitolul II al acestei lucrări voi trata situația care necesită rezolvare, indiviziunea. Acest capitol este premergător principalului capitol al lucrării și are utilitatea practică de a ne desluși necesitatea existenței unui partaj. Indiviziunea își găsește explicație în literatura de specialitate ca fiind “o proprietate comună pe cote-părți”. Capitolul cuprinde atât considerații generale cât și regimul juridic al indiviziunii succesorale. La acestea se adaugă jurisprudență relevantă subiectului. O secțiune specială a fost adaugată acestui capitol, denumirea de “Legăturile cu reglementarea de la 1864” fiind una potrivită întrucât secțiunea se bazează în mare parte pe schimbarea majoră pe care a suferit-o partajul în urma introducerii noii reglementări. Noul Cod civil atribuie partajului un efect constitutiv de drepturi, spre deosebire de reglementarea de la 1864 care conferea acestuia doar un efect declarativ de drepturi. Capitolul II are la bază ca sursă de inspirație lucrarea dezvoltată de Romeo Popescu pe baza vechii ediții ce a fost scrisă de regretatul Francisc Deak, ce poartă denumirea în prezent de Tratat de drept succesoral. Vol. III Transmisiunea și partajul moștenirii. Jurisprudența folosită în acest capitol are aceleași surse ca cea regăsită în primul capitol. Al III-lea capitol, “Ieșirea din indiviziune. Partajul moștenirii” este cel care integrează în denumirea sa și numele întregii lucrări. Acesta este de asemenea și pilonul întregii lucrări, celelalte capitole au fie rol introductiv, fie rol de completare. Tratarea aspectelor cu privire la partaj sunt făcute detaliat, capitolul fiind împărțit în șapte secțiuni. Primele secțiuni fac referire atât la noțiune cât și la caracterele și dreptul de a cere partajul. În continuarea capitolului găsim o analiză detaliată ce include obiectul partajului, raportul datoriilor, condițiile de fond, efectele partajului și dreptul creditorilor asupra partajului. Ultima secțiune însumează principiile după care se ghidează un partaj judiciar, secțiune de un important interes practic. Asemenea capitolului anterior, lucrarea

3 “Tratat de drept succesoral. Vol. III Transmisiunea și partajul moștenirii” se regăsește printre cele menționate cel mai des, cât și lucrarea “Partajul judiciar în reglementarea noilor coduri” aparținând autoarei Doina Anghel. Jurisprudenței, în afară de sursa pe care o întâlnim preponderent și în primele două capitole, i se adaugă cazuri întâlnite în mai multe surse bibliografice, relevante fiecărui subiect unde aceasta apare în interiorul lucrării. Cel de-al IV-lea capitol vine ca o completare și ne prezintă o situație în care partajul este realizat chiar prin voința celui ce testează, anume prin “Partajul de ascendent”. Împărțit în trei secțiuni, capitolul ne relevă noțiunea de partaj de ascendent cât și condițiile de validitate și efectele acestuia. De o importanță deosebită în elaborarea acestui capitol este lucrarea menționată anterior: “Partajul judiciar în reglementarea noilor coduri”. Cazurile ce reprezintă jurisprudența relevantă subiectului tratat sunt întâlnite de asemenea în lucrarea autoarei Doina Anghel. Mențiunile bibliografice atribuite fiecărui capitol nu sunt limitative, ele reprezentând doar o creditare a lucrărilor ce au constituit o sursă de informații preponderentă în alcătuirea fiecărui capitol. Întreaga lucrare a fost efectuată în baza legislației ce se poate regăsi la finalul acesteia.

4 CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND MOȘTENIREA 1. Prezentare generală Definiție: “Moștenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă”. 1 Putem deduce din definiție faptul că prin moștenire se transmite un patrimoniu, ceea ce înseamnă transmiterea unui ansamblu de obligații si drepturi. De asemenea, prin moștenire se operează transmisiunea de “mortis causa” a patrimoniului, aceasta operând între o persoană decedată și una sau mai multe persoane în viață. În același timp, transmiterea se face de la o “persoană fizică decedată”, autor al moștenirii nu poate fi o persoană juridică. Ca aspecte terminologice, observăm reintroducerea termenului de “moștenire”, termen consacrat de legislația civilă inițială, înlocuind termenul de “succesiune” folosit in vechiul Cod civil. “Succesiune” nu a dispărut, rămânând totuși un termen folosit, apărând integrat în anumite sintagme: “masă succesorală”, “cotă succesorală” etc. Referitor la “autorul moștenirii”, din care înțelegem că vorbim despre persoana decedată a cărui patrimoniu este spre a fi transmis, avem latinescul “Is de cujus succesione agitur”, care a fost preluat în limbajul de specialitate ca “de cuius”, alți termeni folosiți mai sunt și “defunct”, sau “decedat”. Termenul de “testator” este și el des întâlnit ca sinonim pentru termenii de mai sus, când se vorbește despre moștenirea testamentară, acesta făcând referire la persoana care întocmește testamentul, autor al moștenirii în situația în care decedează și patrimoniul acestuia se transmite conform dorințelor exprimate în testament. Rămânând în planul aspectelor terminologice, întâlnim persoanele care primesc moștenirea, pentru acestea fiind folosiți termenii de “moștenitori” sau “succesori”. În cazul moștenirii testamentare apare și termenul “moștenitor testamentar”. Termenii de mai sus sunt folosiți pentru a evidenția persoane ce au îndeplinit procedura succesorală, exprimându-și opțiunea succesorală, obținând mai departe un certificat de moștenitor ce le atestă calitatea în care îi încadreaza termenii. Pentru persoanele care nu au îndeplinit încă această procedură, Codul civil folosește termenul de “succesibil”. În materia moștenirii ne sunt prezentate două tipuri de moșteniri, pe care le vom discuta pe larg în subcapitolul ce urmează acestuia, dar este necesar să cunoaștem terminologia acestora, mai întâi. Un tip de moștenire este aceea care se dispută în temeiul legii, întrucat autorul 1 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 953

5 succesiunii nu a lăsat un testament care să îi prezinte intențiile, cunoscută ca “moștenire legală”. Celălalt tip, care include un testament poartă numele de “moștenire testamentară”. Un ultim aspect ce trebuie lămurit este acela al termenilor de “legatar” si “legat”, “Legatul” este clauza prin care autorul testamentului dispune de patrimoniul său, în timp ce “legatarul” este persoana care beneficiază de această clauză. 2. Felurile Moștenirii. Aspecte privind deschiderea moștenirii, nedemnitatea, reprezentarea succesorală și rezerva succesorală 2.1. Felurile moștenirii. Legală. Testamentară. Mixtă. Felul moștenirii este arătat de sursa care generează vocația succesorală. Astfel, ne sunt relevate două surse: Legea și Testamentul. Din cele două surse putem constata existența a două tipuri de moștenire, anume: moștenire legală și moștenire testamentară. Literatura de specialitate, dar și practica au consacrat un al treilea tip de moștenire, care reprezintă o coexistență a celor două tipuri. Acest al treilea tip apare în situația în care defunctul lasă un testament cu privire la o parte din patrimoniul succesoral, partea nereglementată de testament rămâne a fi discutată ținând cont de prevederile legale în materie. Ajungem astfel la concluzia existenței a trei tipuri de moștenire: 1. Moștenire legală 2. Moștenire testamentară 3. Moștenire mixtă Moștenirea legală are ca regulă generală situația în care defunctul nu a lăsat testament. “Moștenirea legală poate coexista cu moștenirea testamentară, dacă de cuius a dispus prin testament doar de o parte din bunurile din masa succesorală sau a dispus de întregul patrimoniu moștenirii dar moștenitorii rezervatari înțeleg să culeagă rezerva succesorală.”2 În plan național, forma cea mai întâlnită în practică este moștenirea legală, deși în țări cu rădăcini legislative latine, practica ne arată că forma cea mai întalnită este cea testamentară. Istoria Imperiului Roman ne prezintă întocmirea testamentului ca o dovadă de responsabilitate civilă, iar lipsa acestuia în cazul decesului unui cetățean roman fiind considerat un fapt dezonorant. În cadrul moștenirii legale amintim și de situația în care decesul unei persoane fără moștenitori legali sau testamentari generează o moștenire 2 Liviu Bogdan Ciucă, Moșteniri, Ed. Universul Juridic, 2015

6 vacantă, regelementată în Codul Civil, la art. 1135 alin (1) care stabilește că “în situația în care nu există moștenitori legali sau testamentari, moștenirea este una vacantă.”3 Persoanelor expres prevăzute de lege li se cuvine moștenirea legală, aceștia o vor culege in ordinea și în limitele stabilite de lege, vocația lor fiind una universală, adică au dreptul la întregul patrimoniu lăsat de defunct, chiar dacă prin existența mai multor moștenitori, aceștia culeg, separat, doar o fracțiune din bunurile moștenirii. În art. 963, din Noul Cod Civil, avem prezentate persoanele cărora li se cuvine moștenirea legală: “Art. 963. Moștenitorii legali. (1) Moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile stabilite în prezentul titlu, soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, și anume descendenților, ascendenților și colateralilor acestuia, după caz. (2) Descendenții și ascendenții au vocație la moștenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv. (3) În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii.”4 Moștenirea testamentară este aceea care se dezbate în baza testamentului. Practic, patrimoniul moștenirii este transmis așa cum a voit testatorul, condițiile fiind stabilite în testament. Așa cum am arătat în prezentarea generală, clauza testamentară care face referire la patrimoniul succesoral este numită “legat”, acesta putând fi de mai multe feluri în funcție de ce prevede: a. legat universal – clauza care atribuie persoanei vocație la întregul patrimoniu din moștenire b. legat cu titlu universal – clauza care atribuie unei persoane vocație doar pentru o fracție (parte) din patrimoniul moștenirii c. legat cu titlu particular – clauza care atribuie unei persoane vocație asupra unui bun sau asupra mai multor bunuri, identificate și determinate, din patrimoniul moștenirii Noțiunea de testament apare in art. 1034 al Codului civil: “testamentul este actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață”.5 Din noțiune ni se relevă caracterele juridice ale testamentului: act juridic solemn, unilateral, esențialmente personal, de mortis causa și esențialmente revocabil. În continuare, art. 1035, stabilește conținutul testamentului, dintre care amintim: 3 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 1135 alin (1) 4 idem, art. 963 5 idem, art. 1034

7 – legate; – exheredări; – sarcini impuse legatarilor; – sarcini impuse moștenitorilor legali; – revocarea totală a unui testament anterior; – revocarea parțială a unui testament anterior sau a unei dispoziții testamentare anterioare; – partaj de ascendent; – recunoașterea de către tată a copilului din afara căsătoriei; – înlăturarea efectelor nedemnității de drept; – îndepărtarea efectelor nedemnității judiciare. Enumerarea nu este una limitativă, testamentul putând conține și alte dispoziții de voință. Moștenirea mixtă reprezintă o coexistență a moștenirii legale cu moștenirea testamentară. În practică moștenirea va fi dezbătută în baza testamentului pentru bunurile pentru care s-a dispus prin clauze (legate), iar pentru partea de patrimoniu la care testamentul nu face referire, moștenirea va fi dezbătută în baza legii. Trebuie amintită și situația în care, deși defunctul a dispus prin testament asupra întregului patrimoniu, situație care ne plasează inițial în sfera moștenirii testamentare, prin anularea testamentului sau restrângerea unor efecte ale acestuia, datorate revendicării rezervei succesorale disponibile moștenitorilor rezervatari, moștenirea devine una mixtă, deoarece rezerva succesorală este stabilită în baza legii. 2.2. Deschiderea Succesiunii. Nedemnitatea Succesorală. Efectele Nedemnității Succesorale. Înlăturarea Efectelor Nedemnității. Deschiderea succesiunii Art. 954. Alin (1) Cod civil6 stabilește că moștenirea unei anumite persoane se deschide la decesul acesteia. Putem conchide din aceasta că momentul morții persoanei se suprapune cu momentul deschiderii succesiunii acelei persoane. Moartea este constatată prin pronunțarea unei hotărâri declarative de moarte sau în urma examinării cadavrului, una dintre acestea două va sta la baza îndeplinirii procedurii de emitere a certificatului de deces. Certificatul de deces va conține data, ora și minutul decesului. Momentul deschiderii moștenirii este unul deosebit de important din punct de vedere juridic, acesta trebuie a fi studiat atât din perspectiva datei deschiderii, cât și a locului de deschidere. Un aspect important de precizat este diferențierea datei deschiderii moștenirii de data deschiderii procedurii succesorale. În timp ce data deschiderii 6 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 954. Alin (1)

8 moștenirii coincide cu data decesului autorului moștenirii, data deschiderii procedurii succesorale este reprezentată de momentul la care unul dintre succesibili depune cerere la notarul public în scopul deschiderii procedurii succesorale notariale. Locul de deschidere a moștenirii are relevanță, pentru că acesta va determina care sunt autoritățile competente de a dezbate moștenirea. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași art. 954 fac referire la data și locul de deschidere a moștenirii: “(2) Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă. (3) Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, moștenirea se deschide la locul din țară aflat în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat, cu condiția ca în această circumscripție să existe cel puțin un bun imobil al celui care lasă moștenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii moștenirii este în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat, cu condiția ca în această circumscripție să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moștenirea. Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moștenirii este în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat.”7 Avansând de la momentul deschiderii succesiunii, poposim la condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească o persoană, în mod cumulativ, pentru a putea moșteni. Acestea conțin atât condiții pozitive, cât și condiții negative. I. Capacitatea succesorală este prima condiție ce trebuie îndeplinită de o persoană, aceasta este o condiție pozitivă și este reglementată în art. 957 alin. (1) Cod civil: “O persoană poate moșteni dacă există în momentul deschiderii moștenirii. Dispozițiile art. 36, 53, 208 sunt aplicabile.”8 Analizând articolele la care face referire art. 957 alin (1), putem trage concluzia că există la momentul deschiderii moștenirii: “ – copilul conceput cu condiția de a se naște viu, conform art. 36 Cod civil – persoana dispărută dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă, conform art. 53 Cod civil – persoana juridică, de la data înființării conform actului de înființare, și fundațiile testamentare, de la data deschiderii moștenirii, conform art. 208 Cod civil Precizăm că în conformitate cu prevederile legale, o persoană juridică poate moșteni o persoană fizică numai în baza unui testament.”9 7 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 954. Alin. (2), (3) 8 idem, art. 957. Alin. (1) 9 Liviu Bogdan Ciucă, Moșteniri, Ed. Universul Juridic, 2015, pag. 11

9 Rezultă că persoanele cărora le lipsește capacitatea de a moșteni sunt: – copilul născut mort – persoanele fizice predecedate – persoana juridică care la data deschiderii succesiunii nu mai are ființă – comorienții Legat de comorienți, o deslușire ne este prezentată în art. 957 alin. (2), care atestă că : “dacă, în cazul morții mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supraviețuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moșteni una pe alta.”10 II. A doua condiție ce trebuie îndeplinită este cea a vocației succesorale. Conform art. 962 Cod civil: “pentru a putea moșteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.”11 Astfel, pe lângă condiția de capacitate, o persoană trebuie să aibă și vocație succesorală, ce poate izvorî atât din voința defunctului exprimată prin intermediul testamentului, cât și din textul legii, dacă ne aflăm în situația inexistenței unui testament. III. Cea de-a treia condiție este una negativă, aceasta regăsindu-se și în titlul acestui subcapitol, purtând numele de nedemnitate. Fiind o condiție negativă, pentru a avea dreptul de a moșteni, persoana trebuie să nu fie nedemnă. Sediul materiei nedemnității se află în art. 958 – 961 Cod Civil Nedemnitatea succesorală Această condiție negativă este catalogată drept sancțiune și trebuie ținut cont de faptul că aceasta operează indiferent dacă ne referim la o moștenire legală sau la o moștenire testamentară. Un prim aspect referitor la nedemnitate ce necesită a fi lămurit este acela că aceasta generează efecte numai față de autorul faptei și de genere este stabilită de lege sau de instanța de judecată. Indiferent de modul de stabilire a nedemnității, nedemnitatea poate fi înlăturată în mod expres de către autorul moștenirii. Astfel, în funcție de izvorul care o generează, nedemnitatea poate fi: – nedemnitate de drept – nedemnitate judiciară 10 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 957 alin (2) 11 idem, art. 962

10 Nedemnitatea de drept, rezultă din textul legii și apare atunci când moștenitorul, cu intenție, săvârșește una dintre faptele prevăzute la art. 958 alin. (1) Cod civil și, în plus, a fost condamnat definitiv pentru aceasta. Articolul menționat precizează că: “Este de drept nedemnă de a moștenii: a) persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea; b) persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi deschisă la data săvârșirii fapteim ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului”12. De menționat este și faptul că, în ambele cazuri, dacă este împiedicată condamnarea prin amnistie, prin decesul autorului faptei, sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea va opera dacă acele fapte, printr-o hotărâre judecătoreasca civilă definitivă13, au fost constatate. Prin aceasta, Codul civil actual se remarcă a fi mai dur decât fostul cod civil, soluția găsită fiind “echitabilă, justă și morală, întrucât un incident natural (moartea făptuitorului) sau legal (amnistia ori prescipția răspunderii penale) nu poate șterge imoralitatea făptuitorului, astfel încât el să poată moștenii alături de alți moștenitori care au avut o conduită socialmente corectă.”14 Regimul juridic al nedemnității de drept, reiese din art. 958 alin (3): “nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea”15. Primul aspect ce se desprind din acest text este acela al imprescriptibilității acțiunii civile care reclamă constatarea nedemnității de drept. Un alt aspect este acela că nedemnitatea poate fi invocată și în același timp constatată numai după deschiderea moștenirii. Doar nedemnitatea de drept poate fi constatatăă și de către notarul public, în conformitate și pe baza hotărârii unei hotărâri de condamnare definitivă, pentru una din faptele menționate în art. 958 alin (3). Nedemnitatea judiciară, este o sancțiune mai puțin severă, fiind generată de fapte mai puțin grave. Articolul 959 ne introduce în sfera nedemnității judiciare, stabilind că: “poate fi declarată nedemnă de a moșteni: a) persoana condamnată penal pentru săvârșirea , cu intenție, împotriva celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de 12 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 958 alin (1) 13 idem, art. 958 alin (2) 14 Iolanda Elena Cadariu-Lungu, Dreptul la moștenire în noul Cod civil, Ed. Hamangiu, 2012, p.40 15 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 958 alin (3)

11 violență, fizică sau morală, ori după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei; b) persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului; c) persoana care, prin dol, violență, l-a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.”16 Regimul juridic al nedemnității judiciare este consacrat de art. 959 alin (2), din care aflăm că orice succesibil, în termen de un an de la deschiderea succesiunii, poate cere instanței să declare nedemnitatea. În același timp, acest act reprezintă un act de acceptare tacită a moștenirii. Efectele nedemnității de a moșteni Din analiza nedemnității de a moșteni, am aflat că aceasta se aplică atât moștenirii legale, cât și moștenirii testamentare, spre deosebire de fosta reglementare care aplica nedemnitatea doar moștenirii legale. Efectul principal al nedemnității este acela de a înlătura cu efect retroactiv pe nedemn de la moștenirea autorului moștenirii. Trebuie menționat că moștenitorii nedemnului vor veni la moștenire atât în nume personal, cât și prin reprezentarea celui care a fost declarat nedemn. Efectele nedemnității pot fi analizate în mod eficient prin împărțirea acestora în două categorii în funcție de persoanele asupra cărora se reflectă și anume: – efectele nedemnității între nedemnul de a moșteni și ceilalți moștenitori – efectele nedemnității între nedemnul de a moșteni și terțe persoane Prima categorie de efecte include efectul conform căruia nedemnul este înlăturat de la moștenire, acesta este tratat ca și când nu ar fi avut niciodată calitate de moștenitor, iar partea ce i s-ar fi cuvenit, în mod firesc, seîntoarce în masa succesorală. Aceasta va fi culeasă, de către ceilalți moștenitori, conform cotei cuvenite. Dacă nedemnul, înainte de a primi calitatea aceasta, a intrat în posesia unor bunuri din masa succesorală, de la declararea nedemnității are obligativitatea de a le returna, iar dacă acest lucru nu este posibil, restituirea se face în natură. Dacă nici acest lucur nu este posibil, restituirea se face prin echivalent valoric al bunurilor. Din art. 960 alin (2) tragem concluzia că orice posesie exercitată de nedemn este considerată de rea-credință17, astfel 16 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 959 17 idem, art. 960 alin (2)

12 acesta este dator a returna fructele naturale, industriale, obținute de la data deschiderii succesiunii. A doua categorie de efecte se rasfrânge asupra masei succesorale și anume a actelor referitoare la conservarea și administrarea acesteia. Efectul este acela că acestea se mențin dacă profită moștenitorilor, așa cum ni se relevă în art. 960 alin (3) Noul Cod civil. De asemenea, conform aceleiași reglementări, se vor desființa orice acte de dispoziție cu titlu gratuit, precum și cele cu titlu oneros făcute de către nedemn cu terții dobânditori de rea-credință. Înlăturarea efectelor nedemnității Această variantă există indiferent de tipul de nedemnitate. Art. 961 din Codul civil, acordă expres, autorului moștenirii posibilitatea de a ierta moștenitorul nedemn. Pentru a opera înlăturarea efectelor nedemnității, actul prin care se face iertarea trebuie făcut printr-o declarație autentică notarială,iar iertarea să fie făcută prin stipularea expresă în cadrul unui testament. Acestea nu se pot înlătura prin amnistie, grațiere sau prin prescripția executării penale. 2.3. Reprezentare. Moștenitori legali. Prima parte a acestei subsecțiuni tratează reprezentarea succesorală, prin aceasta înțelegându-se beneficiul legii în baza căruia, așa cum ne relevă art. 965 Cod Civil: “un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii moștenirii”18. Vechiul Cod civil trata nedemnitatea în mod diferit de actuala reglementare, nedemnitatea afectând nedemnul cât și moștenitorii acestuia în veche legislație. Noul Cod civil introduce cu titlu de noutate reprezentarea. “Toți descendenții nedemnului vor putea veni la succesiune prin reprezentare, și nu doar în nume propriu, cum era în vechea reglementare”19. Trebuie făcută diferența dintre reprezentarea civilă în general și reprezentarea succesorală. Reprezentarea succesorală este practic o înlocuire a persoanei, nu doar a voinței, cum este reprezentarea în sens civil general. Aceasta diferă de situația reprezentării minorului, de situația reprezentării convenționale prin mandat și de reprezentarea interzisului. 18 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 965 19 Doina Rotaru, Liviu Bogdan-Ciucă, Colectiv, Codul civil al României. Îndrumar notarial, vol. 1, Ed. Monitorul Oficial, București, 2011, p. 335

13 Din art. 966 Codul civil alin (1) desprindem persoanele care vin la remoștenire, anume descendenții copiilor defunctului și descendenții fraților sau surorilor defunctului, în mod exclusiv. Condițiile pentru reprezentare le regăsim în art. 967 alin (1) al aceleiași reglementări. Din articol tragem concluzia că poate fi reprezentată atât persoana care nu mai este în viață, cât și cel declarat nedemn, chiar dacă la deschiderea moștenirii nedemnul este în viață. Alin (2) completează cu aspectul îndeplinirii de către reprezentant a tuturor condițiilor generale de a moșteni defunctul. Completările referitoare la condiții sunt făcute în alin (3) care statuează operarea reprezentării inclusiv în cazul în care reprezentantul este nedemn față de reprezentat și chiar și în cazul când ar fi renunțat la moștenirea acestuia, sau a fost dezmoștenit de reprezentat. Pentru a opera util și pentru a produce efecte, cumulativ trebuie îndeplinite următoarele condiții: – predecedarea de la data deschiderii moștenirii a persoanei reprezentate; – îndeplinirea condițiilor generale, de către reprezentant, necesare pentru a putea moștenii autorul moștenirii. Actuala reglementare ne prezintă două tipuri de efecte generate de reprezentare, efecte generale și efecte particulare. Sfera efectelor generale include împărțirea moștenirii pe tulpini. Acesta este efectul principal al reprezentării succesorale. Prin tulpină se înțelege ascendentul predecedat, reprezentat de a-i săi descendenți. Moștenitorii veniți prin reprezentare moștenesc atât drepturile cât și obligațiile moștenirii. Efectul particular al reprezentării este reglementat în art. 969 Cod civil, din acesta reieșind o obligație de raport ce se declanșează în sarcina copiilor nedemnului ce au cules bunurile din moștenirea defunctului, dacă vin în concurs cu ceilalți copii ce au fost concepuți ulterior deschiderii moștenirii de la care a fost exclus nedemnul. Regulile de la raportul donațiilor sunt aplicabile în acest caz. A doua parte a acestei subsecțiuni, moștenitorii legali, fiind de o întindere considerabilă și ea nereprezentânt obiectul principal al acestei lucrări, va fi tratată doar prin prezentarea claselor de moștenitori și a caracterelor juridice ale fiecărei clase în parte. Primul aspect care trebuie a fi lămurit este existența a patru clase de moștenitori, care vin în ordine la moștenirea defunctului. Prima clasă chemată la moștenirea lui de cuius, legiuitorul luând în considerare natura relației dintre autorul moștenirii și descendenții acestuia, a fost stabilită ca fiind aceea a descendenților defunctului în linie dreaptă. Un alt aspect este acela al asimilării copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie, materia moștenirii nefăcând diferență între aceștia. Codul civil aduce cu titlu de noutate reproducerea cu terț donator asistată medical, astfel trebuie făcute câteva precizări în legătură cu această noutate. În primul rând precizăm că procedura aceasta nu generează nicio legătură

14 de filiație între donator și copil, iar în al doilea rând tatăl are aceleași obligații și drepturi față de copilul rezultat prin reproducerea umană asistată medical, pe care le-ar fi avut și față de copilul născut, din căsătorie sau din afara ei, pe cale naturală. Caracterele juridice ale dreptului de moștenire al descendenților sunt: obligația la raportul datoriilor, faptul că sunt atât moștenitori rezervatari cât și sezinari și în același timp că vin în nume propriu la moștenire sau prin reprezentare, după caz. A doua clasă este a ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați. Ascendenții privilegiați sunt părinții defunctului, indiferent dacă sunt din adopție, din căsătorie sau din afara căsătoriei. Aceștia sunt moștenitori rezervatari, sezinari, vin la moștenire în nume propriu, nu pot veni prin reprezentare și nu sunt obligați la raportul donațiilor. Colateralii privilegiați sunt surorile și frații defunctului și în același timp descendenții acestora până la gradul IV. De asemenea nu este relevant dacă sunt sau nu din căsătorie. Aceștia vin în nume propriu, nu sunt rezervatari, nu sunt sezinari și nici nu sunt obligați la raportul donațiilor. A treia și a patra clasă sunt completate de ascendenții ordinari reprezentați de rudele în linie dreaptă ascendentă, în afară de părinți și de colateralii ordinari. Cele două clase vin la moștenire, în ordine, în lipsa celorlalte clase. Caracterele juridice ale ultimelor clase sunt aceleași, nici una, nici alta nu este sezinară, rezervatară, nici una, nici alta nu poate veni la moștenire decât în nume propriu, reprezentarea nefiind posibilă. După tratarea celor patru clase, un ultim aspect ce trebuie discutat este acela al soțului supraviețuitor. Pentru început acesta trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a putea fi chemat la moștenire, cum ar fi existența capacității succesorale a acestuia, cât și a vocației succesorale și în ultimă fază să nu fie nedemn sau dezmoștenit de autorul moștenirii. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor sunt: obligarea la raportul datoriilor, faptul că este atât moștenitor rezervatar cât și sezinar și că vine la moștenire în nume propriu. Pe lângă dreptul de a veni la moștenire, soțul supraviețuitor se mai bucură și de unele drepturi succesorale speciale, dacă îndeplinește anumite condiții. Din acestea amintim: dreptul de abitație al soțului supraviețuitor și dreptul special de a moștenii mobilierul și obiectele caznice. 2.4. Rezerva Succesorală. Transmiterea Succesiunii. Sezina. Petiția De Ereditate. Certificatul De Moștenitor. Ultima subsecțiune a acestui capitol include mai multe titluri de o importanță deosebită pentru materia succesiunilor, acestea vor fi tratate în modul de a servi drept un ajutor în o mai bună înțelegere a capitolelor ce vor urma. Când ne referim la rezerva succesorală, ne referim la acea parte ce le este păstrată anumitor moștenitori din masa succesorală, chiar împotriva voinței autorului acesteia, manifestată prin dezmoșteniri sau liberalități.

15 Art. 1089 din Codul civil ne relevă că partea care nu este rezervată prin lege se numește cotitate disponibilă și reprezintă ceea ce autorul moștenirii poate dispune fără a fi îngrădit. Caracterele juridice ale acestei rezerve sunt indisponibilitatea și faptul că reprezintă o parte din moștenire. Soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați sunt prezentați de art. 1087, al aceluiași cod, ca fiind moștenitorii ce beneficiază de rezerva succesorală. Această rezervă reprezintă jumătate din cât i s-ar fi cuvenit fiecăruia dacă nu ar fi fost dezmoșteniți, sau în lipsa liberalităților. Transmiterea succesiunii în Codul civil începe cu definirea unor noțiuni cu care operează opțiunea la moștenire. Art. 1100 alin (1) stabilește că “cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea”20. Caracterele juridice: pronunțarea în dreptul său al fiecărui succesibil, succesiunea se accepta deloc sau în tot și opțiunea nu poate fi afectată de nicio condiție. Termenul pentru opțiunea succesorală este de un an de la deschiderea moștenirii, iar acceptarea poate fi voluntară sau forțată. Acceptarea forțată apare în momentul ascunderii donațiilor supuse unei reducțiuni sau sustragerea unor bunuri din moștenire. În cadrul acestei transmiteri intră și posibilitatea renunțării succesibilului la dreptul său la moștenire, fapt ce are ca efecte considerarea acestuia ca și cum nu ar fi fost niciodată moștenitor, iar renunțarea profită tuturor moștenitorilor care vin în ordine după moștenitorul renunțător. Cât timp se află în termenul de opțiune succesorală și nimeni altcineva nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală, moștenitorul renunțător poate reveni asupra deciziei sale. Jurisprudență <Acceptare tacită. Caracter irevocabil. Lipsa de efecte a declarației ulterioare de renunțare Cum M.C. a acceptat tacit succesiunea mamei sale în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 C.civ., renunțarea acestuia la succesiune după un interval de timp de peste 4 ani este lipsită de orice efect juridic asupra actului inițial de acceptare. Spre deosebire de M.C., pârâta M.G. a renunțat expres la succesiunea mamei sale R.M., prin declarația înregistrată sub nr. 891/1994 la același birou notarial și nu a acceptat nici tacit succesiunea acesteia, recunoscând la interogatoriul luat de către reclamante că nu a locuit în imobilele rămase în succesiunea defunctei și nu a luat niciun bun.> 20 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 1100 alin (1)

16 (C.A. București, s.a III-a civ, min. și fam., decizia nr.1612 din 24 noiembrie 2009, nepublicată)21 Sezina este tratată de art. 1125 Cod civil, aceasta reprezentând un drept al anumitor clase de moștenitori de a administra patrimoniul succesoral și în același timp de a acționa drepturile defunctului. Petiția de ereditate reprezintă solicitarea instanței, de către o persoană, prin care aceasta caută ca instanța să îi constate calitatea de moștenitor legal, legatar universal sau legatar cu titlu universal. Caracterele acestei acțiuni sunt imprescriptibilitatea, divizibilitatea și faptul că este o acțiune reală. Certificatul de moștenitor este lămurit de art. 1132 din Codul civil: “se eliberează de către notarul public și cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum și alte mențiuni prevăzute de lege”22. Efectele acestui certificat este acela că atestă calitatea de moștenitor legal sau testamentar, cât și dovada unui drept de proprietate a moștenitorilor acceptanți peste bunurile din masa succesorală. Când se constată că nu există moștenitori legali sau testamentari care sa vină la moștenire, aceasta este declarată vacantă. Moștenirile vacante revin, conform legii, comunei, orașului sau municipiului. Vacanța moștenirii este stabilită prin certificatul de vacanță a moștenirii. Art. 1137 al aceluiași Cod stabilește că: “dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicație, notarul va constata că moștenirea este vacantă.” Din acest articol aflăm că succesorii sunt somați printr-o publicație să se prezinte pentru a culege moștenirea, iar în cazul în care aceștia nu apar în termen, notarul public va declara moștenirea ca fiind vacantă. Câteva particularități ale dreptului statului asupra moștenirilor vacante ar fi: a. statul nu are un drept de opțiune succesorală b. bunurile din masa succesorală vor fi preluate cu titlu universal c. certificatul de vacanță succesorală cât și hotărârea judecătorească au efect declarativ, dobândirea se face cu efect retroactiv. După declararea vacantei moșteniri există posibilitatea să se constate că există moștenitori, caz în care aceștia pot să ia acțiune împotriva comunei, ori după caz orașului sau municipiului. Tot în cadrul moștenirii vacante pot apărea situații atipice. “Este posibil ca în aceeași cauză succesorală să coexiste vacanța succesorală cu moștenirea legală sau testamentară, situație în care se va elibera de notar atât certificat de vacanță succesorală, cât și certificat de moștenitor/legatar. Moștenirea vacantă constituie una din modalitățile de dobândire a proprietății reglementată de art. 557 alin (3) C.civ, deosebit 21 Cristina Nică, Donația și moștenirea, II. Transmisiunea moștenirii. Dezbaterea succesiunii. Doctrină și practică judiciară adnotată, Editura Hamangiu 2011, București 22 Noul Cod civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 1132

17 de moștenirea legală și testamentară care sunt enumerate în cuprinsul art. 557 alin. (1) C.civ.” 23 O altă situație atipică este moștenirea vacantă parțial. Aceasta apare în anumite cazuri, dintre care putem enumera: – cazul în care nu există moștenitori legali sau legatari universali, iar autorul moștenirii a instituit doar legatari cu titlu universal sau cu titlu particular, iar aceștia nu epuizează întreaga succesiune; – cazul în care, prin testament, sunt dezomoșteniți singurii moștenitori legali cu rezervă succesorală și nu s-au desemnat legatari; Culegerea moștenirii de către stat sau de unitățile administrativ-teritoriale nu va fi legată de locul ultimului domiciliu al lui de cuius, ci mai degrabă de locul situării bunurilor la data deschiderii succesiunii. 23 Ioana Nicolae, Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Editura Hamangiu, 2016, București

18 CAPITOLUL II. INDIVIZIUNEA 1. Noțiune. Prezentare. Cum a fost prezentat în primul capitol, decesul unei persoane declanșează deschiderea succesiunii acesteia. Dacă moștenirea este adresată unei singure persoane și beneficiază acesteia cu vocație universală, sau cu titlu universal nu ne aflăm într-o stare de indiviziune. Starea de indiviziune apare ori de câte ori avem doi sau mai mulți moștenitori cu titlu universal sau cu vocație universală, situație care lasă fiecare moștenitor în postura de a avea cotă-parte ideală din moștenire. Un prim aspect ce trebuie a fi lămurit este cel referitor la diferența dintre coproprietate și indiviziune. În literatura de specialitate24 distincția se face în funcție de obiectul comunității. Coproprietatea apare în situația în care comunitatea are ca obiect un bun individual, singular. În cazul în care obiectul este o universalitate de bunuri ne aflăm în fața unei indiviziuni. În toate formele ei, indiviziunea presupune pluralitate de titulari ai unui drept de proprietate. Când ne referim la indiviziunea succesorală, ne referim la o moștenire care este dobândită de mai mulți succesori cu vocație la întregul patrimoniu sau la fracțiuni. În această situație apare semnul de întrebare cu privire la legatul cu titlu particular, și anume dacă acesta generează o indiviziune. Răspunsul este acela că nu creează indiviziune pentru că are drept obiect proprietatea exclusivă a unui bun, sau unor bunuri determinate. Indiviziune apare între cel puțin doi legatari universali sau cu titlu universal. Excepția este importantă și va fi tratată într-un capitol dedicat, anume excepția ce apare în cazul partajului de ascendent, făcut de către defunct rudelor sale în linie descendentă. Nu trebuie exclusă nici indiviziunea apărută în situația în care deși avem un singur moștenitor cu vocație universală, acesta intră în stare de indiviziune cu soțul supraviețuitor(în caz de nedemnitate sau de renunțare a acestuia). Indiviziunea este prezentă asupra bunurilor comune ale soților. De asemenea, unicul moștenitor se află în indiviziune co coproprietarii bunurilor defunctului sau în situația în care un moștenitor cu titlu particular a dobândit o cotă-parte dintr-un bun determinat, parte din patrimoniul defunctului(de exemplu, cota de ½ dintr-un automobil). Rezultatul acestor analize ne aduce la concluzia că indiviziunea nu este neapărat reprezentată de o prezență a mai multor moștenitori cu vocație universală, ci mai degrabă aceasta presupune prezența mai multor titulari. Cadrul legal al indiviziunii îl găsim în Codul civil, art. 1143 alin(1), acesta dispune ca principiu: “nimeni nu poate fi obligat a rămâne în 24 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, Editura Universul Juridic, București, 2014

19 indiviziune. Moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar și atunci când există convenții sau clauze testamenare care prevăd altfel.” 2. Regimul juridic Deși menționată de către legiuitor, indiviziunea nu are o definiție propriu-zisă, aceasta se ghidează totuși după principiile generale ale coproprietății, având un regim juridic comun cu aceasta. Coproprietatea este condusă de două principii. Primul principiu stabilește faptul că niciun coproprietar nu deține un drept exclusiv asupra unui bun sau părti dintr-un bun ce se află în coproprietate(indiviziune). Al doilea principiu impune ca fiecare coproprietar să fie titularul exclusiv al cotei sale ideale din dreptul de proprietate și în același timp să poată dispune liber de aceasta. Deoarece niciunul dintre coproprietari nu deține un drept exclusiv asupra vreunui bun din indiviziune, actele juridice ce îl privesc pe acesta nu pot fi făcute de către un singur coindivizar, ci numai cu un consimțământ neviciat al celorlalți coproprietari. Cele două principii călăuzitoare guvernează indiviziunea, în lumina acestora conturându-se regimul juridic al indiviziunii. Fiecare coindivizar este liber să dispună fără consimțământul celorlalți coindivizari de cota sa parte ideală ce îi revine din indiviziune, acesta fiind un drept transmisibil inter vivos și în același timp de mortis causa. Dobânditorul nu face altceva decât să se substituie în drepturile coindivizarului ce îi transmite cota-parte. Articolul din Codul civil ce sedimentează această afirmație este art. 634 alin (1), articol ce face referire la coproprietatea obișnuită: “Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părți din dreptul de proprietate și poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulație contrară.”25 Trebuie a fi precizat că orice coindivizar poate dispune liber nu numai asupra cotei ideale din universalitate, cât și asupra cotei parte dintr-un bun determinat din universalitate. Însă trebuie reținut că referitor la ultima ipoteză, deși posibilă, această înstrăinare a cotei părți dintr-un bun determinat își va cunoaște soarta în urma rezultatului împărțelii26. Realitatea ne prezintă că în cazul în care oricare dintre coindivizari a dispus de cota-parte ideală, iar nu de un bun aflat în indiviziune privit în mod material ori de orice porțiune ce poate fi determinată în mod material din acel bun, actul prin care s-a făcut dispoziția este perfect valabil. Efectele acestui act nu vor depinde de rezultatul eventualului partaj. Diferența ce se face între dispunerea de întreaga cotă-parte ideală și dispunerea de cota-parte ideală dintr-un bun ce poate fi 25 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 634 alin. (1) 26 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, Editura Universul Juridic, București, 2014

20 determinat este de ordin cantitativ, nu calitativ. Astfel cum s-a demostrat mai sus, obiectul cesiunii poate fi reprezentat atât de drepturile dintr-un bun determinat, cât și de ansamblul drepturilor succesorale ale respectivului comoștenitor. Următorul aspect ce face parte din regimul juridic al indiviziunii succesorale este acela al actelor referitoare la bunurile găsite în indiviziune. Regimul acestor acte se supune regimului stabilit prin reglementările noului Cod civil din materia proprietății comune pe cote-părți. Principiul ce se aplică este acela al unanimității. Regimul actelor de folosință își are originea în articolul 636 al Codului civil, care stipulează următoarele: “(1) Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă destinația și nu aduce atingere drepturilor celorlalți coprorietari. (2) Cel care, împotriva voinței celorlalți proprietari, exercită în mod exclusiv folosința bunului comun poate fi obligat la despăgubiri.”27 În baza acestei reglementări aflăm posibilitatea situației ca fiecare coindivizar să poată folosi bunurile aflate în indiviziune cu obligația de a nu le schimba destinația și în același timp de a nu aduce atingere drepturilor coindivizarilor. Se acceptă și situația în care un coindivizar exercită stăpânirea în fapt și folosința, fără acordul celorlalți coindivizari, sub condiția de a nu transforma bunurile indivize și de a nu schimba destinația sau modul de a le utiliza. În cadrul acelorași acte, pentru rezolvarea unui caz ce creează probleme se poate realiza un partaj de folosință. Partajul de folosință, fiind frecvent folosit în practică, apare pentru a se ști cum anume să procedeze coindivizarii când nu este îngăduită folosirea bunurilor și nici nu s-a pus problema vreunui acord prin care să se stabilească folosința, în cazul în care unul dintre coproprietari nu permite folosința bunurilor. Acest partaj stabilește, conform reglementărilor din Codul civil că în caz de neînțelegere între coindivizari, modul de folosire al bunurilor se va stabili prin hotărâre judecătorească. Articolul 640 stabilește: “Fiecare coproprietar poate să facă acte de conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalți coproprietari.” 28Acest articol face referire la regimul actelor de conservare. Explicația rezidă în preîntâmpinarea eventualei pierderi a unui drept subiectiv, astfel fiindu-le permis coindivizarilor să intervină prin acte de conservare, fără a fi necesar acordul celorlalți. Exemple de astfel de acte avem: încheierea de contracte de antepriză pentru a salva un bun de la pierire sau de la degradare gravă, precum și îndeplinirea formalităților de publicitate ce privesc un drept. Potrivit art. 641: “(1) Actele de administrare, precum încheierea sau denunțarea unor contracte de locațiune, cesiunile de venituri imobiliare și 27 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, articolul 636 28 idem, articolul 640

21 altele asemenea, cu rpivire la bunul comun pot fi făcute numai cu acordul coproprietarilor ce dețin majoritatea cotelor părți.”29 Primul alineat al acestui articol ne dezvăluie regimul juridic al actelor de administrare. Astfel, prin aceste acte se încearcă aducerea sau păstrarea unui bun, patrimoniu sau masă patrimonială la adevărata lor valoare. În categoria acestor acte includem: încheierea anumitor contracte de reparare ori de îmbunătățire a bunurilor succesorale, asigurarea unor bunuri cât și închirierea anumitor bunuri, dar respectăndu-se durata maximă de 5 ani. În continuarea aceluiași articol, mai exact în alineatul (2), ni se prezintă excepția care statuează că actele de administrare nu trebuie să limiteze substanțial posibilitatea vreunui coindivizar de a folosi bunul aflat în indiviziune, ori să impună prin acestea o sarcină excesivă prin raport la cota-parte a respectivului coindivizar. Această dispoziție este cât se poate de normală, întrucat ajută la prevenirea unei dictări de situație a coindivizarilor majoritari, care ar putea încheia anumite acte de administrare ce pot deveni împovărătoare pentru coindivizarii minoritari. În același timp, coindivizarul/coindivizarii majoritari se pot adresa instanței în situația în care un coindivizar sau mai mulți coindivizari minoritari se opun în mod nejustificat unui act, fără de care menținerea valorii sau utilității bunului ar fi pusă în primejdie. Art. 642 ne prezintă sancțiunea nerespectării regulilor actelor de administrare, sancțiune care face inopozabile actele de administrare efectuate fără consimțământul, fie el expres sau tacit, al unuia dintre coindivizari. Regimul juridic al actelor de dispoziție este stabilit de articolul 641 alin (4): “(4) Orice acte juridice de dispoziție cu privire la bunul comun, actele de folosință cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare și locațiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum și actele care urmăresc exclusiv înfrumusețarea bunului nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor. Orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispoziție.”30 În categoria acestor acte avem: vânzare, schimb, rentă, întreținere, acte de grevare cu drepturi reale, acte de consituire a unor garanții reale. În cadrul analizei regimului acestor acte apare problema ce se creează prin încheierea de către un singur coindivizar a unui act de dispoziție cu un terț, fără acordul celorlalți coindivizari. Literatura de specialitate31 a căutat să dea rezolvare acestei probleme. Astfel, dacă ne raportăm la soluția prezentată în perioada de activare a vechiului cod, perioadă în care partajul avea doar un caracter declarativ, decizia era ca soarta actului de dispoziție încheiat fără acordul celorlalți coindivizari să depindă de rezultatul partajului. Acest rezultat producea efecte retroactive, rezultând în perfectarea actului ca 29 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, articolul 641 alin (1) 30 idem, articolul 642 alin (4) 31 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, Editura Universul Juridic, București, 2014

22 valabil, în situația în care bunul ar fi fost atribuit coindivizarului ce a dispus de acesta, ori de desființare a actului în situația contrară. Noua reglementare stabilește că partajul nu mai are efecte retroactive, rezultatul fiind de inopozabilitate a actului de dispoziție, pentru coindivizarul/coindivizarii care nu au consimțit expres sau tacit la finalizarea actului. Rezolvarea acestei probleme conform Noului Cod civil are următoarele consecințe: a. actul încheiat cu terțul va produce efectele între părți fiind valabil încheiat. Coindivizarului vânzător îi revine obligația de a asigura ulterior transmisiunea de proprietate a întregului bun către terțul cumpărător. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, terțul cumpărător poate cere daune interese, iar pe lângă acestea poate pretinde și reducerea prețului în conformitate cu cota-parte primită, sau rezoluțiunea contractului(în situația în care nu ar fi decis să cumpere dacă ar fi știut că nu va dobândi bunul în întregimea sa). b. Contractul de vânzare nu își va produce efectele față de ceilalți coindivizari, aceștia putând ignora, sau face abstracție de acesta În urma acestor consecințe trebuie a se stabili ce posibilități rămân viabile pentru coindivizarul care nu a vândut. În primul rând ne concentrăm atenția asupra articolului 642 alin (2) care stabilește că : “(2) Coproprietarului vătămat I se recunoaște dreptul ca, înainte de partaj, să exercite acțiunile posesorii împotriva terțului care ar fi intrat în posesia bunului comun în urma încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu daune-interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la încheierea actului.”32 În al doilea rând, coindivizarul nevânzător va putea cere partajul bunurilor succesorale, care fac parte din masa succesorală(ce include și bunul vândut), dat fiind faptul că actul de înstrăinare nu îi este opozabil acestuia. Soluțiile fiind diferite în funcție de rezultatul partajului. Dacă în urma partajului, bunul vândut îi va fi atribuit coindivizarului ce a vândut, vânzarea se va perfecta. În situația în care acest lucru nu se va întâmpla, actul de înstrăinare nu își va produce efectul translativ și se va putea angaja o răspundere pentru evicțiune a vânzătorului, conform prevederilor legale.33 Dacă este să ne referim la regimul juridic al acțiunilor în justiție, ne vom focaliza atenția înspre articolul 643 al aceluiași cod: “(1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare. 32 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, articolul 642 alin (2) 33 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 174

23 (2) Hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătorești potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți coproprietari.”34 La acestea se adaugă dispoziția aliniatului 3 care impune ca atunci când acțiunea nu este introdusă de totalitatea coproprietarilor, în acest caz a coindivizarilor, pârâtul să poată cere instanței introducerea celorlalți coindivizari în cauză, cu calitatea de reclamanți. Deși articolul 643 face referire la toate acțiunile în justiție, legiuitorul s-a axat în mod expres pe acțiunea în revendicare, pentru a nu exista niciun dubiu. Jurisprudență <În cauza Lupaș c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, prioritar, că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și că poate conduce la restricții admise implicit, s-a mai arătat că această regulă jurisprudențială, aplicabilă și speței prezente, trebuie să fie clară, accesibilă și previzibilă și să urmărească un scop legitim, pentru ca în ipoteza în care se cere strângerea acordului tuturor moștenitorilor foștilor coproprietari să nu fie impusă reclamantului o sarcină disproporționată care întrerupe echilibrul just dintre preocuparea legitimă de a proteja drepturile tuturor moștenitorilor și dreptul reclamantului de acces la un tribunal, pentru a revendica cotele părți ale bunului indiviz. Aceleași aspecte au fost reținute și în cauza Descariu c. României în care s-a constatat încălcarea dreptului de acces la un tribunal, ca urmare a aplicării regulii unanimității în acțiunea în revendicare, concluzionându-se că respectarea cerinței proporționalității mai sus-menționate este atributul fiecărei instanțe în funcție de circumstanțele speței, astfel încât să nu se ajungă la situația în care regula unanimității să impediece reclamantul să beneficieze de examinarea temeiniciei acțiunii lui din partea tribunalelor. Or, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de apelantul-reclamant în cauză, acesta se află într-o dispută judiciară cu înșiși cei care se pretind moștenitori ai autorilor săi, respectiv cu persoanele care se pretind moștenitoare ale numitei V.L.M. și C.P., persoane reținute de instanța de fond ca având vocație la moștenirea rămasă de pe urma autorilor inițiali ai reclamantului – C.E. și C.M. Prin urmare, atitudinea celorlalți coproprietari și confruntarea dintre aceștia și reclamantul din prezenta acțiune în revendicare a unui imobil preluat abuziv reprezintă un obstacol de nedepășit pentru conservarea bunului, acțiune care, de altfel, ar fi în avantajul tuturor.> 34 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, articolul 643 alin (1), (2)

24 (C.A. București, s. a III-a civ., min. și fam., decizia nr.262/A din aprilie 2010, nepublicată)35 Stabilit fiind regimul acțiunilor în justiție, trebuie făcută referire la articolele 637 si 638 ce fixează regimul juridic al culegerii fructelor bunului comun. Din citarea 637 ni se relevă că: “Fructele produse de bunul comun se cuvin tuturor coproprietarilor, proporțional cu cota lor parte din drept.”36 Astfel, coindivizarului care, singur, a suportat cheltuielile producerii sau eventual culegerii fructelor are dreptul de a-i fi restituite aceste cheltuieli de către coindivizari, fiecare în proporție cu cota-parte ce îi revine. Indiferent dacă fructele sunt naturale sau industriale, acestea fac parte din masa supusă partajului, cât timp acestea nu au pierit, ori au fost înstrăinate sau consumate de către un coindivizar. În cazul în care ele au fost totuși înstrăinate sau consumate, oricărui coindivizar interesat îi revine dreptul de a cere despăgubiri, cu excepția cazului pieirii în mod fortuit a fructelor. Dreptul la această acțiune în despăgubire este supusă, potrivit dreptului comun, prescripției. În ultimă fază, când ne referim la regimul juridic al indiviziunii, important este a se menționa și imprescriptibilitatea dreptului de a cere o ieșire din indiviziune. Reglementarea ce sedimentează această afirmație o regăsim în articolul 1143 al Noului Cod civil, potrivit căruia: “Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar și atunci când există convenții sau clauze testamentare care prevăd altfel.”37 Din analiza acestei regelmentări, cât și din analiza doctrinei38 deducem că spre deosebire de opțiunea succesorală ce trebuie exercitată într-un anumit termen(de un an de la deschiderea succesiunii), ieșirea din indiviziune este imprescriptibilă, putând fi cerută oricând, de la data deschiderii moștenirii. În completare avem art. 672 Cod Civil, ce statuează: “Convențiile privind suspendarea partajului nu pot fi încheiate pentru o perioadă mai mare de 5 ani. În cazul imobilelor, convențiile trebuie încheiate în formă autentică și supuse formalităților de publicitate prevăzute de lege.”39 Acest aspect se răsfrânge și asupra clauzei testamentare prin care chiar defunctul ar impune rămânerea în indiviziune, pe o perioadă de 5 ani. Această clauză, fie ea doar pe termen de numai 5 ani va fi lovită de nulitate. În partea cealaltă a acestui spectru se află convenția ce intervine între coindivizari, prin care aceștia 35 Cristina Nică, Donația și moștenirea, II. Transmisiunea moștenirii. Dezbaterea succesiunii. Doctrină și practică judiciară adnotată, Editura Hamangiu 2011, București 36 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 637 37 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 1143 38 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, Editura Universul Juridic, București, 2014 39 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, articolul 672

25 suspendă efectuarea partajului pe o perioadă de cel mult 5 ani, aceasta fiind o convenție valabilă. 3. Legături cu reglementarea de la 1864 Pentru o mai bună înțelegere a stării de indiviziune, o analiză comparativă cu vechea reglementară este indispensabilă. Cum am arătat, atunci când moștenirea se referă la cel puțin doi moștenitori ce au o vocație la întreg ori la cote-părți din aceasta, va lua naștere între ei starea de indiviziune. Indiviziunea se caracterizează prin acel fapt că fiecare dintre acești moștenitori, conform vocației fiecăruia, are dreptul la o cotă-parte ce se prezintă ca ideală (matematică) din succesiune (1/2, 1/4), iar nu cu referire la anumite bunuri din aceasta. Definim așadar indiviziunea ca fiind: “situația juridica a unui bun sau ansamblu de bunuri asupra cărora se exercită conjuct mai multe drepturi de aceeași natură fără divizare sau localizare materială a părților individuale ale fiecărui indivizar.” Un aspect de lămurit este și faptul că între nudul porpietar și cel ce este uzufructuar nu există o indiviziune, drepturile lor prezentându-se ca fiind diferite. În schimb, poate exista situația indiviziunii nu numai între doi sau eventual între mai mulți proprietari( fie ea în plină sau nudă proprietate), dar și între doi sau mai mulți uzufructuari, doi sau mai mulți cu drept de servitute, ori eventual doi sau mai mulți cu drept de uz sau abitație. Vechea reglementarea punea bazele caracterului neorganizat și temporar al indiviziunii. Astfel, potrivit concepției care stă drept bază a Codului Civil de la 1864, indiviziunea este o situație neorganizată, de natură juridică, adică este nereglementată de lege. Dreptul german este diferit, acesta conferind gestiunea acestei indiviziuni unui organ ce este independent de oricare din titularii drepturilor indivize. Dreptul român, prin Codul din 1864, creându-i indiviziunii caracterul neorganizat, face ca prin acesta, orice act de administrare, fie el neînsemnat, ce se face asupra bunului sau patrimoniului indiviz să nu poată fi ratificat decât cu acordul totalității coindivizarilor, conform regulii unanimității. Modificările aduse prin actuala reglementare au fost tratate mai sus în momentul explicării conținutului art. 642 din Noul Cod civil. Situația stării de indiviziune, fiind una neconvenabilă, deci doar temporară era rezolvată de articolul 728 alin. 1 al vechii reglementări, care își regăsește și astăzi corespondent în art. 1143 al actualei reglementări, articol ce stabilește că nimeni nu este obligat a rămâne în indiviziune, putând solicita partajul. Influențele pe care le suferă patrimoniul succesoral în timpul stării de indiviziune sunt asemănătoare între ambele reglementări, fapt ce se poate observa din aspectele tratate în continuare. De reținut este influența pe care o au anumite elemente asupra patrimoniului succesoral până la partaj, perioadă în care acesta nu

26 rămâne încremenit, deși patrimoniul succesoral aflat în starea indiviziunii are o anumită autonomie de patrimoniul individual al fiecăruia dintre coindivizari. Această influență se cere a fi analizată. În vechea reglementare, în ceea ce privește subrogația reală, bunurile care compun patrimoniul ce este lăsat de defunct în momentul deschiderii succesiunii pot fi înlocuite pe parcursul stării de indiviziune cu alte bunuri, prin vânzarea lor contra unui preț, sau prin schimb. În aceste situații, de vânzare sau de schimb, în baza principiului subrogației reale, bunul ce vine să înlocuiască pe cel succesoral are situația juridică a acestuia, fiind supus în cadrul partajului acelorași reguli. Subrogația astfel prezentată se aseamănă cu actuala reglementare. Tot în asentimentul vechiului cod, avem subrogația prin înlocuire voluntară, care nu se produce însă doar dacă se dovedește de către cei interesați că, fără excepție, toți coindivizarii au fost de acord cu această subrogație. Altfel, chiar dacă un bun este achiziționat de un coindivizar cu resurse ce provin din patrimoniul moștenirii, se va prezuma că dobândirea se face în nume propriu, iar nu prin indiviziune. În schimb, dacă, să presupunem, înlocuirea se produce fără voia unora din coindivizari, subrogația se va produce de drept. Art. 637 al Noului Cod Civil stabilește situația fructelor produse de bunul comun, anume lămurește că fructele se cuvin tuturor coproprietarilor în mod proporționat cu cota parte a fiecăruia. Vechea reglementare prezintă deosebiri majore cu privire la acest aspect, de aceea vom face o prezentare a fructelor și veniturilor ce sporesc masa indiviză, în baza acesteia, prin marcarea diferențelor. Este de principiu ca toate veniturile și fructele ce provin din bunurile succesorale să sporească masa indiviză(fructus augent hereditatem). În vechea reglementare, partajul avea efect declarativ, așa că această regulă contravenea efectului declarativ al partajului, care făcea fiecare coindivizar să fie considerat proprietar al acelor bunuri atribuite de la data deschiderii moștenirii. În prezent, sub noua reglementare partajul are efect constitutiv, astfel că acesta creează drepturi de la momentul efectuării partajului. În continuare vom observa cum influența efectul declarativ situația fructelor și a veniturilor din masa succesorală. În conformitate cu efectul declarativ, fructele ar fi trebuit a reveni coindivizarilor cărora li se atribuie bunuri frugifere. Această soluție ar fi fost neconvenabilă, întrucat ar fi destabilizat egalitatea partajului, coindivizarii cărora li s-ar fi atribuit bunuri frugifere ar fi avut un avantaj injust în fața celor cărora li s-ar fi atribuit bunuri nefrugifere. De la această regulă exista excepția prin care, în cazul în care între coindivizari se va realiza un partaj de folosință, fiecare va beneficia de fructele bunurilor succesorale, pentru sine. Convenția părților deroga astfel de la regula supletivă: “fructus augent hereditatem”. În cazul în care oricare dintre coindivizari folosea de unul singur, fără o convenție cu ceilalți coindivizari, bunurile succesorale, acesta ar fi fost obligat să

27 plătească celorlalți o indemnizație care ar fi reprezentat echivalentul lipsei de folosință, proporțional cu cota fiecăruia. Munca ce era depusă de un coindivizar din care ar fi rezultat realizarea fructelor sau veniturilor(spre exemplu, în cazul exploatațiilor agricole sau comerciale), trebuia a fi indemnizată de coindivizarii care beneficiau de această muncă în virtutea drepturilor din moștenire pe care le au. Cota-parte din fructe sau din indemnizație putea fi solicitată imediat ce se năștea acest drept, nefiind necesară pentru aceasta declanșarea unui partaj. Luând în considerare cazul fructelor naturale, acțiunea pentru partajarea acestora era imprescriptibilă extinctiv, pe când în cazul fructelor civile, acțiunea se prescria în termen de 3 ani. Jurisprudență <Indiviziune. Bunuri mobile și fructe produse de bunuri imobile Potrivit art. 728 C. civ., acțiunea de împărțeală a bunurilor mobile indivize este imprescriptibilă. Imprescriptibilă este, de asemenea, cererea de împărțeală a fructelor produse de bunurile imobile indivize, dar numai în ipoteza când fructele există în materialitatea lor, ceea ce dă cererii caracterul unei acțiuni în revendicare, imprescriptibilă potrivit legii. Atunci când însă fructele, inclusiv sumele reprezentând echivalentul lipsei de folosință exprimat în chiria cuvenită potrivit legii, nu mai există, cererea are caracterul unei acțiuni personale supusă prescripției de trei ani( art. 3 din Decretul nr. 167/1958) Trib. Suprem, Secția civilă, decizia nr. 860 din 27 aprilie 1983, în R.R.D. nr.4/1984, p. 67>40 Deoarece principiul potrivit căruia se împărțeau bunurile era valoarea lor de la data partajului, sporirea ori scăderea valorii bunurilor succesorale profita sau afecta fiecarui coindivizar în raport cu cota-parte ce îi revenea din moștenire. 40 Mona Maria Pivniceru, Claudia Susanu, Doinița Tătărușanu, Moștenirea legală și testamentară. Împărțeala moștenirii., ediția a 2-a, Editura Hamangiu, București, 2009

28 Capitolul III. IEȘIREA DIN INDIVIZIUNE. PARTAJUL MOȘTENIRII 1. Aspecte introductive privind partajul Pentru început trebuie avut în vedere faptul că, așa cum ni se relevă din Noul Cod Civil, cât și din doctrina de specialitate41 partajul este reglementat în art. 669-686, reglementare ce constituie dreptul comun în materie, aceasta aplicându-se și partajului succesoral atâta timp cât nu este incompatibilă cu acesta. La aceasta se adaugă reglementările din art. 1144-1145 și din art. 1155-1159, reglementări speciale în materie succesorală, iar pentru aspecte de ordin procedural trebuie a fi considerate art. 979-995 ale C. pr. Civ ce fac referire la “Procedura partajului judiciar”. Vom începe studiul partajului făcând referire la noțiunea și reglementarea acestuia. Dacă analizăm atributele dreptului de proprietate, tragem concluzia că unul dintre principalele atribute ale acestuia este dispoziția. În virtutea acestui atribut, fiecare coproprietar este liber să hotărască dacă dorește sau nu să se mai afle în indiviziune, iar ceilalți coproprietari nu pot face opoziție hotărârii celui care solicită să se înceteze starea de coproprietate, respectiv de indiviziune. Această încetare se poate realiza prin intermediul mai multor modalități. Principala modalitate ar fi acordul de voință al coindivizarilor ( cunoscut ca partajul voluntar), ori în cazul în care coindivizarii nu se înțeleg sau când acest lucru se impune prin lege, modalitatea de încetare a stării de indiviziune este hotărârea judecătorească (partajul judiciar). Indiviziunea poate fi încetată prin: a. împărțirea în natură a bunurilor, respectiv a bunului, în măsura în care natura acestora/acestuia permite divizarea, sau eventual, cu o compensare în bani pentru loturile de o valoare mai mică decât cota-parte corespunzătoare fiecăruia dintre coindivizari, pentru aceia cărora le sunt atribuite aceste loturi; b. prin atribuirea bunurilor, respectiv bunului în natură unuia dintre coproprietari, prin obligarea la plata unei sulte celorlalți coproprietari, în cazul în care nu este posibilă împărțeala în natură, iar unul dintre coproprieatri cere atribuirea bunului; c. prin vânzarea bunurilor, respectiv bunului prin buna-înțelegere ori prin licitație publică și împărțirea prețului obținut, fiecărui coproprietar în funcție de cota-parte a fiecăruia. Ne vom axa analiza în continuare pe elementele de noutate apărute în materia partajului în noile Coduri, respectiv Noul Cod Civil și Noul 41 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 178, Editura Universul Juridic, București, 2014

29 Cod de procedură civilă. Cum ne prezintă doctrina42, majoritatea soluțiilor din jurisprudența anterioară în materia partajului și-a păstrat actualitatea și în același timp a fost folosită și valorificată în elaborarea Noului Cod de procedură civilă. De altfel, în Tezele prealabile ale proiectului acestui Cod, aprobate prin H.G. nr. 1527/2007, se arată că “împărțeala judiciară, în reglementarea noului cod, va promova principiul soluționării litigiului pe baza înțelegerii părților. Astfel, vor dobândi caracter normativ interpretări dezvoltate în practica judiciară și în doctrină privitoare la procedura împărțelii judiciare și reguli consacrate de practica vânzării prin bună învoială a bunurilor la licitație și va fi prevăzută tranzacția parțială (cu privire numai la o parte din bunurile supuse împărțelii și chiar numai la unii dintre copartajanți, urmând ca procedura să continue numai cu privire la aspectele necuprinse în tranzacție ori cu privire la părțile nesemnatare). Vor fi menționate expres principiile de suportare a cheltuielilor în cazul partajului judiciar (proporțional cu căderea în pretenții). Va fi precizat efectul partajului încheiat voluntar printr-o tranzacție judiciară: efectul hotărârii ce ar finaliza litigiul, dacă nu s-ar fi încheiat tranzacția (autoritate de lucru judecat)”43. Cele mai importante modificări aduse de noua reglementare pot fi considerate: caracterul constitutiv de drepturi îl înlocuiește pe cel declarativ, posibilitatea de a suspenda partajul prin hotărâre judecătorească, strămutarea garanțiilor și obligația dintre coproprietari de a garanta pentru evicțiune. Stabilind reglementarea partajului și modificările apărute în reglementare, ne concentrăm atenția asupra unei definiții ce poate fi dată acestui termen. Partajul este înțeles ca o operațiune juridică prin care se încetează starea de coproprietate ce se naște din succesiune, sau contract, sau din dobândirea de bunuri în timpul căsătoriei. Doctrina a oferit o definiție mai amplă, anume partajul fiind privit ca operațiunea juridică prin care, indiferent dacă ne referim la coproprietate sau indiviziune, transformă drepturile reale principale împărțite pe cote-părți în drepturi pure și simple asupra unui bun, respectiv bunuri, ori în drepturi pure și simple asupra echivalentului acestor bunuri. De asemenea, deși partajul este privit ca împărțirea materială a bunurilor din succesiune, realitatea dictează că această împărțire reprezintă doar o modalitate de partaj. Ceea ce rămâne totuși valabil pentru toate modalitățile de partaj este această transformare a coproprietății într-un drept de proprietate exclusivă asupra unui bun, unor bunuri, sau a unei părți materiale dintr-un bun, ori proprietatea exclusivă asupra echivalentului valoric al bunului. 42 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 19, Editura Hamangiu, București,2015 43 M. Of. nr. 889 din 27 decembrie 2007

30 Ceea ce trebuie reținut este aspectul că partajul este o operațiune juridică al cărui scop este de a pune capăt stării de indiviziune (coproprietate), prin împărțirea bunurilor ce sunt stăpânite pe cote-părți. Aceste bunuri sunt împărțite materialmente între coproprietari, fiecare dobândind un drept individual, exclusiv asupra unui anumit bun, sau eventual a unei părți materiale din acel bun. Cu alte cuvinte, dreptul indiviz se transformă într-unul diviz și exclusiv asupra bunului sau a părții din acesta. Ceea ce este esențial pentru această operațiune este ca ea să conducă la încetarea stării de indiviziune. Acest argument este întărit de reglementarea din art. 680 al Noului Cod civil, care dispune că în urmarea partajului, fiecare coproprietar va deveni proprietar exclusiv al bunului/bunurilor, respectiv a sumei de bani ce i-a fost atribuită. Trebuie evidențiat faptul că partajul prezintă anumite particularități în funcție de forma dreptului de proprietate, proprietatea comună putând fi în devălmășie sau pe cote-părți. Aceste particularități vor fi analizate în mod distinct în continuarea acestei lucrări. Un ultim aspect din categoria definițiilor referitoare la partaj este procedura partajului judiciar. Această procedură poate fi definită ca un ansamblu de reguli ce sunt stabilite de legiuitor pentru a servi părților și instanțelor de judecată, ca prin respectarea acestora să se poată ajunge la o soluționare facilă a cererilor ce au ca obiect lichidarea stării de indiviziune. Sediul acestei materii îl găsim în Noul Cod Civil, mai exact în Capitolul IV: “Proprietatea comună”, parte a Titlului al II-lea: “Proprietatea privată”, din Cartea a III-a: “Despre bunuri”, partajul fiind reglementat prin dispozițiile art. 669-686, cele ale art. 355-358(care fac referire la lichidarea comunității matrimoniale prin partaj) și ale art. 1143-1146. Din aceste prevederi rezultă domeniul de aplicare, cât și caracterul de drept comun al dispozițiilor art. 669-686. De asemenea aceste prevederi sunt incidente și în cazul coproprietății obișnuite, al partajului succesoral și al proprietății comune în devălmășie. Din acestea aflăm și felurile partajului, respectiv: a. Partajul voluntar – care se săvârșește între coindivizari singuri, fără intervenția justiției, printr-o înțelegere prealabilă asupra felului de atribuire a bunurilor din moștenire b. Partajul judiciar – care se efectuează prin intervenția justiției, sesizată prin acțiune în partaj, introdusă de unul din comoștenitori împotriva celorlalți Doctrina ne arată că “din coroborarea dispozițiilor art. 686 cu cele ale art. 670-671 și cu cele ale art. 632 alin. (3) C. Civ. reiese că partajul judiciar are o sferă mai restrânsă de aplicare decât partajul prin bună învoială, în sensul că este admisibil doar ca modalitate de încetare a coproprietății obișnuite și inadmisibil în cazul bunurilor aflate în

31 coproprietate forțată”44. “ Cu toate acestea, partajul poate fi cerut în cazul părților comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci când aceste părți încetează de a mai fi destinate folosinței comune și deci nu se mai găsesc în coproprietate forțată, ci obișnuită”45. Pentru întărirea acestui aspect avem art. 658 alin. (1) și (2): “(1)Încetarea destinației de folosință comună pentru părțile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî cu acordul tuturor coproprietarilor. (2)În cazul încetării destinației de folosință comună în condițiile alin. (1), devin aplicabile dispozițiile privitoare la coproprietatea obișnuită”46. Așa cum am menționat într-o parte anterioară a lucrării vom analiza în detaliu particularitățile partajului în funcție de forma dreptului de proprietate. În privința partajului bunurilor ce se află în coproprietate obișnuită avem în vedere art. 669, art. 672 și art. 673 ale Codului Civil. Acestea aduc lămuriri cu privire la posibilitatea de a cere încetarea coproprietății prin partaj, în afară de cazul când acesta a fost suspendat prin lege, sau la situația când a fost încheiată, pe durata convenită de coproprietari, o convenție de suspendare a partajului. Această convenție nu poate fi încheiată pe o perioadă mai mare de 5 ani conform art. 672 și în același timp nu poate continua dacă în baza art. 673, s-a suspendat pronunțarea partajului printr-o hotărâre judecătorească pentru cel mult un an. Pentru explicarea partajului bunurilor aflate în devălmășie avem nevoie mai întâi de o lămurire cu privire la proprietatea comună în devălmășie. Izvoarele acestei proprietăți le regăsim în art. 667(C. civ.), potrivit căruia legea poate fi unul din izvoarele dreptului comun în devălmășie în cazul regimului comunității legale dintre soți, iar un alt izvor poate fi actul juridic. Art. 668(C. civ.) vine ca o completare a articolului precedent și prevede ca proprietatea în devălmășie născută din izvor legal să se supună dispozițiilor acelei legi, care se va completa în mod corespunzător, cu legi ce privesc regimul comunității legale. Același articol impune ca proprietății comune în devălmășie cu izvor într-un act juridic să i se aplice dispozițiile cu privire la regimul comunității legale. În ceea ce privește dispozițiile privitoare la partaj, acestea se vor aplica și în cazul exercitării altui drept real principal decât dreptul de proprietate, când aceste drepturi se execrită în comun. Partajul succesoral se ghidează după prevederile dreptului comun, în sensul că acestea sunt aplicabile de fiecare dată când nu contravin prevederilor cu caracter special (art. 1143 alin.(2) Noul Cod civil). Drept exemplu vom lua art. 678 alin. (1) din dreptul comun și art. 1156 alin (1) 44 S.G. Pietreanu, Proprietatea comună. Comentariile Codului Civil, Editura Hamangiu, București, 2015 45 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 23, Editura Hamangiu, București,2015 46 Noul Cod Civil, art. 658 alin. (1), (2), actualizat 26 februarie, 2016

32 Noul Cod civil. Articolul 678 alin (1) nu este cel incident în cazul partajului succesoral, deși acesta prevede : “creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanței împărțeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părții de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului”47, deoarece contravine prevederilor art. 1156 alin (1), ce reprezintă prevedere cu caracter special: “Înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai unui moștenitor nu pot urmări partea acestuia din bunurile moștenirii”48. Îndreptându-ne atenția asupra procedurii partajului judiciar, art. 980 al Codului de procedură civilă stabilește ca judecarea oricărei cereri de partaj ce privește bunuri afalte în proprietate comună se face după procedura stabilită de art. 980- 996 ale aceluiași cod. Există și excepții, cum ar fi acele cazuri când legea prevede o altă procedură, iar unul din aceste cazuri îl reprezintă lichidarea persoanei juridice în urma dizolvării, reglementat de art. 249 Noul Cod civil, articol care stabilește anumite reguli în ceea ce privește destinația ce o vor avea bunurile rămase în urma lichidării. Aplicarea dispozițiilor legale privitoare la partaj, în timp, sunt lămurite în art. 66 din legea de punere în aplicare a Noului Cod civil, Legea nr. 71/2011. Acest articol prevede că : “(1) Dispozițiile art. 669-686 C.civ. sunt aplicabile convențiilor de partaj încheiate după intrarea în vigoare a Codului Civil. (2) De asemenea, dispozițiile art. 669-686 C.civ. se aplică și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după intrarea în vigoare a Codului civil.”49 2. Caracterele partajului și ale dreptului de a cere partajul Această secțiune va fi analizată prin consultarea doctrinei și completarea explicației cu jurisprudență, acolo unde se găsește de cuviință. Caracterul imprescriptibil al partajului. Începem analiza prin amintirea art.669 din Noul Cod civil, acesta prevăzând expres imprescriptibilitatea acțiunii de partaj, indiferent de ce durată are coproprietatea asupra bunurilor supuse partajului. Deși această normă face trimitere la anumite excepții, acestea nu privesc imprescriptibilitatea, ci încetarea suspendării partajului, sau mai precis momentul de la care se va desfășura procesul de partaj. În întărirea acestei afirmații vine și prevederea art. 1143 alin. (1) Noul Cod civil, care statuează că niciun moștenitor nu poate rămâne în indiviziune dacă dorește ieșirea din aceasta și în același timp oricare moștenitor poate cere oricând ieșirea 47 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 678 alin. (1) 48 idem, art. 1156 alin. (1) 49 Legea nr. 71/2011 art. 66

33 din această stare, chiar și atunci când convențiile sau clauzele testamentare prevăd altfel. Referitor la același aspect, al imprescriptibilității, din doctrină aflăm că “sunt supuse unui termen de prescripție unele cereri accesorii formulate în cadrul procesului de partaj [de exemplu, reducțiunea liberalităților excesive – 3 ani, afară de cazul în care reducțiunea este invocată pe cale de excepție (art. 1095 C.civ); lichidarea cheltuielilor de înmormântare între moștenitori, precum și a altor datorii și sarcini ale moștenirii – 3 ani; cererea de revocare a legatului pentru neexecutarea sarcinii sau pentru ingratitudine – 1 an (art. 1070 C.civ.); cererea prin care se solicită predarea legatului cu titlu particular ce are ca obiect bunuri de gen sau drepturi de creanță; cererea de anulare a legatului pentru o cauză de nulitate relativă – 3 ani etc.], imprescriptibilitatea cererii principale de partaj neextinzându-se și asupra acestora”50. În continuare ne vom opri pentru a analiza trei din aceste cereri accesorii. În practică a apărut frecvent problema suportării cheltuielilor de înmormântare, precum și a prescriptibilității sau imprescriptibilității acțiunii ce poate fi făcută de către moștenitorul care le-a suportat, contra celorlalți moștenitori. Două opinii au apărut în această situație. Prima teză tratează cheltuielile de înmormântare ca sarcini ale succesiunii, drept urmare, din faptul că lichidarea pasivului succesoral se face odată cu soluționarea cererii de ieșire din indiviziune(acțiune ce este imprescriptibilă), face ca lichidarea cheltuielilor de înmormântare să capete caracter imprescriptibil. A doua făcea distincție între moștenitorii acceptanți și cei neacceptanți ai moștenirii. Pentru cei acceptanți aceasta era considerată imprescriptibilă, așa cum este și însuși dreptul de a cere partaj, iar pentru cei neacceptanți, prescriptibilă, cu mențiunea că suportarea cheltuielilor înmormântării nu este o sarcină a moștenirii, ci aceasta este o obligație născută din lege, pentru fiecare moștenitor. Disputa pe acest subiect a fost soluționată printr-un recurs în interesul legii făcut la Înalta Curte de Casație și Justiție , prin Decizia nr.6 din 19 ianuarie 200951. Această decizie a stabilit că cererile privind lichidarea cheltuielilor de înmormântare sunt supuse prescriptibilității în termenul general, atât în situația în care sunt formulate pe cale separată, cât și în cazul în care au fost formulate în cadrul acțiunii prin care se cere ieșirea din indiviziune. O altă cerere accesorie privește raportul donațiilor. Aceasta este reglementată de art. 1152 Noul Cod civil, care prevede că raportul se va realiza în cadrul partajului, fie prin bună învoială, fie pe cale judecătorească. Rezultă din aceasta că raportul donațiilor este, asemenea partajului, imprescriptibil extinctiv. 50 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 26, Editura Hamangiu, București,2015 51 M. Of. Nr. 321 din 14 mai 2009

34 Ultima cerere accesorie pe care o vom analiza în detaliu este cea de împărțire a fructelor produse de bunul sau de bunurile proprietate comună. Noul Cod civil prin art. 638 alin. (2) și (3) stabilește că fructele naturale ori fructele industriale ale unui bun comun, pe care și-l însușește un coproprietar, fac parte din masa ce este supusă partajului, atâta timp cât nu au fost consumate sau înstrăinate, ori nu au pierit și mai pot fi identificate distinct. Cazul contrar, aduce un drept de despăgubire pentru coproprietarii interesați, cu excepția cazului când fructele pier fortuit. Acest drept la acțiune în despăgubire este supusă prescripției din dreptul comun. Dreptul de a cere fructele civile ale unui bun comun, ce au fost însușite de unul dintre coproprietari este supus prescripției, tot potrivit dreptului comun. Drept urmare, dacă bunurile mai există în materialitatea lor, ceilalți coproprietari pot solicita împărțirea lor proporțional cu cota-parte a fiecăruia. Această acțiune este una reală și fiind vorba de o acțiune ce privește partajul, aceasta este imprescriptibilă. În același timp, în cazul în care fructele au fost consumate ori eventual înstrăinate, ceilalți coproprietari beneficiază de o acțiune personală, în despăgubire, deci prescriptibilă extinctiv. 52 O ipoteză deosebită este cazul în care fructele, fie ele industriale sau naturale, au pierit fortuit, caz în care ceilalți coproprietari nu au posibilitatea unei acțiuni în despăgubire. Acest aspect este evidențiat de art. 558 al aceluiași Cod civil care statuează că proprietarul suportă acest risc al pieirii fortuite a bunului, în cazul nostru riscul este suportat de toți coproprietarii. Jurisprudență <Cererea de stabilire și împărțeală a fructelor bunurilor succesorale. Prescriptibilitate. Cererea de stabilire și împărțeală a fructelor bunurilor succesorale trebuia să fie soluționată ținându-se seama de următoarele: 1) fructele ce există în materialitatea lor (nefiind consumate) se împart în totalitate, moștenitorul deținător fiind obligat a le aduce la masa de împărțit, acțiunea, referitor la aceste fructe, nefiind prescriptibilă; 2) fructele consumate se aduc la masa de împărțit în limita în care dreptul la acțiune nu este prescris, acțiunea având un caracter personal, patrimonial, trebuie exercitată în termenul de 3 ani (…); termenul de 3 ani se socotește de la data culegerii fructelor; ca urmare, împart fructele produse de bunurile succesorale începând cu prima zi a celor 3 ani anteriori datei înregistrării acțiunii; fructele se stabilesc și se împart și pentru perioada următoare datei înregistrării cererii, dar numai în măsura în 52 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 28, Editura Hamangiu, București,2015

35 care au fost solicitate și pentru această perioadă; 3) echivalentul valoric al fructelor este datorat de moștenitorii care le-au consumat: dacă de fructe au beneficiat persoane care n-au calitatea de moștenitori, ele urmează a fi obligate față de moștenitori dacă au fost chemați în judecată, în acest scop, și numai în limita în care dreptul la acțiune nu s-a prescris; 4) fructele terenurilor agricole se cuvin în totalitate moștenitorilor sau altor persoane care le-au obținut prin muncă proprie, afară de cazul în care au împiedicat pe cei îndreptățiți a muncii și ei terenurile și a obține fructele; în acest ultim caz, obligațiile se stabilesc în limita în care s-au cerut și dreptul la acțiune nu s-a prescris, după distincțiile arătate de mai sus. (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2813/1988)>53 Deși acțiunea de partaj nu este supusă prescripției extinctive, aceasta poate fi paralizată. Paralizarea este posibilă prin uzucapiune, anume prin invocarea dobândirii unui drept de proprietate exclusivă prin aceasta. Conținutul art. 675 Noul Cod civil, care dispune că “partajul poate fi cerut chiar atunci când unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, afară de cazul când acesta l-a uzucapat, în condițiile legii”54 și prevederile art. 930 al aceluiași cod, care stabilește că exercitarea de către un coproprietar timp de 10 ani a unei posesii utile asupra bunurilor din diviziune îi aduce acestuia dreptul de a opune celorlalți o dobândire a proprietății exclusive asupra bunurilor, întăresc afirmația de paralizie a acțiunii de partaj. De luat în seamă în cântărirea acestui aspect este doctrina anterioară Noului Cod, care a arătat că acțiunea de partaj nu se stinge prin prescripție în această situație, ci ca rămasă fară de obiect. Acest fapt se datorează uzucapiunii, care face ca starea de indiviziune să dispară. Sancțiunea ce se aplică în cazul manifestării de voință exprimată ori printr-o convenție a coproprietarilor, ori prin testament, manifestare ce are ca obiect rămânerea în starea de indiviziune și renunțarea la dreptul de partaj, este nulitatea. Caracterul potestativ al partajului. Dreptul de a cere ieșirea din indiviziune este legat de fiecare cotă-parte pe care o are fiecare coproprietar, iar la fel cum oricare poate dispune liber de această cotă din dreptul de proprietate, tot așa fiecare are dreptul de a cere partajul. Acest drept, fiind prin natura sa juridică unul potestativ, nu este susceptibil de exercitare abuzivă55. În ciuda acestui fapt, art. 673 Noul Cod civil prevede o posibilitate a instanței de a suspenda soluționarea acțiunii de ieșire din indiviziune pentru o perioadă de un an. Această 53 M.M. Pivniceru, C. Moldovan, Prescripția extinctivă și principalele acțiuni în justiție. Practica judiciară, Editura Hamangiu, București 2007, p. 7-8 54 Noul Cod Civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 675 55 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 31, Editura Hamangiu, București,2015

36 suspendare se face pentru a proteja împotriva aducerii de prejudicii grave intereselor celorlalți coproprietari. Textul legii nu precizează aceasta, dar amânarea nu are semnificația de respingere a cererii de ieșire din indiviziune, este doar o aplicare a principiului echității. Deci, această soluție de amânare nu înlătură caracterul potestativ al partajului. Caracterul facultativ al partajului. De regulă, în practică, cei interesați preferă abordarea unei căi mai ușoare, anume a partajului voluntar, iar apelarea la justiție să se facă doar în cazul în care nu se pot înțelege. Reținem totuși că pentru declanșarea procedurii de partaj judiciar nu trebuie făcută dovada unor neînțelegeri. Partajul fiind facultativ, instanța de judecată poate fi sesizată doar cu o cerere în constatare ce ar privi doar o parte a aspectelor ce privesc partajul, aspecte asupra cărora nu s-a putut cădea de acord. De reținut totuși că există și cazuri în care partajul judiciar este obligatoriu. Două dintre cazuri se explică din interpretarea per a contrario a trei articole ale Noului Cod civil. Avem astfel cazul în care unul dintre coproprietari lipsește, prin interpretarea per a contrario a art. 684 (2) și 1144 alin (1) și cazul în care este lipsit de capacitate de exercițiu sau nu există o autorizare a instanței de tutelă pentru unul dintre coproprietari. Acest ultim aspect rezultă din interpretarea per a contrario a art. 674. În cazul partajului succesoral, această regulă este prevăzută de art. 1144 alin (2). Iar un al treilea caz în care partajul judiciar este obligatoriu este atunci când în cadrul comunității legale, este cerut de către creditorii personali ai unuia dintre soți, în timpul căsătoriei, partajul bunurilor comune dobândite în condițiile acestei comunități. Reglementarea o regăsim în art. 353 alin (2) al aceluiași cod. Trecuți fiind prin cazurile în care acest tip de partaj este obligatoriu, ne îndreptăm atenția asupra cazurilor în care partajul judiciar este inadmisibil. Avem astfel situația prezentată prin art. 671 alin (3) Cod civil, cazul proprietății periodice sau celelalte cazuri în care proprietatea este forțată, unde singura modalitate de ieșire din indiviziune este prin bună învoială. Excepție de la această afirmație face art. 671 alin. (2) C. civ, ce face referire la părțile comune din anumite clădiri ce au mai multe etaje sau apartamente ce încetează a mai fi de destinație folosinței în comun, în acest caz existând posibilitatea cererii de partaj judiciar. Caracterul reciproc al dreptului de a cere partajul.56 Acest caracter reiese din faptul că oricare dintre coindivizari/comoștenitori are dreptul de a cere ieșirea din starea de indiviziune. Caracterul universal al partajului succesoral. În ceea ce privește partajul succesoral, acesta (excepție: legatul cu titlu particular) vizează o universalitate juridică. Se deosebește așadar de transmisiunea prin acte între vii prin aspectul că se pot transmite și obligații. 56 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 35, Editura Hamangiu, București,2015

37 3. Noțiune. Condiții de fond În prima secțiune a acestui capitol am făcut o prezentare generală a partajului ce a inclus și definiții ale acestuia. Prezenta secțiune este dedicată aprofundării noțiunii de partaj al moștenirii și explicării condițiilor de fond ale acestuia. Așa cum am mai arătat partajul reprezintă o operațiune juridică care pune capăt unei stări de coproprietate, în cazul moștenirii, de indiviziune. Acest lucru se realizează prin împărțirea, ori în natură, ori prin echivalent, a bunurilor din cadrul indiviziunii. Împărțirea are efectul de înlocuire a cotei-părți ideale, indivize, asupra acestor bunuri, cu drepturi ce sunt exclusive fiecărui coindivizar asupra unor bunuri ce sunt determinate în materialitatea lor. Reglementarea partajului o regăsim în art. 669-686 Noul Cod civil, ce constituie dreptul comun în materie, acestea aplicându-se și partajului în limita în care nu sunt incompatibile ce acesta. La reglementarea din dreptul comun se adaugă și reglementări speciale din materia partajului succesoral(art. 1144-1145 și art. 1155-1159). Până acum ne-am referit la ceea ce numim partaj definitiv, dar o parte importantă a practicii cunoaște un alt fel de partaj, anume partajul provizoriu al folosinței bunurilor, sau a unora dintre ele, ce sunt parte componenă a masei succesorale. Acest fel de partaj se convine între coproprietari, iar dacă între aceștia există neînțelegeri se poate rezolva această stare pe cale judecătorească. De reținut este aspectul că partajul de folosință, fiind unul provizoriu, nu rezolvă situația indiviziunii, ci are doar un scop de tranziție ușoară, căci numai un partaj definitiv poate sa rezolve acest impas, al indiviziunii: “Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”57. De asemenea, partajul definitiv, indiferent dacă este realizat prin bună învoială sau pe calea judecătorească, poate fi atât total, cât și parțial dacă se cuvine între comoștenitori, în mod expres sau tacit, la rămânerea în indiviziune asupra unora din bunurile ce aparțin masei succesorale. În cazul în care, într-o indiviziune cu trei sau mai mulți coindivizari, numai unul din aceștia cere ieșirea din indiviziune, partajul poate fi făcut parțial și în raport cu ceilalți comoștenitori, care nu au cerut ieșirea din indiviziune, adică aleg să rămână în indiviziune după ce se satisface cererea solicitantului. Partajul parțial nu este posibil(admisibil) dacă toți comoștenitorii cer ieșirea din indiviziune. Când facem referire la condițiile de fond ale partajului moștenirii, facem referire la calitatea persoanelor ce pot cere acest partaj, cât și a capacității lor de exercițiu, iar în mod excepțional la necesitatea unei autorizații.58 57 Noul Cod civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 1143 alin. (1) 58 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 179, Editura Universul Juridic, București, 2014

38 Persoanele ce pot cere partajul moștenirii. Analiza acestora va fi făcută în funcție de situațiile ce se pot ivi în cazul fiecărei persoane îndreptățite a cere această ieșire din indiviziune. În primul rând, ieșirea din indiviziune(partajul) poate fi cerut de către coindivizari, care pot fi la rândul lor moștenitori legali, sau legatari universali, sau cu titlu universal, în funcție de titlul ce îi plasează în această stare a indiviziunii. Acest caz prezintă o situație specială, anume situația legatarului cu titlu particular. Legatarul cu titlu particular dobândește un drept real, nu devine coindivizar, deoarece dreptul ce îi revine este individualizat, fiind un bun determinat. De aceea el devine coindivizar numai în situația în care legatul are ca obiect cota-parte ideală dintr-un anumit bun determinat. În al doilea rând, avem succesorii în drepturi ai acestor coindivizari. Succesorii se subrogă în drepturile coindivizarilor și pot cere partajul sau eventual continua acțiunea începută de aceștia.59 Vorbim în această categorie de cei ce dobândesc prin acte între vii, cum sunt cesionarii de drepturi succesorale și de moștenitorii unui coindivizar în cazul morții acestuia. Acești moștenitori se bucură de drepturi succesorale prin retransmitere. Un fenomen interesant ce poate apărea în această situație este ipoteza în care coindivizarul decedat are mai mulți moștenitori, ipoteză ce ne aduce în fața a două stări de indiviziune. Aceste stări de indiviziune trebuie rezolvate prin partaj în ordinea deschiderii succesiunilor. În al treilea rând, prin intermediul unei acțiuni oblice, creditorii personali ai coindivizarilor au dreptul de a cere partajul sau eventual continua acțiunea ce a fost promovată de coindivizarul ce le este debitor. Situația este posibilă în baza art. 1156 alin. (2) Noul Cod civil, care explică posibilitatea creditorilor personali sau a oricărei persoane ce are un interes legitim de a cere partajul în numele debitorului său, coindivizar în ceea ce privește masa succesorală. Situații speciale ce se pot ivi în cazul persoanelor ce pot cere partajul moștenirii sunt nenumărate, iar noi ne vom opri asupra câtorva dintre acestea. În situația creditorilor ce intentează o acțiune oblică pentru a cere partajul bunurilor succesorale, convențiile de suspendare ce privesc partajul le sunt opozabile, deoarece acești creditori nu pot avea o poziție specială, sau mai bună decât a propriului lor debitor. Pentru a proteja creditorii de înțelegeri frauduloase avem instituit art. 678 alin. (4) Noul Cod civil, care prevede: “Convențiile de suspendare a împărțelii pot fi opuse creditorilor numai dacă, înainte de nașterea creanțelor au dobândit dată certă în cazul bunurilor mobile sau au fost autentificate în cazul bunurilor imobile și s-au îndeplinit formalitățile de publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul.”60 Iar în situația în care un creditor înaintează o acțiune în numele unui comoștenitor, în temeiul art. 1156 59 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 180, Editura Universul Juridic, București, 2014 60 Noul Cod civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 678 alin. (4)

39 alin. (3) al aceluiași Cod, ceilalți moștenitori, prin plata datoriei în numele moștenitorului debitor, pot obține o respingere a acțiunii de partaj. Art. 1155 alin. (2) Noul Cod civil le-a creat un regim privilegiat creditorilor, în sensul că aceștia pot fi plătiți din bunurile ce se află în indiviziune, sau eventual aceștia pot cere o executare silită a acestor bunuri. Un ultim aspect referitor la persoanele ce pot cere ieșirea din indiviziune ce trebuie menționat este faptul că indiferent cum se efectuează partajul,ori prin bună-învoială, ori pe cale judecătorească, sub sancțiunea nulității, la acesta trebuie să participe toți coindivizarii(art. 684 alin. (2) Cod civil). Capacitatea de exercițiu ce este necesară pentru a putea cere si participa la partaj. Revenim la diferența esențială dintre partajul așa cum era reglementat prin Codul de la 1864 și partajul așa cum este reglementat prin actuala legislație. În vechea reglementare partajul avea efect declarativ, pe când Noul Cod civil îi oferă acestuia efect constitutiv(art. 680). În condițiile noii reglementări, partajul are un efect de transfer de drepturi, ceea ce îl cataloghează drept un act cu caracter de dispoziție. Din aceasta rezultă că pentru a putea solicita și în același timp pentru a putea participa la partaj este nevoie de o capacitate deplină de exercițiu. În situația specială a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu, cum sunt minorii sub 14 ani și în același timp interzișii judecătorești, aceste personae pot participa la partaj, dar prin intermediul reprezentanților lor(părinți ori tutore). Este numit un curator special în situația în care cel ocrotit și ocrotitor sunt ambii coindivizari. Acest lucru se realizează în baza art. 150 alin. (1) Cod civil. Iar în cazul în care sunt mai mulți incapabili ale căror interese sunt contrare se vor numi mai mulți curatori, pentru fiecare câte unul. În ceea ce privește partajul folosinței bunurilor aflate în indiviziune nu este nevoie de o capacitate deplină de exercițiu61, fiind suficient să fie îndeplinite condițiile necesare pentru a încheia acte de administrare ale patrimoniului. Autorizația. Legislația nu condiționează ieșirea din indiviziune de obținerea vreunei autorizații administrative în prealabil. Avem totuși în practică situația în care în masa succesorală, găsindu-se construcții care, potrivit propunerilor de partaj ar necesita modificări arhitectonice, necesită o autorizație de construcție. Această autorizație se obține potrivit Legii nr. 50/1991 ce privește autorizarea executării lucrărilor din construcție, lege ce a fost republicată în 2004. Lipsa autorizației aduce imposibilitatea efectuării lucrării, respectiv desființarea acesteia, în același timp hotărârea instanței nu va putea ține loc de autorizație. O ieșire din indiviziunea cu statul sau cu anumite unități administrativ-teritoriale nu va necesita o autorizație specială, dar în cazul în care masa succesorală cuprinde și imobile, partajul se face cu participarea organului ce reprezintă aceste organe juridice(orașe, comune). 61 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 182, Editura Universul Juridic, București, 2014

40 4. Obiectul partajului succesoral Regula bunurilor care fac obiectul partajului. Obiectul partajului îl reprezintă, în principiu, doar bunurile asupra cărora există drepturile reale ale lui de cuius ce sunt transmise moștenitorilor. Aceasta este o deosebire de obiectul transmisiunii succesorale, obiect ce cuprinde drepturile și obligațiile lui de cuius ce au caracter patrimonial. Creanțele defunctului, cât și pasivul succesoral se vor divide între moștenitorii universali și cei cu titlu universal, în mod proporțional cu partea din succesiune ce îi va reveni fiecăruia. În același timp, drepturile reale pentru bunurile din patrimoniul moștenirii se dobândesc de către cei ce vor moșteni în stare de indiviziune. Deoarece bunurile nu sunt sub imperiul unei diviziuni prin efectul legii, moștenitorii dobândesc doar o cotă-parte ideală din acest drept real. Drepturile exclusive urmează a fi stabilite în urma unui partaj, cănd un partaj de ascendent făcut de către defunct lipsește. Drept urmare, obiectul partajului este reprezentat de bunurile asupra cărora poartă acele drepturi reale ale lui de cuius ce sunt transmise către moștenitori. De la această regulă de principiu, se cunosc două excepții. Prima excepție este aceea a bunurilor care deși există în masa succesorală, acestea nu pot fi supuse partajului, iar a doua face referire la obiectele care deși nu au făcut parte din masa succesorală, vor fi supuse partajului în eventualitatea producerii lui. De precizat este și posibilitatea rezolvării și a altor probleme prin intermediul partajului, fie el pe cale judecătorească sau prin bună-învoială, cum ar fi contribuția moștenitorilor în cazul în care unul din aceștia a plătit datoriile moștenirii peste partea sa62. Jurisprudență “<Partaj. Sume de bani existente la data decesului și ridicate ulterior I. Tribunalul a constatat că, așa cum rezultă din relațiile comunicate de către BCR SA, defuncta M.M. a avut un depozit la termen, deschis la BCR Sucursala Sector 6, în valoare de 4.000 lei, la care s-a adăugat dobânda în valoare totală de 1.114,16 lei, sumă care exista la data decesului acesteia. Această sumă a fost lichidată abia la data de 14 octombrie 2003, deci după decesul defunctei M.M., care a intervenit la 6 septembrie 2003. În aceste condiții, Tribunalul a constatat că și această sumă face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei M.M. 62 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 184, Editura Universul Juridic, București, 2014

41 II. Curtea a mai reținut că obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, constând în includerea în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei M.M. și a altor bunuri decât cele precizate în certificatul de moștenitor nr. 154/27 iunie 2007, nu impunea reluarea enunțiativă a bunurilor deja menționate în cuprinsul acesteia, pentru a se considera acest aspect ca fiind unul de nelegalitate a hotărârilor instanțelor anterioare.> (C.A. București, s.a IX-a civ. și propr. int., decizia nr. 325/R din 9 iunie 2009, nepublicată)63 Următoarea analiză face referire la cele două excepții de la regula de principiu a obiectului partajului. I. Bunuri ce există în patrimoniul succesoral dar nu sunt supuse partajului. Multe bunuri, deși există la momentul deschiderii moștenirii, nu formează obiectul partajului. Avem exemple ca: 1. bunurile ce sunt individual determinate ce fac obiectul unor legate ce au titlu particular, ele fiind dobândite în momentul deschiderii moștenirii(asemenea creanțelor) și nu mai pot face obiectul partajului. Există posibilitatea ca legatul cu titlu particular să facă referire la o cotă-parte dintr-un bun individual determinat, situație în care legatarul va participa la partaj, în calitate de coindivizar. După cum am arătat indiviziunea poate fi atât totală(asupra întregii universalități succesorale), cât și parțială(asupra unui singur bun din universalitate).64 2. bunurile care, datorită destinației sau naturii acestora, nu sunt susceptibile spre a fi partajate, cum avem: a) amintiri de familie, acestea nu se pot partaja decât voluntar, nu și pe cale judecătorească. Sunt reglementate de art. 1141-1142 Noul Cod civil, unde se specifică faptul că amintiri de familie constituie bunuri ce au aparținut familiei și stau drept mărturie istoriei acesteia (corespondența dintre membrii familiei, decorațiie, armele de colecție, documentele, portretele de familie). Aceste bunuri se transmit moștenitorilor potrivit dreptului comun și fac parte din masa succesorală. Bunurile ce constituie amintiri de familie vor rămâne în indiviziune dacă nu se face partajul voluntar al acestora. Se intervine pe cale judecătorească în acest caz pentru a fi depozitate în interesul tuturor moștenitorilor la unul sau mai mulți din moștenitori. b) părțile comune și servituțile din imobile. Acestea sunt destinate folosinței în comun și fac obiectul unei proprietăți comune forțate și perpetue(drumul de acces, curtea comună). Art. 671 alin (2) 63 Cristina Nică, Donația și moștenirea, II. Transmisiunea moștenirii. Dezbaterea succesiunii. Doctrină și practică judiciară adnotată, p. 361, Editura Hamangiu 2011, București 64 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 185, Editura Universul Juridic, București, 2014

42 îndreptățește instanța să dispună un partaj fără un acord al coproprietarilor, în cazul în care părțile comune din clădiri cu mai multe etaje încetează a mai fi de destinație comună. c) un drept real de a folosi locurile de înmormântare, acestea se transmit, de regulă, soțului supraviețuitor și celorlalte rude mai apropiate ale lui de cuius, în indiviziune, așa cum sunt regulamentele cimitirelor. II. Bunurile ce fac obiectul partajului, chiar dacă nu au existat în masa succesorală în momentul deschiderii moștenirii. Avem în această categorie: 1.bunurile ce sunt aduse în masa succesorală prin intermediul reducțiunii liberalităților excesive ori ca efect al unui raport al donațiilor; 2.bunurile ce intră în masa succesorală prin subrogația reală cu titlu universal, cum ar fi prețul ce este obținut prin vânzarea unui bun ce nu este partajabil în natură, sau despăgubirile primite în cazul distrugerii unui bun din succesiune de către un anume terț; 3.bunurile pentru care se reconstituie un drept de proprietate al defunctului în temeiul unei legi de restituire(exemplu: Legea nr.10/2001). Trebuie avute în vedere și sumele de bani obținute în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă; 4.fructele naturale, industriale sau civile ce sunt produse de bunurile succesorale după ce este deschisă moștenirea. Acestea prin accesiune sporesc masa succesorală, drept urmare fac obiectul partajului și revin fiecărui coindivizar în funcție de cota-parte din moștenire(art. 637 Cod civil). Există o excepție, anume existența unui partaj de folosință încheiat anterior, în urma căruia fiecărui coindivizar îi revin fructele produse de bunul pe care l-a folosit. Dacă împotriva voinței celorlalți comoștenitori, folosința unui bun succesoral se exercită în mod exclusiv de către unul din aceștia, comoștenitorul va fi obligat la aducerea unui echivalent în bani pentru perioada de folosire(art. 636 alin. 2 C. civ). Acest fapt nu este valabil dacă cel ce folosește bunul dovedește existența unui titlu pentru folosința în mod gratuit a bunului(de exemplu: dreptul de abitație al soțului supraviețuitor). Cota-parte ce revine fiecăruia din fructe nu este obligatoriu a fi cerută numai în cadrul partajului succesoral, aceasta poate fi cerută și printr-o acțiune separată. Dacă fructele există în materialitatea lor, deci nu au fost consumate sau înstrăinate, cererea ce privește cota-parte din acestea este imprescriptibilă. Cererea este prescriptibilă în termenul general de 3 ani ca drept de creanță în ceea ce privește fructele civile ori echivalentul bănesc al celor industriale sau naturale(termenul este calculat de la data de culegere fructelor)65. 65 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 188, Editura Universul Juridic, București, 2014

43 5.1. Raportul datoriilor Codul civil reglementează un raport al donațiilor și un raport al datoriilor(art.1158). Alin. (1) al acestui articol evidențiază că: “Dacă, la data partajului succesoral, un moștenitor are o datorie certă și lichidă față de moștenire, aceasta se lichidează prin luare mai puțin”66. Din aceasta rezultă că în eventualitatea în care un moștenitor are o datorie față de moștenire aceasta nu se va stinge prin plată ori prin dare în plată, ea se va stinge prin instituția raportului, prin modalitatea de luare mai puțin. Presupunem un exemplu în care defunctul împrumută la o dată înaintea decesului său unul dintre cei trei copii moștenitori cu suma de 1000 de lei. În afara acestei creanțe defunctul lasă bunuri ce au valoare însumată de 8000 de lei. Ca urmare a acestui raport al datoriilor, moștenitorul ce este debitor pentru că are o datorie lichidă și certă va primi doar 2000 de lei, spre deosebire de frații săi care primesc fiecare câte 3000, aceștia neavând o datorie față de defunct. O altă variantă prin care se poate efectua raportul datoriilor este prin raport prin preluare. Acesta înseamnă că fiecare dintre cei doi moștenitori ce nu au o datorie vor primi bunuri din succesiune până la concurența valorii de 1000 de lei, în patrimoniul fiecăruia. Restul moștenirii se va împărții în mod egal între toți trei. De reținut că raportul operează indiferent dacă izvorul datoriei este contractual sau delictual, obligatoriu fiind ca această datorie să fie certă și lichidă, nu neapărat exigibilă. Art. 1158 alin. (3) Cod civil stabilește că raportul nu va opera în cazul unei creanțe pe care o are un moștenitor față de succesiune, deci acesta nu va prelua cu drept de întâietate bunuri din masa succesorală ce i-ar putea acoperii creanța. Însă, dacă acest moștenitor este și debitor, conform aceluiași alineat din articol, acesta se va putea prevala de o compensație legală, indiferent dacă se îndeplindesc condițiile acesteia, sau nu. Ca urmare se va raporta doar soldul debitor, dacă situația o cere. În baza art. 1158 alin. (2) Cod civil, dacă debitorul are o datorie sau mai multe datorii ce nu sunt acoperite de partea sa din bunurile din moștenire, se vor stinge proporțional prin raport aceste datorii, ținându-se cont de cota din moștenire pe care acesta o are. Pentru o mai bună înțelegere presupunem că defunctul lasă o masă succesorală ce însumează 4000 de lei. În același timp unul dintre cei doi moștenitori are datorii față de moștenire, una de 1200 și una de 1800 de lei. Fiecărui moștenitor i-ar reveni 2000 de lei, dar întrucât unul din aceștia are datorii de 3000 de lei, prin stingerea datoriilor proporțional prin raport, moștenitorul fără datorii rămâne a culege 1000 de lei din moștenire, iar cel dator rămâne să îi plătească celuilalt suma de 1000 de lei. 66 Noul Cod civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 1158 alin. (1)

44 Art. 1158 alin. (4) Cod civil permite ca lichidarea datoriilor să se poată face fără efectuarea partajului, dispunând ca: “prin acordul tuturor moștenitorilor, raportul datoriilor se poate realiza și înainte de partajul succesoral”. De reținut este aspectul că un raport al datoriei presupune în același timp și o acceptare a moștenirii și a calității de debitor a moștenitorului, indiferent dacă aceasta a fost dobândită în mod personal sau pe cale de moștenire ca reprezentant sau prin retransmitere. Este posibilă remiterea de datorie, aceasta fiind o liberalitate urmează un regim juridic corespunzător (cum este cazul unei donații indirecte, ce este raportabilă ca atare, ori un legat ce nu se raportează, dar este supus reducțiunii). Legea nu prevede o posibilitate a scutirii de raport, dar iertarea de datorie având un efect mai puternic decât al raportului, este posibilă. 5.2 Formele partajului După cum am arătat într-o secțiune precedentă, partajul poate fi făcut convențional, adică prin bună învoială, sau în situația în care comoștenitorii/copărtașii nu se înțeleg sau în situațiile în care chiar legea obligă la aceasta, se face prin hotărâre judecătorească, adică judiciar (art. 670 Cod civil). Astfel cum am menționat regulile generale referitoare la partaj se aplică și partajului succesiunii, în limita în care nu încalcă una dintre mențiunile speciale ale acestuia. Când facem referire la indiviziune, prin partaj, bunurile ce erau stăpânite în comun pe cote-părți vor fi împărțite materialmente între coindivizari. Fiecare devine astfel proprietarul exclusiv al unui bun sau al unei părți din bun. Partajul care pune capăt unei stări de indiviziune este un partaj definitiv. În afara existenței acestui partaj definitiv, coindivizarii mai pot recurge la un partaj de folosință provizorie a bunurilor din masa succesorală. Acesta poate fi făcut și pe cale judecătorească în caz de neînțelegere între copărtași (art. 639 Cod civil). Partajul definitiv, fie că este prin bună învoială sau pe cale judecătorească, poate fi total, dar și parțial. Art. 684 alin. (3) Cod civil prevede: “Partajul este însă valabil chiar dacă nu cuprinde toate bunurile comune; pentru bunurile omise se poate face oricând un partaj suplimentar”67. Acest articol face referire la partajul parțial și prezintă ipoteza în care coindivizarii își manifestă voința de a rămâne în indiviziune asupra unora din bunurile din moștenire. Partajul parțial nu va fi însă posibil dacă toți coindivizarii vor cere ieșirea din indiviziune conform art. 1143 alin. (1) Cod civil. Caracteristicile partajului convențional(prin bună învoială). În principiu, coindivizarii pot să recurgă oricând la un astfel de partaj atâta timp cât legea nu interzice acest mod de sistare a coproprietății. Când vorbim de un partaj succesoral legea permite ca partajul să fie făcut prin învoiala 67 Noul Cod civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 684 alin. (3)

45 părților. S-a decis, de asemenea, ca partajul voluntar să poată fi făcut și în fața instanței și ca în toate cazurile să se poată cere o anulare pentru o viciere a consimțământului. În cazul în care a avut loc un partaj voluntar, un partaj judiciar devine inadmisibil, dacă privește același bunuri și persoane din partajul voluntar. Conform art. 983 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța va insista ca părțile să împartă prin bună învoială bunurile, pe tot parcursul procesului. Din acest text de lege rezultând că o înțelegere între părți se poate face pe tot parcursul procesului. Împărțeala poate fi făcută prin bună învoială și în situația în care printre cei interesați avem persoane puse sub interdicție judecătorească, minori sau personae dispărute, dar numai cu o autorizare prealabilă a reprezentantului dacă este cazul și în mod obligatoriu a instanței de tutelă (art. 674 Cod civil). Când înțelegerea privește doar o parte din bunuri, instanța va lua act de învoiala părților și va pronunța o hotărâre parțială, procesul fiind continuat pentru bunurile care nu fac obiectul învoielii68. Caracteristicile partajului judiciar. Când ne referim la această modalitate de partaj, amintim că aceasta poate fi făcută în orice situație în care coindivizarii nu se înțeleg în ceea ce privește modul de împărțire a bunurilor și că aceasta este admisibilă doar în cazul în care un partaj voluntar nu a avut loc. În următoarele cazuri partajul voluntar nu este posibil, așa că un partaj judiciar este obligatoriu: I) dacă printre coindivizari există persoane lipsite de capacitate de exercițiu, ori cu capacitate de exercițiu restrânsă și în situația existenței acestora nu avem o autorizare a instanței de tutelă, ori în eventualitatea în care este necesară, a ocrotitorului legal; II) dacă unul dintre coindivizari lipsește III) dacă partajul este cerut de unul dintre creditorii unuia din coindivizari Dacă vorbim despre indiviziunea succesorală, obiectul partajului, cum am mai arătat, îl reprezintă în principiu bunurile ce se află în patrimoniul defunctului în data decesului acestuia (drepturi reale, drepturi de proprietate, drepturi de creanță etc.). Masa succesorală ce rămâne în urma defunctului este compusă din bunuri mobile și bunuri imobile, ce sunt proprietatea sa exclusivă, în devălmășie sau pe cote-părți.69 În cadrul partajului, fie el pe cale judecătorească sau prin bună învoială, alte probleme patrimoniale existente între coindivizari se pot soluționa. Avem în cazul partajul moștenirii, contribuția pe care o datorează moștenitorii la adresa moștenitorului ce a plătit datoriile succesorale peste partea sa din această datorie. 68 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 40, Editura Hamangiu, București,2015 69 idem, p. 43

46 Vom analiza în continuare partajul prin bună învoială, făcând referire la condițiile de fond și de formă și la capacitatea de exercițiu ce este necesară pentru a putea cere și pentru a putea participa la partaj. Partajul convențional este realizabil doar cu respectarea condițiilor ca toți proprietarii să fie majori, ca aceștia să aibă capacitate deplină de exercițiu și să își exprime consimțământul fie personal, fie prin reprezentant (art. 983 alin. (2) Cod procedură civilă). Cât privește condițiile de fond ale acestui tip de partaj, ele sunt cele comune ale validității unui act juridic civil în general. Conform noii reglementări pentru a putea cere partajul și a participa la acesta este nevoie de capacitate deplină de exercițiu, deoarece acesta nu mai are caracter declarativ ca în fosta reglementare de la 1864, ci caracter constitutiv, care pesupune transfer de drepuri între coindivizari. Acest aspect accentuează caracterul de act de dispoziție al partajului. Art. 1144 alin. (1) stabilește forma în care se poate realiza partajul prin bună învoială, deoarece prevede ca în situația în care toți moștenitorii sunt prezenți, capacitatea lor de exercițiu fiind deplină, aceștia pot face un partaj voluntar într-o formă și printr-un act asupra cărora convin. Din doctrină extragem condițiile necesare pentru validitatea unui partaj succesoral voluntar: “ – toți coindivizarii trebuie să fie prezenți; – toți coindivizarii trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină; – coindivizarii trebuie să fie de acord cu realizarea partajului pe această cale și cu clauzele convenției; în acest sens art. 1080 alin. (2) C. civ. prevede că: “Testatorul poate dispune ca executorul testamentar să procedeze la partajarea bunurilor moștenirii. Partajul produce efecte numai dacă proiectul prezentat de către executor a fost aprobat de toți moștenitorii”; – convenția trebuie să fie încheiată numai după deschiderea moștenirii; orice înțelegere anterioară reprezintă un act asupra unei moșteniri viitoare, fiind nulă absolut (art. 956 C. civ.). Partajul de ascendent – care nu constituie însă o ieșire din indiviziune, ci o modalitate de prevenire a ei – se poate face prin acte încheiate anterior (art. 1160 și urm. C. civ.)”70. Pentru a se realiza împărțirea succesorală prin bună învoială, îndeplinirea unei condiții de formă nu este necesară. Aceasta se poate face atât în scris, cât și verbal. Dovedirea unui astfel de act se va face în condițiile dreptului comun, în lipsa unei dispoziții speciale. De adăugat este aspectul că dacă printre bunurile moștenirii se află un imobil, forma autentică este necesară pentru a evita sancțiunea nulității absolute. Concluzionând asupra condiției de formă, menționăm că, în principiu, acest gen de partaj nu este supus unei anumite condiții de formă ad 70 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 45, Editura Hamangiu, București,2015

47 validitatem, putând fi realizat atât în formă scrisă (act autentic sau sub semnătură privată), ori verbal, situație în care trebuie probat în condițiile dreptului comun, pentru a putea fi invocat cu succes. În același timp, din dispozițiile art. 956 Noul Cod civil, deducem că partajul voluntar se realizează în mod valabil doar după deschiderea succesiunii. De cele mai multe ori, partajul făcut prin bună învoială se realizează în cadrul unei proceduri succesorale notariale. Jurisprudență <Partaj voluntar. Condiții. Proba. Act de împărțeală. Potrivit art. 730 C. civ. 1864 (art.1144 C.civ.- n.n.), moștenitorii pot să pună capăt stării de indiviziune împărțind bunurile succesorale prin partaj voluntar, fără îndeplinirea unei formalități. Din acest moment, foștii copărtași stăpânesc porțiunea atribuită în mod exclusiv și sub nume de proprietar, fiind considerați că dețin bunurile direct de la defunct, conform art. 786 C.civ. 1864. Proba partajului voluntar se face în condițiile art. 1191 din același cod (art. 309 C. proc. Civ. – n.n.), aplicabil tuturor actelor juridice. Părțile pot deroga de la această normă prohibitivă, chiar și în mod tacit, neopunându-se la administrarea probei cu martori. Existența partajului voluntar trebuie să fie neîndoielnică, ea neputând fi reținută decât în stări de fapt ce sunt recunoscute de moștenitori, ca expresie a partajului voluntar încheiat în condițiile art. 729 C.civ. 1864 (art. 675 C.civ. – n.n.), deoarece prin act de împărțeală, în sensul acestui text, trebuie înțeleasă operația juridică – de consimțământ de împărțeală -, singurul care poate să producă efecte și care face inadmisibil partajul judiciar. (Trib. Suprem, dec. nr. 1238/1989, în Dreptul nr. 3 /1990, p.68, apud C.S.Ricu, Moștenirea legală. Partajul succesoral. Practică judiciară adnotată, Ed. Hamangiu, 2009, p.291)> Partajul judiciar (prin hotărâre judecătorească). La cererea oricărui coindivizar, ori în condițiile legii, a creditorilor, partajul se poate face pe cale judecătorească, în situația în care partajul nu a fost deja realizat prin bună învoială. Când se poate dovedi că între părți a intervenit deja un partaj voluntar, efectuat cu respectarea prevederile legale, cererea pentru partaj judiciar urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. În anumite situații partajul judiciar este obligatoriu71: – în situația în care nu sunt prezenți toți coindivizarii (personal sau prin reprezentant); 71 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 195, Editura Universul Juridic, București, 2014

48 – în situația în care printre coindivizari avem persoane ce sunt lipsite de capacitate de exercițiu, sau au o capacitate de exercițiu restrânsă, iar pentru acestea nu au fost îndeplinite condițiile de ocrotire (ex: un refuz al instanței de tutelă de a autoriza partajul voluntar). Trebuie avut în vedere și faptul că oricare din coindivizari este liber să se adreseze instanței, cererea de partaj judiciar nefiind în niciun fel condiționată de o încercare prealabilă a unui partaj prin bună învoială. Partajul judiciar, fiind un partaj ce se realizează prin intermediul intervenției instanței, are nevoie de lămurirea câtorva aspecte de ordin procedural. 1.Cuprinsul unei cereri. Pe lângă mențiunile de la art. 194 ale Codului de procedură civilă, ce fac referire la numele, domiciliul părților etc. , reclamantul trebuie să specifice persoanele între care se va face partajul, titlul în baza căruia se cere acest partaj, bunurile ce sunt supuse partajului,valoarea și localizarea acestora, precum și persoana ce le deține ori le are în administrare (art. 980 Cod procedură civilă). Indicarea titlului în baza căruia este cerut partajul este necesar instanței pentru a stabili dacă, într-adevăr, acel bun a aparținut persoanei despre a cărui succesiune este vorba. Solicitarea unui partaj parțial este posibilă, dacă pentru restul de bunuri părțile au decis să rămână în continuare în indiviziune. Obiectul partajului este reprezentat de bunurile din succesiune ce urmează a fi împărțite prin partaj, dar în acest proces de ieșire din indiviziune trebuie lichidate și pretențiile reciproce pe care le au comoștenitorii în ceea ce privește averea succesorală. 2.Declarații ale părților. În cazul în care părțile sunt prezente la primul termen de judecată, instanța procedează spre luarea unor declarații. Fiecare parte va trebui să declare în legătură cu fiecare bun supus partajului, iar instanța va lua act cu privire la fiecare recunoaștere și acord al părților în ceea ce privește existența, locul unde se află și valoarea bunurilor. Aceste declarații prezintă un avantaj, anume de neadministrare de probe, în cazul în care părțile recunosc bunurile ce se află în indiviziune, recunosc faptul că se află în posesia unuia dintre coindivizari și că au o anumită valoare. 3. Rolul activ al instanței. Înțelegeri dintre părți. Pe tot parcursul procesului instanța va îndemna părțile la facerea unui partaj prin bună învoială, prezentând mai ales beneficiile unui astfel de partaj, cum ar fi evitarea unor cheltuieli ca taxele de timbru, onorariile de avocat și eventual costurile de deplasare și nu în ultimul rând evitarea pierderii timpului cu un proces ce poate dura o bună perioadă de timp.72 În situația în care părțile ajung la o înțelegere în ceea ce privește împărțirea 72 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 197, Editura Universul Juridic, București, 2014

49 bunurilor, instanța va decide potrivit acestei înțelegeri. De reținut că înțelegerea poate avea loc chiar dacă printre cei interesați avem persoane puse sub interdicție sau minori, cu adăugirea că acestea trebuie să se bucure de o încuviințare în mod prealabil a instanței de tutelă. Rezultă în acest caz, că practic, între părți se încheie o tranzacție. Aceasta trebuie să îmbrace o formă scrisă, iar de aceasta va lua act instanța, prin hotărâre. Sub sancțiunea unei nulități absolute, niciuna dintre părți nu trebuie să urmărească prin această tranzacție realizarea unor scopuri ilicite (eludarea dispozițiilor legale sau o fraudare a creditorilor). În cazul în care instanța sesizează că acesta este scopul de întocmire a tranzacției, are obligația de a o respinge și de a continua judecata. Dacă înțelegerea se referă doar la o parte din bunuri, instanța va lua act de aceasta și va da o hotărâre parțială, față de celelalte bunuri continuând procesul. 4.Încheierea de admitere în principiu. În eventualitatea în care pentru formarea loturilor comoștenitorilor ar fi necesare anumite măsurători sau acte de evaluare, pentru ca instanța să dispună de date suficiente, instanța dă o încheiere prin care stabilește bunurile ce sunt supuse partajului, datoriile și creanțele comoștenitorilor în ceea ce privește defunctul, datoriile și sarcinile ce privesc moștenirea, calitatea de comoștenitori în ce privește părțile din proces și cota parte ce revine fiecărui comoștenitor, cât și creanțele ce se nasc din starea de indiviziune pe care le au comoștenitorii unii față de alții73. Când s-au formulat și anumite cereri ce au legătură cu partajul, de a căror rezolvare depinde și efectuarea acestuia, prin încheierea de admitere în principiu pronunțarea instanței se va face și față de aceste cereri. Această încheire va include și efectuarea unei expertize necesare pentru formarea loturilor, iar în situația când bunurile sunt de natură diferită se va dispune efectuarea de mai multe expertize. Din raportul/raporturile de expertiză trebuie să rezulte valoarea bunurilor și să se indice dacă acestea sunt comod de partajat în natură și în ce fel. De asemenea, la solicitarea instanței, raporturile vor propune loturile care urmează a fi atribuite. În situația în care după pronunțarea acestei încheieri de admitere în principiu, dar înainte de a se pronunța hotărârea de partaj, se constată existența altor comoștenitori sau a unor bunuri ce au fost omise, iar față de acestea nu a existat o dezbatere contradictorie, instanța are posibilitatea de a da o nouă încheiere, cu citarea părților. În același timp, conform art. 985 Codul de procedură civilă, instanța va putea cu consimțământul comoștenitorilor să elimine din masa de împărțit, un bun ce a fost cuprins din greșală. Se urmărește prin aceasta ca eventualele erori sau omisiuni să fie descoperite și corectate la timp, 73 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 199, Editura Universul Juridic, București, 2014

50 pentru a nu se afecta hotărârea de partaj.74 Atât încheierea suplimentară despre care am vorbit, cât și încheierea de admitere în principiu pot fi numai atacate împreună cu fondul prin apel, nu și în mod separat. Un ultim aspect de reținut în ceea ce privește încheirea de admitere în principiu este acela al posibilității inexistenței acesteia în anumite procese de partaj, deoarece simplitatea acestuia permite rezolvarea printr-o hotărâre directă de partaj. Vom face referire în continuare la anumite reguli de fond ce sunt aplicabile partajului făcut prin hotărâre judecătorească. A. Partajul se va face în natură, în mod proporțional cu fiecare cotă-parte a comoștenitorilor (art. 676 Codul civil și art. 983 Codul ce procedură civilă). Drept urmare, partajul judiciar se face în principiu în natură, iar fără consimțământul tuturor coindivizarilor este inadmisibil a se repartiza unora toate bunurile în natură și altora doar o contravaloare a părții ce le revine, dacă este posibilă atribuirea în natură. La formarea loturilor, cât și la atribuirea acestora se ține cont de mărimea cotei-părți, de acordul părților sau de faptul dacă unii comoștenitori au făcut anumite îmbunătățiri sau construcții cu acordul celorlalți comoștenitori75. Dacă loturile nu sunt egale ca valoare, acestea se vor întregi prin sultă, care reprezintă o sumă de bani. Pentru formarea loturilor, bunurile indivize vor fi evaluate cu acordul tuturor comoștenitorilor, iar în cazul unei neînțelegeri dintre aceștia, vor fi evaluate prin expertiză. Expertiza va ține cont de valoarea bunurilor de la data partajului și de la data deschiderii moștenirii pentru ca diminuarea valorii sau sporul acesteia să fie suportat, sau să profite tuturor. B. Dacă bunul succesoral nu este divizibil sau partajarea acestuia în natură nu este comodă, ori un partaj în natură i-ar cauza o scădere considerabilă a valorii, ori, eventual, ar aduce o modificare păgubitoare destinației sale economice, partajul va fi efectuat în unul din următoarele două moduri: a. la cererea unuia sau a mai multora dintre coindivizari, întregul bun se va atribui unuia sau mai multor coindivizari, în schimbul unei sulte. În această situație, comoștenitorului i se atribuie provizoriu bunul, prin încheiere. Prin aceeași încheiere se stabilește termenul în care este obligat să consemneze, conform cotelor-părți, sumele ce se cuvin celorlalți comoștenitori. Când coindivizarul depune sumele în termen, instanța îi va atribui prin hotărârea asupra fondului, bunul. Dacă acesta nu depune sumele în termenul ce a fost stabilit, instanța atribuie în mod provizoriu bunul, unui alt coindivizar, iar procedura va fi aceeași. b. vânzarea bunului printr-un mod stabilit de coindivizari, prin licitație publică, în cazul neînțelegerii, iar prețul obținut să fie împărțit între coindivizari în funcție de cota-parte a fiecăruia. În situația în care niciunul 74 idem, p. 199 75 idem, p. 200

51 dintre coindivizari nu cere atribuirea bunului, ori în urma atribuirii provizorii nu s-au depus sumele, prin încheiere instanța poate dispune vânzarea bunului, stabilind de asemenea dacă această vânzare va fi făcută de părți sau de un executor judecătoresc. De preferat este ca vânzarea să fie efectuată de părți prin înțelegere, deoarece în mod obișnuit prețul obținut va fi mai mare. Instanța stabilește termenul în care trebuie efectuată vânzarea, acesta nefiind mai mare de 3 luni. În situația depășirii termenului sau când una din părți nu a fost de acord cu această formă de vânzare, instanța dispune ca vânzarea să se facă de către un executor judecătoresc. C. Hotărârea instanței, indiferent de cum se realizează partajul, trebuie să cuprindă repartizarea concretă a bunurilor. Este inadmisibilă menținerii stării de indiviziune ca urmare a atribuirii de cote indivize pentru bunurile din masa succesorală. D. Asupra cererii instanța se pronunță prin încheiere. Când partajul nu se poate realiza prin nicio metodă prevăzută de lege, instanța hotărăște închiderea dosarului. E. Hotărârea de partaj are un efect constitutiv. Cu rămânerea definitivă a hotărârii vine și punerea în executare a acesteia, indiferent dacă s-a cerut sau nu predarea efectivă a unui bun. Această hotărâre este supusă doar apelului. Art. 705 Cod de procedură civilă dispune ca executarea cu privire la bunurile ce au fost împărțite prin această hotărâre să aibă termen de prescripție de 10 ani. În situația în care părțile spun în mod expres că nu solicită o predare a bunurilor, hotărârea nu va fi susceptibilă de executare silită. Acțiunea în revendicare este disponibilă pentru cei cărora li s-a refuzat predarea bunului.76 5.3. Drepturile creditorilor cu privire la partaj Începem analiza acestor drepturi prin menționarea alin. (2) și (4) ale art. 1156 din Codul civil. Astfel, cele două alineate precizează că: “(2) Creditorii personali ai moștenitorilor și orice persoană ce justifică un interes legitim pot să ceară partajul în numele debitorului lor, pot pretinde să fie prezenți la partajul prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj. (4) Creditorii pot solicita revocarea partajului fără a fi obligați să dovedească frauda copărtașilor numai dacă, deși au cerut să fie prezenți, partajul s-a realizat în lipsa lor și fără să fi fost convocați. În toate celelalte cazuri, acțiunea în revocarea partajului rămâne supusă dispozițiilor art. 1562”77. Legiuitorul a instituit aceste dispoziții pentru a prevenii frauda copărtașilor în detrimentul creditorilor lor. Acesta a creat o posibilitate pentru creditori de a solicita o revocare facilă, nefiind nevoiți 76 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 205, Editura Universul Juridic, București, 2014 77 Noul Cod civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 1156 alin. (2) și (4)

52 să dovedească o fraudă a copărtașilor, în situația în care deși au cerut să fie prezenți la partaj, acesta s-a realizat în lipsa acestora. Pentru orice altă situație sunt aplicabile prevederile din dreptul comun, mai exact prevederile din materia acțiunii revocatorii. Acest drept de exercitare a unei opoziții la partaj este valabil cât timp partajul nu s-a definitivat, indiferent de modul de realizare, fie el prin bună învoială ori pe cale judecătorească. Privind la art. 679 alin. (2) din Noul Cod civil aflăm că pot face opoziție și acei creditori care au un drept asupra unui bun din moștenire, de garanție și creditorii a căror creanță este născută în legătură cu o conservare sau o administrare a bunurilor succesorale. Dreptul de intervenție, cum mai poate fi numit, se exercită prin orice act al creditorului prin care aduce la cunoșțiință comoștenitorilor că acesta dorește să participe la partaj, mai exact prin care își manifestă voința sa neîndoielnică de participare. Examinăm în continuare efectele ce sunt produse de o opoziție78. În primul rând comoștenitorii/copărtașii sunt obligați să îl cheme pe creditor la operațiunile de partaj, iar în cazul în care acest lucru nu se întâmplă, creditorul are posibilitatea unei acțiuni revocatorii, acțiune în care se va prezuma frauda copărtașilor. În al doilea rând creditorul poate supraveghea modul de desfășurare al operațiunilor de partaj, dar nu poate cere ca partajul să fie în orice fel făcut în direcția propriilor interese. În al treilea rând, când ne referim la bunurile ce cad în patrimoniul comoștenitorului debitor, acestea devin inutilizabile, deoarece el nu poate dispune de ele. În ultimul rând, în situația în care creditorul nu face opoziție, el va putea solicita o revocare a partajului prin intermediul unei acțiuni revocatorii, conform normelor dreptului comun, urmând ca în cadrul acestei acțiuni creditorul să dovedească frauda copărtașilor. 5.4. Efectele partajului Această secțiune ridică una dintre cele mai interesante probleme ce s-au ivit, sau mai degrabă rezolvat prin intrarea în vigoare a noii reglementări, anume schimbarea efectului declarativ pe care obișnuia să îl aibă partajul conform reglementării de la 1864. Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod civil, partajul a dobândit un efect constitutiv. Astfel, Codul civil de la 1864 prin art. 786 îi conferea partajului un efect retroactiv, efectul declarativ: “fiecare coerede este prezumat că a moștenit singur și imediat toate bunurile care compun partea sa, sau care i-au căzut prin licitație, și că n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii”. Prin aceasta, efectul partajului era acela de a oferi fiecărui coindivizar/comoștenitor/copărtaș un drept exclusiv asupra 78 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 208, Editura Universul Juridic, București, 2014

53 unui bun sau unor bunuri ce sunt determinate în materialitatea lor, considerându-se că acele bunuri erau primite direct de la defunct chiar din momentul deschiderii succesiunii, iar ceilalți coindivizari nu ar fi avut niciodată un drept asupra acestora. Ceea ce însemna, conform vechii reglementări, că între copărtași nu exista niciun fel de transfer de drepturi. Drept urmare, partajul nu avea un caracter translativ, ci acesta retroactiva până în momentul de deschidere a succesiunii. Pentru început trebuie evidențiat că partajul producea efecte declarative doar în ceea ce privește proprietatea, nu și folosința bunurilor. Dacă, să presupunem că partajul se materializa printr-o vânzare a bunurilor către o terță persoană, indiferent dacă acest lucru se făcea prin licitație publică sau prin bună învoială, această înstrainare avea un efect constitutiv. Efectul constitutiv venea cu toate consecințele dreptului comun. Din doctrină79 desprindem consecințele pe care le avea efectul declarativ al partajului. Pentru început actele cu caracter de dispoziție ce erau încheiate de copărtași cu anumiți terți, înainte de efectuarea unui partaj, se consolidau sau eventual se desființau în funcție de ce rezultat avea să aibă partajul. Spre exemplu dacă bunurile înstrăinate cădeau în patrimoniul coindivizarului ce a încheiat actul de dispoziție, acest act se consolida, iar în eventualitatea în care acest fapt nu se realiza, cu efect retroactiv, actul era desființat. Mai mult, partajul nefiind constitutiv ori translativ de drepturi reale80, făcea ca el să fie opozabil terților chiar dacă nu erau respectate regulile de publicitate imobiliară. Dacă în masa indiviză era trecut un imobil ce nu era în proprietatea defunctului, din cauza acestui efect declarativ, actul de partaj sau hotărârea judecătorească nu puteau servi ca un titlu just pentru o uzucapiune de 10-20 de ani. Pentru că niciunul din copărtași nu era un succesor în drepturi al celorlalți, nu se putea cere rezoluțiunea actului de partaj pentru neexecutarea obligațiilor ce reieșeau din partaj. Ajungând la reglementarea ce ne guvernează principiile după care se ghidează partajul în prezent, continuăm analiza efectelor partajului făcând referire la efectul declarativ. Astfel, potrivit art. 680 al noii reglementări: “(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărțelii voluntare, sau după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. (2) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă 79Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 211, Editura Universul Juridic, București, 2014 80 A se vedea și Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Hamangiu, 2013

54 definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară.”81 Practic, noua reglementare schimbă efectul declarativ cu efectul constitutiv de drepturi. Drept urmare, printr-o efectuare de partaj, o situație juridică nouă este creată, prin transformarea unei cote abstracte, așa zis ideală, într-o proprietate exclusivă care se naște la data partajului. Tot doctrina ne arată și alte efecte ale partajului așa cum sunt ele prezente sub noua reglementare82. În baza art. 641 Noul Cod civil83, actele juridice care sunt încheiate prin încălcarea dispozițiilor acestuia vor fi inopozabile acelui coindivizar care nu a consimțit pentru încheierea acelui act, consimțire făcută expres sau tacit. În eventualitatea în care partajul atribuie bunul coindivizarului ce a consimțit la acel act, efectele lui vor produce efecte din momentul în care partajul își produce efectele (art. 680 Noul Cod civil). Referitor la actele ce au fost încheiate de unul din coindivizari cu privire la bunurile din moștenire, vor rămâne valabile și opozabile pentru coindivizarul căruia i se atribuie aceste bunuri. Nu în ultimul rănd, garanțiile ce au fost constituite de către un coindivizar pentru cota sa parte, se va strămuta de drept asupra bunurilor ce îi vor fi atribuite prin partaj (art. 682 Noul Cod civil). 6.1. Obligația de garanție între copărtași Pentru a fi respectată o asigurare a cotelor, deci egalitatea dintre copărtași, legiuitorul a stabilit în sarcina lor o obligație de garanție pentru evicțiune și vicii ascunse. Această obligație este similară actelor translative cu titlu uneros, asemenea vânzării. Chiar dacă acești copărtași nu sunt succesori de drepturi unii față de alții, în eventualitatea în care unul din ei suferă o pierdere cauzată de evicțiune sau vicii ascunse ce intervin după partaj, dar cauzele fiind anterioare acestuia, intervine obligația de garanție. Condițiile în care devine operantă obligația de garanție: a. Când unul dintre copărtași suferă o tulburare de drept, nu doar de fapt. În situația în care unul din ei suferă doar o tulburare de fapt, ce nu are un temei juridic, acesta este capabil a se apăra pe cont propriu, printr-o acțiune posesorie, spre exemplu. Pentru tulburarea provenită din partea unui copărtaș există excepția de garanție prezentă în materia vânzării prin art. 1696 Noul Cod civil. Noua reglementare, spre deosebire de cea de la 1864 prevede ca obligația de garanție să funcționeze și în caz de vicii ascunse, ce reprezintă tulburări ale folosinței; 81Noul Cod civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 680 alin (1) și (2) 82 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 212, Editura Universul Juridic, București, 2014 83 art.641 Noul Cod civil (consacră regula minorității pentru unele acte de administrare, precum și regula unanimității pentru actele de dispoziție)

55 b. Este necesar ca tulburarea să aibă o cauză ce este anterioară efectuării de partaj, pentru că niciun copărtaș nu este responsabil de a răspunde pentru împrejurări ce apar după partaj; c. Tulburarea să nu poate fi imputată copărtașului ce suferă pierderea; d. Prin arătarea cauzelor de evicțiune sau viciilor de consimțământ într-o clauză stipulată în partaj, ce trebuie să fie expresă și specială (nu generală), se poate înlătura garanția. În sfera efectelor ce apar când evicțiunea se produce avem obligația fiecărui copărtaș, ca în limitele cotei-părți pe care o are, să îl despăgubească pe cel prejudiciat prin efectului unui viciu ascuns sau al unei evicțiuni (art. 683 alin. (2) Noul Cod civil). Întrucât pierderea se împarte proporțional cu cota-parte, și cel ce suferă evicțiunea sau viciul ascuns trebuie să contribuie la repararea situației. De reținut că acțiunea în garanție se prescrie în termenul general de prescripție, de 3 ani. În baza art. 2386 pct. 5 Noul Cod civil, creanța ce rezultă din evicțiune se bucură de ipotecă legală. În ultimul rând, garanția nu activează pentru prejudiciul cauzat de unul dintre copărtași, întrucât în acest caz răspunderea revine numai copărtașului vinovat.84 6.2. Desființarea partajului Cazuri de anulabilitate (nulitate relativă) reies din situația prevăzută de art. 684 alin. (1) Noul Cod civil, care arată că: “Partajul prin bună învoială poate fi desființat pentru aceleași cauze ca și contractele”85. Din aceasta rezultă că un partaj este anulabil pentru vicii de consimțământ (eroare esențială, dol, violență, leziune)86. În același timp cu anulabilitate se sancționează și nerespectarea condițiilor ce ocrotesc persoane lipsite de capacitate de exercițiu ori persoane care au o capacitate restrânsă de exercițiu. În eventualitatea unei simple omisiuni de bunuri succesorale din partaj, partajul nu este anulabil, deoarece pentru bunurile ce sunt omise, oricând se poate face un partaj suplimentar așa cum reiese din art. 684 alin. (3) Cod civil. O confirmare expresă sau tacită a partajului acoperă nulitatea relativă în cazul viciilor de consimțământ ori a incapacității. Când partajul se efectuează prin violarea unor norme imperative, cum avem spre exemplu, cauză sau obiect ilicit, în principiu acesta este nul absolut. Sub sancțiunea nulității, partajul trebuie efectuat cu participarea tuturor coindivizarilor, indiferent că este făcut prin bună învoială sau 84 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 215, Editura Universul Juridic, București, 2014 85 Noul Cod civil, actualizat 26 februarie 2016, art. 684 alin (1) 86 A se vedea și Titus Prescure, Roxana Matefi, Drept Civil. Partea generala. Persoanele, Editura Hamangiu, 2012

56 judiciar. Sub aceeași sancțiune, când printre bunurile moștenirii avem imobile, convenția de partaj este obligatoriu a fi făcută în formă autentică87. Efectele pe care le are desființarea partajului. O anulare sau o declarare a nulității absolute a partajului are efecte retroactive, mai exact, consecința fiind de reîntoarcere în starea de indiviziune. În principiu, întrucât partajul este format din clauze indivizibile, o nulitate a acestui act este totală. Astfel, ca urmare a desființării actului, copărtașii sunt obligați la reîntoarcerea bunurilor în masa indiviză. În ciuda acestui fapt, un partaj prin bună învoială sau pe cale judiciară, este posibil ulterior. Jurisprudență < Partaj efectuat fără participarea tuturor coproprietarilor. Consecințe. Atăt partajul judiciar, cât și partajul voluntar nu produc efecte dacă au loc fără participarea unuia dintre coproprietari. Altminteri ar însemna să se valideze o împărțeală în cadrul căreia s-a dispus de drepturile altora (ale coproprietarului lipsă), ceea ce nu poate fi admis. Cum dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz, iar cererea de ieșire din indiviziune este imprescriptibilă, nu are relevanță, sub aspectul admisibilității acțiunii formulate de către reclamant, faptul că acesta s-a adresat organelor de justiție după un timp mai îndelungat, scurs de la data încheierii actului de partaj care i-a prejudiciat drepturile, chiar dacă ar fi avut cunoștință de acel act. (C.S.J., s. civ., dec. nr. 1173/1991, în Dreptul nr. 1/1992, p.109) > 7. Principii și reguli aplicabile procedurii partajului judiciar Această procedură a partajului judiciar însumează principiile aplicabile unui proces civil în general cât și a unor principii ce sunt specifice acestei proceduri. La acestea se adaugă reguli ce privesc: “competența soluționării cererii de partaj, sesizarea instanței, termenul în care se poate cere împărțeala, obiectul împărțelii, participanții la judecată și capacitatea necesară, formele partajului, etapele împărțelii, soluționarea capetelor de cerere accesorii, efectele împărțelii, cauzele de nevaliditate”88. În această secțiune vom analiza pe scurt principiile ce sunt aplicabile în materia partajului judiciar. 87 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 217, Editura Universul Juridic, București, 2014 88 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 73, Editura Hamangiu, București,2015

57 Principiul împărțelii în natură. Acest principiu, ce guvernează întreaga procedură a partajului judiciar, este reglementat de art. 676 alin. (1) Noul Cod civil și art. 984 alin. (2) Cod procedură civilă. La acestea se adaugă practica judecătorească, rezultatul provenind dintr-o interpretare teologică și în același timp sistematică a prevederilor ce reglementează întreaga procedură. Înțelegerea între părți, chiar și în ceea ce privește doar unul dintre bunurile ce se află în indiviziune nu este interzisă de lege, posibilitatea încheierii unui acord pentru modul de lichidare a stării de indiviziune este posibilă. O împărțeală efectuată în acest mod este în concordanță cu prevederile art. 988 Cod de procedură civilă și în același timp cu principiul disponibilității, în sfera cărora se poate concluziona că la formarea și atribuirea loturilor, se va ține cont și de acordul părților, după caz. Principiul egalității. Acest principiu este fundamental procesului civil și în același timp o garanție a echitabilității acestuia. Egalitatea părților o găsim reglementată în art. 16 alin. (1) Constituție, ce trebuie interpretat luând în considerare art. 7 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 care face referire la organizarea juridică. Se are astfel în vedere că justiția nu face diferențe între persoane, acestea fiind egale în fața ei indiferent de rasă, naționalitate, limbă, religie, origine entnică, opinie, apartenență politică, orientare sexuală sau de orice alte criterii de ordin discriminatoriu. Această enumerare face parte din alin. (2) al art. 7 din legea amintită și nu este unul limitativ. Egalitatea părților apare în art. 8 Cod procedură civilă ca un drept al persoanelor de a fi judecate de către aceleași organe ale puterii judecătorești, beneficiind de drepturi egale, organe judecătorești care se ghidează după aceleași reguli de drept de procedură. După aceste considerente, în situații identice, un tratament diferit nu este acceptabil pentru oricare dintre părți. Pentru asigurarea egalității prin împărțeala dintre coindivizari, fiecare trebuie să primească partea la care este îndreptățit. De aceea, în luarea deciziei de împărțire este inadmisibil, ca fără consimțământul tuturor coindivizarilor, să îi fie atribuite vreunuia dintre eie bunurile în natură, iar celorlalți doar o contravaloare. Acest fapt este valabil cât timp este posibilă darea fiecăruia de bunuri ce dețin aceeași cantitate și ce sunt de aceeași natură sau valoare, egalarea de loturi fiind făcută ulterior prin plata de sulte89. Principiul contradictorialității. Acest principiu a fost definit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind: “sarcină a judecătorului (…) de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între 89 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 74, Editura Hamangiu, București,2015

58 părți”90. În Noul Cod de procedură civilă, acesta presupune că o hotărâre a instanței asupra unei cereri poate fi făcută numai în urma citării și după înfățișarea părților, exceptând cazurile când legea prevede altfel. Părțile au obligația reciprocă de a-și face cunoscute motivele de fapt și de drept și mijloacele de probă de care decid să se folosească, în timp util, în mod direct sau prin intermediul instanței. Acest lucru este util pentru ca o bună apărare să fie posibilă. În același timp părțile sunt obligate să expună situația de fapt fără a omite aspecte ce sunt cunoscute și mai au obligația de a-și expune punctul de vedere propriu în ceea ce privește afirmațiile părții adverse. Discutarea și argumentarea oricărei chestiuni de drept sau de fapt ce este invocată în cadrul unui proces este un drept al părților. Instanța își va întemeia a sa hotărâre doar prin motive de fapt și de drept susținute prin explicații și mijloace de probă ce au fost administrate și supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. “Trebuie subliniat că între principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare și principiul egalității părților în procesul civil există o relație indisolubilă, primul constituind o garanție a respectării celorlalte două principii”91. Principiul nemijlocirii. Acest principiu presupune ca totalitatea probelor din cadrul procesului să fie administrate de instanța ce judecă procesul, excepția fiind cazurile în care legea stabilește altfel, cum reglementează art. 16 Cod procedură civilă. Regula prezentată este întărită în art. 261 alin. (1) Cod procedură civilă, care prezintă că o administrare de probe se face în fața instanței sesizate, în situația când legea nu dispune altfel. Instanța are obligativitatea de a audia personal părțile, martorii, dacă această posibilitate există, iar soluția nu trebuie a fi întemeiată pe anumite declarații extrajudiciare a unor persoane. În eventualitatea în care ca probă se prezintă o copie după un înscris, potrivit art. 292 alin. (2) Cod procedură civilă, partea care l-a depus este sub obligativitatea de a păstra originalul și de a-l arăta instanței dacă acest fapt este solicitat. În același timp, art. 296 alin. (1) Cod procedură civilă stabilește ca în situația în care un înscris se găsește la una dintre părți, dar aducerea acestuia este prea costisitoare, ori înscrisul este de o întindere prea mare, se poate delega un judecător în prezența căruia să fie analizat conținutul, la locul unde se află acesta. 90 C.E.D.O. Ruiz-Mateos împotriva Spaniei, hot. Din 23 iunie 1993, seria A, nr. 262, în Jurisprudența C. E. D. O. – studii și comentarii, Institutul Național al Magistraturii, 2005, p. 140 91 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 77, Editura Hamangiu, București,2015

59 Jurisprudență < Principiul nemijlocirii. Expertiză. Expertiza se ordonă și se administrează în cursul procesului, instanța fiind obligată ca, în cazul în care a admis acest mijloc de dovadă, să stabilească clar obiectivele, respectiv împrejurările de fapt asupra cărora i se cere expertului să-și exprime părerea sau să le constate ca specialist. De aceea, întemeindu-și soluția pe o expertiză extrajudiciară, instanța de apel a pronunțat o hotărâre greșită (C. S. J., s. civ., dec. nr. 3711/1998, în B.J. – Baza de date, apud G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. Hamangiu, București, 2011, p. 365) > Principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului. Acest principiu guvernează la general procesul civil, principiul aflării adevărului fiind consacrat în orice proces civil ca obiectiv al tuturor procedurilor judiciare efectuate într-un stat. Judecătorii au o datorie de a stărui, utilizând toate mijloacele legale pe care le au la îndemână, pentru a stabili faptele și a aplica corect legea, în vederea prevenirii oricărei greșeli în ceea ce privește aflarea adevărului. Se pronunță astfel o hotărâre temeinică și legală. În baza acestui principiu, judecătorii pot administra probele ce le consideră a fi necesare, contrar împotrivirii părților (art. 22 alin. (2) Cod procedură civilă). Acest principiu se manifestă în limitele sale, fără a afecta principiul disponibilității ori să se substituie părții ce trebuie să își dovedească pretențiile92. Jurisprudență <Instanța de judecată. Rol activ. Instanța trebuie nu numai să examineze dacă s-ar realiza o deposedare sau expropriere formală (prin partajul coproprietății forțate – n.n.), dar și să privească dincolo de aparențe și să analizeze realitatea situației litigioase (Jud. Sectorului 2 București, sent. Civ. nr. 3862/2013, irevocabilă prin dec. nr. 647 din 22 mai 2015 a C.A. București, s.a III-a civ., nepublicată).> Principiul disponibilității. Acest principiu este consacrat prin art. 9 Noul Cod de procedură civilă, articol ce asigură părților un drept de dispoziție asupra obiectului procesului, mai exact limitele procesului se 92 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 80, Editura Hamangiu, București,2015

60 stabilesc prin cererile și apărările făcute de părți. Pornirea procesului civil poate fi făcut de persoana interesată, ori în cazuri speciale prevăzute de lege, de către alte persoane sau organizații, ori de către o autoritate sau instituție de interes public. Acest principiu nu are un caracter absolut, ci se îmbină cu rolul activ al judecătorului. Cu toate acestea, în situația în care cererile reclamantului sunt confuze sau neclare, instanța are obligația de a cere lămuriri și precizări, în interesul aflării adevărului. Se poate afirma astfel, că în ceea ce privește procedura partajului judiciar, rolul activ al instanței reprezintă o garanție pentru existența și aplicarea principiului disponibilității. Principiul dreptului la un proces echitabil, în termen optim și previzibil. Toate principiile alăturate trebuie să ducă la o desfășurare de proces în mod echitabil, fapt întărit de art. 6 Noul Cod de procedură civilă. Un proces echitabil înseamnă “că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege”93. Această noțiune de proces echitabil, apare și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care reprezintă posibilitatea fiecărei părți de a-și pleda cauza în condiții care să nu o pună într-o situație mai dificilă decât a părții adverse. În același concept apare și motivarea hotărârii judecătorești, cu respectarea termenelor imperative. Noțiunea de proces echitabil94 generează o respectare și o aplicare a două alte principii, anume al contradictorialității și al dreptului de apărare, afirmație întărită de art. 20 Cod procedură civilă care reglementează ca însuși judecătorul să respecte aceste principii și să facă în așa fel încât acestea să fie respectate, sub sancțiunile prevăzute de lege. Jurisprudență <Durata excesivă a procedurii. Cerere de partaj promovată în anul 1988, aflată pe rolul instanțelor la data de 27 ianuarie 2011. 57. Curtea a reiterat faptul că, având în vedere varietatea de tipuri de proceduri, nu există criterii absolute pentru determinarea punctului în care durata procedurilor devine excesivă, în sensul art. 6 paragraf. 1 din Convenție. Trebuie să fie avute în vedere toate circumstanțele cazului, care este miza pentru părți, complexitatea cauzei și comportamentul părților, precum și al altor personae care acționează independent de instanța de judecată (experți sau alții). Cu cât este mai lungă durata procedurilor ca întreg sau la un anumit 93 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 81, Editura Hamangiu, București,2015 94 idem, p. 83

61 nivel de jurisdicție, cu atât mai mult instanța este obligată să ia măsuri pentru a le accelera sau a le încheia (a se vedea, printre multe altele, Surmeli împotriva Germaniei [GC], nr.75529/01, ~129, C.E.D.O. 2006-VII, ~65 Smimova împotriva Ucrainei, nr. 36655/02, ~69, 8 noiembrie 2005) (C.E.D.O., Golha împotriva Republicii Cehe, nr.7051/06, hot. Din 26 mai 2011, http://hudoc.echr.coe.int).95 > 95 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 83, Editura Hamangiu, București,2015

62 Capitolul IV. PARTAJUL DE ASCENDENT 1. Noțiunea de “partaj de ascendent” Pentru o primă definiție ne îndreptăm atenția către art. 1160 Cod civil, unde ni se relevă că ascendenții au posibilitatea de a face un partaj al bunurilor lor între descendenți. De asemenea, art. 1161 alin. (1) Cod civil statuează că o împărțeală de ascendent este realizabilă ori prin donație, ori prin intermediul unui testament, cu o respectare a formei, a condițiilor și a regulilor acestor acte juridice. Chiar din definiția ce este reglementată de Codul civil putem trage concluzia că împărțeala de ascendent, prin faptul că este pe de o parte o împărțeală, iar pe de o alta, o donație sau un testament, este un act juridic mixt. În același timp, în ceea ce privește împărțeala, aceasta se deosebește de cea obișnuiă prin câteva particularități. Moștenirea este transmisă soccesorilor, fiind împărțită, între aceștia nu se creează o stare de indiviziune, rezultând din aceasta că voința ascendentului este de a naște raporturi de împărțeală între descendenți, fără ca aceștia sa participe la acest act. Doctrina96 definește partajul de ascendent ca fiind un act juridic prin care dispunătorul (ascendentul) împarte între descendenții săi, în întregime sau parțial, bunurile sale. Partajul de ascendent reprezintă o excepție de la regula consacrată de art. 956 Cod civil, care interzice orice fel de pact sau act în ceea ce privește o moștenire nedeschisă, drept urmare acest gen de partaj prezintă și câteva deosebiri esențiale față de un partaj propriu-zis. În primul rând acesta reprezintă un rezultat exclusiv al voinței ascendentului, în al doilea rând moștenirea este transmisă descendenților în forma divizată, ori nu îi plasează pe aceștia într-o stare de indiviziune, iar în ultimul rând naște între descendenți raporturi de împărțeală fără ca aceștia să participe la însuși actul de împărțit. Legea a permis ca ascendentul să își împartă bunurile între descendenți, prin donație sau testament, luând în considerare inconvenientele stării de indiviziune, precum și dificultățile pe care le presupune un partaj succesoral, dar mai ales faptul că ascendenții cunosc într-o anumită măsură, preferințele și necesitățile descendenților în ceea ce privește viitorul patrimoniu succesoral97. Având caracterul unui act juridic mixt, partajul de ascendent se supune normelor aplicabile ieșirii din indiviziune, donațiilor și testamentelor pe de o parte, iar pe de altă parte se supune condițiilor speciale ce sunt prevăzute de lege pentru materia partajului de ascendent. 96 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 55, Editura Hamangiu, București,2015 97 Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, p. 217, Editura Universul Juridic, București, 2014

63 2. Condițiile de validitate a partajului de ascendent Începem analiza noastră prin explicarea condițiilor de fond ce trebuie îndeplinite în cazul unui partaj de ascendent. Acesta, pe lângă condițiile de fond din dreptul comun, ce sunt stabilite de lege pentru testamente sau donații, trebuie să îndeplinească unele condiții speciale ce au legătură cu persoanele, obiectul împărțelii și nu în ultimul rând cu modul de efectuare a împărțelii. a. Condiții ce au legătură cu persoanele ce pot face partajul și între care se poate face partajul de ascendent. Prima distincție ne este oferită de art. 1160 Cod civil, reglementare care face o deosebire între subiectele ce pot face o împărțeală și subiectele ce pot beneficia de o împărțeală. În lumina acestui fapt, persoanele ce sunt îndreptățite a face un partaj de ascendent sunt mama, tatăl sau ceilalți ascendenți, cum sunt bunicii sau străbunicii moștenitorilor. Acest partaj nu este deschis colateralilor. În același timp trebuie a fi făcută o precizare, anume că nu este relevant dacă legătura de rudenie este din căsătorie, ori din afara căsătoriei, din adopție sau din rudenie firească98. Condiția pe care trebuie să o îndeplinească ascendentul este aceea de a avea capacitatea de a dispune prin testament sau donație (liberalități). Practica ne învață că tatăl și mama pot fi dispunători împreună, având posibilitatea să încheie o donație-partaj pentru copiii lor comuni, părinții putând printr-o donație-partaj conjunt să dispună chiar și de bunurile lor comune, nu doar de bunurile proprii. Acest partaj prin donație conjunctivă este posibil a fi făcută doar între descendenții comuni ai celor doi soți. Când facem referire la cei ce pot primi, sau mai exact cei în favoarea cărora se poate face această împărțeală, ne îndreptăm atenția asupra art. 1160 Cod civil, care prevede că aceștia sunt fii și fiicele celor ce dispun, precum și descendenții acestora în linie dreaptă, care trebuie să aibă o vocație la moștenire. La fel, nu este relevant dacă descendenții sunt din căsătorie ori din afara acesteia, sau din adopție. Soțul supraviețuitor, deși este și moștenitor legal, și moștenitor rezervatar, nu face parte din această categorie, a celor ce pot beneficia de partajul de ascendent. “Potrivit art. 1163 alin. (1) C. civ., este lovit de nulitate absolută partajul în care nu s-au cuprins toți descendenții care îndeplinesc condițiile pentru a veni la moștenire, fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală”99. Astfel, sub sancțiunea nulității, toți descendenții ce sunt socotiți a fi moștenitori legali, trebuie incluși în împărțeală, chiar și în situația efectuării împărțelii de ascendent pe calea testamentului. De asemenea, descendenții între care se face acest partaj, trebuie să aibă vocație succesorală, fie în nume propriu, fie prin 98 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 56, Editura Hamangiu, București,2015 99 idem, p.57

64 reprezentare succesorală, trebuie să nu fie nedemni și în același timp să fi acceptat, expres sau tacit, moștenirea. Vocația lor succesorală este socotită în raport cu momentul de deschidere a moștenirii, deoarece numai un descendent care există la momentul deschiderii succesiunii are capacitate de moștenire a defunctului ascendent. b. Condiții ce au legătură cu obiectul împărțelii de ascendent. Obiectul principal îl reprezintă bunurile ce au aparținut în mod exclusiv acelui ascendent, deoarece ascendentul nu poate hotărî de unul singur, printr-un act unilateral de voință, o încetare a devălmășiei sau a proprietății comune. În doctrină s-a apreciat că există totuși posibilitatea de atribuire a acestor drepturi printr-un partaj de ascendent, dar doar unuia dintre descendenți, ceilalți urmând să primească alte bunuri, pentru a se păstra situația de diviziune. Art. 1162 Cod civil stabilește că un ascendent are dreptul de a împărții o parte din bunurile sale sau totalitatea acestora, iar în cazul în care o parte din bunuri rămâne neîmpărțită, se vor împărți în conformitate cu regulile dreptului comun. Conform art. 1161 alin. (2) Cod civil, partajul realizat prin donație poate avea ca obiect exclusiv bunurile prezente, sub sancțiunea unei nulități parțiale. În ceea ce privește bunurile comune ale soților, singurul posibil prin acte făcute între vii, este partajul-donație conjunctivă100. Spre deosebire de omiterea unui descendent din partaj, omisiunea de bunuri nu atrage o nulitate a partajului. Din interpretarea făcută de instanțe în practică, partajul de ascendent ce se face prin testament poate fi făcut și în legătură cu bunurile viitoare, condiția fiind ca aceste bunuri să fi fost deja prevăzute în testament. În ceea ce privește bunurile ce intră în patrimoniul autorului după al său deces, tot practica a reținut ca împărțeala să se facă după regulile moștenirii legale. În astfel de situații nu apare ca incident art. 1161 alin. (1), chiar dacă se face partajul de ascendent prin testament. Din interpretarea acestui articol, care nu face o distincție între împărțeala făcută prin testament ori donație, rezultă că bunurile ce nu fac obiectul împărțelii făcută de către ascendent urmează a fi dobândite în stare de indiviziune. c. condiții ce au legătură cu modul de efectuare a partajului. În primul rând împărțeala trebuie a fi făcută efectiv, formată în loturi pentru descendenți. Bunurile trebuie divizate material, ori nu să se stabilească doar cote-părți ce se cuvin descendenților, pentru că acest aspect este specific indiviziunii. În următorul rând, partajul trebuie să constituie un singur act și în același timp trebuie să se facă cu concursul ori, cel puțin, sub o influență a ascendentului dispunător. În al treilea rând, partajul de ascendent trebuie a fi făcut prin respectarea rezervei succesorale a soțului supraviețuitor și a fiecărui descendent101. În cazul în care nu se 100 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 58, Editura Hamangiu, București,2015 101 idem, p. 59

65 respectă rezerva, este incident art. 1163 alin. (3) Cod civil, care privește dispoziții referitoare la reducțiunea liberalităților excesive. În lumina acestora s-a apreciat că ascendentul poate favoriza unii dintre descendenți, deci partajul nu operează după un principiu de egalitate, singura mențiune este ca acesta să respecte cotitatea disponibilă. Ascendentul se bucură, de asemenea, de o libertate totală în alcătuirea loturilor descendenților săi. Continuăm analiza prin menționarea condițiilor de formă ce sunt incidente în cazul partajului de ascendent. Art. 1161 Cod civil reglementează că partajul de ascendent se face prin respectarea formelor ce sunt cerute de donații și testamente. Sancțiunea ce se aplică în cazul nerespectării acestor cerințe este nulitatea absolută. “După deschiderea moștenirii ascendentului care a partajat bunurile, nulitatea donației sau a testamentului pentru vicii de formă (sau alte excepții), poate fi acoperită în condițiile stabilite de art. 1010 C. civ., potrivit căruia confirmarea unei liberalități de către moștenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului atrage renunțarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunțare să se prejudicieze drepturile terților.”102 Din aceste considerente, partajul de ascendent ce este cuprins într-un testament reciproc, va fi nul, indiferent dacă au posedat moștenitorii separat, chiar din timpul vieții testatorului, bunurile ce au fost astfel împărțite prin testament. Cauzele generale, comune, de ineficacitate, sunt aceleași și pentru partajul de ascendent, cum avem, spre exemplu, o nulitate relativă pentru vicii de consimțământ sau incapacitate, ori nulitate absolută, pentru revocarea pentru neexercitarea unei sarcini ori pentru ingratitudine. În afară de cauzele comune de ineficacitate ale partajului de ascendent există și cauze speciale, ce sunt specifice acestui act. O primă cauză specială de nulitate absolută este omisiunea unuia dinstre descendenți. Legiuitorul, prin art. 1163 alin. (1) Cod civil, a prevăzut această cauză specială prin care devine nulă absolut o împărțeală de ascendent, fără a se ține cont de forma pe care o îmbracă, dacă este omis un descendent în viață. Este vorba în acest caz de toți descendenții ce îndeplinesc condițiile de a veni la moștenire, fie prin reprezentare, fie în nume propriu. Nulitatea nu este exclusă, chiar dacă în afară de bunurile ce sunt împărțite există și bunuri ce ar putea îndestula drepturile succesorale ale celor excluși. De reținut este faptul că deși nu a fost inclus cel ce vine prin reprezentare la succesiune, dar a fost inclus cel pe care îl reprezintă, nulitatea nu intervine103. În situația în care un moștenitor ce nu a fost inclus, nu face orice fel de act de acceptare, fie el expres sau tacit față de moștenire, acesta, fiind străin de 102 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 60, Editura Hamangiu, București,2015 103 idem, p. 61

66 moștenire, nu poate să invoce o neregularitate a împărțelii de ascendent. O altă situație de considerat este aceea când unul dintre descendenții cuprinși în partajul de ascendent este predecedat și nici nu are descendenți ce ar putea veni prin reprezentare, ori este nedemn sau un renunțător, face ca partajul celorlalți să rămână valabil, iar ceea ce ar fi trebuit să îi revină acestuia, revine în indiviziune celorlalți moștenitori. În doctrină104 s-a apreciat că această nulitate pentru omiterea unui descendent, fie el născut și postum, este posibilă a fi cerută de orice moștenitor, fără a se face distincție. Un alt aspect de reținut este producerea de efecte a actului anulat, în condițiile dreptului comun, ca legat testamentar sau ca donație. O a doua cauză specială, de această dată, de reducțiune, este încălcarea rezervei succesorale a vreunui dintre descendenți sau a soțului supraviețuitor. Conform art. 1163 alin (3) Cod civil, partajul de ascendent poate fi atacat printr-o acțiune personală, de reducțiune a liberalităților excesive. Această acțiune este prescriptibilă în termenul de 3 ani, asemenea dreptului comun. Delimitarea ce trebuie făcută între partajul de ascendent și testament. O delimitare între acestea două este de o dificultate sporită. Conform art. 1034 Cod civil testamentul este un act unilateral, revocabil și personal, prin care un testator dispune pentru timpul când nu va mai fi în viață, în una din formele ce sunt cerute de lege. Partajul-testament există în situația în care defunctul își exprimă intenția de a evita anumite tensiuni, prin delimitarea loturilor pentru descendenții săi. În același timp, nu vorbim de un testament-partaj dacă defunctul se rezumă doar la a institui legatari. Modelul pentru partajul de ascendent este mai degrabă partajul prin bună-învoială, decât judiciar, pentru că există o libertate deplină pentru ascendent. Se înțelege prin aceasta că ascendentul este liber, în limita rezervei succesorale, să fixeze cum consideră loturile, fără a ține cont de vreo egalitate valorică. Totodată, ascendentul poate de exemplu să lase imobilele unui descendent și banii unui alt descendent. Testamentul-partaj nu poate produce efectele pe care le produce un testament ordinar, pentru că acesta nu îi transformă pe descendenți drept legatari ai defunctului. Dorința autorului acestui partaj nu este de a îi gratifica pe descendenți, ci aceasta vizează o stabilire a compunerii loturilor ce revin fiecărui descendent. Acest fel de partaj acoperă în optica testatorului, cota ordinară sau rezervată a descendenților. “Bunurile atribuite acestora nu provin (prioritar, cel puțin) din cotitatea disponibilă a moștenirii – singurul domeniu pe care se poate mișca liber voința testamentară a testatorului, în prezența rezervei – , ci reprezintă o diviziune a moștenirii legale”105. 104 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 61, Editura Hamangiu, București,2015 105 idem, p. 64

67 3. Efectele partajului de ascendent În ceea ce privește efectele acestui tip de partaj, ele diferă în funcție de modul în care este făcut. Avem în primul rând efectele apărute în cazul existenței unui partaj-donație. Anterior deschiderii succesiunii, efectul acestui gen de partaj este nașterea de raporturi juridice ce sunt caracteristice unui contract de donație între donator și donatari, în cazul de față între ascendent și descendenții acestuia. În acest mod donatarii, fiind succesori cu titlu particular, pot dispune în mod liber de bunurile astfel dobândite, începând cu data efectuării contractului. Aceștia nu sunt nevoiți să aștepte data deschiderii succesiunii. Nefiind un succesor cu titlu universal sau universal, descendentul nu va răspunde pentru datoriile ascendentului. Acest fapt este posibil doar în cazul în care donația a fost făcută cu sarcină de plată a datoriilor ce existau în momentul încheierii contractului de donație. Creditorii au posibilitatea oferită de lege de a ataca donația printr-o acțiune pauliană în care nu este necesară demonstrarea complicității la fraudă a descendenților106. La momentul deschiderii succesiunii, descendenții ce aveau și calitatea de donatari primesc dreptul de opțiune succesorală, devenind și succesibili. Descendenții-donatari ce decid să accepte moștenirea și au capacitate succesorală și nu sunt nedemni, răspund conform art. 1155 alin. (1) Cod civil, de pasivul moștenirii, dobândesc moștenirea într-o stare divizată, deci păstrează donația și au dreptul de a intenta o acțiune de reducțiune a liberalităților excesive în cazul în care rezerva succesorală este încălcată prin partajul de ascendent. În situația în care descendentul-donatar nu dorește, sau nu poate veni la moștenire, păstrează în condițiile dreptului comun, bunurile ce au fost primite cu titlu de donație. În al doilea rând avem efectele ce apar în situația existenței unui partaj-testament. Acesta nu produce niciun efect înainte de deschiderea succesiunii, modificarea sau revocarea putând fi făcută în timpul vieții testatorului. De la deschiderea moștenirii, descendenții vor dobândi bunurile în stare divizată, așa cum a dorit testatorul, în condițiile în care aceștia acceptă moștenirea, deoarece au și opțiunea de a o refuza. Descendenții succesibili nu au o calitate dublă, atât de moștenitori legali, cât și de moștenitori legatari. Bunurile ce nu au fost incluse în partaj de către testator, cât și bunurile pe care acesta le dobândește după întocmirea testamentului rămân a fi dobândite de moștenitori indivizate, conform dreptului comun. 106 Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri, p. 68, Editura Hamangiu, București,2015

68 CONCLUZII La capătul a patru capitole împărțite în 15 secțiuni pe tema partajului moștenirii putem trage o concluzie principală, aceea a necesității partajului, care vine ca o rezolvare a unei situații de impas, așa cum este situația indiviziunii. Primul capitol a avut rolul de a ajuta la o tranziție ușoară către subiectul ce trebuia a fi tratat. Prin intermediul capitolului II am aflat despre regimul juridic al indiviziunii, cât și despre diferențele ce au apărut după introducerea Noului Cod civil. Principala diferență ce trebuie a fi menționată când se face referire la partajul moștenirii este atribuirea efectului constitutiv de care a beneficiat acesta. Fosta reglementare, cea de la 1864, îi conferea doar un efect declarativ, iar așa cum am arătat în decursul prezentării, acest efect punea probleme în practică. Capitolul III ne introduce în tema propriu zisă, partajul, definit în doctrină ca fiind o operațiune juridică prin care se încetează starea de coproprietate ce se naște din succesiune, sau contract, sau din dobândirea de bunuri în timpul căsătoriei. Subiectul tratat în această lucrare se rezumă la moștenire. Tot în acest capitol ni se relevă felurile de partaj. Partajul efectuat prin înțelegerea dintre părțile ce se află în indiviziune, cunoscut și ca partajul prin bună-învoială, este de o importanță deosebită. Spun că acesta are o importanță aparte, deoarece chiar și atunci când ne referim la o altă modalitate de partaj, aceea a partajului judiciar (prin hotărâre judecătorească), însuși autoritatea înzestrată cu abilitatea de a lua o decizie are obligația de a stărui spre o înțelegere între părți. Ceea ce trebuie a fi reținut este faptul că partajul este o operațiune juridică a cărui scop este de a pune capăt unei stări de indiviziune (coproprietate), prin împărțirea bunurilor ce sunt stăpânite pe cote-părți. Fiecare coproprietar va deveni proprietar exclusiv al bunului/bunurilor, respectiv a sumei de bani ce i-a fost atribuită. Partajului succesoral i se aplică reglementările din dreptul comun, atâta timp cât acestea nu contravin prevederilor cu caracter special (art. 1143 alin.(2) Noul Cod civil). Obiectul partajului este reprezentat de totalitatea bunurilor asupra cărora defunctul are drepturi reale, pe care le lasă moștenitorilor. Lăsând aceste aspecte de o parte pentru un moment, principalul argument care întărește concluzia necesității partajului este nevoia de împărțire, fără de care o situație definitivă de utilizare normală a bunurilor nu ar fi posibilă, în ciuda existenței unor alternative, cum este partajul de folosință dintre copărtași (care nu definitivează, în fond, situația creată). Toate acestea fac partajul indispensabil, de aceea consider drept pertinentă concluzia trasă. Pe lângă această concluzie principală, din studiul acestei teme mai pot fi trase câteva concluzii secundare. Una dintre acestea fiind necesitatea ușurării de care are nevoie procedura de partaj succesoral în practică,

69 înțelegerea dintre copărtași, deși ideală, se întâlnește destul de rar în viața cotidiană. O soluție la această problemă ar fi încurajarea efectuării de partaje de ascendent, fapt ce ar îmbunătății situația urmașilor defunctului, care din lipsă de fonduri, sau din comoditate, neînțelegându-se cu ai lor coindivizari în cauză, ezită să apeleze la partajul pe cale judecătorească. O altă concluzie ce poate fi trasă din studiul acestei teme este că înțelegerea dintre părți este cea mai importantă, așa cum recomandă chiar Noul Cod de procedură civilă ca instanța să stăruie pentru un partaj prin bună-învoială pe tot parcursul procesului, achiesez la această opinie și reiau ceea ce a fost deja menționat în introducere, anume că existența de conflict sau situație de impas este inevitabilă, dar o încercare spre rezolvare este ceea ce dă farmec vieții.

70 BIBLIOGRAFIE v L. B. Ciucă, Moșteniri , Editura Universul Juridic, 2015; v Mircea Dan Bob, Probleme de moșteniri în vechiul și în noul Cod civil, Editura Universul Juridic, 2012; v Carmen Simona Ricu, Moștenirea legală. Partajul succesoral, Editura Hamangiu, 2009; v Mona Maria Pivniceru, Claudia Susanu, Doinița Tătărușanu, Moștenirea legală și testamentară. Împărțeala moștenirii, ediția a 2-a, Editura Hamangiu, 2009; v Ioana Nicolae, Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Editura Hamangiu, 2016; v Dan Ștefan Spânu, Alexandru Spânu, Drept civil. Moștenirea, Editura C. H. Beck; v Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. I. Moștenirea legală, Editura Universul Juridic, București, 2013; v Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. II. Moștenirea testamentară, Editura Universul Juridic, București, 2014; v Fr. Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, Editura Universul Juridic, București, 2014; v L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil, Obligațiile, Editura Universul Juridic, București, 2012; v D. Negrilă, Dreptul de opțiune succesorală, Editura Universul juridic, București, 2014, vol. I; v G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Editura Hamangiu, București, 2012; v I. Popa, Drept Civil. Moșteniri și liberalități, Editura Universul Juridic, București, 2013 v C. Murzea, Drept roman, Editura ALL Beck, București, 2003 v Noul Cod Civil, Editura Hamangiu, 2016 v Titus Prescure, Roxana Matefi, Drept Civil. Partea generala. Persoanele, Editura Hamangiu, 2012 v Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Hamangiu, 2013 v Iolanda Elena Cadariu-Lungu, Dreptul la moștenire în noul Cod civil, Editura Hamangiu, 2012, p.40 v Doina Rotaru, Liviu Bogdan-Ciucă, Colectiv, Codul civil al României. Îndrumar notarial, vol. 1, Editura Monitorul Oficial, București, 2011 v D. Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român în comparațiune cu legile vechi și cu principalele legislațiuni străine, tomul IV, volumul 2, București: Editura Socec & Co. 1912; v Doru Trăilă, Acțiuni civile în materie succesorală, Editura C.H. Beck, București, 2015;

71 v Doina Anghel, Partajul judiciar în reglementarea noilor coduri, Editura Hamangiu, București, 2015 v G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Editura Hamangiu, București, 2015 v S.G. Pietreanu, Proprietatea comună. Comentariile Codului civil, Editura Hamangiu, București, 2015 v M. M. Pivniceru, C. Moldovan, Prescripția extinctivă și principalele acțiuni în justiție. Practica judiciară. Editura Hamangiu, București, 2007 Legislație v Codul de Procedura Civilă republicat 2015. Legea 134/2010 privind Codul de procedură Civilă republicat v Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Legea de punere in aplicare a noului Cod Civil v Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, republicata 2013. Legea notarilor publici, legea nr. 36/1995 v Ordinul nr. 2.333/C/2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 v M. Of nr. 889 din 27 decembrie 2007 Culegeri de jurisprudență v Cristina Nica, Donația și moștenirea. II. Transmisiunea moștenirii. Dezbaterea succesiunii. Doctrină și practică judiciară adnotată, Editura Hamangiu,București, 2011; v Mona Maria Pivniceru, Claudia Susanu, Doinița Tătărușanu, Moștenirea legală și testamentară. Împărțeala moștenirii, ediția a 2-a, Editura Hamangiu,București, 2009; v Carmen Simona Ricu, Moștenirea legală. Partajul succesoral, Editura Hamangiu, București, 2009;

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: PARTAJUL MOȘTENIRII Subsemnatul ____________________ declar pe proprie răspundere, sub incidența legii penale și a Legii dreptului de autor, că… [614686] (ID: 614686)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

PARTAJUL MOȘTENIRII Subsemnatul ____________________ declar pe proprie răspundere, sub incidența legii penale și a Legii dreptului de autor, că… [614686]

Copyright Notice

Universitatea de Medicină și Farmacie [302662]

Seră inteligentă cu monitorizare video [301873]

PARTICULARITĂȚI CLINICE ȘI TERAPEUTICE COORDONATOR ȘTIINȚIFIC ABSOLVENT Marcel-Vasile Bilț ORADEA 2017 Cuprins… [307246]

Moldova și Țara Românească. [301490]

1 CAPITOLUL 1. DINAMICA POPULAȚIEI TERRA Populația umană poate fi definită ca fiind totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei regiuni, ai unui oraș… [624817]

Liver Trauma: Experience in 348 Cases [620648]

Copyright Notice

Similar Posts