Parlamentul European2

Parlamentul European

Dristaru Gabriela(secția Istorie)

Parlamentul European își are geneza în Tratatatul de la Paris, semnat la 18 aprilie 1951, tratat care punea bazele Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului.Atribuțiile sale erau limitate,vizănd,în primul rănd, supravegherea activității Înaltei Autorități,așa cum este stipulat în articolul 20 al tratatului: The Assembly, composed of representatives of the peoples of the member States of the Community, shall exercise the supervisory powers which are granted to it by the present Treaty.Adunarea Comună,așa cum era denumită în tratat primea dreptul de a demite Înalta Autoritate,printr-un vot de cenzură,cu o majoritate de două treimi.Cu toate acestea,în această primă etapă a dezvoltării sale,Parlamentul European era lipsit de o sumă de atribuții legislative solide,ceea ce l-a făcut pe Neill Nugent să afirme că,într-o oarecare măsură,acesta poate fi considerat an ineffective institution.

Tratatul de la Roma a păstrat în esență aceleași atribuții în ceea ce privește Parlamentul European,însă,la articolul 138 din tratat era menționat ca membrii acestei instituții ar trebui să fie aleși prin vot direct The representatives in the European Parliament of the peoples of the States brought together in the Community shall be elected by direct universal suffrage.Nu era totuși menționată o dată sau perioada de timp la sfărșitul căreia aceast obiectiv să intre în vigoare.

In practică,în cadrul Comunităților europene traseul legislativ era următorul:Comisia era autoarea unor propuneri,pe care Consiliul le analiza și decidea asupra lor,după ce lua în considerarea părerea Parlamentului-care putea face amendamente- și a Comitetului Social și Economic.Prin urmare,singura,daca putem sa o numim așa, putere, a Adunării Comune era cea de prorogare,în cazul în care nu dorea adoptarea unei anumite legi sau dispoziții.

Puterile Parlamentului European au crescut de-a lungul anilor 70,în urma a două tratate bugetare,din 1970 și 1975,care i-au acordat instituției în discuție drepturi în ceea ce privește amendarea și chiar votul final în ceea ce privește adoptarea bugetului.

În anul 1976 s-a ajuns la un consens în ceea ce privește votul direct vizând deputații Parlamentului European,la 20 septembrie același an Proiectul Patjin fiind aprobat.Prin urmare,în 1979 s-au organizat primele alegeri pentru Parlamentul European.

Puterile Parlamentului European au suferit o nouă revigorare în 1980,odată cu decizia Isuglucose a Curții de Justiție,care,în teorie, de această dată,i-a conferit Parlamentului puterea de facto de prorogare .Decizia Curții de Justiție a venit după ce Consiliul a adoptat o decizie legislativă înainte ca Parlamentul să își dea acordul.

Un alt pas important în ascensiunea Parlamentului European până la importanța pe care vom vedea că o are astăzi a fost Actul Unic European,semnat în februarie 1986 și intrat în vigoare la 1 iulie 1987.Din perspectiva instituțională acest tratat a legiferat așa-numita Procedura de Cooperare.

În ceea ce privește aplicarea sa practică,Procedura de Cooperare a însemnat introducerea unei a doua citiri în cadrul procesului consultativ.Dacă prima citire a rămas neschimbată,constănd în procedura de consultare amintită anterior a Parlamentului,în care singura sa armă era proragarea,a doua citire presupunea adoptarea de către Consiliu a unei poziții comune,care era la rândul său înaintată Parlamentului.Pentru această a doua citire,Parlamentul avea un termen de trei luni,timp în care putea adopta poziția comună în forma în care a fost primită sau în care putea să amendeze sau să respingă total această poziție cu majoritate absolută de voturi.În cazul în care poziția comună era respinsă de către Parlament,atunci întreaga lege sau decizie pica.Consiliul mai avea însă o modalitate prin care putea împiedica acest lucru și anume răsturnarea deciziei luate de Parlament printr-un vot de unanimitate și acordarea unui nou răgaz de trei luni Parlamentului pentru reanalizarea problemei în cauză.

În cazul în care amendamentele operate de Parlament erau susținute de către Comisie,Consiliul putea fie să adopte revizurile cu o majoritate calificată de voturi, fie să le respingă,însă cu vot de unanimitate.

Procedura de cooperare s-a aplicat inițial,conform Actului Unic European, doar asupra a zece articole ale Tratatului de la Roma, fiind vorba de articolele privind: discriminarea în funcție de naționalitate, libera circulație pentru muncitori, libertatea de stabilire, armonizarea legislativă, recunoașterea mutuală a certificatelor, diplomelor și a altor documente privind calificarea unui cetățean, dar și a Băncii de Investiții.

În ciuda acestor lărgiri a prerogativelor, Parlamentul a rămas până la Tratatul de la Maastricht, unde a fost introdus principiul co-deciziei, așa cum îl numesc David Earnshaw și David Judge în studiul lor, publicat în lucrarea European Union.Power and policy making,al cărei editor este Jeremy J.Richardson, the outsider din punct de vedere instituțional.

Ca și în cazul procedurii de cooperare, primul pas al co-deciziei îl constituia tot prima citire. Ceea ce este însă diferit este că dacă pănă acum Comisia propunea mai întăi Consiliului care ulterior cerea opinia Parlamentului, acum Comisia trebuie să înștiințeze Consiliul și Parlamentul în același timp. O altă schimbare se produce și în contextul celei de-a doua citiri,unde dacă conform Actului Unic European, Consiliul era cel care în ultimă instanță decidea forma finală a legii sau deciziei, cu sau fără amendamentele susținute de Parlament și, eventual, Comisie, conform Tratatului de la Maastricht în aceste cazuri se înființa o Comisie de conciliere. În contextul în care și concilierea pică, iar Consiuliul își reasumă poziția comună, atunci problema în discuție este în întregime adoptată, cu excepția cazurilor în care Parlamentul respinge decizia cu o majoritate absolută în timp de șase săptămăni.

Tratatul de la Maastricht a mărit și numărul de domenii în care această nouă procedură urma să se aplice, incluzând printre altele: sănătate publică, măsuri culturale și educaționale,acțiuni privind mediul înconjurător,protecția consumatorului. Noi sfere de acțiune vor fi incluse și prin tratatele de la Amsterdam, Nisa și Lisabona

Tot în Tratatul de la Maastricht s-a stabilit că numirea Comisiei depinde de aprobarea Parlamentului, iar durata mandatului comisarilor a crescut de la 4 la 5 ani, pentru ca acesta să corespundă mandatului Parlamentului. Aceste modificări au accentuat în mod simbolic răspunderea Comisiei în fața Parlamentului European.Prin tratatul de la Amsterdam s-a stablit că numirea președintelui Comisiei trebuie aprobată de Parlament, care primea și dreptul de a audia comisarii, aceștia urmând la rândul lor, să fie apobați de Parlament. Puterea acestei noi atribuții a Parlamentului s-a văzut în 2004, atunci când, inițial, prima comisie Barroso a fost respinsă ca urmare a prezenței printre comisari a lui Rocco Buttiglione, autorul unor declarații controversate privind homosexualitatea și familia.

Prin tratatul de la Nisa este întocmit un statut al partidelor europene,a acelor grupări politice care se formează în cadrul Parlamentului European și care nu au ca principal fundament de formare criteriul naționalității,ci orientarea politică.În prezent,în urma alegerilor pentru Parlamentul European din primăvara anului 2014 majoritatea parlamentară este deținută de Partidul Popular European,urmat de Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților,Conservatorii și Reformiștii Europeni, Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa,Stănga Verde Nordică,Grupul Verzilor, Europa Libertății și Democrației Directe și 51 de deputați neafiliați.

Prin tratatul de la Lisabona, s-a realizat și redistribuirea locurilor din Parlament pe baza unei formule proporționale.Astfel nici un stat membru nu va putea avea mai mult de 96 de deputați (Germania) sau mai puțin de 6 (Malta). O precizare la acestă decizie a fost făcută în legătură cu principiul proporționalității degresive ceea ce înseamnă că statele mari vor accepta să fie subprezente pentru a putea permite o reprezentare mai bună a statelor mici

Dacă din punct de vedere istoric,Parlamentul European este unul tănăr, din punct de vedere politic, ascesiunea sa în ierarhia instituțională europeană este,cu siguranță, una impresionantă, dar și singulară în acest sistem complex,numit Uniunea Europeană.

Bibliografie

1.Surse primare:

-Tratatul de la Paris ( http://www.cvce.eu/content/publication/1997/10/13/11a21305-941e-49d7-a171-ed5be548cd58/publishable_en.pdf ; accesat:28.05.2015)

-Tratatul de la Roma (http://www.eurotreaties.com/rometreaty.pdf ;accesat:28.05.2015)

-Actul Unic European (http://cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2014/07/actul-unic-european-1986.pdf ; accesat:30.05.2015)

-Tratatul de la Maastricht (http://cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2014/07/maastricht-1992.pdf ;accesat:30.05.2015)

-Tratatul de la Amsterdam (http://cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2014/07/amsterdam-1997.pdf ;accesat:30.05.2015)

-Tratatul de la Nisa (http://www.adrvest.ro/attach_files/Tratat_Nisa_1161848867.pdf ;accesat:31.05.2015)

-Tratatul de la Lisabona (https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/228848/7310.pdf accesat:1.06.2015)

2.Surse secudare

– Corbett Richard, Jacobs Francis, Shakleton Michael, Parlamentul European,ed.Monitorul Oficial,București,2007;

– Drăgan Eliza Amalia,Rolul Parlamentului European în cadrul instituțional european după Tratatul de la Lisabona,în Tratatul de la Lisabona.UE către Reformă Instituțională și Consens,ed.Dacia,București,2008;

– Earnshaw David, Judge David From co-operation to co-decision, în European Union.Power and policy-making,Jeremy J.Richardson(ed.),editura Routledge,New York,1996;

– Teșcașiu Bianca,Instituții europene.Schimbări și adaptări din perspectiva extinderii UE,ed.C.H.Beck,București,2009;