Părintele Ioan Sabău, icoană a preoției în vremuri de [624251]

Părintele Ioan Sabău, icoană a preoției în vremuri de
prigoană comunistă

Un om simplu în purtare, dar profund în cugetare, părintele Ioan Sabău a fost și a rămas în
conștiința multora un veritabil giuvaer al Bisericii prin neînfricata dragoste de a mărturisi pe
Hristos, dar și prin devotamen tul exemplar față de semeni și față de cei păstoriți. Fidelitatea sa față
de Biserică avea să o plătească cu prigoană din partea regimului comunist , amintind de cuvintele
Mântuitorului: „Bucurați -vă și vă veseliți (…), că așa i -au prigonit pe profeții dinaintea voastră”
(Mt 5, 12).
Părintele Ioan s -a născut în Folt, un sat mic ce aparține comun ei Rapoltu Mare , din județul
Hunedoara, la data de 20 oc tombrie 1914, fiind cel ma i mic într -o familie cu trei copii. Orfan de
tată de la vârsta de 10 de ani și cu o mamă grav bolnavă, copilăria tânărului Ioan a fost una grea.
De la mama lui va învăța frica de Dumneze u și dragostea plină de jertfă. Dorința tată lui său, pe
patul de moarte, a fost să urmeze calea studiului, și așa s -a și înt âmplat. După absolvirea școlii
primare din sat (1920 -1924) și a Liceului „Aurel Vlaicu” din Orăștie (1924 -1931) , în ciuda
insistențelor directorului Aron Demian de a fi înscris în armată pentru realele aptitudini pe care le
avea, părintele împlinește dorința bunicului său de a urma teologia, simțind o profundă chemare
spre preoț ie.
Se înscrie la Facultatea de Teologie de la Cernăuți – singura facultate de teologie care
oferea burse de stat – și reușește să obțină o bursă. Iubit și apreciat de profesorii săi, de la care a
dobândit o erudiție aleasă, dar și dragoste de neam, își închei e studiile în 1935 , licențiat cu note
maxime . La Cernăuți o cunoaște pe cea care, tot restul vieții, „a stat în umbra sa ca un rug aprins”
[„Părintele Ioan Sabău și prezbitera Alexandra” , în Familia Ortodoxă , nr. 3 (50)/2013, p. 11 ], pe
Alexandra, o bucovi neancă licențiată în limba franceză, a cărei fami lie fusese deportată în Siberia,
părinț ii muri nd acolo. Cu aceasta, la vârstă de 20 de ani, se căsătorește. Toată viața a fost o femeie
puternică, dar foarte bolnavă – cancer de col uterin , cheaguri de sânge la ochi, cancer mamar –, pe
care părintele a iubit -o foarte mult. În ciuda tuturor greutăților, aceasta și -a păstrat aprinsă credința
în Maica Domnului , care a întărit -o până la vârsta de 90 de ani. Au avut împreună două fete, Doina
– care murise la numai zece luni din lipsă de asistență medicală – și Maria -Cecilia, care , în prezent,
este mărturie vie a vieții acestei familii mărturisitoare.

Întors în Ardeal, vine în audiență la Mitropolitul Nicolae Bălan, care acceptă propunerea
părintelui de a fi trimi s în „cea mai văduvită” parohie, în satul Ceru -Băcăinți (azi în jud. Alba,
atunci în jud. Hunedoara), un sat cu numai 30 de case, răsfirate pe dealuri, în care de 50 de ani nu
mai fusese vreun preot. A fost hirotonit preot la 21 de ani, în ziua Nașterii Do mnului, odată cu
hirotonia întru diacon a vrednicului de pomenire Zosim Oancea. Deși starea materială a fost un a
precară, iar posibilitățile de a aduce vreo schimbare în parohie erau foarte limitate, părintele s -a
făcut remarcat printr -o reparație radicală a bisericii și a casei parohiale, prin zidirea unei școli
pentru copii, cât și prin înființarea unui cor biseri cesc.
Pentru activitatea sa a fost apreciat de ierarh, care l -a transferat în Parohia Reghen ț, „cu
misiunea de a -i aduce în biserică pe toți concubinii din această comunitate” [ Adrian Nicolae Petcu,
„Părintele Sabău sub persecuția ateistă” în Lumina , Bucu rești, nr. 77 (3074), anul VI, 3 aprilie 2015, p. 6 ].
Aici, părintele a reușit să unească în Taina Căsăto riei 40 de cupluri de concubini de toate vârstele.
În 1940 a fost transferat în Parohia Vinerea (azi în jud. Alba) , unde a desfășurat vreme de
18 ani o deosebită activitate pastorală. Din mijlocul enoriașilor săi, împlinea cu fapta cuvântul
Scripturii [Pentru mai multe detalii, a se vedea PhD Nicolae Jorza (Nifon), „Father Ioan Sabău (1914 –
2009): worthy servant of Christ and confessor of the Right Fait h”, în Journal of Romanian Literary Studies ,
nr. 9/2016, Tîrgu -Mureș, pp. 571 -584]. A înființat, în 1946, Asociația „Sfântul Gheorghe”, o asociație
cu caracter religios -moral, în care erau antrenați mulți tineri. Inițiativele părintelui aveau să atragă
atenția organelor de Stat, care considerau că activitatea sa este potrivnică organizațiilor de tineret
„progresist e”. Acesta va constitui un cap de acuzare.
Tot în satul Vinerea a reușit, cu ajutorul comunității, să construiască o biserică foarte
frumoasă, o adevărată catedrală, cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”. Reușita această nu doar că a fost
greu de gândit din punct de vedere financiar, ci a fost o adevărat ă minune dat fiind contextul
represiv comunist. Acest lucru s -a văzut chiar în ziua sfințirii biserici i, în 20 octombrie 1957,
eveniment la care au participat peste zece mii de oameni și 120 de preoți, în frunte cu mitropolitul
Vasile Lăzărescu al Banatului. Tot acest fast s -a încercat a fi oprit pe linie de partid. Au tăiat limba
clopotului, pentru a cauz a un accident ; au turnat zahăr în rezervorul cu benzină al generatorului de
curent electric ; au adus multe manifestări în sat, pentru a atrage lumea: teatrul din Deva și din
Petroșani, echipe de fotbal din București ; au aruncat în stradă toată mâncarea pregătită în școală
pentru agapa de după slujbă. Toate aceste contra -manifestații aveau să fie aduse capete de acuzare
a părintelui Ioan Sabău, pe motivul că le -a făcut pentru a compromite Partidul. O altă acuză a fost

aceea că, în biserica de la Vinerea, cu ocazia sfințirii, au fost găsite trei mitraliere [Camelia
Stărcescu , „Martiriile Credin ței. Preotul Ioan Sab ău”, în Formula AS , 491/2001 ]. Așa se face că a doua
zi după sfințirea bisericii a fost arestat și conda mnat la opt ani de închisoare, din cei paisprezece
petrecuți în temniță , despre care părintele nu a lăsat foarte multe informații .
Părintele și -a petrecut cea mai mare parte a întemnițării la Aiud, fiind de mai multe ori
arestat. Prima dată, în 1948, a fost în chis la penitenciarul din Deva din pricina unui memoriu pe
care l -a înaintat credincioșilor din America pentru a solicita sprijin financiar. Deținuții stăteau
înghesuiți în barăci de lemn și prima experiență pe care o aveau era înfometarea vreme de cinci
zile. Aici părintele avea să uimească prin curajul său de a mărturisi că a oferit un măr unui om care
suferea de înfometare, zicând: „Eu nu sunt numai om, ci și preot” [„Părintele Ioan Sabău și prezbitera
Alexandra” , în Familia Ortodoxă , nr. 2 (49)/2013, p. 12]. Tot la Deva, în 1949, de Paști, toată
închisoarea a început a cânta „Hristos a înviat”, lucru ce a înfuriat pe comandantul închisorii.
Părintele a luat vina organizării acestui eveniment asupra sa, pentru a nu suferi mulți dintre cei
închiși. Mărturi sea acesta că era un obicei în închisoare de a fi scoși în curte, așezați în șiruri și
supuși șocului împușcării simulate. Despre aceste clipe apăsătoare, părintele a declarat că le
întâmpina cu bucuria conștiinței unei morți pentru Biserică și neam. Un al t lucru destăinuit este
faptul că la început, când le era permis să primească pachete, cerea familiei să îi trimită țigări, pe
care urma să le împartă celor împătimiți, doar pentru ca aceștia să nu își mai dea mâncarea schimb
pentru patimă.
O perioadă rela tiv scurtă a petrecut -o în detenție și la Cugir. Din cele spuse de fiica sa,
Cecilia -Maria, pe când preoteasa Alexandra era internată în spital, aceasta ducea pachete cu
mâncare părintelui. Cerința ei de a -l vedea pe părintele – „chiar și pentru o clipă” – a fost răsplătită
cu o bătaie cruntă a celui închis în fața ochilor săi.
În temniță a cunoscut oameni duhovnicești, personalități de excepție ale intelectualității
românești, printre care se numără părintele Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic, părintele Opre
Crăciun, acesta devenind duhovnicul său. Tot în temniță a învățat pe de rost psalmii și Evanghelia
după Ioan. Cuvintele sale sunt memorabile în acest sens: „Acolo am învăț at să mă rog și tot acolo
am simțit dependenț a de Dumnezeu, pentru că totul atâr na de Dum nezeu și toate veneau de la El.
Nu m -au învățat școlile și cărț ile cât de multe m -a-nvățat pușcăria” [George Crasnean, „Părintele
Ioan Sabău – «patriarhul hunedorenilor »”, în www.lumeacredintei.com/ortodoxie -si-traire/parintele -ioan-
sabau -patriarh ul-hunedorenilor/ , accesat: 21.6.2017 ].

Pe lângă Aiud și Deva, părintele a mai fost închis la Gherla, la Hațeg și la Caracal . La
Aiud, patru ani i -a petrecut la zarcă, iar două săptămâni la izolare, de unde a fost scos aproape
mort. Înainte de -a fi eliberați, erau forțați să declarare colaborarea cu miliția, lucru pe care părintele
l-a refuzat vehement. „ Din pricina asta, a fost ultimul care a ieșit de la Aiud, după el s -a închis
poarta” [Familia Ortodoxă , nr. 3 (50)/2013, p. 11 ]. La 1 august 1964 a fost eliberat de la Aiud, fiind
supravegheat în permanență de Securitate. Se reîntoarce în satul Folt, iar la 1 octombrie 1964 este
numit preot în satul Bobâlna, un sat cu două biserici, în ciuda insistențelor vehemente a celor din
Vinerea de a -l aduce în parohia de unde plecase. Nedorind a mai atrage atenția informatorilor,
părintele slujea peste săptămână, singur , în biserica „de pe vale”. În Bobâlna, părintele a reușit
renovarea celor două biserici, a înființat un cor bisericesc și a făcut demersurile ne cesare
deschiderii un ui punct sanitar în cadrul parohiei. Părintele și -a continuat activitatea sa în satul
Bobâlna până în anul 1994 , când, la vârsta de 80 de ani, s -a pensionat, urmând să se întoarcă în
satul Folt, unde a mai izbutit să renoveze cele două biserici încărcate de istorie.
La 16 februarie 2009, la vârsta de 94 de ani, pări ntele a trecut la cele veșnice, fiind
înmormântat în cimitirul vechi din satul Bobâlna.
Nu înainte de a încheia, trebuie menționat și faptul că întreaga activitate a părint elui a fost
izvorâtă dintr -o extraordinară erudiție. Avea o adevărată pasiune pentru lectură, o sete profundă
de cunoaștere, pe care numai prin lectura duhovnicească și -o putea stăvili. Dumnezeu l -a
binecuvântat și cu darul cuvântării, drept pentru care a și fost supranumit „predicatorul
Ardealului”.
Pe scurt, părintele Ioan Sabău – având alături o familie devotată acelorași crezuri: dragostea
de neam și de Hristos –, dincolo de limitele impuse de comunism, și -a împlinit cu dragoste vocația
sacerdotală, imprimând în memoria celor care l -au cunoscut o veritabilă icoană a slujirii preoțești
în vremuri de restriște.