pârghia de exploatare și pârghia financiară în speranța obținerii unor câștiguri superioare costurilor activelor și pasivelor, mărind astfel… [618145]

pârghia de exploatare și pârghia financiară în speranța obținerii unor câștiguri superioare costurilor
activelor și pasivelor, mărind astfel profiturile acționarilor.”
Pragul de rentabilitate sau ‘’Punctul critic corespunde nivelului de activitate pentru care ansamblul
încasărilor acoperă ansamblul cheltuielilor încât profitul este nul. În alți termeni:
-dacă întreprinderea nu a atins punctul critic, înregistrează pierderi;
-dacă cifra de afaceri corespunde punctului critic, profitul este nul;
-dacă volumul activității depășește punctul criti c, se obtine profit.’’
Problema de baza a oricărei activități economice constă în îndeplinirea următoarei cerințe a ecuației:
CA – (CV + CF) = 0, unde:
CA – cifra de afaceri;
CV – costuri variabile;
CF – costuri fixe.
În acest caz, se înregistrează un grad minim de utilizare a potențialului productiv care este capabil de
a realiza venituri minime, ce sunt necesare în vederea acoperirii costurilor. În economia de piață,
scopul agenților economici este realizarea de profi t, deci ecuția de mai sus ar descrie mult mai veridic
procesul economic, dacă ar fi reprezentata astfel: CA = CV + CF +P , unde:
CA – cifra de afaceri;
CV – costuri variabile;
CF – costuri fixe;
P – profit.
În urma analizei pragului de rentabilitate, se po t remarca următoarele aspecte:
”- atunci când cifra de afaceri se situează cu până la 10% peste pragul de rentabilitate, situația
firmei este instabilă;
– când cifra de afaceri este cu până la 20% mai mare decât cea a punctului critic, fi rma are o
situație relativ stabilă ;
– dacă cifra de afaceri depășește punctul mort cu peste 20%, situația este confortabilă.”
În acest sens, este de remarcat faptul că ”Pragul de rentabilitate oferă informații utile factorilor de
decizie, refer itoare la:
-stabilirea unui volum de activitate la care rezultatul întreprinderii este nul (veniturile vor fi
egale cu cheltuielile);
-determinarea unui volum de activitate (nivel al productiei, cifră de afaceri) pentru a obține un
prof it dorit;
-reflectarea corelației dintre dinamica producției, respectiv a veniturilor și dinamica costurilor
grupate în variabile și fixe;
-evaluarea riscului de exploatare prin calcularea unui „indicator de poziție” față de pragul de
rentabilitate.”

“Estimarea evoluției viitoare a fenomenelor economice și financiare își găsește o bună reprezentare
în legea lui Gauss. Conform acesteia, valorile estimate se poziționează în jurul valorii medii, care are
cea mai mare frecvență de apariție. Principalii indicatori utilizați în calculul probabilistic sunt:
valoarea medie a rentabilității, și dispersia ca măsură a riscului. Cunoașterea legii de repartiție a
rentabilităților permite aprecierea riscului exploatării, care crește pe măsură ce dispe rsia rezultatelor
în jurul mediei este mai mare.”
În concluzie, amploarea riscului de exploatare este dată doar de mărimea cheltuielilor fixe (rata
cheltuielilor variabile fiind constantă în timp ). Cu cât cheltuielile fixe vor fi mai mici cu atât riscul de
exploatare va fi mai mic (fiindcă pragul de rentabilitate se obține pentru o valoare a cifrei de afaceri
mai mică) și, respectiv, cu cât cheltuielile fixe vor fi mai mari cu atât riscul de exploatare va fi mai
mare.

1.3 Riscul financiar la nivelul enti tăților economice.
Existența riscurilor financiare a fost atestată încă de la începuturile relațiilor comerciale. Între timp,
însă, nivelul până la care au fost identificate, măsurate și controlate a variat destul de mult. Imensele
pierderi financiare ce a u fost suportate de către companii cu o mare reputație pe plan internațional,
din motivul activității defectuoase de management al riscului, au condus la conștientizarea
importanței majore a gestiunii riscurilor financiare.
Într-o accepțiune generală “Oper ațiunile financiare, prin natura diversității lor, implică aproape
întotdeauna un anumit grad de risc, generat de pierderea de natură materială (sau de altă natură) pe
care o pot înregistra una sau mai multe persoane juridice sau fizice, implicate în opera țiunea
financiară respectivă.”
În viziunea profesorului Ion Stancu, riscul financiar “caracterizează variabilitatea indicatorilor de
rezultate, sub incidența structurii financiare a firmei. Capitalurile împrumutate, prin mărimea lor și
prin suportarea sis tematică a unor cheltuieli financiare aferente (dobânzi, comisioane), antrenează o
variabilitate a rezultatelor, o majorare a riscului financiar.”
Pentru o întelegere mai aprofundată a termenului de risc financiar, apelăm la literatura de
specialitate, ca re ne prezintă și alte definiții cu referire la acest termen:
“- partea variabilității ratei de randament a capitalurilor proprii care se datorează îndatorării”
.
“-variabilitatea profitului net, sub incidența structurii financiar e a firmei” .
În scopul desfășurării activității sale economice și realizării obiectivului său de activitate, orice
societate economică are nevoie de resurse financiare . Prin urmare, aceste resurse financiare
alcătuiesc capitalul societății, care la rându l său este compus din 2 elemente: capitaluri proprii (
format din resurse financiare a căror utilizare nu determină nici un cost ) și capitalurile împrumutate
sau datoriile (creditele atrase de către entitate, care presupun cheltuieli financiare sub forma de
dobânzi ).
Astfel, pentru capitalurile proprii adică pentru capitalurile puse la dispoziția societății, acționarii
primesc o remunerare, în dependență de riscul suportat. Însă costul capitalurilor proprii nu presupun
o obligație legală a firmei (excepți e facând acțiunile preferențiale ), fiindcă dintre furnizorii de capital,
acționarii, sunt remunerați ultimii, tot ei fiind cei care suportă eventualele pierderi înregistrate de
societate. În schimb, capitalurile împrumutate (datoriile) generează pentru so cietate un cost cert,

care va trebui plătit, indiferent de ce rezultate s -au obținut ( profit sau pierdere ). Din aceste
considerente, totalitatea deciziilor de finanțare trebuie elaborate cu mare atenție, în așa fel în cât să
conducă la o structură financ iară optimă, care ar minimiza costul capitalului investit.
Costul capitalului împrumutat determină un cost fix pentru societate, care este alcătuit din
cheltuielile financiare cu dobânzile. Deci, atât timp cât acestea nu depind de veniturile obținute de
către entitate, putem spune că structura financiară reprezintă pentru întreprindere un anumit grad
de risc, determinat de nesiguranța de a obține un rezultat de exploatare suficient de mare încât să
acopere costul surselor financiare împrumutate. Pe de altă parte, dacă activitatea economică este
finantață doar din capitaluri proprii, atunci nu există risc financiar, deoarece riscul financiar apare
doar în moment ce întreprinderea detine capitaluri împrumutate, care implică cheltuieli financiare și
în consecin ță influențează rentabilitatea întreprinderii.
Analiza evoluție rentabilității financiare, generată de politica de finanțare a societății, reprezintă
aspectul de bază al riscului financiar, de care sunt interesați acționarii. “Acest risc se manifestă prin
sensibilitatea rezultatului net la variațiile rezultatului exploatării și se apreciază cu ajutorul
coeficientului levierului financiar (CLF). Acest coeficient exprimă modificarea procentuală a
rezultatului net ca răspuns la modificarea cu un procent a rezu ltatului exploatării și mărimea lui este
direct proporțională cu gradul de risc financiar.
Importanța acestui coeficient decurge din faptul că rezultatul net condiționează atât beneficiul și
dividendele pe acțiune, cât și autofinanțarea companiei care cointeresează personalul, acționarii și
proprietarii afacerii” .
Evaluarea riscului financiar s e poate face după o metodă similară cu cea a riscului de exploatare,
singura diferență este dată de faptul că, în cazul riscului financiar, este necesară luarea în calcul a
cheltuielilor financiare, adică a dobânzilor, care sunt considerate cheltuieli fixe .
Folosirea de catre o entitate economică, a unor capitaluri împrumutate ( resurse financiare cu cost fix
) implică folosirea levierului financiar.
”Levierul financiar exprimă impactul structurii financiare asupra rentabilității financiare a firmei.
Efectul levierului financiar exprimă variația ratei rentabilității financiare a capitalurilor proprii, în
funcție de corelația dintre rata rentabilității economice și rata dobânzii precum și față de gradul de
îndatorare. “
„Pentru ilustrarea influenței efe ctului de levier, se poate pleca de la structura bilanțului, respectiv de
la ratele de rentabilitate specifice:”

Fig.1.3. Structura bilanțului și ratele rentabilității specifice
Sursa: Adaptare proprie după C. Căruntu – Analiză economico -financiară,
Editura Academică Brâncuși, Târgu -Jiu, 2010, pag. 223.

Riscul financiar practic nu poate fi subestimat în activitatea unei întreprinderi, el făcându -și aparența
în mod obiectiv de fiecare data când firma emite obligațiuni sau contractează un credit. Cu toate
acestea, societățile nu trebuie să renunțe la finanțare prin capital împrumutat, ci doar să
supravegheze cu mare atenție interdependența dintre sporul de rentabilitate financiară ce poate fi

obținut și, respectiv, riscul financiar asumat. În general, util izarea capitalurilor împrumutate
determină creșterea rentabilității financiare și a volumului activității.
În urma abordării particularităților riscului fnanciar se pot desprinde câteva trăsături specifice ale
riscului financiar :
“- se referă la ne siguranța obținerii unei rentabilități suficiente din activitatea de exploatare care
să permită acoperirea cheltuielilor cu dobânzile;
– apariția sa este cauzată de prezența capitalului împrumutat în cadrul structurii de capital a
întreprinderii;
– materializarea riscului financiar presupune reducerea remunerațiilor cuvenite acționarilor
(dividende sau profituri nete);
– în mod direct, materializarea riscului financiar afectează numai acționarii firmei.”
Spre deosebire de riscul economic, care o dată materializat, conduce la reducerea profitului de
exploatare sau chiar și înregistrarea de pierderi, riscul financiar poate avea consecințe mult mai rele,
care ar putea pune în pericol chiar și supraviețuirea entității.
Este necesar d e menționat faptul că materializarea riscului financiar nu afectează doar indicatorii de
rezultate ai societății ci afectează în mod direct și rentabilitatea acționarilor. În consecință, este
necesar de efectuat o analiză minuțioasă a riscului financiar și a efectelor sale ( monetare și
nemonetare) . Printre cele mai relevante consecințe, pe care le poate avea o societate comercială, în
urma materializării riscului financiar, se enumeră:
– suspendarea sau reducerea accesului la credite bancare;
– micșorarea profitului sau înregistrarea de pierderi;
– reducerea posibilităților în obținerea de finanțări de pe piețele de capital, prin emisiunea de
obligațiuni și acțiuni;
– diminuarea valorii de piață a societății;
– falimentul.
O dată ce riscul financiar nu poate fi exclus din activitatea unei entități economice, este necesară
gestionarea sa adecvată, care ar determina fixarea unui nivel acceptabil de risc,ce nu ar afecta
semnificativ activitatea societății, mai a poi urmărindu -se mărirea rentabilității financiare. În procesul
de gestiune a managementului financiar, trebuie acordată o deosebită atenție factorilor care conduc
la apariția riscului financiar. Prin urmare, cu cât totalitatea acestor factori sunt mai bin e identificați ,
cu atât măsurile de protecție împotriva riscului sunt mai eficiente.
Cei mai importanți factori de influență ai riscului financiar, sunt:
– situația financiară a societății;
– structura financiară a societăți;
– rata inflației;
– rata dobânzii.
“Pentru a spori rentabilitatea financiară a întreprinderii este nevoie de măsuri care să vizeze:

– accelerarea vitezei de rotație a activelor;
– sporirea rentabilității economice;
– creșterea rentabilității economice și pe această bază a ecartului față de rata dobânzii;
– optimizarea structurii capitalului bazat pe efectul de levier financiar a îndatorării.”
Majoritatea dintre efectele materializarii riscului financia r au consecințe grave, care pun în pericol
chiar și existența întreprinderii pe piață. Din acest motiv, este necesară o deosebită atenție acestui
tip de risc, și respectiv, găsirea unor modalități eficiente de protecție, în vederea dezvoltării eficiente
a entității în viitor.

1.4 Riscul de faliment la nivelul entităților economice.

„Riscul de faliment sau de insolvabilitate reprezintă posibilitatea de apariție a incapacității de
onorare a obligațiilor scadente ale firmei, născute din angajamente anterioar e contractate, din
operații curente, determinabile pentru continuarea activității, prelevări obligatorii.” Riscul de
faliment este un fenomen ce apare treptat, și este considerat a fi un rezultat al degradării treptate a
situațiilor financiare a unei enti tăți comerciale, însă un risc ce poate fi anticipat cu câțiva ani înainte
de faliment, încă din momentul când apar dificultăți de lichiditate.
În linii generale, riscul de faliment reprezintă posibilitatea ca o societate să nu -și poată onora
obligațiile de plată. În acest caz, putem mentiona că, societatea se află într -o stare de criză financiară.
Însăși notiunea de societate, aflată într -o stare dificilă sau într -o stare de criza financiară, are un
înțeles larg, asupra căreia înca nu s -a ajuns la un consen s, cu toate acestea, putem spune că starea de
dificultate a unei entități economice este strâns legată de solvabilitatea ei.
Identificarea și analiza riscului financiar are o importanță deosebită, luând în considerare faptul că
interesează atât managementu l firmei cât și partenerii săi, cum ar fi:
– Băncile ( care sunt preocupate în mod deosebit de calitatea portofoliilor de credit pe care le
formează);
– Investitorii (cei care doresc să cunoască starea societății înainte de a investi);
– Acționarii (interesați ,de protejarea capitalului investit și respectiv, în obținerea de dividente)
– Creditorii (cei interesați în recuperarea capitalului acordat sub forma de împrumuturi);
– Partenerii de afaceri ( furnizori și clienți, ce sunt cointeresați de a stabili relații cu companii
sigure, care să fie capabile în onorarea obligațiilor contractuale).
Riscul de faliment survine în urma apariției unui anumit grad de dificultate în activitatea economică a
unei întreprinderi. În funcț ie de mărimea gradului de dificultate și al impactului asupra imaginii
întreprinderii, regăsim:
– Dificultăți ocazionale sau temporare de neacoperire în termen a unor obligații;
– Dificultăți periodice de ordin financiar;
– Dificultăți permanente de ordin financiar.

Cauzele care stau la baza riscului de faliment pot fi grupate în 2 categorii : externe și interne.
”Cauzele externe, provin din mediul economico – social și concurențial în care întreprinderea
funcționează și se regăsesc î n:
– accentuarea concurenței;
– apariția unor produse de substituție;
– pierderea unui client important sau falimentul acestuia;
– falimentul unui furnizor important;
– falimentul băncii cu care întreprinderea avea relații financiare preponderente;
– apariția unor reglementări privind protecția mediului.
Cauzele interne își au originea într -o gestiune defectuoasă, reflectată în:
– rotația stocurilor și clienților inferioară mediei pe ramură;
– existența unor mijloace fixe depășite din punct de vedere tehnic;
– prelungirea duratei creditului – client și diminuarea duratei creditului furnizor;
– grad redus de reînnoire a produselor, respectiv de adaptare la cerințele p ieței;
– pierderi repetate din exploatare;
– imposibilitatea reînnoirii creditelor;
– nivel calitativ slab al produselor;
– ponderea mare a cheltuielilor financiare;
– organizarea deficitară a întreprinderii.”
Riscul de faliment poate fi analizat în câteva moduri:
– Analiza statică a riscului de faliment se poate înfăptui prin compararea elementelor de activ și
pasiv, prin determinarea ratelor de structură financiară a pasivului și de solvabilitate. Pr in
intermediul acestora se pot obține informații referitoare la evoluția fondului de rulment al
companiei, și deasemenea, despre durata medie de rambursare a datoriilor pe termen scurt. Dacă
fondul de rulment se află în creștere, și după transformarea acti velor circulante în lichidități, la
termen, valoarea obtinuță este mai mare decât valoarea datoriilor curente, riscul de faliment se
diminuează.
– Se pot obține concluzii benefice, dacă se face o analiza funcțională a riscului de faliment,
determ inând corelația : fond de rulment – necesar de fond de rulment – trezoreria netă.
– Una dintre cele mai des utilizate analize ale riscului de faliment se realizează prin metoda
scorurilor, în deosebi utilizată de instituțiile creditoare pentru a se asigura împotriva riscului de
insolvabilitate.
”Scorul, este o metodă de diagnostic extern care constă în măsurarea și interpretarea riscului
la care se expune investitorul, creditorul firmei, dar și firma, ca sistem în activitatea viitoare. El se
bazează pe formularea unor judecăți de valoare care combină liniar un grup de rate (în special
financiare) semnificative.” În termeni simpli, scopul acestei metode constă în stabilirea pentru

fiecare societate în parte un indicator de sinteză, numit ”scor”, care prin urmare va permite
estimarea stării de faliment al societății. Predicția falimentului utilizează o tehnică de analiză
discriminantă pentru transformarea informațiilor obținute în urma analizei indicatorilor economico –
financiari într -un sc or, în stare să anticipeze succesul sau insuccesul unei activități economice.
Deci, această tehnică permite obținerea unei cifre scor, în urma analizei unei entități, care ne arată
dacă firma va da faliment sau nu.
Scorul se obține prin următoarea funcție:
Z=a1X1+a2X2+…anXn…+anXn=∑_(i=1)^n ▒aiXi
Cele mai des utilizate modele de analiză a riscului în literatura economică mondială sunt:
Modelul “Conan & Holder” și Modelul ”Altman” ( care este denumit și Modelul „Z).
Modelul ”Altman” este un model statisti co-matematic de analiză și prognoză a stării de faliment a
societăților. Acest model cuprinde 5 variabile care sunt considerate a fi cele mai reprezentative
subtitrări financiare ce aparțin unei companii.
Modelul „Z” poate fi reprezentat astfel:
Z= 1,2X1+ 1,4X2+3,3X3+0,6X4+0,999X5
În dependentă de scorul obținut, companiile se clasifică pe 3 nivele:
– Nivelul 1: Firme solvabile, pentru Z (aparține) (3; + infinit);
– Nivelul 2: Firme aflate în dificultăți financiare temporare, pentru Z (apa rține) (1,8; 2,7)
– Nivelul 3: Firme falimentare, pentru Z (aparține) ( – infinit; 1,8).
Modelul „Conan & Holder” are și el la bază un model „Z”, ce are următoarea structură:
Z= 16X1+22X2 -87X3 -10X4+24X5
Conform scorului înregistrat de o societate, se observă o relație invers proporțională: o dată cu
mărirea scorului, probabilitatea de faliment scade, astfel:

Figura 1.4 Probabilitatea de apariție a falimentului în relație cu scorul „Z”
Sursa: Adaptare p roprie după M. Bătrâncea, L. Margareta Bătrâncea, E. Mașca
– Analiza entității economice armonizată cu standardele internaționale de raportare
fiananciară, Editura RISOPRINT, Cluj -Napoca, 2008, pag. 275

„Gruparea entităților în funcție de scorul „Z” Conan & Holder se face astfel:
– Z < 4 -> entitate aflată într -o situație financiară dificilă –
– 4 < Z < 9 -> entitate cu o situație financiară incertă
– Z > 9 -> entitate cu o situație financiară solidă” .

În analiza riscului de falimen t se mai utilizează și alte metode, precum: analiza statică prin calcularea
ratei de solvabilitate, lichiditate și rentabilitate. De mentionat este faptul că ratele de solvabilitate
arată capacitatea de plată pe termen lung, pe când ratele de lichiditate a rată capacitatea de plată pe
termen scurt.
Drept concluzie este util de menționat că “Rentabilitatea comercială exprimă eficiența activității
comerciale a întreprinderii, asigurând legătura dintre profitul și cifra de afaceri netă. Rentabilitatea
economic ă pune în evidență performanțele utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv al
capitalului investit pentru obținerea acestor performanțe.”

1.5 Riscul de piață la nivelul entităților economice.

Pe lângă cele 3 riscuri interne (de explo atare, financiar și de faliment) reprezentate în subcapitolele
anterioare, societatea se confruntă și cu o serie de riscuri din mediul exterior, asupra cărora practic
nu poate influența în nici un mod, în vederea eliminării sau diminuării acestora. Unul di n acestea este
riscul de piață.
Ținând cont de faptul că cele 3 societăți sunt cotate la Bursa de Valori București, trebuie acordată o
atenție deosebită riscului de piață, prin analiza evoluției cursului acțiunilor acestor companii.
În sens general, riscu l de piață se referă la ”modificările survenite în valoarea instrumentelor sau
contractelor deținute de bancă datorită fluctuațiilor prețurilor activelor sau mărfurilor
tranzacționate, și de asemenea și a fluctuațiilor ratelor de dobândă, cursurilor de sch imb sau a altor
indici de piață.”
Variațiile cursurilor acțiunilor sunt practic imprevizibile, fapt ce a dat naștere teoriei piețelor
eficiente, care prevăd ca într -un anumit moment, cursul de cotație al unei acțiuni reprezintă toate
informațiile ce au du s la formarea sa. Aceste informații sunt imposibil de prevăzut în totalitate.
Rezultă astfel că variațiile de curs, provocate de evenimente imprevizibile, sunt imposibil de
anticipat, prin urmare cursul urmează o piață la întâmplare.

Capitolul 2. Prezentarea entităților economice

În scopul aplicării în practică a noțiunilor teoretice prezentate în capitolul anterior am selectat un
eșantion din 3 societăti din sectorul energetic, în baza cărora voi determina tipurile de riscuri
prezent ate în partea teoretică a lucrării.
Pentru a cunoaste mai detaliat pe fiecare dintre cele 3 societati in baza carora voi efectua analiza
riscurilor, voi prezenta in continuare cele mai relevante informatii pentru fiecare entitate în parte.

2.1 Prezentarea societății Transgaz

Societatea Națională de Transport Gaze Naturale ”TRANSGAZ” S.A. Mediaș, s -a constituit prin
hotărârea nr. 334 din 28 aprilie 2000, a Guvernului României, în urma desprinderii de Romgaz, în
sensul restructurării și separării extracție i, transportului, depozitării, precum și a distribuției de gaze
naturale.
Scopul societății TRANSGAZ este îndeplinirea strategiei naționale stabilite pentru transportul,
tranzitul internațional, transport transfrontalier, dispecerizarea gazelor naturale, p recum și
cercetarea -proiectarea în domeniul transportului de gaze naturale prin desfășurarea, cu respectarea
legislației române, de acte de comerț specifice obiectului de activitate aprobat prin Actul Constitutiv.
Obiectul principal de activitate a TRANSG AZ S.A. este:
– Transporturi prin conduct – Cod CAEN 4950.
Potențialul de transport a gazelor naturale este de aproximativ 30 mld mc/an și este asigurat prin
11.840 km de conductă.
În același timp, TRANSGAZ S.A. desfășoară și alte activități secundare în vederea susținerii
obiectului principal de activitate. Printre acestea se enumeră :
– Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie, pentru construcții – Cod CAEN 1623 ;
– Operațiuni de mecanică generală – Cod CAEN 2562 ;
– Confecții metalice – Cod CAEN 2599 ;
– Producția de energie electrică – Cod CAEN 3511 ;

– Lucrări de instalații electrice – Cod CAEN 4321 ;
– Instalarea mașinilor și a echipamentelor industriale – Cod CAEN 3320 ;
Capitalul social al TRANSGAZ S.A. este în valoare de 117.738.440,00 lei, subscris și vărsat integral de
acționarii societății, și este împărțit în 11.773.844 acțiuni nominative, ordinare, emise sub formă
dematerializată. Valoarea nominală a unei acțiuni TR ANSGAZ S.A. este în valoare de 10 lei. Actiunile
sunt liber tranzacționabile la Bursa de Valori București, sub denumirea TGN, începând cu 24 ianuarie,
2008.
Capitalul social este deținut, astfel :
– 58,51% de către statul român, reprezentat de Ministerul Economiei, care deține un număr
de 6.888.840 acțiuni, cu valoarea totală de 68.888.400,00 lei ;
– 41.49% de către alți acționari (free -float), persoane fizice și juridice, atât române cât și
străine, ce dețin un număr de 4.885.004 acțiuni, cu valoarea totală de 48.850.040,00 lei. Dintre care :
– 30.73% din capitalul social este deținut de persoane juridice ;
-10.76% din capitalul social este deținut de persoane fizice.

2.2 Prezentarea societății Transelect rica

Compania Națională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. a fost înființată prin
hotărârea nr. 627/31 din iulie 2000, a Guvernului României, în urma separării a fostei Companii
Naționale de Electricitate (CONEL), în 4 societăți indep endente: Transelectrica, Hidroelectrica,
Electrica și Termoelectrica.
Transelectrica este persoana juridică română, companie națională ce este înființată ca societate pe
acțiuni, și care își desfășoară activitatea cu respectarea legislației române și în co nformitate cu Actul
Constitutiv.
Scopul societății Transelectrica este asigurarea serviciului public pentru toți utilizatorii rețelei de
transport, prin urmare asigurând accesul la rețelele de transport pentru fiecare solicitant ce
îndeplinește cerințele l egii.
Obiectul principal de activitate al companiei Transelectrica este:
– Transportul energiei electrice (transportul, dispecerizarea energiei electrice, administrarea și
organizarea pieței de energie electrică) – Cod CAEN 3512.
TRANSELECTRICA S.A. operea ză, gestionează, dezvoltă și modernizează o rețea de transport compusă
din 79 de stații electrice de transformare, ce au o capacitate de aproximativ 35.506 MVA și 9.028 km
de linii electrice aeriene de 110/220 kV și 750 kV, aflate în gestiunea a 8 sucursal e de transport.
Totodată, Transelectrica S.A. desfășoară și alte activități secundare/conexe, cum ar fi:
– Fabricarea aparatelor de distribuție și control a electricității – Cod CAEN 2712 ;
– Dezvoltare (promovare) imobiliară – Cod CAEN 4110 ;
– Întreținer ea și repararea autovehiculelor – Cod CAEN 4520 ;

– Transporturi rutiere de mărfuri – Cod CAEN 4941 ;
– Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii – Cod CAEN 6810 ;
– Transportul de pasageri pe căi navigabile interioare – Cod CAEN 5030 ;
Capitalul social a TRANSELECTRIC S.A. este în valoare de 733.031.420,00 lei, subscris și vărsat integral
de acționarii societății, și este împărțit în 73.303.142 acțiuni nominative, ordinare, emise sub forma
dematerializată. Valoarea nominală a unei acțiuni TRANSEL ECTRICA S.A. este în valoare de 10 lei.
Acțiunile sunt liber tranzacționabile la Bursa de Valori București, sub denumirea TEL, începând cu 29
august, 2008.
Capitalul social este deținut în modul următor :
– 58,69%, de către statul român prin M inisterul Finanțelor Publice, persoană juridică de drept
public, cu sediul în municipiul București, care deține un număr de 43.020.309 acțiuni, ce au o valoare
nominală totală de 430.203.090 lei. Aportul Ministerului Finanțelor Publice este format din apor t în
numerar, în valoare de 430.039.130 lei și din aport în natură ce reprezintă o valoare de 163.960 lei ;
-13,50%, de către SC ‘’Fondul Proprietatea’’ – S.A., persoană juridică română, cu sediul în
România, București, care deține un numâr de 9.895.212 acțiuni, ce au o valoare totală nominală de
98.952.120 lei. Aportul SC ‘’Fondul Proprietatea’’ – S.A. este format exclusiv din aport în numerar.
– 27,81% de către alți acționari, care detin un numâr de 20.387.621 acțiuni ce sunt
tranzacționate la Bursa de Valori București și au o valoare nominală totală de 203.876.210 lei.
Aportul acționarilor este format doar din aport în numerar.

2.3 Prezentarea societății OMV Petrom

Societatea comercială OMV Petrom S.A. a fost înființată la 15 septembrie 1997 printr -o ordonanță de
urgență. OMV PETROM S.A. este persoană juridică română, fiind înființată ca societate comercială pe
acțiuni, și este în prezent cea mai mare companie române ască de gaze și petrol, cu activități în
sectoarele Rafinare și Marketing, Explorare și Producție, Gaze Naturale și Energie. Grupul OMV
Petrom este cel mai mare producător de gaze și petrol din Europa de Sud -Est, ce exploatează în
România și Kazahstan reze rve dovedite de gaze și petrol.
Scopul OMV PETROM S.A. este explorarea și exploatarea zăcămintelor de gaze naturale și petrol,
importul și exportul de gaze naturale și petrol, rafinarea și prelucrarea. În mod egal, societatea are
ca scop comercializarea c u ridicata și amănuntul, transportul petrolului și a produselor petroliere.
Obiectul principal de activitate al companiei OMV PETROM S.A. este:
– Extracția petrolului brut – Cod CAEN 0610 ;
– Explorarea și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze natural e .
În același timp, societatea desfășoară și alte activități secundare, precum:
– Extracția gazelor naturale – Cod CAEN 0620 ;
– Extracția minereurilor feroase – Cod CAEN 0710 ;

– Activități de servicii anexe extracției petrolului brut și a gazelor natura le – Cod CAEN 0910 ;
– Fabricarea uleiurilor esențiale – Cod CAEN 2053 ;
– Operațiuni de mecanică generală – Cod CAEN 2562 ;
– Fabricarea gazelor industriale – Cod CAEN 2011 ;
Capitalul social al OMV PETROM S.A. este în valoare de 5.664.410.833,00 lei, int egral subscris și
vărsat, din care 5.602.816.732,80 lei și 9.544.163,19 Euro în numerar, iar 26.697.708,80 lei aport în
natură, și este împărțit în 56.644.108.335 acțiuni nominative, comune. Valoarea nominală a unei
acțiuni OMV PETROM S.A. este de 10 lei. Acțiunile sunt liber tranzacționabile la Bursa de Valori
București, sub denumirea SNP, începând cu 2001.
Capitalul social este deținut după cum urmează :
– 51.01%, de către OMV AKTIENGESELLSCHAFT, care deține un număr de 28.894.467.414
acțiuni , ce au o valoare nominală totală de 2.889.446.741,40 lei, din care 2.856.025.810,00 lei și
9.140.624,74 Euro ;
– 20,64%, de către Ministerul Economiei, în numele statului român, care deține un număr de
11.690.694.418 acțiuni, cu o valoare nom inală totală de 1.169.069.441,80 lei, din care
1.142.371.733,00 lei și 26.697.708,80 lei aport în natură ;
– 20,11%, de către FONDUL PROPRIETATEA S.A., ce deține un număr de 11.391.130.186
acțiuni cu o valoare nominală totală de 1.139.113.018, 60 lei.
– 2,05%, de către BANCA EUROPEANĂ pentru RECONSTRUCȚIE și DEZVOLTARE, ce deține un
număr de 1.147.770.061 acțiuni cu o valoare totală nominală de 114.777.006,10 lei, din care
351.856.739,10 lei și 40.446.96 Euro.
– 6,21% d e către persoane fizice și juridice, menționate la Depozitul Central S.A. București,
care dețin un număr de 3.520.046.256 acțiuni cu o valoare nominală totală de 352.004.625,60 lei, din
care 351.856.739,10 lei și 40.446,96 Euro.