Parcuri Si Rezervatii Naturale, Posibilitati DE Valorificare Turistica

PARCURI ȘI REZERVAȚII NATURALE, POSIBILITĂȚI DE VALORIFICARE TURISTICĂ

STUDIU DE CAZ

ZONA MONTANĂ A JUDEȚULUI SUCEAVA

Cuprins

Introducere

Capitolul I

I.1. Așezare matematică – Limite

I.2. Scurt istoric al cercetărilor

I.3. Potențialul fizico-geografic a județului Suceava

I.3.1 Resursele subsolului

I.3.2 Relieful

I.3.2.1 Relieful montan – carpatic

I.3.2.2. Unitatea subcarpatică

I.3.3. Elemente de climă

I.3.4. Elemente de hidrografie

I.3.5. Elemente de vegetație: Flora și fauna

I.3.6. Solurile

Capitolul II. Valorificarea potențialului turistic al rezervațiilor

II.1 Legislația actuală în domeniu.

II.2 Tipuri de rezervații

II.2.1 Rezervații floristice: localizare, elemente fizico-geografice, importanță.

II.2.1.1. Fânețele seculare de la Bosanci – Ponoare

II.2.1.2. Fânețele seculare de la Bosanci – Frumoasa

II.2.1.3. Fânețele de la Calafindești

II.2.1.4 Fânețele montane de la plaiul Todirescu (Câmpulung)

II.2.1.5 Rezervația de nuferi de la Salcea

II.2.1.6 Strugurele ursului de la Benea

II.2.1.7 Mesteacănul pitic de la Lucina

II.2.2. Rezervații forestiere

III.2.2.1. Codrul secular de la Slătioara (Câmpulung)

II.2.2.2. Pădurea seculară Giumalău.

Elemente fizico-geografice

Vegetația, fauna

II.2.2.3. Rezervația de la Zamostea – luncă

Elemente fizico-geografice

b. Elemente biologice: vegetație, fauna

II.2.2.4 Rezervația Tinovul Poiana Stampei

II.2.2.5 Rezervația Tinovul Șaru Dornei

II.2.2.6 Rezervația Făgetum Dragomirna

II.2.2.7 Tinovul de la Lucina-Găina

II.2.3 Rezervații Geologice

II.2.3.1 Rezervația Moara Dracului (Câmpulung)

II.2.3.2 Clipa triasică de pe Pârâului Cailor

II.2.3.3. Piatra Țibăului (Dorna)

II.2.3.4 Piatra Pinului și Piatra Șoimului

II.2.3.5 Rezervația geologică Cheile Lucavei (Câmpulung)

II.2.4 Rezervații Mixte

II.2.4.1. Rezervația Pietrele Doamnei-Rarău (Câmpulung)

II.2.4.2 Parcul Național Călimani

II.2.4.2 Rezervația 12 Apostoli (Dorna)

II.2.4.3. Cheile Zugrenilor (Dorna)

CAPITOLUL III: Infrastructura turistică

III.1 Tipuri de turiști și fluxuri.

III.2 Includerea rezervației în circuitul internațional, național, rural: Parcul național Călimani

III.3. Analiza de piață de marketing turistic SWOT

III. 4. Strategia de dezvoltare, promovare și implementare

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Rezervațiile din județul Suceava reprezintă o motivație importantă pentru mulți turiști interni și străini de a-și petrece vacanțele în zone unice. Mulți turiști străini mai ales din țările Europei de Vest sunt atrași de frumusețile inedite ale munților Carpați și a rezervațiilor ce le adăpostesc. Aceștia sunt dornici de contemplare și recreere în mijlocul unei naturi nealterate. Unele rezervații au intrat în deja în circuitul turistic altele din nefericire nu s-au bucurat de prea mult interes din partea autorităților sau a organizatorilor de turism. Ecoturismul la noi în țară este reprezintă inițiative de dată recentă și reduse ca număr. Cele mai multe inițiative de organizare a ecoturismului sunt cele ale Asociației de Ecoturism din România alături de Regia Națională a Pădurilor-Romsilva. Membrii / turoperatorii Asociației de Ecoturism din România asigură cel mai important segment de pe piața organizatorilor de programe în ariile protejate.

Conservarea mediului înconjurător a devenit o problemă majoră a omenirii. Dintre toate viețuitoarele pământului, omul a produs cele mai mari schimbări. În unele cazuri schimbările au fost utile, dar în altele au fost grave și ireversibile ce au condus la degradarea naturii. Trebuie să reconsiderăm resursele naționale ce sunt limitate și nu inepuizabile. Apa, aerul, solul sunt afectate de exploatări intense ale omului. Prin defrișare majoritatea pădurilor devin inutilizabile, neproductive, sunt supuse eroziunii și degradării. Numărul animalelor scade vertiginos, dispare un număr cât mai numeros de specii. Fauna pădurilor se reduce îngrijorător, în condițiile în care păsările și insectele folositoare în natură au un rol important. Dacă Dimitrie Cantemir amintea în lucrarea Discriptio Moldavie de existența unor animale ca bourul, tarpanul, zimbrul, astăzi unele din ele sunt specii dispărute. Dacă actualele legi privind vânătoarea vor continua generațiile noastre viitoare, nu vor cunoaște multe animale decât la grădina zoologică.

Este recomandabil o politică ecologică, națională rațională, o exploatare echilibrată a resurselor din zonă. Pesticidele, insecticidelor trebuiesc folosite rațional, să nu conducă la dezechilibre ecologice. Implicații majore intervin și atunci când sunt introduse specii de plante sau animale în afara arealului lor natural.

Frumusețea Bucovinei și diversitatea peisajului este dată și de măreția pădurilor. Fondul forestier ocupă 53% din suprafața județului și reprezentă 7% din întreg potențialul silvic al României. Județul Suceava ocupă din acest punct de vedere locul I pe țară.

Capitolul I

I.1. Așezare matematică – Limite

Din punct de vedere geografic județul Suceava este un teritoriu variat, atrăgător prin ineditul său, ce oferă condiții ideale pentru dezvoltarea unei bogate vegetații și faune. De o frumusețe de neuitat cadrul natural a permis dezvoltarea unor tradiții frumoase, a unor culturi deosebite.

Județul Suceava se învecinează la nord cu Ucraina pe o lungime a graniței de circa 100 km, la est cu județul Botoșani, la sud-est cu județul Iași, la sud cu județele Neamț, Harghita și Mureș, iar la vest cu județele Bistrița Năsăud și Maramureș. Relieful județului în secțiune transversală urcă în trepte ușor din luncile Siretului, spre munții Carpați.

I.2. Scurt istoric al cercetărilor

I.3. Potențialul fizico-geografic a județului Suceava

Județul Suceava ocupă circa 4% din teritoriul României, cu o suprafață de 8.553,5 km2, fiind al doilea ca mărime din țară, după Județul Timiș, fiind situat în nord-estul țării. Cuprinde 708.433 mii locuitori, 5 municipii, 11 orașe și 96 de comune. Municipiul Suceava se situează la o altitudine medie de 325 m. Conform organizării administrative a teritoriului României, la 31 decembrie 2010 județul Suceava face parte din Macroregiunea 2 Nord-Est, unitate administrativ-teritorială fără personalitate juridică constituită pentru a asigura colectarea, elaborarea statisticilor regionale amortizate la nivelul Uniunii Europene.

Meridianul de 25,330 longitudine estică se intersectează cu paralela de 47,320 latitudine nordică aproape de zona central-vestică a județului în aria administrativă a municipiului Câmpulung Moldovenesc. Limitele județului descriu un teritoriu dreptunghiular, ce se extinde pe circa 90-95 km în sens latitudinal și 125-130 km în sens longitudinal. Unitatea de orogen este separată de suprafața de Unitatea de platformă pe aliniamentul Straia – Solca – Păltinoasa, Râșca – Tg. Neamț prin Falia pericarpatică, falie mascată în unele sectoare de formațiuni nisipoase și rudice cu caracter piemontan.

I.3.1 Resursele subsolului

Județul Suceava este bogat în resurse ale subsolului, unele fiind sunt exploatate încă de din cele mai vechi timpuri cum ar fi: sarea de la Cacica, turba de la Poiana Stampei, apele minerale din zona arealul Coșna – Dornișoara – Șaru Dornei, minereurile de fier și mangan de pe valea Bistriței – zona Cărlibaba – Iacobeni – Neagra Șarului și Broșteni, var de pe văile Bistriței și Moldovei, numeroase cariere de piatră andezite, calcare și dolomite cristaline. Unele zăcăminte cum ar fi zăcămintele uranifere de la Crucea, gazele naturale de pe valea Moldovei zona Frasin – Bucșoaia, sulful din caldera Munților Călimani, au fost exploatate mai recent în ultimele decenii.

I.3.2 Relieful

Teritoriul județului se suprapune parțial Carpaților Orientali și Podișului Sucevei. Relieful județului se caracterizează printr-o varietate de forme ca munți, depresiuni intramontane, dealuri, podișuri, câmpii, lunci și văi terasate. Din punct de vedere geologic, arhitectura teritoriului județului are caracteristică de bază succesiunea de la vest la est a patru zone structurale: zona vulcanică, zona cristalino-mezozoică, zona flișului și zona de platformă. Astfel zona de munte cuprinde 53%, zona de podiș 30%, zona de luncă 17%.

La nivelul teritoriului județului Suceava se armonizează două unități importante de relief: regiunea montană – unitatea de orogen (carpatică și subcarpatică) cu o variată alcătuire geologică cu roci de durități și vârste diferite și o tectonică complicată și cea de podiș –de platformă, cu un fundament foarte vechi. Acestea coboară în trepte de la vest la est, în fâșii paralele, cu dispunere nord-sud, de la peste 2000 m, în Munții Călimani, până la 225 m spre albia Siretului spre Dolhasca.

 Unități și subunități de relief: relieful montan, unitatea subcarpatică și de podiș.

I.3.2.1 Relieful montan – carpatic

Relieful integrat în lanțul Carpaților Orientali, cuprinde masive și complexe de culmi separate între ele de văi adânci sau arii depresionare, pe o suprafață de mai mult de jumătate din județ. Aceștia cuprind munți vulcanici și munți cristalini.

a. Munții vulcanici sunt reprezentați pe teritoriul județului prin Munții Călimani cea mai mare parte a acestora și parțial, prin Munții Bârgăului.

Relieful munților Călimani (cei mai înalți munți vulcanici de pe teritoriul României, singurii care depășesc 2.000 m altitudine – Vârful Pietrosul Călimani 2100m) oferă cele mai spectaculoase forme cu potențial de mare atractivitate: craterul vulcanic Căliman, cu un diametru de circa 10 km, formele ciudate de stânci vulcanice de pe Rețitiș – 2021m, Tămău, Lucaciu și Pietrosul, stâncile cu aspect ruiniform”12 Apostoli” sau Rezervația de Jnepeniș cu Pinus Cembra, unde se găsește un arboret natural în amestec intim de molid și zâmbru, unic în țară și foarte rar în Europa. Lanțul muntos Călimani – Gurghiu – Harghita reprezintă aria de maximă extindere a vulcanismului neogen pe teritoriul țării noastre.

Munții Țibău se află deoparte și de alta a văii Țibăului, afluent al Bistriței aurii.

b. Munții cristalini denumire dată de alcătuirea aproape în totalitate din roci metamorfice sunt reprezentați de: Suhardul Bucovinean, Țibău, Obcina Mestecăniș –munții cristalini ai Bistriței aurii, Masivele Giumalău – Rarău, Pietrosul – Grințescu – Budacu și Munții Tarniței, Munții Stânișoarei, Depresiunea Dornelor.

Munții Suhard sunt cunoscuți mai ales datorită vârfului Oușoru (1.639 m), care străjuie Depresiunea Dornelor, Pasul Rotunda 1271 m. Se întind pe o lungime de 40 km, până deasupra orașului Vatra Dornei. Totuși, cel mai înalt vârf se află în partea de nord-vest a Munților Suhard și anume Vârful Omu, de 1.932 metri altitudine. Creasta principală a acestor munți reprezintă principala atracție, datorită frumuseții peisajelor și a ușurinței cu care poate fi parcursă.

Munții Giumalău sunt delimitați la de Valea Puciosu, pasul Mestecăniș și Putna Bucovineană la nord-vest, valea Bistriței aurii la vest-sud-vest, valea Bistriței Mijlocii la sud-est, văile Izvoru Giumalău și Colbu la sud-vest. Masivul se impune prin altitudine 1800 m cu vârful Giumalău 1856 m și prin masivitate.

Munții Giumalău reprezintă principala atracție pentru iubitorii de natură, platourile sale oferind una dintre cele mai grandioase priveliști din Carpații Orientali. Pădurea seculară de la Giumalău, cu speciile masive de conifere și Cheile Zugreni, săpate la poalele de sud ale munților, constituie principalele atracții ale Munților Giumalău.

Relieful masivului Rarău. Geostructural aparține munților cristalini ai Bistriței Mijlocii, prelungirea spre est, a cristalinului din Masivul Giumalău, face trecerea spre Munții flișului, specifici bazinului Moldovei.

Relieful carstic, format pe calcare, dolomite și roci clastocarstice oferă una dintre cele mai interesante forme geologice din lanțul Carpaților Orientali – „Pietrele Doamnei”, precum și cheile de pe Valea Caselor și Izvorul Alb și Peștera Liliecilor situată pe platoul Rarăului la o altitudine de 1480 m. Unarte rar în Europa. Lanțul muntos Călimani – Gurghiu – Harghita reprezintă aria de maximă extindere a vulcanismului neogen pe teritoriul țării noastre.

Munții Țibău se află deoparte și de alta a văii Țibăului, afluent al Bistriței aurii.

b. Munții cristalini denumire dată de alcătuirea aproape în totalitate din roci metamorfice sunt reprezentați de: Suhardul Bucovinean, Țibău, Obcina Mestecăniș –munții cristalini ai Bistriței aurii, Masivele Giumalău – Rarău, Pietrosul – Grințescu – Budacu și Munții Tarniței, Munții Stânișoarei, Depresiunea Dornelor.

Munții Suhard sunt cunoscuți mai ales datorită vârfului Oușoru (1.639 m), care străjuie Depresiunea Dornelor, Pasul Rotunda 1271 m. Se întind pe o lungime de 40 km, până deasupra orașului Vatra Dornei. Totuși, cel mai înalt vârf se află în partea de nord-vest a Munților Suhard și anume Vârful Omu, de 1.932 metri altitudine. Creasta principală a acestor munți reprezintă principala atracție, datorită frumuseții peisajelor și a ușurinței cu care poate fi parcursă.

Munții Giumalău sunt delimitați la de Valea Puciosu, pasul Mestecăniș și Putna Bucovineană la nord-vest, valea Bistriței aurii la vest-sud-vest, valea Bistriței Mijlocii la sud-est, văile Izvoru Giumalău și Colbu la sud-vest. Masivul se impune prin altitudine 1800 m cu vârful Giumalău 1856 m și prin masivitate.

Munții Giumalău reprezintă principala atracție pentru iubitorii de natură, platourile sale oferind una dintre cele mai grandioase priveliști din Carpații Orientali. Pădurea seculară de la Giumalău, cu speciile masive de conifere și Cheile Zugreni, săpate la poalele de sud ale munților, constituie principalele atracții ale Munților Giumalău.

Relieful masivului Rarău. Geostructural aparține munților cristalini ai Bistriței Mijlocii, prelungirea spre est, a cristalinului din Masivul Giumalău, face trecerea spre Munții flișului, specifici bazinului Moldovei.

Relieful carstic, format pe calcare, dolomite și roci clastocarstice oferă una dintre cele mai interesante forme geologice din lanțul Carpaților Orientali – „Pietrele Doamnei”, precum și cheile de pe Valea Caselor și Izvorul Alb și Peștera Liliecilor situată pe platoul Rarăului la o altitudine de 1480 m. Un alt factor de atracție turistică îl reprezintă Cheile Moara Dracului, un sector de chei foarte înguste (între 2-3 metri lățime, aproximativ 40 m lungime), situat pe pârâul Caselor, sohodolurile – Părâul lui Ion.

Munții Pietrosul-Grințescu-Budacu se întind între valea Bistriței la nord și est, a Bistricioarei la sud și arealul depresiunilor de baraj vulcanic Drăgoiasa – Bilbor -Borsec la vest. Masivul Budacu este situat la granița sudică cu Județul Neamț, fiind cel mai înalt munte din Munții cristalini ai Bistriței Mijlocii.

Munții Bistriței, ce se desfășoară pe dreapta râului Bistrița, formează gruparea cea mai întinsă de munți cristalini. Creasta Pietrosu (cu o altitudine de 1.791 m) oferă o priveliște fascinantă pentru cei ce se încumetă să urce versanții puternic înclinați.

Obcinile Bucovinei cuprind trei mari subunități, dispuse paralel pe direcția nord-vest/sud-est, separate de văile superioare ale râurilor Moldova și Moldovița: Obcina Mestecăniș, Obcina Feredeu și Obcina Mare. Cea mai înaltă și mai spectaculoasă dintre obcini este Obcina Mestecănișului, cu altitudini ce depășesc 1.500 m (1.586 m – Vârful Lucina). Urmează apoi Obcina Feredeu (cu altitudini de 1.477 m), Obcina Brodinei (cu vârfuri de 1.300 m) și Obcina Mare care este cea mai întinsă, dar cu cele mai mici altitudini (sub 1.300 m). Cele mai importante obiective turistice naturale sunt: Ansamblul de stânci Pietrele Muierii, creasta principală a Obcinei Mestecăniș și plaiurile Lucinei, cu Tinovul Găina.

Munții Stânișoarei sunt cei mai sudici din județul Suceava. Au o suprafață de 2100 kmp. Sunt munți mici și mijlocii cu altitudine medii de 800 m. Reprezentative sunt: Obcina Voroneț -o culme monolitică de 912 m, Straja 1018 m, Batca Frasinului 1074 m, Brusturosul 1089 m.

Depresiunea Dornelor

Încadrată de munții Bistriței Aurii la nord, Munții Bistriței la sud-est, Munții Călimani la sud și Munții Bârgăului la vest, se află Depresiunea Dornelor. Unitate geografică distinctă cu altitudini medii cuprinse între 900 și 1000 m (vf. Priporul 1305-altitudine maximă), aceasta se îngustează spre est, spre cheile Zugrenilor, și se deschide larg spre vest, fiind drenată de râul Bistrița. Depresiunea Dornelor este una dintre cele mai frumoase și atractive din Carpații Orientali. Cunoscută ca important centru balnear.

Depresiunea Câmpulung Moldovenesc reprezintă cea mai mare arie depresionară din lungul râului Moldova. Se remarcă prin prezența unui relief de terase cu altitudine relativă de circa 110 m, dezvoltat aproape în exclusivitate pe dreapta râului Moldova.

Depresiunile Vama, Frasin și Humor sunt alte arii importante de lărgire a văii Moldova, fiind separate de defilee, dintre care cel mai îngust se află la Prisaca Dornei.

I.3.2.2. Unitatea subcarpatică

a. Subcarpații se întind la sud de valea Moldovei și corespund unui relief de acumulare, cu aspect deluros, dar și cu unele depresiuni, cum sunt cele de la Solca și Cacica. Unitatea subcarpatică aparține Subcarpaților Neamțului realizând trecerea de la Munții Stânișoarei, Unitatea de podiș și terasele superioare ale Culoarului Moldovei.

b. Zona de podiș – de deal.

Zona de podiș este mai coborâtă cu 200 m față de cele mai joase culmi muntoase.

Cele mai importante subunități de relief din această regiune sunt: Podișul Sucevei, Depresiunea Rădăuți, Valea Sucevei, Valea Siretului, Subcarpații și Valea Moldovei.

Podișul Sucevei are o înălțime medie de 460 m, dar cota maximă ajunge la 528 m în Vf. Teișoara din Podișul Dragomirnei. Se întinde până la valea Siretului în est și până la valea Moldovei în sud și sud-vest. Se împarte în trei subunități relativ bine delimitate: Podișul Piemontan Ciungi-Cerdacu-Clit-Fătu, Podișul Fălticenilor (350-400m) și Podișul Dragomirnei (540-500 m). Depresiunea Rădăuți este cuprinsă între râurile Suceava și Sucevița și are altitudinea medie de 360 m. Relieful este acumulativ de pseudo-câmpie, cu forme plane terasate și meandre.

Valea Sucevei se prezintă diferit, fiind împărțită în trei sectoare: unul superior, prin Obcine, până la Straja, unul mijlociu, până la Milișăuți și unul inferior, până la vărsarea în Siret, la Liteni. Are un caracter de culoar datorită dimensiunilor mari ale luncii și teraselor.

Valea Siretului este cea mai reprezentativă și mai importantă din Podișul Moldovei. Reprezintă limita estică a județului de la Vășcăuți până la sud de satul Probota pe aproape 100 km. În zona de confluență cu râul Suceava ia aspectul unei câmpii aluvionare intracolinare, cu o lățime de 12 km.

Valea Moldovei are obârșia tot în Culme Aluniș 1294 m ca și Suceava. Valea Moldovei apare ca o depresiune între Subcarpați și Podișul Sucevei. Datorită luncii largi și joase, până la Ciumulești râul curge despletit, după care începe să bată malul stâng. Lățimea cea mai mare a luncii și teraselor este la Baia, unde valea ia aspect depresionar

I.3.3. Elemente de climă

Clima este temperat continentală, datorită în primul rând latitudinii a circulației maselor de aer și diversitatea suprafețelor. Spațiul geografic al județului Suceava aparține aproape în egală măsură sectorului cu climă continentală (partea de est) și celui cu climă continental moderată (partea de vest). Venind dinspre vest, masele de aer își pierd treptat din umezeală în timpul traversării Carpaților Orientali, astfel încât în partea estică a județului ajung mai uscate, clima suferind un proces de continentalizare. Aerul de origine nordică aduce ninsori iarna și ploi reci primăvara și toamna. Din est, județul primește influențe climatice continentale cu secetă vara, cu cer senin, ger și viscole iarna.

Temperaturile aerului minime coboară uneori până la -38,5 °C, iar temperatura cea mai ridicată a fost de 39,8 °C (în iulie 2000). Temperaturile cele mai scăzute din zona montană se înregistrează nu pe vârfuri, ci în depresiuni și văi, datorită fenomenului de inversiune climatică. Temperatura medie multianuală este de 2 °C la munte și 7,5 °C în zona de podiș. Durata iernii este cu 1-2 luni mai mare la munte, decât în regiunea deluroasă. Trecerea de la iarnă la primăvară se face brusc în partea de est a județului, față de partea de vest unde, pe vârfurile înalte și versanții umbriți ai munților, zăpada și înghețul se întâlnesc până la sfârșitul lunii mai și chiar începutul lunii iunie.

Precipitațiile atmosferice variază de la an la an și sunt cuprinse între 800 și 1200 mm, în funcție de zonă, condiționate în cea mai mare măsură de altitudine și diversele forme de relief, expunerea versanților. Temperatura medie anuală între anii 1901-2000 a fost de 7,5 grade și în 2010 de 8,4 grade. Amplitudinea anuală între anii 1901-2000 a fost de 23,4 grade iar în anul 2010 de 28,4 grade. Regimul sezonier al precipitațiilor este diferit în sezonul cald cad cu aproximativ 70% mai multe decât în cel rece.

Vânturile. La altitudini mari direcțiile și durata vânturilor coincid în bună măsură cu a circulației generale a maselor de aer, ce guvernează însăși clima regiunii. Dominante sunt vânturile din sud-vest, vest și nord-vest. Viteza vântului scade semnificativ cu altitudinea, odată cu creșterea coeficientului de frecare. La altitudini de peste 1800 m, viteza vânturilor are valori de 6-8 m/s, la altitudini de 1500-1700m/s este de 2-3m/s, iar între 600-800 m vitezele vânturilor se reduc la 1-2 m/s. Un fenomen eolian local și regional îl reprezintă foehnizarea maselor de aer, în special a celor dominante din vest și nord-est. De importanță locală sunt și brizele de munte-vale.

I.3.4. Elemente de hidrografie

Rețeaua hidrografică: ape subterane cunoscute ca ape freatice și de adâncime, de suprafață – rețeaua de ape curgătoare.

Apele subterane pot apare la suprafața terestră sub formă de izvoare sau diverse intervenții antropice și reprezintă pentru cele mai multe localități principala sursă de alimentare cu apă a populației prin captarea apelor freatice și de tratament (cele de adâncime). Apele subterane din județ sunt cantonate în depozitele unor structuri cristalino – mezozoice, de fliș, în depozite miocene și, mai ales, în formațiunile aluvionare cuaternare.  Teritoriul județului înglobează cantități inepuizabile de ape minerale și mineralizate, carbogazoase, sulfatate, sulfuroase și clorurate. „Apele de pe teritoriul județului Suceava sunt mineralizate, nu și termale. Cu un conținut chimic destul de variat și concentrații diferite de săruri minerale“. Ape minerale găsim în Depresiunea Dornelor. Aici există peste 40 de izvoare minerale, renumite fiind deja cele din Vatra Dornei, Șaru Dornei, Poiana Negri, Coșna ș.a. Nepuse în valoare sunt numeroasele izvoare din zonele Broșteni, Gura Humorului, Solca.

Apele de suprafață

Este formată din: râuri, pâraie, lacuri, iazuri, mlaștini. Însumează o lungime totală de 3.092 km și are o densitate care depășește frecvent 1 km/kmp. în zona de munte, scăzând sub 0,5 km/ kmp în zona de podiș. Toate apele care drenează teritoriul județului sunt tributare râului Siret, afluent important al Dunării. Principalii afluenți sunt râurile Suceava, Moldova, Bistrița și Dorna, care își au zonele de obârșie în coroana de munți înalți de la vest și nord – vest, în timp ce afluenții mai mici își au izvoarele în regiunea deluroasă.

Cel mai întins bazin hidrografic este cel al râului Moldova, care drenează împreuna cu afluenții săi 35% din suprafața județului. Urmează ca mărime Bistrița (30%), Suceava (30%) și Siretul (10%).

Lacurile

În Unitatea de podiș lacurile naturale și antropice sunt mult mai numeroase. Apele stătătoare sunt sub formă de lacuri naturale de mici dimensiuni, lacuri antropice, iazuri pentru piscicultură, acumulări industriale și mlaștini.

Dintre lacurile de baraj natural sunt de menționat Iezer și Bolătău în Unitatea montană aflate lângă Obcina Feredeu.

Lacurile antropice sunt mult mai numeroase amintim acumulările Dragomirna, Grănicești, Șerbăuți, Baineț I și Soca din Bazinul Sucevei, cele mai importante acumulări antropice sunt totuși acumulările de la Șomuz I-Liteni, Șomuz-II Moara, Pocoleni, Fălticeni I-II, în bazinul Șomuzului Mare sau Bosanci I și II pe valea Șomuzului Mic între care și vestitul lac "Nada Florilor" etc.

Principalele surse de poluare ale apelor sunt datorită intervențiilor antropice complexe. Existența haldele de steril, suprafețele decopertate de minereu, din cariere, iazurile de decantare a sterilului, instalațiile de flotare a minereului de sulf, stațiile de spălare auto, incintele sociale, industriale.

I.3.5. Elemente de vegetație: flora și fauna

Ponderea vegetației o constituie pădurile, în suprafață totală de 411.115 ha, ceea ce reprezintă aproximativ 48,1 % din suprafața totală a județului. Astfel, materialul lemnos se constituie într-o importantă resursă naturală a județului. Este cunoscut faptul că, Bucovina exportă în toată Europa și nu numai, importante cantități de fructe de pădure, ciuperci și plante medicinale, virtuțile terapeutice și curative ale acestora fiind  cunoscute încă din antichitate. Cele mai căutate produse, care se găsesc din abundență în Bucovina, sunt zmeura, afine, fragi, mure, măceșe, cătină, flori de soc, ciuperci (hribi și gălbiori) și  altele.

Subetajul alpin propriu-zis apare foarte rar în Călimani, Suhard și Giumalău și este dominat de vegetația ierboasă cu graminee. Aici găsim plante ca părușca, firuța, rugina, mușchi. Faunistic în subetajul păsărilor, găsim fluturașul de stâncă cinteze, brumărița de stâncă. Ca mamifere găsim șoarecele de zăpadă și unele forme inferioare gasteropodele.

Subetajul subalpin îl găsim în Rarău și Pietrosu-Grințieșu-Budacu. Aici găsim jnepenișuri, ienuperișuri, arbuști ca afinul, merișorul, smirdarul, zîmbru, zada și graminee alpine în asociație cu leguminoase. Întâlnim numeroase specii de fluturi și insecte, reptile ca: șopârle, tritoni, amfibieni. Vara urcă pe acest etaj și mamifere mari și mici.

Etajul boreal al pădurilor

Bucovina este de o inegalabilă frumusețe și atractivitate, cunoscută ca și țara fagilor seculari. Pădurile ocupă peste 52% din suprafața județului și peste 7% din întreaga suprafață împădurită a României. În compoziția acestora, 79,4% este reprezentat de rășinoase și 20,6% de foioase. Pădurile de foioase sunt formate din arbori de molid, fag, stejar, frasin, tei, carpen, mesteacăn și o multe arborișuri. Se apreciază că în Obcinele Bucovinei se află cele mai pure păduri de molid din țară, unde molidul are o pondere de 90-100%. În amestec se găsesc plopul, paltinul, mălinul, scorușul, sorbul, și, mai rar, tisa. Se găsesc și arbuști precum: măceșul, zmeurul, merișorul și afinul. Există și câțiva arbori ocrotiți: Stejarul din Botoșana (350 ani), Ulmii din Câmpulung Moldovenesc (500 ani), Stejarul din Cașvana (500 ani).

În Munții Bucovinei există multe specii floristice rare cum ar fi: floarea de colț (Rarău, Călimani), sângele voinicului (Munții Călimani), brusturul negru, argințica (Rarău-Giumalău) smârdarul sau bujorul de munte (Călimani, Suhard), papucul doamnei, etc.

Fauna cuprinde numeroase specii cu valoare cinegetică ridicată: ursul și cerbul carpatin, căpriorul, râsul, lupul, vulpea, veverița, pisica sălbatică, jderul, hermina, dihorul, cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn – specie rar întâlnită, fazanul, corbul, diverse specii de acvile, vulturi, bufnițe, ciocănitori, mierle, pițigoi, cinteze. În apele de munte se găsesc specii rare de pești, dintre care amintim: păstrăvul curcubeu, lipanul, lostrița, mreana, cleanul, scobarul ș.a. Nu lipsesc reptilele ca viperele, salamandrele, tritonii, amfibiile.

I.3.6. Solurile

Cea mai răspândire la nivelul județului Suceava o au luvisolurile – argiluvisolurile apoi cambisolurile cu peste 20% din suprafața menționată și cernisolurile cu aproape 19 %.

Capitolul II. Valorificarea potențialului turistic al rezervațiilor

Pe teritoriul județului Suceava există un număr de 29 de arii naturale protejate, de interes național, neregăsindu-se arii naturale protejate de interes internațional. În ceea ce privește ariile naturale protejate de interes comunitar, pe teritoriul județului Suceava există un număr de șapte arii de protecție avifaunistică (SPA) și 23 situri de importanță comunitară (SCI). Conform OUG. nr.57/2007, „reprezintă zone terestre, acvatice și/sau subterane cu perimetrul legal stabilit și având un regim special de ocrotire și conservare, în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică sau culturală deosebită și cuprind rezervații ale biosferei, parcuri naționale/ naturale, rezervații științifice/naturale, monumente ale naturii, zone umede de importanță internațională, arii de protecție specială avifaunistică, situri de importanță comunitară“.

Parcurile naturale „reprezintă arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică si/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică”.

Rezervația naturală „reprezintă arii naturale al cărui scop este protecția și conservarea unor habitate și specii specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic”.

Parcurile naționale ocupau la nivelul anului 2010, o suprafață de 315.857 ha, iar suprafața GIS (ha) era de 316.271 ha., parcurile naturale ocupau o suprafață de 737.428 ha și în GIS de 763.894 ha.

II.1 Legislația actuală în domeniu.

Suprafețele ariilor protejate au fost calculate conform Legii nr.5/2000 privind Planul de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate și a următoarelor Hotărâri de Guvern:

– H.G nr.2151/2004, H.G nr.1581/2005, H.G nr.1143/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a pentru noi zone;

– H.G nr.1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România.

– H.G nr.1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România.

II.2 Tipuri de rezervații

În județul Suceava există mai multe tipuri de rezervații: floristice, forestiere, geologice și mixte.

Floristice: Fânețele seculare de la Ponoare, Fânețele seculare de la Frumoasa, Fânețele de la Calafindești, Fânețele montane de la plaiul Todirescu, Rezervația de nuferi de la Salcea, Strugurele ursului de la Benea, Mesteacănul pitic de la Lucina.

Forestiere: Codrul secular de la Slătioara, Pădurea seculară Giumalău, Rezervația de la Zamostea-luncă, Tinovul Mare de la Poiana Stampei, Tinovul de la Șaru Dornei, Făgetul de la Dragomirna, Pădurea de pin de la Tinovul Mare, Rezervația de la Lucina – Tinovul Găina-Lucina, Pădurea Voievodeasa, Pădurea Roșosa, Pădurea Zamostea-Luncă, Pădurea Crujana, și altele.

Geologice: Cheia Moara Dracului, Clipa triasică de pe Pârâul Cailor, Piatra Țibăului, Piatra Pinului și Piatra Șoimului, Cheia Lucavei, Piatra Buhei.

Mixte: Rezervația Pietrele Doamnei-Rarău, Călimani, Rezervația 12 Apostoli,

Cheile Zugrenilor (rezervație geologică-morfologică).

II.2.1 Rezervații floristice: localizare, elemente fizico-geografice, importanță.

II.2.1.1. Fânețele seculare de la Bosanci – Ponoare

Fânețele de la Bosanci – Ponoare se află pe dealul Strâmbul, la 9 km de orașul Suceava și la 1 km de șoseaua națională către Fălticeni km 424,6, cu o suprafață de 24,5 ha. Aceste fânețe fac parte dintre primele rezervații, ce au fost declarate ca monumente ale naturii și unele dintre cele mai importante areale d.p.d.v. științific. Aici găsim plante din zona eurasiatică, europeană și central-europeană, continentală, pontică, mediteraneeană și sumediteraneeană. Rezervația a fost studiată floristic, de către botanistul Mihai Gușuleac, care a propus declararea ei ca rezervație naturală în 1921, dar și de numeroși cercetători din străinătate. „Valoarea științifică a acestor fânețe constă în faptul că ea redă într-un cadru natural autentic, succesiunea asociațiilor vegetale în raport cu schimbările climatice de la primele glaciațiuni și până în zilele noastre.“ Altitudinea este cuprinsă între 324 m și 405 m. Denumirea de Ponoare datează din anul 1911, când, după o perioadă lungă de ploi, aproape 2 ha de teren din actuala rezervație au alunecat de pe un versant estic cu pantă mare producând noi terase.

Zona rezervației este caracterizată printr-o climă temperată. Temperatura medie anuală este de 8 0C iar media precipitațiilor este de 600 mm. Vânturile predominante bat din nord, nord-vest dat sunt și cele din nor-est și sud-est. Iernile sunt grele uneori temperatura ajunge și la -30 grade C, iar verile sunt călduroase, media lunii iulie fiind de 200 C.

Vegetația lemnoasă de la Ponoare este dominată de molid, pin, ce alternează cu unele specii termofile ulm, gorun, tei, carpen. Aici întâlnim o floră xerofilă bogată reprezentată de păducel, păr sălbatic, frăsinel, știrigoaia, ruinal, dediței, barba boierului, gladiola sălbatică, stânjenelul, ruscuța de primăvară etc. Se găsește uneori în unele depresiuni și stânjenelul siberian, trifoiștea, gălbenele, bulbocii.

Fauna acestei rezervații a fost studiată de prof. I. Nemeș care a identificat numeroase specii de fluturi pentru fauna României. Căprioarele și iepurii își găsesc aici adăpost alături de vulpi, bursuci, pisici sălbatice, hermine, dihori, șoareci de câmp etc.

II.2.1.2. Fânețele seculare de la Bosanci – Frumoasa

Fânețele seculare de la Bosanci – Frumoasa se află în comuna Moara, la 3 km de Municipiul Suceava, se întinde pe o suprafață de 14 ha, la o atitudine medie de 395 m pe o pantă cu înclinație mare de 500C. Importanța acestor rezervații constă în faptul că aceasta cuprinde circa 350 de specii de angiosperme, dintre care unele sunt relicte și rarități floristice ca: vinețelele, zambila pitică, studenița. Prof. I. Nemeș a descoperit aici o nouă specie de lepidoptere-insecte pentru știință și fauna României – Coleophora bucovinella Nemeș. Spectrul floristic evidențiază următoarele specii principale: rogozul, toporașul, laptele câinelui, drobul, stânjenelul de stepă, cinci degete, gălbinarea, veronica, vinețeaua, zambila pitică, usturoiul sălbatic, etc. Fauna rezervației este mai puțin bogată decât cea de la Ponoare din cauza suprafeței mici. Aici găsim frecvente vizuini de vulpi.

Solul este un cernoziom de pantă, uscat, nisipos, permeabil la precipitații pluviale, cu un conținut mărit de carbonați. Fiind situată la distanță mică de rezervația de la Ponoare nu există diferențe de climă.

II.2.1.3. Fânețele de la Calafindești

Fânețele de la Calafindești se află în vecinătatea satului cu aceeași denumire Calafindești, la 6 km de orașul Siret. Fânețele se întind spre est-vest, între drumul național DN 2 și pârâul Horaiț. Altitudinea rezervației este cuprinsă între 350-430 m.

Interesul științific pentru fânețele bucovinene a crescut foarte mult datorită identificării de către unii botaniști a unor specii relictare deosebit de rare în flora țării noastre cum este varza iepurelui Liguria glauca, Pulsatilla patens. Partea dinspre pârâu este umedă cu multe exemplare din Fritillaria meleagris. O particularitate deosebită a acestor fânețe o constituie persistența unui număr remarcabil de plante caracteristice lizierei pădurilor xeroterme: coada calului, cinci degete, curpen, ciocul berzei, crinul de munte. Aici se găsește și unele specii ocrotite de lege cum sunt: laleaua pestriță, bulbucul, gladiola sălbatică, stânjenelul,calcea calului etc. Pe lângă valoarea științifică, frumusețea pajiștilor este deosebit de atrăgătoare, indiferent de perioada anului în care sunt vizitate. Aceste fânețe oferă adăpost mai multor animale ca iepurele, vulpea și păsărilor.

II.2.1.4 Fânețele montane de la plaiul Todirescu (Câmpulung)

Rezervația floristică se află în partea superioară a Codrului Secular de la Slătioara, la o altitudine de 1200-1492 m, având o suprafață de 44 ha. Aceasta a fost propusă ca zonă de protecție a codrului Slătioara în anul 1933. Această rezervație atinge limita superioară a crestei masivului Rarău, ce formează cumpăna apelor dintre cele două mari bazine hidrografice ale Bistriței și Moldovei, scoțând în evidență nenumărate klippe dolomitice (stânci colțuroase din calcar care apar la suprafață), ce se impun prin frumusețea lor.

Accesul în rezervație se poate ajunge și din Codrul Secular Slătioara, străbătând drumul Padinei, pe un drum dificil, dar presărat cu numeroase peisaje de neuitat, prin poteca de legătură ce pornește din Slătioara spre cabana Rarău.

Vara la sfârșitul lunii iulie, când fânețele sunt înflorite acestea sunt de o frumusețe de neuitat. Dintre speciile de plante mai rare, întâlnim: usturoiul siberian, sverția și ghințura de pe creastă, urechelnița. Mai întâlnim arnica, margareta, iarba câmpului, trifoiște, vinețeua, diverși clopoței etc. Dintre speciile lemnoase afară de molid care constituie un real pericol prin reducerea suprafețelor fânețelor, semnalăm prezența sporadică a fagului, a paltinului de munte și a scorușului. Aici prof. Nemeș a descoperit două specii noi de microleoidoptere: Eupphitecia linariata și Gnophos intermedia f. gremmingeri pe care le-a și descris în literatura de specialitate. Aceste fânețe sunt dominate de formațiunile stâncoase Todirescu I și Todirescu II, de unde se pot admira culmile munților Călimani, Pietrele Doamnei, Poiana Lungă, Muncelul și altele. Fauna este destul de bine reprezentată de numeroase animale ca: râsul, ursul carpatin, cerbul carpatin, veverița etc.

II.2.1.5 Rezervația de nuferi de la Salcea

Nuferii albi de o frumusețe rară ce se găsesc de regulă în Delta Dunării, populează spontan un ochi de apă în formă de potcoavă, pe o suprafață de 2,8 ha, situat pe teritoriul comunei Salcea. Accesul se poate face de la stația C.F.R. Verești se merge 2 km de-a lungul căii ferate spre Burdujeni. Rezervația complexă a fost înființată în anul 1973 pentru a ocroti specille floristice și faunistice de apă (pești ca știuca, crapul, carasul). În cursul lunii iunie se pot admira numeroase exemplare de nuferi albi și galbeni (Nuphar luteum) puternic ancorate în mâlul apei. Stuful de apă acoperă 2/3 din suprafața apei, oferind adăpost broaștelor de apă, rațelor sălbatice, șerpilor de apă și multor specii de păsări.

II.2.1.6 Strugurele ursului de la Benea

Strugurele ursului de la Benea este plantă cunoscută ca sub denumirea caminci sau Arctostaphyllcs uva-ursi și are o mare valoare floristică, fiind una dintre relictele glaciare. Strugurele ursului are și o importanță medicinală și de aceea recoltarea lui este strict interzisă, întreaga rezervație este de interes științific. Această rezervație atrage numeroși iubitori ai naturii și botaniști.

Aceasta se găsește pe dealul Răchitișul Mare din comuna Moldova – Sulița, unde se poate ajunge pornind de la Pojorâta spre Izvoarele Sucevei, pe un drum accesibil. Situată pe obcina Mestecănișului, între pâraiele Tatarca Mare și Tatarca Mică, aproape de confluența acestora cu pârâiașul Dârmoxa și râul Moldova, rezervația se află la o altitudine cuprinsă între 1000-1260 m. Temperatura medie anuală este cuprinsă între 5-60C, iar media precipitațiilor este de 700 mm. Traian I. Ștefureac, în studiile sale arată că rezervația se suprapune zonei șisturilor negre cu sol brun de pădure de structură argilo-nisipoasă și textură glomerulară, bogat în humus. Ca plantă silicolă și calcicolă, specia prezintă un pronunțat grad de adaptare la uscăciune.

Vegetația. În rezervație găsim arbori ca: pinul silvestru, molidul, mesteacănul comun. Ca arbuști amintim strugurele ursului, merișorul, afinul iar ca plante amintim: gușa porumbelului, fraga sălbatică, vulturica, clopoțelul, hrenoasa, răchițelul, roua cerului, curechi de munte. Aici se întâlnesc diverse specii de licheni și mușchi

II.2.1.7 Mesteacănul pitic de la Lucina

Rezervația este deosebit de interesantă pentru oamenii de știință cât și pentru turiști, prin prezența mesteacănului pitic (Betula nana) – unul din relictele arctice ce încă dăinuie în această zonă. Mesteacănul pitic crește într-o zonă de turbă oligotrofă (lipsită de substanțe minerale) pe raza comunei Moldova-Sulița, în cătunul Lucina, la stânga pârâiașului Bilcani ce se unește cu valea pârâului Găina în tinovul cu același nume. Rezervația se află la o altitudine de 1200 m. Mesteacănul pitic este aclimatizat în regiunea cercului polar, cu geruri grele și temperaturi scăzute. Rezervația are aspectul unui podiș. La Lucina crește pe un strat gros de turbă cu mușchi arctic alături de tufe de merișor și afin negru. Pericolul care vizează rezervația este molidul, pinul silvestru și diferite tufe de sălcii care invadează rezervația. Ca plante găsim bumbăcărița și numeroase specii de graminee, ca trestia de mlaștină. Bogăția floristică atrage o faună numeroasă dintre care enumerăm: cerbul carpatin, mistrețul, râsul, ursul, jderul, lupul, căpriorul și altele. Aici se găsesc peste 30 de specii de păsări ca: acvila de munte, corbul, sturzul de iarnă, rândunica, codobatura, sticletele. Aici cercetătorul I. Nemeș a descoperit trei specii de fluturi noi pentru fauna României.

II.2.2. Rezervații forestiere

III.2.2.1. Codrul secular de la Slătioara (Câmpulung)

Păstrarea pădurii virgine sau cvasivirgine au dus la înființarea acestei rezervații forestiere, cu o suprafață de 1064,20 hectare, care atrage anual foarte mulți turiști și cercetători. „ Codrul secular Slătioara este socotit ca o pădure de rășinoase cu cea mai mare vărstă din țară și chiar din Europa, crescut în condiții naturale de mediu, unde arborii se înmulțesc și cresc conform legilor naturii“.

Importanța. Slătioara este un codru virgin și cvasivirgin, cu arbori seculari de o mare frumusețe, cu vegetație ierboasă montană numeroasă. În ansamblul codrul ne dă o imagine a ceea ce au fost în trecut codrii Moldovei. Arborii sunt deși, te impresionează puieții care cresc alături de arborii seculari. Localnicii numesc pădurea „cămară“ pentru că este ferită de curenții de aer de mare intesitate.

Rezervația se află sub administrarea Direcției Silvice Suceava și este încadrată teritorial administrativ în comuna Stulpicani. Sit Natura 2000 care se suprapune peste rezervație: Rarău-Giumalău.

Localizare. Codrul secular de la Slătioara se află situat în cadrul Masivului Rarău, pe versantul estic la o altitudine cuprinsă între 790 m și 1353 m. Codrul se întinde pe trei culmi mari, paralele, Bâtca Neagră, Bâtca cu Plai și Bâtca Lesei, ce sunt separate prin văi abrupte, adânci, ce strâng pârâiașele Valea lui Ion, Valea Ursului, Văiuga și Valea Ceargăului. Acestea se strâng și formează pârâul Slătioara, ce curge prin Valea Suhei, în Moldova. Aceasta face cumpăna de ape, între bazinele râurilor Bistrița și Moldova.

Accesul spre rezervația Slătioara se face din șoseaua națională Vatra Dornei – Suceava (DN 17), în partea de est a orașului Câmpulung Moldovenesc, se ramifică șoseaua spre comuna Stulpicani, peste Pasul Prihodiște. După circa zece kilometri, se ajunge în Valea Slătioara, unde există și satul Slătioara. Cantonul silvic dotat cu un laborator numit „Seculara” și locuri de cazare pentru cercetători, se află la intrarea în rezervație. Traseul se continuă prin golul cu fânețele de pe Todirescu, până pe vârful Rarău și la Cabana Rarău, este marcat cu cruce albastră.

Istoric. Date despre rezervație au publicat cercetătorii austrieci Fr. Herbich în 1859, B. Knauer 1863, J.Knapp 1872, românul C. Hormuzacki în 1911. Inițiativa declarării acestei păduri ca rezervație datează încă de la începutul acestui secol 1904-1907, când aparțineau Fondului bisericesc ortodox-român al Bucovinei. În anul 1913 s-au făcut măsurători iar rezervația avea 408 ha. După primul război mondial, prof. Mihail Gușuleac de la Facultatea de științe din Cernăuți, a propus includerea unor suprafețe din Bucovina în categoria rezervațiilor naturale, între acestea a fost inclus și plaiul / fânețele Todirescu ca zonă de tampon, ce formează partea superioară de pajiști montane a Slătioarei, cât și a unei părți din pădurea de pe valea pârâului Putna. În 1941 Consiliul de Miniștri a declarat ca monument al naturii o suprafață de 274,24 ha. În 1954 s-a dat H.G. nr.114, privind zonarea funcțională a pădurilor. Reamenajarea pădurilor pe baze tipologice, executată în 1955, a permis crearea de perimetre de protecție absolută în care nu se pot executa nici un fel de exploatări.

Elemente fizico-geografice. Teritoriul codrului secular de la Slătioara aparține chiuvetei marginale mezozoice, având cele mai mari dimensiuni în limita inferioară a bazinetului. Predomină olistolitele de calcare și dolomitele, așa numitele klippe, ce apar sub formă de diguri neîntrerupte în aval în amonte de chei. Pe ele s-au dezvoltat soluri brune de pădure, soluri brune – gălbui slab și moderat acide, formate pe șisturi cristaline, gresii și conglomerate, podzoluri de destrucție cu humus brut și începuturi de turbă localizate pe roci silicioase, rendzine pe calcare etc.

Vegetația lemnoasă este reprezentată prin: pin silvestru, tisa, larița, molid, carpen, arin, paltin de munte, brad, fag, scorușul de munte, ienupăr, sălcii, agriș, afin, merișor, zmeur, tulichina, ș.a.

Vegetația ierboasă este foarte diversă, întâlnim: omagul, floarea paștelui, vulturica, crinul de pădure, papucul doamnei, piciorul cocoșului, sărișoara, clopoțeii, spălăcioasa, degetarul, foaie groasă, brusturul negru, precum și mai multe specii de ferigi: brădișorul, năvalnic, feriguțe. T. Ștefureac citează că ar fi 451 de unități sistematice de mușchi. Dintre licheni întâlnim mai frecvent genurilor Cladonia, Parmelia sau Peltigera. Peste 900 de specii de plante s-au identificat, între care amintim unele plante rarități sau monumente ale naturii: papucul doamnei ce crește pe stâncile calcaroase, vulturica de stâncă, foaia groasă, alga roșie de apă dulce de pe pietrele umede din văi, tisa ce apare sporadic, tulichina. Majoritatea speciilor constituente sunt plante perene (82%) și lemnoase (14%), cu areal nordic, ce atestă vechimea și durabilitatea pădurii seculare virgine.

Fauna. Beneficiind de condițiile de hrană și adăpost din rezervația, fauna este bogată, întâlnim ursul, râsul – monument al naturii, lupul, jderul, veverița, vulpea. Ornitofauna cuprinde 92 de specii ce clocesc în rezervație. Dintre păsări ce cresc în rezervație amintim cocoșul de munte, șorecarii, corbul, ierunca, ereții ș.a. Dintre insecte este de menționat specia endemică Carabus raraurense și câteva specii noi de fluturi descoperite de I. Nemeș: Laspeyresia interruptana, Thera albonigrata, Calostigia laetaria.

II.2.2.2. Pădurea seculară Giumalău.

Pădurea se află în județul Suceava, aproape de Câmpulung, pe raza comunei Pojorâta, pe partea de nord vest a muntelui Giumalău și spre bazinul hidrografic Putna Mare – Sterparul. Rezervația are o importanță deosebită și de aceea i s-a acordat un statut de protecție totală, pentru a urmări în timp evoluția speciilor forestiere fără intervenția omului. Temperatura medie anuală este în jur de 40C la baza muntelui și spre vârf 20C. Precipitațiile anuale oscilează între 800-900 mm la bază și 1000 mm pe creastă. Pădurea seculară este situată între 1230-1680 m altitudine, având pante cuprinse între 15-350.

„Rezervația este acoperită integral cu planuri cadastrale 1:5000, cu planuri cadastrale 1:100000, cu planuri amenajistice silvice 1:20000 și 1:50000. Sistemul GIS este în lucru, urmând să cuprindă hărți de bază și straturi conținând informații din diverse domenii, permițând o eficientizare a procesului decizional în vederea atingerii obiectivelor Rezervației Codrul Secular Giumalau.“

Istoric. Pădurea seculară Giumalău a fost înființată prin Decizia nr. 9942 din 19 martie 1941, publicată în Monitorul Oficial nr.72 ca monument al naturii. Are o suprafață de 309,5 ha. în totalitate fond forestier.

Accesul la rezervație se face din drumul European E576, suprapus cu DN 17 Suceava-Vatra Dornei – Bistrița-Năsăud, până la cabana de vânătoare, iar apoi pe drumul Sterparu spre stânga. Cu trenul din București se merge până la stația Pojorâta apoi se urmărește traseul auto Valea Putnei – Sterparu. Punctul de informare despre rezervație este în comuna Pojorâta. Se pot face excursii organizate cu ghid în rezervație, în scop turistic cu acordul custodelui.

Elemente fizico-geografice

Muntele Giumalău se încadrează în zona cristalino-mezozoică, fiind constituit dintr-un fundament cristalin și o cuvertură sedimentară mezozoică, prezentând în ansamblu în pânze de șariaj. Se întâlnesc frecvent solurile brun acide și soluri brun montane de pădure cu troficitate ridicată, pe suprafețe mici soluri intrazionale, înmlăștinate, deobicei fără vegetație.

Vegetația, fauna

Vegetația forestieră. Pădurea este dominată de molid, apare mai rar paltinul, scorușul, plopul tremurător, diferite specii de sălcii etc. Dintre ierbacee întâlnim des ferigile, clopoței, piciorul cocoșului, pufulița, trestie de câmp, crețușca, pojarnița, afinul, ș.a. În zona subalpină predomină ienupărul și jneapănul.

Fauna. Întâlnim adesea lupul, vulpea, râsul, pisica sălbatică, ursul brun,cerbul, mistrețul, jderul, veverița ș.a. Avifauna cuprinde mai multe specii printre care: șorecarul, sitarul, gaița de munte, uliul păsărar, coțofana, ciocănitoarea mare, cocoșul de munte specie ocrotită din cauza numărului restrâns și corbul – monument al naturii etc. Entomofauna este reprezentată prin gândaci de scoarță sau de lemn etc.

II.2.2.3. Rezervația de la Zamostea – luncă

Are o suprafață de 115,30 ha, se situează pe malul drept al râului Siret, la 12 km nord de drumul național Suceava-Dorohoi, ce trece prin comuna Zvoriștea. Sediul administrativ și punctul de informare se află în comuna Adâncata iar administratorul rezervației este Direcția Silvică Suceava. Punctul de acces în rezervație este comuna Zamostea. Rezervația are o importanță deosebită în ceea ce privește numărul mare de specii florale existente cât și în conservarea sistemelor relictare. Se pot face excursii cu ghid în rezervație, dat fiind faptul ca e o rezervație științifică numai în scop științific, educațional și recreativ.

Istoric. Prin decizia Comitetului executiv al Consiliului popular județean Suceava nr.492 din 29 octombrie 1973, Zamostea-luncă a fost declarată rezervație.

Elemente fizico-geografice

Situată la contactul tectonic dintre orogenul carpatic și platforma cratogenă moldo-podolică, lunca Zamostei se prelungește de la altitudinea de 290 m. a terasei inundabile a Siretului spre piemontul colinar. Precipitațiile sunt în jur de 700-800 mm anual, iar temperatura medie este cuprinsă între 6-8 0C.

Vegetația. Domină stejarul, frasinul, carpenul, teiul, cireșul sălbatic, paltinul de câmp și plopul tremurător. Ca arbuști întâlnim alunul, sângerul, păducelul, iedera, salba pitică-monument al naturii. Flora este bogat reprezentată prin ghiocei care cuprind suprafețe întinse din rezervație, viorelele, ghiocei, mierea ursului, crețușca, rodul pământului, cerențel, lăcrămioara, urzicile, coada cocoșului. Declarate monumente ale naturii aici se găsește laleaua pestriță și papucul doamnei.

Fauna. Căpriorul, pisica sălbatică, iepurele, vulpea, mistrețul ș.a. Întâlnim un număr mare de păsări, ce sunt atrase de condițiile prielnice de aici ca fazanul. Numeroasele bălți atrag specii de baltă. Stejarii bătrâni atrag specii care nidifică în scorburi ca stăncuța, graurul etc.

II.2.2.4 Rezervația Tinovul Poiana Stampei

Rezervația se află în NE României, pe teritoriul județului Suceava, poziționată între Poiana Stampei și Dornișoara. Suprafața rezervației este de 688,3 ha și este în totalitate fond forestier. Importanța științifică a rezervației, declarată monument al naturii prin H.C.M nr.1625-1955, este deosebită. Tinoavele oligotrofe ca aceasta de la Poiana Stampei prezintă o mare carență a solului și a apei în substanțe minerale nutritive, mai ales în calcăr.

Rezervația naturală Tinovul Mare Poiana Ștampei a devenit în anul 2011 sit Ramsar, Zonă Umedă de Importanță Internațională și unul din cele 8 astfel de situri declarate în România.

Sediul administrativ se află în comuna Dorna Candrenilor – Ocolul Silvic iar ca administratorul rezervației este Direcția Silvică Suceava. Accesul auto se face din drumul DN17 Vatra Dornei – Bistrița-Năsăud, până în localitatea Poiana Stampei, sat Căsoi -20 km, apoi se merge pe Valea Dornelor 2 km spre Dornișora. Cu trenul se pleacă din Vatra Dornei 27 km spre halta Dorna Borcut, iar apoi se intoarce 5 km pe Valea Dornelor spre halta Poiana Stampei. Traseul turistic recomandat este numai pe podețul de lemn care străbate tinovul, în prezența ghidului. Accesul este permis numai în grupuri organizate, în interes educativ sau științific și cu acordul custodelui.

Această mlaștină se află pe un platou intramontan înalt, aproape plat, la o altitudine de 880 m, este traversată de un pod din lemn de 900 de m pe care se poate trece cu ușurință pe orice vreme. Asociația de Ecoturism din Romania în colaborare cu Administrația Parcului Național Călimani a refăcut și inaugurat în 25 septembrie 2014 această potecă. S-au montat deasemenea și panouri informative. Aici se găsește un substrat turbos și vegetație higrofilă care s-a păstrat în mare măsură nealterată de intervenția omului. Prezența speciei Pinus sylvestrisvarturfosa cu forme miniaturale ce creează turiștilor un peisaj de basm.

Flora prezentă este destul de săracă este forțată să se hrănească din particulele atmosferice mai mult. Datorită mușchilor ce vegetează abundent solul și apa au devenit puternic acide, colorate în culori gradate spre brun. Găsim frecvent specii de ferigă, merișorul, ruginarea, rogozul, curechiul de munte, trestia de turbă, gălbășoara de turbărie, vuietoarea, calcea calului.

Fauna este deosebit de interesantă, pentru că în afara speciilor comune zonei ca ursul, vulpea, lupul, jderul întâlnim tardigradul o specie rotiferă, o specie rară de furnică și mai multe de păianjeni.

II.2.2.5 Rezervația Tinovul Șaru Dornei

Rezervația se află pe teritoriul județului Suceava, are o suprafață de 36 ha în totalitate fond forestier, fiind situată înainte de intrarea în localitatea Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei, spre masivul Călimani. Administratorul rezervației este Direcția Silvică Suceava iar sediul administrativ este în orașul Vatra Dornei.

Importanța deosebită a acestei rezervații este că dintre toate tinoavele existente în această parte a țării numai în acesta și cel din Poiana Stampei intervenția omului a fost absentă, conservându-se foarte bine vegetația. Turbăria de formație recentă circa 3000 de ani este așezată pe terasa pârâului Neagra Șarului, la o altitudine de 800 m. Un element negativ este ca această rezervație nu are zonă de protecție.

Accesul în rezervație se face din DN17B Vatra Dornei – Gura Negrii, Drumul județean Gura Negrii până la intrarea în localitatea Neagra Șarului. Puncte de informare se găsesc în Vatra Dornei și Parcul Național Călimani. În rezervație se pot face numai excursii organizate cu ghid, în scop turistic, educațional sau științific cu acordul custodelui. Cazare se poate face în pensiunile și hotelurile din Vatra Dornei și Șaru Dornei.

II.2.2.6 Rezervația Făgetum Dragomirna

Rezervația se află în județul Suceava, în Podișul Dragomirnei parte integrantă a Podișului Sucevei și are o suprafața de 134,8 ha, în totalitate fond forestier. Această rezervație face parte din pădurea Chilia și se află la o altitudine cuprinsă între 380-450 m. Sediul administrativ al rezervației și punctul de informare se află în comuna Mitocu Dragomirnei – Ocolul Silvic Pătrăuți sub Direcția Silvică Suceava.

Importanța rezervației constă în conservarea pădurilor seminaturală de fag în asociație cu carpen, stejar, paltin și puțin molid și larice. Aceste tipuri de habitat sunt menționate în Directiva Habitate nr.92/ 43/1992 a Consiliului European.

Accesul auto se face din drumul European E85 Suceava – Siret, până la ieșirea din Suceava, apoi pe drumul județean Suceava – Dragomirna, apoi pe drumul forestier pe o lungime de 2 km. Lungimea traseului din centrul municipiului Suceava și până în rezervație este de 18 km. Pe acest traseu se ajunge și la biserica din Pătrăuți, ctitoria lui Ștefan cel Mare. Pe parcurs, la intrarea în pădurea Crujana, putem vizita o altă rezervație silvică, stejăretul Crujana. Un alt drum pe care se poate ajunge în rezervație este drumul din Suceava către mănăstirea Dragomirna, care trece prin cartierul Ițcani, traversează comuna Mitocul Dragomirnei și ajunge la mănăstire, lângă casa silvică. De aici drumul este de pădure neasfaltat, cunoscut sub numele „Trei meri” și se continuă pe o distanță de 1,8 km până la rezervație. În total acest al doilea traseu este de 12 km. Înainte de a vizita făgetul se poate vizita mănăstirea Dragomirna, veche ctitorie a mitropolitului Anastasie Crimca, ridicată la începutul secolului XVII (1605-1607), interesantă pentru zidurile sale exterioare, turla bisericii din curtea sculptată în piatră și muzeul care adăpostește frumoase miniaturi originale de pe timpul lui Anastasie Crimca. Rezervația se poate vizita numai în grupuri organizate însoțite de ghid, în scop turistic, în interes educativ sau științific și cu acordul custodelui. Cazarea se poate face în pensiunile agroturistice din localitatea Mitocu Dragomirnei.

II.2.2.7 Tinovul de la Lucina-Găina

Rezervația mai este cunoscută și ca rezervația de mesteacăn pitic de la Lucina. Aceasta se află în apropierea comunei Moldova Sulița, în raza Ocolului Silvic Breaza, de-a lungul pârâului Luncavei. Importanța acestei rezervații este aceea că adăpostește un număr mare de relicte glaciare de mare importanță floristică și geobotanică. Rezervația este mărginită la nord de vârfurile Lucina 1590 m și Știrbul 1479 m, la sud și sud-est de muntele Găina la o altitudine medie de 1200 m, la vest de Chitca Mare 1394 m și Chitca mică 1361 m. Botanistul Mihail Gușuleac este cel care a descoperit acum 57 de ani această zonă extrem de frumoasă. Suprafața rezervației este de circa 1ha.

Vegetația. Aici găsim mușchiul de turbă printre care crește un număr mare de mesteacăn pitic, răchițelele, vioreaua, molidul, păiușul, curechii de munte, merișorul de munte.

II.2.3 Rezervații Geologice

Principalele rezervații geologice din Județul Suceava sunt: Cheia Moara Dracului, Clipa triasică de pe Pârâul Cailor, Piatra Țibăului, Piatra Pinului și Piatra Șoimului, Cheia Lucavei, Piatra Buhei.

II.2.3.1 Rezervația Moara Dracului (Câmpulung)

Rezervația se află pe teritoriul județului Suceava, pe cursul superior al Văii Caselor afluent de dreapta al Moldovei, la 10,5 km de centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc și are o suprafață de 1,3 ha de fond forestier. Este administrată de Direcția Silvică Suceava iar sediul administrativ se află în comuna Pojorâta.

În Câmpulung Moldovenesc există posibilități de cazare în pensiuni și hoteluri. Operator ecoturism este Asociația Bucovina. Rezervația se poate vizita în scop turistic, educativ sau științific în grupuri organizate cu acordul custodelui și însoțite de ghid, aici întâlnim un peisaj de chei deosebit.

Accesul în rezervație se face prin drumul forestier Valea Caselor, ce are o lungime de 6 km de la DN 17. Drumul de acces spre cheie este ușor accesibil. După ce lăsăm în stânga pârâiașul Malului, ne apar pereții calcaroși împărțiți în două: partea dinspre aval de circa 60 m, cu o înălțime redusă, și partea spre amonte, de circa 30 m, cu pereți verticali, înalți, ce atrag imediat atenția vizitatorului.

Formațiunile geologice sunt strict protejate, pe margine apar formațiuni carbonatice, în partea centrală se găsesc depozite noi argilo-marnoase, de vârstă cretacică cu Klippe calcaroase și blocuri dispuse pe mai multe niveluri.

Flora este bogată întâlnim molidul, bradul, mesteacănul, plopul tremurător, diverse sălcii și un exemplar de tisă – podoaba munților noștri. Dintre plante ierbacee, enumerăm floarea de colț, urechelnița, smeoaia, clopoțeii, vulturica, usturoiul sălbatic, feriguța etc.

Fauna. În rezervație întâlnim cerbul carpatin, ursul, jderul, lupul, vulpea etc.

II.2.3.2 Clipa triasică de pe Pârâului Cailor

Clipele triasică de pe Pârâului Cailor sunt formațiuni geologice foarte vechi și de mare importanță – prin diferitele specii de pești, „scoici sau amoniți de origine marină încrustați în stâncile rămase ca martori ai unor frământări tectonice de acum sute de ani și ai vieții deosebit de bogate din oceanele calde de altădată“.

Pentru a ajunge în rezervație se merge din comuna Fundu Moldovei pe pârâul Cailor, aflat pe stânga pârâului Moldova, pe un drum de exploatare ce duce spre niște cariere de piatră, după care, pe o cărare ce șerpuiește prin fânețe, ajungem la un bloc nu prea mare de calcăre roșii care fac obiectul descrierii noastre.

II.2.3.3. Piatra Țibăului (Dorna)

Piatra Țibăului reprezintă un masiv foarte interesant de calcăre eocene fosilifere de circa 70 m înălțime. Această frumoasă stâncă reprezintă terminația estică a flișului carpatic. Stânca a fost protejată datorită valorii științifice pe care o prezintă și pentru faptul că aceste calcăre fiind de bună calitate pentru construcții ar fi atras exploatarea lor și ar fi periclitat astfel existența ei. Calcărele au grosime mai rar întâlnită de 50 m.

II.2.3.4 Piatra Pinului și Piatra Șoimului

Rezervația se află în partea de NE a României, în județul Suceava, pe teritoriul orașului Gura Humorului, dreapta râului Moldova și este administrată de Direcția Silvică Suceava.

Importanța. Rezervația geologică Piatra Pinului reprezintă un ecosistem foarte important din punct de vedere paleontologic cu numeroase resturi de pești fosiliferi, care demonstrează existența unei faune specifice: pești, corali, scoici, etc. Ca unicat, menționăm existența speciei subarbustivă – afinul negru, ce se găsește aici la cea mai mica altitudine din Bucovina (600 m).

Din punct de vedere. al accesului cel mai apropiat aeroport este Aeroportul Salcia din Suceava. În rezervație se poate ajunge cu transportul auto din drumul european ce leagă Suceava de Cluj-Napoca până la orașul Gura Humorului, apoi pe drumul județean spre Ariniș iar cu trenul până la Gura Humorului și de acolo cu mijloace auto. Există un centru de Informare în orașul Gura Humorului și posibilități de cazare în hotelurile și pensiunile din oraș și localitățile din apropiere ca Voroneț. Statutul rezervației permite vizitarea rezervației în scop turistic. Pentru grupuri accesul este permis doar însoțit de ghid și cu acordul custodelui. Contact:e-mail:office @calimani.ro.

Rezervația este acoperită parțial cu pin silvestru, brad, molid, fag, etc., prezentându-se ca un versant acoperit cu blocuri de stâncă și grohotiș.

Piatra Șoimului, se află la câteva sute de metri în amonte de Piatra Pinului și este vizitată pentru peisajul cel oferă stâncile din pădure. Suprafața rezervației este de cca. 0,90 ha fond forestier.

II.2.3.5 Rezervația geologică Cheile Lucavei (Câmpulung)

Rezervația se întinde pe o suprafață de 33 de ha în totalitate fond forestier și se află pe raza comunei Moldova-Sulița, sub direcția Silvică Suceava. Situl Natura 2000 se suprapune peste rezervație: Găina – Lucina.

Împortanța rezervației rezidă în peisajul deosebit de chei unde întâlnim stânci calcaroase ce adăpostesc floarea de colț, monument al naturii. Aici găsim și izvorul de apă sulfuroasă bună de băut. În 2004 prin H.G. nr. 2151/2004 se mărește suprafața rezervației de la 24,30 ha la 33 ha.

Localizare. Rezervația se află pe versantul estic al Obcinilor Mestecăniș pe drumul ce duce la Lucina, din Valea Moldovei.

Accesul se face din comuna Pojorâta, situată pe DN 17 (E 576), pe drumul auto care urcă pe Valea Moldovei, până la comuna Moldova Sulița (30 km), apoi pe afluentul vestic Lucava, spre Lucina. Aici se află și cunoscuta herghelie de cai huțuli. Cheile Lucavei sunt situate pe Valea Lucavei, la ieșirea din comună. Punctul de informare se găsește în orașul Breaza. Rezervația poate fi vizitată numai în grupuri organizate însoțite de ghid, în scop turistic, educativ sau științific.

Elemente geologice

Cheile Lucavei se află între munții Știrbul 1.477 m la nord și muntele Găina 1.455 m. la sud, pe valea Lucavei, afluent al râului Moldova. Cheile sunt săpate în dolomite triasice aflate în aripa externă, estică, a sinclinalului Rarău, având o poziție similară cu a Cheilor Moara Dracului, dar sunt mai largi (până la opt metri) permițând trasarea unui drum carosabil prin ele. Pereții cheilor au circa 75 metri înălțime și sunt neregulați, cu banchete etajate și sfârtecați în relieful specific dolomitelor, fără urme de marmite, excluzându-se astfel o origine endocarstică. În amonte de chei relieful se domolește și se trece în formațiunile mai moi ale flișului care umple sinclinalul Rarău.

Flora. În versanții cheilor cresc numeroși molizi, brazi etc. Cheile sunt foarte importante deoarece aici cresc două plante declarate monumente floristice ale naturii: strugurele ursului (Arctostaphylos uva-ursi) și floarea reginei (Leontopodium alpinum) cunoscută și sub numele de floare de colț sau albumița.

II.2.4 Rezervații Mixte

Rezervația Pietrele Doamnei-Rarău, Călimani, Rezervația 12 Apostoli, Cheile Zugrenilor

II.2.4.1. Rezervația Pietrele Doamnei-Rarău (Câmpulung)

Localizare. Rezervația Pietrele Doamnei se află în județul Suceava, în nordul Carpaților Orientali, în Masivul Rarău. Este o rezervație complexă, ce se întinde pe o suprafață de 383,80 ha, din care 20% fond forestier și 80% pășune. Este situată la o altitudine cuprinsă între 1485 m și 1648 m, având coordonatele: Lat 47026`, Long 25033`. Sediul administrativ ține de comuna Pojorâta iar administratorul rezervației este Direcția Silvică Suceava.

Importanța. Rezervația este foarte valoroasă d.p.d.v. botanic datorită prezenței speciilor saxicole, care cresc pe grohotișurile stăncilor, dar și în crăpăturile sau pragurile stăncilor. Rezervația are o diversitate floristică de o importanță științifică deosebită. Se găsesc 5 specii protejate prin Convenția de la Berna, 35 specii care sunt incluse în Lista Roșie a României, 7 specii endemice. Ex. Floarea de Colț sau Papucul Doamnei, căpșunica, oușorul, ventrilica, ochiul șarpelui, ochii șoricelului, sânzienele ș.a.

Rezervația Pietrele Doamnei este o rezervație mixtă, forestieră, geologică, paleontologică, peisagistică, zoologică. Aici sunt protejate fosilele, formele de relief, rocile dar și elementele floristice caracteristice rezervației.

Pietrele Doamnei, reprezintă d.p.d.v peisagistic prin dantela lor calcaroasă, unele dintre cele mai frumoase forme geologice din Masivul Rarău, piesă unică în Carpați, atrag an de an numeroși turiști.

Accesul în aceasta rezervație se poate face prin localitațile Slătioara sau Chiril Pojorâta, Mestecaniș, sau din orașul Câmpulung Moldovenesc. Cel mai apropiat aeroport este cel din Suceava – Aeroportul Salcea. Accesul auto se face din DN 17 Suceava – Câmpulung Moldovenesc – Câmpulung Est, apoi pe drumul spre Cabana Rarău, prin Izvorul alb. Există un punct de informare în localitatea Pojorâta. Se pot face excursii organizate cu ghid, există posibilitatea de cazare la cabana Rarău. Asociația Bucovina este una din operatorii de turism din zonă. Contact: [anonimizat], www.silvasv.ro.

Elemente fizico-geografice

Pietrele Doamnei mai sunt denumite și Turnurile Gotice, reprezintă principalul punct de atracție al zonei, sunt constituite din trei blocuri calcaroase cu aspect de turnuri, al treilea turn este situat la o altitudine de 1634 m, poate fi abordat în mod obișnuit de turiști, celelalte sunt accesibile doar alpiniștilor. Acestea sunt situate aproape de Cabana turistică Rarău ce se situează la o altitudine de 1538 m. Stâncile au aspect inedit, maiestos, fiind reprezentate de klippe mezozoice încrustate cu amoniți, alge și corali. Acestea sunt înconjurate de blocuri calcaroase de diferite forme și dimensiuni care sunt dispuse haotic în peisajul natural. Pietrele reprezentau adevărate recife acum 140 de ani, în perioada Cretacică, atunci când teritoriul era ocupat de apele calde ale oceanului.

Temperatura medie anuală este de 2,30C, variind între 70C media lunii ianuarie și 120C, media lunii august. Precipitațiile ating în luna noiembrie și mai un maxim de 926 mm.

Pietrele Doamnei se învecinează spre sud cu Pietrosul Bistriței, spre nord cu Muntele Tomnatic, spre est cu Pajiștile Todirescu din preajma Codrului secular Slătioara iar spre vest cu Giumalăul.

Se pare că denumirea de Pietrele Doamnei a fost dată de soția domnitorului Petru Rareș. Aproape de Rezervația Pietrele Doamnei, în partea de sud, se afla Peștera Liliecilor. Peștera necesită protecție maximă din cauza turismului haotic și destructiv.

Vegetația. Aici se găsește cu preponderență molidul, plopul tremurător, scorușul, salcia căprească, mesteacanul. Ca specii rare amintim: clopoțelul, margareta, micsandra salbatică, gușa porumbelului, cimbrișor, paius.

Fauna Aici găsim câteva specii interesante de lepidoptere studiate de I. Nemeș. Acesta a identificat două specii noi pentru țară „Cnephasia articolana și Chloroclzsta citrata f. strangulata și diverse grupe de nevretebrate: păsări răpitoare ca bufnița, ciufii, cucuvelele, huhurezii” și mamifere ca ursul, lupul, cocoșul de munte, cerbul nobil, căpriorul, în general fiind o caracteristică a zonei montane.

Cauze ale degradării. Zona ușor accesibilă maselor largi de vizitatori, este situată în imediata în apropiere de Hotelul Rarău și de aceea este afectată de turiștii care campează în zonă.

II.2.4.2 Parcul Național Călimani

Localizare. Parcul Național Călimani se află pe teritoriul administrativ a patru județe: Suceava, Harghita și Bistrița-Năsăud, Mureș și are o suprafață de 24.519 hectare, conform Anuarului Statistic pe anul 2013. Coordonatele sitului sunt: Lat 470 06`, Long 250 12`. Parcul Național Călimani înglobează mai multe rezervații independente cum ar fi:

Rezervația științifică de Jnepeniș cu Pinus cembra, inclusă în categoria a I-a I.U.C.N. în suprafață de 384,2 hectare;

Sursa foto: http://www.ecomunitate.ro/Turism(22667).html

Rezervația Lacul Iezer din Călimani, inclusă în categoria a IV-a I.U.C.N. în suprafață de 322 hectare și Rezervația geologică 12 Apostoli, inclusă în categoria a IV-a I.U.C.N. în suprafață de 200 hectare.

Administratorul parcului este Regia Națională a Pădurilor – Romsilva iar sediul administrativ se găsește în orașul Vatra Dornei. Adresa de contact: Str.22 Decembrie, nr.5 Vatra Dornei, e-mail: [anonimizat], www.calimani.ro. Parcul se poate vizita în scop turistic, recreativ. Există tur operator ecoturism Bucovina Adventure ce vine în sprijinul turiștilor. De ziua Parcului Național Călimani, la 28 iunie 2013, a fost inaugurat Centrul de vizitare a Parcului Călimani, în comuna Șaru Dornei, care va funcționa și ca sediu al Administrației Parcului.”

În acest centru li se oferă turiștilor informații despre floră și fauna existentă, activitățile tradiționale, activitățile permise în parc, activitățile turistice. Aici găsim macheta parcului, un film despre parc, serviciul de vizitare 3D, panouri informative. Sunt expuse obiecte tradiționale. Există touchscren-uri cu informații despre parc și zona adiacentă. „Se poate vizualiza împrejurimile centrului de vizitare cu ajutorul lunetelor montate în turnul de belvedere.”

Accesul în rezervație se poate face din Vatra Dornei, prin comunele Drăgoiasa, Gura Haitii, Poiana Negri, Dornișoara, din Județul Harghita, prin Toplița și Bilbor,din județul Bistrița prin localitatea Colibița, iar din Județul Mureș prin Răstolița și Lunca Bradului. Se pot face cel puțin trei trasee turistice recomandate:

1. Gura Haitii – Piciorul Hârlei – 12 Apostoli – Valea Negrișoara – Satul Poiana Negri – traseu marcat cu cruce albastră.

2. Traseul cu marcaj cruce albastră, bandă galbenă, bandă roșie: Răstolnița – Gura Secului – Dealul Răstoșnii – Bâtca Trnița – Poion Popii – Vârful Struniorul – Vârful Bistriciorul – Vârful Străcior – Vârful Buba-Poiana sub Măgura – Piatra Fântânele.

3. Traseul Toplița- Valea Topliței- Gura Secului- Gura Voievodesei – Gura Toplicioarei – Izvoarele Purcelului – Stâna din Poiana Bradu Ciont – Refugiul Salvamont Iezer – șaua Rețitiș – marcat cu cruce roșie.

Scopul principal- menirea pentru care a fost înființat Parcul Național Călimani este cel de a conserva și proteja peisajul, flora și fauna alpină. Aici se găsesc un număr mare de habitate naturale, dintre care unele „habitate prioritare pentru conservarea biodiversității sunt incluse în Directiva Habitate 92/43/ ECC din mai 1992”. reprezentată prin numeroase specii rare, monumente ale naturii. Se are în vedere dezvoltarea durabilă a zonei, prin utilizarea rațională a resurselor naturale, astfel încât să nu contravină reglementărilor ce guvernează activitatea parcului. Masivul Călimani este cel mai mare crater vulcanic stins în prezent, ce conține o formațiune geologică unică în țară vulcanocarstul, cu o suprafață de peste 10 km, ce cuprinde peisaje stâncoase deosebite ca 12 Apostoli, Pietrele roșii,..Alte puncte de atracție sunt: Cascada Tihu și Băuca, Vârful Lucaciu, Strunior, Străcior, Iezerul Călimanilor etc.

Istoric. Rezervația Munții Călimani a fost înființată prin decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Suceava, fiind inclusă în Legea 9/1973 privind protecția mediului înconjurător, iar mai târziu datorită importanței sale științifice a fost propusă să devină parc național.

Parcul Național „Munții Călimani”s-a declarat prin Ordinul nr. 7/1990 al M.A.P.P.M. care avea ca suprafață atunci 15.300 hectare, apoi prin legea nr. 5/2000 suprafața parcului s-a mărit la 24.041 hectare. Prin H.G. nr. 230/2003, se declară arie protejată, administrată în special pentru protejarea ecosistemelor și recreere, și este încadrată în categoria a II-a, conform IUCN.

Elemente fizico-geografice

Munții Călimani sunt de origine vulcanică, se întind în partea de sud-vest a județului Suceava apoi spre nord către râul Dorna. Ei urcă în trepte dinspre sud spre nord de la 1600 m până la o altitudine de peste 2100 m, în vârful Pietrosu. Munții în dreptul bazinelor Dornelor,” continuă printr-un abrupt, prin numeroase obcine ce închid între ele bazinele hidrografice aproape paralele, ape care curg spre nord, în Bistrița”. Precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 1200-1400mm iar temperatura medie anuală oscilează între 00 și -20. Regiunea vulcanică este considerată cea mai importantă din țară, datorită întinderii sale cât și ca amploare- volum de rocă, precum și durata în timp a erupțiilor.Principalele roci ce se găsesc sunt andezitele bazaltice și andezitele. Formațiunile rezultate în urma proceselor glaciare și periglaciare, determină existența unor specii rare și a numeroaselor elemente alpine.

Vegetația. Parcul Național Călimani prezintă o diversitate remarcabilă a speciilor vasculare circa 717 taxoni, dar și specii multe de criptograme care nu sunt încă suficient de mult cercetate. În Lista Roșie Globală stabilită prin convenția de la Berna se găsesc 11 specii de carmofite, iar în Lista Roșie a României se găsesc 83 de specii. Vegetația este reprezentată prin specii rare ca tisa, smirdarul denumit și bujor de munte sau rododendron, zâmbrul, floarea de colț, sângele voinicului ș.a.

Fauna. Dintre păsări în zona alpină întâlnim: cocoșul de munte, cinteza alpină, ierunca, cocoșul de mesteacăn, cojoaica. ș.a. Ca mamifere remarcăm: râsul, ursul brun, lupul, jedrul, cerbul carpatin, mistrețul ș.a. Aici găsim numeroase specii de insecte printre care și croitorul alpin specie protejată la nivel european.

II.2.4.2 Rezervația 12 Apostoli (Dorna)

Rezervația se găsește în partea de nord-vest a Munților Călimani, pe creasta care desparte văile Negruța și Neagra, afluienți ai râului Dorna. La ele se ajunge din Valea Neagră, urmând fie poteca directă ce urcă din Gura Haitii, pe piciorul Hârlei la VF. Munceilor, fie de la Neagra Șarului peste Vf. Lucaciul. Cei 12 Apostoli de fapt sunt niște stânci înalte de 8-12 m, ce se înalță ca niște obeliscuri, care sunt vizibile din depărtare. Aceste stânci apar ca niște figuri zoomorfe ce seamănă cu cele din Insula Paștelui. Această rezervație este unica de acest fel în Bucovina.

II.2.4.3. Cheile Zugrenilor (Dorna)

Cheile Zugrenilor se află în Carpații Orientali, în județul Suceava, pe malul drept al râului Bistrița, la 20 km sud-est de Vatra Dornei.

Importanță. Rezervația Cheile Zugrenilor este deosebită de pitorească prin sălbăticia stâncilor și a florei.

Cheile au o suprafață de 314,3 hectare în totalitate fond forestier și sunt localizate pe raza comunei Dorna Arini și comuna Crucea sub conducerea Direcției Silvice Suceava. Situl Natura 2000 se suprapune peste rezervația: Pietrosul Broștenilor – Cheile Zugrenilor. Rezervația se întinde pe versantul drept al râului și pe muntele Pietrosul Bistriței până la vârf.

Accesul. Comuna Crucea este punctul de acces în rezervație, se pot face excursii organizate cu ghizi, în scop turistic, educativ sau științific cu acordul custodelui. Accesul cu mașina se face din DN 17B Vatra Dornei- Piatra Neamț. Există și poteci de-a lungul pârâului Secu. Cazarea se poate face și la Cabana Zugreni. În zonă există agenții de turism ca Bucovina Trvel, Țara Dornelor, Bucovina Adventure.

Râul Bistrița se formează la Vatra Dornei prin confluența Bistriței Aurii (care coboară din vestul Munților Călimani și Pasul Tihuța). După patru kilometri primește din dreapta Pârâul Neagra Șarului (care drenează caldera din estul Călimanilor). La 20 de kilometri aval de Vatra Dornei, Bistria intră în cheile Zugreni, străbătute de DN 17B (Vatra Dornei – Poiana Teiului de la coada lacului Bicaz).

Istoric. Din vremuri vechi Bistrița a fost calea de transport prin plutărit a trunchilor de copaci doborâți în munții Rodna, Suhard, Călimani, Rarău, Giumalău și Obcina Mestecăniș, purtați de apă până la Galați.

Elemente fizico-geografice. Cheile se întind pe o lungime de patru kilometri, tăiate de râul Bistrița în șisturi și calcăre cristaline, reliefate din versanții foarte abrupți. Versanții au o înălțime de 200-300 metri cu forme ciudate precum: Grindul Pușcatei, Colțul Acrii, Stânca Coifului, Piatra lui Osman. Cheile sunt străbătute de către șoseaua astfaltată DN 176. Râul are diverse ochiuri, abrupturi ce dau frumusețe peisajului.

Flora. Cheile adăpostesc o floră numeroasă. Aici se găsește floarea reginei (Leontopodium alpinum)- monument al naturii, cunoscută și cu denumirile de floarea de colț și albumită, endemismul Andryala levitomentosa, descoperită pe muntele Pietrosul Bistriței într-o zonă inaccesibilă, precum și alte plante de stâncăriș cum ar fi clopoțelul (Csmpsnuls carpatica).

Fauna. Avifauna este destul de variată, fiind reprezentată de specii protejate cum ar fi vulturelul de seară (Falco vespertinus), ciocănitoarea de mesteacăn (Picoidus trydactilus), ghionoaia (Picus canus)…Apele sunt bogate în pești ca păstrăvul, cleanul, mai rar lostrița, mreană, scobarul.

CAPITOLUL III: Infrastructura turistică

III.1 Tipuri de turiști și fluxuri.

Interesul crescut al turiștilor de a pleca în concediu în zone nepoluate la munte, este într-o continuă creștere. Aceștia vor să viziteze lucruri deosebite. Ei combină de multe ori vacanța cu drumeția, escalada, ciclismul – mountain bike, zbor cu parapanta, echitație, camparea, raftingul, vizitarea locurilor istorice, fotografierea naturii, observarea păsărilor și a animalelor, cunoașterea tradițiilor locale, pictura, gastronomia sau multe alte activități în aer liber. Turismul bazat pe natură începe să dețină o pondere importantă din piața călătoriilor. Multe destinații de vacanță vizează parcurile naționale, rezervațiile naturale și alte tipuri de arii protejate. Ecoturismul s-a afirmat în ultimii 20 de ani ca o categorie specifică a turismului în natură. Potrivit programului de Ecoturism al IUCN-Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, ecoturismul reprezintă „călătoria și vizitarea corespunzătoare din punct de vedere al grijii față de mediu în arealele naturale relative neperturbate, pentru a se bucura și a aprecia natura,..care promovează conservarea, au impact scăzut și furnizează o implicare socio-economică activă a populației locale”.

La nivelul Județului Suceava se poate practica: turismul montan, ecoturismul, favorizat de potențialul oferit de Carpații Orientali, turismul balnear, cultural, religios componentă a turismului cultural, turismul rural și agroturismul, turismul de afaceri și evenimente.

Ecoturismul are în vedere admirarea peisajului natural, observarea vietăților sălbatice, cunoașterea tradițiilor locale, practicarea unor sporturi, turiștii au o atitudine responsabilă față de natură. La nivelul Consiliului Europei au fost elaborate mai multe reglementări privind relația dintre turism și zonele protejate. Astfel la 11 sept.1995 s-a adoptat o reglementare ce privește turismul ca o activitate ce facilitează cunoașterea peisajului natural, a florei și faunei și totodată se precizează și măsurile ce trebuie luate, pentru a amenaja ariile protejate în acord cu cerințele de protecție a mediului înconjurător.

Astfel teritoriul rezervațiilor trebuie împărțit în funcție concentrarea resurselor, fragilitatea și sensibilitatea lor, turiștii trebuie să meargă doar pe potecile și drumurile special amenajate, iar numărul vizitatorilor trebuie limitat pe an sau pe sezon, în funcție de capacitatea de suport a fiecărui areal în parte. Informațiile oferite turiștilor de către ghizi trebuie să conțină nu numai caracteristicile zonei dar și modul cum pot fi protejată și păstrată, dar să și promoveze în rândul vizitatorilor un comportament etic față de destinația ecoturistică vizitată.

Trebuie să existe un echilibru între nivelul de organizare, amenajare turistică a rezervațiilor și turism astfel încât, să nu se producă dereglări ale ecosistemelor (prin amplasamente greșite sau echipamente supradimensionate sau produsele turistice) și să aibă de suferit. Turismul în natură constituie un potențial important de venituri.

Turismul în natură și în special în arii protejate-rezervații are mai multe motivații, în mare măsură diferite de alte categorii de vizitatori. Se remarcă astfel patru categorii de turiști motivați de petrecerea concediului în natură:

1. Turismul științific-educațional: din această categorie fac parte cercetătorii științifici sau membri ai unor organizații cu scopuri educaționale sau de conservare, studenții de la facultățile de profil, turiști cu o educație înaltă.

2. Turiști cărora le place natura, care doresc să cunoască rezervațiile și să înțeleagă istoria locurilor. Această categorie este cea a turiștilor ce apreciază tradițiile și obiceiurile zonei, cazarea în gospodăriile țărănești sau pensiunile agroturistice cât și gastronomia locală.

3. Turiștii clasici – turismul de masă care vizitează uneori și aceste destinații. Unii o fac din curiozitate, alții mânați de dorința de a avea noi experiențe. Așteptările lor în ceea ce privește infrastructura de cazare sunt la fel față de orice altă destinație.

4 Turiști care ajung întâmplător în natură cu anumite ocazii, în cadrul unor programe, ca parte a călătoriei lor.

La nivel internațional există diferite abordări ale ecoturismului. Sunt agenții de turism și turoperatori care au inclus de mult în portofoliul lor acest tip de turism. Ecoturismul ocupă un loc central în cadrul turismului durabil.

Turismul în natură poate fi consumator (vânătoarea, pescuitul) sau neconsumator de resurse. Turismul în natură este constituit din trei componente principale și anume turismul de aventură, turismul cultural și ecoturismul.

III.2 Includerea rezervației în circuitul internațional, național, rural: Parcul național Călimani

III.3. Analiza de piață de marketing turistic SWOT

Analiza Swot

Puncte forte

Județul Suceava are un avantaj competitiv important în ceea ce privește dezvoltarea turismului, în special a ecoturismului în zonele naturale protejate, atât prin numărul mare de rezervații naturale pe care le deține și prin unicitatea lor, dar și prin faptul că aceste areale sunt foarte bine conservate.

Un alt atu al rezervațiilor din zona montană a Sucevei este și acela că „habitatele naturale din zonă nu sunt afectate de către activitățile umane în aceeași măsură cum sunt cele din statele mai dezvoltate ale Europei. De exemplu existența unor păduri virgine și cvasi-virgine, fără drumuri forestiere reprezintă o excepție pentru Europa”. Pe de altă parte frumusețea peisajelor montane din județul Suceava este dată și de diversitatea mare pe care o găsim chei, păduri, specii unicate ale florei și faunei (existența carnivorelor mari ca ursul cu o populație destul de numeroasă la noi în țară, lupul, râsul –ce reprezintă specii fanion ) ș.a. Turismul de vânătoare atrage turiștii pasionați și aduce totodată venituri importante la buget.

Cele peste 20 de tinoave din județul Suceava, sunt foarte importante nu numai prin faptul că conservă speciile vechi-relicte de cele actuale fiind un document viu al succesiunii speciilor multimilenare dar conferă o importanță științifică deosebită atât pentru aprofundarea studiilor de evoluție cât și pentru exploatarea rațională a unora dintre ele pentru calitățile lor deosebite: curative, turbă medicinală, îngrășăminte pentru flori etc. Importanța acestor tinoave derivă și din faptul că există puține țări pe glob care au astfel de turbării.

Turiștii care vizitează județul Suceava pot folosi drumul european E85 – București – Bacău – Suceava – Cernăuți (Ucraina), ce traversează județul pe direcția nord-sud. Teritoriul județului este străbătut și de magistrala europeană București – Bacău – Suceava – Vicșani – Moscova. Județul Suceava dispune, de asemenea, de un aeroport, situat în apropierea municipiului Suceava, la o distanță de 12 km, aflat într-o continuă modernizare și cinci heliporturi (Putna, Sucevița, Moldovița, Voroneț, Floreni), prin care se asigură legătura permanentă cu restul României și cu alte țări, precum și servicii privind aterizarea altor aeronave din țară și străinătate.

Puncte slabe

Chiar dacă peisajul montan al județului Suceava oferă un mediu favorabil multor activități în aer liber ca drumeția, speoturismul, observarea faunei și a florei, alpinismul etc. acestea sunt practicate de foarte puțini turiști.

Satele și facilitățile turistice sunt uneori situate departe de punctele de acces în unele areale și complică foarte mult dezvoltarea turismului în aceste zone. Pe de altă parte acest lucru contribuie la păstrarea nealterată a unor rezervații. Astfel este foarte important ca rezervațiile să fie foarte bine organizate pentru a fi vizitate. O organizare deficitară poate duce la degradarea rezervațiilor.

Accesul facil al autoturismelor în anumite rezervații, produce uneori aspecte negative ca: poluarea atmosferei, fapt ce grăbește degradarea stâncilor, dispariția unor specii rare, ocrotite. Unii turiști aduc distrugeri uneori ireversibile asupra mediului din dorința de a pleca cu mici „amintiri”din rezervații.

Oportunități

În domeniul turismului se pot cofinanța proiecte prin Fondul Social European FSE. Acest fond urmărește dezvoltarea turismului, a infrastructurii de mediu și transport, realizarea de programe educaționale și de instruire a persoanelor ce lucrează în acest domeniu, precum și creșterea calității serviciilor în turism.

Comisia Europeană a adoptat în octombrie 2007 ”Agenda pentru un turism european durabil și competitiv”. Principalele obiective ale agendei vizează protecția și conservarea culturii și mediului natural, a resurselor naturale, prosperitatea comunităților locale, reducerea la minim a poluării în ariile protejate. Aplicarea acestor directive la nivelul țării noastre, și apoi la nivelul fiecărui județ în parte, vom realiza un turism durabil. Pentru acest lucru este necesar ca toți factorii decidenți din județul Suceava, să se implice cât mai mult în elaborarea de politici și acțiuni necesare dezvoltării turismului. Pentru fiecare acțiune întreprinsă trebuie să existe și o evaluare a riscurilor ce pot apărea ca urmare a implementării acelei acțiuni. Trebuie aplicate cele mai noi cunoștințe în turism și trebuie să se țină cont și de experiența altor țări în domeniu.

Recomandări

 Se cunoaște faptul că odată cu creșterea nivelului educațional crește și cererea pentru activități în aer liber și de aici apar schimbări în strategiile de petrecere a timpului liber și turism. Autoritățile locale trebuie să încurajeze și să ajute activitatea turoperatorilor din zonă care ofertează pachete turistice privind participarea la festivaluri, evenimente culturale sau studierea naturii. Este de apreciat apariția circuitelor planificate sau programe de călătorie specifice cum sunt circuitele educaționale în grup.

Se recomandă menținerea statutului de rezervație, informarea turiștilor prin panouri speciale, supravegherea protecție zonei, elaborarea unui set de reguli ce trebuie respectate de către turiști, sancțiuni, restricționarea unor activități care pot afecta rezervația.

Păstrarea pentru un timp cât mai îndelungat a acestor frumuseți naturale știind faptul că stâncile sunt supuse degradării, datorită variațiilor mari de temperatură dintre iarnă și vară, a înghețurilor, a vânturilor, furtunilor, descărcărilor electrice, ploilor etc.

Se recomandă colaborarea cu reprezentanții comunităților locale, pentru ca elementele de cultură tradiționale să fie descrise și valorificate cu respect, turiștii să fie informați corect cu privire la tradițiile și obiceiurile locale.

La aceste cauze naturale nu trebuie să mai adăugăm degradările provocate de om.

Se impune limitarea obligatorie a autoturismelor în zonă, urcarea turiștilor pe stânci precum și interzicerea degradării peisajului, prin implantarea de panouri sau tăblițe.

Este absolut necesar să existe măsuri și sancțiuni ce se impun dacă există cazuri de poluare.

Crearea unor rețele de informare cu privire la turism și mediu.

III. 4. Strategia de dezvoltare, promovare și implementare

Scopul. Valorificarea ariilor protejate în concordanță cu principiile funcționării eficiente a acestor rezervații. Este nevoie de o comunicare și o colaborare eficientă, de un parteneriat, între autoritățile locale și firmele private ce pot investi în turismul din zonă.

Obiectivele dezvoltării turismului în ariile protejate sunt:

Dezvoltarea activităților turistice astfel încât să nu se degradeze resursele și să se protejeze mediul înconjurător.

Obținerea de beneficii pe termen lung din activitățile turistice pentru comunitățile locale cât și pentru ceilalți parteneri implicați.

Pentru dezvoltarea turismului în zonele protejate este nevoie de aplicarea unui cumul de măsuri ca:

Dezvoltarea infrastructurii din apropierea și în cadrul fiecărei rezervații poate fi susținută prin încurajarea și dezvoltarea turismului. Analizând toate datele legate de turism, observăm că există în permanență nevoie de o infrastructură adecvată: rețele de curent, apă și canalizare, drumuri, firme de colectare a deșeurilor, extinderea rețelelor de comunicații.

Includerea rezervațiilor în circuitul turistic al obiectivelor culturale-tradiționale din zonă.

Crearea sau dezvoltarea unor centre de informare în care turiștii să fie informați despre rezervațiile din zonă, principalele structuri de cazare, principalele atracții turistice etc.

Elaborarea unei pagini de internet pentru fiecare rezervație/sau toate rezervațiile din zona montană a județului Suceava, care să cuprindă: o monografie a fiecărei rezervații, hărți, traseele turistice foarte corect întocmite, principalele popasuri din zonă (dacă există), ce monumente ale naturii adăpostesc aceste rezervații, și în ce zonă a rezervației se pot vedea.

Crearea unor panouri publicitare în principalele orașe ale județului Suceava, cu informații referitoare la rezervațiile din zonă ce pot fi vizitate.

Încurajarea rezidenților din zonă pentru a înființa activități de prestări servicii de transport persoane către punctele de intrare în rezervații.

Formarea unor ghizi competenți.

Crearea unor parteneriate cu diverse ONG –uri pentru dezvoltarea unor activități educative.

Organizarea unor acțiuni tematice legate de natură în colaborare cu Inspectoratul Județean Suceava.

Construirea sau dezvoltarea unor magazine care să valorifice materiale-echipamente necesare drumețiilor etc., pliante, suveniruri etc.

Elaborarea unei hărți a fiecărei rezervații pe zone funcționale: de protecție strictă în care turiștii nu au voie, zona centrală, zona de tampon, zonă cu infrastructură turistică – dacă există.

Crearea de panouri cu mesaje speciale legate de importanța conservării peisajului și mediului, ce vor fi amplasate la intrarea în fiecare rezervație, respectarea regulamentului de vizitare a fiecărei rezervații este esențial.

Realizarea unui sistem de informare cu privire la regulile de vizitare a rezervațiilor cât și sancțiunile ce se aplică turiștilor care încalcă aceste reguli:

Camparea în parc este admisă doar în zonele amenajate.

Aprinderea focului se face doar în vetrele special amenajate,

accesul câinilor doar în lesă,

interzicerea scăldatului în apele din zona rezervațiilor.

Interzicerea colectării în orice scop a plantelor, ciupercilor, rocilor, etc. fără acordul administrației rezervației.

Realizarea /reabilitarea căilor de acces spre rezervații. Refacerea traseelor turistice și marcarea acestora cu semne convenționale, construirea unor locuri destinate popasului. Accesul în parc să se facă numai pe traseul acceptat.

Asigurarea respectării regulilor de vizitare prin acțiuni de informare și educare sau prin patrulări.

Toate aceste condiții implementate ne conduc la îmbunătățirea condițiilor de viață a populației din zonă, cât și atragerea unui număr din ce în ce mai mare de turiști. Se încurajează astfel și industria construcțiilor nu numai prin amenajarea punctelor turistice, dar și prin construcția de noi funcțiuni și facilități de cazare (pensiuni, case de vacanță), rețea de magazine, centre culturale, etc.

Dezvoltarea turismului conduce și la apariția de noi piețe pentru produsele locale cum ar fi produsele agricole, ecologice, de artă, meșteșuguri stimulând astfel economia.

Turismul durabil poate să contribuie semnificativ la eforturile care se fac pentru conservarea ariilor protejate, să sporească nivelul calitativ al mediului.

PRODUSUL –OFERTA TURISTICĂ

Agențiile turistice trebuie să acorde importanță asupra:

mijloacelor de deplasare a turiștilor în ariile protejate: biciclete, călărie, barca..

calității peisajelor ce vor fi vizitate, dacă se păstrează stilul tradițional al satelor vechi, al clădirilor etc.

structurile de primire să păstreze stilul tradițional, un rol educativ-formativ îl au și gazdele prin referințele pe care le dau vizitatorilor.

utilizarea energiei alternative în defavoarea celei convenționale

respectarea acțiunilor de depozitare și reciclare a deșeurilor.

Produsul turistic trebuie să satisfacă atât cerințele specialiștilor dar și a celor mai puțin cunoscători, să conțină posibilități de observare directă a naturii, pot face pândă pt. vânat. Pliante cu informații valoroase ce se referă la plantele, resursele ce se găsesc în zonă.

Prin aprecierea de către turiști a zonei, a produselor locale și rezidenții dezvoltă un sentiment mai puternic de mândrie națională, apreciază mai mult moștenirea culturală pe care o dețin. Au început acțiuni de restaurare a peisajelor tradiționale, de reintroducere a unor plante indigene.

Numărul turiștilor din România, participanți la acțiunile turistice pe zona turistică montană:

Sursa: Breviar Turistic. Turismul României pe anul 2012 și 2014

Pentru o gestionare mai bună a ariilor protejate ce sunt solicitate, este nevoie de mijloace de evaluare a vizitatorilor ca: nr. vizitatorilor, capacitatea de încărcare, zonare, de sensibilitate a zonei. Trebuie să se analizeze calitatea experienței trăite de turiști, cu respectarea vieții rezidenților din zonă.

II. HARTA- Romania, Suceava – localizare

Harta fizico-geografică, a zonei montane –Suceava

Harta localizare – Rezervații în zona montană Suceava

III. Fotografii – Obcine, Călimani, Rarău, Giumalau din fiecare rezervație.

BIBLIOGRAFIE

BOJOI, Ion; CĂRLAN, Nicolae; COCUZ, Ioan. Suceava. Ghid turistic. București: Editura Sport-Turism, 1979. 182 p.

BRĂNDUȘ, Costică; CRISTEA, Alexandru-Ionuț. Județele României. Județul Suceava. București: Editura Academiei Române, 2013. 205 p.

EMANDI, I.Emil; CUCU, Vasile; CEAUȘU, Mihai. Ghid de oraș.Suceava. București: Editura Sport.1989. 135 p.

MOHAN,Gh.; ARDELEAN, Aurel. Parcuri și rezervații naturale din România. București: Editura victor B victor, 2006. 351 p.

MOHAN, Gh.; ARDELEAN, A.;GEORGESCU, M.. Rezervații și monumente ale naturii din România. București: Casa de Editură și Comerț „Scaiul” ,1993. 359 p.

SAMADA, John Smaranda. Managementul turismului în ariile naturale protejate. Cluj Napoca: Editura Risoprint, 2008. 409 p.

SĂRBU, Anca; SĂRBU, Ion; Oprea, Gavril. Arii speciale pentru protecția și conservarea plantelor în România. București: Editura victor B victor, 2007. 396 p.

TARAȘ, George Seghedin. Rezervațiile naturale din Bucovina. București: Editura Sport-turism, 1983.127 p.

TOADER, Tudor; NIȚU, Constantin. Invitație la drumeție. București: Editura Ceres, 1976. 230 p.

*** Capitolul V. Protecția naturii și biodiversitatea. În: Raport privind starea mediului în județul Suceava în 2011. Suceava: Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, 2011.

Anuarul Statistic al României. București: Institutul Național de Statistică, 2011.

Anuarul Statistic al României. București: Institutul Național de Statistică, 2013.

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Autoritatea Națională pentru Turism.

Ghidul Ariilor Naturale Protejate. București: Editura România Pitorească S.A., 2007, 191 p.

Călăuza monumentelor naturii din Moldova. Iași: Universitatea „AL. I. Cuza” Iași, 1969, 38 p.

SPIRU, Hristea Cristian. Amenajarea turistică a parcurilor naționale din România:Teză de doctorat. București: Universitatea din București. 2009. p.271.

BIBLIOGRAFIE

BOJOI, Ion; CĂRLAN, Nicolae; COCUZ, Ioan. Suceava. Ghid turistic. București: Editura Sport-Turism, 1979. 182 p.

BRĂNDUȘ, Costică; CRISTEA, Alexandru-Ionuț. Județele României. Județul Suceava. București: Editura Academiei Române, 2013. 205 p.

EMANDI, I.Emil; CUCU, Vasile; CEAUȘU, Mihai. Ghid de oraș.Suceava. București: Editura Sport.1989. 135 p.

MOHAN,Gh.; ARDELEAN, Aurel. Parcuri și rezervații naturale din România. București: Editura victor B victor, 2006. 351 p.

MOHAN, Gh.; ARDELEAN, A.;GEORGESCU, M.. Rezervații și monumente ale naturii din România. București: Casa de Editură și Comerț „Scaiul” ,1993. 359 p.

SAMADA, John Smaranda. Managementul turismului în ariile naturale protejate. Cluj Napoca: Editura Risoprint, 2008. 409 p.

SĂRBU, Anca; SĂRBU, Ion; Oprea, Gavril. Arii speciale pentru protecția și conservarea plantelor în România. București: Editura victor B victor, 2007. 396 p.

TARAȘ, George Seghedin. Rezervațiile naturale din Bucovina. București: Editura Sport-turism, 1983.127 p.

TOADER, Tudor; NIȚU, Constantin. Invitație la drumeție. București: Editura Ceres, 1976. 230 p.

*** Capitolul V. Protecția naturii și biodiversitatea. În: Raport privind starea mediului în județul Suceava în 2011. Suceava: Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, 2011.

Anuarul Statistic al României. București: Institutul Național de Statistică, 2011.

Anuarul Statistic al României. București: Institutul Național de Statistică, 2013.

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Autoritatea Națională pentru Turism.

Ghidul Ariilor Naturale Protejate. București: Editura România Pitorească S.A., 2007, 191 p.

Călăuza monumentelor naturii din Moldova. Iași: Universitatea „AL. I. Cuza” Iași, 1969, 38 p.

SPIRU, Hristea Cristian. Amenajarea turistică a parcurilor naționale din România:Teză de doctorat. București: Universitatea din București. 2009. p.271.