Paralelă între protezele parțial acrilice și protezele totale acrilice [306569]

PARTEA TEORETICĂ

CAPITOLUL 1. PARTEA GENERALĂ

Prin edentație totală sau parțială înțelegem lipsa tuturor dinților sau a [anonimizat] a dinților care s- a produs după erupția acestora. Se poate întâlni la nivelul maxilarului și atunci o [anonimizat], sau la nivelul mandibulei când o [anonimizat], [anonimizat].

Cauzele edentațiilor

Cauza principală a edentațiilor totale sau parțiale este reprezentată în majoritatea cazurilor de apariția leziunilor carioase și a complicațiilor acesteia. Chiar dacă în zilele noastre posibilitățile terapeutice legate de patologia leziunii carioase și a [anonimizat].

[anonimizat] o o [anonimizat], fie pur și simplu refuză tratamentul leziunilor carioase sau a [anonimizat].

O alta cauză extrem de frecventă a [anonimizat] a țesuturilor de susținere a untăților dentare urmată de mobilizarea lor și ulterior de eliminarea spontană a [anonimizat] a disfuncțiilor ocluzale.

[anonimizat]- facială, [anonimizat].

O altă cauză care determină apariția edentațiilor este reprezentată de restaurările protetice incorect realizate care în termeni medicali se traduce prin cuvântul iatrogenie. Această cauză se referă atât la lucrările protetice fixe cât si la lucrările protetice mobile și mobilizabile. [anonimizat], [anonimizat].

Simptomele care se referă la acuzele aduse de pacient: [anonimizat], [anonimizat], masticație, [anonimizat].

[anonimizat], fonetice și psihice ale pacientului edentat

Tulburările masticatorii apar de regulă la pacienții cu extracții multiple recente sau după ablația unor lucrări protetice fixe.

Lipsa arcadelor dentare determnă imposibiltatea de a zdrobi și măcina alimentele datorită prelucrării mencanice defectuoase a alimentelor care vor determina leziuni traumatice asupra mucoasei cavității bucale.

[anonimizat] a [anonimizat] f aceea de a se prezenta la medicul dentist pentru restaurarea protetică care se pretează la situația sa. În caz contrar tulburările masticatorii vor contribuii la apariția unor complicații generale cum ar fi debutul unei gastrite sau întreținerea unui ulcer gastric existent.

Tulburările fizionomice care apar la nivelul faciesului se agravează odată cu extracția ultimilor dinți care erau prezenți pe arcadele dentare și care mai mențineau dimensiunea verticală de ocluzie. Prăbușirea etajului inferior al feței cu adâncirea șanțurilor peribucale și cu dispariția rozului buzelor, provoacă senzația de îmbătrânire bruscă, cu efecte care pot afecta psihicul pacientului.

Tulburările fizionomice mai apar și în cazul pacienților purtători de proteze parțiale biterminale, care pierd dinții frontali prin extracție.

Tulburările fonetice au de asemenea un impact foarte mare asupra pacientului de a se integra în viața socială. Un rol major în emiterea sunetelor fonetice îl are cavitatea bucală, sunetele fonetice nearticulate emise prin vibrația corzilor vocale ale laringelui, vor fi transformate în sunete fonetice articulate. Un rol esențial îl are cavitatea bucală cu elementele sale componente care sunt limba, palatul moale, palatul dur, buzele și dinții. Dispariția bruscă a dinților frontali va provoca modificări în poziția buzelor, a limbii ceea ce va duce la lărgirea spațiului de vorbire și afectarea consoanele labio- dentale, „f’’ și, “v’’care se aud de cele mai multe ori, „b’’, consoanele t, d, z vor fi alterate iar pronunția consoanei, “s’’ va deveni șuierătoare, toate acestea vor determina o vorbire sifilantă, șuierătoare și neclară.

Tulburările psihice din păcate sunt urmarea afectării celorlalte funcții precum cea masticatorii, fizionomice și fonetice care apar în urma instalării edentației și vor afecta în mod inevitabil și starea psihică a pacientului. Vor apărea dereglări în comportamentul normal al individului care ce se pot manifesta prin semne minore uneori, ar alteori pot duce la complicații psihice care vor crea dificultăți în realizarea tratamentului impus.

CAPITOLUL 2. CÂMPUL PROTETIC

În edentațiile totale și parțiale extinse, câmpul protetic este reprezentat de totalitatea țesuturilor pe care proteza le acoperă și cu care vine în contact, spune cartea.

La nivelul câmpului protetic, sunt diferențiate două zone, ambele cu o importanță deosebită pentru funcționalitatea protezelor totale și parțiale.

Zona de sprijin care reprezintă suprafața pe care se sprijină proteza, aceasta preia maximul de presiuni și este alcătuită din bolta palatină, crestele alveolare și tuberozitățile maxilare.

Zona de succiune situată la periferia zonei de sprijin, are o suprafață redusă, este mai mult o linie cu care vin în contact marginile protezei și este formată din mucoasa care tapetează fundurile de sac și o porțiune de mucoasă mobilă, o parte din mucoasa obrajilor, buzelor și limbii.

2.1. Câmpul protetic maxilar

La nivelul câmpului protetic maxilar zonele de sprijn sunt reprezentate de creasta alveolară, bolta palatină și tuberozitățile maxilare.

Creasta alveolară este rezultată din procesul alveolar după extracția dinților. În urma procesului de rezorbție și atrofie se formează crestele alveolare cu aspect variabil din punct de vedere al formei și al dimensiunii.

Crestele pot fi proeminente sau nu, uneori acestea pot chiar să dispară. Din punct de vedere protetic este importantă forma peretelui extern al creste alveolare, acesta prezintă trei aspecte: retentive, neretentiv sau neutru. Cele trei aspecte se pot depista la examenul modelului preliminar.

Crestele alveolare sunt elementele morfologice ale cîmpului protetic și au rol în stabilitate și în sprijinul protezelor deoarece se opun tendințelor de deplasare a protezelor și preiau presiunile ocluzale pe care le transmit oaselor maxilare.

Tuberozitatea maxilară în zona posterioară a crestei alveolare maxilare rezultă o ca o proeminență, este un element morfologic cu o valoare deosebită în menținerea stabilității protezei pe câmpul protetic. Aceasta apare voluminoasă și retentivă în sens sagital sau transversal, datorită egresiunii molarului trei. Dacă volumul este redus sau este dispărut reprezintă un factor negativ care va aduce prejudicii în funcționalitatea protezei.

Bolta palatină este un element morfologic format din cele două treimi anterioare ale apofizelor palatine, ale oaselor maxilare unite pe linia mediană și în treimea posterioară de lamele orizontale ale oaselor palatine. Pe linia medio- sagitală în locul de unire a celor două apofize rezultă proeminența cunoscută ca torusul palatin.

Dimensiunea și forma în secțiune frontală sunt cele doua elemente morfologice a bolții palatine care sunt de o importanță deosebită pentru restaurarea protetică, pentru că influențează negativ sau pozitiv tratamentul. Bolta palatină contribuie la succesul tratamentamentului prin două mecanisme: cel de adeziune cu valoare mare deoarece asigură menținerea protezei pe cîmpul protetic și mecanismul presiunilor ocluzale care exercitate în masticație sunt distribuite unui teritoriu întins, adică pe unitatea de suprafață cantitatea de forțe este redusă, iar protezele sunt utilizate satisfăcător în procesul de masticație.

Bolta palatină în secțiune frontală are diverse forme, din această diversitate de forme sunt selectate trei care participă la viitoarele restaurări protetice: bolta adâncă la pacienții care în starea de dentație au avut compresiune asupra maxilarului, această forma este favorabilă pentru stabilitatea protezei, bolta palatină plată care se întâlnește la pacienții cu parodontopatie cronică în antecedente, formă favorabilă pentru crearea forței de adeziune și bolta cu aspect intermediar la pacienții care au avut nevoie de extracții dentare în urma leziunilor carioase și a complicațiilor produse de către aceasta, este forma cea mai favorabilă.

Mucoasa câmpului protetic maxilar este țesutul care acoperă scheletul osos, între aceste două țesuturi există stratul de țesut submucos alcătuit din țesut conjunctiv, țesut gras și glande salivare.

Mucoasa câmpului protetic maxilar se împarte în trei zone:

Zona de mucoasă fixă care acoperă bolta palatină, creasta alveolară și tuberozitățile maxilare, pe această zonă se sprijină suprafața protezei și transmite presiunile osului.

Zona de mucoasă neutră situată la periferia câmpuli protetic, mucoasa neutră este situată în apropierea fundurilor de sac și se aseamănă cu o bandeletă lată de 2- 3 mm care înconjoară toată suprafața de mucoasă fixă.

Zona de mucoasă mobilă care acoperă obrajii, buzele și formațiunile mobile din vestibulul bucal și vălul palatin.

2.2. Câmpul protetic mandibular

Zona de sprijin a câmpului protetic mandibular este reprezentată de creasta alveolară a madibulei și tuberculul piriform.

Creasta alveolară este redusă la mandibulă în comparație cu cea de la maxilar, suprafața de sprijin fiind mult mai mică. În condițiile în care atrofia este întinsă, creasta este redusă așa încât aceasta poate fi situată sub nivelul liniei oblice interne și externe. În zona distală limitele crestei sunt reprezentate de tuberculul piriform și de inserția ligamentului pterigomandibular.

Tuberculul pirform este o formațiune morfologică, care se formează după extracția molarului de minte inferior, în urma rezorbției mai reduse a peretelui distal al alveolei, este structurat în așa fel încât sa suporte presiuni, motiv pentru care acoperă o treime anterior din suprafața protezei.

Mucoasa fixă care acoperă creasta alveolară prezintă unele particularități în sensul că are o relativă mobilitate de glisare pe planul periostic uneori, iar alteori datorită neconcordanței între atrofia osului și mucoasei se formează bride longitudinale de- a lungul crestei.

Mucoasa pasiv mobilă la cîmpul protetic mandibular este limita de trecere de la mucoasa fixă la cea pasiv mobilă și mobilă, de cele mai multe ori nu poate fi localizată. La nivelul fundurilor de sac lingual identificarea acestei zone de mucoasă neutră este mai puțin precisă iar delimitarea acesteia se obține cu ajutorul materialelor speciale de amprentare funcțională.

CAPITOLUL 3. ETAPELE CLINICE ȘI TEHNICE DE REALIZARE A PROTEZELOR TOTALE ȘI PAȚIALE ACRILICE

Atât protezele total acrilice cât și cele parțial acrilice sunt corpuri fizice obținute în mai multe faze clinice și tehnice necesare pentru a restaura din punct de vedere morfologic și funcțional arcadele dentare.

Protezele totale și pațiale prezintă următoarele carcteristici clinico- terapeutice:

Sunt indicate pentru restaurarea arcadelor dentare la câmpurile protetice edentate total și parțial

Restaurează morfologic și funcțional aparatul dento- maxilar

Sunt confecționate în general din rășini acrilice

Menținerea și stabilitatea sunt asigurate prin fenomenul de succiune și forța de adeziune a acestora

Etapele clinico- tehnice sunt reprezentate de câteva etape care trebuie urmate:

Amprentarea preliminară;

Confecționarea modelului preliminar

Confecționarea lingurii individuale

Amprenta funcțională

Confecționarea modelului funcțional

Confecționarea șabloanelor de ocluzie

Determinarea raporturilor intermaxilare;

Montarea modelelor în ocluzor sau articulator;

Confecționarea machetelor protezelor totale;

Proba machetelor în cavitatea bucală;

Confecționarea tiparului;

Prepararea și îndesarea acrilatului;

Polimerizarea acrilatului;

Dezambalarea, prelucrarea și lustruirea protezelor;

Aplicarea protezelor în cavitatea bucală.

3.1. Amprenta preliminară și confecționarea modelulului preliminar

Amprenta preliminară urmărește anumite obiective:

Copierea fidelă a zonei de sprijin

Reproducerea poziției funcționale a părților mobile ale periferiei câmpului protetic

Realizarea lingurii individuale cu cât mai puține adaptări

Amprenta preliminară nu este de cele mai multe ori exactă, motiv pentru care avem posibilitatea de a repeta amprenta preliminară într- o lingură individuală, confecționată pe un model realizat după prima amprentă.

Amprentarea câmpului protetic decurge în două faze distincte, amprentarea preliminară și ampentarea finală, ambele faze sunt supuse unor obiective generale care trebuie parcurse pas cu pas începând de la amprentarea preliminară, până la cea finală. Amprenta finală trebuie trebuie să reia integral aceste obiective, la care se mai adaugă altele noi, care nu au putut fi atinse doar de amprenta preliminară.

Scopul amprentei preliminare este realizarea modelului preliminar și confecționarea linguri indivduale.

Modelul în protetica dentară servește la reproducerea pozitivă a câmpului protetic într- o anumită etapă de lucru, din punct de vedere didactic acesta are două componente care formează un tot unitar: modelul propriu- zis și soclul modelului.

3.2. Portamprenta individuală și modelul funcțional

Portamprenta individuală este suportul rigid al materialului de amprentă funcțional și corespunde particularităților individuale ale fiecărui câmp protetic.

Caracteristicile lingurii individuale sunt:

Rigiditatea care este o calitate care permite nedeformarea acesteia în timpul amprentării.

Rezistența mecanică este calitatea necesară de a menține materialul de amprentă în contact cu suprafața câmpului protetic.

Dimensiunea lingurii individuale trebuie să fie egală cu dimensiunea câmpului protetic.

Grosimea marginilor de 1, 52 mm.

Obținerea lingurii individuale să necesite un proces tehnologic simplu și ieftin.

Modelul funcțional se mai numește și model definitiv, sau de lucru care este copia exactă a câmpului protetic edentat total sau parțial și care redă cu exactitate suprafața zonei de sprijin precum și zona de succiune.

Modelul funcțional este realizat din materiale dure care sunt rezistente la operațiile care vor fi efectuate în timpul fazelor de laborator când sunt confecționate protezele totale.

Caracteristicile modelului definitiv :

Obținut prin turnarea în amprenta definitivă a ghipsului

Confecționat din ghips dur

Reprezintă copia pozitivă a câmpului protetic.

Utilizarea modelului definitiv:

Completarea examinării câmpului protetic

Confecționarea șabloanelor de ocluzie

Confecționarea machetei protezei

Obținerea tiparului

3.3. Confecționarea șabloanelor de ocluzie și determinarea rapoartelor intermaxilare

Șabloanele de ocluzie sunt piese intermediare ajutătoare fiind confecționate în laboratorul de tehnică dentară și care reproduc baza viitoarei proteze schițând arcadele dentare din punct de vedere al formei și dimensiunii. Rolul lor este acela de a imita stilizat viitoarea proteză precum și de a permite corelarea statică a relațiilor intermaxilare, cu scopul de a le transfera ulterior laboratorului de tehnică dentară. Execuția lor are loc în laboratorul de tehnică dentară, iar adaptarea acestora se face în cavitatea bucală a pacientului pentru a determina corect relațiile intermaxilare.

Cu ajutorul șabloanelor de ocluzie medicul dentist va stabili, poziția fiziologică a mandibulei față de maxilar. Premergător fixării se verifică șabloanele de ocluzie dacă sunt stabile pe modele și bine solidarizate între ele, astfel încât să nu permită deplasarea unui șablon față de celălat nici în sens vertical nici în sens orizontal.

Această etapă clinică în tratamentul protetic cuprinde mai multe faze :

Verificarea șabloanelor de ocluzie

Stabilirea nivelului și direcției planului de ocluzie în regiunea frontală și laterală

Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie a etajului inferior al feței

Determinarea și înregistrarea relației centrice

Stabilirea indicațiilor necesare în vederea alegerii și montării dințiilor artificiali.

3.4. Montarea modelelor în ocluzor sau articulator, confecționarea machetei protezelor și proba acestora în cavitatea bucală

Montarea modelelor reprezintă o etapă tehnică în care ansamblul modele funcționale-șabloane este fixat într- un aparat care păstrează poziția modelelor după îndepărtarea șabloanelor. Poziția modelelor unul față de altul trebuie să fie aceeași în care s- a aflat mandibula față de maxilar în momentul determinării relației dintre acestea.

Confecționarea machetelor viiotarelor proteze este o etapă tehnică numită curent montarea dinților artificiali și care se realizează din ceară pe care se montează dinții artificiali cu ajutorul datelor transmise pe șabloanele de ocluzie.

Proba mahetelor este o etapă clinică în care medicul dentist verifică dacă datele stabilite cu ajutorul șabloanelor de ocluzie, precum și indicațiile de alegere și montare a dinților artificiali dacă aceste date au fost respectate de către tehnicianul dentar. In cazul în care apar unele neconcordanțe acestea sunt corectate de către medic în cabinet sau se cere o nouă montare a dinților care evident va f executată de către noi, tehnicienii dentari.

Atunci când vine vorba de apectul estetic, se va cere și părerea pacientului deoarece indiferent de corectitudinea realizării protezelor din punct de vedere tehnic, dacă pacentul este nemulțumit, rezultatele sunt egale cu zero.

3.5. Confecționarea tiparului, prepararea, îndesarea și polimerizarea acrilatului

Confecționarea tiparului este reprezentată de o tehnică în care machetele protezelor se ambalează în ghips în interiorul unor conformatoare care se numesc cuvete, după eliminarea cerii machetelor ambalajul devine tipar, în care se introduce și se polimerizează acrilatul care va alcătui baza protezelor, această fază este numită ambalare.

Prepararea și ambalarea acrilatului este o etapă tehnică în care acrilatul folosit pentru baza viitoarei proteze se prepară din cele două componente, polimerul și monomerul apoi se introduce în tipar.

Polimerizarea acrilatului reprezintă o etapă tehnică în care pasta de acrilat introdusă în tipar este supusă unui proces de termopolimerizare devenind un corp dur și rezistent care alcătuiește baza protezelor pe care se montează dinții artificiali.

3.6. Dezambalarea, prelucrarea, lustruirea protezelor și aplicarea în cavitatea bucală a pacientului

Este o etapă tehnică foarte importantă, chiar dacă pentru multă lume acest lucru ar putea să pară comic, această etapă în care protezele sunt îndepărtate din tipare este foarte importantă, deoarece o proteză neficnisatăși nelustrută reprezintă un pericol pentru țesuturile din cavitatea bucală a pacientului deoarece aceste lucrări permit infiltrarea alimentelor și lichidelor la acest nivel în porii lucrării.

Protezele finalizate vor fi curățate de resturile de masă de ambalat iar plusurile de material acrilic sunt îndepărtate, urmează ca protezele să fie finisate și lustruite.

Această etapă în care protezele sunt finisate și lustruite sunt extrem de importante pentru reușita finală deoarece la nivelul în care protezele nu sunt perfect lustruite și finisate există posibilitatea care resturile alimentare să cantoneze ceea ce ar determina inflamarea zonelor de sprijin a protezelor aducând neplăceri pacienților care le poartă.

Aplicarea protezelor în cavitatea bucală este o etapă clinică în care medicul dentist aplică și adaptează dacă este necesar protezele pe câmpul protetic al pacientului. Cu toate acestea nu este ultima fază în încheierea tratamentului, ci doar a unui ciclu.

Urmează un al doilea ciclu, când protezele sunt adaptate la pacient din punct de vedere al integrării biologice, iar acesta la rândul său, se adaptează stării de protezare care poate pune mai multe probleme în condițiile unui câmpu protetic deficitar și a unor tipuri constituționale cu capacitate reactivă scăzută sau un psihic labil al pacientului.

PARTEA SPECIFICĂ

CAPITOLUL 4. PREZENTARE DE CAZURI

Prezentare de caz nr. 1

Pacientul M.N, de 63 de ani, de sex masculine s- a prezentat în cabinetul de medicină dentară cu un istoric medical vechi care relevă faptul că acesta prezintă o edentație totală veche, fiind protezată anterior.

Motivul pentru care pacientul solicită o reprotezare este datorat rezorbției crestei alveolare, fiind nevoie de o nouă proteză, deoarece cea veche este uzată și prezentând reparații și rebazări anterioare multiple.

Edentația totală a survenit în urma parodontopatiei moștenite genetic care a avut o evoluție rapidă, conducând la instalarea din păcate a unei edentații totale rapide.

Dorința confecționării unei proteze noi se motivează și prin faptul că pacientul este suferind și de diabet, boală care necesită un regim alimentar strict, neputând efectua maticația din cauza basculării protezei vechi s- a ajuns la o alimentație deficitară care a adus și la alte complicații.

În urma examenului clinic efectuat de către medicul dentist, acesta a juns la concluzia că este necesară realizarea unei proteze noi care să redea toate funcțiile pierdute odată cu pierderea dinților naturali și apoi odată cu pierderea protezei vechi care nu îi mai este utilă pacientului din multiple motive.

Prima etapă parcursă de către noi tehncienii dentară în realizarea acestei proteze a fost aceea de a verifica amprenta preliminară pe care am primit- o din cabinetul de medicină dentară. Această etapă este obligatorie atât în cabinet de către medic, cât și în laborator de către noi.

Verificarea amprentei va urmări :

Materialul de amprentare care trebuie să fie fixat în portamprentă

Materialul care trebuie să prezinte o grosime uniformă

Suprafața amprentei să fie netedă

Amprenta să reproducă fidel întreg câmpul protetic

Zonele marginale sa nu fie subțiri

În marginile amprentei să fie vizibile impresiunile lăsate de inserțiile frenurilor și bridelor

Suprafața amprentei să nu prezinte aspectul de material tras

Amprenta preliminară reprezintă copia negativă a câmpului protetic, care reproduce elementele din zona de sprijin ale acestuia conturând cu aproximație periferia.

Înregistrarea se face cu ajutorul materialelor de amprentare dispuse în lingura standard. Scopul amprentei preliminare este acela de a reda datele și imformațiile necesare în confecționarea lingurii individuale, etapa este executată în laboratorul de tehnică dentară. Amprenta preliminară mai oferă și imformații despre zona de sprijin și periferia câmpului protetic.

Pentru amprentarea câmpului protetic sunt necesare anumite etape, prima etapă parcursă în amprentarea preliminară este alegerea lingurii universale precum și a materialului de amprentare.

Aceste etape sunt realizate în cabinet de catre medicul dentist. Prima etapă în amprentarea preliminară este realizată de catre medic, acesta trebuie să pregătească pacientul din timp explicându- i reacțiile pe care acesta le poate întâmpina timpul amprentării. Senzațiile pe care le poate avea pacientul sunt de greață sau vomă, aceste reacții nu se întâlnesc la toți pacienții, dar este bine ca pacientul să știe din timp ce fenomene pot surveni în timpul acestei manopere.

După pregătirea psihică a pacientului, urmează amprentarea propriu- zisă a câmpului protetic edentate, când medicul trebuie să aleagă o lingură universală corespunzătoare câmpului protetic edentat, și materialul pentru amprentare aferent. Lingura standard utilizată în amprentarea preliminară este confecționată din material plastic, iar materialul pentru amprentare este alginatul.

Turnarea modelului preliminar este o etapă tehnică și se realizează din ghips de clasa a II a sau ghips de clasa a IIIa, care se prepară în amestec cu apă distilată după indicațiile producătorului, în cazul de față am utilizat ghips clasa a III a.

Prepararea ghipsului a fost executată manual și am folosit bolul de cauciuc și o spatulă pentru ghips, malaxarea am realizat- o manual pe perioada de timp a unui minut.

Pasta de ghips trebuie să aibă o compoziție smântânoasă, aceasta se introduce în amprentă putin câte puțin de pe vârful spatulei, vibrarea amprentei se realizează în scopul evitării formării bulelor de aer, aceasta se poate face manual, sau cu ajutorul măsuței vibratoare.

După umplerea zonelor amprentei începând din zona cea mai declivă, se trece la executarea soclului, această etapă se realizează după 2- 3 min de la umplerea amprentei cu ajutorul unei spatule, se realizează unele depozite de ghips pentru retentivități.

În cazul de față soclul a fost realizat din ghips alb, după prepararea ghipsului care a avut o consistență smântânoasă, pe masa de lucru s- a aplicat un depozit de ghips, după care amprenta a fost umplută cu ghips, după această fază am răsturnat amprenta peste depozitul de ghips, urmărind să nu reducă înălțimea soclului sau să nu ajungă la asimetrii în ceea ce privește grosimea lui.

Cu ajutorul unui cuțit de ghips am regularizat și completat marginile soclului, operațiune pe care am realizat- o înainte ca ghipsul să facă priză.

După priza ghipsului a urmat demularea amprentei cu mare atenție pentru a nu distruge modelul, pentru această etapă a fost nevoie să ținem cont de timpul de priză al ghipsului.

Următoarea etapă a fost aceea de fasonare a soclului, operațiune care se practică la modelele care nu au fost turnate în comformator și se realizează cu ajutorul unui cuțit de ghips sau a soclatorului.

Fig. 4.1. Amprenta din alginat

Fig. 4.2. Amprenta cu ghipsul turnat și retențiile din ghips aplicate

Fig. 4.3. Modelele din ghips în timpul prizei acestuia

Modelul preliminar servește ca bază pentru confecționarea lingurii individuale care urmează a fi confecționate din placă de bază, metal sau material compozit.

Lingura individuală este o piesă protetică intermediară cu ajutorul căreia medicul dentist realizează amprentarea funcțională, aceasta reproduce negativ elementele câmpului protetic edentate și reprezintă suportul rigid pentru materialul de amprentare funcțional, fiind de unică folosință și confecționată pentru fiecare pacient în parte.

Scopul confecționării lingurii individuale este acela de a obține înregistrarea închiderii marginale perfecte pentru adeziunea bazei viitoarei proteze pe câmpul edentat total sau parțial.

Confecționarea lingurii individuale se realizează pe modelul preliminar, ea trebuie să aibe o grosime uniformă, să fie nedeformabilă, să repreznte un suport rigid pentru materialul de amprentare, iar marginile să fie rotunjite.

Lingura individuală pe care am realizat- o pentru cazul nostrum a fost din placă de bază, și am avut nevoie de placă de bază, forfecuță pentru îndepărtarea surplusului, bec Bunsen.

Placa de bază a fost adaptată pe suprafața modelului preliminar prin plastifierea acesteia cu ajutorul becului Bunzen. Elementele componente ale lingurii individuale sunt baza lingurii, aceasta acoperind zona de sprijin și elementele accesorii care sunt reprezentate de mânerul și butonii de presiune care sunt prezenți doar la lingura inferioară, elementele accesorii au fost confecționate din resturile decupate din placa de bază.

Prealabil etapei de confecționare a lingurii individuale, modelul individual a fost izolat și pe acesta s- au trasat limitele câmpului protetic. Pentru ca materialul de amprentare sa aibe o adeziune optimă s-au realizat orificii pentru pătrunderea materialului care sunt de fapt retenții. În final înaintea amprentării, lingura se prelucrează cu ajurorul frezelor pentru a avea marginile rotunjite și pentru a nu jena pacientul în timpul amprentării.

Fig. 4.4. Modelul și placa de bază înainte de prelucrare

Fig. 4.5. Lingura individuală pe model

Amprenta funcțională este reprezentată de copia negativă a câmpului protetic, obținută cu ajutorul lingurii individuale precum și a unui material de amprentare care înregistrează întreaga suprafață a câmpului protetic.

Scopul amprentei funcționale este acela de a obține un model fidel care să permită confecționarea viitoarei piese protetice corecte și exacte.

După amprentarea efectuată de către medicul dentist, aceasta a fost verificată de catre medic iar apoi de către tehnicianul dentar, urmărindu- se aceleași criterii ca și la amprenta preliminară.

Modelul funcțional, este copia pozitivă a câmpului protetic realizată pe baza amprentei funcționale și ne oferă detalii ale zonei de sprijin a viitoarei proteze totale.

Modelul poate fi realizat din ghips de clasa a III- a sau ghips de clasa a IV- a.

Confecționarea modelului începe cu spălarea și dezinfectarea amprentei funcționale, iar mai apoi examinarea acesteia de către noi, tehnicienii dentari.

Îndiguirea constă în adaptarea pe marginea amprentei a unui rulou de ceară care are ca scop constituirea unui indicator precis al limitelor pâna la care va fi redus soclul modelelor.

Tehnica îndiguirii amprentei inferioare: ruloul de ceară va înconjura amprenta în întregime atât vestibular cât și oral, scobitura din dreptul planșeului bucal se completează cu o placă de ceară roz.

Cofrarea constă în adaptarea și fixarea la exteriorul ruloului a unei benzi orientată vertical a cărei înălțime să depășească 15 mm înălțime.Această operațiune are rolul de a permite o vibrare energică fără ca ghipsul să se prelingă peste pereții exteriori ai amprentei, permițând astfel obținerea unui soclu corect.

Fig. 4.6. Imagine din timpul etapelor de lucru

Fig. 4.7. Imagine din timpul etapelor de lucru

Demularea este procesul de separare a amprentei de model, această operațiune se va executa după priza completă a ghipsului.

Șabloanele de ocluzie sunt piese intermediare cu ajutorul cărora se stabilește poziția mandibulei față de maxilar în faza de determinare a ocluziei, acestea se confecționează în laborator pe modelul funcțional. Aceste piese reproduc aproximativ baza viitoarei proteze și conturează arcadele dentare artificiale sub aspectul formei și mărimii.

Elementele din care șabloanele de ocluzie se compun sunt baza șablonului și bordura de ocluzie confecționată din ceară roz. Baza șablonului se confecționează pe modelul de lucru din placă de bază, aceasta trebuie să fie rigidă și nedeformabilă la temperatura cavității bucale. Baza șablonului trebuie să aibe o grosime uniformă, având o grosime de 1,5 mm, marginile acesteia trebuie să fie netezite pentru a nu leza țesuturile cu care intră în contact.

Cu ajutorul frezelor se prelucrează și se rotunjesc marginile șablonului, iar în final se verifică inserția și dezinserția de pe model. Cu ajutorul unei spatule încălzite se fac retenții pe placa de bază pentru ca batonul de ceară să adere.

Bordurile de ocluzie sunt fixate în spațiile edentate, numărul lor fiind egal cu cel al breșelor, acestea sunt confecționate din ceară roz de formă paralelipipedică.

Fig. 4.8. Șablonul de ocluzie

După determinarea relațiilor ocluzale se trasează linia mediană, linia caninilor și linia surâsului având în vedere determinarea punctelor de orientare în vederea montării dinților artificiali.

Dinții artificiali utilizați de către noi au fost confecționați din acrilat, prefabricați, culoarea și dimensiunile lor fiind alese în funcție de vârsta, culoarea și forma feței pacienților.

Punctul de reper al alegerii dinților ca formă și culoare au fost culoarea și dimensiunea dinților protezei inferioare.

Înaintea trecerii la confecționarea machetei de ceară, care va forma baza viitoarei proteze, modelul final cu macheta asamblată vor fi securizate în ocluzie cu antagonistul, prin intermediul datelor furnizate de către medicul dentist după verificarea șabloanelor de ocluzie

Din bordura de ocluzie se mai poate secționa sau adăuga ceară dacă acest lucru este necesar, această fază este importantă deoarece face trecerea de la concept la obiectul propriu- zis, aceste borduri reprezentând o etapă premergătoare pentru viitoarea ocluzie care va fi realizată de către protezele ce vor fi concepute.

Pentru confecționarea protezelor totale și parțiale acrilice cu dinți din rășini acrilice, se utilizează ocluzorul care este cel mai simplu simulator al aparatului dento- maxilar și care imită doar mișcarea de închidere și deschidere.

În cazul de față am utilizat ocluzorul metalic cu două brațe, pe brațul superior montându-se modelul superior, iar pe brațul inferior montându- se modelul inferior.

Prima etapă în vederea montării în ocluzor este verificarea ocluzorului, înainte de a fi utilizat acesta se verifică dacă nu are joc în axa balama și dacă șurubul distanțator se poate deplasa liber și ușor.

Înaintea montării pe suprafața bazală a ambelor modele au fost create retenții cu scopul de a mării suprafața de ghipsare și de a asigura o mai bună aderență ghipsului folosit la montarea în ocluzor.

Fig. 4.9. Modelele înainte de montarea în ocluzor

După crearea retențiilor, urmează fixarea cu ceară a șabonului de ocluzie pentru ca modelul să fie fix în timpul ghipsării, rol pe care îl îndeplinește și solidarizarea provizorie a modelelor, care se poate face cu freze uzate sau bețe de chibrit.

Izolarea ansamblului model șablon se face prin introducerea în apă aproximativ 3- 5 min, această operațiune se execută pentru a evita ca pasta de ghips să facă priză instantaneu, prin absorția apei din ghipsul proaspăt preparat.

Ghipsarea modelelor în ocluzor începe prin introducerea complexului model șabloane între brațele ocluzorului pentru a regla poziția brațului superior, acesta trebuie să se afle la o distanță de 4 mm de model. Se prepară pasta de ghips și se introduce în retențiile brațului inferior până ce acesta va fi acoperit în exces cu ghips.

Se poziționează brațul inferior astfel încât să respecte cele trei reguli ale montării, planul de ocluzie să fie orientat paralel cu planul mesei, planul median să cadă perpendicular pe axul de rotație a ocluzorului în punctul median și să corespundă cu planul median al ocluzorului, distanța dintre punctul interincisiv și axul de rotație al ocluzorului sa fie de 9- 11 cm.

După priza ghipsului se dau jos sârmele care au fixat modelul, se verifică din nou relațiile după care se dezasamblează șablonul și se transferă datele de pe acesta pe model.

Fig.4.10. Modelele montate în ocluzor și șablonul aferent

Baza machetei a fost confecționată din ceară roz cu grosimea de 2 mm. Înaintea ramolirii și aplicării cerii, modelele de lucru au fost umezite pentru a le asigura izolarea, după acest lucru au fost trasate limitele crestelor alveolare atât la nivelul breșelor cât și la nivelul crestelor alveolare.

Placa de ceară nu a fost plastifiată în contact direct cu flacăra ci la distanță de aceasta, pentru a realize o plastifiere uniform, astfel încât grosimea plăcii să rămână egală.

Adaptarea a fost realizată prin presiuni digitale, efectuate în bolta palatină și pe versantele crestelor alveolare în limitele câmpului protetic, surplusul de ceară l- am secționat cu spatula. Ceara a fost presată și la nivelul fundurilor de sac pentru a pătrunde în aceste zone.

4.11. Imagine a modelului de lucru

Odată formată baza protezei am trecut la montarea dinților artificiali care au fost selectați în prealabil după norme funcționale și estetice, această selectare a fost făcută de către medic cu ajutorul nostru ținând cont și de doleanțele pacientului.

Dinții cei mai frecvent utilizați sunt cei anatoformi deoarece ca aspect sunt apropiați de coroanele dinților naturali în privința culorii, formei, volumului și a reliefului ocluzal.

Dinții prefabricați din rășini acrilice au calități superioare celor confecționați în ștanțe, fiind mai durabili, compacți cu o cromatică optimă care este mult mai stabilă, ei fiind livrați de regulă în seturi sau garnituri pentru o arcadă sau pentru ambele arcade. Toate garniturile de dinți artificiali au un criteriu de diferențiere după culoare, formă, mărime, tip de relief ocluzal, rezistență la uzură, etc.

Avantajele utilizării dinților din acrilat sunt multiple, motiv pentru care sunt utilizați frecvent.

Calitățile dinților artificiali din acrilat:

ușurință de prelucrare și individualizare

se leagă chimic de baza protezei

au preț de cost accesibil

nu necesită aparatură sofisticată pentru montare și ajustare

au greutate redusă

Dezavantajele dinților artificiali din acrilat:

instabilitate cromatică

fenomenul de îmbătrânire al acrilatului

porozitatea structurală

rezistență mecanică scăzută la abrazie

nu păstrează D.V.O. în timp

Fiecare dinte se articulează cu doi antagoniști, excepție făcând incisivul central inferior și molarul secund al maxilarului superior, astfel contactele vor fi multiple și stabile.

Montarea dințiilor pe machete de ceră se relizează prin confecționarea unui rulou de ceară roz care va simula gingia.

Montarea dințiilor a fost efectuată prin metoda clasică, după această etapă de laborator a urmat proba machetei în cavitatea bucală.

Fig. 4.12. Macheta la gata

Proba machetei în cavitatea bucală este prima etapă de tratament la care pacientul ia act de materializarea datelor culese în etapele anterioare, iar din punct de vedere medical poate controla corectitudinea manoporelor executate de către laborator.

Tehnicianul dentar va trimite în cabinet machete, sau machetele așezate pe modelele funcționale, montate în ocluzor alături de fișa de laborator.

Proba machetei se face în doi timpi, întâi se va face controlul exobucal al machetei, aceasta se face în lipsa pacientului, pentru a verifica corectitudinea realizării în laborator a machetelor. Urmează controlul intra bucal care este bine să fie făcut în prezența tehnicianului. Pentru a se evita deformarea machetelor se vor lua unele precauții, machetele se așează pe model, și se răcesc cu un jet de apă rece, controlul se va face minuțios, la fiecare 2 min macheta se spală de saliva și v- a fi repusă pe model, iar pacientul va clăti cu apă rece.

Finalizarea machetei se va realiza prin execuția unui modelaj igienic care se referă la crearea unor suprafețe plane, netede și neretentive ale bazei protezei.

Curățarea dinților artificiali se execută cu spatulă de ceară, cu instrumente de modelaj și periuțe astfel încât suprafețele libere ale acestora să rămână netede. De maximă importantă este zona ecuatorială a dinților artificiali care trebuie să rămână liberă. Degresarea machetelor se realizează preferențial cu alcool, benzină sau acetonă.

Tiparul reprezintă negativul protezei totale, acesta este o cavitate de formă și volum identic cu macheta finală a protezei care este încastrată în conformator.

Pentru realizarea tiparului au fost parcurse următoarele operațiuni, după cum urmează :

Separarea complexului model- machetă din ocluzor, reducerea modelelor în cazul în care sunt prea vouminoase, acestea sunt reduse cu ajutorul soclatorului, atât din bază cât și din părțile laterale.

Macheta ea fost solidarizată pe model prin lipire cu ajutorul cerii.

Următoarea fază o constituie alegerea chiuvetei de ambalat care este confecționată din bronz având formă circulară. Chiuvetele sunt compuse din două jumătăți și patru componente, două inele și două capace, care se asamblează perfect datorită unui sistem de culisare.

Orice ciuvetă trebuie să îndeplinească anumite condiții și anume:

Să fie în stare prefectă

Să fe ușor asamblabile

Să poată fi dezasamblate cu ușurință

Să permită îndepărtarea fără riscuri a modelului cu proteza polimerizată.

Se toarnă ghips peste model până la nivelul capacului celui de al doilea inel al chiuvetei, care se așează în poziție corectă.

Toate aceste criterii trebuie respecate conform cu indicațiile prevăzute de tehnca de realizare a unei proteze, în condițile în care aceste principii nu se respectă, reușita protezei poate să fie compromisă, iar lucrarea finală să fie un eșec.

Fig. 4.13. Macheta pe modelul montat în ocluzor

Fig. 4.14. Macheta protezei pe model

Ambalarea machetelor constă în acoperirea lor împreună cu modelul într- un material care inițial este plastic și apoi devine dur. Materialul utilizat pentru confecționarea tiparului este ghipsul de calitate superioară.

Metoda de ambalare a fost cea mixtă, fiind o metodă care se execută cu rapiditate și ușurință. Dinții artificiali își păstrează poziția inițială în tipar iar în cazul în care aceștia se desprind se pot poziționa cu ușurință la loc.

Fig. 4.15. Macheta în timpul uneia dintre etape

Tehnica de lucru care a fost folosită este după cum urmează: modelul cu machete se introduce în apă 3- 5 min, mai apoi se prepară pasta de ghips și se toarnă prima jumătate a chiuvetei, se centrează modelul și macheta în pasta de ghips, apoi se modelează valul de ghips de pe fața vestibulară și marginea incizală, iar ghipsul este modelat convex și neretentiv.

Se așteaptă priza ghipsului și apoi se izolează, mai întâi prima parte a chiuvetei, se introduce parte a doua a chiuvetei, urmând să se introducă pasta de ghips prin vibrare, la final se aplică capacul chiuvetei și se introduce la presă.

Fig.4.16. Imagine în timpul etapelor de realizare a protezei

Spațiul cavitar care reprezintă tiparul este obținut după scoaterea cerii machete, iar procedeul de îndepărtare a cerii a fost următorul :

Chiuveta este depusă pe un suport metalic cu mâner, aceasta este introdusă în apă clocotită timp de 5- 6 min., timp în care ceara din interiorul chiuvetei devine plastică.

Chiuveta a fost scoasă din apă iar cele două jumătăți care o compun au fost separate cu o spatulă mare prin mișcări de pârghie.

Ceara plastifiată în urma fierberii este îndepărtată cu o spatulă, iar cea care nu se desprinde se îndepărtează prin scufundare în apă fiartă.

După spălarea cerii, chiuveta este lăsată la temperatura camerei iar ulterior aceasta se izolează, operațiunea are rolul de a împiedica unirea fizică dintre tipar și rășina acrilică, favorizând separarea și dezambalarea protezei.

Izolantul aderă intim de tiparul ghipsului formând o peliculă fină care este insolubilă în apă sau monomer.

S- a utilizat distrident plus pentru izolare care s-a făcut prin pensulare pe tipare care au fost aduse la 40 de grade și care nu maiprezentau urme de umiditate. Singurele zone care nu au fost izolate au fost dinții acrilici în zona coletului.

Fig. 4.17. Imagine relevantă din timpul etapelor de lucru

Transformarea machetei în proteză se realizează prin înlocuirea cerii cu rășină acrilică, care după polimerizare are o duritate specifică. Polimerul are o culoare roz, aproximativ ca și cea a gingiei naturale, iar monomerul este metaacrilatul de metil care are un miros caracteristic, fiind incolor și imflamabil.

Prepararea pastei de acrilat a fost realizată într- un godeu de sticlă utilizând o spatulă, proporția amestecului de monomer și polimer fiind 3/1, adică 3 părți praf și o parte lichid.

În vederea preparării pastei de acrilat tehnicianul dentar trebuie să aibe în vedere ca recipientul în care se prepară pasta să fie perfect curat și uscat, de asemenea mâinile tehnicianului dentar trebuie să fie curate.

Amestecul de polimer cu monomerul nu se va face în apropierea unei surse de foc.

Întâi se pune monomerul iar mai apoi polimerul, întrucât fiecare granulă de polimer să fie îmbibată cu monomer, iar mai apoi se malaxează cu o spatulă pentru omogenizarea pastei.

Materialul acrilic trece prin mai multe faze până ajunge în faza optimă pentru a putea fi îndesat, aceste faze sunt: de sedimentare, dizolvare, saturație și evaporare.

Introducerea pastei în tipar se face când amestecul a ajuns în faza de saturație, ceara din tipar trebuie să fie complet eliminată, iar tiparul trebuie să fie rece pentru evitarea evaporării monomerului.

După introducerea pastei de acrilat în tipar cele două părți se închid și se presează lent și progresiv, la o presă manuală pentru alunecarea pastei plastice și pentru a se insinua în toate detaliile tiparului.

Fig. 4.18. Imaginea chiuvetei

Chiuveta se păstrează sub presă aproximativ 15 min., apoi se eliberează urmând să fie fixată într- un ring, acesta va ține chiuveta strânsă în timpul polimerizării.

Polimerizarea pastei de acrilat definește procesul chimic prin care pasta de acrilat rezultată din amestecul monomerului cu polimerul, se transformă într- o pastă rigidă.

Proteza efectuată a fost obținută prin tehnica polimerizării rapide care constă în introducerea chiuvetei la fiert în apă, la temperatura de 65 de grade celsius timp de 60 de minute, iar mai apoi încă 60 de minute dar la o temperatură mai mare care ajunge la 100 de grade celsius.

După scoaterea chiuvetei, răcirea s- a efectuat lent pentru a nu favoriza apariția tensiunilor interioare în grosimea materialului care ar fi putut duce chiar la fisurarea viitoarei piese protetice.

Dezambalarea, reprezintă operația de extragere din tipar a protezei polimerizate prin diferite procedee și curățire a ghipsului, această operație se realizează când chiuveta este complet răcită și după ce aceasta a fost eliberată din ring, fază care este una dintre cele mai dificile, deoarece pe parcursul acestei etape se pot produce o serie de accidente precum fracturarea protezei sau a dinților.

Chiuveta se desface pe linia de joncțiune a celor două jumătăți și se scot capacele, eliberarea protezei din prima jumătate a chiuvetei se face săpând ușor în jurul ei cu un cuțit. Curățirea urmelor de ghips se face sub jet de apă frecând cu o perie aspră, ghipsul de pe suprafețele lucioase se va îndepărta mult mai ușor decât ghipsul aflat pe suprafețele interne care vin în contact cu câmpul protetic.

Fig. 4.19. Imaginea protezei în chiuvetă

Fig. 4.20.Proteza dezambalată

Prelucrarea și lustruirea protezei se realizează pentru a obține bazele protetice cu tensiuni interne minime, care au stabiltate dimensională, contribuind la asigurarea condițiilor de rezistență mecanică, rezistență la abraziune și la îmbătrânirea acrilatului. S- a prevenit apariția defecțiunilor structurale de tipul porozităților și s- a urmărit integrarea biologică în cavitatea bucală a pacientului.

Prima operațiune efectuată este planarea, în această etapă proteza totală este prelucrată grosier, înlăturând excesele de rășină acrilică rămasă după dezambalare, se realizează cu pietre abrazive și freze pentru acrilat, de mărimi variabile acționate de micromotor, din aproape în aproape.

Următoarea etapă este netezirea protezei, aceasta s- a efectuat pentru prelucrarea mai fină a festonului gingival artificial și separarea dinților cu ajutorul instrumentelor rotative de mărimi diferite acționate de micromotor.

Netezirea finală a protezei se realizează cu gume de polipant și benzi abrazive cu granulație fină fixate pe o mandrină.

Fig.4.21. Imagine cu instrumentele de finisat și lustruit a unei proteze

Lustruirea constă în obținerea unor suprafețe extrem de ucioase, această etapă având mai multe roluri și anume: favorizarea alunecării părților moi periprotetice umezite de salivă, prevenirea leziunilor muscoasei orale, prevenirea aderării alimentelor pe suprafața protezei.

Lustruirea se face cu materiale specifice care conțin abrazivi cu granulație fină. Pentru această etapă a fost utilizat motorul orizontal electric cu filet conic, pe filet inserându- se peria circulară, filțuri și peria de bumbac. Lustruirea a fost realizată cu cuarț, apă și pastă universală de lustruit.

Fig. 4.22. Imagini din timpul lustruirii protezei

Fig. 4.23.Imagine din timpul prelucrării protezei

Fig. 4.24. Imagine din timpul finisărilor efectuate

Fig. 4.25. Imagine a lustruirii protezei

În momentul folosirii motorului orizontal trebuie menținută o atenție sporită, deoarece în timpul lustruitului viteza turației are tendința de a smulge piesa protetică, de aceea tehnicianul dentar va trebui să tină corespunzător lucrarea protetică.

În cazul tehnicienilor tineri asemenea accidente se întâmplă frecvent, de aceea abia după o anumită perioadă aceștia vor putea lustrui piesele protetice, având nevoie de o perioadă în care să exerseze lustruirea protezelor pe proteze vechi sau sub atenta îndrumare a unui tehnician experimentat.

Prin această metodă tânărul tehnician capătă experiența și dexteritatea necesară pentru a se descurca fără supraveghere și fără a risipi inutil materialele.

Doar fața externă a protezei va fi lustruită, în final proteza va fi verificată atât pe fața externă cât și pe fața internă pentru a nu prezenta urme de ghips.

Tehnicianul va verifica și inserția dinților în baza acrilică precum și marginile protezei ca acestea să fie rotunjite.

Proba finală are ca scop depistarea eventualelor modificări, care s- au produs în timpul ambalării, dezambalării și prelucrării protezei. Verificarea se efectuează în 3 timpi, controlul relațiilor de ocluzie, controlul fonetic, și fizionomic.

În cazul în care apar defecte, acestea se remediază în zonele evidențiate prin înlăturarea lor și lustruirea din nou a protezelor.

Fig. 4.26. Proteza la gata

Pacientul s- a declarat mulțumit de rezultatul obținut și de noul său aspect cu proteza inserată în cavitatea bucală la nivelul câmpului protetic, el fiind reprogramat pentru șlefuiri selective dacă se va constata că acest lucru este necesar.

Înainte de plecarea din cabinet, pacientul a primt instrucțiunile de utilizare și igienzare a protezei totale acrilice mandibulare de așa manieră încât lucrarea protetică realizată să î folosească pacientului fără a- i crea neplăceri.

Prezentare de caz nr. 2

Pacientul G. P., 65 ani, de sex masculin, se prezintă în cabinetul de medicină dentară acuzând faptul că vechea proteză nu mai are stabilitate pe câmpul protetic.

La examenul clinic, medicul a constatat prezența unei edentații termino- terminale a maxilarului superior, protezată printr- o piesă protetică acrilică parțială, mobilă cu două elemente de ancorare pe 1.2 și 2.4. Se recurge la extracții: 1.2, 1.1, 2.1, 2.2, 2.3 și 2.4 care prezintă mobilitate de gradul III ca urmare a unei afecțiuni parodontale.

Pacientului i s- a recomandat confecționarea unei proteze noi, dar acesta refuză planul de tratament propus solicitând repararea protezei vechi prin recurgerea la adăugarea unor dinți artificiali la nivelul vechii proteze în zona în care s- au efectuat extracțiile.

Fig. 4.27. Proteza în forma inițială

După vindecarea tuturor plăgilor postextracționale pacientul s- a prezentat din nou în cabinet pentru continuarea tratamentului.

Materialele utilizate în scopul recondiționării protezei vechi prin adăugarea dinților artificiali din rășină acrilică în zonele în care au fost efectuate extracțiile:

Ghips

Ghips dur tip Moldano

Ceară de modelat

Soluție de izolat

Acrilat autopolimerizabil

Dinți artificiali prefabricați

Etapele pe care le-am parcurs în rezolvarea acestui caz au fost:

studiul amprentei primite din cabinetul de medicină dentară pentru a verifica integritatea acesteia,

poziționarea materialului de amprentă iar grosimea materialului de amprentă să fie uniform,

să nu existe fragmente lipsă din materialul de amprentă.

Fig. 4.28. Amprenta pentru modelul de lucru

Fig. 4.29. Amprenta dinților antagoniști

După verificarea amprentei, aceasta este spălată sub jet de apă rece pentru îndepărtarea resturilor de salivă sau alte detritusuri care pot fi prezente la acest nivel, iar ulterior dezinfectată cu soluții destinate acestui scop.

Se prepară pasta de ghips tip Moldano care apoi se toarnă în amprentă sub vibrare continuă pe măsuța vibratorie pentru a evita înglobarea unor bule de aer în modelul de lucru, modelul de lucru se toarnă fără cheie distală, acesta reprezintă copia pozitivă a câmpului protetic.

Se realizează din ghips dur pentru a preveni eventualele deformări ale acestuia în timpul fazelor de lucru.

După turnarea pastei de ghips dur tip Moldano în amprentă, urmează realizarea soclului modelului, așadar se trece la prepararea pastei de ghips normal pentru realizarea acestuia care trebuie să aibe o înălțime între 1,5 – 2 mm, la finalizarea prizei ghipsului cu ajutorul aparatului numit soclator se realizează și forma dorită a soclului, pentru cel superior formă de pentagon, iar pentru cel inferior formă de trapez.

Soclul modelului inferior se va extinde și în zona planșeului bucal, pentru a da modelului o rezistență crescută în timpul demulării amprentei și al manevrelor care se vor efectua ulterior.

Fig. 4.30. Prepararea pastei de ghips tip Moldano

Fig. 4.31. Modelul de lucru

Turnarea modelului arcadei antagoniste se realizează din ghips dur cu sprijin pe dinții existenți ai protezei și pe baza acesteia.

Fig. 4.32. Modelul de lucru alături de modelul arcadei antagoniste

Următoarea etapă este reprezentată de alegerea dinților artificiali care vor fi montați în proteză. Alegerea formei, mărimii și culorii dinților a fost făcută în concordanță cu aspectul arcadei înainte de a fi edentată.

Fig. 4.33. Dinții artificiali aleși pentru montare

Etapa următoare a fost continuată cu montarea dinților artificiali într- un val de ceară vestibular, respectând anumite criterii bine cunoscute, de montare a dinților artificiali în proteză.

Nerespectarea regulilor de montare a dinților duce la nereușita protezei cu implicații majore în sănătatea aparatului dento- maxilar și implicit nemulțumirea pacientului, având în vedere și faptul că pacientul în cauză este unul destul de dificil și necooperant .

Fig. 4.34. Dinții artificiali montați în ceară

Pe fața palatinală am lăsat un spațiu liber în care vom introduce material autopolimerizabil pentru a realiza fixarea dinților și pentru a reconstitui viitoarea bază a protezei.

Fig. 4.35. Spațiul liber de pe suprafața palatinală

Fig. 4.36. Acrilatul autopolimerizabil presat în spațiul liber de pe fața palatinală

După finalizarea prizei materialului acrilic autopolimerizabil, se spală cu apă fierbinte valul de ceară vestibular care a menținut dinții montați pe proteză, iar ulterior se presează materialul acrilic autopolimerizabil.

Fig. 4.37. Acrilatul autopolimerizabil presat pe fața vestibulară

După priza acrilatului autopolimerizabil proteza se prelucrează prin netezire și lustruire.

Fig. 4.38. Fază în timpul prelucrării protezei

Fig. 4.39. Proteza pregătită pentru inserarea pe câmpul protetic

Proteza finisată și lustruită a fost inserată pe câmpul protetic al pacientului care la rândul său s- a declarat mulțumit. Aceasta corespunde atât din punct de vedere estetic cât și din punct de vedere funcțional în urma modificărilor aduse.

Pacientul a primit instrucțiunile necesare legate de îngrijirea protezei reparate și cu dinții înlocuitori celor naturali la nivelul acesteia, având în vedere însă ca pacientul este purtător vechi de proteze, aceste instrucțiuni nu erau atât de noi pentru acesta.

CAPITOLUL 5. REZULTATE ȘI DISCUȚII

După analizarea lotului de pacienți pe care l- am consultat și tratat am ajuns la concluzia că atât ptotezele totale cât și cele parțial acrilice au o importanță foarte mare în tratarea pacienților edentați, atât atunci când vorbim de cei edentați total cât și atunci când vorbim de cei edentați parțial.

Din păcate foarte multe persoane ajung să- și piardă dinții de la vârste destul de tinere ceea ce înseamnă că noi tehnicienii împreună cu medicii va trebui să ne perfecționăm continuu tehnicile de realizare a acestor proteze care au menirea de a reechilibra pacientul din toate punctele de vedere, atât fizic cât și psihic, deoarece pirederea dinților și instalarea stării de edentație este un handicap pe care majoritataea pacienților nu îl suportă foarte bine.

Edentațiile reprezintă un handicap la toate vârstele și pentru fiecare individ în parte, motiv pentru care se pune mare accent pe acest aspect al veții fiecăruia dintre aceste persoane în sensul consilierii și ajutării lor să revină la o viață normal prin protezare.

De foarte multe ori, pacienții ajung în cabinetele de medicină dentară când nu ma există alte soluții de tratament de cât protezarea prin proteze totale sau parțiale acrilice, ceea ce nu este un fenomen normal și ceea ce crează un discomfort pentru aceștia.

În condițiile unor pacienți care dispun financiar există și varianta implantelor, dar din păcate în majoritatea cazurilor acești pacienți nu își pot permite aceste un tratament prin implante, iar singura soluție de tratament sunt aceste proteze al căror subiect îl dezbatem în lucrarea de față.

Diferența dintre protezele parțial acrilice și cele total acrilice nu este extreme de mare din punct de vedere al tehnicii de realizare, în schmb este destul de mare atunci când vine vorba de acceptare și acomodare a pacientului cu acestea.

Din punct de vedere al stabilității pe câmpul protetic, protezele parțial acrilice sunt mult ma stabile având în vedere că au și un sprijin și o ancorare dentară, pe când la protezele totale se bazează în stabilitate doar pe anumite fenomene precum cel de adeziune și succiune pe câmpul protetic unde la nivelul maxilarului superior acest lucru este mult mai accentuat.

Acceptarea protezelor de către pacienți nu este un lucru ușor sau simplu, motiv pentru care acestea trebuie cu atât mai mult să fie realizate de așa manieră încât să confere pacientului maxim de confort și stabilitate pe câmpul protetic, deoarece acestea nu trebuie să prezinte doar un design care să placă ochiului, acestea trebuie să fie și funcționale, să redea pe cât posibil funcțiile aparatului dento- maxilar avute înainte de pierderea dinților naturali.

Am constatat că pacenții acceptă mult mai ușor protezele parțial acrilice și se acomodează mult mai repede cu acestea, decât cu cele totale și acest lucru poate fi explicat din două motive, unul că stabilitatea acestora este mult mai bună și în al doilea rând faptul că pacienții mai au pe arcade o parte dintre dinți le creează acestora un alt confort psihic care le ușurează ideea de porteze și purtarea acestora.

Din diverse motive pacienții nu ajung la medicul dentist decât extrem de târziu, atunci când tratamentul leziunilor carioase nu mai poate fi efectuat, sau atunci când boala parodontală s- a instalat și este în faze atât de avansate încât pierderea dinților este iminentă.

Istoria ne- a arătat că din cele mai vechi timpuri a existat un interes pentru componentele cavtății bucale, dar mai ales pentru unitățile dentare, fie pentru tratarea acestora, fie pentru înfrumusețarea acestora, motiv pentru care nu putem înțelege de ce în zilele noastre când știința acestui domenu a evoluat extrem de mult, pacienții ajung să își piardă dinții care ar putea fi salvați cu un minim de efort dacă pacienții nu ar fi atât de neglijenți.

Am observat că din păcate pacienții care solicită realizarea unor proteze totale sau parțiale acrilice sunt în mare parte persoane care nu au depășit vârsta de 65 ani, ceea ce este un lucru destul de trist având în vedere că nu este o vârstă atât de înaintată.

Un alt element pe care l- am constatat, a fost faptul că majoritatea pacienților purtători de proteze provin din mediul rural, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că din nefericire în mediul rural nu există foarte multe cabinete de medicină dentară iar pacienții din aceste zone sunt defavorizați din acest punct de vedere neavând acces la aceste servicii precum cei din mediul urban.

În altă ordine de idei, lipsa cabinetelor de medicină dentară din mediul rural este și în defavoarea celor tineri și al copiilor deoarece nici aceștia nu pot beneficia de tratamente stomatologice de specialitate, ceea ce în timp conduce la pierderea dinților prin apariția leziunilor carioase la acest nivel, prin apariția inflamațiilor gingivale care se datorează plăcii bacteriene și a tartrului dentar și care provoacă agravarea gingivitelor și transformarea acestora în boli parodontale care cu timpul duc la pierderea dinților.

Lipsa cabinetelor de medicină dentară în mediul rural nu ajută deloc pacienții în acest sens prin posibilitatea de a putea merge periodic la consultații și prin igienizări și periaje profesionale.

CONCLUZII

1. Protezele sistemului stomatognat sunt corpuri fizice confecționate din materiale acrilice.

2. Se înseră pe un câmp protetic pentru a restaura morfologic și funcțional țesuturi sau segmente modificate patologic sau pierdute.

3. Rezolvă funcțiile pierdute ale sistemului stomatognat (masticație, fonație,deglutiție, estetică).

4. Reușita unei protezeeste condiționată de un examen clinic și paraclinic minuțios, dar mai ales de o planificare riguroasă a etapelor clinico-tehnice.

5. Au rol de umplere a golurilor rămase și prin aceasta închid comunicări patologice între cavități naturale sau între cavități natutale și cavități patologice.

6. De asemenea protezele totale și parțiale au rol de susținere a părților moi.

7. Specificitatea fiecărei piese confecționate precum și complexitatea manoperei pretind o calificare specială a tehnicianului dentar.

8. Scopul final al tratamentului urmărește ameliorarea calității vieții bolnavului și un suport psihologic, atât pentru el cât și pentru familia sa.

9. Toate protezele, indiferent de materialul din care sunt realizate, sau de genul protezei, reprezintă pentru pacient o traumă care survine odată cu pierderea dinților, acest lucru reprezentând un handicap.

10. Pacenții trebuie tratați cu aceași responsabilitate indifferent de vârstă, mediu de proveniență, sex, disponibilitatea financiară sau alte considerente.

11. Fiecare piesă protetică trebuie individualizată și adaptată după cerințele fiecărui pacient în parte, deoarece fiecare individ este diferit în felul său și necesită un tratament special și aparte.

12. Reușita unei proteze are legătură și cu modul de gândire al fiecărui pacient în parte, precum și de modul cum i se prezintă de către medic și de către noi tehnicienii situația dată.

13. Protezele, la modul general, trebuie să aibe capacitatea de a reface și de a reda toate funcțiile pierdute ale aparatului dento- maxilar, precum și acelea legate de estetica și aspectul pacientului pe care acesta le- a pierdut odată cu pierderea dinților naturali.

14. Fiecare pacient este special în felul său, din acest motiv necesită și un tratament special fiecare dintre ei în parte, ceea ce atât noi tehnicienii cât și medicii trebuie să ne luăm în calcul.

15. Suntem obligați moral și profesional să luăm în calcul realizarea unor proteze care să fie atât estetice cât și funcționale, deoarece altfel totul reprezintă un mare eșec atât pentru noi cât și pentru pacienții noștri.

16. Protezele totale și parțiale acrilice sunt mai des solicitate de către locuitorii din mediul rural, acest lucru se poate explica prin lipsa cabinetelor de medicină dentară din aceste zone.

17. Având în vedere aceste lucruri, ar fi oportun ca autoritățile abilitate să ia măsuri de a ajuta indivizii din toate mediile, precum și pe cei care nu au posibilități financiare pentru tratamentele necesare și mai ales pentru programe de prevenție și profilaxie.

BIBLIOGRAFIE

Maria Negucioiu, Edentația totală – Clinica și tratament, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu”, Cluj-Napoca, 1999

I.Rândasu,Proteze dentare,Editura medicală, București, 1993

Emilian Huțu, Edentația totală, Editura Națională, București, 2005

Bratu D., Ieremia L., Uram- ȚuculescuS.:Bazele Clinice și Tehnice ale Protezării Edentației Totale-, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2003

Radu Septimiu Câmpian: Proteze și aparate Chirurgicale Oro- Maxilo- Faciale, Editura Universitară “Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca 2007

Tehnologia confecționării protezei parțiale mobilizabile acrilice ,,Vasile Goldiș ” Univerity Press ARAD ,2009

Dumitriu Horia Traian, Dumitriu S. ,Dumitriu A. S., Parodontologie, Ed. a V-a, Editura Viața Medicală Românească, 2009;

Carranza, F., Newman, M., Takei, H. and Klokkevold, P. (2012). Carranza’s Clinical Periodontology. 11th ed. St. Louis, Mo: Elsevier Saunders;

Anca Silvia Dumitriu, Stana Paunica, Marina Cristina Giurgiu, Magdalena Cureu – Măriri de Volum Gingivale, clinic și principii de tratament, ediția a 2 -a, Editura Didactică și Pedagogică 2013

Manual pentru BIOLOGIE, Clasa a XI -a Cristescu D., Salavastru C., Voiculescu B., Niculescu C., Editura Corint, București, 2008

Afecțiunile gingivale și parodontoza pe înțelesul tuturor, Nouri Davijani Mahnoush, 2008.

Anatomia și fiziologia omului– Compendiu, Cezar Th. Niculescu, Radu Carmaciu, Bogdan Voiculescu, Carmen Salavastru, Cristian Nita, Catalina Ciornei, Editura Corint, 2009.

Aspecte clinice ale reabilitării orale în odontoterapie și parodontologie, Norina Forna, Editura Demiurg, 2013

Tratat de endodonție. Volumele I și II,  Andrei Iliescu , Editura Medicală, 2017

Cariologie și odontoterapie restauratoare, Memet Gafar, Andrei Iliescu , Editura Medicală , 2007

Farmacologie pentru medicina dentară, Oana Andreia Coman, Editura ALL, 2014

Ghid de farmacologie pentru asistenți medicali și asistenți de farmacie, Crin Marcean, Vladimir- Manta Mihilescu, Editura ALL, 2016

Basics of Dental Technology: A Step by Step Approach, David G. Patrick, David G. Wildgoose, Tony Johnson, Christopher W. Stokes, Duncan J. Wood, Editura Wiley Blackwell, 2010

Techniques in Complete Denture Technology, Duncan J. Wood, Editura Wiley Blackwell, 2012

Basic guide to dental procedures, Carole Hollins, Editura Blackwell, 2008.