Palia de la Orăștie –conținut,limbă.influență în Dezvoltarea Literaturii Religioase

=== f96f085149d3603acc496ff52b14a06e8b672ff5_420672_1 ===

Universitatea Ovidius din Constanța

Facultatea de Teologie Constanța

Master: Strategii de comunicare

Palia de la Orăștie – conținut, limbă

Influență în dezvoltarea literaturii religioase

CUPRINS

INTRODUCERE

Cap. I Conținut

Cap. II Limbă

Cap. III Influență în dezvoltarea literaturii religioase

INTRODUCERE

Critica și interpretarea textelor românești vechi, în mod expres, din cel de-al XVI-lea secol, pun la dispoziția cercetătorilor limbii române un material lingvistic bogat (însă nevalorificat), ce contribuie la tratarea fructuoasă a chestiunilor legate de lexicologie istorică, de fonetică, de dialectologie, de morfologie și de sintaxă istorică.

Activitatea literară a celui de-al XVI-lea secol implică existența unei cărți notorii în istoria literaturii sub numele de „Palia de la Orăștie”, prima încercare de a interpreta, în limba română, Vechiul Testament.

Valoarea acestei cărți a fost evidențiată de lingvistul francez Mario Roques și de Iosif Popovici cel dintâi retipărind în anul 1925, cu litere chirilice, prefața și cea dintâi parte – Geneza – descoperind și izvoarele folosite de autorii Paliei de la Orăștie.

Rezultat al propagandei calvine („cu un puternic ecou în regiunea Transilvania”), Palia de la Orăștie a fost tradusă de cinci cărturari români: Achirie („protopopul Hunedoarei”), Mihail Tordas („episcopul românilor din Ardeal”), Moise Pestisel („propovăduitorul Evangheliei în Lugoj”), Ștefan Herce („propovăduitorul Evangheliei în Sebeș”) și Efrem Zacan („dascălul de dăscălie a Sebesului”).

Lucrarea a fost tipărită de de doi ucenici ai diaconului Coresi și ai diaconului Șerban („meșterul mare a tiparelor”) care au început să lucreze la carte pe 14 noiembrie 1581 și au finalizat-o în luna iulie a anului 1582 în „cetatea Orăștie”.

„Ea (n. red. Palia de la Orăștie) e una din cele mai însemnate cărți românești din sută a 16 – a”.

CAP. I Conținut

Textul tipărit la Orăștie între anii 1581 – 1582 numit „Palia”, cu alte cuvinte, Vechiul Testament, presupune existența primelor două capitole din Biblie: Geneza și Exodul ori (conform traducătorilor ce utilizau cuvinte slavone) Bitia și Ishodul.

Volumul complet al Paliei cuprinde 322 de pagini – 161 de foi – adunate într-o prefață de 6 foi și de 20 de caiete dintre care „Bitia” cuprinde 11 caiete iar „Ishodul” cuprinde 9 caiete.

Caietele 1 – 10 și 12 – 19 sunt alcătuite din 8 foi – „quaterniuni” -, cel de-al 11 – lea caiet, cu care se încheie „Bitia”, cuprinzând 4 foi – „dverniuni”. În raport cu celelalte exemplare, cel din urmă caiet implică existența a 7 foi dintre care doar cinci sunt tipărite iar ultimele două sunt scrise manual pe ambele părți. Cea dintâi pagină, ce e lipită de o altă foaie, este tipărită doar pe verso sub egida unui ornament identificat prin stema familiei Bathory.

Deschiderea cărții prin titlul lung ce o poziționează sub autoritatea principelui Sigismund, fiul lui Cristofor Bathory, este urmat de incipitul prefeței, suficient de exactă cu privire la surse, în ciuda faptului că nu toate sunt numite într-o manieră explicită: „Aceasta e parte Paliei dentin, amu cinci cărți ale lui Moisi pr [o] rocul, carele simt intorse și scose den limba jidovească pre grecește, de la greci sârbește și într-alte limbi, den acelia scose pre limba rumânească”.

Colțul de jos, din dreapta, este ușor rupt, loc în care s-a completat manual anul apariției: 1582.

Caietele sunt numerotate prin intermediul literelor chirilice marcate în mijlocul marginii de jos a primelor patru foi. Literele chirilice sunt repetate în aceeași poziție pe verso – ul ultimei pagini a caietului. Numărul foilor este marcat cu cifre romane – de la I la IIII – pe marginea primelor patru foi din quaterniuni. Indicațiile precizate anterior sunt regulate cu excepția caietelor 11 și 20 cu care se finalizează Geneza și Exodul. În cel de-al 12 – lea și în cel de-al 13 – lea caiet există ezitări în notarea numărului caietului, ezitări regăsite și în alte texte vechi.

Cartea este tipărită într-o singură culoare iar fiecare pagină cuprinde între 21 și 29 de rânduri scrise cu caractere groase ce amintesc de tipăriturile lui Coresi.

În ceea ce privește Palia de la Orăștie, până astăzi sunt cunoscute cinci exemplare.

Unicul exemplar integral a fost descoperit în Biblioteca Fundațiunii „N. Jiga” din Oradea.

Unul din exemplare, prin intermediul adnotărilor manuale atât în românește cât și în maghiară, a aparținut unui săpunar orădean care se semna fie David Tamaș fie Toma David.

Pe cea dintâi pagină este indicat că înainte această carte „a fost a părintelui David Toma, sfinții sale, moșul dedesubtului subscris”. Pe ultimele patru pagini sunt notate, fără a avea o ordine cronologică concretă, evenimentele reprezentative cuprinse între anii 1769 și 1809 raportate la fenomenele naturii – eclipsă de soare, cutremur, ploi – ori raportate la diverse întâmplări – calamități provocate de lăcuste, foc, s.a. Tot manual, însă de un alt autor, există adnotări din anul 1847.

„Locul de tipărire al Paliei și indicațiile din prefața permiteau de altfel că această carte să fie atribuită unei regiuni extreme a domeniului limbii române, regiune căreia nu pare să-i aparțină cu exactitate nici un alt text din secolul al XVI-lea, aceasta constituind pentru Palie un nou element de interes formal”.

Această carte, apărută în luna iulie a anului 1582 a fost reprezentativă pentru epoca tipăriturilor ardelene pentru români, epocă roditoare și ținută minte prin multitudinea de binefaceri culturale.

„Palia” a apărut într-un tipar nu tocmai strălucit, semănător cu cel al „Psaltirii slavo – române” din anul 1577: literele sunt coresiene iar frontispiciul ilustrat prin armele „bathoresti” este cel pe care îl întrebuințase Coresi în ultimul dintre volumele „Sbornicul slavon”.

Lucrarea este expusă ca un fragment. Întreaga traducere a cuprins și celelalte două cărți ale lui Moise: „Leviticul” și „Numerele” apoi „Cartea regilor”. Lângă Oradea s-a găsit și un manuscript din veacul următor ce a expus și o urmare celor prezentate mai sus.

Forma lucrării este una distinsă: frazele sunt scurte, energice, perfect turnate, în acest context, niciuna dintre traducerile existente până atunci neputându-se compara cu „Palia”.

Pentru ca lectorul să înțeleagă mai bine ideile expuse în carte, aceasta are și note marginale prin care sunt explicate lucruri care autorilor li s-au părut mai dificil de înțeles. Tot pe margine sunt indicate și titlurile lucrurilor despre care este vorba în pagina respectivă, aspect ce conferă cărții un caracter mai practic. Cartea este lucrată complex, din perspectivă științifică, deoarece tot în note marginale sunt indicate și texte paralele.

Prefața „Paliei” expune o listă a cărților Vechiului Testament în care nu apar cărțile a căror autenticitate este îndoielnică. Acest tabel indică, în cazul unor cărți, atât titlul românesc cât și titlul slavon. Ordinea titlurilor nu este similară aceleia din „Biblia de la Ostrog” iar absența cărților apocrife în „Palie” dovedește că, în condițiile în care această biblie a fost utilizată, aceasta n-a fost unică, întrucât introduce scrierile apocrife printre cele originale.

Lista cărților Vechiului Testament este urmată în „Palie” de un sumar al „Pentateucului” ce expune asemănări reprezentative cu pasajele aferente din „Expositio de omnibus sanctae scripturare libris” de Heinrich Bullinger, cum poate fi lecturată în bibliile latine din Zurich, aspect ce conduce la existența unei influențe occidentală directă ori indirectă asupra „Paliei”.

Textul „Paliei” este distribuit în capitole dar nu și în versete. Un sistem identic este utilizat și în „Palia de la Ostrog” și în alte biblii în toate limbile, în așa manieră încât nu există informații concrete, știute cu privire la „Palia” autentică. Distribuirea capitolelor XXXVI – XXXIX ale Exodului corespunde cu distribuirea tradițională a „Vulgatei” dar nu și cu aceea a „Bibliei de la Ostrog” ori a versiunii în greacă. În altă ordine de idei, prescurtările lor nu coincid mereu cu acelea ale „Vulgatei”: în cazul cărții Genezei, „Vulgata” prescurtează capitolul XXXI ulterior versetului 55 (similar versiunii grecești și „Bibliei de la Ostrog”) pe când „Palia” adaugă capitolului al XXXI-lea versetele 1 și 2 ale celui de-al XXXII-lea capitol din „Vulgata”. Distribuirea, identică celei a „Bibliei” lui Luther precum și a versiunilor care o imită, corespunde unei modificări de secțiune în textul ebraic, aspect ce conduce la ideea potrivit căreia traducătorii români au împrumutat-o din ebraicul autentic. Identic se poate interpreta și prescurtarea între cel de-al V-lea și cel de-al VI-lea capitol al Exodului: cel dintâi verset al celui de-al VI-lea capitol din „Vulgata” al versiunilor în slavonă și în greacă se transformă în cel din urmă verset al celui de-al V-lea capitol în Luther și în „Palie”, identic secțiunii făcute textului în ebraică. Această explicație, însă, nu este aferentă distribuirii textului între capitolele XLIX și L ale Genezei: versetul L, primul verset al „Vulgatei” și al versiunilor în slavonă și în greacă se transformă în ultimul verset al capitolului XLIX în Luther și în „Palia”.

Prefața are o sursă distinctă decât textul iar distribuirea specială a capitolelor a fost impusă ulterior unui text tradus după un original distinct împărțit.

Cea mai simplă premisă este aceea că „Palia” se identifică într-o operă a unei multitudini de traducători ce au utilizat (fiecare, în parte) un text distinct: astfel, imitarea lui Heltai explică unele capitole, însă nu pe toate. În capitolele cele mai sigur inspirate de Heltai unele trăsături indică faptul că acesta nu a fost unicul model: în cel de-al X-lea capitol al Genezei, care a furnizat forme de nume proprii concludente, alte nume întrerup continuitatea ansamblului. În capitolele (care par a se îndepărta de Heltai, cum ar fi incipitul Genezei ori cele dintâi capitole din Exod), detaliile de traducere sau maghiarismele readuc lectorul la „Pentateuc” (prin prescurtarea lutherană între cel de-al V-lea și cel de-al VI-lea capitol, prin glosă la biruiți, prin șpani în primul capitol al Exodului sau prin termenul budușlău în cel de-al IV-lea capitol).

„Pentateucul” lui Heltai nu este unicul original al „Paliei” însă specificitățile prin care opera se distinge de tiparul maghiar nu provin nici din versiunea lutherană, nici din ebraică, nici din slavonă și nici din greacă.

„Pentateucul” lui Heltai a fost utilizat pentru toate părțile „Paliei” de către traducători – ori ca sursă unică, ori în combinație cu un alt tipar – ori de un revizor prevăzător în a rectifica după această versiune protestantă traducerea întreprinsă după un alt text, cu alte cuvinte, o „Vulgata” corijată. „Vulgata” a fost urmată în mod expres în capitolele I – V ale Genezei și I – XVI ale Exodului.

Cap. II Limbă

„Palia ocupă în ciclul traducerilor românești din veacul al XVI-lea un loc aparte prin frumusețea traducerii, prin limba ei vioaie, pitorească și armonioasă. Traducătorii au știut să folosească frământările unui veac de muncă literară pentru a mânui cuvinte expresive care deșteaptă imaginația și mișcă simțirea.”

Traducerea „Paliei” a fost făcută „cu mare muncă și den limba jidovească și greciasca și sârbească pre limba românească”. Textul biblic a fost întrebuințat în mai multe limbi, evidente fiind precizia și claritatea acestei traduceri – model, ce a fost poziționată mai presus de oricare alta realizată de romani: în acele vremuri exista o mare predispoziție pentru traducerea cărților sfinte; la finalul celui de-al XVI-lea secol au fost întreprinse șapte traduceri parțiale în așa măsură încât în anul 1951 exista o Biblie maghiară completă, ce a rămas clasică.

În traducerea „Paliei” nu a fost utilizat un text latin în ciuda faptului că există termeni precum „prima” (întâia), aspect neașteptat.

Nu există multe ungurisme și nici construcții considerate drept stângace. Există puține arhaisme: „e” pentru „și”, „să” pentru „dacă”, mereu utilizat, „sem” pentru „suntem”, „intaniu” pentru „întâi”, „a săblăzni” pentru „a supăra”, sau „săblaznă” pentru „supărare”.

În unele locuri se regăsesc și moldovenisme („pintru” în loc de „pentru”). Autorul are tendința de a substitui diftongul „oa” prin simplul „o”, în termeni precum „intorse” sau „scose”.

Textul maghiar ce stă drept fundament al traducerii românești reiese în mod expres în lexicul tipăriturii de la Orăștie unde se regăsește o multitudine de elemente de origine maghiară – unele dintre acestea neconfirmate în alte texte din cel de-al XVI-lea și din cel de-al XVII-lea secol dar și numeroase expresii și cuvinte ce aparțin limbii maghiare. Pe lângă acestea există o multitudine de expresii, de forme și de construcții maghiare, străine spiritului limbii române ce dovedesc faptul că traducătorii au folosit o versiune maghiară.

Traducătorii „Paliei” au luat în calcul și o versiune slavonă, un manuscris cu anumite capitole din Vechiul Testament, ce a ajuns în mâna traducătorilor înainte ca Biblia de la Ostrog să fie tipărită (în anul 1581). Pe lângă denumirea Bibliei cu termeni slavi precum „Torozacon”, „Bitia”, „Cisla” sau „Ishod” ce erau notorii încă de la incipitul influenței slave în limba română bisericească, în textul „Paliei” sunt regăsiți și alți termeni de origine slavă precum „a proidi” – „a pleca”, „dver” – „perdea”, „a nămisti” – „a așeza”, „a pune” dar și alte cuvinte care nu au avut niciodată circulație în limbă și care presupun folosirea unui izvor slavon.

În ceea ce privește versiunea ebraică, aceasta nu a fost folosită decât sub influența lui Heltai care, în prefața „Pentateucului” amintește că a utilizat Biblia ebraică.

Cu privire la ortografia textului – abrevieri, punctuație, accentuare – și la descrierea textului, per genere, Mario Roques a oferit în studiul său toate indicațiile utile, cu multă minuțiozitate și precizie.

„Palia de la Orăștie” însumează specificități sintactice, lingvistice, morfologice, lexicale și fonetice.

Pe lângă controlul transcrierii interpretative, reproducerea fotografică a textului oferă posibilitatea păstrării tuturor specificitatilor de grafie, cu prezența semnelor și a literelor autentice.

Transcrierea cu litere latine ce însoțește fiecare fotocopie nu reprezintă o transpunere mecanică a grafiei chirilice cu cea latinească ci o transcriere ce are în vedere, pe fundamentul cercetărilor existente până în prezent, valoarea fonetică a slovelor chirilice. Interpretarea grafiei chirilice urmărește să expună cât de mult se poate, pronunțarea tipografiilor ori a scriitorilor fără a lua în calcul caracterele folosite de aceștia, câteodată într-o manieră eronată, influențate de tradiție. În tradiție nu s-a luat în calcul grafia întrebuințată de traducători care pentru scrisul vechi românesc este considerată plină de obstacole.

Sursa: Pamfil, Viorica, Palia de la Orăștie 1581 – 1582, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1968

Fig. 1 Interpretare a unor slove chirilice

În transcrierea cu litere latine au fost întâmpinate puține greutăți în ceea ce privește consonantismul spre deosebire de vocalism, conjuncturi în care au fost întâmpinate greutăți mai mari întrucât slovele chirilice aplicate la notarea limbii române nu au corespuns mereu realității fonetice. Alfabetul chirilic este descris prin prea multe slove și totuși prea puține pentru redarea sunetelor specifice sistemului fonologic al limbii române. Toate textele chirilice și, în mod expres, cele din cel de-al XVI-lea secol sunt descrise printr-o multitudine de inconsecvențe grafice.

În transcrierea „Paliei de la Orăștie” au fost păstrate unele alternanțe grafice pentru că tocmai pe fundamentul acestora pot fi trase concluzii prețioase legate de schimbările survenite în limbă.

Interpretarea grafiilor chirilice nu reprezintă uniformizări forțate ale diverselor forme sau abateri de la tradiția textului. Aceiași scriitori au utilizat grafii care au reflectat rostiri distincte.

Greșelile evidente de tipar sau ortografice au fost corijate în transcrierea cu litere latine prin poziționarea alături a semnului „[!]”.

În transcriere s-au aplicat regulile respective de punctuație, lăsând la o parte punctuația plină de inconsecvențe și de erori din textul chirilic. Au fost păstrate alineatele din original, cu indicația rândurilor din 5 în 5.

În scopul facilitării studiului comparativ al „Paliei” cu alte versiuni românești ale Bibliei, în transcrierea cu litere latine a fost indicat și numărul respectivului verset.

În transcrierea textului maghiar al Bibliei ce aparține lui Heltai Gaspar, au fost păstrate cu precizie toate erorile tipografice și toate specificitățile de grafie. În același context, au fost păstrate alineatele din original alături de diferențele între caracterul literelor de tipar.

În raport cu textul maghiar original au mai intervenit schimbări dintre care indicarea versetelor (ce lipsesc și din „Pentateucul” lui Heltai) și anularea titlului la fiecare pagină (întrucât în transcriere se oferă pasajul specific textului românesc).

Prin prisma topicii străine, din construcții străine spiritului limbii românești („râde va cu mine” = „râde de mine”) din ungurisme se observă că s-a luat în calcul un text unguresc.

Pe lângă formele și cuvintele care se găsesc astăzi în tezaurul limbii românești, în „Palie” sunt întâlnite câteva cuvinte latinești, mai multe cuvinte vechi și mai multe ungurisme cu formă estetică, românească, termeni ce astăzi nu se mai găsesc nicăieri.

Latinismele se găsesc în număr mult mai puțin decât în cărțile lui Coresi. Acestea pot fi identificate exact la început: „E pământul era pustiu și în deșert”, „cartia de prima a lui Moisi”, „auă”, „pasă și va în Eghipet”, „să nu-l vei lăsa.” Unele dintre acestea s-au „încetățenit”, cuvinte precum „asinul” și „asina”.

În „Palia de la Orăștie” există 63 de cuvinte de origine ungurească dintre care: „zălog”, „băsău”, „târnaț”, „beseda”, „majă”, „beteg”, „marhă”, „bentetuiasca”, ‚chizes”, „budușlău” sau „calauji”.

În „Palie” se regăsesc și alte lucruri autentice românești precum substantive care astăzi nu mai sunt folosite: „bunețe” (=bunătăți), „micuiala” (=lucru mic și neînsemnat), etc.

Termenul „a se târî” este redat prin trei verbe: „fierile ce se clătesc, viermii ce se trag, fierile ce se leagănă”

Prepozițiile „pre” și „spre” sunt schimbate reciproc: „spre pieptul tău să îmbli”, „care sămânță fie întru sine spre (=” pre”) pământ”.

Tot în ceea ce privește topica, particula reflexivului este, de cele mai multe ori, poziționată ulterior verbului, situație identică și auxiliarului viitorului: „ascunsese Adam si muiare lui” sau „Inmulti-voi nevoile tale […], in dureri naste-vei ficiorii”.

Cap. III Influență în dezvoltarea literaturii religioase

Autorii traducerii „Paliei de la Orăștie” precizează în prefața că au scos în evidență doar primele două cărți „să fie pârgă până Domnedzeu va și alalte tipări și scoate”, dând de înțeles că vor apărea și altele. Conform mărturisirii autorilor „Paliei”, traducerea integrală a cuprins tot Pentateucul, Cartea Regilor „și alți proroci câțiva”, însă potrivit prefaței, atât resursele materiale cât și ajutorul lui Geszti nu au permis tipărirea integrală a acestor capitole din Vechiul Testament.

Anul 1852 marchează istoria culturală românească prin apariția traducerii primelor două cărți ale Vechiului Testament cunoscute drept „Palia de la Orăștie", translatare conectată indisolubil de activitatea de promotor al culturii transilvănene a cărturarului român Mihaiu Tordas, „piscopul românilor în Ardeal”.

„Palia de la Orăștie” reprezintă primul pas pe calea lungă și anevoioasă a unui dicționar de sinonime. Conștient denumită empiric „lexicografică”, activitatea explicării prin sinonimie (a cărei primă manifestare a fost văzută în Noul Testament de la Bălgrad, prin complexele sale glose marginale) a necesitat predatata cu 66 de ani – distanță temporală între apariția Noului Testament și a „Paliei de la Orăștie” – nefiind scoasă în evidență până în anul 1982 de către cercetătorii limbii române vechi.

Astfel, în realizarea istoricului dicționarului de sinonime, incipitul a fost văzut în glosele din „Palie” reprezentative măcar prin propria valoare documentară.

În paginile „Paliei” este regăsit, identic literaturii religioase de astăzi, dialogul. Acesta își are originea în modelele folosite și este admirabilă naturalețea exprimării prin care textul pare a fi o pagină dintr-un basm românesc: „Și zise: tu ești fiiul meu Isav? Răspunse: eu sunt. Și zise: adu, drag fiiu, lasă mănânc den vânat ce ai prins, cum sufletul mieu sa te blagosloveasc. […] Și Isac, tată-său, zise lui: vine încoace și mă sărută drag fătul mieu”.

Au fost utilizate mai multe modele corectate unele după altele iar un loc privilegiat l-a ocupat textul latinesc al Vechiului Testament. Fraza utilizată în „Palie” este una cultivată iar autorii au dovedit propria cunoaștere legată de unele procedee ale retoricii clasice. Atât narațiunea cât și dialogul au aparținut originalelor însă au fost transpuse în românește, identic comparațiilor care, însă, se identifică și în creații ale scriitorilor/traducătorilor. Inovațiile au apărut, în mod expres, în spațiul personificărilor, al epitetelor, al metonimiilor și al metaforelor.

Pe lângă toate acestea, s-a remarcat predispoziția scriitorilor către autohtonizare.

Odată cu apariția „Paliei de la Orăștie” s-au ivit și noi orizonturi culturale de care au fost, fără îndoială, conectate incipiturile scrisului în limba națională, în acest context, spiritualitatea autohtonă expunându-se printr-o vastă extindere în fața curentului reformator de traducere a cărților sfinte, impulsul extern găsindu-și, în acest context, reflexia în nevoi locale intransigente.

Pentru cultura unei multitudini de popoare, traducerea Bibliei în limba națională s-a identificat într-un moment reprezentativ, în incipitul unei noi epoci, în aceeași măsură în care și la români traducerea „Paliei” a marcat, dintr-o perspectivă, în rândul traducerilor românești din cel de-al XVII-lea secol, un loc special iar dintr-o altă perspectivă, un moment de răscruce care a anunțat biruința finală a limbii naționale, atât în literatură cât și în cultură.

Potrivit lui Ștefan Ciobanu, <În evoluția scrisului românesc din secolul al XVI-lea, „Palia de la Orăștie” se distinge prin frumusețea limbii care în această scriere capătă o mlădiere și o vigoare expresivă ce nu se găsește în traducerile anterioare ei. Un veac și mai bine de frământări și de căutări de forme pentru limba noastră a avut drept rezultat crearea unei ambianțe gramaticale și lexicale capabile de a transpune în românește în mod clar textele sfintei Scripturi>.

Conceptul introducerii limbii naționale în Biserică, aflată sub egida ortodoxiei, exemplificată, în mod expres, prin traducerea și tipărirea „Liturghierului”, în anul 1570, de diaconul Coresi, la Brașov, a fost un concept românesc, apartenent românilor și pus în practică de aceștia, indiferent că proveneau dintr-un spațiu ortodox, calvin ori luteran.

Scopul victoriei acestui concept a fost susținut de diaconul Coresi pe perioada întregii sale existențe, aceasta identificându-se în marele său merit pentru victoria limbii române ca „limbă de cultură românească”, merit ce a urmat a fi transmis fiului său, Șerban, precum și ucenicilor săi tipografi, formați de Coresi, care au tipărit în anul 1582, la Orăștie, „Palia”, cartea cu o vastă deschidere către cultură.

Prin cartea românească, scrisă într-un grai unic, „de-ntales”, luă ființă unitatea spirituală a poporului român (prin care erau evidențiate atenția pentru hrana spirituală a tuturor românilor și sentimentul unității neamului românesc), ce avea să rămână unit și peste conjuncturile nefavorabile care au urmat. În acest context, „Palia de la Orăștie” reprezintă o treaptă superioară a acestui edificiu național.

„Palia de la Orăștie” a apărut „după voia lu Domnezeu cu știre Măriei lui Batâr Jigmon Voivoda Ardelului și a Țârei Ungurești și cu voia a toți domnilor și sfetnici ai Ardialului: pentru intramatura besereceei sfnta a românilor pohtind tot binele și spsenie creștinilor români”.

Așadar, „Palia de la Orăștie” nu face notă discordantă în istoria tiparului românesc întrucât reprezintă expresia unei variante religioase literare cu un statut bine determinat, desăvârșind cea dintâi etapă de existență a limbii naționale ca limbă de cultură.

Reflexie a stadiului atins de limba română literară a finalului de secol al XVI-lea,” Palia de la Orăștie” a rămas un monument reprezentativ al limbii române, o scriere care, prin punerea în valoare a surselor de expresie ale cuvintelor și prin propriile calități de ordin estetic, a avut o funcție reprezentativă în conturarea viitorului profil al limbii literare religioase românești precum și în fortificarea unificării culturii și a limbii române.

BIBLIOGRAFIE

Cărți

Cartojan, N., Istoria literaturii române vechi, I, București, 1940

Ciobanu, S., Istoria literaturii române vechi, vol. I, București, 1947

Cipariu, T., Analecte literarie din cărțile mai vechi și noue românești tipărite și manuscrise, începând de la sec. XVI până la al XIX, cu notiță literară, Blaj, 1858

Densusianu, O., Roques, M., Palia d’Orastie (1581 – 1582, I. Preface et livre de la Genese) (recenzie), în „Grai și suflet”, III, 1927

Dimitrescu, F., Contribuții la istoria limbii române vechi, București, 1973

Ghetie, I., Factori interni și factori externi în problema începuturilor scrisului în limba română, „Limba română”, XXIX, 1980

Mangra, V., Cercetări literare – istorice, București, Carol Gobl, 1896

Pamfil, V., Calcuri româno – maghiare în „Palia de la Orăștie”, în „Cercetări de lingvistica”, an. II, 1957

Pamfil, V., Elemente regionale în lexicul „Paliei de la Orăștie” în „Cercetări de lingvistică”, an. III, 1958

Pamfil, V., Palia de la Orăștie 1581 – 1582, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1968

Popovici, I., Paliia de la Orăștie, în Anal. Acad. Rom., Mem. Sect. Lit. S. II, Tom. XXXIII, București

Popovici, I., Scrieri lingvistice, Timișoara, 1979

Roques, M., L’original de la Palia d’Orastie, în „Melanges offerts a M. Emil Picot”, Paris, 1913

Roques, M., Palia d’Orastie (1581 – 1582), I: Preface et livre de la Genese, Paris, 1925

Rosetti, A., Limba română în secolele al XIII-lea – al XVI-lea, București, 1956

Alte surse:

Bibliografia română veche, tom I

Istoria literaturii românești, I, ediția a II-a revăzută și larg întregită, Editura librăriei „Pavel Suru”, București, 1925

Limba Cărților bisericești, Blaj, 1914

Palia de la Orăștie 1582 – 1982 – Studii și cercetări de istorie a limbii și literaturii române, Editura Eminescu, București, 1982

România literară, nr. din 22, VII, 1982