Palatul Program de Arhitectură Brâncovenească

CUPRINS

I . Arhitectura branconevească – caracteristici………………………… pag 0.0

II. Context istoric si cultural…………………………………………….. pag 0.0

III. Aplicatii:

III 1. Palatul de la Mogoșoaia……………………………………….pag 0.0

III 2. Palatul de la Potlogi…………………………………………….pag 0.0

IV. Concluzii……………………………………………………………………………. pag 0.0

V. BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………… pag 0.0

I Arhitectura branconevească – caracteristici :

Stilul brîncovenesc este o denumirea convențională dată arhitecturii și artelor plastice aparută in Țara Romanească in timpl lui Constantin Brîncoveanu

(1688 – 1714) si prin arta primlor Mavrocordati pana catre 1730.

Stilu brancovenesc se caracerizeaza prin compozitii clare si echilibrate, cu o structura clasica, dar si printr-o mare abundenta decorativa. In arhitectură sa exemplificat prin constructii de palate si numeroase ansambluri monastice. Palatele acestei epoci sunt (Mogoșoaia si Potlogi) ambele sunt situate in aproprierea unei pănze de apă (eleșteu, lac), in interiorul unei curți largi de formă dreptunghiulară, iar pe partea opusă lacului se afla poarta principal si anexele gospodarești. Palatele sunt organizate pe 2 nivele, cu o scară pe latura dinspre curte si o loggie pe latura dinspre lac.

I Context istoric si cultural

În 1697 a luat nastere idea celei mai de seama opere din istoria artei românesti cand Constantin Brîncoveanu poposea la mănăstirea de la Hurezi. Hurezul nu era doar o mănăstire ci un intreg ansamblu architectural cu o bogata decorație subordonată unei gândiri artistice in spiritul acelei miscari cultural-artistice din timpul domniei lui Constantin Brîncoveanu. Pe parcusul deceniilor care au urmat, sfasiate de lupte si mereu aflate sub amenințare straină, in Țara Romăneasca se construiesc curți boierești, asezate in special la margine de rîuri sau eleștee, cu gradini infloritoare spre care foișoarele iși deschid larg arcadele. Această comunicare cu natura facută de generoasele foișoare constituie o caracteristica fundamentală a arhitecturii din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, fiind o comunicare foarte buna cu arhitectura populară. Prispa, loc de popas dintre interior si exterior, caracteristică arhitecturii țărănești, se regasește intrun mod estetic în pridvoarele bisericilor, în ceardacele și foișoarele palatelor.

Arhitectura românească este in plin proces de transformare datorită nevoilor societății aflate intrun continu progres, la fel ca si in științele istorice sau opera marilor cronicari, se imprumuta programe noi, procedee decorative noi, pentru a se racodra la mișcarea artistică europeană.

În anii domniei lui Șerban Cantacuzino (1678-1688), apoi sub Constantin Brîncoveanu, în Țara Romanească sau construit foarte multe biserici si manastiri dar cel mai reprezentativ program al acestei epoci este palatul, locuința civilă, avand un interes foarte ridicat datorită confortului interior si formelor decorative, baroce sau orientale, situate in chenarele ușilor si ferestrelor. În a doua jumatate a secolului XVII, odată cu inmultirea edificiilor rezidentiale si a palatelor boierești și domnești, sa imbogațit mijloacele constructive si decorative. În perioada care separă domnia lui Matei Basarab și Constantin Brîncoveanu proporția cladirilor devine mai elegant, stâlpii din caramidă sunt inlocuiți cu coloane de piatră, arcadele sunt mai largi si pridvoarele sunt mai aeriene.

Palatele din epoca lui Constantin Brîncoveanu sunt considerate un filtru transformator, dobândind asemanarea unei arte cărturărești cu o gandire clasică si forma tânară. La 28 octombrie 1688, Constantin Brîncoveanu era ales domn al Țării Românești. Fiind un iubitor al artelor și al carților, intr-o epocă in care soarta Țării Românești se afla des în cumpană, Constantin Brîncoveanu reușea să investească averi imense pentru ridicarea unor palate și mănăstiri care starneau admirația calatorilor străini. Deci putem spune ca epoca lui Brîncoveanu este una destul de fertilă numai prin cantitatea monumentelor de arhitectură, a ansambluri de pictură murală,a decoratiilor sculptate, a argintariei si icoanelor.

Epoca brîncovenească avea un merit destul de mare, acela de a menține viata artistică, de a o imbogati si de a o concentra intr-un stil mai riguros pe care să il transmită epocilor viitoare.

III 1. Palatul de la Mogoșoaia

Palatul de la Mogoșoaia este început în 1698 si terminat în anul 1702, devenind una din resedintele favorite ale lui Constantin Brîncoveanu. Acest palat a fost construit la un interval de patru ani fața de construirea Potlogilor, respectand compozitia fundamentală atat pentru incintă cat si pentru palat.

"Parasiram Bucurestiul in jurul orei cinci seara si trecuram pe la sapte pe langa un edificiu destul de mare si foarte frumos. Ne intrebaram ghidul ce era; ne raspunse ca era un palat ce se numea Mogosoaia si care fusese construit de catre ultimul domnitor al Tarii Romanesti. Avuseram curiozitatea de a intra in el pentru a-l vedea, si il gasiram foarte regulat si construit in stil european, decorat in interior de tavane bogate si de picturi de calitate; dar mobilele fusesera luate de catre ofiterii Portii in timpul detronarii ghinionistului sau stapan. Fusese transformat apoi intr-un han pentru calatori. Cum domnul Fabrice isi avea bucatarul cu el, l-a pus sa ne prepare o cina gustoasa din vanat in care tara abunda si pe care el il cumparase, si din peste pe care paznicul ni-l prinse dintr-un iaz ce se gasea intre o frumoasa gradina ce tine de aceasta casa si un fir de apa ce serpuia pe langa zidurile sale. Dupa ce cinaram si ne odihniram cateva ore, ne urcaram din nou pe cai pentru a ne continua calatoria in restul noptii deosebit de senine. " (tr.n)

Din acest scurt si frumos citat putem aflăm ca palatul de la Mogoșoaia este conceput si decorat intr-un spirit European. Palatul a fost ridicat pe o pivniță boltită cu calote semisferice, având o silueta dominantă în spațiul inconjurator.

Pe fațada principală de la rasărit se afla un foisor cu o scară de piatră, având trei arcade pe latură sustinute de coloane de piatră cu capitele composite find tratat putin mai monumental fată de foisorul de la potlogi care este tratat putin mai modest având doar două arcade pe o latură, decorat la interior cu o fină rețea de motive persane. Balustradele din piatră sunt decorate cu vrejuri de acant.

Pe fațada din vest orientată spre lacul Mogoșoaia, are in centru o loggie cu cinci arcade sustinute de coloane cu bogate capitele compozite. Pe partile laterale loggiei de afla doua mici foișoare aratând pe fațada ca un accent puternic volumetric. Astazi fațadele sunt texturate cu caramida aparentă dar la origine le nu erau asa, erau tencuite si decorate cu ștucaturi orientale. În interior la fel avem o decorație în ștuc cu încăperi boltite si împodobite cu picturi murale reprezentănd scene istorice. Arhitectura interioara a palatului este una foarte impresionanta, chiar si astazi, prin claritatea armonioasă a spatiilor, distribuția logică si prin o foarte buna comunicare cu mediul inconjurător datorita loggiei. Palatul Mogoșoaia este de o frumusete fără asemanare chiar si în împarația turceasca datorită bolților pictate, sculpturilor in piatră si a grădinilor minunate care se regasesc atât la Moogoșoaia cat si la Potlogi in jurul palatului. Descrierea acestor elemente poate da impresia de un palat foarte incărcat dar din contra palatul Mogoșoaia are proportii calme, o expresie clasica căreia i se subordonează toate elementele decorative baroce sau orientale.

Arhitectura brâncovenească a folosit numeroase elemente de origine barocă cum ar fii : coloane torse, ancadramente cu compoziție complexă și capitele compozite. Trebuie să avem totuși în vedere compozitiile perfect echilibrate, armonia proporțiilor și ordonanța riguroasă a ritmurilor. În aceasta situatie decorația intervine ca un accent necesar, ea nu schimbă sesnsul compoziției ci o pune în valoare. Din acest punct de vedere stilul brâncovenesc nu mai este atat de asemanator cu barocul si mai degraba cu stilul Renașterii.

Pîna la Constantin Brâncoveanu arhitectura avea ceva arhaic si "ermetic" dar arta noastra trebuia să iasa din nesfarsita epocă socotită, prinsă în geometri amorțite. Lamotray vorbește fără indoială despre caracterul "european" pentru a-l deosebii de monumentele din București sau Constantinopol. Daca judecam epoca lui Constantin Brâncoveanu dupa operele lui, este una de destindere si plina de optimism care a luminat fața obosita a neamului nostru. Brâncoveanu a definit propriul sau stil prin cuvantul "luminos" atunci cand a pus inscriptia sapată in piatra deasupra usii cerdacului de la palatul Mogoșoaia unde scrie asa : "am ridicat acest frumos și luminos palat pentru fiul meu Ștefan". Așa este și acum locuința domnească, luminată și armonioasă în oglindirea ei pe lacul format de lenevia Colentinei, apă care odată putea fii sarită de un copil in momentele cand era stransă de malurile de lut iar in lungul ei drum șerpuit formează diverse lacuri.

Nu exisată nici un desen sau o gravura care sa redea infățișarea originală a palatului, dar iată ca elementele lui principale, cerdacul dinspre răsărit, loggia centrală si bolțile din partea de mijloc nu prezintă stricăciuni ceea ce arată ca palatul ca dimensiuni si proporții nu era deosebit față de cum arată astăzi. Dupa detronarea voievodului, palatul a fost ars in timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu si folosit drept magazie de armatele rusești.

În anul 1860, Nicolae Bibescu, fiul domnitorului, dupa o lunga perioadă de abandonare a palatului, Bibescu face o prima restaurare impreună cu un arhitect francez. El a refăcut fațada de nord și a înalțat intreg edificiul cu o cornișă puternică, formată din console care duc arcuri în "porte a-faux". Datorită acestei înaltări generale a palatului, ferestrele au ramas oarecum mai joase terminate cel mai probabil printr-un arc eliptic, dar au fost marite facăndule intr-o formă trilobată. Acest arhitect francez a refăcut o fațadă și a înalțat întreg edificiul prin adaugarea cornisei, dar această restaurare nu a fost terminată niciodată. Nicolae Bibescu sa ocupat si de replantarea parcului, parc care nu rezista ca si un monument, acesta trebuie mai mereu refăcut si ingrijit. Bibescu a adus un peisagist francez si cațiva gradinari care au făcut un decor si o amenajare deosebită vechiului castel, copacii fiind atât de bine distribuiti incat se putea vedea serpuirea Colentinei pâna în zare, iar diversitatea culorilor copacilor era atât de mare încat în orice anotimp parcul nu avea o atmosfera monotonă ci una bogată si plina de viață. O alee foarte lungă, de aproape un kilometru strabate parcul ducand pana la palat, având pe o parte cotul pe care il face Colentina iar pe cealalta parte o coloana vie a copacilor vechi. Parcul readus la viață si palatul scos din ruină este opera lui Nicolaie Bibescu. În 1912, principele si principesa Bibescu incearca nu doar o simpla restaurare, ci sa reinvie acest loc, pornind la munca nu cu un spirit arheologic ci cu o libertate necesară oricarei infaptuiri solide.

Casa, din timpul lui Constantin Brâncoveanu era decorată cu elemente decorative și florare în frescă, care in timp aproape ca sau degradat complet, iar la restaurarea din 1860 o parte din ele au fost stricate. Actualii proprietari au hotarât să lase carămida aparenta pentru ca odată cu trecerea a două secole de ploaie si soare a capatat o frumoasă patină. Ferestrele facute de arhitectul francez au fost respectate iar cornisa a fost consolidată, scara care duce la cerdacul dinspre curte nu a mai fost gasită, iar arhitectii negasind o fundație pentru scară au luat ca exemplu scările de la Hurez. Arhitectul Francez a refăcut aripa de nord utilizadecorative și florare în frescă, care in timp aproape ca sau degradat complet, iar la restaurarea din 1860 o parte din ele au fost stricate. Actualii proprietari au hotarât să lase carămida aparenta pentru ca odată cu trecerea a două secole de ploaie si soare a capatat o frumoasă patină. Ferestrele facute de arhitectul francez au fost respectate iar cornisa a fost consolidată, scara care duce la cerdacul dinspre curte nu a mai fost gasită, iar arhitectii negasind o fundație pentru scară au luat ca exemplu scările de la Hurez. Arhitectul Francez a refăcut aripa de nord utilizand coloanele de la Potlogi. Mogoșoaia fiind foarte aproape de apă, la aproximativ douăzeci de metri, arhitectul i-a largit terasele din piatră si cărămidă pană la apa monumentalizând si mai mult palatul.

Fațada principală este orientată spre vest iar fațada intrarii este orientată spre est, fiecare având un caracter foarte bine definit. Fațada de la răsărit are un volum energic datorită cerdacului, iar cealaltă fatadă dinspre vest, care se oglindeste in apă, putem spune ca are cea mai completă desfasurare de motive din arhitectura noastră. Loggia centrală, cu coloane în torsadă si arcuri în acoladă formează motivul principal având în stânga si în dreapta cate un balcon sub care se gasesc cate două intrari. Etajul în concepția lui primitivă era împarțit in două, locuința domniței si locuința domnitorului, comunicand intre ele prin loggie si salile mari de receptie.

Palatul este succedat de o curte pătrată, pe o latură fiind palatul iar pe celelalte laturi erau grajdurile, bucataria, corpul de gardă si turnul de intrare unde coborau oaspeții Curții Domnești. În stanga intrari se gastește biserica, fiind mai veche decat palatul cu douăzeci de ani, iar in partea dreaptă se gaseste un dreptunghi de ziduri unde este o gradină de trandafiri.

III 2. Palatul de la Potlogi

Ansamblul Brâncovenesc aflat la Potlogi, jud. Dâmbovția a fost construit de domnitorul Constantin Brâncoveanu în 1698, pe locul unei curți boierești. Ansamblul aparține stilului brâncovenesc care a aparut între 1678 si 1725 în arta românească și a fost denumit așa după numele domnitorului Constantin Brâncoveanu, care a trăit între anii 1654 și 1714.

Stilul “renascentist românesc”, cum avea sa fie denumit mai târziu, este ilustrarea unei ultime perioade de sinteză și înflorire a artei postbizantine. În această perioadă curțile realizate de domnitorii: Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Nicolae Mavrocordat, au constituit cristalizarea conceptului de curte domnească, o adevarată renaștere bizantină, aceasta reprezentând o îmbinare maiestrită între tradiții artistice locale, valahe, bizantine, alte influențe orientale și forme occidentale, ale Renașterii, cum ar fi școala italiană.

Despre denumirea de "Potlogi", aferentă ansamblului studiat, se poate spune că vine de la cuvântul "potlog", care înseamnă "bucata de piele cu care se cârpește încalțămintea". Ansamblul de arhitectură rezidențială de la Potlogi, fiind utilizat doar de ctitorul dintâi, spre deosebire de cel de la Mogoșoaia, are o existență extrem de scurtă. A fost practic părăsit până la cel de al doilea război mondial, deși moșia a revenit familiei, având deci „proprietari”. Fiind situat în afara traseelor „călătorilor străini” care au străbătut Valahia și după moartea lui Brâncoveanu, ansamblul de curte de la Potlogi practic nu este semnalat de aceștia.

Din secolul al XVIII-lea până în secolul XX este o adevarată intrerupere informațională. În primul deceniu al secolului XX apar primele informații cu relevanță pentru evaluarea și înțelegerea în special a ansamblului rezidențial alcătuit din Curte-paraclis. In 9 octombrie 1910, prin Decretul Regal al lui Carol I, nr. 2.887 (retipărit după Monitorul Oficial, 1910, nr. 160) „ruinele palatului Brâncovenesc de la Potlogi, din județul Dâmbovița”au fost declarate monument istoric, înscriindu-se în Inventarul general al monumentelor istorice din România, punându-se astfel vestigiile sub protecția legii. Există în documentele Comisiunii Monumentelor Istorice de la acea dată, o relevare a ansamblului (schița planului de situație din 1910, releveele palatului -planuri ale pivnițelor, parterului și etajului precum și o secțiune prin clădire) al căror autor este arhitectul Ion. D. Trajanescu. Deși schița de plan de situație este destul de aproximativă (mai ales ca unghiuri ale laturilor), aceasta pune în evidență clădirile componente ale ansamblului, zidurile de incintă și pe cele din interiorul incintei care delimitau curțile cu destinații specifice, limita proprietății, precum și mărimea și amplasarea heleșteului din partea de nord a incintei, adiacent grădinii palatului.

Importantă cu adevărat devine așezarea Potlogi după ce Constantin Brâncoveanu devine proprietar aici. Repetatele sale deplasări cu oastea sau cu curtea la Potlogi, cu șederi mai scurte, de câteva zile, sau mai lungi, pe întreaga perioadă a verii, au făcut ca Potlogii și localitățile din jur să fie cunoscute, și să cunoască o dezvoltare continuă. De asemeni, spiritul de om de afaceri al voievodului, a dus la întărirea locului de schimb, care, sprijinit și de câteva acte legislative ce înlesneau așezarea aici a meseriașilor și negustorilor din Ardeal, a devenit curând unul din cele mai importante târguri ale Țării Românești.

Și după moartea lui Brâncoveanu, domnia a continuat să sprijine pe urmașii acestuia în păstrarea caracterului de târg important, mai ales pentru produsele agricole, descurajând alte comunități din jur, care solicitau deschiderea de târguri concurente.

Ansamblul de arhitectură rezidențială de la Potlogi, fiind utilizat doar de ctitorul dintâi, spre deosebire de cel de la Mogoșoaia, are o existență extrem de scurtă. A fost practic părăsit până la cel de al doilea război mondial, deși moșia a revenit familiei. Fiind situat în afara traseelor „călătorilor străini” care au străbătut Valahia și după moartea lui Brâncoveanu, Ansamblul de curte de la Potlogi practic nu este semnalat de aceștia.

După conferirea statutului oficial de monument, Casa Știrbei oferise școlii primare din Potlogi curțile, dar propunerea a rămas nefinalizată datorită războiului. Din păcate, avatarurile primului război mondial au împiedicat trecerea de la protecția pasivă conferită de lege – respectată după „specificul românesc” – la intervenția pentru conservarea monumentului.

În trecut ruinele palatului erau folosite drept adăposturi pentru vite, porci și magazii, iar după marea reformă agrară din 1921 și de către obștea locală pentru adăpostirea uneltelor agricole pentru care se construiește un șopron în stânga intrării principale. Doar învățătorii satului mai încercaseră să mai apere ruinele și să pună la adăpost materialul căzut din ziduri.

“Dar momentul în care Potlogii devin cu adevărat importanți este acela în care Constantin Brâncoveanu cumpără de la postelnicul Dima moșia acestuia, incluzând și o casă boierească mai veche, alături de care se vor zidi viitoarele curți domnești. Cronica lui Radu Greceanu amintește vizitele dese pe care le făcea la Potlogi voievodul, dovedind o preferință pentru acest loc, al cărui potențial economic îl depistase. Situat la o răscruce de drumuri importante și în mijlocul unor zone tot mai intens cultivate și cu recolte bogate de grâne, Potlogii promitea să devină un important loc de schimb. Era de asemenea un loc strategic amplasat în inima țării, iar vodă Brâncoveanu poposea aici nu numai cu curtea sa (în perioadele de vară) ci și cu oastea, șezând uneori mai multe zile.”

Din citat reiese faptul ca Potlogi sa dezvoltat foarte mult datorită asezarii favorabile la o intersectie de 2 drumuri, unul pe direcția est-vest și altul pe direcția nord-sud, care se intalnesc în central satului, fiind un loc ideal pentru desfăsurarea de targuri periodice.

Aproape de sfârșitul secolului al XVII-lea, Potlogi nu a avut o importanță deosebită în zonă, dar uneori a devnit locul unde sa tinut cateva confruntări armate datorită zonei si anume: aproprierea de râul Argș si intersectia celor două drumuri principale aproape de central orasului.

Când Constantin Brâncoveanu devine proprietar la Potlogi, acum așezarea devine cu adevarat importantă, datorită deplasarii sale cu oastea și șederii lui scurte sau lungi, mai ales pe perioada verii , ducand astfel la o cntinuă si rapidă dezvoltare.

Având un spirit foarte bun de om de afaceri, asezarea potlogi a devenit in curând zona cea mai importă de târguri ale Țării Românești. Chiar si după moartea Voievodului, idea de targ a fost continuată de urmasii atat de mult incat era lipsită de concurentă.

O decadere sa produs in momentul in care sa construit calea ferată București-Pitești alegând o altă rută si nu cea care trece prin Potlogi, iesind din afara treaseelor de marfă.

În 1864 au fost improprietăriți patrusutedoi de locuitori, la care sa imparțit 2020 de pogoane dcând asfel la dezvoltarea agriculturii in zona. Datorită agriculturii sa dezvoltat foarte mult si meșteșugul in zonă, urmând ca in 1838 sa existe 42 de meșteșugari. După ce sa stabilit la Potlogi cateva famili de ardelenii, meșteșugul sa dezvoltat foarte mult si pe prelucrarea pieilor, asfel de aici se trage si denumirea de Potlogi, “potlog” inseamnă bucată de piele. La cativa kilometri se afla satul Pitaru unde era foarte bine cunoscut pentru producția de pânză de in și cânepă, stofe de dimie și flanele țărănești. Aici sa desfasurat si un targ periodic, lunea, iar după o perioadă si duminica, targ case se tine si in ziua de azi. Locul unde sa tinut la inceput a fost in fața curții donești , pe un teren intravilan de formă triunghiulară, dar la inceputul secolului XX a fost mutat pe latura d vest a curții domnesti in lungul drumului, datorita conturări zonei centrale.

„…. nu a reprezentat în nici o epocă istorică un element major de compoziție pentru alcătuirea satului…..El a fost totdeauna puțin aparte, lăsat într-o latură a acestei compoziții, care s-a desfășurat de fapt în legătură cu drumurile comerciale și cu cele două locuri de târg: cel permanent și cel periodic.”

Tocmai cu această parere nu putem fii de accord deoarece existența activitaților voievodului si a acestui ansamblu monumental a atras multi momerciantii si mesteșugari catre aceste targuri case se aflau in vecinatatea curtii domnești.

Ansamblubl a fost o perioadă destul de lungă in ruină, dar a inceput sa fie refacut si restaurant abia prin secolul XX. Cel mai mult este agresat de cladirile construite imprejurul ansamblului, si anume cladiri de locuit si un camin culturat cu o inaltime de p+1, aflat pe latura de sud, chiar inpre central satului, astfel el mascheaza aproape tot ansamblul atunci cand este privit dinspre central satului. Acest ansamblu a fost constituit începând cu prima parte a secolului al XVIII-lea, dezvoltat pe parcursul secolului al XIX-lea, iar pe parcursul secolului XX a suferit modificări și inserții de clădiri noi.

Ansamblul Palatului lui Constantin Brâncoveanu se compune din:

1 Palatul lui Constantin Brâncoveanu, 2 Incinta palatului cu ziduri de incintă si amenajările exterioare, 3 Poarta principală, 4 Biserica Sf. Dumitru și Nicolae, 5 incinta bisericii, 6 Casa Veche, 7 Casa slujitorilor, 8 Cuhnia, 9 Droșcăria.

Palatul lui Constantin Brâncoveanu

Funcțiunea principal a paltului este de locuire, amplasat in central curții, are un plan rectangular cu acente adosate pe fațade. Pe fațada de sud se află un foișor, pe fațada de est se află scara de acces secundar la etaj, pe fațada de vest este un pasaj și un sacnasiu la etaj. Volumetria exterioară este simplă, cu trei accente decroșate ierarhizat pe fațadele amintite, are un volum compact pe vest, unul semideschis pe sud si anume foișorul cu arcade, un volum prismatic deschis pe parter cu scara exterioară estică, acoperișul este în patru ape cu rupere de pantă și accente verticale ale unor coșuri de fum nefuncționale. La interior spațiul este diversificat si compus pe niveluri și încăperi. La parter sunt plafoane drepte cu grinzi aparente în săli colaterale beciului, cu patru calote sprijinite pe pilonul central la sala demisolului, o boltă centrală în calotă la nivelul intermediar al tainiței. La etaj sunt plafoane în bolți cu penetrații pe console la sălile principale reprezentative, bolți cilindrice pe arce dublouri la circulațiile principale si o boltă mânăstirescă la foișor. Materialele de constructie sunt: cărămidă la ziduri și bolți și pilon central la beci și tainiță; piatră la coloane, capiteluri și console; elemente din beton armat la planșee, coloane la loggie, planșee peste etaj, scări interioare și exterioare. Finisajel exterioare dela exterior sunt tencuieli de epocă; învelitoarea este din olane, tinichigerie din tablă zincată pe șarpanta din lemn; tâmplărie din lemn la ferestre, uși și porți cu geam la parter; tâmplărie metalică decorativă la ușile exterioare cu geam; tâmplărie metalică simplă cu geam la ferestre de beci; trepte și podest placate cu plăci de piatră la scara principală și secundară. Decorațiunile esterioare de la fațadele sunt tratate în registre ierarhizate după importanță, separate prin brâu, nivelul superior este decorat cu profile liniare la cornișă, pilaștri de colț și ancadramente bogate din stuc plat policrom la goluri de ferestre și uși; pisanie, parapet traforat și capiteluri sculptate din piatră la coloanele foișorului; capiteluri și consolete din piatră sculptată la loggie; arce trilobate cu tiranți din lemn la deschiderile loggiei și la foișor; nivelul inferior este decorat foarte sobru cu traforuri din piatră la golurile de ferestre la beci; ancadramente mai simple din stuc plat policrom la ferestre; arce în plin cintru pe coloane curbate pe spațiul semideschis pe fațada nordică; profil simplu la brâul central. Finisaje interioare la parter sunt: pardoseala și placaj din placi de piatră la săli și scara interioară la beci; pardosela și trepte din cărămidă dublu presată la circulații și săli protocol; pardoseala din gresie ceramică antiderapantă la grupuri sanitare; tâmplărie interioară din lemn la usi pline sau decorative cu geam; tâmplărie metalică decorativă; rostuieli cu mortar de var la pereți și bolți din cărămidă aparentă la beci; tencuieli simple drișcuite din mortar de var la pereții sălilor de protocol și grupuri sanitare; placaje din faianță la grupuri sanitare; placaje din lemn la grinzile aparente la plafoane drepte; vopsitorii cu ulei de in sicativat cu lac incolor semimat la tâmplărie de lemn, vopsitorie cu email alchidic la tamplăria metalică. La etaj pardoseală și placaj din placi de piatră de Bașchioi la loggie, sala centrală vest și scara interioară spre parter; pardoseală din cărămidă specială dublu presată la circulații și săli; tâmplărie interioară din lemn la usi pline; tencuieli simple drișcuite din mortar de var la pereții sălilor; placaje din faianță la grupuri sanitare; vopsitorii cu ulei de in sicativat cu lac incolor semimat la tâmplărie de lemn. Decorațuinile interioare la etaj sunt consolete din piatră la arcele penetrațiilor de bolți; stucaturi ușor reliefate, originare și în completări, la ancadramente de uși și ferestre, panouri și rozete la pereți, lunetele penetrațiilor și șpaleti; tratament policrom pe poțiuni limitate la ancadramente. Starea fizică actual: restaurat , reabilitat parțial 2001-2006, nefuncțional.

2 . Incinta palatului cu ziduri de incintă si amenajările exterioare

Funcțiunea original este de delimitare și protecție exterioară si de zonificare și control al circulațiilor interioare în incintă. Materialele de construcție sunt: cărămidă, țiglă solzi, mortar de var-ciment. Finisaje exterioare sunt din tencuieli de epocă, rostuiri, copertine de coamă din țiglă solzi. Starea fizică actuală: restaurate parțial- exterior, conservate- interior.

Amenajările exterioare sunt: spațiu verde-parc, plantații gospodărești, oglinda de apa- pârâul Tudorel/Răstoaca la nord si circulații în incintă. Starea fizică actual: fără amenajări –alei, plantații,oglinda de apă (maluri pârâu), nefuncționale.

3. Poarta principală

Funcțiunea originală este de acces principal, corp de gardă. Planul este rectangular, cu trei travei dintre care colateralele gangului de acces sunt închise săli ale fostului corp de gardă. Volumetrie exterioară specifică prin alăturarea celor trei travei component, volum central înălțat semideschis cu arce de poartă, două volume prismatice închise, pe parter; acoperiș în patru ape cu rupere de pantă la traveea centrală mai înaltă, plane într-o singură apă și pantă unică la săli laterale. Închiderile orizontale la spațiul interior sunt diversificate pe încăperi: plafoane drepte în săli colaterale intrării, boltă mânăstirească la gangul porții. Materiale de construcție sunt : cărămidă- ziduri și bolta centrală; elemente din beton armat la planșeele sălilor laterale. Finisajele exterioare: tencuieli de epocă; învelitoare din olane pe șarpanta din lemn; tâmplărie din lemn la ferestre, uși și poartă; gang cu pardoseală din plăci de piatră. Finisajele interioare: pardosela din cărămidă dublu presată la săli colaterale; tencuieli simple drișcuite din mortar de var la pereți. Starea fizică actuală- restaurată, reabilitată 2006, funcțională.

6. Casa veche

Funcțiune original este de locuire, planul este rectangular, cu trei încăperi pe parter-demisol. Volumetria exterioară este simplă, compactă, cu o închidere oriziontală în terasă. Volumetria interioară este diversificată pe încăperi: plafon drept în sala laterală intrării, boltă cilindrică la gărliciul beciului, bolți în calote pe pilon central la demisol; boltă centrală în calotă la nivelul intermediar al tainiței.

– materiale de construcție – cărămidă- ziduri ,bolți; elemente din beton armat la planșeul sălii laterale

– finisaje exterioare – tencuieli de epocă; terasă necirculabilă

– finisaje interioare- pardosela din cărămidă dublu presată la sala laterală; pardoseala din plăci de piatră la beci;tencuieli simple drișcuite din mortar de var la pereții sălii laterale, rostuieli la zidăria din cărămidă. Stare fizică actuală- restaurată parțial, nefuncțională.

8. Cuhnia

Funcțiunea originală este de bucătărie de curte boierească. Planul este rectangular, adosat la zidurile de incintă pe colțul sud-estic; sala centrală a cuptorului este flancată de colaterale pe trei laturi conform releveului fundațiilor. Volumetria exterioară este simplă compactă, cu coș de fum central, conform foto din 1904. Volumetria interioară: închiderile orizontale la spațiul interior sunt recognoscibile după amprentele în zidurile de incintă, boltă mânăstirească cu coș de fum peste sala cuptorului, probabil plafon drept sau boltit pe lateral. Materiale de construcție: cărămidă la ziduri și bolți; elemente din beton armat la planșeul sălii laterale. Stare fizică actuală- fundații decopertate parțial, neconservate.

9. Droșcăria

Funcțiunea original este de hangar calești, padoc grajd si hambar. Planul este rectangular, adosat la zidurile de incintă pe sud; două săli adosate zidului interior pe direcție nord-sud, sala semideschisă spre curtea de primire cu coloane, salile spre vest închise. Volumetria exterioară este simplă, compact. Volumetria interioară a fost probabil cu plafon drept pe grinzi din lemn. Materiale de construcție sunt: cărămidă la ziduri, coloane arcadă, lemn la planșee. Starea fizică actual: fundații decopertate, conservate.

SCURT ISTORIC/ ETAPE DE CONSTRUCȚIE ȘI INTERVENȚII :

-1624 – cea dintâi mențiune certă a Potlogilor se află într-un hrisov slavo-român, mai 28, din Târgoviște – întărirea lui Alexandru vodă Coconul (1623 – 1626) pentru mănăstirea Brâncoveni a ocinei din satul Potlogi, toată partea jupâniței Dragna, din câmp, apă, pădure și tot hotarul, un sălăș de țigani, doi cai, doi boi și două vaci.

-1683 – septembrie, Constantin Brâncoveanu mare spătar al Tării Românești încheie construcția bisericii cu hramul Marele Mucenic Dimitrie din satul Potlogi.

-1688 – Constantin vodă Brâncoveanu poposește în Potlogi probabil în vechile case de aici.

-1689 – Constantin vodă Brâncoveanu cumpără moșia de la postelnicul Dima și jupâneasa Dragna.

-1690 – In casele vechi de la Potlogi Constantin vodă Brâncoveanu primește pe comandanții corpurilor de oaste pregătind campania din Transilvania și patriarhul Dionisie al Constantinopolului.

-1698 – primăvara începe construiriea caselor noi de la Potlogi.

-1698 – iunie, Constantin vodă Brâncoveanu vizitează șantierul construcției caselor de la Potlogi, șantier condus de Mihai Corbeanu, postelnic al doilea.

-1698 – octombrie, Constantin vodă Brâncoveanu sosește la Potlogi la încheierea construcției caselor, cu acest prilej punându-se probabil și pisania.

-1699 – aprilie, iulie, Constantin vodă Brâncoveanu poposește la Potlogi grăbind încheierea lucrărilor la casele de aici.

-1699 – octombrie, Constantin vodă Brâncoveanu inaugurează casele de la Potlogi praznicul fiind de Sfântul Dumitru.

-1701 – Constantin vodă Brâncoveanu cu o seamă de boieri poposește la Potlogi

-1711 – Constantin vodă Brâncoveanu cu curtea în popas la Potlogi unde află vestea încheierii păcii ruso-otomane de la Prut.

-1714 – Constantin vodă Brâncoveanu trece pe la Potlogi în drum spre București, unde-l așteapta mazilia.

Mazilirea domnitorului . Un hasihiu al Porții răvășește curtile de la Potlogi în căutarea averilor lui Constantin Brâncoveanu.

-1715 – Averea mobiliară a familiei lui Constantin Brâncoveanu este răscumpărată de la Poarta otomană de principatul Tării Românești.

-1717 – Familia Brâncoveanu reintră în stăpânirea averii sale între care și Potlogi.

-1768-1774 – Noi avarii ale caselor în vremea războiului ruso-otoman.

– cca.1776 – Franz – Joseph Sulzer vizitează Potlogii unde mai află sălbăticite plantațiile grădinii și curții anterioare.

-1848 – Detașamentul rus încartiruit la Potlogi reface după ordinul generalului său comandant acoperișul din șindrilă al caselor.

-1905 – Arendașul domeniului Potlogi dărâmă cuhnia caselor.

-1907 – Prefectul județului Dâmbovița, C.Dimitriu, dispune studierea monumentului de către Virgil Drăghiceanu și oprește dărâmarea curtinei vestice a zidului de incintă.

-1910 -martie – Prin Ordin Regal, Ansamblul Palatului Brâncovenesc trece în proprietatea Ministerului Culturii.

-1933-1945 – Recesiunea și cel de al II-lea război mondial aduc noi distrugeri și un statut neclar al moșiei.

-1947 – Se pun bazele cercetării și restaurării științifice a edificiului principal.

-1953 – Inceputul lucrărilor de restaurare

-1977 – Desființarea Directiei Monumentelor Istorice și transferarea responsabilităților de administrare și întreținere autorităților locale determină încetarea lucrărilor de restaurare a ansamblului restaurat parțial

-1977-1989 – Lucrări sporadice de reparații la Palatul lui C-tin Brâncoveanu,

-1990- 2000 – Reluarea lucrărilor de proiectare pentru restaurarea ansamblului CPPCN-INMI elaborează documentații tehice pentru Palat, Biserică, Poarta principală și refuncționalizarea ansamblului-ansamblul se află în administrarea CENTRULUI CULTURAL CURTEA DOMNEASCĂ Târgoviște

-2001-2006 – Se execută lucrări de intervenții-restaurare la palat și poartă cu fonduri obținute prin Programul Patrimoniu-Banca Mondială de finanțare și din fonduri proprii ale Centrului Cultural PALATELE BRÂNCOVENEȘTI DE LA PORȚILE BUCUREȘTIULUI.

-2008 – Ansamblul intră în administrarea Consiliului Județean Dâmbovița

BIBLIOGRAFIE:

1. G.M Cantacuzino. (1977), Izvoare si Popasuri, Editura EMINESCU, Bucuresti.

2. Radu Popa. (I 1892), Mogosoaia, Editura MERIDIANE, Bucuresti.

3. Nicolae Sandulescu. (II 2634), Arta Brancoveneasca, Editura MERIDIANE, Bucuresti.

BIBLIOGRAFIE:

1. G.M Cantacuzino. (1977), Izvoare si Popasuri, Editura EMINESCU, Bucuresti.

2. Radu Popa. (I 1892), Mogosoaia, Editura MERIDIANE, Bucuresti.

3. Nicolae Sandulescu. (II 2634), Arta Brancoveneasca, Editura MERIDIANE, Bucuresti.