(pagina de titlu) [601609]

1
(pagina de titlu)

ESEU
Manta Alexandra Elena

2
Eseu argumentativ
”The presentation of Self in Everyday Life”

“Approved attributes and their relation to face make every man his own jailer; this is a fundamental
social constraint even thoug h each man may like his cell.” ― Erving Goffman
Erving Goffman (n. 11 iunie 1922 – d. 19 noiembrie
1982 ) a fost un sociolog și autor american originar din Canada.
În anul 2007 Goffman a fost listat ca al 6 -lea cel mai
citat intelectual în științele umane și sociale de "The Times
Higher Education Guide" , în urma lui Anthony Giddens și
înaintea lui Jürgen Habermas1.
De-a lungul vieții, Goffman a scris numeroase opere:
”The presentation of Self in Everyday Life”(1956) , ”Stigma”(1963), ”Asylums”(1961), etc.
Partea I
În ”The presentation of Self in Everyday Life” , autorul asemuiește viața cu teatrul, subliniind
importanța acțiunii umane. În primul capitol al acestei opere, sunt analizate și tratate subiecte
precum: per formări, fațada, realizarea dramatică, idealizarea, menținerea controlului expresiv,
denaturarea, mistificarea, realitatea și contrafacerea.
În ceea ce privesc performările , autorul este de părere că: ”un individ poate fi implicat sincer
în actul lui sau poate fi cinic în privința acestuia”2. Pornind de la premisa faptului că ”persoană în
înțelesul său etimologic înseamnă mască”, se conturează aspectul vizibil dintre aparență și esență a
individului, care joacă un rol în fața altor oameni, purtând o mască, care reprezintă concepția pe care
și-a format -o despre el însuși, această mască fiind sinele lui adevărat, sinele la care aspiră. Prin
urmare, ”venim pe lume ca indivizi, ne formăm un caracter și devenim persoane”3.
Fațada reprezintă ”echipamentul expresiv standardizat care este angajat intenționat sau nu de
individ în timpul performării”4. Aceasta poate fi compusă din părți tradiționale precum: scenografia,
înfățișarea și atitudinea. Așa cum termenul ”scenografie” (setting ) face referire la părțile scenice
(decorațiuni, mobilă, amplasare și alte obiecte de fundal), așa și termenul de ”fațadă personală”

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Erving_Goffman , accesat la data de 13.01.2018
2 Goffman, E. – Viața cotidiană ca spectacol, ediția tradusă în română, pag. 47.
3 Goffman, E. – Viața cotidiană ca spectacol, ediția tradusă în română, pag. 48.
4 Goffman, E. – Viața cotidiană ca spectacol, ediția tradusă în română, pag. 50.

3
(personal front) face referire la părțile echipamentului expresiv, precum: rang , îmbrăcăminte, aspect
fizic, expresii și ge stică.
Aparența este imaginea pe care ne -o facem despre noi înșine, având repercursiuni asupra
noastră dar și a celorlalți. Deși pe o scenă de teatru, de cele mai multe ori, protagoniștii prin
scenografie, înfățișare și atitudine, reușesc să își îndeplin ească rolul și să îi facă pe spectatori să -și
dea seama de rolul jucat de ei, în viața de zi cu zi, de cele mai multe ori, omul nu pare a fi cine este,
purtând o mască, care îmbină părțile echipamentului expresiv.
În ceea ce privește realizarea dramatică , Goffman vorbește despre modul în care rolurile
sunt idealizate și în care unicitatea și spontaneitatea îmbunătățesc performanțele. Totodată punctează
nevoia de pregătire, relaxare și control asupra expresiilor fizice și vocale , eliminarea ticurilor
verbal e și a obiceiurilor proaste.
Legat de idealizare , se observă că, în majoritatea societăților, există un sistem proeminent de
stratificare. Astfel, există o idealizare a straturilor mai înalte, dar și o aspirație a celor de jos de a
ajunge în straturile su perioare.
Menținerea controlului expresiv . Chiar dacă, performerul se poate baza că publicul său
acceptă unele aluzii minore, trebuie ținut cont de faptul că acest public poate înțelege și interpreta
greșit anumite gesturi sau evenimente accidentale. În acest sens, performerul trebuie să incerce ”să
exercite un soi de responsabilitate metonimică, procedând astfel încât, cât mai multe evenimente
minore dintr -o performare, oricât ar fi de irelevante din punct de vedere instrumental, să se producă
într-un as emenea fel încât să nu transmită nicio impresie sau să transmită o impresie compatibilă cu
definiția de ansamblu a situației, așa cum este cultivată ea”5. Accidentele expresive din comunicarea
noastră sunt normale sau chiar intenționate. La observarea lor, publicul ar trebui să se manifeste cu
tact, prefăcându -se că nu le -a observat.
Denaturarea reprezintă nevoia performerului de a schimba faptele. Denaturările cuprind mai
multe tipuri de ”minciuni”. Unele dintre ele, precum pretențiile false ale cuiva de a fi undeva, într -un
anumit moment, duc la ”pierderea feței” în timpul interacțiunii, aceasta având consecințe nu numai
pentru performarea în curs, ci și pentru celelalte, întrucât publicul poate considera că respectivul nu
va mai trebui să fie niciodată c rezut.
Mistificarea reprezintă forma de distanțare, de protejare a performerului vis -a-vis de public,
unde acesta își rezervă zona pe care toți o respectă. ”Publicul simte misterele și puterile secrete

5 Goffman, E. – Viața cotidiană ca spectacol, ediția tradusă în română, pag. 78

4
dindărătul performării, iar performerul simte că pri ncipalele sale secrete sunt în fond neînsemnate.
Deseori, adevăratul secret din spatele misterului este că nu există niciun secret; marea problemă este
să împiedici publicul să afle acest lucru”6.
În ceea ce privește realitatea și contrafacerea, s-a const atat că există, două modele în funcție
de care se formulează concepțiile despre comportamentul uman, și anume: performarea reală
(sinceră, onestă) și peformarea falsă. Prin urmare, există performeri sinceri și nesinceri.
Prin urmare, prin toate aceste as pect tratate de Goffman, în acest prim capitol al operei The
presentation of Self in Everyday Life, subliniază rolul acțiunii umane, viața de zi cu zi fiind
asemănată cu teatrul.
Partea a II a
Upon its publication, ”The Presentation of Self in Everyday Life” received rave reviews
from critics and audiences for its unique perspective on human interaction.
Philosopher Helmut R. Wagner called ”The Presentation of Self in Everyday Life ” "by far"
Goffman's best book and "a still unsurpassed study of the mana gement of impressions in face -to-
face encounters, a form o f not uncommon manipulation."
In 1998, the International Sociological Association listed ”The Presentation of Self in
Everyday Life ” as the tenth most important sociological book of the twentieth century, behind
Talcott Parsons' The Struc ture of Social Action (1937)7.
This review of ”Presentation of Self in Everyday Life” will be primarily concerned with
concepts that Goffman lays out in chapter one. The rest of the book furthers these initial con cepts
and applies them to various scenarios. One of the first sections, but crucial to the overall thesis of
the book, is “performances.” Whether or not an individual is sincere (or taken as such) determines
much of the expected responses. But more crucial ly whether the actor is taken seriously. The
opposite of sincerity concerns cynicism. Goffman illustrates, “A cynical individual may delude his
audience for what he considers to be their own good, or for the good of the community, etc. For
illustrations of this we need not appeal to sadly enlightened showmen such as Marcus Aurelius or
Hsun Tzu” (Goffman, 1959: 18). Goffman hints at what I interpret as that of „duty.‟ The argument
for duty being constituted by a blindly negative belief that one‟s own sacrifi ce is key to maintain the

6 Goffman, E. – Viața cotidiană ca spectacol, ediția tradusă în română, pag. 96.
7 https://en.wikipedia.org/wiki/The_Presentation_of_Self_in_Everyday_Life , accesat la data de 14.01.2018

5
social order conceptualized and/or understood. The important point here is the individual‟s belief in
the part that she is playing socially8.
The theory proposed by Erving Goffman in his world -renowned book The Presentation of
Self in Everyday Life is one of the more interesting concepts ever proposed by a sociologist. More
commonly known as the dramaturgical model of social life , the theory asserts the notion that from
birth, people are made to act in the pl ay known as life. Everyday life is likened to theatre wherein
every person has a role to play whether it may be front stage, backstage or even offstage. Moreover,
it is onstage that one engages in the process coined as “impression management.” People put o n
fronts that are meant to project a certain image by conducting oneself in a well though out manner9.
Erving Goffman‟s “The Presentation of Self in Everyday Life” presents an interesting view
of the daily interactions people encounter. Goffman (1956) com pares the aspectof social interaction
with the theater. He explains that everyone is just an actor who acts the character he or she wants to
portray. Usually, these “characters” are created and personified by people in order to please the
“audience” or the people we interact with. With this in mind, Goffman also presents supporting
concepts his claim. One of which is the concept of the”front” and “back”. When he talks about the
“front” he refers to when an actor is on stage. When an actor is on stage, he or she is usually acting
or portraying a different character. On the other hand, the “back” refers to when an actor is in the
backstage. In the backstage, actors become relaxed and are able to be themselves instead of being
the “character” that pleases an au dience10.
Erving Goffman 's "The Presentation of Self in Everyday Life" takes a dramaturgical ,theatre
like, approach to social interactions. The question that interests Goffman in how we manage the
impression of ourselves within social interactions. He holds that in fact, in social interactions, we
always "perform" ourselves. Our theatrical performance of who we are is never a solo act since it
depends on the se tting ("stage"), audience and the cooperation of other players. For Goffman, this
turns any social interaction into a sort of negotiation on the meaning of the situation and the roles of
people in it. This means that if I want to be something I need other people to relate to me as that
something.

8 http://imaginingjustice.org/classroom/goffmans -ghost -art-acting -101-articulated/ accesat la data de 14.01.2018
9 https://nicholascarpo.wordpress.com/2017/09/04/the -presentation -of-self-in-everyday -life/, accesat la data de
14.01.2018
10 https://mikkaeljardin.wordpress.com/2017/09/04/a -reaction -to-erving -goffmans -the-presentation -of-self-in-
everyday -life/ , accesat la data de 14.01.2018

6
Like in theatre, it is not about what's real but rather about what is perceived as real. In "The
Presentation of Self in Everyday Life" Goffman demonstrates how we use different narratological
and symbolic mechani sm to shape the manner in which we are perceived and perceive others. For
Goffman we do not only negotiate our "characters" but also cooperate in constructing them and
setting the stage for them.
Erving Goffman's main point of interest in "The Presentati on of Self in Everyday Life" is the
nature of social interaction. When we meet a person we always attempt to draw information about
him such as social, economic and marital status, an assessment of his nature an traits, his abilities
and so forth. The info rmation we derive allows us to befit our conduct and expectation to that
person.
For Goffman, the nature of our social interactions is managing these impressions the same
way an actor manages his role on stage. An interesting point Goffman makes is that our social
character is always divided in two: the impressions we (actively) make and the impression
(passively) creates. One of the ways in which we attempt to present ourselves in everyday life is to
have control over the definition of the situation, pos itioning other people in such positions that they
will act in accordance with what we want (think of children playing).
From the other's point of view they perceive both the manner we try to appear (things we
say, for example) and our actual appearance (which could include things we unintentionally give
away). Bases on these modes of information people will decide if to coo perate with our definition of
the situation or not. Goffman argues that this makes any social interaction a state of negotiation. All
participants in the interaction create a " Modus Vivendi " of positions and roles which does not always
express true agreeme nt but rather the calculation of needs and abilities within the situation. In any
case people can accept, deny or modify our performance of ourselves.
Goffman thinks society is organized by the principle that determines that everyone has certain social
characteristics and it is his moral right to expect proper evaluation and treatment. This principle
mandates another one holding that people have to be what they claim to be. If someone turns out to
be something else, we denounce him11.
Partea a III a
În 1956, Goffman a publicat o carte intitulată " The presentation of Self in Everyday Life ",
care a comparat performanța teatrală cu interacțiunile zilnice ale omului. Ori de câte ori o persoană

11 http://culturalstudiesnow.blogspot.ro/2017/03/summary -presentation -of-self-in.html , accesat la data de 14.01.2018

7
se angajează într -o conversație, acea persoană încearcă să apară i nteresantă și să susțină atenția
ascultătorului. Modul în care oamenii comunică unul cu celălalt este similar cu tehnicile folosite
pentru a oferi o performanță entuziastă unui public. Acesta este conceptul pe care Goffman îl
explorează pe deplin în cartea sa de debut.
Încă din titlu, ne dăm seama despre subiectul principal pe care l -a tratat Ervig Goffman. El îl
compară pe omul de zi cu zi, cu un actor pe scenă. Așa cum un actor urmează anumiți pași într -o
scenă de teatru, așa și omul de rând are activități asemănătoare cu cele ale actorului. În funcție de
publicul pe care îl are actorul, el se pregătește pentru a fi înț eles de acesta. De asemenea și omul
obișnuit, se prezintă în moduri diferite în funcție de cei cu care interacționează.
Totodată , există elemente distincte în funcție de mai multe caracteristici, cum ar fi: rang,
vârstă, sex și așa mai departe. Astfel, f iecare individ are propria lui recuzită și propria lui mască, cu
care se prezintă în fața celorlalți . De cele mai multe ori însă, aparențele pot fi înșelătoare, omul
dorind să arate de fapt ceea ce el nu este. Nu întotdeuna, hainele arată ”rangul” unei per soane, nu
întotdeauna poți cataloga un om după prima impresie.