Pagina 1 din 33 [620473]

Pagina 1 din 33

A C A D E M I A R O M Â N Ă
ȘCOALA DE STUDII AVANSATE A ACADEMIEI ROMÂNE
DEPARTAMENTUL ȘTIINȚE ECONOMICE, SOCIALE ȘI JURIDICE

EXAMEN :

TEORII ECONOMICE CONTEMPORANE.
MODELE ȘI POL ITICI ALE DEZVOLTĂRII DURABILE

Cursul organizat pentru pregătirea examenului: "Teorii economice contemporane. Modele și pol itici ale
dezvoltării durabile”.
Coordonatori curs: Prof.univ.dr . Gheorghe Zaman, Membru C orespondent a l Academiei Române
Prof.univ.dr. CS I Valentina Vasile

REFERAT :

ANALIZA COMPARATIV Ă A INDICATORI LOR DEZVOLTĂRII DURABILE
IN DOMENIUL SOCIO -ECONOMIC
LA NIVELUL STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT :
Prof.univ.dr . Gheorghe Zaman ,
Membru Corespondent al Academiei Române

DOCTORAND: [anonimizat]
____________________

Pagina 2 din 33

CUPRINS

1. INTRODUCERE
1.1. Scurt istoric al conceptului de dezvoltare durabil ă
1.2. Sistemul de indicatori ai dezvoltarii durabile la nivelul Uniunii Europene
1.3. Sistemul de indicatori ai dezvoltarii durabile în Romania
1.4. Principiile dezvoltarii durabile
1.5. Indicatori ai dezvoltarii du rabile – conform EUROSTAT

2. ANALIZA COMPARATIVA A INDICATORILOR DEZVOLTARII DURABILE IN
DOMENIUL SOCIO -ECONOMIC LA NIVELUL STATELOR MEMBRE ALE
UNIUNII UEROPENE (UE)
2.1. Produsul Intern Brut (PIB) real pe cap de locuitor
2.2. Investițiile
2.3. Venitul real disponibil ajustat brut al gospodăriilor
2.4. Venitul Național Net
2.5. Rata de economisire a populației
2.6. Productivitatea muncii
2.7. Eco-inovare
2.8. Cheltuielile de cercetare și dezvoltare (C&D)
2.9. Ocuparea forței de muncă
2.10. NEET – Tineri care nu lucrează si nu se afla într -o forma de educație
sau formare profesională
2.11. Rata totala a somajului

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Pagina 3 din 33

1. INTRODUCERE

1.1. Scurt istoric al conceptului de dezvoltare durabil ă
Conceptul de dezvoltare durabilă s -a cristalizat în timp, pe parcursul mai multor decenii, în
cadrul unor dez bateri științifice aprofundate pe plan internațional și a căpătat valențe politice precise
în contextul globalizării. Acesta are ca premisă constatarea că civilizația umană este un subsistem al
ecosferei, dependent de fluxurile de materie și energie din ca drul acesteia, de stabilitatea și
capacitatea ei de autoreglare.
Problematica raporturilor dintre om si mediul natural a intrat în preocuparile comunit atii
interna tionale începând cu prima Conferin ta a O rganizatiei Natiunilor Unite asupra Mediului
(Stockho lm, 1972) si s -a concretizat în lucrarile Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare,
instituite în 1985. Raportul acestei Comisii, prezentat în 1987 de G.H. Bruntdland si intitulat
Viitorul nostru comun (Our common future) a oferit prima definitie accep tata a dezvoltarii durabile
ca fiind „ o dezvoltare care satisface nevoile generatiei actuale fara a compromite sansele
viitoarelor generatii de a -si satisface propriile nevoi ”. Conceptul de dezvoltare durabila
reprezinta rezultatul unei abordari integrate a factorilor politici si decizionali, în care protectia
mediului si cresterea economica pe termen lung sunt considerate complementare si reciproc
dependente.
Problemele complexe ale dezvoltarii durabile au capatat o dimensiune politica globala, fiind
abord ate la c el mai înalt nivel la Conferint a Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare Durabila de la
Rio de Janeiro (1992), la Sesiunea Speciala a Adunarii Generale ONU si adoptarea Obiectivelor
Mileniului (2000) si la Conferinta Mondiala pentru Dezvoltare Durabila de la Johannesburg (2002).
S-au conturat, astfel, programe concrete de ac tiune la nivel global si local (Agenda 21 Locala)
conform dictonului „sa gândim global si sa actionam local”.
În anul 1992, la Summitul Mondial de la Rio de Janeiro – Conferința Nați unilor Unite
pentru Mediu și Dezvoltare – s-a prezentat conceptul de dezvoltare durabilă și un plan concret
pentru punerea în aplicare, numit " Agenda 21 ". De asemenea, a fost adoptată și " Agenda Locală
21" care să permită administrațiilor locale din întrea ga lume să -și definească dezvoltarea durabilă pe
termen mediu și lung.
Agenda 21 este un program de acțiune pentru secolul 21 orientat către dezvoltarea durabilă.
A fost adoptat de către statele semnatare ale Declarației de la Rio din iunie 1992.
Principal ele linii de acțiune sunt lupta împotriva sărăciei și a excluderii sociale, producția de
bunuri și servicii durabile si protecția mediului. 1

1 http://www.mmediu.ro/beta/domenii/dezvoltare -durabila/agenda -locala -21/

Pagina 4 din 33
Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic al Uniunii Europene începând cu anul
1997, prin includerea sa în Tratatul de la Maastricht. În anul 2001, Consiliul European de la
Goteborg a adoptat Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene, căreia i -a fost adăugată o
dimensiune externă la Barcelona, în anul 2002. În anul 2005, Comisia Europeană a demarat un
proces de revizuire a Strategiei, publicând, în luna februarie, o evaluare critică a progreselor
înregistrate după 2001, care punctează și o serie de direcții de acțiune de urmat în continuare.
Responsabilitatea pentru implementarea Strategiei de Dezvo ltare Durabilă revine Uniunii
Europene și statelor sale membre, implicând toate componentele instituționale la nivel comunitar și
național. Este subliniată, de asemenea, importanța unei strânse conlucrări cu societatea civilă,
partenerii sociali, comunităț ile locale și cetățenii pentru atingerea obiectivelor dezvoltării durabile.
În acest scop, sunt identificate patru obiective -cheie :
 protecția mediului, prin măsuri care să permită disocierea creșterii economice de impactul
negativ asupra mediului;
 echitate a și coeziunea socială, prin respectarea drepturilor fundamentale, diversității
culturale, egalității de șanse și prin combaterea discriminării de orice fel;
 prosperitatea economică, prin promovarea cunoașterii, inovării și competitivității pentru
asigurar ea unor standarde de viață ridicate și unor locuri de muncă abundente și bine plătite;
 îndeplinirea responsabilităților internaționale ale UE prin promovarea instituțiilor
democratice în slujba păcii, securității și libertății, a principiilor și practicilo r dezvoltării
durabile pretutindeni în lume.
Pentru a asigura integrarea și corelarea echilibrată a componentelor economice, ecologice și
socio -culturale ale dezvoltării durabile, Strategia UE statuează următoarele principii directoare :
 promovarea și prote cția drepturilor fundamentale ale omului;
 solidaritatea în interiorul generațiilor și între generații;
 cultivarea unei societăți deschise și democratice;
 informarea și implicarea activă a cetățenilor în procesul decizional;
 implicarea mediului de afaceri ș i a partenerilor sociali;
 coerența politicilor și calitatea guvernării la nivel local, regional, național și global;
 integrarea politicilor economice, sociale și de mediu prin evaluări de impact și consultarea
factorilor interesați;
 utilizarea cunoștințelo r moderne pentru asigurarea eficienței economice și investiționale;
 aplicarea principiului precauțiunii în cazul informațiilor științifice incerte;
 aplicarea principiului “poluatorul plătește”.

Pagina 5 din 33
Principiile dezvoltării durabile se aplică în egală măsură patrimoniului cultural ca și
capitalului natural, fiind vorba de resurse moștenite de care trebuie să beneficieze și generațiile
următoare. Întrucât avem de -a face cu resurse neregenerabile, eventuala lor irosire, din ignoranță sau
neglijență, devine astfel i recuperabilă și ireversibilă. 2

1.2. Sistemul de indicatori ai dezvoltarii durabile la nivel ul Uniunii Europe ne
Monitorizarea tendintelor dezvoltarii folosind si indicatori situati în afara activitatii
economice precede formularea principiilor dezvoltarii dura bile si s -a afirmat paralel cu procesul de
definire a strategiilor de dezvoltare durabila elaborate sub egida Natiunilor Unite si, respectiv, a
Uniunii Europene.
Convenirea unui set de indicatori acceptati ai dezvoltarii durabile, inclusiv reflectarea în
sistemul conturilor nationale, prin instrumente specifice, a factorilor ecologici si sociali ai
dezvoltarii, constituie în continuare un subiect de preocupare prioritara din partea Oficiului de
Statistica al Comunitatilor Europene (Eurostat), Comisiei Econo mice ONU pentru Europa
(UNECE) si Organizatiei pentru Colaborare si Dezvoltare Economica (OCDE). România, prin
Institutul National de Statistica (INS), este angajata în mod activ în acest proces. În prezent,
Institutul National de Statistica transmite la E urostat un sistem partial de indicatori, integrat în
sistemul european al dezvoltarii durabile, în functie de datele disponibile.
Structura de indicatori produsa de Eurostat pentru primul raport de monitorizare a Strategiei
UE reînnoite asociaza fiecarei d imensiuni strategice un indicator reprezentativ (Nivel 1), un set de
indicatori pentru obiectivele operationale subordonate (Nivel 2) si indicatori descriptivi ai
domeniilor de interven tie pentru politicile asociate (Nivel 3). Un set suplimentar de indicat ori, în
afara acestei structuri (indicatorii contextuali), este inclus pentru fenomenele greu de interpretat
normativ sau al caror raspuns la interventii ramâne neidentificat.
Prin Dec larația de la Johannesburg s -a asumat responsabilitatea colectivă pentru progresul și
întărirea celor trei piloni interdependenți ai dezvoltării durabile:
1. dezvol tarea economică;
2. dezvoltarea socială;
3. protecția mediului la nivel local, național, regional și global.
În acest sens, eforturile sunt cu precădere axate pe:
 eradicarea sărăciei;
 modificarea modelelor de producție și consum;

2 Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013 -2020 -2030, Guvernul Romaniei,
Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Centrul National pentru Dezvoltare Durabila, Bucuresti, 2008,
http://www.insse.ro/cms/files/IDDT%202012/StategiaDD.pdf

Pagina 6 din 33
 protejarea sănătății;
 protejarea și managementul bazei de resurse naturale pentru dezvoltarea economică și
socială.
Potrivit E urostat, i ndicatori de dezvoltare durabilă au scopul de a măsura dezvoltarea
durabil ă pe perioade mai lungi de timp si sunt grupati în 10 categorii:
– dezvoltarea economic o-sociala ;
– producția și consumul durabile;
– incluziune socială;
– schimbările demogr afice;
– sănătate publică;
– energie și schimbările climatice;
– transportul durabil;
– resurse naturale;
– parteneriatul global;
– buna guvernare. 3

1.3. Sistemul de indicatori ai dezvoltarii durabile în Romania
Setul de indicatori de dezvolt are durabilă pentru România (IDDR) este structurat pe
obiectivele Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă , cu ierarhizare pe trei niveluri:
– nivelul 1: indicatori principali (de bază);
– nivelul 2: indicatori complementari, utilizabili pentru monitorizare a și revizuirea progra –
melor de dezvoltare durabilă;
– nivelul 3: indicatorii de progres ai Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a
României, acoperind pachetul de politici pe care aceasta le generează, inclusiv a celor ce
nu sunt cuprinse în Stra tegia UE.
Sistemul IDD pentru România este armonizat și congruent cu sistemul de indicatori utilizat
la nivelul UE, urmărind pilonii de bază:
– arhitectură: structură ierarhică pe teme, sub -teme, domenii de intervenție;
– concepte, definiții, clasificăr i și nomenclatoare asociate;
– metode de calcul.
Sistemul IDD integrează într-o structură piramidală indicatori economici, sociali și de
mediu, utilizabili pentru evaluarea tridimensională a dezvoltării durabile în România, avand in
vedere 13 obiective:

3 Glossary: Sustainable development indicator ,
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics -explained/index.php/Glossary:Sustainable_development_indicator

Pagina 7 din 33
Obiectiv 1. Transformari structurale si echilibre macroeconomice
Obiectiv 2. Schimbari climatice si energii curate
Obiectiv 3. Transport durabil
Obiectiv 4. Productie și consum durabile
Obiectiv 5. Conservarea și gestionarea resurselor natural e
Obiectiv 6. Sănătate publică
Obiectiv 7. Incluziune socială, demografie și migrație
Obiectiv 8. Sărăcia globală și sfidările dezvoltării durabile
Obiectiv 9. Educație și formare profesională
Obiectiv 10. Cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, inovare
Obiecti v 11. Creșterea productivității muncii și îmbunăt ățirea ratei de ocupare
Obiectiv 12. Politica de investiții și diversificarea surselor de finanțare
Obiectiv 13. Capacitatea administrativa si calitatea serviciilor publice.
Indicatorii DD pentru România includ 103 de indicatori, cu seriile de date disponibile în
sistemul statistic național începând din anul 2000, ierarhizați, astfel: 19 indicatori de nivel 1, 37
indicatori de nivel 2 și 47 indicatori la nivelul 3 . 4

Indicatorii de Dezvoltare Durabila Teri toriala in Romania (IDDT)
Indicatorii s -au identificat atat in urma analizei indicatorilor existenti dezvoltati si utilizati de
catre Eurostat sau in alte documente si studii de politici ale UE, cat si a Strategi ei Naț ionale de
Dezvoltare Durabil ă. Asadar, acestia urmaresc obiectivele tinta si modalitatile de actiune la
orizontul anilor: 2013, 2020, 20 30, stabilite prin Strategia Naț ional ă de Dezvoltare Durabil ă și sunt
construiti pe baza informatiilor care sunt disponibile in Institutul National de Statist ică, Ministerul
Mediului si P ădurilor si institutiile din subordinea sau coordonarea acestuia si a metodologiilor care
sunt armonizate cu cele ale Uniunii Europene.
Functionalitatea indicatorilor consta atat in intelegerea coeziunii teritoriale prin masur area
implementarii obiectivelor prezentate in strategie, cat si in informarea si sprijinirea elaborarii
politicilor cu privire la dezvoltarea durabila la nivel teritorial.
Sistemul IDDT include 46 de indicatori, cu seriile de date disponibile in cepand din
anul 2005, structurati pe zece teme, astfel:
1. Societatea cunoasterii si dezvoltarea economica si sociala – 18 indicatori
2. Consumul si productia durabile – 9 indicatori
3. Transport – 2 indicatori

4 Institutul National de Statistica , Indicato ri de Dezvoltare Durabilă în România (IDDR)
http://www.insse.ro/cms/files/Web_IDD_BD_ro/index.htm

Pagina 8 din 33
4. Conservarea si gestiunea resurselor naturale – 3 indicatori
5. Sana tatea publica – 5 indicatori
6. Nivel ul de trai – 2 indicatori
7. Coeziunea sociala si teritoriala – 3 indicatori
8. Buna guvernare – 2 indicatori
9. Turism – 1 indicator
10. Utilitate publica de interes local – 1 indicator . 5

1.4. Principiile dezvoltarii durabile
Principiile Dezvoltării Durabile, așa cum au fost enunțate în 1992, în Declarația de la Rio
asupra Mediului și Dezvoltării 6 sunt:
Principiul 1 . Oamenii sunt în centrul preocupărilor dezvoltării durabile. Ei au dreptul la o
viață sănătoasă și productivă, în armonie c u natura.
Principiul 2 . Statele, în acord cu Carta Națiunilor Unite și cu principiile dreptului
internațional, au dreptul suveran de a -și exploata propriile resurse in conformitate cu politicile lor de
mediu și de dezvoltare, și responsabilitatea de a asig ura faptul că activitățile desfașurate sub
jurisdicția sau controlul lor nu cauzează daune mediului altor state sau zonelor aflate dincolo de
limitele jurisdicției naționale.
Principiul 3 . Dreptul la dezvoltare trebuie îndeplinit astfel încât să raspunda n evoilor de
dezvoltare și de mediu ale generațiilor prezente și viitoare.
Principiul 4 . Pentru atingerea dezvoltării durabile, protecția mediului trebuie să constituie
parte integrantă a procesului de dezvoltare și nu poate fi considerată izolată de acesta.
Principiul 5 . Toate statele și toți oamenii trebuie să coopereze în scopul esențial al eradicării
sărăciei, ca cerința indispensabilă a dezvoltării durabile, pentru a diminua inegalitățile între
standardele de viața și pentru a satisface mai bine nevoile majorității oamenilor lumii.
Principiul 6 . Situației speciale și nevoilor ță rilor în curs de dezvoltare, în deosebi a celor mai
puțin dezvoltate și a celor mai vulnerabile cu privire la mediu, trebuie să li se acorde prioritate
specială. Acțiunile internați onale în domeniul mediului și dezvoltării trebuie, de asemenea, să se
adreseze intereselor și nevoilor tuturor țărilor.
Principiul 7 . Statele trebuie să coopereze într -un spirit de parteneriat global, pentru
conservarea, protecția și refacerea sănătății și integrității ecosistemului Pamântului. Dată fiind
contribuția diferită la degradarea mediului la nivel global, statele au responsabilități comune dar

5 Institutul National de Statistica , Indicatori de Dezvoltare Durabilă Teritorial a în România (IDDT )
http://www.insse.ro/cms/files/IDDT%202012/index_IDDT.htm
6 Rio Declaration on Environment and Development,
http://www.unep.org/Documents.Multilingual/Default.asp?DocumentID=78&ArticleID=1163

Pagina 9 din 33
diferențiate. Țările dezvoltate recunosc responsabilitatea pe care o poartă în atingerea dezvoltării
durabile la nivel internațional, având în vedere presiunile pe care societățile lor le au asupra
mediului global , precum și tehnologiile și resursele financiare pe care le dețin.
Principiul 8 . Pentru a atinge dezvoltarea durabilă și o cali tate mai bună a vieți i pentru toți
oamenii, statele trebuie să reducă și să elimine modelele nesustenabile de producție și consum și să
promoveze politici demografice potrivite.
Principiul 9 . Statele trebuie să coopereze pentru a -și întări capacitatea administrativă internă
pentru dezvoltarea durabilă, prin creșterea nivelului de înțelegere științifică prin schimburi de
cunoștințe științifice și tehnologice și prin intensificarea dezvoltării, adaptării, răspândirii și
transferului tehnologiilor, inclusiv a tehnologiilor noi și inovatoare.
Principiul 10 . Problemele de mediu sunt cel mai bine tratate prin participarea tuturor
cetățenilor de la nivelul relevant. La nivel național, fiecare individ trebuie să aibă acces
corespunzător la informații de mediu care sunt deținute de autor itățile publice, inclusiv la informații
asupra activităților și materialelor periculoase de la nivelul comunităților lor, și oportunitatea de a
participa la procesul de luare a deciziilor. Statele trebuie să faciliteze și să încurajeze conștientizarea
și participarea publicului făcând informația disponibilă la nivel cât mai larg.
Principiul 11 . Statele trebuie să promulge legislație de mediu eficace. Standardele de
mediu, obiectivele de management și prioritățile trebuie să reflecte contextul de mediu și de
dezvoltare căruia li se aplică. Standardele aplicate de unele tari pot fi nepotrivite și cu un cost
economic și social nejustificat pentru alte țări, în special pentru țările în curs de dezvoltare.
Principiul 12 . Statele trebuie să coopereze pentru a prom ova un sistem economic
internațional deschis care să conducă la crestere economica și dezvoltare durabilă în toate țările,
pentru a se adresa mai bine problemelor privind degradarea mediului. Măsurile de politică
comercială în scopuri legate de mediu nu tr ebuie să constituie mijloace de discriminare arbitrară sau
nejustificată sau vreo constrângere ascunsă asupra comerțului internațional. Acțiuni unilaterale care
să se ocupe cu probleme de mediu din afara jurisdicției țării importatoare trebuie să fie evita te.
Măsurile de mediu care se adresează problemelor de mediu transnaționale sau globale trebuie, cât
mai mult posibil, să se bazeze pe un consens internațional.
Principiul 13 . Statele trebuie să dezvolte legislația națională privind obligația și
despăgubir ea pentru victimele poluării și ale altor pagube de mediu. Statele tebuie , de asemenea , să
coopereze într -o manieră promptă și mai hotărâtă pentru a dezvolta legi internaționale privind
obligativitatea și despăgubirea pentru efectele adverse ale pagubelor de mediu cauzate de activități
de sub jurisdicția sau controlul lor zonelor aflate dincolo de jurisdicția acestora.

Pagina 10 din 33
Principiul 14 . Statele trebuie să coopereze în mod eficace pentru a descuraja sau preveni
mutarea și transferul către alte state a oricăror activități sau substanțe care cauzează degradarea
severă a mediului sau care se descoperă ca sunt periculoase pentru sănătatea umană.
Principiul 15 . Pentru a proteja mediul, abordarea precaută trebuie sa fie larg aplicată de
către state conform cu capacită țile lor. Acolo unde există amenințări de pagube serioase și
ireversibile, lipsa de certitudine științifică deplină nu trebuie să fie folosită ca argument pentru
amânarea măsurilor eficiente din punct de vedere al costurilor de prevenire a degradării mediu lui.
Principiul 16 . Autoritățile naționale trebuie să se străduiască să promoveze internalizarea
costurilor de mediu și utilizarea instrumentelor economice, luând în considerare modul de abordare
conform căruia poluatorul trebuie, în principiu, să suporte costul poluării, având datoria privind
interesul public și fară a distorsiona comerțul internațional și investițiile.
Principiul 17 . Evaluarea impactului asupra mediului, ca instrument național, trebuie
întreprinsă pentru activități propuse pentru care exi stă posibilitatea să aibă un impact advers
semnificativ asupra mediului și care sunt supuse deciziei unei autorități naționale competente.
Principiul 18 . Statele trebuie să anunțe imediat alte state cu privire la orice dezastre naturale
sau alte pericole c e au probabilitatea de a produce efecte dăunătoare subite asupra mediului acelor
state. Toate eforturile vor fi făcute de către comunitatea internațională pentru a ajuta statele astfel
lovite.
Principiul 19 . Statele trebuie să furnizeze înștiințări prealab ile și în timp util, ca și
informații relevante statelor potențial afectate, asupra activităților ce ar putea avea un efect advers
transnațional de mediu semnificativ și trebuie să se consulte cu acele state într -un stadiu timpuriu și
în bună credință.
Principiul 20 . Femeile dețin un rol vital în managementul mediului și dezvoltare.
Participarea lor deplină este de aceea esențială pentru realizarea unei dezvoltări durabile.
Principiul 21 . Creativitatea, idealurile și curajul tinerilor lumii trebuie să fie m obilizate
pentru crearea unui parteneriat global pentru a atinge dezvoltarea durabilă și pentru a asigura un
viitor mai bun pentru toți.
Principiul 22 . Locuitorii indigeni și comunitățile lor, ca și alte comunități locale dețin un rol
vital în managementul mediului și dezvoltare datorită cunoștințelor și obiceiurilor lor tradiționale.
Statele trebuie să le recunoască și să le susțină în mod just identitatea, cultura și interesele și să le
permită participarea eficientă la atingerea dezvoltării durabile.
Principiul 23 . Mediul și resursele naturale ale oamenilor sub asuprire, dominație sau
ocupație trebuie să fie protejate.

Pagina 11 din 33
Principiul 24 . Războiul este în mod intrinsec distructiv pentru dezvoltarea durabilă. Statele
trebuie de aceea să respecte legile internaț ionale care furnizează protecție pentru mediu în timp de
conflict armat și să coopereze la dezvoltarea în continuare a acestora, dacă este necesar.
Principiul 25 . Pacea, dezvoltarea și protecția mediului sunt interdependente și in divizibile .
Principiul 26 . Statele trebuie să își rezolve toate disputele legate de mediu în mod pașnic și
prin mijloace potrivite în acord cu Carta Națiunilor Unite.
Principiul 27 . Statele și oamenii trebuie să coopereze în bună credință și într -un spirit de
parteneriat la îndepli nirea principiilor cuprinse în această Declarație și la dezvoltarea în continuare a
legilor internaționale în domeniul dezvoltării durabile.

Politica de mediu a UE s -a cristalizat prin adoptarea unei serii de măsuri minime de protecție
a mediului, ce avea u în vedere limitarea poluării, urmând ca în anii ’90 să treacă printr -un proces de
orizontalizare și să se axeze pe identificarea cauzelor acestora, precum și pe nevoia evidentă de a lua
atitudine în vederea instituirii responsabilității financiare pentru daunele cauzate mediu lui. Această
evoluție conduce la delimitarea următoarelor principii de acțiune :
– Principiul „Poluatorul plătește” : are în vedere suportarea, de către poluator, a cheltuielilor
legate de măsurile de combatere a poluării stabilite de a utoritățile publice, altfel spus, costul acestor
măsuri va fi reflectat de costul de producție al bunurilor și serviciilor ce cauzează poluarea;
– Principiul acțiunii preventive : se bazează pe regula generală că „e mai bine să previi decât
să combați”;
– Principiul precauției : prevede luarea de măsuri de precauție atunci când o activitate
amenință să afecteze mediul sau sănătatea umană, chiar dacă o relație cauză -efect nu este deplin
dovedită științific;
– Principiul protecției ridicate a mediului : prevede ca politica de mediu a UE să urmărească
atingerea unui nivel înalt de protecție;
– Principiul integrării : prevede ca cerințele de protecție a mediului să fie prezente în
definirea și implementarea altor politici comunitare;
– Principiul proximității : are d rept scop încurajarea comunităților locale în asumarea
responsabilității pentru deșeurile și poluarea produsă.

Pagina 12 din 33

1.5. Indicatori ai dezvoltarii durabile (conform EUROSTAT )

Tema 1: Dezvoltare socio -economică
Nivel 1 Sub-tema Nivel 2 Nivel 3
1. Rata de
creștere a
Produsului
Intern Brut
(PIB)/locuitor Dezvoltare
economică 1. % din PIB alocat pentru
investiții, pe sectoare
instituționale

2. Venitul real disponibil
ajustat brut al gospoda –
riilor pe cap de locuitor
1. Rata reală de creștere a PIB

2. Venitul Național Net

3. Rata de economisire a populației
(%)
Inovație,
competitivitate
și eficiență
ecologică 3. Productivitatea
muncii/ora lucrată
4. Indicele eco -inovare

5. Cheltuielile totale pentru
cercetare -dezvoltare ca % in PIB

Ocupa rea
forței de
muncă 4. Rata totală de ocupare

5. NEET 6. Rata de ocupare: pe total

7. Rata totală a șomajului

2. ANALIZA COMPARATIVA A INDICATORILOR DEZVOLTARII DURABILE
IN DOMENIUL SOCIO -ECONOMIC
LA NIVEVLUL STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE (UE )

Dezvoltarea socio -economică durabilă reprezintă un element esențial al Strategiei de
Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene (SDS). Strategia stabilește obiectivul de promovare a unei
economii prospere, inovatoare și cunoștințe bogate competitive și eco -eficiente, care furnizează
standarde înalte de viață și de muncă deplină și de înaltă calitate în întreaga Uniune Europeană.

2.1. Produsul Intern Brut (PIB) real pe cap de locuitor
Creșterea PIB -ului pe cap de locuitor contribuie la crearea de locuri de muncă și generează
resurse economice suplimentare pe termen lung pentru investiții. Cu toate acestea, în cazul în care
se bazează mai mult pe utilizar ea resurselor naturale , pune presiune asupra mediului și reduce
posibilitățile viitoare de consum. Prin contrast , exploatând surse alternative de creștere, cum ar fi
inovație tehnologică sau de educație și avansarea abilităților umane s-ar putea rupe ac eastă legătură
prin decuplarea presiunilor mediului de creșterea economică.

Pagina 13 din 33
PIB-ul real pe cap de locuitor este cal culat ca raportul dintre PIB real si populația medie într –
un an. Ca masura a venitului mediu real, acesta este adesea folosit ca un indicator al modului de trai
al oamenilor di ntr-o anumită țară.
PIB-ul este o măsu ră a activității economice si se referă la valoarea producției totale de
bunu ri și servicii realizate într-o economie pe o anumită perioadă de timp, un consum intermediar,
plus impozitele nete pe produse și importuri. Acesta poate fi măsurat în trei moduri: export ,
cheltuieli sau venituri. Pe part ea de cheltuieli, PIB -ul este format din consumul final privat,
consumul final guvernamental, formarea brută de capital fix, variația stocurilor și a exporturilor nete
(diferența dintre importuri le și exporturi le de bunuri și servicii).
Deși venitul pe cap de locuitor este utilizat pe scară largă ca un substitut pentru prosperitate,
aceasta nu este o măsură pentru bunăstare. El nu ține cont de anumite probleme sociale, cum ar fi :
egalitatea distribuției veniturilor sau a valorii servicii lor necomerciale ( de exemplu: munca de uz
casnic sau munc a voluntară) relevante pentru bunăstarea individuală.
PIB-ul pe cap de locuitor în UE a crescut în mod continuu, la o rată medie de creștere de
2,28% între 1995 și 2007. Această tendință s-a inversat odată cu începerea crizei economice la
sfârșitul anului 2008, iar în anul 2009 a f ost înregistrat un declin de 4,58 %. Aceasta a fost cea mai
puternică lovitura din ultimele doua decenii. Între 2009 și 2011, PIB -ul real pe cap de locuitor a
înregistr at în medie o creștere mo derată de 1, 59%. Din 2011 până în 2013, activitatea economică s-a
diminuat inregistrand o scadere de 0,38% în cursul perioadei de doi ani înainte de a reveni la o
creștere pozitivă în 2014 (1,56%) si 2015 (1,92%) .

Grafic ul nr. 1 : PIB-ul real pe cap de locuitor (Euro pe cap de locuitor) la nivelul UE (28 tari) in perioada 1995 -2015

Pagina 14 din 33
Trebui e remarcat faptul că PIB -ul real pe cap de locuitor a evoluat diferit în statele membre
ale UE.
Creșterea economică a fost pozitivă în toate statele membre ale UE într e 2000 și 2007,
înainte de criza economic o-financiara care a schimbat condițiile de piață. Au fost observate cele mai
mari rate de creștere anuale medii în unele state central și est europene , membre ale UE, și anume
Letonia (10 ,12%), Lituania (9,49%), Est onia (8,34%), România (7,43%), Bulgaria (7,27 %) și
Slovacia (6,2 5%). În contrast, PIB -ul real pe cap de locuitor în unele state membre a crescut cu mai
puțin de 2% pe an, în medie. Cele mai scăzute rate de creștere au fost observate în Italia (0,7 2%),
Portugalia (0,86 %) și Franța (1,1 4%).

Graficul nr. 2: PIB-ul pe cap de locuitor la nivelul statelor membre UE (Euro pe cap de locuitor)
in perioada 2000 -2007

Unele economii, în special cele care au acumulat mari dezechilibrele macroeconomice
înainte de 20 08, au fost mai expuse efectelor crizei , au inregistrat un deficit mai mare în 2008 și
2009, precum și în 2012 și 2013, în timp ce altele au fost mai puțin afectate.
Până în 2015 , o creștere s-a stabilizat în majoritatea statelor membre, însă activitatea
economică a stagnat mai mult în unele economii din sudul UE. Cel mai puternic declin al PIB -ului

Pagina 15 din 33
real pe cap de locuitor între 2007 și 201 5 a fost observat în Grecia (-3,49%) , Cipru (-1,89) și Ital ia
(-1,39%). Aceste țări au avut masuri nesustenabile de ech ilibru pre -criză . Chiar și în țările care nu
au acumulat dezechilibre in plan extern, cum ar fi Germania, creșterea economică s -a deteriorat ca
urmare a cererii de export in statele membre UE în scăde re, precum și a incertitudinii in afaceri .

Grafic ul nr. 3: PIB-ul real pe cap de locuitor la nivelul statelor membre UE (Euro pe cap de locuitor)
in perioada 2011 -2015

Economiile statelor membre central și e st europene , care au avut bilanțuri mai stabile înainte
de criză, a u crescut mai puternic între 20 07 și 2015 , în ciuda efectelor colaterale ale economiilor
mai tulburi. Polonia a evoluat foarte bine ș i a fo st singura economie din statele membre UE care a
menținut o creștere economică în timpul crizei economice și ulterior. Între 2007 și 2015 , Polonia ș i
Lituania au avut rate medii d e creștere pe an mai rapide (3,1 7% și 2 ,35%, respectiv), urmată de
Slovacia (2,20%) si România (2,18 %).
A se vedea Anexele nr. 1 si 2 , respectiv :
 Tabelul nr. 1 : PIB -ul real pe cap de locuitor pe fiecare tara membra a UE in pe rioada 199 5-
2015, Euro pe cap de locuitor; Sursa : Eurostat (online data code: tsdec100)
si
 Tabelul nr. 2 : PIB-ul real pe cap de locuitor p e fiecare țară memb ra a UE in perioada 1995 –
2015, m odificare pro centuală față de anul precedent; Sursa: calcule person ale avand la baza
datele statistice furnizate de Eurostat (online data code: tsdec100) .

Pagina 16 din 33
2.2. Investițiile
Investițiile ca procent din PIB reprezintă cheltuieli care sporesc capacitatea de producție a unei
economii. Acest lucru are un impact asupra nivelului de trai pe termen mediu și lung.
Achiziționarea de bunuri de capital poate cuprinde, printre altele : servicii si lucrari pentru energie și
infrastructura de transport, eco-tehnologii inovatoare si industriale, precum și de educație și
cerce tare-dezvoltare (C&D). I nvestiții le pe termen lung din punct de vedere economic, ecologic și
social sunt esențiale pentru susținerea creșt erii economice durabile. Acest i ndicator reprezintă
ponderea in PIB , care este utilizat pentru investiții le brute (mai degrabă decât, de exemplu, pentru
consum sau exporturi). Acesta este definit ca form are brută totală de capital fix exprimată ca
procent din PIB, pentru sectorul public și cel privat.
Investițiile efectuate de statele membre UE a u scăzut cu ap roape două puncte procentual e
din 2002 până în 201 5. Acest lucru s-a datorat, în mare parte , unei scăderi accentuate a investițiilor
private cauzate de efectele nefavorabile ale crizei economice. In perioada 2009 -2013, investiții le
publice au scăzut ca urmare a eforturilor de consoli dare fiscală, care a u condus în continuare la o
diminuare a investiție i totale . Incepand cu 2014 se inregistreaza o relansare usoara a investiilor
totale , care continua si in 2015 .

Graficul nr. 4 : Ponderea din PIB alocat pentru investiții totale pe sect oare instituționale la nivelul UE (28 tari)
in perioada 2002 -2015

Ponderea PIB utilizat pentru investiții le totale în UE a urmărit îndeaproape ciclul economic.
Între 200 3 și 2007, investițiile au crescut în mod continuu, atingând un nivel maxim de 22,86 % din
PIB în 2007. Având în vedere criza economică din 2008, indicatorul a urmat o tendință de scădere.
Pe termen lung între 2002 și 2015 , acesta a scăzut cu aproape două puncte procentuale, de la
21,46 % la 19, 93%. Acest luc ru a fost în mare parte datorat unei scăderi în 2009 a investiții lor

Pagina 17 din 33
efectuate de sectorul privat si gospodariile populatiei. Investiția totală a fost redus a în continuare
prin declin ul investițiilor g uvernamentale inregistrate între 2009 și 2015 .
Valoarea totală a in vestițiilor a inregistrat o crestere în majoritatea țărilor UE, înainte de
criză. România (11,30%), Letonia (11,17%) și Estonia (9,95%) au avut cea mai puternica creștere a
investițiilor ca pondere din PI B între 2000 și 2007.

Graficul nr. 5: Investiți ile totale in sectorul instituțional in perioada 2011 -2015 (% din PIB)

Ca urmare a investițiilor totale efectuate in perioada pre -criza , efectele crizei a u fost reduse
la jumăt ate în Cipru (-3,75%) , Grecia (-3,02%) , Irlanda (-3,65%) , Spania (-4,88%) și Po rtugalia (-
1,69%) . Pierderea încrederii investitorilor a fost resimtita si în Slovacia (-3,80%) , Lituania (-8,18%)
și Letonia (-9,51%) .
A se vedea Anexa nr. 3, respectiv Tabelul nr. 3 : Investiții totale pe sectoare instituționale in
statele membre UE in pe rioada 1995 -2015 (% in PIB).

2.3. Venitul real disponibil ajustat brut al gospodăriilor
Venitul real disponibil ajustat brut al gospodăriilor pe cap de locuitor se referă la venitul
disponibil al gospodăriilor pentru cheltuieli și economisirea după achitarea taxelor. Acesta include
beneficii sociale și transferurile sociale în natură (b unuri și serviciile oferite de G uvern, cum ar fi
educația și asistența medicală).
Venitul disponibil brut al gospo dăriilor din UE au crescut cu 26,05 % pe ter men lung din
2004 până în 201 5. Evoluțiile pe termen scurt din 200 9 până în 201 5 au fost, de asemnea, pozitive

Pagina 18 din 33
la nivelul UE, cu toate că unele câștiguri s -au inversat din cauza crizei economice . Gospodăriile
populației din statele membre UE afectate de criză s-au confruntat cu o deteriorare marcată de
poziția lor.

Graficul nr. 6: Venitul real disponibil ajustat brut al gospodariilor la nivelul UE (28 tari) in perioada 200 4-2015

Evolutia venitului real disponibil ajustat brut al gospodăriilor pe cap de locuitor , la nivelul
statelor membre UE, pe termen scurt , intre 2011 si 2015, este evidentiata in graficul urmator:

Graficul nr. 7: Venitul real disponibil ajustat brut al gospodariilor pe cap de locuitor i n perioada 2011 -2015 (Euro)

Dintre statele membre UE, modificarea procentuala in 2015 fata de 2004 cea mai ridicata a
venitului real disponibil ajustat brut al gospodăriilor pe cap de locuitor a fost inregistrata de

Pagina 19 din 33
Romania (160,75%), Slovacia (83,21%), Estonia (79,38%) si Polonia (72,96%). La polul opus s -au
situat Grec ia (-9,57%) , Regatul Unit (5,32%) si Cipru ( 9,61% ).
Progresul a fost mai lent pe termen scurt, din 2008 până în 2013, datorită efectului crizei
economice asupra condițiilor de pe piața forței de muncă și a cheltuielilor sociale. Această încetinire
a creș terii pe termen scurt, a determinat o expunere a mai multor persoane riscului de sărăcie și
excluziune socială și a mărit ponderea ș omerilor de lungă durată.
Incepand cu 2013, tendinta a fost de crestere a venitului real disponibil ajustat brut al
gospodă riilor pe cap de locuitor atat la nivelul UE, cat si pentru fiecare stat membru in parte.
A se vedea Anexa 4 – Tabelul nr. 4: Venitul real disponibil ajustat brut al gospodăriil or pe
cap de locuitor in perioada 2004 -2015; Sursa: Eurostat (online data code: tec00113) .

2.4. Venitul Național Net
Venitul național brut (in prețurile pieței) reprezintă venituri primare de încasat de către unitățile
rezidente în schimbul implicarii în activitatea productivă: remunerarea salariaților, impozite pe
producție și importuri , minus subvenții le, venituri le din proprietate (cele de încasat minus cele de
platit ), excedentul brut d in exploatare și venitul brut mixt. Venitul național brut (in prețurile pieței)
este egal cu PIB minus veniturile primare de plătit de către unitățile rezidente catre unitățile
nerezidente, plus veniturile primare de încasat de către unitățile rezidente de la restul lumii.
Venitul național net este egal cu venitul național brut după deducerea consumului de capital fix
(amortizarea) .

Graficul nr. 8: Venitul National Net la nivelul UE (28 tari) in perioada 200 2-2015

Pagina 20 din 33
La nivelul UE, Venitul National Net a inregistrat o crestere continua in perioda 2002 -2007,
dupa care urmare a crizei economice, acesta s -a diminuat pana in 2009, urmand apoi o crestere
usoara pana in 2015.
Cresterea procentuala cea mai ridicata a indicatorului Venitul National Net in 2007 fata de
2002, la nivelul statelor membre UE, a fost inregistrat de Romania (172,26%), urmata de Letonia
(123,49%) si Slovacia (118,20%). Ce mai reduse p rocente au fost inregistrate de Cipru (16,25%),
Germania (17,64%) si Regatul Unit (19,12%).
Daca avem in vedere evolutia indicatorului in 2015 fata de 2010, atunci statele cu cele mai
mici procente sunt Grecia ( -22,66%), Cipru ( -7,53%) si Spania (0,15%), i ar la polul opus, cresterile
cele mai ridicate au fost inregistrate de Estonia (43,54%), Malta (39,31%) si Lituania (37,95%).

Graficul nr. 9: Venitul National Net in perioada 2010 -2015 (Euro – preturi curente )

A se vedea Anexa nr. 5 – Tabelul nr. 5 : Venitul National Net in statele membre UE in
perioada 1995 -2015 (in preturi curente); Sursa: Eurostat (online data code: tsdec230 ).

2.5. Rata de economisire a populației (%)
Rata de economisire a populației cuprinde cea mai mare parte din economii le totale al e unei
economii si este esențial a pentru alocarea resurse lor financiare . Aceasta reprezintă partea din venitul
disponibil al populatiei care nu este cheltuita pentru consum final și poate fi în schimb investita.
Pe termen scurt, economiile populației ajut a la amortiza rea fluctuațiil or economice,
permițând populației esalonarea consumului lor de -a lungul timpului si diminuarea efectelor
schimbări lor în venitul lor. Pe termen lung, rata de economisire a populatiei este un factor

Pagina 21 din 33
determinant al creșterii și a capacității potențiale a unei economii de a investi în producție, capitalul
natural și uman , pentru generațiile viitoare.
Rata brută a economisirii populației se calculează ca raport intre economii le brute si venitul
disponibil brut.
O rată de economisir e negativă indică faptul că o gospodărie cheltuiește mai mult decât
primește sub fo rmă de venit regulat. Diferența ar putea să fie finanțat a prin credite (datorii în
creștere), vânzările de active (financiare și nefinanciare), sau ridicarea de numerar din depozite si
conturi de economii .
Rata de economisire a populatiei în UE a scăzut moderat pe termen lung, între 2000 și 2015 .
Pe termen scurt, între 2009 și 2015 , indicatorul a scăzut cu mai mult de două puncte procentuale,
compensând o creștere rapidă într e 2007 și 2009. Rata economisirii populației in UE a urcat la
12,57% în 2001 .

Graficul nr. 10 – Rata de economisire a populatiei la nivelul UE (28 tari) in perioada 1999 -2015

Economiile populației au început să creasca din nou la sfârșitul anului 2008, din cauza
începerii crizei economice, și a u ajuns la 12,90 % în 2009. Acest lucru nu este o surpriză, deoarece
rata economisirii populației este în general sensibilă la incertitudine a asupra ratelor de economie și
de interes. Din anul 2010 economiile popul ației au scăzut în mod continuu, atingând un nivel record
de 10, 30% în 2015 .
Trebuie remarcat faptul că un nivel scăzut al economiilor populației nu este neapărat nedorit
în perioade de recesiune economică. Diminuarea economii lor în timpul unei recesiuni i ndică
cresterea cheltuieli lor, ceea ce ajută la redresarea stabilității economice. Prin urmare, scăderea
indicatorului trebuie interpretat cu prudență, având în vedere criz a economică în UE.

Pagina 22 din 33
În 2015 , rata de economisire a populatiei în statele membre ale U E a variat de la valori
negativ e (-5,74% în Cipru , -2,19% în Letonia și Lituania ( -1,85% ), la 18, 65%, în Suedia. Ratele de
economisire negativa în Cipru , Letonia și Lituania indică faptul că populatia medi e din aceste țări a
cheltuit mai mult decât venitur ile lor regulate și a finanțat diferența prin credit, vânzarea de active
sau lichidarea de depozite. Ratele medii de economisire a populatiei au fost, de asemenea, scăzut e în
Polonia (1,77%) și Portugalia (4,44 %). Celălalt capăt al spectrului a fost domin at de un număr de
state membre, din partea de nord și vest a UE, cu rate de economisire a populatiei peste media UE
(18,65 % în Suedia, 17,03% în Germania, 14,80% în Slovenia, 14,14 % în Franța și 12 ,74% în Țările
de Jos).

Graficul nr. 11 – Rata de econom isire a populatiei la nivelul statelor membre UE in perioada 2010 -2015 (%)

Înainte de criza economică din 2008, ratele de economisire a gospodăriilor în întreaga UE au
fost convergente. Au început să se abată pe măsură ce tarile au fost grav afectate de c riză.
A se vedea Anexa nr. 6 – Tabelul nr. 6 : Rata de economisire a populatiei în funcție de țară
in perioada 1999 -2015 (%); Sursa: Eurostat (online data code: tsdec240).

2.6. Productivitatea muncii
Productivitatea muncii, ca o sursă majoră de creștere economi că, este un determinant cheie
al competitiv ității viitoare și prosperitatii economiilor statelor membre UE, precum și a nive lului de
trai ale populației sale. Inovații le tehnologice, împreună cu îmbunătățirea organizării capitalului
fizic și uman (sănătate și competențe), sunt unii dintre factorii principali care contribuie la creșterea
productivității.

Pagina 23 din 33
În cadrul Strategiei Europa 2020 , promovarea unei societăți inovatoare , bazate pe cunoaștere
este văzută drept o cale majoră pentru creșterea productivitat ii forței de muncă.
Productivitatea muncii pe oră lucrată es te o măsură a producției reale pe unitatea de forța de
muncă (măsurată prin numărul total d e ore lucrate). Este un indicator al eficienței cu care forta de
de muncă se reflecta în producția de b unuri și servicii.
Productivitatea muncii pe oră lucrată în UE a crescut cu 17,96 %, pe termen lung, între 2000
și 201 5. Pe termen scurt , in perioada 2008 -2009 , nivelul productivitatii muncii a fost inversat de
criza economică, dar începând cu anul 2010 ind icatorul a revenit la o traiectorie ascendentă.

Graficul nr. 12 – Productivitatea muncii pe oră lucrată la nivelul UE -28 in perioada 1995 -2015 (Euro pe oră lucrată)

Productivitatea muncii în UE a crescut în mod continuu între 2000 și 2007. Această tend ință
a fost întreruptă de la începutul crizei economice în 2008 , ca urmare a deteriorarii condițiilor
economice. O încetinire a productivității muncii în timpul crizelor ar putea reflecta investițiile slabe
în condiții de incertitudine economică ridicată, având ca rez ultat acumularea lenta de capital . În
2010, productivitatea muncii a revenit la nivelul anterior crizei și a continuat să crească în următorii
ani. Singura exceptie a fost Grecia, care a inregistrat o reducere a productivitatii muncii cu 5,10%.
Toate statele membre au beneficiat de o creștere a productivității muncii între 2000 și 2015.
Cele mai ridicate rate ale productivității muncii in 2015 au fost în Irlanda (134,1 %), România
(124,7%), Letonia (114,8%), Malta (113,7%) și Lituania (113,6 %). A cest lucru ar putea fi rezultatul
unei utilizări mai eficiente a forței de muncă sau a acumulării fizice și umane de capital.
Diferențe considerabile de productivitate pot fi observate în toată Europa.

Pagina 24 din 33

Graficul nr. 13 – Productivitatea m uncii pe oră lu crată in statele membre UE in perioada 2010 -2015
(Euro pe oră lucrată)

Ratele de productivitate în cadrul UE a u fost identificate ca fiind o slăbiciune structurală
importantă și una dintre cauzele fundamentale ale crizei economice.
Măsuri le de reechil ibrare a productivității muncii sunt stimularea competitivitatii și
îmbun ătățirea performanței economice .
A se vedea Anexa nr. 7 – Tabelul nr. 7 si 7 bis : Productivitatea muncii pe oră lucrată, în
funcție de țară, in perioda 2000 -2013 (euro pe oră lucrată) ; Sursa: Eurostat (online data code:
tsdec310) .

2.7. Eco-inovare
Eco-inovarea se referă la dezvoltarea unor produse noi sau îmbunătățite semnificativ (bunuri
și servicii) , la practici organizaționale care reduc utilizarea resurselor naturale și la reduce a elibe rarii
de substanțe nocive de -a lungul întregului ciclu de viață. Ace asta joacă un rol important în
abordarea provocărilor de mediu fără a compromite obiectivele economice și sociale. Pe langa
beneficiile sale de mediu, eco -inovare a aduce noi produse pe pia ță, contribuind la activitatea
economică și crearea de locuri de muncă.
Indicele de eco -inovare arată proportia in care statele membre contribuie la efectua rea
activitatilor de eco-inovare, în comparație cu media UE. Ea se bazează pe 16 indicatori în cinci
domenii: intrari de eco-inovare, ac tivități de eco -inovare, ieșiri de eco -inovare, rezultate de mediu și
rezultate socio -economice.

Pagina 25 din 33
În 2013, zece state membre au avut medii mai mar i decat media UE în ceea ce privește
activitati le de eco-inovare , iar in 2 015, numarul statelor membre a crescut la 12.
A se vedea Anexa nr. 8 – Tabelul nr. 8: Indicele eco -inovare în funcție de țară, in perioada
2010 -2015 (Indicele UE = 100) ; Sursa: Eurostat (online data code: t2020_rt200) .

Graficul nr. 14 – Indicele eco -inovare, în funcție de țară, in perioada 2010 -2015 (Indicele UE = 100) .

Inovarea în domeniul tehnologiilor ecologice, produse și servicii (eco -inovare) diferă în mod
substanțial în întreaga UE.
În 2013, zece state membre s-au comportat mai bine decât media UE în ceea ce privește
activitati le de eco-inovare. Finlanda, Suedia și Germania au primit cele mai mari sc oruri, care
formează grupul de eco-inovare lideri în UE. Cu toate acestea, aceste țări nu aveau neapărat cele
mai bune performanțe din punct de veder e al mediului. La celălalt capăt al scalei, indicele de eco-
inovare a fost cel mai puțin proeminent în Bulgaria, Polonia, Cipru și Slovacia.
In 2015, ierarhia a fost schimbata de Danemarca care a inregistrat cel mai inalt nivel al
indicelui de eco -inovare, urmata de Finlanta, Irlanda si Germania. La polul opus, cu cele mai nici
niveluri ale indicelui se pastreaza in ierarhie Bulgaria, Polonia si Cipru .

2.8. Cheltuielile de cercetare și dezvoltare (C&D)
C&D contribuie la o economie funcțională prin promovarea cu noștințelor și know -how-ul
care se traduce în noi idei pentru produse, procedee și servicii. O economie inovatoare ajută
companiile să crească și să mențină avantajul lor competitiv pe piață, având ca rezultat o creștere

Pagina 26 din 33
economică ș i mai multe locuri de mu ncă. Bunăstărea populației din UE depinde de soluții le tehnice
și științifice la provocările globale ale societății cum sunt: schimbările climatice și îmbătrânirea
populației. Indicatorul măsoară cheltuielile interne brute pentru cercetare a și dezvoltarea
experimentală (GERD), ca procent din PIB. GERD include cheltuielile de cercetare și dezvoltare
din cadrul învățământului superior, sectorului public , sectorul ui privat si non-profit.
Intensitatea C &D î n UE a crescut cu aproximativ 11,47 %, între 2000 și 201 5, mai ales din
cauza impuls ului din sectorul public dat în timpul c rizei. Un decalaj de aproape 1% rămâne să fie
obtinut până în 2020, pentru a atinge obiectivul de 3% prevazut de Strategia Europa 2020 .

Graficul nr. 15 – Totalul cheltuielilor de cerc etare și dezvoltare, UE -28 in perioada 2000 -2015 (% din PIB)

De-a lungul perioadei 2000-2007 , cheltuielile de cercetare și dezvoltare aferente fiecarui an
ca pondere din PIB (denumite si "intensitatea C &D”) au fost relativ stabile în UE, men ținându -se la
aproximativ 1,79 %. În ciuda încetinirii activitat ii economic e în timpul crizei economice , intensitatea
C&D a înregistrat o ușoară creștere de la 1,8 4% din PIB în 2008 la 2,0 4% din PIB în 2014 si 2,03%
din PIB in 2015 . Cu toate că cheltuielile de cercetare și dezvoltare, ca pondere din PIB , s-au
îmbunătățit atât pe termen lung (d in 2000), cat și pe termen scurt (din 2008), este nevoie de mult
mai multe progrese rapide pentru a atinge obiectivul Europa 2020 d e 3%. Din 2015 , un decalaj de
0,97 % rămâne să fie acoperit .
Unul dintre motivele pentru creșterea intensității C&D ca urmare a crizei economice este
faptul că PIB -ul a scăzut mai rapid decât cheltuielile de cercetare și dezvoltare . În plus, statele
membre individuale au acționat pentru a stimula cheltuielil e publice de cercetare și dezvoltare
pentru a contracar a efectele crizei economice .

Pagina 27 din 33

Graficul nr. 16 – Cheltuieli totale de cercetare și dezvoltare, în funcție de țară, in perioada 201 1-2015 (% din PIB)

Cheltuielile de cercetare și dezvolta re (C&D ) ca procent din PIB , au variat între 0, 46%
(Cipru) și 3,26 % (Suedia), la nivelul UE , în 2015 . Țările s candinave , în special Suedia și
Danemarca, precum și Finlanda, a u cheltuit cu mai mult de 1% decât media UE pe ntru cercetare și
dezvoltare. La celălalt capăt al spectrului, în 7 state membre, mai ales în partea de est și de sud a
Europei, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare au fost mai reduse de 1,0% din PIB.
Multe state membre au înregistrat o creștere substanțială a intensității C&D după criza
economi că. Acesta a fost nu numai un rezultat al cr eșterii PIB -ului mai lent, dar a reflectat eforturile
Guvernelor de a sprijini redresarea economică și creșterea pe termen lung prin stimularea
cheltuielilor publice, private și de investiții .
A se vedea Anexa nr . 9 – Tabelul nr. 9: Total cheltuieli de cercetare si dezvoltare, în funcție de
țară in perioada 1995 -2015 (% din PIB) , Sursa: Eurostat (online data code: tsdec320) .

2.9. Ocuparea forței de muncă
Ocuparea forței de muncă reprezintă o piatră de temelie esențial ă a dezvoltării socio –
economice prin stimularea economică , prosperitate, incluziunea socială și calitatea vieții.
Participarea pe piața muncii este un factor important pentru bunăstarea umană, deoarece oferă
oamenilor spațiul și resursele necesare pentru a -si atinge obiectivele de viață și aspirații le. Rata de
ocupare este definit a ca ponderea populației cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani în ocuparea
forței de muncă.
Rata de ocupare a UE a crescut pe termen lung cu 3,3 % între 2002 si 2015. Obiectivul de
ocupare prevazut in Strategia Europa 2020 de 75%.

Pagina 28 din 33

Graficul nr. 17 – Rata de ocupare totală în UE -28, in perioada 2001 -2015 (% din grupa de vârstă 2 0-64 ani)

Ponderea persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 ani în ocuparea forței de muncă în U E
a crescut constant între 2002 și 2008, atingând un nivel maxim de 70,3% în 2008. Această tendință
s-a inversat odată cu începerea crizei economice. În anul 2009, criza economică a lovit pe deplin
piața forței de muncă, conducand rata de ocupare înapoi la nivelul din 2006 , respectiv 69,00% .
În 2010, rata de ocupare a continuat să scadă, în ainte de a ajunge într -un impas la 68,4% ,
valoare la care acesta a rămas până în 2013. Între 2010 și 2013 , UE a înregistrat cea mai mare
creștere a PIB, aceasta fiind determinată de creșterea productivității și orelor lucrate. În 2014,
ocuparea forței de muncă a crescut pentru prima dată de la începutul crizei, ajungând la 69,2% ,
respectiv 70,1% in anul 2015 . Cu t oate acestea, din cauza stagnarii pe piața forței de muncă î n anii
de după criză, UE nu pare a atinge obiectivul de ocupare de 75% prevazut in Strategia Europa 2020 .
Există diferențe substanțiale ale ratelor de ocupare pe teritoriul UE și decalajul dintre cele
mai bune și cele mai slabe performante țări a crescu t începând cu anul 2000. În 2015 , rata de
ocupare în Suedia, Germania, Regatul Unit, Estonia, Danemarca și Tarile de Jos a depășit 75%. În
schimb, ratele de ocupare au fost mai mari decât media UE de 70,1%, în 12 state membre. Cel m ai
de jos capăt al spectrul ui a fost dominat de st atele membre ale UE din sud, cu Grecia, având cea mai
scăzută rată de ocupare medie la 54,9%, urmat de Croația (60,5 %), Spania (60,5%) și Italia (62,0% ).
Aceste rate scăzute sunt susceptibile de a reflecta diferențele în domeniile ec onomic : dezvoltarea,
tendințele demografice, structura și politici le de la nivelul statelor membre pe piața forței de muncă,
precum și impactul asimetric al șocurilor economice.

Pagina 29 din 33

Graficul nr. 18 – Rata totală de ocupare în funcție de țară, in perioada 20 10-2015 (% din grupa de vârstă 2 0-64 ani)

A se vedea Anexa nr. 10 – Tabelul nr. 10: Rata totală de ocupare, în fu ncție de țară, in perioada
1995 -2015 (% d in grupa de vârstă 20 -64 ani); Sursa: Eurostat (online data code: tsdec410) .

2.10. NEET – Tineri care nu l ucrează si nu se afla într-o forma de educație sau formare
profesională
Indicatorul tinerilor care nu lucrează si nu se afla intr -o forma de educație sau formare
profesională (rata NEET) oferă o măsură mai largă a potențialului neexploatat al tinerilor, ca re altfel
ar putea contribui la nivel ul național de dezvoltare. Tinerii care se încad rează în categoria NEET nu
investesc în abilitățile lor și nici nu câștigă experiență de muncă, supunându -se la riscurile pieței
forței de muncă și a excluziunii sociale.
Rata NEET furnizează informații cu privire la tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 24 ani,
care nu sunt angajați și nu primesc educație sau formare profesională ulterioară.
Ponderea tiner ilor care nu au un loc de muncă si nu se gasesc intr -o forma de educație sau
formare profesională (rata NEET) a scăzut ușor în peri oada cuprinsă între 2002 și 2015 . Indicatorul
a atins cel mai scăzut nivel de 9 ,9% în 2008 ca urmare a crizei economice, înainte de a crește din
nou, până în 2012 si 2013, la 12,8% .

Pagina 30 din 33

Grafi cul nr. 19 – Tineri care nu lucrează si nu se afla într -o forma de educație sau formare profesională (rata NEET),
in statele membre UE, in perioada 2010 -2015 (% din populația în vârstă de 15 și 24 ani)

În 2014, 12,3 % dintre persoanele cu vârste cuprinse î ntre 15 și 24 ani din UE nu au fost
angajate și nu s-au aflat intr -o forma de educație sau formare profesionala (rata NEET). Acest lucru
coresp unde exact cu rata NEET din 2011 și reprezintă o ușoară reducere în comparație cu anul 2012
si 2013 , când rata NE ET a ajuns la 12,8 %.
În general, în perioade de recesiune economică , tinerii tind să fie printre grupurile cele mai
vulnerabile pe piața forței de muncă, împreună cu migranții și lucrătorii slab calificați.
În 2015 , ponderea tinerilor în vârstă de 15 și 2 4, care nu au un loc de muncă, educație sau
formare profesionala a variat între 4,7% și 21,4 % în întreaga UE. Cele mai scăzute rate ale NEET
au fost în Țările de Jos, Danemarca, Luxemburg și Germania. La celălalt capăt al spectrului, ratele
NEET au fost c ele mai mari în unele state membre ale UE din est si sud. În Italia 21,4% din tineri
din grupa de vârstă 15 -24 ani se incadrau in categoria NEET, iar in Bulgaria 19,3%. Ambele țări au,
în general, cote ridicate ale persoanelor care părăsesc timpuriu educaț ia și formarea profesionala și
rate scăzute de ocupare, ceea ce crește riscul tinerilor de a fi excluși din piața muncii .
A se vedea Anexa nr. 11 – Tabelul nr. 11: Tineri care nu lucrează si nu se afla într -o forma
de educație sau formare profesională (rata NEET), in sta tele membre UE in perioada 2000 -2015
(% d in populația totala în vârstă de 15 și 24 ani); Sursa: Eurostat (online data code: edat_lfse_20) .

Pagina 31 din 33
2.11. Rata totala a somajului
Rata șomajului măsoară numărul de persoane fără loc de muncă ca procent din forța de
muncă. Forța de muncă este constituită din toate persoanele angajate și șomeri din grupa de varsta
15-74 de ani. Șomerii sunt reprezentati de toate persoanele cuprinse intre varsta de 15 si 74 ani, care
indeplinesc urmatoarele conditii :
(1) nu au un loc de muncă în cursul săptămânii de referință,
(2) sunt disponibil i pentru a începe munca,
(3) caută în mod activ de lucru (adică, a luat măsuri specifice în perioada de patru săptămâni
încheiată cu săptămâna de referință pentru a căuta locuri de m uncă plătite sau de activitate
independentă sau care a găsit un loc de muncă pentru a începe într -un perioadă de cel mult trei luni).
Rata șomajului în UE a crescut cu 1,3 puncte procentuale între 2000 și 2014. Acest lucru s -a
datorat unei creșteri abrupte a mai mult de trei puncte procentuale între 2008 și 2014.

Graficul nr. 20 – Rata totală a somajului în UE -28, in perioada 2000 -2015 (% din populatia activa)

Rata ș omajului în UE a crescut cu 1,1 % pe termen lung (din 2000), în mare parte datorită
unei creșteri pe termen scurt substanțială a șomajului din 2009. Între 2000 și 2005, rata șomajului in
UE a fost mai mult sau mai puțin stabil a la aproximativ 9%. In urmatorii 3 ani, șomajul a scăzut în
mod constant, ajungând la 7,0% în 2008.
Criza economică care a lovit econo mia europeană în 2008 justifica întârzierea normală cu
care piețele forței de muncă răspund la fluctuațiile PIB -ului. Ca rezultat, între 2009 și 2013, rata
șomajului în UE a crescut în mod constant, atingând un nivel maxim de 10,9% în 2013. Aceasta
tendință ascendentă s-a inversat în 2014 cand rata somajului a ajuns la 10,2% si 2015 la 9,4%.
Diferențele pronunțate pot fi observate în performanțele pe piața forței de muncă într e statele
membre ale UE. În 2015 , ratele șomajului pe teritoriu l UE au variat cu aproximativ 20%. Cele mai

Pagina 32 din 33
mari rate ale șomajului au fost observate în Grecia (24,9 %) și Spa nia (22,1 %), urmată de Croația
(16,3%) și Cipru (15,0 %). La polul opus , Germania, Cehia, Regatul Unit , și Malta a u inregistrat
performanță puternică pe piața forței de muncă, cu o rată a șomajului variind între 4,6% și 5,4 %.

Graficul nr. 21 – Rata totală a somajului în statele membre UE, in perioada 2010 -2015 (% din populatia activa)

Din cauza efectelor prelungite ale crizei economice, durata medie a șomajului și ponderea
șomeri lor pe termen lung în rândul locuri lor de muncă au crescut în multe state vulnerabile.
Ratele ridicate ale șomajului poate pune în pericol coeziunea socială și crește riscul de
sărăcie și excluziune socială. Tendinta de prel ungire a șomajul ui în rândul tinerilor, în special, poate
avea consecințe negative pentru dezvoltarea carierei lor , precum și pentru economie în ansamblu.
A se vedea Anexa nr. 12 – Tabelul nr. 12: Rata total a a șomajului in statele membre UE , in
perioada 1995 -2015 ; Sursa: Eurostat (online data code: tsdec450).

Pagina 33 din 33

BIBLIOGRAFIE

European Union , Statistical books , Sustainable development in the European Union, 2015 edition ,
2015 Monitoring R eport of the EU Sustainable Development Strategy

Strategi a Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013 -2020 -2030, Guvernul
Romaniei, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Centrul National pentru Dezvoltare
Durabila, Bucuresti, 2008, http://www.insse.ro/cms/files/IDDT%202012/StategiaDD.pdf

Institutul National de Statistica, Indicatori de Dezvoltare Durabilă în România (IDDR)
http://www.insse.ro /cms/files/Web_IDD_BD_ro/index.htm

Institutul National de Statistica, Indicatori de Dezvoltare Durabilă Teritoriala în România (IDDT)
http://www.insse.ro/cms/files/IDDT%202012/inde x_IDDT.htm

Rio Declaration on Environment and Development,
http://www.unep.org/Documents.Multilingual/Default.asp?DocumentID=78&ArticleID=1163

https://europa.eu/european -union/index_ro

http://ec.europa.eu/eurostat/web/sdi/indicators/socioeconomic -developmen t

http://www.mmediu.ro/beta/domenii/dezvoltare -durabila/agenda -locala -21/

Documentele Summit -urilor Pământului, 1992 – Rio de Janeiro, 2002 – Johannesburg .

Zaman Gh ., Geamănu M., Eficiența economică și dezvoltarea durabilă , Edit ura Fundația „România
de Mâine”, 2014 .

Ciupagea Constantin (coord.), Directii strategice ale dezvoltarii durabile in Romania , Institutul
European din Romania, Studii de Strategie si P olitici, Studiul nr. 3, Bucuresti, 2007.

Albu Lucian -Liviu (coord.), Analize privind factorii dezvoltarii durabile pe termen lung , Academia
Romana, Institutul de Prognoza Economica, Bucuresti, 2006.