Pagina 1 din 24 ϹUPRІΝЅ [600642]

Pagina 1 din 24 ϹUPRІΝЅ

Introducere
CAPITOLUL I. IMPORTANȚA ZONELOR UMEDE
1.1.Definirea zonelor umede
1.2.Tipologia zonelor umede
1.2.1. Tipologiile S.D.A.G.E. -S.A.G.E.
1.2.2. Tipologia Convenției R.A.M.S.A.R.
1.2.3. Tipologia C.O.R.I.N.E. -B.I.O.T.O.P.E.S.
1.2.4. Tipologia M.E.D.W.E.T.
1.3.Noțiuni de conservare a zonelor umede
1.3.1. Funcțiile și valoarea zonelor umede
1.3.2. Amenajările și impactul zonelor umede
CAPITOLUL II. DESCRIEREA METODEI
2.1.Scopul și obiectivele cercetării
2.2.Localizarea cercetărilor
2.3.Materiale și metode utilizate
2.3.1. Metoda inventarierii cioatelor
CAPITOLUL III. ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR
3.1.Aspecte generale
3.2.Identificarea și delimitarea suprafețelor acvatice
3.3.Actualizarea cartografică a suprafețelor acvatice
CAPITOLUL IV. EVALUAREA POTENȚIALULUI FUNCȚIONAL. STUDIU DE CAZ:
PĂDUREA DIN LUNCA INUNDABILĂ A OLTULUI
4.1.Descrierea zonei
4.1.1. Scurt istoric
4.1.2. Poziția geografică
4.1.3. Caracteristicile geologice
4.1.4. Caracteristicile reliefului
4.1.5. Caracteristicile climatice
4.1.6. Caracteristicile hidrologice
4.1.7. Învelișul edafic
4.1.8. Flora și fauna
4.1.9. Prezentarea generală a râului Olt
4.1.9.1. Caracteristicile reliefului

Pagina 2 din 24 4.1.9.2. Caracteristicile geologice
4.1.9.3. Utilizarea terenului
4.1.9.4. Caracteristicile hidrologice
4.1.9.4.1. Caracteristicile hidrologice ale râului Olt
4.1.9.4.2. Sursele de alimentare
4.1.10. Calitatea apei râului Olt în arealul cercetat
4.1.11. Originea pericolelor de accidente majore și efectele lor asupra calității apei râului Olt
în arealului cercetat
4.1.12. Poluarea apei râului Olt în arealul cercetat
4.1.12.1. Prezentarea claselor de poluare
4.1.12.2. Integrarea elementelor suport în evaluarea stării ecologice
4.1.12.3. Principalii evacuatori de ape uzate care schimbă categoria de calitate a râului
Olt
4.1.12.3.1. Sursele semnificative de poluare
4.1.12.3.2. Surse difuze de poluare
4.1.12.3.3. Surse de poluare urbane
4.1.12.3.4. Surse de poluare industriale și agricole
4.1.12.3.5. Presiunile hidromorfe
4.1.13. Poluarea accidentală pe râul Olt
4.1.13.1. Principalii utilizatori cu risc de poluare accidentală asupra corpului de apă
Olt
4.1.13.2. Poluări accidentale pe râul Olt
4.2.Identificarea funcțiilor
4.2.1. Rezultate obținute
4.2.2. Evaluarea critică a rezultatelor și elaborarea recomandărilor
4.2.3. Efectele asupra mediului
4.3.Evaluarea potențialului funcțional
4.3.1. Analize experimentale efectuate în vederea caracterizării fizico -chimice a apei
4.3.2. Reducerea impactului antropic pe râul Olt pe baza instrumentelor politicii de mediu
4.3.2.1. Clasificarea instrumentelor politicii de mediu
4.3.2.2. Soluții privind reducerea impactului
Concluzii
Bibliografie
Anexe

Pagina 3 din 24 INTRODUCERE

Pagina 4 din 24

Pagina 5 din 24 CAPITOLUL I
IMPORTANȚA ZONELOR UMEDE

1.1. Definirea zonelor umede
Zonele umede desemnează toate elementele de continuitate ce leagă mediul acvatic de cel
terestru (Turner, 1992). Definirea lor mai exactă a avut loc recent, singurul interes luat în calcul fiind
realizarea separării dintre uscat și mediul acvatic prin mai multe procedee (drenare, îndiguire,
polderizare). Dificultățile întâlnite în realizarea acestui lucru a fost faptul că acestea reprezintă zone
de tranziție între uscat și apă.
Una din primele definiții datează din 1956, fiind emisă de U.S. Fish and Wildlife Service
(F.W.S.), fiind totodată și cea mai utilizată pe teritoriul S.U.A. (Gowardin et al., 1979).
La contactul dintre uscat și mediul acvatic există un gradient, adesea continuu, de umiditate
care crează dificultăți în delimitarea zonelor umede. S-a constatat, de asemenea, faptul că unele zone
umede sunt afectate în mod periodic de inundații/exondări cu ritm diferit de la un tip la altul (ritm
lunar pentru mlaștinile sărate aflate sub influența mareelor, ritm sezonier pentru zonele umede situate
în apropierea cursurilor de apă).
Diversitatea de situații constrânge la precizarea caracteristicilor proprii zonelor umede,
diferențiate de alte ecosisteme. Factorul dominant este determinat de excesul de apă. Solurile se
diferenț iază net de cele alăturate, tipic terestre și prezintă o vegetație adaptată condițiilor de umiditate
ale solului sau condițiilor de inundație (hidrofite) (Mitsch & Gosselink, 1986).
Definiția oferită de convenția Ramsar are meritul de a fi cea mai actuală acceptată pe plan
internațional: Zonele umede sunt întinderi mlăștinoase și turboase, cu ape naturale sau artificiale,
permanente sau temporare, stătătoare sau curgătoare, dulci, salmastre sau sărate, la care se adaugă
întinderile marine a căror adâncime la maree joasă nu depășește 6 m.
Zonele umede prezintă o mare diversitate de medii naturale sau modificate, de localizări, de
forme, de mărimi, de funcții hidrologice și de utilizări. Aceasta se traduce printr -o multitudine de
definiții, diferite de la o țară la alta sau chiar între diferite zone ale aceleiași țări (S.U.A.) (Bernard,
1998).
Toate încercările de definire a zonelor umede încearcă să surprindă aceeași caracteristică
principală a acestora și anume faptul că zonele umede sunt localizate între uscat și mediul acvatic,
practic reprezentând o graniță între cele două medii. Datorită acestui fapt orice încercare de definire
a zonelor umede întâmpină dificultăți, deoarece aceasta prezintă caracteristici aparținând ambelor
medii, crearea unor limite a zonelor umede fiind irelevantă pentru mediile vecine.

Pagina 6 din 24 1.2. Tipologia zonelor umede
Zonele umede reprezintă trecerea de la mediul acvat ic la cel terestru și pot apărea diferit în
funcție de mediul în care se găsesc, influenț a antropică etc. Acest lucru a dus la realizarea de încercări
de diferențiere a acestora prin găsirea de caracteristici comune.
Pentru a obține o clasificare a diverse lor tipuri de zone umede, s-a încercat realizarea unor
tipologii, care se diferenț iază prin criteriile utilizate: localizare și topografie, hidrologie, chimism,
sistem ecologic, etc.
În general, tipologiile sunt utilizate pentru: definirea spațiilor de aplicare a legii ape, punerea
în loc a directivelor europene (păsări și habitate) , punerea în practică a Convenției R.A.M.S.A.R.

1.2.1. Tipologiile S.D.A.G.E. -S.A.G.E.
În scopul realizării acestor tipologii au fost determinate anumite condiții: să aibă caracter
general cu un maximum de 20 de tipuri pentru a putea fi aplicată ansambuluI; să fie operațională și
fondată pe fizionomia mediilor pentru a facilita utilizarea, luând în calcul aspectele funcț inale ; să
asigure o unitate între tipurile S.D.A.G.E. -S.A.G.E.; să asigure în limita posibilului, corenspodența
cu tipologiile R.A.M.S.A.R. și C.O.R.I. N.E., în ceea ce priveș te directiva Habitate .
În 1995, Muzeul Național de Istorie Naturală din Franța emite prima versiune a tipologiilor,
în cadrul căreia se disting 12 tipuri de zone umede la nivel de S.D.A.G.E. și 28 de tipuri la nivel de
S.A.G.E. După ce această primă clasificare a fost supusă avizării de către experți din diferite
discipline și testată în cadrul Agence de Bassin, în 1996, a fost emisă o versiune mai complexă bazată
pe rezultatele și părerile transmise.

Tabel ul nr. 1. Tipologiile S.D.A.G.E. -S.A.G.E.
Tipologia zonelor umede
S.D.A.G.E. S.A.G.E.
Terenuri înierbate, recif
1 Estuare de mari dimensiuni Terenuri mâloase
2 Golfuri și estuare plate de mici dimensiuni Pajiști saraturate
Spatele dunelor
3 Mlaștini și lagune litorale Lagune
4 Mlaștini salmastre amenajate Marais salant (exploatări de sare)
Bazine acvatice artificiale
Ripysilve (paduri galerii)
5 Malurile râurilor Păduri aluviale

Pagina 7 din 24 6 Câmpii aluviale Prerii inundabile
Stufărișuri, rogozuri
Vegetație acvatică
7 Zone umede de vale și cap de bazin Mlaștini de altitudine
8 Regiunea lacurilor artificiale Păduri inundabile
Prerii inundabile
Stufăriș, rogozuri
9 Țărmul suprafețelor acvatice Vegetație acvatică
10 Mlaștini și zone umede de câmpie Lande umede
Prerii turboase
Lacuri de mici dimensiuni
11 Zone umede izolate Mlaștini (mare)
Turbării
Pajiști saraturate continentale
Orezării
12 Mlaștini amenajate în scopuri agricole Prerii modificate
Păduri de plop
Lacuri de baraj
13 Zone umede artificiale Lacuri de carieră
Lacuri de epurare
Sursa: Gh. Romanescu et al., Inventarierea și tipologia zonelor umede și apelor adânci din grupa centrală a Carpaților
Orientali , Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza , Iași, 2009.

Legea Apei din 3 ianuarie 1992 (Franța) a elaborat principiile unei noi politici cu privire la
apă, consider ând-o patrimoniu comun, fiind necesară din această cauză aplicarea unei gestiuni
echilibrate, de interes general. Această lege a pus la punct instrumentele de planificare descentralizată
pentru a facilita punerea în practică a acestei politici: S.D.A.G.E. (Schema Directoare de Amenajare
și Gestionare a Apelor) elaborată pentru bazinele hidrografice de mari dimensiuni de către Comitetele
de Bazine; S.A.G.E. (Schema de Amenajare și Gestionare a Apelor), elaborată la o scară locală
(bazinul hidrografic al unui râu, sistem acvifer, etc.) de către o Comisie Locală a Apei.
La 20 decembrie 1996, Comitetul de Bazin (Rhône – Méditeran ée – Corse), a adoptat, după 5
ani de muncă, în umanitate, S.D.A.G.E. Rhône – Méditeran ée – Corse. Acesta determină orientările
de bază ale unei gestiuni eficiente și echilibrate a resurselor de apă și amenajărilor ce urmează a fi

Pagina 8 din 24 create pentru îndeplinirea acestora. Aceste orientări sunt împărțite în reguli și obiective de gestiune
exacte: monitorizarea continuă și lupta contra poluării; garantarea unei calități a apei în funcț ie de
exigențele utilizării; reafirmarea importanței strategice și fragilității apelor subterane; o administrare
mai bună înainte de a investi; respectarea funcț ionării naturale a mediilor; restaurarea/prezervarea
mediilor acvatice de mare interes; urgenta restaurare a mediilor degradate; investirea eficace a
gestionării riscurilor; întărirea gestionării locale și concentrate .

1.2.2. Tipologia Convenției R.A.M.S.A.R.
Această tipologie, puternic inspirată din clasificarea americană, are ca obiect de interes
clasificarea mediilor reprezentative, la nivel mondial, pentru conservarea păsărilor de apă.

Tabel ul nr. 2. Tipologia Convenției R.A.M.S.A.R.
Cod Tipul RAMSAR
Zone umede
marine/litorale A Ape marine permanente, cu adâncimi reduse , în cele mai
multe cazuri cu adâncimi sub 6 m la maree joasă; include
golfurile marine și strâmtorile.
B Funduri marine acvatice subtidale ; cuprinde funduri marine
cu alge Fuscu , ierburi marine, prerii marine tropicale.
C Recife coraligene.
D Țărmuri marine stâncoase ; cuprinde insulele stâncoase,
falezele marine.
E Țărmuri cu nisip fin, grosier sau galeț i; cuprinde bancurile
și limbile nisipoase, insulele nisipoase, sistemele dunare,
depresiunile interdunare umede.
F Apele estuarelor; apele permanente ale estuarelor și
sistemelor deltaice estuariene.
G Zonele măloase, bancuri nisipoase sau teritorii intertidale
saraturate.
H Mlaș tini intertidale; cuprinde pajiș ti saraturate, schorres,
mlaștini saraturate emerse, mlaștini cotidale salmastre și de
apă dulce .
I Zonele umede intertidale împădurite; cuprinde mlaștinile de
mangrove, mlaștinile cu palmieri nipa si mlaș tinile cotidale
împădurite de apă dulce .
J Lagune litorale salmastre/s araturate; cuprinde lagunele
salmastre legate de mare prin intermediul unui senal relativ
îngust.

Pagina 9 din 24 Zk(a) Lagune litorale de apă dulce; cuprinde lagunele deltaice de
apă dulce, sistemele carstice și alte sisteme hidrologice
subterane, marine sau litorale.
Zone umede
interioare
(continentale) L Delte interioare permanente.
M Râuri / cursuri de apă / pâraie permanente; cuprinde
cascadele.
N Râuri / cursuri de apă / pâraie sezoniere, intermitente sau
neregulate.
O Lacuri permanente de apă dulce (mai mari de 8 ha);
cuprinde marile lacuri de meandre.
P Lacuri sezoniere/intermitente de apă dulce (mai mari de 8
ha); cuprinde lacurile câmpiei de revărsare .
Q Lacurile permanente sărate/salmastre/alcaline.
R Lacuri sezoniere sau intermitente de mari dimensiuni
sărate/salmastre/alcaline.
Sp Mlaștini (mares) permanente saline/salmastre/alcaline.
Ss Mlaștini (mares) sezoniere sau intermitente
saline/salmastre/alcaline.
Tp Mlaș tini (mares) permanente de apă dulce; lacuri artificiale
(mai mici de 8 ha), mlaș tini (marais, maré cages) pe sol
anorganic, cu vegetaț ie emersă umedă în cea mai mare parte a
perioadei de creștere.
Ts Mlaștini (mares) sezoniere sau intermitente de apă dulce
pe sol anorganic; cuprinde hârtoapele, marmitele torențiale,
preriile inundate sezonier, mlaștinile cu carex.
U Turbăriile neîmpădurite; cuprinde turbăriile deschise sau
acoperite cu tufărișuri, terenurile mocirloase, fagnes.
Va Zone umede alpine ; cuprinde preriile alpine, apele temporare
provenite din topirea zăpezilor.
Vt Zone umede de tundră; cuprinde mlaș tinile (mares) de
tundră, apele temporare provenite din topirea zăpezilor.
W Zonele umede dominate de tufiș uri; terenuri mlăștinoase cu
tufișuri, terenuri mlăștinoase de apă dulce, dominate de
tufișuri, salcii, arini, pe soluri anorganice.

Pagina 10 din 24 Xf Zone umede de apă dulce dominate de arbori; cuprinde
pădurile terenurilor mlaș tionase de apă dulce, pădurile
inundate sezonier, mlaș tinile (marais) împădurite, pe sol
anorganic.
Xp Turbării împădurite; păduri mlaștinoase pe turbării.
Y Izvoare de apă dulce, oaze.
Zg Zone umede geotermice.
Zk(b) Sisteme carstice și alte sisteme hidrologice subterane
continentale.
Zone umede
artificiale 1 Lacuri pentru practicarea acvaculturii (ex: pește, creveți).
2 Lacuri artificiale; cuprinde lacurile cu caracter agricol,
lacurile pentru creșterea animalelor, acumulările de mici
dimensiuni (în general mai mici de 8 ha).
3 Terenuri irigate ; cuprinde canalele de irigare și orezăriile.
4 Terenuri agricole inundate sezonier (include preriile sau
pajiștile utilizate în pășunatul intensiv).
5 Situri de exploatare a sării; marais salants, saline, etc.
6 Zone de stocare a apei; rezervoare / baraje/ retenții de baraje
/ retenții de apă (în general mai mari de 8 ha).
7 Excavații: balastiere/lut ării; exploatări de nisip, puțuri de
mină.
8 Situri de tratare a apelor uzate; cuprinde câmpuri de
împrăștiere, lacuri de sedimentare, bazine de oxidare, etc.
9 Canale și fose de drenaj, rigole.
Zk (c) Sisteme carstice și alte sisteme hidrologice subterane
artificiale.
Sursa: Gh. Romanescu et al., Inventarierea și tipologia zonelor umede și apelor adânci din grupa centrală a Carpaților
Orientali , Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza , Iași, 2009.

1.2.3. Tipologia C.O.R.I.N.E. -B.I.O.T.O.P.E.S.
Acestă tipologie este intens utilizată cu precă dere în spațiul european, mai ales după ce a fost
adoptată de Directiva Habitatelor , care are ca scop principal conservarea habitatelor și spațiilor
Uniunii Europene. Această tipologie se axează pe vegetaț ie și clasează zonele umede din 7 categorii
de medii.

Pagina 11 din 24 Tabelul nr. 3. Tipologia C.O.R.I.N.E. -B.I.O.T.O.P.E.S.
Codul C.O.R. I.N.E. -B.I.O.T.O.P.E.S. Tipul de mediu
1 Habitate litorale și halofile
2 Medii acvatice nemarine (continentale de apă dulce)
3 Lande, peluze și prerii
4 Păduri
5 Mlaștini și turbării
6 Habitate stâncoase și grote
7 Terenuri agricole și peisaje artificiale
Sursa: Gh. Romanescu et al., Inventarierea și tipologia zonelor umede și apelor adânci din grupa centrală a Carpaților
Orientali , Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza , Iași, 2009.

Fiecare categorie este subclasată până la 7 trepte de clasifi care. În ceea ce privește zonele
umede din Franța, G. Bernand (1990) a inventariat 14 tipuri de nivel 2 și mai mult de 45 de tipuri de
nivel 3. Pentru o utilizare practică ușoară a acestor tipologii, este recomandat să se oprească la nivel
2, adică de a lua 14 tipuri și de a se adăuga pe cele umede artificiale (rezervoare, saline, etc.) Tabelul
3 redă tipurile de zone umede ce pot fi regăsite în regiunea mediteraneană franceză.
Un fapt care trebuie remarcat legat de tipologia europeană este evoluția continuă și constantă
a acestuia de la apariția tipologiei C.O.R.I.N.E. -B.I.O.T.O.P.E.S. , datorită faptului că cea mai recentă
versiune a manualului de interpretare a habitatelor, realizată în 1997 de Comisia Europeană
(versiunea Eur 15), este mai mult fiziomecan ică și mai ușor de utilizat, decât manualul C.O.R.I.N.E. –
B.I.O.T.O.P.E. S. O nouă versiune este studiul programului E.U.N.I.S.

1.2.4. Tipologia M.E.D.W.E.T.
Această tipologie a fost dezvoltată de către Zaldis et. al. în 1995 în cadrul programului
M.E.D.W.E.T., fiind inspirată foarte mult din tipologia americană (Național Wetland Inventory of
the Unitet States of America) datorită studiilor realizate de Cawardin et. al. (1979).
Această clasificare este concepută pe baza calculului factorilor fizici (salinitate, ph, frecvență
și durata inundațiilor) și se împarte în patru nivele majore diferite: nivelul sistemelor – cuprinde marile
ansambluri de zone umede (marine, zone estuariene, lacustre, palustre, etc.); fizionomia generală a
cuverturii mediului (apă, ierburi, subtrat nud, vegetaț ie emersă, etc) – acest nivel este împărțit în
subclase după tipurile dominante: tipul substratului nud, formele vegetative dominante, fenologie,
persistentă , etc.; regimul hidraulic – acest nivel se referă la regularitatea producerii unei inundații și

Pagina 12 din 24 exondarea sau saturația în apă; salinitatea apei – acest nivel precizează gradul de saturare al apei cu
săruri.
Metoda de clasificare dezvoltată de MedWet este într-o oarecare măsură diferită și mai
complexă decât C.O.R.I.N.E. -B.I.O.T.O.P. E.S., fiind de asemenea foarte importantă și interesant ă
deoarece aceasta oferă o gamă mare de informații tehnice complete care pot fi utilizate pentru o mai
facilă identificare, caracterizare și determinare a zonelor umede mediteraneene.

1.3. Noțiuni de conservare a zonelor umede
Zonele umede sunt spații importante ecologic , motiv pentru care acestea trebuie protejate și
amenajate. Acest lucru poate fi realizat prin cunoașterea principalelor funcții și valori , umărind
prezervarea ecosistemelor din zona respectivă și a resurselor de apă. Pentru realizarea acestui lucru,
agenții însărcinate cu administrarea și amenajarea apei din zonele umede dispun de anumite
instrumente precum: S.D.A.G.E. și S.A.G.E. – pot fi folosite ca instrumente juridice fiind folosite cu
scopul de a analiza compatibilitatea unor proiecte de amenajare cu prevederile S.D.A.G.E. și
S.A.G.E. , limit ând sau chiar stopând unele lucră ri incompatibile ; anumite legi și coduri care pot fi
folosite ca instrumente juridice ce se potrivesc și pot fi aplicate acestor medii precum: Legea apei,
Legea litoralului , Legea munților , Legea protecției mediului, Codul rural și forestier, Codul
urbanismului, etc.
Însă obiectivul principal nu este acela de a obține un inventar complet al funcțiilor tipice
acestor zone și un catalog al reglementărilor și textelor juridice reprezentative, ci vizează: să ofere un
sprijin în cercetarea, amenajarea și delimitarea lor prin determinarea elementelor esențiale cercetării,
precum funcțiile principale și valoarea zone lor umede vizate; ușurează munca agenților însărcinați cu
protecția apei de sinteze scurte și a unei chei de analiză, care permite clasarea în diferite categorii
urmând anumite criterii a situațiilor și problemelor, care pot fi evaluate rapid, în funcție de tipurile
amenajării sau lucrărilor, de impacturile probabile, de precauțiile avute în vedere, de măsurile
compensatoare vizate, etc.

1.3.1. Funcțiile și valoarea zonelor umede
Funcțiile naturale sau ecologice, tipice ecosistemelor zonelor umede, au rol importa nt în
procesele biologice și fizico -chimice precum: productivitatea, ciclul apei și elementele chimice,
habitatele speciilor, etc. Valorile sunt estimări atribuite de către societate zonelor umede în funcție de
utilizarea acestora, serviciile aduse utiliza torilor și de asemenea de funcțiile atribuite. Acestea variază
în funcție de societatea care le crează, de presiunea exercitată de agenți și de utilizatori de-a lungul
timpului. Valorile negative atribuite unor zone umede au fost la originea dispariției masive până în
anii `50.

Pagina 13 din 24 Zonele umede pot avea o multitudine de funcții, fapt pentru care au fost realizate numeroase
studii pe această temă. Prezentarea acestora a fost realizată folosind tipologia M.I.T.S.C.H. Gosselink,
în 1993, le clasifică, în funcție de nivelul de ierarhizare în care ele intervin, în 3 categorii:
• La nivelul speciilor care le populează. La acest nivel, zonele umede reprezintă
biotopuri pentru o mare varietate de specii, care trăiesc exclusiv sau nu în aceste
medii. Prezența acestora are un rol important economic datorită resurselor
cinegetice, piscicole, vegetale sau a componenților mai rari ai diversității
biologice. Zonele umede dețin un potențial important în ceea ce privește
producerea de resurse naturale, acestea fiind determinate în economia unor
regiuni precum regiunea Bazinului Thau (Franț a) a cărei economie se bazează pe
resursele de cochilii și scoici. Pe lângă resursele piscicole, zonele umede mai
adăpostesc și păsări de apă, precum rațele care reprezintă specii de interes
cineg etic, iar vânătoarea acestora asigură un venit anual important (aproximativ
35 de mil. de franci francezi – Camargue 1996) și de asemenea asigură și locuri
de muncă în cadrul acestei industrii. În cadrul zonelor umede, se remarcă lagunele
care sunt locuite sau vizitate sezonier de un număr mare de specii de pește și
cochilii, ce sunt pescuite intens. Pe lângă resursele de pești, păsări etc., zonele
umede mai oferă și altfel de produse precum: fân în cadrul preriilor umede,
stufărișuri, pajiști pentru bovine , cabaline, ovine, etc., lemn și turbă în zonele
umede de munte.
• La nivelul ecosistemului. La acest nivel, zonele umede au un rol important în bună
funcționare hidrologică prin: efectul de burete – diminuarea efectelor inundațiilor
prin absorbția unei cantități de apă, întârziind și reducând considerabil scurgerea
de suprafață a apelor meteorice și de asemenea diminuând transferurile rapide ale
apelor de suprafață spre avalul bazinelor; protejează coastele mediteraneene
împotriva eroziunii marine și de asemenea diminuează efectele furtunilor; susține
debitele de aliaj prin reintroducerea lentă în circuit a apei stocate în perioadele
umede; acționează ca un filtru, epurând apa și menț ionând calitatea acesteia
printr -un număr de procedee precum: filtrarea, captarea și sedimentarea
aluviunilor în suspensie, fixare a unor elemente chimice (nitrați, fosfați, etc.) cu
ajutorul vegetației și bacteriilor (în plus, zonele umede mai au și rol în absorbția
unor metale grele din sedimentele aduse de apă din inundații, degradarea unor
elemente toxice cu ajutorul bacteriilor, etc.); funcția de recreere: zonele umede
pot fi de asemenea amenajate pentru activități recreative (pescuit, natație,
plimbări, etc.), reprezentând o zonă turistică pentru astfel de activități, fapt foarte

Pagina 14 din 24 important pentru economia unor regiuni cu funcț ie turistică. Un aspect negativ al
acestei funcții este reprezentat de degradarea fizică a zonelor umede prin
intensificarea numărului de turiști în aria respectivă.
• La nivel global . La cest nivel, zonele umede dețin un rol deosebit de important
atât în ciclul apei, cât și în ciclul biogeochimic al unor elemente precum: fosforul,
azotul, metanul, sulful, etc. Aceste zone îndeplinesc anumite roluri de o
importanță majoră pentru pentru mediu, precum cel de izvor prin procesul de
denitrificare prin care azotul este eliberat în atmosferă, sau cel de puț prin procesul
de stocare sub diferite forme a excesului de elemente chimice precum gazul
carbonic, fosforului sau sulfului eliberat prin activitățile antropice.
Zonele umede dețin un important potențial economic, însă acestea sunt nevalorificate motiv
pentru care societatea modernă nu este capabilă să determine o valoare exactă pentru acestea,
deoarece în prezent valorile economice sunt determinate de alegerea acțiunilor publice sau private. În
scopul realizării unei estimări a valorii financiare a zonelor umede a fost realizat un program prin care
se încearcă aproximarea valorii financiare a fiecărui serviciu adus de zonele umede societății. Această
încercare de valorificare economică realizează o evaluare a costului financiar ce determină
distrugerea zonelor umede în scopul înlocuirii lor cu infrastructuri artificiale sau cu lucrări
(construirea de baraje și îndiguiri, stații de epurare a apei, etc.). În plus, se încearcă adăugarea la
această evaluare și valorile peisagistice, istorice, estetice, etc.

1.3.2. Amenajările și impactul zonelor umede
Degradarea și distrugerea zonelor umede este datorată preponderent activităților antropice.
Omul, având motivații diverse (necesitatea extinderii terenurilor agricole, diminuarea efectelor
inundațiilor, urbanism, infrastructură , etc.) a încercat amenajarea acestor zone în scopul rezolvării
problemelor considerate prin diferite procese precum: drenare, îndiguire, colmatare, pompare, etc
Transformarea zonelor umede în terenuri agricole distrug importante suprafețe ale acestor
zone și o dată cu ele și speciile care le ocupă atât în mod permanent cât și sezonier. Pe lângă
distrugerea în sine a acestor suprafețe, mai este important de precizat și faptul că agricultura care se
practică în general în aceste areale este una intensivă, bazată pe utilizarea excesivă de îngrășăminte
și produse fitosanitare. Acestea reprezintă surse importante de poluare pentru zone le adiacente, dar și
pentru pânzele freatice.
Intervenția omului are efecte dezastruase asupra mediului înconjurător și implicit asupra
zonelor umede terestre, care sunt foarte sensibile datorită, în principal, infrastructurii. Procesul de
urbanizare reprezintă un factor declanș ator al degradării și chiar distrugerii zonelor umede o dată cu
dezvoltarea turistică care a luat amploare după anii ’60. În încercarea de prezervare pe cât posibil a

Pagina 15 din 24 spațiilor naturale, Legea litoralului a reușit să reprime, în cazul frontului marin, dezvoltarea industriei
imobiliare, însă acesta lege nu se aplică lagunelor litorale, care se află într-o continuă degradare.
Diferite activități precum îndiguirile, construirea barajelor, dragarea, etc., sunt printre cei mai
importanți factori cu impact negativ asupra zonelor umede, afectând funcționarea hidrologică
normală, și de asemenea, periclitează speciile de floră și faună representative. Extragerea materialului
ganular din albia râurilor stă la baza distrugerii a numeroase zone umede aluviale (păduri galerii,
prerii umede, etc.). Aceste extrageri duc la coborârea profilului de echilibru al râurilor și a nivelului
freatic, etc. Deoarece impactul acestei exploatări este dezastruos atât pentru rețeaua hidrografică în
sine, cât și pentru ecosistemele din imediata apropiere, acest fel de activitate este interzisă pentru
albia minoră, fiind reglementată pentru albia majoră. Datorită creșterii necesarului de apă atât în
industrie , cât și în agricultură și menaj, prelevările intense din zonele umede pot avea un impact
negativ asupra ecosistemelor din zona datorită rolului important pe care îl are apa în aceste areale.
Dispariția multor zone umede izolate de tipul mlaștinilor (mareș) cu caracter temporar este
datorată cu precă dere creșterii numărului de foraje și a prelevărilor de apă. Apa utilizată în agricultură,
industrie, etc. este reintrodusă în ciclul apei, fiind însă încărcată cu soluții, pesticide, îngrășăminte,
metale grele etc., care reprezintă o sursă puternică de poluare pentru flora și fauna din zonele umede.
Eutrofizarea acestor areale duce la dispariția unor specii cu o sensibilitate ridicată la astfel de
substanțe și de asemenea la modificări profunde ale florei și faunei, degradând puternic ecosistemele
specifice.
La 10 iulie 1976 (Franța), Legea protecției naturii introduce un principiu inovator în favoarea
mediului, făcându -și o obligație din a lua în considerare mediul cu ocazia tuturor acțiunilor de
decizie publice sau private, riscând a avea un impact asupra lui însăși . În cadrul Legii apei din 1992,
acest principiu este reluat și vizează asigurarea prezervării ecosistemelor acvatice, a siturilor și a
zonelor umede (art. 2), și în decretele de aplicare1. În consecință, S.D.A.G.E. și S.A.G.E., reprezintă
instrument e juridice de o mare importanță la care trebuie să se facă referire în vederea cererilor de
lucrări. În acest scop, Comitetul Bazinului Rhône – Méditeran ée – Corse a editat numeroase ghiduri
tehnice și notițe în vederea utilizării competenț e a S.D.A.G.E., cu numeroase exemple concrete de
operare. Datorită multitudinii de activități umane care deteriorează zonele umede (păduri, pescuit,
vânătoare, urbanism, agricultură, etc.), crearea unui tabel complet cu lucrări posibile este dificil de
realizat, motiv pentru care trebuie să se țină seama de o industrie corectă a cererilor de lucrări. De
asemenea, în funcție de complexitatea și importanța lucrărilor este necesară o instrucție bazată pe
competențe multiple, motiv pentru care trebuie să se facă apel la specialiști din diverse domenii
precum: pedologi, hidrologi, ecologi, naturaliști, juriști, etc.

1 În decret ul nr. 93-742 cu privire la procedeele de autorizare și declarare, dar și în decretul nr. 92-743 cu privire la
nomenclatura operațiilor supuse autorizării și declarării.

Pagina 16 din 24 CAPITOLUL AL II-LEA
DESCRIEREA METODEI

2.1. Scopul și obiectivele cercetării
Actualele păduri din România sunt păduri cultivate pentru producț ia de masă lemnoasă și doar
în mică măsură, păduri naturale (virgine). Pădurile cultivate sunt caracterizate de faptul că au o
structură simplă, fiind în majoritatea cazurilor constituite din arborete pure sau aproape pure și
echiene. Ca urmare, ele sunt ecosisteme instabile și sunt ușor dereglate de acțiunea unor factori externi
sau interni perturbatori, printre care vântul și ciupercile xilofage.
Starea actuală a acestor păduri este rezultatul adoptării unor măsuri silviculturale greșite, care
constituie și unul dintre principalel e obiective ale monitoringului forestier.
În acest context, s-au ales metode și mijloace de protecție a pădurii împotriva acestor factori
dăunători, care de-a lungul timpului s-au dovedit a fi ineficiente. În acest sens, sunt elocvente
procedeele recomanda te pentru protejarea plantațiilor de molid, precum săparea șanțurilor de izolare
în jurul arborilor infestați de Heterobasidion annosum pentru a preveni răspândirea ciupercii.
În Europa, pentru prevenirea infestării cioatelor proaspete de către această ciupercă s-a
recomandat folosirea ureei (Ichim, 1993, Johansson și Brandtberg, 1994), dar nu s-a dovedit a fi
întotdeauna eficace. De aceea, în Germania se recomandă utilizarea nitritului de sodiu (Schonhar,
1990), care însă este toxic pentru om, utilizarea lui nefiind admisă în apropierea apelor sau în păduri
cu rol de protecție a surselor de apă. S-a reușit în Finlanda punerea la punct a unui produs pe bază de
Phlebiopsis gigantea , care s-a dovedit a fi eficient în combaterea ciupercii.
Procedeele de protecție chimică și biologică nu pot preveni însă infestarea unui procent ridicat
de arbori prin sporii deja existenți în sol și prin miceliul existent în rădăcini în cazul instalării unei
noi culturi după arborete puternic infestate, de aceea se recomandă substituirea, măcar pentru un ciclu
de producție, a molidului cu foioase (Schonhar, 1990). Măsurile adoptate pentru protejarea culturilor
nu s-au dovedit a fi eficace, atâta timp cât doborâturile de vânt, care se repetă periodic și cu o frecvență
și amploare crescândă , reflectă clar acest lucru, deci modul în care aceste păduri au fost gospodărite
nu este adecvat funcț ionării normale a ecosistemelor.
Luând în considerare stadiul cercetărilor privind ciupercile saprofite și părăsite pe rășinoase,
cu referire specială la Heterobasidion annosum (Fr. Bref) atât la noi în țară, cât și în străinatate și
necesitatea cunoașterii efectelor negative ecologice și economice produse de această ciupercă, prin
cercetare se urmăreste atingerea următoarelor obiective principale: prezentarea unor aspecte
fitopatologice privind speciile de ciuperci pe rășinoase din arboret; aspecte legate de biologia și
ecologia ciupercii din genul Fomes , în special a ciuper cii Heterobasidion annosum ; stabilirea ponderii
atacului produs de Heterobasidion annosum în producerea putregaiului la molid prin metoda

Pagina 17 din 24 inventarierii cioatelor; definirea atacului ciupercii Heterobasidion annosum prin intermediul
parametrilor biometrici ai putregaiului, ca indicator de diagnoză în dezvoltarea ciupercilor.

2.2. Localizarea cercetărilor
Cercetările s-au efectuat în cadrul pădurii din lunca inundabilă a Oltului, formată din mai
multe trupuri de pădure, unele situate în imediata vecinătate și altele la distanțe mari. Observațiile au
fost făcute în perioada 2014 -2015 în parcela de mai jos.

Figura nr. 1. Localizarea pe hartă

Deoarece pădurile sunt puternic fragmentate nu se poate vorbi de vecinătăți pe puncte
cardinale. Totodată, parcelele provenind în unele situații din părți de trupuri de pădure au în
imediata vecinătate atât păduri ale statului, cât și proprietari particulari, composesorate sau păduri
ale fondului bisericesc. Limitele în teren sunt clare, bine conturate și înseminate cu linii verticale
de vopsea roșie și galbenă.
Pădurile ce compun această unitate de bază sunt foarte fărâmițate și dispersate, în
majo ritate fiind inconjurate de proprietăți particulare și pășuni, însumand 10 bazinete, care sunt
redate în tabelul nr. 4.

Pagina 18 din 24 Procentul de împădurire al teritoriului este de 97% fiind format atât din pădurile
gospodă rite de ocol, cât și de alte păduri particulare.

Tabelul nr. 4. Clasificarea pădurilor din componența arealului cercetat
Nr. crt. Indocatorul trupului sau a
bazinetului Parcelele componente Suprafața (ha)
1. A 84-95 592,3
2. T1 70-74 107,2
3. DL 75-79 98,8
4. C 80-83 102,5
5. T2 1-20 924,3
6. Teșna 21-34 432,1
7. FT 56-69 696,3
8. PS 51-55 217,0
9. G 39-50 552,8
10. M 96-99 202,2
TOTAL GENERAL 3925,5

Fondul forestier este administrat în prezent pe baza unui contract de administrare,
renunțându -se la administrarea pădurilor de către ocoalele silvice limitrofe.
La actuala amenajare, parcelarul a suferit unele modificări în sensul că unele parcele au
fost renumerotate, păstrându -se doar numerotarea parcelelor de pe vechiul Ocol Silvic (1-34).
Limitele parcelelor sunt reprezent ate în toate cazurile de forme naturale de relief (culmi, vai), fiind
materializate în teren prin linii verticale de culoare roșie. Parcelele sunt numerotate astfel 1-99.
Prin lucrările de reamenajare s-au reîmprospatat limitele vechiului subparcelar, iar unde a
fost cazul au fost create noi subparcele, materializate cu vopsea roșie prin linii orizontale,
păstrându -se numerotarea alfabetică acolo unde a fost posibil.
În tabelul nr. 5 sunt redate suprafețele medii, maxime și minime ale parcelelor și
subparce lelor la ultima amenajare.

Pagina 19 din 24 Tabelul nr. 5. Suprafețele parcelelor în urma reamenajării
Parcele Subparcele

Număr Suprafața parcelei
(ha)
Număr Suprafața subparcelei
(ha)
medie max./par. min./par. medie max./subpar. min./subpar.
100 39,2 78,5/25 4,5/3 468 8,3 0,2(70J) 46,8(59D)

Din tabelul de mai sus se constată că există un număr de 100 de parcele cu o suprafață
medie de 39,2 ha și 486 subparcele cu o suprafață medie de 8,3 ha.
Masivul forestier este bine încheiat, cu excepția zonelor limitrofe, unde gradul de
antropizare este mai accentuat și a golurilor de munte, intens pășunate în sezonul estival.
În general, substraturile litologice care se întâlnesc în raza unității de bază sunt constituite
din roci dure care se dezagregă cu greuta te, întârziind procesul de solificare.
Din punct de vedere altitudinal, pădurile sunt situate între 830 m (parcela 57 D) și 1640 m
(parcel 92 C). Altitudinea medie este cuprinsă între 801-1000 m. Pe categorii de altitudini,
repartiția fondului forestier se prezintă astfel:
800-1000 m – 3338,5 ha
1000 -1200 m – 278,0 ha
1200 -1400 m – 241,4 ha
1400 -1600 m – 67,5 ha
TOTAL 3925,5 ha

Expoziția generală a unității de bază analizate este cea parțial însorită, dar, datorită
fragmentării reliefului de către rețeaua hidrografică , se întâlnesc toate expozițiile.
Repartiția teritoriului unității după gradul de insolație este următoarea: expoziț ie însorită
(S, SE, SV) – 1146,1 ha (29%); expoziț ie parțial însorită (E, V) – 1947,9 ha (50%) ; expoziț ie
umbrită (N, NV, NE) – 831,6 ha (21%).
Înclinarea terenului este foarte variată și se caracterizează în funcț ie de zona de relief în
care se încadrează. Pe ansamblul unității de bază analizate, suprafața fondului forestier este
repartizată pe categorii de înclinare astfel: terenuri cu înclinare ușoară (1-150) – 3164,8 ha (80%) ;
terenuri cu înclinare moderată (16-300) – 612,9 ha (16%); terenuri cu înclinare repede (31-400) –
146,6 ha (4%) ; terenuri cu înclinare foarte repede (peste 40%) – 1,2 ha.
Panta medie este de 1-150. Datele de mai sus sunt redate și în tabelul nr. 6.

Pagina 20 din 24
Tabelul nr. 6. Categorii de înclinaț ie
E
t
a
j
e
m
i
c
r
o
c
l
i
m
a
t
i
c
e
CATEGORIA DE îNCLINAȚIE
TOTAL
<16 G 16-30 G 31-40 G >40 G I
N
S
.
H
A P
.
I
N
S
.
H
A U
M
B
R
.
H
A T
O
T
A
L
H
A I
N
S.
H
A P.IN
S.
HA U
M
B
R
.
H
A I
N
S
.
H
A P
.
I
N
S
.
H
A U
M
B
R
.
H
A I
N
S
.
H
A P
.
I
N
S
.
H
A U
M
B
R
.
H
A I
N
S
.
H
A P
.
I
N
S
.
H
A U
M
B
R
.
H
A
PM1 12,8 4,9 0,6 12,8 4,9 0,6 18,3
72 28 100 70 27 3 100
PM2 437,9 178,3 76,6 56,3 99,1 70,9 51,0 93,6 2 1,2 545,2 372,2 149,5 1066,9
63 26 11 25 44 31 35 64 1 100 51 35 14 100
PM3 552,8 1353,6 547,9 35,3 217,1 133,6 588,1 1570,7 681,5 2840,3
23 5522 9 56 35 21 55 24 100
T
O
T
A
L 1003,5 1536,8 624,5 91,6 316,2 205,1 51,0 93,6 2 1,2 1146,1 1947,8 831,6 3925,5
32 48 20 15 52 33 35 64 1 100 29 50 21 100

Cursul principal de apă din zonă este râul Olt. Acesta are numeroase ramificații, numele
lor fiind date la bazinetele din zona respectivă. Regimul de alimentare a rețelei hidrografice este
mixt, freatic și pluvial și din această cauză debitul apelor este în strânsă legătură cu distribuț ia
anuală a precipitațiilor. În unii ani, aceste cursuri de ape prezintă viituri mari provocate de ploile
torențiale sau încălzirea bruscă a timpului și accelerarea topirii zăpezilor.
Apele fiind puternic acidulate se încarcă cu bicarbonat de sodiu, potasiu, calciu și fier din
rocile pe care le străbat.
Formațiile forestiere identificate în cadrul unității de bază analizate sunt:: 11 molidișuri
pure (1534,6 ha – 40%; 12 molideto – brădete (1463,4 ha – 37%); 13 amestecuri de molid -brad-fag
(906,5 ha – 23%); 14 molideto -făgete (1,4 ha); 98 aninișuri de anin alb (1,3 ha). Analiz ând aceste
date se constată că molidișurile pure și molideto -brădetele reprezintă 77%, ames tecurile de molid,
brad, fag reprezintă 23%, iar molideto -făgetele și aninișurile ocupă suprafețe nereprezentative.
Situația sintetică a formațiilor forestiere și a caracterului actual al tipului de pădure sunt redate în
tabelul nr. 7.

Pagina 21 din 24 Tabelul nr. 7. Formații forestiere și caractere ale tipurilor de pădure
FORMAȚIA
FORESTIERĂ CARACTERUL ACTUAL AL TIPULUI DE PĂDURE TOTAL
NATURAL FUNDAMENTAL DERIVAT
DE PRODUCTIVITATE S
U
B
P
R
O
D
H
A PAR –
ȚIAL TOTAL (DE
PRODUCTIV.) HA %
SUP HA MIJ HA INF
HA HA SUP
HA MIJ
HA INF
HA SUP+MIJ HA INF
HA NEDEFINIT HA
01 18,3
100
11
MOLIDIȘURI PURE 608,6
39 403,5
27 70,4
5 6,4 333,1
22 87,8
6 10.0
1 1534,6
100 40
12
MOLIDETO –
BRĂDETE 941,7
67 469,5
33 0,8 1463,4
100 37
13
AMESTECURI
MOLID -BRAD -FAG 512,6
58 54,2
6 95,7
11 223,4
25 2,4 906,5
100 23
14
MOLIDETO –
FĂGETE 1,4
100 1,4
100
98
ANINIȘURI DE
ANIN ALB 1,3
100 1,3
100
TOTAL 2062,9
54 460,4
12 70,4
2 102,1
3 1026
27 90,2
2 10,8 3925,5
100 100
2593,7
68 102,1
3 1116,2
29 10,8 3925,5
100 100

2.3. Materiale și metode utilizate
Pentru studiul atacului produs de ciuperca Heterobasidion annosum s-a stabilit o suprafață de
probă de 500 m2. Pentru punerea în evidență a atacului produs s-a utilizat metoda inventarierii
cioatelor.

2.3.1. Metoda inventarierii cioatelor
Inventarierea cioatelor proaspete din unitatea unde s-au efectuat tăieri a presupus măsurarea
diametrului cioatei (a părții sănătoase, respectiv a părții cu putregai), tipul de putregai apreciat funcție
de stadiul descompunerii și colorare a lemnului și localizarea acestuia (central, excentric).
În tabelul nr. 8 sunt prezentate fazele de putrezire și transform ările la nivelul lemnului atacat
de Heterob asidion annosum , după diverși autori.

Pagina 22 din 24 Dimitri & Schumann (1989), susțin că fertilizarea solului cu azot și fosfor are ca efect
intensificarea creșterii miceliului. Dacă celor doi nutrienți li se adaugă calciu se observă și creșterea
ratei de infecție.

Tabelul nr. 8. Fazele de putrezire și transform ările la nivelul lemnului atacat de Heterobasidion annosum
Autorul Faza de putrezire Transform ări la nivelul lemnului
Bjorkmann E. (1949) I Putregai corosiv
II Putregai distructiv
III Putregai uscat și umed
Vanin S. I. (1953) I Lemn colorat în violet – putregai incipient
II Lemn colorat în galben cu dungi subțiri
negre, lemn spongios – putregai final
Georgescu C. C.
Petrescu M. (1957) I Lemn cu dungi cenușii, violacee
II Lemn colorat în galben -portocaliu
III Lemn brun-ruginiu cu dungi gălbui, cu
consistență moale, spongioas ă
IV Lemn brun-roșcat
Olli H. (1960) I Lemn cu putregai roșu
II Lemn maro, aspect poros
Negrutskii S.F. (1973) I Lemn de culoare violet -deschisă
II Lemn de culoare cărămizie
III Lemn de culoare maro; moale cu miros de
ciupercă
Marcu O. (1976) I Lemn cu dungi cenușii violacee; proprietăț ile
rămân nealterate
II Lemn colorat în brun-deschis; apare un
putregai tare de culoare deschisă; lemnul nu
se poate prelucra
III Lemn colorat în brun-roșcat; apare un
putregai tare de culoare brun închisă ;
proprietățile lemnului sunt puternic alterate
Perrin R. & Delatour
(1976) IV Lemnul își pierde structura; apare putregaiul
moale brun-roșcat

Pagina 23 din 24 CAPITOLUL AL III-LEA
ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR

3.1. Aspecte generale

Pagina 24 din 24 BIBLIOGRAFIE

1. Băduț, M., GIS Sisteme informative geografice – fundamente practice , Ed. Albastra, Cluj-Napoca,
2004.
2. Botnariuc, Nicolae, Angheluță Vădineanu, Ecologie , Ed. Didactică și Pedagogică, București.
3. Crăciun, Ioan, Identificarea și caracterizarea sistemelor ecologice , Ed. Ars Docendi, București,
2011.
4. Doiniță, N. et al., Vegetația României, Ed. Tehnică -Agricolă, București, 1992.
5. Ielenicz, M., Ileana Pătru, Mioara Clius, Subcarpații României , Ed. Universitară, București, 2005.
6. Loghin, V., G. Murărescu, Teledetecție – aplicații în geografie , Ed. Valahia University Press,
Târgoviște, 2008.
7. Mărciulescu, S., Manual de protecția mediului , CNE -PROD, 2000.
8. Minea, Elena Maria, Protecția mediului , Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2008.
9. Morariu, T., E. Morariu, A. Savu, Lacurile din România – importanța balneară și turistică , Ed.
Științifică, București, 1968.
10. Murărescu, O., Resursele de apă din spațiul carpatic și subcarpatic dintre Dâmbovița și Prahova
și valorificarea lor, Ed. Transversal, Târgoviște, 2004.
11. Nicolescu, C., Ecologie și protecția mediului , Ed. Macarie, Târgoviște, 1996.
12. Romanescu, Gh. et al., Inventarierea și tipologia zonelor umede și apelor adânci din grupa
centrală a Carpaților Orientali , Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza , Iași, 2009.
13. Șerban, Gh., R. Bătinaș, Inițiere în GIS și aplicații în hidrologie , Ed. Presa Universitară Clujană,
Cluj-Napoca, 2011.
14. ***, Geografia României , vol. 1, Ed. Academiei, București, 1983.
15. ***, Geografia României , vol. 4, Ed. Academiei, București, 1992.
16. http://earth.unibuc.ro
17. http://www .oocities.org/dmarioara/images/Subcurb.GIF
18. http://www.profudegeogra.eu/harta -climatica -a-romaniei/