Pagina 1 din 18 Universitatea de Vest din Timișoara [600322]

Pagina 1 din 18 Universitatea de Vest din Timișoara
Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științele Comunicării
Masterat: Studii de Dezvoltare Internațională

Educație și dezvoltare socială – comparația
sistemelor de educație din Finlanda și Brazilia

Vlad -Dan Cherecheș

Timișoara
2016

Pagina 2 din 18

Abstract

De-a lungul istoriei, în întreaga lume, statele au încercat să implementeze, cu mai mult
sau mai puțin succes, diverse „rețete” prin care să dezvolte sistemele de educație. Astfel, în
prezent putem identifica pe mapamond o mulțime de tipuri de sisteme educ aționale diferite,
fiecare cu particularitățile sale, dar având și multe lucruri în comun.
Finlanda este un stat european mic, dar cu unul dintre cele mai performante sisteme
de educație din lume. Brazilia este al cincilea stat din lume, atât ca suprafaț ă, cât și ca
populație, un stat emergent cu ambiții mari, dar care nu excelează la nivel de sistem de
învățământ.
În această lucrare vom analiza succint cele două state din punct de vedere istoric și
socio -economic, iar apoi vom compara cele două sisteme de învățământ și vom identifica
punctele tari și punctele slabe ale acestora.

Cuvinte cheie: educație, învățământ, Finlanda, Brazilia, comparație , dezvoltare

Pagina 3 din 18 Introducere
Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a
Organizației Națiunilor Unite la 10 septembrie 1948, prevede la articolul 26 că „ orice
persoană are dreptul la învățătura. Învățământul trebuie sa fie gratuit, cel puțin în ceea ce
privește învățământul elementar și general. Învățământul elementar trebuie să fie obligatoriu.
Învățământul tehnic și profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învățământul
superior trebuie să fie, de asemenea, egal, accesibil tuturora, pe baza de merit ”. De asemenea,
printre „obiectivele mileniului” stabilite tot de Organizația Națiunilor Unite, în anul 2000, se
regăsește și dezideratul de a asigura acces complet cel puțin la î nvățământ primar, pentru toți
copiii de pe planetă. Astfel, statele din întreaga lume trebuie să trateze educația ca un drept
fundamental al oricărui cetățean și să asigure sisteme de educație care să fie adaptate nevoilor
specifice alte acestora și contex tului regional și socio -economic în care funcționează.
Încă din Antichitate s -au dezvoltat primele sisteme de educație, ele evoluând și
transformându -se permanent, de -a lungul secolelor. În prezent, întâlnim diferite modele de
educație în întreaga lume, f iecare cu particularitățile sale. Statisticile ne arată că educația este
în strânsă legătură cu dezvoltarea socială și economică a unui stat, statele cu sistemele de
învățământ cele mai performante regăsindu -se pe cele mai înalte trepte ale topurile
intern aționale realizate de instituții precum Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OECD). Investiția în educație duce la dezvoltarea capitalului uman, fapt care
aduce beneficii sociale precum creșterea calității vieții, scăderea ratei criminalit ății, scăderea
ratei șomajului, creșterea speranței de viață sau scăderea problemelor de sănătate.
În continuare, vom analiza comparativ două state destul de diferite, Finlanda și
Brazilia, din punct de vedere al structu rii sistemelor de învățământ, prezentând mai întâi
evoluția istorică a acestor state și contextul actual, vom identifica asemănări și diferențe între
acestea și vom încerca să identificăm exemplele de bună practică ce au avut efecte pozitive
asupra dezvoltării respectivului stat.
Finlanda este un stat situat în nordul Europei, învecinat cu Norvegia, Suedia și
Federația Rusă, membru al Uniunii Europene încă din anul 1995. Are o populație de 5 489
000 locuitori, aflată în creștere, și o suprafață de 338 434 km2. Capitala Finlandei este l a
Helsinki.
Brazilia , situată în America de Sud și învecinată cu toate statele de pe acest continent,
în afară de Ecuador (Uruguay, Argentina, Paraguay, Bolivia, Peru, Columbia, Venezuela,

Pagina 4 din 18 Guyana, Suriname, Guyana Franceză), este a cincea țară din lume, atât ca suprafață (8 515
767 km2), cât și ca populație (205 338 000 de locuitori), având capitala la Brasilia.

Finlanda – scurt istoric
Primele atestări documentare ale unor activități umane pe teritoriul de astăzi al
Finlandei datează aproximativ din a nul 8500 î. Hr. , când se pare că zona era populată de
vânători (cel mai vânat animal fiind renul) . Cu 2500 de ani î. Hr. agricultura era principala
îndeletnicire de pe aceste meleaguri, pentru ca 1000 de ani mai târziu să fie descoperită
utilizarea bronzului, iar încă 1000 de ani mai târziu utilizarea fierului în activitățile cotidiene.
Până în secolul al XII -lea (d. Hr.) nu există date relevante despre guvernarea
teritoriului finlandez de astăzi, întâlnindu -se aici un așa -numit „vid politic”. Dar, începând cu
acest moment, această zonă a fost disputată de vecinii săi: Suedia catolică la vest și Rusia
ortodoxă la est. Câștig de cauză a avut vecinul vestic, cea mai mare parte a Finlandei de
astăzi devenind parte a Imperiului Suedez.
Împreună cu episcopi britanici (dintre care cel mai cunoscut este martirul Henry,
viitorul patron spiritual al Finlandei), suedezii creștinează populația de pe aceste teritorii. Cea
mai importantă așezarea din zonă era Turku, unde fusese înființată și o ep iscopie.
Cea mai prolifică perioadă a Finlandei medievale începe sub conducerea episcopului
Mikael Agricola, când întreaga populație este convertită la luteranism și când apare prima
scriere în limba finlandeză (o traducere a Noului Testament, în 1543 ). De asemenea, în anul
1640 este înființată prima universitate de pe acest teritoriu, Royal Academy of Turku (în
Europa la acel moment existând peste 75 de alte universități, prima fiind cea înființată la
Bologna în anul 1088) , iar, în 1642, în cadrul acesteia, prima tipografie.
Finalul secolului al XVII -lea și începutul secolului al XVIII -lea aduc cele mai dificile
perioade din istoria Finlandei, foametea și ciuma ucigând mai mult de o treime din populație.
De asemenea, războ aiele dintre Imperiul Suedez și Imperiul Rus, constante de -a lungul
secolelor, se intensifică, astfel că în 1809 Finlanda devine Mare Ducat al Imperiului Rus.
Totuși, Finlanda își păstrează autonomia, iar sub țarul Alexandru I (fost Mare Duce al
Finlandei mai întâi) această autonomie crește. Astfel, în 1858 se înființează prima școală
elementară în limba finlandeză, limbă ce în 1863 devine limba oficială a ducatului (până
atunci se vorbea suedeză), iar până în 1889 în mai mult de jumătate din școli se vorbe ște doar
în finlandeză. În 1812 capitala este mutată de la Turku la Helsinki, iar în 1828 universitatea

Pagina 5 din 18 din Turku (înființată în 1640) este mutată și ea în noua capitală (orașul Turku fiind distrus de
un incendiu devastator în 1827).
În 1906, Finlanda devi ne primul stat din Europa care acordă drept de vot complet
tuturor femeilor (și al treilea din lume, după Noua Zeelandă și Australia). De asemenea, în
1907 Finlanda devine prima țară din lume unde femeile câștigă locuri în parlament. În
următorii ani Imper iul Rus încearcă să reducă din autonomia Ducatului Finlandez, dar,
profitând de revoluția bolșevică, în decembrie 1917 Parlamentul finlandez adoptă Declarația
de Independență. În 1918 comuniștii încearcă să preia puterea, fapt ce generează un război
civil unde sunt înfrânți. Ca urmare a acestuia, Finlanda devine regat pentru o foarte scurtă
perioadă de timp, iar în 1919 este adoptată o nouă Constituție, prin care Fin landa este
proclamată republică. Imediat după devine și membră a Ligii Națiunilor.
În 1921 F inlanda devine printre ultimele state din Europa unde educația devine
obligatorie, în așa numite „școli populare”, pentru copiii cu vârsta între 7 și 13 ani.
În al doilea război mondial Finlanda semnează un pact cu Germania, intră în conflict
cu URSS și pierde o parte din teritorii. Dacă până la acest moment principala ocupație a
finlandezilor era agricultură, după anul 1945 încep să se dezvolte metalurgia și ingineria
electrică. Totuși, cea mai importantă resursă a Finlandei este lemnul.
În 1952 Hels inki este gazda Jocurilor Olimpice, iar în 1955 Finlanda devine membră a
Organizației Națiunilor Unite.
Din 1995, Finlanda devine membră și a Uniunii Europene, în 2000 a fost aleasă prima
femeie președinte, iar în anul 2002 euro este adoptat ca monedă ofic ială.

Finlanda – situație actuală
În prezent, Finlanda are aproximativ 5,5 milioane de locuitori, dar se estimează că
până în anul 2042 se va ajunge la o populație de 6 milioane, conform previziunilor
Institutului Finlandez de Statistică. Totuși, creșter ea numărului de locuitori ai Finlandei este
completată și de o îmbătrânire a populației (creșterea procentului persoanelor peste 65 de ani
și scăderea procentului de cetățeni apți de muncă). Doar aproximativ 3.4% din totalul
populației este reprezentat de minorități, cele mai semnificative fiind formate din estonieni și
ruși. Limbile oficiale sunt finlandeza (peste 90% din totalul populației) și suedeza
(aproximativ 5% din totalul populației, în scădere). Peste 75% din populație aparține de
Biserica Evanghelică Luterană, predarea religiei în școală fiind obligatorie în primele două

Pagina 6 din 18 cicluri de studii. Elevii care nu aparțin de niciun cult religios au dreptul să participe la cursuri
de etică.
Începând din anul 2009 rata șomajului a început să crească, ajungând în prezent la
8,7%, procentul fiind mai ridicat în rândul femeilor, c onform Institutului Finlandez de
Statistică. Doar 4% dintre copiii finlandezi trăiesc în sărăcie. În 2013, conform OECD, 12,3%
dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani se încadrau în categoria vulnerabilă
NEET ( not in employment, education o r training).
Finlanda se confruntă la ora actuală cu o creștere a numărului de imigranți, numărul
anual al celor care se stabilesc anual aici dublându -se din anul 2000 până în prezent
(ajungându -se la aproximativ 35 000/an în 2015). În schimb, fenomenul d e emigrare este
unul relativ scăzut și constant în ultimii ani (aproximativ 12 000/an).
Stagiul militar este obligatoriu pentru bărbați.
Finlanda e caracterizată de stabilitate politică, având loc alegeri parlamentare din 4 în
4 ani (cele mai recente, în aprilie 20 15). Forma de guvernământ a Finlandei este republică
constituțională parlamentară.
Economia finlandeză a cunoscut o creștere constantă după al doilea război mondial,
valoarea Produsului Intern Brut mărindu -se, în medie, cu aproximativ 5% anual. La începutul
anilor ’90, economia finlandeză a cunoscut un regres, dar după anul 1993 și după încheierea,
în 1992 a unor noi tratate economice cu Rusia (primele de după al doilea război mondial), a
revenit pe trendul ascendent. Criza economică s -a resimți t și în Finlanda, valoarea Produsului
Intern Brut scăzând 8,2% în 2009. Revenirea a fost din nou rapidă, încă din anul 2010
instalându -se un nou trend de creștere economică. 2014 a fost un an de stagnare, dar creșterile
valorii PIB -ului estimate pentru 201 5 și 2016 depășesc 1%.

Finlanda – prezentarea sistemului de educație
Finlanda se poată lăuda cu unul dintre cele mai moderne și eficiente sisteme de
educație din lume, fiind în topul clasamentelor internaționale: locul 1 pentru eleve și locul 4
pentru el evi la „Science performance”, locul 1 pentru eleve și locul 10 pentru elevi la
„Reading perfomance”, locul 4 la pentru eleve și locul 10 pentru elevi la „Mathematics
performance”, la testele PISA (Program for International Student Assessment) din 2012.
În Finlanda, educația este considerată un drept fundamental al tuturor cetățenilor.
Principiul de bază al educației finlandeze spune că toți oamenii trebuie să aibă acces egal la
educație și formare de cea mai înaltă calitate. Aceleași oportunități educațion ale trebuie să le

Pagina 7 din 18 aibă oricare cetățean, indiferent de etnie, vârstă, sex, stare de sănătate sau mediul socio –
economic din care provine. Educația este gratuită la toate nivelurile (inclusiv superior).
Autoritățile sunt obligate să ofere servicii educaționa le similare tuturor cetățenilor, ținând
cont de nevoile speciale ale fiecărei persoane. Obiectivul politicilor educaționale finlandeze
este de a asigura pentru întreaga populație competențe educaționale cât mai înalte.
Politicile educaționale finlandeze sunt decise de guvern și parlament. Ministerul
Educației și Culturii este cea mai înaltă autoritate responsabilă de funcționarea sectorului
educațional (stabilind cadrul normativ și luând decizii) și de finanțarea acestuia. De
asemenea, guvernarea finlande ză se bazează pe principiul descentralizării, astfel că
autoritățile locale au și ele responsabilități însemnate în domeniul educațional. Educația
timpurie este exclusiv responsabilitatea municipalităților. Acestea se implică și în organizarea
învățământul ui obligatoriu, inclusiv financiar, fiind obligația lor să asigure acces la educația
obligatorie tuturor copiilor, inclusiv celor cu probleme de sănătate. În subordinea ministerului
funcționează o agenție națională ( The Finnish National Board of Education – FNBE)
responsabilă cu dezvoltarea politicilor educaționale pentru învățământul finlandez (cu
excepția învățământului superior).
Limbile oficiale ale Finlandei sunt finlandeza și suedeza, astfel că învățământul e
organizat în ambele limbi. Provincia Ålan d, vorbitoare de limbă suedeză, are propria
legislație în domeniul educației. Există și școli special pentru populația minoritară Sàmi, unde
se studiază în limba lor maternă. Autoritățile finlandeze oferă și servicii educaționale speciale
pentru imigranți, menite să -i pregătească pentru integrarea în sistemul național de învățământ.
Structura sistemului educațional finlandez :
 educație timpurie (1 -5 ani) – exclusiv responsabilitatea autorităților locale;
 școală pre -primară (6 -7 ani) – un an de studiu, opțional, înainte de începerea
învățământului obligatoriu; peste 60% dintre copii parcurg și acest an de studiu;
 învățământul obligatoriu (9 ani) – școală elementară, începând de la vârsta de 7 ani;
aproximativ 200 de copii abandonează ciclul de învățământ superior, anual;
 învățământ secundar superior („upper secondary school”) – în școli generaliste sau
vocaționale; 93% dintre absolvenții ciclului de învățământ obligatoriu își continuă
studiile în ciclurile superioare;
 examen național („matriculation exami nation”) – singurul examen standardizat din
învățământul finlandez, după absolvirea învățământului secundar superior, stabilește
cine are dreptul să urmeze învățământ superior în universități și cine nu;

Pagina 8 din 18  învățământul superior – în universități (doar cu con diția promovării „matriculation
examination”) sau politehnici, care își stabilesc singure criteriile de admitere:
o ciclul de licență – 3 ani (universități) / 4 ani (politehnici);
o ciclul de masterat – 2 ani (universități & politehnici);
o ciclul de doctorat – 4 ani.
 educație pe tot parcursul vieții (educația adulților) – dezvoltat în centre de educare a
adulților unde se pot obține calificări suplimentare.
Învățământul privat se desfășoară sub supervizarea autorităților și cu respectarea
cerințelor impuse de FNBE. Aproape jumătate din grădinițe sunt private, dar 2,6% dintre
școlile elementare și 8% dintre școlile secundare superioare aparțin sectorului privat. În
schimb, aproape 30% dintre școlile vocaționale sunt private.
În 2012, conform Institutului Finlan dez de Statistică, numărul elevilor și studenților
arăta în felul următor:
 539 545 elevi în școala elementară;
 107 412 elevi în școlile secundare superioare generaliste;
 276 471 elevi în școlile secundare superioare vocaționale;
 139 876 de studenți în poli tehnici;
 169 041 de studenți în universități.
Învățământul finlandez e finanțat aproape exclusiv din fonduri publice (sub 3% din
fonduri provin din surse private). În anul 2012, conform statisticilor OECD, Finlanda era pe
locul 5 în lume în topul țărilor c are alocă un procent semnificativ din Produsul Intern Brut
pentru educație, cu o medie de 5,7% (după Norvegia, Africa de Sud, Islanda și Belgia).
Conform acelorași statistici, Finlanda aloca în anul 2012 9 353 de dolari/an/elev (locul 12 în
lume) și 17 863 de dolari/an/student (locul 8 în lume).
Statutul de profesor este extrem de apreciat în Finlanda. Selecția pentru a obține un
post de cadru didactic este extrem de riguroasă, doar aproximativ 1 din 10 candidați intrând
în sistem. Toate cadrele didactice trebuie să fi absolvit cel puțin un masterat și să fi trecut prin
pregătire specifică. De asemenea, se investește foarte mult în formarea continuă a resursei
umane din sistemul de educație, fiecare cadru didactic are alocate cel puțin 2 ore/săptămână
pentr u dezvoltare personală. Media de vârstă a profesorilor finlandezi este de 44,1 ani
(OECD, 2013). Aceștia petrec cel mai puțin timp pentru pregătirea orelor de predare (doar
4,8 ore/săptămână), deși sunt pe locul 6 în lume ca număr mediu de ore predate pe s ăptămână
(20,6 ore/săptămână) – OECD, 2013. În 2013 în Finlanda figurau 103 158 de profesori

Pagina 9 din 18 angajați (OECD), dintre care 75,1% erau femei. 79,3% dintre profesorii de la ciclul primar
sunt femei, în timp ce doar 50,7% dintre profesorii din învățământul sup erior sunt de sex
feminin.
Filosofia sistemului educațional finlandez consideră că oricine are ceva bun de oferit
și că niciun elev nu trebuie „lăsat în urmă”, ci sprijin să -și găsească propria cale pentru a
atinge țintele. În învățământul obligatoriu, dacă se constată că un elev ar e probleme de
adaptare sau învățare, un alt profesor îl consiliază, atât în timpul cursurilor, cât și suplimentar.
Iar săptămânal o comisie, formată din profesorii școlii, psihologul școlii, asistentul medical și
directorul școlii, se întrunește, discută f iecare caz de elev „cu probleme” existent și caută
împreună soluții pentru a -l sprijini să -și revină.
Sistemul educațional finlandez este unul liber, deloc restrictiv. Deși există un
curriculum național, profesorii au dreptul să -l modifice și adapteze în proporții foarte mari
astfel încât să obțină rezultate maxime. Elevii nu sunt constrânși să facă ceea ce nu le face
plăcere, ci încurajați să își descopere pasiunile. Și, evident, atunci când un lucru e făcut din
plăcere cresc și performanțele.
Conform OECD, 87% dintre adulții finlandezi cu vârste între 25 și 64 de ani au
absolvit învățământul secundar superior (al 6 -lea cel mai mare procent din top), iar 42%
dintre aceiași adulți au absolvit și învățământ superior.
Se remarcă un dezechilibru de gen într e absolvenții de învățământ superior, în
anumite domenii: marea majoritatea a absolvenților de științe umaniste, științele educației și
științe medicale sunt femei (peste 80%), în timp ce doar 22% dintre absolvenții de științe
inginerești sunt de gen femin in.

Pagina 10 din 18
Brazilia – scurt istoric
Deși dovezi ale prezenței umane există de acum 50 000 de ani, p rimele atestări
documentare ale unor activități umane pe teritoriul de astăzi al Braziliei datează aproximativ
din anul 10 000 î. Hr. , aceștia îndeletnicindu -se cu vânatul (prada favorită fiind lamantinul) și
pescuitul, iar începând cu anul 1000 î. Hr. se estimează că locuitorii acestor zone se ocupau
cu agricultura. Fermierii de pe aceste teritorii cultivau în principal porumb și cartofi, dar și
bumbac sau tutun . De asemenea, unii dintre aceștia se ocupau și cu olăritul.
Pentru europeni, Brazilia a fost descoperită la data de 22 aprilie 1500, de diplomatul și
navigatorul portughez Pedro Álvares Cabral care, în drumul său spre India, a acostat la Porto
Seguro (exi stă date conform cărora navigatorul Duarte Pacheco Pereira ar fi acostat aici în
noiembrie 1498, dar neacceptate unanim de istorici ). În 1501 și o expediție a lui Amerigo
Vespucci a acostat pe țărmul brazilian. Teritoriul nou descoperit era ocupat de mai m ulte
triburi de indigeni și se estimează că avea o populație de peste 3 milioane de locuitori . Presați
de interesul francezilor pentru aceste teritorii, portughezii pun bazele primei așezări a
cuceritorilor pe acest teritoriu în 1532, la Sao Vicente, iar în 1534 a început procesul efectiv
de colonizare. Din 1549 capitala coloniei devine Salvador. De-a lungul secolelor, pe aceste
teritorii au avut loc mai multe bătălii, atât între cuceritori și popoarele băștinașe, cât și între
portughezi și alte state colon ialiste care își doreau să stăpânească părți din teritoriul brazilian
(Franța, Olanda etc.). Primul material exportat de aici este lemnul brazilian. Colonia
braziliană devine cel mai mare exportator de zahăr pentru Europa (pentru cultivarea căruia au
fost aduși sclavi din Africa), iar după anul 1695, când au fost descoperite minele de aur, și cel
mai mare exportator de metale prețioase și diamante. De asemenea, de aici se mai exportau
spre Europa și cantități însemnate de bumbac și tutun. În 1793 capitala a fost mutată la Rio de
Janeiro.
La finalul anului 1807 armatele lui Napol éon Bonaparte, împăratul Franței, invadează
teritoriul Portugaliei de astăzi, astfel că în 1808 curtea regală portugheză se mută de la
Lisabona în Brazilia, iar Rio de Janeiro devine capitala Imperiului Portughez. Cât timp regele
João VI se află în America de Sud, colonia braziliană cunoaște o dezvoltare fără precedent: se
dezvoltă industrii noi, se reformează sistemul bancar, se înființează noi teatre și biblioteci și
se înființează primele universități de pe acest teritoriu.
În 1820 regele João VI se întoar ce în Europa, dar îl lasă pe fiul său, Pedro, în America
de Sud, în calitate de guvernator al Braziliei. Acesta din urmă, în 1822, proclamă

Pagina 11 din 18 independența Braziliei față de Imperiul Portughez, independență ce va fi recunoscută de
puterea colonialistă în 1825 . Astfel, ia naștere Imperiul Brazilian (fiind unul dintre cele regate
independente care au existat în America de Sud, alături de Mexic și Haiti) . Imperiul Britanic
condiționează recunoașterea independenței nou -creatului stat de interzicerea comerțului cu
sclavi. Astfel, acesta va fi interzis în 1831, dar sclavia va fi abolită abia în 1888.
După 1830 o nouă industrie se dezvoltă fulminant: industria cafelei. Astfel, cafeaua ia
locul zahărului în calitate de cel mai exportat produs brazilian (Imperiul Brazi lian fiind,
evident, cel mai mare exportator de cafea din lume). De asemenea, se dezvoltă industriile și
exporturile de cauciuc și cacao.
La un an după abolirea sclaviei, în 1889, magnații cafelei orchestrează o lovitură de
stat și imperiul se prăbușește. În noiembrie 1889 i a naștere republica braziliană , sub
denumirea oficială de Republica Statelor Unite ale Braziliei (denumire schimbată în 1967 în
denumirea actuală, Republica Federativă a Braziliei) . Prima Constituție a republicii a fost
adoptată în 1891 și interzicea dreptul de vot pentru femei (acestea primind dreptul a alege și a
fi alese abia în iulie 1934) și analfabeți (majoritatea populației).
Următoarele decade sunt marcate de instabilitate politică, dictaturi militare și lovituri
de stat. Se rema rcă dictatorul Getúlio Vargas (1930 -1945, 1951 -1954) , care conduce Brazilia
inclusiv în al doilea război mondial, alături de Puterile Aliate (după o perioadă de neutralitate
până în 1942). După cel de -al doilea război mondial se remarcă mandatul lui Juscelino
Kubitschek (1956 -1960) , un președinte vizionar, care în 1960 mută capital țării la Brasilia, un
oraș nou construit, și care resetează economia sub deviză „50 de ani în 5!”. Din păcate pentru
Brazilia, perioada de prosperitate nu durează mult, iar în 1964, printr -o lovitură de stat, se
instaurează o dictatură militară, foarte dură la început, ce va dura mai bine de 20 de ani (cu
susținerea SUA, care doreau prevenirea instalării unui regim comunist în Brazilia, în
contextul dezvoltării Cubei) . Gener alii reușesc să restabilizeze economia, dar decalajele
sociale se adâncesc foarte mult în această perioadă, iar șomajul crește. În 1985, armata decide
să predea puterea din nou poporului, iar în 1988 o nouă Constituție este adoptată. Problemele
economice r eapar.
În 1990 ajunge la putere extravagantul Fernando Collor de Melo, primul președinte de
după dictatura militară votat prin alegeri democratice, care este demis doi ani mai târziu, fiind
acuzat de implicare în grave acte de corupție. Succesorul său, Fernando Henrique Cardoso
(ce va conduce țara până în 2002) , prin implementarea așa -numitului „Plano Real”, reușește
să stabilizeze inflația și să repornească economia, decisiv de această dată. Din păcate, prețul
plătit pentru această reușită este reprezentat de tăieri masive din bugetele pentru educație și

Pagina 12 din 18 sănătate. Astfel, după anul 1993 Brazilia devine un stat tot mai stabil, cu o economie în
creștere și cu o democrație funcțională, fiind pent ru prima oară de la instaurarea republicii ca
formă de guvernământ când lucrurile intră pe un făgaș cu adevărat normal, după mai bine de
un secol.
În 2011 este aleasă președinte prima femeie din istoria Braziliei, Dilma Rousseff.

Brazilia – situație actua lă
Astăzi Brazilia este una dintre cele mai puternice economii ale lumii (în 2011 depășea
UK și devenea a șasea economie a lumii , după SUA, China, Japonia, Germania și Franța,
conform Business Insider ), fiind o țară aflată într -un proces susținut de dezvoltare economică,
parte a grupului de state emergente BRICS (alături de Federația Rusă, India, China și Africa
de Sud).
Cele mai importante industrii: cafea, zahăr, carne de vită, aur și pietre prețioa să,
producția de automobile.
Rata șomajului este în prezent de 4,9%, în scădere. În 2013, conform OECD, peste
20% dintre tinerii brazilieni cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani se încadrau în categoria
vulnerabilă NEET ( not in employment, education or training) – media OECD fiind de 16%.
Biserica Catolică este încă majoritară, 65% dintre cetățenii Braziliei aparținând
acestei confesiuni religioase (față de peste 90% în 1970), dar Biserica Evanghelică este în
creștere, având drept adepți peste 22% dintre brazilieni.
Limba oficială a Braziliei este portugheza.
Brazilia este împărțită administrativ în 26 de state și un district federal. 87% dintre
populația țării locuiește în mediul urban.
Deși a cunoscut relansarea și stabilitatea economică sub o guvernare de dreapta
(1992 -2002), din 2002 Brazilia este controlată de Partidul Muncitorilor, de stânga.
În 2014 Brazilia a fost gazda Campionatului Mondial de Fotbal, iar din 2016 Rio de
Janeiro va găzdui Jocurile Olimpice de Vară. Astfel, în ultimii ani s-a investit foarte masiv în
infrastructura sportivă și construcția de stadioane, fapt ce a generat mișcări sociale însemnate
începând cu anul 2013, protestatarii reclamând decalajul foarte mare existent între clasele
sociale, sărăcia foarte avansată în ca re trăiește o bună parte a populației, în special la periferia
marilor metropole și slaba calitate a sistemului de educație (o șesime din populația Braziliei
era analfabetă în 2012).

Pagina 13 din 18 Deși realeasă pentru un nou mandat în octombrie 2014, Dilma Rousseff, pre ședintele
Braziliei, este în prezent puternic contestată de o bună parte a populației, fiind suspectată de
implicare în acte de corupție la nivel înalt.
Principalele probleme ale Braziliei în momentul de față sunt reprezentate de o rată a
criminalității fo arte ridicată, încă de la vârste fragede, și de un decalaj foarte mare între
clasele sociale, o mare parte a brazilienilor trăind în sărăcie (periferiile metropolelor fiind în
foarte mare contrast cu zonele centrale unde în ultimii ani s -au construit baze sportive de cel
mai înalt nivel).

Brazilia – prezentarea sistemului de educație
Sistemul educațional brazilian este organizat în baza prevederilor Constituției din anul
1988 și a Legii Cadrul ui Național și Liniil or Directoare în domeniul Educației Naționale, din
anul 1996. Conform Constituției, educația este „un drept care aparține tuturor” și „o
responsabilitate a statului și a familiei”.
În funcție de nivelul de studiu, responsabilitatea organizării sistemului ed ucațional
este împărțită între guvern, prin intermediul Ministerului Educației (învățământul superior și
privat) , administrațiile statelor membre (învățământul primar și secundar) și municipalități
(educația timpurie) . De asemenea, pentru asigurarea calită ții în învățământul superior există
un Comitet Național pentru Evaluarea Învățământului Superior (CONAES).
La testele PISA, elevii brazilieni au printre cele mai slabe scoruri din lume, mult sub
medie, doar Indonezia având rezultate mai slabe, dintre țări le OECD. Totuși, situația a fost și
mai dezastroasă de atât, Brazilia înregistrând printre cele mai mari progrese din lume la
scorurile PISA din 2003 până în 2013 (a opta creștere din lume).
Din 2013, educația este obligatorie pentru toți copiii cu vârste cuprinse între 4 și 17
ani (până atunci era obligatorie doar pentru intervalul de vârstă 6 -14 ani).
Structura sistemului educațional brazilian :
 educație preșcolară (4 -6 ani) – obligatorie începând cu anul 2013;
 școala primară/elementară (9 ani) – obligat orie, începând cu vârsta de 6 ani;
 educație secundară (3 ani) – obligatorie, de 3 tipuri: generală, profesională,
pedagogică (pentru admiterea la un ciclu de învățământ superior, absolvenții de școli
secundare profesionale sau tehnice trebuie să mai urmeze încă un an de studiu
pregătitor);

Pagina 14 din 18  examen național de admitere în învățământul superior (ENEM) – introdus în anul
2009;
 învățământ superior – în universități sau în politehnici; acestea pot condiționa
admiterea și de promovarea altor examene, suplimentare ENEM:
o ciclu de licență: 4 ani (universități) / 3 ani (politehnici);
o ciclu de masterat (2 ani);
o ciclu de doctorat (4 ani).
Începând cu anul 2005, bugetul alocat anual pentru educație de către guvernul
brazilian a crescut considerabil. În 2012, Brazilia aloca 5,4% din Produsul Intern Brut pentru
educație, fiind al șaptelea stat din lume după acest clasament. Totuși, finanțarea anuală medie
alocată pentru studiile unui elev sau student brazilian este de doar 3 441 de dolari, cu 5 876
de dolari mai puțin de cât media OECD.
Deși în creștere, rata de absolvire a studiilor în Brazilia este în continuare una foarte
mică: conform OECD, doar 46% dintre adulții cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani
absolviseră în anul 2013 ciclul de învățământul secundar superio r (media OECD fiind de
76%). Uitându -ne în profunzime, observăm că doar 28% dintre adulții cu vârste cuprinse
între 55 și 64 de ani au absolvit o astfel de formă de învățământ, pe când în categoria de
vârstă 25 -34 de ani situația stă mult mai bine, 61% abs olvind acest ciclu de studii.
În ceea ce privește ciclul de învățământ superior, doar 14% dintre adulții cu vârste
cuprinse între 25 și 64 de ani absolviseră o formă de învățământ terțiar în anul 2013, în
creștere cu 4 procente față de anul 2009, dar mult sub media OECD de 34%, și chiar sub alte
state sud -americane (Columbia – 22%, Chile – 21%, Mexic – 19%, Costa Rica, 18%).
O situație interesantă e reprezentată de numărul foarte mare de tineri cu vârste
cuprinse între 15 și 24 de ani, vârsta propice stud iilor, care nu sunt înmatriculați la nicio
formă de învățământ (peste 66% din total). Mai mult, în sectorul de vârstă 20 -24 de ani, peste
76% dintre tineri nu urmează nicio formă de învățământ, cea mai mare valoare din spațiul
OECD, peste 52% dintre acești a fiind deja integrați în câmpul muncii. O altă statistică ne
arată că, deși, în medie, în statele dezvoltate un tânăr petrece în școală cel puțin 12 ani, în
Brazilia perioada medie este de doar 4,9 ani, abandonul școlar fiind unul extrem de ridicat
încă d in primii ani de școală.
Foarte mulți tineri brazilieni aleg să urmeze un ciclu de învățământ superior în
străinătate. Brazilia este a 14 -a țară ca număr de studenți străini care urmează cicluri de
învățământ superior în Statele Unite ale Americii. În 201 1 a fost lansat Programul Brazilian

Pagina 15 din 18 pentru Mobilitate Științifică , prin care se dorește acordarea a 100 000 de burse de studii
pentru tineri care să urmeze cicluri de învățământ superior în universități de top din lume.
Media de vârstă a cadrelor didactice din Brazilia este de 39,2 ani, printre cele mai
scăzute din lume, conform OECD. Un profesor brazilian pre da în anul 2013, în medie, 25,4
ore/săptămână, doar profesorii din Chile având un volum de predare mai mare, iar pentru
pregătire cursurilor aloca, în medie, 7,1 ore/săptămână. În 2013 erau angajate 2 928 885 în
sistemul de învățământ brazilian, dintre care 72,2% erau femei (89,8% femei în învățământul
primar, 45,1% femei în învățământul terțiar). Salariile profesorilor brazilieni sunt foarte mici
(de d ouă sau chiar trei ori mai mici decât media OECD), astfel că forța de muncă atrasă în
sectorul de învățământ este, în general, una destul de slab pregătită. În plus, nu există nici
sisteme coerente de stimulare și premiere a performanței cadrelor didactice . De asemenea,
sistemul educațional brazilian este politizat într -o măsură foarte mare, iar de foarte multe ori
profesorilor li se impun anumite criterii politice pentru a putea avansa în carieră, fapt ce
descurajează tinerii absolvenți să se îndrepte spre acest domeniu.
O altă problemă a sistemului educațional brazilian ține de resursele educaționale
disponibile: conform OECD, în 2012 exista, în medie, un computer la 22 de elevi (față de 1
computer la 34 de elevi în anul 2003), mult sub media OECD (1 comp uter la 5 elevi). De
asemenea, nici cadrele didactice nu par a fi pregătite pentru a utilizate metode moderne și
resurse electronice în procesul de predare.
Școlile de la periferiile metropolelor sau din alte regiuni defavorizate sunt grav
afectate de inechitățile sociale, iar elevii de aici sunt predispuși la abandon școlar și la
comiterea de ilegalități. Sistemul de educație brazilian nu are nicio politică prin care să
combată această situație.
Instituții de învățământ privat funcționează la toate ni velurile, cu aprobarea
Ministerului Educației. În ceea ce privește balanța învățământ public/învățământ privat, în
sistemul preuniversitar de studii marea majoritate a elevilor urmează cursuri la școli de stat
(63% în sistemul de educație timpurie, 75% în sistemul preșcolar, 84% în ciclul primar, 88%
în ciclul secundar inferior și 86% în ciclul secundar superior). În schimb, în ceea ce privește
învățământul superior, doar 26% dintre studenții la un ciclu de licență, masterat sau doctorat
sunt înmatriculați în instituții de învățământ de stat (media OECD fiind de peste 70%).
Guvernul brazilian încearcă să reducă acest dezechilibru printr -o serie de măsuri luate în
ultimii ani, cum ar fi alocarea de locuri speciale în universitățile de stat pentru absolvenții de
învățământ preuniversitar de stat sau pentru tinerii proveniți din familii cu venituri reduse,
precum și prin acordarea de burse care să recompenseze performanța academică.

Pagina 16 din 18
Concluzii
În paginile anterioare am prezentat două state destul de diferite, Finlanda și Brazilia,
atât din punct de vedere al evoluției istorice și al situației socio -economice actuale, cât și din
punct de vedere al sistemelor de învățământ.
Astfel, diferențele e ducaționale dintre aceste state se remarcă încă din istorie,
învățământul superior dezvoltându -se pe teritoriul Finlandei încă din secolul al XVII -lea
(1640, Royal Academy of Turku), perioadă în care Brazilia era încă stat colonial, în timp ce
primele univ ersități braziliene apar abia la începutul secolului XX. În ceea ce privește
dezvoltarea societății, Finlanda este printre primele țări din lume care acordă drept de vot
femeilor, cu aproape trei decenii mai devreme decât Brazilia. După al doilea război mo ndial
Finlanda a fost caracterizată de stabilitate politică și economică, în timp ce Brazilia se poate
bucura de această stabilitate abia după anul 1993. În prezent, Finlanda este o țară mică din
nordul Europei, în timp ce Brazilia este printre cele mai pu ternice economii mondiale, cu
mari aspirații în viitor.
Finlanda are printre cele mai performante sisteme educaționale din lume, în timp ce
rezultatele testelor PISA plasează Brazilia în coada acestor clasamente. De asemenea, cheia
succesul învățământulu i finlandez este pus pe seama atenției și resurselor acordate pentru
formarea și motivarea cadrelor didactice, capitol la care Brazilia stă extrem de prost. Chiar
dacă și țara sud -americană a investit masiv în ultimii ani în sistemul educațional, iar trend ul
este unul pozitiv, rezultatele nu sunt cele scontate. Finlanda este o țară unde principiul
fundamental care stă la baza sistemului educațional se referă la eliminarea oricărui tip de
inechitate socială în ceea ce privește accesul la învățământ, în timp ce în Brazilia inechitățile
sociale domină sistemul, afectează dezvoltarea socială a țării, dar nu există niciun program
guvernamental coerent care să combată această problemă.
Brazilia are ce învăța de la sistemul educațional finlandez, chiar dacă difere nțele
dintre cele două țări sunt foarte mari. Chiar dacă economia braziliană progresează, pe termen
lung, fără o investiție coerentă în educație, țintită să combată gravele decalaje și inechități
sociale, statutul acestei țări de mare putere a lumii va fi unul incert. Finlanda a reușit,
aplicând politici educaționale coerente și clare timp de mai multe decenii, să creeze un sistem
de învățământ foarte performant, în centrul căruia se află permanent interesul și nevoile
beneficiarilor primari, elevi sau stud enți, și a devenit un exemplu de urmat pentru foarte
multe alte state de pe mapamond.

Pagina 17 din 18
Bibliografie

1. Declarația Universală a Drepturilor Omului
2. Lambert, Tim. A Short History of Finland (localhistories.org)
3. Lambert, Tim. A Timeline of the History of Finland (localhistories.org)
4. Statistics Finland ( stati.fi )
5. Miloiu, Silviu, Dragomir, Elena. Istoria Finlandei (editura Cetatea de Scaun)
6. Jutikkala, Eino, and Kauko Pirinen. A History of Finland (4th ed. 1984)
7. Kallio, Veikko. Finland: A Cultural History (Helsinki: WSOY, 1994)
8. Kirby, David. A concise history of Finland . (Cambridge University Press, 2006)
9. Meinander, Henrik. A History of Finland (Columbia University Press , 2011)
10. Singleton, Frederick. A Short History of Finland (1998)
11. Eurydice Country Overview – Finland
12. National Student Fee and Support Systems in European Higher Education 2014/15
(Eurydice, 2014 )
13. The Organisation of the Academic Year in Higher Education, 2015/16 (Eurydice,
2015 )
14. Organisation of school time in Europe. Primary and general secondary education :
2015/16 school year (Eurydice, 2015 )
15. Recommended Annual Instruction Time in Full -time Compulsory Education in Europ e
2014/15 (Eurydice, 2015 )
16. Teachers' and School Heads' Salaries and Allowances in Europe, 2013/14 (Eurydice,
2014 )
17. OECD (2015), „Finland”, in Education at a Glance 2015: OECD Indicators (OECD
Publishing, Paris)
18. OECD (2015), Education Policy Outlook 2015: Making Reforms Happen (OECD
Publishing)
19. Burridge, Tom. Why do Finland’s schools get the best results? (BBC World News)
20. Fioriello, Patricia, dr. Finland Secret to a Successful Education System (K12
Education System)
21. Anderson, Jenny. From Finland, an Intriguind School -Reform Model (The New York
Times)

Pagina 18 din 18 22. Ravitch, Diane. Why Finland’s schools are great (by doing what we don’t) (The
Washington Post)
23. Lambert, Tim. A Short History of Brazil (localhistories.org)
24. Lambert, Tim. A Timeline of the History of Brazil (localhistories.org)
25. Fonseca, José. A Brief History of Brazil , The New York Times
26. Burns, E. Bradford. A History of Brazil (1993)
27. Kerr, Gordon. A Short History of Brazil: From Pre -Colonial Peoples to Modern
Economic Miracle (2014)
28. Smith, Joseph. A history of Brazil (Routledge, 2014)
29. Weisenthal, Joe. The World’s Largest Economies: 1990 vs. 2011 , Business Insider
(the 9th of March 2012)
30. OECD (2015), „Brazil”, in Education at a Glance 2015: OECD Indicators (OECD
Publishing, Paris)
31. Constituția Braziliei (1988)
32. UNESCO – World Data Education: Brazil (2010/2011)
33. Stanek, Christina. The Educational System of Brazil (IEM Spotlight, March 2013)