Page1of78Școala Națională de Studii Politice și Administrative [614131]

Page1of78Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Facultatea de Administra ție Publică
Studii de licen ță (ID)
LEGISTICĂ FORMALĂ
Suport de curs: dr. Otilia ȘtefanaGiredariu
Introducere
Cursul își propune familiarizarea studen ților cu normele de tehnică legislativă
necesare elaborării actelor normative. Totodată, cursul î și propune însușirea de către
studenți a arhitecturii actului normativ, a evenimentelor legislative ce pot interveni asupra
unui act normativ, precum și a procedurii legislati ve.
Studiul legisticii formale presupune însu șirea unor regulilor necesare, și totodată
obligatorii, la elaborarea actelor normative indiferent de autoritatea care le emite. Cursul î și
propune să aducă în prim -plan cele mai uzuale aspecte ale tehnicii leg islative îmbinând
aspectele teoretice cu cele practice.
Suportul de curs a fost structurat pornind de la cartea dl. prof. univ. dr. Ioan Vida
Legistică formală -Introducere în tehnica și procedura legislativă , apărută în 2012 la
Universul Juridic. Pornind d e la această lucrare am ales pentru a fi studiate doar capitolele
(modulele) prezentate mai jos. Capitolele care nu sunt enumerate pot fi consultate ca
lectură suplimentară. De asemenea, recomand bibliografie suplimentară, mai ales având în
vedere că pentr u înțelegerea acestei discipline sunt necesare cunoștințele de bază
acumulate la disciplina Bazele constitu ționale ale administrației publice șiStatul și
administra ția publică în societatea modernă .
Disciplina Legistică formală este prevăzută în planul de învățământ în cursul anului
III de studii și este disciplină opțională.
Unitățilede învățare sunt prezentate în medie pe câte 2 p agini (în care sunt incluse
exerciții, teste și teme de reflecție ).

Page2of78Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 1
Cuprins………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …2
Modulul 1. FUNC ȚIA LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI ………………………….. …………………. 4
Unitatea de învățare 1.1. Alegerea nivelului actului normativ al Parlamentului …………… 4
Unitatea de învățare 1.2. Ierarhia actelor normative și a legilor ………………………….. ……12
Modulul 2. ARHITECTURA ACTULUI NORMATIV ………………………….. ………………………….. 22
Unitatea de învățare 2.1. Titlul actului normativ ………………………….. ………………………… 24
Unitatea de învățare 2.2. Preambulul ………………………….. ………………………….. …………… 26
Unitatea de învățare 2.3. Formula introductivă ………………………….. ………………………….. 27
Unitatea de învățare 2.4. Partea dispozitivă ………………………….. ………………………….. …..28
Unitatea de învățare 2.5. Formula de atestare a actului normativ ………………………….. ….34
Unitatea de învățare 2.6. Semnătura reprezentantului legal al emitentului …………………. 36
Unitatea de învă țare 2.7. Numărul și data actului normativ ………………………….. ………….37
Unitatea de învă țare 2.8. Anexele actului normativ ………………………….. ……………………. 37
Modulul 3. REDACTAREA ACTELOR NORMATIVE ………………………….. ………………………… 39
Unitatea de învățare 3.1. Stilul actului normativ ………………………….. ………………………… 39
Modulul 4. MOTIVAREA PROIECTELOR ACTELOR NORMATIVE ………………………….. ……..47
Modulul 5. EVENIMENTE LEGISLATIVE CE INTERVIN PE PARCURSUL DURATEI ACTIVE A
ACTULUI NORMATIV ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………..51
Unitatea de învățare 5.1. Ac țiunea în timp a normei juridice ………………………….. ……….51
Unitatea de învățare 5.2. Modificarea actului normativ ………………………….. ………………. 51
Unitatea de învățare 5.3. Completarea ………………………….. ………………………….. ………….54
Unitatea de învățare 5.4. Abrogarea ………………………….. ………………………….. …………….. 57
Unitatea de învățare 5.5. Derogarea actului normativ ………………………….. …………………. 64
Unitatea de învățare 5.6. Suspendarea actului normativ ………………………….. ……………… 66
Unitatea de învățare 5.7. Republicarea actelor normative ………………………….. ……………. 68
Unitatea de învățare 5.8. Rectificarea actelor normative ………………………….. …………….. 69
Modulul 6. APLICAREA NORMELOR DE TEHNICĂ LEGISLATIVĂ ÎN PROCESUL ELABORĂRII
ACTELOR ADMINISTRATIVE NORMATIVE ………………………….. ………………………….. ………..71
Unitatea de învățare 6.1. Elemente specifice procesului de emitere a ordinelor,
instrucțiunilor și a celorlalte acte normative ale conducătorilor autorită ților publice …..71
Unitatea de învățare 6.2. Reguli specifice aplicabile în procesul elaborării și adoptării
hotărârilor Guvernului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……72
Unitatea de învățare 6.3. Elemente specifice procesului de emitere a ordinelor,
instrucțiunilor și a celorlalte acte normative ale conducătorilor autorităților publice a le
administrației ministeriale și extraministeriale ………………………….. ………………………….. .75
Unitatea de învățare 6.4. Respectarea normelor de tehnică legislativă în cadrul
autonomiei locale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………..76
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 78
Bibliografie obligatorie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …78
Bibliografie suplimentară ………………………….. ………………………….. ………………………….. .78

Page3of78

Page4of78Modulul 1. FUNC ȚIA LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI
Unitatea de învățare 1.1. Alegerea nivelului actului normativ al Parlamentului
1.1.1. Determinarea conținutului funcției legislative.
Guvernarea unei țări pe baza principiilor democrației este legată de manifestarea
poporului ca titular al puterii politice, al suveranității naționale. Exprimarea puterii politice
a poporului este condiționată astăzi de exprimarea voinței corpului electoral prin
reprezentanții săi aleși, la intervale rezonabile de timp, în condițiile manifestării
pluralismului politic. Prin alegeri directe, poporul își constituie puterea legiuitoare,
desemnează șeful statului, iar în urma acestora se instituie Guvernul. În forumul său de
exprimare politică -Parlamentul -, poporul își definește voința generală, o oficializează și o
exteriorizează în legi, hotărâri și moțiuni.
Cea mai importantă funcție a Parlamentului o constituie, fără îndoială, funcția
legislativă. Această funcție se concretizează în activitatea parlamentară de examinare și
deliberare asupra proiectelor de lege și a propunerilor legislative, precum și de votare a
legii. În doctrina de specialitate, Parlamentului îi este atribuită misiunea de a face legi,
funcție care conferă o autentică greutate organului reprezentativ suprem al poporu lui în
procesul elaborării legii.1
Problema care prezintă interes pentru Legistica formală vizează definirea
conținutului funcției legislative. Într -o primă ipoteză, funcția legislativă pare a se raporta la
examinarea și adoptarea proiectelor de lege prez entate Parlamentului de către Guvern, însă
aceastaestemai complexă deatât.Funcția legislativă a Parlamentului este o funcție
1A se vedea Constantin C. Dissescu, Drept constituțional, București, 1915, p.703, citat de Ioan Vida în
Suport de curs –Legistică formală, S.N.S.P.ACunoștințe și deprinderi
La finalul parcurgerii acestei unități de învățare vei înțelege:
-conținutul funcției legislative a Parlamentului;
-care sunt activitățile Parlamentului;
-cum se alege nivelul actului normativ de către Parlament;
La finalul parcurgerii acestei unități de învățare vei putea să:
-explici funcția legislativă a Parlamentului;
-enumeri activitățile Parlamentului;

Page5of78normativă și,în acela și timp, o funcție politică.
Funcția legislativă a Parlamentului se concretizează în activități parlamen tare
distincte,dintre care cele mai importante sunt:
1. examinarea proiectelor de lege primite de la Guvern;
2. examinarea propunerilor legislative care sunt formulate de cetățeni sau de către
parlamentari;
3. examinarea amendamentelor formulate de către Guvern sau de către
parlamentari;
4. votarea proiectelor de lege, a propunerilor legislative și a amendamentelor
formulate în procesul legislativ;
5. reexaminarea legii ca urmare a solicitării Președintelui României;
6. reexaminarea legii în virtutea deciziei Curții Constituționale prin care se declară
neconstituționalitatea acesteia;
7. stabilirea limitelor abilitării Guvernului de a emite ordonanțe , etc.;
În exercitarea funcției legislative, aceste aspecte tehnice subsumează o puternică
încărcătură politică. Fiecare partid politic reprezentat în Parlament are propria sa opinie cu
privire la problemele ce se dezbat în forul legislativ, în spatele acestuia af lându-se cei care
i-au votat pe deputați și pe senatori. A șadar, existența Parlamentului este condiționată de
formarea unei majorități parlamentare apte să susținăprin vot proiectele de legi
promovate de Guvern și să sus țină Guvernul în între g procesul de guvernare. Majoritatea
parlamentară nu poate face abstracție de prezența în Parlament a minorității parlamentare,
adică a opoziției, componentă politică parlamentară care, prin definiție, își modeleazăTest instant
1. Identificați
diferența dintre
proiect de lege și
propunere legislativă
2.Ce sunt
amendamentele?

Page6of78discursul politic în raport cu interesele legate de c ucerirea puterii politice.
În mod constant, după adoptarea Constituției României din 1991, în virtutea căreia
s-au desfășurat alegerile parlamentare și prezidențiale din 1992, 1996 și 2000, 2004, 2008,
2012,Parlamentul a fost locul de întâlnire a celor m ai diverse interese naționale, exprimate
în forme diferite de reprezentanții corpului electoral.
În legătură cu derularea funcției legislative, problema care se pune are în vedere
limitarea sau partajarea exercitării acesteia în raport cu alte autorități publice. Această
problemă derivă din faptul că, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României,
„Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate
legiuitoare”, dispoziție constituțională privită în mod diferit în do ctrina de specialitate. Nu
vom dezvolta în cele ce urmează aceste opinii, ci ne vom opri la cea a dl. prof. Ioan Vida,
opinie căreia ne alăturăm și noi, și conform căreia funcția de legiferare a Parlamentului
reprezintă capacitatea forumului reprezentativ suprem al poporului român de a
reglementa în mod primar orice categorie de relații sociale, pe baza regulilor stabilite
de Constituție și de regulamentele parlamentare.2În această optică, funcția legislativă
nu este redusă la „competența de legiferare”, a șa cum susțin unii autori, pentru simplul fapt
că nu există o asemenea noțiune în sistemul dreptului constituțional românesc. În opinia
prof. Ioan Vida, termenul „compet ență” este utilizat în drept pentru a desemna o listă de
atribuții, de drepturi și obligații, care pot fi exercitate de o anumită autoritate publică aflată
în concurență cu alte autorități publice. Astfel, putem vorbi de competența unui minister, a
unui pr imar, a unui consiliu local, în înțelesul de competență materială (ansamblul
atribuțiilor conferite de lege) ori de competență teritorială (stabilirea limitelor geografice
ale exercițiului competenței materiale). O asemenea problemă nu se poate pune în caz ul
Parlamentul român. Organul reprezentativ al poporului român și unica autoritate
legiuitoare a țării nu partajează cu nimeni exercitarea funcției legislative, nici măcarîn
cazul în care operează delegarea legislativă, el fiind unicul titular al exercită rii acestei
funcții.
În privința definirii puterii legiuitoare, a funcției sale legislative, este necesar să
observăm că la exercitarea acesteia pot participa și alte autorități publice (Guvernul poate
propune proiecte de lege sau amendamente, Curtea Constituțională poate decl ara o lege
2Ioan Vida –Legistică formală. Introducere în tehnica și procedura legislativă. Editura Universul Jurid ic,
Bucure ști 2012, pag.34.

Page7of78neconstituțională, Președintele României poate cere Parlamentului sau Curții
Constituționale reexaminarea legii etc.), dar punctul de vedere al Parlamentului este decisiv
în privința definitivării și votării legii. Pe de altă parte, faptul că ex istă limitări ale
exercitării funcției legislative înscrise în Constituție, în regulamentele parlamentare, nu
poate fi conceput ca o partajare de competențe sau ca o atribuire de competență legislativă
Parlamentului. Chiar și în cazul în care o autoritate publică are o anumită competență
normativă, ea trebuie să o exercite în anumite limite, în cadrul unei anumite proceduri
legale etc.
Rezultă din cele de mai sus că nu există o competență legislativă în cazul
Parlamentului României sau dacă ea ar exista ar trebui considerată exhaustivă. În aceste
condiții, Parlamentul României poate reglementa în mod primar, prin lege, orice materie,
orice domeniu al relațiilor sociale, respectând, bineînțeles, regulile stabilite de Constituție
și de regulamentele parlamentare. De aceea, susținem și noi că Parlamentul României este
titularul monopolului legislativ.3
În urma revizuirii Constituției din anul 2003, s-a realizat o anumită diferențiere între
cele două Camere ale Parlamentului. Astfel, una din Camere este prima sesizată cu anumite
proiecte de legi sau propuneri legislative, caz în care devine Cameră de reflecție. Cealaltă
este Camera decizională, manife starea s a de voință, exprimată prin vot fiind de natură să
încheie procesul legislativ parlamentar.
Astfel, în temeiul art.75 din Constituție, Camera Deputaților este Cameră de
reflecție în cazul proiectelor de legi și propunerilor legislative pentru ratif icarea tratatelor
sau a altor acorduri internaționale și a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor
tratate sau acorduri, precum și al legilor organice prevăzute de art.31 alin.(5) –organizarea
serviciilor publice de radio și de televiziune și controlul parlamentar asupra activității lor -,
3ÎnacestsensasevedeaT.Drăganu,Introducere înteoria șipracticastatuluidedrept,EdituraDacia,
Cluj-Napoca,1992, p.91; Însenscontrar, profesorii IoanMuraru șiMihaiConstantinescu conside răcă, potrivit
Constitu ției actuale a României, sepoatevorbideundomeniuallegii,stabilitdefostulart.72,careprevedea că
Parlamentul poateadoptatreicategorii de legi, șianumelegiconstituționale,legiorganice șilegiordinare.Ase
vedeaI.Muraru,M.Constantinescu,Ordonan țaguvernamentală-Doctrinășijurispruden ță,Lumina Lex, B ucurești,2000,
p.33Testul de autoevaluare nr. 1
Ce reprezintă funcția de legiferare a Parlamentului ?

Page8of78art.40 alin.(3) –stabilirea altor categorii de funcționari publici care nu pot face parte din
partide politice -, art.55 alin.(2) -stabilirea condițiilor privind îndeplinirea îndatoririlor
militare-, art.58 alin.(3) –organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului -,
art.73 alin.(3) lit.e) -organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării –,
lit-k)-contenciosul administrativ -, lit.l)-organizarea și funcționarea Consiliulu i Superior
al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi -,
lit.n)-organizarea generală a învățământului, lit.o) -organizarea administrației publice
locale, a teritoriului, precum și regimul general privind au tonomia locală, art.79 alin.(2) –
înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ, art.102 alin.(3) -stabilirea
altor membri ai Guvernului, art.105 alin.(2) -stabilirea altor incompatibilități
guvernamentale, art.117 alin.(3) -înființare a de autorități administrative autonome, art.118
alin.(2)-stabilirea structurii sistemului național de apărare, pregătirea populației, a
economiei și a teritoriului pentru apărare, precum și statutul cadrelor militare, art.118
alin.(3)-aplicarea dispozi țiilor alin.(2) la celelalte componente ale forțelor armate -, art.120
alin.(2)-folosirea limbii minorităților naționale în relațiile cu autoritățile administrației
publice locale și cu serviciile desconcentrate, art.126 alin.(4) -compunerea Înaltei Curți d e
Casație și Justiție și regulile de funcționare a acesteia, art.126 alin.(5) -înființarea de
instanțe specializate și art.142 alin.(5) -legea organică a Curții Constituționale.
În opinia prof. Ioan Vida, cu privire la competen țele Camerei Deput aților se face
precizarea că acquis-ul comunitar este un drept de sine -stătător și nu intră în categoria
„măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea tratatelor internaționale”.
În toate aceste cazuri, Senatul este Cameră decizională. În celelalte cazuri, care nu
sunt rezervate competenței primare a Camerei Deputaților, aceasta devine Cameră
decizională după examinarea primară a proiectelor de lege și a propunerilor legislative de
către Senat. Dintr -o analiză detali ată se poate observa că Senatul nu este Cameră
decizională pe nicio categorie de legi oridinare cu excep ția celor de ratificare a tratatelor
sau acordurilor interna ționale.
1.1.2. Alegerea nivelului actului normativ al Parlamentului.Întrebare:
Pentru ce categorii de legi este Senatul Cameră decizională?

Page9of78În activitatea sa legislativă, Parlamentul este pus în situația de a alege în privința
actelor juridice prin intermediul cărora exprimă voința generală a națiunii. Potrivit a rt.67
din Legea fundamentală, Camera Deputaților și Senatul adoptă legi, hotărâri și moțiuni, în
prezența majorității membrilor. Astfel, în desfășurarea activității sale, Parlamentul în
întregul său și fiecare Cameră în parte pot fi puse în situația de a s tabili ce act juridic
urmează să emită pentru soluționarea unei probleme cu care au fost sesizate. Pentru a putea
răspunde la o asemenea întrebare, este necesar să stabilim cu precizie ce este legea, care
sunt tipurile de legi, ce se înțelege prin hotărâre a Parlamentului sau a unei Camere și care
este înțelesul noțiunii de moțiune.
Legea,sub aspect formal, este actul normativ emis de Parlament, în conformitate
cu normele de procedură stabilite de Constituție și de regulamentele parlamenta re. Alături
de această definiție restrânsă a legii -strictosensu-, există și o altă accepțiune a legii care
conferă denumirea de lege oricărui act normativ, indiferent de la cine emană. Această
definire a legii -latosensu-evocă ideea de obligativita te a normelor juridice, indiferent de
autoritatea publică emitentă a unui act normativ. Mircea Djuvara definește legea ca o
normă juridică generală cu caracter obligatoriu și permanent, prescrisă de o autoritate
publică de stat, eventual sub sancțiunea for ței publice.4Trebuiespus, însă,că legea nu se
confundă cu norma juridică. Legea este forma de exprimare a normelor juridice, a voinței
legiuitorului de a da expresie unor comandamente sociale care se modelează în norme
juridice.
Pentru definirea legii este necesar să se evidențieze și o altă deosebire prezentată în
doctrină , aceea dintre legea înțeleasă în sens formal și legea înțeleasă în sens material.5
Marea majoritate a autorilor sunt de acord că legea în sens formal desemnează, în sens
restrâns, numai actul normativ care emană de la Parlament. Conținutul normativ,
caracterizat prin norme general -obligatorii și impersonale, este prezent în acte norma tive
emise de orice autoritate publică, ceea ce împiedică diferențierea legii de alte acte juridice
4A se vedea Mircea Djuvara, op.cit., p.268.
5A se vedea I.Muraru și Simina Tănăsescu , op.ci t., p.505 și urm.Exercițiu l nr. 1
Definiți Legea sticto-sensu.

Page10of78pe baza acestui criteriu.
Hotărârile , ca varietate a actelor juridice ale Camerelor și ale Parlamentului, se
deosebesc de legi prin forța lor juridică, prin conținutul lor darși prin procedura de
adoptare. Pe baza acestor criterii, hotărârile au o for ță juridică inferioară legilor; ele pot
avea caracter normativ, fiind emise fie pentru aplicarea legilor, fie pentru detalierea lor, iar
sub aspect procedural pot emana de la o singură Cameră, se adoptă cu majoritate simplă,
dacă Legea fundamentală nu prevede altfel, și nu fac obiectul controlul ui de
constituționalitate.
Se poate remarca, a șadar, în mod evident faptul că hotărârile nu sunt legi .Sub
aspectul forței juridice diferite a legilor și a hotărârilor parlamentare din punct de vedere
formal se nasc anumite întrebări legate de aspectele de ordin procedural. În principiu, legile
se adoptă de către Parlament după cum urmează: legile constituționale cu o majoritate
calificată de două treimi; legile organice se adoptă cu o majoritate absolută, iar legile
ordinare cu o majoritate si mplă.În ceea ce prive ște, hotărârile parlamentare se adoptă fie
cu majoritate absolută de voturi, atunci când este vorba de adoptarea sau modificarea
regulamentelor parlamentare, fie cu majoritate simplă, dacă este vorba de alte categorii de
hotărâri parl amentare. Se poate spune, pe baza acestor comparații procedurale, că legile și
hotărârile nu pot fi departajate în funcție de majoritatea de voturi cerută pentru adoptarea
lor datorită faptului că unele hotărâri sunt adoptate cu o majoritate de voturi ceru tă pentru
legile organice, iar altele cu o majoritate de voturi speci fică adoptării legilor ordinare, a șa
cum nu se poate trage nici concluzia că unele hotărâri au forța juridică a legilor organice și
nici că celelalte pot fi asimilate legilor ordinare.
În mod cert însă, o lege organică nu poate modifica regulamentele parlamentare,
după cum nici o lege ordinară nu poate interveni în domeniul rezervat, prin regulamente,
hotărârilor parlamentare. În aceste condiții, este greu de acceptat c ă hotărârile parlamentare
sunt inferioare legilor organice sau celor ordinare. O problemă distinctă se poate ridica în
legătură cu raporturile dintre hotărâri și legile constituționale. În această materie, în măsura
în care o lege constituțională modifică dispozițiile constituționale care privesc organizareaExercițiu l nr. 2
Definiți Legea lato-sensu.

Page11of78și funcționarea Parlamentului, este posibil ca ea să determine apariția unei noi hotărâri
parlamentare. Într -un astfel de caz, putem concluziona că hotărârea parlamentară are o
forță juridică inferioară legii constituționale.
Referitor la cel de al doilea aspect al departajării legilor de hotărâri, cel privitor la
conținutul acestora, trebuie să avem în vedere domeniul legii șidomeniul rezervat
hotărârilor parlamentare . În opinia noastră, legile intervin în orice domeniu al realității
sociale care prezintă interes pentru legiuitor, ceea ce face ca domeniul legii să fie practic
nelimitat de o altă competență legislativă. Pentru a deosebi legea de orice alt act normativ
este necesar să stabilim că legea poate reglementa, înmodprimar, orice relație socială.
Hotărârea parlamentară poate reglementa fie relații sociale care au fost reglementate prin
lege, acționând secundum lege, fie relații sociale care îi sunt rezervate în exclusivitate și
care dau expresie autonomiei regulamentare a fiecărei Camere a Parlamentului. Sub acest
din urmă aspect, se poate desprinde într -adevăr ideea potrivit căreia reglementarea primară
a relațiilor sociale nu este numai de domeniul exclusiv al legii.
Din cele prezentate se poate deduce că legea se caracterizează prin faptul că este o
reglementare juridică primară. În aceeași categorie pot fi incluse și hotărârile
parlamentare, dacă nu sunt date în executarea legii. Ele se deosebe sc, însă, întotdeauna de
legi prin faptul că intervin doar în acele domenii și în acele cazuri precizate expres de
Constituție și de regulamentele parlamentare. În consecință, putem conchide că legea este
actul juridic emis de Parlament cu respectarea norm elor de procedură, care
reglementează, în mod primar, relații sociale nerezervate domeniului exclusiv al
hotărârilor parlamentare.
În sfârșit, în ceea ce privește excepțiile procedurale, este necesar să precizăm că
există hotărâri parlamentare adoptate de o singură Cameră (privind adoptarea
regulamentului propriu, stabilirea comisiilor permanente, instituirea unor comisii de
anchetă etc.), după cum există hotărâri adoptate de cele două Camere ale Parlamentului
(regulamentul ședințelor comune).
Se poate observa astfel, că în cazul hotărârilor Parlamentului, acestea sunt adoptate,
ca și legile, de același corp al aleșilor poporului, urmărindu -se o procedură asemănătoare
adoptării legilor bugetare. Rămâne astfel ca singur criteriu de distincție dintre lege și
hotărârea parlamentară materia supusă reglementării juridice. Deci, de fiecare dată când se
pune problema alegerii actului normativ care urmează a fi supus aprobării Parlamentului,

Page12of78este necesar să stabilim, în prealabil, dacă est e nevoie de o lege sau de o hotărâre. Apoi, în
acest ultim caz, urmează să se precizeze dacă este vorba de o hotărâre a Senatului, a
Camerei Deputaților ori a Parlamentului României.
Unitatea de învățare 1.2. Ierarhia actelor normative și a legilor
Ierarhia actelor normative se stabilește în funcție de importanța relațiilor sociale
reglementate (conținutul normativ) și în funcție de locul autorității emitente în rândul
autorităților publice. Având aceste două elemente ca temei, ierarhia actelor norma tive
determină forța juridică a acestora. Principiul de drept este că actul normativ de nivel
inferior trebuie să fie emis în limitele și potrivit normelor care le guvernează, de nivel
superior. Astfel, art. 1 alin. (5) din Constituție stabilește că „În România, respectarea
Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie ”. Prin referirea la
„supremație” legiuitorul constituant încarcă de semnificații sensul juridic al dispoziției,
consacrând ierarhia actelor normative, corelativ cu instituirea obligației esențiale pentru
funcționarea statului, de respectare a acestei supremații –ierarhii a actelor normative ț
Așadar,Constituțiașilegile constitu ționale se află pe prima pozi ție în ierarhia
normelor juridice. Toate celelalte acte normative trebuie să fie în conformitate cu acestea :
•legile organice ;
•legile ordinare ;
•ordonanțele Guvernului care pot fi de urgen țăsausimple(emise în baz a
unei legi de abilitare) , iar cele simplenu pot reglementa domenii rezervate
legii organice;
•hotărârile Guvernului –sunt acte ale Guvernului date în aplicarea legilor;
•acte normative emise de administra ția publică centrală și de autorită țile
administrative autonome ;
•acte normative emise de organele administra ției publice locale (Consiliul
Județean, Consiliul Local, Consiliul General al Municipiului București ).
Nerespectarea ierarhiei actelor normative are ca sancțiune neapli carea prevederilorTestul de autoevaluare nr. 2
Care sunt actele Parlamentului și care sunt diferențele dintre ele?

Page13of78din actele normative cu o forță juridică inferioară, atunci când acestea contravin unor
norme cuprinse în acte normative ierarhic superioare.
Ierarhia actelor normative este prezentată și în cadrul art. 4 din Legea nr. 24/2000
privind no rmele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, unde, la alin. (1) și (2) se stipulează că „Actele
normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de au toritatea
publică competentă să le adopte”, respectiv „Categoriile de acte normative și normele de
competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituție și prin celelalte legi”.
În virtutea art.73 alin.(1) din Constituția României, Parlamen tul adoptă legi
constituționale , legiorganice și legiordinare.În cele ce urmează vom clarifica aceste
concepte și vom arăta ce se reglementează prin fiecare tip (categorie) de lege, care sunt
raporturile dintre ele și care este ierarhia acestora.
Inițiativa legislativă reprezintă dreptul unor anumiți subiecți de drept, de a sesiza
Parlamentul cu examinarea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative. Acestui
drept îi corespunde obligația autorității legiuitoare de a se pronunța asupra pro iectului de
lege sau asupra propunerii legislative respective.
Potrivit prevederilor art. 74 din Constituția României, republicată, inițiativa
legislativă aparține Guvernului ,deputaților și senatorilor saucetățenilor . Astfel, există
trei modalități de e xercitare a inițiativei legislative:
•inițiativele legislative care aparțin Guvernului, denumite proiecte de lege –
constituie majoritatea inițiativelor legislative deoarece acestea sunt cuprinse în
programul de guvernare al partidului de guvernământ care a câștigat alegerile;
•inițiativele legislative ale deputaților și senatorilor, denumite propuneri legislative –
sunt mai restrânse ca număr și pot aparține atât deputaților și senatorilor din
opoziție, cât și celor de la guvernare;
•inițiativele legislative ale cetățenilor, denumite tot propuneri legislative –acestea
trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 74 alin. (1) din Constituția
României, republicată, și anume: să fie un număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu
drept de vot, provenind d in cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din
aceste județe, respectiv în municipiul București, trebuie să fie înregistrate cel puțin
5.000 de semnături în sprijinul inițiativei legislative respective. Nu pot face obiectul

Page14of78inițiativelor legi slative cetățenești problemele fiscale, cele cu caracter internațional,
amnistia și grațierea.
În toate cele trei situații, indiferent de inițiator, trebuie îndeplinite următoarele
condiții: existența unui text scris, prezentarea unei motivații (pentru pro iectele de lege și
propunerile legislative –expunerea de motive, pentru ordonanțe –notă de fundamentare) și
respectarea cerințe de tehnică legislativă pe care le vom dezvolta pe parcursul acestui curs.
Art. 74 alin. (4) din Constituția României, republic ată prevede în mod expres că
propunerile legislative ale parlamentarilor și ale cetățenilor pot fi prezentate doar în forma
cerută pentru proiectele de lege.
A.Legile constituționale. Potrivit art.73 alin.(2) din Constituția României, legile
constituționale sunt legile de revizuire a Constituției .
O primă întrebare, în raport cu prevederile art.73 alin.(2) din Legea noastră
fundamentală, cere să se precizeze dacă o lege constituțională poate modifica Constituția și
în ce limite? Răspunsul la prima parte a întrebării nu poate fi decât pozitiv.
ÎnConstituția României , adoptată în 1991 și revizuită în 2003, este înscrisă atât
posibilitatea revizuirii Costituției, cât și limitele acesteia. Astfel, este interzisă revizuirea în
ceea ce privește textele privitoare la caracterul național, independent, unitar și indivizibil al
statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, inde pendența
justiției, pluralismul politic și limba oficială. Totodată, revizuirea Constituției este interzisă
pe durata stării de asediu, a stării de urgență, în timp de război sau în cazurile în care ar
avea ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăți lor fundamentale ale cetățenilor ori a
garanțiilor acestora.
Legile constituționale, care, în conformitate cu dispozițiile art.73 alin.(2) din Legea
fundamentală, nu pot fi decât de revizuire, sunt adoptate potrivit normelor cuprinse în
art.150-152 din Constituție și intră în vigoare numai după supunerea lor spre aprobare
prin referendum .Ele sunt supuse unui dublu control de constituționalitate, sunt definitive
numai după aprobarea lor prin referendum și nu sunt supuse promulgării. Ele se află în
vârful ierarhiei legilor, fiind astfel supraordonate în raport cu legile organice, cu cele
ordinare și cu orice alte acte normative.
O categorie aparte de inițiative legislative o constituie așadar, inițiativele de
revizuire a Constituției. Acestea sunt supuse re gulilorspeciale prevăzute la art. 150-152 din

Page15of78Constituția României, republicată. Astfel, revizuirea Constituției poate fi inițiată de
Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul
deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot.
Totodată, cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provină din cel puțin
jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București
trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul inițiativei de revizuire a
Constituției. Proiectul sau propunerea de revizuire a Constituției se adoptă de către Camera
Deputaților și de Senat cu o majoritate de cel puțin două treimi di n numărul membrilor
fiecărei Camere. Este de remarcat că procedura medierii reglementată în Constitu ția de
dinainte de 2003 s-a păstrat pentru legile de revizuire e Constituției. Astfel, dacă după
epuizarea dezbaterii în procedura medierii, Camera Deputați lor și Senatul nu ajung la un
consens cu privire la anumite texte, atunci se procedează la dezbaterea acestora în ședință
comună a celor două Camere, hotărârea fiind luată cu votul a cel puțin trei pătrimi din
numărul senatorilor și deputaților.
Spre deos ebire de celelalte legi, care sunt supuse promulgării de către Președintele
României, legile de revizuire a Constituției sunt definitive numai după aprobarea lor prin
referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propune rii
de revizuire.
Sesizarea Parlamentului cu dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri
legislative se face cu respectarea unor serii de reguli și anume: exercitarea dreptului de
inițiativă al Guvernului este condiționată de aprobarea de către Guvern a proiectului în
cauză, pe baza textului examinat și a avizelor primite de la organismele solicitate să -și
expună punctul de vedere asupra viitorului proiect de lege respectiv (Consiliul Legislativ,
Consiliul Economic și Social, precum și punctul de vedere al Guvernului pentru
propunerile legislative care implică cheltuieli bugetare). Avizul Consiliului Legislativ este
consultativ și poate fi favorabil, favorabil cu observații și propuneri sau negativ.
B.Legileorganice reprezintă o categorie de legi care sunt considerate de puterea
constituantă originară drept prelungiri ale dispozițiilor constituționale și care, garantândÎntrebare:
Care sunt limitele revizuirii Cons ituției?

Page16of78aplicarea dispozițiilor Legii fundamentale, trebuie să fie susținute de o majoritate
parlamentară absolută. Aceste legi, prin definiție, sunt reglementări juridice care reprezintă
un apendice al prevederilor constituționale. Din punct de vedere procedural, legile organice
se adoptă cu votul majorității memb rilor fiecărei Camere. Cerința stabilită de art.76 alin.(1)
din Constituția României, potrivit căruia legile organice se adoptă cu votul majorității
membrilor fiecărei Camere, dă expresie imperativului procedural al delimitării formale a
legilor organice d e legile ordinare și de cele constituționale.
Sub aspect material, legile organice nu pot interveni decât în materiile limitativ
enumerate de Constituția României. Astfel, potrivit Legii noastre fundamentale,
Parlamentul reglementează prin leg i organice:
1. sistemul electoral; organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente –
art.73 alin.(3) lit.a;
2. organizarea, funcționarea și finanțarea partidelor politice -art.73 alin.(3) lit.b);
3. statutul deputaților și al senatorilor, stabilirea indemnizației și a celorlalte
drepturi ale acestora -art.73 alin.(3) lit.c);
4. organizarea și desfășurarea referendumului -art.73 alin.(3) lit.d);
5. organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării -art.73
alin.(3) lit.e);
6. regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de
război-art.73 alin.(3) lit. f);
7. regimul stării de asediu și al stării de urgență -art.73 alin.(3) lit.g);
8. infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora -art.73 alin.(3) lit.h);
9. acordarea amnistiei sau a grațierii colective -art.73 alin.(3) lit.i);
10. statutul funcționarilor publici -art.73 alin.(3) lit.j);
11. contenciosul administrativ -art.73 alin.(3) lit.k);
12. organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor
judecătorești, a Ministerului Publi c și a Curții de Conturi -art.73 alin.(3) lit.l);
13. regimul juridic general al proprietății și al moștenirii -art.73 alin.(3) lit.m);
14. organizarea generală a învățământului -art.73 alin.(3) lit.n);
15. org anizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum și regimul
general privind autonomia locală (art.73 alin.(3) lit.o);
16. regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția

Page17of78socială-art.73 alin.( 3) lit.p);
17. statutul minorităților naționale din România -art.73 alin.(3) lit.r);
18. regimul general al cultelor -art.73 alin.(3) lit.s);
19. consfințirea frontierelor țării -art.3 alin.(2);
20. dobândirea, păstrarea sau pierderea cetățeniei române -art.5 alin.(1);
21. stabilirea stemei țării și a sigiliului statului -art.12 alin.(4);
22. egalitatea în drepturi -art.16 alin.(4);
23. organizarea serviciilor publice de radio și de televiziune și controlul parlamentar
asupra activității acestora -art.31 alin.(5);
24. stabilirea unor categorii de funcționari publici care nu pot face parte din partide
politice-art.40 alin.(3);
25. dobândirea dreptului de proprietate privată -art.44 alin.(2);
26. stabilirea condițiilor și a limitelor exercitării dreptului persoanei vătămate de o
autoritate publică într -un drept al său, printr -un act administrativ sau prin nesoluționarea în
termenul legal a unei ce reri-art.52 alin.(2);
27. condițiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare -art.55 alin.(2);
28. stabilirea condițiilor încorporării -art.55 alin.(3);
29. organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului -art.58 alin.(3);
30. stabilirea jurământului deputaților și senatorilor -art.70 alin.(1);
31. stabilirea altor incompatibilități pentru deputați sau senatori decât cele prevăzute
de art.71 alin.(1) și alin.(2) -art.71 alin.(3);
32. înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ -art.79 alin.(2);
33. prelungirea mandatului Președintelui României în caz de război sau de catastrofă
-art.83 alin.(3);
34. stabilirea altor membri ai Guvernului în afara miniștrilor și a primului -ministru-
art.102 alin.(3);
35. stabilirea altor incompatibilități decât cele prevăzute la art.105 alin.(1) pentru
membrii Guvernului -art.105 alin.(2);
36. înființarea unor autorități administrative autonome -art.117 alin.(3);
37. stabilirea structurii sistemului național de apărare, pregătirea populației, a
economiei și a teritoriului pentru apărare, precum și statutul cadrelor militare -art.118
alin.(2);

Page18of7838. aplicarea prevederilor art .118 alin.(2) la celelalte componente ale forțelor armate
-art.118 alin.(3);
39. reglementarea dreptului cetățenilor aparținând unei minorități naționale cu
pondere semnificativă într -o unitate administrativ -teritorială de a folosi limba maternă în
relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice desconcentrate –
art.120 alin. (2);
40. atribuțiile prefectului -art.123 alin.(3);
41. competența Consiliului Superior al Magistraturii în materia propun erilor de
numire, transferare și sancționare a judecătorilor (art.125 alin.(2);
42. compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de funcționare a
acesteia (art.126 alin.(4);
43. înființarea de instanțe specializate în anumit e materii -art.126 alin. (5);
44. reglementarea dreptului cetățenilor români aparținând minorităților naționale de
a se exprima în limba maternă în fața instanțelor judecătorești -art.128 alin.(2);
45. organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii -art.134
alin.(4);
46. obiectul exclusiv al proprietății publice -art.136 alin.(3);
47. regimul bunurilor proprietate publică -art.136 alin.(4));
48. inviolabilitatea proprietății private -art.136 alin.(5);
49. circulația și înlocuirea monedei naționale cu cea a Uniunii Europene -art.137
alin.(2);
50. soluționarea litigiilor rezultate din activitatea Curții de Conturi de către instanțe
specializate art.140 alin.(1);
51.organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social -art.141; 52.
organizarea și funcționarea Curții Constituționale -art.142 alin.(5).
Materiile prezentate în punctele de mai sus formează domeniul rezervat legilor
organice. În această materie , Parlamentul, în virtutea art.115 alin.(1) din Constituția
României, nu poate emite o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonan țe.
Aceasta presupune că, în domeniul rezervat legilor organice, intervenția Guvernului prinExercițiu l nr. 3
Enumerați 10 categorii de legi organice.

Page19of78ordonanțe simple este interzisă, ceea ce însă nu îngrădește Guvernul să poată interveni, în
situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în ace st domeniu, prin
ordonanțe de urgență, potrivit art.115 alin.(6) din legea noastră fundamentală.
Legile organice se adoptă cu o majoritate absolută de voturi în fiecare Cameră a
Parlamentului. Aceeași majoritate de voturi este cerută și în cazul hotărârilor privitoare la
regulamentele parlamentare. De aici nu trebuie trasă concluzia că hotărârile respective ar
fi legi organice. Dimpotrivă, ele rămân hotărâri și nu pot contraveni legilor organice.
Din cele prezentate rezultă că, prin poziția pe care o dețin, legile organice se
situează pe o treaptă inferioară Constituției și legilor constituționale, dar dețin o poziție
supraordonată față de legile ordinare și celelalte acte normative.
C.Legileordinare. În categoria actelor normative emise de Parlament, în
conformitate cu regulile procedurii legislative, intră și legile ordinare. Ele intervin în alte
materii decât cele rezer vate legilor constituționale sau organice. Acest domeniu al legilor
ordinare este practic neidentificat de Legea fundamentală, în cuprinsul său intrând orice
relație socială sau grup de relații sociale , indiferent de gradul de generalitate sau de
importanț a socială ce le este acordată.
Legile ordinare se adoptă cu majoritate simplă de voturi și cu respectarea
normelor de procedură cuprinse în Constituție și în regulamentele parlamentare.
În procesul legislativ este posibil ca un proiect de lege care reglementează o
materie exterioară domeniului rezervat legilor constituționale sau organice să se transforme
în lege organică. Această transformare se poate produce prin introducerea în cuprinsul său
normativ a unei singure dispoziții care este rezervată domeniului legilor organice.
Bunăoară, într -un proiect de lege privitor la salarizarea unei anumite categorii de
funcționari publici se introduce o infracțiune și se stabilește o pedeapsă pentru săvârșirea
acesteia. Asemenea prevederi f ac ca legea să fie adoptată în conformitate cu regulile
procedurii parlamentare care se aplică proiectelor de lege organică, iar o dată adoptată să
devină lege organică, cu toate implicațiile ce derivă din aceasta. Pe cale de consecință,
legea respec tivă nu va putea fi modificată printr -o lege ordinară, chiar dacă obiectul
modificării privește alte dispoziții decât aceea care a determinat includerea legii în
categoria legilor organice. O asemenea concluzie se impune în virtutea faptului că o lege
care a fost votată ca lege organică ulterior nu poate fi tratată altfel, deoarece ar contrazice
un vot parlamentar calitativ superior care a produs efecte juridice pe palierul legilor

Page20of78organice. Totodată, legea organică este o entitate de sine -stătătoare, care nu poate fi
divizată în reglementări organice și ordinare, fără a prejudicia caracterul constituțional al
legii organice. O opinie contrară ( după părerea noastră chiar Constituției) a fost formulată
de Curtea Constituțională, care într -o decizie a admis că dispozițiile care nu au caracter
organic dintr -o lege organică pot fi modificate printr -o lege ordinară. Această soluție lasă
loc pentru puterea legiuitoare să se contrazică în propriile decizii și să încalce în mod
deliberat prevederile constituționale c are nu admit ca o lege să aibă un dublu caracter,
respectiv să fie în același timp și lege organică și lege ordinară.
D.Altecategorii delegi.
Potrivit art.73 alin.(1) dinConstituție, Parlamentul adoptă legi constituționale, legi
organice și legi ordinare.
În raport cu acest sistem tripartit de exercitare a competențelor legislative a
Parlamentului, Legea de revizuire a Constituției a introdus o nouă categorie de legi și
anume l egile de aderare la Uniunea Europeană și la N.A.T.O.
Potrivit sistemului nostru constituțional, legile constituționale sunt legile de
revizuire a Constituției, adoptate cu o majoritat e de două treimi în fiecare Cameră
sau cu o majoritate de trei pătrimi în cazul în care procedura de mediere eșuează.
Legile organice au și ele un obiect de reglementare precizat de Constituție,
intervenind în anumite materii rezervate acestora de Legea fundamentală , așa cum am
precizat deja . Din punct de vedere formal, ele sunt adoptate în fiecare Cameră cu votul
majorității deputaților sau senatorilor.
Legile ordinare pot interveni în orice alt domeniu al relațiilor sociale, cu excepția
domeniului rezervat legilor constituționale, legilor organice sau regulamentelor
parlamentare. Soarta acestora este condiționată de o majoritate simplă: cel mai mare număr
de voturi al celor prezenți determină adoptarea sau respingerea proiectulu i de lege.
În raport cu acest „suport clasic” al determinării ierarhiei legilor urmează a fi luate în
discuție prevederile art.148 alin.(1) și art.149 din Constituție, în virtutea cărora aderarea la
tratatele constitutive ale Uniunii Europene și la Tratatul Atlanticului de Nord urmează să seExercițiu l nr. 4
Care este majoritatea cerută de Cons tituție pentru adoptarea legilor ordinare?

Page21of78facă prin lege adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o
majoritate de două treimi din numărul parlamentarilor. Prolema care se pune este dacă
această lege este una constituțională, u na organică sau o lege ordinară.
În ceea ce privește apartenența legilor de aderare la categoria legilor constituționale
o asemenea soluție este extrem de discutabilă. Astfel, din punct de vedere substanțial,
prevederile legii de aderare la tr atatele constitutive ale Uniunii Europene sunt într -o mare
măsură de natură constituțională, deoarece ele, deși nu modifică expres Constituția
României, fac acest lucru în mod tacit. În acest sens, Legea de aderare la tratatele
constitutive ale Uniunii Eur opene ar urma să fie o lege care relativizează suveranitatea
națională reglementată de dispozițiile art.2 al Legii fundamentale, potrivit cărora titularul
suveranității naționale este poporul român, care o exercită prin organele sale reprezentative,
consti tuite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. Pe acest
plan, apare adevărata contradicție dintre legea de aderare, celelalte categorii de legi și
suveranitatea națională. Prin Legea de aderare la tratatele constitutive ale Uni unii Europene
unele atribuții ale statului național sunt scoase din competența titularului suveranității și
sunt transferate către instituțiile comunitare sau urmează a fi exercitate în comun cu
celelalte state membre ale Uniunii, potrivit reglementării ac estora în cadrul tratatelor
constitutive ori al viitoarei Constituții europene.
Pe un alt plan, un alt efect al legii de aderare la Uniunea Europeană privește faptul
că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte re glementări
comunitare cu caracter obligatoriu fac parte din dreptul aplicabil în România și au prioritate
față de dispozițiile contrare ale legilor interne. În opinia noastră, prin această lege se
realizează o modificare a competențelor organelor reprezent ative ale poporului român, care
ține de natura legii constituționale.
Cu toate acestea, din punct de vedere formal, legea de aderare la Uniunea
Europeană nu poate fi o lege constituțională, chiar dacă este adoptată de către Parlament cu
o maj oritate de cel puțin două treimi de voturi, deoarece nu respectă celelalte criterii
constituționale ale procedurii de revizuire a Constituției: nu este adoptată în fiecare Cameră
cu o majoritate de două treimi, nu este supusă procedurii de mediere, nu se a probă prin
referendum, nu este supusă controlului de constituționalitate din oficiu, se supune
procedurii de promulgare etc.
În concluzie, Legea de revizuire a Constituției a introdus în Legea fundamentală o

Page22of78nouă categorie de legi ordinare, le gi care se adoptă în ședința comună a Camerelor, cu o
majoritate de două treimi, sacrificând raționalitatea juridică pentru o ascendență politică
dictată de oportunități constituționale legate de aderarea României la structurile euro –
atlantice.
Modulul 2. ARHITECTURA ACTULUI NORMATIV
Actele normative, indiferent de denumire ori de forța lor juridică, reprezintă acte de
decizie ale autorităților publice competente prin care un anumit domeniu ori o anumită
parte a unui domeniu al relațiilor sociale este reglementată juridic. Ca atare, î n actul
normativ sunt cuprinse normele juridice prin intermediul cărora autoritatea publică înțelege
să reglementeze un anumit segment al realității sociale.
În funcție de categoria juridică a actelor normative și de autoritatea publică
emitentă, acestea pot fi legi, ordonanțe ale Guvernului, hotărâri ale Guvernului, ordine,
instrucțiuni, circulare, regulamente, norme, decizii, precizări, hotărâri etc, ale miniștrilor
ori ale altor conducători ai autorităților administrației publice centrale de sp ecialitate sau ai
autorităților administrative autonome, ordine ale prefectului, hotărâri ale consiliilor locale
sau dispoziții ale primarului.Exercițiu l nr. 5
Care este locul legilor de aderare la Uniunea Europeană în ierarhia actelor normative.?
Testul de autoevaluare nr. 3
Indicați valorile de adevăr ale următoarelor propoziții.
A. Senatul este Cameră decizională pentru toate categoriile de legi ordinare .
B. Legile organice se adoptă cu majoritatea absolută.
C.Legea de reviziuire a Consituției nu este supusă promulgării Președintelui României.
Cunoștințe și deprinderi
La finalul parcurgerii acestei unități de învățare vei înțelege conținutul arhitecturii
actului normativ
La finalul parcurgerii acestei un ități de învățare vei putea să explicifiecare element al
actului normativ

Page23of78În raport cu obiectul de reglementare juridică, actul normativ trebuie să cuprindă o
reglementare completă, care să epuizeze toate aspectele pe care le implică o astfel de
reglementare. În cazul în care actul normativ nu cuprinde o reglementare completă, el este
imperfect și lasă posibilitatea creării unui vid legislativ ori a unor soluții juridice par țiale,
incomplete, fenomene care pot duce la imposibilitatea transpunerii în practică a noii
reglementări juridice ori la aplicarea inadecvată a acesteia în raport de voința legiuitorului.
În cazul actelor normative care cuprind reglementări juridice prima re, caracterul incomplet
al acestora poate proveni și din incorecta alegere a formei de reglementare juridică.
Actul normativ, pentru a răspunde unor astfel de exigențe de tehnică legislativă,
trebuie să realizeze o grupare a normelor juridice p e care le cuprinde în anumite părți
constitutive, care la rândul lor vor alcătui structura actului normativ, înțeleasă ca o rețea de
relații ce se stabilesc între elementele sale componente. Aceste relații dintre elementele
constitutive ale actului normati v sunt relații de complementarietate și de coordonare, pe
baza cărora se realizează sistematizarea materialului normativ și se asigură unitatea
reglementărilor cuprinse în actul normativ.
Modul de așezare a elementelor constitutive ale actului n ormativ și relațiile dintre
acestea sunt de natură să confere deciziei normative a autorităților publice o arhitectură
proprie, inconfundabilă cu a altor elemente de construcție juridică.
Elementele structurale ale actului normativ.
Un act normativ poate fi format din mai multe elemente componente. Actele
normative complete sunt legile și ordonanțele Guvernului. În structura acestora distingem
ca elemente componente:
1.titlul actului normativ;
2.preambulul;
3.formula introductivă;
4.partea dispozitivă;
5.formula de atestare a autenticității actului normativ;
6.semnătura reprezentantului legal al emitentului;Temă de reflecție
Considerați că este importantă o anumită așezar e a părților componente ale actului
normativ sau este important doar fondul acestuia?

Page24of787.numărul și data actului normativ;
8.anexele.
Relații dintre elementele constitutive ale actului normativ sunt relați i de
complementarietate și de coordonare, pe baza cărora se realizează sistematizarea
materialului normativ și se asigură unitatea reglementărilor cuprinse în actul normativ.
Modul de așezare a elementelor constitutive ale actului normativ și relațiile dintre
acestea sunt de natură să confere deciziei normative a autorităților publice o arhitectură
proprie, inconfundabilă cu a altor elemente de construcție juridică.
Unitatea de învățare 2.1. Titlul actului normativ
Titlul unui act normativ este actul său de identitate . Pe baza titlului, actul normativ
poate fi identificat într -o clasă de acte normative (legi, ordonanțe, ordonanțe de urgență,
hotărâri ale Guvernului etc.), apoi pe baza numărului și a anului adoptării sau emiterii
acestuia, el se individualizează în cadrul actelor normative din aceeași categorie. Pentru a
se facilita regăsirea actului normativ în ansamblul actelor normative, tit lul său este însoțit
de actul în care este publicat și de data acestuia.
Potrivit art. 41dinLegea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative ,republicată, cu modificările și completările ulterioare, titlul
actului normativ cuprinde denumirea generică a actului în funcție de categoria sa juridică și
autoritatea emitentă, precum și obiectul reglementării exprimat sintetic. Categoria juridică
a actului normativ este determinată de regimul competențelor s tabilit prin Constituție, legi
și alte acte normative prin care se acordă prerogative de reglementare juridică autorităților
publice.
Titlul actului normativ va cuprinde într -o formulare cât mai concisă obiectul de
reglementare căruia îi este con sacrat actul normativ. El poate fi exprimat într -o formulă
substanțială (Legea apelor, Codul silvic, Legea minelor etc.), dar poate fi prezentat și într -o
formulă descriptivă (Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Ordonanța
Guvernului pr ivind regimul juridic al francizei, Ordonanța de urgență a Guvernului privindTestul de autoevaluare nr. 4
Enumerați părțile componente ale actului norma tiv.

Page25of78rectificarea bugetului asigurărilor de stat pe anul 2004). În cazul actelor normative
privitoare la ratificarea unor tratate internaționale ori referitoare la aderarea României l a
acestea sau la acceptarea ori aprobarea acestora, titlul acestora va indica atât operațiunea
prin care România devine parte la acel tratat, cât și titlul acestuia. Uneori în titlul legii
apare și data și locul semnării tratatului. Astfel, titlul unor ast fel de acte normative va avea
o formulare de genul: Lege pentru ratificarea Acordului de comerț liber între România și
Republica Turcia, semnat la Ankara la 29 aprilie 1997, Lege pentru aderarea României la
Acordul multilateral privind tarifele de rută aer iană, semnat la Bruxelles la 12 februarie
1981, Lege pentru acceptarea Protocolului de menținere în vigoare a Aranjamentului
privind comerțul internațional cu textile, încheiat la Geneva la 9 decembrie 1993,
Hotărârea Guvernului României pentru aprobarea A cordului de cooperare în domeniul
turismului între Guvernul României și Guvernul Regatului Maroc, semnat la Casablanca la
22 septembrie 1995.
Titlul ordonanțelor Guvernului și al ordonanțelor de urgență ale Guvernului se
alcătuiește după regulile generale privitoare la titlul legii. În schimb, titlul legii privitoare
la ordonanțe va cuprinde mențiuni referitoare fie la aprobarea ordonanței, fie la respingerea
acesteia. Chiar dacă aprobarea ordonanței se face cu modificări, în titlul legii de aprob are
se va menționa doar faptul că legea privește aprobarea ordonanței, menționându -se
numărul și anul emiterii acesteia. În astfel de situații, titlul legii va avea următoarea
configurație: Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.60/1997 privind apă rarea
împotriva incendiilor; Lege pentru respingerea Ordonanței Guvernului nr.28/1992 privind
accizele la produsele din import și din țară, precum și impozitul pe circulație la țițeiul din
producția internă și la gazele naturale.
Regulile privito are la stabilirea titlului legilor se aplică și în cazul celorlalte acte
normative.
O mențiune distinctă trebuie făcută pentru actele normative de modificare,
completare sau abrogare a unor acte normative. În astfel de cazuri, actul de modificare
sau/și de completare a unor dispoziții dintr -un alt act normativ cu aceeași forță juridică va
purta în titlul său mențiunea privitoare la modificare și/sau completare, însoțită de titlul
actului normativ ce urmează a fi modificat sau/și completat, precum și de numărul și anul
emiterii acestuia, după cum urmează: Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței
Guvernului nr.32/1995 privind timbrul judiciar; Lege pentru completarea Legii nr.26/1994

Page26of78privind organizarea și funcționarea Poliției Române. În cazu l în care legea modificată este
un cod, precizarea numărului și anului legii nu mai este necesară, titlul rezumându -se la
formula: Lege pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală. În cazurile
în care modificarea, completarea sau abrogare a privește un singur articol al actului
normativ, titlul acestuia se va raporta în exclusivitate la articolul în cauză, ori la
subdiviziunile acestuia. Această formulă se poate folosi și în cazul în care este vorba de
două sau trei articole.
La st abilirea titlului unui act normativ este necesar să se evite paralelismele
denumirilor, fiind interzis de normele metodologice ca două acte normative în vigoare, din
aceeași clasă, să poarte același titlu.
Unitatea de învățare 2.2. Preambulul
O parte constitutivă facultativă a actului normativ o constituie preambulul. În cazul
legilor, preambulul este foarte rar întâlnit, el fiind însă cu regularitate înscris în actele cu
caracter politic ale Parlamentului, ale Camerei Deputaților ori ale Senatului. Preambulul
însoțește uneori și hotărârile parlamentare. Preambulul precede formula introductivă și el
redă, în mod sintetic, scopul actului normativ sau al actului cu caracter politic și , după caz,
motivarea acestuia.
În caz contrar, actele normative emise în temeiul unei legi sau al unui act normativ
al Guvernului vor avea un preambul care va prelua temeiurile legale ale emiterii actului din
formula introductivă, respectiv tex tele legale pe baza și în executarea cărora a fost emis
actul în cauză. Potrivit tezei ultime a art. 43alin.(4) al Legii nr.24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative emise de
autoritățile administ rației publice centrale de specialitate sau de cele ale administrației
publice loca le vor menționa în preambul și „avizele prevăzute de lege” , de unde se poate
deduce caracterul obligatoriu al preambulului în astfel de cazuri. Această obligație
introdusă d e art. 43alin.(4) al Legii nr. 24/2000 elimină posibilele discuții pe care le
genera reglementarea anterioară care se referea la „avizele obligatorii potrivit legii”.Întrebare:
De ce este important titlul actului normativ?

Page27of78Astfel, atât pe plan doctrinar, cât și pe plan legislativ avizele pot fi facul tative,
consultative sau conforme. Avizele facultative pot fi solicitate sau nu, iar conținutul lor nu
obligă organul emitent al actului juridic. Caracterul de obligativitate este parțial în cazul
avizelor consultative, deoarece solicitarea acestora la emi terea unui act juridic este
obligatorie, în schimb conținutul avizului este facultativ pentru organul emitent al actului.
În cazul avizelor conforme, atât solicitarea, cât și conținutul avizului sunt obligatorii pentru
organul emitent. În raport cu prevede rile din noile norme de tehnică legislativă, introduse
prin Legea nr.189/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative16 considerăm că în
preambulul actelor normative ale organelor administrației publice centrale de specialitate
sau ale administrației publice locale trebuie să se menționeze toate avizele prevăzute de
lege, inclusiv cele facultative, deoarece și acestea exprimă atitudinea organului emitent față
de organul ca re avizează actul normativ.
O altă excepție de la caracterul facultativ al preambulului o constituie ordonanțele
de urgență ale Guvernului. În astfel de cazuri, preambulul va fi inclus în structura actului
normativ în virtutea legii și va cuprin de prezentarea elementelor de fapt și de drept ale
situației extraordinare ce a determinat recurgerea la această cale de reglementare. Prin
aceasta se dă expresie cerinței de a motiva urgența în cuprinsul ordonanței.
Unitatea de învățare 2.3. Formula introductivă
Formula introductivă se a șază sub titlul actelor normative .Ea „ constă într -o
propoziție care cuprinde denumirea autorității emitente și exprimarea hotărârii de luare a
deciziei referitoare la emiterea sau adopt area actului normativ respectiv” (art.42alin.(1)
din Legea privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative).
Formula int roductivă se întâlne șteatât în cazul legilor adoptate de Parlament, cât și
în cazul proiectelor de legi adoptate de una din Camerele Parlamentului. În cazul legilor,
formula introductivă îmbracă următoarea formă: „ Parlamentul României adoptă prezenta
lege.”Atunci când este vorba de proiecte de lege, formula introductivă este urmă toarea:Exercițiul nr. 6
Pentru ce categorii de acte normative este obligatoriu preambulul? Argumentați răspunsul.

Page28of78„Camera Deputaților adop tă prezentul proiect de lege”; „ Senatul a doptă prezentul proiect
de lege”.
În cazul actelor emise de Guvern, în formula introductivă se i ntroduce și temeiul
actului normativ respectiv. Astfel, în cazul ordonanțelor de urgență ale Guvernului,
formula introduct ivă va avea următorul cuprins: „ În temeiul art.115 alin.(4) din Constituția
României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta o rdonanță de urgență.”
Formula introductivă a ordonanțelor emise în temeiul unei legi de abilitare va cuprinde atât
temeiul constituțional al acestora, după cum urmează: „ În temeiul prevederilor art.108 din
Constituția României, republicată, Guvernul Rom âniei adoptă prezenta ordonanță” , cât și
referirea la legea de abilitare în temeiul căreia se adoptă. Situația este similară în cazul
hotărârilor Guvernului, când formula introduct ivă va avea următorul cuprins: „ În temeiul
art.108 din Constituția României, re publicată, Guvernul României adoptă prezenta
hotăr âre:” În cazul ordinelor miniștrilor și al altor acte normative, formula introductivă
cuprinde autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcție de natura sa juridică,
precum și temeiurile juri dice pe baza și în executarea cărora actul a fost emis.
Unitatea de învățare 2.4. Partea dispozitivă
Cea mai importantă parte a actului normativ o constituie partea dispozitivă, care dă
expresie conținutului normativ al actului emis de autoritățile competente. Partea
dispozitivă a actului normativ este alcătuită din totalitatea prescripțiilor normative și a
normelor juridice insti tuite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia.
Articolul este elementul structural de bază al părții dispozitive și el cuprinde, de
regulă, o singură dispoziție normativă aplicabilă unei situații date. (Art.47alin.(1)din
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative ).
În cuprinsul unui act normativ poate exista un singur articol sau mai multe, în
funcție de obiectul și scopul reglementării juridice.Important de reținut!
Formula introductivă cuprinde următoarele informații:
-autoritatea emitentă;
-categoria actului normativ.

Page29of78Pentru identificarea și regăsirea cu ușurință a informației juridice, actele normative
care se compun din mai multe articole cuprind o numerotare a acestora. De regulă,
numerotarea se face cu cifre arabe de la 1 la n. Capitolele, titlurile, părțil e și cărțile actului
normativ se numerotează cu cifre romane, iar secțiunile cu cifre arabe. Titlurile acestora
redau sintetic materia pe care o reglementează.
În cazul în care organul emitent urmărește un scop bine delimitat, circumscris unei
singure idei legislative, el va concentra întreaga reglementare juridică într -un articol unic.
Reglementări juridice cu articol unic întâlnim în special în cazul legilor de ratificare (în
sens larg) a unor tratate internaționale, al legilor de aprobare ori de respingere a unor
ordonanțe sau al celor de abrogare a unor acte normative.
În astfel de cazuri, articolul unic al reglementării juridice va fi redactat în formule
simple, cum ar fi:
I. „Articol unic. -Se ratifică Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii
pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale și pentru implementarea FATCA,
semnat la București la 28 mai 2015. ”
II. „Articol unic. -Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 6 din 23 iulie 2014 pentru
modificar ea și completarea art. 10 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției
Naționale pentru Locuințe, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.3, II.2 și II.3 din Legea
nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în M onitorul
Oficial al României, Part ea I, nr. 562 din 29 iulie 2014. ”
III. „Articol unic. -Se respinge Ordonanța de urgență a Guvernului nr.59/2012
privind mandatarea Ministerului Economiei, Comer țului și Mediului de Afaceri în vederea
înființării unei societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Parte a I,
nr. 706 din 16 octombrie 2012. ”
IV. „Articol unic. -Sunt și rămân abrogate actele normative prevăzute în anexa care
face part e integrantă din prezenta lege.”
Utilizarea subdiviziunilor alineatelor este întâlnită mai ales atunci când se dore ște
exprimarea unei dispozi ții în mai multe idei..
Alineatul, ca subdiviziune a articolului, trebuie să condenseze, de regulă, materialul
normativ într -o propoziție sau într -o frază, care să reglementeze o ipoteză juridică ce ține
de specificul articolului din care face parte. În caz ul în care ipoteza juridică nu poate fi
exprimată într -o singură propoziție sau frază, enunțul prescriptiv al alineatului se va diviza

Page30of78în propoziții sau fraze care se adaugă unele după altele, sub forma unor teze, despărțite prin
semne de punctuație, fiind preferabile virgulele. În astfel de cazuri, separarea tezelor se
poate face și prin punct și virgulă.
Alineatul se evidențiază în cuprinsul articolului printr -o numerotare corespunzătoare
(se înscriu cu cifr e arabe între paranteze rotunde ) și/sauprintr-o ușoară retragere a primului
rând al enunțului prescriptiv de la aliniamentul textului pe verticală.
Dacă se dore șteoperarea unor enumerări în textul legislativ atunci se folosesc
literele alfabetului. Normele de tehnică legislativă atrag atenția că, în astfel de cazuri,
utilizarea liniuțelor trebuie evitată. De asemenea, este nerecomandabilă alăturarea unei
explicații în cadrul une i enumerări, de regulă materializată într -un nou alineat alăturat unui
punct ori unei litere din enumerarea cuprinsă într -un alineat. În cazul în care o asemenea
enumerare este necesară, ea poate fi adăugată la sfârșitul enumerării, într -un alineat de
sine-stătător.
În cuprinsul unui act normativ, reglementarea juridică este grupată în mai multe
articole și este sistematizată în raport cu exigențele arhitecturii actului normativ. Ca atare,
partea dispozitivă a actului normativ complex se va diviza în:
a) dispoziții sau principii generale;
b) dispoziții privind fondul reglementării sau dispoziții de conținut;
c) dispoziții tranzitorii;
Exemplu
„Art. 2. -(1)Economia socială reprezintă ansamblul activităților organizate
independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele
unei colectivități și/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creșterea gradului de
ocupare a persoanelor aparținând grupului vulnerabil și/sau producerea și furnizarea de
bunuri, prestarea de servicii și/s au execuția de lucrări.
(2)Economia socială are la bază inițiativa privată, voluntară și solidară, cu un grad
ridicat de autonomie și responsabilitate, precum și distribuirea limitată a profitului către
asociați.”
Temă de reflecție:
De ce credeți că normele de tehnică legisl ativă nu recomadă folosirea liniuțelor în cuprinsul
articolelor și /sau alineatelor?

Page31of78d) dispoziții finale.
De regulă, actele normative complexe, care conțin toate aceste categorii de
dispoziții, se caracterizează prin faptul că articolele pe care le conțin , în funcție de natura
lor, se grupează în secțiuni, iar acestea în capitole. În cadrul secțiunilor, mai multe articole
pot constitui un paragraf. În reglementările juridice internaționale, de regulă, paragrafele
desemnează ceea ce în mod obișnuit în drept ul intern înțelegem prin articole sau alineate.
În cazul actelor normative cu un volum mare de reglementări juridice, capitolele se
grupează în titluri, titlurile în părți, iar părțile în cărți etc.6
a.Dispoziții sauprincipii generale.
Potrivit art. 52al Legnea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, dispozițiile generale cuprind prevederi care orientează
întreaga reglementare, determină obiectul și principiile acestuia, precum și aria de
reglementare juridică, subiecții de drept ce cad sub incidența sa și înțelesul unor termeni
utilizați în cuprinsul actului normativ. Importanța dispozițiilor generale derivă din faptul că
ele slujesc la interpretarea întregului act normativ .
b.Dispoz ițiiledefondsaudeconținut ale actului normativ sunt destinate
reglementării propriu -zise a relațiilor sociale ce formează obiectul actului normativ.
Asamblarea lor trebuie să țină seama de logica desfășurării activității reglementate și să
urmărească parcurgerea diferitelor etape ale acestei activități în ordinea succesivă a
acestora.
În cadrul secțiunilor sau capitolelor consacrate dispozițiilor de fond este necesar să
se delimiteze reglementările de drept material de cele de ordin procedural.
Sub aspectul teh nicii legislative este preferabil ca textele specifice dispozițiilor de
fond să grupeze la nivelul articolelor și alineatelor toate elementele structurii logice a
normei juridice. În cazul în care acest lucru nu este în întregime realizabil, normele juridi ce
care instituie diferite forme ale răspunderii juridice se cer a fi grupate în secțiuni sau
capitole distincte, situate înaintea dispozițiilor tranzitorii și finale.
6În ceea ce privește paragraful sau subparagraful, practica europeană în materie nu este uniformă. Astfel,
potrivit normelor de redactare din Belgia, Luxemburg, Ucraina și Uniunea Europeană, paragraful conține mai multe
alineate; în schimb, în Gemania nu se utilizează articolul, ci paragrafu l. A se vedea S. Popescu, I.Țăndăreanu ,op.cit.,
p.71.

Page32of78Normele de tehnică legislativă statuează că textele care reglementează simila r
ipoteze cuprinse în mai multe subdiviziuni ale actului normativ pot fi grupate în structuri
distincte, denumite „dispoziții comune.”
Potrivit noilor reglementări, introduse prin Legea nr.189/2004, în cazul actelor
normative care transpun în dr eptul intern în mod direct și integral norme comunitare, după
partea dispozitivă a acestora se face o mențiune privitoare la elementele de identificare a
actului comunitar care a fost preluat, după cum urmează: „Prezenta/prezentul (se arată tipul
actului normativ) transpune Directiva nr……/….. privind …, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităților Europene (JOCE) nr. ……/….”
În cazul în care în actul normativ se transpune doar parțial un act comunitar, în
mențiune se specifică în d etaliu textele (secțiuni, articole, paragrafe, după caz) transpuse în
dreptul intern.
c.Dispozițiile tranzitorii.
Introducerea unei noi reglementări juridice în sistemul dreptului reprezintă adesea o
ruptură cu vechile reglementări pe care le înlocuiește. Pentru ca această ruptură să nu se
facă simțită este necesar ca noua reglementare, prin normele sale tr anzitorii, să instituie o
punte între trecut și momentul aplicării noilor norme legale, punte care să permită trecerea
de la vechile reglementări juridice la noile reglementări.
Dispozițiile tranzitorii sunt necesare și pentru a preveni și elimi na eventualele
conflicte între normele juridice ale celor două reglementări succesive. Ele sunt în egală
măsură chemate să evite retroactivitatea noii reglementări juridice, ca și ultraactivitatea
celei vechi.
Uneori, punerea în aplicare a noii reglementări juridice presupune trecerea unei
perioade de timp, perioadă necesară asigurării condițiilor necesare implementării noului act
normativ. În astfel de cazuri, normele tranzitorii sunt necesare pentru a asigura
reglementarea juridică a relațiilo r sociale pe perioada dintre abrogarea vechii reglementări
juridice și intrarea în vigoare a celei noi.

Page33of78d.Dispozițiile finale.
În partea finală a actului normativ, un număr mai mare sau mai mic de norme
juridice sunt destinate reglementării măsurilor necesare pentru implementarea actului
normativ. Este vorba de măsuri de ordin organizatoric, de condițiile care trebuie cr eate
pentru ca noua reglementare juridică să poată fi aplicată. În aceeași parte a actului
normativ sunt cuprinse dispoziții privitoare la intrarea sa în vigoare, dacă această precizare
este necesară.7Partea cea mai importantă a dispozițiilor finale are în vedere implicațiile
noii reglementări juridice asupra altor acte normative. În rândul acestora intră abrogarea
unor acte normative sau a unor dispoziții cuprinse în acestea, modificarea ori completar ea
acestora. De regulă, actele normative de modificare sau/și completare a altor acte
normative stabilesc în dispozițiile lor finale prevederi privitoare la republicarea acestora.
Dispozițiile finale ale actului normativ temporar vor cuprinde d ispoziții privitoare la
perioada de aplicare sau data încetării aplicării sale.
Potrivit art.53 alin.(3) din Legea nr.24/2000, în cazul legilor prin care se aprobă sau
se resping ordonanțele de urgență, dispozițiile tranzitorii ale acestora vor cuprinde, dacă
este cazul, și măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de
aplicare a ordonanței.
Gruparea materialului normativ pe articole, secțiuni, capitole etc. este de natură să
asigure sistematizarea acestuia. Atingerea aceluiași scop este dependentă de operarea unor
legături exprese între textele ce formează conținutul actului normativ, dar și între acestea și
alte acte normative. Aceste relații de complementarietate între prevederile unui act
normativ și între acestea și alte acte normative se realizează prin intermediul normelor de
trimitere.
În cazul trimiterilor la un act normativ, indicarea elementelor de identificare a
acestuia, a titlului, numărului, datei și locului publicării este obligatorie.
În cazul în care actul la care se face trimitere se modifică, completează ori se
republică, aceste evenimente se vor menționa în actul care face trimiterea. Dacă actul la
care s-a făcut trimitere a fost între timp modificat, completat ori republ icat, este necesar să
7Potrivit art.78 din Constituție, legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile
de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. În opinia noastră această dispoziție constituțională
este aplicabilă pentru toate actele normative, cu excepția ordonanțelor de urgență, care intră în vigoare la data
publicării în Monitorul Oficial al României, după depunerea lor la Camera Parlamentului care poate fi prima sesizată.
În opoziție cu opinia noastră se află poziția legiuitorului român, care a înțeles să dea în art.11 al Legii nr.24/2000 o
altă soluție, în virtutea căreia hotărârile Guvernului și celelalte acte normative situate la un nivel ierarhic infe rior întră
în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Page34of78se precizeze și soarta normei de trimitere. În cazul actelor normative de modificare sau/și
completare a altor acte normative, numerotarea articolelor se face cu cifre romane, fiecare
articol fiind consacrat modificării sau/și complet ării unui singur act normativ. În cuprinsul
articolului, punctele care indică modificarea sau/și completarea diferitelor articole ale altui
act normativ se numerotează cu cifre arabe.
Unitatea de învățare 2.5. Formula de atestare a actului normativ
În forma anterioară modificării Legii nr.24/2000, această formulă avea un sens
restrâns, ea fiind denumită „formulă de atestare a legalității adoptării legii ”. În noua
redactare, art. 38 al Legii nr.24/2000 precizează că în rândul părților constitutive ale actului
normativ intră și formula de atestare a autenticității actului, ceea ce este un lucru pozitiv,
deoarece nu se limitează la lege, ci se extinde la to ate celelalte acte normative. Cu toate
acestea, în art. 44 al Legii nr .24/2000, termenul de „ autentificare” este înlocuit cu cel de
„legalitate”.
Formula de atestare a legalității actului este utilizată atât în cazul proiectelor de
lege adoptate de o Cameră, cât și în cazul legilor ce urmează a fi promulgate.
În primul caz, formula de atestare a legalității proiectului de lege va avea două
forme, după cum este vorba de proiecte adoptate prin vot ori respinse sau nevotate, dar
considera te adoptate de către Camera de reflecție.
Atunci când proiectul de lege a fost adoptat prin vot de Camera Deputaților sau de
Senat, cu sau fără amendamente, formula va avea următorul cuprins: „Acest proiect de lege
a fost adoptat de Camera Depu taților/Senat în ședința din……, cu respectarea prevederilor
art.76 alin.(1) sau, după caz, art.76 alin.(2) din Constituția României, republicată.”
Însituația în care proiectul de lege este adoptat de prima cameră ca urmare a
împlinirii term enului contitu țional de dezbatere și adoptare, formula va fi următoarea:
„Acest proiect de lege se consideră adoptat de Camera Deputaților/Senat în forma inițială,
în condițiile art.75 alin.(2) teza a III -a sau ale art.115 alin.(5) teza a III -a, după caz, din
Constituția României, republicată.”Exercițiul nr. 7
Ce cuprinde partea dispozitivă a actului normativ?

Page35of78În cazul legilor, după epuizarea părții dispozitive se trece formula de atestare a
legalității adoptării legii. În cazul legilor constituționale această formulă îmbracă
următoarea formă: „Această lege a fos t adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu
respectarea prevederilor art.151 alin.(1) din Constituția R omâniei, republicată.” În această
formulă, alineatul (1) al art.151 se menționează în cazul în care legea constituțională a fost
adoptată în aceeași formă de ambele Camere ale Parlamentului sau când s -a ajuns la o
formă unică în urma derulării procedurii de mediere.
În cazul în care procedura de mediere eșuează, legea constituțională va fi adoptată
în ședința comună a celor două Camere, iar formula finală va consfinți acest lucru, făcând
referire la dispozițiile alineatului (2) al art.151.
În cazul legilor organice și ordinare, formula de atestare a legalității adoptării legii
vaavea următoarea configurație: „ Această lege a fos t adoptată de Parlamentul României,
cu respectarea prevederilor art.75 și art.76 alin.(1) sau alin.(2) din Cons tituția României,
republicată.”
Trimiterea la alin. (1) al art.76 din Constituție are rolul de a ne atrage atenția că
suntem în prez ența unei legi organice, adoptată cu votul majorității membrilor Camerei
decizionale. În schimb, trimiterea la alineatul (2) al art.76 ne indică faptul că este vorba de
o lege ordinară. Textul art.76 nu a fost modificat și nici nu a fost corelat cu dispozi țiile
art.75 din Constituție, care admite ideea potrivit căreia Camera de reflecție poate să nu
voteze proiectul de lege sau propunerea legislativă, dar este obligată să o transmită
celeilalte Camere după 45 sau, respectiv, 60 de zile. În aceste condiții, dispozițiile art.76,
care cer ca legile organice și cele ordinare să fie votate în ambele Camere cu o majoritate
absolută sau relativă, au un caracter ideal.
În sfârșit, unele legi pot fi adoptate în ședința comună a celor două Camere (Legea
bugetului de stat, Legea bugetului asigurărilor sociale -legi ordinare –și Legea privind
statutul deputaților și senatorilor, singura lege organică supusă acestei prevederi
parlamentare speciale). În astfel de cazuri, formula de atestare a legalității adopt ării legii va
fi următoarea: „Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea
prevederilor art.65 alin.(2) și ale art.75 alin.(1) sau (2), ori art.148 alin.(1) sau art.149, după
caz, din Constituția României, republicată.”
Trimiterea la dispozițiile art. 65 din Constituție ne indică faptul că legea a fost
adoptată în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului. Referirile la

Page36of78dispozițiile alineatelor (1) și (2) ale art.76 ne indică caracterul organic și, respectiv, ordinar
al legii respective.
Invocarea art. 148 din Constituție în cadrul acestei formule ne atrage atenția că este
vorba de Legea de aderare a României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene. În
schimb, referirea la art.149 din Constituție ne indică Legea de aderare a României la
Tratatul Atlanticului de Nord.
Aceste formule finale ale legii au rostul de a confirma faptul că legea a fost
adoptată cu respectarea prevederilor constituționale, a celor legale sau regu lamentare.
Totodată, formula ne permite să descoperim cu ușurință natura legii: trimiterea la art.151
din Constituție ne indică o lege constituțională; raportarea la art.76 alin.(1) din Constituție
ne arată că este vorba de o lege organică, iar trimiterea la art.76 alin.(2) ne indică o lege
ordinară.
În sfârșit, formula de atestare a legalității adoptării proiectului de lege ne oferă
informațiile necesare pentru a descoperi data la care aceasta a fost adoptat, dată care
prezintă importanță, sub aspect constituțional, pentru respectarea procedurii legislative în
Camera de reflecție a Parlamentului și în Camera sa decizională.
Unitatea de învățare 2.6. Semnătura reprezentantului legal al emitentului
Legea se semnează de președinții celor două Camere sau de vicepreședintele care a
condus ședința. Semnătura lor are rolul de a atesta că legea a fost adoptată cu respectarea
procedurilor parlamentare și de a confirma că textul semnat este textul adoptat de
Parlament.
Vicepreședinții semnează legea în cazul în care ei au condus ședința finală de
adoptare a legii prin vot.
Ordonanțele și hotărârile Guvernului poartă semnătura primului -ministru. Potrivit
art.108 alin.(4) din Constituție, hotărârile și ordonanțele nu pot fi semnate decât de
primul-ministru și contrasemnate de miniștrii care au obligația punerii lor în executa re. De
la această regulă Constituția nu admite nicio derogare. Aceste acte poartă data ședinței deExercițiul nr. 8
Ce reprezintă trimiterea la art. 76 alin. (1) sau (2) din cuprinsul formulei de atestare a
autenticităț ii actului normativ?

Page37of78Guvern în care au fost aprobate și primesc un număr care se consemnează separat în
registre destinate fiecărei categorii de acte normative.
Unitatea de învățare 2.7. Numărul și data actului normativ
După promulgare, legea, împreună cu decretul Președintelui României care atestă
această operațiune, se trimite Camerei Deputaților. Aici ea primește un număr și se înscrie
în Registrul le gilor. Numărul este însoțit de data înregistrării, dată care devine data legii.
Numerotarea actelor normative se face pe ani calendaristici, începând cu numărul 1.
Unitatea de învă țare 2.8. Anexele actului normativ
Artificiile tehnicii legislative au născut și ideea anexelor legii. În cazurile în care
materialul normativ include elemente pur tehnice (hărți, desene, tabele etc.), pentru a nu se
afecta fluența discursului normativ, aceste elemente se grupează, în funcție de obiectul lor,
în anexe ale legii, ordonanței ori ale hotărârii Guvernului.
Anexele, așa cum le spune numele, sunt părți exterioare legii, dar fac parte
integrantă din a cesta, ele fiind consecutive ultimei pagini a textului normativ, pagină pe
care se trece formula de atestare a legalității adoptării legii. Ele sunt numerotate cu cifre
arabe (dacă există o singură anexă, aceasta nu se numerotează) și forța lor juridică nu se
deosebește de cea a textelor normative din cuprinsul legii. Pentru a se sublinia acest aspect,
în cadrul dispozițiilor finale se precizează, de regulă, că anexele fac parte integrantă din
legea respectivă, dispoziție ce este de natură să elimine orice dubiu privitor la forța juridică
a prevederilor cuprinse în anexe. De aici derivă și ideea că modificarea, completarea sau
abrogarea anexelor nu poate face abstracție de regulile generale care guvernează
intervenția unor astfel de evenimente cu privire la actul normativ propriu -zis. Cu alte
cuvinte, o anexă nu poate fi modificată, completată sau abrogată decât printr -un act
normativ care are aceeași forță juridică sau o forță juridică superioară. Numai cine poate
modifica legea, poate modifica și anexele ac esteia.Întrebare:
În cuprinsul unui act normativ, unde se regăsește numărul acestuia?

Page38of78Cea mai cunoscută lege cu anexe și cu cel mai mare număr al acestora o constituie
Legea bugetului de stat. Această lege este anuală și ea are un număr impresionant de
anexe, în care se detaliază prevederile legii bugetare, privitoare la venituri și cheltuieli, pe
ordinatorii principali de credite.
Fiecare anexă poartă o denumire de sine -stătătoare, care redă sintetic conținutul
materialului normativ pe care îl conține.
Testul de autoevaluare nr. 5
Explicați importanța fiecărei părți constitutive a actului normativ și specificați care dintre
acestea sunt obligatorii și care sunt opționale.

Page39of78Modulul 3. REDACTAREA ACTELOR NORMATIVE
Unitatea de învățare 3.1 . Stilul actului normativ
În general, în literatura de specialitate se apreciază că proiectele de acte normative
trebuie
redactate într -un stil specific normelor juridice. Este o afirmație care în esență nu spune
nimic. Este ca și
cum am spune că un roman trebuie redactat în stilul specific propozițiilor descriptive.
În opinia prof. Ioan Vida, opinie pe care o împărtă șim și noi, stilul nu este specific
normelor juridice, ci actului normativ.
Atunci când vorbim de o normă juridică ne gândim la structura logico -juridică a
acesteia și la structura sa tehnico -legislativă. Numai în această ultimă perspectivă însă se
poate pune problema coincidenței stilului normei juridice cu cel al actului normativ.
Această unitate dintre construcția normei juridice și a actului normativ trebuie să
domine întreaga operă de creație a dreptului în sistemul european continental.
În ceea ce privește forma de redactare a actelor normative, de la bun început se
impune postulatul în virtutea căruia crearea normelor juridice vizează stabilirea unor norme
viitoare de conduită pentru participanții la relațiile sociale.
Laelaborarea actului no rmativ, trebuie să avem în vedere stilul acestuia, care trebuie
să fiesobru și concis, clar și neechivoc, să excludă orice dubii privitoare la respectarea
regulilor gramaticale și de ortografie.
Pentru a se asigura comprehensibilitatea actului normativ în întregul său, este
necesar să se înțeleagă faptul că activitatea de elaborare a actelor normative este o
activitate care operează cu anumite concepte științifice, a căror neglijare poate afecta
calitatea reglementării juridice.
Procesul de redactare a actului normativ este o parte componentă a procesului de
creare a dreptului. În cadrul acestui proces operațiunea de elaborare a actului normativ este
consecutivă demersului de stabilire a conceptelor juridice și, mai ales, a reguli lor de drept.Cunoștințe și deprinderi
La finalul parcurgerii acestei un ități de învățare vei putea să prezinți stilul actului
normativ.

Page40of78În această fază este necesar a fi găsite conceptel ecare să facă posibilă exprimarea regulilor
de drept. Cuvântul și formula de combinare a cuvintelor formează instrumentele necesare
pentru comunicarea noțiunilor, normelor și raționamentelor juridice.8
În aceste condiții, o deosebită importanță pentru Legistica formală o prezintă
limbajul juridic. Profesorul J.L.Bergel își pune problema dacă există un limbaj specific
dreptului, respectiv un mod special de exprimare a gândirii și a realității juridice, care se
abate de la vorbirea curentă și care împrumută elemente exterioare acesteia. Răspunsul la
această întrebare este pozitiv, el punând în evidență existența unei terminologii juridice, a
unui vocabular juridic și a altor instrumente care fac posibilă exprimarea și comunicarea
normei de drept.9
a.Terminologia juridică.
Prin terminologie se înțelege ansamblul cuvintelor tehnice ce aparțin științei sau
artei. În domeniul dreptului, pentru a se realiza o riguroasă și corectă exprimare a
conceptelor juridice, este necesar ca fiecare concept să fie reflectat printr -un termen
adecvat. În felul acesta se naște terminologia juridică și, o dată cu ea, semantica juridică.10
În virtutea terminologiei juridice și a semanticii juridice, un cuvânt utilizat în domeniul
juridic are întotdeauna o anumită semnificație. De regulă, cuvintele utilizate de
terminologia juridică sunt preluate din vocabularul comun, dar prin încărcarea l or cu o
semnificație juridică se diferențiază de sensul comun și devin elemente de sine stătătoare
ale terminologiei juridice. Nașterea terminologiei juridice este astfel rezultatul unui proces
de modificare a sensului comun al cuvintelor printr -o reconver sie semantică juridică.
Terminologia juridică este o parte componentă a vocabularului juridic.
b.Vocabularul juridic
Reprezintă fondul principal de cuvinte al limbii române care este utilizat în
domeniul juridic. În cadrul vocabularului juridic pot fi distinse trei componente principale:
1.terminologia juridică; 2.cuvinte provenite din limbajul curent și 3.cuvinte
8A se vedea F.Gény, Science et technique en droit privé positif, T.I, no 51. 34, în Ioan Vida, suport de curs legistică formal ă.
9A se vedea J. L.Bergel, Théorie générale du droit, 3e édition, Dalloz, Paris, 1999, p.222.
10A se vedea J. L.Bergel, Théorie générale du droit, 3e édition, Dalloz, Paris, 1999, p.222.Exercițiul nr. 9
Care sunt caracteristicile stilului actului normativ?

Page41of78provenite din alte discipline științifice.11
Vocabularul juridic utilizează în mod curent o parte a fondului de cuvinte specific
limbajului comun. De asemenea, juriștii apelează în zilele noastre mai des, vrând -nevrând,
la cuvinte care provin din alte domenii ale științei, mai ales dacă acestea cad s ub incidența
reglementărilor juridice. Astfel, juriștii sunt chemați să învețe ce înseamnă „circuite
integrate ”,„ajutor de stat ”,„masterat ”,„management ”etc.
Importanța vocabularului juridic trebuie subliniată și atunci când se pune problema
comunicării normei juridice. Comunicarea normei juridice este o cerință izvorâtă din însăși
rațiunea de a exista a formei, aceea de a fi cunoscută, respectată și aplicată. Pe de altă parte,
comunicarea este impusă de principiul nemoconsetur ignorare legem,în virtut ea căruia
nimeni nu poate invoca necunoașterea legii în propria apărare.
În literatura noastră de specialitate, profesorul V.D.Zlătescu consideră că „nu există
un singur stil legislativ, general valabil, ci că există de fapt, o pluralitate de stiluri. Vom
întâlni astfel un stil specific dreptului privat -civil, comercial, internațional privat -cu
anumite particularități în actele normative care privesc relații de muncă și de protecție
socială, un alt stil în dreptul penal, și în fine, altul în dreptul admin istrativ. ”12
În ceea ce ne privește, ținem să legăm stilul de operă, înțelegând prin aceasta că
stilul este propriu actului normativ, fie că el se numește lege, ordonanță ori hotărâre a
Guvernului. În opinia noastră, nu credem că există deosebiri importante între stilul unei
legi și cel al unei ordonanțe, ceea ce ne duce cu gândul la ideea unui stil al actului
normativ. Această idee este susținută și de faptul că arareori legiuitorul recurge la acte
normative pure, specifice unei singure ramuri de drept. În cele mai multe cazuri, în același
act normativ vom regăsi norme specifice mai multor ramuri de drept, ceea ce desigur nu
duce la ștergerea deosebirilor firești dintre acestea.
Legea privitoare la normele de tehnică legislativă într -un articol distinct abor dează
problema stilului actelor normative. Sub această denumire sunt asamblate în patru alineate
reguli privitoare la asigurarea inteligibilității normelor juridice, la utilizarea neologismelor,
11Ibidem, p.224.
12J.Voyame, Methodes et techniques legislatives, Institut des hautes etudes en administration publique,
Lausanne, 1991, p.87 -88.Exercițiul nr. 10
Care sunt cele trei componente principale ale vocabularului juridic?

Page42of78a termenilor de specialitate, a regionalismelor și a altor in strumente necesare realizării unei
astfel de redactări a actelor normative, care să permită înțelegerea cu ușurință a
conținutului acestora.
Stilul concis este legat de principiul economiei de mijloace. În opinia lui I.Mrejeru,
stilul concis „presupune nu numai exprimări în puține cuvinte, ci și evitarea anumitor idei
sau reluarea lor în noi variante prin care să se adauge ceva ce nu este semnificativ ”.13Pe
lângă evitarea enunțurilor redundante, stilul concis presupune utilizarea termenilor cu grad
mare deabstractizare pentru a se acoperi printr -un număr cât mai redus de cuvinte o arie
cât mai largă de fenomene ce urmează să cadă sub incidența viitoarei reglementări juridice.
Un exemplu de concizie juridică ne oferă modul de redactare a textelor din Consti tuția
României. Pentru cel care studiază acest act normativ va fi interesant de observat că în
cuprinsul unui alineat se exprimă o singură idee, prin utilizarea celor mai adecvate cuvinte
și prin evitarea oricărei redundanțe.
Un exemplu edi ficator îl constituie art. 2 al Legii noastre fundamentale, articol
menit să exprime ideea de suveranitate națională, titularul acesteia, modalitățile sale de
exercitare și mai ales să sublinieze faptul că acapararea puterii poporului de către un grup
sau de către o persoană și trecerea, pe această cale, de la democrație la dictatură sunt
interzise. Un șir întreg de judecăți de valoare sunt exprimate în două alineate pe cât de
clare, pe atât de concise:
„(1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele
sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin
referendum.
(2) Niciun grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. ”14
Sobrietatea stilului normativ rezidă în elimin area din construcția frazelor a
epitetelor, comparațiilor, personificărilor, hiperbolelor și metaforelor. Aceste mijloace de
exprimare artistică își au rostul în operele literare și nu fac obiectul stilului normativ. În
cadrul acestui stil, cuvintele se ut ilizează în sensul lor propriu, pe cât posibil în varianta cea
mai răspândită. Pentru a ilustra sobrietatea stilului normativ, arătăm că legiuitorul
constituant a stabilit în art.16 alin.(1) din Constituție următorul text:
„Cetățenii sunt egali în fața leg ii și a autorităților publice, fără privilegii și fără
13I. Mrejeru, Tehnica legislativă, Editura Academiei, București, 1979.
14Ioan Vida –Legistică formală -Suport de curs, pag. 3 7.

Page43of78discriminări. ”Cuvintele acestui enunț normativ sunt folosite în sensul lor propriu, fără
îngroșări stilistice și au darul să impună principiul egalității cetățenilor în fața legii,
stabilind conotații le acestei egalități, prin suprimarea ambelor fațete ale inegalității:
discriminarea pozitivă legată de asigurarea unor avantaje față de ceilalți semeni sau
discriminarea negativă prin lipsirea unora de avantajele legale de care alții se bucură. În
același timp, sunt stabilite reperele egalității prin raportare la lege și la autoritățile publice.
Claritatea și precizia stilului normativ se realizează prin utilizarea adecvată a
cuvintelor în raport cu semnificația lor obișnuită și, mai ales, în modul de aranjare a
acestora în propoziții și fraze, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale. Un exemplu de
claritate și precizie în redact area unui text normativ îl constituie, printre altele, art.21 din
Constituție.
„(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților
și a intereselor sale legitime.
(2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui dre pt.
(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într -un termen
rezonabil.
(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. ”
Acuratețea textului constituțional care reglementează accesul la justiție derivă din
faptul că tehnica de redactare utilizată nu lasă loc niciunui dubiu și niciunui echivoc în
configurarea acestui drept cetățenesc fundamental. Astfel, din folosirea expresi ei„orice
persoană se poate adresa justiției ”rezultă că nicio restrângere a sferei persoanelor care se
pot adresa justiției nu este posibilă, ținând seama de sex, vârstă, rasă, religie etc., după cum
nu este posibilă nici acordarea acestui drept altcuiva decât persoanei. De asemenea, temeiul
exercitării acestui drept este cât se poate de precis și de clar: apărarea drepturilor și a
libertăților, dar și a intereselor legitime ale persoanei. În acest caz, așezarea sub semnul
universalității atât a persoanelo r, cât și a temeiurilor exercitării dreptului este de natură să
confere precizie textului și să facă imposibile ambiguitățile de interpretare.
Stilul normativ este legat indisolubil și de forma prescriptivă sau prescriptiv –
dispozitivă a redactării textelor normative. Normelor juridice, prin natura lor de reguli de
conduită, le este străin stilul descriptiv, narativ, care cuprinde un șir de enunțuri menite să
descrie sau să explice un anumit fapt sau fenomen social. Ele cer să se precizeze că, în
anumite împ rejurări, persoana este datoare să aibă o anumită conduită, deoarece în caz

Page44of78contrar urmează să i se aplice o sancțiune.
O altă caracteristică a stilului normativ este legată de modul de utilizare a termenilor
în redactarea textelor normative. Regula de bază ce trebuie respectată în acest demers o
constituie utilizarea limbajului comun, a termenilor uzuali din limbajul cotidian. O
asemenea regulă nu poate fi însă peste tot respectată. Astfel, legiuitorul, în lipsa unor alte
mijloace de exprimare, recurge la terminologia juridică, la neologisme ori la termeni de
specialitate.
Utilizarea terminologiei juridice este utilă legiuitorului pentru asigurarea unității
terminologice a dreptului și pentru a da conceptelor și normelor juridice o formă cât mai
fidelă. Astfel, în redactarea actelor normative termenii juridici consacrați nu pot fi înlocuiți
de cuvinte apropiate ca sens din limbajul comun. Acolo unde trebuie să utilizăm termeni
precum persoană fizică, persoană juridică, contract, ipotecă, gaj, reziliere, n ulitate,
contravenție, nu vom recurge la alți termeni, deoarece s -ar produce o dublare a noțiunilor
utilizate în conținutul dreptului, cu efecte negative asupra respectării, interpretării și
aplicării corecte a normelor juridice.
În sfârșit, în materie de terminologie, la redactarea actelor normative trebuie evitate
regionalismele, care și ele ar afecta, prin aria restrânsă de circulație, înțelegerea
conținutului actului normativ.
Oaltă cerință a stilului normativ o constituie asigurarea unității terminologice a
textelor redactate. Ca atare, într -un act normativ utilizarea unei noțiuni sau a unui anumit
termen trebuie realizată unitar de la un capăt la altul al textului elaborat. Pen tru a se da
satisfacție unei astfel de exigențe, în cuprinsul unui act normativ un termen nu poate fi
înlocuit cu altul, chiar dacă acesta este sinonimul primului. Utilizarea unor termeni diferiți
pentru exprimarea uneia și aceleași noțiuni duce la confuzi i, la ambiguități și echivocuri
care se opun determinării sensului unic al reglementării juridice.
În cazul în care legiuitorul este obligat să utilizeze în cuprinsul unei legi noțiuni sau
termeni care nu fac parte din limbajul curent sau cărora le conferă un alt sens decât cel
consacrat, el este dator să definească acești termeni și să precizeze înțelesul în care ei sunt
utilizați în cuprinsul actului normativ. Există deja o serie de legi care în capitolulÎntrebare:
În ce constau claritatea și precizia stilului normativ?

Page45of78„Dispoziții generale ”sau într-o anexă la lege au definit
termenii utilizați în cuprinsul noii reglementări și sensul care le este atribuit.
În procesul elaborării actelor normative, structura cea mai simplă a normei juridice
este dată de formula subiect-verb-complement .15
Această schemă răspunde exigențelor de exprimare gramaticală a ipotezei,
dispoziției și sancțiunii normei juridice.
Subiectul ne indică participantul la relațiile sociale căruia norma juridică îi conferă
un beneficiu sau îi procură o obligație. Determinarea exactă a subiectului e ste o preocupare
esențială a celui care redactează un act normativ. Pentru normele juridice cu un grad
maxim de generalitate subiectul propoziției normative îl constituie persoana. Sub
denumirea de persoană se înțelege totalitatea subiecților de drept indi viduali, indiferent de
poziția pe care o ocupă aceștia în societate. Persoana este identică cu ființa umană, cu omul
înțeles ca ființă socializată și ea desemnează atât cetățenii, cât și străinii și apatrizii.16
Atunci când operăm cu noțiunea de persoană av em în vedere toate ramurile
dreptului. În cazul în care actul normativ pe care îl redactăm vizează doar raporturi juridice
civile, vom utiliza pentru a desemna subiectul individual de drept noțiunea de persoană
fizică, iar pentru subiectul colectiv pe cea de persoană juridică.
În funcție de natura raporturilor sociale ce fac obiectul reglementării juridice, vom
putea identifica o multitudine de subiecți de drept din clasa persoanelor fizice sau a
persoanelor juridice ori dincolo de aceste noțiuni, în cea a altor participanți la relațiile
sociale. Astfel, în cadrul persoanelor vom putea identifica subiecți de sine stătători în
cetățeni, străini, apatrizi, minori, majori etc. La rândul lor persoanele juridice pot fi privite
ca societăți comerciale, regii auton ome, companii naționale, fundații sau asociații etc. În
raporturile juridice de drept administrativ sau de drept constituțional subiectele pot fi
autoritățile publice și instituțiile publice, privite în exclusivitate ca subiecte de drept ale
acestor ramuri , dar și ca persoane juridice participante la raporturile juridice de drept civil
sau comercial.
Ținând seama de tipul de subiect de drept care face obiectul reglementării juridice,
în redactarea proiectului de act normativ este preferabil să ne referim la acesta la singular și
în formă articulată (cetățeanul, minorul, străinul etc.). Utilizarea subiectului la singular este
de natură să înlăture orice confuzie privitoare la identificarea participantului la raporturile
15A se vedea V.D.Zlătescu, op .cit., p.68.
16A se vedea N.Popa, op.cit, p.266.

Page46of78sociale ce fac obiect al reglementării juridice. Dacă regula generală ne indică utilizarea
subiectului la singular, nu este exclusă nici folosirea acestuia la plural, mai ales în cazurile
în care dispoziția normei juridice vizează o acțiune care nu poate fi desfășurată decât
împreună de doi sau mai mulți subiecți de drept ori obligația instituită de normă vizează pe
toți subiecții de drept (soții, asociații etc.).
Celde-aldoileaelementalformuleideredactare atextelornormative îlconstituie
verbul. Utilizarea verbului în construcțiile normative este supusă unor reguli, dintre care la
unele ne-am referit deja. Astfel, verbele se utilizează la diateza activă, reflexivă sau pasivă
și la timpul prezent sau viitor.
Utilizarea diatezei active în redactarea textelor normative se impune în virtutea
faptului că verbele la această diateză exprimă o acțiune săvârșită de subiect care se
răsfrânge în mod direct asupra unui obiect (verbe tranzitive).
În redactarea textelor normative se utilizează și diateza pasivă, care arată că acțiunea
exprimată de un verb este săvârșită de altcineva și suferită de subiect. În propoziția „Legea
este votată de Parlament ”, acțiunea este săvârșită de „Parlament ”și este suferită de
subiectul „legea ”(subiect gramatical).
Utilizarea timpului prezent este preferabilă celorlalte timpuri, inclusiv viitorului,
deoarece, în orice moment al aplicării legii, comandamentul juridic acționează la timpul
prezent. Este exc lusă folosirea imperfectului, perfectului simplu sau a mai mult ca
perfectului pentru a se ordona un comandament juridic.
Verbele pot fi folosite la forma afirmativă sau la forma negativă. Forma negativă se
utilizează, de regulă, pentru a exprima o interdi cție în cadrul normelor prohibitive. În cazul
normelor onerative, permisive ori supletive se utilizează forma afirmativă a verbelor.
Ultima parte a formulei de redactare o constituie complementul. Verbul tranzitiv
cere un complement direct, iar cel intranz itiv un complement indirect. În propoziția
„Parlamentarii au votat legea ”, complementul direct este legea. În propoziția „Președintele
se adresează Parlamentului ”, verbul „se adresează ”este un verb intranzitiv, iar
„Parlamentului ”este complement indirect .
Testul de autoevaluare nr. 7
Definiți stilul actului normativ.
Redactați o dispoziție care să respecte stilul normativ.

Page47of78Modulul 4. MOTIVAREA PROIECTELOR ACTELOR NORMATIVE
Prezentarea rațiunilor care stau la baza adoptării unui proiect de act normativ
reprezintă o parte integrantă a procesului de elaborare a legii. Cel care inițiază un proiect
de lege trebuie să știe că, prin acțiunile sale, va tulbura echilibrul normativ al societății sau,
mai precis, echilibrul dintre statica și dinamica drep tului. Această tulburare a echilibrului
legislativ nu este lipsită de efecte de ordin practic pe planul existenței umane, al relațiilor
ce se stabilesc între autoritățile publice și cetățeni și chiar în relațiile dintre oameni, în
general.
De a ceea, motivarea proiectelor actelor normative se impune ca o operațiune
intelectuală care are rostul de a -l convinge pe emitentul actului normativ de necesitatea
adoptării acestuia. Ea trebuie să prezinte rațiunile care stau la baza noii reglementări
jurid ice, configurația acesteia, efectele sociale scontate și costurile pe care le presupune
aplicarea noului act normativ.
Motivarea proiectului actului normativ joacă și un rol istoric. În decursul timpului,
motivarea va furniza celor care aplică legea argumente de interpretare, de înțelegere a
voinței legiuitorului ori a altui organ emitent al actului normativ.
Până la apariția Legii nr.24/2000, necesitatea motivării proiectelor actelor
normative era reglementată de regulamentele parl amentare și de hotărârile Guvernului în
această materie. Astfel, potrivit art.84 din Regulamentul Camerei Deputaților și art.66
alin.2 din Regulamentul Senatului, proiectele de legi înaintate de Guvern și propunerile
legislative prezentate de deputați, sen atori ori cetățeni trebuie însoțite de o expunere de
motive și redactate în forma cerută pentru proiectele de lege. Această prevedere
regulamentară privește în egală măsură și proiectele de lege pentru aprobarea unei
ordonanțe.
Legea nr.24/200 0 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative introduce o reglementare de sine stătătoare în această materie, nuanțată și maiCunoștințe și deprinderi
La finalul parcurgerii acestei unități de învățare vei înțelege procedura motivării actelor
normative.
La finalul parcurgerii acestei unități de învățare vei putea să explici necesitatea motivării
actelor normative.

Page48of78complexă, care generalizează motivarea actelor normative. Astfel, conform art.29 al acestei
legi, m otivarea proiectelor de lege și a propunerilor legislative se face prin expuneri de
motive; ordonanțele și hotărârile Guvernului se cer a fi însoțite de note de fundamentare,
iar celelalte acte normative de referate de aprobare.
Expunerile de motive, notel e de fundamentare și referatele de aprobare constituie atât
instrumente de prezentare, cât și de motivare a noilor reglementări propuse.
Așa cum vom vedea, între expunerea de motive, nota de fundamentare și referatul
de aprobare, potrivit Legi i nr.24/2000, nu există deosebiri de conținut, fiecare urmând să se
conformeze dispozițiilor art.3 2alin.(1) al legii. Ca atare, toate cele trei documente sunt
acte de motivare a unui act normativ și denumirea lor diferă în funcție de tipul actului
normativ la care se referă. Expunerea de motive este un act preparatoriu care însoțește un
proiect de lege; nota de fundamentare motivează o hotărâre de Guvern ori o ordonanță;
referatul de aprobare este necesar în cazul altor proiecte de acte normative (o rdine,
instrucțiuni etc.). În cazul ordonanțelor și al hotărârilor Guvernului, nota de fundamentare
stă atât la baza adoptării acestora în Guvern, cât și la prezentarea ordonanțelor în fața celor
două Camere ale Parlamentului.
Așa cum arătam mai sus, expunerile de motive, notele de fundamentare și referatele
de aprobare trebuie să aibă același conținut, respectiv să evidenție ze cerințele care reclamă
intervenția normativă, principiile de bază și finalitatea reglementării propuse, efectele
avute în vedere, implicațiile asupra legislației în vigoare, fazele parcurse în pregătirea
proiectului și rezultatele obținute, menționându -se studiile, cercetările, evaluările statistice,
specialiștii consultați, preocupările de armonizare legislativă etc. În plus, în cazul
ordonanțelor de urgență este necesar să fie prezentate distinct împrejurările obiective și
stringente proprii situației extraordinare, care justifică această procedură complementară de
legiferare, care impune o reglementare juridică imediată.
Documentele de motivare, potrivit art. 30 alin.(3) al Legii nr.24/2000, trebuie să
conțină referiri la avizul Consiliului Legislativ. Această dispoziție este imposibil de realizat
în practică, deoarece documentele de motivare se elaborează o dată cu proiectul de cătreExercițiul nr. 11
Care sunt diferențele între expunerea de motive, nota de fundamentare și referatul de
aprobare?

Page49of78comisia de redactare, comisie care -și încetează activitatea la data elaborării proiectului. Or,
avizul Consiliului Legislativ este ulterior acestei date și nu mai poate fi operat în expunerea
de motive ori în nota de fundamentare.
Redactarea motivării trebuie să țină seama de te rminologia legii și să fie prezentată
într-un stil explicativ, apt să pună în evidență ratiolegis.
Expunerile de motive la proiectele de lege pentru care inițiativa legislativă se
exercită de Guvern ,potrivit art. 34alin.(1) al Legii nr. 24/2000,se semnează de către
primul-ministru, după aprobarea formei finale a proiectului în ședință de Guvern.
În cazul propunerilor legislative prezentate de deputați sau senatori, expunerile de
motive se semnează de către inițiatorii respecti vi. Dacă inițiativa legislativă este exercitată
de către cetățeni, expunerea de motive va fi însoțită de documentele întocmite potrivit
art.74 alin.(1) din Constituție, precum și de punctul de vedere al Curții Constituționale,
întocmit potrivit prevederilo r art. 146 lit. j) din Constituție. La cele arătate în alin.(3) al
art.34din Legea nr.24/2000 este necesar să adăugăm corelările neces are cu prevederile
Legii nr.189 /1999 privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni30. Astfel,
potrivit art.3 alin.(1) al acestei legi, propunerea legislativă inițiată de cetățeni va fi însoțită
de o expunere de motive, semnată de toți membrii comitetului de inițiativă, care trebuie să
fie alcătuit din cel puțin 10 cetățeni cu drept de vot. Propunerea legisl ativă se elaborează de
acest comitet în forma cerută pentru proiectele de lege.
Potrivit art.32 alin.(5) al Legii nr.24/2000, expunerile de motive și notele de
fundamentare la ordonanțe și hotărâri ale Guvernului, elaborate de inițiator, se p ublică
împreună cu actul normativ în cauză în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau se
prezintă pe internet de către autoritatea emitentă. Același alineat precizează că, dacă în
cursul dezbaterilor parlamentare proiectul de lege sau propunerea legis lativă a suferit
modificări de fond, expunerea de motive va fi refăcută, după promulgarea legii, de către
inițiator, la sesizarea secretarului general al Camerei Deputaților.
Deși prin acest text modificat au fost eliminate obstacolele care se opuneau
publicării expunerii de motive în Monitorul Oficial –expunerea de motive nu se mai
semnează de primul -ministru, iar modificarea ei este posibilă –inițiatorii nu recurg la
aceast ă soluție și preferă alternativa internetului. În opinia noastră această rezolvare este
una parțială și ineficientă în actualul stadiu de dezvoltare a societății românești. De altfel,
nici notele de fundamentare în cazul ordonanțelor și hotărârilor Guvernu lui nu văd lumina

Page50of78tiparului în Monitorul Oficial al României, din aceleași motive.
Testul de autoevaluare nr. 8
Definiți nota de fundamentare.
Definiți și comentați studiul de impact al actelor normative.

Page51of78Modulul 5. EVENIMENTE LEGIS LATIVE CE INTERVIN PE PARCURSUL
DURATEI ACTIVE A ACTULUI NORMATIV
Unitatea de învățare 5.1. Ac țiunea în timp a normei juridice
Acțiunea întimpanormeijuridice reprezintă perioada dintre data intrării în
vigoare a normei juridice și data ieșirii ei din vigoare. Așa cum remarcă prof. N. Popa,
„timpul normei juridice definește durata acesteia, rezistența sa. ”17
În perioada de timp în care norma juridică este activă, ea poate su porta modificări și
completări, după cum poate fi abrogată, suspendată, republicată sau poate fi supusă unor
derogări.
Unitatea de învățare 5.2. Modificarea actului normativ
Modificarea actului normativ reprezintă o modalitate de schimbare a conținutului
normei juridice sau a unui act normativ. Modificarea este o măsură de adaptare a
conținutului unui act normative la noile cerințe ale reglementării relațiilor sociale,
percepute ca atare de organul emitent al unui act juridic
modificator.
În conformitate cu art. 57 al Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea unui act normativ constă în
schimbarea expresă a textulu i unor sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și
redarea lor într -o nouă formulare.
În procesul modificării unui act normativ, suntem în prezența unui act normativ de
bază care este supus modificării. Actul modificat și actul modific ator au o existență
separată doar în aparență. În realitate, prevederile actului modificator, din momentul
17A se vedea N.Popa, op. cit., p. 159.Cunoștințe și deprinderi
La finalul parcurgerii acestei unități de învățare vei înțelege acțiunea în timp a normei
juridice.
La finalul parcurgerii acestei unități de învățare vei putea să enumeri și să explici
semnificația fiecărui eveniment legislativ .

Page52of78intrării sale în vigoare, încetează să aibă o existență de sine -stătătoare. Pe data intrării în
vigoare a actului modificator, ele se integrează în a ctul modificat și iau locul dispozițiilor
normative din actul de bază supus modificării. În aceasta rezidă motivația potrivit căreia un
act modificator al unui act de bază nu mai poate fi supus unei noi modificări.
Rațiunea modificării unui act normativ rezidă în punerea de acord a prevederilor sale
cu exigențele guvernării. În cadrul acțiunii lor în timp, normele juridice pot veni în
contradicție cu exigențele programelor de guvernare ale partidelor care fo rmează
majoritatea parlamentară. În astfel de cazuri, guvernanții încearcă să adapteze conținutul
actelor normative respective la noile dimensiuni politice ale procesului de guvernare.
Această adaptare poate fi, însă, în contradicție cu realitățile sociale care nu solicită o astfel
de modificare a reglementărilor juridice.
Modificarea are în vedere întotdeauna operarea unor schimbări în conținutul unui act
normativ. Ea trebuie diferențiată de modificarea unui proiect de act normativ, care se face
prin aprobarea unor amendamente . Amendarea are în vedere modificarea unui proiect de
lege, pe parcursul traversării etapelor procedurii legislative, în timp ce modificarea are în
vedere un act normativ care este în vigoare și presupune înlocuirea prevederilor sale cu noi
reglementări. Operarea acestei distincții este legată de esența actului de modificare.
Înlocuirea unor texte normative cu altele trebuie p rivită într -o dublă operație: 1. pe de o
parte, textul în vigoare din actul normativ, supus modificării înt r-o primă fază, este
abrogat; 2. pe de altă parte, instantaneu, textul abrogat este î nlocuit cu un text nou și diferit
de cel inițial.
Prin această dublă operație, modificarea implică abrogarea, dar se deosebește de
completarea actelor normative, care nu presupune abrogarea, ci doar introducerea unor noi
texte într -o reglementare juridic ă existentă. Așa cum nota prof.univ.dr. V.D.Zlătescu,
descompunerea modificării în două momente logice marchează cele două funcții ale
acestuia: cea destructivă -entropică -pe de o parte și cea creatoare, pe d ealta, de
restabilire a unei noi ordini legi slative.18
Modificarea unui act normativ poate fi expresă ori tacită. Modificarea expresă
18A se vedea V.D.Zlătescu. Introducere în Legistica formală, Editura Rompit, București, 1995, p.97.Exercițiul nr. 12
Care este diferența dintre modificare și amendare?

Page53of78intervine atunci când organul emitent al unui act normativ sau unul superior acestuia își
exprimă, printr -un alt act normativ, egal sau superior actului de bază, voința de a -l
modifica. Această manifestare expresă de v oință se exprimă prin formula: „ Legea nr. …
privind….. s e modifică după cum urmează:..” În cazul în care sunt vizat e numai anumite
părți componente ale legii ori ale unui alt act normativ, manifestarea de voință privitoare la
modificare se va înregistra sub formula: „ Art. …. se modifică și va avea următorul cuprins:
…”. Legea nr. 24/2000 se referă doar la această f ormă de modificare a unui element al unui
act normativ.
În cazul modificării implicite sau tacite se produce un conflict între o reglementare
anterioară și una care a intervenit pe parcursul acțiunii în timp a primei reglementări. Acest
conflict derivă din contradictorialitatea textelor din cele două acte normative consecutive.
Autorii care au studiat această problemă a modificării tacite sunt de acord că punerea în
evidență a acesteia se poate face numai pe cale interpretativă.19
Rațiunea modificării unui act normativ rezidă în punerea de acord a prevederilor
sale cu exigențele guvernării. În cadrul acțiunii lor în timp, normele juridice pot veni în
contradicție cu exigențele programelor de guvernare ale partidelor care formează
majoritatea parlamentară. În astfel de cazuri, guvernanții încearcă să adapteze conținutul
actelor normative respective la noile dimensiuni politice ale procesului de guvernare.
În opinia prof.univ. dr.V.D.Zlătescu, modificarea tacită operează în v irtutea
principiului lexposteriori derogatpriori. Această ipoteză trebuie pusă sub semnul unor
restricții de interpretare. În principiu, este adevărat că legea ulterioară derogă de la legea
anterioară și face ca dispozițiile contrare ale acesteia să nu s e mai aplice. Această regulă nu
are aplicare în cazul coliziunii unor dispoziții cuprinse într -o lege generală și o lege
specială. În astfel de situații, normele juridice speciale, chiar dacă sunt cuprinse în acte
normative inferioare legii, nu pot fi modi ficate decât dacă legea generală prevede în mod
expres acest lucru. În caz contrar, legea specială continuă să se aplice concomitent cu legea
generală, deși aceasta din urmă este posterioară celei dintâi. De altfel, Legea privind
normele de tehnică legisla tivă pentru elaborarea actelor normative prevede în mod expres
că evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative
speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate printr -o
19A se vedea I. Mrejeru, op.cit., p.137; V.D.Zlătescu, op.cit., p.98.

Page54of78nouă reglement are generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres (art.65
alin.(3). Această din urmă soluție legislativă a fost și continuă să fie aplicată și în cazul
modificării exprese indirecte, fiind instituită prin formula: „ Prevederile legale în vigoare se
modifică în mod corespunzător.” Acest procedeu nu este agreat de Legea privind normele
de tehnică legislativă, textele din art.57 alin.(3) recomandând evitarea acestuia.
Modificarea unui act normativ este de regulă opera organului emitent al acestuia.
Este de principiu că un organ care a creat un act normativ, în condițiile date, poate să -și
modifice opera. Această regulă se cere însă a fi completată cu una nouă , în virtutea căreia
un act normativ ierarhic inferior poate fi modificat printr -un act normativ ierarhic superior.
Astfel, în virtutea supremației Constituției României, o lege constituțională poate modifica
orice dispoziție dintr -o lege organică, ordinar ă ori din alte acte normative.
La rândul său, o lege organică poate modifica prevederile unei legi ordinare ori ale
altor acte normative ierarhic inferioare.
Expresia cea mai clară a modificării exprese a unui act normativ ierarhic inferior de
către un act ierarhic superior o constituie modificarea prin lege a ordonanțelor emise de
Guvern. Astfel, ordonanțele Guvernului supuse aprobării Parlamentului pot fi aprobate, cu
sau fără modificări, sau pot fi respinse printr -o lege, ce duce la desființa rea acestora și la
încetarea efectelor juridice pe care le produc.
Unitatea de învățare 5.3. Completarea
Unitatea de învățare 5.3. 1. Completarea actului normativ
Completarea actuluinormativ,potrivit art. 60din Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, constă în introducereaTest de autoevaluare nr. 9
Ce reprezintă modificarea ca eveniment legislativ?
Prin ce categorie de act se poate opera modificarea?Temă de reflecție
De ce credeți că normele de tehnică legislativă nu recomandă folosirea formulei „Prevederile
legale în vigoare s e modifică în mod corespunzător”?

Page55of78unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte
care se adaugă elementelor structural e existente. Procedeul completării presupune existența
unui act normativ care urmează a primi în cuprinsul său noi reglementări juridice, menite
să întregească cuprinsul actului normativ completat.
Prin completare, în cuprinsul actului ce astfel se modifică, pot fi introduse noi
elemente structurale ale actului normativ de la litere, puncte, alineate, paragrafe, articole,
secțiuni, capitole până la alte părți constitutive ale actului normativ. Dacă în cuprinsul unei
litere, a unui punct, a unui alineat ori a unui articol se adaugă la textul existent o sintagmă,
unul sau mai multe cuvinte, nu ne aflăm în fața unei completări, ci a unei modificări
legislative. Suntem astfel în prezența unei completări numai în cazul în care în raport cu
elementele structurale ale actului normativ apare un element nou de aceeași natură (o literă,
un punct, un alineat, un articol, un capitol etc.).
Exprimarea normativă a intenției de completare a unui act normativ sau a unei
părți a acestuia se face, de e xemplu, prin utilizarea următoarei formule: „ Art.1 din Legea
nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a
indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, publicată în
Monitorul Oficial a l României, Partea I, nr.266 din 16 iulie 1998, cu modificările
ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La anexa nr.V punctul I „ Coeficienți de multiplicare pentru funcții de specialitate”
litera B, după punctul 6 se introduce punctul 61,cu următorul cuprins:
„61. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ”
După cum se poate observa și în cazul completării unui act normativ, acesta sau
partea care se completează se identifică prin pr ecizarea titlului actului normativ, eventual a
articolului sau capitolului care se completează, a Monitorului Oficial în care este publicat,
menționându -se numărul și data acestuia. În cazul completării unor acte normative care au
mai fost modificate sau/ș i completate, se face mențiune cu privire la aceste evenimente în
textul de identificare a actului normativ. Această mențiune este necesară deoarece
completarea are ca obiect actul normativ în forma sa modificată și completată, astfel cum
se găsește în vig oare în momentul completării, forma inițială rămânând fără relevanță.
Elementele nou introduse cu prilejul completării unui act normativ vor primi
numerele sau literele imediat următoare celor ce urmează în textul vechi. În cazul în care
compl etările se intercalează între articolele, alineatele, secțiunile, capitolele etc. actului

Page56of78normativ completat, acestea primesc numerotarea corespunzătoare elementelor
componente completate, însoțită de indicii corespunzători. Completarea unui act normativ
nu are ca efect renumerotarea elementelor sale structurale. Renumerotarea textelor se face
doar cu prilejul republicării actului normativ.
Unitatea de învățare 5.3.2.Regulicomune operațiunilor demodificare și
completare.
Completarea și modificarea pot fi operațiuni distincte, decalate în timp, după cum
pot fi simultane și complementare. Un act normativ poate fi modificat printr -un alt act
normativ și poate fi completat la o dată ulterioară, după cum modificarea și complet area
acestuia se pot face o singură dată, printr -un singur act normativ.
Modificarea și completarea pot privi un singur act normativ sau o întreagă serie de
acte normative aflate într -o legătură intrinsecă cu actul de modificare sau/și de comp letare.
În cazul operațiunilor de modificare și de completare a unui act normativ este
necesar să se observe că modificările și completările care -i sunt aduse nu pot afecta
concepția generală și nici caracterul unitar al actului supus acestor operațiuni. În cazul în
care aceste exigențe nu sunt respectate, se ajunge la crearea unor antinomii în cuprinsul
aceluiași act normativ, situație care -l face pe cel care trebuie să pună în aplicare
prevederile sale să nu -l poată aplica.
În caz ul modificării și completării actului normativ este necesar să se țină seama de
ponderea acestor modificări sau/și completări, deoarece atunci când ele devin
preponderente în structura actului normativ este preferabil să se înlocuiască actul normativ
în ca uză cu o nouă reglementare, urmând ca prin aceasta să fie abrogat actul de bază în
întregul său. O excepție de la această regulă există în cazul legilor prin care se aprobă o
ordonanță și care modifică și/sau completează ordonanța respectivă. În astfel de cazuri,
pentru că ordonanța nu poate fi decât aprobată sau respinsă, voința legiuitorului se poate
extinde până la modificarea în întregime a ordonanței supuse aprobării.
Textele normative care se introduc într -o lege sau într -un act normativ p e calea
modificării și/sau a completării trebuie să se integreze organic în actul supus modificăriiDe reținut!
Completarea presupune introducerea unui element structural nou!

Page57of78sau/și completării, atât sub aspectul conținutului, cât și al stilului și terminologiei utilizate,
precum și al succesiunii logice a alineatelor, articolelo r, secțiunilor, capitolelor etc. actului
normativ respectiv.
Una din regulile de bază care guvernează operațiunile de modificare și completare
are în vedere faptul că, de la data intrării în vigoare, ele se încorporează în actul de bază,
făcând corp comun cu acesta. De aceea, în cazul unor noi modificări sau/și completări nu
se va recurge la modificarea sau/și completarea actului normativ modificator, aceste
operațiuni urmând a fi efectuate numai asupra actului de bază. Și în această materie exi stă
o excepție, care vizează ordonanțele de modificare sau/și completare a unor acte
normative. În cazul în care acestea se supun aprobării Parlamentului, legea de aprobare
poate conține modificări și/sau completări ale actului modificator din motive pragm atice.
Dacă s-ar recurge la modificarea sau/și completarea actului de bază, ar trebui să se aprobe
fără modificări sau completări actul modificator, după care să se opereze aceste modificări
sau/și completări în actul de bază, în virtutea unui act normativ de sine-stătător.
Unitatea de învățare 5.4. Abrogarea
Unitatea de învățare 5.4.1. Abrogarea actului normativ
În procesul de elaborare a unui act normativ, punerea de acord a noilor
reglementări juridice cu cele existente reprezintă o regulă inexorabilă. Prin edictarea unor
noi norme juridice se urmărește acoperirea unui vid legislativ, înlocuirea unor norme
existente, completarea sau modificarea lor. În cazul în care voința legiuitorului vizează
înlocuirea unor reglementări juridice cu altele noi este necesar să se precizeze în noul act
normativ care elemente ale sistemului legislativ își încetează aplicarea. Ace astă operațiune
tehnică se realizează prin abrogare.
Abrogarea este operațiunea de asan are a sistemului legislativ de „ramurile uscate”
ale acestuia. Prin abrogare sunt scoase din sistemul legislației acele reglementări juridice
care încetează s ă se mai aplice, datorită faptului că ele nu mai sunt necesare sau că în locul
lor apar noi norme juridice, cu un conținut diferit față de cele anterioare.Întrebare:
Sporirea numărului de cuvinte, informații, enunțuri, pe care le cuprinde o dispoziție,
reprezintă o completare în sensul normelor de tehnică legislativă?

Page58of78Cu privire la funcțiile abrogării, în literatura noastră de specialitate au fost exprimate
două opinii, de către I. Mrejeru și V.D.Zlătescu, care nu se deosebesc decât prin modul lor
de formulare. Astfel, în ambele cazuri, se consideră că rolul abrogării este de a contribui la
armonizarea legislației. Pe acest fond, abrogarea îndeplinește următ oarele funcții: a)
înlătură textele de conflict între actul nou și vechea reglementare; b) înlătură eventualele
paralelisme în legislație; c) înlătură discrepanțele și necorelările; d) ajută la degrevarea
fondului legislativ de anumite acte devenite desuet e, prin lipsa unei cerințe de aplicare, ca
urmare a transformărilor petrecute în societate.
În opinia prof. Ioan Vida și anoastră, funcțiile abrogării rezidă în:
1.eliminarea antinomiilor în drept;
2.eliminarea redundanțelor din reglementările juridice;
3.trecerea în fondul pasiv al legislației a unor acte normative care au fost înlocuite
cu noi reglementări juridice sau care au căzut în desuetudine.
Abrogarea își realizează prima din funcțiile sale -eliminarea antinomiilor îndrept-
prin scoaterea din vigoare a unor dispoziții normative care se află în contradicție cu altele.
Legiuitorul, atunci când introduce în sistemul dreptului o nouă reglementare juridică, este
dator să asi gure corelarea acesteia cu restul elementelor ce compun sistemul. Pentru a
îndeplini această funcție, legiuitorul va suprima din reglementările juridice existente pe
cele care intră în contradicție cu noua reglementare juridică.
Modalitatea de realizare a acestei funcții specifice legiuitorului o constituie
abrogarea expresă directă și indirectă. În cazul abrogării exprese directe, legiuitorul declară
că se abrogă anumite categorii de acte normative identificate prin titlu, număr și an, data
publicării și numărul Monitorului Oficial în care acestea au fost publicate. În cadrul
enumerării actelor normative abrogate sau a unor părți constitutive ale acestora, se trec în
ordine legile organice, ordinare, ordonanțele de urgență, ordonanțele emise în temeiul unei
legi de abilitare și hotărârile Guvernului. În cazul abrogărilor care se fac prin lege,
enumerarea sau abrogarea expresă directă se oprește la nivelul hotărârilor emise de
Guvern, urmând ca actele normative subordonate acestora să fie abrogate prin actele
organelor emitente ale actelor care urmează a fi abrogate ca urmare a încetării efectelor
actului ierarhic superior în baza căruia au fost emise.
În ceea ce privește ierarhia actelor normative, este necesar să precizăm că un act
normativ ierar hic inferior nu poate abroga un act normativ ierarhic superior sau

Page59of78prevederi din cuprinsul acestuia . Astfel, printr -o hotărâre a Guvernului nu pot fi abrogate
ordonanțe sau legi, după cum printr -o ordonanță emisă în baza unei legi de abilitare nu pot
fi ab rogate ordonanțe de urgență care reglementează materii rezervate legilor organice și
nici legi organice. În opinia noastră, dispozițiile unei legi organice care nu cuprind
reglementări ce țin de domeniul legii organice nu pot fi abrogate printr -o lege ordi nară sau
printr-o ordonanță a Guvernului emisă în temeiul unei legi de abilitare. Această soluție,
care nu a fost agreată de Curtea Constituțională, are în vedere faptul că, în materie
legislativă, dispozițiile de conținut ale legii nu pot anihila imper ativele procedurale cerute
de Constituție. Cel puțin în concepția normativistă, regulile care stabilesc procedura
adoptării legii sunt superioare normelor de conținut ale acesteia din urmă. De aceea, o lege
ordinară sau o ordonanță simplă nu poate abroga o lege organică sau o ordonanță de
urgență care reglementează materii rezervate legii organice. Această regulă este valabilă și
în cazul modificării, completării, suspendării sau abrogării unor dispoziții dintr -o lege
organică, dispoziții care țin de domeni ul legii ordinare. Motivarea acestei soluții are în
vedere faptul că prin votul unei majorități parlamentare simple (relative) nu poate fi
modificat conținutul votului unei majorități absolute.
Abrogarea tacită sau implicită este foarte apropiată de abrogarea expresă indirectă,
în sensul că, și în acest caz, constatarea abrogării unor reglementări juridice se face în
virtutea contradictoria lității a două texte legislative apărute la date diferite. În lipsa unei
manifestări exprese de voință a legiuitorului, organul de aplicare a legii este dator să
elimine această antinomie juridică, pentru a putea identifica textul legal ce urmează a fi
aplicat într-un caz dat. Pentru aceasta, el are la dispoziție principiul lexposteriori derogat
priori. În virtutea acestui principiu, atunci când există două texte legislative contradictorii
emise la date diferite, textul cel mai recent este în vigoare, iar cel anterior este considerat
abrogat. În astfel de cazuri, se prezumă că voința ultimă a legiuitorului este cea valabilă, ea
incluzând și intenția de a abroga dispozițiile contrare. Principiul lexposteriori derogat
priori se aplică și în cazul abrogării exprese indirecte, abrogare care se deosebește de cea
tacită doar prin faptul că, în primul caz, legiuitorul se simte obligat să notifice celui careDe reținut!
Nu este permis ca prin abrogarea unui act abrogator să fie repusă în vigoare norma.

Page60of78aplică legea că există reglementări juridice ce se află în contradicție cu noua reglementare.
În cazul abrogării tacite sau implicite, această atenționare lipsește, ceea ce nu -l scutește pe
cel care aplică legea să se confrunte cu astfel de situații.
În activitatea de legiferare este preferabilă, în toate cazurile, abrogarea expresă
directă. Numai pe această cale se face o delimitare clară între normele juridice care sunt în
vigoare și cele care sunt abrogate, evitându -se orice neclaritate s au confuzie în această
materie.
Realizarea funcțieideeliminare aredundanțelor din reglementările juridice se
realizează în exclusivitate prin abrogarea expresă directă. Există numeroase cazuri în care
legiuitorul se vede obligat să preia în no ua reglementare o serie de dispoziții care sunt deja
în vigoare. Această preluare se impune fie pentru a se asigura caracterul complet al noii
reglementări juridice, fie pentru a se suda organic diferitele prevederi ale noului act
normativ, fie din alte mo tive. Pentru a se evita ca astfel de dispoziții să figureze, în același
timp, în noua reglementare și în acte normative anterioare, legiuitorul va recurge la
abrogarea elementelor redundante, a paralelismelor și a altor texte care, fără a fi identice,
îndeplinesc aceleași funcții juridice atât în vechiul act normativ, cât și în cel nou.
În sfârșit, funcțiadetrecereînfondulpasivallegislației a unor acte normative
care au fost înlocuite cu noi reglementări juridice sau care au căzut în de suetudine ori au
fost declarate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale se realizează numai prin
intermediul abrogării exprese directe. Prin această operațiune se trec, din fondul activ al
legislației în fondul pasiv al acesteia, actele norma tive care și -au încetat aplicabilitatea fie
ca urmare a ajungerii la termen, a căderii lor în desuetudine ori a declarării
neconstituționalității acestora. Îndeplinirea acestei funcții intră, cu precădere, în sarcina
Consiliului Legislativ, care, în temeiu l art.154 alin .(2) din Constituția României ,„ în
termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare, va examina
conformitatea legislației cu prezenta Constituție și va face Parlamentului sau, după caz,
Guvernului, propuneri corespu nzătoare.”
Această sarci nă de asanare a legislației de „ramurile ei uscate” este o sarcină
permanentă a Consiliului Legislativ, termenul de 12 luni fiind unul de recomandare, legat
de asigurarea concordanței legislației cu Constituția în mome ntul apariției acesteia.
Caracterul permanent al acestei sarcini a Consiliului Legislativ derivă și din faptul că el
este o autoritate publică responsabilă cu sistematizarea și unificarea întregii legislații a

Page61of78României, ceea ce îl obligă la operarea unei d elimitări clare între legislația în vigoare și cea
aflată în fondul pasiv. În acest sens, art. 65alin.(2) al Legii privind normele de tehnică
legislativă stabilește că „În cadrul operațiunilor de sistematizare și unificare a legislației se
pot elabora și adopta acte normative de abrogare distincte, având ca obiect exclusiv
abrog area mai multor acte normative.” În activitatea desfășurată de Consiliul Legislativ în
acest sens, au fost elaborate mai multe proiecte de acte normative, care au fost promovate
șiau scos din fondul activ al legislației mii de acte normative abrogate prin contrarietatea
lor cu Constituția sau cu alte legi ori care au căzut în desuetudine.
Unitatea de învățare 5.4.2. Rolulabrogator alConstituției șiallegilor
constituționale.
Adoptarea unei constituții ori a unei legi constituționale face ca un important număr
de legi și de alte acte normative să intre în contradicție cu noua Lege fundamentală. Un
exemplu pe cât de viu, pe atât de aproape de noi, îl reprezintă Constituția României din
anul 1991. Autorii noii legi fundamentale, conștienți de c ontrarietatea dintre Constituție și
marea majoritate a actelor normative în vigoare la data adoptării acesteia, au simțit nevoia
să precizeze expres în art.150 alin.(1) că „ Legile și toate celelalte acte normative rămân în
vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții. ”Ne aflăm în prezența
unei aplicări particulare a principiului lexposteriori derogatpriori,principiu care se
aplică și mai riguros atunci când este vorba de Legea fundamentală a țării, dar și a
principiului lexsuperioriderogatlexinferiori.
Formula înscrisă în art.150 alin.(1) din Constituție, devenit după revizuirea din
2003 art.154 alin.(1), reprezintă un alt mod de consacrare a abrogării exprese indirecte. Ea
îl pune pe cel ce aplică legea în situația de a constata dacă o dispoziție a acesteia se află sau
nu în contradicție cu prevederile Constituției. În cazul în care constată o astfel de
antinomie, autoritatea publică pusă în situația de a aplica legea va ignora dispozițiile
abrogate prin contrarietat e cu Constituția. În acest proces au fost angajate toate autoritățile
publice din România, un rol deosebit revenind instanțelor judecătorești și Curții
Constituționale.Important !
Abrogarea este definitivă cu excepția celei dispuse pri n ordonanță a Guvernului, până la
aprobarea acestea prin lege de către Parlament.

Page62of78O situație distinctă se înregistrează în cazul legilor constituționale. Aces tea sunt legi
de revizuire a Constituției și ele pot avea ca obiect modificarea, completarea sau abrogarea
unor dispoziții constituționale. În cazul constituțiilor rigide, revizuirea acestora este supusă
unor proceduri greoaie, menite să conserve pe cât po sibil voința puterii constituante
originare. În cazul nostru, Constituția României stabilește că un proiect de lege care are ca
obiect modificarea, completarea sau abrogarea unor prevederi constituționale poate fi
inițiat de Președintele României, la propu nerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din
numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept
de vot, cu îndeplinirea unor condiții de dispersie teritorială și de reprezentativitate la
nivelul județelor și al muni cipiului București. Proiectul de lege de revizuire a Constituției
trebuie adoptat de fiecare Cameră, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul
membrilor săi. În cazul în care procedura de mediere eșuează, cele două Camere, în ședință
comună, eli mină divergențele dintre ele cu votul a cel puțin trei pătrimi din numărul
deputaților și senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum,
organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii legislat ive
de revizuire.
Sub aspectul modificării, completării sau abrogării unor dispoziții din Legea
fundamentală o importanță aparte o au dispozițiile art.152 care stabilesc limitele revizuirii
Constituției. Astfel, potrivit art.152 alin.(1), nu po t forma obiect al revizuirii, dispozițiile
constituționale referitoare la caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului
român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției,
pluralismul politic și limba oficială.
Respectarea prevederilor art.152 alin.(1) din Constituție presupune
neconstituționalitatea oricărui proiect de lege de modificare, completare sau abrogare a
materiilor care intră în limitele revizuirii Constituției. Declararea caracterului
neco nstituțional al revizuirii Constituției se relevă mai întâi de către Consiliul Legislativ.
În cazul tuturor inițiativelor de revizuire a Constituției, neconstituționalitatea se decide de
Curtea Constituțională înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniț ierea proceduriiExercițiul nr. 13
Enumerați care sunt dispozițiie constituționale care nu pot face obiectul revizuirii
Constituției.

Page63of78legislative de revizuire a Constituției.
Dacă ne raportăm la prevederile art.152 alin.(2) din Constituție, vom constata că
revizuirea nu poate avea ca efect suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale
cetățenilor sa u a garanțiilor acestora. Din analiza acestor prevederi constituționale rezultă
că sunt neconstituționale proiectele de legi și propunerile legislative de revizuire a
Constituției care au ca rezultat abrogarea unor prevederi constituționale referitoare la
drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora. Sunt însă
admisibile proiectele de lege sau propunerile legislative care au ca obiect modificarea sau
completarea acestora, fără a se aduce atingere ființei dreptului sau li bertății fundamentale
ori garanțiilor sale.
În sfârșit, alin. (3)al art.152 instituie o limită temporară a revizuirii Constituției –
pe durata stării de asediu sau a stării de urgență și în timp de război. Această interdicție
vizează în egal ă măsură orice proiect de lege constituțională, ca și operațiunile
parlamentare ori extraparlamentare legate de promovarea acestuia, pe întreaga durată a
interdicției.
Decizia Curții Constituționale, adoptată cu majoritate calificată de două treimi din
numărul judecătorilor, prin care se constată că nu au fost respectate dispozițiile
constituționale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaților și Se natului, în
vederea reexaminării legii de revizuire a Constituției, pentru punerea de acord a
prevederilor constatate ca fiind neconstituționale cu decizia Curții.
Unitatea de învățare 5.4.3. Momentul abrogării
Momentul abrog ăriiprezintă o deosebită importanță pentru destinatarii normei
juridice, el generând o mutație în comportamentul acestora, care este legată de încetarea
valabilității unui comandament juridic. De aceea, momentul abrogării este important și sub
aspectulregulilor Legisticii formale, în special sub aspectul realizării sincronizării intrării
în vigoare a noii reglementări juridice (atunci când este cazul) cu ieșirea din vigoare a
vechii reglementări juridice. Cele două momente se cer a fi concomitente, pen tru a se evita
posibilitatea creării unor antinomii ori a unor goluri legislative dictate de decalajul dintre
intrarea și ieșirea din vigoare a celor două acte normative. Asigurarea simultaneității
intrării și ieșirii din vigoare a două acte normative cons ecutive se asigură prin precizarea
care se face în actul normativ abrogator a faptului că abrogarea are loc pe data intrării în

Page64of78vigoare a noii reglementări juridice. Există și posibilitatea ca dispoziții ale unei noi
reglementări juridice să intre în vigo are la date diferite. În asemenea cazuri este necesar ca
și reglementările similare, care -și încetează aplicabilitatea, să producă efecte juridice
numai până la data intrării în vigoare a noii reglementări.
De regulă, intrarea în vigoare a une i noi reglementări juridice, ca și abrogarea, face
ca efectele sale să se întindă la nivelul întregii țări, dându -se, pe această cale, expresie
principiului teritorialității. Dar, tot așa de posibil este ca data intrării în vigoare a unei legi
și a abrogă rii alteia să fie diferite dintr -un județ în altul sau dintr -o zonă în alta a țării. Un
exemplu edificator în acest sens îl constituie Legea cadastrului și a
publicității imobiliare, care stabilește în art. 72 alin.(1) că intrarea în vigoare se va face la
90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, o serie de
reglementări anterioare continuă să producă efecte juridice, în fiecare județ, până la data
finalizării lucrărilor cadastrale și a registrelor de publicitate imobiliară p entru întreg
teritoriul județului. Firește, această dată este diferită de la un județ la altul, ceea ce nu
împiedică cu nimic generalizarea, la nivelul întregii țări, a regimului de carte funciară, ba
chiar o facilitează.
Unitatea de învățare 5.5. Derogarea actului normativ
În literatura de specialitate, instituția derogării este adeseori privită ca o soluție
legislativă care se abate de la o normă generală în virtutea unor circumstanțe de fapt. În
acest sens, I.Mrejeru consideră că derogarea presupune preexistența unui act normativ care
promovează într -o anumită materie soluții legislative cu aplicație generală. Norma
derogatoare, care se exprimă fie în cadrul unui act ad-hoc,fie în cadrul unui act care
conține și alte reglementări, creează, pe plan legislativ, o situație de excepție în
rezolvarea de altă manieră a unui caz care, în lipsa normei derogatoare, s -ar rezolva potrivit
prevederilor generale din actul emis în materia respectivă. Caracteristica de bază a
derogării constă în faptul că exprimă o abatere de l a o reglementare în vigoare,Test de autoevaluare nr. 10
Enumerați funcțiile abrogării.
Explicați rolul abrogator al Constituției.

Page65of78circumstanțiată la un anume caz.20
Într-o altă opinie, profesorul V.D.Zlătescu consideră că ideea de derogare presupune
existența unei norme generale (act normativ), care se aplică necondiționat tuturor
raporturilor ș i situațiilor juridice. Prin actul derogator, unul sau mai multe acte sau situații
particulare sunt scoase de sub incidența normei generale, căpătând o reglementare diferită.
Actul de derogare nici nu modifică, nici nu completează actul de la care derogă, act ce
rămâne general aplicabil, mai puțin cazurile vizate de derogare.21
În opinia noastră, derogarea nu se raportează numai la norma generală, ci și la cea
specială. Derogarea, în astfel de cazuri, ne apare ca o excepție la excepție. Într -adevăr,
dacă vom raporta și excepția și derogarea la norma generală, sesizarea diferențelor dintre
ele poate fi cu greu efectuată. Astfel, profesorul V.D.Zlătescu consideră că excepțiile sunt
prevederi legale în temeiul cărora anumite situații prezentând un gra d de generalitate mai
redus decât cel al normei de bază primesc o soluție diferită de a acesteia. În aceeași opinie,
derogarea este determinată de apariția unor situații care comportă soluții diferite de cele
prevăzute de un alt act normativ în vigoare.
Se poate observa că introducerea într -un act normativ a unor excepții sau a unor
derogări reprezintă instituirea unor soluții diferite de cele ale normei generale. Cu toate
acestea, excepția și derogarea nu se identifică. Astfel, excepția reprez intă o soluție diferită
de norma generală, cuprinsă, de regulă, împreună cu aceasta în aceeași reglementare
juridică. Spre deosebire de excepție, derogarea este cuprinsă în alt act normativ.
O altă deosebire esențială între excepție și derogare rezidă în faptul că excepția se
raportează întotdeauna la norma generală, fiind, ceea ce și denumirea îi spune, o alternativă
particulară la norma juridică generală. În schimb, în opinia noa stră, derogarea operează
inclusiv în raport cu excepția creată într -un act normativ prin raportare la o normă
generală. Cu alte cuvinte, derogarea se justifică și acolo unde legiuitorul apreciază că de la
o excepție consacrată printr -o reglementare juridic ă se cere instituirea unui regim
derogatoriu. În aceste condiții, pentru a se aprecia corect raportul dintre norma juridică
generală, excepție și derogare, trebuie să observăm că ele sunt supuse unui raport de
derivare, a cărui înfățișare logică este următ oarea: normă generală -excepție-derogare.
Autorii la care ne -am referit consideră, totodată, că derogarea nu reprezintă o
20A se vedea I.Mrejeru, op.cit., p.151.
21A se vedea V.D.Zlătescu, op.cit., p.107.

Page66of78modificare a normei generale și nici o completare a acesteia. Ei se sprijină pe o afirmație a
autorului Legisticii formale, care arată, printre altele, că derogarea introduce un regim
paralel și diferit față de cel al normei generale, aplicabil într -un singur caz sau într -un
număr mic de cazuri. În opinia noastră, derogarea operează o modificare tacită a normei
juridice ge nerale. În lipsa derogării, situația care este scoasă de sub incidența normei
generale ar fi tratată la fel ca toate celelalte situații aflate sub incidența acesteia.
Restrângere câmpului de aplicare a unei norme juridice reprezintă, în toate cazurile, o
modificare a acesteia, după cum extinderea acestuia este dată de o completare a normei
juridice.
Art.63al Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative obligă organele emitente ale unor acte normat ive derogatorii să identifice
în cuprinsul lor no rmele derogatorii prin formula „prin derogare de la …” . În continuarea
formulei se arată actele sau actul normativ de la care se derogă, cu precizarea tuturor
elementelor de identificare. Aceeași reglement are legală stabilește că derogarea se poate
face numai printr -un act normativ de nivel cel puțin egal cu al reglementării de bază. Ca
atare, derogarea de la o lege organică poate fi făcută numai printr -o lege organică ori
printr-o ordonanță de urgență. Dac ă derogarea se face printr -o ordonanță emisă în baza
unei legi de abilitare, derogarea nu poate privi decât o lege ordinară sau o altă ordonanță
din aceeași categorie.
De altfel, Curtea Constituțională a statuat că derogarea poate fi stabilită num ai printr-
o lege de aceeași natură cu aceea a legii de la care se derogă. Rezultă, pe cale de
consecință, că printr -o lege ordinară nu se poate deroga de la o prevedere de natura legii
organice, deoarece ar însemna ca, printr -o asemenea derogare, legea ord inară să
reglementeze în domenii rezervate de Constituție legii organice.22
Unitatea de învățare 5.6. Suspendarea actului normativ
Unul din evenimentele legislative care lipsește un act normativ de efectele sale
22A se vedea Decizia Curții Constituționale nr.6/1992, publicată în M.Of. nr.48 din 4 martie 1993.Exercițiul nr. 14
Ce este derogarea? Arătați diferențele dintre derogare și excepție.
Prin ce categorie de act normativ se poate dispune derogarea?

Page67of78juridice, pe o perioadă limitată de timp, îl constituie suspendarea. Potrivit art. 66din Legea
nr. 24/2000 , în cazuri spe ciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr -un act
normativ de același nivel sau de nivel superior. Această reglementare cu privire la
suspendarea actului normativ comportă câteva precizări.
O primă problemă se referă la raportu rile care se pot stabili între reglementarea din
lege și dispozițiile art. 53 alin.(1) din Constituția României, în virtutea cărora exercițiul
unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se
impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei
publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea
consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de
grav.
Restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie dispusă prin lege, să fie
proporțională cu situația care a determinat -o și nu poate atinge existența dreptului sau a
libertății. Așa cum se poate observa, unul din mijloacele prin care se poate realiza
restrângerea prevăzută de art.53 din Constituție îl constituie suspendarea. Acest eveniment
legislativ, atunci când are în vedere drepturile și libertățile cetățenești, nu poate fi realizat
printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior. Această imposibilitate este
dată de faptul că nu există un act normativ de același nivel cu Constituția și nici unul
superior acesteia. Într -adevăr, această suspendare a prevederilor constituționale nu poate fi
realizată nici măcar printr -o lege constituțională, deoarece o asemenea lege ar avea ca efect
modificarea Constituției și nu suspendarea unor prevederi ale acesteia. O altă ipoteză o
constituie legea organică. Aceasta este de altfel și singura viabilă, dar ea contrazice
prevederile art. 64alin.(1) din Legea privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, care cer ca un act de același nivel sau de nivel superior să
determine suspendarea. Antinomia dintre cele două texte se rezolvă în virtutea altor
dispoziții con stituționale, care permit ca printr -un act inferior -legea organică -să fie
suspendate anumite prevederi constituționale.
Astfel, situațiile prevăzute de art. 53 din Constituție pot avea loc cu deosebire
atunci când este vorba de starea de u rgență sau de starea de asediu. Aceste stări, prin
definiție, presupun restrângerea exercițiului unor drepturi pe o perioadă determinată de
timp, modalitatea cea mai răspândită de realizare a acestei restrângeri o constituie
suspendarea prevederilor consti tuționale. În cazul nostru, această suspendare se face prin

Page68of78legea organică destinată, potrivit art.73 alin.(3) lit.g) din Constituție, reglementării
regimului stării de asediu și al celei de urgență. Totodată, această lege nu poate stabili data
la care se produce suspendarea exercițiunii unor drepturi și nici data expirării suspendării.
Stabilirea acestor date este determinată de producerea evenimentelor ce declanșează starea
de urgență sau starea de asediu și, ca atare, începerea suspendării se va stabili prin decretul
Președintelui României, prin care se instituie starea de urgență sau starea de asediu, decret
contrasemnat de primul -ministru. De asemenea, încetarea suspendării va face obiectul unui
decret normativ al Președintelui României, prin care stare a de asediu sau starea de urgență
este ridicată.
Alin. (3) al art.64 al aceleiași legi stabilește că prelungirea suspendării,
modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul
unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării.
În opinia noastră, nici aceste dispoziții legale nu operează în cazul suspendării unor
prevederi constituționale, deoarece durata suspendării în astfel de cazuri nu poate fi
prevăzută, iar modificarea ori abrogarea unor prevederi din Constituție, pe durata stării de
urgență sau a stării de asediu, este interzisă expres de dispozițiile art.152 alin. (3) din
Legea fundamentală.
Rezultă din cele de mai sus că suspendarea unui a ct normativ, în temeiul
prevederilor art.64 din Legea privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, nu se aplică în cazul suspendării dispozițiilor constituționale.
Unitatea de învățare 5.7. Republicarea actelor normative
În perioada activă a unui act normativ se pot produce modificări, completări sau
abrogări parțiale, în mod repetat, ceea ce fa ce greoaie perceperea integrală a prevederilor
sale. Pentru a se facilita regăsirea informației juridice, în astfel de cazuri, se recurge la
republicarea actului normativ, pe baza unei dispoziții cuprinse într -un act normativ de
modificare, completare sau abrogare parțială. Cu acest prilej, actul normativ dobândește o
nouă redactare, în trunchiul său fiind incluse toate modificările și completările pe care le -a
suferit și excluse textele care au suferit o abrogare expresă directă. Cu același prilej, în
măsu ra în care este necesar, părțile componente ale actului normativ sunt renumerotate, iarExercițiul nr. 15
Ce este suspendarea?
Prin ce categorie de act normativ se poate dispune suspendarea?

Page69of78denumirile autorităților publice, ale instituțiilor sau ale unităților administrativ -teritoriale,
schimbate între timp, se actualizează.
Republicarea actelor normative se face în aceeași publicație oficială în care ele au
văzut lumina tiparului pentru prima dată. Astfel, legile, ordonanțele și hotărârile
Guvernului se republică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grij a autorității
care a emis actul normativ de modificare, respectiv de completare. Această ultimă
prevedere cuprinsă în art.68 alin.(3) teza întâi din Legea privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative se cere a fi citită prin p risma dispozițiilor
Legii nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României. Astfel, legile se
pregătesc pentru republicare de către Camera care a adoptat ultima legea prin care se
dispune republicarea. Ordonanțele modificate, completate sau abrogate parțial nu pot fi
republicate înainte de a fi aprobate prin lege iar forma republicabilă se întocme ște de către
Guvern . Aceeași regulă se aplică și în cazul actelor normative care au fost modificate prin
ordonanțe emise de Guvern. Prevederile Legi i nr.202/1998 au un caracter special și nu pot
fi modificate prin introducerea unor noi dispoziții în Legea nr.24/2000. Ca atare,
republicarea dispusă în virtutea Legii nr.24/2000 poate fi făcută prin grija autorității actului
normativ de modificare sau co mpletare, dar numai cu respectarea dispozițiilor Legii
nr.202/1998.
Ambele legi care reglementează materia republicării o tratează identic și
precizează că, de regulă, republicarea este concomitentă cu data publicării actului de
modificare și/ sau completare, iar în cazuri deosebite, poate fi ulterioară. În practică, data
republicării este întotdeauna ulterioară publicării actului prin care se dispune această
operațiune, datorită complexității procesului de redactare a actului normativ în forma
cerută pentru republicare. Practic, Consiliul Legislativ nu poate aviza republicarea decât
după publicarea în Monitorul Oficial a actului care dispune republicarea, ceea ce face
imposibilă publicarea concomitentă a actului de modificare/completare cu noul text al
legii.
Unitatea de învățare 5.8. Rectificarea actelor normative
Ulterior publicării sau republicării unui act normativ se poate constata că în
Monitorul Oficial au apărut unele erori materiale datorate greșitei recepționări de către
funcționarii de specialitate a deciziilor parlamentare privitoare la amendamentele admi se

Page70of78sau respinse sau din alte cauze de ordin tehnic. În astfel de situații, organul emitent al
actului normativ va adresa o cerere de rectificare secretarului general al Camerei
Deputaților care, pe baza avizului Consiliului Legislativ, va decide asupra pub licării
rectificării în Monitorul Oficial. Deși rectificarea se publică ulterior apariției actului
normativ în Monitorul Oficial, ea face corp comun cu textul inițial al legii, aceasta
producând efecte juridice în forma rectificată din ziua intrării sale î n vigoare.
Potrivit legii, rectificarea nu poate viza decât erori materiale strecurate în forma
publicată a actului normativ. Rectificările care au alt obiect și care modifică prevederile
actului normativ sunt nule și această nulitate poate fi constatată de instanța de judecată.
Important!
Republicarea și rectificarea se realizează cu avizul Consiliului Legislativ.
Test de autoevaluare nr. 11
Definiți și exemplifiați modificarea și completarea actului normativ .
Analizați procesul de suspendare al actelor normative .
Este permisă modificarea și/sau completarea cu ocazia republicării.

Page71of78Modulul 6. APLICAREA NORMELOR DE TEHNICĂ LEGISLATIVĂ ÎN
PROCESUL ELABORĂRII ACTELOR ADMINISTRATIVE NORMATIVE
Unitatea de învățare 6.1. Elemente specifice procesului de emitere a ordinelor,
instrucțiunilor și a celorlalte acte normative ale conducătorilor autorităților publice
Aplicarea normelor de tehnică legislativă are un caracter universal, în sensul că prin
respectarea acestor norme se asigură sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației,
precum și conținutul și forma juridică a fiecărui act normativ. Cu toate acestea, unele din
actele normative au un anumit specific, care face necesară adaptarea conținutului normelor
de tehnică legislativă la fiecare categorie d e actenormative. În acest sens, potrivit art. 3
alin.(1) al Legii nr. 24/2000, normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea
proiectelor de lege de către Guvern și a propunerilor legislative aparținând deputaților,
senatorilor și cetățeni lor în cadrul exercitării dreptului de inițiativă legislativă, la elaborarea
și adoptarea ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, precum și la elaborarea actelor
normative ale celorlalte autorități cu asemenea atribuții.
Dispozițiile acestui alin eat necesită câteva precizări. Astfel, aceste norme privesc
obligația participanților la procesul legislativ de a respecta normele de tehnică legislativă în
cadrul exercitării inițiativei legislative. Într -o primă interpretare pare că obligativitatea ar
viza doar exercitarea dreptului de inițiativă, ceea ce ar însemna că deputații, senatorii,
Guvernul sau comitetul de inițiativă, instituit pentru formularea propunerii legislative
populare, ar fi exonerați de o asemenea obligație din momentul înregistrării proiectului de
lege sau a propunerii legislative.
În opinia noastră, această obligație nu încetează în momentul înregistrării la una din
Camere a proiectului de lege sau a propunerii legislative. Ea persistă, fiind extinsă la toți
cei care formulează amendamente, în virtutea faptului că dreptul de a face amendamente
este un element component al dreptului de inițiativă legislativă. De a semenea, această
obligație revine și Președintelui României, care cu ocazia cererii adresate Parlamentului deCunoștințe și deprinderi
La finalul parcurgerii acestei unități de învățare vei înțelege regulile specifice aplicabile în
procesul elaborării și adoptării hotărârilor Guvernului.
La finalul parcurgerii acestei unități de învățare vei putea să explici elementele specifice
procesului de emitere a ordinelor, instrucțiunilor și a celorlalte acte normative ale
conducătorilor au torităților publice ale administrației mi nisteriale și extraministeriale .

Page72of78a reexamina o lege, înainte de promulgare, în obiecțiile pe care le formulează trebuie să
respecte normele de tehnică legislativă, cererea consti tuind ea însăși o modalitate
subsidiară de exercitare a dreptului de inițiativă legislativă de către șeful statului. De
asemenea, Președintele României este supus acestor reguli de tehnică legislativă atunci
când exercită dreptul constituțional de a cere P arlamentului revizuirea Constituției. În
sfârșit, de îndeplinirea acestei obligații nu este scutită nici Curtea Constituțională, atunci
când declară un text de lege neconstituțional. În astfel de cazuri, Curtea Constituțională
trebuie să vegheze ca prin co nținutul deciziei sale să nu afecteze arhitectura actului
normativ și construcția acestuia, realizate cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
Unitatea de învățare 6.2. Reguli specifice aplicabile în procesul elaborării și
adoptării hotărârilor Guvernului
Art.1 alin.(2) din Legea nr.24/2000 prevede că actele normative se inițiază, se
elaborează, se adoptă și se aplică în conformitat e cu prevederile Constituției României, cu
dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept. În raport cu acest text,
este necesar să arătăm că nu toate actele normative sunt reglementate de Constituție, nici
de Legea nr.24/2000 și cu atât mai puțin de principiile ordinii de drept. Astfel de acte sunt,
de exemplu, hotărârile Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, a
căror reglementare este prevăzută de alte legi, actele normative ale diferitelor autorități de
reglementare etc. Mai mult, problema principiilor ordinii de drept ne -a dat o adevărată
bătaie de cap. Dacă până acum am auzit de principiile generale ale dreptului, de principiile
fundamentale, de principiile une i ramuri de drept, cu problema „ principiilor ordinii de
drept” nu ne -a fost dat să ne confruntăm până acum și nici nu am întâlnit -o în vreo lucrare
de referință.
În ceea ce privește specificul elaborării și adoptării hotărârilor Guvernului,
considerăm că acesta rezidă în respectarea, în plus, față de cele arătate, a unor legi, inclusiv
a celei privitoare la organizarea și funcționarea Guvernului, a unor ordonanțe ș i a unorExercițiul nr. 16
Explicați caracterul universal al normelor de tehnică legislativă.

Page73of78hotărâri de Guvern care sunt izvoare formale ale Legisticii formale. Un exemplu edificator
în această materie îl constituie Hotărârea Guvernului nr.555/2001. Această hotărâre este în
vigoare, se aplică, și între ea și Legea nr. 24/2000 există un r aport de complementaritate.
Astfel, în ceea ce privește proiectele legi, ordonanțe și hotărâri ale Guvernului, ea conține
dispoziții (altele decât cele din lege) privind supunerea proiectelor de acte normative spre
avizare Guvernului. În acest sens, art.4 al regulamentului, anexă la H.G.nr.555/2001,
stabilește că au dreptul să inițieze proiecte de acte normative Guvernului:
a) ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale
aflate în subordinea Guvernului, precum și autoritățile administrative autonome;
b) organele de specialitate ale administrației publice centrale aflate în subordinea
sau coordonarea ministerelor în a căror subordine sau coordonare se află;
c) prefecturile, consiliile județene, re spectiv Consiliul General al Municipiului
București -prin intermediul Ministerului Administrației și Internelor.
După cum se poate observa, de un asemenea drept nu beneficiază o serie de autorități
ale administrației publice, cum ar fi consiliile municipale, altele decât Consiliul General al
Municipiului București, consiliile locale orășenești sau comunale. Exercitarea de către
acestea a dreptului de a iniția proiecte de acte normative în materii ce țin de competența
Guvernului se poate face indir ect, pe calea recepționării cererilor acestora de către
Ministerul Administrației și Internelor ori de către consiliul județean în cadrul relațiilor de
colaborare cu aceste autorități ale administrației publice locale.
Specificul hotărârilor normative ale Guvernului rezidă în faptul că ele sunt acte de
organizare a executării legilor. Din definiția stabilită de art.108 alin.(2) din Constituție se
desprinde ideea că astfel de acte normative se emit secundum lege. Această înseamnă că
Guvernul nu poate emite o hotărâre normativă decât dacă există o lege în vigoare, care
necesită luarea unor măsuri, la nivel de Guvern, pentru organizarea executării acesteia.
Pentru a se da expresie unei asemenea cerințe constituționale, este necesar să se precizeze,
de fiecare dată, în preambulul hotărârii Guvernului, temeiul legal al emiterii acesteia,
respectiv textul din lege care abilitează Guvernul să emită o asemenea hotărâre.
Hotărârile normative emise de Guvern nu pot cuprinde norme juridice primare, așaExercițiul nr. 17
Care sunt instit uțiile care au dreptul de a iniția proiecte de acte normative Guvernului?

Page74of78cum se întâmplă în cazul legilor sau al ordonanțelor. În cazul în care aceste hotărâri
cuprind norme juridice primare, emise în afara unei reglementări legale a respectivului
domeniu al relațiilor sociale, se încalcă prevederile Legii fundamentale și se uzurpează
monopolul legislativ al Parlamentului, monopol consacrat de art.61 alin.(1) din Constituția
României. Potrivit acestui text constituțional, "Parlamentul este organul r eprezentativ
suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării." Acordarea unicității
puterii de legiferare Parlamentului exclude orice altă partajare de competență legislativă a
Parlamentului cu alte autorități statale, cu excepția cazuril or de delegare legislativă.
Activitatea Guvernului de reglementare prin hotărâri a unor contravenții sau de
modificare ori completare a hotărârilor Consiliului de Miniștri privitoare la stabilirea și
sancționarea contravențiilor nu mai putea, după 8 decembrie 1991 -data intrării în vigoare
a noii Constituții -, să aibă ca obiect stabilirea unor reglementări juridice primare în acest
domeniu. Această interdicție operează cu atât mai mult cu cât contravențiile și sancțiunile
lor se situează în "anti camera penalului", domeniu rezervat legilor organice .Desigur,
stabilirea contravențiilor nu intră în spațiul rezervat legilor organice, dar situarea în
imediata apropiere a penalului nu ne dă dreptul să o plasăm în afara domeniului legii. În
aceste condiț ii, credem că reglementarea contravențiilor se cere a fi făcută numai prin lege,
intervenția Guvernului în acest domeniu fiind posibilă numai pe calea delegării legislative.
În ceea ce privește competența consiliilor locale de a emite hotărâri prin care se
stabilesc și se sancționează contravenții, considerăm că aceasta rezultă din Legea
administrației publice locale și din Carta europeană a autonomiei locale, reglementări în
virtutea cărora exercitarea autonomiei locale de către colectivitățile loc ale presupune și
dreptul acestora de a sancționa faptele potrivnice regulilor stabilite în cadrul unităților
administrativ -teritoriale. Astfel, potrivit art.20 alin.(2) lit.t) al Legii administrației publice
locale nr. 215/2001, consiliile locale asigură a părarea ordinii publice, respectarea
drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor, ceea ce presupune și dreptul
acestora-în absența unei restricții legale exprese -de a reglementa unele contravenții la
aceste norme și de a stabili sancțiun ile juridice corespunzătoare.
Exercițiul nr. 18
Explicați caracterul normativ al hotărârilor Guvernului.

Page75of78Unitatea de învățare 6.3. Elemente specifice procesului de emitere a ordinelor,
instrucțiunilor și a celorlalte acte normative ale conducătorilor autorităților publice
ale administrației ministeriale și extraministeriale
Normele de tehnică legislativă obligă conducător ii ministerelor și ai altor organe ale
administrației publice centrale de specialitate sau ai autorităților administrative autonome
să emită ordine, instrucțiuni și alte acte normative cu respectarea normelor ierarhic
superioare, a sferei de reglementare și a termenelor de emitere prevăzute de actele
superioare.
a)Respectarea normelor ierarhicsuperioare în activitatea de emitere a actelor cu
caracter normativ de către conducătorii ministerelor și ai celorlalte organe ale
administrației publice centrale de specialitate sau de către autoritățile administrative
autonome este supusă unei duble restricții.
Astfel, actele normative emise în executarea unui act normativ privesc punerea în
executare a unei legi, a unei hotărâri sau a unei ord onanțe a Guvernului. Cu alte cuvinte, un
act normativ de acest gen se emite doar în executarea unei legi, a unei ordonanțe ori a unei
hotărâri a Guvernului și în baza unei indicații în acest sens, cuprinsă în lege, ordonanță sau
în hotărârea Guvernului, du pă caz.
Un alt aspect, deosebit de important în emiterea unor astfel de acte juridice, are în
vedere faptul că ele nu pot fi adoptate cu încălcarea competenței materiale a organului
emitent. În cazul în care se naște un conflict de competență în tre două sau mai multe
autorități publice care se consideră competente să emită un astfel de act normativ, acesta se
soluționează de Guvern, în lipsa unei dispoziții exprese cuprinsă în lege sau ordonanță.
Guvernul, în cazul conflictelor pozitive de compet ență apărute între două sau mai multe
autorități publice, poate desemna una dintre acestea sau mai multe, pentru a emite actul
normativ controversat. De asemenea, în cazul conflictelor negative de competență, dacă
legea nu stabilește altfel, Guvernul, în v irtutea funcției sale de conducere a administrației
publice, poate impune această sarcină unuia sau altuia din organele care -și neagă reciproc
competența, după cum poate să le desemneze pe amândouă să elaboreze actul normativ
cerut de lege, ordonanță sau h otărâre a Guvernului.
Normele de tehnică legislativă cer ca în formula introductivă a acestor acte să se
indice expres actul normativ superior pe care se întemeiază, precum și celelalte temeiuri

Page76of78juridice.
b)Respectarea sfereidereglementareîn activitatea de emitere a actelor care provin
de la administrația ministerială și extraministerială are în vedere concordanța dintre ordine,
instrucțiuni și alte asemenea acte emise de conducătorii ministerelor și ai celorlalte
autorități ale admin istrației publice ori de către autoritățile administrative autonome cu
actele normative ierarhice care le ordonă. Aceste acte emise în baza unei legi, ordonanțe
sau hotărâri a Guvernului trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și
în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții contrare acestora.
În toate cazurile, aceste acte nu pot cuprinde norme juridice primare și nu pot
contraveni nici unei norme cuprinse într -un act normativ ierarhic superior. Utilitatea lor se
justifică numai în măsura în care ele explicitează elementele de ordin tehnic cuprinse în
actul de bază ori conțin precizări, instrucțiuni sau norme metodologice utile procesului de
transpunere unitară în viață a prevederilor legale.
c)Respectarea termenelor deemitere prevăzute deactelenormative superioare
este o condiție a eficienței administrației publice. De aceea, ordinele și instrucțiunile
urmează a se elabora în termenul prevăzut de actul superior sau, după caz, într -un termen
util care să facă posibilă aducerea lor la îndeplinire.
Unitatea de învățare 6.4. Respectarea normelor de tehnică legislativă în
cadrul autonomiei locale
Autoritățile administrației publice locale sunt organe reprezentative ale
colectivităților locale care au dreptul și capacitatea efectivă de a soluționa și de a gestiona,
în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importan tă a
treburilor publice.23În virtutea Cartei europene a autonomiei locale, întinderea autonomiei
locale este limitată de competențele de bază ale autorităților administrației publice locale
prevăzute de Constituție sau de lege. Această dispoziție a Cărții europene este preluată de
Legeanr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
23A se vedea în acest sens, art.3 alin.1 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată de România prin
Legea nr.199/1997, publicată în M.Of.nr.331 din 26 noiembrie 1997.Exercițiul nr. 19
Care sunt cele trei aspecte care trebuie avute în vedere la elaborarea actelor normative de
către organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților
administrative autonome .

Page77of78normative, care, laart.80, precizează: „ Actele normative ale autorităților administrației
publice locale se adoptă ori se emit pentru reglementar ea unor activități de interes local, în
limitele stabilite prin Constituție și prin lege și numai în domeniile în ca re acestea au
atribuții legale.”
Actele normative emise de autoritățile administrației publice locale sunt hotărârile
consiliilor locale și dispozițiile primarului. Legea nr. 24/2000 introduce în categoria actelor
normative adoptate de autoritățile administrației publice locale și ordinele prefectului
Astfel, prefectul, deși este tratat de Constituție în cadrul secțiunii privitoare l a administrația
publică locală, el nu este o autoritate a acestei administrații, fiind, așa cum îl definește
art.123 alin.(2) din Constituție, „reprezen tantul Guvernului pe plan local” , prevedere care
se regăsește și în Legea nr.215/2001. În aceste condiții nici actele sale nu sunt acte ale
administrației publice locale, ci ale celei statale, reprezentată pe plan local de prefect.
Aceste acte urmează a fi emise în baza legii și cu respectarea dispozițiilor actelor
normative superioare.
Actel e normative ale autorităților administrației publice locale nu se emit, în mod
necesar, pentru punerea în aplicare a unui act normativ de ordin superior, ci și pentru
reglementarea unor activități cu specific local, pentru soluționarea unor probleme strict
locale, care nu -și găsesc o reglementare corespunzătoare la nivelul legii ori al altui act
normativ emis de o autoritate statală.
În plan strict local, hotărârile consiliilor județene se cer a fi respectate în cazul
realizării unor obiective care urmăresc prestarea unor servicii publice de interes județean și
de care profită locuitorii unității administrativ -teritoriale în cauză.
În arhitectura actelor emise de autoritățile administrației publice locale trebuie să fie
prezentă formula introductivă, care trebuie să cuprindă temeiurile juridice (autoritatea
emitentă, denumirea generică a actului, în funcție de natura sa juri dică, precum și
temeiurile juridice de bază și în executarea cărora actul a fost emis), inclusiv temeiul legal
din Legea administrației publice locale nr. 215/2001. În sfârșit, actele normative ale
autorităților administrației publice locale, în vederea intrării lor în vigoare, se cer a fi aduseExercițiul nr.20
Care sunt actele normative ale autorităților administrației publice locale?

Page78of78la cunoștința publică, în condițiile Legii nr. 215/2001 , prin afișare în locuri autorizate și
prin publicare într -un cotidian local de mare tiraj.
Bibliografie
Bibliografie obligatorie
1. Ioan Vida, Legistică formală. Intrducere în tehnica și procedura legislativă , ediția a V –
a, editura Universul Juridic, 2012;
2. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Bibliografie suplimentară
1. Sorin Popescu, Victoria Țăndăreanu, Probleme actuale ale tehnicii legislative , editura
Lumina Lex, 2003;
2. Sorin Popescu, Victoria Țăndăreanu, Cătălin Ciora, Aspecte practice de tehnică și
evidență legislativă, editura Monitorul Oficial, 2008;
3. Otilia Ștefana Giredariu, Tehnica și procedura delegării legislative. Anal iză
comparativă , editura Pro Universitaria, 2013.Test de autoevaluare nr. 12
Care sunt e lementelespecifice procesului de emitere a ordinelor, instrucțiunilor și a celorlalte
acte normative ale conducătorilor autorităților publice ale administrației ministeriale ?
Comen tați necesitatea aplicării normelor de tehnică legislativă în cadrul autonomiei locale .