PACIENTUL MINOR ȘI GARANTAREA DREPTULUI LA TRATAMENT CONDUC ĂTOR ȘTIINȚIFIC: PROF. UNIV. DR. ALEXANDRA ENACHE TIMIȘOARA 2019 2 DEPARTAMENT DE STUDII... [620462]

DEPARTAMENT DE STUDII MASTERALE

MAGHIAR LUMINITA -CRISTINA

LUCRARE DE DISERTAȚIE
PACIENTUL MINOR ȘI GARANTAREA DREPTULUI LA TRATAMENT

CONDUC ĂTOR ȘTIINȚIFIC: PROF. UNIV. DR. ALEXANDRA ENACHE

TIMIȘOARA
2019

DEPARTAMENT DE STUDII MASTERALE
PROGRAM MASTERAL: MANAGMENTUL SERVICIILOR SOCIALE
ȘI DE SĂNĂTATE

MAGHIAR LUMINIȚA -CRISTINA

TITLUL LUCRĂRII
PACIENTUL MINOR ȘI GARANTAREA DREPTULUI LA TRATAMENT

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC: PROF.UNIV. DR. ALEXANDRA ENACHE

TIMI ȘOARA
2019

Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 4

I. Partea generală
Capitolul 1. Drepturile umane și valorile în îngrijirea sănătății ………………………….. …………….. 6
1.1. Informarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 7
1.2. Consimțământul informat ………………………….. ………………………….. ………….. 7
1.3. Confidențialitatea și intimitatea ………………………….. ………………………….. …. 9
1.4. Îngrijire și tratament ………………………….. ………………………….. ………………… 10
Capitolul 2. Legislația privind drepturile copilului ………………………….. ………………………….. . 12
Capitolul 3. Obligaț iile familiei biologice și alternative în îngrijirea copilulu i …………………. 25
Capitolul 4. Instituții și servicii cu a tribuții în protecția copilului ………………………….. ……….. 29
4.1. Copi ii lăsați în grija statului ………………………….. ………………………….. …….. 33
Capitolul 5. Mijloace de garantare a sănătății și bunăst ării copilului ………………………….. ….. 37
Capitolul 6. Rolul Ministerului Sănătății în menținerea și promovarea sănătății copiilor ….. 39
6.1. Alocarea resurselor ………………………….. ………………………….. ……………….. 41

II. Partea specială
Capitolul 7. Starea sănătății, în special mintale, a copiilor ………………………….. ………………… 45
7.1. Accesul la educație ………………………….. ………………………….. …………………. 48
Capitolul 8. Probleme ale medicinii preventive legate de vârsta copil ăriei ………………………. 53

Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 60
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 61

Introducere

Considerând că, în conformitate cu principiile proclamate în Carta Națiunilor Unite,
recunoașterea demnității inerente și a drepturilor egale și inalienabile ale tuturor membrilor
familiei umane este fundamentul libertății, justiției și păcii în lume .
Ținând cont de faptul că popoarele Națiunilor Unite au reafirmat în Cartă credința lor în
drepturile fundamentale ale omului și în demnitatea și valoarea persoanei umane și s -au
hotărât să promoveze progresul social și standardele mai bune a le vieții într -o libertate mai
mare.
Recunoscând că, în Declarația Universală a Drepturilor Omului și în Pactul
Internațional pentru Drepturile Omului, Națiunile Unite au proclamat și au convenit că fiecare
are dreptul la toate drepturile și libertățile e nunțate în acesta, fără deosebire de orice fel, cum
ar fi rasa, culoare a, sex, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, origine națională sau
socială, proprietate, naștere sau alt statut,
Reamintind că, în Declarația Universală a Drepturilor O mului, Organizația Națiunilor
Unite a proclamat că copilăria are dreptul la îngrijire medicală și asistență specială . Convinși
că familia, ca grup fundamental al societății și în mediul natural pentru creșterea și bunăstarea
tuturor membrilor săi și în spe cial a copiilor, ar trebui să beneficieze de protecția și asistența
necesar ă pentru a -și putea asuma pe deplin responsabilitățile .
Recunoscând că copilul, pentru dezvoltarea completă și armonioasă a personalității sale,
ar trebui să crească într -un mediu familial, într -o atmosferă de fericire, iubire și înțelegere .
Considerând că copilul ar trebui să fie pe deplin pregătit să trăiască o viață individuală
în societate și să fie adus în spiritul idealurilor proclamate în Carta Națiunilor Unite și în
special în spiritul păcii, demnității, toleranței, libertății, egalității și solidaritate .
Având în vedere faptul că necesitatea acordării de îngrijiri speciale copilului a fost
stabilită în Declarația de la Geneva a Drepturilor Copilului din anul 1924 și în Decl arația

5
drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală la 20 noiembrie 1959 și recunoscută în
Declarația Universală a Drepturilor Omului, în Pactul internațional privind drepturile civile și
politice , Pactul internațional privind drepturile e conomice, sociale și culturale, instrumentele
agențiilor specializate și organizațiilor internaționale care se ocupă de bunăstarea copiilor,
având în vedere că, așa cum este indicat în Declarația drepturilor copilului, "copilul, datorită
imaturității lui fizice și mintale, are nevoie de măsuri speciale de protecție și îngrijire, inclusiv
protecție juridică adecvată, înainte și după naștere .
Reamintind prevederile Declarației cu privire la principiile sociale și juridice privind
protecția și bunăstarea copiilor, cu referire specială la plasamentul și adopția la domiciliu la
nivel național și internațional.
Regulile minime standard ale Organizației Națiunilor Unite pentru administrarea
justiției juvenile și Declarația privind protecția femeilor și copiilor în situații de u rgență și în
conflicte armate, r ecunoscând că în toate țările lumii există copii care trăiesc în condiții
extrem de dificile și că acești copii au nevoie de o atenție deosebită, luând în considerare
importanța tradițiilor și valorilor cultural e ale fiecărui popor pentru protecția și dezvo ltarea
armonioasă a copilului, r ecunoscând importanța cooperării internaționale pentru îmbunătățirea
condițiilor de viață ale copiilor din fiecare țară, în special în țările în curs de dezvoltare .

I Partea generală

Capitolul 1 .
Drepturile umane și valorile în îngrijirea sănătății

Instrumentele vor fi întelese în sens spec ific, cu aplicare la domeniul îngrijirii sănătății și
se va re ține faptul că valorile umane prezentate în aceste instrumente vor fi fi reflectate în
sistemul de îngrijire a sănătății .
De asem enea, trebuie reținut faptul că acolo se impun limitări excepționale ale
drepturilor pacienților, ele trebuie să fie în acord cu documentele privind drepturile omului,
având o bază largă, în conformitate cu legislația țării.
Se poate observa că drepturile specificate mai jos incu mbă o răspundere
corespunzătoare față de grija pentru sănatate, și drepturile lor.
Fiecar e are dreptul de a fi respectat ca ființă umană.
Fiecare persoană are dreptul la autodeterminare.
Fiecare are dreptul la integritate fizică și mintală și la securitatea persoanei sale.
Fiecare are dreptul de a pretinde respectarea intimității sale.
Fiecare ar e dreptul la respectarea valorilor sale morale și culturale și convingerilor sale
filozofice.
Fiecare are dreptul la o protecție corespunzătoare a sănățăii, urmând atingerea nivelului
personal obtim de sănătate.

7
1.1. Informarea
Informația privind servi ciile de sănătate și modalitatea obtimă de utilizare a acestora vor
fi puse la dispoziția pacientului pentru ca toți cei interesați să poată beneficia de ele.
Pacienții au dreptul de a fi informați complet asupra stării de sănătate, inclusiv al
elementelo r medicale, asupra procedurilor medicale propuse, riscurilor potențiale și
beneficilor pe care le incu mbă fiecare procedură medicală propuse de medicul specialist,
riscurilor medicale potențiale și beneficiilor pe care le incu mbă fiecare procedură medicală,
asupra alternativelor la procedurile propuse, inclusiv a efectului refuzului tratamentului
medical de specialitate, asupra diagnosticului medical, prognozozei și progresului
tratamentului medicamentos.
Informația medicală va fi comunicată pa cientului, numai în mod excepțional, cât există
motive serioase să se creadă ca informația medicală, fără a avea un efect pozitiv, ar putea
produce pacientului un rău foarte mare. Informația trebuie comunicată pacientului într -un
mod corespunzător capacită ții sale de înț elegere, minimalizând utilizarea terminologiei
tehnice de strictă specialitate. Dacă pacientul nu vorbește aceeaș i limbă sau nu comunică, i se
va asigura o formă de traducere.
Pacientul are dreptul de a nu fi informat, la cererea expresă.
Pacienții au dreptul de a alege cine trebuie informat în numele lor (cu excepția
pacientului minor).
Atunci când sunt internați într-o unitate de îngrijirea sănătății, pacienții trebuie informați
asupra identității și statutului profesional al personalului de îngrijire a sănătății care le acordă
asistență medicală și asupra regulilor și reglementărilor de rutină la care trebuie să se supună
pe durata internării și îngrijirii medicale. Pacienții trebuie să aibe dreptul de a cere sau a primi
rezultatul scris a l diagnosticului, tratamentului și îngrijirii lor la externarea într -o unitate de
îngrijire medicală .

1.2. Consimțământul informat
Constituie o condiție preliminară pentru orice intervenție medicală.

8
Un pacient are dreptul de a refuza sau de a opri o int ervenție medicală. Implicațiile
refuzului sau ale opririi unei intervenții vor fi explicate în detaliu pacientului/ aparțină torilor.
Atunci când pacientul este incapabil să -și exprime voința și este necesară intervenția
medicală de urgență, consimțământu l poate fi presupus, dacă nu există elemente exprimate
anterior de pacient, care să atesteze refuzul consimțământului informat.
Atunci când este necesar consimțământul unui reprezentant legal, iar intervenția este
necesară de urgență, actul medical poate fi făcut, dacă nu este posibil să obțină la timp
consimțământul reprezentantului legal.
Atunci când consimțământul reprezentantului legal este solicitat, pacienții minori sau
adulți vor fi totuși incluși în procesul de luare a deciziilor medicale în măsur a posibilităților
permise de situația lor.
Dacă reprezentantul legal refuză să își dea consimțământul informat, iar medicul sau
asistentul medical generalist/ asistentul medical este de părere că intervenția medicală este în
înțelesul pacientului, decizia trebuie sa fie solicitată unui tribunal sau unei alte forme de
arbitraj.
În or ice situație în care pacientul este incapabil să -și dea consimțământul informat și
unde nu există un reprezentant legal sau un reprezentant desemnat de pacient în acest scop,
vor fi luate măsuri corespunzătoare pentru a asigura un proces de înlocuire a deciziei
medicale, ținânduse seama în cea mai mare măsură posibolă de cele cunoscute, privind
dorințele probabile pacientului.
Consimțământul pacientului este necesar pentru prezentarea sau utilizarea tuturor
componentelor corpului uman. Consimțământul poate fi presupus aunci când este vorba de
utilizarea acestor componente (substanțe) în timpului diagnosticului, tratamentului sau
îngrijiri pac ientului respectiv.
Consimțământul informat al pacientului este necesar pentru participarea la procesul de
învățământ medical.
Consimțământul informat al paci entului este o condiție preliminară pentru participarea
la cercetarea stiințifică. Toate protocoa lele trebuie su puse procedurilor etice corespunzătoare.

9
Astfel de cercetări nu pot fi efectuate cu cei care nu sunt capabili să -și exprime voința,
dacă nu a fost obținut consimțământul unui reprezentant legal, iar cercetarea nu este în
interesul pacientulu i.
Ca excepție de la cerea de aplicare în interesul pacientului, o persoană cu incapacitate
poate fi inclusă intr -o cercetare obsevațională care nu este în beneficiul pacientului său direct
sau indirect, cu condiția ca această persoană să nu aibă obiecții , riscul sau efortul său să fie
minim, cercetarea să aibă o valoare semnificativă și să nu existe metode alternative la alți
subiecți de cercetare disponibili.

1.3. Confidențialitatea și intimitatea
Toate informațile medicale privind starea de sănătate a pacie ntului, condiția sa
medicală, diagnosticul, progresul și traamentul, precum și alte informații de natură personală
vor fi prestate în regim de confidențialitate, chiar și după moartea pacientului. Informația
confidențială poate fi divulgată numai cu consimțământul explicit al pacientului , al
reprezentantului legal sau c ând există dispoziții judiciare exprese în acest sens.
Consimțământul este presupus atunci când divulgarea se face către un alt membru al
perso nalului de îngrijire, i mplicat în tratamentul pacientului.
Toate datele identificate a pacientului terbuie protejate. Protecția datelor trebuie să fie
corespunzătoare manierei stocante a acestora. Substanțele umane din care pot fi derivate date
identificabile trebuie protejate ca atare. Pacienții au dreptul de a avea acces la fisele lor
medicale sau la orice evidențe legate de diagnosticul, tratamentul și îngrijirea lor, și de a primi
o copie după dosarul și fișele lor medicale sau părți din acestea. Astfel de date exclud datele
care primesc o terță persoană.
Pacienții au dreptul de a solicita corectarea, completarea, eliminarea, clarificarea și/sau
aducerea la zi a datelor personale și medicale care sunt necorespunzătoare, ambigue sau
depășite sau care nu sun t relevante pentru diagnostic, tratament și îngrijire.
Nu este admisă intervenția în viața particulară a pacientului sau viața de familie, decât în
cazul în care, pe lângâ consimțământul pacientului, acesta poate fi justificată ca necesară
diagnosticului, tratamentului sau îngrijirii pacientului.

10
Intervenți ile medicale pot fi efectuate numai atunci când există respectul necesar față de
intimitatea pacientului. Acesta înseamnă că o intervenție poate fie efectuată numai în prezența
acelor persoane care sunt n ecesare acesteia, dacă pacientul nu a solicitat astfel.
Pacienții internați în unități medicale au dreptul la facilități fizice care să le asigure
dreptul la intimitate, îndeosebi în situațiile în care li se acordă îngrijire per sonală, examinări
sau tratam ent.

1.4. Îngrijire și tratament
Fiecare pacient are dreptul de a primi o îngrijiri medicale de specialitate
corespunz ătoare cerin țelor de s ănătate, inclusiv o asisten ță medicală preventivă și alte m ăsuri
pentru promovarea sănătă ții pacientului .
Serviciile medicale trebuie s ă fie accesibile permanent și în mod echitabil, fără
discrimin ări, în conformitate cu resursele financiare, umane și materiale disponibile într-o
societate dată.
Pacienții au dreptul colectiv la o formă de reprezentare la fiec are nivel al sistemului de
îngrijire a sănătății, în probleme privind planificarea și evaluarea serviciilor, inclusiv gama,
calitatea și prestarea îngrijirilor acordate.
Pacienții au dreptul la continuitate în îngrijire, inclusiv cooperare între toți cei c are
acordă servicii de îngrijire a sănătății și /sau unitățile medicale care pot fi inplicate în
diagnosticul, tratamentul sau îngrijirea lor.
În condițiile în care personalul medical trebuie să aleagă pacienții potențiali pentru un
anumit tratament pentr u care nu există sufic iente posibilități de acoperire a cererii, toți
pacienții respectivi au dreptul la o procedură de selecție corectă pentru tratament.
Alegerea trebuie să fie bazată pe criterii medicale și să fie f ăcută fără discriminare.
Pacienții au dreptul să își aleagă și să -și schimbe medicul curant sau alt personal de
îngrijire a sănătății sau unitatea medicală, cu condiția ca această alegere să fie compatibilă cu
modul de funcționare a sistemului de îngrijire a sănătății.

11
Pacienții au dreptul de a fi tratați cu demnitate și respect în legătură cu diagnosticul,
tratamentul medical și îngrijirea lor în respect.
Pacienți au dreptul la ușurarea suferințelor lor în conformitate cu stadiul actual al
dezvoltării științei.
Pacienții au dreptul la o în grijire umană și dreptul de a muri cu deminitate.
Exercitarea setului de drepturi stipulat în ace astă lucrare implică stabilirea unor măsuri
corespunzătoare în acest scop.
Dreptul de a se bucura la aceste drepturi trebuie asigurat fără discriminare.
În exercitarea acestor drepturi, pacienții vor fi supuși numai acelor limitări care sunt
compatibile cu instrumentele privind drepturile omului și în conformitate cu procedura
medicală prevăzută de lege.
În cazul în care pacientul nu poate dispune de drept urile mai sus menționate, aceste
drepturi vor fi exercitate prin reprezentantul legal , de regulă p ărinții copilului.
Pacienții trebuie să aibă acces la toate informații le și sfaturi le care să le dea posibilitatea
să-și exercite drepturile stipulate. Acolo unde pacientul simte că nu i -au fost rezolvate
problemele, să benefic ieze de consultanță pentru a depune plângere.

Capitolul 2.
Legislația privind drepturile copilului

În dreptul internațional, C onvenția ONU cu privire la Drepturile Copilului (C DC) prevede în
articolul 1 că „prin copil se înțelege ori ce ființă umană sub vârsta de 18 ani”. Acesta este parametrul
juridic utilizat în prezent pentru a defini noțiunea de copil, inclusiv în Europa.
În dreptul UE, nu exista o definiție ofi cială unică a termenului „copil” în tratate, legislație sau
jurisprudență. Această definiție poate varia considerabil în legile UE, în funcție de contextul
reglementării. De exemplu, legislația care reglementează dreptul la liberă circulație al cetățenilor
Uniunii și al membrilor familiilor acestora definește copiii drept „descendenții direcți în vârstă de cel
mult 21 de ani sau care se află în întreținere”, adoptând practic o noțiune bazată pe relații biologice și
economice, și nu pe ideea de minoritate.
Unele acte legislative ale UE acordă drepturi diferite copiilor în funcție de vârstă. De exemplu,
Directiva 94/33/CE privind protecția tinerilor la locul de muncă (Directiva privind lucrătorii tineri),
care reglementează accesul copiilor la încadrarea ofic ială în muncă pe teritoriul statelor membre ale
UE și condițiile aferente, distinge între „tineri” (termen generic pentru toate persoanele în vârstă de
până la 18 ani), „adolescenți” (orice tânăr în vârstă de cel puțin 15 ani și de cel mult 18 ani, care nu
mai face obiectul școlarizării obligatorii pe bază de program integral) și „copii” (definiți ca tinerii care
nu au atins vârsta de 15 ani, a căror încadrare oficială în muncă este, în cele mai multe cazuri,
interzisă).
Alte domenii din dreptul UE, în spec ial cele în care acțiunile UE le completează pe cele ale
statelor membre (cum ar fi securitatea socială, imigrația și educația) permit dreptului național să
stabilească cine are statutul de copil. În aceste contexte, se adoptă în general definiția din CDC
În dreptul Consiliului Europei ( CoE), majoritatea actelor juridice referitoare la copii adoptă
definiția copilului din CDC. Exemple includ articolul 4 litera (d) din Convenția Consiliului Europei
privind lupta împotriva traficului de ființe umane sau arti colul 3 litera (a) din Convenția Consiliului
Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale (Convenția de
la Lanzarote).
În jurisprudența sa, CEDO a adoptat definiția copilului prevăzută în CDC8, acceptând criteriul
vârstei mai mici de 18 ani. Același lucru este valabil și în cazul Cartei sociale europene (CSE) și al
interpretării acesteia de către Comitetul European al Drepturilor Sociale (CEDS) .

13
1945 După cel de -al Doilea Război Mondial, multe popoare ale lumii au
format o uniune – Organizația Națiunilor Unite, pe scurt, ONU.
Au dorit ca, împreună, să susțină pacea și libertatea în lume.
10 decembrie 1948 În această zi a fost adoptată, în cadrul Națiunilor Unite, Declarația
Universală a Drepturilor Omului.
Aceste drepturi de bază ale tuturor ființelor umane din lume au fost, de
asemenea, înțelese că fiind aplicabile copiilor.
S-a sugerat curând că, totuși, copiii sunt ceva special și, prin urmare, au
nevoie de o protecție specială.
1950 A fost creat un pri m proiect al drepturilor copilului. Timp de mai mulți
ani, reprezentanții statelor membre l -au discutat în cadrul
Organizației Națiunilor Unite.
20 noiembrie 1959 În această zi, Națiunile Unite au adoptat Declarația Drepturilor
Copilului.
Această declarație nu este obligatorie pentru toate statele, însă are
avantajul de a se adresa tuturor statelor ca fiind o recomandare pentru
politicile lor viitoare.
1979 Acest an a fost sărbătorit în întreaga lume ca Anul Copilului. S -a reflectat
asupra drepturilor copilului, care au fost discutate peste tot. Spre binele
copiilor, din ce în ce mai mulți oameni au dorit ca aceste drepturi să fie
elaborate mai în detaliu și, ceea ce este și mai important, să devină
obligatorii din punct de veder e juridic.
20 noiembrie 1989 În această zi, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a
adoptat în unanimitate Convenția privind drepturile copilului ori, numită
și Acordul privind drepturile copilului.
De-atunci, aproape toate guvernele naționale din lume au semnat
Convenția privind drepturile copilului.
Atunci când au procedat astfel, au promis să facă drepturile
copilului cunoscute în țările lor, să le aplice și să acorde o atenție specială
protecției copiilor.
Cu toate acestea, în mul te locuri din lume copiii sunt subiectul unor grave
nedreptăți.
Fiecare dintre noi este responsabil și trebuie să facă ceva pentru ca toți
copiii din lume să se bucure de drepturile lor.

14
.

Definiția copilului
Un copil este o persoană care are mai
puțin de 18 ani.
Nediscriminarea
Niciun copil nu poate fi discriminat
indiferent de culoare, gen, limbă, religie,
opinie, de țara de origine, de situația
materială, incapacitatea fizică,
apartenență etnică.
Binele copilului este crucial
În toate legile sau decizile judecătorești,
binele copilului va prevala.
Punerea în practică a drepturilor
Fiecare stat trebuie să asigure, cât de
mult posibil, respectarea drepturilor
copilului

Respectarea drepturilor părinților
Fiecare stat este responsabil să se asigure
că îndatoririle, drep turile și
responsabilitățile părinților sunt realizate
astfel încât copiii sunt liberi să își
exercite drepturile. (Guvernele trebuie să
respecte drepturile și îndatoririle
părinților, ale membrilor familiei și/ sau
ale reprezentanților legali, prin
inform area și consilierea copiilor cu
privire la drepturile lor).
Supraviețuirea și dezvoltarea copilului

Fiecare copil are dreptul la viață și la
supraviețuire. Statul trebuie să asigure
condițiile astfel încât copiii și tinerii să se
poată dezvolta bine.

Nume și cetățenie

Orice copil are, prin naștere, dreptul la un
nume, dreptul de a dobândi o cetățenie și
de a fi îngrijit de părinții săi.
Protecția identității

Orice copil are dreptul de a -și păstra sau
de a-și restabili identitatea, cetățenia și
relațiile de familie.

Separarea de părinți
Orice copil are dreptul să trăiască cu
părinții săi, cu excepția situațiilor în care
trebuie să fie protejat în fața acestora. Dacă
un copil trebuie separat de unul sau de
ambii părinți, aceștia au dreptul de a -și face
cunoscut punctul de vedere. Dacă un copil
este separat de unul sau de ambii părinți,
aceștia au dreptul să știe unde se află.
Reunificarea familiei
Orice copil are dreptul de a părăsi orice țară
și de a călători spre propria țară pentru a -și
reîntregi familia.
Reunificarea familiei
Orice copil are dreptul de a părăsi orice țară
și de a călători spre propria țară pentru a -și
reîntregi familia.
Libertatea de opinie a copilului
Orice copil are dreptul de a fi ascultat și de
a-și exprima liber opinia asupra oricărei
probleme care îl privește. Aceasta se aplică
în special în procesele juridice sau
administrative. Cu cât copilul are o vârstă
mai mare, cu atât mai mult opinia sa trebuie
ascultată.

Libertatea de exprimare
Orice copil are dreptul să își exprime liber
opiniile și să primească și să difuzeze
informații prin media.
Fiecare copil are și responsabilitatea de a/și
exprima opini într -un mod în care să
respecte drepturile celorlalți.
Libertatea de gândire, de conștiință
și religie
Fiecare copil are dreptul să -și manifeste
religia și să -și exercite gândirea și
conștiința. Statul trebuie să respecte
drepturile și responsabilitățile părinților
când copiii își exercită drepturile.
Dreptul la întruniri pub lice, pașnice
Fiecare copil are dreptul de a se întruniri cu
alți copii, de a devein membru sau de a crea
o asociație / uniune, atât timp cât drepturile
celorlalți nu sunt periclitate.
Protejarea vieții private
Fiecare copil ar dreptul să fie ferit de
imixtiuni în viața sa privată, în familia sa, în
domiciliul său ori în corespondența sa.
Mai mult, fiecare copil are dreptul ca
nimeni să nu îi afecteze onoarea.

Accesul la info rmații adecvate
Fiecare stat trebuie să asigure accesul
copilului la informare prin diferite media
și posibilitatea de a primi acele informații
necesare pentru bunăstarea sa. Statul are,
de asemenea, datoria de a proteja copiii de
informații dăunătoare.
Responsibilitatea părinților
Părinții sau tutorii legali sunt comun
responsabili pentru creșterea și dezvoltarea
copilului. Statul are datoria de a -I ajuta în
acest sens și, de exemplu, de a face
accesibile servicii de îngrijire a copiilor
ai căror părinți sunt la serviciu.
Protecția împot riva abuzurilor
Statul este responsabil de protejarea
copilului față de abuzurile părinților sau
altor persoane. Fiecare copil are dreptul
să învețe cum să se ferească și cum să
reacționeze la orice forme de abuz.
Tinerii fără familie
Orice copil care nu locuiește cu familia sa
are dreptul la protecție special și la sprijin.
De asemenea, are dreptul la plasament
familial sau la îngrijire într -o instituție
adecvată, în care să se țină cont de
convingerile sale religioase, de originile
sale culturale sau lingvistice.

Adopția
Un copil poate fi adoptat dacă adopția este
autorizată, recunoscută și aprobată de stat și
dacă servește bunăstării copilului.

Copiii refugiați
Orice copil care este forțat să -și părăsească
țara, care este r efugiat sau care solicită azil,
are dreptul la protecție special din partea
statului.
Copiii cu dizabilități
Orice copil cu dizabilități are dreptul la
educație și la îngrijire speciale. Trebuie
ajutat să fie independent și să participle
activ în comunitate.
Servicii medicale și de sănătate
Fiecare copil are dreptul la cea mai bună
îngrijire medicală posbilă. Statul are datoria
de a combate mortalitatea infantilă, de a
asigura servicii medicale tinerilor, de a
combate malnutriția și maladiile, de a garan ta
îngrijire medicală femeilor însărcinate și
proaspetelor mămici, de a face accesibilă
educația pentru sănătate și de a dezvolta
servicii de prevenire în sectorul sănătății
publice și de a aboli practicilor tradiționale
dăunatoare sănătății copiilor.

Verificarea periodică a tratamentului
și îngrijirii co pilului
Orice copil integrat într -o instituție de
protecție, îngrijire sau tratament are dreptul
să la verificarea și reevaluarea încadrării
sale sau a tratamentului.
Asistența socială
Orice copil are dreptul de a beneficia
de asistență socială, inclusiv de asigurări
sociale. Statul garantează indemnizații care
iau în considerare situația financiară a
familiei sau a persoanelor responsabile
de întreținerea copilului.
Nivelul de trai
Orice copil are dreptul de a beneficia de
un nivel de trai care să permită dezvoltarea
sa fizică, mentală, spirituală, morală și
socială. Părinții sau tutorii legal i sunt primii
responsabili să asigure aceste condiții.
Statul are datoria de a -i sprijini în acest
sens.
Educația
Orice copil are dreptul la educație și la
învățământ. Statul are datoria de a furniza
învățământ primar gratuit și obligatoriu și,
de asemenea, să facă învățământul secundar
accesibil tuturor copiilor și tinerilor. Statul
trebuie să se asigure că tinerii și copiii sun t
tratați corespunzător în școli și că drepturile
nu le spun încălcate.

Finalitățile educației
Educația școlară trebuie să urmarească
dezvoltarea personalității și aptitudinilor
fiecărui copil, să pregătească pentru viața
adultă și să c ultive respectul pentru
drepturile omului și pentru valorile propriei
culturi sau ale altor culturi.
Copiii aparținând minorităților
Orice copil care provine dintr -o minoritate
are dreptul să învețe și să -și practice propria
cultură, religie și limbă.
Odihnă, joacă, timp liber
Orice copil are dreptul la odihnă și la timp
liber, astfel încât să se poată juca și să poată
participa liber la viața culturală și artistică.
Munca copiilor
Fiecare copil are dreptul să fie protejat de
orice formă de exploatare și de muncă ce
i-ar putea dăuna educației și dezvoltării
sale. Statul trebuie să stabilească vârsta
minimă la care permite unui copil să
muncească, numărul de ore de muncă
pe zi și co ndițiile de lucru.

Protecția față de stupefiante
și substante psihotrope
Fiecare copil are dreptul la protecție contra
producerii și traficului ilicit de droguri.
Protecția contra exploatării sexuale
Fiecare copil are dreptul la protecție contra
exploatării și abuzului sexual, pornografiei
și prostituției.
Protecția contra vânzării
și traficului de persoane
Statul trebuie să ia toate măsurile posibile
pentru a preveni și combate răpirea și
traficul de copii și tineri.
Protecția contra altor
forme de exploatare

Fiecare copil are dreptul la protecție
contra oricăror forme de exploatare
(de ex., cerșetoria)

Tortura și detenția

Fiecare copil are dreptul la protecție împotriva
torturii, tratamentelor sau pe depselor crude,
arestării ilegale sau a oricărei alte forme de
vătămare a libertății personale. Statul are
datoria de a interzice pedeapsa cu moartea și
închisoarea pe viață pentru tineri. În cazul în
care un copil este închis, el au dreptul să fie
tratat cu omenie și cu respect. În cazul în care
un copil sau un tânăr este arestat, acesta nu
trebuie să fie întemnițat la un loc cu adulți,
trebuie să poată păstra contactul cu familia sa
și să aibă dreptul la asistență juridică.
Război și conflicte armate
Copiii și tiner ii sub 15 ani au dreptul să
nu participe la războaie și conflicte armate.
Statul are datoria de a oferi protecție
specială copiilor afectați de război.
Reabilitare și integrare
Orice copil care este victima unui conflict
armat, a torturii, neglijării sau exploatării
are dreptul la îngrijire adecvată care să -i
permită recuperarea fizică și psihologică și
reintegrarea socială.
Justiția pentru copii
Orice copil acuzat de comiterea unei
infracțiuni are dreptul de a fi tratat cu
demnitate în instanța de judecată. El este
nevinovat până la proba contrarie. Fiecare
copil are dreptul la un proces echitabil, la
un interpret (dacă este necesar), la protecția
vieții private și la reexaminarea unei
hotărâri judecătorești. Statul are datoria de a
stabili vârsta minimă sub care copiii nu pot
răspunde penal. Statul are, de asemenea,
datoria de a oferi alternative la detenție
pentru copiii și tinerii condamnați.

24
Drepturile omului – și, în strânsă legătură cu acestea, drepturile copilului – sunt
universale. Acesta este angajamentul care le face să rămână în picioare sau să nu fie
respectate. Sunt indivizibile, nu pot fi preschimbate și nici limitate doar la stadiul de folclor
politic al lumi i occidentale.
Drepturile omului sunt drepturi naturale – sunt nealienabile. Prin urmare, nicio autoritate
statală nu are puterea de acorda sau de a interzice drepturile omului, ci trebuie, mai curând, să
le recunoască și să le protejeze. Implicația dreptu rilor omului este că statul servește individul
și nu invers. Se aplică fiecărui om, indiferent de vârstă, sex, origine etnică, naționalitate și așa
mai departe.
Cu toate acestea, drepturile omului înseamnă și niște răspunderi. De exemplu, drepturile
la libertate ale unei persoane trebuie să fie puse în balanță cu cele ale celorlalți semeni ai săi:
sfera mea de libertăți nu poate fi extinsă pe cheltuiala celorlalți. De exemplu, libertatea de
exprimare nu include drep tul de a -i insulta pe ceilalți. În anumite țări, libertatea de a avea
proprietăți, cu referire la proprietatea asupra fabricilor și a mijloacelor de producție, este
limitată prin lege la controlul deciziilor conducerii referitoare la siguranța slujbelor
angajaților. Întrebările legate de echilibrarea și restricționarea drepturilor omului reprezintă o
permanentă sursă de probleme și procese care trebuie să fie soluționate prin decizii politice
și/sau prin jurisdicția constituțională. Acest lucru explică, de asemenea, de ce diferitele
„tipuri” de drepturi ale omului, ca atare, au apărut în cadrul democrațiilor mondiale.

Capitolul 3
Obligațile familiei biologice și alternative în îngrijirea copilului

Copilul minor este singura cerință impusă de legiutor descendentului minor și aceasta se
prezumă iuris tantum pe toată durata minorității.
Copilul minor care obține venituri întreținerii sale nu poate pretinde întreținere; dacă
acestea acoperă numai în parte starea de nevoie, părinții sunt obligați să în trețină proporțional
cu nevoia copilului minor .
Obiectul obligației de întreținere constă în asigurarea mijloacelor necesare pentru
creșt erea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului.
Obligația de întreținere a părinților minorului are caracter complex, având ca finalitate
atât procurarea mijloacelor necesare traiului cât și asigurarea condițiilor materiale impuse de
procesul de formare a copilului prin școlarizare și pregătire profesională;
Data de la care se datoreză întreținerea de regulă, întreținerea copilului minor se
înfăptuiește voluntar de către părinți prin conviețuirea în cadrul aceleiași familii. Atunci câ nd
executarea acestei obligații se va face prin intervenția instanței judecătorești, întreținerea se
datorează de la data cererii de chemare în judecată.
Prin excepție, se poate stabili pensie de întreținere pentru o perioadă anterioară cererii
de chemare în judecată dacă promovarea acțiunii a fost întârziată din cauze imputabile
debitorului.
În caz de divorț, întreținerea se datorează tot de la data introducerii cererii de chemare în
judecată.
Dacă pensia cuvenită copilului minor a fost stabilită print -o hotărâre anterioară
pronunțării divorțului, instanța investită cu soluționarea divorțului este datoare să se pronunțe
cu privire la obligația de întreținere a părintelui și va dispune obligația părintelui -debitor cu
începere de la data pronunțării hotărâri i de divorț.

26
Copilul din afara căsătoriei a cărui paternitate a fost stabilită pe cale judiciară, poate
solicita întreținerea tatălui de la data introducerii cererii în stabilirea paternității. Părintele care
a suportat în întregime cheltuielile de întreți nere are dreptul la despăgubiri.
Cuantumul obligației de întreținere se stabil ește având în vedere preved erile legale și se
stabilește în funcție de plafoane maximale din câștigul de muncă al celui obligat:
– până la o pătrime pentru un copil;
– până la o tre ime pentru doi copii;
– până la jumătate pentru trei sau mai mulți copii.

Aceste plafoane nu sunt fixe. La stabilirea cuantumului de întreținere, instanța va ține
cont de plafoanele maximale legale, dar și de nevoia creditorului și mijloacele debitorului,
întinderea obligației legale de întreținere, felul și modalitățile concret e de executare, precum
și contribuția fiecărui părinte se vor stabili pe cale judiciară doar dacă există ne înțelegeri între
părinți.
Prin urmare, convențiile intervenite între părinți sunt licite atât timp cât nu sunt atinse
interesele copilului.
În caz de divorț, orice convenție a soților cu privire la pensia de întreținere este supusă
încuviințării instanței. La determinarea cuantumului întreținerii, instanța va ține seama de
mijloacele ambilor p ărinți, în sensul că va avea în vedere ce poate asigura di n mijloacele sale
părintele căruia i s-a încredințat copilul.
În toate cazurile instanța va fixa o sumă concretă la care e ținut debitorul și nu va indica
o cotă din câștigul din muncă al acestuia.
Determinarea câștigurilor din muncă ale debitorului se fa ce pe baza s alariului mediu și a
celorlate venituri din muncă cu caracter de continuitate, obținute în ultimele șase luni
premergătoare obligării la plată.
Caracterul solidar al obligației legale de întreținere a părinț ilor față de copiii lor minori
ca regulă generală, obligația legală de întreținere e divizibilă atât activ, cât și pasiv.
Legea prevede cinci excepții de la regula divizibilității; această obligație de întreținere
este, sub aspect pasiv, solidară.

27
Ambii părinți sunt datori să contrib uie, fiecare proporțional cu mijloacele de care
dispune, la cheltuielile legate de creșterea, educarea și pregătirea profesională a copilului lor.
Oricare dintre părinți poate fi urmărit pentru întreaga creanță a întreținerii, iar părintele
care a executat în întregime prestația, are la îndemână o acțiune în regres împotriva celuilalt
părinte pentru partea care îi revine acestuia. Copilul beneficiază de un regim asemănător celui
aplicabil descendentului minor:
Copilul minor la a cărei întreținere a con tribuit părintel e firesc este obligat a continua
întreținerea copilului cât timp acesta e minor, dacă părinții săi firești au decedat, dispărut sau
sunt în nevoie.
Textul se aplică și copilului adoptat; obligația este imperativă și subsidiară; obligația
debit orului se stinge odată cu majoratul beneficiarului.
La rândul său copilul întreținut timp de zece ani poate fi obligat la întreținerea părintelui
vitreg care a prestat singur întreținerea.
Copilul minor luat spre creștere fără îndeplinirea formelor cerute de lege pentru adopție
are caracter subsidiar și este condiționată de faptul luării unui copil spre creștere, fără a -l
adopta.
Odată îndeplinită condiția, obligația de întreținere dobândește și caracter imperativ.
Obligația e unilaterală, fiind instituită exclusiv în interesul copilului; se stinge la
împlinirea vârstei de 18 ani de către creditor.
Copilul minor este îndreptățit la întreținerea moștenitorilor persoanei care a fost obligată
la întreținere sau a persoanei care, fără a avea obligația legală a dat această întreținere .
Obligația de întreținere e ins tituită imperativ în sarcina moș tenitorilor universali și cu
titlu universal, care vor presta întreținerea numai în limita valorii bunurilor moștenite.
Dacă sunt mai mulți moștenitori, debitorii vor fi ținuți în solidar la executarea
prestațiilor .
Obligația are caracter imperati v și subsidiar și se stinge prin împlinirea vârstei de 18 ani
a creditorului.
Dreptul la întreținere al descendentului major aflat în continuarea studiilor .

28
Descendentul major beneficiază de dreptul la întreținere numai dacă dovedește starea de
nevoie în care se găsește determinată de incapacitatea de a munci.
Întrucât nu există reglementări legale exprese privitoare la dreptul la întreținere al
descendentului major aflat în co ntinuarea studiilor, literatura și practica judiciară (decretul de
îndrumare nr. 2/1971 a Plenului Tribunalului Suprem) au statuat în sensul că părinții sunt
obligați a da întreținere copiilor deveniți majori și aflați în continuarea studiilor, dar fără a
depăși vârsta de 25 ani.
Nu prezintă importanță dacă sunt urmate cursurile unei instituții de învățământ
particulare sau de stat, sau dacă frecventează o unitate de învățământ superior sau o școală
profesională.
În ceea ce privește cuantumul întreținerii o bligațiile de întreținere revin ambilor părinți
chiar dacă sunt separați în fapt sau divorțați.
Instanța va ține seama de bursa acordată descendentului major. Pensia stabilită poate fi
superioară sau inferioară celei acordate în timpul minorității.
Dacă cel ce pretinde întreținere beneficiază de întreținere completă din partea instituției
de învățământ pe întreaga durată a școlarizării, nevoile descendentului vor fi apreciate în
consecință, astfel încât obligația părinților va fi redusă până la nivelul re al al nevoilor
copilului.
Cât privește calitatea rezultatelor la învățătură dreptul la întreținere există chiar dacă
descendentul major a înregistrat multe eșecuri, dar ulterior a manifestat stăruință în finalizarea
pregătirii profesionale.

Capitolul 4
Instituții și servicii cu a tribuții în protecția copilului

Fondul Internațional pentru Urgențe al Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a fost
creat de Adunarea Genelală a Națiunilor Unite în an ul 1946.
În anul 1953 numele UNICEF fost scurtat la Fondul pentru copii Națiunilor Unite, dar
este în continuare cunoscut sub acro nimul său popular. Cu sediul în New York UNICEF oferă
asisten ță umanitară și pentru dezvoltarea copiilor și mamelor lor din țările în curs de
dezvoltare .
Este o agenție fo ndată prin voluntariat care îsi desfășoară activitatea datorită fondurilor
guvernamentale și donaților private .
UNICEF are în principa l cinci priorități de bază : supraviețuirea și dezvoltatea copiilor,
copiii cu HIV/SIDA și politici, pledoarii și parteneri ate.
Aceste priorități includ copilăria mică, preocupările privind urgențele și dezvoltarea
micii copilării, sănătatea, vaccinarea, nutriția, mama și copilul, asigurarea apei, igenei și
competențele parenterale.
UNICEF consideră că educația este un drept fundamental la care are dreptul fiecare
copil. Este un drept esențial în aceleași măsură pentru dezvoltarea indivizilor și a socetăților și
în ajută sa -si deschidă calea pentru un viitor de succes și productiv .
Toți copii merită o educație de calitate baz ată pe drepturile fundamentale ale omului și
îndărădnicia în conceptul egalității de gen iar acest lucru va crea un val de oportunități care
vor avea un efect benefic asupra generaților viitoare de copii .
UNICEF face apel pentru o educați e de bază de calitate pentru toți copiii, cu accent pe
egalitatea de gen și pe eliminarea disparităților de toate tipurile.
Printr -o serie de programe și inițiative inovatoare, UNICEF se concentreză asupra celor
mai dezavantajați copii din lume: copiii ex cluși, vulnerabili sau dipăruți. În colaborare cu mai
mulți parteneri locali și i nternaționali , UNICEF lucrează pentru a atinge obiective în materie

30
de educație și egalitate de gen stabilite în cel de -al șaselea Obiectiv de Dezvoltare al
Mileniului și în Declarația referitoare la educația pentru toti și se străduiește să dertermine
modificări structurale majore, necesare pentru a se ajunge la justiție socială și echitate pentru
toți .
Prea mulți copii părăsesc școala sau primesc o educație punctuală și ne regulată . Fiecare
dintre acești copii au vise pe care nu le va putea realiza niciodată dacă potențialul lor nu va
atinge maximul niciodată.
UNICEF insistă asupra faptului că indiferent de perioada de criză sau pace în orase sau
statele îndepărtate, trebu ie să ne concentrăm pe a realiza un scop fundamental, nonnegociabil:
o educaț ie de calitate pentru to ți copiii.
Potecția copilului înpotiva copilului înpotriva violenței, exploatării și abuzului.
Toți copiii au dreptul de a fi protejați înpotriva violenței , a exp loatării și abuzului .
În acest fapt milioane de copii din întreaga lume și din mediile socio -economice, de
toate vârstele, de toate religiile și culturile s uferă zilnic din cauza abuzului , a exploatării și
violenței.
Alte riscuri la care sunt exp usi copiii sunt asociate cu viața și munca pe stradă, cu viața
într-o instituție pentru copii instituționalizați, în detenție și în comunitățile în care
inegalitățiile, șomajul și sărăcia sunt foarte grave.
Dezastrele naturale, conflictele armate și disl ocările de populație pot reprezenta riscuri
suplimentare pentru copii. Cei refugiați , strămutați în interiorul proprilor țări și copiii migrați
neînsoțiți fac de asemenea parte din categoria populațiilor expuse grav riscului .
Vulnerabilitatea este asociat ă cu vârsta , copiii mai mici fiind cei mai expusi riscului.
Din acestă an aliză se poate decide dac ă, de exemplu, sărăcia, sănătatea precară sau lipsa
de protecție judiciară sunt abordate în mod adecvat și pornind de la această analiză se pot
dezvolta noi abordări în materie de politică și să se conceapă actiuni vizând înbunătățirea
rezultatelor programelor de guvernare socială, economice și democratice pentru copii și
femei.

31
UNICEF supune p oliticile naționale și internaționale unui examen minuțios privind
respectarea standardelor și normelor stabilite de Convenția cu priv ire la drepturile copilui și
Convenția privind eliminarea tuturor fenomenelor de discriminare a femeilor.
Această analiză este împărtășită cu partene rii, inclusiv monitorizare, cum ar fi Comitetul
pentru drepturile Copilului, astfel încât drepturile copilului să fie în centrul dezbaterilor
politice la nivel global și național și să existe progame de reducere a sărăciei și de zvoltare
umană.
UNICEF România început activitatea în anul 1991, de at unci, colaborează cu o gamă
largă de păreri, printre care se numără și guvernul, organizații nonguvernamentale, copii și
adolescenți, alți agenți al Națiunilor Unite și donatori.
În România, UNICEF promovează drepturile copilului și susține sănătatea și nutriția
copilului, educația de calitate și protecția copiilor împotriva violenței, neglijării, exploatării.
În prezent UNICEF activează și în țara noastră România pe baza unui acord d e
parteneriat semn at de Guvernul României. Programul de țară menține și dezvoltă agenda
legată de drepturile copilului în contextul apartenenței României la Uniunea Europeană și de
expertiză și capacitatea UNICEF la nivel global, regional și local.
Progra mul se concentrează pe reducerea disparităților si realizarea echității și incluziunii
sociale a copiilor vulnerabili. Prin acest parteneiat se urmărește sprijinirea autorităților pentru
a exercita o bună guvernare care să ducă la reducerea deprivărilor în rândul copiilor, la
întâlnirea parteneriatului cu socetatea civilă și sectorul privat, care pot să contribuie cu resurse
suplimentare pentru copii.
Valoarea adăugată de către UNICEF este dată de capacitatea organizației de a folosi
experiență globală, r egională și națională pentru sprijini dezvoltarea și implimentarea de
politici adecvate și sustenabile.
UNICEF se poziționează ca un partener ce acordă asistență tehnică pentru generarea de
dovezi pe care se bazează alegerea unor politici care să acceler eze reformele, să se genereze
resurse, să fie constituite parteneriate și totodată să fie mobilizată voința politică. Toate
contribuie la realizarea drepturilor copiilor, în special a celor mai defa vorizați și marginalizați.

32
Scopul general al parteneriatu lui este acela de a opri deteriorarea situației copiilor și
famililor afectate de criza economică,de a inversa această tendință și de a accelera realizarea
universală a drepturilor copilului. Accentul cade pe copiii vulnerabili care trăiesc în
comunitățiile marginalizate cu o numeroasă populație aparținând minorităților și în zonele
cele mai vulnerabile și mai defavorizate, unde sărăcia este larg răspândită, scolarizarea este
precară, iar familiile sunt în risc social mai ridicat.
Adapta rea si stemelor publice și schimbarea normelor sociale în vederea incluziunii
copiilor care aparțin minorităților și comunităților dezavantajele poate oferi o serie de bune
practici și lecții care ar putea pune bazele unei cooperări orizontale și ar putea fi
diseminatealtor țări. Parteneriatul va promova o cultură a drepturilor și a alianțelor de care vor
beneficia toti copiii și care va dezvolta gradul de echitate și solodaritatela nivelul țării.
În acest program de țară, UNICEF contribuie la reducerea excluziui i sociale și a
disparităților în rândul copiilor marginalizați, facilitând accesul acestora la servicii de
educație, de dezvoltare timpurie, sănătate și protecție prin eliminarea principatelor obstacole
instituționale și societale de la nivelul local.
Promovarea drepturilor copilului prin exercitarea unei bune guvernări de către
autoritățile publice de la nivel local și central, în parteneriat cu socetatea civilă, organizațiile
internaționale și sectorul privat.
UNICEF pune în dispoziție exper tiza pentru :
☻ a susține Guvernul și Parlamentul României să elaboreze și să îmbunătățească
promovarea sănătății și drepturile copiilor, politicile, legile și metodele de alocare a resurselor
materiale, prin diseminarea bunelor practici, implementarea modelelo r care arată în mod
concret cum pot fi implementate aceste cadre legale normative astfel încât să ofere o viață mai
bună copiilor și prin realizarea de studii in ovatoare asupra problematicii care îi afectează pe
multi copi, modifică normele sociale -econo mice și comportamentele în ideea de a oferi un
mediu cât mai adecvat copiilor;
☻ a mobiliz a resurse prin colaborarea cu mediul de afaceri, persoane fizice prin în lesnirea
accesării fondurilor europene de către autorități ;
☻ a determin a alocări bugetare mai echitabile pentru dreptul la educație, asis tență
medicală de specialitate și servicii sociale;

33
☻ a monitoriz a situația tuturor copiilor și a consolidă capacitatea autorităților locale și
centrale , a societății civile de a promov a drepturile copiilor, de a genera date despre evidențe
fiabile pentru elaborarea politicilor și de a măsura impactul acestor politici asupra tuturor
copiilor .

4.1. Copii l ăsați î n grija statului
Abandonul , termen provenit din frantuzescul abandon care însemnă părăsirea împotriva
regulilor morale și a obli gaților materiale a copiilor, a familiei. Implică întode auna o decizie și
responsabilitate asupra căreia are impact decizia de a abandona copilul.
Datorită responsabilității care este în joc, definirea a bandonului se poate face din punct
de vedere le gislativ și negativ vizând aspecte sociale, culturale sau legate de sănătatea mentală
a copilului .
Abandonul copilului este considerat infracțiune în numeroase sisteme legislative, chiar
dacă în majoritatea ca zurilor copilului abandonat nu este în mod direct fizic rănit .
Copilul abandonat este acel copil al cărui părinți biologici renunță renunță la asumarea
responsabilității îngrijirii și satisfacerii nevoilor fundamentale de dezvoltare, separându -se
fizic de el, înainte ca această responsabilitate să fie preluată de o instituție abilitată.
În România reglementările legislative care încadreză abandonul sunt stipulate prin
Legea nr.272/2004 privind apărarea și promovarea dreptului copilului, precum și Legea nr.
273/2004 privind adopțile .
Copilul abandonat intră în sistemul de protecție socială, putând beneficia de plasament
la alti membri ai familiei, în instituții pentru copii abandonati sau famili de profesie asistenți
maternali , copilul poate fi adoptat, dacă părinții renunță la el sau sunt dec ăzuți din drepturile
părintești , copilul este declarat abandonat.
Copilul a bandonat este acel copil lăsat a fi singur, lipsit de îngrijiri sau a -l lăsa astfel cu
intenția de a renunța pentru totdeauna la îngrijirea și custodia lui.
Unii copii sunt salvati de alti adulți care preiau îngrijirea lor. Unii însă pot muri de
diverse boli, pot suporta diferite neajunsuri sau vătămări grave, pot suferi de foame, sete
căldură sau frig.

34
În codul familiei (1995), ab andonul este definit astfel: ,,Fapta celui care, având obligația
legală de întreținere față de o persoană, părăsește, alungă sau o lasă fără ajutor, expunând -o
unor suferințe fizice sau morale, ori nu asigură cu rea credință, timp de două luni, pensia
legală de întreținere stabilită pe cale judecătorească.
Copilul aflat în grija unei instituții de ocrotire socială sau medicală de stat, a unei
instituții de ocrotire legal constituie sau care este încredințat unei persoane fizice în condițiile
legii poate fi declarat abandonat, prin hotărâre judecătorescă, ca urmare a faptului că părinții
săi s-au dezinteresat pe o perioadă mai mare de 6 luni".
Abandonul este o formă extremă de maltratare a copilului pe care, în anumite perioade
ale dezoltării socetății, toa te culturile europene au cunoscut -o. Uneori, practica abandonului
copilului era numită ,,expunerea copilului" și era considerată o formă de infanticid, deși
adeseori copiii supravețuiau, fiind preluți de alte persoane.
În soc ietatea medievală și în cea mo dernă, abandonul copilului se leagă de anumite
practici sociale și sunt create locuri speciale în care aceștea puteau fi abandonați.
Copiii puteau fi lăsați în fața catedralelor sau în anumite dispozitive plasate în zidurile
mănăstirilor, numite tour dʾab andon sau tourniquet .
Acesta au fost desfi ințate spre mijlocul secolului al XIX -lea. În cazul abandonului fără
intenția inițială de a părăsi definitv copilul, părintele dorește să -l lase într-o instituție pe o
perioadă limitată, până când își rezolvă anum ită problemă de exemplu: pe timpul iernii, când
pârinții nu se descurcă cu căldura și hrana, mulți își abandonează copiii în spitale de pediatrie.
Această măsură duce însă la deteriorarea relațiilor afective dintre copil si familie și
poate conduce în timp la a bandonarea definitivă a copilului .
Profesioniștii din domeniu recunosc semnele riscului de abandon, între aceștia
numărându -se:
– internarea la na ștere fără a prezenta acte;
– imaturitatea cr onologică a mamei (mamă adolescentă);
– absența celuila lt părinte la internare sau imediat după nașterea copilului;
– boli psihice a mamei;
– malformații sau prezinta unei boli genetice la nou -născut;

35
Aceste semne de risc de abandon, au fost create și practici pentru pre întâmpinarea sa.
Una dintre ele este fotografia mamei la internarea în maternitate, dar acestă metodă
denotă lipsa de respect și înțelegere a ființei umane și poate conduce, asa cum s -a văzut la
diminuarea fenomenului de abandonare a c opilului .
Raportul UNICEF a dovedit că anual în România sunt abandonați 9.000 de copii, dintre
care 4.000 la naștere în maternități .
René Spitz a fost primul care care a observat și descris efectele separării copilului de
mama sa. În anul 1946 Renée Spit z a studiat comportamentul a 123 de copii cu vârste
cuprinse între 12 și 18 luni, abandonați de mamele aflate în detenție și plasați într-o creșă.
A descoperit și descris sim ptomele depresive dezvoltate de acești copii, pe care le -a
numit ,,depresie anacli tică" sindromul carenței afective parțiale.
Acesta depresie a copilului separat de mamă se manifestă în trei faze :
– În prima fază copilul plânge și are tendința de a se agăța de îngrijitor ;
– În a doua fază care urmează cam la o lună după separare, copilul nu mai plânge
abundent, dar geme și are un comportament permanet plângăcios. În acestă fază
pierde în greutate iar dezvoltarea lui globală pare să stagneze;
– În cea de a treia fază, cam l a două luni de la abandon, copilul rămâne culcat în
leagăn, refuză contactul cu ceilați, nu doarme și are tendința de a contacta tot felul de
boli care îi pot provoca moartea copilului, prezină rigiditate facială și are deja un
retard motor care poate duce la instalarea unei stări de letargie.
Depresia analitică e reversibilă , apărarea încetează după cel mult cinci luni, dar
deteriorările pot deveni definitive dacă separarea se prelungește mai mult. În acest caz se
instaleză sindromul hospitalismului, avân d ca fundal ceea ce René Spitz numea ,,carența
afectivă totală"
Copilul abandonat suferă intens sentimentul lipsei valorii personale, este într-o permantă
căutare a sentimentului de împlinire, a stimei, a dragostei. Are tendința de a expune până la
narcisism pentru a putea perc epe prin celălalt, deoarce el nu a învățat să se perc eapă pe sine
însuși, este tentat să facă orice chiar si lucruri extreme pentru a fi recunoscut.

36
Pentru a evita presiunea insuportabilă a ,,căutării permanente" , copilul aban donat poate
cădea în dependență de alcool sau substanțe ilegale. Se atașează la întâmplare de parteneri
schimbători și merge la fel ca atunci când era mic cu orice îi dă atenție.
Copilul abandonat manifestă o aviditate afectivă anarhică ce -l face incapabil de a se fixa
asupra unei persoane semnificative.
Copilul încearcă să devoreze spațiul, timpul, dragostea celor din jur, dar ceea ce
primește fiind prea puțin față de așteptări, cererile lui anarhice trezind iritare și dezamăgiri,
copilul devine cel care în aceleași vrea si refuză, fără a înțelege motivele dorințelor sale și fără
a putea clarifica opozițiile.
Dinamica copilului este centrată pe renunțarea la sentimentele dragostei pe care totuși o
reclamă, și anume de a abandona obiectele dorite și obținut e cu dificultate, de a distruge
legăturile cu prietenele dorite. Este ca și orgasnismul, sufe rind multă vreme de lipsă de
activitate, nu mai poate absorbi stimulările pe care i se oferă .
Sentimentul gol de conducere al furturilor aparți nând celorlalți, la consum de a lcool sau
droguri în adolescență. Uneori își construiește un univers idilic imaginar care -l rupe de real îl
ajută să supraviețuiască dar care poate avea consecințe de favorabile pe planul dezvoltării
fizice și intelectuale . Desigur în acest un ivers există o mamă, părinți elaborați imaginar, care
sunt undeva în lume și îl așteaptă

Capitolul 5
Mijloace de garantare a sănătății și bunăstarii copilului

Declarația un iversală a drepturilor omului menționeză în articolul 25 că ,,toate
perso anele au dreptul la standard de viață adecvat pentru asigurarea sănătății și bunăstării lor
person ale, incluzând alimentele, înbrăcămintea, locuința și ingrijirile medicale, și serviciile
sociale necesare"…(1948) .
În plus, Constituția Organizației Mondia le a Sănătătii stipulează că ,,satisfacția de a avea
cel mai înalt standard de sănătate posibil, reprezintă unul din drepturile fundamentale ale
tuturor oamenilor, oricare ar fi rasa, culoarea, religia, o pțiunile politice, condițiile economice
și sociale a le acestora" (1946) .
Recuno așterea celei mai bune stări de sănătate posiblă ca drept uman fundamental,
impune o povară etică grea asupra îngrijirilor de sănătate și sectoarelor conexe, în special
datoria definiției atotc uprinzătoare a sănătătii ca o stare completă de bine din punct de vedere
fizic, mental și social și nu numai a bsența bolii infirmității .
La prima vedere, identificarea nevoilor de sănătate nu pare să pună probleme.
Părinții, cunosc bine motivele pentru care își duc copii la medicul specialist pediatru .
Poate fi vorba de o durere inexplicabilă sau respirație dificilă sau bolile eruptive ale
copilariei.
Ne asteptăm ca medicul să dia gnosticheze o problemă de ordin patologic, minoră sau
gravă.
Ni se spune că copilul are infectie sau este nevoie de investigații mai sofisticate, care să
descopere tumoare malignă, ulcer sau altceva.
După examene, medicii pediatri se refera la o nosologie bine definită .

38
De aceea sunt tentați să concluzioneze ca a fi sănătos înseamnă lipsa b olii, iar a fi
nesănătos presupune existența uneia sau mai multor boli de care copilul suferă.
Odată stabilită starea patologică a unei persone ne gandim la nevoile sănătății copilului .
Prezența bolii impune nevoia de tratament medical de specialitate car e să ducă la vindecarea
copilului, fie la o paleație a efectelor bolii. Ambele sunt beneficii pentru sănătatea copilului.
O observație superficială a exercitării medicinei este sufic ientă pentru a constata că
beneficiile de sănătate sunt in egală masură a ccesibile pacienților minori care nu suferă de nici
o boală.
Poate fi vorba de tratamente profilactice sau programere de prevenția unei boli prin
vaccinare.
Faptul de a fi ap ărat împotriva unei boli constituie incontestabil un beneficiu pentru
garantarea pacientului minor, un beneficiu pentru sănătate.
După economiștii din sănătate este vorba de formele de beneficiu mai putin costisitor .
Cei mai mulți dintre p ărinții copiilor ar prefera prevenția bolilor pentru a evita su ferința
copilului. Totuși în modelul sănătății axat pe boală, beneficiile pentru sănătate le întâlnim atât
în tratamentul curativ, cât si în prevenție.

Capitolul 6
Rolul Ministerului Sănătății în men ținerea și promovarea s ănătății copiilor

Dreptul la sănătate – noțiunea de ,,drept la sănătate" este recentă, conținutul și valorile
sale fiind sub înțelese, ținând de Drepturile omului .
Semnificația care se dă este multiplă și utilizarea să se face extensiv: într-adevăr, grija
pentru sănătate se poate enunța și face obiectivul comportamentelor sociale, în toate sectoarele
și în toate dimensiunile de existență și viața colectivă.
Notiunea de ,,sănăt ate" merge de la absența boli la o stare de bine fizic și psihic a
pacientului.
Problematica complexă a dreptului la sănătate s -a de la prima formulare în articolul 25
din Declarația Universlă a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948.
1. Orce perso ană are dreptul la un nivel de a trăi suficent pentru asigurarea sănătății
sale, stare de bine și aceea a familiei sale în special pentru alimentație, mediu ambiental,
locuință, îngrijiri medicale la fel ca și pentru serviciile sociale necesare.
2. Mama si copilul au dreptul la un ajutor de asitență medicală de specialitate . Toți copii
care au fost născuți într -un mariaj sau în afara acestuia, se bucură de aceeași protecție socială.
În contextul din anul 1948, afirmarea acestui drept fundamental se referă la definiția
sănătății dată în introducerea constituției OMS din 22 iulie 1948.
,, Sănătatea este o st are de bine total, fizic, psihic, mental și social și nu constă numai în
absența bolii sau infirmității"
Absența bolii constituie, nucleul central al conceptului de sănătate în acceptiunea sa
modernă .
Caracterul său operațional este incontestabil: toate activitățile în domeniul sănătății se
bazeaza pe conținutul său ideologic.

40
Sănătatea umană, considerată ca un dre pt fundamental și inalienabil, intră în pachetul
drepturilor sociale.
Introducerea ei în acești ultimi ani Declarația Univers ală a Drepturilor Omului a facut
obiectul unor vii dezbateri între statele ideologic ,,liberale" și statele cu ideologie ,,social istă".
În maniera generală recunoașterea drepturilor sociale a urmat mai putin rapid decât
cele ale altor drepturi. Ansanblul activităților sociale impun reconsiderarea în profuzime a
limitelor mecanismelor de acoperire și alocare a resurselor.
Lărg irea conceptului de sănătate publică din ultimile decenii, s -a repercutat asupra
conceptelor dreptului la sănătate
Conceptul de sănătate prevale ază asupra aceluia de boală;
El este raportat la populație în întregime și nu numai bolnavi;
Populația țin tă, nu este numai beneficiară a drepturilor productive depozitară și colectiv
responsabilă, a sănătății publice, considerată ca ,,bun" sau ,,lucru" public
Prin acestă triplă schimbare epidemiologică, sănătatea a devenit un ,,concept global" sau
chiar globaliz and.
De aici probleme legate de drepturile ,,sănătății" trebuie gândite, ținând seamă de
ansamblul implicațiilor sociale și care se integreză chiar într-un proces global: producerea de
sănătate și consevarea stării de sănătate pentru socetate în toată comp lexitatra sa.
Sănătatea este un drept fundamental al ființei umane iar accesul la nivelul de sănătate
cel mai înalt posibileste un obiectiv social extrem de important care intereseză întreaga lume
și socială participarea a numero ase sectoare socio -economic e, altele decât acela al sănătății.
Problemele etice. Rezoluția Adunării Mondiale a Sănătății de la OMS (1977) ilustrează
caracterul integrator al dreptul fiecăruia de a trăi intr -o bună stare de sănătate pe această
planetă: ,,principalul obiectiv social a l guvernelor și OMS în deceniile viitoare trebuie să fie
accesul în anul 2000 al tuturor locuitorilor lumii la un nivel de sănătate care să le permită să
ducă o viață socială și economică productivă ”.
Toate mecanismele sociale sunt solidar responsabile dublului obiectiv, sinonim cu
suprimarea inegalităților socile în sănătate și ridicarea nivelului de sănătate a populației.

41
Strategiile propuse se sprijină atât pe câmpul competenței clasice a medicinei c a și pe
igena vieții și mediului înconjurător, pe buna folosire a îngrijirilor, de dezvoltare și cercetare
pe dezvoltarea sanitară, calitatea vieții.
Statutul dreptului la sănătate este confuz, căci el se sprijină pe o situație paradoxală.
Într-adevăr un ,, drept la sănătate " în sens literal termenului nu există: nici un aparat juric nu –
l poate aco rda, nici chiar acel stat de sănătate. Dar dreptul pozitiv poate să contribuie la
ameliorarea sănătății și accesul la o mai bună stare de sănătate posibilă.
Contribuția la problematică dreptul la sănătate pe care bioetica îi implică, pre supune
etica vieții însăsi (dragostea de viață), în toate expresiile și manifestările sale.
În aceste condiții, dreptul la sănătate poate fi înteles atât ca un corpus juridic, privind
drepturile subiective cât și ca perspectivă ideologică în prelungirea drepturilor omului.
El priveste atunci, în primul rând dreptul la viață , dreptul la o viață demnă, re spectul
persoanei, drepturile și datoriile individuale și colective pentru indiv izi înșiși, cât și ca membri
ai unei colectivități .
Astfel spus, dreptul la sănătate poate clarifica într -o perspectivă bioetică, can titatea
problemelor care vor rămâne încredințate domeniului politic sau filozofic și conduce daca este
cazul la aplicarea Drepturilor omului, ca un nou consens al comunității internațioanale.

6.1. Alocarea resurselor
Alocarea resurselor este un proces mai mult sau mai puțin explicit continuu în cursul
căruia sunt repartizate credite disponibile în diverse câmpuri de activitate publică.
În general statul care este responsabil pentru acest proces, poate să -l încredințeze
administrației locale pe grupe particulare: organizații de sănătate, instituții de servicii sociale.
Întregul sistem de sănătate gestionează resursele , ca aceasta să fie la dispoziția
serviciilor sau clientelei. Acesta este una din funcțiile fundamentale de organizare și structrare
a unui ansamblu de resurse către un țel comun .

42
Acest lucru s -a făcut todeauna în numele ,,echității". Toate sistemele nați onale păreau să
fi fost lansate pe acestă bază. Mai târziu, sensul s -a mo dificat. Raportul BLACK sintetize ază
bine această evoluție ,,pentru că sănătatea este inegal repartizată, repartizam inegal resursele".
Echitatea a devenit atunci un acces proporționa l la nevoi. Finalmente în fața persistenței
diferențelor de sănătate între grupe socio -economice, reducerea acesteia a devenit o nou ă
preocupare a echității.
În majoritatea țărilor, partea bugetului național atribuit îngrijirilor de sănătate și
serviciilor sociale a cunoscut un ultimele trei decenii o creștere constantă.
Mijlocele puse la dispoziție pentru a răspu nde nevoilor identificate sunt pe punctul de a
depăși rezultatele disponibile.
O parte importantă a produsului național brut este alocată de majo ritatea statelor,
sectorul de sănătate și serviciilor sociale. Spre exemplu, în Quebec, acest sector reprezintă
unu 1/3 din bugetul anual al guvernului.
Creșterea bugetului în sănătate pare să fi atins punctul limită în majoritatea țărilor
industrializate dotate cu un sistem național de sănătate, punând anasmblul sistemului de
sănătate într -o stare de criză.
Penuria de resurse disponibile obligă managerii serviciilor de îngrijiri de sănătate
practicienii (medici, asistenți medicali generalisti, asistenț i medicali), să aleagă între
drepturile pacientului de a primi serviciile de bază, primare îngrijirile de sănătate sofisticate
costisitoare care au o influiență directă asupra vieții sau colectivității.
Unul dintre exemplele clasice în contextul alocării resurselor, într -un stat din SUA,
guvernul a decis să nu mai asigure transplanturi de organe al caror preț este foarte ridicat.
A ales un schimb includrea unei părți mai mare a populației în sistemul de sănătate. În
California, dinpotrivă, s -a ales menținerea unei acoperiri de îngrijiri complete pentru
transplatul de organe, doar asigurând cantitativ mai puțini cetățeni.
Guvernele acestor state americane s -au angajat să nu facă nici o creștere a taxelor sau
impozitelor. Resursele de care le dispu n sunt clar limitate.
În acest caz, nu rămân decat doua posibilități, fie reducerea serviciilor fie se acceptă
ideea că aceste sisteme au atins un maximum de eficență.

43
Un alt exemplu clasic, este alegerea care se face între serviciile de vâr f în neonatologie
pentru copii prematuri și o politică de promovare sănătății și a unei vieți sănătoase a
populaților defavorizate, având ca scop scadrerea numărului de prematuri (program de
supraveghere materno -infantilă).
Autonomia și responsabilitatea pa cientului în îngrijirile de sănătate
Responsabilitățile pacienților sunt urm ătoarele:
Responsabilitatea consecințelor decizilor luate în mod liber. Dacă pacienții sunt în
realitatea autonomi și dacă decid liber în totalitate, atunci ei trebuie să -si asume consecințele
deciziilor lor. Adaptarea unor comportamente riscante sunte un exerc ițiu în acest sens.
Responsabilitatea de a evita acțiuni ce duc la atingerea autonomiei altei persoane.
Autonomia unui pacient se oprește acolo unde începe aceea a altora . Nu putem susține ca
persoane autonome că avem dreptul de a limita autonomia altor persoane.
Dacă noi dorim ca alegerile noastre libere, și implicit valorile noastre să fie respectate,
suntem obligați să acordăm aceleas respect alegeril or libere și valori lor alto r persone.
În cazurile când, capacitatea unui pacient de a lua decizii autonome și resonsabile nu
este clară, măsurii speciale trebuie luate pentru a evalua aptitudinile sale de automotivare și
autocontrol, de respectare a angajamentelor și loiali tăților de luare a deciziilor, ținând seama
de situația de fapt, de scopuri și rezultate
Pacienetul trebuie să conștietizeze faptul că are nu doar drepturi, ci și obligații
corelative, unele reglemetate prin norme legale.
● Articolul 38 din Legea nr 95/2006 prevede obligația cetățenilor români și a altor
persone aflate pe teritoriul Romaniei de a se supune măsurilor de prevenire și
combatere a bolilor transmisibile, de a respecta întocmai normele de igenă și sănătate
publică, de a oferi informațiile solicitante și de a aplica măsurile stabilite privind
instituirea condițiilor pentru prevenirea î mbolnăvirilor și promovarea sănătății
pacientului si a populației .
● Articolul 219 enumeră obligațiile pe care pacienții asigurați le au în sistemul
asigurărilor sociale de sănătate pentru a putea beneficia de drepturile conferite de
lege:

44
☻ Să se înscrie pe lista unui medic de familie;
☻ Să anunțe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;
☻ Să se prezinte la controale profilactice și periodice stabilite prin contractul -cadru;
☻ Să anunțe în termen de 15 zile medicul de familie și casa de asigurări asupra
modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor
intr-o anumită categorie de asigurați;
☻ Să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului;
☻ Să aibă o conduiă civilizată față de personalul medico -sanitar;
☻ Să achite contribuția datorată fondului și suma reprezentând coplata, în codițiile
stabilit e prin contractul -cadru;
☻ Să prezinte furnizoriilor de servicii medicale documentele justificative care atestă
calitatea de asigurat;
Consider ca pacientul se poate bucura pe deplin de drepturile sale numai atunci când
sistemul de sănătate fucționeză cor ect, iar pentru a se realiza acest fapt pacientul trebuie să îsi
exercite toate drepturile conferite de lege de o asemenea manieră, încât, să mențină un
echilibru între drepturile acestuia și abligațile sale fața de personalul medical și față de ceilalți
semeni ai săi.

II. Partea specială

Capitolul 7.
Starea sănătății, în special mintale, a copiilor

Situația copiilor sub tratament neuro -psihiatric, m -a îngrijorat într-un mod distinct,
motiv pentru care mi -am propus să investighez în detaliu cauzele sale, dar și să identific cum
ar putea fi ei sprijiniti în cel mai bun mod pentru dezvoltarea lor firescă și pentru sănătatea lor
mintală.
Am solicitat și am obținut informații la nivel național din partea tuturor direcțiilor de
protecție a copilului privind situația medicală a tuturor copiilor aflați sub măsura protecției
speciale, precum și informații privind situația scolară din învațământul normal și special al
copiilor.
M-am consultat de asem enea cu psihoterapeuții, pedopsihiatrii, specialiști în educația
copiilor cu dizabilități, pentru a trage concluzii atât calitative și date statistice privind starea
de sănătate a micuț ilor.
Întrebările pe care le -am adresat direcțiilor de protecție a copilului au viza t numărul de
copii încadrați intr-o formă de dizabilitate, tipul și gradul dizabilită ții di agnosticate, boli
neuropsihice cu care sunt diagnosticați copiii în ordinea frecvenței și o distribuție a
diagnosticelor neuropsihiarice pe cateogorii de vârsta, felurile și durata tratamentului
medicamentos pe care îl primesc copiii diagnosticați cu o boală neuropsihică; informații
privind unitățile medicale de diagnosticare și internare a copiilor în caz de urgență, practica
evaluării și a reexaminării copiilor diagnosticați și înt r-un final, numărul celor care au
certificat de orientare școlară și al celor care sunt înscriși intr -un învățământul special.
O primă observație despre răspunsurile primite este aceea că o parte importantă a
autorităților chestionate nu au furnizat datele cerute.

46
Răspunsurile vagi și incomplete printre multe județe fac dificilă analiza statistică a
datelor de identificare a prolemelor.
Din datele pe care le -am obțiut reiese însă că numărul copiilor aflați sub măsura
protecției speciale încadrați cu o form ă de dizabilitate este cel puțin 8,941. La nivel de țară, un
număr total de 62,531 de copii sunt încadrați cu o formă de dizabilitate.
Aceste cifre indică o pondere îngrijorătoare a copiilor cu di zabilități în sistemul de
protecție socială. Astfel, dacă di n populația totală de copii din România, 1,67% prezintă o
formă de dizabilitate, 15,8% dintre copiii aflați sub măsura protecției speciale au dizabilități.
Totodată, copii cu dizabilități din sistemul de protecție specială reprezintă 14,3% din
numărul tot al de copii cu di zablități din țară.
Procesul este alarmant, având în vedere că populația copiilor aflați sub măsura
peotecției speciale reprezită 1,51% din populația României.

Pond erea copiilor în centrele rezidențiale, a copiilor cu dizabilități,
și a copiilor cu diagnostic neuro -psihic, raportat la cifra totală a copiilor.
Din informațiile pe care le -am primit, tratamentele neuro -psihiatrice administrate
copiilor aflați sub măsura protecției speciale se prezină după cum urmează: tratamentele cu
neuro leptice sunt administrate unui număr de 2.145 de copii; cu antiepileptice, unui număr de
1,305 de copii; cu anxiolotice, unui număr de 419 copii; cu antidepresive, unui număr de 297
de copii.

47
Tratamentul polimedicamentos este cel mai răspândit fiind aplicat la un număr de
2.458 de copii.
Am constat, de asemenea, o relație sistemică în administrarea tratamentului medical
neuro -psihiatric medicamentos și plasarea copilului la un asistent matern al. Acestă relație nu
este prezentă în cazul copiilor plasați în centre sau famili.
În acelaș i timp, ancheta a evidențiat prezența unei corelații între numărul de copii care
învață în școli speciale este, totodată, co relat cu numărul de copii cu diagnostic neuro –
psihiatric din grupele de vârsta 7 -13 ani și 14 -18ani, repectiv cu toate tipurile de rezidență
cuprinsă în anchetă copii în servicii rezidențiale , copii cu asistenți maternali, copii în
plasament la famili.
Situația la nivelul întregii țări continuă să fie alarmantă. Specialiștii în sănătatea mintală
a copilului, pe care i -am consultat penru analiza acestor date mi -au furnizat o serie de
observații și recomandări privin d sprijinul de specialitate dee care a r treb ui să beneficeze
copiii care suferă de afecțiuni neuropsihice .
În ceea ce privește diagnosticarea copiilor, nu se remarcă din răspunsurile autorităților
chestionate aplicarea unui protocol general de evaluare sau reevaluare priodică standardă a
copiilor.
De exe mplu la fiecare 3 luni, copiii ar trebui să fie reevaluați privind eficența formelor
de terapie a tratamentului medicamentos. Pe de altă parte, este posibil ca acest gen de protocol
să nu existe sau să nu fie unul general mediatizat drept protocol ob ligatoriu pentru toata țara
În lipsa acestui gen de informații,există o îndoială legitimă cu privre la protocolul urmat
atât de centrele de plasament, cât și de medicii psihiatri în diagnosticarea și stabilirea
tratamentului , monitorizarea copiilor după stabilirea primului tratament, re evaluarea
diagnos ticului, modificarea tratamentului î n funcție de rezultatele lui și nu în ultimul rând,
înlăturarea tratamentului în condițile ameliorării suferinței diagnosticate.
Potrivit reprezentanților Ligii de Sănăta te Mintală, în mod normal diagnosticarea inițală
trebuie să se facă în condiții de internare clinică a pacientului minim cinci zile, urmată de o
punere sub observație zilnică, în funcție de tratamentul administrat, instalarea unei
psihoterapii în imensa ma joritate a cazurilor; consult de specialitate în principiu o dată la o

48
lună, dar obligatoriu o dată la 3 luni; modificarea tratamentului inițial în cazul în care el a fost
prescris cu medicație grea pentru a obține efecte imediate.
Este asemenea obli gatorie urmărirea momentului când tratamentul poate fi eliminat în
întregime, urmărirea efectelor secundare a judiciosului echilibru cu performanțele școlare, a
capacității de raționare cu mediul, preum și a factorilor sociali, precum și de dezvoltare
firească a copilului, în condițiile lui specifice.
Parcurgând datele care mi-au fost furnizate, s pecialiștii au constat, de asem enia că
tulburarea reactivă de atașament apare diagnosticată de foarte puține cazuri, cu toate că
studiile de specialitate relevă fr ecvența mare a acestei afecțiuni la copiii care au fost
abandonați sau neglijați la o vârstă foarte mică.
Studiile de specialitate arată că în condițiie abandonului unui copil sugar, acesta poate
prezenta chiar și numai după o săptămână manifestari pat ologice care pot fi asociate cu
tulburări reactive de atasament.

7.1. Accesul la educație
În ciuda faptului că avem o legislație cuprinzătoare în materia acesului la educ ație și
protecția drepturilor copilului, situația din centrele vizitate mi -a releva t o gravă lipsă de
preocupare și de înțălegere a ceea ce presupune educația copiilor și a tinerilor din centre.
Educatorii, psihologii, asistenții sociali, șefi de centre vorbesc cu totii despre lipsa
capacității copiilor de a face față î nvățământului de m asă și plasarea copiilor cu intelect
limitat în învățământului special.
Încadrarea cu prioritate a copiilor în învățământ este un principiu consacrat expres prin
prevede eile Legii 1/2011 a Educației Naționale. Astfel, legea cere în chip expres ca în
evalu are, asistența psihoeducațională, orientarea scolară și orientarea profesională a copiilor,
elevilor și a tinerilor cu cerințe educaționale speciale să acorde prioritate integării
învățământului normal (art. 50, alin 1)
Personalul centrelor de plasame nt înțelege, din câte am constatat, că un copil odată
trecut în învățământul special cu greu mai poate reveni la învățămân tul de masă , deși se
citează unele exemple în care acest lucru s -a înâmplat.

49
Mulți dintre șefii de centre cu care am vorbit mi -au mărturi sit, de asemenea că
învățământul special este de mai multe ori mai degrabă o formă de încadrare a copiilor într -un
tip de activitate supravegheată decât o formă de educație efectivă, prin care elevul să obțină
competențe și abilități în pregătirea pentru v iața activă.
În ciuda acestui lucru, eșecul scolar sau plasarea copiilor în învățământul special sunt
lucruri pe care șefii de centru par accepta ca pe o fatalitate.
Dacă privim numărul total de copii la nivel de țară înscriși în învățământul special,
observăm că ponderea celor aflați sub măsura protecției speciale este semnificativă.
Conform datelor mi -au fost furnizate de Insti tutul Național de Statistică numărul total
copiilor înscriși în anul scolar 2017 -2018 în învățământul special, primar și gimnazia l a fost
de 17,308.
Din datele furnizate, copiii aflați sub măsura protecției speciale, un număr de 6,126 de
copii au cerințe educaționale speciale, iar 3,678 învață în școli speciale.
Scolarizare Națională 2017 -2018

Numărul copiilor sub măsura protecției speciale la nivel național înscriși în învățământul de masă și cel special,
conform datelor furnizate de Institutul de Statistică pe anul 2017 -2018
Pentru a schița o comparație statistică față de numărul de copii proveniți din familii, făra
măsură protecției speciale, aflați în învățământul special, am consultat raportul Ministerului
Educației Naționale privind starea învățământului preuniversitar din România pe anul 2017 –

50
2018 . În anul scolar 2017 -2018 au fost scolarizați în total în învățământul primar și
gimnazial 1,686.966 de copii, dintre care în învățământul special, primar și gimnazial erau
17,308 copii.
Din aceștea, ceva mai mulți de 3,678 de copii sunt sub măsura protec ției speciale, ceea
ce înseamnă ca mai bine de 21, 25 % dintre copiii din școlile speciale sunt copii sub măsura
protecției speciale, în condițile în care populația copiilor sub măsura protecției speciale
reprezină doar 1,51% din populația copiilor Românie i.
Aceasă diferență uriașă de procent nu este pusă pe seama vulnerabilității genetice sau
epigenetice a acestor copii, cum care încearcă mulți reprezentanți ai personalului centrelor să
mă convingă. Ea măsoară în bună pare dezinteresul și neglijența celor ce ar trebui, în lipsa
familiilor, să se ocupe în chip oiectiv de creșterea și dezvoltarea acestor copii. Aceștea par, în
schimb mai atenți la a fi acoperiți de lege și la a rezista în sistem cât mai mult cu putință.
Chiar dacă nu există suficente date p ublicate ceea ce constituie în sine o problemă și
arată lipsa de interes pentru e ducarea copiilor și a tinerilor .
Concluzia pe care am tras -o pe baza interviurilor directe pe care le -am avut cu copiii
este că cei mai mulți copii și tineri din centrele rezi dențiale sunt în eșec sau abandon scolar.
Marea majoritate au repetat mai multe clase și au ajuns în sistemul de învâțământ special.
Este evident că ace astă retrogradare este de multe ori contrară interesului lor de a evolua
într-o scoală normal ă, interes care ar trebui apărat și promovat.
Există suspiciunea că trecerea lor în scolile speciale sau incluzive servește mai degrabă
interesul administrației publice locale sau al profesorilor din învățământul special, prin
asigurarea unor locuri de muncă în ace le scoli.
Cum se vor integra acești copii în soc ietate? La 18 ani li se încetează măsura protecției
speciale și, astfel ajung pe străzi, în condițiile în care sistemul îi ține în tot acest timp într -o
stare de sub -educare.
Totul pleacă de la învățământul normal, acolo se formează o comisie din care fac parte
psihologi, decizia urmând a fi luată de Centrul Județean de Resurse și Asistență în Educație
respectiv Centrul Municipal de Resurse și Asistență în Educație.

51
Cu toate acestea, diagnosticarea unui copi l ca având cerințe educaționale speciale și
încadrarea lui în scoală specială pe criterii de gradul de defic iență în învățare este strict
interzisă și sancționată prin prevedrerile Legii nr 1/2011.
Același motiv îl aud din partea responsabililor, că ,,nu noi decidem, noi aplicăm o
decizie", motiv invocat nu numai pentru scolarizarea în scolile speciale, ci si pentru
psihiatrizare .
Șablonul este același: un specialist, psihiatru de data aceasta, angajat într-un centru de
sănătate mintală sau într-un spital, recomandă o schemă medicamentoasă pentru ameliorarea
unor comportamente specifice, cum ar fi tulburările de conduită sau de opoziție ca urmarea
privării de familie și de prieteni, la care sunt supuși ace ști copii.
Angajații centrelor, de cele mai multe ori îngrijitori sau personal fără studii de
specialitate, sunt cei care îi însoțesc pe copii la stabilirea diagnosticului și a tratamentului
medicamentos, și tot aceștea sunt cei care vor transimite manager ului de caz refuzul copiilor
de a urma tratamentul cu neuroleptice.
Educatorii și profesorii asistă la rândul lor neputincioși, pentru că decizia nu le aparține
la starea de apatie și somnolență a copiilor în timpul orelor și lipsa de concentrare la lecți i.
În cel mai fericit caz elevii care sunt în eșec scolar sunt trimiși în programele
educaționale de tip ,,A doua șansă".
Acesta din urmă sunt acele programe educaționale care au ca scop sprijinirea copiilor
care au părăsit prematur sistemul de educație, f ără a finaliza învățământul primar și/gimnazial,
depășind cu cel puțin 4 ani vârsta de scolarizare corespunzătoare acestor niveluri, astfel în
aceștea să își poată completa și finaliza învățământul obligatoriu (Legea 1, 2011, art 29 și 30).
Stând de vo rbă cu acești copii, impresia mea a fost că aceste programe au și ele rolul de
a masca un dezinteres al statului Român pentru educarea și formarea lor ca adulți
independenți.
Astfel, pe baza unei decizii date, desigur, de un corp de specialiști, dar aplic ate pur
administrativ, traseul școlar al acestor copii este modificat decisiv și de viitorul lor profesional
este îngrădit pentru todeauna.

52
Asemenea constatări trebuie să ne dea mult de gândit. Intervenția psihiatrică pentru
nesupunerea la reguli, pentru u n comportament ce își are rădăcinile în condițiile de viață, are
consecințe imediate asupra performanțelor scolare și, ducând la eșec școlar, conduce în final
la excluderea copilului din î nvățământul de masă , ceea ce răpește, practic, șansele de integrare
în socetate.
Acest gen de probleme mi -a dat sentimentul că acești copii, odată ajunși în acel sistem,
nu mai ies, decât la 18 ani, printr -o soluție de ieșire totală din sistem. ,,Poți să fugi, să ieși să
te vezi cu alti copii, dar în rest ești plafonat, vi itorul tau este hotărât" . Iar asta mi s -a părut
foarte grav.

Capitolul 8.
Probleme ale medicinii preventive legate de vârsta copil ăriei

Perioada formării și dezvoltării organismului începând cu condiționarea ereditară, viața
intrauterină, naștere și apoi copilărie și adolescență oferă cele mai mari posibilități pentru
aplicarea medicinii preventive.
Fiecare domeniu al acestui ansamplu de activități profilacti ce poate constitui subiectul
unor ample discuții. Mai important este însă să se precizeze caracterele generale, obiective
imediate și de perspectivă ale acestei activități.
Cu toate că există rezultate indiscutabile ale profilaxiei primare și secundare des fășurată
pentru reducerea înbolnăvirilor la vârsta copilăriei, caracterizarea principală a activității
medicale leagată de perioada formării și dezvoltării organismului o constituie în prezent
prepondența netă a asistenței curative față de cea prevenitivă.
Acelaș i aspect se constată și în cercetarea stiințifică, pentru vârsta copilăriei doar 10%
din tematica abordată pe plan internațional reprezenând probleme de profilaxie.
Situația respectivă se datore ază, în parte dependenței morbidității și mortalității la vârsta
copilăriei, în mare măsură de factori extramedicali și medico -sociali.
Pe lângă asta, trebuie să recunoaștem că nu există o suficență sensibilitate față de
obiectivele de perspectivă ale asistenței medicale profilatice în perioada formării și dezvoltării
organismului, iar formarea personalului medico -sanitar pentru asistența medicală prevenitivă
este încă incompletă.
Factorii extra medicali care condiționează morbiditatea și mortalita tea la vârsta
copilăriei, mai mult decât pentru perioada de adult, sunt cuprinși sub numele standard de
viață: condițiile de locuit și muncă, alimentație, ig ienă individuală , a mediului, obiceiurile și
mentalitatea de viață.

54
Toți acești facto ri sunt dependenți de situația economi co-socială, culturală, și de tipul
relațiilor sociale. Pe bună dreptate că istoria griji i față de copil este de fapt istoria culturii și a
civilizației
Datele asupra morbidității și mortalității infantile de la noi din tară evidențiază marea
importanță a factorilor medico -sociali.
O parte încă semnificativă dinte copiii decedați până la vârsta de un an prezină distrofie
de greșeli de alimentație și îngrijire, o altă parte dintre copiii decedați provin din familii
dezorganizate; de asemenea se mai întâlne sc cazuri de decese la domiciliu, care nu au
beneficiat de tratament medical și, mai ales, există un important număr de decese și
înbolnăviri secundare a unor infecții intraspitalicești
Combaterea mortalității și morbidității condiționate de factori medico -sociali oferă
posibilități eficente de acțiune și nu se poate spune că în acest sens posibilitățile au fost
epuizate.
Există o cerință stringentă de a asigura preparatele dietetice de lapte calitativ și
cantitativ necesare alimentației artificial e și mixte a sugarilor. Se simte nevoia lărgirii rețetei
de leagăne pentru internarea copiilor proveniți din famili dezorganizate și mai cu seamă se
cere înbunătățită în continuare funcționarea spitalelor de copii .
Educația sanitară reprezintă un factor im portant de influințare a cauzelor medico –
sanitare de morbiditate și mortalitate la copii. Cu toate rezultatele remarcabile obținute în
acestă direcție activiatatea de educație sanitară poate fi mult mai exstinsă.
Urmărirea activă și permanentă a copiilor, și în special a sugarilor, este o com binație
esențială pentru prevenirea și tratarea din timp a copiilor. Importanța supravegherii
permanente și a cuoașterii particularităților constituționale ale fiecărui copil este deosebită.
Forma ideală de urmărire a dezvoltării copiilor era asigurată mai demult numai pentru
un număr restrâns de copii, de asa -zisul medic de familie.
Azi urmărirea trebuie să vizeze întrega populație infantilă și poate fi realizată numai
dacă aceleași cadre m edico -sanitare urmăresc aceleasi grupe de copii pe o perioadă
îndelungată, asigurând profilaxia primară, asistența curativă și profilaia secundară.

55
Înseamnă că activitatea medicilor de creșă, medicilor scolari și a celor de la dispensarele
teritoriale și p oliclinici treuie să primească conținutul adecvat
Analiza dinamică pe afecțiuni a mortalității la vârsta copilăriei evidențiază cauzele
principale de deces și tendințele viitoare ale morbidității, deci obiectivele imediate și de
perspectivă ale profilaxi ei primare și secundare de mortalitate, până la vârsta de un an,
imaturitatea, disfuncțile respiratorii la un nou născut, malformațile congenitale organice și
biochimice, traumatismul obstretical și infcțiile respiratorii .
După vârsta de un an, pe primul loc se situeză decesele survenite prin accidentele și
intoxicații, neoplasmele și hemopatiile maligne, malformațile congenitale, infecțile
pulmonare.
La noi în țară, odată cu scăderea importantă a mortalității infantile, s -au produs și
schimbări importante în structura morbidității ca și cauză de deces. Din acest punct de
vedere , am ajuns pe primul loc la maturitatea gravă, urmată de infecțiile respiratorii, leziunile
obstreticale, malformațile congenitale, enterocolitele și apoi celălalte boli infecțioase .
Rezultă prin urmare în primul rând ponderea importantă pe care o mai au la noi
infecțiile respiratorii și, în al doilea rând, creșterea morbidității condiționate prenatal.
Acestă pa tologie poate fi influențată în mare măsură prin factori medico -sociali și
medicali.
Dacă pentru reducerea morbidității prin infecții respiratorii au însemnătate măsurile
profilactice în colectivitățiile de copii, ca și depistarea precoce a acestor înbolnăviri și terapia
judicioasă, pentru profilaxia înbolnăvirilor legate de sarcină la naștere este foarte importantă
urmărirea precoce și competentă a gravidelor și asigurarea unor condiții de asistență la naștere
de cea mai mare calificare.
În cadrul patologiei condiționate prenatal câștigă la noi în țară o importanță
semnifica tivă malformațile organice. Există date care arată ca până la 50% din decesele până
la vârsta de un an survin pe un fond malformativ. Cauzele malformaților organice fiind
multiple, este nevoie de un ansamblu de măsuri medico -sociale care să le poată reduce
frecvența. Pe lângă acesta, este necesar ca malformațile organice să fie depistate de la naștere
și rezolvate util.

56
Identificarea unor boli de metabolism imediat după naștere permite, prin aplicarea unui
tratament dietetic medicamentos, prevenirea instală rii unor complicații, care pot fi mai grave
decât boala însăsi. Astfel sunt insuficența primară în lactază și zaharază galactozemia, fenil –
centonuria, glicemia, formele de rahitism vitamina D, deficențele imunologice și multe altele.
Depistarea, chiar și l a vârstă preșcolară sau școlară a uor boli cromozomiale sau
genetice face posibilă de multe ori profilaxie secudară destul de eficentă mai ales în formele
care evoluează cu insuficențe endocrine.
Evidența la naștere sau mai târziu a unor boli condiționate ereditar permite, prin
examenul întregii familii, identificarea unor forme fruste sau a stadiilor incipiente și la alți
membri ai familiei. Ca exemple în acest sens pot fi date unele forme de rahitism vitamino D
rezistent, forme de mucoviscidoză, hipolacazie, daltonism. O mare importanță o prezintă
identificarea diabetului zaharat în faza preclinică în familile de diabetici. În familiile de
hipertensivi, se constată deseori la copiii de vârstă scolară caracterul de hiperreactori
vasculari, iar în cele de obezi, tendința la supraponderalitate.
În ultimul timp se acordă atenție tot mai mare condiționării genetice a aterosclerozei și
instalării leziunilor inițiale în copilărie, mai ales când coexistă boli cu hiperlipemi e.
Depistarea tuturor copiilor proveniți din asemenea familii a devenit astăzi o problemă .
Paralel cu schimbarea structurii morbidității, au survenit și semnificative variații
etiologice în cadrul infecților , preum și modificări în tabloul clinic și evolu ția acestor boli.
Mortalitatea prin rujeolă este de câteva sute de ori mai mare în țările slab dezvoltate
decât în cele avansate, iar graviditatea poliomelitei prezintă un aspect invers.
La copii de vârstă preșcolară și școlară, la noi este caracteristică reducerea frecvenței
glomeruronefritelor acute și reumatismului articular acut, în favoarea nefritelor cronice și a
carditei primare cu debut insidios. Crește frecvența cazurilor de astm bronșic infantil,
poliartrită cronică evolutivă, hemopatii maligne și diabet zaharat.
Profilaxia primară și secundară a acestor a acestor î mbolnăviri impune cercetări mai
sistematice în vederea cunoașterii mecanismelor etiopatogene și sensibilizării medicilor
pentru efectuarea diagnosticului precoce și a tratamentului ade cvat. În cazul diabetului
zaharat, la copii sunt multe cazuri care se diagnostiche ază la apariția comei hiperglicemice.

57
Numărul mare de come hio -sau hiperglicemice întâlnite la copiii cu diabet zaharat după
diagnosticarea bolii denotă, pe lângă existența unor dificultăți reale în tratamentul acestor boli
la copii, și unele deficențe în urmărirea acestori copii bolnavi. Aceste boli cu evoluție cronică,
purtând probleme speciale de urmărire și tratament medical de specialitate.
Un aspect important al medicii preventive în perioada formării și dezvoltării
organismului este legat de patologia iatrogenă. În primul rând trebuie acordată mai mare
atenție pericolului legat de iradiere medicală.
Preparatele hormonale, citostaticele, neuroplegicele sau chiar antibio ticele pot exercita
efecte nefavorabile asupra dezvoltării embrionare la gravide.
Cunoașterea mai bună a metabolismului medicamentelor și a datelor de farmacogenetică
ridică aspecte noi de patologie iatrogenă prin fenomenele de fec undație de inducție
enzim atică, scăderea ratei metabolice sau metabolismul accentuat al unor medicamente, ca și
apariția unor produși medicamentoși intermediari cu efect toxic, în cazul unor enzimopa tii
latente.
Antibioticoterapia atât de extinsă azi, pe lângă posibilitățile de se lecție a florei
microbiene rezistente, poate genera accidente și efecte nefavorabile numeroase. Pentru acesta,
cu toate rezultatele indiscutabil deosebit de valoroase ale antibiotico -terapiei, limitele și
efectele nefavorabile ale acesteia au facut să se u rmărească princi pii tot mai judicioase în
utilizarea antibioticelor și să se acorde tot mai mult atenție metodelor a înbolnăvirilor
stafilococice prin înlăturarea la nou -născuți de stafilococi nepatogeni.
Există încercări de prevenire a enterocolitelor cu coli patogeni, prin colonizarea
intestinului cu floră fiziologică. Se folosește tot mai mult administrarea de gam a-globuline și
se prepară accinuri pentru tot mai multe boli. Într -un anumit sens, aceasta ne amintește de
Wright, în laboratoare căruia Flemin g a descoperit penicilina, și care chiar și atunci când
penicilina si -a dovedit eficența a rămas un adept al metodelor de luptă împotriva infecțiilor
prin stimularea biologică a organismului.
Introducerea atâtor antigeni str ăini în organism, direct și acolind căile fiziologice, ridică
problema unor posibile perubări imunologice. Experiența de laborator și unele date clinice
aduc argumente în acest sens.

58
La unele rase de șoareci la care nu se poate produce șoc anafilactic cu nici un antigen,
după vaccina rea cu vaccin antipertusis se poate produce șocul anafilactic prin antigeni variați .
În clinică sunt cunoscute forme de imunizare încrucișată precum și agravarea sau
declanșarea unor boli după inroducerea de antigen străin în organism. Astfel, nefroza
lipoidică se agravează după administrarea gama -globulinei, iar după vaccinarea antivariolocă
s-au descris cazuri a numărului cazurilor de astm infantil, nefrite cronice, hepatice hepatice,
colagenoze ridică unele întrebări în legătură cu extinderea metodelor biologice de tratament
Utilizarea terapiei intensive datorată de căreia rămân în viață cazuri grave de nou –
născuti cu traumatism hipoxic, insuficențe respiratorii, enterocolite cu tulburări
hidroelectrolitice și acidobazice sau sugari și copii mai mari cu encefalite, poate fi urmată de
apariția unor leziuni sechelare ale sistemului nervos central. Asemenea encefalopatii cu forme
de deficit mai mult sau mai puțin grav, ajung să blocheze în unele tări până la 25% din
paturile secților de pediatrie.
Ameliorar ea metodelor de terapie intensivă și mai ales preocuparea pentru depistarea
precoce a înbolnăvirilor, spre a nu se ajunge la forme grave, ca și depistarea și urmărirea
leziunilor sechelare a sistemului nervos central constituie, astăzi de asemenea un obiec tiv
important al practicii pediatrice.
Odată cu dezvoltarea societății, se conturează tot mai net o patologie legată de stilul
modern de viață , chiar de standarul de viață mai ridicat și de suprasolicitarea tensională.
Crește cu deosebire ponderea accident elor intoxicaților în structura mortalităților infantile și la
noi in țară. Se cre ează posiblități de aparențe a bolilor legate de supraalimentație, sedentarism
și suprasolicitare intelectuală.
În ultimii 50 ani statura și greutatea adolescenților a crescu t evident 10 cm și, respectiv
10 kg în plus; apreciind că dezvoltarea psihică nu s -a accelerat paralel cu cea somatică, unii
autori vorbesc despre ,,tinerii jumătate puternici". Char dacă nu este așa, fondul
suprasolicitărilor intelectuale, al confortului psihic și material sau al conflictelor emoționale ,
survin mai ușor tulburări comportamentale, nevroze și boli psihice la copii.
Supra -alimentația, ca o consecință a unor obiceiuri alimentare familiare sau manifestare
de compensare a conflictelor emoționale , devine în unele familii la noi în alte țări, o problemă
importantă.

59
Sedentarismul și hipotonia musculară prin lipsa de activitate fizică sunt cauza multor
deformări ale colonei vertebrale întâlnite la adolscenți. Preocuparea pentru un spirit de viață
în care activitatea sportivă sistematică să -și aibă locul cuvenit în toată perioada copilăriei este
încă insufic ientă.
Cunoașterea obiectivelor imediate și de perspectivă ale medicinii peventive în perioada
dormării și dezvoltării organismului trebuie complet ată cu instalarea cât mai complectă a
cadrelor medico -sanitare asupra acestor probleme, cu orientarea cercetărilor medicale în
acestă direcție. Tot odată se pune o precupare mai subsținută pentru ca în concepția medicală
să se producă comutarea de la conț inutul curativist la cel profilactic -curativist.
Însuși conținutul activității profilactice în perioada dezvoltării organismului trebuie
lărgit, completându -se prevenirea și tratarea corectă a bolilor cu conceptul de organizare a
sănătății
În acest sens, câștigă impor tanță influențarea stărilor constituționale asigurarea unei
dezvotări armonioase psihice și intelectuale, efectuarea din timp a corecți ilor ortoptice,
ortodontice și endocrin.
Intervenții în acest sens asupra organismului în dezvoltare pot fol osi pe lângă factorii
alimentari, de cultură fizică, educație și instrucție, elemente de enocrinologie sau intervenții
terapeutice de specialitate.
Sarcinile noi ce revin asistenței medicale preventive legate de vârsta formării și
dezvoltării organismului în condițiile acumulării rapide de cunoștințe biologice și medicale,
impun profilări pe anumite domenii în cadrul specialității de pediatrie și o legătură mai
directă cu specialitățile tangente ca genetica, biologia moleculară, biochimia, imunologia,
endo crinologia , neuro -psihiatria infantilă.
Măsurile preconizate de Ministerul Sănătății vizează crearea la noi în țară a unor
condiții care să corespundă cât mai fidel tuturor cerințelor izvorite din necesitatea amplificării
și intensificării activității pro filactice pentru perioada formării și dezvoltării organismului .

Concluzii

Sănătatea este vitală pentru toate ființele umane din lume. Oricare ar fi diferențele dintre
oameni, sănătatea este bunul nostru cel mai valoros. O persoană cu stare precară de sănătate
nu va fi capabilă să profite din plin de viață.
Sănătatea este starea de bunăstare completă fizică, psihică și social și nu este doar o
lipsă de boală sau lipsa infirmității.
Dreptul la sănătate este strâns legat de drepturile fundamentale ale omului, inclusiv
accesul la apă potabilă și îngrijiri medicale de specialitate adecvate.
Toate persoanele, inclusiv toți copiii au dreptul de a avea acces în timp util la serviciile
de sănătate corespunzătoare. Acest lucru necesită instituirea unui sistem de protecție a
sănătății, cu acces la medicamente esențiale.
Realizarea dreptului de sănătate implică faptul ca țările să furnizeze servicii de sănătate,
care sunt disponibile în toate împrejurările, accesibile tuturor, de bună calitate cu respectarea
eticii medicale și a diferențelor biologice și culturale.
Prevenirea joacă un rol esen țial în păstrarea sănătății publice și în special a sănătății
copilului. Alte măsuri sunt educația pentru sănătate, precum și imunizările pentru a prevenirea
răspândirii bolilor infecțioase.
Între măsurile preventive vaccinările sunt eficiente, deoarece ac estea sunt ieftine și ajută
la protejarea copiilor împotriva riscurilor de îmbolnăvire, de moarte și handicap cauzate de
majore bolile copilăriei (tuberculoza, difterie, tetanos neonatal, poliomielita, tusea convulsive,
pojarul.
Vaccinarea copiilor și con știentizarea prin campanii pot reduce semnificativ riscul de
îmbolnăvire. De asemenea, transmiterea de informații de bază privind igiena, nevoile minime
pentru asigurarea sănătății, etc., precum și alte măsuri educative sunt foarte eficiente pentru a
infor ma populația și de a îmbunătăți comportamentul pentru sănătate.

Bibliografie

Comvenție cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației
Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989;
M. Tebancea(1978) Patologie medico -legală
Ghelase Șt. M. (2010), Ed. Medicală Universitară, Craiova.
Declarația de la Geneva emisă în 1948 după Codul de la Nurnberg (1947)
și amendament de către Asociația Mondială Medicală;
Legea nr. 95/2006;
Legea nr. 46/2003;
Ord. m. s. nr.386/2004 privind aprobarea normelor de aplicare a legii drepturilor pacientului ;
Dermengiu Dan, Curcă Cristian. Aspecte generale ale practicii medicale și jurispundenței în
obținerea consimțământului la tratament. www//legmed.ro
Codul de etică și deontologie profesională a asistentului medical
Codul de deontologie medicală al colegiului medicilor din Romania ;

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: PACIENTUL MINOR ȘI GARANTAREA DREPTULUI LA TRATAMENT CONDUC ĂTOR ȘTIINȚIFIC: PROF. UNIV. DR. ALEXANDRA ENACHE TIMIȘOARA 2019 2 DEPARTAMENT DE STUDII… [620462] (ID: 620462)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

PACIENTUL MINOR ȘI GARANTAREA DREPTULUI LA TRATAMENT CONDUC ĂTOR ȘTIINȚIFIC: PROF. UNIV. DR. ALEXANDRA ENACHE TIMIȘOARA 2019 2 DEPARTAMENT DE STUDII… [620462]

Copyright Notice

/xrhombus INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL MATERIALELOR AVANSATE – METALICE, CERAMICE ȘI COMPOZITE – IMMA Anexe cu formulare necesare finaliz ării studiilor… [615515]

Forma de invatamant:ZiForma de invatamant:Zi [605099]

PREZENTAREA MOTORULUI PRINCIPAL WARTSILA X72 DF [309205]

In lucrare se prezintă înlocuirea sistemului de comandă pentru un panou de afișaj cu LED. [307490]

FUNDAȚIA PENTRU CULTURĂ ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT IOAN SLAVICI [609648]

Capitolul I. Date generale despre diabetul zaharat de tip II ………………………….. ……………….. 2 1.1.Noțiuni de anatomie și… [615280]

Copyright Notice

Similar Posts