Păcate noi, păcate vechi [615561]

Păcate noi, păcate vechi

:: Prefață:
În fața "culturii păcatului"
:: În loc de introducere
"Mea culpa…" sau de ce nu vin tineri i la Biserică?
Fiul Omului va mai găsi, oare, credință pe pământ?
Interzis minorilor
"Valorile s -au schimbat…"
Manualul interzis
Din greșelile părinților…
Teste de personalitate
Erotismul reclamelor
Transsexualismul și hirotonia femeilor…
Cel mai mijlociu păcătos
Diavolul și "era manipulării"
Calea bordelului
Cum să schimbi un om?
Binecuvântare pentru păcat
O ieșire din Matrix…
:: În l oc de încheiere
De ce plânge Maica Domnului?
:: Anexe:
Despre bolil e "rușinoase"
Când medicii se contrazic…
Sarcină nedorită?
Ecouri …
În fața "culturii păcatului" >>

Mitropolitul Serafim Joantă

Cartea lui Danion Vasile Tinerii și sexualitatea este, prin tema p e care o tratează, o
carte rară în literatura bisericească. Autorul mărturisește că a reflectat îndelung și s -a
sfătuit cu duhovnici renumiți despre oportunitatea abordării acestui subiect care ține,
prin natura lui, de viața intimă a omului, având un cara cter cvasi -sacru. Totuși decăderea
morală fără precedent a lumii de astăzi, care și -a făcut aproape un scop din căutarea
plăcerii (Părintele Stăniloae vorbește despre un „pansexualism dizolvant”, iar Părintele
Sofronie de la Essex de o adevărată „cultură a păcatului”), ca și necunoașterea voii lui
Dumnezeu în legătură cu viața conjugală (neștiința fiind, după Sfinții Părinți, primul din
cei trei uriași – alături de trândăvie și uitare – care ucide sufletul omului) fac necesară o
astfel de carte. De fapt, ti nerii înșiși au cerut -o și tot ei au exprimat aprecieri superlative
încă pe când ea era doar pe Internet. Fratele Danion Vasile a scris această nouă carte din
iubire față de semenii săi tineri ca și el, dar și din datoria de „străjer”, alături de ceilalți
slujitori ai Bisericii puși de Dumnezeu să trâmbițeze celorlalți pericolul care îi paște sau

în care se află. Iată ce spune proorocul Iezechiel: Când Eu voi zice păcătosului:
„Păcătosule, vei muri”, și tu nu -i vei grăi nimic, ca să prevestești pe păcătos s ă se abată
de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, iar sângele lui îl voi
cere din mâna ta (Iez. 33, 8). Și tu, fiul omului, spune casei lui Israel: Voi ziceți așa:
„Nelegiuirile noastre și păcatele noastre sunt asupra noastră și ne stingem în ele; cum
vom putea dar să trăim?” Spune -le: Precum e adevărat că Eu sunt viu, tot așa este de
adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea
sa și să fie viu. Întoarceți -vă, întoarceți -vă de la că ile voastre cele rele! Pentru ce să
muriți voi, casa lui Israel? (Iez. 33, 10 -11).
Așadar, Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința
adevărului să vină (I Tim. 2, 4). Pentru aceasta însă, fiecare trebuie să facă efortul de a
ajunge la cunoașterea adevărului, care îl face liber (cf. Ioan 8, 32).
În privința vieții conjugale, Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu l -a făcut pe om
bărbat și femeie și că i -a dat poruncă să se înmulțească, să umple pământul și să -l
stăpânească (cf. Fac. 1 , 27-28). Unirea conjugală dintre bărbat și femeie, numită în Biblie
„cunoaștere”, pentru că este o descoperire a unuia în celălalt, are deci ca scop
perpetuarea vieții și înmulțirea neamului omenesc.
Noi nu cunoaștem cum ar fi fost unirea între bărbat și femeie dacă n -ar fi intervenit
păcatul originar. Unii Sfinți Părinți spun chiar că înmulțirea neamului omenesc s -ar fi
făcut pe altă cale decât prin unirea conjugală așa cum se cunoaște ea după păcat. Cert
este că păcatul originar a afectat și unirea conj ugală a primilor oameni și a urmașilor lor
prin falsificarea iubirii și apariția plăcerii pătimașe. Sfânta Scriptură ne spune că după
păcat, dispărând armonia primordială, femeia va fi atrasă de bărbatul său care o va
stăpâni (cf. Fac. 3, 16). Astfel, tot omul se zămislește în fărădelegi și se naște în păcate
(cf. Ps. 50, 6). Cu toate acestea, nașterea de copii este o condiție nu numai pentru
înmulțirea neamului omenesc, ci și pentru mântuirea femeii și a bărbatului. Sfântul
Apostol Pavel spune că femeia se va mântui prin naștere de fii, dacă stăruie cu deplină
înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie (I Tim. 2, 15).
Că unirea conjugală nu poate reprezenta un scop în sine și că ea trebuie depășită de
la o vârstă oarecare, o arată Mântuitorul când spune că la înviere nici nu se însoară, nici
nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer (Matei 22,30). Sfântul Apostol Pavel
spune și el că în Hristos nu mai este nici rob, nici liber, nu mai este parte bărbătească și
parte femeiască (Gal. 3, 28 ).
Împiedicarea nașterii de copii și căutarea doar a plăcerii în unirea bărbatului cu
femeia este un păcat împotriva firii, cu consecințe grave atât pentru sufletul și pentru
trupul lor, cât și pentru urmași, dacă aceștia vor veni. Sfânta Scriptură ne rel atează cazul
lui Onan, care vărsa sămânța jos ca să nu ridice urmași fratelui său (Fac. 38, 9). Prin
aceasta, el făcea un rău înaintea lui Dumnezeu, care l -a omorât (cf. Fac. 38, 10).
În Biblie găsim și alte încălcări ale poruncii primordiale creșteți și vă înmulțiți , cum
sunt: adulterul, homosexualitatea, bestialitatea (împreunarea cu animale)…, toate
reprezentând în fond pervertiri ale iubirii. Dacă adăugăm și crima avortului, necunoscută
în vremea alcătuirii Sfintei Scripturi, avem aici un tablou sumbru al degradării ființei
umane, care se abate de la legea lui Dumnezeu. Astăzi, păcatele legate de trup s -au
înmulțit și s -au generalizat. Și, o dată cu ele, s -a înmulțit și suferința oamenilor, ca o
consecință directă a păcatului. Pentru că orice abatere de la rânduiala înscrisă de
Dumnezeu în natura omului și revelată în Scriptură pentru cei care nu mai știu să trăiască
după legea firii înseamnă pângărirea trupului (Rom. 1, 24), și își ia răsplata cuvenită
rătăcirii în însuși trupul lor (cf. Rom. 1, 27). Pâ nă și natura suferă și se răzbună asupra
noastră. Căci patimile și furtunile lăuntrice se răsfrâng asupra mediului înconjurător,

poluându -l și distrugându -i echilibrul. Înmulțirea catastrofelor naturale din ultima vreme
nu poate fi pusă decât în legătură c u înmulțirea păcatului.
Din cartea aceasta înțelegem înainte de toate că fericirea pe care o caută omul nu
se poate găsi în păcat, adică în plăcerile legate de simțuri, care nu sunt decât pervertiri
ale iubirii curate lăsate de Dumnezeu. Fericirea este nu mai în virtute, la care se ajunge
prin lupta împotriva păcatului, și prin virtute dobândim libertatea interioară. Aceasta ne
deschide ochii ca să vedem totul curat, dincolo de mizeriile acestei lumi marcate de
păcat. Să vedem deci omul și creația așa cum a u fost făcute de Dumnezeu și să ne
minunăm mereu de frumusețea lor.
Dar pentru a ne angaja în această luptă, ne trebuie multă credință, iar pe parcursul
ei, multă osteneală și ajutorul duhovnicului, căci încununarea vine doar la sfârșit. Totuși
Dumnezeu nu ne lasă nici o clipă singuri, ci ne mângâie cu cercetările Sale în toate
momentele grele prin care trecem. În fond, Hristos luptă și suferă în noi, și tot El biruie în
noi, dacă conștientizăm mereu, prin rugăciune și post, ca și prin împărtășirea deasă cu
Sfintele Taine, prezența Sa tainică în noi. În lupta duhovnicească, important este să nu
cedăm ispitei, iar dacă am căzut, s -o luăm imediat de la capăt.
Războiul trupului este unul dintre cele mai grele, însă și darul lui Dumnezeu este pe
măsura efortului pe care -l facem. Dă sângele și vei primi Duhul este legea duhovnicească
a Ortodoxiei.
Binecuvântarea Domnului să fie peste toți tinerii care se angajează în războiul
duhovnicesc pentru curăția sufletească și trupească, singura dătătoare de fericire și de
mântuire.

NOTA:
Acest text a fost scris ca prefață a cărții Tinerii și sexualitatea . Înainte de trimiterea
cărții la tipar – după ce primisem prefața – am preferat să împart cartea în două. Dacă în
volumul Între iubire și păcat am adunat articolele care vorbesc mai ales despre
problemele și frământările tinerilor legate de viața sexuală, pentru volumul de față am
selectat textele care pot stârni interes și unor cititori mai în vârstă. Am pus prefața aici,
deși poate că era mai potrivit să o introduc în c elălalt volum; nu am vrut însă să îi sporesc
numărul de pagini. Așa am procedat și cu ultima anexă, cea care conține ecourile de la
cititori, din aceleași considerente.

Mea culpa…” sau de ce nu vin tinerii la Biserică? >>

– cuvânt către tinerii „puțin credincioși” –

Un seminarist ar putea afirma cu convingere că una dintre diferențele fundamentale
dintre Biserica Ortodoxă și cea catol ică este că, de -a lungul istoriei, Ortodoxia nu a
cunoscut greșelile grave care au desacralizat spațiul catolic. De la vânzarea de indulgențe
și până la inchiziție, tot soiul de inovații au ridicat semne de întrebare celor care
constatau o diferență între duhul Evangheliei și duhul Bisericii apusene instituționalizate,
care căuta mai mult puterea lumească decât călăuzirea sufletelor spre rai. Papa Ioan Paul
al II-lea (ca și alți ierarhi renumiți ai Bisericii catolice) și -a cerut public iertare pentru
unele greșeli, mai mici sau mai mari, ale Bisericii Catolice. Unii oameni au constatat că
există și ierarhi catolici care înțeleg unele greșeli ale Bisericii, dar prin această

constatare încrederea catolicilor în Biserica din care fac parte nu le -a crescut, ci l e-a
scăzut. „Mea culpa” venită din partea Bisericii Catolice era o dovadă foarte clară a
faptului că această Biserică, deși se consideră trup al lui Hristos, sau parte a trupului lui
Hristos, greșește. Adică nu respiră mireasma sfințeniei și adevărului. Gr av, foarte grav.
„Ce bine este la noi, că nu trebuie să își ceară iertare Patriarhul sau Sinodul nici
pentru indulgențe, nici pentru inchiziție. Ne -a ferit Dumnezeu de așa ceva. Situația de la
catolici e mult mai tristă…”
Până la un punct, sunt de acord cu această afirmație (de altfel, implicațiile ei se
observă într -o multitudine de forme în modul în care omul contemporan, din Apus sau
Răsărit, se raportează la Dumnezeul mărturisit de Sfânta Scriptură și de Sfânta Tradiție).
Mai mult încă, nu știu dacă ind ulgențele și inchiziția ar fi de fapt cele mai negre pete de
pe fața Bisericii catolice. Nu voi scrie aici însă despre problemele vecinului, pentru că
dacă vecinul e pe patul morții nu e un semn că eu sunt sănătos tun.
Eu cred că și credincioșii Bisericii Ortodoxe – printre care mă număr și eu – ar trebui
să își facă mea culpa , de la vlădică până la opincă. Pentru mai multe greșeli ale lor (vă
voi scrie mai încolo la ce fel de mea culpa mă refer). Și una dintre ele este modul în care
sufocăm fără să ne dăm seama glasul Evangheliei lui Hristos. Acum mă adresez tinerilor,
deci nu voi ramifica mai mult discuția: ce face Biserica Ortodoxă pentru tineri în secolul
XXI?
Ne pare bine că suntem singurii care am păstrat neschimbat adevărul mărturisit de
Hristos Dumne zeu, de Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți. Dar ne -a făcut vii acest adevăr?
Și cum am reușit să îl împărtășim altora?
„Tinerii sunt destrăbălați”, „tinerii sunt iubitori de patimi”, „tinerii sunt
neascultători”, „tinerii sunt fără frică de Dumnezeu…” Am auzit de multe ori aceste
constatări moraliste. Întrebarea mea este: au avut tinerii condițiile necesare pentru a
înțelege viața creștină sau nu?
„Dar ce, sunt predestinați la pierzanie? Bineînțeles că au avut -o…”
Nu, nu am zis că sunt predestinați la p ierzanie, nimeni nu e predestinat nici la bine,
nici la rău. Problema este că tinerii resping nu credința în Hristos, așa cum o mărturisește
Biserica prin glasul sfinților săi, ci resping un surogat de credință care nu îi convinge. De
ce un tânăr care a fo st crescut într -o familie cu adevărat creștină – și nu într -una creștină
numai în fotografii – se poartă cu totul altfel decât un tânăr care a crescut într -o familie
păgână, cu părinți necredincioși, sau într -una cu părinți care, deși credeau în Dumnezeu,
nu mergeau la biserică?
Se pot reproșa multe tinerilor. Dar și ei sunt în măsură să facă reproșuri…
Îndrăznesc, cu inima strânsă, să dau cuvântul tinerei generații, mai precis al acelei părți
din ea care stă departe de Biserică nu pentru că ar fi urâtoare de Hristos, ci pentru că
nimeni nu a încercat să îi vorbească despre El. Voi încerca să reproduc cuvintele pe care
mi le-a spus un tânăr cu care am stat de vorbă:
„Da, generația noastră este rebelă… Dar cum am fi putut fi altfel? Cine ne -a învățat
altceva? E atâta minciună în jurul nostru, e atâta răutate și mizerie în lumea oamenilor
mari, că noi nu ne dorim așa ceva. Suntem protestatari. Dar este singurul mod în care ne
putem exprima disprețul față de o societate care începe să semene cu un cadavru. Toți
vorbesc că e bine să fii cinstit, dar toți fură. Toți laudă adevărul, dar mint.
Cum să ne gândim la întemeierea unei familii, când vedem că familia e atât de
șubredă? Vrem dragoste, și ne dăm seama că familia e un loc în care dragostea este ucisă.
Sunt sp eriați preoții că sunt atâtea divorțuri. Și ce, e mai bine să stea oamenii împreună
fără să se iubească?

Oare asta Îi place lui Dumnezeu? O relație formală, în care nici unul nu e împlinit?
Nu ne trebuie așa ceva. Mai bine lipsă. Rămânem cu poveștile noas tre de iubire care, cu
toate minusurile lor, nu ajung la coșmarul unei căsătorii.
Ce am văzut în familiile noastre? Certuri între părinți, neînțelegeri… Și ce educație
am primit? Numai sfaturi să fim cuminți, sau amenințări cu bătaia dacă nu ascultăm. Dar
ce modele am avut în părinții noștri?
Și de ce suntem departe de Dumnezeu? Dar cine ne -a ajutat să fim aproape? Părinții
noștri nu calcă la biserică nici măcar de Crăciun, poate doar de Paști, la botezuri, nunți
sau înmormântări.
Iar profesorii de religie, majoritatea, nu sunt nici ei mai buni. Ne zic că fumatul e
păcat, dar în cancelarii fumează cot la cot cu ceilalți. Își țin orele cu plictiseală, și nu ne
spun nimic convingător.
Iar în biserică… Ce putem vedea? Creștini care sunt buni să facă morală dacă ne văd
că intrăm acolo îmbrăcați ciudat, și au atâta răutate când ne dau afară, încât nu ne mai
trebuie să călcăm altă dată.
E atâta teatru, atâta fățărnicie la creștini… Și nu e o constatare pripită. Avem doar
atâtea rude care semnează condica de prez ență la biserică, nelipsind la nici o liturghie.
Dar, când e vorba de împărțit moșteniri, sar toți cu gura mare, uitând de credință și de
înțelegere. Iar când e vorba de îngrijirea unui bunic, fug toți în toate părțile, că sunt
ocupați cu problemele lor. A sta e credința?
Ce să mai vorbim despre preoți? Preoți care vorbesc despre sărăcie, dar au mașini și
case scumpe, luate din bănuțul enoriașilor. Vorbesc despre post, în timp ce săracii mor de
foame, iar ei se îngrașă de la un an la altul. Preoți păcătoși? Vuiesc ziarele de știri
senzaționale despre ultimul chiolhan făcut de popi sau de ultimul divorț cerut de o
preoteasă înșelată. Sunt atâtea biserici goale din cauza preoților… Și dacă adulții nu
calcă prin ele, noi de ce ne -am duce?
Da, nu mergem la bise rică. Și asta nu pentru că nu credem în Dumnezeu. Nu pentru
că nu avem nevoie de dragostea Lui. Nu, avem atâta nevoie de Cineva care să ne iubească
cu adevărat, într -o lume atât de murdară.
Dar ne poate ajuta Biserica să cunoaștem dragostea lui Dumnezeu? N u credem asta.
Nu avem motive să credem asta. Așa că rămânem cu viața noastră, cu problemele
noastre, cu singurătatea noastră. Dacă Dumnezeu nu ne caută, noi nu știm să ieșim în
căutarea Lui. Lăsați -ne în pace…”
Scurt și la obiect. Nu am reușit să îmi aduc aminte toate reproșurile, dar înghițeam
în sec auzindu -le. Nu puteam contesta faptul că unele dintre ele erau foarte realiste. Nu
voi reproduce aici răspunsul pe care i l -am dat tânărului. Ci doar voi încerca să analizez
puțin justețea reproșurilor sale.
O primă observație este că ar fi foarte bine să fie mulți tineri în așteptarea lui
Dumnezeu, așa cum era tânărul acesta. Din păcate, mulți tineri sunt atât de prinși de
problemele lor zilnice, încât pur și simplu au uitat cu totul de Dumnezeu, despre a Căr ui
existență consideră că nu ar putea decât să îi stânjenească.
„Și deci, e mai bine să faci reproșuri Bisericii decât să îți vezi de viața ta?”
Nu, nu așa se pune problema. Nu e bine să faci reproșuri numai pentru a -ți justifica
îndepărtarea de Dumnezeu. Dar, în drumul spre Dumnezeu, mulți trec printr -o etapă de
rețineri, de întrebări, de contestări. Dar dacă la baza tuturor contestărilor stă foamea de
Dumnezeu, încă nu e rău. Neîncercând să își justifice păcatele, părintele Serafim Rose
spunea că atunci c ând – înainte de convertire – bea până se îmbăta, o făcea pentru că
simțea lipsa lui Dumnezeu. Căuta să își aline prin băutură starea aceea tensionată de lipsă

a lui Dumnezeu (pe mulți însă, alinarea setei de Dumnezeu prin satisfacerea patimilor i -a
dus sp re iad; nu putem generaliza excepțiile).
Sunt tineri, asemenea lui Eugen Rose, care simt lipsa lui Dumnezeu. Ar vrea să
creadă, dar se poticnesc de o mulțime de obstacole. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că,
dacă drept -credincioșii ar fi trăit cum trebuie, păgânii s -ar fi convertit la credința
creștină. Încerc să adaptez puțin cuvintele sale: dacă oamenii maturi ar fi trăit credința
creștină cum trebuie, atunci tinerii nu ar mai fi trăit ca păgânii… Și acum, eu ce fac? Le
iau apărarea tinerilor destrăbălați ? Deci automat îmi exprim acordul față de
destrăbălarea lor? Nu, în nici un caz. Dar îi iubesc pe tineri, și cred că orice creștin ar
trebui să îi iubească și să își dorească convertirea lor (folosesc termenul de convertire
pentru că, deși acești tineri au primit Botezul în copilărie, nu au trăit ca niște mădulare
ale Bisericii).
Să vorbim puțin despre reproșurile de mai sus. Cred că pot fi reduse la următoarele
lucruri: că tinerii nu au parte de o catehizare specială, că nu au găsit în familiile lor
modele de credință, că se smintesc de ceea ce văd la unii creștini, la unii profesori de
religie și chiar la unii preoți.
Nu cred că vreunui om i -ar fi ușor să respingă dragostea lui Dumnezeu după ce a
cunoscut -o. Tinerii o resping fără să știe ce resping. Ei vă d în Dumnezeu doar idolul pe
care îl adoră inconștient creștinii fățarnici, creștinii formaliști sau chiar creștinii care
iubesc păcatul mai mult decât mântuirea. Pe tineri nu i -a ajutat și nici nu îi ajută
aproape nimeni să înțeleagă dragostea lui Dumneze u. Până și răstignirea lui Hristos o
privesc ca pe un gest comercial, de plată pentru păcatele oamenilor, ca pe o reglare de
conturi între Părintele Ceresc și omenirea reprezentată de Dumnezeu -Omul Hristos. Nu o
înțeleg ca pe cea mai mare dovadă de dragost e.
În ce ar trebui să constea catehizarea tinerilor? Prin ce se deosebesc ei de oamenii
maturi? Nu sunt și unii și alții chemați la aceeași mântuire? Ba da. Numai că tinerii au
nevoie să li se vorbească într -un limbaj accesibil, cu cât mai puține arhaisme, cu cât mai
puține refrene. Ei fac alergie la limbajul de lemn. Și asta nu e rău. Alergia lor este
motivată de faptul că limbajul de lemn ascunde lipsa unei relații vii cu Hristos, este semn
al uscăciunii, al micimii sufletești, al discrepanței dintre mesa j și propovăduitorul
acestuia (un preot sporit în viața duhovnicească, oricât de simplu ar fi, nu folosește
limbajul de lemn).
Mesajul creștin nu se adresează roboților, nici altor produse fabricate în serie. Și așa
cum un profesor universitar se adreseaz ă într -un fel în fața unor politicieni și în alt fel
unor muncitori, tot așa și slujitorii Bisericii ar trebui să se adreseze într -un fel aparte
fiecărei categorii de ascultători. Dacă încerci să îi iei pe intelectuali doar cu minuni din
Viețile Sfinților, îți vor râde în față. Dacă încerci să îi iei pe muncitori doar cu învățături
dogmatice, nu vor înțelege nimic. Tot așa, dacă încerci să le vorbești tinerilor într -un
limbaj pe care nu îl înțeleg, rezultatul va fi îndoielnic.
Totuși, de ce sute de ani nu s -au scris decât foarte puține texte adresate tinerilor?
Un posibil răspuns ar fi că vreme de veacuri tinerii au avut parte de educație creștină în
familie. Și această educație dădea cele mai bune roade. Nu era nevoie ca tinerii să alerge
foarte mult ca să primească răspunsuri la întrebările lor privitoare la rostul omului, al
lumii, la păcat, la mântuire. Cele mai multe răspunsuri le primeau chiar de la părinții lor
care trăiau pentru Dumnezeu. Și, când părinții nu știau să răspundă, atunci tinerii se
sfătuiau cu preotul din sat, care le alunga nedumeririle. Dacă nu totdeauna, de cele mai
multe ori.
Dacă ne gândim că până la apariția tiparului era foarte greu să faci rost de o carte
(valoarea unei cărți fiind foarte mare), este lesne de înțeles de ce se scri au mai ales cărți
care erau cu adevărat de folos și necesare (Gutenberg a inventat tiparul pe la jumătatea

secolului al XV -lea; marea majoritate a sfinților teologi cinstiți de Biserică au trăit înainte
de această perioadă). Pe de altă parte, sfinții nu fă ceau nimic inutil: câtă vreme îi
învățau pe creștini cum să își crească copiii în frica lui Dumnezeu, și copiii creșteau pe
calea credinței, nu este de mirare că nu sunt prea multe scrieri care să îi călăuzească pe
tineri spre Biserică. Sunt în schimb mult e, foarte multe pentru oamenii credincioși.
Nevoia reală de cărți duhovnicești pentru tineri s -a acutizat de la Revoluția Franceză
încoace. Necredința s -a luptat să dărâme orice bastion al credinței, modernismul să
spulbere tradiționalismul. Comunismul a d at una dintre cele mai puternice lovituri
Bisericii. Este deci de înțeles de ce, după căderea comunismului, mulți tineri au simțit
nevoia să găsească în cărțile religioase răspunsuri la întrebările esențiale. De ce lipsesc
astfel de cărți? Sau mai bine zis de ce sunt atât de puține cărți pentru această categorie
de cititori? Vlădica Varnava Beliaev, un episcop rus nebun pentru Hristos care a fost
prigonit de călăii fiarei comuniste, a scris și literatură pentru tineri. El, care scrisese cărți
teologice de o adâncime duhovnicească extraordinară, și -a găsit timp și pentru așa ceva.
Considera că tinerii nu pot fi lesne receptivi la scrierile Sfinților Părinți, care sunt prea
greoaie pentru ei. Și eu împărtășesc același punct de vedere. Și constat că există puți ne
care se adresează tinerilor ce se află la primii pași în viața creștină, și cu atât mai puține
cărți care îi pun pe gânduri pe tinerii care stau departe de Biserică…
Nici în ce privește catehizarea directă situația nu este mai bună. Preoții ortodocși
abia acum iau în vizor un teritoriu pe care sectele l -au asaltat de mult: maidanul,
teritoriul de după blocuri . Experiența acumulată în Occident – cu găștile de drogați, de
rockeri, de rebeli – îi ajută pe sectanți să sporească într -o lucrare misionară în ca re
ortodocșii fac abia primii pași. Trist, nu? Sectele s -au specializat atât de bine în
ademenirea tinerilor obișnuiți, încât își permit să facă misiune și între golanii cartierului.
Pe când noi abia avem grijă de puținii tineri care calcă pragul Bisericii …
Nu încerc să laud sectele. Ci încerc să arăt că se poate face misiune și acolo unde
Biserica șovăie să o facă.
Ce s-a întâmplat? Biserica a primit în secolul XX o lovitură decisivă: prigoana
comunistă, deși a născut mulți mucenici, a reușit să îi îndepăr teze pe mulți de credință.
Diavolul, înțelegând că prin prigoane întărește Biserica, și -a dat seama că trebuie să îi
rupă pe mucenici de restul credincioșilor, să îi convingă pe oameni că mucenicii sunt
dușmani ai statului, ai progresului, ai păcii. Poporu l, în loc să se lase binecuvântat de
sângele mucenicesc, s -a lăsat păcălit de diavol și s -a îndepărtat de Biserică. Prima etapă
a constat în trecerea de la credința mărturisită de Biserică și trăită în comuniune cu
preotul și cu ceilalți creștini la credin ța lipsită de manifestări exterioare („cred în sufletul
meu, nu am nevoie de altceva…”). A doua a fost înlocuirea acestei credințe superficiale
cu indiferența religioasă. Următoarea etapă a fost ateismul, negarea existenței lui
Dumnezeu. Ultima etapă a ate ismului a fost prigonirea credinței în Dumnezeu.
Prigoana comunistă a schimbat radical istoria Bisericii și, implicit, istoria lumii. Mulți
sfinți care au trăit în acea vreme au profețit că după căderea comunismului va veni o
perioadă de scurtă înflorire a Bisericii, după care va veni sfârșitul lumii. „Înflorirea”
Bisericii – la care de altfel asistăm – este un proces firesc: după ce omului i s -a impus să
ducă o viață fără Dumnezeu, după căderea lanțurilor ateismului unii au pornit pe calea
Bisericii. Dar r ăul care a prins rădăcini în conștiințele maselor nu se va lăsa exorcizat : își
va spune cuvântul și, în cele din urmă – în vremurile apocaliptice -, va triumfa. Dar
biruința sa va fi de scurtă durată.
Nu e deci de mirare că în secolul XX a cam lipsit misio narismul îndreptat spre
tineret. S -a încercat sugrumarea oricărei tentative de misionarism ortodox, indiferent de
categoria țintă. Călăii comuniști s -au arătat mai crânceni decât prigonitorii din primele
veacuri ale Bisericii.

Dar ce s -a întâmplat cu spați ile ortodoxe în care credința nu a fost prigonită? Același
lucru care s -a întâmplat cu întreaga lume: secolul XX a fost perioada unei puternice
învieri a păgânismului, a fost perioada în care omul s -a luptat din toate puterile să
dărâme orice urmă de tradi ționalism și să trăiască după propriile pofte și patimi. Ce a
făcut comunismul în unele țări a făcut iubirea de patimi în altele. Prigoana pe care
credința creștină a suferit -o de la călăii comuniști nu a avut roade mai rele decât cea
suferită de la idolii desfrâului, pe care lumea i -a îmbrățișat și îi mai îmbrățișează și
astăzi.
De ce nu sunt mai mulți tineri în biserică? Și pentru că părinții lor nu au fost în
biserică atunci când erau tineri. Securitatea comunistă interzisese în mod special
catehizarea t inerilor. Mulți preoți au fost aruncați în închisoare pentru că au îndrăznit să
calce această interdicție și să le vorbească tinerilor despre Dumnezeu.
De ce sunt atât de vlăguiți mulți dintre creștinii din zilele noastre? Pentru că
prigonitorii comuniști au avut grijă să îi închidă sau să îi ucidă pe creștinii râvnitori.
Împreună cu ei i -au persecutat și pe preoții, diaconii, arhiereii și monahii iubitori de
Hristos. (Sinodul Bisericii Ruse a canonizat o mare parte dintre aceștia.)
Cât despre preoții sau p rofesorii de religie care nu își împlinesc datoria cum trebuie,
îi va judeca Însuși Hristos, nu trebuie să îi mai judecăm și noi. Numai că ei sunt
exponenții bolnavi ai unui organism bolnav. Cum ar fi putut răsări niște preoți păcătoși
dintr-o obște cu ade vărat creștină? Cum ar fi avut loc profesorii de religie păcătoși într -un
mediu sănătos?
Oricum, prea mult se face vâlvă cu preoții păcătoși, și prea puțin se vorbește despre
preoții cu viață sfântă. Da, există preoți și monahi care sunt urmași vrednici ai sfinților
din vechime. Numai că mass -media nu vrea să audă de ei. Și nici lumea iubitoare de
păcat, pentru că îi consideră un fel de extremiști. Ceea ce într -un fel și sunt: pentru că
sunt ucenicii lui Hristos, ai Celui care a întors lumea pe dos. Sau, ma i bine zis, ai Celui
care a încercat să aducă la starea normală lumea întoarsă pe dos.
Date fiind condițiile acestea, adică cu atâta apostazie în jur, mai au oare vreo șansă
tinerii să ducă o viață curată? Când desfrâul face victime prin atâtea mijloace, m ai poate
rezista cineva curselor diavolului?
Paradoxal, da. Pentru că cel care ține partea celor slabi este tocmai Dumnezeu.
Oricât de variate ar fi modurile prin care diavolul propovăduiește desfrâul, oricât de slabi
ar fi creștinii, oricât de fățarnici a r fi cei care se grăbesc să îi gonească pe tineri din
biserică – dacă au venit cu blugii rupți sau cu alte „drăcovenii” –, totuși Dumnezeu
găsește un mijloc să ajungă la sufletele tinerilor. Cu greu, e adevărat. Dar reușește. Când
lumea va fi atât de perve rtită încât Îl va respinge cu totul pe Dumnezeu, va veni sfârșitul.
Dar mai e până atunci.
Oricum, niciodată viața creștină nu a fost ușoară. Nu mă refer neapărat la perioada
primelor prigoane, când un botez era o invitație în alb la chinuri și mucenicie. Mă refer
mai ales la perioadele mai liniștite ale Bisericii. Da, nici în acele perioade diavolul nu a
intrat în concediu. Întotdeauna, indiferent de vreme, el s -a luptat să îi câștige pe oameni
în ghearele sale. Cu toate eforturile sale, mai există totuși preoți cu viață sfântă, și
monahi iubitori de nevoință, și familii creștine care strălucesc în întunericul lumii.
Tinerii nu sunt predestinați la iad, chiar dacă parcă Biserica nu reușește să bată la
poarta inimilor lor destul de tare pentru a se face auz ită. Chiar dacă misiunea Bisericii în
rândul tinerilor este destul de timidă, totuși misiunea pe care o face Hristos, capul
Bisericii, în rândul lor este din ce în ce mai puternică. Aflăm din Sfânta Scriptură că, unde
s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul (Rom. 5, 20). E firesc să fie așa: altfel, oamenii nu
ar fi reușit să reziste unor ispite atât de mari. Numai că, oricât de mari sunt ispitele,

întotdeauna oamenii le pot face față. Dumnezeu le dă întotdeauna puterea de a rezista.
Așa cum i -a întărit pe m ucenicii care erau arși pe rug.
Da, le este greu tinerilor să se apropie de Biserică. Dar Hristos îi cheamă la El din ce
în ce mai puternic. El vede frământările lor, vede căderile lor. Și le întinde mâna pentru
a-i ridica.
De ce nu vin tinerii la Biserică ? Poate și pentru faptul că nu aud chemarea Bisericii,
poate și pentru că cei care poartă numele de creștini nu îi ajută să asculte această
chemare.
Am început cuvântul de față exprimându -mi reținerea față de afirmația că numai
Biserica Catolică trebuie să facă mea culpa , pentru că numai slujitorii ei au greșit – prin
inchiziție, vânzarea de indulgențe și alte inovații asemănătoare. Cineva spunea: „Cred că
într-un fel și Biserica Ortodoxă ar trebui să facă mea culpa față de săracii pe care nu îi
ajută nimen i, față de homosexualii pe care nu îi catehizează nimeni, față de aurolacii din
canale pe care nimeni nu îi bagă în seamă”. Și lista aceasta ar putea continua: față de
tinerii care sunt trecuți cu vederea, față de intelectualii care sunt arătați cu degetul ca
dușmani ai credinței, deși nimeni nu încearcă să îi catehizeze, …
Dar nu rezolvăm nimic constatând anumite lipsuri.
Totuși, eu nu cred că Biserica ar putea să își facă mea culpa . Biserica este sfântă,
este Trupul lui Hristos. Biserica nu poate greși. Pot greși mădularele ei, care sunt
oamenii, adică noi.
Da, noi, ortodocșii, ar trebui să ne facem mea culpa pentru lipsa noastră de dragoste
față de cei care stau departe de Hristos. Un ierarh ortodox a făcut mea culpa pentru
faptul că a colaborat cu Secur itatea, și astfel greșeala recunoscută i -a fost „pe jumătate
iertată” (de opinia publică, la nivel omenesc, că păcatele nu le iartă decât Dumnezeu
prin duhovnic). Eu nu la o recunoaștere publică a păcatelor mă refer. Ci la o recunoaștere
sinceră a unui ast fel de păcat în fața duhovnicului. De altfel, în Pelerinul rus – una dintre
cele mai citite cărți duhovnicești – vedem cum un părinte îmbunătățit recomandă ca la
fiecare spovedanie creștinii să spovedească și faptul că nu arată destulă dragoste
aproapelui lor. Or, faptul că nu facem mai mult efort pentru a -i apropia de Hristos pe cei
care stau departe (și nu mă refer aici la impunerea credinței în stil inchizitorial, ci la
mărturisirea jertfelnică, așa cum au făcut -o Sfinții Apostoli) este o dovadă că nu îi iubim
destul. Și că nu plinim porunca de a ne iubi aproapele. Ce iubire este aceea de a -l vedea
pe cel iubit că merge pe drumul spre prăpastie, în timp ce tu te gândești doar la
problemele tale?
Da, tinerilor, să știți că pe Hristos Îl doare faptul că pre a puțini preoți și credincioși
ard de dorul de a vă lua de mână și de a vă aduce în biserică… Dar să știți că Hristos Se
bucură de fiecare dată când unul dintre voi pornește pe calea mântuirii. Nu uitați că, și
dacă vi se pare că Hristos v -a uitat, El abia așteaptă să găsească portița prin care să intre
în inimile voastre.
Iar noi, ceilalți, ar trebui să ne rugăm mai mult pentru voi, să ne doară că nu vă
ieșim în întâmpinare. Ar trebui ca la fiecare spovedanie să spunem și pentru asta: „Mea
culpa…”. Dacă vo m face așa, viețile noastre – și implicit relația noastră cu voi – se vor
schimba. Iar vouă vă va fi un pic mai bine, adică un pic mai ușor să veniți spre Biserică.
Nu-i așa?
Fiul Omului va mai găsi, oare, credință pe pământ? >>

În articolul Cele șapte păcate biblice vor fi „modernizate”2, Bogdan Mariniță scria:
„Biblia pare să fi rămas în urma vremurilor, tot mai mulți cercetători și oameni simpli

dorind o modificare a listei celor șapte păcate capitale. Un sondaj realizat într -o emisiune
difuzată la postul de televiziune BBC a scos la iveală faptul că oamenii nu se mai recunosc
în lista celor șapte interdi cții fundamentale pe care se bazează religia creștină3. (…) Chiar
cuvântul «păcat» ar putea să sufere niște modificări – după cum afirmă Roger Rigg,
profesor de filosofie la Universitatea Warw ick: Cuvântul «păcat» pare să fie «teribil de
demodat și (un cuvânt) care pune etichete». Ross Kelly, prezentatorul emisiunii unde a
fost prezentat studiul, e de părere că atitudinea oamenilor față de păcat s -a schimbat:
«Suntem mai puțin preocupați de cel e șapte păcate capitale și ne interesează mai mult
acțiunile care ar putea face rău celorlalți», a explicat Kelly”.
Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că în loc să ducem lupta cu patimile stăm să ne
ocupăm numai de cei care tulbură viața societății (criminal i, teroriști, fanatici
religioși4…).
Joe Dallas, un fost activist homosexual5, scria în articolul său Răspuns „teologiei”
homose xualilor6 despre legătura dintre răspândirea păcatului7 și împuținarea credinței:
„Un sondaj recent a arătat că 66% (două treimi ) dintre americani nu mai cred că există
«adevăr absolut». (…) Sociologul George Gallup Jr. a menționat aceasta în (lucrarea)
Religia poporului: credința americanilor în anii ’90 ). «Deși religia este foarte la modă în
America, declară el, ea este într -o mare măsură superficială. Există un vid de cunoaștere
între credința declarată a americanilor și cele mai elementare noțiuni despre acea
credință». Pe scurt, cei care se prezentau drept creștini în anii ’90 erau ignoranți în
învățăturile Scripturii. Învățătu ra a devenit mai puțin importantă decât sentimentele
plăcute; într -adevăr, un studiu al USA Today arăta că, din cei 56% dintre americanii care
merg la biserică8, 45% fac aceasta pentru că «e b ine pentru tine», iar 26% pentru «pacea
minții». Învățăturile specifice păreau neimportante. Dacă noțiunile de «adevăr» și
«învățătură» devin neimportante pentru creștinii din America, mai poate supraviețui
ideea de «păcat»? Probabil că nu; 25% dintre creș tinii intervievați în 1993 considerau că
păcatul e un «concept depășit». «Amenințarea păcatului era ca o umbră pentru noi»,
scrie Cornelius Plantinga în Christianity Today . «Creștinii urau păcatul, se temeau de el,
fugeau de el. Dar azi, această umbră s -a dus. Astăzi, acuza că ai păcătuit se face deseori
cu un zâmbet malițios». Adevărul Scripturii nu a fost niciodată atât de amabil. Sfântul
Ioan Botezătorul era ferm cu fariseii (Matei 3, 7 -8), Mântuitorul l -a mustrat pe Petru când
acesta a încercat să -L împ iedice în lucrarea Sa (Matei 16, 22 -23), iar Apostolul Pavel certa
întotdeauna ipocrizia, chiar dacă era vorba de un creștin de seamă (Gal. 2, 11 -14). Cu
alte cuvinte, trebuie să fim amabili. Dar niciodată în dauna Adevărului”9.
Și pe această temă mi -ar fi fost mai ușor să scriu despre relele din ograda vecinului
decât despre relele din ograda mea. Scriind despre vecin, îmi pot imagina că sunt mai
bun decât el… Dar în articolul de față nu mi -am propus să arăt cât de mare e apostazia în
America, ci – folosindu -mă de sondajele respective – vreau să arăt că modul în care ne
raportăm la învățătura lui Hristos ne influențează în mod direct faptele…
Românii se pot lăuda că peste 80% dintre ei sunt ort odocși10. Dar s -a pus oare
întrebarea de ce procentul românilor care merg la biserică este atât de mic? Răspunsul
este simplu: pentru că ne place să fim ortodocși numai cu numele. Oare câți d in țara
noastră merg la biserică în fiecare duminică? Un exemplu cred că este grăitor pentru
modul în care mulți români înțeleg credința creștină. Cum știu românii să se bucure de un
botez sau cum știu să se poarte la o înmormântare sau la o masă de parast as? (Dar nu
vorbesc numai de ortodocșii români, ca și cum ceilalți – grecii11 sau rușii sau bulgarii – ar
fi din alt aluat12.) Să fim sinceri: dacă am pune pe o balanță cât îi interesează bucatele
pe invitații la un botez, și cât îi interesează mântuirea noului botezat, balanța ar fi în
favoarea bucatelor13.
Întreba rea14 lui Hristos: Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credință pe
pământ? (Luca 18, 8) pare să fie din ce în ce mai apăsătoare. Răspunsul la întrebare ni l -a

dat tot El, când ne -a spus că Biserica lui nu va fi biruită de diavol, ceea ce înseamnă că
până la sfârșitul lumii vor exista creștini, preoți și ierarhi care vor păstra nestinsă candela
dreptei credințe: Dar voi cine ziceți că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu ești
Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i -a zis: Fericit ești, Simone,
fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți -au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.
Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Me a și porțile
iadului nu o vor birui (Matei 16, 15 -18). Da, Hristos a zidit Biserica pe piatra cea tare a
credinței că El este Fiul lui Dumnezeu cel viu15, și această Biserică16 va rezista până la
sfârșitul veacurilor17. Dar – după cum ne arată atâtea și atâtea profeții – vor fi din ce în ce
mai puțini oamenii care v or trăi Ortodoxia…
Hristos nu a întrebat dacă la A Doua Sa Venire va mai găsi fecioare pe pământ, nici
dacă va mai găsi postitori, ci a întrebat dacă va mai găsi credință… Pentru că, fără
credința cea adevărată, fecioarele pot fi neînțelepte ca cele pomeni te în Evanghelie, iar
postitorii pot fi ca fățarnicii pe care El i -a mustrat de atâtea ori18.
Unii oameni, după ce au trăit ani de zile în păcat, sau unii tineri – care poate s -au
scârbit de păcat numai după câteva luni de „practică” – simt nevoia unei schimbări în
viața lor. Numai că le este foarte greu să se schimbe… Pentru că duhul acestei lumi îi
presează puternic… Schimbarea în viață nu trebuie să înceapă cu renunțarea la un păcat
sau alt ul. Trebuie să înceapă prin dobândirea credinței, și prin întărirea în credință… Fără
credință, am putea renunța poate la un păcat trupesc… Dar ar fi trebuit să ne dăm seama
că păcatul necredinței este mai mare decât păcatele trupești… Și pe acesta ar fi t rebuit
să îl lepădăm primul.
Da, nu este ușor să crezi în Dumnezeu, să te lași călăuzit de învățăturile Bisericii.
Este pur și simplu o aruncare în gol, este asumarea unui cutremur lăuntric. Totul se
surpă, vechile repere pălesc… Dar apare ceva nou. Ceva c are îți dă putere să te lupți cu
lumea întreagă… Mai exact, ceva care îți dă putere să birui înțelepciunea, obiceiurile și
păcatele acestei lumi.
Dobândiți credința… Fără ea, degeaba vă luptați să deveniți mai buni, mai frumoși,
mai virtuoși. Degeaba încer cați să renunțați la păcate. Sufletele voastre sunt prea
sensibile ca să se poată hrăni numai din interdicții. Sufletele voastre au nevoie în primul
rând de Dumnezeu… Da, de Dumnezeu, Căruia îi facem atât de puțin loc în viețile
noastre… Să credem în Dumne zeu, și toate se vor schimba, toate vor fi binecuvântate.
Pentru unii, drumul va fi mai ușor, pentru alții, mai greu – cu poticniri și căderi –, dar
pentru toți cei care îl aleg cu sinceritate va fi un drum al împlinirii…
Din păcate, facem și noi ca americ anii: unii mergem la biserică pentru „pacea
minții”, alții pentru că „e bine”, dar foarte puțini mergem să ne întâlnim cu Hristos… Da,
Dumnezeu e pretutindeni19, dar ne așteaptă în biserică p entru că acolo e casa Lui… Să nu
încercăm să ne fabricăm o credință personală, ci să primim credința la care El ne -a
chemat, întemeind Biserica, al cărei Cap este…
Și să nu uităm că Hristos ne -a invitat la masa cea împărătească – să ne hrănim cu
Sfânta Împ ărtășanie, care este Trupul și Sângele lui. Numai această împărtășire – la care
ne cheamă Biserica – ne poate fi cu adevărat „spre iertarea păcatelor și spre viața de
veci”…

NOTE:
2 Liberta tea, 11 februarie 2005.
3 Din această formulare ne dăm seama că autorul articolului scrie despre credința creștină
fără să aibă cunoștințe elementare. „Religia” creștină nu se bazează pe anumi te „interdicții
fundamentale”, ci pe învățătura despre Întruparea și Învierea lui Hristos, care a pătimit

moarte pe cruce pe mântuirea noastră. Din păcate, anumite referiri imprecise la credința
creștină i -au făcut pe unii să stea departe de Hristos, pentr u că nu au știut să discearnă ce e
adevărat și ce e fals…
4 Trebuie însă să avem grijă ca nu cumva de fanatism religios (acuzație care pentru teroriștii
musulmani e „laudă”) să fie învinuiți și noii mărturisitori ai Bisericii… Dacă Sfinții Apostoli ar
mărturisi astăzi credința în Înviere, lumea i -ar condamna cu siguranță și i -ar martiriza, așa
cum a mai făcut -o și acum două mii de ani… Ar fi considerați „pericol public” – și într -un fel
pe bu nă dreptate, pentru că ar duce o luptă necruțătoare împotriva păgânismului și desfrâului
contemporan…
5 După ce s -a lepădat de păcatul homosexualității, Joe Dallas a scris trei cărți despre
homosexualitate: Dorințe în conflict , Păcate neiertate și O mare deziluzie: un răspuns pentru
mișcarea „homosexualilor creștini” . Articolul din care am extras citatul demontează
argumentele așa -zis teologice pe care le invocă homosexualii pentru a dovedi c ă păcatul lor
nu e de fapt păcat.
6 Întrucât însă mișcările homosexuale din România nu militează pentru recunoașterea
identității lor „creștine”, nu am considerat că este necesar să analizez a ici acest subiect.
Cred că această „identitate” și -a găsit susținători în Occident tocmai deoarece creștinismul
occidental s -a îndepărtat nu numai de învățăturile dogmatice ale Sfintei Scripturi și ale
Sfinților Părinți, ci s -a îndepărtat încet -încet și de învățăturile morale tradiționale. Așa cum
dreapta -credință (ortodoxia) este legată de lucrarea binelui, de dreapta -făptuire
(ortopraxia), tot așa reaua -credință (erezia) este legată de lucrarea patimilor. Totuși, deși în
România situația este încă liniști tă, s-ar putea ca în câțiva ani de zile „teologia
homosexualilor” să fie propovăduită și la noi…
7 Promovat și prin această schimbare axiologică: dacă prin păcat înțelegem numai ce
dăunează î n plan social comunității, atunci putem fi pedofili, homosexuali – nu contează, tot
„virtuoși” suntem.
8 Numărul poate stârni confuzie: dar prin „biserici” se înțeleg în mod obișnuit – în mod greșit
– toate confesiunile și sectele creștine.
9 Material preluat de pe www.homosexualitate.ro , unul dintre cele mai interesante site -uri
despr e păcatul homosexualității.
10 Potrivit datelor preliminare ale sondajului făcut de Institutul Național pentru statistică în
martie 2002, 86,7% dintre români s -au declarat de religie ortodoxă (Viața Cultelor , Anul X, nr.
469-470 din 23 August 2002).
11 M-a întristat să văd cum, de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la catedrala din
Salonic în care se află moaștele sfântu lui, personalitățile politice și -au făcut apariția abia
spre sfârșitul slujbei, în aplauzele oamenilor, fiind salutați de garda militară. Oare ce
aplaudau oamenii, faptul că politicienii vin la biserică numai pentru spectacol? Aplauzele lor
mi se păreau în că o dovadă că trăim vremuri post -creștine…
12 Deși mulți credincioși care au fost în pelerinaje în Rusia spun că în plan duhovnicesc se
vede mult mai puțin influența devastatoare a Occidentu lui. Un pelerin care a fost în Georgia
îmi spunea că acolo viața e încă și mai diferită: tinerii se căsătoresc la vârste mai fragede,
lumea e mai așezată etc.
13 Și la fel s -ar înclina dacă d e partea cealaltă ar fi interesul celor care vin la un parastas
pentru mântuirea celui adormit (că mortul a părăsit lumea aceasta în păcat sau dacă a murit
spovedit și împărtășit, nu contează; important este să fie mâncarea bună…).

14 Hristos a pus această întrebare pentru ca oamenii să cugete la răspunsul ei, nu pentru că
nu știa viitorul. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are cunoaștere deplină asupra trecutului,
prezentului și viitorului. Asta nu înseamnă că suntem predestinați să facem binele sau răul –
nu, responsabilitatea alegerii este în „mâinile” noastre. Preștiința lui Dumnezeu nu
influențează libertatea noastră…
15 Catolicii consideră că piatra pe care s -a întemeiat Biserica a fost Sfântul Apostol Petru.
Dar textele Sfinților Părinți și ale părinților Bisericii din primele veacuri (documente pe care
catolicii le trec cu vederea…) ne arată că – potrivit predaniei apostolice – cuvântul
Mântuitorului se referea la credința lui Petru, și nu la persoana acestuia… (Mai ales că
apostolul respectiv, Petru, s -a lepădat de Hristos în vremea pătimirii Sale.)
16 După cum au t âlcuit într -un cuget sfinții care au trăit în secolele trecute, e vorba de
Biserica Ortodoxă, cea „una sfânta, sobornicească și apostolească”, singura care a păstrat
neschimbată învățătura Mântuitorului și a Sfintei Scripturi…
17 Ereziile au venit, au trecut – lăsând loc altora –, dar Biserica a rezistat și va rezista.
Celelalte secte nu vor putea rezista în fața prigoanei antihristice de la sfârșitul vremurilor.
18 Da, și fecioria, și nevoințele își au cununa lor. Dar trebuie să fie însuflețite de dreapta
credință…
19 Fără să Se identifice însă cu lumea (creația Sa) , așa cum cred yoghinii sau alți panteiști…

Interzis minorilor >>

„«Cum e afară? Afară e frumos, e soare, lumină, aer… Afară sunt mângâieri,
alintări, cuvin te dulci. Afară e totul. Dar aici? Aici e plictiseală mare. Și nu mai
rezist…Vreau să evadez. Dar cum să evadez? Am bătut toată ziua cu pumnii în pereții
camerei strâmte în care mă aflu, dar degeaba. Mai am de stat vreo trei luni. Adică în jur
de nouăzeci de zile… Îmi plănuiesc evadarea de atâta vreme, numai că planurile mele nu
sunt bune de nimic…»
Cine oare pune așa problema? Oare hoțul care a spart Banca Națională? Oare
ministrul prins cu mâna în banii ministerului? Oare profesorul pedofil care a ajuns d upă
gratii? Nu, băieți. Eu însumi gândeam așa, când stăteam în pântecele mamei mele. Am o
memorie foarte bună, de altfel în școala generală le povesteam colegilor la ora de
anatomie ce experiențe tari am trăit în burta mamei…”
Dacă vreunul dintre noi ar au zi o astfel de relatare, l -ar considera pe vorbitor – pe
bună dreptate – mincinos și stupid; nimeni nu poate avea amintiri atât de „bătrâne”. Și,
la limită, chiar dacă am putea să ne amintim cum a fost în burta mamei, oare ce amintiri
ar fi acelea?
De unde să știe bebelușul cum e afară? Și ce motive ar avea să creadă că e mai bine
pentru el acolo? Și dacă ar veni pe lume la patru luni, nu i -ar fi deloc mai bine.
Da, afară e și soare, și aer, și se găsesc și cuvinte dulci, numai că organismul lui nu
e pregăt it pentru o astfel de aventură. Așa că, bebe, mai stai acolo că stai bine. O să
vină și vremea ta…

Mulți copii și tineri sunt fascinați de universul oamenilor mari. Când un puști se
apucă de fumat, i se pare că este mai interesant decât prietenii săi și c ă este mai băgat
în seamă de fete. Nu contează că fumatul îi distruge organismul, nu contează că poate

peste ani de zile va regreta amarnic faptul că s -a apucat de fumat, ci contează doar că el
este mai „tare”.
Cu trecerea timpului, își va da seama că eroi smul său a fost gratuit. Fetele care s -au
lăsat impresionate de vitejia lui au fost cele mai ieftine prietene. Așa că s -a zbătut
degeaba. Numai că timpul nu se întoarce înapoi…
În ziua de astăzi există atâtea filme și reviste nerecomandate minorilor. Și to tuși
aceștia le caută, iar dacă le prind, le devorează ca niște canibali. De ce? Pentru că sunt
dornici de experiențe cât mai tari…
Am trăit eu însumi fascinația aceasta. Când eram elev de liceu, am fost prieten cu o
fată cu câțiva ani mai mare decât mine. Și eram pur și simplu fermecat de universul ei.
Timpul petrecut în garsoniera ei era pentru mine un prilej de a mă simți mai tare decât
colegii mei care se plimbau prin parcuri cu prietenele lor.
Cum văd lucrurile acum? Ca și cum mi s -ar fi furat o parte din copilărie. Dacă aș
putea, aș lua un burete să șterg acea aventură din viața mea. Și nu e singurul capitol pe
care aș vrea să îl șterg…
„Ei bine, moșule, după ce ai călcat în străchini, e ușor să fii moralist. Ia lasă -ne să
ne bucurăm de vârsta noastră …”
Vă las, băieți. Numai că, vrem sau nu, în viața noastră avem de parcurs anumite
etape. Și, dacă vreți să cunoașteți prea devreme lumea adulților, veți intra în ea ca niște
spioni. Asta pentru că nu aveți interfața care să vă ajute să o înțelegeți.
„Dar de ce spui că nu înțelegem lumea adulților? Noi am fumat – și poate că nu
numai tutun, ne -am îmbătat, am făcut dragoste și sex, oare ce ne -a scăpat?”
Nimic, aparent nimic, s -ar putea răspunde. Dacă lumea adulților ar fi o lume ale
cărei valori ar fi doar p lăcerile trupești, atunci într -adevăr ar merita să te lupți să le
cunoști cât mai repede. Dacă singurul sens al vieții este să te bucuri de trup, atunci fă -o
fără să eziți.
Numai că oamenii nu sunt animale… Viața ne -a fost dată de Dumnezeu într -un scop
mai înalt, ca să cunoaștem bucuria și împlinirea veșnică.
Așa că… alegeți în cunoștință de cauză: ori vă străduiți să depășiți cât mai degrabă
barierele vârstei voastre, și atunci veți cunoaște lumea adulților în toată stricăciunea,
mizeria și banalitatea ei, ori încercați să faceți cele potrivite vârstei voastre.
Sunteți curioși, e adevărat. Asta pentru că adulții lasă impresia că lumea păcatului e
o lume de preț, pe care vă simțiți ispitiți să o cunoașteți. Numai că nu puteți să o
cunoașteți fără ca ea să îș i pună amprenta pe sufletele voastre. Nu poți să spui: „intru în
ea zece minute și apoi plec”. Nu, pentru că fascinația ei este mare și, după ce intri în ea,
te leagă imediat cu lanțuri. Că de fapt lanțurile sunt ale diavolului, nu pare să își dea
seama ni meni.
În acest caz, morala este totuși simplă. Hristos a zis: Lăsați copiii să vină la Mine, că
a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor (Matei 19, 4). Așa că, până una alta, cei
câștigați sunt cei care își păstrează sufletele de copii. Și cunosc o iubi re mai valabilă
decât cea pe care o cunosc colegii lor, ale căror trupuri au fost întinate prin perversiunile
cu care se desfată unii adulți.
Există și adulți creștini. Însă nici în lumea lor nu se poate intra cu brutalitate. Pur și
simplu pentru că, deoca mdată, sufletul nu este pregătit. Toate la vremea lor…20
Dacă tinerii și -ar da seama că și Dumnezeu poate să le ofere mai multă împlinire
decât le oferă diavolul prin droguri, sex și alte met ode, atunci s -ar feri de ofertele
ucigătoare de suflet, oricât de puternică ar fi ispita.

Oricum, nici eu nu sunt de acord cu modul în care sunt împărțite filmele – după
categorii de vârstă (nu știu care ar fi împărțirea ideală, dar mi se pare că cea care se
folosește acum nu își atinge scopul; pe de altă parte, e la fel de anormal ca tinerii sub 12
ani, care sunt feriți de filme obscene, să fie bombardați cu știri și mai incitante, pe care
însă nu le categorisește nimeni ca „nerecomandate”). E ca și cum vi s-ar spune că după
18 ani tinerii se pot uita la toate filmele, oricât ar fi de porcoase. Poate că filmele ar
trebui împărțite după alte categorii. Dar cele porcoase nu ar trebui recomandate nici
măcar porcilor… Câtă vreme însă filmele pentru adulți sunt cele de groază sau sexy sau
pornografice, nu e de mirare că tinerii se simt atrași de ele. Dar dacă filmele de groază și
cele pornografice ar avea în loc de „Interzis minorilor” un banner pe care să scrie:
„Recomandat doar persoanelor cu probleme psihice s au cu obsesii erotice”, situația ar fi
alta.
De fapt, cei care pierd nu sunt cei care nu văd astfel de capodopere , ci tocmai cei
care le văd. Un tânăr care vrea să aibă parte de o viață împlinită, de o viață acoperită de
binecuvântarea lui Dumnezeu nu are de ce să se uite la ele.
Oare de ce pe ambalajele sticlelor cu substanțe chimice toxice nu scrie „Interzis
minorilor”? Adulții știu că tinerii nu se pricep să le folosească. Dar mai știu și că dacă ar
scrie pe ele că sunt interzise minorilor, unii dintre a ceștia le -ar cumpăra numai din
teribilism. Și ar fi mai mulți pacienți la Spitalul de Urgență…
„Poate că pe hainele virtuților ar trebui să scrie «Interzis adulților»?… Poate că
atunci adulții necredincioși vor fi incitați să își dea seama că, stând depart e de virtuți,
stau departe și de adevăratele bucurii; și poate că și -ar schimba viețile… Iar tinerii s -ar
simți ispitiți să îi urmeze…”
Nu, virtuțile nu trebuie interzise nimănui. Ar fi bine însă ca tinerii să înțeleagă că
lucrurile de care Dumnezeu vrea s ă îi îndepărteze nu sunt nici mai bune, nici mai
frumoase decât cele pe care le -a pregătit pentru ei. Să înțeleagă că Dumnezeu știe să ne
facă daruri…

NOTE:
20 Iată opinia unui cititor: Mai e ceva. Un minor care vrea să fie adult va fi adult pe
jumătate, îl va maimuțări pe acesta și „va arde etapele”, va îmbătrâni pentru că va adopta
un model de comportament specific unei alte vârste. Nu -și va trăi cu adevărat vârsta. De ce
crezi că adolesc entele de azi arată la 18 ani ca și cum ar avea mai mult de 25?
”Valorile s -au schimbat…” >>

Nu cu multă vreme în urmă, o profesoară îi scria unei fete de 16 ani, a căr ei mamă
se supărase aflând că fiica ei și -a pierdut fecioria: „Eu sunt mămică spirituală, sunt
diriginta a peste 30 de adolescenți fix de vârsta ta (ba chiar mai mari, că intră acum în
clasa a XI -a), așa că sunt îndreptățită să te sfătuiesc așa cum îmi sfă tuiesc și puii mei de
la școală care sunt tare năzdrăvani. Lăsăm la o parte persoana ta și ne gândim la mama,
cu care, așa cum spui și tu, ai avut o relație minunată până să se întâmple «bucuria». Îți
este greu să o înțelegi acum, ești la vârsta la care di ferența între generații este de
dimensiuni maxime, și conflictele permanente din cauza faptului că tu ai o personalitate
în formare, iar părinții devin obsesivi de posesivi cu odrasla lor. Multe din mamele noastre
au trăit exact ca și mama ta, cu prejudecă ți, concepții înguste, ghidate de «valorile
morale» ale perioadei respective. Ceea ce trebuie tu să faci, ca o fiică matură (deh, te
consideri adult din moment ce ai făcut pasul ăsta), este să încerci să -i deschizi puțin
orizontul mamei tale, să discuți cu ea și să încerci să îi explici că ăsta e firul vieții, că
vremurile nu mai sunt așa, și că e mai bine ca voi două să fiți prietene și să te ajute și să

te ghideze de acum înainte, decât – doamne, ferește – să te trezești într -o zi cu vreo
sarcină nedorită . Îi poți explica și faptul că moralitatea unei prietene nu este dată de
calitatea de virgină și că așa ai simțit tu și așa ai făcut la acel moment. Ba poți să -i
explici că de multe ori în viață este mai bine să ai aceste experiențe înainte de căsătorie
tocmai pentru că de multe ori… compatibilitatea caracterială nu înseamnă și
compatibilitate fizică, și mai devreme sau mai târziu multe din cuplurile de virgini… se
destramă tocmai din acest motiv… Trebuie să îi explici că de acum înainte ai nevoie de
priete nia ei, și nu de autoritatea de mamă, și probabil că mai sunt destule necunoscute în
fața ta și ai nevoie de îndrumarea ei, chiar dacă ei nu îi convine aspectul ăsta. Îi poți
spune clar chiar și faptul că nu ai certitudinea că băiatul cu care ești acum îți va fi și soț,
dar că important pentru tine și pentru dezvoltarea ta este să -ți trăiești vârsta așa cum și –
o trăiesc marea majoritate a adolescenților… Nu trebuie să o intereseze «lumea», căci nu
datorează nimic lumii, ci are datoria de mamă să iubească ne condiționat. Întreab -o cu ce
ești mai puțin bună ca fiică? Cu un himen rupt? În asta stă relația între voi? Dacă îți
răspunde «da», atunci spune -i frumos că ești dezamăgită de faptul că ea își condiționează
calitatea de părinte la acel fapt. Copiii cresc ș i se iubesc buni sau răi, iar dacă fac ceva
greșit, trebuie să încercăm să -i corectăm sau să -i sfătuim. Trebuie să dai dovadă de
maturitate în discuția cu ea, să nu fii încăpățânată și să nu pretinzi că tu ai dreptul, că
ești mare și că tu crezi că poți fa ce orice pe lumea asta. Nu, nu e așa. Mai ai multe de
învățat și te vei lovi de foarte multe în viață. O poți ruga să îți fie prietenă și să te
îndrume, indiferent dacă deciziile tale îi convin sau nu. Pe de altă parte, încearcă să -i
câștigi încrederea dov edindu -i că ești o fiică bună. Oferă -i satisfacțiile de care are nevoie
(rezultate bune la școală, presupun), și atunci probabil că se va liniști și se va obișnui cu
ideea. Spune -i că în vremurile pe care le trăim calitatea de virgină nu mai este un
avanta j, o virtute, ci de multe ori poate fi chiar o problemă și nici nu -ți va garanta o viață
bună în viitor. Oamenii s -au schimbat, relațiile s -au schimbat, valorile s -au schimbat.
Munca este altfel și ceea ce contează este să îți faci o carieră și să răzbești prin propriile
forțe, să -ți câștigi independența și să -ți găsești în viață bărbatul care te merită, fără a -i
mai aduce pe tavă ca ofrandă virginitatea…”21
Din rândurile profesoarei se simte căldură sufletească și o dorință sinceră de a fi
alături de fata căreia i se adresează. Citindu -le, inițial aș fi vrut să iau scrisoarea și să o
combat idee cu idee. Dar inima mea e prea plină de durere. Tot așa vor fi poate și
profesorii copiilor mei (dac ă nu cumva peste câțiva ani situația va fi și mai gravă), tot așa
sunt poate și unii dintre profesorii tăi…
Ce să îți spun? Cum să îți spun să stai departe de afecțiunea pe care ți -o poartă
acești profesori? Când din ce în ce mai puțini oameni sunt capabil i să aibă dragoste, cum
să te rup de profesorii care sunt ca niște părinți pentru tine și pentru colegii tăi?
Știi, am oscilat mult dacă e bine sau nu să reproduc aici scrisoarea dirigintei. Îmi era
teamă ca nu cumva să te regăsești în ea, și orice comenta rii negative să ți se pară
nelalocul lor… Dar am încredere în tine. („Cum e să ai încredere în cineva pe care nu îl
cunoști?” – m-am întrebat în timp ce îți scriam ultimele cuvinte. „E ciudat”, mi -am
răspuns. Mai ales că rândurile mele vor ajunge la oameni foarte diferiți unii de alții, care
nu pot fi aduși la un numitor comun. Dar, dacă simt că trebuie să am încredere, nu mi -e
teamă să urmez acest sentiment.) Am încredere în tine pentru că și eu te iubesc22. Altfel,
nu m-ar durea inima pentru tine…
Profesoara rezumă fără să vrea toată filosofia cu care te îndeamnă lumea aceasta:
„trăiește -ți viața, nu ține cont de nici o instanță morală, fă abstracție de Dumnezeu…”. Și
asta o scrie vrând să aj ute…
Eu cred că unor astfel de profesori trebuie să li se răspundă cu dragoste, cu o
dragoste mai mare decât cea pe care ți -o poartă ei. Chiar dacă sunt dușmani ai mântuirii

tale, tu nu trebuie să îi privești ca pe niște dușmani. Trebuie să ai o inimă creș tină, și să
îți dorești mântuirea lor.
„Dar cum să mă port? Îmi e atât de greu să rezist? Presiunea e mare. De la prieteni,
de la colegi… Și dacă până și profesorii spun că sexul nu are nimic rău?…”
Îți dau un singur sfat: când oamenii la care ții te înd eamnă la rău, gândește -te cine
stă în spatele sfaturilor lor – Dumnezeu sau diavolul? Dacă îți dai seama că stă diavolul,
atunci trebuie să intri în alertă, să nu îi lași nici o poartă să intre în inima ta… Trebuie să
îți dai seama că la asaltul lui trebui e să reziști. Spune în gând măcar un „Doamne,
miluiește”. Nu primi cu nici un chip în sufletul tău gândurile murdare. Încearcă să îți dai
seama că, dacă primești sfaturile rele ale oamenilor la care ții, prin aceasta nu le arăți
dragoste. Înseamnă că le vr ei răul – pentru că ei vor fi pedepsiți de Dumnezeu pentru
cuvintele lor, iar dacă acestea te conving să faci un păcat sau altul, pedeapsa va fi cu
atât mai mare.
Pare aiurea ce spun, nu? „Iubește -i pe profesorii – sau pe prietenii, sau uneori chiar
pe păr inții – care îți fac rău fără să vrea, nelăsând sfaturile lor rele să își facă loc în inima
ta…” Dar, dacă inima ta este sinceră, cred că îți vei da seama că fără această iubire
binecuvântată nu poți rezista păcatelor pe care aceștia ți le „recomandă”…
Profesoara considera că „valorile s -au schimbat…”. S -au schimbat de fapt numai
valorile pe care le acceptă societatea. Adevărul, cel pe care societatea zilelor noastre îl
respinge atât de vehement, a rămas însă Același…23

NOTE:
21 Întrucât un cititor mi -a sugerat că, prezentând datele bibliografice sau dând link -uri de
internet de unde am scos anumite citate smintitoare, îi pot î ndemna pe curioși să caute
paginile cu pricina și să se smintească, am preferat să renunț uneori la referințele
bibliografice. Întrucât cartea de față nu este o lucrare științifică, sper că demersul meu va fi
înțeles de cititori.
22 O altă întrebare, la fel de firească: „Dacă nu mă cunoști, cum poți spune că mă iubești?”.
Nu pot explica asta, dar scriu ca și cum m -aș adresa unui singur cititor, sau unei singure
cititoare, care și -a dorit să st ea de vorbă cu mine – de fapt, citirea acestei cărți nu e tocmai
acceptarea acestei discuții? –, și simt că Dumnezeu îmi picură în inimă iubire pentru tine, ca
pentru un nou prieten.
23 Mă întrebam oare de ce îmi simt sufletul paralizat, și nu am putere să scriu nimic
împotriva ideilor acestei scrisori. „Chiar atât de tare să mă fi întristat?”, m -am întrebat. Și
tot eu mi -am dat seama că, de fapt, multe din articolele mele pe tema Tinerii și sexualitatea
sunt un fel de replică la rândurile profesoarei.
Manualul interzis >>

Programul Național de Educație pentru Sănătate în Școala Românească24, elaborat
de Ministerul Educației și Cercetării, a fost una dintre cele mai nefericite inițiative de
care a avut parte învățământul românesc în ultimii ani. Copiii trebuiau învățați că din
comportam entul sexual normal fac parte heterosexualitatea, homosexualitatea,
bisexualitatea. Se pare că opoziția unui mare număr de părinți a determinat anularea sau
cel puțin amânarea acestui program25. Și poate că a existat și o anumită opoziție în rândul
cadrelor didactice…

Din numărul din 12 iulie 2005 al ziarului Ieșeanul , mai exact din articolul Manualul
interzis26 scris de Silviu L abeș, putem afla că mai există și profesori – și chiar unii aflați în
funcții înalte – care nu sunt de acord cu pervertirea minților fragede ale elevilor:
„Homosexualii din România vor ca la orele de educație pentru sănătate din școli să
se discute pe șlea u și despre opțiunea lor sexuală. Așa că au scos un ghid pe care l -au
distribuit gratuit mai multor profesori din școlile ieșene și din întreaga țară. Broșura, care
ar putea fi interpretată ca un mic manual alternativ de educație sexuală, a stârnit deja
polemici aprinse în licee. Editorul manualului este Fundația ACCEPT , care, în acest mod,
încearcă să aducă informații despre homosexualitate în mediul școlar. În manual,
profesorii sunt sfătuiți cum ar trebui să organizeze familiarizarea elevilor cu opțiunea
homosexuală, descrierea acesteia ca pe ceva firesc, normal. (…) La fel ca într -un manual,
nu lipsesc unele exerciții pentru elevi, pentru ca aceștia să -și poată defini orientarea
sexuală27, sau date despre asociațiile gay -lor și lesbienelor din România. Probabil că dintr –
un exces de zel autorii o mai trag uneori pe turta lor, spunând doar jumătăți de
adevăruri. Iată un exemplu din carte: «Conform datelor UNAIDS, la nivel mondial
infectarea cu HIV se produce în raport de 70% prin raporturi sexuale între bărbați si
femei, 10% prin raporturi între bărbați, 5% prin folosirea în comun a acelor de seringă și în
proporție de 15% prin alte mijloace». Care ar putea fi concluzia unui neavizat? Conform
cifrelor prezentate în ghidul fundației ACCEPT, pare mult mai sănătos sexul între bărbați!
(…)
Unul dintre cei mai aprigi adversari ai demersului fundației de a scoate un ghid al
homosexualilor destinat profesorilor – și, prin intermediul acestora, elevilor – este
reputatul psihanalist ieșean prof. dr. Constantin Romanescu: «Mă întreb cum ar putea un
profesor teafăr, care combate fumatul și alcoolul, care sunt simple obiceiuri, să
promoveze în clasă viciul și devierea instinctului speciei. Este clar o tentat ivă de a culege
prozeliți și este cu atât mai condamnabil că încearcă în școli…». (…)
Nici conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași nu pare foarte încântată de
posibilitatea ca acest «manual» de educație homosexuală să ajungă în școlile ieșene. Deși
nu neagă drepturile asociațiilor de homosexuali, inspectorul general al ISJ Iași Camelia
Gavrilă nu crede că cei din asociația ACCEPT au fost inspirați să se adreseze profesorilor
din sistem: «Ținând cont de deschiderea către valorile democratice și europ ene, noi
suntem dispuși să acceptăm și să fim toleranți față de minoritățile sexuale. Dar de la
această atitudine și până la a accepta să se predea sau să se comenteze în școli astfel de
pledoarii pentru homosexualitate pasul este foarte mare. E ciudată in sistența acestei
fundații cu acest ghid adresat profesorilor. Însă noi pledăm ca elevii să ia cunoștință de
elemente de dragoste normală și sănătoasă», a opinat șefa ISJ”.
Nu știu ce înseamnă pentru Camelia Gavrilă „dragoste normală și sănătoasă”, dar
apreciez sincer rezistența ei (și a colegilor de la același inspectorat) față de propaganda
mascată a homosexualității. Dacă se cedează în probleme aparent mici, se ajunge la
compromisuri mari…
Să dea bunul Dumnezeu ca școlile să nu devină locașuri ale pierzăr ii sufletești.
Pentru că, dacă s -ar ajunge acolo, oare ce ar mai face copiii creștini? Ar rămâne acasă,
neșcolarizați?…
Doamne, ferește -i pe copii de o asemenea ispită….
*
Privitor la statistica prezentată în Manualul interzis : „Conform datelor UNAIDS, l a
nivel mondial infectarea cu HIV se produce în raport de 70% prin raporturi sexuale între
bărbați si femei, 10% prin raporturi între bărbați, 5% prin folosirea în comun a acelor de

seringă și în proporție de 15% prin alte mijloace”, ar fi o concluzie prip ită să afirmăm că
„pare mult mai sănătos sexul între bărbați!”.
Ar fi o greșeală să comparăm 70% cu 5%. Comparația nu trebuia făcută între numărul
de bolnavi, ci între cât de mare este numărul respectiv față de numărul oamenilor
sănătoși care au aceeași o pțiune sexuală; dacă raportul bolnavilor care au luat HIV
datorită relațiilor homo/hetero este de 1 la 7 – adică aproximativ 14%!!! – în condițiile în
care procentul maxim de homosexuali ar fi de cel mult 5%28, și deci raportul total
homo/hetero ar fi sub 5,3%, este evident că procentul homosexualilor bolnavi de HIV este
mult mai mare decât al heterosexualilor care au aceeași boală.
Îmi dau seama că socoteala29 e puțin cam dificilă. Așa că voi calcula și altfel. (Dar
mai întâi voi face comparație cu o familie care are 6 copii – 4 fete și 2 băieți. Datorită
unui gripe au răcit o fată și un băiat. Dacă facem un sondaj asemănător ce lui prezentat
de ACCEPT, înseamnă că 50% din bolnavi sunt de sex feminin, 50% de sex masculin. Și
concluzia pripită ar fi că și băieții și fetele au reacționat identic la boală. Dar, dacă ne
interesează cum au reacționat comparativ la boală băieții și fete le, vom observa că de
fapt fetele s -au îmbolnăvit în procent de 25%, una din patru, iar băieții de 50% – unul din
doi. Deci fetele au rezistat mult mai bine…)
5% din numărul total de bolnavi de HIV s -au infectat datorită raporturilor
homosexuale, iar 70% d atorită celor heterosexuale (adică, dintr -o sută de bolnavi, 5 au
contactat boala prin relațiile homo, 70 prin relațiile hetero), adică dintre cei care s -au
îmbolnăvit datorită relațiilor sexuale – mai exact din fiecare 75 de bolnavi, 5 îmbolnăviri
s-au da torat relațiilor homo. Adică, mai mult de 6,6%. Ceea ce este un procent mai mare
decât 5,3%, procentul maxim30 al numărului total de homosexuali raportat la numărul
total al oamenilor sănătoș i31. Deci, dacă ar fi citit cu atenție Manualul interzis , profesorii
cărora le -a fost oferit și -ar fi dat seama că sunt îndemnați să le vorbească elevilor despre
o opțiune care, și din punct de vedere medical, poate avea urmări neplăcute…
*
Cu toate că homosexualitatea este un păcat grav care atacă societatea
contemporană, Occidentul pare să îi expună puternic pe tineri acestei ispite, propaganda
pro-homosexuală în școli fiind din ce în ce mai puternică. Iată că Scott Lively trage
alarma din cauza „expansiunii” homosexuale:
„De multă vreme avertizam că agenda activiștilor homosexuali include și
transformarea școlilor în centre de recrutare pentru propaganda homosexuală. Am văzut
aceasta cu ochi i mei, săptămâna trecută, la liceul din Santa Rosa, unde agenda lor de
lucru a fost pusă în practică pe deplin. Am avut ocazia să fac parte din comisia de experți
opusă agendei homosexuale și am putut astfel să am o prezentare de 50 de minute în
prima zi a «Săptămânii Diversității» de la acest liceu. (…) Am participat la o dezbatere
despre homofobie. A fost mai rău decât mă așteptam. Șapte sau opt tineri stăteau la o
masă în fața sălii și discutau cu cei din sală. Fiecare a prezentat în culori atrăgătoare
felul în care implicarea în «mișcarea homosexuală» le -a schimbat viața, evident, de la
nefericire la extaz32. Fiecare se prezenta la început ca o victimă a homofobiei și relata
apoi cum a găsi t curajul să iasă «la suprafață», acum simțindu -se iubit(ă) și acceptat(ă) în
mișcarea homosexualilor. Am petrecut ceva timp privind chipurile adolescenților din sală.
Erau elevi de liceu din familii din clasa de mijloc a societății. Îngrijorător, nu am vă zut
nici o urmă de dezaprobare pe chipul lor; ascultau fascinați…”33
Eu aș îndrăzni să completez: ascultau fascinați, așa cum ascultă și atâția adulți
glasul șarpelui …

NOTE:

24 Ghid multimedia pentru profesori , Partea I, produs de Comisia Națională de Consiliere și
Activități Educative Școlare și Extrașcolare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
25 Iată câteva din perlele acestui Program: „Se pare că sexul oral genital este mai frecvent
întâlnit la persoanele civilizate, cu o igienă personală ridicată, precum și la cuplurile
homosexuale”. Deci persoa nele civilizate l -ar practica datorită superiorității lor… „Deși mulți
oameni consideră încă homosexualitatea ca pe ceva anormal, pervers, știința modernă
precum și normele juridice internaționale o acceptă în sfera normalului.” Știința modernă a
făcut des tule afirmații inexacte. (Și apoftegma citată este părtinitoare: există și oameni de
știință care neagă „normalitatea” homosexualității.) „Legiferarea căsătoriei între
homosexuali în anumite state reprezintă un câștig cert în ceea ce privește drepturile ac estei
minorități, dar și o toleranță și o disponibilitate sporită la înțelegere din partea societăților
respective.” Această ultimă frază are ca mesaj subliminal îndemnul: „Deci, dacă vreți să
aveți parte de acest câștig cert, susțineți legalizarea familii lor homosexuale…”
26 Articol care i -a pus pe jar pe majoritatea părinților cu capul pe umeri care au avut ocazia
să îl citească…
27 Și cum ar fi ca elevii mai slabi de minte să greșească tocmai la chestionarul la care trebuie
să își identifice opțiunea sexuală? Cum ar fi dacă, dintr -o astfel de neatenție, atunci când ar
trebui să își identifice opțiunea sexuală, un copil ar greși ? Doamne, ferește…
28 În realitate este și mai mic …
29 Probabil că puțini cititori au chef de probleme de matematică. Oricum , cei cărora nu le
place matematica nu trebuie să se sperie: este singura problemă din toată cartea. Așa că vă
rog să acordați puțină atenție calculelor prezentate.
30 Pe care, repet, l -am îngrășat în favoarea homosexualilor, procentul real fiind mai mic… Nu
vreau să devin agasant repetând acest lucru, dar nici nu vreau ca cititorii să rămână în minte
cu procente inexacte. Am umflat procentul nu pentru a le da apă la moară homosexualilor, ci
pentru a arăta că nici dacă procentul umflat ar fi fost cel real rezultatele nu le erau
favorabile…
31 Pur și simplu, probabilitatea ca datele respective să fi fost interpretate greșit era mar e, și
tocmai de aceasta cred că cei de la ACCEPT le -au prezentat. Este însă puțin probabil ca cei
de la ACCEPT să nu își fi dat seama că datele i -ar fi dezavantajat dacă nu le -ar fi prezentat
astfel…
32 Oare de ce nu se face în școli o propagandă similară beției sau consumului de droguri? Doar
există și bețivi și drogați care se pot lăuda cum viciul le -a înfrumusețat viața, înlocuind
banalitatea cu senzațiile tari, cu „extazul”…
33 O idee despre emanciparea sexuală din școlile din California , material preluat de pe
www.homosexualitate.ro.

Din greșelile părinților… >>

Câteva mame discută pe un forum de internet despre viața sexuală a adolescenților.
Din discuția lor, am ales două puncte de vedere, care pe mine m -au întristat…
„Mai devreme sau mai târziu, lucrurile astea se întâmplă și sunt , cu adevărat, un
mare eveniment în viața adolescenților. Și cred că un astfel de eveniment nu ar trebui
umbrit de tristețe atâta timp cât copiii știu să se protejeze, sunt de aceeași factură, se
înțeleg și se simt fericiți…”

„Eu sunt o mamă de domnișoară. A mea încă e micuță, are doar 12 ani (în curând).
Să vă spun cum văd eu treaba asta cu viața sexuală… În primul rând eu sunt genul de
mamă care discută cu fata ei orice… Am acoperit deja probleme legate de sex, poziții,
contraceptive, naștere, masturbare, homosexuali, … mă uitam cu ea împreună la serialul
«Totul despre sex»… Asta deoarece nu vreau să vorbească cu copiii pe la colțuri și să -și
formeze idei greșite sau preconcepute despre asta… Discuțiile au fost întotdeauna
serioase, dar pe un ton vesel, gl umeț, astfel încât să fie un dialog ca între două prietene
și să nu se rușineze de mine… Întotdeauna când discut cu ea îi spun că decizia începerii
vieții sexuale îi aparține în totalitate, dar și responsabilitățile.”
„Ce părinți marfă…”, ar putea spune un ii cititori, gândindu -se cât de rău le este lor
cu părinți moraliști, fixiști, exagerat de pudici, care, dacă ar ști cu ce se îndeletnicesc
odraslele lor, ar face un scandal monstru…
Înainte să vorbim despre acești părinți „marfă”, să vorbim mai întâi puți n despre
părinții „fixiști”… Puțini dintre ei au fost credincioși în tinerețea lor. Cei mai mulți au
trăit o viață de păcat, o viață de desfrâu, și acum au un singur target: să își ferească
copiii de păcatele pe care ei înșiși le -au săvârșit cu ani în urmă . Numai că, întrucât ei
înșiși nu au avut o tinerețe creștină, nu se pricep să îi învețe pe copii să aibă o anumită
linie echilibrată în viețile lor, adică nu îi ajută pe copii să aibă parte de o tinerețe
frumoasă. Îi agasează cu o serie de „Nu -uri”, care pe copii mai mult îi incită decât îi
cumințesc. Pentru că numai cu repetarea unor „Nu -uri” părinții nu îi ajută să Îl cunoască
pe Dumnezeu.
Parcă aud unele voci care se apără: „Cum? Nu ne -am ajutat copiii? Dar de mici i -am
dus în fiecare duminică la biseri că, am făcut rugăciune și dimineața și seara, am fost cu
ei în pelerinaje… Am făcut tot ce am putut…”
„Înseamnă că ați putut cam puțin…”, le -ar răspunde copiii, cu o umbră de tristețe în
suflet… Copiii au nevoie să vadă în părinții lor modele de viață. Să vadă că părinții lor
sunt mai frumoși sufletește decât părinții care nu merg la biserică, să simtă o dragoste
care lipsește din celelalte familii…
Cum ar trebui să fie părintele ideal? Asta nu știu încă nici eu, mă străduiesc să aflu.
Și tot ce am aflat de ocamdată este cum nu ar trebui să fie – nici prea laxist, nici prea
sufocant…
Am auzit nu o dată că un foarte mare rău îl fac părinții care își doresc să aibă copii
cât mai credincioși, vrând să facă din ei preoți, preotese, călugări sau călugărițe, și le
impun copiilor o viață religioasă foarte austeră. De obicei, la vârsta la care acești copii
ies de sub sfera de influență a părinților, se aruncă cu capul înainte în tot felul de
păcate…
Dacă aveți parte deci de astfel de părinți, care și -au luat rolul de inchizitori casnici,
vă va fi puțin cam greu să depășiți bariera pe care aceștia o pun între voi și Hristos… Dar
luați și voi viața în serios… Puteți să depășiți această barieră… Și, dacă voi veți duce o
viață curată, până la urmă se vor sătura și ei să vă pună cătușe și o să înțeleagă că aveți
nevoie și de libertate…
Am făcut această paralelă, referindu -mă la părinții inchizitori, pentru a -mi domoli
puțin supărarea produsă de pozițiile moderniste pe care le -am reprodus la începutul
acestui articol…
Cuvint ele mamei domnișoarei de 12 ani m -au lăsat aproape fără glas… „Am acoperit
deja probleme legate de sex, poziții, contraceptive, naștere, masturbare, homosexuali, …
mă uitam cu ea împreună la serialul «Totul despre sex»…” Ce mai urmează? Peste zece
ani ce d estăinuiri o să mai facă? O să scrie că îi cere voie fiicei să asiste la orgiile în grup

la care aceasta participă, pentru a se asigura că totul se desfășoară igienic și conform
manualelor de specialitate?
Am auzit eu de mulți părinți ciudați, de fapt ciud ați din punct de vedere creștin,
pentru că din punctul de vedere al lumii păgâne sunt foarte normali… Întrucât există
destui părinți care nu sunt capabili să dea o educație morală copiilor lor, strig în gura
mare rugămintea mea către acești tineri: „Nu lua ți aminte la cele spuse de părinții voștri
referitor la aceste subiecte. Dacă îi ascultați, vă pierdeți sufletele…” Astfel de oameni
poartă cu nevrednicie numele de părinți… Le cumpără copiilor toate bunătățile de pe
lume, dar îi lipsesc de ceea ce este ma i important: frumusețea sufletească…
Am fost și eu profesor de religie, și am văzut că unii părinți s -au apropiat de Biserică
datorită copiilor lor… Acești părinți și -au recunoscut lipsurile sufletești și nu s -au rușinat
să fie duși la biserică de copiii l or… Dar în același timp am văzut că există și părinți foarte
refractari la orice noțiune legată de religie. Părinți care încearcă să își crească copiii
lăsându -i să își facă de cap, la vârsta la care o educație morală și -ar pune o amprentă
puternică…
Unul dintre motive este că părinții înșiși duc o viață imorală… Una dintre cele mai
puternice amintiri ale copilăriei mele este imaginea unor frați – el avea vreo patru ani, iar
sora lui era mai mare cu câțiva ani – care încercau să facă sex lângă un tufiș, înt r-un
părculeț. Fiind destul de mici, bineînțeles că nu reușeau să facă mare lucru… Noi ne -am
strâns o gașcă de puștani și râdeam de ei. S -au ridicat, nemulțumiți că le -am întrerupt
joaca.
„Dar ce făceați aici?”, i -am întrebat noi. „Ne jucam de -a doctorul …” „Păi, de unde
știți că așa e la doctor?” „Eu știu, a zis fata, că la noi când pleacă tata de acasă vine
doctorul și face așa cu mama. Și acum am ieșit afară, că a venit iarăși doctorul…”
Au vrut și alți băieți să se joace cu fata de -a doctorul, dar nu i -a lăsat… Cred că pe
undeva conștiința îi spunea că ceea ce făcea nu era tocmai bine…
Nu cred că e nevoie de multe argumente pentru a arăta de ce – atunci când părinții
duc o viață imorală – copiii nu trebuie să asculte sfaturile lor greșite. Chiar dacă su nt date
cu „dragoste”…
Sunt situații în care, fără a fi modele greșite, pur și simplu părinții le lasă copiilor
deplina libertate de a face toate nebuniile, pentru că în copilăria lor părinții înșiși au
avut experiența traumatizantă a unor părinți foarte r igoriști. Și atunci, având la rândul lor
copii, tinerii de ieri refuză să se implice astăzi în viețile acestora: „Să facă ce vor, nu le
vom sufoca libertatea…”34
Nimeni nu spune că libertatea tinerilor trebuie sufocată. Dar tinerii au nevoie de
repere, au nevoie de educație. Altfel, ajung pe drumuri greșite. Și, când îi ia salvarea sau
când sunt duși la secții de dezintoxicare în urma consumului de droguri, părinții își smulg
părul din cap pen tru că nu i -au educat cum trebuie…
Părinții trebuie să găsească calea de mijloc – nici să nu vă sufoce cu prea multe „Nu –
uri”, dar nici să vă lase să vă faceți de cap…Din păcate, diavolul îi îndeamnă din ce în ce
mai insistent pe părinți să nu se mai impli ce în educația copiilor… Da, diavolul, cel care
pare a fi marele manipulator al unui larg segment al mass -mediei…
„04-09-2005: Tocmai mă pregăteam să dau Shut Down PC-ului… Dar ce văd într -un
cotidian on -line? O știre de -o idioțenie rarisimă35! Părinții ar trebui să cumpere
prezervative copiilor : «Prezervativul rămâne principalul mijloc de apărare împotriva
acestor boli. S -a observat că 80,2% dintre tinerele participante la studiu și 30,3% d intre
bărbați nu au avut niciodată un prezervativ asupra lor în decursul celor 12 luni
premergătoare anchetei. Dr. Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului Matei Balș , a
precizat ieri că părinții trebuie să -și educe copiii să folosească prezervativul : «încă din

clasa a IV -a sau a V -a, mama sau tata ar trebui să explice copilului ce este și la ce
folosește prezervativul, iar de la 12 -13 ani ar trebui deja să i le cumpere și să i le pună în
geantă» ( Libertatea , Sâmbătă, 3 Septembrie 2005).
Mă tem că va veni ziua în care elevii nu vor fi primiți în școală dacă nu au
prezervativul la purtător! S -ar putea să -i oblige să -l și folosească în pauze, ca nu cumva
abținându -se să fie prea stresați… Lăsând glumele macabre la o parte, trebuie spus că
mare responsabi litate au părinții creștini, mai ales în vremurile noastre… care, oricum ar
fi ele, sunt vremurile mântuirii noastre!”, scrie Laurențiu Dumitru36, un tânăr jurnalist
creștin37.
Ei bine, dacă părinții le vor pune elevilor prezervative în ghiozdane (sau în carnetul
de elev, sau în buzunare, sau cine știe unde…), și pentru ei, și pentru copii, vremurile vor
fi ale pierzării, și nu a le mântuirii…
„Și tu, ce soluții dai? Numai arăți cum greșesc unii și alții?”, aș putea fi întrebat.
„Cum crezi că ar trebui să pună problema părinții noștri?”
Soluția e foarte clară, dar nu simplă: copiii să învețe să Îl iubească pe Dumnezeu și
să trăias că virtuțile… Aceasta este cea mai bună „metodă anticoncepțională”.
„Dar părinții creștini trebuie să le facă educație sexuală copiilor lor? Că dacă nu li se
explică cum stă treaba, tinerii vor fi păcăliți foarte ușor…”
Greu de răspuns pe scurt la o întreb are atât de importantă. Oricum, în spațiul
duhovnicesc soluțiile nu pot să le dea decât cei sporiți în virtute… Eu, nefiind unul dintre
aceștia, nu îmi pot permite să dau verdicte. Tot ce pot face este să repet și eu răspunsul
pe care l -am auzit și de la u nii părinți, și de la unii preoți: „Educația sexuală în familia
creștină trebuie să se facă cu foarte multă delicatețe… Copiii noștri nu trăiesc sub un
clopot de sticlă. Numai că atât mediile în care cresc, cât și structurile sufletești ale
copiilor sunt f oarte diferite. Nu învață doi frați la fel de repede o limbă străină.. Cu
fiecare din frați părinții creștini trebuie să aplice metoda pe care o consideră cea mai
potrivită, sfătuindu -se îndeaproape cu duhovnicii… Să înțeleagă că, dacă vorbesc prea
multe c u copiii, le vor stârni imaginația, iar dacă vorbesc prea puțin sau deloc, îi vor
determina pe copiii să caute răspunsurile la alții. La alții cărora păcatul li se pare
virtute…”

NOTA:
34 „O tânără mamă stătea împreună cu fiul său pe o banchetă a metroului, în fața unei
bătrâne. Băiatul s -a apropiat de bătrână și a început să o lovească de mai multe ori cu
piciorul. Aceasta, supărată, s -a adresat mamei: «Mă scuzați, dar nu credeți că ar tre bui să vă
cumințiți fiul, pentru că, dacă nu o faceți dumneavoastră, o voi face eu, cu o palmă la fund».
Femeia i -a răspuns: «Este liber să facă ceea ce dorește. În plus, legea nu ne permite să batem
copiii, iar dacă îl atingeți, voi cere să vă aresteze!». Băiețelul a continuat să o lovească pe
biata bătrână până ce metroul a ajuns într -o stație aglomerată. Aici, o tânără care stătea pe
bancheta din fața femeii s -a ridicat să coboare. Era îmbrăcată în stil punk, cu părul roșu și
verde, aranjat în formă de s pirale și țepi, cu inel de aur în nas și cu cizme negre înalte. Când
a trecut prin fața mamei copilului neas tâmpă rat, în drum spre ușa de ieșire a metroului, i -a
scuipat în față, spunându -i: «Și nenorocita de maică -mea m -a crescut în libertate»”
(Arhiepi scopul Hrisostom de Etna, Elemente de Psihologie Pastorală Ortodoxă , p. 132).
35 Din păcate, vom vedea din ce în ce mai multe știri de o „idioțenie rarisimă”… Și astfel,
idioțenia nu va mai a parține unei „elite”, ci va deveni comună, va fi un „bun” al tuturor…
36 Text preluat de pe site -ul autorului, mai precis de pe www.laurent iudumitru.ro/blog/ ,
unde a apărut sub titlul „Prezervativul la ghiozdan”.

37 O parte din articolele sale de până acum au fost tipărite în volumele Hristos și tinerii și
Tinerii pe calea într ebărilor .
Teste de personalitate >>

Puțini sunt tinerii care nu au făcut teste de personalitate, găsite prin reviste sau
ziare, pentru a vedea cât de compatibili s unt cu perechea lor, cât de bine știu să se
distreze, ce șanse au ca prietenia lor să fie de durată. Puțini însă și -au dat seama că
aceste teste de personalitate nu ne arată doar cum suntem, ci ne și învață să fim. Cum?
Așa cum doresc autorii testelor resp ective. Adică cei care vor să ne modeleze, să ne
educe, să ne manipuleze.
Să luăm ca exemplu un test despre viața sexuală. Dacă un băiat nu și -a început viața
sexuală, la întrebarea „Ai făcut -o deja?” va primi punctajul minim. Dacă mai dă câteva
răspunsuri la fel de șterse , totalul va fi foarte mic, și rezultatele testului îl vor inhiba:
„Ești o ființă închisă, nesociabilă. Îți place să trăiești în lumea ta, fără să te uiți în jur.
Dacă nu te schimbi cât mai devreme, mai târziu vei regreta. Tinerețea a trec ut pe lângă
tine…”
Pentru a incita cititorii, un test intitulat Cât de ușor poți fi sedus?38 avea ca motto
următorul text: Îți place să riști continuu sau păstrezi distanța permanent, din pru dență?
Răspunde sincer la întrebările următoare și descoperă cât de repede poți fi cucerit(ă) .
Iată o singură întrebare din acest test, cele trei răspunsuri posibile și caracteristicile
asociate fiecărui tip de răspuns.
„Ce complimente preferi să ți se fa că?”
Răspunsurile sunt: a) „arăți foarte bine”; b) „ești omul pe care mă pot baza în orice
situație”; c) „nu îmi plac complimentele”.
Dacă preferi răspunsul a), „rezultatul”39 este următorul: „Ești foarte exigent(ă) în
alegerea partenerului. Persoanele care nu te interesează n -au nici cea mai mică șansă să
te atragă, chiar dacă aplică cele mai rafinate trucuri. Când însă vrea să te cucerească
persoana la care visezi de mult, nu opui nici o rez istență”. Această concluzie mi se pare
ridicolă, așa cum mi se par multe teste de personalitate. Ce legătură are exigența cu
complimentul de la punctul a), pe care îl fac până și golanii prin discoteci sau șoferii de
tiruri pe centură? Față de el, complime ntul de la punctul b) pare de -a dreptul de viță
nobilă. Iată rezultatul care corespunde celei de -a doua opțiuni: „Cel sau cea care dorește
să te cucerească trebuie să treacă numeroase examene . Complimentele te lasă rece, atât
timp cât nu ești sigur(ă) dacă dorește o relație serioasă și durabilă. Nu e de mirare deci
că majoritatea flirturilor eșuează, iar tu te simți frustrat(ă) și nefericit(ă)”. Ai observat o
enormitate până acum? Dacă nu, te va ajuta rezultatul de la punctul c): „Ești deosebit de
receptiv( ă) la complimente și laude, deoarece vrei să fii cucerit(ă) prin orice mijloace.
Dacă te îndrăgostești de o persoană nepotrivită, aventurile tale pot avea însă un sfârșit
neplăcut. Înclinația pentru romantism te poate împiedica să observi uneori dorințele și
scopurile celuilalt”.
Acum cred că enormitatea este clară pentru toată lumea: dacă preferi răspunsul b):
„ești omul pe care mă pot baza în orice situație”, concluzia este că nu îți plac
complimentele, în timp ce dacă preferi răspunsul c): „nu îmi plac c omplimentele”,
concluzia este că ești „deosebit de receptiv(ă) la complimente și laude”40.

Ca și cum la un test gastronomic ai răspunde că nu îți plac acriturile, ci dulciurile, și
rezultatul ar fi că de fapt îți plac acriturile iar nu dulciurile. Cum -necum, multe teste
sunt la fel de „precise” ca acesta. Tinerii care sunt interesați de ele arată că se află într –
o teribilă criză de identitate. Vor să se cunoască cât mai bine, însă nu își dau s eama că
merg pe un drum greșit. Eu nu neg că există și teste de personalitate obiective, numai că
acestea se găsesc extrem de greu. Pentru că se găsesc foarte greu psihologi care să fie în
stare să le întocmească.
Orice psiholog își pune amprenta pe testul pe care îl concepe. Și, vrând să te cunoști
mai bine, ajungi de fapt să te cunoști după cum încearcă să te modeleze amprentele
psihologului de „serviciu”. Din păcate, psihologii contemporani – și nu mă refer aici numai
la extremiștii care sunt pro -pedofil ie sau zoofilie, ci la restul – înțeleg viața după niște
criterii care nu au nimic în comun cu viața creștină.
Dacă le spui că vrei să îți păstrezi fecioria, îți vor răspunde că de fapt nu îți iubești
destul perechea, sau că ești imatur. Dacă le spui că nu vrei să te masturbezi, îți vor spune
că o să ajungi la dereglări biologice și că te distrugi singur.
Ce mai, un creștin nu prea are cum să fie de acord cu testele de personalitate,
întocmite de oameni lipsiți de repere spirituale. Îți dai seama ce ar ieși dacă ar fi ei înșiși
supuși unui test de personalitate întocmit de un psiholog creștin? Dacă forțăm puțin nota,
putem observa că Evanghelia însăși este un fel de test de personalitate. Test la care
psihologii noștri nu obțin rezultate prea îmbucurătoare. Și atunci, de ce să ne lăsăm
modelați de ei?

NOTE:
38 Apărut în Evenimentul zilei Magazin , nr. 21, 5 Iulie 2005, p. 2
39 Mi se pare nepotrivit și termenul „rezultat”, de parcă testul ar fi o problemă de
matematică ale cărei soluții sunt precise. Pretenția de a oferi rezultate, iar nu repere
psihologice, ascunde nesiguranța autorilor unor astfel de teste.
40 Și care ar mai fi taina unui test de personalitate, chiar dacă concluzia nu ar fi greșită, ci ar
fi identică cu răspunsul? Nu ar fi ridicol ca, dacă tu răspunzi că îți plac murăturile, concluzia
să fie că îți p lac murăturile? Bine, dacă concluzia ar fi fost la fel de „interesantă”, și anume
că ești frigid sau că fugi de viață, testul nu ar fi fost cu nimic mai folositor pentru tine…

Erotismul reclamelor >>

Din culisele advertising -ului.
„Ce vindem aici? Vindem tentație, dorință… instincte animalice… desfrâu, păcat.
Vrem să arătăm omul așa cum este el de fapt. Un sălbatic. El are nevoie de foc. Are
nevoie de mâncare. Vânează și adună. Ce primește? Primește un hot dog. Suntem păgâni.
Ne plac ritualurile. Când echipa noastră marchează, urlăm. Ce vrem? Vrem un hot dog. Să
vedem rezultatele statisticii pentru pre -adolescenți. Copiii, mici îngerași. Nu sunt. Sunt
niște monștri. Le dăm sandwich cu ton, ei nu vor sandwich cu ton. Ei vor hot dog! Noi
avem nevoie de femei. Avem mame… le vrem fetele. Să punem întrebarea bătrânilor: «Ce
vrea de fapt o femeie?». Știți? Eu știu. Ea vrea un hot dog. Suntem cu sânge cal d. Avem
nevoie de sex. Avem nevoie de o mâncare plină de păcat, periculoasă! Ce este? Este un
hot dog!”

Rândurile de mai sus nu fac parte dintr -o nuvelă scrisă de un obsedat sexual. Nu. Ele
ne prezintă modul în care gândesc mulți dintre cei ce lucrează în industria reclamelor.
Deși nu au fost înregistrate la vreuna din ședințele unei firme de publicitate, ele surprind
obiectiv o anumită mentalitate – aceea de a -i convinge pe consumatori să cumpere
produse numai pentru că reclama le stârnește poftele sexuale . „Avem nevoie de o
mâncare plină de păcat, periculoasă!” – spune în Sweet November personajul interpretat
de Keanu Reeves. Și reușește să facă o reclamă la hot -dog care pur și simplu atrage
publicul cu puterea unui magnet. Totuși, în timp ce în film Marel e Boss refuză o reclamă
atât de necinstită, de obscenă, în jurul nostru vedem destule reclame care ne stârnesc
patimile…

Ciocolată cu dragoste
„…o ciocolată românească avea curajul să ispitească femeile într -o călătorie spre a –
și descoperi propria senzual itate, a -și dezmierda toate cele șase simțuri, aproape până la
hedonism. (…) În toamna anului trecut, televizoarele surprindeau un cuplu atipic de
amanți – ea albă, el negru – într-o scenă aprinsă în dormitor; totul însă numai pentru a
descoperi în final c ă femeia nu voia decât ciocolata care îi acoperea în întregime
partenerul. La început, unele femei au fost șocate, dar de -a dreptul cucerite de modul în
care le «vorbea» Kandia. Altele, însă, refuzau să accepte un astfel de produs, le era
rușine să cumpere ciocolata, «ce ar spune vânzătoarea despre mine?», mărturiseau ele.
După aproape un an în care Kandia le -a dezvăluit povești și le -a surprins cu ispititorul gust
catifelat, în care clădirile au prins buze de ciocolată, aceleași ființe, care și -au reprimat
inițial plăcerile Kandia, iată ce povesteau: «Pentru noi, femeile, ciocolata reprezintă o
ispită căreia nu -i poți rezista; o plăcere intensă, aproape un păcat, dar și o prietenă
intimă, care îți împărtășește și îți degustă chiar și cele mai tulburătoare ș i mai incitante
secrete…»” (Andreea Hirică, „Erotismul gustului”)41.
Citind despre reclama la Kandia, ne dăm seama că secvențele cu reclama la hot -dog
făcută de Keanu Reeves sunt foarte aproa pe de realitate. Creatorii de reclame nu se
gândesc decât să convingă publicul să cumpere un anumit produs. Dacă vânzările cresc, ei
și-au făcut datoria, le -a crescut level -ul, le -au sporit încasările… Nu -i interesează faptul
că pentru a -și atinge scopul a u făcut lumea un pic mai pătimașă, mai animalică, mai
murdară…
Nu e greu de înțeles de ce patima desfrâului este ingredient de bază în atâtea
reclame. Vrei să îți cumperi mașină, frigider, calculator, haine? „Ei” știu că le vei
cumpăra mai ușor dacă le vor stropi cu câteva picături de erotism.

Hedonism pe metru pătrat…
Reclamele în care un anumit produs este învelit în reclame erotico -sentimentale
sunt agasante. Ce este acest hedonism de care încearcă să ne apropie reclamele la
ciocolată sau alte produse? Pentru cine nu știe, este „concepția etică potrivit căreia
scopul vieții este plăcerea; cultul plăcerii”42. Scopul vieții, plăcerea? Înseamnă că ne
întoarcem la păgânism. Da, și asta urmăresc cei care concep reclamele. Pentru că ei știu
că, atâta vreme cât suntem creștini, nu ne vom lăsa acaparați de pofte, nu vom cumpăra
un frigider sau un telefon mobil numai pentru că pe afiș apare o fată ispititoare…
Ei au nevoie de clienți precum femeia ca re spunea că „pentru noi, femeile,
ciocolata reprezintă o ispită căreia nu -i poți rezista; o plăcere intensă, aproape un
păcat…”. Eu o contrazic pe acea femeie, pentru că am vorbit cu mai multe fete și femei
și mi-au spus că această părere li se pare ridic olă. Nu îmi dau seama câte persoane pot fi

fascinate de ciocolată atât de tare; oricum, profilul lor duhovnicesc nu este greu de
conturat…
Revin însă la idee: tocmai de astfel de clienți au nevoie producătorii de reclame. Și
pentru că oamenii care au reper e spirituale nu pot fi păcăliți ușor prin advertising, se
dorește tocmai îndepărtarea lor de aceste repere.

Priceperea de a spune „Nu”
Asistăm la un proces de spălare a creierelor la nivel de mase…
Și, ce putem face? Cineva propunea boicotarea tuturor pro duselor ale căror reclame
ne îndeamnă să fim robi poftelor. E și asta o soluție, numai că vedem că din ce în ce mai
multe reclame au conotații sexuale. (Ciudat, am văzut la televizor, la ore de maximă
audiență, reclame cu scene mai vulgare decât cele din f ilmele nerecomandate
minorilor43. Oare o secvență murdărește mintea unui copil numai dacă face parte dintr -un
film, nu și dacă e din vreo reclamă?) Numai că nu are rost să renunțăm să cumpără m un
frigider sau o mobilă de calitate numai pentru că reclamele lor ne -au agasat (asta,
evident, în cazul în care cumpărăm produsul respectiv fără să fim „înduplecați” de
reclamă).

Tamponul „făcător de minuni”44
Una dintre cele mai penibile reclame pe care le -am văzut la televizor a fost una
despre tamponul X, „tamponul care face minuni”… Ezitam dacă să scriu sau nu un
articolaș pe marginea acestei reclame, până ce am citit un text – „Despr e minunea de a fi
femeie și reclamele la tampoane” – pus pe un site de o reprezentantă a sexului feminin:
„Urăsc reclamele la tampoane, mă fac să ies din cameră de nervi. (…) În societatea
asta care se vrea modernă, e trendy să ne despuiem de «inhibiții» ș i să împărtășim
grupului până și senzația pe care o avem în timpul masturbării. Fizice sau mentale. E o
minciună!”
Îi mulțumesc autoarei acestui articol pentru că mi -a ridicat mingea la fileu. E mai
firesc să protesteze fetele și femeile față de asaltul la care ne supun reclamele la
tampoanele „miraculoase”. Dacă ar protesta bărbații, ar putea fi catalogați drept ciudați,
întrucât se bagă unde nu le fierbe oala. Ei bine, iată că eu nu voi face altceva decât voi
atrage atenția asupra faptului că unele reclam e la tampoane se străduiesc să le dea
femeilor lecții de viață.
„Folosești tamponul nostru, nu vei mai avea probleme. Toate necazurile dispar.
Zâmbetul de satisfacție se întipărește pe fața ta. Stresul a dispărut. Ești o femeie
fericită…”
Ar fi culmea să a pară într -o zi tamponul antidot la sinucidere. „Folosește produsele
noastre și deznădejdea te va părăsi. De ce să te sinucizi? Cu noi, viața poate fi
fermecătoare…” Ei, dar bănuiesc că nu vor fi chiar atât de stupizi creatorii de reclame la
produse de igie nă intimă… Așa că e mai bine să vorbim despre situația existentă.
Cred că dacă aș fi fată sau femeie m -aș simți jignită să privesc aceste reclame care
te inițiază în lumea de vis a tampoanelor. Nu atât de jignită încât să mă întorc în timp și
să folosesc v ata, dar, oricum, atât de jignită, încât să nu folosesc produsele unei firme
care mă consideră animal. Pentru că, dacă producătorii produsului respectiv își
imaginează că, dacă voi folosi produsul lor, zâmbetul – măcar în forma unui rânjet tâmpit
dar perma nent – mi se va instala pe față, înseamnă că eu sunt pur și simplu un animal
care reacționează instantaneu la stimulul exterior.

Nu le -am întrebat pe fete dacă se simt atât de entuziasmate de folosirea
tampoanelor precum par tipele care se expun în reclame , dar sunt sigur că răspunsul ar fi
negativ.
Și, care e soluția? Să fie boicotate toate produsele în ale căror reclame suntem
tratați ca niște ființe fără personalitate, ca niște cobai? În cazul de față, să revină fetele
la folosirea „vatei” tradiționale? Nu, aceasta nu pare a fi soluția ideală.
Important este ca, dacă folosim anumite produse, să nu ne lăsăm furați și de
filosofia lor. Adică dacă ne cumpărăm pastă de dinți, să nu ne așteptăm să ne pice în
brațe toate frumusețile cu care intrăm în lift, dacă ne cumpărăm mașină „puternică”, să
nu ne așteptăm să dăm de fata visurilor noastre etc.
Și acum întreb: ce minuni ar putea face un tampon?…

Holy War
Indiferent dacă noi cumpărăm sau nu produse ale căror reclame sunt vătămătoare
pentru mințile noastre, trebuie să conștientizăm totuși faptul că aceste reclame fac parte
din viața noastră. Și pentru asta nu e nevoie să deschidem televizorul. Este de ajuns să
mergem pe stradă, la serviciu, la facultate, la cumpărături, și le vom întâlni.
Nu putem considera c ă am devenit imuni la reclame… Tânărul care spune că nu e
afectat de ceea ce vede, că poate privi fără să se smintească un afiș cu o femeie superbă
căreia bustiera abia îi acoperă sânii, ori e desăvârșit, ori e înșelat. Bine, marea
majoritate a reclamelor cu substrat sexual nu ne spun direct ceea ce încerca Keanu
Reeves să ne convingă – în Sweet November – , și anume: „Avem nevoie de sex…”. Însă ele
exercită asupra minților noastre o presiune de care poate nu ne dăm seama. Presiune
care, deși nu este mare, durează ani de zile. De fapt, durează până murim. Nu cred că se
va renunța vreodată la reclame cu substrat sexual. După cum merg lucrurile, după câțiva
ani vom vedea oameni cu totul dezbrăcați făcând reclame la ceasuri de mână sau la
lentile de contact…45
Ei bine, această presiune își arată colții în momentele în care în viața noastră apare
supărarea, plictiseala, deznădejdea. Și atunci suntem mai dispuși să ne cumpărăm
„ciocolată cu dragoste” și să facem dragoste cu prietena noastră, fără să așteptăm să ne
căsătorim. Suntem mai dispuși să discutăm la telefoanele „aducătoare de dragoste”, și
apoi să facem dragoste. Suntem mai dispuși să renunțăm la valorile creștine și să devenim
hedoniști. De ce? Pentru că multe din săgețile cu care ne -a rănit industria advertising -ului
erau otrăvite cu erotism…
Să fim conștienți deci de faptul că trebuie să rezistăm acestor atacuri pătimașe. Să
fim conștienți deci că ne aflăm într -un război cu adevărat sfânt, într-un război a cărui
miză este mântuirea sufletelor noastre. Să ne luptăm deci cu ispitele, oricât de dese și de
puternice ar fi. Oricât de greu ar fi războiul, întotdeauna Dumnezeu ne stă aproape
pentru a birui. Deci, la luptă…

NOTE:
41 Jurnalul național , 30 Mai 2005, p. 11.
42 DEX, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 448. Am preferat să redau această
definiți e ca nu cumva să fiu acuzat că forțez termenii.
43 Un citititor: Noaptea, la unele posturi de televiziune, se pot vedea imagini aproape porno
pe post de reclame la liniile fierbinți.

44 Unul dintre cele mai șocante premii pe care le -am primit în viața mea a fost volumul de
versuri „Libresse oblige”, scris de Floarea Țuțuianu. Obținusem locul II la un concurs de
poezie creștină ș i, alături de alte cărți, am primit -o și pe aceasta, al cărei titlu m -a izbit.
Știam că pentru mulți vremea lui „noblesse oblige” – „noblețea obligă” – a apus. Dar nu îmi
imaginam că trăim în vremea lui „Libresse oblige”, într -o vreme în care produsele de i gienă
feminină sunt suite pe piedestal…
45 Un cititor: Dar asta deja se face în alte țări. Iar în Franța sunt unele reclame cu femei
goale goale…

Transsexualismul și hirotonia femeilor… >>

Înaintea unei conferințe cu tema Convertire și convertiți , pe care am ținut -o în Alba
Iulia, am primit o întrebare pe un bilețel: „Ce legătură există între ecume nism și căderile
sexuale? Oare hirotoniile preoților și episcopilor homosexuali ale altor confesiuni nu ne
vor afecta și pe noi, care avem relații bune cu ei? Fiind întrebat: «Credeți că mai este
timp pentru ecumenism?», părintele Stăniloae răspundea într -un interviu: «Eu nu prea
sunt pentru ecumenism… A avut dreptate un sârb, părintele Iustin Popovici, care l -a
numit panerezia timpului nostru. Și eu unul îl socotesc produsul masoneriei… De ce să
mai stau cu ei, care au făcut femeile preoți, care nu se mai căsătoresc, homosexuali, în
America și în Anglia… Occidentul? Occidentul – toate prostiile…»”.
Întrucât nu am apucat să răspund atunci la întrebare, voi răspunde acum, aici.
Cunosc poziția părintelui Stăniloae, l -am auzit și eu făcând aceste afirmații dure . Nu
direct, ci am ascultat de pe internet un fragment din acest interviu…46 Toată lumea știe
că părintele Stăniloae este cel mai mare teolog român. Și dacă, după ani de zile în care a
avut o cazia să cunoască bine ecumenismul, a făcut o astfel de afirmație, eu ce pot să
spun? Nu am nici pregătirea, și nici motive ca să pun la îndoială punctul său de vedere.
Cât privește legătura noastră cu confesiunile care hirotonesc preoți homosexuali sau
preotese, îmi aduc aminte de cuvântul împăratului David de la începutul Psaltirii: Fericit
bărbatul care n -a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe
scaunul hulitorilor n -a șezut… (Ps. 1, 1). Nu cred că Sfinții Părinți ar fi stat de vorbă cu
vreo femeie hirotonită împotriva tradițiilor Bisericii… Cu toată deschiderea pe care o au
unii ortodocși spre ecumenism, nu cred că această deschidere merge până la acceptarea
femeilor preotese sau a preoților homosexuali. (Și această hir otonie a femeii nu e până la
urmă o formă mascată de transsexualism? Mie așa mi se pare, căci femeile respective nu
se mulțumesc cu talanții lor, și aspiră la ai bărbatului.) Dacă nu se vor pocăi, și ele și ei
vor auzi la Judecată glasul lui Hristos: Nu or icine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în
împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulți Îmi vor zice în
ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am
scos demoni și nu în numele Tău min uni multe am făcut? Și atunci voi mărturisi lor:
Niciodată nu v -am cunoscut pe voi. Depărtați -vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea
(Matei 7, 21 -23).
Roadele acestor falși mărturisitori ai credinței creștine se văd: lumea ia de la ei
pildă de desfrâu. U nii nu se uită dacă aceia nu sunt ortodocși. Dacă scrie în ziar că a fost
hirotonit un episcop homosexual, cititorii rămân cu impresia că e și mai mare căderea în
rândul slujitorilor altarului. Nu se gândesc: „Oare ăsta chiar e episcop? Oare face parte
din Biserica lui Hristos, sau nu?”. Că dacă nu face parte, nu are de ce să ne smintească
atât căderea lui…
„Americanul Gene Robinson a fost consacrat duminică episcop al Bisericii Episcopale
din S.U.A., fiind primul homosexual care ocupă această demnitate în cadrul confesiunii

protestante, relatează Rompres . Gene Robinson a fost ales episcop în iunie 2003 și
ratificat în noiembrie, în cadrul unui proces care a generat numeroase critici și proteste
ale membrilor Bisericii Episcopale. În cadrul Bisericii Anglica ne, din care face parte și
Biserica Episcopală, Gene Robinson este prima persoană declarată homosexuală care a
fost desemnată să ocupe funcția de episcop.”47
Astfel de pseudo -hirotonii vin să întărească afirmația Sfântului Nicolae Velimirovici
cum că „toți păgânii Îl urăsc pe Hristos din cauza creștinilor. Toți Îl resping, căci aud de
la creștini cum chiar și ei se leapădă de El în numele culturii lor…”48 Cum să creadă
păgânii că Hristos este viu, când cei pe care îi consideră creștini duc o viață mai
păcătoasă decât a necredincioșilor?49
Deși în anul 1998 episcopii așa numitei „Biserici Episcopale” hotărâseră că relațiile
homosexuale sunt „incompatibile cu Scriptura”50, în cele din urmă Gene Robinson a fost
hirotonit episcop… Oare nu este asta o dovadă clară că și „Biserica” din care face parte
este incompatibilă cu Scriptura? (Sfânta Scriptură zice foarte clar: Să nu te culci cu
bărbat, ca și cu femeie; aceasta este spurcăciune (Levitic 18, 22). Ba încă, în Legea cea
Veche Dumnezeu a cerut clar oamenilo r pedepsirea homosexualilor: Păziți legile Mele și
le pliniți, că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfințește. (…) De se va culca cineva cu bărbat ca
și cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire și să se omoare, că sângele lor asupra lor este
(Levitic 20, 8 -13)51.
Apostazia domnului Robinson este atât de mare încât el relatează divorțul de fosta
soție ca și cum ar fi făcut ceva bineplăcut lui Dumnezeu: „Am mers împreună la biserica
unde se oficiase căsăt oria noastră și, în contextul Euharistiei, ne -am dezlegat reciproc de
jurămintele făcute, ne -am cerut iertare, am promis că ne vom crește împreună copiii și
ne-am împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului52”.
Dacă Hristos S -ar fi arătat în „biserica” respectivă la acea „dezlegare de jurământ”,
sau dacă S -ar fi arătat la hirotonia întru episcop a lui Gene Robinson, S -ar fi purtat cu
aceeași iubire cu care S -a purtat față de cei care batjocoreau Templul, transformându -l
în „casă de negustorie”: Iisus S -a urcat la Ierusalim. Și a găsit șezând în templu pe cei ce
vindeau boi și oi și porumbei și pe schimbătorii de bani. Și, făcându -Și un bici din
ștreanguri, i -a scos pe toți afară din templu, și oil e și boii, și schimbătorilor le -a vărsat
banii și le -a răsturnat mesele (Ioan 2, 13 -15).
Tâlcuind versetele din „Epistola către romani” în care Sfântul Apostol Pavel făcea
referire la homosexuali (cf. Rom. 1, 26 -27), Sfântul Ioan Gură de Aur scria: „Ce poa te fi
mai spurcat decât un bărbat tăvălindu -se în (astfel de) curvii? Ce poate fi mai grețos? O!
Ce nebunie! O! Ce smintire! (…) Voi însă, care săvârșiți acest păcat, ați făcut neamul
nostru omenesc mai necinstit decât necuvântătoarele, căci îl batjocoriți prin asemenea
fapte și vă batjocoriți și voi înșivă”53.
Părintele Ilie Moldovan, una dintre cele mai importante figuri ale teologiei
românești, a scris câteva rânduri la care ar fi bine să ia aminte toți cei care consideră că
opțiunea „episcopului” Gene Robinson ar putea fi compatibilă cu învățătura creștină:
„Prin orice alt păcat de desfrânare, diavolul lucrează prin om ca printr -un instrument al
său. Prin homosexualitate, mai mult, acțione ază ca printr -o slugă credincioasă. Căci
această nelegiuire neagă până și realitatea bărbatului și a femeii, contestând astfel
ordinea firească a lumii și, în același timp, ordinea ei spirituală. (…) Homosexualul, omul
desfrânat care și -a trădat iubirea, e ste un individualist prin excelență, care nu urmărește
decât satisfacerea unor plăceri impudice, ca și a unui egoism exacerbat, păcatul
împotriva firii devenind, pentru el, unicul sens al existenței sale54. Se poate considera un
om liber, cum adesea se pretinde? Liber de sub legile Creatorului, dar rob înlănțuit al
unei patimi care îl torturează profund, îl neliniștește și îl asuprește. Dacă ar fi sincer, ar
recunoaște loial că atâta vreme cât își caută fericirea pe aceste căi cu totul nepermise,

fără să vrea soarbe cu nebunie amărăciunile infernului. De aceea, nu poate călca atât de
grav o lege a firii fără să i se atragă atenția…” (VII B 11)55. Deci, atunci când legile firii
sunt călcate, trebuie ca făptașilor să li se atragă atenția…56
Cât despre Occidentul la care făcea referire părintele Stăniloae, cel cu homosex uali
și femei hirotonite, e trist că a devenit pentru noi un reper spiritual…

46 Se poate asculta de pe site -ul www.ortodoxmedia.com . Pe același site se găsesc multe predici și
interviuri ale părinților duhovnicești din România.
47 Ziua, 9 Martie 2004.
48 Fragmentul est e extras dintr -o scrisoare pe care sfântul a scris -o în perioada în care se afla
în lagărul de la Dachau, ca un vrednic mărturisitor al lui Hristos… (traducerea volumului
respectiv se află deocamdată în manuscris).
49 Și de unde să poată face diferența păgânii între Biserica cea adevărată și puzderia de
pseudo -bisericuțe care și -au făcut din acceptarea păcatului un mijloc de prozelitism?
50 Iată încă un exemplu de „incompatibilitate”, nu numai cu Sfânta Scriptură, ci și cu bunul
simț. Mel White, un scriitor homosexual, afirma că „dacă nu acceptăm această premiză (că
Dumnezeu a creat homosexualitatea), atunci căsătoriile între homo sexuali apar ca ridicole,
dacă nu chiar nebunești” (el fiind convins că Dumnezeu a creat -o…). Dar, având multe motive
să credem că nu Dumnezeu a creat homosexualitatea, nouă nu ne rămâne decât să acceptăm
concluzia lui Mel White: căsătoriile între homosexu ali sunt „ridicole, dacă nu chiar
nebunești”. Cum își permit oare sectele care acceptă căsătoriile homosexuale să se numească
„biserici creștine”? (O altă „zicere” a lui Mel White se bucură de mare trecere printre
membrii acestor „biserici”: „Am învățat să -mi accept și chiar să apreciez orientarea mea
sexuală ca pe un dar de la Dumnezeu” – cele două citate din Mel White sunt preluate de pe
www.homosexualitate.ro.)
51 Evident, fiind în Legea No ului Testament, sub legea iubirii, nu dorim moartea nici unuia
dintre păcătoși (și nici nu încercăm să facem convertiri forțate), dar nici nu suntem obligați să
uităm că până la întruparea lui Hristos mijlocul prin care se proteja „societatea” vremurilor
respective de homosexuali (care făceau de rușine poporul ales) era pedepsirea celor care se
făceau vinovați de acest păcat.
52 S-au împărtășit de fapt cu ceea ce credeau ei că sunt Sfintele Ta ine. Dar cum să fie Hristos
în Tainele unei biserici apostate care hirotonește homosexuali declarați și care îi primește la
împărtășanie pe homosexualii nepocăiți?
53 Sfântul Ioan Gură de Aur , volumul LX, p. 420 ; citat preluat din cartea pr. Constantin
Mihoc, Taina casatoriei si familia crestina , Editura Teofania, 2002 , p. 185.
Și sfântul le mai spune homosexualilor : „Nu zic numai că prin acest păcat tu nu ai devenit
femeie, dar încă ai p ierdut și dreptul de a fi bărbat, căci nici nu te -ai schimbat în natura
femeii, și nici nu ai păstrat natura bărbătească, ci amândurora te -ai făcut deopotrivă
trădător, (…) fiindcă ai nedreptățit și necinstit amândouă genurile” – Idem.
54 Demascând lucrarea păcatului, cuvintele părintelui Moldovan nu mai lasă loc pseudo –
teologiei „iubirii curate” pe care unii homosexuali afirmă că o au…
55 Adolescența – preludiu la poemul iubirii curate , de Preot Prof. Ilie Moldovan, Editura
Renașterea, Cluj -Napoca, 2001, p. 266.
56 Această lucrare trebuie făcută cu mult discernământ , păcătoșii având obiceiul de a se
apăra unii pe alții, în numele apărării libertății. Părintele profesor Ilie Moldovan povestea
odată cum, făcând parte dintr -o delegație a Patriarhiei Române la o conferință ecumenistă

care a avut loc la Praga, a avut iniț iativa de a pune în discuție drepturile pruncilor nenăscuți.
După îndelungi dezbateri pro și contra despre oportunitatea discutării acestei teme în plen, s –
a votat contra. Cauza: opoziția delegației „creștine” a unor preotese lesbiene din Suedia. În
volumu l care a conținut lucrările acestei întâlniri nu a fost menționat nici un cuvânt legat de
subiectul avort; concluzia părintelui a fost că acest subiect nu este pe placul susținătorilor
drepturilor homosexualilor . După intervenția sa, părintele nu a mai fos t chemat la astfel de
întâlniri…

Cel mai mijlociu păcătos >>

Cine sunt cei mai mari păcătoși? „Criminalii, hoții, violatorii, homosexualii, ereticii
etc.” La această întrebare fiecare răspunde cu ușurință. O caracteristică este comună
însă marii majorități a răspunsurilor: cele mai mari păcate sunt cele pe care le fac
ceilalți . Bețivii spun că fumatul e un mare păcat, fumătorii îi arată cu degetul pe
desfrânați, aceștia îi arată cu degetul pe drogați, drogații îi arată cu degetul pe
homosexuali, homosexualii îi arată cu degetul pe oamenii violenți, aceștia îi arată cu
degetul pe alții, și tot așa.
E reconfortant să stai la televizor la știri și să auzi c ă un ministru a fost prins cu
mâna în sacul cu bani al ministerului, că o prostituată i -a furat banii unui polițist care îi
testase reflexele erotice, că un preot și -a făcut casă parohială cu banii cu care trebuia să
refacă pictura bisericii. „I -auzi, ce n enorocit!”. Sau: „Asta e de -a dreptul târfă, degeaba
face pe îngerașul”. Comentarii de acest gen se aud zilnic, în multe case. De ce?
Pur și simplu pentru că omul caută să își ascundă propriile păcate față de sine însuși,
omul încearcă să își găsească just ificare pentru căderile sale, și una dintre metodele
folosite este căutarea unor păcătoși mai mari – față de care el să se simtă curat. Omului
nu îi place să se considere cel mai mare păcătos. Vrea să se considere virtuos sau, dacă
nu reușește să se mintă singur, să se considere măcar „cel mai mijlociu păcătos”. Trăim
într-o societate în care nimeni – în afară de oamenii fățarnici – nu se consideră cel mai
mare păcătos. În schimb, rolul de „cel mai bun” și -l asumă mulți, de la oamenii politici
care fac acte de filantropie până la ziariștii care pozează în mari iubitori de dreptate.
Una dintre manifestările clare ale vânătorii de păcătoși o întâlnim în cazul
homosexualilor, care sunt judecați cu asprime de bețivi, sau de oameni lacomi, sau de
oameni bârfitori , pur și simplu pentru că păcatul lor este mult mai evident decât al
celorlalți. (Părintele Savatie Baștovoi observă însă că, „atunci când Hristos, prin gura lui
Pavel, ne spune să purtăm neputințele unii altora, nu menționează că noi trebuie să -i
sprijini m numai pe cei care în ochii noștri au păcate mai mici, ci pe toți, deci și pe
homosexuali. Și atunci când spune «nu judeca», nu spune că avem «dezlegare» să -i
judecăm pe homosexuali. Noi nu suntem nici inchizitori, nici naziști ca să osândim
homosexualii mai mult decât pe alții.”57)
În alte situații, vânătorii se mulțumesc cu victime cu care au slăbiciuni
asemănătoare, dar față de care se simt mult mai curați. Mai pe șleau, o studentă care se
masturbează se consideră mai curată decât una care face acest lucru împreună cu
prietenul ei. „Victima” ei se consideră mai curată decât cea care practică sex oral.
„Victima” acesteia – de ce, oare? – se consideră mai curată decât cea care are relații
sexuale cu prietenul ei. Aceasta din urmă se consideră mai curată decât colega ei care
este amatoare de alte perversiuni. La rândul ei, colega se simte superioară fetelor care
lucrează la bordel. Dar și fetele acelea găsesc victime față de care să se simtă ma i
curate.

Dacă într -un spital ar fi adunați într -o anumită secție bolnavii care mai au câteva
zile de trăit, oare s -ar bucura cei care mai au șanse să supraviețuiască încă o săptămână
văzând cum colegii de salon mor înaintea lor? Ar fi aceasta o ușurare? N u, ci fiecare
moarte le -ar aduce aminte de propriul sfârșit, fiecare cadavru le -ar aduce aminte că și
trupurile lor vor fi lipsite de viață.
Dacă oamenii iubitori de păcat ar înțelege păcatul ca pe o boală care aduce
moartea, nu ar mai căuta să îi judece s au chiar să arunce cu pietre în păcătoșii mai mari
decât ei. Ar înțelege că și ei și ceilalți se află pe același drum spre prăpastie.
Cine e cel mai mare păcătos? Fiecare dintre noi ar trebui să își vadă propriile
păcate, și nu să se îngrijească de ale alt ora.
„Dar nu pot crede că sunt cel mai mare păcătos. Oricât m -aș forța, nu mă pot minți.
Sunt alții care fac păcate și mai mari.”
Nu trebuie să ne mințim pe noi înșine. E adevărat că puțini ajung la măsura la care
să se considere cei mai mari păcătoși. Și , culmea, aceștia sunt chiar sfinții. Adică omul
ajuns la sfințenie vede păcatul cu alți ochi. El înțelege că un gând de mândrie îl poate
pierde, în timp ce pe un păcătos un gând de pocăință îl poate mântui. Sfinții au înțeles
fragilitatea ființei umane. D acă omul își pune nădejdea în sine și în virtuțile sale, cade în
ghearele mândriei. Și mândria îl jertfește pe altarul dracilor. Nevoințele și virtuțile lui își
pierd plata. Sfinții, chiar dacă nu au căderi mari ca ale noastre, au căderi foarte mici, de
care se pocăiesc mult mai mult decât ne pocăim noi pentru păcate foarte mari. Dacă
oamenii se compară întotdeauna cu alți păcătoși, nu își vor da seama de gravitatea
propriilor păcate.
„Da, dar cum să fim orbi față de păcatele altora?”
Să ne dăm seama că Hri stos nu ne cere să fim orbi. Mentalitatea aceasta a toleranței
duse la extrem este o lucrare diavolească. Nu trebuie să închidem ochii când mulți în
jurul nostru fură; nu trebuie să ne obișnuim să considerăm furtul normal chiar dacă ar
fura toți. Tot așa c um nu ar trebui să considerăm că homosexualitatea este normală nici
dacă jumătate dintre bărbați ar fi homosexuali și jumătate dintre femei lesbiene.
Demonul toleranței vrea să nimicească orice urmă de credință creștină pentru că îl ard
cuvintele lui Hrist os, Cel ce a venit să despartă lumina de întuneric și virtutea de păcat:
Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n -am venit să aduc pace, ci sabie (Matei
10, 34). El a adus sabia cu care a tăiat păcatul. Apologeții toleranței fac alergie la
învățăt ura dură a lui Hristos, pentru că El a fost și este un dușman al păcatului și al
oricărei forme de libertate prin care se manifestă păcatul, care este o formă deghizată a
morții ce vrea să înghită totul.
Dar în același timp, marele dușman al tolerării păca tului – Fiul lui Dumnezeu – este
cel mai apropiat prieten al oamenilor, oricât de tare ar fi aceștia căzuți în păcat. El ne -a
învățat să urâm păcatul, dar să îi iubim pe păcătoși. El nu a venit în lume să îi
pedepsească pe păcătoși, ci a venit ca să primea scă răstignire pentru mântuirea lor.
Nu trebuie însă să cădem în extrema contrară, și să generalizăm că orice păcat pe
care îl facem noi este mai mare decât păcatele celorlalți. Nu trebuie deci ca un fumător
să afirme că fumatul este mai grav decât violul. Dar un fumător care crede în Dumnezeu
poate înțelege că îi este mai ușor să refuze o țigară decât unui criminal să ucidă.
Problema ține de conștiință: ce l -ar putea împiedica pe un criminal necredincios să
comită o crimă? Poate numai poliția. Conștiința i -a fost anesteziată de mult timp de
păcatele care au premers crimei. Pe când un fumător care crede în Dumnezeu știe că
trebuie să se lupte cu păcatul lui. Și, dacă se lasă biruit de ispită, își poate da seama că
păcatul său este mai mare decât al criminalu lui care a ucis fără să fie conștient de

gravitatea faptei sale. Cel mai bine au înțeles acest lucru sfinții, și de aceea pocăința lor
este cutremurătoare.
Cercetând istoria literaturii Evului Mediu, Ernest Robert Curtius constata că vechiul
obicei de a se mna scrisorile cu formule gen „Cutare, păcătosul” nu avea acoperire în plan
duhovnicesc. Semnatarul nu se considera pe sine păcătos, era pur și simplu o formulă
standard. Câtă fățărnicie în „cutare, păcătosul”! Au fost și sfinți care semnau astfel,
numai c ă ei semnau așa cu convingerea că sunt cu adevărat păcătoși. Ar fi jalnic să
abordăm cu toții un mod fariseic de a fi și să ne prefacem smeriți numai de ochii altora.
Sunt atâtea modele de falsă smerenie și de falsă pocăință, încât mulți se smintesc și
consideră că pocăința denaturează ființa, că omul pocăit e unul crispat, handicapat din
punct de vedere intelectual sau psihic, cu cine știe ce alte hibe. Nu este deloc așa.
Pocăința îl ajută pe om să se cunoască mai bine.
Există un curent spiritual – care își trage seva din înțelepciunea antichității – în care
se pune mult preț pe cunoașterea de sine. Omul trebuie să fie conștient de valoarea sa,
de capacitățile sale, de harismele sale. Dar sub nici o formă omul nu trebuie să se
considere păcătos. „Nu, aste a sunt reminiscențe creștine…”
Numai că adevărata cunoaștere de sine trebuie să includă pocăința. Pe cât este de
firească alergia la falsele modele de pocăință, pe atât de firească ar trebui să fie
asumarea crucii pocăinței. Despre falsele modele de pocăin ță nu vreau să spun decât că
sunt pietre de sminteală care îndepărtează lumea de Biserică. (Sunt atâtea femei cu
batic, cu fuste lungi, îmbrăcate în culori mohorâte, care cunosc pe dinafară tot Sinaxarul
– sau cel puțin așa își imaginează -, dar cărora le merge gura la clevetit mai rău decât
țațelor din piață58.)
Ce să mai lungim vorba… Să nu ne mai uităm în curțile vecinilor, ci să ne uităm în
ale noastre. Dacă vom căuta întotdeauna să găsim păcătoși mai mari decât suntem noi,
ne vom afla pe un drum greșit. În iad sunt mulțimi de oameni, cu păcate mai mici sau mai
mari. Oare contează chiar atât de mult pentru cineva care este în iad că sunt alții la
chinuri mai mari? Nu atât de mult cât contea ză faptul că el însuși nu se află în lumină.
Dacă vrem să ne aflăm pe drumul cel bun, nu trebuie să judecăm păcatele după
măsuri inventate de noi, ci după criteriile pe care le avem predanisite de Sfânta Scriptură
și de Sfânta Tradiție. În momentul în care renunțăm la falsele criterii, vom vedea prin alți
ochi propria noastră viață. În momentul în care avem curajul să ne recunoaștem greșelile,
avem șansa de a ne îndrepta viața. Nu se poate una fără cealaltă. Nu poți mirosi a parfum
dacă trăiești într -o groa pă cu mizerie.
Era o glumă cu un om59 care îi spusese nevestei că miroase urât, pentru că nu se
spăla niciodată. Își cumpără femeia o sticlă de spumă de baie cu esență de brad. Când
vede că s e apropie bărbatul cu căruța, ia sticla și și -o toarnă pe cap. Și, când îl vede
intrând pe ușă, îl întreabă:
– Ia zi, cum miros?
– Cum să miroși, ca un rahat într -o pădure de brazi…60
Nu put em să facem asemenea acestei femei, și să ne turnăm pe cap idei frumoase,
idei curate, dacă nu vrem să ne spălăm cu săpunul pocăinței. Numai acest săpun ne poate
ajuta să ajungem la curăția sufletească.
Dacă ne vom da seama de păcatele noastre, de pe sufle tul nostru se va lua un văl.
Vom vedea lucrurile prin cu totul alți ochi. Ne vom da seama că mass -media încearcă să
ne spele creierele, oferindu -ne un Big Brother continuu care, deși nu este transmis în
direct decât la unele emisiuni de știri, are cam acel ași impact: ne plasează într -o lume
păgână, pentru care Dumnezeu este doar un element decorativ61. Ne vom da seama cât

de obsedant repetă lumea în care trăim refrenul iubirii patimilor. Ne vo m da seama cât
de ușor am repetat noi înșine acest refren. Dar nu ne va mai seduce prin vraja lui.
Și vom vedea că de fapt prin pocăință nu am pierdut nimic de valoare. Dimpotrivă.
Câștigăm frumuseți și bucurii pe care mai înainte nu le cunoșteam. Și viața noastră va
începe să semene cu o poveste. Vom percepe altfel iubirea, frumosul, aproapele. Ne va fi
puțin greu până ce vom face primii pași. Ne vom poticni, mai ales la început, pentru că
nu este ușor să mergem în picioare după ce ani de zile am mers de -a bușilea. Dar, cu
toate poticnirile, va fi frumos…

NOTE:
57 Părintele Savatie Baștovoi, O pogorâre la iad , Editura Marineasa, Timișoara, 2002, p. 35.
Am auzit critici prin care i s -a repro șat părintelui Savatie că prin această afirmație – și altele
de acest gen – manifestă o poziție prea laxă. Dar oare pe cei care ucid cu totul dragostea de
aproapele, invocând litera canoanelor și sufocând orice dorință de a -i ajuta pe alții, de ce nu
îi critică nimeni?…
58 Nu are rost să le judecăm, mai ales că putem ajunge lesne la o altfel de clevetire, chiar
dacă mai politicoasă, mai simandicoasă, mai coafată, tot clevetire se cheamă.
59 Nu cred că e nevoie să îi precizez etnia…
60 Bănuiesc că acest cuvânt – „rahat” – nu a zgâriat privirile vreunui cititor.
61 Credința spre care ne îndreaptă mass -media, prin catehezele ei de zi cu zi, este o credință
fără finalitate, adică nemântuitoare. Este o credință superficială. Dar mass -media nu e
singurul vi novat pentru pervertirea noastră…
Diavolul și „era manipulării” >>

Trăim într -o vreme a manipulării. De la oamenii politici care vor să ne convingă să îi
votăm până de l a vedetele care ne conving că e bine să vedem mai ales un anumit post de
televiziune – de o calitate „net superioară” celorlalte –, de la farmaciștii care ne
recomandă preferențial un anumit medicament numai pentru că ei primesc un discount
preferențial de la firma producătoare până la marii guru yoghini care ne promit
înțelepciune instantanee și mântuire „la comandă”, avem ocazia să vedem numai ființe
care vor să ne manipuleze.
Nu trebuie să uităm faptul că primul Mare Manipulator a fost chiar diavolul, ca re i-a
convins pe Adam și Eva să mănânce fructul oprit: Și a zis Domnul Dumnezeu către femeie:
„Pentru ce ai făcut aceasta?” Iar femeia a zis: „Șarpele m -a amăgit și eu am mâncat”
(Fac. 3, 13).
Manipularea a fost simplă62. Șarpele i -a amăgit atunci pe protopărinți, așa cum îi
amăgește și astăzi pe oamenii care aleg păcatul în locul virtuții. Doar că astăzi se
folosește de mult mai multă viclenie. Și de o experiență de câteva mii de ani în amăg irea
oamenilor63.
În secolul XX, una dintre metodele pe care diavolul le -a exersat „cu succes” a fost
pervertirea oamenilor prin sondajele de opinie. Și nu mă refer aici la sondajele politice64,
ci la sondajele privitoare la viața sexuală a oamenilor și la implicațiile acesteia. Sondaje
despre vârsta începerii vieții sexuale, despre avorturi, despre masturbare etc. Cred că nu
ar fi rău ca, înainte de alte comentarii pe marginea falsificării unor astfel de sondaje, să
prezint cum astfel de sondaje contrafăcute pot schimba soarta unei țări, și implicit a
lumii întregi…

Prof. Dr. Bernard Nathanson, fost director al celei mai mari cli nici de avorturi din
lume65, mărturisea în ce mod gruparea căreia îi fusese co -fondator, N.A.R.A.L.66, a reușit
să convingă gu vernul american să legalizeze avortul.
„Pe vremea aceea (în 1968) era un act lipsit de bun simț să vorbești despre
abrogarea legii care interzicea avorturile. Dacă atunci s -ar fi făcut un sondaj de opinie s –
ar fi constatat că 99% dintre americani sunt împ otriva legiferării avorturilor. Dar iată că
noi, o mână de patru oameni, cu un buget foarte mic, am reușit într -un timp record, de
numai doi ani, să abrogăm legea care interzicea de 140 de ani avorturile în statul New
York. Drept rezultat, New York -ul a de venit capitala avorturilor din S.U.A. Trei ani mai
târziu am convins Curtea Supremă să accepte legalizarea avorturilor în toate cele 50 de
state ale S.U.A.
Cum am procedat? Este important să știți ce tactică am folosit, deoarece aceasta
este folosită peste tot în Occident, cu mici deosebiri. Nici o societate occidentală nu este
imună împotriva acestei plăgi.
În 1968, gruparea noastră, N.A.R.A.L., știa că dacă s -ar fi făcut un sondaj de opinie
cinstit și serios în rândurile americanilor, am fi fost învinși d e la bun început. Așa că am
procedat în felul următor: am realizat niște sondaje de opinie în care întrebările erau
confuze, cu dublu înțeles, astfel încât să putem folosi rezultatele după bunul nostru plac.
Apoi am înaintat mass -mediei rezultatele lor, di n care reieșea că 50 -60% dintre americani
sunt pentru legiferarea avorturilor. Am avut succes adoptând o asemenea tactică. Dacă
spui publicului că majoritatea este pentru legiferarea avortului și repeți mereu acest
lucru, cu timpul fiecare va ajunge să -și schimbe părerea și să fie favorabil avortului. În
general, oamenilor nu le place să fie în minoritate. Tactica noastră era de a folosi
sondaje prelucrate conform intereselor noastre. Vă atrag atenția asupra unor asemenea
sondaje, priviți -le critic și cu ma re discernământ, deoarece și astăzi sunt o metodă larg
folosită de către mișcarea pentru avort. Știam, de asemenea, că dacă dramatizăm
suficient de mult situația existentă privind numărul de avorturi ilegale, vom câștiga
destulă simpatie din partea opiniei publice pentru a legaliza avorturile. Am făcut deci
următorul pas: am falsificat numărul avorturilor făcute ilegal în S.U.A. Știam că numărul
real era de 100.000, dar numărul pe care îl raportam mereu era de 1.000.000. Iar dacă
repeți mereu un lucru, chia r dacă este o mare minciună, vei reuși până la urmă să
convingi publicul, după cum a reușit și Hitler în Germania.
Apoi, deși știam că numărul real al femeilor care decedau anual în urma avorturilor
era de 200 -250, cifra pe care o repetam deseori mass -mediei era de 10.000. Aceste cifre
au început să se impregneze în mintea publicului american, fiind cel mai bun mijloc de a –
l convinge de necesitatea abrogării legii care interzicea avorturile. Dacă luăm în
considerare numărul real al avorturilor înainte de le giferare, de 100.000 pe an, și numărul
avorturilor legale după aceea, de 1.550.000 pe an, rezultă o creștere de 15 ori a
numărului de avorturi. O altă tactică pe care am folosit -o a fost să convingem publicul că
interzicerea avortului nu este o soluție, fe meile făcând oricum avorturi, dar ilegal. Or
acest lucru nu este adevărat! Dacă astăzi am interzice avorturile, nu s -ar mai face
1.550.000 de avorturi pe an în S.U.A.
În afară de măsluirea datelor reale, am propagat și o altă minciună. Am încercat să
conte stăm din punct de vedere științific teza că viața ar începe din clipa concepției,
susținând că această afirmație este de ordin teologic, etic sau filozofic, dar nicidecum
științific. Și aceasta este o tactică preferată a susținătorilor avortului. Ei spun c ă nu se
poate defini clar momentul în care fătul devine o ființă umană. (…) Ca om de știință știu –
nu cred doar, ci știu – că viața începe din momentul fecundării67. Cu toate că nu sunt un
om foarte religios, cred din toată inima că există un Dumnezeu care ne cere să punem
capăt o dată pentru totdeauna acestei triste și rușinoase crime împotriva umanității.”

Mărturia doctorului Nathanson este de -a dreptul șocantă… (Un grup de oameni a
reușit să convingă părinții să ucidă zeci de milioane68 de prunci nevinovați.) Îmi permit să
fac câteva observații pe marginea declarațiilor sale:
a) Când N.A.R.A.L. și -a început activitatea, era „u n act lipsit de bun simț să vorbești
despre abrogarea legii care interzicea avorturile”; dar și -au atins scopul, cu toate
obstacolele69. Din punct de vedere creștin nu e greu să observăm că o astfel de acțiune a
fost sprijinită puternic de către Satana și de către legiunile sale. De către diavolii care
știau că avortul este una dintre armele ideale pentru răsturnarea valorilor creștine… Pe
viitor trebuie să fim mai atenți la orice inițiative l egislative care au ca efect
„păgânizarea” societății…
b) Profesorul Bernard Nathanson afirma despre manipulare că „este folosită peste
tot în Occident, cu mici deosebiri. Nici o societate occidentală nu este imună împotriva
acestei plăgi”. Și nu numai în O ccident, ci în toată lumea, manipulatorii se joacă pur și
simplu cu viețile și cu viitorul oamenilor. Nu trebuie să intrăm în panică, dar nici nu
trebuie să dormim. Trebuie să luăm aminte la astfel de avertismente, și să le înțelegem
în profunzime. Pentru că manipularea poate atinge toate aspectele vieții umane.
c) „În general oamenilor nu le place să fie în minoritate.” Dar, în vremurile tulburi
în care trăim, adevărații creștini trebuie să înțeleagă că majoritatea va opta pentru
patimile și poftele lumii acesteia70. Creștinii trebuie să opună rezistență acestui „spirit de
turmă” datorită căruia oamenii se lasă duși în prăpastie de călăuze oarbe…
d) Tot profesorul Nathanson ne spune ceva care ar trebui să ne pună pe gânduri:
„Dacă repeți mereu un lucru, chiar dacă este o mare minciună, vei reuși până la urmă să
convingi publicul” 71. (Cred că asta e una dintre legile clasice ale m anipulării…) Dacă ne –
am da seama că multe dintre ideile pe care le avem au fost „turnate” în mințile noastre
de către mass -media „cea neiubitoare de Hristos”, ne -ar fi rușine că datorită lor ne -am
modelat într -o anumită măsură viețile.
e) Faptul că au putu t fi falsificate datele care atestă că omul este om din clipa
conceperii sale ar trebui să ne determine să punem la îndoială și alte studii pretins
științifice72.
f) Respingerea argumentelor de „ordin teologic, etic sau filozofic” în numele
adevărului științific a dat rezultatele așteptate. Diavolul, folosindu -se de oamenii care
manipulează cercetarea științifică după bunul plac, va încerca să ne convingă și de alte
inepții. Din această perspe ctivă, viitorul este destul de sumbru.
Oricum, poate că cea mai tulburătoare idee din text este că acest „criminal în
serie”, acest „responsabil de genocid”, profesorul Nathanson, a ajuns la concluzia că
drumul pe care a mers vreme îndelungată era un drum greșit. Și a avut puterea să se
oprească. Dumnezeu i -a dat gândul cel bun… Păcat că vechile sale idei și ale acoliților lui
ucid în continuare milioane de copii…
Ar trebui deci să avem mare grijă când luăm în considerare astfel de sondaje. Așa
cum N.A.R.A. L. i-a convins pe americani să adopte o poziție pro -avort, tot așa alte
sondaje i -au convins pe tineri că sexul oral e o practică firească sau că vremea fecioriei a
trecut. Dar, în timp ce sondajele îi conving de exemplu că tinerii americani au și uitat ce
e fecioria, statisticile obiective arată altceva: „În 1995, Centrul Federal pentru Controlul
Bolilor a găsit că aproape jumătate din elevii din licee (48% dintre fete, 46% dintre băieți)
nu au avut niciodată o experiență sexuală. În plus, un procentaj mar e din elevii care au
avut astfel de experiențe doreau să fi rămas virgini și, de asemenea, doreau să învețe
modalități prin care să devină caști”73. Iată că, în timp ce mulți tineri români se chinuie
să îi ajungă pe „frații” americani – și se lasă modelați de filmele care la rândul lor

prezintă doar fragmente de realitate74 –, acești „frați” mai știu însă să aprecieze valoarea
fecioriei și a înfrânării. Ciudat, nu?
Tinerii creștini ar trebui însă să nu se lase impresionați de nici un fel de statistici…
Să fie toată lumea păcătoasă, cum era Sodoma pe vremea lui Avraam, și totuși sufletele
credincioase trebuie să meargă pe calea mân tuirii, înfruntând toate ispitele. Și cei care,
asemeni profesorului Nathanson, își dau seama că drumul păcatului și al minciunii duce la
o destinație nefericită să încerce să își lepede păcatele și să vină la Hristos…
*
Gândindu -mă că poate cineva ar pute a considera falsificarea statisticilor privitoare
la avorturi ca fiind o situație excepțională – și că deci nu are rost să luăm în considerare
ideea că putem fi manipulați prin statistici – m-am decis să prezint încă o fraudă
științifică de mare răsunet…
Una dintre cărțile cele mai controversate scrise în secolul XX a fost Comportamentul
sexual al bărbaților , autorul ei fiind Alfred Kinsey75, un profesor de zoologie al
Universității Indiana. Î n carte sunt comentate rezultatele unui sondaj făcut pe 5300 de
subiecți, un număr destul de mare pentru ca rezultatele să poată fi generalizate. Aceste
rezultate au fost de -a dreptul șocante: 37% dintre cei intervievați afirmaseră că avuseseră
cel puțin o experiență homosexuală, iar 10% că erau homosexuali de cel puțin trei ani.
Studiul profesorului Kinsey a stârnit valuri… Dacă un procent atât de mare de
oameni ar fi homosexuali, dacă atât de mulți au avut experiențe gay, ar fi o dovadă în
plus că ne află m în era post -creștină… Lumea care L -a răstignit pe Hristos nu încetează a
batjocori învățăturile Sale…
Să fi fost însă Kinsey un cercetător obiectiv, dornic să cunoască starea de fapt a
societății, sau a fost doar un șarlatan care falsifica sondajele de o pinie cu aceeași
dezinvoltură cu care Bernard Nathanson și acoliții săi falsificaseră sondajele despre
legalizarea avorturilor? Răspunsul e simplu, și l -a dat unul dintre colegii lui Kinsey,
Wardell Pomeroy: manipularea subiecților era o practică comună în colectarea datelor76.
Un amănunt interesant este că mai mult de 25% dintre subiecții lui Kinsey erau
prostituate și foști deținuți, dintre care mulți fuseseră condamnați tocmai pentru
agresi uni sexuale. Și oare cum poți avea rezultate obiective când subiecții nu sunt
reprezentativi decât pentru un segment social foarte restrâns? E ca și cum te -ai duce
noaptea la o cârciumă și ai face un sondaj despre numărul oamenilor care se îmbată
frecvent, sau ca și cum ai face într -un bordel un sondaj despre numărul fetelor care
rămân fecioare până la nuntă, iar apoi ai extinde rezultatele asupra unui întreg popor…
Unul dintre motivele pentru care Kinsey a inițiat această fraudă științifică este că,
fiind el însuși homosexual (deși poza într -un familist conservator77), și-a dat seama de
efectele sociale ale acestei campanii pro -homosexualitate învelite în poleiala unor
cercetări științifice…
În biografia scrisă de James Jones Alfred C. Kinsey: O viață publică / privată78 scrie
că profesorul fusese un homosexual sadomasochist care manipulase sondajele de opinie
pentru a -și justific a propriul comportament. Așa stând lucrurile, e de la sine înțeles că
grupările minoritare care fac referire la studiile „extraordinare” ale lui Kinsey – după ce
acesta a fost vădit ca impostor – se fac părtașe cu bună știință la propagarea minciunii…
Întrucât însă poate că unii homosexuali vor afirma că opțiunile personale nu l -au
împiedicat pe Kinsey să fie obiectiv, voi cita câteva statistici79 care demonstrează încă o
dată că acesta a fost pur și simplu un șarlatan…
„Patru studii naționale separate, realizate în S.U.A. în 1970, 1988, 1989 și 1990 de
către National Opinion Research Center (pe un total de 7408 subiecți), au relevat o
incidență totală de 1,8% care au avut relații sexuale bărba t-bărbat în decursul anului

anterior, din care 3,3% declaraseră că au avut relații homosexuale «ocazional» sau
«destul de des» ca adulți, iar între 5 -7% avuseseră o aventură homosexuală în decursul
vieții. Mai puțin de 0,5% avuseseră relații bisexuale într -un an80. (…)
Trei studii separate derulate în 1990 de Centrul Național pentru Statistica Sănătății
arătau că mai puțin de 3% dintre bărbați avuseseră relații homosexuale o dată în ultimii
15 ani81.
Probabil că cel mai amplu și mai semnificativ studiu în domeniu este un studiu în
desfășurare realizat de guvernul federal al S.U.A. privind activitatea homosexuală și
consumul de dro guri. Până în martie 1991, numărul adulților chestionați ajunsese la
119.347, această cifră făcând ca studiul să fie cel mai amplu din istorie. Datele arătau că
numai 3% dintre bărbați declarau o activitate homosexuală sau consum de droguri din
1977 încoac e. Acest studiu încă în desfășurare indică același procent și în ultimii ani82.
(…)
Un raport din 1994 de informare privind activitatea homosexuală a bărbaților și
femeilor arăta că 2,7% dint re bărbați avuseseră relații homosexuale în ultimul an, 4,1% în
ultimii cinci ani și 4,9% de la vârsta de 18 ani. Rezultatele pentru femei erau de 1,3% cu
relații homosexuale în ultimul an, 2,2% în ultimii cinci ani și 4,1% de la vârsta de 18 ani83.
(…)
Zeci și zeci de studii din lumea întreagă arată că cifra de 10% este o fraudă
științifică. Referendumul din 1990 din S.U.A. arăta că populația S.U.A. este de 180 de
milioane. Aproximativ două m ilioane de bărbați și un milion de femei avuseseră cel puțin
o relație homosexuală în ultimul an. Evident, cei care sunt exclusiv homosexuali sunt mai
puțini. Chiar dacă îi includem pe bisexuali, aproximativ 1% din populație, numărul total al
celor care în trețin în mod constant relații homosexuale este de 2 -3%.”84
Datele impostorului Kinsey au fost deci contrazise de numeroase alte statistici… Din
păcate, bomba pe care a lansat -o a apucat să î și facă efectul. Și, din păcate, acest efect
se resimte astăzi și mai puternic atunci când unele grupări homosexuale propagă
minciunile sale…
Și noi, ce să facem? Să fim mai prudenți măcar față de statisticile șocante, pentru că
nu avem de unde ști dacă su nt obiective sau dacă nu cumva sunt măsluite de „frații” și
„verișorii” lui Kinsey. Printre care se află chiar oameni politici, dornici să realizeze o
lume nouă, pentru care sunt gata să rupă societatea de toate valorile tradiționale. Adică,
să realizeze o lume nouă, din care – cu sprijinul Marelui Manipulator – să fie izgonit Însuși
Hristos…

NOTE:
62 Eva i-a zis șarpelui: din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne -a zis Dumnezeu: „Să nu
mâncați din el, nici să vă atingeți de el, ca să nu muriți!”. Atunci șarpele a zis către femeie:
„Nu, nu veți muri! Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide
ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. De ace ea femeia, socotind că rodul
pomului este bun de mâncat și plăcut ochilor la vedere și vrednic de dorit, pentru că dă
știință, a luat din el și a mâncat și a dat bărbatului său și a mâncat și el (Fac. 3, 3 -6).
63 De altfel, o traducere a cuvântului „diavol” este chiar „amăgitor”…
64 Deși chiar și acestea sunt uneori măsluite. Înaintea alegerilor prezidențiale, când sunt
afișate a numite rezultate ale unor sondaje, alegătorii vor să știe cine anume a realizat
sondajele respective – instituția favorabilă puterii sau cea favorabilă opoziției. Uneori, după
schimbarea unor guverne sau a unor președinți, presa a dezvăluit cum fuseseră fa lsificate
sondajele premergătoare alegerilor… Putem vedea deci și în planul politic o oglindire a ideii

principale a articolului de față, și anume că sondajele pot fi de o obiectivitate foarte
discutabilă…
65 „Cât am lucrat acolo în calitate de fondator și director al clinicii s -au făcut 60.000 de
avorturi. Personal am făcut încă 15.000 de avorturi la clinica mea privată. Așadar, mă simt
răspunzător pentru 75.000 de avorturi”(Bernard Nathanson ) – Tineri, sexualitatea încotro? , p.
18.
66 National Association for Reperal of Abortion Law .
67 Profesorul Nathanson este re alizatorul șocantului film documentar Strigătul mut , în care a
fost filmat (cu ultrasunete) avortul unui făt de 12 săptămâni. Din film se observă că pruncul
simțea pericolul în care se afla, mișcările lui devenind brusc agitate, ritmul bătăilor inimii
crescându -i de la 140 la 200 pe minut. Poate cel mai tulburător moment este când pruncul
deschide gura larg, ca într -un fel de „strigăt mut”… (Fiind la un moment dat profesor de
religie la o școală postliceală, am proiectat filmul elevilor mei – în majoritat e, fete. Unele,
care se gândeau că dacă ar rămâne însărcinate ar avorta fără mari remușcări, mi -au
mărturisit că filmul le -a pus pe gânduri. Îl recomand tuturor tinerilor – și mai ales fetelor –
care consideră că sarcina este un fel de „boală” nedorită… )
68 Ba chiar sute de milioane, dacă ne gândim că S.U.A. nu a fost decât un exemplu urmat de
multe alte țări…
69 Dacă aș spune c ă peste câțiva ani, sau zeci de ani, pedofilia – sexul cu copii – ar fi
declarată o practică normală, poate că aș fi considerat nebun. Ar trebui însă să ne dăm seama
că, dacă ar folosi aceeași tactică cu cea folosită de N.A.R.A.L., susținătorii pedofiliei (sau
poate chiar ai zoofiliei) s -ar putea să obțină mari victorii… Asta dacă noi, ceilalți, vom asista
impasibili la propaganda lor, așa cum am asistat și la propaganda pro -avort sau la cea pro –
homosexualitate…
70 Dacă fiii vor merge pe urmele părinților lor, cei care vor constitui majoritatea de mâine
vor fi tocmai cei care – după cum ne arată sfinții Bisericii – îl vor primi cu brațele deschise pe
Antihrist, ca pe cel mai mare binefăcător a l omenirii…
71 Părintele Paisie Aghioritul vorbea despre una dintre cele mai mârșave manipulări, cea prin
care oamenii vor fi convinși să primească semnul Antihristului, 666: „(…) Vor face re clamă
sistemului perfect al pecetluirii cu raze laser cu 6 -6-6, pe mână sau pe frunte, care nu se va
vedea la exterior. În același timp, la televizor vor arăta că cutare a luat cartela cutăruia și i -a
luat banii din bancă, și vor spune mereu: «Mai sigură e ste pecetluirea cu raze la ser, pe mână
sau pe frunte, pentru că numai deținătorul își știe numărul lui. Pecetluirea este sistemul
perfect. Celălalt nu -ți va putea lua nici capul, nici mâna și nu -ți va vedea pecetea»” (Cuviosul
Paisie Aghioritul, Trezire d uhovnicească , Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, p. 184).
72 De altfel, multe din argumentele susținătorilor ideii darwiniste că omul se trage din
maimuță s -au dovedit false. Și s -a constatat că aceștia au mers cu contrafacerile lor până la
realizarea unor schelete despre care se pretindea că reprezintă veriga lipsă dintre maimuță și
om… Numai că, pe cât de mare a fost la început vâlva stârnită de descoperirea scheletelor
respective, pe atât de banală a părut mai apoi demonstrarea faptului că „verigile lipsă” nu
erau autentice… O dată ce omul a acceptat că se trage din maimuță, nu l -a mai interesat
faptul că argumentele de care a ținut seama nu erau credibile din punct de vedere științif ic…
73 Îmi dau seama că cineva ar putea considera că, din moment ce studiul a fost făcut de un
centru pentru controlul bolilor, își poate pierde din obiectivitate, motivând că centrul
respect iv ar fi fost interesat să manipuleze datele în direcție contrară, pentru a reduce
implicit numărul potențialilor pacienți. Sunt de acord cu faptul că manipularea poate avea loc
în ambele direcții. Dar în același timp îmi dau seama că susținătorii adevărul ui nu au nevoie
de minciuni pentru a -și susține pozițiile. În momentul în care ar folosi minciuna, ar deveni

vulnerabili, așa cum îi vor dușmanii lor. Deci cred că sondajul acesta are mari șanse să fie
obiectiv…
74 Și implicit formează o imagine deformată asupra ansamblului…
75 Toate datele privitoare la cazul Kinsey și la sondajele anexe sunt extrase de pe site -ul
www.homosexualitate.ro . Nu am făcut altceva decât să rearanjez informațiile de acolo și să
le însoțesc cu mici comentarii. Materialele oferite de site -ul respectiv mi -au fost de folos la
mai multe articole din volumul de fa ță. Le mulțumesc deci celor care se ocupă de el…
76 Wardell Pomeroy, Dr. Kinsey și Institutul de Cercetări Sexuale , New York Harper&Row,
1972, pp. 97 -137.
77 Și asta pentru a nu fi acuzat de lipsă de obiectivitate în cercetările sale. Psihologul Judith
Reisman, care a cercetat biografia lui Kinsey, a afirmat însă că acesta era nu numai
homosexual (care își seducea studenții), ci și pedofil…
78 New York: W.W. Norton, 1997.
79 Cred totuși că și rezultatele acestora trebuie privite cu o anumită reținere, pentru că
oricât ar fi de mare iubirea pentru o patimă, unii au rețineri să recunoască că o au atunci
când sunt puși să răspundă sondajelor de opinie. Din bun simț, nu se mândresc cu neputința
lor… Totuși, nu ar fi de mirare nici ca unii să se fi declarat homosexuali numai din teribilism,
numai pentru a părea interesanți. Doar trăim o avalanșă a teribilismului…
80 Robert Fay et al., Revista Science , nr. 243 (din 28 noiembrie 1991), pp. 338 -348; S.M.
Rogers și C.F. Turner, Contactele sexuale bărbat -bărbat în S.U.A.: Constatări din cinci studii,
1970-1990, Jurnalul de Cercetări privind Sexualitatea , 28 noiembrie 1991, pp. 491 -519.
(Întrucât se poate spune că materialele de pe net nu sunt demne de luat în serios, la aceste
sondaje voi indica în notele de subsol și referința bibliografică.)
81 D.A. Dawson, Informații și atitudini față de S.I.D.A. , Ianuarie -Martie 1999, Date provizorii
dintr-un studiu național – Date statistice preliminare (Hyattsville, Md.: Centrul Național
pentru Statistica Sănătății , 26 septembrie 1990), p. 11.
82 D.A. Dawson, Informații și cunoștințe de spre SIDA , Advance Data – Centrul Național pentru
Statistica Sănătății : DHHS Pub. No. (PHS) 88 -1_250, nr. 160, 161, 163, 176, 183, 193.
83 Laumann, EO, Gagnon, JH, Michaels, RT, & Michaels, S . (1994), Organizarea socială a
sexualității: Practicile sexuale din Statele Unite , Chicago: University of Chicago Press., Philip
Elmer Dewitt, Adevărul despre americani și sex , Time, 17 octombrie 1994, p. 68.
84 Pe site -ul www.homosexualitate.ro se pot găsi și alte statistici asemănătoare.
Calea bordelului >>

„Cum e la bordel? Fetele sunt profesioniste în arta erotismului. O experiență cu ele
ar fi de neuitat…”
Nu puțini tineri gândesc așa. Într -o anumită măsură au dreptate. Așa cum un sportiv
care se antrenează zi de zi ajunge la mari performanțe, tot așa fetele care muncesc într-
un bordel devin campioane în oferirea de plăceri trupești. Cunosc o sumedenie de poziții
beton , se pricep să stârnească masculul din bărbații care le trec pragul. Perversiunile în
care sunt inițiate fac ca o oră petrecută în preajm a lor să fie mai eficace decât citirea
unui tratat despre sexualitate.

Dacă ne gândim că fiecare dintre prostituate se află într -o concurență acerbă cu
suratele din celelalte așezăminte similare, că încearcă să își mulțumească vizitatorii în
așa fel încât oferta rivalelor să pălească instantaneu, atunci nu este greu să înțelegem de
ce unii bărbați, tineri sau vârstnici, sunt clienți fideli ai bordelelor.
Vorbind despre blazarea care apare între soții care nu fac tot ce le stă în putință
pentru ca dragostea lor să nu se împuțineze, trebuie să spunem că ea se manifestă și în
viața lor sexuală. Factorii exteriori – oboseala, stresul și ceilalți – contribuie la răcirea
dragostei lor, și atunci până și viața lor sexuală devine banală. În aceste condiții nu este
de mirare că unii bărbați merg la bordel, acolo unde prostituatele le vor da mult mai
multă atenție. Și plăcere…
Unii intră în bordel pur și simplu de curiozitate, să vadă ce ar putea să le ofere o
prostituată. Și, după ce au intrat o dată, intră și a doua oară. E ca un drog…
Dacă nici bărbații care au soții și copii nu înțeleg bordelul ca pe un loc de pierzanie,
oare cum ar înțelege aceasta tinerii?
Nu am intrat în viața mea în nici un bordel și de aceea nu pot spune multe despre ce
se întâmplă acolo. Un si ngur lucru vreau să spun: că mi se pare groaznică separarea dintre
dăruirea sufletească și cea trupească. Nu cred că poți să te culci cu o prostituată fără ca
întreaga ta ființă să fie virusată. Nu mă refer la boli venerice, mă refer la ceva mult mai
grav. La o percepție denaturată a unirii trupești85. Omul este trup și suflet. Sufletul și
trupul sunt interdependente. Dacă omul învață în bordel să privească actul sexual numai
ca pe un mijloc d e a obține cât mai multă excitare, atunci îi va fi foarte greu ca, după ce
se va căsători, să cunoască frumusețea unirii trupești cu soția sa.
Tinerii care au căpătat reflexul de a se masturba des au un mare handicap când își
încep viața intimă, nefiind ca pabili să întrețină raporturi sexuale în care să își satisfacă
partenerele86, pentru că organul respectiv nu mai funcționează în parametri normali; tot
așa, cei care s -au obișnuit cu erotismu l de bordel nu vor fi capabili (decât cu mari
eforturi) de o relație trupească firească cu soțiile lor, în care dăruirea sufletească să fie
împletită cu cea fizică. Ei vor căuta întâi de toate să regăsească deliciile erotice cu care
s-au obișnuit în bordel , și astfel vor pierde tocmai esențialul: dăruirea sufletească, pentru
care cea trupească nu ar trebui să fie decât un suport.
Și acum vom ajunge la concluzia că cei care au călcat printr -un bordel sunt
predestinați să aibă eșecuri în viața sexuală cu soți ile lor (dacă ele nu acceptă
perversiunile)?
Nu, nu se poate spune așa ceva. Pentru orice cădere există și leacul potrivit. Numai
că va fi nevoie de niște eforturi eroice pentru ca un tânăr ce a călcat într -un bordel să
ajungă mai apoi la o curăție a minți i și a trupului astfel încât să cunoască frumusețea
unirii trupești cu soția sa, unire în care plăcerea trupească ar trebui să fie covârșită de
dăruirea sufletească.
Din mândrie, nici un tânăr client al prostituatelor nu va considera că va rămâne
marcat de experiența negativă pe care o acumulează în bordel. Tinerii se simt stăpâni pe
sufletele și pe trupurile lor și consideră că le este ușor să renunțe la o obișnuință sau alta.
Dar învățarea limbajului sexualității se aseamănă învățării unei limbi străine: dacă de la
început ai învățat -o greșit, îți va fi foarte greu până la urmă să înveți să vorbești corect.
Ca o concluzie, îmi permit să le spun tinerilor care intră într -un bordel din
curiozitate, doar ca să știe cum să facă sex, că se autodistrug. Nu numai că vor avea o
concepție denaturată asupra sexualității, ci pur și simplu se vor poziționa într -o postură
din care atunci când se vor căsători le va fi aproape imposibil să înțeleagă frumusețea
unirii trupești binecuvântate de Dumnezeu. Pentru a pune în ev idență modul în care
păcatul murdărește sufletele, în textele religioase se folosește imaginea copacului bun

care primește un altoi de la un copac neroditor. Imaginea aceasta poate fi folosită și în
cazul de față: când un tânăr cade în mrejele unei prostit uate, primește un altoi care îi va
murdări întreaga viață…
Dar ce, nu există pocăință? Ba da, numai că ar fi cam așa: un tânăr vrea să dea foc
la casa în care locuiește gândindu -se că se va salva în ultima clipă. Dar cine garantează că
va fi în stare să fa că aceasta?

NOTE:
85 Un cititor: Da, corect. Am intrat și eu de câteva ori în bordel, pentru că iubirea mea nu a
fost împărtășită nici de prima fată de care m -am îndrăgostit, nici de a dou a… Dincolo de
plăcerea fizică din timpul actului simțeam o plăcere psihică. Îmi spuneam: uite, asta este
femeia care în clipa asta mă servește ca o sclavă, cu care pot să fac aproape orice pentru că
am plătit o sumă pentru ea. Îmi plăcea să le umilesc.
86 Acesta este un motiv pentru care unele cupluri eșuează. Dacă însă sufletul s -ar fi pocăit de
păcatul masturbării, și dacă trupul ar fi avut o perioadă de „însănătoșire”, atunci problema ar
fi fost mult mai mică…
Cum să schimbi un om? >>

Întrebare: Credeți că e de ajuns să ai râvnă pentru a -i ajuta pe alții, pentru a te
duce să convertești prostitua te și desfrânați, sau drogați, bețivi, rockeri și alți oameni
căzuți în păcate?
*
(Întrebarea aceasta mi -a fost pusă într -o conferință în care primisem multe bilețele
și vroiam să am timp să răspund la toate. Atunci am zis doar: „Nu, e nevoie să faci totul
sub îndrumarea duhovnicului…” Încerc să răspund acum mai pe larg, considerând -o o
întrebare foarte importantă.)
Răspuns: Nu, în nici un caz. Am primit de curând o scrisoare în care o fată îmi cerea
să îi recomand câteva cărți de referință pentru budhism, deoarece își dorea să facă
misiune ortodoxă între tinerii căzuți în mrejele acestei învățături mincinoase. Întrucât
fata de -abia se apropiase de Biserică, mi -am permis să îi răspund ca vreme de doi ani să
uite cu totul de această inițiativă și, dacă peste doi ani gândul o va mai frământa, voi
vedea ce răspuns îi voi da. Cine știe, poate peste doi ani îmi va scrie din nou, fiind mai
întărită duhovnicește, și îmi va spune că a primit binecuvântare de la duhovnicul ei să
facă misiune în comunitățile budhiste d in Europa. Și poate peste cinci ani va pleca la
drum…
Dar asta e foarte puțin probabil. E mult mai probabil ca asta să fi fost doar o ispită
de la diavol. Diavolul încearcă să ne dea unele idei bune, care însă nu ne sunt de folos.
Tot așa cum în vechime îi ispitea pe unii pustnici să părăsească pustia pentru a chema
poporul la pocăință, și apoi, după ce pustnicii ajungeau între oameni, cădeau tocmai în
păcatele de care își propuseseră să îi izbăvească pe ceilalți…
Fac o paranteză. Cineva m -a întrebat: „Dar de ce te -ai apucat să scrii cărți
religioase fără să ajungi la un nivel duhovnicesc mai înalt? De ce te faci altora doctor,
când nici pe tine nu te -ai vindecat de mândrie și de alte patimi?…”
Simt că dacă nu Îl mărturisesc pe Hristos, atât cât pot, îmi r isc mântuirea. De ce?
Tocmai pentru că apropierea mea de Biserică este strâns legată de chemarea pe care mi –

a făcut -o Dumnezeu, cu mai mult de zece ani în urmă, de a -i îndruma pe alții spre lumina
Bisericii.
După ce mă rupsesem de vraja tantrismului și de alte practici yoghine, mă gândeam
că dacă aș porni pe calea ortodoxă ar trebui să fac un canon foarte greu pentru ca
Dumnezeu să îmi ierte păcatele. Mă frământa gândul acesta, și, într -o noapte, în timp ce
visam că eram în mână cu o carte de canoane și cău tam medicamentul potrivit pentru
boala mea sufletească, am auzit o voce fermă, ce nu avea legătură cu visul și care m -a
trezit din somn, care mi -a poruncit: „Canon: să îi înveți pe cei din afară filosofia Sfinților
Părinți”.
Ani de zile m -am întrebat cine sunt cei „din afară”; mă gândeam că Dumnezeu mă
chemase să le vorbesc mai ales ereticilor, păgânilor și ateilor. Dar, văzând sfaturile pe
care le primeam de la duhovnic (să scriu pentru cei bolnavi, să scriu pentru cei care vor
să își întemeieze o familie, să le răspund celor care îmi pun întrebări legate de viața
duhovnicească prin e -mail și prin scrisori, să vorbesc la radio și în conferințe), mi -am dat
seama că „cei din afară” acoperă un spectru mult mai larg decât îmi imaginasem. Da,
cred și simt că Dum nezeu m -a chemat să Îl mărturisesc în fața celor care nu cunosc deloc
sau cunosc doar superficial filosofia Sfinților Părinți.
Credeți -mă că de multe ori mă rog cu disperare: „Doamne, dacă mi -ai cerut să Te
mărturisesc, ajută -mă să Te mărturisesc și prin v iața mea, nu numai prin cuvintele mele”.
Mă simt covârșit pur și simplu de această chemare. Am încercat să mă lepăd de ea, dar
duhovnicul m -a mustrat și m -a ajutat să înțeleg că nu trebuie să arunc talanții primiți de
la Dumnezeu… Tocmai de aceea îndrăznes c să le vorbesc altora, și tocmai de aceea scriu
acum… Ei, dar am făcut o paranteză prea lungă… Vroiam să vă povestesc altceva. O
întâmplare care servește drept răspuns la întrebarea inițială…
Aflându -mă în biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâto rul de mir, în
Salonic, m -am rugat odată mai mult în fața raclei cu sfintele moaște. Știți și voi poate că,
după ce te rogi mai mult, fața ți se înseninează, devine parcă mai blândă, mai frumoasă.
Și asta pentru că rugându -te te rupi puțin de frământările obișnuite. Fiind puțină lume în
biserică atunci, am stat și m -am rugat mai mult, pentru că nu stătea nimeni la „coadă”.
După ce m -am rugat, a venit la mine o grecoaică cu niște ochi foarte ciudați, și m -a
întrebat: „Cum te rogi așa? Simt o mare putere în r ugăciunea ta…”, sau cam așa ceva, nu
mai țin minte exact. Am simțit o neliniște în inima mea, m -am simțit tare nesigur. I -am
spus că voi vorbi cu ea după ce mă voi mai ruga puțin Sfântului Dimitrie. Simțeam că
femeia respectivă, deși mă întrebase de rugăci une, vroia altceva de la mine… L -am rugat
pe sfânt să mă ajute și am simțit că sufletul mi s -a liniștit. Am ieșit din biserică împreună
cu femeia, și am început să îi vorbesc despre rugăciune. Ea m -a invitat la ea, în camera
de hotel, să bem o cafea. Eu m -am gândit că nu e bine să fim singuri, ca să nu apară cine
știe ce probleme…
M-a invitat la o terasă, să mâncăm ceva, dar mie mi s -a părut iarăși că ceva e în
neregulă… Ne -am mai plimbat, i -am vorbit despre spovedanie, împărtășanie, și când m -a
întrebat de când sunt creștin i -am spus că am devenit creștin după ce trecusem prin
rătăcirile yoghine, și chiar prin Tantra Yoga. Brusc, am văzut -o că devine foarte
interesată de tehnicile sexuale tantrice. Și mi -am dat seama că nu are rost să continuăm
discuția (ma i ales că, necunoscând eu prea bine termenii „specifici” în limba greacă, mi -a
cerut să îi explic prin semne…). Am plecat repede, aproape nepoliticos de repede, mai
ales că, deși nu făceam nimic, simțeam totuși o ispită, întreținută de atitudinea foarte
„prietenoasă” a femeii…
De ce am povestit asta? Pentru că mă gândesc că, dacă m -ar fi apucat râvna
misionară de a converti o femeie ușoară în camera ei de hotel, poate că vechile mele
patimi ar fi putut răbufni…

A fost una dintre cele mai grele ispite din ul timii ani… Pentru că era învelită în
masca unei fapte bune: „Ce e rău să vorbești despre rugăciune? Dacă femeia asta Îl caută
sincer pe Dumnezeu, și aș putea să o ajut prin cuvintele mele?”. E dificil de explicat în
cuvinte de ce am simțit -o ca pe o ispită , dar așa am simțit -o… M -am gândit de multe ori
cum ar fi trebuit să mă port în acel moment. Cred că trebuia să îi cer binecuvântare
părintelui meu pentru o acțiune atât de delicată, iar dacă nu reușeam să îl prind la
telefon – el fiind în România –, trebu ia să refuz o discuție cu o femeie ai cărei ochi
oglindeau „dorința…”
Ca o concluzie, ca răspuns la întrebarea dacă e de ajuns să ai râvnă pentru a te duce
să îi convertești pe alții, răspunsul e nu. Poți să încerci să le dai o mână de ajutor și să te
prăvălești cu totul în prăpastia lor…
În această ispită cad de multe ori fetele credincioase care se îndrăgostesc de băieți
frumoși, deștepți, dar necredincioși și pătimași… Fetele speră să îi ajute pe aceștia să se
schimbe, dar încetul cu încetul se schimbă e le după cum vor ei… Am auzit de atâtea ori
aceeași constatare de la mai mulți preoți duhovnici: „Multe fete au venit să îmi ceară
binecuvântare să se mărite cu tineri sau bărbați necredincioși, gândindu -se că prin
dragostea lor îi vor apropia de Biserică. Dar aproape în toate cazurile s -a ales praful de
gândul lor cel bun. Mai mult, după nuntă, bărbații au ajuns chiar să le interzică să mai
meargă la biserică, să se spovedească și să se împărtășească. Și au regretat amarnic
hotărârea lor de a se mărita cu e i…”
Și la fel au regretat și tinerii care au luat fete necredincioase…
Am primit și eu scrisori de la fete ce se vroiau să se mărite cu „iubiții” lor care erau
necredincioși: „Îți dai seama ce mare lucru va fi dacă în timp voi câștiga un suflet pentru
Hristos?”.
Da, îmi dau seama… Numai că sufletele nu se câștigă când ni se năzare nouă, și nici
în modul în care ni se năzare nouă. Nu e nimic rău să încerci să îl ajuți pe tânărul la care
ții să se apropie de Biserică. Și dacă el vrea sincer să ducă o viață cr eștină, puteți avea o
familie împlinită… Numai că unii tineri mimează convertirea numai pentru a convinge fata
să le devină soție. Și, după nuntă, la câteva zile sau la câteva luni, adevărul iese la
iveală: convertirea a fost doar o piesă de teatru…
E tris t să îți dai seama că ai șanse foarte mici să ai parte de o familie creștină lângă
omul la care ții. Numai că, riscându -ți viitorul, greșești. Și vei culege roadele triste ale
pariului pe care l -ai făcut cu propria viață…
Așa că vă întreb și eu: „Credeți c ă e de ajuns să ai dragoste pentru a convinge un om
legat cu lanțurile patimii și ale necredinței să își schimbe viața pentru Hristos?” Și parcă
vă aud: „Da…” Și știu că răspunsul e sincer. Numai că știu și că e un răspuns pripit. La fel
de pripit ca gându l de a face misiune între bețivi și desfrânate fără să fii sporit
duhovnicește, încercând să îi convingi pe alții să ducă o viață nepătimașă în timp ce
sufletul tău este apăsat de patimi…87

NOTE:
87 Și simt nevoia să spun încă o dată: Da, și eu sunt pătimaș, dar scriu și vorbesc despre
Dumnezeu pentru că am ascultare de la duhovnic. Din clipa în care mi -ar cere să mă opresc,
aș face -o fără șovăială. Și clopotul mărturiei mele ar înceta să mai bată…
Binecuvântare pentru păcat >>

O cunoștință de -a mea, care lucrează în mass -media, fiind r ugată să îmi trimită
sugestii pentru îmbunătățirea cărții de față, mi -a scris:
„Te rog să scrii ceva și despre următoarea întâmplare care m -a impresionat. Am
auzit de o actriță foarte credincioasă, care a mers într -o zi la teatrul la care lucra. Că
era cre dincioasă știau și colegii ei. Regizorul îi zice:
– Ți-am găsit rolul vieții tale. Îți ofer rolul din piesa cutare.
Actrița trebuia să joace rolul unei călugărițe care îi apărea în vis unui călugăr și îl
ispitea. Oricum, avea de jucat anumite scene mai fie rbinți în «calitatea» ei de ispită. Ea
s-a dus foarte dezamăgită la duhovnic și i -a povestit întâmplarea. Duhovnicul i -a
răspuns:
– Ei, ce să fac. Îți dau binecuvântare. Asta ți -e meseria.
Ea i-a răspuns:
– Nu vreau să -mi dați binecuvântare. Vreau să vă ru gați pentru mine să nu mă dea
afară dacă refuz rolul.
Și, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu a fost dată afară.”

Nu știu dacă ar mai fi de spus ceva… Femeia88 s-a purtat creștinește, deși putea să
își găsească justificări pentru a primi rolul respectiv. Dar, riscându -și postul, a primit
răsplată de la Hristos…
Toți vrem să ne răsplătească Hristos, dar nu ne place să riscăm nimic. Sau ne place
să riscăm numai în planul lumesc, cum fac cei care arunc ă banii pe jocurile de noroc, pe
cursele de mașini sau de cai, sau, mai nou, în sălile de K1. Noi vrem cununa, dar, când în
fața noastră apare crucea, nu mai știm cum să o ocolim… Vrem să fim virtuoși fără să
trăim virtuțile… Ne place să vedem că altul fac e fapte mari, că avem subiecte de discuții
cu prietenii, după care revenim la comoditatea noastră. Sau, dacă facem o faptă bună,
ne lăudăm cu ea până răgușim…
(Eu însumi am fost o dată în situația de a -mi risca viața pentru a ajuta pe cineva.
Întrucât întâ mplarea a fost palpitantă, am povestit -o în stânga și în dreapta, până când
mi-am dat seama că, în loc să văd mila lui Dumnezeu care m -a ajutat să îmi biruiesc și
frica și egoismul, mă vedeam pe mine în ipostaza de mare erou iubitor de frați… Iar acum
mi se pare că lauda mea a covârșit puținul bine pe care l -am făcut…)
Numai că, dacă ne mulțumim să îi lăsăm pe ceilalți să se lupte pentru mântuire, noi
înșine considerându -ne prea slabi pentru o asemenea luptă, înseamnă că ne considerăm
prea slabi și pentru c ununa mântuirii, și ne mulțumim cu rolul de spectatori ai marii arene
duhovnicești.
Poate îmi vei spune că viața ta nu este defel palpitantă… Da, pe mulți i -am auzit
spunând că viețile lor sunt șterse, că nu au ocazia să își arate credința prin fapte de
eroism duhovnicesc. Este adevărat că nu toți suntem chemați să luptăm în linia întâi, că
nu toți avem aceleași daruri de la Dumnezeu. Unii îl atacă pe dușman de pe apă, alții din
aer, alții vin cu tancurile, alții pun explozibil… Fiecare face ce are de făcut .
Poate că nu îți dai seama că și lupta aceasta, aparent blazată, în care totul este
monoton, are cununa ei. Dumnezeu te va răsplăti pentru modul în care ai reușit să reziști
la această ispită.
„Nu – poate îmi spui -, viața mea nu e blazată, dar pur și sim plu nu am puterea de a
risca, pur și simplu îmi e teamă să fac voia lui Dumnezeu.”

Dar Dumnezeu, când îți pune înainte o încercare, îți dă și puterea să o depășești, nu
uita asta.
De fapt fiecare moment de cumpănă din viață este o intersecție cu multe dir ecții.
Putem să mergem spre mântuire, putem să mergem în sens opus și putem să mergem pe
drumuri lăturalnice, care ne îndepărtează mai mult sau mai puțin de mântuire.
Poate îți dai seama că, după ce ai făcut de o mie de ori alegeri greșite, și după ce
curajul ți-a fugit din suflet, îți va fi greu ca data viitoare să te porți cum trebuie. Da,
curajul a fugit, dar așa cum a fugit, așa se poate întoarce. Roagă -te la Dumnezeu, și vei
avea mai mult curaj decât ai avut vreodată.
„Dar dacă totuși duhovnicul îmi dă binecuvântare pentru ceva, Dumnezeu mă poate
pedepsi dacă fac lucrul respectiv?”
Orice lucru bun care este făcut cu binecuvântarea duhovnicului va atrage răsplata,
iar nu osânda dumnezeiască. Dacă însă duhovnicul ne dă binecuvântare să facem ceva
rău, vom avea – și noi, și el – parte de osândă. Numai că sunt aproape inexistente cazurile
în care un duhovnic dă în cunoștință de cauză binecuvântare pentru ceva rău. De obicei,
binecuvântările sunt „furate” pentru că duhovnicul nu cunoaște exact o anumită
probl emă, și atunci, lăsându -se influențat de modul în care creștinul îi prezintă situația,
dă o binecuvântare care nu are nici o valoare în fața lui Dumnezeu. De exemplu, un tânăr
vrea să se apuce de radiestezie – o formă de vrăjitorie care nu seamănă din punc t de
vedere exterior decât foarte puțin cu practicile clasice ale vrăjitorilor. Merge la
duhovnic:
– Părinte, îmi dați binecuvântare să merg la radiestezie?
Dacă părintele nu este bine informat asupra problemei, întreabă:
– Radiestezie? Ce e asta?
– Ce să fie, o formă de a -i ajuta pe oamenii bolnavi să se vindece mai repede.
– Nu e ceva necurat la mijloc?
– Nu, părinte, se fac rugăciuni, radiesteziștii merg la biserică, toate sunt bune.
– Ei, dacă e cu rugăciune, e bine. Îți dau binecuvântare, de ce să nu î ți dau…
Pe unii faptul că au cerut binecuvântare pentru așa ceva fără să fie conștienți că e
ceva dubios la mijloc îi poate ajuta să înțeleagă repede că acolo are loc o lucrare
drăcească. Dar ceilalți scapă foarte greu din mrejele radiesteziei…
„Și ce are radiestezia cu ispitele trupești?”
Am făcut o paralelă și am ajuns acum unde vroiam să ajung. Sunt fete care cer
binecuvântare de la duhovnicii lor să meargă la petreceri la care după primele blues -uri
se stinge lumina și atmosfera e mai încinsă decât în d iscoteci. Totul devine o fabrică de
hormoni…
Numai că dacă îi spui: „Părinte, pot să merg la ziua colegei mele de clasă (sau de
an, sau de serviciu, etc.) ?”, părintele spune: „Da, sigur că da, de ce nu…” Dar dacă îi
spui: „Părinte, vreau să merg la o petr ecere unde invitații se vor purta foarte dezmățat.
Să merg sau nu?”, îți va spune că nu e bine să mergi. Ei, nu toate petrecerile sunt
dezmățate, dar din ce în ce mai puține aniversări sunt decente. Mi -a povestit o cunoștință
de-a mea cum la ziua ei doi in vitați au început să își scoată drogurile și să inhaleze. Când
au văzut părinții ei – care veniseră acasă pe neașteptate – au făcut mare tărăboi…
Mi se pare normal. Ce putea însă fata să facă? Să îi gonească pe invitați? Nu să îi
gonească, ci doar să le sp ună că nu e de acord ca aniversarea ei să devină prilej de

dezmăț… „Ei, da, dar drogații nu se drogau atunci în holul blocului?” Treaba lor, nu era
vina fetei. Mai ales că, atunci când i -a invitat la ea, nu știa cu cine are de -a face.
Altă situație, reală: „Părinte, îmi dați binecuvântare să merg la mare cu familia?”
„Da, mergi.” Dar fata uită să îi spună părintelui că la mare pleacă nu numai ea cu familia,
ci pleacă și prietenul cu gașca lui. Prietenul care se chinuie de multă vreme să o convingă
să se cul ce cu el… Și fata știe că la mare va sta cu părinții ei foarte puțin.
„Atunci de ce mai cere binecuvântare? De ce nu pleacă și fără binecuvântare, dacă
are chef să se distreze cu iubitul ei?”
Nici eu nu știu de ce o face. Cred că numai ca să își adoarmă co nștiința. Știa că,
dacă îi spunea părintelui că va sta mai mult cu iubitul decât cu părinții, avea șanse să nu
primească binecuvântarea. Așa că nu a vrut să riște. Nu vreau să dau vina pe fete, dar în
mai multe situații fetele au încercat să se fofileze ob ținând astfel de binecuvântări.
Explicația e simplă: băieții păcătuiesc cu mult mai multă naturalețe, și -au adormit de
mult conștiința, și știu că pentru ceea ce vor ei să facă e stupid să mai ceară
binecuvântare…
Așa că aveți mare grijă când cereți binecu vântare. E mai păcat să furi o
binecuvântare în cunoștință de cauză decât să furi de la supermarket (piua, asta nu
înseamnă că cei care au furat binecuvântări trebuie să alerge acum la supermarket…; și
nici măcar la piață…)
„Dar actrița de la teatru nu a î ncercat să fure binecuvântare, a primit -o și fără să o
ceară…”
Aș vrea să iau apărarea duhovnicului ei (și sper să nu greșesc): sunt atâția mireni
care încearcă să îi convingă pe duhovnicii lor că trebuie să facă compromisuri la locul de
muncă (secretara s ă poarte fustă mini etc.), încât unii preoți, sătui de discuțiile
contradictorii cu credincioșii, îi lasă să facă tot ce îi taie capul. Și vinovați nu sunt numai
duhovnicii care cedează insistențelor, ci și credincioșii care au încercat să își depășească
atribuțiile, devenind învățători ai duhovnicilor lor.
Ca să fiu obiectiv, observ că și dacă duhovnicul actriței îi dădea binecuvântare ca nu
cumva să pună o povară prea grea pe umerii ei, adică și dacă greșea datorită faptului că
nu vroia ca actrița să aibă necazuri la serviciu, aceasta nu prea schimba situația. Nu făcea
nici piesa mai puțin fierbinte, nici pe actriță mai nevinovată, și nici pe spectatori mai
virtuoși.
Să dea Dumnezeu să nu fim în situația de a -i cere duhovnicului nostru lucruri
nepotrivite. Să ne dea Dumnezeu puterea de a avea și noi curajul actriței respective…

NOTE:
88 Puteam să aflu și numele actriței, și să vi -l comunic și vouă. Dar poate că e mai bine ca
fapta ei să nu fie acoperită de laudele care gonesc cununa…
O ieșire din Matrix… >>

NOTA
Părintele Cons tantin Necula scria undeva: „A existat și a apărut acum câțiva ani o
carte editată de revista Bravo – care probabil vă este cunoscută în ediția românească. Un
medic, un sexolog, primise sute de întrebări pe parcursul unui an întreg, pe care le -a
cuprins în tr-o carte. Ea este apărută în Editura Bravo. Titlul cărții era: «Și cu noi cum
rămâne?». Și întrebau copiii ăia de toate năstrușniciile, încât, la un moment dat, nu
știai: să mai dai pagina sau să nu mai dai pagina… Nu cumva după colț apare vreo

înjurătur ă sau vreo mizerie, sau vreo pornografie?… Dar ei nu întrebau nimic din toate
astea. Mergeau cu limita întrebărilor până acolo unde picau în nebunie deja. Dar
întrebarea de pe carte mă obseda în continuare, pentru că n -am găsit cuvântul
«Dumnezeu» în 325 d e pagini decât o singură dată, în care o fată întreba dacă este păcat
să i se întâmple ei ceva înainte de căsătorie. Și aia era singura întrebare. Și nici nu era
cuvântul «Dumnezeu» acolo. Era cuvântul «păcat», de care eu, așa, mental, am legat
cuvântul «D umnezeu». Și m -am întrebat: «Oare chiar atât de mult să fi uitat tinerii
noștri de Dumnezeu, încât într -o carte care este scrisă de ei – pentru că erau scrisorile
lor către una din cele mai avizate reviste ale lor – să nu apară chiar deloc Dumnezeu?». Și
l-am contactat la telefon pe redactorul revistei și mi -a spus: «Părinte, îmi pare foarte
rău să vă spun, în nici una dintre scrisorile care ne sunt adresate nu apare [cuvântul]
Dumnezeu!»”90.
Una dintre ideile pe care le -am auzit deseori, în diferite predici, a fost aceea că în
ultimii ani tinerii s -au apropiat în număr mare de biserică. Ideea este încurajatoare,
frumoasă, dar nu mai puțin falsă. Argumentele aduse în sprijinul ei sunt puține: f aptul că
în unele orașe există biserici sau paraclise studențești, faptul că există câteva reviste
ortodoxe tipărite de tineri, faptul că la multe din conferințele ținute de către părinții mai
cunoscuți în centrele universitare sălile sunt arhipline și, nu în ultimul rând, faptul că
tinerii pot fi văzuți la biserică – și nu numai de Paști sau de Crăciun.
Voi demonta rapid aceste argumente: în orașele în care există paraclise sau biserici
pentru studenți, numărul studenților este foarte mare. Nu e de mirare că într -o
metropolă ca Bucureștiul, cu zeci de mii de studenți, există o parohie a studenților – în
imediata vecinătate a Universității. S -a pus însă problema ridicării unei bisericuțe în
curtea Facultății de Drept (acolo era și Facultatea de Filozofie). T inerii creștini au avut
această inițiativă, s -au făcut demersuri, primarul de atunci a promis că se va ocupa el de
materialele pentru fundație, a venit un episcop și a sfințit locul – hramul ar fi trebuit să
fie „Sfântul Ioan Valahul”. Îmi aduc aminte că, pe vremea când eram președinte al Ligii
Studenților din Facultatea de Teologie, am avut bucuria de a -i arăta părintelui Gheorghe
Calciu Dumitreasa locul care fusese deja sfințit. Ne gândeam că într -un an biserica va fi
înălțată, dar… Nu a fost așa.
Datorit ă unui protest al studenților necredincioși (în special al celor de la Facultatea
de Filozofie, iubitori de „adevăruri” și nu de Adevăr) care susțineau că o biserică
ortodoxă ar călca în picioare libertatea religioasă a tinerilor de alte confesiuni sau
credințe, proiectul a fost abandonat. Și locul care fusese sfințit a fost umplut de buruieni,
reintrând în posesia câinilor maidanezi… De ce nu s -a mai ridicat biserica la Facultatea de
Drept? Pentru că studenții nu și -au dorit -o…
Cât privește revistele tipăr ite de tineri, trebuie spus că tirajele acestora sunt foarte
mici, multe întrerupându -și apariția după câteva numere.
Sălile de conferințe se umplu de tineri nu numai la conferințele ortodoxe, ci și la
cele despre yoga, bioenergie și celelalte rătăciri. E firesc ca la numărul mare de studenți
din centrele universitare sălile să fie pline atunci când vorbitorul este cunoscut,
indiferent dacă poziția lui este sau nu creștină.
Cât despre numărul tinerilor care vin la biserică… cel mai bine pot vorbi tinerii
înșiși. Tinerii creștini care se simt ca într -un ghetto în lumea studențească din care
Hristos lipsește aproape cu desăvârșire. Tinerii creștini care sunt sufocați de viața de
cămin în care colegii de etaj fac sex scoțând sunete care se aud prin pereții subț iri,
creând o atmosferă deșănțată, ispititoare…
Părintele Necula se aștepta să găsească cuvântul Dumnezeu în scrisorile trimise de
tineri revistei Bravo . Dar Dumnezeu pur și simplu este exclus din viețile celor mai mulți
dintre tineri, sau este prezent doa r ca un obiect de decor. Pentru acești tineri majoratul

înseamnă intrarea într -o lume a păcatului și nu o maturizare trupească, intelectuală sau
sufletească… Nu al tuturor, dar al multora dintre ei. Este un univers pe care îl cunosc
puțini părinți, puțini duhovnici chiar, și puțini profesori. Puțini dintre adulți, care se miră
când află cu stupoare că fiul lor consumă droguri sau că fiica lor a făcut un avort.
Fusesem chemat odată să țin o conferință la un liceu din Vâlcea. Când le -am
întrebat pe profesoare le de religie de acolo cât de strânsă este legătura elevilor cu
Biserica, una dintre profesoare – care este preoteasă – mi-a spus că unele fete din clasa a
XII-a făcuseră avorturi. Cealaltă profesoară, care preda și ea la alte clase a XII -a, a
întrebat -o mirată de unde știe asta.
„Pentru că vorbesc cu ele. Pe lângă programa de religie, care conține multe lucruri
plictisitoare pentru ei, încerc să discut cu copiii lucruri care îi privesc direct. Și, în pauze,
am discuții față către față, în care ei îmi spun și lucruri strict personale despre viața lor.”
Cealaltă profesoară era vizibil mirată. Aveam în fața ochilor două profesoare, dar
una dintre ele trăia în Matrix . Nu din aceeași matrice din care se străduia să iasă Neo,
alături de Morpheus și de Trinity; ci în altă matrice, mai banală – dar nu mai puțin
periculoasă. Adică respectiva trăia cu mintea într -o lume paralelă, în care existau foarte
mulți elevi care duceau o viață curată, elevi din ale căror vieți lipseau perversiunile,
avorturile, masturbarea… Și profesoara nu era singura sclavă a acestei matrice. De altfel,
mulți părinți preferă să creadă că fiii lor duc o viață morală numai pentru că alternativa i –
ar îngrozi. Nu se simt în stare să sufere șocul puternic pe care realitatea vrea să îl lase la
ușă. Și atunci preferă să considere că au copii „de excepție”, copii liniștiți, cuminți, care
„nu sunt ca ai vecinilor” sau ca alții din cartier. Acești părinți se străduiesc să ofere
educația optimă fiilor lor, numai că pur și simplu percepția pe care o au des pre copiii lor
este deformată.
Aș compara situația lor cu aceea a unui poet care credea despre sine că este genial,
deși în realitate era lipsit de talent:
„(…) nu împlinise nici douăzeci de ani când începu să se creadă așa de mare cum nu
sunt nici poeții celebri, cu foarte multe versuri și cu părul alb! Și ca să pară și mai mare,
poetul nostru se urcă într -un turn înalt – nu știu dacă era din lut sau din fildeș – și începu
să citească dintr -un carnețel. Câțiva trecători s -au oprit și l -au ascultat, dar ce i mai mulți
și-au văzut liniștiți de drum. Unul, e drept, cu părul alb, după ce a ascultat, neînțelegând
nimic, l -a rugat pe poet să traducă cele citite. Supărat, poetul a răspuns: «Cum să traduc?
Doar am citit în limba pe care o știe aici toată lumea. Dac ă n-ai înțeles, înseamnă că tu
ești vinovat, ești un incult. Poeziile mele nu sunt adresate ție, ci oamenilor culți care se
vor naște peste veacuri sau care s -au născut, poate, pe alte planete». Și poetul nostru, în
trufia sa, a cerut să i se înalțe și mai sus turnul în care își scria poeziile.
E lungă această poveste, dar se spune că la un moment dat poetul a coborât cu
mare alai din turn și s -a dus – nu știu dacă călare sau pe jos, deoarece pe atunci nu
existau nici tramvaie, nici autobuze, nici autoturis me personale… – la omul care pe atunci
se ocupa cu transcrierea diferitelor acte și lucrări. Acolo, ce să vezi, poetul a dat peste
cel care îl ascultase și îi ceruse să își traducă poeziile pentru ascultători. Privindu -l de
sus, deși acum se afla pe pământ , poetul i -a spus: «Am venit să -mi transcrii poeziile în
cincizeci de exemplare și, deoarece aceasta o să dureze mai mult, să -mi plătești imediat
drepturi de autor». Omul acela s -a uitat în sus la poet și i -a răspuns: «Dar bine, omule,
cum vrei să îți tran scriu atâtea exemplare când cititorii culți pentru care scrii nu s -au
născut? Pentru un singur cititor, care ești tu însuți, e suficient exemplarul pe care îl ai.
Dacă totuși dorești să îți transcriu în cincizeci de exemplare poeziile, atunci te rog să îmi
plătești pentru munca pe care o depun». La acest răspuns, poetul s -a simțit tare
nedreptățit, a plecat supărat, s -a urcat din nou în turnul său și a început din nou să
plângă că este neînțeles de ceilalți”91.

Ei bine, la fel de neînțeleși și de „geniali” sunt mulți dintre pedagogii zilelor noastre
– fie ei părinți, bunici, unchi sau profesori. Își imaginează că sunt în stare să scrie tratate
de educație, când de fapt nu fac altceva decât să î i agaseze pe tineri cu șabloane
plictisitoare și neconvingătoare. Asta pur și simplu pentru că lucrurile și vremurile s -au
schimbat, și nu folosește la nimic să îi convingi pe tineri să înlocuiască rave -ul cu tango –
ul…
Cred că adulților nu le este de folos să-și bage ca struțul capul în nisip. Trebuie să îi
luăm pe tineri așa cum sunt, și nu cum ne -ar plăcea nouă să fie. Trebuie să îi cunoaștem
și să îi iubim, chiar dacă pur și simplu căderile lor ne șochează, ne rănesc, ne doboară.
Trebuie să îi ajutăm să trăiască nu după normele noastre, nu după principiile noastre (de
altfel, ei își iubesc prea mult libertatea pentru a se lăsa îngenuncheați de predici
moraliste), ci după voia lui Dumnezeu. Pentru că în timp ce o viață plină de restricții îi
sufocă, o viaț ă în Hristos îi împlinește. Și atunci, gustând o fărâmă din adevărata
libertate, se vor lupta singuri pentru a o câștiga pe deplin.
Deocamdată, profesorii și părinții care au trăit în Matrix ar trebui să nu se mai mire
de ce nu au avut parte de roadele pe care le -au așteptat în zadar… Poate că nu au fost în
stare să îi ajute pe tineri să înțeleagă că Hristos îi iubește, și că îi așteaptă…

NOTE:
89 Deși cartea nu a fost scrisă pentru ei – fie că sunt părinți, dascăli sau preoți –, poate că vor
citi cartea mea numai din curiozitate. Și de aceea îmi permit să le spun câteva cuvinte…
90 Tinerețea Ortodoxiei , Pr. Lect. Univ. Drd. Co nstantin Necula, Ed. Agnos / Bunavestire,
Sibiu, 2004, pp. 23 -24.
91 Povestea a fost spusă de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu în Cuvântarea la adunarea
generală a scriitorilor din 16 no iembrie 1968 (extras din volumul Miere și fiere – Cugetări,
aforisme, paradoxuri, Editura Albatros, București, 1982, pp. 300 -302). Întrucât nu este o
creație originală a acestuia – și oare câte dintre ideile pe care le rostea îi aparțineau? – am
considerat că nu greșesc reproducând -o aici cu mici modificări. (Ce e trist este că în zilele
noastre există nu numai poeți care se consideră geniali fără să fie, ci și poeți geniali pe care
nu îi tipărește sau nu îi citește aproape nimeni. Daniel Turcea, care a avu t atâtea de pătimit
de la comuniști după ce a devenit creștin, este doar un exemplu…)
De ce plânge Maica Domnului? >>

Iubite frate al meu, îți scriu un scurt cuv ânt despre lacrimi. Înainte de a mă apuca
să îți scriu, am privit vreme îndelungată o poză a unei icoane a Maicii Domnului, icoană
care a plâns prin minune dumnezeiască. Șiroaiele de lacrimi se văd foarte clar în
fotografie. Izvorăsc din locul în care sunt pictați ochii Preasfintei Fecioare. Poate că te
gândești că lacrimile acestea sunt false, că preoții vor să amăgească poporul pentru a -l
transforma într -o turmă credulă, lipsită de discernământ. Nu este deloc așa. Am văzut cu
ochii mei icoane care au lăcr imat, și icoane din care a curs mir. E semn dumnezeiesc. Un
părinte mi -a spus o întâmplare deosebită cu o icoană din care izvora mir. Tatăl părintelui
era necredincios, iar el l -a ajutat să vină la credință cu ajutorul acelei icoane. Tatăl său a
pus vată î n spatele icoanei, a sigilat bine icoana și, după o vreme, când a deschis sigiliul,
a văzut vata plină de mir. Efectul a fost impresionant. Nu voi vorbi acum despre
convertirile care au loc prin intermediul unor astfel de minuni. Dumnezeu ar putea ca
prin minuni să îi convingă pe toți oamenii că El există. Dar nu vrea așa ceva. Vrea să ne
lase șansa de a -L descoperi, de a alerga mai întâi după El și apoi de a ne lăsa copleșiți de
dragostea pe care ne -o poartă.

Da, sunt icoane care plâng…. Mulți oameni, când aud de vreo astfel de minune, se
grăbesc să se convingă: dacă nu e adevărat și dacă e vorba de o înșelătorie? Au fost și
înșelătorii de -a lungul timpului, ce -i drept, dar au fost mult mai multe minuni care au
întărit credința credincioșilor.
Pe mulți oame ni i-am auzit vorbind despre icoanele care plâng, cu lacrimi sau cu
sânge, fie că este vorba de icoane ale Maicii Domnului, de icoane ale Mântuitorului sau de
icoane ale sfinților. Dar pe foarte puțini oameni i -am auzit întrebând: „Oare de ce plâng
icoanel e?”.
Sau, dacă am auzit întrebări de acest fel, am auzit și răspunsuri gen: „Plâng pentru
că lumea stă departe de Biserică. Plâng pentru că pe lume sunt atâtea crime și atâtea
avorturi”. Pe foarte puțini oameni i -am auzit spunând că icoanele plâng pentru c ă noi
trăim în păcat . Nu, întotdeauna alții păcătuiesc .
Eu nu cred asta. Eu cred că Maica Domnului plânge și pentru că eu nu trăiesc o viață
mai curată , o viață după voia lui Dumnezeu. Ce vreau să îți scriu acum este că Maica
Domnului plânge și pentru păca tele mele și pentru păcatele tale, așa cum plânge pentru
ale tuturor oamenilor.
Lacrimile ei sunt lacrimi grele pentru că, paradoxal, deși oamenii nu o iubesc ca pe
o mamă, ea ne iubește pe toți, pentru că este Maica neamului creștinesc.
Dacă am vedea o f emeie pe stradă plângând în hohote, ne -am opri și am încerca să
vedem dacă o putem ajuta cu ceva. O băbuță plângea pe stradă de rupea pământul. Am
întrebat cu ce pot să o ajut. Mi -a spus că hoții îi furaseră poșeta cu actele, pensia și
cheile de la casă. E ra singură, nu avea pe nimeni care să o ajute și nici nu putea sparge
ușa de la casă. Cum tocmai primisem niște bani, o sumă destul de măricică, i -am dat -o
băbuței, m -am dus cu ea să căutăm un meșter care să îi spargă ușa, să îi înlocuiască apoi
sistemul d e închidere etc. S -a rezolvat. Am făcut greșeala de a -i da băbuței numărul meu
de telefon. Câteva luni m -a tot sunat să îmi mulțumească pentru cât am ajutat -o. Dar nu
aveam nevoie de mulțumiri. În fond, și eu primisem banii pe care îi aveam la mine, nu
fusese un sacrificiu prea mare. Dar pe bătrânică nu o interesa de unde aveam eu banii, o
interesa faptul că reușise să intre în casă și să își plătească meșterul.
Ce legătură are o băbuță pensionară cu icoanele care plâng?
Are. Pentru că uneori ne este ușor să ștergem lacrimile omului pe care îl vedem că
suferă lângă noi, dar poate niciodată nu ne gândim să ștergem lacrimile Maicii Domnului.
Nu ne gândim să ștergem lacrimile unei mame care plânge din cauza noastră.
Poate că rândurile mele par siropoase, dar n u este așa. Ce este siropos în faptul că o
icoană plânge și nimeni nu o bagă în seamă?
Maica Domnului plânge pentru că știe că ar trebuie să trăim altfel. Fiul ei,
Preadulcele ei Fiu, a murit pe cruce pentru mântuirea noastră. Ea L -a văzut bătut,
batjocori t, scuipat. Ea L -a văzut suferind pentru noi. Și tot ea vede cum noi, în loc să
mergem pe calea mântuirii, ne uităm prea puțin la Dumnezeu și la cele cerești, și ne
lăsăm târâți de poftele trupești.
Cum să ne doară lacrimile Maicii Domnului, când pe noi n u ne interesează nici
mântuirea noastră? Noi trăim pentru plăcerile trupești, și nu vrem să ne gândim că aceste
plăceri se vor termina în cele din urmă.
Încearcă să ai curajul să o întrebi pe Maica Domnului de ce plânge. Încearcă să fii
sincer cu tine îns uți. Îți vei da seama că o mică parte din lacrimile ei se datorează
păcatelor tale. Așa cum o alta se datorează păcatelor mele.
Să nu ne mințim. Viața noastră nu este așa cum ar vrea Dumnezeu. Poate că te
întrebi în ce calitate vorbesc despre asemănarea di ntre păcatele mele și păcatele tale.

Nu te cunosc, dar păcatul, orice păcat ar fi, în esență este același: îndepărtarea de voia
lui Dumnezeu și împlinirea voii îngerilor căzuți.
„Crezi că mă vei păcăli atât de ieftin? Crezi că e de ajuns să îmi vorbești d e
lacrimile unei icoane ca să îmi schimb viața?”
Nu, nu vreau să te amăgesc. Problema este că, într -adevăr, pentru lacrimile acestea
ar merita să ne schimbăm viața. Totuși, mai aproape ne este cămașa decât haina, mai
aproape ne sunt prietenii din gașcă dec ât îngerii din cer sau decât Maica Domnului (sau
cel puțin așa ni se pare, nu?). În fond, la urma urmei, Maica Domnului nu face parte din
gașca noastră, și nici din viața noastră. Nu îi dăm prea multă atenție. Să se facă lacrimile
ei baltă în fața icoanei, că nu ne interesează.
Și totuși, chiar dacă nu ne interesează că Maica Domnului plânge, ar trebui să ne
intereseze faptul că noi înșine mergem pe un drum înfundat. Patimile și poftele ne leagă
din ce în ce mai tare cu lanțurile lor și ne va fi din ce în c e mai greu să fim liberi.
Cât ne vom minți? Cât vom accepta compromisul? Motive pentru a alege păcatul
găsim destule.
Dar cu ce ne vom alege? Viața este o pregătire pentru întâlnirea cu moartea. Dar noi
fugim de moarte cu disperare. Moartea trebuie ștears ă din peisaj. Trebuie să vină fără să
ne prevină, trebuie să vină ca un accident. Viața este atât de plăcută! De ce să ne gândim
la moarte când mai avem atât de trăit?
Nu încerc să îți spun că nu știi cât mai ai de trăit. Poate că ai șanse foarte mari să
mai trăiești mult și bine. Și totuși, tu, care alergi după satisfacerea poftelor și a
patimilor, de ce nu înțelegi că de fapt cea mai mare plăcere, care împlinește omul în
întregime, nu poate fi oferită de această lume? Dacă omul era creat pentru această lu me,
și nu pentru cealaltă, Hristos nu primea răstignirea și nici moartea pe cruce.
Dumnezeu vrea ca tu să te mântuiești. Adică să guști din cele mai frumoase bucurii
ale existenței. Îmi permit o comparație forțată. Parcă Budha spunea că nu există plăcere
lumească mai mare decât cea pe care o oferă actul sexual. În zilele noastre, cineva
spunea că drogul produce un extaz cât o mie de orgasmuri, față de care toate celelalte
senzații pălesc. Eu îți spun, și nu după mintea mea, ci în deplin acord cu învățătura
Bisericii, că bucuriile vieții veșnice fac să pălească toate extazele pătimașe care pot fi
trăite în viața aceasta. Euforia pe care o dă drogul este frecție la picior de lemn dacă o
compari cu fericirea Împărăției Cerurilor.
Este adevărat că păcatul – fie el al beției, al desfrâului, al iubirii de sine – ne este de
o mie de ori mai la îndemână decât raiul. Dar, așa cum oamenii fac orice sacrificii pentru
a-și împlini o dorință egoistă, tot așa ar putea să se lupte pentru dobândirea Împărăției
Cerurilor.
Maica Domnului plânge, iar creștinii se prefac că nu bagă de seamă. Încearcă să o
evite. Nu contează că ea plânge. Fie, zic și eu. Nu contează. Dar va veni vremea când ne
vom da seama cât de mult am greșit față de Dumnezeu. Și vom regreta amarnic faptul că
nu am fost mai sinceri cu noi înșine. Și, atunci când am auzit, când am citit sau chiar am
văzut că Maica Domnului plânge, nu am încercat să îi ștergem cu năframa sufletelor
noastre măcar o lacrimă. Cea vărsată din pricina vieții noastre de zi cu zi…

Despre bolile „rușinoase” >>

După ce am ținut o conferință despre problemele tinerilor într -un liceu, un adult –
cred că era profesor – mi-a spus: „Ar fi trebuiți să vorbiți ceva și despre bolile sexuale,

despre riscul la care se expun tinerii care duc o viață sexuală dezordonată”. Și mi -a dat
un pliant cu titlul Feriți -vă de SIDA , care conținea următorul text:
„«Nu poți să spui oamenilor că este totul în ordine și poți să faci ce vrei dacă
folosești prezervativul. SIDA este o boală prea periculoasă ca să poți afirma așa ceva» –
Dr. Harold Jaffee, șeful Secției de Epidemiologie, Centrul Național pentru Controlul
Bolilor .
«Mai simplu spus, prezervativele eșuează. Și prezervativele eșuează la o rată
inacceptabilă pentru mine ca doctor pentru a le promova ca strategie de protecție
semnificativă împotriva SIDA» – Dr. Robert Renfield, șeful Secției de Cercetare
Retrovirală, Institutul Militar Walter Reed .
«A avea încreder e în prezervative ca mijloc de protecție poate însemna boală de
lungă durată, suferință și chiar moarte pentru tine sau pentru o persoană pe care o
iubești» – Dr. Andre Lafrance, doctor și cercetător canadian.
«A afirma că folosirea prezervativului reprezi ntă sex protejat înseamnă de fapt jocul
ruletei rusești. O mulțime de oameni va muri în acest joc» – Dr. Teresa Crenshaw,
membră în Comisia Prezidențială împotriva SIDA a Statelor Unite și fost președinte al
Asociației Americane a Profesorilor de Educație Sexuală .
Bolile cu transmitere sexuală sunt organisme foarte mici, minuscule în comparație
cu sperma. Acești viruși foarte mici pot trece printr -o gaură dintr -un prezervativ mult mai
ușor decât ar putea trece sperma. În 1993, Universitatea din Texas a anal izat rezultatele
a 11 studii diferite care au urmărit eficacitatea prezervativelor în prevenirea transmiterii
virusului SIDA. Rata medie a eșecurilor prezervativelor în cele 11 studii pentru prevenirea
transmiterii virusului SIDA a fost de 31%.
Un motiv p entru eșecul prezervativelor în prevenirea transmiterii SIDA este acela că
prezervativele din latex au mici găuri intrinseci numite goluri . Sperma este mai mare
decât aceste găuri, dar virusul SIDA este de 50 ori mai mic decât aceste găuri, ceea ce
face ca virusul să treacă ușor prin acestea (sursa: Dr. C.M. Roland – editor al revistei
Rubber Chemistry and Technology ). Pentru a vă face o idee cât de ușor este ca virusul să
treacă prin aceste găuri, imaginați -vă o minge de ping -pong trecând printr -un coș de
baschet.
Bolile cu transmitere sexuală se transmit deseori prin contactul direct cu pielea
chiar și atunci când sunt folosite prezervativele. Aceasta se întâmplă deoarece germenii
bacterieni și virali care cauzează bolile cu transmitere sexuală (ca papill oma, chlamidia,
herpesul și sifilisul) nu afectează doar o parte a corpului. Ei pot infecta orice loc din zona
genitală la bărbați și femei.
Centrele Statelor Unite pentru Controlul Bolilor raportează că 12.000.000 de
americani se îmbolnăvesc de o boală c u transmitere sexuală în fiecare an. 33.000 de
oameni se îmbolnăvesc de o boală cu transmitere sexuală în fiecare zi, iar 22.000 dintre
ei au vârsta cuprinsă între 15 și 24 ani. 25% din liceeni vor contacta o boală cu
transmitere sexuală înainte de absolvi rea liceului. (Sursa: Institutul Alan Guttmacher ,
Centrul pentru Controlul Bolilor din New York, Atlanta)
Adaptat după: Lickona, T. si J. Sex, iubire și tu , Notre Dame, IN: Ave Maria Press,
1994.”
Materialul mi s -a părut interesant. Cred că, dacă oamenii a r înțelege cât de mare
este posibilitatea să ia SIDA folosind prezervativele, unii producătorii de prezervative ar
rămâne fără clienți și ar falimenta… Iată o știre care se leagă direct de această problemă:
„DUREX a primit sancțiuni de la Comisia de Comerț Federal și de la Institutul
Național pentru sănătatea copilului și pentru Dezvoltarea Umană în 1997 pentru

nerealizarea standardelor minime de calitate, pentru pretenții nedovedite și pentru
decepționarea în ceea ce privește prezervativele lor…”102. Ce sunt aceste „pretenții
nedovedite” – pe care le au și alte firme producătoare de prezervative? Faptul că i -au
ademenit pe tineri, promițându -le că prin folosirea prezervativelor rata fetelor
însărcinate va fi foarte mică și că „beneficiarii” vor fi feriți de boli sexuale. Dar
prezervativele nu pot oferi protecție totală nici măcar față de SIDA…
Un prieten care cu ani în urmă ajunsese client al bordelurilor în urma unor decepții
sentimentale mi -a mărturisit: „Prețul real îl plăteam când ieșeam din bordel. Urmau
săptămâni întregi de frică. Mă cuprindea panica, mă temeam să nu fi luat o boală
venerică sau chiar SIDA”. Dar pofta era mai mare decât frica, și el mergea iarăși…
Nu cred că tinerii trebu ie speriați cu SIDA sau cu alte boli „rușinoase” pentru a se
feri de păcat. Ar fi ciudat ca în cabinetele medicale să fie bannere cu mesajul „Dacă vreți
să fiți feriți de SIDA, duceți o viață creștină”. Ar fi cu atât mai ciudat cu cât un mare
număr dintre bolnavii de SIDA afirmă că și ei înșiși sunt creștini. Dar sunt creștini numai
cu numele… (evident, nu mă refer aici la cei care s -au îmbolnăvit în spitale, fără să fi
avut nici o vină, ci la cei care s -au îmbolnăvit în urma aventurilor sexuale…). Dar cred
totuși că tinerii ar trebui să țină seama și de riscul de a -și distruge sănătatea atunci când
se lasă seduși de farmecul iubirilor de ocazie . Se pare însă că, cel puțin deocamdată,
aventurierii nu sunt conștienți de pericolul la care se expun.
Mărturia ca re urmează nu are nevoie de comentarii. Este poziția unui tânăr, mare
fan al rolului „profilactic” al prezervativelor: „Respect credința și credințele fiecăruia și
pretind să -mi fie respectate și ale mele. În ceea ce fac mă ghidez după propriile mele
părer i… Le respect părerile preoților, dar nu sunt de acord cu toate… Sexul protejat ar
trebui propagat și de preoți, chiar și numai pentru a ne feri de boli…”
Tânărul este sincer. Dar sinceritatea lui nu îl poate „proteja”…

NOTE:
102 Tineri, sexualitatea încotro? , p. 5.
Când medicii se contrazic… >>

O cititoare mai în vârstă îmi scrie: „În lucrarea Barbarei Seamon The Doctor’s Case
Against the Pill sunt descrise aproape toate efectele secundare mai importante ale
pilulelor anticoncepționale (care inhibă ovulația). În studiile ei s -a folosit de rezultatele
unor cercetări ale unor medici ginecologi americani r enumiți. Iată câteva urmări asupra
cărora pacientele nu sunt prevenite: efecte secundare cardiovasculare și
cerebrovasculare, infecții, sterilitate, risc de cancer ovarian, mamar, la colul uterin sau
la țesutul mucoasei uterine, modificări stomacale și int estinale, tulburări sexuale,
creșterea ratei mortalității și – foarte important – tulburări psihice. Nu credeți că tinerele
fete ar trebui prevenite?”.
Am citit și eu că pastilele contraceptive au efecte negative. Un specialist de la
Serviciul German al S ănătății Publice din Berlin spunea că WDR Koln anunțase că „de prin
1987 avem 320 de reclamații din proprie inițiativă pentru Femovan și un număr mai redus
pentru Minulet. Din aceste 320 de reclamații, circa 210 le considerăm grave: periculos
pentru viață, efecte ireversibile, urmări tardive, și ajutor medical spitalizat sau la
domiciliu”103.
Nu mă îndoiesc de faptul că orice intervenție artificială în organismul uman are
efecte adverse. Dacă Dumnezeu a lăsat trupul femeii într -un anumit fel, cred că
modificările biologice datorate medicației vor duce la dereglări neprevăzute (pentru că

cei care au produs medicamentele nu pot cunoaște în totalitate structura și funcțiile
organismului uman…). E u cred însă că nu efectele cardiovasculare sau cele stomacale
sunt cele mai importante, ci cred că cea mai mare problemă este că pilulele
anticoncepționale pot provoca avortul. Îmi dau seama că poate unele femei care le iau în
mod obișnuit s -ar putea să se simtă jignite de afirmația mea. Am citit la rândul meu pe un
forum cum femei care au auzit că pilulele anti -baby pot provoca avort s -au dus imediat la
ginecologii lor și aceștia le -au spus să stea liniștite și să nu ia în seamă această „mascată
propagandă bisericoasă la înfrânare”… Și femeile s -au liniștit.
Ei bine, cu toate că unii doctori susțin că pilulele împiedică pur și simplu formarea
embrionului, alții sunt de altă părere. Cred că e bine să se țină seama și de opinia
acestora:
„Pilulele anticoncepț ionale provoacă avort timpuriu? Ele sunt cunoscute ca o
combinație de hormoni artificiali care au rolul de a împiedica ovulația (eliberarea
ovulului). Ceea ce se cunoaște mai puțin este faptul că, de multe ori, ovulația se produce
în ciuda pilulelor de ori ce fel. Prin hormonii artificiali, pilula Anti -Baby are următorul
efect asupra mai multor organe din corpul feminin, fie împiedicând sarcina, fie provocând
avort timpuriu:
– asupra ovarelor, împiedicând eliberarea ovulelor (inhibitor al ovulației);
– asupra consistenței mucozității cervixului în colul uterin, îngroșând mucusul și
astfel îngreunând sau chiar împiedicând înaintarea spermatozoizilor spre uter și trompele
uterine;
– asupra țesutului mucoasei uterine, care se subțiază, având loc atrofierea
glandelor, reducându -se astfel resursele de hrană (glycogen) pentru copil (inhibarea
implantării, deci efect de avort timpuriu); astfel, fetița sau băiețelul conceput moare de
foame, în timp ce mama sa poate că râde, mănâncă, se plimbă sau participă la Sfânt a
Liturghie;
– asupra trompelor uterine, în sensul că ovulul fecundat este transportat atât de lent
încât nu mai ajunge la timp la implantarea salvatoare și piere (factorul tubar, tot efect
de avort timpuriu).
Având în vedere faptul că fecundarea are loc aproximativ cu două săptămâni
înaintea menstruației așteptate și că pilulele omoară copilul chiar în aceste două
săptămâni, menstruația totuși va avea loc și femeia nici nu va ști că a fost însărcinată.
Steriletul are efect abortiv? După testele folosite pentru stabilirea sarcinii timpurii
(beta HCG), în ciuda folosirii spiralei, fecundația se petrece de câteva ori pe an. Prin
producerea intenționată a unei congestii de iritație în țesutul conjunctiv uterin, fixarea
fătului este împiedicată și acesta moare , de cele mai multe ori, după una sau două
săptămâni.
Ca și pilulele, steriletul ucide pruncul, cel mai adesea înainte de menstruația
așteptată, când femeia care fusese însărcinată poate crede că, de fapt, n -a fost.
Argumentele amintite mai sus arată, așa dar, că există diferite mijloace incorect numite
«anticoncepționale». Chiar dacă sunt folosite, fecundarea poate avea loc, iar pruncii sunt
omorâți în primele zile ale vieții lor. Prin intermediul acestor metode sunt uciși
aproximativ același număr de copi i ca și prin metodele chirurgicale. S -a căutat ani de zile
să se ascundă efectul de avort timpuriu al pilulelor și al steriletului, știindu -se foarte bine
că o divulgare promptă a acestui adevăr ar fi determinat multe femei să se abțină de la
folosirea lor .” – Consultanți științifici: Dr. Med. Rudolf Ehmann (Elveția) și Dr. Med. Antun
Lisec (Croația)104.

„Dar cine să împiedice divulgarea acestui adevăr?”, ar putea întreba cineva… În
primul râ nd, marii producători de anticoncepționale. E vorba de sume uriașe pe care le -ar
pierde…
Îmi dau seama că doctorii ginecologi ar putea spune că declarațiilor medicilor care
afirmă că anticoncepționalele sunt avortive sunt simple speculații. Dar de ce nu co ntrazic
însă cu argumente științifice afirmațiile opozanților lor?
O ultimă precizare: se spună că ar fi apărut un nou tip de anticoncepționale, care nu
au nici efecte negative asupra sănătății femeii, și nici nu produc avortul. Dar cine poate
oare stabili dacă reclama care li se face este justificată? Producătorii? Sau cine altcineva?
Doctorii ginecologi pentru care avortul este un simplu sport, un hobby aducător de bani?
Nici unii, nici alții nu cred că merită încrederea noastră.
Cel puțin deocamdată, mai mulți doctori creștini ne atrag atenția că pilulele anti –
concepționale sunt avortive. De ce nu am ține seama de afirmațiile lor?…

NOTE:
103 http://www.profamilia.ro/culturavietii.asp?anticonceptionale=03 . Ba chiar după acest
anunț medicii din Serviciul Federal au anunțat existența a 6 cazuri de deces „în legătură cu
Femovan -ul”.
104 Material de pe www.anticonceptionale.ro/sfat.html .

Sarcină nedorită? >>

„Atunci când te confrunți cu o sarcină nedorită, probabil că prima soluție care -ți
vine în minte este aceea de a scăpa de copil. Dar este avortul cea mai bună variantă? Este
aceasta și decizia inimii tale? Te -ai gândit și la alte opțiuni? Crezi că păstrarea copilului
sau adopția pot fi soluții și pentru tine? De ce vrei să avortezi? Poate că te temi de ceea
ce vor spune cei din jurul tău când vor afla că ești însărcinată; poate crezi că este o
condiție pentru salvarea relației cu partenerul tău (tat ăl copilului tău); poate consideri că
nu este timpul potrivit să ai un copil sau poate te temi de reacția părinților tăi. Pot fi și
alte motive. Dar pot fi oare acestea atât de importante încât să te determine să decizi
moartea unei ființe care nu are nici o vină că există și care depinde în totalitate de
alegerea ta?
Îți dai seama că două vieți sunt în joc: a ta și a copilului tău? Întârzierea numai cu o
săptămână a menstruației și rezultatul pozitiv la testul de sarcină înseamnă deja trei
săptămâni de sar cină. Acum inima copilului tău bate. Nu poți ignora faptul că viața
copilului începe în momentul concepției! Ești sigură că vrei să salvezi viața ta cu prețul
altei vieți?
Ce este avortul? Procedura de avort se realizează în România preponderent prin
chiur etaj. Consecințele imediate ce pot apărea sunt: dureri, perforarea uterului,
hemoragie, iar ca efecte secundare apar infecții uterine, sterilitate etc.
Sentimentul de ușurare resimțit imediat după avort este înlocuit de ani grei de
suferință și regret. Vor apărea sentimente de vinovăție, mânie, tristețe și disperare, stări
depresive, coșmaruri, sentimentul de pierdere și gol interior.
Nu crezi că păstrarea copilului ar putea fi o soluție pentru tine? Te -ai gândit la
bucuria pe care ți -ar putea -o da un copil , nu numai ție, dar și partenerului tău sau
părinților tăi, mai târziu?

Știi că atunci când perspectiva unei căsătorii nu există, sau situația materială este
cu adevărat un obstacol, există totuși o șansă pentru copilul tău: adopția? Sunt foarte
multe cupl uri care își doresc un copil și nu -l pot avea. «Sacrificiul» de a -ți da copilul spre
adopție merită asumat în comparație cu varianta avortului. Copilul tău are șansa de trăi,
iar tu nu vei purta pe umeri povara unei ucideri. Tu îi poți oferi copilului tău șansa de a
trăi!
Mărturii ale unor femei care au făcut avort
«Nu aș mai face -o niciodată, indiferent de părerea celor din jur. Mi -am avortat
copilul. O dată cu el a murit și ceva din mine, ceva ce nu mai poate fi nicicând trezit la
viață. Astăzi nu aș mai lua o astfel de hotărâre, indiferent ce ar spune cei din jur. Trăiesc
cu o frică în mine de care nu mai pot scăpa105. Am coșmaruri în care îmi apare o fetiță
care fuge spre mine cu brațele î ntinse și întreabă mereu: De ce, mămico? De ce? Apoi mă
trezesc udă de transpirație. Acest vis și privirea fetiței mă urmăresc continuu de când am
avut acea intervenție. De ce numai eu sunt pedepsită pentru fapta mea, nu și fostul meu
prieten, deși a fost și el părtaș? Relatez această întâmplare pentru folosul tuturor
femeilor. Gândiți -vă foarte bine ce faceți, pentru că vă vor chinui visele și vă vor urmări
privirile celor ce nu mai sunt…, nu permiteți nimănui să vă constrângă, pentru că viața
voastră va fi distrusă. Nu faceți aceeași greșeală ca mine!» (Judith)106.
«De ce nu mi -a spus nimeni ce va urma? Toți cei care m -au sfătuit să fac avortul în
urmă cu doi ani – doctorul, consilierul, p ărinții, prietenele și soțul meu – m-au asigurat că
așa e cel mai bine pentru mine și pentru copilul meu! Acum copilul meu este mort, iar eu
sunt disperată! Nu mai pot să dorm noaptea, nu mai pot să râd. Nimeni nu mă înțelege!
Vă rog spuneți tuturor oameni lor cât de groaznic este un avort!107 Dureri cumplite îmi
chinuiesc trupul și sufletul. De ce nu mi -a spus nimeni ce va urma?» (Jutta).
Și cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu108, pe Mine Mă primește (Matei
18, 5)” 109.
*
Iată o mărturie care îi poate pune pe gânduri pe tinerii care se gândesc că avortu l e
un simplu accident, lipsit de importanță. Este vorba de un fragment dintr -un interviu luat
doctorului Stoian Adașevic din Belgrad (Serbia)110:
„- Dr. Adașevic, sunteți un cunoscut specia list în obstetrică -ginecologie din Belgrad,
dar din 1988 nu mai faceți avorturi. Ba chiar ați devenit un mare adversar al lor. Pregătiți
întemeierea Asociației pentru protecția vieții umane și a familiei . Însă vreme de 6 ani ați
efectuat aproximativ 60.000 de avorturi. Odată chiar ați afirmat: «Am ucis un oraș ca
Smeredvo».
– Cred că orașul Smeredvo are mai puțini cetățeni, aproximativ 45.000. Am ucis fără
să știu ce fac! Dar am înțeles că nu am dreptul să ucid, nici ca soldat, nici ca ginecolog, și
cu atât mai puțin ca «ucigaș plătit», care așteaptă după colț. Am înțeles că este vorba de
o ființă umană ca și mine. După «legea creștină» n -am dreptul să ucid ființa umană,
născută sau nenăscută. În viața umană există schimbări cantitative și calitative. Una
dintre schimbările calitative este începutul vieții umane, prin unirea a două celule,
masculină și feminină, într -o singură ființă. Când vedem aceasta, înțelegem că din
momentul fertilizării până la moarte ființa umană este aceeași.
– Ați încetat avorturile. Vreun fapt concret a avut influență asupra deciziilor
dumneavoastră?
– S-a întâmplat când una dintre rudele mele a venit cu logodnica lui. Când am
început să fac acest avort, la început am scos «mâna» care a căzut pe fața de masă care
era plină de tinctur ă de iod și «mâna» a început să se miște deoarece un nerv a căzut în
tinctură și astfel a dat comandă «mâinii» să se agite. Înainte de a -mi continua lucrul am

găsit ceva pe dibuite și mi -a trecut prin minte: «Nu mi -ar plăcea să fie un picior». De
fapt, era un «picior». Mi -am concentrat toată atenția să nu cadă în alcool. Dar în acel
moment ceva s -a răsturnat și câteva instrumente au căzut cu zgomot. Am tresărit și am
scăpat «piciorul» care a căzut pe masă și nervul a atins alcoolul. Acum și «piciorul» se
mișca. Am continuat și am prins din nou ceva. Era «inima» care zvâcnea… Mi -aduc aminte
că o soră m -a întrebat dacă mă simt rău. În fața mea zăcea «inima» care mișca. Vedeam
mișcările «piciorului» și «mâna» care se contractau. Numai cu vreo zece minute înaint e,
pe ecranul ecografului văzusem totul funcționând… Din acel moment m -am cutremurat și
am înțeles că avortul este într -adevăr ucidere!!!”111

NOTE:
105 Cum apar sarcinile nedorite? Tinerii (sau adulții) „fac dragoste”, și în mod accidental
apare sarcina. Femeia avortează, și avortul nu înseamnă doar vătămarea sănătății ei: este și
uciderea unui prunc. Dacă părinții ucid deci rodul dragostei lor, oare ce a fost între ei a fost
dragoste? Degeaba încearcă tinerii să își convingă prietenele: „Hai să facem dragoste, că dacă
rămâi gravidă faci repede un avort și gata…” Asta nu mai e dragoste. Oare cu aceeași
dezinvoltură le -ar pute a invita să dea o spargere la un magazin? Puțin probabil…
106 Din revista pentru elevi Schreibenkleister , Bad/Neustadt Baurische, Rhon, Germania
107 Unele femei avortează fără să aibă mustrări de conștiință, cu naturalețea cu care merg la
toaletă. Este oare un avantaj că nu sunt apăsate de păcatul lor? Nu, în nici un caz. Pur și
simplu, frumusețea sufletului lor s -a ofilit și s e poartă ca și cum nu ar mai fi oameni…
108 Mi se pare foarte interesantă această extindere a sensului citatului biblic; într -adevăr,
mare plată au mamele care renunță să avorteze un copil, sau soții care adoptă copiii pe care
mamele au refuzat să îi avorteze, și îi cresc în numele Domnului.
109 Acest articol (ca și fragmentul de interviu care îl însoțește) este preluat din mat erialele
Asociației creștin -ortodoxe „PRO -VITA” pentru născuți și nenăscuți , Filiala Craiova
(www.provita -craiova.com ). L-am reprodus aici în semn de solidaritate cu activitatea acestei
asociații.
110 Interviul a fost publicat sub titlul În cabinetul meu am ucis un oraș ca Smeredvo, fără să
știu ce fac , în revista Argument din 23 februarie 1996.
111 Traducere: Pr. Prof. Vasile Mihoc, Pro-Vita Sibiu .

Ecouri…

Când am considerat că lucrarea de față era gata, am plecat într -un pelerinaj prin
mănăstiri. M -am rugat ca Dumnezeu să mă lumineze dacă trebuie să mai schimb sau să
mai ada ug ceva în ea112. Și, după ce m -am sfătuit cu mai mulți preoți, am mai adăugat
câteva capitole… Unul dintre preoții respectivi m -a întrebat ce ecouri am de la cititori. I –
am spus că am primi t multe e -mail-uri care m -au încurajat mult pe parcursul scrierii
cărții. Și părintele mi -a sugerat să anexez o parte din ele la sfârșitul cărții113.
Precum veți vedea și voi, am făcut asta. Dar nu numai pentru a -l asculta, ci și din
alte două motive. Unul este că am considerat că așa le pot mulțumi celor care mi -au
scris. E destul de greu să calci pe un teren minat, cum este cel al tabu -urilor. Am avut
unele greutăți, unele ispite, și nu o d ată m -am gândit să abandonez lucrul la carte. Dar
căldura din scrisorile „prietenilor” mei pe care nu îi cunosc personal m -a ajutat mult. Vă
mulțumesc din suflet tuturor celor care ați fost alături de mine în această „călătorie”114.

Al doilea motiv pentru care le inserez este că mi -a fost și mie greu să parcurg zeci și
sute de declarații și articole ale tinerilor care au o viziune total modelată de duhul
acestui veac, ale tinerilor pentru car e Hristos, Biserica, mântuirea sunt doar vorbe
goale115. M-am simțit și eu uneori stingher. Cum să nu te simți stingher când milioane de
tineri spun că ești retardat dacă nu faci sex cu prie tena ta, când spun că adevărata
dragoste trebuie arătată în pat fără să aștepți binecuvântarea nunții? Și totuși, există
tineri care gândesc altfel… Una dintre ideile pe care mi le -au scris cel mai des cititorii
Cărții nunții poate fi rezumată în: „Ce bine că mai e cineva care gândește ca mine… Am
regăsit în carte multe idei care mă frământau, dar și soluția pe care am găsit -o eu însumi,
fiind aproape de Biserică…”
Mă gândeam: cum ar fi să îi adun laolaltă pe cei care s -au simțit singuri, dar
împărtășesc ac eleași puncte de vedere?
Știu că și Cartea nunții a fost împrumutată de unele fete prietenilor lor, pentru a le
da ocazia să cunoască un punct de vedere creștin, și că unii au considerat -o ca fiind o
carte „depășită”. Cred că și această carte va fi împrumu tată poate tot acelorași prieteni,
și o vor respinge la fel de mecanic. Și consider că le -ar prinde bine cititorilor care s -au
regăsit în ea să știe că mai sunt și alții care au fost de acord cu cele scrise aici…

Am reușit să termin cartea… Mi -am dat se ama cât de multă nevoie au tinerii de o
asemenea carte…, câtă nevoie am avut eu de ea… Acum aștept cu nerăbdare (să
apară)… să o pot dărui tuturor prietenilor, pentru care personal nu aș fi un exemplu prea
bun, dar care văd în mine dorința de schimbare și cea de a face tot ce pot și pentru ei…
Și dacă eu nu reușesc prea bine să o fac, îți mulțumesc ție pentru șansa pe care vrei să o
acorzi fiecăruia și pentru credința că, după ce am căzut, ne putem ridica…
Indiferent cât de tare ar susține majorita tea tinerilor că, atâta timp cât iubesc,
Dumnezeu „nu are dreptul” să le „interzică” nimic, cei mai mulți dintre ei își vor pune
anumite semne de întrebare, vor schimba ceva, cât de puțin… Iar dacă cineva ar putea
să te acuze că ai exagerat, că nu a fost un mod „corect” de abordare, că e prea puțin
pentru a schimba ceva, aș vrea să -i contrazic, să le amintesc de „chinurile” anumitor
vârste, (toți au fost tineri, nu?)… Și i -aș mai ruga să privească puțin în jur… și să
înțeleagă că, într -o societate în care mass-media invadează cu tot ce poate fi mai nociv,
pentru tineri doar un mesaj astfel formulat mai poate avea un răspuns… (M.D.)

Pe mine cartea m -a ajutat foarte mult, eu singură fiind în trecut afectată de unul
din subiectele conținute. Un capitol din ea m -a făcut să merg mai cert la spovedanie. Mie
îmi pare că e foarte bună, atinge niște probleme extrem de acute. (S.T.)

Mie îmi place ce -ai scris și mi se pare util. Îmi aduc aminte de mine cât de chinuită
am fost de prietenul meu și în plus lumea mă făcea nebună că nu sunt „open minded”…
După ce el m -a părăsit am citit la momentul potrivit o carte de -a ta care m -a întărit. Am
mers la duhovnic… și acuma mă țin de rugăciune și spovedanie serios. (R.D.)

Mă regăsesc în foarte multe locuri din textul tău, nu prin viața de acum, ci prin
trecutul meu deloc îndepărtat; alea au fost și frământările mele. Mie mi -au fost de folos
toate cărțile tale pentru că îmi place tare mult stilul în care scrii, mi se potrivește, mi
se pare că îmi vorbește un prieten ap ropiat exact despre ceea ce mă frământă. Și, nu
știu cum se face, tot ceea ce am citit din scrierile tale am citit exact la momentul în
care eram în mai mare impas exact pe tema respectivă. A fost ca leacul potrivit pentru o

anumită boală. Și de fiecare da tă am prins curaj pentru a merge mai departe, am văzut
că și alții au avut aceleași frământări, căderi, poticniri, îndoieli, probleme ca și mine, și
au putut să le depășească (S.D.)

Am citit cartea „Tinerii și tabu -urile” 116 și părerea mea este că trebuie să o dai la
tipar. Sunt convins că o mulțime de tineri se vor regăsi în rândurile cărții. Eu zic că ai
scris foarte bine, orice ar zice unii și alții. Nu am mai văzut pe nimeni să scrie at ât de
frumos și cu atâta dragoste și durere pentru tinerii care stau departe de Biserică. Cine
are de zis ceva împotriva acestei cărți ar trebui mai întâi să vină și cu sugestii, adică cum
altfel ai fi putut scrie. Părintele meu duhovnic spune că în vremur ile de acum, când
diavolul ne atacă așa de mult cu sexualitatea și cu toate derivatele ei, noi trebuie să
răspundem cu aceeași putere. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, pentru că ce rost
are să vorbim frumos fără cuvinte tabu, de parcă toată lumea ar f i roz, și să nu
întoarcem pe nimeni la Hristos? Pentru a -i scoate pe cei care sunt prinși de patimi,
trebuie să coborâm în lumea lor, pentru că din afară nu se poate face nimic. Dumnezeu
să îți dea putere să scrii în continuare și să te ferească de ispite deoarece știi bine cât
suferă un om când e departe de Dumnezeu pentru că ai trecut prin atâtea greutăți până
să ajungi la credința cea adevărată. (C.M.)

Am primit pe e-mail ultima carte a dumneavoastră…, cred că de la domnul
Laurențiu Dumitru… Mi -am permis să vă scriu pentru a vă felicita pentru această ultimă
carte. Este o carte mai mult decât binevenită, în care se dezbat multe din problemele
curente ale tineretului.
Eu aș vrea să o cumpăr cât mai repede, aș vrea să se bucure de ea cât mai mulți
tineri… și sinceră să fiu nu aș modifica nimic, nu aș șterge nimic… poate doar aș mai
adăuga.
Am dăruit -o spre citire și părintelui meu duhovnic, care întâmplător este și cadru
didactic în liceul seminar din oraș… care m -a rugat să vă transmit felicităr ile dumnealui:
„Tratează subiecte și îndrăznește să vorbească despre ceea ce gândim noi toți, dar ne
este rușine să vorbim în public și uneori chiar și pe scaunul de spovedanie, cu gândul de a
nu sminti și mai mult… E de mare ajutor”… au fost puținele cuvinte pe care le -am
reținut din discuția cu părintele meu duhovnic…..
Eu sunt profesoară și am aceeași părere… În plus sunt tânără și pot cădea în
aceleași păcate oricând. Patima există în fiecare dintre noi, și poate la tineri în
proporție mai mare, deoarece avem ușurința de a ne alătura turmei… Aș vrea să vă
felicit pentru răspunsurile pe care le -am găsit în cartea nouă… (E.N.)

Te felicit cu toata inima pentru că ai curajul să abordezi o astfel de temă,
considerată, pe nedrept, tabu în rândul teolo gilor. E mare nevoie de astfel de cărți în
rândul tinerilor. Chiar eu și soțul meu adesea ne doream să știm care este poziția
Bisericii referitor la delicata problema a intimității de cuplu. Ba chiar i -am judecat
adesea pe oamenii Bisericii, pe intelectual i, că nu se implică și ne lasă de izbeliște pe
noi, tinerii. (C.V.)

Primul gând care mi -a venit în minte a fost o sintagmă pe care am întâlnit -o cu ani
în urmă, pe vremea când colecționam aforisme: „Tinerețea e o dezordine care trebuie
învinsă, restul e l iteratură”. Dumneavoastră vă luați „la trântă” cu dezordinea asta. E
nemaipomenit ce încercați să faceți. Nu știu în ce măsură v -ar ajuta dacă aș face

comentarii la ce ați scris, mi se pare cumva aiurea să mă apuc să bat eu câmpii cu miile
mele de gânduri vis-a-vis de munca dumneavoastră. M -aș simți oarecum ciudat, ca și cum
v-aș contesta scrisul, deși în prima fază orgoliul acesta care ne bântuie pe toți a fost
extrem de puternic. (P.P.)

Înainte de toate doresc să spun că și această carte este binevenită. Este așa pentru
că tratează o problemă mereu de actualitate pentru tineri, dar mai ales pentru că dă un
răspuns ortodox plin de curaj și de realism unora care chiar au nevoie de așa ceva.
Limbajul cu care este scrisă cartea este unul curajos. BRAVO! Așa ș i trebuie să fie,
mai ales că mesajul cărții se adresează în primul rând tinerilor cu vârste cuprinse între
15 și 25 de ani. Cuvintele îndrăznețe folosite pe alocuri au menirea de a trezi sufletul
cititorului din amorțeală și de a arăta acestuia că cei car e fac misionarism, din care face
parte autorul cărții, pot fi oameni „cu picioarele pe pământ”, nu visători, care cunosc
bine și într -un mod realist problematica actuală a tinerilor. (D.C.)

Cartea este fără îndoială, pentru tinerii aflați la început de dr um, o speranță în
peisajul consumerist total lipsit de discernământ al zilelor noastre, în care tinerii sunt
îndemnați la modul imperativ să -și trăiască viața după rețete într -un singur pas. Este
șansa lor, a părinților lor și a noastră. Cred că este o car te ce va călăuzi sufletele celor
care încă n -au apucat -o pe un drum greșit, va întoarce pe calea cea dreaptă pe cei
rătăciți și îi va încuraja pe cei nehotărâți să aleagă adevărul. Sper ca aceste rânduri să
fie încurajatoare și să alunge micile tale îndoie li, adesea constructive. (E.B.)

Părerea mea este că era nevoie de o astfel de carte; și este foarte bine că lucrurile
sunt spuse în mod direct (oricine înțelege mai bine dacă i se spune în modul cel mai clar,
fără discursuri metaforice, mai ales că este o problemă ce se împânzește foarte repede
și pe foarte mulți îi rănește), pentru că se simte că sunt explicații ce merg până la
miezul problemei (iar dacă cineva nu se simte cu sufletul pătat, ca să nu zic murdar,
înseamnă că ar trebui să știe că are o prob lemă cu conștiința, și este bine să caute
adevărul fără să se mulțumească cu răspunsuri de genul „dacă alții o fac, eu de ce nu?”,
sau „dacă amândoi partenerii vor, de ce este păcat?”, sau „dacă mă părăsește pentru că
nu accept o perversiune?”). Acestea nu sunt răspunsuri, sunt doar scuze, iar
dumneavoastră reușiți să scoateți în evidență acest lucru. Și cred că este foarte bine că
ați vorbit folosind acest limbaj, deoarece așa poate înțelege toată lumea – și cel mai
cult, și cel care trăiește „după blocuri ” și care poate nu are nici o vină că s -a născut în
acel mediu… Adică oricine poate înțelege astfel răul pe care îl produce desfrânarea; nu
cred că este îndeajuns să fie spus doar ce nu este bine pentru că așa zice Biserica, e bine
să se cunoască și de c e zice Biserica că nu este bine; și eu cred că ați reușit să explicați
acest lucru. (M.P.)

Cartea este OK (eu o văd chiar ca pe o necesitate, pentru că nu cunosc multe
lucrări de acest gen care să fie în circulație). De lucrări care să trateze problemele
abordate din punct de vedere creștin nu prea am auzit, în schimb de lucrări care
tratează aceste probleme din orice alt punct de vedere geme piața din România. (M.M.)

Îmi place foarte mult stilul direct, fără ocolișuri, din care tinerii își dau seama că
știi despre ce vorbești și că le cunoști bine problemele. Tinerii (mai ales cei care nu sunt
în Biserică) nu cred că pot fi atrași într -o primă fază cu citate din Sfinții Părinți. Metoda

ta mi se pare mult mai potrivită. Îmi place tonul tău relaxat, necrisp at și cald, și pe
alocuri glumeț, care -i apropie foarte tare, în timp ce îndemnurile tale la curăție sunt
foarte clare și bine țintite. Scrii cu sinceritate și grijă față de problemele lor și, în plus,
foarte dinamic. Temele sunt bine alese și analizate „l a sânge” și cu bun simț al realității
și pe înțelesul lor. Îmi mai place că întorci temele pe toate părțile, le analizezi din toate
unghiurile și, practic, demontezi orice încercare de a scăpa spre o alegere greșită. (D.B.)

Am citit cartea. Este foarte fr umos scrisă și sunt convinsă că mulți dintre cei ce am
citit-o ne vom gândi de două ori înainte să luăm anumite decizii. (L.L.)

Am citit cărțulia mai de mult, pe www.sfaturiortodoxe.ro . Era doar fără
introdu cere, nici nu m -am gândit că nu a fost publicată încă. Mi -a plăcut foarte mult. Nu
mi s-a părut nimic exagerat ori în plus sau în minus, e pura realitate pe care am trăit -o
și eu din plin. Gândul meu a fost: ce bine era dacă citeam lucrurile astea mai de m ult.
(A.I.)

Vreau să îmi spun și eu părerea, mai ales că sunteți un scriitor foarte drag
sufletului meu. Și eu am cunoscut varianta de pe net a acestei cărți, „Tinerii și
sexualitatea” (și, sincer, acest titlu îmi place mai mult, parcă e mai puțin simandi cos).
Chiar dacă, după cum spuneați, articolele au fost publicate fără voia dumneavoastră117,
chiar nu ar trebui să fiți supărat pe cel ce le -a publicat, fiindcă astfel v -am „cunoscut”
(„Tin erii și sexualitatea” fiind prima carte pe care am citit -o de Danion Vasile, după care
am citit „Cartea nunții” și altele) și mare folos am aflat. Unele subcapitole chiar le
trimiteam prin e -mail prietenelor mele și se declarau și ele încântate de ceea ce citeau.
Aș vrea să adopt și eu stilul de adresare pe care -l adopți și tu, adică spunându -ți tu
și nu dvs, fără ca acest lucru să însemne o lipsă de respect, dar pentru că, așa cum ne
vezi tu, vreau să te văd și eu – un prieten cu care stau de vorbă. Ce -i drept, tocmai acest
lucru m -a „cucerit”, în primul rând modul de adresare și referirea permanentă la cele
trăite de tine. Astfel, știm că ne vorbește un om ca noi, un om care a avut de înfruntat
ispite și care le înfruntă permanent, dar, mai mult, un om car e încearcă să ne ajute pe
noi, niște necunoscuți, practic. Cred că așa împlinești foarte bine porunca de a -ți iubi
aproapele și pentru asta îți mulțumesc, pentru că și pe mine mă ajuți.
Ești una dintre puținele persoane care observă foarte bine că societat ea în care
trăim are destule „putreziciuni”, dar nu numai observă, ci încearcă să tragă un semnal
de alarmă și să prezinte o altă fațetă a unor probleme delicate (care cred că tind foarte
mult să -și piardă statutul de tabu), precum: sexul oral, masturbarea , obsesia cu sânii
mici etc. Era nevoie de o voce care să spună și că, o dată cu plăcerea, mai primești un
„bonus” – păcatul, care nu are o existență temporară, ca plăcerea, ci acționează pe
termen lung, atâta timp cât tânărul nu cunoaște pocăința. Am citi t recent într -o carte
minunată – „Dăruind vei dobândi”, N. Steinhardt – ceva de genul că păcatul, pe măsură
ce te afunzi mai mult în el, nu -l vezi, el însă devenind tot mai mare, dar pe măsură ce
sporești în viața duhovnicească, îl vezi din ce în ce în ce mai mare și mai cumplit. Cât de
adevărate sunt aceste vorbe! Și eu am cunoscut multe dintre fațetele păcatului, fără
însă a fi pe deplin conștientă de gravitatea enormă a acestora.
Dar, slavă Domnului, am auzit și chemarea Lui și, deși păcatele trecute înc ă mă
„bântuie”, nădăjduiesc că Domnul mă va ajuta să trec cu bine peste tot. Ceea ce mă
doare e că destul de multă lume nu poate trece peste acest trecut și probabil ei nici nu
cred că o persoană ca mine, care a cunoscut destul de bine viața, mai poate cun oaște sau
dori o iubire curată. Dar dacă ție ți -aș spune că, deși am desfrânat, mereu am sperat că

voi găsi acea dragoste blândă, tandră, înțelegătoare, o dragoste ca cea pe care o
propovăduiește Sfântul Apostol Pavel? Că și acum mai sper că cineva mă va i ubi curat și
că voi iubi și eu curat? Numai că lumea nu mai prea vrea să creadă că sufletul îți poate fi
curat, chiar dacă trupul nu mai e. Și e păcat, pentru că am foarte multă iubire de dăruit.
Și articolul „Modele care ne smintesc” e foarte potrivit, pe ntru că ceea ce nu
înțeleg oamenii e că și slujitorii lui Dumnezeu sunt oameni care trăiesc în aceeași lume
ca noi, nefiind ocoliți nici ei de ispite. Poate că ei sunt mult mai ispitiți fiindcă diavolul
se bucură mai ales de căderea unui slujitor al Domnul ui. Fiind și ei oameni, nu se poate
să nu găsim atât preoți care fac lucruri potrivnice cuvântului Domnului, dar avem și
reversul medaliei, pe cei cu viață îmbunătățită, care n -ar trebui omiși, precum n -ar
trebui generalizat că dacă un preot a greșit însea mnă că întreaga credință ortodoxă nu e
bună.
Ca o concluzie, mi -a plăcut cartea, și de -abia aștept să o văd tipărită. Am uitat să
menționez că îmi plac și glumele presărate pe ici, pe colo, dar cel mai mult îmi place că
atunci când citesc o carte semnată D anion Vasile (aici mă refer în special la „Cartea
nunții”) am impresia că oricât de păcătoși, de plini de defecte și de nemulțumiți am fi,
există speranță și pentru noi, pentru că suntem iubiți cu o dragoste curată de către
Însuși Creatorul nostru. Și drag oste mai mare ca aceasta nu există. Și bine ar fi să
cunoască toți tinerii bucuriile pe care ți le poate oferi credința. (P.C.)

„Lauda de sine nu miroase a bine…” Știu, știu… Ca să fiu imparțial, voi reproduce și
o scrisoare din „galeria” adversă (galeri e care s -a auzit rar pe parcursul definitivării
acestei cărți):

Am răsfoit și citit cartea atât eu cât și prietena mea. Am foarte multe de spus,
multe sugestii, multe critici și poate și câteva sfaturi. În primul rând această carte sau
aceste adunături de idei și întrebări nu pot prezenta războiul duhovnicesc. Putem spune
că sunt frământările și întrebările unor tineri care nu cunosc creștinismul și nu au nici o
legătură cu Dumnezeu. Poate și pentru sufletul tău este un „punct slab”, un nucleu de
patimi as cunse din trecutul tău, patimi care nu s -au curățat, poate care nu s -au
răscumpărat prin anumite fapte creștinești și uneori, dacă este nevoie, puțină nevoință.
Ai multă mândrie, multă îndrăzneală, multă libertate, limbaj golănesc, multă educație
sexuală, multă sminteală… Avem multe de spus. Credem că -ți atribui o răspundere prea
mare. Puține sfaturi creștinești! Probabil sunt idei care plac, să -ți vinzi cărțile. Pentru
această răspundere pe care ți -o asumi, să conduci atâtea suflete, credem că ar trebui să
ai o pregătire specială sufletească: puține nevoințe, un duhovnic adevărat, multă
demnitate creștinească și multă dragoste și dăruire lui Hristos.

În răspunsul meu nu am încercat să mă dezvinovățesc, nici să mă apăr. Ci am cerut
rugăciunile lor, așa cu m le cer și pe ale voastre. Da, nu obosesc să vă rog să vă rugați
pentru mine, ca să mă ajute Dumnezeu să merg pe calea mântuirii până la capăt. Și vă
cer iertare tuturor pentru că nu am reușit să fac o carte mai bună…

NOTE:
112 Țin să precizez aici cum am obținut binecuvântarea pentru tipărirea acestei cărți: în acel
pelerinaj m -am rugat mult ca Dumnezeu să rânduiască să găsesc un arhiereu dispus să îmi dea
binecuvântare pentru un text atât de nonconformist… Când m -am întors acasă, am primit o

scrisoare în care un ieromonah binevoitor trimisese deja textul meu episcopului care, precum
se poate vedea, a și scris prefața cărții de față.
113 Cele mai multe scrisori se datorează textelor despre căderile tinerilor și despre
întortocheatul drum al ridicării, texte pe care le -am tipărit în celălalt volum cu tema Tinerii
și sexualitatea , intitulat Între iubire și păcat . Întrucât am vrut ca cele două volume să fie de
dimensiuni apropiate, am preferat să includ aici ecourile tinerilor. Poate că, după o astfel de
reclamă , unii tineri cititori vor fi interesați să citească și articolele respective…
114 Nu am reprodus fragmente din toate scrisorile primite pentru simplul motiv că nu am vrut
să măresc prea tare numărul paginilor cărții.
115 Pe un forum de inte rnet, site -ul www.sfaturiortodoxe.ro a fost catalogat drept „cel mai
bun site de divertisment din România”.
116 La un moment dat mă gândeam să îmblânzesc titlul cărții, și să renunț la Tinerii și
sexualitatea . Ca variante aveam Tinerii și tabu -urile sau Naufragiați între ispite . Un
ieromonah m -a convins însă să las titlul inițial: „Să își dea seama lumea că ipocrizia trebuie
lăsată la o parte. Să lăsăm măștile, să vorbim și pe șleau… Doar asta încerci să faci și tu în
carte…” (Însă întrucât am tipărit două volume, a fost nevoie să nu pun titluri identice… Și
nici nu am vrut să fie volumul I și volumul II, pentru că nu sunt scrise în același stil și nici nu
se adresează în egală măsură aceluiași target.)
117 Când îi cerusem părerea unui prieten asupra cărții, acesta s -a grăbit să o pună pe
internet fără știrea mea. Articolele au apă rut într -o formă brută, cu greșeli, idei neclare etc.