Ostilitatea Copiilor din Familiile Monoparentale

Ostilitatea copiilor din familiile monoparentale

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I FAMILIA MONOPARENTALĂ

I.1 Familia. Definirea conceptului de familie

1.2 Familia monoparentală – delimitări conceptuale

I.3 Monoparentalitatea – Modalitate de organizare

I.4 Monoparentalitatea – De la stigmatizare la opțiune individuală normală

CAPITOLUL II OSTILITATEA ȘI PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

II. 1 Ostilitatea

II. 2 Psihologia vârstelor

CAPITOLUL III. OSTILITATEA COPIILOR DIN FAMILIILE MONOPARENTALE

III.1 Funcționalitatea familiei monoparentale

III.2 Relațiile interfamiliale în cadrul modelului monoparental

III.3 Efectele divorțului asupra cuplului și asupra copiilor

III. 4 Familia monoparentalăși integrarea socială a copiilor

CAPITOLUL IV. RAPORT DE CERCETARE

ARGUMENT

MOTTO

“Familia este prezența esențială,

acel ceva care nu te părăsește niciodată,

chiar dacă constați ca trebuie să o părăsești”

Bill Buford

Când vorbim de rolul familiei, ne referim la importanța elementului “educație”, care prezintă influențe deosebite asupra formării personalității copilului sau elevului, în vederea conturării (stabilizării) personalității viitorului adult.

Familia reprezintă principala “instanță educativă”, socializatoare responsabilă de o educație în sensul asimilării și internalizării normelor de conduită, de conviețuire în societate. O familie organizată, unită, cu modele parentale pozitive, cu un climat familial dominat de afecțiune și preocupare constantă pentru minor constituie premisele unei socializări pozitive. Atitudinea de preocupare a părinților pentru copiii lor rezidă în faptul că, aceștia sunt profund interesați să dezvolte aptitudini pozitive, să dezvolte comportamente sociale prin diverse responsabilități pe care i le atribuie, să cunoască în cele mai mici amănunte aspirațiile minorului, să îl facă să înțeleagă posibilitățile reale pe care i le poate oferi în raport cu acele aspirații, să îl readucă în permanență în planul comunicării în funcție de orice problemă sau atitudine pusă sub semnul întrebării de către părinți, astfel, dezvoltând o afecțiune specific umană, contribuind la dezvoltarea eului – personal, la creșterea încrederii în sine. Ca urmare, toate aceste inițiative ale părinților constituie o premisă majoră pentru formarea unei personalități armonioase, capabilă să ia deciziile cele mai bune, să se integreze (mai departe) cu succes, în orice formă de relație sau grup social.

CAPITOLUL I FAMILIA MONOPARENTALĂ

MOTTO

„Părinții pot să le ofere copiilor sfaturi bune

și să le arate calea cea dreaptă,

însă dezvoltarea corectă și devenirea unei persoane

nu depinde decât de ea insăși"

Anne Frank

I.1 FAMILIA. DEFINIREA CONCEPTULUI DE FAMILIE

Istoria omenirii, de la momentul facerii și până în prezent, privită prin prisma ambianței sociale, economice și culturale, identifică instituția familiei ca formă primară de socializare. Trebuie să admitem faptul că procesele seculare de dezvoltare a umanității sunt, fără doar și poate, interdependent legate de constituirea și evoluția formelor de colectivitate umană, din care familia reprezintă una din verigile sociale cele mai vechi și mai speciale,potențarea continuității și afirmării depline a ființei umane.

Ca celulă de bază a evoluției sociale, trebuie să privim familia ca fiind elementul natural și fundamental al societății, principiu de altfel recunoscut și atestat atât în actele normative interne, cât și în anumite acte normative internaționale privind drepturile omului: Declarația universală a drepturilor omului, adoptată la Adunarea Generală a O.N.U la 10 decembrie 1948, Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, adoptat la Adunarea Generală a O.N.U la 16 februarie 1966, Pactul internațional privind drepturile civile și politice, adoptat la Adunarea Generală a O.N.U la 16 decembrie 1966.

Familia acoperă o varietate nesfârșită de forme și modele, cu aspecte diferite atât privind retrospectiv, cultural, de la o zonă geografică la alta, și șirul comparațiilor poate continua. Tocmai datorită acestor diversivități atât de cuprinzătoare, științele umaniste abordează familia dintr-o perspectivă multidisciplinară. Cele mai relevante studii despre familie nu pot face abstracție de cadrul socio-juridic al structurii familiale, abordarea istorică-antropologică întregind tabloul psiho-sociologic al familiei.

Analizând diversitatea multidisciplinară prin care se poate identifica familia, încercăm să oferim anumite definiții care să ajute cititorul în creionarea unei imagini complete a noțiunii de familie.

Familia este o formă complexă de relații biologice, sociale, materiale și spirituale, între oameni legați prin căsătorie, sânge sau adopție. Fiind un fenomen social ea se dezvoltă o dată cu dezvoltarea societății și se modifică în raport cu aceasta.

Remarcabilă este creionarea imaginii realizate de A. Stanoiu, M Voinea, care identifică familia ca un grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legați prin anumite relații natural biologice, psihologice, morale și juridice, și care răspund unul pentru altul în fața societății.

Este, dacă putem spune, singura instituție capabilă să asigure siguranță și sprijin, total dezinteresată de condițiile exterioare, este „prezența esențială” care ajută individul în creșterea și îngrijirea sa.

1.2 FAMILIA MONOPARENTALĂ – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Noțiunea de familie implică doua accepțiuni: una sociologica și cealaltă juridică. În sens sociologic familia desemnează un grup de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, ce se caracterizează prin comunitate de viață, de sentimente, interese și aspirații.În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații, care-și are originea în acte juridice, precum căsătoria, înfierea, rudenia sau în raporturi asimilate relațiilor de familie”

În categoria familiei monoparentale, trebuie indicată și familia, relația dintre doi soți, care au copii, și care au trecut printr-un divorț sau moartea unuia dintre parteneri; astfel se dezvoltă un nou nucleu, un singur părinte responsabil pentru creșterea copiilor.

Deci, putem spune, pe baza celor afirmate mai sus, că familia monoparentală este un tip de familie format dintr-un părinte și copilul său sau copiii săi: “grup de persoane aflate în relațiede rudenie, rezultată prin filiație directă sau adopție. Familia monoparentală desemnează grupul copil (copii) – părinte (și nu părinți) și este privit ca o alternativă la (și nu ca o deviație de la) familia clasică”. Familia monoparentală poate rezulta și din asumarea copiilor în afara căsătoriei.

Abordând din punct de vedere sociologic, Cristina Ștefan zugrăvește poate cea mai bună definiție a familiei astfel: “familia monoparentală poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relațiilor de rudenie, între unul dintre părinte (părintele singur) și copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune.“

Există mai multe cazuri în care pot apărea familii cu părinte unic. De exemplu , în cazul unei nașteri nedorite sau în cazul unei femei trecute de obicei de o anumită vârstă (35ani).Divorțul, de asemenea, este un caz relevant. Când doi oameni ce au fost căsătoriți hotărăsc sa se despartă, copilul rămâne în grija unuia dintre părinți. Și în cazul decesului pot rezulta familii monoparentale. Mai sunt situații în care indivizii au decis să nu se căsătorească și atunci unul dintre părinți are grijă de copii.În cazul divorțului de obicei , copiii sunt încredințați mamei și de aceea pot spune că femeia apare ca reprezentant unic al familiei monoparentale, în comparație cu familia tradițională, care îndeplinea mai multe funcții cu impact pozitiv asupra societății (funcția de reproducere, de socializare a copiilor, de îngrijire, protecție, mediu securizant și climat afectiv, suportiv, conferire de status, reglementare a comportamentelor sexual)”.

La o primă evaluare, familia monoparentală (formată din mamă și copil, sau tată și copil) este calificată drept o structură familială atipică”. În ceea ce privește familia extinsă, pot spune ca aceasta poate apărea atunci când, sub aspect cantitativ, familia monoparentală este compusă din părinte și mai mulți copii ai săi care locuiesc împreună cu bunici, verișori sau alte rude. Sub aspect calitativ, copilul depinde foarte mult de părinte. Poate exista o relație de prietenie între cei doi, părintele conferindu-i copilului puterea de decizie și posibilitatea implicării în activități importante.Aceasta se întâmplă mai ales în cazul copiilor mari care sunt deja maturi și conștientizează ce este bine și ce este rău.

Termenul de familie monoparentală, cu un conținut simplu și clar, aparent, ascunde totuși o serie de capcane:

Definiția însăși, obiect al controverselor, ridică întrebări referitoare la unitatea de referință – menajul, care poate cuprinde și alte persoane sau, în mod strict, unitate părinte – copil, la tipul de copil avut în vedere, definit în funcție de vârstă sau în funcție de statutul maretal;

Utilizarea conceptului, deși ar trebui să fie neutră, tinde să se înregistreze modului de a privi lucrurile specific pedagogic și psihiatrilor (care atribuie aproape toate tulburările apărute în dezvoltarea copilului pe seama structurilor familiale „didimetrice”) și câmpului intervenției sociale (aflat în permanentă căutare de populație „în dificultate”), care trebuie asistate;

Atributul monoparental instaurează o discriminare între cei doi parteneri din punct de vedere al raportului între relația conjugală și cea parentală: aceasta din urmă este independentă de prima în cazul partenerului căruia îi este încredințat copilul și care poate fi părinte (unic) fără a mai fi soț/soție, dar tot ultima este dependentă de relația conjugală pentru celălalt partener, pentru care încetarea calităților de soț/soție echivalează cu încetarea calității de părinte.

Introdusă sub influența feminismului, în vederea schimbării modalității de abordare a maternității din afara familiei și a disociației familiei, noțiunea de „familie monoparentală”, în ciuda limitelor sale, este preferată celi de „familie dezorganizată” sau „familie dezmembrată”. E. Stănciulescu apreciază că termenul de „familie parentală ar fi, poate, cel mai indicat termen: el afirmă normalitatea sociologică a unității construite dintr-un adult și copiii săi, respectiv a existenței relației parentale independent de cea conjugală”

Familia monoparentală poate fi rezultatul direct sau indirect al următorilor factori sau urmare a unor experiențe:

Divorț;

Decesul unuia dintre soți;

Cupluri cu copii necăsătoriți, acele relații consensuale sau cunoscute la sub genericul concubinaj;

Nașterea precoce a unui copil dintr-o relație nelegalizată – cupluri care nu au în intenție întemeierea unei familii, însă nevoia de bază, cea sexuală, se manifestă într-un proces constant;

Nașterea unui copil dintr-o relație pasageră;

Decizia persoanelor de o anumită vârstă, respectiv în jurul vârstei de 40 de ani, de a naște un copil, însă fără a întemeia în o familie;

I.3 MONOPARENTALITATEA – MODALITATE DE ORGANIZARE

Dincolo de aspectul primatului social, din cele mai vechi timpuri, familia se impune ca o necesitate. Problema organizării vieții de familie și a consecințelor ei funcționale apar în atenția diferitelor cercetări.

Iolanda și Nicolae Mitrofan, definesc cuplul conjugal ca fiind „nucleul generativ al microgrupului familia”, exprimând structural și funcțional modul în care două persoane de sex opus, după ce se căsătoresc, se intermodelează creator, dezvoltându-se, motivându-se și determinându-se mutual prin interacomodare și interasimilare, simultan în plan biologic, psihologic și, nu în ultimul rând, social.

Familia s-a dezvoltat odată cu societatea și de cele mai multe ori se modifică odată cu aceasta. Ea îndePARENTALITATEA – MODALITATE DE ORGANIZARE

Dincolo de aspectul primatului social, din cele mai vechi timpuri, familia se impune ca o necesitate. Problema organizării vieții de familie și a consecințelor ei funcționale apar în atenția diferitelor cercetări.

Iolanda și Nicolae Mitrofan, definesc cuplul conjugal ca fiind „nucleul generativ al microgrupului familia”, exprimând structural și funcțional modul în care două persoane de sex opus, după ce se căsătoresc, se intermodelează creator, dezvoltându-se, motivându-se și determinându-se mutual prin interacomodare și interasimilare, simultan în plan biologic, psihologic și, nu în ultimul rând, social.

Familia s-a dezvoltat odată cu societatea și de cele mai multe ori se modifică odată cu aceasta. Ea îndeplinește anumite funcții sociale, cum ar fi procrearea, creșterea și socializarea copiilor.

Observăm prin prisma tradiționalismului, necesitatea întemeierii unei familii după anumite tipare și, cu siguranță, cu anumite cerințe. Astfel, societatea tradiționalistă, prin mecanismele sale, dezaproba monoparentalitatea și încuraja stigmatizarea tuturor celor care alegeau, voit sau nevoit, acele stiluri de viață. Deși, din punct practic, secolul 21, ar trebui să inducă în conștiința colectivă un progres cognitiv, vedem bine că și la ora aceasta, o parte a societății are tendința de a stigmatiza și de a exclude persoana care adoptă acest stil de viață.

Totuși trebuie să admitem că în societatea modernă, datorită apariției și generalizării familiei nucleare, ruptura de comunitate a permis schimbarea viziunii și percepției față de acest tip de relație. Privind prin prisma modernității, accepțiunea familiei clasice nu mai este una potrivită sau conformă cu ideea potrivit căreia dezvoltarea copilului este strict legată de existența unei familii clasice. Familia clasică nu mai este la fel de importantă în procesul creșterii, îngrijirii și de ce nu, dezvoltării personalității copilului, astfel că trecerea de la o familie tradiționalistă la una „modernă” nu mai este condiționată de problema copilului. Studiile psihologice și sociologice arată că este mult mai benefic pentru copil să trăiască într-o familie monoparentală, indiferent în grija cărui părinte urmează a fi încredințat, decât să trăiască într-un mediu plin de scandaluri, amenințări și veșnice probleme. De cele mai multe ori, când un copil este rupt dintr-un mediu conflictual al soților, dezvoltarea ulterioară este una pozitivă, deoarece părintele singur își canalizează toată dragostea, atenția și grija în copil.

Există unele motive pentru care, de cele mai multe ori soții nu aleg din prima calea despărțirii, astfel asupra bărbaților, costurile sunt unele psihologice, deoarece rolul matern este imposibil de înlocuit, în timp ce femeile nu-și pot asuma decizia despărțirii din considerente financiare. Este bine știut faptul că, spre deosebire de alte modele familiale, familia monoparentală prezintă dificultăți materiale, financiare și de ce nu de socializare.

Studiile au evidențiat o serie de consecințe negative și pentru copii, astfel băieții din familiile monoparentale prezintă o rată ridicată a comportamentului deviant – explicația fiind oarecum firească. În cazul mamei ca unic părinte, dispare autoritatea parentală, iar în cazul tatălui ca unic părinte observăm o lipsă de supraveghere.

La nivelul familiei monoparentale funcțiile nu mai pot fi realizate în mod optim, apărând astfel o serie de dificultăți și deficiențe. Funcția sexuală și reproductivă sunt minimizate deoarece separarea soților și dificultatea părintelui rămas cu copiii în a-și găsi un partener care să-i accepte situația, împiedică realizarea respectivelor funcții.

Elementul cel mai vizibil care influențează viața familiilor monoparentale este costul ridicat al vieții, implicând eforturi deosebite din partea părintelui rămas cu copiii. Un alt aspect, așa cum am mai menționat, este și aspectul socializării și poate în unele cazuri al dezvoltării afectivității. În privința actului educațional, mediul de viață, unitatea școlară, de cele mai multe ori suplinește lipsa actului educațional oferit de părintele lipsă.

Concluzia care se desprinde este aceea că, dincolo de varietatea tipurilor de familii, și dincolo de varietatea și complexitatea familiilor monoparentale, trebuie să privim monoparentalitatea fie prin prisma liberării, fie prin prisma marginalizării, ori indiferent cum am privi-o, ea există și trebuie să facă parte din societate.

I.4 MONOPARENTALITATEA – DE LA STIGMATIZARE LA OPȚIUNE INDIVIDUALĂ NORMALĂ

Este bine știut faptul că a trăi într-o familie monoparentală, presupune confruntarea și asumarea unor probleme majore, care țin pe de o parte atât de interacțiunea familiei cu exteriorul, cât și de interacțiunea intrafamilială. Relaționarea și socializarea suferă foarte mult, deoarece părintele singur are drept prioritate grija copilului, raporturile de socializare, cad pe plan secund. Responsabilitățile părintelui singur cresc atât în interiorul familiei, cât și în exteriorul acesteia, părintele rămâne singurul suport al copilului, și trebuie să satisfacă nevoile:

Nevoile de bază

Nevoia de siguranță

Nevoia de apartenență

Nevoia de recunoaștere socială

Nevoia de realizare .

Studiile și statisticile indică faptul că, în situația copiilor familiilor monoparentale care au experimentat trauma divorțului părinților,aceștia sunt marcați de o serie de probleme psihologice și de relaționare. Totuși acești copii reacționează diferit în funcție de sex, de vârstă, timpul trecut de la ruptura apărută între părinții săi.

Cei mai puternic afectați copii în urma divorțului sunt copiii mici, care în timp devin neascultători, agresivi și mai puțin afectivi. Tristețea e cuvântul de bază, tristețea marcată de lipsa ambilor soți, copiii mici neresimțind impactul negativ al scandalului produs în cadrul familiei. În lipsa cunoașterii altui mediu de socializare, copiii nu doresc separarea de un mediu conflictual, în ciuda violenței manifestate în sânul familiei, ei își iubesc deopotrivă părinții și nu pot alege sentimental. Atunci când apare separarea ei resimt lipsa celuilalt părinte, și sentimentul dominator este tristețea.

În cazul copilului mai mare sentimentul de furie domină gândurile și sentimentele interioare ale copilului, acesta regăsind în chinul și greutățile familiei monoparentale, lipsa părintelui care a decis să plece. Nici la vârsta adolescenței un divorț nu este ușor resimțit, numai că aici sentimentele sunt amestecate: frustrare, tristețe, nostalgie.

Mame singure – Numărul mare de tinere mame necăsătorite. Tinere domnișoare care dau naștere la vârste fragede, iar partenerul nu-și asumă rolul de tată, sau tinerii părinți nu doresc oficializarea relației. Interesant de urmărit sunt repercusiunile identificate pe termen scurt și mediu: aceste tinere renunță sau abandonează școala în încercarea de a găsi un loc de muncă. De cele mai multe ori, însă, în lipsa locurilor de muncă, a situației economice, aceste tinere mame ajung să trăiască din sistemul ajutoarelor sociale, iar acest sistem creează o dependență de aceste servicii chiar și când copiii cresc și și-ar putea permite un job.

Într-o proporție mai mică găsim și familii monoparentale, mame văduve, însă din punct de vedere statistic numărul mamelor singure înclină în favoarea familiilor monoparentale, a căror mame au fost implicate într-un divorț.

Interesul femeilor cap de familie este acela de a asigura suportul financiar și material copilului, sau după caz copiilor.

Tați singuri – De remarcat este faptul că, în concepția tradiționalistă existența unei familii monoparentale formată din tată și copil/copii, era produsul exclusiv al decesului soției, sau după caz a părăsirii domiciliului conjugal din partea mamei. În prezent, observăm o nouă tendință în ceea ce privește implicarea tatălui în creșterea și îngrijirea copiilor, fapt ce-i conferă un nivel motivațional superior pentru a solicita instanței de judecată, în caz de divorț, custodia copiilor.

Surprinzător este,în cazul familiilor monoparentale – tată și copil/copii – că în cele mai multe situații copiii apreciază mult mai mult eforturile tatălui de creștere și îngrijire, iar indiferent de motivele despărțirii, mama va fi identificată ca adevărata vinovată în ceea ce privește destrămarea familiei. Se prezumă că, atunci când copiii sunt încredințați tatălui, instanța a apreciat că în interesul superior al copilului, menținerea copilului în mediul tatălui este mult mai benefic decât în mediul mamei. Tot așa, în caz că mama își părăsește copiii, tot ea este vinovată.

Studiind din punct de vedere al interacțiunii sociale, cu adevărat vor exista unele neadaptări datorate statusului și rolului pe care-l îndeplinește tatăl în cadrul familiei. Copilul va fi privat de o relaționare exterioară, prieteni, familiile prietenilor, deoarece existența acestei situații atipice va determina unele reacții confuze din partea prietenilor, grupului, familiilor acestora față de situația familială.

Cu toate că se prezintă tot ca o familie monoparentală, imaginea unui tată ce are în grijă un copil, sau mai mulți copii, nu generează în conștiința publică imaginea unei familii dezorganizate, sau destrămate, ba mai mult, indirect, primește respectul colectiv.

Nu putem neglija aspectele ce țin de educație, îngrijire, situație în care bărbatul se prezintă de cele mai multe ori ca un inadaptat, iar atribuțiile sunt transferate, acolo unde este cazul, bunicii paterne.

Stigmatizarea apare fără doar și poate indiferent de modalitatea de existență a familiei monoparentale, deoarece de cele mai multe ori, copiii aflați într-o astfel de situație, eșuează într-un anumit domeniu, orientare – școală, prieteni, inadaptare, sănătate – iar aici, critica tradiționalistă identifică, fără echivoc, situația familială. Dincolo de povara stigmatizării, trebuie să admitem existența familiilor monoparentale, și deși pare a fi o utopie, monoparentalitatea trebuie privită ca o normalitate în condițiile în care instituția familiei nu-și poate îndeplini funcțiile și atribuțiile pentru care s-a realizat actul constitutiv al familiei. Psihologic, moral, material, biologic și uneori chiar și financiar, separarea părinților este necesară, imaginea unui mediu familial conflictual, în care soții/părinții își provoacă unul altuia probleme, nu va conduce la crearea unui mediu securizant copilului.

CAPITOLUL II OSTILITATEA ȘI PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

MOTTO

“Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment

să sacrifici ceea ce ești pentru ceea ce ai putea deveni”

Charles Dickens

II. 1 OSTILITATEA

Din punct de vedere conceptual, ostilitatea este definită ca „atitudine dușmănoasă, plină de ură, vrăjmășie”, cu alte cuvinte, este o stare ce implică o doză de agresivitate, un răspuns imediat cauzat de o situație tensionată.

Agresivitatea este o trăsătură definitorie a ființei umane, o stare psihică potențială, ce se poate manifesta la diferite nivele, în funcție de o serie de factori personali. Nu starea generatoare a agresivității face obiectul analizei, ci modul în care fiecare reușește să-și gestioneze starea de agresivitate, starea de furie. În funcție de modul de gestionare și manifestare a agresivității, ea poate înregistra valori distructive sau adaptative.

Cu siguranță putem vorbi de o stare de intercondiționare și interpendență, între starea de agresivitate, ostilitate și vârsta copiilor.

Supărarea, violența și agresivitatea există pretutindeni în jurul nostru. Cu siguranță fiecare dintre noi ne putem confrunta cu aceste manifestări, rolul nostru este acela de a înțelege și a încerca să evităm aceste manifestări, și a încerca să le abordăm asertiv. Firescul evoluției arată cum la un moment dat, oricât ar fi de neplăcut, copiii (școlari sau neșcolari, adolescenți) se „întorc împotriva părinților”, manifestă o ostilitate față de regulile familiei, la fel cum și reciproca ar putea să se întâmple, părinții să manifeste o ostilitate față de copil, dar această stare va trece, deoarece copiii își iubesc părinții și părinții copiii. Această ambivalență, ostilitate față de persoana iubită, intervine în forma de relaționare primară, adică în cadrul familiei, dezvoltă relațiile între copii și părinți, soții între ei.

II. 2 PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

Odată cu intrarea copilului în perioada antrepreșcoalară se produc restructurări importante pe linia elaborării mecanismelor de adaptare la mediul înconjurător, ceea ce are semnificație pentru socializare și integrare în viața socială. Copilul devine o persoană activă ce se străduiește să se implice în viața familiei și să răspundă cerințelor formulate de adult.

Pentru perioada 6-10 ani, „sfârșitul copilăriei”, după aprecierea mai multor autori, imaginea cade asupra dezvoltării caracteristicilor și se realizează progrese în activitatea psihică. Activitatea școlară capătă valențe foarte importante pentru familie, are loc dezvoltarea strategiilor de învățare a copilului, vectori ce-i vor influența în viitor dezvoltarea competențelor și gândirea.

Dincolo de perioada ciclului gimnazial, ne orientăm spre o perioadă mult mai importantă, ce marchează viața viitorului adult, respectiv perioada de adolescență. Aceasta se caracterizează printr-o serie de frământări, schimbări și trecerea la o stare de maturizare și integrare reală în societate. Acest demers este invers proporțional cu cât viața socială este mai complicată.

Adolescentul parcurge mai multe etape din viață:

Preadolescența – este cunoscută ca etapa de maturizare biologică, se creionează dezvoltarea psihică. Este poate perioada cea mai încărcată de conflicte interne, stări, ce aparent sunt neînțelese, agitația lăuntrică și impulsivă. Apar extravaganțele, sentimentul de importanță este întărit prin dorința de afirmare personală;

Adolescența propriu-zisă – este una de frământări și de găsire a locului în grup și societate. Își folosește toate mijloacele personale de a fi în centrul atenției, de a-și contura un statut, este nevoie de acceptul mulțimii. Este o etapă de trecere, adolescentul caută să-și manifeste originalitatea, evaluarea impulsivă trece pe planul secund;

Adolescența prelungită – aici se includ două categorii, tânărul student, precum și tânărul intrat în câmpul muncii. Aici vorbim deja de etapa obținerii, dobândirii independenței. Avem deja de -a face cu o dezvoltare a stilului personal și creionarea personalității. Apar variațiile sentimentale, instabilitate, implicări matrimoniale, impulsul conducându-i spre întemeierea familiei.

Adolescența aduce cu sine o creștere a abilităților sociale. Observăm dezvoltarea procesului de comunicare – trebuie specificat că anterior această abilitate este mult mai dezvoltată la fete – dar în acest stadiu devine importantă și la băieți. Raportat la viața socială, interacțiunea comportă alte valențe – relațiile capătă o semnificație mai profundă (fie că vorbim de grupuri de același sex, fie de relații de parteneri sex opus), vorbim de o trăire cu intensitate maximă. Sentimentul de dragoste se traduce ca o trăire intensă de atașament – adolescentul exaltă.

Apartenența la grup, sau la o anumită familie, presupune asumarea și respectarea anumitor reguli și valori stabilite, ceea ce înseamnă existența capacității de depășire a situațiilor infantile, de frustrare. Cei care nu reușesc să se reintegreze în grup, dezvoltă o inadaptare afectivă – ceea ce trebuie menționat este faptul că această inadaptare este o prelungire a relațiilor de disconfort din familie.

Acum apare imaginea unui individ ce-și consolidează poziția în grup, aici își formează coduri, parole, locuri de întâlnire și ritualuri, se dezvoltă atitudinea ostilă față de adulți, adolescentul se opune mai ferm adulților.

În adolescența timpurie, un loc important în procesul de dezvoltare socială continuă să-l ocupe părinții, aceștia din urmă reprezentând factori importanți ai echilibrului emoțional și material. În continuare se identifică o independență față de familie – sentimentală, financiară și materială.

Nevoia de independență – conduce către dezvoltarea adolescentului, dar și momentul declanșator al apariției stării conflictuale, în interiorul familiei. Conflictul este generat de duplicitatea sentimentală – dragostea și atașamentul copilului pentru părinți, coroborat de dependența economică și financiară, în contrabalanță cu nevoia de independență crescândă, de nevoia de apartenență la grup. Ariile de conflict nu se subscriu doar sub aspectul independenței materiale, acest lucru transcende dincolo de materialism, apar diferențe legate de viziunea asupra vieții sociale. Exista însă și conflictele provocate de aspecte banale ale vieții de zi cu zi, ieșirile dese și prelungite cu prietenii, interesul scăzut pentru școală.

Părinții se află într-o situație realmente delicată, într-o situație dilematică – menținerea sistemului familial și oferirea unei independențe, crearea imaginii de stăpân al propriului comportament: adolescentul în acest caz se află într-o ambivalență dependență și responsabilitate.

Este vârsta la care adolescentul nu mai acceptă viziunea îngustă și sumară a mediului înconjurător, proiectată în copilărie, înțelege că are mai multe alternative. Atenția cade pe forma acută a conflictelor și a frustrărilor, iar atunci când acestea se întind în timp, implică apariția comportamentelor antisociale (abandon școlar, violență, nerespectarea regulilor impuse), dar și fenomene mai complexe ce privesc stările emoționale și afective (depresie, anxietate). Aceste porniri pot reprezenta premisele dezvoltării comportamentului delicvent – generator de infracțiuni, iar mergând și mai departe putem asista la dezvoltarea unor drame – consum și dependența de droguri.

Comunicarea este deosebit de importantă și are numeroase implicații în mediul educațional. Lipsa comunicării și „dorința”adolescentului de a demonstra prietenilor, grupului de apartenență, dorința de integrare, de a ocupa un statut în grupul de prieteni, îl poate face pe adolescent să apuce pe căi greșite. Tot ce până acum avea corespondențe firești – școala – acum este văzută ca o instituție de îngrădire. Părinții sunt percepuți ca niște persoane rigide și restrictive, care au rolul doar de a impune niște reguli, limitând astfel gândirea deschisă și liberă a adolescentului. Apare conflictul între generații, adolescenții se plâng de comunicarea greoaie cu părinții, există bariere de comunicare.

Ajungându-se în stadiul de neînțeles, adultul caută de cele mai multe ori modalități de evadare din acest mediu care-i îngrădește libertatea (unii își găsesc refugiul în spatele cărților, în dezvoltarea atașamentelor față de grupuri de prieteni, și în cele mai triste situații, refugiul în alcool sau droguri).

III. 3 COMUNICAREA ȘI RELAȚIONARE

Relația dintre copil și părinte trebuie fundamentată pe o relație de comunicare deschisă, numai în cadrul comunicării, dialogului se pot rezolva conflicte și de ce nu, se pot depăși diferențele de vârstă, de concepte. Comunicarea nu poate fi interpretată în lipsa finalității sale ca proces, adică transmiterea și recepționarea unui mesaj, însă este important de observat procesul comunicativ, modalitatea în care acest lucru se produce și implicit rezultatul obținut:

Comunicarea pasivă – este un tip de comunicare ce are la bază o atitudine pasivă, în care interlocutorul încearcă fără mare forță de convingere să transmită un mesaj, intenția lui nu este să se impună, ci doar încearcă să nu deranjeze. În aceste cazuri întâlnim adolescenții care, din diferite motive prezintă o teamă, o doză de respect inconștient față de părinții săi, numai că frustrarea crește direct proporțional cu incapacitatea de comunicare;

Comunicarea asertivă – adolescentul reușește să-și impună punctul de vedere pe un ton moderat, fără a jigni sau să se impună, este structura tipului echilibrat. Adolescentul manifestă o atitudine echilibrată, diplomată, reușind în același timp să-și impună oarecum ferm ideile. Acest tip de comunicare reușește să creeze o imagine de sine formidabilă;

Comunicarea agresivă – cea mai des întâlnită în rândul adolescenților, în care aceștia simt că tonul ridicat poate soluționa conflictele. Tipul acesta de comunicare creează cel mai adesea conflicte interfamiliale, adolescentul depășind pragul bunului simț și al respectului, dominându-și interlocutorul.

În strânsă legătură cu comunicarea, trebuie să subliniem stilurile educaționale ale copilului:

Stilul autocratic – adolescentul nu are posibilitatea exprimării, nu-și poate permite „luxul” de a lua o decizie conformă dorințelor sale. Acumularea capitalului negativ creează premisele unei inadaptări sociale, internalizarea gândurilor și sentimentelor și dezvoltarea unei ostilități ridicate față de stilul impus de familia sa de origine;

Stilul autoritar – deși adolescentul reușește să-și expună anumite opinii, deciziile finale nu-i aparțin niciodată, părinții fiind cei care vor hotărî în situația lui. Acest gen de stil dezvoltă un sentiment de frustrare, și în timp crește sentimentul de ostilitate față de părinți.

Stilul democratic – adolescentul începe să-și impună propriile păreri și opinii, contribuie cu judecata proprie, motiv pentru care disputele dintre adolescent și adult sunt unele foarte încordate, niciunul nedorind să renunțe la propriile susțineri și argumente. Adolescentul nu mai acceptă sfaturile și indicațiile venite din partea părinților, argumentele sale, propriile gândiri, îi sunt suficiente pentru a lua o proprie decizie.

Stilul echilibrat –deși aparent pare stilul cel mai indicat, fiind caracterizat de egalitatea rolulrilor între adolescent și adult, aici se evidențiază linia echilibrului. Fiecare emite opinii și fiecare participă în măsură egală la luarea deciziilor.Acest stil pare cel mai adecvat, permițând valorizarea adolescentului, dezvoltându-i stima de sine, și oferindu-i un aport de încredere, responsabilitatea, factori ce pot contribui la menținerea unei optime comunicări dintre părinte și copil.

Ca acțiune corectă pe care părinții o pot realiza, este să-și ajute copiii la vârsta adolescenței, părinții trebuie să renunțe la rolul lor supra protector. Susținerea disciplinei trebuie să fie în conformitate cu vârsta adolescentului, dar totodată părintele trebuie să acționeze totuși ca un zid de siguranță dacă apar anumite probleme.

CAPITOLUL III. OSTILITATEA COPIILOR DIN FAMILIILE MONOPARENTALE

MOTTO

"Dacă nu ai fost niciodată urât de copilul tău,

nu te poți numi părinte"

Bette Davis

III.1 FUNCȚIONALITATEA FAMILIEI MONOPARENTALE

De o importanță majoră pentru formarea și dezvoltarea unor modele de conduită (atât în cazul minorilor, cât și tinerilor), este stabilirea identității, structura armonică a personalității, orientarea spre comportamente prosociale în comunitatea din care fac parte. De aceea, trebuie înțeles de ce factorii care le influențează cursul (pozitiv/negativ), se desprind din mediul socio – familial (în care minorul se dezvoltă), rezultă ca urmare a influențelor mai mult sau mai puțin educative, exercitate în mediul respectiv, și nu chiar în ultimul rând, stabilirea lor depinde de propriile acțiuni ale minorilor.

Educația are un rol foarte important în procesul socializării. Ea reprezintă componenta organizată, conștientă, însoțită de componenta spontană, neconștientă a procesului socializării. Important este faptul că socializarea realizată în familie se suprapune, pentru o lungă perioadă de timp, cu cea realizată în școală, aceasta din urmă fiind considerată principala instanță de socializare al cărei specific constă în faptul că se impune, pentru prima dată în evoluția copilului, o diferențiere de statut ce nu are baze biologice, înnăscute. Statutul este dobândit, iar nivelul său este determinat de gradul de îndeplinire a sarcinilor impuse de școală.

Educația este cea care desăvârșește ființa umană, educația pe care copilul o primește în familie, în școală și de la comunitate. Este firesc să vedem rolul primordial al educației copilului, nu putem concepe educația în afara finalității sale, și anume procesul instructiv educativ, cu menirea clară de a oferi viitorului adult posibilitatea identificării și valorificării propriilor sale cunoștințe în relațiile cu semenii săi. Accesul pe piața muncii este îngreunat sau, dacă nu, chiar limitat în lipsa unui act educațional corespunzător, care bineînțeles că se află în strânsă legătură cu procesul de calificare profesională, iar ulterior, cu identificarea și ocuparea unui loc de muncă care să-i asigure o independență existențială.

Printre cauzele cele mai frecvent asociate cu familia ca factor de risc, pot fi amintite următoarele: neînțelegerile intrafamiliale care conduc la disocierea căminului; absența unuia dintre părinți ca urmare a divorțului, decesului sau abandonului; divorțul – având loc ca urmare a unor dispute, tensiuni excesive, preponderent situații conflictuale între părinți (datorită unui tată alcoolic, brutal sau datorită unei situații materiale/financiare modeste – astfel, în familiile cu poziție socială joasă, există multe lipsuri care generează un sentiment de frustrare, de nedreptate, fapt care conduce la tendințe antisociale din partea minorilor); deficiențe în atitudinea educativă a tatălui sau a mamei (prezente fiind agresivitatea, permisivitatea, autoritate exagerată, care pot determina reacții de indisciplină); relații dificile cu mama în special, care nu poate satisface trebuința de afecțiune a copilului; comunicare defectuoasă între copil și părinți (privind exprimarea sentimentelor acestuia, inexistența anumitor discuții despre ce face și ce va face); încredințarea copilului unei instituții, reflectând tendința familiilor de dezangajare față de sarcinile parentale (educație, afectivitate, supraveghere, control); lipsa supravegherii parentale directe.

Dacă sub aspectul calitativ al distribuirii rolurilor, familia tradiționalistă prezintă un avantaj clar, în cazul familiei monoparentale apar disfuncționalități ce pot avea repercusiuni asupra relațiilor interfamiliale, copil-părinte.

III.2 RELAȚIILE INTERFAMILIALE ÎN CADRUL MODELULUI MONOPARENTAL

A trăi într-o familie monoparentală, adică într-o familie în care unul din părinți lipsește, presupune înainte de toate, pentru membrii familiei – părinte și copil/copiii – confruntarea cu probleme majore care țin atât de interacțiunea cu mediul exterior (rude, prieteni, job, instituții ale statului) , dar și intern. Acestea din urmă, cele mai grave, cu accente dramatice în unele cazuri, sunt cele mai greu de detensionat și gestionat. Copleșit fiind de sarcinile la care trebuie să facă față în calitate de părinte, acesta nu poate acoperi aria nevoilor fiecărui copil – în cazul familiei monoparentale cu cel puțin 2 copii – acesta simțindu-se neglijat, iar deciziile le va lua în conformitate cu propriile convingeri, iar acest lucru duce de cele mai multe ori la tensiuni interfamiliale, părintele nefiind de acord cu decizia copilului.

Acum trebuie să vedem și viața socială a părintelui, și dincolo de motivul care a generat familia parentală, relațiile cu rudele, prietenii sunt foarte importante pentru adult, el având realmente nevoie de sprijin extern pentru a-și rezolva problemele, care de obicei erau rezolvate de amândoi – soțul și soția. Importanța menținerii legăturilor cu familia și rudele, prietenii, este absolut necesară, însă nu trebuie să neglijăm următorul aspect: într-o societate tradiționalistă întâlnim de regulă două situații atipice:

Părinții soțului rămas singur, aici având în vedere cazul despărțirilor, divorțului (în special în cazul mamelor) își critică adesea copilul pentru decizia luată și situația în care a ajuns, și nu se arată înțelegători față de proprii copii;

În general părinții mai în vârstă își văd propriul copil vinovat pentru incapacitatea acestuia de a suporta abuzurile, mânați de convingeri și cutume învechite.

Pericolul ce se declanșează din astfel de situații concrete de viață, este acela că în urma tuturor reproșurilor venite din partea familiei extinse, copilul sau copiii rămași în grija părintelui, identifică în acesta adevărata cauză a despărțirii. Copiii nu au mereu au capacitatea de a înțelege decizia părintelui, motiv pentru care își dezvoltă o ostilitate față de deciziile luate de părinte. În funcție de momentul în care apare separarea, copilul poate manifesta un sentiment mai puternic, sau mai puțin puternic, de înverșunare pe părintele cu care trăiește.

În cadrul familiilor monoparentale, care așa au fost de la început, adică mamele singure, de cele mai multe ori parcursul educațional al copilului are de suferit. Mediul de dezvoltare este unul identificat cu mediul social, copilul, în genere băiatul, apreciind că mama sa nu are ce educație și sfaturi să-i ofere. Cu cât vârsta dintre copil și mamă este una redusă, cu atât dispare mai mult stima și respectul copilului față de mama sa, nu există o internalizare a conceptului de părinte.

Studiile indică faptul că cei mai mulți minori delicvenți provin ori din familiile destrămate – fie prin divorț, fie despărțite, fie despărțite dar nedivorțate – sau din familii fără un părinte, toate fiind înglobate în categoria monoparentală. Este interesant de urmărit factorii care conduc la declanșarea acestui tip de comportament:

Lipsa supravegherii familiei – iar la prima vedere pare un lucru evident, deoarece părintele singur, dacă mai are și alți copii, nu poate asigura o supraveghere corespunzătoare;

Lipsa autorității parentale – de cele mai multe ori modelul tatălui este unul definitoriu în ceea ce privește latura educațională, însă acest aspect nu trebuie privit prin prisma actului școlar sau educațional, ci mai degrabă prin prisma comportamentului corespunzător;

Lipsa valorilor de viață – lipsa unor modele în cadrul familiei – familia dezorganizată – generează automat adoptarea unui aceluiași stil;

Sentimentul de frustrare sau de neapartenență – atunci când copilul nu-și regăsește dragostea și împlinirea numai cu un părinte.

III.3 ΕFЕCTЕLЕ DIVОRȚULUI AЅUРRA CUРLULUI ȘI AЅUРRA CОРIILОR

Cоncерția dеѕрrе divоrț ѕ-a ѕchimbat рrоfund în ѕоciеtatеa cоntеmроrană, cееa cе facе ca acеaѕta ѕă nu mai aрară ca un еșеc, ci ca о ѕоluțiе și un încерut реntru о viață mai bună. Ѕunt рrеzumatе aici cоnѕеcințеlе lui роzitivе. Rеalitatеa еmрirică încоnјurătоarе, ca și datеlе invеѕtigațiоnalе nе arată înѕă și multitudinеa cоnѕеcințеlоr nеgativе carе, în ѕоciеtățilе tradițiоnalе, ѕunt aduѕе în рrim-рlan dе mеntalitatеa cоlеctivă.

La nivеlul cеlоr dоi рartеnеri, еfеctеlе рѕihоlоgicе dерind fоartе mult dе cорii, dacă еxiѕtă ѕau nu, dе invеѕtițiilе afеctivе făcutе în căѕniciе, dе cinе a inițiat divоrțul, dе valоarеa рartеnеrilоr ре рiața еrоtică și maritală, dе dеnѕitatеa rеțеlеi dе rudе și dе рriеtеni ai fiеcăruia. Ѕtudiеrеa acеѕtоr aѕреctе și еvеntualеlе intеrvеnюii tеraреuticе рrеѕuрun mai mult о abоrdarе idеоgrafică.

Divоrțialitatеa afеctеază difеrеnțiat fеmеia și bărbatul. Dacă еxiѕtă cорii în căѕniciе – iar acеștia (cum ѕе întâmрlă dе оbicеi) rămân la mamă – și dacă nu ѕе рrоducе rеcăѕătоrirеa, atunci cоѕturilе рѕihоlоgicе ѕunt mai mari реntru bărbați, iar cеlе matеrialе реntru fеmеi. Βărbații ѕufеră – е vоrba, dеѕigur, dе cеi cu un minim ѕimț mоral – реntru că nu mai ѕunt lângă cорii, ѕе îngriјоrеază dе ѕituația acеѕtоra, rămași рractic fără tată, ѕau cu tată vitrеg.

Μama cu cорil arе о ѕituațiе matеrială mult mai grеa cоmрarativ cu familiilе cоmрlеtе ѕau cu fеmеilе (dе acееași vârѕtă și șcоlaritatе) nеcăѕătоritе ѕau fără cорii.

Fеmеilе rămaѕе ѕingurе cu cорii dеcad еcоnоmic din următоarеlе mоtivе:

1. caрacitatеa dе câștig mai mică, dеtеrminată la rândul еi, ре dе о рartе, dе faрtul că în timрul căѕniciеi a fоѕt tоtal ѕau рarțial iеșită din câmрul muncii, iar ре dе altă рartе, dеоarеcе fiind ѕingură cu cорiii, trеbuiе ѕă ѕе оcuре dе acеștia;

2. liрѕa ѕuроrtului din рartеa fоѕtului ѕоț, mulți dintrе acеștia nерlătind nici întrеținеrеa реntru еa și nici реnѕia реntru cорii;

3. aјutоr nеîndеѕtulătоr din рartеa ѕtatului, a ѕоciеtății în anѕamblu. În tоatе țărilе, fеmеilе divоrțatе cе au cорii ѕunt dеzavantaјatе еcоnоmic difеrit și în funcțiе dе еtniе.

Cоnѕеcințеlе aѕuрra cорilului ѕunt multiрlе. În ѕоciеtățilе tradițiоnalе еxiѕtă tеndința dе ѕtigmatizarе a cорilului ai cărui рărinți ѕunt dеѕрărțiți, în timр cе în ѕоciеtatеa mоdеrnă urbană, acеѕt aѕреct aрrоaре că nu cоntеază.

Εxiѕtă înѕă о ѕеriе dе еfеctе рѕihоlоgicе în lеgătură cu idеntificarеa dе rоl dе ѕеx și fоrmarеa unоr atitudini față dе familiе și muncă. Μai alеѕ în cazul în carе cорilul rămaѕ cu mama еѕtе băiat, роatе aрărеa fеnоmеnul dе ѕuрraрrоtеcțiе matеrnă. Chiar dacă nu din mоtivе frеudiеnе, fеmеia rămaѕă ѕingură cu băiatul își rеvarѕă tоată dragоѕtеa și afеctivitatеa aѕuрra lui, crеѕcându-l într-un gеn dе ѕеră, cu оbligații caѕnicе minimalе. Εa arе un aѕtfеl dе cоmроrtamеnt și datоrită faрtului că ѕе fеrеștе ѕă fiе acuzată dе fоѕtul ѕоț, dе rudеlе acеѕtuia, dе рrорriilе rudе, dе cunоѕcuți și рriеtеni că își nеgliјеază cорilul. Fеnоmеnul dе ѕuрraрrоtеcțiе роatе avеa, la rândul lui, cоnѕеcințе nеgativе aѕuрra cорilului, mai alеѕ cu рrivirе la viitоrul lui ѕtatut marital, în diѕtribuirеa ѕarcinilоr dоmеѕticе în familia ре carе о va avеa. În tоt cazul, invеѕtigarеa mai îndеaрrоaре a еfеctеlоr divоrțului aѕuрra cорilului a nuanțat imaginеa рорulară tiрică aѕuрra fеnоmеnului, carе еnunță „biеții cорii cu рărinți divоrțați”, înțеlеgând рrin acеaѕta că aрrоaре autоmat, рrin divоrț, cорiii ѕufеră. În acеѕt caz ѕunt cоncludеntе cinci cоnѕtatări рrinciрalе:

1. Dacă duрă divоrț cорilul cоntinuă ѕă intеracțiоnеzе cu cеlălalt рărintе, în ѕреță cu tatăl, difеrеnțеlе în рrоfilul рѕihоcоmроrtamеntal ѕunt nеѕеmnificativе în cоmрarațiе cu familiilе biрarеntalе. Εѕtе dе rеținut înѕă că, intеracțiunеa trеbuiе ѕă fiе ѕiѕtеmatică (adică dеѕ și rеgulat), și роzitivă, în ѕеnѕul că tatăl, рăѕtrându-și autоritatеa rеzоnabilă, trеbuiе ѕă fiе cald și înțеlеgătоr, ѕă nu-l dădăcеaѕcă tоt timрul ѕau ѕă-l „mоntеzе” îmроtriva mamеi ѕau a tatălui vitrеg. În ЅUΑ, еxiѕtă ѕtatе în carе рrin lеgе, duрă divоrț, cорilul еѕtе lăѕat еxрrеѕ în cuѕtоdia ambilоr рărinți. Αcеaѕta рrеѕuрunе că, amândоi рărinții au rеѕроnѕabilități zilnicе în crеștеrеa și еducarеa cорilului, unеоri și rеzidеnța fiind cоmună (ѕuccеѕivă la mamă și la tată). Εxiѕtă înѕă avantaје și dеzavantaје atât реntru mоnоcuѕtоdiе, cât și реntru cuѕtоdia cоmună. Față dе mоnоcuѕtоdiе, cеa cоmună arе avantaјul că amândоi рartеnеrii își cоntinuă rоlul dе рărinți, înѕă, dacă еi nu cоlabоrеază autеntic, ci ѕе cеartă, е рrеfеrabilă cеa mоnорarеntală.

2. Ѕtudiilе au arătat că ѕtima dе ѕinе a cорilului еѕtе afеctată mai mult (nеgativ) la familiilе cu cоnflictе dеcât la cеlе mоnорarеntalе. Înѕă și altе cоmроrtamеntе alе ѕinеlui și реrѕоnalității ѕunt nеgativizatе mai рrоnunțat în familiilе cu tеnѕiuni maјоrе dеcât în cеlе mоnорarеntalе. Când la nеînțеlеgеrilе gravе din cuрlu ѕе adaugă abandоnul, abuzul, unеоri ѕеxual, față dе cорii ѕau dеrеglărilе mеntalе, aрarе limреdе реricоlul реntru ѕănătatеa fizică și рѕihică a cорiilоr. Ρе drерt cuvânt, ѕе cоnѕidеră că mеdiul cеl mai рrорicе al dеzvоltării tinеrеlоr ființе umanе еѕtе familia intactă fеricită ѕau, оricum, cu о bună înțеlеgеrе matrimоnială, iar cеl mai nероtrivit, familiilе cе au рrоblеmеlе mai ѕuѕ amintitе. Familia mоnорarеntală еѕtе undеva la miјlоc, și реntru ca еa ѕă funcțiоnеzе binе, chеia еѕtе liрѕa cоnflictеlоr întrе рărinții divоrțați.

3. Cоmроrtamеntul ѕоcial (antiѕоcial) al cорilului și реrfоrmanțеlе ѕalе șcоlarе nu ѕunt afеctatе radical dе liрѕa unui рărintе, în рarticular a tatălui. Un еxеmрlu еlоcvеnt dе influеnță maѕcată a unоr variabilе еѕtе cоmрarația brută întrе cорiii biрarеntali și mоnорarеntali, în urma cărеia rеzultă că ultimii au реrfоrmanțе șcоlarе mai ѕlabе, în cazul lоr еxiѕtând mai multе ѕituații dе dеvianță. Cоntrоlând înѕă variabila „vеnituri”, difеrеnța ѕе rеducе еxtrеm dе mult. Într-adеvăr, рrороrțiоnal, familiilе mоnорarеntalе (matrifоcalе, dе оbicеi) ѕunt mai ѕăracе. Ѕtudii dе mai marе finеțе dоvеdеѕc că, izоlând factоrul „ѕărăciе”, liрѕa tatălui arе tоtuși еfеctе dе încuraјarе a cоmроrtamеntului dеviant, nu înѕă în măѕura рrеzumată dе ѕimțul cоmun.

4. Imрactul nеgativ al divоrțului aѕuрra cорilului dерindе în рrinciрal dе:

– gradul dе cоnflictualitatе al familiеi carе ѕ-a dеѕtrămat;

– ѕănătatеa mintală a рărințilоr;

– dеnѕitatеa rеțеlеi ѕоcialе a actualеi familii a cорilului;

– vârѕta ре carе a avut-о cорilul la divоrț.

Vârѕta cорilului la divоrțul рărințilоr рarе ѕă fiе cеl mai rеlеvant factоr cе îi influеnțеază rеacțiilе la acеѕt еvеnimеnt. Βinеînțеlеѕ că la tоatе vârѕtеlе (mai рuțin ѕе рunе рrоblеma la ѕugari și la cорiii mici, când dеѕрărțirеa nu е cоnștiеntizată) rеacțiilе dерind și dе valоarеa рărintеlui реntru cорil, dar cорiii rеѕimt în gеnеral ѕерararеa ca ре un lucru tоtal nерlăcut. Νu întâmрlătоr ѕе afirmă că, a facе cunоѕcut cорiilоr acеaѕtă ѕtarе dе faрt еѕtе una dintrе cеlе mai ingratе ѕarcini. Ρrеadоlеѕcеnții au tеndința dе a-și blama tatăl că a рărăѕit familia ѕau ре mamă că l-a făcut ѕă рlеcе. Νu dе рuținе оri, еi ѕе autоblamеază, cоnѕidеrând că tatăl a рlеcat din cauza lоr, că au fоѕt răi și n-au aѕcultat. Ѕtudiind 121 dе cорii cu vârѕtе întrе 6 și 12 ani, trеi рѕihоlоgi amеricani au cоnѕtatat că, în faza imеdiată a divоrțului, о trеimе dintrе acеștia ѕе ѕimțеau vinоvați dе dеѕрărțirеa рărințilоr, duрă un an рrоcеntul ѕcăzând la 20%. Cорiii ѕunt îngriјоrați dе cееa cе ѕе va întâmрla cu еi, dacă își vоr mai vеdеa bunicii și altе rudе când рărintеlе nu mai еѕtе cu еi, dacă trеbuiе ѕă-și ѕchimbе șcоala și lоcuința еtc. Αdоlеѕcеnții nu își aѕumă în acееași măѕură vina, cоndamnând mai dеgrabă nеdifеrеnțiat, реntru că рărinții lе-au ѕtricat în acеѕt fеl viața. Εi ѕunt fоartе ѕеnѕibili la рrоblеma nоii lеgături dе dragоѕtе a рărințilоr și, dеѕigur, fiind și mai tranѕрarеnt, cu рrеcădеrе a cеlui cu carе ѕtă; își рun întrеbări și dеѕрrе cе ѕрunе lumеa, dar îi роatе afеcta și рrin рrоducеrеa dе cоnfuziе (оricum роtеnțial еxiѕtеntă la acеaѕtă vârѕtă) cu рrivirе la încереrеa viеții ѕеxualе și la libеrtinaјul еrоtic. Dacă mama ѕau tatăl рrоcеdеază aѕtfеl, dе cе ѕă nu fac și еu?

5. Și ca trăirе și cоgnițiе, реntru mulți cорii divоrțul înѕеamnă о еlibеrarе, tоtuși, în cazul imеnѕеi maјоrități – chiar atunci când din еxtеriоr рarе ѕрrе binеlе cорilului –, rеalitatеa divоrțului еѕtе înѕușită ca una amară și рarе ѕă-și laѕе amрrеnta în ѕuflеtul și mintеa indivizilоr реntru tоată viața.

Divоrțul arе în gеnеral cоnѕеcințе nеgativе aѕuрra рărințilоr cеlоr carе divоrțеază. Αcеaѕta din mai multе mоtivе: ѕе реrturbă rеlațiilе bunici-nероți, rеlații în carе ѕе invеѕtеștе și dе о рartе și dе alta multă afеctivitatе; în ѕреcial în cazul fеmеii rămaѕе ѕingură cu cорii, рărinții trеbuiе ѕă о aјutе matеrial; în măѕura în carе divоrțul еѕtе văzut ca un еșеc, рărinții cеlоr divоrțați ѕufеră și din cauza рrеѕiunii рѕihоlоgicе a rudеlоr și cunоștințеlоr. În cоmunitățilе ruralе ѕau în cеlе urbanе mai mici, рărinții ai cărоr cорii рlеcați din lоcalitatе au divоrțat ѕau ѕunt ре calе ѕă о facă răѕрund cu multă rеținеrе și јеnă la întrеbărilе curiоaѕе alе vеcinilоr оri cunоștințеlоr.

III. 4 FAMILIA MONOPARENTALĂ ȘI INTEGRAREA SOCIALĂ A COPIILOR

Deși începând cu pubertatea, copilul își petrece cea mai mare parte a timpului său în grupurile sale, în afara mediului familial, părinții, familia continuă să aibă un rol deosebit de important în dezvoltarea copilului. Relațiile afectuoase dintre membrii familiei reprezintă fundamentul vieții familiale, climatul și atmosfera afectuasă este fără doar și poate motorul unei dezvoltări armonioase a copilului.

Prezența părinților este indispensabilă pentru progresul și dezvoltarea pesonalității adolescentului. Atunci când în sânul familiei intervine divorțul părinților, trauma psihică devine mult mai puternică decât trauma decesului unuia dintre părinți. Copilul își poate admite situația familială în cazul decesului, copilul știe și înțelege că nu a existat altă soluție. De cele mai multe ori la baza unui deces, poate sta o situație medicală delicată, decesul e precedat de boală, iar acest aspect din punct de vedere psihic poate să nu-i provoace o traumă, copilul poate înțelege că decesul reprezintă sistarea suferinței.

Despre partea divorțului, trebuie să înțelegem faptul că acest lucru este o alegere din partea unuia sau a ambilor părinți chiar dacă în anumite cazuri această alegere se impune cu celeritate.

Un părinte văduv, are ca sarcină morală să se preocupe și de amintirile copilului, însă modalitatea în care acest lucru se va face trebuie să aibă în vedere creionarea unei imagini cât mai fidele a părintelui decedat. Teama influenței malefice sau benefice din partea celui dispărut trebuie să nu facă parte din momentele amintirilor. Părintele divorțat întâmpină o dublă traumă, pe de o parte acesta se confruntă ani de zile cu hotărârile celuilalt părinte, care nu a câștigat custodia. Lupta internă este să-și poată lămuri motivele producerii divorțului. Celălt aspect, mai bine spus cealaltă situație generatoare de traume, este să-i comunice și să-i explice copilului cât mai fidel situația de fapt, și anume ce anume s-a întâmplat de părinții săi au divorțat.

Când vorbim de nevoile copiilor, nu putem să facem o distincție în funcție de familia de referință, nevoile fiind comune, însă aici se modifică raportul în care aceste nevoi sunt tratate și satisfăcute de familia monoparentală versus familia tradițională, având în vedere că părintele singur trebuie să facă față nevoilor copilului.

Copiii aflați în situația în care părinții au divorțat, au nevoie de cineva cu care să stea de vorbă, și alături de care să-și plângă supărările și tristețele. Adolescenții se supără că mama și tata încalcă legea nescrisă a părinților, și anume aceștia trebuie să țină cont de copiii lor, să țină la aceștia și bineînțeles să nu-i părăsească. Această nemulțumire, și mai mult spus, această stare de mânie, poate fi manifestată deschis, comunicată, exprimată, prin comunicare, ori dimpotrivă, poate fi un proces de închidere personală, un proces de măcinare internă, neavând curajul să-și manifeste nemulțumirea. Alți copii, ajungând atât de mult să-și internalizeze sentimentele, și de teama de a nu deranja cu aprecierile la adresa vreunuia din părinți, refuză să-și manifesteze nemulțumirea tocmai pentru a nu-și necăji părintele sau și mai grav să nu fie pedepsit pentru un comportament sau un limbaj mânios.

Un copil furios poate avea momente explozive verbale și fizice, atitudinea și comportamentul pot conduce spre distrugere, atât a lucrurilor fizice, cât și a stării interne.

Adolescentul, prin faptul că nu are un cuvânt de spus, că vorbele sale nu au efectul scontat, se simte neajutorat, posibil extrem de singur și părăsit, iar ulterior, într-un mod inevitabil incapabil să mai comunice cu cineva. Mânia, frustarea, poate fi orientată spre părintele cu care a plecat, sau către părintele care a rămas sau către ambii.

Când vorbim despre „integrarea socială” înțelegem situația în care un individ se manifestă ca membru al unei colectivități, fiind capabil să participe la viața acesteia, să recepteze și să prelucreze informația specifică, să comunice printr-un sistem simbolic împărtășit de toți, să ocupe poziții și să-și asume roluri legitime. Este evident că integrarea într-o colectivitate presupune un nivel corespunzător al dezvoltărilor cognitive și al abilităților motrice, o anume implicare emoțională a individului – încredere, sentiment de securitate, posibilitate de a conserva respectul de sine și respectul celorlalți.

Influența mediului familial asupra dezvoltării cognitive trebuie corelată cu o serie de factori interni, dar și externi. Dincolo de variabilele „clasice”, nu mediul în sine este determinant, ci asocierea lui cu diferiți factori de risc, între care:

Patologia mentală cronică a mamei;

Anxietatea mamei;

Rigiditatea atitudinilor parentale;

Apartenența la o minoritate etnică;

Rețeaua săracă a suportului familial;

Evenimente stresante externe.

Perturbarea prin conflicte majore a universului familiei poate transforma copilul în victimă și îi poate zdruncina atât echilibrul neuropsihic cât și bazele psiho-morale ale personalității. În plus, aceste traume neuropsihoafective se vor declanșa la un moment dat, fie în adolescență, fie la vârsta adultă, cu posibilitatea unor reacții agresive. Unele studii, încercând să evidențieze rolul structurii familiei și a climatului ei afectiv în formarea și dezvoltarea personalității copilului, au pus în evidență faptul că acei copii proveniți din familii dezorganizate sunt mai anxioși, mai interiorizați și se simt mai frustați decât cei din familiile organizate.

Preșcolarii sunt inhibați, se simt dominați de tensiunile din familie, dar și neglijați, neapreciați și uneori excluși. Fac încercări firave de a atrage atenția, doresc să se afirme, să li se arate că sunt mai importanți decât alte aspecte ce țin de treburile gospodărești sau casnice. Pentru copiii care rămân în custodia exclusivă a mamei, și în condițiile în care dezorganizarea familiei a fost posibilă din cauza tatălui, acesta din urmă rămâne o imagine emblematică pentru copil, încărcat de semnificații afective, fie că sunt negative, fie că sunt pozitive, uneori copilul detestându-l și în același timp iubindu-l.

Există numeroase anchete care indică, ca și în cazul dezvoltării cognitive și afective, o dependență a reușitei școlare de stilul parental. Performanța școlară pare a fi legată de un control parental uneori omniprezent și hiper-autoritar, corelat cu autonomia instrumentală și funcțională a copilului. O condiție importantă a reușitei școlare este afecțiunea maternă, însă această relație nu este mecanică. Afecțiunea maternă pare să conducă mai degrabă la insucces, atunci când este dublată de permisivitate în domeniul activității școlare: mamele copiilor performeri sunt mai autoritare și impun mai multe restricții decât cele ale copiilor care eșuează și care le descriu ca permisive, credule, apropiate și aprobatoare.

Pe lângă acestea, comportamentele și atitudinile paterne, caracteristicile interacționale și dinamice ale sistemului familial în întregul său, traiectoria familială, acordul sau după caz dezarcordul între părinți cu privire la școlaritatea copilului sunt foarte importante.

Capitolul IV. Raport de cercetare

Metodologia cercetării – perspectiva de ansamblu

Tipologia metodelor de cercetare sociologică

În literatura de specialitate întâlnim diferite clasificări ale metodelor de cercetare sociologică, clasificări care diferă în funcție de criteriile care stau la baza acestora. Vom adopta în cadrul acestei prezentări clasificarea realizată de V. Miftode care detaliază următoarele tipuri de metode sociologice:

observația sociologică;

analiza documentelor;

experimentul;

întrevederea și interviul;

ancheta sociologică bazată pe chestionar.

Specificul metodei – ancheta sociologică pe bază de chestionar

Pentru cercetarea de față am ales ultima dintre metodele prezentate, și anume ancheta sociologică pe bază de chestionar.

Ancheta sociologică care include tehnica chestionării, reprezintă metoda de cercetare a socialului preferată de mulți cercetători datorită avantajului că ea oferă posibilitatea culegerii mai rapide și mai ușoare a unor informații esențiale și bogate în semnificații la care, altfel, cu greu s-ar putea ajunge. Persoana care concepe, formulează și adresează o serie de întrebări, în fapt așteaptă un răspuns din partea subiecților chestionați, prin a cărui interpretare ajunge să descopere alte tipuri de comportamente ale indivizilor, sistemul lor de atitudini și valori, caracteristicile mediului social căruia îi aparțin aceștia.

Ancheta sociologică poate fi directă, atunci când întrebările chestionarului sunt citite subiecților, aceștia dau răspunsuri orale, care sunt înregistrate de persoanele ce efectuează cercetarea, sau indirectă, în acest caz subiecții citesc ei înșiși întrebările chestionarului și răspund la ele fără să existe o comunicare directă cu persoana care le înmânează instrumentul de cercetare.

În cercetarea efectuată, am optat pentru ancheta indirectă, în scris, prin autoadministrarea chestionarului, pentru avantajele pe care aceasta le prezintă, astfel subiecții care răspund nu sunt influențați în răspunsurile lor de prezența și atitudinile celui care administrează chestionarele, se poate păstra anonimatul (o condiție de respectare a principiului confidențialității), anticipând faptul că, subiecții, poate nu doresc să-și asume nici un risc ce ar putea decurge din răspunsurile lor, evidențiindu-se un alt aspect important și anume, libertatea de gândire a persoanei pentru alegerea răspunsurilor.

De menționat este faptul că în cadrul prezentei cercetări am utilizat două chestionare:

Un chestionar consacrat pe ostilitate – chestionar ostilitate Arnold H. Buss & Ann Durkee – în vederea identificării gradului de ostilitate manifestat de copiii din cadrul familiilor monoparentale;

Un chestionar creație proprie cu un număr de 15 itemi ce oferă 5 variante de răspuns, în vederea efectuării unei analize comparative: ostilitatea copiilor din familiile
monoparentale față de ostilitatea copiilor din familiile normale.

În altă ordine de idei, prin ancheta pe bază de chestionar se cercetează o populație clar delimitată. Acest lucru se efectuează prin extragerea unui eșantion reprezentativ din populația studiată, eșantion căruia i s-a aplicat instrumentul de cercetare. Datele culese astfel sunt prelucrate statistic cu ajutorul unor programe computerizate care permit efectuarea rapidă de calcule privind testarea ipotezelor propuse în prealabil.

Formularea obiectivelor cercetării

Obiective generale

Obiectivele acestui studiu sunt directe, adică derivate din necesitatea de a evalua gradul de ostilitate, sau mai exact nivelul de ostilitate identificat în cazul copiilor proveniți fie din cadrul familiei monoparentale, fie din cadrul familiilor tradiționale. Intenția evaluării este aceea de a reuși să aplicăm măsurile corespunzătoare pentru a diminua acest fenomen. O societate sănătoasă trebuie să aibă instrumentele necesare pentru a identifica corect și a preveni aceste derapaje comportamentale

Obiective specifice

Ceea ce interesează în prezenta cercetare este să surprindem pe de o parte diferențele în ceea ce privește gradul/nivelul ostilității dintre copilul provenit din familia monoparentală și copilul/copiii, proveniți din familiile normale (tradiționale).

Un alt aspect pe care vrem să-l surprindem este acela de a încerca să observăm dacă există diferențe în ceea ce privește gradul de ostilitate înregistrat la băieții din familiile monoparentale versus fetele din familiile monoparentale

Această lucrare s-a născut ca urmare a dorinței de a căuta anumite răspunsuri și explicații posibile la următoarele întrebări:

Care este nivelul de ostilitate a copilului din cadrul familiilor monoparentale?

Care este nivelul de ostilitate a copiilor din cadrul familiilor tradiționale?

Gradul de ostilitate poate fi influențat de mediul familial? În ce măsură diferă copiii – din punct de vedere al ostilității – în funcție de mediul familial de proveniență?

Există diferențe în ceea ce privește nivelul de ostilitate între băieții din familiile monoparentale și fetele din familiile monoparentale?

Stabilirea ipotezelor de lucru

Se prezumă că ostilitatea la copilul unic din familiile monoparentale este mai mare decât la copilul din familia tradiționalistă

Se prezumă că băieții din familiile monoparentale sunt mai ostili decât fetele din familiile monoparentale.

Eșantionarea

Eșantionul ales pentru prima ipoteză de cercetare este format din 60 de subiecți – copii – 30 de copii proveniți din familii monoparentale și 30 de copii proveniți din cadrul familiilor tradiționale, iar alegerea eșantionului s-a concretizat în funcție de câteva criterii precum, grupe de vârstă, mediu de proveniență, astfel:

10 – 14 ani – 15 copii din familia monoparentală și 15 copii din familii tradiționale – toți elevi în cadrul aceleiași unități de învățământ – școală generală

15 – 18 ani – 15 copii din familia monoparentală și 15 copii din familii tradiționale – toți elevi în cadrul aceleiași unități de învățământ – liceu;

Graficul nr. 1

Eșantionul ales pentru cea de a doua ipoteză de cercetare este format din 60 de subiecți – copii – 30 de băieți proveniți din familii monoparentale și 30 de fete provenite din cadrul familiilor monoparentale, iar alegerea eșantionului s-a concretizat în funcție de câteva criterii precum, grupe de vârstă, mediu de proveniență, astfel:

10 – 14 ani – 15 băieți și 15 fete;

15 – 18 ani – 15 băieți și 15 fete;

Graficul nr. 2

Analiza și interpretarea rezultatelor

Datele au fost prelucrate și interpretate cu ajutorul programului excel 2007 și cu ajutorul SPSS, în cadrul interpretării am folosit criteriul comparației și am folosit testul de interpretare datelor s-a realizat cu ajutorul Testului-T

IPOTEZA I SE PREZUMĂ CĂ OSTILITATEA LA COPILUL UNIC DIN FAMILIILE MONOPARENTALE ESTE MAI MARE DECÂT LA COPILUL DIN FAMILIA TRADIȚIONALISTĂ

Graficul nr. 3

Graficul nr. 4

Observăm din analiza graficelor nr. 3 și 4 faptul că există diferențe clare în cazul copilului care are mai mulți frați versus copilul unic.

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „In cele mai multe situații reușesc să se supună regulilor” – prezintă un nivel scăzut al ostilității;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 20 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „In cele mai multe situații reușesc să se supună regulilor” – prezintă un nivel ridicat al ostilității.

Graficul nr. 5

Graficul nr. 6

.

Din analiza graficelor 5 și 6 observăm răspunsul diferit oferit de cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Dacă sunt nevoit sau trebuie să recurg la violență fizică pentru a-mi apăra drepturile, o fac” – prezintă un nivel scăzut de agresivitate și ostilitate;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 20 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Dacă sunt nevoit sau trebuie să recurg la violență fizică pentru a-mi apăra drepturile, o fac” – prezintă accente mai ridicate de ostilitate și agresivitate;

Graficul nr. 7

Graficul nr. 8

Din analiza graficelor 7 și 8 observăm răspunsuri diferite oferite de cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 27 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Când cineva impune o regulă cu care nu sunt de acord, sunt tentat să o încalc”- indică clar un nivel de ostilitate scăzut, prezintă o reacție asertivă;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 20 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Când cineva impune o regulă cu care nu sunt de acord, sunt tentat să o încalc” – indică tendința clară de agresivitate, ostilitate.

Graficul nr. 9

Graficul nr. 10

Din analiza graficelor 9 și 10 observăm răspunsuri diferite oferite de cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că atunci „Când într-adevăr îmi pierd firea, sunt în stare să pălmuiesc pe cineva”- indică clar un nivel de ostilitate scăzut, prezintă o reacție asertivă;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că atunci „Când într-adevăr îmi pierd firea, sunt în stare să pălmuiesc pe cineva” – indică tendința clară de agresivitate, ostilitate și o pornire nervoasă.

Graficul nr. 11

Graficul nr. 12

Din analiza graficelor 11 și 12 observăm răspunsuri diferite oferite de cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 23 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că atunci „Atunci când sunt jignit reacționez cu aceeași monedă”- indică clar un nivel de ostilitate scăzut, o atitudine echilibrată;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 23 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că atunci „Atunci când sunt jignit reacționez cu aceeași monedă” – indică tendința clară de agresivitate, ostilitate și o pornire nervoasă.

Graficul nr. 13

Graficul nr. 14

Din analiza graficelor 13 și 14 observăm răspunsuri diferite oferite de cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 29 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Reușesc să-mi stăpânesc pornirile răutăcioase la adresa celor care mă supără – indică clar un nivel de ostilitate scăzut, o atitudine echilibrată;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 23 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Reușesc să-mi stăpânesc pornirile răutăcioase la adresa celor care mă supără” – indică tendința clară de agresivitate, ostilitate și o pornire nervoasă.

Graficul nr. 15

Graficul nr. 16

Din analiza graficelor 15 și 16 observăm răspunsuri diferite oferite de cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 28 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Nu cred că există vreun motiv pentru a lovi pe cineva” – indică clar un nivel de ostilitate scăzut, o atitudine echilibrată;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 20 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Nu cred că există vreun motiv pentru a lovi pe cineva” – indică tendința clară de agresivitate, ostilitate și o pornire nervoasă.

Graficul nr. 17

Graficul nr. 18

Din analiza graficelor 17 și 18 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Uneori îmi arăt supărarea bătând în masă” – indică clar un nivel de ostilitate scăzut, o atitudine echilibrată;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 24 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Uneori îmi arăt supărarea bătând în masă” – indică tendința clară de agresivitate, ostilitate și o pornire nervoasă.

Graficul nr. 19

Graficul nr. 20

Din analiza graficelor 19 și 20 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 22 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Prefer să cedez decât să apelez la argumente despre un lucru” – indică clar o stare de analiză internă înainte de a acționa;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Prefer să cedez decât să apelez la argumente despre un lucru”– indică tendința de a nu ceda niciodată și de a nu se declara niciodată pierzător.

Graficul nr. 21

Graficul nr. 22

Din analiza graficelor 21 și 22 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul „Când aduc argumente, tind să ridic vocea” – indică clar o stare de analiză internă înainte de a acționa, indică clar un nivel de ostilitate scăzut, o atitudine echilibrată;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură „Când aduc argumente, tind să ridic vocea”– indică tendința de a nu ceda niciodată, indică tendința clară de agresivitate, ostilitate și o pornire nervoasă.

Graficul nr. 23

Graficul nr. 24

Din analiza graficelor 23 și 24 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 28 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Apreciez că sunt o persoană calmă” – indică clar o stare de analiză internă, de echilibru și asertivitate;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 17 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Apreciez că sunt o persoană calmă”– indică tendința clară de agresivitate, ostilitate și o acțiune de revoltă.

Graficul nr. 25

Graficul nr. 26

Din analiza graficelor 25 și 26 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 28 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Știu să-mi gestionez impulsurile nervoase” – indică clar o stare de analiză internă, de echilibru și asertivitate;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 24 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Știu să-mi gestionez impulsurile nervoase”– indică lipsa unei capacități de gestionare a impulsurilor nervoase.

Graficul nr. 27

Graficul nr. 28

Din analiza graficelor 27 și 28 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Mereu reactionez cu aceeași moneda” – indică clar o stare de analiză internă, de echilibru și asertivitate;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 22 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Mereu reacționez cu aceeași moneda”– indică lipsa unei capacități de gestionare a impulsurilor nervoase și asertivitate.

Graficul nr. 29

Graficul nr. 30

Din analiza graficelor 29 și 30 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 30 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Comportamentul meu ostil este rezultatul acțiunii răutăcioase a celor din jur” – indică clar o stare de echilibru;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 27 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Comportamentul meu ostil este rezultatul acțiunii răutăcioase a celor din jur”– indică lipsa unei capacități de gestionare a impulsurilor nervoase și asertivitate.

Graficul nr. 31

Graficul nr. 32

Din analiza graficelor 31 și 32 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Copilul din familia tradiționalistă – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Sunt ostil cu tot ce mi se impune în jur” – indică clar o stare de echilibru, indică clar un nivel de ostilitate scăzut, o atitudine echilibrată;

Copilul unic din familia monoparentală – vedem că un număr de 26 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Sunt ostil cu tot ce mi se impune în jur”– prezintă accente mai ridicate de ostilitate și agresivitate;

În urma rezultatelor chestionarului se poate observa, prin comparație, că gradul de ostilitate identificat în cazul copilului unic provenit din familia monoparentală este mult mai mare decât la copilul din familia tradiționalistă. Observăm că ipoteza de la care am plecat în cadrul cercetării “Se prezumă că ostilitatea la copilul unic din familiile monoparentale este mai mare decât la copilul din familia tradiționalistă” se confirmă.

One-Sample Statistics

Ipoteza 2. SE PREZUMĂ CĂ BĂIEȚII DIN FAMILIILE MONOPARENTALE SUNT MAI OSTILI DECÂT FETELE DIN FAMILIILE MONOPARENTALE.

Graficul nr. 33

Graficul nr. 34

Din analiza graficelor 33 și 34 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 23 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „In cele mai multe situații reușesc să mă supun regulilor” – prezintă accente mai ridicate de ostilitate și nesupunere;

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „In cele mai multe situații reușesc să mă supun regulilor” indică clar o stare de echilibru, indică clar un nivel de ostilitate scăzut, o atitudine echilibrată;

Graficul nr. 34

Graficul nr. 34

Din analiza graficelor 33 și 34 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Dacă sunt nevoit sau trebuie să recurg la violență fizică pentru a-mi apăra drepturile, o fac” – prezintă accente mai ridicate de ostilitate, violență și agresivitate;

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 27 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Dacă sunt nevoit sau trebuie să recurg la violență fizică pentru a-mi apăra drepturile, o fac” indică clar o stare de echilibru, indică clar un nivel de ostilitate scăzut, o atitudine echilibrată și o atitudine cumpătată

Graficul nr. 35

Graficul nr. 36

Din analiza graficelor 35 și 36 observăm diferențele dintre cele două categorii de responenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Când cineva impune o regulă cu care nu sunt de acord, sunt tentat să o încalc” – prezintă accente mai ridicate de ostilitate, violență și agresivitate;

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 27 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Când cineva impune o regulă cu care nu sunt de acord, sunt tentat să o încalc.” indică clar o stare de echilibru, indică clar un nivel de ostilitate scăzut, o atitudine echilibrată și o atitudine cumpătată.

Graficul nr. 37

Graficul nr. 38

Din analiza graficelor 37 și 38 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Când într-adevăr îmi pierd firea, sunt în stare să pălmuiesc pe cineva.”- prezintă accente mai ridicate de ostilitate, violență și agresivitate;

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Când într-adevăr îmi pierd firea, sunt în stare să pălmuiesc pe cineva” – indică clar o stare de echilibru, indică clar un nivel de ostilitate scăzut, o atitudine echilibrată și o atitudine cumpătată.

Graficul nr. 39

Graficul nr. 40

Din analiza graficelor 39 și 40 observăm diferențele dintre cele două categorii de responenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 26 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Atunci când sunt jignit reacționez cu aceeași monedă”- indică o atitudine răzbunătoare și nervoasă;

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Când într-adevăr îmi pierd firea, sunt în stare să pălmuiesc pe cineva” – indică clar o stare de echilibru, o atitudine echilibrată și o atitudine cumpătată.

Graficul nr. 41

Graficul nr. 42

Din analiza graficelor 41 și 42 observăm diferențele dintre cele două categorii de responenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 23 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Reușesc să-mi stăpânesc pornirile răutăcioase la adresa celor care mă supără”- indică o incapacitate a subiecților de a-și stăpâni impulsurile și atitudinile nervoasă;

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Reușesc să-mi stăpânesc pornirile răutăcioase la adresa celor care mă supără” – indică clar o stare de echilibru, o atitudine echilibrată și cumpătată.

Graficul nr. 43

Graficul nr. 44

Din analiza graficelor 43 și 44 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 20 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Nu cred că există vreun motiv pentru a lovi pe cineva”- indică o incapacitate a subiecților de a-și stăpâni impulsurile și atitudinile nervoasă;

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 28 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Nu cred că există vreun motiv pentru a lovi pe cineva” – indică clar o stare de echilibru, o atitudine echilibrată și cumpătată.

Graficul nr. 45

Graficul nr. 46

Din analiza graficelor 45 și 46 observăm diferențele dintre cele două categorii de responenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 24 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Uneori îmi arăt supărarea bătând în masă”- indică o incapacitate a subiecților de a-și stăpâni impulsurile și atitudinile nervoasă, o stare ce conduce spre lipsa autocontrolului;

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Uneori îmi arăt supărarea bătând în masă” – indică clar o stare de echilibru, o atitudine echilibrată și cumpătată, indică implicit o lipsă de agresivitate.

Graficul nr. 47

Graficul nr. 48

Din analiza graficelor 47 și 48 observăm diferențele dintre cele două categorii de responenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 27 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Prefer să cedez decât să apelez la argumente despre un lucru”- indică o incapacitate a subiecților de a-și stăpâni impulsurile și atitudinile nervoasă;

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 27 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Prefer să cedez decât să apelez la argumente despre un lucru” – indică clar o stare de echilibru, o atitudine echilibrată și cumpătată.

Graficul nr. 49

Graficul nr. 50

Din analiza graficelor 49 și 50 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Când aduc argumente, tind să ridic vocea”- indică o incapacitate a subiecților de a-și stăpâni impulsurile și atitudinile nervoasă, o stare ce conduce spre lipsa autocontrolului, și de ce nu o stare de ostilitate,

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 28 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Când aduc argumente, tind să ridic vocea” – indică clar o stare de echilibru, o atitudine echilibrată și cumpătată, indică implicit o lipsă de agresivitate, o lipsă a ostilității.

Graficul nr. 51

Graficul nr. 52

Din analiza graficelor 51 și 52 observăm diferențele dintre cele două categorii de responenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 20 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Apreciez că sunt o persoană calmă”- indică o incapacitate a subiecților de a-și stăpâni impulsurile și pornirile nervoase;

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 24 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Apreciez că sunt o persoană calmă” – indică clar o stare de echilibru, o atitudine echilibrată și cumpătată.

Graficul nr. 53

Graficul nr. 54

Din analiza graficelor 53 și 54 observăm diferențele dintre cele două categorii de responenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 19 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Știu să-mi gestionez impulsurile nervoase”- indică o incapacitate a subiecților de a-și stăpâni impulsurile și pornirile nervoase;

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 15 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Știu să-mi gestionez impulsurile nervoase” – indică clar o stare de echilibru, o atitudine echilibrată și cumpătată.

Graficul nr. 55

Graficul nr. 56

Din analiza graficelor 55 și 56 observăm diferențele dintre cele două categorii de responenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 22 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Mereu reactionez cu aceeași moneda”- indică o incapacitate a subiecților de a-și stăpâni impulsurile și atitudinile nervoasă, o stare ce conduce spre lipsa autocontrolului, și de ce nu o stare de ostilitate.

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 28 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Mereu reacționez cu aceeași moneda” – indică clar o stare de echilibru, o atitudine echilibrată și cumpătată, indică implicit o lipsă de agresivitate.

Graficul nr. 57

Graficul nr. 58

Din analiza graficelor 57 și 58 observăm diferențele dintre cele două categorii de responenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 27 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Comportamentul meu ostil este rezultatul acțiunii răutăcioase a celor din jur”- indică o incapacitate a subiecților de a-și stăpâni impulsurile și atitudinile nervoasă, o stare ce conduce spre lipsa autocontrolului, și de ce nu o staindică starea ridicată de ostilitate.

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 28 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Comportamentul meu ostil este rezultatul acțiunii răutăcioase a celor din jur” – indică clar o stare de echilibru, o atitudine echilibrată și cumpătată, indică implicit o ostilitate redusă.

Graficul nr. 59

Graficul nr. 60

Din analiza graficelor 59 și 60 observăm diferențele dintre cele două categorii de respondenți:

Băiatul din familia monoparentală – vedem că un număr de 26 de respondenți apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că „Sunt ostil cu tot ce mi se impune”- indică o incapacitate a subiecților de a-și stăpâni impulsurile și atitudinile nervoasă, o stare ce conduce spre lipsa autocontrolului, și de ce nu o indică starea ridicată de ostilitate,

Fata din familia monoparentală – vedem că un număr de 25 de respondenți apreciază în mică și foarte mică măsură faptul că „Sunt ostil cu tot ce mi se impune” – indică clar o stare de echilibru, o atitudine echilibrată și cumpătată, indică implicit o ostilitate redusă.

În urma rezultatelor chestionarului se poate observa, prin comparație, că gradul de ostilitate identificat în cazul băiatului provenit din familia monoparentală este mult mare decât la fata provenită din familia tradiționalistă. Observăm că ipoteza de la care am plecat în cadrul cercetării “Se prezumă că băieții din familiile monoparentale sunt mai ostili decât fetele din familiile monoparentale” se confirmă.

CONCLUZII

În cadrul cercetării observăm că rezultatele ne indică faptul că, în cazul copilului provenit din familia monoparentală identificăm un nivel de ostilitate ridicat. În cazul analizei ostilității este necesar să ne aplecăm asupra unor factori determinativi:

Într-o primă abordare putem atribui sarcina sau vinovăția stării sau nivelului ridicat al ostilității mediului familial sau mai bine zis lipsei autorității sau intervenției părintelui lipsă;

Un alt factor al dezvoltării ostilității îl reprezintă faptul că în vederea suplinirii „handicapului” familial, și în încercarea de a nu împovăra copilul, părintele care se ocupă cu creșterea și îngrijirea copilului, îi conferă o libertate, o relaxare din punct de vedere al regulilor;

Un alt aspect poate să fie reprezentat tocmai de revolta copilului, în lipsa celor doi părinți, copilul înmagazinând o stare de continuă frustrare, iar în momente vulnerabile manifestând această stare de ostilitate.

Este aparent firească diferența dintre copii, ostilitatea reprezintă pragul sau rezistența la frustare, iar în cazul copilului din familia monoparentală, vrem sau nu vrem să acceptăm, această stare există, chiar dacă într-o formă latentă. Însă rezultatele ne indică că aceast nivel al ostilității se află la un prag destul de ridicat.

În urma rezultatelor chestionarului se poate observa, prin comparație, că gradul de ostilitate identificat în cazul copilului unic provenit din familia monoparentală este mult mai mare decât la copilul din familia tradiționalistă. Observăm că ipoteza de la care am plecat în cadrul cercetării “Se prezumă că ostilitatea la copilul unic din familiile monoparentale este mai mare decât la copilul din familia tradiționalistă” se confirmă.

Observăm că în cadrul analizei făcute între băieții din familiile monoparentale și fetele din familiile monoparentale, nivelul ostilității cunoaște semnificații importante:

Observăm că în cazul tuturor itemilor abordați răspunsurile oferite de băieți indică faptul că aceștia prezintă un nivel mai ridicat al ostilității;

Răspunsurile oferite denotă o stare agresivă, un sentiment de nervozitate mai ridicat la băieți, justificat pe deoparte de dorința de epatare a băieților din familiile monoparentale;

E adevărat că și în cazul fetelor din familia monoparentală putem să indicăm în anumite situații un anumit nivel de agresivitate, nervozitate și ostilitate, însă trebuie să admitem de cele mai multe ori structura internă a unei fete – mai analitică, mai empatică și nu în ultimul rând asertivă.

În urma rezultatelor chestionarului se poate observa, prin comparație, că gradul de ostilitate identificat în cazul băiatului provenit din familia monoparentală este mult mare decât la fata provenită din familia tradiționalistă. Observăm că ipoteza de la care am plecat în cadrul cercetării “Se prezumă că băieții din familiile monoparentale sunt mai ostili decât fetele din familiile monoparentale” se confirmă

BIBLIOGRAFIE

Adina Băran Pescaru, “Familia azi. O perspectivasocio-pedagogică” – Editura Aramis, București, 2004;

Cristina Ștefan, “Familia Monoparentală. Aspecte privind protecția socială”- Editura Polirom, București, 2001;

Dinu Mihai Gheorghiu, „Educație familială și frontiere sociale”  – Antologie de texte, 2012-2013

Eugenia Dima, Coordonator științific, „Dicționarul Explicativ al Limbii Române” – Editura Arc: Gunivas, 2007

Elisabeta Stănciulescu, „Teorii sociologice ale educației”, EdituraPolirom, Iași, 1996,

Iolanda și Nicolae Mitrofan, „Familia de la A la …Z. Mic dicționar al vieții de familie” – Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1991

Maria Voinea, „Familia și evoluția sa istorică”, Editura Științifică și Enciclopedică București, 1978;

Mihailescu loan, „Dicționar de sociologie” Zamfir Cătălin,Vlăsceanu Lazăr, (Coord) – Editura Babel, București, 1993,

Stănciulescu, E. , Sociologia educației familiale, vol. I. – Editura. Polirom, Iași, 1997,

Stanoiu, M Voinea, „Sociologia Familiei”, T.U.B. 1983,

Traian Rotariu, Petre Iluț, Ancheta sociologică și sondajul de opinie, Editura Polirom, Iași, 1997,

Ursula Șchiopu, E Verza. „Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții”. București, Editura didactică și pedagogică, 1997

Voinea Maria, Sociologia Familiei, Ed.Universității București, 1993

Vasile Miftode, Metodologia sociologică. Metode și tehnici de cercetare sociologică, Editura Porto-Franco, Galați, 1995

Strong,B., DeVault,C., Sayad, B. ,1998, The Marriage and the Family Experience: Intimate Relationships in a Changing Society, Wadsworth Publishing Company, Belmont..

Cooper et al.,1983, Self esteem and family cohesion. The childs perspective and adjustements, înJournal of Marriage and the Family, 40..

Wallerstein,J., Kelly,J., 1980, Surviving the Breakup: How Children and Prents Cope with Divorce, Basic Books, New York..

Healy, J.,Stewart, A.,Copeland, A.,1993, “The role of self-blame in childrenʹsadjustement to parental separation”, în Personality and Social Psychology Bulletin,

Instrumentul de cercetare ales este Chestionarul, vezi Anexa

Excel

Spss 11.0

ANEXE

CHESTIONAR

Sex

b f

Vârsta

_______________

Familie

monoparentală tradițională

In cele mai multe situații reușesc să mă supun regulilor

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Dacă sunt nevoit sau trebuie să recurg la violență fizică pentru a-mi apăra drepturile, o fac

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Când cineva impune o regulă cu care nu sunt de acord, sunt tentat să o încalc.

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Când într-adevăr îmi pierd firea, sunt în stare să pălmuiesc pe cineva.

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Atunci când sunt jignit reacționez cu aceeași monedă

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Reușesc să-mi stăpânesc pornirile răutăcioase la adresa celor care mă supără

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Nu cred că există vreun motiv pentru a lovi pe cineva

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Uneori îmi arăt supărarea bătând în masă.

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Prefer să cedez decât să apelez la argumente despre un lucru

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Când aduc argumente, tind să ridic vocea

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Apreciez că sunt o persoană calmă

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Știu să-mi gestionez impulsurile nervoase.

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Mereu reactionez cu aceeași moneda

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Comportamentul meu ostil este rezultatul acțiunii răutăcioase a celor din jur;

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Sunt ostil cu tot ce mi se impune

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

BIBLIOGRAFIE

Adina Băran Pescaru, “Familia azi. O perspectivasocio-pedagogică” – Editura Aramis, București, 2004;

Cristina Ștefan, “Familia Monoparentală. Aspecte privind protecția socială”- Editura Polirom, București, 2001;

Dinu Mihai Gheorghiu, „Educație familială și frontiere sociale”  – Antologie de texte, 2012-2013

Eugenia Dima, Coordonator științific, „Dicționarul Explicativ al Limbii Române” – Editura Arc: Gunivas, 2007

Elisabeta Stănciulescu, „Teorii sociologice ale educației”, EdituraPolirom, Iași, 1996,

Iolanda și Nicolae Mitrofan, „Familia de la A la …Z. Mic dicționar al vieții de familie” – Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1991

Maria Voinea, „Familia și evoluția sa istorică”, Editura Științifică și Enciclopedică București, 1978;

Mihailescu loan, „Dicționar de sociologie” Zamfir Cătălin,Vlăsceanu Lazăr, (Coord) – Editura Babel, București, 1993,

Stănciulescu, E. , Sociologia educației familiale, vol. I. – Editura. Polirom, Iași, 1997,

Stanoiu, M Voinea, „Sociologia Familiei”, T.U.B. 1983,

Traian Rotariu, Petre Iluț, Ancheta sociologică și sondajul de opinie, Editura Polirom, Iași, 1997,

Ursula Șchiopu, E Verza. „Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții”. București, Editura didactică și pedagogică, 1997

Voinea Maria, Sociologia Familiei, Ed.Universității București, 1993

Vasile Miftode, Metodologia sociologică. Metode și tehnici de cercetare sociologică, Editura Porto-Franco, Galați, 1995

Strong,B., DeVault,C., Sayad, B. ,1998, The Marriage and the Family Experience: Intimate Relationships in a Changing Society, Wadsworth Publishing Company, Belmont..

Cooper et al.,1983, Self esteem and family cohesion. The childs perspective and adjustements, înJournal of Marriage and the Family, 40..

Wallerstein,J., Kelly,J., 1980, Surviving the Breakup: How Children and Prents Cope with Divorce, Basic Books, New York..

Healy, J.,Stewart, A.,Copeland, A.,1993, “The role of self-blame in childrenʹsadjustement to parental separation”, în Personality and Social Psychology Bulletin,

Instrumentul de cercetare ales este Chestionarul, vezi Anexa

Excel

Spss 11.0

ANEXE

CHESTIONAR

Sex

b f

Vârsta

_______________

Familie

monoparentală tradițională

In cele mai multe situații reușesc să mă supun regulilor

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Dacă sunt nevoit sau trebuie să recurg la violență fizică pentru a-mi apăra drepturile, o fac

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Când cineva impune o regulă cu care nu sunt de acord, sunt tentat să o încalc.

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Când într-adevăr îmi pierd firea, sunt în stare să pălmuiesc pe cineva.

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Atunci când sunt jignit reacționez cu aceeași monedă

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Reușesc să-mi stăpânesc pornirile răutăcioase la adresa celor care mă supără

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Nu cred că există vreun motiv pentru a lovi pe cineva

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Uneori îmi arăt supărarea bătând în masă.

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Prefer să cedez decât să apelez la argumente despre un lucru

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Când aduc argumente, tind să ridic vocea

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Apreciez că sunt o persoană calmă

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Știu să-mi gestionez impulsurile nervoase.

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Mereu reactionez cu aceeași moneda

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Comportamentul meu ostil este rezultatul acțiunii răutăcioase a celor din jur;

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură

Sunt ostil cu tot ce mi se impune

în f.mică măsură în mică măsură așa și așa în mare măsură în f.mare măsură