. Orizontul Local – Laborator Natural DE Aplicatii Practice

“Orizontul local este unitatea de măsură a tuturor fenomenelor geografice. Cu cele văzute în apropiere măsurăm tot ce aflăm despre alte țări.”

(S. Mehedinți, V. Mihăilescu –

“Introducere în geografie”, 1937)

CUPRINS

1. Introducere și motivația alegerii temei

2. Premisele psiho-pedagogice pentru însușirea de către elevi a noțiunilor științifice cu privire la Geografia României și Științelor naturii în ciclul primar

3. Orizontul local – laborator natural de aplicații practice

Activități didactice extrașcolare: drumeția, vizita geografică, excursia geografică

Prezentarea geografică a comunei Rășinari: coordonate istorice, așezare, relief, solurile, climă, apele, flora și fauna, obiective turistice

4. Protecția mediului – obiectiv esențial al predării – învățării geografiei și științelor naturii în ciclul primar de învățământ

Educația pentru ocrotirea mediului geografic

Poluarea și consecințele ei

Metode de combatere a poluării și protecția mediului geografic în România

5. Forme de organizare și desfășurare a activității didactice pentru realizarea cunoașterii și protecției mediului înconjurător în cadrul lecțiilor la clasă și în cadrul unor activități extrașcolare în orizontul local:

Opționalul: “Cunoașterea orizontului local și protejarea mediului înconjurător – comuna Rășinari, județul Sibiu”

Proiectare didactică:

planificare calendaristică

proiectare pe unitate de învățare

proiecte didactice la clasă

Descrierea activităților didactice extrașcolare și activităților practice în natură

6. Concluzii

7. Anexe: – hărți

– desene geografice

– fotografii

8. Bibliografie

2

CAPITOLUL I

INTRODUCERE ȘI MOTIVAȚIA

ALEGERII TEMEI

În actuala legislație școlară, noul plan de învățământ de la ciclul primar a suferit unele modificări, în sensul că, în cadrul obiectului geografie la această formă de învățământ se predau și cunoștințe legate de cunoașterea mediului înconjurător, schimbându-i denumirea în obiectul științelor naturii, începând cu clasa a III-a primară.

Noul obiect științele naturii oferă elevilor multiple posibilități de a cunoaște lumea vie, fenomenele naturale, cauzele care le produc, interdependența dintre componentele naturii, legitatea proceselor care acționează în natură și interferența dintre cadrul geografic al țării noastre. Deci rolul școlii este de a acționa în direcția însușirii de către elevi a unor cunoștințe științifice și ecologice despre natură (componente, fenomene, procese) de a știi că natura este un organism viu al cărei componente sunt într-o strânsă unitate și intercondiționare, care suferă în evoluția sa în timp schimbări determinate de cauze naturale și sociale.

Elevii ciclului primar au posibilitatea ca prin însușirea cunoștințelor științifice din noile manuale, să contribuie la formarea unei gândiri cauzale a acestora, la dezvoltarea spiritului de observație, la însușirea unui sistem de priceperi și derprinderi active, precum și la dezvoltarea afectivă, volițională a fiecărui elev.

Prin studiul celor două obiecte contopite se ajunge la formarea unei conduite ecologice, care presupune acțiuni pentru conservarea, gospodărirea, ocrotirea și protecția mediului.

Consider că o bună cunoaștere a cunoștințelor acțiunilor umane asupra mediului, constituie un îndemn permanent la o atitudine activă de protejare a mediului. Această atitudine pozitivă față de mediu constituie o desprindere pentru fiecare din noi. Orice deprindere se formează și consolidează cel mai eficient la vârsta copilăriei. Folosindu-ne

de obiectele de învățământ, ca geografia și științele naturii, alegem mijlocul cel mai

eficient “pentru a transmite minții încă minore a copiilor și a tinerilor partea esențială din adevărurile de care e vorba”, după cum scria Simion Mehedinți (Opere alese, 1966). Educarea elevilor în acest spirit se realizează cel mai eficient în orele de științe ale naturii și

3

geografia României dar nu numai. Antrenând elevii în diferite acțiuni (în afara școlii, în laboratorul naturii, în excursii, în aplicații, în orizontul local sau chiar într-o serie de acțiuni practice de îngrijire a unei flori plantate chiar de ei, de distrugere a buruienilor, de participare la acțiuni de ocrotire și întreținere a spațiilor verzi) realizăm o dezvoltare a spiritului de inițiativă și a deprinderilor de cercetare. Așadar, cunoștințele geografice (dar nu numai) trebuie să se comunice astfel încât să se urmărească nu doar asimilarea materialului, ci mai ales ca acesta să acționeze asupra simțurilor copiilor, asupra voinței a caracterului și comportamentului.

În etapa inițială, propunătorul are rolul de a pregăti elevii printr-o educație permanentă în acest scop, în vederea cunoașterii naturii și a descifrării tainelor ei; elevii vor înțelege importanța acesteia de a o păstra sănătoasă pentru ei și pentru generația viitoare. Deci, învățătorul trebuie să aibă o bună pregătire cultural științifică și să contribuie la însușirea de către elevi a unor informații de bază din domeniul: științelor naturii, geografiei, geologiei, istoriei, etc.; ajungând ca elevii nu numai să le cunoască dar să și opereze cu ele, să le aplice în practică sau în asimilarea altor cunoștințe, fiindcă altfel nu pot deveni operaționale.

Pregătirea științifică a învățătorului trebuie să fie la curent cu toate noutățile științifice apărute pe plan mondial și să fie corelate cu pregătirea psihopedagogică a elevilor din ciclul primar.

Modul de predare al propunătoarei trebuie să fie adecvat nivelului de evoluție al elevilor, determinat de maturizarea lor psihofizică și de cunoașterea acestor noțiuni științifice.

Iată cât de importantă este această cunoaștere a particularităților psihice ale elevilor de către propunătoare, pentru ca în raport cu ele să stimuleze și să dezvolte posibilitățile lor de gândire, de asimilare, de aplicare în practică, de creare și de cercetare a noilor cunoștințe.

În acest sens, într-o serie de lecții din manualele de științe ale naturii din ciclul primar sunt prezentate elevilor teme și subiecte legate de cunoașterea naturii, pentru ca micuții școlari să înțeleagă pericolele ecologice care amenință planeta. Sarcina propunătorului este aceea de a face educație ecologică, de ocrotire a naturii care poate fi la îndemâna elevilor de a o proteja, de a o îngriji și a o înfrumuseța necontenit.

Scopul predării geografiei în școală este de a-i înarma pe elevi cu un sistem de cunoștințe despre dinamica înfățișării pământului țării, de a le forma deprinderi practice privind aprecierea fenomenelor meteorologice, hidrologice, sau de protejare și ameliorare a mediului geografic în care trăiesc.

4

Geografia țării explică fenomenele complexe ale învelișurilor pământului, raporturile de reciprocitate și interdependență dintre acestea și în același timp studiază complexele regionale sau locale în dinamica lor, ca părți ale întregului planetar.

Geografia trebuie să-i facă pe elevi să observe, să dezvăluie sensul geografiei, al obiectelor și fenomenelor și să tragă concluzii pentru activitatea practică.

Ca orice disciplină, geografia presupune îndemânarea elevilor ca un anumit sistem de cunoștințe priceperi și desprinderi, adecvat fiecărei vârste. Gradul însușirii acestora de către elevi, în fiecare an de studiu, depinde în cea mai mare măsură de felul cum sunt transmise de către învățător, de măiestria lui pedagogică.

În mod normal, volumul de cunoștințe asimilate de fiecare elev ar trebui să fie egal cu volumul de cunoștințe transmise de către învățător. Pentru realizarea acestui scop este necesar ca învățătorul să-și perfecționeze continuu metodele de predare, să fie preocupat în aceeași măsură atât de însușirea noutăților științifice cât și de noutățile metodice, încât ambele laturi sunt indispensabile activității instructiv-educative.

A învăța pe elevi să gândească geografic înseamnă să-i deprindem să privească fenomenele naturii și societății în continuă dezvoltare și transformare, să pătrundă în legăturile lor interne, să sesizeze interdependența dintre ele. De aceea nici un fenomen nu trebuie prezentat separat ci în contextul din care face parte.

Greutățile pe care le ridică perceperea directă a obiectelor și fenomenelor din natură pot fi preîntâmpinate și rezolvate prin folosirea mijloacelor de învățământ. Aceste mijloace intervin direct în procesul de instruire, sprijinind eforturile de predare ale

învățământului.

În cadrul orizontului local, cunoașterea mediului înconjurător se poate face direct pe baza observațiilor efectuate de către elevi sub îndrumarea profesorului/învățătorului, orizontul local constituind “laboratorul geografic” cu care elevii iau contact direct pentru a-și da seama de importanța geografiei ca disciplină școlară și care le oferă posibilitatea de a cunoaște legile geografice, legile naturii și ale societății omenești, necesare oricărui om de cultură.

De exemplu, dacă cu ocazia unei excursii în orizontul local, elevii studiază un râu, învățătorul trebuie să atragă atenția asupra obârșiei râului, care poate fi un izvor, un lac, o mlaștină, etc., asupra legăturii ce există între viteza râului și înclinarea pantei cu natura petrografică și morfologică a ținutului pe care îl străbate.

Am ales această temă deoarece am realizat o activitate cu elevii clasei a IV-a B, activitate din care am tras concluzii și învățăminte care ar putea interesa și pe alți învățători.

5

La această clasă, de la școala Octavian Goga Rășinari, am realizat un opțional de un semestru care a cuprins șapte ore. Am numit acest opțional “Cunoașterea mediului înconjurător și ocrotirea mediului geografic – comuna Rășinari, județul Sibiu”. Prin activitățile practice desfășurate în natură, în cadrul orizontului local, și cele de învățare desfășurate la clasă, elevii au reușit să perceapă mediul înconjurător ca pe propria lor casă.

Prin această lucrare mi-am propus să-i conduc pe elevi, pe viitorii cetățeni, spre formarea unui punct de vedere mai obiectiv asupra realității, al cărei fundament este relația om-oameni-mediu, să-i determin la participare, să devină conștienți pe viitor, de faptul că viața generațiilor viitoare, calitatea ei, depinde într-o mare măsură de opțiunile lor.

6

CAPITOLUL II

PREMISELE PSIHO – PEDAGOGICE PENTRU

ÎNSUȘIREA DE CĂTRE ELEVI A NOȚIUNILOR ȘTIINȚIFICE CU PRIVIRE LA GEOGRAFIA ROMÂNIEI ȘI A ȘTIINȚELOR NATURII ÎN CICLUL PRIMAR

În ciclul primar trebuie avut în vedere faptul că în procesul de învățământ participă doi factori care se intercondiționează: învățătorul și elevul.

Rezultatul corelației depinde în mare măsură de modul în care învățătorul ca factor coordonator, reușește să pună de acord acțiunea sa cu particularitățile psihice ale elevului din clasele mici. Perfecționarea metodicii predării depinde și de gradul de stăpânire de către învățător a cunoștiințelor de psihologie generală și educațională.

Datele furnizate de psihologia pedagogică ajută metodica predării în explicarea unor probleme ce-și află corelații în procesul de predare al geografiei; ca de exemplu: formarea de reprezentări geografice, a priceperilor, a deprinderilor de lucru cu manualul, harta, cu busola și alte aparate ce dovedesc elevilor din ciclul primar temeinicia fenomenelor geografice.

Subiectele de cunoaștere a științelor și a primelor noțiuni geografice ce se predau în ciclul primar, trebuie relevate la proporțiile lor reale noilor restructurări de a îmbina științific cunoștințele despre natură și a elementelor de geografie, readuc în atenție însemnătatea instructiv-educativă a geografiei care are menirea de a contribui substanțial nu numai la însușirea lor corectă de către elevi, ci și la explicarea metodică a unor adevăruri științifice.

O strânsă legătură se stabilește între metodica și logica de predare a materiei, aceasta din urmă însușindu-și anumite norme ale gândirii: analiza, sinteza, abstractizarea și generalizarea. În raportul dintre metodică și logică, metodica are ca sarcină aflarea corelațiercondiționează: învățătorul și elevul.

Rezultatul corelației depinde în mare măsură de modul în care învățătorul ca factor coordonator, reușește să pună de acord acțiunea sa cu particularitățile psihice ale elevului din clasele mici. Perfecționarea metodicii predării depinde și de gradul de stăpânire de către învățător a cunoștiințelor de psihologie generală și educațională.

Datele furnizate de psihologia pedagogică ajută metodica predării în explicarea unor probleme ce-și află corelații în procesul de predare al geografiei; ca de exemplu: formarea de reprezentări geografice, a priceperilor, a deprinderilor de lucru cu manualul, harta, cu busola și alte aparate ce dovedesc elevilor din ciclul primar temeinicia fenomenelor geografice.

Subiectele de cunoaștere a științelor și a primelor noțiuni geografice ce se predau în ciclul primar, trebuie relevate la proporțiile lor reale noilor restructurări de a îmbina științific cunoștințele despre natură și a elementelor de geografie, readuc în atenție însemnătatea instructiv-educativă a geografiei care are menirea de a contribui substanțial nu numai la însușirea lor corectă de către elevi, ci și la explicarea metodică a unor adevăruri științifice.

O strânsă legătură se stabilește între metodica și logica de predare a materiei, aceasta din urmă însușindu-și anumite norme ale gândirii: analiza, sinteza, abstractizarea și generalizarea. În raportul dintre metodică și logică, metodica are ca sarcină aflarea corelațiilor dintre procesele logice ale studiului, exercițiile și aplicațiile practice privite ca instrumente de lucru.

Metodica predării geografiei nu se poate însă constitui ca știință numai pe baza acestor legături oricât de importante ar fi ele, ci trebuie să-și subordoneze existența coordonatelor de început a primelor elemente de orientare în natură, a cunoașterii mediului înconjurător în global ca științe geografice.

7

Reforma în învățământul preuniversitar presupune racordarea direcțiilor de acțiune din conținutul metodicii predării geografiei, potrivit noului curriculum școlar în geografie.

În acest sens, prin metodica predării geografiei se pot urmării principalele sarcini sau obiective care contribuie la realizarea procesului instructive – educativ al disciplinelor respective:

• Stabilirea scopului instructiv-educativ al învățământului geografic preuniversitar în raport cu noile cerințe ale societății românești pe plan național și internațional putându-se realiza prin:

– aplicarea principiilor, metodelor și procedeelor pedagogice generale și specifice geografiei pentru dezvoltarea de capacității intelectuale și competente în vederea asimilării cunoștințelor fundamentale dezvoltate prin geografie;

– integrarea mijloacelor de învățământ necesare în accesibilizarea informației din geografie; modul de utilizare precum și a modului de colecționare, confecționare, procurare;

– selectarea informației pertinente și utile din volumul de cunoștințe geografice (potrivit nivelului de înțelegere a particularităților psihice ale elevilor), accesibilizarea și transferul dintr-un sistem în altul pentru consolidarea elementelor de bază în învățare;

– dirijarea demersului metodic pentru înțelegerea elementelor și fenomenelor geografice, a sistemelor spațiale, a structurilor, succesiunilor, interacțiunilor și cauzalității stabilite între componentele mediului geografic;

– aplicarea strategiilor în dezvoltarea gândirii și limbajului geografic

științific (fondul de reprezentări și noțiuni științifice geografice) și a

comunicării în general prin explicarea conceptelor, prin utilizarea corectă a limbii române.

• Realizarea deprinderilor de raportare corectă în spațiu și timp, de orientare și localizare a componentelor geografice, de interpretare și prelucrare a datelor (plecând de la orizontul local și apoi prin extindere la nivelul țării).

• Cultivarea de atitudini și valori care se referă la:

– respectul și aprecierea elevilor față de cadrul natural și uman al României;

– ocrotirea mediului înconjurător;

– atitudinea pozitivă față de educație, cunoaștere, societate, cultură, civilizație;

– respectul față de diversitate.

8

Cele trei mari grupe de obiective cuprinse de altfel și în noile programe școlare, izvorăsc din conținutul “Cartei internaționale a educației pentru geografie” – adoptată la Congresul Internațional al Geografiei de la Washington, 1992 document de referință.

Obiectivul fundamental al oricărei metodici și prin urmare și al metodicii predării geografiei ar putea fi formulat astfel: “să pornească de la problemele vieții și activității productive și să se înscrie tot mai mult pe direcția de dezvoltare actuală și de perspectivă a cercetării științifice ce vin în sprijinul dezvoltării diferitelor probleme practice și educative privind pregătirea elevilor bine instruiți”.

Obiectivele particulare pe care trebuie să le urmărească și să le realizeze metodica predării geografiei ar fi:

să fixeze scopul instructiv-educativ al învățării geografiei în școală, precum și a fiecărei discipline geografice pe clase. Aceasta presupune precizarea conținutului programelor școlare, a volumului de cunoștințe și deprinderi geografice pe care să le posede elevii; să eșaloneze cunoștințele în cadrul programelor și capitolelor, în funcție de logica științei pedagogice.

să stabilească și să fundamenteze principiile, metodele și procedeele care asigură însușirea conștientă a cunoștințelor și a formării priceperilor și deprinderilor practice, ținând seama de particularitățile de vârstă și de puterea 9

de înțelegere a elevilor. Aceasta presupune căutarea și indicarea regulilor după care se poate învăța geografia și științele naturii.

În acest scop metodica predării geografiei trebuie să-și orienteze cercetările spre trei izvoare principale:

studierea trecutului nostru în domeniul predării geografiei precum și a existenței înaintate din alte țări. Se impune deci o permanentă documentare științifică care să conducă la cunoașterea a tot ce a fost valoros în trecut și a ceea ce e nou în domeniul predării geografiei și a disciplinei de specialitate;

studierea și generalizarea experienței înaintate a predării geografiei în țara noastră;

cercetarea și găsirea noului prin experimentarea unor metodologii particulare care apar în procesul predării geografiei.

Prin studierea geografiei elevii acumulează o mare cantitate de cunoștințe în legătură cu diversele fenomene care se petrec în natură și societate. De-a lungul anilor de școală aceste cunoștințe se generalizează și se concretizează pe baza unor obiecte și fenomene pe care elevii le pot percepe nemijlocit în cadrul geografiei, al orizontului local, la clasele mici

9

și în cel al patriei la clasele mari.

Se știe că pedagogia recomandă obiectivele unui obiect de învățământ în :

obictive cadru

obiective de referință

obiective operaționale

Toate aceste genuri de obiective exprimă într-o formă concentrată rezultatele finale la care trebuie să se ajungă în procesul de predare-învățare, indiferent la ce obiective se predă,învățătorul trebuie să prevadă și să stabilească ce să cunoască elevul și ce informație să primească în cadrul obiectivului respectiv, ce deprinderi urmărește să realizeze, ce capacități intelectuale dezvoltă, ce convingeri și sentimente formează și ce atitudini imprimă acetora. De aceea, la fiecare lecție, învățătorul trebuie să formuleze corect obiectivele pentru fiecare temă și subiect din programă; alegerea strategiei de predare, a metodelor și formelor de organizare în clasă și în afara clasei, folosirea mijloacelor de învățământ adecvate fiecărei lecții în parte.

1. OBIECTIVELE CADRU pot fi: cognitive, afective și psiho-motorii. Scopul și finalitățile învățământului primar indică domeniile și tipurile de schimbări educative care sunt concordante cu precizările noii programe școlare și urmăresc dezvoltarea intelectuală și educativă a elevilor. Învățătorul trebuie să aibă în vedere realizarea următoarelor obiective:

– perceperea fenomenelor și proceselor din realitatea înconjurătoare prin contactul elevilor cu lumea vie (plante, animale) și lumea neînsuflețită (sol, subsol, relief, ape, etc)

– înțelegerea, formarea și asimilarea unor noțiuni științifice precise.

– formarea și dezvoltarea capacităților elevilor de a surprinde realitățile, interrelațiile și transformările din natură; observarea schimbărilor ce au loc în natură întru-un timp îndelungat.

– dirijarea proceselor de observare spre ceea ce este esențial cu accent pe formarea unei atitudini ecologice.

2. OBIECTIVELE DE REFERINȚĂ se adresează diferitelor discipline de învățământ și sunt caracteristice scopurilor fundamentale de realizare al conținutului științific al obiectului respectiv.

3.OBIECTIVELE OPERAȚIONALE urmăresc realizarea cunoștințelor, deprinderilor, convingerilor, atitudinilor la elevi, derivate la rândul lor din obiectivele cadru determinate de idealul educațional; desemnează tipuri de performanță.

Operaționalitatea obiectivelor se realizează prin desfășurarea fiecărei lecții, prin observații și acțiuni sau alte manifestări observabile și măsurabile rezultatelor așteptate în

10

urma unei instruiri asupra elevilor. Reforma învățământului în ceea ce privește predarea științelor necesită o schimbare de esență: științele nu se mai predau ca un ansamblu de fapte, de fenomene și de reguli care trebuie memorate, ci drept o cale de cunoaștere activă, prin acțiuni, directă a lumii înconjurătoare. Astfel, cei ce predau științele naturii ar urma:

să dezvolte curiozitatea elevilor prin angajarea acestora în acțiuni concrete de

explorare;

– să dirijeze discuțiile între elevi în scopul descoperirii semnificației unor fenomene științifice;

– să determine elevii să-și asume responsabilități și să fie cooperanți;

– să încurajeze elevii în a se autoevalua;

– să asigure elevilor materialul didactic necesar investigațiilor;

– să identifice și să folosească resursele din afara sălii de clasă;

– să manifeste respect pentru ideile, deprinderile și experiențele colegilor.

Programa este astfel concepută încât să nu îngrădească prin concepție sau mod de redactare, gândirea independentă a autorului de manuale, a învățătorului sau a profesorului, precum și libertatea acestora de a alege și de a organiza activitățile de învățare cele mai adecvate atingerii obiectivelor propuse.

Dominantele curriculum-ului actual față de cel anterior se pot sesiza astfel:

– elaborarea unor obiective centrale pe formarea de capacități;

– predominanța conținuturilor de tip formativ;

– menționarea în curriculum a unor activități de învățare destinate dezvoltării unor deprinderi cum ar fi: observarea, măsurarea, utilizarea informației;

– abordarea științei ca învățare prin experimentare;

– utilizarea unor obiecte de uz curent, cunoscute de copii din viața din toate zilele;

– utilizarea și integrarea informației noi cu ceea ce elevul știe deja din experiența personală.

OBIECTIVE CADRU:

1. Cunoașterea și utilizarea unor termeni și noțiuni specifice științelor naturii.

2. Dezvoltarea capacităților de explorare-investigare a realității și de experimentare prin folosirea unor instrumente și proceduri adecvate.

3. Dezvoltarea capacității de comunicare, valorificând terminologia științifică învățată.

4. Dezvoltarea interesului față de realizarea unui mediu natural echilibrat și propice vieții.

11

CAPITOLUL III

ORIZONTUL LOCAL – LABORATOR NATURAL DE

APLICAȚII PRACTICE

Informațiile perceptive care servesc la organizarea conduitei omului nu dispar fără urmă. Ele sunt integrate și prelucrate prin procese psihice mai complexe, între acestea fiind și reprezentarea. Creierul uman dispune de mecanisme prin care se pot evoca realități care nu mai sunt prezente adică este capabil de reprezentare.

Aceasta se definește ca proces cognitiv – senzorial de semnalizare în forma unor imagini unitare, dar schematice, a însușirilor concrete și caracteristice ale obiectelor și fenomenelor, în absența acțiunii directe a acetora asupra analizatorilor.

Rezultatul procesului de reprezentare, imaginea mintală, păstrează de cele mai multe ori, o mare asemănare cu cea perceptivă, ea cuprinzând însușiri intuitive figurative. Totodată, reprezentarea apare pe baza percepției și este denumită imagine secundară în raport cu aceasta. Dar bogăția experienței perceptive care-i stă la bază este numai o condiție necesară nu și suficientă: reprezentarea nu este, așa cum au considerat-o unii autori, o simplă urmă a percepției. Atât procesul cât și produsul reprezentării implică interacțiuni complexe cu planul mental general.

Procesualitatea reprezentării implica analize și sinteze senzoriale mai complexe decât cele perceptive, cum ar fi selecții, schematizări, accentuări, extinderi, simplificări, eliminări etc. și totodată intersectări cu operativitatea gândirii. Se ajunge în final, la o imagine mentală cu un grad avansat de generalitate, apropiind-o de concept și făcând-o să fie un fel de anticamera a acestuia.

Rezultând dintr-un proces complex de reconstrucție mentală, înseși imaginile dobândesc un caracter operant specific în sensul că se pot integra cu ușurința diverselor demersuri cognitive, jucând astfel un rol mult mai mare în activitatea mentală a omului.

Dacă reprezentările se aseamănă sub raportul conținutului cu percepțiile din punct

de vedere procesului de producere ele se apropie de gândire. În procesul reprezentării se

împletesc analiza și sinteza senzorială care urmează coordonatelor acțiunii directe obiectul, cu operațiile intelectuale și cu funcția reglatoare a cuvântului.

12

Procesul psihologic al formării reprezentărilor și noțiunilor despre mediul înconjurător parcurge, pe plan individual, următoarele etape:

a)Etapa de elaborare a noțiunii, în care obiectele, fenomenele și procesele sunt cunoscute de către elevi prin anumite însușiri ale lor.

Particularitățile gândirii școlarului mic, specificul cunoștințelor despre mediu și cerințele procesului științific al cunoașterii impun că în etapa elaborării reprezentărilor și noțiunilor să fie îmbinate următoarele modalități de cunoaștere:

– contactul direct cu obiectele și fenomenele

– contactul indirect prin intermediul modelelor, obiectelor și fenomenelor

– contactul prin intermediul cuvântului

Prin intermediul acestor modalități se formează reprezentările obiectelor concrete. Pe această bază, cu ajutorul operațiilor intelectuale de analiză, sinteză, comparație, absztractizare și generalizare, elevii sesizează principalele trăsături ale obiectelor sau fenomenelor de studiu, precum și legăturile esențiale dintre ele.

În etapa de formare a noțiunilor se impune respectarea unor faze care asigură accesibilitatea cunoștințelor. Acestea sunt:

– analiza însușirilor obiectului respectiv;

– stabilirea însușirilor asemănătoare, a ceea ce are în comun cu alte obiecte;

– sinteza acestor însușiri, unirea lor într-un tot, stabilirea elementelor definitorii ale noțiunii respective.

b)Etapa de consolidare a noțiunii de operare cu noțiunea formată în care noțiunea elaborată devine instrument de dobândire a unor cunoștințe noi.

Consolidarea noțiunii formate se realizează prin folosirea de către elevi a acestei noțiuni, în situații noi. Astfel se asigură accesibilitatea și temeinicia însușirii cunoștințelor.

Ca să înțeleagă esența fenomenelor geografice, elevii trebuie să cunoască primele elemente din alfabetul acestei discipline și anume noțiunile de orientare (orizont, puncte cardinale) plan, semne convenționale, forme de orizont local, climă, apă curgătoare și

stătătoare.

Familiarizarea elevilor cu primele elemente din alfabetul geografic începe din primele clase primare, pe baza observațiilor directe din mediul înconjurător și din unele lecții din abecedar.

Ținând seama că la această vârstă gândirea are un caracter concret, vom începe cu deprinderea acestor note caracteristice ale noțiunilor, al căror suport intuitiv îl găsim direct în natură.

13

Orizontul local constituie “laboratorul geografic” cel mai fidel unde elevii intră în contact cu lumea reală a obiectelor și fenomenelor, le intuiesc la “fața locului” însușindu-și fondul corect de reprezentări și noțiuni științifice despre lumea înconjurătoare.

Orizontul local cuprinde o suprafață convențională sau unitatea teritorială din preajma unei localități rurale sau urbane unde elementele cadrului geografic natural se îmbină cu componentele social-economice, respectiv omul și activitatea sa.

Desfășurarea activităților cu elevii în orizontul local accesibilizează trecerea de la gândirea concretă la cea abstractă și invers, constituind locul cel mai eficient pentru exemplificare și experimentare, pentru înțelegerea cauzalității fenomenelor și evoluția lor în timp. Se realizează stări afective, trăiri emoționale și sentimente de atașament ale copiilor față de locurile natale. Marele geograf George Vâlsan afirmă despre orizontul local: “orizontul local este cea dintâi patrie a copilului”.

Geografia și științele sunt obiecte de învățământ în al căror proces de învățare, activitățile extrașcolare de tipul drumețiilor, vizitelor și excursiilor au un rol important.

Drumețiile, vizitele și excursiile constituie forme organizate ale procesului de învățământ în natură sau la diferite instituții culturale sau economice, în vederea realizării unor scopuri instructiv-educative legate de o serie de teme prevăzute în programa școlară.

Observarea dirijată a obiectivelor și fenomenelor în condiții naturale sau expoziții, muzee, case memoriale, grădini botanice sau zoologice și altele, permit elevilor formarea unor reprezentări bogate despre cele observate, să-și consolideze cunoștințele, o serie de deprinderi și sentimente.

Prin caracterul lor intuitiv, atractiv și plăcut, drumețiile, vizitele și excursiile prilejuiesc trăiri adânci ale unor sentimente patriotice de prețuire și protecție a

frumuseților clădite de natură, sau față de cele realizate de om.

În organizarea și desfășurarea vizitelor, drumețiilor și excursiilor se va ține cont de itinerariu sau de locul unde se vor efectua, de data, scopul și obiectivele urmărite. Din punct de vedere didactic pot fi:

– preliminare sau introductive

– de dobândire de cunoștințe

– finale sau de consolidare și fixare a cunoștințelor

Această clasificare a activităților în afara clasei vizează scopuri generale dar nu poate exclude caracterul de complementaritate didactică, în sensul că într-o acțiune cu scop introductiv sau preliminar pentru a stârni interesul sau inițierea unei noi teme sau capitol, se face simultan și o dobândire de noi reprezentări, noțuni, deprinderi de lucru sau consolidarea altora deja formate. 14

Aceste activități se planifică la începutul anului școlar odată cu planificarea materiei, indicându-se luna când se vor desfășura în raport cu anumite capitole din materia predată.

Activitățile didactice extrașcolare au în primul rând un caracter aplicat în sensul că pun la îndemâna elevilor sub îndrumarea cadrelor didactice posibilitatea de:

– a da exemple vii în legătură cu lecțiile prezentate teoretic la clasă;

– a intui, a recunoaște și a recapitula pe teren o mare parte din materia predată sau ce urmează a fi predată la curs, natura și viața economică oferindu-le acest prilej;

– a completa cunoștințele elevilor privitoare la zona vizitată;

– a contribui la familiarizarea elevilor cu anumite activități practice.

În afară de aplicațiile practice care se pot face, aceste activități au și un rol educativ de prim ordin oferindu-le posibilitatea elevilor să învețe să trăiască în colectiv, le imprimă spirit gospodăresc, etc.

15

ACTIVITĂȚI DIDACTICE EXTRAȘCOLARE

DRUMEȚIA

Drumeția reprezintă forma de deplasare de scurtă durată pe distanțe mici, pe jos care se desfășoară în orizontul local.

Importanța ei constă în aceea că învățătorul dirijează observațiile copiilor asupra comportamentelor mediului înconjurător, făcându-i să urmărească cu interes poziția, evoluția și diversitatea sau specificul acestora, legăturile cauzale dintre ei.

Astfel, aici, “la fața locului”, elevul îndrumat de învățător va trece treptat de la intuiția empirică a lumii înconjurătoare pe care o vede de la naștere, la cea științifică pe care o observă, că are o anumită dezvoltare și ordine în natură și societate.

Drumețiile ca și vizitele și excursiile se organizează cu răspundere după o planificare tematică, precizându-se foarte clar și concret scopul propus, precum și alegerea perioadei de desfășurare.

Realizarea acestor activități didactice trebuie să respecte etapele următoare:

proiectarea și selectarea itinerariului de parcurs;

precizarea obiectivelor;

documentarea prealabilă;

desfășurarea activității;

încheierea prin evaluarea și valorificarea cunoștințelor acumulate.

• DRUMEȚIA INTRODUCTIVĂ sau PRELIMINARĂ se organizează înainte sau la începutul unor teme sau capitole și urmărește pregătirea inițială a elevilor, trezirea interesului lor față de conținutul sau fondul de probleme ce urmează a fi studiate. De exemplu, la predarea-învățarea lecției “apele curgătoare” – clasa a IV-a organizează o drumeție în orizontul local la râul sau pârâul care curge prin preajma localității natale.

1.Se stabilește traseul (itinerarul) care să cuprindă numeroase elemente geografice de observat atât ale temei ce urmează a fi învățată, cât și a celei parcurse anterior de exemplu la formele de relie (munți, podișuri, depresiuni și lunci), pentru a fi recunoscute de elevi în scopul consolidării reprezentărilor și noțiunilor studiate. Exemplul nostru se referă la râul

16

RÂUL CASELOR din comuna Rășinari.

2.Ca obiective urmărite sunt reactualizarea informațiilor despre formele de relief: munți, dealuri care aparțin comunei Rășinari; obiective de ordin hidrologic: izvor, pârâu, râu, maluri (drept, stâng) și aflarea lor, adâncimea, lățimea, afluenți, confluență, straturi de roci permeabile prin care pătrunde apa cu ușurință (nisip și pietriș) și roci impermeabile (argilă, argilă lutoasă) prin care se infiltrează foarte greu.

3.Documentarea asupra traseului și a obiectivelor de urmărit este necesară pentru a oferi explicația științifică de la fața locului, a selecta unele informații de la localnicii care posedă terenuri agricole în preajma râurilor, sau care locuiesc în preajma râurilor, cu privire la creșterile de nivel și posibile inundații, importanță economică (pentru industrie, agricultură, pescuit).

4.Desfășurarea activității în drumeție se va face la sfârșit pentru a se îmbina în mod plăcut activitatea de lucru cu cea de agrement, de recreare, într-un cuvânt de a se realiza o ambianță atractivă pentru copii.

Se vor face popasuri în punctele reprezentative pentru a se recunoaște formele de relief din preajma comunei Rășinari, poziția acesteia la SV de orașul Sibiu.

În lungul râului Râul Caselor se face aplicația practică privind noțiunile de straturi de roci permeabile și impermeabile, selectându-se o porțiune cu nisip și pietriș din luncă în care se toarnă apă (cu o găleată cu stropitoare, pentru a se sugera picăturile ploii), Elevii observă cu ușurință cum se infiltrează apa printre particulele de nisip și pietriș adică sunt permeabile. Într-un loc argilos se repetă aceeași experiență în urma căreia apa nu se mai infiltrează cu aceeași ușurință, va persista la suprafață mai mult timp fapt pentru care stratul de argilă sau argilă lutoasă este impermeabil sau foarte greu permeabil.

Se explică circuitul apei în natură prin fenomenele de evaporare sub influența energiei solare, formarea norilor care la înălțimi mai mari întâlnind aer rece se condensează dând precipitații pe suprafața pământului.

O parte a apei se acumulează în bălți, lacuri, râuri, mări, oceane, alta se infiltrează prin straturile de roci permeabile unde se acumulează deasupra straturilor impermeabile formând apele subterane. Se explică de către învățător, că în ținutul dealurilor și munților 18

unde straturile de roci sunt întrerupte sau fragmentate, apa subterană găsește o fisură și se

scurge la suprafață sub formă de izvor, de la care se formează pâraie, apoi unite formează râul. Astfel se precizează și formarea izvoarelor râurilor din comuna Rășinari: Râul Caselor și Șteaza.

Se prezintă elevilor o hartă fizică a comunei Rășinari și a județului Sibiu format mic

17

pliant, unde se identifică elementele avute în studiu: râurile reprezentate prin linia șerpuită de

culoare albastră – semnul convențional al apelor, izvoarele acestora din formele de relief amintite.

Se explică mai departe noțiunea de pârâu în comparație cu râul (elevii observă câteva pâraie care formează râul Râul Caselor: Pârâul Fâsărel, Valea Dobrii, Valea Muntelui, Valea Plaiului, Valea Obârșii); se face o demonstrație pentru aflarea malului drept și stâng al râului așezând elevii cu fața în direcția de curgere a râului, cu brațele întinse lateral după care se identifică malul drept și malul stâng.

Se mai pot face măsurători privind adâncimea râului în diferite puncte. Lățimea albiei se măsoară cu o sfoară mai lungă în dreptul unui pod de către elevi sau dacă adâncimea apei râului este mai mică și permite trecerea cu piciorul, măsurarea se face traversând râul.

Se ajunge la confluența Râului Caselor cu Șteaza. Se definesc noțiunile de afluent și confluență. Având reprezentarea reală la fața locului elevii pot mai ușor să-și însușească conținutul noțiunilor mai dificile de afluent, confluență. Se identifică și pe hartă.

Desigur nu trec neobservate formațiunile de vegetație legate de mediul acvatic, fie cele lemnoase: plopul, salcia, răchita care foormează zăvoiul, care tivesc malurile apei: fie cele ierboase: papura, trestia, nufărul, rogozuri și altele.

O altă aplicație care se poate face sub formă de joc didactic este calcularea vitezei de scurgere a apei râului tot cu ajutorul mijloacelor simple: confecționarea de bărcuțe din hârtie, lansate de o echipă de elevi într-un anumit punct din care se cronometrează timpul de pornire de altă echipă, iar la o distanță de 100 de metri pe malul râului în aval s-a cronometrat momentul sosirii. Calculul se va face după formula: în care V = viteza de

deplasare; d = distanța; T = timpul respectiv, V = d = m..

t s

Aplicația se poate încheia cu un mic pescuit sportiv precizându-se speciile de pești care trăiesc în aceste ape.

Se subliniază importanța râului pentru irigații, pentru obiectivele industriale, pentru pescuit.

Observațiile din teren trebuie să cuprindă și aspecte negative produse de râuri la revărsări și producerea de inundații care aduc pagube materiale prin acoperirea de culturi agricole, inundarea și distrugerea gospodăriilor din vecinătate. Se enumeră măsurile care trebuie luate pentru protecția acestora.

5.Evaluarea vizitei și valorificarea cunoștințelor acumulate, se va face în lecțiile de la clasă incluse în tematica abordată în teren. Fondul de informație se va completa și

18

susține cu o serie de planșe, ilustrații pentru a se trece apoi în ultima etapă la reprezentarea schematică, simbolică și convențională de pe hartă. Reprezentările și noțiunile au un suport intuitiv acumulat cu observațiile din teren, devin mai trainice iar elevii pot opera cu ele cu mai multă ușurință.

Reconstruirea traseului vizitei cu reactualizarea elementelor observate a acțiunilor practice demonstrative realizate este obligatorie din partea învățătorului care conduce conversația cu elevii. Aceștia participanți activi ai demersului didactic își amintesc cu plăcere de cele întreprinse, iar în sala de clasă vor putea face transferul de la reprezentarea reală din teren la cea abstractă, teoretică a fondului de noțiuni cu care operează manualul și harta.

Întărirea celor spuse de elevi cu ajutorul întrebărilor și cu mijloace de învățământ (ilustrații, planșe, desenul pe tablă), ajută la redarea conținutului științific și schematic al lecției pe tablă inclusiv semnele convenționale care redau fondul de noțiuni (elemente și fenomene geografice)

Tematica programei prevăzută în clasa a IV-a pune bazele “alfabetului” geografiei fapt pentru care fiecare lecție impune o mare atenție de realizare a eficienței dorite. Întrucât puterea de abstractizare a elevilor la această vârstă este redusă, se impune ca în cele mai multe activități didactice, să se plece de la contactul cu lumea reală înconjurător pentru a se înțelege pe deplin conținutul științific al noțiunilor, legăturile cauzale dintre componentele geografice. Astfel toate capitolele prevăzute în programă: “Noțiuni de orientare”, “Înfățișarea Pământului”(relief, ape, vegetații, faună) sau “Locul natal” vor fi parcurse cu eficiență și se va atinge scopul final, adică însușirea, înțelegerea și operarea de către elevi cu categoriile de reprezentări și noțiuni geografice esențiale prevăzute în programă. Ele vor constitui baza inițială a conținutului științific al disciplinelor naturii (geografie, biologie, fizică, chimie) pe care se va clădi ulterior etapizat, în fiecare clasă și etape de învățământ elemente noi din ce în ce mai amplificate.

• DRUMEȚIA organizată în vederea comunicării sau dobândirii de noi cunoștințe asigură condițiile necesare efectuării unor lecții cu acest scop. Are multe puncte comune cu forma preliminară întrucât, în mod simultan, se produce în timpul observării însușirilor, caracteristicilor directe și fenomenelor propuse în procesul de dobândire da noi cunoștințe.

De exemplu, într-o drumeție al cărui itinerar urmărește observarea fenomenelor de relief: câmpia, movila, dealul etc., aria de cuprindere a observațiilor se face și asupra

19

microformelor de relief din câmpie: crovuri sau padine, dune de nisip, rocile (luturi, argile, nisipuri etc.) din care este alcătuită câmpia, solurile de diferite culori (predominant brun castaniu, uneori deschis la culoare), precum și plantele naturale și cele cultivate ce domină în câmpie.

În cazul dealurilor, pe lângă elementele esențiale propuse spre studiu: altitudine, rocă, elemnte componente (poale, pantă, culme), vegetație, se observă și procesul de versant (eroziune de către ogașe și torenți, alunecări de teren), deduc o serie de cauze care au contribuit, precum și măsurile ce se impun atât de prevenire cât și de recuperare a acestor terenuri pentru utilizarea agricolă, dar și pentru estetica peisajului. Astfel, în teren, în comparație cu sala de clasă conținutul informativ al lecției are o arie mai vastă de cuprindere a elementelor adiacente care definesc categoria de noțiuni propusă în

studiu; elevii beneficiază de noi cunoștințe deduse și desprinse chiar de ei, ceea ce, ușurează corelarea cauzală a elementelor și fenomenelor în procesul învățării. De exemplu, panta dealului, cu cât este mai abruptă cu atât procesul eroziunii de apele provenite din ploi este mai puternic, atunci când terenul este dezgolit de vegetație prin tăierea pădurii, prin pășunat excesiv sau dacă arăturile se fac de-a lungul pantei.

• DRUMEȚIA finală se organizează după încheierea predării unei teme sau unui capitol, cu scopul de a consolida și fixa cunoștințele, priceperile și deprinderile, de a aplica în practică cele învățate în lecție, de a ilustra și exemplifica în mod concret achizițiile. De exemplu, după predarea capitolului “Înfățișarea Pământului”, se stabilește itinerarul în care să cuprindă cât mai multe elemente de relief: câmpie, porțiuni de dune de nisip sau crovuri, luncă în sectoarele unde se află mici plaje, grinduri, movilă, deal, depresiuni sau, în ținuturi montane un loc accesibil pe munte unde să fie un orizont larg de observare. Ca obiective se pot stabili: orientarea în teren prin aflarea punctelor cardinale și intercardinale, a poziționării diferitelor obiecte față de acestea cu ajutorul busolei, recunoașterea altor mijloace de orientare din teren (mușchiul copacilor, mușuroaiele de cârtiță etc.). La munte, cu altitudini mai joase, versanții cu expoziție nordică mai umbriți și mai răcoroși, vor fi acoperiți mai mult cu păduri de conifere și fag în comparație cu cei sudici, însoriți pe care vor alterna sau domina pajiști și păduri de foioase.

Alte obiective de recunoaștere vor fi: formele de relief, vegetația naturală sau cultivată cu tipuri de culturi specifice formelor de relief și solurilor din zonă sau alte utilizări ale terenului sau de poluare (uneori și prin aruncarea la întâmplare a gunoaielor din gospodării atât în preajma satelor cât și a orașelor). Prin observație, consersație și dezbatere

20

în teren a mai multor problematici deja învățate se vor consolida generalizări și se vor face

înțelese legăturile cauzale între componentele mediului și chiar un complex teritorial din zonă.

21

VIZITA GEOGRAFICĂ

Constituie o acțiune cu caracter instructiv-educativ de deplasare pentru a cunoaște la fața locului o localitate, o instituție, pentru a observa cu atenție exponentele unui muzeu, monument istoric, o rezervație naturală.

Vizita se organizează, fie în localitatea natală, fie la unul din obiectivele înscrise pe traseul unei excursii.

Înainte de deplasarea cu elevii la locul vizitei, învățătorul trebuie să parcurgă aceleași etape:

-documentarea asupra locului vizitei;

-stabilirea scopului și a obiectivelor urmărite;

-vizitarea în prealabil de câtre învățător în unitatea care va fi vizitată pentru a se comunica data și ora sosirii grupului, numărul de elevi și vârsta acestora și a scopului urmărit;
-colaborarea cu administrația unității de vizitat pentru desemnarea unor persoane competente care să îndeplinească rolul de ghid și posibilitatea de a cerceta mai amănunțit un anumit sector, de a se efectua unele demonstrații pentru a satisface curiozitatea copiilor prezentând lucruri interesante care să le capteze atenția și de a obține dacă dacă este posibil, unele eșantioane sau materiale documentare pentru completare colecției școlii;

-desfășurarea vizitei propuse;

-evaluarea rezultatelor vizitei.

De exemplu se pot desfășura vizite la o întreprindere de morărit și panificație,la o gură de mină, la o hidrocentrală, o fabrică de zahăr sau produse lactate, sere de legume și flori.

În cadrul evaluării datele culese pot fi folosite la explicarea unor lecții despre ramurile industriale sau agriculturii județului și a țării noastre.

Vizitele geografice folosite ca lecții au mare importanță în instruirea și educarea elevilor, dar și în orientarea profesională a acestora pentru viitor.

22

EXCURSIA GEOGRAFICĂ

Este cunoscută importanța și valoarea instructiv-educativă a excursiilor geografice, ce contribuie la dezvoltarea simțului de observație al elevilor, a interesului pentru studiul geografiei țării și a capacității de înțelegere a realității înconjurătoare.

Prin imaginea de ansamblu asupra componentelor mediului înconjurător, contribuie de asemenea la lărgirea orizontului geografic al elevilor, întregesc efectul instructiv-educativ al activităților didactice și realizează legătura dinre teorie și practică. Nu numai că ajută la consolidarea cunoștințelor geografice, botanice sau zoologice predate în clasă, dar anticipează intuirea, cunoașterea generală a elementelor mediului ușurând succesul învățării.

Prin lecțiile-excursie se asigură stimularea dorinței de curiozitate de a descoperi noi fenomene și elemente pe mai multe itinerarii stârnindu-se dorința de călătorie în scopul cunoașterii frumuseților țării noastre.

Pe plan afectiv, prin excursile cu elevii se realizează sentimente de prețuire și atașament față de frumusețile naturale ale țării, dar și față de realizările economice ale poporului român, a istoriei sale, contribuind la educație și nu în ultimul rând, la crearea unui suport informativ-educativ pe plan ecologic pentru protecția mediului înconjurător.

Prin excursiile școlare se dezvoltă spiritul de prietenie, de colectiv, de voință, disciplină, inițiativă, precum și desprinderi, proceduri gospodărești de la vârsta mică fiindu-le folositoare în viață.

Din punct de vedere didactic, excursiile pot fi: preliminare și finale; iar în funcție de conținutul obiectivelor propuse excursiile pot fi:

excursie pentru cunoașterea comportamentelor naturale ale peisajului geografic.

Excursii pentru cunoașterea anumitor obiective social-economice și culturale din peisajul geografic.

Excursii cu obiective fixe pe itinerarii mai mari (ca distanță și timp).

Efectuarea excursiei geografice impune cadrului didactic o mare răspundere atât privitor la conținut, la scopul urmărit, la alegerea perioadei corespuzătoare a modului de 24

desfășurare și de finalizare. Ea trebuie bine pregătită după un plan care cuprinde trei etape:

-etapa de organizare;

-etapa de desfășurare a excursiei școlare;

etapa de evaluare a excursiei la reîntoarcerea în școală.

23

1.Prima etapă constă în pregătirea teoretică a excursiei:

-Se stabilește tematica și obiectivele pedagogice oncretizate cu cele reale din teren;

-Se stabilește itinerarul care să cuprindă cele mai reprezentative obiective parcurse în lecțiile de la clasă (într-un semestru, la sfârșitul sau începutul noului an școlar): elemente de relief, de roci, de climă și topoclimat care se răsfrânge în zonarea vegetației și faunei precum și în elemente de activitate umană; la acestea se adaugă elemente de hidrografie (izvoare, pâraie, râuri, afluenți, confluențe, gură de vărsare, baraje, lacuri de acumulare, lacuri naturale, bălți, mlaștini).

Se specifică obiectivele economice întâlnite pe traseu: mine, cariere, termocentrală, hidrocentrală, combinate chimice, sau de prelucrare a lemnului și a materialelor de construcții, sau peisaje agricole specifice pe zona de câmpie, dealuri subcarpatice sau la munte, amenajări de îmbunătățiri funciare sau baze turistice etc.

La acestea se adaugă obiective de interes social-istoric și cultural (locuri istorice, cetăți, castele, muzee, case memoriale, mănăstiri, elemente de etnografiei și folclor etc.) obiceiuri și folclor. Ele constituie un suport de abordare intredisciplinară care se regăsesc în conținutul programelor și manualelor școlare ca și în literatura de specialitate;

Se întocmește și se propune scopul activităților din lecția-excursie (informativ și educativ);

Se stabilesc punctele de aplicație practică prin popasuri la fața locului: orientări cu harta după punctele cardinale și cu busola, raportarea semnelor convenționale la obiectivele din teren; observații asupra calității apelor (după aspectul fizic de suprafață), asupra reliefului; se întreprinde acțiunea de colectare a rocilor principale (granit, bazalt, andezit, șist cristalin, marmură, calcar, gresie); colecții de semințe și fructe rezistente, elemente de fosile, colecții de ilustrate, pliante etc.

Se realizează o bună documentație bibliografică înainte de orice desfășurare a unei activități dadactice, pentru că principalul coordonator-ghid rămâne învățătorul; el se poate completa și de ghizii din diferite zone sau cei profesioniști de la muzee care au rolul lor de a împrospăta mesajul instructiv-educativ al excursiei;

Se analizează costul excursiei după distanța parcursă, mijlocul de transport, posibilitatea de cazare și masa servită;

după întocmirea dosarului cu harta itinerarului, se face adresa necesară către agenția turistică, se iau aprobările (de la școală, inspectoratul școlar, instituții

24

unde sunt interzise a se vizita), și se informează părinții elevilor cărora li se prezintă și tot planul excursiei și se înștiințează părinții cu ce sume contribuie, ce trebuie să aibă la ei etc.;

urmează pregătirea elevilor pentru excursie cărora li s eprezintă după hartă itinerarul în mod amănunțit cu toate obiectivele, locurile de popas, localitățile prin care se trece sau se staționează, echipamentul și alimentele necesare, mica trusă medicală, un carnețel de notițe se prelucrează regulamentul excursiei, sarcinile fiecărui elev, din ce grupă face parte, sau este singur în sarcină; apoi se comunică elevilor ziua, ora și locul de întâlnire și înapoiere din excursie (de obicei la școală).

În excursiile de lungă durată 3-4 zile, 5-7 zile, este bine să participe cel puțin două cadre didactice și chiar 1-2 părinți ai elevilor pentru a supraveghea corespunzător pe micii școlari și în general pentru rapiditate în organizare, iar învățătorul să se preocupe mai mult de sarcină didactică de ghid al acțiunilor propuse.

se pregătește un scurt program artistic care poate fi prezentat fie la muzeu sau casă memorială, loc istoric, sau chiar la restaurantul sau cantina unde se servesc masa. Pe parcursul excursiei, se pot cânta la microfon muzică ușoară, populară, se spun snoave, ghicitori, proverbe, zicători, se citește literatură umoristică scurtă, se prezintă după un îndrumător geografic zona respectivă etc.;

echipa de organizare trebuie să aibă în grijă să pregătească din timp toate

materialele necesare în excursie: lăzi pentru depozitarea rocilor, a florilor și

ierburilor perene, a fluturilor, insectelor; harta țării pliant, busolă (cel puțin 2-3 ), aparat de fotografiat sau chiar video cameră etc.

1. Etapa a doua – desfășurarea excursiei școlare:

elevii incluși pe tabelul de participare în excursie (învățătorii și părinții care participă în excursie) se întâlnesc la școală potrivit datei și orei fixate și anunțate și se face prezența;

se verifică echipamentul și ustensile necesare; se insistă pe disciplină care trebuie să o respecte fiecare excursionist pentru evitarea unor accidente; pentru notarea pe carnețelul fiecărui elev locurile parcurse și ceea ce se vizitează și se observă; fotoreporterilor li se trasează sarcina să tragă imagini pe tot parcursul traseului excursiei și să fotografieze numai ce este permis (în zonele militare nu se fotografiază);

urmează apoi deplasarea pe itinerarul stabilit, iar cadrul didactic de la microfonul

25

autocarului va reaminti itinerarul ce trebuie parcurs și locurile de popas. (Se atrage atenția elevilor să păstreze curățenia în autocar, nimeni nu mănâncă doar atunci când se anunță că vor face un popas și vor servi o gustare); se atrage atenția ca elevul sau eleva care i se face rău, să anunțe din timp ghidul excursiei pentru a se opri și a lua măsurile de protecție și ocrotire.

Ghidul începe să explice la microfon formele de relief prin care se trece cu autocarul, apele, vegetația, așezările (fabrici, uzine, intreprinderi). În locurile reprezentative de popas pot fi analizate în detaliu: poalele versantului, panta, culmea, vârful, modul de utilizare (pășune, fânețe, plantație pomicolă sau viticolă, pădure, așezări); într-un afloriment geologic (o deschdere naturală rezultată în urma unei alunecări de teren, eroziune numită râpă) se poate analiza modul de alcătuire, tipurile de roci și dispunerea lor uneori chiar urme de fosile (cărbuni, cochilii de animale) care constituie autentice dovezi despre formarea reliefului țării în decursul timpului geologic. Se pot recolta eșantioane de roci cu urme de fosile și însoțite de etichete informative asupra locului de unde s-au găsit, denumirea lor și chiar cu numele elevilor și depuse în colecția clasei și a școlii cuveritabile mijloace informative în lecții.

La fel se procedează cu rezervații asupra elementelor de vegetație (tipurile esențiale de arbori și arbuști sau plante ierboase) care se diferențiază în etaje de vegetație potrivit treptelor de relief și respectiv de climă. Se prezintă obiectivele economice și istorico – culturale, se fac vizite cu explicații de la ghizii respectivi, se iau notițe și ilustrații cu pliante informative se fotografiază ceea ce este permis sau se prinde pe pelicula camerei de luat vederi.

În locurile de popas se pot realiza și scurte jocuri distractive, se pot prezenta scurte programe artistice, cântece populare și muzică ușoară, elemente care aduc destindere, bună dispoziție, consolidează prietenii și amintiri trainice despre locurile vizitate.

2. A treia etapă – la școală, în sala de clasă unde are loc evaluarea excursiei:

se reconstituie traseul parcurs pe zile și obiective de informații culese de elevi;

se pun întrebări de învățător: pe unde am trecut, ce-am văzut, ce obiective ați vizitat; ce v-a plăcut mai mult și ce nu v-a plăcut și de ce?

apoi se trece la urmărirea pe harta fizică a țării pe care s-a desfășurat excursia, cu un șnur de culoare vie și cu fotografii; se ordonează eșantioane de roci, fosile, semințe, fructe, ramuri de arbori (stejar, fag, molid, prad); dacă este posibil se proiectează video caseta;

se poate realiza în clasă (sau pe coridorul din fața clasei) panoul informativ sau o gazetă periodică de perete care să ilustreze întreaga excursie, care să cuprindă:

26

itinerarul, durata, obiectivele principale și fotografiile realizate în excursie, ilustrațiile care vădesc tot traseul parcurs, fotografii în grup de elevi cu scop ilustrativ, dar și educativ sau de popularizare a acțiunii pentru trezirea interesului elevilor pentru geografie; pentru cunoșterea țării, excursia constituind totodată un mijloc important de călire a organismului și de unitate a colectivului;

o altă formă de evaluare constă în organizarea concursului pe grupe de elevi după tema “Cine a reținut cel mai corect locurile vizitate”, iar câștigătorilor, ca premii li se poate oferi un mic album cu ilustrare și fotografii despre cele 28

văzute în excursie. Sau se pot elabora tematici (cu conținut geografic, istoric,

literar, portul popular, obiceiuri și activități meșteșugărești specifice unor zone etc.), subiecte necesare pentru lecțiile de compunere în care elevii își pot manifesta expresia creativă a impresiilor și amintirilor plăcute (sau neplăcute) din excursie.

27

PREZENTARE GEOGRAFICĂ A

COMUNEI RĂȘINARI

Coordonate istorice

Cea mai veche atestare documentară a satului datează din anul 1204. Este un act prin care regele Emeric îl scutește pe Ioan Latinul din “villa Riuetel” de impozite, ca răsplată pentru serviciile lui, acordându-i în același timp unele privilegii nobilare.

Victor Păcală, autorul monografiei crede că Riuetel (Ruetel, Rothel, sau Roschel cum apare în alte documente este o deformare săsească a numelui RÂUȘOR, pe care l-ar fi purtat inițial satul. Locuitorii s-ar fi numit “râușoreni” simplificându-se apoi denumirea în “rușorari” apoi “rușonari” și printr-o etimologie populară după rășină în “rășinari” (mai ales că negustoreau cu rășină), nume care ar fi trecut și asupra așezării lor.

Rășinariul, așezare românească bogată, are în proprietate 31 de munți, până la granița cu Țara Românească. Teritoriul rășinărean a fost locuit de de populații de crescători de animale și cultivatori ai pământului.

Rășinariul are o istorie a cărei vechime se pierde în negura vremurilor. Primele mărturii ale existenței unei comunități umane datează din preistorie: un fragment de topor din piatră din neolitic, și un mic depozit de bronzuri aparținând Hallstattului timpuriu (sec XII-VIII î.Hr.) descoperit pe Vălari. Astfel de descoperiri s-au făcut și în alt sate mărginene (Boița, Cacova, Tilișca, Orlat, Sibiel) dovedind că spațiul mărginean din care face parte teritoriul rășinărean a fost locuit de populații de crescători de animale și cultivatori ai pământului, continuitatea lor de viață fiind atestată de alte mărturii arheologice din vremea Daciei preromane și a stăpânirii romane în Dacia (106-271 d.Hr.)

Pe cetățuia Rășinariului a fost descoperit un denar din timpul împăratului Hadrian (117-138 d.Hr).

După retragerea administrației romane în sudul Dunării (271 d.Hr.) populația daco-romană din spațiul mărginean a continuat să trăiască pe pământul ei, dar a avut de înfruntat, timp de mai multe secole migrațiile unor popoare care au trecut pe aici lăsând urme în toponimie, hidronimie, antroponimie, etc. În cursul acelor vremuri tulburi și extrem de frământate populația daco-romană și-a continuat procesul de desăvârșire a romanizării, astfel încât în secolele IX-X se poate vorbi de populația

28

Spre sfârșitul mileniului I, Valea Cibinului împreună cu depresiunile Săliște-Rășinari,

Apold-Miercurea, Cisnădie-Turnu Roșu, alcătuia o regiune de obști sătești conduse de juzi. Sașii aduși în zonă de regele maghiar Geza al II lea (1141-1162) din diverse regiuni ale Germaniei în calitate de oaspeți au găsit la venirea lor comunități românești bine închegate care au constituit baza demografică a satelor mărginene menționate în documente în se XIV, XV, XVI.

Nucleul așezării rășinărene l-a constituit obștea românească existentă aici încă din sec IX-XI, însă cu privire la prima atestare documentară părerile specialiștilor sunt diferite: Victor Păcală identifică Rășinariul cu Villa Riutel menționată în diploma din 1204 acordată de regele Emeric lui Ioan Latinul (Johannes Latinus). După alte opinii Villa Riutel ar fi putut fi Cisnădia sau Rucărul din Țara Oltului.

Coriolan Suciu reține ca dată a primei atestări documentare anul 1488 când satul este denumit Stederdorf, alte mențiuni datând din 1492, 1494, 1495 (Steterdorf, Stederdorf), 1496 (Roscheneyra), 1506 (Roszinar), 1507 (Rodchynar).

Câteva date indirecte pot demonstra că satul exista cu mult înainte de data consemnată de Coriolan Suciu: la 1383 domnitorul muntean Radu I (1377-1384) făcea o donație bisericii Cuvioasa Paraschiva iar cneazul rășinărean Cândea participa la Cristian la semnarea unei înțelegeri care punea capăt răzvrătirii românilor din satele sibiene împotriva abuzurilor sașilor (1382).

Până la înglobarea în scaunul Sibiului (sec XV) satul a fost liber, regesc, locuitorii bucurându-se de toate drepturile naturale moștenite din moși-strămoși.

Comunitatea era condusă după obiceiul pământului de dregători aleși și de “oameni buni și bătrâni” (40 la număr care alcătuiau “cinstitul scaun de lege”). În fruntea comunității stătea cnezul (jude) ajutat de vornici și pristavi. Plăieșii conduși de vătafi străjuiau plaiurile și trecătorile munților. Locuitorii plăteau fiscului darea pământului (terragium) și în calitate de “servientes castri” îndeplineau și rolul de păzitori ai graniței de sud, utilizând cetatea medievală construită pe dealul “Cetățuia”(704 m. altitudine) ce făcea parte dintr-un sistem de cetăți regale care se întindea din Țara Făgărașului până în Valea Sebeșului.

În condițiile înglobări statului în scaunul Sibiului locuitorii și-au păstrat vechile libertăți și drepturi ale unei comunități libere, dar au intervenit două schimbări: dările le plăteau împreună cu sașii, iar apelul la hotărârile cneazului se adresa Sfatului Sibian. Li s-a luat și atribuția de păzitori ai hotarului care a fost trecută în seama unor plăieși puși de sibieni și plătiți din bugetul orașului. Dările au crescut foarte mult: 40 florini în 1494, 75 florini în 1496, 90 florini în 1498.

29

În secolele XV-XVI Rășinariul făcea parte alături de alte 31 de sate din Mărginime, Țara Făgărașului, Valea Hârtibaciului, Târnave,, din domeniile orașului Sibiu care a impus locuitorilor obligații în muncă, în natură și bani.

Gradul de aservire a rășinărenilor față de Sibiu a fost stabilit în 1541 prin Statutele Sibiului, conform cărora primarul Sibiului a pretins cincizecimea oilor și porcilor; lui i se rezerva 3 munți dintre cei 23 ai comunei (împreună cu pădurile) și dreptul cășăritului, de la fiecare turmă de oi primea un caș și un berbec.

În secolul al XVI-lea tendințele oficialilor sibieni de aservire a rășinărenilor s-au accentuat, Magistratul sibian începând răpirea treptată a drepturilor și libertăților locuitorilor satului. O încercare de oprire a acestor abuzuri s-a făcut prin încheierea unei înțelegeri în 1631, dar rezultatele n-au fost cele dorite. La sfârșitul secolului al XVII-lea aristocrația sibiană și-a manifestat tot mai fățiș intenția de a-i aduce pe rășinăreni într-o stare cât mai apropiată de iobăgie, prin acțiuni din ce în ce mai dure.

Cele mai grave atingeri ale drepturilor strămoșești au fost aduse la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. În 1698 prin noile statute le-au fost răpite drepturi fundamentale străvechi: de a ține moară și vornițe, de pescuit și crâsmărit, li s-a știrbit grav puterea judecătorească, au fost supuși la robote și reduși la condiția de coloni pe pământul orașului. Li s-au răpit terenurile agricole din Luncă, și Căliniș, teritoriul dintre Șanta și Izvor a fost trecut în proprietatea celor 7 juzi, li s-a răpit Dumbrava, a fost instituită zecimala la fructe , iar arenda pășunatului a fost impusă în bani.

Satul plătea în 1726 dări ce însumau 17,559 florini annual. Rășinărenii erau obligați să presteze munci în folosul orașului la ridicarea întăriturilor, săparea șanțurilor,

transportul lemnelor de foc, cioplirea bârnelor și pietrei, iar obligațiile către primar sporeau fără încetare.

Împotriva acestor abuzuri și atentate la drepturile și libertățile străbune rășinărenii au luptat, au refuzat achitarea dărilor în bani sau natură, au făcut plângeri către guvernatorul Transilvaniei sau Curtea Imperială prin procese, cel mai lung fiind cel purtat între anii 1735-1786 încheiat prin rescriptul imperial al lui Iosif al II-lea, din 6 noiembrie 1786, prin care satul Rășinari era scos de sub orice stăpânire a orașului Sibiu și declarat sat liber regesc.

În paralel cu luptele sociale pentru apărarea drepturilor și libertăților rășinărenii au mai avut de înfruntat în secolul al XVIII-lea, veacul celor mai dure nedreptăți și suferințe, politica imperială de catolicizare forțată a românilor ortodocși prin Unirea cu biserica Romelia la 1700. Sătenii s-au opus vehement vreme de paste 6 decenii trecerii la religia

30

greco-catolică, apărându-și cu strășnicie credința ortodoxă, au reușit iar satul a devenit

reședința episcopilor ortodocși trimiși de capitala habsburgică să conducă viața religioasă a românilor din Ardeal.

Au mai trecut câteva decenii după obținerea rescriptului imperial până ce justiția habsburgică să-i repună (parțial) în posesia drepturilor și libertăților ce le fuseseră uzurpate.

Din cauza condițiilor sociale și religioase precum și a persecuțiilor îndurate, în secolul al XVIII-lea s-au înregistrat o serie de emigrări de grupuri de rășinăreni în alte părți: au întemeiat cătunele Trainei și Râul Sadului, multe familii s-au stabilit în cătune ale Slimnicului, în comuna Domnești din județul Argeș, și Voineasa în județul Vâlcea.

În secolul al XIX-lea rășinărenii au participat activ la mari evenimente din Transilvania și din Vechiul regat al României.

La 1848 au fost prezenți în număr mare la adunarea de la Blaj (3-5 mai) pe Câmpia Libertății unde s-au proclamat drepturile națiunii române.

Fii ai Rășinariului au luptat ca voluntari în armata română în războiul de Independență din 1877-1878. Au luptat acoperindu-se de glorie la Grivița, Plevna, Vidin. Pentru faptele lor de arme și de eroism dovedite au fost răsplătiți cu medalii și decorații.

Războiul de Independență din 1877-1878 a imprimat satului o activitate intensă

pentru colectarea ajutoarelor pentru răniți. Femeile din Rășinari în frunte cu Judita

Măcelaru s-au organizat în acest sens sub conducerea Comitetului Femeilor Române din Sibiu, iar mulți rășinăreni au trecut munții și s-au înrolat în armata română. În 1916, după retragerea trupelor române au fost arestați vreo 30 de rășinăreni, în frunte cu Aurelia Goga, pentru “pactizare cu inamicul și înaltă trădare”. Numeroși intelectuali în frunte cu Octavian Goga trec Carpații pentru a desfășura o intensă activitate în favoarea Unirii. 296 de rășinăreni au semnat listele de adeziune la Marea Unire de la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918.

1.AȘEZARE:

Rășinariul se întinde la poale de Carpați, la contactul munților Cindrel cu depresiunea Sibiului 1573 m altitudine pe coordonatele geografice 45040 latitudine nordică și 41043 longitudine estică. Se învecinează cu orașul Sibiu la NE, cu comunele: Poplaca la NV, Gura Râului la V, Râul Sadului la S și satul Cisnădioara la E.

Vatra sa dispune de un teren cu o configurație variată, ocupă 330 ha și are o formă tentaculară, înghesuită. Satul este o așezare puternic aglomerată, de tip îngrămădit cu două brațe lungi constituite de Râul Caselor și Ștează, de-a lungul cărora se află două străzi mari din care se desprind numeroase ulițe.

31

În anul 2000 satul avea 1870 de gospodării care erau amplasate pe 47 de străzi și ulițe care leagă arterele principale, cele mai multe înguste și șerpuite, situate adeseori în pantă.

Cu excepția străzilor: Octavian Goga (pavată cu piatră cubică) și Andrei Șaguna, Ilarie Mitrea, Barcianu și Ștează – asfaltate; celelalte sunt pietruite cu piatră de râu.

Satul dispune de o rețea de apă curentă realizată în 1964 și extinsă în 1973, de electricitate beneficiază încă din anii 1921-1922.

Rășinariul zilelor noastre se înfățișează ca o așezare cu puternice atribute de urbanizare.

Rășinariul beneficiază de un cadru geografic minunat oferit de munții care-i aparțin, zona submontană, apele și pădurile înconjurătoare.

Dealurile și munții ce mărginesc comuna fac parte din munții Cibinului.

Structura orografică a munților Rășinariului este stabilită de culmea Cindrelului pe direcția NE-SV și culmea Lotrului sau a Stefleștilor pe direcția E-V.

Din Cindrel (2245 m) se desprinde o culme centrală ce merge spre NE terminându-se în Măgura, dar ramurile ei pe direcția NV-SE se întind până în albiile Cibinului și Râului Sadului, străbătute de afluenții acestora. Rășinariului îi aparțin ramurile din dreapta culmii principale: Iujbea (2125 m), Cânaia (2121 m), Beșinău (1963 m ), Rozdești (1954 m), Bătrâna Mare (1925 m), Șerbănei (1869 m), Oncești (1714 m), Poiana Muncel (1676 m), Bătrâna Mică (1587 m), Cuculeu (1591 m), Nanu (1587 m), Groși (1516 m).

Din culmea Stefleștilor fac parte munții: Negovanul Mare, Negovanul Mic, Conțul Mare și Conțul Mic.

De la Oncești și Cuculeu spre N-E și E culmile străbătute de văi longitudinale și transversale se răsfiră în toate direcțiile sub aspectul unor munți mijlocii cu altitudini sub 1500 m: Bucșa, Dârjani, Ghihan, Tomnatic, Ferega, Bobeș, Dealul Secului, Dealul Plaiului, Dealul Burului, Dealul Scheaului, Lungu, Cioara.

O ramură a muntelui Ghihan coboară spre sat și se termină în Dealul Fraga (800 m) a cărui clină este constituită de Coasta Boacii, Dealul Scheaului și Ganța prezintă deasupra satului coaste foarte repezi: Dealul lui Cosma și Cetățuia.

CĂI DE ACCES:

Cea mai importantă cale de acces este șoseaua Sibiu-Păltiniș. Cea mai apropiată gară de localitate este gara Sibiu. O altă cale de acces este linia de tramvai care leagă Sibiul de Rășinari.

Aeroportul cel mai apropiat este cel sibian situat la 17 km N de Rășinari.

Satul este legat de celelalte localități prin drumuri de mai mică importanță.

32

2.RELIEFUL:

Pe teritoriul comunei Rășinari se întâlnesc două mari unități cu structură geologică diferită:

– unitatea montană, ridicată în urma mișcărilor de ridicare (orogeneza alpină) din roci cristaline;

– unitatea depresionară alcătuită din roci sedimentare.

Principalele roci care se pot observa în apropierea Rășinariului sunt: șisturi cristaline micacee și argiloase, șisturi coartoase, șisturi cloritoase, granituri macrogranulos calcarul în cantități mai mici.

Munții din apropierea Rășinariului conțin diferite metale în diferite minereuri: limolit, arsenopirita, dar în cantități mai reduse. În albia râului Șteaza se găsesc mari cantități de aluviuni grosiere (nisipuri, pietrișuri) exploatate pe plan local.

3.SOLURILE

Corespunzător condițiilor oro-fito-climatice atât de variate, pe teritoriul aparținând Rășinariului s-a dezvoltat o gamă foarte largă de soluri din lunca râului Seviș și până pe culmile cele mai înalte ale munților Cindrel. Însă chiar la aceeași altitudine întâlnim o diversitate de soluri, determinate de înclinarea diferită a versanților, de substratul geologic variat, de adâncimea apei freatice și nu în ultimul rând de activitatea antropică. În lunca Sevișului se întâlnesc soluri aluviale-foarte roditoare, iar în zonele mai umede se găsesc lacoviști (soluri umede). Versanții mai înclinați sunt acoperiți de pseudorendzine.

Zona piemontană are un înveliș pedologic evoluat format din soluri brune gălbui de pădure sau soluri podzolite cu profil dezolvat. Pe relieful mai înalt, în pădurea de fag și amestec de fag apar podzolurile argilodiluviale. Pe versanții puternic înclinați și limita superioară a pădurii predomină podzoliile schelitice și litosolurile.

4.CLIMA:

Climă de tip continental – moderată de nuanță central europeană, este cea mai răcoroasă și mai umedă, cu mai puține zile însorite. În timpul anului suflă o serie de vânturi: mai reci și mai violente unele, mai calde și mai secetoase altele: Crivățul (violent, bate mai mult iarna), Vântul Mare (cald, coboară primăvara dinspre Cindrel; dar vara se dezlănțuie uneori sub formă de vijelie), Murășanul, Băltărețul (aduce căldură și ploaie), Austrul (aduce secetă), Guranul și Sorețul (vânturi calde).

33

Iarna începe cam pe la mijlocul lui noiembrie, durata ei este foarte inegală; zăpada însă nu ține prea mult și se topește din cauza vânturilor calde. Lunile ianuarie și februarie sunt lunile cu temperaturi cele mai scăzute și cu ger excesiv, câteodată mai ninge în martie și foarte rar în aprilie. Temperatura începe să crească în a doua jumătate a lunii aprilie

Temperatura medie anuală oscilează între 5 și 7 grade pe culmile mai înalte. Temperaturile medii ale lunii iulie sunt 17 grade. Ultimul îngheț se înregistrează în prima decadă a lunii mai, iar primul îngheț în ultima decadă a lunii septembrie. Durata medie a intervalului fără îngheț este de 170 de zile.

Rășinariul are ploi puține în timpul iernii și ploi abundente în timpul verii, jumătate din cantitatea de apă de peste un an se obține vara și primăvara. Cea mai mică valoare lunară se înregistrează în luna februarie, de unde crește treptat până în iunie, care este luna cea mai ploioasă.

Ploile de vară și primăvară vin uneori pe neașteptate cu grindină și răceală, ce se simt mai ales în regiunile mai ridicate.

5.APELE:

Este constituită în principal de râul Steaza (izvorât din NE munților Oncești) numit mai demult Valea Călugărilor (14 km lungime) și Râul Caselor (11 km) numit Sibișel pe cursul superior, izvorât din Apa Cumpănită, platforma Gornovița, la NE de Ghihan.

Șteaza primește ca afluenți Valea Șantei cu Săntița izvorâtă din Poiana Lupilor; Valea Izvorului în care se varsă Valea Feregii (din stânga) și Valea Ploscarilor; Valea Burului și Valea Strâmbului.

Râul Caselor, mult mai bogat în afluenți primește în afara satului Valea Târtavelor, Valea Blidăreilor, Valea Dobrii, pârâul Fâsărel și Valea Coștii, iar în sat Valea Obârșii, Valea lui Ilie, Valea Drăgoții și Valea Sătuțului.

Dincolo de sat, Șteaza și Râul Caselor se împreună dar numai pe o distanță scurtă, despărțindu-se, apoi, din nou: unul sub numele de Seviș, se îndreaptă spre NE pentru a se

vărsa în Cibin, iar altul își continuă drumul spre Sibiu.

6.FLORA ȘI FAUNA:

Întinderea și conformația terenului precum și diferite zone climatice care se succed, oferă condițiile cele mai prielnice unei flore bogate și variate. Vegetația înfluențată de relief este etajată pe marile trepte morfologice.

34

În zona piemonturilor, la 500-600 m se întinde pădurea de stejar, la 700-1000 m pădurea de fag, între 1000-1900 m urcă pădurea de conifere. Dincolo de 1900 m se întinde vegetația alpină.

Fauna este una dintre cele mai bogate și mai variate. Deosebit de regiunea câmpeană, cu specii relativ destul de numeroase, pe culmile și poienile munților, prin râuri și bălți, prin desiș de codrii, sub învelișul de frunze, în pământul negru al pământurilor seculare se adăpostește o mare lume de ființe de la cele mai mici și până la speciile cele mai puternice și mai sălbatice. Dintre păsări putem aminti: prundarașul de munte, specie arctică, care are aici punct de cuibărit, considerat cel mai sudic loc din Europa.

Pe teritoriul așezării este “Rezervația naturală-Iezerele Cindrelului” întinsă pe o suprafață de 45 km, care cuprinde vârful Cindrel, platoul Frumoasa, căldările glaciare ale celor două iezere, coborând până la 1750 m. Flora și fauna rezervației prezintă un mare interes științific dar și turistic.

7.OBIECTIVE TURISTICE:

BISERICA VECHE cu hramul “CUVIOASA PARASCHIVA” a fost construită în anii 1725-1758 în stil bizantin, în locul unei vechi biserici din lemn.

Se compune din tindă (deschisă prin trei arcade semirotunde), deasupra căreia se înalță turnul; are pronaos și naos în formă de cruce grecească (brațe egale) alcătuită din patru arce pe care se sprijină cupola sferică și altarul. În fața altarului se află cripta ce adăpostește osemintele episcopului Ghedeon Nichitici.

Accesul în biserică se face prin ușa aflată pe axul construcției iar în clopotniță se

ajunge pe scara situată în afară pe partea sud estică.

Pictarea bisericii a fost realizată în mai multe etape, a fost finalizată abia în 1795 de Ioan Pop Grigorovic și Ioan Kiss cu participarea zugravilor localnici.

Turnul, înălțat în 1789 de Mihai Belzinger, în care s-a montat ceas în 1795. El adăpostește trei clopote.

Vechea pictură a bisericii din secolul al XVIII-lea a fost restaurată între anii 1984-1986 și 1993-1996.

35

BISERICA “SFÂNTA TREIME” a fost construită între anii 1801-1814, din donația bănească a ctitorului Ioan Bungărzan precum și din donațiile credincioșilor localnici și ale unor personalități de peste munți.

Biserica a fost sfințită la 12 septembrie 1815 de către episcopul ortodox Vasile Moga.

Are forma unei bazilici alungite cu două abside laterale, altar semirotund și clopotniță ridicată deasupra tindei. Exteriorul este conceput în stilul Renașterii târzii cu capiteluri dorice.

Pictura murală actuală, în frescă a fost executată în perioada iunie 1966-octombrie 1973 de pictorul bucureștean Nicolae Stoica.

BISERICA “SFÂNTUL ILIE” a fost ridicată în 1938 (în perioada iunie 196) pentru comunitatea greco-catolică pe locul unei bisericuțe din lemn. A fost construită din piatră și cărămidă cu excepția turnului, inițial din lemn, înlocuit în 1932 cu un turn de zid. A fost pictată între anii 1997-2000 de maica Viorica Crețu din Rășinari.

MAUSOLEUL LUI ANDREI ȘAGUNA

Marele arhiereu Andrei Șaguna, restauratorul Mitropoliei ortodoxe a Ardealului, decedat la 16/29 iunie 1873, a fost înmormântat la dorința sa în cimitirul Rășinariului, lângă Biserica “Sfânta Treime”.

Mausoleul, ridicat în 1877 după îndrumările lăsate de însuși Andrei Șaguna, a fost sfințit la 18 iunie 1878 de mitropolitul Miron. Este zidit din piatră și acoperit cu tablă

zincată. Poartă inscripția: “Arhiepiscopului și Mitropolitului Marelui Andreiu, născut în 20 decembrie 1808, mort la 16 iunie 1873 în etern recunoscătoare”. Mausoleul este străjuit la intrare de doi lei din bronz realizați de sculptorul Sandor Liuba, iar în interior adăpostește mormântul marcat printr-o placă de marmură, la căpătâi cu o cruce și cu bustul în bronz al Mitropolitului executat de sculptorul Fr. Storock.

CASA EPISCOPALĂ

Este o casă tradițională construită în 1710 din lemn pe soclu înalt de piatră și acoperiș în două pante de șisă. Ea a servit ca reședință a episcopilor ortodoxi ai Ardealului din secolul al XVIII-lea: Dionisie Novacovici, Sofronie Chirilovici, Ghedeon Nichitici, și Gherasim Adamovici, și ca sediu al protopopiatului Rășinariului de care aparțineau parohiile: Râul Sadului, Boița, Poplaca, Sadu, Bungard, Tălmăcel și Turnu Roșu.

36

A fost restaurată în 1989 și din anul 2000 funcționează aici un muzeu deschis în prezența episcopului Visarion Rășinăreanul. Preocupări pentru conservarea valorilor culturale deosebite s-au înregistrat încă din 1909 când se hotărâse organizarea unui muzeu bisericesc.

Primele obiecte din colecție au fost adunate de Ion Lungu, mult mai târziu preotul paroh Nicolae Jianu a îmbogățit substanțial colecția și a organizat expoziția.

Muzeul cuprinde numeroase valori ale istoriei și culturii locale: documente, cărți bisericești din secolele XVII-XX, icoane pictate pe lemn și sticlă realizate de meșteri locali, obiecte de cult. Tinda casei episcopale este rezervată expunerii icoanelor pe sticlă pictate în zilele noastre de copiii din sat îndrumați de preotul Nicolae Jianu.

MUZEUL ETNOGRAFIC SĂTESC

A fost înființat în anul 1951, sub denumirea de muzeu, ca urmare a unei circulare emanate de la nivel guvernamental care dispunea organizarea de muzee sătești în centre rurale mai importante. Este al doilea ca vechime în rețeaua muzeistică rurală a județului Sibiu.

Fondul inițial al patrimoniului l-a format colecția de etnografie și artă populară adunată de învățătoarea Viorica Frățilă, la care s-au adăugat piese de la muzeul bisericesc.

Organizarea și funcționarea noii instituții muzeale, găzduită în casa familiei Barcianu, au fost încredințate localnicei Zoe Muțiu, care a transformat misiunea primită într-un crez al vieții ei, reușind să îmbogățească patrimoniul cu obiecte de mare valoare artistică și istorică primite de la 141 de donatori.

Inițial expoziția avea două săli destinate științelor naturale (fluturi, roci, insecte, păsări, plante din fauna și flora locală), în alte patru fiind expuse piesele de etnografie și artă populară. Cu concursul specialiștilor de la Muzeul Brukental, expoziția a fost reorganizată pe baze muzeografice științifice în 1972. Ea oferă o imagine completă asupra specificului rășinărean în ocupații (agricultura, păstoritul), meșteșuguri, industrii casnice, arta populară prin unelte, instalații țărănești, țesături de casă, piese de port popular, ceramică, icoane. Între piesele rare și valoroase se remarcă un plug de lemn, o râșniță de cereale, stâlpi de privar, un teasc de fructe și de său, o sobă de teracotă datată din 1789.

37

CĂMINUL CULTURAL

A fost construit din inițiativa asociației “Căminul cultural”, după proiectul întocmit de arhitectul Alfred Vincez. În 1926 au fost săpate șanțurile și s-a turnat fundația iar în anul următor a început înălțarea edificiului a cărui finalizare s-a încheiat abia în 1940 odată cu construirea bibliotecii și a sălii mici. Pentru finanțarea lucrărilor a fost nevoie de un împrumut la Banca Andreiană din Rășinari, garantat de averile lor de 16 săteni: preoții Emilian Cioran și Maniu Lungu, dr. Ioan Bucur, înv. Eugen Crăciun, Iacob Ciuceanu, Ioan Lungu, Bucur Hurdubelea, etc.

Clădirea a fost trecută în proprietatea Primăriei la 17 octombrie 1938.

MONUMENTUL EROILOR

A fost ridicat între anii 1990-1995 au fonduri bănești provenite din donații ale locuitorilor, ale rășinărenilor stabiliți în alte orașe ale țării, ale unor instituții precum Primăria, Căminul Cultural, Biserica, Cooperativa de Credit “Visarion Roman”, Cooperativa de Consum, Cooperativa Textila și ale asociației locale a veteranilor de război. Este închinat celor căzuți pe câmpurile de bătălie pentru libertatea și independența țării, fiind menit să aducă mereu aminte noilor generații de sacrificiul suprem al eroilor satului.

Ceremonia de sfințire a monumentului s-a săvârșit în ziua de “Înălțare” în anul 1995 (1 iunie) consacrată drept zi națională a eroilor.

La baza coloanei este montată o placă mare în care sunt încastrate 7 plăci de marmură pe care au fost înscrise numele eroilor rășinăreni căzuți la 1877 (războiul de Independență a României), în cele două războaie mondiale (1914-1918, 1939-1945) și în revoluția anticomunistă din decembrie 1989. Deasupra lor pe o placă încadrată între două cruci se află inscripția: PENTRU PATRIE ȘI LIBERTATE. OMAGIU EROILOR RĂȘINĂRENI CUNOSCUȚI ȘI NECUNOSCUȚI. Pe partea posterioară a marii plăci se găsesc alte două plăci de marmură: una cuprinde o rugăciune pentru sufletele eroilor iar cealaltă un fragment din poezia “Atunci” semnată de Octavian Goga.

CASE MEMORIALE

Complexul memorial “OCTAVIAN GOGA” este alcătuit din două edificii construite la date diferite.

Casa în care s-a născut Octavian Goga în 1881 a fost construită la mijlocul secolului al XVIII-lea de preotul Maniu Isdrailă. Acesta a lăsat-o moștenire fiului său Iacob Isdrailă,

38

iar acesta la rândul său fiului Ioan Isdrailă. Maria, fiica lui Ioan Isdrailă s-a căsătorit cu preotul Bratu, intrând în posesia casei prin moștenire. Fiica lor Aurelia Bratu, căsătorită cu preotul Iosif Goga, a moștenit-o trăind aici până la moartea sa în 1938.

Casa a fost restaurată prin grija strănepoatei poetului, actrița Ilinca Tomoroveanu și a soțului ei, actorul Traian Stănescu.

Pe aici a trecut cândva adolescentul Mihai Eminescu, adus într-o seară, în căruță de preotul Bratu.

Casa Cioran, construită între anii 1864-1865 de Coman Cioran și fiul său Șerban,

a intrat în proprietatea familiei Goga în 1909 prin căsătoria lui Octavian cu fiica lui Partenie Cosma, președintele Băncii, care reușise să devină proprietar al casei ca urmare a neachitării unui împrumut făcut de Șerban Cioran la acea bancă.

Casa EMIL CIORAN construită în 1846 de Iacob Ciuceanu are o arhitectură cu puternice influențe urbane pătrunse la mijlocul secolului al XIX-lea. Aici s-a născut în familia preotului Emilian Cioran, Emil Cioran (1911-1996), filozof român, exponent al moraliștilor pesimiști care a trăit cea mai mare parte a vieții lui la Paris, scriind operele în limba franceză.

Casa ILARIE MITREA, construită în veacul al XIX-lea a aparținut părinților lui Ilarie Mitrea (1842-1904) medic de renume care a călătorit în Australia, Mexic, Indiile Orientale; naturalist și etnograf – amator pasionat, a adus bogate colecții din aceste ținuturi îndepărtate pe care le-a donat muzeului de istorie “Gr. Antipa” din București.

39

CAPITOLUL IV

EDUCAȚIA PENTRU OCROTIREA MEDIULUI GEOGRAFIC

Necesitatea educației ecologice

Ideea unei educații relative la mediu s-a răspândit la începutul anilor 70, mulțumită conștientizării pericolelor ce amenință umanitatea și patrimoniul său natural.

Conferința Națiunilor Unite asupra mediului înconjurător, organizată la Stockkolm în 1972, atrăgea atenția asupra caracterului prioritar al problemelor ecologice. Protecția mediului și dezvoltarea economică au fost considerate preocupări complementare, sărăcia fiind una dintre cauzele principale ale distrugerii mediului. Conferința interguvernamentală desfășurată sub egida UNESCO la Tbilisi, în 1977, preciza sensul educației la mediu: “Educația relativă la mediu trebuie, înainte de toate, să urmărească dezvoltarea gradului de conștiință și a simțului responsabilității tuturor oamenilor față de mediu și problemele sale. Oamenii trebuie să dobândească atitudinile, cunoștințele, motivația, angajarea și instrumentele necesare pentru a acționa, individual șă în colectiv, în vederea soluționării problemelor actuale și prevenirii apariției unor noi probleme”. Ultimele două decenii au fost marcate de evenimente care au atras atenția asupra relației dintre problemele mediului și cele de natură economică, socială, politică. În cea de-a XXV-a Conferință generală, în 1989 directorul general UNESCO a atras atenția asupra acestor interdependențe, arătând că bătălia pentru mediu va fi câștigată numai în măsura în care va fi fundamentată pe o nouă etică a

• strategia “radical pozitivă” de soluționare a problemelor privind raportul om-natură sau optimismul necritic, expresie a ambiției și presupusei omnipotențe umane: amenințarea cu dispariția a mii de specii de plante și animale nu trebuie să ne îngrijoreze, deoarece ar exista, potrivit acestei strategii posibilitatea înlocuirii totale a naturii de pe Terra cu o biosferă artificială dirijată de tehnosferă și subordonată aceteia;

• ideea că natura infinită are capacități infinite de apărare față de dezechilibrul care o amenință. Într-adevăr precizează G. Văideanu, pădurile Siberiei, ale Amazonului sau pădurile tropicale păreau nesfârșite și inepuizabile, greu de străbătut și de stăpânit; la fel

40

păreau atmosfera și imensele mări și oceane (1996. p 47). Omul mileniului trei are puterea de

a nimici aproape instantaneu o bună parte din specia umană și din biosferă; tehnologiile de vârf îl fac apt de distrugeri masive și ireversibile.

• strategia “radical negativă” de soluționare a problemelor privind raportul om-natură, generate de evoluția tehnologiei: întoarcerea la o civilizație atehnică, bazată pe agricultura tradițională, meșteșuguri, economie domestică.

41

Educația ecologică – o problemă de politică educațională

Poluarea atmosferei, a apei mărilor și oceanelor, a rețelelor hidrografice constituie fenomene având un caracter global; în consecință este necesară o cooperare internațională în problemele ocrotirii naturii, în elaborarea și aplicarea unor strategii globale în domeniu. Doar știința și tehnologia nu pot oferi soluții complete și eficiente pentru problematica mediului. Sunt absolut necesare deciziile politice în materie de gestiune a resurselor Terrei și, în particular măsurile de politică educațională, întrucât în cele mai multe cazuri, mentalitatea, atitudinea față de mediu, stilul nostru de viață s-au transformat în cauze ale dezechilibrelor și chiar ale dezastrelor ecologice. Sunt necesare strategii globale corelate și politici educaționale coerente care să valorifice toți factorii și toate etapele educației într-o strategie eficientă. Din acest motiv, au apărut și s-au dezvoltat organizații naționale și internaționale , guvernamentale și nonguvernamentale, care au ca obiectiv cercetarea stării ecologice și propunerea unor măsuri de prevenire sau soluționare a dezechilibrelor ecologice (UNESCO, UNICEF, Copiii și mediul, etc.).

Una dintre finalitățile educației ecologice este dea a dezvolta simțul responsabilității și solidaritatea între țări și regiuni, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, pentru păstrarea și ameliorarea mediului.

Finalități și obiective ale educației ecologice

Educația ecologică urmărește:

• dezvoltarea conștiinței ecologice, a simțului responsabilității, a solidarității dintre indivizi pentru păstrarea și ameliorarea mediului;

• dezvoltarea capacității de alua decizii, de a identifica și apune în practică soluții pentru prevenirea și rezolvarea problemelor concrete legate de relația individului cu mediul său de viață;

• pregătirea cetățeanului actual și viitor pentru a influența pozitiv deciziile politice, economice și sociale cu privire la mediu;

Câteva dintre obiectivele educației ecologice ar fi:

“alfabetizarea” în materie de mediu; dobândirea cunoștiințelor, a abilităților și atitudinilor pe care fiecare cetățean trebuie să le stăpânească;

conștientizarea diversității și importanței problemelor ecologice ca și a diversității

42

comportamentelor umane care afectează mediul;

înțelegerea corectă a raportului individ-mediu; mediul, precizează G. Văideanu, nu este ceva exterior, ceva ce trebuie cucerit și dominat. Omul descoperă cu surprindere și îngrijorare că mediul nu îi aparține, ci el se integrează în acest ansamblu extrem de complicat, iar viața lui e condiționată de viitorul mediului;

dezvoltarea respectului față de mediu și a responsabilității ca elemente definitorii pentru stilul individual de viață;

analiza critică a problemelor de mediu la scară locală și mondială;

dezvoltarea capacității de a lua decizii care să influențeze pozitiv raportul individ-mediu, etc.

POLUAREA ȘI CONSECINȚELE EI

Poluarea, legată de creșterea populației și dezvoltarea industrială se manifestă prin deteriorarea mediului. Poluarea atmosferică este provocată de emisia de aerosoli industriali (care răcesc atmosfera), deșeuri de combustie, fum și cenuși. Gazul carbonic oprește radiațiile infraroșii și produc încălzirea atmosferei (efectul de seră): în viitor acest fenomen va duce la topirea ghețarelor continentali, și, implicit, la creșterea nivelului Oceanului Planetar. Exploziile nucleare, exploziile bombelor clasice și avioanele supersonice distrug părți din stratul de ozon care în stratosferă, filtrează radiațiile ultraviolete. Utilizarea masivă de îngrășăminte chimice, de pesticide, insecticide, și fungicide devin redurabil de poluante ca efect cumulatic. Lupta împotriva acestora, încă experimentală, poate duce la limitarea recurgerii la substanțe chimice. De asemenea, transportul de produse toxice reprezintă o amenințare serioasă pentru populație, astfel că în numeroase țări acestea sunt foarte strict supravegheate. Îndustriile și consumul de masă rejetează o cantitate enormă de deșeuri nonbiodegradabile sau radioactive, efectele negative asupra mediului putând dura zeci sau sute de ani.

Lupta împotriva poluării reprezintă azi circa 2% din P.I.B-ul Japoniei, una dintre țările cele mai afectate de poluare și transformare radicală a mediului. Programul “Omul și Biosfera”, lansat acum două decenii de UNESCO, are în vedere crearea de rezerve ale biosferei, susceptibile de a limita degradarea și de a menține diversitatea genetică indispensabilă proceselor evoluției și productivității pe termen lung. Au fost create, de

43

asemenea hărți ale mediului, pentru a facilita gestionarea spațiului geografic și pentru a sta la baza studiilor de impact cu privire la construcția de drumuri, uzine, noi spații urbane. Urbanistica s-a dezvoltat puternic, pe baza unor studii legate mai degrabă de mediu decât de arhitectura clasică, numeroase construcții, cartiere noi, vechi zone industriale, adevărate simbioze natură – arhitectură – artă.

Consecințele intervențiilor umane sunt încă puțin cunoscute, însă e clar că pe viitor trebuie avute în cedere mai ales tehnicile non – poluante, utilizarea resurselor energetice inepuizabile și care nu poluează (energia solară, a vânturilor, a mareelor, a valurilor, a curenților oceanici, energia geotermală, etc. dar mai puțin a râurilor și fluviilor datorită impactului nefericit asupra mediului), ca și respectul ce trebuie arătat geosistemului Terra.

Există mai multe tipuri de poluare care pot fi clasificate în două mari categorii:

• după anumite elemente calitative

• după domeniul în care se exercită

Tipuri de poluare după anumite elemente calitative sunt:

poluarea fizică: poluare sonoră, poluare termică, poluare și radiații penetrante;

poluare chimică;

poluare microbiologică;

poluare estetică;

poluare electromagnetică.

După domeniul în care se exercită distingem următoarele tipuri de poluare:

poluarea aerului;

poluarea apei;

poluarea terenurilor, a solurilor;

poluarea și modificarea peisajului;

poluarea și modificarea învelișului biotic.

POLUAREA AERULUI

Poluarea aerului reprezintă introducerea în atmosferă, de către om a unor substanțe care au acțiune nocivă asupra lumii vii și a societății omenești. Poluantul poate fi orice substanță solidă, lichidă sau gazoasă, care introdusă în aer modifică sensibil caracteristicile acestuia.

Principalele surse de poluare ale aerului atmosferic sunt următoarele: industria

energetică, industria siderurgică, metalurgia neferoasă, transporturile (aeriene, rutiere), etc.

44

POLUAREA APELOR

Apele continentale continentale sunt poluante ca urmare a unor activități din domeniul industriei, agriculturii și din spațiile urbane, precum și ca urmare unor accidente tehnologice, apele subterane (freatice și de adâncime) sunt influențate, de asemenea, de poluarea produsă la suprafața terestră. Mările și oceanele sunt poluate atât direct cu substanțe deversate pe suprafața lor, cât și indirect, prin aportul apelor fluviale poluante pe suprafața continentelor.

Principalii poluanți ai oceanelor sunt hidrocarburile, care provin din deversările accidentale sau sistematice ale acestora din zona platformelor de foraj sau din tancurile petroliere.

Efectele formării unei pelicule de hidrocarburi la suprafața oceanului sunt multiple: oprirea oxigenării apei, lumina și căldura sunt absorbite și înmagazinate în pelicula poluantă, se reduc fotosinteza și se diminuează posibilitatea plantelor și a animalelor de a veni în contact direct cu suprafața apei. Pelicula de hidrocarburi încălzește artificial suprafața oceanului.

MODIFICAREA ÎNVELIȘULUI BIOTIC

Și acest act reprezintă o formă de poluare, prin aceea că o serie întreagă de plante și animale sunt foarte mult diminuate și prin aceasta, este diminuată activitatea biotică generală. Despăduririle duc la reducerea producției de biomasă, reducerea biomasei existente, diminuarea cantității de oxigen, eroziunea terenurilor și altele. Fauna este și ea greu încercată. Multe specii de animale au fost distruse sau se găsesc pe cale de dispariție. În aceeași situație se găsește și flora.

POLUAREA ȘI DEGRADAREA SOLULUI

Solurile sunt degradate prin cantitatea de substanțe artificiale incluse în circuitul lor și prin degradarea terenurilor pe care se află situate aceste soluri. Cauzele degradării solului sunt: accelerarea eroziunii de către om, defrișarea pădurilor, desțelenirea unor suprafețe de pășuni, pășunatul excesiv, sărăturarea solurilor, chimizatul nerațional și agrotehnicile rudimentare.

45

RELIEFUL ȘI EROZIUNEA ACCELERATĂ

Accelerarea eroziunii de către om duce la declanșarea unor procese care distrug foarte rapid relieful. Se accelerează astfel procesele de pluviodenudare, ravenare, fenomenul de torențialitate, alunecări de teren.

MODIFICAREA PEISAJELOR

Diferite acțiuni antropice cum ar fi amenajările hidroameliorative, hidroenergetice, exploatările miniere, amplasamentele industriale, defrișările și incendiile, precum și alte fenomenne datorate omului contribuie la modificarea peisajelor foarte frecvent într-un mod negativ. Prin degradarea peisajelor are loc o sărăcire estetică a acestora.

46

METODE DE COMBATERE A POLUĂRII ȘI PROTECȚIA MEDIULUI GEOGRAFIC ÎN ROMÂNIA

Elementul principal legat de protecția mediului înconjurător îl reprezintă păstrarea calității acestuia. Prin calitatea mediului înconjurător se înțelege starea acestuia la un moment dat, capabilă să asigure o ambianță satisfăcătoare în condiții adecvate de viață pentru oameni. Dezvoltarea economică poate aduce beneficii mediului. Dezvoltarea economică ridică nivelul aspirațiilor societății și generează cerințe de îmbunătățire ecologică. Lumea are nevoie de o dezvoltare economică sănătoasă, care poate fi menținută, bazată pe discernământe ecologice și o administrare înțeleaptă a resurselor naturale.

Poluarea atmosferei duce treptat la ceea ce se numește încălzire globală, sau fenomen de seră. Pentru încetinirea încălzirii globale, va trebui ca producția de cărbune și petrol să scadă. Din fericire, câteva noi tehnologii pot fi în stare să reducă dependența de carbon a economiei de azi. Printre acestea se află pe primul loc diverse tipuri de utilizări a energiei solare, de la celule fotovolatice (PV) care convertesc lumina solară în electricitate, la centralele eoliene care captează energia datorită încălzirii neuniforme a globului de către radiația solară.

Vântul și lumina solară sunt prezente din abundență în cele mai multe zone ale globului, astfel încât pot înlocui combustibilii fosili odată cu dezvoltarea economiei. Puterea eoliană este și mai aproape de depășirea altor metode de generare a electricității. În unele zone electricitatea produsă de turbine eoliene este deja competitivă ca preț cu tehnologiile convenționale.

Pentru pădurile planetei și speciile care trăiesc în ele, cât și pentru susținerea industriei, dezvoltarea puternică a reciclării hârtiei este vitală. Global industria hârtiei și a celulozei consumă 4 miliarde de arbori anuali, dintre care o parte recoltați din păduri bătrâne, care nu pot fi reînlocuite. Această industrie deversează annual în râuri 950000 tone compuși organoclorurați care include dioxine, puternic toxice și cancerigene. Emite în atmosferă 100000 tone SO2, răspunzător de producerea ploilor acide. Emite de asemenea 20000 tone cloroform, care cauzează boli de ficat și se presupune că ar fi cancerigen. În plus, este un consumator major de electricitate, generată prin arderea combustibililor fosili. Unitățile de reciclare vor reduce toate aceste inconveniențe, însă nu le vor elimina. Protecția suprafețelor forestiere presupune realizarea unui echilibru între exploatarea masei lemnoase și capacitatea ei de regenerare.

47

Pentru combaterea poluării aerului sunt necesare măsuri care vizează folosirea tehnologiilor nepoluante, amplasarea corespunzătoare a surselor de poluare cu filtre adecvate, recuperarea reziduurilor, utilizarea unor instalații de purificare parțială a emisiilor. În domeniul transporturilor, cerința principală o constituie trecerea la utilizarea combustibililor nepoluanți și generalizarea motoarelor cu injecție. Principala modalitate de protejare a calității aerului o reprezintă captarea poluanților la sursă. Alte soluții ar fi de exemplu folosirea mai mult a trenurilor și a bicicletelor în locul mașinilor ale căror gaze evacuate conțin peste 150 de produse chimice toxice și se mențin zilnic 10-15 ore deasupra pământului sub forma unor pături asemănătoare cu ceața. Amenajarea de spații verzi în preajma obiectivelor industriale este de asemenea o mică soluție pentru a diminua toxinele din aer.

Principala modalitate de protejare a solului față de procesele de poluare și eroziune sunt:

• Asigurarea unor irigații raționale asupra suprafețelor cu deficit de umiditate, astfel încât să nu ducă la înmlăștinarea sau la saturarea acestora.

• Aplicarea măsurilor agrotehnice în conformitate cu aspectul reliefului terenului, astfel încât lucrările respective să împiedice dezvoltarea eroziunii accelerate.

• Utilizarea îngrășămintelor în raport strâns cu necesitățile plantelor și cu caracteristicile profilului de sol.

• Utilizarea unor soiuri de plante cu o înaltă productivitate, care pot compensa măsurile agrotehnice suplimentare.

• Folosirea pesticidelor pentru distrugerea buruienilor și insectelor trebuie făcută în condițiile recomandate de specialiști: acest lucru impune o anumită prudență cantitativă, pentru a nu se depăși anumite praguri; în ultima perioadă există o tendință de a se renunța la pesticide și de a se practica o “agricultură ecologică”.

Protecția resursei de apă este în prezent o problemă planetară. Aceasta se poate

realiza prin: filtrarea apelor reziduale, interzicerea prin lege a eliminării unor substanțe toxice în apă, răcirea apelor folosite în industrie înainte de a fi deversate, construirea barajelor numai în urma cercetării atente a resurselor de apă, ca măsură de combatere a risipei.

Protecția plantelor și animalelor se realizează în anumite rezervații și parcuri naturale. Acestora este asociată frecvent și protecția unui anumit peisaj.

48

CAPITOLUL V

PROGRAM OPȚIONAL

Cunoașterea orizontului local și protejarea mediului înconjurător – comuna Rășinari, județul Sibiu

ARGUMENTARE

Orizontul local constituie “laboratorul geografic” cel mai fidel unde elevii intră în contact cu lumea reală a obiectelor și fenomenelor, le intuiesc “la fața locului” însușindu-și fondul corect de reprezentări și noțiuni științifice despre lumea înconjurătoare.

Desfășurarea activităților cu elevii în orizontul local accesibilizează trecerea de la gândirea concretă la cea abstractă și invers constituind locul cel mai eficient pentru exemplificare și experimentare, pentru înțelegerea cauzalității fenomenelor și evoluția lor în timp. Se realizează stări afective, trăiri emoționale și sentimente de atașament ale copiilor față de locurile natale, deoarece “orizontul local este cea dintâi patrie a copilului”.

Problema calității și a protecției mediului a intrat în actualitate pe măsură ce omenirea a devenit conștientă de necesitatea conservării cât mai eficiente a mediului. De aceea atât pe plan mondial cât și național se acordă o atenție deosebită din ce în ce mai mare a activităților de protecție a mediului și de supraveghere a modificărilor aduse calității lui.

Consider că o bună cunoaștere a consecințelor acțiunii umane aupra mediului constituie un îndemn permanent la o atitudine activă de protejare a mediului. Educarea elevilor în acest spirit se realizează cel mai eficient în orele de știință ale naturii și geografia României.

Educarea elevilor în sensul ocrotirii mediului geografic își propune să-l conducă pe elev, deci pe viitorul cetățean, spre formarea unui punct de vedere mai obiectiv asupra 54

realității, (al cărei fundament este relația om-oameni-mediu), să-l incite la participare, să devină conștient de viitor, de faptul că viața generațiilor viitoare, calitatea ei, depinde într-o mare măsură și de opțiunile sale. Acest opțional urmărește îmbogățirea cunoștințelor elevilor referitoare la orizontul local al comunei Rășinari, (obiectivele turistice, relief, vegetație, etc) precum și dezvoltarea gradului de conștiință și a simțului responsabilității, în primul rând a elevilor și apoi a oamenilor din jur, față de mediu și problemele sale. Elevii trebuie să

49

dobândească cunoștințe, atitudini, motivația, angajarea și instrumentele necesare pentru a acționa individual și în colectiv, în vederea soluționării, problemelor actuale și prevenirii apariției unor noi probleme.

Elevul trebuie:

• să înțeleagă că omul este inseparabil de mediul său și că efectele negative ale acțiunilor sale se repercutează asupra lui însuși;

• să obțină cunoștințe de bază necesare soluționării problemelor mediului său apropiat;

• să judece responsabilitățile individuale și colective, să se angajeze în obținerea cooperării pe linia dezvoltării unor probleme;

• să dezvolte instrumente de analiză, reflecție și acțiune pentru a înțelege, preveni și corecta neajunsurile provocate mediului (acțiuni concrete, dar și reflecție aprofundată asupra soluțiilor preventive de perspectivă).

50

OBIECTIVE CADRU:

Perceperea și reprezentarea spațiului geografic;

Observare, descrierea și relaționarea elementelor de mediu geografic pe baza diverselor surse geografice;

Cunoașterea și utilizarea unor elemente de limbaj specifice geografiei;

Dezvoltarea comportamentelor favorabile ameliorării relațiilor dintre om și mediul înconjurător.

Perceperea și reprezentarea spațiului geografic

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

să localizeze principalele elemente din orizontul local al comunei natale dar mai ales cele poluante.

să se orienteze în teren;

să reprezinte în plan elemente ale mediului;

Exemple de activități de învățare:

excursii, drumeții, plimbări

activități cu harta.

Observarea, descrierea și relaționarea elementelor de mediu geografic pe baza diverselor surse geografice

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

să identifice și să descrie caracteristici ale elementelor geografice;

să relaționeze activitățile umane cu fenomenele observate în orizontul local;

Exemple de activități de învățare:

activitățile de observare în natură;

realizarea unor descrieri orale și scrise (scrisori, povestiri, reclame, afișe) a formelor de orizont local a unui oraș, sat;

excursii, drumeții, plimbări;

discuții, problematizării;

activități de observare a fenomenului de încălzire globală.

Cunoașterea și utilizarea unor elemente de limbaj specifice geografiei

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

să utilizeze limbajul specific geografic cu privire la faptele și efectele acțiunilor

51

umane asupra mediului;

Exemple de activități de învățare:

discuții, relatări, discuții în grup;

excursii, drumeții, vizite;

Dezvoltarea comportamentelor favorabile ameliorării relațiilor dintre om și mediul înconjurător

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

să analizeze, discute problemele mediului înconjurător, demonstrând interes pentru soluționarea lor;

să participe conștient și activ la îngrijirea mediului înconjurător;

să demonstreze grija față de mediul înconjurător;

să acționeze în sensul influențării celorlalți oameni spre protejarea mediului.

Exemple de activități de învățare:

discuții, problematizări;

întreținerea zonei în care se află școală și a spațiilor verzi de la marginea comunei;

plantare de pomi și diferite plante.

CONȚINUTURILE ÎNVĂȚĂRII:

comuna natală: caracterizare fizico-geografică, elemente de istorie și spiritualitate locală;

comuna natală și poluarea sa;

poluarea atmosferei – factor principal al schimbării climei;

ce putem face pentru protejarea mediului;

52

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ

53

PROIECTAREA UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE

56

TEST DE EVALUARE FINALĂ

1. Citiți cu atenție afirmațiile de mai jos și încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect:

• Județul Sibiu este așezat în :

a) sudul țării b) centrul țării c) estul țării d) vestul țării

• Comuna Rășinari este așezată în partea de:

N-E a județului Sibiu b) S a județului Sibiu

c) N a județului Sibiu d) S-V a județului Sibiu

Completați cu informația corectă:

• Teritoriul comunei Rășinari este străbătut de două râuri: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

• Vecinii comunei Rășinari sunt:

nord . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . sud . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

est . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . vest . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

• În comuna Rășinari se găsesc mai multe forme de relief printre care: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .(dați exemple) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Răspunde corect la toate întrebările următoare:

• Ce distrug gazele toxice emanate în atmosferă?

• Care sunt efectele încălzirii climei?

• Ce putem face pentru a opri poluarea atmosferei?

Realizați o compunere geografică despre comuna Rășinari în care să se regăsească noțiunile: relief, ape curgătoare, vegetație, faună, rezervații naturale,obiective turistice, ocrotirea mediului.

Scrie în dreptul fiecărei săgeți ceea ce ne arată: Biserica “Sfânta Treime”, Muzeul Etnografic Sătesc, râul Șteaza, Râul Caselor, Casa memorială Octavian Goga, Casa Episcopală.

57

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

58

PLAN DE DESFĂȘURARE A DRUMEȚIEI ȘCOLARE

PENTRU O ZI

OBIECTUL: Cunoașterea orizontului local și protejarea mediului înconjurător –

comuna Rășinari, județul Sibiu.

SUBIECTUL: Cunoașterea comunei natale.

TEMA: Caracterizarea fizico-geografică, ecologică a zonei comunei Rășinari, elemente de istorie și spiritualitate local.

DATA:
PARTICIPANȚI: elevii clasei a IV-a, efectiv 25 de persoane

ÎNSOȚITORI: Gladcă Ana, Poplăcean Ana

ITINERAR: Școala “Octavian Goga” Rășinari

CONȚINUTUL GENERAL AL OBIECTIVELOR PROPUSE:

1.Elemente de geografie fizică:

– relief muntos:

– ape: Râul Caselor

– elemente de vegetație și faună (munți, dealuri, lunci)

– tipuri de soluri pentru diferite forme de relief

2. Elemente de geografie economică:

– centre comerciale: magazine, piețe

– căi de transport

SCOPUL DRUMEȚIEI:

• informativ: dobândirea unor cunoștințe despre cadrul natural al comunei Rășinari

– sintetizarea cunoștințelor anterioare, dobândite în lecțiile de citire, de istorie, de geografie, prin raportarea la observarea directă a elementelor și fenomenelor specifice acestei zone

• formativ: formarea unui sistem de reprezentări despre relief, ape, vegetație, faună, organizare administrativă, activitate ecologică, și culturală a zonei comunei Rășinari

• educativ: cultivarea sentimentelor de dragoste pentru frumusețile naturii, pentru istoria neamului românesc, pentru orizontul local al comunei natale

– formarea unui comportament corect față de mediul înconjurător (păstrare și menținere a calității mediului geografic prin protejarea elementelor naturii), formarea unor deprinderi de comportare corectă, civilizată de integrare în structura unui grup turistic, de cooperare și respect.

59

OBIECTIVE:

să identifice principalele elemente fizico-geografice ale zonei (forme de relief, ape, vegetație și faună, tipuri de soluri);

să stabilească poziția principalelor elemente fizico-geografice în raport cu punctele cardinale;

să observe obiective culturale, istorice, economice;

să descrie importanța acestor obiective istorice, să argumenteze importanța lor

să manifeste interes pentru cunoașterea frumuseților locurilor natale;

ETAPELE DRUMEȚIEI:

• ACȚIUNI PRELIMINARE:

Stabilirea traseului drumeției și a obiectivelor umărite.

Stabilirea grupului de drumeți și a cadrelor didactice ce îi vor însoți.

– prezentarea itinerariului cu explicații pe harta fizică a comunei, prezentarea unor albume și ilustrații din zonele ce vor fi vizitate

– stabilirea echipelor de elevi pentru desfășurarea corectă a drumeției și a sarcinilor ce le revin (organizatori, geografi, fotografi, etc.)

– prezentarea programului drumeției și a regulilor de comportare ce trebuie respectate în timpul drumeției

– asigurarea echipamentelor de lucru ale elevilor

– stabilirea programului artistic prezentat pe traseul drumeției

• DESFĂȘURAREA DRUMEȚIEI: grupele de elevi

Monument organizatoric: verificarea tabelului elevilor înscriși în drumeție.

Prelucrarea regulamentului de ordine disciplinară a elevilor în timpul drumeției și a sarcinilor ce li se cuvin fiecărui elev în parte.

Ora 1200 – plecarea pe jos din fața școlii

– observarea străzilor, a locuințelor așezate de o parte și de cealaltă a râului Râul Caselor

– observarea construcției caselor și a obiectivelor turistice

Ora 1245 – ieșirea din comună și observarea elementelor de relief: dealuri, munți, ape

EVALUAREA DRUMEȚIEI:

La orele de compunere, desen, se vor face lucrări de evaluare:

• la compunere: elaborarea unor compuneri despre momentele deosebite ale drumeției;

• realizarea unor desene cu aspecte din itinerarul parcurs, completarea albumelor de geografie, istorie cu ilustrații și fotografii.

60

• completarea ierbarelor, insectarelor, a colecțiilor de roci, și de semințe;

• realizarea unui fotomontaj cu itinerarul parcurs;

• valorificarea informațiilor dobândite în cadrul lecțiilor.

61

PROIECT DE LECȚIE

CLASA: a IV-a

OBIECTUL: Cunoașterea orizontului local și protejarea mediului înconjurător – comuna Rășinari, județul Sibiu.

SUBIECTUL: Comuna Rășinari – caracterizare fizico-geografică și ecologică.

TIPUL LECȚIEI: de dobândire de noi cunoștințe

SCOPUL LECȚIEI: dobândire de cunoștințe cu privire la comuna Rășinari, caracteristici de peisaj.

– însușirea conștientă a unor cunoștințe referitoare la istoricul, așezarea, formele de relief și vecinii comunei Rășinari;

– cultivarea unei atitudini active și responsabile față de mediul înconjurător.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1: să definească noțiunile de județ și comună sintetizând informațiile dobândite;

O2: să localizeze pe harta județului Sibiu comuna Rășinari;

O3: să stabilească vecinii comunei Rășinari utilizând harta;

O4: să localizeze corect elementele naturale de bază ale comunei Rășinari: munți, dealuri, ape, cu ajutorul semnelor convenționale specifice;

O5: să completeze fișa de evaluare.

STRATEGIA DIDACTICĂ: euristică.

METODE ȘI PROCEDEE: observația, descrierea, conversația euristică, explicația, demonstrația, lucrul cu harta, exercițiul.

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: harta județului Sibiu, harta comunei Rășinari, ilustrație.

FORME DE ORGANIZARE: activitate frontală, grupală și individuală.

EVALUARE: formativă: orală, scrisă, observarea sistematică a comportamentului elevului.

62

65

PLAN DE LECȚIE

CLASA: a IV-a

OBIECTUL: Cunoașterea orizontului local și protejarea mediului înconjurător – comuna Rășinari, județul Sibiu.

SUBIECTUL: Poluarea atmosferei ne schimbă clima

TIPUL LECȚIEI: dobândire de noi cunoștințe

SCOPUL LECȚIEI:

-dobândirea de cunoștințe cu privire la impactul poluării atmosferei asupra climei

-dezvoltarea operațiilor și a calităților gândiri (analiză, sinteză, generalizare, abstractizare, comparare, concretizare, flexibilitate, originalitate)

-stimularea sentimentelor de prețuire a calității atmosferei

-formarea unui comportament ecologic

OBIECTIVE URMĂRITE:

O1 –să definească termenul “atmosferă”

O2 –să identifice factorii poluanți ai atmosferei

O3 –să explice fenomenul de schimbare a climei Terrei, influențat fiind de poluarea atmosferei

O4 –să enumere efecte ale schimbării climei

O5 –să exprime soluții în sensul stopării acțiunii de poluare a atmosferei

O6 –să manifeste repulsie față de fenomenul de poluare

CONȚINUTUL ÎNVĂȚĂRII:

Plan de studiu:

recapitulare

definiție

factorii poluanți ai atmosferei

fenomenul distrugerii stratului de ozon

consecințe

soluții

joc didactic

STRATEGIA DIDACTICĂ: euristică (instructivă, cognitivă)

METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicația, descrierea, lucrul cu harta, problematizarea, jocul didactic

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: planșe didactice, retroproiector, harta fizică a României și a județului Sibiu, globul Terrei, legislația mediului

66

FORME DE ORGANIZARE:

– frontal

– independent (pe grupe, individual)

EVALUARE:

formativă – activitate practică

observarea sistematică a activității elevului

investigația

67

71

PROIECT DE LECȚIE

CLASA: a IV-a

OBIECTUL: Cunoașterea orizontului local și protejarea mediului înconjurător – comuna Rășinari, județul Sibiu

SUBIECTUL: Acțiunea de protecție a spațiilor verzi de la marginea comunei

TIPUL LECȚIEI: activitate practică

SCOPUL LECȚIEI:

-dezvoltarea spiritului de protecție a mediului geografic

-cultivarea unei atitudini active și reponsabile față de mediul înconjurător

-consolidarea interesului de a avertiza cetățenii de pericolul reprezentat de poluare

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1 : să manifeste interes față de activitatea practică de protejare a mediului

O2 : să asculte cu atenție explicațiile date de domnul pădurar

O3 : să acționeze în activitatea de schimbare a zonelor de la marginea satului

O4 : să manifeste curaj și maturitate în exprimarea propriilor convingeri

O5 : să ofere informații celor din jur fiind total interesați de curățenia comunei

CONȚINUTUL ÎNVĂȚĂRII:

• plimbare la marginea comunei

• strângerea de gunoaie

• joacă

• dăm scrisorile domnului primar

STRATEGIA DIDACTICĂ:

•METODE ȘI PROCEDEE: observația, activitatea practică

•MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: saci menajeri, mănuși de unică folosință, pliante și scrisori, carnețele pentru notițe

FORME DE ORGANIZARE: frontală, independentă

EVALUARE: formativă: probe practice și observarea sistematică a comportamentului elevilor

72

74

PLAN DE DESFĂȘURARE A VIZITEI ȘCOLARE

OBIECTUL: Cunoașterea orizontului local și protejarea mediului înconjurător – comuna Rășinari, județul Sibiu.

SUBIECTUL: Obiective turistice în comuna natală.

TIPUL LECȚIEI: vizita școlară.

SCOPUL LECȚIEI: Observarea exponatelor din muzee, observarea caselor memoriale și a bisericilor din comuna Rășinari.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

• să motiveze importanța muzeelor în viața comunității omenești;

• să descrie exponatele pe baza explicațiilor primite;

• să facă comparație între piesele muzeelor;

• să evidențieze importanța îmbogățirii informaționale prin vizitarea de muzee.

STRATEGIA DIDACTICĂ:

• metode: observația, conversația, explicația și comparația

• mijloace: Muzeul Etnografic Sătesc, Casa Episcopală – Muzeu bisericesc, Biserca “Cuvioasa Paraschiva”, Biserica “Sfânta Treime”, Biserica “Sfântul Ilie”, Mausoleul lui Andrei Șaguna, Monumentul Eroilor, Casele memoriale: Octavian Goga și Emil Cioran.

ETAPELE VIZITEI:

1. Acțiuni preliminare: stabilirea traseului vizitei și a obiectivelor urmărite.

Vizita școlară va dura o zi.

Stabilirea grupului de elevi și a însoțitorilor:

stabilirea echipelor de elevi pentru desfășurarea corectă a vizitei și a sarcinilor ce le revin

prezentarea programului vizitei și a regulilor de comportare ce trebuie respectate în timpul vizitei.

2. Desfășurarea vizitei:

Vizita școlară propriu-zisă se va desfășura în comuna Rășinari unde vor fi vizitate:

• Biserica “Cuvioasa Paraschiva” – ctitorită în anul 1383 și restaurată în stil bizantin în anul 1732;

• Biserica “Sfântul Ilie” – ridicată în anul 1838;

• Biserica “Sfânta Treime” – zidită între anii 1801-1814 în stilul Renașterii italiene târzii.

75

Se va vizita și:

• Casa Episcopală a servit în veacul al XVIII-lea ca reședință episcopală. Trecută în lista monumentelor istorice casa simplă, țărănească, construită în anul 1710 este în prezent muzeu bisericesc cu obiecte ce reflectă viața religioasă a Rășinariului.

• Muzeul Etnografic Sătesc deschis în anul 1952 în casa familiei Barcianu, și în prezent aflându-se în incinta Grădiniței nr.2 din comună, găzduiește costume naționale, interioare țărănești, obiecte casnice și gospodărești legate de creșterea animalelor, exploatarea lemnului, colectarea fructelor și a rășinei.

•Mausoleul lui Andrei Șaguna;

• Monumentul eroilor;

• Casa memorială Emil Cioran și casa memorială Octavian Goga

Evaluarea vizitei:

La orele de compunere, desen se vor face lucrări de evaluare:

elaborarea unor compuneri despre momentele deosebite ale vizitei;

realizarea unor desene cu aspecte din itinerarul parcurs;

completarea albumelor de geografie, istorie cu ilustrații și pliante.

76

CAPITOLUL VI

CONCLUZII

Prin desfășurarea opționalului “Cunoașterea orizontului local și protejarea mediului înconjurător – comuna Rășinari, județul Sibiu”, elevii clasei a IV-a și-au însușit cunoștințe legate de mediul lor de viață, de orizontul local al comunei natale, dar și cunoștințe legate de protecția mediului înconjurător.

O concluzie deosebit de importantă care reiese din această cercetare pedagogică este aceea care subliniază următorul crez al instruirii active: “ce aud uit; ce aud și văd îmi amintesc puțin; ce aud, văd și întreb sau discut cu cineva încep să înțeleg puțin; ce aud, văd, discut și fac îmi amintesc și mă deprind; ce predau altcuiva învăț; ceea ce pun în practică mă transformă”.

Orizontul local constituie “laboratorul geografic” cel mai fidel, locul unde elevii intră în contact cu lumea reală a obiectelor și fenomenelor, le intuiesc “la fața locului” însușindu-și corect o serie de reprezentări și noțiuni științifice despre lumea înconjurătoare.

Desfășurarea activităților cu elevii în orizontul local accesibilizează trecerea de la gândirea concretă la gândirea abstractă și invers, constituind locul cel mai eficient pentru exemplificare și experimentare pentru înțelegerea cauzalității fenomenelor și evoluția lor în timp. Se realizează stări afective, trăiri emoționale și sentimente de atașament față de locurile natale. Marele geograf George Vâlsan afirma despre orizontul local: “orizontul local este cea dintâi patrie a copilului”.

Noțiunile legate de formele de relief se formează respectând principiul studiului pe teren, de la apropiat la depărtat, de la cunoscut la necunoscut. Ideal ar fi ca elevii să vadă toate formele de relief și în același timp mai multe tipuri ale aceluiași relief. Relieful din orizontul local poate fi observat de elevi în cadrul activităților didactice extrașcolare

cum ar fi: drumețiile vizitele și excursiile școlare.

Drumețiile, vizitele și excursiile constituie forme de organizare ale procesului de învățământ în natură sau la diferite instituții culturale sau economice pentru realizarea unor scopuri instructiv educative, legate de tematica programei școlare.

Observarea dirijată a obiectivelor și fenomenelor în condiții naturale sau în expoziții, muzee, case memoriale, grădini botanice și altele permit elevilor formarea unor reprezentări bogate despre cele observate, consolidarea unor deprinderi și sentimente.

77

În organizarea și desfășurarea drumețiilor, vizitelor și excursiilor se va ține cont de itinerarul sau locul unde se vor efectua, de data, scopul și obiectivele urmărite.

Din punct de vedere didactic pot fi: preliminare sau introductive, pentru dobândirea de cunoștințe, finale sau de consolidare și fixarea cunoștințelor, priceperilor și desprinderilor.

În timpul desfășurării acestor activități extrașcolare învățătorul dirijează observația elevilor asupra componentelor mediului înconjurător, făcându-l să urmărească cu interes poziția, evoluția și diversitatea sau specificul acestora, legăturile cauzale dintre ele.

Astfel aici “la fața locului” elevul îndrumat, va trece treptat de la intuiția empirică a lumii înconjurătoare, pe care o vede de la naștere, la cea științifică pe care o observă într-o anumită evoluție și ordine structurală.

Drumețiile la fel ca și excursiile se organizează cu răspundere după o planificare tematică, precizându-se foarte clar scopul propus, alegerea perioadei de desfășurare obiectivele urmărite.

Pe baza celor mai văzute și demonstrate în teren se asigură baza inițială a conținutului științific, care, în ora de clasă cu ajutorul mijloacelor de învățământ: planșă hartă, ilustrații, desenul la tablă; se va trece la redarea schematică, simbolică (cu ajutorul semnelor convenționale) și abstractă a elementelor învățate și reprezentarea lor pe hartă.

Acest opțional a urmărit de asemenea dezvoltarea gradului de conștiință și a simțului responsabilității în primul rând al elevilor și apoi ale oamenilor din jur, față de mediu și problemele sale. Elevii au dobândit cunoștințe, atitudini, motivația, angajarea și instrumentele necesare pentru a acționa individual și în colectiv, în vederea soluționării problemelor actuale și prevenirii apariției unor noi probleme.

Elevii cunosc faptul că omul este inseparabil de mediul său și că efectele negative ale acțiunilor sale se repercutează asupra lui însuși. Deținând cunoștințele de bază necesare soluționării problemelor mediului său imediat, copiii se implică fără ezitare în acțiunile de protecție a mediului.

Antrenând elevii în diferite acțiuni (în afara școlii, în laboratorul naturii, în excursii, aplicații în orizontul local sau chiar într-o serie de acțiuni practice de îngrijire a unei flori plantate chiar de ei, de distrugere a buruienilor; de participare la acțiuni, de ocrotire și întreținere a spațiilor verzi) realizăm o dezvoltare a spiritului de inițiativă și a deprinderilor de cercetare.

78

CAPITOLUL VII

ANEXE

Harta țării

Harta judetului Sibiu

Aspecte din Comuna Rasinari

In drumetie pe Valea Plaiului

Râul Caselor

Activitate practica la marginea Comunei Rasinari

Biserica Cuvioasa Paraschiva

Biserica Sfanta Treime

Muzeul Etnografic Satesc

Piese din interiorul muzeului

La Biserica Cuvioasa Paraschiva

La Casa Episcopala- muzeul bisericesc

Casa Memoriala “Octavian Goga“

Casa Memoriala “Emil Cioran“

Interiorul Mausoleului lui Andrei Saguna

Mausoleul lui Andrei Saguna

Monumentul Eroilor

CAPITOLUL VIII

BIBLIOGRAFIE

Berca Mihai, Ecologie generală și protecția mediului, Editura Ceres, București, 2000.

Bocoș Mușata, Cercetarea pedagogică, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003.

Cerghit I., Metode de învățământ, E.D.P, București, 1970; Proiectarea didactică, revista învățământul primar, nr.1-2, 1999.

Cioran Emilian, Șapte generații de preoți și protopopi-profesori din aceeași familie: Barcianu (1699-1903), Sibiu, 1955.

Coloianu N., Badea L., Dragu Gh., Județele patriei – Județul Sibiu, București, 1971.

Cucoș Constantin, Bălan Bogdan, Boncu Ștefan, Cosmovici Andrei, Cosma Teodor, Crețu Carmen, Dafinoiu Ioan, Iacob Luminița, Moise Constantin, Momanu Mariana, Neculau Adrian, Rudică Tiberiu, Psihopedagogie , Editura Polirom, Iași, 1998.

Dulamă M. E., Didactica geografică, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1996.

Enciclopedia Geografică a României, județul Sibiu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982.

Irimie Cornel, Dunăre Nicolae, Petrescu Paul, Mărginenii Sibiului-Civilizație și cultură românească, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985.

Joița Elena, Didactica aplicatăm în învățământul primar, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 1994.

Lubinschi Corneliu, Legende rășinărene, Rășinari, 2004.

Mândruț O., Geografia și educația prin geografie în perspectiva reformei învățământului preuniversitar-Ghid metodologic, Institutul de Științe ale Educației, 1996.

Oprescu Victor, Programele școlare pentru anul școlar 1998-1999.

Păcală Victor, Monografia satului Rășinariu, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1915.

Radu Văcărescu Ioan, Geografie și Științele naturii, Editura Psihomedia, Sibiu, 2006.