Originea Si Evolutia Notiunii de Handicap

Conceptul de dizabilitate

Originea si evolutia noțiunii de handicap

Ȋn antichitate

Originiea conceptului de handicap datează incă din antichitate.Ȋn timpurile acelea persoanele cu handicap, în special copii, erau total excluși din societate.Ei fiind considerați ca fiind murdari sau victime ale unui blestem divin.Pe unii bebeluși îi ucideau la naștere, sau,după ce creșteau erau folosiți la cerșetorie pentru a atrage mai multă compasiune.Erau o categorie de persoane ignorată de societate .

În Evul Mediu

Oamenii din acea perioadă istorică atribuiau diavolului sau altor puteri supranaturale toate aceste forme de handicap.

Cu toate acestea handicapul era perceput ca un test divin;Persoanele cu handicap au surprins mereu pe cei din jur cu capacitățile lor,demonstrănd că în ciuda handicapului pot fi folositori societații într-un fel sau altul,afirmăndu-se prin abilitățile lor , scriind, pictând sau cântând,in conditiile în care aceștia erau orbi sau surzi.

Tot în perioada Evului Mediu la orașe, li-I s-a permis practicarea unor profesii meșteșugărești. Cu toate acestea, marea majoritate a persoanelor cu handicap au fost responsabilitatea comunității.Biserica a fost mereu de partea lor,atribuindu-le intotdeauna un loc aparte in comunitate.

Pentru a supraviețui, ei erau expuși la târguri,erau folosiți pentru distractie pe post de bufoni, recurgeau la tot felul de trucuri pentru a stârni milă.Ȋn Evul Mediu ,ei aveau un drept official recunoscut de milostenie,ce se concretiza cateodată printr-o scrisoare de “cerșit”.

Etimologia cuvântului handicap provine de la un expresie din limba engleză “hand in the cap”,ceea ce înseamnă literalmente ”mâna in pălărie”.Această expresie derivă de la un joc de shimburi de obiecte personale ce sepractic in Marea Britanie in secolul al 16-lea.Un arbitru evalua obiectele si se asigura că toti jucatorii au șanse egale.Dacă ne uitam în istorie,trecând prin miturile antichității,prin Evul Mediu,în continuare trecând de primul război mondial,observăm că termenul de handicap a fost întotdeauna sinonim cu excluderea,sărăcia,invaliditatea,incapacitatea.

Apoi ,acest termen a fost utilizat in diferite sporturi,mai précis in cursele de cai ,unde termenul de handicap era atribuit cailor(aceasta în funcție de greutatea calului,a călărețului ce trebuia să urce ,a genului calului).Se folosea deasemenea și la jocuri( de șah,de cărți),la reprezenti artistice,apoi și în societate (invalizii de război,cei cu trizomie 21,etc).Ȋn prima jumatate a secolului 20,legea a început să-i favorizeze pe cei ce erau considerați infirmi și marginalizați.Apar deci primele legi si asociații pentru apărarea persoanelor cu handicap și în stare de handicap.

Organizația Mondială a Sănătății asociză termenul handicap ,termenului de dizabilitate.Ea o definește ca fiind problema unei structuri sau a unei funcții a organizației;o limitare a unei activități este o dificultate întâlnită de un subiect pentru a executa a sarcina sau o acțiune;o restricționare de participare este o problemă ce împiedică subiectul să participe pe deplin la viața cotidiană . În anul 2006, în România, a fost adoptată Legea 448 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care reglementează drepturile persoanelor cu handicap.

Ȋn România , Legea 448/2006 definește persoanele cu handicap ca fiind “acele persoane cărora, datorită unor afecțiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitățile de a desfășura în mod normal activități cotidiene, necesitând măsuri de protecție în sprijinul recuperării, integrării și incluziunii sociale”.

Definiția Internațională a handicapului

În 1980, Organizația Mondială a Sănătății a adoptat o clasificare internațională deficiențelor,infirmităților și a handicapurilor, ce se bazează pe consecințele cauzate in urma unui accident sau a unei boli. Acesta va creea aparitția următorilor termini:

Deficiențe: o anomalie structurală sau funcțională a corpului,

Incapacități: restricție de activități, din cauza deficiențelor,

Handicap: limitări în ceea ce privește atingerea unui rol social.

Handicapul este creat de mediu,prin noi toți,chiar dacă are la origine o deficiență .Ȋn acest sens putem reacționa la două nivele :la nivel individual și mediu înconjurător care trebuie să fie adaptat la o manieră în care handicapul este redus la minim.

Handicapul deci,depinde de răspunsul mediului ,deoarece mediul se adaptează sau nu incapacității persoanei,îi facilitează sau nu viața în societate.

Ȋn sens social,a fi o persoană cu dizabilitate,a fi diferit,înseamnă a fi anormal.Când vedem o persoană cu dizabilitate, mintea noastră va percepe spontan acest lucru,îi vom atribui o etichetă,referindu-ne implicit la o normă,în sens statistic,care reflectă capacitatea medie a persoanelor în societatea noastră.

A fi normal înseamnă să vedem, să mergem,să auzim….Ȋn concluzie,a fi normal înseamnă a fi sănătos. Deci,avem tendința să considerăm că persoana cu handicap este o persoană anormală sau cu o sănătate precară.

Cercetătorii au început să studieze mai amănunțit compotamentele de sănătate pentru a putea stabili mai precis conceptul de dizabilitate.

Toată ființa noastră umană reacționează în funcție de reprezentările pe care le-am construit în mediul nostru înconjurător.Ȋn vederea evidențierii propriei noastre performanțe individuale,pentru a le înțelege și să le facem să evolueze,ar trebui să fie luate în considerare reprezentările collective,culturale,pe care oamenii le-au format în funcție de societate și de epocă.

De-a lungul timpului oamenii si-au format teorii pentru a putea explica mai bine termenul de handicap,apariția unei deficiențe,existența unei diferențe.

PRINCIPALELE FORME DE HANDICAP

Putem distinge 5 principale tipuri de handicap.Acestea ar fi:

Handicapul mintal;

Handicapul motor;

Handicap sensorial

handicapul auditiv și cel visual;

Handicapul psihic.

Pe lângă aceste cinci tipuri de handicap principale, se adaugă specificitatea persoanelor cu multiple deficiențe, adică, acelea care prezintă mai multe dizabilități .

Handicapul mintal (retard mintal,în limbaj obișnuit) este o tulburare generalizată ,vizibilă înainte de maturitate,caracterizată prin deficite și disfuncții a cel putin două funcții de adaptare.Semnele și simptomele se situează toate la nivel comportamental;

întârziere în dezvoltarea comunicării;

deficite de memorie;

dificultăți de învățare a constructivismului social;

dificultate în rezolvarea problemelor;

întârzieri în comportamentul adaptiv;

lipsa de inhibiție socială.

Handicapul motor se caracterizează printr-o capacitate limitată de deplasare, de executare a unor activități manual sau de mișcare ale unor părți a corpului.

Handicapul sensorial – este rezultatul unei incapacități legat de o deficiență auditivă sau / vizuală. Acest tip de handicap adduce printre altele, dificultăți in comunicare și în consecință probleme de integrare a persoanei. Având dificultăți de comunicare,persoana care se găsește în această situație,îsi va dezvolta abilitățile prin alte mijloace de comunicare și de informare.

Handicapul auditiv și vizual reprezintă pierderea totală sau partială a auzului,iar cel vizual reprezintă scăderea capacitătii de a vedea undele luminoase.

Handicapul psihic este caracterizat printr-un deficit relațional,al dificultăților de concentrare,o mare variabilitate în posibilitatea de utilizare a capacitătilor,în timp ce persoana își păstrează facultățile intelectuale normale.

Drepturi fundamentale:

Convenția internațională privind Drepturile Persoanelor cu Handicap vin să precizeze lista drepturilor fundamentale: dreptul la viață, dreptul la educație și formare pe tot parcursul vieții, dreptul la muncă și ocuparea forței de muncă, dreptul la locuințe, dreptul la odihnă și sport, dreptul la cultură, dreptul la informare, dreptul la sănătate, dreptul la resurse decente și dreptul la liberă circulație.

Drepturile fundamentale trebuie să fie protejate de stat și peste tot în același fel.

Când drepturile fundamentale nu sunt protejate suficient, persoanele cu dizabilități pot solicita avocatului pentru a le ajuta.

Uneori, persoanele cu handicap nu au acces la drepturile lor, deoarece nu există suficiente persoane care să aibă grijă de cererea lor, pentru că nu există suficienți bani sau pentru că oamenii handicap nu-și cunosc drepturile.

Drepturile persoanelor cu handicap

Drepturile de care beneficiază persoanele cu handicap, reglementate de Legea 448/2006, sunt următoarele:

o „Ocrotirea sănătății și recuperare – în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, persoanele cu handicap, beneficiază de asistență medicală și medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu cât și pe perioada spitalizării; dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, acordate în condițiile prevăzute în Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate și a normelor sale de aplicare; un bilet gratuit de tratament balnear.

o Educație și cultură – potrivit opțiunii persoanei cu handicap sau, după caz , familiei ori reprezentantului legal, persoana cu handicap are acces la orice formă de educație, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap si nevoile sale educaționale. Educația se realizează prin: unități de învățământ de masă; unități de învățământ special; servicii educaționale prin cadre didactice de sprijin/itinerante; școlarizare la domiciliu până la absolvirea studiilor liceale(dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani); alternative educaționale sau, pentru perioada spitalizării, educația la patul de spital; gratuitate la bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive.

o Orientare și reconversie profesională, adaptarea locului de muncă– evaluarea și orientarea profesională a adulților cu handicap se realizează de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

o Servicii sociale – se acordă din oficiu sau la cerere, în baza nevoilor identificate și a planului individual de servicii; persoana cu handicap poate beneficia de servicii sociale acordate în centre de zi și centre rezidențiale de diferite tipuri.

Copiii și adulții cu handicap grav au dreptul, în baza evaluării socio-psiho-medicale, la un asistent personal sau pot opta pentru primirea unei indemnizații echivalente cu salariul asistentului social debutant din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi. Adulții cu handicap grav sau accentuat care nu au locuință, nu realizează venituri sau acestea sunt până la nivelul salariului mediu pe economie, pot beneficia, în baza deciziilor comisiei de evaluare, de îngrijirea unui asistent personal profesionist.

o Locuință, transport și amenajarea mediului de viață – pentru locuințele care aparțin domeniului public, autoritățile administrației publice au obligația de a introduce un criteriu de prioritate pentru închirierea, de către persoanele cu handicap, la niveluri inferioare a acestora. Pentru adaptarea unei locuințe, potrivit nevoilor individuale de acces, persoanele cu handicap pot beneficia de credit, a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap; transport gratuit pe mijloacele de transport de suprafață și pe metrou.

o Accesibilitate– clădirile de utilitate publică, căile de acces, mijloacele de transport în comun, peroanele principalelor stații de transport feroviar și vagoanele pentru călători, drumurile publice, mediul informațional și comunicațional trebuie să fie adaptate astfel încât să asigure accesul persoanelor cu handicap. Persoanele cu handicap pot beneficia, la cerere, de un card-legitimatie pentru parcare gratuită.

o Asistența juridică – protecție împotriva neglijării și abuzului. În situația în care persoana cu handicap nu-și poate administra bunurile, beneficiază de protecție juridică sub forma tutelei sau curatelei.

o Facilități fiscale – persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de scutire de impozit pe venituri din salarii, pe clădire și teren, asupra autoturismelor și motocicletelor adaptate handicapului, autorizația de funcționare pentru activități economice, scutire de la plata rovinietei (persoanele deținătoare de autoturisme adaptate handicapului sau persoanele care le au în îngrijire). Aceste persoane pot beneficia și de credit, pentru achiziționarea unui singur mijloc de transport, a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.

o Prestații sociale – Dreptul la asistență socială sub forma prestațiilor sociale se acordă din oficiu, pentru persoanele posesoare de certificate de încadrare în grad de handicap, care se afla în plata în evidența instituției sau la cerere, pentru persoanele care-și depun pentru prima oară dosarul. Dreptul la asistență socială sub forma facilitaților sociale se acordă la cerere”

Conceptul fundamental al Strategiei este alegerea: persoana cu handicap are posibilitatea de a lua hotarâri privind viata sa, de a gestiona bugetul personalcomplementar si de a alege serviciile de care are nevoie precum si furnizorii lor, în bazaunor contracte individuale de servicii. Reprezentantul legal al persoanei cu handicap va decide în numele si interesul acesteianumai în conditiile expres prevazute de lege. Aceasta strategie este bazata pe urmatoarele principii fundamentale:

1. respectarea drepturilor si a demnitatii persoanelor cu handicap, în baza Declaratiei Universale a Drepturilor Omului care proclama, în primul articol, ca toate fiintele umanese nasc libere si egale în demnitate si în drepturi, ca sunt înzestrate cu ratiune si constiintasi trebuie sa se comporte unele fata de altele în spiritul fraternitatii. Astfel, comunitatiletrebuie sa tina seama de diversitatea membrilor lor si sa se asigure ca persoanele cuhandicap, membri ai comunitatii, îsi pot exercita efectiv si se bucura de toate drepturileomului: civile, politice, sociale, economice si culturale;

2. prevenirea si combaterea discriminarii potrivit caruia fiecarei persoane i se asigura folosirea sau exercitarea, în conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social sicultural sau în orice alte domenii ale vietii publice fara deosebire, excludere, restrictie saupreferinta pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientare sexuala, vârsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectarea HIV oriapartenenta la o categorie defavorizata. Discriminarea la care persoanele cu handicaptrebuie sa faca fata este cauzata de prejudecati însa, de cele mai multe ori, este urmare afaptului ca aceste persoane sunt uitate sau ignorate, ceea ce conduce la aparitia si întarirea artificiala a barierelor de mediu si de atitudine între persoanele cu handicap si comunitate;

3. egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap, înteles ca proces, definit deRegulile Standard privind Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap, prin care diversele sisteme ale societatii, cum ar fi serviciile, activitatile, informatiile, comunicareasi documentarea, sunt disponibile tuturor. Persoanele cu handicap sunt membri ai societatiisi trebuie sa primeasca tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obisnuite dineducatie, sanatate, angajare în munca, servicii sociale etc. Ca parte integranta a procesuluide egalizare a sanselor, trebuie prevazute ajutorarea si pregatirea persoanelor cu handicappentru ca acestea sa-si poata asuma deplina responsabilitate de membri ai societatii;

4. egalitatea de tratament care reprezinta absenta oricarei discriminari directe sauindirecte, bazate pe motive de apartenenta religioasa sau convingeri, handicap, vârsta sau orientare sexuala, în ceea ce priveste ocuparea si încadrarea în munca, asa cum este stability în Directiva Consiliului Europei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000;

5. solidaritatea socială, potrivit căruia societatea participa la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura nevoile sociale, în vederea menținerii si întăririi coeziunii sociale;

6. responsabilizarea comunității, potrivit caruia comunitatea intervine activ înpromovarea drepturilor persoanelor cu handicap precum si în crearea, dezvoltarea,diversificarea si garantarea sustinerii serviciilor necesare persoanelor cu handicap. Acesteservicii trebuie sa fie de calitate, bazate pe nevoile persoanelor cu handicap, integrate încontextul social si nu o sursa de segregare. Un astfel de sprijin este în conformitate cu modelul social european de solidaritate, model care recunoaste solidaritatea noastra, atuturor, unii fata de ceilalti si, în special, fata de cei care au nevoie de sprijin;

7. subsidiaritatea, potrivit caruia comunitatea locala sau asociativa si, complementaracestora statul, intervin în situatia în care familia sau persoana nu-si poate asigura integralnevoile sociale;

8. adaptarea societatii la persoana cu handicap, potrivit caruia societatea în ansamblul

ei trebuie sa vina în întâmpinarea eforturilor de integrare a persoanelor cu handicap, prinadoptarea si implementarea masurilor adecvate iar persoana cu handicap trebuie sa-siasume obligatiile de cetatean. Procesul transfera accentul pus pe reabilitarea persoaneipentru a se încadra în societate, pe conceptia de schimbare a societatii care trebuie saincluda si sa faca fata cerintelor tuturor indivizilor, inclusiv a celor cu handicap;

9. interesul persoanei cu handicap potrivit caruia orice decizie si masura este luatanumai în interesul acestei persoane, fiind inacceptabile abordarile întemeiate pe mila si peperceptia persoanelor cu handicap ca fiind neajutorate;

10. abordarea integrata, potrivit caruia protectia, integrarea si incluziunea sociala apersoanelor cu handicap sunt cuprinse în toate politicile nationale sociale, educationale,ale ocuparii fortei de munca, petrecerii timpului liber, accesului la informatie etc. Nevoile persoanelor cu handicap si ale familiilor acestora sunt diverse si este important sa fieconceput un raspuns al comunitatii cât se poate de cuprinzator care sa tina seama atât depersoana ca întreg cât si de diversele aspecte ale vietii acesteia;

11. parteneriatul, potrivit caruia organizatiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap, care reprezinta interesele acestora sau cu activitate în domeniu sunt implicate siconsultate în procesul decizional, la toate nivelurile, privind problematica handicapului,precum si în procesul de protectie a persoanelor cu handicap” .

Servicii specializate pentru persoanele cu handicap

După cum știm toate persoanele cu nevoi speciale au nevoie de protecție socială.

“ Articolul 50 Protectia persoanelor cu handicap

Persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viata comunitatii, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor."

POLITICA ALTOR ȚĂRI

Țările se diferențiază printr-un obiectiv fixat pe politicile publice de găzduire a persoanelor cu handicap,în ceea ce privește școlarizarea,ocuparea forței de muncă,accesibilitatea la locuințe,transport . Aici este vorba de politicile publice și de o analiză efectivă de punere a acestora in aplicare.

Ȋn Norvegia spre exemplu, handicapul este definit pe de o parte, ca un decalaj al așteptărilor individului iar,pe de altă parte, de exigențele mediului și ale societății,pentru evoluarea în domenii care sunt esențiale în stsbilirea și menținerea unei vieți sociale independente. Această definiție își are rădăcinile în Mișcarea vieții independente, născută în Statele Unite, punându-se accent pe obstacolele fizice ca și creatori ai handicapului,ci nu pe handicap în sine.

Un prim grup de țări,cum ar fi Franța spre exemplu, pune accent pe integrare și urmărește compensarea dificultăților întâmpinate de către persoană și adaptarea acesteia la mediu.

Belgia, Germania, Olanda, Cehia și Ungaria, în materie de școli se caracterizează printr-o mare prelevanță a instituțiilor specializate.Pentru ocuparea forței de muncă, obligația este ca angajatorii sâ angajeze persoane cu handicap.

Ȋn Germania, Spania și Italia fracțiunea locurilor de muncâ ce ar trebui rezervată pentru persoanele cu handicap este de 5%, 2% și 7% , dacă societatea are peste 50 de angajați.

Un al doi-lea grup de țări favorizează o abordare incluzivă întrucât insuficiența serviciilor publice exclud persoanele cu dizabilități. În ceea ce privește școlile, ele sunt frecventate de aproape toți elevii cu dizabilitate. Țările nordice precum Suedia, Norvegia și Islanda, dar și cele din sudul Europei (Italia, Spania, Portugalia) favorizează această abordare. Unele țări, cum ar fi Marea Britanie și Polonia sunt deacord cu includerea în școli normale a persoanelor cu dizabilitate dar, preferă și existența unor clase speciale.

Ȋn materie de ocupare a forței de muncă, prin politica incluzivă ce se caracterizează prin accentul pus pe eliminerea discriminării organizaționale și umane prin care persoanele cu dizabilitate pot fi victime la locurile de muncă. Ȋn Danemarca, Marea Britanie sau în Statele Unite ale Americii angajatorii trebuie să trateze persoanele cu dizabilități în același mod ca și pe ceilalți și să adapteze condițiile de recrutare și de lucru la situația particulară a handicapului lor prin amenajarea de localuri,ore flexibile de lucru căt și punerea la dispoziție a unui îngrijitor.

În Danemarca, persoanele cu handicap care îndeplinesc condițiile necesare pentru a ocupa posturile vacante beneficiază de prioritatea ocupării forței de muncă în sectorul public.

Accesibilitatea universală este parte din extinderea naturală a acestor politici incluzive. Acestea vizează defapt eliminarea tuturor barierelor ce pot limita o persoană în desfășurarea activităților de zi cu zi și sunt destinate persoanelor cu o deficiență ,sau, mai pe larg pentru oricine se confruntă cu o incapacitate temporară sau permanentă.

Ȋn această perspectivă strategia Uniunii Europene ( 2010-2020 ), este de a înlătura barierele ce împiedică accesibilitatea la operațiunile curente.Ea se bazează pe exploatarea(utilizarea) de standardizare a normelor de achiziții publice și ajutoarele de stat pentru a face accesibile beneficiile și serviciile și de a dezvolta o piață europeană pentru echipamente asistate. Cu toate acestea, gradul exigenței, modalitățile și calendarul de punere în aplicare variază în funcție de țară.

Deci, concluzionănd, Franța,Belgia, Germania, Olanda, Cehia și Ungaria practică integrarea. Norvegia, Finlanda, Suedia, Italia, Spania și Portugalia practică incluziunea.

Țări ca și Marea Britanie și Polonia le practică pe amândouă :incluziunea și integrarea.

Stigmatizarea

Să construim împreună societatea poate lua diferite forme ce pot părea în ochii cercetătorilor, necesitatea unei noi etape și anume cea a incluziunii. Ȋn realitate, prin nerecunoașterea unui individ sau a unui grup de indivizi, refuzăm identitatea acestora.Pe de altă parte clasificarea duce la stigmatizare.Putem vorbi atunci de un dublu handicap: medical dar și social. Recunoașterea grupurilor de indivizi și a nevoilor lor specifice fără a se cădea în stigmatizare, este o provocare de echilibrare.

Exluziunea socială este retrogradarea sau marginalizarea socială a indivizilor, ce nu corespunde mai mult sau mai putin modelului dominant al societății. Aceasta nu este nici liberă nici social inclusă, dar constituie un process mai mult sau mai puțin brutal , de separare,uneori progresivă a legăturilor sociale.

Segregarea este actul de separare. Ȋn cazul în care este vorba de politică,segregarea semnifică ansamblul de legi și reglementări a unei societăți ce vizează să pună la distanță un grup de indivizi caracteristici.

Integrarea, în sociologie, este un process lung de apropiere între o persoană sau un grup de persoane și un alt grup mai larg de persoane.Este individual care trebuie să se adapteze ansamblului de comportamente ale grupului.

Incluziunea înseamnă că toți oamenii, indiferent de abilitățile lor, au posibilitatea de a participa pe deplin la viața societății. Legile și reglementările sunt concepute și scrise pentru toți. Drepturile sunt respectate pentru toți. Taxele sunt aceleași pentru toți cetățenii.Diferențele de capacitate între toate persoanele cu handicap sau nu, sunt recunoscute și apreciate.