Originea Romilor. Fenomenul de Migratie

Originea romilor. Fenomenul de migratie

Literatura de specialitate a rezervat un loc aparte pentru stiinta numita generic “tiganologie”, o disciplina ce se ocupa de studierea tiganilor si fenomenelor legate de viata si modul de desfasurare al vietii acestora. (Achim, V., 1998, p.10)

In anul 1998 apare studiul cercetatorului Viorel Achim care aduce in prim-plan istoria romilor in Romania., o prima tratare cuprinzatoare dedicata trecutului romilor de la evul mediu pana dupa prabusirea totalitarismului comunist.

Un prim element care defineste populatia de romi este lingvistica, limba romani fiind asemanata cu limba sanscrita, limba veche a indienilor.

In urma studiului din prima lucrare stiintifica moderna dedicata romilor, “ Die Zigeuner. Ein historischer Versuch uber die Lebensart und Verfassung”, autorul german Grellmann a concluzionat ca populatia roma este de origine indiana. ( Grellmann,H.M.G.,1783, p.216-260).

Acesta concluzie a lui Grellman a fost intarita de catre cercetarile filologice care au aratat ca limba vorbita de populatiile rome, numita si romanes sau romani, se inrudeste riguros cu limba sanscrita si face parte din familia limbilor indo-europene.

Deoarece limba romani are elemente comune cu limbile vorbite in subcontinentul indian insa se inrudeste de asemeni si cu limbile neoindiene, cercetarile nu au putut stabili exact din ce regiune, grup etnic, provin romii. De-a lungul studiilor s-a optat fie pentru nord-vestul Indiei, fie pentru centrul Indiei.

Nomadismul este caracteristica specifica populatiilor indo-europene, in spatiul indian modul de viata nomad fiind si in prezent intalnit. De-a lungul timpului, miscarile de populatii din aceste zone au fost frecvente iar cercetarile au fost insuficiente drept pentru care nu se cunoaste cu exactitate locul de unde au pornit romii in migratia lor spre Europa, si nici cauzele care i-au determinat sa isi paraseasca locul primitiv.

Migratia romilor din zona Indiei spre Europa s-a desfasurat intr-un timp indelungat si au fost lasate putine urme isorice insa lingvistica a ajutat oarecum la reconstruirea traseului parcurs de catre romi in migratiile lor.

Astfel, s-a constatat ca de-a lungul migratiei lor, romi nu au pastrat cuvintele si structurile gramaticale pur indiene ci le-au imprumutat de la diferite popoare cu care ei au intrat in contact, imprumuturile de cuvinte explicand dialectele vorbite de romi in diferite tari din Europa.

Franz Micklosich, marele lingvist de origine germana, a studiat aceste dialecte din prisma imprumuturilor si a stabilit traseul parcurs de romi in migratia lor din India spre Europa.

In urma studiului sau , F.Micklosich a concluzionat ca majoritatea dialctelor vorbite de romi cuprind elemente persane si armenesti ceea ce arata trecerea romilor prin Persia si Armenia.

De asemeni, lingvistul a identificat in dialectele limbii romanes existenta cuvintelor provenite din greaca medievala, precum si a fondului slav, dovada a trecerii romilor prin Imperiul Bizantin respectiv prin Peninsula Balcanica.

Acelasi cercetator afirma ca, in dialectele romilor din Europa Centrala, sunt prezente intr-o proportie mica cuvintele romanesti, ceea ce denota trecerea romilor si prin spatial romanesc.

In cele din urma, in studiul sau, Micklosich gaseste in dialectele limbii romani din Anglia, Polonia, Rusia, Finlanda si Scandinavia, elemente de origine germana care demonstreaza trecerea romilor in spatiile nemtesti. (F.Micklosich apud Achim, v., 1998, p.15-16)

Aceasta metoda lingvistica a ajutat la recontrsuirea traseului migratoriu al romilor urmand ca ulterior cercetarile istorice sa confirme in mare parte concluziile lui Micklosich.

In general s-a afirmat ca migratia romilor din India spre Europa s-a desfasurat intre secolele IX si XIV, in mai multe etape.

Izvoarele istorice arata ca in preajma secolului al IX- lea , in Persia a ajuns o populatie de romi pe care persii o numeau “Luli” sau “Luri”. Sosirea romilor in Imperiul Persan a fost posibila o data cu miscarile de populatie dinspre rasarit sau datorita expeditiilor militare persane din India.

Ca dovada a sederii romilor in spatiul persan stau cuvintele existente in limba romani de origine persana.

Existenta termenilor armeni in limba romilor din Europa arata ca acestia au petrecut un timp indelungat in vechea Armenie.

Ulterior romii au migrat catre Imperiul Bizantin, in preajma secolului al XI-lea patrunzand in Asia Mica, in teritoriile de limba greaca. Intrarea lor in Imperiul Bizantin s-a desfasurat printr-un proces gradual de unde au capatat si denumirea etnica de “tigani”, denumire utilizata si in prezent.

Pentru a numi populatia de romi, grecii foloseau termeni precum “Athinganos” sau “Atsiganos”, termeni ce erau asociati cu “noi venitii”.

Intr-un studiu recent, cea mai veche atestare sigura a romilor in Imperiul Bizantin, a fost mentionata intr-o scrisoare a patriarhului Constatinopolului, Gregorios Il Kiprios (1283-1289), scrisoare in care patriarhul vorbeste despre taxele pe care atsiganii si egiptenii le datorau Imperiului.

In migratia lor, romii au plecat din Asia Mica si au patruns in Tracia in jurul secolului al XIV-lea, moment considerat “istoria europeana a romilor”. De aici se sustine ca romii au inceput sa se raspandeasca in toate directiile.

Atestarile arata ca romii s-au oprit din migratia lor, in Grecia, Pelopones, Insulele Ionice, iar la inceputul secolului al XV-lea, romii sunt mentionati ca fiind sedentari pe aceste teritorii.

Tot in acesta perioada, (sec XIV), romii au patruns si in tarile slave din Peninsula Balcanica cea mai veche atestare in acest caz fiind cea din anul 1348 in Serbia sub conducerea Tarului Stefan Dusan.

In anul 1378 romii sunt mentionati in Bulgaria intr-o diploma elaborata de Tarul Ivan Sisman, diploma ce cuprindea posesiunile manastirii Rila.

O parte din populatia migratoare si-a continuat cursul din Balcani inspre nordul Dunarii.

Astfel, prima mentionare a romilor in Tara Romaneasca era scrisa intr-un document de cancelarie din 1385, in Transilvania in jurul anului 1400, iar in Moldova in 1428.

O alta parte din populatia migratoare s-a deplasat catre vest, In Regatul Ungariei si apoi catre Europa central si de vest.

La inceputul secolului al XV-lea, romii patrund in tarile Imperiului Romano-German, romii fiind mentionati sub denumirea de “tatari” .

In anul 1414 ei sunt mentionati in Elvetia sub denumirea de “pagani”, denumire adoptata si in Olanda.

Intre anii 1416-1419 s-a produs o patrundere de proportii semnificative a romilor in spatiul Europei centrale si de vest, indeosebi Ungaria, Germania si Franta.

Cronicile ii descriau ca fiind “oameni rataciti, probabil egipteni sau pelerine ce au ratacit drumul spre Ierusalim, straini ca infatisare, limba, obiceiuri etc”.

In 1419 sunt mentionate primele grupuri de romi in Franta, in 1420 in Tarile de Jos, 1422 din Italia coboara spre Roma iar in deceniile urmatoare ei ajung pana in Spania ( peste Pirinei si peste Mediterana), Anglia si Scandinavia.

In prima jumatate a secolului XVI romii patrund in insulele britanice, prima mentiune a prezentei in Anglia fiind cea din anul 1514. In Regatul Poloniei au ajuns in jurul anului 1428. In Rusia prima sosire a romilor este estimata in jurul anului 1501.

Daca la inceput aceasta populatie nomada avea diferite denumiri, mai tarziu i s-a stabilit denumirea de “tigani”, denumire pe care o poarta si in prezent in limbile europene.

De exemplu, in limba germana, romi sunt numiti “Zigeuner”, in limba franceza li s-a atribuit numele de “bohemien” datorita faptului ca populatia nou venita purta scrisori de protectie de la Sigismund de Luxemburg, rege al Bohemiei.

In limba engleza li s-a atribuit numele de “gypsy” iar in spaniola “gitano, nume provenite de la presupusa origine egipteana. In tari precum Suedia, Finlanda si Danemarca, romii erau numiti “tattare” (tatari).

Migratia romilor din India spre Europa s-a desfasurat printr-un proces istoric indelungat si complex. In migratia lor, romii nu au avut ca destinatie stabilita Europa deoarece migratia a fost una spontana determinata de imprejurarile timpului, bulversarile Orientului Apropiat, ale Europei de Sud-Vest, si de evenimenetele militare din acea perioada.

(Achim, V., 1998, p.16-19)

Este de mentionat ca romii au fost ultima populatie de origine asiatica ajunsa pe continentul European, cu ei incheindu-se migratia popoarelor.

I.2 Romii in Romania

Prima atestare a romilor in Romania a fost mentionata de Mihail Kogalniceanu in anul 1837 intr-o lucrare consacrata exclusiv acestora: “Esquisse sur l’histoire, les moeurs et la langue de Cigains”, un studiu ce continea cateva aspecte sociale despre romi insa din punct de vedere tematic sau terotorial, acestea erau limitate.

Asa cum am mentionat anterior, populatia de romi s-a oprit din migratia s-a si pe terotoriul Romaniei. Romii au aparut in spatiul istoric romanesc inca de la sfarsitul secolului XIV.

Mai exact, prima atestare a romilor pe teritoriul Romaniei dateaza din anul 1385 in Tara Romaneasca, in Transilvania in jurul anului 1400, iar in Moldova in 1428.

Prezenta romilor in Tara Romaneasca a fost datata intr-un act de cancelarie din anul 1385 emis de Domnul Tarii Romanesti, Dan I, act prin care domitorul doneaza manastirii Tismana posesiunile care apartinuse anterior manastirii Vodita si care fusese daruite de Vladislav I.

Printre aceste posesiuni, cercatatorii arata ca se aflau si 40 de salase de romi iar ceea ce este sigur este faptul ca prima atestare in ceea ce priveste existent romilor in spatiul romanesc, este legata de acest moment.

Mai tarziu aceste donatii de salase de romi sunt confirmate in izvoarele istorice din anii 1387, 1391-1392, 1392 etc.

In anul 1388, Mircea Cel Batran daruieste Manastirii Cozia, ctitoria sa printre care si 300 de salase de romi. (Achim, V., 1998, P.21)

In Moldova, prima mentiune a romilor dateaza din anul 1428 intr-un act prin care Alexandru cel Bun doneaza Manastirii Bistrita 31 de salase de romi si 12 bordee de tatari.

In Transilvania cea dintai informatie legata de prezenta romilor face referire la Tara Fagarasului din timpul lui Mircea cel Batran, in jurul anului 1400.

Prezenta lor aici este mentionata in documentele istorice care aratau ca printre posesiunile unui boier Costea, se aflau si 17 romi de cort.

(Achim, V., 1998, P.22)

De altfel, Nicolae Iorga sustinea intr-o lucrarea a sa ,“Anciens documents de droit roumain”, ca romii au aparut in Tarile Romane odata cu invazia mongola din anul 1241.

In urma studiilor, cercatatorii sunt de parere ca romii au pornit in migratiile lor si au aparut in tarile romane in perioada 1241-1242, antrenati in acest scop de catre tatari fie ca indivizi auxiliari fie ca robi.

Aceaste concluzii au fost insa combatute de catre cercetarile filologice ale lui F.Micklosich, insa nu a fost exclusa total premisa ca romii ar fi putut veni impreuna cu tatarii din India spre Vest.

Nu exista suficiente dovezi precum ca romi ar fi fost adusii in Tarile Romane de catre mongoli insa provenienta lor sud-dunareana este de necontestat deoarece la baza cestei teorii stau o serie de argumente istorice.

Un prim argument ar fi acela ca locuitorii Tarii Romanesti i-a numit inca de la inceput “atigani”-denumirea din limba greaca, trecand-se apoi la denumirea utilizata si azi – “tigani”.

De asemeni, limba romani cuprinde cuvinte de origine greaca si sud-slava. In Transilvania, romii sunt mentionati ca fiind de religie ortodoxa.

Invatatul Nicolae Grigoras afirma ca Dunarea era locul de unde veneau sau erau adusi un mare numar de romi.

Exista dovezi ale originii romilor, amintite si anterior iar Viorel Achim afirma ca nu exista dubii precum ca romii sunt o populatie nomada de origine indiana, venita in tarile romane pe ruta balcanica.

Romii au sosit in tarile romane pe parcursul a mai multor secole, din secolul al XV-lea existand marturii care arata ca au trecut la nord de Dunare.

(Achim, V., 1998, p..21-26)

Numarul romilor care traiau in acea vreme in Tara Romaneasca nu a putut fi stabilit insa in secolul XVIII, Dimitrie Cantemir afirma ca in Moldova “tiganii erau raspanditi prin toata tara” si ca “nu exista boier care sa n-aiba mai multe familii de tigani in stapanirea lui”.

(Achim, V., 1998, p.26)

Din Tara Romaneasca romii au patruns intr-un numar mare si in Transilvania, orasele transilvanene avand fiecare propria “tiganie”, adica niste asezaminte construite din lemn pe care, la nevoie, conducerea orasului le putea distruge cu usurinta, alungand astfel romi. Se gaseau de asemeni si romi care locuiau ca iobagi, in alte sate pe mosiile unor nobili. (Achim, V., 1998, p.27)

Intre secolele XVI-XVII o parte din populatia roma era deja sedentarizata insa, in cazul altei parti din populatia roma, nomadismul nu a disparut pana aproape de secolul XX.

I.3 Inrobirea / Dezrobirea romilor in Tarile Romane

Asa cum reiese din studiile elaborate, inca de la primele atestari ale prezentei romilor in Moldova si Tara Romaneasca, acestia au fost robi.

Aceasta conditie sociala de robie a fost perpetuata pana pe la mijlocul secolului al XIX-lea, odata cu aparitia legii de abolire a robiei.

Romii au avut conditia sociala de robie si in Transilvania si se aflau sub stapanirea domnilor munteni si moldoveni. (Achim, V., 1998, p.31).

Problematica robiei romilor este strans legata de robia tatarilor in istoria medievala a Romaniei deoarece studiile arata ca alaturi de romi au fost inrobiti si tatarii.

Este de mentionat ca robia in Tarile Romane a existat inaintea aparitiei romilor pe aceste teritorii, in momentul in care romii au aparut la nord de Dunare, robia era deja prezenta.

Nou-venitii erau intr-un numar relativ mare si de aceea ei au transformat robia intr-un fenomen de amploare.

In a doua jumatate a secolului al-XV-lea romii au ramas singurii robi din tara, tatarii care s-au aflat in numar mai mic in robie au disparut prin topire in marea masa de robi tigani.

Termenul de “tigan” era adesea asemanat cu termenul de” rob”.

(Achim, V., 1998, p.33)

Inca de la atestarea romilor in cele doua documente, cel din 1385 si cel din 1387, documente referitoare la doua donatii catre Manastirea Vodita, cealalta catre Tismana, romi apar descrisi ca fiind familii de robi ce urmau a fi daruite manastirilor respective.

Iata cele spuse de Mircea Cel Batran, intr-un document de donatie, pentru a confirma o donatie facuta anterior de unul dintre predecesorii sai:

“Io, Mircea Voievod, intaresc darul raposatului meu unchi, Vladislav Voevod, catre Manastirea Sfantul Anton din Vodita: satul Jidovstita, livezile din Bahnino, morile de pe Bistrita si 40 familii de tigani”. (Pons, E.,1999, p.12)

Conform acestui document, inrobirea romilor avusese deja loc, insa originile inrobirii sunt incerte.

Unii cercetatori spun ca romi ar fi fost prizonierii de razboi ai tatarilor si ca romi i-ar fi urmat pe acestia pana in zona Dunarii, in timpul invaziei mongole din secolul al XIII-lea. In acest caz se sustine ca infrangerea tatarilor a adus cu sine inrobirea celor infranti precum si a romilor.

O alta ipoteza privind inrobirea romilor invoca motive economice.

Criza economica provocata de catre Imperiul Otoman, ar fi putut fi redresata de “o mana de lucru abundenta si gratuita”. (Pons, E.,1999, p.13)

De asemeni si extinderea comertului dupa cruciade, presupunea crearea unei forte de munca cat mai ieftine. Dat fiind ca taranii nu erau atat de numerosi si de buni artizani precum romi, care erau nomazi si se pricepeau la tot felul de mestesuguri ( potcovari, zidari, caramidari etc), romilor li s-a suprimat independenta cu scopul de a fi fixati si folositi in scop economic.

Astfel, in vreme ce in alte tari europene, romii erau alungati, in Tara Romaneasca si Moldova romiilor le-a fost interzis sa paraseasca teritoriul find luati in robie.

In Transilvania secolului al XVIII-lea, cu scopul de a asigura siguranta populatiei, suveranii aratau un interes fata de soarta si modul de viata al romilor din acea perioada si spatiu.

In acest sens, suveranii urmareau sa imbunatateasca modul de viata al romilor si sa ii determine sa renunte la comportamentele considerate ca primitive, prin sedentarizare si fixare.

In dorinta de “civilizare” a romilor din Transilvania, Iosif al II-lea elaboreaza un act in data de 12 septembrie 1782 prin care copiii romi erau obligati sa frecventeze invatamantul, respectiv, le era interzis sa umble dezbracati in locurile public.

Prin acest act, romii erau obligati sa isi construiasca o locuinta fixa si sa renunte bordee, le era suprimat dreptul de a poseda cai, erau obligati sa se initieze in muncile agricole, in caz contrar, comertul sau alte ocupatii specifice (ex: muzica) le erau interzise daca inainte nu ar fi lucrat in muncile agricole.

In cele din urma, o parte din romi s-au conformat obligatiunilor consemnate in acel document, multi dintre ei devenind agricultori, insa o alta parte au refuzat sedentarizarea fortata reluandu-si stilul de viata nomad, fiind astfel asigurata perpetuarea traditiilor si culturii rome.

(Pons, E.,1999, p.14).

In ceea ce priveste Moldova si Tara Romaneasca si aici romii erau supusi unor reguli asemanatoare ei pierzandu-si liberatatea foarte devreme.

Conform legislatiei in vigoare la acel moment, proprietarul, ce ii cumpara pe romi de la stat, devenea stapan atat asupra vietii robului cat si asupra bunurilor acestuia. In acea perioada, casatoriile intre robi si oamenii liberi erau interzise.

Daca un om liber se casatorea cu o roaba in nestiinta de cauza, casatoria ar putea fi ingaduita doar daca roaba era cumparata de la stapan.

Daca un om liber se casatorea cu o roaba dar in cunostinta de cauza , casatoria se anula iar acesta era dator sa plateasca o amenda egala cu pretul roabei in cazul in care stapanul acesteia nu dorea sa o elibereze.

Cu alte cuvinte, doar stapanul era cel care decidea soarta robului sau, el putea sa il elibereze sau sa ii permita casatoria, el era cel care detinea controlul absolut asupra oricarui aspect legat de viata acestuia.

(Pons, E.,1999, p.15-16)

Emmanuelle Pons mentioneaza in cercetarea sa, “ Tiganii din Romania. O minoritate in tranzitie”, ca “proprietarii isi puteau darui, lasa mostenire, schimba ori vinde robii care le apartineau”, pretul acestora fiind fixat la tribunal in functie de competente si sex. (Pons, E.,1999, p.17).

De obicei, romii erau expusi la vanzare pe grupuri, familii sau ansamblu de familii, uneori chiar ei insasi vanzandu-se pentru a scapa de foamete sau alte pedepse.

Frumusetea impresionanta a tinerelor rome, corelata cu statutul de roabe, reprezenta un prilej de pe urma caruia stapanii profitau. Stapanii nu avea dreptul sa le ia viata dar aveau posibilitatea sa le maltrateze dupa bunul plac.

In studiul sau “Tiganii in Istoria Romaniei”, Viorel Achim face o clasificare a tipurilor de robi romi, in functie de diferite criterii.

Un criteriu era cel al apartenentei la stapan conform caruia robii romi se imparteau in:

robi domnesti

robi manastiresti

robi boieresti

(Achim, V., 1998, p.34)

Robii domnesti poarta diferite denumiri in documente. De exemplu pentru “tigani domnesti”, se folosesc si termeni precum “tigani robi domensti”, tiganii domniei” urmand ca mai tarziu, in secolul al XIX-lea sa li se atribuie denumirea de “tiganii statului”.

Robii domnesti erau cea mai numeroasa categorie de romi si isi exercitau meseriile sau muncile ordonate ori la curtea domneaca ori prin tara, fiind obligati sa plateasca dari catre domnitor.

O subcategorie aparte de romi domnesti o reprezentau “robii doamnei” din Moldova. Acestia erau robii exclusivi ai sotiei domnitorului, prima atestare a acestora datand din 1429 cand domnitorul Alexandru cel Bun a daruit printre altele, sotiei sale Marena, si un numar de robi tigani. (Achim, V., 1998, p.35)

Robii manastiresti erau proveniti marea majoritate de donatiile facute de domni si boieri catre manastiri.

In scurt timp, prin diferite cai, manastirile au ajuns sa detina un numar mare de robi. Una dintre aceste cai o reprezenta si casatoria dintre oamenii liberi si robii romi, in urma careia cei liberi se obligau sa devina robi atat ei cat si urmasii lor.

Robii din manastiri erau folositi fie pentru muncile campului, taiatul si caratul lemnelor, toarcerea lanii, ca servitor fie ca meseriasi. (Achim, V., 1998, p.35-36).

Robii boieresti erau proveniti fie din mosteniri, daruri, cumparari, zestre fie din prazile de razboi.

Boierii detinatori de romi robi boieresti dispuneau de acestia precum si de bunurile apartinatoare, mobile sau imobile ce puteau fi vandute, donate, schimbate, date in mostenire etc.

Principala utilizare a robilor boieresti era aceea de forta ieftina si sigura de munca in mestesugurit, sevire, agricultura etc. (Achim, V., 1998, p.36).

Conform studiului lui Mihail Koganiceanu, robi domnesti se imparteau in:

rudari sau aurari – aveau ca principala ocupatie culegearea aurului din nisipuri

ursarii – romii care perindau prin tara plimband si dresand ursul sa joace in admiratia celor privitori

lingurarii – confectionarii de linguri de lemn

laiesii – cei care erau fierari, zidari, confectioneri de piepteni

(Kogalniceanu, M., citat de Achim, V., 1998, p.36).

Emmanuelle Pons mentioneaza, de asemeni, in studiul sau “Tiganii din Romania. Ominoritate in tranzitie”, clasificarea robilor romi domnesti, facuta de catre Mihail Kogalniceanu:

zlatarii sau aurarii, cautatorii de aur in rauri sau stanci

ursarii sau “imblanzitorii de ursi” ce umblau din targ in targ si plateau statului un tribut anual

lingurarii sau rudarii – cei care fabricau obiecte din lemn, plateau acelasi tribute ca si ursarii,

laiesii sau “cei din satra” – erau cei care aveau permisiune sa rataceasca pe oriunde in tara in schimbul unui bir anual.

Kogalniceanu ii considera pe laiesi “cei fara capatai” doarece “ se hraneau din jafuri si prada”. (Kogalniceanu,M., citat de Pons, E., p.18-19).

Secolul al XVIII-lea vine cu o noutate in ceea ce priveste casatoria la robii din acea perioada.

Aceast consimtamant la lui Constatin Mavrocordat viza casatoriile mixte dintre romani, oamenii liberi, si romi.

Daca pana acum cel liber care se casatorea cu un rom era obligat sa adopte conditia sociala de rob atat pentru el cat si pentru urmasi, conform acestei noi viziunii, cei liberi isi puteau pastra statutul de oameni liberi atat pentru ei cat si pentru urmasii nascuti din aceasta legatura.

Cutuma casatoriilor mixte a fost respectata in Tara Romaneasca, din motive fiscale, insa in Moldova situatia a fost alta. Boierii s-au impotrivit pe motiv ca aceasta cutuma ducea la stagnarea sau chiar diminuarea numarului de robi, impotrivire ceea ce a dus de la restrangerea pana la abandonare ei.

In ceea ce priveste noua viziune asupra casatoriile mixte, Moldova refuza reforma lui Mavrocordat si preferand intoarcerea la vechile proceduri.

“Sobornicescul Hrisov” din 1785 interzicea categoric casatoriile intre moldoveni si romi, casatoriile erau anulate, copii nascuti din aceste legaturi erau considerati romi.

(Achim, V., 1998, p.40-44).

E. Pons sustine ca in Principate existau si romi liberi, fie lautari, fie asa-numitii “netoti” cu un stil de viata nomad si care traiau in salbaticia muntilor sau a padurilor. (Pons, E., 1999, p.19).

In opinia lui Marcel Courthiade, lingvist specialist in limba romani si secretar adjunct al Uniunii Internationale pentru Europa “Rromani Baxt” , acest tip de romi cei sunt cei care in 1833 au luptat contra puterii pana la abolorea scalavagismului. (Courthiade, M., citat de Pons, E., 1999, p.20).

Europa Luminilor vine cu influente antiscalagiste ceea ce ii detremina pe unii boieri isi elibereze scalvii romi.

Treptat se declanseza miscarea antisclvagista, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea adoptandu-se mai multe reforme ce vizau imbunatarirea statutului, vietii romilor.

Deoarece domnitorul Grigore Alexandru Ghica era revoltat de ceea ce se intampla cu romii, aceste elaboreaza o reglementare in anul 1785 prin care era interzisa separea prin distribuire la difieriti stapani, a fratilor, surorilor romi.

De asemeni, reglementarea interzicea si casatoriile mixte intre romani si romi tocmai poentru a se evita inrobirea romanilor.

Datorita ideilor liberale occidentale ce isi croiau cale incet incet si in tarile romanesti, in anul 1837, Divanul Tarii Romanesti dezrobeste romii statului prin colonizare in satele boieresti.

Asa cum afirma E. Pons, de la acest moment istoric, romii erau proclamati liberi si primeau si pamanturi arabile. (Pons, E., 1999, p.20).

Mai tarziu, domnitorul Sturdza al Moldovei la 31 ianuarie 1844 prezinta in fata Adunarii Obstesti un proiect ce urmarea abolirea robiei romilor clerului si celor practicanti de meserii in orase. Proiectul a fost votat si le promitea libertate romilor, le era permis sa se casatorreasca cu cetatenii liberi ai Moldovei si plateau aceleasi taxe ca acestia.

La putin timp, printul Bibescu elibereaza robii clerului din Tara Romaneasca, ramand doar robii care aprtineau boierilor.

In 1848, in urma Revolutiei din Tara Romaneasca, abolorea robiei este totala insa de scurta durata pana la reinstaurarea robiei de catre rusi si turci.

In decembrie 1855 domnitorul Grigore Ghica hotaraste printr-un mesaj adresat Adunarii Obstesti, dezrobirea totala a romilor din Moldova.

In februarie 1856, domnitorul Barbu Stirbei elibereaza romii din Tara Romaneasca, inclusiv pe cei aflati in stapanirea boierilor

Din cercetarile de specialitate reiese ca, primul domnitor al Principatelor Romane Unite (1859), Alexandru Ioan Cuza , a facut posibila stergerea oricarei urme de robie din Tarile Romane.

Din acest moment, romii liberi au ales unii sa lucreze in continuare pentru fostii stapani, altii s-au asezat langa curtile manastiresti sau cele boieresti, altii si-au reluat meseriile de dinainte etc. (Pons, E., 1999, p.20-22)

Emanuelle Pons sustine afirmatia lui Marcel Courthiade, ca robia a lasat sechele asupra romilor chiar si in prezent: “secolele intregi de robie au stirbit increderea romilor in propriul viitor, le-au subrezit spiritul de initiativa si dinamism mergand pana la resemnare si agresivitate”.

(Pons, E., 1999, p.22)

Ceea ce este evident este faptul ca diferentele de grupuri actuale au decurs din vechile clasificari si ocupatii ale robilor. Cercetatorul afirma ca “robia” este inca prezenta sub diferite forme in mentalitatile majoritarilor si influenteze in continuare modul in care ei, “gadze”, privesc romii. (Pons, E., 1999, p.23).

Rasismul si prejudecatile depre populatia roma isi au originile in aceasta perioada de sclavie a romilor, perioada in care ei au fost tratati si priviti cu inferioritate.

I.4 Exterminarea romilor / Holocaustul

Chiar si dupa dezrobire, reactia publica a societatilor si puterilor publice fata de romi a fost una de respingere, expulzare.

In Germania, in anul 1449 romii erau vanati urmand ca la sfarsitul secolului politica de respingere a romior sa devina globala, romii find declarati “aducatori de ciuma”, “vrajitori” sau “hoti de copii”.

Imparatul Maximilian I la Auxburg cere masuri sporite precum uciderea imediata a romilor. Ferdinant I a interzis uciderea imediata a femeilor si copiilor romi.

In anul 1871, exterminarea pentru barbatii romi insemna ucidere iar pentru femei si copii taierea urechilor .

Mai tarziu in 1725, toti romii cu varsta peste 18 ani, surprinsi pe teritoriul prusac erau condamnati la spanzuratoare, fara a ase face distinctia intre sexe. Pe teritoriul ceh al secolului al XVII-lea, extreminarea romilor se facea prin spanzurataoare la frontiera.

De-a lungul drumurilor Tarilor de Jos, se gaseau diferite pancarte inscriptionate cu spanzuratoarea romilor sau cu interdictia ca acestia sa fie ajutati in vre-un fel. (colectia “Restituiri”, coord.Ionescu, V., 2000, p.5)

“Vanatoarea de romi” s-a extins in mai multe tari iar cel ce “vana” era remunerat.

In tarile scandinave din anii 1560, erau interzise botezul si inmormantarea romilor iar mai tarziu in 1637 romii de pe acele teritorii puteau fi ucisi fara judecata odata ce erau gasiti.

In Danemarca anilor 1500-1600, romii care gasiti pe teritoriul tarii, erau condamnati la munca fortata.

Prin anul 1683 li se interzice navigatorilor sa ia la bord romi iar mai tarziu, in 1708 romii erau incarcerati.

In Elvetia dintre secolele XVI-XVII romii erau denumiti “cei fara tara” si initial erau torturati urmanda ca mai tarziu in 1508 oricine sa ii poata ucida .

In anul 1727 era ordonat sa li se taie o ureche barbatilor si femeilor cu varsta peste 15 ani, care erau prinsi pe teritoriu pentru prima data iar daca erau prinsi si a doua oara acestia erau condamnati la moarte.

De-a lungul timpului, numarul romilor care traiau in Europa interbelica implicit numarul victimelor acestei politici de exterminare, nu a fost cu exactitate stabilit deoarece cercetatorii afirma ca numarul romilor era mare in Rusia, Tarile Baltice si Balcani, iar in Franta siItalia numarul era relativ mai mic.

Unii cercetatori estimeaza numarul romilor din acea perioada la 5.000.000, altii la 1.500.000 sau 1.000.000.

In documentele germane se mentioneaza numarul aproximativ al evrilor ca victime ale Holocaustului (6.000.000), insa nu este mentionata si o cifra globala a victimelor de etnie roma.

Totusi, Raoul Hilberg estimeaza ca aproximativ 34.000 de romi au fost victime ale Holocaustului prin internarea in lagare de tortura.

(colectia “Restituiri”, coord.Ionescu, V., 2000, p.6-7)

In anul 1929 a existat o lege care aducea romilor o serie de restrictii precum:

nu aveau voie sa se deplaseze fara ca politia sa le emita un permis , pentru deplasari era obligatoriu sa foloseasca rulote sau caravane,

tinerii cu varsta de minim 16 ani care nu faceau dovada de o ocupatie erau trimisi in centrele de educare unde efectuau 2 ani de munca silita etc

Dupa venirea la conducere a lui Hitler (1933) masurile precedente au luat forme mult mai vaste si mai grave.

In tara lui Hitler, munca insemna libertate, orice cetatean care nu avea un loc de munca sau acte nemtesti, era considerat parazit. Atfel romii care nu puteau sa isi dovedeasca nationalitatea germana erau expluzati in lagarele de concentrare ca prizonieri de drept comun alaturi de evrei.

Seful Ministerului de Interne al celui de-al treilea Reich, Hans Globke, redactor si comentator al legilor rasiale, afirma in 1936 : ”In Europa, numai evreii si tiganii au sange strain”. De asemeni, tot in 1936 savantul Robert Koenber declara: “Evreii si romii sunt straini de noi pentru ca au ascendenta asiatica in timp ce a noastra este nordica”.

Din cauza urii rasiale si a faptului ca romii si evreii erau considerati o rasa fara de tara si cu sange impur, o rasa periculoasa pentru puritatea rasei germane, Hitler si-a continuat politica de exterminare a romilor si evreilor astfel incat anul 1938 a fost un an crucial pentru acestia.

In luna aoctombrie a aceluiasi an s-au declansat deportarile , mai tarziu putin au inceput raziile, arestarile iar in 08 decembrie 1938 s-a semnat o ordonanata care practic insemna condamnarea la moarte a romilor.

Genocidul se extinsese nazistii avand in vedere uciderea romilor si evreilor precum si a “copilului nenascut inca”, fie rom, fie evreu.

Istoricul Billing face o distinctie in cceea ce priveste mijloacele de comitere a genocidului:

genocidul prin sterilizare si separare de copii

genocidul prin deportare

genocidul prin omucidere

(colectia “Restituiri”, coord.Ionescu, V., 2000, p.10-14)

Deicizia de “rezolvare a problemei romilor” luata de Hitler in septembrie 1939 a adus cu sine o serie de consecinte grave asupra romilor si a evreilor, Polonia devenind “mormantul romilor si al evreilor”.

Statistici facute de Wetzel si Hecht au indicat ca aproximativ 100.000 de romi au fost deportati in Polonia, folosindu-se trenurile transportatoare de marfa care ii duceau fie in lagare, ghetto-uri, fie acestia nu mai ajungeau la destinatie din cauza conditiilor precare care ii nimiceau pe parcursul traseului.

Cei aproximativ 5.000 de romii care au fost deportati la Lodz impreuna cu evreii, au fost exterminati prin gazare cu monoxide de carbon sau zyclon.

Nazistii isi fac aparitia si in Belgia, Olanda si Franta in anul 1940 si aici fac noi victime printre care si romi si evrei. Mai tarziu se va descopri la Orleans ( Franta) un lagar de 600 de romi.

In ceea ce priveste cunostintele generale despre Holocaustul romilor, Conform Comitetului pentru investigarea crimelor germane, au fost recenzate 435 de lagare.

Exterminarea romilor din Boemia-Moravia si Slovacia a inceput in anul 1939 , an in care romii si-au pierdut viata odata cu alipirea Boemiei-Moravia la Reich.

Decretul din noiembrie 1939 arata ca romii erau condamnati la munca fortata in lagarele de concentrare.

Fenomenul de exterminare este nelipsit si din Ungaria, URSS, Tarile Blatice precum si Polonia.

Conform studiilor realizate, in Ungaria, incepand cu anul 1944, au fost deportati aproximativ 31.000 de romi in lagarele naziste pentru executarea de munca silita, dintre care 5.000 au fost persecutati, 1.000 au decedat ca urmare tratamentelor inumane, 100 de romi au fost folositi pentru experientele medicale

(colectia “Restituiri”, coord.Ionescu, V., p.15-22)

In data de 14.august 1941 Himmler decide exterminarea romilor si evreilor dun URSS si Tarile Baltice, romii nomazi si cei blocati intre cele doua fronturi au fost ucisi.

Romii aflati in Crimeea au fost deportati cu ajutorul a 45 de camioane si exterminati in drumul spre Simferopol. Romii din Ucraina au fost masacrati fie de catre nazisti fie la nivel local.

In Letonia, genocidul romilor a inceput in decembrie 1941 pe motiv ca nomadismul era transmitator de maladii infectioase, spioni si asociali.

In Polonia, exterminarea romilor a inceput in primavara anului 1942 fie prin lichidare in ghetto-urile din Varsovia sau Sanock, fie in timpul deportarilor, fie la Lodz – “centrul special dedicat exterminarii romilor”, fie in alte lagare precum: Treblinka, Maydanek, Belset, Sobibor, fie prin lichidare in afara lagarelor.

I.5 Politica de exterminare a romilor in Romania sub regimul Antonescu

Conceptiile rasiste din Romania anilor ’30-’40 au dat nastere ideii de genocid in randul romilor.

Dupa dezrobire, romii au inaintat catre asimilare si integrare in populatia majoritara. Inainte de regimul lui Ion Antonescu, ei nu reprezentau o problema etnica, nu constituiau un obiect clar de rasism si nu existau politici de “problematizare a romilor”.

Ei nu erau inclusi in populatia majoritara ca minoritate etnica insa erau recenzati drept etnie aparte, cu o limba maternala proprie, erau priviti ca o categorie sociala . Legislatia de dinainte de 1940 cu privire la minoritatile nationale nu se refereau la romi. (Achim, V., 1999, p.133-135)

Modificarea regimului politic al Romaniei aduce in vedere, brusc, in anul 1940 asa-numita “problema a romilor”. Instaurarea noului regim politic odata cu venirea la putere a lui Ion Antonescu precum si intrarea tarii noastre in orbita ideologica a nemtilor, au transformat masurile impotriva alogenilor intr-o politica de stat.

Antonescu declanseaza o politica de “romanizare”, prin care urmarea “curatarea” tarii de elementele alogene, purificarea etnica a tarii.

In cadrul Consiliului de Ministri din 07 februarie 1941 Antonescu a fost cel care a ridicat problema luarii de masuri importiva romilor printre care si scoaterea din oras a acestora.

(Achim, V.,1999, p.136-137)

Aceste masuri ale lui Antonescu nu vizau insa toata populatia roma , ci numai pe cei care erau considerati “romi problema”. Una dintre masuri a fost deportarea in Transnistria iar criteriile dupa care romii erau selectati erau cele privitoare la modul de viata, nomadism, lipsa mijloacelor de existenta sau unei ocupatii care sa le asigure traiul, condamnari suferite anterior etc. (Achim, V.,1999, p.138)

Autoritatile Romane in frunte cu conducatorul Antonescu i-au deportat pe romi in Transnistria, pentru efectuarea de munci publice, in numar de aproximativ 25.000.

Fusese adoptata in 1938, de catre guvernul Goga-Cuza, o lege anti-minoritara, iar in 1940 Ministerul de Interne, la cererea Ministerului Sanatatii, interzicea romilor sa se deplaseze cu, consideratia ca erau transmitatori de tifos.

Populatia roma nomada a fost prima vizata pentru persecutii urmandu-le soarta inclusiv populatia sedentara. Evacuarile romilor incepusera la 12 septembrie 1942, fiecare tren din cele noua pregatite pentru deportare, fiind insotit de catre un commandant si garzi instruite sa impuste.

Din cercetarile sale, Viorel Achim a ajuns la concluzia ca in momentul ridicarii romilor de la locurile lor, acestia nu au avut permisiunea sa isi ia lucruri personale sau gospodaresti. (Achim, V., 1999, p.142).

In Transnistria, romii au fost asezati in hotarul sau in vatra satelor de pe malul Bugului, conditiile de existenta erau foarte dure, hrana era insuficienta, regimul de tratament era inuman, obiectele vestimentare erau aproape inexistente, frigul doborandu-i pe multi dintre ei, asistenta medicala si medicamentele erau inexistente si ele iar inmormantarile se faceau fara preot. (Achim, V., 1999, p.146)

Studiile arata ca in noiembrie 1943, aproximativ 300 de romi au decedat prin inanitie-alimentatie insuficienta, iar aproximativ 4000 de romi au murit de tifos, altii dintre ei au murit de frig in timpul iernii sau altii prin impuscare.

La 23 august 1944 Romania a declarat razboi Germaniei, fostei aliate. La acel moment Autoritatile Romane in retragere le-au sugerat romilor sa fuga.

In data de 13 sepetmbrie 1944 Ministrul de Externe le-a permis romilor sa isi reia activitatea. Au fost estimati aproximativ 36.000 de morti.

(colectia “Restituiri”, coord.Ionescu, V., 2000, p.26-28)

Unii dintre romii supravietuitori ai deportarii in Transnistria s-au intors in tara in primavara anului 1944 odata cu retragerea armatelor romane in fata ofensivei sovietice, altii au fost prinsi si repartizati la proprietari, pentru munca agricola.

Desi munca lor urma sa fie platita identic cu a celorlalti lucratori, au existat cazuri in care au refuzat acest tip de munca pe motiv ca nu se pricep iar in aceste conditii unele grupuri de romi au primit permisiunea de a se intoarce in satele lor de bastina.

Odata cu inlaturarea guvernului Antonescu la data de 23 august 1944, legea fascista initiata de acesta a fost abrogata, punandu-se capat politicii sale fata de romi.

La 13 septembrie 1944 Subsecretariatul de Stat pentru Politie a emis un ordin ca totii romii supravietuitori ai deportari in Transnistria, odata reintorsi, sa fie “lasati la ocupatiile lor” si in unele cazuri erau chiar indrumati la diferite munci.

(Achim, V., 1999, p.146-148)

I.6 Romii sub regimul comunist

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, o mare parte dintre romi se ocupa cu mestesugaritul si doar o mica parte dintre acestia se ocupa cu meseriile agricole. In consecinta, romii se numarau printre putinii proletari ai satelor si printre primii sustinatori in plan local ai politicii Partidului Comunist Roman. (Pons, E., 1999, p.25)

Dupa incheierea episodului “Transnistria”, romii supravietuitori s-au intors in satele lor, altii s-au stabilit la periferia Bucurestiului. O parte din populatia roma devenise sedentara iar o alta parte era in curs de stabilizare fixa.

In tendinta de emancipare, imediat dupa dezrobire, romii infiintasera “Uniunea Generala a Romilor din Romania” care sub conducerea lui Gheorghe Niculescu, isi reluase activitatea. Ulterior in 1948 a fost desfiintata de autoritatile comuniste impreuna cu celelalte organizatii care nu corespundeau regimului totalitar.

Odata cu instaurarea deplina a regimului comunist in Romania, in jurul anului 1948, romii nu mai apareau in actele oficiale politice in care erau consemnati in perioada incercarii de de emancipare.

Emmanuelle Pons afirma ca momentul intemeierii Partidului Comunist Roman – care era alcatuit in mare parte din minoritati entice-, 1921, este momentul cand incepea instalarea masiva a romilor in Transilvania, in locuintele populatiei sasesti deportate.

Acest fenomen de ocupare masiva a locuintelor ramase goale ale sasilor a avut ca efect intretinerea resentimentelor si prejudecatilor populatiei majorotare fata de romi. Aceste resentimente si prejudecati fata de romi si-au facut loc in randul populatiei majoritare ca urmare a crearii ideilor de nedreptatire si lezare in raport cu comunitatea de romi, care de altfel era considerata nedemna de astfel de masuri. (Pons, E., 1999, p.26)

Odata cu trecerea timpului, aceasta xenofobie fata de romi patrunde si in interiorul partidului care, pe unii romi i-a exclus din cadrul acestuia, iar pe altii i-a trimis la inchisoare, sub diferite pretexte .

Ideea de nationalism ia amploare si devine un instrument ideologic de prim plan sub conducerea lui Nicolae Ceausescu care cauta consolidarea uniunii nationale si omogenizarea etnica a societatii romanesti. (Pons, E., 1999, p.27)

Pornind de la ideea marxist-leninista, prin care se promova modelul unic al muncitorului socialist, partidul comunist opera in termeni de clase de muncitori si nu de minoritati nationale, prin asimilare a claselor inferioare sau minoritati etnice in ideea de creare a unei natiuni omogene.

In perspectiva comunista, romii erau perceputi ca elemente alogene care se doreau a fi romanizate, mai ales din cauza faptului ca erau asociati unei culturi a saraciei si subdezvoltarii.

Politica de asimilare a comunitatilor rome aparea ca una necesara din doua puncte de vedere:

cultura roma diferita de cea a romanilor

modul de viata diferit, echivalent cu un statut social inferior considerat un obstacol in modernizarea tarii

(Pons, E., 1999, p.29)

Prin inlaturarea acestor specificitati rome insemna de fapt refuzul de recunostere a romilor ca unitate specifica in ansamblul majoritatii respectiv favorizarea sociala in sensul integrarii modului de viata specific al romilor in modul de viata al populatiei majoritare.

In ideea de respingere a specificitatii romilor, termenul de “tigan” nu se folosea in spatiul public comunist deaorece se considera ca prin denumirea romilor cu acest termen se face referire la rasism, ei nefiind perceputi ca o etnie in adevaratul sens al cuvantului, ci mai degraba ca o entitate sociala ce se voia a fi romanizata si asimilata.

In comparatie cu alte minoritati, romii au facut fata mai greua cestei politici de asimilare deoarece, in acea perioada ei nu corespundeau criteriilor definitorii pentru delimitarea unei etnii/natiuni: teritoriul, statutul, economia, limba. (Pons, E., 1999, p.30)

Din acest punct de vedere, Emmanuelle Pons afirma ca romii nu sunt o populatie omogena. Iata si argumentele sale:

existenta grupurilor de romi structurate in functie de dialect, profesii, modul de viata (sedentar sau nomad)

diferentele lingvistice

lipsa unei religii comune

lipsa trascrierii in carti a istoriei/culturii

lipsa existentei gramaticii proprii, a literaturii scrise, demne de a fi predate in scoli

lipsa unui stat de provenienta/referinta etc

(Pons, E., 1999, p.30-31)

In lipsa acestor elemente de omogenitate si obiectivitate, regimul comunist nu le-a acordat romilor statutul de minoritate nationala neprevazandu-se nici un program socio-cultural pentru ei.

Inainte de 1990 limba romani, cultura si istoria romilor nu erau predate in scolile romanesti, nici un ziar nu era publicat in limba romani, nici o alta publicatie specifica nu exista.

Cu toate ca lautarii erau apreciati in Romania acest fapt nu l-a impiedicat pe Ceausescu sa le interzica sa interpreteze muzica traditionala sau sa cante in limba romani la radio ori la televiziune. De asemeni, Asociatiile Culturale ale Romilor nu erau autorizate.

Pornind de la ideologia marxist-leninista, centrata pe modelul unic al muncitorului socialist si excluderea idei de diferentiere de clase/rase, se poate afirma ca promovarea acesteia in regimul comunist fata de etnia roma nu s-a pus tocmai in aplicare din cauza motivelor enumerate anterior, caci se considera ca specificitatea roma nu intra in criteriile definitorii ale unei identitati culturale si nationale.

Prin traditie, romii lucrau independent ca spoitori de vase ( romi spoitorii), confectionarea de caldari, vase de arama ( romi caldarari), prelucrarea fierului (fierarii), prelucrarea lemnului (romi rudari), muzicanti (romi lautari), spectacole cu ursi (romi ursari), vanzatori de flori ( romi boldeni), extragerea aurului din rauri (zlatarii), prelucrarea de bujuterii (argintarii) etc.

In ideologia comunista, munca se baza exclusiv pe ideea de pamant si activitati sedentare iar traditiile si ocupatiile nomade si/sau non-agare ale romilor erau considerate complet straine fata de viziunea romaneasca asupra muncii.

Conform ideologiilor regimului communist, aceste ocupatii “particulare” trebuiau sa dispara drept pentru care guvernul roman nationalizeaza intrepinderile private si confisca materialele utilizate, in special aurul romilor bijutieri.

Romii urmau sa fie integrati in cooperativele agricole de productie, activitatile traditionale de comert deveneau ilegale, romii care nu se conformau criteriilor de munca autentica erau considerati paraziti.

In dorinta continua de “romanizare”, guvernul comunist lupta impotriva nomadismului romilor. In vederea sedentarizarii si reducerii mobilitatii acestora, multora dintre romi li se confiscat caii si carutele si era de dorit ca fiecare rom sa dispuna de o adresa fixa pentru ca statul sa le poata oferi diversele ajutoare sociale.

(Pons, E., 1999, p.35-36)

Prin initierea unei politici de “sistematizare fortata a teritoriilor”, sub pretextul modernizarii satelor, valorificarii terenurilor, stoparii exodului rural, Ceausescu distruge un numar mare de sate sarace si case vechi, iar pe locuitorii acestora ii muta in apartamentele nou construite in mediul urban.

Aceasta politica viza si populatia roma cu scopul de facilitare a integrarii sociale a acestora. Romii nu au avut de ales ceea ce i-a obligat oarecum sa se conformeze cu noile locuinte date si cu noul mod de viata. In Transilvania, romii erau plasati in casele confiscate ale sasilor repatriati in Republica Federala Germana.

Politica de asimiliare a lui Ceausescu se face resimtita si in domeniul invatamantului. Scoala era obligatorie pentru toti insa romii erau cei care erau cel mai putin prezenti in sistemul de invatamant din cauza saraciei sau a politicii de discriminare. (Pons, E., 1999, p.37)

In 1966 se preconiza ca aproape toti romii aveau o educatie de baza, corespunzatoare nivelului primar.

Rezultatele politicii de asimilare din perioada comunista le-au conferit romilor o oarecare ascensiune sociala si o ameliorare a conditiilor de viata.

In acelasi timp, romii au fost printre primii care au aderat la Partidul Comunist Roman cu speranta de a beneficia de un tratament echitabil respectiv obtinerea unor servicii sociale.

Pentru famillie rome cu situatia materiala precara, statul comunist oferea ajutorare sociala. Fiecare nou-nascut aducea parintilor un bonus si o alocatie de stat lunara, anumite servicii medicale erau acordate gratuit, mortalitatea in randul femeilor rome scazuse.

De asemeni, controalele ginecologice erau frecvente prin deplasarea echipelor medicale la unitatile administrative, femeile insarcinate erau detectate si chemate regulat la control medical pana la nastere.

Aceasta politica pro-natalista, prin care se incurajau nasterile si se interziceau orice forme anticontraceptive indeosebi avortul, a vizat inclusiv femeile rome si a avut si efecte negative asupra populatiei atat rome cat si majoritare, in sensul ca politica a provocat o rata ridicata de abandon si plasare a copiilor in institutiile de stat.

De-a lungul functionarii sistemului de ajutorare sociala, romii au avut parte de beneficii care le imbunatatea, intr-o anumita masura, nivelul de trai insa au avut parte si de ostilitatea si ranchiuna majoritatii care ii considera “o gaura”in economia statului, “profitori de finantele statului”, “cei care se inmultesc rapid”. (Pons, E., 1999, p.39-41)

Pentru cativa romi, politica comunista este asociata cu ascensiunea individuala insa asta nu aduce un prestigiu general grupului de romi. Mai exact, ocuparea unor pozitii sociale respectabile de catre unii indivizi romi nu a adus un prestigiu general populatiei si nici schimbarea mentalitatii generale de prejudecati asupra romilor: de tigani, murdari, hoti etc.

In profida politicii de “romanizare”, datele de recensamant din perioada 1956-1966 arata o descrestere a numarului de romi, de la 0,6% din populatia totala (1956) la 0.4% ( 1977), ceea ce a pus un semn de intrebare in randul cercetatorilor. Emmanuelle Pons este de parere ca aceasta politica de romanizare a lui Ceausescu a dus la manipulari statistice si abuzuri, multi dintre romi preferand sa se declare romani si sa isi ascunda adevarata identitate.

(Pons, E., 1999, p.45-46) .

In urma acestei politici de asimilare a perioadei comuniste, multe caracteristici specifice romilor au fost sterse. Nomazii vor fi minoritari in 1987 (10% ), o parte din romii sedentarizati si-au abandonat activitatile traditionale pierzandu-si treptat si cultura.

Studiile arata ca nomazii sunt cei care au rezistat cel mai bine politicii de asimiliare deoarece au reusit sa isi pastreze caracteristicile culturale ( pastrarea limbii, portului, traditiilor de organizare sociala, filosofia si meseriile traditionale etc), datorita izolarii si functionarii in relatii independente cu populatia majoritara.