ORIGINEA, ARIA DE RĂSPÂNDIRE ȘI IMPORTANȚA CULTURII VIȘINULUI [307343]

INTRODUCERE

Vișinul este un pom fructifer care pe lângă faptul că are o [anonimizat], dar are și numeroase efecte terapeutice. Deci, e [anonimizat], frunze, peduncul, sâmburi, scoarță, trunchi și ramuri.

Scopul lucrării este acela de a demonstra faptul că o specie creată într-o altă regiune (Moldova – Botoșani), [anonimizat], Dobrogea, [anonimizat].

[anonimizat].

CAPITOLUL I

ORIGINEA, [anonimizat], subfamilia Prunoidae. Datele ce există în literatură cu privire la originea sa sunt ușor contradictorii și confuze. [anonimizat], loc unde se pot observa și în zilele noastre în stare semispontană. Foarte clar este faptul că încă din cele mai vechi timpuri a [anonimizat] i.e.n. [anonimizat]. O [anonimizat] ,,Kerasia” vorbește și medicul Diphylius care aduce la cunostiinta ca există unele roșii (proabil vișine) altele miletiene și că acestea două ,,sunt cele mai bune”, acest lucru însemnând că existau și altele (C. Ioniță 1964).

[anonimizat]. Se presupune că a fost adus în Italia de către generalul roman Lucius Lucallus (79 i.e.n.), în urmă victoriei repurtate asupra Mitridate și denumit Cerasus după numele orașului Kerasus de unde a fost luat. Presupunerea se sprijină pe afirmația lui Pliniu cel Bătrân (sec I e.n) din Istoria naturalis că Cerasus nu a existat în Italia până în anul 680 [anonimizat] a fost adus din Grecia de către Lucullus.[anonimizat], sprijinandu-se pe existența a numeroase soiuri în toate țările Europei și pe existența a numeroase forme sălbăticite. Însuși Pliniu cel Bătrân descrie în Istoria naturalis 10 [anonimizat], [anonimizat] (Griot francez) și Macedonica cu vișinul pitic. Existența unui asemenea număr de soiuri (desigur că Pliniu nu le-a descris pe toate) dovedește vechimea mai mare în cultura vișinului în Italia și Europa.

[anonimizat] s-[anonimizat]. Ceea ce pune în primul rând sub semnul întrebării această părere este faptul că vișinul comun nu se găsește în stare sălbatică nicăieri în lume (C. Ioniță 1964).

Informații scrise legate de existența vișinului la noi în țara avem începând cu formarea primelor state românești din estul dar și sudul Carpaților. Chiar din vreamea domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418), era în județul Goj atestata localitatea Vișina, iar în 1550 există în în documentele vremii un sat în județul Olt denumit de asemenea tot Vișina.

În comparație cu celelate specii sâmburoase, vișinul are cea mai largă arie de răspândire predominant în emisfera nordică, în zona centrală a Rusiei, în Siberia, China, în toată Europa etc. Vișinul se cultivă mult mai la nord comparativ cu cireșul, pote ajunge și la 60o latitudine, depășind limita de cultură a mărului.

La noi în țara vișinul se cultivă în toate regiunile, de la grădini familiale până la plantații intensive. După desființarea sistemului cooperatist, odată cu decăderea sectorului pomicol din România, suprafețele cultivate au scăzut dramatic și implicit și producția, cultura vișinului având foarte mult de suferit.

Vișinul comun se presupune că este un hibrid natural între cireșul păsăresc (sau cireșul sălbatic Cerasus avirum) cu vișinul pitic (sau de stepa, tot sălbatic Cerasus fructicosa), ce s-a format în vremuri foarte îndepărtate.

Din punct de vedere pomologic, vișinul face parte din grupul de specii sâmburoase. După clasificarea sistematică aparține familiei Rosaceae, subfamilia Prunoideae, genul Cerasus. Deși genul Cerasus cuprinde 129 de specii, la formarea majorității soiurilor cultivate de vișin au contribuit numai două din ele și anume vișinul comun (Cerasus vulgaris Mill.) și vișinul de stepa (Cerasus fruticosa Pall.). Într-o măsură mult mai mică au mai luat parte la formarea soiurilor cultivate vișinul pufos ( Cerasus tomentosa Thumb.) și vișinul de nisipuri vest-american ( Cerasus basseyi Beylei).

Vișinul comun ( Cerasus vulgaris Mill. Sin. Prunus cerasus L.) Din punct de vedere sistematic, poziția acestei specii este încă neclară și controversată, la fel ca și originea sa. Unii autori, bazându-se pe cercetările citologice, consideră că vișinul comun a luat naștere din încrucișarea vișinului de stepă cu cireșul sălbatic. În sprijinul acestei păreri vine și constatrea că cei mai mulți vișini cu aspect sălbatic se găsesc tocmai în punctele geografice unde se întâlnește vișinul de stepa cu cireșul păsăresc. Ei mai susțin că vișinul comun nu se întâlnește în stare sălbatică, ci numai sălbăticit în Balcani și Europa Centrală. Alți autori, dimpotrivă, afirmă că vișinul comun se întâlnește în stare sălbatică în sud-estul Europei, sud-estul Asiei, India și Iran, în jurul Mării Caspice și al Mării Negre (Budan S. 1995) (C. Ioniță 1964).

La noi în țara nu se întâlnesc forme sălbatice de vișin, deși în vorbirea curentă se folosește uneori expresia de vișin ,,salbatic”, atribuită pomilor nealtoiți. Este mai just ca pentru aceștia să se folosească termenul de vișin comun.

Vișinul comun prezintă următoarele caracteristici morfologice:

Pomul are un sistem radicular bine ramificat, răspândit mai mult în orizonturile superioare ale solului și adesea dă naștere la numeroși drajoni.

Partea aeriană de dimensiuni variabile, poate ajunge până la 8-9 metri înălțime.

Trunchiul este drept, potrivit de gros (20-25 cm diametru), cu scoarța aspră, de culoare brună-roșcată, acoperită în proporții variabile cu crăpături cenușii; la pomii mai în vârstă scoarța se exfoliază în cercuri concentrice.

Coroana, globuloasă, destul de deasă, este formată din ramuri potrivit de groase, răsfirate, cu scoarat de culoare brună-roșiatică cenușie ca și pe trunchi, prezentând numeroase lenticele.

Lăstarii sunt lungi, potrivit de groși, cu scoarța de culoare verde-măslinie, cu nuanță roșiatică pe partea însorită, cu poziție pletoasă mai ales atunci când sunt așezați pe ramuri de schelet subțiri.

Mugurii sunt de mărime mijlocie, cu solzi de culoare brună.

Frunzele sunt de mărime mijlocie, având 60-80 (120) mm lungime și 15-40 mm lățime, eliptic-obovate până la alungit-obovate, cu vârful de regulă acut și la baza îngustată. Limbul de culoare verde-intens, cu marginile mărunt crenat-serate, adesea dublu crenate, este glabru, cu excepția perioadei de tinerețe când este ușor pubescent pe partea inferioară de-a lungul nervurilor. La ieșirea din mugure, limbul este îndoit de-a lungul nervurii mediene și acoperit cu o substanță lipicioasă. Pețiolul are 10-30 mm lungime; este subțire, canaliculat pe partea superioară și poartă 1-2 glande mici, de culoare gălbuie-roșiatică (C. Ioniță 1964).

Aria de răspândire a speciilor de vișin

Mahalebul (Cerasus mahaleb) este răspândit în Asia Centrală, Asia Mică, Iran, Caucaz și în sudul Europei. Crește și în țara noastră în mod spontan în Dobrogea (Munții Măcinului). Înălțimea pomilor este de 4-10 m, formează coroane globuloase cu ramuri multe și subțiri. Se exfoliază ritidomul de pe trunchi și ramuri în fâșii subțiri și circulare. Florile au parfum, sunt albe și mici, grupate în raceme câte 5-7. Frunzele au vârful ascuțit și formă obovata. Fructele sunt chiar mai mici decât un bob de mazăre, cu o culoare neagră la maturitate, sâmburele este neadernt la pulpa astringentă și acră.Este un important portaltoi pentru vișin și cireș, având înrădăcinarea adâncă și puternică, prezentând rezistentă la secetă și neformând drajoini.

Vișinul păros (Cerasus tomentosa) crește sub formă de tufă cu vigoare mică (1,2-5 m) spontan în Asia Centrală. Ramurile și scoarța au culoare cafeniu-cenușie și sunt netede. Frunzele catifelate, de formă obovata, pâsloase pe partea inferioară și mate pe cea superioară. Florile sunt așezate câte 1-2 la un loc, cu un peduncul scurt și sunt albe. Fructele sunt mici ca dimensiune, sferice, cu gust astringent si acru al pulpei de culoare roșu-deschis. Rădăcinile sunt superficiale însă ramificate puternic; este o specie cu rezistentă mare la ger, adaptată la terenuri reci și umede, ce suportă temperaturi de până la -41oC.

Vișinul pitic sau vișinul de stepă (Cerasus fructicosa) crește în Europa centrală și de sud sub formă de tufă înaltă de până la 1-2,5 m. Trunchiul are scoarța netedă de culoare roșie-mata cu nuanță cenușie. Frunzele sunt mici, pubescente pe partea inferioară, lanceolate. Florile sunt albe, mici, în inflorescență fin așezate câte 2-5. Fructele au pulpa moale, acră și astringentă, au culoare roz-purpuriu, sunt mici și sferice. Comparativ cu Vișinul păros, cel pitic este rezistent la secetă. Pentru că drajonează puernic, poate fi folosit cu succes pentru împiedicarea eroziunii. Specia de vișin pitic a fost și este folosită în hibridări pentru creearea unor soiuri rezistente la secetă și de talie mică.

Vișinul de nisipuri sau vișinul american (Cerasus bessey) crește sub formă de tufă, are înălțimea mică de până la 2 m și în stare sălbatică se află în America de Nord. Această specie este rezistentă la ger și la secetă (Lenuța Chira, Adrian Asănică, 2010).

1.3. Importanța culturii vișinului.

Vișinul este o specie pomicolă puțin pretențioasă față de condițiile de mediu, putând fi cultivat cu succes atât în regiunile de câmpie cât și în regiunile de dealuri până la apropierea munților. Poate valorifica terenuri variate, atât soluri sărace și subțiri de pe pantele erodate, soluri feritle sau chiar și solurile uscate.

Această specie poate fi folosită pentru conservarea solurilor de pe pantele supuse procesului de eroziune datorită faptului că unele soiuri formează mulți drajoni.

Vișinul rodește de timpuriu și dă producții anual, fără să przinte intermitență (periodicitate) sau alternanță de rodire.

Lemnul de vișin este unul distinctiv, culorile de roșu cărămiziu, cu striații negre, neregulate dau expresivitate aparte mobilierului deci se poate folosi și în industria lemnului.

Importanța culturii vișinului, însă, rezultă din valoarea fructelor. Fructele sale sunt apreciate și solicitate atât pentru consum în stare proaspătă , cât și ca materie primă pentru industria alimentara, pentru obținerea compoturilor, gemurilor, dulcețurilor, visinatelor și altor produse (fructe uscate, congelate, siropuri, vinuri, jeleuri etc.).

Fiind printre primele fructe de vară, după cireșe și căpșuni, vișinele câștiga atenția consumatorului, prin conținutul ridicat de vitamine, săruri minerale, zaharuri ușor asimilabile, aspectul atrăgător și gustul ușor acrișor, făcând în același timp obiectul uneia dintre cele mai eficente activități comerciale.

Vișinele sunt foarte apreciate pentru consumul în stare proaspătă sau pentru diversitatea preparatelor culinare sau de patiserie. Vișinele au un efect benefic asupra organismului uman, prin reglarea echilibrului acido-bazic, imbunătătirea compoziției sângelui, în bolile renale, hepatice, cardiovasculare, etc. Sunt considerate fructe dietetice datorită compoziției chimice complexe: 13,9-23,2% substantă uscată, 5-19,4 mg% zaharuri, 0,9-1,9 mg% acizi organici, 0,8-1,1 mg% proteine, 0,1-0,4 mg% pectine, 0,12-2,35 mg% substanțe tanoide, o serie de ioni minerali (K, P, Ca, Mg) vitaminele PP, E, B1, B2, caroten, acid folic, etc. Vișinul este o specie rustică care reușește în toate zonele de cultură din țară, fiind și o foarte bună specie meliferă (L. Chira, A. Asănică, 2010).

Tabelul 1.1.

Compoziția chimică a fructelor a unor specii sâmburoase
(dupa Cornelia Parnia, T. Gozob si I. Ivan 1985)

După cum se poate observa, referitor la valoarea alimentară, vișinele se situează foarte aproape de celelate specii de sâmburoase ( cireș, prun, cais, piersic). Vișinele sunt mai valoroase în sezonul în care apar chiar dacă conținutul în zahăr este mai scăzut, ele sunt mai bogate în taninuri, acizi organici și săruri minerale (inclusiv microelemente).

Cu siguranță că există mari diferențe între soiurile de vișin din punct de vedere al componentelor chmice și în funcție de acestea dar și de alte însușiri precum culoarea, femitatea fructelor, mărimea, se stabilete destinația fructelor. Pentru consumul în stare proaspătă, preferate sunt soiurile de culoare roșie vișinie strălucitoare, cu fructe mari și peduncul verde, gros, fructe rezistente la crăpare, transport și depozitare temporară. Gustul și aroma se definitivează odată cu maturarea deplină a fructelor. Ca și produse naturale, vișinele sunt fructe echilibrate din punct de vedere al vitaminelor, glucidelor, elementelor minerale, dar și a altor substanțe nutritive sau reglatoare ale metabolismului uman.

Vișinele au valoare terapeutică și contribuie la întârzierea proceselor de îmbătrânire pentru că îmbunătățesc digestia și compoziția chimică a sângelui.

Nu numai fructele și lemnul se folosesc de la vișin, ci toate organele plantei (funze, flori), au însușiri aniseptice. Ceaiul din pedunculi bogat în potasiu este diuretic, iar din fructe se pot prepara mâncăruri dietetice pentru vindecarea unor boli renale, hepatice, diabetice, cardio-vasculare, la atenuarea anemiei, a stărilor de stres psihic etc. (L. Chira, A. Asănică, 2010).

CAPITOLUL II

CERINȚELE VIȘINULUI FAȚĂ DE FACTORII CLIMATICI

2.1. Cerințele față de temperatură.

În cultivarea pomilor fructiferi, temperatura joacă un rol deosebit întrucât limitează aria de răspândire a speciilor și soiurilor atât pe glob cât și pe cuprinsul țării noastre.

Vișinul nu este pretențios fată de căldură, el reușește în toate zonele pomicole, din zonă litoralului pană în zonă premontană. Pragul biologic este de 8°C, iar pentru dezmugurit sunt necesare 60-80 de ore de temperatură activă. Este o specie rezistentă le iarnare, rezistă în timpul repausului fără probleme la geruri de -30°C. Mugurii în faza de umflare, rezistă la -12°C, iar florile și fructele abia legate la -2,2°C. Rezistența la temperaturi scăzute este diferită de la un soi la altul și corelată cu agrotehnică aplicată în livadă. Înflorește ceva mai târziu și în mod normal, nu este afectat de brumele și înghețul de revenire.

Vișinul are cerințe mijlocii față de temperatură, zonele favorabile fiind plasate între izotermele 8,0 – 11oC, cu extindere din câmpie până la altitudinea de 700-900 m.

Zona racoroasă- umedă, unde temeratura medie anuală este de 6,5 – 7,5oC, este accesibilă culturii vișinului numai pe pantele sudice cu înclinare de 15-20% și pe pantele sud-vestice cu înclinare de 20-25%.

Zona moderat călduroasă – umedă, cu temperaturi medii anuale în jur de 8,5oC și pante de peste 15%, vișinul se cultivă bine pe pantele însorite cu expoziție sudică și vestică. În zonele climatice cu temperaturi medii anuale situate între 9,5-10,5oC, expozițiile cele mai favorabile pentru vișin sunt cele vestice, estice și mai rar nord-estice și nord-vestice.

Zona călduroasă –secetoasa, cu temperaturi situate între 10,5-11oC, pe pantele sudice (cu unele excepții): nu se găsesc condiții foarte favorabile pentru cultivarea vișinului. (Ghena N., Braniște N., 2003)

Perioada cea mai dificilă pentru toate speciile de sâmburoase, este cea dinaintea și imediat după înflorit. S-a constatat că în perioadă înfloritului și legării fructelor, temperatura optimă din timpul zile este 10-20oC, care asigură un procent mare de fructe legate. Sub aceste valori, temperatura determină căderea masivă a florilor sau a fructelor abia legate (L. Chira, A. Asănică, 2010).

În general se consideră că vișinul este o specie puțin pretențioasă față de factorul climatic temperatură, rezistând în timpul iernii până la -30oC. Vișinul nu prezintă ,, arsuri de iarna”pe trunchi care sunt atât de frecvente la cireș în iernile grele. În cadrul speciei, soiurile din grupă arbustoida sunt mai rezistente la ger decât cele din grupa arborescentă.

2.2. Cerințele față de lumina

Lumina joacă un rol bine definit în creșterea și fructificarea pomilor. Iluminarea bună a pomilor, influențează pozitiv creșterea lăstarilor și inducția florală și deasemenea prelungește durată de viață a ramurilor de rod, în mod special a buchetelor de mai.

Vișinul are cerințe moderate față de lumină, spre deosebire de cireș, putându-se cultiva cu succes pe expozițiile nord-estice și nord-vestice, în special în zonele mai secetoase. În zonele nordice și pe terenurile cu expoziție nordică, căldura și mai ales lumina devin insuficiente pentru unele soiuri de vișin, aceste condiții făcând pomii mai sensibili la ger, cu o producție mai mică și cu fructe de mici dimensiuni, slab colorate, cu un conținut redus în zaharuri și prin urmare cu un gust mediocru. Lipsa luminii duce la formarea unor ramuri anuale lungi și subțiri, cu o viată scurtă și un potențial productiv redus. Lumina devine insuficientă în plantațiile prea dese, sau în coroanele prea voluminoase, unde porțiunile umbrite se degarnisesc rapid. Dintre vișini, sunt mai pretențioși la lumină hibrizii naturali cireș-vișin și mai puțin pretențioși vișini arbustoizi. Cel mai puțin pretențios față de lumină este vișinul de stepă, care poate fi considerat relativ rezistent la umbrire.

2.3. Cerințele față de apa.

Având o mare plasticitate ecologică, vișinul dă rezultate bune atât în zonele de deal, cu precipitații mai multe (700 mm), cât și în zona de stepă cu precipitații mai puține (500 mm). Este o specie foate sensibilă la excesul apei în sol, care dacă este de durată, provoacă asfixierea rădăcinilor și moartea pomilor.

Cerințele față de umiditatea solului depind foate mult de portaltoiul folosit, astfel vișinul altoit pe mahaleb poate crește pe soluri cu regim de umiditate scăzut (în zonele secetoase), pe când cel altoit pe vișin franc sau cultivat pe rădăcini proprii (obținut din drajoni), are cerințe mai mari față de umiditate.

Cerințele vișinului față de apa sunt legate de temperatura medie lunară și anuală a aerului, care modifică evapotranspirația, de condițiile de relief și de unele proprietăți fizice ale solului (textură, permeabilitate, capacitatea acestuia de a reține apa din precipitații) precum și aportul freatic.Vișinul nu suportă excesul de umiditate atât din sol cât și din atmosferă, excesul din sol fiind mai greu de suportat de pomii altoiți pe mahaleb decât pe vișinul franc. Excesul de apa determină pierderea pomilor din cauza apariției cancerului bacterian.

Pânza de apă freatică trebuie să fie la adâncime mai mare de 1,5 m de suprafața solului. În condiții de umiditate în exces pomii suferă de gomoză (scurgeri de clei).

Precipitațiile în exces, pot deasemenea influența negativ creșterea și dezvoltarea vișinului, iar timpul ploios și rece prelungește vegetația, diminuează fotosinteză și împiedică legarea, măturarea și colorarea fructelor. Ploile îndelungate din timpul înfloritului și după acesta favorizează monilioză (L. Chira, A. Asănică, 2010).

2.4. Cerințele față de sol

Dacă ceilalți factori climatici sunt în limite normale, vișinul poate crește și fructifica pe toate tipurile de sol. Având sistem radicular superficial, vișinul valorifică bine solurile subțiri, slab erodate, ușor alcaline. Pentru plantații comerciale de mare producție, are nevoie de soluri fertile și bine drenate. Nu suportă solurile grele, compacte sau sărăturate.

Însușirile fizice și chimice optime ale solurilor pe care crește vișinul sunt: conținutul de argilă – 20-30%, porozitate și aerație 30-40%, capacitate utilă pentru apa 9-15%, ph-ul cuprins între 5-5,6, și conținutul în humus 1-2% (D. Teaci, 1998).

În regiunile destepa și silvostepă reușește chiar și pe solurile mai reci, cu un procent mai ridicat de argilă, dacă este altoit pe vișinul comun.

Având o plasticitate ecologică ridicată, vișinul se cultivă în toată țara, de la câmpia până la munte. De asemenea, vișinul valorifică economic și nisipurile din sudul Olteniei și nord-estul Transilvaniei, dar numai în condiții de irigare și nu suportă solurile sărăturoase.

(L. Chira, A. Asănică, 2010).

CPITOLUL III

ÎNFIINȚAREA LIVEZILOR DE VIȘIN

3.1. Particularitățile de creștere și fructificare ale vișinului

Vișinul se poate cultiva atât altoit, cât și pe propriile rădăcini, prin drajoni, așa cum se întâmplă cel mai frecvent în grădinile oamenilor.

În cazul altoirii, dezvoltarea sistemului radicular dar și adâncimea la care se găsesc rădăcinile, depind de portaltoilul folosit. Astfel, vișinul provenit din drajoni, deci crescut pe rădăcini proprii, precum și cel altoit pe vișin franc (semințe de vișin) au un șist radicular mai superficial, masa principală a rădăcinilor se află la 15-50 cm, iar rază proiecției coroanei depășește de aproximativ două ori pe cea a radiculară. Atunci când vișinii sunt altoiți pe mahaleb (vișinul turcesc), adâncimea sistemului radicular este ceva mai profundă, și anume 20-60 cm.

Sistemul radicular are două maxime de creștere: unul primăvară și la începutul verii care durează până la încetinirea creșterii lastarlor, iar celalat toamna în perioadă îngălbenirii și căderii frunzelor. Dacă temperatura solului la nivelul sistemului radicular scade sub 2oC, rădăcinile își încetează creșterea.

În ceea ce privește creșterea tulpinii, deși sunt grupați în două categorii (grupa vișinilor arbustoizi și grupa vișinilor arborescenți), au în comun faptul că tulpină lor are un ritidom care se exfoliază circular, caracteristic.

Vișinii arbustoizi, cresc sub formă de tufă, formând mulți lăstari în regiunea coletului care ajung la înălțimea de până la 3-4 m. Se caracterizează printr-o capacitate mare de drajonare și o rezistență mare la ger și secetă. De asemenea, intră repede pe rod, în 2-3 ani de la plantare și rodesc an de an. Deși formează multe ramuri de rod, cele mai multe sunte plete și mai puțin buchete de mai, iar fructificarea se deplasează spre periferia coroanei, scheletul din interior rămâne degarnisit și coroana căpăta un aspect pletos.

Vișinii arborescenți cresc înalți de la 6 la 10 m, formează un trunchi puternic și o coroană mare. În comparație cu grupa precedentă, drajonează mai puțin. Coroana crește globuloasă, este compactă pentru că rodește pe buchetele de mai și ramuri mijlocii mai mult decât pe ramuri plete, iar degrnisirea se face într-un ritm mai lent. Pentru realizarea livezilor intensive, unde producțiile de fructe sunt mari la unitatea de suprafața, recomandate sunt soiurile de vigoare redusă precum : Nana, Pitic, Nefris, Meteor.

Comparativ cu cireșul, vișinul are ramurile cu vigoare mai slabă, culoare mai închisă (brună-roșcată), cu mugurii mai mici și mai rotunjiți. În cadrul soiurilor de vișin, există trei tipuri de fructificare și anume:

soiuri care fructifica numai pe buchete, sunt soiurile care provin din încrucișarea dintre cireș și vișin și au o coroană ușor de întreținut;

soiuri care fructifica atât pe ramuri buchet (în perioadă tinretii în mod special), dar și pe ramuri mijlocii( mai ales în partea a două a vieții);

soiuri cu fructificare preponderentă pe ramuri plete, încă din primii ani de producție, aceștia necesitând tăieri anuale de întreținere a coroanei.

Mugurii floriferi sunt așezați mai aproape de bază ramurilor, iar cei vegetativi spre vârf. Atât mugurii floriferi cât și cei vegetativi sunt mai rotunjjiti decât la cireș, ai solzii de culoare ceva mai închisă și așezați câte unul la nod ( în cazuri mai rare uneori și câte 2).

Dintr-un mugure vegetativ se poate forma o rozetă de frunze sau un lăstar, în funcție de poziția mugurelui pe ramură, de agrotehnică aplicată, de încărcătură de fructe). Dintr-un mugure florifer se formează o inflorescență cu 1-4 flori de culoare albă, hermafrodite (cu gameți femeli și masculi), cu peduncul mai scurt sau mai lung în funcție de soi (1,5-4 cm). Florile se deschid odată cu apariția frunzelor sau cu puțin timp înainte. În funcție de perioada de înflorire, soiurile de vișin sunt grupate în 5 clase: 1) foarte timpurie; 2) timpurie; 3) medie; 4) târzie; 5) foarte târzie.

Înfloritul se desfășoară anual într-o succesiune, mereu aceeași, indiferent de evoluția condițiilor meteorologice de la începutul vegetației. Soirile cu inflorile târzie prezintă un interes deosebit pentru practica pomicolă, acestea nefiind influențate negativ de brumele târzii, ele inflorin cu 5-7 zile mai târziu și astfel evită riscul de pierdere a producției. Înflorirea tazie este influențată pe de-o parte de factorii meteorologici dar și de fondul genetic al fiecărui soi. Dacă durată înfloritului este mai mare, acesta include un număr mai mare de zile însorite propice zborului albinelor și asigurării polenizării. La același soi, în ani diferiți se constată durate diferite de timp între începutul și sfârșitul înfloritului. (Mihăescu Gr. 1985).

Productivitatea este caracteristică soiului prin numărul mare de flori dar procentul de fructe legat e este variabil din cauza autosterilitatii caracteristică la vișin. Producția pe pom este în medie de 15-20 kg, putând ajunge până la 60-80 kg, dacă agrotehnică aplicată este corespunzătoare. Din practică pomicolă s-a observat că o bună rodire este în legătură cu lungimea creșterilor anuale. Astfel, recoltele cele mai mari se obțin pe creșterile anuale de cel puțin 20-30 cm, deoarece pe lăstarii aceștia se formează un număr suficient de muguri vegetativi dar și floriferi. La creșterile anauale mici, o parte mare din mugurii laterali se transformă în muguri de rod și prin urmare, în anul următor ramura rămâne degarnisita pe toată lungimea ei și scade producția.

Cauzele principale ale slabei fructificări a vișinului sunt următoarele:

-lipsa polenizatorilor sau amplasarea acestoara la distanțe prea mari de soiurile pe care trebuie să le polenizeze.

-nivelul agrotehnic scăzut a unor plantații caroara nu li se aplică suficiente tratamente fitosanitare, tăieri de fructificare, îngrășăminte etc; Atacul de Monilinia în timpul înfloritului poate distruge complet recolta, iar atacul de antracnoză produce desfrunzirea aproape totală a pomilor încă din iulie-august;

-condițiile nefavoabile de climă din perioada înfloritului care împiedică zborul albinelor și implicit și polenizarea. Procesul polenizării trebuie să aibă loc în primele 40 de minute de la deschiderea florilor, deoarece stigmatul îmbătrânește rapid.

Deoarece coacerea se face eșalonat în cadrul aceluiași pom și recoltarea fructelor este etapizată în 2-3 reprize.

Durata de viață a vișinului este reativ mică, la grupa arbustoidă și soiurile cu producție mare fiind de 25-30 ani, iar cei arborescenți au longevitatea mai are de aproximativ 35-40 ani (L. Chira, A. Asănică, 2010).

3.2.Portaltoi utilizați la altoirea vișinului

Pentru obținerea pomilor altoiți, se utilizează atât portaltoi generativi, obținuți din sămânță, cât și portaltoi vegetativi, înmulțiți prin marocote sau prin drajoni.

Portaltoi generativi:

1. Vișinul franc este obținut din sâmburi de la soiuti cu coacere târzie. Este recomandat în zoană deluroasă și umedă. Se folseste pentru că s-a dovedit că rădăcinile sunt mai rezistente la excesul de umiditate și pe solurile greie, dar nu suportă transplantarea.

2. Mahalebul sau Vișinul turcesc este folosit ca portaltoi mai ales pentru zonele mai secetoase și cu soluri bogate în calciu, foto 3.1. Se pretează pe solurile ușoare, drenate, pentru că rădăcinile sunt mai sensibile la excesul de umiditate. Formează pomi de talie medie si submedie.

Foto3.1.

Marcota Mahaleb, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Valu lui Traian, 2016

3. Semavium este un portaltoi obținut la Insitutul de Pomicultură Pitești-Maracineni în anul 2000, dintr-un biotop de cireș sălbatic, de vigoare mijlocie cu un comportament bun la ger, secetă, antracnoză și monilioză. Cu toate că este considerat portaltoi generativ pentru vișin, nu are o compatibilitate bună cu acesta, în zonă altoirii apar deformări și umflături, pomii drajonează puternic și îmbătrânesc timpuriu. (Baciu A., Godeanu I., 2000)

4. VG1 este rezistent la ger și înghețuri târzii de primăvară, adaptat pe soluri mai grele. Puieții altoiți pe el sunt uniformi.

Portaltoi vegetativi:

1. VV1 a fost obținut în 1980 la Stațiunea Fălticeni dintr-o populație locală de vișin autofertil și este primul portaloi vegetativ de vișin din România. Se înmulțește prin marcotaj, este rezistent la ger și tolerant la atacul de Cocomyces hiemalis. Trebuie acordată atenție în primăverile secetoase la plantarea marcotelor în câmpul I al școlii de pomi pentru ca se deshidratează ușor.

2. IPC3 a fost obținut la Institutul de Pomicultură din Pitești și omologat în anul 2000. Se înmulțește prin butăși verzi. Soiurile de vișin nu pun probleme de compatibilitate și imprima soiurilor altoite vigoare mijlocie, precocitate în rodire și productivitate (L. Chira, A. Asănică, 2010).

3.3 Tehnologia de cultură a vișinului

Tehnologia de cultură a vișinului nu diferă foarte mult de cea a celorlalti pomi fructiferi si urmeaza aceleași etape pentru înființarea unei plantații, dar in cele ce urmează, voi prezenta câteva caracteristici și cerințe proprii vișinului.

3.3.1. Alegerea ternului

Luând în considerare faptul că cea mai mare parte a producției de vișine se prelucrează industrial, plantațiile de vișin trebuie amplasate în apropierea fabricilor de prelucrare a fructelor sau în apropierea marilor orașe. Apropierea plantației de locul de valorificare este cea mai importantă având în vedere că vișinele pentru industrializare se recoltează prin scuturare, iar transportul trebuie să se efectueze chiar în ziua culesului.

3.3.2. Plantarea

Într-o parcelă trebuie să se amplaseze 3-4 soiuri de vișin, alternând câte 2-3 rânduri din fiecare soi, astfel încât de la soiul polenizator la cel polenizat să nu fie o distanță mai mare de 20-25 de metri.

Plantarea vișinilor se recomanda a se face toamnă, deoarece da rezultatele cele mai bune, comparativ cuplantarea primăvară. Toamnă se poate planta imediat după căderea frunzelor, pân ăla venirea înghețurilor. Indiferent de epocă plantării, fasonarea coroanei trebuie făcută nuami primăvară.

Distanțele de plantere sunt în funcție de asociația soi-portaltoi și sunt cuprinse între 5×3,5 m (500 pomi/ha), când se folosesc soiuri și portaltoi viguroși; 4,5×2 m (1000 pomi/ha) pentru soiurile cu vigoare mijlocie și 3,5×2 m (1250 pomi/ha) pentru grupele de soiuri cu vigoare mică. Se cultivă în sistem intensiv și intră pe rod în anul 3 de la plantare, dar producții cu însemnătate economică se obțin în anul 6. (Grădinariu G. 2002)

3.3.3. Formarea coroanelor

Formele de coroană ce pot fi folosite sunt vasul întârziat aplatizat, palmetă etajată cu brațe oblice, cordonul verical, drapel Marchand și tufă vas.

Vasul întârziat aplatizat cu 3-4 brațe, da rezultate bune la toate soiurile. Are trunchiul de 40-50 cm înălțime, prima șarpantă se orientează spe direcția rândului, iar urmaroarele 2-3 șarpante sunt dirijate puțin oblic față de direcția rândului și la distanță de 20-30 cm între ele. Ultima șarpantă, a patra se suprapune cu prima la o distanță de 120-150 cm de la nivelul solului, foto 3.2.

Foto 3.2. Vasul aplatizat (Cepoiu, 2002)

Tufa vas se pretează pentru plantații cu densități mari, pomii fiind conduși ca tufă, fără trunchi sau cu trunchiul foarte scurt de 10-20 cm, cu 5-6 șarpante fiecare prevăzută cu ramificații scurte de 25-30 cm. Semischeletul pomului, format pe șarpante și subsarpante se reînoieste periodic, o singură dată la 4-5 ani.

Foto 3.3. Tufa vas (Cepoiu, 2002)

Palmetă cu brațe oblice are trunchiul scurt de 40-50 cm și iun ax central pe care se insereaza3-4 etaje la distanțe de 50-80 cm între ele. Fiecare etaj este format din 2 șarpante opuse ca pozitii, dirijate înclinat pe direcția rândului.

Foto 3.4. Palmetă cu brațe oblice

Drapel Marchand are următoarele caracteristici: pomii sub formă de varga se plantează înclinat, la 45o și se scurtează la 60 cm de sol. Pe parcursul a 3-4 ani, pe partea superioară a axului tulpinii se formează 5-6 șarpante sub unghi de 90o fără de ax și distanțate la 50-60 cm una de altă. Pe partea inferioară a axului se lasă 1-2 șarpante de dimensiuni reduse, dirijate orizontal, pe direcția rândului.

Foto 3.5. Drapel Merchand

Cordonul vertical se caracterizează printr-un trunchi scurt, de 30-40 cm și un ax puternic pe care se formează ramuri de rod direct sau prin intermediul semischeletului (Foto 3.6.).

Foto 3.6. Cordon Vertical

3.3.4. Fertilizarea

Pentru fructificarea abundentă și susținută anual, dar și pentru creșterea și dezvoltarea pomilor, sunt necesare îngrășămintele. Specialiștii recomandă ca în livezile tinere să se aplice 30-40 t de gunoi de grajd o dată la 2-3 ani înainte de arătura adâncă de toamnă și anual câte 40=50 kg/ha azot substanță activă și câte 60-80 kg/ha fosfor și potasiu substanță activă, incorporate prin arătură adâncă. Se impune aplicarea îngrășămintelor cu microelemente, aplicate foliar cu una din substanțele Borax 1%, Polimet, Făgăraș 0.6% (Ghena N., Braniste N., 2003). Pentru solurile cu reacție acidă se recomanda aplicarea carbonatului de calciu în cantitate de 2-4 t/ha, o dată la 5-6 ani. Pentru valorificarea mai bună a ingrăsămintelor, în livezile tinere, pană la formarea normală a coroanelor, acestea se aplică localizat sub coroană, iar în cele mature pe toată suprafața. Un plan orientativ de fertirigare valabil pentru cultură vișinului se prezintă în tabelul de mai jos:

Tabel 3.1

Rețeta de fertirigare in plantațiile de vișin pe rod, la o recoltă scontată de 15 t/ha

(dupa Haifa)

http://www.haifagroup.com/knowledge_center/recommendations/fruit_trees/deciduous_trees_a_fertilization_recommendation_for_bearing_orchards.aspx

3.3.5. Irigarea

Este una din măsurile agrotehnice ce contribuie la creșterea producție, însă aportul suplimentar de apă trebuie realizat în strânsă legătură cu necesarul pomilor, excesul de umiditate poate avea rezultate contrare celor urmărite. Momentele de udare dar și cantitatea de apă se stabilesc în urma determinării umidității solului în zona de răspândire a rădăcinilor. Consumul zilnic de apa este influențat de condițiile ecologice, faza de vegetație, portaltoi, soi. Consumul variază de la 4 la 7 mm (Budan S, 2000). Cele mai bune rezultate s-au obținut prin aplicarea a 3-4 udări, în perioada de creștere intensă a fructelor, cu norme de 300-350 mc apă/ha la o udare. Metodele de irigare ce se pot folosi sunt: prin brazde, prin picurare, prin aspersie și prin conducte perforate. Aplicarea acestor metode de irigare localizată face posibilă administrarea economică a îngrășămintelor concomitent cu irigarea (Gradinariu G, 2000).

3.3.6. Protejarea pomilor împotriva accidentelor climatice

Vișinii, împreună cu toate speciile pomicole, sunt expuși la numeroase accidente climatice sau fenomene meteorologice nedorite care pot prejudicia grav creștere și dezvoltarea lor, afectând producția anului în curs sau cea viitoare.

Gerurile de revenire apar după zilele mai călduroase de la începutul primăverii și sunt mai periculoase decât gerurile constante din timpul iernii când pomii se află încă în perioada de repaus. Se poate interveni parțial prin văruirea anticipată a bazei ramurilor și a trunchiului. Dacă însă apar plăgi pe trunchi, ele se pot trata cu CuSO4 -5% și ulterior se ung cu lac poliuretanic.

Înghețurile târzii și brumele care pot apărea în luna aprilie și surprind pomii în cursul înfloritului. Pentru combaterea acestor fenomene se recomandă fumigația și irigarea prin aspersiune.

Grindina este fenomenul care poate distruge nu numai producția ci întregul pom. Cum rachetele antigrindină sau pulverizarea iodurii de argint nu sunt metode la îndemâna tuturor, se pot amplasa plase antigrindină foarte dese fixate deasupra coroanei pomilor.

Apărarea pomilor împotriva vânturilor se poate realiza prin plantarea unor perdele de protecție alcătuite din specii forestiere cu înrădăcinare puternică și creștere rapidă.

Apărarea fructelor împotriva păsărilor reprezintă o problemă deosebită pentru vișin și se poate face prin sisteme acustice ce reproduc semnalele de alarmă ale păsărilor. Această metodă se practică în Lituania și Olanda, iar în Japonia se folosesc baloane colorate, sirene și emițătoare de lumină intermitente. (Budan, S.,2000).

3.3.7. Tăierile la vișin (după Cepoiu N.)

Vișinul, având vigoare slabă este favorizat pentru intensivizarea culturii și poate fi condus mai bine decât cireșul în palmetă și în Drapel Merchand. Având o capacitate mare de ramificare și la începutul perioadei de rodire formează mulți lăstari anticipați, caracteristici ce determină formarea unei coroane foarte dese la un moment dat.

Ramurile de rod specifice vișinului sun buchetul de mai, ramura mijlocie, ramura lungă și ramura pleată. În funcție de raportul care există între aceste ramuri se disting trei grupe de soiuri de vișin.

cu fructificare exclusivă sau preponderentă pe buchete de mai (De Botoșani Timpurie engleză, Mocănești, Turcești)

cu fructificare predominantă pe ramură pleată (Crișana)

cu fructificare atât pe buchete de mai cât și pe ramuri plete (Spaniole, Mari timpurii)

În cazul în care tăierile de fomare ale coroanei se fac după principiile piramidei etajate, ramurile coroanei cu tendința de dezbinare și pletozitate și dirijaza spre verticală. Dacă coroana tânără are creștere verticală și crește în înălțime, formarea se face pe orizontală. La soiurile cu coroane pletoase se aplică tăieri chiar și după fructificare.

Lucrările de tăiere din perioada de rodire (tăieri de fructificare) diferă în funcție de caracteristicile soiurilor. Soiurile cu creștere viguroasă pe verticală rodesc rodesc pe formațiunile de doi, trei ani, iar cele cu creștere slabă, pletoase, rodesc pe ramuri foarte subțiri și în vârful acestora.

Ramura pleată (foarte subțire și lungă) este o ramură de rod specifică soiurilor pletoase. De obicei are un singur mugure vegetativ (cel terminal), restul mugurilor fiind floriferi, așezați câte unul la nod. Deoarece mugurii axiali sunt toți floriferi, doar mugurele terminal asigură creșterea ramurii. La soiurile cu creștere viguroasă lăstarii se reduc cu măsură, iar ramurile de schelet se reîntâlnesc eșalonat, obținându-se astfel noi creșteri și implicit mai multe ramuri de rod. Ramurile lacome se slăbesc printr-o ușoară tăiere de reducție.

La soiurile pletoase, singurul punct de creștere al ramurii este în vârf, distrugerea mugurelui terminal ducând la pierderea întregii ramuri. Din acest motiv elementele de schelet și ramurile plete se scurtează și se răresc, iar restul ramurilor de fructificare se întineresc printr-o tăiere slabă.

Operațiile în verde sunt necesare și chiar obligatorii la pomii tineri formați ca palmetă și drapel Merchand în primii 4-5 ani de la plantare. Aceste operații se aplică de 2-3 ori în perioada de vegetație. Prima intervenție se realizează când lăstarii au o lungime de 6-8 cm și se înlătură cei concurenți, cei care nu au suficient spațiu de creștere, dar și cei aflați pe partea inferioară a ramurii la care lumina nu va ajuge suficient. Lăstarii cu poziție superioară pot fi suprimați sau ciupiți la 2-3 frunze de la bază lor, pentru că rozetele rămase să apere scoarță pomilor de insolația puternică din lunile de vară. Celelate intervenții în verde se aplică în iunie și iulie cu scopul de a dirija (prin aplecare, torsionare, arcuire, ciupire) creșterea lăstarilor prea viguroși și de a răni lăstarii nefolositori omiși precedent.Operațiile în verde dau rezultoate bune și la vișinii tineri conduși cu coroană globuloasa.

La această specie, mai mult decât la altele, calitatea și cantitatea fructelor depind de potențialul biologic al ramurilor pe care se află. Întrucât acest potențial biologic se consumă rapid, se impune eliminarea sistematică a ramurilor roditoare debile, epuizate, din coroana pomilor, pentru a crea condiții mai bune de nutriție dar și de luminozitate pentru cele rămase. Prin această metodă se previne, în bună măsură, și atacul unor boli. (Mihaescu Gr.).

Foto 3.7.

Rărirea ramurilor de rod la vișin

3.4. Boli și dăunători la vișin.

Ca toate speciile pomicole și vișinul este atacat de o serie de boli și dăunători care afectează fructele, frunzele, lăstarii, florile, ramurile, trunchiul și rădăcina și drept urmare, pomii afectați vegetează necorespunzător, producția de fructe se compromite parțial sau total, calitatea fructelor se depreciază, iar longevitatea pomului scade. Urmează scurtă prezentare a bolilor și dăunătorilor cei mai des întâlniți.

3.4.1 Bolile

Monilioza sâmburoaselor (Monilinia laxa și Monilinia fructigena) se mai numește popular și putregaiul brun sau mumifierea samburoaselor. Este o boală frecventă și cu un foarte mare grad de dăunare a florilor, lăstarilor (Monilinia laxa) și fructelor (Monilinia fructigena). Cu timpul, atacul determină uscarea pomilor. Florile se ofilesc, se înnegresc, se usucă, însă nu cad. Dacă este afectată o singură floare, miceliul cipercii se răspândește în întreagă inflorescență și apoi cuprinde întreg lăstarul. Frunzele tinere suferă un proces de uscare, devin brune și se răsucesc.Pentru înlăturarea efectelor bolii se recomandă operațiuni de igiena culturală, ce sconstau în îndepărtarea organelor afectate și arderea lor, precum și tratamente fitosanitare cu zeamă bordeleză ( concentrație 2%-iarna, 1% la umflarea mugurilor și 0,5-0,7% după scuturarea petalelor), Sumilex 50 în concentrație 0,1%, Rovral 50 în concentr 0,1 %.

Ciuruirea micotică (Stigmina carpophylla) este provocată de ciuperca cu același nume care atacă frunzele, fructele și ramurile. Pe frunze, boală apare sub forma unor pete mici, circulare, de culoare verzui deschis cu tentă galbenă la început, pentru ca mai târziu să capete o culoare brun-roșcată. La nivelul petelor, țesutul din frunze moare. Aceste părți moarte din frunză se vor desprinde și vor cădea, dând astfel un aspect de frunză ciuruită. Asupra fructelor atacul constă în apariția unor pete mici, circulare, negricioase, ușor adâncite, se produce deformarea fructului prin uscarea pulpei. Pe ramuri se formează leziuni deschise și adânci. Tratamentul pentru combatere e același ca la monilioză.

Arsura bacteriană (Pseudomonas spp.) este boala de natură bacteriană și se manifestă în același mod pentru toate sâmburoasele, pe frunze, fructe și lăstari nelignificați. Atacul de pe frunze poate fi confundat uneori cu arsurile produse de diferite soluții chimice de stropit: pete circulare, punctiforme cu diametrul de 0,5-5 mm, de culoare verde închis, cu aspect lăptos. Pe timp umed în dreptul petelor se observă o peliculă umedă de lichid ieșit din frunză. Pe timp uscat țesuturile atacate mor și cad, iar frunza capătă astfel un aspect ciuruit. În cazul unui atac puternic, frunzele cad în număr mare. Mugurii atacați se umflă și se veștejesc, iar vară ramurile încep să se usuce. Atacul timpuriu pe fructele tinere, produce excavații pline cu bacterii. Pulpa fructelor atacate prezintă în dreptul petelor numaroase crăpături mici. Fructele se strică sau putrezesc. Această boală este favorizată de precipitațiile din timpul perioadei de vegetație, iar o parte din infecții se produc timpul altoirii.

3.4.2 Dăunători

Musca sau viermele cireșelor ( Rhagoletis cerasi ) este un dăunător foarte păgubitor, putând afecta prin deprecierea calitativă a fructelor un procent mare (45-100%) din producția de fructe. Viermele atacă fructele de vișin și consumă pulpă în jurul sâmburelui, făcându-le improprii consumului în stare proaspătă, iar gama produselor alimentare obținute industrial este redusă considerabil. În zona de inserție a pedunculelui, apar pete brun închise, iar prin desfacerea fructului se observă larva de culoare alb-gălbuie care se hrănește cu pulpa. Fructele atacate devin moi, se închid la culoare și în scurt timp putrezesc și cad. Această insectă iernează în straturile superficiale ale solului, în jurul pomilor. Adulții apar primăvara cu aproximativ o lună înaintea de coacere, femela depune un ou sub coajă fructului, lângă peduncul.

Poza 3.8.

Vierme în interiorul fructului

https://www.google.ro/search?q=VIERME+IN+VISINE&espv=2&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjDiqC4jp_MAhUKJMAKHTOxB3MQ_AUIBygB&biw=1440&bih=799#imgrc=4Rf8FTgaFEUwXM%3A

Păduchele negru al cireșului (Myzus cerasi) este un dăunător specific care iernează în stadiul de ou pe scoarță și ramuri, iar la dezmugurire apar larve și apoi femele aripate. Are 3-5 generații anual. Păduchii adulți se hrănesc cu sucul țesuturilor de pe partea inferioară a frunzelor tinere și din vârful lăstarilor. Frunzele se răsucesc și lăstarii își încetează creșterea, se curbează, iar în zonele atacate se formează dejecții cleioase și fumagină. În stadiul avansat de atac, tratamentele fitosanitare sunt ineficiențe, deoarece soluția nu pătrunde până la colonie. Acești păduchi sunt vectori de viroze, pentru care tratamentele fitosanitare sunt ineficente. Combaterea se realizează prin tratamente cu insecticide, aplicate imediat după apariția primelor colonii (L. Chira, A. Asănică, 2010).

CAPITOLUL IV

OBIECTIVELE CERCETĂRILOR PROPRII, MATERIALUL BIOLOGIC STUDIAT SI METODELE DE CERCETARE

4.1 Obiectivele cercetării proprii

Datorită faptului că cercetarea științifică lucrează în permanență la crearea unor noi soiuri care întrunesc calități gustative, nutritive, dar și rezistentă al anumiți factori negativi din mediul înconjurător, aceste soiuri trebuie răspândite în cât mai multe areale și observat comportamentul lor în zone cu diferite caracteristici pedo-climatice, pentru că cerința față de fructe proaspete sau industrializate, dar de foarte bună calitate, este în creștere.

Nici vișinul nu face excepție de la această dorință de diversificare și potențare a calității fructelor.

În prezentul studiu, derulat în perioadă 2015-2016, s-a urmărit comportarea soiului de vișin De Botoșani în plantațiile din Dobrogea și mai exact în cadrul lotului didactic al Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole al Universității Ovidius din Constanța.

4.2 Materialul biologic studiat

Microferma Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole are o colecție pomologică ce conține și un număr de 11 specii de pomi, ce au fost plantate în anul 2012 de către studenții și cadrele didactice din facultatea noastră.

În prezent, pomii aflându-se în al cincilea an după plantare, a fost posibil să adunăm primele informații referitoare la modul de dezvoltare al acestora, la procentul de prindere după plantare, la desfășurarea principalelor fenofaze, cu referire specială la soiurile de vișin din colecție, date pe care le-am prelucrat și pe care le prezentăm în lucrare, pentru a oferi informații utile celor ce vor să-și înființeze livezi cu această specie, în zona limitrofă orașului Constanța.

Câmpul didactic ocupă suprafața de 1 hectar și este destinat desfășurării lucrărilor practice ale studenților de la specializările de Horticultură și Agricultură din cadrul Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole. Acesta este situat în incinta sediului universității situat pe Aleea Universității nr. 1.

Parcela a fost înființată de către studenți în primăvara anului 2011, pentru buna desfășurare a lucrărilor practice de Pomicultură și Pomologie.

Materialul biologic plantat aparține diferitelor specii și soiuri, cu epoci diferite de coacere a fructelor. În funcție de vigoarea combinației soi/portaltoi s-au utilizat distanțe de plantare diferite:

Cireș/ mahaleb (distanța de plantare 4/4 m): Boambe de Cotnari, Stella, Van, Roz amar de Mărculești.

Cais/Constanța 14 (distanța de plantare 4/4 m): Harcot, Goldrich, CMBU, Olimp, Mamaia, Sirena, Sulmona.

Prun/corcoduș (distanța de plantare 4/4 m): Stanley, Diana, Centenar.

Migdal/Tomis 1 (distanța de plantare 4/3 m): Preanîi, Ferragnes, selecțiile Autofertil 1 și Autofertil 2.

Gutui/gutui franc (distanța de plantare 4/3 m): Champion, Aurii.

Piersic/Tomis 16 (distanța de plantare 4/3 m): Springcrest, Raluca, Cardinal, Florin, Filip, Redhaven, Southland, Superbă de toamnă, Flacăra.

Pavii/Tomis 16 (distanța de plantare 4/3 m): Catherine sel. 1, Iustin, Mimi, Minodora

Nectarine/Tomis 16 (distanța de plantare 4/3 m): Romamer 2, Cora, Delta, Liana, Creola, Marina.

Vișin/mahaleb: (distanța de plantare 4/3 m): De Botoșani, Crișana.

Păr/păr franc (distanța de plantare 4/2 m): Ina Estival, Napoca, Untoasă Bosc, Williams.

Măr/MM106 (distanța de plantare 4/2 m): Remus 3, Florina, Idared, Goldspur.

A fost luată în studiu specia vișin în cadrul căreia au fost studiate următoarele soiuri: De Botoșani și Crișana. Forma de coroană utilizată este vas aplatizat, irigarea pomilor este asigurată prin picurare, întreținerea solului între rândurile de pomi și între pomi pe rând este ogor negru.

În câmpurile experimentale au fost executate lucrări de arat și de discuit, tăieri de fructificare începând cu luna februarie-martie și tratamente fito-sanitare (la vișin un tratament cu zeamă bordeleză 0,5% și Alcupral în faza de dezmugurire și la buton roz și un tratament cu Score și Chorus în fenofaza de înflorire 10% și de înflorire deplină.

Soiurile studiate au constituit variantele experienței: De Botoșani și Crișana- luat în considerare drept martor. Fiecare pom studiat reprezintă o variantă/repetiție. Pomii se află în anul V de la plantare și au intrat pe rod.

Acestei culturi i s-au aplicat lucrări ce au constat în întreținerea repetată a solului, lucrare realizată cu motocultorul, prin irigarea prin picurare s-au aplicat udări succesive, fiecare udare a avut o normă de 400 m3 pană la 600 m3/hă. În primăvara anului 2015 s-a executat o fertilizare suplimentară cu N:P:K. În mod repetat s-au aplicat tratamente de combatere împotrivă bolilor și dăunătorilor. Primăvara, pomilor luați în studiu li s-au aplicat tăieri de formare a coroanei- tufă vas.

Soiul De Botoșani a fost omologat de SCDP Iași în 1994 și se remarcă prin pomii cu vigoare medie, rodire pe buchete de mai și ramuri mixte, rezistența bună la ger și secetă. În schimb, soiul manifestă o sensibilitate medie la boli (Monilia fructigena și antracnoză) și dăunători. Fructele sunt mari, ajungând până la 8 grame. Forma lor este sferică turtită la bază și dorsoventral, iar culoarea este roșie-vișinie, cu pulpă suculentă, suc intens colorat. Pielița subțire, elastică, lucioasă, se dezlipește ușor de pulpă. Sâmburele este de mărime medie, cu pulpa semiaderentă la sâmbure. Fructele se maturează în prima decadă a lunii iulie.(http://www.banulbotosanean.ro/stiri/agricultura/15545-un-soi-de-visin-a-primit-numele-botosani-si-este-printre-cele-mai-profitabile-din-tara )

Soiul Crișana este destul de răspândit în țara noastră, în special în Transilvania, dar se găsește în condiții bune de cultură în toate zonele pomicole. Este un soi autosteril, crește viguros, este rezistent la ger, dar sensibil la monilioză. Fructele au mărime mijlocie spre mare (6g), globuloase sau scurt-ovoide, cu partea dorsală bombată, iar cea ventrală lățită și cu vârful rotunjit. Pielița este lucioasa de culoare roșie-purpurie-ânchis cu pulpa roșie și vinișoare de culoare roz, suculentă și puțin astringentă. Este un soi destinat în special industrializării și mai puțin consumului în stare proaspătă. Se recoltează în a doua jumătate a lunii iunie. (L. Chira, A. Asănică, 2010)

4.3 Metodele de cercetare utilizate

Observațiile efecuate s-au referit la evoluția fazelor fenologice, data recoltării fructelor (ultima recoltare cu fructe normal dezvoltate), măsurători biometrice, cantitatea de lemn căzută la tăiere, greutatea medie a unui fruct, producția realizată la hectar.

Observații privind cunoașterea datelor de desfășurare a fenofazelor pe variante/soiuri, fiecare fenofază fiind notată în momentul când a atins caracteristicile principale. Au fost notate în caiete de lucru pe variante/soiuri data dezmuguritului mugurilor de rod, înfloritul – început și sfârșit, maturitatea de recoltare.

Evaluarea producției, pentru ca evaluarea să fie cât mai reală, producția de fructe s-a înregistrat prin cântărirea producției recoltate pe câte 3 pomi din fiecare soi de vișin studiat, în anul 2015. În caietul de lucru s-au notat numărul de fructe pe fiecare pom și greutatea medie a unui fruct, calculându-se producția medie pe pom și în tone la hectar.

Cantitatea de lemn căzută la tăiere s-a exectuat prin tăierea pomilor în luna aprilie și cântărirea lemnului căzut în urma acestei operații. Datele au fost notate în caiete de lucru pe fiecare pom în parte.

Diametrul trunchiului la 20 de cm de sol luat cu șublerul electronic.

Foto 4.3.1

Șubler electronic

Numărul lăstarilor pe fiecare pom din soiurile studiate, prin evaluarea numerică a acestora.

CAPITOLUL V

REZULTATE OBȚINUTE

5.1. Desfăsurarea principalelor fenofaze la soiurile de vișin

În condițiile climatice ale anului 2016, începutul dezmuguritului la soiurile studiate a avut loc în data de 01.04, iar înfloritul a avut loc inte 10.04 și 12.04. Primul soi la care s-a observat și notat înflorirea a fost soiul De Botoșani, care a înflorit cu 2 zile înaintea soiului martor (Crișana). La ambele soiuri intensitatea înfloritului a fost maximă, primind nota 5. Sfârșitul înfloritului a fost înregistrat după aproximativ 14 zile la ambele soiuri luate în studiu.

Datorită înfloririi mai târzii a acestei specii, soiurile studiate nu au manifestat sensibilitate fată de brumele târzii înregistrate în luna martie a acestui an (2016), ceea ce constituie un avantaj.

Tabelul 5.1

Desfășurarea înfloritului la visin, lot didactic 2015.

Figura 5.1

Începutul și sfârșitul înfloritului în luna aprilie 2015 la lotul didactic

Foto 5.1.

Începutul înfloritului la vișin, lotul didactic, 2015– anul IV de la plantare

Foto 5.2.

Dezmuguritul la vișin

5.2. Rezultate privind diametrul trunchiului (mm) si numărul inflorescențelor de vișin.

În ceea ce privește creșterea pomilor în diametru, la soiul de Botoșani, media a fost de 69.18 mm, comparativ cu soiul Crișana la care s-a înregistrat o creștere medie de 60.27 mm, tabelul 5.2. figura 5.2.

Numărul mediu de inflorescențe în anul IV de la plantare la soiul de Botoșani a fost 110, în timp la soiul luat in studiu ca martor – Crișana – numărul mediu de inflorescențe a fost considerabil mai mic (71), figura 5.4.

Tabelul 5.2.

Diametrul trunchiului (mm) si numărul de inflorescențe la vișin, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Figura 5.2.

Comparație între soiurile de vișin de Botoșni și Crișana in ceea ce privește creșterea în diametru a trunchiului (mm) la 20 cm de sol

Foto 5.3.

Valoarea diametrului trunchiului, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Figura 5.3.

Media diametrului trunchiului la vișinul de Botoșani, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Foto 5.4.

Diametrul trunchiului la vișinul de Botoșani, luat la 20 cm de sol lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Figura 5.4.

Comparație între numărul de inflorescențe la fiecare pom la soiurile de Botoșani si Crișana

Figura 5.5.

Media numărului de inflorescențe la soiurile de Botoșani și Crișana, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

5.3. Rezultate privind lemnul căzut la tăiere si numărul de lăstari.

În ceea ce privește lemnul căzut la tăiere, se poate observa din tabelul 5.3. că vișinul de Botoșani deși este un soi mai viguros, ce va forma o coroană deasă, pentru că are creșteri numerose de lăstari, dar fără fluctuații ale numărului acestora, el fiind relativ constant, coparativ cu soiul martor Crișana la care numărul variază cu mult de la un pom la altul (figurile 5.6., 5.7.).

Luând în considerare numărul mare al lăstarilor putem deduce că și cantitatea de lemn căzută la tăiere va fi mai mare la soiul de Botoșani, lucru pe care l-am observat și notat prin cântărirea propriu-zisă a lemnului cu ajutorul unui cântar de mână.

Tăierile au fost aplicate la începutul lunii apriliei și reprezintă o condiție esențiala pentru producția de vișine, deoarece vișinul la începutul perioadei de rodire formeaza foarte mulți lăstari anticipați, ceea ce duce la constituirea unei coroane foarte dese.

Tabelul 5.3.

Rezultate privind lemnul căzut la tăiere si numărul de lăstari, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Figura 5.6.

Numărul de lastari la soiurile de Botoșani si Crișana pe fiecare pom in parte, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Figura 5.7.

Media numărului de lăstari la soiourile de vișin de Botoșani și Crișana lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Figura 5.8.

Cantitatea de lemn căzută la soiul de Botoșani, cântărită pe fiecare pom în parte, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Figura 5.9.

Cantitatea de lemn căzută la soiul Crișana, cântărită pe fiecare pom în parte, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Foto 5.5.

Tăieri aplicate vișinilor in vederea cântaririi lemnului căzut, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Foto 5.6.

Cântărirea lemnului căzut la tăiere, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Figura 5.10.

Media cantității de lemn căzut, calculată pe fiecare soi (de Botoșani, Crișana), lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

5.4. Rezultate privind evaluarea producției

Numărul pomilor pe un hectar este de 833 pomi, desitatea lor la plantare fiind 4m x 3 m. După cântărire, greutatea medie a unui fruct la soiul martor Crișana este de 6-6,5 g, iar la soiul de Botoșani este de 7-8 g. Având in vedere că numărul florilor dintr-o inflorescență este de 6, din calcul au rezultat următoarele estimări ale producției:

Metodă de clacul:

Soiul De Botoșani

POM 1 = 108 inflorescențe/pom x 6 flori/inflorescență =648 fructe/pom x 8g/fruct = 5184g/pom :1000 = 5,184 kg/pom x 833 pomi/ha = 4,318 to/ha

POM 2 = 112inflorescențe/pom x 6flori/inflorescență = 672 fructe/pom x 8g/fruct = 5376 g/pom : 1000 = 5,376 kg/pom x 833 pomi/ha = 4,478 to/ha

POM 3 = 111 inflorescențe/pom x 6flori/inflorescență = 666 fructe/pom x 8g/fruct = 5328g : 1000 = 5,328 kg/pom x 833 pomi/ha = 4,438 to/ha

Media Aritmetică = 5,184 kg/pom1 + 5,376 kg/pom2 + 5,328 kg/pom3 = 15,888 kg/pomi : 3 nr de pomi = 5,296 medie kg/pom x 833 pomi/ha = 4,411 to/ha

Soiul Crișana

POM 1 = 46 inflorescențe/pom x 6 flori/inflorecență = 276 fructe/pom x 6,5g/fruct = 1794g/pom : 1000 = 1,794 kg/pom x 833pomi/ha = 1,494 to/ha

POM 2 = 94 inflorescențe/pom x 6 flori/inflorescnță = 564 fructe/pom x 6,5g/fruct = 3666 g/pom : 1000 = 2,666 kg/pom x 833 pomi/ha = 3,053 to/ha

POM 3 = 73 inflorescențe/pom x 6 flori/inflorescență = 438 fructe/pom x 6,5g/fruct = 2847g/pom : 1000 = 2,847 kg/pom x 833 pomi/ha = 2,371 to/ha

Media Aritmetică = 1,794 kg/pom1 + 3,666 kg/pom2 + 2,847 kg/pom3 = 8,307 kg/pomi : 3 =2,769 medie kg/pom x 833 pomi/ha = 2,306 to/ha

Ceea ce am putut constata, folosind și date obținute din tabelele precedente (tabelul 5.2. – numărul inflorescențelor) si in funcție de acestea și de greutatea fructelor, este cantitatea aproape dublă in t/ha a productiei (Tabelul 5.4.) atât in ceea ce privește fiecare pom cât si media finală a celor două soiuri (Figura 5.11.).

Tabelul 5.4.

Producția pe pom si media producției la fiecare soi luat în studiu, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Figura 5.11.

Reprezentarea grafică a mediei producției in to/ha pentru soiurile De Botoșani si Crișana

Foto 5.7.

Începutul coacerii la soiul de vișine De Botoșani, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Foto 5.8.

Recoltare la vișin, lotul didactic, 2015 – anul IV de la plantare

Foto 5.9.

Fructe din soiul de vișin De Botoșani

CONCLUZII

În urma studiului întreprins se poate concluziona:

Vișinul este o specie pomicolă puțin pretențioasă față de condițiile de mediu, putând fi cultivat cu succes atât în regiunile de câmpie, așa cum este și zona Dobrogea. Poate valorifica terenuri variate, atât soluri sărace și subțiri de pe pantele erodate, soluri feritle sau chiar și solurile uscate. Pentru obținerea de producții ridicate obligaoriu însă trebuie respectată tehnologia de cultură.

Înfloritul soiurilor studiate a avut loc intre 10.04 și 12.04, la ambele soiuri intensitatea înfloritului a fost maximă. Avantajul acestor soiuri cu înflorire târzie este ca nu sunt afectate de gerurile de revenire ce au loc de obicei în luna martie.

Sfârșitul înfloritului a fost înregistrat după aproximativ 14 zile la ambele soiuri luate în studiu.

Media diametrului tulpinii, la soiul de Botoșani, a fost de 69.18 mm, deci mai mare comparativ cu soiul Crișana la care s-a înregistrat o creștere medie de 60.27 mm și de unde rezultă că soiul martor Crișana are o rezistență mai mică.

Numărul mediu de inflorescențe în anul IV de la plantare la soiul de Botoșani a fost 110, în timp la soiul luat in studiu ca martor – Crișana – numărul mediu de inflorescențe a fost considerabil mai mic (71 de inflorescențe). Putem conchide ca soiul De Botoșani are o înflorire abundentă

Vișinul De Botoșani deși este un soi mai viguros, ce va forma o coroană deasă, pentru că are creșteri numerose de lăstari, dar fără fluctuații ale numărului acestora, coparativ cu soiul martor Crișana la care numărul variază cu mult de la un pom la altul si cantitatea de lemn căzut la tăiere nu este constantă. Deci nu se poate spune dacă prezintă un real avantaj în ceea ce privește economisirea mâinii de lucru.

Referitor la producțtie, calculele si datele obținute anterior privind inflorescențele, ne-au arătat că producția în to/ha la soiului De Botoșani este aproape dublă in comparație cu soiul martor Crișana.

Soiul de vișin De Botoșani, are condiții favorabile de cultură în zona Dobrogei, în condițiile asigurării unei tehnologii corecte care să asigure obligatoriu, tăierile, tratamentele fitosanitare și irigarea culturii.

BIBLIOGRAFIE

Budan S., Grădinariu G., 2000 – Cireșul. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iasi

C. Ioniță, 1964 – Pomologia Republicii Socialiste Romane IV. Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.

Cepoiu N., 2001 – Pomiclutura aplicată. Editura Științelor Agricole, București.

Chira A., Chira Lenuța, Mateescu Fl., 2008 – Pomii fructiferi – lucrări de înființare și întreținere. Editura M.A.S.T., București.

Chira Lenuța, Asănică Adrian, 2010 – Cireșul si Vișinul. Editura M.A.S.T., București.

Czáka Sarolta, Valló László, 2014 – Lucrările de tăiere de la A la Z. Editura Casa, Oradea.

Ghena N., Braniște N., 2003 – Cultura speciala a pomilor. Editura MATRIX ROM, București.

Mihăescu Gr., 1995 – Cultura pomilor pe lângă casă. Editura CERES, București.

Parnia Cornelia, T. Gozob, I. Ivan, 1985 – Refacerea potențialului de rodire a livezilor de vișin și cireș. Editura Ceres, București

Perju T., 1995 – Entomologia agricola. Editura CERES, București.

Popescu M., Milițiu I., Cireașă V., Godeanu I., Cepoiu N.,Drobotă Gh., 1992 – Pomicultură (generală și specială). Editura EDP, București.

Ghid tehnic si economic http://www.madr.ro/docs/agricultura/legume-fructe/Ghid-Pomicultura-final.pdf

http://www.haifagroup.com/knowledge_center/recommendations/fruit_trees/deciduous_trees_a_fertilization_recommendation_for_bearing_orchards.aspx

https://www.google.ro/search?q=VIERME+IN+VISINE&espv=2&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjDiqC4jp_MAhUKJMAKHTOxB3MQ_AUIBygB&biw=1440&bih=799#imgrc=4Rf8FTgaFEUwXM%3A

http://www.banulbotosanean.ro/stiri/agricultura/15545-un-soi-de-visin-a-primit-numele-botosani-si-este-printre-cele-mai-profitabile-din-tara )