Origine și Identitate [306224]

HOTEL BOUTIQUE

Origine și Identitate

Lucrare de diserție

Stud.arh. [anonimizat].dr.arh. Oana Diaconescu

SESIUNEA MARTIE 2018

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………………….3

Scopul lucrării………………………………………………………………………………….3

Metoda de lucru……………………………………………………………………………….3

Cap. 1: Principii de intervenție și estetică al unui edificiu………………………………..4

Raum și originea arhitecturii………………………………………………………………4

Conversia: legătura dintre artă și scop…………………………………………………6

Estetica Arhitecturii………………………………………………………………………….8

Cap. 2:Evoluția programului hotelier…………………………………………………………….10

Geneza hotelurilor în Europa și Orient………………………………………………10

Începuturile hotelurilor în București………………………………………………….11

Dezvoltarea industriei hoteliere………………………………………………………..12

Programe caracteristice……………………………………………………………………14

Cap 3: Scenografia hotelurilor boutique………………………………………………………..17

3.1 Ce înseamnă un hotel boutique?……………………………………………………….17

3.2 Geneza hotelurilor boutique……………………………………………………………..18

3.3 Apariția termenului de „hotel boutique”…………………………………………….21

3.4 Considerente de proiectare……………………………………………………………….23

3.5 Tendințe de amenajare…………………………………………………………………….25

Cap 4: Studiu de caz……………………………………………………………………………………..32

4.1 Analiza istorică a casei de modă IMOD…………………………………………….32

4.2 Analiza morfologică a casei de modă IMOD……………………………………..34

4.3 Conversia fostului centru IMOD………………………………………………………37

Note……………………………………………………………………………………………………………..38

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………..39

INTRODUCERE

Scopul lucrării:

[anonimizat]. Topică ilustrată prin studierea unor teorii legate de originea arhitecturii din relația edificiului cu situl în care se află, a unei metode de conversie care să nu altereze funcțiunea originară a clădirii și prin detalierea programului de hotel boutique.

Metoda de lucru

Se va face o analizăa teoriilor enunțate mai sus în fiecare capitol astfel:

Fiecare subcapitol al Capitolului 1 își propune să abordeze o [anonimizat] – ul până la analiza importanței operi de artă și a scopului unei conversii, printr-un studiu al estetii în arhitectură.

Capitolul 2 abordeazăistoria și programele hoteliere.Se vor prezenta câteva date istorice ale programului de arhitectură și cum a evoluat acesta din Antichitate până în zilele noastre.

Capitolul 3 analizează funcțiunea de hotel boutique. Se va prezenta o scurtă istorie a programului de arhitectură și se vor analiza tendințele de amenajare și proiectare, pornind de la o serie de exemple relevante.

Capitolul 4 aplică teroriile din capitolele 1, 2 și 3 analizând fosta casă de modă IMOD din punct de vedere morfologic și istoric.

CAPITOLUL I

Principii de intervenție și estetică al unui edificiu

Raum și originea arhitecturii

Originea arhitecturii, aceea de la care un edificiu sau un monument de arhitectură își trage esența se definește prin sit. Pentru Heidegger arhitectura are un caracter antic ea trăgându-și substanța atât din solul în care este așezată cât și din contextul istoric, cultural si fizic:„ Prin urmare, spațiile își capătă esența din locuri și nu din așa-numitul spațiu”. Acest pământ natal definit de Heidegger ca „Raum” este „ceva rânduit, cedat, eliberat și anume în vederea unei limite” sau din punct de vedere al locuirii „ disciplinarea unui câmp vizual, fixarea civilizatorie a unei priveliști sau domesticirea unui peisaj” (Baconsky)*1. Arhitecții au două feluri de a construi: fie cultivă acel sit, fie îl nivelează. În cazul doi sit-ul cade într-o condiție inferioară, în timp ce un sit construit devine pământ natal. Astfel în interiorul sitului se găsesc atribute care vor fi transferate casei și care vor reda substanța esenței originare. De aceea nivelarea terenului va face ca situl să-și piardă atributele, în timp ce un sit proiectat și construit devine pământul natal – Raum.

Conform lui Eliade înăuntrul „Raum”-ului se află un Centru, diferit în rang de ceea ce se află în afara acestei limite (în haos). El încearcă să explice importanța stabilirii Centrului Casei/Cetății. Centrul fiind axis mundi sau arborele vieții care face legătura cu celelalte niveluri cosmice, iar limita sitului creează sacralitatea arhitecturii conform lui Heidegger:

„Templul închide în sine figura zeului și în această ascundere el o face să emane, prin sala coloanelor, în spațiul sacru. Datorită templului, zeul este prezent în templu. Această prezență a zeului este, în sine însăși, desfășurarea și delimitarea spațiului ca fiind unul sacru.”(Heidegger)*2

Heidegger vorbește despre templu ca despre un exemplu de arhitectură care ilustrează cel mai bine ideea de axis mundi și limitele care separă sacrul de profan. Există două origini ale arhitecturii : templul și casa.

Prima origine este aceea că templul își are originea din viziunea Templului din Ierusalimul ceresc. Acesta transpus din lumea ideilor în lumea materială era la început un cort care ascundea Chivotul Legii. Apoi, Templul din Ierusalimul ceresc se va revela lui Solomon care va edifica Templul lui care îi poartă numele.

A doua sursă a arhitecturii vorbește de originea templului ca fiind casa modestă descrisă de Heidegger ca cea care„ ocrotește creșterea și îngăduie muritorului să fie pe pământ, locuind”. Textele antice și cele biblice afirmă această teorie. De exemplu, locuitorii din Crotona au transformat casa lui Pitagora în templul Demetrei, zeița agriculturii. Conform lui Porfir în „Vita Pythagorae” casa lui Pitagora nu a fost modificată morfologic, nici funcțional ci doar sfințită. În Noul Testament este descrisă scena „Cinei cea de Taină” care s-a petrecut în camera de oaspeți în casa unui discipol al lui Hristos. În Vechiul Testament templul este întotdeauna numit „Casa Numelui Domului”, astfel cortul care ascundea Chivotul Legii poate fi considerat o casă. Chiar regele David spunea din cauza dificultăților și a semnelor potrivnice: „Cum să intre chivotul Domnului la mine în casă?” , acesta fiind un alt caz de convertirea casei în templu.*3

Ca și concluzie a afirmațiilor anterioare și conform lui G.M. Cantacuzino o casă va tinde întotdeauna să reprezinte idealul și demnitatea umană. Deoarece tot ce simbolizează familia, va fi mai aproape de inima omului. Din acest motiv mare parte din tendințele actuale de proiectare și programele arhitecturale încearcă să redea prin amenajare această familiaritate a casei, de exemplu: hotelurile boutique, spitalele, etc. Chiar Robert Venturi argumentează că edificiul de arhitectură este aproape întotdeauna un adăpost, un spațiu ocrotitor: „Arhitectura este un adăpost decorat cu simboluri”. De aceea “arhitectul se ocupă de om și de zeii lui.”(G.M.Cantacuzino). *4

Conversia: legătura dintre artă și scop

Când vine vorba de conversii, filosofii secolului XX au avut opinii diferite:

„ Dacă o clădire îngrijește creșterea (Heidegger) sau o soluție fericită (Gadamer), atunci orice modificare a ei implică o alterare fără întoarcere a acestei condiții aurorale, adică o retrogradare la stadiul de ustensil (Heidegger) și/sau o pierdere a realitații sale (Gadamer).”*5

Gadamer vorbește de „soluția fericită” și ne avertizează că orice intervenție sau modificare a edificiului duce la pierderea realității clădirii. Mai mult de atât, intervențiile succesive duc la distrugerea semnelor funcțiunii originale. El argumentând că o clădire „nu este niciodată în primul rând o operă de artă” iar funcțiunea sau „scopul” este strâns legată de existența acesteia. Acestea două neputând fi separate fără a pierde ceva din realitatea edificiului.

De asemenea, Neil Leach susține că o conversie poate șterge scopul inițal al clădirii astfel încât edificiului îi pot fi atribuite noi ideologii:

„Once the memory fades the semantic associations will be lost, and the building may be reappropiated according to new ideological imperatives” (Neil Leach)*6

Dar acest tip de conversii produce un conflict între noua funcțiune al clădirii și aspectul monumentului edificat.

Există monumente gândite de la bun început pentru un anumit scop și din acest motiv o „soluție fericită” este conversia în același spectru de funcțiuni. Cum este și cazul bisercilor din Marea Britanie, Belgia și Țările de Jos care acum abandonate de credincioși sunt convertite în hoteluri și locuințe. Partea exterioară este păstrată dar interiorul își pierde astfel elementul sacru revenind la originea sa – casa. Un exemplu este mănăstirea de secol XV din centrul orașului Maastricht transformată în 2005 Satijnplus Architecten într-un hotel cu 60 de camere.(fig.1)

Fig 1: Kruisherenhotel, Maastricht – mănăstire convertită în hotel

Concluzia acestei argumentații este că o ”conversie” reușită a unui monument, se poate considera întocmai prin păstrarea funcțiunii originare, respectiv a elementelor care aduc aminte de scopul construirii sale. În aceeași ordine de idei, o intervenție arhitecturală realizată în sensul schimbării funcționale, degradează edificiul, denaturându-i esența și transformându-l într-un ustensil.

Estetica arhitecturii

Opera de artă se poate defini ca acea lucrare de artă sau de arhitectură care, fie individual, fie în grup îi determină pe indivizi, fără să fie considerat un act conștient, să o contemple cu admirație. Operele de artă sunt în general o manifestare a unor idei. Acest lucru nu este însă suficient pentru a înțelege opera de artă. Pentru a percepe și simți spiritul operei trebuie să intrăm în contact cu aceasta.

Conform lui P.A. Michelis scopul artei este acela de face ca operele să-și dezvăluie esența printr-o„percepție nemijlocită”. O operă care trebuiesă răspundă unei nevoi spirituale ține de esența artei arhitectului de a o rezolve. Arta folosește tehnica și conferă operei sale atribute în afara timpului și spațiului, pe când arhitectura este strâns legată de atributele timpului și spațiului deoarece ea trebuie să servească societatea din punct de vedere utilitar. Opera de artă răspunde unor principii estetice și emoționează întotdeauna și pretutindeni.Ea prezintă idei diferite în funcție de epocă și folosește mijloace tehnice diferite. Conform lui Vischer „stilul artei este oglinda spiritul epocii”, iar atunci când stilul lipsește obiectul nu emană nici un spirit pozitiv. De asemenea, arta izvorăște din surse diferite și poate fi recunoscută de toată lumea.

Arhitectura devine operă de artă atunci când forma sa devine o sinteză a următoarelor elemente:

Forma practică care trebuie să răspundă scopului artei;

Forma tehnică care reiese din construcție;

Forma artistică legată de armonia proporțiilor;

Un edificiu de arhitectură poate fi calificat ca util, tehnic sau artistic. Este posibil ca o formă artistică să fie corectă din punct de vedere util și tehnic. În timp ce, o formă utilă sau tehnică nu poate fi operă de artă (formă artistică).

Legea unității în diversitate spune că întregul este constituit din „membre” în care domină ordinea ritmică, sinteza armonică, și măsura predeterminate atât la interior cât și la exterior. Prin urmare „mecanismul artei este reprezentat prin : armonia, măsura și ritmul” (P.A.Michelis).

Există trei principii ale ritmului: principiul continuității, principiul trecerii de la întreg la părți și principiul echilibrului. Spre deosebire de ritm, care are o armonie dinamică, armonia este de natură statică. De asemenea, ritmul conduce la cantitate și la durată, iar armonia conduce la stilul de înaltă calitate. ”Conform pitagoricienilor armonia este unirea elementelor foarte amestecate care converg, deși sunt de intenții diferite”(P.A.Michelis)*7

P.A.Michelis declară că „omul este măsura fundamentală de comparație pentru orice lucru”*8. Pentru fiecare edificiu de arhitectură există trei măsuri: măsura interioară (determină scara modulară), exterioară (se referă la scara edificiului) și absolută (se referă la rațiune).

Arhitectura modelează masa, atât a spațiului cât și a golurilor. „Ea ocupându-se atât de spațiile interioare cât și cele exterioare care comunică între ele prin deschideri și goluri”(P.A.Michelis)*9. În concluzie, „elementele principale ale morfologiei arhitecturale sunt: masa, spațiul și lumina”(P.A.Michelis). Pe când elementele decorative nu sunt nici portante, nici purtate, ele caracterizându-se prin unitate artistică.

CAPITOLUL II

Evoluția programului hotelier

2.1 Geneza hotelurilor în Europa și Orient

Istoria hotelurilor și spațiilor destinate adăposturilor este legată de istoria civilizațiilor. Astfel, locuri de adăpostire a călătorilor există din cele mai vechi timpuri. De exemplu, grecii au construit băile termale destinate odihnei și relaxării. Grecii cosiderau că străinii trebuie respectați, ei l-au „creat” din acest motiv pe Xenios Dias – Jupiter, zeul ospitalității cel care îi protejează pe străini. Xenos era echivalentul unui prieten apropiat căruia îi datorai ajutorul și un adăpost. Mai târziu, romanii au urmat exemplul grecilor și au edificat vile pentru a găzduii oficialii străini. Această tradiție a ospitalității a fost preluată de multe civilizații și s-a transmis până în ziua de astăzi.

În Orientul Mijlociu existau „caravanserai”, acestea fiind un tip de han la care poposeau caravanele. Prin aceste hanuri treceau negustori din Asia, Africa de Nord, sud-estul Europei și mai ales de pe Drumul Mătăsii, fiind un loc unde negoțul înflorea.

În perioada medievală mănăstirile și abațiile ofereau adăpost călătorilor și funcționau ca și spitale pentru localnici sau pentru cei în trecere. De asemenea, în perioada cruciadelor hanurile începuseră să se înmulțească în Europadatorită pelerinilor și cruciaților care se îndreptau spre Țara Sfânt.

2.2 Începuturile hotelurilor în București- hanurile

Legenda spune că orașul București a fost întemeiat pe Dâmbovița de ciobanul Bucur. Acest fapt este consemnat de consulul britanic din Țara Românească în 1820 și de un călător străin trecut prin București în1761. Cert este că nucleul orașului s-a dezvoltat în jurul Curții Domnești. Ea fiind înconjurată de târguri și ulițe. Apoi, datorită lui Vlad Țepeș, care va transforma așezarea în reședință voievodală, orașul va înflori și se vor așeza numeroși meșteșugari și negustori. Iar în 1459 apare numele de București. Este de menționat că în afara poziției strategice pe care o avea așezarea, de la Curtea Domenască se ramificau principalele legături cu țara și cu Orientul: Podul Calicilor, Podul Șerban Vodă, Podul Mogoșoaiei, Podul Târgului de Afară (azi Calea Moșilor).

Secolul al XVII-lea reprezintă o perioadă importantă pentru București deoarece este momentul cânt se dezvoltă comerțul și turismul, și astfel apar primele hanuri. Conform documentelor din acea perioadă cel mai vechi dintre aceste hanuri ar fi fost cel lui Manole Zaraful, situat în centrul orașului. Alte hanuri vestite din acea perioadă sunt cele ridicate de domnitorii de atunci și care le-au purtat și numele: Șerban Vodă și Constantin Brâncoveanu. Câteva informații despre arhitectura și atmosfera acestor hanuri au rămas de la secretarul lui Brâncoveanu, Anton Maria del Chiaro: „…aveau curți mari, pătrate, cu ziduri înalte și tari de jur-împrejur, cu porți groase de stejar, căptușite cu fier, legate cu piroane, șine și lanțuri, cu clopotnițe deasupra gangului; în mijlocul curții biserca ocolită de case tari, de zid, compartimentate unele lângă altele, fiecare cu pivnița adâncă, cu magazie boltită, cu uși de fier scoase pe o galerie, cu arcade pe coloane de piatră, cu capiteluri deasupra, cu odăi toate cu perdele și cu ușile pe un pridvor care ocolea hanul dintr-un capăt într-altul comunicând cu două scări mari acoperite, față în față una cu alta”*10.

Hanul lui Manuc 1841

2.3 Dezvoltarea industriei hoteliere

Industria hotelieră s-a dezvoltat în Franța, la începutul secolului al XV-lea, în cele din urmă răspândindu-se în toată Europa. În această perioadă, mai mult de 600 de hoteluri private au fost înregistrate în Marea Britanie. Ele erau alcătuite dintr-o curte pavată, intrarea fiind un portic cu arce. Dormitoarele erau situate pe cele două laturi ale curții, bucătăria și spațiile publice la intrare, iar grajdurile erau situate pe latura din spate.

În Paris, pe vremea lui Ludovic al XIV-lea, în Place Vendome, a fost edificat primul exemplu arhitectural de clădire cu mai multe funcțiuni, dintre care: buticuri, birouri, apartamente și hoteluri.

Apoi în secolul al XIX-lea, după Revoluția Industrială din 1760, hotelurile acaparează centrele orașelor din Europa și America. Fiecare hotel începe să fie echipat din ce în ce mai luxos. Pe lângă hotelurile noi construite se renovează clădiri abandonate, de exemplu în 1822 Giuseppe Dal Niel transformă un palat vechi din Veneția în hotel, respectiv Hotel Danieli.

Hotel Danieli fațadă exterioară Hotel Danieli recepție

Hotel Danieli recepție-zonă ședere Hotel Danieli cameră de hotel

Un alt exemplu de hotel care încerca să demonstreze prin arhitectura sa turiștilor progresul științei, artelor și industriei în cel de-al Doilea Imperiu sub Napoleon al III-lea este Le Grand Hotel Paris. Acesta a fost proiectat de arhitectul Alfred Armand și deschis în 1862. Când a fost inaugurat a fost cel mai modern hotel din vremea sa. Fațada având ferestre în stil Ludovic al XIV-lea asemenea Operei din Paris și de asemenea având primul lift hidraulic. După 1890 hotelul a fost renovat de câteva de ori, de fiecare dată fiind adăugate noi echipamente pentru a asigura luxul și confortul clienților.

InterContinental Le Grand Hotel Paris – fațadă exterioar și perspectivă interioară

2.4 Programe caracteristice

După cum am menționat în capitolul precedent industria hotelieră se dezvoltă o dată cu îmbunătățirea mijloacelor de transport datorită Revoluției Industriale. În secolul al XX-lea această industrie înflorește din ce în ce mai mult astfel apar diferite programe hoteliere în funcție de cerințele turiștilor și zonelor în care sunt construite.

Există o întreagă varietate de tipuri de hotel, dar chiar și așa fiecare hotel are caracter individual și este puțin probabil ca același hotel să fie identic cu altul tocmai prin legătura sa cu raum-ul.

Scopul fiecărui hotel este de a satisface nevoile turiștilor și călătorilorîntr-un interval de timp contra cost. Acest lucru poate fi atins construind hotelul intr-o locație în conformitate cu scopul și situl și printr-o administrare corectă a hotelului.

Hotelurile pot fi clasificate în funcție de preț, confort, capacitate, amplasament și facilități. Gradul de confort se face în funcție de echiparea hotelului, spațiile de acces, spațiile comune, calitatea serviciilor, finisaj și mobilier. Astfel, din punct de vedere al confortului hotelurile sunt împărțite în următoarele categorii:

Lux

Categoria I

Categoria a II-a

Categoria a III-a

Categoria turistic

În 1964, după deciziile Conferinței Națiunilor Unite, clasificarea hotelurilor se face după cinci categorii: lux, 1, 2, 3, 4, 5. Aceste categorii sunt atribuite de o comisie specială care ia în considerare dotările, dimensionarea spațiilor și mobilarea lor.

Din punct de vedere al capacității, hotelurile sunt în general împărțite în trei categorii: mici (max. 150 paturi); mijlocii (între 150 și 400 de paturi) și mari (peste 400 de paturi).

Există diferite tipuri de hoteluri:

De lux: care oferă servicii complete. Cum ar fi: InterContinental, JW Marriott și Ritz-Carlton;

Hoteluri boutique sau lifestyle: sunt în general hoteluri mici independente, care oferă cazare personalizată și o experiență unică, având o capacitate mai mică de 100 de camere;

Full-service: pune la dispoziție o gamă largă de servicii pentru clienți cum ar fi restaurante și room-service, săli de conferințe, zone de fitness;

Hoteluri economy: oferă cazare de bază;

Pentru ședere pe timp îndelungat: sunt în general mici sau mijlocii ca și număr de camere, iar prețurile diferă față de hotelurile tradiționale;

Motel: este în general low-cost, cu acces direct în camere din parcare;

Există categorii de hoteluri construite în zone speciale și chiar unele care și-au câștigat reputația în condiții deosebite. Acesta se împart în felul următor:

Hotelurile particulare sau boutique care și-au câștigat faima prin anumite evenimente cum ar fi Schloss Cecilienhof din Postam unde Winston Churchill, Harry Truman și Joseph Stalin s-au întâlnit în 1945 pentru a stabili soarta Europei după cel de-al Doilea Război Mondial; sau Hotelul Ritz din Londra ajuns faimos prin melodia lui Irving Berlin „Puttin’ on the Ritz”;

Hotelurile Resort: construite pentru a atrage turiștii având distracții precum: cazino, parcuri de amuzament, etc.. Acestea au funcție dublă și sunt deținute de același proprietar;

Hoteluri construite în peșteri naturale cum ar fi în Cappadocia (Turcia), Spania sau edificate pe coastele mărilor în stânci deasupra nivelului mării în Italia și Africa de Sud;

Hoteluri capsule: un tip de hotel economic apărut în Japonia unde persoanele dorm în containere având de dimensiunea unui pat. Acest model de hotel era admirat de Le Corbusier pentru simplitatea ideii și îl consideră un mod de locuire ideal pentru om și societate. Problema era că Le Corbusier nu lua în considerare aspectele interioare, psihologice specifice individului;

Hoteluri în gheața: igloo;

Treehouse Hotels: care folosesc copacii drept elemente structurale: Treehotel din Pitea, Suedia; The Costa Rica Tree House din Gandoca-Manzanillo, Costa Rica;

Hoteluri subacvatice: Utter Inn în Lacul Malaren-Suedia, Hydropolis în Dubai;

Se poate menționa și încercarea de a construi un hotel într-un fost bunker nuclear. Null Stern Hotel în Teufen, Elveția care este o conversie a unui fost bunker în hotel, conceptul derivând din protecția mediului aflat astăzi în pericol. Deși a primit un premiu în 2009 pentru inovație hotelul a fost transformat în 2010 în muzeu.

CAPITOLUL III

Scenografia hotelurilor boutique

3.1 Ce înseamnă un hotel boutique?

Înainte de hotelurile boutique, scopul structurilor de cazare era de a-ți oferi un loc confortabil în care îți petreceai o parte din timp. Acest lucru era datorat marilor companii de hoteluri care au reușit începând cu secolul al XX-lea să acapareze piața din America de Nord și mai târziu din Europa și alte continente. Ele au impus un standard din punct de vedere al dimensiunii și confortului camerelor mergând pe niște principii raționale de proiectare pentru a eficientiza folosirea spațiilor și costurilor: „minimum effort, maximum profit” (minim de efort, profit maxim).

Exemple de camere standard de hotel

Hotelurilor boutique au schimbat așteptările clienților de la hoteluri în general, deoarece ele oferă o experiență unică. Se poate spune că acest program arhitectural funcționează pe principiile următoare:„ceea ce va simboliza familia, va fi mai aproape de inima omului“ și „frumusețea este o nevoie continuă a sufletului uman” (G.M. Cantacuzino)*11.

Mai mult de decât, hotelurile boutique au schimbat programul hotelier din punct de vedere al proiectării, marile hoteluri preluând mai ales elementele de familiaritate ale acestora.

Hotelurile boutique intră în categoria hotelurilor mici având în general între 10 și 100 de camere, fiecare cameră urmărind o tematică și decor specifice. Se preferă angajarea unui arhitect care să proiecteze toată amenajarea într-un anumit stil și să imprime un concept clar în intervenție. De asemenea, se preferă amplasarea hotelurilor în zone ale orașului care au o importanță istorică sau culturală. În designul lor hotelurile boutique îmbină arhitectura tradițională cu confortul și luxul modernismului, luând în calcul situl pe care sunt construite. În ultimii ani, hotelurile boutique s-au extins în toată lumea, de la Buenos Aires la Los Angeles, de la Tokyo la Londra, reușind să își impresioneze turiștii de fiecare dată.

3.2 Geneza hotelurilor boutique

Deși este acceptat că hotelurile boutique au apărut în 1984 o dată cu deschiderea Morgans Hotel de către Ian Shrager și Steve Rubell în New York, ele își au originea în hotelurile de familie sau „particulier”.

S-ar putea spune că atmosfera și originiea hotelurilor de familie este descrisă în cartea lui Thornton Wilder „Ziua a opta”. Cartea începe cu povestea tatălui familiei Ashley din Coaltown Illonis care este acuzat de uciderea partenerului său de afaceri Lansing. Acesta este arestat și înainte de a fi executat este scos din pușcărie de străini deghizați. Acesta fuge în Chile și își lasă soția și cei patru copii în Coaltown. Deoarece în perioada respectivă femeile nu puteau munci, familia Ashely sărăcește treptat, iar Roger Ashley, băiatul familiei, pleacă la Chicago pentru a căuta de lucru. Între timp, fata mijlocie, Sophie în vârstă de 14 ani, își aduce aminte de o carte citită cu ceva timp în urmă numită „Arca doamnei Whittimore” .Cartea o descrie pe doamna Whittimore și copii ei aflați în aceeași situație ca familia Ashely și care își deschide o pensiune pe malul mării pentru a supraviețui, povestea având un final fericit pentru familia Whittimore. Se poate spune că ideea lui Sophie de a înființa o pensiune asemenea doamnei Whittimore este similară, într-un mod teoretic, cu istoria templului lui Solomon, când Dumnezeu i s-a arătat lui Moise pe muntele Sinai pentru ca acesta să creeze pe Pământ imaginea Templului din Rai – o transpunere din lumea ideilor în lumea materială.Tânăra Sophie urmează exemplul cărții convingându-și mama, pe doamna Beata Ashley, o femeie riguroasă și de familie bună, să deschidă o pensiune în casa în care locuiau. Fetele renunță la camerele lor pentru clienți și se strâng în camera uneia din surori. Ele pregătesc camerele de odihnă, reparând mobilierul și peticind cearceafuri. Sophie pune anunțuri prin oraș și participă la licitații pentru a procura cele necesare unei pensiuni, cumpără și animale domestice. În același timp, o convinge pe mama sa, îndrumată de Porky cizmarul, să își deschidă un restaurant în care să servească mâncare gătită de ea. Pensiunea și restaurantul au succes, iar familia Ashely începe să primească donații de la prieteni de familie.

„Pe măsură ce treceau lunile, Beata Ashley ieșea treptat din amorțire. Munca nu contenea o clipă. Pentru cei care țin o pensiune nu există zi de odihnă. (…) Toată ziua găteau, ștergeau praful, așterneau paturile, spălau vase.(…) Sophie făcea cumpărăturile, lua banii de la oameni, cumpăra mobilă, aranja camere noi și debora de „idei”. (…) O biserică baptistă de lângă Old Quarry Pond nu stătea foarte bine cu fondurile; Sophie le cumpără pianul pe care-l foloseau la școala duminicală…(…) Pe la sfârșitul lunii mai 1904, au aranjat a opta cameră a pensiunii. Când era vreme frumoasă, lumea era găzduită și în pavilion.”*12

Familia Ashley, după ziua de muncă se retrăgea la etaj pentru a continua lecturile cu voce tare. Beata Ashey decide să mute orele de lectură în camera de zi deoarece simțea că cei care stăteau în pensiune erau neliniștiți.

„Așa că serile și le petreceau acum în spațioasa cameră de zi. Deseori Lily (fiica cea mare)cânta acompaniată de mama ei. Unul câte unul, chiriașii coborau pe nesimțite. Mulți rămâneau și la lectură. În timpul lunilor călduroase se mutau cu toții în chioșc; cititorul își odihnea ochii și stăteau cu toții, în liniște, fermecați de lucirea lunii oglindite în iaz și de tânguirile mute ale rațelor Sophiei, care aluneacau ușor pe apă”*13

Sophia este cea care își salvează familia de la o viață în sărăcie și contribuie cu toate puterile ei la menținerea visului ei. Ca și în cartea citită de fata mijlocie „Arca doamnei Whittimore” familia ei va avea un destin fericit în afară de Sophia care va suferi un destin tragic.

Un alt exemplu al atmosferei dintr-un hotel de familie sau particulier poate fi regăsit în cartea lui Sir Arthur Conan Doyle „Aventurile lui Sherlock Holmes”.

Camera din 221B din Baker Street, proprietatea doamnei Hudson în care Sherlock Holmes și prietenul său doctorul John Watson rezolvă numeroase cazuri de crimă este descrisă de Sir Doyle în câteva dintre investigațiile celor doi detectivi. De exemplu în „Un studiu în roșu” naratorul descrie două dormitoare, o cameră mare de zi bine aerisită, cu două ferestre largi. În camera de zi există un fotoliu și o sofa cu o masă, iar holul prezintă o scară care duce la intrarea în casă. Camera lui Homes se afla la capul scărilor, iar doamna Hudson trecea prin fața acesteia când se ducea la culcare. În „Semnul celor patru” sunt plasate pe șemineu o sticlă de droguri și un dulap de băuturi într-un colț al camerei iar dormitorul lui Watson se afla deasupra camerei de zi. Alte detalii legate de amenajarea camerei de zi sunt: scaunele plasate de o parte și de alta a șemineului, o bibliotecă lângă scaunul lui Watson care conține numeroase enciclopedii și un umeraș pentru haine.

Au existat câțiva studioși care au încercat să redea planimetria apartamentului faimosului detectiv cum ar fi Russel Stutler care redă atmosfera și amenajarea camerei de zi într-un plan în perspectivă.

Plan în perspectivă a apartamentului lui Sherlock Holmes reprezentat de Russell Stutler

3.3 Apariția termenului de „hotel boutique”

La începutul anilor 1980, hotelurile chic și independente din Europa au atras atenția a trei oameni de afaceri din America de Nord, unul de pe coasta de Vest și ceilalți doi de pe coasta de Est. În Vest, Bill Kimpton, fostul investitor bancar, își deschide prima companie de hotel boutique în 1981 după ce cumpără Clarion Bedford Hotel în San Francisco. În Est, Ian Schrager și Steve Rubell, partenerii de afaceri renumiți pentru bine cunoscutul club Studio 54, își deschid primul hotel boutique în New York, în 1984. Cele două echipe au avut abordări diferite în crearea hotelurilor boutique: Kimpton se concentra pe conversia clădirilor vechi în hoteluri cu restaurante unice și atrăgătoare, iar Schrager și Rubell au încercat să aducă magia și farmecul cluburilor lor în recepția hotelurilor și a barurilor. Aceasta este originea acceptată de mulți a hotelurilor boutique pe care le cunoaștem azi.

Ideea lui Krimpton de a crea un hotel chic pe coasta de Vest a Americii a pornit din călătoriile sale de afaceri din Europa. El observă ospitalitatea și confortul hotelurilor din Europa și o compară cu răceala și impersonalitatea hotelurilor din America. Acesta este un moment decisiv, când hotărește să renunțe la slujba sa și să creeze un tip de hotel care să fie cât mai apropiat de sufletul omului, un loc în care clienții și angajații să aibă un dialog deschis. Prima sa încercare de hotel, Hotel Bedford este un eșec total dar când deschide al doilea hotel, Vintage Court, Krimpton se asociază cu un restaurant foarte popular din zonă, angajând unul din bucătari la hotelul lui. Restaurantul de la Vintage Court devine atât de faimos încât oamenii ajung să-și facă rezervări la hotel pentru a prinde un loc în restaurant.

În 1984, Ian Schrager și Steve Rubell își deschid primul hotel Morgans în New York. Această structură avea o atmosferă cu totul specială inspirată din cluburile la care lucraseră înainte. Succesul adus de acest hotel i-a inspirat să construiască în continuare, căutând ca fiecare amenajare să fie diferită de cea dinainte. Un alt succes al lor a fost Hotelul Royalton din New York, un hotel abandonat ulterior, deoarece nu răspundea standardelor vremii. Schrager și Steve cumpără clădirea respectivă și îl aranjează în stilul lor de data aceasta axându-se mai mult pe mâncare și băuturi. Acesta a fost prima conversie într-un stil arhitectural tradițional a celor doi parteneri.

Hotel Morgan- Ian Schrager și Steve Rubell – exterior și interior

Hotel Morgan- Ian Schrager și Steve Rubell – interior

Ian Schrager punea foarte mult accentul pe ideea că designul trebuie să întâlnească ospitalitatea în fiecare obiect de mobilier și componentă a hotelului. Mai mult decât atât, trecutul și experiența sa legate de Studio 54 l-au ajutat să dea hotelurilor boutique un design care a condus la o atmosferă prietenoasă și interactivă pentru fiecare client.

Într-un interviu de presă când cei doi parteneri de afaceri au fost rugați să își descrie proiectele și conceptul hotelurilor. Steve Rubell compară proiectele lor cu departamentul de magazine: „La fel cum există magazinele mari există și magazinele boutique, noi am încercat să facem ceva similar cu boutique-rile”. Termenul a fost după preluat ca atare și introdus în gramatica limbii engleze, devenind un cuvânt comun și foarte folosit. În acel moment, Ian Schrager decide să descrie hotelurile lor ca fiind „lifestyle hotels”, adăugând: ” Dacă alte hoteluri sunt generice și omniprezente, noi încercăm să impunem o anumită atitudine, avem ceva de spus în design-ul nostru, nu contează dimensiunea hotelului, noi încercăm să creăm un anumit stil de viață în hotelurile noastre”. De asemenea, ei încearcă să explice cum se diferențiază de marile hoteluri prin faptul că fiecare hotel creat de ei este unic și independent. Aceste hoteluri boutique sunt particulare nu numai prin amenajare dar și prin faptul că edificiul care găzduiește funcțiunea poate fi o clădire nou edificată, un vechi hotel restaurat sau chiar o vilă sau casă. Deși au încercat să evite termenul de ”hotel boutique” pentru a descrie proiectele lor, acesta a rămas în memorie datorită clienților care rămâneau marcați de atmosfera plăcută și unică a acestor locuri: „este ca un magazin boutique, un magazin boutique de rochii sau pantofi”.

Se poate spune că atât Ian Schrager, Steve Rubell și Bill Krimpton au deschis zona de intrare în hotel făcând ca recepția, barul și restaurantul să fie locuri primitoare și sociale atât pentru clienții hotelului cât și pentru cei din afară. Mai mult decât atât, ei au pornit această modă de a avea un restaurant special, o amenajare cu o temă specifică și de a angaja arhitecți pentru a amenaja și proiecta hotelul de la fațadă până la cel mai mic detaliu al interiorului.

3.4 Considerente de proiectare

După cum am menționat în capitolul precedent locurile care serveau drept ”adăpost”, în sensul său filosofic, au existat de mii de ani: de la băile romane construite pentru politicieni, la caravanserai-uri realizate pentru a proteja negustorii de hoți și fiare sălbatice de-a lungul Drumului Mătăsii, la mănăstirile Evului Mediu care adăposteau pelirini și cruciați în drumul lor spre Ierusalim. Oamenii au căutat astfel de locuri care să-i protejeze de pericole în călătoriile lor dar care oferă în același timp un anumit nivel de confort și o atmosferă primitoare. Marile hoteluri ale secolelor al XX-lea și al XXI-lea au devenit rigide în proiectarea lor și reci din punct de vedere al atmosferei. Din acest motiv, hotelurile boutique au apărut ca o reacție împotriva acestora, deschizând în același timp dorința călătorilor de a găsi un hotel care oferă o experiență nouă și de neuitat în același timp.

Hotelurile boutique se diferențiază de marile hoteluri prin câteva caracteristici de care fiecare arhitect trebuie să țină cont atunci când proiectează acest tip de hotel:

Dimensiunea: sunt în general mici având între 10 și 100 de camere. Ambianța lor creează impresia unei case private, și nu cea a unui hotel. Datorită dimensiunii lor în general „camera de zi” este comună astfel oaspeții hotelului pot interacționa între ei;

Individualitatea: nu sunt afiliate marilor lanțuri hoteliere și funcționează independent. Cele care au fost cumpărate de marile firme cum ar fi de exemplu firma Kimpton Hotel deținută acum de InterContinental@ Hotels & Resorts (IHG), funcționeză separat de InterContinental păstrânu-și în continuare imaginea creată de proprietarul original Bill Kimpton. Alte hoteluri boutique fac parte din asociații de hoteluri de lux cum ar fi Small Luxury Hotels of the World și Relais & Chateaux;

Arhitectura: care este unică la fiecare hotel în parte. În proiectarea lor se folosesc elemente tradiționale ale zonei în care se află, combinate cu eleganța design-ului contemporan. Ca amenajare, acestea pot varia de la un stil elegant și contemporan, la un decor tradițional similar cu interiorul unei locuințe, la un amalgam de decoruri artistice. Camerele hotelului sunt de asemenea amenajate în mod diferit cu materiale și mobilier de calitate;

Personalitatea: Acest tip de hoteluri are o personalitate excentrică, cu un simț al umorului dezvoltat, datorită distanțării acestor structuri de hotelurile tradiționale. De exemplu, hotelul Monaco din Washington D.C. îți aduce în cameră un pește de aur dacă îți este dor de propriul animal de casă. Un alt exemplu este hotelul Viceroy Riviera în Mexic unde un chelner trece pe la ușa ta pentru a-ți tăia dintr-o serie de săpunuri o bucată de săpun cu arome de margherita sau lemn copal;

Locația: hotelurile boutique sunt situate în cele mai populare zone urbane. De multe ori ele pot fi cauza revitalizării unui anumit sector dintr-un oraș. Ele se găsesc și în stațiuni turistice, ascunse de aglomerările urbane. Acestea pot fi construite chiar și în foste vile reamenajate din zonele respective;

Cultura: deoarece personalitatea este cheia unui astfel de hotel, este important ca un hotel să țină cont de tradiția locală, de sit-ul pe care se află. Astfel, se folosesc materiale locale care să reflecte istoria zonei. Alte teme pot fi constituite în jurul unui anumit subiect din artă, modă sau sport;

Serviciul:serviciul personalizat este una din trăsăturile hotelurilor boutique. Este important ca personalul să îți cunoască numele încă din prima zi în care ajungi. În acest fel ți se oferă un catalog de perne și servicii de toaletă și spa personalizate în funcție de nevoile personalitate;

Gastronomia: ca tot ce ține de acest tipde hotel, restaurantele lor trebuie să fie de ultima oră, de inspirație locală. Atmosfera este foarte importantă pentru a face localul popular printre clienți dar și printe localnici;

Clientela: se spune că tipurile de oameni care vin la acest tip de hoteluri sunt la fel de individualiști ca și hotelurile de aceea designul trebuie să fie creativ și luxos;

Animalele de companie: spre deosebire de hotelurile mari, cele boutique au mai puține reguli și restricții astfel îți poți aduce animalul de companie cu tine. Mai mult decât atât hotelul oferă servicii pentru ele. De exemplu în Mexic, unele hoteluri oferă grajduri pentru cai.

3.5 Tendințe de amenajare

În subcapitolele precedente am analizat atât începuturile cât și caracteristicile hotelurilor boutique. Subcapitolul de față prezintă câteva exemple din acest tip de hoteluri din Europa și America, relevând trăsăturile acestora.

Hotelul Blakes din Londra

Am menționat mai devreme că hotelurile boutique își au originea în America o dată cu deschiderea Hotelului Morgan în New York al lui Ian Schrager și Steve Rubell. Există voci care argumentează că Hotelul Blakes din Londra proiectat de Anouska Hempel (arhitect de hoteluri și actriță în filmul „James Bond: On Her Majesty’s Secret Service”) este primul din categoria lui. Deși originea hotelurilor boutique nu poate fi stabilită cu exactitate, cert este că de aproape 40 de ani de la deschiderea sa, Hotelul Blakes este în continuare o sursă de inspirație pentru multe structuri din întreaga lume.

Hotelul este situat într-o zonă populară a Londrei, între cartierele South Kensington și Chelsea, Nord de fluviul Tamisa, înconjurat de magazine (Harrods și strada Sloane), parcuri, restaurante, teatre cât și de atracții turistice ca: Kensington Palace cu faimoasele grădini, Natural History Museum și The Science Museum.

Conceptul hotelului constă în trei elemente cheie: un design somptuos, un serviciu de calitate și păstrarea intimității clientului. Fațada neagră în stil victorian a hotelului ascunde interioarele opulente de ochii privitorilor. Hotelul are și o curte interioară, ferită de pietoni și plină de vegetație, toate aceste elemente conferă o senzație de cocon.

Arhitectura de interior este în stil eclectic cu un mixaj de culori și culturi. Fiecare din cele 45 de camere ale hotelului este inspirată dintr-un colț al lumii. Anouska Hempel îmbină culori și stiluri din toată lumea și aduce în fiecare cameră curiozități și artefacte din călătoriile sale din Indochina, Africa și Orientul Mijlociu.

Hotel Blakes – fațadă și perspective de interior

Hotel Blakes – perspective de interior; Anouska Hempel (dreapta)

Hotelul Charlotte Street, Firmdale Hotels -Londra

Hotelul Charlote Street este situat în cartierul Fitzrovia, la Sud-Vest de cartierul Bloomsbury, unde a trăit Grupul Bloomsbury (din care făceau parte Virginia Woolf și E.M. Forster) și mai ales unde se ține festivalul Bloomsbury din Octombrie.

Arhitectul Kit Kemp a convertit o fostă hală industrială într-un hotel având drept concept creațiile Grupului Bloomsbury, grup format din cei mai influenți artiști ai secolului al XX-lea. La parterul halei se afla înainte o farmacie, zonă devenită acum intrarea principală a hotelului, intrare din panouri de lemn sculptat cu ferestre înalte.

Kit Kemp a ales să decoreze fiecare cameră cu câte un element din perioada Bloomsbury: un tablou, un obiect de mobilier sculptat, sau chiar un manechin al unui croitor. În amenajarea hotelului predomină materialele somptuos decorate cum ar fi tapetele cu modele din perioada Bloomsbury.

Hotelul Charlotte Street – perspective exterior și interior

Hotel Nobis

Hotelul este situat în cartierul Norrlam, din Stockholm, aproape de Sala de Concerte și Kulturhuset Stadsteatern – centrul de arte și cultură și de un centru comercial. Mai exact Alessandro Catenacci a construit hotelul în două foste blocuri de apartamente din secolul al XIX-lea în piața istorică Norrmalmstorg.

Arhitectul suedez Claesson Koivisto Rune a combinat în amenajarea interiorului partea istorică cu designul scandinav. Patina se vede în tavanul camerelor, în timp ce, pentru partea modernă a folosit materiale naturale cum ar fi: lemnul, zincul și chiar fier ruginit care cu timpul vor căpăta o nuanță specifică. În curtea interioară a hotelului, care are înalțimea de 28 de metri și o suprafața de 400 de m2, arhitectul a creat un spațiu public.

Hotelul Nobis oferă numeroase restaurante clienților hotelului cât și trecătorilor, printre care și faimosul restaurant italian Caina.

Hotel Nobis – perspective curte interioară

Hotel Nobis – exemple de amenajare a camerelor

Hotelul Sir Savigny

Sir Savingny se află într-un piața Savignyplatz un loc foarte popular în zona Berlin-Charlottenburg. Această zonă este caracteristică vechiului Berlin, cu o arhitectură Art Nouveau, cunoscută pentru librării, galerii de artă, sălile de cinema și cafenele. Este situat aproape de puncte importante ale Berlinului ca: Castelul Charlottenburg, Literaturhaus și Universitatea de Arte.

Saar Zafrir este arhitectul din spatele design-ului acestui hotel. Hotelul include 44 de camere decorate într-un stil care combină Art Nouveau-ul cu modernismul folosind metale reci cu piele naturală și lemn. La parter se află restaurantul The Butcher care servește carne de vită, iar cei care stau în hotel o pot primi prin room-service.

Hotelul Sir Savigny – fațadă și curte interioară

Hotel Sir Savigny – exemple de amenajare a camerelor

Hotel Ludlow

Așezat între the Bowery și East River, și Canal Street și Hudson Street, Lower East Side este un loc unde cei din New York vin să se distreze.

Influența istoriei cartierului se poate observa la recepția hotelului imediat ce treci de ușa din metal și sticlă. Zona de relaxare de la intrare este decorată cu panouri de lemn și candelabre vechi unde poți servi cocktail-uri inspirate din băuturile parisiene și din New Orleans. Cele 175 de camere au o atmosferă industrială, cu ferestre mari, care au vederi spectaculoase ale NewYork-ului. Restaurantul hotelului se numește Dirty French și aparține Major Food Group, unde servesc mâncăruri galice.

Hotel Ludlow – recepție și cameră de hotel

Hotel Ludlow – perspective terasă

În concluzie, a acestui subcapitol se pot observa în exemplele date caracteristicile principale ale hoteluri boutique: fiecare hotel încearcă să creeze o atmosferă unică luându-și inspirația din tradiția și istoria locală, sunt folosite materiale naturale și decorațiuni somptuoase.

CAPITOLUL 4

Concluzii

4.1 Analiza istorică a casei de modă IMOD

Lucrarea de față vine în susținerea proiectului de diplomă. Situl ales pentru diplomă se află la intersecția străzilor George Clemenceau și Episcopiei, vis-a-vis de Ateneul Român. Astfel, se poate spune că edificiul se află într-unul dintre cele trei centre importante ale Bucureștiului și anume Piața Palatului, celelalte două centre fiind Piața Universității și Piața Sfântul Gheorghe. Mai mult decât atât, ea se află în zona protejată Calea Victoriei conform sit-ului PMB și este clasată ca monument istoric.

Clădirea a fost proiectată și edificată, conform Direcției Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, în 1891 de arhitectul elvețian Jules Berthet în stil eclectic. Edificiul este alcătuit din parter plus trei etaje, fiecare nivel având aproximativ 370 mp. Proprietarul inițial al clădirii a fost Jean Braicoff care a ales să amenajeze în interior un hotel „particulier”. Ea a fost transformată în perioada comunistă în Casa de modă „Venus”, căreia i s-a mai adăugat încă un sediu pe aceeași stradă, și anume fosta casă a doamnei Zoe Slătineanu, proiectată de arhitectul francez Albert Galeron. Pe lângă sediul casei de modă, casa J.Braicoff a mai adăpostit la etajul 1, în anii 1970 biroul Întreprinderii Electronum. În perioada comunistă clădirea a suferit numeroase modificări vizibile, respectiv: adăugarea de pereți nestructurali subțiri pentru a împărții camerele, eliminarea elementelor de ornament la etajele superioare și a corpurilor de iluminat originare. După anii 1990 a devenit Institutul de Cercetare a Modei IMOD S.A., unde se îmbrăcau cele mai cunoscute personalități din România. Proprietarul de atunci, Manuela Moise, a propus extinderea institutului dar datorită numeroaselor datorii casa de modă s-a închis în 2007. De atunci, clădirea a rămas abandonată. Din când în când s-au mai filmat videoclip-uri pentru diverse trupe, cum ar fi Carla’s Dreams, când s-au făcut intervenții cu pereți de gips-carton la etajul 1. Pereți de gips-carton au rămas și astăzi acolo, în plus, caloriferele de fontă și parte din țevile lor au dispărut definitiv. În urmă nu au mai rămas decât rămășite ale candelabrelor comuniste, mobilier din aceeași perioadă și pardoseli acoperite cu schițe de modă vestimentară.

După cum am menționat mai devreme edificiul se află într-unul din cele trei centre importante ale Bucureștiului, și conform hărților PUG ale Bucureștiului în zona nucleului cultural al orașului. Se poate spune, că fluiditatea spațiului urban din jurul Ateneului se aseamănă cu fluiditatea notelor muzicale și cum menționa P.A. Michelis:„…arhitectura și muzica au în comun ritmul, numai că una se desfășoară în timp și cealaltă în spațiu…”*14.

Zona din jurul casei J.Braicoff a suferit numeroase modificări din punct de vedere urbanistic. Pe lângă edificarea monumentelor importante cum ar fi: Ateneul Român (1888), Noul Palatul Regal (1937) după incendiul care distruge Casa Dinicu Golescu ( edificat în 1812, distrus 1926) și Biblioteca Centrală Universitară (începută în 1891, terminată în 1893), denumirea străzilor și piețelor s-a modificat de-a lungul anilor datorită schimbărilor de regim, conform planurilor istorice ale Primăriei Municipiului București. Astfel:

– actuala piață George Enescu se numea pe vremea comunistă Piața Gheorghiu-Dej, iar în hărțile Prmăriei București din 1910 figurează cu numele de Grădina Episcopiei și Calea Victoriei;

– strada George Clemenceau, s-a numit până 1895 stada Victoriei (după victoria de la 1878, Plevna). Apoi, până în 1845 s-a denumit strada Corabiei. În perioada comunistă a fost denumită Gabriel Pery (ziarist comunist francez). Actual, strada este denumită George Clemenceau după fostul prim ministru al Franței din Primul Război Mondial.

– Strada Episcopiei este cea care și-a păstrat denumirea de-a lungul anilor, chiar și în perioada ceaușistă, deși se cunoaște ura comuniștilor față de biserică. Înainte de construirea Ateneului, pe terenul respectiv se afla livada poetului Ienăchiță Văcărescu. Pe terenul respectiv va fi ridicată biserica Episcopiei în cinstea Episcopului din Râmnicu Vâlcea și o școală. După distrugerea acestor clădiri, pe tereneul rămas se va amenaja în 1872 Grădina Episcopiei având în centru o urnă în amintirea bisericii, operă a lui Karl Storck. În 1888 în Grădina Episcopiei se va construi Ateneul Român. Actuala strada Episcopiei își are denumirea după vechea biserică distrusă.

4.2 Analiza morfologică a casei de modă IMOD

În subcapitolul precedent am menționat că arhitectul Jules Berthet proiectează pe strada George Clemenceau colț cu strada Episcopiei casa Jean Braicoff sau fosta casă de modă IMOD. Casa a fost edificată în 1891 perioadă în care stilul Eclectic care era în vogă în Europa .

După câștigarea independenței României (victoria de la Plevna 1877), capitalismul se dezvoltă în România și crește ritmul activității în domeniul construcțiilor. Astfel, în orașele cele mai importante din România se edifică numeroase clădiri de instituții: ministere, bănci, palate de justiție și numeroase alte programe arhitecturale. De asemenea, se dezvoltă și industria transporturilor realizându-se astfel numeroase drumuri și construcții civile, de exemplu: Podul de la Cernavodă de Anghel Saligny sau Gara de la Filaret din București.

Datorită influenței Europei Occidentale, se importă ca și stil arhitectural Eclectismul. Acest stil era predat la faimoasa școală franceză de arhitectură: Ecole de Beaux Arts. Mare parte din arhitecții care au proiectat în România, atât români cât și străini, au învățat la această școală. Printre studenți se numără și arhitectul elvețian care a construit fostul sediu al casei de modă IMOD: Jules Berthet.

Eclectismul este un stil arhitectural care combină două sau mai multe stiluri arhitecturale istorice. Jules Berthet combină elemente roccoco, baroc, renașcentiste și empire în ornamentația fațadei cât și a interiorului. De exemplu, la exterior pentru ferestrele de la primul etaj a folosit alternare de frontoane renașcentiste: „circulier” și „surbaisse”. Coloanele care înconjoară colțul clădirii, acoperind parte din fațada etajului 1 și 2 sunt în stil corintic la nivelul capitelurilor, iar fusul coloanei prezintă caneluri. Cornișa etajului doi este bogat decorată cu elemente renascentiste, iar balcoanele primul etaj au ca elemente decorative contravântuiri în formă de volute. Deasupra ușilor de la intrările de pe strada Episcopiei și George Clemenceau se găsesc ca și ornamente baroce „oeil de boeuf” combinate cu coaja de scoică în stil roccoco și lauri.

În decorația interiorului, arhitectul a folosit la intrarea de pe strada George Clemenceau, pe pereții laterali câte un „cartouche” baroc ornamentat cu lauri. Tot la intrare, la nivelul plafonului, Jules Berthet a amplasat ca niște gardieni câte patru sfincși înaripați care stau deasupra unor volute. Tot la parter, intersecția dintre plafon și pereții laterali este bogat decorată cu scoici în stil roccoco și volute baroce. Primul etaj nu este la fel de bogat ornamentat ca și parterul. În schimb, una din camere are un plafon decorat cu stucatură și butoni în stil baroc pe lateral, iar în mijlocul plafonului este pictată imaginea a doi îngeri care țin în mâni un buchet de flori.

Interesant este faptul că mâna curentă a scării principale și casa liftului sunt construite și ornamentate într-o manieră modernistă. Posibil ca liftul să fie o intervenție ulterioară, fiind necesară o urcare mai rapidă și ușoară către ultimul etaj.

Din păcate datorită intervențiilor asupra interiorului din perioada comunistă mare parte din ornamente au fost distruse.

Fostul Sediu IMOD – perspectivă exterior (stânga) și balcon etajul unu (dreapta)

coloană stil corintic (stânga) și fronton etaj 1 (dreapta)

Intrare strada G.Clemenceau – „cartouche” baroc (stânga) și sfincși înaripați și volute (dreapta)

Lift în stil modernist (stânga) și plafon baroc etaj 1 (dreapta)

4.3 Conversia centrului IMOD

Păstrând modul de gândire intodus la capitolul întâi și anume o intervenție arhitecturală realizată în sensul schimbării funcționale, degradează edificiul, denaturându-i esența și transformându-l într-un ustensil, se propune pentru proiectul de diplomă o restaurare monumentului de arhitectură și introducerea unei funcțiuni compatibile cu edificiul. De asemenea, am analizat programul de arhitectură hotel boutique, care promovează restaurarea monumentelor și conferă o funcțiune care revitalizează clădirea și zona în care se află.

Propun ca și funcțiune pentru fostul Institut de Cercetare a Modei IMOD hotelul boutique , care a fost de fapt si funcțiunea originară a cladirii – aceea de hotel „particulier”.

NOTE

*1 – Ioan, Augustin. KHORA.Editura PAIDEA,1998, pg. 47

*2 – Ioan, Augustin. KHORA.Editura PAIDEA,1998, pg. 48-49

*3 – Ioan, Augustin. KHORA.Editura PAIDEA,1998, pg. 123

*4 – Cantacuziono, G.M.. DESPRE O ESTETICĂ A RECONSTRUCȚIEI.Editura PAIDEA, 2010, pg. 29

*5 – Ioan, Augustin. KHORA.Editura PAIDEA,1998, pg. 51-52

*6 – Ioan, Augustin. KHORA.Editura PAIDEA,1998, pg. 119

*7 – Michelis, P.A.. ESTETICA ARHITECTURII. Editura MERIDIANE, 1982, pg.134

*8 – Michelis, P.A.. ESTETICA ARHITECTURII. Editura MERIDIANE, 1982, pg. 191

*9 – Michelis, P.A.. ESTETICA ARHITECTURII. Editura MERIDIANE, 1982, pg. 231

*10 – Paraschiv, Ion; Iliescu, Trandafir. DE LA HANUL LUI ȘERBAN VODĂ LA HOTEL INTERCONTINENTAL. Editura SPORT-TURISM, 1979, pg. 24

*11 – Cantacuziono, G.M.. DESPRE O ESTETICĂ A RECONSTRUCȚIEI.Editura PAIDEA, 2010, pg. 16

*12 – Wilder, Thorton. ZIUA A OPTA. Editura CURTEA VECHE, 2007, pg. 68

*13 – Wilder, Thorton. ZIUA A OPTA. Editura CURTEA VECHE, 2007, pg. 69

*14 – Michelis, P.A.. ESTETICA ARHITECTURII. Editura MERIDIANE, 1982, pg. 96

BIBLIOGRAFIE

CARȚI

Ioan, Augustin. KHORA.Editura PAIDEA,1998;

Cantacuziono, G.M.. DESPRE O ESTETICĂ A RECONSTRUCȚIEI.Editura PAIDEA, 2010;

Michelis, P.A.. ESTETICA ARHITECTURII. Editura MERIDIANE, 1982;

THE DESIGN HOTELSTM BOOK. Editura DESIGN HOTELS, MADE BY ORIGINALS, 2016;

Fleming, John. DICTIONARY OF ARCHITECTURE & LANDSCAPE ARCHITECTURE. Editura PENGUIN REFERENCE, 1999;

Lazărescu, Cezar. CONSTRUCȚII HOTELIERE. Editura TEHNICĂ, 1971;

Paraschiv, Ion; Iliescu, Trandafir. DE LA HANUL LUI ȘERBAN VODĂ LA HOTEL INTERCONTINENTAL. Editura SPORT-TURISM, 1979;

Erdi, Loius; Doswell, Roger; Copp, Peter; Beavis, John; Campbell-Smith, Graham; Lawson, Fred. PRINCIPLES OF HOTEL DESIGN. Editura HARRISON&SONS LTD, 1970;

Ionescu, Grigore. ARHITECTURA PE TERITORIUL ROMÂNIEI DE-A LUNGUL VEACURILOR. Editura ACADEMIEI, 1982;

Wilder, Thorton. ZIUA A OPTA. Editura CURTEA VECHE, 2007;

Doyle, Arthur Conan. AVENTURILE LUI SHERLOCK HOLMES. Editura ADEVĂRUL, 2009;

Cole, Emily; ARCHITECTURAL DETAILS, Editura IVY PRESS, 2002

SURSE WEB: ultima accesare martie 2018

Design Hotels (modificat 2018)

https://www.designhotels.com/

SKIFT – History of boutique hotels (scris 2017)

https://skift.com/history-of-boutique-hotels/

USA Today – History of boutique hotels

http://traveltips.usatoday.com/history-boutique-hotels-21480.html

HOSPITALITYnet (HN) – Hotels: a brief history de Jaques Levy (scris 15 Decembrie 2003)

https://www.hospitalitynet.org/opinion/4017990.html

HOSPITALITYnet (HN) – The Definition of Boutique Hotels de Lucienne Anhar (scris 13 Decembrie 2001)

https://www.hospitalitynet.org/news/4010409.html

STUTLER – 221B BAKER STREET de Russel Stutler (scris 2008)

http://www.stutler.cc/other/misc/baker_street.html

SURSE ILUSTRAȚII:

Design Hotels (modificat 2018) – surse poze capitolul 1 și 3 pentru exemple de hoteluri boutique

https://www.designhotels.com/

Poze Hotel Danieli Veneția

http://www.danielihotelvenice.com/

Poze Hotel Morgans

https://www.sunshine.co.uk/hotels/Morgans_Hotel-16243.html

Morgans is the Trend Setting Boutique Hotel Designed by the Best in the Field

Neufert Manualul Arhitectului – Ediția a treia – poze camere de hotel cap. 3, subcap.1

STUTLER-desen apartament 221B Baker Street

http://www.stutler.cc/other/misc/baker_street.html

Fotografii casa de modă IMOD

Gheorghian Ioana