Origami Forma Si Transfigurare Simbolica

Capitolul

„Origami”: formă și transfigurare simbolică

Exercițiul terapeutic pe care îl voi descrie în continuare propune participanților intrarea într-o lume a creativității și spontaneității proprii fiecăruia dintre noi, deși uneori „uitate” sau amânate ca manifestare…

Tehnica de lucru în grup este inedită (autor: Mădălina Voicu, martie 2009), prin simplitatea sa combinată cu profunzimea intervenției fiind utilă și foarte la îndemână consilierilor și psihoterapeuților ce practică în acest domeniu fascinant.

Etape și instructaj:

– fiecare participant a fost rugat să aducă la grup câte un element natural semnificativ pentru ei (sau, după caz, să își aloce câteva momente și să se gândească ce ar aduce: un element sau o amintire semnificativă) (Obs.: se poate face și o meditație creativă, vezi T.U.)

– pe rând, fiecare a spus ce element a adus, fără alte detalii, doar numindu-l și arătându-l (n.m. fără a explica motivele pentru care au ales acel element sau ce semnificație îi atribuie)

– participanții au primit coli albe A4, simple, și carioci colorate, fiecare având ca sarcină să reprezinte acest element și semnificația lui, cu ajutorul colilor și eventual al culorilor, provocarea fiind să facă asta nu bidimensional, ci 3D (să facă niște „sculpturi” din coli), fără lipici, capse etc. (n.m. deja au fost scoși din cotidian și au ieșit puțin din zona lor de confort obișnuită)

– fiecare, pe rând, a fost invitat să spună ce „obiect” a realizat, tot fără a oferi foarte multe detalii despre construcția sa (n.m. scopul fiind ca în etapele următoare alegerile să se facă nemediat rațional, ci spontan, instinctiv și emoțional, pe un cu totul alt plan de comunicare inter-umană)

– participanții au fost instruiți apoi ca fiecare să se mute lângă persoana de al cărei element și sculptură sunt atrași cel mai mult; dacă cineva e „atras” de ei, să îl ia cu ei către acea persoană la care se duc – în acest mod s-au realizat grupulețe de lucru (n.m. în general s-au realizat grupulețe de 4-7 persoane, grupul mare fiind împărțit în 2-5 grupuri de lucru; la modul teoretic, se poate ajunge și la situația în care se creează un singur grup)

– următoarea etapă a constat în interacțiuni în grupurile mici: membrii grupulețelor au avut ocazia să vorbească între ei și să detalieze aspecte legate de semnificația obiectului adus de ei la grupul de dezvoltare personală și despre sculptura realizată, precum și despre ce i-a atras atunci când au făcut alegerea de a se muta lângă cineva;

– grupulețele au fost instruite apoi să realizeze o construcție de grup, din toate construcțiile individuale aduse (folosind tot coli A4 albe, pentru eventuale legături între ele, dacă au nevoie)

– discuții în grupul mare: fiecare grup își prezintă construcția comună și pe cele individuale, ajungându-se, din aproape în aproape, la travalii de analiză individuale, cu tot specificul acestei analize realizată în grup (versus în terapie individuală)

Iată în cele ce urmează câteva ilustrări ale rezultatelor acestui exercițiu, prin imagini și studii de caz (acolo unde apar, denumirile construcțiilor sunt date de participanți):

A (mă) naște sau a nu (mă) naște, aceasta este întrebarea…

C. (femeie) – a reprezentat un moment important din viața ei, nașterea fiicei sale (acum câțiva ani), printr-un cilindru cu o figurină în interior.

Este atrasă de E. (femeie), care reprezintă salonul de la spital, atunci când a născut-o pe fetița ei, și alte câteva personaje.

Împreună își unesc sculpturile și construiesc o sală de travaliu și un salon pentru nou-născuți, singura ușă de acces/ieșire fiind în/din acest salon.

C. relatează că salonul în care se află ea (sala de travaliu) nu are ușă „și nici nu vreau să-i fac!” (spune apăsat). „Concret, am ieșit pe ușă, dar ca părinte trebuie să ieși când ești pregătit.”

„Nu sunt pregătită să nasc, copilul e încă acolo. Nu sunt pregătită să devin mamă bună!” (sublinierea sa). „Refuz ușa, calea de ieșire, sunt blocată și nu mă simt pregătită să ies din blocaj.”

„M-am gândit că pun în scenă nașterea ca să pot s-o accept” – a fost traumatizant acel moment, dar nu nașterea în sine, ci faptul că nu mai putea proteja copilul la fel de complet, odată născut. „Nu pot să scot copilul, pentru că acolo e în siguranță, după nu mai e.”

„Apoi am realizat că de fapt nu sunt neapărat blocată acolo, în salon” (n.m. de fapt sala de travaliu nu avea ușă, însă nici perete, era delimitată imaginar de salonul nou-născuților, care avea ușă – așadar blocajul era efectiv artificial construit, emoțional), „ci că era foarte bine atunci când eram însărcinată, înainte de trauma de a aduce copilul într-o lume unde unei mame bune îi e greu să-l apere, inclusiv de exemplu de propriile ei stări și temeri.”

În urma derulării procesului terapeutic, C. ajunge la concluzia că pentru ea o mamă bună este de fapt o mamă atentă la nevoile copilului său, inclusiv la aceea de a avea spațiu și libertate de mișcare, atât la modul metaforic, cât și fizic: a-l lăsa întâi și întâi să se nască; a slăbi legătura, a tăia cordonul ombilical (la propriu și la figurat) este o dovadă de iubire. O mamă bună revine treptat la ea după naștere, fiind în același timp atentă la nevoile copilului; are forța interioară de a se separa.

Chiar și fizic, C. s-a separat de copil prin intervenția altcuiva: a născut prin cezariană.

„Nu am născut însă și emoțional, deși fiica mea îmi indică asta și nevoia ei de independență în diverse forme, inclusiv corporal.”

În scenariul fizic jucat în grupul de terapie, s-a separat de copil „pur și simplu”, fiind atentă la ce simte copilul și ea înseși (n.m. lărgește treptat cilindrul pentru a-i permite figurinei copilul să se miște, apoi îl lărgește și mai mult pentru a-i permite să se nască) – similar poate și emoțional, mai simplu decât pare.

Deloc de mirare, având în vedere că s-au ales în același grupuleț, E., aflată în „salonul de nou-născuți”, vorbește și ea despre părinți „răi” versus „buni” (n.m. polarități!), și despre cum să „îi arunc din salon, pentru a fi atentă la nevoile fiicei mele”.

Când mama sa era însărcinată în 7 luni cu ea, E. s-a întors „cu fundul la lume”, de parcă nu vroia să se nască, și s-a născut cu 3 zile înainte de căsătoria oficială a părinților săi, pe care „din păcate n-am reușit s-o împiedic!” (n.m. E. descrie căsătoria părinților săi ca fiind dezastruoasă).

Pe același filon transgenerațional, prin repetiție, și fiica lui E. s-a poziționat în prezentație pelviană tot la 7 luni de sarcină și s-a născut tot în afara căsătoriei (în aprilie), data nunții fiind stabilită deja (în iunie) – nuntă care însă nu a mai avut loc, fiind anulată.

Și dacă a reușit să „scape” de un partener perturbator, pentru a se putea concentra asupra fiicei sale și a-i fi o mamă bună, E. nu mai avea de rezolvat decât problema cu părinții săi…

Este ca și cum, în grupulețul lor, C. și E. ar reprezenta două momente diferite ale cuiva aflat pe același drum de dezvoltare, de la o viitoare mamă la o „mamă bună”, de la a avea copilul în propriul corp la a încerca să-i asculte nevoile pentru a îmbina protecția cu libertatea de a exista, pentru ca apoi să se confrunte și cu posibilele obstacole externe, odată invinse cele interne, personale.

Construcția „Spirala Cunoașterii, Dezvoltării (potențialități)”

1. G. (femeie) – a adus o ramură cu muguri și a realizat aceeași reprezentare din hârtie

2. V. (femeie) – a adus o scoică; reprezentare: bărcuță

3. A. (femeie) – a adus un element ce semnifică două stări ale ei (deschisă și închisă); a reprezentat un cadou cu aceste stări ascunse în el

4. E. (bărbat) – a adus o rocă vulcanică cu cristale potrivite în adânciturile ei; reprezentare: atom (precizează: „conform principiului holografic: marele este în mic și invers” – de parcă ar fi știut tema cercetării mele…)

5. R. (femeie) – element: untișorul, penrtu a simboliza azaleea de grădină de acasă, pe care nu o putea aduce cu ea; reprezentare: azalee (floarea)

6. D. (femeie) – element: piatra neagră cu sclipici; reprezentare: guguloaie („mai multe, pentru că piatra nu era singură, ci cu familia”)

Construcția „Acasă” sau „Realități paralele”

(n.m. pentru că nu prea vorbiseră între ei, nu se întrebaseră, ci făcuseră proiecții și interpretări despre elementele și contrucțiile celorlalți – discutând, își dau seama de asta și de faptul că procedează similar și în viața reală)

1. A. (femeie) – vrusese ca element aerul, apoi a ales creion (lemn); reprezentare: casă, corabie, planor, cu precizarea că „toate vechi!” (n.m. relația sa cu tatăl este încă neclarificată, simbolizată și de nevoia sa de cămin și de masculin, de Aer – vezi semnificațiile acestui element în capitolul 3)

2. A.M. (femeie) – element apa; modelare râu și mare

3. T. (bărbat) – element con de brad (pentru „sămânța mică și atât de fertilă”); modelaj: „con al dezvoltării, de la Dumnezeu, mister, către necunoscut”; conul înalță acoperișul casei lui A., „îi dă aer” (n.m. exact ceea ce îi lipsea acesteia! vezi și semnificația seminței conului ca dătătoare de viață, echivalent al celulei masculine misterioase, spermatozoidul, care, ca și Dumnezeu, contribuie la crearea unei noi vieți)

4. V.A. (femeie) – element: breloc de lemn; modelaj: agresivitate, baston („și rotund și alungit!”, cu semnificația de „protecție!”)

5. I. (bărbat) – vrusese o floare, dar a găsit un con (a acceptat imediat floarea cedată de F., colegă din grupulețul 3); modelaj: floare

6. D. (femeie) – element: gerberă; modelaj: floare roșie

7. F. (femeie) – element: crin în ghiveci (n.m. despre care crezuse că s-a uscat, fiind lăsat fără apă – din nou o trimitere simbolică arhetipală: Apa, femininul, hrănitor – dar mama murise, astfel încât izvorul iubirii, al „hranei” secase; fusese al mamei și înflorea de ziua acesteia, în februarie; după decesul mamei crinul a fost preluat de F., iar acum înflorește în… aprilie, de ziua ei; avea deja boboc, grupul desfășurându-se în martie); modelaj: crin cu boboc

8. C. (femeie) – element: scoică (aleasă de ea la un alt grup, cu „durerile încrustate și cu viitorul”) (n.m. scoica este simbolic un element conținător și protectiv, ascunzând în interiorul său – în acest caz, atât dureri, cât și potențialități, „viitorul”); modelaj: vas conținător pentru scoică

„Pierderi” – oare?

(n.m. grupuleț cu o stare aparentă de pace, de calm, cu preocupări pe un plan spiritual; toate reprezentările sunt albe, necolorate)

1. L. (femeie) – element: cruce din con; reprezentare: troiță pentru cruce (n.m. preocupată de pierderea unei părți a feminității sale, uterul, existând probleme medicale)

2. T. (femeie) – element: lingură din lemn (rusească, semnificând bunicul aviator rus, despre care nu știe nimic); reprezentare: aripi (n.m. speranță, călătorie spre cunoaștere și conectare)

3. F. (femeie) – element: vrusese inițial să aducă un bambus (care se uscase și pe care a tot amânat să îl arunce, dar când s-a hotărât… i-au dat lăstari!), apoi o floare, dar a ales stiloul; reprezentare: „Barcă? Avion? Solnița de ghicit viitorul a copiilor.” (n.m. a ajuns în grupul 3 pentru că nu se simțea la locul ei în celelalte două; bambusul era un simbol pentru părți din sine nevalorizate, respinse, care însă „înfloresc” neașteptat…; vezi și polaritatea stilou, cunoaștere, versus solnița de ghicit, mister, lăsarea în voia întâmplării)

Observație: Toate cele trei grupulețe de mai sus au menționat o stare de armonie și de întreg. De altfel, probabil deloc întâmplător, s-au ales de așa o manieră încât au combinat elementele (Aer, Apă, Foc, Pământ), ajungând ca, deși individual aveau doar unele dintre acestea, în grupulețul din care făceau parte și în construcția pe care o realizaseră împreună se regăseau din toate, conducând la o stare de bine și de echilibru sesizată și de membrii grupului.

Paul sau pol?

1. R. (femeie) – a reprezentat un ghiocel. A lucrat mult la el, nu îi „ieșea delicat, dar puternic” (n.m. exact cum este și ea); din acest motiv nu a fost atentă în mare parte la ce s-a vorbit în grupulețul ei…

Spune că s-a „aruncat (!!) pe bărcuță, pentru a călători, a vedea lumea” (n.m. nu alege pentru ea, ci se aruncă cu capul înainte în situații, suportând consecințele).

Întrebată fiind cât stă pe apă, cât de departe de mal merge, dacă are provizii, reiese că habar nu are, se resemnase că se va adapta și va bea apă sărată (n.m. irealizabil, de fapt, inadaptare și lipsă de contact cu realitatea, soluții fantazate, de copil). „Sau poate că omul din barcă (n.m. Paul al lui J., colegă de grup) are apă și îi dă” și ei sau poate convinge barca (!!!) să meargă des la mal… (n.m. depinde de alții, nu își face propriile planuri, pentru ea însăși).

Regăsește ca fiindu-i tipică graba, cu efectele inerente lipsei a nu gândi în perspectivă, de a nu plănui și întreba, ci de a presupune, a trăi în capul ei, cu riscul de a-și face singură rău.

Temă: de a identifica când face asta și în viața reală.

2. J. (femeie) a reprezentat un bărbat, Paul (n.m. cu pronunție franceză –> joc de cuvinte: pol – poli; așa cum am menționat în capitole anterioare, identificarea polarităților între care are loc conflictul interior este un pas fundamental în travaliul terapeutic și în creșterea și dezvoltarea către care este acesta orientat), cu care a avut o relație de care a rămas agățată. Paul este consultant militar, are deplasări secrete, nu poate lua legătura cu el (s.n.). Luase modelajul din sculptura de grup, Ri. l-a vrut înapoi pentru ca sculptura să fie completă – J. nu a vrut inițial, apoi l-a aruncat spre zona sculpturii („Am scăpat de el!”).

Laitmotivul care apare în discursul său se referă la încredere și securizare, cât și la a păstra un ideal, a nu intra (trăi) în real.

„Paul a fost singurul bărbat în care am putut avea încredere deplină, m-am simțit securizată.” (n.m. deși Paul avea secrete și în realitate nu se poate conecta cu acesta; preferă o relație fantasmatică uneia reale, pentru că o poate controla mai bine, își poate imagina orice).

„Încrederea mamei în tata a fost dărâmată. Tata a plecat acum 20 de ani – e manipulator, face femeile să aibe încredere în el (fiind fie victimă, fie salvator).” (n.m. nici cu el nu ia contact)

„Mama a încercat să aibe o altă relație – am respins-o, nu a prezentat-o astfel încât să fiu securizată în locul meu de copil.”

Polii care se reliefează sunt încredere versus neîncredere (deși pretinde că în fiecare nouă relație pleacă de pe baze egale, conferind încredere celuilalt și verificând pe parcurs, de fapt compară permanent).

Temă: să exploreze acești poli, inclusiv prin prisma relației părinților și a felului în care aceasta și-a lăsat amprenta asupra sa.

3. C. (femeie) a reprezentat o bărcuță pentru o prietenă (un coif).

Vrea să învețe mai mult de la prietenă cum să vadă lucrurile în ansamblul lor, mai ales în momentele negative – să trăiască acele sentimente, dar să nu uite de poza de ansamblu.

A ales bărcuță pt că semnifică libertatea de schimbare, de a fi.

Interacționează cu bărbatul lui J., fără să îi ceară acesteia permisiunea (n.m. lipsă de contact și autocentrare tipic infantilă, regăsită și la alte membre din acest grup). Nu știe cum să interacționeze cu el, îl pune pe barcă – dar e prea mare pentru aceasta; face apoi barca coif și iar barcă (n.m. lipsă de identitate clară, metamorfozare numită de ea strategie de adaptare).

Temă: să identifice când și cum se „metamorfozează” în relațiile cu ceilalți, fără să îi întrebe ce au nevoie cu adevărat de la ea, doar după cum crede (își imaginează) ea că și-ar dori aceștia să fie.

4. Ri. (femeie) a reprezentat o pasăre (n.m. situație inversă decât la Că., vezi mai jos – știe ce a modelat, dar nu este sigură și ce a reprezentat).

Vizualizează casa cu părinții ei (decedați între timp), ea și sora ei.

Inițial se așezase complet, fără să ceară voie, peste casa unei colege, care nu a acceptat (nici nu se mai vedea casa!), apoi a zburat și a ajuns tot acolo, dar sprijinită pe o parte a casei.

Este în proces de desprindere de trecut, de a zbura, de a se rupe de ceva, dar și de a lăsa ea ceva.

5. Că. (femeie): „ceva nedefinit, mi-am lăsat mâinile să facă”.

A vrut să reprezinte un medic, care acum câțiva ani a avut și rol de părinte și a securizat-o (n.m. a vindecat-o atât fizic, cât și simbolic).

Ar vrea să îl contacteze să-și exprime recunoștința, dar nu o face (n.m. vezi și povestea lui J. și alegerea acesteia de a rămâne in ideal – de altfel, a și fost aleasă de către J.).

Acum e greu să îl contacteze (n.m. vezi iar cazul lui J.), s-a pensionat.

De fapt l-a contactat, are numărul lui, dar el i-a cerut să o vadă la spital sau cabinet (n.m. mod de comunicare deficitară, a conectat cu medicul, nu cu părintele, i s-a răspuns ca atare, dar a luat-o ca pe o respingere pe plan personal…)

Temă: să exploreze ce o menține în ideal.

6. Ro. (femeie) a reprezentat o cutie închisă, părinții.

Pe măsură ce au vorbit în grupul mic cutia s-a deschis (n.m. și similar și modul ei de a se raporta la părinții săi), până a ajuns să fie o foaie-suport pentru casa unei colege, temelia acesteia.

Nici ea nu pune întrebări, habar nu are dacă colega avea nevoie de temelie („Nici nu am fost atentă la ea!”). Procedează similar și în viața de zi cu zi, presupune ce vor alții, nu îi ascultă (n.m. rolul tipic al salvatorului, sub mască sa aflându-se un potențial agresor, firește – vezi dinamica triunghiului nevrotic Victimă – Agresor – Salvator).

Temă: la ce ajută să nu pui întrebări, să nu afli?

Suport

1. A. (femeie) a reprezentat o casă (semnificând putere de a susține, securitate, suport, responsabilitate, a PUTEA).

În sculptura de grup A. ține inițial în palmă celelalte elemente – altfel are sentimentul că ar abandona, că „nu poate” (n.m. sacrificiu de sine pentru a obține recunoaștere, apreciere).

I s-a insuflat asta de către părinți, încă de mică (că „nu poate”, că „nu are valoare”); acum face până peste puterile ei, compensator.

Întrebată cât va putea să țină mâna așa, răspunde că maxim jumătate de oră. Fiind însă o întâlnire de grup, ar trebui să o țină cel puțin 2 ore, până verbalizează toate colegele – astfel încât este nevoită să găsească alte soluții… Colaborează cu E. și sprijină construcția între scaunele lor.

Temă: să exploreze ce înseamnă a putea, ce înseamnă a abandona versus a-și respecta limitele și nevoile (inclusiv a se răzgândi versus lipsă de responsabilitate) – când e ce?

2. E. (femeie) a reprezentat un aparat dentar.

L-a purtat 1 an, aproximativ în jurul vârstei de 12 ani – i s-a părut ca un căluș, mare, nu putea vorbi, nu se putea exprima (s.n.).

Și fiul ei are acum aparat dentar, dar al lui este foarte fin, nici nu se simte.

Vrea să scape de acest blocaj în comunicare – îl ascunde în vaza cu flori a unei colege (n.m. însă el continuă să existe, nu este o soluție).

La finalul discuției spune că se simte eliberată și e în proces de a se descoperi pe sine.

3. G. (femeie) reprezintă o fundiță (feminitatea mamei ei).

Fiind copil, nu semăna fizic cu mama, care era frumoasă, admirată – așa că a concluzionat „logic” (n.m. deși eronat) că nu e frumoasă (n.m. era pur și simplu diferită).

La întrebarea „Toate femeile frumoase seamănă cu mama?” răspunde că „Logic că nu…”

G. semăna cu tata – ceea ce a căpătat o semnificație dublă și contradictorie, pentru că inițial era ceva pozitiv, dar după divorț mama o spunea ca pe ceva negativ.

Prin contraidentificare (spune ea) cu mama, valorizează raționalul (n.m. deși am notat mai sus cum apar raționamentele aparent perfect logice, dar bazate pe ipoteze eronate!!!), evită de exemplu să se macheze, a fi frumoasă pare să impieteze profesionalismul. Are conflicte cu mama, pornite mai ales de G., pentru a-i arăta că ea are dreptate, că e MAI BUNĂ, mai SUS (s.n.).

Are o voce stinsă, dorește să lucreze și individual pentru a-și integra feminitatea.

J., colegă din celălalt grupuleț, vrea să se clarifice și îi pune întrebări raționale – moment în care lui G. i se clarifică vocea, se aude mai sigură pe ea. Ca terapeut, oglindesc acest aspect – G.: „Da, eu cu emoționalul am probleme…” (n.m. este evident cât de inutil este (pentru J. și pentru un terapeut) să se obțină răspunsuri la întrebări în legătură cu aspecte și pe laturi personale în care clientul este „blindat”. G. ar fi putut contraargumenta rațional ore întregi, fără niciun beneficiu terapeutic, ea având nevoie de o abordare care să acceseze latura emoțională fără împotrivirea raționalului – exercițiul propus, creativ, simbolic, potrivindu-i-se mănușă.)

Comentarii: iată cum nu întotdeauna este nevoie de tehnici și materiale sofisticate pentru ca o persoană să se dezvăluie și să se surprindă pe sine înseși, în procesul de explorare și dezvoltare personală prin psihoterapie de grup. Ceva simplu și la îndemâna oricui (coli albe A4) scoate la iveală frământări emoționale și aspecte semnificative, ceea ce subliniază încă o dată marea forță a suportului proiectiv în psihoterapie (în particular, în T.U. și maniera în care se face apel la el în această orientare).

Nu întâmplător exercițiul conține etapa în care fiecare alege și se conectează cu ceilalți – în sine s-ar fi putut face analiză și lucra individual, pe rând, și imediat după realizarea construcției personale; însă grupul terapeutic are avantajele sale, la care merită să apelăm, fundamental fiind acela de a pune în context, în social trăirile, emoțiile, dorințele, temerile și speranțele fiecăruia, potențate și reliefate de întâlnirea cu ceilalți membri ai grupului, suport de proiecție în același timp, dar și sursă de inspirație: ce m-a atras la? ce pot învăța de la? ce am în comun cu? ce are X și eu nu am? ce mi-ar plăcea să am? ce nu mi-ar plăcea? ce mi-aș dori să îmi ofere? cine sunt, așadar, EU?

Și toate acestea în baza unor alegeri inconștiente, intuitive, bazate pe o comunicare la un alt nivel decât cea rațională, explicită – pentru că, să nu uităm, grupulețele se alcătuiesc înainte ca fiecare să descrie ce a ales și ce a modelat, deci înainte de a se verbaliza ceea ce crede fiecare că a adus în grup („ceea ce crede”, pentru că și pentru fiecare în parte prima impresie se poate schimba, odată ce travaliul terapeutic progresează și se devoalează sensurile ascunse, simbolizate, engramate în elementul/evenimentul ales și în reprezentarea acestuia).

Se remarcă și faptul că în unele cazuri am punctat o temă de explorare cu care acea persoană pleacă de la grup – dezvoltarea personală este un proces continuu de auto-descoperire, atingerea unui palier fiind condiționată de acumulări anterioare de elemente edificatoare sau blocante, presante, care ating mai întâi o anume tensiune, înainte de a putea deveni „vizibile”, abordabile și „rezolvabile”; exercițiul de față este deci o etapă în acest proces perpetuu, practic (importantă, dar o etapă).

Fără a mai detalia, iată și alte exemple de „sculpturi”, realizate la grupuri și workshop-uri pe această temă, ilustrând deosebitul potențial creativ care se ascunde în fiecare dintre noi – tot de noi depinzând dacă îl lăsăm sau nu să se manifeste: