. Orientari Si Tendinte In Activitatea Bancara Contemporana
CAPITOLUL I
TENDINȚA DE INTERNAȚIONALIZARE IN DOMENIUL BANCAR
1.1.Caracteristici generale ale internaționalizării bancare
Internaționalizarea bancară reprezintă un proces al extinderii activităților bancare,dincolo de frontierele geografice.Globalizarea bancară poate fi definită prin stadiul în care serviciile bancare au o arie de răspândire mondială, în termeni geografici, devenind astfel universale. Semnificația termenului “global” nu presupune o singură direcționare a activităților în străinătate, ci o multitudine de asemenea direcționări. Internaționalizarea reprezintă, din acest punct de vedere, primul stadiul, premergător globalizării.
Activitatea bancară a cunoscut întotdeauna o dimensiune internațională care s-a conturat o data cu Renașterea, moment în care apar primii bancheri, și primele bănci cu activitate internațională, așa cum a fost banca Medici , din Florența. Procesul a continuat în timp, astfel încât lumea industrializată trăiește astăzi al treilea val al internaționalizării bancare.
În primul val se încadrează mișcarea internațională a capitalurilor, care a avut loc din 1870 până la începutul primului război mondial. În această perioadă băncile de afaceri britanice și băncile coloniale engleze au deținut supremația.
Al doilea val are loc intre cele două războaie mondiale , fiind marcată de caracterul distinct al rivalității financiare anglo-americane , de supremația New York-ului asupra Londrei, dar este stopată din nou de criza economică din 1929. În cadrul sistemului monetar de la Bretton –Woods ( SUA), băncile private interveneau putin în afara câmpului tradițional de finanțare a schimburilor comerciale internaționale. Sistemul de la Bretton-Woods s-a dezintegrat, proces finalizat în 1971-1973, pe măsură ce încrederea în dolar a scăzut datorită inflației din economia americană și sub influența faptului că în 1958 demarează convertibilitatea principalelor monede europene.
Astfel că, la începutul anilor ’60, marile bănci comerciale americane au inițiat al treilea val de internaționalizare bancară. Acestea s-au stabilit in City-ul londonez, care se bucura de o legislație bancară liberală. Această situație a avut ca efect crearea unei adevărate piețe offshore, a eurodolarilor, localizată în City, băncile americane asigurând capitalurile necesare finanțării investițiilor în Europa. Exemplul a fost repede imitat de omologii lor din coloniile britanice, de japonezi, francezi care nu au reușit totuși să influențeze negativ reputația băncilor americane.
Se observă că această ultimă fază a procesului de internaționalizare este legată de expansiunea pieței eurodevizelor. Timp de 20 de ani, rețelele externe ale marilor bănci, creditele internaționale și piețele de eurodevize urmează un proces de evoluție ascendentă, foarte strâns corelată. Ele constituie trei moduri de manifestare ale aceluiași fenomen : apariția și afirmarea unui veritabil sistem financiar internațional care, după primul șoc petrolier ( 1973), va înlocui instituțiile financiare publice, consacrate prin acordul de la Bretton-Woods. Țările producătoare de petrol preferă să-și plaseze capitalurile în bănci internaționale, iar acestea din urmă le vor acorda ca împrumuturi țărilor în curs de dezvoltare.
Politica de control asupra schimbului monetar, menținută, în majoritatea țărilor dezvoltate, până la sfârșitul deceniului 1970, a determinat o separare a activităților bancare interne de cele internaționale desfășurate, în cea mai mare parte, în cadrul piețelor de eurodevize. Liberalizarea mișcărilor de capitaluri , pe parcursul deceniului 1980, a condus la interpenetrarea accentuată a acestor doua tipuri de activități.
La începutul anilor ’80, procesul de internaționalizare bancară se modifică datorită mai multor factori: crizei de îndatorare a țărilor în curs de dezvoltare ; a defalției care provoacă scăderea ratei dobânzii nominale și care permite reluarea activității piețelor de obligațiuni în dezavantajul intermedierii bancare internaționale; schimbării identității celor care acordă sau iau împrumuturi în cadrul sistemului internațional, care va contribui la dezvoltarea piețelor de capitaluri. În urma acestui proces, băncile comerciale își vor modifica strategia internaționala, realizând activități specifice băncilor de afaceri, iar băncile de investiții americane ( investment bank), băncile de afaceri engleze ( merchant bank) și casele de titluri japoneze sunt aduse în prim-planul scenei internaționale.
Această ultimă fază a internaționalizării a determinat intărirea băncilor americane, europene și japoneze. Japonia devine în anul ’80 primul creditor al lumii și Tokyo a doua piață financiară mondială, capitalizarea sa bursieră depășind-o chiar pe cea a New York-ului între 1989-1990.
Începutul anilor ’90 marchează încetinirea fenomenului de internaționalizare, ca urmare a crizelor care au zdruncinat sistemul financiar internațional, a noilor strategii adoptate de băncile internaționale ca răspuns la eforturile de cooperare internațională. Băncile renunță treptat la bătălia pentru a câștiga cote de piață cu orice preț, se orientează spre activități domestice, fiind constrânse de necesitatea asanării bilanțurilor și a creșterii fondurilor proprii.
Internaționalizarea activităților și structurilor unităților bancare a creat ceea ce s-a numit o tehnostructură financiară transnațională. În prezent , marile bănci comerciale dețin monopolul asupra gestiunii mecanismelor de schimb, executării plăților și reglementărilor internaționale, prin transferul de devize în rețeaua lor de corespondențe. Piața de schimb este, ea însăși, o creație a băncilor comerciale.
În țările care au promovat o economie modernă, s-a manifestat o tendință de concentrare a capitalului bancar, de creștere a rolului marilor bănci în sistemele bancare nationale cât și internaționale.
În Anglia, cele cinci mari bănci londoneze ( Lloyd’s Bank, Midland Bamk, Barkley’s Bank, National Bank Provincial Bank și Westminster Bank) și-au stabilit poziția preluând prin fuziune și faliment multe bănci mici și mijlocii.
Sistemul bancar al Statelor Unite ale Americii cuprinde o rețea bancară vastă și puternică formată din 13000-15000 de bănci, dintre care aproximativ 5000 sunt bănci naționale, membre ale Sistemului Federal de Rezerve(FED). Acesta este constituit din 12 bănci federale de rezerve cu sediul in 12 orașe principale americane. Banca Federală de Rezerve din New York este cea mai mare (30% din active) , celelalte fiind bănci ale statelor. Creșterea numărului de bănci comerciale care fac operațiuni în afara SUA, este evidențiată de internaționalizarea sistemului bancar american. În procente, proprietățile băncilor străine în SUA au crescut de la 6% în 1976 la 19%în 2001. În același an, băncile străine dețineau în jur de 17% din totalul depozitelor bancare din SUA, 13% din împrumuturile bancare și mai bine de 25% din totalul împrumuturilor de afaceri. Evident , băncile străine reprezintă o forță pe piața financiară americană.
În Franța, numărul băncilor a înregistrat o creștere de la 400 în 1990 la 490 în 2000. De asemenea internaționalizarea sistemului bancar francez s-a intensificat , în 2000, printre primele zece bănci din lume regăsindu-se : Crẻdit Agricole Mutuel, Banque Nationale de Paris și Crẻdit Lyonnais. Pe plan extern , băncile franceze au reușit sa depașească Marea Britanie și Germania , deținând cea de-a doua rețea mondială după SUA.
Băncile japoneze, secondate de cele franceze, s-au angajat într-o puternică acțiune de implant în exterior. În 1964 , în primele 20 de bănci mondiale , exista doar o singură bancă japoneză și era ultima , băncile americane regăsindu-se în număr de noua. După patru decenii , Japonia se afla pe primul loc, cu 12 bănci mondiale, 6 ocupând primele poziții, în timp ce SUA nu au nici o reprezentantă în topul celor 20 de bănci mondiale. În prezent , cele mai puternice bănci din lume sunt cele japoneze.
Cele mai puternice sisteme de bănci străine dețin în ordine : Japonia (27,6%), Franța (9,5%), Anglia (7,9%) și Germania cu 7,1%, din totalul activelor internaționale. Participațiile bancare în străinătate a principalilor creditori au, de regulă, un caracter reciproc.
Dezvoltarea rețelelor de bănci străine, pe țări și zone geografice, în ultimele trei decenii se prezintă, astfel :
Tabelul nr. 1.1. Dezvoltarea rețelelor de bănci străine
Sursa : Cocriș Vasile, Management bancar- suport de curs, 2005, pag.144
Datele de mai sus ne indică că atât Europa, cât și Japonia au reușit într-o perioadă relativ scurtă să se afirme considerabil în lumea bancară internațională. În aceste țări, băncile străine se remarcă prin ponderea și aportul lor la dezvoltarea relațiilor economice internaționale, la amplificarea cooperării și colaborării mondiale.
Băncile mari din toată lumea au folosit multe modalități pentru a-și extinde operațiunile pe plan internațional.
Practic, o bancă nu se poate implanta în străinătate decât în condițiile existenței unor acorduri semnate între țara de origine și țara gazdă. Pentru o bancă există trei modalități clasice de a se implanta în afara țării de origine : sucursale, filiale, agenții și birouri de reprezentare.
Operațiunile bancare internaționale pot fi efectuate fie în țara împrumutătorului, fie în cea a împrumutatului sau prin acord , într-o țară terță (zonă bancară liberă). Astfel, Londra și Luxemburg pot fi considerate zone bancare libere, alături de : Singapore, Hong Kong, Panama, Cayman și Bahrain.
Principalele servicii internaționale oferite de băncile străine clienților sunt : cumpărarea și vânzarea de valută străină(FOREX) ; acceptarea depozitelor în eurovalută și împrumuturile în eurovalută ; vânzarea și subscrierea obligațiunilor, notelor și acțiunilor în valute naționale și euro ; împrumuturile asigurate ; servicii de consultanță asigurate de băncile internaționale ; servicii universale de banking și one-stop shopping.
Putem spune că, băncile străine reprezintă un segment important , în majoritatea țărilor dezvoltate, avănd un rol deosebit în sprijinirea societăților transnaționale, cărora le promovează interesele în întreaga lume.
1.2. Principalele fuziuni și achiziții în sistemul bancar internațional și implicațiile lor
Urmare a tendinței concentrării capitalului bancar, în prezent apar foarte frecvent operații de achiziții și fuzionări bancare.
Achizițiile și fuziunile , în cea mai mare parte, sunt efect al consimțămintelor reciproce ale părților. În alte situații, inițiativa în achiziții aparține cumpărătorului, acesta achiziționând o parte din acțiuni, de regulă, treptat, pentru a nu produce artificial o creștere a cursurilor. Dacă intențiile de fuziune sunt deconspirate, atunci se produc ample creșteri ale cursurilor, câștiguri mari, neașteptate pentru deținătorii de acțiuni supuse vânzării, și mai ales pentru intermediarii ,, bine informați”. Achizițiile în vederea fuziunii vizează toate acțiunile, pentru că inițiatorii au în vedere preluarea în posesie a întregului capital, astfel încât să se poată implica în reorganizarea activității și nu în a realiza doar o simplă participare la capital.
Tot mai multe țări dezvoltate consideră că este necesar să existe anumite reglementări prin care să se precizeze momentul de declanșare a ofertei pentru achiziții, astfel încât să se asigure, pe de o parte, o protecție a vechilor proprietari, iar pe de altă parte, noii deținători de acțiuni care au procurat o bună parte din acestea să-și poată exercita dreptul de a ocupa o poziție dominantă, să poată pune în aplicare strategii noi, aducătoare de progres.
A doua jumătate a ultimului deceniu a constituit un moment de cotitură pentru sectorul bancar. Alături de alte activități din sectorul financiar, protejate în trecut, piețele bancare s-au deschis concurenței. Ca urmare a acestui fapt, băncile au fost subiectul unui proc obligațiunilor, notelor și acțiunilor în valute naționale și euro ; împrumuturile asigurate ; servicii de consultanță asigurate de băncile internaționale ; servicii universale de banking și one-stop shopping.
Putem spune că, băncile străine reprezintă un segment important , în majoritatea țărilor dezvoltate, avănd un rol deosebit în sprijinirea societăților transnaționale, cărora le promovează interesele în întreaga lume.
1.2. Principalele fuziuni și achiziții în sistemul bancar internațional și implicațiile lor
Urmare a tendinței concentrării capitalului bancar, în prezent apar foarte frecvent operații de achiziții și fuzionări bancare.
Achizițiile și fuziunile , în cea mai mare parte, sunt efect al consimțămintelor reciproce ale părților. În alte situații, inițiativa în achiziții aparține cumpărătorului, acesta achiziționând o parte din acțiuni, de regulă, treptat, pentru a nu produce artificial o creștere a cursurilor. Dacă intențiile de fuziune sunt deconspirate, atunci se produc ample creșteri ale cursurilor, câștiguri mari, neașteptate pentru deținătorii de acțiuni supuse vânzării, și mai ales pentru intermediarii ,, bine informați”. Achizițiile în vederea fuziunii vizează toate acțiunile, pentru că inițiatorii au în vedere preluarea în posesie a întregului capital, astfel încât să se poată implica în reorganizarea activității și nu în a realiza doar o simplă participare la capital.
Tot mai multe țări dezvoltate consideră că este necesar să existe anumite reglementări prin care să se precizeze momentul de declanșare a ofertei pentru achiziții, astfel încât să se asigure, pe de o parte, o protecție a vechilor proprietari, iar pe de altă parte, noii deținători de acțiuni care au procurat o bună parte din acestea să-și poată exercita dreptul de a ocupa o poziție dominantă, să poată pune în aplicare strategii noi, aducătoare de progres.
A doua jumătate a ultimului deceniu a constituit un moment de cotitură pentru sectorul bancar. Alături de alte activități din sectorul financiar, protejate în trecut, piețele bancare s-au deschis concurenței. Ca urmare a acestui fapt, băncile au fost subiectul unui proces de consolidare și restructurare, încadrându-se într-un trend internațional, complex. Acest proces a condus la apariția unui val fără precedent de achiziții și fuziuni în domeniu. Apariția acestui lucru a fost determinat de : modificările legislative care s-au produs, apariția monedei unice europene, apariția serviciilor combinate și nevoia de atinge așa numita « dimensiune critică ».
Lansarea monedei euro a favorizat multiplicarea fuziunilor bancare în Europa. Ca urmare a transparenței prețurilor pe care o facilita introducerea euro, băncile se simțeau amenințate cu pierderea libertății în privința fixării tarifelor și căutau să recupereze o parte din puterea anterioară .
Fuziunile și achizițiile bancare din ultimii ani din zona euro au dus la importante modificări în structura sectorului bancar european, prin:
Reducerea numărului de instituții bancare ;
Creșterea mărimii lor ;
Modificarea structurii activelor bancare ;
Posibilitatea de reducere a costurilor de promovare, cu impact asupra eficienței bancare.
Marile bănci comerciale prezente pe aceeași piață erau interesate să-și unească eforturile pentru a-și reduce masiv costurile; astfel spre exemplu, băncile Paribas și BNP au fuzionat în Franța iar HypoVereinsbank și Bank Austia anunțau în septembrie 2000 că vor forma cel de al treilea mare grup bancar european ca valoare a activelor și al 12-lea ca mărime în termeni de capitalizare birsieră Datorită fuziunilor din sistemul bancar european , s-au redus numărul de concurenți, dar gradul de concurență a crescut , datorită apariției altor canale de distribuție ca on-line banking. Băncile europene au început să fie mult mai prezente pe piața de capital, pentru a-și menține profitabilitatea. Moneda unică a dus și la creșterea transparenței pieței bancare, performanțele băncilor europene fiind acum mai ușor de remarcat.
Gertrude Tumpel Gugerell, membră in Consiliul de Administrație al Băncii Centrale Europene, a declarat că Uniunea Europeana are nevoie în acest moment de mai multe fuziuni in sectorul bancar si de un grad mai ridicat de integrare financiară, pentru a asigura eficiența si creșterea economică. In opinia sa, "sectorul bancar european a atins deja un grad semnificativ de integrare, dar sunt necesare progrese suplimentare". O etapă nouă în acest proces a fost preluarea de către banca italiană UniCredito a instituției germane de credit HVB, în cadrul celei mai mari tranzacții transfrontaliere din Europa. Noua instituție va avea active de 770 milioane de euro, peste 7.000 de filiale, va deveni principala bancă din Europa Centrala si de Est, dar și lider de piata in Italia, Germania si Austria. Pentru România, efectele fuziunii s-au cunoscut de la începutul anului , noua entitate încorporând si Banca Țiriac, preluată de HVB. Potrivit oficialului BCE, "barierele impuse de autoritățile de reglementare si standardele diferite pentru produsele si infrastructura bancară sunt principalele piedici in calea fuziunilor si preluărilor transfrontaliere".
Prin fuziuni și achiziții băncile mari doresc să devină și mai mari și să aibă acoperire globală, pentru aceasta necesită un acces larg la piețe, forță financiară și recunoaștere internațională.
Apariția serviciilor combinate de tip bankassurance- vânzarea de produse de asigurare și de pensii de către sau prin intermediul băncilor – a reprezentat un motiv-cheie al câtorva dintre tranzacțiile recent încheiate între bănci. Si industria asigurărilor se confrunta cu necesitatea de a ajunge la o anumită mărime pentru a rezista competiției pe piață. Prin angajarea în fuziuni și achiziții, companiile de asigurări acționau în vederea : reducerii costurilor operaționale, îmbunătățirii produselor și lărgirii canalelor de distribuție.
Între achizițiile în domeniul bancar, se remarcă achiziția băncii First Interstate de către banca Wells Fargo prin caracterul ostil, ceea ce este un caz relativ rar în sectorul bancar. Este una din marile achiziții în domeniu, valoarea tranzacției fiind de 11,6 miliarde de dolari, alături de fuziunea băncilor J.P. Morgan și Chase Manhattan, fuziunea băncilor de investiții Morgan Stanley și Dean Witter.
În general marile bănci internaționale se unesc pentru a câștiga cote de piață și a reduce costurile.
Moda sfârșitului anilor ‘90 revine. Atunci au avut loc cele mai multe fuziuni de bănci, creând instituții de dimensiuni nemaiîntâlnite anterior. Pentru afacerile bancare mondiale se pare însă că “prea mare” nu există, uriașii pieței pregătindu-se, din nou, să devină chiar mai mari decât sunt. Despre afacerile proprii, cei mai mari bancheri din lume nu vorbesc nici în milioane de dolari, nici în zeci sau sute de miliarde, ci in trilioanededolari. .
Japonezii nu sunt singurii care vor să crească prin fuziuni si achiziții. Gigantul Citigroup, care a mai preluat de-a lungul anilor numeroase alte instituții financiare, intenționează acum să se extindă pe piața celei mai mari economii.
Motivele pentru care marile bănci internaționale au reintrat in furia fuziunilor si achizițiilor sunt numeroase. Se caută extinderea geografică a portofoliului de servicii și a produselor mai rapid decât s-ar reuși prin creștere organică. În plus, prin creșterea capitalului, băncile iși pot majora capacitatea de îndatorare si volumul creditelor acordate. Pentru competiție, fuziunea rivalilor este o veste cu atât mai proastă cu cât aceștia sunt mai mari. Nici pentru clienți scăderea competiției în piață nu sună mereu bine. Chiar dacă vor avea acces la mai multe produse, poziția dominantă a unui număr mic de bănci le permite acestora să “dicteze” condițiile si prețul fără teama de concurența. Cea mai presantă motivație pentru marile fuziuni bancare este, însă, necesitatea reducerii costurilor. Banca absorbită are, de regulă, probleme.
În cazul UFJ Holdings, care va fi preluată în Japonia de MTFG, problema este rata mare de neperformanță a creditelor. Pentru HVB, necazul sunt pierderile din Germania, profituri având doar Banca Austria, foarte activă în Europa Centrală și de Est. Nimeni nu se teme însă mai mult de o fuziune decât angajații. Cea mai mare bancă din lume va concedia 6.000 de salariați, tot atația urmând să plece și de la Unicredit-HVB.
TOPUL « GREILOR MONDIALI »
Topul capitalului de rangul I m iliarde dolari
Citigroup USA 74,41
JP Morgan USA 69,62
HSBC UK 67,25
Bank of America USA 64,29
Crédit Agricole Franta 63,422
Rozal Bank of Scotland UK 43,62
MTFG Japonia 39,93
Mizuho Financial Japonia 38,86
HBOS UK 36,58
BNP Paribas Franta 35,68
Și clasamentul mondial în funcție de capitalizarea de piață a grupurilor financiare are același lider, Citigroup, cu 246,2 miliarde de dolari in 2004. Poziția secundă în același top revine Bank of America, aceasta având 187 miliarde de dolari. Britanicii de la HSBC sunt singurii care au amenințat până acum supremația americană pe podium, cu o capitalizare de piață de aproape 180 miliarde de dolari. Din urmă vin puternic însă tot două instituții americane, JP Morgan și Wells Fargo, ambele cu peste 100 miliarde de dolari.
La modul general fuziunile și absorbțiile se caracterizează prin :
Caracterul internațional și transfrontalier ca urmare a globarizării ;
Dispariția liniilor de demarcație dintre sectorul bancar, cel al investițiilor financiare și al asigurărilor ;
Consolidări puternice în interiorul sectorului bancar, elementul dimensiune a băncii dobândind importață maximă.
Specialiștii sunt de părere că fuziunile bancare s-au realizat din următoarele patru argumente :
Pentru înregistrarea unei eficiențe organizatorice, diminuarea costurilor, diversificarea riscurilor, economisirea capitalului și eliminarea activităților care se suprapun;
Pentru realizarea unor investiții de amploare, sporirea competitivității și creșterea rentabilității;
Pentru consolidarea activității, după crizele bancare, sau în timpul unor oscilații crescătoare ale ciclului economic;
Pentru alte motive, precum protejarea împotriva preluărilor de către alte bănci
1.3.Riscurile internaționalizării bancare. Necesitatea supravegherii bancare la nivel internațional
Viitorul activităților bancare internaționale este neclar în acest moment din cauza mulțimii de curente economice și politice pe care le traversează lumea. Creșterea economică greoaie și rata înaltă a șomajului în unele părți ale lumii ( mai ales în Japonia), barierele comerciale, luptele politice și terorismul amenință fluxul comerțului internațional și fac ca împrumutul internațional să fie riscant.
În decursul istoriei, sistemele financiare naționale, expuse riscurilor, s-au doatat cu o serie de prevederi legislative și organisme de control adecvate. Pe plan internațional, absența reglementărilor și concurența crescândă au determinat scăderea profiturilor bancare și creșterea riscurilor. Piețele euromonetare, prin absența reglementărilor și a creditorului în ultimă instanță, prin concurența intensă și înclinația spre inovare, reprezintă elementul caracteristic, unele bănci ajungând în situația de a fi expuse unor riscuri aproape incomensurabile. Din acest motiv, autoritățile monetare din țările industrializateau fost preocupate, timp de 20 de ani, de elaborarea unui cadru juridic care să impună reguli minime de comportament. Aceste preocupări s-au concretizat prin definirea a ceea ce s-a numit ratio cook.
Lumea financiară a zilelor noastre , puternică și foarte integrată determină băncile să facă față unui număr de riscuri complexe și strâns legate unele de altele : riscul operațional, riscul juridic, riscul de reglementare, riscul politic, riscul valutar, riscul de credit ( riscul de slăbiciune al debitorului, default risk) sau risc de neplată a unei creanțe , riscul de piață ( market risk), riscul de sistem ( systemic risk) .
Prin Acordul de la Basel, băncile centrale definesc următoarele reglementări , în ceea ce privește cooperarea internațională : responsabilitatea conjugală a țării de origine și a celei de primire ; controlul lichidității bancare era realizat în țara de primire ; controlul solvabilității era asigurat de țara de origine pentru sucursalele aflate în străinătate, iar pentru filialele aflate în străinătate controlul era asigurat de țara de primire.
Începând cu 1993, băncile cu activitate internațională trebuie să respecte o proporție de solvabilitate, denumită « ratio cook », de 8%. Această proporție se determină în felul următor :
Rata de solvabilitate = fonduri proprii / activ bilanțier + elemente extrabilanțiere
Rata de solvabilitate > 8
Prin « ratio Cooke » se urmărește , de fapt, supravegherea activității bancare pe baza unor criterii obiective, ce nu pot fi asimilate restricțiilor sau interdicțiilor. Astfel unele bănci și-au restrâns activitățile interbancare, mari consumatoare de fonduri proprii și putin rentabile. Încă din 1992, primele trei bănci universale germane, primele patru bănci franceze și britanice îndeplineau aceste cerințe. Pentru a se încadra în aceste norme, băncile japoneze au fost nevoite să-și restructureze activitățile.
În iunie 1992, Comitetul de la Basel face cunoscute noile recomandări în materie de supraveghere bancară internațională :
Toate băncile și grupurile bancare internaționale trebuie să fie plasate sub autoritatea competentă a țării de origine care trebuie să-și exercite rolul de supraveghere, cu competență, pe o bază consolidată ;
Crearea unei instituții bancare transnaționale trebuie să primească acceptul autorității țării de primire și al țării de origine a grupului bancar ;
Autoritatea de supraveghere a țării de origine trebuie să aibă dreptul de a obține informații despre activitățile transnaționale ale grupului ;
Autoritatea țării de primire, dacă consideră că una dintre normele prudențiale nu este respectată, poate impune măsurile necesare, printre care interdicția de creare a unei instituții bancare.
Din aceste recomandări putem înțelege faptul că, autoritatea țării de primire are un rol mai mare în procesul supravegherii bancare, având posibilitatea de a refuza crearea de instituții pe teritoriul său când normele sunt încălcate.
În ceea ce privește reglementările din SUA în legătură cu activitățile băncilor străine, până în 1970, nu exista nici o lege federală în acest sens. Momentul când Intrabank, o instituție libaneză, a dat faliment și mai multe bănci americane au suferit pierderi severe a determinat o monitorizare mai amplificată a operațiunilor bancare străine din SUA. Pasul inițial spre reglementarea federală a băncilor străine a fost în anul 1970 prin semnarea Bank Holding Company Act Amendments. Astfel, orice corporație care controlează una sau mai multe bănci interne devine subiect al supravegherii Consiliului Federal de Rezerve. De asemenea , în SUA se observă o creștere mai rapidă a băncilor străine decât a celor interne. Adepții unei legislații restrictive au susținut că băncile străine reduc eficiența politicilor monetare locale și că lipsa unor reglementări specifice pentru băncile străine nedreptățește băncile interne, care trebuie să se conformeze unui sistem elaborat de reglementări. Mai important băncile străine puteau înființa filiale peste granițe- privilegiu refuzat băncilor americane până la semnarea actului Riegle- Neal Interstate Banking and Branching Efficiency în 1994.Astfel, băncile străine au profitat de situație, luând mari clienți de la băncile americane.
Pentru a răspunde acestor presiuni, Congresul a semnat Actul bancar internațional (IBA), care a devenit lege pe 17 septembrie 1978. Acest act avea ca scop, promovarea egalității competitive între instituțiile bancare interne și străine ce operează în SUA. De fapt, actul a stabilit « principul mutual al nediscriminării », folosit ca reglementare standard.
Reglementarea federală a băncilor străine s-a extins cu încă un pas în 1980, prin semnarea actului ,,Depository Institutions Deregulation and Monetary Control “. Acesta a avut ca scop, să egalizeze reglementările privind depozitele și serviciile pe care băncile străine le pot oferi în comparație cu băncile locale din SUA.
Pentru a reduce riscurile băncilor internaționale și depozitelor lor împotriva împrumuturilor internaționale, în anul 1983, s-a semnat actul ,, International Lending and Supervision “. Acest act prevedea un minimum de capital pentru băncile americane, impus pentru a proteja depunătorii în băncile internaționale.
Scandalul cauzat de Banca de Credit și Comerț Internațional din Luxemburg, care a încercat în mod ilegal să dobândească controlul asupra mai multor bănci americane, a determinat apariția unor noi reglementări a activităților agențiilor, aficiilor băncilor străine în SUA. Astfel, în anul 1991, s-a semnat actul ,, Foreign Bank Supervision “, care avea ca scop acordarea autorității americane unui control mai mare asupra activităților băncilor străine în SUA și pentru a limita riscul asigurărilor FDIC pentru băncile străine.
O bancă americană care dorește să-și extindă activitățile în străinătate prin crearea unor filiale străine sau prin investiții în firme străine trebuie să obțină aprobarea Federal Reserve Board. Un interes al Federal Reserve îl reprezintă protecția depozitelor interne și stabilitatea sistemului bancar intern, însă este greu de separat operațiunile străine ale unei bănci de cele interne. Daca o filială străină are probleme , există pericolul ca încrederea publică în soliditatea băncii să scadă.
O problemă prezentă a operațiunilor bancare internaționale o reprezintă păstrarea încrederii publice în sistemul bancar. Aceasta înseamnă a proteja marile bănci multinaționale împotriva falimetului.
Riscurile înalte asociate operațiunilor bancare internaționale au presat băncile multinaționale să găsească căi de a reduce expunerea la risc. Dezvoltarea înțelegerilor comerciale, cum ar fi formarea Comunității Europene și NAFTA, a adus băncile anterior izolate în relații mai apropiate și a determinat creșterea competiției, crescând și riscul falimentului bancar.
Tendința internaționalizării în domeniul bancar se manifestă în țările care promovează o economie modernă și sugerează un viitor diferit pentru operațiunile bancare internaționale decât părea acum câțiva ani. Dezvoltarea limitată de capital și experiența managerială ar trebui să fie mai graduală, iar calitatea împrumuturilor ar trebui să reprezinte un factor mai important pentru extinderea creditărilor pentru afaceri și guverne din străinătate.
CAPITOLUL II
UNIVERSALIZAREA ȘI SPECIALIZAREA BANCILOR ÎN PLAN INTERNAȚIONAL
2.1. Locul și importanța băncilor și instituțiilor de credit specializate în economia de piață
În cursul evoluției bancare din secolul al XIX-lea a predominat tendința specializării băncilor. Dacă la început băncile comerciale erau și bănci de emisiune, tendința de specializare s-a manifestat prin delimitarea emisiunii de activitatea propriu-zisă a băncilor comerciale ( atragerea de disponibilități și acordarea de credite). Pe de altă parte specializarea s-a manifestat și prin apariția unor bănci cu o activitate specifică : companii de investiții, bănci ipotecare, bănci agricole , bănci cooperatiste, banci de trezorerie etc.
În condițiile contemporane, fenomenul specializarii băncilor se menține, pentru că tipurile de bănci amintite mai sus există. Mai mult, apar noi bănci specializate, fie ca urmare a unor facilități fiscale acordate de către stat, fie ca rezultat al unui proces spontan.
În prezent , în tot mai multe țări dezvoltate, statul intervine activ în sprijinirea sub diverse forme (subvenții, credite cu dobânzi bonificate) , a dezvoltării unor ramuri economice. În unele țări , funcționează o serie de instituții financiare și de credit specializate, prin care se exercită activ politica statului de a sprijini unele activități economice. Acestea acordă, de regulă, credite pe termen lung, antrenând în acest proces atât resursele provenite de la buget, cât și alte resurse reciclate prin sistemul bancar. Potrivit politicii economice pe care o promovează statul, prin intermediul acestor operațiuni de creditare, poate să sprijine unele ramuri sau întreprinderi, uneori chiar firmele firmele mici și mijlocii, în condițiile când activitatea acestora prezintă un anumit interes și se încadrează în strategia dezvoltării macroeconomice.
Băncile și instituțiile de credit specializate, ca intermediare în cadrul operațiunilor de transfer a disponibilităților bănești, ca formă specifică a circulației capitalurilor, constituie principalii participanți la piața creditului pe termen mijlociu șu lung.
Analizând evoluția activității de creditare în structură, după durata în care se acordă împrumutul, apar particularități de la o țară la alta, de la o perioadă la alta. Pentru a exemplifica o astfel de situație , în tabelul de mai jos, vom ilustra evoluția structurii creditelor bancare, în funcție de durată în Franța :
Tabelul 2.1. Evoluția creditelor bancare în Franța în perioada 2001-2004
Sursa : curs « Management bancar »coordonator Vasile Cocriș, pag. 110
Se observă că, atat ca evoluție, cât și ca pondere în structură, o poziție prioritară ocupă creditul pe termen lung, justificată prin faptul că acesta constituie o principală cale de susținere a activității investiționale. Țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare, se confruntă cu o acută stare de subcapitalizare, unde băncile își orientează plasamentele , în primul rând, spre operațiunile de creditare pe termen scurt. O situație asemănătoare se întâlnește în prezent, și în economia țării noastre, marcată de o accentuată instabilitate economică și monetară.
Principalele tipuri de bănci cu activitate specifică sunt : băncile mutuale și cooperativele de credit, bănci de trezorerie, bănci de economii, bănci de investiții etc.
Băncile mutuale și cooperativele de credit s-au format prin asocierea băncilor între ele, în scopul reunirii lichidităților, economiilor și a acordării mutuale de credite, pe seama încrederii. Diferite ramuri ale creditului mutual și cooperatist s-au dezvoltat, astfel, pe o bază descentralizată și democratică. Devenind bănci obișnuite, atât prin clientelă, precum și prin serviciile oferite și incluse în procesul de universalizare, băncile mutuale și cooperativele de credit trebuie să facă față concurenței actuale, prin specializarea într-o activitate punctuală și prin diminuarea efectivelor.
În Franța, rețeaua băncilor mutuale și cooperatiste este compusă din următoarele instituții : Credit agricol mutual – pentru agricultură, Băncile populare – specializate în artizanat, Credit mutual, Creditul cooperatist, Credit maritim mutual.
În Germania, au subzidiat doua rețele de bănci mutuale și cooperatiste : Caisses Raiffeisen și Volksbanken.
În Marea Britanie, s-a dezvoltat o altă formă a cooperativelor de credit – societățile de construcții clădiri, ai căror clienți dețin cote părți din aceste societăți și care acceptă în anumite condiții finanțarea locuințelor. O astfel de bancă specializată în finanțarea cooperării, și cu sediul la Londra, este « Cooperative bank ».
În Italia, activitatea este regrupată în doua societăți sindicale, coordonate de o instituție centrală « Credito Popolare Centrobanca ».
Băncile de Trezorerie . Excedentele de trezorerie ale întreprinderilor și reforma pieței monetare prin apariția de noi instrumente au condus la specializarea băncilor în operațiuni de trezorerie. Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG(RZB), incluzând și subsidiarele din Europa Centrală și de Est, a fost desemnată drept « Cea mai bună bancă de trezorerie și cash management » .
După 1986, în Franța, s-au creat bănci de trezorerie care nu coleactează depozite și nici nu acordă credite, ci efectuează operațiuni privind portofoliile de valori mobiliare. Trăsătura lor specifică este aceea că depozitele lor sunt foarte reduse. Acordarea de credite presupune ca ele să fie refinanțate de către alte bănci.
Băncile de Economii au apărut și s-au dezvoltat prin doua căi : ca instituții ale statului înființate și sprijinite de acesta ; ca instituții de credit cu caracter mutual sau cooperatiste. Particularitățile principalelor bănci de economii din țările dezvoltate sunt diferite. Astfel , în S.U.A. , casele de economii și cooperativele de credit ocupă o poziție importantă, activele lor reunite reprezentând peste ½ din activele băncilor comerciale și cca ¼ din activele întregului sistem bancar. Cele din Germania, adesea se angajează în operațiuni pe piața capitalurilor, atât la nivel național, cât și pe plan internațional. În alte țari, un segment important al caselor de economii funcționează sub egida organizațiilor poștale. Sistemul poștal, a pus bazele unei puternice rețele de case de economii în Japonia și Anglia( The National Savings Banks). Pentru a face față pericolului de banalizare, respectiv de transformare în bănci obișnuite, băncile de economii trebuie să soluționeze problema fondurilor proprii, cea a calificării personalului, precum și a modificărilor în nivelul ratelor de dobândă.
În structura sistemelor bancare, în afară de băncile propriu-zise, există în fiecare țară, în proporții diferite și cu statute diferite, instituții financiare nonbancare sau bancare. În operațiunile de mobilizare a resurselor de creditare și de plasament a acestora, instituțiile de credit specializate se remarcă în doua direcții: unele sunt specializate în mobilizarea disponibilităților din economie, altele au în vedere distribuirea creditelor în ramuri și sectoare în care s-au specializat. Multe dintre instituțiile create cu această destinație și-au lărgit sfera de activitate, iar în prezent, cunosc un proces de transformare în instituții obișnuite. Instituțiile specializate pot fi grupate în următoarele categorii :
Instituții de credit și de participație și comerț;
Instituții de credit destinate agriculturii ;
Instituții de finanțare a locuințelor și construcțiilor ;
« băncile » sau instituțiile de comerț exterior ;
societățile financiare de leasing și credite pentru consum.
Instituțiile de credit și de participație la industrie și comerț sunt create pentru finanțarea exporturilor, a IMM-urilor etc. În principalele țări dezvoltate se remarcă următoarele instituții de credit : Franța – Credit national ; Germania – Kreditanstalt fur Wiederaufban , Industriekreditbank AG- Deutsche Industriebank ( IRB) ; Italia – Institutul mobiliar italian, Mediocreditto ; Japonia- Banca industrială a Japoniei, Banca de Credit pe termen lung și Banca de credit nipon.
Instituțiile de credit pentru agricultură, au fost create în majoritatea țărilor, pentru finanțarea agriculturii și în mod special pentru modernizări și răscumpărări de terenuri. Exemple de astfel de instituții în principalele țări dezvoltate sunt : Germania – Caises Raiffeisen ; Marea Britanie – Agricultural Mortgage Corporatio ; S.U.A. – Farm Credit System ; Japonia – Banca cooperativă centrală pentru agricultură și industrie forestieră ( Norin Chukin).
Instituțiile de finanțare a locuințelor și construcțiilor se refinanțează pe piața obligațiunilor sau pe piața ipotecară, întrucât băncile comerciale refuză finanțarea imobilizărilor sau interzic asemenea operațiuni datorită prețului de transformare important al imobilizărilor în lichidități.
În Germania , există Casele de economii pentru construcție Banksparkassen, care sunt instituții publice sau private colectoare de economii, remunerate avantajos prin dobânzi și prime acordate de stat. De asemenea, funcționează băncile ipotecare private, care acordă credite pe termen lung pentru finanțarea locuințelor noi și modernizarea celor existente. Resursele lor provin în principal, din emisiuni de obligațiuni specifice denumite « obligațiuni funciare » și comunale, care reprezintă mai mult de 60%din creditele obliagatare. Aceste instituții colectează și depozite pe termen lung. Alături de ele funcționează instituții de credit financiar, de drept public, care sunt bănci ipotecare publice. În Marea Britanie funcționează instituții financiare specializate Building Societies, care îndeplinesc atat rolul de bănci de economii precum și pe cel de organisme de credit ipotecar pentru locuințe. Colectarea resurselor se realizează sub mai multe forme : conturi ordinare, conturi cu rata înaltă a dobânzii, cu preaviz pe termen scurt, conturi la termen și conturi de economii. În Spania, au fost create societăți de credit ipotecar, care acordă credite pe termen lung, emit titluri ipotecare și acordă împrumuturi ipotecare.
Finanțarea construcțiilor de locuințe se realizează și prin piața ipotecară, care permite autorității publice realizarea unui control direct asupra unui sector important asupra vieții sociale. Pentru dinamizarea acestui sector, în țările dezvoltate au fost create instituții care să confere lichiditate, fiind admise la cotarea la bursă, după cum este cazul Franței unde funcționează Casa de refinanțare ipotecară, care emite continuu obligațiuni de 9-10 ani, cotate la Bursă. De asemenea, în Germania, băncile ipotecare oferă în mod direct publicului obligațiuni ipotecare. În Europa, directivele comunitare au autorizat funcționarea instituțiilor ipotecare în toate țările membre, ceea ce a condus la crearea unui spațiu european ipotecar.
Societățile de microfinanțare sunt societăți financiare nonbancare care se constituie ca societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată și se adresează persoanelor care au nevoie de bani pentru pornirea unei afaceri, dar nu pot oferi garanții băncilor. Până în prezent microfinanțarea s-a făcut aproape în totalitate prin instituții bancare.
Obiectul de activitate al societăților de microfinanțare constă exclusiv în activități de microfinanțare și activități conexe, incluzând fără limitare :
acordare de microcredite din fonduri proprii și sau atrase, cu sau fără constituire de garanții ;
servicii pentru dezvoltarea economică a beneficiarilor de microcredite, incluzând fără limitare servicii de consultanță, informare, educare și instruire de specialitate.
Băncile de comerț exterior sunt instituții specializate, care dețin monopolul procedurilor de finanțare a exporturilor. În prezent , aceste monopoluri înregistrează tendința de eliminare, în sensul că băncile de comerț exterior sunt supuse unui proces de transformare în bănci comerciale. În Franța , banca de comerț exterior dispune încă de monopol în domeniul stabilirii ratei dobânzii pentru finanțări cu scadențe superioare unei perioade de 7 ani. În Germania, alături de banca de comerț exterior funcționează societatea privată de creditare a exportului , “ Ausfuhrkredit GMBH”, care reunește un număr de 55 de bănci și care are același rol ca al băncii de comerț exterior. În S.U.A., intervin două organisme în sectorul comerțului exterior: EXIMBANK – bancă export import și un organism privat “ Private Export Funding Corporation –PECFCO”. În Marea Britanie, nu funcționează organisme specifice care au atribuții în finanțarea exportului, ci un consorțiu compus din marile bănci și care acordă credite cumpărătorilor străini.
Principalele categorii de credite pe care le practică băncile de comerț exterior sunt: credite furnizor, credite de prefinanțare și credite cumpărător. O formă mai noua sub care se manifestă creditul de cumpărător este linia de credit stand-by.
În concluzie, pe baza datelor statistice, se poate aprecia că în cele mai multe țări dezvoltate, creditele pentru activitatea de comerț exterior, în special creditele de export au cunoscut o evoluție în continuă creștere.
Sectorul societăților financiare cuprinde o gamă variată de organisme care pot fi clasificate astfel :
societăți de credit-bail ( în franceză) sau societăți de leasing ( în engleză) ;
societăți de finanțare a vânzărilor cu opțiuni de cumpărare ;
societăți imobiliare pentru comerț și industrie ;
societăți de finanțare imobiliară ;
societăți de factoring
Operațiunea de leasing s-a dezvoltat cel mai mult în S.U.A., plecând de la contractele de arendă a terenurilor agricole și de închiriere a proprietăților imobiliare.
Tabelul 2.2. Poziția operațiunilor de leasing în principalele țări europene în anul 2004
Sursa : Cocriș Vasile, “ Management bancar” – note de curs, pag119
Observând datele din tabel, putem spune , că în prezent, operațiunile de leasing s-au extins în principalele țări dezvoltate din Europa, în special în Franța, constituind o formă agreată de finanțare și creditare a investițiilor , cunoscând o creștere de la un an la altul, în medie cu o rată de 25%.
O altă componentă a băncilor și instituțiilor specializate o constituie instituțiile ( societățile) de factoring. Și acest tip de activitate a cunoscut o amplă dezvoltare în ultimii ani. Operațiile de factoring implică apariția în raporturile de creditare a unui agent intermediar. Sunt instituții specializate, care vin în interesul vânzătorului (creditorului) de a obține cât mai repede sumele datorate clienților săi și totodată, de a ține evidența debitorilor și de a-i urmări în caz de neplată.
Operațiunile de factoring, de regulă, fac obiectul unor instituții separate, dar ele pot fi întâlnite curent și în activitatea unor bănci a căror tendință este spre universalizare.
2.2.Rolul băncilor de investiții în sistemul bancar internațional
Băncile de investiții se diferențiază față de cele comerciale( de depozit), nu atât prin specializarea operațiunilor lor, cât mai ales prin orientarea activității pe care o desfășoară. Apariția « afacerilor de bancă » este strâns legată de evoluția economiilor moderne în care predomină marile întreprinderi industriale și comerciale. Se știe că, în cea mai mare parte , crearea sau extinderea afacerilor este însoțită de nevoia de capitaluri, situație în care băncile intervin ca intermediari. Totodată, noile întreprinderi fiind mai puțin cunoscute, presupun neîncredere și un mare risc din partea deținătorilor de capitaluri. În această situație, se impune ca băncile să se implice direct în procesul de susținere a finanțării, ca participanți, prin propriile resurse, având posibilitatea să mobilizeze noi capitaluri pentru susținerea activității de plasament. Așadar, în tot mai multe țări dezvoltate, a apărut un nou tip de bănci, și anume băncile de investiții.
Băncile de investiții îndeplinesc următoarele funcții economice :
Asigură capital pentru firme și pentru administrația centrală și locală ;
Asigură lichiditate piețelor de capital, prin rolul în tranzacționarea și executarea ordinelor pe piața secundară ;
Oferă consultanță cu privire la emisiunea, cumpărarea și vânzarea valorilor mobiliare.
În cadrul operațiunilor băncilor de investiții, o importanță deosebită , o dețin operațiunile de consolidări, divizări și fuziuni.
Tipologia băncilor de investiții este diversă în funcție de caracteristicile fiecărei țări.
Băncile de investiții din S.U.A. ( investment banks), sunt acelea care operează pe cont propriu sau pe contul clienților, prin gestionarea titlurilor federale sau ale colectivității publice. Acestea au urmat tendințele unor instituții “ omoloage” din alte țări, dezvoltând activități de consiliere în fuziuni- achiziții și de finanțare a achizițiilor prin îndatorare sau preluare a întreprinderilor de către salariați. În ultimul deceniu, aceste bănci s-au lansat în activități de consiliere și în domeniul privatizării atat în țările cu economie dezvoltată, cât și în țările Europei de Est.
Principalele bănci de investiții americane sunt: Merill Lynch ( o companie de frunte de management și consultanță financiară globală, prezentă în 43 de țări din șase continente, cu un total de active ale clienților de peste 1500 mld dolari), Citigroup, Banca globală de investiții și corporatistă.
Citigroup a luat naștere din fuziunea marilor trusturi financiare Citigroup, deținătorul lui Citibank, și Travelers Group, deținătorul lui Salomon Smith Barney. Această asociere dintre cea mai globală bancă corporatistă și una din primele bănci globale de investiții asigură întâietatea Citigroup în furnizarea de soluții financiare complete.
Activitatea băncilor de investiții japoneze se aseamănă cu cea a băncilor de investiții americane, manifestându-se o rivalitate puternică între « security houses » și băncile comerciale. Pentru a se pune capăp unei astfel de situații de opoziție, în condițiile în care fondurile de economii japoneze s-au menținut abundente, băncile japoneze au căutat și au obținut o compensare prin internaționalizarea activității lor, în special în S.U.A. Principalele bănci asiatice – case de titluri sunt : Nomura Securities, Nikko Securities, Hyundai Securities.
În Germania, este inutilă distincția între « băncile comerciale » și « băncile de afaceri ». Băncile universale domină, în mare măsură. Intenția băncilor germane de internaționalizare, și în mod particular de europenizare, a condus la crearea unor departamente care pot exercita profesiile și activitățile băncilor de afaceri, în alte țări. Pe de altă parte și băncile străine au creat în Germania bănci orientate spre activitatea băncilor de investiții.
În Italia, tendința de universalizare a băncilor a determinat ca necesarul de bănci de investiții să fie limitat.
Aceeași situație este valabilă și pentru cazul Spaniei, în sensul că, aceeași factori au condus la inutiliatea pentru o perioadă e timp a băncilor de investiții.
Principalele bănci de investiții europene sunt : Credit Suise First Boston( CSFB), UBS Warburg, Union Bank of Swizerland, Swiss Bank Corporation. CSFB este una din cele mai importante bănci de investiții mondiale, ce asigură consultanță financiară de toate tipurile, mobilizare de capital, tranzacționare și produse financiare pentru furnizori și utilizatorii de capital din întreaga lume. UBS Warburg este singura bancă de investiții de nivel mondial, care are rădăcini europene; este produsul a câtorva culturi bancare puternice, fiecare fiind rezultatul unui șir de achiziții strategice.
După cum observăm , în Europa se observă tot mai mult tendința de universalizare.
Problemele actuale din sectorul bancar de investiții gravitează în jurul a trei subiecte : reglementarea, internaționalizarea sectorului, competitivitatea. Toate trei sunt împletite, dar fiecare are propriile caracteristici, ce vor determina, în final, soarta acestui domeniu.
În opinia lui Dropol Mircea, în cartea Rolul băncilor de investiții în dezvoltarea pieței de capital, « toate problemele, ce afectează băncile de investiții, poziția lor în competiția internațională, rolul în dezvoltarea de noi produse financiare, provin din simplul fapt că au fost separate de rudele lor mai bine capitalizate, băncile comerciale. » Internționalizarea crescândă a dus la sporirea competitivității. Pentru a concura în noua piață globală, băncile de investiții au trebuit să devină mai capitalizate decât înainte. Astfel , băncile de investiții americane s-au lovit de o concurență dură din partea băncilor universale europene și a marilor case japoneze de valori mobiliare.
Printre tendințele actuale de dezvoltare a sectorului băncilor de investiții, se pot enumera : dereglementarea, utilizarea capitalului de risc și internetizarea.
Băncile de investiții create pe internet , ca Eoffering, W.R.Hambrecht, Wit Capital, au introdus noi formate pentru oferte publice inițiale, și caută să obțină un avans în sectorul bancar de investiții online. Astfel de bănci de investiții online activează cu personal mai puțin, transparență mărită, au acces la o bază mai largă de capital și își transmit economiile de costuri clienților.
Richard Kauffman, directorul global al piețelor de acțiuni de la Morgan Stanley Dean Witter, consideră că băncile de investiții și clienții încă au nevoie să se privească “ ochi în ochi”. Stuart Clenaghan, director executiv al comerțului electronic pentru instrumente cu venit fix la Warburg Dillon Read consideră că « insigna de credibilitate este foarte puternică ».
Modificările sectorului bancar de investiții duce la conturarea a patru tipuri de firme, specializate pe principalele componente de valoare ale domeniului : Companii de informații cercetare, Furnizori de cunoștințe și capital, Firme de procesare și Firme de investiții proprii .Multe din aceste tipuri de firme depășesc semnificativ rentabilitatea băncilor tradiționale de investiții.sunt doua direcții principale : o parte din bănci vor menține structura tradițională, iar altă parte se va fragmenta și regrupa urmând modele economice specializate. Băncile de investiții vor trebui să facă față unei lupte globale fără precedent pentru supremație, deoarece competiția s-a accentuat datorită :
Tehnologiei – care oferă clienților mai multe informații, mai multă transparență, mai multe alternative ;
Dereglementării – îndepărtarea barierelor concurenței și consolidării ;
Globalizării – convergența piețelor de aproape pretutindeni.
Prin activitățile specifice de finanțare, prin emisiuni de valori mobiliare, prin identificarea unor oportunități de achiziții, fuziuni sau divizări de companii, băncile de investiții vor aprofunda reforma economică, prin mecanisme de piață, vor grăbi pregătirea integrării României în Uniunea Europeană, și, prin legăturile cu băncile globale de investiții, vor contribui la includerea economiei noastre în procesul de globalizare și de trecere de la modelul industrial la cel informațional.
Activitatea băncilor de investiții este, prin definiție, pilonul central al economiei. În S.U.A., Marea Britanie și alte țări, acest sector rămâne în centrul economiei de piață, în ciuda tuturor schimbărilor pe care le-a suferit de-a lungul timpului.
Operațiunile băncilor de investiții în arena internațională oglindesc imaginea clienților care au devenit tot mai internaționali. Investitorii internaționali man – fonduri mutuale, fonduri private de pensii , companii de asigurări- investesc, acum, o parte a portofoliilor lor, în titluri străine, pentru a profita , atât de aprecierile de capital, cât și de câștigurile din schimb valutar.
Chiar dacă procesul de universalizare tinde să unifice băncile comerciale cu cele de investiții , activitățile celei din urmă, denumite generic « investment banking », constituie un pilon de bază, și în plină dezvoltare, al unei bănci universale.
2.3. Alternativa bănci universale- bănci specializate în cadrul sistemului bancar
În ultimii ani domină tendința universalizării operațiunilor bancare. Marile bănci de afaceri, de exemplu, nu se limitează la operațiuni de creditare pe termen mediu și lung a investițiilor, a industriei, ci emit și cumpără acțiuni, concurează casele de economii în atragerea disponibilităților bănești ale populației, se implică în creditul de consum etc.
În prezent, opoziția dintre banca universală și banca specializatăse justificăprin avantajul serviciilor și activitățiilor propuse. Obiectivul principal al băncilor universale este finanțarea echilibrată a tuturor agenților economici.
Astfel, banca universală, sau banca, ce face tot, operabilă atât la nivel național cât și regional, regrupează totalitatea sau cvasitotalitatea activităților bancare.
În Germania, Elveția, Austria, Țările de Jos, este prezentă banca universală. Țările în care băncile universale sunt omniprezente pun evidență obiectivele macroeconomice a căror urmărire este realizată de instituțiile respective.
Banca specializată tinde să se concentreze pe o gamă de operațiuni care acoperă o varietate de instituții , atat prin mărimea lor cât și prin natura activității lor.
În opinia autorilor A.Steinherr și Ch. Huveneers, « structurile financiare sunt determinate, în primul rând de reglemtările naționale. Locul pieței financiare, rolul economic al guvernului și al sectorului public, precum și nivelul de dezvoltareeconomică influențează poziția băncilor universale sau specializate în cadrul sistemului financiar ».
La modul global, modelul băncii universale prezintă o mai mare aptitudine de a obține informații, ceea ce le asigură o mai bună gestiune a riscului, ca urmare a unui înalt grad de diversificare a activelor.
Existența operațiunilor de fuziune și absorbții, demonstrează că dimensiunea băncilor a devenit elementul central pentru caracterizarea unui sistem bancar. Valul mare de fuziuni și achiziții în domeniul bancar, provine din competitivitatea sporită în raport cu concurența și obținerea unui nivel sporit al performanței, precum și din diversificarea pieței, posibil de obținut atât la nivel geografic cât și la nivel sectorial. Băncile universale clasice, dispun de o mare capacitate de inovație la nivelul produselor și tehnicilor, ceea ce le conferă potențialul de adaptare la numeroase activități financiare. O orientare către un ansamblu bancar compact, deținut de către societăți din ce în ce mai influente, apare ca o evoluție naturală și indispensabilă în cadrul spațiului european.
În anumite țări distincția între băncile specializate și băncile universale se bazează pe procesul de concentrare bancară. De exemplu, Danemarca și Norvegia, dispun de bănci de mici dimensiuni, ; aceste țări cunoscând perioade de stagnare, spre deosebire de Suedia și Finlanda care au înregistrat ritmuri de creștere economică și ale investițiilor deosebit de importante. Danemarca și Norvegia trebuie să urmeze un proces continuu de concentrare bancară, pentru a putea face față cerințelor de competitivitate impuse de normele europene.
Băncile universale, respectiv cele după modelul german, au anumite avantaje:
Băncile universale pot fi considerate integrate, în sensul că toate activitățile lor sunt controlate de un organ central ;
Exercită, simultan, atât rolul de creditor cât și de acționar pentru societățile cliente.
În ceea ce privește piețele de capital, acestea nu pot fi dezvoltate de băncile universale, datorită divergențelor dintre băncile de investiții și băncile comerciale, și datorită riscurilor mari pe care și le-ar asuma. Băncile universale au capacitatea de a obține informații cu privire la o corectă evaluare a riscurilor de lichiditate și solvabilitate, capacitate superioară celei suportate de o instituție de credit specializată.
Privite din punct de vedere al dimensiunilor, băncile universale pot contribui la obținerea unor performanțe sporite în următoarele moduri : prin costuri de administrație mai scăzute, prin sporirea tehnicilor de intermediere permise de căutarea unor inovații mai importante și prin costuri de comercializare reduse.Literatura financiară analizează băncile universale prin contribuția acestora la diversificarea riscului. Instituțiile de credit constituie portofolii de participație la diferite societăți, cu scopul minimizării riscului asumat, iar băncile universale beneficiază de un gradsporit de diversificare a portofoliului lor, pentru atingerea celei mai sporite stabilități.
Autorul J.Canals, în lucrarea Competitive Strategies in european Banking , 1993 a construit o funcție de regresie pe un eșantion de 24 bănci americane, a evidențiat că relația dintre dimensiunea băncii și veniturile obținute de aceasta este negativă, iar băncile de mică dimensiune sunt cele mai profitabile.
Autorii A.Steinherr și CH. Huveneers au evidențiat că dimensiunea băncilor nu este importantă pentru obținerea unui profit mare. Din punct de vedere al profiturilor obținute de băncile specializate în comparație cu cele universale nu s-a evidențiat o diferență mare, care să susțină superioritatea băncilor universale.
Ansamblul argumentelor exprimate în favoarea băncilor universale au fost deseori supraestimate, sau, în mod intenționat, minimizate pentru a justifica tendințele actuale. În pofida integrării monetar europene, totuși în sistemele bancare naționale se mențin o serie de diferențieri ca urmare a faptului că atât băncile universale, cât și cele specializate sunt la fel de competitive și concurențiale.
Însă, motivația tendinței de universalizare a operațiunilor bancare este una sigură, aceea a obținerii unui profit cât mai mare.
CAPITOLUL III
INOVAȚII ÎN SISTEMUL BANCAR CONTEMPORAN
3.1. Noi tehnologii bancare contemporane
În lumea contemporană, băncile se confruntă, permanent, cu schimbări majore generate de rapida dezvoltare a tehnologiei informatice și de telecomunicații, iar rețelele electronice de calculatoare determină extinderea posibilităților de acces la servicii bancare în orice loc indiferent de moment.
Evoluția tehnologiei bancare a afectat relația dintre bancă și clienți, ceea ce se poate evidenția prin modelul home-banking , care recurge la o serie de instrumente bazate pe tehnologie și informatică, prin care se efectuează, în principal trei categorii de operațiuni bancare : gestionarea mijloacelor de plată, distribuirea de credite, gestionarea economiilor. Banca la domiciliu cuprinde serviciile financiare efectuate din exteriorul unității bancare. Avantajele oferite , legate de facilitate și conveniență în derularea legăturilor , rapiditate, securitate și cost determină ca acest serviciu să fie agreat și solicitat de un număr tot mai mare de clienți.
Tehnologia home-banking și-a gasit calea spre cea mai largă răspândire prin intermediul serviciilor bancare bazate pe folosirea telefonului ( telephone- banking). Astfel, prin telefon, clienții pot consulta soldurile conturilor și pot realiza transferuri între conturi. Sistemul Videotext, una dintre primele variante de servicii de tip home-banking, se bazează pe video sau videografie, reprezentând un procedeu de telecomunicație ce permite vizualizarea imaginilor alfanumerice pe un ecran catodic.
În Europa, sistemele videotext au repurtat cel mai important succes prin sistemul Minitel, implementat în Franța.
O amplă dezvoltare au cunoscut-o sistemele Videotex din America de Nord, în special cele din SUA, devenite tot mai importante, prin faptul că oferă utilizatorului casnic acces la o rețea interactivă care îi asigură și facilități de e-mail și buletine informative, precum și o cale de acces către internet. Astfel, în SUA, Canada, Noua Zeelandă și Finlanda, se manifestă o tendință din ce în ce mai importantă de dezvoltare a unui sistem computerizat public, după modelul sistemelor de radio și televiziune, ceea ce va da o nouă față serviciilor de tip Videotext. În condițiile dezvoltării Internetului, atractivitatea lor tinde scadă foarte mult, atât pentru clienți, cât și pentru bănci, dar și în prezent, ele reprezintă o soluție ieftină și comodă de promovare și vânzare de produse bancare, precum și de prestare de servicii bancare la distanță.
În eforturile permanente ale băncilor de a atrage noi clienți, tehnologiile de informatică și comunicare au jucat un rol important, conducând la modelul băncii virtuale.
Noile tehnologii ridică probleme importante băncilor din punct de vedere al strategiilor comerciale și organizaționale, care dacă sunt greșit soluționate ar putea antrena efecte nefaste, astfel :
Natura relației bancă-client poate fi transformată, facilitând migrația consumatorului ;
Clienții tot mai exigenti vor fi preocupați de cumularea unor avantaje pe care le oferă diferiții actori ai sistemului financiar ;
Banca virtuală va antrena distanțarea clientului față de bancă, și depersonalizarea realțiilor băncii cu clienții.
Banca virtuală modifică structura relațiilor dintre bancă și clienții săi. Modalitățile tradiționale de contact cu clientul, prin consultanță directă sau prin telefon sunt înlocuite de interfețe electronice variate, rezultând o creștere a flexibilității și eficienței serviciilor oferite. Clientul rămâne aproape de bancă în ciuda distanței geografice care îl separă de aceasta, iar serviciile pe care le solicită sunt disponibile la orice oră, la un cost mult mai mic față de cele ale băncilor tradiționale și într-un mod mult mai comod. Un exemplu de bancă virtuală, este banca « First-e », bazată exclusiv pe internet, oficial localizată în Dublin- Irlanda.
În contextul încercărilor băncilor de a îmbunătăți standardul relației bancă- client, Internetul ocupă, actualmente, locul central. El asigură, pentru toți clienții băncii, proximitatea geografică și contactul direct, caracteristici definitorii pentru sistemul bancar tradițional. Internet-banking permite clienților aflați la distanță să realizeze operațiuni precum cele cu ordine de plată, vânzări cumpărări de valută, creare, alimentare sau retragere de depozite, autorizări sau verificări ale operațiunilor efectuate, etc.
Avantajele Internetului pentru societățile bancare sunt :
costuri generale scăzute pentru bancă ;
comunicații îmbunătățite în interiorul băncii și în relația cu clienții ;
pătrunderea pe noi piețe ;
facilitarea proceselor de fuziune și achiziție
imagine mai buna pe piață ;
atrag un număr mai ridicat de clienți grație avantajelor oferite acestora.
Avantajele Internet-bankingului pentru clientul individual, dar mai ales al celui instituțional sunt :
costuri reduse pentru pentru accesul și folosirea diferitelor produse și servicii bancare ;
comoditate ridicată ;
viteză și timp de decizie ;
posibilități sporite de administrare a fondurilor
Evaluarea avantajelor oferite de Internet, a demonstrat că acesta, asigură un coeficient de exploatare( cheltuieli generale pe produs net bancar) de 3-4 ori inferior valorii medii înregistrată în sectorul bancar european sau american.
În plus, o analiză a investițiilor bancare tradiționale, comparativ cu cele impuse de oferta bancară pe Internet sunt net favorabile variantei Internet-banking. Se constată faptul că investițiile necesare pentru realizarea unei agenții bancare tradiționale se ridică la 1,5-2 milioane de Euro, la care se adaugă cheltuieli de exploatare anuale de 300.000-500.000 Euro, față de 400.000-600.000 Euro investiții cerute de un site WEB bancar.
Principalele atu-uri ale Internet-ului constau în : confort, cost scăzut, accesibilitate și posibilitatea comparării ofertelor. Acestea sunt elementele ce îl vor impune , în viitor, în domeniul bancar. Unul dintre argumentele ce pot fi aduse în sprijinul acestei afirmații este acela că, între cele mai utilizate produse bancare, pe Internet este cartea de credit, care a devenit instrumentul uzual în marea majoritate a tranzacțiilor .
Statisticile in legatura cu numarul de utilizatori Internet in lume sunt dinamice insa datele care urmeaza pot sa ofere o imagine generala in legatura cu amplarea fenomenului Internet in lume.
Tabel nr. 3.1. Numar de utilizatori Internet in unele tari ale lumii
Sursa : http://www.mediawebdesign.ro/internet.html
Din tabelul 3.1. putem observa ca cei mai multi utilizatori de Internet se gasesc in SUA, însă în Canada predomina populația adulta printre utilizatorii de Internet.
Tabel nr.3.2. Numar de utilizatori Internet in Europa
Sursa : http://www.mediawebdesign.ro/internet.html
Din acest tabel se remarcă că numărul utilizatorilor de Internet în Europa de Vest este de 4 ori mai mare decât în Europa Centrală/ de Est.
Fig. 3.1. Evoluția numărului de utilizatori în Europa și pe plan mondial
Fig.3.2. Evoluția numărului de utilizatori de Internet-Banking în Europa și SUA
Sursa : Revista Piața Financiară , septembrie 2005, p.18
Analizele efectuate în privința evoluției viitoare a utilizatorilor de Internet și de Internet-banking scot în evidență o creștere puternică anticipată atât în Europa, cât și în SUA, după cum rezultă din figurile 3.1. și 3.2.
Din punct de vedere al băncilor , segmentele de clienți cărora li se adresează serviciile de Internet-banking sunt clienții individuali și cei instituționali. În viitor se prevede că o interfață electronică va deveni prețul cerut pentru derularea unei afaceri, iar băncile, pregătite pentru dezvoltarea Internet-ului, se vor bucura de avantaje substanțiale.
Pe fundalul dezvoltării informaticii și telecomunicațiilor, inclusiv a implementării acestora în mediul bancar, s-a ajuns la crearea unei noi tehnologii denumită generic „ tehnologia de transfer a informațiilor”. Conceptul de „electronic banking” are un conținut mai larg, incluzând preluarea și procesarea informației bancare, ca și efectuarea operațiunilor de tipul decontărilor.
Între avantajele oferite de electronic banking se pot enumera următoarele:
efectuarea de plăți în conturi de la bănci aflate în străinătate
vizualizarea rapidă a tranzacției
un sistem de comunicare performant
obținerea extraselor de cont și a altor documente justificative
transmiterea plăților prin rețeaua de calculatoare
securitate a tranzacțiilor prin criptare și compresie date
posibilitatea realizării de plăți interne sau externe periodice, respectiv standard
posibilitatea preluării datelor fie manual, fie automat, din alte aplicații ale clientului
autorizarea plății prin acces ierarhizat la program
Problema dificilă pusă de folosirea tehnologiei „ electronic banking” se leagă însă, de asigurarea securității informațiilor și a elementelor ce tranzitează rețeaua. Astfel sunt avute în vedere cele trei elemente definitorii legate de securitate: autentificarea, confidențialitatea și integritatea datelor.
Avantajele majore pe care le oferă electronic banking clienților băncii sunt:
evitarea consumului de timp
rapiditatea și calitatea operațiunilor privind ordinele de plată și gestionarea trezoreriei prin preluarea automată de la bancă a extraselor de cont
Impactul pe care îl va avea serviciul de tip „ electronic banking”, va fi în domeniul operațiunilor cu marele public ( retail banking). Concomitent se întrevede o competiție acerbă între electronic banking și mai noul serviciu Internet banking, din care vor avea de câștigat, în primul rând , clienții, dar și economia și societatea, în ansamblu.
M_banking sau mobile_banking poate fi considerat ca „ ansamblul modalităților tehnice sau procedurilor prin care plata sau dovada capacității de plată sunt făcute prin intermediul telefonului mobil, fie ca acțiune de sine stătătoare, fie în cadrul unor tranzacții comerciale sau financiare realizate în regim mobil. În cadrul acestui serviciu se realizează o securitate end-to-end completă, prin folosirea unei chei de criptare automate, încărcate de bancă pe cartela SIM a utilizatorului.
În principiu, se poate aprecia că Mobile-Banking da posibilitatea clienților să realizeze tranzacții oriunde și oricând, iar mărimea ecranului și faptul că telefonul mobil este un instrument de folosință personală, asigură un grad de confidențialitate maxim acestui serviciu.
Între tehnologiile de vârf introduse în activitatea bancară se remarcă ordinatoarele de compensare folosite în operațiunile de decontări interbancare.
În Marea Britanie, spre exemplu, sistemul de decontări se află atât în proprietatea băncii centrale, cât și a unui consorțiu format din bănci comerciale. În 1985, acest sistem a suferit o modificare importantă, prin înființarea APACTS ( The Asociation for Payment Clearing Services)
Spre deosebire de Marea britanie, în Franța, operațiunile de prelucrare a instrumentelor de plată și compensare a plăților între băncile participante se desfășoară, datorită volumului lor, pe piețe paralele, aici activând:
camere de compensație
ordinatoare de compensație
sistemul în timp real Saggitaire, o prelungire internă a SWIFT-ului
centrele regionale de schimb a imaginilor cec
sistemul interbancar de telecompensație( SIT)
Implementarea acetor sisteme are efecte benefice de simplificare și accelerare a decontărilor între agenții economici și, implicit, de accelerare a circulației monetare.
În plan mondial, card-urile și smart-cardurile reprezintă tehnologii bancare noi, având impact puternic asupra modalităților de efectuare a operațiunilor bănești cu și fără numerar.
În funcție de serviciul oferit, cardurile se diferențiază astfel:
credit card ( carte de credit)
debit card ( carte de debit)
cheque guaranted card ( carte de garanație a emiterii cecurilor)
Dintre instituțiile non-bancare care promovează operațiunile bazate pe folosirea cardurilor, s-au impus: VISA Internațional, MasterCard, EuroCard, American Express, DinersClub.
Smart-card-ul, în comparație cu cartele magnetice, poate stoca toate funcțiile și informațiile necesare utilizării. Principalele avantaje ale smart-car-ului sunt: siguranța, capabilitățile active antifraudă, flexibilitatea în aplicații și posibilitatea de validare off-line. Cele mai reprezentatice aplicații de bază ale smart cardurilor , în prezent sunt: cartele telefonice, cartele bancare, cartele de sănătate și cartele de identitate. Smart cardul poate fi utilizat pentru efectuarea de plăți prin Cybercash de către un consumator. Acesta presupune ca el să dețină un software care simulează portofelul, face criptarea mesajelor și memorează tranzacțiile.
Tehnologiile moderne bancare însumează influențele exercitate de întreg spectrul progreselor din informatică si electronică, care se exercită asupra băncii, asupra clintelei si asupra relațiilor dintre aceștia. Noile tehnologii bancare au influențe multiple și un impact covârsitor.
Vom încerca în cele ce urmează să ne referim la cele de esență:
colaborarea bancară- necesitatea a progresului tehnologic și a creșterii eficienței economice;
creșterea nivelului calitativ al serviciilor bancare și a operativității- consecință a proceselor manageriale ale titularului de cont;
creșterea responsabilității băncilor privind securitatea operațiunilor;
diminuarea și reciclarea personalului bancar și extinderea profilului bancar;
depersonalizarea relațiilor bancă- client;
Băncile ca și producătorii de echipamente au trebuit să coopereze și să stabilească caracteristici tehnologice și tehnico-funcționale unice pentru cărțile de plată și cu privire la rețeaua de aparate utilizate pentru preluarea, prelucrarea și transmiterea informației, astfel ca să asigure o utilizare universală, în principal a cărții de plată și nu numai.
S-au creat instrumente și echipamente omogenizate, standard, iar băncile se grupează în organizații specifice pe plan național și internațional pentru a-și promova reciproc interesele și a trezi interesul unei tot mai mari mase de utilizatori pentru tehnologiile bancare moderne.
Astfel, ca un paradox, pentru a-și păstra forța de competiție, băncile trebuie să coopereze pe tot mai multe planuri.
Sistemele electronice asigură o accelerare semnificativă a circuitelor de plăți și impune o operativitate sporită titularilor de cont în luarea deciziilor cu privire la trezoreria lor, și nu numai.
Titularii de cont au în contactul direct și nemijlocit cu banca o sursă de amplă și operativă informare. Se creează implicit temeiurile unei consultanțe manageriale la obiect și a sprijinului prin credit în consecință. Într-un anumit fel crește dependența agenților economici de nivelul calitativ și procedeele de lucru ale băncilor.
În condițiile erei tehnologice, marea majoritate a informațiilor privind operațiunile bancare se înregistrează în memoria calculatoarelor. Dispariția unor informații poate aduce prejudicii considerabile clienților. De aici, necesitatea de a asigura corectitudine și acuratețe în sistemul de circuite al informațiilor preluate de bănci. Băncile vor cheltui mai mult pentru înzestrarea cu echipamente de înaltă precizie, fiabilitate și siguranță și vor utiliza, în domeniu personal de calitate superioară.
Banca la domiciliu și tehnologiile bancare noi cu ocolirea sediului băncii, reduc în mod inerent numărul clienților ce se prezintă la ghișeu și conduce la diminuarea posturilor bancare.
Pe de altă parte , transferul electronic al fondurilor reduce substanțial numărul documentelor suport hârtie ce se vehiculează și se prelucrează la bănci și deci diminuează sensibil volumul operațiunilor bancare aferente.
În literatura de specialitate se subliniază că noua eră tehnologică a creat condiții de creștere a capacităților și nivelului de competență al băncilor.
Se remarcă existența premiselor de a utiliza o mai mare parte din personal la activitatea de consultanță și de a oferi clienților un set de servicii de asistență în domeniul operațiunilor bursiere, al plasamentului în acțiuni și obligațiuni, în principal , în sfera deciziilor financiare.
Se apreciază că a sosit momentul extinderii serviciilor bancare în domeniul asigurărilor, turismului, piețelor automobilelor. Se consideră necesară extinderea rolului băncii în rolul de consultant al clienților în cele mai variate și dispersate domenii.
Astfel, problema utilizării prin reciclare a personalului se pune și se rezolvă treptat, pe măsură ce însuși profilul operațiunilor bancare se extinde și se restructurează.
Caracteristicile noilor tehnologii bancare conduc la diminuarea la maximum a relațiilor personale dintre clienți și bănci.
De aici, opțiunile majore pentru o anumită bancă se reduc. Clienții sunt acum mai repede dispuși funcție de interesele minore să renunțe la serviciile unei bănci în favoarea alteia.
Pentru o mare parte din clienți apar fenomene de înstrăinare, și în vederea contracarării lor, atitudinii de menținere a vechilor forme de prestări.
Persoanele conservatoare au predilecție pentru „afișare” în relațiile cu banca: pentru primire reverențioasă și prevenitoare pe care personalul băncii trebuie să o manifeste la apariția lor în incinta băncii. Omul vrea să fie respectat pentru banii lui, pentru poziția sa în societate. În acest sens, o anchetă desfășurată în SUA, în condițiile în care cartea de plată era deja generalizată arată că numai 38% din cărțile de plată emise erau în fapt utilizate.
O asemenea situație reflectă reținerea multor persoane de a adera la comportamentul specific noilor tehnologii.
Astfel, că vechiul rămâne pregnant angajat alături de nou, între altele și pentru că impactul noii ere tehnologice afectează diferit persoanele, întrucât vizează și laturi ale existenței psihologice ale personalității umane.
3.2. Importanța serviciilor bancare în plan internațional
O cale de creștere a atractivității ofertei de produse și servicii bancare o constituie „ inovația financiară” prin care, ca urmare a reproiectării produselor tradiționale, apare instrumente complexe care pentru clienți semnifică nu numai noi posibilități de câștig ci și asumarea riscului de piață.
În activitatea proprie a băncilor comerciale , produsele și serviciile care dețin cea mai relevantă pondere sunt: depozitele bancare, încasările și plățile în conturi, scrisorile de garanție, efectuarea de operațiuni valutare, certificatele de depozit sau carnetele de economisire.
Semnalele care vin de la clienții bancari și potențiali parteneri de faceri ai băncilor comerciale ne îndreptățesc să propunem orientarea în mai mare măsură a activității bancare spre noi produse și servicii și în principal asupra :
leasing-ului
factoring-ului
creditului de cont
operațiunilor pe piața de capital, preluări de titluri de valoare;
creditele pentru cumpărarea de unități privatizate și deschiderii de conturi pentru înființarea de societăți private;
consultanței bancare, inclusiv pentru folosirea disponibilităților persoanelor fizice;
depozitelor de economii pentru studii și a creditelor pentru studii ( elevi și studenți);
deschiderii de conturi pentru pensii
serviciilor de evaluare a bonității clientului
altor servicii și produse moderne ( credit card-ul, debit card-ul, transmiterea de informații prin modem , servicii bancare prin telefon și calculator);
tragerilor excepționale cu câștiguri la certificatele de depozit.
Prin introducerea sau extinderea unei game de asemenea produse și servicii apreciem că băncile vor putea răspunde mai bine opțiunilor subiecților economici care evoluează în strânsă conexiune cu cerințele pieței.
În acest sens , este de semnalat faptul că în lupta de concurență bancară, care în anumite perioade sau în anumite zone geografice este tot mai acerbă, se folosesc pe larg unele servicii și produse bancare specifice, caracteristice doar unei bănci sau unui grup restrâns de bănci comerciale. Sugestiv în această direcție este utilizarea de către unele bănci: a depozitelor la termen cu posibilitatea încasării dobânzii în momentul efectuării depozitului, a carnetelor de economi în lei și valută, a acordării de credite populației pentru procurarea de bunuri de folosință îndelungată și a unor credite de consum , inclusiv pentru cumpărarea de bunuri cu plata în rate, a sistemului CEC-urilor de economii, a lansării de certificate de depozit cu câștiguri în autoturisme, a operațiunilor asigurări și reasigurări inclusiv prin procedeul ca bancă comercială să dețină pachetul majoritar de acțiuni la asemenea societăți , care desfășoară o servire a clienților tradiționali în domeniul asigurării creditelor contractate.
Fig. 3.1. Costul serviciilor bancare de bază raportat la PIB pe locuitor (%)
* Calcule efectuate pentru un pachet care include un cont curent, un card de debit și unul de credit
Sursa: Roland Berger România
Prețul unui pachet format din produse bancare de bază ( un cont curent , un card de debit și unul de debit) raportat la PIB pe cap de locuitor se situează la 1% în Cehia sau Slovacia și la 2,1% în Polonia. În economiile occidentale, produsele și serviciile bancare răpesc și mai puțin din venit- 0,37% în Franța, 0.3% în SUA și numai 0,25% în Marea Britanie.
Serviciile bancare elctronice reprezintă clasa de servicii bancare care pot fi puse de o bancă la dispoziția persoanelor fizice și companiilor prin mijloace electronice , sau parțial economice, în general prin intermediul unui telefon fix sau mobil , dar și prin Internet. Aceste servicii permit administrarea totală sau parțială a unui cont bancar, efectuată de deținătorul de cont. Serviciile bancare electronice oferă acces la diferite informații de cont , și financiar bancare în general și pot permite efectuarea de transferuri de fonduri și plăți din. cont.
Sfera serviciilor bancare se numără printre domeniile în care procesul de concentrare economică realizat prin operațiuni de fuziune- achiziții se manifestă în mod deosebit. În plan teoretic, acest produs este legat de noțiunea de talie( dimensiune) critică, concept care se operează de multă vreme în industrie, dar care a început să fie aplicat relativ recent, și în domeniul bancar și al asigurărilor. În mod tradițional acest concept are trei componente: poziția prioritară ca raport de forțe în cadrul negocierilor cu furnizorii, optimizarea proceselor industriale și capacitatea de a inova pentru a-și păstra poziția de lider.
Băncile ca și instituțiile de asigurări de altfel , oferă servicii atât persoanelor fizice cat și celor juridice. Pentru ambele segmente mari de clientelă principalele servicii oferite de o bancă privesc deschiderea și lichidarea de conturi curente personale cu depozite la vedere sau la termen ( o luna, 3 luni, 6 luni, 12 luni, etc.), cu diverse rate ale dobânzii, carnete de economii, carnete de investiții, deschiderea de conturi curente pentru organizații, efectuarea de plăți din cont, trimterea extraselor de cont, schimburi valutare . Pentru aceste servicii în afara caracteristicilor de bază (dobândă, comision, sumă minimă a depunerii, condiții de retragere), clienții caută și siguranță, rapiditate , atenție din partea personalului, orar convenabil, poziție convenabilă, loc de parcare etc.
Un statut aparte în rândul instituțiilor bancare îl are Banca Centrală care nu oferă servicii publicului , ci desfășoară activități legate de emisii monetare, stabilirea cursurilor de schimb, tezaur, coordonare etc.
În primul rând trebuie ținut cont de faptul că serviciile prestate de către băncile comerciale sunt servicii de afaceri ( „ bussines services”) adresate clienților săi.
Principala caracteristică este aceea că, cea mai mare parte a serviciilor bancare nu intră în sfera operațiunilor bilanțiere adică nu contribuie la modificarea resurselor și nu afectează activul băncilor. Cu toate acestea, serviciile bancare angajează riscuri și concomitent generează venituri. Aceste operațiuni sunt evidențiate de bănci și grupate din punct de vedere patrimonial ca operațiuni extra-bilanțiere.
Operațiunile din sfera serviciilor bancare se grupează în doua importante categorii:
operațiuni de comision și mandat
operațiuni privind obligații anticipate sau condiționate.
În cadrul operațiunilor de comision, banca acționează în numele și în contul clientului său. Cele mai frecvente operațiuni de acest gen sunt cele care privesc efectuarea plăților , sub forma operațiunilor de incasso, de încasare a creanțelor etc. De asemenea băncile efectuează operațiuni de vânzare și cumpărare de titluri pentru clienții săi.
O categorie distinctă a serviciilor bancare se concretizează în operațiuni de mandat , operațiuni efectuate în numele băncii dar în contul clientului. Aceste operațiuni se referă la administrarea hartiilor de valoare și chiar la administrarea unor patrimonii, cum ar fi : executori testamentari, gestionarea fondurilor de tutelă sau a diverselor fundații, etc.
Operațiunile privind obligațiile anticipate sau condiționate se structurează pe mai multe grupe:
Obligații anticipate ale băncii privind angajarea creditelor:
Obligații privind subscrierea unor titluri ( bilete la ordin sau certificate de depozit) emise de anumite bănci integrate în sistemul pieței de credit europene
Obligații anticipate care decurg din circuitul titlurilor de valori cambiale, sub denumirea de credite prin semnătură
Angajamente anticipate de plasament care se referă la o serie de servicii bancare specifice, cum ar fi: angajamente de a acorda credite, angajamente anticipate de a vinde sau cumpăra titluri, angajamente anticipate asupra dobânzilor sau a cursului de schimb ( SWAP) .
O categorie distinctă de servicii bancare s-a dezvoltat în sfera afacerilor internaționale. În general acestea presupun următoarele operațiuni:
Încasarea facturilor de export;
Deschiderea de acreditive;
Negocierea și scontul cambiilor străine
Acordarea de credite documentare pentru importuri
Operarea conturilor în valută
Angajarea de plăți în monedă străină etc.
De asemenea, băncile comerciale au dezvoltat acele servicii de sprijinire a firmelor specializate în activitatea de informare privind creditele, evaluarea performanțelor și în general, în elaborarea planurilor de afaceri și a studiilor de fezabilitate. Prin aceasta se va realiza o mai bună selectare a clienților și se va diminua considerabil riscul operațiunilor bancare.
În altă ordine de idei, băncile comerciale oferă diverse servicii de inițiere și angajare în sfera bursei de valori antrenând , titularii de conturi în participarea la subscrierea de acțiuni sau bonuri de tezaur. Totodată, se au în vedere forme colective de fructificare a capitalului prin societățile de investiții și plasament.
Ca urmare a tendinței de universalizare, a operațiunilor bancare băncile oferă programe diversificate în domeniul asigurărilor de bunuri și persoane. De asemenea, asigură asistență pentru clienții săi cu privire la organizarea călătoriilor și procurarea în acest sens a cărțiilor de credit , a cecurilor de călători, precum și organizarea operațiunilor de schimb valutar.
În concluzie dezvoltarea și consolidarea viitoare a băncilor nu pot fi concepute fără o diversificare și o creștere a calității serviciilor și produselor bancare,. Preocuparea de a satisface în cele mai bune condiții cerințele clienților trebuie să constituie cuvântul de ordine pentru întreg personalul băncii.
CAPITOLUL IV
ORIENTARI SI TENDINȚE ÎN SISTEMUL BANCAR ROMANESC ÎN PERIOADA CONTEMPORANA
4.1. Sistemul bancar în România în perioada de tranziție la econimia de piațǎ
4.1.1.Funcțiile și rolul bǎncii în tranziția la economia de piațǎ
Pregătirea mediului unei economii de piațǎ presupune remodelarea și înlocuirea vechiului sistem cu unul nou, bazat pe un cadru instituțional cu sisteme financiare, bancare, monetare și valutare specifice economiei de piațǎ.
Procesul de remodelare a sistemului bancar a vizat, pe de o parte, crearea unui sistem bancar specific economiei de piațǎ, iar , pe de altǎ parte, armonizarea legislației românești cu aceea a țǎrilor din Uniunea Europeana.
Tranziția la economia de piațǎ reprezintǎ un proces amplu și complex, multidimensional. Sistemul bancar al unei țǎri reprezintǎ ‚,coloana vertebralǎ financiarǎ a economiei de piațǎ’’. Importanța reformei în sectorul bancar, este astfel prioritarǎ. Schimbarea de „fond” în sfera bancarǎ este în conexiune cu transformǎrile generale politice și economice ale tranziției , de care nu poate fi disociatǎ în nici unul din momentele infǎptuirii ei.
Dupǎ numeroși economiști occidentali , în economia contemporanǎ rolul bǎncilor este unic sau special, comparativ cu alți agenți economici din sectorul real sau financiar, dezvoltarea bancarǎ asigurând , în ultimǎ instanțǎ, structura necesarǎ funcționǎrii economiei de piațǎ. Afirmarea rolului unic al bǎncii este datǎ, în noile condiții, de funcțiile principale ale bǎncilor ,care privesc : o eficientǎ alocare a disponibilitǎților bǎnești, prin furnizarea de credit cǎtre sectorul real al economiei ; un transfer monetar între instituții și agenții economici , potrivit unei politici monetare adecvate a Bǎncii Centrale prin intermediul cerințelor sale de rezerve și a operațiunilor de „ open market”, precum și funcția de a asigura operațiuni de depozit pentru agenții economici , ca o dovadǎ de încredere în stabilitatea și lichiditatea sistemului bancar.
Toate aceste funcții ale bǎncilor le fac sǎ dobândeascǎ un statut special în relațiile de afaceri pe care le mijlocesc în permanențǎ și pe întreg teritoriul țǎrii. Astfel, natura tranzacțiilor de credit , mǎrimea resurselor de credit și riscul asumat de bǎnci fac ca acestea sǎ devinǎ segmentul cel mai „ informat „ din domeniul economico social, cu un potențial imens în transferul de informații cǎtre clienții acestora , în scopul de a minimiza costurile afacerilor și de a eficientiza raportul dintre fondurile economiste și cele investite în economie. Pe buna dreptate , din acest punct de vedere , se poate aprecia cǎ reforma bancarǎ este necesar sǎ se desfǎșoare în concordanțǎ cu activitatea restructuratǎ a agenților economici.
Rolul crucial al unui sistem bancar competitiv în susținerea reformei trebuie sǎ se bazeze , în afarǎ de restructurare și recapitalizare, pe un management eficient, pe profesionalism, pe computerizarea rețelei de date și pe o largǎ transparențǎ.
In accepțiunea cea mai largǎ , se menționeazǎ extinderea rolului bǎncilor din domeniul strict economic , atât în probleme actuale de protecție a mediului, cât și în cele de naturǎ socialǎ, culturalǎ, eticǎ.
Pentru a-și putea îndeplini noul rol ce revine bǎncilor comerciale în perioada de tranziție , se considerǎ cǎ acestea vor trebui sǎ fie privatizate într-un mod cât mai eficient , sǎ fie bine conduse și sǎ dea pe deplin dovadǎ de confidențialitate.
4.1.2. Restructurarea bancarǎ în perioada de tranziție
Procesul de restructurare a sistemului bancar a debutat înca de la sfârșitul anului 1990, când Banca Comercialǎ Românǎ ( BCR) nou înființatǎ a preluat funcția comercialǎ pe care o desfǎșura pânǎ atunci Banca Naționalǎ.
Fostele bǎnci de stat specializate ( Banca Românǎ pentru Comerț Exterior , Banca Agricolǎ, Banca de Investiții) au fost transformate în bǎnci comerciale , putând efectua toate operațiunile bancare fǎrǎ a mai ține cont de specializarea sectorialǎ avutǎ.
Odata cu adoptarea celor douǎ legi bancare- Legea privind activitatea bancarǎ și Legea privind Statutul Bǎncii Naționale, care au intrat în vigoare la 3 mai 1991 ( modificate ulterior prin Legea 58/ 1998 privind activitatea bancarǎ și Legea 10/ 1998 privind Statutul Bǎncii Naționale a României ) , s-a consfințit crearea unui sistem bancar pe douǎ niveluri , de tip occidental, bazat pe principiul universalitǎții bǎncilor.
Prin lege, Banca Naționalǎ a României a cǎpǎtat autonomie fațǎ de puterea executivǎ ,astfel :
Are personalitate juridicǎ;
Este unicul organ de emisiune , elaboreazǎ, aplicǎ și rǎspunde de politica monetarǎ, valutarǎ, de credit, de platǎ, precum și de autorizarea și supravegherea prudențialǎ a societǎților bancare ;
Este un organ consultativ în procesul de elaborare a actelor normative ale autoritǎților publice, care privesc direct politica monetarǎ , activitatea bancarǎ, regimul valutar și datoria publicǎ;
Conducerea Bǎncii Naționale este asiguratǎ de un Consiliu de administrație numit de Parlament , membrii Consiliului de administrație nu pot fi parlamentari sau membrii unui partid politic;
Bǎncile comerciale au statut de societǎți comerciale pe acțiuni și funcționeazǎ în baza Legii nr. 31/1990 privind societǎțile comerciale și a Legii bancare nr.58/1998 .
Bǎncile comerciale se pot constitui ca aport parțial sau total de capital autohton , privat sau strǎin . Bǎncile comerciale sunt independente, având dreptul sǎ se implice în diverse operațiuni bancare cu condiția respectǎrii reglementǎrilor bancare emise de Banca Naționalǎ a României.
În România, procesul de modernizare a sectorului bancar a întâmpinat o serie de dificultăți: promovarea de produse și servicii noi nu este susținută de un suport legislativ sistematic, anumite structuri fizice la nivelul retelei de comunicații din România nu au capacitatea de a satisface cerințele de transfer a informațiilor . Noua lege banacară din 1998 reușește sa acopere o parte din neajunsurile întâlnite de-a lungul tranziției românești, însă mai erau multe aspecte de rezolvat în planul restructurării bancare.
Restructurarea din domeniul bancar implică și schimbări de structura și operaționale, fiind necesară apariția și funcționarea pe baze noi a unor bănci puternice și competitive.
Din perspectiva restructură, sistemul bancar românesc a cunoscut o istorie destul de zbuciumată. Acțiunile de „asanare a sistemului bancar „ au vizat, în principal, doua direcții: pe de o parte, reabilitarea băncilor aflate în dificultate, dar pentru care acționarii noi sau cei existențiau reușit să asigure resursele financiare necesare redresării ( Banca Agricolă, Banca Dacia Felix), iar pe de altă parte, eliminarea din sistem, prin procedurile legale, a băncilor neviabile ( Banca Turco-Română, Banca Română de Scont, Banca Columna etc.).
Tabelul 4.1. Componența sistemului bancar pe forme de proprietate
Sursa : Rapoarte anuale ale BNR, 1996-2004
Privind restructurarea sistemului bancar din România, un element esențial îl constituie mutațiile în ceea ce privește natura proprietății, distingându-se o creștere susținută a numărului de societăți bancare private și a ponderii capitalului privat în industria bancară românească și, în mod special, a capitalului străin, evoluții care pot fi observate în tabelul 4.1.
Procesul de privatizare a bǎncilor comerciale cu capital de stat s-a dovedit a fi un proces anevoios, abia în luna mai 1997 a fost adoptatǎ Legea privind privatizarea bǎncilor comerciale cu capital de stat . Procesul de privatizare din România a început cu Banca Română pentru Dezvoltare, prin preluarea pachetului majoritar ( 51%) de către grupul francez Société Générale, achiziție finalizată în luna martie 1999. Fondul Proprietății de Stat a vândut un pachet de 45% din capitalul social al BancPost către General Electric Capital Corporation (35%) și Banco Potugues de Investimento (10%), cu o valoare totală de 42,7 milioane USD, la care s-au adăugat investiții în activitatea comercială a băncii de 50 de milioane de USD.
În iulie 2001, RZB-Austria și Fondul Romăno-American de Investiții ( FRAI) au preluat de la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului ( APAPS) peste 98,84% din acțiunile celei de-a treia bănci românești inclusă în procesul de privatizare, Banca Agricolă. Valoarea totală a tranzacției s-a ridicat la 52 milioane de USD, din care 37 milioane de USD reprezentau investiții de capital, iar 15 milioane de USD prețul plătit pentru achiziționarea acțiunilor.
La sfârșitul anului 2003, ponderea băncilor cu capital majoritar de stat în ceea ce privește activele bancare era încă destul de mare.
În anul 2004 sistemul bancar românesc a cunoscut modificări structurale majore prin trecerea celei mai mari bănci românești, Banca Comercială Română, în grupa băncilor cu capital majoritar de stat. Atunci au fost finalizate primele doua etape de privatizare a BCR prin vânzarea unei cote de 25% din capitalul băncii către BERD și CFI și respectiv de 8% salariaților băncii. In decembrie 2005, a fost semnat contractul de privatizare a celei mai mari bănci din România – Banca Comercială Română (BCR). Cîștigătoarea licitației a fost Erste Bank Austria, care a cumpărat 61,88 la sută din acțiunile BCR cu 3,75 miliarde de euro, cea mai scumpă achiziție a austriecilor. Considerată privatizarea secolului, pentru că BCR deține o cotă de 25 la sută din piață, dar și pentru suma obținută, trecerea în mîini austriece a acestei bănci nu aduce toți banii în buzunarul statului. Marii cîștigători ai privatizării sînt Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și International Finance Corporation (IFC – divizie de investiții în sectorul privat a FMI), care în 2003 au cumpărat, contra sumei de 222 milioane de dolari, 25 la sută, plus două acțiuni, din pachetul BCR, și cărora acum li se dau 1,55 miliarde de euro. Astfel că, în buzunarul statului român mai intră doar 2,2 miliarde de euro. Cu toate acestea, vînzarea este salutată de bancheri, de oamenii de afaceri, economiști dar și de populație. "Privatizarea BCR este un lucru extraordinar, pe care îl așteptam de mult timp și care trebuia făcut demult, pentru că BCR nu lucra în condițiile unei economii de piață și nu respecta regulile concurenței. Statul își derula toate afacerile prin această bancă, deoarece nici o altă unitate bancară nu putea cîștiga licitațiile. Acum, pe piață va fi un concurent serios pentru noi, iar pentru clienți mai există o bancă de la care să ia credite sau să constituie depozite în condițiile economiei de piață", susține dl Dumitru Virtu, directorul BRD-GSG, grup Iași
La aceasta s-a adăugat autorizarea a două bănci specializate în acordarea de credite destinate construcției de locuințe și în finanțarea achiziției de autovehicule ( Raiffeisen Banca pentru Locuințe și Porsche Bank România). De asemenea, în iulie 2004, Anglo-Romanian Bank Limited a reintrat pe piața bancară românească, ca urmare a fuziunii cu Frankfurt Bukarest Bank A.G., a cărei sucursală din România a fost integrată în structurile sale. În octombrie 2004, printr-un proces similar, Banque Franco-Roumaine S.A., sucursala din București a fost absorbită de Anglo-Romanian Bank Limited.
Tabelul 4.2. Cota de piață a băncilor și sucursalelor băncilor străine
Sursa : Raportul anual al BNR, 2004
Din tabelul 4.2. putem observa faptul că, cota de piață a băncilor cu capital majoritar privat a ajuns să reprezinte 93,1%, cu 30,6 puncte procentuale peste nivelul anului anterior.
Extinderea în anul 2003 a cotei de piață a băncilor cu capital majoritar privat a fost influențată de creșterile activelor bancare pe fondul atragerii de depozite de la clientela nebancară și al majorării capitalurilor proprii.
O modificare importantă s-a produs și la nivelul ponderii deținute de activele băncilor cu capital străin sau majoritar străin în totalul activelor sistemului bancar, în creștere cu 3,9 puncte procentuale față de anul 2003, atingând cota de 62,1 la suta la 31 decembrie 2004.
Evoluții favorabile s-au remarcat și în privința gradului de capitalizare a sistemului bancar ( în creștere reală cu 12,5 la suta la sfârșitul anului 2004 față de 2003), ca urmare , în principal, a consolidării poziției pe piața bancară autohtonă a unor bănci cu capital străin, dar si a obligației băncilor de a atinge până la 31 mai 2004 un nivel minim al fondurilor proprii în sumă de 370 miliarde lei.
Tabelul 4.3. Participațiile străine la capitalul băncilor comerciale și al sucursalelor băncilor străine din România la 31 decembrie 2004
Sursa : rapotul anual al BNR , 2004
Din punct de vedere al țării de origine a capitalului investit în băncile și sucursalele băncilor străine care funcționează pe piața bancară românească, la sfârșitului anului 2004 primele trei locuri au fost ocupate de Austria ( cu 24,6 % în capitalul agregat pe sistem), Grecia ( cu 10,1 la sută) și Italia ( cu 8,4 la sută).
Deși competiția la nivelul sistemului bancar este în creștere de la un an la altul, anul 2004 s-a remarcat prin menținerea gradului înalt de concentrare a sistemului bancar. Primele cinci bănci românești în funcție de mărimea activelor sunt:
Banca Comercială Română
BRD- Société Générale
Raiffeisen Bank
CEC
ABN Amro Bank
Acestea dețineau 59,2% din activele bilanțiere agregate, 55,7 % din totalul creditelor acordate, 59,5 % din depozitele atrase, 61,5 % din titlurile de stat și 60,5 % din capitalurile proprii ale băncilor comerciale românești.
Restructurarea sistemului bancar , diversificarea portofoliului de produse oferite de bănci și creșterea puterii de cumpărare a populației au favorizat expansiunea activelor bancare în 2004, care au înregistrat o creștere reală față de anul anterior de 35,7 %, sensibil superioara creșterii economice de 8,3%. Profitabilitatea si gradul de capitalizare ale băncilor, situate peste nivelurile perioadei anterioare, alături de calitatea ridicată a activelor, au contribuit la întărirea capacității băncilor de gestionare a riscurilor.
Mediul operațional s-a îmbunătățit pentru intermediarii financiari nebancari și în special pentru cei care au operat pe piața de capital. Evoluțiile ascendente ale principalilor parametri ce caracterizează cele doua segmente ale pieței de capital ( Bursa de Valori București și RASDAQ) reflectă o revigorare a acestora, fapt confirmat de majorarea ponderii capitalizării bursiere în PIB de la 10,6 % în 2003 la 17,6% în 2004, pe fondul unui ritm de creștere superior ( 109,6%) celui aferent anului anterior ( 48,1%). Prețurile de tranzacționare au evoluat la finele anului pe un trend puternic ascendent. Pe fondul înregistrării unor noi maxime istorice ale indicilor bursieri ( BET și BET-C atingând la sfârșitul anului 2004 cele mai mari valori de la lansare), nivelul de capitalizare a pieței s-a majorat cu peste 180% comparativ cu anul precedent.
Creșterea pieței bancare românești a fost influențată, la nivelul anului 2005, în special de ritmul de creștere a creditului neguvernamental, ritm ce a depășit pe cel din anii anteriori, dupa cum se observă în figura 1.1. Dinamismul creșterii creditului neguvernamental s-a datorat sporirii volumului creditelor acordate populației, al căror ritm de creștere a fost superior celui înregistrat de segmentul corporatist .
Fig4.1. Evoluția creditului neguvernamental în România
Procente în PIB, sfârșitul perioadei
Sursa : http://www.baniinostri.ro/conferinte/index.php/forum fiananciar
Fig. 4.2.Creditul neguvernamental. Comparații internaționale – 2005
Procente în PIB/sfârșitul perioadei
Sursa : http://www.baniinostri.ro/conferinte/index.php/forum financiar
Putem observa din fig. 4.2. că în România creditul neguvernamental este mai puțin dezvoltat față de celelalte țări din Europa și mai ales fața de cele din Uniunea Europeană.
În ceea ce privește economisirea , deși a înregistrat o creștere constantă, din punct de vedere al volumului de resurse atrase, comparativ cu țările din Europa Centrală și de Est și zona euro, nivelul înregistrat în sistemul bancar românesc este mai redus, prin prisma indicatorului depozite bancare ca pondere în PIB. Aceasta se poate observa în tabelul următor.
Tabelul 4.4. Ponderea depozitelor bancare în PIB
Sursa : Dănilă, Nicolae, Retail banking, Editura Expert, București, 2004, p. 203
Evoluția economisirii populației în România o putem observa din Fig.1.3., în care se remarcă faptul că ponderea depozitelor în PIB a avut fluctuații ușoare între anii 2001-2004, aceasta prezentând o creștere ușoară în anul 2005.
Fig. 4.3. Evoluția economisirii în România
Procente
sursa: http://www.baniinostri.ro/conferinte/index.php/forum financiar
În ceea ce privește evoluția sistemului bancar românesc , putem trage concluzia că tranziția la economia de piață în secorul bancar românesc reprezintă un proces complex de transformări profunde. Sistemul bancar românesc are un potențial de creștere în continuare ridicat și este încă atractiv pentru investitorii străini, urmând ca în următorii ani să suporte o dezvoltare atât cantitativă, cât și calitativă, având în vedere perspectivele integrării europene ale țării noastre. Dar , implicarea capitalului străin este de așteptat că se va realiza în principal la nivelul băncilor de dimensiuni mai mici.
4.2. Tendițe în sistemul bancar românesc în perioada contemporană
4.2.1.Tehnologii bancare contemporane
Pe fundalul dezvoltării informaticii și telecomunicațiilor , inclusiv a implementării acestora în mediul bancar, s-a ajuns la crearea unei tehnologii denumită generic „ tehnologia de transfer a informațiilot”.
În implementarea oricărei tehnologii sunt necesare studii de implementare, pornind de la condițiile concrete de funcționare și adaptarea la mediul existent. În acest sens , în cazul tehnologiilor bancare, rezultatul obtenabil prin aplicarea lor este dependent de suportul oferit prin caracteristicile sistemului, în cadrul căruia sunt implementate.
Conceptul de electronic banking are un conținut mai larg, incluzând preluarea și procesarea informației bancare , ca și efectuarea operațiunuilor de tipul decontărilor. „ Electronic Banking”( E-Banking), cunoscut și sub numele de „ Electronic Fund Transfer”( Transfer electronic de bani) utilizează computerul și tehnologiile electronice ca suport pentru efectuarea de plăți și alte transferuri de documente.
Între avantajele oferite de electronic banking se pot enumera următoarele:
Efectuarea de plăți din conturi de la bănci aflate în străinătate
Vizualizarea rapidă a tranzacției
Un sistem de comunicare performant, care permite:
Obținerea extraselor de cont și a altor documente justificative
Transmiterea plăților prin rețeaua de calculatoare
Securitate a tranzacțiilor prin criptare și compresie date
Posibilitatea realizării de plăți interne sau externe periodice, respectiv standard
Posibilitatea preluării datelor fie manual, fie automat, din alte aplicații ale clientului
Autorizarea plății prin acces ierarhizat la program
Electronic banking-ul se diferențiază de alte servicii, prin posibilitatea realizării unui management al lichidităților, constând în vizualizarea extraselor de cont( detaliat sau sintetic), monitorizarea tranzacțiilor, obținerea de informații privind fluxul de numerar, posibilitatea exportului către alte aplicații, în scop de promovare. În ceea ce privește securizarea informațiilor și a elementelor ce tranzitează rețeaua , sunt avute în vedere trei elemente definitorii: autentificarea, confidențialitatea, și integritatea datelor.
În România, în prezent, un număr cât mai mare de bănci au realizat deja introducerea serviciilor electronic- banking, printre acestea numărându-se : ABN AMRO Bank, Citibank, Bank Austria Creditanstalt, BCR, Robank, BancPost, DemirBank, etc.
Noul serviciu , Internet- banking-ul se integrează, simplu, în sistemul de management bancar existent, permițând clienților aflați la distanță să realizeze operațiuni precum cele cu ordine de plată, vânzări-cumpărări de valută, creare, alimentare sau retragere de depozite, autorizări sau verificări ale operațiunilor efectuate, etc. Internetul oferă , societăților bancare anumite avantaje, cum ar fi: costuri generale scăzute pentru bancă, comunicații îmbunătățite în interiorul băncii și în relația cu clienții, pătrunderea pe noi piețe și facilitarea proceselor de fuziune și achiziție. Din punctul de vedere al clientului individual, dar mai ales al celui instituțional, Internet Banking-ul oferă costuri reduse pentru accesul și folosirea diferitelor produse și servicii bancare, comoditate ridicată, viteză și timp de decizie, precum și posibilități sporite de administrare a fondurilor.
Un alt serviciu bancar este Mobile- Banking, care oferă acces la informații bancare publice și private direct de pe telefonul mobil, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.
Apelând la serviciul Mobile-Banking, poți:
Vizualiza soldul existent în contul sau conturile tale bancare
Efectua tranzacții bancare între conturile proprii deschise la acea bancă
Primi notificări SMS pentru tranzacțiile efectuate în contul tău, sau ca urmare a modificării dobanzii bancare
Bloca orice tranzacție de pe card, în cazul în care l-ai pierdut sau ti-a fost furat
Afla care este cursul valutar afișat de banca respectivă pentru principalele monede tranzacționate în acea zi, precum și istoricul evoluției acestora sau care sunt dobânzile practicate pentru diferitele tipuri de depozite, conturi curente, carnete de economii
Localiza sucursalele băncii sau cel mai apropiat ATM.
Home-Banking-ul este un sistem ce permite oferirea de către bancă a unor servicii personalizate în timp real, la domiciliul clientului. Banca la domiciliu cuprinde servicii financiare efectuate din exteriorul unității bancare.
Figura 4.4. Număr de utilizatori I,H și Mbanking în anul 2005
Sursa : www.ceris.ro/e-banking
În figura 1. este prezentată evoluția numărului de utilizatori I,H și Mbanking , observând o creștere destul de mare a acestora în cursul anului trecut.
Card-urile și smart-cardurile reprezintă tehnologii bancare noi, având impact puternic asupra modalităților de efectuare a operațiunilor bănești cu și fără numerar.
În comparație cu alte țări, în România, se constată un nivel redus al numărului de carduri la 1000 de locuitori(309), al ATM-urilor la 100000 locuitori (18), al volumului tranzacțiilor efectuate cu carduri (6,4 mlc EUR).
Observăm o orientare spre segmentul cardurilor co-branded, o exapnsiune dinamică datorită preferințelor și obiceiurilor de consum ale utilizatorilor.
La nivel european, liderul pieței de carduri co-branded este Turcia, unde 70% din cardurile MasterCard emise sunt carduri co-branded. Cardurile Premium-Gold și Platinum se adresează persoanelor cu venituri mari și foarte mari. În România cota cardurilor VISA GOLD în totalul de carduri VISA este sub 1%, iar cardurile Platinum nu există. În Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania , piața cardurilor premium este mult mai dezvoltată.
Cardurile cu cip sunt carduri care oferă posibilitatea procesării și stocării de informații din diverse sectoare prin intermediul unui microprocesor integrat, denumit cip. Condiția necesară pentru emiterea de carduri cip în România este upgradarea rețelelor de acceptare a cardurilor la citirea microprocesorului. Ponderea cardurilor cu cip în total carduri emise în alte țări sunt: 20% Ungaria, 40% în Germania, 53% în Franța.
Fig. 4.5.Evoluția numărului de carduri emise în România
sursa : http://www.ceris.ro/e-banking/
Asemenea numărului de utilizatori de Internet, numărul de carduri emise în România a crescut de la an la an.
4.2.2. Manifestarea fuziunilor și achizițiilor în sistemul bancar românesc
Urmare a tendinței concentrării capitalului bancar, în prezent apar foarte frecvent operații de achiziții și fuzionări bancare.
Achizițiile și fuziunile , în cea mai mare parte, sunt efect al consimțămintelor reciproce ale părților. În alte situații, inițiativa în achiziții aparține cumpărătorului, acesta achiziționând o parte din acțiuni, de regulă, treptat, pentru a nu produce artificial o creștere a cursurilor. Dacă intențiile de fuziune sunt deconspirate, atunci se produc ample creșteri ale cursurilor, câștiguri mari, neașteptate pentru deținătorii de acțiuni supuse vânzării, și mai ales pentru intermediarii ,, bine informați”. Achizițiile în vederea fuziunii vizează toate acțiunile, pentru că inițiatorii au în vedere preluarea în posesie a întregului capital, astfel încât să se poată implica în reorganizarea activității și nu în a realiza doar o simplă participare la capital.
Aderarea la Uniunea Europeană ne va lăsa cu mai puține bănci decât în prezent. Nu este vorba de falimente, ci de începerea unui proces de întărire în fața concurenței, prin achiziții și fuziuni bancare.
Sectorul bancar este considerat cel mai bine pregătit în vederea integrării în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, specialiștii estimează că, pe termen mediu și lung, băncile fără resurse proprii mari sau fără un mare acționar în spate nu vor rezista. A fost avansată și o cifră: până în 2009 vor rămâne pe piață aproximativ 15 bănci. Asta nu însemnă că se va repeta istoria de la sfârșitul anilor’90, ci doar va fi demarat un întreg proces de achiziții și fuziuni.
Experții în domeniu consideră că toate băncile românești vor trebui să aibă în vedere sporirea capitalului. Din păcate, multe dintre instituțiile de profil de pe piața românească nu au un nume care să le facă atractive în fața unor eventuali investitori. În fața concurenței băncilor mari din Europa, ele se vor stinge în liniște. Anul acesta este considerat un reper pentru intensificarea competiției în sistemul bancar. La început vom asista la diversificarea produselor oferite clienților, unde băncile străine vor avea un rol important, pentru ca mai târziu procesul să „ degenereze”, încheindu-se cu reducerea numărului de bănci.
Potrivit unui sondaj referitor la evoluția sistemului bancar, realizat de Banca Națională a României, privatizarea este factorul care are cea mai mare influență asupra sistemului bancar, în timp ce, pe termen mediu, prima poziție revine achizițiilor și fuziunilor.
Pe viitor , se vor înregistra mai multe fuziuni sau parteneriate strategice, atăt între băncile din România, dar și între băncile din România și băncile externe. Prima bancă românească ce a făcut acest pas a fost chiar banca Țiriac, realizând fuziunea cu HVB Group, în urma unei tranzacții în valoare de 248 milioane de Euro, urmând ca operațiunea similară între HVB-Țiriac și Unicredit România să fie încheiată anul viitor. Fuziunea dintre HVB Bank și Banca Comercială Ion Țiriac ( BCIT) va plasa noua entitate pe locul patru în topul băncilor din România, cu active totale de aproximativ 2,5 miliarde euro și o cotă de piață de circa 7,5%. Instituția de credit va deține 82 unități și peste 760 000 de clienți. Încheierea procesului de fuziune va fi urmată de o operațiune similară, între HVB Țiriac și Unicredit România, pentru integrarea tuturor băncilor românești care aparțin de grupul italian Unicredit..
Anul 2005 a fost unul ieșit din tiparul clasic pentru băncile mici din sistemul românesc, nu mai puțin de trei instituții cu cote de piață sub 0,5% fiind preluate de bănci din străinătate.
Tonul a fost dat de banca libaneză Blom, care a achizionat pachetul majoritar al Misr Bank( Banca Româno- Egipteană) pentru 98 de milioane de dolari, în condițiile în care reprezentanța din România avea , la finele lui 2005, active de 50 milioane de euro . a urmat preluarea Eurom Bank de către Leumi, cea mai mare bancă din Israel, valoarea tranzacției depășind 40 milioane de doalri. Iar la începutul lui 2006, banca italiană CR Firenze a anunțat finalizarea procedurilor de preluare a Daewoo Bank. Prețul pachetului de 56,23% din acțiuni a fost de circa 30 de milioane de euro.
Cursa achizițiilor în zona băncilor mici va continua și în 2006, susțin reprezentanții sistemului bancar.
Acționarii Mindbank, bancă printre puținele rămase cu capital majoritar autohton , au luat deja în calcul vânzarea instituției și, probabil, așteaptă ofertele care nu vor întârzia prea mult. O altă țintă pentru preluări ar fi Nova Bank, care în prezent se află sub administrare specială.
4.2.3. Specializarea băncilor din România
O tendință în evoluția contemporană a băncilor o reprezintă specializarea băncilor , care deși în descreștere nu încetează să caracterizeze lumea băncilor.
Dintr-un număr total de de 39 de bănci în cadrul sistemului bancar românesc, în anii 2002-2003 funcționau 31 de bănci comerciale, ceea ce evidențiază existența unor instituții specializate. Deși nu există nici un act normativ prin care să se prevadă înființarea unor instituții de credit specializate, în peisajul sistemului bancar românesc, alături de băncile comerciale, care desfășoară o gamă largă de activități și servicii bancare, funcționează instituții precum: Banca de Export Import a României ( Eximbank); cooperativele de credit; instituțiile de leasing și de factoring.
Întrucât cooperativele de credit și casele lor centrale au abilitatea să atragă depozite și să acorde credite, legea definește aceste unități drept instituții de credit în mod similar cu legislația din Uniunea Europeană. În acest context este evident că organizarea cooperativelor de credit trebuie să fie supusă unui cadru de reglementare și supraveghere bancară.
Până la data ordonanței de urgență, se puteau identifica doua categorii de cooperative de credit- bănci populare:
Cooperative asociate într-o rețea afiliată la Centrocop
Cooperativele de credit neasociate ( independente).
În structura sistemului bancar românesc, o poziție aparte o deține Banca de Export Import a României, EXIMBANK.
Prin obiectul de activitate, această bancă este o instituție bancară și de asigurări unică în sistemul bancar românesc, fiind o componentă de bază a mecanismului de susținere a comerțului exterior. În acest scop, desfășoară activități atât în nume cât și pe cont propriu, pe baze comerciale, cât și în numele și contul statului ca agent al acestuia în contextul politicii economice a guvernului.
Caracteristica de instituție bancară specializată rezultă și din următoarele aspecte:
Activitatea este reglementată prin legislație bancară, precum și prin cea din domeniul asigrărilor
Gama de produse și servicii este diversificată și constă în procesarea solicitărilor de garanții de stat, polițe de asigurare a exporturilor, acordarea de bonificații de dobândă la creditele utilizate pentru relizarea exportului și refinanțarea băncilor comerciale, în scopul creditării producției de export
Desfășoară operațiuni numai cu persoanele juridice, indiferent de proveniența capitalului acestora, prin acordare de credite în lei și în valută, pentru finanțarea producției destinată exporturilor
Emite scrisori de garanție bancară și efectuează operațiuni privind scrisorile de garanție în general
Oferă servicii de consultanță complexă despre parteneri de afaceri
Oferă servicii de cont curent și operațiuni de decontări interne și externe, servicii electronice de tip Electronic Banking.
Casa de Economii și Consemnațiuni poate fi analizată ca instituție specializată datorită specificului activității pe care aceasta l-a avut încă din monetul înființării, de a procura, păstra, a face producătoare și a strânge economiile cele mai neînsemnate ale claselor muncitoare. Se poate aprecia că, deși inițial CEC a funcționat ca instituție specializată, în prezent desfășoară o activitate similară cu cea a unei bănci comerciale, cu precizarea că depozitele constituite prin atragerea de economii de la populație sunt garantate de stat în proporție de 100%.
Privită din punct de vedere al punctelor tari și slabe, al oportunităților și riscurilor, activitatea CEC evidențiază că rețeaua extinsă, portofoliul de clienți, portofoliul de credite cu risc scăzut și operațiunile de retail constituie punctele tari și oportunitățile reale pentru dezvoltarea viitoare.
În cadrul instituțiilor de credit specializate din România se remarcă băncile care desfășoară operațiuni de factoring. Astfel, BRD, BCR, Raiffeisen Bank și Demibank sunt băncile membre ale celei mai importante organizații de factoring din lume, Factors Chain International (FCI), calitatea de membru la această organizație fiind condiționaă de încheierea unor acorduri între societățile de factoring din diverse țări.
Potrivit informațiilor furnizate de FCI, în anul 2001 cifrele de afaceri din operațiunile de factoring în Europa se prezentau potrivit tabelului 7.
Tabelul 4.5. Cifra de afaceri din operațiunile de factoring milioane Euro
Sursa : Olteanu, Alexandru, Monedă, credit, bănci, Editura Economică, 2004
Datele din tabelul 4.5. ilustrază ponderea scăzută pe care o dețineau operațiunile de factoring în România evidențiind că acestea se află la început și sunt derulate de un număr redus de bănci.
Specializarea băncilor este înlocuită progresiv cu universalizarea operațiunilor lor. În condițiile contemporane, fenomenul specializării băncilor se menține, pentru că tipurile de bănci amintite mai sus există.
4. 3. Sistemul bancar din România din perspectiva integrării Europene
4.3.1. Sistemul de plăți din România în condițiile integrării europene
În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, sistemele de plăți trebuie să facă față unor provocări sporite, între care creșterea volumului tranzacțiilor efectuate. Banca Națională a României, în vederea îndeplinirii atribuțiilor de promovare și monitorizare a bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare și preluarea acquis-ului comunitar relevant în domeniul plăților, a continuat eforturile de modernizare a infrastructurii sistemelor de plăți, în sensul alinierii acesteia la practicile și standardele europene și internaționale( stabilite de Banca Centrală Europeană și Banca Reglementărilor Internaționale), și de adaptare a cadrului legislativ și de reglementare în domeniu.
Societatea Națională de Transfer de Fonduri și Decontări, TransFonD S.A., organizează decontările interbancare, fiind o societate comercială ai cărei acționari sunt principalele bănci din România și banca centrală.
TransFonD nu este însă un monopol, în economia românească putând coexista, conform legii, mai multe sisteme de transfer, cu condiția autorizării lor de către banca centrală.
Pentru realizarea îndeplinirii obiectivului de modernizare a infrastructurii sistemelor de plăți în anul 2004, eforturile Băncii Naționale a României au fost îndreptate în direcția finalizării proiectului de implementare a sistemului electronic de plăți , structurat pe următoarele componente :
Sistemul de decontare pe bază brută în timp real;
Casa de compensare automată;
Sistemul de înregistrare și decontare a operațiunilor cu titluri de stat
Sistemul de back-up și recuperare în caz de dezastre
O dată cu aceste sisteme s-a urmărit implementarea celor mai avansate standarde internaționale în domeniu, astfel încât, la momentul aderării, sistemul românesc de plăți să fie pe deplin compatibil cu cele existente în zona comunitară.
Sistemul de decontare brută în timp real, denumit RTGS, a intrat în funcțiune la 8 aprilie 2005. acesta procesează plățile de mare valoare și pe cele urgente. În prima lună de operare, media zilnică a operațiunilor procesate s-a ridicat la peste 3800 de operațiuni, reprezentând peste 90% din totalul fondurilor care tranzitează sistemele de plăți românești.
Prin RTGS se derulează on-line :
Instrucțiuni de plată inițiate de bănci, în numele clienților sau în nume propriu ;
Pozițiile nete rezultate în cadrul altor ședințe de compensare ;
Transferul de fonduri aferent tranzacțiilor cu titluri de stat.
Sistemul de decontare brută în timp real al TransFonD funcționează astfel :
Clientul prezintă ordinul de plată la bancă ;
Banca îl introduce în sistemul de plăți electronice ;
Dacă banca are suficiente lichidități în cont la BNR, ordinul de plată este procesat, fiind creditat contul băncii beneficiare ;
Banii intră în același timp în contul beneficiarului
Există trei opțiuni posibile pentru rețeaua de interconectare a băncilor particpante la RTGS :
Utilizarea rețelei SWIFT ;
Utilizarea unei rețele interbancare existente;
Dezvoltarea unei noi rețele interbancare
Avantajul alegerii rețelei SWIFT este că interfețele există deja în băncile comerciale, deci nu necesită cheltuieli în plus și nici eforturi de instruire a personalului. De altfel, multe dintre băncile românești și-au integrat propriile aplicații informatice cu serverul SWIFT, pentru a asigura prelucrarea (semi)automată a tranzacțiilor.
În mai 2005 a intrat în funcțiune și cea de-a doua componentă a sistemului electonic de plăți, respectiv casa de compensare aautomată, denumită SENT. Acest sistem, al cărui proprietar este TransFonD S.A.., procesează zilnic aproximativ 200 000 de plăți interbancare de mică valoare. Deși în privința volumului tranzacțiilor, casa de compensare automată procesează un număr de plăți incomparabil mai mare față de RTGS, valoarea fondurilor, atât cea cumulată, cât și cea netă se ridică la doar câteva procente din totalul fondurilor care tranzitează sistemele de plăți românești.
Practic , o dată cu intrarea în funcțiune a casei de compensare automată, toate operațiunile interbancare tip transfer credit sunt efectuate electronic. Singurele instrumente care sunt procesate în continuare pe suport hârtie sunt cele de debit, respectiv cecurile, cambiile și biletele la ordin. În fiecare zi bancară se derulează trei șsedințe de compensare ACH.
Prin intrarea în funcțiune a sistemului electronic de plăți, România a reușit, din punct de vedere tehnologic, să recupereze diferențele față de sistemele europene similare, performanțele fiind primite cele mai bune în domeniu. Sistemul implementat răspunde nu numai unor cerințe de performanță deosebite, dar și celor de securitate ridicată a tranzacțiilor și datelor.
În ceea ce privește cardurile , ca în fiecare țară, și în România procesul de emitere și acceptare a acestora a creat un cadru tranzacțional în care, în ciuda unor dificultăți logistice , toate părțile au avut de câștigat: clienți, comercianți, bănci. Decontările între bănci și cele între agenții economici au pașit într-o fază de performanță care contrastează cu maniera greoaie și învechită în care se derulează plățile pe suport hârtie. În privința acceptării plăților prin card de către comercianți, aceasta poate fi stimulată și prin măsuri fiscale, cum ar fi deductibilitatea comisionului pentru tranzacțiile efectuate pe POS, care ar compensa într-o anumită măsură costurile impuse de bănci ( taxă lunară de utilizare, comision la încasările din tranzacții pe POS).
Anul 2005 a reprezentat un an bun pentru băncile emitente de carduri. Putem vorbi de creșteri spectaculoase la nivelul numărului și valorii tranzacțiilor. Ceea ce este cel mai important în opinia noastră reprezintă faptul că putem observa, fără îndoială, o schimbare pozitivă a deținătorilor de carduri bancare în sensul creșterii utilizării acestora pentru plăți la comercianți. În plus, am fost martori la apariția primului smart card românesc și la prima tranzacție în România a cardurilor cu cip. Totodată, s-a făcut simțită intenția emitenților de carduri de a îmbogăți oferta cardurilor co-branded în vederea atragerii a unui număr cât mai mare de clienți.
În ceea ce privește dinamica emitenților pe piața cardurilor, gala premiilor No-Cash a reunit reprezentanții industriei bancare care au concurat în doua categorii: cea obiectivă ( bazate pe date din piață) și cea subiectivă ( bazată pe voturile altor specialiști din domeniu) și a desemnat urmatorii premianți:
BRD-Groupe Société Générale – a fost desemnată cel mai dinamic emitent de card din 2005
Raiffeisen Bank
Banca Transilvania
Banca Țiriac
Alpha Bank
Procredit Bank
BCR
Sensiblu
Transfond
Pe baza rezultatelor statistice raportate de emitenți și organizațiile internaționale de plată, s-au mai acordat următoarele premii pentru activitatea din 2005:
Sursa : www.no-cash.ro
Până în prezent , în România a avut câștig de cauză alternativa integrării în rețelele mondiale consacrate, aspect explicabil având în vedere dificultățile majore pe care le-ar presupune crearea unui sistem de decontări electronice la nivel național. În afară de efortul financiar logistic, nu sunt de neglijat nici factorii ce țin de condițiile particulare din țara noastră: veniturile reduse ale populației, gradul relativ scăzut de bancarizare, lipsa rutinei bancare în utilizarea cecului, care în țările vest-europene a existat și a facilitat răspândirea cardurilor ca instrumente de plată.
Multe țări din Europa și-au creat rețele naționale proprii: SWITCH – Anglia, GCB – Franța, SEMP, Sistema 4B – Spania, UNICRE – Portugalia, Banksys – Belgia, SI – Italia , Muzo – Cehia și Slovacia, BKM – Turcia etc.
Dezvoltarea acestui sector privește cadrul mai general al economiei și societății românești:
Creșterea veniturilor populației, a standardului de viață în general;
Relansarea activității economice, creșterea numărului de tranzacții;
Realizarea convertibilității depline a monedei naționale, care va ușura efectuarea plăților prin intermediul cardurilor internaționale;
Consolidarea sistemului bancar, promovarea investițiilor străine și autohtone în acest sector, stimularea concurenței.
Un pas important în modernizarea activității bancare din țara noastră este și lansarea serviciilor de electronic banking, sub presiunea concurenței băncilor străine venite în România, care au avut inițiativa în acest domeniu.
Având în vedere evoluțiile manifestate pe plan internațional în domeniul sistemelor electronice de plați, respectiv creșterea gradului de standardizare a informațiilor transmise și procesate prin sistemele de plăți în vederea permiterii prelucrării automate a instrucțiunilor de plată și implicit, creșterea eficienței sistemelor prin eliminarea riscurilor operaționale și minimizarea timpului de decontare, sistemul electronic de plăți din Romania a fost proiectat astfel încât să proceseze doar operațiuni între conturi codificate în conformitate cu standardul bancar european ( și internațional) privind numerotarea unică la nivel internațional a conturilor bancare ( IBAN – International Bank Account Number ).
În scopul impunerii acestui standard, a fost emis Regulamentul Băncii Naționale a României nr.2/2004 privind utilizarea codurilor IBAN în România. Prevederile acestui regulament stabilesc pentru instituțiile de credit și Trezoreria statului obligativitatea generării, utilizării și notificării către clienți a codurilor standardizate IBAN asociate conturilor bancare ale clienților, utilizate în scopul efectuării de plăți, în lei sau în orice altă monedă prin sistemele de plăți sau prin schemele de tip bănci corespondent. Obligativitatea codificării IBAN se referă și la conturile deschise, conform legii, de către Banca Națională a României pentru unele entități care nu sunt instituții de credit și nu dețin un cod de identificare bancară.
Aplicarea în România a standardului privind codificarea IBAN a conturilor bancare reprezintă în același timp un pas înainte în adaptarea sistemelor de plăți din România la cerințele pieței unice, în condițiile în care Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind plățile transfrontaliere în euro, care se va aplica în mod automat și României din momentul aderării acesteia la Uniunea Europeană, stipulează obligativitatea utilizării codurilor IBAN și BIC în cazul plăților transfrontaliere îm euro în cadrul Uniunii Europene.
Sistemul de Plăți și Decontări în România se află într-o fază de modernizare și eficientizare, promovându-se programe care să răspundă noilor tendințe: accelerarea decontărilor, dezvoltarea piețelor de capital, creșterea gradului de bancarizare, modernizarea instrumentelor de plată, a tehnologiilor de comunicații bancare, utilizarea tot mai largă a plăților electronice.
4.3.2. Mutații în sistemul bancar românesc în perspectiva integrării europene
O datǎ cu perspectivele integrǎrii țǎrii noastre în Uniunea europeanǎ, sistemul bancar românesc suferǎ o serie de transformǎri, adaptându-se condițiilor impuse de acest proces.
Progresele înregistrate de sistemul bancar românesc de-a lungul tranziției la economia de piațǎ au fost binevenite , bǎncile îmbrǎțișând strategii bancare menite sǎ le îmbunǎtǎțeascǎ performanțele și adaptându-se treptat creșterii concurenței.
Cu toate acestea , sistemul bancar românesc mai are mult de parcurs pentru a ajunge din urmǎ bǎncile din Uniunea Europeanǎ ( chiar bǎncile care au aderat la UE în mai 2004), din punct de vedere al gradului de dezvoltare și al performanței, o dovadǎ fiind indicatorii dezvoltǎrii sistemului bancar românesc, în comparație cu cei similari ai economiilor europene.
Astfel , nivelul de acumulare a capiatalului în România, la sfârșitul anului 2003, reprezenta 329 euro pe cap de locuitor a Noii Europe ( formatǎ din cele 10 țǎri din Europa Centralǎ și de Est care au aderat la UE , la care se adaugǎ țǎrile candidate : România , Bulgaria, Croația, Turcia) și 0,9 % din media UE.
In tabelul urmǎtor se observǎ situația comparativǎ a acestui indicator, între țǎrile din Europa Centralǎ și de Est și cele din zona euro:
Tabelul nr.4.6. Situația comparativǎ a economisirii în anul 2003
Sursa : „ Ziarul Financiar”, suplimentul Piața Bancarǎ, 9.11.2004, p. VIII; „ Piața Financiarǎ”, septembrie 2004, p.36.
Se poate observa cǎ nivelul acumulǎrii pe cap de locuitor din România este sub cel al Bulgariei, țarǎ candidatǎ la integrarea în UE, alǎturi de țara noastrǎ. Insǎ în ceea ce privește ritmul de creștere al cumulǎrii, pentru perioada 2000-2003, țara noastrǎ este fruntașǎ, acest incicator fiind de aproape patru ori mai mare fațǎ de media din țǎrile din Europa Centralǎ și de Est și de șase ori mai mare fațǎ de cel din zona euro.
In structura acumulǎrii de capital a populației se pot observa totuși similitudini cu statele din Noua Europǎ.
Tabelul nr.4.7. Structura acumulǎrii de capital în anul 2003(%)
Sursa : „ Piața Financiarǎ „ , suplimentul Produse bancare, octombrie 2004, p.38.
Nivelul economisirii în numerar din România este asemǎnǎtor celui întâlnit în țǎrile Noii Europe ( 14,9% din toatal, fațǎ de 15,4 în Noua Europǎ), fiind însǎ mult superior celui din Uniunea Europeanǎ ( 2,1% din total), dovadǎ a preferinței ridicate pentru numerar a cetǎțenilor țǎrilor din Europa Centralǎ și de Est , foste socilaiste. De a semenea, nivelul economisirii sub forma depozitelor bancare este asemǎnǎtor în Noua Europǎ cu cel din Romǎnia ( 63,3% din total în România , fațǎ de 58,3% în Noua Europǎ), cu mult peste cel din Uniunea Europeanǎ (35,4% din total ).
Perspectivele integrǎrii țǎrii noastre în Uniunea Europenǎ vor avea un impact substanțial asupra structurii sistemului bancar, manifestându-se în urmǎtoarele direcții:
Creșterea ponderii capitalului privat, în special cel strǎin, și intensificarea concurenței;
Diversificarea serviciilor de corporate banking;
Intensificarea activitǎții de retail banking;
Consolidarea structurii de tip supermarket financiar ( grup financiar);
Creșterea gradului de concentrare a capitalurilor și a activelor bancare ( credite).
In luna iunie 2004, structura capitalului din sistemul bancar românesc era caracterizatǎ prin urmǎtori indicatori cantitativi:
Tabelul nr.4.8. Indicatori cantitativi ai sistemului bancar românesc( iunie 2004)
Sursa : „Piața financiarǎ „ , septembrie2004, p.30.
Ponderea bǎncilor cu capital privat s-a majorat spectaculos în ultimul an ( cu 32,7%), ajungând la 92,38% la jumǎtatea anului 2004, fapt determinat de privatizarea parțialǎ a BCR, consideratǎ în prezent, conform statisticilor, bancǎ cu capital majoritar privat. In ceea ce privește prezența capitalului strǎin pe piața bancarǎ româneascǎ, acesta a devenit majoritar, estimându-se o creștere a ponderii sale în urmǎtorii ani la aproximativ 70-80%.
Comparativ cu alte țǎri din europa Centralǎ și de Est și fațǎ de zona euro, piața bancarǎ româneascǎ prezintǎ urmǎtoarele dimensiuni cantitative, în ceea ce privește numǎrul de bǎnci din sistem și cota de piațǎ a capitalului strǎin:
Tabelul nr.4.9. Situația comparativǎ din perspectiva numǎrului de bǎnci din sistem și cota de piațǎ a capitalului strǎin(%)
Sursa : „ Piața financiarǎ”, septembrie 2004, p.36.
In perspectiva integrǎrii europene , estimǎm o creștere a ponderii capitalurilor țǎrilor din UE, dar și pǎtrunderea unor bǎnci din Noua Europǎ, care au început sǎ-și facǎ deja simțitǎ prezența în peisajul bancar românesc ( de exemplu, OTP Ungaria, prin preluarea RoBank).
O datǎ cu liberalizarea pieței bancare românești și implementarea licenței unice bancare, bǎncile strǎine vor pǎtrunde cu mai multǎ ușurințǎ pe teritoriul țǎrii noastre, iar amplificarea concurenței în activitatea bancarǎ autohtonǎ va fi determinatǎ și de posibilitatea de a presta servicii bancare fǎrǎ o implantare directǎ.
Modalitǎțile de pǎtrundere pe piața bancarǎ româneascǎ ar putea fi diferite :
Deschideri de sucursale;
Participații la capitalul social al bǎncilor autohtone;
Fuziuni cu bǎnci românești;
Achiziții ale unor bǎnci românești.
Analizând sistemele bancare europene dezvoltate putem aprecia , de asemenea, că băncile vor evolua în sensul concentrării, realizată atât prin preluarea băncilor mici sau falimentare de către cele mari, cât și prin fuziuni sau alianțe ale unor instituții financiar-bancare, dar și spre o specializare în funcție de segmentul de piață deservit.
Modificările operaționale reprezintă o necesitate urgentă pentru băncile din România deoarece, o dată cu integrarea europeană ele vor intra în competiție, pentru fonduri, cu societăți bancare ale statelor dezvoltate din UE care sunt foarte puternice și dețin multă experiență în cadrul structurilor economice de piață.
Dezvoltării extensive a sistemului bancar trebuie să i se alăture o dezvoltare intensivă. Pentru a avea bănci sănătoase trebuie să avem o economie sănătoasă. Tot așa economia se poate redresa dacă vom avea bănci puternice care să se afle într-o continuă concurență pentru cucerirea unei clientele tot mai numeroase și pentru obținerea unui profit tot mai mare.
Concluzii si propuneri :
Dinamic și imprevizibil, mediul bancar contemporan a cunoscut, cu deosebire în ultimele decenii, mutații profunde, astfel că discontinuitatea schimbărilor și caracterul extrem de complex au devenit dominantele peisajului în care evoluează băncile econtemporane. Această situație este rezultanta apariției unor fenomene și tendințe, adesea intercorelate, care constituie tot atâtea corelări pentru băncile mileniului trei. Ne referim în mod special la tendința de globalizare a piețelor, la internaționlizarea și mondializarea acelerată a economiilor care sugerează emergența unei economii interconectate derulate într-o lume fără frontiere, la caracterul profund al schimbărilor, la explozia informațională și, nu în ultimul rând, la intensificarea concurenței internaționale, concomitent cu transferul atenției de la factorii de preț către cei privind nivelul tehnic și calitatea produselor.
Lucrarea prezintă principalele orientări și tendințe ale sistemului bancar , unele sfidǎri din domeniul bancar în epoca contemporanǎ, cǎi și mijloace de contracarare a unor fenomene și procese adverse, puncte de reper pentru o înțelegere mai bunǎ a unor laturi a sistemului bancar contemporan.
Tendința internaționalizării în domeniul bancar se manifestă în țările care promovează o economie modernă și sugerează un viitor diferit pentru operațiunile bancare internaționale decât părea acum câțiva ani. Dezvoltarea limitată de capital și experiența managerială ar trebui să fie mai graduală, iar calitatea împrumuturilor ar trebui să reprezinte un factor mai important pentru extinderea creditărilor pentru afaceri și guverne din străinătate.
Fenomenul specializării băncilor se menține, însă, cu toate acestea în ultimii ani domină tendința universalizării operațiunilor bancare, motivația fiind una singură, aceea a obținerii unui profit cât mai mare.
Analiza sistemelor bancare naționale din țările dezvoltate evidențiază că acestea sunt foarte diferite și se constituie dintr-o mare varietate de instituții, cu precădere în spațiul financiar european. În acest sens se poate aprecia că este posibil ca procesul de globalizare financiară care se traduce prin emergența progresivă a unei industrii bancare mondiale, să favorizeze o tendință de uniformizare a sistemelor bancare pe baza unui model dominant de bancă, care poate îmbrăca forma băncii fragmentate.
Băncile trebuie să adopte anumite strategii, respectiv: orientarea spre segmente de piață cele mai rentabile, cunoașterea detaliată a costurilor și rentabilitatea operațiunilor; tarifarea precisă și personalizarea clientelei; transparența contabilității și a rezultatelor pentru o mai bună informare a acționarilor; căutarea unei dimensiuni optime a băncii, ceea ce implică modificări în concentrarea industriei bancare.
În ceea ce privește dimensiunea optimă a băncilor există anumite controverse, întrucât fuziunile și absorbțiile din domeniul bancar au generat grupuri financiare de mari dimensiuni. Randamentele bancare sunt crescătoare, pe măsura ce dimensiunea băncii crește, costurile unitare scad. Pentru bancă cel mai important este să se satisfacă cererile de prestări de servicii solicitate de clienți; din acest punct de vedere, cel mai bine răspunde la acest obiectiv banca de dimensiune medie.
Obiectivul major al restructurării bancare este acela de a îmbina avantajele diversificării, proprie băncilor universale, cu cele ale unei bune specializări, ca factor ce exprimă o eficiență sporită a activității.
În noul context, reușita băncilor pune astfel accent tot mai mult pe noile tehnologii, a căror dezvoltare modifică regulile concurenței, în sensul că favorizează operațiunile de compensare directă dintre firme , ceea ce diminuează fluxurile din sistemul bancar.
Băncile din România și-au remodelat opțiunile de afaceri și structurile manageriale interne cu redefinirea organizării activității din perspectiva relației cu clienții și recompartimentarea acesteia în funcție de cerințele clienților. Modificarea strategiilor bancare în România și orientarea acestora tot mai mult către client, în special de către băncile mari ce dispun de capacități financiare importante arată că se merge în direcția practicată de băncile din economiile dezvoltate.
Aspectele prezentate reliefează faptul că, procesul integrării europene este pentru țara noastră identificabil în prezent, cu procesul de restructurare a societății pe calea democrației și civilizației.
Principalele tendințe care vor determina succesul de piață în 2015 sunt:
Clienții vor prelua controlul. Clienții vor fi inteligenți, informați și familiarizați cu serviciile bancare. Ei vor fi interesați doar de acei furnizori de servicii capabili să răspundă întocmai și la timp nevoilor lor specifice.
Competiția se va desfășura pe niște nișe foarte specializate. Consolidarea piețelor va continua, determinând o creștere susținută a băncilor foarte mari. Însă acestea se vor lovi de un număr impresionant de competitori mai mici, specializați strict pe anumite produse și servicii, precum și de cei din zone nonbancare, capabili să ofere servicii financiare de calitate și la un preț rezonabil. Vor apărea relații de parteneriat între competitori.
Va fi nevoie de forță de muncă suplimentară. Nevoia de productivitate și eficiență va duce la crearea unor noi locuri de muncă. Va crește competiția în direcția atragerii și/sau menținerii talentelor
Transparența va fi totală. Nevoia de conformare la standardele internaționale de transparență și de contabilitate va obliga băncile să investească în sisteme informatice sofisticate
Tehnologiile vor dicta performanța. Tehnologiile moderne vor permite luarea în timp util a deciziilor corecte și le vor conferi băncilor o flexibilitate și o eficiență operațională crescute. Succesul va fi la îndemâna acelor care vor putea detecta și analiza nevoile specifice ale clienților, celor care vor veni rapid în întâmpinarea lor cu produse adaptate și de încredere.
Cele mai profitabile produse și servicii pentru bănci în viitorul apropiat sunt:
Ipotecile. Acestea au un potențial important de creștere, care are la bază atât reducerea costurilor ca urmare a automatizării, cât și flexibilitatea ofertelor. IBM preconizează o scădere a costului inițial al împrumuturilor ipotecare de la 1.425 dolari per contract în 2003 la 400 dolari în 2015. Cu cât este mai mic acest cost , cu atât creditele ipotecare devin mai accesibile pentru clienți.
Tehnologia RFID ( Radio Frequency Identification- identificarea pe bază de frecvență radio). Aceasta va deveni tehnologia dominantă de plată de pe piață. Specialiștii anticipează faptul că aceste carduri RFID se vor dezvolta puternic până în 2015 cu o creștere anuală cumulată față de 2005 de 30%
Pachetele de servicii. Inovația privind produsele, precum și integrarea și interconectarea serviciilor vor determina creșteri viitoare importante. Pentru bănci, acest lucru va determina creșterea potențialului de vânzare a produselor complementare, creșterea volumului împrumuturilor acordate clienților, reducerea costurilor de întreținere a conturilor și un risc redus în urma unor analize riguroase făcute clienților.
Conturile integrate. Sistemul „ all-in-one” va fi cel câștigător. Integrate , conturile vor reuni toate lichiditățile, depozitele de economii și împrumuturile pe termen scurt și lung.
Chiar dacă ritmul actual de creștere a economiei românești este relativ lent, gradul de cultură economică este foarte scăzut , iar înclinația către risc și investire nu este foarte evidentă, perspectiva aderării la UE impune creșterea competitivității sistemului bancar și a economiei în ansamblu.
Pentru a-și menține un nivel ridicat de profitabilitate și pentru a face față concurenței, după anul 2007, băncile vor trebui să fie pregătite să-și asume și să gestioneze în mod eficient riscuri mai mari, atât în nume și cont propriu, cât și în numele clienților lor, în condițiile în care indicatorul de solvabilitate va înregistra o depreciere artificială, datorită trecerii la metodologia de calcul stabilită de New Basel Capital Accord.
Propuneri pentru impulsionarea sistemului bancar:
Accelerarea restructurării sectorului real al economiei astfel încât să crească ponderea părții sănătoase a economiei , singura pe care băncile o pot credita în condiții de siguranță
Instituirea unor măsuri mai aspre de sancționare a fraudelor bancare, având în vedere puternicul impact negativ pe care acestea îl au asupra gradului de încredere în sistemul bancar
Îmbunătățirea fluxului de informații între participanții la piață ( crearea unor centre de informare, creșterea gradului de promovare de către bănci a produselor oferite, crearea unei baze de date virtuale cuprinzând totalitatea programelor de finanțare disponibile)
Intensificarea concurenței în sectorul bancar, finalizarea procesului de privatizare a băncilor cu capital de stat
Consolidarea piețelor financiare prin asigurarea accesului direct al băncilor pe piața de capital
Includerea în programa de învățământ ( liceal) a unor module referitoare la produsele și serviciile bancare de bază.
Creșterea rolului Centralei Riscurilor Bancare și al Centralei Incidentelor de Plăți în procesul analizei solicitărilor de credit , prin îmbunătățirea informațiilor furnizate și creșterea gradului de utilizare a acestora de către bănci.
Analizând sistemele bancare europene dezvoltate putem aprecia , de asemenea, că băncile vor evolua în sensul concentrării, realizată atât prin preluarea băncilor mici sau falimentare de către cele mari, cât și prin fuziuni sau alianțe ale unor instituții financiar-bancare, dar și spre o specializare în funcție de segmentul de piață deservit.
Modificările operaționale reprezintă o necesitate urgentă pentru băncile din România deoarece, o dată cu integrarea europeană ele vor intra în competiție, pentru fonduri, cu societăți bancare ale statelor dezvoltate din UE care sunt foarte puternice și dețin multă experiență în cadrul structurilor economice de piață.
Dezvoltării extensive a sistemului bancar trebuie să i se alăture o dezvoltare intensivă. Pentru a avea bănci sănătoase trebuie să avem o economie sănătoasă. Tot așa economia se poate redresa dacă vom avea bănci puternice care să se afle într-o continuă concurență pentru cucerirea unei clientele tot mai numeroase și pentru obținerea unui profit tot mai mare.
Bibliografie :
1. A.O. Berea, O.A. Berea, Orientări în activitatea bancară contemporană, Editura Expert, București, 1999
2. Basno, C., Dardac N., Operațiuni bancare. Instrumente și tehnici de plată, EDP, București, 2001
3. Basno, C., Dardac, N., Floricel, C., Monedă, Credit, Bănci, EDP, Buc., 1994
4. Burciu Aurel, Sandu Petru, Sandu Gheorghe, Activitatea bancară internațională, Ed. Economică, 1999
5. Claude, Dufloux, Piețe financiare, Edit. Economică, Iași, 2002
6. Colette Voision, Jean Pierre Faugére Le systéme financier et moneétaire international. Crises et mutation
7. Cocriș, Vasile, Management bancar- suport de curs, 2005
8. Dănilă, Nicolae, Retail banking, Editura Expert, București, 2004
9. Dardac, Nicolae, Teodora, Barbu Monedă, Bănci, Politici monetare, Editura didactică și pedagocică, 2003, pag 210
10. Dropol, Mircea Rolul băncilor de investiții în dezvoltarea pieței de capital, Edit. „ Gaudeamus”, Constanța, 2002
11. Filip, Bogdan, Tehnologii financiar bancare- note de curs 2005
12. Gaftoniuc, Simona, Finanțe Internaționale, Ed. Economică, 2000
13. Hurduzeu Gheorghe, Achiziții și fuziuni de firme. Cazuri celebre, Edit. Economică, București, 2003
14. Hurduzeu Gheorghe, Achiziții de firme pe piața de capital, Edit. Economică , București, 2003
15. Ilie, Mihai, Tehnica și managementul operațiunilor bancare ,Edit. Expert, 2003
16. Mullineux Andrew W., Murinde , Victor, Handbook of international banking, Edit. Edward Elgar, 2003
17. Olteanu, Alexandru, Monedă, credit, bănci, Editura Economică, 2004
18. Pascariu, Gheorghe, Managementul serviciilor bancare- coordonate actuale și perspective,Edit. Fund. Academice, Gh.Zane, Iași, 2005
19. Stoica, Ovidiu, Căpraru, Bogdan; Filipescu,Dragoș , Efecte ale integrării Europene asupra sistemului bancar românesc, Edit. Universității Al.I.Cuza., 2005
20. Stoica, Maricica, Management bancar , Edit. Economicǎ București, 1999
21. Turliuc Vasile, Cocriș vasile, Boariu Angela, Stoica Ovidiu, Dornescu Valeriu, Chirleșan Dan, Monedă și Credit, Ed. Economică, București, 2005
22. Vasilache, Dan Plăți electronice. O introducere., Edit. Rosetti, , 2004
23. Adriana, Zaiț, Marketingul serviciilor, Edit. Sedcom Libris, Iași, 2004
24. Integrare financiar-monetară europeană – Curs „ Jean Monnet”, anul universitar 2005-2006
*** Catalogul de tehnologii informaționale și bancare, Piața Financiară I, 1998
*** Revista „ Finanțe Bănci Asigurări”, Nr.3, martie 2005
*** Revista „ Finanțe Bănci Asigurări”, nr. 4, aprilie 2005
*** Revista „ Finanțe, Credit, Contabilitate “ nr. 4/ 1991
*** Revista „Piața Financiară” nr. 7august 1997
*** Revista „Piața Financiară” nr.3/ mai 2001
*** Revista „Piața Financiară” , nr.2 .septembrie 2005
*** Revista „Piața financiară”, supliment e- Finance, noiembrie 2001,
*** Revista „ Piața Financiară „ , suplimentul Produse bancare, octombrie 2004
*** Ziarul Financiar, suplimentul Piața Bancarǎ, septembrie 2004
*** Revista” Piața Financiară” , nr.4, aprilie , 2006
www.business.ro
www.mediawebdesign.ro/internet.html
www.ceris.ro/e-banking
www.bnr.ro
www.no-cash.ro
www.softpedia.com/news
www.baniinostri.ro/conferinte/index.php/forum financiar
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Orientari Si Tendinte In Activitatea Bancara Contemporana (ID: 132611)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.