ORIENTĂRI ACTUALE ȘI DE PERSPECTIVĂ ÎN EXPLOATAREA [311213]

INTRODUCERE

Istoria omenirii și a [anonimizat], că primele așezări stabile s-au bazat pe creșterea animalelor și cultivarea pământului.

[anonimizat] a crește animale și de a cultiva pământul s-au dovedit a fi cele mai stabile și capabile de a acumula valori. [anonimizat], stagnare sau regres într-o societate umană.

Poporul român a fost, [anonimizat]. Cel mai curat vocabular de origine latină s-a [anonimizat]-[anonimizat]-a [anonimizat], [anonimizat], sursa de inspirație a marilor artiști. [anonimizat], [anonimizat], cum este România. (G.K.Constantinescu, 1941)

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], se va număra printre ele.

Zootehnia a fost, este și va rămâne o [anonimizat], [anonimizat], care nu se pot utiliza direct în consumul uman. [anonimizat] (Pavel, 2004).

[anonimizat], prin care să se asigure necesarul de consum al populației de maniera creșterii continue a [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat] a găsi răspunsuri adecvate la aceste cerințe.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] (produse ecologice), cu asigurarea maximului de confort pentru animale. [anonimizat], problema de a [anonimizat], pentru a [anonimizat]-sănătos (ecologic).

Cu o pondere de cca 65% (UVM) [anonimizat] o [anonimizat] 95% [anonimizat]e 30% din producția de carne și, aproximativ, 90% din totalul pieilor ce se utilizează în industria pielăriei, la care se adaugă și alte produse și subproduse de largă utilizare.

Bovinele valorifică și transformă eficient în lapte și carne resursele naturale (pășuni, fânețe, produse secundare din agricultură), precum și diferite reziduuri din industria alimentară, a berii, amidonului, alcoolului (borhoturi, tăiței de sfeclă de zahăr etc). Totodată, participă la intensificarea și rentabilizarea exploatațiilor agricole și reprezintă o importantă sursă de devize convertibile prin exportul de carne, produse din carne și lapte, animale vii, material seminal congelat și embrioni congelați.

Bovinele produc o mare cantitate de gunoi de grajd, în medie 10 tone la o UVM pe an, reprezentând 70% din totalul îngrășămintelor organice folosite în agricultură. Gunoiul de grajd administrat ca îngrășământ organic asigură îmbunătățirea fertilității solului, a structurii sale fizice și chimice. Trebuie menționat că, cca 40% din substanța organică care se găsește în furajele administrate în hrană este redată solului sub formă de îngrășământ organic, produs relativ ieftin, fără a fi un factor de poluare (Stanciu, 1999).

Dintre produsele bovinelor, laptele este cel mai important datorită compoziției chimice complexe, valorii biologice și gradului înalt de digestibilitate. El conține peste 100 substanțe necesare organismului uman, toți cei 20 aminoacizi, 10 acizi grași, 25 vitamine și 45 elemente minerale. Exprimată în calorii, valoarea nutritivă a unui litru de lapte este echivalentă cu cca 400 g carne de porc, 750 g carne de vițel, 7-8 ouă, 500 g pește și 125 g pâine (Czister, 2003).

Laptele este de importanță crucială pentru supraviețuirea, dezvoltarea normală și creșterea viguroasă a nou-născutului. Laptele este singurul furnizor de apă, nutrienți organici și substanțe minerale la care are acces nou-născutul, fiind considerat cel mai complet aliment natural. Laptele are o valoare calorică mare și, în general, este adaptat cerințelor nutritive care să asigure o creștere rapidă a tineretului speciei respective. Laptele constituie pentru copii unica sursă de hrană în primele 2-3 luni de viață, iar în cele mai multe țări laptele are un rol major în dieta copiilor de toate vârstele. De asemenea, laptele reprezintă o sursă importantă de nutrienți pentru adulți, mai ales pentru vârsnici și pentru cei care lucrează în condiții toxice.

În conformitate cu recomandările nutriționiștilor se apreciază că 1 litru de lapte pe zi asigură întregul necesar de proteină pentru un copil în vârstă de până la 6 ani, 60% din necesar la copii de 6-14 ani. Pentru persoanele de 14-20 de ani, 1 litru de lapte asigură cca. 50% din necesarul de proteină, iar pentru femeile care alăptează poate asigura până la 44% din necesarul de proteină. În condiții normale de exploatare o bovină poate asigura necesarul optim de lapte pentru 10-15 locuitori. (Acatincăi, 2000).

Prezentul, perspectiva, dar mai cu seamă, viitorul creșterii bovinelor depinde de situația consumurilor de lapte și carne, de raportul cerere-ofertă și, nu în ultimul rând, de calitatea acestor produse. Astfel, față de un consum mediu anual de cca 105 kg lapte și 10 kg carne, înregistrat la nivel mondial, se prevede, pentru perspectivă, un optim de 300 kg lapte și 30 kg carne, un loc deosebit revenind produselor ecologice.

Cu certitudine, bovinele își vor menține în continuare locul și rolul major în producția animalieră, existând posibilități reale de adaptare a creșterii și exploatării acestora la noile exigențe impuse de consumatori. Un interes aparte va exista pentru bovinele adaptate pentru creșterea și exploatarea în zone cu restricții naturale, deoarece, se pot constitui ca o punte de legătură între om-ambient-animal, prin intermediul căreia să se dezvolte agricultura montană și agroturismul, iar viața în zona de munte să primească o nouă dimensiune. (Rey, 1996).

Rolul economic deosebit al bovinelor, pe parcursul timpului, prin însăși existența și exploatarea lor direcțional diferențiată, își găsește expresia în efectul contributiv stimulator asupra dezvoltării vieții materiale și culturale a omenirii, ca element favorizant de întrepătrundere și lărgire a unor civilizații. (Onaciu, 1999).

Timp de 27 de ani, am fost preocupat de modul în care evoluează agricultura romanească, în general, și zootehnia, în special. Am convingerea că, scopul, sensul și rațiunea de a fi a zootehniei românești este aceea de a produce proteină animală de buna calitate accesibilă buzunarului fiecărui consumator.

Un loc aparte în studiile, experiențele și analizele mele l-a avut zona montană a României cu resursele ei inepuizabile, care, din păcate, au fost și sunt, înca, insuficient exploatate. Am adunat, în timp informații legate de evoluția raselor de taurine, modul de exploatare a pajiștilor naturale și, nu în ultimul rând, despre viața de zi cu zi a oamenilor din zonele cu restricții naturale, încercând a cuantifica legătura dintre om-ambient-animal.

În anul 2002, am luat hotărârea de a aprofunda si materializa studiile și experiențele legate de caracterele morfoproductive și de reproducție a vacilor din rasa Pinzgau de Transilvania, încercând a oferi posibilități de ameliorare a acestora și a convinge că, rasa Pinzgau de Transilvania reprezintă istorie, adevăr și necesitate pentru zona nontană a României.

Această lucrare se dorește a fi apreciată azi pentru că mâine ar putea fi prea tarziu pentru rasa Pinzgau de Transilvania și pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane românești.

Cu aceste gânduri și cu speranța unei infime contribuții la menținerea în exploatare a rasei Pinzgau de Transilvania, doresc a încheia prefața acestei lucrări, nu înainte de a adresa, cu considerația cuvenită, multumiri tuturor celor care mi-au facilitat documentarea, „școlii bănățene de zootehnie”, foștilor și actualilor profesori și, în mod deosebit, conducătorului știintific, Prof.univ.dr.ing. STANCIU GAVRIL, pentru competența, îndemnurile și răbdarea manifestată pe toata perioada studiilor și experiențelor care au stat la baza elaborării și prezentării tezei de doctorat.

CAPITOLUL 1

ORIENTĂRI ACTUALE ȘI DE PERSPECTIVĂ ÎN EXPLOATAREA

BOVINELOR PE PLAN MONDIAL

1.1. Evoluția populației pe glob, a consumului de proteină și energie

Sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea se caracterizează printr-o explozie demografică însoțită de o creștere a necesarului de produse alimentare, cu precădere de origine animală, evidențiindu-se o polarizare a populației Terrei. Astfel, peste 800 milioane de locuitori sunt subnutriți, timp în care, la polul opus se situează o populație cu un standard de viață ridicat și cu cerințe nutriționale tot mai diversificate.

Ritmul de creștere a populației a fost, este și va rămâne în atenția tuturor celor care se preocupă, în mod deosebit de alimentație și, implicit, al celor care produc hrană omenirii. De altfel, nu poate exista indiferență față de nivelul de consum al populației, deoarece, existența umană presupune înainte de toate o alimentație rațional echilibrată.

Între anul 1 și 1500 d.Hr. populația globului a crescut cu 2,5 – 5% pe secol. Începând cu anul 1900 ritmul de creștere a fost de circa 1% pe an, iar în prezent este de 2% pe an.

Urmărind dinamica creșterii populației pe globul pământesc (fig.1), se poate constata că, în anul 1925, Terra avea cca 2 miliarde de locuitori. Populația Terrei se dublează la 4 miliarde de locuitori în anul 1975, ajungând la sfârșitul secolului XX la 6 miliarde, iar la sfârșitul primului secol al acestui mileniu, se preconizează din nou o dublare a populației.

Evoluția populației pe globul pământesc (fig.2) scoate în evidență faptul că, în perioada 1950 – 2000, populația Terrei a crescut de 3 ori, iar în următorii 50 de ani (2000 – 2050), se estimează o dublare a populației.

Analizând nivelul populației, în perioada 1961 – 2004 (tabelul 1 și fig.3) se poate evidenția dublarea populației pe un interval de 43 de ani (204%). Pe 4 continente creșterea a fost de 299% în Africa, de 237% în America de Sud, de 224 % în Asia, de 198% în Oceania, de 181% în America de Nord și de 170% în Europa.

Potrivit unor calcule făcute de Institutul francez de Studii Demografice, bazate pe o statistică ONU, în fiecare zi se nasc 365000 de copii (57% în Asia, 26% în Africa, 9% în America de Sud, 5% în Europa si doar 3% în America de Nord si Oceania) și mor 155000 de persoane. Într-un asemenea context, se poate aprecia că, populația globului va ajunge, la finele anului 2005, la 6,5 miliarde de locuitori.

Am acordat o atenție deosebită situației actuale și de perspectivă a populației pe globul pământesc, pentru că, alimentația rațional echilibrată a întregii omeniri ar trebui să constituie preocuparea majoră a tuturor factorilor de decizie și de influența la nivel mondial. Din păcate, realitatea ne oferă o altă stare de fapt, iar subnutriția, a fost și este o problemă încă nesoluționată.

11,2

10,8

10

8,5

6,13

5,63

4

2 4

1

0,7

1750 1831 1925 1975 1995 2001 2025 2050 2075 2100 Anul

Fig.1 Dinamica creșterii populației pe globul pământesc (Velea C, 1999)

Fig.2. Evoluția populației globului pământesc (U.S. Census Burean, 2005)

Tabelul 1

Nivelul efectiv al populatiei Terrei pe continente, înregistrat

în perioada 1961 -2004 (FAO, 2005)

mii locuitori

Fig.3. Evolutia nivelului efectiv al populatiei Terrei pe continente,

înregistrat în perioada 1961 – 2004 (FAO, 2005)

Fenomenul subnutriției se remarcă, în prezent, la aproximativ 63% din populația globului, iar la 79% din aceasta se asigură zilnic sub 30% din necesarul optim de proteină.

Este normal și firesc a urmări dinamica consumului de substanțe energetice pe locuitor, pentru a putea constata gradul de polaritate al umanității sub aspectul nivelului alimentar și a se putea găsi căile și mijloacele pentru a soluționa gravele probleme de alimentație cu care se confruntă o bună parte a umanității.

Din datele prezentate în tabelul 2, reiese că, în anul 2004, pe plan mondial consumul de substanțe energetice pe cap de locuitor a fost de 2897 g, pe plan mondial, în creștere față de 1970 cu 457 g. Pe continente se constată o mare variabilitate a consumului de substanțe energetice, Europa ocupând locul I cu 3515 Kcal/zi, America de Nord 3486 Kcal/zi și Oceania cu 3382 Kcal/zi, iar la polul opus se regăsește Africa cu un consum de 2336 Kcal/zi.

Tabelul 2.

Dinamica consumului de substanțe energetice pe locuitor (în kcal/zi)
(F.A.O. – 2005 – date prelucrate)

Calitatea vieții este dată de consumul de proteină, în special de origine animală, motiv pentru care, se impune a analiza consumul de proteină pe cap de locuitor.

Din tabelul 3, se constată în anul 2004 un nivel mediu de consum de 73,8 g/cap/zi, față de necesarul mediu zilnic de proteină de cca 105 g. Consumul de proteină de origine animală, în anul 2004, este de 25,6 g, ceea ce reprezintă 35% din consumul total, față de minim 50% cât se cere în mod normal. Dinamica consumului de proteină pe cap de locuitor evidențiază țările din Europa și Amercia de Nord, cu un consum de 104,5 g, respectiv 101,8 g proteină/cap/zi, foarte aproape de necesarul mediu zilnic, în contrast cu țările africane și asiatice unde consumul mediu de proteină ajunge la 27-50 g/cap/zi. Ca sursă de proteină animală, laptele și carnea asigură peste 80%, iar 30% din proteina din carne este acoperită de carnea de bovine.

Tabelul 3

Consumul de proteine pe locuitor (g/zi) (F.A.O. 2005- date prelucrate)

Având în vedere condițiile stresante ale vieții cotidiene, pentru a se asigura un nivel optim, necesarul de proteină trebuie majorat cu 15-20%, mărindu-se astfel și mai mult deficitul de proteină pe plan mondial. (Pop, 2002).

Într-un asemenea context, dezvoltarea creșterii taurinelor constituie pe plan mondial obiectul unor ample preocupări științifice și tehnice.

Se urmărește nu atât mărirea efectivului cât sporirea substanțială a producțiilor, prin ameliorarea raselor de taurine și prin perfectionarea tehnologiilor de creștere și exploatare.

Sistemele clasice de creștere corespund în măsură tot mai mică pentru acoperirea necesarului de produse animaliere, fiind înlocuite cu formele intensive de producție care au la bază cuceririle științei și tehnicii contemporane.

Creșterea și exploatarea taurinelor are tot mai mult caracter industrial, cu mijloace de muncă mecanizate și chiar automatizate, cu tehnologii moderne de hrănire și întreținere, folosind în același timp un material biologic din ce în ce mai valoros. (Stanciu, 1999).

1.2. Evoluția efectivelor de bovine, a producției de lapte și de carne

Efectivul mondial de bovine era, la finele anului 2004, de 1.339.295.570 capete, cea mai mare pondere deținând-o continentul Asia (33,23%) cu 445.022.436 capete,iar in ordine descrescatoare urmatoarele continente:Amercia de Sud (24,38%) cu 326.569.406 capete, Africa (17,54%) cu 234.952.201 capete, America de Nord (12,05%) cu 161.441.254 capete,Europa (10,05%) cu 134.623.002 capete și Oceania (2,75%) cu 36.687.275 capete (tabelul 4).

Ritmul de crestere al efectivelor totale de bovine în perioada 1992-2004 este inferior celui înregistrat la nivelul populatiei globului (tabelul 4,5 si 6).

Tabelul 4

Evolutia comparativa a ritmului de crestere a populatiei globului pamantesc

si al efectivelor totale de bovine in perioada 1992-2004 (FAO, 2005)

In perioada 1992 – 2004, ritmul de crestere al populatiei, pe total glob, a fost de 116%, iar cel al cresterii efectivelor totale de bovine de 102%. In fiecare din cele 6 continente procentul de crestere al populatiei s-a situat peste cel al efectivelor de bovine.

Un caz aparte este Europa, unde în perioada analizată, efectivele au scăzut în 2004 față de 1992 cu 34%, iar populația s-a menținut aproximativ la același nivel (fig.4 și 5). Este lesne de înteles că, în continente cu zootehnie avansată (America de Nord, Europa si Oceania), creșterea performanței productive se realizează pe seama calitații efectivelor de bovine, iar în celelalte continente (Africa, America de Sud si Asia), creșterea producției fizice animaliere se realizează, înca, prin creșterea numerică a efectivelor de bovine.

Tabelul 5

Evolutia efectivelor totale de bovine în perioada 1992 – 2004 (FAO, 2005)

capete

Tabelul 6

Evolutia populatiei globului pamantesc in perioada 1992-2004 (FAO, 2005)

Mii locuitori

Fig. 4. Evolutia efectivelor totale de bovine in perioada 1992-2004 (FAO, 2005)

Fig. 5. Evolutia populatiei globului pământesc în perioada 1992-2004 (FAO, 2005)

Tabelul 7

Dinamica efectivelor de vaci exploatate pentru productia de lapte

(FAO, 2005- date prelucrate)

– mii capete –

* Inclusiv statele din fosta URSS

** RFG+RDG

La nivel mondial, efectivele de taurine exploatate pentru producția de lapte au înregistrat o ușoară creștere, amplitudinea acesteia fiind diferită de la un continent la altul, funcție de condițiile naturale din zonele respective (tabelul 7).

Producția medie de lapte de vacă, la nivel mondial, a fost în anul 2004 de 2223 kg/cap/an, cu variații de la un continent la altul (tabelul 8).

Pe plan mondial, producția medie de lapte a înregistrat o creștere de 16,57% în 2004 față de 1970 și de 6,26% față de 1991. În țările cu economie dezvoltată, producția individuală de lapte este de trei ori superioară țărilor din Asia și America de Sud și de 10 ori față de cele din Africa. În ultimii 30 de ani, în Europa producția medie de lapte pe vacă a crescut cu 40,93% (tabelul 8).

Tabelul 8

Dinamica producției medii de lapte de vacă pe plan mondial (kg/an)

(F.A.O. 2005 – date prelucrate)

kg/an

* Inclusiv statele din fosta URSS

** RFG+RDG

Productia de lapte pe cap de locuitor (tabelul 9), este determinată în principal de ritmul superior de creștere a producțiilor totale de lapte și a producțiilor medii de lapte, înregistrându-se diferențe de la un continent la altul. Oceania (782,55 l/loc), Europa (289,16 l/loc) și America de Nord (197,48 l/loc) se situează la polul superior al consumului de lapte, iar Africa (33,60 l/loc), Asia 37,12 l/loc) și America de Sud (130,87 l/loc) sunt, și vor rămâne, încă, departe de asigurarea necesarului de consum al populației.

Tabelul 9

Producția anuală de lapte de bovine pe locuitor (inclusiv produse lactate echivalente)

(F.A.O. 2005 – date prelucrate)

l/locuitor

* Inclusiv statele din fosta URSS

** RFG+RDG

În privința producției totale de lapte, cele mai mari ritmuri de creștere se înregistrează în Asia, America de Sud și Africa, diferențieri și pe continentele unde predomină țările dezvoltate, respectiv America de Nord și Europa (tabelul 10).

Creșterea producției de lapte se realizează pe căi diferite în funcție de condițiile social-economice de care beneficiază diferitele țări și continente. În America de Nord și Europa, creșterea productiei de lapte se realizează pe seama producțiilor individuale mari, iar în Africa, Asia și America de Sud, unde predomină țările în curs de dezvoltare, sporirea efectivelor, în principal, și producția individuală, în mai mică măsură, reprezintă elementele care stau la baza creșterii producției totale de lapte.

O adevărată explozie în evoluția producției de lapte se remarcă în China și India, a căror populație reprezintă peste 40% din cea mondială, țări în care producția de lapte a crescut în 34 de ani de peste 4 ori.

Tabelul 10

Dinamica producției totale de lapte de bovine

(F.A.O. 2005 – date prelucrate)

mii tone

* Inclusiv statele din fosta URSS

** RFG+RDG

Există o legătură inseparabilă între profitul producției de lapte și al celui de carne. Astfel, nivelul și dinamica producției mondiale de carne de bovină, relevă aspecte și problematici asemănătoare cu cele înregistrate în cazul producției de lapte, evident cu diferențele specifice fiecăreia din cele două directii de producție.

Din analiza datelor prezentate în tabelul 11, reiese faptul că, producția de carne pe cap de locuitor a scăzut în ultimii 34 de ani cu peste 13,31%, în condițiile menținerii unor diferențieri foarte mari între continente și țări. Putem, de asemenea, observa că, producția mondială de carne, care se obține pe cap de locuitor, este de 3 ori mai scăzută față de nivelul considerat optim.

Tabelul 11

Producția anuală de carne de bovină pe locuitor

(F.A.O – 2005 – date prelucrate )

kg/loc.

* Inclusiv statele din fosta URSS

** RFG+RDG

Unul dintre factorii care influențează în mod evident producția de carne este valoarea medie a carcaselor care în ultimii 34 de ani se menține în jurul valorii de 200 kg (tabelul 12).

Țările dezvoltate realizează valori ale carcaselor de peste 250 kg și foarte frecvent peste 300 kg (SUA 327 kg, Germania 322 kg, Canada 318 kg), timp în care, carcasele în țările în curs de dezvoltare se situează la valori de cca 150 kg (Etiopia 108 kg, India 118 kg, China 136 kg). Creșterea greutății carcasei cu 50% ar conduce la o producție de carne cu 25% mai mare decât cea înregistrată în prezent, putându-se, astfel, satisface cerințele actualei piețe a cărnii de bovine (tabelul 12).

Tabelul 12

Principalii indicatori ai producției de carne de bovine

(F.A.O. 2005 – date prelucrate)

Obiectivele prezente și viitoare vizează creșterea ponderii cărnii de tineret, ca sursă principală, în proporție cât mai apropiată de 80% și realizarea de carcase mijlocii spre mari, adică peste 250-280 kg, cu calități organoleptice și culinare superioare.

Urmărind evoluția efectivelor totale de bovine (tabelul 6 și fig.4), a producțiilor totale de lapte (tabelul 14 si fig.6) și a producțiilor totale de carne (tabelul 15 si fig.7), am stabilit primele 10 țări din lume cu cele mai mari efective totale de bovine si producțiile totale de lapte si carne realizate în anul 2004, iar în urma analizei comparate a celor trei clasamente am putut constata că, un număr de 5 țări (Brazilia, China, India, Rusia si SUA) se regăsesc în toate cele trei ierarhii stabilite, iar în două clasamente întâlnim, prin prezență repetată, trei țări, Franța, Australia si Mexic (tabelul 13).

Tabelul 13

Primele 10 tari din lume cu cele mai mari efective totale de bovine

si productii totale de lapte si de carne realizate in anul 2004 (FAO, 2005)

Brazilia, cu un efectiv total de bovine de 192 milioane capete, realizează 23.320.000 tone lapte si 7.774.000 tone de carne. În aceiași perioada, 2004, SUA cu un efectiv total de 94,8 capete bovine (51,5% din efectivul Braziliei), realizează 77.470.000 tone de lapte (cu 332,2% mai mult ca Brazilia) si 11.261.000 tone de carne (144,8% din producția Braziliei).

China cu un efectiv total de bovine de 106,5 milioane capete realizează în 2004 o producție totală de lapte de 18.850.080 tone si 6.940.029 tone de carne. La polul opus, Rusia cu un efectiv de 24,9 milioane capete (23,3% din efectivul total de bovine al Chinei) realizează 31.880.000 tone lapte (169,1% din producția de lapte a Chinei) și 1.906.880 tone carne (27,4% din producția de carne obținută de China în anul 2004).

India, o țară cu vechi tradiții în creșterea bovinelor și una din țările care a făcut un cult din creșterea vacilor de lapte, cu un efectiv total de 185,5 milioane de capete bovine realizează în 2004 o producție totală de lapte de 38.500.000 tone și 1.483.200 tone de carne. Ca element comparativ, Franța cu 19,3 milioane capete bovine (10,4 % din efectivul total de bovine al Indiei) realizează 24.357.700 tone lapte (63,2% din producția de lapte a Indiei) si 1.590.000 tone de carne (107,2% din producția de carne obținută de India în 2004).

Această stare de fapt, reflectă actualul nivel diferențiat de ameliorare al efectivelor de bovine, precum si modul de exploatare al acestora, scoțând în evidență uriașa discrepanța dintre producțiile obținute și efectivele existente în cele 6 continente ale globului.

Realitatea situației existente pe glob, în domeniul creșterii și exploatării bovinelor, alături de presiunea mereu crescândă și diferențiată pentru produsele fizice animaliere, venite din partea unei populații aflată în continuă creștere numerică, vor influenta în mod decisiv, actualele tendințe cât și perspectiva creșterii și exploatării bovinelor.

Tabelul 14

Evolutia producțiilor totale de lapte de vacă

realizate în perioada 1992 – 2004 (FAO, 2005)

– tone –

Tabelul 15

Evolutia producțiilor totale de carne de bovine

realizate în perioada 1992 – 2004 (FAO, 2005)

– tone –

Fig.6.Evoluția producției totale de lapte în perioada 1992 – 2004 (MAPDR, 2005)

Fig. 7. Evoluția producției totale de carne în perioada 1992 – 2004 (MAPDR, 2005)

1.3. Tendințe actuale și de perspectivă în creșterea și exploatarea bovinelor

Creșterea într-un ritm susținut a populației umane la nivel mondial, coroborată cu diversificarea cerințelor consumatorilor, în special în țările dezvoltate din continentele America de Nord și Europa, ridică probleme noi legate de creșterea și exploatarea bovinelor, ca principală specie furnizoare de lapte și carne.

Factorul primar care contribuie la creșterea producțiilor de lapte și carne îl reprezintă efectivele de bovine și perspectivele evoluției acestora. Ritmul anual de creștere a efectivelor de bovine, de 0,8%, realizat în ultimii 30 de ani, este inferior ritmului de creștere al populației. În țările dezvoltate se realizează creșteri foarte scăzute ale efectivelor sau chiar stagnări, timp în care, în țările în curs de dezvoltare se realizează ritmuri de creștere anuală de 1,3-1,5%, fapt ce dovedește că numai în aceste țări creșterea efectivelor constituie o pârghie majoră de mărire a producțiilor totale de lapte și carne.

În țările dezvoltate situate pe continentele America de Nord și Europa, performanța individuală constituie factorul determinant pentru creșterea producțiilor totale de lapte și carne.

În plan mondial, trebuie acordată o atenție deosebită direcțiilor de ameliorare ale efectivelor de bovine. Acestea diferă de la o zonă geografică la alta, și chiar de la o țară la alta, urmărindu-se realizarea unui profit maxim în exploatare.

La orientarea direcțiilor de ameliorare se va ține seama de structura de rasă, solicitările pieței, posibilitățile de asigurare a cerințelor specifice materialului biologic care se exploatează, preferințele crescătorilor. Astfel, pe continentul american, îndeosebi SUA și Canada, precum și în Oceania (Australia și Noua Zeelandă) direcția de ameliorare a raselor este, cu precădere, spre o singură producție lapte sau carne. În aceste zone există mari suprafețe de pășuni naturale și ca atare exploatarea raselor de carne este rentabilă (Stanciu, 1999).

În Europa direcția de ameliorare a raselor este, îndeosebi, spre un tip mixt. Acest tip productiv dă rezultatele economice cele mai bune în condițiile densității mari a populației și a suprafeței reduse de teren agricol care revine pe locuitor. În majoritatea țărilor din Asia și Africa se exploatează rase primitive universale, puțin pretențioase la hrănire și rezistente la condițiile specifice de climă și la îmbolnăviri, care vor fi supuse unor încrucișări cu rase perfecționate pentru formarea de rase noi capabile de performanțe productive superioare în condiții de restrictii naturale (Stanciu, 1999).

Mărimea exploatațiilor de bovine variază de la o zonă geografică la alta în funcție de condițiile socio-economice. În Europa, mărimea fermelor de taurine este cuprinsă între 30-50 capete, cu variații de la 70 capete în Anglia la cca 2 capete în România.

În SUA mărimea fermelor de vaci tinde către 100 capete. Mărimea exploatațiilor adaptată optim specificului fiecărei țări și în deplină concordanță cu cerințele de lapte și carne de pe piață, constituie un element indispensabil în procesul de creștere și exploatare a bovinelor.

Există în plan mondial o tendință de specializare a fermelor și de realizare a raselor specializate pe direcții de producție, chiar și în cadrul raselor mixte existând o pondere mai mare spre una din producții, lapte sau carne. Deasemenea, câștigă teren, în special în Europa, stabulația liberă, furajarea la discreție cu nutrețuri de volum, restricționarea nutrețurilor concentrate în funcție de performanța productivă și starea fiziologică, totul fiind automatizat, astfel încât, se poate spune că tehnologia de exploatare a taurinelor, îndeosebi cele pentru producția de lapte, a trecut într-o fază conceptuală superioară, în care știința stabilește condițiile tehnico-economice de creștere și exploatare, iar crescătorul le preia și le aplică cu o deosebită strictețe.

Evoluția și gradul de dezvoltare a creșterii și exploatării bovinelor a fost, este și va rămâne un proces de durată, în desfășurarea căruia au intervenit și vor interveni și alți factori tehnici, dar mai cu seamă economici. Industrializarea și integrarea producției de lapte și carne, au avut și vor avea în continuare un rol decisiv în procesul de creștere și exploatare a bovinelor, deoarece, este exclusă orice tendință de eficientizare a exploatațiilor de bovine fără o valorificare profitabilă a producțiilor de lapte și carne.

Un loc și un rol deosebit în procesul de industrializare a producției și de integrare a acesteia l-au avut și îl vor avea asociațiile profesionale ale crescătorilor de bovine, organizate pe specii, rase și direcții de producție, care, de drept și de fapt, vor reprezenta garanția eficienței, pragmatismului și profitabilității în procesul de creștere și exploatare a bovinelor.

Crescătorul de bovine trebuie să fie permanent preocupat în a găsi soluții eficiente și pragmatice raportate la condițiile concrete din fermă, pentru a armoniza mediul de creștere și exploatare cu capacitatea productivă a fiecărui animal.

Pentru viitor, asigurarea bunăstării bovinelor, respectarea codului bunelor practici în procesarea productiei fizice animaliere și protejarea mediului, reprezintă elementele esențiale pentru o zootehnie modernă.

Sărăcia și poluarea mediului sunt elemente definitorii pentru perspectiva creșterii și exploatării bovinelor pe plan mondial. Sărăcia este o boală socială, iar simptomele ei extreme sunt resimțite de peste 800 milioane locuitori ai globului pământesc, timp în care, cauzele se pierd prin complexitate și multitudine. Combaterea sărăciei este un act de voință, determinant pentru evoluția omenirii. Eforturile și modalitățile de asanare a sărăciei diferă de la un continent la altul și de la o țară la alta, scopul fiind același, de vindecare a unei boli care produce zilnic efecte imposibil de estimat pentru întreaga omenire (Pavel, 2004).

Cu certitudine, sărăcia va afecta modul de creștere și exploatare a bovinelor, în special în continentele Asia, Africa și America de Sud, unde sărăcia extremă atinge cote alarmante și impune de urgență, măsuri de intervenție și susținere mondială.

Pe continentele America de Nord, Europa și Oceania, conform datelor ultimelor studii de mediu, vitele sunt considerate de mulți experți al doilea mare poluator, după autoturisme.

Americanii au fost primii care au tras semnalul de alarmă în privința poluării cauzate de vite, și asta încă din anii 1980. Astfel, sunt zone întregi în SUA, unde poluarea produsă de vite întrece cu mult poluarea cauzată de autoturisme

Când este vorba de poluare, sutele de directive ale Uniunii Europene (UE) taie în carne vie. Fiecare sector de activitate din țările UE, fie că este vorba de industrie sau agricultură, face parte din sistemul integrat al politicilor de mediu și este atent monitorizat.

Experții UE au introdus „conceptul de management al deșeurilor pe categorii de produse”, în baza căruia un produs este analizat de la stadiul „embrionar”, luându-se în calcul toate componentele ce urmează a fi încorporate în respectivul produs, mergându-se până la „produsul finit” și, într-un final, ajungându-se la „sfârșitul duratei de viață” al respectivului produs. Toate acestea se cuantifică într-o formulă pentru a vedea cât de mult poluează respectivul produs mediul de la începutul și până la sfârșitul ciclului de utilizare. Chiar dacă pare, la prima vedere, absurd, experții europeni vor să se asigure că activitățile umane aduc mediului cât mai puține prejudicii.

Analizând tot ciclul, de la creșterea vițeilor până la crearea produsului finit, lapte și carne, experții europeni au ajuns la concluzia că fermele de vite, cu tot ce presupun acestea, sunt printre cei mai mari poluatori, devansând chiar ramurile industriale. Potrivit studiilor efectuate de experți europeni, vitele sunt mari producătoare de gaz metan. Astfel, anual, mai mult de 15% din gazul metan ce se eliberează în atmosferă este produs de vite, care sunt considerate al doilea mare poluator după autoturisme. O vită produce pe an 7 – 10 to de dejecții care contribuie direct la poluarea apelor freatice și a solurilor cu compuși ai azotului, precum și nitrați, nitriți, amoniu și bacterii patogene.

Până în acest moment, UE prin directivele date s-a axat în principal pe bunăstarea animalelor și codul bunelor practici în producerea și procesarea produselor fizice animaliere, urmând a fi luate măsuri după modelul american legate de poluarea produsă de vite, care, cu siguranță, vor influența modul de creștere și exploatare a bovinelor. Zeci de miloane de euro vor fi investite în noile tehnologii menite să reducă emisia de gaze poluante produse de efectivele de vite.

România, ca viitoare tară membră a UE, trebuie să se înscrie în cerințele de performanță productivă și calitate asumate prin Tratatul de aderare, concomitent cu încadrarea în standardele de mediu europene, fapt ce va schimba radical, modul de abordare al creșterii și exploatării bovinelor.

CAPITOLUL 2

ORIENTĂRI ACTUALE ȘI DE PERSPECTIVĂ ÎN CREȘTEREA ȘI

EXPLOATAREA BOVINELOR ÎN ROMÂNIA

2.1 Situația agriculturii în România

Începând cu anul 1990, în România se înregistrează un proces de fărâmițare exagerată a terenurilor agricole și de dispersie excesivă a efectivelor de animale în teritoriu, fapt ce a contribuit la diminuarea considerabilă a potențialului productiv al agriculturii. S-a acordat și, din păcate, se acordă în continuare o atenție prioritară rezolvării structurii de proprietate a terenurilor agricole în detrimentul modului de exploatare al acestora, ajungându-se, în prezent, la o dimensiune medie pe exploatație de 3,0 ha, fapt confirmat la Recensământul General Agricol din anul 2002.

Chiar dacă zootehnia reprezintă singurul sector de activitate al economiei românești în care s-a rezolvat, definitiv și ireversibil, structura de proprietate, în sensul că, sectorul privat deține 99% din efectivele tuturor speciilor, modul de exploatare este unul caracteristic, mai degrabă, unei zootehnii de subzistență (tabelul 16.).

Tabelul 16

Evoluția structurii de proprietate a efectivelor de animale în perioada 1989-2004

(MAPDR, 2005)

La nivelul întregii agriculturi românești, au fost distruse două sectoare de exploatare, cooperatist și de stat, fără a pune ceva anume în loc, ceea ce a contribuit și contribuie încă la înregistrarea unor producții totale și medii sub nivelul potențialului productiv de care dispunem, înregistrându-se dificultăți majore în procesul de preluare, prelucrare și valorificare al producției agricole.

Valorificarea prin procesatori specializați a 24% din producția de lapte de vacă (3493 litri/cap) și a 25% din producția totală de carne (328 kg/cap la bovine, 105 kg/cap la porcine, 28 kg/cap la ovine și 2,1 kg/cap la pasăre), reprezintă o consecință a dimensiunii exploatațiilor, la toate speciile de animale, care situează România pe ultimele locuri în Europa. (tabelul 17).

Tabelul 17

Valorificarea producție fizice animaliere aferentă anului 2004

(MAPDR, 2004)

Majoritatea producțiilor fizice animaliere se valorifică direct pe piață sau rămân în gospodăriile producătorilor individuali, fapt ce creează o falsă impresie asupra potențialului productiv de care dispunem în realitate și permite pătrunderea pe piața românească a produselor animaliere din import.

Devine evidentă necesitatea dezvoltării unui nou sistem de procesare prin intermediul căruia să se poată prelua în vederea prelucrării și valorificării, întreaga producție fizică animalieră, bineînțeles, adaptând atât producția zootehnică cât și procesarea la cerințele impuse de standardele Pieței Agricole Comune, în care dorim a ne integra începând cu 1 ianuarie 2007.

În România, creșterea și exploatarea bovinelor înseamnă, înainte de toate, tradiție și respect față de condițiile naturale de care dispunem. În acest context, pajiștile naturale ocupă un loc aparte, alături de apreciata și valoroasa cultură și civilizație montană românească.

2.1.1. Situația actuală a pajiștilor naturale din România

Patrimoniul pastoral al României, alcătuit din 4845,4 mii ha, din care 3355 mii ha pășuni naturale și 1490,4 mii ha fânețe naturale, reprezintă 34% din totalul suprafeței agricole naționale și constituie un imens potențial de masă vegetativă, care asigură, în medie, 56% din necesarul de furaje, în echivalent masă verde, ajungând ca în zonele colinare și montane această proporție să depășească 65-70% din necesarul de consum al speciilor bovine și ovine (tabelul 18).

Din punct de vedere al suprafeței ocupate cu pajiști naturale, România se situează pe locul al 5-lea, după Franța, Marea Britanie, Spania și Germania. Suprafața de 4845,4 mii ha pășuni și fânețe naturale, la care se adaugă 1-1,2 milioane ha cultivate anual pentru furaje, în terenul arabil, însumate, reprezintă suprafețele agricole din Belgia, Olanda și Elveția, luate la un loc.

Județele, Bihor, Hunedoara și Suceava, care constituie obiectul cercetărilor noastre, dețin o suprafață de 548669 ha pajiști naturale (11,3% din patrimoniul pastoral al României), ceea ce justifică ponderea rasei Pinzgau de Transilvania în structura de rasă a zonelor de cercetare și oferă suportul real al menținerii și creșterii arealului de exploatare al acesteia în aceste vechi și tradiționale așezăminte românești (tabelul 18).

Tabelul 18

Patrimoniul pastoral al României, din care în județele

Bihor, Hunedoara și Suceava (MAPDR, 2005)

2.1.1.1 Structura de proprietate a pajiștilor naturale din România

Structura de proprietate determină, înainte de toate, direcția principală de acțiune și pârghiile economice și legislative necesare pentru cointeresarea deținătorilor strategici de pajiști naturale, în efectuarea lucrărilor agroameliorative de sporire a producției de masă verde și de utilizare a acesteia în procesul de creștere și exploatare a animalelor.

Majoritatea suprafețelor de pajiști naturale se localizează în domeniul privat, care deține o pondere de 97%, din care; consiliile locale dețin 43,7%, persoanele fizice 56,3% și proprietatea publică numai 3% din patrimoniul pastoral al țării (tabelul 19).

Tabelul 19

Suprafața totală de pajiști naturale pe structuri de proprietate

(MAPDR, 2005)

În județele Suceava și Hunedoara pajiștile naturale aparțin în totalitate domeniului privat, iar în județul Bihor domeniul public mai deține doar 2,5% din patrimoniul pastoral, fapt ce creează premisele reale pentru găsirea celor mai eficiente și pragmatice căi și mijloace de exploatare a unor resurse, aproape inepuizabile de masă verde(tabelul 20).

Tabelul 20

Structura de proprietate a pajiștilor naturale din județele Bihor,

Hunedoara si Suceava ( MAPDR, 2004)

2.1.1.2 Distribuirea pajiștilor naturale pe forme de relief

Stabilirea măsurilor necesare pentru îmbunătățirea pajiștilor naturale depinde, în mare măsură, de repartizarea acestor suprafețe pe forme de relief, prin prisma posibilităților de mecanizare și a existenței factorilor limitativi de sporire a producției de masă verde.

În România, 1561581 ha (32%) pajiști naturale se regăsesc în zona montană, la altitudini de peste 600 m, cu posibilități limitate de exploatare a unor resurse naturale de masă verde.

În județele Bihor, Hunedoara și Suceava, zone cu tradiție în creșterea și exploatarea rasei Pinzgau de Transilvania, sunt, încă, suprafețe mari de pajiști naturale în zonele montane, 23514 ha (14%) în Bihor, 118498 ha (59%) în Hunedoara și 118236 ha (71%) în Suceava, ce pot oferi resurse furajere pentru creșterea efectivelor de bovine și ovine (tabelul 21).

Tabelul 21

Repartizarea suprafețelor de pajiști naturale pe zone de relief

(MAPDR, 2005)

Pajiștile naturale din zona montană reprezintă suportul real de creștere al „arealului de exploatare a rasei Pinzgau de Transilvania”, deoarece, rasa dispune de însușirile și caracteristicile anatomo-morfo-fiziologice specifice exploatării acesteia în zone cu factori limitativi, improprii pentru extinderea altor rase de bovine .

Rasa Pinzgau de Transilvania , a fost, este și va rămâne parte a civilizației și culturii montante românești, iar prezentul, perspectiva și viitorul acestei rase depinde de evoluția și dezvoltarea durabilă a habitatului montan românesc.

2.1.1.3 Producția de masă verde obținută pe pajiștile naturale și factorii limitativi ai acesteia

Producția de masă verde realizată pe pajiștile naturale a înregistrat variații, în funcție de condițiile pedoclimatice în care sunt dispuse suprafețele respective, factorii limitativi care acționează asupra acestora, precum și de lucrările agroameliorative efectuate pe aceste suprafețe.

În perioada 1950-1970, producțiile medii de masă verde obținute s-au situat între 3-5 t/ha la pășunile naturale și 4-9 t/ha la fânețe naturale, iar în perioada 1970-1990, prin executarea lucrărilor ameliorative pe anumite suprafețe, producțiile furajere pe pajiștile naturale au crescut ajungând la 7-14 t/ha la pășuni și la 8-16 t/ha masă verde la fânețe. Gruparea pajiștilor naturale după factorii limitativi dă posibilitatea stabilirii lucrărilor ameliorative, în condții de eficiență și pragmatism.(tabelul 22).

Tabelul 22

Gruparea pajiștilor naturale după factorii limitativi

( MAPDR, 2005)

Se poate constata că, doar 39,1% din pajiștile naturale ale României sunt lipsite de restricții naturale, 17,7 % sunt afectate de eroziuni și alunecări de teren, 6,2% sunt în zone cu exces de umiditate, 26,9% au un grad ridicat de aciditate, 5% sunt în zone sărăturate, 0,9% pe zone nisipoase și 4,2% se regăsesc în zone cu pietris, grohotiș și rocă la suprafață. Lucrările agroameliorative ce urmează a se efectua pe pajiștile naturale, vor fi coroborate direct cu factorii limitativi, astfel încât, eforturile financiare să-și găsească o reală materializare.

În anul 2004, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR), a elaborat „Programul Național de Reabilitare a Pajiștilor Naturale în România 2005-2008”, care a fost defalcat pe fiecare județ în parte, funcție de suprafața și caracteristicile specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale, urmărindu-se realizarea următoarelor lucrări agroameliorative;

– lucrări de igienă culturală a pajiștilor naturale ce pot fi executate normal;

– lucrări de suprafață ce trebuiesc executate pe pajiștile naturale,

– combaterea vegetației ierboase nevaloroase,

– combaterea eroziunii solului,

– corectarea regimului aerohidric,

– îmbunătățirea regimului de nutriție prin corectarea acidității solului și fertilizarea pajiștilor naturale,

– supraînsămânțarea pajiștilor naturale,

– însămânțarea pajiștilor naturale,

– producerea de sămânță la gramineele și leguminoasele perene pe pajiștile naturale,

– stabilirea surselor de finanțare pentru reabilitarea pajiștilor naturale (tabelul 23).

Tabelul 23

Surse de finanțare a Programului Național de Reabilitare

a Pajiștilor Naturale în perioada 2005-2008 (MAPDR, 2005)

– miliarde lei –

Subvențiile de la bugetul statului urmează a fi asigurate astfel:

– subvenționarea îngrășămintelor chimice la nivelul de 2 milioane lei/ha, reprezintă costul a 100 kg azot substanță activă;

– subvenționarea lucrărilor de descărcare, încărcare, transport și aplicare a amendamentelor, în sumă de 700.000 lei/ha, reprezintă 30% din cheltuieli;

– subvenționarea semințelor de graminee și leguminoase perene folosite pentru lucrările de regenerare,cu suma de 50.000 lei/kg,reprezintă 30% din cheltuieli;

– subvenționarea produselor chimice de combatere la nivelul de 2.500.000 lei/ha, reprezintă 50% din valoarea costurilor;

– fondurile necesare unităților de cercetare pentru realizarea „Programului” de Reabilitare a Pajiștilor Naturale și asigurarea asistenței tehnice de specialitate, reprezintă 2% din subvenția bugetară anuală.

Efectul economic al aplicării „Programului Național de Reabilitare a Pajiștilor Naturale”, în esență, constă în sporirea producției de masă verde obținută și a încărcăturii de animale, calculată în Unități Vită Mare (UVM) pe unitatea de suprafață (ha) (tabelul 24).

Tabelul 24

Potențialul actual al pajiștilor naturale (MAPDR, 2005)

Aplicarea întregului complex de măsuri tehnico-organizatorice și financiare va duce la îmbunătățirea nivelului productiv, diferențiat în funcție de zona pedoclimatică și tipul de pajiște, determinând, în acest fel, creșterea încărcăturii de UVM/Ha și realizarea efectivelor prognozate pentru anul 2008 (tabelul 25).

Tabelul 25

Caracteristici actuale și de perspectivă ale pajiștilor naturale

(sursa: MAPDR, 2005)

Transpunerea în practică a „Programului Național de Reabilitare a Pajiștilor Naturale” și reintroducerea rasei Pinzgau de Transilvania în “Programul Național de Ameliorare”, pot constitui elemente definitorii pentru prezentul, perspectiva și viitorul rasei, în noul context de abordare a dezvoltării Zonei montane în România.

2.1.1.4 Zona montană – un habitat specific, cu potențial de

dezvoltare durabilă

Zona montană constituie un habitat natural specific, diferit de alte zone prin faptul că, ecosistemele montante și alpine sunt sisteme fragile din punct de vedere ecologic, datorită factorilor naturali restrictivi, la care se adaugă o economie de subzistență și o sărăcie seculară, ce se impune a fi eradicată prin sprijinul logistic al organismelor de stat naționale și comunitar europene, așa cum s-a întâmplat în alte state mai avansate astăzi, unde muntele a devenit comparabil, ca nivel de trai și civilizație, cu celelalte zone geografice.

Ocupând aproape o treime din suprafața țării și câteva milioane de locuitori, având un patrimoniu de resurse naturale încă destul de bogat și o rețea de zone protejate, zona montană din România poate face obiectul unui experiment național, a unui program guvernamental complex de dezvoltare durabilă, care să o ridice definitiv din statutul de înapoiere moștenit. Voința de realizare a unui astfel de program se poate manifesta liber, dacă imperativul dezvoltării durabile a României, va fi înțeles și însușit în profunzime de factorii de decizie la toate nivelele. Un rol central în asigurarea lansării și monitorizării unui astfel de program îl poate avea Agenția Națională a Zonei Montane din România (ANZM), dacă se va asigura o strucutră instituțională adecvată, resursele umane și financiare necesare și conlucrarea integrată a acesteia, ca secretariat operațional al unui Comitet Interministerial pentru Zona Montană, având ca obiectiv „dezvoltarea durabilă”.

România are o șansă să sară o etapă, scurtând cu câțiva ani buni – drumul ei către progres și civilizație, către o viață mai bună, către o integrare europeană specifică, cu prinosul, etnosul și etosul ei original, numai dacă își va asuma cu curaj astfel de programe de anvergură, capabile să mobilizeze energiile și resursele naționale, să atragă cooperarea și sprijinul internațional și european.

2.1.1.5 Productivitatea pajiștilor din zona montană și efectele economice conturate cu ajutorul gradienților altitudinali

Pajiștile, alături de păduri, sunt cele mai extinse ecosisteme din zona montană, de a căror structură și productivitate depind în continuare toate celelalte funcții socio-economice ale muntelui. Suprafețele de pajiști pe nivele altitudinale au fost preluate după Teaci și colab. 1980, estimându-se pe baza acestor date că, peste nivelul de 600 m altitudine sunt aproximativ 1600 mii ha pajiști naturale (tabelul 26).

Tabelul 26

Repartitia pajiștilor pe altitudini absolute

(Teaci și colab. 1980)

– mii hectare –

Productivitatea protoecosistemelor crește în medie cu 0,5 t/ha/an (7-9 t) masă verde între 100 – 1200 m altitudine, după care scade cu 1 t/ha/an (9-3 t) pentru fiecare 100 m până la același nivel de 1800 m altitudine (Marușca, 1994).

Valorile maxime ale productivității pajiștilor naturale înregistrate între 1000–1200 m altitudine sunt condiționate climatic prin 4-60 C temperatură medie anuală, 13-150 C temperatură medie a lunii celei mai calde, 150 – 180 zile cu temperaturi medii de peste 50 C și 110-140 zile durată cu temperaturi peste 100 C, cu precipitații anuale de 900-1050 mm, pe soluri cu o reacție de 5,0 –5,5 pH și 35-45% grad de saturație în baze.

Pe măsura creșterii altitudinii în zona montană, posibilitățile de lucru în aer liber sunt din ce în ce mai restrânse ca durată datorită fenomenelor climatice și necesită un efort mai mare consecință a rarefierii aerului, distanțelor, urcușului pe pantă și drumurilor nepracticabile. În plus, sunt necesare eforturi suplimentare pentru cositul fânului pe pante și mai ales menținerea bovinelor și altor animale, o durată mult mai mare în stabulație, cu furaje conservate față de altitudini mai joase. De altfel, durata stabulației animalelor din gospodărie este principala cauză care limitează extinderea pe altitudine a așezărilor umane montane (Marusca, 1994).

Durata stabulației, care crește cu 7,5 zile/100 m altitudine, ajunge la 2/3 din an (cca 230-250 zile). În aceste condiții viețuirea permanentă este dificilă întrucât în restul de 115 – 135 zile de perioada activă de vegetație, nu este posibilă asigurarea furajelor de volum pentru animale, necesare în sezonul rece al anului. La diminuarea timpului de lucru cu 75 ore/100 m altitudine sau cu 2,5% din cele 3100 ore anual luate ca bază, se adaugă multiple alte greutăți suplimentare, singurătatea, izolarea și posibilități mai reduse de petrecere a timpului liber și deconectarea după o muncă fizică grea (Marușca, 1994). În ceea ce privește principala producție animalieră a zonei montane, “laptele”, se constată scăderea lui pe altitudine datorită diminuării producției de masă vegetativă, scurtarea sezonului de pășunat, înăspririi condițiilor climatice și altor factori mai puțin cunoscuți ca presiunea atmosferică (tabelul 27).

Tabelul 27

Productia de lapte de vacă pe pășunile montane din

Carpații României (Marușca și Doniță, 1994)

Datorită rarefierii aerului și scăderii presiunii atmosferice se modifică anumite funcții fiziologice, printre care și digestia nutrețurilor. Spre exemplu, la bovinele mutate de la șes la munte, la peste 2000 m, digestibilitatea substanței organice din masa verde scade de la 73% la 60%, cu implicații majore asupra producției animaliere.

De asemenea, o bună parte a energiei din nutrețuri este cheltuită de organismul animal pentru termoreglare. Toate aceste condiții care țin de climă și animale fac în cele din urmă ca și consumul de masă verde pentru un litru de lapte să crească de la 4 kg/litru la 600-800 m altitudine, până la 8 kg/litru la 2200 – 2400 m, respectiv reducerea conversiei masă verde-lapte la jumătate.

Altfel spus, pe ecartul altitudinal de 600 – 800 m până la 2200 –2400 m, cu fiecare 100 m de creștere a altitudinii, durata sezonului de pășunat scade cu 7,5 zile (160-40 zile), presiunea atmosferică cu 7,5 mm (705-585), digestibilitatea substanțelor organice scade cu 0,75% (70,5-58,8%) și consumul crește cu 250 g masă verde pentru un litru de lapte. Consecințele handicapurilor naturale din zona montană pot fi sesizate și din studiul efectuat în urmă cu 15 ani în Platforma Bran-Brașov, asupra producției de lapte, lână și posesia de autoturisme a locuitorilor (fig.8).

ALTITUDINE PRODUCTIE PRODUCTIE AUTOTURISME

(m) LAPTE VACA LANA OAIE LA 1000 LOCUITORI

(l/cap/an) (g/cap/an) (nr.) LOCALITATEA

Fig.8 Evoluția pe altitudine a unor indicatori socio-economici din zona

BRAN-BRAȘOV, (Marușca și colab, 1990)

Prin acest mod grafic de exprimare, se constată că, producția de lapte de vacă scade cu 150 litri/100 m și lâna de oaie cu 200 g/100 m pe fiecare animal adult, care are în final un efect decisiv în scăderea cu 10 autoturisme la 100 m altitudine pentru mia de locuitori. În cazul unor prețuri unitare pentru aceste produse, cu greu, dacă nu imposibil, va fi pentru agricultorii din zonele mai înalte să reziste fenomenului concurențial al economiei de piață, fără o protecție socială adecvată.

Caracterizarea unitară cu ajutorul gradienților altitudinali a condițiilor naturale și socio-economice va fi necesară pentru fundamentarea și conturarea gradelor de defavorabilitate din zona montană pe baza cărora să se atribuie compensații și alte facilități locuitorilor, în vederea opririi depopulării și degradării în continuare a spațiului montan.

Rasa Pinzgau de Transilvania, se poate adapta cerințelor habitatului montan și poate constitui unul din factorii esențiali pentru dezvoltarea agriculturii montane și a agroturismului montan, în condițiile în care va fi reintrodusă în “Programul Național de Ameliorare” și i se va acorda sprijinul financiar, indispensabil, de altfel, întregii zone montane a României.

2.2. Situația creșterii și exploatării bovinelor în România

2.2.1 Evolutia efectivului de bovine în România

În perioada 1989-2004, efectivele de bovine au scăzut continuu, în special pe seama numărului total, cu 55%, de la 6291 mii capete (1989) până la 2801 mii capete (2004) (tabelul 28).

Tabelul 2.8

Dinamica efectivelor de bovine în perioada 1989-2004

(dupa MAPDR, 2005)

mii capete

Efectivul matcă de vaci și bivolițe a scăzut, în aceași perioadă, cu 713 mii capete (29%), de la 2468 mii capete (1989) la 1755 mii capete (2004).

Scăderea drastică a efectivelor totale și matcă de bovine s-a înregistrat în perioada 1990 – 1993, când efectivul total a scăzut cu 2694 mii capete (43%), iar efectivul matcă cu 489 mii capete (20%) (fig.9). Trei au fost cauzele majore care au dus la diminuarea efectivelor totale și matcă de bovine:

– desființarea sectorului cooperatist și de stat, generând o dispersie excesivă a efectivelor în teritoriu:

– privatizarea rețelei de ameliorare și reproducție în zootehnie într-un moment nepotrivit și într-un mod neadecvat realităților zootehniei românești și, nu în ultimul rând,

– lipsa unui sistem eficient și pragmatic de susținere financiară de la bugetul de stat a înființării, consolidării și dezvoltării exploatațiilor zootehnice capabile de performanță productivă, calitate și profit.

Fig.9 Evoluția efectivelor totale și matcă de bovine în perioada 1989 – 2004 (MAPDR, 2005)

Începând cu anul 2000, efectivul total și matcă de bovine a intrat într-o perioadă de stabilizare numerică, astfel, 5 ani consecutivi, 2000 – 2004, efectivul total s-a situat în jurul valorii de 2800 mii capete, iar efectivul matcă a oscilat aproape de 1750 mii capete.

În perspectiva integrării României în Uniunea Europeană, aspectul legat de dimensiunea numerică a efectivelor totale și matcă de bovine va cădea în plan secund, urmând ca valoarea efectivelor să primească conotația majoră în procesul de creștere și exploatare a bovinelor.

2.2.2. Structura de proprietate a efectivelor de bovine din România

În anul 2004, 99% din efectivul total de bovine se exploata în sectorul privat și 1% în societăți și asociații agricole cu capital de stat, 96% din efective exploatându-se în ferme familiale de subzistență (tabelul 29).

Tabelul 29

Structura de proprietate a bovinelor la 31.12.2004

( MAPDR, 2005)

Evoluția efectivelor de animale pe forme de proprietate demonstrează că, proprietatea privată deține, la nivelul anului 2004, o pondere de 99%, fapt ce se regăsește și în evoluția structurii de proprietate a producțiilor animaliere obținute în perioada 1989-2004 (tabelul 30).

Tabelul 30

Evoluția structurii de proprietate a producțiilor fizice animaliere

în perioada 1989-2004 (Sursa: MAPDR, 2004)

Structura de proprietate a efectivelor de animale este o problemă definitiv rezolvată, între aceasta și structura producției fizice animaliere existând un perfect corespondent, creându-se în acest mod baza producției zootehnice private la nivelul întregii țări.

2.2.3. Mărimea exploatațiilor de bovine în România

În perioada 1990-2004, în România s-a acordat o mai mare atenție structurii de proprietate a efectivelor în detrimental formelor de exploatare a acestora, astfel, încet dar sigur, și-au încetat activitatea exploatațiile din sistemul cooperatist și de stat, fără a exista posibilitatea înființării, consolidării și dezvoltării unor exploatații zootehnice private capabile de performanță productivă, calitate și profit.

În România, la nivelul anului 2004, mărimea medie a exploatațiilor de bovine matcă era de 1,52 vaci+bivolițe, plasând țara noastră pe unul din ultimele locuri din Europa (tabelul 31).

Tabelul 31

Numărul mediu de vaci și bivolițe pe exploatație și mărimea medie

a fermelor la bovine (Sursa: MAPDR, 2005)

Ponderea majoritară a efectivului de vaci și bivolițe, 1.384.473 capete (78,89%), se găsea în sectorul micilor gospodării țărănești, cu 1-2 capete și numai 11,14% din efectiv aparținea fermelor cu 3-5 capete. Doar, 174998 capete vaci și bivolițe se regăseau, la finele anului 2004, în ferme cu peste 5 capete, ceea ce reprezintă 9,97% din efectiv, care se exploatează în condiții tehnice specifice fiecărei rase.

Într-o asemenea situație, se impune, ca o necesitate, acordarea unei priorități majore activităților și măsurilor de susținere a înființării, consolidării și dezvoltării exploatațiilor zootehnice private de o dimensiune care să asigure posibilitățile obținerii unor performanțe productive în condiții de calitate și profit.

2.2.4. Evoluția structurii de rasă la taurinele din România

În anul 1955 aproape jumătate din efectivul de taurine aparținea rasei Sura de stepă (47%), 32% rasei Bălțată românească, câte 6% reprezentau rasele Brună și Roșie dobrogeană, iar rasa Pinzgau 9% (tabelul 32).

Tabelul 32

Evoluția structurii de rasă la taurine (AGCTR, 2003)

Astăzi, după 50 de ani, au rămas 4 rase de bază: Bălțată românească (36%), Bălțată cu negru românească (35%), Brună (26%), și Pinzgau de Transilvania (3%). În perspectivă, în România structura de rasă a taurinelor va fi: Bălțată cu negru românească 35%, Bălțată românească 34%, Brună 29% și Pinzgau de Transilvania 2%.

Primele 3 rase sunt populații cu status normal, în timp ce efectivul de Pinzgau de Transilvania, conform statisticilor FAO, a intrat în categoria populațiilor vulnerabile, datorită reducerii anuale continue. Pentru rasa Pinzgau, FAO (2003) a inițiat o “strategie pentru conservarea activă”, acțiune în care sunt implicate Austria, Slovacia și România (Herman Swalve, 2003).

2.2.5. Evoluția productiei de lapte de vacă în România

Mărimea exploatației și condițiile de exploatare a vacilor de lapte își pune amprenta asupra valorificării producției. Astfel, la nivelul anului 2004, din producția totală de 55.443 mii hl de lapte, 38% se consuma în gospodăriile producătorilor, 26 % se vindea direct pe piață, 12% reprezenta consumul vițeilor și, 25% se prelua în vederea procesării și valorificării prin agenți economici specializați în producerea de produse animaliere destinate comercializării (tabelul 33).

Tabelul 33

Evoluția producției de lapte în perioada 1996-2004

(Sursa: MAPDR, 2005)

Dispersia excesivă a efectivelor în teritoriu, în exploatații cu dimensiuni mici (1,5 capete vaci și bivolițe în medie/exploatație la finele anului 2004), a avut drept consecință înregistrarea unor producții totale și medii de lapte, sub nivelul potențialului productiv al efectivelor și prelucrarea de către procesatorii autorizați și licențiați a unor cantități reduse de lapte (între 16,3-25% din producția totală obținută în perioada 1996-2004), fapt ce a condus la descurajarea crescătorilor și, implicit, la reducerea efectivelor de vaci și bivolițe.

Producția medie de lapte pe vacă, realizată în perioada 1989-2004, pe total sectoare de creștere și exploatare, a crescut cu 78%, de la 1958 kg (1989) la 3493 kg (2004) (tabelul 34).

Tabelul 34

Evoluția producției medii de lapte pe vacă în perioada 1989-2004

și perspectiva anului 2007 (Sursa: MAPDR, 2005)

În perspectiva anului 2007, se estimează o producție medie de lapte pe vacă de 3916 kg, ceea ce înseamnă 200% față de producția medie a anului 1989, creștere ce urmează a fi realizată pe seama performanței productive individuale și într-o foarte mică măsură prin creșterea efectivelor de vaci și bivolițe.

Se așteaptă în anul 2006 o creștere semnificativă a efectivelor de vaci și bivolițe la nivelul fermelor ceea ce va permite exploatarea acestora, în condiții tehnice capabile să genereze performanță productivă și să asigure realizarea indicilor de calitate impuși de Uniunea Europeană. Consumul de lapte și produse din lapte pe cap de locuitor a crescut în perioada 1990-2004 cu 62%, de la 140,1 l/an/cap (1990) la 228 l/an/cap (2004) (tabelul 34).

Tabelul 34

Evoluția consumului de lapte și produse din lapte pe locuitor în perioada

1990-2004 și perspectiva 2007 (Sursa: MAPDR, 2005)

Se estimează pentru anul 2007, un consum de 261 l/cap/an, ceea ce înseamnă o creștere a consumului față de 1990 cu 86%, dar sub consumul optim, considerat a fi 300 l/cap/an, cu 13%.

2.2.6. Evoluția producției de carne de bovină în România

În perioada 1989-2004, ponderea cărnii de bovină, în raport cu total carne fizic realizată la toate speciile, s-a situat între 20-26%, ceea ce denotă că, producția de carne de bovină în România se situează sub nivelul potențialului productiv și al cerințelor consumatorilor, fapt ce constituie o adevărată provocare pentru actualii și potențialii crescători de bovine (tabelul 35).

Tabelul 35

Dinamica productiilor fizice de carne în perioada 1989-2004

( MAPDR, 2004)

În aceeași perioadă de analiză (1989-2004), ponderea cărnii de porc din total carne fizic obținută a fost de 40-49%, a cărnii de pasăre de 20-24% și a cărnii de oaie de 8-11,6%, ceea ce denotă că, în continuare, carnea de porc deține aproape jumătate din carnea ce se produce în România, iar carnea de bovină are aceiași pondere cu carnea de pasăre, deși costurile aferente producerii cărnii diferă radical la cele 2 specii.

În perioada care a rămas până la integrarea României în Uniunea Europeană (2006-2007) și, cu atât mai mult, după 1 ianuarie 2007, se deschide o certă perspectivă pentru carnea de bovină, în general și pentru cea de tineret și ecologică, în special, punându-se accent deosebit pe creșterea performanței individuale și pe reorientarea unei bune părți din actualul efectiv matcă de vaci spre producerea de produși destinați, în exclusivitate, pentru producția de carne.

2.2.7. Însămânțările artificiale din România

Activitatea de însămânțări artificiale are o îndelungată tradiție în țara noastră, România fiind a treia țară din Europa, după fosta URSS și Italia care a organizat pe scară mare activitatea de însămânțări artificiale.

În 1938, în România existau 16 centre de însămânțări artificiale pentru rasa de oi Karalul.

În 1943, a fost efectuată prima însămânțare artificială de cabaline, iar în 1947 la taurine.

În perioada anilor 1950, au fost organizate primele centre pentru însămânțări artificiale la taurine, care utilizau material seminal refrigerat. Începând din anul 1970 s-a trecut la utilizarea materialului seminal congelat.

În anul 1977, s-a făcut prima restructurare a activității de IA. Pentru realizarea însămânțărilor artificiale statul asigură, prin intermediul ANARZ, material seminal, azot lichid, asistență tehnică și infrastructura necesară. Obiectivul acțiunii de reorganizare a constituit-o privatizarea manoperei activității de însămânțări artificiale. În urma procesului de restructurare, tehnicienii însămânțători au fost transferați de la UARZ la societățile comerciale SEMTEST și/sau la filialele județene ale Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine (AGCTR).

Aproximativ jumătate din angajații bugetari care desfășurau activități în domeniul ameliorării animalelor, în special operatorii însămânțători, nu au mai fost plătiți de la bugetul de stat, ei trebuind să-și asigure salariile din contribuțiile fermierilor. Această măsură a avut un impact negativ, numărul de vaci însămânțate scăzând la jumătate. Astfel, dacă în 1995 procentul de vaci însămânțate era de 75%, în 2004 a scăzut la 40,7 % , ca efect al privatizării manoperei ia (tabelul 36).

Tabelul 36

Evoluția însămânțărilor artificiale la taurine în perioada 1992 – 2004 (ANARZ,2005)

2.2.8 Controlul oficial al performanțelor zootehnice în România

Controlul producției de lapte a început în România cu mulți ani în urmă. A fost dezorganizat și întrerupt în perioada celui de-al doilea război mondial și reintrodus în anul 1957, moment în care s-a construit primul centru pentru controlul performanțelor zootehnice.

În prezent, ANARZ, prin unitățile sale teritoriale sunt responsabile pentru controlul producției de lapte, gestionarea registrelor genealogice, centralizarea datelor primare și calcularea valorii de ameliorare. După anul 2000, numărul de vaci cuprinse în controlul oficial al producției a scăzut dramatic (tabelul 37).

Tabelul 37

Evoluția controlului oficial al producției la taurine

( ANARZ, 2004)

capete

Însămânțările artificiale și controlul performanțelor zootehnice reprezintă elemente indispensabile ameliorării efectivelor de animale, ceea ce impune luarea unor decizii ministeriale și guvernamentale de privatizare sau concesionare a celor două activități, IA și COP, concomitent cu creerea unei Inspecții de stat pe probleme de ameliorare și reproductie în zootehnie care să asigure respectarea cu strictețe a Programului Național de Ameliorare la toate speciile de animale.

Cu un procent de 40,75% însămânțări artificiale la vacile de lapte și 5,52% efective cuprinse în Controlul Oficial al Producției (COP), înregistrate la finele anului 2004, nu vom reuși, prea curând, a ne atinge obiectivele propuse pentru ameliorare.

Înstituțiile implicate în procesul de ameliorare

și reproducție în zootehnie din România

În prezent, între instituțiile implicate în ameliorarea și reproducția animalelor în România există un anumit sistem de relații de subordonare, colaborare și de reprezentare (fig. 10).

Fig. 10. Instituțiile implicate în propcesul de ameliorare și reproducție în zootehnie

( MAPDR, 2005).

MAPDR – Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

ANARZ – Agenția Națională de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie,

UARZ – Unități de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie,

CTARZ – Centre Teritoriale de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie,

AGCTR – Asociația Generală a Crescătorilor de Taurine din România,

USA – Universități de Științe Agricole,

ICPCB – Institutul de Cercetare pentru Creșterea Bovinelor,

SEMTEST – Societăți comerciale de producere MSC (material seminal congelat),

FCEB – Ferme de Creștere și Exploatare a Bovinelor.

Obiectivele ameliorării taurinelor în România

Prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 309/23 aprilie 2003, a fost aprobat “Programul Național de Ameliorare a efectivelor de bovine, porcine, ovine, păsări, albine și viermi de mătase din România”,fiind publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 516 din 17 iulie 2003 (tabelul 38).

Din păcate, rasa Pinzgau de Transilvania a fost scoasă din programul de ameliorare, motiv pentru care, se impune, ca o necesitate, conjugarea tuturor eforturilor, care pot veni din partea instituțiilor de specialitate, a specialiștilor și crescătorilor de bovine, menite a conserva activ rasa de a cărei existență este legată agricultura montană, agroturismul, însăși, viața în zonele de munte a României .

Tabelul 38

Obiectivele ameliorării taurinelor în România

( AGCTR, 2005)

Pe termen mediu și lung obiectivele creșterii și ameliorării bovinelor au fost înscrise în cerințele impuse de integrarea zootehniei românești în standardele de performanță productivă și calitate impuse de Piața Agricolă Comună din care vom face parte începând cu 1 ianuarie 2007 (tabelul 39).

Tabelul 39

Obiectivele pe termen mediu și lung de creștere și ameliorare

a bovinelor în România (MAPDR, 2005)

Ținând seama de numărul, calitatea și modul de exploatare al efectivelor de bovine, de nivelul și calitatea actuală al producțiilor de carne și lapte, ne putem imagina eforturile imense pe care trebuie să le facă România pentru a se alinia la cerințele asumate prin negocierea Capitolului 7 – Agricultură.

Respectarea condițiilor de calitate sanitar-veterinară a laptelui (celule somatice < 100.000 si numărul total de germeni< 400.000) implică schimbarea radicală a actualului sistem de exploatare a vacilor de lapte, care la rândul său, implică eforturi financiare pe care trebuie să le suporte bugetul de stat, bineînțeles, impunându-se modificarea în totalitate a actualului sistem de sprijin financiar acordat zootehniei.

2.3. Măsuri guvernamentale pentru dezvoltarea

creșterii și exploatării bovinelor în România

Fărâmițarea exagerată a terenurilor agricole și dispersia excesivă a efectivelor de animale în teritoriu au contribuit la creșterea numărului de exploatații agricole de dimensiuni mici, cu o capacitate productivă specifică unei agriculturi și zootehnii de subzistență și cu un potențial financiar insuficient pentru a produce profitabil și în condiții de calitate.

Sprijinul financiar de la bugetul de stat, a fost, este și va rămâne o necesitate pentru actualii și potențialii producători agricoli și crescători de animale.

În ultimii 17 ani, Guvernul României prin Ministerul Agriculturii a încercat să găsească cea mai optimă formă de sustinere financiară a agriculturii, dar, până în prezent, nu a reușit acest lucru. Primele, subvențiile și alocațiile bugetare, alături de finanțarea insuficientă a unor programe de redresare a activităților considerate vitale pentru agricultură, au avut un profund caracter populist, cu efecte nesemnificative pentru productia agricolă.

În perioada 2001-2005, zootehnia, în general și creșterea bovinelor, în special, a beneficiat și beneficiază de sustinere financiară, reglementată printr-o serie de acte legislative; HG 54/17 februarie 2002, OUG 18/20 februarie 2002, HG 1556/ 18 decembrie 2002, HG 1593/20 februarie 2002 și HG 64/21 ianuarie 2005.

S-au acordat și se acordă: primă la lapte, subvenții la carne, subvenții pentru juninci la prima fătare, subvenții pentru vițeii proveniti din însămânțări artificiale și montă naturală autorizată, despăgubiri pentru epizootii (HG 1415/2 septembrie 2004), alocații bugetare pentru situații de calamități naturale (HG 381/13 iunie 2002) și fonduri publice pentru creditele de producție contractate și rambursate la termen, conform prevederilor Legii 150/14 aprilie 2003.

Primele, subvențiile, alocațiile bugetare si fondurile publice au avut și au un nivel scăzut de alocare pe cap de animal și unitatea de produs, fiind dispersate la un număr foarte mare de beneficiari, iar faptul că, sustinerea financiară nu a fost acordată la momentul potrivit a contribuit la diminuarea sau chiar eliminarea efectului scontat.

Actuala formă de exploatare a efectivelor de animale coroborată cu nivelul ridicat al angajamentelor făcute în vederea aderării la Uniunea Europeană, impune, mai mult ca oricând, regândirea sistemului de sustinere financiară a zootehniei, în ansamblul său, devenind obligatorie susținerea prioritară a exploatațiilor zootehnice private capabile de performanță productivă în condiții de calitate și profit.

Prin Ordinul comun al Ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, nr. 226/28 martie 2003 și al Ministrului Administrației Publice, nr. 235/22 mai 2003, s-a aprobat „Strategia privind organizarea activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung”.

Astfel, în anul 2004, Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvopltării Rurale a elaborat „Programul Național de Reabilitare a Pajiștilor Naturale pentru perioada 2005-2008”, asupra căruia s-au făcut precizări detaliate în capitolul 2.

Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului, nr. 861/3 noiembrie 2003, aproba „Normele tehnice privind organizarea și funcționarea stațiunilor și punctelor comunale de montă naturală”, pe care, nu le respectă nimeni și care ne duce înapoi cu mulți ani. În loc să se stimuleze în mai mare măsură extinderea însămânțărilor artificiale, ca principal instrument al ameliorării, ne întoarcem la monta naturală autorizată, incapabilă să inducă în populația de animale progresul genetic de care avem nevoie pentru a ne respecta propriile angajamente făcute prin Capitolul 7 – Agricultură.

HG nr. 865/17 iulie 2003, privind sprijinul direct al statului acordat producătorilor agricoli, în anul 2003, pentru construirea de adăposturi de vaci de lapte, precum și pentru achiziționarea de juninci, instalații zootehnice, a fost cea mai chibzuită, eficientă și pragmatică formă de susținere a crescătorilor de vaci de lapte din 1990 până în prezent. S-a acordat un sprijin financiar de maximum 1,3 miliarde lei pentru un modul de 20 capete juninci care cuprindea: 575 milioane lei pentru construcția unui adăpost de dimensiunile impuse prin actul legislativ, 30 milioane lei/cap de junincă, pentru procurarea a 20 capete (maximum 600 milioane lei), până la 90 milioane lei pentru achiziționarea unui tanc de răcire a laptelui, 30 milioane lei pentru instalația de muls și 5 milioane lei pentru instalația de adăpare.

Suma alocată de la bugetul de stat pentru aplicarea HG 865/2003 a fost de 200 miliarde lei, infimă pentru nevoia de reabilitare a sistemului de exploatare a vacilor de lapte și mult sub nivelul celorlalte forme de sprijin financiar a căror finalitate nu poate fi cuantificată.

În perspectiva integrării zootehniei românești în standardele de performanță productivă și de calitate ale comunității europene, se dorește a se promova asemenea programe de susținere financiară, la care se adaugă proiectele cu finanțare comunitară.

Într-un asemenea context, începând cu 1 ianuarie 2006, “Programul Fermierul” este deschis tuturor celor care doresc să facă o investiție în agricultură și nu dispun de suficiente resurse financiare. În realitate, este vorba de acordarea cotei de participare a producătorilor agricoli pentru proiecte Sapard, stabilindu-se un plafon maxim de alocare (procesare carne = 750.000 euro, procesare lapte = 750.000 euro, ferme de vaci de lapte = 150.000 euro, ferme de creștere și îngrășare taurine = 150.000 euro, procesare la nivelul fermei a produselor tradiționale și/sau ecologice = 250.000 euro) , sub formă de credite cu dobânzi mici, (5%), acordate pe un termen de până la 10 ani și cu o perioadă de grație cuprinsă între 1 și 5 ani, în funcție de domeniul în care se face investiția.

Etapele Programului Fermierul sunt următoarele:

DADR

Pe lângă susținerea financiară a proiectelor Sapard și, implicit, a exploatațiilor și procesatorilor de dimensiuni medii, se dorește a se crea o legătură viabilă între potențialii promotori ai unei investiții, instituții ale guvernului (MAPDR, DADR, OJCA, SAPARD) și sistemul bancar românesc, din dorința de a ne pregăti pentru absorția fondurilor comunitare de care agricultura va beneficia după aderarea la Uniunea Europeană.

Obiectivele declarate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR), privind “Programul Fermierul” vizează în principal:

– capitalizarea producătorilor agricoli prin facilitarea accesului la creditele de investiții pentru cofinanțarea proiectelor;

– modernizarea și standardizarea unităților existente și înființarea de noi capacități;

– păstrarea și dezvoltarea produselor tradiționale;

– creșterea gradului de absorție a fondurilor Sapard.

O măsură guvenamentală cu impact deosebit în zona montană a României se regăsește în HG nr. 562/15.06.2005, publicată în MO nr. 540/24 iunie 2005, prin care se aprobă Programul de sprijinire a asociațiilor și producătorilor agricoli din zona montană pentru achiziționarea cu o alocație bugetară de 60% (inclusiv TVA) a următoarelor dotări: tancuri de răcire a laptelui cu capacitate de 500 – 3000 litri pentru asociațiile producătorilor agricoli, iar pentru producătorii agricoli procurarea de motocositoare, greble mecanice și mori cu ciocănele (total sumă alocată 300 miliarde lei).

Obiectivele avute în vedere la acordarea alocației bugetare pentru zona montană au fost următoarele:

– sprijinirea organizării de asociații în zona montană, în vederea colectării și valorificării produselor animaliere;

– sporirea capacității de producție a pajiștilor naturale cu respectarea bunelor practici agricole;

– creșterea efectivelor de animale, bovine în special, sporirea volumului îngrășămintelor naturale, cu efectul ecologic al menținerii și ameliorării florei furajere a pajiștilor naturale;

– creșterea gradului de igienă a laptelui;

– creșterea vitezei de recoltare și depozitare a fânului;

– asigurarea sporirii veniturilor din agricultură pentru producătorii agricoli din satele de munte și încurajarea tineretului pentru continuarea activităților tradiționale;

– îmbunătățirea condițiilor de viață prin practicarea agroturismului;

– dezvoltarea unor noi servicii legate de activitățile agricole (întreținere și reparații mașini și instalații, aprovizionare și comerț, valorificarea produselor agroalimentare și artizanale).

Prin HG 785/14.07.2005, publicată în MO nr. 705/4 august 2005, se aprobă pentru anul 2006, Programul privind sprijinirea asociațiilor crescătorilor de animale și a producătorilor agricoli care dețin în exploatație animale pentru lapte, pentru achiziționarea de dotări și instalații de muls și de răcire a laptelui cu o alocație bugetară de 60% (inclusiv TVA).

Lista dotărilor ce pot fi achiziționate cuprinde: tanc de răcire a laptelui, cu capacitatea între 1000 – 5000 litri, stand de muls mecanic și analizoare de lapte, pentru asociațiile crescătorilor de animale pentru lapte, iar pentru producătorii agricoli; grup individual de muls, generator de curent electric cu putere până la 5 KW, motocositoare și tocătoare pentru furaje, (suma alocată 100 milioane lei RON sau 1.000 miliarde lei ROL). De remarcat faptul că, alocația bugetară de 60 % (inclusiv TVA) se acordă asociațiilor crescătorilor de animale pentru lapte și producătorilor agricoli din toate zonele geografice ale țării, care pot face dovada că dețin minimum 50 capete de animale pentru lapte de către membrii asociației sau minimum 2 ha teren agricol și 3 capete vaci de lapte ori 15 capete ovine (sau caprine) pentru producătorii agricoli.

Obiectivele programului investițional pentru anul 2006, în zootehnie urmărește:

– sprijinirea organizării de asociații, în vederea producerii și valorificării produselor animaliere;

– creșterea gradului de igienă a laptelui, ameliorarea condițiilor fiziologice și reducerea incidenței îmbolnăvirilor la animalele pentru lapte;

– sporirea capacității de producție a centrelor de colectare a laptelui, creșterea volumului de produse din lapte de calitate, de tip ecologic;

– asigurarea sporirii veniturilor agricultorilor și încurajarea tinerilor pentru continuarea activităților de creștere a animalelor (în special bovine);

– dezvoltarea unor noi servicii legate de activitățile de colectare și valorificare a producțiilor, precum și servicii de întreținere și reparații a instalațiilor de muls și de răcire a laptelui;

Sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenții, în anul 2006, producătorilor agricoli din sectorul animalier și piscicol, prevăzut în HG nr. 1853/22.12.2005, publicată în MO nr. 21/10.01.2006, se ridică la suma de 400.000 mii lei (RON) sau 4.000 miliarde lei ROL.

Anul 2006, marchează schimbarea radicală a modului de acordare a subvențiilor bugetare, trecându-se la un sistem nou care ne apropie de practica europeană, cuantumul pe cap de animal situându-se, totuși, la nivelul posibilităților de care dispune MAPDR, cu un an înaintea aderării la Uniunea Europeană.

Valoarea subvenției pentru crescătorii de bovine, care dețin vaci de lapte, individualizate în sistemul național conform legislației în vigoare, este de:

– 200 lei RON (2.000.000 lei ROL)/cap la fătare, dacă aceasta este urmare a unei însămânțări artificiale;

– 100 lei RON (1.000.000 lei ROL)/cap la fătare, dacă aceasta este urmare a unei monte naturale cu taur autorizat;

– 200 lei RON (2.000.000 lei ROL)/cap la împlinirea vârstei de 6 luni a vițelului, dacă acesta provine din însămânțare artificială;

– 100 lei RON (1.000.000 lei ROL)/cap, la împlinirea vârstei de 6 luni a vițelului, dacă acesta privine din montă naturală cu taur autorizat.

Se acordă un sprijin financiar suplimentar de:

– 300 lei RON (3.000.000 lei ROL)/cap, dacă animalul este cuprins în controlul oficial al producției (COP);

– 100 lei RON (1.000.000 lei ROL) /cap, dacă animalul este înscris în registrul genealogic (RG);

– 200 lei RON (2.000.000 lei ROL)/cap, dacă animalul este certificat ecologic.

Conform HG 258/2006, privind modificarea HG 1853/2005, publicată în MO nr. 191/28.02.2006, se acordă o subvenție de 700 lei RON (7.000.000 lei ROL)/ cap pentru tineretul mascul bovin, livrat la abatoare autorizate la o greutate minimă de 450 kg/cap. De asemenea, crescătorii de vaci de lapte și/sau bivolițe, individualizate în sistemul național, beneficiază de o primă anuală acordată pe cap de vacă mediu furajată, așa cum rezultă din mușcarea lunară, funcție de cantitatea de lapte livrată la unitățile procesatoare, la centrele de colectare sau la unitățile proprii de procesare aprobate, la temperatura de 4-60C, la 3,5 % grăsime și 1027 densitate, astfel:

– 75 lei RON (750.000 lei ROL)/cap la livrarea cantității de minimum 500 l/cap/an;

– 150 lei RON (1.500.000 lei ROL)/cap la livrarea cantității de minimum 1500 l/cap/an;

– 250 lei RON (2.500.000 lei ROL)/cap la livrarea cantității de minimum 3000 l/cap/an:

– 400 lei RON (4.000.000 lei ROL)/cap la livrarea cantității de minimum 4500 l/cap/an. Beneficiarii pot solicita prima pentru unul din nivelurile prezentate, iar pentru următoarele niveluri, în cursul aceluiași an calendaristic, se solicită numai diferența.

Se acordă, în sfârșit, o atenție vizibilă însămânțărilor artificiale și controlului oficial al producției, elemente ce se constituie în instrumente indispensabile activității de ameliorare și reproducție în zootehnie.

Utilizarea corectă a resurselor bugetare acordate zootehniei concomitent cu creșterea capacității de absorbție a fondurilor comunitare reprezintă, în fapt, suportul financiar de dezvoltare a zootehnie românești în contextul integrării acesteia în standardele de performanță productivă și calitate impuse de Uniunea Europeană și asumate de România prin Tratatul de aderare semnat la data de 25 aprilie 2005.

2.4. Cerințele pentru aderarea României la Uniunea Europeană

În vara anului 2004, au fost finalizate negocierile privind aderarea agriculturii românești la cerințele Uniunii Europene – Capitolul 7 Agricultură, date prezentate în tabelul 40.

Tabelul 40

Cotele negociate pentru zootehnie, conform capitolului 7 – Agricultură

(MAPDR, 2005)

Necesarul de efective de vaci de lapte pentru acoperirea cotei de lapte (3.057.000 tone – procesare și vânzări directe) este de 826216 capete și este integral acoperit din efectivele existente (tabelul 40).

Față de efectivele curente de 1741551 capete vaci de lapte, luate în calcul la data încheierii Capitolului 7 – Agricultură, după acoperirea cotei de lapte, rămâne un excedent de efective de 915.335 capete, care vor acoperi laptele pentru consum personal și cel pentru consumul animalelor. Aceste efective, care nu vor beneficia de sprijin comunitar direct, pot fi eligibile în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală pentru fermele de semi-subzistență, 1000 euro/an, timp de cinci ani, pentru rentabilizare (tabelul 40).

Plafonul național total de 1835000 capete bovine eligibile pentru prime speciale de alăptare, abatorizare, export sau îngrășare este acoperit din totalul de efective de bovine. Excedentul de efective total poate fi eligibil pentru sprijin pe măsurile de dezvoltare rurală pentru fermele de semi-subzistență.

Pentru hrana efectivelor de animale (aferente plafoanelor stabilite) s-a estimat un necesar de culturi arabile (porumb, orz, grâu, soia și floarea soarelui) de 9536243 tone, ce se vor obține de pe o suprafață de 3486241 ha, din cele 7012666 ha pentru care se vor primi plăți directe de la Uniuniea Europeană (tabelul 40).

De asemenea, s-a stabilit un necesar de fân de 7112194 tone, iar pentru obținerea lui s-a luat în calcul aproximativ 654.898 ha pășuni și fânețe naturale (tabelul 40).

Cota de lapte a fost stabilită la 3.057.000 tone, din care – 1093000 tone livrare la fabrici, 1964000 tone vânzări directe și 188000 tone cotă de rezervă pentru anul 2009.

Cota de procesare la lapte de 1093000 tone/an poate fi acoperită de capacitățile actuale de procesare, în contextul în care materia primă receptionată la procesare în 2003 a fost de 904790 t lapte. Obiectivul prioritar este susținerea sectorului de procesare pentru ca după 2009 să poată fi acoperită integral cota de procesare.

A fost acordată perioadă de tranziție de 3 ani, până la 31.12.2009 pentru:

– modernizarea și retehnologizarea unităților de procesare a laptelui (28 unități, precum și pentru organizarea centrelor de colectare și a celor de standardizarea laptelui);

– conformarea la cerințele comunitare a fermelor de vaci de lapte și la calitatea laptelui crud obținut;

modernizarea, retehnologizarea unităților de tăiere și alinierea la cerințele europene ale unităților de procesare a cărnii (carne roșie – 26 unități, carne pasăre 2 unități).

Perioada de tranziție, până în 2009, a fost cerută pentru a putea oferi fermierilor și procesatorilor timpul suficient pentru a se racorda la cerințele Uniunii Europene. Începând cu 2007, fermierii care obțin cota și procesatorii vor beneficia de sprijin substanțial prin pilonul dezvoltare rurală, având la dispoziție 3 ani ca să folosească veniturile suplimentare astfel obținute pentru a se conforma cerințelor Uniunii Europene.

România, pentru a putea adera la Uniunea Europeană, trebuie să respecte regulile și normele impuse, unul dintre criterii fiind legat de calitatea laptelui materie-primă (Directiva UE 92/46) care se urmărește la nivelul fiecărui stadiu de producție și al fiecărei verigi, din întregul lanț de producție a laptelui.

Standardele aplicate țărilor Uniunii Europene au fost incluse și în legislația românească, Ordinul MAAP 389/2002, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 860 din 28 noiembrie 2002, prevăzând următoarele cerințe privind admiterea laptelui ca materie primă pentru procesare în fabricile de lapte: numărul total de germeni (NTG)<= 100000/ml, numărul de celule somatice (NCS) <= 400000/ml, punctul de îngheț 0,5200C, antibiotice < 0,004 ug penicilină/ml (alte urme de atibiotice nu se admit)

Aceste cerințe se impune a fi respectate cu maximă rigurozitate în cazul laptelui materie primă, folosit pentru obținerea produselor lactate proaspete (lapte tratat termic, pentru consum uman, lapte fermentat, brânză dulce, lapte gelatinizat sau aromat și smântână), precum și a produselor pe bază de lapte.

Guvernul, prin Ordinul MAPAM nr. 1106/2003, publicat în Monitorul oficial al României nr. 61/23 ianuarie 2004, a decis să introducă următoarele trei etape, până la îndeplinirea totală a cerințelor stabilite prin Ordinul MAAP nr. 389/2002: etapa întâi (1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2006), NTG<= 1.000.000/ml și NCS <= 600.000/ml (aplicându-se programe de autocontrol la nivelul fermei și monitorizarea calității laptelui, etapa a doua ( 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008), NTG <= 500.000/ml și NCS <= 400.00/ml (aplicându-se programe de autocontrol la nivelul fermei) și etapa a treia ( 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2010) NTG<= 100.000/ml și NCS <= 400.000/ml lapte.

În viitorul apropiat, aprecierea laptelui se va face în funcție de conținut și calitate, parametrii care vor influența, singuri, prețul pe care procesatorul îl va plăti pentru materie primă. Nerespectarea limitelor impuse poate însemna respingerea produsului.

În viitorul nu prea îndepărtat, toate căile neoficiale de comercializare a laptelui vor dispărea, controlul autorităților se va intensifica, iar cei care nu vor respecta reglementările în vigoare vor fi aspru penalizați financiar.

Concomitent, pentru a încuraja fermierul să producă lapte de calitate, procesatorul va plăti laptele în funcție de calitate, oferind bonusuri sau aplicând penalizări, chiar și subvențiile vor fi acordate în funcție de calitate.

Plafonul acordat pentru prima de abatorizare bovine (1233000 capete), mai scăzut decât situația medie a abatorizărilor din perioada 2000-2002, este compensat de plafoanele superioare efectivelor existente acordate în cazul primelor pentru tineret bovin la îngrășat și pentru vaci la alăptat (tabelul 40).

Pentru 2007-2010, în Uniunea Europeană se preconizează un echilibru între producția de lapte și consum, deci nu v-a exista un excedent semnificativ care să afecteze ca importuri România.

În aceiași perioadă, 2007-2010, Comisia Europeană prognozează un excedent de 100.000 tone brânză/an, în UE – 25, dar un deficit de 200.000 tone/an în noile state membre.

România are un potențial de export estimat de 5000 tone brânză/an, cu condiția respectării standardelor de calitate și prezentare comunitare.

Deficitul la unt estimat în UE – 15 între 154000 tone (2007) și 168000 tone (2010). Excedent la unt în UE – 10 între 83000 tone (2007) și 67500 tone (2010). Reducerea în medie cu 10% a prețului la unt în UE –15 va determina scăderea productiei în UE-15 și creșterea importurilor comunitare.Există un potențial de export al României pe piața UE-15 în situația atingerii capacității maxime de procesare în 2007.

La carne de vită se estimează un deficit în Uniunea Europeană de 200000 tone/an în perioada 2007-2010. Potențialul de export al României la carnea de vită a fost estimat la 22681 tone (2003) și 120000 tone (2007).

2.5. Sistemul cotei de lapte în România

Scopul sistemului cotei producției de lapte în cadrul Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene este de a menține producția de lapte și produsele lactate la nivelul cotei de lapte naționale alocate unui stat membru al Uniunii Europene. Pentru realizarea acestui obiectiv, Agenția Națională de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie (ANARZ) implementează și monitorizează schema cotei producției de lapte din România, în conformitate cu reglementările UE și cu legislația națională.

Numai laptele de vacă livrat către cumpărători și/sau laptele și produsele lactate comercializate direct pe piață, reprezintă subiectul cotei de lapte în România. Laptele și produsele lactate pentru consumul propriu al fermierului precum și laptele care este folosit în hrana animalelor nu fac obiectul cotei de lapte.

În vederea alocării cotei de lapte, negociată de România prin Capitolul 7 – Agricultură (3.057.000 tone), au fost stabilite anumite puncte de referință, și anume;

– anul de referință pentru România, pentru procentul de grăsime, este 2004;

– anul de referință pentru România, pentru cantitatea de lapte, este cuprins între 1 aprilie 2005 și 31 martie 2006;

– primul an de cotă de lapte în România este cuprins între 1 aprilie 2007 și 31 martie 2008.

Procedura de alocare individuală a cotei de lapte se va evalua din iunie 2006 până în aprilie 2007 și va cuprinde două etape:

– prima alocare se va face în baza unei cereri pe propria răspundere, cu dovada comercializării cantității de lapte în anul de referință (1 aprilie 2005 – 31 martie 2006), iar perioada de timp pentru solicitarea cotei de lapte va fi de patru luni, iunie – septembrie 2006;

– producătorii care realizează investiții pentru extinderea capacității exploatațiilor existente sau pentru construirea și organizarea de noi exploatații de lapte, ce vor fi populate și puse în funcțiune în perioada rămasă până la 1 aprilie 2007, pot beneficia de cote individuale de lapte, dacă se înscriu într-un registru special la Departamentul de Administrare a Cotelor de Lapte (DACL) până la data de 30 septembrie 2006, în vederea monitorizării până la finele investițiilor și acordării cotelor de lapte solicitate conform procedurii de acordare stabilite de către DACL, până la data de 1 iunie 2006.

Implementarea sistemului cotei de lapte are loc în două faze:

– faza I, implică activitățile referitoare la: înregistrarea cumpărătorilor, stabilirea cotei naționale (cota de lapte pentru livrare către procesatori = 1.093.000 tone, cota de lapte pentru vânzări directe = 1.964.000 tone, rezerva națională = 188.000 tone) și alocarea cotelor individuale de lapte pe baza datelor din anul de referință (1 aprilie 2005 – 31 martie 2006),

– faza II-a, include activitățile ce vizează: monitorizarea sistemului implementat privind administrarea cotei de lapte și alocarea cotelor individuale de lapte din rezerva națională a cotei de lapte (înregistrarea modificărilor introduse, acceptarea plăților în avans și a taxelor în cazul depășirii cotei de lapte alocate).

Cota individuală de lapte este, în același timp și în aceiași măsură, un drept dar și o obligație. Dreptul și l-a câștigat producătorul de lapte prin livrările la procesatori și/sau vânzări directe pe piață în anul de referință, iar obligația derivă din capacitatea acestuia de a produce și valorifica lapte de calitate, existând posibilitatea de a nu-și putea materializa cota de lapte, cu toate consecințele generate de o asemenea stare de fapt.

Într-un asemenea context, se impune, ca o necesitate, cunoașterea sistemului cotei de lapte și a modului de implementare a acestuia de către actualii și potențialii producători de lapte concomitent cu însușirea Codului bunelor practici în producerea și procesarea laptelui și a condițiilor de valorificare a laptelui, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană.

2.6. Efectele pozitive ale aderării României

la Uniunea Europeană

Principalele efecte pozitive ale aderării României la Uniunea Europeană sunt:

–sprijinul financiar de care va beneficia România în perioada 2007-2009 va fi de 4037 milioane Euro, din care 881 milioane euro plăți directe, 732 milioane euro măsuri de piață și 2424 milioane euro pentru dezvoltare rurală;

– accesul pe o piață de 450 milioane de consumatori;

– stimularea schimburilor comerciale intracomunitare, ca urmare a eliminării barierelor tarifare, administrative și tehnice;

– posibila creștere a exporturilor în actualele state membre;

– creșterea prețurilor produselor agricole și implicit a veniturilor fermierilor;

– diversificarea originii produselor pe piața românească și creșterea calității acestora;

– creșterea cererii de produse agricole a Uniunii Europene la lapte, produse lactate, brânză, carne pasăre, legume și fructe proaspete, animale vii, carne de porc și conserve;

– suplimentarea veniturilor fermierilor ca urmare a aplicării unui procent de maxim 30% în plus față de nivelul plăților directe;

– posibila creștere a investițiilor străine în agricultură;

– dezvoltarea fără precedent a spațiului rural, în general și a zonei montane, în special.

2.7. Expozițiile, târgurile și concursurile de animale și rolul lor

în dezvoltarea zootehniei în România

Pentru obținerea unor rezultate corespunzătoare în creșterea animalelor, din a căror exploatare crescătorul să obțină profituri, există o serie de mijloace care aplicate judicios și temeinic pot determina canalizarea și concentrarea eforturilor spre realizarea scopului propus.Rutina, încăpățânarea și obișnuința îi fac pe micii crescători să exploateze animale de slabă calitate, dar ei să creadă și să aibă convingerea că are tot ce poate fi mai bun.

Expozițiile, târgurile și concursurile de animale pot și trebuie să aibă un rol hotărâtor în educația, încurajarea și ambiționarea producătorului. Ele sunt mijloacele prin care se pot extinde și generaliza rezultatele pozitive, aplicațiile practice, care pot suplini călătoriile de studii și schimburile de existență, contribuind, în mare măsură, la educația zootehnică a masei de crescători, impulsionând creșterea animalelor, conștientizându-i că profesia lor asigură în mare măsură hrana populației, iar animalele reprezintă o bogăție publică (Morar, 2005).

După depășirea primei etape, aceea de organizare a producătorilor în asociații profesionale, statul trebuie să intervină în organizarea acestor mijloace, sprijinind interesele crescătorilor și indirect bogăția publică pe care o reprezintă efectivele de animale.

Mijloacele de propagandă zootehnică, la care mai putem adăuga filmele științifice, demonstrațiile practice, crează treptat “gustul zootehnic” sau dragostea pentru o specie, rasa sau categorie de animale, cea ce este un important pas câștigat în creșterea animalelor.

“Gustul zootehnic” , arată dacă este concordanță între conformație și destinație, face cunoscută și iubită perfecțiunea, descoperă un defect între frumuseți și o frumusețe între defecte. “Gustul zootehnic”, poate fi înnăscut, dar se poate și câștiga, îl putem îmbunătății și modifica prin studiu, prin vizitarea expozițiilor, târgurilor și participarea la concursuri și la organizarea lor. “Gustul zootehnic”, dă observatorului puterea de analiză și sinteză a individului examinat, el poate dintr-o privire să aprecieze armonia părților componente și a ansamblului față de scopul pentru care este destinat (Pavel, 2005).

Expozițiile ca mijloc de intervenție în creșterea animalelor, s-au organizat în România începând din anul 1860. Pentru a avea un rol hotărâtor în creșterea animalelor, expozițiile trebuie să fie bine sprijinite, fiind necesar a fi organizate în centre mari de creștere, după un plan metodic uniform, animalele se vor grupa pe specii, rase, vârste și aptitudini economice. Este necesar să insuflăm fermierilor sentimentul responsabilității pentru producțiile care se realizează, dar și pentru fermă, natură și comunitate

În prezent, există asociații ale crescătorilor de taurine, dar mijloacele de propagandă zootehnică nu sunt implementate în conștiința și crezul crescătorilor de animale. Asociațiile profesionale, Agenția Națională de Consultanță Agricolă (ANCA) și alte instituții din administrația centrală și locală au obligația morală și profesională de a face totul pentru creearea și extensia “gustul zootehnic” în rândul actualilor și potențialilor crescători de animale din România.

2.8. Sărăcia și poluarea mediului, elemente definitorii pentru dezvoltarea durabilă a zootehniei în România

Incredibil, dar, din păcate, adevărat. Din informațiile Institutului Național de Statistică reiese faptul că, un sfert din populația României trăiește la limita sărăciei extreme. Acum, în pragul aderării la Uniunea Europeană, sărăcia, ca fenomen de masă începe a se extinde, iar consecințele devin imprevizibile dacă nu se vor lua măsuri urgente și cu maximă eficacitate.

Cu siguranță, fenomenul, greu de acceptat și de explicat la începutul secolului XXI, sărăcia, va afecta perspectiva creșterii și exploatării bovinelor în România.

Diferiți autori arată că o vacă adultă de 500 kg elimină zilnic între 38,5 – 45 kg dejecții solide și lichide, iar însumate, fiecare “tonă de taurine” elimină anual 140 kg azot, respectiv 875 kg proteine. De asemenea, s-a constatat că, o vacă adultă emite anual 10 litri gaz metan.

Extrapolând aceste informații la nivelul efectivelor existente și coroborând datele obținute cu proasta gestionare a dejecțiilor animale, ajungem la concluzia, recunoscută în SUA și țările membre ale Uniunii Europene, că, bovinele sunt al doilea poluator după autoturisme.

Acest fapt va influența, în mod evident, tehnologiile de creștere și exploatare a bovinelor, în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

Integrarea europeană este o necesitate, deoarece, o altă șansă de a ne dezvolta durabil nu avem (Pavel, 2004).

Dezvoltarea durabilă, este un proces care satisface nevoile prezentului fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare să-și satisfacă nevoile din punctele de vedere ale economicului, socialului și mediului.

Prioritățile strategiei de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene, la care ne-am angajat și asumat responsabilitatea prin semnarea Tratatului de aderare, sunt:

– prevenirea și diminuarea efectelor defavorabile ale schimbărilor climatice,

– amenințările potențiale pentru sănătatea publică,

– managementul resurselor naturale cu respectarea biodiversității

– situația deșeurilor,

– sărăcia și excluderea socială,

– îmbătrânirea populației și consecințele sale,

– aglomerările urbane și transporturile.

Cele 7 priorități sunt interferente și interdependente. Ele se interconenctează cu cele 5 libertăți care trebuiesc asigurate concomitent unui animal:

– asigurarea accesului la apă proaspătă și la hrană specifică,

– asigurarea mediului înconjurător, inclusiv adăpostirea și odihna confortabilă,

– prevenirea durerii, rănilor, diagnosticul rapid și tratamentul bolilor,

– eliberarea de frică și suferință mentală,

– asigurarea spațiului, a facilităților și a companiei pentru exprimarea comportamentului normal.

Crescătorul de animale, în noul context al creșterii și exploatării bovinelor, trebuie să fie permanent preocupat a găsi soluții eficiente și pragmatice, raportate la condițiile concrete din fermă, pentru a armoniza mediul de creștere și exploatare cu capacitatea productivă a animalelor.

Pentru viitor, asigurarea bunăstării animalelor și respectarea codului bunelor practici în procesarea producției fizice animaliere, reprezintă elementele esențiale pentru o zootehnie modernă.

România, ca viitoare țară membră a Uniunii Europene (UE), trebuie să se înscrie în cerințele de performanță productivă și calitate asumate prin Tratatul de aderare semnat la 25 aprilie 2005, concomitent cu încadrarea în standardele de mediu europene, fapt ce va schimba radical modul de abordare a tehnologiilor de creștere și exploatare a bovinelor.

2.9. Prioritățile zootehniei românești, în contextul

integrării în Uniunea Europeană

Ne aflăm în prezent la o răscruce, într-un mare impas, deoarece, avem de ales soluția pentru zootehnia românească ce urmează a se integra în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, și anume; producția industrială sau producția ecologică. Ambele sisteme au și calități, dar și dezavantaje. Singurul sistem care va duce la o armonizare a omului cu natura, în ce privește producția animală, este zootehnia rațională, în care cele două elemente esențiale: producția zootehnică și echilibrul ecologic să fie tot timpul respectate și controlate de specialiști.

În mediul nostru de viață, orice activitate umană, dacă este făcută în mod inconștient și dominată numai de instincte, poate produce grave efecte pe timp îndelungat și unele cu caracter ireversibil. Când avem de făcut o opțiune avem tendința de a ne preocupa, înainte de toate, de avantaje. Atunci, abordăm cu o anumită doză de superficialitate responsabilitățile care ne revin. Integrarea zootehniei românești în Uniunea Europeană înseamnă, în primul rând, asumarea și respectarea unor angajamente pentru a putea pătrunde și pentru a rezista într-o Piață Agricolă Comună (PAC), bazată pe performanță productivă, calitate și, nu în ultimul rând, pe respectarea strictă ale unor reguli unanim valabile pentru toate țările membre ale comunității europene.

Producerea laptelui și a cărnii de bovine, și nu numai, sunt probleme de mare responsabilitate care au devenit profesii în rândul profesiilor ce se practică în agricultură. O fermă producătoare în filiera laptelui sau a cărnii este acceptată numai dacă produsele se încadrează în parametrii de calitate igienică.

Potrivit unui principiu de bază al securității alimentelor, producătorul are obligația să se asigure și să facă tot ce depinde de el pentru ca produsul pe care-l oferă spre valorificare să nu atenteze, în nici un fel, la integritatea, sănătatea sau viața consumatorilor. Modul de a produce și valorifica produse alimentare de calitate este o știință care trebuie învățată și respectată de către toți producătorii și procesatorii. Astfel,bunăstarea animalelor și codul bunelor practici în procesarea producțiilor fizice animaliere reprezintă elemente esențiale pentru viitorul european al zootehniei românești.

Pentru a fi acceptați și pentru a face față exigențelor Pieței Agricole Comune, se impune, ca o necesitate, stabilirea unor priorități, care, în mod obligatoriu, trebuie să pornească de la realitatea zilelor noastre.

Evoluția comparativă a populației României, a efectivelor de bovine si a producțiilor totale de lapte și carne, în perioada 1992-2004, poate oferii concluzii și argumente pentru stabilirea priorităților zootehniei românești în contextul integrării în Uniunea Europeană (tabelul 41 și fig. 11,12,13 și 14).

Tabelul 41

Evoluția populației României, a efectivelor de bovine și a producțiilor totale

de lapte și carne în perioada 1992-2004 (MAPDR, 2005)

O situație îngrijorătoare se constată în evoluția populației, deoarece, într-un interval de 12 ani se înregistrează o scădere a acesteia cu 1326 mii locuitori (6%), fapt ce v-a influența viitoarea politică demografică a României, în contextul integrării în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, nevoia de produse animaliere este și va rămâne în creștere, pentru că, în România anului 2005, o bună parte a populației trăiește la limita sărăciei, iar pe de altă parte, cerințele consumatorilor sunt într-o continuă difersificare.

Din prezentarea grafică a evoluției populației României, (fig.11), a efectivelor de bovine, (fig.12), și a producțiilor de lapte (fig.13) și carne (fig.14) în perioada 1992 – 2004, se poate constata, 5 ani consecutivi, 2001-2004, o stabilizare a efectivelor totale de bovine în jurul valorii de 2800 mii capete și o oscilație a producției totale de carne, pe toată perioada analizată, între 295-499 mii tone, pentru ambii indicatori analizați scăderea situându-se între 22 – 24% în perioada 1992 – 2004.

Fig. 11. Dinamica populației României în perioada 1992 – 2004 (MAPDR, 2005)

Fig. 12. Dinamica efectivelor totale de bovine din României în perioada 1992 – 2004

(MAPDR, 2005)

Fig. 13. Dinamica producției totale de lapte de vacă din România în perioada 1992 – 2004

(mii hl) (MAPDR, 2005)

Fig. 14. Dinamica producției totale de carne de bovină din României în

perioada 1992 – 2004 (MAPDR, 2005)

Producția totală de lapte, în perioada 1992 – 2004, crește cu 13272 mii hl (31%), cu toate că, efectivul matcă, de bovine, în aceiași perioadă, a scăzut de la 2925 mii capete (1992) la 1755 mii capete (2004), ceea ce înseamnă o scădere de 66%.

Creșterea producției totale de lapte s-a datorat, în exclusivitate, performanței individuale și a faptului că, s-a înțeles necesitatea înființării, consolidării și dezvoltării fermelor zootehnice private, fapt ce se va generaliza la nivelul zootehniei românești începând cu anul 2007.

Prioritățile zootehniei românești, în contextul integrării în Uniunea Europeană, trebuie să vizeze în mod obligatoriu următoarele:

1. Înființarea, consolidarea și dezvoltarea „exploatațiilor zootehnice”, capabile de performanță productivă, calitate și profit, în condițiile respectării actualelor și potențialelor cerințe ale consumatorilor.

2. Retehnologizarea, revigorarea și revitalizarea sistemului de procesare a producțiilor fizice animaliere în deplină concordanță cu cerințele impuse de standardele Pieței Agricole Comune.

3. Crearea unor punți de legătură între crescătorii de animale și procesatori prin intermediul asociațiilor profesionale pe produs și a grupurilor de producători.

4. Susținerea în termeni reali a cooperației private, ca element esențial pentru preluarea, prelucrarea și valorificarea producției fizice animaliere.

5. Dirijarea întregului sprijin financiar provenit de la bugetul de stat spre mărirea exploatațiilor zootehnice (module de creștere și exploatare) cu un nivel minim echivalent cu media țărilor membre ale Uniunii Europene.

6. Dezvoltarea continuă a capacității de absorbție a fondurilor comunitare, indispensabile dezvoltării zootehniei românești, în contextul integrării în Uniunea Europeană.

7. Generalizarea însămânțărilor artificiale, ca principal instrument al ameliorării animalelor, concomitent cu creșterea efectivelor cuprinse în controlul oficial al producției, până la nivelul minim de 30% din efectivul matcă.

8. Reorganizarea Agenției Naționale de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie (ANARZ), în sensul privatizării rețelei de însămânțări artificiale și control oficial al producției către asociațiile profesionale și crearea unei Inspecții de stat prin care să se asigure implementarea Programului Național de Ameliorare a tuturor raselor de animale.

9. Folosirea cercetării stiințifice din zootehnie ca suport pentru o consultanță agricolă mai bine fundamentată, eficientă, pragmatică și eventuala integrare a acestora cu învățământul universitar zootehnic.

10. Cooperarea regională și internațională în domeniul ameliorării și exploatării animalelor, ca răspuns la globalizare.

CAPITOLUL 3

SITUAȚIA CREȘTERII ȘI EXPLOATĂRII TAURINELOR DIN

RASA PINZGAU PE PLAN MONDIAL

3.1. Originea și formarea rasei Pinzgau

Taurinele din rasa Pinzgau s-au format în condiții pedoclimatice specifice Alpilor Austrieci. La baza rasei stau taurinele locale de culoare roșie și tip brachicer, peste care s-au suprapus vitele primigene germane, roșii și bălțate. Este o rasă veche formată în perioada anilor 1690-1750.

Rasa Pinzgau s-a format în ținutul Salzburg, Tyrol și îndeosebi Pinzgau, în jurul Inn-ului și Drau-ului, precum și a văilor înalte din împrejurimia lor. Numele rasei provine de la districtul Pinzgau al landului austriac Salzburg. Capitala districtului, Zell am See, a fost, începând cu anul 1921, reședința Organizației pentru creșterea rasei Pinzgau în Salzburg, iar din 1950 reședința Asociației crescătorilor de vite Pinzgau pentru Salzburg și Tirol.

Pe parcursul timpului s-au creat unele varietăți sau subrase. Varietatea Molltaler (fig.15) provine din zona de vest a Tauern-ului, înspre Drau și văile înalte ale fluviilor Isehl și Moll. Mai amintim varietățile Zillertaler (fig.16), Pusstertaler (fig.17) și Duxer (fig.18), așa cum erau numite la expoziția din 1873 (sursa: www.rinderzuchtverband.at ) .

În nordul Tauern-ului era denumită Pinzgau sau Pongau, iar în sud Molltaler. Varietatea Pongau se deosebea de rasa Pinzgau prin culoarea mai închisă a robei și o dezvoltare corporală mai mare. Molltaler era răspândită în Corinthia și avea o dezvoltare corporală mai redusă. Ulterior s-a impus denumirea rasei sub numele de Pinzgauer.

3.2. Condițiile formării și evoluția rasei Pinzgau

Rasa Pinzgau s-a format într-o zonă de altitudine ridicată, de peste 700 m, cu precipitații bogate și pășuni întinse, cadru natural care și-a pus amprenta pe însușirile acestei rase (Georgescu, 1988).

O dată cu dispariția Imperiului Roman și încetarea migrării popoarelor, bavarezii și-au întins zonele de colonizare până în regiunile Salzburg, Inn și Tauern. Aceștia căutau pășuni și au adus cu ei vitele lor de tip primigen pe care le-au preluat de la celți. Noii veniți au găsit aici vite de tip brachicer, care în afara drumurilor cunoscute și sub protecția munților înalți, au supraviețuit aproape neatinse de migrarea popoarelor.

În secolul al XIII-lea, prin anexarea văilor Brixen și Ziller, ca și a districtului Windisch – Matrei, regiunea Salzburg cunoaște cea mai mare creștere și dezvoltare socială și economică. În întreg Arhiepiscopatul Salzburg și chiar peste granițele acestuia se creșteau vite de proveniență bavarezo-celtă .

Vitele Pinzgau au fost, sunt și vor rămâne valori inestimabile ale Parcului Național Hohe Tauern, înscriindu-se perfect în cadrul natural al unei zone protejate, contribuind la creerea unei legături indestructibile dintre om-ambient-animal (fig.19) (www.rinderzuchtverband.at).

Vitele de tip Pinzgau erau cunoscute sub diferite denumiri, dar cele mai folosite erau cele Pinzgau, bucurându-se de o apreciere deosebită în zona vechii monarhii austro-ungare, datorită robusteții și capacității lor de muncă.

Le fel ca și în celelalte țări din Alpi, în Salzburg, Tirol, Steiermark și Karnten, leagănul de formare a rasei Pinzgau, crescătorii de vite au dus o viață grea. Doar în zonele fertile prealpine ale Bavariei și Austriei, între Lech și Enns, situația creșterii vitelor era ceva mai bună.

În scrierea apărută în 1851, „Das Salzburg Kronland”, cele două ramuri principale ale rasei originare din Salzburg, Pinzgau și Pongau, sunt descrise ca vite roșu-maronii, cu sau fără pete albe pe spinare și coadă. În deceniile următoare s-a urmărit aspectul tipic al rasei, punându-se un accent deosebit pe culoare și desen, care în final a dăunat rasei mai mult decât a favorizat-o, lucru valabil pentru rasa Pinzgau din Tirol și Bavaria și pentru rasa Molltaler din sudul Tauernului (Hans Stockl, 1998).

Începând cu anul 1846, rasa în întregul ei a primit numele de Pinzgau.

În anul 1856, la expoziția din Paris, rasa Pinzgau a atras prima dată atenția internațională. Alegerea celor 12 exemplare expuse la Paris, transportul și finanțarea deplasării la expoziție au fost făcute și suportate de K.U.K. (Comunitatea de agricultură a Ducatului Salzburg), înființată în anul 1848. Caracterele rasei Pinzgau au convins juriul, care a acordat medalii și premii mari pentru 7 din animalele prezentate la expoziție.

Expoziția mondială din 1873 din Viena, la care au fost reprezentate toate rasele de taurine ale monarhiei austro-ungare, a adus din nou multă faimă rasei Pinzgau. Cei mai căutați și apreciați au fost boii de jug de 3 ani. Boii au fost apreciați pentru temperamentul lor liniștit și puterea de tracțiune, fiind vânduți peste granițele Bavariei, la prețuri foarte bune. În anul 1893, spre exemplu, în Munchen, o pereche de boi Pinzgau au tras de 5 ori greutatea lor, pe o distanță de 1 km în 8,5 minute.

Un an mai târziu în Berlin, la un concurs de tras, două perechi de boi Pinzgau de 4 ani au tras 4 tone, pe o distanță de 4 km în 33 de minute. Vitele Pinzgau au fost mult apreciate fiind prezentate la expozițiile de la Viena din anii 1890, 1893, 1894 1897, etc. Expozițiile de animale, organizate dealungul anilor, au constituit, de fiecare dată, un bun prilej de afirmare pentru rasa Pinzgau (fig.20,21,22,23, și 24) (www.rinderzuhtverband.at).

Între anii 1885-1895, au luat ființă mai multe ferme, care au introdus carnetul de rasă și controlul calității laptelui. Cele mai multe ferme au apărut în regiunile Pinzgau, Tirol, Bavaria, Austria de Sus și în unele părți ale Karnten-ului. Pentru a fi recunoscută, ferma trebuia să îndeplinească anumite condiții, printre care o hrănire și creștere bună a tineretului. Deoarece se ofereau multe subvenții prin intermediul K.U.K. din landul respectiv, interesul pentru înființarea, dezvoltarea si consolidarea fermelor era foarte mare. Numai în regiunea Pinzgau s-au înregistrat în anul 1895 un număr de 89 ferme.

În anul 1894, a luat ființă prima asociație de creșterea vitelor, din rasa Pinzgau. În perioada imediat următoare, 1895-1900, s-au înființat mai multe asociații, în: Steiermark, Uttendorf, Kitzbuhl, Brixental, Mittersill – Hollersbach, Molltal – Matrei (Hans Stockl, 1998).

În anul 1903, în Tirol erau recunoscute 14 asociații de creștere a vitelor Pinzgau. Asociațiile sprijineau membrii săi prin;

– cumpărarea animalelor deosebit de valoroase;

– supravegherea și monitorizarea creșterii animalelor și a producției de lapte;

– preluarea periodică de probe de lapte și determinarea procentului de grăsime;

– organizarea expozițiilor de animale și participarea la expozițiile din exteriorul zonei;

– dotarea cu materiale necesare pentru creșterea animalelor;

– arendarea de pășuni;

– stimularea lăptăriilor din zona de activitate a asociației.

Comerțul cu vaci Pinzgau traversa toată zona de creștere a rasei. Cele mai importante piețe din ținutul muntos al Salzburgului erau cele din Mittersill, Maishofen, Saalfelden, Tamsweg, Mauterndorf și Abtenau, iar în nordul Tirolului se evidențiază piețele din Holfgarten, Kitzbuhl și St. Johan din Tirol. Printre toate aceste piețe, piața din Maishofen avea un loc aparte. Începând cu anul 1896, la începutul lunii septembrie a fiecărui an, se ținea piața animalelor de rasă. De semnalat este faptul că, erau exceptate de la această piață vitele negustorilor. Această piață se menține cu mult succes și în prezent.Vite valoroase din rasa Pinzgau erau vândute și în alte țări, mai ales în Italia, Slovenia și Croația.

Asociațiile crescătorilor rasei Pinzgau s-au reunit în mai multe uniuni zonale. Datorită înființării acestor uniuni, munca crescătorilor din diferite asociații câștigă din ce în ce mai multă importanță și atractivitate. O dată cu organizarea uniunilor s-a introdus catalogul comun la diferitele piețe regionale, ceea ce a determinat creșterea calității animalelor comercializate.

De asemenea, au fost instituite adevărate sărbători prilejuite de trecerea de la un sistem de exploatare la altul, respectiv pășunat-stabulație. Dacă pe parcursul verii toate vitele rămâneau sănătoase, plecarea spre locurile destinate stabulației era sărăbătorită festiv. O frumoasă tradiție care este cunoscută și menținută în toată zona de creștere și exploatare a vitelor Pinzgau (fig.25) (www.rinderzuchtverband.at) .

Pe data de 28 martie 1925, în Bischofshofen, toate uniunile de crescători de vite Pinzgau s-au unit pentru a forma „Uniunea Reichului – a organizațiilor de crescători austrieci și bavarezi pentru vitele Pinzgau”. Noua organizație a desfășurat rapid o vastă activitate, editând și o publicație lunară „Crescătorul Pinzgau” (Hans Stockl, 1998).

Fondatorii “Uniunii Reichului” erau convinși de faptul că, succesul creșterii animalelor consta în organizarea țăranilor în asociații, pentru a putea lucra împreună. Scopul declarat al “Uniunii Reichului” a fost acela de a împlini trei deziderate indispensabile evoluției rasei Pinzgau:

-un animal cu dezvoltare corporală medie, puternic și sprinten, cu membre solide,

-aptitudini productive bune, pentru lapte, carne și muncă, constituție robustă, fertilitate bună;

– o deosebită rezistență la mediu și la îmbolnăviri.

La 10 mai 1950 a luat ființă comunitatea organizațiilor de crescători de vite Pinzgau. Comunitatea a fost compusă din organizațiile din Bavaria, Karnten, estul Tirolului, Austria de Sus și Salzburg. În anul 1950, în zona ce creștere a rasei Pinzgau, existau 5212 ferme și erau supuse testului de performanță proprie 30.550 vaci (fig.26, 27 și 28) (www.rinderzuchtverband.at).

Cele 50.000 gospodării (5212 ferme familiale și 44.788 gospodării individuale), în majoritate mici și mijlocii, din Austria, care cresc în prezent rasa Pinzgau, aparțin în mare măsură minerilor de la altitudini mai mari, de până la 1600 m . În asemenea zone extreme, nu trebuie neglijată robustețea, precum și legătura dintre rasă și mediul înconjurător. Condițiile economice și naturale din zona de creștere a rasei Pinzgau, pământurile în mare măsură mediocre până la slabe, cu câmpii alpine parțial uscate, necesită exploatarea unei rase robuste cu aptitudini mixte, cu o producție cât mai mare de lapte și carne, în deplină concordanță cu resursele ce îi stau la dispoziție.

Creșterea și dezvoltarea unei rase sănătoase, robuste, cu o bună longevitate, care să nu aibă nevoie de multe furaje, capabilă să se acomodeze condițiilor de exploatare și climei, care, în final, să aibă o bună productivitate pentru lapte și carne, sunt cerințele care se înscriu în preocupările crescătorilor de vite Pinzgau și reprezintă, de altfel, scopul declarat al asociațiilor și comunităților crescătorilor. Accentul se pune pe animalele cu dezvoltare corporală mijlocie, lărgimile bine exprimate, un uger mare, o conformație corporală corespunzătoare unei bune producții de carne, membre puternice, cu ongloane rezistente, pentru a putea urca pe câmpiile alpine și pentru întreținerea pe termen lung în adăposturi. La evaluarea tuturor capacităților rasei – sănătate, lapte, carne, munca, rasa Pinzgau este din punct de vedere economic, valoroasă și capabilă să ofere în zone geografice sărăcăcioase rezultate mulțumitoare (pinzgauer-cattle.com).

În 1969, Consiliul de administrație al organizației de crescători Pinzgau din Salzburg și Tirol, cu acordul Comunității organizațiilor de crescători de vite, a decis încrucișarea rasei Pinzgau cu rasa Red Holstein. Conducerile celor două organizații sperau să preia de la rasa de lapte Red Holstein o îmbunătățire a producției de lapte, o corectare a ugerului și o creștere a capacității pentru muls mecanic. Crescătorii din zonele muntoase erau parțial sceptici în ceea ce privește acest concept, iar o bună parte dintre aceștia, în special țăranii mineri, își făceau griji în ceea ce privește dezvoltarea rasei pure Pinzgau (pinzgauer-cattle.com ).

În anul 1992, Asociația organizațiilor de crescători de taurine Pinzgau a devenit membru al Federației Europene a raselor de taurine din zona Alpilor. Federația reunește asociațiile de creștere a raselor exploatate în zona de altitudine din mai multe țări, respectiv Abondance din Franța, Grigioalpina din Italia, Eringer din Elveția, Hinterwalder din Germania, Pinzgauer din Austria, Rendena din Italia, Tarentaise din Franța, Tiroler Grauvieh din Austria, Valdostana din Italia, Vorder Walder din Germania și Vosgienne din Franța (pinzgauer-cattle.com ).

Statutul Federației a fost reglementat de cele 11 organizații de rase din 5 țări europene și urmăresc îmbunătățirea tehnologiei de creștere și exploatare a raselor menționate, care au anumite caracteristici comune, respectiv:

– sunt crescute, de obicei, în ferme mai mici;

– sunt foarte bine adaptate pentru pășunat pe câmpii, pășuni alpine sau de munte;

– aparțin culturii alpine;

– joacă un rol important prin producția de lapte și carne.

Aceste rase sunt hrănite cu furaje produse în gospodării, ele reprezentând legătura între bogăția mare a zonelor muntoase,respectiv iarba și producțiile lor animaliere, laptele și carnea. Animalele corespund la două obiective importante, care se completează într-un mod ideal și anume: menținerea și exploatarea zonei muntoase și producerea unor produse de cea mai bună calitate.

Rasele de taurine din sistemul alpin au o contribuție foarte mare în ceea ce privește protecția mediului înconjurător și valorificarea regiunii muntoase, ele fiind, în același timp și în aceiași măsură, o importantă sursă de produse animaliere de cea mai bună calitate.

În zonele de munte alpine din Europa efectele reciproce între mediul înconjurător, animale și produsele agricole au fost și sunt cunoscute, mai ales importanța funcției de protecție a unui mediu înconjurător intact. Pe parcursul anilor 1980, organizațiile de crescători au dezvoltat programe de îmbunătățire, care dau posibilitatea de a ridica, datorită cunoștințelor economice și tehnice, rasele alpine la cel mai înalt nivel. În cele mai multe cazuri, astfel de initiative, sunt sprijinite cu resurse regionale, naționale sau de la Uniunea Europeană.

În ciuda atenției acordate și a eforturilor făcute, pericolul dispariției raselor alpine nu este înlăturat. Pentru menținerea raselor din sistemul alpin se impune a acorda un sprijin mai substanțial crescătorilor.

3.3. Caracterele morfologice ale rasei Pinzgau

Datorită condițiilor diferite de la o zonă de creștere la alta, precum și preferinței crescătorilor, în cadrul rasei Pinzgau, în raport cu dezvoltarea corporală, s-au diferențiat trei tipuri (Moldoveanu, și colab. 1973):

– tipul ușor, cu talia sub 125 cm și masa corporală sub 450 kg;

– tipul mijlociu, cu talia 125-132 cm și masa corporală 450-550 kg;

– tipul greu, cu talia peste 132 cm și masa corporală peste 550 kg.

Predominant este tipul mijlociu, care în condiții corespunzătoare de creștere era și cel mai rentabil din punct de vedere productiv, având și o capacitate de adaptare la mediu bună. Tipul ușor era mai rustic și suporta mai bine condițiile de mediu mai puțin favorabile, dar potențialul productiv era mai scăzut. Tipul greu se preta la exploatarea intensivă, dar era mai pretențios la factorii de mediu.

Prin programele de ameliorare s-a urmărit uniformizarea dezvoltării corporale spre un tip mai masiv. Principalele dimensiuni corporale ale rasei Pinzgau sunt redate în tabelul 42 (Velea, 1999).

Tabelul 42

Principalele dimensiuni corporale ale rasei Pinzgau

(Velea, 1999)

Datele comunicate de alți autori sunt apropiate de cele menționate mai sus, respectiv talia de 130 cm și masa corporală de 600 kg. (Georgescu, și colab, 1988, Stanciu, 1999).

Din punct de vedere morfologic rasa Pinzgau se caracterizează prin tip morfologic mezo-brevimorf, format corporal lateral dreptunghiular (125%), capul scurt (tip craniologic brachycephalus), gâtul scurt și musculos, cu salba bine dezvoltată.

Trunchiul este lung, larg și adânc, profilul trunchiului fiind aproape dreptunghiular.

Pieptul este descins, toracele spațios și abdomenul voluminos.

Ugerul este mijlociu, bine prins de trunchi.

Membrele sunt scurte, puternice, bine îmbrăcate în musculatură.

Pielea este groasă și densă, iar părul este relativ scurt, des și neted.

Culoarea rasei Pinzgau este roșie-vișinie, cu bălțătură albă caracteristică. De la nivelul grebănului pleacă o zonă albă, lărgindu-se treptat pe spinare, șale și crupă, coboară pe fese, acoperă ugerul, se continuă pe fața inferioară a abdomenului și toracelui, până la capul pieptului. Pe antebraț și gambă, există un inel alb complet sau incomplet, de lățimi variabile. Coada este albă.

În prezent, tipicitatea culorii are o importanță mai mică, dar apariția unor pete albe pe cap sau în alte regiuni ale câmpului pigmentat sunt semene de impuritate.

Rasa Pinzgau are constituția robustă, temperamentul vioi și caracterul docil.

3.4. Însușirile zoo-economice ale rasei Pinzgau

Rasa Pinzgau este o rasă mixtă, fiind exploatată pentru lapte și carne. În trecut a fost crescută și pentru aptitudinile valoroase de muncă, fiind folosită la diferite lucrări agricole. Producția de lapte pe lactație a evoluat continuu, ca urmare a procesului de ameliorare al rasei și îmbunătățirii condițiilor de mediu.

În perioada 1930-1950, în condițiile regimului alpin, hrana de bază fiind, pe timp de vară, nutrețul verde de pe pășune, iar pe timp de iarnă fânul și silozul, producția medie de lapte pe vacă la efectivul supus controlului era de 2600-2800 kg, cu 3,60-3,75% grăsime, iar în 1967 a crescut la 2915 kg cu 3,85% grăsime (Moldoveanu, și colab, 1973).

În prezent producția de lapte pe vacă și pe an este de 4500-4800 kg cu 3,9-4% grăsime (Stanciu, 1999).

Indicii producției de lapte realizați în diferite zone din Austria, la vacile supuse controlului (date prezentate la expoziția din 1995, ținută la Karnten), sunt redați în tabelul 43 (Hans Stockl, 1998).

Tabelul 42

Indicii producției de lapte la rasa Pinzgau (Karnten, 1995)

În ultimul timp s-a acordat o atenție tot mai mare ameliorării producției de carne a rasei Pinzgau. Interesul pentru carnea provenită de la rasa Pinzgau este justificat prin calitatea foarte bună a acesteia și prin faptul că, sporul de creștere este în deplină concordanță cu eficacitatea rasei în prelucrarea hranei.Rentabilitatea producției de carne nu depinde doar de modul de prelucrare a furajelor sau de capacitatea de îngrășare, ci ea este determinată, din ce în ce mai mult, de proporția de carne în carcasă și de calitatea cărnii. După cum arată rezultatele mai multor teste de calitate din SUA, Canada și Africa de Sud, rasa Pinzgau se găsește tot timpul printre primele locuri care vizează calitatea cărnii. Se evidențiază fibra fină, carnea suculentă de culoare roșie, cu o acoperire ușoară, de seu. Se menționează, în aceste rapoarte, și lungimea deosebită a carcasei și a părților valoroase ale musculaturii.

Creșterea cerințelor consumatorilor în ceea ce privește calitatea cărnii de vită a pus în mișcare, în ultimii ani, piața cărnii, schimbându-se opțiunea crescătorilor și modul de abordare al creșterii efectivelor și al controlului calității cărnii. Testele de calitate s-au orientat, până acum, pe randament și rezultatul procesării (proporția de carne în carcasă). În ultimii ani, se pune accent pe analizele care vizează calitățile organoleptice și culinare ale cărnii.

La examinări de acest gen, rasa Pinzgau este întâlnită tot timpul printre primele rase. De menționat sunt valorile ce vizează: finețea fibrei, suculența, aroma, gustul și marmorarea cărnii de la rasa Pinzgau. Cu referire la calitatea bună a cărnii, se poate face aprecierea că, marmorarea bună a cărnii contribuie esențial la gustul și suculența acesteia (fig. 29)(www.rinderzuchtverband.at).

Aptitudinea pentru îngrășare la rasa Pinzgau se manifestă la toate categoriile de animale și în oricare sistem de îngrășare. În Austria, cea mai mare pondere o are tineretul îngrășat până la diferite vârste, mai puțin animalele adulte. Valorifică foarte bine în procesul de îngrășare furajele de volum: fibroase, suculente conservate, rezidurile industriale, pășunile de munte, realizând sporuri medii zilnice de 1000 g, cu un randament la tăiere de 55% (Stanciu, 1999). Sporuri medii zilnice asemănătoare în procesul de îngrășare menționează și alți autori (Moldoveanu, și colab, 1973, Velea, 1999).

Rasa Pinzgau are o capacitate remarcabilă de adaptare la diferite condiții climatice și forme de relief. Are constituție robustă, precocitatea este mijlocie, iar longevitatea productivă ridicată, vacile fiind exploatate în general chiar și după vârsta de 10 ani. Este una din cele mai valoroase rase în valorificarea pășunilor de munte, vacile fiind întreținute, în mare parte în regim de alpaj, pășunea constituind furajul de bază. Se remarcă, la această rasă, rezistența la factorii mai puțin favorabili de mediu și la îmbolnăviri. Activitatea de reproducție la vacile de rasă Pinzgau este foarte bună, fecunditatea medie fiind de 90%, iar intervalul între fătări de 385 zile (Georgescu, și colab, 1988).

3.5. Răspândirea rasei Pinzgau, perspective de creștere

Calitățile acestei rase, respectiv capacitatea de valorificare a pășunilor de munte, rezistența deosebită la deplasare, marea putere de adaptare la diferite condiții de mediu, aptitudinile productive mixte, i-au creat, în timp, un renume internațional.

Între anii 1780-1830, prin intermediul unui comerț de vite bine organizat, taurinele din rasa Pinzgau, sub diferitele lor denumiri, s-au extins spre provinciile estice și sud-estice ale monarhiei austro-ungare, unde pe parcursul anilor s-au dezvoltat zone de creștere considerabile, care, parțial, mai există și astăzi.

Creșterea rasei Pinzgau s-a extins nu numai în vechiul imperiu austro-ungar, dar și pe alte continente. Încă înainte de anul 1900, vitele Pinzgau din fermele bavareze au ajuns în coloniile germane din sudul Africii, zonă unde există și în prezent (fig. 30 (www.rinderzuchtverband.at).

În perioada interbelică, dar mai ales după al doilea război mondial, s-a exportat chiar și în America de Nord (fig. 31) și America de Sud (fig. 32) (www.rinderzuchtverband.at). Din aceste zone și-a găsit rapid drumul spre Australia și Noua Zeelandă, astfel încât, în prezent efectivul rasei a depășit un million capete, crescute în mai multe țări europene și de pe alte continente.

Efectivele cele mai mari se găsesc însă în Austria, Germania, Slovacia, România, fosta Iugoslavie, Rusia și Africa de Sud.

Rasa Pinzgau a participat la formarea diferitelor rase de tip Pinzgau (slovac, german, Pinzgau de Transilvania). S-a utilizat, de asemenea, la ameliorarea unor rase africane și din Rusia (Roșie Gorbotov, Roșie Tambov) etc. (Georgescu, și colab, 1988).

Printre zonele de extindere cele mai recente se numără noile landuri germane, unde rasa Pinzgau este crescută, în exclusivitate, pentru carne (fig.33) (www.rinderzuchtverband.at).

În Austria se crește îndeosebi în câteva din provinciile federale austriece (Salzburg, Tirol, Carinthia și Austria superioară). În anul 1989 s-a stabilit un nou program de ameliorare, care are în vedere structura fermelor (în general ferme mici, numărul mediu de vaci pe fermă fiind de 10-12 vaci) și condițiile economice ale zonei de creștere (Hans Stockl, 1998).

Obiectivele principale ale Programului de ameliorare sunt:

1. Rasa Pinzgau se va dezvolta în direcția unei rase mixte: lapte și carne. După încrucișarea cu Red Holstein, ceea ce a dus la o îmbunătățire considerabilă a producției de lapte, se urmărește consolidarea tipului obținut. Procentul de gene de Red Holstein în populație trebuie să se situeze la mai puțin de 25%, pentru a păstra caracterul inițial al rasei.

2. În producția de lapte se cere de la o vacă, începând cu a III-a lactație, o producție de 6000 litri de lapte, cu un procent mediu de grăsime de 4% și 3,35% proteină.

3. Producția de carne este a doua producție principală a rasei. Se urmărește un randament la tăiere de 58%, un spor mediu zilnic de 1300 grame, o bună dezvoltare a musculaturii și păstrarea calității superioare a cărnii.

4. Se prevede, de asemenea, o fertilitate constant bună, membre corecte, unghia uscată și dură, uger cu formă bună și cu pretabilitate la mulsul mecanic.

Consiliul de specialitate din organizația de crescători de vite Pinzgau din Salzburg, a hotărât împreună cu Cooperativa crescătorilor de Pinzgau, în anul 1996, derularea unui program de testare a taurilor tineri, acolo unde creșterea rasei pure avea prioritate maximă, care cuprinde mai multe etape (Hans Stockl, 1998);

1. Alegerea vacilor mame de tauri. Anual se selectează pentru următoarea generație de însămânțare, 50 vaci de elită, care au obținut ca valoare generală de ameliorare minim 115 puncte, au o bună conformație corporală și un uger corespunzător și pretabil mulsului mecanic. Pentru a ține la un nivel acceptabil intervalul între generații, sunt preferate vacile tinere, ele trebuind să fi încheiat maxim trei lactații.

2. Alegerea taurilor tați de tauri. Ca și tauri – tați de tauri se folosesc primii 3 tauri dintr-un an de testare. Potrivirea perechilor este decisă de o comisie de specialiști și crescători.

3. Din produșii masculi proveniți din împerecherile dirijate, 14 tauri sunt crescuți la stația de testare proprie din Klessheim până la vârsta de 14 luni. După terminarea testării după performanțe proprii, se selectează 8 tauri pentru testarea după descendenți.

4. De la fiecare taur selectat se însămânțează 350 vaci din populația activă, folosindu-se la însămânțări doar vaci Pinzgau de rasă pură.

5. Valoarea de ameliorare pentru producția de lapte se apreciază pentru minim 30 fiice, cu cel puțin o lactație încheiată, iar exteriorul se apreciază prin descriere liniară la minim 20 de fiice.

6. Selecția taurilor testați. Din anul în care s-au ales cei 8 tauri, datorită valorii lor de ameliorare rezultată în urma testării și luând în considerare conformația corporală, 3 tauri sunt selectați pentru însămânțare în continuare. Aceștia stau la dispoziția crescătorilor.

În Germania, rasa Pinzgau s-a format în condițiile zonei de munte a Alpilor bavarezi. Reprezintă circa 1% din efectivul de taurine din această țară și este răspândită în zona de munte, la altitudini de până la 2500 m. Caracterele morfoproductive sunt asemănătoare Pinzgaului din Austria (Velea, 1999).

În fosta Iugoslavie, a fost importată după anul 1870 în zona muntoasă nordică, vecină cu Carinthia austriacă. S-a extins apoi până la Liubliana și coastele Dalmației, unde se crește un tip mai masiv, cu indici productivi mai ridicați, ca urmare a unor condiții mai bune de exploatare (Georgescu și colab, 1988).

În Slovacia, principalele rase care se cresc sunt: Holstein-Friză, Simmental, Brown Swiss și Pinzgau, efectivul total de taurine fiind de 665.000 capete, din care 251.000 vaci (Green-Report, 2000). Rasa Pinzgau este o rasă minoritară în raport cu celelalte trei rase, existând în jur de 1500-2000 vaci rasă pură și mulți hibrizi cu Simmental și Red Holstein. Aria de răspândire a rasei Pinzgau este situată, în special, în zonele înalte ale Munților Tatra, în nordul Slovaciei, în partea de est a districtului Zilina.

Sistemul actual de creștere și exploatare a rasei Pinzgau în Slovacia are anumite caracteristici dintre care se evidențiază (Hermann Swalve, 2003):

– este întreținută în condiții de munte;

– dimensiuni mari ale fermelor de 50-300 vaci Pinzgau, în grajduri modernizate, iar producțiile medii realizate sunt de 4.000-5000 kg. lapte/an/cap;

– vara, se practică pășunatul pe pante abrupte și stâncoase;

– crescătorii sunt influențați de tendințele globale experimentate de Asociația Internațioanlă de Creștere a Vacilor Pinzgau;

– crescătorii participă activ la programele de creștere și importă tauri pentru însămânțări artificiale;

– rasa Pinzgau este amenințată datorită încrucișărilor cu alte rase, motiv pentru care, din dorința de protejare a rasei pure, statul plătește pentru fiecare vacă o subvenție de 3.500 SK (87,50 euro) pe an.

Organizațiile implicate în creșterea și exploatarea rasei Pinzgau sunt:

– Institutul de Stat pentru Creșterea Bovinelor (SPU), instituție guvernamentală cu sediul în Bratislava, cu un centru de colectare și prelucrare al datelor în Zilina și un laborator pentru controlul paternității în Nitra.

– Asociația Crescătorilor de Vaci Pinzgau (PCBA), își are sediul în Liptovsky Mikulas, în inima regiunii cu tradiție în creșterea rasei Pinzgau. PCBA cuprinde 79 de ferme mari, două SEMTEST-uri și Universitatea de Agricultură din Slovacia.

Rasa Pinzgau din Slovacia are legături strânse cu cea austriacă. De remarcat condițiile bune de întreținere a rasei și evoluția pozitivă a acestora în timp. Caracteristicile naturale ale rasei, cu o specificitate aparte, vor fi în continuare în centrul atenției crescătorilor, deoarece se crește în zona munților Tatra.

3.6. Strategia pentru conservarea activă a rasei mixte

de taurine Pinzgau

Rasa Pinzgau se luptă pentru a supraviețui, având ca și concurență alte rase superioare din punctul de vedere al potențialului productiv în condițiile Pieței Agricole Comune.

Au existat și există preocupări majore în rândul celor care sunt legați de prezentul, perspectiva și viitorul rasei Pinzgau, privind concentrarea eforturilor de revigorare, revitalizare și redimensionare a arealului de creștere și exploatare cât și al potențialului genetic al rasei.

Există, în acest sens, un Proiect internațional ce vizează „Strategia pentru conservarea activă a rasei mixte de taurine Pinzgau”, TCP/RER/2902, raportor principal prof.dr. Hermann H. Swalve (Austria), care are stabiliți termenii de referință pentru consultanții naționali și stațiile de lucru din trei țări: Austria, România și Slovacia (CEFIDEC Vatra Dornei, 2003).

În România de acest Proiect se ocupă un grup de specialiști din cadrul Universității de Științe Agricole București a Institutului de Cercetare pentru Creșterea bovinelor Balotești, sub patronajul CEFIDEC Vatra Dornei și al MAPDR București.

Stațiile de lucru au următoarele localizări; Nitra- Slovacia, Liptovsky Mikulas- Slovacia, Bratislava – Slovacia, Balotești – România, Vatra Dornei – România, Deva – România și Salzburg – Austria. Obiectivele proiectului sunt bine definite, iar pentru realizarea acestora este nevoie de o muncă susținută din partea echipei de coordonare internațională. Cele 7 obiective sunt:

1. Analiza genetică a datelor comune din trei țări; Austria, România și Slovacia. Obiectivul este evaluarea posibilității unui sistem comun de evaluare genetică pentru rasa Pinzgau, propunerea de metode și modele.

2. Analiza genetică asupra interacțiunii mediului ambiant și genotipurile rasei Pinzgau din cele trei țări urmărite prin proiect. Cele 3 populații au în comun faptul că, rasa Pinzgau este foarte adaptabilă la condițiile de munte. Condițiile de creștere și exploatare a rasei Pinzgau sunt diferite în cele 3 țări: în România, predomină ferme foarte mici de subzistență (1-2 capete), în Slovacia vacile Pinzgau sunt întreținute predominant în ferme mari cu exploatare intensivă, iar în Austria, rasa Pinzgau este specifică fermelor familiale mici de tip ecologic.

Obiectivul este acela de a evalua dacă să se stabilească planuri diferite de creștere pentru fiecare țară în parte, sau, mai degrabă, cum aceste diferențe pot fi luate în considerare într-un plan comun de creștere. Subiectul necesită, de asemenea, o mai bună înțelegere a istoriei rasei în cele 3 țări, cât și a studiilor privind diferențele dintre populațiile Pinzgau folosind repere moleculare.

3. Propunerea unui program unic de creștere. Pentru populațiile mici este nevoie de programe speciale. Aceasta presupune analizarea schemelor MOET, a programelor pentru tăurași, a programelor clasice și, în final, se va defini un program comun de creștere pentru cele 3 țări.

4. Pregătirea unei propuneri pentru înregistrarea caracteristicilor specifice rasei Pinzgau. În toate cele 3 țări, caracteristicile naturale ale rasei, longevitate, sănătate și abilitatea de deplasare, sunt importante. Acest subiect necesită evaluarea folosirii unor repere moleculare sau identificarea directă a polimorfismului genelor pentru caracteristicile specifice rasei Pinzgau.

5. Creșterea rasei Pinzgau și conservarea activă în contextul agriculturii montane. În consecință, activitățile sistemelor de producție, cele agroturistice și ale agriculturii montane, au legătură în creșterea rasei Pinzgau. Obiectivul real îl constituie propunerea de sisteme pentru agricultura montană cu rasa Pinzgau care este adaptată zonelor montane.

6. Creșterea capacității rasei Pinzgau de a produce carne de calitate superioară. Oportunitățile comercializării cărnii trebuie analizate și proiectate sisteme specifice pentru producția cărnii de vită Pinzgau.

7. Reconectarea tuturor populațiilor Pinzgau existente în lume, cu cele originare din Europa. În afară de rasa mixtă Pinzgau întreținută în România, Slovacia și Austria, există populații destul de largi, pentru producția de carne, în Africa de Sud, Canada, SUA, Noua Zeelandă și Australia, care trebuiesc reconectate la caracteristicile specifice rasei din zona europeană de origine.

Proiectul internațional privind „ Strategia pentru conservarea activă a rasei mixte de taurine Pinzgau”, va aduce, prin obiectivele stabilite, clarificări privind sistemele de creștere și exploatare a rasei Pinzgau, dar nu este suficient, acestea trebuiesc însușite de toate țările care dețin, încă, această rasă și implementate întocmai într-un sistem unitar bine definit și cu o susținere financiară, indispensabilă eforturilor naționale și internaționale de conservare activă a rasei Pinzgau.

CAPITOLUL 4.

SITUAȚIA CREȘTERII ȘI EXPLOATĂRII TAURINELOR DIN

RASA PINZGAU DE TRANSILVANIA ÎN ROMÂNIA

4.1. Formarea, evoluția și răspândirea rasei Pinzgau de Transilvania

Rasa Pinzgau de Transilvania s-a format prin încrucișarea de absorbție dintre rasa Mocănița și, în mai mică măsură, Sura de stepă, cu rasa Pinzgau importată din Austria.

În zona montană a României creșterea animalelor, în special taurine și ovine, a reprezentat o necesitate pentru existența gospodăriei, contribuind la creerea unei legături trainice între mediul înconjurător, om și animal, ceea ce a constituit, de drept și de fapt, sensul vieții într-o zonă dominată de restricții naturale (Pavel, 2004).

În România s-au importat din Austria taurine din rasa Pinzgau cu scopul de ameliorare a raselor locale din zonele montane, prin încrucișări de absorbție a raselor locale primitive, dar perfect adaptate zonelor de creștere și exploatare și care erau, definitiv și ireversibil, legate de existența omului, în general și al omului de la munte, în special.

Înainte de anii 1800, în Bucovina se creștea rasa Sura de stepă, în zonele deluroase și pe văi, unde pășunau aproape tot timpul anului și rasa locală de munte, (Mocănița), care pășuna la altitudini mari, până la nivelul Obcinelor Bucovinene.

Din inițiativa Sindicatului cultural al țării, în anul 1860, în Bucovina, s-au făcut primele importuri de taurine din rasa Pinzgau din Austria, la ferma Scolii de agricultură din Rădăuți. Animalele importate din Austria, crescute în rasă curată, cât și metișii obținuți prin încrucișarea cu rasele locale, au dovedit o productivitate satisfăcătoare și o adaptabilitate bună la condițiile de mediu din această zonă. Cu toate acestea, în anul 1895, prin Legea Dietei Țării, s-a preconizat creșterea limitată a acestei rase, restrângându-se aria de extindere între văile Siretului și apa Sucevei. Cu toate restricțiile impuse crescătorilor, datorită calităților productive, rasa Pinzgau și metișii obținuți prin încrucișarea cu rasele locale s-au extins și în zona montană unde s-au încrucișat cu rasele locale de munte (Mocănița).

În condițiile zonei Suceava, rasa Pinzgau și metișii obținuți prin încrucișarea cu rasele locale, au dovedit o bună productivitate și s-au adaptat specificului acestei zone, impunându-se, încet dar sigur, în peisajul superb al zonei moldave, încărcată de o inestimabilă istorie românească.

S-au continuat importurile de vaci și tauri Pinzgau o dată cu dezvoltarea crescătoriilor de stat de la Școala de agricultură din Rădăuți și cea înființată pe lângă Herghelia Rădăuți. Produșii obținuți din creșterea în rasă curată și din metisările cu rasele locale, în special tăurașii de rasă pură, au acționat în zonă prin stațiunile de montă, favorizând răspândirea rasei Pinzgau.

În anul 1884, în Transilvania, la ferma Beclean Făgăraș, s-a constituit o matcă de prăsilă formată din 34 de vaci și 2 tauri prin importul acestora din Ungaria.

Un alt nucleu de rasă Pinzgau, importat din Salzburg-Austria, s-a format în anul 1905 la crescătoria de bovine a fabricii de zahăr Bod Brașov, unde existau condiții deosebite de creștere și exploatare. Calitățile animalelor din această crescătorie au fost apreciate în anul 1909 la Budapesta, unde aproape toate animalele prezentate la o expoziție au fost premiate. Din păcate, după primul război mondial, nucleul de rasă Pinzgau s-a pierdut, trecându-se la creșterea rasei Simmental, pe considerentul unei precocități mai bune, al unei greutăți corporale mai mari și a unei capacități de producție superioară. Același lucru s-a întâmplat și în zona Mediaș, unde un nucleu din rasa Pinzgau importat din Austria, a rezistat, pe aceleași considerente, numai până la primul război mondial.

În zona Sibiului s-au adus taurine Pinzgau din zona Mediașului, apoi de la unele crescătorii din Ungaria, ulterior direct din Salzburg. Cel mai important centru pentru creșterea taurinelor de rasă Pinzgau a fost Cisnădie, unde s-a înființat un nucleu de elită . Calitatea deosebită a animalelor de reproducție provenită din acest nucleu și-a găsit confirmarea cu ocazia expoziției de la Sibiu din anul 1912. Astfel, crescători din Austria, originari din zona de formare a rasei Pinzgau (Salzburg), au cumpărat tăurași pentru fermele proprii.

Progresele deosebite înregistrate în creșterea rasei Pinzgau în zona Sibiului s-au datorat condițiilor de mediu apropiate celor din zona de formare a rasei, Austria, dar mai cu seamă interesului deosebit manifestat de crescători, care au depus eforturi considerabile pentru îmbunătățirea creșterii și exploatării rasei în zonă, concomitent cu preocuparea majoră privind extinderea și îmbunătățirea calitativă a pajiștilor naturale.

În anul 1928, la Cisnădie, s-a înființat „Asociația Crescătorilor de rasă Pinzgau”, care a favorizat vânzarea de reproducători cu origine cunoscută, în alte zone din țară și chiar în străinătate.

În prezent, în zona Sibiului, rasa Pinzgau se află în situația de a fi sau a nu fi, locul acesteia fiind luat de rasa Bălțată Românească, deși, există imense suprafețe de pășuni alpine greu accesibile altor rase de taurine.

În jurul anului 1900, rasa Pinzgau și-a lărgit aria de creștere în Nord spre Munții Apuseni și spre Est în Țara Hațegului, până în zona Petroșani, pe Valea Șteiului (Bihor), pe Valea Densușului, spre Valea Bistriței și spre zona Caransebeșului.

Nucleul de taurine Pinzgau din zona Munților Apuseni, în special Hunedoara și Bihor, s-a format din exemplare de tauri, vaci și juninci aduse din zonele Sibiului și Cisnădie în anul 1900. Animalele aduse au fost crescute în rasă curată (vacile și junincile), iar taurii au fost folosiți și pentru încrucișarea cu Moncănița și Sura de stepă existente în respectivele zone.

În anul 1938, în localitatea Brad-Hunedoara, s-a format „Asociația crescătorilor mineri ai rasei Pinzgau”, având ca principale obiective creșterea acestei rase de către muncitorii exploatației miniere, înlocuirea raselor locale prin încucișări de absorbție cu rasa Pinzgau și ameliorarea pajiștilor naturale, în special cele din zona de munte.

Nicăieri în România, rasa Pinzgau, nu a găsit atâtea similitudini cu zona de proveniență, Austria, câte au ofeit și oferă și în prezent zona de creștere și exploatare a rasei, Hunedoara. În ciuda tuturor dificultăților și restricțiilor impuse de-a lungul vremurilor, s-a creat o legătură indisolubilă între mediu, om și animal, care, cu certitudine, v-a dăinui peste veacuri (Pavel, 2003).

Condiții deosebite de exprimare și o accepțiune aproape perfectă din partea crescătorilor le-a regăsit rasa Pinzgau și în zonele Suceava și Bihor.

În perioada interbelică 1925-1930, centrul creșterii rasei Pinzgau a fost orașul Câmpulung Moldovenesc și satele învecinate; Sadova, Pojorița, Vama, Fundul Moldovei și zona muntoasă a fostului județ Rădăuți.

După 1930, zona de creștere s-a extins spre Valea Dornei, Gura Humorului și Fălticeni. În zona Vatra Dornei, prin încrucișări complexe, nesistematice, a bovinelor de munte, cu Pinzgau roșu, Schwyz și, în mică măsură, Friză, s-a format populația locală Pinzgau negru sau Vaca de Dorna.

În anul 1932, s-a înființat la Câmpulung Moldovenesc, „Asociația Crescătorilor de rasă Pinzgau”, având ca obiectiv difuzarea de reproducători masculi și introducerea controlului producției de lapte. În perioada interbelică, cu excepția anilor de criză sau război (1938-1945), efectivele de taurine de rasă Pinzgau au înregistrat o creștere continuă, chiar dacă în unele zone s-a preferat rasa Simmental.

În anul 1935, rasa Pinzgau și metișii rezultați din încrucișările cu rasele locale reprezentau 6,8% din efectivele de bovine existente în România, continuând să crească până la 9% în anul 1955, și 8,4% în 1969. Majoritatea efectivelor Pinzgau și metișii se regăseau în gospodăriile populației, fiind crescute în condiții de întreținere și furajare specifice zonelor de exploatare, fără a exista premise reale pentru performanță productivă.

Procesul de absorbție a raselor locale (mocănița și sură de stepă) s-a încheat în anul 1959, cînd rasa nou creată a fost recunoscută oficial sub denumirea de Pinzgau de Transilvania.

În anul 1969, se creșteau în gospodăriile populației 1.152.000 capete vaci de lapte, din care 145.000 capete (12,6%) erau din rasa Pinzgau de Transilvania.

Din anul 1970, efectivele de Pinzgau de Transilvania au continuat să scadă până la 3,8% în 1981, acestea regăsindu-se aproape în exclusivitate în gospodăriile populației. Creșterea acestei rase s-a restrâns în zonele premontane și montane din vestul Bucovinei, din Transilvania, din zona montană a Sibiului, din Depresiunea Hațegului, din Munții Poiana Ruscă, Poarta de Fier a Transilvaniei, Valea Bistrei și Munții Caransebeșului.

La început, efectivele de metiși aveau un aspect heterogen, cu mare variabilitate sub aspectul exteriorului și a capacităților productive. Prin infuzie continuă cu gene Pinzgau, produșii au căpătat aspect din ce în ce mai uniform, iar prin ameliorarea condițiilor de creștere și îngrijire s-a îmbunătățit și nivelul producțiilor, apropiindu-se de performanțele animalelor crescute în rasă curată.

După 1970, datorită capacității încă limitate de productie și incompatibilității la exploatarea intensivă din marile ferme și complexe industriale, rasa Pinzgau de Transilvania nu a mai fost menținută în planul de zonare, fiind înlocuită cu rasele Bălțată românească, Brună și Friză. Ținând seama de potențialul productiv pe care îl are, s-ar fi impus păstrarea acestui rezervor biologic important. Din păcate, exemplare din Pinzgau de Transilvania s-au păstrat numai în gospodăriile populației din zona de munte, unde dragostea pentru această rasă înseamnă tradiție și viață.

Prin Ordinul 340/ 30 decembrie 1972, Ministerul Agriculturii dispune scoaterea rasei Pinzgau de Transilvania din Programul Național de Ameliorare.

În perioada 1977-1980, pentru înlocuirea în totalitate a rasei Pinzgau de Transilvania s-au prevăzut „măsuri energice în ceea ce privește eliminarea din stațiunile de montă a tuturor taurilor din această rasă” pentru absorbția și înlocuirea în totalitate cu rasa Bălțată românească până în anul 1983.

În urma intervențiilor făcute la Ministerul Agriculturii, de către crescătorii din zona de munte, se aprobă prin Ordinul 125/1987, unele exceptii la harta de zonare pentru rasa Pinzgau de Transilvania în 26 de localități din județul Hunedoara (Baia de Criș, Brad, Buces, Blăjeni, Bulzești, Vața, Ribița etc).

Se recunoaște astfel că, prezența rasei Pinzgau de Transilvania, în gospodăriile populației din zona de munte, a corespuns gradului de sărăcie a țăranului român, condițiilor proaste de adăpostire și hrană, condițiilor dificile de climă cu ierni friguroase, lungi și cu multă umiditate (Rey, 1996).

Începând din anul 1987, se modifică și viziunea asupra rasei Pinzgau de Transilvania, manifestându-se interes pentru formarea unui nucleu valoros ca rezervă națională de gene și pentru începerea muncii de selecție cu această rasă în bazinul Dornelor. S-a început prin utilizarea de material seminal congelat de la 3 tauri Pinzgau din Austria, 240 doze oferite de Asociația Internațională a rasei Pinzgau din Salzburg prin președintele dr.Gerard Holz și aduse în România de dr. Radu Rey la finele anului 1987. Cei 3 tauri au fost înregistrați de CNRSA (Centrul Național de Reproducție și Selectie a Animalelor), este vorba de taurii Roland, Gauher și Guy, fiind folosiți la împerecherile nominalizate pe femelele de rasă Pinzgau de Transilvania din zona Vatra Dornei, aflate în controlul oficial al producției în scopul obținerii de masculi pentru însămânțările artificiale (Rey, 1996).

După anul 1990, structura de proprietate rămasă, încă, nesoluționată, fărâmițarea exagerată a terenurilor agricole, dispersia excesivă a efectivelor în teritoriu, alături de o piață agricolă nefuncțională, sunt elementele care definesc caracterul de subzistență al zootehniei, într-o perioadă cu profunde schimbări, care au dus la ditrugerea efectivă a două sisteme de creștere și exploatare a animalelor, cooperatist și de stat, fără a pune ceva anume în loc. Într-o asemenea conjunctură, efectivele de animale, în general, și cele de bovine, în special, au scăzut în mod dramatic. Pe lângă scăderea numerică a efectivelor de animale s-a înregistrat, la toate speciile, o regresie genetică, deoarece, activitatea de ameliorare și reproducție în zootehnie a intrat într-un colaps, aproape total.

Anul 1997 a fost pentru zootehnie unul nefast, pentru că, într-un moment și mod ce nu suportă nici o calificare sau justificare, operatorii însămânțători au fost scoși, ca retribuire, de la bugetul de stat, fapt ce a condus la scăderea activităților de însămânțări artificiale și de control oficial al performanțelor zootehnice, timp în care, monta naturală clandestină și-a intrat în drepturi la toate speciile, bineînțeles, cu repercursiuni imposibil de estimat (Pavel, 2003).

Cu toate acestea, în anul 1992, s-au efectuat primele importuri principale de animale din Austria (Pinzgau, Fleckvieh și Braunvieh), care au contribuit, în oarecare măsură, la schimbarea strucutrii genetice a populațiilor de bovine existente. Importurile s-a făcut prin Asociația Generală a Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR), girate de specialiști din cadrul CNRSA București.

Un număr de 30 capete primipare din rasa Pinzgau au fost aduse în zone cu tradiție în creșterea acestei rase în România. Dispersia lor a antrenat vechi crescători de Pinzgau, care au oferit acestor animale condiții adecvate de creștere și exploatare. În afara acestor animale, aduse prin A.G.C.T.R., au mai intrat în țară, tot în anul 1992, din Maishofen-Austria, 28 capete juninci Pinzgau în județul Satu Mare și 22 capete în județul Bistrița Năsăud. Cele 80 capete primipare, rasa Pinzgau, au fost repartizate următoarelor județe: Alba – 4 capete, Bistrița Năsăud – 27 capete, Hunedoara – 5 capete, Sibiu – 4 capete, Satu Mare – 28 capete și Suceava – 12 capete, majoritatea fiind înscrise în controlul oficial al producției, girându-se aceasta cu certificatele lor de origine și productivitate (Rey, 1996).

Cu toate că, proporția numerică pe județe a fost diferită, faptul că ele au fost repartizate ca animale de prăsilă crecătorilor cu tradiție în creșterea acestei rase s-a reflectat în rezultatele obținute încă în primele 100 zile a primei lactații. Corelând rezultatele înregistrate la primele trei controale a producției de lapte după fătare, cu analiza pedigreelor, s-a observat o reflectare a potențialului moștenit, dar mai ales o rezultantă a condițiilor bune în care aceste animale au fost întreținute. După fătare, în funcție de producțiile obținute, aceste animale au fost împerecheate nominalizat, utilizându-se material seminal congelat provenit de la tauri valoroși din țară și din import.

Înainte de anul 1989, s-a folosit la împerecheri nominalizate pe femelele Pinzgau de Transilvania, aflate în controlul oficial al producției, material seminal congelat provenit de la taurii din import, astfel: Austria – taurii Wodan cod 50722 și Kunt cod 50755, ambii amelioratori pentru lapte, Italia – taurul Walman cod 50758, Germania – taurul Granit cod 50767, ultimul ameliorator lapte. S-au folosit și alți tauri din import la însămânțări artificiale, și anume: Roland cod 18194, Solitar cod 14264, Masha cod 19125, Knut cod 19234 ș.a., iar descendenții acestora au fost preluați, în parte de SEMTEST-uri și folosiți la însămânțări artificale (Rey, 1996).

După anul 1989, în urma importurilor de juninci Pinzgau din Austria și a solicitărilor crescătorilor de vaci Pinzgau, din județele cu tradiție în creșterea acestei rase, s-au făcut demersuri pentru obținerea de material seminal congelat din Austria. Acțiunea inițiată de Ministerul Agriculturii și Alimentației, împreună cu CNRSA, la Asociația Crescătorilor de Taurine a rasei Pinzgau din Maishofen- Austria, s-a finalizat prin oferta gratuită, făcută de către președintele acestei asociații dr. Iosif Lederer, a 3500 doze MSC, provenit de la cei mai buni tauri din rasa Pinzgau din Austria; General cod 50752, Kess cod 50932, Sam cod 50934, Lux cod 50756, Gulden cod 50935, GRIPS cod 50936, și Markgraf cod 50753.

Aceștia au fost destinați împerecherilor nominalizate pe efective de vaci ce constituie populația activă a rasei, respectiv animale intrate în controlul oficial al producției, mai ales a vacilor mame de taur, sub directa supraveghere a Oficiilor Județene de Reproducție și Selecție a Animalelor (OJRSA) din cele 8 județe, în care au fost repartizate.

În structura de rasă pe țară, în anul 1994 rasa Pinzgau de Transilvania reprezenta 3,5% din efectivul total, 1% în rasă curată și 2,5% metiși cu alte rase. Ponderea cea mai mare a rasei Pinzgau de Transilvania în cadrul structurii de rasă pe țară în anul 1994 se prezenta astfel: Hunedoara – 29% (11% rasă curată și 18% metiși), Suceava – 11% (3% rasă curată și 8% metiși), Bistrița Năsăud – 11% (7% rasă curată, 4% metiși), Alba – 6% (3% rasă curată, 3% metiși), Bihor – 5% (4% rasă curată, 1% metiși) (Rey, 1996).

Structura de vârstă a rasei Pinzgau de Transilvania, la finele anului 1995, cuprindea 74,3% vaci de lapte și 25,7% tineret, fapt ce demonstrează lipsa continuității lucrărilor de selecție privind obiectivele de creștere ale rasei. Vacile Pinzgau de Transilvania de rasă curată aveau o pondere de 23,8% din totalul efectivului pe țară, insuficientă pentru munca de ameliorare a acestei rase, comparativ cu vacile metise Pinzgau de Transilvania care reprezentau 76,2%. Cu toate că, procentul de tineret femel de prăsilă din rasă curată față de efectivul Pinzgau de Transilvania pe total țară era de numai 25,3%, comparativ cu 23,8% la vaci, această stare de fapt demonstrează o creștere a preocupărilor privind ameliorarea raselor, punându-se mai mult accent pe cunoașterea originii efectivelor.

Din efectivul total de vaci Pinzgau de Transilvania, la 31.12.1995, numai un procent de 9,27% erau înscrise în controlul oficial al producției, insuficient pentru elaborarea unui program de ameliorare al rasei. Totuși, rasa Pinzgau de Transilvania trebuie să-și recapete locul cuvenit în programul de creștere al taurinelor din România, fiind o rasă ce corespunde condițiilor de creștere și exploatare din gospodăria tradițională a zonei montane românești.

Urmărind evoluția efectivelor de bovine din România după anul 1989, am putut constata o scădere dramatică a acestora, concomitent cu creșterea ponderii vacilor din totalul efectiv existent. Dacă în anul 1989, ponderea vacilor din totalul efectiv era de 39,2%, după anul 2000 vacile de lapte depășesc ca pondere 60%. Acest lucru se datorează creșterii numărului exploatațiilor de subzistență, în care laptele joacă un rol primordial, iar carnea a trecut în plan secundar, datorită faptului că, într-un asemenea mod de exploatare îngrășarea vacilor și a tineretului mascul nu se poate practica eficient, iar piața cărnii a fost și este una nefuncțională, lipsită de atractivitate și fără fundament financiar (Pavel, 2004).

Sistemul actual de creștere și exploatare a rasei Pinzgau de Transilvania are următoarele caracteristici:

– mici exploatații familiale cu o dimensiune cuprinsă între 1-3 capete și cu posibilități reduse de a produce lapte pentru piață;

– condițiile de exploatare sunt de tip gospodăresc, în multe cazuri improprii, mai cu seamă pentru perioada de stabulație, fără acces continuu la apă și cu mulsul exclusiv manual;

– vara efectivele sunt pe pășuni, în special cele alpine din zona montană, fără a se asigura un supliment furajer pentru acoperirea necesarului, în multe zone membrii familiei însoțesc zilnic animalele de la sat la locul de pășunat;

– există mare variabilitate a dimensiunilor corporale, a masei corporale și a indicilor productivi, determinate genetic, dar, mai cu seamă, de condițiile de mediu;

– asistența sanitar veterinară și prestările de servicii din zona ameliorării și reproducției sunt nesatisfăcătoare, motivația având, cel puțin, două explicații: una financiară și una legată de organizarea celor două rețele (sanitar veterinară și cea de ameliorare și reproducție) și o neglijare, inexplicabilă, a asociațiilor profesionale.

În prezent, nu este definit un program de ameliorare al rasei Pinzgau de Transilvania și nici direcțiile și obiectivele de creștere. Din sistemul actual de exploatare al rasei Pinzgau de Transilvania se poate lesne înțelege că laptele este singurul interes al crescătorilor, carnea, deocamdată, nu are valoare de piață și nici nu constituie o atractivitate motivată financiar, ceea ce constituie un impediment în dezvoltarea aptitudinilor reale ale rasei.

Trăsăturile naturale ale rasei Pinzgau de Transilvania, longevitatea, rezistența și abilitatea de deplasare, sunt definitorii, în acest moment, pentru supraviețuirea rasei, în special, în zone cu restricții naturale, unde alte rase nu au nici o șansă de a satisface chiar și actualele pretenții modeste impuse de crescătorii de animale.

Supraviețuirea rasei Pinzgau de Transilvania în munții României este influențată, într-o mare măsură, de însăși supraviețuirea vieții și a agriculturii în zona montană . Au fost și sunt preocupări legate de prezentul, perspectiva și viitorul zonei montane românești. În zona Vatra Dornei eforturile de îmbunățățire a agriculturii montane sunt evidente. Rolul CEFIDEC – Centrul de Formare pentru Dezvoltarea Rurală și Montană, trebuie accentuat și generalizat în toți Carpații României. Acest centru furnizează instruire vocațională pentru agricultorii munteni și are o strânsă legătură cu organizația Romontana, creată cu ajutorul proiectului GTZ și care se manifestă ca un furnizor și birou de extindere pentru agricultura montană.

Cu certitudine, viitorul dezvoltării agriculturii montane este o combinație între agricultură și turism. În consecință, rasa Pinzgau de Transilvania ar trebui văzută nu doar prin prisma caracteristicilor actuale, dar și ca o rasă ce populează zona montană, care, în același timp, este exploatată pentru turism.

4.2. Însușirile morfologice ale rasei Pinzgau de Transilvania

Primele cercetări intreprinse în țara noastră asupra taurinelor de rasă Pinzgau s-au ocupat în special de deterimări biometrice și ulterior (după 1945) acestea s-au extins și asupra însușirilor productive.

În anul 1925, Strilciuc efectuează măsurători pe un număr de 183 vaci de rasă Pinzgau, stabilind variantele extreme, media aritmetică a dimensiunilor măsurate și procente din înălțimea la grebăn (tabelul 44).

Tabelul 44

Măsurători efectuate pe 183 vaci de rasă Pinzgau (Strilciuc, 1925)

În anul 1940, Bogdan T, publică lucrarea “Creșterea vițeilor de rasă Pinzgau de la naștere până la un an, cercetări biometrice”, iar în perioada 1955 – 1966, un colectiv de cercetători; Roșca, Constantin, Spulber, Stoenescu, Brad, Rucăreanu, Turcu, Popescu (citați de Cotos F., în teza de doctorat, 2000), efectuează cercetări biometrice pe un număr de 220 vaci, 429 tineret femel și 444 tineret mascul, din rasa Pinzgau, la Stațiunile experimentale de la Suceava și Cisnădie (tabelul 45 și 46).

Tabelul 45

Valorile medii ale măsurătorilor de creștere la tineretul femel

de la Stațiunea Suceava (după Cotos, 2000)

La vârsta de 18 luni dimensiunile corporale ale tineretului femel cunosc o dezvoltare mai mică la înălțimea la grebăn, la crupă și o dezvoltare mai puternică la dimensiunile de lungimi și lărgimi prin modificarea formatului corporal. Din acest punct de vedere tineretul femel de rasă Pinzgau poate fi comparat cu tineretul din celelalte rase de taurine perfectionate (tabelul 46).

Tabelul 46

Valorile medii ale măsurătorilor corporale la tineretul mascul

de la Stațiunea Suceava (după Cotos, 2000)

Se constată că, la naștere viței au un format înalt. După perioada de 0-6 luni, formatul corporal devine unghiular. Corelat cu intensitatea de creștere mai mare a adâncimii toracelui, față de înălțimea de grebăn, indicele adâncimii toracelui realizează la vârsta de 18 luni depășiri față de valorile înregistrate la naștere de 28,1% la femele și 34,6% la masculi, în aceiași perioadă masculii înregistrează o depășire relativă de 23,13% față de femele (tabelul 45 și 46)

Dezvoltarea corporală a rasei Pinzgau de Transilvania este, în general, variabilă și în dependență directă de tipul ecologic. Au o dezvoltare corporală mai mare taurinele din sudul Transilvaniei, mai puțin dezvoltate cele din zona Munților Apuseni și intermediare cele din Bucovina. Diferențierile mari, constatate la exemplarele din Munții Apuseni, față de materialul Pinzgau din Austria se datorează împerecherii nesistematice între populațiile locale de taurine cu taurii Pinzgau, fără o selecție riguroasă, dar, mai ales, fără asigurarea condițiilor de hrănire și îngrijire corespunzătoare.

În tabelele 47,48,49 și 50, se redau principalele dimensiuni corporale ale rasei Pinzgau de Transilvania din diferite zone ecologice și după mai mulți autori, date sintetizate de Moldoveanu, 1973.

Tabelul 47

Valorile principalelor dimensiuni corporale și greutatea la

vacile adulte de tip PINZGAU din Bucovina

(Moldoveanu, 1973)

Tabelul 48

Valorile principalilor dimensiuni corporale la vacile adulte

Pinzgau din zona Sibiului

(Moldoveanu, 1973)

Tabelul 49

Principalele dimensiuni corporale la taurinele de tip Pinzgau din Munții Apuseni și depresiunile Hațegului și Petroșani

(Moldoveanu, 1973)

Tabelul 50

Datele biometrice ale taurilor din zona Sibiului, a Munților Apuseni

și a depresiunilor Hațegului și Petroșanilor

(Moldoveanu, 1973)

Date mai recente menționate de alți autori sunt apropiate de cele prezentate anterior. Astfel, Georgescu și colab, 1988 și Stanciu, 1999, arată că, rasa Pinzgau de Transilvania are o dezvoltare corporală hipo-eumetrică, talia și masa corporală având o mare variabilitate în raport cu zona ecologică de creștere, variind între 120-130 cm și 400-500 kg. La materialul supus controlului oficial de producție, Velea, 1999, a constatat o talie de 122-126 cm., iar masa corporală de 400-520 kg (tabelul 51).

Tabelul 51

Principalele dimensiuni corporale la vacile

supuse controlului oficial de producție (VELEA, 1999)

Conformația corporală a rasei Pinzgau de Transilvania este mai puțin armonioasă, iar profilul corporal este mezo-brevimorf, scheletul bine dezvoltat, predominând dezvoltarea scheletului axial.

Capul este scurt și larg, iar gâtul scurt, gros și musculos. Trunchiul este potrivit de lung și de larg, dar relativ adânc, cu profilul corporal aproape dreptunghiular.

Linia superioară este mai lăsată la spinare și mai ridicată la crupă. Crupa este relativ lungă, largă la șolduri, dar strâmtă la ischii. Apare destul de frecvent și crupă în acoperiș, sacrumul fiind ridicat. Toracele este bine dezvoltat, adânc, larg și potrivit de profund, iar abdomenul voluminos.

Ugerul este mijlociu ca dezvoltare, în general globulos, dar cărnos, iar mameloanele sunt groase. Membrele sunt puternice, relativ scurte, cu ongloane rezistente și aplomburi, în general, corecte. Ca defecte de aplomb, frecvent se întâlnesc coate de vacă și panardism anterior.

Culoarea rasei Pinzgau de Transilvania este bălțată roșu-vișiniu cu alb, bălțătura albă prezentând un desen caracteristic. Zona albă pornește în general de la grebăn, se lărgește pe spinare, șale, crupă, cuprinde fesele, coada, ugerul, abdomenul și ajunge la piept. În jurul antebrațului și gambei se formează inele de culoare albă, uneori incomplete, neacoperind partea externă a regiunilor menționate. Oglinda botului este roșcată, ongloanele sunt brun cenușii, iar coarnele sunt bicolore.

Pielea este groasă, elastică și pigmentată, iar părul este des și uniform, asigurând o bună protecție împotriva factorilor naturali de mediu (ploi, vânt, ger).

4.3. Însușirile zoo-economice ale rasei Pinzgau de Transilvania.

Rasa Pinzgau de Transilvania este o rasă universală (lapte, carne, tracțiune).

Producția de lapte, este variabilă, în funcție de condițiile de întreținere și hrănire, situându-se între 1500 – 3200 kg lapte/lactație normală, cu 3,7-3,9% grăsime. Recordul consemnat al producției de lapte îl deține o vacă de la Stațiunea experimentală Suceava care, în anul 1968, la lactația V-a, a realizat 8272 kg lapte cu 3,98% grăsime. Laptele are un conținut ridicat de proteină favorizând obținerea unor brânzeturi de calitate superioară (Rey, 1996).

În perioada 1926-1940, diferiți autori ( Strilciuc – 1925, Radulovici și colab. 1928 etc.) consemnează producții medii de 1800 kg lapte în Bucovina, 1874 kg la Ferma Beclean și 2242 kg la ferma Bod. După 1944, în gospodăriile populației din zona Suceava s-a înregistrat o producție medie de 2542 kg lapte (Andrei și colab.-1958,) iar la Cotușca Suceava nivelul producției a fost de 3124 kg lapte. În zona Sibiului la Cisnădie (Temișan,1955), s-a obținut o producție medie la vacile în lactația a-3-a de 2969 kg, iar primiparele au avut o productie de 1700 kg lapte. În zona Munților Apuseni și în Țara Hațegului, producția cea mai mare s-a înregistrat în zona Brad, la Baia de Criș –Hălmagiu, precum și în zona Vașcău – Beiuș (1900-2328 kg lapte).

În anul 1960, producția medie la vacile controlate de rasă Pinzgau de Transilvania, pe total CNRSA (Centrul Național de Reproducție și Selecție a Animalelor), a fost de 2525 kg cu 3,87% grăsime. La Stațiunea Experimentală Suceava, în anul 1968, producția înregistrată a fost de 3177 kg cu 3,82% grăsime.

În perioada 1959-1970, în Registrul Genealogic de Stat au fost înscrise 1524 vaci Pinzgau de Transilvania și 30 tauri, iar în Registrul Genealogic de Elită erau evidențiate 40 de vaci și 3 tauri. Media producției de lapte pentru animalele înscrise în cele două registre genelogice, în perioada precizată, a fost de 3175 kg lapte cu 3,79% de grăsime (CNRSA, 1970).

În perioada 1985-1991, la vacile supuse controlului oficial de producție, cantitatea de lapte pe lactație normală a avut un caracter ascendent, variind între 1919 kg (1985) și 2510 kg (1991). Conținutul în grăsime a laptelui s-a menținut relativ constant, în jurul valorii de 3,75%. Indicii producției de lapte realizați după 1991 sunt redați în tabelul 52.

Tabelul 48

Indicii producției de lapte la valoarea echivalent maturitate

(ANARZ, 2005)

Cu excepția anilor 2002, 2003 și 2004 când s-au realizat producții medii de lapte peste 3500 kg pe lactație normală, în anii anteriori, producția de lapte a variat în jurul valorii de 3000 kg. Începând cu anul 2001, s-a determinat și procentul de proteină din lapte care a avut valori de 3,17 – 3,23%.

Producția de carne. Taurinele de rasă Pinzgau de Transilvania, puse în condiții corespunzătoare de hrănire și întreținere au o bună capacitate de îngrășare și produc o carne apreciată de consumatori.

Tineretul mascul îngrășat semiintensiv realizează sporuri medii zilnice de 700-800 g, putând atinge la vârsta de 12 luni greutatea de 350 kg, iar tineretul femel realizează 550-600 g spor mediu zilnic. Boii îngrășați pot depune, în condiții corespunzătoare de hrănire, sporuri medii zilnice de până la 1000 g. Tineretul supus îngrășării extensive, pe pășune și fără adaos de concentrate, realizează sporuri medii zilnice de 400-500 g. Randamentul la tăiere la taurinele adulte este de 47-50%, iar la tineret și boii îngrășați între 50 și 54% (Rey, 1996).

Rasa Pinzgau de Transilvania are aptitudini bune și pentru tracțiune. Boii sunt puternici, iuți, cu mare rezistență la drumurile lungi, dure și accidentate, dar și la arșita soarelui.

Rasa Pinzgau de Transilvania are o precocitate mijlocie. Maturitatea somatică este atinsă la vârsta de 5 ani. Energia de creștere a tineretului de reproducție este mai redusă decât la rasele Bălțată românească și Brună, atingând la aceeași vârstă o dezvoltare corporală mai mică. Vițelele ating dezvoltarea corporală optimă pentru a fi folosite la reproducție la vârsta de 22-23 de luni, prima fătare având loc după vârsta de 30 de luni.

Precocitatea pentru producția de lapte este mediocră, producția maximă de lapte o realizează la lactația VI-VII, iar la lactația I vacile realizează cca 60% din producția maximă.

Longevitatea producției de lapte este ridicată (5-6 lactații), dar producția totală de lapte pe viața productivă este relativ scăzută ( 10.000 kg lapte). Longevitatea producției este strâns legată de condițiile de creștere și exploatare, unele vaci terminându-și perioada de reproducție mai timpuriu ( 8 ani), iar cele de mare valoare zootehnică mai târziu (13-14 ani). Se cunosc exemplare de 20-28 ani cu producție de lapte încă la nivel mediu (Vatra Dornei) (Rey, 1996).

Activitatea de reproducție este corespunzătoare, natalitatea fiind de 78-82%, iar intervalul între fătări este variabil, 383-433 zile.

Rasa Pinzgau de Transilvania se pretează la exploatare în sistem extensiv și semiintensiv. În zona montană și premontană creșterea este extensivă, întreținerea făcându-se de primăvara până toamna pe pășune, nutrețul verde constituind unicul furaj. Iarna furajarea se face, în general, cu fân natural, fără adaos de concentrate. În zona de deal se practică exploatarea semiintensivă, furajarea fiind calitativ superioară.

Rasa Pinzgau de Transilvania s-a bucurat de o bună apreciere datorită remarcabilei rusticități determinată de o rezistență organică deosebită la intemperii și boli, de puterea de adaptare la condiții de viață foarte diferite, deseori foarte mari diferențe de temperatură. În zonele deluroase premontane și montane, rasa Pinzgau de Transilvania s-a menținut și s-a dezvoltat bine în gospodăriile populației unde condițiile bune de îngrijire au evidențiat în mai mare măsură calitățile productive din substratul ereditar al rasei.

În comparație cu bovinele din alte rase, Pinzgau de Transilvania, în aceleași condiții de mediu, îngrijire și hrănire dau producții mai mari, își păstrează o stare de întreținere mai bună și se resimt mai puțin la frig, ploi și vânturi. Au o mare.

După cum menționează Georgescu și colab, 1988, rasa Pinzgau de Transilvania se pretează la încrucișări atât cu rasele de lapte, cât și cu cele mixte și de carne. Cele mai bune rezultate în producția mixtă s-au obținut cu rasa Rotbunte, metișii realizând producții cu peste 10% mai mari decât rasa Pinzgau de Transilvania.

De asemenea, rezultate favorabile s-au obținut prin încrucițări cu rasa Bălțată românească și, în special, cu rasele specializate pentru carne, Aberdeen Angus și Hereford (Furtunescu și colab, 1964, Dincă și colab, 1967). Metișii Pinzgau de Transilvania x Bălțată românească au realizat la 16 luni greutatea de 391 kg, consecutiv unui spor de 959 g/zi, iar greutatea carcasei de 186 kg. Rezultate bune s-au obținut și în cazul încrucișării cu rasele de carne, în special cu Aberdeen Angus. Metișii la vârsta de 16 luni au avut greutatea de 327-342 kg, sporul 977-1038 g, greutatea carcasei 175-211 kg și randamentul la tăiere 53-55%.

Capacitatea limitată de producție și incompatibilitatea cu exploatarea intensivă a făcut ca rasa Pinzgau de Transilvania să nu mai fie prevăzută în planul de zonare, ci transformată prin rasele Bălțată românească, Brună și Friză. Dar ținând seama de perfecta adaptabilitate pentru zonele premontane și montane, de rezistență sporită la intemperii și boli, precum și rezervele potențiale productive pe care le are, se impune păstrarea acestui rezervor biologic de gene.

Rasa Pinzgau de Transilvania și-a dovedit de-a lungul timpului calități deosebite care fac posibilă punerea în valoare a resurselor vegetale din zona de munte, cu cheltuieli reduse. Rasa Pinzgau de Transilvania este rustică, rezistentă, cu producții bune de lapte și carne și merită toată atenția în vederea ameliorării în continuare a potențialului său genetic, pentru menținerea în exploatare într-un spațiu în care este de neînlocuit (Cotos, 2000).

4.4. Vaca de Dorna (Pinzgau negru )

După anul 1890, în special în perioada interbelică, în bazinul Dornelor, în cadrul populației Pinzgau s-a conturat varietatea neagră (Pinzgau negru sau Vaca Dorna). Aceasta s-a format din încrucișări complexe, nedirijate, între taurinele locale, de culoare cenușie (argintie), cu tauri din rasele amelioratoare, Pinzgau, Simmental, Murztal, Zillertal și altele. Ulterior în zonă au fost introduși în stațiunile de montă tauri din rasa Schwyz, care s-au încrucișat cu populația metisată, rezultând produși de culoare fond negru, cu bălțături mai mult sau mai puțin caracteristice.

Vaca de Dorna, are o talie mai mică cu 1-2 cm, formatul corporal fiind mai lung. Masa corporală este superioară față de animalele de culoare roșie, constituția este robustă spre fină, cu o rezistență deosebită, în special față de cistita hemoragică enzootică din zona de creștere. Este mai productivă și este mai îndrăgită de crescătorii din zona Dornelor. Din punct de vedere al ameliorării, varietatea de Dorna se compară cu performanțele varietății roșii.

Nu a existat niciodată o preocupare expresă pentru conservarea acestei varietăți, motivele fiind de natură tehnică și economică. Efectivele de vaci din varietatea Pinzgau negru este relativ scăzut, iar posibilitatea depistării unui exemplar mascul cu care să se facă în continuare ameliorare prin însămânțări artificiale, este destul de redusă în prezent, în nici o unitate SEMTEST din România nu există nici un mascul din varietatea Pinzgau de Dorna. Acolo unde se fac însămânțări artificiale, în zona de creștere a varietății Pinzgau negru, se folosește material seminal de la Pinzgau roșu. Exemplarele care rezultă își păstrează caracterele de rasă, în special bălțăturile specifice, iar culoarea este un negru degradat, spre maro.

În județul Suceava, sunt cuprinse în COP vaci din varietatea negru, în localitățile Floreni și Dorna Condreni, de fapt în zona unde se află concentrate cele mai mari efective de vaci Pinzgau nagru. S-a făcut controlul oficial al producției la un efectiv de 45 capete, pe o perioadă cuprinsă între lactația I și lactația XIII-a. Data începerii și întreruperii controlului este diferită. Din calcule a rezultat o producție medie, pe lactații, de 3176 kg cu 116,82 kg grăsime și un procent mediu de 3,67% grăsime. Performanța maximă a fost realizată de vaca cu numărul matricol 810534, aparținând lui Codrea Simion din Dealul Floreni. Aceasta a realizat în lactația a-VII-a o producție de 4672 kg lapte, cu 170,14 kg grăsime pe lactație normală. Vaca a fost luată în controlul oficial al producției de lapte în lactația a VI-a și a avut în total 10 lactații. Randamentul de sacrificare pentru un lot de vaci, de 7 – 10 ani, de la proprietarii din zona Câmpuluin Moldovenesc – Vatra Dornei, a fost satisfăcător, adică de 50,4% (la o medie de 458 kg greutate vie s-a realizat o greutate medie a carcasei de 226,5 kg) (Cotos, 2000).

Vaca de Dorna, reprezintă un tip diferit de varietatea roșie a rasei Pinzgau sub multe aspecte, având calități apreciate de localnicii din zona Dornelor, dar perspectiva acesteia este incertă și nici nu se întrezăresc șanse de păstrare a acesteia în actualul areal de creștere și exploatare.

4.5. Perspectivele de creștere și exploatare ale rasei

Pinzgau de Transilvania

România are o șansă să sară o etapă scurtând, cu câțiva ani buni, drumul ei către progres și civilizație, către o viață mai bună și o integrare europeană specifică, numai dacă își va asuma, cu curaj și responsabilitate, programe de dezvoltare durabilă a zonei montane, prin care să mobilizeze energiile și resursele naturale, să atragă cooperarea și sprijinul european și internațional.

Viitorul agriculturii montane este o combinație între agricultură și turism. În consecință, rasa Pinzgau de Transilvania ar trebui văzută nu doar prin prisma caracteristicilor actuale, dar și ca o rasă ce populează zona montană, care, în același timp și în aceiași măsură, este exploatată pentru turism.

Trăsăturile naturale ale rasei Pinzgau de Transilvania, longevitatea, rezistența și abilitatea de deplasare, sunt definitorii, în acest moment, pentru supraviețuirea rasei, în special, în zone cu restricții naturale, unde alte rase de taurine au șanse reduse de a satisface chiar și actualele pretenții modeste ale crescătorilor.

Tehnologia de creștere și exploatare a rasei Pinzgau de Transilvania trebuie să se înscrie organic într-un Program de rețele naționale de sate ecologice montane, menit a conserva tradiția, cultura, mediul și resursele naturale, asigurând o calitate superioară vieții din zona montană.

În România, creșterea și exploatarea rasei Pinzgau de Transilvania, a însemnat și înseamnă, înainte de toate, tradiție și respect față de condițiile naturale de care dispunem, în mod evident, pajiștile naturale ocupă un loc aparte, alături de apreciata și valoroasa cultură și civilizație montană românească.

Din punct de vedere al suprafeței ocupată cu pajiști naturale, România se situează pe locul al V-lea în Europa, după Franța, Marea Britanie, Spania și Germania. Suprafața de 4845,4 mii ha pășuni și fânețe naturale, la care, se adaugă 1-1,2 milioane ha cultivate anual pentru furaje în teren arabil, însumate, reprezintă suprafețele agricole din Belgia, Olanda și Elveția, luate la un loc. 32% din fondul pastoral al României (1.561.581 ha), se regăsește în zona montană, la altitudini de peste 600 m, cu posibilități limitate de exploatare a unor imense resurse naturale de masă verde.

În județele, Bihor, Hunedoara și Suceava, actualul areal de creștere și exploatare a rasei Pinzgau de Transilvania, sunt, încă, suprafețe mari de pajiști naturale în zonele montane: 23514 ha în Bihor, 118.498 ha în Hunedoara și 118.236 ha în Suceava, ce pot oferi resurse furajere pentru extinderea rasei.

În zona montană a României, creșterea taurinelor a reprezentat și reprezintă o necesitate pentru existența gospodăriei, contribuind la creșterea unei legături trainice între mediul înconjurător, om și animal, ceea ce a constituit, de drept și de fapt, sensul vieții într-o zonă dominantă de restricții naturale.

Transpunerea în practică a „Programului Național de Reabilitare a Pajiștilor Naturale” și reintroducerea rasei Pinzgau de Transilvania în „Programul Național de Ameliorare”, pot constitui elemente definitorii pentru prezentul, perspectiva și viitorul rasei, în noul context de abordare a dezvoltării zonei montane în România.

Tipul dorit al rasei Pinzgau de Transilvania vizează realizarea unor parametrii morfo-productivi care să aibă următoarele caracteristici: tipul morfoproductiv mixt (lapte,carne), greutate corporală 550-600 kg, înălțimea la grebăn 135-140 cm, producția de lapte 4500-5000 kg, procent de grăsime 3,8-4,0%, procent de proteină 3,4%-3,6%, sporul mediu zilnic 850-1000 grame, greutate vie la 500 zile 450 –500 kg, randament la tăiere 55-58% (fig.34) (Pavel, 2003).

Fig. 34. Tipul dorit al rasei Pinzgau de Transilvania (Pavel, 2003)

Realizarea tipului dorit, creșterea arealului de exploatare și creerea unei legături indestructibile între rasa Pinzgau de Transilvania – om și mediul înconjurător, sunt deziderate a căror materializare depinde de toți cei care sunt convinși de faptul că, această rasă înseamnă “istorie, adevăr și necesitate pentru zona montană a României. A asista neputincioși la derularea exodului perpetuu de la munte la șes, ar fi o greșeală de neiertat pentru actuala generație și un handicap cu mult mai greu de refăcut de către generațiile viitoare, care nu sunt vinovate de nepăsarea noastră (Pavel, 2003).

CAPITOLUL V

CONDIȚII DE CREȘTERE ȘI EXPLOATARE A RASEI

PINZGAU DE TRANSILVANIA ÎN ZONA DE CERCETARE

5.1. Considerații generale privind zona de cercetare

Zona de cercetare cuprinde județul Bihor, Hunedoara și Suceava, care, de drept și de fapt, se confundă cu actualul areal de creștere și exploatare a rasei Pinzgau de Transilvania. Nicăieri în România, rasa Pinzgau de Transilvania, nu a întâlnit condiții naturale atât de apropiate de țara de origine, Austria, ca în cele trei județe alese ca zonă de cercetare. Drept mărturie a acestei stări de lucruri este însăși prezența rasei Pinzgau de Transilvania, cu toate că, de-alungul existenței sale au fost impuse măsuri de înlocuire cu rase de taurine considerate mai performante și, nu în ultimul rând, legătura indestructibilă creată în aceste județe între om-mediu ambiant și aceste animale care se constituie ca și parte componentă a zonei montane românești (fig.40).

Județul Bihor se situează în partea de nord-vest a țării și se învecinează în partea de nord,nord-est cu județele Satu Mare și Sălaj, la est cu județul Cluj, la sud, sud-est cu județele Arad și Alba, iar în partea de vest cu Ungaria. Are o suprafață de 7844 km2 (3,3 din suprafața României) și reprezintă poarta de intrare a României în Uniunea Europeană (fig.40).

Relieful este dispus în trei etape: culmi înalte din masivele Bihor și Vlădeasa (cu vârful Cucurbăta de 1849 m), culmile și dealurile mai joase ale masivelor Codru Moma, Pădurea Craiului și Plopiș, cu atitudini între 500-900 m și câmpia Tisei, aceasta fiind cea mai joasă treaptă (fig.40).

Fig. 40.Localizarea zonei de cercetare

Solul, corespunzător caracteristicilor reliefului, reprezintă solurile silvestre, în zona montană, silvestre și pod-zolice, în zona deluroasă și premontană (cu extinderea cea mai mare) și cernoziomurile care ocupă o fâșie în partea vestică a țării. 41,6% din terenurile agricole se situează în clasele I-II de fertilitate, restul fiind încadrate în clasele de pretabilitate III-V.

Clima este continental-moderată cu predominarea aducției aerului umed din vest, nord-vest. Izotermele medii multianuale variază între 60 și 10,50C, iar cantitățile de precipitații anuale sunt cuprinse între 550 – 1000 mm/mp. Regimul eolian este dominat de vânturile din vest, nord-vest și sud-vest.

Rețeaua hidrologică cuprinde râuri, lacuri naturale și artificiale, cele mai importante fiind: râul Crișul Repede cu o lungime de 101 km pe teritoriul județului, râul Crișul Negru – 136 km și Barcăul – 68 km, lacul natural Tăul Mare, amenajările lacustre din zona Inand – Cefa – Tămașda și lacul de acumulare Leșu de pe Valea Iadului (fig.40).

Flora județului prezintă o mare varietate de arbori, plante și flori, cu un număr de 16 plante ocrotite, dintre care floarea de lotus (Băile Felix), floarea de colț, strugurii ursului.

Fauna cuprinde specii de interes cinegetic caracteristice zonei.

În subsolul județului se găsește o mare diversitate de resurse ca: bauxita, minereuri polimetalice, lignit, țiței, gaze naturale, argilă refractară, marmoră, calcare pentru industria siderurgică și a cimentului. Bogatele și vestitele resurse de ape geotermale (Băile Felix) și cele minerale (Izvorul minunilor) completează resursele naturale ale județului.

În județele Bihor, Alba și Cluj este situat Parcul național Apuseni ce se întinde pe 75,8 mii hectare, din care 37,9 mii hectare pe teritoriul Bihorului (50%).

Nu în ultimul rând, județul Bihor dispune de un număr de 60 monumente naturale și rezervații a naturii dintre care: Cetatea Ponorului, Cetatea Rădesei, Valea Galbenă cu Izbuc, Săritoarea Bohodeiului, Defileul Crișului Repede, pârâul Peța care adăpostește nufărul terman,peștera Urșilor,peștera Meziad, Izbucul intermitent de la Ponoare, peștera Vântului și altele.

Județul Hunedoara este așezat în partea central-vestică a României,pe cursul mijlociu al Mureșului, la răspântia celor patru drumuri: al Mureșului și Banatului, al Olteniei (prin defileul Jiului) și al Țării Crișurilor (peste culme de munte în valea Crișului Alb). Este încadrat de județele: Alba la nord-est, Vâlcea la sud-est, Gorj în sud, Caraș-Severin și Timoș în vest, Arad în vest și nord-vest, iar suprafața sa de 7063 km2 reprezintă 2,9% din teritoriul actual al României (238.391 km2) (fig.40).

Relieful este predominant muntos, incluzând în întregime Munții Retezat, a căror înălțime maximă depășește 2500 m, precum și porțiuni din Munții Parâng (cu vf. Mandra 2519 m), Tarcu, Poiana Ruscă, Godeanu, Metaliferi și Zarandului. Varietatea reliefului este dată de numeroase depresiuni intramontane: Hunedoara, Hațeg, Petroșani, Simeria și Brad (fig.40).

Clima este termperat-continentală, umedă și răcoroasă. Temperaturile medii anuale variază între –20C la munte și 100C la lunca Mureșului, iar media precipitațiilor se încadrează în intervalul 540-1400 mm/mp.

Județul este străbătut de râul Mureș și principalii săi afluenți: Streiul cu Râul Mare și Cerna, precum și cursurile superioare ale Jiului și Crișului Alb, lacurile de origine glacială: Bucura, Zănoaga, tăul Porții, Sleveiul.

Pe teritoriul județului, sunt numeroase monumente ale naturii, rezervații naturale și vestigii istorice de o incontestabilă valoare patrimonială prin care se confirmă originea și continuitatea românilor pe teritoriile geto-dacice. De o inestimabilă valoare a fost, este, și va rămâne aurul, a cărui istorie o regăsim la muzeul de Istorie a Mineritului Brad.

Cele mai însemnate rezervații naturale sunt: Parcul național Retezat, Peștera cu Corali, Complexul Carstic Ponorici-Cioclovina, Peștera Tecuri, Fânețele cu narcise Nucșoara, Pădurea bejan, Muntele Vulcan, Locul fosilier cu dinozauri de la Sântpetru, Cheile Jiețului, Locul fosilier Obraba-Ponor, Cheile Cernei, Calcarele de la Godinești, Mlaștina Peșteana.

Județul Suceava se află situat în partea de nord-est a țării. Cu o suprafață de 8553,2 km2 este al doilea județ ca mărime din țară, reprezentând 3,6% din suprafața României. Se învecinează la nord cu Ucraina, la est cu județul Botoșani, la sud-est cu județul Iasi, la sud cu județul Neamț, Harghita, Mureș și la vest cu județele Bistrița-Năsăud și Maramureș (fig.40).

Raportat la marile unități geografice ale țării teritoriul județului se suprapune parțial Carpaților Orientali și Podișului Sucevei. Regiunea muntoasă cuprinde masivul Suhard și Călimani (cu vf. Pietrosul de 2100 m), cei mai impunători munți vulcanici din țară, Obcina, Mestecăniș, masivele Giumalău-Rarău, Obcina Feredeului, Obcina Mare, Munții Stănișoarei, Depresiunea Dornelor (fig.40).

Regiunea de podiș cuprinde dealurile piemontane Marginea, Depresiunea Rădăuți, Podisul Suceava-Fălticeni, Podișul Dragomirna, Depresiunea Liteni, Câmpia piemontană Baia, Valea Siretului (fig.40).

Clima este temprat-continentală. Venind dinspre vest masele de aer pierd treptat din umezeală în timpul traversării Carpaților Orientali, încât în partea estică a județului ajung mai uscate, clima suferind un proces de continentalizare. Aerul de origine nordică aduce ninsori iarna și ploi reci primăvara și toamna. Din est, județul primește influențe climatice continentale cu secetă vara, cu cer senin, ger și viscol iarna. Temperaturile minime coboară, uneori, până la –38,50C, iar temperatura cea mai ridicată a fost de 39,80C (iulie 2000). Precipitațiile căzute sub formă de ploaie reprezintă 70-80% din totalul acestora,iar media multianuală a acestora este de 535 mm/mp.

Județul Suceava dispune de o bogată rețea hidrografică reprezentată de râuri (Bistrița, Dorna, Moldova, Siret, Someșul Mare, Suceava), pârâie, iazuri, renumite fiind izvoarele de apă minerală și mineralizate, dintre care se remarcă Șaru Dornei, Poiana Negri și Coșna (fig.40).

Subsolul județului oferă rezerve însemnate de minereuris polimetalice (aur, plumb, zinc, uraniu, sulf, mangan) și sare.

Fauna și flora conferă județului Suceava o inegalabilă frumusețe și atractivitate. De remarcat câțiva arbori ocrotiți: Stejarul de Cașvana (500 ani), Stejarul din Botosane (350 ani) și Ulmii din Câmpulung Moldovenesc (500 ani).

Sub egida Academiei Române sunt protejate și ocrotitepeste 20 de rezervații naturale: Cheia Moara Dracului, Codrul multisecular de la Slătioara, Pădurea multiseculară de pe masivul Giumalău, Fânețele seculare de la Ponoare-Bosanci, Mestecănișul pitic de la Lucina, Fânețele naturale de la Frumoasa Moara și altele.

Principalele atracții turistice ale județului Suceava sunt: Cetatea de Scaun a Sucevei, Mănăstirea Zomca, Hanul Domnesc, mănăstirile (Voroneț, Putna, Sucevița, Dragomirna, Humor, Slătioarei), chimia lui Daniil Sihastrul, Depresiunea Dornelor, Pietrele Doamnei și rezervațiile naturale.

Ținutul Sucevei înseamnă istorie, tradiții și obiceiuri de certă originalitate, monumente și meșteșuguri de o rară ingeniozitate, ctitorii voievodale renascentiste ce atestă, de peste cinci veacuri, vocația moastră europeană.

5.2. Organizarea administrativă a zonei de cercetare și

gradul de ocupare a populației în agricultură

La finele anului 2004, în România existau 16045 localități, din care; 103 municipii, 173 orase, 2727 comune și 13042 sate. 9,74% din localitățile țării, 15,53% din municipii,8,67% din orașe, 8,98% din comune si 9,87% din satele României se regăsesc în zona de cercetare, care cuprinde județele Bihor, Hunedoara și Suceava (tabelul 49).

În aceiași perioadă, populația României era de 21.733.556 locuitori, din care: 11.600.157 locuitori în mediul urban (53,37%) și 10.133.399 locuitori în mediul rural (46,63%). Populația ocupată în agricultură reprezenta 15,11% din populația mediului rural. În zona de cercetare se regăsește 8,26% din populația României (1795681 locuitori), 7,80% din populația urbană, 8,78% din populația rurală, iar populația ocupată în agricultură însemna 15,53% din populația zonei de cercetare (278900 locuitori) și 31,33% din populația rurală a județelor Bihor, Hunedoara și Suceava (tabelul 50).

Prin Ordinul MAPDR nr. 328/2004, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 758 din 19 august 2004, s-a aprobat delimitarea municipiilor, orașelor și comunelor din zona montană a României, folosindu-se criteriile impuse de legislația europeană. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2005, zona montană cuprinde 3320 de localități, din care: 21 municipii, 67 orașe, 656 comune și 2576 de sate, ceea ce reprezintă 20,69% din localitățile României, 20,30% din municipii, 38,73% din orașe, 24,05% din comune și 19,75% din satele țării (tabelul 51).

Tabelul 49

Organizarea administrativ teritorială a zonei de cercetare,

în anul 2004 (INS, 2005)

Tabelul 50

Repartiția populației pe medii administrative și gradul de ocupare a acestuia în agricultură, în anul 2004 (INS, 2005)

Tabelul 50

Ponderea zonei montane în structura administrativă a zonei de cercetare,

în anul 2004 (INS,2005)

Zona montană a județului Bihor cuprinde: 2 orașe integral (Nucet, Vașcău), 1 oraș parțial (Aleșd), 12 comune integral (Borod, Bratca, Budureasa, Bulz, Buntești, Căbești, Câmpani, Cărpinet, Criștioru de Jos, Curățele, Pietroasa, Șinteu), 12 comune parțial (Brusturi, Derna, Lazuri de Beiuș, Lunca, Popești, Remetea, Rieni, Roșia, Șuncuiuș, Tărcaia, Vadu Crișului, Vârciorog) și un număr de 69 sate, în total 96 localități (tabelul 51).

62,73% din localitățile județului Hunedoara se regăsesc în zona montană, pe unități administrative situația prezentându-se astfel: 4 municipii integral (Brad, Petroșani, Lupeni, Vulcan), 3 orașe integral ( Aninoasa, Petrila, Uricani), 2 orașe parțial (Geoagiu, Hațeg), 35 comune integral (Baia de Criș, Băița, Balșa, Banița, Baru, Bătrâna, Beriu, Blăgeni, Boșorod, Bretea Română, Buceș, Bucureșci, Bulzeștii de Sus, Bunila, Cerbal, Certegiu de Sus, Criscior, Ghelari, Leleșe, Lunca Cernii de Jos, Luncoiu de Jos, Orăștioara de Sus, Pui, Răchitora, Ribița, Râu de Mori, Sălașu de Sus, Sarmisegetusa, Sântamaria-Orlea, Teliucu Inferior, Tomești, Toplița, Vălișoara, Vața de Jos, Vorța), 10 comune parțial (Brănișca, Burjuc, Cârjiți, Densuș, General Berthlot, Gurasada, Pestișu Mic, Rapoltu Mare, Romoș, Zaru) și 276 sate, în total 330 localități (tabelul 51).

Județul Suceava are în zona montană 163 localități, din care: 3 municipii integral (Câmpulung Moldovenesc, Frasin, Solca), 36 comune integral ( Breaza, Brodina, Cacica, Capu Câmpului, Ciocănești, Cosna, Cârlibaba, Crucea, Dorna Candrenilor, Dorna Arini, Frumosu, Fundu Moldovei, Iacobeni, Izvoarele Sucevei, Mălini, Mănăstirea Humorului, Marginea, Moldova Sulița, Moldovița, Ostra, Panaci, Poiana Stampei, Pojorița, Putna, Râșca, Sadova, Șaru-Dornei, Slatina, Straja, Stulpicani, Sucevița, Ulma, Valea Moldovei, Vama, Vatra Moldoviței, Voitinel), 2 comune parțial (Păltinoasa, Pârteștii de Jos) și 119 sate (tabelul 51).

Zona de cercetare în ansamblul ei, cuprinde 589 localități în zona montană, din care: 7 municipii, 11 orașe, 107 comune și 464 sate. De aceste localități este legată originea rasei Pinzgau de Transilvania și tot aici se regăsesc, în prezent, majoritatea efectivelor acestei rase care a fost, este și rămâne indisolubil legată de trecutul unor meleaguri încărcate de adevăr și istorie.

În cele330 de localități ale zonei montane românești trăiesc aproape 5 milioane de oameni în condiții de restrictii naturale. Prezentul, dar mai cu seamă viitorul acestora, depinde de modul în care factorii de răspundere, de la toate nivelele, vor reuși să readucă viața la munte. Într-un asemenea context, poate și trebuie gândită și perspectiva rasei Pinzgau de Transilvania, care a fost creată la munte și pentru munte.

5.3. Structura de folosințăși modul de exploatare a

terenurilor agricole în zona de cercetare

La finele anului 2004, România avea o suprafață agricolă și forestieră de 21468,6 mii ha, din care: 43,8 % ha arabil (9414,3 mii ha), 22,5% pășuni și fânețe naturale (4845,4 mii ha), 1% livezi și pepiniere pomicole (227,2 mii ha), 1% vii și pepiniere viticole (230,5 mii ha) și 31,7% păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră (6751,2 mii ha) (tabelul 52 și fig. 41).

Județul Bihor are o suprafață agricolă și forestieră de 694 mii ha, din care: 308 mii ha arabil (44,3%), livezi și pepiniere pomicole (0,8%), 2,1 mii ha vii (0,3%) și 194,8 mii ha păduri (28,3%) (tabelul 52 și fig. 41).

Suprafața agricolă și forestieră a județului Hunedoara este de 645,6 mii ha, din care: 12,4% arabil (80,5 mii ha), 30,9% pășuni și fânețe naturale (199,5 mii ha), 0,1% livezi și vii (1,1 mii ha) și 56,6% păduri (364,5 mii ha) (tabelul 52 și fig. 41).

Al doilea județ ca mărime din țară, Suceava, are o suprafață agricolă și forestieră de 803,3 mii ha, din care; arabil 180,5 mii ha (22,4%), pășuni și fânețe naturale 166,1 mii ha (20,6%), livezi 3,2 mii ha (0,4%), iar 56,6% (453,5 mii ha) este ocupată de păduri și terenuri cu vegetație forestieră (tabelul 52 și fig. 41).

În ultimii 16 ani s-au produs modificări profunde în ceea ce privește modul de exploatare a suprafețelor agricole, în sensul că, a avut loc o fărâmițare exagerată a suprafețelor agricole, astfel, la nivelul anului 2004, România avea o dimensiune medie pe exploatație de 3 ha (tabelul 53).

Tabelul 52

Structura de folosință a terenului agricol în anul 2004 (MAPDR, 2005)

Fig. 41. Structura de folosință a terenului agricol în anul 2004 (MAPDR, 2005)

Tabelul 53

Modelul de exploatare a terenurilor agricole la 31.12.2004 (MAPDR, 2005)

În zona de cercetare dimensiunea medie a exploatațiilor agricole este 2,8 ha, pe județele componente înregistrându-se următoarea situație: Bihor = 3,6 ha/exploatație, Hunedoara = 3,7 ha/exploatație și Suceava = 1,8 ha/exploatație (tabelul 53).

Un asemenea mod de exploatare a terenurilor agricole este specific, mai degrabă, unei agriculturi de subzistență, motiv pentru care, se impune, ca o necesitate, stimularea înființării, consolidării și dezvoltării exploatațiilor agricole capabile de performanță productivă și profit, deziderat indispensabil perioadei care a mai rămas până la 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană.

5.4. Dinamica efectivelor și producției bovinelor în zona de cercetare

În anul 2004, efectivele totale și matcă de bovine din România erau mai mici ca în anul 1938 cu 852 mii capete, respectiv 32 mii capete. Cu toate acestea, într-o perioadă de 66 de ani, producția totală de lapte a crescut de la 17600 mii hl (1938) la 55443 mii hl (2004) , iar producția medie de lapte de la 965 l/cap (1938) la 3493 l/cap (2004), ceea ce înseamnă o creștere de 315% (în cazul producției totale de lapte) și de 362% (la producția medie de lapte) (tabelul 54).

Desigur, în perioada analizată s-au făcut progrese legate de nivelul productiv al producției de lapte, dar suntem, încă, cu mult sub cerințele impuse și asumate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

În perioada 1990 – 2004, în zona de cercetare efectivele totale de bovine au scăzut de la 574 mii capete (1990) la 338 mii capte (2004), iar efectivele matcă de bovine de la 235 mii capete (1990) la 212 mii capete (2004), procentual scăderea a fost de 41%, respectiv 10%. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în perioada 1989 – 1993, iar începând cu anul 2000 se observă o stabilizare a efectivelor totale și matcă de bovine (tabelul 55 și fig. 42,43).

În aceiași perioadă, în județul Bihor, efectivele totale de bovine au scăzut cu 80 mii capete (42%), iar efectivele matcă cu 6 mii capete (9%). Județul Hunedoara are cea mai mare scădere procentuală la efectivele totale de bovine, 49% (56 mii capete) și matcă, 18% (8 mii capete), timp în care în județul Suceava efectivele totale de bovine au scăzut de la 270 mii capete (1990) la 170 mii capete (2004),iar matca de la 120 mii capete (1990) la 111 mii capete (2004) (tabelul 55, fig. 42,43). În toată zona de cercetare scăderile au fost determinate de desființarea sistemului cooperatist și de stat, fără a pune ceva în loc, mai mult de atât, s-a ajuns la o dispersie excesivă a efectivelor de bovine în teritoriu cu efecte negative asupra performanței productive și a posibilităților de preluare, prelucrare și valorificare a producțiilor fizice animaliere.

Tabelul 55

Evoluția efectivelor totale și matcă de bovine din zona de cercetare

în perioada 1990-2004 (MAPDR, 2005)

mii capete

Fig. 42. Evoluția efectivelor total de bovine din zona de cercetare în perioada 19902004 (MAPDR, 2005)

Fig. 43. Evoluția efectivelor matcă de bovine din zona de cercetare în perioada 19902004 (MAPDR, 2005)

Analizând modul de exploatare a efectivelor de vaci și bivolițe din România la 31.12.2004, putem constata aplicarea a trei sisteme de producție în creșterea și exploatarea taurinelor (tabelul 31, capitolul 2.23).

Sistemul extensiv, practicat în 1081342 gospodării individuale (94,03% din totalul exploatații), în care se cresc 1384473 capete vaci și bivolițe (78,89% din efectivul matcă de bovine), are o dimensiune medie de creștere și exploatare de 1,28 capete.

Sistemul semiintensiv, de tip gospodăresc, se practică în 68979 exploatații (5,96% din totalul exploatații) cu 337475 capete vaci de lapte (19,23% din efectivul matcă de bovine) și o dimensiune medie a exploatației de 4,89 capete.

Sistemul intensiv, este practicat de 163 de exploatații (0,01%) cu 33052 capete (1,88%) și o dimensiune medie a exploatației de 202,77 capete.

Modul de exploatare a efectivelor de vaci și bivolițe din județul Bihor la 31.12.2004, (tabelul 56), scoate în evidență 3 sisteme de producție: extensiv, care cuprinde 41119 exploatații (98,64% cu 59637 vaci și bivolițe (93,20%) și o dimensiune medie a exploatației de 1,45 capete, semiintensiv, cu 571 exploatații (1,35%) în care se exploatează 4005 capete vaci de lapte la o dimensiune medie a exploatației de 7,01 capete.

În județul Hunedoara, (tabelul 57), sistemul extensiv de creștere a vacilor și bivolițelor cuprinde 20809 exploatații (88,87%) cu 26675 capete (72,12%) și o dimensiune medie a exploatației de 1,28 capete. În sistemul de exploatare semiintensiv se regăsesc 2608 exploatații (11,12%) cu 9972 capete vaci de lapte (3,82%), media exploatației fiind de 3,82 capete. Sistemul intensiv vizează 2 exploatații (0,01%) cu 353 capete vaci de lapte și o dimensiune medie a exploatației de 176,50 capete.

Județul Suceava are ca pondere în creșterea și exploatarea bovinelor sistemul extensiv cu 77579 exploatații (90,88%) și 85891 capete efectiv matcă de bovine (77,40), ceea ce înseamnă o dimensiune medie a exploatației de 1,11 capete. În sistemul semiintensiv se exploatează 24830 capete vaci de lapte (22,35%) în 7795 exploatații (9,11%) cu o dimensiune medie a exploatației de 3,19 capete. Doar o singură exploatație cu 279 capete de vaci de lapte se încadrează în sistemul intensiv de creștere și exploatare a bovinelor (tabelul 58).

Tabelul 56

Modul de exploatare a efectivelor de vaci și bivolițe din Bihor la 31.12.2004

(MAPDR, 2005)

Tabelul 57

Modul de exploatare a efectivelor de vaci și bivolițe din Hunedoara la 31.12.2004

(MAPDR, 2005)

Tabelul 58

Modul de exploatare a efectivelor de vaci și bivolițe din Suceava la 31.12.2004

(MAPDR, 2005)

Sistemele de producție practicate în anul 2004 în creșterea și exploatarea vacilor de lapte au influențat direct modul de valorificare a producției de lapte. Astfel, din producția totală de lapte obținută în România, în anul 2004, de 55443 mii hl, doar 25% a făcut obiectul procesării prin agenți economici specializați și licențiați, restul producției de lapte a fost consumată în gospodărie (38%), vândută direct pe piață (26%) sau folosită pentru consumul vițeilor (12%) (tabelul 59, fig. 44).

În județul Bihor, 11% din producția de lapte a anului 2004 a fost procesată, 46% vândută direct pe viață, 32% consumată în gospodărie, iar 11% folosită pentru consumul vițeilor (tabelul 59, fig.44).

Cea mai mică cantitate de lapte, din producția 2004, a fost procesată în județul Hunedoara, doar 3%, restul producției de lapte având următoarele destinații: 35% vânzări directe pe piață, 48% consum în gospodărie și 14% consum tehnologic pentru creșterea vițeilor (tabelul 59, fig.44).

Județul Suceava, procesează 50% din producția de lapte a anului 2004, 8% este destinată vânzărilor directe pe piață, 27% consumului în gospodărie și 15% pentru creșterea vițeilor (tabelul 59, fig.44).

Prin dispersia excesivă a efectivelor matcă de bovine în teritoriu s-au creat dificultăți în procesul de preluare, prelucrare și valorificare a laptelui cu repercusiuni atât asupra producătorilor cât și a consumatorilor.

Până la 1 ianuarie 2007, data aderării României la uniunea Europeană, trebuie să se acorde o importanță deosebită concentrării efectivelor de vaci de lapte în exploatații capabile de performanță productivă în condiții de calitate și producție a mediului, concomitent cu dezvoltarea capacităților de procesare a laptelui cu respectarea strictă a Codului bunelor practici pentru obținerea și procesarea laptelui.

Tabelul 59

Modul de valorificare al producției totale de lapte de vacă

în anul 2004 (MAPDR, 2005)

Fig. 44. Modul de valorificare al producției de lapte de vacă în anul 2004

(MAPDR, 2005)

Urmărind și analizând producța de carne de bovină din zona de cercetare la 31.12.2004, tabelul 60, am putut constata influența negativă a sistemelor de producție practicate în exploatarea bovinelor asupra modului de valorificare a producției de carne.

Tabelul 60

Modul de valorificare a producției de carne de bovine din

zona de cercetare la 31.12.2004 (MAPDR, 2005)

În anul 2004, în zona de cercetare, am fost sacrificate 142820 capete bovine la o greutate medie de 383 kg/cap (Bihor 387 kg/cap, Hunedoara 322 kg/cap, Suceava 407 kg/cap) și cu o greutate totală în viu de 54683 tone (tabelul 60).

Ponderea cărnii de bovină procesată de către agenții economici licențiați a fost de 17,20%, pe total zonă de cercetare, din care: 29,38% în județul Bihor, 7,80% în județul Hunedoara și 15,86% în județul Suceava (tabelul 60).

Greutatea medie de sacrificare a bovinelor în abatoarele specializate a fost de 435 kg/cap (Bihor 394 kg/cap, Hunedoara 420 kg/cap și Suceava 471 kg/cap) cu 52 kg/cap peste nivelul mediu înregistrat la total bovine sacrificate (tabelul 60).

Randamentul de tăiere înregistrat în anul 2004 la bovinele sacrificate în abatoare a fost de 50,82% pe total zonă de cercetare, din care: Bihor 51%, Hunedoara 50,23% și Suceava 50,79% (tabelul 60).

În zona de cercetare 43,88% din total carne obținută în anul 2004 o reprezintă carnea de bovină (Bihor 24,39%, Hunedoara 37,65% și Suceava 66,96%) (tabelul 60).

Din detaliile prezentate, rezultă în mod evident că producția de carne de bovină în zona de cercetare nu a reprezentat o preocupare majoră, iar potențialul productiv și condițiile naturale existente au fost insuficient și ineficient exploatate.

În condițiile integrării în Uniunea Europeană aproape jumătate din efectivul matcă de bovine, care nu face obiectul cotei de lapte negociată prin Capitolul 7-Agricultură, trebuie să fie direcționate spre producția de carne, creându-se reale perspective de creștere a producției de carne de bovină, în special cea de tineret, bineînțeles, impunându-se asigurarea bunăstării animalelor și respectarea Codului bunelor practici și obținerea și procesarea cărnii.

5.5. Structura de rasă a vacilor de lapte exploatate în zona de cercetare

În prezent, în România se exploatează 4 rase de taurine: Bălțată românească (36%), Bălțată cu negru românească (35%), Brună (26%) și Pinzgau 3%) (inclusiv metiși).

Din evoluția structurii de rasă a vacilor de lapte exploatate în zona de cercetare în perioada1990-2004, se poate desprinde, la finele anului 2004, următoarea structură de rasă: Bălțată românească 46%, Brună 7,7%, Pinzgau de Transilvania 6,3%, Bălțată cu negru românescă 5,1% și metiși 34,9% (tabelul 61).

În perioada 1990 – 2004, rasa Pinzgau de Transilvania a avut o evoluție descrescătoare ca pondere în cadrul raselor de vaci de lapte exploatate în zona de cercetare (tabelul 61 și fig. 45). Astfel, de la 8% pondere în anul 1990 a scăzut la 6,3% în 2004, pe județele componente ale zonei de cercetare situația prezentându-se astfel: Bihor scădere de la 8,4% (1990) la 2,2% (2004), Hunedoara diminiare a ponderii de la 11,1% (1990) la 3,3% (2004) și Suceava o creștere de la 6,3% (1990) la 9,6% (2004).

Tabelul 64

Evoluția structurii de rasă a vacilor de lapte, exploatate în zona de cercetare

în perioada 1990 – 2004 (ANARZ,2005)

Fig.45. Evoluția efectivului de vaci de lapte, rasa Pinzgau de Transilvania, din zona de cercetare, în perioada 1990-2004 (MAPDR, 2005)

Numeric scăderea în zona de exploatare a fost de 4559 capete, de la 17080 capete în 1990 la 12521 capete în 2004. În județul Bihor de la 5275 capete vaci de lapte din rasa Pinzgau de Transilvania existente în anul 1990 s-a ajuns la finele anului 2004 la un efectiv de 1238 capete. Județul Hunedoara avea în 1990 un efectiv de vaci de lapte din rasa Pinzgau de transilvania de 5075 capete care a scăzut cu 3855 capete până în 2004 când se înregistra un număr de 1220 capete. Județul Suceava rămâne singura zonă din România în care efectivul de vaci de lapte din rasa Pinzgau de Transilvania a crescut în perioada 1990-2004 (1990=6730 capete, 2004=10063 capete), (tabelul 61 și fig. 45).

Județul Bihor, Hunedoara și Suceava reprezintă în continuare arealul de creștere și exploatare a rasei Pinzgau de Transilvania și suportul real pentru cercetările care se impun în vederea găsirii căilor și mijloacelor prin care să se redea zonei montane românești una din componentele necesare dezvoltării sale durabile, în contextul integrării în Uniunea Europeană.

5.6. Însămânțările artificiale în zona de cercetare

Din analiza activității de reproducție desfășurată la bovine în anul 2004, putem observa că, în România ponderea însămânțărilor artificiale, la această specie, este de 47,03% (46,7% la vaci și 49,2% la vițele).

Urmărind activitatea de reproducție la bovine în zona de cercetare, raportată la 31.12.2004, constatăm că, însămânțările artificiale reprezintă 41,1% la vaci și 46,5% la vițele, pe total activitate ponderea fiind de 41,7% (tabelul 62).

Tabelul 62

Situația însămânțărilor artificiale în zona de cercetare la 31.12.2004

(MAPDR, 2005)

În județul Bihor, însămânțările artificiale înseamnă 49,6% din activitatea de reproducție la vaci și 51,1% la vițele. Județul Hunedoara are cea mai mare pondere a însămânțărilor artificiale, din total activitate de reproducție, respectiv 61,6% (61,9% la vaci și 59,5% la vițele). Cea mai scăzută pondere a însămânțărilor artificiale, din zona de cercetare se înregistrează în județul Suceava, de 30,2% la vaci și 37,5% la vițele, pe total activitate de reproducție, doar 30,9% (tabelul 62).

Ponderea scăzută a însămânțărilor artificiale în activitatea de reproducție la vaci și vițele influențează decisiv calitatea efectivelor de bovine și, implicit, nivelul producțiilor totale și medii de lapte și carne. Astfel, în loc să asistăm la o generalizare a însămânțărilor artificiale la taurine, suntem martorii, neputincioși, ai regresului genetic înregistrat în ultimii 16 ani de această specie, cu consecințe imposibil de estimat pentru prezentul și viitorul creșterii și exploatării bovinelor în România.

5.7. Controlul oficial al performanțelor zootehnice în zona de cercetare

În România, la finele anului 2004, erau cuprinse în Controlul Oficial al Producției (COP) un număr de 97036 capete vaci de lapte dintr-un efectiv matcă de 1755000 capete (tabelul 37), ceea ce reprezintă un procent de 5,52%, mult prea puțin pentru a ne atinge obiectivele propuse pentru ameliorare (tabelul 38 și 39).

Dinamica controlului oficial al producției la vacile de lapte din zona de cercetare în perioada 1990 – 2004, scoate în evidență o diminuare continuă a procentului de vaci de lapte cuprinse în Controlul Oficial al Producției (COP). Pe totală zonă de cercetare, procentul de vaci delapte cuprinse în COP a scăzut de la 12,3% (1990) la 4,6% (2004), astfel încât, la 31.12.2004 numărul vacilor de lapte aflate în Controlul Oficial al Producției de lapte era de 9198 capete (tabelul 63 și fig. 46).

Tabelul 63

Dinamica Controlului Oficial al Producției la vacile de lapte din zona de cercetare,

în perioada 1990 – 2004 (ANARZ, 2005)

capete –

Fig. 46 Evoluția efectivului de vaci de lapte, din zona de cercetare, aflate în Controlul Oficial al Producției, în perioada 1990-2004 (ANARZ, 2005)

În județul Bihor, efectivele de vaci de lapte aflate în Controlul Oficial al producției (COP) au scăzut de la 7008 capete (1990=11,2%) la 3806 capete (2004=6,7%). Procentul de vaci de lapte cuprinse în COP la nivelul anului 1990 în județul Hunedoara era de 19,7% (8986 capete), iar la finele anului 2004 acesta coborâse la 4,1 % (1536 capete). Cea mai mare scădere a vacilor de lapte aflate în COP s-a înregistrat în județul Suceava, unde de la 10299 capete (1990=9,7%) a ajuns la 3856 capete la 31.12.2004, ceea ce înseamnă doar 3,7% din efectivul matcă (tabelul 63 și fig. 46). În cadrul cercetărilor și analizelor făcute în zona de cercetare (județele Bihor, Hunedoara și Suceava), am urmărit, cu o deosebită atenție, evoluția efectivelor de vaci de lapte, rasa Pinzgau de Transilvania, aflate în Controlul Oficial al Producției (COP).

În perioada 1990 – 2004, în zona de cercetare efectivele de vaci de lapte din rasa Pinzgau de Transilvania cuprinse în COP au scăzut de la 2011 capete (7,6% din total vaci aflate în COP în anul 1990) la 565 capete în anul 2004, ceea ce reprezintă 6,1% din total vaci aflate în COP (tabelul 64 și fig. 47).

În județul Bihor, în anul 1990, erau cuprinse în COP 470 vaci din rasa Pinzgau de Transilvania, ceea ce însemna 6,7% din total vaci aflate în COP, iar la 31.12.2004, numărul de vaci în COP era de 22 capete (0,5% din vacile aflate în COP).

Județul Hunedoara, avea în 1990 un număr de 556 vaci din rasa Pinzgau de Transilvania în COP (6,1% din vacile cuprinse în COP), pentru cala finele anului 2004 să se ajungă la 98 capete (6,3% din vacile aflate în COP).

Suceava rămâne județul cu cel mai ridicat număr de vaci din rasa Pizgau de Transilvania cuprinse în COP (445 capete ) și cu procentul cel mai mare al acestei rase din total vaci aflate în COP la 31.12.2004 (11,5%), cu toate că, în anul 1990, în acest județ, numărul vacilor Pinzgau de Transilvania cuprinse în COP era de 985 capete (tabelul 64 și fig. 47).

Tabelul 64

Evoluția efectivelor de vaci de lapte, rasa Pinzgau de Transilvania,

din zona de cercetare, aflate în Controlul Oficial al Producției,

în perioada 1990 – 2004 (ANARZ,2005)

Fig. 47. Evoluția efectivului de vaci de lapte, rasa Pinzgau de Transilvania alfate în controlul oficial al producției, în perioada 1990 – 2004 (ANARZ, 2005)

Controlul Oficial al Producției, alături de însămânțările artificiale, reprezintă elemente indispensabile pentru activitățile de ameliorare și reproducție în zootehnia românească, fără de care nu putem vorbi de performanță productivă și calitate în procesul de creștere și exploatare a bovinelor.

Dorim a ne integra, începând cu 1 ianuarie 2007, într-o zootehnie în care efectivele de vaci cuprinse în Controlul ofician al Producției reprezintă, cel puțin, 25% din efectivele matcă existente, iar despre montă naturală se discută numai în situații speciale. Astfel, pornind de la o pondere a IA de 40,75% (tabelul 36) și de 5,52% a vacilor cuprinse în COP (tabelul 37), trebuie, ca în timpul care ne-a mai rămas până la data aderării la Uniunea Europeană, să trecem la generalizarea IA la taurine și la creșterea semnificativă a vacilor aflate în COP, în caz contrar, riscăm ca integrarea europeană să devină o mare dezamăgire pentru zootehnia românească.

CAPITOLUL VI

STUDIUL INDICILOR PRODUCȚIEI DE LAPTE LA RASA

PINZGAU DE TRANSILVANIA EXPLOATATĂ ÎN

ZONA DE CERCETARE

6.1. Scopul cercetărilor, materialul biologic și metode de investigație

Scopul prezentului studiu a fost de a cuantifica indicii producției de lapte la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în trei județe, provenind din zone diferite ale țării.

Cercetările s-au efectuat pe un efectiv de 464 capete vaci din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județele Bihor, Hunedoara și Suceava. Dintre acestea 183 de vaci au provenit din județul Bihor, 145 de vaci din județul Hunedoara și 136 de vaci din județul Suceava.

Cele 464 de vaci au realizat în total un număr de 1938 lactații, și anume 1057 lactații în județul Bihor, 473 lactații în județul Hunedoara și 408 lactații în județul Suceava.

Indicii producției de lapte urmăriți au fost: durata totală a lactației (zile), cantitatea de lapte (kg), procentul de grăsime (%) și cantitatea de grăsime (kg) pe lactație totală și normală.

În județul Suceava, au existat și date de control ale producției de proteină din lapte, astfel s-au prelucrat și datele referitoare la procentul de proteină din lapte (%) și cantitatea de proteină din lapte (kg) pe lactație totală și normală.

Datele au fost preluate din controlul oficial la producției din cele trei județe cuprinse în studiu și cercetare (Bihor, Hunedoara și Suceava).

Baza de date a fost analizată cu ajutorul analizei varianței. Astfel, s-au calculat mediile și indicii dispersiei pentru indicii producției de lapte pe lactații (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 și peste) și pe județele de proveniență (Bihor, Hunedoara și Suceava).

S-a testat semnificația diferențelor dintre cele trei populații de vaci de rasă Pinzgau de Transilvania folosind analiza varianței, pe întreaga populație, precum și pentru fiecare lactație în parte.

6.2. Indicii producției de lapte la vacile din rasa

Pinzgau de Transilvania din județul Bihor

În tabelul 65 sunt prezentate valorile medii și indicii dispersiei pentru durata lactației la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Bihor. Cea mai mare durată a lactației s-a înregistrat la lactația a treia (374,8 zile), iar cea mai scurtă a fost lactația întâi (356,6 zile). În medie, durata lactației la vacile Pinzgau de Transilvania din județul Bihor a fost de 363,9 zile, adică 11 luni și 28 de zile. Durata lactației a înregistrat o tendință de scădere după lactația a treia până la lactația a opta.

Tabelul 65

Valorile medii și indicii dispersiei pentru durata lactației la vacile

din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Bihor

Eroarea mijlocie a mediei s-a situat între 2,86 zile (lactația 4 și 5) și 9,8 zile (lactația a 9-a și peste). Coeficientul de variabilitate s-a situat în limite medii, fiind cuprins între 9,02% (lactația 7) și 12,90% (lactația 9 și peste).

În lactațiile 2, 3 și 4 au existat indivizi care au avut lactații lungi de 600 de zile și peste, în timp ce în lactațiile mai avansate maximele pentru această însușire nu a depășit valoarea de 500 de zile. În lactațiile mici, minima duratei lactației s-a situat între 228 de zile și 266 zile, în timp ce în lactațiile mai mari, durata minimă a lactației nu a scăzut sub 270 de zile.

În tabelul 66, se prezintă valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de lapte realizată pe lactație totală de către vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Bihor.

Nivelul productiv al vacilor din județul Bihor a fost modest, fiind în medie de 2246,9 kg lapte. Cantitatea totală de lapte a crescut treptat, de la 2063,5 kg (lactația 1) până la valoarea de 2337,2 kg (lactația 7), după care a scăzut din nou la 2344,3 kg la lactația a 9-a și peste.

Variabilitatea acestei însușiri a fost mai mare la lactațiile 1 și 2 (cv de 12,55% și respectiv 13,24%), după care a scăzut. Cea mai mică variabilitate s-a observat la lactația a 7-a (5,81%). La lactația a doua s-a înregistrat cea mai mică producție de lapte, de 1452 kg, dar și o maximă foarte ridicată de 4298 kg. Acest fapt face ca la această lactație coeficientul de variabilitate să fie atât de ridicat (13,24%).

Tabelul 66

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea totală de lapte pe lactație la vacile

din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Bihor

În tabelul 67, sunt redate valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de grăsime din lapte la vacile de rasă Pinzgau de Transilvania crescute în județul Bihor.

Tabelul 67

Valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de grăsime pe lactație totală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Bihor

Variabilitatea pentru această însușire în județul Bihor a fost foarte mică, indicele de variabilitate fiind cuprins între 2,60% (lactația 8) și 4,37% (lactația 7). Valorile minime ale procentului de grăsime din lapte s-au situat între 3,18% (lactația 4) și 3,43% (lactația 1). Maximele pentru această însușire s-au situat între limitele de 3,98% (lactația 9 și peste) și 4,32% (lactația 2).

Valorile medii si indicii dispersiei pentru cantitatea de grăsime din lapte pe lactația totală la vacile de rasă Pinzgau de Transilvania crescute în județul Bihor sunt prezentate în tabelul 68. În general, producția de grăsime pe lactație totală a fost redusă la vacile crescute în acest județ, de 83,2 kg.

Cantitatea de grăsime pe lactație totală a crescut o dată cu ordinea lactației, de la valoarea de 77,05 kg până la atingerea maximului 86,81 kg (lactația 7), după care a scăzut ușor la valoarea de 85,76 kg la lactația a 9 și peste.

Variabilitatea acestei însușiri a fost mai mare la lactațiile mai mici, coeficientul de variabilitate situându-se peste valoarea de 10%. În această perioadă, de început a vieții productive, s-a situat și cea mai mică cantitate de grăsime (56,9 kg la lactația 2), precum și cea mai mare cantitate de grăsime produsă de un individ (167,1 kg la lactația 4).

Începând cu lactația 5, variabilitatea pentru cantitate de grăsime din lapte a fost mică, coeficientul de variabilitate fiind cuprins între 6,43% (lactația 5) și 8,83% (lactația 9 și peste).

Tabelul 68

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea totală de grăsime pe lactație la vacile

din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Bihor

În tabelul 69, se prezintă valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de lapte pe lactație normală realizată de vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Bihor. În medie, vacile din județul Bihor au realizat într-o lactație normală 2108 kg lapte.

Cantitatea de lapte pe lactație normală a crescut de la 1947,9 kg (lactația 1) până la o producție maximă de 2209,7 kg în lactația 5, după care a scăzut ușor la 2152,8 kg (lactația 8).

Variabilitatea cea mai mare s-a înregistrat la lactațiile 1 și 2, coeficientul de variabilitate la aceste lactații fiind de 11,42%, respectiv 10,51%. La lactația 1, s-a înregistrat cea mai mică valoare pentru această însușire, de 1601 kg, iar la lactația a doua cea mai mare valoare, de 3214 kg.

La lactațiile mai mari, variabilitatea pentru cantitatea de lapte pe lactație normală a fost redusă, coeficientul de variabilitate fiind cuprins între 5,55% (lactația 8) și 9,52% (lactația 3).

Tabelul 69

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de lapte pe lactație normală la vacile

din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Bihor

Valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de grăsime pe lactație normală la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Bihor sunt prezentate în tabelul 70. Procentul mediu de grăsime pe lactație normală a fost de 3,723%, cu aproximativ 2 puncte procentuale mai mare decât procentul de grăsime din lapte pe lactație totală.

Procentul de grăsime a fost ridicat la lactația 1 (3,747%), a scăzut apoi o dată cu ordinea lactației, până la valoarea de 3,701% (lactația 4), după care a crescut din nou la 3,731% (lactația 7), pentru ca după lactația 8 să scadă din nou (3,708% în lactația 9 și peste).

Tabelul 70

Valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de grăsime pe lactație normală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Bihor

Variabilitatea pentru procentul de grăsime din lapte pe lactație normală s-a situat între valori reduse, coeficientul de variabilitate fiind cuprins între 3,37% (lactația 5) și 5,09% (lactația 9 și peste). Cel mai mic procent de grăsime individual pe lactație normală s-a înregistrat la lactația 9 și peste (3,12%), iar cel mai mare la lactația 2 (4,33%).

În tabelul 71, sunt redate valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de grăsime din lapte pe lactație normală pentru vacile de rasă Pinzgau de Transilvania din județul Bihor.

Vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Bihor au realizat o producție de grăsime pe lactație normală de 78,48 kg. La lactația întâi producția a fost cea mai scăzută, de 73,3 kg, apoi aceasta a crescut până la valoarea de 82,02 kg la lactația 6. După lactația 6, cantitatea de grăsime pe lactație normală a scăzut ușor. O scădere puternică s-a observat la lactația 8 (79,47 kg).

Variabilitatea pentru acest caracter a fost mai mare la lactațiile 1-3, coeficientul de variabilitate situându-se peste valoarea de 10%. După lactația a treia coeficientul de variabilitate s-a redus, fiind cuprins între 5,86% și 8,08%. La nivel individual cea mai mică cantitate de grăsime pe lactație normală s-a înregistrat la lactația a treia (29,9 kg), iar cea mai mare la lactația a doua (120,8 kg).

Tabelul 71

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de grăsime pe lactație normală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Bihor

În tabelul 72, se prezintă procentual producția de lapte pe lactație totală și normală din lactația maximă, la vacile de rasă Pinzgau de Transilvania din județul Bihor.

Populația de vaci din județul Bihor a atins producția maximă de lapte la lactația a cincea, atât în cazul exprimării producției pe lactație totală (2345,3 kg) cât și pe lactație normală (2209,7 kg). La lactația întâi, vacile din rasa Pinzgau de Transilvania au realizat o cantitate de lapte de cca. 88% din lactația maximă atât în lactația totală cât și în cea normală. După atingerea lactației maxime, cantitatea de lapte pe lactație totală și normală a scăzut ușor până în lactația a opta (98,6%, respectiv 97,4%), pentru ca la lactații mai mari sau egale cu nouă, cantitatea de lapte să crească din nou, atingând aproape nivelul lactației maxime (99,9%).

Cantitatea maximă de grăsime a fost atinsă mai târziu decât cantitatea maximă de lapte. Astfel, în cazul lactației totale, producția maximă a fost realizată în lactația a șaptea (86,81 kg), cu mențiunea că, începând cu lactația a patra s-au realizat producții în proporție de peste 99% din lactația maximă. După atingerea lactației maxime, cantitatea totală de grăsime pe lactație a scăzut la 96,2% în lactația a opta și 98,8% în lactația a noua și peste.

Tabelul 72

Precocitatea producției de lapte la vacile de rasă Pinzgau de Transilvania din județul Bihor

În cazul exprimării producției pe lactație normală, nivelul maxim a fost realizat mai devreme, la lactația a șasea (82,02 kg). Cantitatea de grăsime produsă în lactațiile 5 și 7, precum și la lactații egale sau mai mari de nouă, a fost foarte apropiată de cea realizată în lactația maximă (99,9%).

La lactația întâi, vacile de rasă Pinzgau de Transilvania din județul Bihor realizează 88% din lactația maximă atât în lactația totală cât și în lactația normală. La lactația maximă, cantitatea de lapte și de grăsime realizate pe lactație normală a reprezentat cca. 94% din producțiile realizate în lactația totală.

6.3. Indicii producției de lapte la vacile din rasa

Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara

Durata medie a lactației pentru vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Hunedoara este prezentată în tabelul 9. Durata medie a unei lactații la această populație a fost de 334,1 zile, adică 10 luni și 29 zile, aproape 11 luni.

Lactația întâi și a doua au avut cea mai mare durată, de 345,3 zile și respectiv de 344,3 zile (11 luni și 9 zile). Pe măsura înaintării în vârstă vacile au fost exploatate pentru lapte în lactații din ce în ce mai scurte, durata lactației cea mai scurtă, ca medie, înregistrându-se la lactația 7 (318,3 zile, adică 10 luni și 13 zile).

Variabilitatea acestei însușiri a fost relativ mare, coeficientul de variabilitate situându-se între 9,91% (lactația 8) și 16% (lactația 2).

În populația de rasă Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara, vacile au fost înțărcate cel mai devreme la 183 de zile de lactație (lactația 7), dar au fost mulse și o durată de 565 zile (lactația 2).

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de lapte pe lactație totală realizată de vacile de rasă Pinzgau de Transilvania în județul Hunedoara sunt prezentate în tabelul 74. Nivelul productiv al acestui efectiv de vaci, pe perioada analizată, a fost de 3528,3 kg lapte.

Variabilitatea de la o lactație la alta a cantității de lapte pe lactație normală a fost mai pronunțată de cât la populația din județul Bihor. Cantitatea medie de lapte la lactația întâi a fost de 3463,5 kg, crescând la un maxim de 3682,1 kg la lactația a patra, după care a scăzut din nou. Cea mai mică producție de lapte pe lactația totală s-a înregistrat la lactația a șasea (3310,7 kg).

Tabelul 73

Valorile medii și indicii dispersiei pentru durata lactației la vacile

din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara

Și variabilitatea în cadrul aceleași lactații a fost mai mare în cazul populației de vaci din județul Hunedoara, comparativ cu cea din județul Bihor. Coeficientul de variabilitate s-a situat între valorile de 20,46% (lactația 2) și 26,38% (lactația 1). Cu toate acestea, valorile coeficientului de variabilitate s-a situat între limitele normale ale acestui caracter la taurine.

Tabelul 74

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea totală de lapte pe lactație la vacile

din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara

Cea mai mică producție individuală de lapte s-a înregistrat în lactația a cincea (1281 kg), iar cea mai mare în lactația a doua (6046 kg).

În tabelul 75, se prezintă valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de grăsime din lapte pe lactație totală la vacile Pinzgau de Transilvania crescute în județul Hunedoara. Valoarea medie a populației a fost de 3,84% grăsime.

Cea mai mare valoare a procentului de grăsime din lapte s-a înregistrat la lactația întâi (3,892%), după care acest indice a avut tendința de scădere până la valoarea de 3,798% în lactația 9 și peste.

Variabilitatea acestui caracter a fost mică, coeficientul de variabilitate variind între 2,18% (lactația 7) și 4,55% (lactația 1).

În mod individual, cel mai mic procent de grăsime pe lactație totală s-a înregistrat în lactația a doua (3,51%), iar cel mai mare în lactația întâi (5,04%).

Tabelul 75

Valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de grăsime pe lactație totală la vacile

din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de grăsime realizată de vacile de rasă Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara sunt prezentate în tabelul 76. Pe întreaga lactație, vacile din această populație au realizat 135,23 kg grăsime pură din lapte.

Asemănător cantității de lapte pe lactație totală, cantitatea de grăsime din lapte a evoluat ondulatoriu de la o lactație la alta, având tendința de creștere până la lactația a patra (140,66 kg), urmând o tendință descrescătoare până la lactația a șasea (127,09 kg), apoi crescând din nou o dată cu înaintarea în vârstă..

Variabilitatea acestui caracter a fost medie, coeficientul de variabilitate fiind cuprins între 19,9% (lactația 4) și 24,78% (lactația 1). Cea mai mare cantitate individuală de lapte a fost realizată de o vacă aflată la lactația 4 (224,8 kg), iar cea mai mică de o vacă din lactația 5 (52,4 kg).

În tabelul 77, se redau valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de lapte pe lactație normală la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara. Cantitatea medie de lapte produsă pe lactație normală a fost de 3311,4 kg.

Ca evoluție, producția de lapte pe lactația întâi a fost de 3189,7 kg, a crescut apoi până la lactația maximă de 3465,7 kg (lactația 4), după care a scăzut, astfel că, la lactația 6 a atins valoarea de 3146,7 kg. După aceea, cantitatea de lapte pe lactație normală a crescut din nou o dată cu înaintarea în vârstă a animalelor.

Tabelul 76

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea totală de grăsime pe lactație la vacile

din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara

Variabilitatea în cadrul lactației a fost ridicată pentru acest caracter, coeficientul de variabilitate fiind cuprins între 19,34% (lactația 4) și 26,37% (lactația 1).

Tabelul 77

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de lapte pe lactație normală la vacile

din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara

Mediile și indicii dispersiei pentru procentul de grăsime din lapte pe lactație normală la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara sunt redate în tabelul 78. Procentul mediu de grăsime la populația de vaci din județul Hunedoara a fost de 3,826%.

Procentul de grăsime din lapte a fost cel mai mare la lactația întâi (3,873%), înregistrând apoi o tendință de scădere până la valoarea de 3,786% la lactația a noua și peste, cu oscilații de la o lactație la alta.

Coeficientul de variabilitate al acestei însușiri a fost redus, fiind cuprins între 2,09% (lactația 7) și 6,13% (lactația 2). La nivel individual, atât cel mai scăzut procent de grăsime din lapte (3,51%), cât și cel mai mare procent de grăsime (5,58%) s-a înregistrat la lactația 2, de unde și variabilitatea mai mare a acestui caracter la lactația a doua.

Tabelul 78

Valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de grăsime pe lactație normală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara

În tabelul 79, se redau valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de grăsime din lapte la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Hunedoara.

Vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Hunedoara, au realizat în perioada de referință o cantitate de 126,31 kg grăsime din lapte pe lactație normală. În medie, cantitatea de grăsime din lapte a crescut treptat de la 122,8 kg (lactația 1) până la 131,7 kg (lactația 4), după care a scăzut din nou până la valoarea de 120,43 kg (lactația 6), apoi urcând ușor o dată cu înaintarea în vârstă a vacilor.

Variabilitatea acestui caracter a fost medie, coeficientul de variabilitate fiind cuprins între 18,05% (lactația 2) și 24,55% (lactația 1). Ca valori absolute individuale, cea mai mică producție de grăsime pură din lapte a fost înregistrată în lactația 5 (52,4 kg), iar cea mai mare producție în lactația 4 (210,0 kg).

În tabelul 80, se redă producția de lapte pe lactație totală și normală a vacilor din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara, în raport cu producția pe lactația maximă. Se poate constata că atât în cazul exprimării producției de lapte pe lactație totală cât și normală nivelul maxim a fost atins în lactația a patra.

Vacile Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara au realizat pe lactația totală 3682,1 kg lapte și 140,66 kg grăsime în lactația maximă (lactația a patra). La lactația întâi producția de lapte a reprezentat cca. 95% din producția maximă, și anume 3463,5 kg lapte și 134,09 kg grăsime. În lactația a doua, producția de lapte a fost foarte apropiată de cea realizată la lactația maximă, (lactația 4) și anume de 3674,9 kg lapte și 140,31 kg grăsime (99,8%). După atingerea lactației maxime producția de lapte a scăzut până la atingerea unui nivel minim în lactația a șasea (3310,7 kg lapte și 127,09 kg grăsime, 90%), după care a crescut din nou până la lactația a noua și peste, când a atins între 98% (lapte) și 97,3% (grăsime) din lactația maximă

Tabelul 79

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de grăsime pe lactație normală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Hunedoara

Tabelul 80

Precocitatea producției de lapte la vacile de rasă Pinzgau de Transilvania

din județul Hunedoara

.

În ceea ce privește producția de lapte pe lactația normală, primiparele din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Hunedoara au realizat 92% (3189,7 kg) din cantitatea de lapte și 93,2% (122,8 kg) din cantitatea de grăsime realizate de multipare în lactația maximă (3465,7 kg lapte și 131,7 kg grăsime în lactația 4). Producțiile de lapte din lactația a doua și a treia au fost apropiate, reprezentând cca. 97,5% din lactația maximă.

După atingerea nivelului maxim de producție pe lactație, producția de lapte a scăzut de la o lactație la alta până la nivelul minim de 3146,6 kg lapte (90,8%) și 120,43 kg grăsime (91,4%) în lactația a șasea. În lactațiile următoare producția de lapte a crescut pentru ca la vacile în vârstă, care au performat peste 9 lactații, producția de lapte pe lactație normală să crească până aproape de cea realizată în lactația maximă (99,5% pentru lapte și 98,9% pentru grăsime).

La lactația maximă (lactația 4), producția de lapte pe lactație normală a reprezentat cca. 94% din producția de lapte pe lactație totală, procent care a fost de numai cca. 92% în primele lactații și a reprezentat cca. 95% în lactațiile de rang superior.

6.4. Indicii producției de lapte la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

În tabelul 81, se redau valorile medii și indicii dispersiei pentru durata lactației la vacile de rasă Pinzgau de Transilvania crescute în județul Suceava. La întreg efectivul studiat, durata medie a lactației a fost de 322,6 zile, adică 10 luni și 18 zile. Durata primei lactații a fost în medie de 326,2 zile (10 luni și 21 zile), pentru ca lactațiile 2-5 să aibă o durată medie de cca. 320 zile (10 luni și 15 zile). Lactația a șasea a avut durata medie cea mai mare, și anume 344,9 zile (11 luni și 9 zile). Lactațiile care au avut un rag egal sau superior de opt au fost mai scurte, fiind cuprinse între 291 și 298 de zile (între 9 luni și 16 zile și 9 luni și 23 zile).

Variabilitatea acestui caracter a fost medie, coeficientul de variabilitate fiind cuprins între 9,23% (lactația 8) și 17,14% (lactația 1).

Ca valori individuale, cea mai scurtă durată a lactației s-a înregistrat în lactația a treia (231 zile, adică 7 luni și 18 zile), iar cea mai lungă în lactația întâi (586 zile, adică 19 luni și 7 zile).

Tabelul 81

Valorile medii și indicii dispersiei pentru durata lactației la vacile

din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

Mediile și indicii dispersiei pentru cantitatea de lapte produsă pe întreaga lactație de către vacile Pinzgau de Transilvania din județul Suceava sunt prezentate în tabelul 82. În medie, vacile din această rasă au realizat 3513,5 kg lapte, cu limite cuprinse între 1704 kg și 6863 kg.

Cantitatea medie de lapte realizată de primiparele din acest județ a fost de 3116,1 kg, la lactația întâi înregistrându-se însă cea mai mare variabilitate, cv=25,61%, valorile individuale fiind cuprinse între 1704 kg și 6319 kg. Cantitatea totală de lapte a crescut până la lactația a șasea când a atins un nivel de 4175,6 kg, cu limite între 2678 și 5958 kg. După lactația a șasea cantitatea de lapte pe lactație totală a scăzut din nou.

Coeficientul de variabilitate pentru această însușire a fost cuprins între 18,67% (lactația 5) și 25,61% (lactația 1).

Tabelul 82

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea totală de lapte pe lactație la vacile

din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

În tabelul 83, se prezintă valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de grăsime din lapte la vacile de rasă Pinzgau de Transilvania crescute în județul Suceava.

Tabelul 83

Valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de grăsime pe lactație totală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

Întreaga populație crescută în județul Suceava a realizat un procent mediu de grăsime pe lactația totală egal cu 3,876%. În lactația întâi, procentul mediu de grăsime din lapte a fost de 3,878%, apoi a crescut la 3,901% în lactația a treia, a scăzut din nou la 3,854% în lactația a patra, iar în lactația a cincea a atins valoarea maximă de 3,922%. Cea mai mică valoare a acestui indice a fost realizat de către vacile bătrâne, cele cu un număr de lactații egal sau mai mare de 9, realizând un procent mediu de grăsime pe lactație de 3,743%. În concluzie, se poate spune că, procentul mediu de grăsime din lapte pe lactația totală la vacile Pinzgau de Transilvania din județul Suceava a fost oscilant de la o lactație la alta, existând însă o tendință ca el să crească până la lactația 5, după care să scadă la lactațiile de un rang superior.

Coeficientul de variabilitate a luat valori mici, fiind cuprins între 3,25% (lactația 9 și peste) și 3,93% (lactația 1). Variabilitatea mai mare a procentului de grăsime din lapte la lactația întâi se datorează faptului că în această lactație s-au întâlnit ambele limite (minima și maxima) ale întregii populații. Valoarea minimă a fost de 3,01%, iar valoarea maximă de 4,73%.

Mediile și indicii dispersiei pentru cantitatea de grăsime pe lactație totală la vacile crescute în județul Suceava sunt prezentate în tabelul 84. În medie, această populație a realizat 136,21 kg grăsime pură pe lactația totală.

Cantitatea de grăsime a fost, în medie, cea mai mică la lactația întâi, 121,26 kg, a crescut la 140,57 kg la lactația a treia, după care a continuat să crească o dată cu înaintarea vacilor în vârstă, pentru ca să atingă producția maximă la lactația a șasea (160,16 kg). După atingerea producției maxime cantitatea de grăsime din lapte a scăzut atingând o valoare minimă de 126,4 kg în lactația a opta.

Tabelul 84

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de grăsime pe lactație totală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

Variabilitatea acestui caracter a fost medie, coeficientul de variabilitate fiind cuprins între 18,34% la lactația 3 și 24,80% la lactația 1.

Ca valori individuale, vacile aflate în lactația întâi au realizat o cantitate de grăsime pe lactație cuprinsă între 58 kg și 235 kg. Maxima de 284 kg s-a înregistrat în lactația 4.

În tabelul 85, se prezintă valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de proteină din lapte pe lactație totală la vacile de rasă Pinzgau de Transilvania din județul Suceava. În medie, procentul de proteină la această populație de vaci a fost de 3,277%.

Procentul de proteină din lapte a fost relativ ridicat la lactația întâi, 3,286%, după care a scăzut ușor până la lactația a patra (3,267%). A înregistrat cea mai mare valoarea medie în lactația a cincea (3,303%), iar cea mai mică valoare medie în lactația a șasea (3,193%).

Coeficientul de variabilitate a avut valori reduse, fiind cuprins între 3,77% (lactația 7) și 3,72% (lactația 9 și peste). Atât cea mai mică cât și cea mai mare valoare individuală au fost înregistrate la lactația a treia, 2,69% și respectiv 4,14%.

Tabelul 85

Valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de proteină pe lactație totală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de proteină pe lactație totală la vacile de rasă Pinzgau de Transilvania crescute în județul Suceava sunt redate în tabelul 86. În medie cantitatea de proteină la acest efectiv a fost de 115,70 kg.

În medie, vacile primipare au realizat cea mai scăzută cantitate de proteină pe lactația totală, 103,47 kg, urmate de vacile din lactația a opta (105,4 kg). Cele mai mari valori medii s-au înregistrat la lactația a șasea (133,4 kg) și a șaptea 125,57 kg.

Coeficientul de variabilitate a fost diferit de la o lactație la alta, fiind în general situat la un nivel mediu. A fost cuprins între 17,26% (lactația 5) și 26,36% ( lactația 1).

Cea mai mică producție individuală de proteină s-a înregistrat la lactația întâi (56,2 kg), iar cea mai mare la lactația a patra (220 kg).

În tabelul 87, sunt prezentate valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de lapte produsă pe lactație normală de către vacile de rasă Pinzgau de Transilvania din județul Suceava. În medie, producția de lapte pe lactație normală a fost de 3329,8 kg.

Vacile primipare au realizat, în medie, cea mai mică cantitate de lapte pe lactație normală (2918,1 kg). Cantitatea de lapte a fost peste 3000 kg pe lactație normală la toate celelalte lactații. Valoarea medie cea mai mare s-a înregistrat la vacile aflate în lactația a șasea (3833,5 kg), urmate de cele din lactația a șaptea (3720,7 kg).

Ca valori individuale, vacile din județul Suceava au realizat producții care au variat între 1526 kg (lactația 1) și 5465 kg (lactația 9 și peste).

Coeficientul de variabilitate s-a situat la valori de sub 20%, cu o singură excepție, la lactația a 8 fiind de 21,33%. Cea mai mică variabilitate a acestui caracter s-a constatat la lactația a cincea (13,83%).

Tabelul 86

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de proteină pe lactație totală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

Tabelul 87

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de lapte pe lactație normală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

În tabelul 88, se prezintă valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de grăsime pe lactație normală la vacile de rasă Pinzgau de Transilvania din județul Suceava. Această populație de vaci a realizat, în perioada analizată, o valoare medie de 3,866% grăsime pe lactație normală.

Primiparele au înregistrat un procent de grăsime de 3,871%, după care această însușire a înregistrat o scădere ușoară până la lactația a patra (3,835%). Valoarea maximă s-a înregistrat la lactația a cincea (3,922%), pentru ca la lactația a noua și peste să se realizeze cea mai mică valoare medie a procentului de grăsime pe lactație normală (3,735%).

Ca valori individuale, cel mai mic procent de grăsime din lapte s-a realizat la lactația întâi (3,15%), iar cel mai mare la lactația a treia (4,62%).

Coeficientul de variabilitate a fost diferit de la o lactație la alta, fiind cuprins între 3,42% la lactația 9 și peste și 7,08% la lactația 6.

Tabelul 88

Valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de grăsime pe lactație normală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de grăsime pe lactație normală la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava sunt prezentate în tabelul 89. Vacile din această populație au realizat, în medie, 128,73 kg grăsime pură pe lactația normală, cu limite individuale cuprinse între 58 kg (lactația 1) și 229 kg (lactația 6).

În lactația întâi, cantitatea de grăsime pe lactație normală a fost de 112,84 kg, după care a crescut treptat, pentru a atinge o valoare medie maximă de 146,6 kg la lactația a șasea. După atingerea producției maxime cea mai scăzută valoare medie s-a înregistrat la lactația a 8 (125,2 kg).

Variabilitatea acestui caracter s-a situat în limite medii, coeficientul de variabilitate fiind cuprins între 14,06% (lactația 5) și 21,67% (lactația 8).

În tabelul 90, de redau mediile și indicii dispersiei pentru procentul de proteină pe lactație normală la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Suceava. Valoarea medie pe întreaga populație a fost de 3,264% proteină, cu o variabilitate de 5,95%, valorile individuale fiind cuprinse între 2,46% (lactația 4) și 4,42% (lactația 3).

Primiparele au realizat un procent de proteină pe lactație normală relativ ridicat, de 3,264%, valoarea medie crescând apoi, pentru a atinge maxima la lactația a cincea (3,3%). Cea mai maică valoare medie s-a înregistrat la lactația a șasea (3,18%).

Variabilitatea acestui caracter a fost mică, cuprins între 3,70% la lactația 7 și 7,65% la lactația 3.

Tabelul 89

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de grăsime pe lactație normală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

Tabelul 90

Valorile medii și indicii dispersiei pentru procentul de proteină pe lactație normală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

În tabelul 91, se prezintă mediile și indicii dispersiei pentru cantitatea de proteină pe lactația normală la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Suceava. În medie, cantitatea de proteină pe lactația normală a fost de 109,28 kg, cu o variabilitate medie (18,26%) și valori individuale cuprinse între 50,4 kg (lactația 1) și 173 kg (lactația 6).

Cea mai mică producție medie de proteină din lapte a fost realizată la lactația întâi (95,58 kg), iar cea mai mare în lactația a șasea (121,92 kg). Ca evoluție, cantitatea de proteină pe lactație a crescut treptat de la lactația 1 la lactația maximă (lactația 6) după care a scăzut până la lactația 8 (104,40 kg).

Tabelul 91

Valorile medii și indicii dispersiei pentru cantitatea de proteină pe lactație normală

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

Coeficientul de variabilitate a fost diferit de la o lactație la alta, fiind cuprins între 12,35% (lactația 5) și 22,19% (lactația 8).

În tabelul 92, se prezintă producția de lapte pe lactație totală și normală raportată la producția pe lactația maximă la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Suceava.

Toți indicii producției de lapte studiați, atât pe lactația totală cât și pe lactația normală, au atins valoarea medie maximă în lactația a șasea, și anume 4175,6 kg lapte cu 160,16 kg grăsime și 133,40 kg, proteină pe lactație totală și 3833,5 kg lapte cu 146,6 kg grăsime și 121,92 kg proteină, pe lactație normală.

Vacile primipare au realizat aproximativ 75% din lactația maximă pentru cantitatea de lapte (74,6%) și procentul de grăsime din lapte pe lactație totală (75,7%) și 77,6% pentru cantitatea de proteină pe lactație totală.

În ceea ce privește producția de lapte pe lactația normală, primiparele au realizat 74,2% din cantitatea de lapte pe lactația maximă, 77% din cantitatea de grăsime și 78,4% din cantitatea de proteină.

În cazul exprimării producției de lapte pe lactația totală, se constată că, până la lactația a cincea vacile au realizat cca. 87% din cantitatea de lapte pe lactația maximă, și cca. 89% din cantitatea de grăsime și proteină pe lactația maximă.

În lactația a șaptea, producția de lapte a reprezentat cca. 94% din lactația maximă, pentru ca acest procent să se reducă la cca. 79-80% în lactația a opta. O situație asemănătoare prezintă și Ujică și colab., 1995.

În cazul producției de lapte pe lactație normală, s-au observat diferențe în evoluția de la o lactație la alta în funcție de însușirea studiată. Astfel, cantitatea de lapte a crescut treptat de la lactația întâi până la lactația maximă, atingând 89,1% în lactația a patra.

La lactația 7, vacile au realizat 94,6% din cantitatea de lapte pe lactația maximă. Pentru cantitatea de grăsime și de proteină precocitatea productivă a fost mai mare, ceea ce înseamnă că la lactația a cincea vacile din această populație au realizat 92,1% și respectiv 93,2% din producția pe lactația maximă.

Tabelul 92

Precocitatea producției de lapte la vacile de rasă Pinzgau de Transilvania din județul Suceava

În lactația a șaptea, cantitatea de grăsime și de proteină din lapte realizate au reprezentat 97,8% și respectiv 98% din lactația maximă. La lactația a opta s-au înregistrat cele mai mici producții de lapte după atingerea valorii maxime, dar acestea nu au coborât sub 80% din lactația maximă, așa cum s-a întâmplat în cazul producției de lapte pe lactație totală.

6.5. Diferențele între indicii producției de lapte la rasa Pinzgau de Transilvania din județele analizate și semnificația lor statistică

Diferențele și semnificația statistică pentru valorile medii ale însușirilor producției de lapte între cele trei populații de vaci de rasă Pinzgau de Transilvania sunt prezentate în tabelul 93.

Din datele tabelului se poate constata că, vacile din această rasă crescute în județele Suceava și Hunedoara au prezentat, în general, însușiri ale producției de lapte apropiate, de cele mai multe ori diferențele între cele două populații nefiind semnificative din punct de vedere statistic. În schimb, însușirile producției de lapte la populația de vaci de rasă Pinzgau de Transilvania crescută în județul Bihor au fost semnificativ (p<0,001) diferite față de cele ale celorlalte două populații (Suceava și Hunedoara).

Tabelul 93

Diferențele și semnificația statistică pentru însușirile producției de lapte

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în cele trei județe

Vacile crescute în județul Hunedoara au avut, în medie, o lactație mai lungă cu 11,5 zile (p<0,001) comparativ cu vacile crescute în județul Suceava (322,6 zile), un procent de grăsime pe lactație totală cu 0,036 puncte procentuale mai mic (p<0,01), un procent de grăsime din lapte pe lactație normală cu 0,04% mai mic (p<0,001) și o cantitate de grăsime din lapte cu 2,42 kg mai mică (p<0,05) pe lactație normală. Cantitatea de lapte atât pe lactație totală cât și pe lactație normală a fost foarte apropiată între cele două populații, iar diferențele nu au atins pragul de semnificație statistică (p>0,05).

Populația de vaci de rasă Pinzgau de Transilvania crescută în județul Bihor a avut cea mai lungă durată a lactației totale (363,9 zile), fiind cu 41,4 zile (p<0,001) mai mare decât durata lactației la vacile crescute în județul Suceava și cu 29,9 zile (p<0,001) mai mare decât la cele crescute în județul Hunedoara. Celelalte însușiri, ale producției de lapte, au fost semnificativ mai mici la vacile crescute în județul Bihor comparativ cu cele crescute în județele Suceava și Hunedoara.

Pe lactația totală, vacile crescute în județul Bihor au realizat cu 1266,6 kg lapte, 0,172% grăsime și 53,01 kg grăsime din lapte mai puțin (p<0,001) decât vacile din județul Suceava (3513,5 kg lapte, 3,876% grăsime și 136,21 kg grăsime). Proporțional, se poate spune că vacile din județul Bihor au realizat doar 63,9% din cantitatea de lapte, 95,5% din procentul mediu de grăsime din lapte și 61,1% din cantitatea de grăsime din lapte pe care au realizat-o vacile din județul Suceava.

Pe lactație normală vacile crescute în județul Bihor au realizat cu 1221,8 kg lapte, 0,143% grăsime și 50,25 kg grăsime din lapte mai puțin (p<0,001) decât vacile din județul Suceava (3329,8 kg lapte, 3,866% grăsime și 128,73 kg grăsime). Aceasta reprezintă 63,3% din cantitatea de lapte, 96,3% din procentul mediu de grăsime și 61% din cantitatea de grăsime realizate de vacile din județul Suceava.

Dacă se compară proporțiile menționate mai sus cu cele din tabelul 28, se constată că vacile din județul Bihor nu au atins nici măcar producția de lapte a vacilor primipare din județul Suceava, exprimate atât pe lactația totală cât și pe lactația normală.

Comparând populația de vaci din rasa Pinzgau de Transilvania din județul Bihor cu cea din județul Hunedoara se observă că pe lactația totală prima populație se caracterizează printr-o producție cu 1281,4 kg lapte, 0,136% grăsime și 52,04 kg grăsime din lapte mai mică (p<0,001) decât cea de-a doua populație (3528,3 kg lapte, 3,84% grăsime și 135,23 kg grăsime). Procentual se poate afirma că vacile din județul Bihor au realizat 63,7% din cantitatea de lapte, 96,5% din procentul mediu de grăsime și 61,5% din cantitatea de grăsime din lapte realizate de vacile din județul Hunedoara.

Pe durata lactației normale vacile din județul Bihor au realizat cu 1203,4 kg lapte grăsime, 0,103% grăsime și 47,83 kg grăsime mai puțin (p<0,001) decât vacile din județul Hunedoara (3311,4 kg lapte, 3,826% grăsime și 126,31 kg grăsime). Proporțional, producția de lapte realizată de vacile din județul Bihor pe lactație normală reprezintă 63,7% din cantitatea de lapte, 97,3% din procentul mediu de grăsime și 62,1% din cantitatea de grăsime realizate de vacile din județul Hunedoara.

Comparând, și în acest caz, procentele menționate mai sus cu cele prezentate în tabelul 16, se observă că, față de populația de vaci crescută în județul Hunedoara, vacile din județul Bihor nu au atins nici măcar nivelul productiv al primiparelor crescute în județul Hunedoara.

În figurile 47-53, se prezintă evoluția pe lactații ale însușirilor producției de lapte la cele trei populații de vaci din rasa Pinzgau de Transilvania studiate (Bihor, Hunedoara și Suceava).

În tabelele 94-100, sunt redate diferențele și semnificația acestora pentru însușirile producției de lapte, în dinamică pe lactații, între cele trei populații de vaci din rasa Pinzgau de Transilvania.

Durata lactației, (figura 47 și tabelul 94), la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Bihor s-a menținut relativ constantă de la o lactație la alta, aspectul grafic având tendința de aplatizare. La vacile crescute în județul Hunedoara, durata lactației a înregistrat o tendință scădere de la o lactație la alta, aspectul grafic fiind o rectilinie descendentă. La populația de vaci din județul Suceava, s-a constatat o variabilitate mult mai mare în ceea ce privește durata lactației totale în raport cu vârsta. Astfel, până la lactația a cincea durata lactației rămâne relativ constantă, după care crește puternic la lactația a șasea, pentru ca în lactațiile următoare (a șaptea și a opta) să scadă vertiginos.

Aceste evoluții diferite a duratei lactației pe parcursul vieții productive a vacilor a făcut ca diferențele între cele trei populații să varieze de la o lactație la alta. Astfel, între vacile crescute în județul Bihor și cele crescute în județul Suceava au existat diferențe semnificative (p<0,001) în ceea ce privește durata lactației pe tot parcursul vieții productive studiate, mai puțin la lactația a șasea. În ceea ce privește diferențele dintre vacile crescute în județul Bihor și cele crescute în județul Hunedoara, acestea sunt semnificative (p<0,001) în toate lactațiile, mai puțin la primipare, când diferența dintre cele două populații este de numai 11,2 zile.

Figura 47. Evoluția duratei lactației în funcție de ordinea lactației

la rasa Pinzgau de Transilvania din cele trei județe

Tabelul 94

Diferențele și semnificația statistică pentru durata lactației (zile)

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în cele trei județe

Între vacile din județul Hunedoara și cele din județul Suceava durata lactației este aproximativ egală în lactațiile 3-7 (p>0,05), în schimb în lactațiile 1-2 și peste 8, durata lactației este mai mare la vacile crescute în județul Hunedoara.

Cantitatea totală de lapte pe lactație, (figura 48 și tabelul 95), a fost mult mai mică la vacile din județul Bihor comparativ cu celelalte două populații (Hunedoara și Suceava).Ca aspect grafic, la vacile crescute în județul Bihor cantitatea totală de lapte a variat foarte puțin de la o lactația la alta, înregistrându-se totuși o evoluție ușor ascendentă o dată cu înaintarea în vârstă a animalelor.

Figura 48. Evoluția cantității totale de lapte în funcție de ordinea lactației

la rasa Pinzgau de Transilvania din cele trei județe

Tabelul 95

Diferențele și semnificația statistică pentru cantitatea totală de lapte (kg)

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în cele trei județe

Cantitatea totală de lapte la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Hunedoara a prezentat o evoluție ondulatorie, având un punct de inflexiune în jurul lactației a cincea. Cu toate acestea variabilitatea de la o lactație la alta nu a fost mare, cantitatea totală de lapte fiind cuprinsă între 3300 și 3600 kg.

La vacile din județul Suceava, variabilitatea de la o lactație la alta a cantității totale de lapte a fost foarte mare, evoluția grafică prezentând o tendință ușoară de creștere până la lactația a cincea, după care urmează o creștere puternică a cantității totale de lapte în lactațiile 6-7, apoi o scădere în lactațiile următoare.

Cantitatea de lapte realizată pe lactația totală de către vacile din județul Bihor a fost semnificativ mai mică (p<0,001) decât cea realizată de vacile din aceeași rasă crescute județele Suceava și Hunedoara. Cele mai mari diferențe s-au constatat față de populația de vaci din județul Suceava. Astfel, dacă în prima lactație surplusul de producție a fost de 1052 kg lapte, reprezentând cca. 50% din producția de lapte a vacilor din județul Bihor, în lactația a șasea vacile din județul Suceava au produs aproape dublu comparativ cu vacile din județul Bihor (4175,6 kg și respectiv 2334,7 kg).

Dacă în lactațiile cu rang inferior vacile din județul Hunedoara au realizat cantității de lapte superioare (p<0,05) vacilor din județul Suceava, în lactațiile cu rang superior situația a fost inversă. În lactațiile situate la mijlocul vieții productive, diferențele dintre cele două populații de vaci nu au fost semnificative din punct de vedere statistic (p>0,05).

Procentul de grăsime pe lactație totală, (figura 49 și tabelul 96), a fost redus la vacile crescute în județul Bihor și mai mare la vacile din județele Hunedoara și Suceava.

Vacile din județul Bihor au avut un procent de grăsime din lapte relativ redus pe întreaga viață productivă, iar aspectul grafic de la o lactație la alta a fost liniar.

La vacile crescute în județul Hunedoara, procentul de grăsime din lapte a fost relativ liniar de la o lactație la alta, situându-se în jurul valorii de 3,8%, cu excepția lactației întâi, când procentul de grăsime din lapte a fost apropiat de 4% și al lactației a noua și peste când procentul de grăsime a scăzut puțin sub valoarea de 3,8%.

Figura 49. Evoluția procentului de grăsime din lapte pe lactație totală în funcție de ordinea lactației

la rasa Pinzgau de Transilvania din cele trei județe

Procentul de grăsime din lapte al vacilor din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Suceava a înregistrat o tendință de scădere treptată de la o lactație la alta, pe măsura îmbătrânirii animalelor.

Până în lactația a opta, procentul de grăsime din lapte la vacile din județul Bihor a fost semnificativ mai mic (p<0,001) decât cel al vacilor din județele Hunedoara și Suceava.

În lactația a noua și peste, diferențele între cele trei populați în ceea ce privește procentul de grăsime pe lactație totală, a fost nesemnificativ statistic (p>0,05).

Tabelul 96

Diferențele și semnificația statistică pentru procentul de grăsime pe lactație totală (%)

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în cele trei județe

Cantitatea totală de grăsime din lapte, (figura 50 și tabelul 97), are o evoluție de la o lactație la alta asemănătoare cu cea a cantității de lapte pe lactație totală. La vacile crescute în județul Bihor, se constată o ușoară creștere a cantității de grăsime pe măsura înaintării în rang al lactației, însă variabilitatea de la o lactație la alta este mică, fiind cuprinsă între 80 și 90 kg.

Figura 50. Evoluția cantității totale de grăsime din lapte în funcție de ordinea lactației

la rasa Pinzgau de Transilvania din cele trei județe

Vacile crescute în județul Hunedoara prezintă un grafic ondulatoriu, mai aplatizat decât în cazul cantității de lapte pe lactație.

Vacile din județul Suceava au o cantitate mică de grăsime din lapte în primele lactații, după care atinge nivelul maxim în lactația a șasea, apoi producția de grăsime scade la un minim în lactația a opta.

Vacile care au fost crescute în județele Hunedoara și Suceava au realizat cantități de grăsime semnificativ mai mari (p<0,001) decât vacile crescute în județul Bihor, în toate lactațiile.

Tabelul 97

Diferențele și semnificația statistică pentru cantitatea totală de grăsime (kg)

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în cele trei județe

În lactația întâi și a doua, vacile crescute în județul Hunedoara au realizat o cantitate de grăsime cu 9-10% mai mare (p<0,01) decât cele crescute în județul Suceava, pentru ca în lactațiile 6 și 7 sporul de producție de 15-25% (p<0,001) să fie în favoarea vacilor din județul Suceava.

Cantitatea de lapte pe lactație normală, (figura 51 și tabelul 98), a avut o evoluție asemănătoare cu cea înregistrată la cantitatea de lapte pe lactație totală, la toate cele trei populații de vaci din rasa Pinzgau de Transilvania.

Vacile crescute în județul Bihor au realizat cea mai mică producție de lapte pe lactație normală, aceasta fiind cu cca. 45% mai mică (p<0,001)decât producția de lapte realizată de vacile din județele Hunedoara și Suceava.

În evoluție, de la o lactație la alta, la vacile din județul Bihor, s-a constatat o creștere aproape liniară a cantității de lapte pe lactație normală, cea mai mică producție fiind realizată la prima lactație, iar cea mai mare la lactații mai mari de rangul 8.

La vacile crescute în județul Hunedoara, evoluția cantității de lapte, o dată cu ordinea lactației, a fost grafic sub aspectul unei sinusoide, având punctul de inflexiune la lactația a cincea.

Vacile crescute în județul Suceava au realizat inițial producții mai mici (p<0,01) pe lactația normală, decât cele din județul Hunedoara, pentru ca la lactația a treia și a patra să nu existe diferențe semnificative (p>0,05) între cele două populații. În lactațiile cu rang mai mare vacile din județul Suceava au realizat producții semnificativ mai mari (p<0,01) decât cele din județul Hunedoara.

Figura 51. Evoluția cantității de lapte pe lactație normală în funcție de ordinea lactației

la rasa Pinzgau de Transilvania din cele trei județe

Tabelul 98

Diferențele și semnificația statistică pentru cantitatea de lapte pe lactație normală (kg)

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în cele trei județe

Procentul de grăsime pe lactația normală, (figura 52 și tabelul 99), s-a situat la un nivel semnificativ mai scăzut (p<0,05) la vacile crescute în județul Bihor comparativ cu cele crescute în județele Suceava și Hunedoara.

În toate cele trei județe tendința a fost ca procentul de grăsime pe lactație normală să scadă o dată cu creșterea rangului lactației.

Variația procentului de grăsime din lapte de la o lactație la alta a fost mai redusă la vacile din județul Bihor și mai ridicată la cele din județul Suceava.

La lactații de rang egal sau mai mare de nouă nu s-au constata diferențe semnificative (p>0,05) între cele trei populații de vaci în ceea ce privește procentul de grăsime din lapte.

Figura 52. Evoluția procentului de grăsime din lapte pe lactație normală în funcție de ordinea lactației

la rasa Pinzgau de Transilvania din cele trei județe

Tabelul 99

Diferențele și semnificația acestora pentru procentul de grăsime pe lactație normală (%)

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în cele trei județe

Cantitatea de grăsime pe lactație normală, (figura 53 și tabelul 100), a avut o evoluție relativ asemănătoare cu cea înregistrată pentru cantitate de lapte pe lactație normală.

Figura 53. Evoluția cantității de grăsime din lapte pe lactație normală în funcție de ordinea lactației

la rasa Pinzgau de Transilvania din cele trei județe

Tabelul 100

Diferențele și semnificația statistică pentru cantitatea de grăsime pe lactație normală (kg)

la vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în cele trei județe

Vacile crescute în județul Bihor, au realizat o cantitate de grăsime pe lactație normală semnificativ mai mică (p<0,001) decât vacile crescute în județele Hunedoara și Suceava, la toate lactațiile.

Vacile din județul Hunedoara a realizat producția de grăsime pe lactație normală la un nivel apropiat vacilor din județul Suceava.

Cu toate acestea, între cele două populații de vaci s-au înregistrat diferențe semnificative la aproape toate lactațiile (p<0,05), cu excepția lactațiilor a patra și a opta, când cantitatea de grăsime produsă pe parcursul unei lactații normale a fost similară (p>0.05).

6.6. Concluzii privind studiul indicilor producției de lapte la rasa

Pinzgau de Transilvania exploatată în zona de cercetare

1. Rasa Pinzgau de Transilvania se caracterizează printr-o heterogenitate ridicată în ceea ce privește indicii producției de lapte pe lactație totală și normală.

2. Vacile de rasă Pinzgau de Transilvania crescute în județul Bihor au realizat o producție medie de 2246,9 kg lapte cu 3,704% grăsime și 83,20 kg grăsime din lapte într-o durată medie a lactației de 363,9 zile.

Pe lactație normală producția medie de lapte a fost de 2108 kg cu 3,723% grăsime și 78,48 kg grăsime pură. Producția maximă de lapte a fost atinsă în lactația a cincea pentru cantitatea de lapte pe lactație totală și normală și în lactația a șasea și a șaptea pentru cantitatea de grăsime din lapte. Primiparele au realizat 88% din producția maximă de lapte și 89% din producția maximă de grăsime.

3. Vacile de rasă Pinzgau de Transilvania crescute în județul Hunedoara au realizat producții medii de 3528,3 kg lapte, 3,84% grăsime și 135,23 kg grăsime din lapte pe o durată medie a lactației de 334,1 zile. Pe lactația normală producția de lapte a fost de 3311,4 kg cu 3,826% grăsime și 126,31 kg grăsime pură din lapte. Producția maximă a fost atinsă la lactația a patra atât pentru cantitatea de lapte cât și pentru cantitatea de grăsime pe lactație totală și normală. Primiparele au realizat 94-95% din lactația maximă în lactația totală și 92-93% din lactația maximă în lactația normală.

4. Vacile din rasa Pinzgau de Transilvania crescute în județul Suceava au realizat o producție medie de 3513,5 kg lapte cu 3,876% grăsime și136,21 kg grăsime din lapte și cu 3,277% proteină și 115,7 kg proteină pură din lapte într-o durată medie a lactației totale de 322,6 zile. Pe lactație normală producția de lapte a fost de 3329,8 kg lapte cu 3,866% grăsime și 128,73 kg grăsime și cu 3,264% proteină și 109,28 kg proteină din lapte.

Producția maximă a fost realizată la lactația a șasea atât pentru cantitatea de lapte cât și pentru cantitatea de grăsime și de proteină din lapte în ambele lactații, totală și normală. Primiparele au realizat 74% din producția la lactația maximă pentru cantitatea de lapte, 76-77% din producția maximă pentru cantitatea de grăsime din lapte și 78% din producția maximă pentru cantitatea de proteină din lapte.

5. Între cele trei populații de taurine din rasa Pinzgau de Transilvania studiate au existat diferențe semnificative în ceea ce privește indicii producției de lapte în toate lactațiile analizate.

Se poate afirma că, la o durată totală a lactației mai mare cu 1-1,5 luni vacile din această rasă crescute în județul Bihor au realizat o producție de lapte semnificativ mai mică (p<0,001) decât populațiile de vaci din județele Suceava și Hunedoara. Astfel, atât pe lactație totală cât și pe lactație normală producția a fost de 1,6 ori mai mică la vacile din județul Bihor decât la cele din județele Hunedoara și Suceava. La lactația maximă, vacile din județul Suceava au realizat o producție de lapte de 1,8 ori mai mare decât cele din județul Bihor și de 1,1 ori mai mare decât cele din județul Hunedoara.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Acatincăi S., (2000) – Producțiile bovinelor, Ed. Mirton Timișoara,

2. Alecu I

și colab., (2001) – Managementul exploatațiilor agricole, Editura Ceres

București,

3. Alecu I.,

Cozac V., (2003) – Managementul agricol în România, Editura Ceres București,

4. Alexoiu A., (1988) – Producerea dirijată a tăurașilor pentru rețeaua de I.A.,

Editura Ceres București,

5. Alexoiu A., (2002) – Aprecierea conformației corporale la taurine, Editura

Ceres București,

6. Andreae U. (1965) – Melbarkeit und Exterior des Euters Der Tierzuchter,

Hannover,

7. Andrei, N.,

Martin, I.,

Popa, I:,

Adochiței, C., (1958) – Cercetări privind însușirile morfoproductive ale vacilor de

rasă Pinzgau de Transilvania de la GAS Coțușca, Rev. Prob.

Zoot. și sanit. Vet.,

8. Baghinski V., (1979) – Funcțiile de producție în agricultură, Ed. Ceres București,

9. Bar-Anan R.,

Genezi A., (1981) – The effects of lactation, pregnancy and on lendar

mots an milk records. Anim Prod Edinburg, 333, pag.

281-290,

10. Bednarczyk A. (2004) – Organizarea implementării sistemului de cote de lapte

în Polonia, Biroul cotei de lapte AMA Polonia,

11. Beker R.B., (1973) – Dairy cattle breeds-origin and development,

University of Florida press Gainesville, Florida

12. Blaga L., (1969) – Experimentul și spiritul matematic, Ed. Științifică București,

13. Boitor I., (1979) – Endocrinologia reproducției la animalele de fermă.

Editura Ceres București,

14. Boitor I., (1981) – Sterilitatea la femelele animalelor de fermă, Editura

Dacia Cluj-Napoca,

15. Bogdan, T (1939) – Creșterea vițeilor Pinzgau până la 1 an, Teză de

doctorat,

16. Bogdan T., (1940) – Creșterea vițeilor de rasă Pinzgau de la naștere până la

vârsta de un an, cercetări biometrice, Imprimeria Națională București,

17. Bogdan A.T. (1981) – Fertilitatea, natalitatea și prolificitatea în zootehnie,

Editura Dacia Cluj Napoca,

18. Bogdan A.T.

și colab, (1981) – Reproducția animalelor de fermă, Editura Scrisul Românesc, pag. 788,

19. Boxem T., (1998) – Do autumm clving cows have the best performance

Schapen en Puarden, 11, 17-19 Netherlands,

20. Braunen L.R., (1977) – Dirijarea reproducției la taurinele de lapte, Journal of

Dairz Sciences, nr. 7/77, pag. 1125,

21. Bruhn J.C., (1977) – Economia programelor de selecție pentru

însămânțarea artificială. Journal of Dairz Sciences, nr. 5/77, pag. 683

22. Călinescu E., (1980) –Etapele de lucru în aprecierea complexă după

descendență a taurinelor din rasele cu producție mixtă, în condițiile agriculturii țării noastre. Rev. Zootehnie și Medicină Veterinară nr. 10, pag. 16-23, București,

23. Chereji I., (2004) – Tehnologii de creștere a animalelor, Ed.Universității

din Oradea,

24. Chereji I., (2004) – Lucrări practice – Tehnologii de creștere a animalelor,

Editura Universității din Oradea,

25. Constantinescu G.K.,(1930) – Tratat de Zootehnie Generală,

26. Constantin N.,

Cotruț M.,

Sonea A., (1998) – Fiziologia animalelor domestice. Editura Coral Sanivet

București,

27. Cotos F., (2000) – Contribuții la studiul taurinelor de rasă Pinzgau din

Bucuvina – Teză de doctorat, Iași,

28. Cucu N.,

Popa Gh.,

Slatina N., (1979) – Rolul selecției în ameliorarea animalelor din județul Bihor, IP

„Crișana „ Oradea,

29. Cucu N. (1981) – Pentru o rezolvare a situației taurinelor, Revista de creștere a

animalelor, nr.9,

30. Cziszter L.T., (2003) – Dirijarea funcției glandei mamare, Ed. Eurostampa Timișoara,

31. Davidescu D., (2002) – Secolul XX, performanțe în agricultură, Editura Ceres

București,

32. Dincă Gh.,

Petrescu A.,

Constantinescu C., (1965) – Cercetări privind însușirile morfoproductive ale taurinelor

de tip Pinzgau de Transilvania din Munții Apuseni și din

depresiunile Hațeg și Petroșani, Lucr. Șt. ICZ, vol. XXV,

București,

33. Dincă Gh.,

Dobre I.,

Bezic E., (1967) – Contribuții la studiul unor indici ai producției de

carne la metișii obținuți prin încrucișare industrială între

rasele locale ameliorate cu tauri din rasele precoce de

carne, Lucr.șt. ICZ, XXV, București,

34. Dinescu S., (1996) – Concepte moderne în zootehnie, Editura Ceres București,

35. Dinescu S.,

Stefănescu Gh., (1997) – Creșterea vacilor pentru lapte, Ed Ceres Bucuresti,

36. Dinescu S.,

Ostroveanu Gh., (2002) – Exploatația agricolă familială, Ed. Agricolă București,

37. Dinescu S,

Tontsch A., (2002) – Creșterea vacilor pentru lapte – tehnologii moderne

Ed. Ceres București,

38. Dinescu S., (2002) – Zootehnia europeană la începutul secolului XXI, Ed.

Ceres București,

39. Dinescu S.,

Badea N., (2003) – Creșterea animalelor de fermă, tehnologii eficiente

în creșterea taurinelor și ovinelor, Editura AGRIS București,

40. Dinu I., (1999) – Tendințe și perspective în zootehnia mondială, Ed Ceres

București,

41. Doniță N.,

Ivan D., (1985) – Vegetația Carpaților, Lucrări științifice ale ICPCP

Brașov, vol X, Red. Prop.Teh. Agr. București,

42. Drăgănescu C., (1965) – Creșterea economică a vițeilor, Editura Agro-Silvică

București,

43. Drăgănescu C., (1969) – Heterozisul în ameliorarea taurinelor și ovinelor, Ed. Agro-

Silvică București,

44. Drăgănescu C., (1974) – Etologia în exploatarea animalelor, Redacția revistelor

agricole București,

45. Drăgănescu C., (1979) – Ameliorarea animalelor, Ed. Ceres București,

46. Drăgănescu C., (1982) – Influența factorilor atmosferici asupra animalelor

domestice. Editura Ceres București, pag. 260,

47. Drăgănescu C., (1984) – Exploatarea animalelor–ecologie aplicată,Ed.Ceres Bucuresti,

48. Drăghici C., (1996) – Igiena animalelor domestice. Tipo. Agronomia Cluj-Napoca,

49. Dumitrescu I.,

și colab, (1976) – Reproducția la bovine, Editura Ceres București,

50. Dumitrescu I.,

Bogdan Al.,

Năforniță M.,

Turliuc O. (1976) – Reproducția animalelor domestice, Editura Didactică

și Pedagogică București,

51. Dumitrescu I.,

și colab, (1978) – Însămânțările artificiale la animale, Editura Ceres București,

52. Essl A., (1998) – Lougevity in dairy cattle breeding Livestock

production Sciences, 57 pag. 79-89, University of Agricultural Sciences Viena, Austria,

53. Filip N., (1909) – Noțiuni de zootehnie generală, Imprimeria de Stat București,

54. Fișteag I.,

Angelescu I.,

Temișan V., (1956) – Cercetări asupra taurinelor Pinzgau din regiunea Suceava,

Analele ICZ, XIX, București,

Fișteag I.,

Tocuț, V.,

Blaga, D. (1979) Cercetări asupra caracteristicilor economico-productive ale populației actuale de rasă Bălțată românească din jud. Bihor, Lucr. șt. IAT, seria Zoot., vol. XVI, p.161-163.

55. Fișteag I.,

Angelescu I.,

Temișan V., (1958) – Vaca de Dorna, un nou tip de taurine din nordul țării, Lucr.

șt. ICZ, XV, București,

56. Foca N, (1976) – Aptitudinile pentru producția de carne a taurinelor de

rasă Pinzgau și a metișilor R1 Pinzgau x Rotbunte, Lucr. șt., Staț. de cercetări agricole, Suceava,

57. Frenche N.H.

și colab., (1967) – Les bovines d’Europe, vol. I și II, Ed. Agricolă FAP.Roma,

58. French H,

Iohansson J,

Joshi R.N., (1967) – Les bovines d’Europe, Etudes agricole, F.A.O, Roma, I-II,

59. Furtunescu Al., (1966) – Cartea specialistului în creșterea animalelor, Editura

București, vol. I,

60. Furtunescu, Al., (1968) – Cercetări asupra rezultatelor încrucișării de primă

generație între rasele Friză x Pinzgau, Lucr.șt., IANB, seria C, vol XII, București,

61. Furtunescu Al., (1972) – Zootehnia generală și genetică, Editura Didactică

și Pedagogică București,

62. Furtunescu Al., (1975) – Determinarea valorii de ameliorare a reproducătorilor,

Editura Ceres București,

63. Georgescu Gh., (1983) – Cartea fermierului, Creșterea taurinelor, Ed. Ceres București,

64. Georgescu Gh., (1987) – Corelații dintre durata de exploatare și unele

caractere productive și economice la taurine. IANB București, seria D, XXX, Zootehnie,

65. Georgescu Gh.,

coordonator, (1988, 1989, 1995, 1998) – Tratat de creștere a bovinelor vol. I, II, III și IV,Ed. Ceres

București,

66. Georgescu Gh.,

Velea C.,

Stanciu G.,

Ujică V., (1990) – Tehnologia creșterii bovinelor, Ed. Didactică și Pedagogică

București,

67. Georgescu D.,

Beiu F., (1991) – Aspecte ecologice cu influență asupra creșterii

bovinelor în România. Lucr. Simpozion „Factorii de

mediu, producția și sănătatea taurinelor” Tg Mureș, Tipo Agronomia Cluj Napoca, pag. 3,

68. Georgescu Gh., (2000) – Laptele și produsele lactate, Ed. Ceres București,

69. Georgescu Gh.,

coordonator, (2003) – Cartea producătorului și procesatorului de lapte, Ed. Ceres

București,

70. Gnyp J.,

Litwinczuk Z., (1997) – Milk yield effiency in cows in relation to age at first

calving. Medycyna Wterznaryya 53,415-418,Instytut Hodowli

I Tehnologi produkczi Zwierzecy, Lublin, Poland,

71. Grandin T. (1980) – Observation of cattle behavior handling facilities

aplies. Animal Ethology Amsterdam, 6, pag 19-31,

72. Grigoroiu E.,

Pavel F., (1996) – Marketing, Ed. Mirton Timișoara,

73. Hammond J., (1966) – La reproduction, la coissance et l’heredite des animause

de la ferme. Ed. Vigot Freres , Paris,

74. Hans Stockl, (1998) -Pinzgauer–eine osterreichische Rinderrasse mit

Tradition,

75. Hermann Swalve, (2003) – Proiect privind Strategia pentru conservarea activă a

rasei de vaci cu scop dublu Pinzgau, Raportul specialistului principal, prof.dr.Hermann S, prezentat la CEFIDEC Vatra Dornei în data de 14 aprilie 2003,

76. Holz G., (1957) – Monographie des Pinzgauer Rinds,Viena,

77. Ionescu-Sisești Gh. (1947) – Agricultura ecologică, Editura Ceres București,

78. Kadlecik O.,

Kasarda R.,

Hetenyi L., (2004) – Genetic gain, increase in inbreeding rate and generation

interval in alternatives of Pinzgau de Transilvania breeding

program, Czech J. Anim. Sci., vol. 49, nr. 12, pag. 524-531,

79. Kasarda R.,

Bijma P.,

Groen A.F.,

Kadlecik O., (2002) – Genetic improvement of Pinzgau de Transilvania

cattle in Slovakia, 7th World Congres son Genetics Applied to Livestock Production, Montpellier, Franța,

80. Kulak K.,

Dekkers J.C.,

Mc Allister A.J.,

Lee A.J., (1997) – Lifetime profitability measure for dairy cows and Ontario,

Canada, their relationschips to lifetime traits. Canadian Journal

of Animal Sciences, 77, 609-616, University of Guelph,

81. Lamming G.E.,

Darwash Ad.,

Woolians J.A., (1997) – Subfertility in dairy cattle: potential genetic and enviromental

influences cattle practice. 5,357–360,University of Nottingham,

82. Lascu C., (1925) – Contribuții la cunoșterea puterii de îngrășare a boilor

de rasă Simmental și Pinzgau și metișii lor din România, Teză de doctorat,

83. Little W., (1981) – Effects of plane of nutrition and season of birth on the

on body weight at pubery of British Friesian breifers.

Anim. Prod. Edinburg, 33,3 pag. 273-279,

84. Lush J., (1968) – Ameliorarea animalelor. Editura Ceres București,

85. Man C., (1989) – Apa, sănătatea și producțiile animalelor. Editura Ceres

București,

86. Man C., (1992) – Aspect privind locul și rolul creșterii și exploatării

bovinelor în țările Comunității Economice Europene (CEE). Lucr. Simpoz. “Factori de mediu, producția și sănătatea taurinelor”, Tg. Mureș, Tipo Agronomia Cluj napoca, pag. 16,

87. Manole V.,

și colab., (2001) – Managementul fermei, Ed. Tribuna Economică București,

88. Malița M., (1979) – Alimentația și agricultura în următoarele trei decenii,

Editura Academiei Române,

89. Marcu N.Gh.,

Dărăban V.S., (2005) – Creșterea animalelor, activitatea fermelor pentru obținerea

laptelui,Universitatea de Științe Agricole și Medicină

Veterinară Cluj-Napoca,Programul Phare 2002, „Coeziune economică și socială”, cod CAEN 0121,

90. Marușca T.,

Doniță N., (1994) – Aspecte de gradientică ecologică montană din Carpații

României, Studii și cercetări, nr. 9(I), pag. 75-83, INMH

București,

91. Marușca T., (2001) – Elemente de gradientică și ecologie montană, Ed.

Universității Transilvania din Brașov,

92. Mc Clure T.J., (1978) – Observații referitoare la ratele de reîntoarcere la

prima montă a cirezilor de vaci hipoglicemic furajate cu concentrate. Australian Veterinary Journal, nr. 1, pag. 7,

93. Miclea V.,

Ladoși I., (1997) – Biologia reproducției animalelor de fermă, Editura Balsai

Cluj-Napoca,

94. Mihai Gh., (2002) – Valorificarea pajiștilor prin pășunat. Editura

AcademicPres Cluj Napoca,

95. Miriță I., (1967) – Cercetări asupra caracterelor morfoproductive ale

rasei Pinzgau și ale metișilor cu rasa Hostein Friză, Lucr.șt Inst.Agr. Iași,

96. Miriță I.,

Georgescu Gh.,

Velea C.,

Stanciu G., (1982) – Tehnologia creșterii taurinelor, Ed. Didactică și Pedagogică

București,

97. Moess V., (1987) – Comportamentul animalelor de fermă, Editura Ceres

București,

98. Molenat G.,

Micol D., (1982) – Influence directe et indirecte des facteurs climatiques sur le comportament de l’ingestion d’herbe. Ed. INRA Paris,

99. Moldoveanu Gh.,

Dincă Gh.,

Georgescu Gh.,

Petrescu A., (1973) – Zootehnia României – Bovine, Ed. Acad. R.S. România,

București,

100. Morar R.,

Pusta D.L., (2005) – Ghidul crescătorului de vaci cu lapte, Editura Risoprint Cluj-

Napoca,

101. Negruțiu E.,

Petre A.,

Pipernea N., (1969) – Genetica și ameliorarea animalelor. Editura Didactică și

Pedagogică București,

102. Negruțiu E., (1975) – Ameliorarea animalelor domestice.Editura Didactică

Petre A., și Pedagogică București,

103. Neindre P., (1982) – Le comportament maternal du ruminats et son

Poindron P., influence sur la vitalite et la survie de veaux. Ed. INRA

Paris,

104. Neindre P.,

Poindron P., (1990) – Influence du climat, sur les relation merejeune.Ed.INRA

Paris

105. Onaciu G., (1999) – Teză de doctorat „Cercetări privind principalii factori

care influențează producția individuală de lapte și efectul tehnico-economic al acestora în exploatarea taurinelor de rasă Bălțată românească”, Cluj Napoca,

106. Otiman Păun I., (1997) – Dezvoltarea rurală în România, Ed. Agroprint Timișoara,

107. Paraschivescu M,

Duică S,

Alexoiu A,

Stoianovici Lorica, (1969) – Organizarea actuală a lucrărilor de ameliorare a taurinelor

în țara noastră, Rev.zoot. și med.veter., iulie 1969,

108. Pap Șt., (1972) – Contribuții la cunoașterea unor parametrii de selecție

a raselor de taurine din Transilvania, Teză de doctorat, I.A. “Dr. Petru Groza” Cluj Napoca,

109. Pavel F., (2003) – Priorități ale agriculturii bihorene pentru anul 2004,

Revista trimestrială „Agricultura Crișanei”, anul I nr. 2-3/2003, editată de SCDA Oradea,

110. Pavel F., (2003) – Tipul dorit al rasei Pinzgau de Transilvania pentru județul Bihor, Simpozion științific, Fascicula, Zootehnie, Vol.II, Universitatea din Oradea, pag. 243-248,

111. Pavel F., (2003) – Însămânțarea artificială, factorul esențial al revitalizării, revigorării și redimensionării rasei Pinzgau de Transilvania în arealul de exploatare al județului Bihor, Simpozion științific, Fascicula Zootehnie, Vol.II, Universitatea din Oradea, pag. 249-254,

112. Pavel F.,

Chereji I., (2004) – Ameliorarea genetică și reproducția în zootehnie, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană, Simpozion științific, Fascicula Zootehnie, Vol.II, Universitatea din Oradea, pag. 287-294,

113. Pavel F.,

Chereji I., (2004) – O nouă abordare a nutriției animale în scopul armonizării

necesităților de dezvoltare și eficientizare a zootehniei, Simpozion științific, Fascicula Zootehnie, Vol.III, Universitatea din Oradea, pag. 295-302,

114. Pavel F.,

Chereji I., (2004) – Programul strategic privind reabilitarea pajiștilor naturale ale județului Bihor, Simpozion științific, Fascicula Zootehnie, Vol.III, Universitatea din Oradea, pag. 303-308,

115. Pavel F.,

Chereji I., (2004) – Prezentul și perspectiva creșterii și exploatării bovinelor, în contextul integrării în Uniunea Europeană, Simpozion științific, Fascicula Zootehnie, Vol.III, Universitatea din Oradea, pag. 309 – 315,

116. Pavel F., (2005) – Contribuții privind cunoașterea condițiilor de creștere și

exploatare a bovinelor în județul Bihor și stabilirea priorităților acestei specii, în contextul integrării în Uniunea Europeană, Simpozion Internațional, Universitatea din Szeged – Ungaria, pag. 215-222,

117. Pavel F.,

Chereji I., (2005) – Cercetări privind indicii producției de lapte la rasa Pinzgau

de Transilvania din județul Bihor, Simpozion științific,

Fascicula Zootehnie, vol IV, Universitatea din Oradea,

pag. 287 – 294,

118. Pavel F.,

Cziszter T.L., (2005) – Cercetări privind evoluția indicilor producției de lapte în

funcție de ordinea lactației la rasa Pinzgau de Transilvania

din județele Bihor, Hunedoara și Suceava, Simpozion

științific, Fascicula Zootehnie, vol. IV, Universitatea din

Oradea, pag.295-302,

119. Pavel F.,

Stanciu G., (2005) – Cercetări privind precocitatea producției de lapte la rasa

Pinzgau de Transilvania din județele Bihor, Hunedoara și

Suceava, Simpozion științific, Fascicula Zootehnie, vol IV, Universitatea din Oradea, pag. 303 – 308,

120. Pavel F.,

Acatincăi S., (2005) – Cercetări privind indicii producției de lapte la rasa Pinzgau

de Transilvania din județul Suceava, Simpozion științific,

Fascicula Zootehnie, vol. IV, Universitatea din Oradea,

pag. 309 – 315,

121. Pavel F.,

Chereji I., (2005) – Cercetări privind indicii producției de lapte la rasa Pinzgau

de Transilvania din județul Suceava, Simpozion științific,

Fascicula Zootehnie, vol. IV, Universitatea din Oradea,

pag. 317 – 323,

122. Păcală N., (2000) – Biologia reproducerii animalelor, Ed. Mitron Timișoara,

123. Petre A.,

Negruțiu E., (1975) – Genetica animală, Editura Didactică și Pedagogică București,

124. Petre A.,

și colab., (1981) – Cercetări și rezultate privind metodologia determinării heritabilității însușirilor omoloage și simetrice ale ugerului

la taurine, Simpozion “Ameliorarea, tehnologia și patologia rumegătoarelor”, 29-30 mai Cluj Napoca, pag. 26-30,

125. Pipernea N., (1974) – Caracterele morfoproductive ale taurinelor din rasa

Bălțată românească, Pinzgau și Brună din Stațiunea experimentală pentru cultura porumbului Podul Iloaiei, Reg. Iași, Lucr.șt, Inst. Ag.”Ion Ionescu de la Brad” Iași,

126. Pipernea N.,

și colab. (1974) – Ereditatea principalelor caractere și însușiri la animalele

domestice. Editura Ceres București, pag. 216,

127. Pipernea N.,

și colab. (1990) – Studiul parametrilor genetici la unele populații de taurine din

Moldova. Univ. II de la Brad, Iași, vol. 33-34,

128. Pop I., (2002) – Teză de doctorat „Cercetări privind unii factori care

influențează producția individuală de lapte și efectul tehnico-economic al acestora în exploatarea taurinelor de tip Simmental”, Cluj Napoca,

129. Popa O.,

Miloș M.,

Halga P.,

Bunicelu E., (1980) – Alimentația animalelor domestice. Editura Didactică și

Pedagogică București,

130. Popa O.,

Sălăjan Gh.,

Șara A., (1991) – Nutrețurile și nutriția animalelor de fermă. Ed. Ceres

București,

131. Popescu A., (2003) – Politica Uniunii Europene de Dezvoltare Rurală,

Editată de Asociația Fermierilor din România cu finanțare UMP, Servicii de Susținere a Agriculturii,

132. Popescu D.,

Man. C.,

Crăiniceanu E., (1981) – Zooigiena, Editura Didactică și Pedagogică București,

133. Popescu Vifor Șt.,

și colab (1979) – Genetica animală, Edituara Ceres București,

134. Popescu Vifor Șt. (1985) – Genetica procesului de dezvoltare la animale, Ed. Ceres

București,

135. Popovici S.,

Fazeks V.,

Stănoiu G.,

Matei I., (1965) – Contribuții cu privire la corelația dintre greutatea corporală și

producția de lapte la rasele Bălțată românească, Pinzgau de

Transilvania și Ostfriză,Lucr. Șt. IAT seria M.V. vol VIII, pag.

129-142,

136. Puia I.,

Soran V., (1981) – Agrosistemele și alimentația omului, Editura Ceres București,

137. Puia I.,

Soran V., (1982) – Ecologie agricolă și agricultură ecologică, Forum 24;9;75,

138. Radulovici I.,

Strilciuc D., (1928) – Contribuții la cunoașterea rasei de taurine Pinzgau din

Bucovina, București,

139. Rey R. (1988) – Programul de ameliorare a taurinelor din rasa Pinzgau din

zona de munte a județului Suceava,

140. Rey R.,

Petre N.,

Bărbuța N., (1996) – Rasa Pinzgau – istorie, adevăr și necesitate în zona de munte,

MAA–Agenția Națională a Zonei Montane,

141. Rocaș M., (2004) – Teză de doctorat „Cercetări privind caracterizarea zooeconomică a populației de rasă Bălțată românească crescută în zona din centrul țării, optimizarea tehnologiei de creștere și exploatare a acesteia în direcția producției de lapte, Cluj Napoca,

142. Roșa A.,

și colab, (1968) – Unele însușiri morfologice ale taurinelor Pinzgau, Lucr.șt.,

ICZ, XXVI,

143. Roșa A.,

și colab., (1970) – Unii indici productivi și economici ai taurinelor

de rasă Pinzgau,Lucr.șt.ICZ,Vol.XXVII,București,

144. Rotaru O., (2005) – Codul bunelor practici de lucru pentru obținerea

și procesarea primară a laptelui, Editura Risoprint Cluj-Napoca,

145. Seebohn K.A (1926) – Studien uber dar Pinzgauer Rind im Lande Salzburg,

146. Silvaș E., (1998) – Modernizarea tezhnologiilor de creștere a taurinelor.

Editura Didactică și Pedagogică București,

147. Sin Gh.,

Marian T., (2002) – Secretele din spatele performanței, oameni și fapte din

agricultură, Editura Ceres București,

148. Singh D., (1999) – Studies on genetic and nongenetic factors causing fluctuation

Yadav As., in progressive milk records of crossberg Cattle Animal

Breeding Abstracts,vol 67, nr.8,

149. Slyzhowski L., ( 1968) – Influența greutății vițeilor și a datei fătării asupra

ritmului de creștere a tineretului. Wroclaw Zootehnika,

Vol. 15, nr. 75, Polonia,

150. Spasic Z., (1997) – Milking on fertility traits variability and relations

In three generations of domestic spotted cattfel.

Review of Research Work at the Faculty of Agriculture

Belgrad, 42, 183 – 197, Serbia,

151. Strilciuc D., (1925) – Cercetări biometrice asupra aclimatizării rasei

Pinzgau de Transilvania, Bibl.zooteh. INZ București,

152. Stanciu G., (1978) – Zootehnie generală și tehnologia creșterii animalelor, Lito

IAT, Timișoara,

153. Stanciu G.,

Faragău I., (1985) – Influența sistemului de întreținere a vacilor asupra unor

indici morfoproductivi și de reproducție, Lucr.șt. IAT, seria

Zoot. și Med.Vet., vol. XX, pag. 53-57,

154. Stanciu G., (1987) – Contribuții cu privire la estimarea producției de lapte pe

lactație normală folosind un număr de controale redus la

vacile primipare, Lucr.șt.IAT, seria Zoot.și Med. Vet., vol. XXII, pag. 27 – 34,

155. Stanciu G., (1992) -Cercetări preliminare privind dinamica de creștere

Acatincăi S., a tineretului taurin din rasa Bălțată românească, Lucr.

Șt. USAB Timișoara, seria zoot., vol XXV, pag.131-135,

156. Stanciu G., (1994) – Influența sezonului și ordinii fătării asupra sexului

produsului de concepție la rasa Bălțată românească, Lucr. Șt.

USAB Timișoara, seria zoot., vol. XXVII,

157. Stanciu G.,

Cziszter L.T.,

Acatincăi S.,

Romana Han, (1995) – Phenotypic corelations among some longevity traits in the

Romanian Spotted cows an Romanian Spotted x Red Holstein

crossbreds, Rez.lucr. USAB Timișoara, Semi-centenar, 1 – 3

iunie, pag.5,

158. Stanciu G.,

Cziszter L.T.,

Acatincăi S., (1995) – Effects of crossing the Romanian Spotted breed with Red

Holstein breed on some longevity, traits of dairy cows, Book

of abst. 46th Ann.Meet. EAAP. Praga, 4 – 7 sept., pag.224,

Stanciu G.,

Cziszter L.T.,

Acatincăi S., (1995) – Effects of crossbreeding the Romanian Spotted breed with

Red Holstein breed on some longevity, traits of dairy cows,

Lucr.șt., USAMVB Timișoara, Zootehnie și Biotehnologii,

vol. XXVIII, pag.181–187,

159. Stanciu G.,

Cziszter L.T.,

Acatincăi S. (1996) – Influența duratei intervalului între fătări și a repausului

mamar asupra producției de lapte la vacile de rasă Bălțată

românească și hibride cu rasa Red Holstein, Lucr.șt., USAMVB

Timișoara, Zootehnie și Biotehnologii, vol. XXIX, pag.19–24,

160. Stanciu G.,

Cziszter L.T.,

Acatincăi S.,

Romana Han, (1996) – Corelații fenotipice între unele însușiri de longevitate la

vacile de rasă Bălțată românească și hibride cu rasa Red

Holstein, Lucr.șt., USAMVB Timișoara, Zootehnie și

Biotehnologii, vol. XXIX, pag.25-32,

161. Stanciu G.,

Cziszter L.T.,

Acatincăi S., (1996) – Contribuții la cunoașterea unor factori care influențează

aspectul curbei de lactație la vacile din rasa Bălțată românească, Simpozion științific internaț.de zootehnie, Iași, 13 decembrie,

162. Stanciu G.,

Cziszter L.T.,

Borza F., (1998) – Studiul unor factori care influențează parametrii curbei de

creștere la tineretul femel din rasa Bălțată românească și hibrizi

Red Holstein x Bălțată românească, Lucr. Șt. USAB Timișoara,

Zootehnie și Biotehnologii, Vol. XXXI, pag. 7-12,

163. Stanciu G, (1999) – Tehnologia creșterii bovinelor, Editura Brumar Timișoara,

164. Stanciu G. (2000) – Reforma și restructurarea sistemului de producție animală în

țările din centrul și estul Europei, Lucr.șt., USAMVB

Timișoara, Zootehnie și Biotehnologii, vol. XXXIII, pag.1-12,

165. Stanciu G.,

Cziszter L.T.,

Acatincăi S., (2002) – Effects of the red Holstein Gene Flow into the Romanian

Spotted Breed Population, Simpozion „Contemporary

Agriculture”, nr. 3-4, pag. 85-88, Novi-Sad,

166. Stanciu G.,

Cziszter L.T.,

Acatincăi S.,

Bochiș F.,

Erina S., (2003) – Influence of crossbreeding the Romanian Spotted and Red

Holstein breeds of the efficiency of milk production of cows,

a VIII-a Editie a Zilelor Academice Tmișene, mai 2003,

Lucrări selectate, Ed. Politehnica Timișoara, pag. 127-134,

167. Stanciu G., (2004) – Creșterea animalelor, Ed.Agroprint Timișoara,

168. Stanciu G.,

Cziszter L.T.,

Acatincăi S.,

Erina S., (2005) – Cercetări privind efectul încrucișării dintre rasele Red

Holstein și Bălțată românească asupra aspectului curbei de

lactație, Lucr.șt., USAMVB Timișoara, Zootehnie și

Biotehnologii, vol. XXXVIII, pag. 305-312,

169. Stanciu G.,

Acatincăi S.,

Cziszter T.L., (2005) – Tehnologia creșterii bovinelor, lucrări practice, Editura

Eurostampa Timișoara,

170. Stanov C-tin., (1998) – Bazele fiziologiei animalelor. Editura Triade Cluj-Napoca,

171. Strugren B., (1982) – Bazele ecologiei generale, Editura Științifică și Enciclopedică

București,

172. Strugren B., (1982) – Probleme moderne de ecologie, Editura Științifică și

Enciclopedică București,

173. Șerban A.,

și colab., (1971) – Construcții zootehnice. Ed. Didactică și Pedagogică

București,

174. Tarkowski J.,

Trautman J., (1997) – The relation to their genetic potential. Annales Universitatis

Mariae Curie Sklodowska Lublin, Poland, nr. 15,

175. Tarkowski J.,

Trautman J., (1998) – An evaluation of buels and sire lines originating in Austria.

Annales Universitatis Mariae Curie Sklodowska Lublin,

Poland, nr. 16, pag. 95-99,

176. Teaci D.,

și colab., (1980) – Resursele de terenuri și pajiști din România și problemele

principale ale productivității actuale și de perspectivă, Lucrări

științifice SCCP Măgurele – Brașov, vol VI, Red. Prop. Tehn.

Agr. București,

177. Temișan V., (1953) – Cercetări asupra conformației la rasa Pinzgauer

de la G.A.S. Cisnădie Sibiu, Lucrare de diplomă,

178. Teodoreanu N., (1924) – Material zootehnic din Bucovina,

179. Ungur H.,

Lăpușan A., (1991) – Posibilități de aplicare a unor metode simplificate de pășunat

în gospodăriile individuale. Rev. Zoot. și Med. Veter., nr. 3,

pag. 1-4,

180. Ujică, V., (1993) – Tehnologia creșterii taurinelor, Editura Ceres București,

181. Ujică, V.,

Mocanu, S.,

Ștefanache, E.,

Cotos, F., (1995) – Cercetări privind structura genetică și însușirile morfoproductive

ale populației de taurine Pinzgau de Transilvania din Bucovina,

Lucrări științifice vol.37,38, seria Zootehnie, UAMV Iași, pag. 33-41,

182. Ujică, V.,

Ștefanache,

Pântea, I.,

Hrițcu, Gh.,

Creangă, Șt. (1995) – Aspecte actuale ale ameliorării taurinelor din zona de est a

țării (Moldova), Lucrări științifice, vol.37, 38, seria Zootehnie,

UAMV Iași, pag. 3-16,

183. Ujică, V.,

Ștefanache, E.,

Pântea, I.,

Mocanu, S., (1997) – Folosirea descrierii lineare în ameliorarea genetică a

taurinelor Pinzgau de Transilvania din nordul Moldovei, Lucr.

științifice, vol. 39, 40, seria Zootehnie , UAMV Iași, pag 12-16,

Ujică, V.,

Cotos, F.,

Nistor, I. (2005) – Rasa Pinzgau în România, Ed. Alfa, Iași,

184. Velea C., (1983) – Tehnologia creșterii bovinelor, Ed. Dacia Cluj- Napoca,

185. Velea C.,

și colab., (1994) – Tehnologia creșterii bovinelor, USAMV Cluj-Napoca,

186. Velea C., (1998) – Rasa Pinzgau de Transilvania, Arbeitsgemeinschaft

Pinzgauer Riderzuchtverbande, Osterreich,

187. Velea C.,

și colab. (1998) – Program de ameliorare a taurinelor din centrul și nord-vestul

țării, Simpozion „Bazele științifice ale dezvoltării producțiilor

animale”, ASAS București,

188. Velea C.,

și colab. (1998) – Proiectul Programului Național de Ameliorare a Taurinelor,

Simpozion „Realizări și perspective în zootehnie și

biotehnologii agricole”, USAMV Cluj Napoca,

189. Velea C., (1999) – Producția, reproducția și ameliorarea taurinelor, Vol. I,

Ed. Tehnica Agricolă, București,

190. Velea C., (1999- 2000) – Producția, reproducția și ameliorarea taurinelor, Ed. Tehnica

Agricolă București, vol. I, II, III,

191. Velea C.,

și colab. (2000) – Cercetări privind dimensiunea crescătoriilor de exploatare a

taurinelor pentru producția de lapte în unele județe din centrul

și nord-vestul țării, Simpozion Național, „Realizări și

Perspective în Zootehnie și Biotehnologii Agricole”, Cluj-

Napoca, 17-18 noiembrie,

192. Velea C.,

și colab. (2001) – Cercetări privind efectivele de taurine și mărimea

exploatațiilor în județele din centrul și nord-vestul țării,

Simpozion USAMV București,

193. Velea C.,

Băia H.N.,

Maria Pop, (2003) – Principalii indici zooeconomici a unor crescătorii de taurine

pentru producția de lapte din zona de centru a țării în funcție

de mărimea lor, Simpozion”Resurse de mediu și dezvoltare

durabilă”, Universitatea din Oradea,

194. Velea C.,

Mărgineanu Gh., (2004) – Producția, reproducția și ameliorarea taurinelor, Ed. Tehnica

Agricolă București, vol. III,

195. Vintilă I., (1988) – Bazele ameliorării genetice a populațiilor de animale

domestice. Editura Facla Timișoara, pag. 279,

196. Vintilă I.

Păcală N.,

Bencsik I., (1994) – O metodă de realizare a gemelarității la vacă, Lucr. Șt. Zoot.,

vol XXVII, LITO, Timișoara, pag. 49-53,

197. Vintilă I.,

Dronca D., (1995) – Program MOET, o alternativă de selecție modernă a

taurinelor în România, Lucrări științifice, vol. CCVIII, LITO,

pag. 1-7, Timișoara,

198. Zamfira.,

Vlăduț M.,

Popescu A., (2001) – Agricultura țărănească eco-biologică alternativă viabilă și

vocațională, Editura Universul București,

199. Zahiu L., (1999) – Management agricol, Editura Economică București,

200. Zahiu L.,

Dachin A., (2001) – Politici agroalimentare comparate, Editura Economică

București,

201. Zorn W., (1958) – Die Milchleisstung des Pinzgauer Rindes, Mitteilungen

der Pinzgauer Rinderzuchter,

202. Wright S., (1996) – Acțiuni și măsuri prioritare pentru îmbunătățirea

activității de ameliorare genetică a efectivelor de

taurine din România, Rev. Zoot. Și Med.Vet., nr.8, pag. 1-5,

203. * * * (1970 – 2004 ) – FAO Production Yearbook,

204. * * * (1989 – 2004 ) – INS – Anuarul statistic al României,

205. * * * (1989 – 2004 ) – A.N.A.R.Z. – Controlul Producției Animale,

206. * * * (1989 – 2004 ) – M.A.P.D.R. – Rapoartele tehnice operative,

207. * * * (1992 – 2004) – DJS – Anuarul statistic al județelor Bihor, Hunedoara

și Suceava,

208. * * * (1995) – Le lait: une filiere tres organisee. http://www.science-

ouest.org/contenu.asp.rub=4547,

209. * * * (1999) – RareBreeds and Plant Varieties in the Carpanthian

Mountain – Monitoring an Convervation Strategies, Workshop – Report, Suceava, Romania, http:/ www.monitoring-inst.de si http:/ www.save-foundation.net

210. * * * (2001) – MAPDR – Strategia de dezvoltare a agriculturii,

industriei alimentare și silviculturii pe termen

mediu (2001-2005) și lung (2005-2010),

211. * * * (2001) – Charte des bonnes pratiques en elevage: un droit a

produire demain. Hebdomadaire No. 2423,

212. * * * (2001–2004) – Pinzgauer Aktuell, Herausgegeben von der AREE

Pinzgauer Rinderzuchtverbande in Maishofen, Salzburg,

213. * * * (2003 ) – M.A.P.D.R. – Programul Național de Ameliorare a

efectivelor de bovine,porcine, ovine, păsări și viermi de mătase

din România, prevăzut în Ordinul MAPDR nr. 309/23

aprilie 2003 și publicat în MO al României, partea I, nr.

516/17 iulie 2003,

214. * * * (2003 ) – HG 865/17 iulie 2003, privind sprijinul direct al

statului acordat producătorilor agricoli, în anul 2003,

pentru constituirea de adăposturi de vaci de la lapte,

precum și achiziționarea de juninci și instalații

zootehnice, publicată în MO al României, nr. 549/30 iulie

2003,

215. * * * (2003) – MAPDR – Managementul durabil al resurselor

genetice la animalele domestice din România,

216. * * * (2003) – ANCA – Ce înseamnă Uniunea Europeană? Editura

Star București,

217. * * * (2003) – Federation Nationale des Producteurs de Lait –

Hygiene et qualite en elevage laitier,

218. * * * (2003) – Chambre d’Agriculture du Calvados – Charte

Qualification des elevages. http:–www.calvados.

Chambagri.fr-qualification.asp.

219. * * * (2004 ) – I.N.S. – Recensământul General Agricol, 2002, Date

generale și efective de animale,

220. * * * (2004 ) – M.A.P.D.R. – Programul Naținal de Reabilitare a

Pajiștilor, perioada 2005 – 2008,

221. * * * (2004) – Ordin comun al MAPAM și MAI, nr. 861/3 noiembrie

2003, pentru aprobarea Normelor metodologice privind

organizarea și funcționarea stațiunilor și punctelor

comunale de montă, publicat în MO al României, nr.

62/26 ianuarie 2004,

222. * * * (2004) – MMGA – Planul local de acțiune pentru protecția

mediului – județul Bihor, Editura Cartea Universitară

București,

223. * * * (2004) – MAPDR – Strategia de dezvoltare durabilă a

agriculturii și alimentației din România,

224. * * * (2004) – Ordin al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale nr. 328 din 18 mai 2004, pentru

aprobarea delimitării municipiilor, orașelor și

comunelor din zona montană, publicată în Monitorul

Oficial al României nr. 758 din 19 august 2004,

225. * * * (2004) – ANCA – Manual de management al fermei, Editura

Atlas Press București,

226. * * * (2004 – 2005) – SRZ – Revista de Zootehnie, Tipo Moldova Iași,

227. * * * (2005) – HG562/15.06.2005, pentru aprobarea Programului privind

sprijinirea asociațiilor și producătorilor agricoli din zona montană pentru achiziționarea de dotări specifice noi, cu finanțare de la

bugetul de stat, publicată în MO nr.540/24.06.2005,

228. * * * (2005) – HG 785/14.07.2005, pentru aprobarea Programului privind

sprijinirea asociațiilor crescătorilor de animale și a

producătorilor agricoli, în anul 2006, pentru achiziționarea de dotări și instalații de muls și de răcire a laptelui cu o alocație bugetară de 60% (inclusiv TVA), publicată în MO nr. 705/05.08.2005,

229. * * * (2005) – EAAP – Animal Genetic Data Bank, Breed

description Romanian Pinzgau,

230. * * * (2005) – Pinzgauer Rind Arbeitsgemeinschaft Pinzauer

Rinderzuchtverbande, www.rinderzuchtverband.at ,

231. * * * (2005) – Pinzgauer Mutterkuhe, Rinderzuchtverband Salzburg,

www.rinderzuchtverband.at

232. * * * (2005 ) – Pinzgauer – Arbeitsgemeinschaft der Pinzgauer

Rinderzuchtverband, www.pinzgauer-cattle.com,

233. * * * (2005) – ZAR – Zentrale Arbeitsgemeinschaft osterreichischer

Rinderzuchter, www.zar.at,

234. * * * (2005) – La Charte des Bonnes Pratiques en elevage bovin.

Principe. L’ Agriculture en Touraine.

http://www.indre/et/loire.chambagri.fr/

235. * * * (2005) – Le guide des bonnes pratiques de la filiere bovine.

http:mhr-viandes.com/fr/dom/d0001.1988.htm.

236. * * * (2005) – De la mamelle aux produits laitiers. Les instruction

officielle. http://www.ecoledelaferme.free.fr/themes

237. * * * (2005) – Charte bonnes pratiques / Registre d’elevage.

Eleveur 51.

http://www.eleveur51.com/bovins/charte/registre.htm

238. * * * (2005) – Securite alimentaire.A la ferme (normes produit

laitier). http://www.cidilait.com

239. * * * (2005) – Les travaux d’elevage. http://www.infrance.com/

agrimontagne-les20travaux%d’elevage.html.

240. * * * (2006) – ANARZ – Sistemul cotei de lapte în România, Departamentul

de Administrare a Cotei de Lapte,

241. * * * (2006) – MAPDR – Indrumar Programul Fermierul,

242. * * * (2006) – Ordin MAPDR nr. 233/06.04.2006, pentru aprobarea Listei

obiectivelor de investiții, criteriile de acordare, precum și

plafonul maxim al creditelor ce se acordă în anul 2006, în

condițiile Legii231/2005 privind stimularea investițiilor în

agricultură, publicat în MO nr. 325/11.04.2006,

243. * * * (2006) – HG 1853/22.12.2005, privind sprijinul direct al statului prin

acordarea de subvenții, în anul 2006, producătorilor agricoli

din sectorul animalier și piscicol, publicată în MO

nr.21/10.01.2006,

244. * * * (2006) – HG 258/22.02.2006, privind modificarea și completarea HG

785/2005, OUG 26/2000 și HG 1853/2005, publicată în MO

nr. 191/28.02.2006,

245. * * * (2006) – Surse de informatii: www.agroinfo.ro; www.fao.org